Cornel Robu

PARADOXURILE TIMPULUI ÎN SCIENCE-FICTION

Ediţia a doua, revăzută şi adăugită

Editura Eagle / Eagle Publishing House

Bucureşti
2011
 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ROBU, CORNEL
Paradoxurile timpului în science-fiction / Cornel Robu. –
Bucureşti, Editura Eagle / Eagle Publishing House, 2011
Index
ISBN

Copyright © Cornel Robu, 2006

© Eagle Publishing House, 2011, pentru prezenta ediţie

Eagle Publishing House

Co-editare : Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy
Editor : Mugur Petronius Cornilă
Redactor :
Tehnoredactor :
Coperta :
Ilustraţia copertei :
 CUPRINS

Paradoxurile timpului în science-fiction _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

1. Paradoxul fraţilor gemeni _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
2. Paradoxul tatălui _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
3. Paradoxul bunicului (ucis de nepot) _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
4. Paradoxul timpului vulnerabil (cronoplastia şi ucronia) _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Principiul antropic al timpului _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Universuri paralele şi istorii alternative _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Cronoplastia _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Ucronia (istoria alternativă) _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“PoD”-uri şi “Puncte Jonbar” / “Jonbar Points” & “PoD”s _ _ _ _ _ _ _ _ _
Science-fiction şi roman istoric _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Roman istoric şi roman aloistoric _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Hitler învingător” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Trei propuneri de “Hitler românesc” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Istoria reală ca termen de contrast : diferenţa între ucronie şi cronoplastie _ _ _
Ucronie şi istorie contrafactuală – precursori şi doctrină _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Istoria contrafactuală în floare – eseuri şi antologii _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Ucronia în floare _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Ucronia şi principiul antropic al timpului _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Future history” / “politique fiction” / “fantapolitica” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Political thrillers” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Alte Românii” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Pentru o istorie virtuală” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Frumoasele noastre istorii contrafactuale” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Trăiască şi înflorească ucronia românescă ! ” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Sunt pentru sînt”. Argument pe dos pentru o ortografie contrafactuală _ _ _
În embrion : istoria alternativă a literaturii române _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
5. Paradoxul timpului invulnerabil _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Eschivarea de la paradox _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Efectul multicauzat _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Timpul multidimensional _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Creode _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Legea informaţiei neregresive _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Legile călătoriei în timp _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Paradoxul audienţei cumulative şi paradoxul acumulării temporale _ _ _ _ _ _ _
Călători români pe creodele timpului _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Rezilienţa timpului _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Legea conservării realităţii _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
6. Paradoxul dublurii _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
7. Paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
8. Paradoxul scrisorii auto-adresate _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Scurt excurs polemic _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
9. Paradoxul operei fără autor _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
10. Paradoxul coletelor greşit expediate (“missent parcels”) _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
11. Paradoxul timpului inversat _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Excurs final : palindromul, polindromul _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Note şi trimiteri bibliografice ____________________________

ANEXE :

Maniera de intitulare în science-fiction

Titluri parolate

Stelele ca parolă în titlurile sf

Titluri engleze : Star / Stars ( ). Universe ( ). Galaxy / Galactic ( ). Sun / Suns ( ).
Solar ( ). Stellar / Interstellar ( ). Sky ( ). Heaven ( ). Dark / Darkness ( ). Void ( ).
Ether ( ). Nebula ( ). Nova / Supernova ( ). Orbit ( ). Eclipse ( ). Stellarium divers ( ).
Titluri germane : Stern / Sterne / Sternen- ( ). Sonne / Sonnen- ( ). Galaxis / galaktische ( ). All /
Weltall ( ). Universum ( ). Unendlichkeit ( ). Nichts ( ). Jenseits ( ). Milchstrasse ( ).
Finsternis ( ). Stellarium divers ( ).

Spaţiul ca parolă în titlurile sf

Titluri engleze : Space ( ). Cosmos / Cosmic ( ). Infinity / Infinite ( ). End / Endless ( ). Far /
Far-Out / Farthest ( ). Dimension ( ). Beyond ( ). Nowhere / Elsewhere / Otherwhere ( ).
Titluri germane : Raum / Weltraum / Weltenraum ( ). Hyperraum ( ). Welt / Welten- ( ). Kosmos
/ kosmische ( ). Himmel ( ). Dimension ( ).

Timpul ca parolă în titlurile sf

Titluri engleze : Time ( ). Future ( ). Past ( ). Tomorrow ( ). Yesterday ( ). Forever ( ). Never
/ Nevermore / Neverness ( ). Eternal / Eternity ( ). Endless / Unending ( ). Millenium(-a) ( ).
Titluri germane : Zeit ( ). Ewigkeit ( ). Zukunft ( ). Vergangenheit ( ). Morgen – Gestern ( ).

Titluri dublu parolate

Space and Time / Time and Space ( ). Raum und Zeit / Zeit und Raum ( ).

Titluri triplu parolate

Titluri re-parolate prin compensaţie

La reeditare / La traducere
Curiosa poetica
“Portmanteau words” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
“Go Home!” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
The Man who Wrote Iambic Lines _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Alte titluri versificate (“poeme într-un vers”) _ _ _ _ _ _ _ _ _
 Titluri româneşti
Ostentaţia titlului la autorii români _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Autori români cu capu’n stele ( Romanian Stargazing Authors ) _ _ _
Indice de nume _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Indice de titluri _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Time Paradoxes in Science Fiction (Summary) _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
 Paradoxurile timpului în science-fiction
Când, cu doi ani în urmă (cu şapte, acum, la a doua ediţie) propuneam celor interesaţi de domeniu O
cheie pentru science-fiction (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2004 ; ediţia a II-a, 2010), un întreg capitol era
rezervat modului în care timpul, percepţia sa intuitivă şi reprezentarea sa ficţională, generează “sense of
wonder”, aşadar plăcere estetică, plăcerea şi emoţia estetică a sublimului, în science-fiction. În acest
context mai larg, aşa-numitele “paradoxuri ale timpului” constituie doar un caz particular, un sub-
domeniu oarecum “specializat”, şi – în consecinţă – le era iniţial rezervat doar un sub-capitol, în mod
corespunzător proporţionat. Fără voia – şi aproape fără ştirea – autorului, s-a întâmplat în realitate altfel :
odată “intrat pe rol”, succintul subcapitol avut iniţial în vedere a prins o dinamică proprie, autonomă, “s-
a umflat” în pagini şi a luat asemenea proporţii încât n-a mai “încăput” între copertele, şi aşa
suprasolicitate, ale volumului “de bază”, din care totuşi rămâne parte integrantă; am marcat însă acolo
locul rămas gol, locul unde s-ar cuveni intercalat, la o eventuală (şi binevoitoare) lectură, pentru ca atât
partea cât şi întregul să-şi păstreze coerenţa şi inteligibilitatea (scontate, cel puţin, dacă nu şi efectiv
atinse). Cititorul îngăduitor este, aşadar, rugat să scuze disconfortul şi dislocarea, operând totodată re-
integrarea.
Principalul filon de “sense of wonder” în sf-ul pe tema timpului, cum spuneam pe larg cu ocazia
amintită, decurge din “contravenţia” ficţională la binecunoscutele şi aprioricele atribute ale timpului – la
“curgerea” sa spontan percepută ca fiind instopabilă, infinită, inepuizabilă, unidirecţională, ireversibilă,
dar mai ales izocronă, egală cu sine pe tot parcursul fără început şi fără sfârşit al “curgerii” timpului.
Operând ficţional subite şi imense dislocări de scală în durata izocronă a timpului; juxtapunând în
pagină “scara umană” a timpului cu “scara cosmică”, o efemeră “viaţă de om” cu “eternitatea”
Universului; antrenând în reprezentare marile durate cosmice, aneantizante pentru duratele mici
(individuale) şi chiar pentru cele medii (istorice); adoptând o “granulaţie mare” a timpului în detrimentul
“granulaţiei mici” sau “medii” din literatura generală (“mainstream”); dispunând duratele şi segmentele
de timp astfel rezultate “în gradienţi” temporali care “încetinesc” sau “accelerează” curgerea timpului,
gradienţi care “creează adâncime” şi în reprezentarea timpului, nu numai în cea a spaţiului; creând astfel
efecte de “tunel al timpului” sau de “fântână”/”puţ” fără fund ş.a.m.d., ş.a.m.d. – literatura sf atinge acel
prag critic al “covârşirii” umanului, de nelipsit şi de neocolit ca declanşator al emoţiei sublimului,
emoţie sau plăcere estetică specific “gustată” în science-fiction ca “senzaţie de uimire şi miracol”, ca
“sense of wonder”. Pentru producerea unor astfel de decalaje şi alterări ficţionale în durata timpului, în
izocronie, dar şi în alte atribute ale acestuia, s-au consacrat empiric în science-fiction şi câteva soluţii-
standard, câteva situaţii particulare care, prin forţa lor de atracţie şi prin relativa lor frecvenţă decurgând
de aici, au ajuns a prinde consistenţă generică, cristalizându-se ca “motive“ tematice. Acestea sunt
faimoasele “paradoxuri temporale” sau “paradoxuri ale timpului” (“time paradoxes”) ce asigură
substanţa şi furnizează materia primă pentru un vast şi spectaculos capitol tematic din science-fiction.
«Paradoxurile timpului ocupă o nişă foarte specializată printre temele sf» – constată Malcolm J.
Edwards, în articolul aferent din prima ediţie (1979) a Enciclopediei lui Peter Nicholls şi John Clute.1
«Atracţia lor rezidă în ingeniozitatea cu care autorii ştiu deriva din regulile foarte stricte ale paradoxului
temporal mereu alte şi alte variante, tot mai complicate şi mai alambicate: sub acest aspect, s-ar putea
spune că istoriile pe tema paradoxurilor timpului constituie un echivalent, în plan sf, al romanelor
poliţiste pe tema crimei comise într-o cameră încuiată pe dinăuntru (“the locked-room mystery”). Multe
povestiri din această categorie vin cu pretenţia de-a oferi o versiune dezinvoltă a străvechilor
controverse filosofice cu privire la libertate şi necesitate, la determinism şi liberul arbitru, dar de obicei
nu pentru aşa ceva, nu pentru profunzimea lor metafizică se ţin ele minte, ci mai degrabă pentru
ingeniozitatea şi agerimea lor.»
 Ca posibili termeni de comparaţie, mutatis mutandis, s-ar mai putea adăuga la “enigma camerei
încuiate” din romanul poliţist, şi “formele fixe” din poezie (sonet, rondel, gazel, glossa etc.), partiturile
“de virtuozitate” sau “de coloratură” din muzică sau “exerciţiile fixe” pe care unele sporturi (gimnastica,
patinajul etc.) le prevăd în concurs (deşi, pe de altă parte, inventivitatea şi originalitatea, amprenta
personală şi ambiţia ineditului le-ar apropia tocmai de “exerciţiile” sau “probele liber alese” prevăzute în
programul aceloraşi concursuri: orice comparaţie şchioapătă...). Dar poate că tocmai această comparaţie
sportivă este mai adecvată pentru ambiţia, gratuitatea şi pitorescul “competiţiei” nedeclarate în care tacit
s-au înscris, mai ales în anii ‘50 ai trecutului secol, când “moda” şi-a atins apogeul (dar şi performanţele
cele mai memorabile), scriitorii de science-fiction care şi-au încercat forţele în aceste probe de
virtuozitate care sunt paradoxurile timpului.
Paradoxuri fiind, natura lor este fireşte logică, şi anume – ele rezultă din implicaţiile, din
contradicţiile şi impasurile, din blocările şi dereglările, nu o dată aporetice, pe care ideea sau ipoteza
deplasării în timp (“cronomoţia”) le aduce inerent cu sine în modul coerent, dar inextricabil, “aprioric”,
în care mintea umană concepe şi percepe timpul şi atributele acestuia. “Probă” în care acest imperfect
dar inegalabil dispozitiv de procesare a informaţiei, cel mai performant din întregul univers cunoscut, îşi
cunoaşte şi propriile-i limite, ia act de ele prin însuşi faptul că “le forţează” (şi numai în acest fel!), le
cunoaşte dar implicit le şi recunoaşte:

«Potrivit viziunii lui Einstein asupra lumii, spaţiul-timp poate fi configurat ca un continuum
cvadridimensional solid, temporalitatea fiind pură iluzie» – constata Ioan Petru Culianu în ultima-i carte antumă,
Călătoríi în lumea de dincolo (Out of This World, 1991).2 «Nu este deloc limpede de ce timpul curge numai într-
o singură direcţie. Şi nu este nici un motiv categoric ca cineva să nu se poată mişca înainte şi înapoi prin
continuum, în orice punct din spaţiul-timp ar dori. Cu alte cuvinte, se pare că multe dintre limitele noastre sunt
mai dificil de explicat decât unele dintre libertăţile noastre.»

Şi n-am avea de unde şti până unde se întind aceste libertăţi dacă nu ne-am lovi de acele limite, n-
am avea de unde şti ce înălţime avem dacă nu ne-am lovi cu capul (literalmente!) de pragul de sus al uşii
sau de plafonul prea scund al închisorii noastre terestre. Plafon care, totuşi, rămâne fatalmente (şi până
la proba contrarie: puţin optimism n-are cum strica) cel mai înalt nivel complexional cunoscut în univers
(sau din universul cunoscut), din tot ce cunoaştem şi ştim cu certitudine (deşi, vai!, tot prin intermediul
aceluiaşi fragil şi distorsionant dispozitiv biologic). “Şi numai pe tine te am, trecătorul meu creier...” –
dacă se poate parafraza astfel un celebru vers al lui Lucian Blaga.3 Dar măcar tot e ceva şi-atâta: că
avem un plafon de care să dăm cu capul şi, mai ales, un cap cu care să dăm de plafon.
Această aprioric plafonată percepţie, această inextricabil intuitivă reprezentare a timpului constituie,
cum se ştie, o componentă esenţială a “experienţei realului”, un “stâlp” central şi structiv în susţinerea a
ceea ce se numeşte “simţul realului” şi, odată prăbuşit, sau numai clătinat, numai subminat acest stâlp,
acest pilon ontologic, experienţa realului se simte agresiv contrariată, simţul realului intră într-o acută
derută, în “stare de urgenţă” şi în lansări de S.O.S., însăşi ancorarea ontologică a fiinţei umane în real se
vede ameninţată, desfiinţată, copleşită, covârşită: iar de-aici, cum sistematic şi paradigmatic se întâmplă
în science-fiction, nici sublimul, travestit de circumstanţă în “sense of wonder”, nu mai e departe.
Cu un surplus de “covârşire”, în acest aparte caz al “paradoxurilor timpului”, de natură a exacerba
până la nec plus ultra potenţialul generator de emoţie, de furori, de “thrill”, de frison intelectual mai
întâi, dar şi de emoţie estetică în cele din urmă, când e cazul : dacă peste tot în sublim şi în science-
fiction “covârşirea” ontologică este o condiţie sine qua non, dacă peste tot, pus în faţa “covârşirii” fizice
fără posibilitate de ripostă fizică, “omul”, eul generic uman reacţionează estetic apelând la intervenţia
raţiunii sale – facultate ireductibilă la natura “covârşitoare” şi mai presus de ea –, de data aceasta
covârşirea “atacă direct la cap”, vizează însuşi sediul acelei ireductibile şi inexpugnabile facultăţi
raţionale – mintea umană, pe care-o covârşeşte, o “întoarce pe dos” şi-o “face nod” prin propriile-i
mijloace, prin nepropriile-i articulaţii şi circuite şi stereotipii logice, prin aporie şi paradox. De aceea şi
sunt atât de frecventate, atât de atractive şi de fascinante, de frapante şi de frisonante, “paradoxurile
timpului” în science-fiction, chiar şi cu riscul căderii în spectaculos şi în senzaţional gratuit, pe care n-ar
fi nevoie să căutăm prea mult ca să-l găsim. Dar esenţialul rămâne intact: “întoarcerea pe dos” a minţii,
stupefierea şi blocarea ei de moment prin aporie şi paradox, auto-blocarea tropismelor şi stereotipiilor
logice prin propria lor inerţie de funcţionare, aducerea “simţului realului” în stare de perplexitate şi
“siderare”, de “astonishment”, “wonderment” sau “bewilderment” – toate acestea participă eficient la
acea “copleşire” sau “covârşire” a umanului care, cum se ştie încă de la Kant4 şi de la Schiller5, şi cum
ne-o confirmă azi un secol de science-fiction,6 constituie o premisă necesară a generării emoţiei
sublimului, inclusiv în ipostaza acestuia de “sense of wonder”.

«Istoriile pe tema paradoxurilor timpului constituie o subdiviziune a clasei istoriilor pe tema călătoriei în
timp, diferenţiere ce rezultă din aparenta imposibilitate de a pune de acord călătoria de-a lungul timpului cu un
principiu al cauzalităţii. Dacă această călătorie în timp este posibilă, atunci efectul poate fi anterior propriei cauze
şi o poate el însuşi genera.» (Malcolm J. Edwards, “TIME PARADOXES”, în The Encyclopedia of Science Fiction,
ed. I, 1979)7

«Faptul că, orientată înspre trecut, călătoria în timp dislocă tiparul dat al cauzalităţii, schimbând sau
anulând fapte binecunoscute ca atare, ca fapt împlinit, n-a fost în măsură a cauza expulzarea istoriilor de acest fel
din domeniul sf : dimpotrivă, a dus la expansiunea unui sub-gen în care astfel de istorii celebrează şi exaltă
estetica particulară a unor astfel de paradoxuri» – constată acelaşi Malcolm J. Edwards în cea de-a doua ediţie
(1993) a amintitei Enciclopedii,8 de data aceasta unindu-şi semnătura cu cea a altui erudit exeget, Brian
Stableford. «Paradoxalitatea ce ţine de însăşi esenţa călătoriei în timp este adesea rezumată şi scenarizată în
întrebarea: “Ce s-ar întâmpla cu mine dacă m-aş întoarce undeva înapoi în timp şi acolo mi-aş ucide propriul meu
bunic?” – o întrebare la care scriitorii de science-fiction au oferit multe şi diverse răspunsuri. O povestire pe tema
paradoxurilor timpului de obicei duce fie la o bizar de plauzibilă reductio ad absurdum, fie la o abilă întorsătură
literară ce reuşeşte să creeze aparenţa de a fi rezolvat paradoxul prin dizolvarea sau eludarea aparent inevitabilei
contradicţii.»

“Paradoxul bunicului” (ucis de nepot) este forma negativă, mai cunoscută, a unui “paradox al
tatălui”, conform căruia, în variantă afirmativă, întorcându-se în trecut, fiul poate deveni propriul său
tată (efectul poate deveni propria sa cauză) şi tatăl se poate trezi propriul să fiu (cauza poate fi cauzată
de propriul ei efect); tot în urma “călătoriei în timp”, temerarul “călător” se poate trezi faţă-n faţă cu sine
însuşi cel de altădată sau din viitor (“paradoxul dublurii”); se poate întâlni cu oameni pe care i-a mai
întâlnit / îi va întâlni cândva, dar pe care nu-i mai recunoaşte sau nu-l mai recunosc ei pe el (“paradoxul
cunoscuţilor necunoscuţi” sau al “necunoscuţilor cunoscuţi”); poate fi aşteptat pe parcursul escapadei în
viitor de utile instrucţiuni pe care el însuşi şi le-a trimis / şi le va trimite la post restant (“paradoxul
scrisorii auto-adresate”); poate primi, din eroare “poştală”, colete greşit expediate din viitor, conţinând
obiecte necunoscute prezentului (“missent parcels”); poate fi prins fără scăpare într-un flux temporal
care-l poartă dinspre viitor înspre trecut (“paradoxul timpului inversat” sau al “timpului curgând
invers”); poate schimba cursul prezent şi viitor al istoriei prin bine calculate intervenţii “chirurgicale”
operate în trecut (“cronoplastia” şi “ucronia”, “istoria alternativă”, “paralelă” sau “contrafactuală”,
subsumabile toate unui vast şi extrem de productiv “paradox al timpului vulnerabil”), dar poate
descoperi cu exasperare şi că, orice ar face, nu poate schimba nimic (“paradoxul timpului invulnerabil”).
Singurul paradox “fizic” rătăcit printre aceste paradoxuri “logice” este “paradoxul fraţilor gemeni”,
dintre care unul îmbătrâneşte firesc şi ajunge moşneag, iar celălalt rămâne flăcău în perpetuitate, graţie
unor “efecte relativiste” prezumate ştiinţific a se produce la viteze apropiate de cea a luminii, deci în
urma unei călătorii în spaţiu, nu în timp.
Totul începe, aşadar, de la călătoria în timp, de la “cronomoţie”, acreditată prin iluzie ficţională, prin
“acea suspendare de bună voie pentru moment a neîncrederii” (“that willing suspension of disbelief”) de
care vorbea S.T. Coleridge9: în momentul în care am acceptat că ne-am putea deplasa în timp, am
acceptat ipso facto şi bulversarea cauzalităţii. Iar forma pe care cel mai des o ia această derută cauzală
menită a “întoarce mintea pe dos” şi a crea astfel potenţial pentru generarea de “sense of wonder” este
aporetica “buclă în timp”: «Bucla închisă în timp (“the closed loop in time”), în care un fapt întâmplat
devine propria sa cauză, este forma narativă cea mai simplă practicată în istoriile pe tema paradoxurilor
temporale» (Malcolm J. Edwards).10
O alta este “uzurparea” realului din partea virtualului, “contravenţia” la principiul antropic al
timpului : rezultat la care duce fatal multiplicarea variantelor de prezent prin intervenţii în lanţul
cauzalităţilor din trecut, variante sau prezenturi alternative dintre care “al nostru” – prezentul din care
“pleacă” în expediţia temporală călătorul sau exploratorul sau cuceritorul – este relativizat şi
“retrogradat” de la prerogativa de “real” şi “unic” la condiţia de “virtual” şi “alternativ”, implicit
insolitat astfel, “văzut dinspre” acel prezent virtual care i-a fost substituit şi promovat ad hoc la rangul
de “real”: am văzut, în acest sens, cazul povestirii Bubuit de tunet (“A Sound of Thunder”, 1952) de Ray
Bradbury,11 un alt caz ilustru fiind cel al romanului Omul din Castelul Înalt (The Man in the High
Castle, 1962) de Philip K. Dick.12 Dar numărul exemplelor posibile este enorm, practic inepuizabil,
tocmai pentru că frisonul, spectaculosul şi proba de ingeniozitate pe care le implică “paradoxurile
temporale” au atras magnetic nenumăraţi scriitori. Care însă nu întotdeauna au ştiut evita riscul latent în
exploatarea literară a acestor spectaculoase dar şi uşor degradabile paradoxuri.
Nenumăraţi “scriitori sf au exploatat extrem de prolific şi de ingenios paradoxurile timpului” –
continuă Malcolm J. Edwards şi Brian Stableford – dar, deşi “istoriile pe tema paradoxurilor timpului au
pus în faţa scriitorilor o atractivă provocare (“challenge”), ele au totodată şi ceva din zădărnicia unei
avuţii prea uşor irosite. Toate variaţiunile elementare pe această temă au fost încercate şi consumate,
încât astăzi e nevoie de o considerabilă abilitate ca să mai găseşti o întorsătură nouă, sau fie şi numai ca
să reiei una veche într-o manieră mai acută şi mai frapantă.”13
De unde această secătuire, această epuizare a resurselor, de unde acest risc, mai pronunţat în cazul
“paradoxurilor temporale” decât în cazul altor “teme” şi “motive” sf , de a găsi recoltele de mult secerate
şi consumate, de-a nu mai găsi de spus decât lucruri “de mult fumate”? Desigur, nu din vreo indigenţă
sau din vreo perisabilitate intrinsecă a motivului, nu mai mult decât în alte cazuri, ci pentru că există
aici, în plus, şi o autodevorare a “simţului logicii”, există o “pantă” mentală pe care aceste “paradoxuri
ale timpului” pot lesne “derapa”, pot “aluneca” în efecte facile şi minore, în demonstraţii sau ostentaţii
de ingeniozitate şi virtuozitate incitante în sine, sub raport logic, cerebral, dar gratuite şi sterile sub
raport propriu-zis estetic, lipsite de acces la adevăratul “sense of wonder”. Plăcerea pur intelectuală
(frisonul mental, “thrill”-ul cerebral etc.) este incontestabil şi ea o plăcere, dar atunci când ne este livrată
“în locul” plăcerii propriu-zis estetice, ca substitut al acesteia, insatisfacţia în faţa surogatului şi-a mizei
sublicitate nu poate fi ascunsă, decât, cel mult, temporar.
Genuine “manifestări ale jocului pur al intelectului” – după cum observă Stanislaw Lem într-un acut
eseu dedicat naraţiunilor despre călătoria în timp şi modurilor în care aceasta “alterează structura lumilor
ficţionale” corelative14 – paradoxurile temporale, asemeni multor altor “motive”, “procedee” şi “idei sf”,
pot fi deviate în spectaculosul facil, în convenţionalul şi senzaţionalul minor ale “acţiunii de aventuri”
sau ale “deznodămintelor senzaţionale”, pot fi aşadar sub-licitate în superficialitatea şi perisabilul unor
“focuri de artificii sau chiar de paie” ce “iau ochii” (“ochii minţii”) pentru moment, dar nu sunt duse
până la capăt, până la “sense of wonder”, până la atingerea mizei substanţiale şi majore care, în science-
fiction, – precizează Stanislaw Lem – este aceea de “a stimula gândirea prin implicaţiile ontologice
create de desfăşurarea narativă percepută ca un întreg”.15 “Această alunecare înspre o intrigă facilă,
senzaţională constituie un simptom indubitabil al degenerării acestei ramuri a literaturii” şi este o slabă
consolare faptul că “în definitiv, aceeaşi opoziţie bipolară domneşte, în principiu, şi în literatura
generală, care pendulează, şi ea, între melodrama ieftină şi istorii/naraţiuni cu cele mai înalte aspiraţii
estetice şi cognitive”.16 Perspectiva acestei pante a “degenerării” şi “involuţiei” spre “polul
senzaţionalului” poate stimula însă, prin refuz şi prin recul, exigenţele şi performanţele adevăratului
science-fiction, unde “premisa conceptuală a unor inovaţii esenţiale în structura lumii obiective
prezentate este centrală pentru o operă ştiinţificţională (în cazul călătoriilor în timp fiind implicată o
schimbare a cauzalităţii, prin admiterea reversibilităţii a ceea ce noi astăzi considerăm a fi în mod
universal şi comun ireversibil)”.17
Cel mai acut şi mai frapant rămân perceptibile aceste “inovaţii esenţiale” tocmai în cazul
faimoaselor “paradoxuri ale timpului”, mai pe scurt sau mai pe larg trecute în revistă în cele ce urmează
(pentru că nu toate sunt la fel de productive).
Mai întâi ceva despre natura lor intrinsecă şi ireductibilă, din care decurg firesc şi un anumit “regim”
de abordare, un anumit “tratament” (ne)protocolar, o anumită dispoziţie de spirit, ba chiar şi un anumit
registru stilistic al comentariului. Cu excepţia unuia singur (“paradoxul fraţilor gemeni”), toate celelalte
zece (câte am reuşit să număr, ca Pristanda steagurile) sunt paradoxuri pur logice, neavând nici o
realitate fizică, fie şi una doar ipotetică, prezumată ştiinţific, matematic, nici măcar în regimul “ştiinţei
imaginare”, cu tot ce decurge de aici sub raport ştiinţificţional. Fără a se reduce la nişte simple gratuităţi
sau futilităţi, “paradoxurile timpului”, atât de gustate şi de frecventate în science-fiction, nu au deci
“acoperire” ştiinţifică, şi cu atât mai puţin factuală, efectivă; nu au altă existenţă decât una pur mentală
şi nu dau seama despre altceva decât despre mintea în care există, despre felul cum e constituit şi
funcţionează, răsucindu-se şi înnodându-se în sine însuşi, în paradoxuri şi aporii, intelectul uman. De
aceea, dacă mai e nevoie s-o spun, modul de abordare nu poate fi unul “realist”, “de bun simţ” sau “cu
spirit de răspundere” morală ori socială, cu “conştiinţă civică” ş.a.m.d., ceea ce în cazul dat ar denota
doar obtuzitate intelectuală, lipsă de humor şi inadecvare estetică; dacă nu cumva spaima “drobului de
sare” din aceste nesărate precizări a şi denotat deja aceleaşi lucruri; să privim, aşadar, lucrurile cum
grano salis.
Nu înainte, totuşi, de a mai spune un ultim cuvânt preliminar, ceva despre titulatura sub care sunt
îndeobşte cunoscute şi vehiculate aceste “paradoxuri ale timpului” în science-fiction. Subtile şi
“paradoxale” decalaje apar, în urma “călătoriei în timp”, şi în echivalarea dintre stadiile temporale şi
stadiile complexionale prin care cele dintâi “prind trup”, dobândesc materialitate şi devin accesibile
percepţiei prin simţuri, aşadar intuitiv perceptibile. De aceea, câteva dintre paradoxurile temporale din
science-fiction se exprimă în termenii filiaţiei biologice: “paradoxul fraţilor gemeni”, “paradoxul
tatălui”, “paradoxul bunicului” (la care se adaugă, aparent mai puţin “colorat” biologic, “paradoxul
dublurii”); dar complexionalitatea, corporalitatea (imaginară, bineînţeles) care să le facă intuitiv
perceptibile este necesarmente implicată în toate (în doze şi grade diferite, iarăşi bineînţeles).
Lăsând la o parte propuneri taxonomice şi terminologice mai puţin convingătoare (“paradoxul
sinuciderii prenatale”, “paradoxul acumulării temporale”, “paradoxul audienţei cumulative”, “paradoxul
timpului plastic”, “paradoxul timpului elastic” etc.), să afişăm aşadar, înainte de-a intra efectiv în
deliberări, ordinea de zi a “cauzelor” omologate şi supuse, în consecinţă, atenţiei onoratei instanţe a
publicului cititor:

1. Paradoxul fraţilor gemeni

2. Paradoxul tatălui
3. Paradoxul bunicului
 4. Paradoxul timpului vulnerabil (inclusiv cronoplastia şi ucronia, “istoria alternativă”, istoria
contrafactuală, “istoria viitoare” sau “ficţiunea politică” etc.)
5. Paradoxul timpului invulnerabil
6. Paradoxul dublurii
7. Paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi (sau al necunoscuţilor cunoscuţi)
8. Paradoxul scrisorii auto-adresate
9. Paradoxul operei fără autor
10. Paradoxul coletelor greşit expediate (“missent parcels”)
11. Paradoxul timpului inversat (sau paradoxul timpului curgând invers)

₪₪₪₪₪
 PARADOXUL FRAŢILOR GEMENI

Numit şi “paradoxul lui Einstein” (în sursele anglofone) sau “paradoxul lui Langevin” (în sursele
francofone), după numele fizicianului francez Paul Langevin (1872-1946) care l-ar fi formulat pentru
prima dată – paradoxul fraţilor gemeni este, cum spuneam, cel mai puţin “logic” dintre paradoxurile
timpului: este mai mult un paradox “fizic”, decurgând dintr-o prezumată realitate fizică a mega-
cosmosului, derivat cu rigoare ştiinţifică, matematică, din celebra şi inobiectabila “teorie a relativităţii”
acreditată fără drept de apel de către Albert Einstein (1879-1955). Ca atare, acest paradox “al timpului”
implică în egală măsură şi spaţiul, contracţia timpului la viteze quasi-luminice fiind posibilă numai la
scara marilor distanţe cosmice, galactice şi inter-galactice: astfel încât implicat este, propriu-zis,
conceptul cosmologic de “spaţiu-timp”, de “continuum” spaţio-temporal, în care magnitudinile spaţiale
se preschimbă, liber, consubstanţial şi deci necesar, în magnitudini temporale, şi invers, oferind astfel o
ideală acoperire ştiinţifică, prin aceste inobiectabile efecte relativiste, procedeului ficţional de
“echivalare” între infinituri, atât de frecvent, de funcţional şi chiar indispensabil uzitat în science-fiction.
O coerentă acoperire ştiinţifică, un plauzibil suport fizic, demonstrat cu rigoare matematică, chiar
dacă nu verificabil experimental (încă!), prezumat ca existând efectiv şi obiectiv în realitatea factuală a
Universului fizic – tot atâtea temeiuri de afinitate (reciprocă şi electivă) cu “hard science-fiction” şi cu
“sense of wonder”; şi totuşi, cum vom vedea, nu o dată şi acest “paradox al fraţilor gemeni” se soldează,
la lectură, nu cu “sense of wonder”, ci cu “sense of loss”, cu “senzaţia de pierdere”, ca şi celelalte
paradoxuri ale timpului : aceasta, în virtutea “granulaţiei” mărunte a timpului, în virtutea duratelor
relativ “scurte”, asimilabile “scării umane” a magnitudinilor temporale, durate de ordin individual şi, cel
mult, istoric, la care figurarea literară se vede nevoită să se limiteze, pentru ca echivalentul
complexional, complexiunea biologică a “fraţilor gemeni”, să-şi păstreze, să-şi poată păstra relevanţa şi
frapanţa intuitivă, sau chiar şi numai minima fluenţă narativă, minima coeziune şi convergenţă
compoziţională.
În ce constă însă, concret şi intuitiv, “paradoxul fraţilor gemeni”? Iată-l expus pe scurt, dar nu în
parafraze eventual diluate ale exegetului sau comentatorului, ci în chiar cuvintele unui scriitor, italian de
această dată, Cesare Falessi (n.l931), rezumat explicativ inclus în chiar textul unei “ficţiuni”, povestirea
Adevărul despre pilotul stelar18:

«Pentru că nu e plăcut să te simţi tânăr şi să fii cu adevărat un tânăr de 25, sau 28, sau chiar 32-35 de ani,
vârsta maximă admisă în serviciu, şi să descoperi că propria ta soţie este o venerabilă doamnă de optzeci de ani,
iar propriii tăi copii nişte domni cu chelie şi burtă, şi când vine cineva în vizită sunt stânjeniţi, nu le vine să spună:
“Acela e tatăl meu” şi să indice un om care ar putea avea jumătate din vârsta lor, când, în realitate, are sute de ani.
Aşa vor legile fizice ale Universului, aşa-numita teorie a “călătorului lui Langevin”. Langevin era un savant
francez care explica relativitatea prin exemplul clasic al celor doi gemeni: unul rămâne pe Terra, celălalt
călătoreşte în spaţii cu viteza luminii, şi la această viteză timpul se contractă, e ca şi cum n-ar exista. Astfel, când
geamănul spaţial se întoarce, chiar dacă a călătorit zeci de ani tereştri, este ca şi cum timpul s-ar socoti, pentru el,
în zile sau săptămâni; în schimb, pentru fratele rămas pe Terra au trecut, efectiv, zeci de ani şi se întâlnesc, unul
tânăr, viguros, în floarea vârstei, celălalt bătrân, încovoiat, cu părul alb, şi totuşi sunt gemeni. Iată de ce un pilot
stelar nu încearcă niciodată să-şi revadă soţia sau, dacă o face, e numai din motive de curtoazie, dacă între timp,
între o călătorie şi alta, ea n-a murit de bătrâneţe; şi iată de ce caută să nu aibă copii: copiii sunt întotdeauna foarte
stânjeniţi de acest tată-flăcău, în special când au ajuns la maturitate şi ocupă poziţii importante în societate şi au,
la rândul lor, fii şi nepoţi.»

Formulat iniţial de către iluştri “oameni de ştiinţă” (Einstein, Langevin) ca “paradox al fraţilor
gemeni”, efectul relativist dedus din continuum-ul spaţiu-timp se transformă, cum vedem, sub pana
“oamenilor de litere”, mai mult într-un paradox “al îndrăgostiţilor” sau “al soţilor” despărţiţi; şi aceasta
din motive lesne de înţeles, dar care nu mai ţin de ştiinţă, ci de literatură, de psihologie, de comerţ: o
“poveste de dragoste”, o “istorie de amor”, o “love story” este oricând mai “mişcătoare”, mai “tuşantă”
emoţional şi sentimental, ca atare mai vandabilă, mai profitabilă comercial, mai garantabilă sub aspectul
succesului de public, chiar dacă erosul/erotismul, libido-ul, sexul şi “genul” (“gender”), procreaţia
bisexuată etc. nu aparţin mai puţin biologiei decât filiaţia, congeneritatea, congenitalitatea sau
confraternitatea, monozigotică sau bi-, univitelină au ba.
Dar în afara reperelor complexionale (id est biologice) circumscrise “la scară umană”, perceptibile
intuitiv şi “omeneşte” inteligibile, însuşi efectul relativist, ca “paradox al timpului”, îşi pierde relevanţa
şi raţiunea de a fi; iar la această “scară umană” a duratelor, la această granulaţie “măruntă” a timpului,
“senzaţia de pierdere” (“the sense of loss”), ca simptom nemijlocit perceptibil al emoţiei frumosului,
este cea care “face legea”: legea estetică, descoperită încă de Edmund Burke,19 a “societăţii sexelor” ca
substrat şi sursă generatoare al/a frumosului, dar şi legea comercială, descoperită iar şi iar de fiecare
editor sau librar, a succesului “de cassă”, de “box office”, a succesului la public ca exploatare
pragmatică a efectului estetic şi, la grămadă, mai ales pre-estetic şi extra-estetic – brut emoţional, facil
sentimental, melodramatic. Iar comerţul nu aşteaptă decât inocenţa, ca s-o exploateze pervers: nu
întâmplător (în altă ordine tematică, dar în aceeaşi “logică” estetică) un film cu încasări enorme, precum
recentul Titanic (1997, regia James Cameron), preschimbă fără ezitare istoria unui dezastru într-o
“mişcătoare” love story, cu câştiguri certe la box office, cu câştiguri problematice la rubrica
“frumosului”, dar cu un drastic deficit la rubrica “sublimului”.
Nu întâmplător (revenind la ordinea de idei) o altă formulare a “paradoxului fraţilor gemeni”, ca
“paradox al celor două ceasuri”, în care locul celor două organisme era luat de două mecanisme, iniţial
perfect sincrone, identice, iar apoi enorm asincrone, decalate relativistic, a pierdut irecuperabil cursa,
mai întâi în preferinţele scriitorilor şi-ale cititorilor, apoi, în consecinţă, şi în opţiunile terminologice ale
exegeţilor: nimeni nu mai vorbeşte azi despre “paradoxul celor două ceasuri/ceasornice”. Iată, deci,
această garantată şi mult încercată “senzaţie de pierdere”, în care-şi găseşte raţiunea de a fi, sub raport
literar, şi povestirea autorului italian Cesare Falessi, Adevărul despre pilotul stelar:

«Iată de ce am rămas cu Helen toată perioada de permisie şi nu m-am prezentat la plecarea navei stelare,
nu am scris, nu am anunţat, nu am transmis nici un mesaj, nimic, doar nu m-am prezentat la plecare, apoi am
văzut telecronica despre nava care se îndrepta spre Algol şi mi-am dat seama că pasul era făcut şi de acum eu, un
pilot stelar, un om aproape nemuritor, renunţasem la nemurirea mea. Helen era însă fericită, aşa că a doua zi am
părăsit casa, fără a spune unde ne ducem.
Şi de atunci, exact la fiecare şase luni, schimbăm oraşul, şi eu îmi schimb înfăţişarea, şi nimeni nu poate
să ne dea de urmă, mai ales poliţia, deoarece Helen ştie că guvernul nu se poartă cu mănuşi cu piloţii stelari care-
şi părăsesc pe neaşteptate serviciul. Şi astfel, fugind mereu dintr-un oraş în altul, s-au scurs cinci ani, cinci ani de
miraculoasă fericire, şi avem acum patru copii, şi a venit şi o fetiţă, ultima, am vrut s-o numesc Olivia, o femeie
pe care am iubit-o şi care a murit de aproape trei secole. Şi Helenei i-am povestit toate clipele vieţii mele, şi a fost
o povestire foarte lungă, şi Helen a plâns când i-am vorbit despre soţiile care îmbătrâneau şi mureau, în timp ce
soţul rămânea veşnic tânăr; şi i-am povestit despre lucrurile extraordinare pe care le văzusem, monştrii înaripaţi
din constelaţia Lebedei, munţii strălucitori din Algol, mlaştinile de pe Venus-Vega, şi copiii ascultă vrăjiţi, şi
Olivia merge în patru labe, când spre mine, când spre Helen.
Şi iată de ce îmi lipseşte curajul să-i spun Helenei tot adevărul despre piloţii stelari, să-i explic că, atâta
timp cât zboară în spaţiu cu o viteză apropiată de aceea a luminii, ei trăiesc aproape în eternitate, dar dacă
încetează să zboare decăderea lor fizică este extrem de rapidă, rezistă cel mult încă zece ani, într-o continuă
dezagregare a trupului, revanşa Terrei şi a timpului terestru asupra vieţii lor nefireşti de mai înainte; şi eu, care par
de treizeci de ani şi am trăit de fapt aproape opt sute, ştiu că nu voi ajunge niciodată la patruzeci, simt cum trupul
meu e tot mai slab şi mai îmbătrânit.
Iată de ce am inventat povestea cu poliţia galactică aflată pe urmele mele, povestea necontenitei mele fugi
şi a travestiurilor care îmi schimbă înfăţişarea; poliţiei nici nu-i trece prin minte să mă caute şi un pilot stelar poate
să-şi părăsească serviciul când vrea, dar travestiurile mele întârzie clipa în care Helen va descoperi, în sfârşit, că
omul de lângă ea e pe cale să devină un moşneag, şi perucile ascund un craniu fără păr, fardul estompează
ridurile, un corset metalic modelează corpul sub haine, şi totuşi asta nu-i de ajuns, timpul zboară, şi aş da toţi cei
opt sute de ani ai carierei mele de pilot stelar pentru a avea în schimb încă zece ani de viaţă, şase, chiar şi numai
patru, acum...»

Aria călătorului prin stele al lui Cesare Falessi începuse parcă a fi cântată de Hyperion (“eu, un pilot
stelar, un om aproape nemuritor, renunţasem la nemurirea mea”), dar cel care intonează acordurile finale
pare a semăna mai mult cu Faust (“aş da toţi cei opt sute de ani...” ş.a.m.d.): comparatisme vane, din
moment ce necunoaşterea garantată din partea autorului italian a Luceafărului eminescian poate foarte
bine denota şi lipsa de intenţie în privinţa mitului faustic; situaţie, totuşi, nu lipsită de interes, din
moment ce spune spontan ceva despre predispoziţiile şi valenţele înnăscute ale motivelor de science-
fiction, despre disponibilitatea lor de a se interfera şi a “se încrucişa” nu numai “endogamic”, în
perimetrul genului, dar şi “exogamic”, “altoindu-se” pe trunchiul unor mult mai vechi şi mai ilustre
“teme şi motive” din “marea literatură” a secolelor şi mileniilor.20 (Convergenţa organică pe care
“paradoxul fraţilor gemeni”, în varianta sa de “paradox al îndrăgostiţilor/soţilor despărţiţi de timp”, o
manifestă spontan faţă de nemuritoarea obsesie a nemuririi, este şi aceasta evidentă, şi nu numai în cazul
de faţă).
Asfel de implicaţii “omeneşte mişcătoare” ale călătoriei spaţiale – decalaje de vârstă, aparenta
“nemurire” şi, mai ales, “despărţirea” generatoare a “senzaţiei de pierdere” – sunt cele care reţin
prioritar şi atenţia autorilor români de science-fiction, deviind-o de la “paradoxul” nu mai puţin implicit.
Subintitulată “Poem din secolul al XXII-lea”, Cătălina (1962), povestirea de debut a lui Gheorghe
Săsărman, se prezintă ca un lung monolog pe parcursul căruia ingenua titulară, rememorând o serie de
terestre episoade “în doi”, se rezumă, în esenţă, la a-şi mărturisi cu fervoare statornicia sentimentului ce-
l poartă unui nestatornic Hyperion, travestit ad hoc în astronaut cutreierând cerurile:

«Te voi aştepta. Da, orice s-ar întâmpla, să ştii că aici, pe Pământ, în mijlocul marii noastre familii, fiinţa
mea, umila şi mândra mea fiinţă, te va aştepta, chiar o viaţă întreagă te va aştepta, cu credinţa nestrămutată că te
vei întoarce.» Ş.a.m.d.

Deşi poartă ca motto tocmai strofa din Luceafărul în care e formulată geniala anticipaţie a
“paradoxului spaţio-temporal” (“Şi căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe”), entuziasmul şi
optimismul juvenil ce-o însufleţesc pe protagonistă – şi care erau probabil, la acea dată (1962), şi ale
autorului (n.1941), “ale vârstei”, pentru că “ale epocii”, în orice caz, erau – sunt prea ardente pentru a
mai lăsa loc şi consecinţelor mai puţin roze (severe decalaje de vârstă, poate chiar stingerea din viaţă, de
bătrâneţe, a statornicei dar şi staticei pământence etc.) cu care faimosul “paradox” îmbogăţise deja, “la
alţii”, pe alte meridiane, rezervorul de combustibil conflictual (id est de “sense of wonder”) al
ştiinţificţiunii. De altfel, însuşi Gheorghe Săsărman avea să se reorienteze tot mai decis, în anii şi
deceniile care-au urmat, înspre resursele de forţă ale conflictului epic neîndulcit liric, şi probabil nu este
întâmplătoare absenţa din toate volumele sale de povestiri sf, remarcabile, a recitativului liric din
povestirea de debut, Cătălina, apărută numai o singură dată, într-o culegere colectivă.21 Dar la
“paradoxul îndrăgostiţilor despărţiţi de timp” nu va mai reveni.
Suport conflictual care de altfel nu lipseşte nici tradiţiei autohtone, de exemplu magnificului basm
popular românesc Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte,22 parcă anume făcut pentru a stimula
apetitul speculaţiilor şi interpretărilor prin prisma “paradoxului spaţio-temporal”, pe ale cărui articulaţii
se mulează perfect, ceea ce n-a scăpat atenţiei comentatorilor şi exegeţilor, de exemplu lui Victor
Kernbach, în subcapitolul “Călătorul paradoxal” din Enigmele miturilor astrale (1970),23 unde,
bineînţeles, totul apare transpus “în cheie” paleoastronautică :

«Paradoxul timpului, cu efectele lui asupra călătorilor care se deplasează cu viteze apropiate de viteza
luminii, este reflectat în aşa-zisele basme fantastice, la mai toate popoarele lumii. Făt-Frumos din Tinereţe fără
bătrâneţe, întors acasă tot tânăr, nu mai găseşte decât ruine şi paragină, pretutindeni răspunzându-i-se invariabil
cu privire la trecut: oamenii “îi răspunseră că bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea
fleacuri”. Făt-Frumos se miră: “Cum se poate una ca asta? Mai alaltăieri am trecut pe-aici!” Dar el nu ţinuse
seamă de sfatul zânelor care ziseseră la despărţire: “Părinţii tăi nu mai trăiesc de sute de ani şi chiar tu, ducându-
te, ne temem că nu te vei mai întoarce.” Să ne reamintim că eroul se folosise în călătorie de un cal ce mânca
jăratic şi căruia, înainte de zborul propriu-zis, îi făcuse proba. [...]
Concordanţa izbitoare între ideea modernă a consecinţelor contracţiei spaţiului-timp şi frecvenţa bogată a
amintirii unor asemenea călătorii, înregistrate de mituri, ce nu intră în posibilităţile fantasticului folcloric şi nici în
intuiţia preoţilor din epocile vechi, este unul dintre argumentele care vor să demonstreze un raport de informaţie,
în trecutul îndepărtat, între omenire şi o civilizaţie extraterestră foarte evoluată. Cum s-a perpetuat raportul între
timpul subiectiv şi timpul obiectiv? Ar rămâne două canale: memoria mitologică şi memoria inertă. E greu de
precizat, cu mijloacele actuale, care din cele două transmite ideea călătorului paradoxal, neîncercată de oameni
încă până în prezent şi explicabilă azi, deocamdată, aproape numai teoretic. E necesar să repetăm ideea şi printr-
un nou calcul : în timpul unei călătorii spaţiale cu acceleraţia permanentă de 1 g până la nebuloasa Orion şi
înapoi, echipajul navei ar îmbătrâni doar cu 30 de ani, în timp ce pe Pământ ar trece milenii. Fireşte, diferenţele
depind de acceleraţie, ca şi de lungimea rutei.»

Astronauţii de la bordul navei Titan, în povestirea lui Vladimir Colin Giovanna şi Îngerul (l966),24
nu se aventurează până la nebuloasa din constelaţia Orion, aşadar nu chiar până în altă galaxie, ci
“numai” până “colea în vecini”, până la steaua cea mai apropiată de Pământ şi de sistemul nostru solar,
Proxima Centauri, Alpha din constelaţia Centaurus. Nu contracţia relativistă a timpului la viteze quasi-
luminice pe mari distanţe va fi, în consecinţă, cel mai bun pretext “ştiinţific” de invocat, în acest caz,
pentru crearea decalajelor de vârstă şi chiar a unui “Homo Eternus”, ci doar “mutaţii moleculare de
natură superioară” provocate de indefinite câmpuri de radiaţii cosmice traversate pe parcurs: ajunge şi-
atât pentru a intersecta motivul nemuririi şi-a activa astfel sursa de “senzaţie a pierderii” cu care nu doar
imortalitatea este congenital concrescută, dar şi “paradoxul îndrăgostiţilor despărţiţi de timp”. Şi dacă
astfel apare discret în filigran şi un motiv literar autohton, acelaşi arhetipal Hyperion eminescian, şi dacă
pe fondul de “sense of loss” iradiază suplimentar şi o minimă doză de “sense of wonder” – efectele nu se
exclud, ci se însumează.
Dar nu numai călătoria în spaţiu, ci şi însăşi călătoria în timp, însăşi “cronomoţia” se soldează nu o
dată, la scriitorii români, mai puţin cu “paradoxuri ale timpului” şi cu “sense of wonder”, şi mai mult cu
vibraţie confratern-umană şi cu “senzaţie de pierdere” (“sense of loss”): am vorbit mai pe larg despre
această predispoziţie natural sau cultural înnăscută a scriitorului român (de la care nici cel de science-
fiction nu face excepţie) pentru frumos (manifestat prin “senzaţia de pierdere”) şi mai puţin pentru
sublim (care-şi manifestă prezenţa, în science-fiction, prin “sense of wonder”).
Călătorul în timp din povestirea lui Mircea Opriţă Aşteaptă vremea ta (1980),25 venit din viitor şi
naufragiat în prezent (cu patru secole în urmă, aşadar într-un prezent devenit el însuşi trecut în prezentul
naraţiunii), este şi el aparent “nemuritor”, cel puţin în comparaţie cu mai multele-i soţii pe care le-a
văzut îmbătrânind şi murind lângă el în toate acele secole; şi chiar dacă pozează în macho dur şi
insensibil, chiar dacă vorbeşte “pe un ton voit firesc şi nepăsător”, platoşa lui apare totuşi pe alocuri
fisurată de presiunea “senzaţiei de pierdere” pe care-o reprimă, ajungând à contre coeur s-o şi exprime :

«Ea e disperată, uneori îşi doreşte moartea, dar n-are curajul să şi-o caute singură. Alteori e doar întristată
şi se uită la Ariel de departe, pe furiş, ruşinându-se dar şi bucuroasă să-l mai poată vedea, să-l ştie în preajmă. Ea e
tot mai bătrână şi gârbovă, umblă îmbrăcată numai în negru şi presimte că în curând va muri, o va acoperi
pomântul.»

Tot pe o inflexiune de “sense of loss” se încheie, cum am văzut, şi povestirea lui Horia Aramă Omul
care are timp (1964).26 Dar nu numai la scriitorii noştri întâlnim această valenţă, nespecifică totuşi în
science-fiction, şi nu doar “călătoria în timp”, dar şi simpla “alunecare în timp” poate cauza dramatice
decalaje de vârstă şi sfâşietoare “despărţiri”, eclipsând “paradoxul” latent prin intensitatea emoţională a
“senzaţiei de pierdere”: ajunge să ne amintim, în acest sens, un roman ca Roagă timpul să se-ntoarcă
(Bid Time Return, l975)27 de Richard Matheson sau o nuvelă precum Cosmina (l976)28 de Miron
Scorobete.
Întorcându-ne însă la “fraţii gemeni”, prin extensiune şi la fraţi ne-gemeni, dar apropiaţi ca vârstă,
întâlnim încă un caz celebru: cei trei fraţi Wiggin (Andrew / Ender, Valentine şi Peter) din trilogia lui
Orson Scott Card (n.1951) Jocul lui Ender (Ender’s Game, 1985), Vorbitor în numele morţilor (Speaker
for the Dead, 1986) şi Xenocid (Xenocide, 1991) – romane traduse şi în româneşte.29 Caz nu doar ilustru,
dar şi instructiv, sub raport literar.
“Paradoxul fraţilor gemeni”, prin înseşi datele sale constitutive, duce inevitabil la impasuri narative
şi compoziţionale, implicând prin definiţie decalaje de timp care fac imposibile (implauzibile, cel puţin)
coprezenţa personajelor în timp şi spaţiu, comunicarea şi interacţiunea între ele, paralizând astfel fluenţa
narativă, subminând coeziunea compoziţională. Că este aşa, o dovedesc antidoturile ficţionale pe măsură
pe care scriitorii le-au imaginat, şi în primul rând încă şi mai celebrul ansiblu, despre care am mai
vorbit,30 poate cel mai exorbitant gadget din science-fiction: preluat de Orson Scott Card de la Ursula K.
Le Guin, cum am văzut, acest “procedeu de facilitare”, acest dispozitiv imaginar permite, asemeni
telepatiei, comunicarea instantanee (dar nu doar mentală, ca în telepatie, ci efectiv verbală) cu orice
punct din Universul cunoscut de om, indiferent de distanţa cosmică, măsurabilă în zeci, sute sau mii de
ani-lumină, ce-i desparte pe interlocutori. Numai în acest fel implicaţiile literar paralizante ale
“paradoxului fraţilor gemeni” pot fi neutralizate în plan compoziţional şi narativ, numai astfel
ecumenica federaţie “haineză” (sau “hainiană”, “Hainish”, cu centrul pe planeta Hain, federaţie
galactică imaginată de Ursula K. Le Guin ca înglobând întregul Univers cunoscut şi populat de om31) îşi
poate păstra o minimă sincronie, o minimă contemporaneitate sau concomitenţă a evenimentelor şi
personajelor, o minimă convergenţă sau coeziune “federativă”; numai astfel Ender Wiggin,
protagonistul lui Orson Scott Card, mai poate comunica şi îşi mai poate coordona acţiunile cu sora sa,
Valentine, de care-l despart nu doar distanţele cosmice parcurse, dar şi decalajul de vârstă, deceniile în
plus acumulate complexional de o fiinţă sedentară cosmic, în comparaţie şi în contrast cu un peregrin
cosmic, imun la efectele timpului prin chiar continua sa mişcare supraluminică sau quasiluminică :

«A doua zi îl chemă Valentine. Degetele începură să-i tremure pe tastatură când trebui să dea instrucţiuni
terminalului. Nu era un simplu mesaj, ci o comunicare audio-video în toată regula, neînchipuit de costisitoare. Dar
asta nu îl mira. [...]
Îmbătrânise. Imaginea holografică evidenţia pe faţa ei ridurile şi arsurile pricinuite de zilele cu vânt tăios şi
rece petrecute pe insulele, banchizele şi navele de pe Trondheim. Zâmbetul însă rămăsese neschimbat, iar în ochi
îi sclipeau aceleaşi luminiţe. La început, văzând urmele neiertătoare ale anilor asupra chipului surorii lui, Ender
amuţi. Şi ea rămase fără grai, pentru că Ender părea acelaşi, neschimbat, ca o amintire ce reînvia trecutul.
- Vai, Ender, suspină ea. Oare am fost şi eu cândva tot aşa de tânără?
- Oare voi îmbătrâni şi eu la fel de frumos?
Valentine râse, apoi plânse. Ender se stăpâni: cum i-ar fi stat să-şi dea frâu liber lacrimilor? Se despărţise de
ea cu numai câteva luni în urmă, dar Valentine îi simţise lipsa vreme de douăzeci şi doi de ani. [...]
- Ender, eu şi cu Jakt plecăm chiar azi. Venim şi cu cei trei copii.
 - Primul...
- Da, Syfte, cea pe care o purtam în pântec la plecarea ta, are aproape douăzeci şi doi de ani. O fată
încântătoare. Ne însoţeşte şi o bună prietenă, educatoarea copiilor, Plikt.
- Am avut o studentă cu numele ăsta, remarcă Ender, amintindu-şi de discuţiile lor de-acum câteva luni.
- A, da, asta a fost acum douăzeci şi doi de ani, Ender. Nu trebuie să te agiţi, ai aproape douăzeci şi doi de ani
la dispoziţie să te pregăteşti pentru sosirea mea. De fapt, vor fi mai mulţi, vreo treizeci, cred. Vom călători în
câteva salturi, dintre care primele în cu totul altă direcţie, ca să nu afle nimeni că ne îndreptăm spre Lusitania.
“Va veni încoace. Peste treizeci de ani. Voi fi atunci mai bătrân decât e ea acum. Va veni. Atunci voi avea şi
eu o familie. Copiii Novinhei şi ai mei, dacă-i vom avea, toţi mari, ca şi ai Valentinei.”»
(Orson Scott Card, Vorbitor în numele morţilor)29

În fine, o altă variaţiune pe tema “fraţilor gemeni”, alături de cea a “soţilor despărţiţi de timp”, poate
fi şi “paradoxul fiului mai bătrân decât tatăl”, enunţat deja în pasajul citat mai înainte din povestirea lui
Cesare Falessi. Iată-l şi într-o altă versiune, mai ilustră, în scurtul capitol (“Vocile timpului”) ce încheie
romanul lui Arthur C. Clarke (1917-2008) Cântecele îndepărtatului Pământ (The Songs of Distant
Earth, 1986)32 :

«Astronava Magellan se afla încă la doar câteva ore-lumină distanţă, când s-a născut Kumar Lorenson, dar
tatăl său dormea deja (intrase deja în anabioză – n.n.) şi n-a aflat vestea decât peste alte trei sute de ani. A plâns, la
gândul că somnul lui fără vise acoperise întreaga viaţă a primului său copil. Când urma să poată face faţă
calvarului, avea să deschidă documentele care-l aşteptau în băncile de memorie. Avea să-şi privească fiul
crescând spre vârsta bărbăţiei şi avea să-i audă glasul chemându-l peste veacuri, cu salutări cărora niciodată nu le
mai putea răspunde.
Şi avea să vadă – nu exista nici o cale de-a trece nici peste asta – înceata îmbătrânire a fetei de mult dispărute,
pe care-o ţinuse în braţe cu doar câteva săptămâni în urmă. Ultimul ei bun-rămas avea să ajungă la el de pe buze
zbârcite, mistuite de mult în praf şi pulbere.
Jalea, deşi sfâşietoare, avea să se stingă încetul cu încetul. Lumina unui nou soare inunda cerul din faţă; şi
curând avea să urmeze o nouă naştere, pe planeta spre care deja gravita Magellan pe ultima-i orbită.
Într-o zi, durerea avea să dispară; amintirea, însă, niciodată.»

₪₪₪₪₪
 2. PARADOXUL TATĂLUI

Deşi, în fond şi la urma urmei, ordinea în care “luăm la refec” toate aceste “paradoxuri ale timpului”
nu are vreo prea mare importanţă, am plasat, totuşi, “paradoxul tatălui” înaintea mai cunoscutului
“paradox al bunicului” (ucis de nepot), întrucât primul este forma sau varianta afirmativă, iar cel de-al
doilea forma negativă a unuia şi aceluiaşi paradox, să-i zicem “al progeniturii”, “al filiaţiei biologice”,
prin care, conform amintitei “bucle cauzale în timp”, efectul poate fi anterior propriei sale cauze şi-o
poate el cauzá (fiul poate deveni propriul său tată), iar cauza poate fi ulterioară propriului ei efect şi
cauzată ea de acesta (tatăl poate deveni fiul propriei sale progenituri, al propriului său fiu, iar acesta, în
calitate de nepot, îşi poate anula şi tatăl, se poate scoate şi pe sine din existenţă, dacă din imprudenţă îl
ucide pe propriul său bunic cândva în trecut). Pe scurt, cauza apare ca fiind cauzată de propriul ei efect,
fără ca acesta să înceteze a fi cauzat de acea cauză pe care însuşi a cauzat-o – “cerc vicios” ce poate fi
pus să se învârtească aşa la nesfârşit, în gol, odată ce-a fost pornit, ca “buclă” ori “morişcă” temporal-
cauzală (“Nu mă lua repede, că ameţesc...”).
Ca şi “paradoxul bunicului”, ca şi celelalte ce vor urma, “paradoxul tatălui” este aşadar un paradox
pur “logic” şi deloc “fizic” (cum era “paradoxul fraţilor gemeni” de mai înainte), fără vreo posibilă
materializare efectivă (nici măcar la modul ipotetic, imaginar, acoperibilă “ştiinţific”) în realitatea fizică,
biologică, familială, socială etc. a “lumii noastre cea de toate zilele”, reclamând în consecinţă, cum
spuneam, o abordare mai destinsă (şi mai distinsă, desigur, nu există contraindicaţii în acest sens, dar
nici prescripţii ferme), mai relaxată moral, social, “civic”: preparatul se va administra de preferinţă cum
grano salis, ludic şi histrionic, cu simţ al humorului şi-al amuzamentului gratuit: ceea ce, vom vedea
imediat, scriitorii care-au abordat acest paradox au şi făcut, cu prisosinţă, cu voie-bună şi spre imensa
delectare, şi-a lor şi-a cititorilor. Ştiau, probabil, din instinct că altfel obtuzitatea intelectuală şi
inadecvarea estetică, muta şi cu sluta, rămân singure să-şi dispute “teatrul de operaţiuni”.
Adecvat sub raport estetic este, bineînţeles, doar modul de abordare care “gustă” în sine frisonul de
“sense of wonder” rezultat din procrearea propriului tată sau din uciderea propriului bunic, din vidul
ontologic ce rămâne în locul securizantului stâlp identitar suprimat benevol prin iluzie ficţională, prin
“that willing suspension of disbelief” (S.T. Coleridge),9 din închiderea “buclei în timp” prin care cauza
devine efectul efectului pe care l-a cauzat, iar efectul devine cauza cauzei care l-a cauzat: efectul care-şi
generează propria cauză fiind, aici, fiul care generează naşterea propriului său tată. Adecvat şi legitim
rămâne, aşadar, doar acel ontologic semnal de alarmă rezultat din clătinarea acelui “simţ al realului”
concrescut în mintea omului cu principiul cauzalităţii, al succesivităţii şi consecuţiei cauzale, al
anteriorităţii cauzei faţă de efect şi-al ulteriorităţii efectului faţă de cauză : nu doar post hoc ergo propter
hoc, dar şi propter hoc ergo post hoc.
Am văzut deja că aici îşi află ultimul fundament paradoxurile de acest fel din science-fiction: “Dacă
această călătorie în timp e posibilă (şi ea este, ficţional, posibilă, graţie “acelei suspendări de bună voie
şi pentru moment a neîncrederii” – n.n.), atunci efectul poate fi anterior propriei sale cauze şi o poate el
însuşi genera” – Malcolm J. Edwards, “TIME PARADOXES”, în The Encyclopedia of Science Fiction,
loc.cit.).7
Iar pentru percutanţă intuitivă şi, în consecinţă, pentru eficienţă estetică, principiul cauzalităţii apare
aici “întrupat” complexional în faptul, omeneşte inevitabil, al filiaţiei biologice: tatăl îşi generează fiul,
aşa cum cauza îşi generează efectul. Întrupat în această ipostază complexională, principiul cauzalităţii
apare contrapus disjunctiv atributului ireversibilităţii timpului, care e desfiinţat ficţional prin “călătoria
în timp”: una din două: ori timpul este ireversibil (aşa cum ne spune “simţul realului” şi ne certifică
“experienţa realului”) şi atunci fiul nu poate exista anterior propriului său tată; ori timpul este reversibil
(aşa cum îl prezumă şi-l acreditează ficţional “călătoria în timp” pe care, în acelaşi regim ficţional, o
admitem ca plauzibilă, “o luăm de bună”, “suspendându-ne voit neîncrederea” pentru moment, pe timpul
lecturii) şi atunci nimic nu-l împiedică pe fiu să fie anterior tatălui său şi, in extremis, să fie el tatăl
acestuia). Complexiunea biologică umană, intens intuitivă şi emoţională, în care este transpusă această
excludere reciprocă, impune atât de imperativ disjuncţia, încât blochează pentru moment funcţionarea de
rutină a “simţului logicii”, “înnoadă mintea” sau “o întoarce pe dos”, împingând astfel în derută însuşi
“simţul realului”, care intră inevitabil în alertă odată ce vede clătinându-i-se, surpându-i-se unul dintre
pilonii ontologici pe care axiomatic îşi reazemă portanţa şi importanţa.
În ordinea reală a lucrurilor, însuşi acest sigur de sine “simţ al realului”, atât de suficient şi plin de
aplomb, ia act uneori de ambiguităţile inextricabile implicate în principiul cauzalităţii, în axiomatica
implicaţie sau consecuţie deterministă cauză-efect, precum atunci când se întreabă, folcloric şi balcanic,
“ce-a fost mai întâi, oul sau găina?” (de remarcat şi aici aceeaşi figurare complexională în termenii
procreaţiei şi filiaţiei biologice). Pentru că numai în acest fel – numai subminând şi clătinând ficţional
pilonii ontologici care susţin acest simţ al realului, numai anulând principiul cauzalităţii prin închiderea
buclei-în-timp sau a cercului vicios în care sunt puse să se inverseze şi să se învârtească până la vertij
mental cauza şi efectul, numai lăsând suspendat în gol acel “post hoc” al consecuţiei cauzale, prin însăşi
“întoarcerea în timp”, şi substituindu-i un aporetic “ante hoc”, pe care mintea umană şi simţul realului
nu-l mai pot recunoaşte şi nu ştiu unde să-l pună, aşadar numai “surpând” acest pilon ontologic care este
cauzalitatea – experienţa realului şi simţul realului pot fi contrariate până la pragul de “covârşire” a
umanului care să poată atrage necesarmente după sine acea “plăcere posibilă doar prin intermediul unei
neplăceri” (Kant),4 acea “Lust durch Unlust” (Schiller)5 care este plăcerea estetică a sublimului,
percepută şi gustată legitim şi specific în science-fiction ca senzaţie de uimire, de uluire, de stupefacţie,
de siderare, de “vertij mental” sau “vertij intelectual” (Voicu Bugariu)33 – pe scurt, ca frison de “sense
of wonder”.
În această perspectivă, necesar şi legitim estetică, reacţia etică în faţa aparenţelor “contra naturii” pe
care inerent “paradoxul tatălui” (ca şi cel “al bunicului ucis de nepot”) le aduce cu sine, este ironizată
chiar de scriitori, şi chiar în textul respectivelor scrieri, aşa cum face, de exemplu, A.E.van Vogt (1912-
2000) în povestirea Orologiul Timpului (“The Time Clock”?, 1972?, trad.rom.1994)34 – o perfectă
ilustrare a “paradoxului tatălui”.
Cu ocazia unei reuniuni festive de Anul Nou (1971), Terry Maynard se apucă să le povestească
invitaţilor cum în copilărie (1950) a descoperit din întâmplare, în casa părintească şi familială veche de
peste o sută de ani, o “maşină a timpului” dosită într-un impozant orologiu, cum din curiozitate şi
imprudenţă s-a întors în timp, mai întâi în 1891, apoi în 1904, unde se substituie propriului său bunic,
Joe Maynard, în calitate de logodnic şi apoi de soţ al propriei sale bunici, fostă Miss Marietta Caldwell,
pe care-o lasă însărcinată, în 1904, cu un copil ce-avea să devină viitorul său tată, pentru a se întoarce în
1966, unde-l aşteaptă aceeaşi Marietta Caldwell, venită în urmărirea lui prin acelaşi “orologiu al
timpului” şi încă o dată luată de soţie în 1970 :

«Povestirea suferi o mică întrerupere, când se făcu auzit glasul acru al unei femei:
- Domnule Maynard, cu alte cuvinte vrei să spui că ai mers până la capăt cu jocul de-a căsătoria şi că acea
biată fiinţă urmează să aibă un copil?
Maynard răspunse cu blândeţe :
- Toate acestea s-au întâmplat cândva demult, la începutul veacului.
Femeia se înroşi toată la faţă :
- Cred că e povestea cea mai îngrozitoare pe care am auzit-o vreodată.
Maynard se întoarse spre ceilalţi, cu un aer întrebător :
- Voi ce părere aveţi? Nu consideraţi că un om are, totuşi, dreptul moral să-şi asigure propria naştere? [...]
Aici, Maynard fu din nou întrerupt de aceeaşi femeie care vorbise şi prima dată:
 - Domnule Maynard, cum poţi să stai acolo atât de liniştit şi să ne spui că ai părăsit-o pur şi simplu pe acea
biată fată cu pruncul în pântec?!
Maynard îşi ridică mâinile spre tavan, cu un aer neajutorat:
- Ce altceva puteam să fac? La urma urmei, era înconjurată de familia ei, care îi purta de grijă. Am mers până
acolo încât mi-am spus că Marietta s-ar putea, curând, recăsători cu tânărul acela impetuos... Deşi, să fiu sincer,
ideea îmi displăcea.
- De ce n-ai adus-o aici, cu dumneata?
- Pentru că eu aveam nevoie ca acel copil să se nască acolo şi atunci.
Femeia deveni albă ca varul. Aproape că nu reuşea să spună ce gândea, din pricina furiei:
- Domnule Maynard, nu cred că mai doresc să rămân sub acoperişul dumneavoastră.
Maynard rămase înlemnit :
- Doamnă, dumneavoastră chiar credeţi povestea pe care v-o spun?
Ea clipi de câteva ori şi spuse “Aha!” Apoi, se lăsă pe spătarul scaunului şi încercă să râdă, cu oarecare
stânjeneală. Mai mulţi dintre cei de faţă se amuzară pe seama ei, dar nu erau nici ei prea convinşi. Maynard îşi
continuă povestea. [...]
- Bine, doamnă, protestă Maynard, dar nu uitaţi că eu descoperisem că dacă nu devin propriul meu bunic, n-
am să mă mai nasc niciodată. Dumneavoastră ce-aţi fi făcut, în situaţia mea? [...] După vreun minut [...], un
bărbat rupse tăcerea:
- Măi, să fie! Deci, nu numai că eşti propriul tău bunic... Pe deasupra, te-ai mai şi căsătorit cu propria ta
bunică, în 1970. Nu ţi se pare că asta complică niţeluş lucrurile?
Maynard dădu din cap :
- E singura soluţie, nu înţelegeţi? Avem un copil, în trecut. El creşte şi devine tatăl meu. Toţi ceilalţi copii care
se vor mai naşte vor rămâne aici, să ducă mai departe numele familiei. Eu, unul, mă simt mult mai în largul meu,
acum.»

Finalul ambiguu, voit “încurcat” şi “lăsat în coadă de peşte” (până la urmă, ar reieşi că tatăl lui Terry
Maynard ori s-a născut în 1904 şi a crescut la orfelinat, părăsit acolo de ambii părinţi, ori nu s-a născut,
totuşi, în 1904, ci abia urmează să se nască în 1971, ceea ce “complică niţeluş lucrurile”, după cum ţine
să avertizeze autorul, în text), nu face decât să reflecte, cu necesitate, acea ambiguitate de esenţă a
“paradoxului tatălui”, care nu are şi nu poate avea, din principiu, o existenţă concretă, efectivă, fizică, ci
doar una logică, mentală, abstractă. Sub acest raport, “paradoxurile timpului” din science-fiction nu fac
decât să-şi confirme “genul proxim” şi “nobila stirpe” din care se trag: aporiile sau “paradoxurile logice”
descoperite încă de greci, în Antichitate: nici săgeata care nu-şi atinge niciodată ţinta, nici broasca
ţestoasă care nu poate fi întrecută de “Ahile cel iute de picior” n-au existat vreodată fizic, experimental,
ci numai mental, în mintea unui Parmenide sau a unui Zenon din Eleea.
În eseul deja amintit (“The Time-Travel Story and Related Matters of SF Structuring”, l970,
trad.engl. 1974),35 Stanislaw Lem supune unei disecţii logice in extenso acest “paradox al tatălui”, cu o
răceală clinică a cărei chirurgicală ferocitate ar putea fi ea însăşi gustată ca spectacol de idei, ceea ce
spaţiul limitat nu ne permite acum; să ne mulţumim, aşadar, cu concluziile la care ajunge autopsia, după
ce Stanislaw Lem rezumă astfel povestirea lui A.E. van Vogt, încă nescrisă la acea dată :

«Pentru ca o tautologie reală să devină falsă, este necesar să intervină procedeul călătoriei în timp. Să
presupunem că Peter (ipoteticul fiu, în demonstraţia lui Lem – n.n.), devenind adult, află că tatăl său (pe care Lem
îl numeşte ad hoc John – n.n.) era un infam escroc sentimental, că a sedus-o pe mama lui Peter, după care a
abandonat-o pentru a dispărea fără urmă. Arzând de dorinţa de a-i cere tatălui său socoteală pentru o atât de
mârşavă faptă şi negăsindu-l nicăieri în prezent, Peter urcă la bordul unei maşini a timpului, o programează pe
direcţia trecut şi porneşte în urmărirea tatălui său, pe care-l caută prin proximităţile locului unde ştia că mama sa
locuise la acea dată. Căutarea, deşi extrem de asiduă, nu duce la nici un rezultat. În schimb, tot întrebând din om
în om şi stabilind astfel diverse contacte necesare investigaţiei sale, Peter întâlneşte o tânără fată de care se simte
atras. Cei doi trăiesc o poveste de iubire soldată cu conceperea unui copil. Dar Peter nu poate rămâne permanent
acolo, în trecut: are datoria de-a se întoarce în prezent, la mama lui, al cărei singur sprijin este. Fiind încredinţat de
către fata din trecut că n-a rămas însărcinată, Peter se întoarce aşadar în prezent, fără a fi reuşit să dea de urma
tatălui său. Într-o zi, cotrobăind prin sertarele mamei sale, el dă peste o fotografie veche de treizeci de ani şi
rămâne îngrozit când, spre marea lui oroare, recunoaşte acolo pe fata cu care se iubise cândva. Nevrând să-i fie o
povară, fata îl minţise cu bună ştiinţă, ascunzându-i sarcina. Peter ajunge astfel să înţeleagă că nu-l găsise pe tatăl
său pentru simplul motiv că el însuşi era tatăl căutat. Căci Peter călătorise în trecut, în căutarea unui tată
inexistent, luându-şi numele de John pentru a rămâne incognito şi a-şi uşura astfel căutările. Rezultatul acestei
călătorii este propria sa naştere. Ne aflăm, aşadar, în faţa unei structuri cauzale circulare. Peter este propriul său
tată şi totuşi, în ciuda unei judecăţi superficiale, el nu a comis nici un incest, deoarece mama sa, la data când el a
avut raporturi sexuale cu ea, nu era (şi nu putea fi) mama sa. (Dacă facem abstracţie de faptul că – aşa cum este
azi general admis – cercul cauzal e imposibil dintr-un punct de vedere pur genetic, Peter este genotipal identic cu
mama sa. Cu alte cuvinte, mama lui Peter i-a dat naştere acestuia practic prin partenogeneză, întrucât, evident, nu
a fost inseminată de nici un bărbat care să-i fi fost diferit biologic.)
Această structură constituie aşa-numita buclă în timp (“time loop”) – o structură cauzală caracteristică
pentru un enorm număr de compoziţii în science-fiction.»35

Inclusiv, să ne amintim, pentru povestirea Orologiul Timpului,34 la care poate că A.E. van Vogt
tocmai lucra, concomitent cu Stanislaw Lem, când acesta scria rândurile de mai sus. Fără să ştie unul ce
scrie altul, bineînţeles: altfel, poate că şi A.E. van Vogt s-ar fi restrâns la strictul necesar, reducând
numărul generaţiilor biologice de la trei la două:
«Compoziţia pe care am descris-o este o buclă minimală. Şi totuşi – adaugă Stanislaw Lem – există
una cu ochiul încă şi mai mic»36, croşetată de Robert A. Heinlein (l907-l988) în povestirea “Momâi ce
sunteţi!...” (“All You Zombies...”, l959).37 Este unul dintre titlurile-vedetă din istoria literaturii sf, pentru
care traducătorii români (Tudor Beşuan, Constantin Cozmiuc şi Dorin Davideanu) au preferat să nu se
aventureze prea departe de “litera” originalului, sacrificând în schimb impactul stilistic asupra cititorului
român: Voi, zombilor (în Helion, Timişoara, IV, l987). În ce-l priveşte, Florin Manolescu rezolvă
problema lăsând titlul netradus, dar oferind în schimb, în cunoscuta sa sinteză Literatura S.F. (1980),38
un exact rezumat al povestirii lui Robert A. Heinlein (cu unele mici inexactităţi, totuşi, în transcrierea
anilor din text):

«Un bărbat (agent temporal) cunoaşte o femeie (Jane), născută în anul 1955 la Cleveland, îi face un copil în
anul 1973 şi o părăseşte. După naştere, în 1974, femeia trebuie să suporte câteva operaţii chirurgicale în urma
cărora se transformă în bărbat. Dar agentul temporal răpeşte copilul de la spital, în anul 1974, şi îl transportă în
anul 1955, în punctul în care începe biografia femeii Jane. Deci “femeia” este propria ei mamă. După operaţie,
Jane-bărbat devine agent temporal şi se întoarce în anul 1973, unde o cunoaşte pe femeia-Jane, căreia îi face un
copil. Deci “femeia” este propriul ei soţ. În concluzie, agentul temporal, care poartă pe deget un inel cu simbolul
şarpelui Ouroboros înghiţindu-şi coada, reuşeşte performanţa de a fi, în acelaşi timp, propriul său tată, propria sa
mamă, propriul soţ, propria soţie, propriul copil.»

Iată, în continuare, şi “autopsia” executată de Stanislaw Lem :

«Acţiunea decurge după cum urmează : o oarecare tânără fată rămâne însărcinată, partenerul fiind un bărbat
care apoi dispare subit. Ea naşte un copil sau, mai precis, naşterea are loc prin operaţie cezariană. În timpul
operaţiei, doctorii stabilesc că este de fapt un/o hermafrodit(ă) şi că este necesar (din motive neclarificate în text
de autor) să-i facă şi o operaţie de schimbare a sexului. Fata părăseşte clinica în chip de chipeş tânăr bărbat, care
dăduse însă naştere unui copil, întrucât până de curând fusese femeie. Ea/El îl caută apoi multă vreme pe
seducător, până ce iese la lumină că ea însăşi era acela. Avem aşadar următoarea situaţie circulară: unul şi acelaşi
individ a fost în timpul T1 atât fata cât şi partenerul ei, deoarece fata, transformată în bărbat prin intervenţie
chirurgicală, a fost transferată de personajul-narator în timpul T1 dintr-un timp viitor, T2. Acest personaj-narator,
care este de fapt un călător în timp, l-a “evacuat” pe bărbatul cel tânăr din timpul T2 şi l-a transferat în timpul T1,
astfel încât aici acesta “s-a sedus pe sine însuşi”.
La nouă luni după timpul T1, copilul se naşte. Personajul-narator fură copilul din spital şi-l ia cu sine
înapoi în timp, cu douăzeci de ani în urmă, în momentul T0, unde îl părăseşte pe treptele unui orfelinat. Astfel
cercul se închide complet: unul şi acelaşi individ este şi “tatăl”, şi “mama”, şi “copilul”. Cu alte cuvinte, o
persoană care a rămas însărcinată cu sine însăşi şi s-a născut pe sine însăşi. Copilul născut ca rezultat al acestei
relaţii este plasat înapoi în timp, lăsat să crească aproximativ douăzeci de ani pentru a deveni acea fată care în
timpul T1 are relaţii sexuale cu tânărul bărbat venit din timpul T2. Acest tânăr bărbat este chiar ea, ea însăşi,
transformată în bărbat prin operaţie chirurgicală. Faptul că un hermafrodit sexual nu poate purta o sarcină şi naşte
un copil rămâne un impediment relativ minor, întrucât perplexanta situaţie a unei persoane care se naşte pe sine
însăşi este, de departe, “încă şi mai imposibilă”. Avem de-a face aici, nici mai mult nici mai puţin, cu un act de
creatio ex nihilo. Toate structurile variantelor de buclă-în-timp stau pe o contradicţie internă sub raport cauzal.
Chiar dacă acest caracter contradictoriu nu iese totdeauna în evidenţă atât de pregnant ca în povestirea lui
Heinlein.»39

Nu poate fi omis “pariul” pe care, abia voalat, autorul îl pune cu sine şi cu alţi confraţi sau emuli cu
care tacit se află în competiţie : el îşi propune – şi reuşeşte: în l959, să nu uităm! – o performanţă
absolută, un “record mondial” care, asemeni aterizării cu paraşuta fix la punctul zero, mai poate fi
ulterior doar egalat, nu şi depăşit: de la trei generaţii (bunic - tată - fiu), “paradoxul tatălui” ete redus la
două (tată - fiu), devenind concomitent şi un “paradox al mamei”. Nec plus ultra! O exultaţie a victoriei
quasi-sportive trebuie aşadar percepută în pasajul dinspre final din care e extras şi titlul:

«Apoi mi-am contemplat inelul de pe deget. Şarpele care-şi muşcă propria coadă...
Eu ştiu de unde provin; dar voi, toţi ceilalţi, de unde veniţi, momâi fără ţinere de minte ce sunteţi?»
( «Then I glanced at the ring on my finger. The Snake That Eats Its Own Tail,
Forever and Ever... I know where I came from – but where did all you zombies come from?» )

Ambiţia de a împinge performanţa sportivă şi mai departe de acest absolut “punct zero”, prin
reducerea numărului de generaţii biologice de la două la una singură, nu lipseşte, dar, semnificativ, ea
duce şi la auto-anulare, la contracţia, la implozia textului, care nu mai are unde să încapă într-o “buclă
cauzală” atât de strânsă încât strangulează însuşi silogismul, însuşi “simţul logicii”. Încercând această
imposibilă performanţă a “paradoxului sinuciderii prenatale”, Pierre Versins (1923-2001) se vede în
imposibilitate de a produce un text mai lung de câteva laconice fraze, involuntar dar şi inevitabil
parodice, pe care, de altfel, însuşi autorul lor, ilustru şi erudit exeget al domeniului, le priveşte cu
cuvenita detaşare auto-ironică:

«Noi înşine ne-am îngăduit să-l facem pe eroul nostru să se ucidă cu puţin înaintea naşterii sale, într-un
text intitulat Timpul şi viaţa (1956), care are avantajul de a putea fi citat integral, ceea ce ne va permite să figurăm
în chip onest la indexul de nume:
“D-l Jérôme Biet, nemulţumit de viaţă, porni în trecut cu gândul să-i dea maică-si o asemenea lovitură de
picior în pântec, în vreme ce era însărcinată de patru sau cinci luni, încât ea să facă un avort iremediabil, iar el,
Jérôme, să nu mai vină pe lume.
Dar când isprăvi (incidental, taică-său îi trase o bătaie memorabilă), el îşi dădu seama că, nefiind născut,
nu putuse de fapt să se întoarcă înapoi până înaintea naşterii sale şi că, în consecinţă...
După ce se gândi bine, hotărî că trebuie să reînceapă...” » 40

Regăsim, desigur, şi la Pierre Versins, acea ironie sau acel “cinism” auctorial, pe care le-am întâlnit
şi la Robert A. Heinlein, şi la A.E. van Vogt, ca şi la atâţia alţii, în faţa implicaţiilor etice ale
“paradoxului tatălui”, şi pe care Stanislaw Lem le ridică impasibil cu vârful degetelor pentru a ni le
prezenta spre glacială examinare. Exclamând încă din titlu “Momâi ce sunteţi!...”, pe parcurs Robert A.
Heinlein împinge la extrem acest cinism, iar în final până la sfidare, la provocare şi imprecaţie
sarcastică. “Mănuşa” e însă aruncată mai puţin cititorilor şi mai mult confraţilor, competitorilor întru
ambiţii şi performanţe mai mult “sportive” decât literare, cum spuneam, scriitorul neuitând “s-o
întoarcă”, şi el, în auto-ironie: printre principiile de bază stipulate în “Statutul Timpului” şi afişate pe toţi
pereţii la “Cartierul General” / “Statul Major” din Munţii Stâncoşi al “Agenţiei de Călătorii în Timp”, se
poate citi şi: “A Paradox May Be Paradoctored.”
Dar cu cât e mai paradoctoral paradoxul, cu cât e el mai sofisticat şi mai artificios complicat, cu cât
e mai “sportivă” miza, plăcerea sau exultarea – cu atât scade plăcerea propriu-zis literară, cu atât creşte
şi riscul ca “malformaţiile congenitale” ale “paradoxurilor timpului” să le fie şi fatale, să le facă a
sucomba în artificialitate, în gratuitate, în autism. Căci, în science-fiction, dacă “sense of wonder” nu e,
nimic nu e! Nu paradox de dragul paradoxului, aşadar, ci paradox ad maiorem scientifictionis gloriam!
Dacă paradoxul e prea “paradoctoral”, dacă întreaga asiduitate a autorului e absorbită autistic (şi nu
artistic!) de propria-i performanţă “sportivă”, formală şi frivolă, de propria-i ambiţie de-a stabili musai
noi recorduri de intricare şi sofisticare, scăpând astfel din vedere tocmai miza estetic majoră care este
generarea de “sense of wonder”, – excesul poate provoca, la rândul lui, o firească şi legitimă reacţie de
respingere, precum este aceea venită din partea unui Kingsley Amis (1922-1995), care nu numai că
excludea “any time-travel story”, orice povestire pe tema călătoriei în timp, din “clasica” sa antologie
The Golden Age of Science Fiction (1981),41 dar recurgea şi la imbatabile argumente de principiu, de
relevanţă teoretică, pentru a-şi justifica opţiunea:

«În configurarea selecţiei mele n-a fost nevoie să fac eforturi în direcţia varietăţii: varietatea inerentă
însuşi domeniului nostru a avut grijă de asta, de la sine. Destule nume de frunte ale perioadei (1949-1962, “vârsta
de aur” a sf-ului, în accepţiunea lui Kingsley Amis – n.n.), destule teme mult frecventate atunci în science-fiction
s-au exclus de la sine şi n-au apărut reprezentate în selecţie. Când am văzut că pe lunga mea listă finală (“my long
short list”) nu apărea nici măcar o singură povestire despre călătoria în timp, un subiect predilect încă de la
începuturile genului, am fost tentat să includ măcar una, dinadins, ca să zic aşa, dar n-am reuşit să găsesc nici un
exemplu care să merite a lua locul vreuneia dintre cele la care deja mă oprisem. Poate că aici ar trebui să
mărturisesc o slăbiciune a mea. Un cititor de science-fiction trebuie să se aştepte a fi nevoit să-şi înmormânteze
simţul logicii din când în când, dar ceea ce simt eu este că orice istorie pe tema călătoriei în timp, oricât sau cât-
de-cât de ingenioasă, mă obligă să mi-l îngrop pe-al meu prea adânc. Pot înţelege şi pot admite că o povestire de-a
lui Robert Heinlein precum Scăpat din frâu (“By His Bootstraps”, 1941) sau “Momâi ce sunteţi!...” (“All You
Zombies...”, 1959) jonglează cu paradoxurile de mai-mai că-ţi ia ochii; pot admira, dar mă lasă rece ceea ce
percep a fi o irealitate suprapusă în exces peste o altă irealitate: am nevoie de o bază fermă pentru a mă lăsa
surprins şi impresionat.»

Şi chiar dacă argumentul teoretic nu este, nici el, în perpetuitate la fel de inflexibil şi de hapsân,
chiar dacă, din când în când (“now and then”, verba magistri!), se mai îmblânzeşte şi se mai îndulceşte
şi el (ca atunci când, într-o altă antologie, din urmă cu alţi douăzeci de ani, Spectrum (1961),42 elaborată
împreună cu Robert Conquest, acelaşi Kingsley Amis inclusese totuşi în sumar “By His Bootstraps” de
Robert A. Heinlein) – relevanţa de principiu a argumentului de mai târziu (apelul la “the sense of logic”,
mai sus citat) rămâne oricând în picioare, chiar şi retroactiv (din moment ce timpul însuşi nu este
neapărat unidirecţional şi ireversibil, cum vine să ne demonstreze un alt paradox... dar încă n-am ajuns
acolo: toate la timpul lor, dacă există aşa ceva...).
Acelaşi, în esenţă, fiind şi “semnalul de alarmă” înspre care Stanislaw Lem îşi conduce stringenta
demonstraţie din amintitul eseu (“The Time-Travel Story and Related Matters of SF Structuring”, 1970):
 «Ca regulă generală, frisonul de plăcere rezultă din felul în care paradoxul este comutat dintr-un segment al
acţiunii în altul. Bucla-în-timp tratată drept coloană vertebrală a întregii structuri cauzale a unei scrieri este, prin
urmare, cu totul altceva decât mult mai permisivul motiv al călătoriei-în timp per se; dar, desigur, această buclă-
în-timp este o consecinţă strict logică, deşi extremă, a posibilităţii “cronomişcării”/”cronomoţiei”
(“chronomotion”), din momentul în care aceasta e în principiu acceptată. Concret, există două posibile atitudini
auctoriale, care se exclud reciproc; autorul are de ales: fie demonstrează cu deliberare şi cu maximă consistenţă
posibilă că paradoxurile cauzale decurg în mod necesar din “cronomoţie”, fie le eludează cu abilitate. În primul
caz, dezvoltarea riguroasă şi meticuloasă a consecinţelor logice duce la situaţii absurde, precum cea mai înainte
citată (un individ care este propriul său tată, care se procreează pe sine însuşi), şi se soldează de obicei cu efecte
comice (deşi acestea nu decurg în mod automat).
Chiar dacă o structură cauzală circulară poate semnala un conţinut de tip frivol, aceasta nu înseamnă că ea
este necesarmente redusă la construirea de antinomii comice, doar de dragul simplului amuzament. Cercul cauzal
poate fi pus la contribuţie nu ca scop în sine al istorioarei povestite, ci ca o modalitate de a vizualiza anumite teze,
de exemplu din filosofia istoriei. [...]
Aşa cum frecvent se întâmplă în science-fiction, o temă definită iniţial printr-un mod inedit de a inventa şi
structura componentele narative (în cazul de faţă, cele derivând din călătoria în timp) suferă pe parcurs o
caracteristică involuţie cognitiv-artistică. Am putea demonstra aceasta în privinţa oricărei teme date, dar să
beneficiem doar de ocazia ce ni se oferă acum.
La început, atât autorii cât şi cititorii găsesc deplină satisfacţie în plăcerea de a discerne efectele unor inovaţii
încă virginale, încă neuzate, în ceea ce priveşte contradicţiile lor inerente. Apoi, însă, începe o intensă cursă în
căutarea unor situaţii iniţiale care să permită din pornire o cât mai eficientă exploatare a consecinţelor care
potenţial există într-o structură dată. Astfel, procedeele cronomoţiei încep să fie convocate spre a susţine, de
exemplu, teze din istorie şi filosofie (cu privire la “ergodicitatea” ori non-ergodicitatea istoriei). Apoi îşi fac
apariţia istorii groteşti şi humoristice, precum Principiul lui Yehudi (“The Yehudi Principle”, 1944) de Fredric
Brown : această povestire este un cerc cauzal şi în sine, în propria realitate a textului (se termină literalmente cu
cuvintele cu care începe: descrie un dispozitiv de împlinire a oricărei dorinţe, iar una dintre dorinţele exprimate se
referă la o povestire care “să se scrie singură”, ceea ce tocmai se întâmplă).
În cele din urmă, premisa călătoriei în timp sfârşeşte prin a servi drept simplu pretext, cum adesea se
întâmplă, pentru a tricota poveşti cu intrigă senzaţională, criminală ori melodramatică; ceea ce de regulă aduce
inerent cu sine reciclarea şi relustruirea superficială a unor şabloane pietrificate, fosilizate ale acţiunii.»43

Concluzii întru totul valabile şi pentru celelalte “paradoxuri ale timpului”, în cele ce urmează.

₪₪₪₪₪

3. PARADOXUL BUNICULUI (UCIS DE NEPOT)

«Paradoxalitatea ce ţine de însăşi esenţa călătoriei în timp este adesea rezumată şi scenarizată în
întrebarea: “Ce s-ar întâmpla cu mine dacă m-aş întoarce undeva înapoi în timp şi acolo mi-aş ucide
propriul meu bunic?” – o întrebare la care scriitorii de science-fiction au oferit multe şi diverse
răspunsuri» – constată Malcolm J. Edwards şi Brian Stableford în articolul de enciclopedie din care am
mai citat.44
 Dintre aceste “multe şi diverse răspunsuri” iată, mai întâi, unul “scurt şi cuprinzător” – o povestire
de numai o pagină, Prima maşină a timpului (1958),45 aparţinând lui Fredric Brown (1906-1972), autor
cunoscut prin virtuozitatea cu care a ilustrat “genul ultra-scurt” (“the short short-story”).
Un incipit ex abrupto :

«Dr.Grainger rosti solemn:

- Domnilor, iată prima maşină a timpului.
Cei trei prieteni de faţă se holbară la ea.»

Unul dintre aceşti prieteni, Smedley, nu stă mult pe gânduri şi, cu toată împotrivirea
inventatorului, Dr.Grainger, pleacă imediat în trecut, în urmă cu 60 de ani, pentru că, spune el,
«...Ştiam că-l voi ucide pe bunicul meu dacă mi se va ivi ocazia. L-am urât. A fost un tiran, a făcut din viaţa
bunicii şi a părinţilor mei un adevărat iad. Asta-i ocazia pe care-o aşteptam.»

Pentru mai mult confort moral, autorul i-l “serveşte” pe odiosul bunic surprins în plin exerciţiu al
unui act de sadism :

«În apropierea fermei, zări un tânăr roşcovan care bătea un câine cu cravaşa.
- Încetează, ţipă Smedley şi se repezi spre el.
- Vezi-ţi dracului de treaba ta, îi răspunse tânărul, lovind iarăşi cu cravaşa.
Smedley lovi şi el cu bâta.»

După care, fără tranziţie, urmează finalul, aproape identic cu incipit-ul :

«Şaizeci de ani mai târziu, Dr.Grainger rosti solemn:

- Domnilor, iată prima maşină a timpului.
Cei doi prieteni de faţă se holbară la ea.»

Momentul de ezitare necesar cititorului până să-şi dea seama că prietenii erau la început trei, iar la
sfârşit numai doi, deci Smedley ia-l de unde nu-i, este scontat de autor, ca mic truc compoziţional, ca
mic “trouvaille” de sedus cititorul. Mai importantă, însă, este circularitatea compoziţională astfel
realizată, menită a sublinia însăşi circularitatea buclei cauză-efect a paradoxului temporal : Smedley
lipseşte, în final, pentru că l-a ucis pe bunicul său şi astfel s-a scos automat din existenţă şi pe sine
însuşi; dar dacă nepotul, Smedley, nu există, atunci cine mai pleacă în trecut cu maşina timpului ca să-l
ucidă pe bunic? cine l-a ucis pe bunic? Deci Smedley există. Deci nu există. Deci există. Şi tot aşa, la
nesfârşit.
“Paradoxul bunicului ucis de nepot” îşi trage, aşadar, seva dintr-o contradicţie logic insolubilă. Cu o
mică dar inseparabilă clauză adiacentă, logic banală aceasta. Fredric Brown o precizează textual (deşi, în
alte cazuri, clauza poate rămâne subtextuală, subînţeleasă): «Ce s-ar întâmpla dacă un individ s-ar
întoarce în timp şi l-ar ucide acolo pe unul dintre proprii săi bunici, înainte ca acesta s-o fi întâlnit pe
bunică-sa?»
Prima opţiune în funcţie de care acele “multe şi diverse răspunsuri” se diferenţiază este, lat şi plat,
momentul ales de autor pentru comiterea ficţională a “crimei”: este ucis “bunicul” înainte sau după ce l-
a conceput pe tatăl “nepotului” ucigaş? Nu e un detaliu anecdotic şi nesemnificativ, ci un indiciu sigur
care ne spune “ce are de gând” scriitorul, care este opţiunea lui: să exploateze paradoxul ori să-l evite?
Să-l împingă până “la o bizar de plauzibilă reductio ad absurdum”, ori “să creeze aparenţa de a fi
rezolvat paradoxul prin dizolvarea sau eludarea aparent inevitabilei contradicţii” (Malcolm J. Edwards
& Brian Stableford, art.cit.)44? Să “demonstreze cu deliberare şi cu maximă consistenţă posibilă că
paradoxurile cauzale decurg în mod necesar din cronomoţie”, ori să “le eludeze cu abilitate” (Stanislaw
Lem, art.cit.)43?
În acest din urmă caz, când nu “paradoxul temporal” în sine îl interesează pe autor, miza fiind pentru
moment în altă parte, nu doar clauza “ulteriorităţii” crimei este chemată a anula paradoxul; acesta poate
fi pus de acord cu simţul logicii (şi astfel neutralizat) şi printr-un subterfugiu tactic suplimentar: bunicul
ucis aparţine unui trecut virtual, ucronic, unei versiuni apocrife a trecutului, pe care tocmai uciderea
personajului-cheie (“bunicul”) o reduce şi o re-aduce, în final, la versiunea standard, “reală”: paradoxul
este astfel dizolvat, bineînţeles cu condiţia, cum spuneam, ca moartea să fie ulterioară naşterii generaţiei
intermediare a “tatălui”, pentru a nu întrerupe singurul filum biologic pe care va putea să apară, logic,
“nepotul ucigaş”. Această “clauză a ulteriorităţii” este subînţeleasă, de exemplu, în nuvela lui Mircea
Opriţă (n. 1943) Judecătorii (1976),46 unde un stră-nepot (Ciprian) descinde din viitor pentru a-l suprima
pe stră-bunicul său (Budulău) care tocmai urmează să facă, în prezent, o descoperire infernală, nefastă
acelui viitor: momentul ales este, bineînţeles, anterior descoperirii ce trebuie prevenită, dar nu şi naşterii
fiului lui Budulău (Adrian), “tatăl tatălui” lui Ciprian, pentru că altfel acesta n-ar avea cum să se nască în
viitor şi să se întoarcă de acolo pentru a-şi ucide străbunicul în prezent. Cum am spus, în altă ordine de
idei,47 miza nuvelei este alta (“avertisment”, “sense of wonder” rezultat din “colaps complexional” etc.),
astfel încât evitarea paradoxului temporal era nu doar firească, dar chiar necesară.
Rămâne însă, în ordinea de idei ce ne interesează în acest moment, cealaltă opţiune: exploatarea în
sine a efectelor paradoxului, reducerea la absurd şi înfundarea fără ieşire (dar cu delicii) în aporie: adică
ipoteza “anteriorităţii” uciderii bunicului faţă de apariţia progeniturii sale, precum în scurta povestire a
lui Fredric Brown, aşadar auto-suprimarea filum-ului biologic pe care cineva (“nepotul ucigaş”) a apărut
în existenţă. În acest fel, “paradoxul bunicului ucis de nepot” subminează şi el cauzalitatea, prin
angrenarea aceleiaşi “bucle în timp” descrise mai înainte, la “paradoxul tatălui”, dar, în plus şi în paralel,
în virtutea aceleiaşi cauzalităţi pe care tocmai o subminează, conduce mintea umană şi în altă fundătură
aporetică: cum se poate cineva concepe simultan ca existând şi ca neexistând?
Anterior povestirii de mai sus a lui Fredric Brown, ca şi altor enunţuri americane ale “paradoxului
bunicului”, romanul scriitorului francez René Barjavel (1911-1985) Călătorul imprudent (Le voyageur
imprudent, l944) încorporează epic tocmai această aporie, denumită de autor “a fi şi a nu fi”, după cum
aflăm de la eruditul exeget şi enciclopedist francez al domeniului, romancier şi nuvelist el însuşi, Pierre
Versins (1923-2001) :

«În Călătorul imprudent de René Barjavel (1944), capodoperă care nu va fi lăudată nicicând de ajuns, Saint-
Menoux, dornic să vadă, cu ajutorul scafandrului său temporal, pe ce drum neaşteptat ar lua-o Istoria dacă [el] l-ar
omorî pe Napoleon (pe atunci încă Bonaparte) la asediul Toulon-ului, omoară în fapt pe unul dintre propriii lui
strămoşi, care s-a aruncat în faţa viitorului împărat. Iar el însuşi... Ne pierdem în încurcătura asta, aşa cum s-a
pierdut până şi autorul, într-un post-scriptum intitulat To be and not to be, adăugat la reeditarea din 1958 :

“ El şi-a ucis strămoşul?

Deci el nu există.
Deci el nu şi-a ucis strămoşul.
Deci el există.
Deci el şi-a ucis strămoşul.
Deci el nu există... ”

Şi Barjavel conchide, cu cea mai implacabilă logică : Saint-Menoux există şi nu există totodată.»48

“Paradoxul bunicului ucis de nepot” fusese formulat anterior şi de scriitorul belgian Marcel Thiry
(1897-1977) în romanul Şah la timp (Échec au temps, scris în 1938, publicat în 1945), pe care-l
“accesăm” în digest-ul oferit, de această dată, de Jacques Sadoul (n. 1934), în Istoria SF-ului modern
(1973, 1975, 1984)49:

«Subiectul cărţii este simplu: ea povesteşte bătălia de la Waterloo. Pentru cazul în care un asemenea subiect
nu vi s-ar părea o anticipaţie ştiinţifică tipică, dau cuvântul autorului: “Nu, nu vă înşeală ochii, şi sunt tot atât de
sigur de ceea ce scriu pe cât sunteţi dumneavoastră de siguri de contrariul; pentru mine, până la extraordinarul
eveniment de acum patru luni, Waterloo era o victorie a francezilor, şi chiar cea mai strălucită dintre victoriile lui
Napoleon. La Paris, gara la care opresc trenurile ce vin din Belgia se numea Gara Waterloo, în timp ce la Londra,
gara pe care dumneavoastră o numiţi Waterloo purta numele de Gara Saint-George, după o piaţă nu prea
cunoscută din apropiere.” Ei da, Échec au temps este deci o poveste cu universuri paralele, în care un inventator
se străduieşte să răstoarne legile cauzalităţii şi ale permanenţei trecutului, încercând să modifice nu rezultatul
bătăliei de la Waterloo, ci, pur şi simplu, fapta unuia dintre strămoşii lui, care, din greşeală, i-a dat o informaţie
falsă ducelui de Wellington, făcându-l astfel să ordone retragerea. Ceea ce n-a prevăzut inventatorul este că
strămoşul lui, în noua ţesătură temporală, va fi ucis în timpul bătăliei şi deci nu va avea nici un copil. Ceea ce
duce, în zilele noastre, la dispariţia celui care a manipulat timpul.»49

Se remarcă acelaşi subterfugiu tactic amintit anterior, aceeaşi subtilitate a strategiei narative care-şi
ia punctul de pornire într-un trecut apocrif, ucronic, a cărui reducere şi re-aducere la “norma” istorică, la
versiunea “reală”, istoric atestată a trecutului, conferă ficţiunii greutatea şi aplombul “verosimilităţii”:
miză ambivalentă, ambiguă, pusă pe “simţul realului”, concomitent flatat (prin această reconversie la
real) şi contrariat (prin aporia ireductibilă a “bunicului ucis de nepot”).
“Paradoxul bunicului” duce la extrem şi plafonează aporetic ipoteza “timpului vulnerabil” pe care se
fundamentează – tot paradoxal, dar într-alt fel – atât “ucronia”, cât şi “cronoplastia”, la care vom ajunge
nu peste mult. Ca şi “paradoxul tatălui”, a cărui versiune “în negativ” este, “paradoxul bunicului ucis de
nepot” rămâne degustabil, în science-fiction, doar ca potenţială sursă de “sense of wonder”, de “vertij
mental”: în măsura, adică, în care reuşeşte să “înnoade mintea”, s-o “răsucească” şi s-o “întoarcă pe
dos”, s-o arunce în fundături aporetice fără ieşire, să constrângă “simţul logicii” la auto-desfiinţare şi
auto-devorare, contorsionându-l şi întorcându-l împotriva lui însuşi : numai subminând astfel siguranţa
ontologică de sine a omului în lume, numai atentând la înrădăcinarea ontologică a omului în real şi în
realitate, numai creând acest potenţial de “covârşire” se poate spera la acel “vertij intelectual”, la acel
frison de “sense of wonder” care legitimează în science-fiction totul, inclusiv “paradoxurile timpului”.
Reacţiile şi obiecţiile “etice” nu-şi au nici aici locul, prizarea “estetică” sugerată mai sus fiind
singura adecvată, singura legitimă, chiar dacă o “cicatrice” etică rămâne decelabilă: şi anume, în însuşi
faptul că, înainte de-a fi formulată ca “paradox al tatălui”, aceeaşi aporie sau buclă-în-timp a fost mai
întâi percepută şi figurată în formă negativă, în varianta negativă a “paradoxului bunicului ucis de
nepot”. De ce oare? Oare nu pentru că paricidul, fie şi ficţional, va fi fost iniţial resimţit ca tabú absolut,
ca fiind mai “scandalos”, mai contrariant şi mai vexatoriu sub raport moral decât – dacă se poate spune
aşa – “ancestoricidul”? “Paradoxul bunicului ucis de nepot” este, aşadar, o variantă mai diluată, “mai
slabă” sub raportul virulenţei etice, estetic însă echivalentă cu “paradoxul tatălui”.
Cât despre tentativele de “depăşire” sau de “invalidare”, acestea se vor solda, inevitabil, fie cu
dizolvarea “paradoxului” şi orientarea spre alte mize literare, cum am văzut, fie cu devierea într-un alt
paradox, acela al “timpului invulnerabil”, cum vom vedea.
₪₪₪₪₪
 4. PARADOXUL TIMPULUI VULNERABIL :
CRONOPLASTIA ŞI UCRONIA

Nu apar nicăieri, în repertoriul curent al “paradoxurilor timpului” din science-fiction, nici

“paradoxul timpului vulnerabil”, nici “paradoxul timpului invulnerabil”; nici “paradoxul timpului
plastic” şi, respectiv, “paradoxul timpului elastic”, cum ar mai putea fi, eventual, numite; apar, însă, o
mulţime de alte “paradoxuri”, “principii”, “legi” etc., care pot fi coerent reduse şi grupate în două
categorii, în funcţie de numitorul comun al fiecăreia : alături de “paradoxul tatălui” şi de “paradoxul
bunicului” (ucis de nepot), alături de “paradoxul dublurii” şi de “paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi”,
de “paradoxul coletelor greşit expediate” şi de “paradoxul scrisorii auto-adresate”, pe care le vom vedea
ceva mai încolo, când le va veni rândul, cronoplastia şi ucronia – două abundente capitole tematice din
science-fiction – au ca numitor comun ipoteza (tacit acceptată din capul locului, în virtutea convenţiei de
lectură) a unui timp “vulnerabil” sau “plastic”, ce poate fi modificat şi remodelat, scos din albia lui şi
deturnat pe alt curs, supus tuturor agresiunilor, abuzurilor, capriciilor etc.; şi – ca o reacţie la aceste
excese – scriitorii au prezumat, tot ficţional, şi cuvenitele antidoturi, în chip de “legi” şi “principii” care
să confere timpului atributul imuabilităţii : “rezilienţa timpului” (Poul Anderson), “starea fundamentală”
a acestuia (Isaac Asimov), “legea conservării realităţii” (Fritz Leiber), trecuturi multiple, nontangente şi
deci intangibile (Alfred Bester), “paradoxul audienţei cumulative” şi “paradoxul acumulării temporale”
(Robert Silverberg), “legea informaţiei neregresive” (Gérard Klein) ş.a.m.d. – având, toate, ca numitor
comun, presupoziţia unui timp prin însăşi natura lui “invulnerabil” şi inexpugnabil, inalterabil şi
inviolabil, dat odată pentru totdeauna şi aflat deasupra oricăror tentative de a-l vătăma, de a-l disloca în
vreun fel, de a-l devia sau deturna. “Paradoxul timpului invulnerabil” este, aşadar, un contra-paradox, un
paradox “secundar” ce apare ca o reacţie şi prin recul la paradoxul “primar” al timpului vulnerabil, astfel
încât va trebui să-l vedem întâi pe acesta, până la capăt (dată fiind şi continuitatea cu “paradoxul tatălui”
şi cu “paradoxul bunicului”), chiar dacă pretinde o digresiune ceva mai întinsă.
“Timpul vulnerabil” este o implicaţie necesară, o condiţie sine qua non în orice cronoplastie şi în
orice ucronie, în orice “corecţie”, “ajustare” sau “infracţiune” temporală, ca şi în orice “istorie
alternativă”, ipotetică şi apocrifă, aşa cum găsim nenumărate în science-fiction: un substrat, poate,
inaparent şi, ca atare, mai puţin conştientizat ca paradox, niciodată numit ca atare, explicit, cu atât mai
puţin teoretizat, nici în comentariile critice, nici în textele comentate. El însă există, tacit şi implicit, cum
spuneam, nu explicit: statuat şi acceptat ipso facto, ca un ceva de la sine înţeles şi care nici nu mai are
nevoie de explicaţii sau justificări: prin înseşi atributele sale, prin însuşi faptul că timpul “curge”
instopabil, unidimensional şi ireversibil, acest torent al timpului preia, propagă şi amplifică “de la sine”
orice modificare survenită în trecut, convertind-o inexorabil în efecte ce pot schimba radical faţa
prezentului şi-a viitorului. Ajunge să ne amintim, în acest sens, dintre cazurile luate anterior în discuţie
şi de toată lumea cunoscute, de povestirea lui Ray Bradbury Bubuit de tunet (“A Sound of Thunder”,
1952),11 unde strivirea din neatenţie a unui fluture, în jungla mezozoică, se soldează ireparabil, în zilele
noastre, cu instaurarea unei cumplite dictaturi în S.U.A. De ce spunem însă, acum, că “timpul
vulnerabil” poate fi considerat implicit, prin însăşi “vulnerabilitatea” sa, un paradox? “Bucla în timp”,
circularitatea cauză-efect ce poate fi oricând angrenată, şi în acest caz, rămâne, desigur, un resort
suficient al paradoxalităţii. Dar nu şi necesar : “bucla în timp” poate foarte bine lipsi, poate rămâne
virtuală, “neînnodată”, în cronoplastie şi mai ales în ucronie, şi totuşi “paradoxul timpului vulnerabil” nu
e mai puţin un paradox, nu e mai puţin frapant şi frisonant. Pentru că, pe lângă “bucla în timp”, mai e
ceva. Mai e principiul antropic al timpului.
 Principiul antropic al timpului

Am văzut atunci (când am vorbit pe larg despre povestirea lui Ray Bradbury11), vom vedea şi acum
(în cele ce urmează, când vom invoca, mai pe scurt sau mai pe larg, şi alte arhicunoscute sau mai puţin
cunoscute “probe”), că, alături de principiul cauzalităţii, aşa-numitul “principiu antropic”, formulat mai
întâi în cosmologie (v. Principiul antropic cosmologic (l986) de John D. Barrow şi Frank J. Tipler,
trad.rom.200150), rămâne un solid pilon de susţinere pentru “simţul realului”, a cărui clătinare sau
surpare conduce, prin “covârşirea” umanului, la emoţia estetică a sublimului, specific manifestată în
science-fiction ca “sense of wonder”. Ce este, aşadar, acest aparent abstrus “principiu antropic al
timpului” pe care s-ar părea că-l invoc hodoronc-tronc în consecuţia logică a demonstraţiei, pe post de
deus ex machina? Nenumărate sunt scrierile de science-fiction (dar aici trebuie să mă limitez la un
număr rezonabil, că n-am mai termina niciodată) prin care s-ar putea pune cât se poate de peremptoriu în
evidenţă că fiinţa umană este astfel constituită, pentru a putea vieţui şi supravieţui în vălmăşagul
“realităţii”, încât “simţul realului”, alimentat de “experienţa realului”, funcţionează într-un regim de
normalitate şi de necesitate reglementat nu doar de principiul cauzalităţii, dar şi de susnumitul “principiu
antropic” (nu entropic, nota bene!, deşi e şi ăsta sigur ca moartea) formulat, cum spuneam, mai întâi în
cosmologie şi (astro)fizică, dar legitim extrapolabil şi la nivelul altor paliere ale existenţei (biologie,
istorie, chiar biografie):

«Este necesar să fim conştienţi de auto-selecţia care rezultă din faptul că suntem Homo sapiens atunci când
încercăm să tragem concluzii despre natura Universului. [...] Nu trebuie să ne surprindă faptul că Universul este
atât de mare. Într-unul semnificativ mai mic, nu ar exista nici un astronom. Universul trebuie să aibă mărimea pe
care o are ca să se dezvolte măcar o singură formă de viaţă bazată pe carbon. [...] “Situarea noastră în Univers este
în mod necesar privilegiată în măsura în care este compatibilă cu existenţa noastră ca observatori” (Brandon
Carter). Caracteristicile de bază ale Universului, incluzând proprietăţi precum forma, mărimea, vârsta şi legile
modificării sale, se vor observa în mod necesar a fi de un tip care să permită evoluţia observatorilor, căci dacă
într-un univers, altminteri posibil, nu evoluează viaţa inteligentă, este evident că nimeni nu se va interesa de
motivul pentru care forma, mărimea, vârsta şi celelalte trăsături ale Universului au valorile respective. La prima
vedere o asemenea observaţie poate părea adevărată, dar banală. Cu toate acestea, implicaţiile pentru fizică sunt
de anvergură. Ea este o reformulare a faptului că orice proprietăţi observate ale Universului, care iniţial pot să
pară uluitor de improbabile, pot fi văzute în adevărata lor perspectivă numai după ce am acceptat că anumite
proprietăţi ale Universului constituie premise necesare pentru evoluţia şi existenţa în fond a unor observatori.
Valorile măsurate ale multor mărimi cosmologice şi fizice care definesc Universul nostru sunt circumscrise de
necesitatea ca noi să observăm dintr-o poziţie în care să existe condiţii adecvate pentru apariţia evoluţiei biologice
şi într-o perioadă cosmică depăşind scările temporale astrofizice şi biologice necesare dezvoltării unui mediu
favorabil vieţii şi unei biochimii.» (John D. Barrow & Frank J. Tipler, Principiul antropic cosmologic / The
Anthropic Cosmological Principle, l986; ed.rom. 200l)50

Extrapolând acest principiu antropic “general” al Universului într-un principiu antropic doar al
timpului, ne interesează acum, dincolo de nivelul cosmologic, fizic, dincolo de nivelul biologic, mai ales
nivelul istoric, scara istorică a duratelor, a magnitudinilor temporale, perceptibilă într-un mod analog
scării duratelor cosmice: “trecutul există pentru că mi-l amintesc eu”, tot aşa cum “universul există
pentru că îl văd eu”. «Deoarece nu am putea să observăm că Universul este diferit dacă nu am fi aici,
putem spune, într-un anumit sens, că izotropia Universului este o consecinţă a existenţei noastre. [...]
Răspunsul la întrebarea “de ce este universul izotrop?” este: “fiindcă suntem noi aici”» – observau, în
l973, C.B. Collins şi Stephen W. Hawking, citaţi, în l986, de John D. Barrow şi Frank J. Tipler.51 Tot
aşa, parafrazând şi extrapolând ad hoc pe cont propriu, am putea spune: «Deoarece nu am putea să
observăm că timpul/trecutul este diferit dacă nu am fi aici, în acest prezent, putem spune, într-un anumit
sens, că izocronia/ortocronia trecutului este o consecinţă a existenţei noastre prezente. Răspunsul la
întrebarea “de ce este trecutul ortocron?”, este: “fiindcă suntem noi aici să ni-l amintim”».
“Universul există pentru că îl văd eu” – această enunţare pe scurt a principiului antropic are ea însăşi
aparenţa unui paradox, dacă nu chiar a unui sofism sau a unei butade: aceasta, însă, doar întrucât
principiul antropic apare astfel voit formulat “pe dos”, “în negativ”, ca raţionament a posteriori, pentru a
fi mai frapant; ajunge să-l “întoarcem la loc, pe faţă”, să-i dăm o formulare afirmativă, pentru ca
adevărul lui să se impună cu forţa evidenţei, cu adresare, adică, la acea înrădăcinare intuitivă a minţii
umane în “real”, în care este ontologic ancorat “simţul realului”. Într-o altă formulare a lui Stephen
Hawking, principiul antropic vrea doar să spună că “vedem universul aşa cum este deoarece existăm aşa
cum suntem”: «La întrebarea “De ce este universul aşa cum îl vedem?”, [...] răspunsul este simplu: Dacă
universul ar fi fost altfel, noi nu am fi fost aici ca să-l vedem!» (Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a
timpului / A Brief History of Time, l988; trad.rom. l994).52
Iar din acest principiu antropic “general” al Universului, în ocurenţă cu principiul incertitudinii
formulat de Werner Heisenberg, poate fi coerent derivat un subsidiar principiu antropic al timpului : din
moment ce multitudinea rezultatelor unui experiment în funcţie de experimentator implică ipso facto
existenţa unor universuri în număr infinit (Hugh Everett, 1957),53 din moment ce soluţia la dilema
indeterminării poate fi un univers în care toate rezultatele posibile ale unui experiment survin efectiv
(Bryce S. DeWitt, 1970),54 coroborând şi alte teze teoretice, pledate de Martin Gardner (1974)55 şi John
Gribbin (1979)56 – rezultă, prin inferenţă logică, existenţa în număr nelimitat a unor linii temporale
diferite, în funcţie de experimentator, dintre care, însă, numai una este “a mea”, “a noastră”, în virtutea
presupoziţiei intuitive că “singurul posibil e realul”: aşa cum noi n-am fi fost aici ca să putem vedea
universul din a cărui evoluţie am rezultat, dacă acest univers ar fi fost altfel, tot aşa noi n-am fi fost aici
ca să ne putem aminti trecutul, consecuţia în timp din care am rezultat, dacă acest trecut ar fi fost altfel.
Or, cronoplastia şi ucronia din science-fiction tocmai asta ne pun în faţa ochilor şi ne acreditează cu
perversa forţă de convingere a iluziei ficţionale : un curs al timpului care a fost “altfel”, un trecut
ipotetic şi aloistoric, o “istorie alternativă” şi alocronă, din care rezultă necesarmente şi un “alt” prezent,
şi un “alt” viitor. Dar “simţul realului” ne spune şi “experienţa realului” ne confirmă cu străşnicie cum
că “singurul posibil e realul”, trecutul ortoistoric şi ortocron, în timp ce iluzia ficţională ne ademeneşte
cu alte realuri posibile, cu realităţi virtuale, cu trecuturi multiple, aloistorice şi alocrone, cu istorii
alternative: dacă eu (autor, narator, cititor) îmi “amintesc” atât de convingător (în virtutea iluziei
ficţionale) acest “alt” trecut, oare nu sunt eu însumi (în virtutea aceluiaşi principiu antropic al timpului)
“un altul” decât cel care ştiam şi credeam că sunt? Această dilemă indecidabilă (întrucât neverificabilă
experimental, în realitatea fizică) alimentează ceea ce s-ar putea numi “paradoxul timpului vulnerabil”
(incluzând cronoplastia şi ucronia) şi asigură acestor două captivante teme din science-fiction potenţialul
estetic de “sense of wonder”: “covârşirea” umanului, prin senzaţia de surpare a pilonilor ontologici de la
temelia “simţului realului”, îşi află aici – în “vulnerarea” timpului, în deturnarea cursului său de la o
matcă spontan prezumată şi intuitiv simţită ca fiind irevocabilă, imuabilă – un izvor ce nu va seca
niciodată. “Schimbă tu aşa ceva, călătorule de mâine,” – avertizează, în numele autorului, un personaj
raisonneur imaginat de Poul Anderson – “şi vei rămâne tot ceea ce eşti, însă oamenii care te-au adus
acolo nu mai există, nici n-au existat vreodată, Pământul va avea cu totul alt destin, iar tu şi amintirile
tale nu veţi mai fi decât o expresie a lipsei de cauzalitate, a supremului haos care pândeşte din adâncul
Cosmosului.»57
Şi numai această “covârşire” a umanului poate genuin atrage după sine acea “plăcere posibilă doar
prin intermediul unei neplăceri” (Kant),4 acea “Lust durch Unlust” (Schiller)5 care, cum se ştie, nu este
alta decât plăcerea estetică a sublimului, inclusiv aici, în science-fiction, unde răspunde la apelativul de
“sense of wonder”, semnalându-şi prezenţa tocmai prin “that old sensawunda”, prin “vertij mental”, prin
senzaţia de uimire, de uluire, prin frisonul de stupefacţie, de siderare ş.a.m.d. Pentru science-fiction în
general, dar mai ales pentru sf-ul pe această temă, a timpului, principiul antropic asigură o nesecată
sursă de “sense of wonder”. Plăcere estetică a sublimului cu atât mai legitim şi mai specific percepută şi
gustată aici, în science-fiction, cu cât poate invoca, la rigoare, şi o coerentă explicaţie logică, derivată
dintr-o posibilă şi plauzibilă acoperire ştiinţifică, aşa cum tocmai am văzut.
Aici rezidă şi aici trebuie deci căutată “ştiinţa din ştiinţificţiune” atâta câtă este, atâta câtă poate fi în
ucronie, în “istoria alternativă” din science-fiction. “Ştiinţă” pe care unii autori şi-o refuză, alţii
dimpotrivă, o invocă explicit în text.
Există, de exemplu, în ameţitorul joc de oglinzi paralele care este romanul lui Philip K. Dick (1928-
1982) Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962; trad.rom. 1995),58 un pasaj
metaficţional explicit, aproape ostentativ didactic, dialogat “ca la şcoală”, unde autorul oferă o definiţie
antifrastică, “în negativ”, spunându-ne “ce nu este”, dar nu şi “ce este” genul pe care atât de magistral
cartea sa îl ilustrează, adică “istoria alternativă” (“alternate history”), sau aloistoria (“allohistory”), sau
ucronia (“uchronie”, ca să adoptăm termenul francez, mai sugestiv şi mai maniabil, pe care până foarte
recent exegeza anglofonă s-a obstinat, suficient, să-l ignore). Vorbind despre Lăcusta abia se târăşte
(The Grasshopper Lies Heavy), un “roman în roman”, în chiar romanul a cărui dublură metaficţională
este, atribuit unui ficţional autor, Hawthorne Abendsen, care este un alter ego chiar al lui Philip K. Dick,
două personaje conversează precum urmează:

« - Este un roman poliţist? O carte de ocultism? (‘A mystery?’), [întrebă Robert Childan] întorcând
paginile. Iertaţi-mi ignoranţa fără margini.
- Nu, nici vorbă de ocultism, zise Paul. Dimpotrivă, e o interesantă formă de literatură a posibilului, o
specie în cadrul genului science-fiction.
- A, nu! îl contrazise Betty. Nici urmă de ştiinţă în ea. Nu-i plasată în viitor. În science-fiction e vorba
despre viitor, în special de acel viitor în care ştiinţa a luat-o cu mult înaintea prezentului. Nici una din aceste
două premise nu se regăseşte aici, în carte.
- Da, dar e vorba despre un alt prezent, un prezent alternativ. Există în science-fiction multe romane
de acest fel, arhicunoscute de toată lumea.»58

Magister dixit, de acord, dar, cu riscul de a-l contrazice, cu toată consideraţia şi veneraţia cuvenite,
trebuie să observăm, ca la Radio Erevan, că doar prima premisă nu există, iar cea de-a doua există, dar e
de obicei trecută sub tăcere, pusă între paranteze, rămânând la suprafaţa textului doar concluziile,
consecinţele, efectele, nu şi cauzele. Iar prima premisă, plasarea în viitor, există de fapt şi aceasta, atâta
doar că în ucronie viitorul e substituit cu trecutul. Şi nu întâmplător, ci în mod necesar şi funcţional,
definitoriu. Dar cum anume se întâmplă asta în celebrul şi de-acum “clasicul” roman al lui Philip K.
Dick, cum vine de se întâmplă că “trecutul există pentru că mi-l amintesc eu” (în virtutea “principiului
antropic al timpului”), tot aşa cum (conform principiului antropic general, cosmologic) “universul există
pentru că îl văd eu” – vom avea ocazia să vedem mai pe larg, nu peste mult.
Mai rămânând pentru moment la “ştiinţa din ştiinţificţiune”, aceasta este implicit prezentă (chiar
dacă explicit negată) şi concrescută organic în Omul din Castelul Înalt, care n-ar mai fi ce este, nu s-ar
impune atât de copleşitor senzaţiei, dar şi reflecţiei, afectului, dar şi intelectului, percepţiei prin simţuri,
dar şi minţii, raţiunii – dacă din adâncul premiselor rămase nespuse n-ar iradia atât de coercitiv forţa de
gravitaţie obscură a nucleului magmatic care este principiul antropic al timpului. Chiar dacă autorul – fie
el şi Philip K. Dick – cu arbitrariul “creatorului”, pe care legitim şi-l poate aroga orice scriitor, orice
autor de “ficţiuni” concrete, nu de “teorii” abstracte – poate edicta că “nici urmă de ştiinţă în ea”, în
ucronie, adică, “nici una din aceste două premise nu se regăseşte aici”.
Libertatea, însă, e una pentru toţi, chiar şi când se numeşte “arbitrariul creatorului”. Alţi autori par a
nu avea acest orgoliu (sau poate au altul, sau poate e acelaşi...), atunci când implantează explicit în text
greoi dar solizi şi funcţionali piloni “ştiinţifici” de care să-şi ancoreze ficţiunea şi iluzia ficţională
aferentă. Aşa cum face, iarăşi de exemplu, John Wyndham (1903-1969), într-o nuvelă apărută doar cu
un an înaintea romanului lui Philip K. Dick (mult mai puţin faimoasă, desigur, şi mult mai modestă
valoric, dar cu egală îndreptăţire de a face depoziţii “tehnice” în cauza acum în dezbatere): în Căutând
pe dibuite (“Random Quest”, 1961),59 un experiment ştiinţific soldat cu un accident îl proiectează
instantaneu pe protagonist, Colin Trafford, el însuşi fizician şi participant la la experiment, într-o “lume
paralelă” (zice textul), de fapt într-o lume situată într-o altă dimensiune nu a spaţiului, ci a timpului, pe-o
altă “creodă”, pe-o altă linie de probabilitate în timp; adică, în termeni proprii, într-o ucronie, într-o
“istorie alternativă”, chiar dacă evenimentele acestei istorii aparţin mai mult vieţii private a personajelor,
“micii” lor istorii ficţionale, şi nu “marii istorii”, “istoriei reale”, cunoscute de toată lumea, aşa cum cere
regula în ucronie, în “istoria alternativă” (nu lipseşte, însă, nici această “istorie reală”, mai mult sugerată
prin fugitive aluzii). Iată, aşadar, în versiunea personală a unui scriitor, John Wyndham, cum poate arăta
“ştiinţa din ştiinţificţiune”, acoperirea “ştiinţifică” a “istoriei alternative” şi-a “timpului vulnerabil”:

«Simţind cum îmi revine încrederea în mine, m-am aşezat şi am meditat» – îi relatează fizicianul unui alt
personaj, un doctor. «Treptat, slab la început, o rază de lumină a prins să se ivească... Nimic despre cum sau de ce
– nici acum n-am o teorie validă în privinţa asta – ci despre ce era posibil să se fi întâmplat. Era ceva foarte vag,
ceva stârnit, probabil, de gândul că acel neutron cu comportare aleatorie fusese, ştiam, într-un set de împrejurări,
capturat de un atom de uraniu, dar, în alte împrejurări, pesemne că nu.
Şi aici, bineînţeles, ajungeai la Einstein şi la relativitate (de ce nu la Heisenberg şi la “incertitudine”? – n.n.)
care, cum ştiţi, neagă posibilitatea determinării absolute a mişcării şi, prin urmare, conduce la ideea unui
continuum spaţio-temporal, cvadri-dimensional. Ei bine, atunci, din moment ce nu poţi determina deplasările
factorilor în continuum, orice model de mişcare trebuie să fie iluzoriu, iar consecinţe determinabile nu pot exista.
Cu toate acestea, acolo unde factorii sunt foarte asemănători – fiind compuşi din atomi similari, aflaţi în relaţii
aproximativ aceleaşi cu continuum-ul, ca să spunem aşa – ai putea foarte bine să obţii consecinţe similare. N-ar fi
nicidecum identice, bineînţeles, căci atunci ar fi posibilă determinarea mişcării. Dar ar fi foarte asemănătoare şi
analizabile în termenii Teoriei Speciale a lui Einstein, şi ar putea fi determinate mai profund prin seturi de factori
foarte asemănători. Cu alte cuvinte, deşi punctul infinit care ar fi un moment în 1954 trebuie să apară în
continuum, el există numai în raport cu fiecare observator şi pare să aibă o existenţă similară în raport cu anumite
grupuri închise de observatori. Şi totuşi, din moment ce oricare doi observatori nu pot fi identici – adică doi nu
pot fi unul şi acelaşi observator – , fiecare din ei trebuie să perceapă un trecut, un prezent şi un viitor diferite de
cele percepute de oricare altul; prin urmare, ceea ce percepe fiecare provine numai din factorii raportului său cu
acel continuum şi există numai pentru el.
Astfel am început să înţeleg că ce se întâmplase trebuie să fi fost următoarele: într-un fel sau altul – pe care
nu-s în stare să-l apuc de nicăieri – am fost oarecum translatat în poziţia unui observator diferit, unul al cărui
unghi de vedere era, după anumite criterii, foarte asemănător cu al meu şi totuşi suficient de diferit încât să
conţină raporturi şi, deci, realităţi nepercepute de mine. Cu alte cuvinte, acesta trebuie să fi trăit într-o lume reală
numai pentru el – aşa cum eu trăiesc într-o lume reală numai pentru mine – până când a intervenit această
inversare care să mă transfere pe mine în postura de a observa lumea lui cu, bineînţeles, trecutul şi viitorul ei, în
locul celei cu care eram eu obişnuit.
Nu uitaţi că, deşi, dacă te gândeşti, ipoteza pare simplă, desigur că n-am sesizat-o dintr-odată în forma asta, ci
mi-am croit drum suficient de aproape de relaţia observator-existenţă încât să pot ajunge la concluzia că, orice ar
fi mers anapoda, propria mea minte era, mai mult sau mai puţin, în regulă. Adevăratul necaz părea să fie că
această minte se găsea într-un loc nepotrivit şi primea mesaje care nu-mi erau destinate mie: un receptor conectat
din întâmplare la circuitul nepotrivit.
Ei, şi asta nu-i deloc bine, de fapt e chiar rău; dar e, totuşi, o situaţie preferabilă unui receptor el însuşi defect.
Iar această înţelegere m-a mai remontat puţin. [...]
Am făcut tot posibilul, din pură curiozitate, să descopăr când se produsese ruptura. După părerea mea, trebuie
să fi existat un punct în care, poate din întâmplare, s-a produs ori nu un eveniment cardinal, punct care, odată
aflat, te apropie de cunoaşterea momentului, a atomului de timp despicat de un neutron aleator în doi atomi de
timp ce diverg spre viitoruri diferite. (Iată că avem servită şi o definiţie “ştiinţifică” a “punctului Jonbar”! – n.n.)
Odată acestea petrecute, consecinţele ce se acumulează treptat ar duce la condiţii progresiv diferite în cele două
planuri. Poate că asta se şi întâmplă mereu, în fiecare moment care trece. Poate că întâmplarea produce în
permanenţă două urmări diferite, astfel încât, într-o dimensiune ce n-o putem percepe, există un număr infinit de
plane, unele atât de recent bifurcate încât diferă numai în detalii minore, altele însă diferind enorm. Plane în care
un accident a făcut ca Alexandru Macedon să fie învins de perşi, Scipio să fie răpus de Hannibal, Cezar să rămână
dincolo de Rubicon: o infinitate de plane ale aleatoriului despicat şi re-despicat de aleatoriu. Cine ştie? Dar, din
moment ce suntem de acord că trăim într-un Univers supus întâmplării, de ce nu?
Totuşi, n-am reuşit să localizez momentul. A fost, aşa cred, undeva între sfârşitul lui 1926 şi începutul lui
1927. Mai departe de atât se pare că e imposibil de mers fără o cantitate imensă de date şi informaţii, din ambele
plane, pentru a putea face o comparaţie. Faptul că un eveniment s-a produs ori nu s-a mai produs în perioada
aceea a avut consecinţe ce-au împiedicat, printre altele, ascensiunea lui Hitler şi, de aici, Al Doilea Război
Mondial, amânând, în consecinţă, punerea la punct a fisiunii nucleare în acel plan al dihotomiei noastre, dacă o
putem numi aşa.»59

În filmul Quest for Love, turnat în 1971 după nuvela din 1961 a lui John Wyndham, nici J.F.
Kennedy nu e asasinat în 1963 la Dallas, după cum aflăm de la Peter Nicholls60 (filmul nu cred să fi
rulat vreodată pe ecranele noastre, decât poate într-o altă versiune de trecut, pe care n-o ştim...).

Universuri paralele şi istorii alternative

Principiul antropic al timpului asigură, aşadar, “istoriei alternative” din science-fiction o nesecată
sursă de “sense of wonder”, cum tocmai am văzut. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât apare aici şi o
joncţiune tematică şi imaginativă cu un alt motiv din abundenţă generator de “sense of wonder” în
science-fiction, acela al “universurilor paralele”: «Renouvier înţelegea prin ucronie utopia sau ficţiunea
istorică a unei epoci trecute. În cazul acesta» – observă pertinent Florin Manolescu, în Literatura S.F.
(1980) – «elementul optativ, dorinţa introdusă în schema istoriei schimbă într-atât faţa evenimentelor,
încât ceea ce rezultă ţine de specificul universului paralel.»61
Terminologia exegetică disociază, oţios poate, între două categorii pe care adeseori uzul curent le
confundă: “universurile paralele” (“parallel worlds”, “other dimensions”) îşi au sediul în spaţiu, sunt
separate spaţial de universul “nostru”, apar imaginate ca fiind potenţial conţinute într-o a patra
dimensiune spaţială (sau în dimensiuni de ordin superior, dar tot spaţiale); pe când “universurile
alternative” (“alternate/alternative worlds”) îşi au sediul în timp, sunt, de fapt, “istorii alternative”
(“alternate history”) ale unuia şi aceluiaşi univers spaţial, “al nostru”, apar imaginate ca fiind potenţial
conţinute într-o altă dimensiune temporală, înscrise pe o altă “creodă” sau “linie de probabilitate”, cum
numeşte Gérard Klein, în Seniorii războiului (1971),62 acele variante ale timpului care “curge altfel”,
acele linii sau cursuri temporale diferite pe care fizica actuală le permite a fi legitim prezumate, cum am
văzut. Unul şi acelaşi autor, Brian Stableford, exeget dar şi scriitor sf, semnează, în cunoscuta
Enciclopedie al cărei al treilea autor (“contributing editor”) este, două “contribuţii”, două articole
diferite, unul despre “ALTERNATE WORLDS” şi altul despre “PARALLEL WORLDS”,63 pe care le
disociază, dar, totodată, le şi pune în conexiune.
Pentru că, în practică, imaginaţia (atât cea a scriitorului, în actul scrisului, cât şi cea a cititorului, în
actul lecturii) fiind supusă unor solicitări similare, dacă nu identice, în popularea complexională a
spaţiului sau a timpului, în “mobilarea” complexională a acestor “alte lumi” prezumate a exista fie în
spaţiu, fie în timp, indiferent, până la urmă – “universurile paralele” în spaţiu şi “universurile
alternative” în timp ajung uşor să se suprapună, să se confunde. Ceea ce, însă, nu le reduce nicidecum
din forţa de a frapa intuitiv, de a impresiona imaginativ, ci dimpotrivă, le poate chiar întări în această
forţă, le poate face a se potenţa reciproc.
Iar paradoxalitatea, ca şi în cazul “buclei în timp”, se verifică, şi aici, prin existenţa pur mentală a
“timpului vulnerabil”, a cronoplastiei şi ucroniei, inexistente efectiv în universul fizic (cel puţin până la
proba contrarie), dar nu mai puţin fascinante, nu mai puţin frisonante pentru intelect, pentru mintea în
care-şi află singurul sediu posibil, nu mai puţin generatoare de “vertij intelectual” şi de “sense of
wonder”.
Suficiente temeiuri, cred, pentru a subsuma cronoplastia şi ucronia unui paradox pe care l-am numit,
generic, “al timpului vulnerabil”, pentru a le reuni şi trata împreună: în virtutea unui comun atentat
ficţional la principiul antropic al timpului, întors împotriva lui însuşi şi pus să se submineze singur, să se
auto-anuleze şi să se auto-genereze la nesfârşit într-un joc de oglinzi paralele ce “ia ochii”, dar şi
“minţile”; în virtutea, dar şi în ciuda, unei înşelătoare aparenţe logice şi ne-paradoxale, ne-echivoce, a
premisei de la care porneşte “călătoria în trecut” (urmată irezistibil de consecinţe dramatice în prezent şi
în viitor): aceea că timpul este fluid, maleabil, modelabil, deci vulnerabil: cum ar fi putut, atunci, rezista
unei ispite ce se oferă parcă de la sine scriitorii şi personajele imaginate de ei? Dar istoricii şi
personalităţile prea bine cunoscute de ei, “ce le-ar fi putut pielea”? Nici o mirare, aşadar, că din această
premisă ori presupoziţie îşi trag deopotrivă substanţa două consistente capitole tematice din science-
fiction, cronoplastia şi ucronia, precum şi o dizgraţiată progenitură bastardă (dar tot “os de domn”!) a
onorabilei “historia magistra vitae”: istoria contrafactuală.

Cronoplastia

Terminologic, cronoplastia şi ucronia descind, ambele, cum lesne se poate constata, din patrimoniul
lexical elin, ajuns, ca şi cel latin, bun comun, “cosmopolit”, din care toate limbile moderne se servesc
liber, ad libitum. “Protocronismul” este, şi acesta, un astfel de caz, o astfel de formaţiune lexicală, aşa că
pregătiţi-vă pentru o surpriză : dacă “ucronia” a descins din greceşte mai întâi pe solul limbii franceze,
“cronoplastia”, după toate probele existente, pare a fi o formaţiune lexicală ticluită la noi, “pe teren”
românesc! Întrucât n-am găsit contra-probe care s-o infirme, nu-mi rămâne decât să dau crezare (şi o fac
cu plăcere) revendicării de paternitate ridicate de Victor Kernbach (1923-1995) în memoriile sale,
apărute postum (vol. Penumbra dedicaţiilor, 1997):

«În aria fantasticului, aşa cum ştiu cititorii mei fideli, m-a atras mai mult ucronia decât utopia, m-au făcut
să cad pe gânduri efectele elasticităţii timpului, ca şi speranţa de a scăpa de teroarea istoriei (cum a numit-o
Mircea Eliade), măcar prin virtualitatea retrocorectării marilor erori prin ceea ce am numit cronoplastie.»64

Din păcate, Victor Kernbach nu e “more specific”, nu spune mai precis unde şi când a săvârşit acest
memorabil botez, şi tot din păcate nici exegetul lui aici de faţă n-a fost vrednic a-i da bibliografic de
urmă, aşa încât, din fericire de această dată, rămâne front de lucru deschis şi pentru exegeţii viitorului
(dacă nu intervine şi aici vreun pârdalnic de “paradox al timpului”...).
N-am întâlnit termenul “chronoplasty”/”chronoplastia” nici în sursele anglofone de specialitate (cel
puţin în cele care mi-au fost mie accesibile): acestea preferă să vorbească perifrastic despre “alterarea
fluxului temporal”, despre “intervenţii neautorizate în continuum”, despre “schimbări de realitate” sau
“schimbări deliberate operate de călători în timp” ş.a.m.d., în loc de cronoplastie; sau despre “istorie
alternativă”, “istorie ipotetică”, “istorie speculativă”, aloistorie (“allohistory”), alotopie (“allotopia”)
etc., în loc de ucronie. Abia de foarte curând “ucronia” pare a începe să-şi deschidă cale şi în exegeza
anglo-americană: Amy J. Ransom, în studiul “Alternate History and Uchronia: Some Questions of
Terminology and Genre” (în Foundation, nr.87, 2003)65, incriminând «folosirea curentă, dar eronată, a
“ucroniei” ca un sinonim pentru ”alternate history”», ajunge la concluzia că «istoria alternativă
reprezintă numai una dintre variaţiunile pe tema unui larg continuum de forme numit ucronie».
Exegeza francofonă, la rândul ei, vorbeşte despre “le temps manipulé” (Jacques van Herp),66 sau
despre “ajustements du temps” (Jacques Sadoul: «Parfois, ceux-ci [les technocrates] sont amenés à
modifier la réalité temporelle par des ajustements qui permettent d’éviter des conflits, des guerres, des
découvertes trop dangereuses pour l’homme.»67). Tot surse franceze au acreditat, se pare, şi “chirurgia
temporală” (“la chirurgie temporelle”) ca echivalent perifrastic pentru o posibilă “chronoplastie”, soluţie
pentru care optează, la noi, şi Florin Manolescu, în “clasica” sa sinteză Literatura S.F. (1980)68.
În ce mă priveşte, am preferat, în cazul “ucroniei”, terminologia franceză nu atât pentru uşorul
avans cronologic (faimoasele “priorităţi” revendicate cu atâta gelozie de o parte sau de alta, dar mai ales
de partea “hexagonală”!) cu care s-au înscris în istoria “genului” autori de expresie franceză precum
Charles Renouvier, Marcel Thiry sau René Barjavel, ci pentru laconismul şi maniabilitatea acestor
cuvinte, calităţi de care perifrazele dispun în mai mică măsură; dar, nu mai puţin, şi pentru
“plasticitatea” în sine a “cronoplastiei”, pentru pandantul pe care “ucronia” îl face cu “utopia” şi, în
definitiv, pentru “cosmopolitismul” lor semantic, pentru inteligibilitatea internaţională a unor formaţiuni
lexicale alcătuite din rădăcini greceşti, arhicunoscute. Cât despre “cronoplastie”, ce să mai vorbim, mai
ales de când am aflat de “prioritatea” lui Victor Kernbach, nici n-am mai stat pe gânduri. Oricum, prin
forţa lucrurilor, în ciuda terminologiei şi-a priorităţilor franceze sau (ei, da!) româneşti, exemplificările
vor înclina fatalmente balanţa în favoarea autorilor de expresie engleză, net majoritari în science-fiction.
Dar oricum ar fi s-o numim, esenţa cronoplastiei rămâne aceeaşi: atentatul (figurat vorbind) la
atributele timpului şi la principiul antropic este figurat ficţional printr-un atentat la propriu, de cele mai
multe ori o crimă: nu printr-un accident nefericit (deşi nu e nici acesta exclus), ci în mod premeditat, în
urma unor deliberări şi calcule precise, prin acţiuni bine ţintite, “călătorul temporal” (de obicei un
“villain”, un “personaj negativ” pus pe rele) se întoarce în timp într-un moment bine ales, într-un “punct
critic”, într-un “Jonbar point”, într-un “nod de criză” sau la un “macaz temporal” pe care şi-a pus din
vreme ochii, schimbă acest macaz pe altă linie, pe alt curs temporal, suprimând un personaj-cheie sau
inversând un deznodământ punctual rămas ca decisiv în istorie, şi-apoi se-ntoarce în “timpul său”, pe
care scontează să-l găsească schimbat în sensul dorit de el, prin simpla curgere inexorabilă a timpului pe
altă albie, prin propagarea şi amplificarea în timp, în prezent şi viitor, a efectelor intervenţiei sale asupra
trecutului. Noroc, însă, că scriitorii au avut grijă ca “răul” şi maleficul personaj să nu-şi poată savura în
impunitate roadele fărădelegii sale, pentru că pun pe urmele infamului “villain” pe invincibilul şi
invariabilul “erou”, “personajul pozitiv”, de data asta în ipostază de “agent temporal”, de “poliţie” sau
“patrulă a timpului” în serviciul unei “cronocraţii” care veghează vigilent şi responsabil la conservarea
“stării fundamentale”, ortocrone, a timpului ş.a.m.d. Nu este însă vorba de o simplă preluare a schemei
“luptei dintre bine şi rău” din romanul poliţist (detectiv versus criminal) sau din basm (Făt-Frumos
versus Zmeu), ci de impunerea cu necesitate a unui comandament specific şi profund: în cele din urmă,
timpul trebuie totuşi să rămână intangibil şi imuabil, “aşa cum îl ştim”, cum ni-l furnizează intuiţia şi ni-
l garantează “simţul realului”, «asigurând integritatea ţesăturii destinului uman» (Poul Anderson)69; de
unde şi paradoxul, derivat, al “timpului invulnerabil”, pe care-l vom întâlni ulterior.
Să apelăm, însă, şi aici, la forţa de convingere a textului, a exemplificării concrete, de data asta
având la îndemână un titlu nu doar celebru “la el acasă”, pe alte meridiane, dar binecunoscut şi
cititorului român, şi încă de multă vreme: a fost o memorabilă “senzaţie”, în 1969, după secetoşii ani
‘50, năpădiţi doar de vegetaţie ideologică şi de insipidă “naucinofantastika” de obedienţă sovietică,
traducerea “din limba engleză”, semnată Dorin A. Groza şi publicată de Adrian Rogoz (verificaţi
virtuozitatea anagramei, “fără rest”!) în încă de pe-atunci “legendara” sa revistă CPSF (Colecţia
“Povestiri ştiinţifico-fantastice”, numerele 343-345 din martie-aprilie l969), a nuvelei Patrula Timpului
(“Time Patrol”, l955), în care scriitorul american Poul Anderson (1926-2001) inaugura cariera lui
Manson (Manse) Everard – cel mai renumit “agent temporal” din istoria sf-ului.70 Ulterior, acesta va mai
îndeplini cu brio şi alte misiuni de “poliţie temporală”: va readuce “la sediul” temporal şi american al
“Patrulei Timpului” un coleg (Keith Denison) care se cam dedulcise în rolul regelui Cyrus al Persiei
antice (Tăria de a fi rege – “Brave to Be a King”, l959); va înnăbuşi în faşă o virtuală expansiune
mongolă asupra Americii, în anul 1280, pe vremea Hanului Kubilai (Singurul joc posibil – “The Only
Game in Town”, 1960); în vâltoarea bătăliei de lângă lacul Ticinus (anul 218 î.Chr.) îi răpune pe
Phrontes şi Himilco, cei doi cronoplastori “neldorieni” care erau cât pe ce să-l ucidă pe Publius
Cornelius Scipio “Africanus”, viitorul învingător al lui Hannibal la Zama (anul 202 î.Chr.), şi să
deschidă astfel drum unui pitoresc dar străin secol XX celto-punic, de descendenţă cartagineză, nu
romană (“Delenda est”, 1955); în anul 950 î.Chr., va salva viaţa regelui fenician Hiram I şi capitala
regatului acestuia, portul Tyr, capturându-l pe maleficul Merau Varagan, un iscusit jucător de biliard
temporal cu miză criminală, “villain” cu care Everard se mai confruntase o dată, la începutul secolului
XIX, pe când Varagan, sub numele de Blasco López, era “geniul rău” al lui Simon Bolivar, eroul
Americii Latine (Fildeş, maimuţe şi păuni, în vol. Time Patrolman, 1983).71 Ş.a.m.d. Deocamdată, însă,
în Patrula Timpului (1955), nuvela care deschide ciclul, Manse Everard e cât pe ce să fie ucis, dar în
final îl ucide el pe “vrăjitorul” Stane, nume sub care, în anul 464 A.D., se ascunde Rozher Schtein
(Roger Stein?), un istoric din anul 2987, întors în Britannia de curând părăsită de romani pentru a da
viitorului un curs romanic, nu germanic:

« - Şi eu am fost istoric», nu se poate abţine bine-intenţionatul cronoplastor să-şi expună programul în faţa
abilului “time patrolman”, care-l ademenise la vorbă. «Din întâmplare, am întâlnit un om care pretindea a fi
comerciant de pe lunile lui Saturn, dar, întrucât fusesem eu însumi pe-acolo cândva, mi-am dat seama de
înşelăciune. Făcând cercetări, am aflat adevărul. Era un călător temporal, venit dintr-un foarte îndepărtat viitor.
Trebuie să înţelegeţi că epoca în care trăiam era atroce şi, în calitate de istoric psihograf, îmi dădeam prea bine
seama că războiul, mizeria şi tirania cu care fuseserăm blestemaţi nu proveneau dintr-un rău înnăscut în om, ci
decurgeau, simplu, precum efectul din cauză. O tehnologie având la bază maşinile se dezvoltase într-o lume
dezbinată şi în discordie cu sine însăşi, astfel că războiul se lăţise tot mai mult, devenind o afacere tot mai
devastatoare. Existaseră şi răstimpuri de pace, unele chiar îndelungate, dar răul era prea adânc înrădăcinat, starea
de conflict făcea parte din însăşi esenţa civilizaţiei noastre. Familia îmi pierise în cursul unui raid venusian şi n-
aveam nimic de pierdut. Am pus mâna pe maşina timpului după ce l-am... pus pe liber pe posesorul ei. Marea
greşeală, mi-am zis, fusese comisă cândva demult, în Întunecatul Ev Mediu. Roma unificase un vast imperiu în
care domnea pacea, iar din pace întotdeauna se poate naşte dreptatea. Însă Roma ieşise sleită de puteri din acest
efort, iar acum se dezmembra. Barbarii nou veniţi erau viguroşi, erau în stare de mari fapte, dar nu trecu mult până
se lăsară şi ei corupţi. Aici însă e Anglia, care a rămas izolată de contagiunea putregaiului roman. Au năpădit-o
saxonii, nişte bădărani nespălaţi, dar plini de vlagă şi dornici să înveţe. În istoria timpului meu, au făcut una cu
pământul civilizaţia britonă, după care, fiind intelectual mai slab dotaţi, au fost la rândul lor înghiţiţi de această
nouă – şi malefică – formă de civilizaţie numită occidentală. Eu doream o altă evoluţie, mai bună. N-a fost uşor.
Aţi fi surprinşi să aflaţi cât de greu este să supravieţuieşti într-o altă epocă până te lămureşti cum să te descurci,
chiar dacă ai la dispoziţie arme moderne şi daruri atractive pentru rege. Dar mi-am câştigat acum respectul regelui
Hengist şi încrederea tot mai mare a britonilor. Pot uni aceste două popoare într-un război comun împotriva
picţilor. Anglia va fi un singur regat, dăruit cu vigoarea saxonilor şi cu ştiinţa romanilor, îndeajuns de puternic ca
să reziste oricăror invadatori. Creştinismul este inevitabil, desigur, dar voi avea grijă să fie adevăratul creştinism,
care va educa şi va civiliza oamenii, nu le va încorseta mintea. În cele din urmă, Anglia va fi în măsură să preia
iniţiativa pe Continent. Şi, în sfârşit, o lume unică! Voi rămâne aici atât cât va fi necesar ca să pun pe picioare
alianţa împotriva picţilor, apoi mă voi face nevăzut, făgăduind că mă voi întoarce cândva, mai târziu. Dacă în
secolele următoare reapar la intervale, să zicem, de cincizeci de ani, voi deveni o legendă, un zeu, care veghează
asupra lor să se menţină pe calea cea dreaptă.
- Am citit multe despre Sfântul Stanius, zise rar Everard.
- Deci am învins! strigă Schtein. Am dăruit lumii pacea.
Avea faţa scăldată în lacrimi.»72

Cronoplastia nu are scuze, în absolut, nu se poate prevala de pretexte “idealiste” şi utopice, nu poate
invoca drept justificare nici o bună intenţie, nici o “viziune măreaţă” de acest fel: «Cred că partea cea
mai mare a mizeriei umane se datorează unor fanatici bine intenţionaţi ca acesta»73 – constată
protagonistul nuvelei, şi nu doar în virtutea misiunii de “păzitor al timpului” cu care este investit
ficţional. «Întoarce-te în timp şi execută-l pe Hitler şi pe liderii japonezi şi sovietici – însă poate că locul
lor va fi luat de cineva şi mai perfid! Poate că energia atomică va fi lăsată baltă, iar glorioasa înflorire a
Renaşterii venusiene nu va mai avea loc niciodată. Nu ştim şi nici dracu’ nu ştie...»74 O fundamentală
neîncredere, o ireductibilă suspiciune plutesc, de aceea, asupra oricărei tentative de evadare din propriul
timp, chiar şi fără intenţii de cronoplastie deconspirate sau dovedite, ceea ce explică, subtextual, şi
aparent nemotivata “vânătoare de fugari” temporali, clandestinitatea şi complexul de vinovăţie al acestor
“evadaţi în timp” ce se ascund sub identităţi de împrumut, suspensul quasi-detectivistic ce poate rezulta
de aici. Fără nici o altă vină, fugarii în timp trebuie urmăriţi şi prinşi, la nevoie lichidaţi, oricât de
inofensivi ar fi sau ar părea la prima vedere, ceea ce-l face pe autor şi pe narator să se dispenseze de
orice “mandat de aducere” – aşa cum procedează, de exemplu, şi Ray Bradbury, în povestirea Vulpea şi
pădurea,75 şi acelaşi Poul Anderson, în povestirea Prea sublima mea misiune (“My Object All
Sublime”, l961),76 unde un “controlor temporal” capturează în prezent un fugar evadat din viitor pentru
a-l exila în trecut.
Dar, dacă nu are scuze în plan etic (întrucât nu garantează o versiune “mai bună” a prezentului şi
viitorului), nici raţiune de a fi în plan filosofic (întrucât contravine principiului după care “singurul
posibil e realul”, contravine senzaţiei de înrădăcinare ontologică pe care un timp stabil şi invulnerabil o
inculcă intuitiv “simţului realului”, prin respectarea principiului antropic şi prin protejarea “integrităţii
ţesăturii destinului uman”), cronoplastia îşi găseşte, cu siguranţă, o scuză şi o raţiune de a fi în plan
estetic, prin accesul pe care-l deschide la emoţia estetică a sublimului, specific gustată în science-fiction
ca “vertij mental”, ca “sense of wonder”.
Cum lesne se poate observa, cum notifică însuşi autorul, prin vocea unui personaj, în Patrula
Timpului, cronoplastia reface, şi ea, aceeaşi “buclă în timp”, aceeaşi circularitate cauză-efect regăsită, ca
numitor comun, în cele mai multe “paradoxuri ale timpului” din science-fiction, precum şi, în
consecinţă, blocarea aporetică a intelectului uman, solicitat a concepe simultan acelaşi lucru (obiect,
fiinţă, eveniment, fapt istoric etc.) şi ca existând, şi ca neexistând :

« - Cred că descrii o situaţie logic imposibilă. Admit posibilitatea deplasării în timp, odată ce suntem aici (în
oligocen – n.n.), însă nu se poate ca un eveniment să fi avut şi totodată să nu fi avut loc. Este o contradicţie
internă.»77

Este o contravenţie, flagrantă dar ficţională, la acel sacrosanct principium contradictionis care
rămâne unul din fundamentele logicii, chiar şi la atâtea secole şi milenii după Aristotel.
Am văzut deja cum asemenea contradicţii, asemenea aporii sau paradoxuri cu existenţă pur mentală
şi fără corespondent în realitatea fizică a lumii, au darul de-a “răsuci” mintea, de-a o “înnoda” şi-a o
“întoarce pe dos” în “bucle cauzale” şi “vertijuri mentale”, conducând în derută fiinţa raţională care este,
prin definiţie, omul, “copleşindu-l” şi “covârşindu-l”, generând astfel premisa demonstrată de Kant4 ca
fiind necesară şi suficientă apariţiei trăirii estetice a sublimului. Iar “principiul antropic al timpului”,
legitim derivat din “principiul antropic al universului” fizic, nu face decât să catalizeze această trăire,
acest “vertij intelectual”, această senzaţie estetică a sublimului, colorând-o specific în “sense of
wonder”. Ceea ce suspendă, ficţional şi temporar, orice rigori morale, filosofice, istoriografice –
“umane”, într-un cuvânt. Am văzut deja, şi vom mai vedea, că un science-fiction “umanist” este un
oximoron.
Înainte de-a trece mai departe, câteva repere istorico-literare se cer menţionate, pentru a împăca şi
cronologia, dacă tot ne aflăm pe tărâmul lui Chronos. Revendicarea unor vane “priorităţi” cronologice în
ordine tematică îi preocupă mai ales pe exegeţii dedicaţi domeniului francofon al sf-ului (Pierre Versins,
Jacques Sadoul, Ion Hobana ş.a.), dar în mod curent chiar şi sursele anglofone citează printre primele
cazuri de cronoplastie, recte de “ajustare” sau de “alterare a timpului”, aceleaşi două romane franceze –
Échec au temps (scris în 1938, publicat în 1945) de Marcel Thiry (1897-1977) şi Le voyageur imprudent
(1944) de René Barjavel (1911-1985) – pe care le-am găsit ilustrând şi “paradoxul bunicului ucis de
nepot”. Riguros vorbind, abia în acesta din urmă avem de-a face cu o cronoplastie propriu-zisă, întrucât
abia aici apare elementul intenţional, “crima cu premeditare”; în Şah la timp, uciderea personajului-
cheie (şi efectele ce decurg din aceasta în timp, aşadar cronoplastia) survine mai mult accidental,
nepremeditat; efectul este, însă, acelaşi.
În ambele este implicat un ilustru personaj istoric, Napoleon Bonaparte – vice-campionul
cronoplastiilor şi ucroniilor, campionul absolut fiind Hitler, singurul care-l întrece ca număr de apariţii
în această postură. Cariera de personaj sf şi-o începuse acesta odată cu cea de Führer al Germaniei
naziste, în 1933, dar în America, unde F. Orlin Tremaine (1899-1956) preluase, în octombrie 1933,
conducerea celebrei reviste Astounding Stories şi instituise ca linie editorială publicarea în fiecare număr
a unei “thought variant story”, adică a unei povestiri care să încorporeze epic o idee inedită sau, cel
puţin, să gloseze inedit pe marginea unei idei deja cunoscute. Prima astfel de naraţiune în marginea unei
“variante de gândire” a fost, în numărul pe decembrie 1933, nuvela lui Nat Schachner (1895-1955)
Glasuri din străbuni (“Ancestral Voices”), unde cronoplastia apare tot în concrescenţă cu “paradoxul
(stră)bunicului ucis de (stră)nepot”, după cum putem deduce din rezumatul şi comentariul lui Jacques
Sadoul :

«În numărul din noiembrie [1933], F. Orlin Tremaine îşi precizează astfel intenţia:
“Următorul număr din Astounding Stories va conţine o nuvelă care va da naştere la mai multe controverse
decât oricare alta publicată vreodată într-o revistă de science-fiction : Ancestral Voices de Nat Schachner. Textul
acesta tratează cu curaj despre miturile, legendele şi basmele folclorice cele mai importante ale omenirii şi atacă
fără frică prezentul val de isterie rasistă. Nu e doar încă o povestire. Fie că o veţi găsi pe plac, fie că o veţi detesta,
oricum o veţi reciti de mai multe ori. Ancestral Voices în numărul pe decembrie al lui Astounding Stories!”
Coperta acestui număr este efectiv consacrată textului lui Schachner. Se văd pe ea temple greco-romane
asaltate de huni, pe un fundal iluminat de incendii. În primul plan, într-un fel de cuşcă cu geamuri în care pot fi
distinse complicate aparate ştiinţifice moderne, un om din timpurile noastre, îmbrăcat în costum modern, cu
revolverul în mână, e asaltat de un barbar, ce încearcă să-l stranguleze. Coperta nu e semnată. Ancestral Voices e
o nuvelă cu adevărat remarcabilă din mai multe puncte de vedere. Subiectul este astăzi banal, întrucât a fost des
reluat de-atunci, dar în epocă era mult mai nou. Inventatorul unei maşini de călătorit în timp se duce în trecut, în
epoca hunilor. Acolo, printr-un accident, ucide pe unul dintre cei care-l atacau. Fără să ştie, el şi-a eliminat astfel
unul dintre strămoşi, ceea ce antrenează imediat inexistenţa sa în epoca noastră, precum şi pe aceea a mai multor
mii de persoane, de-a lungul istoriei.
Interesant în povestirea lui Schachner este mai ales mediul social şi politic descris. Povestirea sf propriu-
zisă este presărată, în contrapunct, cu flash-uri de actualitate, prezentând manifestările de isterie rasistă ale
nazismului, luările de poziţie politice ale lui Adolf Hitler şi, totodată, urmărim fazele unui meci de box în care se
înfruntă, la Berlin, un campion arian cu un campion evreu. Or, deznodământul nuvelei consemnează, pe lângă
dispariţia nefericitului inventator, şi faptul că moartea acelui hun ucis accidental atrage după sine şi moartea lui
Adolf Hitler, a demnitarilor nazişti şi a evreilor. În particular, cei doi campioni de box, atât cel al rasei de stăpâni
cât şi cel al poporului ales, dispar instantaneu din ring de parcă nici n-ar fi fost. Povestirea a stârnit o furtună de
proteste din partea admiratorilor celui de-al Treilea Reich, care au ameninţat cu atacarea birourilor redacţiei! În
schimb, a fost lăudată peste măsură de cititorii cu convingeri antirasiste sau de orientare progresistă. Literatura sf
îşi lăsa astfel în urmă vârsta adolescenţei, în care stagnase de la dispariţia lui Jules Verne, şi intra în vârsta
adultă.” 78

Cum vom putea constata în multe alte cazuri, cronoplastia şi, mai ales, ucronia manifestă o
congenitală propensiune spre sociologie şi morală, spre ideologie şi politică, spre militantism
eteronomic, extraestetic, spre satiră, parabolă, alegorie etc. – afinitate în care ucronia se întâlneşte, nu
doar în planul formaţiunii lexicale, cu utopia (inclusiv şi preferenţial chiar, în secolul nostru, cu
distopia). Desigur, semantismul cât mai bogat şi mai complex, activismul şi militantismul civic şi
politic, disponibilitatea şi chiar vocaţia pentru un “mesaj generos” – toate acestea nu pot fi decât
binevenite şi perfect legitime; dar, pentru a lăsa în urmă cu adevărat “vârsta adolescenţei”, cum spune
Jacques Sadoul, şi pentru a “intra în vârsta adultă”, adevăratul science-fiction trebuie să ştie îmbina
eteronomia artei cu autonomia ei, să ştie conferi “mesajului” extraestetic un gir estetic; iar acesta nu
poate fi, în science-fiction, decât acel “sense of wonder” ce numai aici poate fi găsit, supremul criteriu
valoric şi singurul însemn de maturitate estetică în măsură a face, eventual, dintr-o scriere sf “o
capodoperă”: aşa cum este – şi vom vedea, nu peste mult, că nu e un “cuvânt prea mare” pentru – un
roman precum Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962) de Philip K. Dick.12, 58
Revenind la “priorităţile” franceze în domeniu, interesant – cel puţin din prezentarea pe care i-o face
Pierre Versins,79 altfel fiind inaccesibil în România – pare a fi şi romanul Croazieră în timp (Croisière
dans le temps, 1952) de François Richard (n. 1913) şi Henri Bessière (n. 1923), unde “istoria este
transformată din temelii când un călător în timp îl împiedică pe Ravaillac să-l înjunghie pe [regele
Franţei] Henri al IV-lea [în 1610].”79
Din acelaşi an (1952) datează şi nuvela lui Pierre Boulle (1912-1994) O noapte fără de sfârşit,
aceasta tradusă şi în româneşte.80 Este o abordare relativ timpurie a motivului, şi totuşi “alexandrină”,
dusă până la culmi ale virtuozităţii, ale complicaţiei şi sofisticării accesibile numai unui cititor de
science-fiction bine antrenat, pus aici în faţa unui “carusel năucitor”, cum constată acelaşi Pierre
Versins.81 Aceasta şi pentru că în confruntare se află prinse două forţe relativ egale, la fel de bine
echipate şi exersate în arta călătoriei în timp şi-a cronoplastiei, în “artele marţiale temporale”:
“badarienii”, care vin din trecut (“din celebra cetate Badari”, din urmă cu “vreo optzeci de secole”) şi
“pergolienii”, care vin din viitor (din “Republica Pergolia”, care se va ridica abia peste vreo 120 de
secole, pe teritorii în prezent acoperite de apele Oceanului Pacific). Părţile beligerante se vizitează şi
reciproc, în timpurile respective, separate între ele de 200 de secole, jucând pe rând “acasă” ori “în
deplasare”, dar arena lor preferată este pe teren neutru, pe “terasa braseriei La Coupole” şi apoi într-un
cabaret nenominalizat din Montparnasse, în prezentul naraţiunii şi-al naratorului. Aici se subminează şi
se torpilează reciproc, cu neobosită râvnă, fiecare parte urmărind să anuleze o cronoplastie anterioară a
adversarului prin una proprie, descinzând în arenă cu o fracţiune de timp înaintea “celorlalţi”. Rezultă
acel “carusel năucitor” de care vorbea Pierre Versins, un interminabil şi indecidabil joc de-a şoarecele şi
pisica, pe care nu oricine îl poate urmări şi savura: «Amatorii de science-fiction nu întâmpină nici o
dificultate în a urmări raţionamentul lui Pierre Boulle, în a-l devansa chiar, căci nuvela are rădăcini
solide în scrieri anterioare, dar ne îndoim că un cititor obişnuit, fie şi cultivat, ar putea să-i aprecieze
toată savoarea.»81
La un înalt nivel al rafinamentului silogistic şi-al performanţei militare sunt duse “artele marţiale
temporale”, tehnica şi arta cronoplastiei, şi în renumitul roman al lui Gérard Klein (n. 1937) Seniorii
războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971; trad. rom. Vladimir Colin, 1975, 1992),82 care, evident, nu
se reduce la atât. Dar, în ordinea de idei urmată acum, redutabili în lupta cronoplastică şi anti-
cronoplastică se dovedesc a fi mai ales “hippronii”, un fel de “elefanţi” ai lui Hannibal în versiune sf :

«Hippronii nu erau împiedicaţi. Stăteau atât de încremeniţi încât, de la oarecare depărtare, puteau fi luaţi
drept nişte uriaşe trunchiuri pestriţe. Cele şase labe groase, sfârşite prin câte şase degete, semănau cu nişte
rădăcini. Ochii, care le încingeau trupurile cam pe la mijloc, puţin deasupra capului lui Corson, nu erau străbătuţi
decât de lumini palide. Unul dintre hipproni scotea din când în când un scâncet, urmat de un guiţat de purceluş. I-
ai fi luat drept rumegătoare. Nimic comun cu fiara pe care Corson se apucase s-o studieze, înainte de nimicirea
navei. Nişte harnaşamente complicate lăsaseră pe coastele lor cicatrici adânci, ca urmele fierului în scoarţa unor
copaci.
Cum puteau fi călăriţi? La prima vedere, nici o parte a trupului lor nu putea primi o şea. Câţi oameni
putea duce un hippron? Pretenţiile lui Veran furnizau o indicaţie: un milion de oameni şi două sute de mii de
hipproni. Un hippron putea duce patru oameni, cu echipament cu tot. Şi ce rol jucau oare în cursul unei bătălii?
Fără să-şi pună întrebarea, Corson socotise până atunci că puteau ţine loc de care de asalt. Mobilitatea şi atavica
lor ferocitate făceau desigur minuni în lupta pe uscat. Aptitudinea de a anticipa viitorul imediat şi de a se decala
cu o secundă în timp îi transforma, probabil, în ţinte aproape de neatins.»82

Şi, pentru că tot am citat din Gérard Klein în traducerea congeneră a lui Vladimir Colin, să mai
amintim aici şi povestirea acestuia În cerc, tot mai aproape (din vol. Capcanele timpului, 1972),83 unde
regăsim cronoplastia auto-generându-se “în lanţ”, în progresie infinită, ca rezultat indecidabil în
confruntarea dintre doi adversari de forţe relativ egale (aici, un agent temporal care în ultimul moment
se decide să salveze o femeie dintr-o lume pe care fusese trimis s-o aneantizeze şi, de cealaltă parte,
“camarazii” săi de misiune, care rămân neînduplecaţi în executarea ordinului primit iniţial). Regăsim şi
aici, la Vladimir Colin, o atitudine auctorial-naratorială quasi-generală în sf-ul pe această temă : reacţia
afectivă a autorului, pe care urmăreşte s-o inoculeze şi cititorului, este coerent una de suspiciune şi de
respingere a cronoplastiei, şi nu din raţiuni ieftin “umaniste”, nu dintr-o ieftină speculare sentimentală a
“simţămintelor umane” şi mai ales a erotismului, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci dintr-o intuiţie
estetică mai adâncă, prin adresare subliminală la instinctul de conservare şi la “simţul realului”, la
“înrădăcinarea” ontologică a omului în Timp şi în Realitate, în terra firma a unui timp ortocron care
trebuie să rămână sigur şi stabil, invulnerabil.
Într-un roman celebru, Sfârşitul Eternităţii (The End of Eternity, 1955),84 Isaac Asimov (1920-1992)
extinde această intuitivă repulsie şi asupra agentului care execută actul – categoria profesională a
“Tehnicienilor”, de a căror companie, atingere fizică şi chiar numai vizuală, se feresc cu oroare atavică
până şi propriii lor colegi sau “camarazi” de alte profesiuni (Sociologi, Observatori, Calculatori,
Proiectanţi-de-vieţi etc.), angajaţi şi iniţiaţi cu toţii în secretele drastic păzite ale “Eternităţii”, agenţia
trans-temporală specializată în “Schimbări de Realitate”, cum se numesc aici cronoplastiile. Lucrând
ultra-profesionist, calculând infinitezimal toate circumstanţele, factorii cauzali şi efectele propagate în
timp ale deciziilor pe care le iau, specialiştii “Eternităţii” ştiu să obţină maximum de efect cu minimum
de impuls, ştiu să obţină un R.M.D. (“Răspunsul Maxim Dorit”) prin activarea unei S.M.N.
(“Schimbarea Minimă Necesară”). Această S.M.N., în cazul de faţă, nu va fi niciodată violenţa, crima,
suprimarea fizică, precum în cronoplastia “clasică”, ci, dimpotrivă, “atingerea”, impulsul declanşator al
cronoplastiei trebuie să rămână, obligatoriu, cât mai insesizabil pentru “Temporali” – imensa majoritate
a oamenilor, care trăiesc numai “în timp”, fiecare strict plafonat la secolul său, la “timpul” său, în care
fatalmente s-a născut :

« - Dacă asta vă e părerea, mă supun judecăţii dumneavoastră. Totuşi, mai rămâne problema S.M.N.
Sociologul tresări la auzul acestor iniţiale, aşa cum prevăzuse Harlan. S.M.N. însemna “Schimbarea Minimă
Necesară”. Aici Tehnicianul era stăpân. Un Sociolog se poate considera mai presus de orice critică în orice ar
implica analiza matematică a infinitelor Realităţi posibile în Timp, însă în materie de S.M.N. autoritatea supremă
era Tehnicianul.
Calculul abstract nu era suficient. Cel mai mare Computaplex elaborat vreodată, manevrat de cei mai
inteligenţi şi mai experimentaţi Calculatori Seniori din câţi există, nu putea face mai mult decât să indice seriile în
care o S.M.N. putea fi găsită. Apoi Tehnicianul, revăzând datele, era cel care hotăra un punct bine definit din acea
serie. Un Tehnician bun greşea rar. Un Tehnician de vârf nu greşea niciodată.
Harlan nu greşea niciodată.
- S.M.N. recomandată de Secţia dumneavoastră, spuse Harlan (vorbea pe un ton rece, egal, despărţind Limba
Intertemporală Standard în silabe precise), implică producerea unui accident în spaţiu şi moartea imediată, în
circumstanţe îngrozitoare, a douăsprezece sau mai multe persoane.
- Inevitabilă, spuse Voy, ridicând din umeri.
- Pe de altă parte, continuă Harlan, eu aş spune că în cazul de faţă S.M.N. poate fi redusă la simpla deplasare
a unui recipient de pe un raft pe altul . Aici!
Degetul lui lung indica locul. Unghia arătătorului, bine îngrijită, făcu un semn aproape imperceptibil de-a
lungul unui şir de perforaţii.
Voy cântărea situaţia cu o intensitate dureroasă, fără a scoate un cuvânt. Harlan îi întrerupse tăcerea:
- Nu se schimbă acum lucrurile în privinţa bifurcaţiei dumitale neglijate? Nu este activată acum bifurcaţia de
mai mică probabilitate, transformându-se aproape în certitudine, şi nu duc toate acestea la...
- ...în principiu la R.M.D., şopti Voy.
- La exact Răspunsul Maxim Dorit, încheie Harlan.» 84

Acel “punct bine definit” în care urmează a se interveni “chirurgical”, în care “chirurgia temporală”,
recte cronoplastia, îşi operează incizia minimă, numită aici “Atingere”, S.M.N., “Schimbarea Minimă
Necesară”, se va numi în ucronie, în “istoria alternativă”, PoD (“point of departure”)85, 97 sau “punct
Jonbar” (“Jonbar point”)86, 94, fiind acolo de obicei mai puţin premeditat, mai puţin calculat, mai
accidental dar şi mai spontan, mai “natural”, păstrând aşadar mai mult din inerţia şi forţa de gravitaţie a
“timpului antropic” (ca, de altfel, şi cealaltă diferenţă majoră dintre cronoplastie şi ucronie – atestarea
istorică fermă ca fapt real, efectiv întâmplat şi de preferinţă cât mai notoriu, a cursului temporal
modificat). În rest, numai asemănări, funcţie şi caractere identice chiar: PoD, “punct Jonbar” sau S.M.N.
– toate funcţionează ca “macaz” temporal şi toate trebuie să fie cât mai discrete şi mai insesizabile la
momentul producerii lor; cât despre violenţă/non-violenţă, aici alegerea rămâne mai liberă, dar poate şi
mai dificilă: există atú-uri la care scriitorii renunţă mai greu, din motive lesne de înţeles (spectaculos,
senzaţional, atracţia “iépicului” şi fluenţa narativă, impact asupra publicului, vânzări spornice ş.a.m.d.).
Ca principiu comun, atât în cronoplastie cât şi în ucronie, diferenţa dintre cauza activată şi efectul
produs trebuie să fie cât mai mare, “buturuga” să fie cât mai mică, iar “carul răsturnat” cât mai mare.
Astfel, revenind la statutul stabilit cronoplastiei de Isaac Asimov în Sfârşitul Eternităţii, dacă
“schimbarea necesară” este din principiu “minimă”, dacă acest primum movens al cronoplastiei trebuie
să rămână obligatoriu insesizabil şi deci non-violent, în schimb “răspunsul dorit” trebuie să fie “maxim”,
efectul propagat în timp al “atingerii”, al impulsului cronoplastic poate fi oricât de violent şi devastator :

Într-o zi a secolului (nu a anului, nota bene!) 2456, «purtând la încheietura mâinii generatorul său de câmp,
astfel încât era înconjurat de o aură de fizio-timp (un efluviu, aşa zicând, de Eternitate) şi deci la adăpost de orice
efect al Schimbării de Realitate, Harlan făcu un pas către perete, ridică un mic recipient de la locul lui de pe raft şi
îl aşeză într-un punct ales cu grijă pe raftul de dedesubt.
După aceasta, reintră în Eternitate într-un mod la fel de prozaic, pentru el, ca şi trecerea printr-o uşă oarecare.
Dacă ar fi fost de faţă vreun Temporal, i s-ar fi părut că Harlan pur şi simplu dispăruse.
Micul recipient stătea acolo unde-l pusese. Nu-şi jucă imediat rolul în istoria omenirii. Mâna unui om, câteva ore
mai târziu, se întinse să-l ia, dar nu-l găsi. Căutările l-au dat la iveală după încă o jumătate de oră, însă între timp
dispăruse un câmp de forţe şi un om îşi pierduse cumpătul. O hotărâre care nu ar fi existat în Realitatea anterioară
era acum luată la mânie. O întrunire nu a mai avut loc. Un om, care ar fi murit, mai trăi un an, în alte condiţii.
Altul, care ar fi trăit, muri ceva mai devreme.
Undele se propagară şi mai departe, atingând punctul maxim în secolul 248l, 25 de secole în sus-Timp faţă de
Atingere. După aceea, intensitatea Schimbării de Realitate scăzu. Teoreticienii au arătat că, infinit în sus-Timp
faţă de Atingere, Schimbarea devenise prea mică pentru a putea fi detectată prin cele mai fine calcule, şi aceasta
era limita practică.
Desigur că nici o fiinţă omenească din Timp nu-şi putea da seama că s-a produs o Schimbare de Realitate:
intelectul se modifica şi el odată cu materia şi numai Eternii se puteau menţine în exterior, de unde schimbarea
putea fi observată.
Sociologul Voy privea fix scena albăstruie din secolul 2481, unde, cu puţin înainte, se desfăşura activitatea
intensă a unui port spaţial. De-abia ridică ochii când Harlan pătrunse în încăpere. De-abia mormăi ceva ce-ar fi
putut fi luat drept un salut.
Portul spaţial fusese într-adevăr distrus de Schimbare. Strălucirea lui murise. Construcţiile care mai
rămăseseră în picioare nu mai semănau cu edificiile maiestuoase de până atunci. Una din navele spaţiale ruginise.
Prin preajmă nu se mai zărea nici un om. Nici o mişcare.
Harlan îşi îngădui un surâs discret, care pâlpâi doar o clipă, apoi dispăru. Era, într-adevăr, R.M.D.: Răspunsul
Maxim Dorit. Şi a survenit imediat. Nu totdeauna Schimbarea se producea în momentul exact al Atingerii
Tehnicianului. În cazul în care calculele aferente erau neglijent făcute, se puteau scurge ore sau zile până când să
survină Schimbarea (calculând, bineînţeles, în fizio-timp).
Schimbarea avea loc numai după ce dispăreau toate gradele de libertate. Cât timp mai exista fie şi numai o
şansă matematică a unor acţiuni suplimentare, Schimbarea nu se producea.
Harlan se mândrea cu faptul că, atunci când el calcula o S.M.N., când mâna lui efectua Atingerea, gradele de
libertate dispăreau dintr-o dată şi Schimbarea se producea instantaneu.» 87

Suntem departe, totuşi, de recordul cronoplastic stabilit de Ray Bradbury în povestirea Bubuit de
tunet (1952),11 unde “schimbarea minimă necesară” este aproape insesizabilă (un fluture strivit din
neatenţie sub talpă, în mezozoic), iar “răspunsul maxim (ne)dorit” este enorm (inversarea cursului
politic în aloistoria contemporană a S.U.A.); ce-i drept, însă, aici “răspunsul maxim” nu este şi “dorit”,
efectul nu e calculat şi dirijat, “schimbarea de realitate” survine involuntar şi accidental, departe de-a fi
deliberată şi ţinută sub control, aşadar ar fi mai mult o ucronie decât o cronoplastie; ca performanţă
“tehnică” a personajelor e mai degrabă un eşec, o catastrofă, o contraperformanţă; ca performanţă a
imaginaţiei scriitorului, rămâne totuşi un record.
Cum vedem, cronoplastia se poate opera şi fără a se recurge la mijloace atât de “radicale” precum
violenţa, crima, suprimarea fizică a unei persoane; teoretic, ajunge şi transferul regresiv de informaţie şi
tehnologie, din viitor în trecut, pentru ca tot cursul ulterior al timpului să fie alterat, mutat pe altă albie
sau făcut să “curgă” mai repede; ne aflăm, în acest caz, la tangenţă cu un alt paradox al timpului brevetat
în science-fiction, acela al “coletelor greşit adresate” (“missent parcels”), pe care-l vom vedea mai
târziu.
În practică, însă, rezultatele unei astfel de “cronoplastii de catifea” nu sunt totdeauna garantate.
Lovit de fulger, protagonistul lui L. Sprague de Camp (1907-2000) din romanul Pentru ca întunericul să
nu se lase (Lest Darkness Fall, 1941, revăzut 1949) nu devine nemuritor, aşa cum avea să creadă,
ulterior, un alt scriitor născut în 1907 (Mircea Eliade, Tinereţe fără de tinereţe..., 1976),88 ci se vede
brusc transportat în trecut, cu multe secole în urmă, asemeni yankeului din Connecticut al lui Mark
Twain (A Connecticut Yankee at King Arthur’s Court, 1889),89 acesta, ce-i drept, nu lovit de fulger, ci
lovit cu ranga-n cap. În romanul lui L. Sprague de Camp, temponautul fără voie, trezindu-se în Roma
secolului al VI-lea, are ideea de-a preveni “căderea întunericului”, instalarea “întunecatului Ev Mediu”,
prin “implementarea” unor inovaţii tehnice şi ştiinţifice pe care le ţinea el minte din secolul lui de
origine, al XX-lea; spre deziluzia lui, însă, trebuie să constate că forţa de inerţie a timpului în care a
căzut este mai mare decât şi-ar fi putut închipui şi-i zădărniceşte orice efort, oricât de bine intenţionat.
Acelaşi autor, în povestirea Aristotel şi revolverul (“Aristotle and the Gun”, 1958), ratează o tentativă
similară şi în Antichitatea grecească, ceea ce face ca epoca modernă să cunoască “revoluţia ştiinţifică”
mult mai târziu. Neavând altceva mai bun de făcut, intruşi veniţi din viitor se amestecă, doar ca să se
afle-n treabă, în ambuscada pe care bascii o întind ariergardei lui Carol cel Mare, la Roncesvalles (în
anul 778), şi atentează astfel nu numai la istoria literaturii (La chanson de Roland), dar se trezesc că şi-
au stricat şi bunătate de viitor propriu (Aşa l-am înfrânt pe Carol cel Mare – “Thus We Frustrate
Charlemagne”, 1967, de R.A. Lafferty).
Viitorul propriu şi-l periclitează şi cercetătorii ştiinţifici pe care Mircea Opriţă îi lasă să se joace
imprudent de-a cronoplastia, fie şi non-violentă, în povestirea Noaptea pragurilor (1973)90: oferind unui
trib de hominizi din paleolitic arme de metal, inoculându-le telepatic în creier idei şi imagini din viitor,
eliminând tigrul care-i teroriza şi-i decima, experimentatorii le deschid primitivilor un culoar de evoluţie
accelerată în timp, astfel încât, la revenirea în prezent, riscă să se vadă în drastică inferioritate faţă de
urmaşii acelor tribali; nu mai ajută la nimic nici rezilienţa timpului, capacitatea acestuia de-a se redresa
de la sine pe durate lungi şi de-a resorbi dislocările de curs, astfel încât nu mai rămâne decât soluţia de
a-i deporta in corpore pe tribali pe o planetă nepopulată, Magnezia, de unde continuă să fie, însă, o
potenţială ameninţare. Nu e de mirare, aşadar, că în nuvela Judecătorii (1976)46 autorul s-a decis să nu
mai rişte, optând pentru o “sănătoasă” cronoplastie “clasică”, prin suprimare fizică: pe pragul de-a face o
epocală descoperire, un chimist din prezent este suprimat chiar de un urmaş al lui din viitor, viitor pe
care epocala lui descoperire din prezent (un “catalizator” ce solidifică instantaneu apa) îl transformase în
infern, prin noile tipuri de armament generate.

Ucronia ( istoria alternativă )

Nu orice cronoplastie se soldează în mod necesar cu o ucronie, după cum nu orice ucronie are
neapărat nevoie, pentru a se origina, de o cronoplastie. Dar, lăsată să se desfăşoare pe spaţii mai largi, nu
numai cronoplastia, ci orice “călătorie în timp” se transformă inevitabil în roman istoric (sau aloistoric,
adică în ucronie). Atâta timp cât se află încă “în mişcare”, cât nu s-a decis unde/când să facă escală,
unde/când “să descalece” pe parcurs, “călătorul în timp” poate gusta în sine senzaţia mişcării, de fapt
mai mult ideea mişcării în timp, pentru că el de fapt mai mult ştie decât simte că parcurge timpul
“înapoi” spre trecut sau “înainte” spre viitor: de regulă, deplasarea propriu-zisă de-a lungul timpului este
descrisă, în science-fiction, ca lipsă totală a oricărei senzaţii (în afară, eventual, de vagi senzaţii
endogene, cenestezice: o uşoară ameţeală, o uşoară greaţă, o indefinită nelinişte etc.); senzaţiile şi
percepţiile propriu-zise, provenite de la stimuli extracorporali, lipsesc însă cu desăvârşire :

«Nava bâzâia deja încetişor şi Noÿs de-abia se aşezase, când Harlan acţionă pe neobservate contactul de
lângă cotul său. Ea nu avu simptome de ameţeală la începutul acelei indescriptibile senzaţii de “mişcare” prin
Timp, aşa cum se temuse Harlan. [...]
Drumul nu însemna nimic, sau aproape nimic, nici o deosebire faţă de o călătorie obişnuită cu nava. Pe la
jumătatea drumului, simţiră un fel de trepidaţie interioară care ar fi putut să fie punctul terminus în jos-Timp, dar
şi ceva pur psihosomatic. Oricum, fusese ceva de-abia perceptibil.»
(Isaac Asimov, Sfârşitul Eternităţii).91

Aceasta pentru că timpul în sine, “timpul vid”, nu poate fi perceput prin simţuri, nu poate fi “simţit”
intuitiv: pentru a deveni accesibil simţurilor şi intuiţiei el trebuie să fie “umplut” complexional, trebuie
“populat” cu evenimente şi corpuri a căror materialitate, a căror complexionalitate concretă simţurile s-o
poată acroşa, intuiţia s-o poată asimila. Alternanţa zi-noapte, succesiunea anotimpurilor, derivate din
mişcarea de rotaţie sau de revoluţie a unui corp cosmic, ca şi balansul pendulului, tic-tac-ul ceasului sau
periodicitatea atomului de cesium (imperceptibilă direct, aceasta din urmă, simţurilor umane, ci numai
prin intermediul aparatelor) – sunt astfel de “evenimente” sau “umpluturi complexionale” graţie cărora
timpul să poată fi perceput şi măsurat. Nici “timpul istoric”, duratele de ordinul zecilor, sutelor, miilor
sau zecilor de mii de ani, nu pot fi percepute decât prin intermediul conglomeratelor complexionale de
“evenimente” umane şi istorice care “umplu” aceste decenii, secole sau milenii, iar sintagme uzuale
precum “vid istoric” sau “genunea timpului” sunt, şi ele, cât se poate de grăitoare în acest sens. De unde
rezultă, fireşte, că, pentru a scrie ucronie, “istorie alternativă”, fie ea şi ipotetică, fie şi apocrifă,
scriitorul trebuie, în primul rând, să dispună de capacitate de invenţie, de un debit imaginativ în măsură a
genera din nimic evenimente, în măsură a fabrica şi furniza ficţiunii acele “umpluturi complexionale”,
materiale şi concrete, din care se hrăneşte percepţia şi iluzia ficţională a unui “alt” timp, a unei “alte”
istorii, a unei aloistorii.
Dar, dacă nu orice cronoplastie se soldează în mod necesar cu o ucronie, cum spuneam, dacă ucronia
nu decurge în mod necesar şi automat din cronoplastie – întrucât există şi cronoplastii fără consecinţe
consolidate durabil, ucronic, după cum există şi ucronii al căror primum movens, cronoplastic (recte
deliberat) sau nu, rămâne neprecizat – atunci ce factori intervin pentru a “face” această diferenţă? Care
cronoplastie este şi care nu este generatoare de ucronie? Ce trebuie să se întâmple decisiv şi ce condiţii
se cer imperativ, pentru ca dintr-o cronoplastie să rezulte o ucronie, pentru ca “ţesutul” timpului să nu
respingă “grefa” cronoplastică, ci, dimpotrivă, s-o asimileze şi să se transforme el însuşi în urma acestei
asimilări? Pentru că, dată fiind “rezilienţa” acestui ţesut al timpului, respingerea cronoplastiei rămâne
eventualitatea în principiu mai probabilă :

«Nimeni nu-şi pierde propria capacitate şi libertate de voinţă doar pentru că se întoarce în trecut. Ajuns acolo,
el poate influenţa oricând desfăşurarea evenimentelor» – meditează naratorial, pe post de raisonneur, personajul
deja cunoscut al lui Poul Anderson, Manse Everard. «E adevărat că forţa de curgere inerţială a evenimentelor
devine uneori enormă. Fluctuaţiile minore se nivelează curând. Dacă, de exemplu, un individ de rând a trăit până
la adânci bătrâneţe ori a murit de tânăr, dacă a prosperat sau nu, asta nu va crea diferenţe notabile, care să fie încă
perceptibile la câteva generaţii distanţă. Asta dacă individul acela nu era cumva, să zicem, Salmanassar sau
Genghiz Han sau Oliver Cromwell sau V.I. Lenin; Kung Fu-Tse sau Pavel din Tars sau Muhammad ibn Abdallah;
Aristotel sau Galileo sau Newton sau Einstein... Schimbă tu aşa ceva, călătorule de mâine, şi vei rămâne tot ceea
ce eşti, însă oamenii care te-au adus acolo nu mai există, nici n-au existat vreodată, Pământul va avea cu totul alt
destin, iar tu şi amintirile tale nu veţi mai fi decât o expresie a lipsei de cauzalitate, a supremului haos care
pândeşte din adâncul Cosmosului.»92

“PoD”-uri şi “Puncte Jonbar” / “Jonbar points” & “PoD”s

Aşadar, textura timpului nu este peste tot la fel de rezistentă, la fel de “rezilientă”, ea are şi puncte
vulnerabile, “fire” care pot “fugi” din ţesătură şi-o pot trage după ele deşirând-o, destrămând-o; iar
aceste zone de potenţială destrămare a urzelii timpului “se ţes” în jurul unui om, apar de regulă
concrescute în timp odată cu un “om-cheie” care le decide aleatoriu, care “face evenimentul”, care a
decis cândva cursul istoriei “reale”, “aşa şi nu altfel” (am spus deja, dar mai pe larg vom vedea abia mai
încolo, că acest termen de contrast al “istoriei reale” este o condiţie a ucroniei, ficţionale prin definiţie);
şi, desigur, lista de mai sus a lui Poul Anderson este pur ilustrativă, ea ar putea fi oricând continuată ad
libitum. Dar, paradoxal (indeed!), numele acestui loc l-a dat nu un om care a făcut istorie, ci unul care a
făcut aloistorie, “istorie alternativă”, ucronie: punctele de cotitură ale istoriei ipotetice, alternative, nu-şi
leagă numele generic de întemeietori de imperii sau stâlpi de state, nu de stăpâni sau “regi ai lumii
acesteia”, precum un Salmanassar (există cel puţin cinci regi asirieni cu acest nume şi autorul nu
precizează pe care-l consideră mai decisiv pentru istoria omenirii), sau Genghiz Han, sau Oliver
Cromwell, sau Lenin; nici de fondatori de religii, “trimişi ai lumii de dincolo”, precum Kung Fu-Tse
(cunoscut la noi sub numele-i latinizat, Confucius), sau Pavel din Tars (alias Saul, Apostolul Pavel,
întemeietorul creştinismului), sau Muhammad ibn Abdallah (Mahomed, “Profetul”, fondatorul
islamismului); nici măcar de genii “profane”, fondatori de noi paradigme în gândire şi ştiinţă, precum
Aristotel, “Stagiritul”, sau Galileo Galilei, sau Isaac Newton, sau Albert Einstein.
“Făuritori de istorie” la care, într-o carte celebră, cunoscută şi la noi (graţie tot unui scriitor sf),
Orele astrale ale omenirii (Sternstunden der Menschheit, 1928, 1943; trad. rom. I.M. Ştefan, 1973),93
scriitorul austriac Stefan Zweig (1881-1942) cooptează şi alte categorii: mari scriitori (Goethe,
Dostoievski), compozitori (Händel, ofiţerul Rouget de Lisle, autorul Marseillezei), exploratori geografici
(Vasco Nuñez de Balboa, primul european care a văzut Oceanul Pacific; Johann August Suter, cel care-a
dat semnalul “goanei după aur” în California; Robert F. Scott, al doilea om ajuns la Polul Sud, după
Roald Amundsen, dar mai nenorocos decât acesta), un manager tehnologic (Cyrus W. Field, prin
eforturile căruia s-a realizat prima convorbire telefonică transatlantică), fără să-l uite pe eternul
Napoleon la Waterloo, sau poarta Kerkaporta uitată deschisă în faţa turcilor, la căderea Bizanţului.
Nimic din toate acestea, ci, în locul tuturor, doar un impalpabil homo fictus, un personaj de science-
fiction, nici măcar notoriu, cel puţin la noi. Pentru “orele astrale ale omenirii” (pentru cele ipotetice,
imaginate de scriitori în pagini de carte), pentru acele “macazuri ale timpului” care trimit “pe altă linie”
trenul istoriei, pentru acele “puncte de cotitură” (“turning points”) de la care istoria începe să “curgă
altfel”, pe altă “albie”, aşadar pentru aceste “puncte critice”, sau “puncte sensibile”, sau “nevralgice”,
sau cum vrem să le mai zicem – s-a consacrat, în terminologia anglofonă a sf-ului, denumirea uşor
hipocoristică de “Jonbar points”, “puncte Jonbar”, de la John Barr, numele unui personaj ficţional, nu
“real”, nu atât de faimos poate ca Manson Everard al lui Poul Anderson, dar beneficiind de prerogativa
priorităţii cronologice :
În ucronie, în “istoria alternativă” – arată Edward James (n. 1947), specialist în “istoria reală”,
profesor de istorie medievală la o universitate din Anglia, dar şi reputat exeget sf , autor al unei concise
sinteze, Science Fiction in the Twentieth Century (1994)94

«presupoziţia este că istoria există ca un rezultat al unui şir aproape infinit de accidente şi opţiuni, şi că în
aproape orice punct de pe parcursul ei istoria ar fi putut s-o ia într-o altă direcţie, diferită de cea cunoscută.
Imaginea clasică în care e rezumată această idee este silueta lui John Barr, personajul lui Jack Williamson (1908-
2006) din romanul sf Legiunea Timpului (The Legion of Time, 1938, ed.revăzută 1952): în mijlocul unui câmp
întins, John Barr se profilează în poziţie verticală, stând în picioare, cu o clipă înainte de-a se apleca: dacă ia de
jos un magnet, nu o simplă piatră, întreaga istorie a galaxiei va fi alta, radical transformată. Scriitorii de science-
fiction au ajuns să numească momentele decisive de acest fel “Jonbar points”: un “punct Jonbar” poate surveni
practic oriunde în timp, de la evitarea coliziunii cu cometa care-a pricinuit cândva dispariţia dinozaurilor de pe
Pământ (ca în romanul lui Harry Harrison (n. 1925) La apus de Paradis / West of Eden, 1984), la absenţa din
istorie a Reformei Protestante (ca la Kingsley Amis (1922-1995), în romanul Prefacerea / The Alteration (1976),
sau la Keith Roberts (1935-2000), în suita de povestiri Pavană / Pavane (1968; v.infra); astfel de “puncte Jonbar”
survin în toate acele numeroase scrieri ce înfăţişează înfrângerea Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial
(exemple ar fi multe, dar clasic rămâne romanul lui Philip K. Dick (1928-1982) Omul din Castelul Înalt / The
Man in the High Castle, l962)12 [unde “punctul Jonbar” este ipotetica asasinare a preşedintelui american Franklin
D. Roosevelt în 1936, la Miami, de către un imaginar scelerat, Ed Zangara – v. infra]. Mare parte din plăcerea pe
care-o procură la lectură astfel de cărţi rezidă în depistarea momentului în care intervine punctul Jonbar, în
savurarea modului în care autorul a ştiut conferi carnalitate palpabilă şi palpit viu lumii sale ficţionale, precum şi,
în unele cazuri, cum a şitut racorda acestei lumi alternative personaje pe care le cunoşteam de mai nainte, din
lumea noastră “reală”. (Astfel, de exemplu, în Prefacerea lui Kingsley Amis, Sartre şi Himmler au ajuns amândoi
cardinali catolici; în romanul Machina diferenţială (The Difference Engine, 1990)95 de William Gibson (n. 1948)
şi Bruce Sterling (n. 1954), Byron a ajuns Prim Ministru al Regatului Britanic.)»94

(Un scurt time out pentru destindere. Iată şi câteva posibile subiecte pe care s-ar putea exersa
înfricoşata ştiinţă a exegeţilor, care s-ar putea preta la o abordare comparatistică şi la un comentariu
erudit pe măsură: Între Jabberwocky şi Jonbarwocky (cu peripeţiile sf ale faimosului poem “în limbă
păsărească” scris de Lewis Carroll e o întreagă poveste, delectabilă în sine, dar evident că trebuie să
rămână pentru altădată); sau: De la giombar la geamblac : geamblacul, platforma superioară a unei
sonde petroliere, a fost o vreme suspectat a fi un cuvânt turcesc, racordabil registrului ilustrat cu vervă
de Romulus Vulpescu în Marcia alla turca (1970): « - Geaba gear, ghiul, ghiol ghizduc! / Getbeget
gealat giugiuc! / - Geanabet, giol, guguştiuc! / - Geam, geambaş, giumbuş, geambal! / - Geacă, blugi,
giombar, geamblac!» Halal!) Cum însă investigaţia lexicologică şi etimologică s-a împotmolit
sociolingvistic în slaba tradiţie otomană a extracţiei de petrol, s-a descoperit întru târziu, “sus la
geamblac”, şi inscripţia James Black, numele firmei americane interbelice care “implementase”
respectivul tip de sondă pe Valea Prahovei, unde însă sondorii români practicau asiduu francofonia...
Cam departe de science-fiction ajunserăm, ce-i drept, dar putem găsi drumul înapoi, pe legendara
planetă Arrakis (Dune, 1965) a lui Frank Herbert (1920-1986), servindu-ne de “gom jabbar” – “acul
otrăvit cu metacianură, utilizat de Stareţele Bene Gesserit pentru a testa conştienţa de-a fi om în proba
alternativei cu moartea”96. Sau la nu mai puţin faimosul film Star Wars (III. The Return of the Jedi,
1983), unde, alături de monstrul batracomorf înnecat în osânză Jabba the Hutt, îl vom regăsi (pe
genericul filmului), printre alţii, şi pe tehnicianul de efecte speciale John Barry. And so on... Dar destul
cu vorbele astea de geaba: înapoi la punctul Jonbar!)
Sau, acelaşi lucru, înapoi la PoD! «Pe lângă deja discutata cerinţă ca “adevărata” istorie alternativă
să menţină un cadru temporal al naraţiunii care să trimită la trecutul autorului» – spune Amy J.Ransom
în studiul amintit,65 «un alt larg acceptat criteriu al istoriei alternative este prezenţa sau absenţa unui
identificabil punct de plecare (“point of departure”), sau, pentru iniţiaţi (“for insiders”), a unui “PoD”
sau “punct Jonbar”.»97 Un “pod” preferabil românesc, am zice noi, un pod sau o punte între/peste
timpuri şi creode, că doar n-o fi o “păstaie” sau o “cireadă” temporală, o “turmă” sau un “stol”, aşa cum
am putea crede dacă ne-am lăsa induşi în eroare de Dicţionarul englez-român,98 unde sigla POD mai
serveşte de firmă şi pentru “Post Office Department”, sau ne somează abreviat să plătim pe loc marfa
livrată (“pay on delivery”)...

Science-fiction şi roman istoric

De la “călătoria în timp”, de la cronoplastie şi ucronie, de la “romanul paraistoric”99 la romanul

istoric sadeá nu e, aşadar, decât un singur pas. Istoriei “reale” i se poate uşor deturna cursul pe albia unei
“istorii alternative”, ipotetice, “macazul” temporal de la PoD sau de la “punctul Jonbar” poate fi pe
nesimţite manevrat, “schimbat pe” aloistorie, pe ucronie. În acest caz, traseul parcurs mental la lectură
este dublu, paralel : (a) de la punctul Jonbar până în prezentul naraţiunii, girat de iluzia ficţională; şi (b)
de la acelaşi PoD sau punct Jonbar până în prezentul lecturii, girat de experienţa realului, de istoria
cunoscută ca fiind “reală” şi, deci, de principiul antropic al timpului. În “romanul istoric” propriu-zis,
“clasic” (de fapt, romantic), ca peste tot în literatura “realistă”, cele două “prezenturi” (al lecturii şi al
naraţiunii) nu se exclud reciproc, fiind cel mult percepute doar ca disociere între real şi imaginar; în rest,
ele pot chiar coincide, se pot suprapune, efectul obţinut, în acest caz, fiind acela de potenţare şi
consolidare reciprocă. Neconcordanţa între prezentul lecturii şi prezentul naraţiunii poate fi percepută ca
disociere între real şi imaginar şi în cazul ucroniei, al romanului aloistoric sau paraistoric: decalaj
amplificat aici, în plus, de incongruenţa şi disjuncţia date prin definiţie între cele două “trecuturi”: ele
trebuie “să semene” dar să nu fie identice, trebuie să fie şi să nu fie “la fel”. În romanul aloistoric,
“prezentul naraţiunii” şi “prezentul lecturii” nu se suprapun, ca în romanul istoric, ci se juxtapun, pentru
a scoate în evidenţă tocmai diferenţele, inadvertenţele, anacronismele : între “prezentul lecturii” şi
“prezentul naraţiunii” se cască nu numai “goluri de timp”, “time gaps”, copleşitoare prin însăşi durata
lor (ceea ce deja ar fi suficient pentru generarea de “sense of wonder”), dar şi “anacronisme” flagrante,
serii complexionale şi, implicit, parcursuri temporale divergente şi disjunctive, a căror indecidabilă
tensiune reciprocă pune în contradicţie cu sine însuşi principiul antropic al timpului (ceea ce este mai
mult decât suficient pentru acelaşi “sense of wonder”).
Timpul fiind perceptibil intuitiv numai prin “evenimentele” care-l “umplu”, cum spuneam,
juxtapunerea în text se face, de fapt, între echivalările complexionale ale celor două versiuni temporale,
“alternative”, ceea ce deschide o largă paletă a reprezentării “realiste”, “verosimile” şi “veridice”, chiar
şi versiunii virtuale, ipotetice: pentru a fi funcţională, pentru a putea submina şi “întoarce pe dos”
principiul antropic al timpului, aloistoria trebuie să fie la fel de “veridică” precum istoria, să dispună,
cum zice Edward James, de “carnalitate palpabilă şi palpit viu al lumii ficţionale”, chiar dacă această
“verosimilitudine”, această “carnalitate palpabilă” şi acest “palpit viu” riscă să acapareze în quasi-
totalitate suprafeţele textului; oricât de masive ar fi însă “plăcile tectonice”, ceea ce contează cu
adevărat, în science-fiction, în ordinea generării de “sense of wonder”, este abia coliziunea lor, liniile de
impact sau de ruptură, faliile sau rifturile pe care le lasă în urmă spre a impresiona intuitiv percepţia:
pasaje textuale prin definiţie minoritare cantitativ, deşi privilegiate calitativ; şi invers: oricât de
ameţitoare ar fi falia tectonică, pentru a se produce ea are nevoie de cât mai masive plăci tectonice care
să intre în coliziune, de o cât mai diversă şi frapantă pentru simţuri “umplutură complexională” care să
dea substanţă “timpului vid”.
Această “umplutură complexională” năvăleşte în pagină la fiecare escală, la fiecare oprire a “maşinii
timpului” la un nivel temporal oarecare, la un moment oarecare din trecut sau din viitor, de fiecare dată
când călătorul temporal “reintră în timp” pe un palier oarecare al acestuia. Cum am mai spus, aici rezidă
şi principala sursă de “sense of wonder” de care dispune sf-ul pe tema timpului: aici, în această
juxtapunere textuală între niveluri sau paliere ale timpului imens distanţate între ele, în mişcarea
energică prin care aceste “timpuri” imens distanţate se văd puse alături în pagină, în “saltul în timp” care
furnizează intuiţiei şi-i face accesibile, perceptibile prin simţuri, magnitudini temporale de preferinţă
imense, durate incomensurabile, precum şi imuabile atribute ale timpului, ce apar suspendate, abolite.
Cel mai promiţător moment al lecturii, în pragul căruia aşteptarea şi intuiţia freamătă cel mai
nerăbdător, este deschiderea uşii ori ecluzei “maşinii timpului” (dacă le are, precum la Isaac Asimov, în
Sfârşitul Eternităţii,84 sau la Ray Bradbury, în Bubuit de tunet11), “descălecarea” din şeaua acesteia
(precum la Poul Anderson, în Patrula Timpului,70 unde cabina devine motocicletă) etc. etc. – într-un
cuvânt “reintrarea în timp”. De-aici încolo, depinde numai de durata escalei şi de amploarea tabloului,
de lungimea textului aşadar, dacă o “călătorie în timp” se va transforma sau nu în roman istoric : de la o
anumită durată, de la o anumită dimensiune a textului, “romanul istoric” este inevitabil : putem compara
între ele, în acest sens, episoadele, deja amintite, din ciclul “Patrula Timpului” al lui Poul Anderson :
cele mai scurte dintre ele (şi primele, de fapt) se mulţumesc cu priviri rapide, cu fugare notaţii şi detalii
expresive de decor şi de atmosferă, de “culoare locală” temporală, percepute în grabă, pe fugă, dar cu
atât mai acut, sub presiunea timpului rămas în intervalul dintre “intrarea în timp” şi o nouă plecare :
Anglia sub bombardamentele germane, Anglia victoriană, Anglia post-romană, în Patrula Timpului;
Persia regelui Cyrus, în Tăria de a fi rege; formarea Mării Mediterane, cu peste cinci milioane de ani în
urmă, în Cascadele din Gibraltar; America precolumbiană, în Singurul joc posibil; plăcerea de a
“întârzia în timp” devine tot mai acaparantă în Delenda est (o Americă ucronică şi contrafactuală,
punico-celtică), sau în Fildeş, maimuţe şi păuni (un colorat tablou al vieţii feniciene la Tyr, pe vremea
regelui Hiram I), pentru ca ultimul episod, cel mai întins, Tristeţea lui Odin al goţilor, să fie un roman
istoric în toată regula, un roman “din viaţa ostrogoţilor”, în secolul al IV-lea.100
«Dintre toate formele literare din afara sf-ului, romanul istoric este singurul care-i pune atât pe
cititori cât şi pe scriitori în faţa unor probleme similare cu acelea din science-fiction» – constată Edward
James, un om care desigur ştie ce spune, întrucât este o autoritate ştiinţifică recunoscută în ambele
domenii, deopotrivă în exegeza sf-ului şi în cea a istoriei. (Chiar dacă nu i-a preferat pe ostrogoţii de pe
Vistula şi de pe Nipru, ca Poul Anderson, ci pe vizigoţii din Spania şi, mai ales, pe francii de pe Rin şi
din Gallia, în monografia istorică The Franks, 1988):

«Autorii de romane istorice descriu o lume reală, dar nu una cunoscută din experienţa directă şi comună celor
ce scriu şi celor care citesc. Autorii trebuie să reconstituie lumea pe care-o prezintă – fie că e vorba de Londra
victoriană, de Bizanţul secolului al XI-lea sau chiar de Africa paleolitică – trebuie s-o reconstruiască nu doar din
lecturi şi studii de istorie şi de arheologie, dar şi din propria lor imaginaţie. Cantitatea de detalii şi date concrete
de care scriitorii au nevoie pentru a reînsufleţi în faţa ochilor cititorilor fundalul unei epoci trecute depinde în
parte de felul în care ei estimează a fi gradul de familiarizare a publicului general, mediu, cu respectiva perioadă :
pentru mulţi cititori de azi, Londra victoriană este aproape la fel de familiară (graţie proximităţii cronologice şi
acumulării experienţei de lectură) ca şi propria noastră epocă de-acum, în timp ce Bizanţul secolului al XI-lea
necesită o considerabilă completare, o “umplere” a spaţiilor albe, sub raportul fundalului de epocă şi-al culorii
locale – ceea ce, măcar în parte, nu poate veni decât din propria imaginaţie a scriitorului. Romanele cu subiecte
din preistorie, în orice caz, necesită categoric o asemenea doză de speculaţie – bazată pe achiziţiile recente ale
unor ştiinţe moderne precum antropologia şi arheologia – încât ajung să semene izbitor a science-fiction. Autorul
trebuie să reconstituie din imaginaţie aproape toate detaliile lumii ficţionale pe care-o edifică, precum şi să
prezinte cititorului toată această informaţie cât mai clar şi cu un aer cât mai firesc cu putinţă. Nu e deloc o
întâmplare că un mare număr de romane dedicate vieţii preistorice au fost scrise tocmai de către scriitori de
science-fiction, ba chiar au fost nu o dată catalogate drept science-fiction sau fantasy. Din moment ce o bună parte
din science-fiction este de fapt ficţiune istorică – ficţiunea sau romanul istoric al viitorului – devine perfect posibil
să categorisim romanul preistoriei drept science-fiction. Pe bună dreptate ajunge Kim Stanley Robinson la această
concluzie: “Având în vedere barierele impenetrabile care stau de neclintit între noi şi trecutul preistoric, între noi
şi viitor, între noi şi parcursurile alternative ale istoriei, e cu putinţă să mai reformulăm pentru o ultimă oară
definiţia literaturii sf în raport cu istoria şi să spunem că science-fiction este acea literatură care se dedică unei
istorii pe care noi n-o putem cunoaşte” (subl. KSR).»101

Dar, dacă tot am ajuns la această răspântie genologică, dacă “ordinea de idei” pe care-o urmăm ne-a
adus aproape de la sine la această confluenţă sau convergenţă între science-fiction şi romanul istoric, să
mai zăbovim un moment aici, să-i mai lăsăm în continuare cuvântul lui Kim Stanley Robinson (n. 1952),
romancier american tradus şi la noi cu trilogia-i “marţiană”, dar şi avizat exeget sf (este autorul unei
cărţi despre Philip K. Dick),102 tranşant critic şi teoretician al genului, care nu ezită să-şi înceapă astfel
un eseu,103 ritos şi ex abrupto:

«Science-fiction-ul este o literatură istorică. De fapt, istoricitatea este definitorie pentru acest gen. Cel mai
simplu fel de-a spune asta este: “Istorisirile de science-fiction sunt plasate în viitor.” Dar să dezghiocăm puţin
această afirmaţie, şi vom obţine ceva de felul următor: “În orice naraţiune sf există o istorie ficţională, explicită
sau implicită, care pune în conexiune perioada prezentată acolo cu momentul nostru din prezent.” Cititorul va
prezuma că, pornind din prezentul nostru (ceea ce numeam mai sus “prezentul lecturii” – n.mea, CR), o
succesiune de evenimente ne va conduce la “prezentul” înfăţişat în acea naraţiune (“prezentul naraţiunii” – idem,
v.supra).
Nu toate istorisirile de science-fiction sunt plasate în viitor. Există, de exemplu, acele istorisiri pe care le
numim “istorie alternativă”. Dar nu e greu să explicăm de ce istoria alternativă face parte integrantă din science-
fiction, prin simpla reformulare a afirmaţiei de mai sus, precum urmează: “În orice naraţiune sf există o istorie
ficţională, explicită sau implicită, care pune în conexiune perioada prezentată acolo cu momentul nostru din
prezent sau cu un moment din trecutul nostru.” Procesul e acelaşi – conectarea la un punct diferit de pe parcursul
timpului. Şi, întrucât nici o istorisire sf nu prezintă un viitor care se va materializa efectiv în lumea reală, s-ar
putea chiar spune că orice naraţiune de science-fiction este implicit istorie alternativă: prima se ramifică din
prezentul nostru, cealaltă se ramifică din dintr-un moment oarecare al trecutului nostru.
În virtutea acestei definiri a literaturii sf prin raportare la istorie, putem distinge şi diferenţa dintre
science-fiction şi fantasy : literatura sf e istorică, literatura fantasy e anistorică. Nu este exclus ca o lume
prezentată într-o sciere fantasy să aibă şi ea o istorie, dar între aceasta şi istoria lumii noastre nu se stabileşte nici
o conexiune. În fantasy avem nu o istorie alternativă, ci o realitate alternativă.
Această definiţie este în măsură a explica, de asemenea, şi hibridul terminologic numit “science fantasy”.
Tipică pentru o astfel de naraţiune este situarea într-un viitor extrem de îndepărtat: admiţând ipoteza, catalogăm
textul drept science-fiction. Dar noi nu ne putem imagina cu adevărat o istorie care se întinde pe milioane de ani,
astfel încât conectarea la acel viitor nu este o comuniune simţită intuitiv şi afectiv, iar respectivul text pare a fi
mai mult ceva asemeni unei naraţiuni fantasy, referitoare la un timp care niciodată nu va fi conectat la al nostru.
Denumirea de “science fantasy” pe care-o dăm unei astfel de naraţiuni traduce tocmai această ciocnire, la lectură,
între două impresii genologice.
A spune că sf-ul este o literatură istorică nu e tot una cu a spune că sf-ul ar fi acelaşi lucru cu genul
cunoscut sub denumirea de “roman istoric” (“historical fiction”). Cele două genuri nu se confundă, nu sunt acelaşi
lucru, nu sunt nici măcar răsfrângeri simetrice în oglindă: viitorul este esenţialmente altceva decât trecutul.
Dar, în anumite privinţe şi sub anumite aspecte, cele două genuri literare se aseamănă între ele mai mult
decât se aseamănă fiecare dintre ele cu “literatura generală”, mainstream. Ele au în comun anumite metode şi
preocupări, prin aceea că ambele au de descris culturi la care cititorul nu poate avea acces nemijlocit, fizic; astfel
că ambele sunt implicate în culturi aliene, străine nouă, în lumi insolite ce le conferă o intensă doză de insolitare.
Şi mai au ceva în comun cele două genuri, sf-ul şi romanul istoric: o viziune asupra istoriei care spune că există
timpuri şi epoci care, deşi nu sunt ale noastre, rămân totuşi de o vitală importanţă pentru noi şi merită să scriem
despre ele.»103

Şi – mai adaugă Kim Stanley Robinson, neuitând să-şi întoarcă ochii şi spre prezentul imediat,
spre contextul istoric şi cultural care-i determină spusele, un context ce-i aparţine, dar ne priveşte,
mutatis mutandis, şi pe noi –

«Nu e nici o coincidenţă că atât ficţiunea pe teme din ştiinţă (“science fiction”), cât şi ficţiunea pe teme
din istorie (“historical fiction”) sunt deopotrivă subapreciate şi marginalizate de către cultura dominantă azi (1987
- n.n.) în America : e o cultură ce preferă să se legene în iluzia că prezentul, cu confortabila-i hegemonie
americană, e tot ce există şi-a existat vreodată. Astfel că în literatura contemporană “serioasă” nimic ce trece de
lungul nasului, nimic în afara problemelor noastre imediate de-aici-şi-acum nu-i corespunzător şi nu merită
onoarea unui tratament ficţional. Ceea ce are ca efect înlăturarea din raza vederii a istoriei şi-a gândirii istorice,
precum şi o confortabilă cantonare exclusiv în momentul prezent. Cultura dominantă a timpului nostru e un soi de
struţ cu capul înfundat în nisip.»103

N-am zis-o eu, să n-avem vorbe: magister dixit! Eu zic ce vine mai departe. Căci cuvântul din
poveste înainte mult mai este...

Roman istoric şi roman aloistoric

Romanul istoric derivat din science-fiction rămâne propriu-zis istoric dacă autorul (precum Poul
Anderson în Tristeţea lui Odin al goţilor – v. supra) optează în cele din urmă pentru anularea
cronoplastiei, pentru redresarea cursului temporal în albia “reală”, ortocronă; sau devine roman
aloistoric (ucronie, “istorie alternativă”) dacă autorul se decide să dea curs cronoplastiei, să devieze
cursul temporal pe o “altă” albie, alocronă, ipotetică, neconsemnată ca atare în istoria “reală” – cum
face, ca să luăm un pandant pentru Delenda est a lui Anderson, un alt scriitor american, Richard C.
Meredith (1937-1979), în romanul Vestigiile timpului (Vestiges of Time, 1978), unde cronoplastica şi
contrafactuala victorie a lui Hannibal asupra Romei în anul 200 î.Chr. produce efecte irevocabile în
posteritate. Un subtil joc catoptric între cele două opţiuni, o ambiguă oscilaţie între istorie şi aloistorie
poate permite accesul la culmi de rafinament şi mise en abîme, la răsfrângeri în oglinzi paralele care,
asemenea unui “accelerator de particule” ficţionale, amplifică şi focalizează emisia de “sense of
wonder”; cel care, cum deja am spus şi cum este unanim admis în exegeza sf, atinge, pur şi simplu,
perfecţiunea, în această auto-specularitate a timpului, este Philip K. Dick (1928-1982), în renumitul său
roman Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962; trad. rom. 1995),12, 58 – reper
superlativ al ucroniei, al “istoriei alternative” din science-fiction şi, totodată, cap de afiş în abundenta
bibliografie a istoriilor apocrife, ipotetice, în care “Hitler învinge”: în articolul “HITLER WINS” din
Enciclopedia sa şi a lui Peter Nicholls, John Clute104 face o cuprinzătoare trecere în revistă a scrierilor
de acest fel, excedentară însă în contextul nostru de faţă, astfel încât ajunge dacă spicuim câteva titluri.

“Hitler învingător”

Noaptea Svasticii (Swastika Night, 1937) de Murray Constantine (pseudonim al scriitoarei britanice
Katharine P. Burdekin, 1896-1963) imaginează Europa după 500 de ani de la victoria nazistă, cu un
Hitler zeificat tronând peste o lume în care femeile au ajuns simple animale de prăsilă. Fulgere în noapte
(Lightning in the Night, 1939) de Fred Allhof (1904-1988) este, în schimb, o “future history”, o
anticipaţie pe termen scurt, remarcabil confirmată de “istoria reală”: S.U.A. obţin arma nucleară înaintea
Germaniei naziste şi câştigă războiul. Prima “istorie alternativă” propriu-zisă (scrisă, deci, ulterior
consumării efective a evenimentelor istorice) apare prompt, în toamna anului 1945, şi aparţine unui
autor maghiar: Noi, Adolf I-ul (Mi, I.Adolf) de László Gáspár. Îi urmează, cronologic, un autor francez,
Randolphe Robban, în al cărui roman Dacă Germania ar fi învins (Si l’Allemagne avait vaincu, 1950)
naziştii dispun primii de bomba atomică, îşi adjudecă victoria în război, lăsând loc doar unor speculaţii
dublu ucronice (ca, ulterior, la Philip K. Dick) cu privire la s-ar fi întâmplat în cazul unei victorii a
Aliaţilor. În limba engleză, prima ucronie “cu Hitler” este Zvonul cornului său (The Sound of His Horn,
1952) de Sarban (pseudonimul scriitorului britanic John W. Wall, 1910-1989), care inaugurează o
direcţie morbid “estetizantă”, cu o atmosferă germanică tenebroasă şi apăsătoare, mitică şi paseistă (deşi
plasată în viitor, la o sută de ani după ipotetica victorie); direcţie ulterior ilustrată, în cadrul sf-ului, de
Keith Roberts (1935-2000) cu nuvela Seara de ajun (“Weihnachtsabend”, 1972) şi, în afara genului, în
mainstream, de Michel Tournier (n. 1924), cu romanul Regele Arinilor (Le Roi des Aulnes, 1970).105
Victoria contrafactuală a lui Hitler în Al Doilea Război Mondial şi Anglia sub ocupaţia nazistă par
să-i preocupe, cum e şi firesc, mai ales pe autorii britanici (peste temele de aloistorie americană va trebui
să trecem, fiind prea numeroase şi diverse): încă în 1943, în plin război, Anthony Armstrong (1897-
1976) şi Bruce Graeme (1900-1982) dădeau glas acestei obsesii, în romanul Când au tras clopotele
(When the Bells Rang). Peter Fleming (1907-1971), care în 1940 se mai amuza imaginând o paraşutare
a lui Hitler în Anglia, în romanul Picat din cer (The Flying Visit), după război, în 1957, speculează
contrafactual asupra unei invazii naziste, în Operation Sea Lion: The Projected Invasion of England in
1940 – An Account of the German Preparations and the British Counter-measures. Hilary Bailey (n.
1936), în nuvela Căderea lui Frenchy Steiner (“The Fall of Frenchy Steiner”, 1964), prezintă Londra în
1954 sub ocupaţie nazistă, cu un Hitler învingător în urma deciziei de a nu ataca Rusia. Un film britanic
din 1966, făcut de doi amatori, Kevin Brownlow şi Andrew Mollo, S-a întâmplat aici (It Happened
Here), prezintă rezistenţa engleză în acţiune, în 1944, sub ocupaţia germană instaurată în iulie 1940.
Britanic este şi Keith Roberts (1935-2000), şi tot rezistenţa anti-nazistă într-o Anglie care a capitulat în
1940 o regăsim şi în nuvela, deja amintită, Seara de ajun (“Weihnachtsabend”, 1972). (Numele lui Keith
Roberts se leagă însă, în primul rând, de o altă renumită ucronie, Pavană (Pavane, 1968), o suită de şase
povestiri ce evocă elegiac şi nostalgic o Anglie rurală şi arhaică, rezultată, în zilele noastre, din
asasinarea reginei Elisabeta I şi victoria Invincibilei Armada spaniole asupra flotei engleze, în 1588.)
Dacă Marea Britanie s-ar fi prăbuşit (If Britain Had Fallen, 1974) de Norman Longmate este o carte de
istorie contrafactuală rezultată dintr-un serial BBC, luând ca premisă aceeaşi ocupaţie nazistă. Hitler a
învins (Hitler Has Won, 1975) de Frederic Mullally (n. 1918) este un roman ucronic ce se întâlneşte, în
premise şi concluzii, poate independent, cu speculaţia contrafactuală (din 1961) a unui istoric
profesionist, renumit, William L. Shirer (1904-1993; v. infra, comentariul la romanul lui Philip K.
Dick): Hitler ar fi câştigat războiul dacă ar fi pornit invazia asupra Rusiei mai devreme, în primăvara, nu
în vara lui 1941. Sub numele de cod al proiectatei invazii germane asupra Angliei, Seelöwe (Leul de
mare), Richard Cox reuneşte în volumul Operation Sea Lion (1975) acţiunile şi ripostele unui “joc de
război” (“war game”) omonim, antrenament militar în care au simulat a se confrunta, în 1974, ofiţeri
germani şi britanici acum aliaţi, sub auspiciile NATO. Trevor Hoyle (n. 1940) este autorul unei trilogii,
Q (1977), din care cel de-al doilea roman, Prin ochiul timpului (Q: Through the Eye of Time, 1977), ni-l
prezintă pe protagonist, Christian Queghan, de profesiune “tehnician mitolog” (“Myth Technologist”),
anihilând in extremis un univers paralel în care Germania nazistă cu Hitler în frunte se află în posesia
armei atomice şi ameninţă să invadeze şi universul “nostru” ortocron. Din această abundentă serie “cu
Hitler”, avem tradus în româneşte, dintre autorii britanici, numai pe Len Deighton (n. 1929), cu romanul
SS-GB : Marea Britanie sub nazişti, 1941 (SS-GB : Nazi-Occupied Britain, 1941, 1978; trad. rom.
1993):106 şi aici, decizia care permite Germaniei naziste să silească la capitulare Marea Britanie, în 1941,
este abţinerea de-a ataca în acelaşi timp şi U.R.S.S., drept care Ribbentrop şi Molotov prezidează
împreună festivitatea de exhumare a osemintelor lui Karl Marx, în cimitirul Highgate din Londra, spre a
fi transferate la Moscova, în mausoleul lui Lenin, complezenţă ideologică zădărnicită de rezistenţa
engleză, care aruncă în aer mormântul cu moaşte cu tot, chiar în cursul festivităţilor, antrenând astfel o
sălbatică represiune germană. În romanul Operaţiunea Proteus (The Proteus Operation, 1985), James P.
Hogan (1941-2010) recrutează o echipă de specialişti, în Anglia nazificată a anului 1975, şi-o trimite
înapoi în timp spre a corecta cronoplastic trecutul. Acelaşi Hitler victorios şi în Pui de spion (Budspy,
1987), roman semnat de David Dvorkin (n. 1943), un alt autor britanic, chiar dacă de mult rezident în
S.U.A.
De altfel, autorii americani de science-fiction sunt şi ei prezenţi, în număr mare, la această ucronică
întâlnire cu Hitler, şi dintre ei s-a ales “campionul” categoriei, Philip K. Dick (deja amintit şi la care ne
vom opri mai pe larg ceva mai încolo), iar pe listă mai găsim multe alte nume sonore, precum Greg
Bear, David Brin, Gordon Eklund, Harlan Ellison, Fritz Leiber, Brad Linaweaver, Joanna Russ, Norman
Spinrad şi alţii încă, la care n-avem acum timp să ne oprim. Să menţionăm, însă, antologia pe această
temă, realizată de Gregory Benford (n. 1941) în colaborare cu Martin H. Greenberg (n. 1941),
antologator şi bibliograf specializat: Hitler Victorious: Eleven Stories of the German Victory in World
War II (1986). Nu este, de altfel, singura colaborare a celor doi antologatori pe teme de “istorie
alternativă” (“alternate history”) sau “anticipaţie pe termen scurt” (“future history”): Nuclear War
(l988), antologie într-un singur volum, dar şi alta în 4 volume: What Might Have Been? I: Alternate
Empires. II: Alternate Heroes. III: Alternate Wars. IV: Alternate Americas (1989-1992), precum şi Far
Futures (1995), unde anticipaţia nu mai este, evident, “pe termen scurt”. Împreună cu un alt exeget şi
antologator sf, Charles G. Waugh (n. 1943), Martin H. Greenberg a mai scos în 1986 şi antologia
Alternative Histories: Eleven Stories of the World as It Might Have Been, care include şi o cuprinzătoare
bibliografie a temei, întocmită de Barton C. Hacker şi Gordon B. Chamberlain.107 Şi o ultimă menţiune
pentru un autor german (austriac, de fapt) care a frecventat tema: Otto Basil (1901-1983), cu romanul
De-ar fi ştiut Führer-ul (Wenn das der Führer wüsste, 1966), unde Hitler a câştigat Al Doilea Război
Mondial cu prima bombă atomică, iar urmaşul său din anii ‘60, Ivo Köpfler, îl declanşează pe al treilea.

Trei propuneri de “Hitler românesc”

De faima lui Philip K. Dick se apropie şi Norman Spinrad, cu Visul de fier (The Iron Dream, 1972,
trad. rom. 1994), unde Adolf Hitler trăieşte într-un “univers paralel” şi acolo, în America acelui
univers, câştigă Premiul Hugo în 1954 (an în care, în universul “nostru”, premiul nu s-a acordat
nimănui) cu romanul SF Stăpânul svasticii (Lord of the Swastika), al cărui text ocupă aproape în
întregime spaţiul romanului lui Spinrad. Pe urmele acestui “Hitler american”, ne-am ales şi noi cu trei
propuneri de “Hitler” contrafactual şi ucronic în versiune românească : în nuvela Konstanţia şi
Hamlet... din volumul Constanţa 1919 (2000) de Liviu Radu, în povestirea Vremea renunţării (2008)
de Marian Truţă şi în povestirea Rock me Adolf Adolf Adolf (2009) de Silviu Genescu.
Prinţul Dimitri Antiohovici Cantemirov (personaj ficţional imaginat de Liviu Radu în Konstanţia
şi Hamlet…) îl remarcă întâmplător pe caporalul Adolf din trupele germane de ocupaţie pe faleza din
Constanţa, unde “Dolfi” îşi instalase şevaletul de pictor veleitar; din conversaţia lor (la masa
îmbelşugată unde prinţul îl invită) aflăm că “neamţul” este de fapt austriac, că fusese trimis la
Constanţa “în refacere”, după o intoxicare cu gaze pe frontul de Vest, iar în continuare naraţiunea ni-l
dezvăluie pe “tovarăşul Adolf” (numele de Schickelgruber, cu atât mai puţin Hitler, nume adoptat
mai târziu, nu sunt pronunţate nici măcar o dată) divulgând secrete militare ale comandamentului
german “tovarăşului Marcel” (Pauker) şi “tovarăşei Leia”, “sau cum s-o fi numind, pentru că-ţi dai
seama că ăsta e un nume conspirativ”, “o tânără de-o frumuseţe zdrobitoare, evident semitică, dar cu
ochii duri” şi care “lucrează direct cu tovarăşul Dzerjinski”; după ce, pe baza informaţiilor primite de
la Adolf, detaşamentele comuniste evreieşti reuşesc să ocupe portul Constanţa şi o parte din oraş,
Leia şi Marcel Pauker îl concediază brutal pe Adolf, arogându-şi şi meritul operaţiunii:

Pauker se uită urât la el, chiar cu scârbă, apoi îi şuieră :

– Eşti doar un trădător mărunt, un slugoi imperialist! Crezi că m-au interesat vreodată ideile tale imbecile
despre artă? Ce mai vrei? Să te plătim? Şterge-o de aici, jigodie!
Dolfi se trezi în stradă, mergând, neştiind încotro mergea, dar mergând ca un automat, depărtându-se de
locul umilirii sale.
Aşa-i trebuia! El, un german de rasă pură, din poporul cel mai civilizat al Europei, al lumii, se înhăitase cu
nişte bolşevici, cu nişte jidani împuţiţi! Le dăruise sufletul său. Trădase pentru ei, intenţionase să dezerteze
pentru ei, îşi călcase jurământul militar. Iar ei doar îl folosiseră!

Adolf nu va uita niciodată această ulcerantă ofensă – şi iată o explicaţie contrafactuală şi/sau
ucronică pentru visceralul antisemitism al celui ce va deveni ulterior Führer: “Da, conchise Dolfi, va
trebui să mă apuc de politică...” – sunt cuvintele cu care se încheie Konstanţia şi Hamlet... .
Traducerile abundente (nu şi excelente, unfortunately) de science-fiction anglo-american din anii
1992-1998 şi, în acest context, “răsfăţul” de care-a avut parte la noi Norman Spinrad, îşi arată, iată,
roadele : fără Hitler-ul ucronic “american” al lui Spinrad din Visul de fier, roman publicat de Editura
Nemira în 1994, în traducerea lui Gabriel Stoian, n-am fi avut probabil, în 2000, nici Hitler-ul ucronic
“românesc”, tomitan în speţă, al lui Liviu Radu, din Constanţa 1919, personaj lucrat cu perfectă
acurateţe contrafactuală.
Este, desigur, o ipoteză, dar una plauzibilă, argumentele fiind nu doar de ordinul cronologiei, dar
şi de cel al istoriei literare şi al literaturii comparate. Aceeaşi plauzibilă ipoteză ar putea fi avansată,
cu egală îndreptăţire, şi în privinţa Hitler-ului ucronic “timişorean” al lui Silviu Genescu, din
povestirea Rock me Adolf Adolf Adolf , recent apărută în volumul omonim publicat de Editura Bastion
din Timişoara (2009). Decorul aparţine, în acest caz, mai mult “istoriei reale”, dar aceasta apare
insolitată ca “istorie alternativă” prin implantarea contrafactuală în miezul ei a unui personaj pe care
“istoria reală” nu şi-l poate asimila ca “real”, ca efectiv existent în realitatea prezentă a lecturii,
contemporan cu cititorul de azi, care ştie foarte bine că Hitler e mort încă de la sfârşitul războiului pe
care demenţial l-a declanşat (1945) şi că de atunci n-a mai dat nici un semn de viaţă, nu şi-a mai
semnalat în vreun fel malefica prezenţă în “această” lume şi pe această planetă (în ciuda unor zvonuri
care într-o vreme au mai circulat, cum se tot întâmplă de vreo două mii de ani cu “căpcăunii istoriei”,
de la Nero încoace). Dar se pare că acum (2009), la Timişoara, un ştiinţifictor de prin partea locului
ar fi prins ceva de veste şi că ştie el ce ştie…
Un “Hitler învingător” este şi ipoteza contrafactuală din care Marian Truţă extrapolează literar
“istoria alternativă” din povestirea Vremea renunţării (2008). Titularul ipotezei nu apare, aici, ca
personaj prezent nemijlocit în text, este doar o absenţă omniprezentă, dacă se poate spune astfel, aşa
cum este şi în romanul lui Philip K. Dick Omul din Castelul Înalt : nu apare nemijlocit, dar mijlocit,
prin intermediul realităţii alternative pe care a generat-o ficţional (şi în care se mişcă nemijlocit toate
personajele povestirii, ficţionale şi ele), acest “Hitler învingător” imaginat de un autor român pune în
mişcare întreaga “istorie alternativă” a unei halucinante Germanii de coşmar, pe care cărţile “noastre”
de istorie n-o atestă şi n-o confirmă. În toate aceste cazuri, ca şi în atâtea altele, “istoria reală” îşi
îndeplineşte discret şi funcţional rolul său de “termen de contrast” şi de girant al “principiului
antropic al timpului”.

Istoria reală ca termen de contrast :

diferenţa între ucronie şi cronoplastie

De ce am stăruit atâta (şi încă ar mai fi fost...) asupra acestor “istorii cu Hitler”, la urma urmelor
sufocante? Pentru a pune în evidenţă, ca şi în cazul lui Napoleon sau al altor arhicunoscute “vedete” ale
istoriei, o condiţie ca-şi-subînţeleasă a ucroniei, a “istoriei alternative”: istoria pe care ea o “contrazice”,
prin contrast cu care se constituie în ansamblu şi se concretizează în detalii, trebuie neapărat să fie o
istorie “reală”, consemnată şi cunoscută ca atare, de preferinţă cât mai cunoscută. Pentru că altfel, dacă
acest “zid” al realului de care ficţiunea “dă cu capul” nu e destul de masiv şi de contondent, capul nu se
sparge şi n-am făcut nimic: mai precis – şi renunţând la registrul figurat, la limbajul “colorat” – nu se
amorsează efectul decisiv prin care principiul antropic al timpului este întors împotriva lui însuşi şi pus
să se anuleze singur, să se “spargă” prin impact cu sine însuşi.
Terminologia anglofonă pune, aici, mai clar în evidenţă această condiţie definitorie: ucronia este o
“istorie alternativă”, substanţa ei complexională e furnizată de trecut, nu de viitor, pentru simplul fapt că
trecutul, fiind “întâmplat”, efectiv consumat, este şi cunoscut ca atare, pe când viitorul e doar virtual,
imaginabil, încă “neîntâmplat”. Şi există adânci raţiuni estetice care cer ca istoria pe care aloistoria o
contrazice, care-i serveşte drept necesar termen de contrast, care funcţionează ca un revelator fond de
contrast, să fie prin definiţie o istorie “reală”, atestată prin documente şi mărturii indubitabile, omologată
şi sedimentată indislocabil în memoria colectivă a unei epoci, a unei generaţii, sau chiar a tuturor
epocilor şi generaţiilor, a “întregii omeniri”. O istorie reală şi cunoscută, dacă se poate chiar notorie,
arhicunoscută, cât mai cunoscută. Trecutul care “există pentru că mi-l amintesc eu”, conform
principiului antropic al timpului.
Profunde raţiuni estetice, aşadar, şi nu vreo perversă atracţie morbidă, sadică ori masochistă,
explică, printre altele, şi extrema abundenţă a cărţilor în care “Hitler învinge”. Dacă Hitler a ajuns
campionul absolut al cronoplastiilor şi ucroniilor din science-fiction (vice-campion pe măsură fiind
Napoleon, şi din aceleaşi motive), faptul se explică nu prin niscaiva suspecte raţiuni ideologice ori
politice, ci prin inobiectabile raţiuni estetice, mai inaparente şi mai subtile, dar ineluctabile. Şi dreptate,
oricum, se face, nici o grijă, şi încă ce dreptate: nu există legi şi imperative mai stricte şi mai inflexibile
decât cele ale esteticii, şi acestea nu cunosc clemenţă sau derogare pentru brute. De orice fel. (Ce-i drept,
nici viceversa, hélas!, dar ce meserie nu-şi are riscurile ei?) Între posibilii “nostalgici” şi probabilii
“vigilenţi”, între “şi nimica mişcă” şi “pasărea mălai visează”, între două iminente focuri, nu-i tocmai
confortabil să stai şi să explici, şi să faci înţeles cui nu vrea să înţeleagă, ori vrea să înţeleagă tocmai pe
dos, că aici (în literatură, în estetică) e vorba de cu totul altceva, că aici Hitler e distribuit în alt rol şi
joacă în “altă piesă”. Şi anume, e distribuit în rolul de “cal breaz”: dacă Hitler apare ca vedeta şi
preferatul “istoriei alternative”, este pentru că în istoria “reală” Hitler e cunoscut de toată lumea “ca un
cal breaz”, cunoscut şi arhicunoscut, până la saturaţie şi la refuz, “de n-ar mai fi fost cunoscut”; şi numai
un astfel de “cal breaz” răstoarnă cel mai bine căruţa, numai realul cunoscut şi arhicunoscut de toată
lumea permite cel mai bine atentatul ficţional la principiul antropic al timpului, şi numai în acest atentat,
în această reciprocă devorare a istoriei şi aloistoriei, poate fi găsită, în perimetrul ucroniei, necesara şi
nesecata sursă de “sense of wonder”: frison mental şi plăcere estetică fără de care în science-fiction
“nimic nu e”, fără de care ieşim mai câştigaţi intelectual dacă ne petrecem timpul liber citind altceva, nu
science-fiction.
Cazul acestui aparent scandalos “Hitler învingător” nu face, astfel, decât să traducă în aparenţe
“ideologice” o esenţă estetică, nu face decât să concentreze în sine la maximum un determinism estetic,
dând curs unui motiv să-i zicem “genologic” pentru care aloistoria nu poate exista fără istorie: “istoria
alternativă” nu poate face abstracţie de “istoria reală”, altfel îşi ratează efectul estetic specific, altfel
ucronia abdică la propriile-i prerogative şi le uzurpă, le parazitează falimentar pe cele ale cronoplastiei.
Existenţa istoriei “reale” ca termen de contrast este şi rămâne principalul criteriu de disociere între
ucronie şi cronoplastie (alături de ponderea deţinută de elementul intenţional, de premeditarea, calculul
şi deliberarea de obicei prezente în cronoplastie şi tot de obicei mai estompate în ucronie, unde totul
poate surveni accidental şi fără premeditare, chiar fără conştienţa de moment a consecinţelor puse fatal
în mişcare prin actul comis la PoD sau la “punctul Jonbar”). Accident “din culpă” dar fără premeditare
în ucronie, “crimă cu premeditare” în cronoplastie; dar şi cu anumite “circumstanţe atenuante”, întrucât
nu prezintă un “pericol social” aşa de grav: ucronia pune în cauză identitatea istoric asumată a omului şi
acel trecut antropic care “există pentru că omul şi-l aminteşte”, cronoplastia nu pune în cauză decât un
trecut fantomatic, de care omul de pe Terra nu-şi aminteşte ca fiind al său, astfel încât acel trecut, de
fapt, omeneşte şi antropiceşte, nici nu există.
Aceasta pentru că infama cronoplastie poate opera şi în perimetrul unei istorii imaginare, într-un
cadru ficţional pe care scriitorul singur şi-l instituie, mai ales în ciclurile romaneşti, prin configurarea
unei “cronologii interne” a romanului sau a ciclului. În romanul lui Isaac Asimov, mai înainte amintit,
Sfârşitul Eternităţii (1955),84, 91 istoria umanităţii începând din 1932 şi până “undeva dincolo de secolul
125.000”,108 adică de anul 12.500.000, este o istorie pur imaginară şi circumscrisă respectivei cărţi: ea
poate fi ad libitum “schimbată” şi “corectată” retroactiv prin cronoplastii fără de număr, dar nu are nimic
în comun cu “istoria alternativă”, cu ucronia. La fel stau lucrurile şi cu cele “numai” 200 de secole
supuse cronoplastiei în nuvela lui Pierre Boulle (1912-1994) O noapte fără de sfârşit (1952),80 cifră
însumată din cele vreo 80 de secole din trecut ale cetăţii Badari şi cele vreo 120 de secole din viitor ale
Republicii Pergolia: inexistente în istoria “reală” a omenirii, cele două “celebre” entităţi statale pot face
oricâtă cronoplastie poftesc, dar, atâta timp cât nu afectează prezentul cunoscut al unei Franţe “reale” şi-
al unui Paris la fel de “real” în 1949, ele nu vor genera nici o “istorie alternativă”, nici o ucronie. Pentru
aceasta, este necesar fondul de contrast al unei istorii “reale”, anterior cunoscute de cititor ca istorie
“reală”, prin raportare la care să devină relevantă “clasica” întrebare: “What if...?”, “Ce-ar fi fost
dacă...?”, pe care orice ucronie se clădeşte. Nu întâmplător “istoriile alternative” în totalitate, ca sub-gen
constituit în cadrul genului sf , mai sunt curent cunoscute, cum am mai spus, şi sub denumirea de “If
stories”, sau “What if stories”, o variantă fiind şi “Worlds-of-maybe”. Denumiri ce nu acoperă şi
cronoplastia – un capitol tematic aflat în imediată proximitate, un sub-gen conex, dar totuşi distinct.
Nici un raport – şi deci nici un contrast – nu poate fi stabilit între istoria “reală” şi ferm atestată ca
atare a planetei (reale) Terra, pe de o parte, şi, pe de alta, istoria ficţională a unor planete imaginare
precum Gethen/Winter din romanul Ursulei K. Le Guin Mâna stângă a întunericului (The Left Hand of
Darkness, 1969; trad. rom. 1994)109 sau Uria din romanul lui Gérard Klein Seniorii războiului (Les
seigneurs de la guerre, 1971; trad. rom. 1975, l992)82 (aceasta din urmă, de altfel, abundând în
cronoplastii, ca şi în alte paradoxuri ale timpului, pe care le vom vedea la timpul lor, dar nu şi în
ucronie). Nu putem rămâne, de aceea, decât intrigaţi şi surprinşi aflând, dintr-o sursă intermediară,65 ce-i
drept, aşadar fatalmente sumară, că «Darko Suvin acceptă drept ucronie The Left Hand of Darkness
(1969) de Ursula K. Le Guin şi chiar Last and First Men (1930) de Olaf Stapledon, în chip de “istorie a
întregului sistem solar [...], o ucronie clasică şi care devine o cosmologie”.»110 Repertoriul ucroniei e şi
aşa destul de vast, vegetaţia ucronică e destul de abundentă, luxuriantă chiar, echipa care joacă efectiv în
teren dispune şi aşa de atâtea forţe proprii, de atâţia jucători legitimaţi, descoperiţi şi crescuţi la propriul
club, ca să nu mai fie nevoie să “transfere” vedete de la alte cluburi, ca să se poată dispensa de superflue
importuri genologice. Dar fenomenul, ce-i drept, nu e nou, s-a mai văzut expansiune doctrinară, s-a mai
pomenit anexionism literar, inclusiv genologic, şi nu de-azi-de-ieri. Până la urmă, lucrurile reintră şi
rămân, şi aici, pe făgaşul lor firesc, orto-, în albia săpată de la sine de apele care curg în ea. Ca şi
Timpul. Ca şi trecutul, “genul” sf există pentru că şi-l amintesc, şi aşa cum şi-l amintesc, cei care-l
cunosc, îl înţeleg şi-l preţuiesc.

Ucronie şi istorie contrafactuală – precursori şi doctrină

Ajungem astfel la o altă, elementară şi definitorie, condiţie a ucroniei, a “istoriei alternative” din
science-fiction: ea trebuie, prin definiţie, să fie ficţională, să fie concepută în ansamblu şi articulată în
detaliu ca un univers imaginar autoconţinut şi autotelic, centrat pe miza iluziei ficţionale generatoare de
plăcere estetică. Într-un cuvânt, literaritate. Precizarea se impune, pentru că la aceeaşi întrebare, “What
if...?”, “Ce-ar fi fost dacă...?”, se poate răspunde şi altfel, în alt regim mental: prin speculaţie pur
intelectuală, prin eseu, prin ipoteze şi “scenarii” politologice, simili-istorice, quasi-istorice, pseudo-
istorice; cu un termen consacrat (şi demonizat, cel puţin la noi) – prin ipoteze contrafactuale.
Sau, eventual, cliometrice (nu kilometrice!). Pentru că a fost vehiculat şi acest termen, cliometrie
(“cliometrics”), de la Clio, muza istoriei, metria referindu-se la mult râvnita dar problematica
posibilitate “ştiinţifică” de a cuantifica istoria, de a-i măsura efectele şi a-i infera din ele cauzele, aşadar
de a descoperi “legile” istoriei prin experimente contrafactuale “în eprubetă”, ce-ar avea darul de-a
furniza “ştiinţei” istorice acele “fapte de coexistenţă”, “de repetiţie”, în care cauzalitatea poate fi
surprinsă; dar, până una-alta, istoricii “serioşi” trebuie să se descurce, deontologic, tot cu ce au, cu
“fapte de succesiune”, unice şi irepetabile, încercând, de bine de rău, să descopere Cauzalitatea în
succesiune, cum sună titlul unei comunicări academice, din 1905, a lui A.D. Xenopol (1847-1920), unde
seriosul şi prestigiosul istoric reia succint Principiile fundamentale ale istoriei (Iaşi, 1900), nu lipsite de
oarecari ecouri internaţionale în epocă şi în posteritate, graţie mai ales versiunilor franceze: Les
principes fondamentaux de l’histoire (Paris, 1899) şi La théorie de l’histoire (Paris, 1908).111 Şi, hopa!,
iaca de unde sare iepurele protocronic: n-o fi fost francofonul istoric iaşiot precursorul “istoriei
contrafactuale” ce-avea să ajungă adevărată modă intelectuală nu peste mult, în epoca interbelică? Dar,
vai!, la alţii, nu la noi: marfă de export!
La noi, cum bine se ştie şi mai bine nu s-ar şti, “istoria contrafactuală” este deontologic afurisită şi
excomunicată de onor “comunitatea ştiinţifică”, astfel încât ar fi poate mai conzult pentru noi, cei care
privim dinspre literatură, dinspre ficţiune şi imaginar, să disociem principial ucronia, “istoria
alternativă” ştiinţificţională, de suspecta şi dubioasa “istorie contrafactuală” ţinută la carantină, să nu ne
înhăităm cu toţi contagioşii şi subversivii, nici măcar să nu ne jucăm cu “copiii răi”; practic, însă, oricât
am vrea să izolăm sanitar ucronia de istoria contrafactuală, nu se poate face abstracţie de concrescenţa
lor în epocă, nu se poate ignora însuşi contextul istoric ce le-a stimulat pe ambele şi, prezumabil, le-a
făcut să se stimuleze reciproc.
Există, desigur, în ambele direcţii prefigurări şi precursori, există revendicări de “priorităţi”
cronologice, şi împrejurarea ne poate da o idee asupra acestui “sport” cu râvnă practicat în exegeza sf,
asupra relevanţei (atâta câtă este) şi limitelor estetice ale factologiei istorico-literare, de care nici acest
domeniu nu este scutit. Ce înseamnă, ce poate însemna un mândru “precursor”, mai mult sau mai puţin
obscur, mai mult sau mai puţin fastidios, în faţa unui “maestru” apărut mai târziu, dar scriitor
“adevărat”, care, precum un Philip K. Dick, a dus “sub-genul” la matură plenitudine şi la deplina
fructificare a resurselor sale latente, virtuale?
Ca şi în simetrica (lexical), mai vechea (cronologic) şi, oricum, mai faimoasa utopie, şi în ucronie
există precursori anteriori chiar şi numelui genului. Devenită ulterior nume generic, cel puţin în sursele
francofone, Ucronia (1876, ed.II 1901) lui Charles-Bernard Renouvier (1815-1903) cunoscuse o primă
versiune, nesemnată, încă din 1857: Uchronie (l’Utopie dans l’Histoire). Esquisse apocryphe du
développement de la civilisation européene tel qu’il n’a pas été, tel qu’il aurait pu être. După cum
vedem că se declară chiar din titlu, ucronia este o formaţiune lexicală după modelul Utopiei lui Thomas
Morus, din 1516 (când a apărut prima versiune, în limba latină; trad. engl. 155l; trad. rom. 1958).112 În
“schiţa apocrifă” a filosofului francez, “dezvoltarea civilizaţiei europene nu aşa cum a fost, ci aşa cum ar
fi putut să fie” este decisă de un alt filosof, împăratul roman Marcus Aurelius (născut în anul 121 după
Christos, a domnit între 161 şi 180 Anno Domini), mai cunoscut azi prin Meditaţiunile sau Cugetările
stoice (De se ipso ad se ipsum, Despre sine către sine) rămase de la el, împărat care desfiinţează la Roma
sclavia, luând astfel apa de la moară creştinismului, pe care-l stopează în embrion, fără prigoane
sângeroase şi gropi cu lei, astfel încât Imperiul Roman cunoaşte o nouă revigorare, şi nici “întunecatul “
Ev Mediu nu mai survine în istorie. “Cădere a întunericului” pe care va încerca s-o evite, dar abia în
1941 şi fără succes, şi americanul L. Sprague de Camp (1907-2000), în romanul Pentru ca întunericul să
nu se lase (Lest Darkness Fall, 1941, revăzut 1949): fără succes (practic, deci, şi fără ucronie), pentru că
ocazionalul transfer de informaţie tehnologică din secolul al XX-lea în Roma secolului al VI-lea este
repede neutralizat de forţa de inerţie a timpului, enormă, de “rezilienţa timpului”, cum avea s-o
numească Poul Anderson. Iar o altă tentativă americană de “salvare” ficţională, aloistorică, a Imperiului
Roman avea să se înregistreze abia peste alte două decenii: romanul lui Wallace West (1900-1980)
Fluviul timpului (River of Time, 1963). Şi, hăt întru târziu, la aproape un secol şi jumătate de la ajutorul
galic al lui Renouvier, vine şi ajutorul dacic.
Dar “urmaşii Romei” din Dacia Felix s-au mişcat nu doar mai încet întru salvarea ucronică a
Imperiului, ci, mai grav, devoţiunea lor filială îmbracă inconfundabilul stil latino-oriental de Dâmboviţa,
excelând prin incoerenţă şi suveran dispreţ al logicii, în cazul de faţă prin dezinvolta neglijenţă şi lipsă
de acurateţe logică a consecuţiei contrafactuale. Abia în 1996 apare un scriitor român, Sebastian A. Corn
(n. 1960), care, în romanul 2484 Quirinal Ave.,113 imaginează un Imperiu Roman încă supravieţuitor şi
în prezent, dar abia deghizând onomastic, sub simulacrul unei “pax romana”, actuala “pax americana”
la scară “mondializată” şi “globalizată”: o ucronie doar “de formă”, ca ingredient onomastic pentru
“acţiunea” rocambolescă, supralicitată, o “istorie alternativă” cu “punctul Jonbar” şters, pierdut în ceaţă
(logică): nu e deloc clar, logic şi “istoric” vorbind, cum ar fi putut reuşi serviciile secrete ale Romei să
“infiltreze” şi să ţină sub control, “la foc mocnit”, vreme de două milenii (2000 de ani!), secta iudaică a
creştinilor din Palestina, pentru a n-o lăsa să devină religia universală ce-avea să sape atât de eficient la
temeliile Imperiului şi să-l surpe în doar câteva sute de ani; iar a recurge la un “deus ex machina”, la o
ocultă stirpe de “nemuritori” supraumani, pentru a trage cumva de păr o explicaţie, nu înseamnă altceva
decât a încălca indolent “regula jocului”, tacit dar nu mai puţin liber consimţită iniţial de oricine scrie şi
iese în public cu “science-fiction”, cu ucronie. A abdica la logică, în science-fiction, înseamnă “a manca
de la datorie” (Ricus Venturianus dixit!), a dezerta din science-fiction. Ce obscură inhibiţie, ce
infirmitate secretă lucrează aici? De ce-or încăleca “ai noştri”, sistematic, pe cai perdanţi, care
“clachează” şi “se derobează”, care pornesc focos şi impetuos să sară peste obstacol, să-l înghită şi alta
nu, cum se poate vedea la cursele hipice, dar în ultimul moment îşi aduc brusc aminte că obstacolul e
prea înalt şi-o iau frumuşel pe lângă el? Şi-apoi cine face mai triumfalnic “turul de onoare”, în
aclamaţiile galeriei, ale “fandomului”? Dar asta-i altă poveste: greu la race cu cai of a poor race!
Revenind la spaţiul anglofon, cea dintâi “if story”, cea dintâi “alternate history” este aici, din
cercetările de până acum,114 povestirea predicatorului unitarian american Edward Everett Hale (1822-
1909) Nu te-atinge (“Hands Off”, 1881), unde naratorul, un observator atemporal şi aspaţial, ajunge să
regrete amarnic că a înlesnit cândva evadarea biblicului Iosif, fiul lui Iacov (cel cu fraţi mulţi şi haini,
despre care a scris un mult mai faimos şi mai voluminos roman istoric Thomas Mann),115 din caravana
ce-l ducea ca sclav în Egipet, la curtea Faraonului (doar reducând la tăcere câinele care-l lătra pe Iosif în
momentul evadării din cort), când vede efectele în timp ale gestului său spontan, dar uşuratic: mai întâi,
Egiptul piere prin foamete, în lipsa tălmăcirilor de vise (cele şapte vaci grase şi cele şapte vaci slabe etc.)
şi-n lipsa înţeleptelor sfaturi date de Iosif faraonului; apoi, din Canaanul natal al lui Iosif, se ridică o
agresivă sectă de închinători ai zeului Moloch care pun stăpânire pe Cartagina şi, din această poziţie,
nimicesc ulterior Roma şi instaurează religia “molohismului” în locul creştismului, ceea ce duce în final
la auto-distrugerea omului şi-a omenirii.
Chiar şi lăsându-l la o parte pe Renouvier, există însă în ucronie priorităţi franceze încă şi mai vechi:
revendicată de exegeza franceză (prin Pierre Versins)116 şi recunoscută chiar de exegeza britanică (prin
Brian Stableford)117, întâietatea cronologică pare mai întâi a reveni unui anume Louis-Napoléon
Geoffroy-Château, fiul unui ofiţer napoleonian mort eroic pe câmpul de luptă, adoptat ca fiu de însuşi
Împăratul, şi autor, în 1841, al unui Napoléon apocryphe, carte apărută anterior (1836) şi ulterior (1851)
sub un titlu mai lung, dar mai lămuritor: Napoléon et la conquête du monde, 1812-1832. Histoire de la
monarchie universelle : asta s-ar fi întâmplat, în două decenii (1812-1832) – crede autorul, în
devotamentul său de două ori filial – dacă l’Empereur n-ar fi rămas între zidurile Moscovei incendiate,
în toamna lui 1812, ci ar fi urmărit şi distrus armatele ruseşti în retragerea lor tactică spre răsărit.
Dar, continuă Brian Stableford, «dacă această carte a lui Geoffroy poate fi prima naraţiune de istorie
alternativă (“the first alternate history story” – subl.BS), cu siguranţă nu este prima aventură imaginativă
de acest fel: nu numai că este anticipată de alte câteva încercări de istorie imaginară, dar există anterior
chiar şi un eseu asupra încercărilor de istorie imaginară, un fel de prospect al genului»: Despre o istorie
a unor evenimente care nu s-au întâmplat (“Of a History of Events Which Have Not Happened”) de
Isaac D’Israeli (1776-1848), tatăl mai cunoscutului Benjamin Disraeli (1804-1881); mai cunoscut nu
prin romanul utopic (nu ucronic!) publicat nesemnat în tinereţe, Călătoria Căpitanului Popanilla (The
Voyage of Captain Popanilla, 1828), ci mai ales ca prim-ministru (1868; 1874-1880) al Marii Britanii,
sub lunga domnie a Reginei Victoria, care l-a şi înnobilat, conferindu-i titlul de Lord Beaconsfield; iar
pentru amatorii de science-fiction, graţie prezenţei ca personaj în romanul (acesta, da!, ucronic,
steampunk) The Difference Engine (1990) de William Gibson (n. 1948) şi Bruce Sterling (n. 1954) (trad.
rom. Machina diferenţială, 1999).95 În 1858, pe când era încă “numai” ministru de finanţe (“Chancellor
of the Exchequer”), Benjamin Disraeli şi-a găsit timp şi pentru a reedita Curiozităţile literare
(Curiosities of Literature, 3 vol.) ale tatălui său, Isaac D’Israeli, iniţial publicate între 1823 şi 1834, între
care şi amintitul eseu Despre o istorie a unor evenimente care nu s-au întâmplat – prioritate britanică în
materie de “istorie alternativă”, dar mai ales de doctrină contrafactuală, speculativă şi discursivă,
eseistică.
«Fără a ne hazarda să pătrundem tainele pe care stă orânduiala celor omeneşti aşa cum este ea în
ziua de azi, nici marile planuri ale fatalităţii şi accidentului» – spune Isaac D’Israeli citat de Brian
Stableford – «e destul de vădit pentru noi că adeseori un singur eveniment, o singură întâmplare
răstoarnă sorţii pentru oameni şi pentru popoare întregi.» Şi dă câteva exemple în acest sens: Ce s-ar fi
întâmplat dacă, în anul 732, la Tours, Charles Martel, căpetenia francilor, nu i-ar fi înfrânt pe sarazini,
oprind astfel expansiunea islamică în Europa? Ce-ar fi fost dacă Dieta de la Worms (1521) l-ar fi tratat
cu mai multă înţelegere pe Martin Luther? Cum ar fi decurs istoria Angliei dacă, la 20 mai 1536,
scrisoarea de conciliere a Papalităţii către regele Henry al VIII-lea n-ar fi ajuns la Londra cu o zi prea
târziu, după ce regele apucase să-şi condamne la moarte fosta soţie, pe Anne Boleyn (mama viitoarei
regine Elisabeta I), şi se recăsătorise cu o altă protestantă, Jane Seymour? Dintre evenimentele care
aveau să devină, mai târziu, subiecte favorite ale autorilor britanici de “istorii alternative”, Isaac
D’Israeli nu nimereşte cazul lui Napoleon la Waterloo, în schimb are o remarcabilă intuiţie în privinţa
Invincibilei Armada spaniole, care-ar fi putut învinge flota engleză în 1588.
Şi mai remarcabil este că acest precursor îşi găseşte el însuşi precursori: luându-i în ordine inversă,
este mai întâi istoricul italian Lorenzo Pignotti, care, în Storia della Toscana (Pisa, 1813-1814; ed.II
Florenţa, 1821; trad. engl. Londra, 1823), susţine că, dacă Lorenzo de Medici (1448-1492) ar mai fi trăit,
ar fi salvat Italia de invazia franceză şi Europa de protestantism. Acelaşi personaj istoric îl preocupă şi
pe englezul William Roscoe, în Life of Lorenzo (1795) şi Illustrations, Historical and Critical, of the
Life of Lorenzo de Medici (1822), autor din care D’Israeli citează, citat la rândul lui de Stableford: «Aşa
cum o singură mutare în jocul de şah schimbă apoi întreaga partidă, tot astfel moartea unui singur
individ, dar de-o asmenea însemnătate în treburile Europei precum avea Lorenzo de Medici, nu putea să
nu producă o asemenea schimbare în relaţiile politice de pe continent, încât să le modifice într-o măsură
incalculabilă.» Urmează, înapoi pe firul timpului, un John Whitaker, care, în trei volume intitulate Mary
Queen of Scots Vindicated (1787, ed.II 1790, Londra), desfăşoară în faţa ochilor cititorilor strălucirea la
care ar fi ajuns atât Scoţia cât şi Anglia dacă austera regină Elisabeta I ar fi murit mai devreme şi-ar fi
fost urmată la tron de mai frivola sa verişoară Maria Stuart, pe care de fapt a trimis-o la moarte în 1587.
(Şi noi, de-aici de la Porţile Orientului, care credeam că “epoca elizabethană” a avut şi-aşa parte de
strălucire berechet...)
Dar precursorul inegalabil, îngropat în adâncurile timpului, abia urmează (să ne ţinem bine!): este
nimeni altul decât Livy, recte Titus Livius (59 î.Chr.-16 d.Chr.), istoricul roman care în venerabila-i
scriere De la fundarea Romei (Ab Urbe condita, IX, l7-l9) respinge teza contrafactuală a unor autori
greci care susţineau că Imperiul Roman ar fi fost oprit din timp în ascensiunea lui dacă Alexandru cel
Mare al Macedoniei, Napoleonul Antichităţii, şi-ar fi îndreptat expansiunea spre Apus, cucerind Italia,
nu spre Orient, spre Asia, unde şi-a găsit şi moartea. Livy este invocat ca precursor încă de Isaac
D’Israeli, pe la 1823-1824, dar şi Pierre Versins, în 1972, în monumentala-i Encyclopédie de l’Utopie,
des Voyages extraordinaires et de la Science-Fiction, califică respectivele pagini din Titus Livius drept
“un germe de l’uchronie”.116 Ăsta da, protocronism! demn de Guiness Book of Records!
Exegetul francez nu uită, naturellement, să trimită în arenă şi un competitor compatriot bine situat în
cursa pentru “priorităţi”, competitiv cu englezii Whitaker (1787) şi Roscoe (1795): încă din zilele
Revoluţiei Franceze, într-un capitol al unei cărţi în mai multe volume, Ma république (1791), un Jean
Claude Izouard Delisle de Sales întrevedea un alt curs al evenimentelor atunci în desfăşurare, dacă
regele Ludovic al XVI-lea ar fi ştiut să fie mai ferm cu nobilimea înainte de revoluţie, nelăsând-o să-şi
facă chiar toate mendrele care au precipitat revolta populară. Ipoteza avea să-l preocupe, în secolul
nostru, şi pe renumitul scriitor André Maurois (1885-1967), de data aceasta în manieră propriu-zis
contrafactuală, în eseul Dacă Louis XVI ar fi avut o fărâmă de fermitate (“If Louis XVI Had Had an
Atom of Firmness”), inclus în culegerea lui J.C. Squire If It Had Happened Otherwise: Lapses into
Imaginary History (London, 1931), reeditată după război, în plină ecloziune contrafactuală, sub titlul If,
or History Rewritten (New York, 1964).142
Dar, dacă-l scoatem din competiţie pe Titus Livius (care, orişicât, e chiar prea de tot protocronic,
nici chiar aşa...), tot francezii sunt cei care rămân în cursă cu un precursor imbatabil, ca să fie odată
fericiţi şi geloşii întâietăţilor cronologice: adevăratul precursor al istoriei contrafactuale, ca şi al “istoriei
alternative”, al ucroniei, ar fi nimeni altul decât Blaise Pascal (1623-1662), care, în Cugetări-le sale
(Pensées, 1657-1661), enunţa un aforism, devenit celebru, conform căruia “Dacă nasul Cleopatrei ar fi
fost mai scurt, toată faţa lumii ar fi fost schimbată”. (“Le nez de Cléopâtre: s’il eut été plus court, toute
la face de la terre aurait changée.”)118 “La această idee seducătoare, care vrea să spună că orice istorie s-
ar fi putut desfăşura şi altfel, se reduce întregul mecanism al ucroniei” – afirmă ritos Florin Manolescu,
în Literatura S.F. (1980).119
Un cadiu oriental (eventual chiar Nastratin Hogea, că-i mai la’ndemână) ar soluţiona, poate, pricina
“rupând” premiul în două : laurii s-ar împărţi, astfel, între francezi şi englezi, din moment ce oricum se
impune disocierea de mai sus, între ucronie ca “story”, ca naraţiune literară, epică, şi istoria
contrafactuală ca speculaţie abstractă şi discursivă, eseistică.
Pentru că precursori există, berechet, în ambele direcţii (paralele şi comunicante, de altfel), şi nu
proliferarea lor retroactivă este de natură a stârni mirare, ci, aşa cum observă Brian Stableford în aceeaşi
Notă asupra istoriei alternative (1980),117 “rămâne o enigmă (un puzzle, spune el) de ce proiectul lui
D’Israeli nu s-a soldat cu o proliferare a exerciţiilor de istorie imaginară încă de-atunci, cu o sută de ani
mai devreme decât efectiv s-a produs înflorirea genului” /în secolul nostru/, şi aceasta în ciuda faptului
că încă Machiavelli explica imprevizibilul istoriei prin contingenţă, nu prin determinism şi necesitate
istorică, iar “enormously influential writers” precum Hume şi Voltaire “au plătit şi ei cuvenitul tribut
rolului pe care şansa oarbă îl are în istorie”.
Stableford rezolvă acest puzzle schiţând două explicaţii proprii, una în context britanic, “insular”,
alta, de mai largă cuprindere, la scară “continentală”, europeană.

«Marii istorici britanici ai secolului al XIX-lea», spune exegetul contemporan nouă, dar tot britanic, «au fost
oameni de litere, precum Macaulay şi Carlyle, pe care-i interesa mai puţin decât pe un Whitaker sau pe un Roscoe
să se apuce şi să analizeze tiparele (patterns) coincidenţei şi consecuţiei, şi care în schimb au promovat istoria-ca-
naraţiune, accentuând coerenţa în detrimentul contingenţei. Oameni ca aceştia poartă în mare măsură răspunderea
orientării spre un stil retoric [în discursul istoriografic – n.n.], ceea ce a purtat speculaţia istorică pe alte drumuri
decât cele schiţate de D’Israeli.»

În acelaşi timp, şi la scară mai largă – trece Brian Stableford la cea de-a doua explicaţie –

«o nouă şi foarte diferită filosofie a istoriei, încă şi mai potrivnică speculaţiei pe tema istoriei alternative,
câştiga rapid influenţă asupra gândirii de pe continent: filosofia progresului. Existau şi prosperau, la începutul
secolului al XIX-lea, două tradiţii de gândire, mai mult sau mai puţin independente una de alta, dar care, ambele,
erau tributare determinismului nu mai puţin decât cei ce credeau în Providenţă, în Pronia cerească, punând un
accent la fel de apăsat asupra concepţiei după care tiparul istoriei este o singură poveste, condusă strict de o
inevitabilitate ce exclude orice altă potenţialitate sau alternativă. Una era în Germania, şi purcede de la Hegel,
trecând prin Feuerbach, până la Marx şi Engels; cealaltă era în Franţa, şi pornea de la Turgot şi Condorcet, până la
Auguste Cômte. Ambele tradiţii, însă, aspirau să transforme filosofia socială într-o ştiinţă socială, şi amândouă
subliniau că există un necesar progres al societăţii umane, trecând printr-un şir de stadii inevitabile. În nici unul
dintre aceste tipare de gândire nici măcar nu avea sens să se vorbească despre o “altă” istorie, despre o istorie
alternativă, întrucât orice este esenţial din tot ce s-a întâmplat (după cum se pretindea) s-a întâmplat aşa pentru că
aşa trebuia să se întâmple, în conformitate cu legile istorice.
Acest soi de evoluţionism naiv (Popper îl numeşte istoricism) a dominat ştiinţa socială în secolul al XIX-
lea şi a avut un profund efect în rândul istoricilor în ce priveşte tendinţa analitică. [...] Astfel, o polarizare între
“istoricii literaţi” şi “evoluţionişti” a avut ca rezultat o virtuală golire a mijlocului terenului, acolo unde ar fi putut
prospera o înţelegere a istoriei de felul celei pentru care pledase cândva D’Israeli.»120

La noi, ar mai fi de adăugat, cel puţin una dintre tendinţele de a gândi istoria proprii secolului al
XIX-lea s-a perpetuat şi în secolul al XX-lea, tocmai încheiat acum şi el, şi, dacă am prelungit atâta
citatele din exegetul englez, este pentru că, personal, nu am o explicaţie mai bună pentru indigenţa
recoltei de ucronii indigene, de “istorii alternative” şi de “istorie contrafactuală”, pe ogorul românesc al
literaturii în primul rând, dar şi pe-al istoriografiei şi-al speculaţiei politologice. Adică, una mai bună ar
fi şi mai rea...

Istoria contrafactuală în floare – eseuri şi antologii

Dar existenţa precursorilor este percepută şi revendicată, cum se ştie, numai retroactiv, numai în
momentul când “mişcarea” care şi-i revendică este deja în plină afirmare. Pentru a simţi nevoia de
predecesori şi pentru a-i “descoperi” în consecinţă, o “mişcare” trebuie mai întâi să existe, să ia fiinţă şi
să subziste prin forţe proprii. Acest moment a venit, atât pentru “istoria contrafactuală” din istoriografie
şi politologie, cât şi pentru “istoria alternativă” din science-fiction, abia după Al Doilea Război Mondial:
concomitenţă, prezumabil, nu întâmplătoare. «Primul articol publicat unde se propune o ipoteză
contrafactuală explicită drept bază pentru o analiză istorică»121 datează din 1955 şi este semnat de
istoricul american John R. Meyer, care, împreună cu Alfred H. Conrad, a pus bazele aşa-numitei “noi
istorii economice”,122 de orientare contrafactuală în analiză şi argumentaţie. Peste numai un deceniu (un
deceniu şi jumătate), saturaţia începea a se face simţită şi situaţia era coaptă pentru reacţii de sens
contrar: deja în 1965 se înregistrează atacuri anti-contrafactuale, mai întâi în pagini de revistă (Fritz
Redlich123), pentru ca în 1970 aceste atacuri şi respingeri să ia proporţiile unei întregi cărţi, Historians’
Fallacies: Toward a Logic of Historical Thought, unde autorul, David Hackett Fischer, respinge de
plano istoria contrafactuală, ca fundamental eronată. Ceea ce n-a împiedicat, chiar în acelaşi an (1970),
apariţia a încă unei cărţi de doctrină şi metodologie contrafactuală: The New Economic History: Recent
Papers on Methodology,130 o culegere de studii şi eseuri apărută sub redacţia lui Ralph L. Andreano.
Spun încă, pentru că doctrina contrafactuală nu duce lipsă de pledoarii pro domo: încă în interbelic, John
Buchan semna cărţi precum The Causal and the Casual in History (1929) sau Men and Deeds (1935),
J.C. Squire publica o culegere de aplicaţii contrafactuale (If It Had Happened Otherwise, 1931),142 deja
amintită şi la care vom mai reveni, F.J.C. Hearnshaw scria de unul singur o culegere similară (The ‘Ifs’
of History, 1929),141 iar un istoric şi filosof al istoriei de talia lui Arnold J. Toynbee (1889-1975) avansa
şi el ipoteze contrafactuale, în A Study of History (vol.II, 1935).
După război, însă, titlurile de istorie şi doctrină contrafactuală pur şi simplu abundă. (Îmi dau seama
că, în acest moment, pot fi surprins braconând undeva hăt-departe de literatură, dar, dacă risc această
fadă paradă de erudiţie, şi încă într-un domeniu pentru care nu am acreditare, pe nişte domenii unde n-
am “permis de vânătoare” – e numai pentru că nu-mi iese din cap fanatismul anti-contrafactual al
istoricilor români, anatema pe care în mod reflex o aruncă asupra oricărei ipoteze de acest fel, astfel
încât, mă gândesc, poate nu strică să le fie contrapusă falanga unor nume de istorici străini cel puţin la
fel de redutabili şi de “profesionişti” care, în ce-i priveşte, şi-n ce priveşte istoria acelor părţi de lume,
nu-şi scuipă-n sân şi nu se sperie aşa uşor de Satana, când acesta vine de întreabă, inocent şi inofensiv,
cum i-e felul: “What if...?”, “Ce-ar fi fost dacă...?”).
Cea mai accesibilă expunere a doctrinei contrafactuale pentru neiniţiaţi o oferă, în 1969, J. D. Gould
(“Hypothetical History”, în Economic History Review, nr.22, 1969)124 şi din acelaşi an datează pledoaria
lui Wayne Dumas pentru predarea în şcoli a istoriei contrafactuale125, consideraţiile lui George G.S.
Murphy “On Counterfactual Propositions”126 sau reeditarea cărţii lui John Buchan Oameni şi fapte (Men
and Deeds, 1935, ed.II 1969), precedaţi, în 1964-’65 de Robert W. Fogel127, în 1967-’68 de Alexander
Gerschenkron128, în 1968 de George Green129; şi urmaţi, în 1970 de amintita culegere a lui Ralph L.
Andreano130, în 1972 de Barbara Tuchman (autoare tradusă şi la noi cu câteva cărţi de istorie propriu-
zisă, admirabile) care specula contrafactual asupra unei ipotetice vizite a lui Mao Tse-Dun la
Washington131; apoi, în 1973, de David K. Lewis cu un volum de Counterfactuals în care justifică
existenţa unor “lumi posibile”132; tot în 1973, de Gary E. Gygax şi Terry Stafford care, în urma unei
contrafactuale victorii-fulger a nemţilor la Stalingrad, descriu Victorious German Arms: An Alternate
Military History of World War II (1973); în 1974, de Allen C. Kelley şi Jeffrey G. Williamson, care se
exersează în istoria contrafactuală a Japoniei133; în 1975, de Peter D. McClelland care aduce noi
contribuţii teoretice la doctrina contrafactuală134; logică a contrafactualului examinată şi de T.A. Climo
şi P.G.A. Howells, în 1976135, sau de C.H. Lee, în 1977136; în l977-’78, Lee B. Cooper137 recomandă
profesorilor de istorie nu numai istoria contrafactuală, dar şi “istoria alternativă” din science-fiction,
pentru înaltele-i valenţe formativ-educative (aţi văzut? vă speriarăţi degeaba: ce mai “manuale
alternative” ar ieşi de-aci! să-ţi baţi copiii! să dai cu căciula-n câini!); dezbateri de doctrină
contrafactuală şi la Jon Elster, în 1978138, şi la Jarle Simensen, tot în 1978139; la Susan Previant Lee şi
Peter Passell, în 1979; aplicaţii contrafactuale la Hugh Neuberger şi Houston H. Stokes, tot în 1979; şi –
ca să încheiem cu un nume mai cunoscut – istoricul britanic Hugh R. Trevor-Roper (1914-2003), în
prelegerea sa de adio la Universitatea din Oxford, la 20 mai 1980, îşi îndemna colegii şi confraţii întru
istorie să fie atenţi nu numai la ceea ce s-a întâmplat, dar şi la ceea ce s-ar fi putut, la fel de bine,
întâmpla.140
Cu adevărat interesantă, în conexiunea pe care-o urmărim aici cu literatura sf , devine istoria
contrafactuală nu sub raport doctrinar şi metodologic, ci în nenumăratele-i aplicaţii practice, în
speculaţiile pe cazuri date, concrete, “punctuale”, în studii şi, mai ales, eseuri care se apropie tot mai
mult de speculaţiile ficţionale ce apar tot atunci. “Eseurile” de istorie contrafactuală aplicată apar fie
izolat, în reviste, fie reunite în culegeri puse sub un titlu comun, ceea ce le sporeşte forţa, dacă nu de
convingere, cel puţin de atracţie. Vegetaţia e prea luxuriantă pentru a încerca, aici, mai mult decât o
sumară “spicuire”, un “florilegiu” de titluri incitante prin însuşi pitorescul lor intrinsec.
Formula este inaugurată de F.J.C. Hearnshaw care, de unul singur, scrie în 1929 un număr de 19
scurte eseuri contrafactuale pe care le reuneşte în volum sub titlul The ‘Ifs’ of History141: ce-ar fi fost
dacă Alexandru Macedon n-ar fi murit aşa de tânăr? dacă generalul roman Publius Quintilius Varus n-ar
fi fost înfrânt, împreună cu cele trei legiuni ale sale, în Pădurea Teutoburgică? dacă arabii ar fi cucerit
Constantinopolul în anul 718? dacă William (Wilhelm) Cuceritorul n-ar fi ieşit biruitor la Hastings, în
1066? dacă regele John al Angliei n-ar fi fost aşa de detestabil? dacă Genghiz Han n-ar fi existat? dacă
Ioana d’Arc ar fi rămas la ea acasă, la Domrémy? dacă Cristofor Columb n-ar fi descoperit America?
dacă regele Henry VIII al Angliei n-ar fi întâlnit-o niciodată pe Anne Boleyn? dacă Henri IV al Franţei
n-ar fi fost asasinat în 1610 de François Ravaillac? dacă Charles I al Angliei n-ar fi fost decapitat în
1649? dacă Spania n-ar fi pierdut Gibraltarul, în 1704? dacă Regina Anna a Angliei, ultima din dinastia
Stuart, n-ar fi murit în 1714? dacă Pretendentul la coroana britanică (“James III”) n-ar fi fost izgonit
înapoi în Franţa (5 febr.1716)? dacă Robert Clive n-ar fi învins la Arcot (1751) şi India ar fi rămas sub
dominaţie franceză? dacă Nelson l-ar fi capturat pe Napoleon în 1798? dacă Napoleon nu s-ar fi
aventurat în Rusia? dacă n-ar fi existat telegraf electric în anii 1850? dacă telegrama de la Ems (13 iulie
1870) n-ar fi fost expediată şi războiul franco-german n-ar fi izbucnit?
O mai mare audienţă pare să fi avut, doi ani mai târziu, culegerea coordonată de J.C. Squire sub
titlul If It Had Happened Otherwise: Lapses into Imaginary History (l931), audienţă prelungită până
după război, din moment ce cartea s-a reeditat în 1964, sub titlul If, or History Rewritten,142 cum am mai
spus. Pe lângă eseul, deja amintit, al lui André Maurois, culegerea mai cuprinde încă 13 asemenea
exerciţii de biliard contrafactual, prefaţate şi pledate de John Wheeler-Bennett, prin consideraţii asupra
istoriei alternative; coordonatorul, J.C. Squire, contribuie personal cu o speculaţie de istorie literară,
discreditând cunoscuta ipoteză după care adevăratul autor al operelor lui Shakespeare ar fi fost
contemporanul său, aproape la fel de ilustru, Francis Bacon (“If It Had Been Discovered in 1930 that
Bacon Really Did Write Shakespeare”); celelalte titluri, însă, se referă, toate, la historia magna, în
variante contrafactuale, bineînţeles: “If Drouet’s Cart Had Struck”, unde Hilaire Belloc “vede” Europa
secolului XX împărţită între două imperii ostile, cel britanic şi cel habsburgic, ca urmare a înnăbuşirii
Revoluţiei Franceze de către Ludovic al XVI-lea; “If Don John of Austria Had Married Mary Queen of
Scots”, ipoteză din care G.K. Chesterton (1874-1936) derivă un distrugător război al Imperiului Britanic
contra turcilor; “If Napoleon Had Escaped to America”, ar fi întemeiat un imperiu în America Latină,
dar şi-ar fi găsit sfârşitul în India, asemeni lui Alexandru Macedon – crede H.A.L. Fisher; “If the Moors
in Spain Had Won...”, dacă maurii din Spania ar fi învins în 1491, la Lanjaron, armatele reunite ale
Isabellei de Castilia şi-ale lui Ferdinand de Aragon, civilizaţia islamică ar mai înflori şi azi în Granada –
susţine Philip Guedalla; “If the Emperor Frederik III Had Not Had Cancer” şi n-ar fi murit din această
cauză în 1888, în 1914 Germania ar fi fost republică şi Primul Război Mondial n-ar mai fi început –
presupune Emil Ludwig; “If Byron Had Become King of Greece” în loc să moară tânăr şi eroic la
Missolonghi, în 1824, istoria l-ar ţine minte ca pe o emblemă a senilităţii decrepite – răsuflă uşurat
Harold Nicolson; “If Napoleon Had Won the Battle of Waterloo” – încă un răspuns la o infatigabilă
întrebare, dat de un venerabil istoric britanic, G.M. Trevelyan (1876-1962), a cărui “clasică” Istorie
ilustrată a Angliei (Illustrated History of England, 1926) a fost tradusă şi la noi, în 1975; “If the Dutch
Had Kept Nieuw Amsterdam” şi acesta n-ar fi devenit niciodată New York, prohibiţia n-ar fi fost aşa
apăsătoare ca în metropola anilor ‘20 – pledează pro domo istoricul american de origine olandeză
Hendrik Willem van Loon (1882-1944), cunoscut pe vremuri în România prin traducerea unei captivante
Istorii a omenirii (The Story of Mankind, 1921); “If Booth Had Missed Lincoln”, dacă actorul John
Wilkes Booth, fanaticul “sudist” care l-a împuşcat pe preşedintele Abraham Lincoln, la Teatrul Ford din
Washington (14 apr.1865), şi-ar fi greşit ţinta – încă o întrebare recurentă, căreia îi răspunde, de această
dată, Milton Waldmann; în fine, Charles Petrie imaginează consecinţele unei restauraţii a dinastiei
Stuart, în 1745, sub Charles Edward, “The Young Pretender” (“If : A Jacobite Fantasy”), iar Ronald
Knox pe cele ale grevei generale britanice din 1926 (“If the General Strike Had Succeeded”).
Se poate observa prezenţa unor semnături de notorietate în epocă (G.K. Chesterton, André Maurois,
Emil Ludwig, G.M. Trevelyan, Hendrik van Loon), dar picătura cea mai picantă am păstrat-o pentru la
urmă. În general, avem surpriza de-a întâlni, printre cei care, într-un moment sau altul, au practicat acest
sport mental al speculaţiei contrafactuale, nume ilustre, dar nici unul de talia lui Winston S. Churchill
(1874-1965), la care propun să ne oprim un moment, fie şi numai pentru pitorescul posturii în care-l
regăsim : în culegerea amintită (J.C. Squire, editor, op.cit., l931, l964, l972),142 încă de pe atunci
celebrul om de stat semna eseul Dacă [generalul sudist] Lee ar fi învins în bătălia de la Gettysburg (“If
Lee Had Won the Battle of Gettysburg”); Războiul de Secesiune (“the Civil War”, l86l-l865) revine în
nenumărate variante contrafactuale mai ales sub pana unor autori americani, cum e şi firesc, dar iată şi
un britanic (şi ce mai britanic!) interesat de chestiune : Winston Churchill crede că o victorie a Sudului
asupra Nordului ar fi împiedicat uniunea americană şi solidaritatea anglofonă transatlantică, ceea ce ar fi
dus la o altă înfăţişare a lumii după Primul Război Mondial. De exemplu, la o lume precum cea
imaginată de scriitorul, tot britanic, Len Deighton, în romanul SS-GB (1978, v. supra),106 unde
Churchill este executat (împuşcat) în 1941, imediat după ocuparea Angliei de către nazişti. Şi dacă tot
am trecut de la Primul Război Mondial la Al Doilea, nu atât un nou “Hitler învingător”, la care
prelungirea până în prezent a ipotezei lui Churchill ne întoarce, ne vine irepresibil în minte, ci o “bubă”
ceva mai mică, dar care pe noi ne doare la fel de tare: ar fi şi greu să ne abţinem, având mingea gata
ridicată la fileu, de la rituala întrebare contrafactuală: “What if...” / Ce-ar fi fost dacă acelaşi Churchill n-
ar fi găsit pe o masă, la Yalta, un anumit petec (şerveţel?) de hârtie?
Trec peste alte asemenea culegeri de eseuri contrafactuale, cum ar fi cea realizată în 1977 de Morton
Borden şi Otis L. Graham Jr., Speculations on American History,143 sau peste “jocurile de-a războiul”
(war games) iniţiate de revista Strategy and Tactics sub genericul Simulations (1973-1979),144 pentru a
menţiona soluţia originală prin care ipoteza contrafactuală este asumată subiectiv, interactiv de
comentator, care se pune personal “în pielea” personajului istoric comentat: “Dac’aş fi fost eu...”, If I
Had Been...: Ten Historical Fantasies (1979), volum coordonat de Daniel Snowman.145 După câteva
consideraţii introductive asupra naturii şi filosofiei “istoriei alternative”, numitul “Editor” trece cuvântul
“contributorilor”, ca să spună fiecare “ce-ar fi făcut dacă ar fi fost el...”: “If I Had Been the Earl of
Shelburne in 1762-1765: How I Would Have Steered British Policy in Such a Way as to Have Prevented
the American Colonies from Wanting to Rebel a Decade Later” (Roger Thompson); “If I Had Been
Benjamin Franklin in the Early 1770s: How I Would Have Prevented American Discontent from
Becoming Revolution” (Esmond Wright); “If I Had Been Benito Juárez in 1867: How I Would Have
Pardoned the Emperor Maximilian – And, Perhaps, Saved Mexico from Decades of Political and Social
Turmoil” (Peter Calvert); “If I Had Been Adolphe Thiers in 1870: How I Would Have Prevented the
Franco-Prussian War” (Maurice Pearton); “If I Had Been William Ewart Gladstone in 1880: How I
Would Have Solved the Irish Problem” (Owen Dudley Edwards); “If I Had Been Alexander Kerensky in
1917: How I Would Have Prevented the Bolshevik Revolution” (Harold Shukman); “If I Had Been
Hideki Tojo in 1941: How I Would Have Avoided Bombing Pearl Harbor” (Louis Allen); “If I Had
Been Konrad Adenauer in 1952: How I Would Have Accepted Stalin’s Proposal for a United
Neutralized Germany” (Roger Morgan); “If I Had Been Alexander Dubček in 1968: How I Would Save
the ‘Prague Spring’ and Prevented the Warsaw Pact Invasion” (Philip Windsor); “If I Had Been
Salvador Allende in 1972-1973: How I Would Have Stayed in Power in Chile” (Harold Blakemore).
Bineînţeles că toate aceste picante “delicatese” contrafactuale au rămas inaccesibile cititorului
român înainte de 1989, dar la fel şi de-atunci încoace. Ceva asemănător putem totuşi găsi, de sămânţă,
într-o carte a unui autor ceh (sau slovac?), V.P. Borovička, Atentate care urmau să schimbe lumea
(Atentáty, které měly změnít svět, Praha, 1975),146 apărută şi în traducere românească, în 1978. Sunt,
desigur, mai mult simple tangenţe, reduse la virtuale implicaţii contrafactuale, mai ales în cazul
atentatelor ratate (Napoleon I, Napoleon III, Louis Philippe, regina Victoria a Angliei, împăraţii germani
Wilhelm I şi Wilhelm II, Bismarck, Lenin, Hitler, Mussolini, Truman, Adenauer, de Gaulle şi alţii,
campionul atentatelor nereuşite fiind regele iordanian Hussein, cu un număr record de opt supravieţuiri);
dar şi după 1975, anul apariţiei cărţii, au mai fost atentate ratate cu înalt potenţial contrafactual şi care,
într-adevăr, “ar fi schimbat lumea”, aşa cum o cunoaştem azi, în caz de funestă “reuşită”: Papa Ioan Paul
al II-lea scăpând ca prin miracol de glonţul fiorosului asasin turc Ali Agca (Aggeá), preşedintele
american Ronald Reagan la un pas de moarte în 1981, preşedintele rus Elţîn urcat pe tanc şi expunându-
se liber gloanţelor ce puteau veni în orice moment, preşedintele (încă) sovietic Gorbaciov arestat şi
sechestrat în vederea unei iminente execuţii, preşedintele gruzin Şevardnadze supravieţuind mai multor
atentate (dar nu şi antecesorul său, Gamsahurdia) ş.a.m.d. Atentatele izbutite, mult mai numeroase
(consemnate, explicabil, în număr mai mare de istorie şi de memoria colectivă), nu prezintă, în principiu,
valenţe contrafactuale, întrucât au produs efecte în istoria “reală”; totuşi, chiar şi în acest caz, rămâne
posibilă întrebarea “ce-ar fi fost dacă” atentatul ar fi dat greş, iar respectivul personaj istoric ar mai fi
trăit ani sau decenii.
Să facem, însă, un elementar exerciţiu de imaginaţie contrafactuală ad hoc şi să ne întrebăm, de
exemplu, “ce-ar fi fost dacă” Împăratul Napoleon al III-lea al Franţei ar fi fost ucis de conspiratorii
italieni pentru ceea ce ei considerau a fi “trădare” şi abandonare a idealurilor Italiei în ghearele Austriei
habsburgice: “ce-ar fi fost dacă?”, oare ce curs ar fi luat evenimentele în Principatele Dunărene care-şi
urmăreau şi ele idealul lor de unire, dacă Napoleon al III-lea, “zeul cel bun” (şi masonic, se zice) al
Unirii Principatelor (24 ian.1859), ar fi fost ucis la 28 apr.1855 de italianul Pianori, sau la 8 sept.1855 de
italianul Bellamar, sau la 14 ian.1858 de complotiştii italieni conduşi de Felice Orsini? V.P. Borovička
este de părere că eşecul acestui ultim atentat (a mai fost de fapt unul, la 24 dec.1863, dar acesta pe noi
nu ne mai atinge) şi condamnarea la moarte a atentatorilor Orsini, Pieri şi Rudio ar fi lucrat, în cele din
urmă, prin ricoşeu psihologic în opinia publică franceză, tot în favoarea idealurilor de unificare ale
italienilor: n-avea de unde să ştie, autorul ceh, că mult mai directă va fi fost consecuţia contrafactuală în
cazul idealurilor de unificare ale “moldovalahilor” din “Principatele Danubiene”... “Hai să dăm mână cu
mână!”...
Şi, ca să revenim în cea mai recentă actualitate, s-ar părea că, în Occident, “piaţa mai cere” încă şi
astăzi asemenea antologii de speculaţii contrafactuale care, din moment ce mai au succes de librărie,
comercial, înseamnă că nici intelectual nu şi-au epuizat de tot resursele de atracţie: ceea ce, cu atât mai
mult, s-ar verifica şi la noi, judecând, cel puţin, după tonul admirativ şi jinduitor pe care o revistă de
garantat prestigiu intelectual cum este România literară aduce, recent (august 2000),147 la cunoştinţa
selectului şi pretenţiosului său public cititor apariţia unei astfel de cărţi:

«Pasionantul joc dar dacă..., în care se imaginează cursul ulterior al istoriei în cazul în care anumite
evenimente determinante s-ar fi petrecut altfel, a prilejuit o serie de eseuri publicate iniţial în revista US Quarterly
Journal of Military History. Adunate acum în volumul What If, apărut la Editura Macmillan sub coordonarea lui
Robert Cowley, cele 30 de speculaţii demonstrează în primul rând că, în special în înfruntările militare pe câmpul
de luptă, a existat totdeauna, dincolo de strategii şi tactici, o parte de hazard, de accidental şi incontrolabil. De
pildă, dacă la 6 iunie 1944 aversele de ploaie nu s-ar fi oprit, debarcarea pe plajele Normandiei ar fi fost
imposibilă şi soarta războiului – alta. Când a dat ordinul de declanşare a operaţiunii “Overlord”, Eisenhower s-a
bazat pe previziunile meteorologului J.M. Stagg, care nu avea totuşi nici o certitudine că timpul se va îmbunătăţi,
în iunie vremea fiind imprevizibilă. De fiecare dată, lucrurile s-ar fi putut petrece diferit: dacă vara n-ar fi fost atât
de umedă [şi le-ar fi permis să-şi aducă pe poziţii artileria grea], turcii ar fi cucerit Viena în 1529. Dacă vântoasele
n-ar fi dispersat Invincibila Armada [după înfrângerea suferită în august 1588 din partea flotei engleze], toată
America ar fi fost azi latină. Dacă Ogodai, al treilea fiu al lui Genghiz Han, nu şi-ar fi dat ultima suflare în 1241,
obligând clanurile mongole să se oprească pentru a-şi alege un nou şef [Kuyuk, l246-l248], Parisul, Roma şi
creştinătatea catolică ar fi fost măturate una după alta. Autorii eseurilor îşi imaginează succesiunea evenimentelor
istorice în funcţie de aceste alternative, într-o carte pasionantă despre războaie şi ca joc de noroc.»147

Cine are urechi de auzit? Cine “simte” pulsul pieţei? Cine se prinde-n “joc”? Alunelu’ sau A lu’
Nelu? Numai noi să n-avem contrafactualii noştri? Acum, când toată Europa, as usually, stă cu ochii pe
noi! [Şi, odată ca niciodată, povestea e adevărată : cine-a avut urechi de auzit chiar a auzit, şi anume
Editura Humanitas care, la începutul anului 2008, a oferit cititorului român cartea în întregime, tradusă
de Bianca Fogăraşi, care optează pentru varianta de titlu Şi dacă...? “Cei mai faimoşi istorici militari îşi
imaginează ce s-ar fi putut întâmpla” – explicitează subtitlul, după care coordonatorul, Robert Cowley,
oferă în Introducere şi o îndrituită porţie de oratio pro domo, din care nu are rost să cităm acum doar cât
să ne “ajungă pe-o măsea”, când ne putem delecta pe săturate cu cele 350 de pagini câte numără
cartea.147a ― apostilă din anul 2011, la reeditarea cărţii de faţă.]

Ucronia în floare

Formula antologiilor contrafactuale trebuie să fi fost de succes cu câteva decenii în urmă, din
moment ce, tot cam pe-atunci, scriitorii de science-fiction se mobilizează şi ei în iniţiative similare, dar
punând la contribuţie resursele proprii, specifice: nu numai speculaţia intelectuală, rece, oricât de agilă,
proprie eseului, ci imaginaţia propriu-zis creatoare, palpitând în “carnea” ficţiunii, a povestirii, a acelor
”if stories” atât de gustate în epocă. Bineînţeles că tot realizările personale – unele anterioare, altele
ulterioare – sunt cele care contează şi care “au rămas” în istoria genului, fiind extrem de numeroase, şi
acestea; dar pentru “sincronismul”, pentru concomitenţa dintre eseu şi povestire, dintre “istoria
contrafactuală” şi “istoria alternativă”, nu poate fi decât concludent şi sumarul unei antologii sf precum
Lumi eventuale, Lumile lui Poate-că (Worlds of Maybe, 1970) a lui Robert Silverberg, sau Dincolo de
Timp (Beyond Time, 1976) alcătuită de Sandra Ley.
În antologia din 1970 a lui Robert Silverberg148 găsim nume mai puţine, dar mai răsunătoare, cu
titluri mai vechi, apărute prin reviste cu decenii înainte şi convocate acum pentru a depune mărturie
asupra sincronismului (dacă nu protocronismului) dintre science-fiction şi “istoria contrafactuală”; trec
peste America punico-celtică din Delenda est (l955) de Poul Anderson, discutată deja mai înainte,71, 100
şi semnalez, dintre mai multele “istorii alternative” (Americi descoperite şi colonizate de chinezi,
romani, ruşi, vikingi etc.) schiţate de Murray Leinster în nuvela Razna prin timp (“Sidewise in Time”,
1934), doar America aşa cum arată în urma victoriei sudiştilor la Gettysburg (1863), examinată, cum
tocmai am văzut, şi de Winston Churchill, cu trei ani mai înainte (1931, v. supra142); apoi, în ordine
cronologică (atât a evenimentelor ucronizate, cât şi a apariţiei ficţiunilor ucronizante), Navigaţi!
Navigaţi! (“Sail On! Sail On!”, 1952) de Philip José Farmer, unde Cristofor Columb descoperă mult mai
comod America navigând la bordul unor caravele echipate cu transmisie radio; Eroare de traducere
(“Translation Error”, 1959), unde Robert Silverberg, fără să fi ştiut, bineînţeles, de încercarea anterioară
a lui Victor Anestin al nostru (Puterea ştiinţei sau Cum a fost “omorât” Războiul European, 1916),
strangulează ostilităţile din Primul Război Mondial cu ajutorul unui alien (extraterestru), dar nu
dezinteresat şi “umanist” conciliatoriu, ca la Anestin, ci tot din agresivitate şi egoism, “cosmice” însă”,
pentru a frâna cursa tehnologică stimulată de război şi-a stopa astfel ieşirea omului în Spaţiu; în fine, cu
Larry Niven, în Toate acéle miriade de drumuri (“All the Myriad Ways”, 1968), ajungem la un alt
război mondial, al treilea, dezlănţuit prin “criza rachetelor” sovietice (1962) instalate clandestin de
Hruşciov în Cuba, şi la comerţul trans-temporal ce prosperă în lumea de după acest distrugător război.
În schimb, în sumarul antologiei Dincolo de Timp (Beyond Time, 1976), antologatoarea, Sandra Ley,
include numai povestiri inedite, comandate şi scrise anume pentru această ocazie (un “sharecrop” avant
la lettre),149 titluri dintre care vom spicui doar câteva, sumarul fiind mai bogat: Jupiter râde (“Jupiter
Laughs”) de Edmund Cooper: în celebra acţiune de “ucidere a pruncilor” ordonată de Irod, Iisus
Christos nu poate fi salvat, de unde rezultă, peste secole, o Regină Victoria pe post de satrap roman;
Aclamaţii pentru şef (“Hail to the Chief”) de Lucy Cores: America anului 2000, după muşamalizarea
“cazului Watergate”, în 1972; Zbor neprogramat (“Unscheduled Flight”) de Juanita Coulson: Triunghiul
Bermudelor este o poartă fără ieşire pe unde se intră într-o altă Americă, populată de urmaşii vikingilor
care-au descoperit-o primii; Eu sunt libertatea (“Soy la libertad”) de Robert Coulson: într-o Americă
populată de “chicanos” latino-americani, preşedintele Texasului, Lyndon Johnson, este asasinat de
terorişti; Răsărit de soare (“The Rising of the Sun”) de Gordon Eklund: arabii cuceresc tot vestul
Europei, în secolul al VIII-lea, iar în America secolului al XIX-lea incaşii folosesc energia atomică în
ritualurile lor religioase; Poloneză (“Polonaise”) de Alan Dean Foster: Polonia nu a fost niciodată
împărţită, Europa arată altfel; Războaiele napoleoniene (“The Napoleonic Wars”) de Felix C. Gotschalk:
în 1958, la New Orleans, dinastia ce descinde din Napoleon a ajuns în ultimul grad de marasm; Şah-mat
în şase mutări (“Checkmate in Six Moves”) de Olga Ley: Kerenski îi deportează pe Lenin şi pe Troţki –
şi gata cu “dictatura proletariatului”!; Scrisoare din America (“Letter from America”) de H. R. Percy:
anglofonii nu se simt prea bine într-o Americă francofonă; Cliometrul (“The Cliometricon”) de George
Zebrowski: aparat pus la dispoziţia istoricilor pentru a explora venirea Judecăţii de Apoi la diverse
scadenţe (cuvântul trimite, dar nu derivă direct din “cliometrie”, orientare contrafactuală cunoscută în
epocă mai ales sub denumirea de “noua istorie economică” (v. Donald N. McCloskey, l978)150 ; O oră
cu Dr.Chang (“A Class with Dr.Chang”) de Ward Moore: America a rămas neutră în Al Doilea Război
Mondial, întrucât Germania nazistă s-a aliat cu China, nu cu Japonia.
Ward Moore (1903-1978) este cunoscut, însă, mai ales ca autor al romanului Bring the Jubilee
(l953), una dintre “pietrele de hotar” ale genului, în care dezvoltă aceeaşi ipoteză contrafactuală care am
văzut că reţinuse, în 1931, atenţia lui Winston Churchill şi, în 1934, fantezia lui Murray Leinster:
victoria “confederaţilor” sudişti în decisiva bătălie de la Gettysburg (1-3 iulie 1863). Mult mai cunoscut
decât eseul lui Winston Churchill (şi, oricum, literatură!), mult mai elaborat şi mai complex decât nuvela
lui Murray Leinster, romanul lui Ward Moore îşi ia, ironic, titlul dintr-un vechi cântec de pe vremea
Războiului Civil american (“Marching Through Georgia”) şi câştigă în complexitate printr-o
“întorsătură” narativă pe care-am mai văzut-o: auto-anularea simulată a ucroniei, redresarea, în final, a
traseului aloistoric la cursul istoric “real”, consemnat de istoriografie şi cunoscut ca atare de toată lumea,
“aşa şi nu altfel”. Specializat în istoria Războiului Civil, dar în controversă cu alţi istorici ai epocii,
Hodge Backmaker, protagonistul romanului (născut în 1921 şi mort în 1877 – sic!) profită de accesul la
comanda unei maşini a timpului şi se întoarce în dimineaţa zilei de 1 iulie 1863 pe câmpul de luptă de la
Gettysburg, ca să se edifice “pe viu” asupra adevărului; interceptat de o patrulă confederată, îl ucide pe
ofiţerul care-o comanda şi care urma să fie omul-cheie în victoria sudiştilor, anulată astfel iremediabil:
neconsolat în regretul după America “sudistă” în care se născuse şi pe care-o condamnase el însuşi la
inexistenţă, cronoplastorul fără voie moare într-o Americă “nordistă”, aşa cum o consemnează istoria şi
o ştie toată lumea.
Dar cel care, la un deceniu după Ward Moore, avea să ducă la perfecţiune această soluţie de final şi
acest gen de roman este, întrunind consensul unanim al exegeţilor şi comentatorilor, Philip K. Dick
(1928-1982), în Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962; trad. rom. 1995)12, 58 –
poate cel mai bun roman ucronic scris până acum. Este, în chiar virtutea acestei excelenţe literare şi-a
performanţei imaginative nec plus ultra, şi proba ideală pentru a demonstra cum se face simţită în
ucronie, în “istoria alternativă” din science-fiction, acţiunea acelui “principiu antropic al timpului” pe
care l-am derivat, extrapolând, din “principiul antropic cosmologic” al Universului.

Ucronia şi principiul antropic al timpului

Şi în romanul lui Philip K. Dick, ca mai peste tot în ucronie, în “punctul Jonbar”86, 94 sau la
ramificaţia “punctului de plecare” (“point of departure”, “PoD”85, 97), aşadar în acel “punct critic” sau la
acel “macaz al timpului” ce comută cursul temporal şi-l deviază pe altă linie, se află, inextricabil
concrescut în timp, un om, un “om-cheie”: imprevizibilul şi totuşi coerentul “biliard” contrafactual este
declanşat prin lovirea unei “bile” anume. Această bilă de biliard, acest “om-cheie” al istoriei şi
aloistoriei nu este, în cazul de faţă, contrar primei impresii, Adolf Hitler (primă impresie în virtutea
căreia, cum am văzut, găsim romanul lui Philip K. Dick drept cap de afiş în sub-clasa ucronică a
romanelor în care “Hitler wins”104). “Omul-cheie”, bila care le loveşte pe celelalte şi declanşează
“reacţia în lanţ” şi “mişcarea browniană” a biliardului ucronic este, în Omul din Castelul Înalt,
preşedintele american Franklin Delano Roosevelt (1882-1945), considerat în mod curent de istorici drept
“cea mai impunătoare şi interesantă figură politică a Americii secolului XX”.151 Iar “lovitura de biliard”
este contrafactuala şi cronoplastica asasinare a lui Franklin D. Roosevelt de către un imaginar Ed
Zangara, la Miami, înainte de realegerea din 3 nov.1936 (în realitate, a fost ales de patru ori: în 1932,
1936, 1940 şi 1944).
Preşedintele “FDR” a mai fost luat în colimatorul unor ipoteze contrafactuale, şi înainte şi după
romanul lui Philip K. Dick. Ulterioare sunt toate “ficţiunile” ucronice, propriu-zis literare, fapt desigur
explicabil prin atracţia şi prestigiul unui model devenit repede “clasic”. În nuvela Drumeţíi (“Trips”,
1974), Robert Silverberg imaginează o Americă încremenită în neutralitate şi o Eurasie la discreţia
Puterilor Axei, în urma deciziei de-a se retrage din viaţa publică pe care-o ia preşedintele Roosevelt în
1940. Eric Norden, un autor american mai puţin cunoscut, dezvoltă în romanul Soluţia finală (The
Ultimate Solution, 1973) exact ipoteza din 1962 a lui Philip K. Dick : în urma asasinării lui Roosevelt, în
1933, America nu intră la timp în război, naziştii ocupă New York-ul şi reinstaurează sclavia în Statele
Unite. Iar Gordon Eklund, în romanul De câte ori e cu putinţă (All Times Possible, 1974), este de părere
că, dacă Partidul Democrat i-ar fi retras lui Roosevelt candidatura în 1932, asta ar fi dus, în timp, la
scindarea Americii de Nord în două state, ambele totalitare, unul de extrema dreaptă, altul de extrema
stângă.152
În schimb, multe speculaţii contrafactuale, non-ficţionale şi non-literare, au precedat în timp
romanul lui Philip K. Dick, prima (Harold J. Laski) datând încă din 1946, la numai un an de la moartea
ilustrului personaj istoric. Amintesc însă, în treacăt, o altă speculaţie de istorie contrafactuală, pentru
surpriza pe care, poate, o aduce: cu nici un an înainte de apariţia cărţii lui Philip K. Dick (1962), găsim
dezvoltată contrafactual ipoteza ucronică din roman (înfrângerea Americii în război şi împărţirea ei între
Germania şi Japonia, în 1945) într-un eseu purtând semnătura unui cunoscut istoric, William L. Shirer:
“If Hitler Had Won World War II” (în Look, 19 dec.1961); ce-i drept, aici premisa dezastrului nu este
asasinarea lui Franklin D. Roosevelt, ci faptul că Hitler, nefiind ţinut în şah de rezistenţa iugoslavă,
începe atacul asupra Rusiei în mai, nu la 22 iunie 1941, câştigând aproape două luni şi ajungând la
Moscova de Crăciun, înainte de căderea iernii ruseşti. În uzualele “mulţumiri” (“Acknowledgements”)
care preced romanul (şi care din ediţia românească, neprofesională şi estropiată, ca de obicei, lipsesc),
Philip K. Dick recunoaşte că “i-a fost de mare folos” (“I have made much use of”) o altă carte a lui
William L. Shirer, The Rise and Fall of the Third Reich. A History of Nazi Germany (1960) (apărută şi
în româneşte). Să-i fi fost, oare, necunoscut eseul contrafactual din decembrie 1961, mult mai
“punctual”, precum şi controversa pe care acesta a stârnit-o, în paginile aceleiaşi publicaţii, Look (nr. din
30 ianuarie 1962)? Ori, pur şi simplu, romanul său (apărut pe parcursul aceluiaşi an, 1962) era deja scris
la acea dată?
Dar, evident, nu această simplă curiozitate colaterală, pur factologică, poate conta sub raport literar,
în cazul unei cărţi de o asemenea statură, de un asemenea răvăşitor impact emoţional şi estetic. Ceea ce-i
conferă complexitatea şi rafinamentul unanim recunoscute este, cum spuneam, re-duplicarea ”în oglinzi
paralele” a versiunilor temporale, a “trecuturilor” acreditate prin istoriografia “reală” sau prin iluzie
ficţională, până la punctul de-a deruta complet “simţul realului”, care nu le mai poate disocia şi clasifica
principial, raţional, nemaiştiind care e real şi care doar posibil, care e istoric şi care aloistoric. Această
ambiguitate, această intervertire sau răsturnare repetată de planuri şi de credibilităţi este inculcată
insidios pe parcurs, puţin câte puţin, prin anacronisme (mai bine zis, contra-anacronisme) aparent
scăpate din vedere, dar de fapt bine calculate. Primul plan de referinţă al lecturii este, fireşte, cel istoric,
cel pe care cititorul îl are bine înfipt în minte când deschide cartea: cu toţii ştim în ce lume postbelică
trăim, cine a câştigat războiul şi cine l-a pierdut ş.a.m.d. Dar, pe tot parcursul cărţii, scriitorul ştie să
acrediteze halucinatoriu iluzia ficţională a unei “alte” lumi postbelice, a unei Americi germanizate (în
Est) şi japonizate (în Vest), ca urmare a înfrângerii în cel de Al Doilea Război Mondial: al doilea plan de
referinţă este, aşadar, unul aloistoric, ucronic, şi acesta ocupă, în cea mai mare parte, fundalul general al
romanului.
Şi abia aici intervine adevărata “lovitură de maestru” a scriitorului: în oglinda paralelă a unui
“roman în roman” (celebra “mise en abîme” a lui André Gide, dezinvolt preluată în sf), apare treptat
drept ucronică în raport cu această ucronie, drept aloistorică faţă de această aloistorie, însăşi istoria
“reală” a lumii şi a Americii de dinainte şi de după război. “Omul din Castelul Înalt” este un scriitor,
Hawthorne Abendsen, un personaj a cărui intrare directă în scenă e amânată până în final, dar insistent
prevestită anterior pe parcurs, prin informaţiile şi impresiile pe care celelalte personaje le schimbă cu
privire la o carte a acestuia, The Grasshopper Lies Heavy (Lăcusta abia se târăşte, în versiunea
românească) – best-seller pe Coasta Pacifică, japonizată, dar drastic interzisă pe Coasta Atlantică,
germanizată şi nazificată, întrucât prezintă extrem de veridic, şi deci “subversiv”, o lume în care
Germania şi Japonia au pierdut războiul, iar S.U.A. şi Marea Britanie l-au câştigat: aşadar un al treilea
plan de referinţă, o a treia “versiune a timpului”.
“Lovitură de maestru”, am spus, pentru că aici scriitorul are subtilitatea şi “perversiunea” de a face
ca această a treia versiune să nu coincidă, pur şi simplu, cu prima, de a deforma şi distorsiona uşor pe
alocuri contururile, pentru a nu se suprapune perfect peste cele ale “istoriei”, ale “lumii reale”: procesul
nazismului are loc nu la Nürnberg, ci la München; în boxă apar, alături de ceilalţi criminali de război, şi
Hitler, şi Goebbels, care, “în realitate”, s-au sinucis în ultimele zile ale războiului, după cum bine ştim
din “istorie” (iar în versiunea ucronică, în “istoria alternativă” din romanul lui Philip K. Dick, Goebbels
accede la puterea supremă, succedându-i lui Martin Bormann în calitate de cancelar al Reich-ului, pe
când Hitler vegetează decrepit într-un azil de luetici incurabili). Alte şi alte asemenea contra-
anacronisme, asemenea repere nedumeritoare şi vag alarmante apar plantate din loc în loc, pe parcursul
lecturii, aparent la întâmplare, cum spuneam, dar de fapt cu un rol subtil şi bine gândit: acela de a eroda
şi submina discret atât “prima” iluzie (realistă), cât şi “a doua” iluzie (ficţională), de a confuziona şi-a
“ameţi” simţul realului, pregătindu-l astfel pentru “lovitura de graţie” ce-i va fi dată în final: multi-
milenarul oracol chinezesc I Ching (“Cartea Schimbărilor”) (recent tradus, şi acesta, în româneşte), care-
a ajuns să guverneze întreaga viaţă a unei populaţii reduse la abulie şi fatalism, îi revelează scriitorului
Abendsen că lumea “americană” imaginată de el cu ajutorul aceluiaşi oracol este “cea adevărată”, iar
lumea “germano-japoneză” în care el şi celelalte personaje credeau a trăi este iluzorie, halucinatorie
(încă o versiune, magistrală, a unei obsesii omniprezente în opera lui Philip K. Dick); de fapt, nu se
poate şti care este adevărată şi care iluzorie, totul rămâne indecis pentru că este indecidabil, iar autorul
(Philip K. Dick) şi memorabilul său alter ego ficţional şi metaficţional (Hawthorne Abendsen) se abţin,
şi ei, să decidă în vreun fel, să risipească ambiguitatea, să reducă echivocul la univoc.
Pentru cititor, însă, s-a creat o pantă pe care mintea îi alunecă fără scăpare, o răsturnare de planuri la
a cărei simetrie mintea nu se mai poate împotrivi: oare nu cumva lumea “adevărată” în care trăim şi-am
trăit tot timpul fără să fi ştiut este tocmai aceea din cartea lui Dick, o lume în care America democrată,
“prezidenţială” a pierdut războiul, iar Germania nazistă şi Japonia imperială l-au câştigat, o lume în care
“adevărat” este întotdeauna şi pentru totdeauna numai “răul” absolut şi iraţional – obsesie a autorului pe
care, paroxistic, o transmite şi personajelor sale? Şi dacă – în conformitate cu principiul antropic al
timpului – trecutul există pentru că noi ni-l amintim, pentru că numai noi, “aceştia care suntem”, ne
putem aminti acest trecut din care am rezultat aşa cum suntem, atunci nu cumva suntem noi, de fapt,
“alţii” decât cei ce credeam că suntem, din moment ce ne amintim un “alt” trecut? Dacă trecutul pe care
ni-l amintim este “altul”, atunci şi noi, cei care ne amintim acest “alt” trecut, înseamnă că am rezultat
din acest “alt” trecut, înseamnă deci că suntem “alţii”. Dacă trecutul pe care ni-l amintim ar fi “altul”,
implicit şi noi am fi “alţii”, implicit noi, “aceştia care suntem”, nici n-am fi existat: ar fi existat poate
alţii, “nenăscuţii”, care să ocupe locul “nostru” sub soare, ceea ce ne constrânge, prin extrapolare logică,
să ne gândim pe noi înşine ca virtual “nenăscuţi”, să ne gândim ca neexistând, să ne simţim intuitiv ca
existând altfel, ca şi cum noi înşine am fi alţii, acei alţii, ori n-am fi deloc.
Ajungem astfel la aceeaşi aporie identitară fără ieşire la care ne conducea şi cronoplastia, şi
“paradoxul bunicului ucis de nepot”: cum se poate concepe cineva simultan şi ca existând, şi ca
neexistând? Simţul realului – care ştie şi simte neclintit, “de la natură”, că “singurul posibil e realul”,
care emană consubstanţial dintr-o realitate irevocabil solidificată în timp şi dintr-o identitate turnată
“pentru totdeauna” în tipare indislocabile – este supus ficţional unei subversive eroziuni ce pare a
submina însuşi monolitul “realităţii” şi-a dizolva însăşi siguranţa de sine a identităţii. Câteodată – aşa
cum face Marcel Thiry în Şah la timp (Échec au temps, 1945),49 sau Philip K. Dick în Omul din Castelul
Înalt (The Man in the High Castle, 1962),12, 58 sau Ward Moore în Bring the Jubilee (1953), sau Mircea
Opriţă în Ucronia de la Tapae (1976),176 sau Florin Manolescu în Califat (2002)187 – autorul redresează,
în final, traseul aloistoric la cursul istoric “real”, simulând o auto-anulare a ucroniei şi oferind astfel
cititorului confortul unui iluzoriu adăpost sub umbrela “istoriei reale”, cunoscută de toată lumea “aşa şi
nu altfel”. Confort iluzoriu şi simulat, pentru că, în ciuda acestei abile “întorsături” din final,
“sperietura” rămâne, identitatea zgâlţâită din încheieturi şi ameninţată din rădăcini nu uită prea repede
prin ce-a trecut, ficţional, ceea ce, de altfel, nu-i face decât bine “la sănătate”, o “vaccinează” şi-o
consolidează în propria-i conştiinţă de sine: încă o ipostază sub care străvechiul şi ilustrul catharsis
aristotelic se poate prezenta azi în science-fiction.
Contrariat ficţional, pus la îndoială prin forţa “perversă” de atracţie şi de convingere a iluziei
ficţionale care, cel puţin pe durata lecturii, are darul de-a “suspenda benevol [şi complice] încrederea” în
“singurul posibil [care] e realul” – principiul antropic al timpului este, prin sine, o sursă nesecată de
frison mental, de “sense of wonder”, a cărui emisie o amorsează şi o declanşează tocmai prin senzaţia de
“covârşire” a umanului pe care-o generează, prin senzaţia de dezrădăcinare şi suspendare în gol a
identităţii umane, individuale şi colective, care “ştie” intuitiv că trecutul există din moment ce şi-l
aminteşte şi că ea, identitatea dată, există aşa cum există, din moment ce-şi aminteşte acel trecut, din
care necesarmente a rezultat, şi nu altul. Şi numai această “covârşire” a umanului poate atrage, la fel de
necesar, după sine acea “plăcere posibilă doar prin intermediul unei neplăceri” (Kant)4, acea “Lust durch
Unlust” (Schiller)5 care este plăcerea estetică a sublimului, percepută şi gustată legitim şi specific în
science-fiction ca senzaţie de uimire, de uluire, de stupefacţie, de siderare, de “vertij mental” – pe scurt,
ca frison de “sense of wonder”. Bis repetita placent!
Mai mult, ca şi cum n-ar fi de ajuns această inversare de versiuni temporale, această “întoarcere pe
dos” a principiului antropic al timpului, scriitorul vine cu încă o complicaţie, cu încă o răsfrângere în
oglinzile paralele ale ucroniei: aceste oglinzi nu sunt perfect plane, nu restituie imagini identice în
simetria lor, ci dimpotrivă, sunt oglinzi deformante, metamorfice, anamorfotice, din ale căror derutante
răsfrângeri reciproce ne întâmpină o imagine deviantă şi neliniştitoare a propriului “nostru” trecut, a
propriei “noastre” istorii, a propriei noastre identităţi: contururile “mişcate” ale istoriei “reale”, perfid
deviante şi pervers anamorfotice, contrariază încă o dată antropia timpului şi subminează simţul realului,
generând astfel un “sense of wonder” faţă de care semantismul parabolic şi satiric, sensurile morale şi
politice etc., prezente şi ele din abundenţă în pagini, rămân totuşi o miză esteticeşte secundară.
Prioritar – şi memorabil – rămâne acest final indecidabil, acest final deschis, dar cu atât mai
fascinant, cu atât mai impresionant prin potenţialul său de frison intelectual şi de fior estetic, de “sense
of wonder”. Propensiunea spre sociologie şi morală, spre parabolă, alegorie, satiră etc., este, de altfel, o
adevărată “vocaţie” în cazul ucroniei, ca şi în cazul utopiei, un tropism firesc şi legitim, atâta vreme cât
este “acoperit” şi legitimat prin “sense of wonder”. Disponibilitatea de a purta şi vehicula un “mesaj” de
acest fel este, bineînţeles, cât se poate de legitimă şi de binevenită, cu condiţia ca acest “mesaj” să nu fie
“singur”, cum adesea se întâmplă, să nu acapareze în exclusivitate atenţia, recepţia dar şi emisia
semantică, să nu se instituie drept criteriu prioritar, sau chiar unic, de apreciere valorică: pentru că un
astfel de criteriu nu poate fi, în science-fiction, decât permeabilitatea la “sense of wonder”, la emoţia
estetică a sublimului: odată ce există “sense of wonder”, fie şi o câtime măcar, fie şi fugitiv, fie şi
evanescent în text, el ridică totul la o altă putere, el conferă o altă rezonanţă întregului, el legitimează
estetic “mesajul” extraestetic, “eteronomia creaţiei artistice”, cu sintagma consacrată de Tudor Vianu în
Estetica sa.153
Prin prisma efectelor covârşitor generate de principiul antropic al timpului, prioritatea revine de
drept, în ucronie, în “istoria alternativă” din science-fiction, raportării la trecut, întrucât numai acesta se
poate “constitui ca parte civilă” în procesul legitimităţii în absolut a variantelor temporale, numai acesta,
trecutul, poate funcţiona ca termen de contrast în ecuaţia real-imaginar, real-virtual, real-alternativ,
ortocron-alocron ş.a.m.d. Considerând, însă, prezentul ca un fost viitor al acelui trecut, devine cumva
posibilă şi o glisare de optică axată aparent pe momentul “viitor” al timpului, nu pe cel trecut, cum e
regula. Cu un cuvânt pe care-l desprinde chiar din textul romanului lui Philip K. Dick, unul dintre cei
mai pătrunzători exegeţi ai scriitorului, George Slusser (n. 1939), numeşte “istoricitate” (“historicity”)154
această “viziune pragmatică, dinamică” asupra timpului şi capacitatea de a “pune sub semnul întrebării
autoritatea istoriei”, în care vede obiectivul şi raţiunea de a fi ale magistralului roman. “Istoricitate” care,
în opinia pro domo a lui George Slusser (nu doar american, dar şi californian, ca şi Philip K. Dick), ar
condensa o atitudine prin excelenţă americană, în contrast cu concepţia de sorginte europeană asupra
istoriei, caracterizată prin “istorism şi monumentalism”:

«Literatura lui Philip K. Dick ne pune în faţa ochilor o relaţie dintre fiinţa umană şi eveniment care nu este
legiferată de istorie, ci este condiţionată mai degrabă de ceea ce aş numi “istoricitate”. Însuşi Dick pronunţă acest
cuvânt, în Omul din Castelul Înalt (1962). Dar nu pentru a afirma o poziţie teoretică: ficţiunile imaginate de Dick
arareori, sau poate niciodată nu cuprind în ele vreo “cheie” direct formulată spre a le descifra înţelesul. (Am văzut
că, totuşi, există cel puţin una – v. supra, CR). Cuvântul apare nu ca un concept abstract, ci ca un simptom al unei
probleme fundamentale în tot ce a scris Dick : aceea a statornicirii “realităţii” lucrurilor prin stabilirea originii lor.
Într-un sens tradiţional, pe care eu îl asociez aici cu istorismul gândirii europene, evenimentul este garantat de
istorie, validat de ea. Nici un ins uman nu acţionează pur şi simplu, într-un sens pur intranzitiv. Ea sau el
acţionează în relaţie cu un anume trecut dat, instituţionalizat. Iar dacă acest ins uman există în şi prin istorie,
literatura, la rândul ei, ficţiunea, fiind ea însăşi o reprezentare a istoriei, poate exista numai în virtutea garanţiei
date de istorie. Fie ca prezenţe istorice, fie ca prezenţe ficţionale, noi nu alunecăm plutind prin lume asemeni unor
fantome imateriale. Lăsăm urme, întipărite de-a lungul unui traseu în timp, urme prin care trecerea noastră e
măsurată. Şi tot prin raportare la acest traseu în timp sunt măsurate, la rândul lor, şi traseele narative, naraţiunile.
Pentru că ficţiunile literare pot fi calificate drept “plăsmuiri”, “născociri”, “simulacre” (“feignings”) numai în
măsura în care ele deviază de la ceva ce nu este plăsmuit, născocit – în cazul de faţă, de la succesiunea istorică a
faptelor, succesiune sau consecuţie care garantează că acele fapte “s-au întâmplat”. Dar dacă ţinta spre care tind
ficţiunile lui Dick este de a pune sub semnul întrebării autoritatea istoriei, atunci cum vom putea măsura structura
acestor ficţiuni prin raportare la însăşi acea autoritate?
Modurile de abordare la care, până acum, a apelat critica dedicată literaturii lui Philip K. Dick se rezumă la
abordări tributare istoriei. Istoricitatea, însă, semnalează o abordare pragmatică, atât a istoriei cât şi a istorisirii,
atât a evenimentului cât şi a naraţiunii care-l povesteşte, care-l istoriseşte. Susţin aici nu numai că acest mod de
abordare este american, dar şi că, pentru a fi pe deplin înţeles, acest mod de abordare se cere examinat dintr-un
punct de vedere american. Cultura americană, aşa cum ea însăşi se concepe pe sine, nu-şi doreşte să se sprijine pe
o bază instituţională, ci pe acea bază fluidă şi mereu reînnoită a puterii şi formei de care vorbea Emerson, unde
singurul precedent este negarea precedentului. Americanul trece prin lume nu doar pentru a-şi afla din nou, mereu
şi mereu, locul său în lume. Sintagma din nou are aici o mare însemnătate, întrucât ea sugerează capacitatea
noastră de a repeta identic, de a face la fel, dar şi de a inova, de a face altfel, şi astfel de a genera evenimente, nu
doar de-a fi simplul lor produs. Personajele lui Dick sunt nişte “fantome”, nişte “stafii” în acest, foarte american,
sens. Pentru că, dacă ele refac încă o dată evenimente odată întâmplate, aceasta nu denotă nicidecum că ele ar fi
conţinute şi deţinute în acele evenimente, precum o stafie într-o casă bântuită de stafii, ci din contră, aceasta
serveşte tocmai pentru a le da drumul de-acolo, pentru a le desprinde din aderenţe şi-a le lansa înspre ceva încă
neîntâmplat, încă necunoscut, înspre un genuin viitor încă fără contur. Această pragmatică, dinamică viziune este
istoricitatea. [...]
Sensul pe care Philip K. Dick îl atribuie naturii evenimentului este fundamental diferit de cel presupus în
abordările critice de obicei adoptate pentru a-i analiza opera. Diferenţa aflată aici în joc este aceea între istorie şi
ceea ce am numit “istoricitate”: istoricitate înseamnă nu a introduce acţiuni individuale ce angajează lucrurile
pentru a le fixa în succesiuni şi consecuţii temporale absolute, ci mai degrabă acţiuni care dezangajează lucrurile,
care le generează din nou, făcându-le să se pună în mişcare înspre direcţii fortuite şi încă neexplorate, înspre
teritorii încă netrecute pe nici o hartă. Istoricitatea condensează în sine o atitudine prin excelenţă americană, spre
deosebire de istorismul şi monumentalismul ce modelează gândirea europeană. Pentru a înţelege ce face Dick cu
adevărat, trebuie să-l reaşezăm în contextul lui naţional. [...] Susţin că în literatura lui Philip K. Dick nu istoria, ci
istoricitatea este cea care decide asupra percepţiei noastre a timpului narativ şi, într-un sens, îi garantează
existenţa. Ceea ce are darul de a crea şi structuri narative diferite. Ceea ce se întâmplă este o eliberare a timpului
narativ. Eliberat din strânsoarea relaţiei simbolice cu timpul real, relaţie tradiţională în care istorisirea se află cu
istoria (“the traditional relationship of story to history”), evenimentul narativ dobândeşte acum capacitatea de-a se
angaja direct şi nemijlocit pe tărâmul unui spaţiu-timp mai vast şi neprestabilit de mai înainte. Acest tărâm,
această relaţie a istorisirii cu istoricitatea, este domeniul narativ al lui Philip K. Dick [...].»154
(George Slusser, “History, Historicity, Story”, 1988)

Dacă America trece prin lume şi prin timp cu privirea acaparată de viitor, iar Europa – cu privirea
întoarsă înspre trecut; dacă este, dacă o fi cu adevărat şi cu totul aşa, dacă prospecţia e prin excelenţă
americană, iar retrospecţia prin excelenţă europeană – mai rămâne de văzut, mai rămâne de discutat; dar
să discute asta alţii, nu cei care au a discuta doar despre literatură: să mai rămână grăunţe de măcinat şi
pentru alte mori... Ca literatură, însă, ca performanţă genuin şi inalienabil literară, rămâne oricum acest
superb roman, scris totuşi de un american “viitorist”, nu de un european “paseist”, rămâne aşadar Omul
din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962) – capodopera de nimeni contestată a ucroniei, a
“istoriei alternative” din science-fiction; şi, solidar cu opera concretă, co-extensiv cu ea, rămâne şi
faptul, la fel de incontestabil, că această performanţă literară, în ce are ea mai profund, se hrăneşte din şi
este alimentată de principiul antropic al timpului, care necesarmente îşi are rădăcinile înfipte în trecut,
nu în viitor. Pentru acesta – pentru “istoriile alternative” proiectate în viitor şi atribuite unui viitor
iminent (“near future”) sau chiar prezentului – există o altă clasă, distinctă, un alt “sub-gen”,
subsumabil, ca şi ucronia, alături de ea şi în continuarea ei, “genului” denumit generic “science fiction”:

“Future history” / “politique-fiction” / “fantapolitica”

În perimetrul tematic dat, în această clasă a “istoriilor alternative” sau a romanelor aloistorice, în
orice caz în sub-clasa tematică a romanelor în care “Hitler învinge” (“Hitler wins” – v. supra104) – un
singur titlu pare a se apropia de faima şi de anvergura romanului lui Philip K. Dick, la care atâta am
zăbovit: romanul lui Norman Spinrad (n. 1940) Visul de fier (The Iron Dream, 1972; trad. rom. 1994)155,
unde Adolf Hitler trăieşte într-un “univers paralel” şi într-o “istorie alternativă”, şi acolo, în America
acelui univers şi-a acelei istorii, este autor de science-fiction şi câştigă Premiul Hugo în 1954 (an în care,
în universul “nostru” şi-n istoria “reală”, râvnitul premiu nu s-a acordat nimănui) cu romanul sf Stăpânul
svasticii (Lord of the Swastika), al cărui text ocupă aproape în întregime spaţiul romanului lui Spinrad.
Pentru o ultimă disociere tematică, necesară înainte de-a ne lua rămas bun de la acest capitol al literaturii
sf, unul printre altele şi nici măcar cel mai important sau mai definitoriu, dar “cu cârlig” la public – să
spunem, însă, câteva cuvinte şi despre alte trei titluri ale aceluiaşi autor.
Mai întâi, festa pe care istoria “reală” (dezmembrarea Uniunii Sovietice în 1991) i-a jucat-o
autorului american (de mulţi ani rezident la Paris), “luând-o înaintea” romanului Primăvara rusească
(Russian Spring, 1991; trad. rom. 1995)156: revigorată prin perestroika lui Gorbaciov, Uniunea Sovietică
ajunge în scurtă vreme să domine întreaga lume, iar “cosmonauţii sovietici au ajuns deja pe Marte”, în
cartea lui Norman Spinrad; în realitate, U.R.S.S. se dezmembra prin implozie, tot în 1991, aproape
concomitent cu apariţia cărţii la New York. Ironia istoriei, care nu-l iartă nici pe un autor el însuşi atât
de ironic, cum este Norman Spinrad! Celelalte două titluri, despre care vom vorbi nu peste mult şi într-
un alt context, sunt romanul Eroi neînsemnaţi (Little Heroes, 1987; trad. rom. 1993, sub titlul Maşinăria
rock-and-roll)157 şi volumul Alte Americi (Other Americas, 1988, 4 nuvele; trad. rom. 1995)158.
Este o mostră de ceea ce altădată, la noi, se numea (şi se recomanda imperativ “de la foruri”) prin
sintagma “anticipaţie pe termen scurt”, iar pe alte meridiane, am aflat acum că apare curent sub
denumirea oximoronică de “future history”: o “istorie alternativă”, ipotetică şi apocrifă, dar plasată nu în
trecut, ci în viitor, într-un “viitor apropiat” (am văzut deja, în volumul precedent, disocierea tematică, de
natură a antrena majore consecinţe tipologice şi estetice, între “near future” şi “far future”). O propunere
terminologică italiană, după modelul, consacrat, fantascienza, este fantapolitica. O inovaţie
terminologică franceză (parcă mai mult “frangleză”...), intermitent vehiculată şi la noi,159 este
“politique-fiction” (uneori în traducere: “ficţiune politică”). «Ficţiunea politică are în vedere o realitate
apropiată, faţă de care se comportă ca un scenariu viitorologic imaginar. Ea încearcă să explice (sau să
anticipeze) evenimente politice care au marcat (sau ar putea să marcheze) conştiinţa omenirii, şi care
prin caracterul lor spectacular se înconjoară cu un aer de mitologie sau legendă.»160 În continuare, Florin
Manolescu citează dintr-o carte a exegeţilor francofoni Igor şi Grişka Bogdanoff (La science-fiction,
Paris, 1976)161 “următoarele trei elemente de definiţie”:

« 1. Ficţiunea politică îşi alege drept cadru o situaţie socio-politică reală, din care extrapolează
câteva elemente, pe termen foarte scurt (doi sau trei ani).
2. Ficţiunea politică integrează temele anticipaţiei sociologice şi ale universului paralel, dar
povestirea rămâne întotdeauna centrată doar pe evoluţia fluxului politic.
3. În ficţiunea politică identificăm o intenţie moralizatoare, critică sau apologetică.»

Nu întâlnim, în exegeza anglofonă a genului, vreo sintagmă echivalentă (“politics fiction”, “political
fiction”), în schimb aici se disociază între “alternate history” (ucronia), “future history” (altă sub-clasă
în perimetrul sf, corespunzând în linii mari definiţiei de mai sus a “ficţiunii politice”) şi “political
thrillers” (categorie aflată în afara sf-ului, deşi limitrofă şi uneori conexă).
“Viitorul îndepărtat” al unor “anticipaţii pe termen lung”, al unor imperii sau confederaţii galactice
etc. imaginate ad libitum pe ample spaţii tipografice sau suprafeţe textuale, în cicluri romaneşti de la
trilogii în sus, cu banalizatele deja sequels şi prequels de care atâta s-a uzat şi s-a abuzat, din raţiuni mai
ales comerciale – aşadar acest “far future” al romanelor ciclice poate avea, şi el, o “cronologie internă”
ce poate fi reconstituită de cititori sau de exegeţi, o “istorie viitoare” propriu numită astfel, dar nu despre
aceasta este vorba aici. Pentru că, orice s-ar zice, rămâne greu de acceptat, cum deja am văzut, cooptarea
în clasa ucroniei, a “istoriei alternative”, aşa cum face Darko Suvin,110 a unor titluri “mari” din science-
fiction, precum Cei de pe urmă şi cei dintâi oameni (Last and First Men, 1930) de Olaf Stapledon, sau
Mâna stângă a întunericului (The Left Hand of Darkness, 1969) de Ursula K. Le Guin. Ele nu pot fi
considerate nici “future history”, “politique-fiction”, deşi sunt istorii ale viitorului, dar ale unui viitor
îndepărtat (“far future”), caz în care şi datele tematice ale problemei, şi consecinţele lor tipologice, şi
miza estetică – sunt altele. Aşadar, nu despre o astfel de îndepărtată istorie a unui viitor întru totul
imaginar, pe care “cronologia internă” a unor vaste cicluri romaneşti o poate logic permite, va fi vorba
aici, la această conexitate cu “istoria alternativă” a trecutului, a trecuturilor, cu ucronia.
Un trecut care se prelungeşte, inerţial, în prezent şi într-un viitor apropiat, previzibil, poate racorda,
parţial cel puţin, şi această “near future history” la ucronie, la “istoria alternativă”, conferindu-i un statut
similar. Pe prim plan vor trece însă, prin forţa împrejurărilor, mizele care se joacă în acest prezent sau în
acest viitor apropiat: sociologice, politologice, ideologice, satiră morală sau politică, militantism de toate
felurile, alegorie, parabolă, suspens, senzaţionalism, eventual “scandal” ş.a.m.d. Chiar dacă sintagma
“politique-fiction” nu apare şi în variante sau echivalări anglofone (“politics fiction”, “political fiction”),
ca denumire a unei clase ori sub-clase tematice distincte, aceasta nu înseamnă că n-ar exista o veche şi
masivă prezenţă a politicii în science-fiction, ca temă şi ca miză, graţie, desigur, şi confluenţei sau
joncţiunii cu un alt filon tematic: utopia şi distopia. În fond, şi legendarul roman al lui George Orwell
1984 (Nineteen Eighty-Four, 1949)162 este o “anticipaţie pe termen scurt”, o “future history”, dar
aluvionând nu dinspre “alternate history”, nu dinspre ucronie, ci dinspre distopie, dinspre Noi (Mî,
1920)163 a lui Evgheni Zamiatin, dinspre Vajnica Lume Nouă (Brave New World, 1932)164 a lui Aldous
Huxley şi dinspre Ferma animalelor (Animal Farm, 1945)165 a aceluiaşi Orwell. Din direcţia
“anticipaţiei” ucronice, deci în planul unei speculaţii sau extrapolări ce angajează prioritar timpul, nu
spaţiul, vine “ficţiunea politică”, “istoria viitoare” sau “istoria viitorului”, aşadar istoria prezumtivă a
unui viitor apropiat, iminent, explorat şi exploatat (literar şi comercial) pentru virtualităţile-i încă
indecise, dar urmând curând a se decide, generatoare aşadar de “suspense” şi de “thrill”: între “political
thriller” şi “politique fiction” frontiera e greu de trasat cu precizie, diferenţa fiind de căutat, poate, în
câtimea de alterare contrafactuală a “istoriei”, registru ce poate eventual lipsi din prima categorie, nu şi
din a doua. Alterare contrafactuală care, prelungită din trecut asupra prezentului, ajunge să “dea şi peste
marginile” acestuia, să debordeze asupra viitorului (un viitor “apropiat”, iminent, limitat la o fâşie de
timp limitrofă cu prezentul).

“Political thrillers”

Din cuprinzătorul articol rezervat pentru “POLITICS” în şi mai cuprinzătoarea Enciclopedie de

science-fiction a lui Peter Nicholls,166 aflăm şi de existenţa unor autori ce nu aparţin propriu-zis
domeniului, nu sunt “science-fiction writers”, în schimb s-au specializat (mai profitabil, poate) în acest
prosper “subgenre” etichetat – probabil şi în rafturile librăriilor, deci din raţiuni merceologice – drept
“political thrillers”: s-ar fi ilustrat în acest subgen, aflăm cu această ocazie, printre alţi bărbaţi politici, şi
un fost vice-preşedinte (cu cântec!) al S.U.A., Spiro T. Agnew (1918-1996). Demni de comentarii mai
“specifice” sunt consideraţi, totuşi, autori specializaţi, precum americanul Richard Condon (1915-1996)
care, în Candidatul manciurian (The Manchurian Candidate, 1959, film 1962), decantează până la
paradigmă scenariul asasinării unui preşedinte american; în Trofee de iarnă (Winter Kills, 1974), se
aplică unui caz concret: asasinarea unui străveziu John Fitzgerald Kennedy este instigată chiar de
propriul său tată; guvernul S.U.A. este răsturnat prin violenţă în Şuierul securii (The Whisper of the Axe,
1976) şi în Împăratul Americii (The Emperor of America, 1990); Moartea unui politician (Death of a
Politician, 1978) aduce pedeapsa capitală unui ficţional Richard Nixon, pedeapsă aplicată, garantează
John Clute,167 “cu o vigoare swiftiană”. Copleşit şi cu alte superlative, Richard Condon pare a fi un autor
interesant, dar netradus încă la noi, asemeni unui alt autor american de “political thrillers”, Allen Drury
(1918-1998), în cazul acestuia “embargo”-ul fiind mai explicabil, cel puţin până în 1989: tăişul satiric,
cum aflăm de la acelaşi omniscient comentator, John Clute,168 este consecvent orientat în sens
conservator şi anticomunist, precum în Sceptrul lui Saturn (The Throne of Saturn, 1971), unde ruşii
sabotează prima expediţie americană cu echipaj uman spre Marte; în Vino Ninive, vino Tyr: Preşedinţia
lui Edward M. Jason (Come Niniveh, Come Tyr: The Presidency of Edward M. Jason, 1973), unde
comunismul mondial ia prin surprindere America şi-o prăvale în haos; în Făgăduinţa bucuriei:
Preşedinţia lui Orrin Knox (The Promise of Joy: The Presidency of Orrin Knox, 1975), unde sistemul
comunist, sfâşiat de un război între U.R.S.S. şi China, ţine totuşi sub ameninţare o Americă subminată
din interior de pacifism şi liberalism; seria, începută în 1959 cu Advise and Consent, roman distins cu
Premiul Pulitzer, şi continuată până în anii ‘80, cu The Hill of Summer: A Novel of the Soviet Conquest
(1981) şi The Roads of Earth (1984), oferă, în versiune anticipat contrafactuală specifică în “future
history”, “o istorie completă a viitorului apropiat” (“a full-fledged history of the near future”) (John
Clute, ibidem).
În schimb, cu regret, nu vom găsi consemnaţi în cuprinzătoarea Enciclopedie a lui John Clute şi
Peter Nicholls (ed. a II-a, 1993) autori americani de “political thrillers” traduşi, la vremea lor, în
România, precum Drew Pearson (1897-1969), influent comentator şi analist politic, cu Senatorul (The
Senator, 1968),169 carte pe care traducătoarea şi prefaţatoarea ediţiei româneşti (1971), Felicia Antip, o
numeşte “roman de anticipaţie social-politică”; sau John Ehrlichman (1925-1999), cu romanul În spatele
uşilor închise / Compania (Washington Behind Closed Doors / The Company, 1976; trad. rom. 1982),170
mai cunoscut din ecranizarea (serial TV) difuzată şi de Televiziunea Română, tot înainte de 1989.
Dintre autorii britanici de “political thrillers”, cel mai cunoscut, la noi, pare a fi scoţianul Alistair
MacLean (1922-1987), tradus cu mai multe romane “de război” (cel mai faimos fiind Tunurile din
Navarone – The Guns of Navarone, 1957; film 1962, a rulat şi pe ecranele de la noi), dar nu şi cu
romane “de anticipaţie”, precum Poarta de Aur (The Golden Gate, 1976), unde teroriştii iau ostatec un
preşedinte american, sau Adio California (Farewell California, 1977), unde un cutremur ameninţă să
scufunde însoritul stat american sub apele Pacificului.171
Douglas Hurd (n. 1930), ministru conservator britanic, a scris şi romane de “anticipaţie pe termen
scurt”, confirmate între timp de “istoria reală”: Un surâs pe faţa tigrului (The Smile on the Face of the
Tiger) anticipează, în 1969, revenirea Hong Kong-ului la China (1997), iar Whisky cu gheaţă (Scotch on
the Rocks, 1971) prefigurează “devoluţia” Scoţiei (actualmente în curs).172
În fine, Frederick Forsyth (n. 1938), poate cel mai faimos autor de “political thrillers”, a fost tradus
şi la noi cu câteva din renumitele-i “best sellers”: Ziua Şacalului (The Day of the Jackal, 1971; film
1979; trad. rom. 1994); Dezinformatorul (The Deceiver, 1975; trad. rom. 1995); Alternativa diavolului
(The Devil’s Alternative, 1979; trad. rom. 1995).173
E de la sine înţeles că toate aceste “political thrillers”, circumscrise fiind unui viitor apropiat,
iminent, de aici îşi vor deriva atât calităţile cât şi limitele, virtuţile şi servituţile, cum se spune. Având
alte mize decât are “adevăratul” science-fiction, mize mai imediate, mai palpabile, pe termen scurt poate
“majore”, dar pe termen ceva mai îndelungat inevitabil minore; fiind, poate, “la ordinea zilei”, atractive
prin interesul imediat şi contingent pe care-l prezintă la un moment dat, dar repede perisabile odată cu
acest interes, chiar sub raportul sub care interesează la acel moment dat, ca să nu mai vorbim sub raport
propriu-zis literar, estetic; având un acces mai dificil, sporadic dacă nu inexistent, la sursele de “sense of
wonder” şi chiar la “sense of loss”, la “senzaţia de pierdere” – această “future history”, aceste
“anticipaţii pe termen scurt” nu pot figura timpul decât în “granulaţie măruntă” şi rămân astfel,
inevitabil, departe de “adevăratul” science-fiction, rămân la periferia, tematică şi valorică, a literaturii sf,
dar totuşi în hinterlandul acesteia.
Refuzată de “sense of wonder”, “la masa săracului”, anticipaţia pe termen scurt pe teme sociale şi
politice – “future history”, sau “politique fiction”, sau “fantapolitica”, sau “political thriller” – se poate
consola, fără regrete, ci poate tocmai dimpotrivă, cu alte bucate, mai abundente şi mai suculente, dar şi
mai perisabile, din care, nu o dată, este chemată să se înfrupte “la masa bogatului”: şi nu doar la figurat,
dar chiar la propriu, la tiraje şi încasări, la onorarii şi onoruri. Ce autor n-ar fi mai bucuros, de exemplu,
mai degrabă decât de recunoaşterea unui rarefiat şi ascetic “sense of wonder”, de o caracterizare precum
cea pe care John Clute i-o face lui Richard Condon :

«În toate [romanele acestuia – n.n.] găsim prezumată o Americă subtil dar distinct alta decât a noastră.
[precum la Philip K. Dick, oare? – n.n.] În toată opera lui Richard Condon, atenţia la întorsăturile acţiunii, de o
intensitate dusă până aproape în pragul realismului magic, se îmbină cu privirea fără greş cu care ochiul palpează
suprafaţa hipnotică a lucrurilor, doar pentru a ascunde sub o amăgitoare glazură profundul cinism al autorului în
privinţa animalului din om. Dar abisul de dedesubt rămâne întotdeauna acolo.»174

Nec plus ultra!

Şi totuşi, degeaba! E prea puţin. Prietenii (cunoscătorii, adică) ştiu de ce!...

“Alte Românii”
Motto : Cu ce beu io câte-un pic,
Casa mândrii nu i-o stric,
Ba mai tare i-o ridic!
Cu ce beu io câteodată,
Casa mândrii nu-i surpată,
Ba mai tare-i ridicată!
(Cântec popular din Maramureş)

Câteva cuvinte, desigur, nu pot lipsi, despre racordurile româneşti la (sub)tema în discuţie, înainte
de-a trece mai departe. (Am zis racorduri, vai!, nu recorduri...)
Când, în urmă cu câţiva ani, s-a întâmplat ceva nemaivăzut până atunci la noi (deşi la “alţii”, la
“case mai mari”, e ceva curent şi acreditat de mult, de peste o jumătate de secol, cum am văzut), când,
aşadar, a apărut şi pe meleagurile noastre această rara avis care este istoria contrafactuală, singurii care
i-au salutat apariţia au fost nu onor colegii de breaslă, nu istoricii de profesie şi de carieră care, nu-i aşa?,
nu-şi puteau risca prestigiul profesional şi respectabilitatea deontologică înhăitându-se cu nişte – în
aparenţă – histrioni, cu nişte fluierători în biserică, uşuratici şi nefrecventabili, în cel mai bun caz. (“Ce
sunteţi d-voastră, mă rog? Vagabonţi de pe uliţă? nu... Zavragii? nu... Căuzaşi? nu... D-voastră, adică
noi, suntem cetăţeni, domnule, suntem onorabili!...”). Singurii care nu s-au făcut că plouă, singurii care
au observat şi au salutat (v. Tribuna, nr. 9-20, martie-mai 2001) prima declaraţie de adeziune deschisă a
unui istoric român la “istoria contrafactuală” (v. Dilema, nr.394-395, sept.2000;189 vom reveni cu detalii)
au fost amatorii (şi cunoscătorii, şi degustătorii, i-auzi, dezgustătorii!...) de science-fiction.
În ciuda scepticului surâs al fabulistului şi-n ciuda propriei “câinoşenii”, nici măcar dulăul Samson
nu s-a putut pune la adăpost de salutul confratern şi entuziast al căţelului Samurache care, în numele
comunei lor “canidităţi”, de necontestat, a venit de i-a pus inocenta întrebare: “What if...?”, “Ce-ar fi
dacă...?”. Să lăsăm deocamdată în suspensie, aşadar, delicata întrebare dacă nu cumva este stingheritor şi
contraproductiv “umărul” pe care, entuziast dar nesolicitat, ce-i drept, vine să-l pună prea puţin
“onorabilul” science-fiction, cam dubios şi grevat el însuşi de discredit şi rating negativ
(“paraliteratură”, “subliteratură”, “pseudoliteratură”, “sefultură”, cu vorba d-lui Voicu Bugariu),
întregind armonios “tusea” cu “junghiul” şi “sacul” cu “petecul”. Aşa, cel puţin, par a se vedea lucrurile
dinspre “establishment”, de-acolo de unde se “face opinia”, se “stabilesc cotele” şi se moşesc “ideile
primite”. Somn uşor, vise plăcute! Canon fericit cu familia! Dar nu despre asta e vorba acum, nu despre
“ce zice gura târgului” literar şi intelectual, ci despre o chestiune “de familie” (alta...), în care numai
examinarea “codului genetic” poate decide. Ne recunoaştem ori nu – noi între noi, “istorie alternativă” şi
“istorie contrafactuală”, ucronie şi aloistorie – “aerul de familie” comun pe care alţii îl văd la noi,
“vâna” comună, “genomul” comun, sau îi lăsăm pe aceşti “binevoitori” alţii să ni le recunoască, din
vârful limbii lor subţiri? Existând, în plus, şi avantajul că, fiind gata leproşi, nu mai putem lua lepra unii
de la alţii, am scăpat de grija asta. Aşa s-a călit genomul!
Pentru că totul porneşte, în fond, de la una şi aceeaşi întrebare, la care, spontan şi independent unii
de alţii, se simt chemaţi să răspundă şi istoricii, şi scriitorii: “Ce-ar fi fost dacă...?” Chiar dacă, nimic
mai firesc, vor răspunde în felul lor şi unii şi ceilalţi. La aceeaşi întrebare, “What if...?”, “Ce-ar fi fost
dacă...?”, se poate răspunde, cu egală îndreptăţire şi chiar cu comparabilă strălucire, în două feluri, în
două “registre” sau “regimuri” mentale, diferite: fie (a) ficţional, literar, prin naraţiune, prin invenţie
epică, prin ucronie sau “istorie alternativă” care, ca orice “ficţiune” literară, este concepută în ansamblu
şi articulată în detaliu ca un univers imaginar autoconţinut şi autotelic, centrat pe miza iluziei ficţionale
generatoare de plăcere estetică (statut de ficţiune pe care-şi propune să-l pună în evidenţă şi denumirea
de “If stories”, sau “What if stories”, sub care mai sunt curent cunoscute în totalitate “istoriile
alternative” din science-fiction, ca sub-gen constituit în cadrul genului sf); fie, în alt regim mental, (b)
prin speculaţie pur intelectuală generatoare de plăcere pur intelectuală, prin ipoteze şi “scenarii” expuse
discursiv şi gândite silogistic, argumentate eventual politologic şi structurate eventual simili-istoric,
quasi-istoric, pseudo-istoric: cu un termen consacrat (dar încă fără drept de cetate la noi) – prin ipoteze
contrafactuale (eventual cliometrice, de la Clio, muza istoriei). Literalmente şi principialmente – “ca doi
brazi dintr-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină” (Alecsandri)! Dar tot principial, în lumina celor spuse
până acum, ucronia, “istoria alternativă” şi apocrifă din science-fiction, aşadar “aloistoria”
(“allohistory”) ştiinţificţională ar trebui disociată de mai suspecta, pentru că mai ilegitima, “istorie
contrafactuală”, “cu care se simţise de-un fel şi-o rădăcină” (Arghezi); practic, însă, nu se poate face
abstracţie de concrescenţa lor în epocă (în epoca interbelică şi-n primele decenii postbelice, mai ales): ar
însemna să ignorăm însuşi contextul istoric (când tocmai despre istorie vorbim) care le-a stimulat pe
ambele şi, putem presupune, le-a făcut să se stimuleze reciproc. (Am mai spus o dată toate astea, aşa e,
am mai spus chiar şi că bis repetita placent, dar încă n-am spus că, nota bene, repetitio est mater
studiorum (atque fastidiorum): Bis cavere, bis repetere! Dixi! Zexe!)
Să rămânem deci, mai întâi şi deocamdată, pe ogorul românesc al literaturii în primul rând, şi-abia
apoi să prelungim brazda şi pe-al istoriografiei, al speculaţiei şi-al scenaristicii/scenaritei politologice.
Cum stau românii cu ucronia, cu “istoria alternativă” (cea din science-fiction, nu, Doamne fereşte, cea
din “manualele alternative” de istorie, că acolo-i teren minat!)? Cum stau românii cu “istoria
contrafactuală”?
Recolta e incomparabil mai săracă decât la alţii, era şi de aşteptat, dar, în comparaţie cu istoricii,
scriitorii au îndrăznit parcă ceva-ceva mai mult. E admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu
desăvârşire mult hulita şi abhorata “istorie contrafactuală”, erezie de care istoricii români “de formaţie”
şi “de carieră” se leapădă ca dracu’ de tămâie, de câte ori, din întâmplare, mai vine tangenţial vorba.
“Istoria nu se face cu dacă!” – nu uită să precizeze prompt şi ritos ori realizatorul, ori invitatul, în
emisiunile de istorie de la radio, altfel excelente. Şi reflex, ca şi cum şi-ar face semnul crucii (nu lipseşte
nici aşa ceva...): Retro Satana! Nici să n-auzim de “ce-ar fi fost dac’ar fi fost”, ori “dacă n-ar fi fost”! Că
dacă n-ar fi nici nu s-ar povesti, nici nu s-ar pomeni, iar dac’ar fi fost, de mult s-ar fi povestit deja.
Singurul posibil e realul! Atât! Zacrât!
În schimb, pe ogorul literelor vegetaţia nu e chiar de tot absentă, câteva răsaduri tot au prins. Ce-ar fi
fost dacă, pe fronturile Primului Război Mondial, s-ar fi lansat masiv din dirijabile bombe cu ceaţă
artificială şi cu “gaz ilariant” – se întreba pacifist, în toiul ostilităţilor, Victor Anestin (în “povestea
fantastică” Puterea ştiinţei sau Cum a fost “omorât” Războiul European, 1916).175 Ce-ar fi fost dacă
dacii i-ar fi învins pe romani în bătălia de la Tapae (A.D. 88) – se întreabă (şi răspunde) Mircea Opriţă,
în nuvela Ucronia de la Tapae (din vol. Adevărul despre himere, 1976).176 Ce-ar fi fost dacă Burebista
ar fi întemeiat un “Imperiu Trac”, care-ar fi scos din istorie Imperiul Roman? N-am asista astăzi la o
hegemonie mondială de vârtoasă vână şi vârtute traco-getă? – se întreabă (şi răspund), la rândul lor, mai
tinerii membri ai cenaclului “Quo vadis?” (de ce nu “Tarabostes”?) din Ploieşti (Ionuţ Bănuţă, Sebastian
A. Corn, Michael Haulică, Cătălin Ionescu, Dănuţ Ivănescu, Don Simon, Caius Stancu, Doru Stoica)
într-o ficţiune colectivă (“sharecrop”) pe o idee de Ionuţ Bănuţă, Motocentauri pe Acoperişul Lumii
(1995).177 În schimb, când se desprinde de grup şi fantazează pe cont propriu, Sebastian A. Corn
(pseudonim cu care semnează Florin Chirculescu) se îndură de Imperiul Roman şi-l lasă să dureze, să se
întindă, în decembrie 1999, din Persia până în America de Nord, în romanul 2484 Quirinal Ave.
(1996).113
La fel cum Liviu Radu, în Constanţa 1919 (2000),178 se îndură de România Mare şi n-o
dezmembrează, nici măcar ipotetic, nici măcar ficţional, nici măcar atunci când o imaginează ca fiind de
veacuri “austrizată”, “rusificată” ori “turcită”. (Mai greu e în “istoria reală”, cu difuzarea cărţilor, pentru
care spaţiul pancarpatic sau ambicarpatic s-ar părea că nu mai e accesibil azi în totalitate, acum, de când
Badea Cârţan nu mai răspunde de acest resort: tot mai multe cărţi apărute în Vechiul Regat, printre care
şi Constanţa 1919, sunt mai greu de găsit aici, în Transilvania, decât era în Pennsylvania, pe Coasta
Atlantică, germanizată a Americii, romanul Lăcusta abia se târăşte / The Grasshopper Lies Heavy
semnat de Hawthorne Abendsen şi apărut pe Coasta Pacifică, japonizată (pentru detalii, vezi supra,12, 58
comentariul la romanul lui Philip K. Dick Omul din Castelul Înalt / The Man in the High Castle,
capodoperă a “istoriei alternative”).
Dar de cel mai mult “cântec”, în anii din urmă, a avut parte o altă carte, Zeul apatiei (l998) de
Roberto R. Grant179 – o “istorie alternativă” a României plasată nu în trecut, ci în viitorul apropiat,
iminent (ceea ce, sub raport genologic, cum tocmai am văzut, implică o zonă limitrofă ucroniei – aşa-
numita “future history” sau aşa-numitul “political thriller”, în terminologia anglofonă, respectiv
“politique-fiction”, în cea francofonă, sau “fantapolitica”, în cea italiană). Iar sub raportul comparatist al
filiaţiilor şi influenţelor (ca şi sub raport anecdotic, mai fără ştaif spus), îl implică pe unul dintre cei mai
traduşi, la noi, în anii ‘90, autori de science-fiction: Norman Spinrad.
Astfel, în colecţia “Nautilus” a Editurii Nemira din Bucureşti, apăreau, în 1993, romanul Eroi
neînsemnaţi (Little Heroes, 1987),156 re-botezat, în versiunea românească, Maşinăria rock-and-roll, iar
în 1995, patru nuvele reunite în volumul Alte Americi (Other Americas, 1988)157 – tot atâtea versiuni
apocrife ale S.U.A. într-un viitor nu prea îndepărtat. Scriitorul american trăitor de ani buni la Paris se
arată, în toate, prea puţin complezent faţă de ţara-i natală, pe care-o vede, nu peste mult, sfâşiată de
devastatoare impulsuri auto-destructive generate chiar din fulminantul ei progres. Prins de idee (mai
puţin progresul!...), d-l Voicu Bugariu, în calitate de cronicar literar en titre, pe-atunci, al revistei
Anticipaţia – CPSF, propune autorilor români un exerciţiu de imaginaţie similar, având ca reper comun
“România anului 2050" (Anticipaţia, nr.526, sept.l995).180 În numărul imediat următor (527, oct.l995),
revista iese deja în public cu un “grupaj tematic de texte SF” intitulat generic Alte Românii,181
cuprinzând cinci versiuni imaginare ale viitorului nu prea îndepărtat (semnate de Michael Hăulică,
Dănuţ Ungureanu, Don Simon, Florin Pîtea şi Radu Pavel Gheo, cărora ulterior aveau să li se alăture
Costi Gurgu, Ovidiu Vitan, Andrei Valachi şi George Ceauşu): caz tipic de “sharecrop”, în care un
iniţiator propune tema comună, iar participanţii se prind benevol să scrie, fiecare după propria
imaginaţie, pe această temă dată şi acceptată. Iar iniţiatorul era încă, în octombrie 1995, în culmea
entuziasmului şi-a iluziilor, “croind” euforic “la planuri din cuţite şi pahară”:

«De unde, la început, mi-era teamă că nu voi reuşi să strâng suficiente proze pentru micro-antologia din
revista Anticipaţia, mulţimea textelor, comandate şi necomandate, m-a obligat la o selecţie. De pe acum există
material pentru un volum şi cred că nu greşesc afirmând că mai mulţi editori vor fi interesaţi de publicarea lui. Iar
dacă prima antologie românească de SF politic va fi un succes, nu văd de ce n-ar putea fi urmată de altele.»182

Norii negri nu întârzie să se arate, însă, la orizont: în nr.530, din ianuarie 1966, “directorul onorific”
de-atunci al revistei, Alexandru Mironov (care nu peste mult, la vreo doi ani de la alegerile pierdute în
1996, se grăbea s-o îngroape, declarând-o “muribundă”, de parcă nu el ar fi fost cauza
“muribundizării”),183 în editorialul aferent, intitulat tot Alte Românii,184 dezavuează iniţiativa pe motiv
că “prezentând în paginile sale povestiri «rele», de fapt sumbre”, revista “nu are cum pătrunde pe porţile
şcolilor”. (Măcar de-ar fi intrat, în schimb, pe-aceleaşi porţi ale şcolilor, sau pe porţile aceloraşi şcoli, nu
numai pe impozantele porţi ale ambasadelor şi consulatelor, buclucaşul album Eterna şi fascinanta
Românie, apărut tot cam pe-atunci: dai un ban, dar... nu e “sumbru”!...). Voicu Bugariu îi răspunde în
nr.532, din martie 1996, cu “Încă o polemică”,185 pentru ca, peste alte două luni, în mai 1996, să
constate că a rămas singur pe poziţie:

«Un simptom foarte interesant a fost brusca renunţare a tuturor celor care îmi promiseseră texte pentru
antologia Alte Românii. Ca şi cum s-ar fi acţionat un comutator sau ca şi cum s-ar fi emis o circulară ocultă, “de
sus”, absolut toţi autorii au renunţat. De vină a fost probabil şi menţiunea reprobativă a lui Alexandru Mironov,
apărută în unul din numerele Anticipaţiei. De unde la început numeroşi autori s-au arătat chiar entuziasmaţi de
idee, tăcerea lor ulterioară mi-a dovedit că orgoliul lor de creatori pe cont propriu este mai mic decât dorinţa de a
se înregimenta în mişcare şi de a fi omologaţi ca atare. Eşecul desăvârşit al antologiei a avut şi o parte bună. A
dovedit, mai mult decât ar fi putut-o face un teoretician, că raporturile mişcării SF cu literatura (SF) nu sunt
democratice. Există o anumită dictatură, desigur luminată, a mişcării asupra creatorilor.»186

Cum, însă, în tot răul e şi-un bine, totul s-a soldat cu o carte proprie, cu o “future history” sau cu un
“political thriller” românesc în stil american (semnat, ca atare, şi cu un pseudonim “american” pe
măsură, cu rituala iniţială mediană: Roberto R. Grant). Părăsit de comilitoni, rămas singur pe câmpul de
luptă, Voicu Bugariu nu demobilizează, ci perseverează şi câştigă, de unul singur, războiul, cu romanul
Zeul apatiei, scris, după cum se precizează în text, “în anul 1997” şi publicat în 1998 la Editura Sedona
din Timişoara.179
Este, întru totul, o “future history”, o istorie apocrifă, alternativă, dar nu proiectată (ucronic) în
trecut, ci (fantapolitic) în viitorul apropiat. În Zeul apatiei, istoria “curge altfel”, precum în ucronie, dar
nu, ca acolo, în urma vreunui război cu sorţii schimbaţi, nu în urma uciderii cronoplastice a vreunui
personaj-cheie al istoriei, ci mai banal, dar şi mai “up to date”, mai conform cu stilul sau cu “spiritul
veacului” (care vine, bineînţeles, care-a şi venit): în urma unui “scenariu” ocult subsecvent
“globalizării”/ ”mondializării”, în urma ultra-secretului “Pact Negru” încheiat în anul 2020 între OPE
(Organizaţia Paneuropeană pentru Echilibru) şi PRL (Partidul Romilor Liberi), prin care România
devine Rominia, bantustanul sau Imperiul ţiganilor, cu capitala la Bukry, de unde cei mai mulţi români
emigrează, iar cei rămaşi, paralizaţi de o incurabilă apatie, se văd reduşi la condiţia de slugi,
mulţumindu-se cu poziţii sociale subalterne, marginalizaţi de regulă în mediul rural, cu o identitate
naţională estropiată, fracturată, ascunsă dar şi acceptată laş sub pigmentul artificial, “genetic”, cu care-şi
înnegresc pielea, ca să fie cât mai tuciurie, ca a noilor stăpâni. Intenţia alegorică e evidentă: pigmentarea
genetică a românilor, “vopsirea” lor în culoarea stăpânilor traduce în plan biologic şi vizualizează
alegoric ascunsa lor fractură de identitate în plan spiritual. “Ţigănizarea” Rominiei este fapt împlinit la
nici patru decenii de la încheierea “Pactului Negru” (acţiunea cărţii fiind alert ritmată pe parcursul a
numai zece zile din iunie 2058), dar în final avem surpriza de a-l reîntâlni pe Philip K.Dick, de data
aceasta în versiune românească: parafrazând ingenios finalul autoreferenţial al romanului Omul din
Castelul Înalt (comentat pe larg mai înainte), personajele cărţii lui Voicu Bugariu descoperă, în ultimele
pagini, “o mapă de carton, ce conţinea un teanc mare de hârtii îngălbenite”, nimic altceva decât romanul
intitulat Zeul apatiei, “scris atunci, în urmă cu şaizeci de ani”, “în anul 1997":

« - Posibil, continuă Santana. În roman există o ipoteză foarte interesantă. Dacă o interpretăm într-un
anume fel, ajungem la o singură concluzie.
- Care?
- Că întâmplările relatate s-au petrecut aievea într-o lume paralelă.
- Bine, dar autorul nu ştia ce se va petrece în viitor, interveni Brad.
- Corect, încuviinţă italianul. Atunci vom spune că manuscrisul a fost “aruncat” dintr-o lume paralelă în
lumea noastră.
- Iar noi suntem nişte ficţiuni? întrebă Jane.
Santana făcu semnul predării, ridicându-şi mâinile subţiri:
- De la un punct înainte, lucrurile se înnoadă, cum se spune pe aici. Logica nu ne mai foloseşte la nimic.
Fiecare crede exact ceea ce doreşte.» 179

Sub genericul “Alte Românii” şi-ar găsi foarte bine locul şi “povestirea” lui Florin Manolescu Nobel
contra Nobel, din volumul Misterul camerei închise. Nouă povestiri incredibile (2002)187 – dezinvoltă
parodie de “istorie viitoare” / “future history” / “politique-fiction”, unde silogismul fantapolitic este
împins în amuzament absurd, dar formulat mai mult eseistic, discursiv, decât încorporat epic, narativ,
abia “de formă” “înrămat” într-un chenar narativ, astfel încât îşi va mai aştepta puţin rândul, printre
“frumoasele noastre istorii contrafactuale”. “Farmecul discret” al ucroniei, al “istoriei alternative”,
impregnată de afecţiune şi humor, îl vom regăsi însă din plin şi pe deplin absorbit ficţional în cea mai
delectabilă povestire din volum (în preferinţele mele, cel puţin): Califat.188
În Literatura S.F. (1980)38, 61, 68, 119, 160, defrişând exegetic “proto-SF-ul românesc”, Florin
Manolescu era primul care descoperea şi semnala istoriei literare numele ilustrului necunoscut Al. N.
Dariu, autor al nuvelei Finis Rumaniae (rămasă îngropată mai mult de-un secol în colecţia ziarului
bucureştean Viitorul, unde-a apărut, în foileton, între 22 martie 1873 şi 29 iulie 1873). Nimeni nu ştia în
1980 (nu ştim nici acum) cine-a fost obscurul autor, care însă, neîndoielnic, de existat a existat, de
vreme ce-a semnat. (“Şi caii lui Ahil, care prooroceau, / Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgeau” –
stabilea Grigore Alexandrescu, încă în 1842). Aşa că azi, în 2002, autorul descoperirii din 1980 se
hotărăşte să rupă tăcerea, să nu mai ţină pentru el ermeticul secret şi să ne spună şi nouă: Al. N. Dariu
este doar un pseudonim, anagrama lui Dimitrie Ali Radulian – nimeni altul decât eroul nostru naţional
de care, vai, ruşine nouă!, nici nu ştiam până acum, cel care literalmente “a scăpat ţara de turci” şi ne-a
lăsat-o nouă, urmaşii urmaşilor lui, ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.
Cândva, într-un viitor ucronic (expirat şi devenit deja trecut în prezentul lecturii), într-o pitoresc
palpabilă “istorie alternativă”, “ţara veghea turcită”, veghea şi mai mult dormita, somnola oriental,
draconic vegheată însă, electronic şi distopic, de efendimea şi slujnicărimea coruptă a “Marelui Califat”
caraiflac :

«Ceasul din faţa apartamentului indica ora 16,35 şi la 17 plus-minus 5 minute trebuia să ajungă la destinaţie.
Deci nu mai avea nici o secundă de pierdut. Era şi aceasta o călătorie în timp. Şi pentru că cele cinci ascensoare
ale clădirii în care locuia erau aproape blocate de resturile menajere rămase neridicate de mai bine de trei
săptămâni, Ali Radulian se aruncă în containerul unui tub pneumatic utilizat pentru transportul de obiecte şi de
mărfuri uşoare, destinate prăvăliilor de pe terasa blocului.
Când ajunse la parter avea deja imprimat în memorie traseul pe care urma să se deplaseze. De altfel, nici nu era
prea greu de ales. Prima variantă îl obliga să recurgă la omnibuzul de pe Podul Beilicului, ceea ce ar fi reclamat
achitarea unei taxe care pentru el rămânea exorbitantă. În cel de-al doilea traseu, care putea fi parcurs cu ajutorul
unei benzi rulante, era inclus cartierul locuit de fundamentaliştii arabi, pe care Ali Radulian n-ar fi îndrăznit să-l
traverseze nici dacă ar fi fost însoţit de patrula de serviciu a Gărzii cetăţeneşti înarmată până în dinţi. Îi rămânea
deci varianta a treia, pedestră, prin strada Cuţitul de argint, Parcul Confederaţiei Islamice şi Bulevardul 1453,
care se termina în cartierul fanariot, chiar în apropierea Geamiei şi a “Trustului pentru călătorii temporale”. Este
adevărat, pe cel de-al treilea traseu s-ar fi putut să aibă de înfruntat atacurile câinilor vagabonzi, care aproape că
luaseră în stăpânire jumătatea de sud a oraşului. Şi totuşi obstacolul acesta era mai uşor de trecut.
La ieşirea din bloc, Ali Radulian se îndreptă spre ghereta gardianului, pe care îl salută respectuos, rugându-l
să-i vizeze foaia de parcurs. Ieşirile după ora 16 erau foarte rare, şi cu toate acestea, dacă nu reuşea să nimerească
tonul exact risca să piardă de la început minute preţioase, chiar dacă gardianul nu avea decât un CPS de 3,75. Nu
cu mult timp în urmă, unul dintre vecinii săi de apartament, doctorul Soliman Winkler, fusese împiedicat să
participe la Congresul de medicină nucleară de la Estocholma pentru că gardianul blocului în care locuiau îl
obligase de trei ori să-şi schimbe hainele şi îmcălţămintea, timp suficient pentru ca avionul cu care urma să plece
să poată decola fără el.
De data aceasta Ali Radulian avu noroc, deşi mai corect ar fi să spunem că există împrejurări în care norocul
şi-l face fiecare singur. Căci împreună cu foaia de parcurs, el îi oferi gardianului o conservă cu 250 de grame de
calorii sintetice, pe care acesta o făcu să dispară numaidecât într-unul din sertarele de jos ale biroului la care era
instalat. Primi în schimb înapoi formularul completat cu o ştampilă dreptunghiulară aplicată în cea dintâi căsuţă a
celor trei itinerarii imprimate pe el. Era ora 16 şi 39 de minute şi pentru Ali Radulian greul abia începea.
Strada Cuţitul de argint era pustie. Pe trotuarul din dreapta, câţiva salcâmi prăfuiţi coborau în curbă spre
Parcul Confederaţiei Islamice, de unde răsunau ţipetele stridente ale unui păun. [...]
La ieşirea din parc, un alt gardian îi pontă fişa, examinându-l amuzat din cap până-n picioare şi zdrăngănind
parcă în bătaie de joc o imensă legătură de chei, dintre care doar una, una singură, urma să se potrivească şi să
descuie poarta. Din ghereta pe care tocmai o părăsise ca să-l întâmpine pe Radulian se auzea hârâitul înfundat al
unui mic aparat de radio cu bateriile pe terminate.
Timpul trecea din ce în ce mai repede, fără să obosească şi fără să poată fi oprit. Iar printre copaci, în
apropierea gardului dinspre strada principală părea că se desface încet-încet, într-o descărcare de mii de fulgere
electrice, coada imperială a unui păun.
În fine, gardianul începu să încerce pe rând câte o cheie în gaura broaştei de la poartă, cu mişcări ezitante de
om care nu e deloc convins că ceea ce face are vreun rost. Ali Radulian înţepeni. Căzuse într-o capcană în care
totul depindea de legea porcăriei universale! [lege descoperită de Ovid S. Crohmălniceanu, într-o “istorie
insolită” din 1980 – n.n.] Ar fi putut să bage mâna în foc: ultima cheie, abia ultima se va potrivi în broască şi în
total păreau să fie cel puţin 40-50 de chei. În ritmul acesta ar fi fost nevoie de mai bine de un sfert de oră şi ceasul
electronic pe care tocmai îl scosese din buzunar arăta deja ora 16 şi 45 de minute. Începu să transpire abundent,
apoi îşi aminti de mica baterie atomică pe care cu numai două săptămâni în urmă reuşise să şi-o procure cu mari
sacrificii, ca s-o înlocuiască pe cea veche, la ceasul de buzunar. O demontă înfrigurat, i-o trecu discret
gardianului, spunându-şi că a mai făcut o faptă bună pe care îngerul Ridvân i-o va pune cu siguranţă la socoteală
la Poarta Raiului. Deocamdată, pe Pământ, gardianul găsi ca prin minune cheia specială cu care reuşi numaidecât
să descuie poarta parcului şi Ali Radulian se strecură în stradă. Rămăsese fără ceas, dar până la “Trustul pentru
călătorii temporale” drumul nu putea să-i ia mai mult de 4-5 minute. Şi dacă avea să reuşească, atunci, oricum,
nici nu i s-ar mai fi dat voie să ia cu el, în secolul XIX, un ceas electronic din secolul XX.
O luă la picior, mai apucă să-şi dea seama că aparatul de radio din ghereta gardianului se auzea din nou foarte
clar, până departe, şi în clipa următoare se trezi faţă în faţă cu ofiţerul de serviciu care păzea intrarea de sticlă şi de
metal cromat a “Trustului pentru călătorii temporale”. Chiar deasupra capului, pe un fronton impunător de
marmură albă veghea, ca un crevete uriaş, cu coada adunată sub cap şi cu antenele proiectate în faţă, tughra lui
Soleiman Magnificul şi imediat sub ea, într-un mare chenar rectangular împărţit în 25 de carouri, deviza-emblemă
a “Trustului”, pe care o ştia de mult pe dinafară :
SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS. »

Din acest viitor alternativ, din anul 1349 după Hegira (recte 1971, după socoteala ghiaurilor, Anno
Domini), pretextând o documentare ştiinţifică, se întoarce în trecut temerarul Ali Radulian, “asistent din
anul 1346 (ce coincidenţă: autorul însuşi era şi el asistent, şi tot din 1968) la Facultatea de istorie,
politică şi filozofie a Universităţii din Bükreş”, cu gândul subversiv de-a făptui o decisivă cronoplastie,
zădărnicind complotul pus la cale de hicleanul bei Ion Ghica pentru a-l detrona pe regele Carol I la
10/11 martie 1871 (1249 după Hegira): “punct Jonbar” (sau “PoD”, sau “nod temporal”, cum îi spune
autorul) la fix ochit şi lovit :

«Căci atunci Războiul de Independenţă n-ar mai avea loc în 1877 şi nici proclamarea Regatului, la numai
trei-patru ani de la consumarea acestui eveniment crucial. Fără români, ruşii n-ar mai putea stăvili ofensiva
otomanilor aliaţi cu englezii, flamura verde (turquoise, ca peruzeaua – n.n.) a Islamului ar flutura din nou sub
zidurile Vienei, pe care nu s-ar mai găsi cine s-o apere şi, în loc să semene cu Parisul, Bucureştii s-ar transforma
într-un mic Stambul, în timp ce Mediterana ar deveni o mare turcească, de la Bosfor şi Dardanele până la
strâmtoarea Gibraltar.» Aferim bre!

Descoperim, aşadar, o dată în plus eficientă şi funcţională, “ca nouă”, o veche şi încercată soluţie
ficţională, auto-anularea simulată a ucroniei, “întorsătură” narativă prin care cursul contrafactual al
aloistoriei, al istoriei alternative este “redresat” în final, redus sau re-adus la cursul “real” al istoriei
efective, “aşa cum o ştie toată lumea”, cititorul “scăpând numai cu sperietura” (benignă şi delectabilă,
cum spuneam), în plus şi “vaccinat” identitar, salutar “zgâlţâit” profilactic în indislocabila-i dar
indolenta-i identitate cu o subtilă doză de “sense of wonder”: final consacrat în renumite romane sf,
precum Şah la timp (Échec au temps, 1945) de Marcel Thiry,49 Bring the Jubilee (1953) de Ward Moore
sau Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962; trad. rom. 1995) de Philip K. Dick,12, 58
iar la noi încercat anterior de Mircea Opriţă, în nuvela Ucronia de la Tapae (1976)176.

“Pentru o istorie virtuală”

Există, cum putem vedea, măcar în stadiu incipient, o “istorie alternativă” în sf-ul românesc, o
ucronie românească ficţională. Există chiar, în afara “ghetto”-ului sf , pledoarii de principiu şi de
prestigiu “Pentru o istorie virtuală”, dar venite tot din partea unor “literaţi”, dedaţi cu “ficţiunea”, nu din
partea istoricilor de formaţie, de profesie, de carieră :

«În diferite scrisori adresate lui Iuliu Maniu sau lui Dinu Brătianu, generalul Antonescu declara că dacă el
ar fi pus în practică propunerile acestora şi România nu şi-ar fi urmat aliatul german dincolo de Nistru – Maniu şi
Brătianu se împotriveau acestei extinderi a războiului – şi nici nu ar fi participat la ocuparea Odesei şi la atacarea
Stalingradului, Hitler ar fi considerat acest refuz drept o trădare, ar fi ocupat militar România, ar fi extins la
maximum exploatarea ei economică şi ar fi arestat pe toţi adversarii politici, inclusiv pe semnatarii acestor
scrisori; în plus, la sfârşitul războiului, România ar fi pierdut definitiv şansa de-a mai cere înapoi zona din Ardeal
cedată Ungariei prin dictatul de la Viena. Cu acest raţionament n-au fost de acord nici Maniu nici Brătianu, nici
alţi politicieni şi nici mulţi înalţi ofiţeri. Ei vor trece de la contra-raţionament la comploturi contra generalului,
deşi până la urmă, pe 23 august 1944, decisivă va fi doar acţiunea regelui Mihai, care nu participase la exerciţiile
argumentative menţionate.»

Acestea sunt, pentru început, “contra-faptele” pe care-şi întemeiază d-l Sorin Alexandrescu
pledoaria “Pentru o istorie virtuală” publicată cu câţiva ani în urmă, când încă mai apărea lunar Vineri,
supliment al “săptămânalului de tranziţie” Dilema (pe-atunci încă nu “veche”)189; pledoarie care merită a
fi urmărită în continuare in extenso, şi nu numai pentru că este o rara avis la noi :

«Aceste exerciţii pot fi considerate, în terminologia de-acum, ca unele dintre primele mostre de “istorie
virtuală” din România modernă. Participanţii puneau la cale “scenarii” şi analizau consecinţele lor. Ei judecau
deci nu “faptele” – care aveau loc – ci “contra-faptele”, “ce ar putea avea loc dacă...”. David Lewis discuta logica
unui asemenea tip de raţionament în Counterfactuals încă din 1973, iată că el este acum instituţionalizat în studii
de istorie de Niall Ferguson în Virtual History. Alternatives and Counterfactuals (Londra, Picador, 1997). Încă
pozitivist, acesta reduce noţiunea de haos, în ştiinţele exacte ca şi în cele sociale, la “stochastic behaviour in
deterministic systems”, adică la “unpredictable outcomes even when succesive events are causally linked” (p.79).
Haotică le apare lumea celor care au prevăzut “totul” şi totuşi lucrurile au loc altfel, prin intervenţia unor factori
imprevizibili ori neglijaţi de ei. Aşa i s-o fi părut lumea lui Antonescu pe 23 august, la arestarea sa de către
“copilul” Mihai, aşa li s-o fi părut lumea şi Ceauşeştilor, în cursul fugii lor în elicopter, rupţi de toate fortificaţiile
şi trupele de apărare pregătite de mai înainte. Haotice par evenimentele retrospectiv, atunci când lucrurile “o iau
razna”, virtuale sunt ele prospectiv, pentru cei care le trăiesc, atunci când trebuie să ia o decizie. Tot virtuale sunt
pentru noi, retrospectiv, şi deciziile pe care ei atunci nu le-au luat, dar le puteau lua. Pledoaria lui Ferguson pentru
“chaostory” înseamnă necesitatea de-a studia aceste alternative – virtualul – pentru a înţelege mai bine sensul
deciziei luate, al virtualităţii actualizate. Nu orice alternativă poate fi luată însă în seamă, ci numai acelea care au
fost plauzibile în trecut, pentru oamenii de atunci.»

Pentru a fi eligibil în “istoria virtuală”, virtualul pur, “în stare nativă”, trebuie aşadar să primească
mai întâi asentimentul realului, trebuie să satisfacă liminar şi această străveche clauză aristotelică a
plauzibilităţii, inderogabilă în mimesis, ceea ce pentru un literat format la şcoala ficţiunii nu e decât
firesc şi sună cât se poate de familiar, dar se pare că nu şi pentru un istoric sadeá, care, din şcoala
“adevărului istoric” la care s-a format el, nu poate să vadă decât invers celebra şi definitoria comparaţie
pe care Aristotel, în Poetica sa, o făcea între poezie şi istorie : dacă “datoria poetului nu e să povestească
lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri putând să se întâmple în marginile verosimilului şi ale
necesarului”, evident că datoria istoricului este tocmai să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, nu
lucruri care doar ar fi putut să se întâmple, fie şi în marginile verosimilului şi ale necesarului. Dar dacă
“în orice romantic suferă un clasic”, cum s-a spus, de ce n-ar suferi în orice istoric un scriitor şi un
filosof :

«Ferguson este istoric, nu filozof, deşi laudă mereu imaginaţia scriitorilor şi a filozofilor în studiul
istoriei. El ignoră factorul de putere şi factorul moral în istoria virtuală. Primul este cel care decide ce rămâne
virtual şi ce devine actual: cât timp Antonescu a fost la putere, rezistenţa pe linia Galaţi/Nămoloasa reprezenta
cursul decis al evenimentelor, celelalte fiind virtuale; după lovitura de stat a lui Mihai, această rezistenţă a devenit
virtuală şi armistiţiul, actual. Puţin a lipsit ca lucrurile să se întâmple altfel: Antonescu putea veni cu pază la
Palatul regal, sau putea lua decizia de armistiţiu el însuşi etc. Studiul virtualităţilor este deci studiul acestor
alternative obiectiv plauzibile, dar el ar trebui să fie şi studiul dilemei, al dramei personale care a stat la baza
deciziei, ca şi al responsabilităţii în istorie a factorului de putere care a actualizat una din virtualităţi.»

“Factorul de putere” şi “factorul moral” – ca “factori de decizie” în ecuaţia virtual vs. real, ca
“factori de presiune” cu verificată acţiune şi eficienţă, ca executori al “legii conservării realităţii” şi
trecutului antropic – sunt trimişi, aşadar, “la înaintare” din partea “stării fundamentale a timpului”, din
partea ortocroniei universale, primordiale şi ultime, în confruntare cu alocronia, pe post de challenger
aceasta, dar la fel de universală, întrucât congeneră ortocroniei, congenitală timpului şi inextirpabilă:
timp infinit imuabil, dar totodată şi indefinit modelabil, totodată invulnerabil şi vulnerabil. “Virtualităţile
şi puterea”, spune Sorin Alexandrescu în paragraful cu acest titlu, se contrabalansează reciproc şi se
conciliază conflictual, “cad la remiză”, “cad la armistiţiu”, niciodată la pace definitivă, pe această
nesigură linie de frontieră a “plauzibilităţii” şi “ergodicităţii” istoriei, frontieră în eternitate disputată, în
litigiu şi în recurs, între virtualul “sălbatic”, “în stare pură”, şi “realul” care vine cu pretenţia de-a fi
“singurul posibil”; iar “armistiţiul” la care ambele părţi se văd, într-un fel sau altul, constrânse, la care se
constrâng reciproc, ia fatalmente chipul (şi “greutatea”, şi “forţa de gravitaţie”) a “principiului antropic
al timpului”, instituind “Istoria ca dramă” (cum enunţă un alt titlu de paragraf):

«A ignora aceste dileme înseamnă a vedea istoria în mod determinist: aşa, şi numai aşa, din motive
politice, religioase, naţionale, puteau avea loc evenimentele. Oamenii care au luat decizia nu erau decât
instrumentele acestor factori “superiori”. Istoria scriindu-se retrospectiv, perspectiva a devenit cea a
învingătorilor: ei au avut dreptate, cursul ales de ei a şters din memoria colectivă alternativele, vina, cât a fost, a
dispărut, drama la fel, iar norocul a fost transformat în destinul istoric al naţiunii. Ceea ce s-a nimerit să iasă aşa, a
devenit “lupta seculară a poporului”, idealul lui de veacuri. Contingentul a devenit teleologie.
A reface dilema înseamnă, dimpotrivă, a accentua contingentul în istorie, drama, alegerea personală, bună
sau rea, riscul, norocul, vina. A analiza alternativele pe care factorul de decizie atunci le avea, şi de care el atunci
era conştient, înseamnă a reface orizontul lui de decizie, a scrie istoria în orizontul ei de atunci, nu din perspectiva
noastră, atotştiutoare, de acum.
Istoria ca realizare a marilor scopuri generate de Dumnezeu, Raţiune, “visul de aur al omenirii”, înseamnă
ştergerea suspectă a responsabilităţii celor care, atunci, au decis că “aşa trebuie”. Curios lucru: haosul, contingenţa
ne readuc pe scena lumii ca indivizi responsabili, sublimi, abjecţi sau tâmpi, dar oameni cu adevărat.»

Dar, la fel de curios lucru : “Prezentul de ieri” (ultimul paragraf din eseul lui Sorin Alexandrescu)
este fatalmente perceput şi revendicat mai mult de cei formaţi “la şcoala ficţiunii” decât la cea a
“realităţii”, a “adevărului istoric”, de scriitori, de fictori, de filosofi ai istoriei etc., care nu se pot
resemna cu un timp în eternitate ortocron şi irevocabil, care nu pot uita că, tot “de la natură”, de la
propria sa natură, timpul este şi virtualmente alocron, este şi plastic, modelabil, revocabil, aşadar
ficţionalmente vulnerabil, iar istoria, trecutul, “adevărul istoric”, înainte de-a se fi “răcit” şi solidificat
antropic, a fost şi el, în “prezentul de ieri”, o magmă caldă şi fluidă numai bună de turnat în acele forme
în care avea să se răcească, un lut modelabil pentru aloistorie şi ucronie:

«A reface dilema iniţială înseamnă şi a reveni la o viziune contingentă, chiar haotică, a lumii, care nu e
guvernată nici de legi, nici de scopuri măreţe, nu reprezintă nici un progres şi nu doreşte realizarea a nimic
sublim. O astfel de viziune, pe care Vattimo ar accepta-o, merge mai departe decât Ferguson: nu numai anumiţi
factori imprevizibili tulbură sistemele cauzale, ci acestea din urmă sunt puse în discuţie ca atare.
Istoria şi-ar pierde atunci calitatea existenţial diferită de cea a prezentului. Noi suntem obişnuiţi să vedem
prezentul drept “istorie în mers”, adică un proces care creează sens, dar un sens de care nu putem fi conştienţi,
pentru că suntem prea aproape de el. Dimpotrivă, de istorie fiind departe, acolo putem reface sensul
evenimentelor. O istorie virtuală ar reface unitatea prezentului şi a trecutului, în sensul că ar vedea în ambele un
număr de proiecte, reuşite sau nu, un număr de dileme şi de drame pe care le-am reţine sau nu, le-am admira sau
ignora, din lumina propriilor noastre drame de acum. În istorie oamenii au trăit exact cum trăim şi noi acum.»

Şi ce argument mai convingător, mai omeneşte “atingător” (“touchant”, “touching”, cum ar veni),
decât invocarea şi evocarea, în final, a faptului că un destin personal repetă şi verifică, la rândul lui,
“destinul istoric”, subminând şi confirmând în mod similar tirania “principiului antropic al timpului”:

«Eu ştiu că doar întâmplarea a făcut ca un prieten să dorească să mă vadă în casa ei şi astfel s-o cunosc pe
ea. El putea să-mi dea întâlnire în altă parte, eu puteam să n-o cunosc pe ea. Eu puteam atunci să trăiesc aceşti ani
altfel, eu puteam fi altul. Tot o întâmplare a făcut să schimb o ţară cu alta. Ar trebui să văd cum aş fi trăit, dacă nu
aş fi făcut-o. Ce istorii virtuale au avut loc în viaţa mea, alături de cea actuală? Dar cât este aceasta de actuală? Eu
pot astăzi să nu scriu acest articol, sau să-l scriu altfel, şi acest lucru ar putea să schimbe ceva în viaţa mea. Nu
ştiu ce. Aş putea şti mâine. Sau niciodată. Pentru că, iată, am scris acest articol aşa.»189

Atât. Zacrât. Din momentul în care magma s-a răcit în forme, din moment ce, ars în cuptor, lutul s-a
solidificat, “principiul antropic al timpului” revine, suveran, şi nimic nu-i mai scapă, nimic nu mai scapă
gravitaţiei planetare din moment ce-am asolizat, sau chiar şi numai din moment ce-am revenit
“dincoace” de limita invizibilă a levitaţiei imponderale. Dar ce bine-i aşa, “cu picioarele din nou pe
pământ”! Ave, nostra terra firma! Ave, firmum praeteritum tempus!
Şi poate tocmai de aceea (printre altele, desigur, că doar orice efect poate fi multicauzat, cum vom
vedea nu peste mult, în capitolul următor), poate şi din această atât de “omenească” şi omeneşte de
înţeles cauză, “istoria contrafactuală” rămâne a fi, la români, un adevărat tabú, cum spuneam, fiind
anatemizată şi abhorată în fel şi chip, şi nu numai de către istoricii de profesie şi de carieră, obligaţi
deontologic să se “lepede de Satana” ori de câte ori, din întâmplare şi nebăgare de seamă, mai vine
uneori vorba despre “ce-ar fi fost dacă...”.

“Frumoasele noastre istorii contrafactuale”

«Şi ajungem astfel la marea dramă a istoricilor, dintotdeauna: pentru că oameni sunt şi ei, pentru că
tot au mâinile băgate până la coate în trecutul pe care-l cunosc relativ bine, ar fi şi ei tentaţi să se joace
de-a contrafactualul, de-a ce-ar fi fost dacă» – empatizează complice d-l Adrian Cioroianu în eseul
Frumoasele noastre istorii contrafactuale (în Dilema, nr. 394/2000)190:

«Dar istoricii nu pot să se joace astfel, oricât ar visa; din contră, ei sunt obligaţi să respingă acest joc, să-l
declare facil, infantil, pierdere de vreme. Vă spun un secret: în sinea lor, toţi suferă din cauza acestei limite
impuse de nescrisa lor deontologie. (Impusă, la rândul ei, să stăm strâmb şi să judecăm drept, de gravul şi oricând
explozivul “principiu antropic al timpului”, cu care “nu-i de joacă” – n.n.). Este drept că unii, de atâta suferinţă,
mai dau peste margini câteodată, cu rezultate îndeobşte cunoscute, chiar dacă la vremea lansării lor au fost
camuflate în diverse feluri. Unii au scris istoria răscoalei lui Horea din 1784 la modul ce s-ar fi întâmplat dacă ea
ar fi fost o revoluţie, prilejuind celor interesaţi surpriza de a vedea că românii au avut revoluţia lor cu vreo cinci
ani înainte de revoluţia franceză. Alţii au creionat o unire de la 1600 ca şi cum Mihai Viteazul ar fi putut gândi în
termeni de sentiment naţional sau naţionalism (ceea ce un Mihai real nu putea, dar un Mihai contrafactual da). În
fine, s-au făcut capitole de istorie din ce s-ar fi întâmplat dacă 23 august-ul românesc (din 1944) nu ar fi avut loc
şi s-a ajuns la concluzia (având la bază raţionamente corecte, dar plasate tot în virtual) că al doilea război mondial
ar fi durat atunci cu 200 de zile mai mult.»190

Este, din câte ştiu, prima (şi singura, până acum) declaraţie de adeziune deschisă, curajoasă a unui
istoric (nu literat) român la principiul contrafactualului aplicat istoriei româneşti, primul credo sau
pronunciamento contrafactual proclamat public în România: public şi publicistic, în acelaşi timp,
întrucât aparţine nu doar unui istoric “de formaţie” şi “de profesiune” (nu ştiu dacă şi “de carieră”), dar
şi unui “publicist”, unui “eseist” de vocaţie, care excelează tocmai în calităţile specifice acestui “gen” şi
merită a fi apreciat tocmai pentru aceste virtuţi: pentru expresia alertă şi pentru agilitatea speculativă, nu
o dată de-a dreptul acrobatică, pentru logica strictă şi pentru stilul concis, ferit de redundanţe şi
preţiozităţi, dar şi palatabil, delectabil, ferit de savantlâcuri şi aridităţi ş.a.m.d. Abilităţi şi calităţi pe care
le regăsim, din plin şi convingător exercitate, nu mai puţin decât la Sorin Alexandrescu (dar acesta nu-şi
făcea “decât datoria”, literat fiind, ca formaţie), şi în eşantionul aplicativ cu care Adrian Cioroianu îşi
ilustrează, exempli gratia, adeziunile şi aserţiunile de principiu de mai înainte, imaginându-şi, în numele
sau în locul istoricilor en titre, ce s-ar fi întâmplat Dacă Dej murea în ‘56 (în Dilema, nr.395/2000).190
Nu citez fragmente: pentru a putea gusta cu adevărat savoarea “istoriei contrafactuale”, pentru a nu
pierde nimic din deliciile şi argumentele ce-ar putea să-i convingă şi pe cei (încă) neconvinşi şi să-i
convertească întru contrafactual, eseul d-lui Adrian Cioroianu trebuie citit, deci şi citat, în întregime
(nici nu e prea lung, de altfel). (Şi sper să nu-mi găsesc buclucul cu “Legea drepturilor de autor”, care
permite citate, “în scop de exegeză şi comentariu”, numai în proporţie de 5-10% din textul integral.)

«Dacă şi cu parcă se plimbau în barcă / Dacă dacă nu era, parcă parcă se-nneca, spuneau odată învăţătoarele
de cartier şi pe acest principiu este construită istoria ce urmează, ajunsă la povestitor – destăinuiam săptămâna
trecută – pe cele mai oculte căi.
Aşadar, în virtutea istoriei contrafactuale, să acceptăm că, în anul 1956, Gheorghiu-Dej murea, la 55 de ani,
în urma maladiei de plămâni pe care oricum a purtat-o pe picioare toată viaţa. La moartea lui toată lumea a
răsuflat uşurată: micul tiran stalinist de la Bucureşti ieşea din scenă la momentul oportun şi, printr-un complex de
împrejurări strâns legat de revoluţia maghiară din toamna aceluiaşi an, la conducerea PMR venea Ion Gh.Maurer
– fructificând marele avantaj de a fi (fost) în acelaşi timp un apropiat al lui Dej şi un cvasi-liberal într-ale dogmei.
În vara lui 1963, Maurer grăbea adoptarea unei noi Constituţii a RSR – percepută unanim ca fiind o lespede peste
mormântul epocii predecesorului – şi, totodată, decidea revenirea partidului la numele său “de domnişoară”, PCR
(iar unele dintre reformele sale urmau apoi să fie copiate şi de Iosip Broz Tito, în Iugoslavia vecină). Ca şi Maurer
realul, Maurer contrafactualul era un vânător împătimit, ceea ce a făcut ca în toamna lui 1969 el să moară într-o
pădure de prin Buzău, în urma unui accident de vânătoare (ale cărui fire, după unii, ar fi condus către Kremlinul
brejnevist; explicaţia: opoziţia lui Maurer la înnăbuşirea sovietică a Primăverii de la Praga, în 1968).
A fost, în ţară, jale mare. Pe 27 octombrie ‘69, New York Times scria că, odată cu moartea lui Maurer, a nut
hard to crack (o nucă greu de spart, pentru francofoni) dispărea din calea Moscovei – dar, surpriză, prin lupte
interne de culise, la vârful partidului ajungea un Nicolae Ceauşescu în deplină maturitate (aproape 52 de ani). În
iunie 1975, preşedintele (din 1972) Ceauşescu făcea o vizită protocolară la Pekin, doar că aici agonia revoluţiei
culturale chineze nu-l va mai impresiona câtuşi de puţin. Pe 16 aprilie 1981, la doar 63 de ani, Ceauşescu murea
efectiv stupid în locuinţa sa privată (soţia sa, Elena, i-a întins aparatul electric de uscat părul în timp ce liderul era
sub duş) şi, fără cabale, Ion Iliescu devenea noul secretar general al partidului (şi preşedinte), pentru unul dintre
cele mai benefice mandate pe care le-a trăit România în toată istoria sa comunistă. Într-o Europă de Est în
convulsii, România lui Iliescu avea să fie o oază de relativă normalitate – ca să nu mai spunem că pe 19
decembrie 1982 apăruse în Scînteia o caricatură cu Iliescu considerată de sovietologi ca fiind prima caricatură cu
un preşedinte comunist din istoria lagărului; sau că, pentru alegerile prezidenţiale (nu tocmai libere, dar oricum)
din 1986, Sergiu Nicolaescu şi Ion Caramitru făcuseră campanie pentru Iliescu, în timp ce pentru contracandidatul
Dan Marţian agitaseră masele Mircea Albulescu şi Ştefan Iordache. Abil (după alţii, sfătuit de Gorbaciov), Ion
Iliescu şi-a dat demisia pe 1l noiembrie ‘89, la două zile după căderea Zidului Berlinului, sub motivul – citez din
memoria-mi contrafactuală – că numai un orb sau un rău intenţionat nu vede, acum, că la vremuri noi este, într-
adevăr, nevoie de oameni noi (mulţi dintre cei ce-l regretau aveau să-l roage pe Iliescu să mai candideze la
alegerile din ‘94 şi la cele din ‘98: cu încăpăţânare, el avea să refuze, conştient că vremea lui a trecut). După
conducerea interimară asigurată de Ion Traian Ştefănescu (mediocru, dar bine intenţionat), duminică 18 martie
1990 aveau loc primele alegeri libere din România post-comunistă, câştigate (în turul doi) de Andrei Pleşu – unul
dintre mulţii semnatari români ai Chartei ‘77, preşedinte al unei grupări intelectuale independente încă de prin
1978; echipa de campanie a noului preşedinte făcuse senzaţie prin faptul că nu-şi momise simpatizanţii cu bere, ci
cu bragă!
Istoria ar mai continua.
Partea proastă este că, preşedinte fiind, Pleşu n-a mai avut timp de fondat dileme – aşa că povestea pe care
tocmai aţi citit-o, de fapt, n-a mai avut nici unde şi, mai ales, nici de ce să apară.»190

Toţi am vrea să ne delectăm, fără a mişca un deget şi fără a risca nimic, cu astfel de istorii
alternative sau contrafactuale, dar nu toţi ştim să le şi scriem: pentru a face aloistorie e nevoie de cineva
care ştie istorie, e un postulat ce nu mai trebuie demonstrat. D-l Adrian Cioroianu ştie istorie: de ce n-ar
fi tocmai d-sa omul pe care-l aşteptăm? Din moment ce începutul, oricum, l-a făcut, cu brio, liber şi
nesilit de nimeni. Şi sper să nu-l expun (şi să mă expun numai eu) unor zâmbete subţiri, “regăţeneşti”,
dacă-l “încalţ” astfel din senin, dacă-l “nominalizez”, cum se zice azi în romgleza noastră de baltă, adică
îi propun candidatura ca “Editor” (coordonator, cum ar veni) care să ia iniţiativa primei “antologii
contrafactuale” româneşti de factură anglo-saxonă, formulă atât de cultivată şi de gustată, “la ei, acolo”,
începând din interbelic şi până în cea mai recentă actualitate. Ar mai fi, desigur, şi alte candidaturi
posibile şi, ca să împart riscurile, mai nominalizez aici pe d-nii Lucian Boia, Ion Bulei, Florin
Constantiniu, Neagu Djuvara, Alexandru Zub, istorici de largă audienţă la public, dar şi (în virtutea
ipostazei de istoric sadeá în care s-a ilustrat cu brio în ultima vreme) un critic şi teoretician literar
precum d-l Sorin Alexandrescu, dar şi (în virtutea antecedentelor sf pe care, orice-ar face, nu şi le poate
face uitate) un istoric al ideilor precum d-l Sorin Antohi, fără a-i uita nici pe d-nii Ioan Buduca (al cărui
gust pentru “scenarii” e notoriu, chiar dacă istoric “de formaţie” nu e), Ovidiu Pecican (care deţine o
pagină permanentă în Tribuna clujeană, publicaţie cu antecedente în domeniu, v. nr.9-20/2001) şi Ion
Săneculce (de la Academia Caţavencu, alte semnalmente n-are). Pe când să căutăm la standuri revista
Dosarele istoriei contrafactuale, redactor-şef Mircea Suciu (sau măcar o rubrică permanentă în actuala
revistă)? Ori poate chiar Studii şi materiale de istorie contrafactuală, sub egida Institutului de Istorie
“Nicolae Iorga” al Academiei Române? Iar lista celor ce-ar mai putea veni “dinspre literatură” sau
“dinspre publicistică” nici n-o încep, că n-o mai termin. Nu “torn” pe nimeni, îmi fac numai datoria faţă
de o cauză măreaţă. Luptăm pentru pace! Mai are cineva propuneri de făcut, tovarăşi? Nu? Da? Atunci
lista rămâne deschisă. Ce păcat că a trecut vremea când i s-ar fi putut “trasa sarcină” de la prezidiu
tovarăşului glumeţ să-şi ia gluma în serios! Sarcină de partid, nu se discută: îmbunătăţirea muncii
ideologice în domeniul de mare răspundere al istoriei naţionale contrafactuale! Dar, dacă în ce mă
priveşte, mă priveşte, cu ce drept îi amestec şi pe alţii, fără să-i întreb şi fără să mă-ntrebe nimeni nimic,
aş putea fi întrebat: de unde până unde mă bag neîntrebat în vorbă, ca să-i trag de mânecă într-o
extravagantă şi dubioasă daraveră de care, pe drept cuvânt, ar prefera poate să se ţină departe? Dar cum
altfel, returnez şi eu ca la ping-pong, aş putea spera să le forţez mâna şi să-i înduplec la o captatio
benevolentiae întru our common good ? Repet, cititori (implicit cumpărători) de “istorii alternative” s-ar
găsi mulţi,147 dar puţini ştiu să le scrie, pentru că puţini ştiu cu adevărat istorie. Aviz ştiutorilor!
Şi chiar dacă s-ar întâmpla ca “asta să fie mai mult literatură”, sau chiar “să nu fie mai mult decât
literatură”, şi tot n-ar fi pierdere de vreme, tot n-ar fi ceva infamant şi descalificant pentru un istoric
sobru şi auster, aşa cum credea unul dintre teoreticienii doctrinari ai “istoriei contrafactuale” din urmă cu
decenii, Lance E. Davis, care ţinea să-şi asigure cititorii, încă din titlul intervenţiei sale, că “noua istorie
economică” declarat contrafactuală, practicată conform rigorilor metodologice recomandate de domnia
sa, “nu va fi niciodată simplă literatură”: “«And It Will Never Be Literature» – The New Economic
History: A Critique” (l968).191 Dar şi dac-ar fi aşa, dacă istoria contrafactuală ar fi “doar” literatură, ce,
ar fi de lepădat? Pentru noi, ca români ce (încă) suntem, asta nici n-ar fi poate o surpriză aşa de mare,
care să ne deranjeze din cale-afară: au trecut oare chiar aşa de mulţi ani, ca să nu ne mai putem aminti
vremurile (de tristă amintire, nu-i vorbă) când literatura ţinea loc şi de istorie, şi de presă, şi de radio sau
de televizor, şi de orice altceva?
Revenind la prezent, azi în România, îmi dau seama, “istoria contrafactuală” s-ar putea trezi cu
pumnu-n gură în două feluri (recte, cu doi pumni în gură): fie prin reducere la absurd, fie prin reducere
la ridicol; fie prin savantlâcuri, fie prin soitarlâcuri; fie prin tunetele şi fulgerele “ştiinţifice” şi
deontologice venite din partea istoricilor “care se respectă”, fie prin ricanări zeflegmatice “ca la noi, la
Isarlâk”; şi probabil ştie d-l Adrian Cioroianu ce face atunci când “o dă pe glumă” în finalul captivantei
poveşti contrafactuale cu Gheorghiu-Dej. Dar cine să ia asupră-şi riscul şi efortul de-a oferi şi cititorului
român, săracul, asemenea rafinate sortimente, asemenea piperate condimente? Cum ar putea fi convins
glumeţul să-şi ia gluma în serios? Dacă nu el/ei, atunci cine? Şi dacă nu acum, atunci când?
 Poate chiar, mă-ntorc şi zic, poate chiar onor istoricii noştri “de profesiune” şi “de carieră”, ca să nu
se mai resemneze, încă o dată, a (de)lăsa în seama altora – altădată în seama romancierilor, acum în
seama eseiştilor şi-a esfeiştilor – exercitarea unor prerogative (şi răspunderi, şi obligaţii) ce le revin de
drept, invocând, fie şi tacit, grava şi greaua lor răspundere (deontologică, “ştiinţifică”, profesională,
“naţională” etc.) pentru a se eschiva de la o altă răspundere, mai mică poate, dar nu mai puţin
imperativă: Europa stă cu ochii pe noi, domnilor! Numai noi să n-avem contrafactualii noştri?!
Până atunci, până ce se vor decide, rămân, efectiv, numai fictorii şi mai ales ştiinţifictorii, numai
scriitorii şi mai ales esfeiştii (incidental şi eseiştii, inclusiv cei atinşi de “scenarită”), ca să ne frisoneze şi
să ne delecteze cu asemenea contrafactuale “jocuri de artificii”: doar “amatorii” şi “diletanţii” într-ale
istoriei dacă-şi mai pot permite, arareori, să se întrebe şi să întrebe, cu jumătate de gură, ce-ar fi fost
dacă (s-o luăm cronologic) Imperatorele Aurelianus ar fi murit înainte de-a apuca să ordone retragerea la
meridies de Danubius, Anno Domini 271? Ce-ar fi fost dacă, în 1711, la Stănileşti, ar fi învins ruşii, nu
turcii? Ce-ar fi fost dacă, la Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 3 august 1914, P.P. Carp ar fi reuşit să
încline balanţa în favoarea Puterilor Centrale? Dar dacă, în 1930, Iuliu Maniu ar fi reuşit să
zădărnicească întoarcerea în ţară şi revenirea la tron a lui Carol al II-lea? Ar fi ordonat Regele Mihai,
încă minor, în vara-toamna lui 1940, să se tragă măcar un foc de armă pentru Basarabia-Bucovina, la
frontiera de est, şi pentru Transilvania, la cea de vest? Ce-ar fi fost dacă, în vara lui 1941, Antonescu s-
ar fi oprit, cu armata română, la Nistru? Ce-ar fi fost dacă, în vara lui 1943, corpul expediţionar anglo-
americano-canadian condus de generalul Dwight Eisenhower ar fi debarcat nu în Sicilia, ci în Balcani,
variantă iniţial prevăzută într-un plan strategic de rezervă? Ar mai fi murit, după 1948, şi capra
vecinului, sau poate ar fi supravieţuit şi a noastră? Ce-ar fi fost dacă, în locul lui Gh.Gheorghiu-Dej, ar fi
ajuns prim-secretar al P.M.R. Lucreţiu Pătrăşcanu? În locul lui N.Ceauşescu, în 1965, I.Gh.Maurer? Ce-
ar fi fost dacă, în 1979, plenul congresului P.C.R. s-ar fi solidarizat cu Constantin Pârvulescu,
debarcându-l pe Ceauşescu şi oferindu-i lui Gorbaciov, vreme de un deceniu, un alt omolog şi partener
român, de exemplu pe Ion Iliescu? Ş.a.m.d., ş.a.m.d.
Ştiu că nu avem, încă, acea siguranţă de sine a istoriei care permite luxul aloistoriei, nu avem acea
“aşezare” şi portanţă, acea forţă gravitaţională “grea ca pământul” care permite uşurinţa şi “uşurătatea”
speculaţiei contrafactuale; ştiu că suntem prea gravi şi prea crispaţi ca să ne jucăm, mai ales “cu focul”,
ştiu că nu există desene animate româneşti despre războaiele dacice, de felul celor cu “Asterix şi Obelix”
făcute de francezi despre războaiele galice: primum vivere, deinde... bibere! Dar măcar ca “sport”
practicat individual, ca “gimnastică de întreţinere” şi antrenament intelectual pentru exersarea agilităţii
mentale, dacă nu şi ca divertisment literar, dacă nu şi pentru plăcerea iluziei ficţionale pe care-o oferă un
film sau un roman, – şi tot merită să ne punem şi noi, în ce ne priveşte, aşa cum fac alţii, în ce-i priveşte,
“uşuratica” întrebare contrafactuală “Ce-ar fi fost dacă...?”, “What if...?”
Stând acum să numărăm pe degete bruma de avere, avara recoltă de eseuri contrafactuale ce poate
fi, totuşi, adunată din revistele ultimilor ani, constatarea care se impune este că tot scriitorii, fictorii,
plăsmuitorii de ficţiuni literare rămân să ţină piept şi pe acest front, unde prima linie firesc ar fi să fie
acoperită de eseişti, de istorici şi publicişti, de politologi şi analişti politici etc., prezumtiv exersaţi în
campanii purtate nu cu floreta fanteziei şi stilului, ci cu armele logicii şi cu muniţia erudiţiei istorice,
punând din greu la bătaie consecuţia şi stringenţa logică a analogiilor şi extrapolărilor, a inducţiilor şi
deducţiilor, a inferenţelor şi silogismelor, a cauzelor şi efectelor ce decurg logic şi istoric (eventual şi
“psihoistoric”, de ce nu?) din ele. Dar, ce-i drept, nici aşa – cu eseuri care seamănă mai mult a povestiri
“fermecătoare” şi “învăluitoare”, eventual amuzante, eventual “de un haz nebun”, eventual ş.a.m.d. – nu
e rău :

«Evreu de origine, născut în Ucraina, Lev Davidovici Bronstein, cunoscut sub numele de Troţki, este
expulzat din U.R.S.S. în 1929, se refugiază în Mexic, unde un agent al lui Stalin îl asasinează în anul 1940,
crăpându-i ţeasta cu o toporişcă (mai precis, cu un piolet de alpinism – n.n.). Cu mult înainte, aşadar, de pretinsul
complot al “halatelor albe”, de după război, antisemitismul visceral al teologului, seminaristului gruzin
Djugaşvili, ajuns şef de stat, avea să debuteze prin omorul bestial săvârşit de un grădinar plătit de G.P.U. Troţki a
murit, prin urmare, cu un an, aproximativ, înainte de atacarea Uniunii Sovietice de Germania hitleristă...
Pun o simplă ipoteză, fantezistă, mai mult literară, trăznită, dacă vreţi. Dacă Troţki, să zicem, colaboratorul
lui Lenin (mort între timp) ar fi reuşit să se debaraseze de Stalin, înfruntând cu inteligenţa sa ieşită din comun
primii ani de ascensiune ai lui Hitler; dacă ar fi înfăptuit, încă din anii 1930, ‘31, ‘32, o alianţă activă cu social-
democraţia germană, – alta ar fi fost azi soarta lumii. Presupunând că bolşevismul, ulterior pus în practică, ar fi
fost imediat înlăturat, respins ca o eroare teoretică, potrivit gânditorului Troţki, şi anume că viaţa nu iartă nici o
eroare teoretică. Iar rectificarea, istoriceşte, cu aproape trei sferturi de veac înainte ca Gorbaciov s-o fi făcut el
însuşi. Înainte ca Himera comunistă, Zidul berlinez să fi fost dărâmat. Germanii, ca şi ruşii, ar fi dus-o în zilele
noastre într-un fel de prietenie...
De altminteri, pe ruşi, ca şi pe nemţi, – parcă promişi unii altora – ceva îi uneşte, şi-aşa, despărţindu-i şi
atrăgându-i, paradoxal, în modul cel mai contradictoriu. Dovadă, vechea apetenţă ţaristă pentru generalii şi înalţii
funcţionari germani tocmiţi de ţar să slujească imperiul de la răsărit, în cu totul alte condiţii decât ar fi făcut-o
votca şi lenea rusească. Dovadă, iarăşi, mişcarea romantică Sturm und Drang, precum şi sloganul Drang nach
Osten, de unde apăru ulterior şi îndemnul agresiv de spaţiu vital...
Intuind cu fineţea extremă a rasei şi cu spiritul ei tranzacţional, acestea, revoluţionarul temperat de contactul
dur cu Practica le-ar fi oferit dinadins nemţilor întinderi sălbatice, necultivate, din Siberia (atât de râvnită acum de
japonezi), cu profituri majore pentru ambele tabere. Defulând astfel setea de pătrundere spre est, tipic germană,
potrivită unui stat cam înghesuit, geograficeşte... Apropo de atracţia rusă... Oare Vladimir Putin, fiind agent secret
în Germania – spun ziarele – n-ar fi şovăit să se mai întoarcă în patrie, după desfiinţarea Zidului?...
Internaţionala europeană, dublată de internaţionala neamului ales, cu forţa sa economică, ar fi dominat azi
continentul, cu Franţa cu tot. Anglia?... O bătrânică adâncită în Shakespeare... America?... Închisă în obsesia ei,
izolaţionismul, fără vreo ambiţie de supremaţie mondială. Fireşte că, ajuns şeful statului, domnul cu pince-nez,
organizatorul temut de pe timpuri al armatei roşii, strategul lucid, ar fi renunţat la teoria intelectualistă a
Revoluţiei permanente (făcând şi acum furori în unele părţi ale globului), renunţând deopotrivă la aberaţia
leninistă şi stalinistă a aşa-zisului om nou, de unde literatura nouă, repetând cu şi mai multă tărie ceea ce spusese
de atâtea ori mai înainte, că nu poate exista decât o singură literatură, una şi aceeaşi, în care intră părţile
componente specifice, alcătuind împreună marea literatură mondială...
Astfel, s-ar fi realizat sinteza istorică între Goethe şi Tolstoi: între forţa germană de producţie, tehnica,
disciplina ei, şi forţa cercetării ruseşti, a mesianismului ei convertit în epoca modernă în ştiinţă... Tocmai acest
lucru îl făcuse, probabil, pe Putin, să ezite, la întoarcere... Admiraţia lui pentru germanul serios, corect, muncitor,
care nu bea, nu umblă tot timpul după hazaice... Ce fel de rus o mai fi şi ăsta? s-or întreba unii... uite cum
amestecul optim plămădeşte “monştrii” necesari.»
( Constantin Ţoiu, O ipoteză trăznită, 2001)192

«Şedinţele în plen ale Senatului au loc în sala “Omnia”. [...] Actuala sală “Omnia” găzduia, până în ‘89,
plenarele Comitetului Central. Edificiul are forma unui trapez isoscel. [...] Latura neparalelă din stânga comunică
printr-o pasarelă cu sediul Senatului, fost al CC-ului, fost al Ministerului de Interne. Pasarela le permitea soţilor
Ceauşescu, plus câtorva vârfuri ale clicii aferente, să ajungă lesne din birourile lor capitonate în sala ce-i
întâmpina cu aplauze şi ovaţii. Dictatorul, fără s-o ştie, reedita experienţa lui Alexandru Vodă Şuţu, care
poruncise construirea unei pasarele între curtea domnească de pe Podul Mogoşoaiei şi balconul bisericii Dintr-o
Zi (de pe strada Academiei, peste drum de Pasajul Victoria). Locul unde se articula pasarela cu sfântul lăcaş se
mai observă şi astăzi: pe zidul de miazăzi al bisericii apare o întrerupere a şirului de arcade. În ianuarie 1821,
vodă a fost pândit de un ucigaş năimit de Eterie, care însă, la ivirea lui Şuţu, bătrân venerabil cu o lungă barbă
albă, a azvârlit pumnalul şi a fugit. Conspiratorii au recurs, finalmente, la otravă, administrată victimei de către
medicul său personal. Un autor de proză contrafactuală ar putea, pornind de aici, să imagineze o nouă versiune a
evenimentelor din decembrie ‘89: asasinarea lui Ceauşescu, în pasarela CC-ului, de către un grup disident condus
de Suzana Gâdea.» ( Ştefan Cazimir, Umbra lui Nicu la “Omnia”, 2001)193
 «Toate cele de mai sus mă îndreaptă spre concluzia că, pentru a percepe corect sensul transformărilor
epocii postcomuniste, termenul de comparaţie ar trebui să fie nu atât fantasmele noastre europene, cât spectrul
unei virtuale Românii comuniste a anului 2000. O istorie paralelă, în care Ceauşescu ar fi rămas la putere de-a
lungul anilor ‘90, nu reprezintă rodul pur al fanteziei. Analizând tendinţele economiei din ‘70 şi ‘80, putem să ne
facem o idee realistă despre ceea ce urma să se întâmple în următorul deceniu. Să nu uităm că aveam de-a face cu
un sistem economic autodistructiv care funcţiona la turaţie maximă. [...]
Ce ne-ar fi aşteptat, altfel, în ceauşismul anului 2000? Eu cred că putem spune cu precizie, privind înspre
fiul lui Kim Ir Sen, care desăvârşeşte astăzi opera tatălui său, dar şi pe aceea a tovarăşului de idei al acestuia,
Nicolae Ceauşescu : am fi fost, asemeni nord-coreenilor, în situaţia de-a încerca să supravieţuim consumând
scoarţă de copac sau rozând tălpile propriilor noştri bascheţi.»
( Caius Dobrescu, Scoarţă de copac şi tălpi de bascheţi, 2000)194

Ca simplu şi inocent exerciţiu de imaginaţie, propun (acum, în 2011, ca şi în 2006, la prima ediţie a
cărţii de faţă) să ne imaginăm fiecare în parte “ce ne-ar fi aşteptat” într-o astfel de eventualitate, într-o
istorie alternativă în care Republica Socialistă România ar avea în continuare drept forţă conducătoare
Partidul Comunist Român, în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicu Ceauşescu… (Nicu, nota
bene, nu Nicolae!)
Linişte, nu deranjaţi, imaginaţia lucrează! ...

Din prea-plinul însufleţitului prinos de recunoştinţă şi entuziasm cu care întregul nostru popor
cititor, în frunte cu istoricii săi contrafactuali, vine în întâmpinarea măreţei sărbători din August ori
din Decembrie, ori şi din August şi din Decembrie, tovarăşul Adrian Cioroianu ştie răspunde, o dată
în plus, la chemările mobilizatoare ale organelor centrale de presă, poate şi la chemările organelor
locale (Oltenia) de partid şi de stat, lansând un însufleţitor apel la istorie alternativă :

Trăiască şi înflorească ucronia românească !

Sîntem în iulie 2009. Comunismul nu a căzut în România, Iugoslavia încă mai există, iar trenurile reţelei
de stat CFR sînt pline. Evenimentele (fictive) ce urmează au loc între orele 11h şi 13h30.

Eram, aş putea spune, bucuros în acea dimineaţă de joi, 30 iulie a.c., cînd am ajuns în Gara de Nord,
ţintind trenul spre Craiova. Bucuros, pentru că îmi aranjasem ploile pe la Ministerul Educaţiei şi, cu pilele de
rigoare la Inspectoratul de Dolj, trăgeam speranţa ca din toamnă să predau Istorie, în fine, la Liceul de Chimie
„Elena Ceauşescu” din Craiova – oraşul meu natal, în care cu chiu cu vai am ajuns în învăţămînt (din 1993,
anul în care am terminat facultatea, şi pînă azi am tot predat istorie, materialism dialectic şi sport prin toată
ţara). „Pînă la urmă, nici nu e rău: regimul are nevoie de istorici” – mi-am spus în momentul în care, în
zăpuşeala matinală, mi-au căzut ochii pe panoul mare şi roşu de deasupra intrării în Gară, pe care scria cu litere
albe 23 August 1944 – 23 August 2009 : 65 DE ANI DE MĂREŢE VICTORII PENTRU ŢARĂ ! ― semn
că ziua naţională se apropie. „E aniversare, pălmaşii ăştia de la inspectoratul Dolj sigur au nevoie de un
profesor tînăr şi descuiat, să le scriu vreun articol, ceva” – mi-am spus eu, încercînd să-mi înving cu speranţe
sictirul de a sta pe căldură la lunga coadă din sala de bilete.
Adevărul este că noi, oltenii, avem noroc. A murit Ceauşescu (pe 25 septembrie 1993; Ceauşeasca a murit
pe 16 aprilie 1996 – ţin minte datele, nu degeaba sînt prof de istorie!), iar în locul lui în fruntea partidului a
venit Ion Traian Ştefănescu, tot oltean. Nu degeaba ne înjură lumea. Să ne înjure cît vrea, iar noi să conducem
România!
Cam asta îmi spuneam eu în timp ce urcam în tren. Vagonul era plin ochi (se ştie, din cauza crizei
mondiale maşinile noastre particulare merg pe sistemul număr de înmatriculare cu soţ – în zi cu soţ; fără soţ –
în zi fără soţ : este democratic, este economic, este ecologic – asta le-am spus eu elevilor, în orele finale ale
anului şcolar, în clasele pe care le-am avut pînă în iunie a.c. la Calafat).
Intru în compartiment şi cinci perechi de ochi se îndreaptă spre mine. Salut, mă aşez, trenul pleacă. Legăm
conversaţie. Mă uit mai bine şi îmi dau seama că avem cu noi un adevărat VIP : tovarăşa Briana Popescu
(Caragea, pe numele de fată). Revenită din Franţa acum vreo cinşpe ani (viţă veche falită – bîrfesc unii, ştiţi
cum sînt românii…!), tovarăşa Briana s-a căsătorit cu un obscur scriitoraş de SF (pe nume Cristian Tudor
Popescu, nu cred că aţi auzit de el) şi a ajuns propagandistă-şefă la Centrul de Agitaţie de pe lîngă Casa de
Cultură „Emil Bobu” a Municipiului Bucureşti (o vedem la televizor o dată la trei zile, vorbind despre crizele
societăţii capitaliste). O salut, îmi zîmbeşte. Pare finuţă, dar e o activistă înfocată. Din vorbă în vorbă, ne spune
(şoptit şi graseiat, cu aerul că ne face un favor) că merge la Dr. Tr. Severin, la o consfătuire pe tema acelor
români care încă mai trec Dunărea spre Iugoslavia. „Vai de capul lor!” – mai spune tovarăşa Briana, cu aerul
cuiva care oricum ştie mai multe.
Lîngă ea, pe banchetă, o domnişoară şi un domn. Ea, înaltă şi drăguţică, pe la vreo 20 de ani, el năltuţ şi
dezinvolt, pe la 40. Intră şi ei în vorbă (ea mai greu, el mai dezlegat). Nu-s căsătoriţi, ci doar colegi de serviciu.
Ea, Monica, e strungăriţă la Uzinele „23 August” din Bucureşti şi merge la Timişoara la semifinala
concursului Muncă, tinereţe, frumuseţe (varianta noastră, mult mai decentă, la concursurile de miss
occidentale). El, Cătălin, o însoţeşte pe fată şi e strungar tot la „23 August” – genul de băiat care procură blugi
italieneşti pentru şefi şi pentru colegi, drept care toţi îl simpatizează (şi, ne spune el în treacăt, ar vrea să ajungă
şi la Oraviţa, să cumpere nişte Vegeta şi nişte celulare noi de la sîrbi).
Drăguţica Monica şi tovarăşa Briana încep o conversaţie interesantă. Cu aerul victimei sigure, Monica
spune că a auzit că juriul de la concurs o va verifica dacă e gravidă – acestea fiind reminiscenţele epocii
răposatului Ceauşescu, nu degeaba România a depăşit 25 de milioane de locuitori încă din 1999. Dar tovarăşa
Briana o linişteşte: controalele ginecologice obligatorii sînt o rutină, durează fix cinci minute – o asigură ea.
Pe bancheta mea, un domn şi o doamnă. Ea, trecută de 40 de ani, îmbrăcată în negru, ţine un copil de trei
ani pe genunchi şi se recomandă Ramona, de profesie cîntăreaţă – îmi dă şi o carte de vizită. Merge acasă;
locuieşte cu părinţii la Craiova şi creşte singură patru copii (al doilea soţ, mai în vîrstă, a murit de curînd).
Schimb cîteva cuvinte cu dînsa: e amărîtă rău, are vag aerul italiencei Sofia Loren din Ciociara, filmul lui De
Sica din ’61 pe care îl tot reia programul 1 (din cele două) ale televiziunii române. Mă dau şi eu mare şi îi
promit că, la vreo ocazie, o s-o pun pe listă la ceva serbări şcolare etc.
În fine, chiar lîngă mine e un domn cu ochii vii, puţin peste 50 de ani, tuns scurt şi care fumează non-stop.
Ies cu el pe culoarul îngrămădit (la Roşiorii de Vede au urcat persoane fără loc, dar şeful de tren tace şi înghite,
n-are ce face) şi fumăm. El îmi spune că e profesor de desen la o şcoală bucureşteană din Rahova. Acum
merge în inspecţie la Filiaşi, nici el nu ştie cum a nimerit în comisie. Îi spun şi eu situaţia mea. Îmi dă ceva
sfaturi. El mai face şi cîte-o copertă de carte, cam o dată la doi-trei ani. Are şi un volum de versuri depus la
Editura Cartea Românească şi mă întreabă – amabil – dacă nu ştiu pe cineva pe acolo. Îl dezamăgesc: nu ştiu
pe nimeni.
Şi tocmai atunci se produse evenimentul. Frînele trenului scrîşniră aprig, vagoanele se opriră şi era cît pe
ce să ne dea pe toţi peste cap. Agitaţie. Ce e, ce e? – se auzea din toate părţile.
Şeful trenului apăru într-un tîrziu şi, cu mină tristă, ne spuse (citind de pe un bileţel): Oameni buni!
Tovarăşul Nicu Ceauşescu a murit azi, în urma unei grele suferinţe! Păstrăm un moment de reculegere! Şi
trecu mai departe, în următorul vagon, cu acelaşi mesaj.
Ce chestie! Tovarăşul Nicu să moară, la nici 59 de ani (e născut în 1951 – v-am spus că sînt profesor de
Istorie!). În semn de doliu, toate trenurile din ţară stau 3 minute nemişcate. Timp în care tînăra Monica şi mai
ridata Ramona îşi făcură cruci largi în compartiment, pe cînd uscata Briana se prefăcea că nu le vede. Iar eu
fumam pe culoar cu desenatorul tuns scurt din Rahova şi bîrfeam despre recenta păţanie a bietului istoric de
artă Andrei Pleşu, care a fost obligat s-o uşchească în Germania – pentru că oricum devenise un fel de „rebel
de serviciu”, de aproape 25 de ani.
În fine, trenul a pornit din nou şi repede am ajuns la Craiova. Înainte de a coborî m-am recomandat încă o
dată vecinilor de compartiment. Şi fiecare mi-a dat cîte o carte de vizită – sau cîte un bileţel scris de mînă, cu
pixul.
În gară, am luat un taxi (o maşină Dacia 1210, se ştie că parşivii de francezi au întrerupt colaborarea cu
noi) şi în drum spre casă am citit buchetul de bilete din mînă. Tovarăşa Briana îmi lăsase o carte de vizită
oficială, cu adresa de la Casa de Cultură din Capitală. Pe Ramona, doamna cu copilul, o chema Ramona
Bădescu – solistă în ansamblul folcloric „Doina Jiului” din Craiova. Cătălin se numea Botezatu în buletin, şi
îmi lăsase numărul de telefon al unui prieten de-al său poreclit Pepe, sculer-matriţer tot la „23 August”. Pe
vizit-ul profesorului din Rahova scria Dan Stanciu – grafician & poet. Cel mai simpatic era însă biletul de la
juna Monica : „Pupicii! Mă numesc Gabor Monica – Mony ptr. Prieteni. Nu am telef., dar dacă, vrei să m-ă
suni lasăm-i mesaj la colega mea de tură domniş-ra Zăvoranu (Oana), 017929…”
Ce oameni de treabă! Nu ştiu dacă am să-i mai revăd vreodată!...
( Dilema veche , anul VI, nr. 285, 30 iulie – 5 august 2009, pag. 9 )

“Sunt pentru sînt”. Argument pe dos pentru o ortografie contrafactuală

Opţiunea pentru sînt şi î din i în textul de mai sus – ca şi, în general, din revista Dilema veche,
care-l găzduieşte – se explică, pesemne, prin întemeiate raţiuni de verosimilitate contrafactuală (nu
prin altceva…): în logica ipotezei contrafactuale enunţate – din moment ce ne mai aflăm a fi încă şi
azi, în anul 2009 sau 2011, în Republica Socialistă România – rămâne în vigoare şi “moratoriul”
instituit de Ceauşescu asupra ortografiei limbii române, “reformată”, eto znacit desfigurată, siluită şi
sluţită cu premeditare (sapienti sat!), încă de Gheorghiu-Dej, în 1953.

HOTĂRÎRE PENTRU APROBAREA

NOILOR NORME ORTOGRAFICE ALE LIMBII ROMÎNE

Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Romîne :

1. Aprobă noile norme ortografice ale limbii romîne elaborate de Academia Republicii Populare
Romîne, care fac parte integrantă din prezenta Hotărîre.
2. Academia Republicii Populare Romîne va publica pînă la 1 octombrie 1953 Micul dicţionar
ortografic (Index de cuvinte), îndreptar pentru aplicarea noilor norme ortografice.
3. Noile norme ortografice ale limbii romîne intră în vigoare de la data de 1 aprilie 1954.
4. Începînd cu data de 1 aprilie 1954, manuscrisele pentru orice fel de lucrări ce se vor tipări,
multiplica, litografia etc. vor fi prezentate în noua formă ortografică.
5. […] Începînd cu anul şcolar 1955-1956, manualele pentru învăţămîntul de toate categoriile tipărite
cu vechea ortografie nu mai sînt valabile. […]
Bucureşti, 16 septembrie 1953.
Preşedintele Consiliului de Miniştri,
GH. GHEORGHIU-DEJ

Că ucazul comunist a fost abuziv, că abuzul a fost într-adevăr traumatizant, că traumatismul a

continuat să doară şi rana a continuat să sângere, ignorată şi netratată din discreţionare motive “de
partid şi de stat” – s-a putut vedea din ce “mai scăpa” în presă din când în când, mai ales în
publicaţiile literare, Contemporanul, Luceafărul sau Gazeta literară. În această din urmă revistă (nu-
mi mai amintesc precis dacă înainte sau după ce şi-a schimbat titlul în România literară, în 1968), la
vreo două decenii de la strâmba şi scălâmba “reformă ortografică” din 1953, un poet de audienţa lui
Nichita Stănescu semna un articol ingenios intitulat Sînt pentru sunt, dar n-a fost el singurul care
pleda pentru revenirea la normalitate, la bun simţ şi bun gust, la criteriul estetic în aspectul limbii, la
“haina în care-i stă bine” limbii române. Iar răspunsul a venit prompt şi zdrobitor : nimeni altcineva
decât tovarăşul Nicolae Ceauşescu nu mai are voie să se atingă de această temă “de partid şi de stat”!
Noli me tangere! Tabú! Curat “lege de murături”, coane Leonida!
Aşa că, pe cale de consecinţă şi de consecvenţă (contrafactuală), nici AZI, în Republica Socialistă
România a anilor 2009 sau 2011, nimeni altcineva decât Secretarul General al Partidului Comunist
Român (oricum s-ar numi el) nu are dreptul să se atingă şi să schimbe ceva din samavolnicul ucaz. În
nici un caz!
Aceasta-i, aşadar, România în care trăieşte istoricul ce-o nemureşte, România în care continuă
să apară, săptămână de săptămână, Dilema veche, Dilemateca, Observator cultural şi alte asemenea
selecte publicaţii de prestigiu şi de elită. Stima noastră şi mîndria!
Un sunet – o literă ! Un Partid, un Popor şi-un iubit Conducător! Aşa grăit-a Poporul!
Ceauşescu şi Poporul!
Stăpîn pe-al său destin, poporul, Viteji, străbunii apărară
De viaţă nouă făurar, Hotarul, strămoşesc meleag.
Clădeşte falnic viitorul Noi nu răbdăm duşmani în ţară,
Avînd Partidul mîndru far. Primim prietenii cu drag.

Tu, Romînie Socialistă, Iar Romînia Socialistă

În veci de veci să înfloreşti În veci de veci va înflori
Şi-n era nouă, comunistă, Şi-n era nouă, comunistă,
Ca şi o stea să străluceşti. Ca şi o stea va străluci.

Refrene de neuitat, versuri de dulce aducere-aminte, versuri ale neasemuitului poet care-a fost
Nicolae Ceauşescu, din “Iepóca de Aur” a creaţiei sale şi-a ţării pe care-o călăuzea infailibil ”spre noi
culmi de civilizaţie şi progres“ (“Stima noastră şi mîndria : Ceauşescu, Romînia !”), versuri care se
cântau pe superba melodie a lui Ciprian Porumbescu („Pe-al nostru steag e scris Unire” – aţi observat
ce mult seamănă cu Internaţionala ? ) – piesă de intangibil patrimoniu identitar care a fost însă
„vândută” lui Enver Hoxha (Hogea) prin anii ‘50 din ordinul lui Gheorghiu-Dej, ca fiind
„reacţionară” şi „naţionalist-şovină”, prin intermediul poetului Victor Eftimiu, albanez de origine, cu
ocazia unei vizite a acestuia la Boboştiţa lui natală, comună de lângă oraşul Korçë (Corceă, Corcea).
Ceauşescu o fi încercat el într-o vreme s-o recupereze de la “pretinul” Enver Hogea, dar între timp
melodia prinsese rădăcini în Albania, poporul shkipëtar (albanez, adică) se ataşase identitar (!) de ea
şi nimeni nu-i mai putea spune că nu-i „a lui”; nu-i poate spune nici azi, după cum putem vedea pe
ecranul televizorului, din ardoarea fanatică cu care-o intonează tribunele la Tirana, cu ocazia vreunei
partide de fotbal inter-ţări ; iar când meciul-retur se joacă la Bucureşti, melodia lui Ciprian
Porumbescu e fluierată şi huiduită de întregul stadion „unit în cuget şi-n (ne)simţiri”, cu egală ardoare
balcanică : patologic, anticorpii nu mai recunosc celulele propriului corp şi le atacă… Aşa că
poetului Nicolae Ceauşescu nu i-a mai rămas decât să scrie propriile-i versuri (citate mai sus) pe
aceeaşi melodie şi s-o declare imn, dar nu „Imn de Stat” al Republicii Socialiste România (că s-ar fi
lăsat cu litigiu diplomatic între două „ţări socialiste frăţeşti”), ci doar Imn al F.D.U.S. (Frontul
Democraţiei şi Unităţii Socialiste), de uz intern. Azi, ar merge şi ca Imn al Uniunii Europene, ce
ziceţi? :
Pe-al nostru steag e scris Unire,
Unire-n buget şi-n simţiri…

Alte nemuritoare versuri din opera agramatului poet Nicolae Ceauşescu, atât de sensibil la
eufonia şi muzicalitatea versului, susţinute prin adevăratul cult pe care-l avea pentru Cuvânt, pentru
cuvântul bâlbâit şi gângăvit, pentru sînt şi î din i, pentru poezie şi prozodie (cadenţa prozodică în vers
mută accentul pe altă silabă în cuvânt, mai ales când textul e cântat, dar unui mare poet i se permit
astfel de minore licenţe, păi nu?, chiar şi în Imnul de Stat de-atunci („Trei culori cunosc pe lume...”):

Pentru-a patriei onoare Iar tu, Romînie mîndră,

Dúşmanii ‘n luptắ-i zdrobim ! Tot mereu să înfloreşti
Cu alté neamúri sub soare Şi în Comunista Eră
 Drept în pace să trăim. Ca o stea să străluceşti !

Trăiască şi înflorească
Ucronia romînească !

În embrion : istoria alternativă a literaturii române

«Istoria nu se poate face şi nici scrie cu îngăduinţa lui “dacă”» – preia un scriitor refrenul preferat al
istoricilor. «Cu toate acestea, îmi permit, împotriva spiritului care îl ţinea în viaţă pe Marin Preda, să cred că, dacă
nenorocirea nu s-ar fi întâmplat în acea noapte la Mogoşoaia, nu doar faţa literaturii române, ci chiar a României
ar fi fost altfel. Fără îndoială mai curată.»
(Eugen Uricaru, “Pe ce ne bazăm?”, 2002)197.

La fel de bine s-ar putea spune, însă, şi invers : “nu numai faţa României, dar şi a literaturii române
ar fi fost altfel”, în aproape toate ipotezele contrafactuale enunţate până acum sau care vor urma.

«Îmi place uneori să mă joc de-a “Ce-ar fi fost dacă...” E un joc pasionant şi extrem de instructiv, un fel de
puzzle în care istoria se lasă tăiată în fragmente, reaşezată în altă ordine şi după altă logică decât cea consemnată
de cronici, şi naşte alte realităţi, la fel de credibile, cărora nu le lipseşte decât girul întâmplării. De fiecare dată,
exersarea mai îndelungată a jocului îmi dă o uimitoare dexteritate şi iscusinţă în aranjarea unui trecut posibil, mult
mai pasionant şi mai plin de semnificaţii decât cel care a fost aşa cum a fost : încropit în grabă, ieşit din deciziile,
întâmplătoare şi contradictorii, lipsite de premeditare şi sistem, ale unui demiurg handicapat de presiunea
evenimentelor şi de viteza de funcţionare a mecanismului scăpat de sub control. Sub degetele mele diligente
bucăţelele istoriei se ordonează pasionant, fiecare fapt începe să semnifice, să iradieze învăţăminte şi să aibă rost,
şi poate că, treptat, aş deveni un maestru al acestui joc cu mărgelele de sticlă ale trecutului, dacă, de fiecare dată,
ameţeala de pe urma succesului nu m-ar face să-mi lunec curiozitatea înspre viitor şi să-mi schimb coordonatele
gramaticale ale întrebării. “Ce-ar fi fost dacă...” devine “Ce-ar fi dacă...”, şi jocul continuă cu această simplă,
infimă rotiţă schimbată în inima mecanismului său, iar la început nici nu pare că s-a schimbat ceva. Pe
neobservate însă, totul se transformă. “Ai grijă ce spui” – m-a învăţat odată un poet adevărat – “cuvintele atrag
faptele”. Îngreuiate de răspunderea previziunii, rotiţele jocului meu, care se învârteau cu atâta dezinvoltură în
aerul revolut, abia dacă mai îndrăznesc să se mişte în plasma nehotărâtă încă, şi atât de influenţabilă, a viitorului.
Nu mai este un joc, ci o maieutică plină de riscuri şi de responsabilităţi, din care pot decurge nu numai
învăţăminte, ci şi suferinţe, nu numai semnificaţii, ci şi salvări.»
(Ana Blandiana, Un joc, 1986)198

“Cuvintele atrag faptele”, aha!, bine că ştim! Ia să atragă atunci, de exemplu, şi niscaiva cuvântate şi
binecuvântate, dar încă neîntâmplate fapte, precum urmează :
Nobel contra Nobel este una dintre cele “Nouă povestiri incredibile” reunite de Florin Manolescu în
vol. Misterul camerei închise (2002).187 Rămân, însă, numai opt povestiri care să acopere subtitlul
volumului, pentru că Nobel contra Nobel este, practic, pe aproape întreaga suprafaţă a textului, un eseu
contrafactual sadeá, şi anume – o irezistibilă parodie de “istorie viitoare” (“future history”) sau de
“fantapolitica” (“politique-fiction”), care-şi proiectează extravaganta ipoteză, dezvoltată silogistic şi
expusă eseistic, discursiv, nu în trecut, nici în prezent, ci într-un “viitor apropiat” (“near future”) voit
implauzibil şi buf supralicitat; singura convenţie specifică “povestirii” este, cum spuneam,186 “chenarul”
sau “rama” narativă în care eseul apare “montat”:

«În ce priveşte beletristica, englezii cred că frustrările românilor ar fi atât de mari încât un critic literar din
capitala ţării a scris o carte întreagă în care adevăraţilor deţinători ai Premiului Nobel li se opune o listă de posibil
contracandidaţi, printre care, desigur, şi vreo patru-cinci români.
Ce nu se ştie? Că deşi nu a obţinut încă Premiul Nobel pentru literatură, autorul acestei cărţi [ghici ciupercă
cine-i, din moment ce textul se deschide cu o dedicaţie “Lui Laurenţiu Ulici”, autor al unei antologii comentate
identic intitulate, Nobel contra Nobel, l988, ed.II l998199 – n.n.], ajuns senator la sfârşitul anului 1996, în calitate
de reprezentant al partidului “Alianţa pentru România”, poate fi comparat cu Winston Churchill în măsura în care
a elaborat un plan politic deosebit de ingenios, pe care l-a supus atenţiei preşedintelui ţării sale. Mai mult decât
atât, coincidenţa face ca exact în ziua în care Daily Telegraph aducea la cunoştinţa cititorilor de limbă engleză
detaliile planului din 1945, revista Expres Magazin reuşea să intre în posesia raportului de la Bucureşti şi să-l dea
publicităţii. Iată-l reprodus aici în întregime: »

Din motive lesne de înţeles, noi nu-l vom putea reproduce aici chiar în întregime, dar măcar in
extenso tot merită a fi reprodusă cel puţin culminaţia burlescă a parodiei, atinsă prin elucubraţii savant şi
impasibil debitate, fără a clipi, fără urmă de zâmbet complice pe faţă, printr-o “enormă” şi bufă reductio
ad absurdum. (Culminaţie a parodiei şi a şarjei amicale, dar cu râsul îngheţat pe buze, pe care un alt
absurd, mai complet şi mai cumplit, le azvârle brutal din comic în tragic: deşi publicat în volum abia în
2002, e de presupus că textul lui Florin Manolescu a fost scris înaintea datei de 15 noiembrie 2000, când
Laurenţiu Ulici a încetat subit din viaţă.)

Stimate Domnule Preşedinte,

Pentru a veni în sprijinul demersurilor pe care le întreprindeţi în vederea integrării României în Comunitatea
economică a statelor europene şi în Organizaţia militară nord-atlantică, vă rog să binevoiţi a lua în considerare
propunerile pe care vi le înaintez în numele partidului pe care am onoarea să-l reprezint în Senatul ţării. Vă rog să-
mi îngăduiţi să schiţez în preambulul acestui raport principalele coordonate politice între care ţara noastră a fost
constrânsă să evolueze în ultimele trei secole [...].
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, învingătorii au trasat la Yalta noua hartă politică a Europei,
lăsând pentru o perioadă de aproape o jumătate de secol România la cheremul Rusiei. Bileţelul cinic pe care
Winston Churchill i l-a prezentat lui Stalin la Moscova, în 1944 (the naughty document), este prea cunoscut
pentru a mai insista asupra lui. Printre consecinţele acestei decizii trebuie însă amintit faptul că populaţia
românească din Basarabia (actuala Republică Moldova), care în 1812 reprezenta 90% din cifra totală a locuitorilor
cuprinşi între Nistru şi Prut, a scăzut astăzi la numai 65%. Însă ceea ce ne îngrijorează şi mai mult, stimate
Domnule Preşedinte, este faptul că după prăbuşirea sistemului comunist din Europa se vorbeşte cu tot mai multă
insistenţă despre o reîmpărţire a zonelor de influenţă din interiorul continentului nostru. Această nouă înţelegere
ar fi fost perfectată în decembrie 1989 la Malta, cu ocazia întâlnirii dintre preşedinţii George Bush şi Mihail
Gorbaciov şi ar fi fost reiterată de către preşedinţii Bill Clinton şi Boris Elţîn în 1996 în Islanda.
Ce poate întreprinde ţara noastră pentru a evita destinul pe care i l-au rezervat marile puteri?
Varianta “neutralităţii” şi a unei renaşteri economice şi politice prin noi înşine, cu care cochetează forţele
politice extremiste din România, reprezintă o soluţie primejdioasă. Experienţa ultimelor decenii ne-a arătat unde
am ajuns practicând demagogia “autarhiei”, a “independenţei” şi a “neamestecului” în treburile interne ale ţării
noastre.
Nici varianta unor prea strânse legături cu Estul nu este mai bună, pentru că pe termen scurt ea ne-ar întoarce de
unde am plecat, iar pe termen lung, ar conduce la dispariţia iremediabilă a statului nostru.
Prin urmare, în discuţie nu mai rămâne decât Vestul. Iar dacă este adevărat că Germania reprezintă în acest
moment principalul stat-nucleu din Europa şi că reconstrucţia continentului nostru respectă liniile de forţă ale
vechiului Imperiu Habsburgic şi ale vechiului Reich (cu Polonia, Cehia, Ungaria şi Croaţia grupate în jurul
Austriei şi al Germaniei), atunci nu ne mai rămâne decât să jucăm cartea germană. Propunerile pe care vi le
înaintez în numele Partidului “Alianţa pentru România” vizează iniţierea unui angajament curajos şi inteligent în
vederea apropierii de Germania, aşa încât ţara noastră să se poată alătura în cel mai scurt timp surorilor ei din
centrul Europei. Iar pentru a ajunge aici, singura soluţie realistă este obţinerea unei graniţe comune cu R.F.G.
În vederea realizării acestui deziderat istoric, vă supun atenţiei următoarele măsuri concrete :
 Într-o primă etapă ar urma ca Parlamentul României să declare solemn că retrocedează Ungariei Transilvania
şi Banatul, teritorii care de altfel au mai aparţinut vecinei noastre de la Apus.
După ce Parlamentul de la Budapesta va ratifica unirea cu Transilvania şi cu Banatul, ar urma să se fixeze
data alegerii noului Preşedinte al Ungariei Mari. Având în vedere că populaţia Ungariei este de aproximativ 10
milioane de locuitori (dintre care 7% romi, 2% germani, 1% slovaci şi numeroşi români, sârbi, ucraineni sau cehi)
şi că populaţia românească din noile teritorii dobândite în urma unirii ar deveni majoritară, la funcţia de
Preşedinte al Ungariei Mari va accede candidatul românilor (chiar dacă la cei aproximativ 8,5 milioane de unguri
din vechea Ungarie se vor mai adăuga încă aproximativ 1,5 milioane de unguri din Transilvania).
Odată numit în funcţie, noul Preşedinte al Ungariei va întruni Parlamentul, care va adopta o proclamaţie
solemnă de alipire a ţării la România. În felul acesta se va putea realiza România Foarte Mare, visul de veacuri al
înaintaşilor noştri.
De altfel, există în acest sens unele precedente care ar putea fi invocate cu dibăcie de diplomaţia noastră în
convorbirile oficioase care vor pregăti toată această operaţiune. Aşa de exemplu, încă din anul 1919 emigraţia
maghiară de la Zürich, alungată din ţară de contrarevoluţia lui Béla Kun, a propus o uniune a Ungariei cu
România, sub conducerea regelui Ferdinand.
După realizarea României Foarte Mari, pasul următor ar fi Anschluss-ul cu Austria. De data aceasta
diplomaţia de la Bucureşti va trebui să aducă în discuţie Diploma Leopoldină din 1691, unirea Bisericii ortodoxe
din Transilvania cu Roma şi mai ales propunerea arhiducelui Franz Ferdinand de a reforma monarhia habsburgică
prin abolirea dualismului austro-ungar şi prin transformarea Imperiului într-un stat federal monarhic, în care
drepturile confesionale, culturale şi politice ale tuturor naţionalităţilor interesate să fie respectate cu cea mai mare
stricteţe. În acelaşi context ar mai putea fi amintit şi Manifestul ultimului împărat al Austriei, Karl I (care pe 16
octombrie 1918 a propus realizarea unei monarhii pe baze federale, în care ar fi vrut să intre şi România), sau
chiar proiectul schiţat de Aurel C.Popovici la începutul acestui secol: realizarea unei Confederaţii a Statelor Unite
ale Austriei Mari, cu participarea Austriei, Boemiei, Slovaciei, Sileziei, Ucrainei, Galiţiei, Ungariei, Transilvaniei,
Croaţiei şi Serbiei. Dacă toate aceste argumente nu ar fi de natură să convingă Austria, s-ar putea reactiva
proiectul iniţiat în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru punerea Bisericii ortodoxe române sub
autoritatea Bisericii catolice.
Pe această cale România ar ajunge să aibă în sfârşit graniţă comună cu Germania, fapt care ar grăbi procesul
de aderare a ţării noastre la comunitatea economică şi militară a statelor vest-europene. Ne-am întoarce astfel la
sănătoasa tradiţie a politicii externe româneşti din secolul al XIX-lea, când întregul bazin al Dunării de jos a
reprezentat un important punct de atracţie pentru viitoarea noastră vecină, Germania. [...]
Stimate Domnule Preşedinte, în anexa acestui raport vă supun atenţiei nu numai toate datele geopolitice,
istorice şi statistice privind dinamica teritoriilor şi aportul de populaţii al diferitelor ţări şi euroregiuni care fac
obiectul acestui plan, dar şi o variantă de perspectivă prin care se poate realiza mai întâi unirea cu Bulgaria şi cu
Grecia (ceea ce ne-ar asigura accesul direct la bazinul Mării Mediterane) şi apoi unirea cu Ucraina (ceea ce ne-ar
permite atât recâştigarea Insulei Şerpilor, cât şi transformarea României într-o putere nucleară). Ar putea să
urmeze tratativele cu Moscova pentru retrocedarea manuscriselor lui Dimitrie Cantemir şi a tezaurului confiscat
de sovietici la sfârşitul primului război mondial.» 187

Dar cum “cultura e finalitatea tuturor societăţilor”, după spusa unui alt mare critic literar român,
vine şi acel finis care coronat apoteotic opus, închizând totodată cercul, rotunjind racordul cu titlul
povestirii :

«Dacă toate considerentele de mai sus aparţin omului politic, nu vă ascund, stimate Domnule Preşedinte, că
în calitate de scriitor român am avut în vedere şi realizarea condiţiilor pentru ca România să intre în sfârşit în
comunitatea ţărilor care deţin Premiul Nobel pentru literatură. Lucrul acesta ar fi trebuit să se întâmple de mult,
dar el a fost împiedicat de înţelegerile secrete de la Yalta, în 1945, şi de la Malta, în 1989. Îmi exprim convingerea
fermă că atunci când vom intra în posesia primei bombe atomice, nimeni nu ne va mai putea refuza Premiul Nobel
pentru literatură!
În speranţa că veţi dispune măsuri energice pentru punerea în aplicare a acestui plan (care poate fi dus la
îndeplinire în cel mult trei săptămâni, fără vărsare de sânge şi fără eforturi financiare deosebite), vă doresc,
stimate Domnule Preşedinte, să ajungeţi cât mai repede în fruntea unei Românii care să aibă, vorba celebrului
filozof Emil Cioran, “destinul Franţei şi populaţia Chinei”! »

Dar de ce să ne lăsăm în nădejdea unui viitor laureat român al Premiului Nobel pentru literatură ca
deschizător de drum în istoria literară alternativă, când avem de pe-acum un astfel de precursor în
persoana aceluiaşi brav şi obscur utopist din secolul al XIX-lea, Al. N. Dariu, descoperit în secolul al
XX-lea de istoricul literar Florin Manolescu (în Literatura S.F., 1980200) şi transformat de acesta, prin
anagramare (Ali Radulian) şi transfer în ficţiune (în povestirea Califat din volumul Misterul camerei
închise. Nouă povestiri incredibile, 2002 – v. supra188), în “omul nostru la Stambul”, într-un virtual
ferment al modernizării şi sincronizării literelor caraiflace cu actualitatea contrafactuală, inclusiv
literară, a efervescentei vieţi culturale istanbulitane :

«Telenovela turcească Noor, preluată din reţeaua saudită de satelit MBC şi subtitrată în limba arabă, a devenit
cu uşurinţă un hit, atingând o audienţă de aproape 85 de milioane de telespectatori în Orientul Mijlociu. […]
Amatorii de film s-au înghesuit să vadă o nouă avalanşă de filme pe teme otomane, de la Ultimul otoman, a cărui
acţiune are loc în timpul Primului Război Mondial, la Republica otomană, o comedie în care este imaginată viaţa
de zi cu zi în Turcia modernă dacă sultanii s-ar afla încă la putere.
Aflată sub conducerea autorităţilor locale, cea mai nouă atracţie culturală din Istanbul este Muzeul de Istorie
Panorama 1453 – o clădire îmbrăcată în granit, aflată chiar dincolo de zidurile străvechi ale cetăţii, care spune
povestea cuceririi de către otomani a Constantinopolului, capitala Imperiului Bizantin. În magazinul de
suveniruri, vizitatorii pot cumpăra orice, de la butoni de cămaşă cu pecetea sultanului până la puzzle-uri de 1000
de piese care-l înfăţişează pe Mehmet Cuceritorul intrând călare în Constantinopol.
Într-o recentă vizită, am întâlnit un grup de femei cu capul ascuns sub văl, care studiau cu atenţie peisajele şi
vuietele ce însoţeau principalul exponat al muzeului : o dioramă circulară care înfăţişează asaltul final al lui
Mehmet Cuceritorul asupra zidurilor Constantinopolului, asalt care i-a adus victoria. “Este frumos, este foarte
frumos” – a spus o învăţătoare de 28 de ani cu un zâmbet larg, în timp ce în fundal se auzea bubuitul de tunet al
focului de tunuri. “Trebuie să ne cunoaştem istoria.”
(Yigal Schleifer, “Renaşterea Otomană. Naţionalismul turc se întoarce în viitor”,
în revista FP – Foreign Policy România, Bucureşti, mai-iunie 2009, pag.19.)201

Aferim! “Epopeea Naţională Cinematografică” a Imperiului Otoman : nu ştim cum se numeşte

regizorul, putem doar spera să se ridice la înălţimea unui… Sergiu Nicolaescu Efendi : vi-l mai amintiţi,
pe el sau pe regretatul Colea Răutu, ce mai turci sadeá aduceau pe ecran, în filmul Mihai Viteazul
(1970)? Get-beget gealat giugiuc!

Istoria literară alternativă rămâne totuşi o raritate, şi nu numai la autorii români. În definitiv, nu este
decât firesc ca autorii de istorii alternative să-şi caute puncte de plecare pentru imaginaţia lor ucronică şi
pentru speculaţia lor contrafactuală, aloistorică, în cazuri şi fapte din istoria propriu-zisă, din “istoria
generală” sau historia magna, cum mai este numită. Dar, având în vedere că – aşa cum pe bună dreptate
spunea Mallarmé – tot ce există în viaţă sfârşeşte într-o carte, sau cum – pe la fel de bună dreptate
spunea E. Lovinescu – “cultura e finalitatea tuturor societăţilor”, nu e deloc mai puţin firesc şi legitim
nici mobilul acelor, rarissimi, autori care au optat pentru historia literaria.
Este binecunoscută, în acest sens, butada istorico-literară care spune că opera lui Shakespeare n-a
fost scrisă de Shakespeare, ci de altă persoană care purta acelaşi nume (în altă variantă, acelaşi lucru ar fi
fost stabilit de istoria literară şi în privinţa lui Homer) ... Altă cunoscută ipoteză susţine că adevăratul
autor al operelor lui Shakespeare ar fi fost contemporanul său, aproape la fel de ilustru, Francis Bacon.
În 1931, coordonând o culegere de eseuri contrafactuale intitulată If it Had Happened Otherwise: Lapses
into Imaginary History, J.C. Squire deschidea sumarul cu o contribuţie proprie, “If it Had Been
Discovered in 1930 that Bacon Really Did Write Shakespeare”, o speculaţie de istorie literară menită a
discredita ipoteza formulată în titlu, dar urmărind de fapt, dincolo de aceasta, să discrediteze în
ansamblu savantlâcul şi factologia biografică şi istorică acumulată deja în istoriografia literară a
vremii.202
La noi, circulă mai mult oral întrebarea contrafactuală “ce-ar fi fost dacă” Ţiganiada lui Ion Budai-
Deleanu ar fi fost publicată atunci când a fost scrisă, prin 1800-1812, şi nu cu trei sferturi de secol mai
târziu, în 1875-1877, în efemere pagini de revistă, iar în volum abia după altă jumătate de secol, în 1925.
Cum ar arăta astăzi literatura română dacă această primă capodoperă a ei ar fi fost în circulaţie şi ar fi
produs efecte în tot acest timp? Dar toate astea-s, nu-i aşa?, doar simple reverii trecătoare, departe de o
cogeamite istorie literară, fie şi alternativă.
Iată însă că de curând, intrând într-un nou mileniu, am intrat şi într-o nouă istorie literară. În
noiembrie 2001, cititorul putea rămâne pe drept cuvânt surprins şi intrigat deschizând paginile
numărului 368 al revistei Vatra de la Târgu Mureş, unde era reluată, din revista electronică de internet
respiro (revistarespiro@yahoo.com), o povestire intitulată zerlendi@shambhala.com ,203 pe care parcă
o mai citisem undeva-cândva, dar sub un alt titlu, Secretul doctorului Honigberger ; în plus, povestirea
apare acum semnată nu de Mircea Eliade, cum cu toţii prea bine ştiam, ci de... Dr. Zerlendi! Încă o dată,
“ce-ar fi dacă?...” Ce-ar fi dacă doctorul Zerlendi, binecunoscutul personaj al lui Mircea Eliade, s-ar
transforma din personaj în autor şi ar scrie el o povestire despre un personaj numit (în text) Mircea?
Nimic altceva decât că ar prinde astfel contur nu doar o altă povestire, dar şi o altă istorie literară, o
istorie literară alternativă, în care nici nu s-a pomenit de o nuvelă intitulată “Secretul doctorului
Honigberger” şi scrisă de un oarecare Mircea (a, da, şi Eliade, pentru cine întreabă...), dar s-a auzit, în
schimb, de o povestire intitulată, în acord cu noul mileniu şi cu noua istorie literară în care am intrat,
zerlendi@shambhala.com – povestire care, eventual, s-ar mai putea intitula şi “Secretul exploratorului
Körösi” – şi scrisă de ilustrul Doctor Zerlendi, figură marcantă a acelei istorii alternative. Iar în istoria
noastră literară reală, ortocronă, nimic altceva decât un omagiu în plus adus lui Mircea Eliade –
paradoxal, poate, dar nu mai puţin real, în ciuda primei impresii, superficiale. Ceea ce, desigur, nu e
cazul aici, cu cititorii noştri, care sunt mai inteligenţi decât ai lor, dispunând oricând de mai multă
sagacitate şi de mai mult humor... (Cât despre autorul care se ascunde după cireşul acestui pseudonim –
chiar dacă abia reuşim să-i descoperim numele, printre atâtea circuite electronice şi subsoluri
tipografice, în hăţişul atâtor deghizări naratorial-auctoriale, artificii textuale şi pretexte în text : mesaje
venite pe World Wide Web tocmai din... Shambhala (Shambala, în varianta grafică ortocronă, a noastră
şi a vetustului Eliade), ipostază up to date sub care ni se prezintă vechiul “manuscris găsit într-o sticlă”,
astfel încât n-avem de ce ne mira când la tot pasul ne întâmpină menţiunea “mesaj întrerupt” ş.a. –
autorul, aşadar, are şi el un nume ca tot omul, ca orice persoană cât se poate de reală : este Paul Doru
Mugur, născut în 1969, cu studii în medicină la Bucureşti, Paris şi New York, în prezent medic la New
York. Este autor de poezie, nuvele şi eseuri, precum şi de traduceri, mare parte dintre ele publicate în
mediul electronic. În anul 2000 a fondat revista electronică respiro, în 2001 a colaborat la revista
celulozică Vatra, unde s-a ilustrat, printre altele, şi ca deschizător de drum în terra incognita a istoriei
literare alternative. Hic sunt leones!...)

Istoria literară alternativă se află însă abia la primii ei paşi pe terenul literaturii române. O
deschizătoare de drumuri în această promiţătoare direcţie este şi Ioana Pârvulescu, printr-o tentativă de
ultimă oră în paginile revistei România literară de la Bucureşti (vezi nr. 19, din 15 mai 2009). Pornind
de la întrebarea “Mai avem azi un Maiorescu?”204 – întrebare retorică, după cum însăşi autoarea
sugerează prin punctele de suspensie din finalul textului pe care-l semnează (“Cât despre întrebarea din
titlu…”), întrebare la care răspunsul subînţeles nu poate fi, bineînţeles, decât “Nu, nu avem” – drumul
nu se înfundă însă pe această linie moartă, ci se deschide în altă direcţie, iar deschiderea de drum este
operată prin apel subtextual la consacratele virtuţi educative şi tâlcuri exhortative dintotdeauna ale
istoriei contrafactuale („Historia contrafactualis est magistra vitae!” – cum vor fi zis de-bună-seamă
ancestorii noştri romani…) :

«Ce s-ar fi întâmplat dacă Maiorescu nu s-ar mai fi întors de la Viena, Berlin sau Paris, după studii, sau dacă
şi-ar fi văzut numai de avocatură – să nu uităm că din asta trăia – dincolo de orice preocupare culturală? Să
vedem filmul : nu s-ar mai fi întâlnit şi asociat cu Iacob Negruzzi şi cu ceilalţi, societatea Junimea n-ar fi apărut,
în lipsa unei personalităţi coagulante, Convorbirile literare n-ar fi existat. Eminescu ar fi publicat în cine ştie ce
reviste neînsemnate, dacă ar fi citit în public (dar unde?) lucruri mai dificile, nimeni cu autoritate nu l-ar fi
susţinut şi înţeles, nimeni nu l-ar fi stimulat şi ajutat să meargă la studii în străinătate, nu ca să-şi dea doctoratul, ci
ca să înţeleagă marea filozofie şi istoria poeziei. Neinteresat să publice, cum era, şi-ar fi lăsat manuscrisele
vraişte. Necunoscându-i-se, nerecunoscându-i-se şi neimpunându-i-se importanţa, el ar fi scris doar pentru sine, n-
ar fi fost nimeni care să-l facă să debuteze cu forţa, cu un volum bine gândit. Bolnav, ar fi murit fără carte antumă.
Tinerii n-ar fi avut o revistă de prestigiu în care să-l citească pe Eminescu şi deci faima lui nu s-ar fi coagulat.
Manuscrisele risipindu-i-se, criticii literari ulteriori l-ar fi reconstituit cu greu din câteva reviste. Neexistând
Junimea şi Eminescu, n-ar mai fi debutat nici Creangă, care ar fi rămas un geniu oral (cum a fost, mult mai târziu
şi în altă direcţie, Ţuţea, care n-a avut norocul unui Maiorescu). Caragiale ar fi scris piese de teatru, dar cum nici
un om cu influenţă nu l-ar fi apărat la greu, e posibil ca atunci când piesele i-au fost fluierate şi prost înţelese,
traiectoria lui să fi fost frântă sau deviată. Academia Română ar fi fost lipsită de o enormă parte de manuscrise de
valoare, uitate pe cine ştie unde, arse, rupte, pierdute, pentru că nimeni n-ar fi avut grijă să le strângă. Fireşte că
nici direcţia nouă, nici spiritul critic nu s-ar fi impus cu-una-cu-două în literatura română. Şi nici reforma
ortografică şi celelalte reguli de unificare a limbii, ieşite din nevoia junimiştilor de a comunica în scris unii cu
alţii. Ca literatura română să se sincronizeze şi să se occidentalizeze, ea ar fi trebuit să-l aştepte pe Lovinescu. Dar
cum ar fi arătat Lovinescu în absenţa terenului pregătit de Maiorescu? Cum am fi arătat noi, cei de la România
literară, în absenţa lui Maiorescu? (Oricum, domnul Manolescu ar fi avut o carte esenţială în minus!)»
( Ioana Pârvulescu, Mai avem azi un Maiorescu?,
în România literară, anul XLI, nr. 19, 15 mai 2009, pag. 5)204

Nu, nu mai avem azi, vai nouă!, un Maiorescu, dar încă şi mai vai ar fi fost de noi dacă n-am fi avut
parte de un Maiorescu în trecut, în “istoria alternativă a literaturii române”, iar în viitor vai şi-amar va fi
şi de urmaşii noştri, în “istoria virtuală a literaturii române”, că noi nu mai avem azi, în prezentul real al
literaturii române, un providenţial Maiorescu, aşa cum înaintaşii noştri au avut, la vremea lor, în “istoria
ortocronă a literaturii române”…

“Bere Ciuc, încă una şi mă duc!” Încă o singură întrebare contrafactuală, pe care n-am mai auzit-o
până acum pusă de alţii, aşa cum e cazul cu cele de mai înainte. Ce-ar fi fost dacă, în dimineaţa zilei a
17-a a lunii djemazi-ul-evvel a anului 1227 (recte 29 mai 1812), în vilayetul/raiaua Kara-Eflak-ului, la
Bükreş, ar fi fost înjunghiat sau otrăvit (ba nu: sugrumat cu şnur de mătase, că ăsta era stilul!) dumnealui
Mehmed Galib-Efendi, cu voia preaînaltului Allah wazir-muhtar al Sublimei Porţi de la Stambul, Allah
să-i ţie mărirea!, înainte de-a apuca să iscălească ahidnamé-ul prin care rupea jumătate din Kara-
Bogdan, între Nistru şi Prut, şi-o făcea peşcheş ţarului Alexandru I, magnificul şi puternicul împărat şi
padişah al tuturor ruşilor?195 Ar mai fi stat de vorbă o Moldovă Mare şi semeaţă cu o mai prizărită (dar
nu mai puţin semeaţă) Valahie? Ar mai fi apărut bonjuriştii, ori scena ar fi rămas în exclusivitate la
discreţia tombaterelor şi-a vogorizilor? Ar mai fi existat Unirea Principatelor, sub Cuza, în 1859?
Independenţa, sub Carol I, în 1877? România Mare, sub Ferdinand, în 1918? Ar mai fi ajuns un Vasile
Pârvan, în 1919,196 să rostească acea vorbă, cumplită ca un blestem şi cadenţată ca un vers: “Mărire ţie,
Ură, a dúşmanilor noştri!” ?
 ₪₪₪₪₪

5. PARADOXUL TIMPULUI INVULNERABIL

După ce am văzut, poate prea trenant şi prea digresiv, cum este vulnerabil timpul în science-fiction,
putem acum gusta paradoxalitatea lui şi atunci când devine invulnerabil: de data asta vrând-nevrând mai
frugal, mai succint, întrucât însuşi repertoriul de titluri subsumabile este ceva mai redus numeric decât în
cazul cronoplastiei şi ucroniei; aşa puţine cum sunt (oricum, mai mult de... şapte!), “vacile slabe” pot fi
însă, şi ele, destul de “comestibile”, ba chiar delectabile, palatabile. Dar să vedem.
Intuiţia este prima care ne asigură, din capul locului, portant şi reconfortant, de ceea ce principiul
antropic al timpului vine, eventual, doar să confirme ulterior şi suplimentar: că există, că trebuie să
existe o “siguranţă” a timpului, o supra-stabilitate a timpului, o forţă de auto-reglare care duce, pe durate
lungi, la amortizarea şocurilor şi “agresiunilor” ce pot leza, punctual, “ţesătura” sau “textura” timpului,
reducând progresiv şi resorbind total, în cele din urmă, efectele cronoplastice, readucând orice meandră
alocronă în albia ortocronă, readucând orice anomalie sau dereglare în matca dată şi imuabilă a timpului,
egală cu sine şi de nneclintit pentru totdeauna. Garanţie supremă şi aliat statornic rămâne propria noastră
identitate, subliminal obstinată în sine şi nestrămutat încredinţată că are temei să existe din moment ce
există (“frunzare se boltesc adânc peste-o întreagă poveste, nimic nu vrea să fie altfel decât este” – de la
Blaga cetire),205 aproape nemaiavând nevoie să vină ca s-o flateze, raţional şi silogistic, şi raţionamentul
antropic de-acum cunoscut, care ne “gâghilă plăcut” la orgoliul identitar şi ontologic susurându-ne la
ureche să stăm liniştiţi şi bine aşezaţi întru sacrosancta noastră identitate, din moment ce “aşa am
apucat”, pentru că timpul (trecutul şi prezentul) este aşa cum este, şi nu altfel; din moment ce noi înşine,
cei care am rezultat din acel timp, eliminând ireversibil din existenţă pe virtualii noştri “fraţi” sau
“semeni” nenăscuţi, niciodată născuţi, suntem aşa cum suntem, şi nu altfel. Ce, parcă ei nu ne-ar fi făcut
la fel nouă, dacă alegerea (hazardul) ar fi căzut pe ei? Dar uite că a căzut pe noi! E bine?! E un cântec de
sirenă la care nici un muritor nu rezistă : “La trecutu-ţi mare, mare viitor!” 206 (Şi-apoi să nu joci la
Bingo?!...)
Aşadar – jubilaţia, dar şi egoismul, dar şi “nesimţirea” vitală, dar şi confortul senzaţiei de
predestinare, numită în fel şi chip (“starea fundamentală a timpului”, “rezilienţa timpului”,
“ergodicitatea istoriei”, “legea conservării realităţii”, “legea informaţiei neregresive” ş.a.m.d.): acesta e
combustibilul, garantat super-octanic şi etern regenerabil; mai rămâne să vedem şi “combustia”, să
vedem cum merge motorul, în science-fiction, cum e construit şi făcut să funcţioneze.
 Eschivarea de la paradox

Nu trebuie, mai întâi, confundat paradoxul timpului invulnerabil cu evitarea in extremis a

paradoxului timpului vulnerabil, a cronoplastiei şi ucroniei, deşi aparenţele pot înşela: aceleaşi
consecinţe, acelaşi rezultat final, aceeaşi ingeniozitate în consecuţia cauzală sau în eschiva de la ea,
aceeaşi “abilă întorsătură literară ce reuşeşte să creeze aparenţa de a fi rezolvat paradoxul prin
dizolvarea sau eludarea aparent inevitabilei contradicţii” (Malcolm J. Edwards & Brian Stableford,
“TIME PARADOXES”.207
“Abilă întorsătură literară” care nu o dată se prezintă în text, în finalul textului, ca surprinzător
trouvaille, ca epatantă “poantă” menită a modifica retroactiv sensul întregului text, încununându-l
totodată cu aparenţa unei mici revelaţii ad hoc (am văzut câteva cazuri de acest fel în volumul anterior,
O cheie pentru science-fiction); de data aceasta, poanta finală poate servi la fel de bine şi pentru “a crea
aparenţa de a fi dizolvat paradoxul”, cum se întâmplă, de exemplu, în povestirea lui Robert Sheckley
(1928-2005) Dorinţele Regelui (“The King’s Wishes”, 1953),208 unde proprietarii (soţ şi soţie) unui
magazin de aparate electro-casnice au parte de surpriza de-a fi vizitaţi pe furiş de un exotic “călător
temporal”, un demon ferra (“suntem veri primari cu djinnii şi înrudiţi prin căsătorie cu devaşii”, se
prezintă el, prins asupra faptului, în puterea nopţii), ferra venit din anul 2000 înainte de Christos pentru
a-l aproviziona pe regele acelui îndepărtat şi rudimentar trecut, Alerian, cu tot confortul tehnologic care
lipseşte fastuosului dar incomodului său palat: un generator electric, un frigider, un aparat de aer
condiţionat iau acest drum fără a fi plătite; apoi, la protestele celor doi care se văd ameninţaţi cu
falimentul, duhul ferra le aduce din partea regelui Alerian un “săculeţ care conţinea vreo două duzini de
rubine mari, smaralde şi diamante”, în schimbul cărora regele comandase o maşină electrică de spălat,
un radiator cu raze infraroşii, o cadă de baie, un aspirator de praf, un fonograf etc. (cuptorul cu
microunde, telefonul mobil, computerul PC ş.a. se vede că nu existau încă la data scrierii povestirii...).
Pe deplin satisfăcuţi astfel sub aspect comercial, cei doi cetăţeni ai secolului XX încep să se simtă
responsabili şi sub aspect moral, “civic”, răspunzători, adică, pentru conservarea stabilităţii
fundamentale a timpului, se trezesc deodată în ei scrupule şi responsabilităţi aşa-zicând “epocale”:

« - Ia stai! exclamă Bob. Nu putem face aşa ceva. Cum să existe frigidere sau aparate pentru aer
condiţionat în anul 2000 înainte de Christos?
- Ce vrei să spui?
- Ar schimba întregul curs al istoriei! Orice tip isteţ care le vede poate afla cum funcţionează. În acel
moment se schimbă întreg mersul istoriei!
- Şi ce dacă? întrebă Janice, practică.
- Cum ce dacă? Cercetarea va aborda alte domenii. Prezentul se va schimba. [...]
- Termină odată! îşi pierdu cumpătul Bob. Aş vrea să-mi pot da seama. Din orice ţară ar fi acest ferra,
efectul asupra viitorului e sigur. Nu putem crea un paradox.
- De ce nu? întrebă Janice, dar în aceeaşi clipă ferra apăru din nou.
- Regele a fost de acord, zise el. Asta ajunge pentru tot ce-am luat?
Le întinse un săculeţ. Răsturnându-l, Bob văzu că acesta conţinea vreo două duzini de rubine mari,
smaralde şi diamante.
- Nu le putem lua, spuse Bob. Nu putem face afaceri cu tine.
- Nu fi superstiţios! strigă Janice, văzând căsătoria lor cum se evaporă din nou.
- Şi de ce nu? întrebă ferra.
- Nu putem introduce obiecte moderne în trecut, explică Bob. Asta ar schimba faţa prezentului. Lumea
noastră ar putea să dispară în acest fel.
- Nu-ţi face probleme, îl asigură ferra. Garantez că nu se va întâmpla nimic.
- Cum adică? Dacă introduci o maşină de spălat în Roma antică...
 - Din nefericire împărăţia regelui Alerian n-are viitor.
- Poţi să ne explici?
- Sigur că da. Ferra se aşeză mai comod pe aer. Peste trei ani, regele Alerian şi ţara sa vor fi distruşi
complet şi irevocabil de forţele naturii. Nu va scăpa nimeni. Nu va rămâne nici măcar o corabie întreagă.»

Tot demonul ferra este cel care-i scoate din încurcătură, din dilema lor “morală”, servindu-le (lor,
personajelor, dar şi nouă, cititorilor) salvatoarea poantă finală:

Ferra «îşi trecu mâna satisfăcut prin coama-i blondă.

- Ne mai vedem, îi asigură şi începu să dispară.
- O clipă, zise Bob. N-ai vrea să-mi spui din ce ţară eşti, din ce ţară e regele Alerian?
- Cum să nu, rosti ferra, din care mai era vizibil doar capul. Credeam că ştii. Ferra sunt demonii din
Atlantida. Şi se făcu nevăzut.»

Simplu şi operativ, paradoxul a fost eschivat, aparent “rezolvat”. «Povestirea pe tema prevenirii
paradoxului (“the prevention-of-paradox story”) este şi aceasta un aspect al povestirii pe tema
paradoxurilor timpului (“the paradox story”), prin faptul că recunoaşte posibilitatea paradoxului, dar
preferă să-l dizolve, în loc de a-l exploata.» (Malcolm J. Edwards, “TIME PARADOXES”).209
Aceeaşi inventivitate, aceeaşi dezinvoltură şi aceeaşi ingeniozitate pot fi însă puse la lucru şi pentru
a deriva din paradoxul “vechi”, cunoscut, un paradox nou, inedit, un contra-paradox: paradoxul timpului
invulnerabil este, în ultimă analiză, un astfel de contra-paradox derivat, prin recul şi ricoşeu, din
paradoxul “de bază” al timpului vulnerabil.
Operând o întoarcere de 180 de grade de la cronoplastie şi ucronie, de la ipoteza unor cursuri
temporale paralele şi alternative, aşadar de la paradoxul timpului modelabil şi deci vulnerabil, pentru a
reveni anteic pe terenul ferm al principiului antropic, garantat şi râvnit de intuiţie, de experienţa şi de
simţul realului, – scriitorul de science-fiction are însă ambiţia intelectuală şi fictorială de a nu capitula
necondiţionat, de a nu dezarma imaginativ predându-se “normei” şi invocând tale quale “simţul comun”
şi experienţa comună a realului: orgoliul său de creator, de ştiinţifictor apt a inventa oricând din nimic
alte şi alte “ficţiuni” (“Află că noi ştim / oricând să scornim / altă născocire, / prilej de uimire, / de thrill
şi crucire, / mult mai fabuloasă / şi mai ingenioasă” – ar zice poate Meşterul Manole dac-ar scrie
science-fiction), îl împinge, dimpotrivă, să iasă din clinci lovind şi mai energic, şi mai agresiv, să iasă,
aşadar, din aporie şi din paradox printr-un alt paradox, diametral opus : paradoxul timpului invulnerabil,
ce apare prin contrarierea premisei logice a paradoxului timpului vulnerabil : oricât de “agresat” ar fi în
trecut, oricât l-am leza şi vandaliza cronoplastic, timpul se regenerează inepuizabil de la sine, rămâne
identic cu sine însuşi şi în acord cu identitatea noastră irevocabilă şi autosuficientă ce se simte atât de
bine cu sine şi cu trecutul din care-a rezultat şi care-o garantează în prezent şi pentru viitor; oricât am
schimba trecutul, prezentul rămâne neschimbat; oricât am acţiona asupra cauzei, efectul rămâne neatins.
Ca mobil şi “motivare” suplimentară din partea autorilor, mai poate fi aşadar suspectată (uneori
chiar depistată în text, prin accentele parodice şi adresa polemică declarată) şi o explicabilă ambiţie, un
orgoliu profesional, “de breaslă”, un spirit de competiţie aproape “sportiv” (am văzut mai înainte37
apelativul “Momâi ce sunteţi!” cu care Robert A. Heinlein se adresează confraţilor care abordaseră
anterior “proba” la care acum concura el). La origine, poate, o simplă şi legitimă dinamică psihologică,
ambiţia de a demonstra, logic şi mai ales narativ, ficţional, indestructibilitatea timpului a apărut, mai
mult ca sigur, şi ca o reacţie la excesul de “cronoplastie”, de “ucronie” şi de “istorie alternativă” la care
o abordare facilă şi comercială a putut uşor conduce, aşadar ca o soluţie ea însăşi “alternativă” la o cale
devenită în scurt timp “prea bătută”. Şi, pentru a înţelege această legitimă reacţie la ele, poate că nici n-a
fost de prisos că am insistat atâta asupra acestor “cărări bătute”, în precedentul capitol. De aceea şi
spuneam că paradoxul timpului invulnerabil este, de fapt, un contra-paradox, un paradox “secundar”
apărut ca o reacţie şi prin recul la paradoxul “primar” al timpului vulnerabil.

Efectul multicauzat

Cum se întâmplă însă, practic, acest lucru? Extrem de simplu şi de “logic” în acelaşi timp. Ingenios,
într-un cuvânt. Mai întâi, prin prezumţia efectului multicauzat: este în perfect acord cu logica şi în
deplină concordanţă cu experienţa (realului) constatarea elementară că acelaşi efect poate decurge din
cauze diferite:

«Să zicem că m-aş întoarce în timp şi l-aş împiedica pe Booth să-l asasineze pe Lincoln» – argumentează
un personaj al lui Poul Anderson, în Patrula Timpului (“Time Patrol”, 1995. «Dar, dacă nu iau nişte precauţii
extreme, se va întâmpla, fără îndoială, ca altcineva să tragă focul, iar vina să fie atribuită oricum lui Booth.» 210

«Un ceh din anul 1950 ar vrea ca americanii să fi intrat, în locul ruşilor, la Praga, în anul 1945» – rezumă
Florin Manolescu povestirea lui Josef Nesvadba (1926-2005) Trustul pentru Distrugerea Istoriei (1960, trad. rom.
1969).211 «Atunci, un commando german fusese însărcinat cu dinamitarea podului peste care urmau să treacă
ruşii, dar un grup de partizani se transportase, cu ajutorul unei camionete, în punctul strategic vizat de nemţi,
zădărnicindu-le acţiunea. Deplasându-se în trecut cu ajutorul unei maşini temporale, eroul povestirii taie pneurile
camionetei utilizate în 1945, dar are surpriza să constate că se găseşte altcineva care să le ofere partizanilor o altă
camionetă, aşa încât istoria rămâne neschimbată.»

“Nimic nu vrea să fie altfel decât este”, decât “a fost”: inerţie ontologică şi ortocronică a timpului,
sau rezistenţă la schimbare, sau obstinare în propria identitate şi formă a trecutului odată “răcit” şi
solidificat: toate se confirmă, iarăşi şi iarăşi, la fiecare escală pe care improvizatul călător temporal
praghez, Korejš, o face coborând tot mai adânc în trecut: în imperiul austro-ungar pe cale de destrămare
(1917), în feudalism / Evul Mediu, în preistorie. “Orice tentativă de a modifica istoria printr-o
intervenţie în trecut eşuează, datorită capilarităţii legăturilor de determinare cauzală, prea numeroase şi
subtile pentru a fi controlate de un singur individ. Omenirea are o singură istorie, determinată de un şir
de necesităţi cauzale imposibil de corectat în ansamblu” – constată conclusiv Florin Manolescu.212
Concluzia exegetului român este, indubitabil, judicios stabilită şi exact formulată. Să mai amânăm
însă puţin, în ce ne priveşte, concluzia, şi să mai rămânem un moment la premise, la acea constatare
empirică, la îndemâna oricui, că unul şi acelaşi efect poate rezulta din cauze multiple, diferite : dar –
întrucât, precum se ştie, de la constatare la normare, de la descripţie (“cum este” realitatea) la prescripţie
(“cum trebuie să fie”) nu e decât un singur pas, pe care mintea omenească (tot “antropic” constituită,
“aşa cum este şi nu altfel”) îl şi face, incorigibil, de obicei pe nesimţite, fără să-şi dea seama, dar cu atât
mai “apăsat” – : din moment ce unul şi acelaşi efect (prezentul dat, “aşa cum îl ştim”) poate avea (în
trecut) cauze diferite, el şi trebuie să le aibă, în mod quasi-necesar. “Singurul posibil e realul”, am
înţeles, să trăiţi!, dar mental şi reciproca e la fel de “adevărată”, de convingătoare şi subjugătoare: orice
posibil e, într-un fel, real, orice posibil va fi, mai devreme sau mai târziu, şi real: sfânta revanşă
irepresibilă a învinsului asupra învingătorului, revanşă a virtualului, a imaginarului asupra realului,
inalienabil habeas corpus al literaturii, al ficţiunii. Inclusiv al ştiinţificţiunii (cu voia dumneavoastră,
ultima pe listă...).
«Ajunge să spunem că nu există un trecut unic!» – proclamă, dând expresie, din postură naratorială,
reacţiei sau dispoziţiei polemice semnalate mai sus, un autor mai puţin cunoscut dar nu mai puţin
interesant, J.J. Coupling (pseud. lui John R. Pierce, american, 1910-2002), în povestirea Trecuturile d-
lui Kincaid (“Mr.Kincaid’s Pasts”, 1953)213 :
 «Principiul incertitudinii al lui Heisenberg, la care filosofii recurg pentru a ne asigura că lumea nu e o
maşină predestinată, în care să nu mai fi rămas loc pentru liberul arbitru al omului şi care să ducă musai la un
viitor unic, contrazice la fel de decisiv şi ideea unui trecut unic. Nici un aparat nu poate face în prezent vreo
măsurătoare asupra celor mai infime particule ale materiei, prin care să ne spună de mai înainte unde vor fi aceste
particule în momentul următor, şi nici o măsurătoare nu ne poate spune de unde au venit ele, unde erau în
momentul anterior. Tot aşa, putem avea o imagine aproximativă a trecutului, pe care o conturează în linii mari
fotografiile, tablourile, manuscrisele, monumentele şi relicvele de civilizaţie care ni s-au mai păstrat, dar ştiinţa
rămâne neputincioasă dacă e vorba să completeze cu precizie tabloul, până la ultimul amănunt. Astfel încât există
o infinitate de trecuturi care sunt, toate, pe deplin concordante cu toate dovezile, probele şi mărturiile de care
dispunem în prezent, şi oricare dintre aceste trecuturi este trecutul cel adevărat, nu mai puţin decât oricare
altul.»213

Ceea ce înseamnă, logic, că oricât am schimba trecutul, oricât am “comuta” cronoplastic şi ucronic
de pe un trecut (posibil) pe un altul (la fel de posibil), prezentul, oricum, va rămâne acelaşi, neschimbat:
timpul, deci, este de neschimbat, timpul este invulnerabil. Quod erat demonstrandum!
Şi, mai adaugă pro domo şi “tezist” în textul epic povestitorul (autorul în ipostază de personaj-
narator), după ce din principiul micro-fizic al incertitudinii a derivat logic, cum am văzut, un principiu al
incertitudinii sau al indeterminării istorice – “dacă toate versiunile trecutului care nu contrazic prezentul
sunt la fel de adevărate una ca alta, atunci cu siguranţă istoria nu va ajunge niciodată să fie ştiinţa exactă
la care aspiră d-l Kincaid (personajul titular – n.n.). Ba chiar s-ar putea ca întrebări precum aceea dacă
Moise este o figură istorică sau un erou mitologic şi folcloric să ajungă cu totul lipsite de sens, să-şi
piardă orice înţeles”.213 Pentru povestirea propriu-zisă pe care-o dişterne în continuare, autorul nu se
opreşte însă la figura biblică a sacrosanctului profet, ci la un alt personaj biblic, mai profan poate, dar nu
mai puţin atractiv pentru predispoziţia imaginativă a scriitorilor, mai mari sau mai mici: Iosif, fiul lui
Iacov, cel vândut de fraţii lui ca sclav la curtea Faraonului din Egipet şi pe care-l regăsim nu numai în
renumita tetralogie (devenită trilogie în ediţia românească) a lui Thomas Mann,115 dar şi în science-
fiction, în cea dintâi “if story”, în prima naraţiune ucronică scrisă în limba engleză: Nu te-atinge (“Hands
Off”, 1881) de Edward Everett Hale, despre care am vorbit deja. Inversând sensul demonstraţiei de-
acolo (v. supra, nota114), J.J. Coupling se opreşte, după şapte decenii (1953), la un singur episod, cel mai
“atingător”, al istoriei lui Iosif în Egipt, acela în care “femeia” lui Putifar (comandantul gărzii la curtea
faraonului şi stăpânul căruia Iosif îi fusese vândut ca sclav) pune la cale o nostimă “hărţuire sexuală”
inversă, faimoasă peste secole şi milenii, simulând a fi fost victima unei agresiuni ratate din partea
victimei de fapt inocente (v. Facerea, cap.39). Pasionaţi de călătoriile în timp, doi americani de prin anii
‘50 ai trecutului secol, D-l Nordstrom şi D-l Kincaid, se pasionează ad hoc şi de egiptologie în
momentul în care intră în posesia unui papirus datând chiar din epoca respectivului faraon şi ale cărui
hieroglife consemnează pentru eternitate nici mai mult nici mai puţin decât tocmai istoria lui Iosif ca
sclav al lui Putifar: reper esenţial pentru metoda lor de-a călători în timp, fără “maşină a timpului”, ci
doar prin concentrare psihică şi recurs la “invocarea magică a numelor în societăţile primitive”, vag
asezonată şi cu ceva fizică quantică şi matematici superioare; dar nu acest pretext sau “procedeu de
facilitare”, la fel de bun ca oricare altul, contează în cazul de faţă, din moment ce miza e în altă parte;
destul că, ghidat de respectivul papirus, Nordstrom îşi asumă rolul de scafandru temporal “la punct fix”,
în timp ce Kincaid, rămas “la suprafaţă”, în prezent adică, asigură comunicaţia şi revenirea “din
adâncurile timpului” (unde, la ultima încercare, Nordstrom rămâne scufundat definitiv, Kincaid
nereuşind să se concentreze psihic la intensitatea cerută).
Cum spuneam, însă, miza povestirii e în altă parte: asistând de două ori, în două “scufundări”
succesive, la aceeaşi scenă sau înscenare pusă la cale de “femeia lui Putifar”, d-l Nordstrom are surpriza
de-a constata că “piesa e jucată” de fiecare dată de alţi actori, ba chiar şi vorbită într-o altă limbă, tot
“egipteană”, dar cu diferenţieri fonetice şi ortoepice dialectale care-o fac aproape de neînţeles pentru
taciturnul american care-şi dăduse, totuşi, silinţa s-o înveţe cu ocazia primei “misiuni”, ce durase câteva
luni de zile. Dar cea mai frapantă rămâne “distribuţia” schimbată : la prima vizionare,

«În timp ce el [d-l Nordstrom – n.n.] şi d-l Kincaid se concentraseră tot mai intens asupra papirusului şi-a
numelui Iosif, interveni la un moment dat un declic rapid şi d-l Nordstrom se trezi deodată în toiul unui
nemaipomenit tămbălău. Se afla într-un iatac oriental, vast şi somptuos mobilat. Două namile de negri, spâni şi
graşi, ţineau strâns de ambele braţe pe-un tânăr chipeş cu păr cârlionţat. O femeie, destul de atrăgătoare, deşi cam
durdulie, cu hainele de pe ea răvăşite, ţipa de mama focului arătând spre cel prins. Mai multe fete, foarte sumar
îmbrăcate, se agitau în jurul ei dezorientate, în afară de una care-o sprijinea pe femeie şi încerca să-i ţină la nas un
flacon.
D-l Nordstrom, care se trezise gol-puşcă într-un colţ al încăperii, se trase repede la adăpostul unei draperii
cu falduri bogate, de unde urmărea mersul evenimentelor, aşteptând să vadă ce mai urmează. Ce mai urmă pe dată
fu intrarea falnică în scenă a unui bărbat corpolent şi impozant, de vârstă mijlocie. Urmă apoi o conversaţie, din
care Nordstrom nu înţelese nimic, după care cei doi negri îl scoaseră pe sus din încăpere pe tânărul cel chipeş
care, din cât se părea, protesta cu fermitate. Bărbatul cel impozant ieşi şi el. Fetele se strânseră stol în jurul femeii,
care mai întâi se prăbuşi moale pe o sofa, dar imediat sări vioi în picioare, răstindu-se la ele cu mânie, pentru a le
alunga de acolo, după cum se părea. Apoi se lăsă iar să cadă pe sofa, numai lacrimi şi suspine, zgâlţâită de
spasme.»

Iată şi distribuţia de rezervă, la a doua vizionare :

«Când d-l Nordstrom s-a mai aventurat o dată în vremea lui Iosif, a ieşit la iveală un fenomen pe care, din
punct de vedere ştiinţific, eu îl socotesc poate cel mai fascinant din tot ce mi-a relatat d-l Kincaid.
Atât d-l Kincaid cât şi d-l Nordstrom au căzut de acord că ar fi cel mai bine ca acesta să se întoarcă în aceeaşi
perioadă unde, sau mai bine zis când, d-l Nordstrom ar fi putut să pună la cale cu mai mult succes relaţiile pe care
le iniţiase cu Putifar. Zis şi făcut: d-l Nordstrom se pomeni iar gol-puşcă în toiul aceleiaşi scene la care asistase
mai înainte. Dar scena era diferită! Nu era la fel! Tânărul pe care cei doi negri îl imobilizau între ei era de data
asta un ins mai pirpiriu, mai pricăjit la înfăţişare, iar unul dintre negri şchiopăta uşor de-un picior. Încăperea,
iatacul era şi el diferit, iar soţia lui Putifar era mai sveltă, nu aşa durdulie, dar nici aşa de apetisantă. Cel mai
izbitor pentru d-l Nordstrom era însă faptul că, deşi petrecuse aici data trecută câteva luni, în care făcuse
considerabile progrese în limba egipteană, acum abia dacă mai putea dibui ce se spune şi despre ce e vorba.
Vocalele erau altfel, accentele erau puse altfel. Mai ales asta, accentul, făcea vorbirea greu de urmărit.»
«Mi-au venit în ajutor» – mai adaugă erudit naratorul – «cunoştinţele de egiptologie pe care, într-o
împrejurare, mi le-a împărtăşit d-l F.O.Axerson de la muzeul nostru municipal, unul dintre clienţii mei (naratorul
e agent de asigurări – n.n.). Fireşte că limba vorbită putea fi diferită în diversele trecuturi, pentru că egiptenii nu
aveau semne grafice nici pentru vocale, nici pentru accente. Numai consoanele, prin urmare, s-au păstrat identice
de la un trecut la altul.»

În prezentul d-lui Kincaid şi-al naratorului, însă, nimic nu s-a schimbat, totul rămâne perfect identic
cu sine, aceeaşi Americă a anilor ‘50 se-ntinde peste tot în decor.
Aşadar, piesa rămâne aceeaşi, oricât am schimba distribuţia, prezentul rămâne acelaşi oricât am
schimba trecutul, timpul rămâne neclintit şi invulnerabil, din moment ce acelaşi efect poate avea mai
multe (teoretic, oricâte) cauze, din moment ce noi înşine, cei din prezent, am putut rezulta din trecuturi
diverse, fiind astfel, prin propria-ne existenţă şi identitate, o mărturie şi o garanţie pentru principiul
antropic al timpului; care, la rându-i, vine să ne confirme şi să ne consolideze în această identitate de
neschimbat, de neclintit, din care, odată clintiţi, intrăm în alertă, intrăm în derută, ne simţim
dezrădăcinaţi şi copleşiţi, covârşiţi de torentul fără zăgaz al alterităţii, numai bine preparaţi şi “frăgeziţi”
pentru “vertij mental” şi pentru “sense of wonder”. Iar timpul invulnerabil, în paradoxalitatea sa
ambiguă, tocmai asta face, din moment ce ne restituie identitatea şi siguranţa ontologică de sine nu
“natural”, prin simplă întoarcere la intuiţia “naivă” şi compactă de la început, ci numai după ce le-a
“subţiat” artificial şi echivoc, trecându-le prin paradox, spărgându-le în ţăndări şi apoi lipindu-le la loc;
dar urmele fisurii rămân, oricât de bine lipite la loc, chiar dacă nu se mai văd, ci numai “se ştiu”. După
ce n-au putut rezista ispitei de-a ridica ancora antropică pentru a pluti uşor şi uşuratic în derivă
ontologică de identitate, ştiinţifictorii se sperie şi se grăbesc s-o arunce la loc : dar nu mai e ca şi cum n-
ar fi ridicat-o deloc. Din fericire pentru science-fiction, ca literatură a sublimului, în ipostază specifică
de “sense of wonder”.
Aceeaşi ambiguitate a paradoxului subminează insidios (dar voit, deliberat, calculat) şi “starea
fundamentală a timpului”, la Isaac Asimov, şi “rezilienţa timpului”, la Poul Anderson, şi “legea
conservării realităţii”, la Fritz Leiber, şi “ergodicitatea istoriei”, la Stanislaw Lem, şi “legea informaţiei
neregresive”, la Gérard Klein, şi alte ipostaze particulare sub care apare, în science-fiction, paradoxul
timpului invulnerabil.

Timpul multidimensional

Şi asta nu e tot : abia acum ajungem la ampla enclavă imaginativă şi narativă pe care-o deschide
ipoteza timpului multidimensional. Încă o dată, “ingeniosul niciodată temperat” care este scriitorul de
science-fiction se dovedeşte inepuizabil şi gata de challenge : “află că noi ştim / oricând să scornim...”.
În ipoteza de până acum, a unor trecuturi multiple ce converg înspre unul şi acelaşi prezent, a unui unic
efect derivat din mai multe cauze, timpul, în diacronia lui, în “curgerea” lui consubstanţială, mai era încă
imaginat ca preponderent unidimensional : chiar dacă trecuturile erau “mai multe”, prezentul rămâne
unul singur, ca şi traseul diacronic sau “cursul” temporal ce duce de la trecut la prezent. Dar imaginaţia
îşi poate reprezenta, rămânând în limitele logicii, însuşi acest “curs” sau “fir” temporal ca fiind multiplu
: nu numai că există mai multe trecuturi, autonome şi incomunicante între ele, dar există şi la fel de
multe prezenturi, la fel de autonome şi incomunicante, întrucât s-a ajuns la ele pe tot atâtea drumuri, pe
tot atâtea trasee sau cursuri temporale, paralele şi non-tangente. În fond, încă “macazul” temporal pe
care-l acţionează automat orice agresiune asupra timpului, orice tentativă de cronoplastie, comutând ipso
facto cursul evenimentelor pe un alt “fir” temporal, pe o altă “linie” de circulaţie temporală de la cauză
la efect, conţinea in nuce prezumţia unui timp multidimensional : nu ne rămâne, acum, decât să
suprimăm, în prezent, confluenţa acestor cursuri temporale, punctul de convergenţă şi de joncţiune a
acestor trasee, linii sau fire, pentru a obţine “în variantă tare” ipoteza timpului multidimensional şi,
implicit, paradoxul timpului invulnerabil.
Iar acest timp multidimensional, în care coexistă în număr indefinit (teoretic infinit) variante diferite
ale cursului evenimentelor ce “umplu” timpul şi-i dau substanţă palpabilă, intuitiv perceptibilă prin
simţuri, acest “mănunchi” de fire temporale paralele, independente şi reciproc intangibile, poate fi
imaginat numai atentând ficţional la un alt atribut aprioric al timpului – unidimensionalitatea. Şi nu mai
e nevoie să repet (v. cap. “Timpul” din vol. anterior, O cheie pentru science-fiction) ce nesecat potenţial
de covârşire şi aneantizare a umanului, aşadar de sublim şi de “sense of wonder”, deţin aceste “atribute
ale timpului” atunci când sunt contrariate şi lezate, atunci când, cu forţa de convingere a iluziei
ficţionale, intuiţia este constrânsă a lua act (şi a transmite ierarhic raţiunii, spre a dispune în consecinţă)
că timpul nu este nici nesfârşit, nici izocron, nici unidirecţional, nici ireversibil, nici – iată –
unidimensional. Am văzut şi vom mai vedea.
Ipoteza efectului multicauzat, cum iarăşi am văzut, face posibil un subtil şi complex “joc” al
ambiguităţii: în privinţa paradoxalităţii ori non-paradoxalităţii timpului, în privinţa opţiunilor auctoriale
(de a dizolva paradoxul ori de a se angaja în el), precum şi – în consecinţă – în privinţa efectelor
scontate la lectură. Dar, pe lângă această simulată dizolvare a paradoxului prin reducere la premise
“normale”, pe lângă această înşelătoare cale “firească”, fals naturală şi amăgitor banală, ştiinţifictorii,
născocitorii de ştiinţificţiuni au mai imaginat şi alte ipotetice căi de redresare a dereglărilor survenite sau
provocate în textura timpului. Astfel încât la postulatul (indemonstrabil, deci paradoxal) al timpului
intangibil şi invulnerabil se poate ajunge nu numai imaginând cauze diverse care converg într-un unic
efect, ca mai sus; la fel de simplu şi de logic, de ingenios deci, se poate face scamatoria şi într-un alt fel,
deşi tot printr-o consecvenţă logică inerţială în măsură a duce până la ultimele consecinţe înseşi
premisele din care porneşte paradoxul primar (timpul vulnerabil, cronoplastia, ucronia etc.), în măsură a
împinge aceste prime consecinţe până la contrariul lor, până la punctul de-a le răsturna în alte
consecinţe, ultime şi inverse, în paradoxul secundar şi invers al timpului invulnerabil.
Într-adevăr, dacă, aşa cum am văzut, există o infinitate de “trecuturi”, de versiuni temporale, de
“linii” sau “fire” temporale diferite etc. – nimic mai simplu şi mai conscvent logic decât a le prezuma şi
non-tangente, non-comunicante, ermetic izolate între ele şi, deci, producând efecte (în prezent şi în
viitor) strict circumscrise fiecare la respectiva “linie temporală”: convergenţa, confluenţa sau joncţiunea
într-un prezent unic, prezumţia efectului multicauzat este astfel şi ea, implicit, suprimată, înlocuită cu
prezumţia efectului unicauzat. Mintea umană – aşa cum este ea, inextricabil constituită schizoid şi
oximoronic, paradoxal şi aporetic, din obscure dar pesemne necesare raţiuni de supravieţuire prin
adaptare la un mediu, la un “real” în imprevizibilă şi impredictibilă schimbare aleatorie, în afara oricărui
control omenesc – se mai vede astfel, încă o dată, şi în acest fel, “răsucită” şi “înnodată în sine”: aceeaşi
logică, şi cu aceeaşi consecvenţă intrinsecă, ne asigură concomitent şi de un anumit lucru, şi de
contrariul lui : din cauze multiple decurge, logic, un efect unic, dar din aceleaşi cauze multiple, la fel de
logic, decurg efecte multiple: paradox în paradox, precum “teatrul în teatru”!
Odată pornit caruselul sau morişca acestei logici “contra naturii”, din ea decurg apoi cu necesitate
tot felul de implicaţii logic plauzibile, tot felul de “trăznăi” logice şi epice primite cu braţele deschise şi
chiar căutate cu lumânarea de intemperantul ştiinţifictor, pentru care nu mai există “nimic sfânt”, nici o
limită în afara aceleia a propriei capacităţi imaginative. Prins în acest vârtej al “desfrânării” imaginaţiei,
prins în instopabila inerţie de mişcare a invenţiei “din nimic”, a auto-generării ştiinţificţiunii sale,
scornitorul sau plăsmuitorul de ficţiuni (dar mendax, nu fallax!) se lasă cu voluptate antrenat “la rele” şi
de “anturaj”, de competiţia şi goana după performanţă nec plus ultra şi cu orice preţ, per omne fas ac
nefas, în materie de ingeniozitate şi inventivitate, se ia la întrecere cu alţii ca el şi, fatalmente, “se
întrece” (în sensul folcloric şi arhaic al expresiei: îşi pierde măsura, “cuviinţa”, acea bienséance
recomandată de normele clasicismului, devine extravagant şi excentric). O astfel de consecinţă, logic nu
doar plauzibilă, dar şi inevitabilă, este dematerializarea corpurilor ce parcurg acele trasee temporale non-
tangente şi non-comunicante, transformarea aferentelor personaje umane într-un soi de fantome sau
proiecţii holografice imateriale care se întrepătrund, trec una prin alta când se ating, dar de multe ori nici
măcar nu se percep vizual una pe alta: în acest fel, orice violenţă fizică, orice “vulnerare” a corpului
omenesc şi, deci, a timpului populat, “umplut” de respectivele trupuri omeneşti, devine imposibilă. Ipso
facto devine imposibilă însăşi cronoplastia, însuşi asasinatul cronoplastic, însuşi – printre altele –
paradoxul bunicului ucis de nepot.
“Nu-mi puteam aminti ca vreun alt autor să fi abordat vreodată această minusculă faţetă, aşa că mi-
am făcut eu de lucru cu ea, doar aşa, într-o doară, ca să mă amuz” (“just for fun”) – simulează modestia
şi nepăsarea Alfred Bester (1913-1987), autocomentându-şi faimoasa povestire Oamenii care l-au ucis
pe Mahomed (“The Men Who Murdered Mohammed”, 1958), în prefaţa ce însoţeşte antologia de autor
The Light Fantastic (1976).214
Şi uite-aşa “se întrec”, se stârnesc şi se îndeamnă “la rele” scriitorii de science-fiction. Am mai
văzut cum – în science-fiction în general, dar mai ales în acest incitant şi chiar excitant perimetru al
“paradoxurilor timpului” – scriitorii îşi răspund unul altuia, nu o dată provocator, nu o dată polemic,
imaginând replici şi riposte la povestiri scrise anterior, “atinşi” în orgoliul lor profesional, dar parcă şi în
ambiţia lor “sportivă”, de performanţe, de recorduri şi reputaţii omologate înaintea lor (a se vedea, mai
sus,37 cazul lui Robert A. Heinlein, cu Momâi ce sunteţi!... / “All You Zombies...”, 1959). În Oamenii
care l-au ucis pe Mahomed, Alfred Bester se află, şi el, într-o dispoziţie polemică şi într-o vervă
persiflantă “care nu iartă nimic”, nici un “clişeu” ori “şablon” al sf-ului care-i cade în cale: personaje
stereotipe, “tipice” şi “topice” (“savantul distrat”, “profesorul nebun”, inventatorul excentric şi inutil,
“geniul ştiinţific” cu capu-n nori, computerul atotştiutor dar nătâng etc.), atmosfera standard din
campusurile universitare americane, tehnicismul pretenţios şi găunos (ecuaţii abracadabrante intercalate
burlesc în text, ostentaţia sau invenţia lexicală cu pretenţii “ştiinţifice” ş.a.m.d.), dar mai ales reputaţiile
stabilite, “locurile ilustre” din science-fiction, nemilos parodiate: “for fun”, în toate sensurile acestui
pluri-semantic (şi, ca atare, quasi-intraductibil) cuvânt: de la glumă gratuită şi amuzament benign, se
ajunge repede la batjocură malignă, la ridiculizare sarcastică şi parodie caustică.
În povestirea de faţă, Alfred Bester se înverşunează parodic mai ales pe paradoxurile timpului şi pe
principiile “de bază” ale călătoriei în timp, descoperite şi consacrate ficţional în science-fiction înaintea
lui. Ce autor şi ce titlu celebru din istoria genului şi-a temei să fie, de exemplu, ţintit de această
insistentă săgeată trasă cu ocazia unui intertextual “schimb de experienţă” între doi improvizaţi “călători
în timp”, între doi cronoplastori păguboşi, întorşi “cu tolba goală” în prezent de la vânătoarea
cronoplastică din trecut:

« - La prima mea călătorie în trecut, am vizitat Pleistocenul. Ardeam de nerăbdare să fotografiez

mastodontul, leneşul uriaş de pământ şi tigrul cu colţi de sabie. Şi uite-aşa, cum tocmai mă dădeam mai în spate
ca să pot prinde complet în cadru un mastodont la f/6,3 şi 1/100 dintr-o secundă, adică pe scala LVS...
- Lasă-acum scala LVS, zise Hassel.
- Aşa, şi cum zic, numai ce mă dădeam ceva mai în spate, că hop!, calc fără să vreau pe-o mămăruţă de
insectă din Pleistocen şi-o fac acolo terci.
- A-ha! zise el.
- M-am îngrozit, când mă gândeam ce s-a întâmplat. Parcă vedam în faţa ochilor cum o să mă-ntorc în
timpul meu, în lumea mea, şi-o s-o găsesc cu totul schimbată la faţă, şi numai din cauza acelei singure insecte pe
care-am omorât-o acolo. Imaginează-ţi surpriza de care-am avut parte când am ajuns înapoi în lumea mea şi –
nimic!, nimic nu se schimbase.
- O-ho! făcu Hassel.
- Asta m-a făcut curios. M-am întors din nou în Pleistocen şi-am ucis mastodontul. Şi tot nimic: nimic
schimbat în 1975. Atunci m-am întors încă o dată în Pleistocen şi-am început să măcelăresc pe capete tot felul de
dihănii şi jivine sălbatice – şi iar nimic, ca-n palmă! Am dat iama prin timp, ucigând şi făcând prăpăd pe unde
apucam, doar-doar oi izbuti cumva să alterez prezentul.
- Întocmai la fel şi eu! exclamă Hassel. Cum de nu ne-am întâlnit niciodată pe-acolo, pe unde-am umblat?
Asta-i de mirare!
- Ba nicidecum, nici o mirare.»

(Pentru amatori, pentru cine se prinde-n joc, răspunsul la acest improvizat “quiz” poate fi găsit
luând ca reper nota 9 la cap.V, “Timpul”, din vol. O cheie pentru science-fiction; sau poate fi căutat, mai
pe dibuite, în cuprinsul indicilor de nume şi de titluri de la sfârşitul volumului de faţă.)
Mai apar, “luate la ochi”, principiul “timpului circular”, al “buclei cauzale” în timp, fără de care cele
mai multe paradoxuri ale timpului nici n-ar exista, nici “paradoxul bunicului ucis de nepot”, despre care
am vorbit, nici “paradoxul dublurii”, despre care încă n-am ajuns să vorbim (deşi mult nu mai e). Dar
Alfred Bester “are ce are”, în Oamenii care l-au ucis pe Mahomed, în primul rând cu “paradoxul
bunicului”, asupra căruia îşi concentrează frontal tirul parodic, să-l desfiinţeze şi mai multe nu!
Principalul personaj al povestirii, Henry Hassel, un caricatural “savant distrat” (autorul îl numeşte
chiar “profesor nebun”, “mad professor”) se întoarce într-o zi inopinat acasă, unde îşi găseşte soţia atât
de absorbită într-un “flagrant delicios” de adulter cu un coleg de-al savantului, la fel de caricatural, încât
cei doi nici nu observă că au fost surprinşi, ceea ce-i dă timp soţului încornorat să pună la cale o
răzbunare în stil propriu, genialoid şi “ştiinţificţional”:

«Hassel avea 95 de kilograme (190 de pfunzi, livre, “pounds”, în original). Era musculos şi scutit de
inhibiţii. Ar fi fost pentru el o joacă de copii să-i facă surcele pe amândoi, pe nevastă-sa cu amantu-su cu tot,
atingându-şi astfel simplu şi direct obiectivul pe care-l dorea în acel moment – să termine cu infidela, să-i pună
capăt vieţii. Dar Henry Hassel făcea parte din speţa geniilor: mintea lui din cap îi mergea altfel, nu num’aşa.»

Pe scurt, Hassel se-ntoarce pe călcâie, dă fuga în laboratorul lui de inventator genial, îşi montează
una-două (în 7,5 minute) maşina de călătorit în timp pe care-o ţinea dezmembrată în piese prin diverse
sertare, nu-şi uită nici revolverul de calibru 45, şi se-ntoarce în timp, în ziua de 3 iunie 1902, la
Philadelphia, unde-l împuşcă scurt, fără multă vorbă, pe Mr.Jessup, bunicul pe linie paternă al soţiei
sale, pe care crede a o fi scos astfel din existenţă; dar, surpriză, la revenirea în prezent a ingeniosului soţ
răzbunător, infidela e tot acolo, la fel de absorbită în ce face; Hassel repetă figura cu bunica soţiei sale
(de data asta dinspre partea mamei) şi – tot nimic, nici un rezultat: aceeaşi desperantă scenă îl aşteaptă,
neschimbată, la întoarcerea în prezent. Scos din minţi, Hassel se dedă atunci la un adevărat masacru, la o
adevărată orgie cronoplastică, făcând o impresionantă hecatombă de “oameni-cheie” ai istoriei: George
Washington (pe care-l împuşcă nu o dată, ci de două ori, ca să fie mai sigur), Columb, Napoleon,
Mahomed; pe Marie Curie n-o împuşcă, ci îi divulgă avant la lettre secretul bombei atomice, astfel încât
praf şi pulbere se alege de întregul Paris, la 1900; numai cu Enrico Fermi, în 1940, i se înfundă, căci
italianul cheamă urgent poliţia (americană, scena e la Chicago), de cum îl vede dând târcoale pe
suspectul “spion”. Şi, de fiecare dată, acelaşi rezultat, adică nici un rezultat: soţia infidelă şi amantul ei
nici că se sinchisesc, nici măcar nu-i observă prezenţa :

«Hassel se-ntoarse acasă fără a zăbovi pe drum, trecu val-vârtej prin laborator şi birou fără a găsi acolo pe
nimeni şi, în cele din urmă, dădu năvală în living-room, unde roşcata de nevastă-sa se desfăta tot aşa în braţele
altui bărbat. (Toate astea, mă-nţelegeţi, s-au petrecut în interval de câteva clipe din momentul asamblării maşinii
timpului... aşa vine de se leagă cu natura timpului şi-a călătoriei în timp.) Hassel tuşi cu înţeles o dată sau de două
ori, ca să-şi semnaleze prezenţa, apoi, văzând că nu şi nu, se decise s-o bată uşor pe umăr pe soţia sa. Degetele-i
trecură prin ea.
- Scuză-mă, darling, zise el. N-a trecut cumva Wiley Murphy pe-aici, să mă caute?
Apoi, uitându-se mai bine, văzu că bărbatul care-i ţinea în braţe soţia era chiar Murphy.
- Murphy! exclamă Hassel. Fix omul pe care-l caut. Nici nu ştii prin ce-am trecut, cea mai extraordinară
experienţă din câte există. Şi Hassel se lansă într-o exactă şi minuţioasă descriere a nemaipomenitei peripeţii prin
care trecuse, şi din gură ce-mi zicea? “Murphy, să ştii că u − v = (u1/2 − v1/4) (ua + ux vy + vb) admiţând că George
Washington F(x) y2 Ǿ dx , iar Enrico Fermi F(u1/2) dxdt din Marie Curie supra doi, dar ce facem atunci cu
Cristofor Columb înmulţit cu rădăcina patrată din minus unu?”
Murphy nici că se sinchisea, lemn-Tănase, şi nici Mrs.Hassel nu era mai brează. Eu (intervine aici naratorul
povestirii – n.n.) am notat, pentru orice eventualitate, ecuaţiile lui Hassel pe capota rabatabilă a unui taxi care
tocmai trecea prin zonă.
- Murphy, fă un efort şi ascultă ce-ţi spun, zicea Hassel. Greta, dear, eşti aşa amabilă să ne laşi singuri un
moment? Vreau să spun că... Pentru numele lui Dumnezeu, nu vreţi să terminaţi odată cu tot acest nonsens?! E
vorba de ceva serios!
Hassel puse mâna şi încercă să-i despartă pe cei doi unul de alta. Nici vorbă să-i poată atinge, aşa cum mai
înainte nu răzbise până la ei nici cu glasul. Atunci îi sări muştarul şi, stacojiu la faţă de furie, îi luă la bătaie din
toate puterile pe Mrs.Hassel şi pe Murphy. Era ca şi cum ar fi luat la bătaie un Gaz Ideal.»

Pentru a-i veni în ajutor ineficientului atentator cronoplastic, autorul imaginează, pe post de
raisonneur, încă un personaj, Israel Lennox, şi acesta călător şi atentator în timp, care-l ucisese şi el pe
Mahomed, înaintea lui Hassel, şi cu acelaşi nul rezultat, pe care însă ştie să-l explice “ştiinţific”
comilitonului său şi, cu un drum, şi cititorilor :

« - Lennox, timpul nu este un continuum. [zise Hassel]

- Cum aşa?
- E o înşiruire de particule distincte... asemenea unor perle înşirate pe-o aţă.
- Chiar aşa?
- Fiecare perlă e un ‘Acum’. Fiecare ‘Acum’ îşi are propriul său trecut şi propriul său viitor. Dar nici una nu
se leagă cu nici una, oricare-ar fi. Înţelegi? Admitem că a = a1 + a2ji + Ǿax(b1)...
- Lasă-acum matematica, Henry.
- Aşa, şi cum ziceam, e o formă de transfer quantic al energiei. Timpul este emanat în quante, adică în
particule distincte. Putem pătrunde în fiecare dintre aceste quante, luată în parte, putem opera acolo schimbări, în
cuprinsul ei, dar nici o schimbare operată în cuprinsul unui corpuscul, oricare-ar fi, nu antrenează schimbări în
cuprinsul altui corpuscul, oricare-ar fi. Corect?
- Fals, am spus eu cu întristare. (Lennox este şi naratorul povestirii, l-am întâlnit şi înainte investit cu această
funcţie, dar autorul are cochetăria de-a-l investi metaficţional şi cu propria sa dată de naştere, 1913, lăsându-l însă
să trăiască numai până în 1975, în timp ce el, onor autorul, avea să-i supravieţuiască până în 1987 – n.n.)
- Cum aşa, ‘fals’, ce vrei să spui? întrebă el [Hassel], gesticulând agitat şi spintecând-o cu mâinile pe-o
studentă care trecea pe-acolo. Să luăm, atunci, ecuaţiile trohoide şi...
- Fals, am repetat eu, calm şi apăsat. Vrei să m-asculţi un moment, Henry?
- Bine, spune mai departe, zise el.
- Ai băgat de seamă că ai devenit ca şi imaterial? Nebulos? Spectral? Că spaţiul şi timpul nu te mai ating în
nici un fel?
- Da, şi?
- Henry, am avut şi eu nenorocul să construiesc o maşină a timpului, cândva, în 1975.
- Mi-ai mai spus. Şi, spune-mi, cum ai alimentat-o, cum ai rezolvat cu consumul de energie? Eu mă descurc
cu un consum electric de circa 7,3 kilowaţi per...
- Lasă-acum consumul electric, Henry. [...] Am dat iama prin timp, ucigând şi făcând prăpăd pe unde
apucam, doar-doar oi izbuti cumva să alterez prezentul.
- Întocmai la fel şi eu, exclamă Hassel. Cum de nu ne-am întâlnit niciodată pe-acolo, pe unde-am umblat?
Asta-i de mirare!
- Ba nicidecum, nici o mirare.
- Eu l-am lichidat pe Columb.
- Eu pe Marco Polo.
- Eu pe Napoleon.
- Eu pe Einstein, că-i mai important. Părerea mea.
- Eu pe Mahomed, da’ n-am făcut mare scofală, m-aşteptam la mai mult din partea lui.
- Da, ştiu, l-am curăţat şi eu.
- Cum adică, l-ai curăţat şi tu? se îmbăţoşă Hassel indignat.
- Aşa, bine, l-am ucis la data de 16 septembrie 599, pe stil vechi.
- Ba eu l-am ucis pe Mahomed, pe data de 5 ianuarie 598.
- Tot ce se poate, te cred.
- Şi-atunci cum mai puteai să-l ucizi şi tu, după ce l-am ucis eu, odată pentru totdeauna?
- Aşa, bine, l-am ucis amândoi.
- Dar cum? aşa ceva nu se poate!
- Măi băiete, i-am spus, timpul e subiectiv, în întregime şi cu totul subiectiv. E o chestiune particulară... o
trăire personală a fiecăruia. Nici vorbă de timp obiectiv, nu există aşa ceva, tot aşa cum nu există iubire obiectivă,
sau suflet obiectiv.
- Ce, vrei să zici că nu există nici călătorie în timp? Că e imposibilă? Dar chiar noi, şi tu şi eu, am călătorit
în timp.
- Sigur că da, şi noi, şi mulţi alţii, numai câţi îi ştiu eu. Dar am călătorit fiecare în propriul său trecut,
niciodată într-al altuia, niciodată în trecutul altei persoane. Nu există un continuum universal, Henry. Există, în
schimb, miliarde de inşi, miliarde de fiinţe umane individuale, şi fiecare-şi are propriul său continuum; şi nici un
continuum nu-l poate atinge cu ceva pe un altul. Suntem cu toţii la fel cu nişte spaghetti lungi şi subţiri încolăcite
în aceeaşi oală. Nici un călător în timp nu poate nici măcar să-l întâlnească vreodată faţă-n faţă pe-un alt călător în
timp, nici în trecut, nici în viitor. Fiecare dintre noi n-are încotro decât să circule încoace şi-ncolo de-a lungul
propriei macaroane.
- Dar uite că noi doi ne-am întâlnit, chiar acum, în momentul de faţă.
- Noi nu mai suntem călători în timp, Henry. Am ajuns să fim doar un terci de spaghetti.
- Terci de spaghetti?
- Aşa cum îţi spun. Şi tu şi eu putem acum vizita orice macaroană vrem, pentru că pe-a noastră proprie am
desfiinţat-o.
- Nu-nţeleg.
- Când un om schimbă trecutul, nu se poate atinge decât de propriul lui trecut... de-al nimănui altcuiva.
Trecutul e la fel cu memoria. Dacă i-ai extirpat unui om memoria, l-ai şters din existenţă pe acel om, dar n-ai şters
pe nimeni altcineva. Tu şi cu mine ne-am extirpat fiecare trecutul. Lumile individuale ale celorlalţi continuă să
existe mai departe, dar noi am încetat să existăm.
- Cum adică ‘am încetat să existăm’, ce vrei să zici cu asta?
- Cu fiecare ucidere şi cu fiecare nimicire, ne-am nimicit şi pe noi înşine, ne-am dizolvat puţin câte puţin.
Acum suntem gata de tot, duşi şi terminaţi. Am comis un act de cronicid, de cronicidere, ne-am cronicis. Am
ajuns nişte umbre. Spectre, fantome. Să sperăm că doamna Hassel îşi va găsi fericirea cu domnul Murphy... Noi,
acum, hai mai bine să dăm o raită pe la Academia Franceză: Ampère tocmai ţine o prelegere, o dizertaţie epocală
despre Ludwig Boltzmann.»214

Iată, deci, soluţia ingenioasă cu care Alfred Bester vine în mult-uzitatul şi uzatul “paradox al
bunicului ucis de nepot”: orice nepot îşi poate ucide propriul bunic, nu însă pe-al altuia; asta doar dacă,
eventual, nu s-a săturat de-a mai exista: dacă recurge la ancestoricid, la atentat cronoplastic pentru a-şi
elimina un contemporan, dacă se-atinge de bunicii altora, iluştri ca Mahomed sau anonimi ca Mr.Jessup,
s-a zis cu el (cu atentatorul): nu elimină pe nimeni decât pe sine, practic se sinucide, se “cronicide”.
Aceasta, întrucât timpul este şi rămâne indestructibil şi invulnerabil, întrucât principiul antropic al
timpului rămâne de neclintit: cine se izbeşte cu capul de acest indislocabil zid, nu se alege decât el însuşi
cu capul spart. Încă o versiune în care este aplicată rituala şi inexorabila pedeapsă a aneantizării tuturor
celor ce atentează, fie şi numai ficţional, la ortocronie, la “starea fundamentală a timpului”, la “legea
conservării realităţii”, la principiul antropic şi la invulnerabilitatea timpului.
«În pofida registrului burlesc-funambulesc (“farcical”) în care este tratată aici (şi care, el însuşi, are
o respectabilă tradiţie în domeniu), aceasta rămâne una dintre temele cele mai serioase în dezbaterea
asupra călătoriei în timp» – constată judicios unul dintre comentatorii povestirii lui Alfred Bester,
Russell Letson.215 «Aceea că putinţa de-a călători în timp, de-a schimba trecutul sau viitorul, departe de
a-i aduce omului puteri dumnezeieşti, departe de a-l face pe om asemeni zeilor, îl poate pricopsi doar cu
înfrângere, cu însingurare, cu eşec. Încă Wells (fondatorul temei, în Maşina Timpului, 1895; cf. cap.V,
“Timpul”, nota 15, în vol. O cheie pentru science-fiction – n.n.) îl prezenta pe Exploratorul Timpului ca
fiind total neajutorat în faţa tăvălugului inexorabil al istoriei, neavând mai multă putere de-a opri
declinul catastrofal al societăţii umane decât are de-a se împotrivi la stingerea Soarelui şi la declinul
sistemului solar (şi-n cele din urmă, al întregului Univers).»
Nu-s greu de recunoscut, aici, premisele “clasice” ale generării emoţiei estetice a sublimului şi-ale
emisiei de “sense of wonder”: covârşire fizică a umanului făcută perceptibilă intuiţiei, recursul acesteia,
în disperare de cauză, la instanţa raţiunii, care nu aparţine universului fizic şi e mai presus de acesta,
rezultatul final al “sublimării” estetice, al neplăcerii trăită estetic ca plăcere, ca frison, ca “sense of
wonder”. Nici nu ştiu ce parafraze să mai găsesc, ca să nu pară o idee fixă.
Dar, fiind vorba de un “paradox al timpului”, debitul acestui “sense of wonder” este sporit,
suplimentar, şi de aluviunile venite dinspre o altă sursă: contrarierea aporetică a raţiunii, a minţii umane,
“întoarcerea pe dos” şi “înnodarea în sine” a acesteia prin consecinţe logice care decurg cu necesitate
una din alta, dar se soldează cu rezultate de neconceput raţional ca aparţinând lumii reale, universului
fizic. Cum anume ar putea exista în realitatea fizică a lumii – stăm şi ne întrebăm – corpuri materiale
interpenetrante, care să ocupe concomitent acelaşi loc în spaţiu? unde anume, în timp şi spaţiu, şi-ar
putea avea sediul acele “perle înşirate pe-o aţă”, acele “spaghetti lungi şi subţiri încolăcite în aceeaşi
oală”, despre care, prin raisonneur-ul său “ştiinţific”, vorbeşte Alfred Bester? Sau, ca să luăm exemplu
(şi curaj) de la aceste ilustre “pilde” pentru a ne hazarda în proprii comparaţii facile, “à la Gâgă” (“sări
fată pe lopată – sări babă de-mi arată”) – unde e “direcţia de mişcare” (în termeni feroviari) care-ar putea
realiza o astfel de paradoxală “siguranţă a circulaţiei în timp” prin dublarea “liniilor”, sau chiar prin
multiplicarea lor în număr nelimitat, ad libitum? unde e electrotehnicianul temporal ce-ar putea asigura
“circuitele” prin “izolarea firelor” pe tot parcursul lor (trecut - prezent - viitor)? Ş.a.m.d. (Rămânem,
orice s-ar zice, mai “în decor”, mai “în atmosferă”, mai aproape de science-fiction cu aceste căi ferate şi
cabluri electrice, decât cu macaroanele şi spaghetti-le lui Alfred Bester, “încolăcite în aceeaşi oală”...).
Unde? Când? Cum? Răspunsul e simplu: tot în science-fiction! Ce-i drept, însă, nu numai aici:
“marea literatură” mainstream îşi are, şi ea, “părţile ei” (vorba lui Gore Pirgu), îşi are “temele şi
motivele” ei, şi încă mai ilustre. Ba, mai mult, anterior brevetate, nu o dată, celor din science-fiction.
Cazul cel mai la îndemână ar fi motivul “dublului”, pe care-l regăsim mutatis mutandis în “paradoxul
dublúrii” din science-fiction (la care vom ajunge nu peste mult). Dar şi în cazul de faţă, dacă ne punem
superflua dar contencioasa problemă a “priorităţilor” cronologice, s-ar putea susţine cu suficiente
argumente că povestirea lui Alfred Bester, din 1958, reia şi parafrazează, în registru “farcical”, burlesc
şi funambulesc, o idee pe care Jorge Luís Borges (1899-1986) o formulase, în registrul grav, încă din
1941, într-o “ficţiune” incomparabil mai celebră (prioritatea cronologică fiind, în acest caz, dublată şi de
o proritate mai semnificativă, valorică): Grădina cărărilor ce se bifurcă (“El jardín de los senderos que
se bifurcan”, 1941)216 :

«Grădina cărărilor ce se bufurcă este o imensă ghicitoare sau parabolă, a cărei temă este timpul; şi
tocmai această cauză, tăinuită, interzice menţionarea lui nominală, nu permite să i se spună pe nume. A omite
întotdeauna un anumit cuvânt, recurgând spre a-l înlocui la metafore inepte şi la perifraze transparente este, poate,
modul cel mai eficace de a-l indica. Este modul întortocheat pe care l-a preferat, în fiecare dintre meandrele
neobositului său roman, piezişul Ts’ui Pên. Am confruntat sute de manuscrise, am îndreptat greşelile introduse de
neglijenţa copiştilor, am prevăzut planul acestui haos, am restabilit, am crezut că restabilesc ordinea primordială,
am tradus întreaga operă: susţin că nu pomeneşte niciodată cuvântul timp. Explicaţia este vădită: Grădina
cărărilor ce se bifurcă este o imagine incompletă, dar nu falsă, a universului aşa cum îl concepea Ts’ui Pên. Spre
deosebire de Newton şi de Schopenhauer, înaintaşul dumneavoastră nu credea într-un timp uniform, absolut.
Credea în nişte nesfârşite serii de timpuri, într-o reţea vertiginoasă şi mereu în creştere de timpuri divergente,
convergente şi paralele. Această cursă de timpuri care se apropie, se bifurcă, se scurtează sau se ignoră unele pe
altele secole la rând, cuprinde toate posibilităţile. În cele mai multe din aceste timpuri, noi doi nici nu trăim: în
unele trăiţi dumneavoastră, dar eu nu; în altele – eu, nu dumneavoastră; în altele – amândoi. În acesta, în care-mi
surâde acum o întâmplare norocoasă, dumneavoastră aţi ajuns la casa mea; într-altul, când dumneavoastră aţi
străbătut grădina m-aţi găsit mort; într-altul, eu rostesc exact aceste cuvinte, dar nu-s decât o eroare, o fantomă.
- În altele, am articulat eu, nu fără spaimă, eu vă mulţumesc şi vă venerez pentru că aţi recreat grădina lui
Ts’ui Pên.
 - Nu în toate, a murmurat el, surâzând. Timpul se bifurcă la nesfârşit în nenumărate viitoruri. În unele din
ele eu sunt duşmanul dumneavoastră.» 216

Aceste viitoruri, aceste “cărări care se bifurcă în timp” sunt, încă de la Borges, esenţialmente
subiective, diferenţa – capitală – între virtual şi real, între “a fi” şi “a nu fi”, puând fi decisă prin act de
voinţă şi concentrare psihică: «Prevăd că omul se va resemna din ce în ce cu acţiuni mai pline de
cruzime; foarte curând, nu vor mai fi decât războaie şi lupte de bandiţi; le dau un sfat: Executantul unei
acţiuni atroce trebuie să-şi închipuie că deja a îndeplinit-o, trebuie să-şi impună un viitor care să fie
irevocabil, asemeni trecutului.» (subl.aut.) 216
Invulnerabilitatea timpului decurge astfel, logic, din însuşi caracterul său personal şi subiectiv, din
moment ce decisive se pot dovedi resurse individuale (puterea de voinţă, capacitatea de concentrare
psihică ş.a.) prin care teoretic oricine se poate ridica deasupra principiului după care ”singurul posibil e
realul”, îl poate decide subiectiv şi deci domina, oricine poate pune la lucru în beneficiu personal
principiul antropic al timpului, oricine poate deveni oricând “stăpânul timpului”. Desigur, toate aceste
premise pot duce, la fel de logic, şi la concluzia contrarie, aceea a timpului vulnerabil, la cronoplastie şi
ucronie, cum am văzut: doar ne aflăm pe terenul paradoxurilor, în nisipurile lor mişcătoare sau în
alunecările lor de teren...

Creode

Există însă, în science-fiction, şi metode mai fiabile de a guverna timpul, supuse voinţei, dar mai
ales raţiunii, supuse unei discipline comportamentale şi intelectuale auto-impuse, precum “legea
informaţiei neregresive” imaginată de scriitorul francez Gérard Klein (n. 1937), într-un roman celebru, şi
acesta, printre cunoscătorii domeniului: Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971),217
admirabil şi prompt (sincronic!) tradus în româneşte de Vladimir Colin, în 1975 (reeditat în 1992),
versiune după care voi cita în cele ce urmează.
Aici, “los senderos que se bifurcan”, “cărările care se bifurcă” se numesc, mutatis mutandis,
“creode” şi sunt imaginate ca nişte “linii de probabilitate”, fără de număr, prin alegerea şi activarea
cărora – şi numai astfel – se poate asigura starea metastabilă dar indislocabilă a timpului care se numeşte
istorie.

«Un moment istoric! Un loc şi o dată unde se încrucişau mai multe linii ale timpului, unde [protagonistul,
Corson – n.n.] se întâlnise pe el însuşi fără să ştie şi unde nu se nimerise să fie de faţă, acum, doar fiindcă nu voia.
Un moment istoric! Ca şi cum cineva şi l-ar aminti vreodată! Ca şi cum istoria ar fi fost făcută din bătălii şi alianţe
şi tratate, semnate şi rupte. Atunci când era tocmai dimpotrivă. În pacea înşelătoare a pădurii înţelegea că tot ce
merita să se numească istorie era contrariul războiului. Istoria era un ţesut. Războiul – tot atâtea rupturi, iar
războaiele – tot atâţia mărăcini înverşunându-se să sfâşie şi să destrame ţesutul istoriei care, mereu, sau cel puţin
până atunci – se gândi fără veste cu o teamă pe care nu izbutise s-o deştepte într-însul nici perspectiva întâlnirii cu
soldaţii lui Veran – se refăcuse la loc de fiecare dată cu o încăpăţânare biologică. El, Corson, se simţea moştenitor
şi solidar cu miliarde şi miliarde de oameni născuţi şi morţi în trecut, care ţesuseră cu trupurile şi vieţile lor marea
pânză a istoriei. Se simţea responsabil şi solidar cu miliarde şi miliarde de oameni şi cu alte fiinţe, ce aveau să se
nască. Iar el avea să încerce să le dea o şansă de-a se naşte şi să propună, celor ce muriseră, un răspuns.»217

Dată fiind extrema metastabilitate a istoriei, devine necesară instituirea, într-un viitor foarte
îndepărtat, a unui centru de control, a unei instanţe de permanentă supraveghere retrospectivă a cursului
temporal şi de promptă intervenţie retroactivă în punctele nevralgice din trecut unde survin dereglări;
această instanţă supremă a viitorului se numeşte Aergistal (nume legendar în science-fiction! a existat la
Cluj şi un cenaclu sf cu acest nume) şi are aparenţele unui uriaş poligon militar: un câmp de luptă
experimental “la capătul lumii”, unde sunt izolate, “exilate”, toate conflictele şi războaiele Universului,
de oriunde şi de oricând, spre a fi mai bine studiate, “pe simulator” (încă nu exista, în 1971, simulare pe
computer, ciberspaţială!) şi spre a li se găsi astfel soluţiile optime. “Războiul etern” din Aergistal, în
care toată lumea pare a se lupta fără motiv cu toată lumea, este retorta sau eprubeta în care se decantează
soluţiile de avarie pentru atât de fragilul “ţesut” temporal al istoriei, iar pentru a transpune în faptă aceste
soluţii la faţa locului (“la faţa timpului”, mai bine zis) este nevoie de o întreagă armată de mercenari ai
timpului (şi-ai spaţiului, inevitabil), de agenţi temporali duri şi curajoşi, oameni “de acţiune”, oameni “ai
faptei”, oameni de risc şi de sacrificiu în acelaşi timp, inşi care nu mai au nimic de pierdut, drept care şi
sunt recrutaţi dintre desperados, dintre condamnaţii la moarte de pe toate planetele, din toate “lumile”
Universului populat de om, în spaţiu şi timp.
Pentru că navigarea, surfingul “pe creasta” creodelor, alegerea şi schimbarea lor prin decizii de
moment, întreţinerea şi repararea liniilor, nu ferate ci temporale – toate acestea sunt departe de-a fi o
activitate de rutină: dimpotrivă, este o continuă aventură, nesigură şi periculoasă, care în orice moment
implică riscuri mortale (anihilarea instantanee) nu numai pentru respectivul condotier temporal, de felul
lui Corson sau Veran, dar şi pentru nenumărate “lumi” aflate pe firul unei creode sau al alteia, lumi care
pot fi şterse din existenţă, şi ele, cât ai clipi din ochi, retrogradate subit din real în virtual printr-un
simplu gest imprudent, printr-o singură decizie impulsivă şi necugetată, printr-o singură eroare
cronoplastică de calcul; în ultimă instanţă, “unda de şoc” a perturbării cronoplastice propagându-se de la
sine în timp pe conducta creodei, embolia poate ajunge la cap, poate fi ameninţată însăşi existenţa
“stăpânilor timpului” din viitorul îndepărtat, din Aergistal :

«Unele intervenţii nu au decât consecinţe neînsemnate, altele sunt primejdioase, unele, în sfârşit,
folositoare, cel puţin din punctul de vedere al unui observator privilegiat. Dumneata. [Corson –n.n.] Sau eu. [Cid
– alt plenipotenţiar temporal, aici pe post de raisonneur ştiinţificţional – n.n.] Sau Veran. Controlul timpului
seamănă întrucâtva cu ecologia. Închipuie-ţi o lume populată de insecte, de păsări şi ierbivore. Insectele afânează
solul şi favorizează creşterea ierbii. Păsările se hrănesc cu insecte şi asigură polenizarea vegetalelor. Ierbivorele
pasc iarba. Excrementele şi cadavrele lor servesc drept hrană insectelor şi fertilizează solul... Ai aici cel mai
simplu ciclu ecologic. Poţi strivi din nebăgare de seamă o insectă, sau zece, fără să se întâmple nimic. (O dată în
plus, este vizat aici subtextual memorabilul Bubuit de tunet, din 1952, al lui Ray Bradbury, reper de neuitat şi de
neevitat în sf-ul pe tema timpului, reper vizat şi de Alfred Bester în Mahomed-ul comentat mai sus, unde
trimiteam, în chip de “quiz”, la vol. O cheie pentru science-fiction, cap.V, “Timpul”, nota 9 – n.n.). Poţi doborî un
stol de păsări sau te poţi ghiftui cu carnea ierbivorelor fără ca echilibrul să se rupă. Dar dacă distrugi toate
insectele pe o zonă destul de mare, păsările o vor părăsi sau vor muri de foame. Iarba va pieri în câteva
anotimpuri. Ierbivorele vor dispărea, la rândul lor. Vei avea un deşert. La fel se va întâmpla dacă ai slăbi, în mod
serios, oricare verigă a lanţului. Există, pentru fiecare punct, un prag. Poate să ţi se pară foarte ridicat. Dar
închipuie-ţi că mai multe haite de carnivore, destul de iuţi şi de puternice pentru a ataca ierbivorele, sunt aduse pe
acea planetă şi li se dă drumul în lumea respectivă. La început par pierdute în imensitatea planetei. I-ai putea
cutreiera câmpiile timp de ani de zile fără să le dai de urmă. Dar cu timpul, nedescoperindu-şi nici un adversar, se
vor înmulţi peste măsură, ajungând să reducă numărul ierbivorelor. Insectele vor avea de suferit, apoi păsările,
apoi vegetaţia. Ierbivorele vor fi ameninţate din două părţi, în acelaşi timp. Până şi carnivorele vor începe să
moară de foame. Dacă împrejurările sunt favorabile se instalează un nou echilibru, foarte deosebit de cel existent
la pornire, poate instabil. Pentru una sau alta dintre specii vor exista atunci cicluri de abundenţă şi de foamete.
Pragul critic ar fi cu mult mai scăzut decât în cea dintâi ipoteză. Introducerea unei singure perechi de carnivore ar
fi de-ajuns, poate, pentru a declanşa o evoluţie cu urmări imprevizibile. Pentru ecologia dinamică, făptura
semnificativă nu e niciodată unul dintre elementele lanţului, ci totalitatea elementelor lui. Şi procesul nu e
susceptibil de răsturnare spontană. El aduce cu sine evoluţii subtile, dar hotărâtoare. Sub ameninţarea
carnivorelor, ierbivorele vor cultiva viteza. Picioarele mai lungi vor înlesni supravieţuirea.
Păstrând proporţiile, acelaşi lucru se petrece în timp. Dar, pe lângă problemele timpului, problemele
ecologiei sunt de-o simplitate nemaipomenită. Poţi şterge un munte de pe faţa unei planete, sau chiar să stingi o
stea de pe cer, fără ca în viitorul tău să intervină ceva grav. Sau, cine ştie, ai putea distruge, ici şi colo, chiar şi
câte-o civilizaţie întreagă, fără ca faptul să aibă urmări neplăcute, din punctul tău de vedere. Dar, în altă parte,
ajunge să striveşti piciorul unui om pentru ca cerul şi pământul tău să se zguduie. Fiecare punct al Universului are
parte de propriul său echilibru ecologic. Nu există istorie absolută.»217

Legea informaţiei neregresive

Pentru a reduce la minimum, pe cât posibil, astfel de riscuri, Gérard Klein imaginează amintita
“lege a informaţiei neregresive”, care impune călătorului în trecut interdicţia absolută de-a face uz de
arme, ustensile, procedee, cunoştinţe etc., într-un cuvânt de informaţie cunoscută de el anterior (sau
ulterior, e tot una), în viitorul din care vine :

« - Un emiţător nu poate fi propriul său receptor, zise cu răbdare Veran. Nu-mi pot face semn mie însumi.
Faptul ar declanşa o serie de oscilaţii în timp care ar sfârşi prin a se amortiza, eliminând perturbarea. Distanţa
dintre punctul de plecare şi cel de sosire s-ar topi şi tot ce s-ar afla între ele ar pieri. Iată de ce nu ţi-am arătat
textul mesajului [venit din viitor – n.n.]. Nu l-am pierdut. E aici, sub cotul meu. Dar nu vreau să-ţi reduc şansele
de a-l trimite.
- Universul nu suportă contradicţia, zise Corson.
- Punct de vedere trist antropomorfic. Universul suportă orice. Iar matematicile arată că e întotdeauna
posibil să construieşti sisteme de propoziţii riguros contradictorii, care se exclud unele pe altele, oricare ar fi
puterea sistemelor.
- Credeam că matematicile sunt coerente, zise cu blândeţe Corson. Dintr-un punct de vedere logic. Ipoteza
continuităţii...
- Mă surprinde în egală măsură ceea ce nu ştii, ca şi ceea ce ştii, Corson. Ipoteza continuităţii a fost
infirmată acum mai bine de trei mii de ani, după timpul local... Şi n-are de altminteri prea multe de-a face cu
treaba dumitale. Ce-i adevărat e că o teorie bazată pe un număr infinit de axiome conţine întotdeauna propria ei
contradicţie. Se anulează, dispare: se întoarce în neant. Dar asta n-o împiedică să existe. Pe hârtie.
De asta, îşi spuse Corson întorcându-se îndărăt, de asta înaintez pe bâjbâite pe aleile timpului. Dublul meu
din viitor nu-mi poate spune ce trebuie să fac. Şi există totuşi fisuri, frânturi de informaţii care ajung până la mine
şi pornind de la care încerc să mă orientez. Trebuie să fie un prag fizic sub care perturbarea e neglijabilă. Dacă aş
încerca acum să-i smulg hârtia, să forţez viitorul...
- În locul dumitale n-aş face una ca asta, zise Veran, de parcă i-ar fi citit gândul. Nu prea cred nici eu în
teoria asta a informaţiei neregresive, dar n-am îndrăznit s-o calc niciodată.»217

Pentru mai multă siguranţă, călătorului temporal trimis în misiune din viitor în trecut i se şterge
memoria, este prevăzut cu o “amnezie de siguranţă” care-l împiedică să-şi recunoască până şi propria sa
dublură când o întâlneşte în trecut (“Nu ţin să mă întâlnesc cu mine însumi. Nici, mai ales, să calc legea
informaţiei neregresive” – declară apăsat şi în mod repetat până şi un “dur”, lipsit altfel de orice
scrupule, precum Veran); sau, dacă nu, nici nu mai este trimis în misiune (“Nu putea veni el însuşi,
pentru că ştia deja ce s-a întâmplat aici. Ar fi trebuit să înfrunte legea informaţiei neregresive.”). Deşi nu
este intitulată în vreun fel, şi la Poul Anderson, în ciclul Patrula Timpului, “regula potrivit căreia
agenţilor temporali li se interzice să-şi cunoască viitorul este foarte rar încălcată: poate uşor să rezulte
cel puţin o neplăcută buclă cauzală”.246

«Şi cu toate astea, îşi spuse Corson, în viitorul îndepărtat zeii nu ezită, nu se-mpiedică de asemenea
obstacole. Se joacă în voie cu posibilităţile, cu creodele. Au ridicat pragul la nivelul întregului Univers. Atunci
barierele cad. Universul se deschide, se eliberează, se multiplică. Necesitatea – ce e scris – se tulbură. Omul
încetează a mai fi prizonierul unui tunel care-i leagă naşterea de moarte.»
«Legea informaţiei neregresive nu constituie decât un caz particular.» 217

Metastabilitatea timpului, perturbările şi dereglările istoriei, aparent accidentale, aparent spontane,

aparent datorate imperfecţiunii şi slabei fiabilităţi a timpului, sunt, dimpotrivă, consubstanţiale acestuia,
sunt endemice şi endogene timpului, sunt în felul lor necesare şi, ca atare, prevăzute în proiect, într-un
proiect mai înalt şi/sau mai adânc, mai ascuns în orice caz, accesibil doar unor privilegiaţi şi iniţiaţi din
viitorul îndepărtat, “zeilor din Aergistal” – adevăraţii “stăpâni ai timpului”. Pentru a-şi conserva
nealterate prospeţimea şi vigoarea, pentru a rămâne mereu genuin şi fertil, “tânăr”, timpul trebuie să se
regenereze şi el mereu, ipso facto să fie mereu supus perturbării şi dereglării. Pentru a accede la
stabilitate, timpul trebuie mai întâi să treacă prin perpetue destabilizări, trebuie să se poată mereu redresa
prin propriile-i resurse din instabilitate şi metastabilitate. Pentru a deveni invulnerabil, timpul trebuie să
treacă în permanenţă prin proba, prin “încercarea” vulnerabilităţii, tot aşa cum cosmosul trebuie să
treacă periodic prin proba haosului, din moment ce un timp stabil, “invulnerabil”, nu-şi găseşte locul şi
nu are sens decât în cadrul unui cosmos ordonat, şi el “invulnerabil” (şi în măsura în care este astfel):

«Atâtea lucruri rămâneau de spus, atâtea întrebări de pus. Timpul trecea. Alese o întrebare:
- În seara venirii mele mi-ai spus că trebuie să meditaţi. Oare numai pentru a putea administra secolele?
- Nu, spuse Cid. Nu-i acesta lucrul cel mai de seamă. Ne pregătim să stăpânim timpul. Aici... (cuprinse
într-un gest larg plaja şi oceanul şi cerul) aici e un laborator.
- Pentru a călători în viitor?
- Nu numai, zise Cid. Călătoria în timp e un aspect minor al chestiunii. Încercăm să ne obişnuim cu ideea
de a trăi altfel. Numim asta hiperviaţă. Înseamnă... cum să-ţi spun... înseamnă să trăieşti concomitent mai mulţi
posibili, poate toţi posibilii. Înseamnă să exişti simultan pe mai multe linii de probabilitate. Să fii mai mulţi
deodată, rămânând totuşi unic. Multidimensional. Şi gândeşte-te ce se întâmplă când fiecare fiinţă introduce în
istorie propriile ei modificări. Ele se combină cu modificările celorlalţi, fac interferenţe, unele favorabile, altele
penibile. Nici o fiinţă omenească nu poate ajunge singură şi teafără la minte la hiperviaţă, Corson! Fiecare e
posibilul altuia. Şi trebuie să cunoşti afurisit de bine pe cineva pentru a îndrăzni să-i influenţezi destinul, şi
propriul tău destin. Pentru asta ne pregătim, Selma, Ana şi cu mine. Ne rămâne de străbătut o cale lungă... o cale
lungă...
- Veţi deveni asemenea celor din Aergistal, zise Corson. Cid clătină din cap:
- Ei sunt altfel, Corson, într-adevăr schimbaţi: vor fi schimbaţi de o evoluţie – nu, termenul e greşit – de
care nici unul dintre conceptele noastre nu ne îngăduie să ne apropiem. Nu vor mai fi oameni, nici păsări, nici
saurieni, nici un fel de urmaşi ai vreunei alte specii la care cu mintea te-ai putea gândi. Vor fi toate astea la un loc
sau, mai bine zis, vor fi fost toate astea. Nu ştim nimic despre Aergistal, Corson. Ce ştim e ce putem vedea. Nu ce
ni se îngăduie să vedem, ci numai ce suntem în stare să vedem. Aproape nimic. Înveşmântăm Aergistalul în
culorile noastre. Ne vedem pe noi înşine acolo, Corson. Ei vor putea stăpâni ceva de care noi ne temem.
- Moartea? întrebă Corson.
- O, nu, zise Cid. Moartea nu-i mai înspăimântă pe cei ce-au întrezărit hiperviaţa. Să mori o dată nu-i
grav, atunci când îţi rămân o infinitate de existenţe paralele. Dar există ceea ce numim hipermoarte. Înseamnă să
fii alungat în virtual, să fii eliminat de către o perturbare din toate liniile de probabilitate. Trebuie să controlezi
toate creodele Universului pentru a fi sigur că scapi. Trebuie să-ţi identifici propriii posibili cu cei ai
continuumului, în întregime. Cei din Aergistal vor ajunge la asta.»217

Dar despre ascensiunea complexională din science-fiction am avut deja ocazia să vorbim, şi încă pe
larg (v. cap.VIa din vol. O cheie pentru science-fiction). Aici, în perimetrul imaginativ delimitat de
“legea informaţiei neregresive” a lui Gérard Klein, ne ajunge etalonul uman al infinitului complexional,
etalon în limitele căruia se circumscrie şi optimismul standard al lui Corson, protagonistul romanului
Seniorii războiului :
 « - Legea informaţiei neregresive, ca toate legile fizice, nu-i decât relativă. Cel care o înţelege într-adevăr
o poate ocoli. Înseamnă că, într-o zi, am să înţeleg mecanismele timpului. Că am să scap de aici. Că va fi din nou
pace şi că am s-o reîntâlnesc pe Antonella.» 217

N-ar fi acesta primul şi nici ultimul caz în care legiuitorul invocă o derogare de la propria sa lege.
Dar aici poate invoca în plus şi circumstanţe specifice, implicit atenuante.
Pentru autorul care se înscrie în competiţia paradoxurilor timpului din science-fiction, această “lege a
informaţiei neregresive” este, ca atâtea alte norme literare, una dintre acele “restricţii suplimentare” liber
consimţite care sporesc dificultatea scrisului (“formele fixe” din poezie, “camera încuiată pe dinăuntru”
din romanul poliţist etc.), sporind însă, prin chiar această dificultate autoimpusă, atunci când este şi
învinsă, valoarea performanţei literare (sau cel puţin “cinegetice”, raritatea trofeului expus în panoplie).

Legile călătoriei în timp

“Deşi nu se poate vorbi de existenţa unor legi temporale, comparabile prin influenţa exercitată
asupra literaturii SF cu cele trei legi ale roboticii enunţate de Isaac Asimov,253 tentativele de a le
‘descoperi’ şi formulá nu lipsesc” – constată Florin Manolescu în Literatura S.F. (1980).160 Din cartea
exegeţilor francofoni Igor şi Grişka Bogdanoff La science-fiction (1976),161 el citează “un articol
publicat în revista Horizons du fantastique, nr.25“ (197?), unde “Marc Leblanc enunţă următoarele trei
legi ale trecutului” (aşadar triplu apud, o raritate bibliografică)218

«Legea întâi : Nici un act comis în trecut (în cursul unei călătorii retro-temporale) nu ar putea să provoace
modificări în trama istorică din care a ieşit călătorul.
Legea a doua : Orice act comis în trecut de către un individ venit din prezent sau din viitor se va împlini
înainte ca acest act să fie proiectat.
Legea a treia : În virtutea primelor două legi, orice act comis în trecut se poate repeta la nesfârşit, el putând fi
convocat să-şi devină propria lui cauză şi, cu aceeaşi ocazie, propria lui consecinţă.»

Un veritabil “cod al circulaţiei rutiere” (şi rutiniere) în timp găsim însă formulat tot în exegeza
anglofonă: nici mai mult nici mai puţin decât “The Laws of Time Travel”, în număr de 12 (“dodecalog”)
edictau S. James Jakiel şi Rosandra E. Levinthal în academica revistă americană Extrapolation (Vol.21,
No.2, Summer 1980)219 :

1. Un călător în timp nu poate schimba istoria, întrucât acest act ar putea schimba prezentul.
2. Nimeni sau nimic din ceea ce va exista în viitor nu poate fi adus înapoi în prezent, întrucât acel ceva sau
acei cineva nu au existat niciodată în prezent.
3. Orice există în viitor şi există de asemenea şi în prezent poate fi adus înapoi în prezent.
4. Orice a existat în trecut poate fi adus în prezent, întrucât este deja cunoscut în prezent.
5.Un călător în timp poate încerca să modifice viitorul, dacă este ferm convins că acea modificare va fi spre
binele omenirii. Acest lucru e permis întrucât viitorul este necunoscut, iar schimbarea nu va afecta prezentul ori
trecutul.
6. Dacă o persoană pleacă într-o călătorie în timp, o singură persoană se poate întoarce din acea călătorie.
Totuşi, o persoană care călătoreşte în trecut poate rămâne acolo, în cazul că o altă persoană a consimţit liber să-i ia
locul pe drumul de întoarcere în prezent. (În virtutea principiului de conservare a energiei.)
7. Un călător temporal poate vizita orice anumit timp de oricâte ori doreşte.
8. Îmbătrânirea normală nu-l afectează pe călătorul temporal pe parcursul călătoriei sale în timp. Totuşi, din
momentul în care a debarcat într-o anumită eră, procesul îmbătrânirii normale se reia inerent.
9. Un călător în timp nu poate rămâne în trecut sau în viitor pentru o perioadă mai îndelungată de timp,
întrucât absenţa sa din prezent poate schimba prezentul sau viitorul.
10. Călătoria în timp trebuie să fie autorizată de către o agenţie. Procedura va fi similară aceleia de
obţinere a unui permis de conducere auto. Vor fi stabilite anumite criterii pentru a decide cine este calificat pentru
a efectua călătorii în timp şi cine nu.
11. Trebuie să existe raţiuni temeinice pentru a permite cuiva să călătorească în timp, în afară de simpla
curiozitate. (Vezi Legea 10.)
12. Cel ce solicită să călătorească în trecut trebuie să aibă în vedere că apendicele său ori alte organe
atavice ar putea începe să i se reactiveze. (Rezultând de aici o posibilă problemă pentru cei ce şi-au făcut deja
operaţia de apendicită!)219

Ajunge această din urmă “lege” pentru a relativiza humoristic şi ironic, “tongue-in-cheek”, întreg
“dodecalogul”, pentru a ne face o idee asupra atmosferei destinse dar “avizate”, de improvizaţie şi
amuzament, dar jonglând cu întinse lecturi şi ancorate într-o reală intimitate de spirit cu patrimoniul sf,
atmosferă în care au fost “pritocite”, într-o mimată “limbă de lemn” juridică, toate aceste stricte şi rigide
reglementări: un ocazional “brainstorming” propus studenţilor săi, în cadrul unui seminar de science-
fiction de la o universitate americană (“State University College at Buffalo, NY”), de către S. James
Jakiel, “the class instructor”, luând ca declarat punct de pornire celebrele “trei legi ale roboticii”
instituite de Isaac Asimov (cf. vol. O cheie pentru science-fiction, cap.VIa, “Ascensiunea
complexională”, subcap. ”Inteligenţe artificiale”, notele 182, 193). Astfel încât, contrar primei aparenţe,
ceea ce rezultă este nu atât o indigestă legiferare a “corectitudinii politice” în materie de călătorii în
timp, colectând plat truisme logice şi deziderate “umanitare”, “civice” şi morale, cât, de fapt, simulate
reguli de evitare şi de extirpare a paradoxului, de eschivare de la paradox, prescripţii dietetice de
eliminare din alimentaţia sf a acestui picant “condiment”, în lipsa căruia invenţia de ficţiuni pe această
temă n-ar mai avea nici un haz, rămasă fără “sarea şi piperul” care-i dau gust şi-o justifică, în definitiv.
Dar ajunge să le “întoarcem pe dos”, şi toate aceste aparent obtuze şi castrante interdicţii devin,
dimpotrivă, generatoare de paradox şi de frison mental. Ceea ce lista de titluri “de patrimoniu” puse la
contribuţie confirmă din plin.

Paradoxul audienţei cumulative

şi paradoxul acumulării temporale

Autorii “studiului” citat mai sus se amuză să pună pe două coloane, faţă-n faţă, cunoscute titluri de
povestiri sf “care confirmă” şi “care contravin” fiecărei “legi” în parte (“Supporting Stories” versus
“Contradicting Stories”). Dintre aceste peremptorii “probe la dosar” nu putea, desigur, lipsi o piesă
“clasică” a genului, cum este povestirea lui Alfred Bester Oamenii care l-au ucis pe Mahomed (“The
Men Who Murdered Mohammed”, 1958), discutată ceva mai înainte şi în aceste pagini, şi care ar
confirma “legile” nr.1, 7 şi 9, fără a contraveni flagrant nici unei alteia (sau cel puţin fără a fi incriminată
expres ca atare). Rezumând cele spuse atunci,214 timpul ar urma să fie invulnerabil (şi) în virtutea
faptului că este subiectiv, “personal”, deci multidimensional. Şi, pentru că ne aflăm în literatură, unde
“experimentatorul”, în funcţie de care rezultatul “experimentului” poate diferi la infinit, este prin
definiţie subiectiv, personal, să ne mai întoarcem un moment la “extravaganza” lui Alfred Bester, ca să
mai pescuim de-acolo încă o formulare, parcă mai “aşezată” (dacă trecem peste acelaşi gust al
burlescului “farcical”, de data asta manifestat în invenţii lexicale mai mult sau mai puţin nostime):

«Timpul nu e circular, nici liniar, nici în tandem, nici discoidal, sau syzygetic, sau longovoidal, sau
pandiculat. Timpul e o chestiune personală.» («Time isn’t circular, or linear, or tandem, discoid, syzygetic,
longinquitous, or pandiculated. Time is a private matter.»)220

Acest timp “personal”, “individual”, “subiectiv” aici în alt fel decât în “marea literatură”, nu numai
că poate fi pus în acord cu logica, dar chiar rezultă cu necesitate din aceasta: altfel, împotmolirea în
aporii sau paradoxuri logice e inevitabilă. În “paradoxul audienţei cumulative” (“Cumulative Audience
Paradox”), de exemplu, numit astfel şi demonstrat ficţional de Robert Silverberg (n. 1935) în romanul
Peste nivel (Up the Line, 1969)221: în anul 2059, la cei câteva mii de evrei din Palestina care-au asistat în
30 A.D. la răstignirea lui Iisus Christos se adaugă, aglomerând până la refuz dealul Golgotei, 1800 de
călători-în-timp, veniţi ca turişti de Paşte: dacă afluxul turistic ar continua în acelaşi ritm, în curând ar
urma să fie la faţa locului 10.000 de inşi, apoi 100.000, în secolul XXX, mulţimea celor prezenţi
ocupând întregul teritoriu al Israelului şi, nemaiîncăpând nici aici, dând peste margini de-jur-împrejur,
până în Liban, Siria, Turcia, Egipt, Arabia, Irak, Iran şi India. Aceasta în virtutea simplului fapt că un
timp “obiectiv” conservă definitiv orice prezenţă fizică la faţa locului, moment după moment, la
nesfârşit, “cumulând audienţa” până la limita imposibilităţii fizice (spaţiale) şi-a aporiei logice.
La care se mai adaugă şi “paradoxul acumulării temporale” (“Paradox of Temporal Accumulation”),
prin existenţa simultană a “dublúrilor” aceluiaşi ins (precum ghidul turistic, care-a fost “la priveală” de
22 de ori, însoţind diverse grupuri, chiar dacă nu-şi aminteşte să “se” fi văzut pe sine în mulţime decât o
singură dată). Pentru a rezolva cumva situaţia, Robert Silverberg imaginează o “strămutare de parcurs”
(“transit displacement”), operabilă fizic printr-o nebuloasă “dislocare” sau “strămutare intermoleculară”
a corpurilor celor prezenţi, operaţiune prin care călătórii-în-timp pot fi desprinşi din matricea timpului
lor şi lăsaţi să plutească atemporal în derivă, închişi fiecare într-o sferă sau “bulă” a unui “prezent”
propriu («adrift in a bubble of “now-time”»)214: ceea ce are darul de-a lăsa răstignirea să se desfăşoare în
voie, de-a nu devia, deci, cursul istoriei “reale” şi de-a nu altera cu nimic timpul “invulnerabil”, dar
numai cu preţul multiplicării în număr nelimitat a traseelor, a “liniilor” temporale şi-al izolării ermetice a
acestor “fire” temporale, care, deşi tangente, rămân strict “personale”, non-comunicante reciproc.

Călători români pe creodele timpului

Subtilităţile şi subterfugiile logice graţie cărora timpul poate fi imaginat şi demonstrat ca

invulnerabil nu i-au lăsat de tot indiferenţi nici pe scriitorii noştri de science-fiction, chiar dacă subiectul
este atins doar incidental şi tangenţial, în scrieri a căror miză principală este în altă parte.
Vacanţele secrete (1987)222 este un mini-roman (142 pagini) dedicat în întregime de Victor
Kernbach (1923-1995) călătoriei în timp, în trecut: “sport” pe care principalul personaj, Bob, îl practică
însă în scopuri mai mult turistice, spre a se delecta, vag apatic, cu pitorescul unor locuri exotice şi-al
unor epoci de mult apuse (“culoarea locală” temporală), precum şi spre a-şi oferi tentante escapade în
timp, apetisante “vacanţe secrete” de luni şi ani de zile consumate inobservabil “în timp real”, pe
parcursul câtorva scurte momente de absenţă mentală subită, sustrase evazionist, “escapist”, plictisului
unor interminabile şedinţe la care participă din obligaţie de serviciu (e “specialist în arhivistică
medievală” într-un institut de cercetare academică). Versat, aşadar, în istorie şi-n ascunzişurile ei, ispita
cronoplastiei, a “corectării istoriei”, îi este totuşi completamente străină personajului, simplu spectator,
nu actor implicat în acţiune, a cărui deviză pare a fi “guarda e passa” (dar în sens turistic, cum spuneam,
nu aristocratic); neimplicarea şi non-intervenţia par a-i fi prestabilite temperamental, dar această linie de
conduită are, tangenţial, şi motivaţii de principiu, logic argumentate: la ce bun să te osteneşti cu
zadarnice intervenţii asupra timpului, din moment ce acesta oricum este de neschimbat, de nestrămutat
din albia sa, în virtutea aceluiaşi atribut multidimensional, invocat şi de autorii discutaţi până acum; dar
nu pe aceştia, ci tocmai pe cei cu opţiuni opuse, cronoplastice şi ucronice, îi ţinteşte Victor Kernbach,
într-unul din rarele-i accese polemice:

«Mai pot să-ţi spun» – îi explică protagonistului un alt personaj, un “temporal” aflat în misiune în
Antichitate, în Alexandria Egiptului – «că literatura din timpul tău a bătut monedă, cum spuneţi voi, cu aşa-zisa
interdicţie a cronoplastiei, deci cu nişte baliverne de literaţi care habar n-au ce este timpul. Să reţii atât:
modificările temporale din trecut – sau, cum se scrie patetic la voi, “corectarea istoriei” – nu deranjează cu nimic
viitorul, fiindcă timpul nu este unul singur, există nenumărate timpuri paralele într-un context paradoxal. La ora
aceea, când amicul tău Cras îşi închipuia cu naivitate că avea să facă o cronoplastie grozavă, tu erai un martor
nepoftit, de aceea te-a expediat de acolo [din Siracuza tiranului Hieron, 478-466 î.Chr. – n.n.]. Eu acum mă aflu în
varianta voastră temporală din epoca alexandrină, el vrea să acţioneze asupra viitorului acestei variante, nu ştiu
deci dacă va izbuti sau nu va izbuti, nici nu mă interesează. Dar am nevoie să încerc să te mut pe tine în altă
variantă, nu chiar acum, deocamdată fă-ţi vacanţele tale, distrează-te pe contul timpului reversibil; eşti însă un
subiect ductil şi prin asta foarte apt pentru experienţele noastre, iar dacă reuşesc cu tine, înseamnă că o mare
descoperire s-a confirmat pentru toate câmpurile paralele ale timpului.
- Ale timpului variabil şi reversibil? am zis eu.
- Nu fă pe deşteptul! m-a repezit tipul. Hai la Heron.» 222

Urmează o vizită plină de pitoresc la “Theatrum Machinarum”, atelierul-laborator-muzeu al

matematicianului şi inventatorului grec Heron din Alexandria, care a trăit în secolul imediat anterior lui
Christos (a nu se confunda cu Hieron, tiranul din Siracuza, amintit mai înainte). Dar noi, cu regret, nu
mai putem rămâne să vedem nici “fântâna lui Heron”, nici “eolipul”, nici “odometrul”, nici “sifonul”,
nici “statuile vorbitoare”, nici alte uluitoare aparate, instalaţii şi dispozitive acţionate cu apă sau cu
abur... nici măcar celebra Bibliotecă din Alexandria, deschisă cu orar normal pentru public... Noi avem
de urmărit cu stringenţă şi tenacitate o “ordine de idei”, “firul roşu” al paradoxurilor timpului!
Aşadar, “variante temporale”, “câmpuri paralele ale timpului” ş.a.m.d. – alte şi alte denumiri pentru
“liniile de probabilitate” (“creodele”) lui Gérard Klein, pentru “cărările care se bifurcă” ale lui Borges,
pentru “macaroanele” şi “spaghetti-le încolăcite în aceeaşi oală” ale lui Alfred Bester ş. iar a.m.d.: atât
de multe şi de diverse formulări şi figurări pentru a spune acelaşi lucru: timpul este multidimensional,
ergo inalterabil, invulnerabil. “Varianta zero!” – vorba personajului lui Victor Kernbach.
La fel de tangenţial evocă şi Mircea Opriţă (n. 1943) rezilienţa timpului, capacitatea acestuia de
regenerare spontană, pe durate lungi, într-o povestire, deja amintită, Noaptea pragurilor (1973),90 unde
prioritar îl preocupă tocmai ipoteza inversă, “primară”, a fragilităţii timpului, a riscurilor imprevizibile la
care cronoplastia supune un timp violabil şi vulnerabil, invulnerabilitatea conturându-se doar ca o
improbabilă eventualitate, ca un inconsistent antidot :

«Problema era, de fapt, cea a strămoşului eliminat: ajuns în trecut, îmi ucid, fără să ştiu, ascendentul, prin
urmare elimin întregul lanţ de persoane care în final m-au creat şi, fireşte, mă autoelimin. “Să nu eludăm această
eventualitate, s-a spus, chiar dacă probabilitatea accidentului rămâne aproape neglijabilă...” Şi s-a interpretat
problema în fel şi chip, până când am ajuns la concluzia că, în cazul unui strămoş suficient de îndepărtat în timp,
pericolul autoeliminării este exclus. Dacă între ascendentul în cauză şi călătorul în timp se interpune un număr
uriaş de intermediari, zestrea cromozomială a primului va slăbi până la completa anulare pe acest traseu şi nimic
din el nu se va mai putea recunoaşte în urmaş; teoretic, nu mai are importanţă cine ocupase locul în lanţ, cel
eliminat sau altul. Se produce un fenomen asemănător cu cel rezultat la atingerea întâmplătoare a firelor din
circuite separate. Sau, ca să fiu mai explicit: scufundându-se în timp dincolo de o anumită limită, călătorul poate
conta pe contribuţia rezistentă a ultimelor câteva sute de generaţii şi poate fi sigur de faptul că nici o intervenţie,
nici o eliminare accidentală a vreunui ascendent din acel nod temporal nebulos nu mai poate influenţa în vreun fel
oarecare un viitor pe deplin consolidat.»223
 Rezilienţa timpului

Cu argumente asemănătoare demonstra Poul Anderson, încă în 1955, în Patrula Timpului, ceea ce el
numeşte “rezilienţa timpului” (“the resilience of time”), “tiparul timpului” (“time pattern”), “ţesătura /
structura / osatura destinului uman” (“the fabric of human destiny”) ş.a.m.d.:

« - Mă mir că avem voie să vânăm, remarcase americanul. (Conversaţia are loc în preistorie, în oligocen,
unde/când e izolată strategic Academia viitorilor agenţi temporali – n.n.) Să zicem că aş împuşca un tigru cu colţi
de sabie – asta dacă aş fi în Asia, presupun – care altfel ar urma să-l înfulece pe unul din hominizii ăştia care se
hrănesc cu insecte. N-ar schimba asta întregul viitor?
- Deloc, răspunse Whitcomb, care progresase mai repede în studiul teoriei deplasării în timp. Ceea ce
numim continuum e ceva cam aşa, cam ca o plasă sau o împletitură de fâşii elstice, dar tari, bine întinse. Nu-i uşor
s-o îndoi, s-o curbezi: are în permanenţă tendinţa să se-ndrepte, să zvâcnească înapoi la forma pe care-o avea
“înainte”. Un singur mâncător de-ăştia de insecte nu contează, luat ca individ, din moment ce la apariţia omului a
condus patrimoniul genetic comun, luat în totalitate.
Tot aşa, dacă aş tăia o oaie în Evul Mediu, nu înseamnă că aş stârpi toată viţa şi porodiţa oilor, toate
progeniturile acelei oi, întregul şeptel ovin existent, să zicem, în 1940. Oile vor fi tot acolo, aceleaşi, şi în 1940,
neschimbate, până la ultima genă şi la ultimul cromozom, chiar dacă s-ar trage din alţi ascendenţi, întrucât după o
aşa de lungă durată în timp toate oile, sau toţi oamenii, vor fi descendenţi care se vor trage din toate oile, sau din
toţi oamenii, care-au trăit înaintea lor. E o compensaţie care intră în joc, înţelegi? Undeva pe firul timpului se va
ivi un alt strămoş care să pună la loc genele şi cromozomii pe care credeai că le-ai scos din existenţă, tăind
nenorocita aia de oaie.
La fel s-ar întâmpla dacă, să zicem, m-aş întoarce în timp şi l-aş împiedica pe Booth să-l asasineze pe
Lincoln. Dar, dacă nu iau nişte precauţii extreme, se va întâmpla, fără îndoială, ca altcineva să tragă focul, iar vina
să fie atribuită oricum lui Booth.
Numai rezilienţa asta a timpului constituie, în cele din urmă, temeiul pentru care însăşi călătoria în timp
este permisă. Dacă vrei să schimbi trecutul, nu-i deloc uşor de obicei, trebuie să-ţi calculezi mişcările cu maximă
precizie şi să pui osul, nu glumă.»224

Teoria buchisită în oligocen îi prinde bine “agentului temporal” Manson Everard, aflat în
misiune la Londra, în 1944, sub bombardamentele germane :

«Bătu la uşă, întrebându-se ce-ar fi putut aduce după sine, cândva în viitor, faptul că el salva acum de la
moarte familia Enderby. Copiii ăştia vor creşte mari, vor avea la rândul lor copii : probabil tot nişte englezi de
rând, din clasa mijlocie, fără nimic ieşit din comun; dar undeva pe firul secolelor, poate că un om de seamă ar
urma să se nască, sau să nu se nască, din urmaşii acestor copii. Desigur, timpul nu e absolut inflexibil. Cu excepţia
unor cazuri rare, nu contează genealogia exactă, ci doar marele rezervor genetic al omenirii, marele patrimoniu
comun al societăţii omeneşti. Şi totuşi, iată, acesta putea fi chiar unul dintre acele cazuri rare.»225

Şi totuşi, să zicem şi noi, această “rezilienţă a timpului” nu constituie o garanţie absolut sigură :
altfel n-ar fi apărut, numai aşa, de florile mărului, acea “aşa-zisă interdicţie a cronoplastiei” pe care, în
1987, Victor Kernbach o considera doar o simplă “balivernă de literaţi, care habar n-au ce este
timpul”222; interdicţia cronoplastiei, în science-fiction, nu este “aşa-zisă”, ci absolută, este însăşi temelia
“doctrinară” a convenţiei ficţionale (şi totodată a nucleului conflictual, a pretextului epic) pe care se
edifică numeroase scrieri “clasice” ale genului, precum (ca să ne limităm la un singur an de apariţie,
1955) romanul lui Isaac Asimov Sfârşitul Eternităţii (The End of Eternity)84, 91, 108 şi nuvela lui Poul
Anderson Patrula Timpului (“Time Patrol”)70, 224; sau (ca să ne limităm la doi ani de apariţie, succesivi)
povestirea lui Vladimir Colin În cerc, tot mai aproape (1972)83 şi povestirea lui Mircea Opriţă Noaptea
pragurilor (1973)90, 223 (v. şi nota46 la cap.VIa din vol. O cheie pentru science-fiction).
Logic, funcţionează aici o articulaţie ambivalentă, ambi-mobilă, mobilă deci în sensuri opuse, dar nu
reciproc excluse: acelaşi timp multidimensional, acelaşi efect multicauzat se pot solda, la fel de valid şi
de consecvent sub raport logic, şi cu o anume consecinţă şi cu contrariul ei, şi cu cronoplastia ce trebuie
interzisă şi corectată (deci e posibilă), şi cu rezilienţa timpului, care oricum face cronoplastia imposibilă,
iar interzicerea ei inutilă, fără obiect: paradoxul timpului vulnerabil şi paradoxul timpului invulnerabil,
ca doi fraţi-duşmani, au aceiaşi părinţi, sunt efecte generate de aceleaşi cauze, concluzii opuse
decurgând din premise identice:

« - Aminteşte-ţi teoria fundamentală, zise Everard. Orice eveniment este rezultatul unui complex de
factori. Nu există cauze unice. De aceea este atât de greu să schimbi istoria. Dacă m-aş întoarce acum în Evul
Mediu, să zicem, şi l-aş împuşca acolo pe vreunul din strămoşii olandezi ai lui F.D.R. (Franklin Delano
Roosevelt, 1882-1945 – n.n.), acesta tot s-ar naşte la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, deoarece şi el şi toate
genele lui au rezultat din întreaga lume a antecesorilor lui, astfel încât ar fi intrat în acţiune fenomenul
compensaţiei. Dar mai întotdeauna intervine un eveniment-cheie, cu adevărat crucial. Într-o anume întâmplare
converg şi se întâlnesc, ca într-un nexus, atâtea linii ale lumii, încât urmările acelui fapt devin decisive pentru
întregul viitor.» (Poul Anderson, Delenda est, 1955).226

«Cu excepţia punctelor cruciale, timpul revine întotdeauna la propria sa formă. Diferenţele minore se
dizolvă şi se resorb pe parcursul zilelor sau al anilor – un feedback negativ. Doar în momentele-cheie se poate
înfiripa un feedback pozitiv, şi-atunci efectele se multiplică, se ramifică şi se amplifică pe măsură ce trece timpul,
în loc să se stingă şi să dispară.»
(Poul Anderson, Tăria de a fi rege / “Brave to Be a King”, l959).227

Întâmplător, poate, dar nu mai puţin grăitor, Poul Anderson se oprea, în 1955, tocmai asupra
preşedintelui american Franklin D. Roosevelt, mort în urmă cu zce ani – “om-cheie” al istoriei care, în
1962, avea să-i servească lui Philip K. Dick drept argument forte într-o magistrală demonstraţie inversă,
drept “macaz temporal” sau “punct Jonbar” al unei “istorii alternative”, ucronice, care se înscrie printre
capodoperele genului : romanul Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962), discutat pe
larg la locul cuvenit.58 Coincidentia oppositorum care spune ceva.
Nu mai revin la “Starea Fundamentală” a timpului şi-a realităţii, în numele căreia Isaac Asimov, în
Sfârşitul Eternităţii (The End of Eternity, 1955),84, 91, 108 scoate în afara legii orice “schimbare de
realitate”, orice cronoplastie – lege care nu este alta, în esenţa ei, decât tocmai invulnerabilitatea
timpului. Pe de altă parte, aş reveni la ce nu am, la n-am ce: nu-mi pot satisface elementara curiozitate
(exegetică, dar şi de simplă lectură) de-a vedea cum anume «povestirea lui Eando Binder Trişorii
timpului (“The Time-Cheaters”, 1940) sugerează că timpul ar putea să dispună de cerbicia unei
nebănuite ingeniozităţi a căilor pe care se poate pune la adăpost de asemenea contradicţii ce-l ameninţă
la tot pasul»: Eando Binder (E and O Binder) este un pseudonim cu care au semnat fraţii Earl Andrew
Binder (1904-1965) şi Otto Oscar Binder (1911-1975), iar povestirea lor, mie inaccesibilă, este astfel
comentată de Malcolm J. Edwards şi Brian Stableford în aceeaşi Enciclopedie8 de unde am luat şi
informaţia despre confraternul şi bicefalul pseudonim.

Legea conservării realităţii

Nu putem trece, însă, mai departe înainte de-a mai vedea încă o “clasică” şi memorabilă formulare a
paradoxului timpului invulnerabil, încă o ingenioasă soluţie şi încă un ambiţios răspuns la aceeaşi
provocare pe care, tacit şi implicit, o pune în faţa scriitorilor de science-fiction ipoteza unui timp
maleabil, modelabil, vulnerabil, dimpreună cu toate implicaţiile paradoxale care am văzut că decurg din
aceasta, în cronoplastie şi ucronie.
Asemeni lui Alfred Bester – şi chiar simultan cu el, în acelaşi an, 1958 – un alt autor american, Fritz
Leiber (1910-1992), este şi el animat de o incisivă dispoziţie polemică la adresa “paradoxurilor
timpului” conscrate în science-fiction până în acel moment, după cum explicit declară naratorul chiar în
deschiderea povestirii Încercaţi de schimbaţi trecutul (“Try and Change the Past”, 1958)228 :

«Schimbaţi un eveniment din trecut şi obţineţi un viitor nou-nouţ, ca scos din cutie? Nimiciţi cuceririle lui
Alexandru Macedon, lovind cu cotul o pietricică din Neolitic? Desfiinţaţi America, smulgând din pământ un răsad
sumerian? Domnii mei, nu astfel se procedează, nicidecum! Există un continuum spaţiu-timp şi el e constituit
dintr-o materie rezistentă şi durabilă, iar schimbarea nu e nimic altceva decât o reacţie în lanţ. Schimbaţi trecutul,
şi veţi provoca un val de schimbări ce se prăvăleşte către viitor, dar se amortizează foarte repede. Aţi auzit
vreodată de rezistenţa pe care-o opune timpul? Aţi auzit de Legea Conservării Realităţii?»

De acest zid de neclintit, de această indislocabilă “Lege a Conservării Realităţii” (majusculele

aparţin autorului), se izbeşte, de trei ori la rând, şi principalul personaj (ne-nominalizat) al povestirii lui
Fritz Leiber, împuşcat drept între ochi de soţia-i geloasă şi furioasă, exact în momentul când ştirea morţii
unui unchi putred de bogat îi deschide exultanta perspectivă a unei vieţi de dolce farniente şi încă şi mai
dolce luxură. Simplificând puţin, pentru uzul demonstraţiei, caroiajul narativ al povestirii, să reţinem
doar că personajul încearcă de trei ori să “schimbe trecutul” pentru a rămâne în viaţă în prezent şi viitor;
în acest scuzabil scop, “în legitimă apărare”, se întoarce în timp graţie accesului fortuit într-o “Sală de
Transfer” temporal (nu interesează acum amănuntele, dar ele există, se află acolo, bine ajustate şi
asamblate de autor) şi îşi alege, cum e şi firesc, trecutul recent, un interval de circa două ore imediat
anterioare împuşcării sale. La prima întoarcere în timp, scoate toate gloanţele din revolverul cu care
urmează să-l împuşte furibunda-i soţie, dar în secunda fatală revolverul funcţionează perfect, e încărcat,
şi furibolunda îl mai împuşcă o dată, din nou fix între ochi; explicaţia (anti-, sau contra-, sau para-
paradoxală): cel care scosese cartuşele din revolver nu era el, personajul “real” în carne şi oase, ci o
dublură a lui în timp, drept care tot ce atinge, inclusiv gloanţele, sunt şi acestea dublúri, gloanţele “reale”
făcându-şi spontan re-apariţia în revolver în momentul când acesta e luat în mână de-o altă persoană,
“reală”, recte zăluda de nevastă-sa:

«Gloanţele scoase de el din încărcător erau şi ele dublúri : dispăruseră din lumea reală doar în punctul în
care fuseseră scoase, dar continuaseră să existe, mai reale ca niciodată, în tranşele anterioară şi ulterioară ale liniei
lor de viaţă, ceea ce făcuse ca revolverul să fie din nou încărcat în momentul în care nevastă-sa îl luase în mână.»

La cea de-a doua încercare, la a doua întoarcere în timp, personajul ia cu totul revolverul din sertar,
astfel că isterica scelerată nu mai are cu ce-l împuşca; dar, când să-şi savureze izbânda, apare şi dublura
lui temporală, care vede revolverul în mâna “titularului”, i-l smulge şi, scurt, îşi trage singur un glonţ
între ochi, se sinucide liber şi nesilit de nimeni; explicaţia (la fel de dublu-paradoxală ca şi în primul
caz):

«Aşadar, aflase câte ceva cu privire la Conservarea Realităţii. Mai aflase câte ceva şi despre propriul său
caracter, mai ales după ultima privire şi ultimul gest al Eului său. Înţelesese acum că, ani de zile, nu făcuse altceva
decât că încercase întruna să se nenorocească singur, ducând viaţa pe care-o dusese; aşadar, averea pe care-o
moştenise acum nu i-ar fi folosit la nimic, n-ar fi putut să-l salveze, şi dacă nevastă-sa nu l-ar fi ucis, s-ar fi ucis el
singur, mai târziu. Înţelesese că Eul său nu acţionase numai în calitate de reprezentant al unui univers auto-
rectificator atunci când luase revolverul, ci acţionase şi pe cont propriu: înţelegeţi, universul funcţionează
convingând oamenii să coopereze.»228
 Să reţinem sintagma “univers auto-rectificator”, ca probă la dosarul “timpului invulnerabil”. În
fine, când mai încearcă o dată, pentru a treia şi ultima oară, personajul

«Simţea, confuz, că universul, ca un uriaş animal adormit, ştia ce are el de gând să facă şi încerca să-i
dejoace planurile. Această senzaţie de rezistenţă surdă îl îndârji şi mai mult în hotărârea sa de-a strica socotelile
universului; bineînţeles, nu era el primul om care ceda unei atari tentaţii. Şi – cel puţin până la un punct – tactica
sa fu încununată de succes. Cea de-a treia oară când măslui trecutul, totul începu exact ca a doua oară. Eul său se
târî disperat către el, căutând revolverul, dar el îl ascunsese şi nu avea de gând să i-l ofere. Eul său – fapt
încurajator – nu ajunsese aşadar să pună mâna pe revolver, astfel că disperarea lui deveni şi mai accentuată şi se
îndepărtă de el, îndreptându-se încet spre uşile de sticlă (deschise înspre o terasă – n.n.); rămase acolo, încremenit,
privind afară, în noaptea umedă. El estima că Eul său începea să se obişnuiască deja cu ideea de a muri. Nici o
suflare de vânt. Doi meteoriţi brăzdară cerul. În acel moment, printre zvonurile nocturne ale oraşului, ce răzbăteau
doar ca prin vată acolo, la ultimul etaj, răsună un şuier înfundat. Eul său tremură o clipă, de parcă brusc i s-ar fi
făcut frig. Apoi, Eul se răsuci, prăvălindu-se dintr-o dată pe podea. Avea un orificiu negru între ochi. Văzând
acestea, [personajul nostru – n.n.] luă hotărârea de-a nu mai încerca niciodată să schimbe trecutul; oricum – nu
propriul său trecut. [...]
Câştigase de-acum un anumit fatalism: oamenii trebuie să se-nveţe a accepta realitatea aşa cum e. [...] Dacă
un statistician ar căuta să dea un exemplu de eveniment cât mai improbabil, cu greu ar putea să găsească vreunul
mai flagrant decât probabilitatea ca un om să fie nimerit de un meteorit. (Şi încă drept între ochi! – n.n.) Şi,
acestea fiind zise, cum ar putea cineva să încerce a dejuca planurile unui univers pentru care e mai simplu să
găurească ţeasta unui individ decât să-i amâne ceasul morţii?»228

Ca şi în cazul Mahomed-ului lui Bester (dacă mai e nevoie să repet), sub aparenţe frivole,
“farcicale”, se ascund şi aici, în povestirea lui Fritz Leiber, implicaţii în fond grave şi serioase : “legea
conservării realităţii aşa cum e”, “universul auto-rectificator” şcl., chiar şi “fatalismul”, în privinţa căruia
nu avem noi nevoie să mai învăţăm ceva de la alţii, fie şi de la americani (sau mai ales de la ei...): ce,
parcă pe la noi, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, nu cad meteoriţi?! (mai rar, ce-i drept, pe fastuoase
terase amenajate la ultimul etaj al unor building-uri, dar bine-i şi-n bătătură, şi-n grădina de după şură...)
Atunci când toate resursele de paradoxalitate ale timpului sunt epuizate, atunci când nici un contra-, sau
anti-, sau para-paradox al timpului nu mai rămâne la îndemână, – autorul nu ezită să iasă cu un pas în
afara suprafeţei de concurs, nu ezită să “ceară întăriri” de la alte “puteri”, limitrofe, să recurgă la
paradoxurile “aliate” ale probabilităţii statistice, pentru a-şi salva, in extremis, “Legea Conservării
Realităţii”, pentru a păstra, în consecinţă şi în continuare, invulnerabil timpul.
În articolul, din care am mai citat, rezervat “paradoxurilor timpului” în Encyclopedia of Science
Fiction (ed.II, 1993), doi exegeţi de talia unui Malcolm J. Edwards şi-a lui Brian Stableford constată, pe
bună dreptate, că “o povestire pe tema paradoxurilor timpului de obicei ajunge fie la o bizar de
plauzibilă reductio ad absurdum, fie la o abilă întosătură literară ce reuşeşte să creeze aparenţa de a fi
rezolvat paradoxul prin dizolvarea sau eludarea aparent inevitabilei contradicţii”.8 Pentru prima opţiune,
este dat ca “prototip” un roman fantasy al unui “deschizător de drumuri” în domeniu: F. Anstey
(pseudonim al scriitorului britanic Thomas Anstey Guthrie, 1856-1934), cu The Time Bargain (1891),
reeditat şi sub titlul Tourmalin’s Time Cheques – încă o carte care-mi rămâne necunoscută, fiindu-mi
imposibil s-o procur. Al doilea mod de abordare şi tratare a “paradoxurilor timpului” în science-fiction
este ilustrat tocmai cu povestirea de faţă a lui Fritz Leiber, Încercaţi de schimbaţi trecutul (“Try and
Change the Past”, 1958): cu textul în faţă, nu putem decât să le dăm dreptate celor doi reputaţi exegeţi,
cu o mică specificare ce se impune în contextul examinat aici: simulacrul de “rezolvare a paradoxului
prin dizolvarea sau eludarea aparent inevitabilei contradicţii” recurge, nu o dată şi în mod cât se poate de
spectaculos, la un alt paradox, de semn contrar, la un contra-paradox, diametral opus: în acest fel se
raportează şi paradoxul “secundar” al “timpului invulnerabil” (cu a cărui examinare ne oprim aici) la
paradoxul “primar” al “timpului vulnerabil” (examinat anterior), activ şi extrem de productiv, acesta, în
cronoplastie, în ucronie şi în istoria contrafactuală, cum am văzut.
Iar de ales, slavă Timpului!, e de unde: “Timpul mutabil (i.e. vulnerabil) conduce la o mulţime de
paradoxuri – cugetă el pentru a mia oară.” (“Mutable time made for a lot of paradoxes, he reflected for
the thousandth occasion.”)229 Nu, nu e Gâgă acest “he” care cogitează astfel, acest canonic “el” al
naraţiunii la persoana a III-a, ci unul dintre cei mai căliţi şi renumiţi “agenţi temporali” din câţi (nu
puţini!) cunoaşte literatura sf : Manson (Manse) Everard, protagonistul nuvelei Patrula Timpului şi-al
întregului ciclu pe care Poul Anderson îl inaugura, în 1955, cu aceasta (v. supra, notele57, 69-74, 77, 92, 100,
210, 224-227
). Chiar dacă – depune, lucid, armele acelaşi personaj – “Nu înţeleg paradoxurile timpului
mutabil. Pur şi simplu aşa s-a întâmplat.” (“I don’t understand the mutable-time paradoxes. We just did,
that’s all.”).230
Aferim!

₪₪₪₪₪
 6. PARADOXUL DUBLURII

Numit uneori şi “paradoxul întâlnirii cu sine însuşi” (“encountering oneself paradox”),231 “paradoxul
dublurii” preia, în science-fiction, obscure şi tulburi aluviuni ale unui vechi motiv literar din
mainstream, din “marea literatură”: “dublul”, dedublarea fie fizică, somatică a persoanei (Amphitryon,
regele mycenian din mitologia greacă, secondat de slujitorul său, Sosia, aşa cum apar ei ilustraţi la
Plautus, Molière, John Dryden, Heinrich von Kleist ş.a., până la Jean Giraudoux care, în 1929, îşi
numerota propria reluare a ilustrului motiv cu cifra 38); fie dedublarea sau scindarea psihică şi morală a
eului, temă preponderent romantică, predilectă mai ales printre romanticii germani (motivul circulă
curent sub denumirea sa germană, Doppelgänger, reluată în titlul unui poem al lui Heinrich Heine, pus
pe muzică de Franz Schubert; temă ilustrată apoi, printre mulţi alţii, de E.T.A. Hoffmann, de Edgar
Allan Poe, în William Wilson (1839),232 de F. M. Dostoievski, în Dublul (Dvoinik, 1846), de Oscar
Wilde, în Portretul lui Dorian Gray (The Picture of Dorian Gray, 1891), de Robert Louis Stevenson, în
Straniul caz al Doctorului Jekyll şi al lui Mister Hyde (The Strange Case of Dr.Jekyll and Mr.Hyde,
1886),233 acesta din urmă fiind deja un reper major în chiar istoria literaturii sf . Să reţinem, în trecere, şi
cuvântul japonez kagemusha – titlul unui cunoscut film al regizorului Akira Kurosawa, din 1980, cu
actorul Tatsuya Nakadai în complexul rol al “dublurii”; dar seria filmelor cu “sosii”, cu “gemeni” (unul
“bun” şi altul “rău”, desigur), cu vedete actoriceşti în dublu rol etc., este mult mai lungă: pare a fi
existat, la un moment dat, o adevărată modă în acest sens. Guarda e passa.
Pentru a izola, în vederea unei examinări adecvate, subiectul acum în discuţie, aşadar paradoxul
dublurii ca paradox al timpului în science-fiction, se impune, mai întâi, să ne limităm la cazurile în care
dedublarea este (şi) corporală, fizică, somatică, aşadar complexională; iar, pe de altă parte, să disociem
aceste dublúri corporale, rezultate în urma călătoriei în timp, de reduplicarea corpului uman obţinută
prin alte procedee, tehnici şi soluţii, la fel de imaginar-ştiinţifice, cum ar fi clonarea (biologică),
fabricarea sau confecţionarea (tehnologică, brevetată pentru roboţi, androizi, plastoizi, cyborgi,
simbodies şi alte simulacre preponderent electronice); proliferanţa unor planete (nooplanete, “living
worlds”) înzestrate cu fabuloase resurse mimetice, homoplastice, ca la Stanislaw Lem, în Solaris
(1961)234, sau la Mircea Opriţă, în Figurine de ceară (1973)235; nesigura fiabilitate a unor efemere
“videoplasme”, ca la Alexandru Ungureanu, în Artele Marţiale Moderne (1982)236; ba chiar şi
paradoxuri, dar nu temporale, ci de altă natură, de exemplu un paradox statistic cum este cel imaginat de
Ovid S. Crohmălniceanu în povestirea Ceilalţi (1980)237 pentru a realiza o sui generis parafrază în
registru sf la William Wilson (1839) de Edgar Allan Poe.232
În continuare, se cuvine să disociem procedural (metodologic şi genologic) între “încărcătura”
extrinsecă (morală, psihologică, filosofică etc.), adusă cu sine, la confluenţa cu “marea literatură”
(romantică, fantastică, psihologică etc.), de acele “aluviuni”, cât se poate de legitime, atractive şi chiar
prestigioase, amintite mai înainte, şi substanţa intrinsec paradoxală a “paradoxului dublurii” ca paradox
al timpului, formulat şi formulabil numai în science-fiction: substanţă poate, uneori, mai “subţire”, mai
nesubstanţială şi inconsistentă decât vechile şi ilustrele sedimente aluvionare ale “dublului” din
mainstream, dar fiind altceva decât acestea. Şi numai aşa, fiind funciarmente altceva, paradoxalitatea
intrinsecă a timpului, ipostaziată complexional, de această dată, în “paradoxul dublurii”, se constituie ca
fiind contribuţia inedită şi specifică a literaturii sf la istoria glorioasă a mult-solicitatului motiv literar,
valoare adăugată cu acoperire în moneda proprie, plătită în valuta forte care se numeşte “sense of
wonder”.
Preluând motivul, literatura sf îl remodelează totodată, îl prelucrează şi-l re-elaborează, implicit, în
propriul spirit şi în acord cu propriul specific: “dublul” este aşadar aşezat, în science-fiction, pe alte
baze, “ştiinţifice”, graţie disponibilităţilor ficţionale deschise de “călătoria în timp” şi de posibilitatea,
chiar de probabilitatea, întâlnirii personajului cu el însuşi, aşa cum a arătat (mai tânăr, în trecut) sau cum
va arăta (mai bătrân, în viitor) la un alt moment al vieţii sale.
Şi aici ne întâmpină, concrescente şi chiar impresionante psihologic şi afectiv la lectură, acéle
tulburi aluviuni, acéle obscure aderenţe, acéle terifiante şi ameninţătoare şi rău-prevestitoare rezonanţe
ale apariţiei “dublului” în vechea şi marea literatură anterioară sf-ului: există, în prezumtiva întâlnire şi
privire ochi-în-ochi a cuiva cu sine însuşi, un frison consubstanţial al identităţii, un implicit potenţial de
tensiune psihică, de “fiori” şi de “thrill”, pe care l-a explorat literatura, “marea literatură”, şi înainte de
science-fiction; de data aceasta, însă, avem în plus, întru facilitarea şi amplificarea ficţionalei
“suspendări de moment a neîncrederii”,9 aceeaşi generică garanţie prezumată peste tot în science-fiction,
acelaşi suport sau pretext “ştiinţific” menit a constitui aici atú-ul forte şi resursa suplimentară, legitimă.
Chiar dacă, până la o improbabilă probă contrarie, “ştiinţa din ştiinţificţiune” rămâne, şi în acest caz, al
cronomoţiei, al “călătoriei în timp”, doar o “ştiinţă imaginară” sau o “pseudo-ştiinţă”; dar, din moment
ce am acceptat în prealabil, liminar şi preliminar, printre clauzele convenţiei de lectură, posibilitatea de
principiu a deplasării în timp şi “acoperirea” ei fie şi în dubioasa monedă a “ştiinţei imaginare”, nu mai
avem apoi dreptul să facem şicane “realiste”, nici nu ne mai stă capul la aşa ceva, de fapt, nu mai stăm
să chestionăm “la bani mărunţi” sau “la bani falşi” tot ce decurge din contractul semnat: odată brevetată
şi pornită să meargă, “maşina timpului” funcţionează perfect, merge de zbârnâie, prinde viteză şi inerţie
de mişcare, circulând în mod curent, şi de la o vreme chiar banal, “în susul” şi “în josul” timpului.
Acolo, însă, ne aşteaptă, enigmatică şi echivocă, rău-prevestitoare dacă nu chiar ameninţătoare sau
făţiş ostilă, malefică, o fatidică “piază rea”: propria noastră dublură, propria noastră prezenţă fizică, alţi
alter ego ai propriei noastre identităţi, întrupaţi în propriul nostru trup şi purtând pe umeri propriul
nostru cap; iar prima reacţie (oare de ce?) este de-a le întoarce imediat spatele, de-a ne întoarce scurt pe
călcâie şi-a o rupe la fugă: o reacţie de oroare şi spaimă ca în faţa unui tabú pe pragul de-a fi călcat. Dar,
dacă ne păstrăm firea şi ne luăm inima-n dinţi, constatăm (fără ca, totuşi, asta să rezolve fondul
problemei, fără ca să dezlege definitiv tensiunea) că de fapt ne-am speriat degeaba: tabú-ul anunţat şi
postulat nu poate fi şi demonstrat, este practic indemonstrabil logic şi ştiinţific, raţional, adică tocmai în
regimul definitoriu pentru science-fiction: nimic malign, nimic malefic, nimic devastator nu se întâmplă
atunci când, cu frica-n oase, mă întâlnesc faţă-n faţă cu mine însumi în timp şi mă privesc ochi în ochi
pe mine însumi: decât poate un uzual şi inofensiv “efect de insolitare”, esteticeşte chiar profitabil,
omniprezent oriunde e mimesis, imitare, reflexie în oglindă, deci şi reduplicare de sine, ca atunci când
mi-am auzit prima dată, “străină”, înregistrată “din exterior”, pe banda magnetică, propria voce pe care
mi-o ştiam cum sună, familiar până la ignorare, doar “din interior”; nimic nu se întâmplă, decât poate un
banal conflict, o altercaţie însoţită eventual şi de violenţă: cel mult mă poate ucide “el” pe “mine” sau
“eu” pe “el”, adică o la fel de banală sinucidere, inutil alambicată şi amânată, pe deasupra:

«Nu rezolv nimic» – îşi spune, pe drept cuvânt, călătorul temporal din povestirea lui Victor Kernbach
intitulată chiar Paradoxul dublurii (1987)238 – «fiindcă, dacă vreau să mă sinucid eu cel care sunt, n-are rost să
încep cu mine cel care am fost : puteam s-o fac fără să mă mai strămut în timp, şi poate că, omorându-l pe băiatul
ăsta care sunt eu, adică şi eu, dar care este şi altcineva, fiindcă eu stau de partea asta a mesei şi el de cealaltă, aş
face crimă şi s-ar putea ca tocmai eu să nu dispar şi să dispară numai el, adică trecutul meu, dar atunci cum aş mai
fi om, fiind o fiinţă fără trecut?»

Echivalând practic cu o sinucidere, uciderea propriei dubluri în timp echivalează, în termenii

paradoxurilor temporale, şi cu uciderea bunicului de către nepot (v. supra, cap.3), cu acelaşi efect de
“înnodare a minţii” în “bucla cauzală” a paradoxului, dar fără nimic altceva în plus. Exasperată de
“nazurile” pe care le face un client, Hormac, plictisit de rutina excursiilor turistice în trecut, Agenţia
Funcţionarilor Timpului din povestirea lui Vladimir Colin intitulată, la prima publicare (1972), chiar aşa,
Funcţionara Timpului,239 şi reeditată apoi (1975) sub titlul Vestala Timpului, îi programează
mofturosului client o călătorie în viitor, unde/când urmează a se întâlni, fără a fi prevenit, cu sine însuşi
cel de peste o mie de ani, devenit acolo/atunci un “inadaptabil” şi deviant mizantrop, care nu se mai
poate suporta nici pe el însuşi, drept care se “autolichidează” apelând concomitent şi complementar la un
revolver şi la un paradox: totul “cu sânge rece”, cu paroxismul exasperării poate, dar fără teroare atavică
ori spaime obscure în faţa dublurii, de nici o parte :

«Şi-n clipa aceea, cu riduri pe care nu şi le cunoştea, cu tâmplele albite, se văzu pătrunzând în
cabină prin biotrecerea din peretele metalic. Pălind, privi fascinat spre noul Hormac.
- Ce întâlnire! exclamă răguşit.
Dar cel ce venea din viitor tăcea. Părea istovit, gârbov. Înceţoşaţi, ochii prinşi în cearcăne evitau să-l
întâlnească. Apoi se aţintiră deznădăjduiţi asupra lui Hormac.
- Uită-te la mine, şoptiră buzele uscate. De un an de zile , într-una, într-una... Ştii ce înseamnă într-una?
Ştii ce înseamnă să nu mai poţi îndura?
- De ce? întrebă Hormac, îngrozit de tot ce-l aştepta în anii care-i despărţeau şi care se contractaseră pe
neaşteptate pentru a confrunta două dintre imaginile lui în timp.
Dar nu auzi decât un hohot de plâns, pe jumătate înnăbuşit. Uluit, urmări mişcarea mâinii celuilalt spre
buzunar. Deşi mâna tremura, ţeava argintie fulgeră fără greş. Şi, înainte de a se prăbuşi cu aceeaşi uluire întipărită
pe faţă, îşi văzu ucigaşul înnegrindu-se brusc. Pentru o frântură de clipă semănă cu negativul unei vechi fotografii,
apoi se destrămă lăsând în cabină trupul neînsufleţit, pe care-l scutea de propriu-i trecut şi viitor.»239

O cunoştinţă veche, aşadar : binecunoscuta buclă cauzală în timp, nelipsită în cele mai multe
paradoxuri ale timpului, în science-fiction, şi generatoare de frison mental, de “vertij intelectual”,33
uneori chiar şi de “sense of wonder”; dar nimic funest, nimic terifiant, nimic devastator: nici vorbă de
obscur temuta şi fals presimţita deflagraţie, sau detonaţie, sau fulminaţie pustiitoare pe care-o anunţa
sibilinic şi subliminal contactul între materie şi antimaterie, între identitatea dată şi o alteritate identică.
Raţional nu avem de ce să ne speriem de propria-ne dublură în timp, iraţional ea nu este mai puţin
terifiantă, continuă să ne apese, să ne “pască” precum o piază-rea prevestitoare de inexprimabile
grozăvii. Dar care-s acelea, efectiv, nimeni nu poate spune. (Că altfel nici n-ar fi inexprimabile, nu? –
după cum nu se poate abţine a adnota dumnealui Kir Onochefalos...)
Şi-atunci, de unde senzaţia de obscură ameninţare, de latentă oroare şi teroare, indusă de şi inclusă
în “paradoxul dublurii”? Concluzia, logic, nu poate fi decât una singură: nu de la noi, de la alţii! de la
vecini (genologici), eventual de la înaintaşi (cronologici), de la “case mai mari”, de la rude mai ilustre şi
mai bogate, pe care le moştenim cu toate ale lor, şi cu cele bune şi cu cele rele (dacă poate spune cineva
care e diferenţa...).

«Romantismul german a conferit ideii de Dublu (Doppelgänger) o rezonanţă tragică şi fatală», se arată în
cunoscutul Dicţionar de simboluri (Dictionnaire des symboles, 1969) coordonat de Jean Chevalier şi Alain
Gheerbrant, recent tradus şi în româneşte (1994).240 «Dublul poate să fie complementarul nostru, însă cel mai
adesea reprezintă adversarul care ne provoacă la luptă... În tradiţiile străvechi, întâlnirea cu dublul este un
eveniment nefast sau chiar, uneori, o prevestire a morţii [...]. Umbra, basmul lui Andersen, ilustrează şi el această
funestă apariţie a Dublului.»

Nu poate fi ignorată, desigur, nici interpretarea în cheie psihanalitică a obsesiei “dublului”,

oroarea şi teroarea încălcării tabú-ului provenind, în această optică, din tectonica seismică a
conştientului cu subconştientul (inconştientul): dintr-o presupus devastatoare defulare, dintr-o detonantă
decompresie a ceea ce mocnise comprimat, din deblocarea bruscă a unui exploziv blocaj psihic şi din
seismul provocat de aceasta, de dezlănţuirea a ceea ce zăcuse înlănţuit, refulat şi reprimat, sub capacul
conştientului. Vizualizarea propriului subconştient privit “ochi în ochi” este presupusă şi presimţită (nu
şi demonstrată) a fi o culme a paroxismului, ceva de nesuportat pentru o fiinţă omenească, ceva de
spaimă şi oroare ce nici nu încap în cuvinte, ceva atât de terifiant încât depăşeşte şi inhibă orice
imaginaţie, orice imaginare, deci şi orice verbalizare sau vizualizare.

« [...] Termenul de subconştient [a fost] folosit destul de frecvent în psihologia şi psihopatologia de la

sfârşitul secolului trecut (al XIX-lea – n.n.), mai ales pentru a explica fenomenele numite de “dedublare a
personalităţii”» – consemnează Jean Laplanche şi J.-B. Pontalis în Vocabularul psihanalizei (Vocabulaire de la
psychanalyse) apărut în 1990 la Paris, sub redacţia lui Daniel Lagache, şi tradus în 1994 sub coordonarea lui
Vasile Dem. Zamfirescu.241 «La sfârşitul secolului al XIX-lea, lucrările de psihopatologie, în special cele asupra
isteriei şi hipnozei, abundă în noţiuni cum ar fi “dedublare a personalităţii”, “conştiinţă dublă”, “disociere a
fenomenelor psihologice” etc.
La Breuer şi Freud, expresiile “clivaj al conştiinţei” (Bewusstseinsspaltung), “clivaj al conţinutului
conştiinţei”, “clivaj psihic” etc. conotează aceleaşi realităţi: pornind de la stările de dedublare alternantă a
personalităţii sau a conştiinţei, aşa cum se manifestă în clinica anumitor cazuri de isterie sau aşa cum le provoacă
hipnoza, Janet, Breuer şi Freud au ajuns la concluzia că în cadrul psihismului coexistă două grupuri de fenomene,
ba chiar două personalităţi care pot să se ignore reciproc. [...] Această diferenţă de vederi întemeiază noţiunea
freudiană de inconştient ca un domeniu separat de câmpul conştiinţei prin acţiunea refulării [...].» 241

Refulat în acest inconştient este şi “paralelismul între teama şi ura faţă de dublu, şi dragostea
narcisiacă faţă de propria imagine”, concrescenţă organică şi inextricabilă pe care Otto Rank (1884-
1939), unul dintre fondatorii psihanalizei, o urmăreşte în folclor, mitologie, literatură, într-o lucrare
scrisă iniţial în limba germană, încă în 1914, revăzută şi adusă la zi în 1932, cu ocazia traducerii în limba
franceză (Don Juan. Une étude sur le Double, trad.rom. Dublul. Don Juan, 1997).242 Ce putem afla util
din această autorizată sursă cu privire la “semnificaţia funestă legată de vederea dublului”, cu privire la
rădăcinile acelei anxioase “spaime de «întâlnire»”, mimetic preluată şi în “paradoxul dublurii” din
science-fiction, unde însă ritualica “spaimă” nu se confirmă, de regulă, prin fapte, prin consecinţe
presupus, nu însă şi demonstrat, funeste?

«Studiind formele paranoice sub care ni se prezintă dublul, întâlnim mai ales una care este pentru noi de cea
mai mare importanţă [...]. Am văzut că în nebunia paranoică persecutorul este adesea reprezentat de către tată sau
înlocuitorul lui, dar găsim mai ales acest dublu identificat cu fratele (la Musset, Hoffmann, Poe, Dostoievski). O
formă deosebită este aceea în care este vorba despre gemeni. Avem un exemplu foarte cunoscut în mitul lui
Narcis, care crede că vede în reflectarea sa pe sora lui geamănă care îi seamănă întru totul. Autorii care au tratat
de preferinţă tema dublului s-au ocupat şi de studierea complexului fratelui. [...] În realitate dublul, văzut din
afară, este un rival al modelului său iniţial (al titularului respectivei identităţi, cu alte cuvinte – n.n.), mai ales în
iubirea faţă de femeie. Această ultimă trăsătură o datorează probabil în parte identificării cu fratele său. [...] Din
faptul că un frate este un rival se naşte ura împotriva acestui concurent în dragoste şi, prin urmare, înţelegem mai
bine dorinţa distrugerii dublului şi chiar impulsul de a-l ucide. Dar tema fratelui nu epuizează complet problema
dublului, deoarece această temă nu este izvorul ei, ci doar o interpretare foarte limitată. Dublul, la început, fără
îndoială, era de natură subiectivă. Dar pentru a explica această semnificaţie nu este suficient să constatăm că
dezacordul psihic creează dublul, care nu este decât proiecţia acestui haos intim, că formarea dublului corespunde
unui act de eliberare plătit cu preţul spaimei de “întâlnire”. Adevărata problemă întrece constatarea acestei
semnificaţii formale a dublului. Se impune înţelegerea dispoziţiei psihologice care tocmai a putut crea acest
conflict şi proiecţia sa.»
«Dar, în timp ce în tradiţiile referitoare la dublu ce aparţin unei perioade mai recente a omenirii asasinarea
celui de-al doilea eu duce în mod obişnuit la moartea eroului însuşi, în epoca primitivă asasinarea unuia dintre
gemeni era, dimpotrivă, condiţia supravieţuirii celuilalt. În orice caz, oamenii primitivi au crezut desigur aceasta
atunci când au justificat uciderea unuia dintre gemeni prin explicaţia că altfel amândoi ar fi trebuit să moară.
Această idee a sacrificiului se mai găseşte încă la popoarele civilizate într-un mare număr de mituri ale
“Expunerii” în care în locul eroului, un alt copil, născut în acelaşi moment, adică simbolizând geamănul, este
expus în scopul de a-l salva pe erou în vederea acţiunilor sale viitoare.»
«Gândul în mod inconştient al distrugerii viitoare a eului (cel mai bun exemplu de refulare a unei noţiuni
insuportabile) îi chinuie pe aceşti nefericiţi, prezentându-le dispariţia completă în locul eternităţii. Numai moartea
îi poate scăpa de acest supliciu. Astfel se explică faptul paradoxal că, pentru a scăpa de groaza insuportabilă de a
muri, se aruncă de bună voie în braţele morţii. S-ar putea obiecta că teama de moarte este numai manifestarea
unui hipertrofiat instinct al conservării, prin care omul vrea să-şi afirme existenţa pe Pământ. Desigur, teama de
moarte, pe deplin justificată, considerată drept cel mai mare rău al omenirii, îşi are rădăcinile în instinctul de
conservare ameninţat de moarte, dar această explicaţie nu este suficientă pentru a motiva angoasa patologică la
gândul morţii care, în anumite condiţii, duce la sinucidere. Într-o constelaţie nevropatică de acest fel, în care
individul face tocmai lucrul de care se teme cel mai tare, este vorba despre un conflict complicat în care, pe lângă
instinctul de conservare, acţionează de asemenea instinctul sexual al procreării, adică al continuării vieţii. Dar
individul cu predispoziţii narcisiace refuză această nemurire biologică prin procreare naturală, ceea ce echivalează
cu negarea propriei sale morţi.
Pentru a dovedi că şi pentru alţi observatori singurul interes al conservării eului nu poate explica suficient
această anxietate psihologică, vom cita doar mărturia unui autor căruia nu i se poate reproşa o părere psihologică
preconcepută: Spiess. Acest scriitor, din lucrările căruia am împrumutat idei de multe ori, spune că groaza omului
în faţa morţii nu decurge din dragostea naturală de viaţă, şi se exprimă în felul următor: “Nu este deci vorba de un
ataşament faţă de viaţa pământească, deoarece omul o detestă destul de des... nu, ci de dragostea omului pentru
propria sa identitate, pentru propria sa personalitate pe care o posedă în deplină conştiinţă, dragostea pentru
propriul său eu, pentru eul central al individualităţii sale care-l ţine înlănţuit pe viaţă. Această iubire de sine este
un element inseparabil de întreaga sa fiinţă. În el, instinctul de conservare îşi găseşte rădăcina şi solul nutritiv. Din
el se naşte dorinţa profundă şi intensă de a scăpa de moarte, de nimicire, precum şi speranţa trezirii la o nouă
viaţă, la o nouă eră a evoluţiei. Ideea de a se pierde pe sine însuşi îi este insuportabilă omului, această idee îi face
moartea atât de îngrozitoare. Dacă i se dă acestei speranţe-dorinţă numele de vanitate copilărească, de
megalomanie ridicolă, nu are importanţă, ea trăieşte în pieptul nostru, ne influenţează şi ne conduce faptele şi
gesturile.”»242

Dar instinctul de conservare, cum ştim încă de la Edmund Burke, din secolul al XVIII-lea,19 este
rădăcină şi sol nutritiv nu mai puţin şi pentru emoţia estetică a sublimului, pe care-o regăsim, în secolul
al XX-lea, în science-fiction, sub ipostaza acelui “sense of wonder” care este aici esenţa primă şi ultimă
(a cincea, mai precis, după numărătoarea alchimiştilor: quinta essentia, cvintesenţa, chintesenţa), acel
quid de nelipsit şi definitoriu (pentru a cărui recunoaştere de facto în literatura sf şi de jure în teoria
literaturii sf am pledat ad refusum cu o altă occasio,6, 47 sorry: opportunity!, aşa că nu mai insist acum).
Ar cam rezulta, aşadar, în speţa acum pe rol, că “spaima întâlnirii” cu dublul, în “paradoxul dublurii” din
science-fiction, nu se justifică nici psihologic, nici estetic, fiind aici doar o stereotipie nedeliberată, doar
o aluviune nespecifică, preluată mimetic din mai vechea trenă de bon ton a “dublului” în mitologie şi
literatură, în “marea literatură” mainstream, pană înfiptă la pălăria sf probabil în mod reflex, probabil în
virtutea prestigiului cultural de care această “mare literatură” beneficiază prin condiţie şi prin tradiţie
(tradiţia romantismului şi-a “fantasticului”, mai ales). Şi nu fără temei, să n-avem vorbe: à tout seigneur
tout honneur! Dar “la noi, în science-fiction” (“La noi în Viişoara”...), “paradoxul dublurii” rămâne
totuşi a fi cultivat şi gustat, cu mai mult rezon şi cu mai mult frison, de predilecţie raţional şi nu
emoţional, de predilecţie, aşadar, pentru potenţialul său de “sense of wonder”, care vine astfel să se
adauge atâtor altor nesecate surse şi resurse ce asigură vitalitatea şi atracţia acestui “gen” tocmai prin
capacitatea de-a genera genuin această esenţă, de negăsit azi în altă parte, în alte domenii ale literaturii.
Dar să-l mai ascultăm o repriză pe Otto Rank, “că bine le mai zice”, chiar dacă nu-i “de-al nostru”, să
mai prelungim un moment această nescontată mărturie ce ne susţine, fără voie şi fără ştire, cauza,
depoziţie venită din partea unui martor cu atât mai imparţial, cu cât n-avea cum să ştie (decât poate prin
niscaiva “paradox al timpului”...) că va fi convocat în instanţă:
 «Acest raport se vădeşte cu toată claritatea pe care o dorim în producţiile literare în care afirmarea şi
supraestimarea narcisiacă a eului predomină. Asasinarea atât de frecventă a dublului, prin care eroul încearcă să se
ferească de persecuţiile propriului eu, nu este altceva decât o sinucidere sub forma nedureroasă a morţii unui alt
eu. Acest act îi dă autorului său iluzia inconştientă că s-a despărţit de un eu rău şi blamabil, iluzie care de altfel
pare a fi condiţia oricărei sinucideri. Personajul care vrea să se sinucidă nu poate îndepărta printr-o sinucidere
directă teama de moarte pe care o provoacă în el primejdia care ameninţă narcisismul său. A recurs la unica
eliberare posibilă, sinuciderea, dar este incapabil de-a o face altfel decât ucigând fantoma dublului temut şi urât.
Îşi iubeşte prea mult eul, îl stimează prea mult pentru a-i face rău sau pentru a pune în faptă ideea distrugerii sale.
Un individ prezentând o astfel de dispoziţie narcisiacă nu mai poate ieşi dintr-o fază la care a ajuns eul său.
Această predispoziţie îl urmăreşte mereu şi pretutindeni şi îi comandă acţiunile. Dublul se dezvăluie atunci ca
semnificaţia subiectivă a acestui fapt psihologic. Explicaţia dublului, aşa cum am dat-o la început (vezi filmul lui
Hans Heinz Ewers Studentul din Praga), ca reprezentând trecutul inextricabil, îşi primeşte astfel adevăratul sens
psihologic. Înţelegem astfel ceea ce îl leagă pe om de trecutul său şi de ce acest trecut ia forma dublului.»
«Ideea morţii a devenit suportabilă prin intervenţia dublului, al cărui rol este acela de-a asigura o altă viaţă după
aceasta. Ca şi în narcisismul ameninţat de dragostea sexuală, vedem în teama de moarte că dublul, care la început
trebuia să alunge reprezentarea morţii, tocmai o aduce cu sine, deoarece, după o tradiţie generalizată, el
prevesteşte moartea, şi o jignire care i se aduce este resimţită de individ.
Vedem deci că narcisismul primitiv îşi ia măsuri de apărare împotriva pericolelor care îl ameninţă, prin reacţii
destinate să împiedice distrugerea totală a eului sau doar ofensarea sau diminuarea acestui eu. Aceste reacţii nu
corespund fricii normale, pe care am putea-o considera [...] ca pe o formă defensivă a unui instinct de conservare
foarte dezvoltat. Omul primitiv a exagerat această teamă normală, aşa cum fac nevropaţii, până la anxietatea
patologică pe care nu o putem explica numai prin trăirile fricii. Un al doilea factor intervine aici, care ni se pare că
provine din ameninţările resimţite în mod atât de intens şi îndreptate împotriva narcisismului, prin care omul se
ridică tot pe-atât împotriva dispariţiei sale în dragostea sexuală (instinctul de perpetuare a speciei), pe cât se
împotriveşte şi distrugerii sale complete (instinctul de conservare a individului). Acest narcisism îl vedem fie în
forma sa primitivă, ca în anticul mit grecesc de la care-şi trage numele sau ca în Portretul lui Dorian Gray de
Oscar Wilde, reprezentant al celui mai modern estetism, fie în reacţiile morbide de apărare care merg adesea până
la anxietatea paranoică în faţa propriului eu, personificat în umbră, în imaginea din oglindă sau în dublu. Dar, pe
de altă parte, în aceleaşi fenomene de apărare revine de asemenea ameninţarea împotriva căreia individul a vrut să
se apere, şi astfel se explică faptul că dublul, care trebuia să întruchipeze dragostea narcisiacă, devine tocmai un
rival în dragostea sexuală sau, creat la început din dorinţa de a îndepărta atât de temuta nimicire pentru totdeauna,
revine în superstiţie ca un înspăimântător mesager al morţii.»242

În science-fiction, însă, cum e şi firesc şi “în spiritul locului”, raţionalul trece înaintea iraţionalului,
conştientul înaintea subconştientului, “dublul” e, practic, de-tabuizat, interdicţia “dublurii în timp”,
atunci când există, fiind dez-ocultată, trecută din regimul/registrul nocturn în cel diurn, adusă din
întuneric la lumină, motivată logic şi raţional, nu afectiv şi obsesional.

«Eventualitatea ca unii călători temporali să existe de două ori în acelaşi timp e considerată a fi atât de
excentrică în lipsa ei de logică şi de orice noimă» – putem citi în Enciclopedia de science-fiction (1993)
coordonată de John Clute şi Peter Nicholls8 – «încât a fost prohibită în mod expres în romane precum The Lincoln
Hunters (1957) de Wilson Tucker (1914-2006), unde tocmai această restricţie face posibil un ingenios curs al
acţiunii, cum se întâmplă şi în Millenium (1983) de John Varley (n. 1947), unde paradoxul e condus, cu detalii
atent puse la punct, spre propria-i dizolvare. Alţi scriitori, dimpotrivă, se arată deosebit de incitaţi şi captivaţi de
posibilele efecte psihologice pe care le-ar avea asupra cuiva întâlnirea cu o versiune a propriei persoane ulterioară
în timp. Printre aceştia se numără şi scriitori din afara genului sf , precum Osbert Sitwell (1892-1969), cu romanul
The Man Who Lost Himself (1929), sau Eliot Crawshay-Williams (1879-1962), cu povestirea/nuvela “The Man
Who Met Himself” (1947). Din perioada revistelor sf pulp, unul dintre primele exemple este Ralph Milne Farley
(1887-1963), cu un titlu identic, “The Man Who Met Himself” (1935). Mai târziu, scriitorii sf au împins uneori
această noţiune a dublurii în timp până la ultimele-i limite, absurde, puse în pagină de Barry N. Malzberg (n.
1939) în povestirea/nuvela “We’re Coming Through the Window” (1967), sau de David Gerrold (n. 1944) în
romanul The Man Who Folded Himself (1973), acesta din urmă fiind o memorabilă, chiar dacă rudimentară
(“silly”), istorie ce ambiţionează cu tot dinadinsul să înghesuie în aceeaşi valiză narativă toate paradoxurile
timpului posibile în science-fiction.»243
(De adăugat, totuşi, din alte surse (St.James Guide to Science Fiction Writers, 1996), că romanul lui
David Gerrold egalează performanţa speculativă a lui Robert A. Heinlein din povestirea Momâi ce sunteţi! (“All
You Zombies”, 1959; v. supra, nota37) şi că i-a adus autorului două candidaturi (“nominations”) la Premiile Hugo
şi Nebula.244 )

Epicentrul undelor seismice, “miezul” iradiant al subtonurilor sumbre şi spăimoase care

acompaniază în surdină paradoxul dublurii în timp, poate fi cu aproximaţie localizat, dintre
componentele sintagmei, nu în lotul “timpului”, ci în cel al “dublurii”: nu faptul că dedublarea apare în
urma călătoriei în timp amorsează această senzaţie terifiantă de “teren minat”, ci faptul în sine al
dedublării. Din direcţia “timpului”, ameninţările nu se confirmă: sub jurisdicţie ştiinţificţională, între
titularul identităţii şi dublura sa în timp, atunci când nu se evită şi nu se ignoră din principiu, se stabilesc
spontan relaţii mai degrabă cordiale decât ostile, în virtutea unei congenerităţi care-i face cumva solidari
pe deasupra oricărui conflict, un fel de sânge care apă nu se face, o confraternitate ca între clonii
aparţinând aceleiaşi clone.245 Chiar şi adversitatea, adversaritatea, când apare, e oarecum
camaraderească şi sportivă, fair play, adversarii “îşi dau mâna” (figurat vorbind, desigur) la sfârşitul
partidei, nu se urăsc “de moarte” (chiar dacă uneori se mai şi omoară reciproc), nu se detestă “visceral”
(doar au aceleaşi viscere, în definitiv). Rareori şi doar de formă, din respect protocolar pentru “genul” pe
care-l găzduieşte şi pentru “regula jocului” aici în vigoare, îşi pune vreun autor problema nenorocirilor şi
catastrofelor pe care le-ar putea atrage, efectiv şi concret, asupra “stării fundamentale” a timpului,
întâlnirea faţă în faţă a două sau mai multe dublúri ale aceluiaşi ins, fie acesta şi investit cu puteri şi
plenipotenţe ieşite din comun, aşa cum este Manse Everard, “agentul temporal autonom” din cilul
Patrula Timpului al lui Poul Anderson, homo fictus “deţinând o putere mai mare decât visaseră vreodată
un Cezar sau un Genghis-Han”.246 Riscurile întrevăzute sunt însă, şi în acest caz, generice, se referă la
cronoplastie în general, nu privesc în mod specific acea cronoplastie comisă cu complicitatea propriei
dublúri, despre care e vorba în respectivul context :

«Everard clătină din cap îngândurat.

- Da, încheié el, acesta i-a fost planul şi i-a mers. Să-l ia naiba! Să ajungă la un anume loc şi să bage de
seamă ora. Asta înseamnă că avea să ştie mai târziu, în timpul real al lumii lui, unde-când să se deplaseze pentru
desfăşurarea acţiunii de salvare.
Soţii Zorach erau îngroziţi :
- Dar o buclă cauzală de felul acesta..., articulă Chaim, nesigur. Nu avea idee la ce se expune?
- Neîndoielnic, evident că da, inclusiv posibilitatea de a se face singur inexistent, îi răspunse Everard. Însă
atunci ar fi fost pregătit pentru a şterge un întreg trecut în favoarea unei istorii pe care ar fi putut s-o domine.»247
«O buclă cauzală incipientă e întotdeauna periculoasă (completează, cu o altă ocazie, acelaşi raisonneur),
ştii asta. Ea poate da naştere unei vibraţii rezonante şi schimbările ce se produc în istorie se pot multiplica în mod
catastrofal. Singura cale de rezolvare e să închidem bucla. Când Şarpele Uroboros îşi prinde coada în gură, el nu
mai poate devora nimic altceva.»248

À la guerre comme à la guerre : ca şi “răii” cu care se înfruntă – cronoplastori, răufăcători,

aventurieri şi “villains” de teapa unui Merau Varagan, despre care a fost vorba în conversaţia de mai sus,
din Fildeş, maimuţe şi păuni (1983) – eroul “cel bun” nu ezită, când e cazul, când împrejurările i-o
impun, să pună şi el mâna pe arma interzisă şi s-o îndrepte asupra “celor răi”, nu-şi face scrúpule să-şi
convoace operativ în ajutor, atunci când victoria sau înfrângerea stau pe muchie, diverse dublúri proprii,
diverse alte “euri” proprii, oricând multiplicabile prin alte descinderi, repetate, la faţa locului (“la faţa
timpului”). Nu numai că “scopul scuză mijloacele”, dar “cine scoate sabia, de sabie va pieri”: cu
complicitatea propriei dubluri câştigă infamul Merau Varagan o repriză în faţa bravului Manse Everard,
în decorul unei aride sierra latino-americane, pe vremea lui Simón Bolivar, “El Salvador”, “El
Libertador”, undeva pe lângă Bogota, în 1826; de ce n-ar fi recurs, atunci, şi Manse Everard, pentru a-şi
lua revanşa, la intervenţia propriei dubluri, care descinde literalmente ca un deus ex machina (ex
Machina Temporis!) asupra unei Mări Mediterane răscolite de furtună, în anul 950 î.Chr., pe vremea
“luminatului” rege fenician Hiram I-iul? (Nici un anacronism: pentru “călătórii în timp”, dacă mai e
nevoie s-o spun, cronologia “reală” e o simplă aparenţă, în care “înainte de” şi “după” sunt liber şi pe
deplin interschimbabile.)
Fie că personifică “forţele binelui”, fie “forţele răului”, combatanţii asistaţi de dublúrile lor în timp
sunt la fel de pragmatici şi de “realişti”, la fel de imuni la orice oculte spaime metafizice: dedublarea
propriei persoane este o armă şi o stratagemă, o tactică de luptă şi nimic altceva; dublul sau dublura
rămâne un aliat la care “originalul”, titularul respectivei identităţi, apelează în caz de nevoie, şi nimic
mai mult. Cooperarea “de arme”, ca între “aliaţi” care se cunosc perfect unul pe altul, poate avea,
desigur, sorţi schimbători, se poate solda pentru moment şi cu victorie şi cu înfrângere, dar în nici un caz
nu antrenează vreo umbră de fior obscur sau de aprehensiune identitară: totul e pragmatic şi prozaic,
singura precauţie, şi aceasta mai mult neglijată, fiind doar de ordin teoretic, rar evocată, şi-atunci sumar
şi abstract :

«Condus într-o cameră mai ferită, Everard rămase singur câteva minute. Şi le petrecu gândindu-se la
urgenţa cu care trebuia să acţioneze. Teoretic, avea la dispoziţie oricât timp ar fi dorit: dacă era nevoie, putea
oricând să se mai întoarcă o dată în momentul de faţă, cu condiţia să aibă grijă să-i împiedice pe cei din preajmă
să-l vadă în dublu exemplar, el însuşi alături de sine însuşi. În practică, un asemenea procedeu presupunea riscuri
acceptabile doar în cazurile cele mai disperate. Pe lângă posibilitatea declanşării unei bucle cauzale care se putea
extinde, scăpând oricărui control, exista şi riscul ca să meargă anapoda ceva în cursul normal al evenimentelor.
Această probabilitate putea creşte pe măsură ce operaţiunea ar fi devenit tot mai complexă şi s-ar fi prelungit mai
mult. Pe de altă parte, ardea de nerăbdare să-şi continue misiunea, s-o ducă la bun sfârşit şi să fixeze odată
existenţa lumii care-i dăduse naştere.» 249

Riscuri improbabile şi neglijabile; şi totuşi, nici măcar pragmaticul personaj al lui Poul Anderson nu
apelează la propria-i dublură decât constrâns de împrejurări, “doar în cazurile cele mai disperate”, altfel
nesimţind nici o atracţie să-şi vadă la faţă propriile-i dublúri, ocolindu-le cu indiferenţă, dar cât mai pe
departe. Astfel, cu ocazia unei ulterioare escale pe continentul nord-american, căruia cu secole în urmă
tocmai el îi asigurase viitoarea “americanitate”, eliminând cronoplastic riscul unei ameninţătoare
“mongolizări” (în episodul intitulat Singurul joc posibil / “The Only Game in Town”, 1960), Manse
Everard este străbătut incidental şi pasager de senzaţia de déjà vu, de gândul că undeva în interiorul
acelui continent se află şi nesfârşitele întinderi pustii pe care le cutreierase el cândva, ca titular al
identităţii sale şi concomitent ca dublură, dar îndepărtează repede gândul, absorbit de noua lui misiune,
din prezentul acţiunii. Invadatorii mongoli trimişi ucronic şi protocronic de Hanul Kubilai în căutare de
“spaţiu vital” în largul Americii, un continent încă necunoscut europenilor atunci, la 1280, şi cărora
Manse Everard le vine de hac tot cu ajutorul propriei dubluri chemate urgent să-l scoată din bucluc, sunt
totuşi nişte inocenţi neştiutori în materie de cronoplastie şi de tehnici militare temporale, nu
experimentaţi “villains” ca Merau Varagan, care ştie luptá de la egal la egal cu profesioniştii Patrulei
Timpului, astfel încât scrupulele de ordin principial şi regulamentar apar, în cazul lor, cu atât mai
justificate: «Doctrina Patrulei nu privea cu ochi buni pe cei ce-şi veneau singuri în ajutor în acest fel. Era
prea mare pericolul unei bucle cauzale strânse sau al încâlcirii trecutului cu viitorul.» (Poul Anderson,
“The Only Game in Town”).250
Un alt simptom al sindromului de teamă atavică, al aprehensiunii aluvionare pe care “motivul
dublului” îl aduce ereditar cu sine în science-fiction de altundeva, din “marea literatură” anterioară, din
mitologie, din psihologie etc., poate fi identificat în regimul vizualizării dublurii, în vizualizarea sumară,
fugitivă şi furtivă, în privirile aruncate doar “pe furiş” dublurii de către “titular”: chiar şi atunci când nu
e deloc speriat sau paralizat de groază şi oroare în faţa propriului “dublu”, personajul de science-fiction
preferă fie să nu-l vadă, chiar dacă-l ştie “acolo”, fie, dacă vederea propriei dubluri nu-i este interzisă
(cum se întâmplă nu o dată), să-şi interzică singur curiozitatea de-a se privi pe sine în propria dublură, să
reducă la minimum durata privirii, să se privească numai “pe furiş”, “cu coada ochiului”, şi-apoi să-şi
întoarcă repede privirea în altă parte.
Când lui Corson, protagonistul romanului Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971;
trad. rom. 1975, 1992) de Gérard Klein (n. 1937),251 aflat la strâmtoare într-un moment critic al misiunii
sale în trecut, îi este trimisă în ajutor din viitor propria-i dublură, “titularul” nici n-o vede, nici măcar nu
ştie că “este chiar el” cel care-i vine în ajutor şi-l salvează :

«Tabăra fusese atacată. Agresiunea nu durase nici trei minute şi se şi încheiase. Nimeni nu putea lupta în
bezna asta. Şi dacă Veran ştia s-o producă, părea incapabil s-o împrăştie.
- Veran, şopti el, ca un ecou la prezicerea Antonellei.
- Nu, nu-i el. Nimeni din tabără. Cineva...
O simţi cum se încordează lângă el: - Cineva ca tine... cineva care-ţi seamănă.
Unul dintre atacanţi. Un eliberator sau o nouă primejdie. Un suflu de aer. Cineva ridicase pânza care închidea
cortul. Un punct luminos luă naştere lângă obrazul lui Corson. Apoi se mări, deveni vârtej, trăgând după el
volutele ceţii întunecate. Curând, Corson îşi putu vedea mâinile puse pe umerii Antonellei. Zona luminoasă
semăna cu o galaxie rotindu-se în jurul ei însăşi în cuprinsul unui spaţiu plin şi deformându-l, sfâşiindu-l pe
măsură ce creştea. Când atinse un diametru de doi metri, zona se stabiliză şi rotirea încetă. Antonella şi Corson se
aflau aproape în întregime într-un spaţiu de lumină, cumva sferic, şi ai cărui pereţi erau făcuţi din întuneric
compact.
Antonella îşi înnăbuşi un strigăt. O mână înmănuşată se ivea din ceaţă. Plutea, ireală, ca un membru tăiat.
Era deschisă. Se dăruia, cu palma întinsă, într-un universal gest de pace.
În spatele mâinii întinse se afla un om. Sau, cel puţin, o siluetă umană, îmbrăcată într-un costum spaţial.
Casca-i era plină de noapte. Vizitatorul întinse fără o vorbă către Corson două costume identice şi le făcu semn să
şi le îmbrace. Corson rupse tăcerea: - Cine eşti?
Necunoscutul arătă cu mai multă insistenţă spre costumele pe care Corson pregeta să le apuce. Antonella
puse mâna pe unul dintre ele şi începu să se strecoare în haina grea.
- Aşteaptă, zise Corson. N-avem nici un motiv să ne încredem în el.
- Are să ne scoată de-aici, zise ea. Să ne scoată din tabără. [...]
Străinul verifică etanşeitatea costumului Antonellei, apoi se răsuci către Corson. Încuviinţă din cap, făcu
un semn în direcţia ceţii şi o apucă pe Antonella de mână. Ea înţelese îndată şi i-o întinse pe cealaltă lui Corson.
Se afundară în noaptea absolută.
Străinul se orienta cu siguranţă. Evita cu grijă obstacolele şi veghea ca şi cei doi tovarăşi care-l urmau să
facă la fel. [...] Se opriră, în cele din urmă. Lângă ei, străinul trebăluia. Corson era sigur că punea şeaua pe un
hippron. [...] Îl auzi pe străin scoţând un ţipăt ciudat, se încordă în aşteptarea unui şoc şi, împotriva a tot ce
credea, se pomeni prăbuşindu-se în gol. Greutatea dispăruse. Dacă n-ar fi simţit chingile plutind în jurul lui şi,
lângă coaste, trupul masiv al hippronului, ar fi zis că o trapă i se deschisese sub picioare. [...]
Stele străluceau nemişcat deasupra lor. Corson întoarse capul, dar n-o putu zări pe Antonella, ascunsă de
masa uriaşă a animalului. Cu răsuflarea tăiată, văzu peste capetele lor, ca o uriaşă ciupercă evoluând în văzduh, un
alt hippron acoperind o bucată mare de cer; ochii-i clipeau ca lămpile unui calculator înnebunit. Străinul spânzura
pe o latură, asemeni unei excrescenţe. Le făcu un semn de îmbărbătare.»251
 Pe firul naraţiunii, se ajunge ulterior, peste zeci de pagini, şi la relatarea aceluiaşi episod din
perspectiva inversă, a “dublurii”, a “salvatorului”, dar nici acesta nu-i curios să întârzie prea mult cu
ochii asupra primei sale ipostaze, de “salvat”, deşi de această dată “legea informaţiei neregresive” nu i-
ar interzice “să se vadă”, “să se privească”:

«Mergeau prin pădure. Era ciudat să-şi spună că, dintr-o clipă într-alta, avea să cadă cu Antonella în
mâinile lui Veran.
Un cerc era pe punctul de-a se închide. Acolo îşi trăia viaţa pentru întâia dată, în inocenţă, iar aici îi şi
cunoştea urmarea. Neliniştea, tabăra, fuga sub conducerea unui străin mascat, călătoria prin timp şi spaţiu, escala
inutilă pe planeta-mausoleu, goana către marginile universului, Aergistalul, luptele, balonul, seismul, cealaltă
parte a cerului, cuvântul zeului şi, din nou, Uria. Aici şi acum.
Acolo intrase, acolo intra acum într-un labirint ce străbătea întregul univers şi revenea asupra lui însuşi, atât
de bine încât el, Corson, nu mai era despărţit de trecutul lui decât prin grosimea unui zid.
Labirintul i se desfăşura în faţă, la fel de indescifrabil ca odinioară. Dar pentru că ştia ce avea să i se
întâmple celuilalt Corson, Corson-ului din trecut, fracţiunea din labirint pe care tocmai o străbătuse căpăta un
înţeles. Pe vremea primului Corson nu ştiuse care era a treia primejdie care ameninţa [planeta] Uria şi nici cum să
le înlăture pe celelalte două. Avea acum o idee, încă vagă. Viitorul, nu se îndoia, îi va descoperi restul.
Avu o intuiţie. Omul din ceaţă, călătorul cu masca plină de noapte despre care Antonella spusese că-i
seamănă, va fi el însuşi. Avea, aşadar, un viitor. Încă o dată, şi poate că o dată mai mult, şi poate că pentru o
infinitate de dăţi, labirintul se va întoarce asupra lui însuşi şi Corson se va atinge pe sine într-o sumedenie de
treceri, până se va contopi cu el însuşi. Iar acel Corson din viitor va cunoaşte o nouă porţiune a labirintului, pentru
că o va fi explorat, şi poate că-i va pricepe desenul şi destinul, aducând atunci propriei lui vieţi corecţiile
necesare.»251

Lăsată pentru moment în suspensie, pentru a face loc unor priorităţi narative şi compoziţionale
mai urgente, relatarea episodului salvării de sine cu ajutorul propriei dublúri va fi reluată peste alte zeci
de pagini, din aceeaşi insolitantă perspectivă a “dublurii”:

«Făcu un prim salt [înapoi în timp - n.n.] pentru a-şi procura două costume spaţiale. Era mai bine să
efectueze evadarea în doi timpi. Hotărî să intervină cu un minut înainte de ora evadării. Ceea ce i-ar îngădui să
pună la încercare sistemul de apărare şi să semene confuzia necesară celei de-a doua faze. Nu-i fu prea greu să se
strecoare într-unul dintre corturile intendenţei, dar, după cum se aştepta, noaptea nu făcea ca vigilenţa să slăbească
în tabăra lui Veran. Abia avu vreme să pună mâna pe două cutii şi să încalece din nou, că pe aleile taberei se şi
dădu alarma. Cortul pe care tocmai îl jefuise se afla într-un sector aproape opus celui în care erau închişi
Antonella şi celălalt Corson. Prima mişcare a santinelelor va fi de-a se aduna la locul furtului. Nu vor mai avea
vreme să se răspândească.
Făcu un salt cu câteva zile în trecut, alese un loc pustiu şi cercetă costumele de protecţie. Mulţumit, hotărî
să treacă la faza a doua. Se sincroniză în clipa aleasă şi-şi priponi hippronul în ţarcul hippronilor. Trecu
neobservat în învălmăşeală, nu se uită nimeni la el. Avea ţinuta reglementară şi se putea înapoia dintr-o patrulare.
Declanşă imediat inhibitorul de lumină şi începu să alerge pe aleile taberei, pe cât de repede îi îngăduia imaginea
înceţoşată a împrejurimilor pe care reflectorul de ultrasunete i le descoperea. Socotise că cele mai isteţe santinele
vor avea nevoie de cel puţin zece secunde pentru a proceda la fel. Nu le va folosi la mare lucru, deoarece nu ştiau
de unde venea atacul; raza de bătaie a reflectoarelor era redusă şi diferitele fascicole aveau să creeze interferenţe,
care vor tulbura imaginile. Ofiţerii vor pierde probabil un minut pentru a-şi convinge oamenii să stingă
reflectoarele inutile. Era de ajuns, dacă Antonella, avertizată de preştiinţa ei, izbutea să-l convingă pe Corson de
necesitatea de-a se arăta cooperativ. Şi ştia că Antonella reuşise.
Totul se petrecu după cum prevăzuse. Avusese grijă să-şi întunece masca, pentru ca celălalt Corson să nu-
l recunoască. Se exprimă numai prin semne. Nu era momentul să introducă un factor suplimentar de confuzie în
mintea celuilalt Corson.
 Acum goneau prin spaţiu, apoi săriră în timp.» 251

Reticenţa vizualizării dublurii – la limită, refuzul şi interdicţia acestei vizualizări – apar însoţite,
cum vedem, şi de un refuz al memoriei, de o interdicţie a memorizării şi rememorării : chiar dacă nu li
se şterge în mod obligatoriu memoria înainte de-a se îmbarca pentru “călătoria în timp”, chiar dacă nu se
stipulează în mod expres, prin “lege”, interdicţia transmiterii regresive şi retroactive a informaţiei (cum
face Gérard Klein aici, în Seniorii războiului), – personajele apar spontan amnezice, ca efect implicit al
înseşi deplasării în timp. Amnezia şi anamneza însoţesc congener nu numai paradoxul dublurii, dar –
cum vom vedea – şi paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi sau paradoxul scrisorii auto-adresate. Semantic,
narativ, compoziţional – amnezia este un adevărat filon aurifer, căci ea cheamă irezistibil anamneza, iar
aceasta, desfăşurată epic, este însăşi povestirea, naraţiunea. Zecile de pagini care despart între ele
episoadele mai înainte citate din Seniorii războiului cuprind în ele, in extenso, relatarea unei anamneze,
întregul roman fiind de fapt istoria unor spontane amnezii şi-a unor consecutive anamneze; “legea
informaţiei neregresive” este o lege ce reglementează ficţional regimul amneziei şi-al anamnezei. Iar
acestea, furnizând însăşi substanţa naraţiunii, vor prelua firesc, poate chiar necesar, procedeele şi
soluţiile, ba chiar artificiile şi trucurile de care naraţiunea uzează curent, cum este, mai sus, relatarea
unui acelaşi eveniment epic din perspective schimbate şi din “unghiurile de vedere” alternate ale
diverselor personaje participante la el (aici, ale dublúrilor aceluiaşi personaj) – procedeu epic, de altfel,
destul de frecventat, şi nu numai în science-fiction (dar şi aici, cum vom mai avea ocazia să vedem).
Relatarea din unghiuri opuse şi complementare a aceluiaşi episod al “dedublării în timp” o
experimentase încă Isaac Asimov (1920-1992), în romanul Sfârşitul Eternităţii (The End of Eternity,
1955; trad. rom. 1987, 1994, 1999),252 despre care am mai vorbit în repetate rânduri (v. supra, notele 84,
87, 91, 108, precum şi în cap. Timpul din vol. O cheie pentru science-fiction); aici, însă, jumătăţile
disjuncte şi complementare din care trebuie recompus întregul “puzzle”, întregul “joc de cuburi”, nu mai
apar separate între ele prin zeci de pagini de text, răzleţite una de alta la mari distanţe textuale, ci
dimpotrivă, sunt livrate “în bloc” de autor, şi nu din condescendenţă pentru cititor, ci doar comasate ca
fundament faptic şi ca bază pentru o dezbatere “doctrinară” de principiu asupra paradoxului dublurii.
Reticenţa vizualizării se regăseşte însă şi aici: protagonistul romanului, Harlan, altfel un “dur”, un
inflexibil şi necruţător “Tehnician” antrenat să taie cronoplastic în carnea vie a timpului, devine dintr-
odată retractil, şovăitor, subit timorat în faţa propriei dubluri în timp; şi, de fapt, nici măcar “în faţa”, ci
în spatele ei, pentru că nu ajunge să se privească “faţă-n faţă” cu propria-i dublură, ci doar “s-o fure cu
coada ochiului” din spate, fugitiv şi furtiv; dar chiar şi aşa, această vizualizare “pe furiş” a unui tabú
până la urmă inexistent îşi are savoarea ei intelectuală şi intuitivă, aduce un plus de frison mental la
abstracta mecanică a producerii dublurii prin deplasare în timp.
Întoarcerile repetate în timp, “înghesuite” pe o porţiune redusă a trecutului, constituie “un risc
nesăbuit” – îşi dă seama Harlan. De ce?

«Ar fi putut greşi cu uşurinţă calculele, intrând astfel în Timp înainte de a-l fi părăsit cu câteva fizio-ore în
urmă. Şi-atunci? Una din primele reguli pe care le învăţase ca Observator era: “O persoană care ocupă două
momente în acelaşi Timp al aceleiaşi Realităţi riscă să se întâlnească cu sine însăşi.” Ceea ce trebuia evitat. De
ce? Harlan ştia doar că nu voia în ruptul capului să se întâlnească cu el însuşi. Nu voia să privească în ochii unui
alt Harlan, de mai devreme (sau de mai târziu). În spatele acestui lucru s-ar ascunde un paradox, şi doar ce-i
plăcea lui Twissell atât de mult să spună? “Nu există paradoxuri în Timp, dar asta numai pentru că Timpul le
evită, în mod deliberat.”» 252

După această sumară punere în temă, după acest aconto doctrinar, iată, mai pe larg, “faptele”, în
derularea lor încâlcită, întortocheată, încălecată pe propriile-i urme, şi totuşi strict şi riguros logică, aşa
cum cere “codul de onoare” al “logicizării imaginaţiei” în science-fiction :

«O singură dată doar, în cinci incursiuni [toate în acelaşi loc şi pe acelaşi tronson limitat de timp, în trecut
– n.n.], auzise un sunet care tulburase liniştea încăperilor. Se afla în cămară, unde, bucuros că tehnologia
respectivei Realităţi şi a Secolului făcuse să dispară moda servitorilor şi-l scăpase astfel de o problemă, alesese
câteva borcane cu conserve şi tocmai se gândea că a luat destule pentru un singur drum şi că Noÿs va fi cu
adevărat bucuroasă să întrerupă monotonia regimului său, bogat dar stereotip, pe care i-l punea la dispoziţie Secţia
– cu alimente cu care era obişnuită. Îl apucase chiar un râs zgomotos la gândul că, nu cu mult timp înainte,
considera că ea are un mod de alimentaţie cu totul decadent.
Exact în mijlocul unui hohot de râs auzise o bufnitură, un zgomot distinct. Îngheţă.
Sunetul venise de undeva din spatele lui şi, în momentul de surpriză în care încremenise pe loc, îi veniră
în minte mai întâi pericolul, mai puţin grav, al unui spărgător, şi apoi primejdia mai mare a unui Etern făcând
investigaţii. Dar nu putea fi un spărgător. Întreaga perioadă a diagramei, cu marja de timp cu tot, fusese
“curăţată” cu multă grijă şi aleasă dintre alte perioade similare de Timp tocmai datorită lipsei factorilor
perturbatori. Pe de altă parte, el declanşase o microschimbare (poate că nu chiar atât de “micro”), sustrăgând-o pe
Noÿs.
Cu inima zvâcnind, îşi impuse să se întoarcă. I se păru că uşa din spatele lui se închisese chiar atunci,
parcurgând ultimul milimetru până la canat. Îşi reprimă impulsul de-a o deschide, de a căuta prin casă. Cu
delicatesele lui Noÿs în braţe, se întoarse în Eternitate şi aşteptă eventualele repercusiuni timp de două zile,
înainte de-a se aventura în sus-Timpul îndepărtat. Repercusiunile nu veniră şi, în cele din urmă, uită cu totul de
incident.
Acum însă, în timp ce regla comenzile ca să intre în Timp pentru ultima oară, întâmplarea îi reveni în
minte. Sau poate că-l urmărea gândul la Schimbarea care era foarte aproape acum. Mai târziu, întorcându-se la
acest moment, avea să simtă că primul sau cel de-al doilea gând fuseseră cele care-l făcuseră să greşească
acţionarea comenzilor. Altă scuză nu exista.
Greşeala nu se văzu imediat. Încăperea fusese aleasă corect şi Harlan păşi direct în biblioteca lui Noÿs.
[...] Puse filmul deoparte, trecu restul în revistă, alese casetele pe care erau înregistrate cărţi de ficţiune şi câteva
din ceea ce părea a fi non-ficţiune uşoară. Acestea şi două video-aparate de buzunar. Le puse pe toate cu grijă într-
o geantă de voiaj.
Acela fu momentul în care auzi din nou un zgomot în casă. De data aceasta nu mai era doar o părere. Nu
mai era un zgomot scurt, făcut de cine ştie ce. Era râsul unui om, al unui bărbat. Nu era singur în casă.
Nici nu-şi dădu seama când scăpă geanta din mână. Timp de-o scurtă secundă confuză, nu putu gândi
decât că a fost prins!»252

Cu un truc împrumutat din tehnica montajului de film (devenit şablon în filmul “de acţiune” şi “de
suspens”), firul narativ este aici subit “tăiat”, “acţiunea” este “suspendată” fix în punctul de maximă
culminaţie a tensiunii şi-a aşteptării spectatorului, recte cititorului: pe ecranul televizorului s-ar intercala
aici fatala reclamă, inexorabilul “clip” sau “calup publicitar”; în pagina cărţii, se intercalează doar un
nou titlu de capitol, ÎN CAPCANĂ, după care filmul “este pornit” din nou, exact din acelaşi punct :

«Totul, deodată, i se păru ireversibil, ireparabil. Era cea mai cumplită şi dramatică ironie. Intrase în Timp
pentru o ultimă dată, îi dăduse lui Finge [şeful său direct – n.n.] peste nas pentru ultima oară, ulciorul mersese la
apă ultima dată. Şi tocmai acum trebuia să fie prins!
Oare Finge să fi fost cel care râdea?
Cine altcineva ar fi pornit pe urmele lui, cine-ar fi aşteptat în tăcere, stând ascuns în camera cealaltă,
neputându-şi stăpâni o izbucnire de satisfacţie?
Atunci... totul era pierdut? Şi pentru că în momentul acela chinuitor era sigur că pierduse totul, nu se mai
gândi să fugă din nou sau să încerce să se întoarcă din nou în Eternitate. Îl va înfrunta pe Finge. Acum. La nevoie,
îl va ucide.
Harlan porni către uşa de după care se auzise hohotul de râs, cu pasul furişat dar hotărât al celui ce ucide
cu premeditare. Deconectă semnalul automat al uşii şi o împinse încet cu mâna. Patru centimetri. Cinci. Fără cel
mai mic sunet.
Omul din încăperea de alături era întors cu spatele. Silueta îi era prea înaltă, nu putea fi Finge, şi acest
fapt pătrunse în mintea lui învălmăşită şi-i opri înaintarea.
Apoi, ca şi cum paralizia ce părea să fi pus stăpânire pe amândoi se ridica încetul cu încetul, celălalt
începu să se întoarcă, centimetru cu centimetru.
Harlan nu mai apucă să vadă niciodată sfârşitul mişcării. Profilul celuilalt nu ajunsese încă în raza lui
vizuală când, luptându-se cu un val subit de groază, cu o ultimă fărâmă de voinţă, se trase înapoi din uşă. Propriul
mecanism al uşii, şi nu el, o închise tăcut, silenţios, fără un sunet.
Se dădu înapoi, pe dibuite. Nu putea respira decât trăgând violent aerul în piept, înghiţindu-l şi
împingându-l apoi afară, în timp ce inima îi bătea nebuneşte, ca şi cum ar fi încercat, disperată, să-i iasă afară din
piept. Finge, Twissell şi întreg Consiliul laolaltă nu l-ar fi putut face să-şi piardă cumpătul în asemenea hal. Ceea
ce îl dezarmase nu era frica de ceva fizic, ci mai degrabă groaza de natura accidentului.» 252

Care să fie, ne întrebăm încă o dată, această obscură “natură a fenomenului”, din moment ce
stârneşte atâta “groază”, din moment ce-l face să tremure chiar şi pe-un brav şi dur “Tehnician”
cronoplastor, aducându-l literalmente într-o “stare de şoc”, manifestată prin atâtea paroxistice şi
redundante simptome somato-psihice (psiho-somatice, if you like so)? Ce să fie, ce să fie? Mister! Nu
vom afla nici de la Isaac Asimov, cum n-am aflat nici de la Poul Anderson, de la Gérard Klein, sau de la
alţi scriitori de science-fiction care-au abordat “paradoxul dublurii”. În schimb, natura eminamente
paradoxală a virtualului fenomen, a presupusului “accident”, singura care poate fi pragmatic şi juridic
“probată”, apare încă o dată şi aici (de fapt, apăruse, cu peste trei decenii mai devreme, în 1955), în
toată peremptoria-i evidenţă şi esenţialmente identic precum în povestirea lui Victor Kernbach, din care
am citat mai înainte, Paradoxul dublurii (1987; v. supra, nota 231; infra, nota 251): dacă Dreg,
personajul lui Victor Kernbach, l-ar ucide pe băiatul care stă de cealaltă parte a mesei, ar putea să
dispară el însuşi sau ar putea să dispară numai băiatul, dar rezultatul ar fi acelaşi, auto-anihilarea, fie în
virtutea principiului logic, cauzal, fie în virtutea principiului antropic al timpului (“cum aş mai fi eu om,
fiind o fiinţă fără trecut?”); tot aşa, în Sfârşitul Eternităţii, în virtutea aceluiaşi principiu logico-cauzal
(Asimov se dispensează, în acest caz, de principiul antropic al timpului), dacă Harlan ar fi fost mai iute
la mânie (că “de mână” e destul de iute!) şi dacă ar fi apucat să-şi ucidă propria dublură, anterioară lui în
timp (fie şi din eroare, confundând-o cu “Şeful” detestat), n-ar fi făcut decât să “închidă” “bucla cauzală
în timp” a paradoxului dublurii, proiectând mintea cititorului asupra unei situaţii imposibile în ordinea
“lumii reale”, fizice, prinzând-o în hora unui “cerc vicios” fără ieşire logică: fiind mort de prima dată,
cine s-ar mai fi întors a doua (de fapt, a cincea) oară ca să-şi ucidă dublura, ca să se sinucidă? Şi-atunci:
Harlan nu e mort, deci Harlan se sinucide; deci Harlan e mort, deci n-are cum se sinucide; deci nu e
mort, deci... tot aşa, până la ameţeală, până la vertigo mentis, la ameţirea minţii, până la “vertij
mental”/”vertij intelectual”: id est până la “sense of wonder”, aşa cum am mai spus şi nu mai repet (de
data asta!...). Dar, cum iarăşi am mai spus (şi dacă n-am spus-o, o repet!), “paradoxul dublurii” de obicei
nu închide efectiv “bucla cauzală”, precum “paradoxul bunicului” sau “paradoxul tatălui”, se abţine în
ultimul moment de la gestul ireversibil, după ce mai întâi ne adusese în pragul lui, după ce nu mai lăsase
de făcut decât o simplă formalitate; pe care n-o face, dar ne demonstrează că putea lesne s-o facă: o
cochetărie şi o ambiţie (auctoriale) în plus, rezultatul fiind, oricum, acelaşi.
De altfel autorul însuşi nu-şi refuză plăcerea de-a savura cu prelungite delicii postura paradoxală în
care şi-a adus personajul, motiv pentru care are grijă să recompună pentru noi, cititorii prezumat
ageamii, acest joc de “puzzle”: vorbind tot timpul, spunând ce face în timp ce face, el pune unul lângă
altul “cuburile” pentru a reconstitui figura de ansamblu a “paradoxului dublurii”:

«Nu recunoscuse pe deplin înfăţişarea celuilalt bărbat din casa lui Noÿs, dar îi ştia, înspăimântător de
sigur, identitatea. Prima oară când auzise un zgomot în casă, el, Harlan, tocmai râdea şi ceea ce-i tăiase râsul
fusese o bufnitură, ceva greu care căzuse în camera de alături. A doua oară, cineva râsese în camera alăturată şi el,
Harlan, scăpase pe podea geanta burduşită cu cărţi-filme. De prima dată el, Harlan, se întorsese cu faţa dar nu mai
apucase să vadă decât o uşă închizându-se. A doua oară el, Harlan, închisese o uşă, în timp ce un străin se întorcea
încet cu faţa.
Se întâlnise cu sine însuşi!
În acelaşi Timp şi în aproape acelaşi loc, el şi eul său anterior cu câteva fizio-zile se aflaseră faţă în faţă.
Greşise comenzile, le reglase pentru un moment din timp pe care-l mai vizitase, îl folosise deja, şi el, Harlan, s-a
văzut pe el, Harlan.
Se întoarse la munca lui, cu umbra groazei planând deasupră-i zile în şir. Îşi blestemă laşitatea, dar asta nu
servi la nimic. Şi, într-adevăr, din acel moment începu degringolada.» 252

Dar asta nu e tot, “doctrina” abia urmează. Pentru că autorul (în postură de narator ce relatează
gândurile personajului prin prisma stilului indirect liber, precum mai sus) nu din condescendenţă sau
dintr-un superfluu zel didactic îi explică atât de “băbeşte” cititorului ce s-a întâmplat, ci pentru a-l face
să înţeleagă mai bine dezbaterea doctrinară asupra paradoxurilor ce decurg din “cronomoţie”, din
deplasarea în timp, şi, în acest context, mai ales asupra paradoxului dublurii, aflat pentru moment “pe
rol”: aceasta este, cu textul în faţă, adevărata miză şi adevărata ţintă a etalării “cazului”. Abia trecut prin
bulversanta experienţă minuţios relatată în cele de mai sus, încă răvăşit şi întors pe dos de-a fi dat nas în
nas cu sine însuşi, personajul nici nu este lăsat să-şi tragă oleacă sufletul, că trebuie să facă faţă unei
discuţii de fond a “doctrinei” paradoxurilor timpului şi mai ales a “paradoxului dublurii”. Interlocutorul,
un venerabil “Calculator Senior” numit August Sennor, este un personaj inventat de autor exclusiv în
acest scop şi care altfel, sub raport epic, este complet nefuncţional, nu-şi justifică în nici un fel existenţa
în text, decât ca raisonneur şi interviewer, decât ca preopinent “maieutic”:

«Sennor spuse : - Dintotdeauna am vrut să aflu ceva, tinere. Poate mă poţi ajuta.
“Acum e-acum”, îşi zise Harlan în gând. Cu glas tare, răspunse:
- Dacă sunt în măsură, domnule.
- Pe unii dintre noi, aici, în Eternitate – n-o să spun pe toţi, nici măcar destui (şi aici aruncă o privire
rapidă chipului obosit al lui Twissell, în timp ce ceilalţi se traseră mai aproape ca să asculte) – dar pe câţiva, în
orice caz, ne interesează filosofia Timpului. Poate ştii la ce mă refer.
- Paradoxurile călătoriei în Timp, domnule?
- Da, dacă ţii să te exprimi chiar atât de melodramatic. Dar, desigur, asta nu e totul. Există problema
adevăratei naturi a Realităţii, problema conservării masei şi energiei în timpul Schimbărilor de Realitate şi aşa mai
departe. Noi, cei din Eternitate, suntem fatalmente influenţaţi, în analizarea acestor lucruri, de datele călătoriilor în
Timp. Fiinţele tale din epoca Primitivă, însă, nu cunoşteau călătoria în Timp. Ce credeau ei în această privinţă?
Şoapta lui Twissell se auzi pe toată lungimea mesei : - Arguţii, subtilităţi oţioase!
Dar Sennor nu-l luă în seamă : - Îmi răspunzi la întrebare, Tehnician?
- Primitivii nici nu se gândeau la deplasarea în Timp, domnule Calculator.
- Nu o credeau posibilă?
- Cred că nu.
- Nici măcar ca speculaţie mentală?
- Cât despre asta, spuse Harlan nesigur, cred că au existat speculaţii de diverse feluri, în anumite genuri de
literatură ”escapistă”, evazionistă. Nu le cunosc prea bine, dar cred că o temă frecventă era cea a unui om care s-a
întors în Timp pentru a-şi ucide propriul bunic pe când acesta era copil.
Sennor se arătă încântat : - Minunat! Minunat! Iată cel puţin o expresie a principalului paradox al
deplasării în Timp, dacă luăm o realitate nedeviantă, nu? Acum, Primitivii tăi, mă-ncumet să afirm, nu se gândeau
la Realitate decât ca fiind nedeviatoare. Am dreptate?
Harlan cam lăsa răspunsul să aştepte. Nu se prea îmbia la vorbă, nu vedea ţinta conversaţiei sau scopurile
ascunse ale lui Sennor, şi asta îl enerva.
 - Nu ştiu destule ca să vă pot răspunde exact, domnule. Cred că au existat speculaţii cu privire la trasee
alternative în Timp, sau la planuri de existenţă diferite. Nu ştiu.
Sennor îşi împinse în afară buza de jos :
- Sunt sigur că te înşeli. Ai fost derutat de introducerea propriilor tale cunoştinţe în nenumăratele
ambiguităţi pe care le-ai întâlnit. Nu, categoric, fără experienţa efectivă a deplasărilor în Timp, complexităţile
filosofice ale Realităţii ar depăşi cu mult mintea omenească. De exemplu, de ce Realitatea posedă inerţie? Asta o
ştim cu toţii. Orice modificare în cursul ei trebuie să atingă o anume amploare înainte ca o Schimbare, una
adevărată, să fie efectuată. Chiar şi atunci, Realitatea are tendinţa de a-şi relua poziţia iniţială. De pildă, închipuie-
ţi o Schimbare aici, în Secolul 575. Realitatea se va schimba cu efecte în creştere până prin Secolul 600. Se va
schimba, dar cu efecte din ce în ce mai mici, până în 650. După aceea, Realitatea va rămâne neschimbată. Cu toţii
ştim aceasta, dar ştie vreunul dintre noi şi de ce se întâmplă astfel? Un raţionament intuitiv ne-ar sugera că orice
Schimbare de Realitate îşi va mări efectele fără limită, pe măsură ce trec Secolele; şi totuşi nu este aşa.
Să luăm un alt aspect. Tehnicianul Harlan, mi s-a spus, este neîntrecut în alegerea Schimbării Minime
Necesare pentru orice situaţie. Da’ pun pariu că nu poate să explice cum ajunge la propria lui alegere.
Să ne gândim cât de neajutoraţi trebuie să fie Primitivii. Îşi fac griji dacă cineva îşi omoară propriul bunic,
pentru că nu înţeleg adevărul despre Realitate. Să luăm un caz mai probabil şi mai uşor de analizat, cazul unui om
care, în deplasările lui în Timp, se întâlneşte cu sine însuşi... [...]
- ...precum şi cele 4 subdiviziuni în care se poate încadra un asemenea act. Să numim A persoana care
există mai devreme în fizio-Timp, iar pe cea de-a doua B.
Subdiviziunea unu : A şi B pot să nu se vadă unul pe altul, sau să nu facă ceva care să-l afecteze pe
celălalt. În acest caz, ei nu s-au întâlnit cu adevărat şi putem considera această alternativă ca fiind irelevantă.
Sau B, cel ce există mai târziu în fizio-Timp, îl poate vedea pe A, în timp ce A nu-l vede pe B. Aici, de
asemenea, nu sunt de aşteptat consecinţe serioase. B, văzându-l pe A, îl surprinde într-o poziţie şi desfăşurând o
activitate care-i sunt familiare. Nimic nou.
Posibilităţile trei şi patru spun că A îl vede pe B în timp ce B nu-l vede pe A şi, respectiv, că A şi B se văd
ambii unul pe celălalt. În fiecare din aceste două cazuri, punctul serios este că A l-a văzut pe B. Omul, într-un
moment anterior din existenţa sa corporală, se vede pe sine într-un moment ulterior. Observăm că astfel el a aflat
că va fi în viaţă la vârsta aparentă a lui B. Ştie că va trăi să exercite acţiunea la care a fost martor. Dar cineva care
îşi cunoaşte viitorul până în cel mai mic detaliu poate acţiona în aşa fel încât să-şi schimbe viitorul.» 252

Atenţie la Mama Omida şi la alte prezicătoare şi “vrăjitoare” ejusdem farinae, care ne mai iau şi
bani grei (“telefonaţi la 898989...!”) ca să ne facă acest pustiu de bine!
Este aporia la care Gérard Klein avea să propună, în 1971, ca soluţie logică şi ca “procedeu de
facilitare” ficţional, “legea informaţiei neregresive”, cum deja am văzut (v. supra, notele 62, 82, 217, 251); să
vedem însă, în continuare, ce soluţie propunea Isaac Asimov, în 1995 :

«Urmează că Realitatea trebuie schimbată până la a nu-i lăsa pe A şi B să se întâlnească sau, cel puţin, să-
l împiedice pe A să-l vadă pe B. Atunci, deoarece nimic dintr-o Realitate făcută iReală nu poate fi detectat, A nu
l-a întâlnit niciodată pe B. În mod similar, în orice paradox aparent al deplasării în timp, Realitatea se modifică
întotdeauna în direcţia evitării paradoxului şi ajungem la concluzia că nu există paradoxuri în urma deplasării în
Timp, şi că nici nu pot exista.
Sennor părea foarte mulţumit de sine şi de expunerea lui, dar Twissell se ridică în picioare:
- Mă tem, domnilor, că timpul ne presează.» 252

Aşadar, magister dixit : Caterpillar Mother, mucles!

Timpul (necesar lecturii, ipso facto spaţiul tipografic) ne presează însă şi pe noi, astfel încât,
malheureusement ipac unfortunately, nu mai putem să ne referim aici pe larg nici la “legea informaţiei
neregresive” a lui Gérard Klein, din Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971),251 nici la cele
trei faimoase “legi fundamentale ale roboticii” din 1950, în simetrie cu care Isaac Asimov ambiţionează
după cinci ani, în Sfârşitul Eternităţii (The End of Eternity, 1955),252 şi edictarea unor “legi
fundamentale ale călătoriei în timp” (v. subcap. respectiv în cap. anterior), legi care însă “au prins” într-
o măsură incomparabil mai mică decât primele, arhicunoscute acestea (v. volumul de povestiri şi nuvele
Eu, robotul / I, Robot, 1950; trad.rom. 1967, 1994).253
Revenind, acum, la firul şi la şirul expunerii, aşadar la “paradoxul dublurii” şi la vizualizarea
furtivă, fugitivă, de care are parte (mergând uneori până la interdicţia oricărei vizualizări), să mai
aducem şi alte “probe la dosar”, nu care cumva să se spună că am generalizat de pe o bază prea îngustă
(deşi o teorie fără o doză de reducţionism e ca ţigara fără nicotină, sau cafeaua fără cofeină, sau omleta
fără ouă sparte, ca să nu mai spun de nunta fără lăutari sau de alte celea... honni soit qui mal y pense!).
Într-o scurtă povestire dedicată prioritar “paradoxului bunicului”, Prima maşină a timpului (1958)254
(v. şi supra, nota 45), Fredric Brown (1906-1972) menţionează şi el, în treacăt, această vizualizare ea
însăşi “în treacăt” şi “din spate” a dublurii cu care călătorul în timp se poate întâlni inopinat :

«Am încercat-o pe termen scurt» – relatează Dr. Grainger, inventatorul, vorbind despre invenţia sa, prima
maşină de călătorit în timp. «Am reglat-o la o zi în trecut şi-am apăsat pe buton. M-am văzut pe mine însumi –
propriul meu spate, ca să fiu mai precis – ieşind din cameră. A fost incredibil!
- Şi ce s-ar fi întâmplat dacă te-ai fi repezit la uşă şi ţi-ai fi tras singur un şut în fund?
Grainger râse : - Probabil că n-aş fi putut, pentru că asta ar fi modificat trecutul. Ăsta-i vechiul paradox al
călătoriei în timp... ştii doar...»254

N-am putut afla data primei apariţii, în revistă, a povestirii lui Fredric Brown (ediţiile româneşti nu
se complică, suveran, cu astfel de amănunte; chiar şi data apariţiei în volum, 1958, a trebuit s-o aflu din
alte surse), dar probabil că la acea dată romanul lui Asimov, apărut în 1955, se afla la apogeul audienţei
sale, era “cald încă”, astfel că ipoteza unei intenţii parodice, a unei şarje amicale din partea confratelui
mai vârstnic, nu poate fi exclusă: de ce, neapărat, dublura să fie văzută din spate taman în momentul
când iese din cameră? Simplă coincidenţă?
Tot aşa, fugitiv şi fără emoţie (presupun), îşi va fi zărit propria dublură şi ghidul turistic din romanul
lui Robert Silverberg (n. 1935) Peste nivel (Up the Line, 1969)255 în mulţimea turiştilor veniţi buluc din
epoci diverse să asite la răstignirea lui Iisus Christos pe dealul Golgotei (v. supra, nota 214). Din nou nu
pot verifica, în lipsa accesului direct la carte, nu-mi rămâne decât să presupun, dar, din câte ştiu, “baia
de mulţime” nu prea e propice unor emoţii şi spaime obscure, poate mai degrabă unor stresuri şi
exasperări mizantropice...
Temperatura emoţională creşte, însă, imediat ce “dublura” încetează a fi un paradoxal efect al
“călătoriei în timp”, imediat ce ponderea în binom şi accentul în sintagmă se deplasează de pe “paradox”
pe “dublură” ca atare, pe “dublu” în sine, în accepţiunea “clasică” şi tradiţională a termenului şi a
motivului. Povestirea Ca un paj a scriitorului belgian de limbă franceză Thomas Owen (1910-2002)256,
găzduită, cu aproape două decenii în urmă, şi de mult-gustata pagină de science-fiction a revistei Vatra
din Târgu Mureş (ce păcat că acum, când are mai mult spaţiu, revista nu mai are pagină sf...), nu este o
“time-paradox story”, nu este nici măcar o povestire sf în genere, decât, poate, dacă actualizăm, la
lectură, o latentă “explicaţie” raţională pe care textul n-o interzice, deci tacit şi implicit o permite: Benoit
Thibaut, un om care “nu mai era tânăr” (precizează, eufemistic, în text, autorul), se întâlneşte cu sine
însuşi, aşa cum era la vârsta copilăriei, la o serată mondenă dată de mult mai tânăra-i “prietenă”
Marcelline, se priveşte ochi-în-ochi cu “dublul” fără nici o spaimă, ba chiar cu imensă plăcere
narcisiacă, ba chiar se mai şi ia în braţe, quasi-incestuos, pe sine însuşi în ipostază de “băieţel de şapte-
opt ani”, pe care însă nimeni în afară de el, “titularul dublurii”, nu-l vede şi nu-i sesizează prezenţa: ceea
ce lasă disponibilă explicaţia unei stări halucinatorii pre-letale a personajului, care moare subit chiar
acolo, la serată, prezentând toate simptomele unui sever infarct cardiac :
 «În acel moment, un eveniment neînsemnat îi semănă în suflet nelinişte şi îi zgudui inima cu o puternică
lovitură. Venit fără îndoială de pe terasă, un băieţel de şapte-opt ani se strecură printre invitaţi şi se îndreptă în
mod vădit spre el. Purta un costum negru de catifea, cu un guleraş alb rotunjit, aşa cum se vede la prinţul
moştenitor copil în vechile fotografii. Avea un păr lung şaten, o faţă delicată de înger. Era frumos ca un paj.
Pronunţând în gând aceste cuvinte, îşi dădu seama că de fapt copilul nu era altul decât el însuşi la acea
vârstă. De necrezut, dar adevărat.
- Bună ziua, Benoit Thibaut! spuse el când băieţelul dădea să treacă pe lângă el.
- Bună ziua, Domnule, răspunse puştiul, mirat că i se ştie numele.
- Nu mă recunoşti?
- Nu.
- Apropie-te. O să-ţi povestesc ceva. O poveste frumoasă.
Ce straniu era totul! În jurul lor, nimeni nu părea să-şi fi dat seama de ceva. Nici Marcelline, care s-a
apropiat o clipă ca să-l întrebe dacă are tot ce-şi doreşte, nu a avut nici o privire pentru micuţul vizitator
neaşteptat, rămas nemişcat lângă el.
Benoit Thibaut îl aşeză pe copil pe marginea fotoliului său. Privea chipul acesta fin, aproape indiferent,
aceşti obraji netezi, aceşti ochi umbriţi de gene lungi şi negre, aceste buze de o prospeţime tulburătoare. Îl
cuprinse o puternică emoţie.
Ceva comparabil cu naşterea dorinţei şi în acelaşi timp cu frica de suferinţă. Copilul acesta era deci chiar
el, apărut în mod inexplicabil din trecut, scăpat parcă din albumul cu fotografii de familie. Simţi că-l va iubi cu o
pasiune sfâşietoare. Îşi dădu seama cu câtă desperare se iubea.
Trase copilul spre el şi acesta, surâzând, se lăsă în voia braţelor care-l învăluiau. “Ani şi ani de viaţă
pierdută”, murmură el. Privi în jur. Nimeni nu-şi dădea seama de gestul lui. Câteva perechi dansau acum pe o
muzică plăcută. Lăsă micuţul să-i alunece pe genunchi şi-l strânse în braţe. Era atât de emoţionat că-i venea să
plângă. Cu mâna sprijinea căpşorul de scobitura umărului său. Îi venea să muşte în joacă această ureche, să
mângâie această ceafă. Îmbrăţişarea deveni mai strânsă. Îl simţi pe copil cum se nelinişteşte, cum se încoardă,
apoi se zbate.
Era conştient că se comportă indecent, că-şi pierde cumpătul, că se pune într-o situaţie fără ieşire. Dar de
acum îi era cu neputinţă să se mai oprească. Va strânge şi mai mult.
Ceva trosni. Să fie oare copilul, al cărui tors fragil l-a strivit, sau poate s-a rupt ceva în propriu-i piept? O
durere insuportabilă îl străpunse ca o lamă de oţel.
Se îndoi de mijloc, se răsturnă în faţă. Deja lumea se înghesuia în jurul lui. Marcelline, foarte palidă, sosi
în grabă cu un prieten medic care participa la serată.
Acesta o privi grav şi lăsă să cadă încheietura mâinii în care căutase zadarnic pulsul vieţii...
În confuzia produsă, nimeni nu văzu – dar oare îi simţise cineva prezenţa? – pe băieţelul în costum de
catifea neagră dispărând fără zgomot aşa cum venise.»256

Regimul de lectură la care, prin datele-i concrete, povestirea predispune preferenţial fiind totuşi,
cum vedem, mai mult “fantastic” decât “ştiinţificţional”, nu e decât firesc ca şi “tiparul” consacrat al
motivului, valenţele tradiţionale ale “dublului”, să rămână în vigoare până la capăt: chiar şi neavertizat
de obscura spaimă premonitorie a fatidicei întâlniri cu “dublul”, chiar şi abandonându-se topit de plăcere
acelui primordial libido narcisist care (cum ne asigură psihanaliza) a generat şi hrăneşte inepuizabil
obsesia “dublului” şi ideea dedublării eului, – personajul aici în chestiune, “titularul identităţii”, tot cade
răpus, chiar la momentul de paroxism al plăcerii, de funesta, chiar dacă aparent inocenta, piază-rea a
“dublului”, verificând şi confirmând, o dată în plus, alături de străvechea paradigmă a motivului, şi mai
noua doctrină a psihanalizei. Dar, repet, nu e vorba de o povestire de science-fiction. Aici, în acest
aparte “gen” de dată recentă, şi mai ales în sub-genul rezervat paradoxurilor timpului, lucrurile stau
sensibil diferit, chiar dacă la prima privire nu s-ar zice.
Cum deja am văzut, nici Victor Kernbach (1923-1995), în povestirea Paradoxul dublurii (1987),238,
258
nu pare a fi încercat de asemenea inhibiţii şi spaime atavice : temponautul său stă la masă şi vorbeşte
pe îndelete cu un băiat de zece ani care nu este altul decât el însuşi cu ani şi decenii în urmă, îl priveşte
fără să tremure drept în ochi, ba chiar îi mai trece prin minte şi ipoteza de a-l ucide cu sânge rece (v.
supra, nota 238). Ca întotdeauna, însă, aparenţele înşeală: pentru a ajunge la acest calm supraomenesc,
scriitorului i-a trebuit o viaţă de om, chiar dacă nu întreagă: nu avem dovezi, probe scrise, decât pentru
17 ani din această viaţă, atâţia câţi se interpun între povestirile Maşina timpului (1970) şi Paradoxul
dublurii (1987), şi nici aşa, după ce în fine îşi ia inima-n dinţi ca să-şi privească-n ochi propria dublură,
urmele vechii spaime paralizante n-au trecut de tot. (Maşina Timpului n-avea să fie inclusă în nici un
volum al autorului, iar Paradoxul dublurii, chiar dacă în revistă apăruse, ce-i drept, încă în 1973, şi-a
găsit loc abia în volumul din 1987, Vacanţele secrete.)
Pentru că, literalmente, despre o paralizie este vorba în Maşina Timpului (1970), povestire nereluată
ulterior, cum spuneam, în vreun volum şi rămasă numai în paginile de revistă unde-a apărut (Viaţa
Românească, nr.2/1970).257 Există şi o valenţă literară “românească” în această povestire, există
aderenţe cu “marea” literatură română, mainstream, şi pe această latură, în această cheie “majoră”,
lectura poate reţine prioritar excelente inflexiuni lirice, pagini de atmosferă bucureşteană “de altădată”,
“eliadescă” s-ar zice : decis a se sinucide din lehamite de viaţă, un bucureştean (nenominalizat) pleacă
de-acasă ca să ajungă la mare, să se înnece, să nu lase urme, dar în drum spre Gara de Nord un scurt
cutremur îi deschide sub picioare o hrubă în care, surpriză, dă peste o “maşină a timpului” ce-l duce
înapoi la începutul veacului, pe vremea copilăriei lui. La o lectură în cheie “minoră”, în contextul
literaturii sf, sar în ochi, mai întâi, termenii raţionali, logici, în care autorul pune problema dublurii în
timp, înainte de-a o pune în termeni afectivi, emoţionali: nici Victor Kernbach nu rezistă ispitei şi nu-şi
poate refuza plăcerea unor consideraţiuni doctrinare asupra călătoriei în timp şi, în acest cadru, asupra
paradoxului dublurii; pretextul, în definitiv la fel de bun ca oricare altul, ca orice excurs de “ştiinţă
imaginară”, este un “registru cartonat” descoperit la bordul “maşinii timpului” şi cuprinzând, pe lângă
instrucţiuni practice de utilizare a acesteia, şi o seamă de principii “teoretice” ale călătoriei în timp, din
care naratorul/autorul citează cu delicii in extenso :

«Citi: “Existenţa noastră în dimensiunea a patra se poate desfăşura în mai multe variante concomitente.
Subiectul a1 nu cunoaşte existenţa subiectului a2, a subiectului a3 ş.a.m.d. şi nici invers, decât în rara interferenţă
de variante [...], cu probabilitatea 1/1027, când sunt îndeplinite condiţiile de suprapunere a destinului obiectelor
care depind de subiect. Dar un subiect din oricare variantă poate, în anumite condiţii [...], să constate senzorial şi
să influenţeze un obiect din două variante, uneori chiar din trei, aduse concomitent în planul subiectului unei
singure variante...”
Îi plăcea grozav, uitase chiar să mai fumeze, şi citea fericit. Lucrurile acestea găseau ecou în mintea lui care
frecventase asemenea arii, fie şi numai morganatic. Nu se mai putea îndoi acum de realitatea împrejurării, întrucât
citea la lumina becurilor acelei mari instalaţii, acolo unde se afla ea, sub o stradă de cartier uitat. Mai citi: “În
condiţii speciale se permite întâlnirea, numai în două variante suprapuse, a unui subiect cu el însuşi. Dar se
interzice cu desăvârşire orice influenţă a cărei exercitare ar putea duce la o cât de neînsemnată cronoplastie. S-a
constatat, prin întregul ciclu necesar de verificări, că intercalarea subiectului a1 în varianta a2 ş.a.m.d. poate
schimba numai situaţia subiectului din varianta unde s-a intervenit, toate obiectele rămânând însă în stare
neschimbată. De exemplu, subiectul a1, care în varianta sa a1 construieşte o clădire sau confecţionează un aparat
sau are un conflict tragic cu subiectul a2, deci cu sine însuşi din altă variantă (altă vârstă, plus sau minus), şi se
anihilează, el dispare din ambele variante, dar atât subiecţii a din variantele celelalte, unde încă nu a avut loc
paradoxul dublurii, cât şi obiectele de raport din toate variantele previzibile (deci şi a1, a2), rămân mai departe în
existenţa lor concretă; aşadar, dispariţia subiectului producător într-o variantă temporală anterioară producerii
unor obiecte de către el nu determină şi dispariţia obiectelor produse, dacă ele există în varianta lor. Nu se ştie
încă precis dacă totuşi situaţia, verificată total în cazul obiectelor neînsufleţite (tablouri, compoziţii muzicale,
cărţi, mărfuri de uz curent, construcţii etc.), se aplică şi obiectelor însufleţite (copiii produşi de un subiect care
apoi se deplasează în altă variantă temporală şi se anihilează acolo); operaţiunea K va stabili acest lucru până cel
mai târziu în anul 19...”.»257

În ciuda acestor liniştitoare abstracţiuni aseptice, atunci când se vede pus în situaţia concretă de-a da
iminent ochii cu tatăl său care l-a “produs”, apoi poate şi cu sine însuşi în postură de “subiect a2“,
simţitorul Mitică temponaut simte că-l seacă “o slăbiciune în tot trupul”, mă-nţelegi, inclusiv, de bună
seamă, şi “la lingurică”; glumesc, dar adevărul e că povestirea lui Victor Kernbach impresionează şi se
ţine minte tocmai prin acest freamăt anxios, obsesional, paralizant în final, prin acuitatea afectivă a
spaimei atavice de-a da ochii cu propria dublură, ba chiar şi numai cu propriul genitor, pe care
improvizatul temponaut bucureştean abia dacă-şi mai face curaj să-l sune la telefon (exista deja telefon
la Bucureşti în acel timp, altfel neprecizat):

«Merse destul de puţin, nu văzu linia de tramvai cunoscută, crezu că s-a rătăcit, totuşi recunoscu nişte
străzi şi abia spre centrul oraşului pricepu adevărul, pentru că unele clădiri mari pe care le ştia foarte bine încă nu
existau. Îşi aminti că poşta centrală era veche de aproape trei sferturi de secol, aşa că se duse acolo, recunoscând
şi o frumoasă biserică şi o berărie, care erau la locurile lor, arătând doar mai proaspete. Cu emoţie urcă treptele
poştei, se duse spre cabinele telefoanelor automate şi nu le găsi, descoperi doar câteva aparate vechi, cu manivelă,
prezidate de o doamnă cu coc şi guleraş alb. Se temu subit de contrastul modei, deşi hainele sale erau boţite şi
pline de praf, aşa că tăietura se estompa destul; descoperi însă, văzând doi bărbaţi care stăteau la ghişeul de
“Depeşe”, că hainele lor şi hainele lui erau croite cam la fel: lipsa de fantezie a modei îi susţinea bine incognito-
ul, de care de altfel acum nici nu-i mai prea păsa.
Îşi aduse aminte însă de bani şi începu să mediteze cum va putea să iasă din impas, alegând între cerşit şi
furt, căci dacă în varianta vieţii sale fireşti laşitatea l-ar fi împiedicat să se abată de la norme, dincoace începea să-
i fie totuna, fiindcă dincoace nu-l cunoştea nimeni şi nici el însuşi nu apucase să se cunoască pe sine. Dar tot
atunci îi reveni mai intens nevoia fiziologică amânată, şi din asta înţelese repede că retrodeplasarea prin timpul
variantei obiective nu era pentru el câtuşi de puţin o trăire inversă şi a propriei vieţi, trupul său rămânând cel de la
plecare. Căută înfrigurat closetul unde îl ştia: era tot acolo, însă altfel. Îl folosi, cu nostalgia pe care-o au oamenii
la orice întrebuinţare a obiectelor trecutului. Tot acolo zări, pe cimentul murdar, câţiva gologani pierduţi de
cineva, cum se întâmplă uneori în astfel de locuri. Se aplecă fără dezgust şi îi culese, ba îi şi privi, examinându-le
efigia, pe care nu ţinea minte s-o mai fi văzut, sau o uitase. Zâmbi. Înlesnit astfel pe neaşteptate în interesul său
pentru telefon, încă surâzând în sine că îşi adusese reziduurile arderii sale din viitor să le lepede în trecut, şi că
destinul i le mai şi plătise, se duse cu paşi siguri spre doamna cu coc din fundul holului.
Îi ceru doamnei cu coc legătura cu telefonul părinţilor săi. Plăti după tariful afişat şi se amuză că-i mai
rămân probabil nişte bani şi de ţigări. Învârti manivela şi duse receptorul la ureche. Când auzi glasul de mult uitat
al tatălui său simţi o slăbiciune în tot trupul şi un imens vuiet în tâmple, care creştea.
- Alo! zise aproape îngăimând silaba şi simţindu-se buimac...»257

Punctele de suspensie suspendă şi povestirea, şi-o lasă aşa, suspendată “în coadă de peşte”, în “final
deschis”: nu mai aflăm dacă bruma de curaj pe care şi-o adunase îi mai ajunge personajului să continue
convorbirea, sau acesta închide reflex telefonul, sleit de acea “slăbiciune în tot trupul” pe care i-o dă
simpla iminenţă a întâlnirii cu propriul trecut şi cu propria dublură.
Maşina Timpului (1970) surprinde fobia “dublurii” încă la paroxismul ei, sindromul e încă în fază
acută; în Paradoxul dublurii (1973, 1987)258 acest stadiu virulent al bolii a fost depăşit, simptomele s-au
atenuat, nu însă până la totala dispariţie, nu fără a lăsa sechele şi “vindecări cu deformaţii”. Oricum,
spaima atavică de-a da ochii cu propria dublură pare a fi dispărut şi remediul la ea, “secretul vindecării”,
e simplu : nu altfel decât prin infuzarea unei minime doze de “sense of wonder” în locul acelei lirice
“senzaţii de pierdere” a “Bucureştilor de altădată” care făcea farmecul, dar şi balastul nespecific al “băii
de trecut” din Maşina Timpului: ceea ce Victor Kernbach obţine, simplu şi eficient, prin modificarea
“granulaţiei” în figurarea ficţională a timpului, prin trecerea de la o “granulaţie măruntă” a timpului (ani,
decenii), la o “granulaţie mare” (secole, milenii, “eoni”). În conformitate cu această nouă scală a
timpului (sau în acord cu această nouă reprezentare a timpului, văzut “la scară mare”), personajele apar
proiectate pe un fundal atemporal, împinse într-un trecut imemorial, în “timpul fără vârstă” al mitului, al
unei nebuloase mitologii celtice: să nu uităm că Victor Kernbach era un specialist al domeniului, autor,
în 1983, al unui erudit şi profesionist Dicţionar de mitologie generală,259 în care avem surpriza să
regăsim principalele personaje din Paradoxul dublurii (1987) figurând cu docte articole:

« Dreg. Zeu celt demonic (poate dragon), simbolizat de şarpe şi purtător al ideii de rău. E posibil să fi fost
odinioară divinitatea celtică principală, întrucât şarpele e adesea prezent pe piatra altarelor druidice, pe
monumentele funerare, pe dolmeni, iar aleile de menhiri au uneori formă de şarpe. Druizii creşteau de obicei şerpi
în preajma locurilor de cult. Poate că năpârlirea şi regenerarea anuală a pieii şarpelui se asocia cu ideea de
regenerare perpetuă sau nemurire.»259

Tot un şarpe este – să continuăm “asocierea” sau contaminarea simbolică – şi cel numit
Uroboros,260 şarpele cere-şi muşcă propria coadă şi la care “bucla cauzală” subiacentă în aproape toate
paradoxurile timpului din science-fiction se poate raporta, predestinat s-ar zice, ca la o efigie sau ca la
un arhetip, după cum deja am văzut că face Poul Anderson în ciclul Patrula Timpului (Time Patrolman,
1983, trad. rom. 1994; v. supra, nota 241).

« Coridwen (Zâna albă). Zeiţă celtă, deţinătoare a ştiinţei integrale, ascunse în noaptea eternă [...],
Coridwen e uneori identificată cu Demeter, Athena sau Persephone.»259

Şi e de toată savoarea “aclimatizarea” acestor imemoriale şi exotice zeităţi celtice într-un peisaj
autohton, într-un decor de “la belle époque” din aceeaşi paletă cu cel din Maşina Timpului: în acest
bucolic şi semi-patriarhal “târg de provincie” românesc, zeiţa celtă Coridwen (devenită, de circumstanţă,
“doamna Coridvena”, ba chiar “tanti Coridvena”) îl trimite pe Dreg la confruntare cu propria-i dublură
în timp, pentru a împlini o “încercare” iniţatică, o probă ritualică, pentru a “se cerne prin sitele
timpului”:

« - Dragul meu Dreg, tu care nu ştii de ce te cheamă aşa, acum pleci şi te însoţesc o parte din drum, şi n-ai
să mă poţi întreba nimic în cursul mişcării, ai putea numai după aceea, însă după aceea nu voi mai fi cu tine.
Ascultă-mă bine acum, cât mai poţi să nu greşeşti: tot ce ştiai că ai vrea şi nu e cu putinţă, acum se poate. Nu e
vorba atât de fiul tău, cât de tine: tu te întorci în trecutul tău. Trebuie să fii atent la succesiunea inversă a vârstelor
tale pe lângă care vei trece, ca să ştii unde să te opreşti. E destul să te gândeşti acum unde vrei să ajungi, dar să nu
te gândeşti în clipa aceea la nimic altceva. Spune-mi, mai zise ea aplecându-se şi mai mult spre el, n-ai să te
înspăimânţi când ai să te întâlneşti fizic cu tine însuţi, cel care ai fost?
Fascinat de faţa Coridvenei, el era gata să uite să-i răspundă la întrebare, dar zise cutremurat:
- Bănuiam că, chiar dacă s-ar putea în general, nu s-ar putea niciodată aşa... în paradoxul dublurii, parcă
aşa i se spune? Vai, ce fascinantă eşti... doamnă Coridvena!
- Lasă asta acum! zise Coridvena cu severitate. Dacă aş vrea te-aş lua cu mine în timpul fără vârstă. Nu
crezi că aş fi putut veni de acolo pentru tine? [...]
- Linişteşte-te, zise ea. Avem timp să lămurim totul şi să ne ducem şi acolo. Dacă ai şti cu adevărat că
timpul nu-i decât un câmp coexistent cu tot ce e în el?! Dar acum n-am răgaz să-ţi ţin prelegeri. Am înţeles ce era
în reproşul pe care ţi-l făceai: “Dacă aş fi putut să prevăd!” – nu aşa spuneai? Adevărat, te-ai gândit să poţi
corecta? Uite, îţi ofer ocazia asta. Du-te şi nu uita unde trebuie să te opreşti. Dreg simţi întâia oară că o ia în
serios şi se temu să întrebe amănunte, totuşi spuse:
- Dacă m-aş opri în faţa adolescentului care eram eu, de pildă cel de la nouăsprezece ani?
- Nu e bine, zise ea, du-te mai adânc, mai devreme, să zicem când aveai zece ani, dă-te drept rudă
îndepărtată. Nu uita: ai nevoie de nişte obiecte preţioase nebătătoare la ochi: un inel, un ceas, să le vinzi ca să ai
banii epocii, deşi nu vei sta mult, dar trebuie să-i duci un dar... băiatului care ai fost tu. Şi să nu te divulgi, nici să
nu te apropii de el prea mult, de asta să te fereşti cel mai tare, ai putea să provoci un dezastru. Pleci înapoi sau în
orice alt timp tot aşa, cu inelul temporal pe frunte (la atât, la acest gadget simbolic reduce Victor Kernbach
exorbitanta “Maşină a Timpului” – n.n.), localizezi cu o concentrare intensivă a gândirii... trebuie să ştii să doreşti
fără să ai îndoieli, asta e tot.»258

“Saltul în timp” înghite mai întâi durate medii şi juxtapune paliere temporale relativ apropiate între
ele, fără a depăşi un ordin de magnitudini ce poate fi circumscris unei “vieţi de om” şi unui “timp
istoric”, nedatat expres, dar “la belle époque” ca atmosferă şi ca detalii complexionale, cum spuneam,
timp “vizitat” în mai multe rânduri şi regăsit de fiecare dată “acelaşi” şi totuşi “altfel”, subtil insolitat şi
vag alarmant prin neconcordanţa detaliilor, prin “anacronisme” lăuntrice textului, ca la Mircea Eliade în
Secretul doctorului Honigberger (1940) sau La ţigănci (1963). Insolitul întâlnirii faţă-n faţă cu dublura
este însă repede resorbit, până la totala dispariţie şi până la plictisul unor conversaţii anoste; scopul
urmărit este deja în altă parte, este “cernerea prin sitele timpului” care să-l facă apt de atemporalitate pe
temponaut:

«Trecutul acesta al său, pe care îl cam uitase, nu-i mai plăcea şi nu-i plăceau nici împrejurările, nici
cadrul psihic, dar mai ales se mira de sine, (asta uitase!) cât de timpuriu îşi dorise asemenea călătorii, pentru ca
prima dintre ele să-l şi sature de toate celelalte.
“Pesemne”, îşi mai zise, “omul nu e destinat să se plimbe încoace şi încolo pe maidanul ăsta stupid, vai!,
al dimensiunii a patra... iată-mă şi pedant! Ar fi mult mai sănătos ca băiatul ăsta nici să nu ştie nimic, decât
despre înaintarea lui înceată, ireversibilă... să creadă numai în ea şi în altceva nimic.”
Pe de altă parte, nu-şi prea făcea iluzii că şi-ar fi modificat cât de cât viitorul numai prin influenţarea de
scurtă durată a acestui băiat care fusese chiar el şi care totodată era acum celălalt ins al său. Şi de câte ori exista el
în cele trei timpuri ale unei vieţi? (De trei ori îşi “vizitează” titularul dublura – n.n.) Căpătase acum senzaţia unei
mari zădărnicii, de vreme ce se simţea alt ins faţă de sine şi, oricât de mult ar fi dorit să se recunoască în băiatul de
lângă el, intuiţia stăruitoare a marii deosebiri dintre ei îl dezgusta de sinele său precedent, de coexistenţa pe care o
realizase aparent aşa de simplu.»258

Simple abstracţiuni discursive, lipsite până şi de pitorescul şi de “culoarea locală”, complexională, a

decorului de “la belle époque” în care are loc tripla întâlnire cu dublura (n-am mai citat, ar fi consumat
prea mult spaţiu); dar, odată atins acest obiectiv (anamneza, dezvăluirea iniţiatică a sinelui, “cernerea
prin sitele timpului”), “lentila” este subit schimbată pentru a cuprinde durate mult mai mari, pentru a
“granula” timpul la o scară imens şi brusc mărită: doar un interval grafic “alb” marchează, în pagină,
juxtapunerea palierelor temporale “apropiate” şi apoi a acestuia ultim, imens “îndepărtat”,
incomensurabil distanţat în timp de celelalte, atemporal şi deci imemorial :

«Se trezi într-un fel de oază cu copaci necunoscuţi şi cu iarbă vânătă în marginea unui imens deşert cu
nisip portocaliu. Se uită uluit de jur împrejur, scrută zarea prăfuită, cercetă arborii şi iarba, apoi se aşeză la umbra
unuia din ei şi izbucni în plâns.
După o vreme, se auzi strigat pe nume. Nu îndrăzni să privească în sus, crezând că e o halucinaţie. Dar
mai fu strigat o dată. Ridică ochii cu mare prudenţă: în faţa lui stătea, surâzând, Coridvena, semănând destul de
bine cu cea cunoscută din prima lui stare temporală, însă cu mult mai tânără decât o ştiuse, ba chiar cu sclipirea
unei frumuseţi stranii, cu faţa ei prelungă şi albă alcătuind un miracol sub părul lung reverberând un fel de aur cu
nuanţă cenuşie. Ochii ei aurii irizau o lumină cumplită, aproape nefirească. Părea zeiţă.»258
Ş.a.m.d., până în finalul povestirii.

Să trecem peste orice (improbabile) merite sau (posibile) obiecţii: ceea ce interesează acum, în
ordinea de idei urmărită, nu este idila kitsch, nu este anamneza mitică, nu este nici măcar această,
inexpresivă şi exsanguă poate, “proiecţie în mit”, ci altceva, mai simplu şi mai banal, dar şi mai eficient
în determinismul reciproc al simptomelor ce însoţesc “paradoxul dublurii”: la prima întâlnire cu dublura,
titularul identităţii, călătorul în timp “simţi că inima îi este apucată de o gheară; se redresă greu şi se
întoarse pe jumătate spre băiat, neîndrăznind să-l privească drept în faţă”; nu trece însă mult, şi acest
“curaj” al vizualizării dublurii “faţă-n faţă şi ochi în ochi” devine ceva firesc, curent, “acum când
paradoxul dublurii îl speria mai puţin decât alte lucruri”, după cum însuşi bravul titular al identităţii
ajunge să constate. Dar dacă se întâmplă aşa, dacă dedublatul călător în timp se eliberează de spaima
atavică a omologului său din urmă cu 3 sau cu 17 ani (Maşina Timpului, 1970), este numai pentru că
acum, în Paradoxul dublurii (1973, 1987), autorul îşi deschide acces la “sense of wonder” printr-o
bruscă şi imensă deschidere a compasului cu care măsoară timpul, prin ample salturi în timp, prin
juxtapunerea unor paliere temporale imens distanţate între ele, prin sugerarea pentru intuiţie a “hăurilor
de timp” (“time gaps”) care le despart. O revenire la specificul genului, o întoarcere la adevăratul filon
aurifer al sf-ului. Ceea ce, în science-fiction, răscumpără totul. Sau, dacă nu, este, în orice caz, destul.
Vizualizarea furtivă şi fugitivă a propriei dubluri, fiind o consecinţă şi un simptom al aprehensiunii
atavice transmise ereditar, prin motivul “dublului”, de la ancestori mai iluştri, cum am văzut, este
totodată şi un indiciu asupra locului pe care motivul şi l-a găsit în science-fcition şi-a felului în care s-a
aclimatizat aici. Faptul că titularul identităţii recurge întotdeauna la incognito atunci când se prezintă în
faţa propriei dubluri (cum am văzut mai înainte la Victor Kernbach, dar situaţia e quasi-generală)
rămâne el însuşi un simptom, o dovadă că spaima atavică persistă latent, chiar şi după ce-a trecut, după
ce i s-a găsit antidot: o recidivă rămâne oricând posibilă, de unde precauţia acestui incognito. Ca măsură
preventivă, Gérard Klein, în Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971), instituie expres şi
imperativ “legea informaţiei neregresive” (cum iarăşi am văzut),62, 82, 217, 251 lege care confirmă acelaşi
incognito al titularului faţă de dublură, chiar dacă-l suspendă în sens invers (din această “lege” nu
decurge şi obligativitatea unui incognito al dublurii faţă de titular). Oricum, acest incognito preventiv,
această “fereală” a călătorului în timp de-a se divulga în faţa propriei dubluri, se înscrie printre acele
“sechele” şi “vindecări cu deformaţii” pe care le lasă în urmă paradoxul dublurii chiar şi după ce i s-a
găsit remediu, după ce, formal, a fost dizolvat, neutralizat, “redus” raţional. La această cicatrizare, la
această (numai parţială) imunizare, vine să ajute şi o altă circumstanţă favorizantă, care, de această dată,
atacă şi cauzele, nu suprimă doar efectele, aşa cum face “tratamentul simptomatic” al dizolvării
paradoxului prin soluţii ficţionale ad hoc.
Definitoriu pentru “paradoxul dublurii”, raportat la alte paradoxuri ale timpului din science-fiction –
abia acum ajung s-o spun – este că, de cele mai multe ori, “bucla în timp” rămâne pur fizică, vizuală, nu
se continuă cauzal, se suspendă chiar în momentul în care se închide prin contact vizual, imediat
întrerupt. Personajul dedublat nu simte nici impulsul să-şi suprime propria dublură (ar fi un deranj şi un
ocol inutil, cum am văzut la Victor Kernbach), dar nu prea e dispus nici la solicitudine, la auto-
compătimire sau auto-solidaritate excesivă; la auto-complicitate cu dubioasa-i dublură se mai pretează
câteodată, ce-i drept, cum văzut la Poul Anderson sau la Gérard Klein, dar numai în situaţii-limită şi în
scopuri pur pragmatice, operative, până scapă de la strâmtoare (epică şi compoziţională), după care
bravul titular al identităţii preferă să-i întoarcă scurt spatele inoportunei şi incomodantei dublúri, fără a
se implica în raporturi cauzale, generatoare de distorsiuni temporale şi de cine-mai-ştie-ce alte
complicaţii paradoxale şi riscuri aporetice. Paradoxul totuşi rămâne, chiar dacă e lăsat vederii doar
pentru o scurtă clipă.
Blocajul psihic nu cedează decât în faţa unui blocaj, mai grav pentru autor, de ordin narativ şi
compoziţional: atunci când progresia epică a “acţiunii” riscă să se blocheze în impasuri ale personajului
aflat “la strâmtoare”, “în cazurile cele mai disperate” (Poul Anderson), se apelează in extremis, cu
destulă reticenţă şi neplăcere însă, la “procedeul de facilitare” al dublurii care intervine salvator, în
ultimul moment, literalmente ca Deus ex Machina Temporis, cum am mai spus (şi nu mă pot abţine să
repet: bis repetita placent!). Dar aceste soluţii extreme, “de avarie”, aceste cazuri în care “bucla în timp”
a paradoxului dublurii se prelungeşte şi cauzal, dincolo de stadiul pur vizual, rămân totuşi puţine,
minoritare, cu statut de excepţie.
Încă şi mai sporadic apare o altă soluţie, un alt subterfugiu de evitare a întâlnirii fizice cu propria
dublură şi, concomitent, de prelungire a consecuţiei cauzale : în loc să se prezinte personal la întâlnire,
titularul identităţii, călătorul în timp îşi trimite lui însuşi, din trecut în viitor sau din viitor în trecut, o
scrisoare, un obiect ieşit din propria-i mână care să se interpună între el şi celălalt eu al lui însuşi, şi
totodată să-i transmită acestuia informaţii utile în luarea unor decizii capitale, intervenind astfel în
consecuţia evenimentelor, prelungind sau întrerupând, după voia autorului, “bucla cauzală” a
paradoxului dublurii. Dar, întrucât astfel de scrisori auto-adresate, astfel de mesaje sau misive trimise de
un personaj la întâlnirea cu sine însuşi în trecut sau în viitor, fac joncţiunea şi cu paradoxul aşa-
numitelor ”missent parcels” (colete greşit adresate, ajunse din întâmplare, sau din eroare, din viitor în
prezent), va trebui să le vedem mai întâi pe acestea, când le va veni rândul (nu peste mult, oricum).
Dar încă n-am terminat cu “paradoxul dublurii”.
O altă soluţie imaginativă pentru a demonta blocajul psihic al dedublării în timp şi-a dizolva
disconfortul sau aprehensiunea întâlnirii faţă-n faţă cu sine însuşi, am văzut-o deja: este
decorporalizarea, dematerializarea corporală a propriei dubluri şi-a altor personaje care survin în
propriul “timp” personal al călătorului în timp, aşa cum am văzut că se întâmplă la Alfred Bester (1913-
1987), în povestirea Oamenii care l-au ucis pe Mahomed (“The Men Who Murdered Mohammed”,
1958)214, 220, sau la Fritz Leiber (1910-1992), în povestirea Încercaţi de schimbaţi trecutul (“Try and
Change the Past”, 1958)228. “Bucla în timp” este împiedicată a se închide cauzal şi prin această
dematerializare a corpurilor, care le face practic intangibile şi invulnerabile, dar totodată le coboară (sau
poate le ridică...) în registrul parodiei şi-al burlescului. Oricum, şi cazurile de acest fel rămân destul de
rare. Şi nu tocmai “educative”, aşa că... nici o pagubă!
Un “leac de frică” este şi râsul : în povestirea Paradoxul pierdut (“Paradox Lost”, 1943; trad. rom.
1993)254, Fredric Brown (1906-1972) neutralizează orice obscură spaimă a co-prezenţei cu dublura nu
numai prin amnezie (indolentul student Shorty McCabe, plictisit de insipidele prelegeri şi dizertaţii de
logică ale profesorului Dolohan, nu se vede în acesta pe sine însuşi, profesorul McCabe, cel din viitor,
de peste mulţi ani, ceea ce cititorul află abia în finalul povestirii, iar personajul nici atunci), dar şi – mai
ales – prin tratarea paradoxului în regim parodic, persiflant şi chiar sarcastic, zeflemitor, dizolvând orice
logică şi aglutinând totul într-un ghiveci cu pretenţii de haz, într-o brambureală şi-ntr-o hăhăială
generală :

« - Spune-mi Prostănacu’. Iar dacă ai niscaiva noţiuni de logică, apoi să ştii că tocmai aicea-i buba, aici se
găseşte motivul încurcăturii matale. Uită de logică şi aminteşte-ţi că io-s nebun, şi dacă-s nebun, mai zi ceva!...
Un nebun nu are nevoie să fie logic. Becurile noastre nu ard la fel, atâta lucru poţi pricepe. Matale nu eşti decât un
“normal”, cum vă zicem noi: cu alte cuvinte, vezi lucrurile la fel cu toată lumea. [...] Logica însă nu are prea mare
importanţă, nu-i cine ştie ce mare scofală în universul meu. Un paradox mai mult ori unul mai puţin... nu contează
prea mult. Iar o maşină a timpului nu-i un lucru nemaivăzut. Suntem destui pe-aici care-avem câte-o maşină de-
astea. Mulţi dintre noi le folosim pentru a veni aici, în Jurasic, ca să vânăm dinosauri. Acuma-s cam pe ducă, ce-i
drept, că i-am cam decimat de tot. Vezi, tocmai de-aia...» 261

Nu prea “educativ” exemplu, orice s-ar zice, ba chiar toxic pentru “ai noştri”, pentru onor autorii
români de science-fiction, care şi-aşa, fără “să-i înveţe alţii la rele”, la acest capitol – la miştó /
miştocăreală şi brambureală, la eschivări şi “mancări de la datorie”, la clovnerii şi bufonerii – sunt
supradotaţi, “ca tot românul”, n-au nevoie să ia lecţii de la alţii; dar uite că se-ntâmplă şi la alţii, “la case
mai mari”...
 Cu consecinţe similare se soldează şi multiplicarea excesivă, proliferantă a dublúrilor, ca într-o
clonare ad libitum, pe bandă rulantă scăpată de sub control, rezultând o puire şi-o foială în cele din urmă
caricaturale. Ceea ce, oricum, are măcar darul de-a “dezumfla” prin anticlimax atmosfera sumbră şi
apăsătoare. (Acelaşi efect de anticlimax pe care, cu rezultate desigur îndoielnice, şi-a luat uneori
îngăduinţa de-a-l urmări şi comentariul, prin derapaje burleşti care n-au decât scuza că sunt voite şi bine
intenţionate, chiar dacă nu şi bine reglate, bine calculate şi controlate: erori de calcul care pot oricând
surveni într-un “derapaj controlat”...) «Se întâmplă uneori ca un savant distrat şi dus cu gândul la altceva
(“an absent-minded scientist”), uitând un lucru oarecare în trecutul pe care l-a vizitat şi întorcându-se
acolo ca să-şi ia obiectul pierdut, să se trezească faţă-n faţă cu sine însuşi, întrucât nu se întorsese exact
în momentul imediat următor plecării sale din trecut, ci într-un punct al timpului în care se aflase
anterior. Dacă asemenea întoarceri inexacte se repetă, insul este supus unei reproduceri multiple, sub
formă de dubluri.» Şi, continuă Stanislaw Lem cu o exemplificare din propria-i operă, «Întrucât
asemenea posibilităţi mi s-au părut fără skepsis şi fără haz (“pointless”), într-una din povestirile mele
despre călătorul spaţial Ijon Tichy (“A 7-a călătorie”), am exagerat la maximum reduplicările
personajului principal. Nava spaţială a lui Ijon Tichy nimereşte în vâltoarea unor vârtejuri gravitaţionale
de-o asemenea forţă încât încovoaie timpul până-l fac circular, astfel încât nava se vede urmată în spaţiu
de-un alai de Ijoni câtă frunză şi iarbă.»262
Din aceste inumerabile hoarde sau cohorte de dublúri aflate la discreţia ştiinţifictorului, Robert A.
Heinlein (1907-1988) se mulţumeşte cu patru (patru şi jumătate, hai cinci, nu mai multe), în – probabil –
cea mai celebră povestire sf din câte-au abordat paradoxul dublurii, cu titlul cel mai polisemantic şi mai
greu de tradus, în acelaşi timp: “By His Bootstraps” (1941)263 – ceea ce, cu aproximaţie, s-ar putea
echivala prin “Scăpat din (propriul) frâu”, “Călare pe sine însuşi”, “Tot el şi cal şi călăreţ”, sau, mai
liber, “Atârnat de propriul fir de păr” (sau poate vreo altă locuţiune idiomatică plauzibilă lingvistic în
româneşte, dar plauzibilă şi literar, ca titlu de povestire). Intricaţie lingvistică probabil intenţionată,
pentru a semnala intricaţia ideatică şi logică a “paradoxului dublurii”.
Şi Bob Wilson, personajul lui Robert A. Heinlein, simte la început acea obscură spaimă atavică de-a
se întâlni faţă-n faţă cu sine însuşi la un moment dat al călătoriei în timp, şi nici el nu-şi poate explica în
ce constă efectiv riscul: «De ce anume trebuia să-l împiedice pe celălalt eu al său să se apropie de Poarta
Timpului, asta nu-i era prea limpede lui Wilson, dar avea senzaţia sigură a unui dezastru iminent (“an
unmistakable feeling of impending disaster”) în clipa când lucrul părea gata să se întâmple.» Asistat
naratorial de autor, personajul îşi depăşeşte această fobie iraţională “raţionalizând-o”, raţionând asupra
ei, punând datele problemei în termeni accesibili raţiunii şi încercând să-i găsească o explicaţie logică:
asta, chiar dacă explicaţia “ştiinţifică” este o capodoperă de “pseudo-ştiinţă” (vezi, în antologia citată,263
pp.295-296), incoerenţă incriminată, cum am văzut, de acelaşi antologator (Kingsley Amis) cu ocazia
unei alte antologii,41 chiar dacă, se spune în text, “explicaţiile nici nu intră în discuţie, în orice sens cât
de cât onest al cuvântului” (p.267) iar paradoxul rămâne în cele din urmă intact: “Which comes first, the
hen or the egg?” (p.303). (Ca să vezi! Nici măcar acolo, în America, nu se ştie “ce-a fost mai întâi, oul
sau găina?”...). Dar aşa şi trebuie să rămână, din moment ce asta e în fond tema şi miza povestirii.
“Senzaţia de dezastru iminent” îşi are sursa într-un “fel de scindare a personalităţii” (“some sort of
split personality” (p.263), pe care întâlnirea cu dublul/dublura o aduce inseparabil cu sine, şi se dizolvă
tot “de la sine” când unitatea eului se reface la loc. «Eul (Ego) este momentul actual al conştiinţei de
sine, cel mai recent termen dintr-o serie aflată în continuă progresie de-a lungul unei linii care este
memoria duratei” – raţionează cu sârg Bob Wilson, doctorand în filosofie, pe care dedublarea îl
surprinde în plin efort de elaborare contra-cronometru a tezei, până a doua zi la amiază. Iar refacerea
unităţii eului scindat de întâlnirea cu dublura nu poate urma altă cale decât tocmai această continuă
mişcare a unui punct de-a lungul unei linii, pe parcurs mult-tracasatul Ego având de dat piept şi cu alţi
trei zmei, cu trei insolubile probleme metafizice pe care trebuie să şi le clarifice mental cu acest drum :
problema cauzalităţii, problema identităţii şi problema liberului arbitru. Cum ajunge la acest rezultat
Robert A. Heinlein în “By His Bootstraps”, cum struneşte numai din scări şi din chingi nărăvaşul cal de
curse al timpului, scăpat din frâu în “paradoxul dublurii”?
Simplu : într-un mod care-ar îndreptăţi traducerea în româneşte a ilustrei povestiri (nuvelă ca
dimensiuni, povestire ca regim al naraţiunii) sub titlul Călă(to)rind în timp pe banda Moebius.
Mai întâi, “bucla cauzală” nu este evitată, ci asumată :

«Asta contravine oricărei teorii raţionale a cauzalităţii» – îi obiectează Bob Wilson Diktor-ului, un alter
ego al său de peste treizeci de mii de ani, pe care încă nu îl (nu se) recunoaşte ca atare. «Îmi ceri nici mai mult nici
mai puţin decât să cred că însăşi cauzalitatea poate fi complet circulară. Că mă aflu acum aici pentru că eu însumi
mă voi întoarce de-aici în urmă cu treizeci de milenii pentru ca acolo să-mi dau brânci mie însumi prin Poarta
Timpului ca să ajung aici. E absurd.
- Şi nu exact aşa ai făcut?
La asta, Wilson nu mai avea răspuns pregătit, aşa că Diktorul continuă :
- Nu-ţi face griji dintr-atâta. Cauzalitatea cu care erai obişnuit are suficientă validitate în planul propriei
sale validităţi, dar altfel e pur şi simplu doar un caz special subsumat unui caz mai general. Într-un plenum,
cauzalitatea nu este şi n-are de ce să fie limitată de percepţia pe care omul o are asupra duratei. [sublinierea
autorului, în text]
Wilson stătu să mediteze un moment asupra chestiunii. Nu suna rău, dar parcă, pe undeva, rămânea ceva
alunecos.
- Ia stai, stai o clipă. Şi cu entropia cum rămâne? Nu poţi ocoli entropia.
- Pfui, pe numele cerului, protestă Diktorul, nu-ncepe cu de-astea. Îmi aminteşti de matematicienii ăia
care demonstrau că aeroplanele nu pot zbura.» 263

Printre cei care susţineau peremptoriu, pe vremea baloanelor şi-a dirijabilelor “mai uşoare decât
aerul”, că zborul cu aparate “mai grele decât aerul” nu va fi niciodată posibil, cel mai ilustru nume
rămâne cel al Lordului Cavendish (1731-1810), “omul care a cântărit Pământul”, care a descoperit
compoziţia apei şi-a aerului atmosferic, a calculat constanta atracţiei universale, plus alte descoperiri
epocale, rămase până azi în patrimoniul activ al ştiinţei: iar dacă nici o astfel de minte genială nu e
scutită de eroare când e prea sigură de sine şi se pronunţă prea ritos... Dar asta nu demonstrează
nicidecum că efectul va putea fi vreodată propria sa cauză, altfel decât în imaginar, în ficţiune: în planul
realului efectiv, argumentul lui Heinlein rămâne desigur sofistic, dar scopul, în contextul dat, a fost
atins: derutarea adversarului, intimidarea şi descurajarea “simţului realului”, contracararea şi subminarea
scepticismului în iluzia ficţională, “suspendarea pentru moment a neîncrederii”. Iar efectul psihologic nu
se lasă aşteptat, şi nici profitul narativ : pentru că, într-un asemenea “plenum” temporal, într-o asemenea
“buclă cauzală”, oricâte dublúri proprii ai întâlni, “nu te simţi niciodată de parcă ai fi mai mult de-o
singură persoană” (p.273) şi astfel spaima atavică şi presentimentul dezastrului se risipesc de la sine
(literalmente, în toate sensurile sintagmei).
Iar ingeniozitatea soluţiei concrete, textuale găsite de scriitor e simplă ca “oul lui Columb”: lăsarea
în voia povestirii, mularea fluxului narativ tocmai pe buclucaşa “buclă cauzală”, a cărei “curbură” nu se
vede decât global, în fiecare punct al traseului narativ parcurs “pas cu pas” curba fiind inevitabil
percepută ca o linie dreaptă, ca un “fir narativ” întins oblu dinspre trecut spre viitor dar sesizabil numai
la trecerea prin “punctul de control” al prezentului, unidirecţional şi ireversibil ca însuşi Timpul. Eroare,
demonstrează Heinlein, iluzie optică, pentru că în “plenum” nu există durată, nu există trecut şi viitor, ci
numai un prezent etern şi simultan al rotirii co-prezente şi perpetue pe orbita “buclei cauzale”. Mulându-
se pe aceasta, firul naraţiunii urmăreşte, din aproape în aproape, închiderea în cerc (vicios sau virtuos, ce
mai contează!) a cauzalităţii, preschimbarea pe nesimţite a efectului în cauză, apoi iar în efect, apoi iar în
cauză, şi tot aşa la nesfârşit. Ceea ce contează este că s-au rezolvat astfel, s-au volatilizat de parcă nici n-
ar fi fost, şi celelalte două insolubile probleme enunţate anterior: identitatea şi liberul arbitru. Învârtindu-
se circular în bucla cauzală, dar cu senzaţia permanentă de-a înainta rectiliniu în timp, personajul nu se
simte, în nici un punct al parcursului, dedublat, nu are sentimentul că ar fi “mai mult de-o singură
persoană”, şi nici că ar executa acte şi gesturi prestabilite, că ar lua altcineva decizii în locul lui, chiar şi
atunci când ajunge la o contondentă încăierare cu alţi doi “Bob Wilson”, soldată cu echimoze, cucuie şi
ochi învineţiţi, singurul inconvenient sau dezagrement fiind că sticla comună de whisky, rămasă
iremediabil una singură, se goleşte fatalmente de trei ori mai repede.
Desigur, odată cu cauzalitatea pe care se mulează, naraţiunea devine şi ea circulară, recurentă,
aceleaşi acte şi aceleaşi dialoguri se repetă identic de trei ori, ca într-un film rulat din nou sau ca de pe
un disc stricat, unde acul recade mereu în acelaşi şanţ microsillon (istorie antică şi asta, acum, la vremea
CD-urilor...).
Şi totuşi nu, nu e numai atât. Pentru că de fiecare dată, la fiecare ricorso narativ, totul apare insolitat
altfel, personajul apare când pe faţa, când pe reversul unei ingenioase versiuni “temporale” a benzii lui
Moebius. Dar, de fapt, “faţa” şi “reversul” sunt numai iluzii optice ale privitorului, ale cititorului, pentru
că, prin definiţie, “banda lui Moebius” este o suprafaţă cu singură faţă: de ce n-ar fi, atunci, la fel şi
identitatea, conştiinţa propriului “eu”, unic şi irepetabil, nededublabil, oricâte “dublúri” (recte apariţii
succesive pe banda lui Moebius) ar putea crede că percepe iluzia noastră “optică” de privitori, de cititori,
de observatori din exterior (fie şi introspectivi) ai fenomenului? Mai ales că şi naraţiunea epică –
“instrumentul”, “unealta”, mijlocul “tehnic” de realizare, prin verbalizare, a acestei “iluzii optice” – se
pretează de minune acestui efect : verbalizarea – fluxul verbal, fonic şi lexical, “discursul” – putând fi şi
ea percepută în acest fel, ca o suprafaţă cu o singură faţă, ca “fir” rectiliniu al naraţiunii, unidirecţional şi
ireversibil: aşa cum taie apa şi corabia care face înconjurul globului pământesc; aşa cum, se ştie, “curge”
şi timpul, Timpul cu T mare, din care derivă şi acest “paradox al timpului” care este, în science-fiction,
“paradoxul dublurii”.
Pe cale de consecinţă, un vechi truc narativ, uzat de-atâta întrebuinţare, este recondiţionat şi pus la
lucru, reciclat “ca nou” (ori, poate, drumul nu era chiar aşa “bătut” în 1941, când scrie Heinlein “By His
Bootstraps”?...): relatarea succesivă a aceluiaşi eveniment epic din “unghiuri” sau “puncte de vedere”
diferite, din perspectiva alternantă a diverselor personaje participante la el. De data aceasta, însă,
personajele “diferite” sunt de fapt unul şi acelaşi personaj, “dublúri” ale aceluiaşi “eu” / “ego”, care co-
participă la “eveniment” nu cu alţii, ci cu sine însuşi – ceea ce transformă naraţiunea într-o veritabilă
partitură “de virtuozitate”. O mare parte a plăcerii şi atracţiei, la lectură, îşi are sursa în continua
“confruntare de texte” şi în “verificarea” la care cititorul este implicit invitat să-l supună pe scriitor, în
degustarea şi savurarea “variaţiunilor pe-o singură coardă” pe care acesta le execută cu agilitate, în
satisfacţia (mai mult mentală, intelectuală, ce-i drept, mai mult “sportivă” decât propriu-zis estetică)
furnizată de “ingeniosul” autor, care ştie găsi de fiecare dată, la fiecare ricorso, cu o perfectă acurateţe
logică şi psihologică, alte şi alte mobiluri şi motivaţii subiective pentru aceleaşi gesturi şi acte, reiterate
doar aparent identic, care ştie imagina/descoperi alt “monolog interior” în spatele aceloraşi replici şi
cuvinte, repetate scrupulos ad litteram la distanţă de câteva pagini. Şi mai trebuie adăugat, ca probă
suplimentară de rafinament, că autorul american pare a cunoaşte dictonul latin “bis repetita placent”,
sugerând doar al treilea şi-al patrulea şi-al n-ulea ricorsi, ştiind aşadar să se oprească înainte de-a cădea
în exces şi fastidios. (Dicton pe care un brav “urmaş al Romei” precum onor comentatorul nu ştie,
unfortunately, să-l urmeze, isn’t it?...)
Şi de fiecare dată, la fiecare apariţie pe banda lui Moebius, pe fiecare nouă volută a “buclei cauzale”
şi-a parcursului său circular în timp, personajul se simte în deplin acord cu sine însuşi, se simte
“adevăratul Bob Wilson”, instalat fără dubii şi suspiciuni în propria-i identitate fără fisură, poate cam
obtuz, poate chiar inconştient, dar în schimb scutit de orice obscură spaimă sau presentiment al
dezastrului, de orice iraţională angoasă identitară, de orice repulsie “viscerală” faţă de “ceilalţi” (în
definitiv, au cu toţii aceleaşi “viscere”, în folosinţă comună şi egală, ca şi sticla de whisky...): identitatea
percepută “din interior”, spontan, endogen şi genuin, “cenestezic” s-ar zice, ecranând sau măcar
atenuând conştinţa dedublării şi-a alterităţii, se dovedeşte astfel a fi un foarte eficient “leac de frică”,
dizolvă afectul obscur şi iraţional cu un antidot tot afectiv, tot iraţional (başca gargarele, alifiile şi
cataplasmele “raţionale”, explicaţiile “logice” de care, în science-fiction, niciodată nu e penurie, se pot
oricând servi prompt şi lesne, “în acelaşi preţ”, “în contul firmei”):

«Şi mai era o problemă care nu-i dădea pace» (imediat anterior în text fiind vorba despre spinoasa
raportare la “alienii” supraumani din viitorul încă şi mai îndepărtat, “the High Ones”, memento generator, şi
acesta, de spaime şi aprehensiuni, de covârşire ontologică prin ascendent complexional, dar în alt fel, cu adresă nu
la ins, la individ, ci la întreaga specie, la “rasa umană” – n.n.) : «mai era propria lui problemă, a lui însuşi ca ins
şi-a meandrelor sale prin timp. Încă-l mai neliniştea faptul că, întorcându-se în timp, aşa zicând, se întâlnise acolo
cu sine însuşi, stătuse de vorbă cu el însuşi, ba chiar se luase la bătaie cu el însuşi.
Dar care dintre ei era el însuşi?
Fiecare dintre ei fusese el însuşi, de asta nu se îndoia, doar bine-şi amintea cum fiecare era chiar el. Şi-
atunci, cum rămânea cu împrejurările în care fuseseră de faţă mai mulţi, mai mult decât unul singur?
Din strictă necesitate, se văzu constrâns să extindă principiul non-identităţii – “Nimic nu este identic cu
nimic altceva, nici chiar cu sine însuşi” – pentru a include şi eul. Într-un continuum cu patru dimensiuni, fiecare
eveniment este un fapt absolut individual, fiecare are propriile-i coordonate spaţiale şi propria datare în timp.
Acest Bob Wilson care era el în momentul de faţă nu era acelaşi cu Bob Wilson care fusese tot el în urmă cu zece
minute. Fiecare era o secvenţă distinctă şi individuală dintr-un proces aflat în continuă desfăşurare pe scara celor
patru dimensiuni. Aceşti Bob Wilson semănau unul cu altul în multe detalii, aşa cum o felie tăiată dintr-o pâine
seamănă cu felia pe care-o tai imediat după ea. Dar ei nu erau acelaşi Bob Wilson : ei difereau unul de altul de-a
lungul celei de-a patra dimensiuni – timpul.
Atunci când se întorsese în timp şi-acolo se dublase pe sine însuşi, această diferenţă ieşise deodată în
evidenţă, pentru că separarea între secvenţe fusese transpusă din timp în spaţiu, iar el era astfel constituit încât
încât putea percepe vizual o distanţă, ca dimensiune a spaţiului, dar nu şi o diferenţă, ca dimensiune a timpului.
Stând acum şi întorcându-se cu gândul în timp, îşi putea aminti o mulţime de Bob Wilsoni – pe când era sugar
nou-născut, apoi copil mai măricel, apoi adolescent, apoi bărbat în prima tinereţe. Fiecare era diferit de ceilalţi –
ştia, simţea că ştie asta – iar singurul lucru care-i lega pe toţi laolaltă într-o singură identitate, într-o senzaţie de
identitate unică, era doar continuitatea memoriei.
Şi exact acelaşi lucru îi lega laolaltă şi pe cei trei – ba nu, patru – Bob Wilsoni care se încăieraseră ca
nişte chiori într-o anumită după-amiază agitată, un fir al memoriei care trecea prin toţi şi putea fi urmărit cum se
deşiră. Singurul lucru ieşit din comun care mai rămânea dubios în toate astea era însăşi călătoria în timp.» 263

Dar aceasta fiind acreditată ficţional din capul locului şi acceptată ca atare în baza convenţiei de
lectură (fie şi printr-o ipoteză de pseudo-ştiinţă aşa “trasă de păr”), totul în continuare “se leagă” şi
“merge ca pe apă”: luat şi purtat de cursul uniliniar al naraţiunii care urmează firesc acea “continuitate a
memoriei” ce se preschimbă insesizabil, prin lipirea “inversată” a capetelor “buclei cauzale” într-o
“bandă a lui Moebius”, – personajul se instalează confortabil pe singura faţă a suprafeţei care-l poartă,
narativ, cu ea şi ni-l arată când “pe faţă”, când “pe revers”, când ca “titular” al identităţii, când ca
“dublură”; şi nu numai că se eliberează astfel, simplu şi eficient, de orice spaimă identitară, de “senzaţia
de dezastru iminent” a întâlnirii cu dublura, dar, totodată, se simte în permanenţă perfect stăpân pe
propriile-i decizii şi acte de voinţă, nu are nici un moment senzaţia că ar acţiona după un scenariu
prestabilit, că ar fi ţinut să repete gesturi şi acte pe care le mai făcuse o dată, că ar asculta de o voinţă
străină sau de un dictat al faptului împlinit – “problema liberului arbitru” (“the problem of free will”)
fiind astfel şi ea rezolvată, cu acelaşi drum.
 Desigur, există şi un preţ care se cere plătit pentru toate astea, există consecinţe logic inevitabile,
dar şi acestea, departe de a fi un balast sub raport epic, apar, dimpotrivă, ca o sursă endogenă de tensiune
epică, de conflict, şi chiar şi sunt exploatate în acest sens, spectaculos şi dezinvolt, ba chiar “fără
scrupule şi prejudecăţi”, s-ar putea zice. În continuă competiţie cu propriile-i dublúri, dând şi încasând
aceiaşi pumni care învineţesc aceiaşi ochi, personajul nu ştie decât retroactiv că se bate cu sine însuşi,
nu se recunoaşte pe sine în “celălalt” decât retrospectiv, decât privind în urmă, decât dacă-i este ulterior
în timp: pentru “primul” Bob Wilson, ceilalţi doi Bob Wilson sunt practic doi străini; “al doilea” Bob
Wilson îl recunoaşte pe primul, dar nu şi pe al treilea, acesta îi recunoaşte pe primii doi, dar nu şi pe
Diktor-ul din viitorul îndepărtat, care este tot el, Bob Wilson, “al patrulea”, şi care este singurul ce are
acces complet la anamneză (dublúrile anterioare fiind doar în curs de recuperare a memoriei, amnezici în
grade progresiv atenuate), singurul care are o privire de ansamblu asupra întregului parcurs temporal,
cuprins cu privirea ca un “plenum” simultan şi egal cu sine, ca un “prezent etern” în care “bucla
cauzală” răsucită în chip de “bandă Moebius” se poate roti la nesfârşit. («Priveliştile sclipitoare, / Ce-n
repezi şiruri se diştern, / Repaosă nestrămutate / Sub raza gândului etern» – citat din Eminescu264 numai
ca “sare de enervare”...) În acest “plenum”, în acest decor temporal perceput spaţial, ca prezent etern în
care tot ce se întâmplă este co-prezent şi concomitent cu tot ce se întâmplă, devine relevantă şi teza
enunţată de autor prin cel mai “ştiutor” dintre personaje, Diktor-ul (şi citată deja mai sus): “Într-un
plenum, cauzalitatea nu este şi n-are de ce să fie limitată de percepţia pe care omul o are asupra
duratei” (p.273). Şi subliniez că sublinierea îi aparţine autorului, nu comentatorului (căruia-i aparţine
numai sublinierea sublinierii).
Ar mai fi de explicat de ce autorul îşi ia un atât de imens avans în timp, postând ultima dublură la
hăt 30 de milenii în viitor faţă de 1942, anul când are loc “caftul” tripartit între primele trei dublúri (mai
intervine fugitiv şi o a cincea, dar numai pe jumătate, auditiv, la telefon, fără a “se arăta” vizual):
“Poarta Timpului”, himerica instalaţie de călătorit în timp, avea nevoie de acest alibí, de acest imens
interval sau tronson de timp, pentru a fi “motivată realist” prin indeterminare, pentru a rămâne astfel cât
de cât plauzibilă; ba, mai mult, autorul prelungeşte extrapolativ acest “far future” într-un viitor încă şi
mai îndepărtat, indefinit şi infinit, de unde ar fi venit cândva adevăraţii constructori, supraumani, ai
”Porţii Timpului”, “Cei Prea Înalţi”, “The High Ones”, alieni care nici nu apar fizic, corporal, în text,
fiind doar evocaţi prin vestigiile arhitecturii lor quadri-dimensionale, impracticabile pentru om. Dar nu
aici, nu în acest punct al parcursului nostru expozitiv este locul optim pentru a ne opri mai pe larg asupra
“ascensiunii complexionale” în care hălăduiesc “alienii” din science-fiction,265 percepuţi de regulă cu
aprehensiune şi covârşire, cu “sense of wonder”, dar care aici, la Robert A. Heinlein, apar – surprinzător
– aureolaţi de un nostalgic nimb al “senzaţiei de pierdere”, de “sense of loss”.
Un singur lucru mai trebuie observat înainte de-a încheia acest şi aşa prea lung capitol rezervat
“paradoxului dublurii”. Am amintit deja felul unidirecţional în care “se cunosc” şi “se recunosc” între
ele “dublúrile” lui Bob Wilson : “prima” nu le recunoaşte pe celelalte, “a doua” o recunoaşte pe
“prima”, dar nu şi pe “a treia” ş.a.m.d. Ceea ce nu înseamnă altceva decât că “legea informaţiei
neregresive” era în vigoare şi producea efecte cu mult înainte de-a fi fost oficial “legiferată” şi numită ca
atare, de către Gérard Klein, în Seniorii războiului (1971).62, 82, 217, 251 Sau, dacă tot am făcut acest pas
pe teritoriu francofon, putem surprinde aici în flagrant delict şi un descendent american din Monsieur
Jourdain, “burghezul gentilom” al lui Molière, cel care “făcea proză fără să ştie”...
Dar, ca să nu încheiem, totuşi, pe această notă “uşuratică”, să ne amintim încă o dată de performanţa
fără precedent a lui Robert A. Heinlein din această nuvelă cu titlu intraductibil ad litteram în româneşte,
“By His Bootstraps” (1941), adevărat “titlu-vedetă” al istoriilor pe tema “paradoxului dublurii”: “bucla
cauzală” răsucită în chip de “bandă a lui Moebius” prin simpla “lăsare în voia povestirii”, prin simpla
fructificare a resurselor intrinseci naraţiunii, “iépicului”.
 ₪₪₪₪₪

7. PARADOXUL CUNOSCUŢILOR NECUNOSCUŢI

Mai puţin faimos decât “paradoxul dublurii”, mai puţin autonom, ba chiar anonim (numele de faţă i
l-am dat ad hoc), “paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi” poate fi însă la fel de spectaculos şi de frapant ca
şi “paradoxul dublurii”, pe care de multe ori îl însoţeşte ca epifenomen, ca efect secundar şi colateral.
Pentru că, întâlnindu-se în trecut cu propria-i dublură, pe care-o recunoaşte dar care nu-l recunoaşte,
călătorul în timp se poate întâni acolo cu aceeaşi ocazie – nimic mai firesc – şi cu prietenii, rudele,
colegii, vecinii, cunoştinţele etc. acestei dubluri, cunoştinţe pe care abia urmează a şi le face într-un
viitor anterior sau într-un trecut ulterior, într-un punct al timpului anterior pentru el (călătorul în timp,
titular al identităţii), dar ulterior pentru dublura sa: aşadar, cunoscuţi pe care el îi recunoaşte, dar ei nu-l
recunosc pe el. Situaţia se poate şi răsturna, în cazul unor trame epice mai sofisticate, astfel încât
personajul se pomeneşte “recunoscut” la tot pasul de o sumedenie de cunoscuţi pe care el nu-i cunoaşte,
ca lovit de o subită amnezie, nu-i recunoaşte şi nu-şi aminteşte să-i fi cunoscut vreodată. Efectele de
déjà vu şi jamais vu pot fi astfel mixate şi dozate spre deruta personajului, dar spre deliciul cititorului,
care nu mai ştie dacă are de-a face cu necunoscuţi cunoscuţi sau cu cunoscuţi necunoscuţi, ştiind
totodată că, logic, fiecare este exact ceea ce trebuie să fie şi savurând tale quale gustul compozit al
acestui picant cocktail.
Reţeta de preparare este însă relativ simplă, decurgând din “legea informaţiei neregresive” a lui
Gérard Klein, activă, cum am văzut, şi în cazul altor “paradoxuri ale timpului” din science-fiction. În
virtutea acestei legi, se instituie de regulă, cum iarăşi am văzut, un incognito al titularului identităţii faţă
de dublură, dar nu şi invers, nu şi un incognito al dublurii faţă de titular. Incognito ce se extinde spontan,
fără a necesita alte explicaţii, altă “investiţie” sau alt “combustibil” logic şi narativ, şi asupra anturajului,
asupra “cunoscuţilor” personajului (titular sau dublură): rudenii, prieteni, apropiaţi, cunoştinţe
incidentale etc.
Până aici, nimic paradoxal. Este firesc (ficţionalmente “firesc”, bineînţeles, în cadrul de referinţă
circumscris de convenţia de lectură, prin acceptarea prealabilă a ipotezei “călătoriei în timp”, cu toate
implicaţiile şi consecinţele ce decurg logic din aceasta), este firesc, deci, ca memoria să se conserve şi să
se transmită cronologic, din trecut spre viitor, şi nu invers; este firesc ca un moment anterior să fie
accesibil “privirii” sau investigaţiei pornite dintr-un moment ulterior, este firesc ca un “călător” sau
“explorator” din viitor, înainte de-a porni în escapada sau misiunea pe care-o are de îndeplinit în trecut,
să se poată informa oricât de minuţios asupra acestui trecut şi, mai ales, asupra inşilor care-l interesează
din acest trecut şi pe care urmează a-i întâlni. Astfel procedează, în romanul Sfârşitul Eternităţii (The
End of Eternity, 1955) de Isaac Asimov,84, 87, 91, 108, 252 Noÿs, o seducătoare “agentă” trimisă din viitorul
îndepărtat, din “Secolele Ascunse” în acest viitor, mai precis din secolul 111.394, pentru a-l seduce, în
secolul 482, pe Harlan, agent, şi el, dar la o agenţie mai modest dotată tehnic, la agenţia de protecţie şi
pază a timpului numită “Eternitatea” (nici o legătură cu cimitirul omonim din Capitala României, ori
poate-a Moldovei, de care susnumiţii nici n-au auzit...), pentru ca împreună să submineze apoi această
reacţionară agenţie şi să deschidă drum viitorului îndepărtat (şi luminos, of course) al omenirii. Până
spre sfârşitul cărţii, până în ultimul capitol, Harlan (şi, împreună cu el, cititorul) nu ştie nimic despre
Noÿs, în schimb aceasta ştie totul despre Harlan, pe care astfel îl “manipulează” cum vrea în interesul
misiunii ei: duplicitate profesională, “ca între agenţi”, duplicitate răscumpărată printr-un
reciproc ataşament afectiv ireversibil, “ca între amorezi”, aşadar roman de acţiune, roman de spionaj,
roman de dragoste, “love story” şi tot tacâmul, dar de “paradox al timpului”, încă, nici urmă.
 Paradoxul apare, într-o formă mai întâi simplă, în nuvela lui A.E.van Vogt Orologiul Timpului
(“The Time Clock”, datând probabil de prin anii ‘70),34 titlu deja amintit în conexiune cu “paradoxul
tatălui” (v. supra). Terry Maynard, protagonistul nuvelei, nu este un profesionist al “călătoriilor în timp”,
el nimereşte mai mult din întâmplare şi din curiozitate (cel puţin aşa este lăsat cititorul să creadă la
început) într-o “maşină a timpului” care-l transportă din 1950 în 1891, apoi, la o altă escapadă, din 1966
în 1904, unde-o întâlneşte pe Miss Marietta Caldwell, logodnica bunicului său, căruia nepotul îi
seamănă leit, ceea ce explică, alături de faptul că personajul “pică” neprevenit într-un trecut asupra
căruia nu-şi luase în prealabil informaţiile necesare, savurosul qui pro quo (încă tot ne-paradoxal, dar
numai în aparenţă, la început) al întâlnirii inopinate cu propria-i viitoare logodnică şi soţie, precum şi cu
mama acesteia, viitoarea soacră, pe care mirele şi ginerele in spe nu le cunoaşte deloc, dar ele îl cunosc
foarte bine :

«Am ieşit apoi în oraş şi am constatat că lucrurile evoluaseră, de la prima mea experienţă [cea din 1891 –
n.n.]. Nu foarte mult, ce-i drept... era, totuşi, abia începutul veacului nostru. În curţile din spatele caselor se zăreau
vaci şi coteţe pentru păsări. Nu prea departe, se vedea întinderea preeriei. Adevărata dezvoltare încă nu începuse
şi nici un semn nu prevestea oraşul de astăzi. După toate probabilităţile, era anul 1904. Plutind pe un nor de emoţii
contradictorii, am început să mă plimb de-a lungul trotuarului de lemn. Am trecut pe lângă câţiva oameni, mai
întâi un bărbat, apoi o femeie... S-au uitat la mine cu o privire plină de uimire. Acum sunt conştient de asta, dar
atunci abia dacă i-am băgat în seamă. N-am coborât cu picioarele pe pământ decât în clipa când m-am văzut faţă-n
faţă cu două doamne care veneau din direcţie opusă, pe acelaşi îngust trotuar de lemn. Abia atunci mi-am dat
seama că aveam în faţa ochilor, în carne şi oase, persoane care trăiseră la începutul secolului. Purtau fuste lungi
până în pământ, care foşneau la fiecare pas. Era o zi caldă, dar se vede treaba că mai devreme plouase. Se zăreau
urme de noroi pe tivul fustelor.
Cea mai în vârstă dintre doamne m-a privit şi a zis:
- Ia te uită! Joseph Maynard! Deci, până la urmă, ai ajuns la timp ca să fii de faţă la înmormântarea bietei
tale mame... De pe ce meleaguri ţi-ai luat hainele astea ciudate?
Fata n-a scos o vorbă. Se uita la mine şi atât.
Eram pe punctul să spun că eu nu eram Joseph Maynard, dar mi-am dat seama la timp că n-ar fi fost deloc
înţelept. Pe urmă, mai era şi însemnarea pe care bunicul o făcuse în jurnal, în ziua de 18 mai. Mi-o aduceam
aminte perfect: “M-am întâlnit cu doamna Caldwell şi cu fiica ei, Marietta, pe stradă. Nu-i venea să creadă că m-
am întors acasă, să asist la înmormântare.”
Un gând mi-a străbătut mintea, cu iuţeala fulgerului, lăsându-mă buimac şi, totuşi, indiferent. Dacă asta
era doamna Caldwell şi cealaltă fata ei, dacă asta era întâlnirea cu pricina, atunci...
Doamna Caldwell tocmai mi se adresa:
- Joseph Maynard, aş vrea să ţi-o prezint pe fiica mea, Marietta. Tocmai vorbeam cu ea despre
înmormântare, nu-i aşa, scumpa mea?
Fata continua să se uite lung la mine.
- Chiar aşa, mamă? zise ea.
- Bineînţeles că despre asta discutam. Nu-ţi aminteşti? Doamna Caldwell părea uşor enervată. Marietta şi
cu mine o să venim mâine la înmormântare, a continuat ea, precipitat.
- Parcă spuneai că mâine urma să mergem la ferma familiei Jones, spuse Marietta, pe un ton foarte liniştit.
- Marietta, cum poţi să spui aşa ceva? Era vorba de programul nostru de poimâine. Dacă am făcut, totuşi,
vreun aranjament de felul ăsta, va trebui să-l schimbăm.
Părea din nou stăpână pe situaţie.
- Am fost întotdeauna în relaţii prieteneşti cu mama dumitale, domnule Maynard, nu-i aşa, Marietta? mai
spuse ea, pe un ton plin de înţelesuri.
- Mie mi-a fost totdeauna dragă, răspunse Marietta, şi abia dacă se simţise accentul pe care-l pusese pe
cuvântul mie.
- Atunci ne vedem mâine la biserică, la ora două, zise iute doamna Caldwell. Hai să mergem, Marietta.» 34
 Întâlnirea rămâne ne-paradoxală atâta timp cât Terry Maynard (nepotul) şi Joseph Maynard
(bunicul) sunt percepuţi de cititor ca două persoane diferite, distincte, fiecare cu propria identitate şi cu
un alt “domiciliu” în timp; numai că, pe parcurs, reiese că bunicul şi nepotul sunt de fapt una şi aceeaşi
persoană, iar Marietta Caldwell, logodnica din 1904 a bunicului, este şi ea una şi aceeaşi persoană cu
soţia din 1970 a nepotului, pe care acesta n-o recunoaşte în 1904 pentru simplul motiv că încă n-o
cunoştea în 1966, data “îmbarcării” pentru 1904. “Paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi” rămâne totuşi
uşor fisurat logic, aici, la A.E.van Vogt : nici Miss Marietta Caldwell n-avea de unde să-l fi cunoscut, în
1904, pe Terry Maynard, soţul ei abia din 1970, ci numai pe Joseph Maynard, iminent logodnic în 1904.
Dar, cum am mai spus,34 întreaga intrigă din Orologiul Timpului de A.E.van Vogt este descheiată logic
la un nasture, iar finalul rămâne ambiguu, voit “încurcat” şi “lăsat în coadă de peşte”.
Nici o fisură logică, însă, în povestirea Nod temporal (“Stitch in Time”, 1961)266 de John Wyndham
(1903-1969), chiar dacă aici situaţia este în aparenţă diferită: nu are loc o “întoarcere în trecut”, ci un
personaj din acel trecut este strămutat în viitor, în viitorul său, care este prezentul naraţiunii şi-al
celorlalte personaje: anterioritatea acestora la informaţie se păstrează însă, se păstrează în consecinţă şi
acel incognito (de-o parte), şi acea aparentă “amnezie” (de cealaltă) din care izvorăsc efectele
psihologice de jamais vu şi déjà vu ce fac deliciul “paradoxului cunoscuţilor necunoscuţi”.
Calitatea “literară” este aici net superioară, scriitorul britanic fiind mai atent la atmosferă, la decor şi
peisaj, la detaliul expresiv, la nuanţe psihologice etc. – ceea ce-i permite să atingă şi coarda, mai gravă, a
“senzaţiei de pierdere” (“the sense of loss”), îi permite accesul la inflexiuni şi subtonuri (sau
supratonuri, “overtones”) în care “nostalgia trecerii timpului” vibrează plin şi pur; dar nu asta
interesează acum, după cum nu interesează nici “ştiinţa din ştiinţificţiune”, eşafodajul explicaţiilor
“ştiinţifice”, toate la locul lor şi coerent articulate, chiar dacă sunt doar imaginar-ştiinţifice, menite a
asigura ficţional acoperire “ştiinţifică” şi raţională pentru revărsarea de afect şi de “senzaţie de pierdere”
a emoţiei estetice : ca de atâtea ori în science-fiction, în sf-ul de calitate – nici o noutate! Un experiment
ştiinţific cu “generatorul de distorsiuni de câmp”, reglat pe un interval de 50 de ani în trecut, decurge
normal, la 1 iulie 1963, dar cu o mică eroare, de numai patru zile la 50 de ani: destul ca să surprindă în
raza experimentului un intrus neprevăzut, pe tânărul Arthur Waring Batley, care în însorita după-amiază
a zilei de de 27 iunie 1913 tocmai venea senin în vizită la logodnica sa, Miss Thelma Kilder, în faţa
căreia se trezeşte însă instantaneu cu 50 de ani mai târziu, într-o la fel de tihnită după-amiază de vară, pe
1 iulie 1963, când fata care-l aşteptase zadarnic la 27 iunie 1913 a devenit de mult venerabila Mrs.
Dolderson, imobilizată într-un scaun cu rotile :

«Pietrişul scrâşni sub tălpi de pantofi. O voce uimită exclamă :

- Ia te uită! Bizar! Ce naiba... Ce s-a-ntâmplat?
D-na Dolderson încremeni. Această voce... Nu putea să se înşele.
Tăcere. Tălpile se mişcară, nehotărâte. Apoi o luară iar din loc, încet, şovăind. Se ivi un tânăr. O, atât de
tânăr!... şi inima d-nei Dolderson se opri în loc pentru o clipă.
Tânărul purta un blazer în dungi colorate şi un pantalon de flanel alb. La gât avea o eşarfă de mătase, iar
pe cap, lăsată pe frunte, o pălărie de pai cu o panglică viu colorată. Mergea cu mâinile înfundate în buzunare, cu o
rachetă de tenis sub braţ.
Îl văzu mai întâi din profil, şi nu arăta prea grozav, cu gura întredeschisă şi ochii aţintiţi asupra
boschetului, cu un aer de stupefacţie pe chip.
- Arthur, spuse încet doamna Dolderson.
El tresări. Racheta îi alunecă şi căzu pe pietriş. Încercă, fără mare succes, s-o ridice, să-şi scoată pălăria şi
să-şi recapete sângele rece, toate în acelaşi timp. Când se îndreptă de spate, era roşu la faţă şi tot atât de uluit.
Rămase cu privirea ţintă la bătrâna doamnă din cărucior, cu genunchii acoperiţi de un pled, cu mâinile
firave şi străvezii încleştate pe braţele căruciorului. Îşi roti apoi privirea prin încăpere. Uimirea i se accentuă,
apăsată de-o umbră de nelinişte. Se uită din nou la bătrâna din cărucior, care-l fixa cu intensitate. Nu-şi amintea s-
o mai fi văzut vreodată, nu ştia cine putea fi... şi totuşi, în privirea ei era o lucire care nu-i părea complet străină.
Ea lăsă ochii în jos, îşi privi mâna, o studie ca şi cum n-ar fi fost a ei, apoi îşi ridică din nou capul.
- Nu mă recunoşti, Arthur? întrebă ea calm.
Ghici în glasul ei o undă de tristeţe, parcă şi o decepţie însoţită de reproş, dar se strădui să-şi recapete
stăpânirea de sine.
- Nu, mă tem că nu, mărturisi el. Ştiţi, eu... dumneavoastră... Neputându-şi termina fraza, izbucni, cu
energia disperării: Nu sunteţi mătuşa Thelmei... a domnişoarei Kilder?
Bătrâna continua să-l privească ţintă. Tânărul nu înţelese, şi ea sfârşi prin a-i spune:
- Nu, nu sunt mătuşa Thelmei...
Privirea tânărului, rătăcită, se plimbă iar prin încăpere. De data aceasta, scutură din cap, ca o expresie a
mirării :
- Totul, totul e altfel... sau mai degrabă pe jumătate altfel... spuse el, descumpănit. Poate că am greşit...
Se opri şi privi în jur, răspunzând apoi propriei sale întrebări :
- Nu, cu siguranţă nu. Dar atunci ce s-a întâmplat? În ochi i se putea citi acum, pe lângă uimire, o
puternică emoţie. O privi din nou pe bătrână :
- Vă rog... nu înţeleg... de unde mă cunoaşteţi?
Disperarea din vocea lui o nelinişti şi o determină să fie prudentă :
- Te-am recunoscut, Arthur. Ştii, noi ne-am mai întâlnit.
- Adevărat? Iertaţi-mă, dar nu-mi amintesc...
- Pari obosit, Arthur. Aşează-te şi te odihneşte puţin.
- Mulţumesc... doamnă... doamnă?
- Dolderson.
- Mulţumesc, doamnă Dolderson. Se încruntă, încercând să localizeze numele.
Ea îl privi în timp ce-şi trăgea scaunul mai aproape. Toate mişcările, toate trăsăturile, până şi şuviţa de păr
blond care-i cădea mereu pe frunte când se apleca, toate îi erau cunoscute. El se aşeză şi rămase tăcut câteva clipe,
încruntat, privind spre grădină.
Tăcea şi d-na Dolderson. Era la fel de uimită, chiar dacă n-o arăta. [...] Să fie doar o halucinaţie? Memoria
ei se juca punând capul lui Arthur pe umerii unui cu totul alt tânăr? Îi aruncă o privire: Nu!... doar răspunsese la
numele de Arthur. Era fără îndoială chiar el, Arthur, îmbrăcat în blazerul lui de la colegiu. Acum nu se mai purta
croiala asta. Şi nu mai văzuse de ani de zile un tânăr cu pălărie de pai.»266

Situaţia avea să se repete, uşor diferită în detalii dar identic în esenţă (generarea de inflexiuni ale
“senzaţiei de pierdere”, “a sense of loss”), în romanul lui Richard Matheson, deja discutat, Roagă timpul
să se-ntoarcă (Bid Time Return, 1975),267 unde junele Richard Collier nu are încă de unde s-o cunoască
pe bătrâna actriţă Elisa McKenna, cu care trăiseră împreună, în 1896, pasiunea vieţii lor, din moment ce
“alunecarea în timp” (“timeslip”) a tânărului urma să se producă abia în 1971:

«Da, eram acolo. Ştiu. Era după o piesă de teatru la Stephens College. Eu şi prietena mea de-atunci eram
printre cei invitaţi la o serată în onoarea trupei.
Şi-mi amintesc că mi-a spus... Nu-mi amintesc cum arăta şi nu-i mai ştiu nici numele... Şi totuşi păstrez în
memorie cuvintele ei:
- Ai o admiratoare, Richard.
I-am urmărit direcţia privirii şi... de cealaltă parte a sălii am văzut o bătrână doamnă, aşezată pe o
canapea, înconjurată de fete.
Şi mă privea.
Oh, Doamne Dumnezeule, nu se poate!
De ce mă privea aşa femeia aceea? Ca şi cum mă cunoştea... De ce?»

Aceeaşi “mişcătoare” (“touching”) “senzaţie de pierdere”, examinată cu o altă ocazie şi

exemplificată atunci mai pe larg cu citate in extenso din romanul lui Richard Matheson,267 şi acelaşi
“năucitor”, “ameţitor” (“mind-bending”) “paradox al cunoscuţilor necunoscuţi” şi în povestirea lui John
Wyndham, acum în discuţie, Nod temporal (1961): senzaţia de jamais vu, prevalentă în pasajul citat, se
suprapune complementar, la lectură, peste senzaţia de déjà vu a celor două senine şi atemporale zile de
vară (27 iunie 1913 şi 1 iulie 1963), între care nimic nu pare a se fi schimbat, totul pare a fi rămas
nemişcat, timpul însuşi pare a sta pe loc, cum numai în anumite după-amieze de vară, “eterne”, se
întâmplă (şi se-ntâmplă nu numai în edenica Britannie, dar şi pe-aici, prin Dacia, mai pe la Est de
grădina Edenului: “Lumea mea scăldată în lumina eternă a zilei de vară...”, zicea şi Marin Preda al
nostru, în Imposibila întoarcere, dar asta-i altă poveste, şi mai e şi coşcogeamite mainstream...). Nu mai
citez (şi-ar fi de unde...), întrucât, cum spuneam, nu această evanescentă epifanie, nu această
“mişcătoare” senzaţie de pierdere sau nostalgie a timpului fără întoarcere trecut (care singură ar putea
legitima povestirea sub raport estetic) – nu toate acestea, şi nici adiacentele “tehnicalităţi”, “ştiinţa din
ştiinţificţiune”, interesează acum, ci doar “amnezia” în sine, senzaţia de jamais vu, ca simptom şi “corp
delict” ale paradoxului cunoscuţilor necunoscuţi.
Paradox verificabil logic, în continuare : unul dintre fizicienii care efectuează buclucaşul
experiment, în 1963, este chiar Harold, fiul d-nei Thelma Dolderson, fiu care nu s-ar mai fi născut
niciodată dacă tânărul Arthur Batley n-ar fi dispărut brusc, în 1913, din viaţa logodnicei sale, Miss
Thelma Kilder, şi n-ar fi murit apoi, în 1915, undeva pe fronturile primului război mondial. Retroactiv şi
involuntar, Harold l-a eliminat din competiţie pe rivalul propriului său tată şi din existenţă pe virtualii
săi fraţi niciodată născuţi, promovându-se pe sine însuşi din virtual în real, iar acest efect care este
propria sa cauză e semnul sigur al paradoxului, al “buclei cauzale”, al circularităţii cauză-efect,
definitorie în cele mai multe “paradoxuri ale timpului” din science-fiction.
În Nod temporal (1961), cum putem constata, devierea timpului pe-o altă “albie”, pe-o altă “linie de
probabilitate”, contrafactuală, este fapt împlinit, dar numai pentru scurtă vreme: “anomalia” temporală
este şi temporară, este repede corectată, intrusul accidental este retrimis la locul lui, în trecut, iar pentru
principalul personaj din prezent, D-na Dolderson, finalul aduce o soluţie de rezervă, un alibí “realist” (o
bruscă recidivă a bolii de care suferă bătrâna, cu sugestia unor plauzibile stări halucinatorii). Cursul
deviant al timpului a fost redresat, readus pe “albia” standard, timpul (provizoriu, fugitiv) vulnerabil a
redevenit (definitiv) invulnerabil.
În schimb, într-o altă scriere din acelaşi an, acelaşi autor se instalează confortabil în aceeaşi ipoteză:
în nuvela Căutând pe dibuite (“Random Quest”, 1961),268 John Wyndham explorează mai insistent
timpul virtual, până la configurarea unor “lumi alternative” (“lumi paralele”, zice textul), situate pe “linii
de probabilitate” distincte, pe “creode” diferite, cum am văzut deja (v. supra, cap.5, subcap. “Creode”,
nota 2l0): ceea ce nu exclude, ba chiar potenţează, printre altele, “paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi”
la care-am ajuns acum. Compatibili cu “timpul invulnerabil” (ca în Nod temporal),259 cunoscuţii
necunoscuţi sau necunoscuţii cunoscuţi sunt cu atât mai mult compatibili cu “timpul vulnerabil”, care
“le prieşte” mai mult prin însăşi natura sa (ipotetică şi ficţională, dar “a sa”, inalienabilă).
Tot un accident survenit pe parcursul unui experiment ştiinţific îl azvârle pe fizicianul Colin
Trafford din ianuarie 1953 în ianuarie 1954 : diferenţa nu e mare, doar un an (şi ce-i un an, mai ales în
science-fiction?...), dar cele două date nu aparţin aceleiaşi cronologii, ci unor “lumi” diferite, unor
“istorii alternative”, cu “PoD”-ul sau “punctul Jonbar” situat mai departe în trecut, în anul 1927; aterizat
în acest “alt” ianuarie 1954, personajul nu se întâlneşte cu propria-i dublură, cu propriul alter ego,
pentru că i se substituie, îi ia locul, se trezeşte intrat, dacă nu “în pielea” lui, oricum “în rolul” lui, în
rolul unui romancier de mare succes, dar cam nesimţit şi antipatic; se întâlneşte, însă, cu o droaie de
cunoscuţi şi amici de-ai acestuia, întrucât ilustrul romancier este un “om de lume”, iar temperamental un
extravertit neinhibat, nu un retractil “şoarece de laborator”, ca fizicianul :

« - Vedeţi, odată primul şoc depăşit,» – relatează acesta din urmă – «am început să-mi dau seama ce trebuie
să se fi întâmplat şi n-am mai avut nici un motiv de îngrijorare şi, întâlnind-o pe Ottilie [soţia romancierului –
n.n.], nici de regret. Singura problemă rămânea adaptarea. Am observat că, în general, îmi era de mare sprijin
dacă încercam să mă întorc către lumea antebelică, atât cât îmi puteam aminti din ea. Dar amănuntele erau mai
dificile: pe unii prieteni nu-i recunoşteam, de alţii nu-mi aminteam, nici unuia nu-i cunoşteam trecutul, unii
apăreau cu soţi sau soţii cunoscute mie, în timp ce alţii/altele cu parteneri total neaşteptaţi. Au fost şi momente
stranii – o întâlnire cu un zdrahon volubil în barul hotelului Hyde Park. El nu mă cunoştea, eu pe el da: ultima
dată când îl văzusem, zăcea pe asfalt cu un glonte de revolver în cap. Am văzut-o şi pe Della, soţia mea (din
creoda standard – n.n.), la braţ cu un tip înalt cu aspect de soţ legal : ce straniu s-o văd trecându-şi privirea peste
mine ca peste un necunoscut oarecare – aveam senzaţia că amândoi nu suntem decât nişte fantome – dar m-am
bucurat că în planul acela trecuse cu bine de anul 1951 [când, în planul “acesta”, în creoda standard, Della murise
– n.n.]. Cea mai delicată parte a fost să dau mereu nas în nas cu oameni pe care se părea că-i cunoşteam : relaţiile
celuilalt Colin erau, în mod evident, numeroase şi ciudate. Începusem să mă gândesc la ideea de a mă declara
surmenat şi de a mă pune astfel la adăpost pentru o vreme.»268

Primul “amic” întâlnit, Martin, nu este propriu-zis un necunoscut, se recunosc amândoi unul pe
altul, şi totuşi ceva nu e-n regulă, apar detalii deviante :

«Când, în cele din urmă, am ajuns, clubul s-a dovedit a fi Savage. Nu sunt membru, dar portarul m-a
salutat spunându-mi pe nume, de parcă aş fi avut obiceiul să trec în fiecare zi pe acolo.
- Una mică la repezeală, a sugerat Martin, apoi mergem pe la George şi rezolvăm cu cecul tău.
Mă cam îndoiam în privinţa asta, dar până la urmă a mers bine. În timpul dejunului am făcut tot posibilul
să mă ţin tare. Eram în situaţia ciudată de acum – e adevărat, inversată – dar principiul rămâne valabil: dacă
lucrurile-s prea ciudate, celorlalţi le vine mai uşor să te creadă ţicnit decât să te ajute, aşa că mai bine salvezi
aparenţele. Mă tem că nu le-am salvat foarte bine. De câteva ori l-am surprins pe Martin privindu-mă cu o
expresie perplexă. O dată m-a şi întrebat :
- Bătrâne, eşti sigur că te simţi bine?
Dar punctul culminant a fost atins abia atunci când, în faţa platoului cu brânzeturi, a întins mâna stângă
după un fir de ţelină. Iar când a întins mâna i-am observat inelul de aur cu pecete de pe degetul mic, şi asta m-a
împins să trec peste prudenţa pe care mi-o propusesem: căci, vedeţi, Martin nu are degetul mic de la mâna stângă,
şi nici al treilea deget: le-a lăsat pe amândouă undeva pe lângă Rin, în 1945...
- Dumnezeule, am exclamat. Din cine ştie ce motiv, ultima descoperire îmi sfredelea mintea mai mult
decât toate celelalte de până atunci.
S-a întors cu faţa spre mine : - Ce naiba se-ntâmplă, omule? Eşti alb ca varul.
- Mâna ta...
S-a uitat curios la mână, apoi la mine, şi mai curios :
- Mie mi se pare în regulă, a zis, cu ochii puţin îngustaţi.
- Da, dar... doar ţi-ai pierdut ultimele două degete ... în război... nu?
Sprâncenele i s-au ridicat şi pe frunte i-au apărut mici cute. Mi-a răspuns cu amabilitate ostentativă:
- Le-ai cam amestecat, nu-i aşa, bătrâne? Ce naiba, războiul se terminase de mult când m-am născut eu.»268

Cei doi “amici” se gândesc, evident, la două războaie diferite, deşi ambele “mondiale”: dar în
“istoria alternativă” în care trăieşte Martin nu există decât primul, al doilea n-a mai avut loc, sau nu încă
(cf. supra, cap.4, “Paradoxul timpului vulnerabil”, subcap. “Ucronia (istoria alternativă)”, “Roman
istoric şi roman aloistoric”, “Hitler învingător” ş.a.).
“Bomboana de pe tort” este însă întâlnirea cu Ottilie, soţia “celuilalt” Colin Trafford, romancierul,
de care acesta se cam plictisise, dar pentru care “primul” Colin, fizicianul, face o pasiune totală şi
definitivă, “la prima vedere” – “combustibilul” epic al întregii naraţiuni, de altfel; iată cum se întâmplă
aşa ceva, “coup de foudre” şi mai multe nu, când dau ochii doi cunoscuţi-necunoscuţi, în science-fiction
:
 «După o jumătate de oră sau poate mai mult, am auzit zgomotul unei chei în uşa de la intrare. Am pus
cartea pe birou şi m-am gândit rapid. Am decis că, una peste alta, era mai bine să-mi fac eu însumi apariţia decât
să aştept să fiu descoperit, aşa că am deschis uşa. În celălalt capăt al coridorului o siluetă feminină într-un
pardesiu trei-sferturi, gri, din piele de căprioară, de sub care răsărea o fustă de tweed, depunea pungi cu
cumpărături pe măsuţa din hol. La zgomotul făcut de deschiderea uşii, a întors capul. Era, fără îndoială, originalul
fotografiei de pe birou, dar nu în aceeaşi stare de spirit. În timp ce mă apropiam, m-a privit cu o expresie de
surpriză amestecată şi cu alte sentimente, pe care nu le puteam identifica; dar, în mod sigur, nu era o privire de
genul “soţia iubitoare îşi întâmpină soţul devotat”.
- A, eşti acasă, a zis. Ce s-a întâmplat?
- Întâmplat? am repetat mecanic, căutând un fir.
- Păi, am înţeles că aveai aranjată pentru după-amiază una din acele atât de importante întâlniri cu Dickie
la B.B.C., a zis ea, puţin cam tăios, cred.
- A! A, da, întâlnirea. Da, a fost nevoit s-o amâne chiar el, am replicat, nesigur.
A rămas nemişcată, inspectându-mă cu atenţie şi, mi s-a părut, chiar puţin cam ciudat. [Dickie e un nume
“unisex” – n.n.] O priveam, la rândul meu, întrebându-mă cum să procedez mai departe şi dorindu-mi să fi avut
măcar atâta minte încât să mă fi gândit mai înainte la un plan oarecare pentru această întâlnire inevitabilă, în loc
să-mi fi pierdut timpul răsfoind Ziua tânără a vieţii [ultima carte, proaspăt apărută, a romancierului – n.n.]. Nu-mi
trecuse prin cap nici măcar să-i aflu numele. Era clar că-mi scăpase ceva ne-în-regulă încă din clipa când
deschisesem gura. Şi, în plus, era ceva în trăsăturile ei, ceva ce-mi tulbura de-a binelea echilibrul... Ceva ce mă
atingea aşa cum nu mi se mai întâmplase de ani de zile, şi mult mai subtil decât atunci... Într-un fel, când ai 33 de
ani nu te mai aştepţi să ţi se întâmple aşa ceva – sau, mă rog, nu chiar în felul ăsta... Nu să-ţi salte inima în piept şi
totul să devină brusc luminos şi viu, de parcă ea tocmai ar fi trezit lumea la viaţă...
Deci stăteam şi ne uitam unul la celălalt, ea pe jumătate încruntată, eu luptându-mă cu o harababură de
exaltare şi confuzie, incapabil să scot o vorbă.
Şi-a plecat privirea şi a început să-şi descheie pardesiul. Părea şi ea la fel de nesigură.
- Dacă..., a început, dar în clipa aceea a sunat telefonul.
Cu aerul că se bucură de întrerupere, a ridicat receptorul. În liniştea ce se aşternuse în hol, am auzit o voce
feminină întrebând de Colin.
- Da, i-a răspuns, e aici. Şi mi-a întins receptorul, cu o privire lucind de curiozitate.
- Bună. Colin la telefon.
- Da, într-adevăr, a replicat vocea. Şi de ce, mă rog?
- Ăăă... nu prea..., am început, dar mi-a tăiat-o scurt :
- Ascultă, Colin, am pierdut deja o oră de când te-aştept. Mă gândeam că, dacă n-ai putut veni, ai fi putut
avea măcar atâta bun simţ să mă suni şi să-mi spui. Acum descopăr că eşti pur şi simplu acasă. Asta nu e-n regulă,
Colin!
- Nu... ăăă... Cine e? Cine-i la telefon? – a fost singura manevră de temporizare la care m-a dus mintea.
Îmi dădeam seama cu acuitate, chiar în timp ce vorbeam, că tânăra de lângă mine îngheţase la jumătatea mişcării
în timp ce-şi dezbrăca pardesiul.
- O! pentru Dumnezeu! a zis vocea, exasperată. Ce joc prostesc mai e şi ăsta? Tu cine crezi că e?
- Asta întreb şi eu.
- Hai, nu mai face pe măscăriciul, Colin. Dacă e din cauză că Ottilie e încă lângă tine – şi pariez că e –
eşti pur şi simplu fraier. Doar a răspuns chiar ea la telefon, aşa că ştie că-s eu.
- Atunci poate aş face mai bine s-o întreb pe ea cine sunteţi, am sugerat.
- Aha, am impresia că eşti beat turtă. Du-te şi te culcă, s-a răstit, apoi telefonul a amuţit.
Am pus receptorul la loc în furcă. Femeia de lâgă mine mă privea cu o expresie de veritabilă consternare.
În liniştea din hol, precis că auzise ce zicea vocea de la celălalt capăt al firului aproape la fel de clar ca mine.
Mi-a întors spatele şi şi-a făcut de lucru cu scosul pardesiului şi atârnatul pe un umeraş în dulap. După ce
a făcut toate astea cu vizibilă încetineală, s-a întors din nou către mine :
- Nu înţeleg, a zis. Nu eşti beat, nu-i aşa? Atunci ce s-a întâmplat? Ce-a făcut biata Dickie?
- Di-dickie? m-am bâlbâit. Cuta dintre sprâncene i s-a adâncit imperceptibil.
- Haide, Colin. Dacă tu crezi că până acum n-am ajuns să-i recunosc vocea la telefon...
 - Aaa..., am îngăimat.
O făcusem lată când era cazul cel mai puţin, în stilul meu caracteristic. Ce greşeală poate fi mai
neverosimilă decât ca un om să-şi confunde în aşa hal prietenii, încât să nu mai poată deosebi care-i femeie şi
care-i bărbat?» 268

Scena mai continuă, tot aşa, un savuros qui pro quo demn de luminile rampei într-o farsă ori într-o
“comedie de situaţii” (şi chiar există o ecranizare, din 1971262), dar ne-am întins şi aşa prea mult cu
această nuvelă, Căutând pe dibuite (“Random Quest”, 1961), pe care Peter Nicholls o execută scurt, cu
un verdict fără apel: “această story a lui Wyndham, după care s-a făcut filmul Quest for Love, este una
dintre cele mai slabe din câte-a scris” (“Wyndham’s original story is one of his weakest”).269
Aşa ori altminteri, ca ilustraţie tematică sau ca documentaţie tehnică pentru “paradoxurile timpului”
din science-fiction, apelul la text, fie acesta şi mai modest, rămâne din principiu practicabil şi legitim.
Clauză ce se poate invoca şi în cazul nuvelei lui Anthony Boucher (1911-1968) Bariera (“The Barrier”,
1942), despre care, în lipsa accesului direct la text, ne putem face o idee din comentariul lui Stanislaw
Lem :

«Călătorind în viitor, eroul ajunge la o stare de “stază eternă” al cărei perfect echilibru static este pus la
adăpost de orice perturbare prin construirea unor “bariere ale timpului”, de nepătruns. Din când în când, câte-o
barieră mai cedează, totuşi, devenind penetrabilă. Condiţii destul de neplăcute se instalează în această stare, care
trece sub controlul unei poliţii (Stapper) ce aminteşte de Gestapo. Pentru a putea urmări în continuare istorisirea,
cititorul trebuie să fie cât de cât exersat, dacă nu versat în science-fiction. Eroul se pune în mişcare şi drumul îl
poartă într-un anturaj de oameni care-l cunosc foarte bine, dar pe care el nu-i cunoaşte deloc. Ceea ce se explică
prin faptul că, fugind ca să scape de poliţie, el se întorsese ceva mai înapoi în timp. Se întoarce apoi şi mai mult în
timp, unde ajunge să-i întâlnească pe exact aceiaşi oameni, acum considerabil mai tineri. De data asta, este un
străin în ochii lor, în schimb el îi cunoaşte încă de la prima lui escală în trecut, aflată în viitorul lor. Din aceeaşi
situaţie mai decurge suplimentar şi o altă urmare : o doamnă în vârstă, care se refugiase şi ea la bordul vehicolului
temporal al celor ce fugeau de poliţie, dă ochii pe neaşteptate cu ea însăşi pe când era mai tânără şi suferă un grav
şoc psihic. [Spaima şi dezastrul întâlnirii cu dublura, din nou – n.n.].
Se vede clar, totuşi, că Boucher nu ştie ce să facă, în acest context, cu motivul “întâlnirii cu sine însuşi” [the
“encountering oneself” motif], astfel încât lungeşte şi lăbărţează peste măsură şocul bătrânei doamne. Alte şi alte
salturi în timp, unul după altul, complică intriga într-o manieră pur formală. Se pun la cale încercări de-a răsturna
guvernul dictatorial, dar nu se alege nimic din ele, decât, cel mult, un senzaţional ieftin degajat cu această ocazie.»
270

Şi Stanislaw Lem nu pierde ocazia de-a pune un diagnostic mai general şi de-a avertiza, în
consecinţă, asupra riscului degradării şi secătuirii “paradoxurilor timpului”, ca şi, în general, a tuturor
“motivelor” consacrate în science-fiction, în cazul abordării lor în această “manieră pur formală”:

«În science-fiction, este un fenomen curent evaziunea în aventură şi-n senzaţional prin refuzul implicit
de-a problematiza: autorii pun în evidenţă eficienţa formală a unei astfel de abordări, eficienţă înţeleasă ca o
ingenioasă instituire a unui joc în plină derulare, ca o iscusinţă de-a demara mişcări ieşite din comun,
nemaiîntâlnite până la ei, fără a stăpâni, însă, şi-a pune în valoare valenţele problematizante şi semantice ale unei
asemenea cinematici. [“Cinemática” non “cinematéca” – Appendix P.Robi.]
Astfel de scriitori nici nu iau în discuţie şi, cu atât mai puţin, nici nu oferă soluţii la problemele pe care
implicit le presupune ceea ce ei scriu, ci mai degrabă “au grijă” de ele prin eschive şi paliative, recurgând la
şabloane precum un happy ending sau stârnirea unui cras pandemonium, a unui haos în care sensuri laxe şi
aproximative se pot numai bine pierde.
Această stare de lucruri este rezultatul unei explicite opţiuni “ludice” ori şugubeţe a respectivilor autori: ei
pornesc în căutarea unui “efect” aşa cum un tanc se năpusteşte asupra unui obstacol, fără să vadă şi fără să-i pese
de orice i-ar mai putea ieşi în cale. E ca şi cum câmpul vederii le-ar fi mult intensificat şi, totodată, mult
îngustat.»270

Nu e cazul, desigur, al unui roman precum Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971)271
de Gérard Klein, scris cam în acelaşi timp cu eseul de mai sus al lui Stanislaw Lem, din care am citat.
Fără a fi avut, prezumabil, cunoştinţă de avertismentele acestuia (eseul fiind tradus în englezeşte abia în
1974), scriitorul francez le invalidează de facto, prin ceea ce efectiv scrie: departe de-a aborda “în
manieră pur formală” înţelegerea şi reprezentarea/figurarea timpului în science-fiction, departe de-a
“refuza să problematizeze” implicaţiile acestei teme majore şi dificile, Gérard Klein îşi forjează singur
instrumentarul cu care va opera (sau poate, mai bine, “arsenalul” sau “armura” cu care va ieşi să înfrunte
Timpul, dacă tot avem de-a face cu “Seniorii războiului”...); dintre aceste arme sau ustensile din auto-
dotare, cele mai cunoscute rămân “creodele”, despre care deja am vorbit (v. supra, cap.5), precum şi
“legea informaţiei neregresive” pe care, de asemenea, am găsit-o “în vigoare” şi “producând efecte” în
cazul “paradoxului dublurii” (v. supra, cap.5, 6), în cazul “paradoxului scrisorii auto-adresate” (v. infra,
cap.8), dar, nu mai puţin, şi în cazul de faţă, al “cunoscuţilor necunoscuţi” sau, la fel de bine, al
“necunoscuţilor cunoscuţi”.
Atunci când descinde în spaţiu (pe planeta Uria) şi în timp (pe creoda civilizaţiei din Dyoto),
Georges Corson, protagonistul romanului, este întâmpinat ca şi cum tocmai ar fi fost aşteptat, de două
superbe necunoscute, Floria Van Nelle şi Antonella, mesagere ale susnumitei civilizaţii hiper-evoluate,
aflată în viitorul lui Corson, dar care este nevoită să angajeze un mercenar din trecut, un condotier
“barbar” şi brutal, precum Corson, care să salveze a-gravitaţionalul habitat Dyoto confruntat cu un
război pentru care evoluţia paşnică din viitor îl dez-adaptase, îl făcuse inapt, neajutorat. Pe Floria Van
Nelle, prima intrată în scenă, Corson este cât pe ce s-o suprime, aşa superbă şi graţioasă cum este,
necunoscând-o şi crezând-o perfid ostilă; în schimb, Antonella îi va deveni parteneră de amor şi de
peripeţii pe aproape tot parcursul cărţii, după ce mai întâi îi explică, ea lui, motivaţia şi logica întâlnirii
lor asimetrice (informaţional asimetrice), precum şi calitatea ei de emisar trimis în întâmpinarea lui
dintr-un punct aflat la trei sute de ani în viitor faţă de momentul Dyoto, faţă de “prezentul” în care are
loc întâlnirea. Versat în implicaţiile şi complicaţiile călătoriei în timp, ca dur profesionist al războaielor
galactice ce se află, zdrahonul greu de pumn dar nu şi de cap pricepe repede lecţia :

« - Un lucru, măcar, e sigur, zise Corson. Dacă-i adevărat ce spui, înseamnă că, pe o cale pe care încă n-o
cunosc, voi ajunge la data din viitorul de unde soseşti tu acum, şi acolo te voi întâlni, chiar înainte de a fi venit
aici şi acum să mă previi. Ai să mă vezi atunci pentru întâia dată, iar eu pentru a doua. Am să-ţi spun lucruri din
care n-ai să înţelegi nimic. Şi am să descopăr, poate, la capătul călătoriei, tâlcul adânc al acestei harababuri de
nepătruns.»

Anticipaţie care, la distanţă de peste o sută de pagini, se confirmă întocmai :

«Avu conştiinţa unei prezenţe lângă el. Deschise ochii şi-i închise imediat, orbit de soarele care se afla sus
pe cer. Se întoarse pe-o parte şi încercă să adoarmă din nou. Dar două zgomote insistente îl împiedicau să
adoarmă – răsuflarea largă a mării şi freamătul unei respiraţii uşoare. Deschise din nou ochii şi văzu nisipul la
înălţimea obrazului, o întindere de nisip pe care vântul ridicase dune minuscule, pentru a le şterge apoi tot el. Se
trezi de-a binelea şi se ridică, şezând. O femeie tânără se afla lângă el, în genunchi.
- Antonella, spuse el.
Purta o tunică roşie, scurtă.
- Georges Corson, zise ea, cu un glas surprins, de parcă nu i-ar fi venit să creadă.
Corson mătură plaja cu privirea. Cid, Selma şi cealaltă femeie dispăruseră. Tânăra pe care o chema
Antonella se ridicase şi se depărtase cu câţiva paşi, ca şi cum ar fi jenat-o faptul că fusese surprinsă cercetându-l
în timp ce el dormea.
 - Mă cunoşti? întrebă el.
- Nu te-am văzut niciodată. Dar am auzit vorbindu-se de dumneata. Trebuie să salvezi Uria.
O cercetă mai atent. Era îmbrăcată, pe când ceilalţi umblau goi. Venea, de bună seamă, dintr-o altă epocă, în
care obiceiurile vestimentare încă nu atinseseră nivelul de simplitate al membrilor Consiliului. Era mai tânără
decât în amintire, mult mai tânără, aproape adolescentă. Nu ştia câţi ani se scurseseră pentru ea între cele două
întâlniri ale lor. Pentru el, anii nu reprezentaseră decât vreo câteva luni. Îşi amintea perfect de cealaltă Antonella.
Ce ciudat, să regăseşti pe cineva cu care-ai trăit cot la cot tot felul de aventuri şi care încă nu te cunoaşte. Avea
impresia că se află în faţa unei amnezice.» 271

Amnezic se aflase, tot aşa, anterior în text, şi Corson în faţa partenerei sale, acum, la rândul ei,
amnezică, şi tocmai această răsturnare de situaţie, această inversare de roluri, această inversare a
amneziilor subliniază spectaculos anamneza la care personajele ajung, cu rândul, ca la un liman, numai
după ce străbat narativ zeci şi sute de pagini. Seniorii războiului de Gérard Klein este, cum am mai spus,
istoria unor amnezii ce conduc cathartic la anamneză, iar “legea informaţiei neregresive” este, implicit, o
lege a amneziei şi anamnezei.
Cât despre “tâlcul adânc al acestei harababuri de nepătruns “ (Gérard Klein, supra), recte
“problematizarea” pe care-o pretinde Stanislaw Lem autorilor de science-fiction care aleg să abordeze
”paradoxurile timpului” – avem, în Seniorii războiului, un exemplu optim de scriitor care “oferă soluţii
la problemele pe care implicit le presupune ceea ce el scrie”, care ştie “stăpâni” şi “pune în valoare
valenţele problematizante şi semantice ale unei astfel de cinemátici”, aşa cum preconiza teoretic acelaşi
magistru (Stanislaw Lem, citat in extenso mai înainte). Am văzut deja câteva astfel de “valenţe
problematizante şi semantice”, atunci când am vorbit pe larg despre “paradoxul timpului invulnerabil”
(v. supra, cap.5). Avem în plus, iată, (şi ce “problematizare” mai impozantă şi mai faşionabilă aţi vrea?)
această fertilă dialectică a amneziei şi anamnezei (un os cu multă cărniţă pe el şi din care s-ar mai putea
suge încă multă şi gustoasă măduvioară exegetică). Başca “lupta pentru pace” şi alte inobiectabile
“mesaje generoase”, “umanitare”.
Nu ne rămâne acum, în consecinţă, decât să subliniem, încă o dată, consecvenţa cu sine a scriitorului
şi stringenţa logică a demonstraţiei pe care-o face aplicând propriei cărţi “legea informaţiei neregresive”
enunţată de el însuşi : faptul că, inversându-şi rolurile, schimbând între ei poziţiile în timp, atât Corson
cât şi Antonella devin când “necunoscuţi cunoscuţi”, când “cunoscuţi necunoscuţi”, prezentându-se pe
rând ca nişte “amnezici” în faţa partenerului şi în faţa cititorului, – este cea mai bună dovadă că “legea
informaţiei neregresive” e în vigoare şi produce efecte. Şi încă ce mai efecte!
Dura lex, sed lex : în virtutea legii, personajelor nu li se acordă indulgenţa de-a fi înzestrate nici cu
preştiinţă, cu informaţie anticipată, atunci când sunt trimise cu misiune în viitor; nici, după caz, cu
memorie ilegitimă, cu “informaţie regresivă” (ceea ce, în urma deplasării în timp, ar echivala tot cu o
preştiinţă), atunci când superioare “raţiuni de stat”, de conservare a “stării fundamentale a timpului”,
impun trimiterea acelor personaje cu misiune în trecut; la nevoie, “li se spală chiar creierul”, li “se
şterge” memoria (precum lui Corson) înainte de plecarea în misiune. Altfel, oamenii nu s-ar prezenta
unii în faţa altora cu şanse egale şi “neîncepute”, nealterate şi neviciate; altfel nu şi-ar mai părea unii
altora “amnezici”, cunoscuţi necunoscuţi sau necunoscuţi cunoscuţi loviţi de-o frustrantă dar dreaptă
amnezie ontologică, egală şi inderogabilă pentru toţi “muritorii”; altfel nu s-ar insinua frisonantele efecte
de “jamais vu” de-o parte şi de “déjà vu” de cealaltă.
Toate acestea, şi altele încă, aveau să fie încă o dată “puse în pipă” şi savurate – deşi s-ar fi zis că
fuseseră deja de mult “fumate” de alţii, pe alte meridiane – de către un scriitor român de “istorii insolite”
pe care poza “canonică” transmisă posterităţii (vezi Dicţionarul Scriitorilor Români, vol.I, 1995)272 ni-l
prezintă, indeed!, trăgând meditabund din pipă : Ovid S. Crohmălniceanu (1921-2000).
Povestirea Cele zece triburi pierdute din vol. Alte istorii insolite (1986)273 este o performanţă
majoră, într-adevăr memorabilă, cu care Ovid S. Crohmălniceanu intră tacit în competiţia de maximă
dificultate a acelor “time-paradox stories” care operează restrictiv, printre autorii de science-fiction, o
orgolioasă şi exclusivă selecţie “de club” închis. Rarissim la autorii români, acest sub-gen foarte exigent
şi prohibitiv a mobilizat, în deceniile trecute, ambiţia şi ingeniozitatea mai ales ale autorilor anglofoni,
aflaţi, spre delectarea cititorului, într-un captivant challenge, într-o tacită şi nedeclarată competiţie
quasi-sportivă (un “sport al minţii”, ca şahul ori bridgele) pentru a deriva, din reguli extrem de stricte,
mereu alte şi alte variaţiuni şi variante, tot mai ingenioase şi mai spectaculoase, mai complicate şi mai
alambicate. (Am avut, de altfel, ocazia să întâlnim câteva astfel de cazuri de orgoliu auctorial, de
“sfidare” sau “provocare” deschisă la adresa confraţilor întru science-fiction şi întru paradox, chiar pe
traseul periplului nostru de până acum.) În această “probă” extrem de restrictivă – fără a sfida sau
provoca deschis pe cineva, fără a-şi declara pariul secret care nu se poate să nu fi existat – Ovid S.
Crohmălniceanu atinge, tacit şi implicit, o performanţă nec plus ultra, mai ales că “vine târziu”, după ce
cărările mai accesibile fuseseră deja “bătute” de alţii.
Ca “ancoră” în tradiţia genului (“genul SF”, în general), el preia o sugestie din celebrul roman al
scriitorului britanic Olaf Stapledon (1886-1950) Ultimii şi primii oameni (Last and First Men. A Story of
the Near and Far Future, 1930), din nefericire încă netradus în româneşte, pe care grefează legenda
biblică apocrifă despre “cele zece triburi pierdute ale lui Israel, la întoarcerea din captivitatea asiro-
babiloniană”. Într-un viitor îndepărtat (“far future”), “ultimii oameni” trăiesc refugiaţi pe planeta
Neptun, întrucât Pământul a fost anterior distrus de o catastrofă cosmică, aceasta ameninţând acum
întregul sistem solar, astfel că o nouă “fugă”, un nou exod salvator se impune stringent: cei mai mulţi
“ultimi oameni” rămân pe loc, resemnaţi să piară odată cu planeta, puţini se salvează emigrând în spaţiu,
în largul Galaxiei, dar există şi alţii, “cei cincizeci de mii”, care descoperă o altă salvare, ţinută în secret:
“fuga în timp” cu puţin înainte ca dezastrul să se producă, întoarcerea în trecut şi parcurgerea repetată,
practic nelimitată, a unei porţiuni de timp care le oferă maximum de confort şi civilizaţie.
Trecând peste “paradoxul dublurii”, evitat scurt dintr-un condei, Ovid S. Crohmălniceanu vizează
însuşi nucleul logic al tuturor “paradoxurilor timpului”, însăşi “bucla cauzală”: întoarcerea în timp
trebuie neapărat să fie însoţită de o amnezie totală şi colectivă (în conformitate cu “legea informaţiei
neregresive” a lui Gérard Klein, nemenţionată dar subînţeleasă), altfel “cei cincizeci de mii” s-ar da de
gol, ar fi repede depistaţi şi discriminaţi de muritorii de rând, ne-fugiţi în timp dar majoritari, “neamurile
pământului” printre care “cei aleşi” trebuie să vieţuiască amestecaţi şi neştiuţi; dar această amnezie,
“uitarea completă a existenţei duse anterior era tot o moarte”, “viaţa de care nu-ţi aminteşti e ca şi
netrăită”; atâta doar că “uitarea completă a existenţelor anterioare nu putea dura la nesfârşit”, întrucât
prin repetarea identică a aceloraşi acte îşi face loc “o senzaţie de déjà vécu”, se infiltrează şi se
consolidează treptat o preştiinţă a celor ce urmează să se întâmple, se conturează “amintiri din viitor” ce
reconstituie finalmente o completă previziune a “viitorului”; odată constituită, această “memorie a
viitorului” începe însă a se submina singură, căci fiecare ins e dornic să-şi “corecteze” trecutul din viitor,
să elimine din el neplăceri, nenorociri, decizii neinspirate etc., iar “ideea de a trăi încă o dată la fel e
dezolantă, mai ales când ai conştiinţa faptului”, ba “chiar şi cele mai delicioase momente ale vieţii
sfârşesc prin a deveni insuportabile, dacă se repetă la nesfârşit”; astfel că viitorul redevine imprevizibil,
“memoria viitorului” se stinge din nou, neconfirmată de fapte, amnezia se re-instaurează :

«Ceea ce constatasem prin cronoscop mă deruta complet. Trei dintre observaţiile mele îmi confirmau
integral presupunerile, alte două le infirmau categoric. O explicaţie cuprinzătoare a rezultatelor experienţei trebuia
totuşi să existe şi n-am pierdut speranţa să o găsesc.
Un an întreg, gândul meu a fost numai la aceasta. Mă surprindeam blestemând “triburile pierdute”, după
ce-mi recitisem pentru a nu ştiu câta oară fişele adunate şi revăzusem înregistrările pe care le făcusem la
cronoscop. Până şi în somn, oamenii cu “memoria viitorului” se ţineau de mine, îi visam, aş fi fost în stare să scot
din paradoxurile vieţii lor câteva romane ştiinţfico-fantastice.
Cred că de aici mi-a şi venit explicaţia neconcordanţelor ciudate ale observaţiilor mele. Era simplă, ca şi
aceea care m-a făcut să înţeleg cum lua naştere amintirea evenimentelor trăite şi altădată: “Memoria viitorului” se
stingea, ca să dispară în întregime, după ce repetarea existenţelor încetase de multă vreme. Variantele mereu
diferite, pe care le căpăta trecutul suferind nenumărate modificări, anulau veracitatea acelui déjà vécu. Lucrurile
nu se mai întâmplau aşa cum “dispăruţii” îşi aminteau că le trăiseră cândva. După foarte multe reluări ale
existenţei de la capăt, dar cu o altă desfăşurare, “memoria viitorului” se ştergea iarăşi complet din mintea lor,
nemaicorespunzând practic nici unui eveniment care survenea în mod real. Neprevăzutul era restabilit în
întregime. “Cele zece triburi” îşi recăpătau virginitatea amintirii şi se regăseau astfel în situaţia când începuse
expediţia lor.
Cum porneau iarăşi de la condiţii identice şi nu aveau nici un motiv să se opună determinărilor pe care le
sufereau, săvârşeau din nou toate actele făcute înainte. Ciclul existenţelor repetate reîncepea, ca să dureze o vreme
îndelungată.
De aceea îmi apăruseră în cronoscop trei momente cu totul deosebite şi două aidoma. Ele se înşirau,
băgam de seamă acum, într-o alternanţă perfectă: diferite, identice, diferite, identice, diferite.
Fiindcă, de asemenea era evident, după un răstimp “memoria viitorului” revenea ca să piară din nou şi aşa
până la nesfârşit.» 273

Dar, încheie scriitorul pe un acord de “sense of loss”,

«M-am grăbit însă scriind că cele zece triburi găsiseră o soluţie genială spre a scăpa din incendiul
sistemului solar. Îmi pun întrebarea astăzi, după ce o cunosc: a fost oare ea chiar atât de fericită? Mă tem că
“dispăruţii” nu prevăzuseră tot ce urma să li se întâmple, adică revenirile inevitabile la ciclul care-i obliga să-şi
reia existenţa iniţială, după un număr de vieţi diferite. Oricum, soarta lor e de neinvidiat. Cu sau fără voie, “cele
zece triburi” s-au condamnat să treacă perpetuu din paradis în infern. Căci, dacă parcurg infinite existenţe
neasemănătoare între ele, preţul unui asemenea privilegiu zeiesc e calvarul lui Sisif, trăit de tot atâtea ori.» 273

Şi astfel Ovid S. Crohmălniceanu reuşeşte performanţa de a rupe cercul vicios al “buclei cauzale”
din “paradoxurile timpului”, dar numai pentru a-l “înnoda” din nou, la un alt nivel : ca în natură, ca în
filogeneza speciilor vegetale şi animale de pe Pământ, ereditatea însăşi generează mutaţia, repetabilitatea
însăşi generează variabilitatea, care, la rândul ei, reinstaurează repetabilitatea: circularitatea cauză-efect
se pune din nou în mişcare, morişca începe din nou să se învârtă, la nesfârşit, “time loop” forever!
Adăugând la această “întoarcere pe dos” a minţii şi “granulaţia mare” a reprezentării timpului –
pentru că, asemeni lui Stapledon, Ovid S. Crohmălniceanu “trece fulgerător peste milenii şi eoni”,
pentru că se proiectează într-un narator care este de profesie “istoric cosmic” dintr-un viitor încă şi mai
îndepărtat al Galaxiei, iar “Istoria cosmică rătăceşte printre astfel de dimensiuni ameţitoare, fiind silită
să-şi caute evenimentele în hăul timpului şi al spaţiului” – sursa de “sense of wonder”, pe care nimic nu
o poate înlocui în science-fiction, este, în Cele zece triburi pierdute, garantată şi de nesecat.
Iar la o astfel de masă îmbelşugată, fărâmiturile şi oasele pot rămâne pentru alţii. Pot fi lăsate,
suveran, la o parte ingredientele colaterale şi secundare, mirodeniile care dau totuşi festinului o anumită
savoare picantă, de nespus (indeed!), de “fruct oprit”: grăunţe de măcinat la moara obsesiilor
conspiraţioniste sau a hybrisului suprematist, momeală plasată într-un plan median al lecturii, aparent
“ascuns” (pentru Polichinelle, eventual...), prin trimiteri bibliografice “savante” şi “erudite” la surse
esoterice precum cărţile biblice necanonice Ezra, Echa şi Midraş, de găsit numai în Bibliotheca
Rabinica, sau Biblia Hebraica, sau Ιουδαϊχή αρχαϊολογια de Josephus Flavius şi alte titluri de rezonanţă
“talmudică”, derutant amestecate printre cele “galactice”, pitoresc inventate şi nu mai puţin “exotice”:
Liber viaticus, MKLZ, l; J. Méry, Cine a scris Liber viaticus?, Leo, AWNM, 21423; W. Osipov,
Legendă şi istorie, Hyi, BZNK, 18649; Paul Scotus, Fall of the Neptunian Ethics, Dor, NMYP, 16204;
M. Z. Haussas, Cu privire la mitul pierderii memoriei, Cyg. ODLWI, 49319; Joshua Lumumbashi,
Mituri ancestrale la primii oameni de pe sistemul 61 Cygni, Cyg. ODLWI, 49317; Th. Bujumbura, Alte
mituri ale memoriei pe 61 Cygni, Cyg. ODLWI, 49402; O. Sakeisso, Reziduuri mitice în jocurile de
copii din sistemul 61 Cygni, Cyg. ODLWI, 49403; Avicebron, Ştiri despre cele zece triburi pierdute în
Geneza, Tau, NWABK, 87520; Ronald Tolkien, De ce îi dispreţuiau “primii oameni” pe ţigani, CMa,
PLBCT, 12179; Abdelrahman Ibn Khaldun, Timpul, un cuvânt echivoc, Tau, NW ABJ, 87420; Peri tou
aionos, Cit. Nord 2, Neptun, f.a.; ş.a. Cu regret avem a observa că acribia exegetului nu a mers până la a
oferi măcar scurte rezumate (sorry: summaries) ale acestor incitante dar greu accesibile opuri, aşa cum,
pe bună dreptate, procedează Mircea Horia Simionescu în utila dar sumara sa Bibliografie generală
(Editura Eminescu, Bucureşti, 1970), unde, iarăşi regret, nici unul din titlurile mai sus menţionate nu
figurează... Şi nici pe Internet! Poate pe Cosmosnet...
Dar ce sunt toate aceste momeli ori şuşoteli, şuşele ori şuşanele, şopârle ori fitiluri, pe lângă
performanţa ştiinţificţională inegalabilă, “nepereche”, a unei soluţii fără precedent în insolubila aporie
din “paradoxurile timpului”, pe lângă ameţitoarea “time loop” ridicată la patrat şi la cub! Restul e
literatură! “Ce-i asta, SF? Atunci nu-i bun!” “Efectiv, totuşi, e o carte bună.” “Atunci nu-i SF!”
Încă o dată, în “paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi” ca peste tot în science-fiction, omul este liber,
este lăsat să se descurce singur, în limitele propriilor lui resurse fizice şi mentale individuale şi generice,
ca şi în limitele timpului, în limitele unui “Timp” natural invulnerabil, nealterat în urma cronomoţiei,
chiar dacă aparent inversat şi bulversat, “întors pe dos” şi preschimbat într-o “harababură de nepătruns”
prin aceeaşi cronomoţie, prin aceeaşi “călătorie în timp”; un “Timp” care, asemeni “Universului” a cărui
inseparabilă dimensiune este, nu e, aprioric, nici ostil, nici amical, ci “numai” covârşitor. Covârşire
generatoare de sublim şi de “sense of wonder” – frison mental şi estetic traductibil, în cazul de faţă, al
“paradoxului cunoscuţilor necunoscuţi”, prin efectul de “déjà vu”, dar mai ales prin cel de “jamais vu”:
dintre atâţia necunoscuţi cu care ne încrucişăm paşii în fiecare zi, pe câţi îi cunoaştem fără să ştim dintr-
un trecut uitat, şters de necesara amnezie ontologică a omului ca fiinţă liberă şi nepredeterminată, sau
dintr-un viitor ce trebuie, şi el, să rămână imprevizibil şi indeterminat, neprestabilit? Sau – extrapolând,
tot aşa, dinspre personaje înspre persoane, dinspre ficţiune înspre realitate – câţi dintre aceşti enigmatici
şi impenetrabili “necunoscuţi cunoscuţi” ne cunosc ei pe noi, tot de-acolo, fără să ştie nici ei, fără să
ştim nici noi? Ignoramus et semper ignorabimus... Acesta-i “paradoxul cunoscuţilor necunoscuţi” din
science-fiction!
Chiar dacă aceste “efecte”, până la urmă – doar avem de-a face cu literatură, nu doar cu gravissime
probleme şi problematizări! – îşi vor dezvălui şi o faţetă mai facilă, mai “frivolă”, se vor divulga ca fiind
deliberate de autor (şi gustate de cititor, “l’hypocrite lecteur”) nu mai puţin şi pentru spectaculosul şi
pitorescul lor intrinsec, pentru frison şi amuzament, pentru fun şi pentru thrill, gustate “uşuratic” în sine
: După ce facem mai întâi “ce trebuie”, “ce-i musai”, după ce ne-am plătit taxele şi impozitele, cu ce ne
rămâne (dacă ne mai rămâne ceva) facem ce vrem şi ce ne place. Dar numai după ce...

₪₪₪₪₪
 8. PARADOXUL SCRISORII AUTO-ADRESATE

Este încă un paradox derivat şi secundar, posibil “înlocuitor”, substitut sau însoţitor al paradoxului
dublurii, din care derivă, dar şi “intermediar” între acesta şi “paradoxul coletelor greşit expediate”, cu
care are în comun cel puţin “regimul poştal”. Am văzut deja (v. supra, cap.6) că scrisoarea auto-adresată
apare ca o soluţie sau ca un subterfugiu pentru a evita întâlnirea faţă-n faţă cu propria dublură în timp,
fiind psihologic motivată, chiar dacă nu în mod manifest, prin acea aprehensiune obscură şi “atavică” pe
care-o aduce cu sine, aluvionar, vechiul motiv al “dublului”, aclimatizat în science-fiction (şi nu numai
prin “călătoria în timp”). Apăsat de sumbre presimţiri fără chip şi nume, sau, poate, sătul să-şi tot pună
atâtea întrebări fără răspuns în privinţa “iminentului dezastru”, presimţit dar indemonstrabil, ce-ar
ameninţa latent în orice întâlnire faţă-n faţă cu dublura, autorul preferă “să întoarcă spatele” nu numai
dublurii, dar şi dificultăţii în sine, “contramandând” prezentarea “călătorului în timp”, titular al
identităţii, la întâlnirea cu incomoda-i dublură. Cum, însă, povestirea trebuie să meargă mai departe,
cum firul ei nu poate fi retezat aşa abrupt prin acest forfait, cum pot apărea astfel blocaje sau hiatusuri
narative şi compoziţionale, “procedeul de facilitare” e simplu şi la îndemână: titularul nu se prezintă
personal, “în carne şi oase”, la întâlnirea cu dublura, dar găseşte cumva o modalitate de a-i transmite
acesteia (de a-şi transmite lui însuşi) anumite informaţii capitale pentru luarea unor decizii şi pentru a
asigura consecuţia logică a evenimentelor, implicit “motivaţia” epică şi continuitatea firului narativ. Mai
mult decât un “paradox al timpului”, scrisoarea auto-adresată este, în science-fiction, un “procedeu de
facilitare”.
Astfel încât – cu această funcţionalitate şi în acest regim “minor”, “subaltern” – i se pot trece cu
vederea “scrisorii auto-adresate” anumite imperfecţiuni, eventuale atenuări (nu şi încălcări flagrante) ale
stringenţei logice, ale acurateţei “ştiinţifice”, eventuale şubreziri ale unor verigi din “bucla cauzală” a
paradoxului, eventuale derogări tacite de la “legile călătoriei în timp”, cum ar fi cea mai înainte
invocată, celebra “lege a informaţiei neregresive” instituită de Gérard Klein, în Seniorii războiului
(1971).217
În ce-l priveşte pe legislator, trebuie să constatăm, încă o dată, că este ireproşabil, este exigent şi
neconcesiv în primul rând cu sine însuşi, din moment ce propriei cărţi şi propriilor personaje le aplică
mai întâi “legea” pe care-a promulgat-o. În Seniorii războiului, “popa” chiar face ce zice popa. Mesajul
cu instrucţiuni militare pe care Corson, din viitor, i-l trimite lui Veran, poate fi citit, în prezentul
naraţiunii (şi-al acţiunii), de acesta, dar nu şi de Corson însuşi, care fusese trimis şi “în persoană” la
executarea misiunii (acţiunii) din prezent, însă numai după ce orice informaţie cu privire la acel mesaj şi
la acea acţiune îi fusese ştearsă din memorie; aceasta, întrucât, conform “legii informaţiei neregresive”,

«Un emiţător nu poate fi propriul lui receptor, zise cu răbdare Veran. Nu-mi pot face semn mie însumi.
Faptul ar declanşa o serie de oscilaţii în timp care ar sfârşi prin a se amortiza, eliminând perturbarea. Distanţa
dintre punctul de plecare şi cel de sosire s-ar topi şi tot ce s-ar afla între ele ar pieri. Iată de ce nu ţi-am arătat
textul mesajului. Nu l-am pierdut. E aici sub cotul meu. Dar nu vreau să-ţi reduc şansele de a-l trimite. [...] A te
folosi de o armă oarecare într-un trecut de care depinzi înseamnă o sinucidere. Sper că eşti conştient de asta.» 274

Între cele două opţiuni posibile şi disponibile unui scriitor de science-fiction care tentează senzaţiile
tari ale “buclei în timp”, circularitatea cauză-efect a unui paradox cum este şi acesta, al “scrisorii auto-
adresate” – (a) angajarea în paradox şi rotirea la nesfârşit a minţii pe orbita “buclei cauzale”, sau (b)
dizolvarea paradoxului prin introducerea unor clauze şi artificii suplimentare, dar tot logice, tot
paradoxale – s-ar părea că Gérard Klein înclină, în Seniorii războiului, mai mult înspre a doua: “legea
informaţiei neregresive”, ca şi alte “legi ale călătoriei în timp”, propuse de alţi autori,219 este
esenţialmente un antidot anti-paradox, un preparat alambicat menit a dizolva paradoxul sau a-l dilua, a-l
transmuta în altul, poate mai “blând”, poate mai puţin “tăios”. Dar nu s-ar zice, în orice caz, că ieşirea
din “cercul vicios” al paradoxului ar necesita mai puţină ingeniozitate decât intrarea în cerc; sau că
desprinderea de pe orbita “buclei cauzale” ar consuma mai puţină energie narativă, mai puţin
combustibil logic şi imaginativ, decât înscrierea pe aceeaşi orbită.
Oricum, jocul nu se joacă peste tot după aceleaşi reguli, cum e şi firesc, fiind vorba de literatură, de
ficţiune, unde are preeminenţă dreptul discreţionar al imaginaţiei de a-şi inventa şi institui propriile-i
legi şi reguli, într-un perimetru dat, textual sau auctorial. Nu peste tot, nu în orice “partidă” de călătorit
în timp există regulamente de joc care să interzică “off side”-ul (ca în fotbal) sau “pasa înainte” (ca în
rugby), sau transmiterea regresivă a informaţiei (ca în “time-travel”); nu orice arbitri fluieră astfel de
“infracţiuni de joc”, sau subterfugii, sau “procedee tehnice” cum ar fi “pasa la întâlnire” (cu sine însuşi)
sau “mingea lobată peste adversar”, ca în fotbal, recte scrisoarea pe care un personaj şi-o trimite sie
însuşi, “la întâlnire” cu sine însuşi, fie expediată din viitor în trecut, fie invers, “lobată” peste prezent,
din trecut în viitor.
Primul mobil ce-l motivează pe autor să recurgă la artificiul “scrisorii auto-adresate” – atenuarea
şocului psihologic al întâlnirii unui personaj cu propria-i dublură – apare cât se poate de clar în nuvela
de mai multe ori amintită a lui A.E.van Vogt, Orologiul Timpului,34 motivând aici chiar numărul şi
succesiunea episoadelor epice: la prima lui întoarcere, mai mult accidentală, în timp, din 1950 în 1891,
Terry Maynard nu este încă prevenit asupra riscului :

«Următoarele ceasuri mi s-au şters complet din minte. Ştiu doar că, la un moment dat, s-a întunecat şi m-
am strecurat înapoi spre casa cea mare. Prin singura fereastră luminată, am tras cu ochiul în sufragerie. N-am să
uit cât oi trăi scena pe care am văzut-o atunci. Străbunicul şi străbunica mea stăteau la masă şi alături de ei se afla
un băiat de vârsta mea. Copilul acela îmi semăna leit. Numai că părea atât de înfricoşat cum eu sper să nu fiu
vreodată. Străbunicul tocmai vorbea. Era atât de furios încât auzeam limpede vorbă cu vorbă, prin geam :
- Asta-i prea de tot. Cu alte cuvinte, o faci mincinoasă pe propria ta mamă. Am eu grijă de tine, numai să
terminăm cu masa.
Mi-am dat seama că Joe o păţise, din pricina mea. Pentru mine însă, singurul lucru cu adevărat important
era faptul că nici unul din ei nu se afla în hol, lângă pendulă. M-am furişat în casă, tremurând tot, fără să ştiu exact
ce am să fac în continuare. M-am apropiat de ceas, în vârful picioarelor, am deschis uşiţa de jos şi am aşezat la loc
greutatea în dreptul lui 1950. Am acţionat ca un automat. Eram înmărmurit de spaimă.» 275

Spaima ţine până în 1966, când Terry Maynard îşi face curaj să se apropie din nou de vechea
pendulă impozantă în care e montată “maşina timpului”, pentru a se întoarce în 1904: de data asta,
autorul îi cruţă personajului şocul psihic din paradoxul dublurii, îl dispensează de-a se întâlni cu sine
însuşi în trecut, sub chipul bunicului său, Joseph Maynard, dar are totodată grijă să-i ghideze nepotului
paşii prin acel trecut, făcând să-i parvină – “pe cale naturală”, conservat firesc şi transmis cronologic în
timp, ascuns sub tăblia masivei mobile – un “jurnal” în care “bunicul” îşi consemnează minuţios toţi
“paşii” pe care i-a făcut şi pe care “nepotul” trebuie să-i repete întocmai, dacă nu vrea să se auto-
desfiinţeze, să se scoată singur din existenţă, în virtutea “paradoxului tatălui” (cf. supra, cap.2, 7) :

«Am încuiat uşa, am tras ceasul, reaşezând greutatea în dreptul anului 1966, şi m-am reîntors în secolul
XX. Umbra întunecată a morţii s-a îndepărtat încet şi m-am trezit din nou faţă în faţă cu un gând ce nu-mi dădea
pace: “Oare Joseph Maynard chiar se întorsese în oraşul său natal, în ziua de 18 mai 1904, ca să fie de faţă la
înmormântarea mamei sale? Şi dacă nu, atunci la cine se referea însemnarea pe care bunicul meu o făcuse, în
jurnalul său, pe 19 mai?” Însemnarea spunea, pur şi simplu :
“Am asistat la înmormântare în această după-amiază şi am vorbit din nou cu Marietta.”
Am vorbit din nou... aşa scria acolo! Şi dacă eu fusesem cel care vorbise cu ea prima dată, atunci
înseamnă că tot eu urma să asist la înmormântare?
 Mi-am petrecut toată seara citind jurnalul, în căutarea unui cuvânt sau a unei fraze care să-mi arate că
situaţia era exact aşa cum începuse să mi se arate. N-am găsit nici o singură referire la perioada imediat
următoare, dar – după ce m-am gândit bine – lucrul mi s-a părut firesc. Am presupus că jurnalul căzuse în mâinile
cui nu trebuia.
Am ajuns la însemnarea în care Joseph Maynard şi Marietta Caldwell îşi anunţau logodna. Şi, puţin mai
încolo, am ajuns şi la ziua în dreptul căreia sta scris “Astăzi m-am căsătorit cu Marietta”! În momentul acela, m-
au trecut toate sudorile şi am pus jurnalul deoparte.» 275

Acest “jurnal intim”, această “scrisoare auto-adresată” este pentru personaj “o comoară”, cum însuşi
spune în text, o comoară cu atât mai preţuită şi mai savurată cu cât e un “fruct oprit”, cu cât este
dobândită ilicit, prin călcarea legii, prin nesocotirea interdicţiei tacite şi implicite de a transmite
informaţii înapoi în timp, regresiv şi retroactiv. (La rugby e interzisă “pasa înainte”, aici “pasa înapoi”.)
Dar, cum am ajuns să ştim tot de la americani, “să nu-l întrebi niciodată pe un miliardar cum şi-a făcut
primul milion de dolari”...
De la “jurnalul intim” la “jurnalul de bord” drumul nu e lung, e numai un pas, şi tot un pas e până la
povestiri în care încălcarea legii a devenit lege. Nu o dată cu largul concurs tocmai al “oamenilor legii”,
al unor “cronocraţii” şi “poliţii ale timpului” puse tocmai să păzească legea, “starea fundamentală” şi
intangibilitatea timpului, implicit “legea informaţiei neregresive” şi alte “legi ale călătoriei în timp”. Dar
asta numai în aparenţă, în fabulaţia epică ad hoc, adevărata cauză, ţinând de esenţă nu de aparenţe, fiind
opţiunea scriitorului pentru angajarea în paradox, nu pentru dizolvarea lui.
Să rămânem însă, mai întâi, la primul “pas” amintit. De la stadiul incipient de “jurnal intim”, la
care-o găsim în Orologiul Timpului de A.E. van Vogt, “scrisoarea auto-adresată” se amplifică şi devine
un adevărat “jurnal de bord” (al “călătoriei în timp”), o “agendă de lucru”, cu instrucţiuni precise şi
salvatoare pentru “călătorul” care se trezeşte amnezic în timp, într-un timp ambi-direcţional şi reversibil,
în care propriul trecut şi propriul viitor se schimbă liber şi derutant între ele. O astfel de scrisoare auto-
adresată acoperă aproape întreg spaţiul povestirii Sala oglinzilor (1958)276 de Fredric Brown (1906-
1972). Personajul, Norman Hastings, profesor emerit de matematică la Universitatea Carolina de Sud, îşi
construieşte o maşină de călătorit în timp (sub formă de dulap cu interiorul de un metru patrat), o ţine
secretă, din prudenţă, şi face cu ea experimentări pe ascuns, până ce-l apucă aşa bătrâneţea şi atunci, la
75 de ani, în 1999, constată că nu-i surâde perspectiva de-a se întoarce cu 50 de ani în trecut, în 1949,
aşa că se auto-expediază cu 50 de ani în viitor, trezindu-se în anul 2049, în vârstă de 25 de ani – june,
amnezic şi buimac. Nici o problemă, pe birou îl aşteaptă o scrisoare pe care singur şi-o lăsase acolo în
1999 şi care-i spune în detaliu ce are de făcut în 2049, precum şi – inexplicabil – ce s-a mai întâmplat
între timp cu rudele şi cunoscuţii, în timpul care, pentru aceştia, a curs “la pas”, cronologic şi izocron, în
afara “dulapului” în care era închis el :

« “Acum înţelegi ce ţi s-a întâmplat, Norman?”

Începi să înţelegi. Şi începi să transpiri. (Acesta-i naratorul, omniprezent şi omniscient, al povestirii, care-
şi încearcă meşteşugul în aria de virtuozitate a naraţiunii la persoana a II-a, atât de rar uzitată – n.n.). Autorul
scrisorii pe care tocmai o citeşti eşti tu, tu însuţi la vârsta de şaptezeci şi cinci de ani, în anul 1999. Tu eşti
bătrânul de şaptezeci şi cinci de ani, însă corpul tău s-a întors la ceea ce fusese cu cincizeci de ani în urmă, cu
toate amintirile din aceşti cincizeci de ani şterse.
Tu ai inventat maşina timpului. Înainte s-o foloseşti asupra propriei tale persoane, ai făcut aceste
aranjamente ca să te ajute să te orientezi. Ţi-ai scris singur scrisoarea pe care tocmai o citeşti.
Dar dacă aceşti cincizeci de ani sunt pierduţi pentru tine, ce s-a întâmplat cu toţi prietenii tăi, cu cei la
care ai ţinut cândva? Cu părinţii tăi, cu fata cu care ai de gând – cu care aveai de gând – să te căsătoreşti?
Citeşti în continuare : “Da, vei dori să ştii ce s-a întâmplat. Mama a murit în 2008, tata în 2011. Te-ai
însurat cu Barbara în 2001. Îmi pare rău că trebuie să-ţi spun că ea a murit peste numai trei ani, într-un accident de
avion. Ai un fiu. Trăieşte, îl cheamă Walter, are patruzeci şi şase de ani şi este contabil în Kansas City.”
Ochii ţi se umezesc de lacrimi şi pentru o clipă nu mai poţi citi. Barbara e moartă – moartă de peste
patruzeci şi cinci de ani. Şi doar cu câteva minute în urmă, timp subiectiv, erai lângă ea, bronzându-te într-o
grădină din Beverly Hills... Faci un efort să citeşti mai departe :
“Să revenim la descoperire. Începi să pricepi unele din consecinţele ei. Ai nevoie de timp de gândire ca să
le înţelegi pe toate. Maşina nu permite călătoria în timp aşa cum ne-o imaginasem noi, dar conferă un soi de
nemurire. Nemurire de felul celei pe care ne-am oferit-o temporar.
Este bine? Merită să pierzi amintirile a cincizeci de ani de viaţă doar pentru a readuce corpul la o relativă
tinereţe? Singurul mod în care pot afla este încercarea directă, de îndată ce termin de scris şi de pregătit maşina.
Tu vei şti răspunsul.
Înainte de a decide, aminteşte-ţi că mai există o problemă, mai importantă decât cea psihologică. Mă refer
la suprapopulare.
Dacă descoperirea noastră va fi oferită lumii, dacă toţi cei bătrâni sau aflaţi pe patul morţii pot reîntineri,
populaţia aproape că se va dubla la fiecare generaţie. Iar lumea – nici chiar ţara noastră relativ luminată – nu va
accepta niciodată ca soluţie controlul strict al naşterilor.
Oferă lumii – aşa cum este ea în 2049 – maşina timpului, şi peste o generaţie va fi foamete, suferinţă,
război. Poate chiar un colaps total al civilizaţiei.”» 276

Ş.a.m.d., şi alte clişee, alte locuri comune dar “garantate” în science-fiction, la grămadă şi la
îndemâna (nu a “inspiraţiei”, ci a) memoriei spontane, de moment : dar “paradoxul timpului”, miza şi
“sarea” povestirii, s-a pierdut pe drum. Şi tot aşa, până la găselniţa artificială (şi de altfel “fumată”) din
final, menită să-l lase bujbé (recte “bouche bée”) pe extaticul cititor, “să-i ia ochii” şi să ofere şi un titlu
întregii povestiri, dacă tot a fost scrisă :

«Stai acolo, privind tot înainte fără să vezi nimic, zărind însă cu ochii minţii perspectiva unui şir de oglinzi
paraléle, ca în frizeriile de pe vremuri, reflectând mereu şi mereu acelaşi chip care se micşorează în depărtare.» 276

Când ai pierdut controlul asupra jocului, când îţi dai seama că nu mai poţi ţine mental evidenţa
cărţilor ieşite din joc şi-a celor încă rămase – mai rămâne o soluţie, pare a spune, în subtext, autorul : să
răstorni masa de joc cu tot ce e pe ea, s-o “brambureşti” şi s-o tembelizezi, să provoci busculadă şi
carambolaj (“Rappaport cel drăgălaş / juca un carambolaj” – de la Urmuz cetire).277 Ba chiar să declari
jocul în sine o “brambureală”, o aiureală, un ilogism, şi să-l tratezi în consecinţă: “Logica nu are prea
mare importanţă în universul meu” – cum spune un personaj în Paradoxul pierdut (“Paradox Lost”,
1943),261 o altă povestire a lui Fredric Brown, unde acesta rasoleşte parodic paradoxul dublurii (v. supra,
cap.6). “Uită de logică şi aminteşte-ţi că sunt nebun” (acelaşi personaj, posibil raisonneur, posibil cireş
după care autorul s-a ascuns, să nu fie atins nici măcar cu o floare de cireş, sakura). “Un paradox mai
mult ori unul mai puţin... nu contează prea mult.” Magister dixit!

«Lui Fred nu-i plăcea să scrie povestiri, în schimb îi plăcea la nebunie să le fi scris» – îşi amintea
Elizabeth Brown, în 1973, la un an de la moartea ilustrului ei soţ, în prefaţa scrisă pentru culegerea Paradox Lost
and Twelve Other Great Science Fiction Stories,278 apărută în acel an la Editura Random House din New York.
«Nu se aşeza în faţa maşinii de scris până nu epuiza toate stratagemele imaginabile pentru a întârzia momentul
acesta: ştergea biroul de praf, improviza niţel la flaut, citea câteva pagini, lua din nou flautul. Atunci când ne
aflam într-un loc unde corespondenţa nu ne era adusă acasă, se ducea la oficiul poştal, unde-şi găsea întotdeauna
câte un partener la şah ori la alt joc. Iar când se întorcea acasă, era prea târziu pentru a mai începe lucrul. După
câteva zile de asemenea manej, începea să-l chinuie conştiinţa şi în cele din urmă se aşeza în faţa maşinii de scris.
Bătea câteodată un rând sau două, alteori câteva pagini. Şi, până la urmă, cărţile erau scrise.»278

Până la urmă, şi această povestire, Sala oglinzilor, ca şi Paradoxul pierdut, ca şi Prima maşină a
timpului, comentate anterior, au fost scrise, că de n-ar fi, nu s-ar... comenta.
Tot un “savant genial” este şi Thomas Eldridge, protagonistul nuvelei Un hoţ în timp (1955)279 de
Robert Sheckley (1928-2005), “profesor asociat la Carvell Tech”, care inventează şi el maşina de
călătorit în timp, în 1962, şi ajunge cu ea până într-un paradisiac “far future” nici măcar databil, de unde
totuşi trebuie să se întoarcă într-un viitor anterior, intermediar (în mai multe viitoruri, trei, de fapt)
pentru a procura, prin efracţie, diverse “mărunţişuri” şi “vechituri” în lipsa cărora traiul în acel
îndepărtat viitor nu era destul de edenic: înregistrări de muzică simfonică şi literatură universală,
seminţe de morcovi şi cartofi, oglinzi pentru paradisiacele cochete ale paradisului pierdut în viitor.
Nenumărate peripeţii şi chiar primejdii mortale îl pândesc pe drumul de întoarcere, pentru că o tacită
“lege a informaţiei neregresive” avant la lettre face şi din Eldridge un soi de amnezic, lăsat să se
descurce numai cu ce ştie şi află ocazional şi empiric în fiecare episod prin care trece, lipsit de preştiinţa
unor eventuale “amintiri din viitor”, din propriul viitor, din propriile-i treceri anterioare/ulterioare prin
aceleaşi peripeţii: “Trebuia să presupună că a ştiut ce face prima oară”, atunci când, de exemplu, află
dintr-un proces-verbal al poliţiei că furase, aparent absurd, pe lângă seminţe de morcovi şi cartofi, ”4
revolvere de calibru mare, 3 colaci de salvare gonflabili, 5 bidoane de substanţă contra rechinilor”.
Din acest inform şi încâlcit caier al amneziei, naraţiunea toarce – atentă la logică, dar şi la suspens,
la spectaculos şi la captivant – un rezistent fir al anamnezei: până la urmă, tot acest dadaist bric-à-brac
(“calabalâc”, zice textul), toate aceste disparate “corpuri delicte” se vor dovedi riguros logice, perfect
funcţionale, asemeni pieselor într-un puzzle, asemeni pistolului pe care Cehov îl lăsa la vedere, în
panoplia de pe perete, în primul act, pentru ca să tragă inevitabil în ultimul. La asemenea imense
intervale de timp, pe durata unor asemenea incomensurabili “eoni”, orice calcul, oricât de precis, se mai
uzează, se mai degradează entropic, fatalmente, ceea ce pentru personaj se traduce prin accidente şi
pericole mortale, astfel încât are nevoie să fie ajutat suplimentar, să se ajute singur de fapt, printr-o cârjă
pentru anamneză, printr-o scrisoare pe care-o ascunde într-un pantof vechi, purtat la prima trecere,
regăsit la următoarea trecere prin timp, în fundul unei peşteri unde este închis de un trib de canibali, în
aşteptarea ritualului ospăţ :

«Timp de câteva minute, rămase într-o stare de adâncă autocompătimire. Apoi începu să se târască spre
fundul peşterii, sperând să găsească o altă ieşire.
Peştera se termina brusc într-un perete de granit. Găsi însă altceva. Un pantof.
Îl culese şi-l examină. Dintr-un motiv oarecare obiectul îl tulbura, deşi era un pantof absolut obişnuit, din
piele maro, ca şi cei pe care-i purta el acum. Apoi realiză într-o străfulgerare anacronismul :
Ce căuta un articol de manufactură precum un pantof în această epocă primitivă?
Se uită la mărime şi-l încercă. I se potrivea perfect, ceea ce făcea răspunsul evident – însemna că trecuse
pe aici în prima călătorie. Dar de ce lăsase un pantof?
Era ceva în interior, prea moale pentru a fi o piedică, prea dur pentru o bucată de căptuşeală ruptă. Scoase
pantoful şi găsi un cocoloş de hârtie în partea din faţă.
“A naibii drăcie: cum te adresezi ţie însuţi? ce formulă de adresare să găseşti atunci când îţi trimiţi ţie
însuţi o scrisoare: Dragă Eldridge? Bine, să trecem peste asta. Vei citi scrisoarea de faţă fiindcă eu am citit-o deja
şi deci, bineînţeles, o scriu, altfel n-ai avea ce să citeşti, şi n-aş fi avut nici eu.
Uite ce-i, ai dat de bucluc. Totuşi, nu intra în panică. Vei scăpa întreg şi nevătămat. Îţi las o Maşină a
Timpului ca să te duci unde trebuie să ajungi de aici.
Problema este: unde să mă duc eu? Am reglat Maşina Timpului înadins înainte de intervalul de-o jumătate
de oră prevăzut în regimul de funcţionare, ştiind că aşa va interveni efectul de anulare. Asta înseamnă că Maşina
va rămâne aici pentru ca tu s-o poţi folosi. Ce se va întâmpla însă cu mine?
Cred că ştiu. Şi totuşi mi-e teamă: e prima anulare prin care voi trece. Dar n-are rost să-mi fac probleme :
ştiu că va ieşi bine, fiindcă nu există paradoxuri temporale.
Ei bine, îi dau drumul. Voi apăsa pe buton şi voi anula. Apoi Maşina va fi a ta. Urează-mi succes.”
 Să-i urez lui succes! Eldridge rupse furios biletul şi-l aruncă.
Dar celălalt Eldridge, Eldridge I, făcuse intenţionat anularea şi fusese aruncat înapoi în viitor, ceea ce
însemna că nu luase Maşina Timpului cu el. Trebuie să mai fie încă aici!
Eldridge porni o cercetare febrilă a peşterii. Dacă putea găsi maşina şi apuca să apese pe buton, va pleca mai
departe. Trebuia să fie aici!
Câteva ore mai târziu, când paznicii veniră să-l tragă afară din peşteră, n-o găsise încă.» 279

“Nu există paradoxuri temporale” – îi place să cocheteze şi lui Sheckley, ca, mai înainte, lui Fredric
Brown; dar, vorba cui ştim noi, non idem est si duo dicunt idem280: logica lui Sheckley este perfectă,
cercul este perfect vicios, nici o ieşire din el, “bucla în timp” e impecabil închisă, nici nu se poate
detecta punctul unde-a fost “înnădită”, punctul de sudură ori poate de sutură: oricât ne-am roti cu
mintea, o dată şi încă o dată, în această circularitate cauză-efect, nu putem fi siguri în ce punct (în ce
moment) a început să se învârtă morişca paradoxului temporal, unde-a intervenit perfidul primum
movens, “unde a început totul”; pentru că putea să înceapă oriunde şi oricând: şi în martie 1962, când
Eldridge inventează Maşina Timpului, dar şi în viitorul îndepărtat, când decide să facă prima escapadă
în trecut; şi în 1954, când se întoarce poliţia din primul viitor intermediar (“Sectorul Unu”) ca să-l
aresteze pe încă necunoscutul geniu înainte de-a apuca să inventeze Maşina, dar şi în acest “Sector
Unu”, unde Eldridge fură subit tot acel “calabalâc” din magazinele lui Viglin, asociatul său comercial; şi
în “Sectorul Doi”, de unde infractorul dat în urmărire scapă cu complicitatea unui poliţist, dar şi în
“Sectorul Trei”, de unde-l ajută să evadeze acelaşi Viglin, venit şi el din trecut cu o Maşină a Timpului.
Şi, bineînţeles, “bucla în timp”, circularitatea cauză-efect poate începe foarte bine şi cu salvatoarea
scrisoare pe care călătorul în timp şi-o lasă lui însuşi la post restant, în peştera canibalilor, după cum, în
lipsa acestei scrisori, circularitatea se putea întrerupe (fatal pentru personaj), ori se putea complica prin
apariţia dublurii (fatal pentru narator): inelul este “înnădit”, “cârpit” cu o porţiune de-o altă culoare, dar
“veriga” ţine, articulaţia rezistă logic şi narativ, chiar dacă este doar o “înnăditură”, un substitut pentru
veriga “mai tare” care-ar fi fost apariţia dublurii; aceasta, însă, ar fi introdus în naraţiune alte complicaţii
şi blocaje (nu şi pentru canibali, care n-ar fi refuzat neaşteptata porţie dublă de friptură), aşa că apariţia
dublurii este anulată, simplu, doar mişcând un deget ficţional, prin decretarea “efectului de anulare” ce
afectează automat orice persoană care-ar porni din nou Maşina Timpului într-un interval mai scurt de-o
jumătate de oră de la precedenta utilizare. (Între “procedeele de facilitare” şi “restricţiile suplimentare”
relaţia nu e disjunctivă, de excludere, ci mai degrabă colaborativă, de subtilă complicitate şi
complementaritate, în ciuda aparenţelor.) Atunci când declară, olograf (în propria-i scrisoare auto-
adresată şi/sau în propria-i nuvelă nouă adresată), că “nu există paradoxuri temporale”, drept care
naraţiunea este menită “a demola conceptul prostesc de paradox temporal”, personajul şi/sau autorul se
gândesc, de bună seamă, că au dizolvat incomodul “paradox al dublurii” prin clauza ad hoc a “efectului
de anulare”, dar omit să spună că un paradox a fost evitat (şi astfel “nu există”) numai cu preţul altui
paradox: în loc de “paradoxul dublurii”, avem paradoxul derivat şi substitutiv “al scrisorii auto-
adresate”, convocat să facă el treaba, să asigure fluxul neîntrerupt al rotirii pe orbită, să prevină
întreruperea sau blocarea “buclei în timp” a parcursului circular cauză-efect, a efectului care devine
propria sa cauză şi-a cauzei care se preschimbă în propriul său efect; şi tot aşa, mai departe, la nesfârşit,
fără capăt previzibil, până când mintea e cuprinsă de “ameţeală” de-atâta învârtit în cercul vicios cauză-
efect şi efect-cauză, până când, prin acest “vertij mental”, este numai bine “frăgezită” pentru paradox şi
pentru aporie, pentru stupefacţie şi covârşire, pentru “astonishment” şi “sense of wonder”.
Ca şi celelalte “paradoxuri ale timpului” din science-fiction, şi “scrisoarea auto-adresată” poate
cunoaşte numeroase (şi ingenioase) variaţiuni pe aceeaşi temă, poate fi complicată, interpolată,
“garnisită” cu tot felul de detalii suplimentare, mai mult sau mai puţin pitoreşti, mai mult sau mai puţin
parazitare, artificii care eventual pot captiva atenţia, pot “lua ochii” la lectură, dar care nu afectează cu
nimic nucleul structural şi generator al paradoxului, nu întrerup logic circularitatea “buclei în timp”.
“Scrisoarea auto-adresată” se poate ascunde, de exemplu, sub aparenţele impersonale ale unui cec
bancar (se “spală bani” şi în science-fiction!), precum în povestirea lui Mack Reynolds (1917-1983)
Dobândă la dobândă (“Compounded Interest”, 1956),281 astfel rezumată de Stanislaw Lem, în eseul de
mai multe ori citat până acum :

«Motivul buclei în timp mai poate fi tratat, de exemplu, şi precum urmează: cineva se deplasează în trecut, depune
la o bancă din Veneţia o sumă în ducaţi, cu clauza dobânzii la dobândă [sau “dobândă adăugată” – n.n.], se-
ntoarce apoi la New York cu câteva secole mai târziu şi pretinde unui consorţiu de bănci vărsământul întregului
capital acumulat între timp, o sumă exorbitantă. Dar la ce-i trebuie lui aşa mulţi bani deodată? Simplu: ca să poată
angaja pe cei mai buni fizicieni şi aceştia să-i construiască un vehicul de călătorit în timp, cu care să se-ntoarcă
înapoi cu câteva secole, la Veneţia, unde să depună la o bancă o sumă în ducaţi, cu dobândă la dobândă.» 281

În lipsa accesului direct şi nemijlocit la textul comentat, mă abţin de la orice comentariu propriu
suplimentar, dar nu mă pot abţine de la o gravă suspiciune care priveşte înseşi finanţele ţării : oare
actuala datorie (exorbitantă!) a României faţă de Suedia, care a tot crescut prin adăugarea dobânzilor la
un împrumut contractat, dacă nu greşesc, prin anii ‘20 sau ‘30 ai trecutului secol, n-o fi opera (“ingineria
financiară”) a unui agent temporal scandinav, bineînţeles cu aferentele şi inerentele complicităţi
dâmboviţene? Naţiune, fii deşteaptă! Şi noi dormeam, domnule!!
O altă povestire la care n-am avut acces, Flecuşteţul avea suflet (“The Gadget Had a Ghost”, 1952)
de Murray Leinster (1896-1975), este rezumată precum urmează de Malcolm J. Edwards în
Encyclopedia lui Peter Nicholls282 :

«Într-o carte străveche, protagonistul descoperă un mesaj la fel de vechi scris chiar de propria-i mână, ceea ce
declanşează o înlănţuire de evenimente care duc, în cele din urmă, la scrierea acelui mesaj.»

Tot o “scrisoare auto-adresată” este, în fond, şi carnetul de note pe care Bob Wilson, personajul lui
Robert A. Heinlein (1907-1988) din nuvela Scăpat din frâu (“By His Bootstraps”, 1941),283 pune mâna
în palatul din Norkaal, la treizeci de milenii în viitor, bloc-notes în care Diktor-ul acelui timp (de fapt, o
dublură a aceluiaşi Bob Wilson, cum am văzut – cf. supra, cap.6, nota 256) îşi întocmise un sumar
vocabular englez-norkaalez, ca să se poată înţelege cu supuşii :

«Şi-apoi carneţelul, da carneţelul... Mm-m-m... Era şi-aici ceva, ceva dat naibii. Când, cu vreo patru ani
în urmă, carneţelul pe care-l şterpelise ajunsese într-un hal fără de hal, cu colţurile răsfrânte ca nişte urechi de
căţel şi cu foile ferfeniţă de-atâta răsfoire, de aproape nu se mai înţelegea ce scrie acolo, se apucase să-l transcrie
frumos într-un bloc-notes nou – şi asta mai mult ca să-şi împrospăteze în minte străvechea lui limbă engleză, nu
pentru că ar mai fi avut nevoie acum de vreun îndreptar ca să se descurce în graiul norkaalez. Carnetul cel vechi şi
flendurit îl distrusese încă de-atunci, nu-l mai avea. Ăsta, pe care-l căuta acum ca să i-l lase la îndemână lui Bob
Wilson, să-l şterpelească încă o dată când o veni iar, era carnetul cel nou, transcris de mâna lui.
În acest caz, nu existaseră niciodată două carnete. Acesta, cel nou, pe care-l ţinea acum în mână, avea să
fie trecut înapoi, prin Poarta Timpului, într-un punct situat cu zece ani în urmă, şi acolo avea să devină carnetul
cel vechi, după care fusese transcris. Cele două carnete nu erau două obiecte fizice diferite, ci două segmente
diferite ale aceluiaşi proces fizic, manevrate prin intermediul Porţii astfel încât să decurgă în paralel, nu doar
succesiv dar şi simultan, unul alături de altul, pentru o anumită durată de timp.
Întocmai cum fusese şi el în după-amiaza aceea. [Cele trei dublúri ale lui Bob Wilson care-şi cară pumni
reciproc şi golesc solidar sticla comună de whisky – cf. supra, ibidem].
Ar fi vrut acum să nu fi aruncat vechiul bloc-notes flendurit. Le-ar fi avut acum pe amândouă în mână, le-
ar fi putut compara, s-ar fi putut convinge că erau identice, cu excepţia uzurii cauzate de entropia în necontenită
creştere. Dar oare când învăţase limba [norkaaleză – n.n.], de putuse întocmi un astfel de vocabular? În mod
sigur, atunci când făcuse transcrierea ştia deja limba – astfel încât transcrierea nici nu mai era de fapt necesară. Şi
totuşi făcuse transcrierea.
Procesul fizic fusese tot timpul rectiliniu în mintea lui, dar procesul intelectual pe care-l reprezenta era
complet circular. Eul său mai în vârstă îl învăţase pe eul său mai tânăr această limbă pe care mai-vârstnicul o ştia
pentru că mai-tânărul, după ce-o învăţase de la celălalt, înaintase în vârstă până ce devenise chiar el eul mai
vârstnic, fiind astfel în măsură să-l înveţe limba pe cel mai tânăr.
Şi-atunci, când începuse totul, unde era capătul? Ce-a fost mai întâi, oul sau găina?
Poţi da şobolanii la pisici să-i mănânce, apoi jupoi pisicile de blană şi carcasele rămase le dai la şobolani să le
mănânce, până ce aceştia se-ngraşă destul ca să-i dai la pisici să-i mănânce. Ferma de blănuri perpetuum mobile.
Dacă Dumnezeu a creat lumea, cine l-a creat pe Dumnezeu?
Cine-a scris primul acel bloc-notes? Care-a fost prima verigă din lanţ?
Simţea acum şi el ce-nseamnă disperarea intelectuală a oricărui filosof onest. Ştia acum că avea tot atâţia
sorţi să-nţeleagă vreodată asemenea probleme câţi are Grivei sau Azorel să-nţeleagă cum i-a ajuns sub bot păpica
pe care-o hăpăie din strachina lui. Psihologia aplicată era ceva ce-l depăşea net, trebuia să admită – şi cu ocazia
asta îşi aminti că printre lucrurile pe care le adusese cu el un eu de-al său anterior erau şi anumite cărţi foarte
folositoare ca să-nveţi cum s-o scoţi la capăt cu treburile politice ale ţării pe care-ai ajuns s-o guvernezi. Îşi puse
în minte să nu uite şi să facă o listă cu aceste cărţi.»283

“Ce cărţi aţi lua cu dv. pe-o insulă pustie?” Iată acest joc de societate în versiunea unui autor de
science-fiction, cărţi de luat nu “pe-o insulă pustie”, ci în “far future”, în viitorul îndepărtat : Principele
de Niccolò Machiavelli, În culisele votării (Behind the Ballots) de James Farley (?), Mein Kampf (ediţie
necenzurată) de Adolf Schickelgruber (sapienti sat!), Cum să-ţi faci prieteni şi să-i mânuieşti pe oameni
(How to Make Friends and Influence People) de Dale Carnegie, Manualul agentului de proprietăţi
imobiliare (Real Estate Booker’s Manual), Istoria instrumentelor muzicale (History of Musical
Instruments) şi Evoluţia stilurilor vestimentare (Evolution of Dress Style), ediţie in quarto.
Am transcris aici această listă “bibliografică” minimală, datând din 1941, pentru că în 1955, în
nuvela Un hoţ în timp,279 deja discutată, Robert Sheckley va include şi el lectura şi muzica în “trusa de
campanie” a călătorului în timp care intenţionează a se stabili în “viitorul îndepărtat”, dar nu specifică
nici un titlu de carte sau nume de autor, mulţumindu-se a nota sumar că eroul său, Thomas Eldridge, şi-a
procurat prin efracţie, în acest scop, “2 seturi microflex, literatură universală” şi “5 microbenzi muzică
simfonică”.
***

Scurt excurs polemic. Şi mai e ceva, o ofensă ce nu poate fi trecută cu vederea. În anul 1994,
timp local, o voce critică ascultată în muşuroiul de bipezi implumi detectabil sub indicativul
ROMANIA (continent Europe, planet Earth/Terra, system Sol, nebula Galaxias) susţinea, nedrept şi
revoltător, că eroii de science-fiction ar fi aculturali, că nu au gustul literaturii şi-al muzicii, într-un
cuvânt, “că nu citesc”! Ba uite că citesc, şi-s în stare pentru asta să şi fure, să calce legea şi să-şi rişte
libertatea pentru o carte, precum Jean Valjean pentru o pâine! “Îi lipseşte însă acestei lumi conştiinţa (şi
nevoia) jocului şi a artei. Pe nava care cutreieră spaţiul nu există cărţi, nu există discuri.” Ba uite că
există, cel puţin pe nava care cutreieră timpul!
Ca şi Tom Eldridge al lui Sheckley, Bob Wilson al lui Heinlein este şi el un astfel de infractor, “un
hoţ în timp”, dedat lecturii şi meloman (şi, remarcabil pentru un american, are “gusturi subţiri”, preferă
muzica franceză, care, orişicât, “are părţile ei”...): swing şi boogie-woogie (doar suntem în 1941!), dar şi
“strangely assorted items as the Marseillaise, Ravel’s Bolero, four Cole Porter’s, and Debussy’s Prélude
à l’Après-midi d’un faune”. Ei, ce ziceţi?
Criteriul după care Heinlein îşi orientează preferinţele şi selecţia este, în ultimă instanţă, nu altul
decât supremul “simţ al frumosului”, a cărui cea mai pură expresie poate fi găsită tocmai în muzică, sub
forma melodiei şi în ipostaza “senzaţiei de pierdere”, “a sense of loss”, “highly emotional stuff, all of
it”, zice textul: “He did not neglect classical and semi-classical, but he applied the same rule to those
categories: a piece of music had to be sensuous and compelling.”283
Or, tocmai “sensul frumosului” este şi pentru d-l Nicolae Manolescu criteriul în virtutea căruia
pronunţă nedreapta-i şi eronata-i sentinţă fără drept de apel la adresa întregului science-fiction, literatură
sau film : “A crede că omul va rămâne om dacă va pierde sensul frumosului este o aberaţie la fel de
mare ca aceea, de la începuturile erei moderne, care paria pe un raţionalism fără frontiere. Frumosul, ca
şi misterul, face parte din fiinţa umană.”284
Nimic de zis, nimic de obiectat. Uşi deschise. Dar “sensul sublimului” (“a sense sublime”, celebra
sintagmă a lui Wordsworth285), acesta nu “face parte din fiinţa umană”? Chiar şi atunci când se
manifestă ca “sense of wonder”, aşa cum îl putem întâlni în science-fiction?! Şi de unde disjuncţia, de ce
neapărat “sau-sau”, de ce nu “şi-şi”? Se exclud unul pe altul, frumosul şi sublimul, este “fiinţa umană”,
atât de convenţional exaltată de d-l Manolescu, o singură “teacă” în care nu încap “două săbii”? Nu
avem dreptul la două locuinţe, trebuie neapărat “s-o înstrăinăm” pe una ca s-o putem păstra pe cealaltă,
cum prevedea legea pe vremea nu mai spun cui?
Aici, cred, este şi explicaţia, simplă şi evidentă, a neînţelegerii şi nedreptăţii: d-l Manolescu vine în
science-fiction cu cheia de la cealaltă casă, de la “casa mare” sau de la “marea literatură” (mainstream,
în pidginul romglez de rigoare acum), în care, într-adevăr, este un cunoscător şi un judecător impecabil,
cum a dovedit-o cu asupra de măsură timp de atâtea decenii, săptămână de săptămână; nimic mai firesc,
în fond, nimic mai omeneşte explicabil, decât că încearcă să descuie şi alte porţi ieşite în cale cu această
garantată cheie a “frumosului”, care nu l-a înşelat niciodată. Dar, la fel de explicabil, aici, în science-
fiction, nu aceasta este cheia cu care se deschide sesamul valorii estetice (decât, eventual, ca o a doua
cheie, secundară, când poarta e prevăzută cu două lacăte); nu aceasta este “cheia” în care se cere,
legitim, citită literatura sf şi văzut filmul sf.
“Dar am citit destule romane şi am văzut destule filme S.F. ca să pot aprecia că această viziune este
foarte răspândită” – scrie d-sa; cu tot respectul cuvenit (à tout seigneur tout honneur!), dar şi cu tot
regretul că o înaltă autoritate literară şi estetică a ajuns să facă mai mult rău decât bine, cu toată
reverenţa, dar şi cu toată onestitatea intelectuală, trebuie spus: acele “destule romane” n-au fost citite
adecvat, în planul propriei lor sensibilităţi, cum ar fi zis Croce. (În privinţa filmelor sf, d-l Manolescu
are mai multă dreptate: nu există prea multe, nici măcar “destule”, filme de science-fiction “adevărate”,
care să-şi merite numele.) Încă o dată: nu asta e cheia! nici o mirare că nu descuie poarta (şi se
blochează în ea, dacă forţăm), din moment ce e cheia de la altă poartă, de la altă casă, fie şi de la o casă
“mai mare”!
Şi nici intrarea de la casa “asta”, poarta de acces în science-fiction, nu e bine (poate nici binevoitor)
aleasă : Nicolae Manolescu îşi clădeşte întregul eşafodaj al argumentelor şi acuzelor d-sale la adresa
romanului şi filmului sf pe serialul TV Star Trek care, aşa celebru cum e, e totuşi un kitsch, unde numai
genericul e propriu-zis “SF”, pentru că apoi, prompt şi înfipt, prim-planul e acaparat în exclusivitate,
până la saţietate, de aceiaşi înfigăreţi bipezi implumi de pe Terra (“fiinţa umană”, atât de pios invocată
şi de d-l Manolescu, “human beings”, “human race”!) care nu prea mai ştiu face şi altceva decât să-şi
etaleze plini de sine anatomia şi fizionomia, decât să se agite şi să mişte aerul din jur cu cele patru
extremităţi ale lor vizibile şi cu corzile lor vocale invizibile, dar, vai!, auzibile. Dacă d-l Nicolae
Manolescu este într-adevăr receptiv şi imparţial, dacă “are organ” şi disponibilitate pentru science-
fiction, de ce n-a început examinarea probelor cu un film sf “adevărat”, de exemplu cu 2001 – O odisee
spaţială (1968)?
Şi cu asta, gata, am ajuns, şi “în timp real”, în acest legendar (în science-fiction) an 2001...
₪₪₪₪₪
 9. PARADOXUL OPEREI FĂRĂ AUTOR

Dar cea mai bună dovadă că în science-fiction “se citeşte” (şi se şi gândeşte, pornind de la cele
citite) este paradoxul care urmează, “opera fără autor”.
Autorul fără operă sau opera fără autor?
Lăsând acum la o parte cazul – mai uzual şi mai banal – al autorului fără operă (chiar dacă rămâne
oricând o minunată funie la casă de spânzurat...), să vorbim mai bine despre opera fără autor – un
“paradox al timpului”, doar în science-fiction posibil, despre care prea rar s-a vorbit până acum (nici
măcar nume n-avea, label sau brand, dacă tot braconăm pe teritorii exotice).
Într-un fel, toate acele cărţi “luate la drum” în timp ca “pe-o insulă pustie” sunt, şi ele, un fel de
“scrisori auto-adresate”, menite a ghida un “călător” amnezic pe o turnantă a circuitului pe care-l are de
parcurs în timp, supuse deci aceleiaşi rotiri în cerc a cauzei şi efectului în care se circumscriu cele mai
multe “paradoxuri ale timpului” din science-fiction. Că este aşa, ne-o dovedeşte chiar “vocabularul”
scris de mână într-un bloc-notes de personajul lui Heinlein283: tipărit, nu manuscris, vocabularul ar fi
devenit dicţionar, deci carte. Iar laborioasa operaţiune a transcrierii manuale ar fi putut să treacă, mai
operativ şi mai fiabil, în seama unei edituri. Ce altceva sunt, în această perspectivă, toate ediţiile şi
reeditările “din clasici”, decât nişte “transcrieri” pe care autorii nu mai pot să le facă manu propria, fiind
plecaţi dintre cei vii, mai de mult sau mai de curând?
Şi aici, rămâne să găsim exact piesa din puzzle care poate intra perfect pe locul rămas liber. Ajunge
să includem pe lista de cărţi luate cu el de “călătorul în timp” o carte scrisă chiar de el însuşi, pentru a
avea exact “veriga lipsă” între “paradoxul scrisorii auto-adresate”, acum pe terminate, şi “paradoxul
coletelor greşit expediate”, care va urma.
Dar unde-o fi, la cine-o fi această indispensabilă piesă din puzzle, cine ştie unde poate fi găsită? Ştia,
din cât se pare, Stanislaw Lem, în 1970 (dar, fatalitate, nu pomeneşte vreun titlu sau vreun nume de
autor!...), atunci când, în eseul citat,14, 262, 281 pe tema timpului în science-fiction, menţiona, generic şi
fără a nominaliza (din nefericire!), şi “un alt caz” ilustrativ pentru diversitatea tratării “buclei cauzale” în
paradoxurile timpului :

«Într-un anumit moment din trecut sau prezent, cineva vine la un artist (pictor, într-o povestire, scriitor în
alta) şi-i face plocon fie o carte despre evoluţia picturii în viitor, fie un roman scris în viitor. Pictorul / romancierul
se pune pe treabă şi începe să imite materialul dat cât poate de bine, astfel că în scurt timp ajunge celebru:
paradoxul constă, aici, în faptul că artistul se inspiră din propria-i creaţie viitoare, deoarece el însuşi urmează să
fie autorul acelei cărţi sau al acelor tablouri, atâta doar că “după douăzeci de ani”.» 286

Aluzia din final nu poate fi decât la cunoscutul roman al lui Alexandre Dumas-père Vingt ans
après (1845); cine să fie, însă, scriitorul / romancierul al cărui nume Stanislaw Lem nu-l aminteşte
(poate nici nu şi-l aminteşte, dar “cazul” i-a rămas în memoria difuză)? Un caz neelucidat (încă!), dar, în
compensaţie, iată şi unul elucidat, un “făptaş” identificat (cu rezervele de rigoare în regim conjectural):
dacă “scriitorul” nu ştim cine este, “pictorul” nu poate fi decât Morniel Mathaway, personajul lui
William Tenn (1920-2010) din povestirea Cum a fost descoperit Morniel Mathaway (“The Discovery of
Morniel Mathaway”, 1955),287 de-al cărui nume se leagă “unul din cele mai frumoase paradoxuri
temporale pe care ni le-a oferit vreodată SF-ul”, cum certifică Jacques Sadoul în Istoria SF-ului modern
288
:
«Morniel Mathaway este un pictor contemporan ratat. O maşină a timpului apare deodată în atelierul lui şi
un critic de artă din viitor [numit Glescu, probabil forma la care în anul 2487 va ajunge numele Golescu – n.n.]
vine să-i prezinte omagiile. El ţine în mână un catalog al operelor lui Morniel Mathaway, opere care se dovedesc a
fi într-adevăr geniale. Abuzând de credulitatea criticului, pictorul ratat îl îndepărtează un moment, pune mâna pe
catalogul operelor lui şi pleacă în viitor, strângând catalogul sub braţ. Rămas în prezent, pentru a putea supravieţui
criticul îşi va asuma personalitatea lui Morniel Mathaway şi va începe, încet-încet, să picteze din memorie
tablourile atribuite idolului său. Dar, cu trecerea vremii, criticul uită din ce în ce mai tare operele lui Mathaway, al
căror autor devine în realitate.»

Catalogul cu pricina (o “carte”, spune textul, un splendid album: “Paginile erau foarte albe şi netede
şi produceau, atunci când erau întoarse, un ţiuit ascuţit. Un lucru în orice caz era sigur – nu era hârtie”)
poate părea, la o primă privire, un “missent parcel”, un “colet greşit expediat”, întrucât este întocmit şi
adus de altcineva din viitor în prezent, la bordul unei “maşini a timpului”; şi totuşi, este o “scrisoare
auto-adresată”, întrucât acest “altcineva” se dovedeşte a fi, în cele din urmă, adevăratul titular al
identităţii respective, adevăratul actor al paradoxului : adevăratul adresant nu este Morniel Mathaway,
cel care fură inutil albumul şi fuge cu el în viitor (unde putea găsi o mulţime de exemplare identice), ci
tocmai cel care-l adusese din viitor în prezent, Glescu, criticul de artă care efectiv l-a şi scris; şi nu
întâmplător autorul îl lasă pe acest amnezic naufragiat în prezent să se descurce fără această cârjă a
anamnezei care este “scrisoarea auto-adresată”, pentru că ambiţia lui scriitoricească bate mult mai
departe.
Ca miză maximală, William Tenn vizează aici însăşi esenţa creaţiei artistice, care este trăire vie,
căutare imprevizibilă, fără rezultate prestabilite, nu copiere mecanică, nu (auto)pastişă sau (auto)plagiat.
Iar dacă e vorba de anamneză, dacă aşa ceva există, atunci numai aşa se poate ajunge la ea, prin creaţie
vie: pentru că “adevărul este un rod al imaginaţiei” (“Truth is a matter of the imagination”), cum
strălucit avea să demonstreze peste ani (1969) Ursula K. Le Guin, într-un roman mult mai celebru (The
Left Hand of Darkness / Mâna stângă a întunericului),289 nescris încă la acea dată (1955), când William
Tenn îşi punea cam aceleaşi probleme (“ultime”, ce-i drept).
Dar deocamdată ne aflăm în faţa mizei minimale, aceasta ne absoarbe acum prioritar atenţia, ca şi
autorului, şi această miză vizează “doar” paradoxurile timpului din science-fiction, ambiţia de-a oferi o
“altă” variantă la căile lor bătute, de-a găsi o ieşire inedită, ingenioasă din cercul lor vicios. Adică nimic
mai mult sau mai puţin decât imposibilul, strict logic vorbind; în termenii imaginaţiei, însă, nu în cei ai
logicii stricte, acest imposibil devine posibil, astfel încât William Tenn poate exclama victorios, prin
gura unui personaj al său şi odată cu alţi confraţi (precum un Fredric Brown, în Paradoxul pierdut,
l943)261 care-au mai încercat acest “tur de forţă”: “Nu există şi n-a existat niciodată vreun paradox
temporal!”

«Domnul Glescu - Morniel Mathaway este cel mai mare pictor al vremii noastre. Şi cel mai nefericit» –
constată personajul-narator al povestirii, un poet.
- Dar ce-i apucă pe toţi aceşti oameni, mi se confesă el după ultima sa expoziţie. Să mă ridice astfel în slăvi!
Când eu ştiu prea bine că n-am nici un pic de talent adevărat. Totul e de mâna a doua în opera mea. TOTUL! Am
încercat să fac o operă originală, o operă care să fie cu adevărat a mea, dar sunt atât de îmbibat de Mathaway încât
nu reuşesc să-mi exprim nicidecum propria personalitate, orice eforturi aş face. Şi nătărăii ăştia de critici care-mi
aduc elogii delirante, când opera mea nici măcar nu e de mine!
- De cine e, atunci? l-am întrebat.
- De Mathaway, bineînţeles! spuse el cu amărăciune. Am admis întotdeauna că un paradox temporal este
imposibil – păcat că nu puteţi citi toată literatura ştiinţifică, enormă, care există pe acest subiect : sunt biblioteci
întregi. Specialiştii în timp afirmă că este imposibil ca un tablou, de exemplu, să fie copiat după o reproducere
viitoare, fiindcă în cazul acesta n-ar exista autor. Dar asta e tocmai ce fac eu! Copiez cartea aceea din memorie!
Mi-ar fi plăcut să-i pot spune adevărul. Este cu adevărat un băiat de valoare, mai ales dacă îl comparăm cu
primul Mathaway, şi suferă atât de mult...
Dar nu pot face aşa ceva.
 Vedeţi dumneavoastră, ceea ce se întâmplă este că el încearcă dinadins să nu copieze aceste tablouri. Se
străduieşte aşa de mult în această privinţă încât nici măcar nu mai vrea să audă vorbindu-se despre acea carte sau
să vorbească despre ea cu mine. De curând, am reuşit totuşi să-i strecor câteva vorbe, şi ştiţi la ce concluzie am
ajuns? Nici măcar nu-şi mai aduce aminte de ea, ca să zic aşa!
De altfel, lucrul acesta nu mă miră deloc. EL este adevăratul Morniel Mathaway şi n-a existat niciodată
vreun paradox temporal. Dar dacă i-aş spune vreodată că, în realitate, EL PICTEAZĂ aceste tablouri, în loc să le
copieze din memorie, şi-ar pierde şi bruma de încredere în sine pe care-o mai are. Trebuie să-l las să creadă că e
un fel de impostor, când în realitate este un mare artist.
- Haide, nu-ţi mai face atâta sânge rău! îi repet mereu. Principalul este că pictura asta se vinde.»287

Să presupunem acum, urmându-l în continuare pe Stanislaw Lem, că în locul pictorului ar fi un

scriitor, şi nu oricare, ci însuşi “Marele Will”, inegalabilul William Shakespeare: în postura unui
“călător în timp” descins în viitor (cândva în secolele XIX sau XX, să zicem), el n-ar fi decât un
oarecare ins numit Bill Shairkespeyr (astfel grafiat de Anthony Burgess, în povestirea Muza, 1968),290
necunoscut în secolul lui întrucât încă nu scrisese nimic, care ar cumpăra (sau fura) o ediţie completă a
operelor lui Shakespeare, disponibile în orice librărie, s-ar întoarce cu masivul op în timpul din care
venise, pe la 1590-1600, şi-ar începe să-i toarne la capodopere, piesă după piesă – “operele lui
Shakespeare”, transmise posterităţii şi publicate în secolul XIX sau XX în ediţie completă.
Dar de ce să se deranjeze personal Shakespeare până în secolul XX, când poate fi vizitat el, cu
infinită veneraţie, în secolul XVI, de un ultra-devotat exeget “shakespeareolog” din viitor, care-ar face
din asta ţelul suprem al vieţii (şi carierei) sale? Mai ales că, printre altele, o astfel de opţiune elimină de
la sine o serie de dificultăţi suplimentare, în ordinea plauzibilităţii şi “motivaţiei realiste”, implicate în
ipoteza unei “maşini a timpului” ce-ar fi fost disponibilă încă în acel secol pre-tehnologic. Încă odată,
mai ales că pentru prima variantă nu avem ca probă decât o vagă şi nesigură amintire (care, cu tot
respectul cuvenit, poate fi şi o “falsă memorie” a lui Stanislaw Lem, prin firească simetrie sau analogie
cu ficţionalul pictor de care vorbise mai înainte), în timp ce pentru a doua variantă avem “proba” în
mână; şi, iarăşi, nu orice probă, ci o povestire pe care “va trebui mai întâi s-o citească oricine va dori să
mai scrie despre călătoria în timp sau despre lumi alternative”, cum opinau în 1970 Harry Harrison şi
Brian W.Aldiss, când îşi deschideau antologia The Year’s Best Science Fiction 3 cu povestirea lui
Anthony Burgess (1917-1993) Muza (“The Muse”, 1968);290 cu atât mai mult cu cât reputatul scriitor
britanic (cunoscut mai ales graţie romanului Portocala mecanică / A Clockwork Orange, 1962; film
1971) este şi un prestigios shakespeareolog, monografia sa Shakespeare (l970)291 datând din aceiaşi ani,
fiind ulterioară cu numai doi ani povestirii Muza şi concomitentă antologiei amintite. (Anterior, în 1964,
mai scrisese şi un roman “din viaţa lui Shakespeare”, netradus în româneşte: Nothing Like the Sun. A
Story of Shakespeare’s Love-Life).
Şi, cu toate că Anthony Burgess complică (aparent inutil) premisele, decorul şi factologia istorico-
biografică a “cazului”, “bucla cauzală” pe care-o “înnoadă” naraţiunea atinge aceeaşi paradoxală
circularitate, concluzia paradoxală spre care progresia narativă conduce este aceeaşi, simplă : opera lui
Shakespeare nu are autor!
Mai întâi, “Anglia proto-Elizabethană” în care Paley, pasionatul shakespeareolog, se întoarce din
viitor, nu e situată pe Terra, pe “Pământul” propriu-zis, ci pe o dublură identică a acestuia, undeva în
imensitatea spaţiului cosmic, în “Sistemul B 303", nu în sistemul nostru solar: mai degrabă decât de-o
“lume/istorie alternativă”, derulată pe-o altă “creodă” sau “linie de probabilitate” în timp, e vorba,
aşadar, de-o “lume paralelă” sau de-un “univers paralel” situat într-o altă dimensiune a spaţiului; dar şi
în spaţiul “nostru”, tridimensional, rămâne latent validă o explicaţie “ştiinţifică”: posibilitatea, de
exemplu, a unei “aporii statistice” de genul celei imaginate de Camille Flammarion în romanul Stella
(1877),292 sau de Ovid S. Crohmălniceanu în povestirea Ceilalţi (1980),293 sau non-ficţional de Oriana
Fallaci în cartea-reportaj Dacă Soarele moare (Se il Sole muore, 1965)294: dacă Universul e infinit,
existenţa în (ne)cuprinsul lui a unor sisteme solare şi planete perfect identice, cu tot cu locuitorii lor, e
nu numai posibilă, nu numai probabilă, dar chiar inevitabilă. În Muza lui Anthony Burgess, aşadar,
călătorul în timp este concomitent – deşi facultativ şi dispensabil – şi un călător în spaţiu.
Oricum ar fi, “lume alternativă” în timp sau “lume paralelă” în spaţiu, aici identitatea nu e chiar
perfectă, mici anacronisme, mici diferenţe sau “fisuri” sau “fire fugite” din “ţesutul” complexional al
acestei “lumi” apar chiar din momentul asolizării (pseudo- sau quasi-”aterizării”) temerarului cosmo-
temponaut; trecând peste pitorescul primelor scene, cea mai frapantă surpriză a eruditului şi manieratului
studios este de-a da ochii cu un Shakespeare bădăran şi agresiv, care nu este însă un ageamiu într-ale
autorlâcului literar, întrucât nu se află la prima vizită de acest fel, din partea unor “shakespeareologi” ai
viitorului pentru care are un suveran dispreţ, dar de la care reuşise, în repetate rânduri, să smulgă texte
ale viitoarelor sale “opere”. Rapace şi fără scrupule, el confiscă “hârtiile” pe care le avea asupra sa Paley
(după care un servitor nu mai puţin grobian îl deposedează pe “străin” de aur şi-l predă poliţiei ca
“stafie”, ca arătare diavolească): “hârtii” printre care se află şi textul piesei Neguţătorul din Veneţia
(1595),295 a cărei “muză” nefericitul istoric literar, de care istoria nu va mai auzi vreodată, se trezeşte a fi
cu de-a sila şi chiar fără să-şi dea seama ce se-ntâmplă; “inspirat” de această “muză”, Shakespeare nu
face decât să copieze, să “treacă pe curat” cu un scris îngrijit, “fără ştersături”, textul picat din viitor :

«Astea da, îşi zise Shakespeare, astea-s nişte piese pe cinste. Ce curios, una dintre ele, pe cât putea să-şi dea
seama răsfoind-o în grabă, era despre un cămătar evreu. Insul ăsta, Paley, parcă zicea că-i de loc de pe la
Norwich, îl citise mai mult ca sigur pe Marlowe şi sesizase pe loc ce posibilităţi dramatice mai ascundea încă o
figură de felul lui Lopez, tipul omului pus pe rele. Doar şi el, Shakespeare, cochetase într-o vreme cu ideea de-a
scrie o piesă ca asta. Şi uite c-o avea acum în mână, gata scrisă, parcă pentru el anume. Şi asta nu e tot, uite-aici şi
alte câteva istorii ce arată la fel de promiţător. Uite asta, despre Regele Henry al IV-lea. Sau astalaltă, o comedie
de-i zice Mult zgomot pentru nimic. Pleaşcă. Daruri din cer, trimise de zei. Cineva, acolo sus, mă iubeşte – zâmbi
el pe sub mustaţă. Îşi aduse aminte că alemanul, germanul care-l vizitase mai demult, Doctor Schleyer sau cam
aşa ceva, venise şi el cu o istorie cam ca asta, a nebunului ăsta de-acum (nebun? Pot oare nebunii, îi ţine pe ei
cureaua să scrie aşa ceva? “Lunaticul, libovnicul, poetul”: ce mai vers, nemaipomenit, din povestea aia cu zâne pe
care-o adusese Schleyer. Bietul de Schleyer, murise şi el, de ciumă). Erau bune şi piesele aduse de Schleyer,
nimic de zis, dar parcă nu chiar aşa de bune ca astea de-acum, pe cum se-arată.
Aruncând priviri furişe în jur (deşi era singur în odaie) Shakespeare îşi făcu repede semnul crucii. Poate că
poeţii, care din vechime o tot ţin întruna cu Muza, se gândeau la vizitatori de felul ăstuia, pe care tocmai îl
aruncase în stradă, de unde vaietele i se auzeau tot mai slab, sau de felul neamţului de Schleyer, sau de felul ăluia
care, chiar şi supus la cele mai cumplite cazne, se jura că el e de fel din Virginia, asta vine parcă prin America [să
fi fost oare nimeni altul decât Edgar Allan Poe – n.n.], şi că ei acolo-n America au, cică, universităţi la fel de bune
ca la Oxford sau Leyden sau Wittenberg, de nu chiar mai bune? Ridică din umeri, ştiind prea bine că-n cer şi pe
pământ se află a fi atâtea lucruri, mult mai multe decât etc. Prea bine, la urma urmei, oricine-ar fi, să fie bineveniţi
şi din toată inima primiţi, atâta timp cât nu vin cu mâna goală, ci aduc cu ei piese de teatru. Acel Richard II al lui
Schleyer mai are, poate, nevoie de nişte îndreptări şi îmbunătăţiri, la care tocmai lucra acum, în schimb celelalte,
începând cu Henry VI, care-i veniseră mai demult, erau de-acum pe buzele tuturor. Îşi purtă ochii pe foaia care era
prima în acest nou teanc, trecându-şi alene degetele prin barba-i arămie înspicată deja argintiu, luminoşii lui ochi
cenuşii citind cu luare aminte. Cu un suspin adânc, făcu ghemotoc o foaie pe care-o avea deja scrisă pe masă, nu
înainte de-a o citi încă o dată. Nu merge, îşi zise, cam şchioapătă, prea multă magie. Ducele Ingenio zicea aşa :

Luaţi aminte, gentilomi, cum în adânc de mări

Tot ce există viu aici, aidoma-i şi-acolo;
Tot astfel în adâncul cerului, departe,
Şi noi ne-am regăsi aidoma la faţă,
Ca şi cum fiecare am avea un geamăn
 Şi tot ce facem ar mai fi făcut o dată;
La rândul lor, şi gemenii au gemeni,
La nesfârşit, în număr ca şi-n spaţiu,
Şi gemeni au şi stelele de gheaţă...

Prea fantasmagoric, nu merge şi pace. Azvârli ghemotocul de hârtie în coşul de gunoi pe care Tomkin
(servitorul – n.n.) avea să-l golească mai târziu. Luă o foaie albă, neîncepută, şi trecu pe curat mai întâi titlul, cu
un scris frumos rotunjit :
THE MERCHANT OF VENICE
Apoi se aşternu pe scris, fără să şteargă un rând.» 290

No comment. Neguţătorul din Veneţia este o “operă fără autor”. Paradox atins. Touché.
Cu ce preţ, asta-i altă poveste. Nu-i treaba noastră, turcul (respectiv englezul, recte Burgess)
plăteşte. Că doar are cu ce, berechet, “Farmecul discret al Burgess-iei” (cum inspirat parafrazá Virgil
Stanciu un cunoscut titlu de film)296 putând face iertate multe păcate (iertate, nu uitate!).
De parcă n-ar fi fost de-ajuns jenanta postură de plagiator în care cutează a-l pune pe “Marele Will”
(când până şi-un amărât de pictor ca Morniel Mathaway, şi ficţional pe deasupra, “scornit”, era creditat
de William Tenn, în povestirea de mai înainte, cu demnitatea creaţiei artistice autentice, prin strădania
de-a ignora “modelul” picat din viitor pentru a putea crea liber, imprevizibil şi neprestabilit), – Anthony
Burgess nu se poate abţine de la un ultim sarcasm : face parte din hagiografia shakespeareologică
legenda pioasă, acreditată în timp de exegeţi, cum că “Marele Will” “never blotted a line”, că scria fără
ştersături şi poticneli, fără ezitări şi tatonări, cu mână sigură şi neezitantă, “din prima”, “fără să şteargă
vreun rând” (“not blotting a line”). Dar ispita diavolească a orgoliului fictorial nu iartă nimic, “nu are
nimica sfânt”, nici măcar veneraţia supremă, sacrosanctă, cuvenită stâlpului totemic identitar:
Shakespeare rămâne, totuşi, Shakespeare, mister Burgess, auzi?, aşa să ştii!, şi nu-s doi ca el, e “poetul
vostru nepereche”, Luceafărul poeziei englezeşti! Pe lume nu-s mai multe Mari Britanii! La trecutu-ţi
mare, mare viitor!
Noi, oricum, avem sacii (paradoxurile timpului, cum ar veni) suiţi în căruţă : chiar şi aşa, în ipoteza
unui Anthony Burgess mai reverenţios, mai reşpektuos, în ipoteza că Shakespeare n-ar fi aruncat la
coşul de gunoi propria ciornă a Neguţătorului din Veneţia, ci “textul definitiv” picat din viitor, refuzând
cu dispreţ nedemna ispită a “Muzei”, – chiar şi în aceste condiţii, ale trăirii vii şi-ale imaginaţiei
imprevizibile ce definesc actul creaţiei majore, autentice, “bucla cauzală” a paradoxului tot s-ar fi închis:
chiar şi scris sub puterea unei inspiraţii genuine, Neguţătorul din Veneţia ar fi continuat să existe în
posteritate ca o piesă pe care, de fapt, nu a scris-o nimeni, ca o “operă fără autor”: Shakespeare “se
aşterne pe scris” numai după ce a fost vizitat de “Muză”; fără textul adus din viitor de Paley, chiar şi
aruncat la gunoi până la urmă, n-ar fi existat nici textul scris “din vână proprie” în 1595 de Shakespeare
şi transmis ca atare posterităţii, deci acelui viitor îndepărtat de unde urmează a fi adus. Fără “Muză”,
autorul n-ar exista, dar “Muza”, de fapt, ea însăşi, nu există. Ergo: autorul nu există, opera însă există,
opera deci nu are autor.
Dar – să stăm strâmb şi să judecăm drept – nu e Anthony Burgess singurul autor de science-fiction
posedat de acest demon, nu-i doar el singurul animat de ambiţia quasi-sportivă de a-şi depăşi şi reduce la
tăcere competitorii, fie şi nedeclaraţi ca atare, confraţii care implicit s-au înscris în cursă atunci când şi-
au încercat, anterior, puterea (minţii) şi ingeniozitatea cu “paradoxurile timpului”; cum şi-ar fi putut
refuza, atunci, satisfacţia auctorială de-a fi găsit, pe post de ingenioasă “poantă finală”, un “loc comun”
citat ad litteram, o sintagmă notorie în exegeza shakespeareană – “bibliografie de referinţă” a cărei
copleşitoare abundenţă îl va fi adus la exasperare pe noul exeget obligat s-o parcurgă : în 1968, anul
apariţiei povestirii “The Muse” în The Hudson Review, Anthony Burgess se mai “documenta”, putem
deduce, pentru monografia Shakespeare,291 apărută în 1970.
Ce se câştigă, însă, atunci când ceva se pierde?297 Cum îţi plăteşti datoriile când ai geniu?298 (e
vorba tot de “opere fără autor”, nu ridicaţi aşa din sprânceană...). Să mai examinăm un moment finalul
povestirii Muza de Anthony Burgess. Cui aparţin versurile pe care naratorul – omniprezent, omniscient,
omnituent – pretinde că le-ar reproduce dintr-o versiune pierdută a Neguţătorului din Veneţia, scrisă de
Shakespeare “de la el”, “din vână proprie”, şi aruncată la coşul de gunoi într-o frumoasă zi a anului
1595? Am verificat, filă cu filă, într-o ediţie cât o biblie a “operelor complete” ale lui Shakespeare299 şi,
dacă bunul Homer n-a dormitat şi el din când în când în cursul adormitoarei operaţiuni, cred a şti şi a
putea susţine ritos că nu există nici un “Ingenio the Duke” printre nenumăratele personaje ale lui
Shakespeare (trebuie să existe undeva şi un “Dicţionar al personajelor lui Shakespeare”, dar de unde să-l
iau?): aşadar, n-avea cine să fi vorbit în versuri (fie şi fără rimă), necum să fi anticipat protocronic, în
1595, ipoteze ştiinţificţionale din secolul XX.
Versurile nu pot aparţine, prin urmare, decât autorului secund, lui Anthony Burgess, care, iată, mai
comite încă o impietate, impunându-i autorului prim, mort de secole, o nesolicitată colaborare cu care
numai un Paley sau un Schleyer ar putea, eventual, afla dacă Shakespeare ar fi fost sau nu de acord. Dar
de ce să-şi fi solicitat astfel Anthony Burgess propria muză? De ce şi celelalte complicaţii, aparent
inutile, cu care ne întâmpină de la începutul lecturii (nu e Pământul, ci o dublură a lui; dublura nu e
perfect identică, ci uşor “mişcată”; Shakespeare nu există într-un trup fizic consistent, ci într-o “arătare”
dematerializată)? De ce-a făcut din el o brută rapace şi fără scrupule, un plagiator? De ce şi-a mai
încărcat sufletul cu încă un păcat, punându-l să spună şi ce n-a spus? De ce tocmai aceste versuri în
finalul povestirii lui Anthony Burgess? De ce, nene Antonache, de ce?300 Evident că o intenţie există,
numai că nu e deloc evidentă.
Rămâne plauzibilă o singură explicaţie, un singur răspuns la atâtea “de ce”-uri : ambiţia scriitorului,
care nu s-a mulţumit numai cu miza minimală, “minoră”, a unui paradox temporal (acesta ar fi
funcţionat perfect şi fără atâtea complicaţii [aparent] inutile), a refuzat “să sară” şi la înălţimea
intermediară (deşi pentru alţii “miză majoră”, maximală, cum am văzut, pentru William Tenn şi-al său
Morniel Mathaway) a creaţiei artistice autentice, prin permanentă căutare vie, imprevizibilă: nu,
Anthony Burgess şi-a ridicat ştacheta la înălţime maximă, ameţitoare, ambiţia lui “bate” încă şi mai
departe.
Cât de departe, cât de sus? Să vedem. Un răspuns ar putea începe a se contura dacă înlocuim (şi
interschimbăm) “dublură” cu “copie” şi “diferenţă complexională” cu “eroare de transcriere”; pentru că
de-abia aşa începem să întrezărim cât de departe “bate” ambiţia speculativă a lui Anthony Burgess, cât
de sus şi-a ridicat ştacheta, cât de enormă este “miza majoră”, supremă de fapt, la care joacă : dacă “l-a
făcut” plagiator şi bădăran pe scriitorul de geniu căruia, în realitate, i se dedicase cu genuină admiraţie şi
cu întreaga veneraţie cuvenită, n-a făcut-o decât pentru că “Ducele Ingenio” – Burgess însuşi – avea în
minte o “miză” încă şi mai “maximală”, care trece cu mult dincolo de “paradoxurile timpului”, dincolo
de science-fiction, dincolo de literatură: Opera nu are autor, tot aşa cum Universul nu are Creator!
Iar regula după care lucrurile mari şi profunde sunt în acelaşi timp simple se confirmă şi ea, încă o
dată. Procedeul fundamental uzând de care îşi deschide scriitorul drum spre această imensă miză este
unul arhi-cunoscut, mult-încercat şi de mult consacrat – este nu altul decât elementara “regulă de trei
simplă” a analogiei şi extrapolării (logice, silogistice) din science-fiction: dacă lumea în care trăieşte
“acel” Shakespeare este o copie imperfectă a lumii “noastre”, tot aşa cum opera lui Shakespeare este o
copie plină de “ştersături” şi erori de transcriere a unui text picat de nu se ştie de unde din viitor; dacă,
deci, opera lui Shakespeare este o “operă fără autor”, – tot astfel şi lumea în care trăieşte el, ca şi lumea
în care trăim noi, este o lume fără creator, existentă în nenumărate variante “gemene” din care însă nici
una nu este “cea adevărată”, toate fiind apocrife, toate fiind numai cópii imperfecte una a alteia şi invers.
Dacă Universul însuşi este o “operă fără autor”, o “creaţie fără creator”, putem deduce că s-a întâmplat
aşa pentru că Dumnezeu (Deus absconditus, le Dieu caché) s-a retras din creaţie, precum autorul din
operă; iar “bunătatea” demiurgică fără margini a “moşului cu barbă albă” este “milostivă” şi “iubitoare
de oameni” cam tot aşa ca lipsa de scrupule şi brutalitatea fictorului “cu barbă arămie înspicată
argintiu”, contradictoriu şi contrariant imaginat de Anthony Burgess în povestirea Muza: nu exaltă oare
un loc comun al apologeticii shakespearene tocmai “forţa demiurgică” a scriitorului, precum apologetica
teologică exaltă atotputernicia, tot demiurgică, a “Creatorului”?
Cine pierde şi cine câştigă din această analogie, cine s-ar putea simţi eventual lezat şi ultragiat de
termenul cu care a fost comparat, “barba arămie” sau “barba albă” – asta-i, încă o dată, o chestiune care
trece dincolo de literatură. Blasfemia nu e un concept literar, nu e un delict literar, şi codul penal al
esteticii nu prevede sancţiuni în acest caz. Rămân blestemele şi anatemele, pentru care “turcul plăteşte”:
a i se trimite dumnealui nota de plată!...
Dar şi cosmologia, ştiinţa cosmologiei, la stadiul la care se află ea actualmente, poate fi “trasă în
horă”: de neconceput antropomorfic, există un factor anti-entropic în Univers, un “matematician de
geniu” care, în primele mili-secunde după Big Bang, a stabilit “balanţa fină a universului”, “reglajul”
foarte delicat şi metastabil, dar totuşi cât de stabil!, al Cosmosului, “Cel Ce” a echilibrat reciproc, cu o
precizie, cu o preştiinţă şi o atotştiinţă pe care mintea umană nici nu le poate concepe, acele “doar şase
numere” “înscrise în codul genetic al universului” şi care asigură stabilitatea acestui univers :

«Am pus în evidenţă aceste şase numere» – spune Sir Martin Rees, o autoritate de sigur prestigiu în
astronomia şi cosmologia actuală, aşa cum ni-l prezentă recenta ediţie românescă a cărţii sale Doar şase numere.
Forţele fundamentale care modelează Universul (Just Six Numbers. The Deep Forces that Shape the Universe,
1999)301 – «pentru că fiecare din ele joacă un rol crucial şi distinct în universul nostru, iar împreună determină
modul în care evoluează universul şi care sunt posibilităţile lui interne.
[...] În această perspectivă, pare surprinzător faptul că universul nostru a fost iniţiat cu un impuls foarte
bine reglat, aproape exact cât era necesar pentru a echilibra tendinţa gravitaţiei de a-l încetini. E ca şi cum am sta
în fundul unei fântâni şi am arunca în sus o piatră astfel încât să se oprească exact la gura puţului – precizia cerută
e uimitoare: la o secundă după Big Bang, numărul Omega [0,3 – raportul dintre densitatea reală a universului şi
densitatea critică, “balanţa fină” între energia de gravitaţie şi energia de expansiune din univers, între “forţele de
atracţie”, centripete, şi “forţele de respingere”, centrifuge – n.n.] Ω nu putea diferi de unitate prin mai mult de o
parte la un milion de miliarde [ unu la 1015 ] pentru ca universul să poată acum, după zece miliarde de ani, să se
dilate încă, şi cu o valoare a lui Ω nu foarte diferită de unitate.
Aceste şase numere constituie o “reţetă” pentru construirea unui univers. Mai mult, rezultatul depinde de
valorile lor: dacă oricare din ele ar fi fost “neacordat”, nu ar fi existat nici stele şi nici viaţă. Este acest reglaj fin o
simplă coincidenţă? Sau este prevederea unui Creator binefăcător? După părerea mea, nici una nici alta. S-ar
putea foarte bine să existe o infinitate de universuri în care aceste numere să fie diferite. Majoritatea ar fi născute
moarte sau sterile. Noi am putut apărea (şi ne aflăm acum în mod firesc) doar într-un univers cu combinaţia de
numere “corectă”. Acceptarea acestui lucru oferă o perspectivă radical nouă asupra universului, asupra locului
nostru în el şi asupra naturii legilor fizice.
Este uimitor că un univers în expansiune, al cărui punct de pornire este atât de “simplu” încât poate fi
specificat doar prin câteva numere, e capabil să evolueze (dacă aceste numere sunt “acordate” în mod adecvat)
într-o structură cosmică atât de complexă.» 301

“O infinitate de universuri [care] ar fi născute moarte sau sterile” – tot aşa cum există o infinitate de
cópii ale “operei fără autor” în care, la fiecare copiere, se pot strecura în “text” erori de transcriere care
să necesite apoi “ştersături” şi rectificări : ce noroc pe noi că Shakespeare scria/transcria cu mână sigură,
“fără să şteargă un rând”! Iar “moarte sau sterile” nu înseamnă altceva decât sterile antropic, inapte a-şi
genera din sine, endogen, propriul observator, acel/acei “ochi care să vază” a căror absenţă în haosul
unui univers “steril”, non-antropic, o deplângea şi Eminescu al nostru.302
 “Opera există pentru că o transcriu eu, chiar dacă nu eu sunt autorul, şi nici nu ştiu cine este” – ar
putea reformula “Ducele Ingenio” (fie că se numeşte William Shakespeare, Anthony Burgess sau oricum
altfel) acel cunoscut şi paradoxal el însuşi, “întors pe dos”, principiu antropic din cosmologie :
“Universul există pentru că îl văd eu”:

«La întrebarea “De ce este universul aşa cum îl vedem?”, [...] răspunsul este simplu: Dacă universul ar fi
fost altfel, noi nu am fi fost aici ca să-l vedem!» (Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului / A Brief History
of Time, 1988).303

«Nu trebuie să ne surprindă faptul că Universul este atât de mare. Într-unul semnificativ mai mic, nu ar
exista nici un astronom. Universul trebuie să aibă mărimea pe care o are ca să se dezvolte măcar o singură formă
de viaţă bazată pe carbon. [...] John A. Wheeler arată că, potrivit interpretării de la Copenhaga (a lui Niels Bohr),
putem considera că unele proprietăţi restrânse ale galaxiilor îndepărtate, pe care le vedem aşa cum au fost cu
miliarde de ani în urmă, au apărut acum. Poate că existenţa tuturor proprietăţilor – şi deci a Universului întreg –
se datoreşte observaţiilor făcute la un anumit moment de fiinţe conştiente. Ordinea Universului este generată într-
un anume fel de modul în care sunt conştientizate aceste observaţii. Wheeler numeşte un Cosmos apărut în acest
mod antropic “Univers participativ”.» «Deoarece nu am putea să observăm că Universul este diferit dacă nu am fi
aici, putem spune, într-un anumit sens, că izotropia Universului este o consecinţă a existenţei noastre. [...]
Răspunsul la întrebarea “de ce este universul izotrop?” este : “fiindcă suntem noi aici”» (John D. Barrow & Frank
J. Tipler, Principiul antropic cosmologic / The Anthropic Cosmological Principle, 1986).304

«Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor? / Dacă mă sparg, cine-ţi va fi ulcior?» (Rainer Maria
Rilke).305 Ulcior, carbonic observator sau scrib transcriitor...

Opera nu are autor, autorul nu există, dar dacă acest autor care nu există nu şi-ar transcrie mereu
opera, nici aceasta n-ar exista.
Pentru a sublinia această paradoxală (in)existenţă a autorului / creatorului, Anthony Burgess mai
introduce încă o complicaţie aparent inutilă (superfluă, în orice caz, din punctul de vedere al paradoxului
per se, care ar fi funcţionat foarte bine şi fără aceasta, dar am văzut că miza povestirii nu se reduce la
atât): înzestrează planeta respectivă, dublura Pământului, cu capacitatea ocultă de a provoca percepţie
aberantă, chiar halucinaţii, vizitatorilor nepoftiţi şi clandestini, “alienilor”, cum este şi Paley, de unde, se
sugerează, ar proveni şi neconcordanţele, diferenţele complexionale faţă de Pământul “etalon”; aceeaşi
putere halucinogenă îl dematerializează, în ochii lui Paley cel puţin, şi pe Shakespeare, pe “autor” (deşi
se poate presupune că “pedeapsa” i s-ar trage cumva şi în urma unor repetate manevre de acest fel, dintr-
un exces ori abuz de întâlniri frauduloase cu “Muza”): autorul de care opera se poate dispensa, care nu
mai este decât un accesoriu al “transcrierii”, a încetat să existe corporal, ca persoană “în carne şi oase”,
densitatea trupului fizic rarefiindu-i-se până la inconsistenţa unui tablou, “o reproducere a portretului lui
Shakespeare de Droeshout, plutind suspendat în aer în rama-i patrată, cu buzele frământându-se şi
scălâmbăindu-se, dar cu ochii imobili”, “un cocoloş de ceară modelat grosolan ca să semene cât de cât
cu Shakespeare”.
Dar, de fapt, ceea ce-l “dematerializează” şi-l goleşte de substanţă şi de consistenţă pe autor,
transformându-l într-un simplu accesoriu al transcrierii operei “sale”, este însuşi paradoxul timpului:
paradox care promite a fi cu atât mai spectaculos şi mai excitant cu cât se aplică unui autor mai celebru,
mai cunoscut şi arhi-cunoscut, cum este Shakespeare, dar care are asupra acestuia efectul pervers şi încă
o dată paradoxal de a reduce o celebritate la rangul unui anonim, un geniu la statutul unui impostor,
legând la stâlpul infamiei un “stâlp” al literaturii universale, cu viaţa de mult intrată în legendă şi în
exegeză, şi asimilând astfel un ferm personaj istoric unui imaterial şi inconsistent personaj ficţional.
Ceva se pierde, inevitabil, şi atunci când ceva se câştigă, “nu e geaba cafeaua” şi, din nou, “turcul
plăteşte” (Antoni efendi, bre, al inglisi!...). Desigur că Morniel Mathaway al lui William Tenn putea, cu
mai mult folos publicitar, să se numească şi Pablo Picasso ori Salvador Dali, şi paradoxul “operei fără
autor” ar fi funcţionat strună, ba chiar gordună, dar, dincolo de scandalul sau chiar de procesul în justiţie
pe care onor Professor Philip Klass (alias William Tenn) le-ar fi riscat poate, atunci în l955 când făcuse
publică “Descoperirea lui Morniel Mathaway”, n-am putea oare prezuma, totuşi, şi alt mobil: poate
bună-cuviinţa, poate modestia (ori, mai ştii?, poate tocmai ambiţia) de-a se descurca pe cont propriu, cu
material integral din producţia proprie, fără a apela la “materialul clientului”.
Autorul unei astfel de povestiri îşi poate pune în cauză, autoreferenţial şi sub ambigua protecţie a
“anonimatului” asigurat de statutul de ficţiune, însăşi condiţia sa proprie de autor, aşa cum face, de
exemplu, Fredric Brown (1906-1972) în povestirea Principiul lui Yehudi (“The Yehudi Principle”,
1944),306 calificată de Stanislaw Lem, în eseul amintit,14, 262, 286 drept o “istorie grotescă şi humoristică”
şi rezumată după cum urmează: «Această scurtă povestire este un cerc cauzal şi în sine, în propria
realitate a textului, încheindu-se cu exact aceleaşi cuvinte cu care începe: povestirea descrie proba de
încercare a unui nou inventat dispozitiv de împlinire a oricărei dorinţe şi, cum una din dorinţele
exprimate era o povestire care “să se scrie singură”, tocmai asta se şi întâmplă.» (O arie de virtuozitate
predilectă, dacă nu o scamatorie de rutină la Fredric Brown, un scriitor căruia “nu-i plăcea să scrie
povestiri, în schimb îi plăcea la nebunie să le fi scris”, cum şi-l aminteşte soţia sa;278 regăsim “trucul”, în
orice caz, şi în alte povestiri semnate Fredric Brown, precum Prima maşină a timpului,45 Sfârşit,374
poate şi în altele.)
La fel de (ne)disimulat intră pictorul în peisajul pictat şi în cazul unui scriitor şi editor SF precum
Anthony Boucher (1911-1968) care, în povestirea Punct de transfer (“Transfer Point”, 1950),307 preferă
să exerseze paradoxul temporal chiar “pe pielea” unui obscur “pulp writer” de science-fiction, fără a “se
întinde” la clasici. «Povestirea relatează despre ultimul supravieţuitor de pe Pământ, dintr-un îndepărtat
viitor, care dă peste nişte străvechi reviste pulp unde poate citi chiar despre situaţia fără ieşire în care el
însuşi se află, ca ultim om de pe Pământ. Prin demararea accidentală a unei maşini de călătorit în timp,
el se vede proiectat în trecut, în anul 1948, unde, inevitabil, ajunge să-şi câştige traiul ca scriitor de
science-fiction. Ciclul este însă brutal întrerupt printr-o decizie editorială, iar călătorul în timp dispare
literalmente ca şi cum n-ar fi existat niciodată.» (W.M.S. Russell, în Foundation, 43, 1988).307 Să mai
adăugăm, fără alt comentariu, că Anthony Boucher era, la acea dată (1950) “Founding Editor” al revistei
The Magazine of Fantasy and Science Fiction (ce-i drept, numai din 1949...).
Cea mai recentă povestire pe tema paradoxului “operei fără autor” aparţine însă, din câte cunosc,
unui autor român, Sorin Antohi (n.1957), actualmente profesor universitar dedicat altor domenii (istoria
ideilor), dar a cărui surprinzătoare postură de scriitor sf va surprinde numai pe cei care nu-i cunosc
prezenţa activă în “fandom”-ul anilor ‘80. Şi Sorin Antohi preferă să exerseze paradoxul “pe pielea”
unui autor chiar de el inventat, un personaj ficţional cu care nu riscă scandal la tribunal, mai ales că este
vorba de Un caz de plagiat, cum ne anunţă chiar din titlul povestirii.308 Prin chiar paradoxul “operei fără
autor”, însăşi noţiunea de plagiat apare relativizată, delictul apare atenuat, devine de fapt un fel de
inofensiv şi cumva chiar legitim auto-plagiat (“că doar nu fură de la alţii!...”), dar şi acesta e
problematic, “cazul de plagiat” – voit neclar şi ambiguu, la Sorin Antohi – fiind lăsat în suspensie, la
alegerea cititorului : povestirea permite două ipoteze de lectură, ambele însă implică “opera fără autor”,
cu ştirea ori fără ştirea autorului, fie că împricinatul, un anume Jean-Xavier du Pont, este acuzat pe drept
sau pe nedrept de plagiat prin incursiuni clandestine în viitor :

«Patrula temporală a comisiei pentru protejarea drepturilor de autor, din cadrul Pen-Club-ului, a semnalat
recent un caz aparte de plagiat, care a umplut de indignare pe toţi scriitorii şi a provocat un val de proteste
publice. Deşi situaţia nu este pe deplin lămurită, este sigur, încă de pe acum, că partizanii folosirii celor mai
sofisticate metode pentru apărarea copyright-ului au marcat un punct în defavoarea noilor investitori temporali.
Aceştia se află, pe de altă parte, într-o postură delicată, asupra unora dintre operele lor planând deja anumite
suspiciuni. Dar să vedem amănuntele afacerii...
Domnul François O’Neill, lector al editurii Sirius şi participant voluntar la misiunile patrulelor temporale, a
acuzat, săptămâna trecută, pe binecunoscutul scriitor Ghenadii Dupont de plagierea unui roman scris de un anume
Jean-Xavier du Pont. Domnul Dupont, care tocmai remisese editurii manuscrisul noului său volum Fericirea
claustratului, l-a ameninţat pe domnul O’Neill cu intentarea unui proces de calomnie în cazul în care nu aduce
dovezi solide în sprijinul celor afirmate. Apoi şi-a retras manuscrisul, din care fuseseră citite doar primele
douăsprezece pagini. Peste două zile, când cei doi s-au reîntâlnit – în prezenţa a cinci martori – d-l O’Neill a citat
următorul fragment :
- Crezi că vigoarea mea a scăzut? Crezi că mă voi lăsa copleşit de loviturile duşmanilor? Mă voi răzbuna,
iar răzbunarea mea va fi cumplită!
- Taci, dragul meu, mai bine bea din Lethe, fluviul uitării, şi necazurile tale se vor risipi precum întunericul
în zori...
Apoi d-l O’Neill a rugat martorii să consulte pagina a treia a manuscrisului. Iată ce s-a putut citi:
- Crezi că vigoarea mea a scăzut? Crezi că mă voi lăsa copleşit de loviturile duşmanilor? Mă voi răzbuna,
iar răzbunarea mea va fi cumplită!
- Taci, dragul meu, mai bine bea din Lethe, fluviul uitării, şi necazurile tale se vor risipi precum întunericul
în zori...
Martorii au constatat – oficial şi în unanimitate – identitatea desăvârşită dintre cele două texte, opinând
totuşi că d-l O’Neill ar fi putut reţine pur şi simplu pasajul incriminat, mai ales că memoria sa prodigioasă era
celebră. Când i s-au cerut noi probe, d-l O’Neill a scris următoarele rânduri:
Pădurea seculară foşnea misterios, iar umbrele păsărilor de noapte se vedeau în luminişul tainic, argintat de
razele lunii. Astrid şi Daniel, îmbrăţişaţi, îşi jurau iubire fără de sfârşit, pe când undeva, departe, se auzea
sunetul melodios al unui corn de vânătoare. Să fi fost Aristarh, agerul pădurar...
În acest moment al lecturii, d-l Dupont, care dăduse şi mai înainte semne de agitaţie (considerate, cam pripit,
ca fiind fireşti), a tresărit violent, apoi a râs şi pe urmă a început, cu un aer absent, să-şi scoată hainele. D-l
O’Neill a cerut martorilor să caute în manuscris, cam pe la pagina optzeci. Şi iată cum începe al doilea alineat de
pe pagina 82: Pădurea seculară foşnea misterios, iar umbrele... etc.
Şi de această dată martorii au putut constata identitatea izbitoare a textelor confruntate, iar d-l O’Neill,
zâmbind satisfăcut, a părăsit încăperea, afirmând: “N-o să vă meargă cu mine!” Ulterior, a declarat
reprezentanţilor mass-media următoarele:
“Îl bănuiam de multă vreme pe impostorul de Dupont. Prea scria roman după roman... Şi pe toate i le-am
citit eu, de parcă numai Sirius trebuia să le publice! Întâmplarea a făcut ca, într-una din călătoriile temporale, să
caut printre volumele pe care urma să le edităm... Recunosc, voiam să mai scap şi eu de muncă: ce era dacă nu
mai citeam un manuscris care, oricum, urma să apară?!... Aşa că mi-am alcătuit o listă de titluri şi autori – în
memorie, bineînţeles... doar ştiţi că nici un obiect nu poate traversa Timpul... Şi am dat peste numele ăla fistichiu,
Jean-Xavier du Pont, i-am deschis la întâmplare cartea şi am găsit tâmpenia aia, cu Lethe, fluviul uitării.
Domnilor, eu am o cultură solidă: la mine nu ţin treburile astea... Din studiul literaturii antice ştim că «Lethe» era
numele câmpiei, iar fluviul cu pricina se numea «Ameles»! Mda... Iar stimabilul Dupont îmi vine cu aceeaşi
«strâmbă»!... Mi-a sărit în ochi... Apoi m-am întors la carte şi am memorat nişte pasaje, ca să-l pot înfunda.
Singura mea nelămurire: cum a putut să se deplaseze în timp, dacă misiunile sunt controlate cu stricteţe?!... Îmi
permit să sugerez autorităţilor...”
Şi d-l O’Neill a continuat, expunându-şi unele idei proprii cu privire la supravegherea voiajelor temporale.
***
Aflăm, la închiderea ediţiei, că d-l Ghenadii Dupont şi-a anunţat logodna cu tânăra psihiatră Yvonne
Jarzebskaia, în grija căreia s-a aflat în ultimele săptămâni. D-şoara Jarzebskaia a declarat trimisului nostru special:
“Sunt o mai veche admiratoare a scrierilor d-lui Dupont. Acum îl cunosc şi ca om, iar faptul că l-am ajutat să
depăşească o criză atât de gravă îmi dovedeşte că avem afinităţi sufleteşti foarte mari, pe care se poate întemeia un
cămin. Îi respect foarte mult munca şi nu dau crezare zvonurilor lansate de cei care-l invidiază. Vreau să fie fericit
alături de mine şi, de aceea, nici nu-i cer să renunţe la vechile lui deprinderi. Însă am convenit să-şi schimbe
numele, acesta de acum fiind nepotrivit cu stilul său atât de elegant. Ne vom gândi, bineînţeles împreună, la un
altul, «Jean-Xavier du Pont», spre exemplu...”
( SFârşit ) 308

Paradox la rândul lui relativizat ironic şi parodic, în registrul unui benign amuzament livresc şi
erudit, complice cu cititorul, regim în care, de exemplu, apare tratat şi “paradoxul cunoscuţilor
necunoscuţi” (sau “al necunoscuţilor cunoscuţi”) la Ovid S. Crohmălniceanu, în nuvela Cele zece triburi
pierdute (din vol. Alte istorii insolite, l986),273 sau paradoxurile timpului pe care le implică unele
povestiri incluse de Florin Manolescu în vol. Misterul camerei închise (2002),187 precum Califat 188 şi
Pariul. O poveste fără cap şi fără coadă. Figură nu lipsită de pitoresc, profesorul erudit şi sobru care din
când în când se amuză să pună subit mâna pe “le violon d’Ingres”, luându-şi prin surprindere auditoriul,
începe să fie văzut tot mai des în ultima vreme şi pe la noi (la alte “case mai mari” e de mult “de-al
casei”). Prosit!
***

Nu vom mai reveni acum la Muza lui Anthony Burgess (profesor şi el, la vremea lui, păi cum?),
lăsând la o parte alte conotaţii, sugestii şi subtilităţi pe care textul povestirii încă le mai rezervă; cariera
lui Shakespeare ca personaj de science-fiction nu se reduce, totuşi, la acest singur titlu. Ce-i drept,
morişca paradoxală a “operei fără autor” poate fi pusă în mişcare şi în acest fel, printr-o deplasare în
trecut a unui alt personaj “în vizită” la autor. Dar parcă tot autorul, deplasându-se personal în viitor, ca
să aibă mai lesne de unde-şi procura propria operă, ar fi mai eficient şi mai convingător.
Şi Shakespeare, neobosit şi omnivalent, cum îl ştie o întreagă posteritate, chiar face, efectiv, şi acest
lucru, în scurta povestire Greşeala309 de Isaac Asimov (1920-1992). Dar e un alt Shakespeare, mai
“aşezat”, mai “cuminte” şi mai paşnic, sfios chiar, nu plagiator, nici grobian, nici fără scrupule, un
Shakespeare care nu suferă decât de un singur defect, venial: curiozitatea. Adus ca “writer in residence”
la o universitate americană din secolul XX de către “celebrul savant dr. Phineas Welch”, ilustrul
elizabethan nu se poate abţine şi se înscrie incognito, din curiozitate, la cursul seral de “Introducere în
opera lui Shakespeare” ţinut de un mai tânăr profesor, Scott Robertson, care, neştiind cu cine are a face,
îl trânteşte la examen; de ruşine, Shakespeare se întoarce fără o vorbă în secolul său, spre regretul târziu
al “zbirului” didactic. Şi-atât: câteva benigne amabile săgeţi satirice la adresa obtuzităţii exegezei
“academice” din zilele noastre. Şi când te gândeşti ce nemaipomenite isprăvi ar fi putut face
Shakespeare odată “scăpat” în secolul XX american, ce-ar mai fi putut înnoda şi deznoda la iţe ale
“paradoxurilor în timp”... Dar degeaba: dacă “Marele Will” n-a avut inspiraţia să se înscrie şi la un curs
ori seminar de science-fiction (că doar nu se află universitate sau colegiu în S.U.A. să nu ofere şi aşa
ceva în curriculum), dacă n-a avut şansa să nimerească, de exemplu, la Boston University School of
Medicine, unde Asimov însuşi era profesor (de biochimie, ce-i drept, nu de literatură), degeaba: nici
urmă de “operă fără autor” sau alt “paradox al timpului” în povestirea Greşeala.
Dar să presupunem, pe risc propriu, că numitul Bill Shairkspeyr, un veleitar încă anonim în secolul
său, ar fi comis şi această infracţiune, s-ar fi deplasat personal într-o librărie sau într-o bibliotecă din
secolul XX, de unde şi-ar fi “procurat” (nu contează cum, contra cost sau prin iuţime de mână şi
nebăgare de seamă) o ediţie completă a “operelor lui Shakespeare”, pradă cu care apoi s-ar fi întors
înapoi în secolul său, unde-ar fi ros tacticos din os, unde şi-ar fi transcris manu propria, “in a fair hand”,
“not blotting a line”, nemuritoarele capodopere transmise posterităţii şi publicate în secolul XX în acea
buclucaşă ediţie completă, disponibilă în orice librărie. Este evident că “bucla cauzală” rămâne aceeaşi
şi în acest caz, al “autoservirii” autorului deplasat personal în viitor, ca şi în cazul autorului “servit la
domiciliu” în trecut, pentru că este indiferent unde e “întreruptă” circularitatea cauză-efect, unde e situat
ipoteticul punct de pe parcurs în care “opera” intră în “cercul vicios” al paradoxului : esenţial este că se
va roti apoi în perpetuitate pe acest cerc vicios din care, odată intrată, nu mai poate ieşi.
 Cine-a scris, în acest caz, operele lui Shakespeare? Evident, nu Shakespeare, ci o altă persoană care
purta acelaşi nume: asta se ştia mai de mult, e un loc comun în “shakespeareologie” (având darul de-a
mai descreţi oleacă fruntea gravilor şi exigenţilor exegeţi, împovăraţi de greaua lor menire...). Alta e
contribuţia adusă de science-fiction la vasta exegeză shakespeareologică şi ea poate fi rezumată nu în
întrebarea cine?, ci în altă întrebare, la care istoria literară “pozitivistă” credea a fi răspuns de mult:
când? Este întrebarea pe care, printre alţii, şi-o punea şi Bob Wilson, personajul lui Robert A. Heinlein
(1907-1988) din nuvela Scăpat din frâu (“By His Bootstraps”, l941),263, 283 ţinând în mână un bloc-notes,
un vocabular englez-”norkaalez” întocmit de el însuşi într-o anterioară escapadă la treizeci de milenii în
viitor: când învăţase limba norkaaleză? când întocmise vocabularul princeps, uzat între timp şi transcris
de mai multe ori? Când şi-a scris Shakespeare opera? când a scris, de exemplu, Neguţătorul din Veneţia?
Vocabularul lui Bob Wilson mai este, încă, o “scrisoare auto-adresată”, menită a-i înlesni amnezicului
“călător în timp” comunicarea cu contemporanii săi din acel îndepărtat viitor, dar nu-i lipseşte acestui
“vocabular” scris de mână într-un ocazional bloc-notes decât să fie tipărit, o simplă formalitate mecanică
deci, pentru a deveni din vocabular dicţionar, aşadar carte, “operă”. Ocazie cu care se deschide “front de
lucru” şi pentru alte profesiuni, pentru alte instituţii, de exemplu pentru editurile specializate în
reeditarea clasicilor (ehei, unde-i “Minerva” noastră?...) şi pentru acei admirabili “editori de text” sau
“îngrijitori de ediţie” cărora autorii, din motive de temporară sau definitivă absenţă, le-au delegat
implicit migala şi acribia perpetuării scrisorilor lor auto-adresate, pentru care lor oricum le-ar fi lipsit
răbdarea şi apetitul.
Astfel încât, la întrebarea “când şi-a scris Shakespeare opera?”, răspunsul ar putea fi că şi-a scris-o
tot timpul, oricând între (aproximativ) 1595 (anul primei reprezentări a Neguţătorului din Veneţia, ca să
rămânem la cazul dat) şi 1968 (anul primei publicări a povestirii Muza de Anthony Burgess). Sau, poate,
şi-o mai scrie şi acum, doar apar mereu alte şi alte ediţii complete ale operelor lui Shakespeare,
disponibile în orice librărie; aşa că, probabil, şi-a scris-o nu o dată ci de nenumărate ori, adică şi-a
transcris-o mai întâi de mână, apoi, graţie tipografilor, editorilor de texte, filologilor, istoricilor literari
etc., scrisoarea olografă auto-adresată a luat forma “definitivă” a ediţiei complete care i-a servit, iar şi
iar, drept scrisoare auto-adresată tipărită, pentru ca “opera lui Shakespeare” să existe, să fi putut începe a
exista: “cerc vicios” în care nu există capăt, deci nu există nici un “când”, nici o “piedică” sau
“opritoare” cu care să putem opri morişca circulară a cauzei şi efectului care ne dă “vertij mental”, ca
orice paradox al timpului.
În acelaşi fel, Pierre Menard, personajul imaginat în 1939 de Jorge Luís Borges, ar putea foarte bine
să fie Cervantes însuşi, aflat incognito într-o “călătorie în timp” pentru a-şi recupera opera: «Textul lui
Cervantes şi cel al lui Menard sunt din punct de vedere verbal identice, dar cel de al doilea este infinit
mai bogat» – iată paradoxul borgesian, formulat suficient de provocator pentru a-l pune faţă-n faţă cu
versiunile lui din science-fiction. (cf. Pierre Menard, autorul lui Quijote)310
Şi câţi alţii n-or mai fi fiind, tot aşa, incognito : clasicii în mijlocul nostru! (nu sună ca “extratereştrii
printre noi”?!). Shakespeare - contemporanul nostru – cum spunea şi un autor polonez, Jan Kott, în
titlul unei cărţi, celebră la vremea ei, tradusă şi în româneşte. Sau cunoscuta colecţie “... –
Contemporanul nostru”, publicată de Editura Albatros din Bucureşti înainte de 1989 (dacă nu cumva
mai apare şi acum...)
“Eminescu n-a existat.” Când, cu decenii în urmă, Marin Sorescu făcea această voit epatantă
aserţiune, ştia pe ce mizează (ca dovadă “cariera” respectivului poem, Trebuiau să poarte un nume, pe
care nu e român trecut prin şcoală să nu-l cunoască). Acum, când “se poartă” epatarea nu a
“burghezului”, ci a românului trecut prin şcoală şi prin “Cântarea României”, n-ar fi oare binevenită o
revigorare a clişeelor printr-o astfel de ridicare la patrat sau la cub în regim SF : în virtutea “paradoxului
operei fără autor”, Eminescu n-a existat. El există acum. Incognito.
 ₪₪₪₪₪

10. PARADOXUL COLETELOR GREŞIT EXPEDIATE

Cum se poate observa, paradoxurile timpului se înlănţuie între ele, în science-fiction, comunică între
ele şi trimit unul la altul. Nimic mai firesc, din moment ce cresc toate din acelaşi trunchi, din moment ce
au (aproape) toate, ca “numitor comun”, ipoteza cronomoţiei, a “călătoriei în timp” şi consecuţia
circulară a cauzei şi efectului, “bucla în timp”. Dacă, din “ediţia completă” a operelor lui Shakespeare,
discutată mai înainte,283 vom scădea autorul şi autorlâcul (recte “expeditorul” scrisorii), rămâne
“paradoxul coletelor”; dacă vom scădea tiparul, forma de carte (recte suportul exterior), rămâne
“paradoxul scrisorii”. Şi, bineînţeles, dacă facem abstracţie şi de “restricţiile suplimentare” ad hoc care
pot dilua sau camufla paradoxul: auto-plagiatorul Shakespeare este un Corson (personajul lui Gérard
Klein din Seniorii războiului)217 care nu se-ncurcă în “legea informaţiei neregresive” şi n-are scrupule în
exploatarea propriei “scrisori” întru propriu-i profit. La rândul lui, “paradoxul scrisorii auto-adresate”
este, el însuşi, o posibilă verigă de legătură între “paradoxul dublurii” şi acelaşi “paradox al coletelor
greşit expediate” (“missent parcels”) la care am ajuns acum.
Atunci când Corson, condotierul temporal din Seniorii războiului, se află la strâmtoare, Gérard
Klein nu-l autorizează să-şi trimită în ajutor propria dublură decât în cel mai strict incognito, nu flagrant
şi “pe faţă”, aşa cum, mai indulgent şi mai permisiv, procedează Poul Anderson cu condotierul său
temporal, Manse Everard, în ciclul Patrula timpului.246, 250 Dar “show must go on”, progresia epică n-
are voie să se blocheze şi să stagneze, ceea ce impune imperativ concesia sau derogarea de la regula
auto-impusă şi voluntar consimţită, impune recursul la un “procedeu de facilitare”, fie sub forma
dublurii, fie sub forma scrisorii sau a bagajului auto-adresat, care este, cum am văzut, un fel de dublură
parţială şi delegată, dublură prin procură. Pentru că, revenind la Seniorii războiului, ceva-cumva-câtva
tot “are voie” şi Corson : să-şi “trimită pachet” lui însuşi, să şi-l lase la întâlnire, mai bine zis, la post-
restant, ca să-i folosească la următoarea trecere, pe o planetă îndepărtată (Planeta Mausoleului, de unde
Corson nu ştie mai departe drumul spre Aergistal); evident, nu arme sau tehnică militară (interzise prin
“legea informaţiei neregresive”), ci doar “provizii” şi “ifecte” de manutanţă, ba chiar şi puţină
“logistică”, dar atât, nimic mai mult: concret, o cazonă raniţă cu alimente, “cuprinzând vreo douăzeci de
raţii militare”; iar ca “logistică”, “scrisoarea auto-adresată”, până la urmă, nu lipseşte nici ea chiar de tot,
dar e redusă la un sumar “bilet”, la câteva cuvinte gravate pe o “plăcuţă de metal” ce însoţeşte raniţa cu
merinde: “Corson, raniţa cuprinde alimente. Până şi învelişurile goale mai pot fi întrebuinţate. Războiul
poate fi purtat în multe feluri. Aminteşte-ţi de asta. Trebuie să ajungi la Aergistal. Acolo sunt judecate
crimele, şi câteodată iertate. Ajunge să strigi Aergistal. Hippronul va înţelege.»311
În această situaţie, ajunge ca raniţa cu alimente – prin extensie “pachetul” sau “bagajul” – să se
rătăcească pe traseu (şi are unde, berechet, în atâta imensitate de timp şi spaţiu), ajunge să se piardă
numele şi adresa expeditorului (din viitor, de regulă), iar “coletul” să ajungă astfel, inopinat, în mâinile
unui beneficiar de ocazie (din prezent, de regulă, dintr-un timp anterior expedierii), pentru ca paradoxul
să ni se prezinte sub formă de “missent parcels”, de “colete greşit expediate”, a căror mini-vogă, în
science-fiction, a fost, se pare, prin anii ‘40-’50. În Dobândă la dobândă (“Compounded Interest”),281
povestirea din 1956 a lui Mack Reynolds, beneficiarul unui exorbitant vărsământ bancar la New York
trebuie să se deranjeze personal până la Veneţia, cu câteva secole în urmă, pentru a-şi pune la cale
profitabila “inginerie financiară”. Lui Oliver Wilson Knight, personajul lui Alfred Bester (1913-1987)
din povestirea Timpul şi Bulevardul Trei (“Of Time and Third Avenue”, 1951),312 totul îi pică de-a gata,
fără efort, “pe nepusă masă”, de nici nu-i vine să creadă la început. Cumpărând câteva cărţi de la un
drugstore din New York într-o zi a anului 1950, i se împachetează printre ele, din greşeală, în loc de
almanahul pe anul în curs, 1950, “Almanahul mondial pe anul 1990" (iată “coletul greşit expediat” şi
iată ce îndepărtat putea să pară, în 1950, anul 1990, care pentru noi e de mult “istorie”...). Knight nu-şi
dă seama ce comoară i-a căzut în mână decât atunci când este abordat, într-un restaurant de pe Third
Avenue unde intrase să bea o ginger beer însoţit de logodnica lui, de către un personaj bizar, d-l Boyne,
un emisar trimis din viitor pentru a recupera urgent almanahul, adevărată bombă de “informaţie
regresivă” ce ameninţă să dea peste cap întregul curs al timpului de după 1950 :

« - Îmi trebuie neapărat această carte, d-le Knight.Vreau să plec din acest local cu această carte sub braţ.
- Aţi vrea s-o aveţi, hm?
- Categoric.
- Almanahul din 1990?
- Da.
- Dacă un astfel de almanah ar putea să existe şi dacă ar fi în acest pachet, vă daţi seama că nici un leu-
paraleu n-ar putea să mi-l smulgă.
- De ce, domnule Knight?
- Nu vă faceţi că nu pricepeţi. O privire asupra viitorului... Fluctuaţiile de la Bursă... Cursele... Politica...
Aş fi un om bogat.
Boyne aprobă dând energic din cap:
- Desigur, şi chiar mai mult. Aţi fi atotputernic. Un spirit limitat nu s-ar servi de el decât pentru lucruri
mărunte. Ar pune pariuri pe rezultatele sportive sau electorale, de exemplu. Dar un intelect atotcuprinzător, cum
de bună seamă este al dumneavoastră, nu s-ar mulţumi cu atât.
- Adevărat? făcu Knight, mai surâzător ca oricând.
- Prin deducţie, inducţie, conchidere, cel mai mărunt fapt v-ar dezvălui istoria sa. Să luăm, de exemplu,
construcţiile imobiliare: unde să cumperi terenuri, unde să vinzi şi când. Recensămintele populaţiei vă vor spune.
Apoi, transporturile. Lista naufragiilor navale şi-a accidentelor de cale ferată vă va indica dacă aceste mijloace de
transport au fost discreditate.
- Să se-ntâmple oare aşa ceva? întrebă Knight.
- Bilanţurile companiilor aeriene, continuă Boyne fără a-i răspunde la întrebare, vă vor indica ce acţiuni
trebuie cumpărate. Statisticile poştale vă vor spune care vor fi oraşele viitorului. Urmărind premiile Nobel, veţi şti
ce invenţii se vor face şi ce savanţi vor deveni importanţi. Detaliile bugetului militar vă vor indica ce industrii să
controlaţi şi-n ce uzine să investiţi. Preţurile de schimb, cursul burselor, bilanţurile băncilor şi indicii asigurărilor
pe viaţă vă vor permite să vă protejaţi contra tuturor dezastrelor posibile şi imaginabile.
- Excelent, jubilă Knight. Exact ce-mi trebuie.
- Credeţi asta cu adevărat?
- Nu cred, sunt sigur. Buzunarele doldora de bani. Lumea întreagă la mine-n buzunar!»312

Aflat în misiune în trecut (trecutul lui, prezentul naraţiunii), emisarul din viitor ce-şi spune
convenţional Mr. Boyne nu are voie să recurgă la forţă, la mijloace violente pentru a-şi îndeplini această
misiune, pentru a-şi recupera “coletul greşit expediat” (“restricţie suplimentară” instituită auctorial ad
hoc), astfel încât se vede nevoit să “ducă muncă de lămurire”, să facă apel la principii şi argumente,
dintre care cele morale şi afective (“succesul nemeritat nu aduce bucurie, ci vinovăţie şi întristare” etc.)
nu au nici un efect; atunci, ingeniosul agent venit din viitor recurge la argumente logice, raţionale, în
faţa cărora omul din prezent, el însuşi receptiv şi ager la minte, cedează în cele din urmă:

« - Vedeţi? spuse Boyne. Nu, domnule Knight. Sunteţi prea matur, prea ambiţios şi prea întreg la minte
pentru a dori să ajungeţi la reuşită printr-o fraudă, să furaţi succesul dumneavoastră.
- În acest caz, aş dori totuşi să ştiu dacă voi ajunge vreodată la această reuşită, măcar atât.
- A, da? Ce idee! Vreţi aşadar să răsfoiţi paginile în căutarea numelui dv., vreţi să fiţi sigur că aţi reuşit, că
veţi reuşi. Şi de ce, mă rog? Sunteţi un avocat tânăr, cu un viitor ce promite a fi strălucit. Ştiu asta. Face parte din
datele pe care le cunosc. D-ra Clinton nu are încredere în dumneavoastră?
- Oh, ba da, cum nu! sări Jane cu convingere. Nu-i nevoie de nici o carte care să ne dea asigurări.
- Atunci, vedeţi vreun alt motiv, domnule Knight?
Knight avu o ezitare înainte de-a răspunde. Lucru curios, intensitatea paroxistică a lui Boyne avea darul de a-l
calma.
- Certitudinea, răspunse el în cele din urmă.
- Certitudinea? Nu există aşa ceva. Viaţa este incertitudine. Singura certitudine este moartea.
- Ştiţi ce vreau să spun, murmură Knight. Există bomba H...
- Da, într-adevăr, se grăbi să intervină d-l Boyne. E o situaţie de criză acum, o criză gravă. Dar eu vin de
acolo, în definitiv. Lumea va continua să existe. Eu însumi sunt dovada...
- Asta în caz că aş crede tot ce-mi spuneţi.
- Şi în caz contrar? explodă Boyne. Nu de certitudine aveţi nevoie, ci de curaj! Le aruncă o privire
dispreţuitoare: Şi totuşi, aveţi în această ţară atâtea legende ce vorbesc de pionierii şi deschizătorii de drum care v-
au lăsat tocmai această moştenire, curajul: un Daniel Boone, un Ethan Allen, şi Samuel Houston, şi Abraham
Lincoln, şi George Washington, şi-atâţia alţii. Aşa-i sau nu?
- Da, sigur, dar bomba cu hidrogen...
- Un pericol printre atâtea altele. Ei şi? Ce dacă? Spuneţi-mi, trişaţi vreodată când faceţi o pasă?... Mă
scuzaţi... Boyne se concentră, pocnind nervos din degete în faţa acestui agasant obstacol lingvistic care-i frâna
elanul. Este un joc pe care-l jucăm singuri, fără partener, cu cărţi a căror poziţie rezultă din jocul hazardului. Nu-
mi amintesc acum cum îi spuneţi...
- Oh! O pasienţă! se lumină Jane la faţă.
- Da, asta e, o pasienţă. Mulţumesc, d-ră Clinton, zise străinul, apoi îşi întoarse iar privirea spre Knight :
Trişaţi vreodată când faceţi o pasienţă?
- Mi se mai întâmplă, nu zic.
- Şi când pasienţa vă iese bine pentru că aţi trişat, sunteţi mulţumit?
- În general vorbind, nu prea.
- Nu mai găsiţi nici o plăcere, aşa-i? Şi-n plus, e ilogic, n-are nici o noimă, nici o raţiune de a fi. Regretaţi că
nu aţi câştigat cinstit.
- Presupun că da.
- Ei, vedeţi! Acelaşi lucru s-ar întâmpla dacă aţi vedea ce scrie în această carte. De-a lungul unei întregi
existenţe lipsite de raţiunea de a fi, o viaţă de om, veţi regreta că nu aţi jucat cinstit jocul acestei vieţi. Vă amintiţi,
cred, cugetarea marelui nostru filosof şi poet Trynbyll [John Trumbull? – n.n.], rezumată în acest vers strălucitor :
“Viitorul e amintire”. Nu, d-le Knight, vă rog nu trişaţi. Vă implor să-mi daţi almanahul. [...] Totul a fost prevăzut
cu cea mai mare grijă. Am pariat pe dumneavoastră, d-le Knight, având în vedere bunul simţ al dumneavoastră.
Dăruiţi-mi mie almanahul. Voi modifica... voi reorienta... şi nu mă veţi mai vedea niciodată. Nu va rămâne nimic
mai mult decât o aventură într-un bar, tocmai bună de povestit prietenilor. Daţi-mi almanahul!
- Uşurel, spuse Knight. E doar o farsă, vă amintiţi? Eu...
- Chiar credeţi? Credeţi asta cu adevărat? Uitaţi-vă la mine mai atent.
Preţ de un minut, cei doi rămaseră cu ochii ţintă la chipul palid al străinului cu privire stranie. [Hipnoză? –
n.n.] Zâmbetul se topi de pe faţa lui Knight, iar pe Jane o apucă un tremur convulsiv, fără putinţă de împotrivire.
O atmosferă glacială se aşternu în salon.
- Cerule! exclamă Knight, aruncând înspre Jane o privire deznădăjduită. Nu se poate. Chiar reuşeşte să mă
convingă. Şi pe tine? Jane încuviinţă din cap.
- Ce să facem acum? Dacă-i adevărat ce-a zis, putem să refuzăm şi să trăim în huzur toată viaţa.
- Nu! răspunse Jane în şoaptă. În cartea asta vom găsi fără îndoială banii şi succesul, dar poate şi despărţirea,
şi moartea. Mai bine dă-i-o.
- Poftim, luaţi-o! spuse Knight, abia articulând cuvintele.»312

Cui pe cui se scoate : cum se poate vedea, autorul iese din paradoxul sau impasul logic al “coletelor
greşit expediate” făcând recurs la un alt paradox logic, mult mai cunoscut şi “de uz curent”, “de bun
simţ” chiar, s-ar putea spune: paradoxul prezicerii viitorului sau paradoxul alterării implicite a viitorului
prin chiar actul predicţiei, similar, ca mecanism silogistic, cu celebrul “paradox al mincinosului”,
cunoscut încă din Antichitatea grecească şi având aceeaşi miză, distincţia între adevărat şi fals: orice
prezicere a viitorului, dacă e adevărată, se autoanulează (devine falsă) în chiar clipa când e pronunţată,
întrucât modifică motivaţiile şi deciziile celor implicaţi (mai ales prin dorinţa de-a preveni situaţii nocive
prezise); iar dacă e falsă din capul locului, dacă nu are valoare de adevăr, prezicerea viitorului nici nu
mai e prezicere, se auto-descalifică. Şi-aici, surpriză: tocmai în acest caz, aparent descalificant, predicţia
e bună la ceva: într-un mod subtil, benefic-pervers, ea poate modifica în bine viitorul subiectului
implicat, angajând aceeaşi voinţă de prevenire a situaţiilor nocive prezise, aceeaşi mobilizare subiectivă
întru evitarea unui viitor nedorit, când “ştii de ce să te fereşti”. Pe scurt, prezicerea viitorului e bună
numai dacă e rea. “Rea” în ambele sensuri: greşită şi/sau sumbră. (Un paradox mai mult sau mai puţin,
ce mai contează!, intră în aceeaşi sumă!)
Dar mai sigur şi mai “moral”, mai “ecologic”, se ajunge la acelaşi rezultat prin omisiune de
predicţie, prin abţinerea de-a “ispiti” viitorul, de-a face ori de-a asculta preziceri asupra viitorului. Este
şi aici, în povestirea lui Alfred Bester, recompensa pe care omniscientul dar secretosul emisar venit din
viitor o oferă, cu titlu de excepţie, “subiectului” din prezent, d-lui Knight, pentru că a fost receptiv şi
cooperant (chiar dacă receptiv şi ca “medium”, permeabil la hipnoză, dar şi la argumente logice,
raţionale): nimic altceva decât o sui generis “scrisoare auto-adresată”, extrem de laconică, ce-i drept,
redusă la minimum, la semnătură, dar o semnătură pe... o bancnotă de-o sută de dolari : pentru a nu fi
deranjat de muşterii ocazionali, d-l Boyne închiriase în exclusivitate sala de restaurant pentru o oră,
plătindu-i cu anticipaţie patronului, d-lui Macy, o sută de dolari, bancnotă pe care acesta o verifică în
timp ce noi citeam povestirea, găsind-o în final falsă:

« - Priviţi! strigă d-l Macy, trântind cu furie bancnota pe masă.

Knight o examină îndeaproape. Deodată păli şi zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Scoase carnetul de cecuri şi
începu să scrie cu o mână tremurândă.
- Ce faci? întrebă Jane.
- Am grijă ca d-l Macy să nu rămână în pagubă. Veţi avea cei o sută de dolari, nu vă faceţi sânge rău.
- Oliver! Ai înnebunit? Arunci aşa o sută de dolari...
- ...Şi nu pierd nimic, răspunse Knight. Totul se va aranja fără a pierde nimeni nimic. Ăştia-s diabolici. Di-
a-bo-lici!
- Nu înţeleg.
- Uite-aici. Îi întinse bancnota. Priveşte-o bine.
Bancnota, excelent imprimată, părea strict autentică. Trăsăturile lui Benjamin Franklin exprimau blândeţea-
i dintotdeauna. Dar, în colţul din dreapta jos, se putea citi : Seria 1990-D. Şi, dedesubt, o semnătură : Oliver
Wilson Knight, Secretar al Trezoreriei.»312

Pe noile bancnote (în lei, ce-i drept, nu în dolari, dar orişicât...) emise în acelaşi an, 1990, de
Banca Naţională a României, titulatura semnatarului era alta, “Guvernator”, nu “Secretar al Trezoreriei”,
şi parcă şi semnătura era alta, nu indescifrabilă, însă, în orice caz...
Şi, dacă “scrisoarea auto-adresată” este, aşa-zicând, un “nod la batistă” pe care călătorul-în-timp
şi-l face ca să nu uite ce are de făcut la următoarea-i trecere “pe-acolo”, prin acel segment al timpului, –
iată că ne-am despărţit de ea acum, definitiv, printr-o ultimă “fluturare de batistă” (cu o hârtie de-o sută
de dolari pe post de batistă, ce nu-i bine?!)...
Nu ne-am despărţit însă & încă de “paradoxul coletelor greşit expediate” (“missent parcels”), speţă
aflată acum pe rol şi în care mai avem de examinat câteva probe aflate la dosar (nu toate probele
posibile, din nefericire, dar oricât, suficiente, concludente).
Găsim în aceste pachete rătăcite în timp – constată Stanislaw Lem în acelaşi mult-citat eseu14, 262 –
tot felul de “lucruri stranii produse în viitor şi pentru care, în general, viitorul s-ar zice c-ar avea o
adevărată predilecţie, dacă ne luăm după scriitorii de science-fiction, de exemplu vopsea cu picăţele
(“polka-dotted paint”), sau mii şi mii de obiecte cu nume enigmatice şi întrebuinţări necunoscute”.313
Am văzut deja “lampa lui Aladin” (recte maşina de îndeplinit orice dorinţă) din Principiul lui Yehudi
(“The Yehudi Principle”, 1944)306 de Fredric Brown. Tot din 1944 e şi povestirea lui P. Schuyler Miller
(1912-1974) Ce nu s-a mai pomenit (“As Never Was”),314 care se învârte în jurul unui “straniu artefact,
un stilet făcut dintr-un metal neidentificabil, descoperit, cercetat (fără succes), expus într-un muzeu şi, în
cele din urmă, expediat înapoi în timp, să-l mai găsească şi alţii.” “Povestirea e dotată” – mai adaugă
Malcolm J.Edwards, în articolul rezervat “paradoxurilor timpului” în Encyclopedia lui Peter Nicholls –
“şi cu o glazură metafizică, prin faptul că impenetrabilul cuţit suferă o uşoară transformare pe parcursul
acestor manevre, în urma unei zgârieturi survenite în timpul tentativelor de a-l supune analizei.”314
La Robert Sheckley, în povestirea Dorinţele Regelui (“The King’s Wishes”, 1953),208 obiectele
trambalate în timp (un frigider, un ventilator, un radiator, un generator electric, o maşină electrică de
spălat, aparate pentru aer condiţionat etc.) nu sunt deloc “stranii” pentru momentul expedierii, pentru
“prezentul” unei Americi de secol XX din care un “demon” sau spirit ferra (înrudit cu djinii din O mie şi
una de nopţi) le sustrage pentru a le duce plocon regelui său, Alerian din Atlantida, “în anul numit de
voi 2000 înainte de Christos”; “stranii” şi “exotice” vor fi fost, desigur, aceste artefacte tehnice pentru
acel îndepărtat moment de destinaţie din trecut, dar autorul are grijă, cum deja am văzut (cf. supra,
cap.5, subcap. “Eschivarea de la paradox”), ca lucrurile să nu ia o turnură “paradoxală”, ca “bucla
cauzală” să nu se închidă. Nici nu-i era greu să dizolve astfel paradoxul, din moment ce continuitatea şi
circularitatea “buclei în timp” n-aveau cum supravieţui, nici ele, legendarului cataclism care a scufundat
cândva în adâncul oceanului un întreg continent...
Mai găsim la Stanislaw Lem14, 262 informaţia sumară că în povestirea Obiect de artă (“Thing of
Beauty”, 1958)315 de Damon Knight (1922-2002) pachetul aiurea adresat (“the missent parcel”) ar
conţine un automat care pictează, executând singur tablouri, “things of beauty”; în schimb, despre alte
povestiri care, ca şi aceasta, mi-au rămas inaccesibile, nu deţin nici o informaţie, cât de sumară, asupra
conţinutului, singurele date consemnate în sursa disponibilă fiind titlul şi autorul : “And It Comes Out
Here” (1950) de Lester del Rey (1915-1993),316 “Absolutely Inflexible” (1956) de Robert Silverberg
(n.1935),317 “Teething Ring” (1953) de (?!) Causey,318 autor pe care nu l-am găsit menţionat în nici o
altă sursă.
Nu ştiu, aşadar, ce nemaipomenite “obiecte stranii” apar în aceste povestiri, dar, cam în acelaşi timp,
la apogeul acestei mini-mode tematice a “coletelor greşit expediate”, preferinţa mergea, se pare, spre
medicină, spre tehnică şi instrumentar medical din viitor în măsură a “face adevărate minuni”.
Trusa cea neagră care dă titlul celei mai cunoscute scrieri a lui Cyril M. Kornbluth (1923-1958),
nuvela “The Little Black Bag” (1950),319 este un astfel de miraculos obiect: desueta geantă sau valijoară
neagră cu care în mână doctorii de altădată îşi vizitau la domiciliu pacienţii, trusă cuprinzând strictul
necesar pentru examinări şi intervenţii sumare, câteva ustensile şi medicamente “de bază”, a devenit, în
America anului 2450, o universală “Medical Instrument Kit”, în stare să scoale şi muribunzii din comă;
în plus, instrucţiuni foarte simple stocate electronic o fac utilizabilă şi pentru doctori “moroni”,
subnormali mental la standardele secolului XXV, precum Dr. John Hemingway, B.Sc., M.D. (în 1950
Ernest Hemingway, 1899-1961, Premiul Pulitzer 1952, Premiul Nobel 1954, era un scriitor la acmé-ul
gloriei sale: simplu hazard onomastic?!), moron care şi pierde sofisticatul obiect (altfel banal în epocă),
lăsând, din indolenţă şi absenţă de spirit, să fie pus “de probă” într-o “maşină a timpului” insuficient
testată. Trusa cea neagră apare astfel inopinat la cinci secole în trecut (1950), în odaia doctorului Bayard
Full, o altă epavă umană, exclus în l94l din rândul medicilor pentru incompetenţă şi escrocherie în dauna
pacienţilor, decăzut apoi în ultimul hal de alcoolism, dar renăscut subit la o nouă carieră şi la o nouă
respectabilitate graţie vindecărilor “miraculoase” ce se ţin lanţ. “Literar”, nuvela este excelent scrisă,
metamorfoza declasatului doctor şarlatan (quack, shyster) într-un sobru şi perfect stilat medic de
performanţă procurând, la lectură, adevărate delicii, pe care scriitorul este primul să le savureze, cu
humor “sec” şi precizie “chirurgicală” de stil (la origine tot un stilet, un cuţit, nu?, ca şi bisturiul, ca şi
scalpelul...); noi n-avem însă timp, acum, să savurăm şi să degustăm asemenea delicii “literare”, întrucât
“ne cheamă datoria”, întrucât, în regim sf, pe prim plan trebuie să treacă insolitul (fie şi declinat în
pitoresc) al impactului între prezent şi viitor. Iată, spre exemplu, cum decurge o operaţie de chirurgie
estetică, un lifting facial cu liposorbţie/liposucţiune, la care severul Dr.Full se vede obligat să consimtă
mai mult in spite of himself (“câine-câineşte”, pe româneşte), călcându-şi pe inimă (şi pe deontologie) de
hatârul tinerei sale asistente, Miss Angie Aquella, care-l “are la mână” încă din momentul descoperirii
trusei şi în care mai răbufnesc vechile apucături şi instincte rapace de “mahalagioaică” americancă, de
sub glazura “stilului” învăţat în regim intensiv la o “şcoală de maniere” (“charm school”):

«Dr.Full se afla în sala de tratamente ce dădea înspre partea din faţă a clădirii de bazalt negru; privind pe
geam, observă cum maşina decapotabilă a lui Angie, de culoare galbenă, încetineşte şi opreşte în faţa verandei. Îi
plăcea cum arată fata, aşa cum urca sprinten pe trepte, blondă şi zveltă, îngrijit îmbrăcată, decent, nicidecum
strident. O fată aşa de rezonabilă ca ea desigur va înţelege, îşi zise el [intenţia lui de a preda trusa Colegiului
Medicilor, spre binele obştesc – n.n.]. Mai era cineva cu ea, o femeie grasă, care sufla din greu urcând scările,
împopoţonată şi agitată. Ce-o mai fi având de gând Angie, de data asta?
Nu mult după ce-o văzuse intrând, Angie apăru în uşa sălii de tratamente, urmată de femeia cea grasă.
- Domnule doctor, zise fata ceremonios, îmi daţi voie să v-o prezint pe doamna Coleman? N-o învăţaseră
chiar tot acolo, la şcoala de maniere, îşi zise doctorul, dar d-na Coleman, care se vedea dintr-o privire că e o
nouveau riche, nu sesiză gafa. [Nu “doamna” se cuvine prezentată “domnului”, prevede codul manierelor
elegante, ci viţă-vercea – n.n.].
- Miss Aquella mi-a povestit atâtea despre dv., îşi dădu ea drumul, înnecându-se în vorbe, despre dv. şi
despre remarcabilul dv. sistem...
Înainte ca el să apuce a răspunde ceva, Angie interveni suav :
- Ne scuzaţi un moment, d-nă Coleman, doar o clipă...
Îl luă uşor de cot pe doctor şi-l conduse alături, în sala rezervată primirii pacienţilor.
- Numai un moment vă rog să m-ascultaţi, zise ea precipitat. Ştiu că aşa ceva e împotriva convingerilor dv.,
dar n-am putut scăpa de ea cu nici un chip. Am întâlnit-o pe ruina asta la sala de gimnastică, la Elizabeth Barton.
Nimeni nu se uită la ea, acolo, nu-i aruncă nimeni o vorbă. E văduvă. Cred că fostul ei bărbat era un speculant la
bursa neagră, sau aşa ceva, şi are de la el o grămadă de bani. Am vrut doar să-şi facă, aşa, o idee despre sistemul
dv. de îndepărtare a ridurilor prin masaj. Ideea mea era ca, după ce-i acoperiţi ochii ca să nu vadă, să-i secţionaţi
gâtul cu un bisturiu din Setul Cutaneu, să-i faceţi o infuzie cu Firmol în muşchii de-acolo, să-i extirpaţi o parte din
osânza aia cu o chiuretă din Setul Adipos şi să pulverizaţi cu Skintit. Când îi luaţi jos bandajul de pe ochi, a scăpat
de riduri şi habar n-are ce şi cum s-a întâmplat. E gata să dea cinci sute de dolari. Nu spuneţi nu, doctore, vă rog
nu spuneţi nu. Numai de data asta, lăsaţi să fie o dată cum zic eu, e-aşa de greu? Doar ştiţi c-am pus şi eu umărul
la treabă aici, mi-am dat toată silinţa, nu?
- Păi, îngăimă doctorul, aşa să fie, dacă zici. Oricum, ştia că nu peste mult va trebui să-i spună despre
Planul Capital [de-a dona trusa în interes public – n.n.], mult nu mai putea să amâne, aşa că de data asta putea să
lase cum vroia ea.
Dincolo, în sala de tratamente, d-na Coleman chibzuise mai bine cum stau lucrurile. Cum intră doctorul, îl
interpelă înfipt :
- Sistemul dv. are, desigur, rezultate durabile, nu?
- Are, doamnă, zise el scurt. Sunteţi amabilă să vă aşezaţi culcată, acolo! Miss Aquella, adu, te rog, un
bandaj sterilizant pentru ochii d-nei Coleman, de trei inci lăţime. Se întoarse apoi cu spatele la femeia cea grasă,
pentru a evita orice conversaţie, făcându-se că reglează poziţia şi intensitatea luminii. Angie aplică bandajul peste
ochii femeii, în timp ce doctorul îşi alegea instrumentele de care avea nevoie. Îi dădu o pereche de cleme
retractoare, spunându-i:
 - Intri uşor cu muchiile lamelor sub marginea inciziei, pe măsură ce eu tai...
Ea-i aruncă o privire alarmată, fără o vorbă, arătând din ochi înspre femeia întinsă alături. El continuă cu
voce scăzută:
- Da, bine. Intri cu lamele şi le balansezi uşor de-a lungul inciziei. Îţi spun eu când să le scoţi.
Dr.Full ridică bisturiul în dreptul ochilor ca să regleze cursorul minuscul pentru o incizie de trei centimetri
adâncime. Îşi reprimă un oftat la gândul că ultima dată se servise de acest bisturiu din Setul Cutaneu la extirparea
unei tumori la laringe, “inoperabile”.
- Aşa, bine, zise el, aplecându-se asupra pacientei. Încercă mai întâi o tăietură de probă de-a curmezişul
gâtlejului. Lama bisturiului se afundă moale în ţesuturi şi le parcurse fluid, ca un deget cufundat într-un recipient
cu mercur, fără să lase în urmă nici o tăietură, nici o plagă. Ţesutul se închidea imediat în urma bisturiului, numai
clemele retractoare ar fi putut să ţină depărtate marginile inciziei.
- Doctore, ce senzaţie nemaipomenită! începu d-na Coleman să se gâdile şi să sporovăie. Sunteţi sigur c-aţi
găsit bine linia asta de pe gât, pe care mă masaţi cu degetul?
- Absolut sigur, doamnă, zise doctorul, sastisit. Dar fiţi aşa amabilă şi încercaţi să nu mai vorbiţi în timpul
masajului.
Cu o mişcare scurtă din cap, doctorul dădu semnalul de pornire înspre Angie, care aştepta cu clemele gata
pregătite. Tăişul lamei pătrunse în gâtlejul femeii la adâncimea programată de trei centimetri, tăind miraculos
numai ţesuturile moarte, cornoase ale epidermei şi ţesutul viu al dermei, împingând în lături şi evitând ca prin
minune toate vasele sangvine întâlnite în cale, majore şi minore, refuzând să se atingă de orice sistem sau organ în
afara celui pentru care era... acordat, oare s-ar fi putut spune aşa? Doctorul nu ştia răspunsul, dar se simţea apăsat
şi dezgustat de această prostituare profesională la care se preta. Pe măsură ce el scotea bisturiul din incizie, Angie
strecura în loc lamele retractorului, clătinându-le uşor, apoi le trase în afară pentru a distanţa buzele inciziei. Fără
a sângera deloc, incizia lăsa expuse vederii fibrele musculare morbide din interior, încolăcite într-o buclă oribilă la
vedere, în strânsoarea unor ligamente albăstrii-cenuşii. Doctorul luă un ac hipodermic Numărul IX, gata încărcat
cu substanţa “g”, şi-l ridică în dreptul ochilor. O mică nebulozitate se formă în jurul vârfului de ac, apoi se
dispersă. Probabil că orice posibilitate de embolie era exclusă, cu ostromilele astea, dar de ce să rişte? Injectă în
muşchi un centimetru cub din acest “g” – identificat în indice drept “Firmol”. Împreună cu Angie, urmări cum
sibstanţa se întinde şi se contractă asupra faringelui.
Luă apoi o chiuretă din Setul Adipos, una nu prea mare, şi-o scoase plină cu un ţesut gălbui, pe care-l
aruncă în cutia incineratorului, repetă operaţia de mai multe ori, după care făcu din cap alt semn către Angie.
Aceasta scoase lin clemele din plaga pe care-o ţinuseră căscată, marginile inciziei se lipiră imediat una de alta,
refăcând deasupra o piele intactă, dar prea largă acum. Doctorul avea gata pregătit pulverizatorul – indicat drept
“Skintit” în instrucţiuni. Proiectă jetul asupra zonei operate, până ce pielea se contractă exact cât trebuia pentru ca
suprafaţa gâtului să rămână netedă şi întinsă.
În timp ce el îşi punea la loc instrumentele, Angie scoase bandajul de pe ochii d-nei Coleman şi-o anunţă,
cu voioşie:
- Gata, am terminat! Alături, în sala de primire, aveţi la dispoziţie o oglindă...» 319

Din păcate, furat de pitorescul caracterelor şi-al situaţiilor, ca şi de “exotismul” detaliilor viitoriste,
C.M. Kornbluth uită de paradox, uită sau neglijează să imagineze vreo întorsătură narativă prin care să fi
“înnodat” bucla în timp, să fi “închis” cercul cauză-efect, totul terminându-se, banal, cu moartea
(“exemplară” etic) a celor două personaje principale şi cu auto-anularea obiectului miraculos: încercând
să-i smulgă trusa şi să fugă cu ea, în momentul când Dr. Full se arată decis s-o predea autorităţilor
medicale, Miss Angie îl ucide fără să vrea pe doctor cu un bisturiu, trusa semnalizează automat
comiterea unei omucideri dispeceratului din anul 2450 şi este dezactivată prin telecomandă, îşi pierde
instantaneu “puterile”, astfel încât atunci când Angie, prea sigură pe aceste “puteri”, vrea s-o folosească
în profit propriu, îşi taie singură gâtlejul : eroul altruist a murit la datorie, infama egoistă şi-a luat
pedeapsa meritată, omenirii ingrate “i s-a luat darul”, iar amatorului de science-fiction i s-a luat
paradoxul. Morala e satisfăcută, toată lumea poate fi mulţumită, mai puţin contradictoria minte
omenească, schizoidă de la natură, care se vede lipsită de plăcerea perversă a paradoxului. În esenţă –
aceeaşi eschivare sau dizolvare în pitoresc a paradoxului ca şi la Robert Sheckley, în Dorinţele Regelui
(1953).208 Opţiunea liberă sau dreptul suveran al autorului, “rege” şi el peste propriul regat de hârtie!
Drept suveran în virtutea căruia, bineînţeles, nu numai dizolvarea paradoxului este legitimă şi
eligibilă, dar şi, mai ales, asumarea lui şi căutarea unor variaţiuni inedite, a unor valenţe şi latenţe
neexplorate până atunci (până la respectiva scriere, adică). Este ceea ce face, printre primii, şi William
Tenn (1920-2010) în povestirea Joacă de copii (“Child’s Play”, 1947),320 unde inedită este nu atât
confluenţa cu “paradoxul dublurii” spre care autorul conduce “paradoxul coletelor greşit expediate”, cât
neutralizarea canonicului sindrom de teamă “atavică” ce însoţeşte ca o umbră motivul “dublului”, printr-
o confruntare deschisă, “bărbătească”, faţă-n faţă şi in extenso, a titularului identităţii cu dublura sa. Ce-i
drept, după cum se sfârşeşte această confruntare, nu s-ar spune că funestele presimţiri canonice ar fi
chiar lipsite de temei, ba chiar dimpotrivă; în schimb, dubiul identitar implicat, pur cerebral şi fără
aderenţe afective, are parte de o memorabilă figurare epică.
O primă variaţiune pe tema “dublurii”: nu este vorba, aici, de dublura “clasică” şi, dacă se poate
spune aşa, spontană şi directă, în prezenţa căreia titularul identităţii “se trezeşte” subit, prin simpla
deplasare în timp; Sam Weber, protagonistul lui William Tenn din Joacă de copii, îşi “construieşte” în
mod deliberat, minuţios şi meticulos, propria dublură, propriul “facsimil”, propriul simulacru identic
(contaminare tematică şi cu androizii, şi cu clonarea, şi cu homoplastia, şi cu alte “locuri comune” în
science-fiction); iar această îndeletnicire îi este accesibilă numai graţie unui “missent parcel” plin cu
gadgeturi (tot medicale, ca şi la C.M. Kornbluth): o masivă cutie cubică expediată în anul 2153 ca dar de
Crăciun unui grup de copii din acel an, dar care, printr-o inadvertenţă (nu interesează acum explicaţiile
“tehnice” improvizate de autor ca “motivaţie realistă”), îi este livrată prin curier la domiciliu, în anul
1953, lui Sam Weber, practicant la un birou de avocatură; cutia este “destul de grea”, întrucât conţine,
atent sortate şi meticulos stocate în tot felul de multicolori recipienţi (borcane, flacoane, fiole, tuburi
etc.), toate materialele, materiile prime şi semi-preparatele necesare asamblării unui om “în carne şi
oase”; trecem peste homunculii (“mannikins”) şi bebeluşul cu care improvizatul “Creator” “îşi face
mâna”, urmând fidel instrucţiunile din manualul aferent “setului” complet de materiale; trecem peste o
mulţime de alte episoade şi detalii pitoreşti sau macabre, persiflante sau repugnante, frivole sau hidoase,
trecem şi peste motivaţia psihologică a deciziei pe care personajul o ia, pentru a ne opri asupra deciziei
în sine şi asupra rezultatului ei : adevărat opus magnum alchimistic în travestí american, duplicarea
propriei persoane, confecţionarea unei dublúri identice, nu doar somatic, dar şi psihic:

«Destul de ciudat, dar nu se simţea nici cutremurat de emoţie, nici exultând de bucurie. Era ca şi cum ar fi
construit un receptor radio pentru prima oară. Joacă de copii.
Când termină, cele mai multe fiole şi flacoane erau goale. Încă umede, formele în care turnase se înşiruiau
frumos puse în ordine în interiorul cutiei, încă în conturul lor tri-dimensional. Manualul zăcea uitat pe podea.
În picioare lângă pat, Sam Weber privea în jos la Sam Weber întins pe pat.
Nu mai rămânea decât să-i insufle viaţă. Nu putea aştepta prea mult, s-ar fi repetat ce păţise cu copilul, când
amânase prea mult momentul vitalizării, astfel încât imperfecţiunile de execuţie avuseseră timp să se fixeze,
devenind malformaţii ireversibile. Se concentră ca să alunge senzaţia de irealitate care-i întorcea stomacul pe dos,
se asigură că are la îndemână dezmembratorul, pentru orice eventualitate, şi puse în funcţiune Vitalizatorul Rapid.
Omul întins pe pat începu să tuşească. Se trezi. Se ridică în capul oaselor.
- Uuh! respiră el adânc. Nemaipomenit, ca să zic aşa. Ca să-mi zic aşa.
Se sculă apoi iute de pe pat şi puse mâna decis pe dezmembrator. Smulse din corpul aparatului toate firele
care-l ţineau conectat, îl luă şi-l izbi de podea până-l făcu zob.
- Aşa, gata cu sabia lui Damocles, ia să nu mai tot atârne asupra capului meu, îl informă el pe Sam Weber,
care rămăsese cu gura căscată. Deşi îmi putea prinde bine şi mie, la o adică, o puteam folosi eu contra ta, nu
pierde din vedere nici aspectul ăsta.
Sfârşit, Sam îşi dădu drumul să şadă pe somieră. Îşi simţea mintea cum i se poticneşte, cum îşi reduce turaţia
şi nu mai are mult până se blochează de tot. Copilul şi homunculul de mai înainte fuseseră aşa de inofensivi, aşa
de neajutoraţi, că se lăsase impresionat, copleşit de mila lor, şi nu i-ar fi trecut vreodată prin minte că s-ar putea să
apară şi unul ca ăsta, acest duplicat care-şi făcea intrarea în viaţă cu un asemenea aplomb. Dar ar fi trebuit să se
aştepte, doar era vorba, de data asta, de-un bărbat în toată puterea, creat într-un moment când se afla în
deplinătatea activităţii sale fizice şi mentale.
- Asta nu-i bine, zise el în cele din urmă cu o voce spartă, nu-i bine deloc. Nu eşti stabil. Nu poţi fi admis
într-o societate normală.
- Eu nu-s stabil? îl interpelă imaginea lui. Ia te uită cine vorbeşte! Un ins care-a ajuns la vârsta adultă
târâindu-şi brâul ca vai de el, un ins care-i gata să se-nsoare cu o fâţă împopoţonată şi fudulă, cu o colecţie de
impulsuri biologice, gata să facă sluj în faţa oricărui bărbat destul de deştept ca să ştie pe ce butoane să apese...
- Nu amesteca numele Tinei în povestea asta! ridică vocea Sam, simţind totodată cu acuitate penibilul
replicii sale teatrale. Dublul său îl măsură din priviri, rânjind:
- O.K., nu-i amestec numele. Dar nu garantez pentru trup! De fapt, uite cum stă treaba, Sam, ori Weber, ori
cum îi fi vrând să-ţi zic: eşti liber să-ţi trăieşti cum vrei viaţa, şi eu pe-a mea, la fel. În ce mă priveşte, pot să-ţi
spun că nici n-am de gând să mă fac avocat, dacă asta te face fericit. Cât despre Tina, ai consumat toate
ingredientele, ce-a mai rămas prin borcane nu-ţi ajunge să-ţi faci o copie, cum aveai de gând – ca să nu mai spun
ce penibilă e ideea în sine, să fugi aşa de realitate. Acum, că mă aflu aici în carne şi oase, să ştii că am şi eu în
mine destul din toate poftele şi scârbele tale ca s-o poftesc şi eu, şi-ncă cum! Şi eu chiar pot să pun laba pe ea, pe
când tu – ţuţu! Eşti un bleg, nu ştii să te descurci.
Sam sări semeţ în picioare şi strânse pumnii. Dar observă imediat că şi celălalt avea exact gabaritul lui şi-n plus,
mai multă siguranţă de sine care-i scăpăra în priviri. N-avea nici un rost să se ia la bătaie cu el – tot ce putea spera
era un meci egal, în cel mai bun caz. Aşa că reveni la gânduri mai rezonabile.
- Aşa cum scrie şi-n manual, începu el, tu eşti predispus la nevroză...
- Ce manual! Manualul a fost scris pentru copii care-or trăi hăt peste două secole, ca rezultat al unei selecţii
genetice bine orientate şi-având în spate o educaţie ştiinţifică pe măsură. Personal, eu cred că-s mai degrabă...
Două ciocănituri în uşă îl întrerupseră, şi vocea d-nei Lipanti, proprietăreasa :
- Domnu’ Weber!...
- Da! răspunseră amândoi în aceeaşi fracţiune de secundă.
De cealaltă parte a uşii încuiate, d-na Lipanti abia-şi mai trăgea suflarea, începând să spună cu o voce
nesigură :
- Do-domnul acela de ieri a venit iar, e jos. Zice că vrea neapărat să vă vadă. Ce să-i spun, sunteţi acasă?
- Nu, nu-s acasă, zise dublul.
- Spuneţi-i c-am plecat acum o oră, zise şi Sam, în exact acelaşi moment.
Încă o respiraţie din rărunchi, întretăiată, apoi paşi care se îndepărtau în grabă.
- Grozav ce-ai mai rezolvat situaţia, ce să zic! explodă facsimilul lui Sam. Nu puteai să-ţi ţii gura aia închisă?
Biata femeie, probabil c-a fost cât pe ce să facă un atac de inimă.
- Uiţi mereu că asta e camera mea, unde te afli acum, şi că tu nu eşti decât un experiment care-a ieşit prost, îl
apostrofă Sam, scos din sărite. Am exact acelaşi drept, ba nu, am chiar mai mult drept decât tine... hei! ce-ţi
închipui că te-ai apucat să faci acolo?!
Celălalt deschisese dintr-o smucitură uşa de la dulap şi-acum trăgea pe el de zor o pereche de pantaloni de-
ai lui Sam.
- Mă-mbrac şi eu, ce vrei? Pun ceva pe mine. Tu n-ai decât să defilezi pe-aici aşa, gol-puşcă, dacă ţi se pare
aşa de interesant, dar eu vreau să arăt cât de cât decent.
- M-am dezbrăcat ca să-mi iau măsura, pentru dedublare, de fapt, ca să-ţi iau ţie măsura... Şi alea-s hainele
mele, şi asta-i camera mea...
- Uşor, ia-o uşor, nu te-nfierbânta. N-o să poţi dovedi niciodată nimic la tribunal, în faţa juraţilor. Şi nu mă
face acum să-mi răcesc gura cu proverbul ăla fumat care zice că ce-i al tău e şi-al meu, şi-aşa mai departe.» 320

Cei doi, titularul rezonabil şi dublura-i insolentă, nu mai ajung în faţa nici unui tribunal care să
decidă asupra identităţii lor: disputa e decisă, sumar şi expeditiv, de un judecător mai obtuz, acel ins
sinistru care-o speriase pe proprietăreasă şi care este de fapt un android nu prea perfecţionat, trimis ca
“recuperator” din viitor, pentru a redresa dereglarea temporală produsă de Sam Weber prin fabricarea
dublurii. Dublura care trebuie imediat suprimată nu poate fi, evident, decât insul surprins în pielea goală,
astfel încât androidul nu stă mult pe gânduri şi-l execută scurt, îl descompune, îl “de-compune”
instantaneu cu “dezmembratorul” (“disassembleator”) din dotare pe “adevăratul” Sam Weber, lăsându-i
în viaţă dublul, care avusese inspiraţia să tragă nişte pantaloni pe el. Dar tocmai în acest caz, în această
versiune a “paradoxului dublurii” care, în fine, confirmă prevestirea funestă şi riscul mortal al întâlnirii
cu “dublul”, tocmai aici lipseşte – paradoxal (acesta să fie, de data asta, paradoxul: un contra-paradox?)
– orice spaimă “atavică”, “ancestrală” şi “paralizantă”, lipsesc orice obsesii obscure şi orice ton sibilinic
sau cavernos, cum s-a putut vedea şi din pasajul citat.
Lipseşte însă, din păcate, şi “vertijul mental” al unui adevărat paradox temporal, asumat şi dus până
la capăt, adică până la cercul vicios fără ieşire. În Joacă de copii, William Tenn găseşte, inspirat şi
totodată neinspirat, o astfel de ieşire, un astfel de refugiu logic, dar cu o norocoasă fisură, cu acea
confuzie sau inversare de roluri din final care constituie clou-ul povestirii şi care are darul de-a mai
salva, totuşi, ceva din “vertijul mental” al paradoxului, dacă nu în ordinea logicii timpului, care este
“redresată” prin suprimarea unuia din doi, atunci măcar în planul dubiului identitar: cine este, de-acum
înainte, Sam Weber, cine este titularul unei identităţi umane şi ce este, în definitiv, un om, un individ
uman, dacă o dublură îi poate oricând uzurpa această identitate “ireductibilă” şi “irepetabilă”, dacă un
simulacru şi un “facsimil”, cum zice textul, poate fi oricând la fel de valabil, la fel de “bun”, ba chiar
“mai bun” decât “unul bun”, decât originalul?
Şi, în final, eterna lamentaţie, lamentabilă ea însăşi de-atâta repetare şi redundanţă, eterna aşteptare
bovarică de margine de imperiu : nu putem decât spera că acest firav filon de thrill sau frison sau “vertij
intelectual” este în creştere, nu în scădere în Copilul de miercuri (“Wednesday’s Child”) – “o fascinantă
continuare la clasica şi mult reeditata Joacă de copii”, cum ne lasă a presupune George Zebrowski, într-
un articol de enciclopedie dedicat lui William Tenn.321 Acum, sigur că o “story” de science-fiction poate
fi “fascinating” în multe feluri, dar, venind ca “sequel” la un “missent parcel”, ne putem aştepta, nu-i
aşa, să fascineze tot ca “time paradox”, nu? Ne putem aştepta, dar, mai sigur, putem aştepta, mult şi
bine...
Oricum, ne putem consola că, totuşi, cea mai renumită povestire pe motivul “coletelor greşit
expediate” a ajuns până la noi, în traducere românească. Este vorba de “Mimsy Were the Borogoves”
(1943)324 de Lewis Padgett – cel mai cunoscut dintre multele pseudonime cu care şi-au semnat
povestirile şi romanele scrise împreună soţii Henry Kuttner (1915-1958) şi Catherine L. Moore (1911-
1987). Nu mai e nevoie să spun că titlul reia un vers (“All mimsy were the borogoves”) dintr-un
celebrissim poem “în limbaj imaginar”, Jabberwocky, inclus de Lewis Carroll (1832-1898) în cea de-a
doua carte “cu Alice”, Dincolo prin oglindă şi ce-a găsit acolo Alice (Through the Looking Glass and
What Alice Found There, 1871). Traducătorul versiunii româneşti a povestirii semnate Lewis Padgett,
Mihai-Dan Pavelescu, găseşte o echivalare ad hoc a intraductibilei sintagme, Frazbile şi granchioase (în
Almanah Anticipaţia, 1989),322 dar, dintre multele (7, şapte!) versiuni româneşti integrale ale lui
Jabberwocky, cea din 1991 a Ninei Cassian (Bâzdâbocul, în Secolul 20, nr.7-l2, datat 1991, apărut
efectiv în 1993)323 pare a furniza cea mai convenabilă formă pentru un titlu ca acesta: Stifoşii stupureau
sporili.
De data aceasta, “coletele” rătăcite în timp nu conţin substanţe şi instrumentar medical din viitor, ci
un fel de jucării nemaivăzute, concepute în aşa fel încât, fără nici o constrângere didactică ci numai prin
atracţia şi captivaţia jocului, să asigure educaţia “ştiinţifică” a copiilor din viitor, să-i iniţieze pe
nesimţite şi să le formeze reflexele în spiritul viziunii asupra lumii la care a ajuns omenirea în acel
îndepărtat viitor (doar aproximativ indicat în text: “trecuseră câteva bune milioane de ani din 1942 Anno
Domini”, anul când Catherine L. Moore şi Henry Kuttner îşi scriau povestirea); iar principala achiziţie a
acestui viitor este “logica x”, “geometria x”, “tiparul x” – nimic altceva decât stăpânirea intuitivă,
reflexă, a celei de-a patra dimensiuni a spaţiului. În cursul experimentelor pe care le face cu o “maşină a
timpului” nou construită, un “savant distrat” din acel viitor, Unthahorsten, uită să pregătească din vreme
“balastul” necesar, corpuri fizice consistente şi tridimensionale, un conţinut material fără de care maşina
nu poate funcţiona, aşa că, în ultimul moment, pune mâna pe ce apucă şi umple recipientul, “cutia”, cu
jucăriile uitate ale fiului său, între timp maturizat, părăsite printre alte vechituri într-un “glossatch” (un
fel de debara, pe cât permite textul să deducem). Din raţiuni narative şi pentru a-şi justifica artificiul
titlului ales (de garantat efect şi de mare atracţie, pesemne, la “publicul-ţintă”, anglofon), autorii îl pun
pe buimacul de “savant distrat” să umple de două ori “cutia” maşinii timpului, să expedieze două
“colete”, dintre care al doilea se rătăceşte în Anglia secolului al XIX-lea, spre sfârşit, pe malul Tamisei,
unde este găsit de nimeni alta decât Alice, pupila sau copila dilectissimă a “unchiului Charles”, alias
Lewis Carroll; iar primul colet, despre care e de fapt vorba pe larg în povestire, se rătăceşte în secolul al
XX-lea, mai pe la mijloc (1942), tot pe malul unui râu, dar din America, unde este găsit de un băiat cam
loază, Scott Paradine, care chiulea de la şcoală. Ajuns acasă cu “prada”, băiatul constată că n-o poate
“împărţi” (nici nu vrea, de altfel) decât cu sora sa, Emma, mai mică decât el, încă la vârsta preşcolară,
întrucât adulţii (părinţii, un unchi, un psiholog pediatru etc.), fiind “condiţionaţi întru Euclid”, se arată
total opaci la “geometria x” fundamentată pe a patra dimensiune şi incapabili să mânuiască derutantele
jucării: “un cub transparent de cristal, rectangular şi destul de mic ca să-i încapă în căuşul palmei”, cub
populat de nişte omuleţi minusculi mereu în mişcare, mereu activi, care ascultă de gândurile copilului,
executându-i prompt orice comandă mentală; “un glob stacojiu, de un roşu intens, cam de câteva degete
în diametru, cu ceva ca un cucui ce ieşea în relief pe suprafaţa lui”, de fapt un dispozitiv pentru
antrenamentul şi exersarea percepţiei vizuale quadridimensionale; un manechin anatomic demontabil cu
aparenţa unei păpuşi mai mari (nu uită nici Lewis Padgett de gadget-urile medicale, la modă în epocă),
ce pune însă în evidenţă, alături de organele şi sistemele cunoscute, încă un sistem anatomo-fiziologic,
de care medicina secolului XX încă n-a aflat, o “reţea sau plasă luminiscentă care se ramifică pe întregul
corp, asemenea sistemului nervos”.
Mai lipseşte “cubul Rubik”, care nu se inventase încă, în 1942, nu se lansase încă pe piaţă... Dar
avem în schimb altceva, şi mai şi! Dintre toate jucăriile sau gadget-urile viitoriste găsite în “coletul
greşit expediat”, cel mai clar serveşte “teza” autorilor (înzestrarea nativă a copiilor de a-şi însuşí intuitiv
şi reflex o “altă” percepţie a lumii înconjurătoare, de a lua în stăpânire fără efort “a patra dimensiune” a
spaţiului, înzestrare pe care adulţii o pierd, fiind “condiţionaţi întru Euclid” prin educaţie) o jucărie
asemănătoare la prima vedere cu un abac:

«Abia acum Paradine [tatăl] îşi ridică privirea, încruntând din sprâncene, nedumerit : ce-o mai fi şi asta?...
- Ce ai acolo, un abac? întrebă el. Ia dă-mi-l şi mie să-l văd, te rog.
Mai mult codindu-se, Scott veni cu jucăria la fotoliul în care stătea tatăl său. Paradine o examină, clipind din
ochi. Depliat, “abacul” era un patrat cu latura cam de-un cot, format dintr-o reţea de fire subţiri, bine întinse, care
în unele puncte se intersectau şi pe care erau înşirate mărgele sau bile colorate; acestea puteau fi împinse şi
deplasate pe fir într-o parte şi-n alta, şi chiar trecute de pe-un fir pe altul, în punctele de intersecţie. Dar, dacă erau
perforate, ca să poată trece firul prin ele, cum puteau bilele să treacă de pe-un fir pe altul, la intersecţie?...
Aşa că, la prima privire, nu erau perforate. Paradine îşi concentră mai bine privirea. Fiecare sferă miniaturală
avea de-jur-împrejur un şanţ, un jgheab adânc, aşa că putea fi făcută să alunece de-a lungul firului, dar,
concomitent, şi rotită în jurul propriei axe. Paradine încercă să desprindă cu totul o bilă de pe fir. Ceva ca o
atracţie magnetică o ţinea însă prinsă acolo. Să fi fost de fier? Arătau mai degrabă a plastic.
Iar cât priveşte reţeaua de fire... Paradine nu era matematician, dar, chiar şi aşa, ceva îl izbi în urzeala de fire
şi-n unghiurile pe care le formau intersectându-se, ceva nelalocul său şi fără nici o logică euclidiană. Era o urzeală
încâlcită, labirintică. Pesemne asta şi vroia să fie respectiva jucărie – un joc de puzzle. [...]
 Paradine descoperi derutat că nu prea se pricepe, atunci când încercă şi el să manevreze bilele pe abac.
Cumva, nu ştia cum, unghiurile n-aveau nici o logică. Era ca într-un puzzle. Uite, bila asta roşie, dacă o-mpingea
de-a lungul acestui fir până la acea intersecţie, ar trebui să ajungă acolo – dar uite că n-ajunge! Un labirint făcut
să te-ncurce, să te ducă-n eroare, dar fără îndoială instructiv. În ce-l privea, însă, Paradine avea senzaţia, bine
întemeiată, că n-o să aibă destulă răbdare ca să-şi bată capul cu aşa ceva. Scott avea, însă, răbdare din belşug,
judecând după felul cum mormăia şi-şi căznea şi-şi motroşea jucăria, retras cu ea într-un colţ al încăperii. Bilele îl
avertizau cu mici înţepături în degete atunci când Scott nu le alegea pe cele care trebuia, sau când încerca să le-
mpingă în altă direcţie decât trebuia. În cele din urmă, un strigăt de triumf îi încunună străduinţele :
- Le-am pus la fix, tati!
- Hmm? Cum? Ia să vedem.
Dispozitivul arăta exact la fel ca înainte pentru Paradine, nu însă şi pentru Scott, care radia de bucurie, tot
arătându-i un anumit punct :
- Uite-aici, am făcut-o să dispară.
- Cum, că-i tot acolo.
- Bila aia albastră. Acum nu mai e acolo.
Nu era Paradine omul care să creadă una ca asta, aşa că se mulţumi să pufnească pe nas. Scott amestecă din
nou bilele pe reţea. Acum experimenta. De data asta totul decurse ca pe apă, fără înţepături în degete, fie şi
uşoare. Abacul însuşi îi arătase, de la sine, calea de urmat. Acum n-avea decât s-o mai urmeze o dată, singur, fără
alte îndrumări. Cumva, nici unghiurile nefireşti pe care le făceau firele încrucişându-se nu-i mai păreau chiar aşa
de derutante ca la început.
Era într-adevăr un joc instructiv. Şi funcţiona, îşi zise Scott, cam la fel ca şi cubul de cristal. Amintindu-şi
de acesta, îl scoase pe dată din buzunar şi lăsă abacul pe seama Emmei, care nu mai putea de bucurie. Începu şi ea
să mute bilele încoace şi încolo, fără să ia seama la înţepături – care, de altfel, nici nu erau cine ştie ce – şi, având
intuiţie şi darul imitaţiei, izbuti să facă o bilă să dispară aproape la fel de repede cum o făcuse Scott. Reapăru în
schimb bila albastră, dar Scott nu-i mai dădea acum nici o atenţie. Retras într-un colţ, în unghiul pe care-l făcea
spătarul canapelei cu un fotoliu ticsit cu tot felul de catrafuse, Scott se dedicase, absorbit, contemplării cubului de
cristal.»324

Nici Rex Holloway, specialistul în psihologie pediatrică chemat de părinţi ca să-i “consulte” pe
copii, nu se descurcă mai bine: fiind şi el adult, nu are genuina dexteritate quadridimensională pe care
copiii au “prins-o” fără crispare şi fără efort, numai jucându-se, şi aproape fără să-şi dea seama ce fac :

« - Să-i chem aici, zise Paradine.

- Bine, chemaţi-i, dar cât mai firesc. Nu vreau să-i alarmăm şi să-i punem în gardă.
Fără a scoate vreun cuvânt, Jane [d-na Paradine, mama copiilor – n.n.] arătă întrebător înspre jucării.
Holloway o linişti : - Pot rămâne unde se află, toată marfa.
Odată convocaţi Emma şi Scott, psihologul nu se grăbi să-i interpeleze ex abrupto. Cu un tact desăvârşit,
reuşi să-l atragă pe Scott în discuţie fără ca acesta să-şi dea seama, aruncând numai, din când în când, câte-un
cuvânt-cheie. Mai puţin ostentativ chiar şi decât în cazul asociaţiilor mentale de cuvinte – pentru că aici încă se
mai cere o cooperare conştientă din partea interlocutorului.
Întorsătura cea mai interesantă o luă conversaţia atunci când Holloway puse mâna pe abac:
- Ce-ar fi să-mi arăţi şi mie cum merge?
- Da, domnule, se hotărî Scott după o scurtă ezitare. Uite aşa... Sub degetele lui, bila alunecă aşa de repede
printre corzile labirintului, încât nici unul dintre cei ce stăteau cu ochii pe ea n-ar fi putut spune cu siguranţă dacă
a fost acolo sau n-a fost. Putea fi doar o scamatorie, iuţimea de mână şi nebăgarea de seamă. Dar Scott repetă
mişcarea, identic.
Încercă şi Holloway. Scott îl urmărea, cu o privire critică.
- Aşa-i bine?
- M-m-m-ba. Trebuie să ajungă acolo.
- Aici? Păi cum?...
 - Cum-necum, altfel nu merge.
Dar Holloway era irevocabil condiţionat întru Euclid.
Nu vedea şi pace : nu exista nici o raţiune aparentă în virtutea căreia bila ar fi putut aluneca de pe acest fir
pe alt fir anume. Totul părea în voia şi la discreţia unui factor aleatoriu. Şi-n plus, observă subit Holloway, nu
acesta era parcursul pe care-l urmase bila mai înainte, când o mişcase Scott. Cel puţin din câte-şi dădea seama
psihologul.
- Vrei să-mi mai arăţi o dată?
Scott îi arătă încă o dată, şi-apoi încă de două ori, la cererea repetată a lui Holloway. Prin lentilele-i groase,
acesta clipea atent, concentrat. Aleatoriu, deci. Intervine şi o variabilă. De fiecare dată când repeta mişcarea, Scott
mişca bilele pe alt traseu decât cele dinainte.
Cumva, cum-necum, dar nici unul dintre adulţii de faţă n-ar fi putut spune dacă bila a dispărut cu adevărat,
dacă a fost acolo sau n-a fost. Desigur că alte reacţii ar fi avut dacă s-ar fi aşteptat s-o vadă dispărând, dintr-un loc
anume. În cele din urmă, totul rămase ca la început, fără nici o soluţie. Spunându-le noapte bună, Holloway nu
prea părea la largul lui.»324

Printre întrebările “încuietoare” pe care băiatul începe să i le pună tatălui său se află şi una aparent
fără nici un sens, dar care poate procura alese delicii cunoscătorilor lui Jabberwocky (cum presupunem
că autorii presupun că ar fi fost toţi cititorii anglofoni trecuţi prin şcoală sau, în fine, aproape toţi):

« “What”, Scott asked his father one evening, “is a wabe, dad?”
“Wave?”
He hesitated.
“I... don’t think so. Isn’t wabe right?”
“Wab is Scot for web. That it?”
“I don’t see how”, Scott muttered, and wandered off, scowling, to amuse himself with the abacus.”»324

« - Tati, ce-s alea ierboteci? îl întrebă Scott într-o seară pe tatăl său.
- Cum? Poate ierbare...
Nici Scott nu era prea sigur :
- Nu ştiu, nu cred că ierbare... Da’ de ce, ierboteci nu-i bine?
- Păi nu prea, că doar n-or fi biblioteci pentru ierbivore; sau poate-i atunci când se duc ierbivorele la
discotecă: ierboteci, adică discoteci cu iarbă pe jos!
- Nu prea văd cum vine una ca asta, îngăimă Scott, după care, lămurit buştean, se-ntoarse încruntat şi plecă
să se dedice din nou deliciilor oferite de abac.»

Întrebarea nu-i deloc inocentă, ea dovedeşte că băiatul intrase deja în posesia “codului” de evadare
în cea de-a patra dimensiune, chiar dacă nu-l înţelegea încă prea bine, dar tatăl, obtuz ca orice adult, nu-i
sesizează la timp caracterul suspect, ba chiar subversiv, astfel încât, nu peste mult, inevitabilul se
produce :

«Jane lua masa de prânz la Unchiul Harry şi, în zăpuşeala după-amiezii de duminică, Paradine nu prea avea
altceva mai bun de făcut decât să citească ziarele. Se aciuise în cel mai răcoros loc pe care-l putuse găsi în casă, cu
un număr din Collins în mână, şi-acolo se delecta cu nişte benzi desenate.
Aşa trecu cam vreo oră, şi deodată un tropăit de paşi sus la etaj îl trezi din somnolenţă. Exultând şi jubilând,
Scott exclama triumfător:
- Gata, fleşcuţă! [“Slug” – melc, limax – hipocoristic cu care Scott îşi tratează condescendent sora mai mică
- n.n.] Hai acum...
Paradine sări în picioare, încruntat. Când ajunse pe hol telefonul începu să sune. Era desigur Jane, care
promisese să telefoneze. Era cu mâna pe receptor, gata să-l ridice, când o auzi pe Emma scoţând exclamaţii
stridente, cu o voce slabă dar plină de nerăbdare. Ce naiba se-ntâmplă acolo sus la etaj? se întrebă Paradine, cu o
grimasă pe faţă.
- Uite-aici! ţipa Scott. Hai pe-aici!
Cu fălcile încleştate, cu nervii ridicol de încordaţi, Paradine uită de telefon şi se repezi pe scări în sus. Uşa
de la camera lui Scott era deschisă.
Copiii tocmai se volatilizau. Dispăreau treptat, fragment cu fragment, topindu-se ca fumul în suflarea
vântului, sau ca o mişcare într-o oglindă deformantă. Se ţineau de mână şi aşa dispăreau, se duceau într-o direcţie
pe care Paradine n-o putea pricepe şi – până ce, nevenindu-i să-şi creadă ochilor, abia mai clipi de câteva ori
înlemnit în prag – nici urmă de copii.
- Emma! hârâi el, cu gâtlejul uscat. Scotty!
Pe covor se mai puteau vedea, aşezate într-o anumită figură, câteva semne de hârtie, câteva pietre, o verigă
de fier... gunoaie bune de aruncat. O figură alcătuită la voia întâmplării. O foaie de hârtie mototolită plutea
legănându-se prin aer în direcţia lui. Paradine o prinse cu un gest reflex.
- Copii! Unde sunteţi? Hai, nu vă mai ascundeţi... Apoi urlând: Emma! SCOTTY!
Jos la parter telefonul se opri din ţârâitul lui strident, reluat în neştire. Paradine lăsă ochii să-i alunece pe
foaia de hârtie pe care-o ţinea în mână.
Era o foaie ruptă dintr-o carte. Printre rânduri şi pe margini Emma adăugase sublinieri şi hieroglife de-ale
ei, lipsite de orice înţeles. O strofă de patru versuri, mai ales, era aşa încărcată de sublinieri şi inscripţii mâzgălite
peste ea, că aproape nici nu mai putea fi descifrată. Dar Paradine era de mult familiarizat cu “Alice în Ţara din
Oglindă”, aşa că memoria îi servi singură cuvintele:

‘Twas brillig, and the slithy toves Dădeau în plopot ţopi asprili
Did gyre and gimble in the wabe: Trombind, borţind prin ierboteci.
All mimsy were the borogoves, Stifoşii stupureau sporili
And the mome raths outgrabe. Şi muimele zglăveci.

Sigur că da, îi trecu catatonic prin minte. Doar a explicat chiar Buflea-Buftea [Humpty Dumpty – personaj
din Lewis Carroll – n.n.] cum vine: o ierbotecă nu-i locul unde se duc ierbivorele la discotecă, e doar cercul de
iarbă din jurul unui cadran solar. Cadran solar, ceas solar... Şi timpul, sigur că da: are, oricum, ceva de-a face cu
timpul. Îşi aduse aminte că, mai demult, Scott îl întrebase aşa din senin ce-i aceea o ierbotecă. Exprimare prin
simboluri.
Dădeau în plopot...
O perfectă formulă matematică, specificând toate condiţiile necesare, într-o formă de exprimare prin
simboluri căreia copiii în cele din urmă i-au dibuit înţelesul. Şi toate acele resturi şi gunoaie de pe covor. Ţopii
trebuia să-i faci să fie asprili, alunecoşi – de-aici vaselina? – şi-apoi trebuiau plasaţi într-o anumită poziţie, într-o
anumită relaţie unii faţă de alţii, altfel cum să trombească şi să borţească?...
Dar trebuie să fii lunatic ca să...
Uite, însă, că Emma şi cu Scott n-au fost deloc lunatici. Au gândit altfel, şi-atât. Au gândit în logica x.
Toate acele inscripţii şi adnotaţii făcute de Emma pe toată pagina... ea nu făcuse decât să traducă versurile lui
Lewis Carroll în simboluri pe care şi ea şi Scott să le poată înţelege.
Factorul aleatoriu, acel ceva aflat la voia întâmplării, sfârşise prin a avea un înţeles pentru copii. Care astfel
au îndeplinit condiţiile prevăzute în ecuaţia timp-spaţiu. Şi muimele zglăveci...
Paradine scoase din fundul gâtlejului un hârâit destul de dizgraţios. Stătea cu ochii pironiţi la figura lunatică
de pe covor. Dacă ar fi putut să-i urmeze şi el traseul, aşa cum făcuseră copiii... Dar el nu putea. Pentru el figura
n-avea nici un înţeles, nici o noimă. Era învins de factorul aleatoriu. Era condiţionat întru Euclid.
Şi chiar dacă şi-ar fi pierdut minţile atunci pe loc, tot n-ar fi ajutat la nimic. N-ar fi fost forma de lunatism
de care era nevoie.
Mintea i se oprise în loc, vlăguită. Şi nu peste mult avea să-i treacă şi spaima de care nici nu-i venea să
creadă că totu-i adevărat. Paradine cocoloşi în palmă foaia de hârtie. “Emma, Scotty” – mai îngăimă el cu voce
stinsă, ce parcă nici nu mai aştepta vreun răspuns.
În razele de soare ce pătrundeau oblic prin ferestrele larg deschise, blana aurie a lui Domnu’ Ursuleac iriza
aprins. [“Mr.Bear”, un ursuleţ de pluş, jucăria preferată a Emmei – n.n.]. Jos la parter telefonul începu iar să
sune.»324

Pentru a fi pe deplin inteligibil – şi delectabil! – acest final ar trebui reluat, măcar parţial, şi în
original. Delectabil, dar şi detectabil : ar fi, desigur, o pradă prea uşoară pentru vânătorii de copyright,
chiar dacă nu depăşeşte 5% din textul integral, atât cât permite legea în România...
Puţin ingredient emoţional, o picătură de tinctură afectivă, recte de “sense of loss”, o scurtă atingere
pe coarda “senzaţiei de pierdere”, aşa de “mişcătoare”, aşa de “atingătoare” (so “touching”, indeed!)
prin însăşi natura ei – e totdeauna de efect garantat la cititor (de aceea am şi citat in extenso finalul
povestirii). Dispariţia, “volatilizarea” în “a patra dimensiune” e de natură a genera însă, prioritar, acea
“senzaţie de uimire şi miracol”, “that old sensawunda”, acel frison de “sense of wonder” definitoriu în
science-fiction.
Cum intraseră, însă, cei doi copii în posesia miraculosului cod sau cifru de transfer
quadridimensional? Versiunea românească publicată (Frazbile şi granchioase, în Almanah Anticipaţia,
1989)322 face întreaga povestire de neînţeles, întrucât suprimă – inexplicabil! – tocmai “cheia” înţelegerii
: un scurt episod plasat imediat înaintea finalului citat mai sus, un intermezzo în care este mai mult
sugerată soarta celuilalt “colet greşit expediat”, al doilea în ordinea expedierii, dar primul în ordinea
sosirii la aleatoria-i destinaţie, în cronologia “convenţională” indicată în text prin rituala formulă “Anno
Domini”:

«Cândva, în a doua jumătate din cel de-al nouăsprezecelea veac, un englez stătea pe iarbă, pe malul unui
râu. Lângă el – o fetiţă aflată în prima copilărie stătea şi privea în sus, la cer. Tocmai lăsase din mână o jucărie
curioasă cu care se jucase până atunci, iar acum fredona un cântecel fără cuvinte, pe care adultul de lângă ea îl
asculta distrat, doar cu jumătate de ureche.
- Ce tot cânţi tu acolo, draga mea? întrebă el în cele din urmă.
- Aşa numai, ceva compus chiar de mine, Unchiule Charles.
- Ia mai cântă-l o dată, zise el, şi scoase un carnet să noteze.
Copila făcu aşa cum i se ceruse.
- Şi asta are vreun înţeles?
- Sigur că da, îl asigură ea dând din cap. La fel cu toate poveştile pe care ţi le spun, doar ştii.
- Îmi spui nişte poveşti minunate, draga mea.
- Atunci o să le scrii într-o carte, cândva, într-o zi?
- Sigur că da, numai că trebuie să le mai schimb puţin, altfel nimeni n-o să înţeleagă despre ce-i vorba.
Dar cântecul ăsta pe care l-ai cântat acum cred că n-am să-l schimb deloc.
- Nici să nu-l schimbi. Dacă-l schimbi, atunci chiar că nu mai are nici un înţeles.
- Strofa asta, oricum, n-o schimb, orice-ar fi, îi promise el. Dar spune-mi, totuşi, ce înţeles are?
- Arată ieşirea de-aici, aşa cred, zise copila, cu îndoială în glas. Încă nu-s prea sigură. Aşa mi-au spus
jucăriile vrăjite.
- Aş vrea să ştiu şi eu la care magazin din Londra se pot cumpăra aşa jucării nemaipomenite.
- Mi le-a cumpărat mama. Ea-i moartă acum. Iar tata nu ştie, şi nici nu-i pasă.
Minţea. Jucăriile le găsise într-o cutie, într-o zi când se juca pe malul Tamisei. Şi erau nişte jucării într-
adevăr minunate.
Iar cântecul – Unchiul Charles credea că nu înseamnă nimic. (Nici nu era unchiul ei adevărat, îi trecu fugar
prin minte. Dar era un om bun, se purta aşa de atent.) Ba da, cântecul însemna ceva, şi încă foarte mult. Arăta
care-i calea, era chiar calea. N-avea decât să facă, atunci pe loc, ce spunea el, şi numaidecât...
Dar era o copilă deja prea mare. Niciodată n-avea să afle care-i calea.» 324

Aşadar, la fel cu cei doi copii din povestirea lui Lewis Padgett, Scott şi Emma, Alice intrase anterior
şi ea în posesia “codului” versificat într-o englezească imaginară, găsise “cântecul” tot într-un ”colet
greşit expediat” şi rătăcit în timp şi spaţiu, îl comunicase “Unchiului Charles” (Charles Lutwidge
Dodgson, alias Lewis Carroll), iar acesta l-a făcut public şi celebru sub titlul Jabberwocky, în cartea sa
din 1871 (Through the Looking Glass). Ceea ce nu împiedică enigmaticul cod sau cifru să mai fie
eficient şi operant încă şi în 1942, peste şapte decenii, nu-l face să-şi piardă puterea de-a operá transferul
în cea de-a patra dimensiune.
Şi-n plus, Lewis Carroll şi Alice Liddell evoluând (“featuring”) ca personaje de science-fiction –
iată un trouvaille al cărui gust picant publicul anglofon al anului 1943, când Catherine L. Moore şi
Henry Kuttner îşi publicau, sub pseudonimul Lewis Padgett, nuvela Stifoşii stupureau sporili (“Mimsy
Were the Borogoves”), trebuie să-l fi gustat cu delicii. Altfel nu s-ar explica de ce, încă şi azi, după alte
şase decenii,318 acest titlu continuă a fi “vedeta” clasei sale, a categoriei de povestiri sf în care “colete
greşit expediate” (“missent parcels”) amorsează efecte paradoxale în timp, chiar dacă nu întotdeauna (şi
nici în acest caz) ajung “să închidă” propriu-zis cercul vicios ori “bucla cauzală” a unui adevărat
“paradox al timpului”.
Dar o povestire de science-fiction, cum am văzut şi cum vom mai vedea, poate fi captivantă în atâtea
feluri... Optim şi dezirabil în cel mai înalt grad este, desigur, ca acest efect, această captivare a cititorului
să fie realizată prioritar prin ceea ce rămâne specific şi definitoriu în science-fiction, adică prin “sense of
wonder”; iar în sub-clasa de care ne lăsăm captivaţi acum, aceea a povestirilor pe tema paradoxurilor
timpului, drumul cel mai scurt şi mai sigur spre acest “sense of wonder” este nu linia dreaptă, ci...
cercul, consecuţia circulară a cauzei şi efectului pe traiectoria “buclei închise în timp” (“time-loop”, “the
closed loop in time”). Ceea ce, iarăşi desigur, nu exclude oportunitatea şi legitimitatea unor ingrediente
şi condimente de tot felul, la libera alegere sau inspiraţie a fiecărui autor.
Un astfel de “cerc” aproape închis, o astfel de “buclă (aproape) închisă în timp” se află şi la originea
senzaţiei de “wonderment” ce izvorăşte abundent şi captivant din povestirea lui Marcel Luca (n. 1946)
“Caroline Project” (1983),326 o performanţă cu atât mai remarcabilă cu cât “vine târziu” (asemeni celei
performate de Ovid S. Crohmălniceanu în Cele zece triburi pierdute, l986, despre care am vorbit mai
înainte266), la aproximativ trei-patru decenii după ce alţii “luaseră caimacul” şi bătuseră drumurile mai
accesibile ale spectaculoaselor “time paradoxes”, când s-ar fi zis că totul a fost spus şi totul a fost
imaginat, la atâta timp de la momentul de apogeu atins, în anii ‘50, de aceste “time-paradox stories” sub
pana, mai ales, a autorilor americani.
“Coletul greşit expediat” (“missent parcel”) este, în versiunea imaginată de Marcel Luca, “o
voluminoasă ladă ferecată în fier”, închisă cu “două uriaşe lacăte ruginite”, dezgropată din subsolurile
Inchiziţiei din Sevilla, unde zăcuse sub strictă interdicţie vreme de aproximativ 400 de ani, întrucât
ascundea obiecte considerate atunci “demonice” (“o baliză marină” cu un “girofar” încă în funcţiune, “o
salopetă similară celor folosite în activităţile spaţiale”, “câteva instrumente asemănătoare ceasurilor
electronice, vizibil în funcţiune”), obiecte găsite asupra unui naufragiat pescuit de o navă spaniolă, la 29
martie 1545, după o devastatoare furtună în preajma insulei Española (actualmente împărţită în două
state, Haiti şi Republica Dominicană, dar pe-atunci nedivizată şi aflată în posesia Coroanei Spaniole).
Naufragiatul, care murise la scurt timp fără a scoate vreo vorbă inteligibilă pentru superstiţioşii marinari
spanioli, este un naufragiat şi în spaţiu, în apele Oceanului, dar mai ales un naufragiat în timp: un agent
militar participant, cândva după cel de-al Doilea Război Mondial din secolul XX, la cel mai grandios
proiect militar iniţiat vreodată de U.S.A., sub numele de cod “Caroline Project”: aşadar, un contemporan
de-al nostru “aruncat înapoi” în timp, în urma unui accident (legat cumva de acea devastatoare furtună,
dar textul nu insistă), proiectat într-un trecut din care nu mai ajunge înapoi în prezentul nostru (viitorul
din momentul naufragiului) decât medievalul “colet” cu echipamentul ultra-modern de azi, pe care
serviciile secrete americane umblă în disperare să pună mâna.
De ce? Din punctul de vedere “tehnic” al paradoxului temporal, întrebarea nu e lipsită de interes,
nici superfluă, nici “la mintea cocoşului”. De ce se interesează cu atâta asiduitate serviciile secrete
americane de echipamentul pierdut şi, evident, “top secret”: doar pentru a-l recupera, ca să nu cadă în
mâna “inamicului” (elementară “motivaţie realistă”, minuţios articulată în text, ca şi pitorescul revolut al
atmosferei “războiului rece”)? Nu mai există oare şi o altă motivaţie, un alt mobil : poate că, între timp,
în urma acelui neelucidat accident sau pe o altă oarecare cale, armata americană pierduse cumva secretul
de fabricaţie al acelui echipament şi-al acelor dispozitive, iar acum avea ocazia de a-l afla din nou,
pentru a ajunge să fabrice, abia acum, tocmai acel echipament şi acele dispozitive electronice din a căror
examinare urmează a afla secretul de fabricaţie?
Autorul are abilitatea şi subtilitatea de a nu “închide” ferm acest cerc vicios al buclei cauzale, ci
numai de a-l sugera, lăsând echivocul şi ambiguitatea pe seama iniţiativei şi delectării cititorului, lăsând
finalul “aproape închis”, “întredeschis”, spre a fi clarificat şi savurat ad libitum de cititor. Ajunge însă
chiar şi numai această sugerare a închiderii “buclei în timp” pentru ca o genuină emisie de “sense of
wonder” să inunde finalul povestirii lui Marcel Luca :

«Fără ştirea americanilor care se agitau prin subteranele clădirii, douăzeci şi şase de ziarişti erau prezenţi în
sala capitulară a fostei mânăstiri şi, după ce ascultară o scurtă relatare a canonicului Juan Egas referitoare la
călătoria navei Santa Maria del Pilar, fură informaţi că vor participa la scoaterea la lumină a cufărului misterios
şi-i vor putea cunoaşte conţinutul. Se vedea bine că invitaţii călugărului erau de-a dreptul entuziasmaţi de vestea
participării la o astfel de experienţă. “Vom vedea moda extraterestră de acum patru secole!” glumi o tânără
reporteră de la Radio Nacional.
Întregul grup se îndreptă spre biserica aflată în partea din spate a uriaşului patrulater al mânăstirii, cu
intrarea situată de mult timp în exterior, pe strada San Jeronimo.
Păşiră cu toţii în interiorul rece şi auster, îndrumaţi de bătrânul supraintendent spre latura din stânga. Acolo,
la apariţia lor, doi oameni vânjoşi începură să disloce cu răngi de fier lespezile din faţa unei minuscule capele
construite din alabastru de Saragosa, în care se afla mormântul unui vrednic magistru al Ordinului de Alcantara,
pierit în secolul XII în luptă cu maurii invadatori...
Ziariştii se foiau nerăbdători în jurul celor doi, glumind şi colportând cancanuri specifice breslei, în
ţăcănitul sau bâzâitul frecvent al aparatelor de fotografiat şi de filmat care înregistrau progresele săpăturii. După
mai puţin de jumătate de ceas, răngile loviră în metal şi, scurt timp după aceea, în emoţia generală, fu scoasă la
suprafaţă, destul de anevoios, o voluminoasă ladă ferecată în fier. Nu fără dificultate, două uriaşe lacăte ruginite
fură tăiate şi, într-o linişte nefirească, greoiul capac se deschise.
Aşezaţi cu toţii, conform dorinţei canonicului Juan Egas, în semicerc, nu mai aproape de trei paşi, primul
obiect pe care îl văzură era chiar cel pe care James Barrett îl echivalase cu o baliză marină. O structură biconică
de culoare roşie, lungă de circa 1,80 m, cu diametrul maxim, la mijloc, de aproximativ 0,8 m. La una din
extremităţi, un girofar îşi rotea spotul gălbui, slab, dar încă vizibil.
- Extraordinar! exclamă copleşit un fotoreporter de la U.P.I. Dacă stă de peste patru sute de ani aici, vă daţi
seama că nu foloseşte ceea ce se cheamă o sursă de energie tradiţională...
Cu grijă şi cu evidentă teamă, cei doi muncitori ridicară obiectul din ladă şi-l depuseră alături. Bătrânul
supraintendent se aplecă şi privi mai bine de un minut interiorul cufărului.
- Mister James, spuse el, veniţi mai aproape!
Scriitorul se apropie cu inima strânsă, ca în coşmarurile sale din copilărie, când deschidea în somn uşi în
spatele cărora ştia că îl vor asalta plăsmuiri terifiante.
Ziariştii stăteau încă neobişnuit de disciplinaţi, lungindu-şi doar gâturile pentru a înţelege la ce se pot uita
cu atâta consternare cei doi.
În cele din urmă, călugărul îi invită să treacă pe rând prin faţa lăzii deschise. Pe fundul ei se afla întinsă o
salopetă similară celor folosite în activităţile spaţiale. Într-o extremitate se aflau câteva instrumente asemănătoare
ceasurilor electronice, vizibil în funcţiune. Însă ceea ce îi copleşea pe toţi, amuţindu-i şi transportându-i într-o
stare de perplexitate totală, era vizibilul ecuson din stânga pieptului salopetei, pe care era înscris cu majuscule :
UNITED STATES OF AMERICA / CAROLINE PROJECT / J.C. DOUGLAS.» 326

Mai trăia oare acest J. C. Douglas, mai era el în viaţă la momentul scenei descrise mai sus, al
dezgropării lăzii cu relicve din viitor, sau plecase deja în misiune şi murise în 1545? Iată că “legea
informaţiei neregresive” nu iartă : chiar şi încălcată doar involuntar, prin accident şi “în serviciu
comandat”, legea se plăteşte cu viaţa...
Şi mai iată, în încheierea acestui capitol, aceleaşi “missent parcels” încetăţenite în science-fiction de
autorii americani prin anii ‘40-‘50 ai secolului de-acum şi el trecut, iată vechiul paradox al “coletelor
greşit expediate” pe care-l regăsim la fel de captivant, după atâtea decenii de la “voga” lui americană,
sub pana unui autor român, care-l ştie insolita şi “aduce la zi” într-un registru posibil numai azi, după
consumarea de facto a atâtor misiuni spaţiale. Şi poate, cine ştie, ca aici, şi temporale... Top Secret!

₪₪₪₪₪
 11. PARADOXUL TIMPULUI INVERSAT

Nu numai “maşina timpului”, un vehicul în care omul se include corporal, poate mijloci deplasarea
în timp, cronomoţia, ci, la fel de bine, şi “catalizatorul” temporal, o substanţă chimică pe care acelaşi
corp uman o include el în sine, de obicei ingerând-o sub formă de elixir, poţiune, drog etc. Ce se
întâmplă în science-fiction, cum deja am văzut (când am examinat comparativ “călătoria în timp” şi
“catalizatorul temporal”, în cap.V al vol. O cheie pentru science-fiction), este că aceste tratamente “de
uz extern” sau “de uz intern”, în virtutea unor misterioase afinităţi elective, antrenează de obicei şi o sui
generis “diviziune a muncii” între “vehicul” şi “catalizator” în privinţa atributelor “imuabile” ale
timpului la care urmează a se atenta ficţional: dacă “maşina timpului” se dovedeşte mai eficientă în
privinţa izocroniei şi infinităţii, aşadar în comprimarea sau dilatarea unicei dimensiuni a timpului care
este durata, în schimb “catalizatorul temporal” manifestă afinităţi pentru atentatul ficţional asupra
timpului pe latura unidirecţionalităţii, a ireversibilităţii. (Aceasta, bineînţeles, nu exclusiv ci doar
preponderent, ca frecvenţă şi ca regulă generală şi aproximativă, ce nu exclude excepţiile şi nici măcar
ambivalenţa de principiu: pentru că, nu o dată, atentatul ficţional la cursul ireversibil al timpului se
soldează – prin însumare, prin călătorii repetate pe acelaşi traseu temporal, cu mici abateri
complexionale de fiecare dată, deci prin paralelism – şi cu un atentat la caracterul unidimensional al
timpului, aşadar cu alterarea sau chiar suprimarea duratei ca unică dimensiune a timpului.) Dar parcă iar
ne-am complicat şi ne-am cam încurcat în filosofeme (era inevitabil: si quaeres nescio...).
Oricum, diferenţa există : chiar dacă “maşina timpului” se poate deplasa şi “contra curentului”, “în
susul” timpului, ea nu poate inversa însăşi curgerea acestui curent sau torent al timpului; chiar dacă,
îmbarcat la bordul unui “vehicul” un temponaut anume poate parcurge timpul şi în sens invers, poate
călători înapoi în timp, în trecut, prin această mişcare a sa particulară şi limitată el nu poate afecta însuşi
cursul, însuşi sensul general şi “natural” de curgere a fluidului “în contra” căruia se mişcă, nu poate
“întoarce din drum” timpul în ansamblul lui, nu-i poate imprima un curs invers, retrograd; aşa cum face,
fără nici un efort, “catalizatorul” temporal: “thiotimolina”327 lui Isaac Asimov inversează dezinvolt
cauza cu efectul, inversând astfel implicit şi cronologia, curgerea “naturală” a timpului dinspre trecut
înspre viitor, desfiinţându-i cursul unidirecţional şi ireversibil; tot aşa, o acţiune similară exercită şi alţi
“catalizatori”, de la “acidul cryptoic”328 al lui Brian Aldiss la “drogurile cronolitice”329 ale lui Michel
Jeury.
Aşadar, a venit în fine şi rândul acestui atribut “inalienabil” al timpului care este ireversibilitatea să
fie exploatat ficţional ca sursă de paradox şi de “sense of wonder”.
Iar abundenţa sursei este cu atât mai copleşitoare, cu atât mai nesecată, cu cât mai neclintită e stânca
din care izvorul (id est sursa, etimologic) ţâşneşte.
«”Săgeata timpului” e îndreptată insistent dinspre trecut spre viitor» – găsim acest truism repetat, a
câta oară?, şi de Martin Rees (n. 1942), în Doar şase numere. Forţele fundamentale care modelează
universul (Just Six Numbers. The Deep Forces that Shape the Universe, 1999).330 Ceea ce urmează nu
mai este, însă, un simplu truism “de ordinul evidenţei”:

«Asimetria între trecut şi viitor e atât de impregnată în existenţa noastră încât puţini oameni, cu excepţia
unor fizicieni cu înclinaţii filosofice, stau să reflecteze asupra enigmei pe care o reprezintă. Ea este greu de înţeles
pentru că o asemenea asimetrie nu e inclusă în legile de bază care guvernează lumea microfizică. Lumea se
schimbă ireversibil, deşi legile fundamentale nu fac nici o diferenţă între trecut şi viitor. Un film care prezintă o
singură ciocnire între două bile de biliard arată mai mult sau mai puţin la fel dacă e rulat înainte sau înapoi, dar
întregul aspect al ciocnirilor după începerea partidei pune în evidenţă în mod limpede o săgeată a timpului.» 330

Săgeata timpului este chiar titlul unui roman sf ce ilustrează “paradoxul timpului inversat”: Time’s
Arrow (1991)331 de Martin Amis (n. 1949; fiul lui Kingsley Amis, 1922-1995):

«Un film al unor evenimente cotidiene arată caraghios de diferit când este rulat în sens invers. Cauza şi
efectul sunt inversate: ţăndări de sticlă spartă şi picături de lichid par să vină convergent unele spre altele, cu
scopul precis ca, toate împreună, să se asambleze într-un pahar de vin; aburii pe care-i suge gura ibricului se
condensează şi formează apă. Într-un amuzant roman al timpului inversat, Săgeata timpului de Martin Amis,
şoferii de taxi “ne plătesc la început, fără a pune nici o întrebare [...] . Nu e de mirare că stăm apoi în picioare ore
în şir, la sfârşit, fluturând din mână în semn de adio ori salutând acest serviciu excelent.”» 331

Dar acest efect “amuzant” e numai de suprafaţă, dedesubt, mai la adânc, “timpul inversat” e
tensionat de “sense of wonder”. Mintea umană se loveşte, aici, de unul dintre cele mai impenetrabile şi
mai inextricabile “secrete ale naturii”. «Nu este deloc limpede de ce timpul curge numai într-o singură
direcţie» – constata, la rândul lui, Ioan Petru Culianu (1950-1991). «Şi nu există nici un motiv categoric
ca cineva să nu se poată mişca înainte şi înapoi prin continuum, în orice punct din spaţiul-timp ar dori.
Cu alte cuvinte, se pare că multe dintre limitele noastre sunt mai dificil de explicat decât unele dintre
libertăţile noastre.»332
“Timpul e modul în care natura împiedică lucrurile să se întâmple toate dintr-odată”: aşa sună un
graffitto “scris de un anonim pe un perete”, după cum precizează cel care-l citează, cu humorul fără
zâmbete complice cunoscut ca “englezesc”: Sir Martin Rees, “profesor la Universitatea din Cambridge,
unul dintre cei mai străluciţi cosmologi ai zilelor noastre” (ne asigură un “blurb” pe ultima copertă a
ediţiei româneşti).330 Timpul înseamnă, eo ipso, cauzalitate. Astfel încât, prin derularea inversă a
timpului se inversează aparent şi relaţia cauză-efect, principiul narativ “post hoc, ergo propter hoc” (“s-a
întâmplat după aceea, deci de aceea”) continuând să funcţioneze mental în virtutea inerţiei, parcă fără să
observe că orologiul s-a stricat, ceasornicul s-a dereglat, luând-o razna, că timpul s-a “dezarticulat”,
inversându-se. Prin această contrariere a logicii, ca şi prin pitorescul ori spectaculosul “efectelor”
vizuale, complexionale, îşi face însă loc o miză mai mare, mai gravă: senzaţia de derută a spiritului,
covârşit de dereglarea aberantă a timpului, covârşire ce se va solda, estetic, cu senzaţia sublimului, în
ipostază specifică de “sense of wonder”. “Catalizând” ficţional inversarea cauzei cu efectul şi ipso facto
a trecutului cu viitorul, autorul de science-fiction (“ştiinţifictorul”) echivalează un paradox logic cu un
paradox temporal (sau vice-versa) şi deschide astfel acces înspre generarea de “sense of wonder” la
modul şi după paradigma pe care-o urmează toate paradoxurile timpului : cauzalitatea, concrescentă
inextricabil cu cronologia, cu anterioritatea şi ulterioritatea, fiind un pilon esenţial de susţinere a
“simţului realului”, a senzaţiei spontane, nereflectate, dar cu atât mai adânc înrădăcinate, de siguranţă
ontologică şi de “înrădăcinare în lume”, în real, – odată subminat, odată clătinat (fie şi numai ficţional)
acest stâlp de susţinere, tot edificiul se clatină, simţul realului intră în derută, îşi pierde confortabila
siguranţă de sine, îşi “pierde pământul de sub picioare”. Derută temporală antrenând cu sine deruta
cauzală, sau invers, nu mai contează : din “post hoc, ergo propter hoc”, mintea derivă inevitabil şi
reciproca: “propter hoc, ergo post hoc”, începând să le rotescă deconcertant într-o “buclă” sau
circularitate cauzală şi temporală, în vârtejul sau vertijul căreia, până la urmă, nu mai poate distinge “ce-
a fost mai întâi”: succesiunea în timp sau consecuţia cauzală. Aşadar, paradox temporal prelungit în
paradox logic sau prelungindu-se el din acesta, nu mai contează. Ceea ce contează este să rămână acea
senzaţie de derută a simţului realului, de ameninţare şi covârşire a umanului, ca sursă generatoare de
sublim şi de “sense of wonder”.
Cea mai frapantă şi mai specifică manifestare a “copleşirii” şi derutei mentale este, în acest caz,
senzaţia de confuzie între început şi sfârşit, incapacitatea de a mai distinge între cele două capete ale
“firului” temporal; pentru că există aici, încă, două capete, traiectoria este liniară, nu circulară, cum era
în cazul “buclei cauzale” din celelalte paradoxuri ale timpului; dar, dacă acolo nu exista capăt, nu exista
nici început nici sfârşit în virtutea rotirii la nesfârşit în “cerc vicios” a cauzei şi efectului, aici, deşi există
două capete, mintea nu mai poate distinge între ele, nu mai ştie care-i unul şi care-i altul, şi aceasta prin
simpla răsturnare în întregime a clepsidrei în care, brusc, nisipul (sau apa, umplutura complexională ce
face timpul perceptibil) începe să curgă invers: sfârşitul începe să semene cu începutul şi să fie perceput
mental ca atare, ca început, şi vice-versa: «Curios, mă uit la marea asta» – constată, în perioada
devoniană din era paleozoică, un personaj din romanul lui Brian W. Aldiss Cryptozoic! (1967) – «şi nu-
mi pot scoate din cap gândul că ne aflăm aici la sfârşitul lumii, nu la începutul ei.» [subl.aut. în text].328
Ceea ce cartea, în ansamblul ei, îşi dă apoi toată silinţa să confirme, să acrediteze şi să demonstreze pe
larg, cum vom vedea.
Potenţialul generator de “sense of wonder” şi de sublim se păstrează intact, chiar dacă aici, în cazul
timpului curgând invers, palindromic, de la vale la deal sau dinspre vărsare spre izvor, recte de la efect
la cauză, “bucla cauzală” pe care-am întâlnit-o la lucru în cele mai multe paradoxuri ale timpului, aşadar
circularitatea cauză-efect, fie ia forma derivată descrisă mai înainte (succesiunea în timp şi consecuţia
cauzală decurgând indecidabil una din alta), fie lasă locul unei perpetue coliziuni cauză-efect, oricând
posibile în orice punct al traseului temporal, în condiţiile unei circulaţii “pe contrasens” pe acest traseu,
care nu e totdeauna o “magistrală a timpului” sau o “autostradă a timpului”, cu benzi de circulaţie sau
culoare precis delimitate şi reglementate. Iar circulaţia se desfăşoară inevitabil simultan în ambele
sensuri : temponautul care “se întoarce” în timp, circulând retrograd “în josul” acestuia, nu se poate
desfiinţa pe sine cel care anterior “avansase” cronologic “în susul” aceluiaşi timp (căci, nu-i aşa?, de nu
s-ar fi “dus”, cine s-ar mai “întoarce”?). Retro-temponautul sau călătorul retrograd poate cel mult “trece
pe lângă sine” evitând întâlnirea, coliziunea frontală, catastrofa; ori poate gestiona necatastrofic această
inevitabilă întâlnire cu sine însuşi (“paradoxul dublurii”) sau cu alţii (“paradoxul cunoscuţilor
necunoscuţi”), cu propriul tată, sau cu bunicul, sau cu alţi “oameni-cheie” de care propriul parcurs a
depins “la ducere”, ca să se poată acum “întoarce”: acelaşi principiu al “paradoxurilor comunicante” pe
care l-am mai întâlnit de atâtea ori.
Mai întâi, ireversibilitatea timpului este contrazisă ficţional practic în orice călătorie în trecut, în
orice excursie retro: orice “maşină a timpului” circulă în contrasens sau pe “sens interzis” pe magistrala
timpului, atunci când îşi propune să exploreze trecutul. Atâta timp cât se află în mişcare înspre trecut, şi
până în momentul când îşi atinge punctul de destinaţie şi se opreşte acolo, temporar sau definitiv,
“maşina timpului” se află permanent în contravenţie faţă de cronologie, faţă de fluxul de circulaţie al
timpului “normal”, care curge uniform, unidimensional şi ireversibil; pe tot acest imens dublu-parcurs
temporal fiind posibile, la orice pas, “accidente de circulaţie”, derivaţii, deviaţii, ramificaţii, bifurcaţii,
intersecţii, afluenţe, confluenţe etc. gata să ofere nişe logice şi narative pentru alte paradoxuri ale
timpului, comunicante şi convergente, cum spuneam.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul drogurilor retroproiective şi al altor “catalizatori” temporali.
Dar în acest caz parcurgerea timpului în sens invers este, preponderent sau chiar exclusiv, doar un
procedeu de facilitare narativă sau compoziţională, aşa cum este, de exemplu, teleportarea (“matter
transmission”), transmiterea instantanee a corpurilor materiale, în cazul parcurgerii spaţiului; sau
parcurgerea unor mari distanţe spaţiale pe “scurtături” hiperspaţiale (“warp drive”), sau congelarea,
somnul criogenic şi alte soluţii imaginare de anabioză, de “suspended animation”. Aşa cum, acolo,
spaţiul era parcurs instantaneu, aşa cum parcurgerea spaţiului rămânea acolo necesarmente ne-
vizualizată, ne-umplută complexional, tot aşa şi aici: întoarcerea instantanee la un punct anterior al
parcursului temporal face imposibilă “umplerea” complexională a acestui parcurs, implicit vizualizarea
lui, renunţând astfel din principiu la efectele estetice pe care această vizualizare le-ar putea mijloci,
limitându-se de bună voie la funcţionalitatea, subalternă, a unui “procedeu de facilitare”, a unui pretext
convenţional utilizat doar pentru a asigura continuitatea şi fluenţa narativă sau coerenţa compoziţională.
 Trebuie disociate, aşadar, mai întâi “procedeele de facilitare” de acest fel de derularea retrogradă,
palindromică a timpului; iar apoi, în continuare, trebuie disociat şi acest efect sau procedeu, acest “re-
winding” temporal, de efectele de “tunel al timpului” realizate prin juxtapunere în gradienţi –
perspectivă (retrospectivă, de fapt) abisală cu adevărat impresionantă, aceasta, ca vizualitate imaginară
şi ca “sense of wonder”. (Mai pe larg, am avut ocazia de-a vedea aceste impresionante “efecte” în vol. O
cheie pentru science-fiction, în două subcapitole din cap.V, “Timpul”: “Tunelul timpului: gradienţii
creează adâncime” şi “Anacronismul ca gradient temporal”.) În caz de palindromie, de “re-winding”,
curgerea inversă a timpului este derulată “la pas”, nu instantaneu, ca în cazul “procedeelor de facilitare”,
“granulaţia” texturii temporale fiind totodată suficient de “măruntă” pentru a fi percepută indistinct, ca
un continuum în mişcare, ca un flux compact, ca într-un film rulat invers, de la coadă la cap, prin
apăsare pe tasta “re-wind”. Deşi copios vizualizată (şi implicit verbalizată, vizualizată prin verbalizare),
această derulare inversă, retrogradă a timpului nu duce, estetic, prea departe. Abia granulaţia “mare”,
permiţând dispunerea “în gradienţi” a palierelor temporale, va conferi atentatului ficţional la atributul
ireversibilităţii timpului deplina-i productivitate estetică, îl va antrena să afecteze şi izocronia acestuia,
să-i vizeze şi infinitatea, să se constituie ca “tunel al timpului” şi să fie astfel vizat în sine ca sursă de
posibile “efecte”, de multe ori pur vizuale, încă, dar nu o dată mai profund estetice.
Acoperirea “ştiinţifică” a imaginarului fenomen de curgere inversă a timpului a fost formulată în
science-fiction încă înainte ca Albert Einstein să fi oferit “paradoxurilor temporale” un impunător
fundament prin formularea “teoriei relativităţii” (1905, 1919); am văzut, în acest sens, “paradoxul
fraţilor gemeni” (v. supra, cap.1), numit chiar “paradoxul lui Einstein” sau “paradoxul lui Langevin”.
Peregrinând prin spaţiul cosmic cu o viteză mai mare decât cea a luminii, spiritul decorporalizat din
“romanul sideral” Lumen (1869; de fapt, o suită de povestiri apărute anterior separat) al astronomului
francez Camille Flammarion (1842-1925) poate deja contempla evenimente istorice de pe Terra
derulându-se invers, într-o Resurrectio praeteriti (1866) sau într-un Refluum temporis (1867), cum sună
titlurile primelor două texte din suită.333 Nu mult în urma lui Flammarion (cu care s-au ignorat reciproc
toată viaţa, în deplină şi glacială politeţe), Jules Verne (1828-1905) enunţă şi el, în romanul Hector
Servadac. Călătorii şi aventuri în lumea solară (Hector Servadac. Voyages et aventures à travers le
monde solaire, 1877),334 posibilitatea unei similare derulări inverse a secolelor şi mileniilor :

«Şi ca să ne facem o imagine asupra unor astfel de distanţe, luând drept bază viteza luminii, după o serie de
ingenioşi savanţi, se poate face următorul raţionament :
“Să presupunem că avem o fiinţă cu o putere vizuală infinită şi că ne plasăm în constelaţia Berbecului.
Dacă priveşte spre Pământ, această fiinţă va fi martora unor fapte care s-au întâmplat acum 72 de ani. Dacă o
ducem pe o stea de zece ori mai depărtată, va vedea evenimentele care s-au petrecut acum 720 de ani. Şi mai
departe, de la o distanţă până la care luminii îi trebuie 1.800 de ani ca să ajungă, ar asista la primele decenii ale
erei noastre. Mai departe, dacă îi trebuie razei de lumină 6.000 de ani ca să ajungă până la el, va putea să
privească pustiirile potopului. Şi, în sfârşit, mai departe, căci spaţiul e infinit, ar vedea facerea lumii. Într-adevăr,
toate faptele sunt, cum s-ar spune, stereotipe în spaţiu şi nimic nu se poate şterge din ceea ce s-a făurit cândva în
Univers.» 334

Tot în Franţa, dar deja la începutul secolului următor, al XX-lea, ilustratorul, litograful şi scriitorul
Albert Robida (1848-1926) imaginează, în romanul Orologiul secolelor (L’horloge des siècles, 1902),335
un alt fenomen astronomic ce-ar putea cauza inversarea cursului temporal : în acest roman – relatează
Jacques Sadoul în Istoria SF-ului modern –

“o situaţie cataclismică începe în cel mai banal mod: un om care şi-a pierdut un dinte simte că începe să-i
crească din nou! Un fenomen cosmic necunoscut a făcut ca Pământul să se învârtă invers şi timpul a început să
dea înapoi. Bătrânii o iau încetişor spre tinereţe şi soţiile cicălitoare redevin blânde fete! La început, deci, lucrurile
nu merg atât de rău, dar atunci când morţii încep să renască, atunci când societăţile trebuie să le înapoieze
acţionarilor capitalul etc., societatea este zguduită şi ameninţă să se năruie. Robida nu trage concluzia şi se opreşte
destul de brusc în momentul când timpul a ajuns înapoi până în epoca bătăliei de la Waterloo.» 335

Tot aşa, de-a-ndăratelea, se derulează “evenimente” de pe Pământ, de data asta nu istorice, ci

domestice, în povestirea scriitorului german Kurd Lasswitz (1848-1910) Cum l-a răpit Diavolul pe
Profesor (1902),336 graţie, din nou, tot deplasării în spaţiu la viteze supraluminice, ca la Jules Verne :

« - Asta nu mai pricep, zise doamna Brösen.

- Atunci gândiţi-vă, strigă domnul cel voinic, că o coloană lungă, foarte lungă, de infanterie mărşăluieşte în
faţa dumneavoastră, că izbutiţi s-o ajungeţi cu trăsura şi până la urmă i-o şi luaţi, desigur, înainte! Treptat treceţi
de toate secţiunile ei, dar în primul rând de ultima, iar apoi, succesiv, de cele pornite mai devreme la drum.
Lucrurile se întâmplă întocmai ca şi cum trăsura ar fi imobilă, iar coloana ar mărşălui înapoi în raport cu
dumneavoastră.
- Nu vă amintiţi, se amestecă doamna în albastru, cum ne-am dus ultima dată la manevre, iar Miezchen a
mea şi-a pierdut năframa de mătase? Aşa s-a întâmplat atunci. Dar pe cei din spate tot i-am mai văzut, nu-i aşa?
- Undele luminoase nu au însă nici un fel de spate, mormăi domnul cel voinic, ele doar prilejuiesc ochiului
dumneavoastră perceperea oscilaţiilor provenite de la diferitele corpuri. Dacă Profesorul ar fi putut ajunge cu
privirea până la Pământ, atunci ar fi văzut acolo totul inversat în timp, cu alte cuvinte arătătorul ceasului s-ar fi
deplasat de la dreapta spre stânga, iar oamenii ar fi fugit înapoi, cu spatele înainte.
- Chiar aşa, spuse Profesorul. Chiar am şi avut prilejul să contemplu o asemenea privelişte. Căci, pentru a-l
întărâta pe Diavol, am făcut următoarea remarcă: Ce păcat că nu există nici un mijloc care să ne dea putinţa să
privim şi să recunoaştem lucrurile de pe Pământ! Am putea atunci să vedem totul întâmplându-se de-a-ndaratelea,
asta aşa, pentru variaţie. Fireşte că ar fi necesar să călătorim mult mai încet, căci la viteza noastră timpul ar goni
nebuneşte înapoi şi n-am putea să mai deosebim nimic limpede.
- Ha-ha! hohoti de râs Diavolul. Dumneavoastră nu puteţi construi un ochean corespunzător, dar pentru
mine aşa ceva este un fleac. Ia puneţi ochiul şi priviţi prin instrumentul acesta: pentru depărtarea la care ne aflăm
acum, o să fie de ajuns. Un moment – iată, am micşorat iuţeala nostră în aşa fel încât să prindem din urmă lumina,
în condiţiile unei viteze normale. Încotro doriţi să priviţi?
- Păi, spre oraşul nostru, de unde-am plecat. Iată-l, l-am prins în vizor! Uite-aici colţul străzii Schlamm,
până şi numărul casei – 21 – se poate recunoaşte.
Doamnei în albastru îi scăpă un ţipăt :
- Cum? Dar asta-i casa noastră! Şi ce anume aţi văzut?
- Am privit prin fereastra deschisă în odaia cu dulapuri...
- Asta înseamnă că fata de serviciu iar a lăsat geamul deschis. Şi doar i-am spus...
- Dar măcar ascultaţi până la capăt! zise doamna Brösen doamnei în albastru.
- Am putut să recunosc perfect totul, continuă Profesorul. Soarele lumina odaia. Era ora prânzului, exact
sâmbăta trecută. Având în vedere că voiajasem un ceas, cu o viteză întrecând-o de zece ori pe aceea a luminii,
ajunsesem din urmă razele de lumină care plecaseră cu circa zece ore înainte din strada Schlamm.
- Mulţumesc lui Dumnezeu! strigă doamna în albastru. Nu eram atunci acasă.
- Numai că în odaie era cineva. A trebuit însă mai întâi să mă obişnuiesc să privesc totul într-o ordine
răsturnată. Nici n-aş fi priceput nimic, dacă n-aş fi închis şi deschis succesiv ochii, pentru a înregistra astfel doar o
suită de instantanee. Dar dacă vi le-aş enumera aşa cum le-am zărit, întotdeauna cel următor înaintea celui de fapt
anterior, nu v-aţi lămuri deloc: mai întâi o persoană, o femeie care iese pe uşă, apoi aceeaşi persoană înăuntru, în
odaie, aşezând o rochie în dulap – ceea ce însemna de fapt că o scotea – abia pe urmă deschizând dulapul ş.a.m.d.
- O, Doamne, o Doamne! Spuneţi-mi neapărat cum s-au petrecut realmente lucrurile! M-au prădat hoţii!
- Asta nu mai ştiu. Într-o succesiune firească, lucrurile au decurs cam aşa: o fată caută mai întâi ceva într-un
sertar şi scoate o pereche de mănuşi albe...
- Ah, cele cu patru nasturi!
- Pe urmă ia din dulap o fustă şi o bluză albă...
 - Asta era desigur cea brodată, aceea cu veritabile...
- Şi când a ieşit pe uşă, le-a agăţat de clanţă şi dantelele s-au rupt...
- O, cerule! Cerule! Asta a fost fata din casă, voia să se ducă seara la bal şi a luat pur şi simplu lucrurile
mele!» 336

De subliniat aici, la Kurd Lasswitz, intuiţia modului cum rezultă “granulaţia” timpului (o
granulaţie “măruntă”, în acest caz) prin percepţie discontinuă, prin juxtapunerea în gradienţi a unor
paliere temporale distanţate între ele prin segmente de durată “oarbă”, vidă complexional: “Nici n-aş fi
priceput nimic, dacă n-aş fi închis şi deschis succesiv ochii, pentru a înregistra astfel doar o suită de
instantanee.”
Dar, cum spuneam, orice “maşină a timpului” care călătoreşte în trecut parcurge timpul în sens
invers, atentând ficţional la atributul ireversibilităţii timpului, fapt observat, printre atâţia alţii, şi de Ray
Bradbury, în Bubuit de tunet (“A Sound of Thunder”, 1952): “Maşina urla. Timpul era ca un film rulat
invers.”337 Aceasta la “ducere”, pentru că la “întoarcere” atributul încălcat este acela al izocroniei,
timpul fiind parcurs accelerat sau în salturi, dar în sens “normal”, cronologic. Este destul, în ambele
cazuri, pentru a deruta intuiţia şi “simţul realului”, pentru a crea premisele acelei “copleşiri” sau
“covârşiri” a umanului, generatoare de sublim şi de “sense of wonder”.
Mai târziu, în virtutea unui “rodaj” al cititorilor exersat pe parcurs cu timpul, în virtutea unei
convenţii de lectură deja instalate, deja acceptate, scriitorii de science-fiction se vor putea dispensa de o
explicaţie riguroasă a fenomenului, fie înlocuind “călătoria” cu un “catalizator” temporal (ingerarea unui
drog, de obicei); fie relativizând “călătoria în timp” prin simulacre formale de explicaţii, nebuloase şi
întortocheate, dar “înghiţite” contractual de cititorul deja profilat pe science-fiction (“explicaţii”
aparţinând, evident, mai mult “ştiinţei imaginare” decât celei “reale”); fie postulând pur şi simplu
fenomenul, sugerându-se astfel aceluiaşi antrenat şi “înţelegător” cititor că incredibilul fenomen ar fi de
la sine înţeles şi n-ar mai avea nevoie de nici o explicaţie sau demonstraţie, de nici o acreditare
“ştiinţifică” (confuzie voită între postulat şi axiomă, ceea ce, în principiu, deschide frontiera înspre
fantasy şi mainstream). Evantai în care se înscrie, grosso modo, întregul science-fiction pe tema
timpului, evantai care cuprinde şi grupa, mai restrânsă, a naraţiunilor palindromice, “răsturnate”, din
care fac parte romane precum Orologiul secolelor (L’horloge des siècles, 1902)335 de Albert Robida
(1848-1926), Lumea în care ceasurile merg invers (Counter-Clock World, 1967)338 de Philip K.Dick
(1928-1982), Cryptozoic! (1967, apărut iniţial sub titlul An Age)328 de Brian W. Aldiss (n. 1925),
Săgeata timpului (Time’s Arrow, 1991)331 de Martin Amis (n. 1949) ş.a.
Din principiu, însă, ideea timpului care-ar curge invers nici măcar nu este necesarmente o “idee sf”,
chiar dacă aici, în science-fiction, ea a ajuns să consacre o “temă” (“the time-reversal theme”)339 şi un
“paradox” (“the time-reversal paradox”), iar procedeul palindromiei temporale nu este specific şi
exclusiv ştiinţificţional, ideea ca şi procedeul fiind la dispoziţia oricui şi în literatura “generală” (minus,
desigur, explicaţia “ştiinţifică” aferentă). Nimic nou, aşadar, în esenţă, în paradoxul timpului retrograd
/inversat din science-fiction, decât “doar” (dar ce altceva e “diferenţa specifică” în raport cu “genul
proxim”, dacă nu acest “decât doar”?) “armătura” logică şi (pe cât posibil) “ştiinţifică”, “explicaţia”
raţională care girează aici specific «acea liber consimţită suspendare de moment a neîncrederii” prin care
S.T. Coleridge definea «credinţa poetică»,9 recte iluzia ficţională.
Prezenţa unei minimale “explicaţii”, logic şi “ştiinţific” plauzibile – fie aceasta şi numai simulacru
sau pretext, fie şi relativ confuză sau prolixă, fie şi relativ încâlcită sau chiar incoerentă, fie şi de
domeniul “ştiinţei imaginare” sau al “pseudoştiinţei” – menţine însă principial respectiva scriere în
perimetrul taxonomic de drept al sf-ului, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în deja amintitul roman al lui
Brian W. Aldiss Cryptozoic! (1967),328 unde un colosal time-reversal la scara marilor ere ale evoluţiei
vieţii pe Pământ este explicat “ştiinţific” şi motivat narativ printr-un simulacru de explicaţie la fel de
bun, la fel de eficient, sub raport literar, ca orice explicaţie ştiinţificeşte validă. Am văzut deja cum
funcţionează “catalizatorul” (acidul cryptoic, CSD) imaginat de scriitor pentru a facilita cronomoţia,
deplasarea propriu-zisă în timp (în trecut, într-un trecut inversat apoi ca viitor), invenţie pusă în seama
unui ficţional doctor Wenlock, un nou Sigmund Freud care, în anii 2090, descoperă tehnica
“mintalizării” sau “călătoriei mintale” în trecut prin defularea pulsiunilor instinctuale ale omului spre
incest – “forţa aflată la baza predispoziţiei de-a privi în urmă”, cum spune textul, implicit deci
combustibilul călătoriei în trecut (cf., în vol. O cheie pentru science-fiction, subcap. “Călătoria în timp şi
catalizatorul temporal” din cap.V, “Timpul”, loc reperabil prin nota 39). Dar asta nu e tot, mai e necesar
un supliment de explicaţie, la fel de “consistent”. Explicaţia “ştiinţifică” livrată de scriitor pentru
fenomenul curgerii inverse a timpului – fenomen încă şi mai năucitor decât “simpla” deplasare în timp,
căci îi lasă cu gura căscată şi cu mintea blocată, “înnodată” şi “întoarsă pe dos”, până şi pe cei mai
experimentaţi “lupi ai timpului”, pe aşii/campionii acestui sport al “mintalizării” – această explicaţie
suplimentară este derivată din prima, deşi ceva mai sumară : fără vreo referire la universul fizic (viteza
luminii, efecte relativiste, rotaţia inversă a planetei etc.), fantezista “explicaţie” se circumscrie strict
universului psihic :

« - Trebuie să insist şi să vă mai spun încă o dată că nimic nu s-a schimbat cu adevărat în lumea reală» – îi
catehizează profesorul Silverstone, “profetul” acestei “revoluţii în gândire”, pe cei mai buni dintre practicanţii
“mintalizării”, viitorii săi “apostoli”, convocaţi în acest scop la o “cină de taină” hăt-departe-n “cryptozoic”, la
începutul/sfârşitul existenţei Pământului ca planetă. «Lumea reală se supune aceloraşi legi exterioare ale naturii,
aşa cum totdeauna a făcut-o şi totdeauna o va face. Atâta numai că percepţia noastră s-a schimbat dintr-odată:
deodată totul a devenit limpede. [...]
- Trebuie să vă vorbesc despre o revoluţie atât de mare în gândire, – spuse Silverstone – încât e prea puţin
probabil ca oricare dintre noi, cei de faţă, să fim capabili a ne adapta ei complet în timpul vieţii pe care-o mai
avem de trăit. Generaţia contemporană cu Einstein n-a fost în stare să perceapă revoluţia căreia el i-a deschis
drumul; cu toată modestia, acum ne aflăm în faţa unui lucru cu mult mai mare. Observaţi că spun “revoluţie în
gândire”, şi vă va fi de mare folos dacă nu veţi uita niciodată că asta-i tot ce este. Nu e o răsturnare pe dos a
tuturor legilor naturii, deşi adesea pare astfel. Eroarea care ne-a înşelat până acum s-a aflat în minţile oamenilor,
nu în lumea exterioară.
Deşi ceea ce urmează să vă spun e derutant, o veţi găsi mai puţin astfel dacă reflectaţi mai întâi asupra
faptului, simplu dar neglijat, că nu cunoaştem lumea reală – universul, grădina din spatele casei sau propriile
noastre unghii – decât prin intermediul simţurilor. [ Nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu – postulat
al lui John Locke şi-al empirismului englez din secolele XVII-XVIII – n.n.]. Cunoaştem, cu alte cuvinte, doar
lumea-exterioară-plus-observatorul, universul-plus-observatorul, grădina-din-spate-plus-observatorul. Acest lucru
rămâne adevărat chiar şi atunci când interpunem instrumente între obiectul observat şi simţurile noastre. Dar ceea
ce omenirea n-a pus niciodată la socoteală până acum e gradul până la care observatorul a reuşit să distorsioneze
obiectul exterior şi să fundamenteze un enorm munte de ştiinţă şi civilizaţie pe temelia acestei distorsiuni.
Atât în loc de prefaţă. Acum vă voi spune, pe cât de concis şi de simplu pot, în ce anume constă această
revoluţie a gândirii.
Lucrând cu Anthony Wenlock – şi mai apoi, teamă mi-e, lucrând împotriva lui – eu şi cu asociaţii mei am
descoperit adevărata natură a subminţii. Submintea, după cum ştiţi, este miezul străvechi, istoriceşte vorbind, al
creierului omenesc; acest contrabalast a existat înainte ca homo să fi devenit sapiens, şi mai există încă şi azi la
mamiferele superioare. Supramintea s-a dezvoltat mult mai târziu – structură uluitoare care, în privinţa capacităţii
raţionale, a rămas unică şi inegalabilă până ce, tot ea, a dat fiinţă inteligenţei artificiale, computerului. Avem însă
motive să credem că devăratul mobil al apariţiei şi existenţei sale a fost şi este altul: acela de a distorsiona şi a
ascunde adevărata natură a timpului (subl.aut. în text) faţă de om. Avem acum dovada absolută – deşi, la drept
vorbind, această dovadă absolută a existat dintotdeauna, dar niciodată până acum nu a fost recunoscută ca atare –
că ceea ce noi percepem a fi fluxul temporal curge, de fapt, în direcţia opusă celei aparente.
Ştiţi că încă Wenlock ne-a clătinat vechea imagine asupra timpului. A respins categoric vechea idee, vechea
prejudecată unidirecţională şi, odată cu ea, spaţializarea timpului. În ce mă priveşte, eu nu am vreo nouă teorie
asupra timpului, ca s-o detronez pe-a lui; singurul lucru despre care în sens fundamental sunt calificat să discut
este mintea omenească. Şi, în această calitate, am datoria să vă spun că descoperirile noastre recente asupra minţii
omeneşti arată limpede ca lumina zilei că timpul curge în direcţia pe care aţi fi înclinaţi s-o numiţi empiric “de-a-
ndoaselea”, “de-a-ndaratelea”.
Wenlock şi cu mine am pornit, mai mult sau mai puţin, de la aceeaşi concepţie asupra domeniului – o idee
veche. Încă marele Sigmund Freud, în secolul al nouăsprezecelea, o întrezărise deja. Spune el, undeva, că
procesele mentale subconştiente sunt atemporale – “subconştientul” de care vorbea el era un fel de aproximare
rudimentară a “subminţii” descoperite de noi; în altă parte, zice ceva în sensul că “ne-am folosit mult prea puţin în
teoria noastră de faptul că sentimentele refulate rămân neatinse de trecerea timpului”. Punctul în care Freud s-a
apropiat cel mai mult de adevăr a fost atunci când spune că impulsurile refulate, instalate în partea veche,
ancestrală a creierului, rămân imune la acel gen de timp pe care l-a inventat ulterior supramintea.
Următorul secol – al douăzecilea – a fost totalmente obsedat de timp, mulţimi de oameni suferind de
schizofrenie, în virtutea scindării dintre subminte şi supraminte care devenea tot mai evidentă. Cum se întâmplă
adesea, artiştii au avut antenele cele mai fine, ei au fost primii care-au sesizat această obsesie a timpului şi-au
vorbit despre ea deschis şi fără reticenţe: pictori ca Duchamp, Degas şi Picasso, scriitori precum Thomas Mann,
Olaf Stapledon, Proust, Wells, Joyce şi Virginia Woolf. Apoi au urmat oamenii de ştiinţă, descoperind unităţi de
timp tot mai mici, milisecunda, nanosecunda, attosecunda, stabilindu-le ca unităţi viabile şi compatibile cu propria
lor scară a evenimentelor. La începutul secolului nostru [ne aflăm în “prezentul de referinţă” al anului 2093 – n.n.]
am văzut inflaţia de timp devenind monedă curentă : vorbim încântaţi despre megasecunde şi gigasecunde şi ni se
pare convenabil să ne gândim la Sistemul Solar ca luând naştere în urmă cu vreo 150.000 de terrasecunde. Cel
mai mare romancier al vremurilor noastre, Marston Orston [!], a creat, cu Fullbright, un roman deliberat fără
sfârşit, de peste patru milioane de cuvinte care se referă exclusiv la actele întreprinse de o tânără în timp ce se
ridică să deschidă fereastra dormitorului. [Până-n 2093 va prinde cheag, să sperăm, şi în România o editură sau un
“grup editorial” în stare să plătească enormul copyright aferent – n.n.]. [...]
Toate aceste lucruri sunt tot atâtea simptome ale eforturilor pe care supramintea, cuprinsă de-o disperare tot
mai acută, le face pentru a-şi menţine frauduloasa supremaţie asupra subminţii, pendulând dintr-o extremă în alta
în căutare de soluţii salvatoare pentru ea. Dar descoperirile mele pun definitiv capăt acestei dominaţii imemoriale.
Se întâmplă să-mi revină mie acest rol, de instrument al prăbuşirii supraminţii: pentru că, privind retrospectiv, eu
nu-s decât punctul culminant al unui îndelungat proces, pe care-l putem vedea iscându-se cu multă vreme în urmă
şi durând de-atunci fără contenire. Încă în secolul al patrulea, Sfântul Augustin scria, în Confesiunile sale, acest
pasaj, devenit celebru: “In te, anime meus, tempora metior”, “În tine, minte a mea, măsor timpul”. Nu măsor
înseşi lucrurile a căror trecere a produs impresiunea; impresiunea e cea pe care o măsor atunci când măsor timpul.
Astfel, fie asta înseamnă acel ceva ce e timpul, fie nu măsor timpul deloc. Augustin aproape a descopeit adevărul,
căci geniul – întotdeauna în contact cât se poate de strâns cu submintea sa – a părut adesea să fi presimţit, să fi
dibuit intuitiv adevărul.» 328

Dacă Dr. Anthony Wenlock este pentru “mintalizare” ceea ce a fost Dr. Sigmund Freud pentru
psihanaliză, iată, aşadar, că nu întârzie să intre în scenă şi un Carl Gustav Jung, în persoana profesorului
Norman Silverstone – un disident al doctrinei care-o extinde neortodox dar creator şi, în felul acesta, în
cele din urmă o consolidează; amândoi vor fi scoşi în afara legii, primul internat cu forţa într-o
închisoare psihiatrică, al doilea dat în urmărire generală şi vânat prin timp de asasini şi agenţi secreţi
trimişi de “Partidul Acţiunii Populare” – “partid unic” cu ajutorul căruia generalul Bolt şi apoi amiralul
Gleason instaurează, în Anglia anilor 2090-2093 (“prezentul de referinţă” luat ca reper narativ), o
brutală dictatură militară. Găsim, astfel, în cartea lui Brian W. Aldiss, tot felul de ingrediente şi
stimulente pentru lectură: şi distopie anti-totalitară, şi “roman social” (un sumbru tablou al vieţii
minerilor din Anglia în 1930), şi roman “de acţiune” (o palpitantă confruntare “din umbră” între fugarii
din 2093 şi agenţii trimişi pe urmele lor, invizibili şi unii şi alţii pe coridoarele labirintice ale Palatului
Buckingham, în 1851, la curtea Reginei Victoria) : pitoresc, spectaculos, suspens, accente satirice,
“probleme sociale”, “probleme filosofice” ş.a.m.d.: toate trasate cu mână sigură, cu simţ al proporţiei şi-
al dozării “efectelor”, cu o perfectă adecvare ideatică şi stilistică; dar fiind, toate, numai accesorii, numai
ingrediente de lectură, numai “momeală” menită a capta (şi-a captiva, de acord) atenţia şi (ne)răbdarea
cititorului.
Pentru că adevărata miză se află, cum e şi firesc într-o carte de science-fiction, nu la “scara umană”
a duratelor personale şi istorice, ci la scara trans-umană a duratelor “geologice”, durate imense,
incomensurabile, “strivitoare” pentru om; la scara “eonilor” ce despart “prezentul” anului 2093 de
trecutul geologic al planetei: jurasic, devonian, cambrian, carbonifer; neozoic, mezozoic, paleozoic etc.,
apoi, prin însumare, “phanerozoic”, prin extrapolare “criptozoic” (oferind privirii un peisaj exclusiv
mineral, căci regnul vegetal şi cel animal încă n-au apărut sau au dispărut de mult, “criptozoicul se
întindea pe cinci şesimi din timpul geologic”; “mintalizară de cinci ori, de fiecare dată afundându-se tot
mai adânc în cumpliţii eoni, deplasându-se tot mai aproape de era când Pământul devenea o altă planetă,
cu atmosfera ca un amestec turbulent de metan şi amoniac, moarte pentru plămânii omeneşti”); în fine –
“timpul decompoziţional”, când magma planetară încă nu se “răcise”, nu se solidificase, şi în această
magmă clocotitoare este “înhumat” Silverstone, răpus finalmente de agenţii dictaturii din 2093.
“În fine”, “în cele din urmă”, “la începutul lumii”, “la sfârşitul” ei etc.: toate acestea nu-s decât
automatisme mentale şi verbale, “feluri de-a spune”, “feluri de-a vorbi”; pariul particular pe care-l pune
cu cititorul Brian W. Aldiss, în Cryptozoic!, este tocmai de a-i “dovedi” ficţional contrariul, adică de a-i
“întoarce mintea pe dos” ştiinţificţional cu “dovada” că “în cele din urmă” a fost de fapt “în cele dintâi”,
că “începutul lumii” este de fapt “sfârşitul lumii”, că Alpha este Omega, şi vice-versa; că “viitorul” este
anterior trecutului, îl precedă şi-l determină cauzal; că timpul curge de fapt invers, dinspre viitor înspre
trecut, şi că trebuie să ne antrenăm a-l percepe astfel, să ne “deparazităm creierul”, să ne dezvăţăm
mintea, “supramintea” raţională, de-a ne alimenta cu iluzia sau himera, atât de adânc înrădăcinată
intuitiv şi biologic (prin refularea unei primordiale pulsiuni spre incest, susţine această neo-psihanaliză
apocrifă), că venim din trecut şi înaintăm spre viitor.
Profetul şi maestrul acestei revoluţii în gândirea umană este, cum am văzut, profesorul Norman
Silverstone, care parcă şi-a jurat să-şi aducă discipolii (de fapt, scriitorul este cel care “şi-a jurat” să-şi
aducă cititorii) în pragul demenţei şi-al ospiciului, unde protagonistul, Edward Bush, va sfârşi prin a fi
închis pentru “o formă periculoasă de demenţă delirantă”, vecin de celulă cu însuşi “marele” Wenlock,
fondatorul doctrinei, care naufragiase acolo mai de mult. Cartea este prevăzută şi cu această “ieşire de
rezervă”, cu acest “alibi realist”, în chip de final ambiguu şi ambiguizant ce relativizează şi “pune în
abis” propria ipoteză şi propriul paradox pe care se clădeşte: «Ştiu că e un material copleşitor şi
nedigerabil», drept care «mulţi membri ai acestei societăţi, nefiind în stare să accepte că timpul curge
de-a-ndăratelea, s-au îmbolnăvit mintal, adesea de schizofrenie»321 – recunoaşte personajul (Silverstone)
şi, prin el, prezumabil, autorul (Aldiss), amândoi însă tare mândri de isprava lor “diavolească”, amândoi
abia putându-şi ascunde mândria şi orgoliul de-a fi vestitorii revelaţiei, deschizătorii de drum ai
“generaţiei himalayene”: «Facem parte dintr-o generaţie care va fi consumată de către paradox, fiindcă
se întâmplă să ne aflăm în punctul revelaţiei.»328
Dar, până a împinge “vertijul mental” şi “întoarcerea minţii pe dos” până în pragul demenţei şi-al
balamucului, profesorul Silverstone ne delectează cu o adevărată avalanşă de “aplicaţii practice” (şi
chiar “didactice”) ale ideii sale, cu o escaladă sau o cavalcadă de extrapolări a căror deschidere se
întinde de la om la cosmos, de la domestic la transcendental, de la biologie la fizică şi la cosmologie,
impresionând în egală măsură mintea şi ochiul (“ochiul minţii”); “efecte” spectaculoase sub raport logic,
aşadar, dar nu mai puţin şi sub raport vizual : «Observaţi însă că v-am spus toate acestea în vechii
termeni, în felul cu care ne-am deprins de-a lungul întregii noastre vieţi. Acum am să le parafrazez în
adevăraţii termeni, conform cu propriul nostru concept de timp, aşa cum au să le înveţe copiii noştri.»
Zis şi făcut. Profesorul Silverstone îşi începe expunerea pornind de la “scara cosmică” a Universului
şi abia apoi coboară la “scara umană” a vieţii de fiecare zi, considerând mai coerentă şi mai inteligibilă
această ordine; dar sub raport vizual şi intuitiv – în consecinţă, deci, sub raportul efectului estetic –
ordinea de priorităţi se inversează (“de când cu paradoaxele, toate merg de-a-ndoasele”, ar fi zis
Topîrceanu...): percepţia prin simţuri şi intuiţia se află în elementul lor tocmai la această “scară umană”
de magnitudini, mezoscopice sau macroscopice (nu megascopice, nici microscopice), pe care ochiul le
poate cuprinde “dintr-o privire” şi intuiţia le poate prompt asimila. Ca, de exemplu, «o minge de fotbal
[care] stă nemişcată pe teren; deodată, începe să se rostogolească, viteza îi creşte, îi tot creşte, până ce
sfârşeşte prin şut în vârful ghetei unui fotbalist»328: deceleraţie zero în locul acceleraţiei degresive.
Invers, un sinucigaş care se aruncă de la ultimul etaj sau un paraşutist căruia nu i se deschide paraşuta ar
oferi, în loc de deceleraţie zero, spectacolul unei spontane “înălţări la cer” prin frânarea progresivă a
unei catapultări, a unei iniţiale acceleraţii maxime. Sau, alt exemplu, «mâncarea [care] ne iese pe gură,
umple la loc farfuria şi, în cele din urmă, e dez-preparată, carnea e dez-fiartă sau dez-friptă şi trimisă
înapoi la măcelar şi la abator ca să se facă din ea animale vii.»328 Asta a fost, însă, doar un acont, un
aperitiv (apetisant, nu? Poftă bună!). Festinul abia începe, “morişca” extrapolării abia acum începe să se
învârtă la turaţie optimă :

«Lucrul care s-a întâmplat dintotdeauna e acela că gloanţele au ţâşnit din trupuri căzute pe jos, intrând la fix
pe ţeava revolverului; apoi ai apăsat pe trăgaci şi pe urmă ai avut intenţia de-a o face. [...] Morţii se trezesc din
nou la viaţă – zăcând pe jos însângeraţi, poate, şi sângele fiindu-le supt înapoi în vene – pe urmă mortul se ridică
în picioare şi-o ia din loc cu spatele înainte, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
- Doamne Iisuse Hristoase! exclamară la unison Bush şi Borrow.
- Bine, atunci, sări fata în picioare, să-l luăm chiar pe Hristos! Să spunem despre el cum stă răstignit pe
cruce, cum coasta îi e străpunsă de lance, cum prinde din nou viaţă, cum expectorează oţet în buretele întins de
soldaţi în vârful suliţei, apoi romanii îi smulg cu un ciocan magnetic piroanele din palme, îl coboară de pe cruce
şi-l lasă să se-ntoarcă la ucenicii săi... Nu?
[...] Soarele răsare la apus şi apune la răsărit. Sub stăpânirea lui se află totul şi el guvernează toate formele
de viaţă organică şi muritoare care, cu ritmurile lor ciclice, trăiesc sub razele sale. La scurt timp după începutul
unui nou an, frunzele moarte încep să se mişte, devin aurii sau arămii sau ruginii, se ridică de la pământ valuri-
valuri şi îmbracă fagii desfrunziţi; apoi copacii înverzesc şi, cam printr-a opta lună, absorb frunzele înapoi în
ramuri, sub formă de muguri; în tot acest timp, fagii au turnat sevă în sol; acum stau goi de-a lungul lunilor
martie, februarie, ianuarie şi decembrie, până când o nouă ingestie de frunze le dă putere să descrească iar, mereu
mai mici. Ceea ce se întâmplă cu fagii este, desigur, valabil şi pentru ceilalţi arbori. Din stejarii uriaşi creşte câte-o
ghindă.
Şi acelaşi lucru se întâmplă cu animalele şi cu oamenii. Unele dintre marile religii ale lumii – care, în
ultimă instanţă, îşi trag toată puterea cu care-i subjugă pe credincioşi tocmai din tenebrele subminţii – de bună
seamă că au intuit adevărata natură a lucrurilor : aserţiunea lor precum că va veni un ceas când morţii se vor ridica
iarăşi din morminte nu e nici mai mult nici mai puţin decât adevărul literal. În acelaşi timp, se adevereşte şi
noţiunea medievală a generaţiei spontanee: în cadavrele putrezite şi-n oasele descompuse din mormânt se trezeşte
un impuls de agregare, de structurare, de organizare; viermii lucrează neobosiţi şi depun carnea pe oase; prinde
contur şi substanţă ceva semănând din ce în ce mai mult cu un om; sicriul e umplut, nemaiavând nevoie decât de
ciocli care să vină şi să-l dezgroape din pământ, să-l ducă acasă la rude şi prieteni, care abia apucă să-şi absoarbă
lacrimile din batiste şi să se îmbrăţişeze cu emoţie, că nou-născutul şi trage adânc în piept prima gură de aer,
prima suflare. Sau, dacă trupul a fost incinerat, flăcările vor reconstitui din cenuşă carnea.»328

Fără falsă modestie, în acest loc se cere menţionată şi contribuţia românească la domeniu, acel
pigment specific şi inimitabil care ne defineşte, acea “pată de culoare” pe care numai un autor român o
putea adăuga şi care rămâne să ne reprezinte în “concertul internaţional” al genului :

«Domnule, trebuie să vă fie foarte clar, acest loc este accesibil unui număr extrem de redus de persoane, aţi
pătruns aici numai datorită recomandării doctorului Lucas. Doctorul Lucas este o persoană preţioasă şi noi nu-l
putem refuza.
Şi cum vă spuneam deci, sunteţi în posesia unui frumos cancer generalizat care vă va termina în mai puţin
de trei luni. Noi suntem singurii care vă putem salva. Da, aţi auzit bine, vă putem salva.
Instalaţia pe care o vedeţi este capabilă să refacă starea Universului ca sistem la un moment anterior celui
prezent. Vulgar spus, dă timpul înapoi.
Un subiect uman supus acţiunii ei este retardat cu un anumit interval din existenţa sa. Nu, nu e vorba de o
călătorie în timp, subiectul reia pur şi simplu secvenţele vieţii lui trecute dintr-un punct care poate fi fixat cu
precizie.
Există o singură problemă: Maşina noastră Regresivă nu are nici un efect asupra informaţiei stocate în
creier. Deci, practic vorbind, veţi fi cel de-atunci cu psihicul de acum.
Aici apare, evident, problema perturbărilor. În această privinţă, legea, subliniez, LEGEA este abaterea minimă de
la secvenţa existenţială pe care deja aţi trăit-o. Va trebui să repetaţi pe cât posibil toate acţiunile întreprinse în
diversele situaţii pe care le cunoaşteţi foarte bine şi în care ştiţi că veţi fi pus.
Da, e o observaţie corectă, nu aveţi cum să vă amintiţi în amănunt ce-aţi făcut şi deci ce veţi face. Creierul
dumneavoastră însă, ca de altfel orice creier uman, este un înregistrator fenomenal, mult mai fidel decât se crede
de obicei. Se găseşte acolo, stocată integral, toată colecţia de informaţii primite de la senzorii de care dispuneţi,
urechi, piele, ochi şi toate celelalte, colecţie denumită generic Viaţă. O analogie sugestivă, deşi doar la nivel
calitativ, ar fi cutia neagră greu destructibilă a aeronavelor.
Da, bineînţeles că este subconştientă. Noi vă vom face însă o mică intervenţie chirurgicală prin care veţi avea
acces rapid la această memorie uriaşă.
Nu, nu vă speriaţi, n-o să vă facem acum operaţia, ci după modificarea genetică. Nu înţelegeţi, sigur că nu
înţelegeţi dacă nu mă lăsaţi să termin.
În mod normal, pentru tipul dumneavoastră de cancer ar fi suficient un interval de retardare de aproximativ
un an ca să vă trataţi, cu garanţia vindecării. Dar din analize rezultă că sunteţi un caz de excepţie. Structura
dumneavoastră biopsihică prezintă o predispoziţie extrem de accentuată pentru carcinogeneză. Deci, chiar dacă
scăpaţi de data asta, şansele de a vă îmbolnăvi din nou sunt mari şi poate că a doua oară nu va mai exista un
doctor Lucas care să vă trimită la noi. Şi, în afară de asta, ţin să reduc la minimum probabilitatea de a vă mai
vedea vreodată mutra pe aici.
Există o singură soluţie: vom extinde intervalul de retardare la 35 de ani. Da, exact vârsta dumneavoastră.
Vom întreprinde – ca să mă exprim sugestiv – acţiunea desemnată de o cunoscută înjurătură. [...] » 340

Mă văd silit să opresc aici citatul, nu-l mai pot continua, nu de alta, dar nu cumva să depăşesc
contravenţional acele procente (între 5% şi 10% din textul global, cred) permise de Legea Drepturilor de
Autor a fi citate “în scop de comentariu, analiză sau exegeză”: de ce să risc un proces la tribunal cu
autorul citat şi comentat şi/sau cu agenţii săi literari?...

«Viaţa omenească răsare astfel pe lume în nenumărate moduri şi-n cele mai diverse împrejurări» – îşi
continuă Brian W. Aldiss imnul său triumfal.321 «Trupurile celor morţi în naufragii se ridică iarăşi de pe fundul
mărilor şi oceanelor şi ies la suprafaţa devastată de sălbatice furtuni şi-acolo sunt aruncate înapoi pe puntea
vapoarelor ce ies şi ele din vâltoarea valurilor ce le-nghiţiseră. Cu puţin înainte de accidentele rutiere pot fi văzute
ambulanţe gonind de-a-ndăratelea pe şosele, oprindu-se la locul accidentului şi descărcând pe carosabil cărnuri
sângerânde şi membre rupte din care se asamblează pe loc fiinţe vii ce sar vioi într-o maşină care tocmai se
desprinde din coliziunea cu o altă maşină, plecând apoi fiecare pe drumul ei în marşarier. O epavă de avion, care
poate a ruginit ani de zile înainte de prăbuşire pe vreun versant de munte izolat, devine tot mai lucitoare şi deodată
capătă formă şi e catapultată în urma unei dâre de flăcări până-n înaltul cerului, cu pasagerii trezindu-se brusc la o
viaţă frenetică: vor trage poate, pentru moment, o spaimă soră cu moartea, dar până la urmă totul va fi bine, căci
focul se va stinge şi avionul se va da înapoi până la un aeroport civilizat.
Pe aceste căi, ca şi pe multe altele, numărul populaţiei creşte, viaţa înfloreşte pretutindeni, triumfătoare. Dar
ceremonia supremă în care se vede ce dar nepreţuit e viaţa omenească – este războiul. Din ruine de clădiri făcute
terci şi moloz, din superbe cratere de bombe, din păduri culcate la pământ sau risipite fum în vânt, din tancuri şi
blindate făcute turtă şi din cavourile bine conservate sub kilometri de apă ale submarinelor scufundate, din
năclăiala de sânge şi mocirlă a câmpurilor de luptă – morţii se ridică toţi ca brazii şi trăiesc fără grijă şi întristare,
şi rănile li se vindecă, şi toţi oamenii întineresc. Războiul aduce cea mai bogată recoltă de naşteri de pe această
frumoasă planetă albastră.» 328

Nu, nu e vorba de “lupta pentru pace” purtată pe vremea “războiului rece” de vajnica “mişcare
mondială a partizanilor păcii” de ocultă inspiraţie sovietică, “partizani” în ale căror rânduri romancierul
britanic nu ştiu să se fi înrolat. Bineînţeles, puţin “mesaj generos” n-are cum strica la reţetă, în doze
rezonabile, mai ales când e genuin şi spontan generat, ca aici, şi mai ales că reţeta, cum spuneam mai
sus, nu se reduce la atât. Dar nu e la îndemâna oricui ca acest “mesaj generos” să crească şi să se
desprindă congener din emisia de “sense of wonder” care legitimează estetic o carte ca aceasta. Altfel,
nici mesajul “pacifist” nici procedeul “filmului rulat invers” n-au fost brevetate în science-fiction, nu
aici au fost descoperite şi practicate pentru prima dată, nici pentru ultima, cum iarăşi spuneam. Există,
de exemplu, în poezia românească de dinainte de 1989 un poem (al cărui titlu, irecuperabil, l-am uitat,
cum am uitat şi numele autorului...), un poem care se ţine minte, chiar şi în lipsa titlului şi-a autorului,
tocmai prin acest “time-reversal” sau “re-winding” cinematografic: în momentul în care soldaţii (de
cândva sau undeva, de oriunde şi de oricând) ies din tranşee ca să pornească la asalt, filmul se inversează
brusc şi ni-i prezintă coborând cu spatele din nou în tranşee, întorcându-se de pe front înapoi la cazarmă,
apoi acasă “la vatră”, la şcoală, la grădiniţă, în leagăn, unde, în sfârşit, soldaţii îşi găsesc liniştea şi mor.
Nu ştiu dacă există o “poezie SF”, aşa cum cred unii entuziaşti, dar iată cel puţin un caz (un “caz”
totuşi, nu mai mult!) care s-ar zice că le-ar da dreptate: “poemul” lui William Jon Watkins (n. 1942)
intitulat Universul invers,341 literalmente un poem-clepsidră, pe care revista Nautilus (cu peste un
deceniu în urmă, oare de ce nu mai apare?, arăta aşa de bine!) aşa îl şi punea în pagină, pe două coloane,
a doua fiind tipărită “cu capu-n jos”, momentul când timpul îşi schimbă direcţia şi începe să curgă invers
fiind echivalat de cititor cu momentul când trebuie să “răstoarne clepsidra”, să întoarcă revista “cu susu-
n jos” ca să poată citi şi a doua strofă (performanţă tipografică pe care computerul meu, oricât l-aş suci,
din păcate n-o poate egala, ori poate eu “nu mă ştiu”, dar cititorul binevoitor al acestor rânduri este rugat
să şi-o imagineze):

Paul s-a născut în Libra. Paul s-a născut în Taurus.

Avea o aluniţă pe mâna stângă Avea o aluniţă pe mâna dreaptă
Şi un dinte de aur. Şi-un dinte smălţuit.
La douăzeci de ani s-a însurat, La patruzeci şi unu s-a însurat,
Aşa cum era tradiţia. Aşa cum era tradiţia.
La douăzeci şi unu a avut un copil. La patruzeci şi-a pierdut fiul.
La treizeci şi trei La douăzeci şi opt
A citit o poveste A citit o poveste
Despre antimaterie, Despre antimaterie,
Numită Universul invers. Numită Universul invers,
Asta l-a pus pe gânduri. Care l-a pus pe gânduri.
Fiul său ar fi trebuit să fie Ar trebui să fie
Cu două degete mai înalt. Cu mult mai scund.
Se uita la televizor Aştepta la doctor
Când inima i s-a oprit. Când s-a prăbuşit în pântecele matern.
Avea şaizeci şi unu Nu mai avea nici o vârstă
Când a murit în Taurus. Când a murit în Libra.
 «Atâta despre naştere» – ne întâmpină cordial şi volubil profesorul Silverstone al lui Brian Aldiss, la
revenirea în Cryptozoic 328 şi-n science-fiction :

«Cum rămâne cu moartea? Ştim care ne va fi viitorul, ştim că specia umană va descreşte şi va involua până
la totala contopire cu regnul animal, ştim că sfârşitul Pământului e atât de aproape – la scară geologică, vorbind –
încât totul tinde spre mai mic şi mai neinteligent. Şi atât de minunat este plănuit totul, încât omenirea se supune
aceluiaşi tipar, şi în totalitate, ca omenire, şi în parte, ca inşi luaţi individual. Fiecare fiinţă omenească – şi, fireşte,
aceasta li se aplică şi animalelor – întinereşte şi descreşte, cu puterile ajunse la maturitate exact înainte de a se
pierde în provizoratul pubertăţii; trece apoi prin copilărie, când probabil va merge şi la şcoală pentru a uita
cunoştinţele de care nu va mai avea nevoie. Declinul în neajutorare e relativ rapid şi nedureros : e posibil ca la
aşa-zisa vârstă de doisprezece ani – doisprezece ani rămaşi până în pântecul mamei, adică – individul să fie încă
ager şi receptiv mental, dar asta nu mai poate dura mult aşa; deocamdată, mai are nevoie de această agerime sau
trezie a minţii, căci urmează trecerea prin procesul complicat al dezvăţării de limbaj. Pentru cei mai mulţi,
copilăria e un adevărat paradis, un tărâm de vis, o perioadă fericită în faţa căreia capitulează cu bucurie la sfârşitul
vieţii. Se pot atunci culca pe spate în braţele mamelor, gângurind fără griji. Abia dacă-şi dau seama când le vine
vremea să se întoarcă în pântecul matern, acest mormânt al speciei omeneşti.
Poate că aici ar trebui să mai adaug – iartă-mă, Ann – că mama adesea simte la început dureri şi-apoi
greţuri şi alte disconforturi pe parcursul acestui proces; ar mai fi o lună-două până ce zbaterea copilului se stinge
de-a binelea şi acesta se contopeşte pe deplin cu viaţa vegetativă a trupului mamei. Dar lucrurile, pentru ea,
continuă bine, iar când copilul s-a redus la o fărâmă, soţul sau amantul o penetrează şi aspiră materia reziduală.
Procesul e desăvârşit, şi cei doi adesea se îndrăgostesc unul de altul înainte de-a se despărţi pentru totdeauna.
Aveţi întrebări?» 328

Da, avem. Să “luăm un telefon” de la (radio)ascultători sau (tele)spectatori, pentru ca emisiunea să

fie interactivă, cum e la modă acum. Întrebare: Dacă aşa se prezintă lucrurile atunci când timpul începe
să fie perceput “corect”, curgând adică invers decât empiric credeam până acum; dacă astfel se
înfăţişează ochiului atâtea spectacole «care plac vederii şi o spăimântează totdeodată» (o foarte bună
definiţie dată în treacăt sublimului ce “plutea în aer” pe la mjlocul veacului romantic de către un om care
avea alte grijuri decât estetica, dar se vede că pe aceasta “o avea în sânge” – nimeni altul decât Nicolae
Bălcescu342); dacă, deci, citim şi ne imaginăm cu plăcere asemenea “prăpăstii”, iar această plăcere e din
sorgintea sublimului (înrădăcinat, cum ştim de la Edmund Burke,19 în “instinctul de conservare” al
omului), nicidecum din sorgintea frumosului (ce n-ar huli niciodată aşa de necuviincios şi de
mizantropic “societatea sexelor” şi “societatea în general”, de unde-şi trage seva) – atunci, are oare
dreptate protagonistul cărţii, Edward Bush, să se declare «anesteziat de frumuseţea [s.n.] acestor efecte
izbitoare: cascade suind impetuos spre praguri, mulgătoare aspirând în jeturi laptele din şiştare înapoi în
ugerele vacilor, o ceaşcă de cafea rece încălzindu-se de la sine până ce dă în clocot. E ca şi cum ai fi din
nou copil, când o cană cu lapte fiert se preschimba de la sine din fierbinte în rece, prinzând pe deasupra
caimac, ceea ce-ţi provoca atunci aceeaşi fascinaţie. Cum e o cascadă mai supusă legilor naturii, sau mai
supusă vrăjilor: când îşi prăvale vijelios apele în jos, ori când şi le înalţă majestuos în sus?»328 ? [două
semne de întrebare, da: primul era al personajului şi se adresa conlocutorilor săi din criptozoicul acţiunii,
al doilea aparţine comentatorului şi se adresează, inevitabil, cititorilor din prezentul lecturii: celor de faţă
şi viitori, sănătate!]
Dar destul cu “scara umană”, ne-am putut de-acum face cât-de-cât o idee despre «noul concept al
existenţei umane şi animale»328 preconizat de profesorul Silverstone, în romanul lui Brian W. Aldiss
Cryptozoic! (semnul de exclamare aparţine titlului, în original, chiar dacă versiunea românească găseşte
mai “original” să-l omită...). «Tot ce doresc acum e să vă dau un exemplu sau două din noul mod în care
trebuie să privim lucrurile la scară macrocosmică» – continuă acelaşi locvace profesor Silverstone.
 «Vă daţi seama că tot ceea ce a adunat omul, bucată cu bucată, referitor la ce credea el că îi este trecutul,
priveşte de fapt viitorul. Astfel, ştim acum că Pământul se va încălzi treptat, până la temperatura de topire a
mineralelor ce compun scoarţa terestră, va clocoti aşa o vreme, iar apoi masa de lavă incandescentă se va
pulveriza în spaţiu pentru a deveni gaz şi pulbere interstelară dispersându-se de-jur-împrejurul Soarelui tot mai
îmbătrânit.
Mai putem vedea, de asemenea, că acest eveniment va avea loc într-un univers în contracţie. Efectul
Doppler, departe de-a fi o dovadă a expansiunii universului, cum se credea până acum, este dimpotrivă o dovadă a
contracţiei universului, o dovadă a faptului că stelele îndepărtate şi roiuri stelare şi galaxii întregi, ca nişte insule
în spaţiu, gonesc toate spre noi şi spre momentul când întregul univers se va prăvăli în acel punct primordial, se
va comprima într-un unic şi ultim atom. Acesta va fi sfârşitul universului. Avem astfel răspunsul la întrebările ce
ne apăreau până acum ca nerezolvate, câtă vreme, desigur, nu mai ştim ceea ce credeam că ştim, de pildă cum a
început existenţa Pământului, ca să nu mai vorbim de apariţia vieţii.
Din toate acestea, veţi observa că toate conceptele de bază ale gândirii noastre, acumulate cu-atâtea inutile
sacrificii de-a lungul mileniilor, sunt astfel răsturnate. Toate legile naturii se inversează sau se sfărâmă. De văzut,
am văzut fals, iar de făcut, nu ştiam ce facem. Toată prealăudata noastră acurateţe, toată mult trâmbiţata noastră
detaşare sau obiectivare ştiinţifică – erau cu o sută optzeci de grade deviate de la realitate. Celebra “Lege a Doua a
Termodinamicii”, de exemplu : începem acum să înţelegem că, de fapt, căldura trece de la corpurile mai reci la
cele mai calde, nu invers; că stelele, inclusiv Soarele nostru, sunt colectori de căldură, nu emiţători. Până şi natura
căldurii apare astfel schimbată. Se acumulează energie, prin trecere de la corpuri mai rudimentar agregate la
corpuri mai complex agregate, nu se eliberează energie printr-o transformare inversă, cum credeam : drugii de
rugină se transformă spontan în bare de fier neoxidat. [...]
După ce-i vom răpune pe duşmanii adevărului, iar astronomii îşi vor putea relua studiile în lumina acestei
noi concepţii, ei vor veni cât de curând cu dovezi că efectul Doppler este de fapt proba unui univers în contracţie.
Nu peste mult, dovezile ne vor asalta de peste tot, ne vor înconjura din toate părţile. Dovezile ne şi înconjură, de
pe-acum, dar nu ştim să le vedem : stâncile astea lugubre din criptozoic, de exemplu, “de la începutul lumii”, în
care ştiu că nu sunteţi încă pregătiţi să vedeţi ceea ce ele sunt de fapt: probe că sfârşitul lumii e aproape.»328

La acest nivel, la această scară de magnitudini, la scara marilor distanţe şi durate megacosmice,
sfârşitul se confundă cu începutul într-un mod mult mai puţin contrariant pentru “simţul realului” decât
în cazul “scării umane” de magnitudini, întrucât poate părea mai coerent logic şi ştiinţificeşte mai
“fundamentat”: însăşi teoria cosmologică dominantă în acest secol, scenariul “începutului lumii” quasi-
general acceptat în imaginarul colectiv şi intrat în “cultura generală” a oricărui om trecut prin şcoală,
preconizează “ştiinţific” şi acreditează în “mobilierul” mental al omenirii civilizate modelul unui univers
ciclic, actualmente aflat în faza sa de expansiune, univers care-a început printr-un “big bang” şi va sfârşi
într-un “big crash”, într-un “big crunch”: condiţii în care paradoxul timpului inversat nu are altceva de
făcut decât să răstoarne clepsidra cu susu-n jos, să postuleze simplu că acest “big crunch”, marea
coliziune finală a ciclului cosmic şi cosmologic, va fi chiar notoriul “big bang”, explozia iniţială care-a
deschis ciclul, din care a “luat naştere” Universul în actuala-i versiune, în actuala-i ipostază sau fază din
ciclu. Contururile complexionale se suprapun perfect, până la confundare, începutul şi sfârşitul lumii
arată la fel, aproape identic: astfel încât nu ne vine greu să ne imaginăm şi să admitem mental (mai greu
ne vine, însă, intuitiv) că ne îndreptăm pe firul timpului nu spre sfârşit, pe care oricum încă nu-l ştim, nu
l-am văzut, n-avem cum să-l fi cunoscut din experienţă efectivă şi directă, ci spre un început, din
moment ce nici pe acesta nu l-am cunoscut direct şi e la fel de nebulos: “tot un drac”, tot un infern, tot
un Apocalips! (Recte, tot o “cădere” sau “prăbuşire complexională”, în sensul pe care l-am dat acestor
termeni în cap.VI b, “Căderea complexională”, din vol. O cheie pentru science-fiction.)
Ceea ce contează, combustibilul sau carburantul estetic, este senzaţia că «universul se închide peste
noi»321, cum spune un personaj, pictorul Borrow, că «prin eonii călătoriilor mentale, lunecăm în jos pe
panta entropiei prin geocronii nerecoltaţi ai criptozoicului către disoluţia Pământului»321, cum spune, de
data asta, chiar naratorul. Poate părea surprinzător în primul moment – dar nu e decât normal, decât
“paradoxal”, în măsura în care orice paradox pare şi trebuie să pară astfel la primul contact, la primul
impact mental: surprinzător, izbitor, contrariant – cât de mult se suprapune această viziune a lui Brian
W. Aldiss, din Cryptozoic (1967), asupra “începutului Pământului”, cu viziunea lui H.G. Wells despre
“sfârşitul Pământului”, din Maşina Timpului (The Time Machine, 1895)343: “stingerea universală”
imaginată de “marele clasic” în capitolul din final, “O viziune şi mai îndepărtată”, “moartea termică a
Universului” prin progresivă răcire – ipoteză acreditată în epocă tocmai în virtutea celei de-a doua “legi
a termodinamicii” (şi comentată mai pe larg în cap.V, “Timpul”, din O cheie...) – echivalează estetic, ca
sursă de “sense of wonder” şi de emoţie a sublimului, cu incandescenţa combustiei şi “fulminaţiei
universale” în care se spulberă planeta, la Brian W. Aldiss, întorcându-se la începuturile sale :

«Pământul, scufundându-se spre propriu-i sfârşit, era o imensă masă de materie semi-topită. Temperatura
de dincolo de sfera protectoare şi de bariera entropică avea câteva mii de grade centigrade. Părea a fi cam ceasul
zorilor, dar cu siguranţă că nu putuse exista o noapte propriu-zisă pe această planetă în dezagregare. Totul în jurul
lor era o mare de cenuşă, peticită cu fâşii de lumină frântă ce radiau în sus. Marea se înălţa şi se lăsa: cenuşa nu
era decât o crustă subţire, acoperind o nesfârşită gonoree de rocă topită.» 328

După ce un agent trimis din anul 2093 îl împuşcă pe Silverstone în criptozoic, trupul neînsufleţit îi
este transportat şi mai departe “înapoi în timp”, în “timpul decompoziţional”, unde este “înmormântat”,
după un ritual quasi-marinăresc, scufundat în oceanul de lavă clocotită care era, care va fi la acea dată
Pământul :

«Catafalcul pe care odihnea trupul profesorului fu aşezat jos iar sfera protectoare se distorsionă, astfel că
racla rămase cuprinsă într-o extensie alungită a acesteia; extensia se închise în sine şi apoi se desprinse, într-un
chip amintind de o bulă de gaz suflată. Cu trupul înăuntrul ei, bula începu să alunece în jos de pe masa de piatră
plutitoare. Trecu razant pe deasupra oceanului de cenuşă ce-şi umfla dedesubt suprafaţa, apoi o atinse.
Instantaneu, un jet uriaş, un bloc de flacără lichidă ţâşni violent înălţându-se în înaltul atmosferei încărcate.
Bulboana de foc străfulgeră scurt şi dispăru, înghiţită la loc de magma grea de dedesubt. Totul se sfârşi, în afară
de-o enormă dâră de lumină ce mai rămase o vreme să despice întinderea vâscoasă, apoi se stinse şi aceasta.» 328

La această ceremonie funerară organizată cu ocazia «naşterii unui mare om»321 vine să participe şi
un emisar trimis din viitorul îndepărtat spre care fals avem noi acum impresia că ne îndreptăm, de fapt
din trecutul imemorial al omenirii, şi prin intermediul acestui emisar, Wygelia Say, autorul ne mai
serveşte un supliment de doctrină, dar şi o porţie suplimentară de “sense of wonder”, de savoare estetică
a sublimului; ea le vorbeşte învăţăceilor lui Silverstone, strămoşii sau strănepoţii ei, despre

«durerea de-a fi pe deplin conştient că toate minunatele tale înzestrări se pierd una după alta, generaţie cu
generaţie. De-a vedea inginerii construind motoare tot mai rudimentare; guvernele pierzându-şi toleranţa şi
competenţa luminată în favoarea brutalităţii şi sclaviei; constructorii demolând casele confortabile şi ridicând în
locul lor altele, mai strâmte şi mai întunecoase; chimiştii degenerând în nişte bătrâni alchmişti care nu ştiu decât
să caute în zadar un metal pe care să-l transmute în aur; chirurgii lăsând la o parte bisturiul şi laserul pentru a lua
în mână fierăstrăul şi satârul; târgoveţi uitând de orice ruşine sau decenţă ca să dea fuga buluc în piaţă la o
spânzurătoare sau o decapitare: şi toate astea se-ntâmplă doar la câteva dramatice generaţii după ce voi, cei de
faţă, v-aţi mistuit la loc în mamele voastre. Aţi putea îndura aşa ceva? Această îmbătrânire în decrepitudine nu a
unui om, ci a unei întregi omeniri? Aţi putea suporta să vedeţi ultimele rudimente ale agriculturii pierdute în faţa
unui nomadism dezlânat? Aţi putea răbda să vedeţi colibele părăsite pentru nişte imunde peşteri? Aţi putea rezista
să vedeţi ochiul omenesc tot mai opac, tot mai îndobitocit, pe măsură ce inteligenţa îl părăseşte?
Iar apoi toate celelalte încep să îmbătrânească şi ele, până şi plantele, până şi reptilele şi amfibienii. Cu
ajutorul călătoriei-mintale aţi fost în măsură să le vedeţi căţărându-se din mare pe uscat şi populându-l. Oricât de
cinici aţi fi, nu se poate să nu fi simţit speranţă şi reconfortare privindu-i! Dar să presupunem că aţi vedea acest
proces prin ochii noştri treziţi acum la adevăr. Nu v-aţi ataşa afectiv de primitivii amfibieni din perioada
permiană, oricât de rudimentari, oricât de estropiaţi, ca de nişte relicve ale grandorii la care viaţa a ajuns cândva
pe Pământ? Iar când aceşti amfibieni s-au târât de-a-ndăratelea în nămol şi mocirlă şi-au involuat în nişte vietăţi
peştiforme împingându-se-n înnotătoare, oare n-aţi vărsat nici o lacrimă? Nu v-ar veni să plângeţi când ultima
pseudo-algă verde va fi alunecat de pe stânci înapoi în marea călduţă pentru cea din urmă oară? Când trilobiţii au
dispărut? Când viaţa s-a stins în noroi?
Acest cumplit proces, senescenţa Pământului, nu va putea fi nicicând inversat. Omenirea va trebui să-şi
urmeze calea cea aspră care-o va duce înapoi în lumea oarbă şi forfotind de bestii a junglei; jungla, pe neoprita
creastă de val a timpului, va trebui să se contracte înapoi în alge – şi toate astea se vor topi mistuite în focul şi-n
cenuşa pe care le vedem acum în jurul nostru. Nici o scăpare – nici o speranţă de scăpare! Doar supramintea, care-
a căzut cândva ca o vizieră şi ne-a ferit până acum ochii de oroarea şi teroarea de nesuportat a acestei dezagregări
finale.» 328

Plăcere a sublimului ce nu se rezumă, cum putem constata, la răsucirea masochistă în rană a

cuţitului, nu se reduce la “sublimul practic”, la “sublimul dinamic al forţei” furnizat de “prăbuşirea
complexională” a “sfârşitului lumii”, ci îşi asociază şi alte sensibile “armonice superioare”, punând în
vibraţie suplimentar mai elevate inflexiuni de “sublim matematic”, de “sublim teoretic”, “contemplativ”,
generate, modulate şi amplificate în spaţiul de rezonanţă pe care-l oferă numai “tunelul timpului”,
figurarea “în gradienţi” şi “la granulaţie mare” a unor durate imense, “geologice”, incomensurabile şi
inasimilabile intuitiv, “strivitoare” şi “covârşitoare” pentru om prin însăşi magnitudinea lor.
Am depăşit astfel, dintre atributele timpului, ireversibilitatea unidirecţională, am angajat în percepţie
şi reprezentare izocronia, infinitatea, eternitatea. Timpul curgând invers îşi pune pe deplin în valoare
resursele de sublim şi “sense of wonder” numai atunci când apare concrescut ca “tunel al timpului”, sau
când e “altoit” pe trunchiul acestuia.
Efectul de “tunel al timpului” apare, de altfel, mult mai frecvent, în science-fiction, decât sporadicul
“paradox al timpului inversat”, fiind un filon central, masiv şi constitutiv, nu doar o pasageră
“extravaganza”, spectaculoasă şi aceasta, dar mai periferică, mai sumară în resurse, mai iute epuizabilă.
“Ochiul minţii” parcurge şi în acest caz, proiectându-şi privirea în gradienţii de abis ai “tunelului
timpului”, un traseu temporal în sens invers, contra-cronologic, atentând în egală măsură la atributul
ireversibilităţii timpului. Dar mişcarea lui nu mai este uniformă şi continuă, continuitatea este întreruptă
de succesive puncte de oprire, de “praguri” prin care fluxul continuu al timpului este segmentat, pentru
percepţie, în porţiuni sau intervaluri temporale care structurează “în gradienţi” percepţia de ansamblu a
“puţului” sau “tunelului” temporal, într-un mod similar celui pe care-l cunoaştem deja, din cazul
gradienţilor spaţiali (examinaţi în cap.II din O cheie pentru science-fiction, gradienţii temporali fiind
discutaţi în cap.V). Căci “gradienţii creează adâncime” nu numai în spaţiu, cum observa Rudolf
Arnheim,344 dar şi în timp. Discontinuitatea gradienţilor este mai productivă, în reprezentarea
ştiinţificţională a timpului, decât continuitatea filmică, granulaţia relativ “mare” a imaginii impunându-
se, de cele mai multe ori, ca o necesitate, cel puţin în cazul, major şi definitoriu, al efectului de “tunel al
timpului”. Putem compara, în acest sens, impasul logic, dar şi estetic, în care se blochează o povestire
precum Divina nebunie (“Divine Madness”, 1966)339 a lui Roger Zelazny, la care vom ajunge nu peste
mult, unde curgerea inversă a timpului este abordată la “granulaţia măruntă” a “scării umane” a
duratelor, cu impresia puternică produsă în 1952 de povestirea lui Ray Bradbury Bubuit de tunet (“A
Sound of Thunder”),337 impresie literalmente “de neuitat”, căci timp de-o jumătate de secol celebra
”detunătură” din mezozoic a continuat să impresioneze atâtea generaţii, atâtea noi promoţii de cititori, şi
mai continuă încă şi azi, graţie nu în ultimul rând “granulaţiei mari” a duratelor “geologice” pe care le
angajează în percepţia şi reprezentarea timpului, ceea ce face şi Brian W. Aldiss în romanul Cryptozoic!
(1967),328 cum tocmai am văzut. Dar chiar şi în cazul “granulaţiei mărunte” a unor durate comensurate
“la scară umană”, percepţia discontinuă a timpului, segmentată prin “praguri” şi “gradienţi”, este
profitabilă şi productivă sub raport literar, aşa cum remarcabil intuia încă în 1902 Kurd Lasswitz, care în
povestirea Cum l-a răpit Diavolul pe Profesor336 observă, prin intermediul unui personaj, că din
derularea inversă a unor evenimente altfel cât se poate de banale şi lesne inteligibile, «nici n-aş fi
priceput nimic, dacă n-aş fi închis şi deschis succesiv ochii, pentru a înregistra astfel doar o suită de
instantanee».
Teoretic, această segmentare, această “granulare” a rezoluţiei percepţiei vizuale (id est
“complexionale”) a timpului poate, desigur, opera cu intervale din ce în ce mai mici şi oricât de mici;
practic, însă, de la un punct “în jos”, nici ochiul fizic nu mai poate percepe aceste intervale
infinitezimale, “topindu-le” în impresia de mişcare, limită a văzului uman pe care, cum se ştie, se
bazează arta filmului, cinematograful. Reperul central de raportare este, încă o dată, “scara umană” a
magnitudinilor, temporale în acest caz, duratele perceptibile (ca “umplutură” complexională) “cu ochiul
liber”, cu ochiul omenesc, pentru că, altfel, un ochi de rechin sau un obiectiv fotografic de mare viteză
pot descompune mişcarea în “secvenţe” mult mai numeroase, segmentând timpul în durate mult mai
mici. Dar, ca şi în cazul percepţiei reale cu ochiul fizic, şi percepţia imaginară cu “ochiul minţii” se
raportează inevitabil la reperul central, la pragul stabilit prin înseşi limitele văzului omenesc, percepând
ca mişcare continuă succesiunea duratelor situate sub acest prag, şi ca “tunel al timpului” segmentat în
gradienţi succesiunea secvenţelor sau duratelor situate deasupra aceluiaşi prag. În ambele direcţii scara
magnitudinilor temporale este la fel de nelimitată, practic “infinită” pentru percepţia umană limitată, dar
bineînţeles că partea “ascendentă” a scării oferă o mai largă libertate de mişcare “călătoriilor în timp”,
deplasărilor imaginare în timp ale omului, şi aceasta dintr-un motiv cât se poate de simplu, pe care l-am
întâlnit şi în cazul călătoriilor spaţiale : asemeni marilor distanţe, marile durate îl includ pe om, în
efemeritatea existenţei sale corporale, pe când duratele infinitezimale sunt ele incluse într-o “viaţă de
om”.
“Marile durate” sunt însă atât de mari, într-adevăr, încât “granulaţia” figurării timpului, rezoluţia
perceperii lui, aşadar distanţa între gradienţii care-i segmentează parcursul sau amplitudinea “salturilor
în timp” – pot cunoaşte, ficţional, o diversitate nelimitată. Esenţial este însă ca aceste durate să fie destul
de mari, ordinele de magnitudini cărora duratele le aparţin să fie destul de îndepărtate între ele şi, mai
ales, destul de îndepărtate de reperul central al unei “vieţi de om”, pentru ca viaţa acestui om să se poată
simţi covârşită, strivită, desfiinţată, redusă la efemer şi insignifiant în limitarea ei fizică. Numai aşa,
covârşită fizic, intuiţia va face apel la instanţa superioară a raţiunii, «faţă de care totul în natură este
mic», cum spune Kant, numai aşa, intermediată negativ, trecută prin momentul negativ al “neplăcerii”,
plăcerea estetică a sublimului va putea să apară, întrucât este prin definiţie «o plăcere posibilă numai
prin intermediul unei neplăceri» (Kant),4 o “Lust durch Unlust” (Schiller),5 o “pleasure in pain”. Numai
văzându-se redus la perisabilitatea şi efemeritatea unei “vieţi de om”, la instantaneitatea unei clipe,
comparativ cu marile durate, omul va putea să se contemple, în science-fiction, din perspectiva
atemporalităţii şi-a eternităţii, a prezentului etern la care-i deschide acces propria-i raţiune. Numai
covârşit în limitarea vieţii sale individuale de om, cititorul de science-fiction se va putea privi pe sine, ca
Om cu O mare, cu “ochi de zeu”, iar în acest “gen” de literatură, de “ficţiune”, va putea găsi nu doar
limanul estetic, atât de inconsistent, atâ de incert, al unei “sublimări”, al unui catharsis, dar, cine ştie?,
poate şi pragul mai consistent al unui “templu”, al unei “biserici”, al unei sui generis religii, aşa cum
crede Thomas M. Disch (1940-2008), într-un eseu din care am mai citat, “Science Fiction as a Church”
(1981)345:

«Orice fan sf vă va spune că elementul fundamental pe care neapărat trebuie să-l găsim în science-fiction
este acel “Sense of Wonder” [majusculele aparţin autorului citat – n.n.] pe care acum mai de curând l-am văzut
scris “sensawonda”. Acest “Sense of Wonder” poate fi uşor pus în relaţie cu religia, dacă-mi veţi îngădui să-i dau
alt nume – Sublimul [“Sublimity”, în textul original – n.n.]. [...] Trebuie să fie ceva în însăşi noţiunea de mărime,
ceva care e înnăscut în noi şi ne inspiră ca atare, care trezeşte în noi uimirea şi teama şi veneraţia (“the sense of
awe”), care ne copleşeşte şi ne cutremură, care ne face să cădem în genunchi şi să ne rugăm. [...] Cred că
arhetipale în science-fiction sunt acele cărţi care trimit direct şi nemijlocit la acest simţământ şi care ne ajută să ne
formăm o viziune asupra imensităţii spaţiului. [...]
Imensa scală a timpului este un alt aspect al Sublimului – faptul că-ţi poţi afunda privirea înapoi în istorie în
acelaşi fel în care ţi-o poţi pierde în nemărginirea spaţiului; sau că-ţi poţi proiecta privirea înainte în istorie de-a
lungul unor vaste dimensiuni, precum face Stapledon în enormele-i proiecţii ce străbat dintr-o privire ere şi ere ale
viitorului. Wells a fost primul scriitor care-a căutat începutul unei istorii universale a omului întorcându-se înapoi
până-n perioada când acesta îşi găsea adăpost în peşteri, sau chiar până la formarea geologică a Pământului. Acest
nou simţ al istoriei, la care-am ajuns acum prin perceperea dimensiunilor timpului, este cel care se cere celebrat
cumva, care se cere înţeles şi pătruns şi supus gândirii. Astfel că avem şi acest alt aspect al Sublimului – Sublimul
istoric.» 345

În această lumină, poate nu strică să mai subliniem o dată faptul că diferenţa faţă de mainstream nu
rezidă, aici, numai în prezenţa sau absenţa unei explicaţii, a unei acreditări “ştiinţifice”, ci totodată şi în
“granulaţia” reprezentării sau figurării ficţionale a timpului, în ordinele de magnitudini, net diferite,
cărora le aparţin duratele şi intervalele temporale cu care se operează, într-un caz şi în celălalt : intervale
comensurate la “scara umană”, circumscrise unei “vieţi de om”, în mainstream, în poezie (în cazul
soldatului necunoscut trimis palindromic la vatră de către poetul necunoscut, sau al cumsecadelui Paul,
personajul pe care William Jon Watkins341 doar convenţional şi contrastiv îl pune să se mişte într-un
decor sf, cu galaxii şi constelaţii); intervale şi durate incomensurabile uman, circumscrise unui ordin de
magnitudini temporale imense, comensurate doar la scară planetară, la scara evoluţiei vieţii pe Pământ şi
a “vârstelor” Pământului ca planetă (devonianul din paleozoic, jurasicul din mezozoic etc.), în romanul
lui Brian Aldiss Cryptozoic!, din care atâta am citat.
Nu întâmplător, practicanţii “călătoriei mintale” din acest roman ajung mai uşor în erele îndepărtate
din trecutul planetei, în paleozoic şi-n mezozoic, decât în vremuri mai recente: relativ “recente”, pentru
că performanţa maximă, «recordul la mintalizări de mică-distanţă» deţinut de Edward Bush,
protagonistul cărţii, este «pe undeva prin epoca bronzului», cel mai mult apropiindu-se de această
performanţă «un băiat care susţinea că mintalizase până-n epoca de piatră»: aşadar, preistoria
deocamdată, chiar dacă «toţi cei ce mintalizau erau fascinaţi de ideea că, pe măsură ce disciplina va
progresa, s-ar putea să le fie accesibil să viziteze perioade istorice».328 Şi, bineînţeles, scriitorul de
science-fiction are pregătită la îndemână o explicaţie “ştiinţifică” şi pentru acest aparent paradox :

« [...] Dr.Wenlock a făcut să circule prin Institut, acu’ vreo zece ani – adică în 2080 – un chestionar care
demonstra cât de puternică e motivaţia incestuoasă la călătorii-mintali. Ea reprezintă forţa aflată la baza
predispoziţiei de a privi în urmă. Descoperirile coincid cu vechea concepţie psihanalitică asupra naturii umane. Iar
teoriile curente sugerează că omul a devenit homo sapiens din momentul când a condamnat... mă rog, să-i zicem
endogamia, din momentul când a instituit tradiţia ce interzice căsătoriile în interiorul grupului familial şi a respins
tradiţia ce interzicea căsătoriile în afara acestui grup. Exogamia a fost cel dintâi şi cel mai greu pas dureros înainte
al omului. Nici un alt animal nu exclude endogamia.
- Mult i-a mai folosit! exclamă Ann.
- Ba tocmai, de-atunci a devenit omul tot ce ştim că a devenit, cuceritor al mediului înconjurător şi aşa mai
departe; dar totodată ruptura lui cu natura pare să fi devenit tot mai acută – mă refer la adevărata lui natură. Aşa
cum văd wenlockienii lucrurile, submintea ar fi, ipotetic, vechea noastră minte naturală. Supramintea este o
concrescenţă ulterioară, în stadiul de homo sapiens, un dinam de mare putere a cărui funcţie principală e de a
structura timpul şi de-a ascunde toate tristele gânduri animaliceşti în subminte. Radicalii pretind că însăşi curgerea
timpului nu e decât o invenţie a supraminţii. [...]
- Dar dacă supramintea guvernează călătoria-mintală, iar submintea e înnebunită după incest, atunci cu
siguranţă că ar trebui să fim în stare să vizităm timpuri aflate mai la îndemână, trecutul apropiat al propriului
nostru secol, de exemplu, astfel încât să putem vedea ce făceau şi dregeau părinţii şi bunicii noştri. Ăsta ar fi
lucrul cel mai interesant, nu crezi? Dar iată că e mult mai uşor să mintalizăm tocmai până aici, în cele mai vechi
ere ale lumii [discuţia are loc în devonian, perioadă a paleozoicului – n.n.], iar a reveni în epoci când existau cât-
de-cât oameni ne e foarte greu. Imposibil, pentru cei mai mulţi dintre noi.
- Aşa e, dar asta nu dovedeşte ce crezi tu. Dacă-ţi imaginezi universul spaţio-temporal ca pe-o imensă pantă
entropică, prezentul efectiv fiind situat întotdeauna în punctul de maximă energie, iar trecutul cel mai îndepărtat la
limita inferioară, atunci, în mod evident, de îndată ce mintea noastră se eliberează de senzaţia de curgere a
timpului, va cădea de-a-ndăratelea spre punctul de minim energetic, şi cu cât ne apropiem mai mult de limita
superioară, cu atât mai dificil va fi să ne deplasăm în timp.» 328

Probatoriu şi demonstrativ, însă, în contextul de faţă, mai concludente decât romanele înainte citate,
mai edificatoare decât un lung roman în privinţa resurselor palindromiei temporale în science-fiction,
sunt unele scurte sau foarte scurte povestiri precum Divina nebunie (“Divine Madness”, 1966) de Roger
Zelazny (1937-1995),346 care, tocmai prin concizia ei, pune mai clar în lumină atât “efectele” pe care le
permite cât şi “defectele” pe care le implică ipoteza, aporiile şi impasurile “paradoxale” la care inevitabil
conduc procedeul palindromiei temporale şi ipoteza sau “ideea sf” a timpului curgând invers (“îndărăpt
curgătoriu”...).
Aici, naratorul (ne-nominalizat şi narând la persoana a III-a, în stil indirect liber) a suferit o alterare
a personalităţii în urma regretelor şi remuşcărilor de a fi contribuit la accidentul mortal al unei femei, la
care ţinea dar cu care se certase violent chiar înaintea accidentului; această alterare a personalităţii are ca
principal simptom tocmai percepţia inversă a curgerii timpului, anomalie de care personajul are ideea
salvatoare de-a se folosi ca de un antidot împotriva ei înseşi (conform principiului homeopatic similia
similibus curantur), pentru a o neutraliza, pentru a-i modifica mai întâi cauzele, ceea ce duce la anularea
automată a efectelor. Aşadar, curgerea inversă a timpului se poate auto-anula: personajul lasă timpul să
curgă invers până la acel moment din trecut în care evenimentele au luat un curs ireversibil spre
catastrofă (la reproşul femeii: “Ai putea măcar să spui că îţi pare rău!”, el răspunsese: “Te porţi ca un
copil!”), moment în care, cu prezenţă de spirit, el schimbă replica buclucaşă cu una mai conciliatoare
(“Îmi pare rău. N-ai să ştii niciodată cât de rău îmi pare.”), “macaz” care schimbă întregul curs al
evenimentelor pe o altă “linie” sau “albie” temporală: cearta se aplanează, femeia nu mai pleacă,
accidentul nu se mai produce, însăşi percepţia inversă a timpului încetează, odată cu stingerea obsesiei
de culpabilitate care-o cauzase şi-o “explicase” ştiinţificţional.
Pentru pitorescul efectului, replicile personajelor care se ceartă sunt şi ele afectate, până a se ajunge
la acest “macaz”, de mersul de-a-ndăratelea al timpului :

« “!dracului te-du Atunci”, spuse el.

“!Plec”, spuse ea, apoi intră în casă şi închise uşa. Îşi atârnă grăbită haina pe cuierul din hol.
“!simţi ce ceea e asta Dacă”, spuse el, ridicând din umeri.
“!însuţi tine de afară în nimeni de pasă îţi Nu”, spuse ea.
“!copil un ca porţi Te”, replică el.
“!rău pare îţi că spui să măcar putea Ai.” » 346

Nu rezultă însă, nici din convenţia de lectură propusă tacit de autor, nici din aproximativa
“explicaţie ştiinţifică” implicată, de ce curgerea inversă a timpului ar afecta numai ordinea cuvintelor în
frază, neavând nici o putere asupra ordinii fonemelor în interiorul cuvântului, ordine pe care o lasă
neschimbată, căci altfel, evident, “arbitrariul semnului lingvistic” s-ar autodistruge şi ar ruina întregul
text, preschimbându-l într-un amorf şi neinteligibil moloz fonic.
Reuşite rămân însă, ca şi în Cryptozoic-ul lui Brian Aldiss,328 ca şi în Săgeata timpului a lui Martin
Amis,331 efectele non-verbale, vizuale, fizice, dacă facem abstracţie de faptul, inexorabil în literatură, că
vizualizarea este inevitabil mijlocită prin verbalizare, că la pragma n-avem cum ajunge altfel decât prin
onoma, că starea şi schimbarea lucrurilor au totuşi nevoie de cuvinte, de verbalizare, pentru a se putea
comunica. (La prima vedere, s-ar părea că filmul ar putea fi avantajat sub acest aspect, al vizualizării,
dar se ştie prea bine cât de limitate rămân resursele acestui procedeu al rulării inverse în cinema – şi nu
numai în filmul sf –, cât de repede ajung la saţietate şi la fastidios o peliculă sau o video-bandă
magnetică acţionate prin apăsare pe tasta “re-wind”, “puse de-a-ndaratelea”, “de la coadă la cap”.) Cu
“ochii minţii”, efectele de timp inversat reuşesc însă mai bine decât cu “ochii trupului”, dacă se poate
spune aşa, decât cu percepţia nemijlocit vizuală a ochiului fizic, somatic, cu care vizionăm un film.
Astfel, fumată de-a-ndaratelea,

«Ţigara atinse lungimea normală. Aprinse bricheta, a cărei flacără absorbi vârful strălucitor de jar, apoi vârî
ţigara la loc în pachet.»
«Când se trezi era întuneric. Era foarte beat. Se retrase până la bar şi începu să regurgiteze treptat tot ce
băuse, servindu-se de acelaşi pahar pe care-l folosise în noaptea precedentă. După ce paharul se umplu, trebui să
pună lichidul la loc în sticle. Separarea ginului de vermut n-a fost cine ştie ce mare scamatorie. Lichidele se
separară, ţâşnind prin aer, şi reintrară în sticlele destupate pe care le ţinea înclinate deasupra barului. Şi, pe măsură
ce operaţia respectivă continua, se simţea din ce în ce mai puţin beat.»
«Soarele răsări la apus. Oamenii conduceau maşinile în marşarier pe străzi, revenind la locurile lor de
muncă. Citi buletinul despre starea vremii şi titlurile, apoi împături ziarul de seară şi-l puse afară, în cutia
poştală. [...] Mahmureala îl cuprinse din nou, pe măsură ce se apropia dimineaţa. Se simţea îngrozitor când se
vârî din nou în pat. Când se trezi, în seara anterioară, era mort de beat. Reumplu două dintre sticle, le puse
dopurile, le resigilă. Ştia că avea să le ducă în curând la magazinul de băuturi şi că avea să-şi ia banii înapoi. Îşi
petrecu ziua proferând înjurături de la coadă la cap, regurgitând băutura şi plimbându-şi privirile în sens invers de-
a lungul rândurilor de pe paginile unei cărţi. Ştia că maşini noi erau trimise înapoi la Detroit pentru a fi
demontate, că se trezeau cadavre în chinurile morţii şi că, în întreaga lume, preoţii, neştiind de aceasta, oficiau
slujbe funebre.
Vru să citească ceva, dar nu-şi putu obliga gura să facă mişcările necesare. Două pachete şi jumătate fură
reumplute cu ţigările pe care le reconstitui pornind de la mucurile din scrumieră. Apoi îl apucă iarăşi mahmureala
şi se trânti pe pat. Nu peste mult, soarele apuse la răsărit.»346

Ţigări fumate care se reconstituie la loc din fumul şi din scrumul rămase în urma combustiei pot fi
regăsite, după numai un an (povestirea lui Roger Zelazny, să ne amintim, e din 1966), şi în romanul lui
Philip K. Dick Counter-Clock World (1967,331 netradus încă la noi), după cum relatează comentatorii lui
români, la care să apelăm în lipsa textului original :

«În Lumea timpului invers, timpul se scurge de-a-ndoaselea : morţii revin la viaţă – cei recenţi mai întâi,
apoi fiecare în funcţie de data la care a decedat. În 1988, de pildă, toată lumea aşteaptă reînvierea Anarhului Peak,
eveniment ce are să schimbe complet lumea şi care se va produce în curând...» (Ştefan Ghidoveanu). 347
«În Lumea în care ceasurile merg invers, secvenţele de la început, care descriu învierea morţilor în cimitire,
pot însemna orice. Dar detaliul privind chiştoacele şi fumul expirat din plămâni, care duc, în final, la obţinerea
unui pachet de ţigări nou-nouţ, te fac să-ţi dai seama că evenimentele se desfăşoară în alt sens al timpului...»
(Liviu Radu).348

Dar măcar dac’ar fi numai atât, dac’ar fi numai senzaţia gratuită şi, inevitabil, cumva frivolă a
macabrului de tip horror, generată, în impunitatea imaginarului pur şi în limitele ocrotitoare ale unei
convenţii aseptic literare, prin “învierea morţilor din cimitire”, ca mai sus, în Lumea în care ceasurile
merg invers (Counter-Clock World, 1967)338 de Philip K.Dick ; dac’ar fi numai ţigările care sfidează
entropia regenerându-se spontan şi văzând cu ochii din fum şi din scrum, precum la acelaşi Philip K.
Dick, sau la Roger Zelazny, în Divina nebunie (“Divine Madness”, 1966)346; dacă nu s-ar întâmpla
acelaşi lucru, în science-fiction, şi cu fumul şi scrumul acelor mult-prea-reali şi, vai!, deloc imaginari
morţi care şi-au găsit mormântul numai în văzduh, în vânt şi în nori, precum stă mărturie un mult mai
celebru poem al lui Paul Celan ; dacă în romanul lui Martin Amis, deja amintit, Săgeata timpului
(Time’s Arrow, 1991)331, totul s-ar reduce la acele “amuzante” efecte care-i reţineau atenţia lui Martin
Rees (şoferi de taxi care “ne plătesc la început, fără a pune nici o întrebare [...]. Nu e de mirare că stăm
apoi în picioare ore în şir, la sfârşit, fluturând din mână în semn de adio ori salutând acest serviciu
excelent” ş.a.m.d.): prin pitorescul şi savoarea lor (v. supra330) aceste “efecte” pe bună dreptate l-au
impresionat pe Martin Rees (deşi austerul om de ştiinţă spune că doar l-au “amuzat”: tipic
understatement britanic...). Dacă ar fi numai această latură agreabilă şi volatilă a lucrurilor, dacă n-ar
trebui să dăm faţă şi cu una gravă, apăsătoare, zguduitoare... Dar, din nenorocire, paradoxul timpului
care curge invers nu e doar o nostimă jucărie cu care să ne amuzăm şi să ne delectăm neştiutori în
ingenuitate şi în gratuitate... Scriitorul englez amintit – născut în 1949, care deci nici nu exista la data
consumării oribilei realităţi pe care-o abordează prin prisma paradoxalei curgeri inversate a timpului –
refuză, în orice caz, să se mulţumească doar cu atât, să “se joace” în acest fel, chiar dacă incidental ştie
face şi acest lucru, când e cazul. Dar nu prea e...
În romanul Săgeata timpului (1991)331 de Martin Amis, impunitatea imaginarului pur e drastic
abrogată, aici paradoxul e “pus la lucru”, şuvoiul “timpului curgând invers” este captat pentru a pune în
mişcare marile roţi şi angrenaje ale istoriei “reale”, ceea ce implică o renunţare la “gratuitatea”
paradoxului pentru a pune în rezonanţă accente şi inflexiuni mai grave, mai angajante, “cutremurătoare”
chiar, cum apreciază Los Angeles Times Book Review în recenzia pe care-o consacra cărţii la apariţie
(apreciere pe care ediţia românească o reproduce pe ultima copertă). Paradoxul a încetat a mai fi o
inofensivă jucărie, fără a-şi fi pierdut însă de tot spectaculosul său constitutiv înnăscut: dimpotrivă,
tocmai şi numai prin acesta romanul acum în discuţie accede la realizarea obiectivului transliterar şi
supraliterar pe care şi-l propune, nu doar suplimentar, dar chiar prioritar; tocmai şi numai astfel aduce
ceva în plus – diferenţa sa specifică şi definitorie printre numeroasele cărţi şi filme cu care împărtăşeşte
aceeaşi tematică. Tocmai pentru a fi atât de eficient în planul realului, instrumentul adoptat trebuie să fie
atât de perfect conceput în planul imaginarului.
Prezente în memoria colectivă a generaţiilor postbelice, gazarea victimelor nevinovate şi apoi
arderea cadavrelor în sinistrele cuptoare ale morţii de la Auschwitz mobilizează, prin derularea inversă
a timpului, nu numai acele apăsătoare depozite de memorie ale cititorului, dar şi conştiinţa, adormită
poate pentru moment, a acestuia, resursele sale de indignare şi de încrâncenare în faţa monstruozităţii.
Dacă Săgeata timpului de Martin Amis este “o carte remarcabilă, incisivă, străbătută de o indignare
feroce”, cum pe bună dreptate remarca The New York Times Book Review, această percutanţă şi-o
datorează, de bună seamă, nu în ultimul rând adoptării şi adaptării, din patrimoniul consacrat al sf-ului, a
“paradoxului timpului care curge invers”. Înfiorătoare performanţă de cinism naratorial şi de sarcasm
auctorial, obţinută prin derularea inversă a timpului, crima devine “creaţie”:

«A crea e uşor. Şi urât. Hier ist kein warum. Aici nu există nici un “de ce”. Aici nu există nici un “când”,
nici un “cum”, nici un “unde”. Scopul nostru supranatural? Să visăm o rasă. Să facem oameni din vremea de-
afară. Din tunete şi fulgere. Cu gaz, cu electricitate, cu fecale, cu foc.
Eu – sau un doctor de acelaşi grad – asistam la fiecare etapă a procesului. [...] Pacienţii, încă morţi, erau
scoşi din cuptor pe un dispozitiv ca o targă. Aerul era încordat şi plin de căldura magnetică a creaţiei. De aici
mergeau în Cameră, unde trupurile erau stivuite cu grijă şi, după părerea mea, nefiresc, cu copiii la baza grămezii,
apoi femeile şi bătrânii, şi abia apoi bărbaţii. Convingerea mea nestrămutată era că ar fi fost mai bine invers,
pentru că micuţii riscau, desigur, să fie striviţi sub greutatea acelui morman de cărnuri despuiate. Dar mergea şi
aşa. Uneori, cu faţa crispată în zâmbet sau încruntare, supravegheam operaţiunea printr-o fantă. De obicei o
aşteptare lungă, cât timp gazul era introdus pe nevăzute prin grilajul de aerisire. Morţii arată atât de morţi.
Trupurile moarte au propriul lor limbaj mort. Care nu spune nimic. Mă încerca întotdeauna o uşurare superbă în
momentul primei tresăriri. Apoi totul redevenea urât. Asta este, la ambele capete ale vieţii plângem şi ne zbatem
şi suntem despuiaţi. La ambele capete ale vieţii plângem, în timp ce doctorul priveşte. Eu, Odilo Unverdorben, am
fost cel care am luat şi am îndepărtat personal cristalele de Zyklon B şi le-am înmânat farmacistului în halat alb.
Apoi venea faţada sălii de duş, ale cărei ţevi şi orificii (şi scaune numerotate şi taloane de garderobă şi instrucţiuni
în şase sau şapte limbi) nu erau de fapt menite decât să liniştească şi nu, vai, să cureţe; apoi cărarea ce traversa
grădina de dincolo de pereţii sălii. [...]
Iată-i trecând, îndreptându-se spre o zi de lucru, cu capetele date pe spate. La început am fost nedumerit,
dar acum ştiu de ce o fac, de ce îşi întind gâturile în halul ăsta. Se uită după sufletele mamelor şi taţilor lor, ale
femeilor şi copiilor lor, care se adună în ceruri, aşteptându-şi forma omenească şi reunirea... Cerul de deasupra
Vistulei e plin de stele. Acum le pot privi. Nu-mi mai rănesc ochii.
Aceste întregiri de familii şi căsnicii aranjate, cunoscute sub numele de selecţii pe rampă, erau punctele de
atracţie obişnuite ale rutinei din KZ [Konzentrationslager – n.n.]. A devenit un clişeu faptul că triumful
Auschwitz-ului a fost, în esenţă, de natură organizatorică : noi am descoperit focul sacru ce se ascunde în inima
omului şi am construit o autostradă care să ducă acolo. Dar cum s-ar putea explica sincronizările providenţiale de
pe rampă? Exact în momentul în care slăbănogii şi copiii şi bătrânii erau aduşi abia creaţi de la sala de duş la gară,
bărbaţii îşi terminau şi ei programul de muncă pe care trebuiau s-o presteze şi apăreau pe rampă să-şi revendice
aparţinătorii, puţin mototoliţi, fără îndoială, dar întremaţi şi şlefuiţi de regimul de muncă grea şi dietă strictă. Ca
peţitori, cuvântul eşec ne-a fost străin : pe rampă obţineam întotdeauna succese uimitoare, fără cel mai mic efort.
Când familiile se contopeau, cum mai implorau unii după alţii din mâini şi din priviri, sub supravegherea noastră
îngăduitoare! Îi trimiteam în noapte adresându-le la despărţire toasturi. Un soldat, cu genunchii îndoiţi şi
clătinându-se, cânta la acordeon.» 331

Iată cum decurg, derulate invers în timp, arestarea şi exterminarea altor victime, executate nu prin
gazare şi ardere în cuptor, ci prin împuşcare sau asfixiere cu gaze de motor:

«Într-o dimineaţă cu lapoviţă bătând oblic şi bălţi îngheţate, descărcam nişte familii de evrei într-un cătun
amărât de pe râul Bug. Lucrurile s-au desfăşurat în ordinea obişnuită : culesesem lotul ăsta dintr-o groapă comună
din pădure şi aşteptam lângă furgoneta staţionată pe drumul de acces, în timp ce monoxidul de carbon îşi făcea
treaba. Toţi oamenii mei erau costumaţi în doctori, cu halate albe, cu stetoscoape atârnându-le la gât, cu discuţiile
şi râsetele şi ţigările lor, aşteptând obişnuitele rafale de strigăte şi bufnituri din interior. Eu însumi, cufundat într-o
meditaţie filosofică, mă jucam învârtind un trabuc între degete... Apoi i-am dus mai aproape de oraş, unde unul
din oamenii noştri pregătise grămezile de haine. Au ieşit unul câte unul. Printre ei se afla o mamă cu un copil,
amândoi – fireşte – în pielea goală. Copilul plângea într-un ritm hotărât, puternic, de durată, probabil din cauză
că-l durea urechea. Mama se arăta deja exasperată de acele urlete. Într-adevăr, era uluită – avea o expresie
înmărmurită pe faţă. Preţ de o clipă, m-am întrebat dacă îşi revenise cu totul de pe urma monoxidului de carbon.
Eram îngrijorat.
Apoi am însoţit acest grup de aproximativ treizeci de suflete într-o magazie joasă, în care se aflau nişte
maşini de cusut primitive şi mosoare de aţă şi cupoane de pânză. În mod normal, cineva ar trebui să-i zorească
acum în pivniţe şi dependinţe. Dar evreii aceştia, avându-l în frunte pe copilul ce plângea, şi-au croit solemn drum
pe lângă o serie de draperii şi pături atârnate de tavan şi, unul câte unul, au intrat cu spatele printr-un lambriu care
lipsea din perete. Eu însumi am pus acest lambriu la locul lui, cu un blând Guten Tag. Nu ştiu. M-a mişcat tăcerea
lor continuă, plânsetele înnăbuşite ale copilului. “Raus! Raus!” le-am strigat oamenilor mei, care s-au repezit să
verifice sediul şi să lase nişte mărunţişuri şi nişte mâncare – nişte pâine şi câteva roşii, de exemplu –, după cum
era obiceiul, ca să le prindă bine evreilor mai târziu. “Raus! Raus! Raus!” După care am rămas eu singur în
magazia înlemnită în tăcere, ghemuit lângă perete, ascultând cu urechile la pândă. Plânsetul copilului şi acel sunet
pe care întreaga planetă îl scoate atunci când încearcă să aline: “Şşş... Şşş...” Gata acum. M-am îndepărtat tiptil şi
m-am alăturat celorlalţi. Linişte. Mai bine să-i lăsăm să-şi vadă de-ale lor. Şşş... Probabil aşa îşi alină ei pe cei
mici. Treizeci de suflete în gaura aceea neagră, şoptind “Şşş...” » 331
 Şi în fine, la limita suportabilului, o ultimă mostră de atrocitate şi sarcasm imaginată de Martin
Amis prin derularea inversă a timpului, prin inversarea “săgeţii timpului”, în romanul omonim :

«Trebuie spus că universul de la Auschwitz era înverşunat de coprocentric. Era făcut din fecale. În primele
luni am avut de luptat cu fireasca aversiune care mă încerca, până să înţeleg ciudăţenia fundamentală a procesului
de înfăptuire. M-am luminat cu totul în ziua în care am văzut un evreu bătrân care s-a ridicat la suprafaţa latrinei
adânci, dând din mâini şi luptându-se să revină la viaţă, şi cum a fost scos, cu hainele într-o clipă limpezite de
murdărie, de către gardienii triumfători. Apoi i-au pus barba la loc. Mi s-a părut, de asemenea, binevenit să
privesc un Scheissekommando la muncă. Echipa asta avea atribuţia de-a umple canalele cu excremente descărcate
din căruţa cu rahat, dar nu cu găleţi sau ceva asemănător, ci cu lopeţi plate, de lemn. De fapt, o grămadă din
programele de muncă ale lagărului erau clar neproductive. Dar nici distructive nu erau. Umple groapa aceea. Apoi
sap-o din nou. Mută asta de-aici acolo. Acum mut-o înapoi. Terapia asta era la ordinea zilei... Din
Scheissekommando făceau parte pacienţii cei mai cultivaţi: universitari, rabini, scriitori, filosofi. În timp ce lucrau,
fredonau arii din opere şi fluierau fragmente de simfonii, sau recitau poezii şi discutau despre Heine şi Schiller şi
Goethe... La clubul ofiţerilor, unde bem (ceea ce facem aproape tot timpul) şi unde căcatul este constant
menţionat şi invocat, ne referim uneori la Auschwitz ca la Anus Mundi. Şi nu cred c-ar putea exista un omagiu
mai mare.» 331

Chiar şi aşa întors pe dos, cum ni-l serveşte timpul care curge de-a-ndoaselea, vechiul principiu
post hoc, ergo propter hoc va continua să producă, în virtutea inerţiei inextirpabile a creierului omenesc,
simulacre de cauze şi efecte, va genera pervers acea mecanică inerţială şi quasi-demenţială a unei
fantomatice cauzalităţi în care sinistrul personaj-narator se instalează macabru, cu cinismul, bestialitatea
şi paranoia care-l definesc; în schimb, autorul ştie distila din acelaşi propter hoc întors pe dos contra-
otrava (pentru cititor: antidotul, vaccinul) unui feroce şi devastator sarcasm, apt a dizolva, caustic,
monstruozitatea şi demenţa. Similia similibus curantur, remedia ex venenis praeparantur.
Paradoxalitatea la care conduce inevitabil inversarea cursului temporal, implicit deci inversarea
cauzei şi-a efectului, rezidă aici în imposibilitatea în care se vede pusă mintea omenească, logic
constituită, în incapacitatea ei de-a mai “gestiona”, de-a mai “digera” raţional realitatea fizică:
fenomenul atât de spectaculos prezentat este, desigur, o posibilitate mentală, dar nu şi una fizică; actul
combustiei, de exemplu: orice combustie, orice ardere este esenţialmente şi ireversibil entropică, se
eliberează cu acea ocazie o cantitate de energie care “se pierde” definitiv, care nu mai poate fi “pusă la
loc”, orice-am face: «Nu mai poţi face la loc copacul care-a ars din fumul şi cenuşa care-a rămas» –
constata, implacabil, Isaac Asimov în povestirea Ultima întrebare (1956), pe larg discutată într-un alt
context (în subcap. “Science-fiction şi religie”, cap.VI a, “Ascensiunea complexională”, din vol. O cheie
pentru science-fiction). Nu mai poţi face la loc nici ţigara pe care-ai fumat-o, din fumul risipit în vânt şi
din cenuşa rămasă în scrumieră. Şi totuşi, mucul/chiştocul de ţigară încă arzând, care tot creşte şi creşte
până la lungimea unei ţigări întregi, cu jar în vârf, jar care este absorbit de flacăra brichetei ce-i dăduse
foc, ţigara neatinsă şi neaprinsă (dez-aprinsă, mai bine zis) pusă la loc în pachet, până acesta se umple,
se resigilează şi arată ca nou-nouţ – toate acestea realizează, orice s-ar zice, un efect vizual spectaculos
şi memorabil. (Astfel să-i fi rămas, oare, în memorie şi lui Philip K. Dick, în 1967, la lectura – ipotetică
dar prezumabilă – a povestirii din 1966 a lui Roger Zelazny? Dar poate erau amândoi fumători, la fel de
înrăiţi...)
Entropia rămâne, orice-am face, definitivă şi ireversibilă, cum memorabil demonstrează Isaac
Asimov în Ultima întrebare (“The Last Question”, 1956),349 iar a susţine, aşa cum face un personaj al lui
Brian Aldiss în Cryptozoic! (1967),328 că «entropia funcţionează în direcţia opusă celei pe care o
credeam» (ed. rom., p.149) este o crasă imposibilitate în universul fizic, în “realitatea” efectivă, o
imposibilitate pe care intuiţia refuză s-o “înghită”, s-o asimileze şi să şi-o reprezinte; dar enormitatea
acestei ostentaţii deliberate măsoară tocmai miza paradoxului, forţa sa de impact asupra minţii pe care
urmăreşte “s-o întoarcă pe dos”, uzând de “perversa” forţă de convingere a “iluziei ficţionale”, cea care
“face legea” în ficţiune, în imaginar :

«Da, le pot accepta», mărturiseşte protagonistul romanului, «poate pentru că sunt parţial anesteziat de
frumuseţea acestor efecte izbitoare: cascade suind impetuos spre praguri, mulgătoare aspirând în jeturi laptele din
şiştare înapoi în ugerele vacilor, o ceaşcă de cafea rece încălzindu-se de la sine până ce dă în clocot. E ca şi cum ai
fi din nou copil, când o cană cu lapte fiert se preschimba de la sine din fierbinte în rece, prinzând pe deasupra
caimac, ceea ce-ţi provoca atunci aceeaşi fascinaţie. Cum e o cascadă mai supusă legilor naturii, sau mai supusă
vrăjilor: când îşi prăvale vijelios apele în jos, ori când şi le înalţă majestuos în sus?» 328
Ce mai fericire printre sturioni! în treacăt fie zis.

Entropia este, desigur, ireversibilă şi la nivel biologic (nu se zice “sigur ca moartea”?), dar decenţa
şi dezgustul mă opresc să intru în detalii, să trag de capătul de fir pe care-l oferă, în text, atât Brian W.
Aldiss («mâncarea [care] ne iese pe gură, umple la loc farfuria şi, în cele din urmă, e dez-preparată,
carnea e dez-fiartă sau dez-friptă şi trimisă înapoi la măcelar şi la abator ca să se facă din ea animale
vii»), cât şi Roger Zelazny (“regurgitarea” ginului şi-a vermutului băute cu o seară înainte, supuse deci
digestiei, ca şi carnea, metabolizate, anabolizate, catabolizate...): “Ce-a mâncat lupul e bun mâncat”, şi
mă abţin de la rimă... Să luăm mai bine exemplu, în acest sens, de la acelaşi Brian Aldiss şi de la
“profetul” imaginat de el în Cryptozoic!, Norman Silverstone : întrebat «cum rămâne cu mâncatul, şi cu
bolile, şi cu toate celelalte», acesta preferă să lase extrapolarea pe “latura urâtă” a biologiei în seama
celei care întreabă, recte (scuzaţi de cuvânt, doar e latrinesc, pardon, latinesc!) în seama imaginaţiei
inavuabile a cititorului: «Poţi reface procesul de una singură, spuse ferm Silverstone.»328 Dar efectul
vizual al paharului cu cocktail al lui Roger Zelazny, din care ginul şi vermutul se separă spontan, ţâşnind
artezian prin aer şi reintrând cu precizie drept în gura strâmtă a sticlelor din care fuseseră turnate cu o
seară înainte, sticle pe care băutorul încă «le ţinea înclinate deasupra barului» – este şi acesta, orice s-ar
spune, un efect spectaculos şi care rămâne în memorie. (De va fi fost un “fumător înrăit”, Philip K. Dick
n-a fost, se vede, şi un “băutor înrăit”: se mulţumea cu marijuana şi LSD...)
Entropia fiind, cum putem constata, principalul obstacol logic, “ştiinţific” şi chiar “tehnic” de care se
loveşte ipoteza curgerii inversate a timpului, o omniprezentă “barieră entropic-temporală”, nebulos
explicată dar judicios intuită, îi separă ermetic pe vizitatorii trecutului, în romanul lui Brian W. Aldiss
Cryptozoic!, de locuitorii “nativi” ai acelui trecut, vietăţi şi obiecte, de materialitatea epocilor pe care le
vizitează şi în care hălăduiesc şi supravieţuiesc ca sub un “clopot de sticlă” temporal-entropic; ceea ce îi
dematerializează şi le conferă reciproc invizibilitate, şi unora şi altora, îi face tot mai străvezii şi mai
fantomatici pe măsură ce duratele care se interpun sunt mai mari, «conform cu gradele respective de
futuritate»; în acelaşi spaţiu pot coexista astfel oricâte straturi temporale, dar ermetic separate între ele:

«Din clădirile viitorului, oamenii se aplecau în afară. Atât de palid se conturau în aer, încât era imposibil să
fii sigur dacă erau bărbaţi sau femei. Bush avea iar sentimentul acela stânjenitor că ochii le erau puţin mai
strălucitori decât ar fi trebuit să fie. Pe el nu-l puteau vedea cu nimic mai bine decât îi vedea el pe ei, dar senzaţia
de a fi privit tot timpul era incomodă. Bush întoarse capul spre câmpie, numai pentru a-şi da seama cât era de
acoperită cu construcţiile înceţoşate ale timpurilor viitoare. Două străvezii fantasme de oameni păşiră prin el,
adânciţi în conversaţie, din care nici un singur decibel nu străbătea până la el prin bariera entropic-temporală.
Observase deja că Femeia-umbră era iarăşi alături: ce-o fi simţit, în legătură cu Ann? Fantomă cum era, trebuia să
aibă sentimente, acolo, în viitorul ei sufocant. Întregul spaţio-timp începea să se încarce cu sentimente omeneşti.»
328

Această “barieră entropic-temporală” se dovedeşte a fi, în subsidiar (sau poate prioritar), foarte utilă
şi pentru scriitor, pentru narator, ca “procedeu de facilitare” suplimentar şi complementar cu
“mintalizarea”, cu deplasarea în timp graţie miraculosului “catalizator”, acidul cryptoic, CSD (imaginar
acronim de la “Cryptoic Acid Diethylamide”, probabil prin analogie cu “Lysergic Acid Diethylamide”,
celebrul drog halucinogen cunoscut sub sigla LSD). Entropia nu este, însă, un simplu “parametru” fizic
al mediului înconjurător, precum temperatura, presiunea sau compoziţia chimică a atmosferei pe care-o
au de respirat retro-temponauţii, intruşii umani în ere geologice extreme şi faţă de care pot fi mai simplu
protejaţi printr-o “climatizare” pe măsură: scut termic, alveole cu o compoziţie atmosferică respirabilă
etc. În imaginar, este posibilă, desigur, şi această sofisticată “barieră entropic-temporală”, cu atât mai
mult cu cât se dovedeşte utilă şi ficţional, ca “procedeu de facilitare”, dar o asemenea suprasolicitare a
imaginarului nu rămâne fără urmări, şi un scriitor ca Brian W. Aldiss le intuieşte, dematerializându-şi
personajele, cum am văzut, făcându-le străvezii şi fantomatice, adaptându-le astfel, s-ar zice, la “mediul”
în care le trimite să vieţuiască şi să supravieţuiască, la imaginar.
Curgând invers, timpul intră în fundături aporetice şi paradoxale în virtutea propriei sale naturi, de
neignorat şi de nedepăşit : echivalarea între magnitudini temporale şi magnitudini complexionale –
procedeu de bază pentru figurarea şi reprezentarea timpului în science-fiction, cum am văzut – se loveşte
aici de insurmontabile blocaje nu doar logice, mentale, dar chiar şi fizice, materiale, decurgând din
natura ireductibil diferită a celor două “infinituri” astfel echivalate : dacă timpul e abstract, incorporal,
permiţând artificiul mental al inversării cauzei cu efectul, infinitul complexional e eminamente concret,
corporal; ceea ce înseamnă că pe parcursul dintre cauză şi efect “complexiunea” materială a lumii
suferă, pe lângă pierderi entropice de energie, irecuperabile, şi transformări de structură (fizică, chimică,
biologică, la nivel celular, molecular, atomic etc.), ireversibile. Contradicţie de substanţă (sau
“nepotrivire de caracter”), contradicţie insurmontabilă şi ireconciliabilă logic, ce generează paradox,
“vertij mental”, “răsucire a minţii”, ca orice paradox al timpului din science-fiction : diferenţa specifică
fiind că, aici, în cazul inversării curgerii timpului şi-al atentatului ficţional la atributul ireversibilităţii
acestuia, “copleşirea” ontologică generatoare de sublim şi de “sense of wonder” mizează mai ales pe
efectul de avalanşă al cauzelor transformate în efecte şi-al efectelor transformate în cauze.
Suplimentar şi facultativ, se mai adaugă şi “principiul paradoxurilor comunicante”, deja amintit:
găsim o astfel de “confluenţă” sau “bifurcaţie” (tot una, din moment ce timpul e reversibil şi poate curge
şi invers, “de la vale la deal”, “de la vărsare la izvor”!), şi aici, în Divina nebunie a lui Roger Zelazny:
căci oare ce altceva decât o cronoplastie, decât o “chirurgie temporală”, operează şi protagonistul acestei
povestiri, comutându-i cursul pe-o altă “albie”, mai fastă, în care nenorocirea nu se produce, şi punând
astfel în comunicaţie paradoxul timpului inversat cu paradoxul timpului vulnerabil, maleabil, modelabil,
discutat pe larg anterior (v. supra, cap.4). De asemenea, cum am mai spus, timpul curgând invers poate
fi uşor făcut să “comunice” cu paradoxul dublurii, ceea ce Brian W. Aldiss, în Cryptozoic!, chiar şi face,
dar numai fugitiv, în treacăt, ca simplă menţionare a posibilităţii şi ca rapidă privire aruncată în grabă,
înainte de-a trece iute mai departe, înspre drumul ce se bifurcă din această răspântie, dar pe care, pentru
moment, de data asta cursul narativ nu se va angaja : alergând cu sufletul la gură pe vastele coridoare ale
Palatului Buckingham, în 1851, pentru a o lua înaintea agenţilor asasini trimişi pe urmele lui din 2093,
Edward Bush nu are timp decât să-şi “salute din mers”, în mare viteză, propria-i dublură din urmă cu
numai câteva ore :

«Cineva se apropia în fugă pe coridor. Bush auzi paşii repezi şi-şi spuse: “Ăsta trebuie să fie nebun.” Se
retrase în alcovul întunecos din calea celui ce se apropia, oricine-ar fi fost. Apăru un bărbat, cu păr scurt şi blond
fâlfâindu-i pe cap şi cu faţa spintecată-n două de-un zâmbet larg, molipsitor. Întinse spre Bush mâna dreaptă, cu
palma deschisă. Gestul era de-o prietenie atât de spontană, încât Bush îi zâmbi şi el şi-i răspunse chiar înainte de-
a-şi fi dat seama cine era omul: cel mai prietenos dintre străini!
- Tu!
- Eu!
 Omul era chiar el, el însuşi, ivindu-se ca un zeu din timp pentru a-i binecuvânta acţiunile! Era ca un schimb
de afecţiune reciprocă, şi Bush fu copleşit de emoţie să-şi vadă şi să-şi simtă această prelungire a lui însuşi, şi nu
mai putu scoate o vorbă. Dar arătarea nu mai rămase în faţa lui mai mult de-o clipă, înainte ca – tresărind parcă,
speriat de ceva – să se facă nevăzută sub ochii lui, topindu-se mintal în timp. Imaginea i se şterse de pe retină,
senzaţia celeilalte mâini i se şterse din palmă. Alcovul era iar pustiu, eul lui din viitor furişându-se pe undeva
printre rafturile înghesuite ale altor ore.» 328

Peste câteva zeci de pagini, avem ocazia să mai vizionăm o dată aceeaşi secvenţă, dar văzută prin
ochii “celuilalt” Bush :

«Râzând, se năpusti pe coridor, în direcţia de unde ştia că tocmai venise Ann.

Îşi găsi eul anterior stând la pândă în alcovul întunecos, dincolo de care femeile tot mai călcau la albituri.
Sub imperiul unui impuls de moment, întinse mâna şi şi-o simţi strânsă tot de mâna-i proprie. Zâmbi larg, din
toată inima. Ce grozav arăta, mai masiv decât se aşteptase, agil în mişcări.
- Tu!
- Eu!
Era ca un schimb de afecţiune reciprocă. Cât de mult bine îi dorea acelui om, acelui străin al cărui fiece
gând, fiece părticică a trupului o cunoştea atât de bine – singura fiinţă omenească pe care-o cunoştea în acest fel!
Ce mai incest nebunesc, tenebros şi tainic, era şi ăsta: să-şi strângă sieşi mâna din dragoste! Nu putu scoate o
vorbă mai mult, copleşit de emoţie, mulţumit cu încărcătura afectivă pe care-o transmisese. Mintaliză la timp.»328

Încă şi mai succint este menţionată posibila “comunicaţie” sau “bifurcaţie” înspre paradoxul
cunoscuţilor necunoscuţi, oricând la îndemână, şi acesta : «Ştii de ce te-am urmărit ieri?» – o întreabă
acelaşi Bush, în plin paleozoic, pe viitoarea-i parteneră, Ann. «De cum ai apărut, am avut cea mai
puternică senzaţie cu putinţă că tu şi cu mine ne-am... cunoscut teribil de bine la vreun moment dat, în
trecut.» «Te-aş fi ţinut minte!» – îi răspunde ea, prizonieră acelei amnezii care, cum am văzut, este
definitorie pentru “cunoscuţii necunoscuţi” şi se explică logic prin contorsiunile şi volutele pe care le
poate cunoaşte “bucla în timp”, circularitatea cauză-efect, dar care aici este explicată altfel, psihologic,
prin apocrifa “psihanaliză” a incestului, imaginată ad hoc de autor.

Excurs final : palindromul , polindromul

Revenind, în final, la ipoteticele efecte pe care curgerea inversă a timpului le-ar avea asupra
vorbirii, ne vedem puşi în faţa riscului de-a încheia pe-o notă “minoră”, dacă nu chiar de-a acosta în
derizoriu : nu vom găsi aici “sense of wonder” sau întoarcere pe dos a minţii, nimic care să ne ducă mai
departe decât clasicul palindrom, datând încă din Antichitate, azi decăzut la rangul de simplu
amuzament sau “curiozitate” din repertoriul “enigmisticii minore” (şi încă fără larga popularitate a
“cuvintelor încrucişate”, numite azi mai snob “integrame”, mult mai bune de “omorât timpul”...); dar,
după atâta contorsionism mental şi-atâta yoga logică, poate că nu strică o readucere a respiraţiei la regim
normal, înainte de-a încheia, ca în orice exerciţiu yoga sau de “training autogen”...
Ce e de observat, totuşi? Chiar şi la modul acesta ipotetic, o minimă cenzură reflexă a “simţului
realului”, un minim instinct al plauzibilităţii – fac ca timpul inversat să producă efecte numai asupra
textului scris, nu şi asupra vorbirii propriu-zise, nu şi asupra actului efectiv oral de articulare verbală,
pentru că aici efectul ar fi devastator entropic, ar rezulta doar o grămadă de zgomote, nu un şir de sunete
articulate, doar un morman de moloz acustic, inform şi ininteligibil. Un film rulat de-a-ndoaselea mai
poate fi suportat o vreme (nu prea mult, totuşi), dar o bandă de magnetofon? Palindromul are numai
existenţă grafică şi se percepe vizual, nu auditiv, astfel încât totul se reduce la un joc grafic.
În science-fiction efectele se opresc, apoi, la nivel sintactic, cum deja am văzut la Roger Zelazny, în
Divina nebunie (“Divine Madness”, 1966)346: curgerea inversă a timpului afectează doar ordinea
cuvintelor în frază, nu şi pe cea a sunetelor (recte fonemelor, grafemelor) în cuvânt. Aici, “clasicul”
palindrom a mers mai departe. Există şi în Antichitate palindrom şi polindrom “sintactic” (la care se pot
raporta povestiri sf precum Divina nebunie de Roger Zelazny (v. supra346) sau Sfârşit de Fredric Brown
(v. infra367); palindrom sintactic şi chiar “prozodic”: în Institutio Oratoria (95 e.n.) Quintilian citează un
astfel de vers, polindromic şi sub raport sintactic, dar polindromic mai ales sub raport prozodic, întrucât
dintr-un trimetru iambic rezultă, prin citire inversă, un sotadeu (tetrametru brahicatalectic, ionic major) :

«Mi-aduc aminte, de exemplu, că un poet destul de cunoscut (?!) a făcut în glumă următorul vers:
ASTRA TENET COELUM, MARE CLASSES, AREA MESSEM
( Cerul are stele, marea flote, aria recoltă. )
Citit astfel, este un trimetru. Aşezând cuvintele în ordine inversă, obţii un sotadeu :
MESSEM AREA, CLASSES MARE, COELUM TENET ASTRA
( Aria recoltă, marea flote, cerul stele are. ) » 350

Dar palindromul “clasic”, aşa cum îl ştie toată lumea şi cum e practicat curent în toate timpurile şi-n
toate limbile (scrise), merge cu “cititul invers” până la litere, nu se opreşte la cuvinte (acestea fiind şi
ele, bineînţeles, inerent incluse în palindromie). Deşi se spune că ar fi fost inaugurat de acelaşi Sotades,
poet grec din Alexandria (sec.III î.e.n.) care-a dat şi numele versului sotadeu (v. mai sus), nu s-a păstrat
însă nici un exemplu de palindrom grecesc din perioada elenistică; în schimb, în mileniul bizantin
palindromul a fost la mare cinste, fiind cultivat, printre alţii, chiar de un basileu, Leon al VI-lea “cel
Înţelept” (886-912, la tron), sau de unul dintre “Sfinţii Părinţi” ai Bisericii, episcop de Constantinopol,
Grigore din Nazianz (cca 329-388), de la care se păstrează, înscrisă pe cristelniţe în mânăstiri şi biserici,
ca şi pe pereţii bazinului cu apă sfinţită din faţa celebrei catedrale Sfânta Sofia din Constantinopol
(inaugurată în anul 537), această rugă adresată, în numele oricărui creştin din mulţimea celor ce veneau
să i se închine, unui Dumnezeu totodată neo- şi vetero-testamentar, care ştie să citească şi de la stânga la
dreapta, şi de la dreapta la stânga :

NIPSON ANOMEMATA ME MONAN OPSIN

( Spală păcatele mele, precum speli faţa mea. ) 351

Aparenta imperfecţie tehnică aparţine doar transliterării latine ad hoc, întrucât în alfabetul grecesc,
cum se ştie, grupul consonantic ps este redat grafic printr-o singură literă, Ψ ψ , ergo :
ΝΙΨΟΝ ΑΝΟΜΗΜΑΤΑ ΜΗ ΜΟΝΑΝ ΟΨΙΝ

Revenind la familiara noastră lătinie, cel mai cunoscut palindrom rămas din Antichitate este
desigur ROMA - AMOR (un polindrom, de fapt, pentru că prin inversare rezultă un alt cuvânt, nu
acelaşi, ca în palindrom), amplificat şi palindromizat ulterior352 în

ROMA TIBI SUBITO MOTIBUS IBIT AMOR

( Amor venea repejor, iute de picior, purtat de dor, la tine la Roma. )

Nu mai e decât un pas (o singură literă în plus, M din MOTIBUS) până la performanţa şi ambiţia
palindromului “fractalic”, concomitent sintactic şi lexical (literal), unde nu numai întreaga frază, dar şi
fiecare cuvânt luat în parte este la rându-i un palindrom :
 ODO TENET MULUM, MADIDAM MAPPAM TENET ANNA,
ANNA TENET MAPPAM MADIDAM, MULUM TENET ODO
(Odo are un catâr, un umed şervet are Anna,
Anna are un şervet umed, un catâr are Odo.)353

Acestei categorii îi aparţine şi palindromul, faimos între toate, care-a făcut, fără îndoială, cea mai
ilustră carieră seculară şi milenară :

SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS

( Făurarul Arepo ţine lucrarea pe roată. ) ,

palindrom cunoscut mai ales prin dispunerea grafică din care rezultă cabalisticul “patrat magic” ce
rămâne identic oricum ar fi citit: de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, de sus în jos, de jos în
sus :
S A T O R
A R E P O
T E N E T
O P E R A
R O T A S

De ce “magic”?, ne putem întreba. Dincolo de performanţa “fractalică”, nec plus ultra, de unde
această “aură magică”, invocată, se spune, în oculte ritualuri şi “iniţieri” antice şi medievale? Punând ad
hoc la contribuţie instrumente conceptuale de dată mai recentă, o ipoteză exegtică ar putea fi, să zicem,
efectul “auto-referenţial”, “punerea în abis” ori auto-specularitatea catoptrică “în oglinzi paralele” a
“normei lingvistice”, a “semnului lingvistic arbitrar”. Ce va să zică asta (reşpekt la şkiinţă, la
compekinţă!), ne poate arăta mai clar “poezia invariantă” brevetată, de data asta nu în latineşte, ci chiar
în româneşte, de un poet care s-a ilustrat mai ales ca prozator, ca scriitor de science-fiction: Adrian
Rogoz (1921-1996).
Este vorba de ciclul Tace sens nesecat din vol. Inima rezistentă (1981),354 primul şi ultimul volum
de versuri publicat de autor, unde, de fapt, recupera o activitate poetică mai îndelungată, începând cu
debutul din 1944, răstimp în care poetul “a stat ascuns”, identificându-se până la confundare şi până la
legendă cu “mişcarea sf” din România şi, mai ales, cu “fabuloasa” revistă C.P.S.F. (Colecţia “Povestiri
ştiinţifico-fantastice”) pe care-a înfiinţat-o şi-a condus-o apoi vreme de aproape două decenii, între 1955
şi 1974. În contextul de faţă, oricât de permisiv şi digresiv ar fi, oricât de tolerant la bătut câmpii (sorry!,
la “stream of consciousness”), va trebui să ne ţinem de “firul roşu” (nu, nu ăla..., altu’...) şi să trecem
peste toate acestea, să trecem peste autorul de science-fiction, ca şi peste poetul “barbian” din tinereţe şi,
deschizând volumul Inima rezistentă, să trecem şi peste “straniile şisturi cristaline” ale versurilor
aliterante, şi peste o altă spectaculoasă “inovaţie”: cripticele dar decorativele caligrame care dau cărţii, la
prima răsfoire, un aer insolit, excentric, contrariant pentru ideea curentă de poezie cu care deschidem,
reflex, un volum de versuri. Dacă aceste caligrame – transpuneri grafice ale “poeziei invariante” – par
mai mult nişte curiozităţi, în schimb versurile aliterante :

Trecutul întrecut de-ntunecate unde Un cosmos creşte-n aburul tulpinii-mi

Sub unda umbrei dragi din urna cea din urmă Mici căi de lapte reci candide inimi

Suind smerit prin smirna serii de sargase De-un vis de veci par prinşi prin văi toţi crinii
Scrutezi al slăvilor sidef, zeu sterp, stingher Imn infinit înfiripat luminii

Străine anotimpuri prin imnuri se perindă

şi multe altele asemenea, se apropie mai sensibil de filonul genuin al poeziei : abaterile de la
norma fonostatistică a limbii române (orice poezie fiind din principiu o “abatere de la normă”, după cum
a statuat Charles Bally), dar o “abatere de la normă” tocmai în sensul absolutizării şi exaltării acestei
“norme”, până la pragul de a crea iluzia motivării sunetului prin sens şi-a abolirii, pe această cale, a
tiranicului “arbitrariu al semnului lingvistic” (Ferdinand de Saussure).
Încă un scurt ocol, şi-am ajuns : povestirea lui Adrian Rogoz Mesaj (1982),355 unde un patetic alien
(“extraterestru”), un “body snatcher” venit din altă galaxie, ne oferă raritatea şi atracţia de-a vorbi
româneşte, respectând riguros fonostatistica limbii române, “normă” de la care ştie însă să se şi “abată”,
aliterativ şi “poetic” :

“Bieţi oameni ireversibili, ei m-au învăţat ce-i mila...”, “Privind în ei, putem risipi ceva şi din enigmele
noastre...”, “M-aţi trimis aici tocmai pentru a extinde înţelegerea modurilor gândirii galactice...”, “Chipul lor e ca
al copiilor, gândirea lor abia licărire...”, “Îi putem socoti fraţi siderali...”, “În comparaţie cu ei, noi suntem
indestructibili...”, “Himericii locuitori ai acestei planete îmi deveniră dintr-odată accesibili în clipa în care m-am
infiltrat în trupul unui om...”, “Imperceptibil, m-am identificat tot mai deplin cu el...”, “Am nimerit în această
fiinţă firavă şi fragilă...”, “Respiraţia îi devine dificilă... Intuiesc în el fiorul morţii... Vă implor: descoperiţi un
mijloc ca să-i înving moartea!”, “Vă implor: interveniţi şi salvaţi-l! Împiedicaţi-i pieirea! Nu pot primi că e un
sfârşit inexorabil.” “O stranie rigiditate l-a cuprins pe acest om... Nu-i cu putinţă să mă infiltrez în alţi oameni?”
“Limpezimi de vis! Ce viziuni nemaipomenite! Zori ireali, izbăvitori ai unei conştiinţe nebănuite...
Discontinuitate... iluminare... irizări...» 355

M’illumino d’immenso... – sună un celebru vers al lui Giuseppe Ungaretti...

Ajungem, astfel, “la subiect” (sau “la obiect”, tot una), la versurile palindromice din ciclul amintit,
Tace sens nesecat, care «transpun lumii versurilor un principiu geometric: simetria»356, care rămân
identice cu ele însele şi când sunt citite invers, încărcându-se autogen de propriul lor mister, de o
transparentă dar impenetrabilă enigmă, de recea atracţie hipnotică a unor oglinzi paralele verbale, din ale
căror simetrice răsfrângeri prinde contur senzaţia de a fi surprins momente privilegiate de predestinare a
limbajului, de neutralizare a “arbitrariului” atotstăpânitor peste “semnul” lingvistic, predestinare
întrezărită în iluzoria “motivare” a sunetului prin sens, predestinare pentru care ambiguă mărturie stă
dubla coincidenţă între sunet şi sens, în al cărei ROTITOR COR OCROTITOR , insondabil şi
impenetrabil, TACE SENS NESECAT :

SUB ERE EREBUS CER GREC NIL IBIS SIBILIN

DUR CRUD GENUNA NU NEG MITUL ― PLUTIM
SUB ERECTUL LUT CE REBUS MAREE ERAM ELITRE FERTILE
DUALUL AUD MASIVI VISAM URCARE CER ACRU
ERA RUG E-NNEGURARE LA ROCI CORAL ELIMIN INIMILE
A GENERA ― A RENEGA L-AUZI VIZUAL URC ASTRU FURT SACRU
ERA LE ZIC CIZELARE SOLEMN MELOS SUIRI SAR ORA SIRIUS
ARTA-I PIATRA SORB MUT UMBROS TROFEE CE EFORT
ŞIRE CE SECERIŞ SUPUS 347
ŞI ZEI PROMIŞI MOR PIEZIŞ
 Revendicându-se din tutelarul ermetism barbian, Adrian Rogoz îşi deschide – prin “invarianţe”, prin
paradoxul timpului curgând invers, prin “figuri de sunet”, prin gustul virtuozităţii şi performanţei
tehnice în materie de limbaj – o pârtie impracticabilă dar proprie, un timbru propriu de ermetism,
excentric poate ca primă impresie, dar întru nimic mai excentric ideii însăşi de poezie decât atâtea alte
omologate experimente sau experienţe poetice contemporane :

Cuvinte
Stranii şisturi cristaline
Urcuş spre-ntoarse ceruri
ARTA-I PIATRA
Pe trecătorul de neant l-atrage vatra
Numită alef veşnic dând s-aline

Spre-un solitar stupefiant sui singur

Sigilii de coral
Amprente lucii
În raiul rocii izomorf nălucii
Rotindu-se prin selenare ringuri
( Ochi de zi în beznă ) 354

În “poezia invariantă”, Adrian Rogoz descoperă şi epuizează un rar şi zgârcit filon poetic, pe care-l
“trece pe numele său” şi în care nu va avea, mai mult ca sigur, nici emuli, nici discipoli, dar nici epigoni,
în ciuda dorinţei expres exprimate în acest sens, în Metaliteratura auxiliară cu care-şi însoţeşte textele
(şi de unde am citat şi voi mai cita): «În viitor, dacă rezultatele strădaniilor mele vor trezi interesul,
tinerii poeţi ciberneticieni din orice ţară vor folosi cu uşurinţă invarianţele în graiul lor matern.»356
Viitorul a şi venit, am trecut deja în alt mileniu, “tineri ciberneticieni” cu pisoi (PC) în braţe se iţesc
la tot pasul, computere procesoare de text câtă frunză şi iarbă, chiar şi la noi, pe înfrunzite plaiuri
mioritice, dar timpul n-a început încă să curgă invers prin circumvoluţiunile lor electronice (ale pisoilor,
nu ale plaiurilor, deşi pot fi şi astea “virtuale”). Dar mai ştii?! Poate că mai trebuie aşteptat: la noi, în
science-fiction (“La noi în Viişoara”, la noi în Viitoara...), avem doar atâţia eoni la dispoziţie... Că doară
de la “naşterea acestui mare om”, cum zicea Brian Aldiss în Cryptozoic!, n-au trecut, în fond, decât vreo
câţiva ani, nici măcar un deceniu...
Vor mai trece alţii, nenumăraţi, aproape două secole, până în 1821, când se va naşte un alt mare om,
Napoleon Bonaparte (1821-1769, sic!), pe care perfizii fii ai Albionului şi-l vor imagina trecându-şi
vremea pe insula Sfânta Elena, unde abia urmează a-l exila, cu cimilituri anglofone – El, neasemuitul
“l’Empereur” francofon :
357
ABLE WAS I ERE I SAW ELBA

Şi vor mai trece apoi – nu ani, nu secole, nu milenii – ci eoni, până ce ultimul om de pe Pământ,
încă şi-atunci tot anglofon, îşi va lua un sobru rămas bun forever de la stilata lady în costumul Evei ce
tocmai urmează a fi dezclonată la loc în scizipara coastă bărbătească, prezentându-se properly and
mannerly, ca un adevărat gentleman ce este :

MADAM, I’M ADAM

ea răspunzându-i sfios : EVE

sau, la alegere, ofertă specială pentru urmaşii/ancestorii Romei : AVE EVA

Oferta e însă mult mai bogată şi diversificată, inclusiv pentru tot mai numeroşii amatori de
anglofonie de pe mioriticele noastre plaiuri de baladă :

LEWD DID I LIVE ― EVIL I DID DWEL

DOG AS A DEVIL DEIFIED ― DEIFIED LIVED AS A GOD 358

DRAW PUPIL’S LIP UPWARD

EGAD! A BASE TONE DENOTES A BAD AGE 359

Conform aceleiaşi optici, a timpului curgând invers, acei continuatori “din viitor” de care se
legau, în 1981, speranţele şi reveriile lui Adrian Rogoz, se aflau, de fapt, “în trecutul” lui, îngropaţi
definitiv în amnezie de protecţie, iar adevăraţii discipoli şi continuatori ar fi trebuit căutaţi mai degrabă
printre obscurii “precursori” şi “deschizători de drum” din tinereţea maestrului, de exemplu prin 1943,
de când datează splendidul palindrom
ANA CARĂ CANA
comunicat de un Manea Sebastian în Curentul familiei ;
sau: ION ARĂ FĂRĂ NOI
operă a unui Oprică Preda, imortalizată, cinci ani mai târziu/devreme, în Enigmistica (nr.37 / l948);
sau: ELE NE SEDUC CU DESENELE
“frază palindromică” adjudecată de un N.Andronescu, ibidem.
Din Ghidul enigmistului (1971, ed.II 1977) de Gheorghe Sanda,360 de unde aflăm aceste “amintiri
din viitor”, lipseşte însă, inconsolabil,

EPURAŞUL UŞA RUPE

capodoperă cu autor necunoscut, dar pe care-o ştiam cu toţii, încă din şcoala primară, citată şi de Adrian
Rogoz361, cu deferenţa şi ceremonia exegetică cuvenite unor “precursori”, de nu chiar “clasici”, ca şi
A VENI CU CINEVA
ION AL ANICĂI IA CINA LA NOI
AI MERE, IEREMIA ?

În compensaţie, Ghidul enigmistului ne oferă câteva polindromuri (că doară n-or fi

“polindroame”!) de toată frumuseţea şi câteva “fraze polindromice” pe care nu le ştiam, fără autor
cunoscut, şi acestea :

LA CARACAL LA BAL ― LA BAL LA CARACAL

LA MINA NU ERA ARON ― NORA ARE UN ANIMAL
NORA ARE UN ŞAL ― LAŞ NU ERA ARON
AI RAMA LA TINE ? ― E NIŢĂ LA MARIA
LUCA-I ACASĂ LA VICA ― ACI VA LĂSA CAIACUL

Rămâi cu bine, Luca, brav sportiv din alte vremuri! Adio titluri şi recorduri olimpice, europene,
mondiale la caiac-canoe! De-acum înainte (de-acum înapoi...), cum sadic ne anunţă Brian Aldiss, vom
«vedea inginerii construind motoare tot mai rudimentare, [...] constructorii demolând casele confortabile
şi ridicând în locul lor altele, mai strâmte şi mai întunecoase, [...] chirurgii lăsând la o parte bisturiul şi
laserul pentru a lua în mână fierăstrăul şi satârul».362 Şi, desigur, pe cale de consecinţă, căci de ce i-ar
ierta tocmai pe ei nemilosul “timp inversat”, enigmiştii îngăimând “fraze palindromice” şi “fraze
polindromice” tot mai scurte, tot mai paupere, tot mai gângave; cât o mai dura şi asta, până vom trece la
scrierea chirilică, spre bucuria dascălului Vasile Silverstone ot Tirişpolea, imenno Vasile Stati, că atâta
speranţă (izvinitie: nădejde) i-a mai rămas şi dumnealui, să-nceapă timpul (izvinitie: vremea) să curgă
înapoi (izvinitie: nazad)... Vor veni apoi “sfinţii” Chiril şi Metodiu şi ne vor dezvăţa şi de az-buche, vom
învăţa iarăşi, poate, să scriem cu slove latine, în Dacia Traiană, dar nu pentru multă vreme, pentru că vor
veni curând Deceneu şi Burebista şi alţii pe care încă nu-i ştim şi care ne vor dezvăţa odată pentru
totdeauna de acest inutil şi decăzut, pervertit şi pervertitor nărav al scrisului... După care Zamolxe ne va
lua la El în ceruri, extrăgându-ne anti-gravitaţional din vârfurile ascuţite ale scobitorilor ţinute ritual şi
vertical în poziţie erectă de vajnicii noştri tarabostes beţi şi analfabeţi. Mititei şi fără muştar... masline
umplute... filets d’anchois... à la carte!
Asta la noi, aici în Dacia Felix. În alte provincii ale Imperiului, în Gallia Transalpină exempli gratia,
strămoşii/urmaşii lui Ariovistus şi Vercingetorix, ai lui Asterix şi Obelix, vor continua să scrie, dar,
hélas!, nu în grafie fonetică, ci cu inutile şi parazitare atavisme etimologice, fără a şti ce pierd, fără a şti
că «româna rămâne una dintre cele mai curat fonetice limbi ale pământului», cum cu bucurie şi legitimă
mândrie constata Adrian Rogoz în 1981: «Un asemenea magnific instrument dacă ar fi avut la îndemână,
Queneau ar fi ajuns, nu mă îndoiesc, la delta invarianţelor.»363
Pauvre Queneau!
Raymond Queneau (1903-1976) avea la activ mai vechi tangenţe cu literatura sf (eseul “Un
nouveau genre littéraire: les sciences-fictions”, publicat în 1951 în revista Critique, pe post de manifest
al unui insolit “club al savanturierilor”, al aventurierilor ştiinţei sau al aventurierilor întru ştiinţă, cum ar
veni, Le club des savanturiers, pe care-l înfiinţase împreună cu Michel Pilotin, Boris Vian şi Jacques
Audiberti,364 dar nu la acestea se va fi referit Adrian Rogoz în 1981, ci, mai probabil, la “experimentele”
şi “acrobaţiile” literare şi lingvistice prin care Queneau s-a ilustrat, în afara şi în cadrul grupului Oulipo
(OU.LI.PO. –“L’Ouvroir de Littérature Potentielle”), pe care l-a fondat în 1960, împreună cu François
Le Lionnais. (Iniţial numit Sélitex – “Séminaire de Littérature Expérimentale”.) În antologia Oulipo
apărută la Gallimard în 1973,365 Raymond Queneau figurează în primul rând cu celebrul terfelog cu foi
crestate, tăiate cu foarfeca în fâşii orizontale (“volets”), din care, prin inepuizabile combinări şi
permutări de versuri, s-ar putea obţine un număr de 1014 sonete diferite (Cent mille milliards de poèmes,
1961),366 operaţiune care, după sumarele calcule ale autorului, matematician de profesie, l-ar putea ţine
ocupat pe eventualul cititor aproape două sute de milioane de ani (l90.258.75l, mai precis), dacă citeşte
24 de ore pe zi şi 365 de zile pe an, sau “mai mult de un milion de secole de lectură” (adică doar pe
jumătate!), dacă citeşte numai 8 ore pe zi şi numai 200 de zile pe an: cifrele “astronomice” (fie şi aşa
inversate, din neatenţie, ce mai contează!), ca şi efectul lor “copleşitor”, “strivitor” pentru efemera
durată standard a unei “vieţi de om”, pot evoca parodic “marile durate cosmice”, pot oferi în derâdere un
surogat de “sense of wonder”, oarecum similar cu cel din science-fiction. Bun şi ăsta, dar nu despre asta
e vorba acum.
E vorba, în acest relaxat şi divagant şi (sper) divertisant punct terminus al traseului nostru, de
secţiunea “Palindrome”, ilustrată, în antologia Oulipo (1973), nu de Raymond Queneau, ci de Georges
Perec (1936-1982), autor cunoscut publicului de la noi prin traducerea romanului Lucrurile (Les Choses,
1965),367 prompt apărută în 1967 (când cu voga “noului roman” francez...). Alături de Raymond
Queneau, Georges Perec mai contribuie, în amintita antologie, şi la ilustrarea secţiunii “Lipogramme”:
în 1969, scrisese un întreg roman “lipogramatic”, La Disparition, în al cărui text nu apare nici o singură
dată litera e, egalând astfel (sau poate chiar întrecând, că-n franţuzeşte-i mai greu să te lipseşti de e)
performanţa englezului Ernest Vincent Wright, care, şi el, în romanul Gadsby (1939) se dispensa total de
această literă.368 Dar, încă o dată, să revenim ad propositum.
Contrazicându-l cu anticipaţie pe Adrian Rogoz, care, am văzut, favoriza pro domo limbile “curat
fonetice” în dauna celor cu scriere etimologică, Georges Perec ţine să declare răspicat din capul locului
– şi nu mai puţin mândru de idiomul lui vernacular (în raport nu cu latina, ci cu galactica, deci cu acea
ecumenică “limbă galactică” vorbită curent în science-fiction...) – precum că «La langue française se
prête au palindrome».369 Şi nu este vorba doar de un generic “orgoliu galic”, dar şi de unul strict
personal, de-o ambiţie quasi-sportivă, de curat şi flagrant “autorlâc” :
«Dimitri A. Borgmann, în Language on Vacation (1965), citează un palindrom (în această limbă) de
şaizeci şi trei de litere pe care-l califică drept “splendid”. Ce-ar fi de spus, atunci, de acesta care urmează
şi care comportă mai mult de cinci mii?»369 “În aceasă limbă”, în englezeşte adică, “en cette langue”...
ignorée par fierté! Treat it gently, touchez y doucement... Mais voyons :

«Trace l’inégal palindrome. Neige. Bagatelle, dira Hercule. Le brut repentir, cet écrit né Perec. L’arc lu
pèse trop, lis à vice-versa.
Perte. Cerise d’une vérité banale, le Malstrom, Alep, mort édulcoré, crêpe porté de ce désir brisé d’un iota.
Livre si aboli, tes sacres ont éreinté, cor cruel, nos albatros. Être las, autel bâti, miette vice-versa du jeu que fit,
nacré, médical, la sélénite relaps, ellipsoïdal.
Ivre il bat, la turbine bat, l’isolé me ravale : le verre si obéi du Pernod – eh, port su! – obsédante sonate
teintée d’ivresse.
Ce rêve se mit – peste! – à blaguer. Beh! L’art sec n’a si peu qu’algèbre s’élabore de l’or évalué. Idiome
étiré, hésite, bâtard replié, l’os nu.
--------------------------------------------------------
... un soleil perdra ta bêtise héritée. (Moi Dieu, la vérole!)
Déroba le serbe glauque, pis, ancestral, hébreu (Galba et Septime Sévère). Cesser, vidé et nié. Tetanos. Etna
des boustrophédon répudié. Boiser. Révèle l’avare mélo, s’il t’a béni, brutal tablier vil. Adios. Pilles, pale rétine,
le sel, l’acide mercanti. Feu que Judas rêve, civette imitable, tu as alerté, sort à blason, leur croc. Et nier et n’oser.
Casse-t-il, ô, baiser vil? A toi, nu désir brisé, décédé, trope percé, roc lu. Détrompe la. Morts: l’Âme, l’Élan abêti,
revenu. Désire ce trépas rêvé: Ci va! S’il porte, sépulcral, ce repentir, cet écrit ne perturbe le lucre: Haridelle, ta
gabegie ne mord ni la plage ni l’écart.» 362

Ăsta a fost “jocul pe extreme”, să vedem acum ce se-ntâmplă şi “pe centru”, unde e plantat pivotul
în jurul căruia basculează palindromul :

«Lapalisse élu, gnoses sans orgueil (écru, sale, sec). Saluts: angiome. T’es si crâneur!
***
Rue. Narcisse! Témoignas tu! l’ascèse, là, sur ce lieu gros, nasses ongulées... S’il a pal»

Acest palindrom-mamut al lui Georges Perec datează din 1969, aşadar din acelaşi an când acelaşi
autor a scris şi romanul lipogramatic, încă şi mai mamut, La Disparition, în care nu s-a atins de litera e.
Şi toate astea fără computer (pardon, ordinateur!), fără “word processor”, care încă nu apăruse, ori
dispăruse deja, dacă ne luăm după paradoxul timpului curgând invers, acreditat acesta tot cam pe-atunci
de către Roger Zelazny (1966),346 Brian W. Aldiss (1967),328 Philip K. Dick (1967)338 şi alţi scriitori de
science-fiction. Parfaitement! Magnifique! Gorgeous! Great!
O singură obiecţie, o singură întâmpinare (“incastru” sau “intars” se numeşte asta în terminologia
rebusistă românească, pentru binevoitorii mai puţin cunoscători): performanţa tehnică e inobiectabilă,
recordul (peste 5.000 de litere) impune şi impresionează prin sine, cantitativ. Dar calitativ? Pauperitatea
semantică e la fel de indubitabilă, semnificatul a fost sacrificat din principiu pe altarul semnificantului,
care nu mai semnifică nimic, a căuta vreun sens e fără sens, din moment ce nu există altă miză decât cea
pur formală, tehnică, “sportivă”.
Contraargumente există totuşi, ca să stăm strâmb şi să judecăm drept. Ar fi poate excesiv să spunem
că tot aşa cumva se întâmplă şi în poezie, unde absenţa sensului poate fi, in extremis, însuşi sensul, cum
memorabil formula G. Călinescu (1899-1965) în Principii de estetică (1939): «Ca să se facă înţeleşi,
poeţii se joacă, făcând ca şi nebunii gestul comunicării fără să comunice în fond nimic decât nevoia
fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii.»370 Să nu supralicităm însă, să nu exorbităm
ultra crepidam. Să rămânem în perimetrul dat, fără a călca în afara “terenului de joc” / “suprafeţei de
concurs” reglementare în această “probă”.

«Majoritatea celor ce scriu şi-a celor care citesc consideră» – pará cu anticipaţie François Le Lionnais
(1901-1984), unul din fondatori, în Al doilea manifest al grupului Oulipo – «consideră sau se fac a considera că
asemenea structuri constrângătoare la extrem, precum acrostihul, interlocarea (“la contrepeterie”), lipograma,
palindromul sau holorima (pentru a cita doar cinci dintre ele, care-au primit un nume), ţin de simpla acrobaţie şi
nu merită decât o amuzată ridicare de sprânceană, fiind lipsite de orice şansă de-a contribui în vreun fel la
producerea unor opere valabile. Lipsite de orice şansă? Rămâne de văzut. E totuşi prea devreme să ne grăbim să
strâmbăm din nas la orice acrobaţie şi la valoarea exemplară pe care aceasta poate s-o aibă. Faptul în sine de a
doborî un record în vreuna din aceste structuri extrem de restrictive poate fi de-ajuns pentru a justifica respectiva
scriere, emoţia care se desprinde din sensul conţinutului său constituind, desigur, un merit ce nu e deloc de
dispreţuit, dar care rămâne secundar.» 371

Nu altfel par a gândi şi autorii de science-fiction care “îşi pun capul cu” paradoxurile timpului:
perfect adevărat, perfect valabil, şi nu numai pentru “recordurile” şi “acrobaţiile”de limbaj, dar – mutatis
mutandis – şi pentru paradoxurile timpului din science-fiction, tot nişte recorduri şi acestea, tot nişte
acrobaţii mentale, pentru care nu o dată autorii afişează acelaşi gen de orgoliu sau de mândrie
“sportivă”, pe care le abordează cu ambiţii şi motivaţii similare, în care caută similare satisfacţii,
provocări şi sfidări aruncate confraţilor (implicit rivalilor) într-ale scrisului: “Momâi ce sunteţi!” –
exclamă, să ne amintim, Robert A. Heinlein în textul şi chiar în titlul unei celebre povestiri, adevărată
“vedetă” a (sub)genului (“All You Zombies...”, 1959).372
Dacă ambiţia palindromului este, cum am văzut, de a fi cât mai lung, există în science-fiction şi
ambiţia inversă, de-a atinge performanţa «celei mai scurte povestiri scrise vreodată». Există chiar şi o
povestire cu acest titlu, al cărei text nu e cu mult mai lung decât titlul :

«Aşezat pe podea, ultimul om de pe Pământ stătea închis într-o cameră, copleşit de singurătate.
Atunci se auzi o bătaie în uşă...»

Asta a fost Cea mai scurtă poveste SF scrisă vreodată,373 iar cel care-a scris-o nu putea fi, of course,
altul decât Fredric Brown (1906-1972), recordmanul recunoscut şi omologat al categoriei “short short-
story”, autor pe care, de altfel, l-am mai întâlnit de câteva ori, în această calitate, şi până acum.45, 254, 261,
276, 278, 306
Tot el ne oferă acum, pentru final, şi “bomboana de pe tort” cea mai picantă, ideală pour la
bonne bouche, cu care vom isprăvi de savurat acest tort (colivă, poftim, dacă la asta v-aţi gândit şi nu
îndrăzneaţi s-o spuneţi!) care este paradoxul timpului curgând invers: povestirea Sfârşit (“The End”,
1961; iniţial sub titlul “Nightmare in Time”),374 al cărei scurt dar întreg text e un singur palindrom
(sintactic), pentru care dispunem de două versiuni româneşti: Radu Gârbacea (în Vatra, Târgu Mureş,
nr.9 / 1988) şi Constantin Cozmiuc (în Paradox, Timişoara, nr.1 / 1990).375

SFÂRŞIT
Profesorul Jones frământa teoria timpului de câţiva ani.
“Am găsit ecuaţia cheie” îi spuse într-o zi fiicei sale. “Timpul este un câmp. Maşina aceasta, construită de
mine, poate acţiona asupra acestui câmp şi chiar să-i inverseze sensul.”
Şi apăsând butonul spuse: “Acum timpul va trebui să curgă invers curgă să trebui va timpul acum” spuse
butonul apăsând şi.
“Sensul inverseze să-i chiar şi câmp acestui asupra acţiona poate, mine de construită, aceasta maşina. Câmp
un este timpul.” Sale fiicei zi într-o spuse îi, “cheie ecuaţia găsit am”.
Ani câţiva de timpului teoria frământa Jones profesorul.
TIŞRÂFS

Este versiunea timişoreanului Constantin Cozmiuc (1952-2007), din 1990; coincidenţă ori ba,
peste câţiva ani, în 1994, un alt timişorean, Silviu Genescu (n. 1958), îşi intitula primul volum de
povestiri sf, un debut remarcabil, T de la sfârşiT. 376
Tot ce era de spus a fost (sper!) spus, ce-ar mai fi de adăugat, în privinţa povestirii lui Fredric
Brown, fiind poate doar efectul comic, chiar burlesc, ce acompaniază amuzamentul simplei demonstraţii
de virtuozitate mecanică, parcă pentru a-i da dreptate, o dată în plus, lui Henri Bergson : “du mécanique
plaqué sur le vivant”.
O zburdalnică parodie a acelui «ROTITOR COR OCROTITOR» în care – credea platonic
Adrian Rogoz354 – «TACE SENS NESECAT».

Cozmiuc Constantin de efectuate româneşti traducerii fidelitatea cuvine se cum aprecia a pentru,
original în şi citat fi poate, scurt de aşa fiind textul fiind aşa de scurt, poate fi citat şi în original, pentru a
aprecia cum se cuvine fidelitatea traducerii efectuate de Constantin Cozmiuc :

THE END
Professor Jones had been working on time theory for many years.
“And I have found the key equation”, he told his daughter one day. “Time is a field. This machine I have
made can manipulate, even reverse, that field.”
Pushing a button as he spoke, he said, “This should make time run backward run time make should this”,
said he, spoke he as button a pushing.
“Field that, reverse even, manipulate can made have I machine this. Field a is time.” Day one daughter his
told he, “Equation key the found have I and.”
Years many for theory time on working been had Jones Professor.
END THE

₪₪₪₪₪
 NOTE ŞI TRIMITERI BIBLIOGRAFICE

1. Malcolm J. Edwards, “TIME PARADOXES”, în The Encyclopedia of Science Fiction. General Editor Peter
Nicholls, Associate Editor John Clute, Contributing Editors Malcolm Edwards & Brian Stableford, Granada
Publishing Limited, London - Toronto - Sydney - New York, l979 (tiraj nou 1981), p.605; pasaj omis în ed.II,
1993 (v. infra, nota 8), unde respectivul articol apare scris în colaborare cu Brian Stableford.
2. Ioan Petru Culianu, Călătorii în lumea de dincolo (Out of This World. Otherworldly Journeys from
Gilgamesh to Albert Einstein, Shambhala Publications, Inc., Boston & London, 1991). Traducere de Gabriela şi
Andrei Oişteanu. Prefaţă şi note de Andrei Oişteanu. Cuvânt înainte de Lawrence E. Sullivan (în româneşte de
Sorin Antohi), Editura Nemira, Bucureşti, 1994; ediţia a doua revăzută, 1996, p.242.
3. Lucian Blaga, Daţi-mi un trup voi munţilor, în vol. Paşii profetului (1921) (v. orice ediţie a poeziilor lui
Blaga)
4. Immanuel Kant, Critica facultăţii de judecare (Kritik der Urteilskraft, 1790), trad.rom. Vasile
Dem.Zamfirescu şi Alexandru Surdu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, l98l, pp.137-17l (Cartea a
doua: Analitica sublimului).
5. Friedrich Schiller, Ideea de sublim. Contribuţii la dezvoltarea unor idei kantiene (Vom Erhabenen. Zur
weitern Ausführung einiger Kantischen Ideen, l793); Despre sublim (Über das Erhabene, 1801); în vol. Scrieri
estetice, traducere şi note de Gheorghe Ciorogaru, Ed. Univers, Buc., 1981, pp.75-97, respectiv l23-l39.
6. Am încercat să pun în lumină, pe larg, această prezenţă definitorie a sublimului în science-fiction, sub
ipostază de “sense of wonder”, în vol. O cheie pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004.
7. Malcolm J. Edwards, “TIME PARADOXES”, în Encyclopedia..., ed.I, 1979, p.605; pasaj omis în ed.II,
1993, în articolul scris împreună cu Brian Stableford (v. infra).
8. Malcolm J. Edwards & Brian Stableford, “TIME PARADOXES”, în The Encyclopedia of Science Fiction.
Edited by John Clute and Peter Nicholls. Contributing editor Brian Stableford, An Orbit Book, Little, Brown and
Company, London, 1993; St.Martin’s Press, New York, 1993; p.1225.
9. Samuel Taylor Coleridge, Biographia Literaria (1817). Edited with his Aesthetical Essays by J.Shawcross,
2 volumes, Oxford University Press, London, 1965 (First Edition 1907), chapter XIV, vol.II. Datând de la
începutul secolului al XIX-lea şi foarte frecvent invocată, mai ales în exegeza anglofonă, cum e şi firesc, – celebra
formulare a lui S.T. Coleridge surprinde esenţa iluziei ficţionale din artă şi literatură, pentru a cărei cristalizare,
spunea Coleridge, ajunge “o aparenţă a adevărului suficientă pentru a procura acestor umbre ale imaginaţiei acea
benevolă suspendare de moment a neîncrederii (“that willing suspension of disbelief”) care constituie credinţa
poetică” (op.cit., pag.6).
10. Malcolm J. Edwards, “TIME PARADOXES”, ibidem (v. supra, notele 1, 7).
11. Am comentat pe larg povestirea lui Ray Bradbury Bubuit de tunet (“A Sound of Thunder”, 1952) în vol.
O cheie pentru science-fiction, 2004, cap.V (Timpul), subcap. “Anacronismul ca gradient temporal”. În
româneşte, povestirea poate fi găsită, sub titlul Detunătura, în vol. Aici sînt tigri (R is for Rocket, 1962), trad.rom.
şi postfaţă de Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1974, pp.79-94.
12. Voi comenta pe larg romanul lui Philip K. Dick Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle,
1962) în volumul de faţă, cap.4 (Paradoxul timpului vulnerabil), subcap. “Ucronia şi principiul antropic al
timpului”. În traducerea lui Mircea Ştefancu, romanul a apărut în 1995 la Editura Nemira din Bucureşti.
13. Malcolm J. Edwards & Brian Stableford, “TIME PARADOXES”, ibidem (v. supra, nota 8)
14. Stanislaw Lem, “The Time-Travel Story and Related Matters of SF Structuring” (1970), translated from
the Polish by Thomas H. Hoisington and Darko Suvin, în Science-Fiction Studies, I, No.3, Spring 1974, pp.143-
154; reluat în vol. Science Fiction. A Collection of Critical Essays. Edited by Mark Rose, A Spectrum Book,
Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, New Jersey, 1976, pp.72-88; reluat în vol. Stanislaw Lem, Microworlds:
Writings on Science Fiction and Fantasy. Edited by Franz Rottensteiner, A Mandarin Paperback, Octopus
Publishing Group, Harcourt Brace Jovanovich, Inc., London, 1984, 1991, pp.136-160.
15. Stanislaw Lem, op.cit., p.86, respectiv 157.
16. Stanislaw Lem, op.cit., pp.86-87, respectiv l57.
17. Stanislaw Lem, op.cit., p.84, respectiv l53.
 18. Cesare Falessi, Adevărul despre pilotul stelar (ediţia românească nu comunică titlul povestirii în original,
nici anul primei apariţii), în antologia Fantascienza. Povestiri italiene, antologatori Gianfranco de Turris şi Ion
Hobana, trad.rom. Ion Hobana, Editura Albatros, Bucureşti, 1972, pp.95-103.
19. Edmund Burke, Despre sublim şi frumos. Cercetare filosofică a originii ideilor (A Philosophical Inquiry
into the Origin of Our Ideas of the Sublime and Beautiful, 1756). Traducere de Anda Teodorescu şi Andrei
Bantaş. Prefaţă de Dan Grigorescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981, pp.67-73.
20. Cornel Robu, “Teme şi motive SF în versiune românească”, în Biblioteca Nova. Caiet de teorie, critică şi
istorie literară S.F., Timişoara, nr.1, aprilie 1983; idem, în Helion. Magazin de anticipaţie, Timişoara, vol.III,
1983; Cornel Robu, “Motive biblice şi mitologice în anticipaţia românească actuală”, în Helion. Magazin de
anticipaţie, Timişoara, vol.IV, 1984; Cornel Robu, “Motive literare ‘clasice’ în versiune S.F.”, în Almanah
Anticipaţia, Bucureşti, 1987 (apărut în 1986); Cornel Robu, “‘Lumea pe dos’ şi ‘războiul lumilor’: Interferenţa
motivelor de science-fiction”, în Tribuna, Cluj-Napoca, nr.33 / 17 august 1972.
21. Gheorghe Săsărman, Cătălina. Poem din secolul al XXII-lea, în culegerea Întâlnirile viitorului, Editura
Tineretului, Bucureşti, 1963, pp.142-151. (Nu este nominalizat nici un antologator sau îngrijitor de ediţie; se
menţionează doar că volumul cuprinde “lucrări” premiate la un concurs internaţional de naucinofantastika
organizat “din iniţiativa revistei sovietice Tehnika molodioji, în primăvara anului 1962", concurs la care ar fi
participat 1400 de concurenţi din Uniunea Sovietică şi 6 ţări europene “de democraţie populară”; din “Republica
Populară Romînă” au fost 120 de concurenţi, dintre care au luat premiul I Sorin Stănescu (Lumini din adâncuri) şi
Gheorghe Săsărman (Cătălina); premiul II Ion Hobana (Cea mai bună dintre lumi) şi Radu Nor (Lumina vie);
premiul III Ion Mînzatu (Zidul metacosmic) şi Camil Baciu (Legea cea mare); menţiuni I.M. Ştefan (Oglinda
răsturnată), D.Todericiu (Mesajul albaştrilor), Romulus Vulpescu & Liviu Macoveanu (Gigant I), Nicolae Minei
(Plecarea) şi Grigore Davidescu (Monstrul. Iscodire paleoastronautică). Anterior, povestirea lui Gheorghe
Săsărman Cătălina apăruse în CPSF (Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”), anul VIII, nr. 193, 1 dec.1962,
pp.23-31.
22. Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, în Ţăranul român, nr.11 / 1862; basm
inclus în vol. Legende sau basmele românilor, Bucureşti, 1872, reeditat ulterior de nenumărate ori.
23. Victor Kernbach, Enigmele miturilor astrale, Editura Albatros, Bucureşti, 1970, pp.21l-214 (subcap.
“Călătorul paradoxal”); ed.II, revăzută şi adăugită, Editura Albatros, Bucureşti, 1973.
24. Vladimir Colin, Giovanna şi Îngerul, în vol. Viitorul al doilea, Editura Tineretului, Bucureşti, 1966;
povestire reluată în vol. Dinţii lui Cronos, Editura Albatros, Bucureşti, 1975; comentată mai pe larg în O cheie
pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004.
25. Mircea Opriţă, Aşteaptă vremea ta, în vol. Semnul licornului, Editura Albatros, Bucureşti, 1980; povestire
comentată mai pe larg în O cheie...
26. Horia Aramă, Omul care are timp, în Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”, nr.233, 1964; povestire
reluată în volumele Moartea păsării-săgeată, Editura Tineretului, Bucureşti, 1966 şi Pălăria de pai, Editura
Cartea Românească, Bucureşti, 1974; comentată mai pe larg în O cheie...
27. Richard Matheson, Roagă timpul să se-ntoarcă (Bid Time Return, 1975), trad.rom. Marian Mirescu, sub
titlul Undeva, cândva, Editurile Dasilva şi Cristian, Craiova, 1993; roman comentat mai pe larg în O cheie...
28. Miron Scorobete, Cosmina, în vol. Crâncena luptă dintre “ate” şi “abile”, Editura Albatros, Bucureşti,
1976; nuvelă reluată în vol. Trofeul, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980; comentată mai pe larg în O cheie...
29. Orson Scott Card face apel la ansiblu în trilogia romanescă formată din: Jocul lui Ender (Ender’s Game,
1985), trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, Bucureşti, 1994; idem, Vorbitor în numele morţilor
(Speaker for the Dead, 1986), trad.rom. Gabriel Stoian, Editura Nemira, Bucureşti, 1995; idem, Xenocid
(Xenocide, 1991), trad.rom. Constantin Dumitru-Palcus, Editura Nemira, Bucureşti, 1995; romane comentate mai
pe larg în O cheie...
30. Despre ansiblu (engl. ansible), dispozitiv imaginar de comunicare instantanee pe orice distanţe cosmice
(interplanetare, interstelare, galactice, intergalactice etc.), brevetat de Ursula K. Le Guin şi reluat de Orson Scott
Card, am vorbit mai pe larg în O cheie...
31. Ursula K. Le Guin lansează ansiblul în ciclul romanesc supranumit de exegeţi “Hainish”, pentru că pe
imaginara planetă Hain se află centrul federaţiei ecumenice a tuturor planetelor din Univers locuite de om: Lumea
lui Rocannon (Rocannon’s World, 1966), roman, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, în fanzinul Orion, Craiova, nr.4
/ 1989; în volum. la Grupul de presă Orion, Craiova, 1990; idem, Mâna stângă a întunericului (The Left Hand of
Darkness, 1969), roman, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, Bucureşti, 1994; idem, Lumii îi
spuneau pădure (The Word for World is Forest, 1972), nuvelă, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Mondial,
Bucureşti, 1993; idem, Deposedaţii (The Dispossessed, 1974), roman, trad.rom. Emil Sârbulescu, Editura Nemira,
Bucureşti, 1995. Încă netraduse în româneşte, mai fac parte din acest vast ciclu romanele Planet of Exile (1966) şi
City of Illusions (1967), nuvela Vaster than Empires and More Slow (1971) şi povestirea The Day Before the
Revolution (1974).
32. Arthur C. Clarke, Cântecele îndepărtatului Pământ (The Songs of Distant Earth, 1986), trad.rom. Mihnea
Columbeanu, Editura Miron, Bucureşti, 1997.
33. Voicu Bugariu lansează sintagma “vertij intelectual” (cu varianta “vertij mental”) în revistele literare
mainstream la care scria în anii 1980: v. Argeş, Piteşti, anul XVI, nr.3 (126) / 1981, p.8; v. Luceafărul, Bucureşti,
anul XXIV, nr.12 (986) / 21 martie 1981, p.8, în articolul Vechi artizani de vertijuri, semnat cu pseudonimul Paul
Antim.
34. A.E. van Vogt, Orologiul Timpului (“The Time Clock”?, 1972?), în vol. Cartea lui van Vogt (The Book of
van Vogt, 1972), trad.rom. Mariana Neţ, Editura RAO (sorry: “RAO International Publishing Company”; totuşi
“S.A.”, nu “Inc.”, nici “Ltd”; totuşi Bucureşti (nu Bucharest, încă!), 1994. În schimb, conform unei nefericite
uzanţe, ediţia românească nu comunică titlul în original al fiecărei povestiri din volum, nici anul primei apariţii.
35. Stanislaw Lem, op.cit. (v. supra, nota 14), pp.74-75, respectiv pp.140-141.
36. idem, ibidem.
37. Robert A. Heinlein, “All You Zombies...” (1959), în antologia The Best from Fantasy and Science
Fiction. Ninth Series. Edited by Robert P. Mills (1959), Victor Gollancz Ltd, London, 1963, pp.68-81; pasajul
citat e la pp.80-81; Robert A. Heinlein, Voi, zombilor (1959), traducere de Tudor Beşuan, Constantin Cozmiuc şi
Dorin Davideanu, în Helion. Magazin al clubului de anticipaţie, Timişoara, IV, iunie 1987, pp.48-52; pasajul citat
e la pag.52.
38. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.116.
39. Stanislaw Lem, op.cit. (v. supra, nota 14), pp.75-76, respectiv 141-142.
40. Pierre Versins, O poartă poate fi deschisă şi închisă (fragmente). Călătoria în timp, trad.rom. Horia Banu
(prezumabilă anagramă a lui Ion Hobana), în culegerea Viitorul? Atenţie! Studii şi articole despre literatura
ştiinţifico-fantastică, alese, adnotate şi comentate de Ion Hobana, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968, p.211.
41. Kingsley Amis, “Introduction” la antologia The Golden Age of Science Fiction. Selected and introduced
by Kingsley Amis, Hutchinson & Co. Ltd, London - Melbourne - Sydney - Auckland - Johannesburg, 1981, p.24.
42. Robert A. Heinlein, “By His Bootstraps” (1941), în Spectrum. A Science Fiction Anthology edited by
Kingsley Amis and Robert Conquest (1961), Victor Gollancz Ltd, London, 1963, pp.252-304; v. notele 256, 276.
43. Stanislaw Lem, op.cit. (v. supra, nota 14), pp.77-79, respectiv 144-147.
44. Malcolm J. Edwards & Brian Stableford, “TIME PARADOXES”, în Encyclopedia..., ediţia a II-a, l993 (v.
supra, nota 8), p.1225.
45. Fredric Brown, Prima maşină a timpului, în vol. Lună de miere în Iad (Honeymoon in Hell, 1958), apărut
în româneşte sub titlul altei povestiri, mai celebre, Arena; trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu şi Dan Popescu, Editura
Nemira, Bucureşti, 1999. Traducerea povestirii Prima maşină a timpului aparţine lui Dan Popescu. Desigur,
povestirea va fi apărut în reviste anterior apariţiei în volum (1958), detaliu bibliografic care din ediţia românească
lipseşte, ca de altfel şi titlul în original, prezumabil, prin retroversiune, “The First Time Machine”: dacă nu
cumva “profesionalismul” editurilor româneşti poate duce chiar şi la o nescontată “colaborare” cu un autor
decedat, din moment ce tot ne aflăm în plin paradox temporal (v. infra, “Paradoxul operei fără autor”)...
46. Mircea Opriţă, Judecătorii, în vol. Adevărul despre himere, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1976,
pp.156-188; versiune revăzută, în vol. Figurine de ceară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp.296-325; “The
Judges”, trad.engl. Linda Harris-Marcoş şi Ioana Robu, în antologia TWELVE of the Best Romanian SF Stories.
Selected and introduced by Cornel Robu, Sedona Publishing House, Timişoara, 1995, pp.111-l30.
47. Cornel Robu, O cheie pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, cap. VI b,
“Căderea complexională”, subcap. “«Sfârşitul lumii» în science-fiction”.
48. Pierre Versins, art.cit. (v. supra, nota 40), pp.211-212.
49. Jacques Sadoul, Histoire de la science-fiction moderne (1911-1975). Tome II. Domaine français. Éditions
J’ai Lu (Albin Michel), Paris, 1975, pp.48-49. În ediţia românească (Istoria SF-ului modern (1911-1984), trad.
Silvia Colfescu. Ediţie îngrijită, postfaţă şi addenda de Ştefan Ghidoveanu, Editura Vremea, Bucureşti, 1997),
pasajul e la pp.451-452.
50. John D. Barrow & Frank J. Tipler, Principiul antropic cosmologic (The Anthropic Cosmological
Principle, l986), trad.rom. Walter Radu Fotescu, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001, 752 p., v. mai ales pp.20-22.
Cf. şi vol. O cheie..., cap.VI, “Infinitul complexional”, subcap. “Principiul antropic al Universului”.
51. C.B. Collins & Stephen W. Hawking, în Astrophysical Journal, No.180, 1973, p.317; apud John D.
Barrow & Frank J. Tipler, op.cit., pp.472, 480.
52. Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre (A Brief History of Time.
From the Big Bang to Black Holes, 1988), trad.rom. Michaela Ciodaru, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994,
pp.153-154.
53. Hugh Everett III, “‘Relative State’ Formulation of Quantum Mechanics”, în Review of Modern Physics,
No.29, July 1957, pp.454-462.
54. Bryce S. DeWitt, “Quantum Mechanics and Reality: Could the Solution to the Dilemma of
Indetermination be a Universe in which All Possible Outcomes of an Experiment Actually Occur?”, în Physics
Today, No.23, September 1970, pp.30-35.
55. Martin Gardner, “Mathematical Games: On the Contradictions of Time Travel”, în Scientific American,
No.230, May 1974, pp.120-123.
56. John Gribbin, “Sideways in Time”, în New Scientist, 26 April 1979 pp.284-286; idem, Timewarps, Dent,
London, 1979; Delacorte / Eleanor Frede, New York, 1979.
57. Poul Anderson, “Fildeş, maimuţe şi păuni”, nuvelă din ciclul Time Patrolman (1983), trad.rom. Gabriel
Stoian, sub titlul Patrula Timpului, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, pp.7-98; pasajul citat e la pag.26.
58. Philip K. Dick, Omul din Castelul Înalt (The Man in the High Castle, 1962), trad.rom. Mircea Ştefancu,
Editura Nemira, Bucureşti, 1995; v. supra nota 12 şi infra subcap. “Ucronia şi principiul antropic al timpului”.
59. John Wyndham, Căutând pe dibuite (“Random Quest”, 1961), trad.rom. Valentin Dragu, sub titlul O
simplă întâmplare, în Almanah Anticipaţia, Bucureşti, 1991, pp.66-80, 90.
60. Peter Nicholls, “QUEST FOR LOVE”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, pp.984-985.
61. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.77.
62. Gérard Klein, Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971), traducere şi prefaţă de Vladimir
Colin, Editura Univers, Bucureşti, 1975; reeditat ne varietur la Editura Nemira, Bucureşti, 1992. Despre “creode”
– la pp.171-172, 189 (ed.1975); respectiv pp.130-131, 143 (ed.1992).
63. Brian Stableford, “ALTERNATE WORLDS”, “PARALLEL WORLDS”, în Encyclopedia..., ed.I, 1979,
pp.26-27, respectiv pp.447-448; ed.II, 1993, pp.23-25, respectiv pp.907-909.
64. Victor Kernbach, Penumbra dedicaţiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, p.347.
65. Amy J. Ransom, “Alternate History and Uchronia: Some Questions of Terminology and Genre”, în
Foundation. The International Review of Science Fiction, London, Number 87, Spring 2003, pp.58-72.
66. Jacques van Herp, Panorama de la science-fiction. Les thèmes, les genres, les écoles, les problèmes,
Marabout Université, Verviers (Belgique), 1975, p.65.
67. Jacques Sadoul, Histoire de la science-fiction moderne (v. supra, nota 49), Tome I. Domaine anglo-saxon,
p.327; în ediţia românească (1997) pasajul citat se află la pag.280.
68. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, pp.113-120.
69. Poul Anderson, Păzitorii Timpului (The Guardians of Time, 1960), trad.rom. Cosmin Nare, Editura
Nemira, Bucureşti, 1999, p.55.
70. Poul Anderson, Patrula Timpului (“Time Patrol”, 1955), “traducere din limba engleză” de Dorin A.
Groza (anagrama lui Adrian Rogoz), în Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”, numerele 343-344-345, martie-
aprilie 1969; traducere reluată în Almanah Anticipaţia, (V), 1987 (apărut în 1986), pp.180-196, la rubrica “Retro
SF”. O nouă traducere (de Cosmin Nare), în vol. Păzitorii Timpului (The Guardians of Time, 1960, ed. adăugită
1981), Editura Nemira, Bucureşti, 1999, pp.7-50.
71. Poul Anderson, Fildeş, maimuţe şi păuni, în vol. Patrula Timpului (Time Patrolman, 1983), trad.rom.
Gabriel Stoian, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, pp.7-98.
72. Poul Anderson, Patrula Timpului (“Time Patrol”, l955), trad.rom. Dorin A. Groza, în Almanah
Anticipaţia, (V), 1987, pp.192-193; trad.rom. Cosmin Nare, în vol. Păzitorii Timpului, 1999, pp.39-40.
73. idem, p.193, respectiv p.41.
74. idem, p.185, respectiv p.20. Nici Adrian Rogoz, în 1969, nu poate scăpa unor constrângeri şi tabú-uri
ideologice a căror forţă coercitivă mai poate fi azi doar bănuită, dedusă din urmele pe care le-a lăsat în text: “Go
back and kill Hitler and the Japanese and Soviet leaders – maybe someone shrewder would take their place.”
Pasajul apare discret “periat” în versiunea românească din CPSF (1969) şi Almanah Anticipaţia (1987), prin
dispariţia, insesizabilă la lectură, a oricăror sugestii referitoare la echivalarea morală a comunismului cu nazismul:
“Să te întorci spre a-l ucide pe Hitler... pentru ca un altul mai viclean să-i ia locul!” (Almanah Anticipaţia, 1987,
p.185). Anterior în text, la angajare, viitorul “time patrolman” este chestionat asupra eventualelor sale simpatii sau
opţiuni politice : “Never mind. What are your views on internationalism? […] Communism? Fascism? Women?
Your personal ambitions?... That’s all.” Ce mai rămâne în versiunea românească : “Nu te sinchisi de asta. Ce
opinii ai despre fascism? Despre femei”? Care sînt ambiţiile dumitale personale?... Asta ar fi totul.” (idem, p.181).
Chiar totul?
75. Ray Bradbury, Vulpea şi pădurea (“The Fox and the Forest”?, 1951?, 1953?, 1955?, 1959?), trad.rom.
Virgil Stanciu, în Vatra, Târgu Mureş, numerele 32-33 (nov.-dec. 1973) şi 34-35 (ian.-febr. 1974). Dat fiind
“braconajul” de copyright unanim practicat atunci în publicaţiile noastre, nici redacţia revistei Vatra nu(-şi) putea
permite deconspirarea “blănii” pe care-o purta vulpea în original, în America, nici anul şi locul exact al primei
“vânători”...
76. Poul Anderson, Prea sublima mea misiune (“My Object All Sublime”, în Galaxy Science Fiction, iunie
1961), trad.rom. Ioana Rauschan, în Almanah Anticipaţia, (IV), 1986, pp.279-283. Nu mai e nevoie să spun că, şi
aici, titlul în original şi data primei apariţii le-am identificat (cu mai mult noroc, de această dată) din alte surse
bibliografice.
77. Poul Anderson, Patrula Timpului (v. supra, nota 70), ed.rom., p.183, respectiv p.14.
78. Jacques Sadoul, Histoire de la science-fiction moderne (v. supra, nota 49), Tome I. Domaine anglo-saxon,
pp.108-111; în ediţia românească (1997) pasajul citat se află la pp.93-94.
79. Pierre Versins, art.cit. (v. supra, notele 40, 48), p.211. Un François Ravaillac ne-contrafactual, care-l
înjunghie “ortocronic” şi mortal pe regele Henri IV al Franţei în 1610, poate fi găsit într-un cunoscut roman
istoric (nu aloistoric!) al lui Heinrich Mann, tradus şi în româneşte: (I) Tinereţea lui Henri IV (Die Jugend des
Königs Henri Quatre, 1935). (II) Împlinirea şi sfârşitul lui Henri IV (Die Vollendung des Königs Henri Quatre,
1937), ambele volume traduse în româneşte de Al. Leon, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1963.
80. Pierre Boulle, O noapte fără de sfârşit (l952?), în vol. Planeta maimuţelor (La planète des singes,
1963), trad.rom. Manole Friedman, Editura Univers, Bucureşti, 1971, pp.221-272.
81. Pierre Versins, art.cit. (v. supra, notele 40, 48, 79), p.216.
82. Gérard Klein, Seniorii războiului (v. supra, nota 62), pp.44-45.
83. Vladimir Colin, În cerc, tot mai aproape, în vol. Capcanele timpului, Editura Albatros, Bucureşti, 1972,
pp.l9l-206; povestire reluată în vol. Dinţii lui Cronos, Editura Albatros, Bucureşti, 1975, pp.253-265.
84. Isaac Asimov, Sfârşitul Eternităţii (The End of Eternity, l955), trad.rom. Anca Răzuş, în Almanah
Anticipaţia, (VI), 1988 (apărut în 1987), pp.175-240; pasajul citat se află la pp.177-178; reeditat identic în volum
separat la Editura Teora, Bucureşti, 1994, 1999, pp.10-11. În Almanah Anticipaţia, romanul poartă înşelătoarea
menţiune “Fragmente”, probabil pentru derutarea vânătorilor de copyright. (Vezi şi infra, notele 91, 108, 252).
85. Amy J. Ransom, art.cit. (v. supra, nota 65); despre “PoD”s – v. pp.68-69.
86. Edward James, Science Fiction in the Twentieth Century, Oxford University Press, Oxford & New York,
1994; despre “Jonbar points” – v. pp.113-114.
87. Isaac Asimov, Sfârşitul Eternităţii (v. supra, nota 84), pp.l94-l95, respectiv pp.63-64.
88. Mircea Eliade, Tinereţe fără de tinereţe... (l976), în vol. În curte la Dionis, Paris, 1977; în vol. În curte la
Dionis, cu un cuvânt înainte al autorului, ediţie şi postfaţă de Eugen Simion, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1981, pp.531-6l7; Youth without Youth and Other Novellas, trad.engl. Mac Linscott Ricketts, pref. de
Matei Călinescu, Ohio State University Press, Columbus, 1988.
89. Mark Twain, Un yankeu la curtea Regelui Arthur (A Connecticut Yankee at King Arthur’s Court,
trad.rom. Petru Comarnescu şi Eugen B. Marian, în Opere, vol.II, ESPLA, Bucureşti, 1956; în volum separat, la
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975.
 90. Mircea Opriţă, Noaptea pragurilor, în vol. Nopţile memoriei, Editura Albatros, Bucureşti, 1973, pp.165-
213; povestire reluată în vol. Figurine de ceară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp.184-232.
91. Isaac Asimov, Sfârşitul Eternităţii (v. supra, nota 84; infra, 108, 252), pp.202, 234; respectiv pp.88, l88.
92. Poul Anderson, Fildeş, maimuţe şi păuni (v. supra, nota 57); pasajul citat e la pag.26.
93. Stefan Zweig, Orele astrale ale omenirii (Sternstunden der Menschheit, 1928, 1943; trad.rom. I.M.Ştefan,
Editura Univers, Bucureşti, 1973.
94. Edward James, Science Fiction in the 20th Century (v. supra, nota 86).
95. William Gibson & Bruce Sterling, Máchina diferenţială (The Difference Engine, 1990), trad.rom. Gabriel
Stoian, Editura Nemira, Bucureşti, 1998.
96. Frank Herbert, Dune (Dune, 1965), trad.rom. Ion Doru Brana, Editura Nemira, Bucureşti, 1992, 2 vol.;
pasajul citat e în vol.II, la pag.267.
97. “PoD” – v. Amy J. Ransom, art.cit. (v. supra, notele 65, 85).
98. “pod” – “(american) cireadă, turmă, stol de păsări; (botanic) păstaie, teacă; (zoologic) săculeţ, sac, cocon;
(verb) a scoate din păstăi, a dezghioca. P.O.D. (prescurtare de la) 1. pay on delivery 2. Post Office Department.”
(Leon Leviţchi şi Andrei Bantaş, Dicţionar englez-român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, pp.639.)
99. Amy J. Ransom, art.cit. (v. supra, nota 65), p.60: “A German study by Jorg Helbig refers to the
parahistorische Roman (parahistorical novel) and the Allotopie (allotopia).” (See Jorg Helbig, Der
parahistorische Roman: Ein literarhistorischer und gattungstypologischer Beitrag zur Allotopiesforschung.
Abstract in English and American Studies in German, 1987, pp.99-100.)
100. Poul Anderson, Păzitorii Timpului (The Guardians of Time, 1960, ed. adăugită 1981), trad.rom. Cosmin
Nare, Editura Nemira, Bucureşti, 1999; idem, Patrula Timpului (Time Patrolman, 1983), trad.rom. Gabriel
Stoian, Editura Nemira, Bucureşti, 1994. Vezi şi supra, notele 69-74.
101. Edward James, Science Fiction in the 20th Century, Oxford University Press, Oxford & New York,
1994 (v. supra, notele 86, 94), pp.112-113.
102. Kim Stanley Robinson, The Novels of Philip K.Dick, UMI Research Press, Ann Arbor, Michigan, l984.
103. Kim Stanley Robinson, “Notes for an Essay on Cecelia Holland”, în Foundation. The Review of Science
Fiction, London, Number 40, Summer 1987, pp.54-61; pasajul citat de Edward James e la pag.60, iar cele citate
de mine la pp.54-55, respectiv 59.
104. John Clute, “HITLER WINS”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, pp.572-573.
105. Michel Tournier, Regele Arinilor (Le Roi des Aulnes, Éditions Gallimard, 1970), trad.rom. Bogdana
Savu Neuville, postfaţă de Ion Manolescu, Editura Univers, Bucureşti, 1996.
106. Len Deighton, SS-GB: Marea Britanie sub nazişti, 1941 (SS-GB: Nazi-Occupied Britain, 1941, 1978),
trad.rom. Florin Mircea Tudor, Editura Multistar, Piatra Neamţ, l993.
107. Charles G. Waugh & Martin H. Greenberg (Editors), Alternative Histories: Eleven Stories of the World
as It Might Have Been, New York, 1986. Antologia mai cuprinde (la pp.28l-300) un studiu al lui Gordon B.
Chamberlain (“Allohistory in Science Fiction”) şi o amplă bibliografie (pp.301-363) întocmită de acelaşi Gordon
B. Chamberlain în colaborare cu Barton C. Hacker (“Pasts That Might Have Been, II: A Revised Bibliography of
Alternative History”). Întrucât antologia din 1986 nu mi-a fost accesibilă, am utilizat în cele ce urmează o primă
formă, mai restrânsă, a acestei bibliografii comentate, apărută în revista Extrapolation, Wooster & Kent (Ohio),
Vol.22, No.4, Winter 1981, pp.334-378.
108. Isaac Asimov, Sfârşitul Eternităţii (v. supra, notele 84, 87, 91; infra, nota 252), p.198.
109. Ursula K.Le Guin, Mâna stângă a întunericului (v. supra, nota 31).
110. Marc Angenot and Darko Suvin. Interview with Jean-Marc Gouanvic, în revista francofonă canadiană
imagine..., No.14, toamna 1982, pp.28-34, expres pag.34; apud Amy J. Ransom, art.cit. (v. supra, nota 65), p.63.
111. A.D. Xenopol, Scrieri sociale şi filozofice. Ediţie, studiu introductiv, comentarii şi note de N. Gogoneaţă
şi Z. Ornea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, pp.217-231 (Expunere pe scurt a principiilor fundamentale ale
istoriei, 1899); pp.232-286 (Cauzalitatea în succesiune, 1905).
112. Thomas Morus, Utopia (Utopia, lat.1516; trad.engl.1551), trad.rom. Ştefan Bezdechi, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1958.
113. Sebastian A.Corn, 2484 Quirinal Ave. (roman), Editura Nemira, Bucureşti, 1996.
114. Jan Pinkerton, “Backward Time Travel, Alternate Universes, and Edward Everett Hale”, în
Extrapolation, Kent (Ohio), Vol.20, No.2, Summer 1979, pp.168-175.
115. Thomas Mann, Iosif şi fraţii săi (Joseph und seine Brüder, l933-l943), trad.rom. Petru Manoliu, prefaţă
de Marian Popa, Editura Univers, Bucureşti, 3 volume, 1977, 1978, 1981.
116. Pierre Versins, Encyclopédie de l’Utopie, des Voyages extraordinaires et de la Science-Fiction, Éditions
l’Âge de l’Homme, Lausanne, 1972.
117. Brian Stableford, “A Note on Alternate History”, în Extrapolation, Kent (Ohio), Vol.21, No.4, Winter
1980, pp.395-399.
118. Blaise Pascal, Pensées (1657-1661), în vol. Cugetări. Provinciale. Opere ştiinţifice, trad.rom. George
Iancu Ghidu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p.82; sau în vol. Cugetări (Texte alese), trad.rom. Ioan
Alexandru Badea, Editura Univers, Bucureşti, 1978, p.60.
119. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.76.
120. Brian Stableford, art.cit. (v. supra, nota 117), p.398.
121. John R. Meyer, “An Input-Output Approach to Evaluating the Influence of Exports on British Industrial
Production in the Late Nineteenth Century”, in Explorations in Entrepreneurial History, 8 (1955), pp.12-34.
“This was the first published article to pose an explicit counterfactual hypothesis as a basis for historical
analysis.” (Hacker & Chamberlain, art.cit. [v. supra, nota 107], p.362).
122. “It was actually a collaborative effort by Meyer and Alfred H. Conrad. Along with two other papers […]
it began the development of «the new economic history», although the term itself was coined later. All three
papers are reprinted in Conrad and Meyer, The Economics of Slavery, and Other Studies in Econometric History,
Aldine, Chicago, 1964.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.362-363).
123. Fritz Redlich, “‘New’ and Traditional Approaches to Economic History and Their Interdependence”,
in Journal of Economic History, 25 (1965), pp.480-495. “Vigorous attack on the concept of counterfactuals, later
somewhat moderated […]” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.367).
124. J. D. Gould, “Hypothetical History”, in Economic History Review, 2nd series, 22 (1969), pp.195-207.
“Perhaps the most accesible discussion of counterfactual history for the nonexpert.” (Hacker & Chamberlain,
art.cit., p.352).
125. Wayne Dumas, “Speculative Reconstruction of History: A New Perspective on an Old Idea”, in Social
Education, 33 (l969), pp.54-55. “A plea for using alternate history in the classroom.” (Hacker & Chamberlain,
p.347).
126. George G.S. Murphy, “On Counterfactual Propositions”, in History and Theory, Beiheft 9: Studies in
Quantitative History and the Logic of the Social Sciences, l969, pp.14-38 (ibidem).
127. Robert W. Fogel, Railways and American Economic Growth: Essays in Econometric History, Johns
Hopkins University Press, Baltimore, 1964. “Another version, perhaps most accesible to the nonexpert […]
reprinted in Peter Temin, editor, New Economic History: Selected Readings, Penguin, Baltimore, 1973.” (Hacker
& Chamberlain, art. cit., p.350); Robert W. Fogel, “The New Economic History, Its Findings and Methods”, in
Economic History Review, 19 (l966), pp.642-656. “Includes a discussion and justification of counterfactual
history.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.350).
128. Alexander Gerschenkron, “The Discipline and I”, in Journal of Economic History, 27 (1967), pp.443-
449. Reprinted in Continuity in History, and Other Essays, Belknap Press of Harvard University Press,
Cambridge, 1968. (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.352).
129. George Green, “Comment” [on papers by Lance E. Davis and Fritz Redlich], in Explorations in
Entrepreneurial History, 2nd series, 6 (1968), pp.109-115. Reprinted in Ralph L.Andreano, editor, New Economic
History, 1970. “Besides commenting, Green offers some ground rules designed to forestall pure speculation in
counterfactual history.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.353). V. supra, nota 123; infra, nota 190.
130. Ralph L. Andreano, editor, The New Economic History: Recent Papers on Methodology, Wiley, New
York, 1970 (ibidem).
131. Barbara W. Tuchman, “If Mao Had Come to Washington: An Essay in Alternatives”, in Foreign Affairs,
51 (1972), pp.44-64. Reprinted in Tuchman, Notes from China, Collier, New York, 1972. “What might have
resulted if pro-Chiang Ambassador Hurley had not burked the request by Mao and Chou En-lai to meet with
Roosevelt.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.375).
132. David K. Lewis, Counterfactuals, Harvard University Press, Cambridge, 1973 (ibidem)
 133. Allen C. Kelley and Jeffrey G. Williamson, Lessons from Japanese Development: An Analytical
Economic History, University of Chicago Press, Chicago and London, 1974 (ibidem).
134. Peter D. McClelland, Causal Explanation and Model Building in History, Economics, and the New
Economic History, Cornell University Press, Ithaca, New York and London, 1975. “The book also has an
extensive bibliography.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.361).
135. T.A. Climo and P.G.A. Howells, “Possible Worlds in Historical Explanation”, in History and Theory, 15
(l976), pp.1-20. “A philosophical analysis of the logic of counterfactuals in history.” (Hacker & Chamberlain,
art.cit., p.344). Cf. B.C. Hurst, “A Comment on the Possible Worlds of Climo and Howells”, in History and
Theory, 18 (1979), pp.52-60 (ibidem).
136. C.H. Lee, The Quantitative Approach to Economic History, St.Martin’s Press, New York, 1977. See
especially chap.4, “Counterfactual Models and Social Savings”. (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.359).
137. Lee B. Cooper, “Folk History, Alternative History, and Future History”, in Teaching History, 2 (1977),
pp.58-62; Lee B. Cooper, “Beyond Flash Gordon and ‘Star Wars’: Science Fiction and History Instruction”, in
Social Education, 42 (1978), pp.392-397 (ibidem); Lee B. Cooper, “Science Fiction: A New Frontier for History
Teachers”, paper presented at the annual meeting of the American Historical Association, San Francisco, 27-30
Dec.1978 (ibidem).
138. Jon Elster, Logic and Society: Contradictions and Possible Worlds, Wiley, Chichester, New York, 1978
(ibidem).
139. Jarle Simensen, “Counterfactual Arguments in Historical Analysis”, in History in Africa, 5 (1978),
pp.169-186. “The implications of counterfactuals for the study of history, as exemplified by the courses African
development might have taken without colonialism.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.371).
140. Hugh R. Trevor-Roper, History and Imagination: A Valedictory Lecture. University of Oxford, 20 May
1980, Clarendon Press, Oxford, 1980 (ibidem).
141. F.J.K. Hearnshaw, The ‘Ifs’ of History, George Newnes, London, 1929 (ibidem).
142. J. C. Squire, editor, If It Had Happened Otherwise: Lapses into Imaginary History, Longmans & Green,
London, 1931 (2nd impression 1932). American edition titled If; or, History Rewritten, Viking, New York, 1931;
Kennikat, Port Washington, N.Y., 1964. A new edition, If It Had Happened Otherwise, Sidgwick & Jackson,
London, 1972; St.Martin’s Press, New York, 1972 (ibidem).
143. Morton Borden and Otis L. Graham Jr., Speculations on American History, Heath, Lexington (Mass.)
and Toronto, 1977 (ibidem).
144. Simulations Publications. War games published in Strategy and Tactics, 1973-1979. (Hacker &
Chamberlain, art.cit., pp.37l-372).
145. Daniel Snowman, editor, If I Had Been...: Ten Historical Fantasies, Rowman & Littlefield, Totowa
(New Jersey), 1979; Robson, London, 1979. “An introductory discussion of the nature and philosophy of
alternative history, followed by scholarly essays on alternatives.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.372).
146. V.P. Borovička, Atentate care urmau să schimbe lumea (Atentáty které měly změnít svět, Praha, 1975),
trad. rom. Nicolae Nicoară, Editura Politică, Bucureşti, 1978.
147. “Dar dacă...” (text nesemnat), în România literară, Bucureşti, nr.31, 9-15 august 2000, p.23.
147 a. Robert Cowley, coordonator, Şi dacă…? Cei mai faimoşi istorici militari îşi imaginează ce s-ar fi
putut întâmpla (What if?, 1999), trad. rom. Bianca Fogăraşi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008.
148. Robert Silverberg, editor, Worlds of Maybe: Seven Stories of Science Fiction, Thomas Nelson, New
York, 1970; Dell Publishers, New York, 1974. “Includes an introduction on alternate history, but see also his
afterword to ‘Trips’.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.371).
149. Sandra Ley, editor, Beyond Time, Pocket Books, New York, 1976. “An original anthology of short
stories on alternate history.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.360).
150. Donald N. McCloskey, “The Achievements of the Cliometric School”, in Journal of Economic History,
38 (1978), pp.13-28. “Cliometrics is synonymous with new economic history, and this paper offers a good survey
of the field.” (Hacker & Chamberlain, art.cit., p.361).
151. Melvyn Stokes, “FDR – the most commanding and interesting political figure in 20th-century America”,
în The Encyclopedia of Modern History. Executive editor: James Clark, The Hamlyn Publishing Group, London -
New York - Sydney - Toronto, 1978, p.216.
 152. Preşedintele american (usanian, suanez) Franklin Delano Roosevelt (1882-1945) continuă să fie “omul-
cheie” în a cărui biografie este strategic interpolat “punctul Jonbar” al curgerii timpului şi în romane ucronice de
ultimă oră, apărute după stocarea în memoria computerului a cărţii de faţă, după cum aflăm, “la închiderea
ediţiei”, din prezentarea pe care, în revista Adevărul literar şi artistic (numerele 746 şi 747, dec.2004), Romulus
Căplescu o face romanului Complot contra Americii (The Plot against America, 2004) al ilustrului scriitor
mainstream (descins aici în science-fiction) Philip Roth (n.1933). Ca şi la Philip K. Dick, în Omul din Castelul
Înalt (v. supra, notele 12, 58), Franklin D. Roosevelt este convocat numai spre a furniza “punctul Jonbar”, dar nu
şi pentru a fi protagonist al romanului, rol în care Philip Roth distribuie o altă celebră figură istorică: «El nu se
sfieşte să şi-l închipuie sub trăsăturile conducătorului fascist al Americii pe celebrul aviator Charles Lindbergh
(1902-1974) care, în 1927, a întreprins, fără escală, primul zbor transatlantic, faima sa în epocă fiind la fel de
mare ca şi cea de care avea să se bucure, în perioada postbelică, rusul Gagarin, primul cosmonaut din istoria
omenirii. În universul alternativ al lui Roth, Lucky Lindy (“Lindbergh norocosul”, cum îl răsfăţa presa vremii),
eroul de necontestat al Americii, şi nu politicianul Wendel Wilkie, cum s-a întâmplat în realitate, este nominalizat
de Partidul Republican drept oponent al lui Roosevelt, candidat al Partidului Democrat pentr un al treilea mandat
consecutiv la Casa Albă. Axându-şi campania electorală pe o platformă potrivnică implicării Americii în războiul
din Europa, izbucnit cu un an înainte, Lindbergh câştigă alegerile şi instaurează în ţară un regim autoritar cu
pronunţat caracter antisemit. [...] E discutabil dacă Lindbergh era sau nu un antisemit virulent, dar, cu siguranţă,
poziţia şi declaraţiile sale au fost îmbrăţişate cu entuziasm de cercurile făţiş antisemite. Din rândurile acestora
făceau, de pildă, parte Henry Ford, care mărturisea că “atunci când Charles vine să mă vadă, discutăm numai
despre evrei” şi părintele Coughlin, amintit mai sus, care i-a publicat fotografia pe coperta tabloidului său
semănător al urii Social Justice. Mai precis, Lindbergh se temea că “propaganda engleză şi evreiască” va
împinge America într-un nou război, pedalând pe “efectul influenţei evreieşti asupra presei, radioului şi
cinematografului nostru”. [...] Ceea ce se ştie mai puţin este că, în timpul campaniei sale electorale din 1940,
Roosevelt a susţinut o platformă neintervenţionistă, dând asigurări alegătorilor că “băieţii” nu vor fi trimişi într-un
nou război în Europa. Era perioada când în America se închega şi prindea avânt o puternică mişcare izolaţionistă,
“America First” Comitee (Comitetul “America mai presus de toate”), la care, în scurtă vreme, au aderat peste
850.000 de membri, între care, surpriză, Sinclair Lewis, autorul romanului-avertisment Aşa ceva nu se poate
întâmpla la noi (It Can’t Happen Here, 1935), tânărul pe atunci John F. Kennedy şi un alt viitor preşedinte
american, Gerald Ford. Dar principalul purtător de cuvânt al acestei mişcări a devenit Lindbergh. În septembrie
1941, după ce submarinele germane au deschis focul, în lungul coastelor Islandei, împotriva unui distrugător
american, Roosevelt a dat ordin marinei americane să considere ostilă orice prezenţă a unor nave germane sau
italiene în aşa-numita Zonă Americană de Apărare şi să acţioneze în consecinţă. Cel care îi răspunde este
Lindbergh în persoană, care, într-o cuvântare rostită la Des Moines, capitala statului Iowa, vituperează împotriva
celor trei grupuri care făceau presiuni pentru intrarea în război: administraţia Roosevelt, englezii şi “rasa
evreiască”. Pentru el, cel mai mare pericol la adresa Americii îl reprezintă “pârghiile de comandă şi influenţa
evreilor în filme, ziare, la radio şi în sânul guvernului”. De fapt, el nu făcea decât să repete acuzaţiile formulate,
cu câteva zile înainte, în audierile dintr-un subcomitet senatorial, de către senatorul republican Gerald Nye, unul
din fruntaşii, alături de colegul său, senatorul Burton Wheeler, ai mişcării izolaţioniste America First. Potrivit
acestuia, filmele de la Hollywood ar fi încetat să constituie o formă de divertisment şi au devenit un instrument de
propagandă pentru a adormi conştiinţa poporului american şi a-l conduce pe calea războiului. Există motive să se
creadă, adăuga el pe un ton ameninţător, că “în rândurile concetăţenilor noştri evrei s-a creat o stare de spirit
menită să ne împingă ţara şi pe fiii ei într-un război străin nouă”. Concluzia? Veşnica justificare: “Dacă există
antisemitism în America, evreii ei înşişi sunt de vină”. În alegoria lui Roth, Lindbergh reuşeşte să obţină, prin
aclamaţii, nominalizarea din partea Partidului Republican, având ca partener de listă pe senatorul Wheeler, şi
câştigă alegerile, înfrângându-l pe Roosevelt. Radiopropaganda germană îl ajută din plin, denunţând conspiraţia
urzită de “aţâţătorul la război Roosevelt, în cârdăşie cu ministrul evreu al finanţelor, Morgenthau, cu
preşedintele evreu al Curţii Supreme de Justiţie, Frankfurter, şi cu bancherul evreu Baruch”. Această conspiraţie,
continuă pe acelaşi ton radioul german, în limbajul tipic al lui Goebbels, “este finanţată de cămătarii evreimii
internaţionale, Warburg şi Rothschild, şi pusă în practică de o corcitură, trepăduşul lui Roosevelt, gangsterul pe
jumătate evreu La Guardia, primarul oraşului evreiesc New York, împreună cu atotputernicul guvernator evreu
al statului New York, financiarul Lehman, pentru a-l realege pe Roosevelt la Casa Albă şi a lansa un război
general al evreilor împotriva lumii ne-evreieşti”. [...] Din fericire, plăsmuitul “interludiu fascist” durează mai
puţin de doi ani, între 1940 şi sfârşitul lui 1941, când “firul întrerupt” al istoriei reale este reluat odată cu atacul
japonez de la Pearl Harbor: Roosevelt reia puterea, iar America declară război Puterilor Axei. Odată cu reintrarea
pe terenul faptelor istorice aşa cum s-au întâmplat, romanul ia sfârşit.» (Romulus Căplescu, Istorie alternativă :
“Complot împotriva Americii”, în Adevărul literar şi artistic, anul XIII, (I) nr.746, 7 dec.2004, p.14; (II) nr.747,
14 dec.2004, p.14). Aşadar, o soluţie ficţională şi o formulă de final pe le-am mai întâlnit în renumite romane
ucronice, anterioare Complotului contra Americii (2004) al lui Philip Roth : auto-anularea simulată a ucroniei,
reducerea şi re-aducerea traseului aloistoric la cursul istoric “real”, realinierea “istoriei alternative” la “istoria
reală”, canonică şi certificată ca atare : la Marcel Thiry, în Şah la timp (Échec au temps, 1945; v. supra, nota 49),
la Ward Moore, în Bring the Jubilee (1953), la Philip K. Dick, în Omul din Castelul Înalt (The Man in the High
Castle, 1962; v. supra, notele 12, 58) – odată cu revenirea la cursul “antropic” al timpului, cunoscut ca atare de
toată lumea şi consemnat de istoriografie “aşa cum a fost şi nu altfel”, “istoria alternativă” “se varsă” din nou în
albia istoriei “reale”, din care se desprinsese ficţional la “punctul Jonbar” (aici, ipotetica victorie a lui Charles
Lindbergh asupra lui Franklin D. Roosevelt în alegerile prezidenţiale din 1940), “revenire la matcă” ce antrenează
cu sine şi aduce ca aluviune în percepţia subliminală a cititorului ceva din acel “principiu antropic al timpului”
care, cum am văzut, cauţionează această clasă a ficţiunii numită “ucronie” sau “istorie alternativă” printr-o
discretă dar persistentă emisie de “sense of wonder” (v., mai pe larg, în cartea de faţă, cap.IV, Paradoxul timpului
vulnerabil, subcap. “Ucronia şi principiul antropic al timpului”). Dacă pentru “punctul de plecare” pe traseul
alternativ al timpului (“PoD”, “point of departure” – v. supra, notele 65, 85, 97) s-a consacrat, în terminologia sf,
exotica şi pitoreasca denumire de “punct Jonbar” (“Jonbar point” – v. supra, notele 86, 94), nu ştiu dacă există,
simetric, o denumire consacrată şi pentru punctul de revenire de pe acest traseu, pentru punctul de re-confluenţă şi
de racordare din nou la cursul “real” al istoriei (cum este, aici, atacul japonez de la Pearl Harbor, care a decis
intrarea Americii în război de partea Aliaţilor şi împotriva Puterilor Axei (“Axa Berlin - Roma - Tokio”, cum era
cunoscută în epocă).
153. Tudor Vianu, Estetica (I-II, 1934-1936), ediţia a V-a, în Opere, vol.VI, cu note de Gelu Ionescu, Editura
Minerva, Bucureşti, 1976, pp.171-222 (subcap. “Eteronomia artei”), 317-326 (subcap. “Eteronomia creaţiei
artistice”), 399-401 (subcap. “Eteronomia receptării artistice”).
154. George Slusser, “History, Historicity, Story”, în Science-Fiction Studies, Volume l5 (1988), pp. 187-
213.
155. Norman Spinrad, Visul de fier (The Iron Dream, 1972), trad.rom. Gabriel Stoian, Editura Nemira,
Bucureşti, 1994.
156. Norman Spinrad, Grand Tour Navette / Primăvara rusească (Russian Spring, 1991), trad.rom.
Constantin Dumitru-Palcus, Editura ZZ, Bucureşti, 1995, vol.I, p.227.
157. Norman Spinrad, Maşinăria rock-and-roll / Eroi neînsemnaţi (Little Heroes, 1987). Cu o postfaţă a
autorului, trad. rom. Eugen Cristea, Editura Nemira, Bucureşti, 1993.
158. Norman Spinrad, Alte Americi (Other Americas, 1988), trad.rom. Mihail Moroiu, Editura Nemira,
Bucureşti, 1995.
159. Politique Fiction este titlul de rubrică sub care, vreme de doi ani (între august 1994 şi iulie 1996), şi-a
publicat Alexandru Mironov “editorialele” în revista Anticipaţia – CPSF, în calitate de “director onorific” al
acestei publicaţii; citez, la întâmplare, pentru a ne face o idee câtă “politică” şi câtă “ficţiune” ( literatură) intră
în reţeta acestui ghiveci de carcase frazeologice, divagaţie-n tramvai şi “wishful thinking”, “pasărea Mihai
Viteazul” şi “mănânci, calule, ovăz” ş.a.m.d., cât vid de gândire şi câte gânduri ascunse poate îndesa la grămadă
Polichinelle sub incerta, snoba şi larga pălărie pe care scrie “politique fiction”: «Revin însă la securitate» – ratează
freudian acte, liber şi nesilit de nimeni, eroul de la Berevoieşti – «la NATO şi daţi-mi voie să-mi exprim o părere:
“pălăria” NATO devine acoperitoare pentru România, Ungaria, Bulgaria, Polonia doar atunci când şi marea – şi
buclucaşa – putere militară (dar şi culturală şi ştiinţifică) care este Rusia va deveni membră a NATO! Gândiţi-vă
numai la transparenţa pe care membrii NATO o au, vrând-nevrând, unii faţă de alţii şi îmi veţi da dreptate!»
Maladieţ! Gândiţi-vă numai ce sigură ar deveni stâna dac-ar fi primit în ea şi pe starîi, zloi, serîi volk, în piele de
miel! Who’s afraid of the big, bad wolf? (Alexandru Mironov, Politique fiction: Trenul progresului, în Anticipaţia
– CPSF, Bucureşti, nr.523, iunie 1995, p.1). O fi curios cineva dacă “i-au dat dreptate” (sau măcar atenţie)
progresistului feroviar cei pentru ale căror urechi a fluierat locomotiva?
 160. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.77.
161. Igor & Grişka Bogdanoff, La science-fiction, Paris, 1976, pp.98-99; apud Florin Manolescu, op. cit.,
p.77.
162. George Orwell, 1984 / Nineteen Eighty-Four (1949). Tabú în România comunistă, ca şi în Moldova
sovietică, “subversivul” şi “duşmănosul” roman a cunoscut, după 1989, două versiuni româneşti aproape
simultane: la Editura Univers din Bucureşti, în 1991, în traducerea lui Mihnea Gafiţa, şi la Editura Hyperion din
Chişinău, în traducerea lui Igor Nagacevschi, tot în 1991; precum şi un “sequel”, o apocrifă “urmare” apărută în
România: 1994: O mie nouă sute nouăzeci şi patru sau Schimbarea care nu schimbă nimic de Gheorghe Păun,
Editura Ecce Homo, Bucureşti, 1993.
163. Evgheni Zamiatin, Noi (Mî, roman scris în 1920, circulat în manuscris şi interzis în Rusia sovietică,
publicat în 1929 la Praga, în 1952 în S.U.A.; prima trad.engl. e anterioară: New York, 1924); trad.rom. şi postfaţă
de Inna Cristea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991.
164. Aldous Huxley, Minunata Lume Nouă. Reîntoarcere în Minunata Lume Nouă (Brave New World, 1932;
Brave New World Revisited, l958), trad.rom. şi note de Suzana şi Andrei Bantaş, Editura Univers, Bucureşti,
1997.
165. George Orwell, Ferma animalelor (Animal Farm, 1945), trad.rom. Mihnea Gafiţa, Editura Univers,
Bucureşti, 1992.
166. Peter Nicholls, “POLITICS”, în Encyclopedia..., ed.I, 1979, pp.467-469; articol la a cărui semnătură, în a
II-a ediţie a Enciclopediei (1993), Peter Nicholls şi l-a asociat şi pe Brian Stableford (pp.945-947).
167. John Clute, “CONDON, Richard”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, p.257.
168. John Clute, “DRURY, Allen”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, p.355.
169. Drew Pearson, Senatorul (The Senator, l968), trad.rom. şi prefaţă de Felicia Antip, Editura Univers,
Bucureşti, 1971, p.5.
170. John Ehrlichman, În spatele uşilor închise (Washington Behind Closed Doors / The Company, 1976),
trad.rom. Bianca Zamfirescu, Editura Politică, Bucureşti, 1982.
171. John Clute, “MacLEAN, Alistair”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, pp.759-760. Vezi şi Robert A. Lee,
Alistair MacLean: The Key Is Fear, The Borgo Press, San Bernardino, California, 1976.
172. John Clute, “HURD, Douglas”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, p.605.
173. John Clute, “FORSYTH, Frederick”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, p.439. Dintre romanele lui Frederick
Forsyth, au apărut până acum în româneşte: The Day of the Jackal, 1971, primul său roman, un mare succes (Ziua
Şacalului, trad.rom. Rodica Mihăilă, Editura Olimp, Bucureşti, 1994); The Deceiver, 1975 (Dezinformatorul,
trad.rom. şi postfaţă de Radu Paraschivescu, Editura Univers, Bucureşti, 1995); The Devil’s Alternative, 1979
(Alternativa diavolului, trad.rom. Ondine Christina Dăscăliţa, Editura Olimp, Bucureşti, 1995).
174. John Clute, “CONDON, Richard”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, p.257.
175. Victor Anestin, Puterea ştiinţei. Cum a fost “omorât” Războiul European. Poveste fantastică, Editura
Tipografiei “Gutenberg”, M.S. Gheorghiu, Câmpina, 1916, 72 pagini.
176. Mircea Opriţă, Ucronia de la Tapae, în vol. Adevărul despre himere, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1976, pp.106-155.
177. *** Motocentauri pe Acoperişul Lumii. Crestomaţie de texte istorice extrase din Inelul Axayac, Editura
Karmat Press, Ploieşti, 1995, 220 pagini. După o Scurtă Istorie Generală a Lucrurilor (pp.10-33, un tabel
cronologic imaginat de Dănuţ Ivănescu, Ionuţ Bănuţă şi Caius Stancu), “crestomaţia” mai cuprinde următoarele
texte: Aromă de copál (pp.35-68) şi Germisara, Kogaion – ploaie torenţială (pp.85-l02) de Sebastian A. Corn;
Neîmplinita Shangri-La (pp.69-84) de Cătălin Ionescu; Lumbricus Glacialis (pp.103-1l0) şi Tauromahia (pp.135-
139) de Doru Stoica; Cântul lui Roles (pp.1l1-1l8), Aşteptându-l pe Corban (pp.167-173) şi Baba oarba pe
acoperişul lumii (pp.197-204) de Dănuţ Ivănescu; Ana (pp.119-127), Rivus (Jurnal despre sfârşitul de secol)
(pp.147-153) şi Electric Blue (pp.155-161) de Don Simon; Neverly Hills (Biotronic Action Hero) (pp.131-134),
Motocentaurii dorm singuri (pp.141-145) şi Madia Mangalena (Dincolo de ură) (pp.163-166) de Michael
Haulică; Ragnarök (pp.175-196) şi Doi pe acoperiş (pp.205-219) de Ionuţ Bănuţă şi Sebastian A. Corn.
178. Liviu Radu, Constanţa 1919, Editura ProLogos, Bucureşti, 2000. Volumul cuprinde două povestiri
(Tratative la Konsstanza, Fuga din Küstangé) şi o nuvelă (Konstanţia şi Hamlet), precum şi o postfaţă semnată de
Sebastian A. Corn (“Go Digital, Captain Tocks, Go Digital!”). Sub titlul “Eterna şi pitoreasca Românie”, am
comentat pe larg această carte în Tribuna, nr.9-20, martie-mai 2001.
179. Roberto R. Grant, Zeul apatiei, Editura Sedona, Timişoara, 1998; pasajul citat se află la pp.268-270. Sub
titlul “Ţiganiada în stil american”, am comentat pe larg această carte în Tribuna, nr.9-l0 (2268), martie 1999,
pp.8-l0.
180. Voicu Bugariu, Fragmente critice: SF politic, în Anticipaţia – CPSF, nr.526, sept.1995, p.5.
181. Sub genericul Alte Românii. Grupaj tematic de texte SF, declarat încă de pe copertă, numărul 527
(octombrie 1995) al revistei Anticipaţia – CPSF reuneşte următoarele cinci “texte” (povestiri şi nuvele): Căinţa de
Michael Hăulică (pp.14-19), Malawi cu capitala la Zomba de Dănuţ Ungureanu (pp.20-26), Camera de tortură de
Don Simon (pp.27-30), Plimbarea de după-amiază de Florin Pîtea (pp.31-32) şi Ţara în carnaval de Radu Pavel
Gheo (pp.33-40), precedate (la pag.13) de câteva precizări ale antologatorului, Voicu Bugariu. Din aceeaşi serie
aveau să mai apară ulterior Osânda de Costi Gurgu (nr.536, iulie 1996, pp.19-34), Nuclearth (Terratomica) de
Ovidiu Vitan (nr.548-549, iunie 1998, pp.6-l6), Ruleta moldovenească de Andrei Valachi (nr.548-549, iunie 1998,
pp.3l-46 şi nr.550-551, septembrie 1998, pp.14-44), Om tunzând iarba binară în ograda noastră digitală de
George Ceauşu (nr.556-557, aprilie 1999, pp.46-52) şi Generatorul de realitate de Roberto R. Grant (nr.552-553,
decembrie 1998, pp.47-57 şi nr.554-555, februarie 1999, pp.43-56). Dar gustul pentru “Alte Românii” s-a dovedit
a fi contagios, ori “ideea plutea în aer” independent de revista Anticipaţia – CPSF, pentru că poate fi regăsită, cel
puţin în fundal şi în decor, şi în alte texte, la alţi autori: Varianta balcanică îmbunătăţită de Gheorghe Săsărman
(în Luceafărul, 1998); Target!, în vol. Duel cu ceaţă şi lotuşi de Cătălin Sandu (Editura Media-Tech, Iaşi, 2000,
pp.100-125); Crimă perfectă de gradul patru de Cătălin Ionescu (în revista electronică Pro-Scris, anul III, nr.3-4
[13-14], iunie-sept.2002); Judeţul Vaslui în NATO, roman (“foileton science-fiction”) de Ioan Groşan, Editura
Aula, Braşov, 2002, 158 pagini (anterior serializat în revista Academia Caţavencu, sub pseudonimul “Ars
Amatoria”).
182. Voicu Bugariu, Alte Românii, în Anticipaţia – CPSF, nr.527, octombrie 1995, p.13.
183. Poziţii divergente în privinţa împrejurărilor în care şi-a încetat apariţia revista Anticipaţia – CPSF
(ultimul număr, 558-559, nedatat, a apărut în august 1999, după doi ani de periodicitate tot mai nesigură): “Şi cum
revista Ştiinţă şi tehnică şi a sa muribundă Colecţie de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia nu mai par
capabile să reziste în economia de piaţă, poate că revista Magazin va oferi adăpost SF-iştilor români.” (Alexandru
Mironov, “Picnic la marginea Galaxiei”, în Magazin, nr.39 (2134), 24 septembrie 1998, p.5). “Cum ‘Colecţia’ s-a
legat de numele domnului Alexandru Mironov, ministrul Tineretului şi Sportului în guvernul precedent, ea
trebuia condamnată să piară prin orice mijloace. Numai astfel se poate explica faptul că domnul Caramitru şi-a
permis să încalce o Hotărâre de Guvern numai şi numai pentru a-şi duce la îndeplinire planul.” (Ioan Albescu, “A
fost odată ca niciodată / Editorial”, în Almanah Anticipaţia, (XIV), 1997, p.4).
184. Alexandru Mironov, Alte Românii (editorial, cu supra-titlul “Politique Fiction”, în Anticipaţia – CPSF,
nr.530, ianuarie 1996, p.1.
185. Voicu Bugariu, Încă o polemică (într-un grupaj cu supra-titlul “Fragmente critice”), în Anticipaţia –
CPSF, nr.532, martie 1996, p.5.
186. Voicu Bugariu, Literaturile SF (cu supra-titlul “Fragmente critice”), în Anticipaţia – CPSF, nr.534, mai
1996, pp.3-4.
187. Florin Manolescu, Nobel contra Nobel, în vol. Misterul camerei închise. Nouă povestiri incredibile,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp.157-167.
188. Florin Manolescu, Califat, în vol. citat, pp.27-51; pasajele citate se află la pp.30-32, 34-36.
188 a. Un alt incitant “Punct Jonbar” alla turca : “Cum ar fi arătat istoria azi dacă, în 1683, Viena ar fi căzut
în mâinile otomanilor?” Răspunsul poate fi găsit, contra sumei de 390.000 lei, în romanul Imprimatur (2002) de
Rita Monaldi & Francesco Sorti, trad. rom. Geo Vasile, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004. Dai un ban, muşteriu
efendi, da’ stai în faţă, că doar obrazul subţire cu cheltuială se ţine... Elită cilibie, bre!
189. Sorin Alexandrescu, Reflecţii despre noi înşine. V.Pentru o istorie virtuală, în Vineri. Supliment al
revistei Dilema, anul II, nr.6, aprilie 1998, pag.11.
190. Adrian Cioroianu, Frumoasele noastre istorii contrafactuale, în Dilema, anul VIII, nr. 394, 1-7 sept.
2000, pag.5; idem, Dacă Dej murea în ‘56, în Dilema, nr.395, 8-14 sept. 2000, p.5.
191. Lance E. Davis, “‘And It Will Never Be Literature’ – The New Economic History: A Critique”, în
Explorations in Entrepreneurial History, 2nd series, No.6, l968, pp.75-92. Reprinted in Ralph L. Andreano,
editor, The New Economic History: Recent Papers on Methodology, 1970 (v. supra, nota l30). “See especially part
3, «The Counterfactual»” (Hacker & Chamberlain, art.cit., v. supra, nota l07.
192. Constantin Ţoiu, O ipoteză trăznită, în România literară, nr.15, l8-24 apr. 2001, p.l5.
193. Ştefan Cazimir, Umbra lui Nicu la “Omnia”, în Adevărul literar şi artistic. Săptămânal de cultură şi
atitudine, anul X, nr.570, 5 iunie 2001, pag.3, rubrica “Potcoave de purici”.
194. Caius Dobrescu, Scoarţă de copac şi tălpi de bascheţi, în Observator cultural, nr.38, 2000, p.5.
195. Cu privire la misiunea lui Mehmed Galib-Efendi, plenipotenţiarul turc care a negociat şi semnat, în
1812, tratatul prin care Basarabia era ruptă de Moldova şi cedată Imperiului Rusesc, vezi vol. Documente turceşti
privind istoria României, vol.III, 1791-1812. Întocmit de Mustafa A. Mehmet, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1986, pp.330-375.
196. “Dar amarnic e, Împărate, chipul hâd al urii, care de jur împrejur ne împresură. De când ne-a lăsat Roma
singuri, numai cu focul de ură, de jur împrejur, am trăit. Ura lor însă, a tuturor, ne-a ridicat deapururi peste toate
cele lumeşti. Noi am înţeles ura lor şi nu ne-am făcut negri la suflet, pentru că ura lor era flacăra care ne făcea tari,
pentru că ura lor era cultul pe care cei răi îl consacrau geniului nostru, pentru că ura lor însemna pentru noi
moartea totdeauna gata să ne înghită, moartea care ne făcea sublimi în gândurile noastre. Mărire ţie, Ură, a
duşmanilor noştri : tu ne-ai împins pe înălţimi singuratice, de unde sufletul nostru a putut clar pătrunde tot ce este
etern zadarnic în cele omeneşti şi de unde, asemenea zeilor, noi am recunoscut viitorul nostru numai în opera prin
sine creată a intangibilităţii noastre spirituale.” (Vasile Pârvan, Parentalia. Închinare Împăratului Traian la XVIII
veacuri de la moarte. XXVI Septemvrie MCMXIX, în vol. Memoriale, Editura Cultura Naţională, Bucureşti,
1923; reedit. în Scrieri, text stabilit, studiu introductiv şi note de Alexandru Zub, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p.540).
197. Eugen Uricaru, “Pe ce ne bazăm?”, în Ziarul de Duminică (supliment la Ziarul Financiar), nr.35 (1l7),
13 septembrie 2002, pag.1, contin. la pag.4 (aici e pasajul citat).
198. Ana Blandiana, Un joc, în vol. Autoportret cu palimpsest, Ed. Eminescu, Buc., l986, p.50-5l.
199. Florin Manolescu, Nobel contra Nobel (v. supra, nota 187); citatele se află la pp. l59-l67.
199. Nobel contra Nobel. Propuneri, prezentări şi antologie de Laurenţiu Ulici, vol.I-II, Bucureşti, 1988;
ediţia a II-a, 1998.
200. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, pp.190-193.
201. Yigal Schleifer, “Renaşterea Otomană. Naţionalismul turc se întoarce în viitor”, în revista FP – Foreign
Policy România, Bucureşti, mai-iunie 2009, p.19.
202. J.C. Squire, “If It Had Been Discovered in 1930 that Bacon Really Did Write Shakespeare”, în
culegerea: J.C. Squire, editor, If It Had Happened Otherwise: Lapses into Imaginary History, Longmans & Green,
London, 1931 (2nd impression 1932). American edition titled If; or, History Rewritten, Viking, New York, 1931;
Kennikat, Port Washington, N.Y., 1964. A new edition, If It Had Happened Otherwise, Sidgwick & Jackson,
London, 1972; St.Martin’s Press, New York, 1972 (ibidem) – v. supra, nota 142.
203. Paul Doru Mugur, zerlendi@shambhala.com, în Vatra, Târgu Mureş, nr. 368, noiembrie 2001;
povestire reluată de pe internet : revistarespiro@yahoo.com .
204, Ioana Pârvulescu, “Mai avem azi un Maiorescu?”, în România literară, anul XLI, nr. 19, 15 mai 2009,
pag. 5.
205. Lucian Blaga, În marea trecere, în vol. omonim (1924) (v. orice ediţie a poeziilor lui Blaga)
206. Mihai Eminescu, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie (1867) (v. orice ediţie a poeziilor lui Eminescu)
207. Malcolm J. Edwards & Brian Stableford, “TIME PARADOXES”, v. supra, nota 8.
208. Robert Sheckley, Dorinţele Regelui (“The King’s Wishes”, 1953), în vol. Monştrii (selecţie din
volumele Untouched by Human Hands [1954] şi Citizen in Space [1955]), trad. rom. Delia Ivănescu, Editura
Nemira, Bucureşti, 1995, pp.44-53; pasajele citate se află la pp.46, 52-53. Pentru a fi aflat titlul în original şi anul
primei apariţii, trebuie să mulţumesc întâmplării, nu editurii, cum ar fi normal. Deşi cu copyright-ul în perfectă
regulă, ediţia românească “ascunde” titlurile în original ale povestirilor cuprinse în volum (“King’s Wishes”?
“King’s Desires”?) şi anul primei lor apariţii, prelungind astfel atavic mai vechi reflexe, stereotipii şi stratageme
care, înainte de Decembrie 1989, îi ajutau pe “braconieri” să scape de presupusa vigilenţă a “vânătorilor de
copyright-uri”. Tempi passati sau “paradoxuri ale timpului” de tranziţie?
209. Malcolm J. Edwards, “TIME PARADOXES”, v. supra, nota 1.
 210. Poul Anderson, Patrula Timpului (“Time Patrol”, l955), în vol. The Guardians of Time, Ballantine, New
York, 1960; ed. adăugită, Tor, New York, 1982, p.24; trad.rom. Dorin A. Groza (Adrian Rogoz), în Almanah
Anticipaţia, Bucureşti, (V), 1987, p.185; trad.rom. Cosmin Nare, în vol. Păzitorii Timpului, Editura Nemira,
Bucureşti, 1999, pp.18-19.
211. Josef Nesvadba, Trustul pentru Distrugerea Istoriei, povestire din vol. Creierul lui Einstein (Einsteinův
Mozek, Mladá fronta, Praha, 1960), trad.rom. Sanda Apostolescu, în vol. Idiotul din Xeenemuende, Editura
Tineretului, Bucureşti, 1969, pp.116-132; rezumat şi comentariu la: Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura
Univers, Bucureşti, 1980, p.118.
212. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.118.
213. J.J. Coupling, Trecuturile d-lui Kincaid (“Mr.Kincaid’s Pasts”, în The Magazine of Fantasy and Science
Fiction, August 1953), povestire inclusă de Judith Merril în antologia Beyond the Barriers of Space and Time,
Random House, New York, 1954; în ediţia britanică, apărută în 1955 la Londra (Sidgwick & Jackson Limited),
numele personajului titular apare consecvent ortografiat, în text, “Kinkaid”, dar titlul, repetat pe fiecare pagină
(pp.199-208), preferă, la fel de consecvent, forma “Kincaid”.
214. The Light Fantastic: The Great Short Fiction of Alfred Bester, vol.I, Berkley, New York, 1976;
Gollancz, London, 1977. Pasajul citat – apud Science Fiction. The Science Fiction Research Association
Anthology, Patricia S. Warrick, Charles G. Waugh & Martin H. Greenberg Editors, Harper & Row Publishers,
New York, 1988, p.284; antologie în care povestirea “The Men who Murdered Mohammed” (1958) este inclusă
(pp.274-283) şi comentată de Russell Letson (pp.283-284). O versiune românească (“Oamenii care l-au ucis pe
Mahomed”) a apărut în Jurnalul S.F., anul IV, nr.158, l-6 martie 1996, pp.l2-l4, în traducerea lui Cătălin Teniţă.
215. Russell Letson, comentariu la Oamenii care l-au ucis pe Mahomed (“The Men who Murdered
Mohammed”, 1958), în The SFRA Anthology, 1988, ed.cit., p.284.
216. Jorge Luís Borges, Grădina cărărilor care se bifurcă (“El jardín de los senderos que se bifurcan”,
1941), în vol. Moartea şi busola, prefaţă, notă biobibliografică şi traducere de Darie Novăceanu, Editura Univers,
Bucureşti, 1972, pp.118-132; pasajele citate se află la pp.130-131, respectiv 122.
217. Gérard Klein, Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971), traducere şi prefaţă de Vladimir
Colin, Editura Univers, Bucureşti, 1975; reeditat identic la Editura Nemira, Bucureşti, 1992. Pasajele citate se
află, în ordinea citării, la paginile l26, l68-l69, l32-l33, l43, l54, l33, l68, l88-l89, l43 (în ediţia din 1975) şi,
respectiv, la paginile 97, l28-l29, l0l-l02, l10, l18, l02, l28, l42-l43, l10 (în ediţia din 1992).
218. Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980, p.117.
219. S. James Jakiel and Rosandra E. Levinthal, “The Laws of Time Travel”, în Extrapolation, Wooster,
Ohio, U.S.A., Vol.21, No.2, Summer 1980, pp.130-138.
220. Alfred Bester, Oamenii care l-au ucis pe Mahomed (“The Men who Murdered Mohammed”, 1958), în
The SFRA Anthology, 1988, ed.cit. (v. supra, nota 207), p.278. Cuvinte născocite ad hoc de autor par a fi
longinquitous şi pandiculated, pe care nu le-am găsit în nici un dicţionar. În schimb, syzygetic, surpriză!, există:
syzygy este “un termen din prozodia clasică folosit pentru a denumi contragerea a două picioare de vers într-o
singură unitate metrică”, precum şi “tipare fonice consonantice şi repetiţii care nu se încadrează în aria aliteraţiei”,
deci “coliteraţii”, “aliteraţii mozaicate”; în acest din urmă sens, syzygy este însă considerat de unii autori a fi
“unneccessary, obscure, and confusing”, după cum precizează Encyclopedia of Poetry and Poetics. Alex
Preminger Editor, Frank J. Warnke and O.B. Hardison Jr. Associate Editors, Princeton University Press,
Princeton, New Jersey, U.S.A., 1965, p.841. A fost, pesemne, şi părerea lui Alfred Bester, dublată, prezumabil, de
o inefabilă senzaţie sinestezică indusă de sonoritatea intrinsec excentrică, burlescă a cuvântului, pe deplin la locul
ei într-o “extravaganza” cum este “The Men who Murdered Mohammed”.
221. Robert Silverberg, Up the Line, Ballantine, New York, 1969; Gollancz, London, 1987. Romanul lui
Robert Silverberg nefiindu-mi accesibil direct (i.e. procurabil), am preluat datele necesare comentariului din S.
James Jakiel & Rosandra E. Levinthal, “The Laws of Time Travel” (1980), v. supra, nota 212.
222. Victor Kernbach, Vacanţele secrete, în vol. Vacanţele secrete. Pseudobasme, Editura Albatros,
Bucureşti, 1987, 33-174; pasajul citat e la pp.63-64.
223. Mircea Opriţă, Noaptea pragurilor, în vol. Nopţile memoriei, Editura Albatros, Bucureşti, 1973, pp.165-
213; povestire reeditată în vol. Figurine de ceară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp.184-232; pasajul citat (în
care, din raţiuni de compatibilitate contextuală, am intervenit asupra unor timpuri verbale) se află la pp.l85-l86,
respectiv 204-205. Vezi şi supra, nota 90.
224. Poul Anderson, Patrula Timpului (“Time Patrol”, 1955), trad.rom. Dorin A.Groza (anagrama lui Adrian
Rogoz), în Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”, numerele 343-344-345, martie aprilie 1969; traducere
reluată în Almanah Anticipaţia, (V), 1987 (apărut în l986), pp.l80-l96, fragmentul citat e la pp.l84-l85. O altă
traducere (de Cosmin Nare) în vol. Păzitorii Timpului (The Guardians of Time, 1960, ed.adăugită 1982), Editura
Nemira, Bucureşti, 1999, pp.7-50, fragmentul citat e la pp.l8-l9. În original, în ediţia The Guardians of Time, A
TOR Book, Tom Doherty Associates Inc., New York, 1982, fragmentul citat e la pp.23-24.
225. Poul Anderson, Patrula Timpului, în Almanah Anticipaţia, 1987, p.l94; în ediţia Nemira, 1999, p.45; în
ediţia americană, Tor, 1982, pp.56-57.
226. Poul Anderson, Delenda est (“Delenda est”, 1955), în vol. Păzitorii Timpului (The Guardians of Time,
ed. adăugită, 1982), trad. rom. Cosmin Nare, Editura Nemira, Bucureşti, 1999, pp.l49-l94, pasajul citat e la
pag.160. În original, în ediţia The Guardians of Time, Tor, New York, l982, “Delenda est” (1955) ocupă spaţiul
paginilor 187-243, iar pasajul citat e la pp.200-201.
227. Poul Anderson, Tăria de a fi rege (“Brave to Be a King”, 1959), pp.51-97 în ed.rom. Nemira, 1999,
pasajul citat e la pag.80; pp.65-l24 în ed.amer. Tor, l982, pasajul citat e la pag.102.
228. Fritz Leiber, Încercaţi de schimbaţi trecutul (“Try and Change the Past”, 1958), trad.rom. Horia Nicola
Ursu, în Jurnalul S.F., Bucureşti, anul IV, nr.139-140, 11-24 oct.1995, pp.5-6; la pp.2-4 – notă bio-bibliografică
şi prezentare critică a autorului, de Ionuţ Bănuţă şi Cătălin Teniţă.
229. Poul Anderson, Tăria de a fi rege, ed.rom. Nemira, l999, pag.56; “Brave to Be a King” (1959), ed.amer.
Tor, 1982, pag.72.
230. Poul Anderson, Delenda est, ed.rom. Nemira, pag.160; “Delenda est” (1955), ed.amer. Tor, pag.201.
231. Stanislaw Lem, “The Time-Travel Story...” (v. supra, nota 14), pag.80.
232. Edgar Allan Poe, William Wilson (“William Wilson”, 1839), trad. rom. Ion Vinea, în Scrieri alese, 2
volume, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1963, vol.I, pp.137-157; aceeaşi traducere în Opere
complete. Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi comentarii de Liviu Cotrău, vol.II, Prăbuşirea Casei Usher. Schiţe,
nuvele, povestiri, 1831-1842, Editura Univers, Bucureşti, 1990, pp.334-352.
233. Robert Louis Stevenson, Straniul caz al Doctorului Jekyll şi al lui Mister Hyde (The Strange Case of
Dr.Jekyll and Mr.Hyde, 1886), trad.rom. Frida Papadache, Editura Dacia, Cluj, 1974.
234. Stanislaw Lem, Solaris (Solaris, 1961), trad.rom. Adrian Rogoz şi Teofil Roll, Editura Dacia, Cluj,
1974; roman reeditat identic la Editura Savas Press, Bucureşti, 1993.
235. Mircea Opriţă, Figurine de ceară, în vol. Nopţile memoriei, Editura Albatros, Bucureşti, 1973, pp.l27-
l49; o versiune revăzută a povestirii, în vol. Figurine de ceară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp.105-128.
236. Alexandru Ungureanu, Artele Marţiale Moderne (I), în Helion, Timişoara, II, noiembrie 1982, pp.l5-l9;
povestire reluată în Almanah Anticipaţia, Bucureşti, (III), pp.169-174; benzi desenate de Adrian Barbu, sub titlul
Confruntarea, în Almanah Anticipaţia, (IV), 1986, pp.311-320. Inclusă în antologia Timpul este umbra noastră.
Science-fiction românesc din ultimele două decenii. Antologie comentată de Cornel Robu, Editura Dacia, Cluj,
1991, pp.42l-434. “Modern Martial Arts”, translated from the Romanian by Linda Harris-Marcoş, în antologia
TWELVE of the Best Romanian SF Stories. Selected and introduced by Cornel Robu, Sedona Publishing House,
Timişoara, 1995, pp.l79-l88.
237. Ovid S. Crohmălniceanu, Ceilalţi, în vol. Istorii insolite, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980.
238. Victor Kernbach, Paradoxul dublurii, în Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”, anul XIX, nr.451, 1
sept.1973, pp.3-12; povestire reluată în vol. Vacanţele secrete. Pseudobasme, Editura Albatros, Bucureşti, 1987,
pp.18-32; aici, pasajul citat e la pp.25-26. (Vezi şi infra, nota 251).
239. Vladimir Colin, Funcţionara Timpului, în vol. Capcanele timpului, Editura Albatros, Bucureşti, 1972,
pp.179-189; sub titlul Vestala Timpului, povestirea a fost reluată în vol. Dinţii lui Cronos, Editura Albatros,
Bucureşti, 1975, pp.88-96; pasajul citat se află la pp.188-189 (1972), respectiv pp.95-96 (1975).
240. “DUBLU, DEDUBLARE, DUPLICAT ”, în Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri.
Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere (Dictionnaire des symboles. Mythes, rêves, coutumes,
gestes, formes, figures, couleurs, nombres. Éditions Robert Laffont, Paris, 1969), Editura Artemis, Bucureşti,
1994, vol.I, A-D, pp.471-472, articol tradus de Daniel Nicolescu.
241. “SUBCONŞTIENT”, “CLIVAJ AL EULUI”, în Jean Laplanche şi J.-B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei
(Vocabulaire de la psychanalyse, Presses Universitaires de France, Paris, 1990). Sub direcţia lui Daniel Lagache;
trad.rom. Radu Clit, Alfred Dumitrescu, Vera Şandor, coordonator Vasile Dem.Zamfirescu ; Editura Humanitas,
Bucureşti, 1994, pp.417, 80.
242. Otto Rank, Dublul. Don Juan (Une étude sur le Double, 1914; Don Juan, 1922; trad.franc. 1932),
trad.rom. Georgeta-Mirela Vicol, Institutul European, Iaşi, 1997, pp.109, l08, ll2-ll4, l24, l33-l36, l40-l42.
243. Malcolm J.Edwards & Brian Stableford, “TIME PARADOXES”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993 (v. supra,
nota 8), p.1226.
244. Daniel Keys Moran, “GERROLD, David”, în St.James Guide to Science Fiction Writers, Fourth Edition,
Jay P. Pederson Editor, St.James Press, Detroit a.o., 1996, p.363.
245. clonii aceleiaşi clone : un serial nu e format din mai multe serii, dar o clonă e formată din mai mulţi
cloni. Fără prea mari speranţe, revin asupra disocierii lexicale şi semantice dintre clon şi clonă ; fără prea mari
speranţe, întrucât limba română, la stadiul amnezic la care-a ajuns în prezent, pare a fi un sol în care prind
rădăcini şi prosperă, se prăsesc şi se lăţesc mai mult buruienile decât “plantele de cultură”: cine-ar mai putea azi
extirpa asemenea buruieni ca suspans, prevéderi, provocări, condiţionalităţi vizaví de oarece locaţii şi
oportunităţi ş.a., deci acest vesel trend din limba unor mancurţi ca alde Morarí-u şi Rotarí-u, Pescarí-u şi
Cojocarí-u, unde un serial este deci format din oarece serii, dacă vreţi, deci datorită tusei şi a junghiului mai e
întrerupt fatal, dacă vreţi, de oarece promoţie sau suport de suflet, unde aplicanţii aplică deci oarece petiţii, cereri
şi înscrieri ce “rezultă în” oarece nominalizări şi granturi, dacă vreţi, la birouri civile (offices) pline deci de
ofiţeri, dar fără urmă de oficianţi sau funcţionari, de parc’am trăi într-o ţară militarizată şi nu ştiam... Deci, revin
totuşi asupra resurselor, ignorate şi rămase nefructificate de cele mai multe ori, de care dispune limba noastră
pentru a diferenţia între clon (un clon, doi cloni) şi clonă (o clonă, două clone), polisemie pentru care limba
engleză dispune de un singur cuvânt: clone(s); o clonă este “un grup de indivizi identici, grup în care se cuprind
toate progeniturile unuia şi aceluiaşi individ, produse pe cale asexuată: o pereche de gemeni identici, de exemplu,
este o clonă” (Brian Stableford, în Encyclopedia..., 1993, p.236); iar clon, evident, este fiecare geamăn luat în
parte. Uzul tembel al limbii a impus, însă, şi pentru această accepţiune, forma nediferenţiată clonă. Din mimetism,
snobism şi servilism (inclusiv lingvistice), nu ştim profita nici măcar de ce-i al nostru, nu ştim fructifica nici
măcar ocazia (sorry: oportunitatea), rarissimă, de-a extrage acel “şi-un bine” care (uneori) există “în tot răul”
(omniprezent, acesta, şi fără capăt...): categoria gramaticală a genului (vie în româneşte, atrofiată în englezeşte)
este un atavism lingvistic care nu mai foloseşte la nimic, ba mai mult încurcă; dar acum, pentru o dată, el ar putea
fi de folos la ceva, dacă... Dacă vreţi. Dacă era baba ministru de război (ca-n America, mai an...), dac’ar avea
românul (românofonul), nu doar în plan civic, dar şi lingvistic, demnitatea şi orgoliul propriei identităţi, aşa “în
ruptură” cum este, cum pare a fi pentru moment, dac’ar avea orgoliul şi instinctul propriei limbi, “simţul” limbii
române: Uau! Uău! Oops!
246. Poul Anderson, Tristeţea lui Odin al goţilor, în vol. Patrula Timpului (Time Patrolman, 1983), trad.
rom. Gabriel Stoian, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, pp.116, 147.
247. Poul Anderson, Fildeş, maimuţe şi păuni, în acelaşi volum, pp.53-54.
248. Poul Anderson, Tristeţea lui Odin al goţilor, în acelaşi volum, p.208.
249. Poul Anderson, Fildeş, maimuţe şi păuni, în acelaşi volum, pp.66-67.
250. Poul Anderson, Singurul joc posibil (“The Only Game in Town”, 1960), în vol. Păzitorii Timpului (The
Guardians of Time, 1960, ed. adăugită 1981), trad. rom. Cosmin Nare, Editura Nemira, Bucureşti, 1999, p.147 (în
ediţia americană din 1981, pasajul citat e la pag.183).
251. Gérard Klein, Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971), trad.rom. şi pref. de Vladimir
Colin, Editura Univers, Bucureşti, 1975; reeditat ne varietur la Editura Nemira, Bucureşti, 1992; v. şi supra,
notele 62, 82, 210; pasajele citate de această dată se află la pp. 62-65, 121, 190-191 (în ed. din l975), respectiv pp.
49-51, 93-94, 144 (în ed. din 1992).
252. Isaac Asimov, Sfârşitul Eternităţii (The End of Eternity, 1955), trad. rom. Anca Răzuş, în Almanah
Anticipaţia (VI), 1988 (apărut în 1987), pp.175-240; roman reeditat în volum separat la Editura Teora, Bucureşti,
1994, 1999, 205 pagini; pasajele citate se află, în ordinea citării, la pp.202, 208, 209, 214-215 (AA 1988) şi,
respectiv, la pp.87, 106-108, 108-109, 109-1l0, 124-127 (Teora 1994, 1999). Vezi şi supra, notele 84, 87, 91, 108.
253. Isaac Asimov, Eu, robotul (I,Robot, 1950), trad. rom. Dana Crivăţ, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967;
“Cele trei legi fundamentale ale roboţilor” sunt enunţate liminar, la pag.13; în 1994, Editura Teora din Bucureşti a
reeditat cartea.
254. Fredric Brown, trad. rom. Dan Popescu, în vol. Arena (Honeymoon in Hell, 1958), Editura Nemira,
Bucureşti, 1999, p.137. (Vezi şi supra, nota 45).
255. Robert Silverberg, Up the Line, Ballantine, New York, 1969; Gollancz, London, 1987. (v. nota 214).
256. Thomas Owen, Ca un paj, trad. rom. Rodica Lascu-Pop, în Vatra, Târgu Mureş, anul XVI, nr.11 (l88),
noiembrie 1986, pag.16.
257. Victor Kernbach, Maşina Timpului, în Viaţa Românească, anul XXIII, nr.2, februarie 1970, pp.19-26;
pasajele citate se află, în ordinea citării, la pp. 23-24 şi, respectiv, 26.
258. Victor Kernbach, Paradoxul dublurii, în Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”, anul XIX, nr.451, 1
sept.1973, pp.3-12; povestire reluată în vol. Vacanţele secrete. Pseudobasme, Editura Albatros, Bucureşti, 1987,
pp.18-32; aici, pasajele citate se află, în ordinea citării, la pp.2l-22, 27, 3l-32, 23, 30. (Vezi şi supra, nota 231).
259. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros, Bucureşti, 1983, pp.172, 140.
260. “UROBOROS”, în Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri (Dictionnaire des
symboles, Paris, 1969), trad. rom. 1994 (v. supra, nota 233), vol.III, P-Z, p.416.
261. Fredric Brown, Paradoxul pierdut (“Paradox Lost”, 1943), în vol. Paradoxul pierdut (Paradox Lost,
1973), trad. rom. Radu Pontbriant, Editura Nemira, Bucureşti, 1993; pasajele citate se află la pp.24-25.
262. Stanislaw Lem, “The Time-Travel Story and Related Matters of SF Structuring” (1970), în vol. Science
Fiction. A Collection of Critical Essays. Edited by Mark Rose (1976) (v. şi supra, notele 14-17). În auto-
comentariul său, Lem se referă aici (p.76) la cele două volume de povestiri intitulate Jurnale stelare (Dzienniki
gwiazdowe, 1957), avându-l ca protagonist pe călătorul spaţial Ijon Tichy, volume încă netraduse în româneşte,
din câte ştiu.
263. Robert A. Heinlein, “By His Bootstraps” (1941), în Spectrum. A Science Fiction Anthology edited by
Kingsley Amis and Robert Conquest, London, Victor Gollancz Ltd., 1961 (reprinted 1963), pp.252-304; pasajele
citate se află, în ordinea citării, la pp. 264, 282, 273, 298; v. supra, nota 42; v. infra, nota 276.
264. Mihai Eminescu, Cu mâne zilele-ţi adaogi..., în orice ediţie a poeziilor antume.
265. v. vol. O cheie pentru science-fiction (2004), cap.VIa, “Ascensiunea complexională”, subcap.
“Inteligenţe trans-umane: alieni, ‘extratereştri’”.
266. John Wyndham, Nod temporal (“Stitch in Time”, 1961), trad.rom. Ion Sorin Hobana, în Almanah
Anticipaţia, 1991, pp.82-86.
267. Richard Matheson, Roagă timpul să se-ntoarcă (Bid Time Return, 1975), trad. rom. Marian Mirescu, sub
titlul Undeva, cândva, Editura Dasilva & Editura Cristian, Craiova, 1993 (v. şi Cornel Robu, O cheie pentru
science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, cap.V, “Timpul”, nota 78). Aici, am citat de la pp.51-
52.
268. John Wyndham, Căutând pe dibuite (“Random Quest”, 1961), trad.rom. Valentin Dragu, sub titlul O
simplă întâmplare, în Almanah Anticipaţia, 1991, pp.66-80, 90. Pasajele citate se află la pp.77, 72, 74-75.
269. Peter Nicholls, “QUEST FOR LOVE” (film realizat în l97l după nuvela de mai sus a lui John Wyndham,
în regia lui Ralph Thomas, cu Tom Bell şi Joan Collins în rolurile principale), în Encyclopedia..., ed.II, l993,
p.984.
270. Stanislaw Lem, op.cit. (v. supra, nota 255), p.80.
271. Gérard Klein, Seniorii războiului (Les seigneurs de la guerre, 1971), v. supra, notele 62, 217, 251.
Pasajele citate de această dată se află la pp.47, l73 (ed.rom. l975), respectiv pp.37-38, l3l-l32 (ed.rom. l992).
272. Liviu Petrescu, “CROHMĂLNICEANU Ov.S.”, în Dicţionarul Scriitorilor Români, coordonatori Mircea
Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, vol. I, A-C, 1995.
273. Ovid S. Crohmălniceanu, Cele zece triburi pierdute, în vol. Alte istorii insolite, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1986, pp.70-101. Pasajele citate in extenso se află la pp.97-98.
274. Gérard Klein, Seniorii războiului (v. supra, nota 264), pp.132, 137.
275. A.E.van Vogt, Orologiul Timpului (v. supra, nota 34), pp.9-10, 13-14.
276. Fredric Brown, Sala oglinzilor, trad.rom. Dan Popescu, în vol. Arena (Honeymoon in Hell, 1958),
Editura Nemira, Bucureşti, 1999, pp.5-l1; ediţia românească nu menţionează titlul în original al povestirii, nici
anul primei apariţii, în revistă.
277. Urmuz, Cronicari (Fabulă) (1930), în vol. Pagini bizare. Ediţie întocmită de Saşa Pană, Editura
Minerva, Bucureşti, 1970, p.47.
278. Elizabeth Brown, “Introducere” la vol. Paradoxul pierdut (Paradox Lost and Twelve Other Great
Science Fiction Stories, 1973) de Fredric Brown, trad.rom. Radu Pontbriant, Editura Nemira, Bucureşti, 1993,
p.5.
279. Robert Sheckley, Un hoţ în timp, în vol. Monştrii (selecţie din volumele Untouched by Human Hands,
1954, şi Citizen in Space, 1955), trad. rom. Delia Ivănescu, Editura Nemira, Bucureşti, 1995, pp. 96-121; pasajul
citat e la pp. 116-117; ediţia românească nu menţionează titlul în original al nuvelei, nici anul primei apariţii, în
revistă.
280. Mihai Eminescu, Noi amândoi avem acelaşi dascăl, în orice ediţie a poeziilor postume.
281. Mack Reynolds, Dobândă la dobândă (“Compounded Interest”, 1956), povestire comentată de
Stanislaw Lem în eseul “The Time-Travel Story and Related Matters of SF Structuring” (1970), în vol. Science
Fiction. A Collection of Critical Essays. Edited by Mark Rose, 1976, p.77 (v. şi supra, notele 14, 255).
282. Murray Leinster, Flecuşteţul avea suflet (“The Gadget Had a Ghost”, 1952), povestire comentată de
Malcolm J. Edwards în articolul “TIME PARADOXES” din The Encyclopedia of Science Fiction. General editor
Peter Nicholls, ed.I, 1979, p.605.
283. Robert A. Heinlein, Scăpat din frâu (“By His Bootstraps”, 1941) (v. supra, nota 256).
284. Nicolae Manolescu, “Arta fără viitor sau viitorul fără artă”, editorial, în România literară, anul XXVII,
nr.40, 19-25 oct.1994, p.1.
285. William Wordsworth, “Lines Composed a Few Miles Above Tintern Abbey” (1798)
286. Stanislaw Lem, art.cit. (v. supra, notele 14, 255, 274), p.77.
287. William Tenn, Cum a fost descoperit Morniel Mathaway (“The Discovery of Morniel Mathaway”,
l955), trad.rom. Dan Iordache şi Dan Merişca, în Almanah Anticipaţia, (IV), l986 (apărut în l985), pp.2l9-226.
288. Jacques Sadoul, Istoria SF-ului modern (Histoire de la science-fiction moderne (1911-1975), Paris,
Albin Michel, 1975. Édition révisée et complétée (1911-1984), Paris, Éditions Robert Laffont, 1984), trad.rom.
Silvia Colfescu, ediţie îngrijită, postfaţă şi addenda de Ştefan Ghidoveanu, Editura Vremea, Bucureşti, 1997,
pp.204-205.
289. Ursula K. Le Guin, The Left Hand of Darkness, New York, Walker Publishing Company, 1969, p.1,
passim; Mâna stângă a întunericului, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, Buc., l994, p.7, passim.
290. Anthony Burgess, “The Muse”. First published in The Hudson Review, l968. Reprinted in The Year’s
Best Science Fiction 3, Harry Harrison and Brian W. Aldiss Editors, Sphere Books Limited, London, 1970, pp.
15-34.
291. Anthony Burgess, Shakespeare, Knopf, London, Cape and New York, 1970; trad. rom. Sorana
Corneanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002.
292. Camille Flammarion, Stella. Roman sidéral (1877); Stella, traducător român nenominalizat, Editura
Librăriei “Universala”, Alcalay & Co., Bucureşti, 1929, pp.128-129.
293. Ovid S. Crohmălniceanu, Ceilalţi, în vol. Istorii insolite, Editura Cartea Românească, Bucureşti, l980.
294. Oriana Fallaci, Dacă Soarele moare (Se il Sole muore, 1965), trad. rom. Constantin Ivaneş, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pp.130-131.
295. “Prezentă încă în Gesta Romanorum (sec.XIII), povestea Neguţătorului din Veneţia a fost prelucrată, un
secol mai târziu, de către Giovanni Fiorentino în culegerea intitulată Il Pecorone. În 1578, teatrul “Taurul” a
prezentat o prelucrare dramatică a Plângerii lui Geatus, cântec popular cunoscut în Londra la începutul secolului.
Marele contemporan al lui Shakespeare (1564-1616), Christopher Marlowe (1564-1593), dăduse acestei teme o
forţă deosebită în piesa sa Evreul din Malta (The Jew of Malta, reprezentată probabil în 1589; prima ediţie
păstrată datează din 1633). Din acest material vast, Shakespeare a realizat o dramă cu un tulburător conţinut
omenesc, o puternică ripostă la interpretarea rasistă a piesei lui Marlowe, aşa cum era jucată de trupa lui
Henslowe (ca o justificare de rea credinţă a execuţiei ilegale a cărturarului evreu portughez Roderigo Lopez).
Neguţătorul din Veneţia eliberează figura personajului său principal, cămătarul veneţian Shylock, de
schematismul cu care-l îngreunaseră predecesorii săi, conferindu-i o adâncă semnificaţie umană. […] Piesa,
reprezentată aprox. în 1595, a fost tipărită de James Roberts în 1600, pe baza unui permis eliberat încă din 1598; a
fost imitată de Alfred de Vigny în Shylock, comedie în trei acte (1828).” (Prezentare, nesemnată, la Neguţătorul
din Veneţia, în româneşte de Gala Galaction, în: William Shakespeare, Opere, vol.II, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1955,
pp. 129-255; pasajul citat e la pp. 131-132).
296. Virgil Stanciu, “Farmecul discret al Burgess-iei” (comentariu la apariţia în româneşte a monografiei
Shakespeare de Anthony Burgess, v. nota 284), în Piaţa literară, Cluj-Napoca, anul II, nr.14, 2002
297. H.-R. Patapievici, Omul recent. O critică a modernităţii din perspectiva întrebării “Ce se pierde atunci
când ceva se câştigă?”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, 488 p.
298. Charles Baudelaire, “Cum îţi plăteşti datoriile când ai geniu” (articol apărut în l’Écho des Théâtres din
23 august 1846), în vol. Critică literară şi muzicală. Jurnale intime, traducere şi note de Liliana Ţopa, studiu
introductiv de George Bălan, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1968, pp.3-5.
299. The Complete Works of William Shakespeare, Rex Library, London, l973, 1l00 p., Printed in Romania.
300. I. L. Caragiale, Inspecţiune (l900), în Momente şi schiţe, orice ediţie: “De ce? de ce, nene Anghelache?”
301. Martin Rees, Doar şase numere. Forţele fundamentale care modelează Universul (Just Six Numbers. The
Deep Forces that Shape the Universe, 1999), trad. rom. Irinel Caprini, Editura Humanitas, Buc.,2000, pp.l2, l2l.
302. Mihai Eminescu, Scrisoarea I, în orice ediţie a poeziilor antume.
303. Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului (v. supra, nota 52), pp.153-154.
304. John D. Barrow & Frank J. Tipler, Principiul antropic cosmologic (v. nota 50), pp.22, 527, 472.
305. Rainer Maria Rilke, Ceaslov: “Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor? / Dacă mă sparg, cine-ţi va fi
ulcior?” (“Was willst du tun, Gott, wenn ich sterbe? / Ich bin dein Krug (wenn ich zerscherbe) / Ich bin dein
Trunk (wenn ich verderbe) / Was willst du tun, Gott, wenn ich sterbe?”).
306. Fredric Brown, Principiul lui Yehudi (“The Yehudi Principle”, 1944), povestire comentată de Stanislaw
Lem în eseul amintit (v. supra, notele 14, 255, 274), p.79.
307. Anthony Boucher, Punct de transfer (“Transfer Point”, 1950), povestire comentată de W.M.S. Russell
în eseul “Time in Folklore and Science Fiction”, în Foundation. The Review of Science Fiction, London, Number
43, Summer 1988, p.11.
308. Sorin Antohi, Un caz de plagiat, în Quasar 001. Antologie de proză science fiction, antologatori George
Ceauşu, Vlad-Romeo Frânghiu şi Lucian Merişca, Editura Media-Tech, Iaşi, 2001, pp.l3-l5.
309. Isaac Asimov, Greşeala (“The Error”? “The Mistake”? 19??), trad. rom. Petru Iamandi, în Almanah
Anticipaţia, (IX), 1991, p.63.
310. Jorge Luís Borges, Pierre Menard, autorul lui Quijote, în vol. Moartea şi busola. Prefaţă, notă
biobibliografică şi traducere de Darie Novăceanu, Editura Univers, Bucureşti, 1972, pp.69-81.
311. Gérard Klein, Seniorii războiului (v. supra, notele 62, 2l0, 244, 264); aici, p.75.
312. Alfred Bester, Timpul şi Bulevardul Trei (“Of Time and Third Avenue”, 1951), trad. rom. Delia
Alexandra Poenaru, în Almanah Anticipaţia, (V), 1987 (apărut efectiv în l986), pp.65-68.
313. Stanislaw Lem, art.cit. (v. supra, notele 14, 255, 274); aici, p.79.
314. P. Schuyler Miller, Ce nu s-a mai pomenit (“As Never Was”, 1944), povestire comentată de Malcolm J.
Edwards în articolul “TIME PARADOXES” din The Encyclopedia of Science Fiction. General Editor Peter
Nicholls, Associate Editor John Clute, ediţia I, 1979, p.605.
315. Damon Knight, Obiect de artă (“Thing of Beauty”, 1958), povestire comentată de Stanislaw Lem în
articolul citat (v. supra, notele 14, 255, 274).
316. Lester del Rey, “And It Comes Out Here” (1950), apud Stanislaw Lem, ibidem.
317. Robert Silverberg, “Absolutely Inflexible” (1956), apud Stanislaw Lem, ibidem.
318. Causey (?), “Teething Ring” (1953), apud Stanislaw Lem, ibidem. Nu am putut identifica un autor cu
acest nume (Causey) în nici una din sursele bibliografice de care dispun.
319. Cyril M. Kornbluth, Trusa cea neagră (“The Little Black Bag”, 1950), în vol. A Mile beyond the Moon,
Doubleday & Company, Inc. Publishers, Garden City, New York, 1958; reeditat de MacFadden Publications, Inc.,
New York, 1962, pp.46-74; pasajul citat se află la pp.67-69.
320. William Tenn, Joacă de copii (“Child’s Play”, 1947), în The Second Astounding Science Fiction
Anthology. Edited by John W. Campbell, Jr., Simon and Schuster, New York, 1952; Four Square Books, London,
1965, pp.42-69; pasajul citat e la paginile 65-67.
321. William Tenn, Copilul de miercuri (“Wednesday’s Child, 195?), povestire comentată de George
Zebrowski în articolul “WILLIAM TENN” din St.James Guide to Science Fiction Writers. Fourth Edition. Editor
Jay P.Pederson, St.James Press, Detroit, 1996, pp.916-917.
 322. Lewis Padgett, Frazbile şi granchioase (“Mimsy Were the Borogoves”, 1943), trad. rom. Mihai-Dan
Pavelescu, în Almanah Anticipaţia, (VII), l989 (apărut efectiv în 1988), pp. 248-258. Iată, în această versiune,
celebra primă strofă din Jabberwocky :
Strămină şi pietrele murcoase
Frazbile toate, şi granchioase –
Se învârtesc şi pivotează-n plastă –
Iar clipele te trec prin poarta vastă.
323. Lewis Carroll, Bâzdâbocul (“The Jabberwocky”, 1871), trad. rom. Nina Cassian, în Secolul 20,
Bucureşti, nr. 352-353-354 / 7-l2, 1991 (apărut efectiv în 1993). Există, până acum, 7 (şapte) versiuni româneşti,
dintre care ajunge să cităm aici trei :

The Jabberwocky Ciorbobocu

‘Twas brillig, and the slithy toves La ceas căscuns, momâlc mâcleau râtlanii
Did gyre and gimble in the wabe : Şi girulau şi gimbulau în belb :
All mimsy were the borogoves, Mişclean se mişcusiră bodârlanii,
And the mome raths outgrabe. Mascabrele momârte când răspelb.

«Beware the Jabberwock, my son! «Aţin’te, fătul meu, la Ciorboboc!

The jaws that bite, the claws that catch! Vrăjglaur cu crunţi colţi, feroce cioc!
Beware the Jubjub bird, and shun Cu Vulturul glujgluv ai grij’ ce faci
The frumious Bandersnatch!» Şi cu bubădăiosul Zbăndârnaci!»

He took his vorpal sword in hand : În dreapta-i lua el paloşul vorpal :

Long time the manxome foe he sought – «Alei! furibolund muşcarnibal!»
So rested he by the Tumtum tree, Apoi, spre-a chibzurli o clipă doar,
And stood awhile in thaught. Au mas la umbră de tumtumtejar.

And, as in uffish thaught he stood, Dar iată, pe când sta şi gândormea,

The Jabberwock, with eyes of flame, Chiar Ciorboboc, cu ochii numai foc,
Came whiffling through the tulgey wood Prin cel vâlv codru şlugherând venea :
And burbled as it came! Zvâghí şi-l bobrânti pe loc!

One, two! One, two! And through and through Un, doi! Un, doi! Junghioi, junghioi –
The vorpal blade went snicker-snack! Vorpala pală harcea-harşti!
He left it dead, and with its head Mi-l spârtoca, devla că-i lua
He went galumphing back. Şi hai nămfalnic înapoi!

«And hast thou slain the Jabberwock? «Răpus-ai, fătul meu, pre Ciorboboc?
Come to my arms, my beamish boy! În braţă-mi vină, sfleaşnic să te ţoc!
O frabjous day! Callooh! Callay!» O, zei! O, zi splendioasă! Chiu şi cheau!»
He chortled in his joy. Gâmfatic dânsul bujbilau.

‘Twas brillig, and the slithy toves La ceas căscuns, momâlc mâcleau râtlanii
Did gyre and gimble in the wabe : Şi girulau şi gimbulau în belb :
All mimsy were the borogoves, Mişclean se mişcusiră bodârlanii,
And the mome raths outgrabe. Mascabrele momârte când răspelb...

(Lewis Carroll, Through the Looking-Glass (trad. rom. de Leon R. Corbu,

and What Alice Found There, 1871) în Echinox, Cluj-Napoca, nr.11-12, 1977)
 Zurbaliv
Chindea. Flăpânde sfrezele
Ţuşcheau prin iarbazar,
Se grohlizeau vezurcile
Ca ţuflele-n crânzar.
Bîzdîbocul
Dădeau în plopot ţopi asprili
Trombind, borţind prin ierboteci.
Stifoşii stupureau sporili
Şi muimele zglăveci.

«O, fiule, de Zurbaliv «Băiete, fugi de Bîzdîboc,

Păzea! E scrunt şi rău, De fălci şi ghiare care-nşfacă,
Urleşte-n crâng alt colţisiv – De-naripata Cotîrjacă
Botgrozul Căpcălău!» Şi de hidosul Croc!»

El scut şi sabie a luat, El apucă un harpiduc

Porni vârtej la drum, Şi-n murmur prunic de coprus,
În desăriş a căutat Se tăvăli sub pomul Huc
Copacul zis Tum-tum. Căzînd pe gînduri dus.

Sta sub copac şi aştepta Pe cînd stătea cu gînd luptor,

Bah-bah! A trăsnărit, Cel Bîzdîboc cu ochi de pară
Botgrozul Zurbaliv zbura Veni dinspre pădurea rară
Fulgezărind cumplit. Hulbărisind de zor.

Un-doi! Şi iarb-a scrânteiat, Un-doi! Un-doi! Şi-aşa, şi-aşa!

Vâj! Sabia a rotit, Cu harpiducul îl sfîşie
Hau! Capul hâd şi blestermat Şi-l lasă fără scăfîrlie
Jos s-a prăbuşărit. Şi ploncăie în şa.

«O, preamăritul meu băiat, «Pe Bîzdîboc l-ai crust! Ce zi!

În luptă-ai biruit! Te-mbrăţişez, băiat frumos,
O, tu erou ne-nfricărat, Sorinescent. Caluc! Calos!»
Te laud şi te scrânt!» Şi, vesel, sfîrcoti.

Chindea. Flăpânde sfrezele Dădeau în plopot ţopi asprili

Ţuşcheau prin iarbazar, Trombind, borţind prin ierboteci.
Se grohlizeau vezurcile Stifoşii stupureau sporili
Ca ţuflele-n crânzar. Şi muimele zglăveci.

(trad.rom. de Constantin Dragomir, Chişinău, (trad.rom de Nina Cassian, în Secolul 20,

1982; reeditare cu alfabet latin, Chişinău, 1998) Bucureşti, nr.7-12, datat 1991, apărut 1993)

324. Lewis Padgett, “Mimsy Were the Borogoves” (1943), în The Science Fiction Hall of Fame. The Greatest
Science Fiction Stories of All Time. Chosen by the Members of The Science Fiction Writers of America, Volume
One, Edited by Robert Silverberg, Doubleday & Company, Inc., Garden City, New York, l970, pp.180-208;
pasajele citate se află, în ordinea citării, la pp.l86-l87, l99, l89-l90, 207-208, 205-206.
325. Altfel nu s-ar explica – să mai adăugăm, înainte de-a ne despărţi de Lewis Carroll şi de Jabberwocky –
atracţia durabilă pe care acest excentric dar fascinant “nonsense verse”, scris într-o “limbă care nu există”, a
exercitat-o nu numai asupra “fanilor” declaraţi, mândri de restrictiva lor selecţie şi de rafinamentul gustului ce-i
legitimează reciproc (există, undeva în Anglia, un select club “Jabberwocky”, fără nici o tangenţă cu sf-ul), dar şi
asupra multor autori de science-fiction, care-au transpus domeniului personaje şi motive din Lewis Carroll, care
şi-au intitulat scrierile, de-a lungul deceniilor, cu sintagme din Jabberwocky, fie preluate ca atare, “în litera” lor
(cum e şi cazul discutat aici), fie parafrazate, “în spiritul” lor, în spiritul celebrelor “cuvinte-valiză” (“portmanteau
words”) brevetate în Jabberwocky, telescopate haplologic.
Începând chiar cu “prima” denumire a genului, scientifiction ( = ştiinţificţiune), cuvânt rezultat din
contracţia sintagmei “scientific fiction” şi lansat de Hugo Gernsback (1884-1967) în primul număr, din aprilie
1926, al “legendarei” sale publicaţii Amazing Stories. (Am pledat şi eu, şi tot fără succes, pentru adoptarea
/adaptarea cuvântului în româneşte – v. eseul Ştiinţificţiune, ştiinţifictor, în Echinox, Cluj-Napoca, anul XI, nr.6-7,
iunie-iulie 1979.)
Iată şi câteva titluri de science-fiction în care pot fi recunoscute sugestii din Jabberwocky şi, într-un sens mai
larg, din cele două cărţi “cu Alice” ale lui Lewis Carroll :
Clara in Blunderland (1902) şi Lost in Blunderland (1903) – satire politice semnate Caroline Lewis
(pseudonim comun folosit, în această împrejurare, de Harold Begbie, M.H. Temple şi J. Stafford Ransome).
Alicia in Blunderland (1933) de P. Schuyler Miller (1912-1974), titlu echivalabil în româneşte prin “Alice în
Ţara Bazaconiilor”; este o parodie la Alice în Ţara Minunilor (Alice in Wonderland, 1865). Sub acelaşi titlu,
Alicia in Blunderland, a apărut postum (1983) un volum de povestiri (“legate între ele”, “a collection of linked
stories”) de P. Schuyler Miller, sub îngrijirea lui Lloyd Arthur Eshbach.
“Mimsy Were the Borogoves” (1943) nuvelă de Henry Kuttner şi Catherine L. Moore, sub pseudonimul
Lewis Padgett (comentată pe larg în paginile de faţă – v. supra).
Night of the Jabberwock (1951) roman detectiv parodic de Fredric Brown (1906-1972)
Sexodus (1963) roman de George H.Smith (n. 1922), sub pseudonimul Jerry Jason.
The Sexorcist (1974) roman de Andrew J. Offutt (n. 1934), sub pseudonimul John Cleve.
Orgasmachine (1976) roman de Ian Watson (n. 1943)
Telempath (1976) roman de Spider Robinson (n. 1948)
Alice’s World (1971) roman al scriitorului suedez Sam J. Lundwall (n. 1941), publicat mai întâi în engleză
(New York, Ace Books, 1971; London, Arrow Books, 1975) şi abia apoi tradus în suedeză de autor, sub titlul
Alice, Alice! (1974). Romanul a fost tradus şi în româneşte, de Silviu Genescu : Lumea Alisei, în Almanah
Anticipaţia, (IV), 1986 (apărut efectiv în 1985), pp. 241-271, cu o prezentare de Dănuţ Bărăgan.
The Jaws that Bite, the Claws that Catch (1975, New York) roman de Michael G. Coney (1932-2005). În
ediţie britanică, romanul a apărut sub titlul The Girl with a Symphony in Her Fingers (1975).
Alicia II (1978) roman de Robert Thurston (n. 1936) (fără trimiteri la Lewis Carroll).
Bander Snatch (1979) roman de Kevin O’Donnell Jr. (n. 1950)
Shatterday (1980) vol. proză scurtă de Harlan Ellison (n. 1934)
Neuromancer (1984) roman de William Gibson (n. 1948)
Pohlstars (1984) vol. proză scurtă de Frederik Pohl (n. 1919)
Anthonology (1985) roman de Piers Anthony (n. 1934)
Solip: System (1989) volum de proză scurtă, de Walter Jon Williams (n. 1953)
Amalgamemnon (1984) roman de Christine Brooke-Rose (n. 1923)
Verbivore (1990) roman de Christine Brooke-Rose.
Textermination (1991) roman de Christine Brooke-Rose.
Psycho-Paths (1991) antologie de Robert Bloch (1917-1994) şi Martin Harry Greenberg (n.1941)
Elephantasm (1993) roman de Tanith Lee (n. 1947)
Geodyssey (l993-l994) ciclu de romane de Piers Anthony
Probabil fără vreo legătură “factuală” cu Jabberwocky şi cu Lewis Carroll, dar în acelaşi spirit şi cu aceeaşi
tehnică a contracţiei sau telescopării unor “portmanteau words”, Adrian Rogoz (1921-1996) îşi intitula poemul
său de debut, în hexametri, Nimfaunesca (apărut în Revista Fundaţiilor Regale, în octombrie 1944; premiat
anterior de ziarul Ecoul, la un concurs organizat de Miron Radu Paraschivescu, poemul n-a mai apărut în Ecoul
din cauza dispariţiei ziarului).
326. Marcel Luca, “Caroline Project”, în Helion. Magazin al clubului de anticipaţie, Timişoara, III, 1983,
pp.7-10; povestire reluată în Almanah Anticipaţia, Bucureşti, (III), 1985 (apărut efectiv în 1984), pp.259-263;
inclusă de autor în vol. Tactică şi strategie. Povestiri science fiction, Editura Marineasa, Timişoara, 1998, pp.25-
34; anterior, povestirea fusese inclusă în antologiile La orizont, această constelaţie. Selecţia textelor şi postfaţă de
Lucian Hanu, Editura Albatros, Bucureşti, 1990, pp.197-206; Timpul este umbra noastră. Science-fiction
românesc din ultimele două decenii. Antologie comentată de Cornel Robu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991,
pp.280-288.
327. Isaac Asimov, “The Endochronic Properties of Resublimated Thiotimoline”, în Astounding, 1948; “The
Micropsychiatric Applications of Thiotimoline”, în Astounding, 1953; “Thiotimoline and the Space Age”, în
Analog, 1960; “Thiotimoline to the Stars”, în The John W. Campbell Memorial Anthology. Edited by Harry
Harrison, Random House Inc., 1973; Sidgwick & Jackson, London, 1974, pp.49-57; Thiotimolina către stele
(“Thiotimoline to the Stars”, l973), trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, în vol. Întemeietorii (Buy Jupiter and Other
Stories, Doubleday, Garden City, New York, 1975; Gollancz, London, 1976), Editura Teora, Bucureşti, 1998,
pp.198-205.
328. Brian W. Aldiss, Cryptozoic (Cryptozoic!, 1967). Roman apărut iniţial sub titlul An Age (London, Faber,
1967), apoi, în ediţie americană, sub titlul Cryptozoic! (Garden City, New York, Doubleday, 1968); trad. rom.
Mihnea Columbeanu, sub titlul Cryptozoic, Editura Antet XX Press, Bucureşti, 1993; pasajele citate se află, în
ordinea citării, la pp.14, l39-l4l, l6l, l36, l42, l4l, l48, l53, l48, l5l-l54, l47-l48, l62, l66, l57, l64-l65, 35-36, 22-23,
l49, 32-33, ll2, l27, 23.
329. Michel Jeury, Le temps incertain, Robert Laffont, Paris, 1973; translated by Maxim Jakubowski as
Chronolysis, Macmillan, New York, 1980; idem, Les singes du temps, 1976; romane încă netraduse în româneşte.
330. Martin Rees, Doar şase numere (Just Six Numbers, 1999) (v. supra, nota 294), pp.l80-l8l.
331. Martin Amis, Săgeata Timpului sau Natura fărădelegii (Time’s Arrow, 1991), traducere şi note de Dana
Crăciun, Editura Polirom, Iaşi, 2005; pasajele citate se află, în ordinea citării, la pp. 172-173, 176-177, 202-204,
177-178. Pentru referinţe, v. şi John Clute, “AMIS, MARTIN”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, p.29.
332. Ioan Petru Culianu, Călătorii în lumea de dincolo (Out of This World, l991) (v. supra, nota 2).
333. Camille Flammarion, Lumen. Entretien astronomique d’outre-terre. I. Resurrectio praeteriti, 1866; II.
Refluum temporis, 1867; III. Homo homunculus, 1867; IV. Anteriores vitae, 1869; V. Ingenium audax – natura
audacior, 1869 (ediţia a 6-a 1878).
334. Jules Verne, Hector Servadac. Călătorii şi aventuri în lumea solară (Hector Servadac. Voyages et
aventures à travers le monde solaire, l877), trad. rom. Teodora Cristea, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1984,
p.228.
335. Albert Robida, Orologiul secolelor (L’horloge des si cles, 1902), roman netradus în româneşte,
comentat de Jacques Sadoul în Istoria SF-ului modern (Histoire de la science-fiction moderne (1911-1975), Albin
Michel, Paris, 1975. Édition revisée et complétée (1911-1984), Éditions Robert Laffont, Paris, 1984), trad. rom.
Silvia Colfescu, ediţie îngrijită, postfaţă şi addenda de Ştefan Ghidoveanu, Editura Vremea, Bucureşti, 1997,
p.422.
336. Kurd Lasswitz, Cum l-a răpit Diavolul pe Profesor (1902), trad.rom. I.M. Ştefan, în vol. Odiseea
marţiană. Maeştrii anticipaţiei clasice. Antologie alcătuită şi comentată de Ion Hobana, Editura Minerva,
Bucureşti, 1975, colecţia “Biblioteca pentru toţi”, pp.92-ll6; pasajul citat e la pp.98-l00.
337. Ray Bradbury, Bubuit de tunet (“A Sound of Thunder”, l952), v. supra, nota 11; aici, am citat de la p.82.
338. Philip K. Dick, Lumea în care ceasurile merg invers (Counter-Clock World, New York, Berkley, 1967;
London, Sphere Books, 1968), roman încă netradus în româneşte.
339. Peter Nicholls & Jon Gustafson, “ROBIDA, ALBERT”, în Encyclopedia..., ed.II, 1993, p.1014.
340. Cristian Tudor Popescu, Flash-back. Poveste modulară, în vol. Planetarium. Nuvele şi povestiri, pref. de
Voicu Bugariu, Editura Albatros, Bucureşti, 1987, pp.43-46; text reluat în vol. Omohom. Ficţiuni speculative. Cu
o prefaţă de Lucian Boia, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pp.44-48.
341. William Jon Watkins, Universul invers (versuri), trad. rom. Vlad T. Popescu, în Nautilus. Revistă de
literatură şi artă s.f., Editura Nemira, Bucureşti, nr.1, 1992, p.42.
342. Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (postum, 1878). Ediţie îngrijită de Andrei Rusu,
Editura Minerva, Bucureşti, 1977, p.278 (Cartea a patra, Unitatea naţională).
343. H.G. Wells, Maşina Timpului (The Time Machine, 1895), trad. rom. Mihu Dragomir şi C. Vonghizas, în
Opere alese, Editura Tineretului, Bucureşti, vol. I, 1962, pp. 142-147 (cap. “O viziune şi mai îndepărtată”,
comentat pe larg în vol. O cheie pentru science-fiction, cap.V, “Timpul”, v. notele 15, 19, 22.
344. Rudolf Arnheim, Arta şi percepţia vizuală. O psihologie a văzului creator (Art and Visual Perception. A
Psychology of the Creative Eye, Berkeley & Los Angeles, 1954, 1974), trad. rom. Florin Ionescu, pref. de Victor
Ernest Maşek, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979, pp.275-276. Am comentat aplicaţiile pe care tehnica
“gradienţilor” şi le-a aflat în science-fiction, în vol. O cheie pentru science-fiction, cap.II, “Spaţiul”, subcap.
“Vizualizarea spaţiului: «gradienţii creează adâncime»”; cap.V, “Timpul”, subcap. “«Tunelul timpului»:
«gradienţii creează adâncime»”.)
345. Thomas M. Disch, Science-fiction-ul ca biserică (“Science Fiction as a Church”), alocuţiune la cea de-a
32-a Convenţie a sf-ului britanic (Yorcon II, the 32nd British Easter Convention, Leeds, April 1981), text publicat
în Foundation. The Review of Science Fiction, London, Number 25, June 1982, pp.53-58; pasajele citate aici se
află la pp.55-56; pentru rest, v. vol. O cheie pentru science-fiction, cap.VIa, “Ascensiunea complexională”,
subcap. “Science-fiction şi religie”, nota 245.
346. Roger Zelazny, Divina nebunie (“Divine Madness”, 1966), trad. rom. Ovidiu Ruţă, în Aergistal. Fanzin
al cenaclului “Victor Papilian”, Cluj, nr.4 / 1993, pp.3-10.
347. Ştefan Ghidoveanu, Philip K. Dick (“Biobibliografii”), în Nautilus. Revistă de literatură şi artă s.f.,
Editura Nemira, Bucureşti, nr.2 / 1992, pp. 3-11.
348. Liviu Radu, Importanţa detaliilor la Philip K. Dick, în Jurnalul S.F., Buc., anul IV, nr.116, 1995.
349. «We both know entropy can’t be reversed. You can’t turn smoke and ash back into a tree.» Isaac
Asimov, Ultima întrebare (“The Last Question”, 1956), trad.rom. Leon R. Corbu, în Almanah Anticipaţia,
Bucureşti, (XIV), 1997, pp.93-102; pasajul citat e la pag.99: «Doar ştim prea bine amândoi că entropia nu este şi
nu poate fi reversibilă. Nu mai poţi face la loc copacul care-a ars din fumul şi cenuşa care-a rămas.»; v. şi o altă
versiune: Ultima întrebare, în vol. Întrebarea finală (sic!), trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Teora,
Bucureşti, 1999, pp.155-167; pasajul citat e la pag.162: «Amândoi ştim că entropia nu poate fi inversată. Nu poţi
să reclădeşti un copac ars din fumul şi cenuşa rămase.» Am comentat pe larg această faimoasă povestire a lui
Asimov în acelaşi număr din Almanah Anticipaţia (XIV, 1997, pp.103-139, “Din nou despre science-fiction şi
religie”), comentariu reluat în vol. O cheie pentru science-fiction, cap.VIa, “Ascensiunea complexională”, subcap.
“Science-fiction şi religie”, nota 209.
350. Marcus Fabius Quintilianus, Arta oratorică (Institutio Oratoria, 95 e.n.), trad. rom. Maria Hetco,
Editura Minerva Bucureşti, 1974, 3 volume, vol.III, p.119.
351. Procope S. Costas, “PALINDROME”, în Encyclopedia of Poetry and Poetics, Alex Preminger Editor,
Frank J. Warnke and O.B. Hardison Jr. Associate Editors, Princeton University Press, Princeton, New Jersey,
U.S.A., 1965, pp.596-597. Am preferat versiunea girată de acest profesor universitar american cu nume grecesc
(prezumtiv, deci, helenofon nativ), celei comunicate de Gheorghe Sanda, în Ghidul enigmistului (Editura
Albatros, Bucureşti, 1971, p.236; ed.II 1977, p.209): «O inscripţie palindromică celebră era şi aceea din bazilica
Sfânta Sofia din Constantinopol. Înaintea bazilicii, inaugurată la 27 decembrie 537 de către împăratul Justinian, se
afla un atrium înconjurat de portice, înăuntrul căruia se găsea un bazin. Pe acesta era gravată renumita inscripţie în
versuri carcinice (carcinoi, versus anacyclici, versus echoici, sotadici – sunt alte denumiri date palindromului:
apud Procope S. Costas, loc.cit.): NIPSON ANOMEMATA ME MONAN OPSIN ( “Să te speli de păcate, nu numai
pe faţă.” )» Traducerea engleză dată de Procope S. Costas este: “Wash my transgressions, not only my face.”
352. În Ghidul enigmistului (1971, 1977), Gheorghe Sanda îl dă ca autor al acestui quasi-perfect palindrom
latin pe scriitorul francez Anatole France (1844-1924), care l-a «publicat […] în L’Univers illustré din 1891»
(op.cit., p.235, respectiv 208). Procope S. Costas, în Encyclopedia of Poetry and Poetics (Alex Preminger Editor,
1965, p.596), nu face nici o precizare cronologică sau bibliografică, formularea sa sugerând însă că palindromul
cu pricina ar fi mult mai vechi : «A familiar one is also the Latin “ROMA TIBI SUBITO MOTIBUS IBIT AMOR”».
Anatole France, în 1891, ar putea fi astfel doar unul dintr-un lung şir de colportori care-au vehiculat de-a lungul
secolelor atâtea loci classici ajunse să circule oral şi anonim, quasi-folcloric.
353. Palindrom comunicat, în acelaşi articol de enciclopedie, de către Procope S. Costas : «The following line
by William Camden (1551-1623) illustrates a more refined type of palindrome, in which each word reads alike
backward or forward : “Odo tenet mulum, madidam mappam tenet Anna, Anna tenet mappam madidam, mulum
tenet Odo.” (Odo are un catâr, un umed şervet are Anna, Anna are un şervet umed, un catâr are Odo.)
354. Adrian Rogoz, Inima rezistentă, [versuri], cu un “Cuvânt înainte” de Ovid S. Crohmălniceanu, Editura
Albatros, Bucureşti, 1981.
355. Textul integral al povestirii Mesaj de Adrian Rogoz poate fi găsit în Almanahul “Ştiinţă şi tehnică”,
Bucureşti, 1982 (apărut efectiv în 1981), pp.97-103; text reluat în antologia Timpul este umbra noastră. Science-
fiction românesc din ultimele două decenii. Antologie comentată de Cornel Robu, Editura Dacia, Cluj, 1991,
pp.60-75.
356. Adrian Rogoz, “Metaliteratura auxiliară”, în vol. Inima rezistentă (v. supra, nota 354).
357. «Among the best known examples in English are perhaps the following: “Able was I ere I saw Elba”, a
saying attributed to Napoleon.» (Procope S. Costas, “PALINDROME”, în Encyclopedia of Poetry an Poetics, Alex
Preminger Editor (v. supra, nota 344), pp.596-597.
358. “PALINDROME” (articol nesemnat), în: William Rose Benét, The Reader’s Encyclopedia, Thomas Y.
Crowell Company, New York, Second Edition, 1965, in two volumes, Volume Two, M-Z, p.752. (Aproape 40 de
contributori sunt nominalizaţi generic la început, dar articolele apar nesemnate.)
359. Martin Gardner, Amuzamente matematice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
360. Palindromuri şi polindromuri comunicate de Gheorghe Sanda în Ghidul enigmistului, Editura Albatros,
Bucureşti, 1971, pp.235-241; ediţia a II-a, 1977, pp.208-213.
361. Adrian Rogoz, “Textul – componentă a imaginii plastice”, în culegerea Semiotica matematică a artelor
vizuale, sub coordonarea prof. Solomon Marcus, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp.315-
343. EPURAŞUL UŞA RUPE la pag.325.
362. Brian W. Aldiss, Cryptozoic (Cryptozoic!, 1967), trad.rom. Mihnea Columbeanu, Editura Antet XX
Press, Bucureşti, 1993, pp.164-165; v. şi supra, nota 321.
363. Adrian Rogoz, vol. cit. (v. supra, notele 347, 349), p.124.
364. Robert Louit & Jacques Chambon, “FRANCE”, în The Encyclopedia of Science Fiction. Edited by John
Clute and Peter Nicholls. Contributing Editor Brian Stableford, An Orbit Book, Little, Brown and Company,
London, 1993; St.Martin’s Press, New York, 1993, pp.444-447.
365. Oulipo. La littérature potentielle (Créations, Re-créations, Récréations), Gallimard, Paris, 1973, 308 p.
366. Volumul lui Raymond Queneau îi prilejuieşte clipe de adevărată exaltare lui Adrian Rogoz : «Într-
adevăr, poetul francez a întreprins mai mult decât simple manipulări lexicografice sau prozodice: în 1961 a
publicat o carte de sonete intitulată Cent mille milliards de poèmes. Volumul cuprinde zece sonete-genitoare, dar
toate cele 140 de versuri sunt tipărite pe şuviţe în acelaşi timp detaşate şi combinabile între ele, astfel încât, după
cum precizează “Modul de folosinţă” pus de Queneau în fruntea cutiei sale combinatorii, “cititorul poate compune
1014 sonete diferite, adică o sută de mii de miliarde”. Pe lângă farmecul propriu quenian (nu kenyan – nota bene,
C.R.), pluteşte peste întregul volum ideea însăşi a poeziei imaginate de el (şi cine ştie dacă nu, uneori, şi visată de
Mallarmé). Lăsând orizontul celor două coperte grele, fasciculele stihurilor se ridică singure, şi orice mişcare
uşoară le face să tremure indecise ca o coamă de antene stohastice, ca nişte fulgere de omăt, proiectând pe fila de
cretă din stânga umbrele unui castel clătinător, o muzică albă într-un desiş de pistiluri, şi fiecare vers detaşat de
celelalte pare o exergă definitivă, deoarece, în principiu, există posibilitatea ca în noianul de combinaţii să doarmă
poemul cel mai frumos din lume. Spuneam că lui Queneau i-a lipsit un singur atú în jocul invarianţelor. Acest atú
a fost limba.
[…] Metoda reprezentării unui text prin simetriile fono-grafematice a putut fi evidenţiată datorită limbii
române. Veche, dar cu izvoarele pierdute în codrii umbroşi ai vremii, deci în mit şi poezie; tânără în jocul culturii
făţişe, deci proaspătă şi nervoasă aidoma unui Pegas mânz [aidoma unui viezure hrănit cu mazăre, sau unui mânz
hrănit la prânz cu spânz, sau ca o barză hrănită cu varză, dar ce păcat că varza e totuşi latină: viridia non virdia,
prandiulu academicu, non prânz academic – apud Appendix Probi, recte Appendix Robby – C.R.], limba
românească este un fluviu pe vaste arii limpede graţie structurii latine, dar şi bogat în vietăţi, culori şi plavii
generate de imensele aluviuni istorice. Dar virtutea majoră aici : româna rămâne una dintre cele mai curat fonetice
limbi ale pământului. Un asemenea magnific instrument dacă ar fi avut la îndemână, Queneau ar fi ajuns, nu mă
îndoiesc, la delta invarianţelor.» (A. Rogoz, “Metaliteratura auxiliară”, vol. Inima rezistentă, l98l.)
Şi, colegial, poetul român îi pune gracieusement “la îndemână” acest “magnific instrument” confratelui
francez care, la rândul lui, îl încurajează aimablement să continue: «Studiul de faţă, intitulat iniţial Hieroglufele
nemuririi» – precizează Adrian Rogoz într-un “Postscriptum” la op.cit. (v. supra, nota 354) – «a fost elaborat între
anii 1962 şi 1968, aproape întreaga perioadă fiind dedicată descoperirii aşa-numitelor invarianţe (fono-
grafematice) şi a locului lor în sistemul textelor cu funcţie de imagine plastică. Unele idei le-am reluat în câteva
studii […]. Dintre cei care au citit Hieroglifele nemuririi, un sprijin important mi-au acordat Raymond Queneau şi
prof. Solomon Marcus.
Autorul celor O sută de mii de miliarde de poeme şi cofondatorul Atelierului de literatură potenţială
(OU.LI.PO) a cunoscut o versiune franceză a studiului meu. Cuvintele de încurajare trimise în scrisoarea din 10
decembrie 1973 m-au încredinţat că investigaţiile mele nu erau lipsite de o oarecare întemeiere (capitolul Pro şi
contra din finalul studiului atestă, de fapt, îndoielile ce mă asaltau) :
Cher Monsieur,
J’ai communiqué vos travaux à la dernière réunion de l’Oulipo. Ils ont suscité un grand intérêt. Il serait bien
maintenant de savoir dans quelle mesure ils sont formalisables. J’espère que vous nous communiquerez bientôt
de nouveaux résultats ; de notre côté, nous vous tiendrons au courant – dans la mesure du possible – de nos
dernières investigations. Veuillez croire, cher Monsieur, à l’expression de mes sentiments les meilleurs et de
toute la sympathie de notre groupe, R.Queneau »
367. Georges Perec, Lucrurile (Les Choses, 1965), trad. rom. Livia Stroescu, pref. de Constantin Crişan,
Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1967, 144 p.
368. Scott Bradfield, “OULIPO”, în The Encyclopedia of Science Fiction. Edited by John Clute and Peter
Nicholls. Contributing Editor Brian Stableford, An Orbit Book, Little, Brown and Company, London, 1993;
St.Martin’s Press, New York, 1993, pp.897-898.
369. Georges Perec, “PALINDROME”, în Oulipo (v. supra, nota 358), pp.101-106.
370. G. Călinescu, “Curs de poezie”, în vol. Principii de estetică, Bucureşti, 1939; inclus în vol. Universul
poeziei. Antologie cu o postfaţă de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1973; pasajul citat e la pag.108
371. François Le Lionnais, “Le second manifeste”, în vol. Oulipo (v. supra, nota 358)
372. Robert A. Heinlein, Momâi ce sunteţi!... (“All You Zombies...”, 1959) (v. supra, nota 37).
373. Fredric Brown, Cea mai scurtă poveste SF scrisă vreodată, trad. rom. Mioara Dristaru, în Quasar, Iaşi -
Bucureşti, nr.1 / 1992, p. 17.
374. Fredric Brown, “The End”, în vol. Nightmares and Geezenstacks, Bantam Books, New York, 1961;
Transworld Publishers (Corgi Books), London, 1962, p.137. Sub titlul “Nightmare in Time”, textul figurează şi
în antologia 7th Annual Edition The Year’s Best S-F. Edited by Judith Merril, A Dell Book, Dell Publishing Co.,
New York, 1963, p.l53, cu menţiunea “From The Dude”.
375. Fredric Brown, Sfârşit (“The End”, 1961), trad.rom. de Dorin Davideanu şi Constantin Cozmiuc, în
Paradox (supliment la Forum studenţesc), Timişoara, 1986, p.XII; text identic (dar semnat numai de Constantin
Cozmiuc), în Paradox, nr.1 (16), august 1990, p.43; altă trad.rom. de Radu Gârbacea, în Vatra, Târgu Mureş, nr.9
(210), septembrie 1988, p.16.
376. Silviu Genescu, T de la SFÂRŞIT, Editura Marineasa, Timişoara, 1994, 196 p.

₪₪₪₪₪
 ANEXE

Maniera de intitulare în science-fiction

Titluri parolate

Ca fapt de observaţie empirică, oricine poate constata, la o sumară privire, că există (sau a existat, într-o
anumită perioadă) o stereotipie a titlurilor în science-fiction. Mai mult chiar, o atracţie, o afinitate sau o predilecţie
pentru stereotipie: o stereotipie, însă, provenită nu din stângăcie şi lipsă de fantezie, pentru că e o stereotipie căutată,
deliberată, expres cultivată şi ostentativ etalată. Stars, Suns, Sky, Space, Time, Space and Time, Future, Tomorrow,
Galaxy, Universe şi alte câteva nelipsite “cuvinte-cheie” revin mereu, fără parcă a obosi vreodată, fără a se uza de-atâta
întrebuinţare, de-atâta uz şi abuz, în titlurile a nenumărate “stories”, “novels” sau “movies”. Cuvinte-cheie, cuvinte
“tematice”, evident, aşa cum există şi “motive” sau personaje “tematice”, dar de la o vreme aceste cuvinte încep parcă
să sune cumva conspirativ, vag iniţiatic, asemeni unor parole rituale, cultice, să fie potenţial percepute ca nişte
veritabile “cuvinte magice”. “Shibboleths”.
Prea mult, totuşi, să nu mergem aşa departe. Explicaţia poate fi mult mai simplă şi mai prozaică. Astfel de
cuvinte au putut funcţiona, prezumabil, şi ca simplă “marcă a fabricii”, “label”, “logo” sau “brand” comercial, cu
menirea de a semnala cât mai operativ cumpărătorului care ştie ce caută ceea ce caută, marfa căutată. Iar autorii, dacă
n-au luat chiar ei iniţiativa unei astfel de eficientizări comerciale, cu siguranţă nu puteau rămâne indiferenţi la eventuale
sugestii venite din partea editorilor în acest sens.
Ce explică, însă, la rândul ei, o astfel de eficienţă sau atracţie “comercială”? Că doar fără foc fum nu poate fi.
Oare nu cumva e la mijloc şi o altă atracţie, mai difuză, mai impalpabilă, dar mai profundă şi mai de substanţă? O
atracţie ambiguă sau o promisiune complice de a găsi acolo, în acea carte şi în acel text, ceva de la sine râvnit şi căutat,
ceva ce alţii nu ştiu să caute şi să guste, ceva ce numai aici, în science-fiction, poate fi găsit şi savurat : “that old
sensawunda”, acel inefabil “sense of wonder” despre care orice “fan”, oricare cititor dedulcit la science-fiction ştie prea
bine dacă este sau nu este, dar, dacă-l întrebi, nu ştie să-ţi spună ce anume este. Si quaeres nescio...
Desigur, nu întotdeauna găsim efectiv în borcan ce scrie pe etichetă, nu întotdeauna “promisiunea” e reală, nu
întotdeauna sugestia “astrală”, “siderală”, “cosmică” din titlu îşi găseşte acoperire în conţinutul cărţii, în realitatea
efectivă a textului. Dar în chestiune e aici tocmai titlul în sine, “titlul parolat”, tocmai această opţiune sau manieră de
intitulare, chiar dacă (sau mai ales dacă) ea se explică prin conformarea autorului la un “orizont de aşteptare” al
cititorului: acesta iese, în orice caz, confirmat: dacă cititorii, “fanii” ar fi aşteptat altceva de la science-fiction, e
rezonabil să presupunem că autorii şi-ar fi intitulat cărţile altfel.
Având aşadar în vedere numai titlul în sine, nu şi textul intitulat, este evident că nici valoarea propriu-zisă a
respectivului text nu este avută în vedere în aceste Anexe (spre deosebire, sper, de sutele de pagini de comentariu
exegetic ale cărţii, de până aici), criteriul includerii pe listele bibliografice care urmează fiind, aşadar, unul pur formal,
strict literal (recte lexical). Şi este o altă întrebare, al cărei răspuns poate rămâne pe altă dată, de ce prea puţine dintre
titlurile “cu stele” (cu “space”, cu “time”, cu “space & time” etc.) se regăsesc în diverse topuri, clasamente,
palmaresuri, pe lista celor mai premiate cărţi, ca să nu mai vorbim de cele mai antologate, de cele mai comentate
(indicii mai aproape de valoarea cărţii decât premiile, care atestă numai succesul, nu şi valoarea): să fie oare numai
împrejurarea că la început, în legendara “epocă de aur” a sf-ului, încă nu existau instituite premiile, iar apoi gusturile s-
au schimbat, în bine sau în rău, nu asta contează acum, şi alta era “voga”, altele erau criteriile de premiere? Să
rămânem, deocamdată, la această optimistă ipoteză.
Dar dacă multe din titlurile listate sunt “înşelătoare”, textul propriu-zis confirmând prea puţin sau chiar deloc
ademenitoarele sugestii “cosmice” (sau “spaţiale”, sau “stelare”, sau “celeste”) ale titlului, în schimb şi mai multe
trebuie să fie textele care cuprind efectiv astfel de sugestii, fără a le semnala în titlu, ceea ce numai o laborioasă
investigaţie de amploare şi de durată ar putea pune în evidenţă. (Câteva cazuri de acest fel, în număr limitat prin forţa
împrejurărilor, pot fi găsite chiar în paginile de comentariu exegetic ale cărţii de faţă.) Pentru o astfel de amplă
investigaţie, însă, mie personal resursele materiale, ca şi resursele inerente de timp şi de energie, îmi lipsesc (nu şi de
entuziasm, dar ce folos... ). Puţinele date înşirate mai jos, într-o aproximativă ordine cronologică (pentru a nu pierde de
tot din vedere nici perspectiva diacronică a istoriei literare) le-am cules ocazional şi empiric din săracele surse,
sporadice şi intermitente, care mi-au căzut aleatoriu în mână, aici în România; dar, ce-i drept, am profitat din plin şi de
trei masive “bănci de date” care stochează, gata sistematizată (după alte criterii, bineînţeles), o impresionantă cantitate
de informaţie, de prima calitate, absolut creditabilă :
 The Encyclopedia of Science Fiction. An Illustrated A to Z. General Editor Peter Nicholls. Associate Editor
John Clute. Contributing Editors Malcolm Edwards & Brian Stableford. A Panther Book, Granada Publishing, London
– Toronto – Sydney – New York, 1979 (al doilea tiraj 1981), 672 pagini. Ediţia a II-a, mult amplificată: The
Encyclopedia of Science Fiction. Edited by John Clute and Peter Nicholls. Contributing Editor Brian Stableford. An
Orbit Book, Little, Brown and Company, London, 1993; St. Martin’s Press, New York, 1993, XXXVI+1370 pagini.
St. James Guide to Science Fiction Writers. Fourth Edition, Editor Jay P. Pederson, Bibliographic Editor Robert
Reginald. With a Preface by H. Bruce Franklin, St. James Press, Detroit (An ITP Information/Reference Group Company,
New York – London – Bonn – Boston – Detroit – Madrid – Melbourne – Mexico City – Paris – Singapore – Tokyo –
Toronto – Washington – Albany NY – Belmont CA – Cincinnati OH), 1996, XXIV+1175 pagini.
Hans Joachim Alpers, Werner Fuchs, Ronald M. Hahn, Wolfgang Jeschke: Lexikon der Science Fiction
Literatur. Erweiterte und aktualisierte Neuausgabe in einem Band, Wilhelm Heyne Verlag, München, 1987, 1280 pagini.
Cum e şi firesc, aceste monumente de erudiţie înregistrează, cu precădere, titluri de volume – romane sau
culegeri de proză scurtă – şi mai puţin titluri “interne” din aceste volume, titluri de povestiri şi nuvele cuprinse în
culegeri şi antologii sau apărute de-a lungul deceniilor în reviste şi fanzine. Nu lipsesc, însă, nici acestea şi, oriunde am
întâlnit astfel de titluri, le-am înregistrat în bibliografia de faţă, unde rămân totuşi în minoritate; dar la un eventual
“recensământ” sistematic numărul lor ar creşte, desigur, într-o proporţie ce nu poate fi nici măcar aproximată. (Se
spune chiar că materia “întunecată” din Univers, invizibilă de pe Terra, ar întrece-o cantitativ pe cea vizibilă,
incomensurabilă şi aceasta... )
În aceste condiţii, dacă tot nu pot fi numărate toate stelele de pe cer, n-am mai stat să le număr nici pe cele
întâmplător vizibile din ograda mea, n-am calculat la ce număr se ridică titlurile cunoscute mie care includ cuvântul
“stars”, sau cuvântul “space”, sau cuvântul “time”, sau sintagma “space and time” ş.a.m.d. Mai bine să rămână aşa
cum se află, nenumărate... Oricum, din aceste cifre ar fi trebuit scăzute acele titluri “înşelătoare”, care nu-şi găsesc
acoperire în textul propriu-zis, scădere prezumabil compensată prin adăugarea atâtor texte necunoscute în care
“celebrarea stelelor” şi emisia de “sense of wonder” nu-şi semnalează prezenţa în titlu.
Incidental, am înregistrat şi titluri “tematice” ale unor cărţi de “non-fiction” – de ştiinţă popularizată, eseu,
comentariu sau speculaţie pe teme ştiinţifice – dar numai atunci când aparţineau unor scriitori de science-fiction,
cunoscuţi prioritar în această calitate (cazul, la noi, al unui Victor Anestin; în America, al unui Garrett P. Serviss sau G.
Harry Stine; în Anglia, al unui Arthur C. Clarke sau Patrick Moore ş. a.). Altfel, lista s-ar fi lungit interminabil. Şi
dispensabil, de altfel, pentru scopul propus aici, acela de a pune în evidenţă în science-fiction acea celebrare sau
“exaltare a stelelor”, acel “stargazing” sau “skywatching” în proximitatea cărora ne putem oricând aştepta să detectăm
emisia unor surse de “sense of wonder”.
Iată, aşadar, ca anexă separată şi dispensabilă, această listă de titluri, de consultat doar cu titlu strict informativ,
dacă nu şi anecdotic : pentru că “număratul stelelor de pe cer”, fie şi doar de pe acela al literaturii sf, nu este, evident, o
operaţiune care să ţină de teoria literară, de o “literaturwissenschaft” demnă de acest nobil nume. Dar măcar să ne
convingem, pentru o dată, că şi în science-fiction, inclusiv sub raport bibliografic, putem exclama, contemplând
constelaţiile de pe boltă, asemeni acelui astronaut imaginat de Arthur C. Clarke :
“My God, it’s full of stars!”

Stelele ca parolă în titlurile sf

Stars
“The Star” (1897) povestire de H.G. Wells. Steaua, trad. rom. B. Bereanu, în vol. Oul de cristal (Opere alese, vol.
IV), Editura Tineretului, Bucureşti, 1965 (v. cap. VI, nota 268)
The Romance of Golden Star (1897) roman de George Griffiths
The Southern Star (1885) traducerea romanului L’étoile du Sud (1884) de Jules Verne. Steaua Sudului, trad. rom.
Ion Hobana, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1984
Round the Year with the Stars : The Chief Beauties of the Starry Heavens as Seen with the Naked Eye (1910) non-
fiction de Garrett P. Serviss
Morning Star (1910) roman de H. Rider Haggard
The Star (probabil 1912) volum de proză scurtă de H.G. Wells
The Star-Treader and Other Poems (1912) volum de versuri de Clark Ashton Smith
 Star Rover (1915) roman de Jack London. Rătăcitor printre stele, trad. rom. Zoe Virgil Arion, Editura Galaxia
Sud, Bucureşti, 1991
Palos of the Dog Star Pack (1918 în revistă, 1965 în volum) roman de John U. Giesy
The Iron Star (1930) roman de John Taine
“The Stone from the Green Star” (193l) roman de Jack Williamson (rămas în reviste)
Gold Stars for Glory (1935) piesă de teatru de William M. Sloane (nu e sf)
“The Star that Would not Behave” (1935) povestire de Russ Winterbotham
“Quest of the Star-Stone” (1937) prima povestire semnată în colaborare de Catherine L. Moore şi Henry Kuttner
Star Begotten: A Biological Fantasia (1937) roman de H.G. Wells
Star Maker (1937) roman de Olaf Stapledon
“The Star Parade” (1938) povestire de Henry Kuttner
“The Stars Look Down” (1940) povestire de Lester del Rey
“Star Trail to Glory” (1941) roman de Edmond Hamilton (rămas în reviste)
Guiding Star (1946) traducerea romanului La marche à l’étoiles (1943) de Vercors
“Shambler from the Stars” (1945) povestire de Robert Bloch
“Wish upon a Star” (1947) povestire de Judith Merril
The Star Kings (1949) roman de Edmond Hamilton. Regii stelelor, trad. rom. Horia Zava, în Super Science-Fiction
International, Chişinău, nr. 1-3, 1993
Not in Our Stars (1949) roman de Edward S. Hyams
“Starship from Sirius” (1949) povestire de Rog Phillips
Men Against the Stars (1950) antologie de Martin Greenberg
“The Stars Are the Styx” (1950) nuvelă de Theodore Sturgeon
The Stars, Like Dust (1951) roman de Isaac Asimov. Pulbere de stele, trad. rom. Andrei Bantaş, Editura Teora,
Bucureşti, 1994
“The Star Mouse” (1951) povestire de Fredric Brown. Şoricelul-stea, în vol. Atingerea spaţiului, trad. rom.
Claudiu Florian, Editura Nemira, Bucureşti, 1996
The Renegade Star (1951) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
“From the Stars”, “Judgment of the Stars” – capitole din romanul City at World’s End (1951) de Edmond
Hamilton
The Star Slavers (1951) teatru TV de Sam Merwin Jr.
“The Star Watchers” (1951) povestire de Eric Frank Russell ; sub acest titlu a apărut, în revista Startling Stories
(nr. 11, 1951) nucleul narativ din care s-a dezvoltat ulterior romanul Sentinels from Space (1953)
“The Star Saint” (1951) nuvelă de A. E. van Vogt (apărută în revista Planet Stories)
The Real Book about Stars (1951) non-fiction de Harold Leland Goodwin (cunoscut ca autor sf sub
pseudonimul John Blaine)
And the Stars Remain (1952) roman de Brian Berry
The Starmen (1952) roman de Leigh Brackett (publicat ulterior, într-o versiune revăzută, sub titlul The Galactic
Breed (l955); reluat, în versiunea originară, sub titlul The Starmen of Llyrdis (1976)
“Star, Bright” (1952) povestire de Mark Clifton
Tomorrow, the Stars : A Science Fiction Anthology (1952) antologator Robert A. Heinlein
Son of the Stars (1952) roman (sf pentru copii) de Raymond F. Jones
Conquest of the Stars (1952) vol. proză scurtă de Murray Leinster
“Star Tracks” (1952) povestire de Sam Merwin Jr. (în Astounding Science Fiction, # 49)
Star Man’s Son, 2250 A. D. (1952) roman de Andre Norton
Star of Death (1952) roman semnat Roy Sheldon (pseudonim redacţional comun al unei edituri britanice); autor
real neidentificat
From What Far Star (1953) roman de Brian Berry
“The Star Lord” (1953) povestire de William Boyd (sub pseud. Boyd Ellanby)
The Lights in the Sky Are Stars (1953) roman de Fredric Brown
The Stars Are Ours (1953) roman de Kenneth Bulmer
Mission to the Stars (1953) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Philip Kent)
The Black Star Passes (1953) roman de John W. Campbell Jr.
Once Upon a Star (1953) roman de Kendell Foster Crossen
Starman Jones (1953) roman (sf pentru copii) de Robert A. Heinlein. Pilotul Jones, trad. rom. Horia Nicola Ursu,
Editura Nemira, Bucureşti, 1997
From Death to the Stars (1953) volum cuprinzând două romane de L. Ron Hubbard
Star Rangers (1953) roman de Andre Norton (reeditat sub titlul The Last Planet, 1955)
The Star Seekers (1953) roman de Francis G. Rayer
Space, Space, Space : Stories about the Time When Men Will Be Adventuring to the Stars (1953) antologie de
William M. Sloane
The Stars Are the Styx (1953) teatru radiofonic de Theodore Sturgeon
Star Science Fiction Stories (1953-1959) serie editorială condusă de Frederik Pohl, cuprinzând 6 antologii de
povestiri şi nuvele publicate acolo în premieră (efectiv, un alt fel de revistă) – v. şi Stellar
Star Short Novels (1954) volum de acceaşi factură, editat de acelaşi Frederik Pohl, cuprinzând o selecţie de mini-
romane
Star Science Fiction Magazine (un singur număr, 1958) încercare neviabilă de a transforma în publicaţie cu
apariţie periodică seria editorială de mai sus
Star Publications – casă de editură din S. U. A. care a publicat revista sf Cosmos Science Fiction and Fantasy
Magazine (1953-1954)
The Rebellious Stars (1954) roman de Isaac Asimov (ediţie prescurtată a romanului The Stars, Like Dust (1951,
trad. rom. 1994) – v. supra
“The Starcomber” (1954) nuvelă de Alfred Bester
Step to the Stars (1954) roman (sf pentru copii) de Lester del Rey
“No More Stars” (1954) nuvelă de Lester del Rey şi Frederik Pohl (sub pseud. Charles Satterfield)
The Star Beast (1954) roman (sf pentru copii) de Robert A. Heinlein
Star Lummox (1954) roman (sf pentru copii) de Robert A. Heinlein
The Stars Are Ours! (1954) roman de Andre Norton (din ciclul Astra, 1954-1957)
Starship through Space (1954) roman (sf pentru copii) de G. Harry Stine (sub pseud. Lee Correy)
Riders to the Stars (1954) film sf, regia Richard Carlson, scenariul Curt Siodmak
Riders to the Stars (1954) roman de Curt Siodmak şi Robert E. Smith (novelizarea filmului omonim)
Gateway to the Stars (1955) antologie de John Carnell
“The Star” (1955) povestire de Arthur C. Clarke (trei versiuni româneşti, v. cap. III, nota 17)
Star Guard (1955) roman de Andre Norton
Mission to the Stars (1955) roman de A.E. van Vogt (iniţial sub titlul The Mixed Man, 1952)
Star Cluster (19??) roman de A.E. van Vogt. Star Cluster, trad. rom. Liliana Toia, Editura Valdo, Bucureşti, 1992
(titlu cu neputinţă de identificat în original)
Star Bridge (1955) roman de Jack Williamson şi James E. Gunn
Star Ways (1956) roman de Poul Anderson
“Star Light, Star Bright” (1956) nuvelă de Alfred Bester
They Shall Have Stars (1956) roman de James Blish
Star Shine (1956) vol. proză scurtă de Fredric Brown (ediţie prescurtată a volumului Angels and Spaceships, 1954)
The City and the Stars (1956) roman de Arthur C. Clarke. Oraşul şi stelele, trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu,
Editura Multistar, Piatra Neamţ, 1992
Multistar – editură profilată pe science-fiction, Piatra Neamţ, activă în anii 1990
Double Star (1956) roman de Robert A. Heinlein. Stea dublă, trad. rom. Marian Mirescu, Editura Cristian,
Craiova, 1993 (loc şi an neprecizate, deductibile doar). Este un flagrant şi tipic “titlu înşelător”, neacoperit în text de
niscaiva “stargazing” ori “exaltare a stelelor”, text plat şi convenţional terre à terre, în ciuda decorului astronautic şi-a
Premiului Hugo obţinut în 1956 la New York.
Time for the Stars (1956) roman (sf pentru copii) de Robert A. Heinlein
Now to the Stars (1956) roman de William Earle Johns
The Stars, My Destination (1957) roman de Alfred Bester (apărut anterior titlul Tiger! Tiger!, 1956)
The Seedling Stars (1957) primul volum de proză scurtă al lui James Blish
Fallen Star (1957) roman de James Blish (apărut în S.U.A. sub titlul The Frozen Year, l957)
Star Born (1957) roman de Andre Norton (din ciclul Astra)
Troubled Star (1957) roman de George O. Smith
Starburst (1958) vol. proză scurtă de Alfred Bester
Shooting Star (1958) roman de Robert Bloch (nu e sf)
The Year When Stardust Fell (1958) roman (sf pentru copii) de Raymond F. Jones
Star Gate (1958) roman de Andre Norton
Starhaven (1958) roman de Robert Silverberg (sub pseud. Ivar Jorgenson)
Starship (1959) primul roman al lui Brian W. Aldiss (apărut în Anglia sub titlul Non-Stop, 1958)
A Handful of Stars (1959) vol. proză scurtă de Poul Anderson
The Enemy Stars (1959) roman de Poul Anderson
We Claim These Stars (1959) roman de Poul Anderson
The Star Conquerors (1959) roman (sf pentru copii) cu care a debutat Ben Bova
Across the Sea of Stars (1959) volum “omnibus” de Arthur C. Clarke, cuprinzând, alături de 18 proze scurte,
romanele Childhood’s End (1953) şi Earthlight (1955)
“Warning from the Stars” (1959) povestire de Ron Cocking
Alien from the Stars (1959) roman de R. Lionel Fanthorpe
First to the Stars (1959) roman de Rex Gordon
The Star of Life (1959) roman de Edmond Hamilton (în 1947 în revista Startling Stories)
Starship Troopers (1959) roman (sf pentru copii) de Robert A. Heinlein. Infanteria stelară, trad. rom. Mihaela şi
Cristian Ionescu, Editura Cristian, Craiova, 1993 (deductibil). Altă apariţie editorială fără an şi fără loc, alt Premiu
Hugo (Pittsburgh, 1960) şi alt titlu “înşelător”, fără urmă de “stargazing” sau “exaltare a stelelor” în text (v. supra,
Double Star, de acelaşi autor).
“Stargazers” (1959) articol de Eric Frank Russell (apărut iniţial sub titlul “Asstronomy”, sic!)
Shadow on the Stars (1959) roman de Robert Silverberg
Starman’s Quest (1959) roman (sf pentru copii) de Robert Silverberg
 “The Stars Are Calling, Mr. Keats” (1959) povestire de Robert F. Young. (Cadenţa de vers iambic o vom regăsi
în multe alte titluri – v. infra). Ne cheamă stelele, d-le Keats, trad. rom. Ioana Robu, în Vatra, nr. 10-12, 1990 (v. cap.
II, nota 124)
The Haunted Stars (1960) roman de Edmond Hamilton
Stadium Beyond the Stars (1960) roman (sf pentru copii) de Milton Lesser
Guide to the Stars (1960) non-fiction de Patrick Moore (astronomie popularizată)
Star Spotter (1960) non-fiction de Patrick Moore
Stars and Space (1960) non-fiction de Patrick Moore
Star Surgeon (1960) roman (sf pentru copii) de Alan E. Nourse
Star of Stars (1960) antologie de Frederik Pohl (ed. britanică, sub titlul Star Fourteen, 1966)
The Star Dwellers (1961) roman (sf pentru copii) de James Blish
The Milky Way Galaxy : Man’s Exploration of the Stars (1961) non-fiction de Ben Bova
Naked to the Stars (1961) roman de Gordon R. Dickson
Battle for the Stars (1961) roman de Edmond Hamilton
“A Passage from the Stars” (1961) povestire de Katje Hurlbut
Action Firestar (1961) roman de Charles S.B. Kenyon
Star Hunter (1961) roman de Andre Norton
Far Stars (1961) vol. proză scurtă de Eric Frank Russell
A Life for the Stars (1962) roman de James Blish
Star-Raker (1962) roman de Donald Gordon (Payne)
Seven from the Stars (1962) roman de Marion Zimmer Bradley
From the Oceans, from the Stars (1962) volum “omnibus” de Arthur C. Clarke, cuprinzând 24 proze scurte şi 2
romane, The Deep Range (1957) şi The City and the Stars (1956)
The Stars (1962) non-fiction de Patrick Moore
Next Stop the Stars (1962) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
“Star-Crossed Lover” (1962) povestire de William W. Stuart
“Telstar” (1962) piesă muzicală a grupului “The Tornados”
Listen! The Stars! (1963) roman de John Brunner (apărut ulterior, într-o versiune revăzută şi amplificată, sub titlul
The Stardroppers, 1972)
The Wizard of Starship Poseidon (1963) roman Kenneth Bulmer
Red Star in Space (1963) non-fiction de Martin Caidin
The Sentinel Stars (1963) roman de Louis Charbonneau
Beyond the Stars (1963) roman de Ray Cummings
9 Stories from Men Against the Stars (1963) antologie de Martin Greenberg
Star Formation (1963) non-fiction de Fred Hoyle
“Here Gather the Stars” – titlul sub care a apărut serializat în revista Galaxy Science Fiction (iunie-august 1963)
romanul lui Clifford D. Simak Way Station (1963). Halta, trad. rom. Mihail Samoilă, prefaţă de Mihai-Dan Pavelescu,
Editura Pygmalion, Ploieşti, 1995.
Star Surgeon (1963) roman de James White
The Star Wasps (1963) roman de Robert Moore Williams
Star Press – casă de editură de la Hollywood care a publicat revista sf Gamma (1963-1965)
Reaching the Stars (1963?) non-fiction de Erik Berghaust (carte despre Wernher von Braun)
Starswarm (1964) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
Time and Stars (1964) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Trader to the Stars (1964) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Star Watchman (1964) roman (sf pentru copii) de Ben Bova
“To Touch a Star” (1964) povestire de Ben Bova
“Stars, Won’t You Hide Me?” (l97?) povestire de Ben Bova
Beyond the Farthest Star (1964) roman de Edgar Rice Burroughs
Sun, Moon and Stars (1964) non-fiction de Philip Latham şi William T. Skilling
Ships to the Stars (1964) vol. proză scurtă de Fritz Leiber
Doctor to the Stars (1964) vol. proză scurtă de Murray Leinster
Mission to a Star (1964) roman de Frank Belknap Long
I Want the Stars (1964) roman de Tom Purdom
Cardinal of the Stars (1964) roman de Francis G. Rayer (autor britanic)
Journey to the Stars (1964) titlul ediţiei americane a romanului de mai sus
The Star King (1964) roman de Jack Vance
The Star Fox (1965) roman de Poul Anderson
Mission to the Heart Stars (1965) roman (sf pentru copii) de James Blish
Star of Danger (1965) roman de Marion Zimmer Bradley
The Day of the Star Cities (1965) roman de John Brunner
Behold the Stars (1965) roman de Kenneth Bulmer
“The Foundling Stars” (1965) povestire de Hal Clement
What Strange Stars and Skies (1965) vol. proză scurtă de Avram Davidson
 Fugitive of the Stars (1965) roman de Edmond Hamilton
Nucleosynthesis in Massive Stars and Supernovae (1965) studiu ştiinţific de Fred Hoyle şi William A. Fowler
The Star Witches (1965) roman de John Lymington
The Man Who Wanted Stars (1965) roman de Dean McLaughlin
The View from the Stars (1965) vol. proză scurtă de Walter M. Miller Jr.
Starchild (1965) roman de Frederik Pohl şi Jack Williamson (al doilea titlu din ciclul Starchild )
“Three to a Given Star” (1965) povestire de Cordwainer Smith
World without Stars (1966) roman de Poul Anderson
The Star Magicians (1966) roman de Lin Carter
Clash of Star-Kings (1966) roman de Avram Davidson
Spirits, Stars, and Spells : The Profits and Perils of Magic (1966) non-fiction de L. Sprague de Camp şi Catherine
Crook de Camp
Empire Star (1966) roman de Samuel R. Delany
Doomstar (1966) roman de Edmond Hamilton
Legends of the Stars (1966) non-fiction de Patrick Moore
“Neutron Star” (1966) povestire de Larry Niven. Steaua neutronică, trad. rom. Agachi Faur, în culegerea Cronici
metagalactice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1990
The Star Mill (1966) roman de Emil Petaja
Star Fourteen (1966) antologie de Frederik Pohl (ed. britanică a antologiei Star of Stars,1960)
Starshine (1966) vol. proză scurtă de Theodore Sturgeon
Star Trek (1966-1997, continuă?) serial american de televiziune conceput de Gene Roddenberry, cuprinzând
ciclurile: Star Trek (1966-1969), Star Trek: The Next Generation (1987-1993), Star Trek: Deep Space Nine (1993-
1997, continuă?). Din acelaşi filon, s-au desprins şi filme separate, “de mare ecran”:
Star Trek: The Motion Picture (1979) regia Robert Wise; novelizare omonimă (roman scris după film) de Gene
Roddenberry
Star Trek II: The Wrath of Khan (1982) regia Nicholas Meyer; novelizare de Vonda N. McIntyre
Star Trek III: The Search for Spock (1984) regia Leonard Nimoy (interpretul personajului Mr.Spock); novelizare
de Vonda N. McIntyre
Star Trek IV: The Voyage Home (1986) regia Leonard Nimoy; novelizare de Vonda N. McIntyre
Star Trek V: The Final Frontier (1989) regia William Shatner (interpretul Căpitanului Kirk); novelizare de J.M.
Dillard
Star Trek VI: The Undiscovered Country (1991) regia Nicholas Meyer; novelizare de J.M. Dillard
Star Trek, The Next Generation: Encounter at Farpoint (1987) episodul-pilot din al II-lea ciclu al serialului TV,
episod novelizat de David Gerrold; alte numeroase novelizări (22 numai până în 1992)
“Star Trek Shared World”. O “shared world” este o carte (de regulă culegere de proze scurte) în care mai mulţi
autori dezvoltă imaginativ pe cont propriu premisele puse de unul dintre ei, mişcându-se cu toţii în perimetrul
universului imaginar dat (v. şi cap. VI, nota 16). În cazul de faţă, premisele au fost puse de Gene Roddenberry (1921-
1991) încă din 1963 (deşi primul episod Star Trek a ajuns pe ecranele TV abia în 1966), iar confraţii care i-au
“împărtăşit lumea” pe parcursul a patru decenii au făcut acest lucru mai ales în romane, de regulă novelizări ale unor
episoade concepute chiar de ei; iată, în ordine alfabetică, doar câţiva din aceşti autori : Greg Bear (1 roman), David F.
Bischoff (1 roman), James Blish (16 vol. proză scurtă), Robert Bloch (“television plays”), Theodore R. Cogswell şi
Charles A. Spano (1 roman), A.C. Crispin (3 romane), Myrna Culbreath şi Sondra Marshak (4 romane, 2 vol. proză
scurtă), Brian C. Daley (3 romane), Gene DeWeese (6 romane), Diane Duane (6 romane), David Dvorkin (3), Gordon
Eklund (2), John M. Ford (3), Alan Dean Foster (10), David Gerrold (2), Jack C. Haldeman (1), Joe Haldeman (2),
Simon Hawke (3), K.W. Jeter (2), Vonda N. McIntyre (5), Mack Reynolds (1), William Rotsler (2 romane, 3 vol. proză
scurtă), Kristine Kathryn Rusch (2 romane, dintre care unul în colaborare cu Dean Wesley Smith), Melissa Scott (1),
Kathleen Sky (2), G. Harry Stine, sub pseud. Lee Correy (1), probabil şi alţii.
The Making of Star Trek (1968) non-fiction de Stephen E. Whitfield
Star Trek (1973-1974) serial de desene animate inspirat din serialul TV omonim
The World of Star Trek (1973, 1984) non-fiction de David Gerrold
Star Trek Lives! (1975) non-fiction de Jacqueline Lichtenberg, Sondra Marshak şi Joan Winston
Star Trek Concordance (1976) de Bjo Trimble : cronologie internă (imaginară) a serialului TV
The Star Trek Puzzle Manual (1976) non-fiction de Sondra Marshak şi James Razzi
Star Trek Fotonovels, 12 volume (1977 ş. u.) – ciclu de “fotoromane”, constituite din stop-cadre decupate din
serialul TV Star Trek şi montate în stilul “benzilor desenate” (“comic-books”)
Star Trek Compendium (1981, 1987) de Allan Asherman
The Star Trek Encyclopedia (1988) de John Peel
“Starfog” (1967) nuvelă de Poul Anderson
“The Star Pit” (1967) nuvelă de Samuel R. Delany
Seeker from the Stars (1967) roman de James Nelson Coleman
Lords of the Starship (1967) roman de Mark S. Geston
When the Star Kings Die (1967) roman de John Jakes
The Star Lovers (1967) non-fiction de Philip Latham (pseudonim literar al astronomului Robert S. Richardson)
The Starlit Corridor (1967) antologie de Roger Mansfield (proză scurtă şi versuri sf)
 Peril of the Starmen (1967) roman de Kris Neville
“Starsong” (1967) povestire de Fred Saberhagen
“The Stars that Play with Laughing Sam’s Dice” (1967) piesă muzicală de Jimi Hendrix
Stars (1968) non-fiction (pentru copii) de Isaac Asimov
The Star Stalker (1968) roman de Robert Bloch (nu e sf, ci poate horror, poate terror)
The Last Starship from Earth (1968) roman de John Boyd
Catch a Falling Star (1968) roman de John Brunner (apărut mai întâi sub titlul The 100th Millenium, 1959). Să
prinzi o stea căzătoare, trad. rom Mircea Opriţă, Editura Fahrenheit, Grupul Editorial RAO, Bucureşti, 1998. Titlul e
desprins dintr-un poem de John Donne şi ilustrează, în science-fiction, o categorie de titluri ce pot fi citite ca “poeme
într-un vers” (e preferat, se pare, versul iambic : To Catch a Falling Star (supra); sau: Beyond the Blue Event Horizon,
roman de Frederik Pohl, din 1980; Dincolo de orizontul albastru, trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu, 2008).
The Stars and Under (1968) antologie de Edmund Crispin
The Forgotten Star (1968) roman de Joseph Ingham Greene
Starwolf (1967-1968) de Edmond Hamilton. Ciclu de 3 romane, reunite în 1982 în volumul de tip “omnibus”
Starwolf
World of the Starwolves (1968) ultimul roman din ciclul Starwolf de Edmond Hamilton
Author’s Choice : Backdrop of Stars (1968) antologie de Harry Harrison
The Stars Will Wait (1968) roman de Henry L. Hasse
Thunder of Stars (1968) roman de John Kippax
Star Quest (1968) primul roman al lui Dean R. Koontz
Exploring the Stars (1968) non-fiction de Patrick Moore
Neutron Star (1968) vol. proză scurtă de Larry Niven (povestirea omonimă e din 1966, v. supra)
Neutron Star (1968) compoziţie muzicală de Jan W. Morthenson
Star Well (1968) roman de Alexei Panshin
The Wooden Star (1968) vol. proză scurtă de William Tenn
A Glass of Stars (1968) vol. proză scurtă de Robert F. Young
“Star Light” (1969?) povestire de Isaac Asimov. Lumină stelară, trad. rom. Mihai Bădescu (?), în Almanah
“Luceafărul”, Bucureşti, 1984.
The Star Venturers (1969) roman de Kenneth Bulmer
The Dead Star (1969) non-fiction de William S. Burroughs
Catch the Star Winds (1969) de A. Bertram Chandler (cuprinde un roman şi o povestire)
Enterprise Stardust (1969) roman de Clark Darlton (pseud. al autorului german Walter Ernsting)
Quest Beyond the Stars (1969) roman de Edmond Hamilton
Tonight We Steal the Stars (1969) roman de John Jakes (alt vers iambic!)
Secrets of Stardeep (1969) roman (sf pentru copii) de John Jakes
A Wilderness of Stars : Stories of Man in Conflict with Space (1969) antologie de William F. Nolan
Postmarked the Stars (1969) roman de Andre Norton (din ciclul Solar Queen). Ultimul dintre cele 4 romane din
ciclul Solar Queen (1955-1969).
Uncharted Stars (1969) roman de Andre Norton
The Path Beyond the Stars (1969) roman de Emil Petaja (încă un vers iambic!)
Rogue Star (1969) roman de Frederik Pohl şi Jack Williamson (ultimul titlu din trilogia Starchild )
The Blue Star (1969) roman de Fletcher Pratt
Dark Stars (1969) antologie de Robert Silverberg
Lord of the Stars (1969) roman (sf pentru adolescenţi) de Jeff & Jean Sutton
S.T.A.R. Flight (1969) roman de E.C. Tubb
Deathstar Voyage (1969) roman de Ian Wallace
The Star Virus (1970) roman de Barrington John Bayley
In Quest of Quasars: An Introduction to Stars and Starlike Objects (1970) non-fiction (pentru copii) de Ben Bova
Quench the Burning Stars (1970) roman de Kenneth Bulmer
Star Trove (1970) roman de Kenneth Bulmer
Star Rogue (1970) roman de Lin Carter
The Starkhan of Rhada (1970) roman de Alfred Coppel
“Dark, Dark the Dead Star” (1970) povestire de Jack Dann şi George Zebrowski
Enchantress from the Stars (1970) roman de Sylvia Engdahl
Return to the Stars (1970) roman de Edmond Hamilton
In Our Hands, the Stars (1970) roman de Harry Harrison (vers iambic)
The Whipping Star (1970) roman de Frank Herbert. Steaua şi biciul, trad. rom. Diana Morăraşu, Editura Loreley,
Iaşi, 1994. (Preferabil ar fi fost, poate, Stea de biciuit, pentru a păstra aluzia din titlu la “whipping boy”, “băiat de
biciuit”, la curţile regale din trecut, de biciuit şi de pedepsit în locul prinţului moştenitor al coroanei, educat acesta
numai prin culpabilizare şi remuşcare, nu prin degradante pedepse corporale, nedemne de un viitor rege (un astfel de
“whipping boy” a fost, la noi, Vasile Porojan al lui Vasile Alecsandri, ce-i drept la o curte boierească, nu la una regală).
The Stars Around Us (1970) antologie de Robert Hoskins
Star (1970) roman de David Meltzer (nu e sf)
The Future Is Now: All-New, All-Star Science Fiction Stories (1970) antologie de William F. Nolan
 Alien from the Stars (1970) roman (sf pentru adolescenţi) de Jeff & Jean Sutton
Whisper from the Stars (1970) roman de Jeff Sutton
The Stars in Their Courses (1971) non-fiction de Isaac Asimov (vers iambic)
...And All the Stars a Stage (1971) roman de James Blish (vers iambic)
Star Light (1971) roman de Hal Clement
The Starseekers (1971) roman de David Garnett
Protostars (1971) antologie de David Gerrold şi Stephen Goldin
A Pocketful of Stars (1971) antologie de Damon Knight
The Stars and Serendipity (1971) non-fiction (pentru copii) de Philip Latham
The Star Treasure (1971) roman de Keith Laumer
Seeing Stars (1971) non-fiction de Patrick Moore
Exiles of the Stars (1971) roman de Andre Norton
Stardrift and Other Fantastic Flotsam (1971) vol. proză scurtă de Emil Petaja
“The Iron Star” (1971) povestire de Robert Silverberg
Moonferns and Starsongs (1971) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
To the Stars (1971) antologie de Robert Silverberg
Stardreamer (1971) vol. proză scurtă de Cordwainer Smith
Star Wolf! (1971) roman de Ted White
Star Engraving Company – firmă de gravură (sau “de gravat stele”?) din Los Angeles, California, la care a lucrat
ca “production manager”, între 1947 şi 1971, scriitorul sf John Boyd
The Rise and Fall of Ziggy Stardust (1972) album cu compoziţii muzicale de David Bowie
The Stardroppers (1972) roman de John Brunner (versiune revăzută şi amplificată a romanului intitulat, la prima
ediţie (1963), Listen! The Stars!
Green Star (1972-1976) – ciclu de 5 romane de Lin Carter
Under the Green Star (1972) primul roman din ciclul de mai sus
Of Time and Stars (1972) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke
The Groundstar Conspiracy (1972) roman de Leslie P. Davies (şi film omonim, tot din 1972)
This Star Shall Abide (1972) roman de Sylvia Engdahl
The Day Star (1972) roman de Mark S. Geston
Seed of Stars (1972) roman de John Kippax
Starblood (1972) roman de Dean R. Koontz
The Power of Stars (1972) roman de Louise Lawrence
Starflight 3000 (1972) roman de R. W. Mackelworth
Challenge of the Stars (1972) non-fiction de Patrick Moore şi David A. Hardy
How to Recognize the Stars (1972) ghid astronomic de Patrick Moore (astronom şi scriitor sf) şi Lawrence Clarke.
La noi, Victor Anestin are un titlu aproape identic : Cum să înveţi stelele (1913, ed. II 1920).
The Southern Stars (1972) ghid astronomic pentru uzul emisferei sudice, de acelaşi Patrick Moore (britanic însă,
deci nord-emisferic, în ce-l priveşte)
Starbrat (1972) roman de John Morressy
The Gold at Starbow’s End (1972) vol. proză scurtă de Frederik Pohl
A Scatter of Stardust (1972) vol. proză scurtă de E. C. Tubb
“Lodestar” (1973) nuvelă de Poul Anderson
“Thiotimoline to the Stars” (1973) povestire de Isaac Asimov. Thiotimolina către stele, în vol. Întemeietorii, trad.
rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Teora, Bucureşti, 1998.
Starflight and Other Improbabilities (1973) non-fiction (pentru copii) de Ben Bova
An Exaltation of Stars. Transcendental Adventures in Science Fiction (1973) antologie de Terry Carr
When the Green Star Calls (1973) roman de Lin Carter (al doilea titlu din ciclul Green Star)
The Black Star (1973) roman de acelaşi Lin Carter
The Star Road (1973) vol. proză scurtă de Gordon R. Dickson
Heritage of the Star (1973) roman de Sylvia Engdahl (anterior sub titlul This Star Shall Abide, 1972)
Star Smashers of the Galaxy Rangers (1973) roman de Harry Harrison
The Neutral Stars (1973) roman de John Kippax
Starmasters’ Gambit (1973) roman de Gérard Klein (ediţia americană a romanului Le gambit des étoiles, 1958).
Gambitul stelelor, trad. rom. Ştefan Ghidoveanu, Editura Nemira, Bucureşti, 1993.
“The Stars Below” (1973) povestire de Ursula K. Le Guin
Star Dog (1973) roman de Alice Lightner
Nail Down the Stars (1973) roman de John Morressy (reeditat sub titlul Stardrift, 1975)
The Starlit Sky (1973) non-fiction de Patrick Moore
Patrick Moore’s Colour Star Atlas (1973). În ediţia americană, atlasul stelar al astronomului şi scriitorului
britanic de science-fiction apare of course cu titlul “simplificat” more americano: Color Star Atlas.
The Starlost (1973) serial TV canadian; vezi şi romanul The Starcrossed (l975) de Ben Bova
“Starcrossed” (1973) povestire de George Zebrowski
Mankind, Child of the Stars (1974) non-fiction de Otto O. Binder şi Max H. Flindt
The Ginger Star (1974) roman de Leigh Brackett
 Star City (1974) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Tully Zetford)
Whirlpool of Stars (1974) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Tully Zetford)
Fellowship of the Stars (1974) antologie de Terry Carr
By the Light of the Green Star (1974) roman de Lin Carter (al treilea titlu din ciclul Green Star)
Dark Star (1974) film sf, regia John Carpenter
Dark Star (1974) roman de Alan Dean Foster (novelizare după filmul omonim, v. supra)
Dark Star (1974) piesă muzicală a grupului “The Grateful Dead”
Star’s End (1974) compoziţie muzicală de David Bedford
Journey to Another Star (1974) antologie de Roger Elwood (sf pentru copii)
The Stars Will Judge (1974) roman de Irving A. Greenfield (reeditat sub titlul Star Trial, 1977)
Watchers of the Stars : The Scientific Revolution (1974) non-fiction de Patrick Moore
Star Rider (1974) roman de Doris Piserchia
Star Child (1974) roman de Fred M. Stewart
Star Prince Charlie (1975) roman (sf pentru copii) de Poul Anderson şi Gordon R. Dickson
The Starcrossed (1975) roman de Ben Bova (roman “cu cheie” despre serialul TV canadian The Starlost, 1973)
As the Green Star Rises (1975) roman de Lin Carter (al patrulea titlu din ciclul Green Star)
The Star-Crowned Kings (1975) roman de Rob Chilson
Wandering Stars : An Anthology of Jewish Fantasy and Science Fiction (1975) antologie de Jack Dann
Run to Starlight : Sports through Science Fiction (1975) antologie de Martin H. Greenberg, Joseph D. Olander şi
Patricia S. Warrick
Where No Stars Guide (1975) roman de John Kippax
Retief: Emissary to the Stars (1975) vol. proză scurtă de Keith Laumer
Let’s Look at the Sky : the Planets, the Stars (1975, 2 vol.) non-fiction de Patrick Moore
The New Guide to the Stars (1975) non-fiction de Patrick Moore
Stardrift (1975) roman de John Morressy (publicat mai întâi sub titlul Nail Down the Stars, 1973)
Under a Calculating Star (1975) alt roman de John Morressy
No Night without Stars (1975) roman de Andre Norton
Starchant (1975) roman de David G. Penny
Farthest Star (1975) roman de Frederik Pohl şi Jack Williamson
The Stardust Voyages (1975) vol. proză scurtă de Stephen Tall
“A Star Called Cyrene” (1975) povestire de Stephen Tall (din volumul de mai sus)
The Star Web (1975) roman de George Zebrowski
Alpha Centauri – The Nearest Star (1976) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
Starlight (1976) vol. proză scurtă de Alfred Bester
Star Light, Star Bright (1976) alt volum de proză scurtă de acelaşi autor, Alfred Bester
The Starmen of Llyrdis (1976) roman de Leigh Brackett (publicat anterior sub titlurile The Starmen, 1952, şi The
Galactic Breed, 1955)
“The Star Ducks” (1976) povestire de Bill Brown. Raţele stelare, trad. rom. Liana Mihailovici, în Almanahul
“România literară”, Bucureşti, 1987.
In the Green Star’s Glow (1976) roman de Lin Carter (al cincilea şi ultimul titlu din ciclul Green Star)
A Jungle of Stars (1976) roman de Jack L. Chalker
Ratner’s Star (1976) roman de Don DeLillo
Starstream Comics (1976) serie editorială coordonată de Roger Elwood
Wheelie in the Stars (1976) roman de Nicholas Fisk
Star Probe (1976) roman de Joseph Green
Master of the Stars (1976) roman de Robert Hoskins
Tiger in the Stars (1976) roman de Zach Hughes
Star Killer (1976) vol. proză scurtă al scriitorului japonez Sakyo Komatsu (titlul în original: Hoshi Goroshi)
The Star Diaries (1976) volum de proză scurtă al scriitorului polonez Stanislaw Lem (ediţie americană a vol.
Dzienniki gwiazdowe, Varşovia, 1957)
To Quebec and the Stars (1976) volum de H.P. Lovecraft (ediţie îngrijită de L. Sprague de Camp)
The Stars Above (1976) non-fiction de Patrick Moore
A Law for the Stars (1976) roman de John Morressy
Star Ka’at (1976-1981) ciclu de 4 romane de Andre Norton şi Dorothy Madlee
Lone Star Universe : The First Anthology of Texas Science Fiction Authors (1976) antologie de George W. Proctor
şi Steven Utley
Stargate (1976) roman de Stephen Robinett (sub pseud. Tak Hallus)
A Wreath of Stars (1976) roman de Bob Shaw
“To the Dark Star” (1976) povestire de Robert Silverberg
Imperial Stars (1976) roman de E.E.‘Doc’Smith şi Stephen Goldin (din ciclul Family d’Alembert)
StarMother (1976) roman de Sydney J. Van Scyoc
Star Maidens (1976) serial TV, co-producţie SUA - RFG (variantă de titlu: Space Maidens)
Starlog – revistă consacrată filmului şi televiziunii sf, care apare în SUA începând din 1976
“The Starman” (1977) poem de Duane Ackerson
 If the Stars Are Gods (1977) roman de Gregory Benford şi Gordon Eklund
“Nemaluk and the Star-Stone” (1977) povestire de Frank Bryning
To Follow a Star : Nine Science Fiction Stories about Christmas (1977) antologie de Terry Carr
Star Courier (1977) roman de A. Bertram Chandler
Diadem from the Stars (1977) roman de Jo Clayton
Starhiker (1977) roman de Jack Dann
Orphan Star (1977) roman de Alan Dean Foster
Moonstar Odyssey (1977) roman de David Gerrold
Star Trial (1977) roman de Irving A. Greenfield (apărut mai întâi sub titlul The Stars Will Judge, 1974)
Inherit the Stars (1977) roman de James P. Hogan
To Control the Stars (1977) roman de Robert Hoskins
Star Circus (1977) roman de Alice Lightner
Starseed on Gye Moor (1977) roman de John Lymington
Songs of Stars and Shadows (1977) vol. proză scurtă de George R.R. Martin
The New Challenge of the Stars (1977) non-fiction de Patrick Moore şi David A. Hardy
Wonder Why Book of Planets / Wonder Why Book of the Earth / Wonder Why Book of Stars (3 volume, 1977-1978)
non-fiction de Patrick Moore
The Starchild Trilogy (1977) de Frederik Pohl şi Jack Williamson (reuneşte romanele: The Reefs of Space, 1964;
Starchild, 1965; Rogue Star, 1969)
Starshadows (1977) vol. proză scurtă de Pamela Sargent
A Heritage of Stars (1977) roman de Clifford D. Simak
Ashes and Stars (1977) roman de George Zebrowski
Starmont House – casă de editură (“small press”) fondată în 1977 de T.E. Dikty (SUA)
Star Wars (1977) film sf, regia George Lucas; continuat, în urma imensului succes, cu: The Empire Strikes Back
(1980), regia Irvin Kershner ; Return of the Jedi (1983), regia Richard Marquand (la ultimele două George Lucas fiind
producător executiv). În ultimii ani s-au realizat două remake-uri Star Wars, cu efecte speciale simulate pe computer,
fiind anunţat şi al treilea. Cele trei filme iniţiale au fost mai mult decât prompt novelizate, întrucât romanul Star Wars
(1976), semnat de George Lucas, dar scris, se spune (“rumoured to be by”), de Alan Dean Foster, apare datat cu un an
înaintea filmului novelizat; au urmat The Empire Strikes Back (1980), roman de Donald F. Glut, şi Return of the Jedi
(1983), roman de James Kahn, toate trei fiind ulterior reunite în The Star Wars Trilogy (1987).
“Star Wars Shared World”. Ca şi în cazul Star Trek (v. supra), marele succes de public a atras după sine
expansiunea universului imaginar descoperit, în cazul de faţă, de George Lucas : Kevin J. Anderson (3 romane), Brian
C. Daley (1 roman, 21 episoade de serial radiofonic), Alan Dean Foster (2 romane), Roger MacBride Allen (1 roman),
Vonda N. McIntyre (1), L. Neil Smith (3), Kathy Tyers (1), Joan D. Vinge (1), Dave Wolverton (1), Timothy Zahn (3),
Kevin J. Anderson şi Tom Vietch (un “graphic novel), probabil şi alţii, pe care nu-i ştiu.
Star Winds (1978) roman de Barrington John Bayley
The Stars in Shroud (1978) roman de Gregory Benford (iniţial: Deeper than the Darkness, 1970 – v. infra)
Star Rigger (1978-1993) de Jeffrey A. Carver – ciclu format din 2 romane
Star Rigger’s Way (1978) primul roman din ciclul de mai sus
The Starless World (1978) roman de Gordon Eklund (din seria Star Trek)
Stalker from the Stars (1978) roman de Ron Goulart (sub pseud. Joseph Silva), Len Wein şi Marv Wolfman
(novelizare după o carte de benzi desenate, “comic book”)
To Escape the Stars (1978) roman de Robert Hoskins
Star Lord (1978) roman de Louise Lawrence
Starsongs and Unicorns (1978) vol. proză scurtă de Eric Norden
Starshine 43 (1978) roman de David G. Penny (urmat de Sunshine 43, 1981) – v. infra
Appointment at Bloodstar (1978) roman de E.E. ‘Doc’Smith şi Stephen Goldin (în ediţia britanică, din acelaşi an,
titlul apare sub forma The Bloodstar Conspiracy)
Star Maker – An Anthology of Universes (1978) de Somtow Sucharitkul. Compoziţie muzicală a scriitorului
thailandez Somtow Sucharitkul, dirijor şi compozitor profesionist.
Star Songs of an Old Primate (1978) vol. proză scurtă de Alice Sheldon (sub pseud. James Tiptree Jr.)
Star-Line – revistă a “science Fiction Poetry Association”, apare din 1978 în SUA, sub redacţia lui Robert Frazier
Starburst – revistă consacrată filmului sf şi televiziunii pe teme de sf, fantasy şi horror ; apare în Marea Britanie,
începând din 1978.
Battlestar Galactica – serial american de televiziune (l978), film sf (l978), ciclu de romane de diverşi autori
(“shared world”) (l978-l983) – v. supra, Star Trek, Star Wars
Prisoners of the Stars (1979) roman de Isaac Asimov
Han Solo at Star’s End (1979) roman de Brian C. Daley (din seria Star Wars)
The Starfollowers of Coramonde (1979) roman de Brian C. Daley
Stardoom (1979) non-fiction de Paul Davies
Star-Anchored, Star-Angered (1979) roman de Suzette Haden Elgin
Starlog’s Science Fiction Yearbook (1979) antologie de David Gerrold şi David Truesdale (apărută la Starlog
Press, New York)
Blindfold from the Stars (1979) roman de Philip E. High
 Stars of Albion (1979) antologie de sf britanic, antologatori Robert Holdstock şi Christopher Priest
The Lost Star (1979) roman (sf pentru copii) de H.M. [Helen Mary] Hoover
Legacy of the Stars (1979) roman de Robert Hoskins (sub pseud. John Gregory)
King of the Stars (1979) roman (sf pentru copii) de Leo P. Kelley (din cilul Galaxy 5)
Star Gold (1979) roman (sf pentru copii) de Leo P. Kelley
Riddle of Stars (1979) roman (sf pentru copii) de Patricia A. McKillip
The Terror Star (1979) roman (sf pentru copii) de Patrick Moore
Stars (1979) non-fiction de Patrick Moore
Starship (1979-1984) revistă sf din S.U.A. (apăruse anterior sub tilul Algol, 1963-1979)
Lone Star Planet (1979) roman de H. Beam Piper şi John J. McGuire
Stardance (1979-1995) trilogie de Jeanne şi Spider Robinson : Stardance (1979), Starseed (1991), Starmind
(1995)
Starry Messenger (1979) antologie de Charles C. Ryan
The Sudden Star (1979) roman de Pamela Sargent
The Star-Spangled Future (1979) volum de proză scurtă de Norman Spinrad (Parafrază ironică după The Star-
Spangled Banner, denumire colocvială dată drapelului S.U.A., precum şi imnului ce-i este dedicat, ea însăşi o
parafrază după expresia uzuală “The star-spangled heaven”, “cerul presărat cu stele”. O altă denumire afectuos-
colocvial atribuită drapelului american este The Stars and Stripes, “stele şi dungi”.)
The Stars Are the Styx (1979) vol. proză scurtă de Theodore Sturgeon
Thousandstar (1980) roman de Piers Anthony
Star Fall : A Space Fantasy (1980) roman de David F. Bischoff. Primul titlu din ciclul Star Fall
Star Bright (1980) roman de Martin Caidin
Star Loot (1980) roman de A. Bertram Chandler
Star Hunters (1980) roman de Jo Clayton
The Starstormer Saga (1980-1983) de Nicholas Fisk. Ciclu format din 5 romane
Starstormers (1980) primul titlu din “saga” de mai sus
The Starseed Mission (1980) roman de T.S.J. Gibbard
Starcats (1980-1985) trilogie de Phyllis Gotlieb
Star Hawks (1980-1981) de Ron Goulart. Ciclu format din 2 romane
The Strangest Star : A Scientific Account of the Life and Death of the Sun (1980) non-fiction de John R.
Gribbin
Day of the Starwind (1980) roman de Douglas Hill
Return from the Stars (1980) roman de Stanislaw Lem (Powrót z gwiazd, 1961). Întoarcerea din stele, trad. rom.
Mihai Dan Pavelescu şi Cristian Tudor Popescu, Editura Univers, Bucureşti, 1997.
The Star of Hesiock (1980) roman de Douglas R. Mason (sub pseud. John Rankine)
Watchstar (1980) roman de Pamela Sargent
Songs from the Stars (1980) roman de Norman Spinrad
Star Driver (1980) roman de G. Harry Stine (sub pseud. Lee Correy)
Sun Moon Star (1980) non-fiction de Kurt Vonnegut Jr.
Starseekers (1980) non-fiction de Colin Wilson
Starfinder (1980) roman de Robert F. Young
The Battle Beyond the Stars (1980) film sf, regia Jimmy T. Murakami, scenariul John Sayles, producător Roger
Corman
Starmont Reader’s Guide – colecţie a editurii Starmont House (v. supra, 1977) în care, între 1980 şi 1992,
apăruseră circa 120 de monografii despre diverşi scriitori de science-fiction.
The Dark Between the Stars (1981) roman de Poul Anderson (vers iambic)
Children of the Stars (1981-1989) de Juanita Coulson. Ciclu format din 4 romane
More Wandering Stars (1981) antologie de Jack Dann (cf. Wandering Stars, 1975)
Star Boy (1981) antologie în limba germană, alcătuită de autorul britanic Richard Davis
Distant Stars (1981) vol. proză scurtă de Samuel R. Delany
Father to the Stars (1981) vol. proză scurtă de Philip José Farmer
To the Stars (1981) trilogie de Harry Harrison
Starworld (1981) roman de Harry Harrison (al treilea titlu din trilogia To the Stars)
Giant’s Star (1981) roman de James P. Hogan
Star Colony (1981) roman de Keith Laumer
Dark Stars and Other Illuminations (1981) vol. proză scurtă de Thomas F. Monteleone
The City in the Stars (1981) roman sf pentru tineret (“young adults”) de William Rotsler şi Sharman Di Vono (sub
pseud. Victor Appleton)
Starship and Haiku (1981) roman de Somtow Sucharitkul (într-o a doua ediţie, din 1988, scriitorul thailandez îşi
semnează romanul S. P. Somtow)
“Star Cluster” – rubrică permanentă de recenzii în revista de exegeză sf Extrapolation (Wooster & Kent, Ohio,
USA) (începând din anul 1981)
Starship (1982) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Star Spring : A Space Operetta (1982) roman de David F. Bischoff (din ciclul Star Fall, v. supra, 1980)
 Starfishers (1982) roman şi trilogie de Glen Cook
Stars’ End (1982) al treilea roman din trilogia Starfishers de Glen Cook
The Arm of the Starfish (1965) roman de Madeleine L’Engle. “Steaua de mare” este, evident, o vietate marină, nu
una... siderală, dar nu putea rămâne pe dinafară din moment ce există “pescari siderali” sau “pescari stelari”, “pescari
de stele” sau “pescuitori de stele”, “Pescarii din Stele” sau “Pescarii Stelelor” – Starfishers (v. supra).
Starliners : Commercial Spacetravel in 2200 A.D. (l982-l983) anticipaţie non-ficţională de Stewart Cowley
Starship Death (1982) roman de Randall Garrett
Starwolf (1982) volum “omnibus” reunind 3 romane de Edmond Hamilton (v. supra, l967-68)
Starburst (1982) roman de Frederik Pohl
Starships (1983) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
The Starbuggy (1983) roman (sf pentru copii) de Brian N. Ball
Dragonstar (1983-1989) trilogie de David F. Bischoff şi Thomas F. Monteleone
Day of the Dragonstar (1983) primul titlu din trilogia Dragonstar (v. supra)
Startide Rising (1983) roman de David Brin
Against the Night, The Stars: The Science Fiction of Arthur C. Clarke (1983) (ediţie revăzută 1987) studiu critic
de John Hollow
Star Slaver (1983) roman de G.C. Edmondson şi Andrew J. Offutt (sub pseud. John Cleve)
Gold Star (1983) roman de Zach Hughes
Star-Search (1983) roman de Colin Kapp
Wheel of Stars (1983) roman de Andre Norton
Wall around a Star (1983) roman de Frederik Pohl şi Jack Williamson
Stardeath (1983) roman de E.C. Tubb
Star Rebel (1984) roman de F.M. Busby
Stars in My Pocket Like Grains of Sand (1984) roman de Samuel R. Delany. (Posibilă parafrază la titlul volumului
de “short stories” al lui Brian W. Aldiss Galaxies Like Grains of Sand, 1960.)
Starboard Wine : More Notes on the Language of Science Fiction (l984) volum de eseuri de Samuel R. Delany
Cross the Stars (1984) roman de David A. Drake
Starman (1984) film sf, regia John Carpenter
Starman (1984) roman de Alan Dean Foster (novelizare a filmului omonim, v. supra)
The Last Starfighter (1984) film sf, regia Nick Castle
The Last Starfighter (1984) roman de Alan Dean Foster (novelizare a filmului omonim, v. supra)
Stargate (1984) roman de Pauline Gedge
Race across the Stars (1984) roman de Andrew J. Offutt (sub pseud. John Cleve)
Starship Sapphire (1984) roman de Andrew J. Offutt (sub pseud. John Cleve) (din ciclul Spaceways)
Hellstar (1984) roman de Steve Perry şi Michael Reaves
Pohlstars (1984) vol. proză scurtă de Frederik Pohl
Starwings (1984) roman de Geo Proctor
Starsilk (1984) roman de Sydney J. Van Scyoc
True Names in Binary Star 5 (1984) roman de Vernor Vinge
The Book of the Stars (1984) roman de Ian Watson (al doilea titlu din trilogia The Books of the Black Current,
precedat de The Book of the River [1984] şi urmat de The Book of Being [1985]).
Stardate (1984-1986) revistă din Statele Unite ale Americii
Star Hounds (1985-1986) trilogie de David F. Bischoff
Night of the Dragonstar (1985) al doilea titlu din trilogia Dragonstar (1983-1989) de David F. Bischoff şi Thomas
F. Monteleone
Star Jam Pack (1985-1987) trilogie de Brian Earnshaw
Starclipper and the Song Wars (1985) roman de Brian Earnshaw (din trilogia Star Jam Pack)
Starquake (1985) roman de Robert L. Forward
Starhunt (1985) roman de David Gerrold
“Out of All Them Bright Stars” (1985) povestire de Nancy Kress (Premiul Nebula)
Stargazing: Astronomy without a Telescope (1985) non-fiction de Patrick Moore
Black Star Rising (1985) roman de Frederik Pohl
Light from a Lone Star (1985) vol. proză scurtă de Jack Vance
Star Healer (1985) roman de James White
The Stars Will Speak (1985) roman de George Zebrowski (al doilea titlu din trilogia sf pentru copii The
Sunspacers Trilogy, 1984-1995) – v. infra
Behind the Stars (1995) roman de George Zebrowski (al treilea titlu din aceeaşi trilogie)
Uncollected Stars (1986) antologie de Piers Anthony, Barry N. Malzberg, Martin H. Greenberg şi Charles G.
Waugh
Young Stars Travelers (1986) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Star Peace : Assured Survival (1986) non-fiction de Ben Bova (Prezentare a “Iniţiativei de Apărare Strategică”,
poreclită jurnalistic “The Star Wars Defense”, prin analogie cu filmul Star Wars.
The Star Country (1986) roman de Michael Cassut
Starclipper and the Snowstone (1986) roman de Brian Earnshaw (din trilogia Star Jam Pack)
 Into the Sea of Stars (1986) roman de William R. Forstchen (vers iambic)
Star Commandos (1986-1991) de P.M. Griffin. Ciclu format din 9 romane
Chronicles of the Star Kings (1986) volum “omnibus” de Edmond Hamilton (reunind mai multe titluri ale
autorului)
The City in the Autumn Stars (1986) roman de Michael Moorcock (vers iambic)
Astronomers’ Stars (1986) non-fiction de Patrick Moore
The Stars at War (1986) antologie de Jerry Pournelle şi John F. Carr
Star of Gypsies (1986) roman de Robert Silverberg
The Starry Rift (1986) vol. proză scurtă de Alice B. Sheldon (sub pseud. James Tiptree Jr.)
Starwatcher Graphics – casă de editură fondată în 1985 de Jean Giraud (Moebius) la Santa Monica (California)
Starwatcher (1986) volum de grafică sf publicat, acolo, de Jean Giraud (Moebius)
Upon a Star (1986) alt volum de grafică sf publicat de acelaşi Jean Giraud (Moebius)
Starman (1986-1987) serial de televiziune realizat în Statele Unite ale Americii
“To Touch a Star” (1987) povestire de Ben Bova
Starclipper and the Galactic Final (1987) roman de Brian Earnshaw (din trilogia Star Jam Pack)
Starpirate’s Brain (1987) roman de Ron Goulart
Starjacked! (1987) roman de William Greenleaf
Star Griffin (1987) roman de Michael Kurland
Star Cops (1987) serial de televiziune realizat în Marea Britanie (BBC)
The Soulstar Commission (1987) scenariu de film de Steven Barnes
Starbridge (1987-1991) trilogie de Paul Park
Deepstar Six (1988) film sf, regia Sean S. Cunningham
Starhunters (1988-1990) de David A. Drake. Ciclu format din 3 antologii
The Star Explorer (1988) roman de Zach Hughes (sub pseud. Evan Innes)
Four Hundred Billion Stars – roman (1988) şi trilogie (1988-1991) de Paul J. McAuley
Stars and Planets (1988, 1993) ghid astronomic de Patrick Moore
Starfire (1988) roman de Paul Preuss
Crown of Stars (1988) vol. proză scurtă de Alice B. Sheldon (sub pseud. James Tiptree Jr.)
Library of the Universe: The Birth and Death of Stars (1989) non-fiction de Isaac Asimov
Dragonstar Destiny (1989) roman de David F. Bischoff şi Thomas F. Monteleone (al treilea titlu din trilogia
Dragonstar, 1983-1989)
Changeling Star (1989-1990) de Jeffrey A. Carver. Ciclu format din 2 romane
From a Changeling Star (l989) roman de Jeffrey A. Carver (primul titlu din ciclul de mai sus)
From Sea to Shining Star (1989) vol. proză scurtă de A. Bertram Chandler (vers iambic)
StarBridge – roman (1989) şi trilogie (1989-1991) de A.C. [Ann Carol] Crispin (sf pentru copii)
The Star Pit (1989) vol. proză scurtă de Samuel R. Delany
Starfarers – roman (1989) şi tetralogie (1989-1994) de Vonda N. McIntyre
A Separate Star : A Science Fiction Tribute to Rudyard Kipling (1989) antologie de Sandra Miesel şi David A.
Drake
Star Brothers (1990) roman de Ben Bova
Star Sister (1990) roman de Juanita Coulson
Down the Stream of Stars (1990) roman de Jeffrey A. Carver (al doilea titlu din ciclul Changeling Star)
The Far Stars War (1990) antologie mono-tematică (“shared world”) iniţiată de Bill Fawcett . Războiul stelelor
îndepărtate, trad. rom. Emilian Bazac, Editura Nemira, Bucureşti, 1995.
Starstrike (1990) roman de W. Michael Gear
Voyage of the Star Wolf (1990) roman de David Gerrold
The Stars Must Wait (1990) roman de Keith Laumer
A Passage of Stars (1990) roman de Alis A. Rasmussen (primul titlu din The Highroad Trilogy)
Alien Starswarm (1990) vol. proză scurtă de Robert Sheckley
Starshore (1990-1991) revistă sf din Statele Unite ale Americii
Star Traffic (1990-1991) revista primei organizaţii multi-cenacliste româneşti, Craiova
Journey to the Goat Star (1991) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
Inconstant Star (1991) roman de Poul Anderson
“Star of the Sea” (1991) nuvelă de Poul Anderson
Kinship with the Stars (1991) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Library of the Universe: Colonizing the Planets and Stars (l991) non-fiction de Isaac Asimov
The Dark Between the Stars (1991) roman de Damien Broderick . (Un roman perfect omonim publicase în 1981,
în America de Nord, Poul Anderson (v. supra), dar pesemne cadenţa iambică a versului e la fel de irezistibilă şi la Sud
de Ecuator, în Australia.)
The Dark Beyond the Stars (1991) roman de Frank M. Robinson (aceeaşi cadenţă iambică)
The Dark Behind the Stars – titlu încă nereperat bibliografic, dar mai mult ca sigur existent, ori măcar iminent
A Maze of Stars (1991) roman de John Brunner
Run for the Stars (1991) vol. proză scurtă de Harlan Ellison
Starclimber : The Literary Adventures and Autobiography of Raymond Z. Gallun (1991) de Raymond Z. Gallun şi
Jeffrey M. Elliot – autobiografia lui Raymond Z. Gallun apărută, la prima ediţie, sub titlul Skyclimber (1981) – v. infra
Northern Stars (l99l) antologie de sf canadian, antologatori David G. Hartwell şi Glenn Grant
Secret of the Earth Star (1991) vol. proză scurtă de Henry Kuttner
Eternal Light (1991) roman din trilogia Four Hundred Billion Stars de Paul J. McAuley
Starseed (1991) roman de Jeanne & Spider Robinson (al doilea titlu din trilogia Stardance, 1979-1995)
“Stardust Boulevard” (1991) povestire de Daniel Sernine (scriitor canadian francofon)
Starship Troupers (1991-1994) trilogie de Christopher Stasheff (probabil parafrază şi aluzie la Starship Troopers,
celebrul titlu din 1959 al lui Robert A. Heinlein)
A Company of Stars (1991) primul roman din trilogia Starship Troupers de Christopher Stasheff
The Silent Stars Go By (1991) roman de James White (cadenţă iambică)
Multistar – editură de science-fiction din Piatra Neamţ, România, înfiinţată în 1991 de Adrian Şerban Dobrin
(naufragiată între timp)
Tri-Star – companie cinematografică din Statele Unite ale Americii, activă şi în domeniul sf
Library of the Universe : Why Do Stars Twinkle? (1992) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : What Is a Shooting Star? (1992) non-fiction de Isaac Asimov
Anvil of Stars (1992) roman de Greg Bear
Dragons in the Stars (1992) roman de Jeffrey A. Carver
Starliner (1992) roman de David A. Drake
Morningstar (1992) roman de David A. Gemmell
I Wake from a Dream of a Drowned Star City (1992) vol. proză scurtă de Somtow Sucharitkul
Stars (1993-1994) de Poul Anderson. Ciclu format din 2 romane
Harvest of Stars (1993) roman de Poul Anderson (primul titlu din ciclul Stars)
Rebellious Stars (1993) antologie de Isaac Asimov şi P.M. Griffin (cf. supra, romanul omonim din 1954 al lui
Asimov)
The Star (1993) non-fiction de Ray Bradbury
Driftglass / Starshards (1993) vol. proză scurtă de Samuel R. Delany
Red Line the Stars (1993) roman de Andre Norton
Run to the Stars (1993) roman de Michael Scott Rohan (datat 1982, dar apărut în 1993)
Stardark Songs (1993) vol. versuri de Nancy Springer
Starsea Invaders (1993-1995) trilogie de G. Harry Stine
The Stars Are Also Fire (1994) roman de Poul Anderson (al doilea din ciclul Stars)
Stargate (1994) film sf, regia Roland Emmerich
Star Voyager Academy (1994) roman de William R. Forstchen
The Crystal Star (1994) roman de Vonda N. McIntyre (din seria Star Wars – v. supra). Steaua de cristal, în
româneşte la Editura Amalteea din Bucureşti, 2006.
Beyond the Veil of Stars (1994) roman de Robert Reed (vers iambic)
Orion among the Stars (1995) roman de Ben Bova (din ciclul Orion, 1984-1995)
Star of Danger (1995) roman de Marion Zimmer Bradley
Dance Down the Stars (1995) roman de Jo Clayton
Starbridge 7: Voices of Chaos (1995) roman de A.C. Crispin şi Ru Emerson
Christmas Stars (1995) antologie de David G. Hartwell
To the Stars (1995) vol. proză scurtă de L. Ron Hubbard
The Star Fraction (1995) roman de Ken MacLeod (“Trotskyst SF novel”!)
The Starry Sky (1995, 5 volume) non-fiction de Patrick Moore
Lone Star (1995) roman de Steve Perry (din ciclul Stellar Ranger, 1994-1995 – v. infra)
Dragon Star Novels (1995) trilogie de Melanie Rawn
The Star Scroll (1995) roman de Melanie Rawn
Starmind (1995) roman de Jeanne & Spider Robinson (ultimul titlu din trilogia Stardance)
The Killing Star (1995) roman de George Zebrowski şi Charles Pellegrino
Reading by Starlight : Postmodern Science Fiction (1995) de Damien Broderick (exegeză critică despre Samuel R.
Delany)
Ash of Stars : On the Writing of Samuel R. Delany (1996) exegeză critică de James Sallis
The Watchstar Trilogy (1996) de Pamela Sargent (reuneşte romane din 1980-1984) (v. supra)
Starplex (1996) roman de Robert J. Sawyer
Beneath the Red Star (1996) volum de eseuri de George Zebrowski, despre science-fiction în Europa de Est :
“steaua cea roşie” din titlu are, aşadar, cinci colţuri, fiindu-ne prea bine cunoscută...
The Fleet of Stars (1997) roman de Poul Anderson
Periodic Stars : An Overview of Science Fiction Literature in the 1980s and ‘90s (San Bernardino, California,
Borgo Press, 1997) exegeză critică şi istorico-literară de Tom Easton
Black Star Rising (1998) roman de Peter Kalu (SF “afrocentric”)
Stardust (1999) roman de Neil Gaiman
Starwater Strains (1999) vol. proză scurtă de Gene Wolfe
The Stars and Stripes Forever (1999?) roman de Harry Harrison (nu lipseşte cadenţa iambică)
“Bright Star” – nava cosmică din romanul Dark Light (2001) de Ken MacLeod
 Earth is but a Star : Excursions through Science Fiction to the Far Future (2001) antologie de Damien Broderick
(Australia) (cuprinde povestiri şi eseuri)
The Well of Stars (2004) roman de Robert Reed
Giant Lizards from Another Star (2006) vol. proză scurtă de Ken MacLeod
Stargate (1997-2010) contract comercial de tip franciză (“franchise”) sub emblema căruia au fost produse o
puzderie de filme şi seriale TV, de o abundenţă comparabilă cu cea a francizei Star Trek (v. supra). Serialul a fost
conceput iniţial de Roland Emmerich şi Dean Devlin, pornind de la filmul Stargate (1994, v. supra), ulterior
colaborând sub emblema Stargate şi alţi regizori/realizatori, printre care:
Stargate SG-1 (1997-2007) serial TV realizat de Brad Wright şi Jonathan Glassner
Stargate Infinity (2002-2003) serial TV de desene animate, realizat de Eric Lewald şi Michael Maliani
Stargate Atlantis (2004-2009) serial TV realizat de Brad Wright şi Robert C. Cooper
Stargate : The Ark of Truth (2008) film sf, regia Robert C. Cooper
Stargate : Continuum (2008) film sf, regia Martin Wood
Stargate Universe (2009-2010) serial TV realizat de Brad Wright şi Robert C. Cooper
Stargate – trilogie de Bill McCoy (anunţată în 1999 de Editura Image din Bucureşti)

Cum se poate vedea, “it’s full of stars, indeed!”, aceasta fiind singura scuză că lista s-a lungit deja prea mult,
chiar dacă am lăsat pe dinafară o mare parte a materialului bibliografic disponibil (ca să nu mai vorbim de cel
inaccesibil dar prezumabil). Peste orice măsură rezonabilă şi poate peste orice răbdări (atingând proporţiile unui
voluminos op) s-ar lungi această aridă operaţiune bibliografică, această colecţie de marote lexicale sau acest inventar al
titlurilor parolate şi manierizate din science-fiction şi-al cuvintelor-cheie marcate ştiinţificţional, dacă nu ne-am limita
la genericul “stars”, ci l-am ilustra, firesc şi pitoresc, cu numele acelor stele şi constelaţii care revin cel mai frecvent în
titlurile de science-fiction. Să mai amânăm însă, cu câteva pagini, acest veritabil stellarium, divers şi pitoresc, pentru a
face mai întâi loc spaţiului dintre stele şi galaxii, mediului cosmic în care stelele fiinţează şi “vieţuiesc” sau fondului de
contrast pe care ele se proiectează şi strălucesc.
O puzderie de titluri “cosmice”, “astrale”, “siderale” gravitează în jurul unor cuvinte-cheie precum Space
(locul II, după Stars), Universe, Galaxy (Galactic), Sun (Suns), Solar, Stellar (Interstellar), Sky, Heaven, Infinity, End
(Endless), Far (Far-Out, Farthest), Dimension, Beyond, Nowhere, Dark (Darkness), Void, Ether, Orbit, Eclipse,
Nebula, Nova, Supernova, Singularity, Quasar, Pulsar etc. Cosmos şi Cosmic apar serios concurate şi eclipsate de
autoritarul Space (ca substantiv şi ca adjectiv). Pe o altă linie tematică, Time conduce detaşat (de asemenea ca
substantiv şi ca adjectiv), tronând în constelaţia lui proprie: Tomorrow, Yesterday, Future, Past, Eternity, Eternal,
Forever, Never. Fiecare din aceste cuvinte-cheie, şi altele câteva încă, figurând în zeci, dacă nu în sute de titluri. Dar
deocamdată ne aflăm încă în Spaţiu, porniţi într-o livrescă şi insolită “Călătorie prin Univers” (titlu sub care, cu decenii
în urmă, Televiziunea Română transmitea memorabilul serial ştiinţific Cosmos realizat în 1980 de Carl Sagan). Aşadar,

Universe
“Around the Universe” (1923) mini-roman de Ray Cummings . Autorul şi-a legat numele de viziunea, azi
perimată, a unor “universuri” incastrate la infinit ca atomi în materia unor alte universuri, mereu mai mari
(modelul analogic “micro=mega”).
“Out of the Sub-Universe” (1928) povestire de Raymond F. Starzl . “Sub-universul” este, şi aici, universul
microcosmic, imaginat după acelaşi model analogic “micro=mega”.
The Universe Wreckers (1930) roman (“space-opera”) de Edmond Hamilton
Flash Gordon Conquers the Universe (1940) film serial (12 episoade), regia Ford Beebe, Ray Taylor
“Universe” (1941) celebra nuvelă a lui Robert A. Heinlein , apărută în revista Astounding Science- Fiction,
May 1941. “Universul”, trad. rom. Mirela Oniciuc, în Sci-Fi Magazin – Almanah 2009, Botoşani.
Universe (1951) vol. proză scurtă de Robert A. Heinlein
What Mad Universe (1949) primul roman al lui Fredric Brown
The Hidden Universe (1950) vol. proză scurtă de Ralph Milne Farley
The Nature of the Universe (1950) non-fiction de Fred Hoyle
Captain Universe (1952) serial de desene animate, textul scris H.J. Campbell
Alien Universe (1952) roman de Edwin C. Tubb (sub pseud. Volsted Gridban)
Reverse Universe (1952) roman de Edwin C. Tubb (sub pseud. Volsted Gridban)
Destination : Universe! (1952) vol. proză scurtă de A.E. van Vogt. Destinaţia Univers, trad. rom. Cristina
Duţă, Editura RAO, Bucureşti, 1994
 The Universe Maker (1953) roman de A.E. van Vogt. Făuritor de univers, trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu,
serializat în revista Anticipaţia – CPSF, Bucureşti, numerele 485-488, 1992
Tomorrow’s Universe (1953) antologie de H.J. Campbell
Universe Science Fiction (1953-1955) revistă americană de science-fiction, editată de Raymond A. Palmer şi
Bea Mahaffey
Fantastic Universe (1953-1960) altă revistă americană de science-fiction
The Man Who Upset the Universe (1955) roman de Isaac Asimov. Titlu sub care a fost reeditat romanul
Foundation and Empire (1952). Fundaţia şi Imperiul, trad. rom. Gabriel Stoian, Editura Nemira, Bucureşti, 1993.
Strangers in the Universe (1956) vol. proză scurtă de Clifford D. Simak
Building Blocks of the Universe (1957) non-fiction de Isaac Asimov
The Sleepwalkers : A History of Man’s Changing Vision of the Universe (1959) non-fiction de Arthur
Koestler
Dark Universe (1961) roman de Daniel F. Galouye
Life in the Universe (1962) non-fiction de Patrick Moore şi Francis J. Jackson
Into the Alternate Universe (1964) roman de A. Bertram Chandler
Outside the Universe (1964) roman de Edmond Hamilton, din ciclul Interstellar Patrol (1964-1965)
Andromeda Breakthrough : A Novel of Tomorrow’s Universe (1964) roman de Fred Hoyle şi John Elliot
(novelizare a unui serial TV)
The Universe Against Her (1964) roman de James H. Schmitz
Mission to Universe (1965) roman de Gordon R. Dickson
The Maker of Universes (1965) roman de Philip José Farmer
The Universe Between (1965) roman de Alan E. Nourse
The Universe : From Flat Earth to Quasar (1966) non-fiction de Isaac Asimov
Man in the Universe (1966) non-fiction de Fred Hoyle
The New Look of the Universe (1966) non-fiction de Patrick Moore
Intelligent Life in the Universe (1966) non-fiction de Carl Sagan şi I.S. Şklovski
The Universes of E. E. Smith (1966) studiu critic de Ron Ellik şi Bill Evans
“Requiem for a Universe” (1967) povestire de Poul Anderson
To the Ends of the Universe (1967) non-fiction de Isaac Asimov
The Coming of the Space Age : Famous Accounts of Man’s Probing of the Universe (1967) antologie de
Arthur C. Clarke
Bright New Universe (1967) roman de Jack Williamson
Captive Universe (1969) roman de Harry Harrison
Some Mysteries of the Universe (1969) non-fiction de William R. Corliss
Universe, Earth and Atom : The Story of Physics (1969) non-fiction de Alan E.Nourse
Wonder and Glory : The Story of the Universe (1969) non-fiction de Clifford D.Simak
The Atlas of the Universe (1970, 1974, 1984) atlas astronomic de Patrick Moore (astronom profesionist şi
scriitor de science-fiction)
Universe Day (1971) roman de Barry N. Malzberg (sub pseud. K.M. O’Donnell)
The Universe Makers : Science Fiction Today (1971) volum de critică literară sf eseuri critice de Donald A.
Wollheim. Les faiseurs d’univers, trad. franc. Pierre Versins, 1974. Făuritorii de universuri – trad. rom. încă
aşteaptă
Universe, vol. 1-17 (1971-1987) + vol. 1-2 (1990-1992) Serie editorială coordonată de Terry Carr, ulterior de
Robert Silverberg şi Karen Haber. “Antologiile originale” incluse în serie cuprind numai titluri inedite până
atunci, constituind, aşadar, un fel de reviste cu apariţie anuală (similare, până la un punct, formulei ilustrate, la
noi, de Almanahul Anticipaţia sau de Almanahul Helion).
Birth and Death of the Universe (1975) non-fiction de Isaac Asimov
Eyes on the Universe : A History of the Telescope (1975) non-fiction de Isaac Asimov
Gates of the Universe (1975) roman de Robert Coulson şi Gene DeWeese amplificat ulterior sub titlul
Nightmare Universe (1985) – v. infra
Universe Ahead : Stories of the Future (1975) antologie de Sylvia Engdahl şi Rick Robertson
Phantom Universe (1975) roman de David Garnett
This Darkening Universe (1976) roman de Lloyd Biggle
The Light at the End of the Universe (1976) vol. proză scurtă de Terry Carr . “Luminiţa de la capătul
tunelului” într-o versiune demnă de “Era Cosmică”...
Our Changing Universe : The New Astronomy (1976) non-fiction de John R.Gribbin
Lone Star Universe : The First Anthology of Texas Science Fiction Authors (1976) antologie de George W.
Proctor şi Steven Utley
The Collapsing Universe : The Story of Black Holes (1977) non-fiction de Isaac Asimov
The Iron Sun : Crossing the Universe through Black Holes (1977) non-fiction de Adrian Berry
Space and Time in the Modern Universe (1977) non-fiction de Paul Davies
White Holes : Cosmic Gushers in the Universe (1977) non-fiction de John R. Gribbin
Ten Faces of the Universe (1977) non-fiction de Fred Hoyle
The First Three Minutes. A Modern View of the Origin of the Universe (1977) non-fiction de Steven
Weinberg . Primele trei minute ale Universului, trad. rom. de Gheorghe Stratan, Editura Politică, Bucureşti, 1984.
În 1994, Paul Davies va scrie, în replică, Ultimele trei minute – The Last Three Minutes of the Universe (1994) –
v. infra
The Monadic Universe (1977) vol. proză scurtă de George Zebrowski
The Runaway Universe (1978) non-fiction de Paul Davies
Lifecloud : The Origin of Life in the Universe (1978) non-fiction de Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe
Endless Universe (1979) roman de Marion Zimmer Bradley, apărut în prima ediţie sub titlul Endless Voyage
(1975)
Iduna’s Universe (1979) roman de Edwin C. Tubb
Universe Next Door (1979) roman de Robert Anton Wilson
“Time without End : Physics and Biology in an Open Universe” (1979) eseu de Freeman J. Dyson (în Review
of Modern Physics, no.51, 1979)
The Restaurant at the End of the Universe (1980) roman de Douglas Adams . Aha! Păi da! De-aici se vedea
“Luminiţa de la capătul tunelului” – The Light at the End of the Universe (1976) v. supra, Terry Carr . Cine-o fi
plecat şi-a uitat să stingă lumina la restaurant?!
The Universe : From Flat Earth to Black Holes – and Beyond (1980) non-fiction de Isaac Asimov
Expanded Universe (1980) vol. proză scurtă de Robert A. Heinlein
Tour of the Universe (1980) non-fiction de Robert Holdstock şi Malcolm Edwards
Before the Universe and Other Stories (1980) vol. proză scurtă de C.M. Kornbluth şi Frederik Pohl
Visions of the Universe (1981) non-fiction de Isaac Asimov
The Doors of the Universe (1981) roman de Sylvia Engdahl
Genesis : The Origins of Man and the Universe (1981) non-fiction de John R.Gribbin
Life, the Universe and Everything (1982) roman de Douglas Adams
How Did We Find Out about the Universe (1982) non-fiction de Isaac Asimov (pt. copii)
The Accidental Universe (1982) non-fiction de Paul Davies
The Universe According to Hoyle (1982) non-fiction de Fred Hoyle
The Unfolding Universe (1982) non-fiction de Patrick Moore
The Measure of the Universe (1983) non-fiction de Isaac Asimov
The Man Who Used the Universe (1983) roman de Alan Dean Foster
The Intelligent Universe : A New View of Creation and Evolution (1983) non-fiction de Fred Hoyle
The Early Universe (1983) premiu literar sf californian, instituit de Gregory Benford şi Frank Wilczak ; a fost
acordat o singură dată, povestirii “Gargoyles” de Kari Llewellyn Leigh
The Best from Universe (1984) antologie de Terry Carr
Nightmare Universe (1985) roman de Robert Coulson şi Gene DeWeese ; reeditarea romanului Gates of the
Universe (1975) – v. supra
The Planiverse : Computercontact with a Two-Dimensional World (1985) non-fiction de Alexander K.
Dewdney
The Universe (1985) non-fiction de Patrick Moore şi Iain Nicolson
Wonderful Worldwide Science Bazaar : Seventy-two Up-to-date Reports on the State of Everything, from
Inside the Atom to Outside the Universe (1986) non-fiction de Isaac Asimov
Analog’s Expanding Universe (1986) antologie de Stanley Schmidt
Beginnings : The Story of Origins – of Mankind, Life, the Earth, the Universe (1987) non-fiction de Isaac
Asimov
The Universe (1987) antologie de Byron Preiss (science fiction & non-fiction)
The Omega Point : The Search for the Missing Mass and the Ultimate Fate of the Universe (1987) non-
fiction de John R. Gribbin
Library of the Universe (1988-1994) serie editorială cuprinzând 57 volume de ştiinţă popularizată, toate sub
semnătura lui Isaac Asimov
Library of the Universe : How Was the Universe Born? (1988)
Library of the Universe: The Space Spotter’s Guide (1988) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : Space Garbage (1989) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : Mythology of the Universe (1989)
Library of the Universe: The Birth and Death of Stars (1989) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : Piloted Space Flights (1990) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe: Colonizing the Planets and Stars (l991) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe: The World’s Space Programs (l99l) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : Our Solar System (1991) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : Our Milky Way and Other Galaxies (1991) idem
Library of the Universe : The Sun (1992) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : Why Do Stars Twinkle? (1992) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : What Is a Shooting Star? (1992) non-fiction de Isaac Asimov
Library of the Universe : The Future in Space (1994) non-fiction de Isaac Asimov.
În total, Asimov a semnat, între 1988 şi 1994, 57 de titluri cu acest supratitlu, Library of the Universe, dar le-am
reţinut aici numai pe cele dublu sau triplu parolate (cele care, pe lângă Universe, mai cuprind şi un alt cuvânt
“cosmic”).
The Heat Death of the Universe (1988) vol. proză scurtă de Pamela Zoline
Skyrocket Steele Conquers the Universe (1990) vol. proză scurtă de Ron Goulart
Universe for the Under Tens (1990) non-fiction de Patrick Moore (pentru copii)
The Heritage Universe (1990-1992) trilogie de Charles Sheffield . Sub acest titlu au fost reunite într-un
singur volum (1992) cele trei romane ale ciclului : Summertide (1990), Divergence (1991), Transcendence (1992).
Universe 1 (1990) antologie de Robert Silverberg şi Karen Haber
Secret of the Universe (1991) non-fiction de Isaac Asimov
Frontiers : New Discoveries about Man and His Planet, Outer Space, and the Universe (1991) non-fiction de
Isaac Asimov
More Than One Universe (1991) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke
The Stuff of the Universe : Dark Matter, Mankind, and the Coincidences of Cosmology (1991) non-fiction de
John R. Gribbin şi Martin Rees
This Strange Tomorrow : Space Stations in the Universe of Science Fiction. With an Introduction by Gregory
Benford (1991) – volum exegetic de Gary Westfahl
The Universe for the Beginner (1992) non-fiction de Patrick Moore (pentru copii)
In the Beginning : The Birth of the Living Universe (1993) non-fiction de John R. Gribbin
The Origin of the Universe and the Origin of Religion (1993) non-fiction de Fred Hoyle
One Man’s Universe (1993) vol. proză scurtă de Charles Sheffield
The Last Three Minutes of the Universe (1994) non-fiction de Paul Davies . Ultimele trei minute. Ipoteze
privind soarta Universului, trad. rom. Alexandru David, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008. Carte scrisă în
replică la Primele trei minute – The First Three Minutes (1977) de Steven Weinberg – v. supra
The Alliance-Union Universe (1995) roman de C.J. Cherryh
A Journey through Time : Exploring the Universe with the Hubble Space Telescope (1995) non-fiction de
Martin Caidin şi Jay Barbree
Just Six Numbers. The Deep Forces that Shape the Universe (1999) non-fiction de Martin Rees . Doar şase
numere. Forţele fundamentale care modelează Universul, trad. rom. Irinel Caprini, Editura Humanitas, Bucureşti,
2000.
The Edge of the Universe (2003) roman de Glenda C. Finkelstein
Stargate Universe (2009-2010) serial TV realizat de Brad Wright şi Robert C. Cooper
Trans-Universum (1957) roman de Kurt Brand (autor german)
Das Sakriversum (1983) roman de Thomas R.P. Mielke (autor german)
The Cineverse Cycle (1989-1990) ciclu narativ de Craig Shaw Gardner (3 romane)
Entoverse (1991) roman de James P. Hogan
Melvinge of the Megaverse (1992) roman de Richard A. Lupoff

Galaxy / Galactic
“The Living Galaxy” (1934) povestire de Laurence Manning. “Galaxia vie”, trad. rom. Oana Durican, în
Jurnalul S.F., Bucureşti, nr. 141, 25-31 oct. 1995.
“The Galactic Circle” (1935) nuvelă de Jack Williamson
Galaxy Science Fiction (Galaxy Magazine) (l950-l980) revistă sf care apare în SUA începând din l950
Galaxy Science Fiction Novels – colecţie editorială adiacentă revistei Galaxy
Galaxy Publishing Corporation – casa editorială a revistelor Galaxy Science Fiction şi Beyond Fantasy
Fiction (1953-1955)
The Science Fiction Galaxy (1950) antologie de Groff Conklin (v. şi infra, 1966)
Galactic Patrol (1950) roman de E. E. Smith
Galactic Storm (1951) primul roman al lui John Brunner (semnat cu pseud. Gil Hunt)
“Galactic Gadgeteers” (1951) prima povestire a lui G. Harry Stine (sub pseud. Lee Correy)
“Origins of Galactic Slang” (1952) povestire de Edward Wellen
Galactic Intrigue (1953) roman de Kenneth Bulmer
Galaxie – revistă care apare în Franţa, începând din 1953, în conexiune cu revista americană Galaxy (v.
supra)
Sol Galaxan – pseudonim (din 1953) al scriitorului Alfred Coppel (n.1921)
The Black Galaxy (1954) roman de Murray Leinster
The Galactic Breed (1955) roman de Leigh Brackett (ed. prescurtată a romanului The Starmen, 1952)
Galaxy of Ghouls (1955) antologie de Judith Merril
“Origins of Galactic Advice to the Lovelorn” (1955) povestire de Edward Wellen
Citizen of the Galaxy (1957) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii)
Galactic Cluster (1959) vol. proză scurtă de James Blish
 Galactic Derelict (1959) roman de Andre Norton
Galaxies Like Grains of Sand (1960) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss . Titlu parafrazat de Samuel R.
Delany, prin aluzie itertextuală : Stars in My Pocket Like Grains of Sand (roman, 1984).
Perilous Galaxy (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
Beyond the Galactic Rim (1963) vol. proză scurtă de A. Bertram Chandler
Galaxy 666 (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseudonimul Pel Torro)
Galaxy Megabooks (1963-1965) a doua colecţie editorială a revistei Galaxy (v. supra)
Of Men and Galaxies (1964) non-fiction de Fred Hoyle
Galaxies, Nuclei, and Quasars (1965) studiu ştiinţific de Fred Hoyle. Galaxii, nuclee şi quasari , trad. rom.
Constantin Papadopol Calimah, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
Galactic Diplomat (1965) vol. proză scurtă de Keith Laumer
The Galactic Troubadours (1965) roman de Alice Lightner
Doctor to the Galaxy (1965) roman de Alice Lightner
The Galaxy Primes (1965) roman de E.E. Smith
Bill, the Galactic Hero (1965-1992) ciclu de romane, scrise de Harry Harrison în colaborare cu Robert
Sheckley, David Bischoff, Jack C. Haldeman, David M. Harris (v. infra)
Another Part of the Galaxy (1966) anthologie de Groff Conklin (v. şi supra, 1950)
Abandon Galaxy (1967) roman de Gardner F. Fox (sub pseudonimul Bart Somers)
Galactic Odyssey (1967) roman de Keith Laumer
Galactic Sibyl Sue Blue (1968) roman de Rosel George Brown
Galaxies (1968) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
It’s a Mad, Mad, Mad Galaxy (1968) vol. proză scurtă de Keith Laumer
Exploring the Galaxies (1968) non-fiction de Patrick Moore
Galactic Pot-Healer (1969) roman de Philip K. Dick
Galaxy Mission (1969) roman de Edmond Hamilton
“At the Core” [of the Galaxy] (1969) povestire de Larry Niven . Al doilea titlu din ciclul ce-l are ca
protagonist pe astronautul Beowulf Shaeffer (între “Neutron Star”, 1966, şi “The Borderland of Sol”, 1974),
protagonist şi totodată narator, care aici relatează o călătorie spre “miezul Galaxiei”, “the Galactic Core”.
Galassia – revistă italiană de “fantascienza”, condusă, din 1969, de Gianni Montanari şi Vittorio Curtoni
The Noblest Experiment in the Galaxy (1970) roman de Louis Trimble
Intergalactic Agent (1971) roman de Kenneth W. Hassler
The Galactic Colonisers (1971) roman de Norman Jensen
Galactic Prime (1972) benzi desenate (comics) de Jack Katz, text de Thomas N.Scortia
Galaktika – revistă sf care apare în Ungaria, începând din 1972, sub conducerea lui Péter Kuczka
Galaksija (Galaxia) (1972-1990) revistă sf din Iugoslavia, fondată de Gavrilo Vučković
Star Smashers of the Galaxy Rangers (1973) roman de Harry Harrison
Galactic Takeover Bid (1973) roman de J.T. McIntosh
The Galactic Rejects (1973) roman de Andrew J. Offutt (sf pentru copii)
Galaxy of the Lost (1973) roman de Edwin C. Tubb (sub pseudonimul Gregory Kern)
“Schwartz Between the Galaxies” (1974) povestire de Robert Silverberg
The Secret Galactics (1974) roman de A.E. van Vogt
Galaxies (1975) roman de Barry N. Malzberg
Beyond the Galactic Lens (1975) roman de Edwin C. Tubb (sub pseudonimul Gregory Kern)
“Un Saint dans la Galaxie” (1975) titlul sub care a fost tradusă în limba franceză (de către Jacques Parsons)
nuvela lui A.E. van Vogt “The Star Saint” (1951) (v.supra)
Galactic Empires : An Anthology of Way-Back-When Futures (1976, 2 volume) antologie de Brian W. Aldiss
A Galaxy of Strangers (1976) vol. proză scurtă de Lloyd Biggle
Galaxy Formation : A Personal View (1976) non-fiction de John R. Gribbin
Galactic Medal of Honor (1976) roman de Mack Reynolds
Galactic Dreamers : Science Fiction as Visionary Literature (1977) antologie de Robert Silverberg
Galactic Roamer : Dr. E.E. Smith Talks about the Famous “Skylark” Tales and the “Lensman” Series in an
Interview with Thomas Sheridan (1977)
Galactic Center (1977-1995) ciclu de 6 romane de Gregory Benford, cuprinzând : In the Ocean of Night
(1977), Across the Sea of Suns (1984), Great Sky River (1987), Tides of Light (1989), Furious Gulf (1994),
Sailing Bright Eternity (1995). Toate cele 6 titluri comportă aluzii conotative şi sugestii acvatice, cuprinzând
“referinţe metaforice la apă” (Brian Stableford, în Encyclopedia… lui John Clute şi Peter Nicholls (1993);
ultimele 2 titluri, apărute ulterior, confirmă constatarea.
Leap to the Galactic Core (1978) roman de John Paton (pseudonimul lui Frederick John Alford Bateman)
Galaxy (1978) scenariu de John Varley
Battlestar Galactica (1978) serial american de televiziune, conceput de Glen A. Larson (“poate cel mai
dezagreabil produs SF pentru TV, prin inepţia lui, prin cinismul şi sentimentalitatea lui, ca şi prin dispreţul pentru
ştiinţă şi ignoranţa lui în materie de ştiinţă” (Peter Nicholls, în Encyclopedia…, 1993, p.97) v. şi infra, Battlestar
Galactica Shared World (1978-1988) ; v. şi infra, Galactica : 1980 (1980)
Battlestar Galactica (1978) film american, regia Richard A. Colla, bazat pe episodul-pilot din serialul TV
omonim – v. supra
Battlestar Galactica (BG Shared World) (1978-1988) ciclu de 8 romane, novelizări după serialul TV omonim
(v. supra); ultimul : Surrender the Galactica ! (1988)
Galactica: 1980 (1980) serial american de televiziune, producător executiv – acelaşi Glen A. Larson.
Episodul-pilot, Galactica Discovers Earth (1980), venea în continuarea serialului Battlestar Galactica (1978)
Battlestar Galactica 5 : Galactica Discovers Earth (1980) roman de Mike Resnick şi Glen A. Larson,
novelizare a episodului omonim (v. supra)
Battlestar Galactica 6 (1982) novelizare de Nicholas Yermakov (pseud. lui Simon Hawke) şi Glen A. Larson
după serialul TV omonim (v. supra)
Battlestar Galactica 7 (1982) novelizare de Nicholas Yermakov (pseud. lui Simon Hawke) şi Glen A. Larson
după serialul TV omonim (v. supra)
Battlestar Galactica (1983-1984) ciclu de 3 romane de Ron Goulart şi Glen A. Larson, novelizări după
serialul TV omonim (v. supra)
The Hitch-Hiker’s Guide to the Galaxy (1978-1994) de Douglas Adams : scenarii radiofonice BBC (1978-
1980) şi romane omonime (1979, 1986, 1994)
Galactic Warlord (1979) roman de Douglas Hill
Galaxy 5 (1979-1980) de Leo P. Kelley : ciclu de 6 romane sf pentru copii
Galaxy 5 Teacher’s Guide (1979) non-fiction de Leo P. Kelley
The Galactic Whirlpool (1980) roman de David Gerrold (novelizare a unui episod din serialul TV Star Trek )
Galactic Effectuator (1980) vol. proză scurtă de Jack Vance
Galaxy : Thirty Years of Innovative Science Fiction (1980) anthologie de Frederik Pohl, Martin H. Greenberg
şi Joseph D. Olander
Wanted, by the Intergalactic Security Bureau : 20 Full-Color Posters of the Most Wanted Alien Criminals
(1980) album de Ed Naha şi Eric Seidman
Galaxy of Terror (1981) film sf, producător Roger Corman
Galactic Tours (1981) roman de Bob Shaw
Tales of the Galactic Midway : Sideshow (1982) roman de Mike Resnick . Primul roman dintr-o proiectată
trilogie, avea să rămână şi singurul.
The Best Rootin’ Tootin’ Shootin’ Gunslinger in the Whole Damned Galaxy (1983) roman de Mike Resnick
The Galactiad (1983) roman de Edwin C. Tubb (sub pseudonimul Gregory Kern). Publicat mai întâi în
traducere germană, sub titlul Das kosmische Duelle (1976).
Galactic Central (1983-1998) serie editorială în care Phil Stephensen-Payne publică bibliografii de scriitori
sf (seria apare, probabil, şi în continuare, dar nu deţin date decât până în 1998)
Across the Sea of Suns (1984) roman de Gregory Benford, din ciclul Galactic Center (1977-1995)
The Galactic Builder (1984) roman de Keith Laumer
Galactic Warriors (1985) roman de David F. Bischoff (din ciclul Star Hounds – v. supra)
Benchmarks : Galaxy Bookshelf (1985) vol. eseuri de Algis Budrys
Revolt of the Galaxy (1985) roman de E.E. Smith şi Stephen Goldin
Galaxy Jane (1986) roman de Ron Goulart
Retief and the Pangalactic Pageant of Pulchritude (1986) vol. proză scurtă de Keith Laumer
Commander Toad and the Intergalactic Spy (1986) roman de Jane Yolen (sf pentru copii)
Galaxy – premiu sf din China, acordat unui număr de 6 povestiri, în 1986, apoi suspendat
The Galactic Milieu (1987-1988) trilogie de Julian May
Starclipper and the Galactic Final (1987) roman de Brian Earnshaw . Al treilea roman din trilogia Star Jam
Pack (1985-1987) – v. supra.
Great Sky River (1988) roman de Gregory Benford, din ciclul Galactic Center (1977-1995).
Galaxy’s End (1988) roman de Richard A. Lupoff (precedat de Sun’s End, 1984 – v. infra)
Asimov’s Galaxy : Reflections on Science Fiction (1989) vol. eseuri de Isaac Asimov
Tides of Light (1989) roman de Gregory Benford, din ciclul Galactic Center (1977-1995)
Bill, the Galactic Hero, on the Planet of Bottled Brains (1990) roman de Harry Harrison şi Robert Sheckley
Bill, the Galactic Hero (1991) roman de Harry Harrison şi David Bischoff
Bill, the Galactic Hero (1992) roman de Harry Harrison şi Jack C. Haldeman
Bill, the Galactic Hero (1992) roman de Harry Harrison şi David M. Harris
Library of the Universe : Our Milky Way and Other Galaxies (1991) non-fiction de Isaac Asimov
Bridging the Galaxies (1993) vol. proză scurtă de Larry Niven
Furious Gulf (1994), roman de Gregory Benford, din ciclul Galactic Center (1977-1995).
Galactic Dreams (1994) vol. proză scurtă de Harry Harrison
Galaxy Rangers (1994) de Brian C. Daley : desene animate în serial TV (7 episoade)
Murder at the Galactic Writers’ Society (1995) roman de Janet Asimov
Sailing Bright Eternity (1995) roman de Gregory Benford, din ciclul Galactic Center (1977-1995)

Sun / Suns
 The Virgin of the Sun (1898) roman de George Griffith . Nu e sf, dar prefigurează maniera de intitulare ce va
face carieră, nu peste mult, în science-fiction. Mai mult chiar, titlul va fi reluat literalmente identic de unul dintre
primele romane sf :
The Virgin of the Sun (1922) roman de H. Rider Haggard
Through the Sun in an Airship (1909) roman de John Martin
“Crashing Suns” (1928) povestire de Edmond Hamilton (apărută în revista Weird Tales)
When the Sun Went Out (1929) roman de Leslie F. Stone
“The World of the Red Sun” (1931) povestire de Clifford D. Simak . Este povestirea cu care a debutat
autorul, în revista Wonder Stories (dec.1931)
“Born of the Sun” (1934) povestire de Jack Williamson
“Children of the Sun” (1939) versuri de Miriam Allen de Ford
“Sunspot Purge” (1940) povestire de Clifford D. Simak
The Sun Shines West (1943) roman de Nat Schachner (nu e sf)
The Sun Queen (1946) roman al scriitorului britanic Hyman Kaner (1896-1973), născut în România (iată o
supriză!).
The Other Side of the Sun (1950) roman de Paul Capon
The Sun Makers (1950) roman de John Russell Fearn (sub pseudonimul Vargo Statten)
Children of the Sun (1950) roman de Edmond Hamilton (rămas în reviste)
“Lord of a Thousand Suns” (1951) nuvelă de Poul Anderson (în revista Planet Stories)
“The Day the Sun Died” – povestire de Daniel F. Galouye (apărută iniţial sub titlul “Tonight the Sky Will
Fall” (1952) – v. infra
Beyond These Suns (1952) roman de Cyril Protheroe (sub pseudonimul Rand Le Page)
“The Golden Apples of the Sun” (l953) povestire de Ray Bradbury. “Merele de aur ale Soarelui”, în vol. Aici
sunt tigri, trad. rom. Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1974.
West of the Sun (1953) roman de Edgar Pangborn
Ring around the Sun. A Story of Tomorrow (1953) roman de Clifford D. Simak
Shadows in the Sun (1954) roman de Chad Oliver
Under the Triple Suns (1955) roman de Stanton A. Coblentz
Third from the Sun (1955) vol. proză scurtă de Richard Matheson
The Naked Sun (1957) roman de Isaac Asimov . Soarele gol, trad. rom. Florin Ionescu, Editura Univers,
Bucureşti, 1975. Soarele gol, Editura Teora, Bucureşti, 1993.
“The Stroke of the Sun” (1958) povestire de Arthur C. Clarke
The Sun Smasher (1959) roman de Edmond Hamilton
“Disturbing Sun” (1959) povestire de Philip Latham
Third from the Sun (1959) teatru TV de Richard Matheson (cf. supra, vol. omonim, l955)
“A Touch of Sun” (1959) povestire de Arthur Porges
The Kingdom of the Sun (1960) non-fiction de Isaac Asimov
“Sun Spot” (1960) povestire de Hal Clement
Next Door to the Sun (1960) roman de Stanton A. Coblentz
Schooners of the Sun (1961) roman de Gérard Klein . Versiunea engleză a romanului Les voiliers du Soleil
(1961).
The Sun Saboteurs (1961) roman de Damon Knight
“Sunfire!” (1962) povestire de Edmond Hamilton
The Three Suns of Amara (1962) roman de William F. Temple
The Battle Beyond the Sun (1963) film sf
“Sunjammer” (1964) nuvelă de Poul Anderson (sub pseudonimul Winston P. Sanders), apărută în revista
Analog Science Fact → Science Fiction, No.2, April 1964, New York, John W. Campbell Editor (pp.17-30).
Nuvela se deschide cu un clasic pasaj de “stargazing” (pag.17). În acest decor sideral, evoluează nonşalant nimeni
altul decât astronautul... “Andy Golescu from Craiova... wherever that may be...” (p.23).
“Sunjammer” (1964) povestire de Arthur C. Clarke (coincidenţă? telepatie?...)
The Bloody Sun (1964) roman de Marion Zimmer Bradley (reeditat în 1995)
Rising Suns (1964) roman de John Gloag
Sunburst (1964) roman de Phyllis Gotlieb
The Prodigal Sun (1964) roman de Philip E. High
Sundog (1965) roman de Brian N. Ball
City of a Thousand Suns (1965) roman de Samuel R. Delany . Parafrază ori aluzie inter-textuală la titlul
nuvelei lui Poul Anderson “Lord of a Thousand Suns” (1951).
Crashing Suns (1965) vol. proză scurtă de Edmond Hamilton, din ciclul Interstellar Patrol (1964-1965) – v.
infra
“In Passage of the Sun” (1966) povestire de George Collyn
A Far Sunset (1967) roman de Edmund Cooper
The Sunless World (1967) vol. proză scurtă de Neil R. Jones
The Planet of the Double Sun (1967) vol. proză scurtă de Neil R. Jones
The Stolen Sun (1967) roman de Emil Petaja
 Out of the Sun (1968) roman de Ben Bova (sf pentru copii)
The Sun (1968) non-fiction de Patrick Moore
Secret of the Sunless World (1969) roman de Carroll M. Capps (autor care şi-a semnat celelalte cărţi cu
pseudonimul C.C. MacApp)
“Sundance” (1969) povestire de Robert Silverberg
Craddle of the Sun (1969) primul roman al lui Brian Stableford
Journey to the Far Side of the Sun (1969) un alt titlu sub care a rulat filmul Doppelganger (1969) regia
Robert Parrish
Seeven Steps to the Sun (1970) roman de Fred Hoyle şi Geoffrey Hoyle
The Year of the Quiet Sun (1970) roman de Wilson Tucker
What Makes the Sun Shine (1971) non-fiction de Isaac Asimov
Beyond Another Sun (1971) roman de Tom Godwin
Candle in the Sun (1971) roman de Robert Wells
The Wind from the Sun : Stories of the Space Age (1972) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke
The Day the Sun Stood Still (1972) antologie de Robert Silverberg
The Sun (1973) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
The Suns of Scorpio (1973) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
The Sun Destroyers (1973) roman de Ross Rocklynne
The Planet-Girded Suns : Man’s View of Other Solar Systems (1974) non-fiction de Sylvia Engdahl
Sundance (1974) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
“The Sun’s Tears” (1974) povestire de Brian Stableford
The Distant Suns (1975) roman de Michael Moorcock şi Philip James
Voyage to a Forgotten Sun (1975) roman de Donald J. Pfeil (sub pseud. William Arrow)
Sunrise on Mercury (1975) vol. proză scurtă de Robert Silverberg (sf pentru copii)
Don’t Bite the Sun (1976) roman de Tanith Lee
The Dark Side of the Sun (1976) roman de Terry Pratchett
Spectrum of a Forgotten Sun (1976) roman de Edwin C. Tubb
The Book of Suns (1977) roman de Nancy Springer ; ediţie revăzută sub titlul The Silver Sun (1980)
“Sunsteps” (1977) povestire de Somtow Sucharitkul
The Iron Sun: Crossing the Universe through Black Holes (l977) non-fiction de Adrian Berry
The City of the Sun (1978) roman de Brian Stableford
La città del Sole / Civitas Solis – era titlul celebrei utopii, scrise în 1602 şi publicate în 1623, de Tommaso
Campanella (1568-1639), traduse pentru prima dată în englezeşte sub titlul The City of the Sun (1885), titlu
preluat literal şi de Brian Stableford, pentru romanul său din 1978.
Faded Sun (1978-1979) trilogie de C.J. Cherryh , alcătuită din romanele The Faded Sun: Kesrith (1978), The
Faded Sun : Shon’Jir (1978) şi The Faded Sun : Kutath (1979)
Dark is the Sun (1979) roman de Philip José Farmer
Where No Sun Shines (1979) roman de Leo P. Kelley (sf pentru copii) din ciclul Galaxy 5
Sunworld (1979) roman de Leo P. Kelley (sf pentru copii) din ciclul Space Police
The Mask of the Sun (1979) roman de Fred Saberhagen
Lost : Fifty Suns (1979) vol. proză scurtă de A.E. van Vogt . Reeditare a volumului The Book of van Vogt
(1972), tradus şi în româneşte: Cartea lui van Vogt, trad. rom. Mariana Neţ, Editura RAO, Bucureşti, 1994
(nuvela “Pierdut : Cincizeci de sori” se află la pp.163-222).
The Steel, the Mist and the Blazing Sun (1980) roman de Christopher Anvil
Sundiver (1980) roman de David Brin
The Death of the Sun (1980) non-fiction de John R. Gribbin
The Strangest Star : A Scientific Account of the Life and Death of the Sun (1980) non-fiction de John R.
Gribbin
Sunburst (1980) roman de Nicholas Fisk (din ciclul The Starstormer Saga – v. supra)
Into the Sun and Other Stories (1980) vol. proză scurtă (postum) de Robert Duncan Milne (1844-1899), editat
de Sam Moskowitz
I, the Sun (1980) roman de Janet E. Morris (nu e sf)
The Silver Sun (1980) roman de Nancy Springer ; apărut iniţial sub titlul The Book of Suns (1977)
The Book of the New Sun / Cartea Soarelui Nou (1980-1987) ciclu romanesc de Gene Wolfe, cuprinzând
romanele : The Shadow of the Torturer (1980) Umbra torţionarului, trad. rom. Irina Horea, Editura Leda, Grupul
editorial Corint, Bucureşti, 2009.
The Claw of the Conciliator (1981)
The Sword of the Lictor (1981)
The Citadel of the Autarch (1982)
The Urth of the New Sun (1987)
The Sun Shines Bright (1981) non-fiction de Isaac Asimov
Sunfall (1981) vol. proză scurtă de C.J. Cherryh
The Sunbound (1981) roman de Cynthia Felice
Sunshine 43 (1981) roman de David G. Penny (precedat de Starshine 43, 1978) – v. supra
 Dust of Far Suns (1981) vol. proză scurtă de Jack Vance, apărut iniţial sub titlul
Future Tense (1964) – v. infra
Sunwaifs (1981) roman de Sydney J. Van Scyoc
How Did We Find Out about Sunshine (1982) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
News from the Sun (1982) non-fiction de J.G. Ballard (nu e sf)
Sunstone Scrolls (1982-1984) ciclu romanesc de Sydney J. Van Scyoc, cuprinzând romanele: Darkchild
(1982), Bluesong (1983), Starsilk (1984).
Daughters of the Sunstone (1985) ediţie reunind cele trei romane de mai sus
Search for the Sun! (1982) roman de Colin Kapp
Under Twin Suns (1982) roman de Andrew J. Offutt (sub pseudonimul John Cleve) din ciclul Spaceways
(1982-1985) – v. infra
The Rape of the Sun (1982) roman de Ian Wallace
Sunstroke and Other Stories (1982) vol. proză scurtă de Ian Watson
Sun-Treader (1983) scenariu de Thomas F. Monteleone
The Steps of the Sun (1983) roman de Walter Tevis
Empire of the Sun (1984) roman de J.G. Ballard (nu e sf)
Across the Sea of Suns (1984) roman de Gregory Benford, din ciclul Galactic Center
Down to a Sunless Sea (1984) roman de Lin Carter
Sun’s End (1984) roman de Richard A. Lupoff (urmat de Galaxy’s End, 1988 – v. supra)
Sunspacer (1984-1995) de George Zebrowski : ciclu de 3 romane sf pentru copii : Sunspacer (1984), The
Stars Will Speak (1985), Behind the Stars (1995)
The Sunspacer Trilogy (1995) ediţie care reuneşte cele 3 romane de mai sus
The Exploding Suns : The Secrets of the Supernovas (1985) non-fiction de Isaac Asimov
The Boy Who Hooked the Sun (1985) vol. proză scurtă de Gene Wolfe
Dark Sun, Bright Sun (1986) roman de Nicholas Fisk
Red Sun of Darkover (1987, 1995) anthologie de Marion Zimmer Bradley
The Faded Sun Trilogy (1987) de C.J. Cherryh – ediţie care reuneşte cele trei romane publicate separat în
1978-1979 (v. supra).
To Sail Beyond the Sunset (1987) roman de Robert A. Heinlein (din ciclul Future History)
Sundrinker (1987) roman de Zach Hughes
The Hammer of the Sun (1988) roman de Michael Scott Rohan
A Fire in the Sun (1989) roman de George Alec Effinger
Look into the Sun (1989) roman de James Patrick Kelly
Lake of the Sun (1989) roman de Wynne Whiteford
Midnight’s Sun (1990) roman de Garry Kilworth (subtitlu licantropic: A Story of Wolves)
A Landing on the Sun (1991) roman de Michael Frayn
Blinded by the Light : The Secret Life of the Sun (1991) non-fiction de John R. Gribbin
Daisy, in the Sun (1991) vol. proză scurtă de Connie Willis
The Old Woman Whose Rolling Pin Is the Sun (1991) vol. proză scurtă de Gene Wolfe
Stranger Suns (1991) roman de George Zebrowski
Library of the Universe : The Sun (1992) non-fiction de Isaac Asimov
To Save the Sun (1992) roman de Ben Bova şi A.J. Austin
Rising Sun (1992) roman de Michael Crichton
Strange Devices of the Sun and Moon (1993) roman de Lisa Goldstein
Dark Sun (1993-1995) ciclu de 4 romane de Simon Hawke
Arrows of the Sun (1993) roman de Judith Tarr
The Book of the Long Sun / Cartea Soarelui Lung (1993-1994) ciclu romanesc de Gene Wolfe, cuprinzând
romanele : Nightside the Long Sun (1993) trad. rom. Antuza Genescu, 2009; Lake of the Long Sun (1994) trad.
rom. Antuza Genescu, 2009;
Litany of the Long Sun (1994)
Caldé of the Long Sun (1994)
Exodus from the Long Sun (1995)
The Book of the Short Sun / Cartea Soarelui Scurt (19 ) ciclu romanesc de Gene Wolfe, cuprinzând romanele:
On Blue’s Waters, In Green’s Jungle, Return to the Whorl .
Black Sun Rising (1995) roman de C.S. Friedman
Mirror Sun Rising (1995) roman de Sean McMullen
Sunrunner’s Fire (1995) roman de Melanie Rawn
Sunstorm (1998) roman de Arthur C. Clarke şi Stephen Baxter
Probability Sun (1999) roman de Nancy Kress
Sunshine (2003) roman de Robin McKinley

Sol / Solar
 Civitas Solis / La città del Sole – celebra utopie, scrisă în 1602 şi publicată în 1623, de Tommaso Campanella
(1568-1639)
Solar Lottery (1955) primul roman al lui Philip K. Dick . Loterie solară, trad. rom. Anca Răzuş, în
Anticipaţia – CPSF, numerele 492-496 / 1992-1993; în volum, la S.C. “Ştiinţă şi tehnică” S.A., Bucureşti, 1994.
Solar Queen (1955-1969) ciclu de 4 romane de Andre Norton : Sargasso of Space (1955), Plague Ship
(1956), Voodoo Planet (1959), Postmarked the Stars (1969)
Solaris (1961) roman de Stanislaw Lem . Solaris, trad. rom. Adrian Rogoz şi Teofil Roll, în Colecţia
“Povestiri ştiinţifico-fantastice”, Bucureşti, numerele 311-317 / 1967-1968; în volum, la Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1974; reeditat la Editura Savas Press, Bucureşti, 1993.
The Solar System : Our New Front Yard (1962) non-fiction de Clifford D. Simak (pentru copii)
The Solarians (1966) roman de Norman Spinrad . Solarienii, trad. rom. Antoaneta Ralian, Editura Nemira,
Bucureşti, 1992.
The Solar Invasion (1968) roman de Manly Wade Wellman
The Planet-Girded Suns : Man’s View of Other Solar Systems (1974) non-fiction de Sylvia Engdahl
“The Borderland of Sol” (1974) nuvelă de Larry Niven . Al treilea titlu din ciclul ce-l are ca protagonist pe
astronautul Beowulf Shaeffer, după “Neutron Star” (1966) şi “At the Core” [of the Galaxy] (1969).
The Solar System (1975) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
How Did We Find Out about Solar Powers (1975) non-fiction de Isaac Asimov (pt. copii)
“Seventy Light-Years from Sol” (1975) povestire de Stephen Tall
The Science-Fictional Solar System (1979) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Charles G.
Waugh
Solaria (1981) supliment de science-fiction al almanahului Condinf, Cluj-Napoca
Countersolar! (1987) roman de Richard A. Lupoff
Relativity of Wrong : Essays on the Solar System and Beyond (l988) vol. de Isaac Asimov
Solar Kill (1987) roman de Charles Ingrid (pseudonimul lui Rhondi Vilott)
Project Solar Sail (1990) antologie de Arthur C. Clarke
Library of the Universe : Our Solar System (1991) non-fiction de Isaac Asimov

Stellar / Interstellar
Stellar Publishing Corporation – casă editorială înfiinţată de Hugo Gernsback în 1929
The Skylark of Space : The Tale of the First Inter-Stellar Cruise (1946) primul roman din ciclul Skylark de
E.E. Smith (v. infra)
Operation Interstellar (1950) roman de George O. Smith
The Stellar Legion (1954) roman de Edwin C. Tubb
Interstellar Patrol (1964-1965) ciclu narativ de Edmond Hamilton, format dintr-un roman (Outside the
Universe, 1964) şi un volum de proză scurtă (Crashing Suns, 1965)
Interstellar Two-Five (1966) roman de Douglas R. Mason (sub pseud. John Rankine)
Stellar Science-Fiction Stories, vol. 1-8 (1974-1981) – serie editorială condusă de Judy-Lynn del Rey; 8
volume care cuprind numai titluri inedite până atunci (“original anthologies”).
Interstellar Empire (1976) vol. proză scurtă de John Brunner
Faster than Light : An Anthology about Interstellar Travel (1976) antologie de Jack Dann şi George
Zebrowski
Stellar Assignment (1979) roman de Edwin C. Tubb
Orion’s Sword : War in Interstellar and Intergalactic Space (1980) antologie de Reginald Bretnor
The Darfstellar and Other Stories (1982) vol. proză scurtă de Walter M. Miller Jr.
Interstellar Pig (1984) roman de William Sleator
Stellar Fist (1989) roman de Geo Proctor
Stellar Ranger (1994-1995) ciclu narativ de Steve Perry, format din 2 romane: Stellar Ranger (1994) şi Lone
Star (1995)

Astra / Astral / Astronomy / Astronaut

Ad astra ! deviză tradiţională a amatorilor de science-fiction
Ad astra (1978-1981) revistă britanică de science-fiction
Astra (1954-1957) ciclu romanesc de Andre Norton, compus din 2 romane : The Stars Are Ours ! (1954) şi
Star Born (1957) – v. supra
Astronomy with an Opera-Glass : A Popular Introduction to the Study of the Starry Heavens (1888) non-
fiction de Garrett P. Serviss
Pleasures of the Telescope : An Illustrated Guide for Amateur Astronomers and a Popular Description of the
Chief Wonders of the Heavens for General Readers (1902) non-fiction de Garrett P. Serviss
Astronomy with the Naked Eye : A New Geography of the Heavens, with Descriptions and Charts of
Constellations, Stars, and Planets (1908) non-fiction de Garrett P.Serviss
Astronomy in a Nutshell : The Chief Facts and Principles Explained in Popular Language for the General
Reader and for Schools (1912) non-fiction de Garrett P. Serviss
Avem plăcuta surpriză de a descoperi în Garrett P. Serviss (1851-1929) o figură cumva familiară, un adevărat
Victor Anestin al Americii din urmă cu un secol, al Americii începutului de secol XX, cu care amândoi au fost
contemporani : astronom amator, ca şi Victor Anestin al nostru (1875-1918), la fel de incurabil “stargazer” sau
“skywatcher”, pendulând, ca şi el, între ştiinţa popularizată şi ficţiune, între “astronomia populară” şi “romanul
astronomic”, atât de gustat până la primul război mondial : The Moon Metal (1900), A Columbus of Space (1911),
The Second Deluge (1912), Edison’s Conquest of Mars (1947, postum), Invasion of Mars (1969, postum), The
Moon Maiden (1978, postum) şi alte romane ale lui Garret P. Serviss – coexistă, în bibliografia sa, cu titluri de
“non-fiction”, de astronomie popularizată, de largă audienţă în epocă şi a căror savoare “de epocă” mai poate fi
gustată şi azi, după o sută de ani, cum ne putem convinge deschizând cartea de faţă şi la titlurile parolate cu
“Stars”, “Space”, “Sky”, “Heaven”. Savoare de epocă pe care-o regăsim nealterată şi în cărţile lui Victor Anestin,
cum ar fi: Stelele. Noţiuni populare de astronomie (1909), Romanul cerului. Astronomie pentru toţi (1912),
Povestea cerului (1912), Cum să înveţi stelele. Cu 28 hărţi cereşti în text (1913), Poveşti astronomice (1916) ş.a.,
şi bineînţeles în cele două “romane astronomice”: În anul 4000 sau O călătorie la Venus (1899) şi O tragedie
cerească (1914).
Astronomy (1939, 1947) tratat ştiinţific de Philip Latham şi William T. Skilling
Interplanetary Flight : An Introduction to Astronautics (1950) non-fiction de Arthur C. Clarke
The Lonely Astronomer (1954) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Volsted Gridban)
Adam Troy, Astroman (1954) roman de M.E. Patchett (nu Terry Pratchett !)
Frontiers of Astronomy (1955) non-fiction de Fred Hoyle. Frontierele astronomiei, trad.rom. Dumitru Neagu
şi Constantin Papadopol-Calimah, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
“Asstronomy” (sic!) (1959) articol de Eric Frank Russell (titlu schimbat ulterior în “Stargazers”)
The Astronauts (1960) non-fiction de Martin Caidin
The Fascinating World of Astronomy (1960) non-fiction de Philip Latham
Mike Mars, Astronaut (1961) roman de Donald A. Wollheim (sf pentru copii)
Astronomy (1962) tratat ştiinţific de Fred Hoyle
Astronomy in Action (1962) non-fictionde Philip Latham
The Last Astronaut (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro)
The Astronauts Must Not Land (1963) roman de John Brunner. Revăzut şi amplificat ulterior în: More Things
in Heaven (1973) – v. infra
Naked-Eye Astronomy (1966) non-fiction de Patrick Moore
The Falling Astronauts (1971) roman de Barry N. Malzberg
The Backyard Astronomer (1973) non-fiction de Alan E. Nourse
Highlights in Astronomy (1975) non-fiction de Fred Hoyle
Astral Quest (1975) roman de Douglas R. Mason (sub pseud. John Rankine). Novelizare a unui episod din
serialul Space 1999 (v. infra)
Astronomy for the Amateur (1976) non-fiction de John R. Gribbin
Our Changing Universe : The New Astronomy (1976) non-fiction de John R.Gribbin
Boy Astronaut (1977) roman de Hugh Walters
From Apes to Astronauts (1980) non-fiction de Adrian Berry
The Physics – Astronomy Frontier (1980) studiu ştiinţific de Fred Hoyle şi J.V. Narlikar
The Relation of Astronomy to Biology (1980) studiu ştiinţific de Fred Hoyle
The Astral Fortress (1981) roman de William Rotsler (sf pentru tineret – categoria “young adults”, diferită de
categoria “children”)
Ally, Ally, Aster (1981) roman de Gwyneth A. Jones (sub pseud. Ann Halam). Sf pentru copii, dar e vorba,
evident, de floarea denumită în englezeşte “aster” (“ochiul boului”), nu de latinescul “astrum” (astru, stea).
Armchair Astronomy (1984) non-fiction de Patrick Moore
Stargazing : Astronomy without a Telescope (1985) non-fiction de Patrick Moore
Astronomers’ Stars (1986) non-fiction de Patrick Moore
The Astral Mirror (1985) vol. proză scurtă de Ben Bova
The Ragged Astronauts (1986) roman de Bob Shaw
TV Astronomer : Thirty Years of “The Sky at Night” (l987) de Patrick Moore: memorialistică pe tema
serialului de televiziune BBC The Sky at Night (1957-1987) prezentat de astronomul şi scriitorul de science-
fiction Patrick Moore – v. infra
Radio Astronomy (1990) non-fiction de Alan E. Nourse
Passion for Astronomy (1991) non-fiction de Patrick Moore
Cărţile de popularizare ştiinţifică (“non-fiction”, “science fact”) a astronomiei sunt, bineînţeles, mult mai
multe, dar le-am reţinut aici numai pe cele semnate de autori care s-au manifestat şi în plan propriu-zis literar, ca
scriitori de ficţiune, de science-fiction – Arthur C. Clarke, Fred Hoyle, Philip Latham, Patrick Moore, Alan E.
Nourse, John R. Gribbin ş.a.

Sky
Curiosities of the Sky : A Popular Presentation of the Great Riddles and Mysteries of Astronomy (1909) non-
fiction de Garrett P. Serviss
“The Sky Pirate” (1909) nuvelă (fiction!) de Garrett P. Serviss
Vampire of the Skies (1932) roman de James Corbett
“Factory in the Sky” (1941) povestire de Basil E. Wells
Skylark (1946-1966) ciclu narativ de E.E. Smith , format din 4 romane
The Skylark of Space : The Tale of the First Inter-Stellar Cruise (1946) primul roman din ciclul Skylark de
E.E. Smith
Skylark Three (1948) – al doilea roman din ciclul Skylark de E.E. Smith
Skylark of Valeron (1949) – al treilea roman din ciclul Skylark de E.E. Smith
Skylark DuQuesne (1966) – ultimul roman din ciclul Skylark de E.E. Smith
Fortress in the Skies (1947) roman de Peter de Mendelssohn
Pebble in the Sky (1950) primul roman al lui Isaac Asimov. O piatră pe cer, trad. rom. Maria-Ana Tupan,
Editura Univers, Bucureşti, 1981; O piatră din cer, trad. rom. Editura Teora, Bucureşti, 1994
Farmer in the Sky (1950) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii)
Typewriter in the Sky (1951) roman de L. Ron Hubbard
Islands in the Sky (1952) roman de Arthur C. Clarke (sf pentru copii)
“Tonight the Sky Will Fall” (1952) povestire de Daniel F. Galouye, apărută ulterior şi sub titlul “The Day the
Sun Died” (v. supra)
Ballroom of the Skies (1952) roman de John D. MacDonald
The Lights in the Sky Are Stars (1953) roman de Fredric Brown
“The Buttoned Sky” (l953) povestire de Geoff St.Reynard (pseud. lui Robert Wilson Krepps)
The Wheel in the Sky (1954) roman de Rafe Bernard
Search the Sky (1954) roman de Frederik Pohl şi Cyril M. Kornbluth
Tunnel in the Sky (1955) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii)
Get Out of My Sky (1956-1957) mini-roman de James Blish . Apărut în 1956-1957 în revista Astounding
Science-Fiction, apoi în antologia omonimă a lui Leo Margulies [v.infra, 1960], căreia îi împrumută titlul, iar în
1980 în volum aparte, între aceleaşi coperte cu prozele scurte din vol. There Shall Be No Darkness (1980) – v.
infra
Eye in the Sky (1957) roman de Philip K. Dick
Fortress in the Sky (1957) non-fiction de L. Ron Hubbard
“Gadgets in the Sky” (1957) articol de Eric Frank Russell
The Sky at Night (1957-1987) serial de televiziune BBC (astronomie popularizată) prezentat de astronomul şi
scriitorul de science-fiction Patrick Moore
The Other Side of the Sky (1958) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke
The Day the Sky Exploded (1958) film italian de fantascienza, regia Paolo Heusch
Skymaster II / X / 13 antwortet nicht (1958) roman de Rolf Gardener (pseudonimul unui autor german
neidentificat)
“The Sky People” (1959) povestire de Poul Anderson
And When the Sky Was Opened (1959) teatru TV de Richard Matheson
Skyport (1959) roman de Curt Siodmak
The Sky Calls – titlu sub care a rulat în Occident filmul sovietic Niebo zoviot (1959); a rulat şi sub titlul The
Heavens Call – v. infra
The Skynappers (1960) roman de John Brunner
Sanctuary in the Sky (1960) roman de John Brunner
Cyclops in the Sky (1960) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Lionel Roberts)
Get Out of My Sky (1960) antologie de Leo Margulies (cuprinde şi mini-romanul omonim din 1956-1957 al
lui James Blish [v. supra] de la care împrumută titlul)
Beyond the Silver Sky (1961) roman de Kenneth Bulmer
Island in the Sky (1961) roman de Manly Wade Wellman. Cu un deceniu în urmă, Arthur C. Clarke observa
mai mult decât o singură “insulă în cer”: Islands in the Sky (1952, v. supra). Să fie numai ceea ce printre
astronomi se numeşte “ochi de astronom” – o acuitate fenomenală a privirii “cu ochiul liber” (“unaided eye”)?
The World Beyond the Sky (1961) roman de Robert Moore Williams
Walk up the Sky (1962) roman de Robert Moore Williams
The Ladder in the Sky (1962) roman de John Brunner (semnat Keith Woodcott Brunner)
Orphans of the Sky (1963) vol. proză scurtă de Robert A. Heinlein
Watchers of the Sky (1963) non-fiction de Willy Ley . Observatorii cerului. O istorie neobişnuită a
astronomiei de la Babilon până la Era Cosmică, trad. rom. Victor Nadolschi, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968.
The Sky is Falling (1963) roman de Lester del Rey
 “Turn off the Sky” (1963) povestire de Ray [Radell Faraday] Nelson
A Voice in the Sky (1964) teatru TV de Christopher Hodder-Williams
Swordsmen in the Sky (1964) antologie de Donald A. Wollheim
The Sky at Night, vol. 1-7 (1964-1980) non-fiction de Patrick Moore. Serialul TV omonim (1957-1980, v.
supra) trecut în pagini de carte; un volum suplimentar (vol. 8) a apărut în 1985.
This Random Sky (1965) roman de James L. Summers
Voices from the Sky : Previews of the Coming Space Age (1966) non-fiction de Arthur C. Clarke
“For the World is Hollow and I Have Touched the Sky” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969) – v.
supra
The Secret in the Sky (1967) roman de Lester Dent (sub pseud. Kenneth Robeson)
“Forest in the Sky” (1967) nuvelă de Keith Laumer
Miners in the Sky (1967) roman de Murray Leinster
To Open the Sky (1967) roman de Robert Silverberg
The Other Sky (1968) vol. proză scurtă de Keith Laumer
Sea-Horse in the Sky (1969) roman de Edmund Cooper
The Dagger in the Sky (1969) roman de Lester Dent (sub pseud. Kenneth Robeson)
Mirror in the Sky (1969) roman de David Garnett (semnat Dav Garnett)
Prisoners of the Sky (1969) roman de C.C. MacApp
Tha Sky is Filled with Ships (1969) roman de Richard C. Meredith
The Deadly Sky (1971) roman de Paul W. Fairman (sub pseud. Ivar Jorgensen) titlu recurent :
The Deadly Sky (1983) roman de Doris Piserchia – v. infra
“Mother in the Sky with Diamonds” (1971) povestire de James Tiptree Jr. (pseudonimul scriitoarei Alice B.
Sheldon)
When the Sky Burned (1973) roman de Ben Bova; ediţie amplificată, sub titlul Test of Fire (1982)
Sky Pirates of Callisto (1973) roman de Lin Carter
The Starlit Sky (1973) non-fiction de Patrick Moore
Change the Sky and Other Stories (1974) vol. proză scurtă de Margaret St.Clair
City in the Sky (1974) roman de Curt Siodmak
The Frozen Sky (1975) roman de Lee Harding (sf pentru copii)
Let’s Look at the Sky : the Planets, the Stars (1975, 2 vol.) non-fiction de Patrick Moore
Sky Fist (1975) teatru TV de William F. Nolan şi Rick Rosner
Skyfall (1976) roman de Harry Harrison
Walkers on the Sky (1976) roman de David Lake
The Crack in the Sky (1976) roman de Richard A. Lupoff
The Skies Discrowned (l976) roman de Tim Powers; ediţie revăzută, sub titlul Forsake the Sky (l986)
The Weeping Sky (1977) roman de Lee Harding (sf pentru copii)
Out of the Silent Sky (1977) volum de proză scurtă semnat de Lloyd Biggle, reeditat ulterior sub titlul The
Silent Sky (1979) – v. infra
Galactic Roamer : Dr. E.E. Smith Talks about the Famous “Skylark” Tales and the “Lensman” Series in an
Interview with Thomas Sheridan (1977)
Skyworlds (1977-1978) revistă de science-fiction din S.U.A.
The Silent Sky (1979) volum de proză scurtă semnat de Lloyd Biggle, apărut în prima ediţie sub titlul Out of
the Silent Sky (1977) – v. supra
Skyrocket Steele (1980) roman de Ron Goulart
The Silver Sky (1980) teatru radiofonic de Tanith Lee
Skyship (1981) roman de John Brosnan
Skyclimber: The Literary Adventures and Autobiography of Raymond Z. Gallun (l981) de Raymond Z. Gallun şi
Jeffrey M. Elliot ; autobiografia lui Raymond Z. Gallun reeditată sub titlul Starclimber (l99l)
Fire in the Sky (1981) roman de Michael F. Maikowski şi Chris L. Wolf
Up to the Sky in Ships (1982) roman de A. Bertram Chandler
Skyripper (1983) roman de David A. Drake
The Wounded Sky (1983) roman de Diane Duane (novelizare din seria Star Trek – v. supra)
The Deadly Sky (1983) roman de Doris Piserchia (alt titlu recurent : v. supra, The Deadly Sky (1971) roman de
Paul W. Fairman (sub pseud. Ivar Jorgensen)
Half a Sky (1984) roman de R. A. Lafferty
The Man Who Pulled Down the Sky (1986) roman de John Barnes
The Sky is Falling (1986) roman de Richard Ben Sapir şi Will Murray
Forsake the Sky (1986) roman de Tim Powers (ediţie revăzută); prima ediţie apăruse sub titlul The Skies
Discrowned (1976) – v. supra
Going to See the End of the Sky (1986) roman de William Jon Watkins
Exploring the Night Sky with Binoculars (1986) non-fiction de Patrick Moore
Keep Watching the Skies! : American Science Fiction Movies of the Fifties. Volume I, 1950-1957; volume II,
l958-l962 (1986) – istorie a filmului sf american, de Bill Warren şi Bill Thomas
Great Sky River (1987) roman de Gregory Benford din ciclul Galactic Center (1977-1995)
 “Across Those Endless Skies” (1987) povestire de Robert Frazier
TV Astronomer: Thirty Years of “The Sky at Night” (l987) de Patrick Moore; memorialistică pe tema
serialului de televiziune BBC The Sky at Night (1957-1987) prezentat de astronomul şi scriitorul de science-
fiction Patrick Moore – v. supra
Islands in the Sky : Space Stations in the Universe of Science Fiction (1988) exegeză de Gary Westfahl, care
trimite la romanul lui Arthur C. Clarke Islands in the Sky (1952)
Islands in the Sky : An Annotated Bibliography of Space Stations in Science Fiction. 1869-1989 (1991) de
Gary Westfahl (anexă la sudiul omonim de mai sus)
The Hole in the Sky : Man’s Threat to the Ozon Layer (1988) non-fiction de John R. Gribbin
Sky Lords (1988-1991) trilogie de John Brosnan , cuprinzând romanele : The Sky Lords (1988), War of the
Sky Lords (1989), The Fall of the Sky Lords (1991)
Stealer’s Sky (1989) antologie de Robert Lynn Asprin şi Lynn Abbey
Skyrocket Steele Conquers the Universe (1990) vol. proză scurtă de Ron Goulart
A Piece of Blue Sky : Scientology, Dianetics, and L. Ron Hubbard (1990) non-fiction de Jon Atack
The Skybreaker (1990) roman de Gwyneth A. Jones (sub pseud. Ann Halam) (sf pt. copii)
Sky Dogs (1990) roman de Jane Yolen (sf pentru copii)
The Fall of the Sky Lords (l99l) roman de John Brosnan (din ciclul Sky Lords, v. supra)
The Girl Who Fell into the Sky (1991) vol. proză scurtă de Kate Wilhelm
Carve the Sky (1991) roman de Alexander Jablokov
Guide to the Night Sky (1991) non-fiction de Patrick Moore
Blood Sky (1991) vol. proză scurtă de William F. Nolan
Mirror in the Sky (1992) roman de Mark S. Geston
Batman : Terror on the High Skies (1992) roman de Joe R. Lansdale (sf pentru copii)
The Sky-Crasher (1993) vol. proză scurtă de L. Ron Hubbard
Sabotage in the Sky (1994) vol. proză scurtă de L. Ron Hubbard
Ruler of the Sky : A Novel of Genghis Khan (1993) roman de Pamela Sargent (nu e sf)
Ruler of the Sky (1993) non-fiction de Pamela Sargent
Sky Road (1993) roman de Ann Tonsor Zeddies
Hot Sky at Midnight (1994) roman de Robert Silverberg
Fire in the Sky (1995) roman de Jo Clayton
The Starry Sky (1995, 5 volume) non-fiction de Patrick Moore
Skybowl (1995) roman de Melanie Rawn
Dark Skies (1996) serial american de televiziune (a rulat la TVR în 1998)
Beneath the Gated Sky (1997) roman de Robert Reed
The Sky Road (1999) roman de Ken MacLeod
“Under Titan’s Green Sky” (2001) eseu de Stephen Baxter (din vol. Omegatropic)
Nine Layers of Sky (2003) roman de Liz Williams

Heaven
Astronomy with an Opera-Glass : A Popular Introduction to the Study of the Starry Heavens (1888) non-
fiction de Garrett P. Serviss
Pleasures of the Telescope : An Illustrated Guide for Amateur Astronomers and a Popular Description of the
Chief Wonders of the Heavens for General Readers (1902) non-fiction de Garrett P. Serviss
The Heavens without a Telescope (1906) non-fiction de Garrett P. Servis şi Leon Barritt
Astronomy with the Naked Eye : A New Geography of the Heavens (1908) non-fiction de Garrett P. Serviss
Round the Year with the Stars : The Chief Beauties of the Starry Heavens as Seen with the Naked Eye (1910) non-
fiction de Garrett P. Serviss
The Lady of the Heavens (1908) roman de H. Rider Haggard
“The Love of Heaven” (1948) povestire de Theodore Sturgeon
The Moon is Heaven (1951) roman de H.J. Campbell . Ne interesează, în aceste titluri, “heaven” cu sensul de
“cer, ceruri”, iar în titlul de faţă sensul este, evident, acela de “rai, paradis”; titlul merită totuşi a fi menţionat,
întrucât pe parcursul cărţii apare portretizat Arthur C. Clarke, la anii pe care-i avea atunci, în 1951.
“The Windows of Heaven” (1956) povestire de John Brunner
Fire in the Heavens (1958) roman de George O. Smith
The Heavens Call – titlu sub care a rulat în Occident filmul sovietic Niebo zoviot (1959); a rulat şi sub titlul
The Sky Calls – v. supra
Why Call Them Back from Heaven ? (1967) roman de Clifford D. Simak
From Earth to Heaven : 17 Essays on Science (1967) non-fiction de Isaac Asimov
The Heaven Makers (1968) roman de Frank Herbert
The Rakehells of Heaven (1969) roman de John Boyd
Shadow of Heaven (1969) roman de Bob Shaw
 The Lathe of Heaven (1971) roman de Ursula K. Le Guin
More Things in Heaven (1973) roman de John Brunner. Versiune revăzută şi adăugită a romanului The
Astronauts Must Not Land (1963) – v. supra
The Slaves of Heaven (1974) roman de Edmund Cooper
The Heavenly Host (1975) vol. proză scurtă de Isaac Asimov (sf pentru copii)
The Face of Heaven (1976) roman de Brian Stableford
Alien Heaven (1976) roman de Chad Warren
The Outcasts of Heaven Belt (1978) roman de Joan D. Vinge
A Stone in Heaven (1979) roman de Poul Anderson
Cowboy Heaven (1979) roman de Ron Goulart
Beyond Heaven’s River (1980) roman de Greg Bear
The Gates of Heaven (1980) roman de Paul Preuss
Another Heaven, Another Earth (1981) roman de Helen Mary Hoover (sf pentru copii)
Under Heaven’s Bridge (1981) roman de Michael Bishop şi Ian Watson
Nectar of Heaven (1981) roman de Edwin C. Tubb
Earth is Heaven (1982) roman de Edwin C. Tubb
Five-Twelfths of Heaven (1985) roman de Melissa Scott
The Roads of Heaven (1988) roman de Melissa Scott
Heaven’s Reach (1998) roman de David Brin
Heaven Chronicles (1991) roman de Joan D. Vinge
“The Toad of Heaven” (1993) povestire de Robert Reed
Beneath the Tree of Heaven (1993) roman de David Wingrove
The Voices of Heaven (1994) roman de Frederik Pohl
Spear of Heaven (1994) roman de Judith Tarr
Heaven Sent : 18 Glorious Tales of the Angels (1995) antologie de Peter Crowther
The Gates of Heaven (2003) roman de Curt Benjamin

Dark / Darkness
Accepţiunea horror şi accepţiunea sf din titlurile parolate cu dark / darkness (abisurile şi tenebrele pot fi nu
doar ale cosmosului, dar şi ale sufletului…) apar amestecate şi aparent nediferenţiate, dar contextul le
diferenţiază.
Darkness and Dawn (1914) roman de George Allan England
Darker than you Think (1940, 1948) roman de Jack Williamson
Lest Darkness Fall (1941) roman de L. Sprague de Camp
“Nightfall” (1941) nuvelă de Isaac Asimov. “Căderea nopţii”, trad. rom. Dan Merişca şi Sorin Simion, în
culegerea Nici un zeu în Cosmos, Editura Politică, Bucureşti, 1985.
Nightfall (1969) vol. proză scurtă de Isaac Asimov
Nightfall (1990) roman de Isaac Asimov şi Robert Silverberg
Darkness and the Light (1942) roman de Olaf Stapledon
Gather, Darkness ! (1950) roman de Fritz Leiber
The Haunter of the Dark and Other Tales of Horror (1951) vol. proză scurtă de H.P. Lovecraft
Dark Boundaries (1953) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Paul Lorraine)
Dark Dominion (1954) roman de David Duncan
Dark Andromeda (1954) roman de John S. Glasby (sub pseud. A.J. Merak)
Dark Centauri (1954) roman de John S. Glasby (sub pseud. Karl Zeigfried)
There Shall Be Darkness (1954) vol. proză scurtă de Catherine L. Moore
A Handful of Darkness (1955) vol. proză scurtă de Philip K. Dick
Out of the Darkness (1960) roman de R. Lionel Fanthorpe
Fingers of Darkness (1961) vol. proză scurtă de R. Lionel Fanthorpe
Face in the Dark (1961) vol. proză scurtă de R. Lionel Fanthorpe
Voices in the Dark (1960) vol. proză scurtă de Edmund Cooper
Dark Universe (1961) roman de Daniel F. Galouye
Gods of Darkness (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Karl Zeigfried)
The Darkest of Nights (1962) roman de Charles Eric Maine
Dark Tides (1962) vol. proză scurtă de Eric Frank Russell
The Darkness Before Tomorrow (1962) roman de Robert Moore Williams
All the Colors of Darkness (1963) roman de Lloyd Biggle
The Dark Light Years (1964) roman de Brian W. Aldiss. E vorba de “Întunecaţii ani-lumină”, nu de
“Nemuritorii ani-lumină” ! Să n-avem vorbe : una-i Tanda, alta-i Manda !
The Dark Side of Earth (1964) vol. proză scurtă de Alfred Bester
 Dark Continuum (1964) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
Spectre of Darkness (1965) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
The Dark World (1965) roman de Catherine L. Moore şi Henry Kuttner
Watchers of the Dark (1966) roman de Lloyd Biggle
Land of Always-Night (1966) roman de Lester Dent (sub pseud. Kenneth Robeson)
Journey into Darkness (1967) roman de Frank Belknap Long
The Patient Dark (1969) roman de Kenneth Bulmer
The Left Hand of Darkness (1969) roman de Ursula K. Le Guin. Mâna stângă a Întunericului, trad. rom.
Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, Bucureşti, 1994.
Dark Stars (1969) antologie de Robert Silverberg
sons of darkness, sons of light (1969) roman de John A. Williams (titlul scris fără majuscule!)
Creatures of Light and Darkness (1969) roman de Roger Zelazny
“Dark, Dark the Dead Star” (1970) povestire de Jack Dann şi George Zebrowski
Master of the Dark Gate (1970) roman de John Jakes
Deeper than the Darkness (1970) roman de Gregory Benford ; reeditat sub titlul The Stars in Shroud (1978) –
v. supra
“The Queen of Air and Darkness” (1971) nuvelă de Poul Anderson ; “Crăiasa neantului şi-a nopţii”, trad.
rom. Nina George Dăian, în Almanah Anticipaţia, Bucureşti, 1991.
The Queen of Air and Darkness (1973) vol. proză scurtă de Poul Anderson
The Dark Dimensions (1971) roman de A. Bertram Chandler
Dark Planet (1971) roman de John Rackham
A Darkness in My Soul (1972) roman de Dean R. Koontz
The Darkness on Diamondia (1972) roman de A.E. van Vogt
Dark Inferno (1972) roman de James White
Dark Star (1974) film sf, regia John Carpenter
Dark Star (1974) roman de Alan Dean Foster (novelizare după filmul omonim, v. supra)
Dark Star (1974) piesă muzicală a grupului “The Grateful Dead”
This Darkening Universe (1976) roman de Lloyd Biggle
City of Darkness (1976) roman de Ben Bova
Drums of Darkness. An Astrological Gothic Novel (1976) roman de Marion Zimmer Bradley
Boy in Darkness (1976) vol. proză scurtă de Mervyn Peake
The Dark Side of the Sun (1976) roman de Terry Pratchett
“To the Dark Star” (1976) povestire de Robert Silverberg
Earthdark (1977) roman de Monica Hughes
Our Lady of Darkness (1977) roman de Fritz Leiber
Haven of Darkness (1977) roman de Edwin C. Tubb
Dark is the Sun (1979) roman de Philip José Farmer
Beyond the Dark River (1979) roman de Monica Hughes
There Shall Be No Darkness (1980) vol. proză scurtă de James Blish. Apărut între aceleaşi coperte cu mini-
romanul Get Out of My Sky (1956-1957, 1960) – v. supra . Altfel, James Blish se află în evident dezacord cu
Catherine L. Moore care, dimpotrivă, credea că There Shall Be Darkness (1954), în volumul de short stories astfel
intitulat – v. supra .
This Time of Darkness (1980) roman de H.M. [Helen Mary] Hoover
The Dark (1980) roman de James Herbert
The Dark Between the Stars (1981) roman de Poul Anderson
Tales from the Nightside : Dark Fantasy (1981) vol. proză scurtă de Charles L. Grant
The Eyes of Darkness (1981) roman de Dean R. Koontz (sub pseud. Leigh Nichols)
Dark Stars and Other Illuminations (1981) vol. proză scurtă de Thomas F. Monteleone
Fall into Darkness (1982) roman de Simon Hawke (sub pseud. Nicholas Yermakov)
Time’s Dark Laughter (1982) roman de James Kahn (al doilea din trilogia New World)
Darkworld Detective (1982) roman de J. Michael Reaves
From the Heart of Darkness (1983) vol. proză scurtă de David A. Drake
The Well of Darkness (1983) roman de Randall Garrett
There Is No Darkness (1983) roman de Jack C. Haldeman şi Joe Haldeman . Fraţii Haldeman votează cu
James Blish, nu cu Catherine L. Moore : No !
Web of Darkness (1984) roman de Marion Zimmer Bradley . Urmat, un an mai târziu, de o Web of Light
(1985), pentru liniştea noastră…
Frontier of the Dark (1984) roman de A. Bertram Chandler
Darkfall (1984) roman de Dean R. Koontz (autor american)
Darkness Comes (1984) roman de Dean R. Koontz (acelaşi roman, în ediţie britanică)
Dialogue with Darkness (1985) vol. proză scurtă de Poul Anderson
A Darkness upon the Ice (1985) roman de William R. Forstchen
The School of Darkness (1985) roman de Manly Wade Wellman
Through Darkest America (1986) roman de Neal Barrett Jr.
 Lords of the Middle Dark (1986) roman de Jack L. Chalker
Shades of Darkness (1986) roman de Richard Cowper
A Darkness at Sethanon (1986) roman de Raymond E. Feist
Dark Sun, Bright Sun (1986) roman de Nicholas Fisk
The Dark Cry of the Moon (1986) vol. proză scurtă de Charles L.Grant
Dreams of Dark and Light (1986) vol. proză scurtă de Tanith Lee
The Dark Side of the Moon (1986) vol. proză scurtă de Jack Vance
The Dark Side (1987) roman de Zach Hughes
A Dark Travelling (1987) roman de Roger Zelazny (sf pentru copii)
The Long Dark Tea-Time of the Soul (1988) roman de Douglas Adams
In Darkness Waiting (1988) roman de John Shirley
Sister Light, Sister Dark (1988) roman de Jane Yolen
The Foxes of First Dark (1990) roman de Garry Kilworth
Cosmic Coincidences : Dark Matter, Mankind, and Anthropic Cosmology (1989) non-fiction de John R.
Gribbin şi Martin Rees
The Dark Between the Stars (1991) roman de Damien Broderick . “Bezna dintre stele” rămâne la fel de compactă
ca şi în urmă cu zece ani, când o constatase Poul Anderson în titlul unui roman perfect omonim : The Dark Between the
Stars (1981) – v. supra .
The Dark Beyond the Stars (1991) roman de Frank M. Robinson . “Bezna de dincolo de stele” parafrazează şi
supralicitează “Bezna dintre stele”, dar nu ne duce mai departe...
The Stuff of the Universe : Dark Matter, Mankind, and the Coincidences of Cosmology (1991) non-fiction de
John R. Gribbin şi Martin Rees
Dark Future (1991) roman de Brian Stableford (sub pseud. Brian Craig)
Dark Sun (1993-1995) ciclu de 4 romane de Simon Hawke
Dark Horizon (1993) roman de K. W. Jeter
Stardark Songs (1993) vol. versuri de Nancy Springer
Personal Darkness (1993) roman de Tanith Lee
Darkness, I (1994) roman de Tanith Lee
Shadow of a Dark Queen (1994) roman de Raymond E. Feist
Rulers of Darkness (1995) roman de Steven Spruill
Dealers in Light and Darkness (1995) vol. proză scurtă de Cherry Wilder
Dark Skies (1996) serial american de televiziune (a rulat la TVR în 1998)
Dark Light (2001) roman de Ken MacLeod

Void
Out of the Void (1929) roman de Leslie F. Stone
Across the Void (1930) roman de Leslie F. Stone
“The Voice of the Void” (1930) prima povestire a lui John W. Campbell Jr.
“Garden in the Void” (1952) nuvelă de Poul Anderson
Vandals of the Void (1953) roman de Jack Vance (sf pentru copii)
Wealth of the Void (1954) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The Void Beyond (1958) vol. proză scurtă de Robert Moore Williams
Space Void (1961) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
Beyond the Void (1965) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
Destination : Void (1966) roman de Frank Herbert
Void Science Fiction and Fantasy (1975-1977) revistă sf din Australia, condusă de Paul Collins
Void Publications – casă de editură din Australia, a publicat revista de mai sus
Smile on the Void (1981) roman de Stuart Gordon . Roman subintitulat “Mythhistory”: oare nu era romanul şi
pentru Ion Heliade-Rădulescu al nostru, încă în secolul al XIX-lea, literalmente “mitistorie”?
The Void Captain’s Tale (1983) roman de Norman Spinrad
Alight in the Void (1991) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Dr. Dimension : Masters of Spacetime (Void Where Prohibited) (1994) roman de David F. Bischoff şi John
DeChancie
Voidfarer (2006) roman de Sean McMullen

Stellarium divers

A venit acum şi momentul pentru a trece sumar în revistă (bibliografică) şi numele acelor stele şi constelaţii care
revin cel mai frecvent în titlurile de science-fiction, “vedetele” ce se ilustrează solistic în acest concert sau spectacol al
cerului ştiinţificţional care, cum ştim, “it’s full of stars”.
Să spunem mai întâi, preliminar, că pe podium, ex aequo, se clasează Andromeda, Antares şi Centaurus (Alpha
Centauri, Proxima Centauri, steaua cea mai apropiată de Terra), iar în top ten mai intră degajat şi Orion, Sirius,
Arcturus, Vega, Capella, Aldebaran, Tau Ceti, dar mai există şi Altair, Rigel, Aquarius, Sagittarius, Ophiucus, Sigma
Draconis şi câte altele. Nu intră acum în discuţie nici Luna (Moon, Mond, cu valoare fie substantivală, fie adjectivală),
nici planetele “clasice” ale sf-ului (Venus, Marte), şi cu atât mai puţin celelalte planete. Rămânem la stele, nu coborâm
la/pe planete, deşi vizual şi acestea impresionează ochiul tot ca nişte “stele”, iar în repertoriul de titluri abundă şi ele.
Dark Andromeda (1954) roman de John S. Glasby (sub pseud. A.J. Merak)
Overlords of Andromeda (1955) roman de John Falkner
Dawn in Andromeda (1956) roman de Ernest C. Large
Recruit for Andromeda (1959) roman de Milton Lesser
Andromeda : A Space Age Tale (Moscow, 1959) roman de Ivan Efremov (Yefremov). Ediţie sovietică în
limba engleză, publicată tot la Moscova, a romanului Tumannost’ Andromedî (Moskva, 1958). Nebuloasa din
Andromeda, trad. rom. Tatiana Berindei şi Adrian Rogoz, în CPSF, Bucureşti, numerele 59-65, nov.1957-
ian.1958 (sic!). A fost un motiv de mândrie pentru Adrian Rogoz recordul de-a fi publicat în revista sa
traducerea românească înainte de apariţia cărţii în ruseşte, în volum, la Moscova (1958). În româneşte, cartea a
apărut în volum la Editura Tineretului din Bucureşti, în 1960.
A for Andromeda : A Novel of Tomorrow (1962) roman de Fred Hoyle şi John Elliot. Novelizare a unui serial
de televiziune (1961, BBC). A de la Andromeda, trad. rom. Maia Belciu şi Dan Hurmuzescu, Editura Tineretului,
Bucureşti, 1968.
Andromeda Breakthrough : A Novel of Tomorrow’s Universe (1964) roman de Fred Hoyle şi John Elliot.
Novelizare a unui serial de televiziune (1962, BBC)
The Andromeda Strain (1969) roman de Michael Crichton . Germenul Andromeda, trad. rom. Margareta Dan,
Editura Univers, Bucureşti, 1976.
The Andromeda Strain (1971) film sf, regia Robert Wise ; ecranizare a romanului de mai sus al lui Michael
Crichton
The Andromeda Strain (2008) film sf, regia Mikael Salomon ; ecranizare a aceluiaşi roman
M 33 in Andromeda (1971) vol. proză scurtă de A.E. van Vogt
Andromeda Gun (1974) roman de John Boyd
Andromeda Spaceways Inflight Magazine (2003) publicaţie sf din Australia (“small-press magazine”) editată
de Ben Payne
Arena of Antares (1974) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Manhounds of Antares (1974) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Bladesman of Antares (1975) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Avenger of Antares (1975) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Fliers of Antares (1975) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Armada of Antares (1976) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Beasts of Antares (1980) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Rebel of Antares (1980) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Allies of Antares (1981) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Legions of Antares (1981) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
Warlord of Antares (1988) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Alan Burt Akers)
The Last Deathship Off Antares (1989) roman de William Jon Watkins
“Far Centaurus” (1942) povestire de A.E. van Vogt . “Destinaţia Centaurus”, trad. rom. Cristina Duţă, în vol.
Destinaţia Univers, Editura RAO, Bucureşti, 1994.
Dark Centauri (1954) roman de John S. Glasby (sub pseud. Karl Zeigfried)
Address : Centauri (1955) roman de F.L. Wallace
Centaurus (1958) roman de Sam Merwin Jr.
Vanguard from Alpha (1959) roman de Brian W. Aldiss
Alpha Centauri – or Die! (1963) roman de Leigh Brackett
Alpha Yes, Terra No! (1965) roman de Emil Petaja
The Proxima Project (1968) roman de John Rackham (Proxima = Alpha Centauri)
Alpha Centauri – The Nearest Star (1976) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
The Shadow of Alpha (1976) roman de Charles L. Grant
Letztes Signal von Alpha Centauri (1976) vol. proză scurtă de Larry Niven . Este titlul traducerii germane a
vol. The Shape of Space (1969) – v. infra
Verrat an Alpha Centauri (1976) roman de Christian Grenier . Este titlul traducerii germane a romanului La
machination (19??), atestat numai în Lexikon-ul german din 1987.
 Die Kinder von Alpha Centauri (1983) roman de James P. Hogan . Este titlul traducerii germane a romanului
Voyage from Yesteryear (1982)
Horizon Alpha (1971) roman de Douglas R. Mason
Orion (1978) poem şi volum de versuri de Geo Bogza :
“Rege al constelaţiilor din Septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate,
Aşa străbate noaptea Marele Orion,
Corabie legănată în Eternitate.”
Orion Rising (1974) volum de versuri de Candas Jane Dorsey
Orion’s Sword : War in Interstellar and Intergalactic Space (1980) antologie de Reginald Bretnor
Orion Shall Rise (1983) roman de Poul Anderson . Orion wird sich erheben, trad. germ. l984 – Orion va
răsări, trad. rom. Horia Nicola Ursu, 1999.
Orion (1984-1995) ciclu de 5 romane de Ben Bova : Orion (1984), Vengeance of Orion (1988), Orion in the
Dying Time (1990), Orion and the Conqueror (1994), Orion among the Stars (1995)
A Voyage to Arcturus (1920) roman de David Lindsay
Alien from Arcturus (1956) roman de Gordon R. Dickson, reeditat sub titlul Arcturus Landing (l98l)
The Men from Arcturus (1963) roman de Russ Winterbotham
“Once Around Arcturus” (1969) povestire de Joseph Green
Agent of Vega (1960) vol. proză scurtă de James H. Schmitz
Danger from Vega (1966) roman de John Rackham
Invasion von der Wega (1970) roman de Jacques Bain (sub pseud. Jack Pearl)
Sirius : A Fantasy of Love and Discord (1944) roman de Olaf Stapledon
“Starship from Sirius” (1949) povestire de Rog Phillips
Visum für den Sirius (1975) vol. proză scurtă de Robert Silverberg . Este titlul traducerii germane a vol.
Needle in a Timestack (1966)
Invasion vom Sirius (1976) vol. proză scurtă de Frederik Pohl . Este titlul traducerii germane a vol. The
Abominable Earthman (1963)
“Assignment to Aldebaran” (1953) povestire de Kendell Foster Crossen
The Dolphins of Altair (1967) roman de Margaret St.Clair
The Winds of Altair (1973) roman de Ben Bova (pentru copii; rescris pentru adulţi, 1983)
Invaders from Rigel (1960) roman de Fletcher Pratt
Lensman from Rigel (1982) roman de David A. Kyle
Treasure of Tau Ceti (1969) roman de John Rackham
Beyond Capella (1971) roman de John Rackham
In the Light of Sigma Draconis (1992) roman de Eleanor Arnason
Pan Sagittarius (1973) roman de Ian Wallace ; trilogie omonimă (1973-1976)
Aquarius Mission (1978) roman de Martin Caidin
The Ophiuchi Hotline (1977) roman de John Varley
Rockets in Ursa Major (1962) teatru sf de Fred Hoyle şi Geoffrey Hoyle (pentru copii)

Miscellanea cælestia, astralia & sideralia

The Celestial Blueprint (1962) vol. proză scurtă de Philip José Farmer
The Celestial Steam Locomotive (1983) roman de Michael Coney
Celestial Hit List (1988) roman de Charles Ingrid ( pseun. Lui Rhondi Vilott)
Cælestis (1993) roman de Paul Park
Borba v efire (1927) roman de Alexandr Beleaev (Lupta din eter) netradus în româneşte. Tradus în englezeşte
sub titlul The Struggle in Space (1965), numele autorului fiind transcris Aleksandr Belyaev. efir = eter = aether.
Cuvântul latinesc aether, provenit din grecescul άιθερ, şi din care provin atât românescul eter, cât şi rusescul
эфир, efir, denumea mai demult şi vidul, spaţiul cosmic : “aether : aerul pur şi luminos de deasupra atmosferei în
care, după legendă, pluteau astrele şi locuiau zeii; după stoici – focul ceresc care însufleţeşte şi susţine universul;
(poetic) cerul, înaltul cerului” (G. Guţu, Dicţionar latin-român, Bucureşti, 1983, p.53). În limba rusă, la radio,
sintagma “v efire”, “în eter”, este în mod curent echivalentă cu “în emisie”: nu ştiu dacă pe litoralul românesc se
mai poate azi auzi, la “Radio Vacanţa”, anunţul “V efire radiostanţiia Otdîh”... Din filmele americane, se ţine
minte inscripţia care interzice deschiderea uşii la cabinele radio aflate pentru moment în emisie, “în eter” : “On
the air!”
 “The Voice from the Ether” (1931) povestire de Lloyd Arthur Eshbach
“Ether Breather” (1939) povestirea cu care a debutat Theodore Sturgeon
Into the Aether (1974) roman de Richard A. Lupoff
Acest celest aether revine frecvent şi la autorii germani, în titlurile unor romane precum Ætherio (1909) de
August Niemann, Der Herr des Æthers (1921) de Otto Goldmann, Rache im Æther (1932) de Kurt Siodmak,
Piraten im Æther (1934) de Fritz Kirchhofer, sau Millionen im Æther (1951) şi Begegnung im Æther (1953),
romane semnate de un autor german neidentificat cu pseudonimul “american” Bert Andrew, cum cerea la acea
vreme în R. F. Germania moda şi marketing-ul.
Nebula Maker (1937, 1976) roman de Olaf Stapledon ; este titlul iniţial purtat de prima versiune a romanului
Star Maker (1937), versiune apărută postum: Nebula Maker: An Early Version of Star Maker (1976).
Nebula X (1950) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
Nebula (1952-1959) revistă de science-fiction care a apărut în Scoţia
Nebula – premii decernate, începând din 1966, de asociaţia profesională a scriitorilor de science-fiction din
SUA (SFWA, Science Fiction Writers of America)
Nebula Alert (1967) roman de A. Bertram Chandler
Into the Slave Nebula (1968) roman de John Brunner ; ediţie revăzută şi amplificată a romanului Slavers of
Space (1960)
Into the Nebula (1995) roman de Gene DeWeese (novelizare din seria Star Trek)
The Eclipse Express (1952) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The Moment of Eclipse (1970) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
The Eclipse of Dawn (1971) roman de Gordon Eklund
Total Eclipse (1974) roman de John Brunner
Eclipsing Binaries (1983) roman de E. E. Smith şi Stephen Goldin, din ciclul Family d’Alembert
Eclipses (1983) roman de Cynthia Felice
Eclipse (1985) roman de John Shirley
Eclipse Penumbra (1988) roman de John Shirley
Eclipse Corona (1990) roman de John Shirley. Cele trei romane de mai sus alcătuiesc trilogia
A Song Called Youth.
The Invading Asteroid (1932) roman de Manly Wade Wellman
The Horror on the Asteroid (1936) vol. proză scurtă de Edmond Hamilton
Asteroid Forma (1958) roman de John S. Glasby (sub pseud. Rand Le Page)
Asteroid Man (1960) roman de R. Lionel Fanthorpe
The Wailing Asteroid (1960) roman de Murray Leinster
One of Our Asteroids is Missing (1964) roman de Robert Silverberg (sub pseudonimul Calvin M. Knox)
Life among the Asteroids (1992) antologie de Jerry Pournelle şi John F. Carr
Operation Orbit (1953) roman de William Henry Fleming Bird (sub pseud. Kris Luna)
The Jagged Orbit (1969) roman de John Brunner
Orbit (1966-1980, vol. 1-21) serie de “antologii originale” coordonată de Damon Knight. “Original
anthology” este un volum care cuprinde numai texte inedite, povestiri şi nuvele care n-au mai fost publicate până
în acel moment, aşadar mai degrabă o revistă cu apariţie neperiodică, în format de carte; astfel încât adevărata
antologie este cea intitulată
The Best from Orbit (1977) în care Damon Knight “antologhează” din primele 10 volume.
Alternate Orbits (1971) vol. proză scurtă de A. Bertram Chandler
Nova Express (1964) roman de William S. Burroughs
Nova (1968) roman de Samuel R. Delany
Super Nova and the Rogue Satellite (1973) roman de Angus MacVicar
“Supernova” (1975) povestire de Wolfgang Jeschke (scriitor german)
Victims of the Nova (1989) trilogie de John Brunner
Supernova (1991) roman de Roger MacBride şi Eric Kotani
Quasar, Quasar, Burning Bright (1978) non-fiction de Isaac Asimov
The Quasar Controversy Resolved (1981) studiu ştiinţific de Fred Hoyle
The Quasar Kids (1987) CD-ROM de James Morrow (pentru copii)
Pulsar 1 (1978), Pulsar 2 (1979) antologii de George Hay
Quasar (anii 1980) cenaclu sf de la Iaşi, condus de Dan Merişca
Quasar IQ (1992-1993) săptămînal sf apărut la Iaşi
Quasar (1992-1993) revistă sf apărută la Bucureşti, sub egida FNTSF
 Quasar SF (1993-1994) emisiune realizată de Vlad Frânghiu şi Lucian Merişca la TV Iaşi
Quasar (2001) antologie a cenaclului omonim de la Iaşi
Black Holes in Space (1974) non-fiction de Patrick Moore şi Iain Nicolson
A Hole in Space (1974) vol. proză scurtă de Larry Niven, din ciclul Known Space (l966-l995)
How Did We Find Out about Black Holes (1975) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
The Collapsing Universe : The Story of Black Holes (1977) non-fiction de Isaac Asimov
The Iron Sun : Crossing the Universe through Black Holes (1977) non-fiction de Adrian Berry
Black Holes and Other Marvels (1978) antologie comentată de Jerry Pournelle
The Black Hole (1979) film sf , regia Gary Nelson
The Black Hole (1979) roman de Alan Dean Foster (novelizare a filmului de mai sus)
The Secret of the Black Hole (1980) roman de Patrick Moore
The Universe : From Flat Earth to Black Holes – and Beyond (1980) non-fiction de Isaac Asimov
Black Hole Travel Agency (1991-1994) ciclu de 4 romane, de Brian C. Daley şi James Luceno (sub pseud.
Jack McKinney)
Event Horizon (1991) primul roman din ciclul Black Hole Travel Agency de Brian C. Daley şi James Luceno
(sub pseud. Jack McKinney)
Singularity Station (1973) roman de Brian N. Ball
Singularity (1985) roman de William Sleator
The Singularity Project (1993) roman de Francis M. Busby
A Brief History of Time. From the Big Bang to Black Holes (1988) non-fiction de Stephen W. Hawking.
Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre, trad. rom. Michaela Ciodaru, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1994.
New Constellations : An Anthology of Tomorrow’s Mythologies (1976) antologie de Thomas M. Disch şi
Charles Naylor
Foreign Constellations (1980) vol. proză scurtă de John Brunner
Mission : Interplanetary (1952) roman de A. E. van Vogt , reeditarea romanului The Voyage of the Space
Beagle (1950)
“At the Core” [of the Galaxy] (1969) povestire de Larry Niven . Al doilea titlu din ciclul ce-l are ca
protagonist pe astronautul Beowulf Shaeffer, între “Neutron Star” (1966) şi “The Borderland of Sol” (1974).
Binary Z (1969) roman de Douglas Mason (sub pseud. John Rankine)
Tau Zero (1970) roman de Poul Anderson
Parsecs and Parables (1970) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
Dilation Effect (1971) roman de Douglas R. Mason
Mission of Gravity (1954) roman de Hal Clement
Antigrav (1978) roman de Nicholas Fisk
When Gravity Fails (1987) roman de George Alec Effinger
Macroscope (1969) roman de Piers Anthony
Macrolife (1979) roman de George Zebrowski
Of Matters Great and Small (1975) non-fiction de Isaac Asimov
Extraterrestrial Civilizations (1979) non-fiction de Isaac Asimov. Civilizaţii extraterestre, trad. rom. Andrei
Bacalu, Editura Politică, Bucureşti, 1983; traducere efectuată după versiunea franceză: Civilizations
extraterrestres, Montréal, Québec, Canada, 1979.
Big Bang (1982) roman de Ron Goulart
Creations : The Quest for Origins in Story and Science (1983) antologie de Isaac Asimov, George Zebrowski
şi Martin H. Greenberg

Titluri germane
A existat şi la autorii germani de science-fiction o “febră a stelelor”, o Sternenfieber (cum sună titlul unui
roman pe care, în 1985, Horst Gehrmann îl semna cu pseudonimul “american” H.G. Ewers): în masivul Lexikon
german amintit (Alpers – Fuchs – Hahn – Jeschke, 1987) cuvântul Stern (Sterne, Sternen-) poate fi regăsit în peste 260
de titluri (numai scrieri de autori germani, fără a lua în calcul traducerile, foarte “înstelate” şi acestea). Dacă în anii ‘20
se înregistrează 2 titluri, iar în anii ‘30 numărul lor creşte la 9, în anii ‘40 (1940-1945, anii războiului) lipseşte cu
desăvârşire orice titlu “stelar” (“inter arma silent musae”), pentru ca din 1946 tradiţia să fie încet reluată şi să cunoască,
începând cu anii ‘50, un eclatant boom (cum ar veni pe nemţeşte, Schwung?), după modelul american. Apoi, până în
1987 (an după care nu mai dispun de date bibliografice), nu este nici măcar un singur an “fără stelele lui” (numai în
1968, de exemplu, au apărut 15 titluri de acest fel).
 Vom regăsi, de asemenea, în variantă germană, parolele şi marotele sf-ului nu numai american sau britanic, dar
de peste tot din lume: Raum/Weltraum, dar şi Kosmos/kosmische, All/Weltall, dar şi Universum, apoi Sonne, Himmel,
Galaxis/galaktische, Milchstrasse, Dimension, Nichts, Jenseits, Finsternis etc., iar din aria temporală Zeit, Zukunft,
Vergangenheit, Morgen, Gestern, Jahrtausend (mai frecvent decât Millenium în titlurile engleze, după cum şi
Hyperraum apare mai frecvent aici decât Hyperspace acolo, sau Welt decât World). Moda “galactică” se instalează
târziu în sf-ul german dar, odată instalată, e foarte durabilă: nici un titlu cu Galaxis ori galaktische până în 1958, dar
apoi, până în 1986, doar un singur an neacoperit (1960); de remarcat o anume inflexiune frivolă, o sugestie de “space
opera” a adjectivului (galaktische, galaktischer, galaktisches) faţă de substantivul din care derivă (Galaxis), efect mai
atenuat decât în cazul kosmische vs. Kosmos, şi care repetă situaţia din titularistica engleză în cazul galactic vs. Galaxy.
Surprinzătoare e slaba frecvenţă a “infinitului” (Unendlichkeit), în comparaţie nu doar cu Infinity/Infinite din titlurile
engleze, dar mai ales cu afinitatea electivă sau propensiunea mai veche a spiritului german pentru “jocul acesta puţin
cam uşuratic cu infinitul” (Nicolai Hartmann, Estetica), delicatesă foarte “pe gustul romantismului timpuriu” (idem),
care deci şi-a avut momentul său de apogeu în urmă cu două secole, astfel încât surprinde accesul relativ târziu în
titulatura sf (cu un vârf în anii 1970). De asemenea, relativ târziu a început şi cariera în science-fiction a unei alte mult
gustate specialităţi romantice, Ewigkeit: abia la sfârşitul anilor 1950, apogeul fiind atins în anii ‘60-’70, când Ewigkeit
ajunge din urmă pe Eternity şi Forever, pentru ca în anii ‘80 frecvenţa lui să fie din nou în declin.

Stern / Sterne / Sternen-

Reisen in den Mond, in mehrere Sterne und in die Sonne (1846, proto-sf) roman de Philippine Demuth
Bauerle
Neue Reisen in den Mond, die Planeten, Sonne und die andere Sterne (1852, proto-sf) roman de Philippine
Demuth Bauerle
Eine Rebellion in der Sternenwelt (1909) roman al unui autor german neidentificat
Die Fahrt durch die Sternschnuppen (1911) roman al unui autor german neidentificat (variantă de titlu, în
interiorul cărţii: Die Schreckensfahrt durch den Sternschnuppenschwarm)
Auf dem Nordstern in fernen Welten (1921) roman al unui autor german neidenrificat
Der Stern von Afrika (1920) roman de Bruno H. Bürgel
Sternstunden der Menschheit (1928, 1943) non-fiction de Stefan Zweig. Orele astrale ale omenirii, trad. rom.
I.M. Ştefan, Editura Univers, Bucureşti, 1973
Das Leben auf anderen Sternen (1930) roman de Knut Lundmark
Der blaue Stern (1931) vol. proză scurtă de Werner Illing
Der Ruf der Sterne (1932) roman de Erich Doleźal (astronom austriac)
Ein Stern fiel vom Himmel (1934) roman de Hans Joachim Dominik
Die Macht des unsichtbaren Sterns (1936) roman de Stanislaus Bialkowski
Der rote Stern (1936) roman de Karl Pöltner
Der Stern des Südkaps (1936) roman de Karl Pöltner
Stern in Not (1938) roman de Gerhard Naundorf
Per Krag und sein Stern (1939) roman de Dietrich Kärrner
Stern der Ungeborenen (1946) roman de Franz Werfel
Der grüne Stern (1946) roman de Hans Weigel
Fridolins Reise zu den Sternen (1947) roman de Felix Oder (sf pentru tineret)
Auf unbekanntem Stern (1948) roman de Anton M. Kolnberger
Raketen von Stern zu Stern (1949) roman de Heinz Gartmann
Menschen vom anderen Stern (1950) roman de Rudolf Aberle
Der schwarze Stern (1950) roman de R. Croixelles (pseud. al autorului german Heinrich Kreisel)
Heimat auf fremden Sternen (1950) roman de Richard Grandisch
Mondflug und Sternenwunder (1951) roman de Josef Meindl
Ein Stern rebelliert (1952) roman de Hanns Kurth (sub pseud. C.C. Zanta)
Stern A funkt Hilfe (1952) roman de Karl H. Scheer
Die Sternenspinne (1953) roman de Hans Peter Weissfeld (sub pseud. Axel Jeffers)
Die Sternvagabunden (1953) roman de Hans Peter Weissfeld (sub pseud. Axel Jeffers)
Stern der Rätsel (1953) roman de Karl H. Scheer
Wettflug zum Abendstern (1953) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim de folosinţă colectivă, redacţional
sau editorial)
Wo die Sterne enden (1954) roman de Hans Peter Weissfeld (sub pseud. Axel Jeffers)
Der drohende Stern (1954) roman de Richard Koch
Die Sterne sollen weiterleuchten (1954) roman de Heinz Günther (sub pseud. H.G. Konsalik)
Und die Sterne bersten (1954) roman de Karl H. Scheer
 Siedler auf fremden Stern (1954) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim colectivă, v. supra)
Ein Stern verrät den Täter (1955) roman de Hans Werner Fricke (sub pseud. H.L. Fahlberg)
Stern des Grauens (1955) roman de Ernst H. Richter (sub pseud. William Brown)
Das Ding vom anderen Stern (1955) roman de Wolf D. Rohr
Neptun, Stern der blauen Zwerge (1955) roman de Wolf D. Rohr
Uns riefen die Sterne (1956) roman de Hans Kneifel . “The Stars Are Calling, Mr. Keats”, superba povestire a
lui Robert F. Young, e din 1959, dar refrenul “Ne cheamă stelele” e desigur mai vechi...
Stern der Dämonen (1956) roman semnat James Norton (alt pseudonim colectiv : un pseudonim redacţional al
unei edituri, cu care semnau mai mulţi autori ai acelei edituri)
Der Stern der Gewalt (1956) roman de Karl H. Scheer
Der Stern der Wunder (1956) roman semnat Alf Tjörnsen (acelaşi pseudonim de folosinţă colectivă,
redacţional sau editorial – v. supra)
Stern IRL – 94 (1956) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Drei Sterne Verlag – editură din R. F. Germania, activă prin anii ’50
Die Faust vom anderen Stern (1957) roman de Patrick Houston (autor german neidentificat)
Der heruntergeholte Stern (1957) roman de Richard Koch
Der Unheimliche vom anderen Stern (1957) roman de Jesco von Puttkamer
Expedition Schwarzer Stern (1957) roman de John Rhys (autor german neidentificat)
Geheimauftrag Abendstern (1957) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim de folosinţă colectivă)
Urmează, numai într-un singur an (1958) nu mai puţin de 12 romane parolate cu Stern(e, en): literalmente o
duzină (nu ştiu dacă şi “de duzină”):
Die Ewigkeit ist voller Sterne (1958) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Das Sternenschiff (1958) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Stern ohne Wiederkehr (1958) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Der Tod kam von den Sternen (958) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Sternenpest (1958) roman de Rolf Gardener (pseud. unui autor german neidentificat)
Und die Sterne verblassten (1958) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Die Erde ist ein fremder Stern (l958) roman de Hans K. Kaiser (sub pseud. R.J. Richard)
Oasis, Tor zu den Sternen (1958) roman de Hans Kneifel
Sternenreich Mo (1958) roman de Richard Koch
Gesetz zwischen den Sternen (958) roman de Karl Heinz Biege (sub pseud. Clyde Morris)
Sternenkämpfer (1958) roman de William Voltz
Stern der Implosionen (1958) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Start zu den Sternen (1959) roman de Wilhelm P. Herzog (sf pentru tineret)
Stern der Väter (1959) roman de Horst Zahlten (sub pseud. Marco Janus)
Mein Freund vom anderen Stern (1959) roman de Jack Lang
Union der Gestirne (1959) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Der Mann aus den Sternen (1960) roman de Bert Andrew (autor german neidentificat)
Tödliche Sterne (1960) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. editorial Wayne Coover) (pseudonim redacţional
comun al unei edituri germane)
Unternehmen Stardust (1961) roman de Karl H. Scheer
Stern der Verlorenen (1961) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Dunkelstern kontra Erde (1961) roman de Jonny Sivo (pseud. unui autor german neidentificat)
Der Sternenjäger (1962) roman de Kurt Brand
Treibsand zwischen den Sternen (1962) roman de Kurt Brand
Himmel ohne Sterne (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Unter den Sternen von Druufon (l962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Gejagt zu den Sternen (1962) roman de Hans Kneifel
Der Zielstern (1962) roman de Karl H. Scheer
Sternvogel (1962) roman de Jürgen vom Scheidt
Die Reise nach dem Rosenstern (1963) roman de Herbert Friedrich
Heimkehr zu den Sternen (1963) roman de Charlotte Winheller
Im Dschungel der Sterne (1964) roman de Kurt Brand
Schatzkammer der Sterne (1964) roman de Kurt Brand
Welt ohne Sterne (1964) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Sternstation im Nichts (1964) roman de Kurt Mahr
Der Sternentöter (1964) roman de Kurt Mahr
Der Sturz des Sternendiktators (1964) roman de Kurt Mahr
Wetterleuchten zwischen den Sternen (1964) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow) (roman din
trilogia, şi ea parolată, Kampf um die Milchstrasse)
Fröhlicher Spuk vom andern Stern (1964) roman de Cili Wethekam
In den Sternen verschollen (1965) roman semnat Hilding Borgholm (pseudonimul unui autor german rezident
în Suedia, al cărui nume rigurosul Lexikon nemţesc din 1987 nu-l divulgă)
Sterbliche Sternengötter (1965) roman de Kurt Brand
Der Tod von den Sternen (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Gruft des Sternenfahrers (l965) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Nemesis von den Sternen (1965) roman de Hans Kneifel
Die drei Sternenbrüder (1965) roman de Kurt Mahr
Sternkolonie Troja (1965) roman de Kurt Mahr
Record depăşit după 7 ani : dacă în 1958 apăreau 12 romane parolate “stelar” (v. supra), în 1966 apar 13
(treisprezece!):
Jockel fliegt zum blauen Stern (1966) roman de Editha Maria Baum
Sternendschungel Galaxis (1966) roman de Kurt Brand
Der Tod greift nach den Sternen (1966) roman de Kurt Brand
Die Spur zu Jagos Stern (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Brücke zwischen den Sternen (1966) roman de Kurt Mahr
Die Herrin der Sterne (1966) roman de Kurt Mahr
Teufel zwischen den Sternen (1966) roman de Rod K. St.Marrytt (autor german neidentificat)
Gehetzt von Stern zu Stern (1966) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
König im Sternenreich (1966) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Unternehmen Dunkelstern (1966) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Fremde unter den Sternen (1966) roman de Joachim Puhle (sub pseud. Gert Sandow)
Unter Sternenmenschen (1966) roman de Joachim Puhle (sub pseud. Gert Sandow)
Panther und Sternentau (1966) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Anul 1967, din păcate, nu mai poate egala recordul : doar 11 (unsprezece) titluri parolate :
Die Sternenbrücke (1967) roman de Kurt Brand
Die Unheimlichen von Starlight )1967) roman de Kurt Brand
Kinder der Sterne (1967) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Chester Henderson)
Menschen zu den Sternen (1967) roman de Michael D. Tensor (sub pseud. Tensor McDyke)
Rallye zum Höllenstern (1967) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Sternen-Ingenieure (1967) roman de Joachim Puhle (sub pseud. Gert Sandow)
Der Sternenfindling (1967) roman de Peter Krämer (sub pseud. Peter Theodor)
Ein Stern fliegt vorbei (1967) roman de Karl-Heinz Tuschel
Safari zu den Sternen (1967) vol. proză scurtă de Ernst Vlćek
Van Doorens Stern (1967) roman de Manfred Wegener (sub pseud. Calvin F. MacRoy)
Unter fremden Sternen (1967) roman de R. J. Wylie (autor german neidentificat)
Anul următor (1968), în schimb, aduce revanşa, cu vârf şi îndesat : 15 (cincisprezece!) titluri parolate şi
“înstelate”, record greu de depăşit de-acum înainte :
Kampf gegen Sternengilden (1968) roman de Peter Danner (sub pseud. Jo Arming) în colaborare cu Walter
Reinecke (sub pseud. Carl Riegl)
Der Signalstern (1968) roman de Kurt Brand
Sterbende Sterne (1968) roman de Kurt Brand
Die Strasse zu den Sternen (1968) roman de Kurt Brand
Die Reise zum Stern der Beschwingten (1968) roman de Gerhard Branstner
Ginger, der Fremde von den Sternen (1968) roman de Marc Cavendish (pseudonimul unui autor german
neidentificat)
Die Sterne rufen (l968) vol. proză scurtă de Kurt Karl Doberer. După mai mult de un deceniu de la romanul
lui Hans Kneifel Uns riefen die Sterne (1956) şi după aproape un deceniu de la povestirea lui Robert F. Young
“The Stars Are Calling, Mr. Keats” (1959) (v. supra), aflăm încă o dată că “Ne cheamă stelele”! Indiferent pe ce
meridian ne aflăm, ce limbă vorbim, în ce secol vieţuim, Stargazers din toate ţările, uniţi-vă! Stargazer are şapte
vieţi în pieptu-i de aramă! Boala din născare leac pe lume n-are...
Spur zwischen den Sternen (1968) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Sprung zu den Sternen (1968) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Der flüsternde Stern (1968) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse)
Gefangen zwischen fremden Sternen (1968) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse)
Verleumdung eines Sterns (1968) roman de Curt Letsche
Die pulsierenden Sterne (1968) roman de Ernst Vlćek
Stern der toten Seelen (1968) roman de Manfred Wegener
Sternenstaffel Campbell (1968) roman de Manfred Wegener
Der graue Stern (1969) roman de Peter Dubina (sub pseud. editorial Wayne Coover) (pseudonim redacţional
comun al unei edituri germane)
Plünderer der Sterne (1969) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Der geheimnisvolle Stern (1969) roman de Brigitte Harum
 Keine Zeit auf Stella Terra (l969) roman semnat James Spencer (pseud. redacţional al unei edituri)
Heisse Fracht für einen fremden Stern (1969) roman de Ernst Vlćek
Dämon der Sterne (1970) roman de Udo Biegel
Ottac – der Sternentramp (1970) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Reich der 1000 Sternen-Inseln (1970) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse)
Wikinger der Sterne (1970) roman de Hans Kneifel
Treffpunkt zwischen den Sternen (1970) roman de Hans Kneifel
Zwischen den Sternen lauert Gefahr (f.a.) roman de Jen Robbin (probabil pseudonim)
Piraten der Sterne (1971) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Irrfahrt im Sternenstaub (1971) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Sternenflut (l971) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Stadt der Sterne (1971) roman de Christian Meyer-Oldenburg
Die Stadt in den Sternen (1971) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Jagd auf STAR KING (1971) roman de Hans Peschke
Sucher zwischen den Sternen (1971) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional comun)
Sein grosser Freund vom anderen Stern (1971) roman de Reinhart Stalmann
Din nou un an (1972) cu o bogată recoltă de “stele” la hectar de science-fiction: 11 titluri
Flucht durch die Sternenräume (1972) roman de Hilding Borgholm (pseud. unui autor neidentificat)
Sternenduft (1972) roman de Kurt Brand
Sternengespenster (1972) roman de Kurt Brand
Operation Sternstunde (1972) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Stars von Kantanong (1972) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Orjana, Stern der Nackten (1972) roman de Berndt Guben
Samurai von den Sternen (1972) romande Hans Kneifel
Sternenspur im Ozean (1972) roman de Karl-Georg Knobloch
Sternwärts, ho! (1972) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Detektiv der Sterne (1972) roman de Hans Peschke
Zeit der Sternschnuppen (1972) roman de Herbert Ziergiebel
Duell zwischen den Sternen (1973) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (pseud. H.G. Francis)
Unuk – Stern der Hölle (1973) roman de Gudrun Voigt (sub pseud. George P. Gray)
Die Strasse der Sternenkönige (1973) roman de Peter Krämer (sub pseud. P.T. Hooker)
Orffs Sternstunde (1973) roman de I.S. Osten (pseudonim editorial colectiv)
Sternenlotos (1973) roman de Ernst Vlćek
Der Stern der Amazonen (1974) roman de P. Bartels
Sternen-Saga (1974) roman de Kurt Brand
Flucht zu den Sternen (1974) roman de Dietrich Hogl (sub pseud. D.C. Hogan)
Im Mahlstrom der Sterne (1974) roman de Hans Kneifel
Prophet der Sterne (1974) roman de Hans Kneifel
Agent unter den Sternen (1974) roman de Gerd Maximović (sub pseud. Maxim Bremer)
Der Astronaut vom Zwillingsstern (l974) roman de Johannes Stumpe (sub pseud. Jo Pestum)
Rächer zwischen den Sternen (1975) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Ein Stern funkt SOS (1975) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Affäre Interstar (1975) roman de Marianne Sydow
Tod auf Morning Star (1975) roman de Horst Pukallus (sub pseud. Gregory Kern)
Als die Sterne weinten (1976) roman de Kurt Brand
Der Sternenkavalier (1976) roman de Gerhard Branstner
Die Stunde der fallenden Sterne (1976) roman de Horst W. Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth)
Sternenjäger des Kosmos (1976) roman de Ronald M. Hahn, Klaus Diedrich şi Horst Pukallus (sub pseud. H.
P. Howard, pseudonim colectiv al editurii pentru care scriau)
Sie warteten jenseits der Sterne (1976) roman de Horst Hoffmann (sub pseud. Neil Kenwood)
Stern der Vernichtung (1976) roman de Marianne Sydow
Stern des Schreckens (1976) roman neidentificat al autorului englez E.C. Tubb, apărut în traducere germană
sub pseudonimul Gregory Kern
Flucht auf den Dunkelstern (1976) roman neidentificat al autorului englez E.C. Tubb, apărut în traducere
germană sub pseudonimul Gregory Kern
Die einsame Sternenstadt (1976) roman de William Voltz
Chaos im Sternenschwarm (1977) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Insel zwischen den Sternen (1977) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Jäger zwischen den Sternen (1977) roman de Hans Kneifel
Training für die Sterne (1977) roman de Hans Kneifel
Tödlicher Sternentraum (1977) roman de Hans Kneifel
Treibgut der Sterne (1977) roman de Hans Kneifel
 Im Bann des Neutronensterns (1977) roman de Kurt Mahr
Der Tod vom anderen Stern (1978) roman de Horst W. Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth)
Sternenkind (1978) roman de Horst Hoffmann
Katapult zu den Sternen (1978) roman de Manfred Kluge
Piraten zwischen den Sternen (1978) roman de Hans Kneifel
Sternenstadt (1978) roman de Hans Kneifel
Spion der Sternenmacht (1978) roman de Kurt Mahr
Stern auf Nullkurs (1979) roman de Klaus Frühauf
Die Morgenstern-Rakete (1979) vol. proză scurtă de Karl Gautschi (autor elveţian)
Krieg gegen den Sternenvogel (1979) roman de Ralph Henders (autor german neidentificat)
Fischer der Sternenwüste (1979) roman de Horst Hoffmann
Galaxis der toten Sterne (1979) roman de Horst Hoffmann
Unter den Sternen, in der Nacht (1979) antologie de Horst Pukallus
Die Sternenfalle (1979) roman de Rainer M. Schröder
Safari zu den Sternen (1979) roman de Ernst Vlćek
Star-Ship (1979-1981) serie de science-fiction pentru tineret a editurii Franz Schneider din München, R. F.
Germania
Der verbotene Stern (1980) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francisco, alias H.G.
Francis – v. supra, infra)
Raketen, Sterne, Rezepte (1980) antologie apărută în fosta R.D.G., antologator Péter Kuczka, din Ungaria
Weltgeist Superstar (1980) roman semnat P. M. – iniţialele unui autor german ( ? )
Das Ende der Sternenstadt (1980) roman de Marianne Sydow
Orakel der Sterne (1980) roman de Ernst Vlćek
Sternenlegende (1980) roman de Andreas Brandhorst (sub pseud. Andreas Weiler)
Stern der Mütter (1980) roman de Wolf Weitbrecht
Siedler vom anderen Stern (1981) roman de Walter Ernsting (sub nume propriu!...)
Sternengeister (1981) roman de Hubert Haensel
Von einem anderen Stern (1981) antologie de Horst Heidtmann
Sternenstaub (1981) roman de Rolf W. Liersch
Drohung von den Sternen (1981) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Robert Quint) (autor care a mai semnat
şi cu pseudonimul Thomas Ziegler)
Im Sternenhaufen der Hyaden (1981) roman de A. Testa (autor german)
Tor zu den Sternen (1981) antologie de Peter Wilfert
Sternenjäger (1982) roman de Hans Bach
Die Rückkehr der Sternenkinder (l982) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Welt ohne Sterne (1982) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Krisensektor Dreigestirn (1982) roman de W[erner] K[urt] Giesa
Und die Sterne fallen herab (1982) antologie de René Oth
Der Geisterstern (1982) roman de Kurt Roecken (sub pseud. C.V. Rock)
Zielstern Betelgeuze (1982) roman de Karl-Heinz Tuschel
Treffpunkt Sternenstadt (1982) roman de Andreas Brandhorst (sub pseud. Andreas Weiler)
Sterndroge Tyrsoleen (1983) roman de Hans Bach
Der Sternbaron (1983) roman de Kurt Brand (din ciclul Der Weltraumreporter, 1983)
Aufbruch zu den Sternen (1983) vol. proză scurtă de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark Brandis)
Geiseln der Sterne (1983) roman de Falk-Ingo Klee
Im Bann des Zweisterns (1983) roman de Marianne Sydow
Wandelsterne (1984) roman de Hans Bach
Der Sternentramp (1984) roman de Hans Kneifel
Der Sternenfänger (1984) roman de Andreas Brandhorst (sub pseud. Andreas Weiler)
Sternenschiff der Abenteuer (1984-1985) serie a editurii Franckh’sche Verlagshandlung din Stuttgart
Sternenfieber (1985) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers). “Febra stelelor”, “febra din stele”,
“febra stelară” – auto-diagnostic ce s-ar putea extinde, complice, asupra întregii secţiuni de faţă din titularistica sf
germană.
Weltraumfalle Sternenland (1985) roman de W[erner] K[urt] Giesa
Stern der Astarte (1985) roman de Hans Kneifel
Erben der Sternenpest (1985) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Hendrik Villard) (autor care a mai
semnat şi cu pseudonimul Arndt Ellmer)
Der weisse Stern (1985) roman de Andreas Brandhorst (sub pseud. Andreas Weiler)
Neue Sterne (1985) antologie de science-fiction apărută în fosta R.D.G.
Die Hölle des Dreigestirns (1986) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Sternenspringen (1986) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Insel der Sternensöhne (1986) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (pseud. H.G. Francis)
Intrigen zwischen den Sternen (1986) roman de Peter Griese
Kugelsternhaufen Simmian (1986) roman de Hubert Haensel
 Der Schatten des Sternenlichts (1986) antologie de Ronald M. Hahn
Novellen der Sterne und Kämpfe (1986) roman de Hans Kneifel
Das Ende der Sternenfalle (1986) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Botschafter von den Sternen (1986) roman de Frank Rehfeld
Sterntagebuch (1986) roman de Ernst Vlćek
Der Plan der Schwarzen Sternenbrüder (1987) roman de Peter Griese

Sonne / Sonnen-
Cu riscul unei “insolaţii”, iată acum şi ipostaza de “soare” (Sonne) sub care ne apare o “stea” (Stern) atunci când
ne aflăm a fi prea aproape de ea, pe o planetă sau pe-o orbită circumsolară:
Reisen in den Mond, in mehrere Sterne und in die Sonne (1846, proto-sf) roman de Philippine Demuth
Bauerle
Neue Reisen in den Mond, die Planeten, Sonne und die andere Sterne (1852, proto-sf) roman de Philippine
Demuth Bauerle
Am Ende der Sonnenwelt (1910) roman al unui autor german neidentificat
Die Sonnenseuche (1920) roman de Heinrich Nowak
Die Sonnenstadt (1922) roman de Jakob Vetsch-Hübscher (sub pseud. Mundus)
Roman der Sonne (1928) roman de Julius Haydu (sic! nu Haydn!)
Die Brüder der sinkenden Sonne (1934) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Lok Myler) autor care a
mai semnat şi cu pseud. Freder van Holk
Der Sohn der Sonne (1936) roman de Karl Pöltner
Macht aus der Sonne (1937) roman de Rudolf H. Daumann
Die Sonne Sixta (1938) roman de Albert Karl Burmester
Unter glühender Doppelsonne (1938) roman de Arthur Opree (sic! nu Oprea!)
Welt ohne Sonne (1939) roman de Gerhard Naundorf
Sonnenmotor Nr.1 (1940) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
În intervalul 1941-1948 nu apare nici un titlu parolat cu “Sonne”. Apoi, din 1949, tradiţia se reia, sporadic încă în
primii ani ’50, pentru ca din 1955 până în 1987 (ultimul an pentru care dispun de date bibliografice) să nu existe,
practic, an neacoperit (neatins de o rază de Soare...):
Ausflug ins Sonnensystem (1949) roman de Alexander Niklitschek
Die wachsende Sonne (1950) vol. proză scurtă de Paul Alfred Müller (pseud. Freder van Holk)
Griff nach der Sonne (1952) roman semnat K. Merten (pseudonim redacţional comun al unei edituri
germane)
Das Geheimnis der schwarzen Sonnenflecken (1955) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover,
(pseudonim comun al unei edituri germane)
Schiffbruch im Sonnensee (1955) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim de folosinţă colectivă, redacţional
sau editorial)
Der Ring um die Sonne (1956) roman de Raymond Z. Gallun (autor american) şi Clark Darlton (pseudonim
“american” al autorului german Walter Ernsting) (a apărut şi în englezeşte, sub titlul A Step Farther Out, 1956)
Raum der schwarzen Sonnen (1957) roman de Kurt Brand
Jenseits Sol (1957) roman de Karl Heinz Biege (sub pseud. Clyde Morris)
Wettlauf zur Sonne (1957) roman semnat Charles Mountgreen (autor german neidentificat)
Sonne für Grosser Bär (1957) roman semnat Axel Nord (pseudonim editorial colectiv)
Sonnenreich der Zukunft (1957) roman semnat Axel Nord (pseudonim editorial colectiv)
Raumstadt Weisse Sonne (1958) roman de Hans K. Kaiser (sub pseud. R. J. Richard)
Die furchtbare Sonne (1958) roman de Wolf D. Rohr
Die zweite Sonne (1958) roman de Heinz Vieweg
Planet der fünf Sonnen (1958) roman semnat Frank Williams (pseud. editorial colectiv)
Gesandter der Sonne Kyra (l959) roman semnat Jonny Sivo (autor german neidentificat)
Sonnenkraft (1959) roman semnat Alan D. Smith (autor german neidentificat)
Die neue Sonne (1959) roman de Alph Zeno (formă a numelui, quasi-pseudonim)
Festung Sonnensystem (1960) roman de Erich Doleźal (astronom austriac)
Das Licht aller Sonnen (1960) roman de Hans K. Kaiser (sub pseud. Richard Oliver)
Todeskommando Solar (1960) roman de Kurt Mahr
Die zweite Sonne (1961) roman de Conrad Constantin Schaef (sub pseud. Roy Chester) (autor care a mai
semnat şi cu pseudonimul Conrad Shepherd)
Als die Sonne erlosch (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Planet der sterbenden Sonne (1961) roman de Kurt Mahr
 Die flammende Sonne (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Diamanten der Sonne (1962) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
Sonnenfeuer (1962) roman de Richard Koch
Zweimal “Sunball” (1962) roman de Hermann Peters (sub pseud. Jeff Mescalero)
Die fressende Sonne (1962) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Moores neue Sonne (1962) roman de H.K. Schmidt (sub pseud. I.V. Steen)
Todesschatten über Sol (1962) roman de Peter Krämer (sub pseud. Peter Theodor)
Grosser als die Sonne... (1963) roman de Kurt Brand
Kampf um die Hundertsonnenwelt (1963) romande Kurt Brand
Der Entartete der sieben Sonnen (1963) roman de Hermann Peters (pseud. Jeff Mescalero)
Die gnadenlose Sonne (1963) roman de Hermann Peters (sub pseud. Jeff Mescalero)
Duell unter der Doppelsonne (1963) roman de Karl H. Scheer
Drei Sonnen für Terra (1963) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Panik im Sonnensystem (1964) roman de Kurt Brand
Nacht in der Sonne (1964) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Im Licht der gelben Sonne (1964) roman de Hans Kneifel
Die explodierende Sonne (1964) roman de Werner A. Kral
Der Captain mit der goldenen Sonne (1964) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Die Geistersonne (1965) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Im Banne der Mitternachtssonne (1965) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Hohlwelt Solaria (1965) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Das Sonneninferno (1966) roman de Karl H. Scheer
Herr über 1000 Sonnen (1967) roman de Kurt Brand (doar titlul e identic cu cel al nuvelei lui Poul Anderson
“Lord of a Thousand Suns” (1951).
Der siebte Sonne (1967) roman de Kurt Brand
Die Megasonne (1967) roman de Kurt Brand
Die Zeitensonne (1967) roman de Kurt Brand
Die Sonnentöter (l967) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Das All der dunklen Sonnen (1967) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse) (autorul a mai
semnat şi cu pseud. Jay Grams)
Die Insel der unsichtbaren Sonnen (l967) roman de Jürgen Grasmück (pseud. Jürgen Grasse)
Die Nacht der Sonnenwölfe (1967) roman de Thomas R.P. Mielke (pseud. Marcus T. Orban)
Im Reich der 17 Sonne (1968) roman semnat Peter Childs (pseudonim “american” al unui autor german
neidentificat)
Attentat auf die Sonne (1968) roman semnat Clark Darlton (pseudonim “american” al unui autor german
identificat : Walter Ernsting)
Die Gravitationssonne (1968) roman al aceluiaşi autor german, Walter Ernsting, sub acelaşi pseudonim
“american”, Clark Darlton
Nacht zwischen den Sonnen (1968) roman al altui autor german, Horst Gehrmann, care scrie sub pseudonim
“american”: H.G. Ewers
Sonne für Pluto (1968) roman semnat William G. Groeger (alt pseudonim “american”, dar de data asta
autorul german subiacent a rămas neidentificat)
Kampf um die Sonne (1968) roman de Hans Kneifel (unul dintre cei mai prolifici autori germani de science-
fiction, alături de Kurt Brand, Kurt Mahr, Karl H. Scheer ş.a., din categoria celor care n-au ales – ori editura nu le-
a impus – moda sau epidemia pseudonimelor “americane” care făcea ravagii în epocă, justificându-se nedeclarat
ca fiind mai profitabilă comercial decât opţiunea de a semna, “cinstit”, cu numele propriu, german (moda a bântuit
în epocă, de altfel, şi printre autorii italieni de fantascienza).
Sturm über fremden Sonnen (1968) roman de Hans Kneifel
Im Zentrum der Riesensonne (1968) roman de Karl H. Scheer
Der Untergang des Solaren Imperiums (1968) roman de Ernst Vlćek
Hilfe von Sol (1968) roman de William Voltz
Gestrandet under fremder Sonne (l968) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Arno Zoller)
Geschäft mit der Sonne (1969) roman de Peter Dubina (sub pseud. Wayne Coover)
(pseudonim redacţional comun al unei edituri germane)
Das verbotene Sonnensystem (1969) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Sonnenforscher (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Gefahr von Sol (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Attentat auf die INTERSOLAR (1969) roman de William Voltz
Der Botschafter von Sol (1970) roman de Hans Kneifel
Duell mit der Sonne (1970) roman de Robert Brenner (sf pentru tineret)
Unternehmen Sonnenkinder (1970) roman de Ernst Vlćek
Revolte unter grüner Sonne (1971) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die Sonne warf keinen Schatten (1971) roman de Kurt Mahr
Reporter unter fremder Sonne (1971) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Mike Parnell)
 Kampf um die Sonnenstadt (1971) roman de Ernst Vlćek
Der Sonnengigant (1971) roman de William Voltz
Tanz der Sonnen (1972) roman de Kurt Brand
Die Sonnenbombe (1972) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Der Arkonide und der Sonnenkönig (1972) roman de Hans Kneifel
Kurier nach Sol (1972) roman de Kurt Mahr
Im Todesring der 7 Sonnen (l972) roman de Hermann Peters (sub pseud. Bert Stranger)
Leben unter fernen Sonnen? Wissenschaft und Spekulation (1973) non-fiction de Walter R. Fuchs
Rückkehr nach Sol III (1973) roman de Dietrich Hogl (sub pseud. D.C. Hogan)
Der Sonnenzünder (1973) roman de Hans Kneifel
Das Gastgeschenk der Transsolaren (1973) vol. proză scurtă de Alfred Leman şi Hans Taubert
Terror der schwarzen Sonne (1973) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Im Reich der Sonnenpflanze (1973) roman de Marianne Sydow
Die Prinzessin und der Sonnenträger (1973) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Söhne Sols (1973) vol. proză scurtă de William Voltz
Kinder der SOL (1974) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Operation Sonnenbaby (1974) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Verkünder des Sonnenboten (1974) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Im Auftrag der Solar Police (1974) roman de Bernt Kling (sub pseud. P.R. Jung)
Im Bann des Sonnendreiecks (1974) roman de Hans Kneifel
Das Sonnen-Fünfeck (1974) roman de Kurt Mahr
Terra unter fremder Sonne (1974) roman de Kurt Mahr
Das Sonnenkraftwerk (1974) roman de Kurt Mahr
Operation Sonnenfracht – Wettlauf im Weltraum (1975) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Der Kampf um die SOL (1975) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Macht der Sonnen (1975) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Testfall Sonnenbote (l975) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die Sonnengeister (1975) roman de Kurt Mahr
Die Diebe von der SOL (1975) roman de William Voltz
Rückkehr der SOL (1976) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Kampf um die Sonne (1976) roman de Hans Kneifel
Er kam aus der Sonne (1977) vol. proză scurtă de Peter Griese
Kraft aus der Sonne (1977) roman de Willy Pribil şi Ernst Pichler (sub pseud. Saharien)
Sohn der Sonne (1977) roman de Horst Hoffmann
Die Tage der zweiten Sonne (l978) roman de Horst W.Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth)
Die Sonnentöter (1978) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Sonnenwalzer (1978) roman de Horst Hoffmann
Im Grenzland der Sonne (1978) antologie de Wolfgang Jeschke
Land ohne Sonne (1978) roman de Hans Kneifel
Das Rheinknie bei Sonnenaufgang (1978) mini-roman de Horst Pukallus
Die blaue Sonne der Paksi (1978) roman de Karl-Heinz Tuschel
Der Flug in die Sonne (1979) roman de Klaus Frühauf
Alles für die SOL (1980) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Im Land der grünen Sonne (1980) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francisco)
Unter fremden Sonnen (1980) titlul traducerii germane a antologiei Alien Landscapes (1979) antologatori
Robert Holdstock şi Malcolm Edwards
Stadt ohne Sonne (Akerons Porte) (1980) roman de Niels E. Nielsen (autor danez)
Flucht in die Sonnenstadt (1980) roman de Susanne Ursula Wiemer
Rote Sonne über Rubin (1980) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
Sterben unter heisser Sonne (1980) roman al unui autor german neidentificat
Wall zwischen den Sonnen (l981) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Als die Sonne erlosch (1981) roman de Peter Griese. Un roman cu titlu identic publicase cu exact două
decenii în urmă Walter Ernsting, sub pseud. Clark Darlton : Als die Sonne erlosch (1961) – v. supra.
Eine einsame Sonne (1981) roman de Hubert Haensel
Im Licht der Mördersonne (1981) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Robert Quint) (autor care a mai semnat
şi cu pseudonimul Thomas Ziegler)
Gefangene der SOL (1981) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Jenseits von Tausend Sonnen (1981) roman de Susanne Ursula Wiemer
Die Schlangensonne (1982) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Sechs Flammende Sonnen (1982) roman de Hubert Haensel
Gestrandet unter blauer Sonne (1982) roman de Hans Kneifel
Der Sonnenhammer (1982) roman de Kurt Mahr
Die Sonnenstadt von Ol-Hamar (1983) roman de Marliese Arold
 Astronautensonne – Falsches Spiel im Weltraum (1983) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Sammelpunkt Vier-Sonnen-Reich (1983) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
“Der Atem der Sonne” (1983) povestire de Herbert W. Franke
Eine Sonne entartet (1983) roman de W[erner] K[urt] Giesa
Abgrund unter schwarzer Sonne (1983) roman de Kurt Mahr
Das Sonnen-Tabu (1983) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Im Innern einer Sonne (1983) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
Aufstand im Vier-Sonnen-Reich (1983) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Thomas Ziegler)
Angriff auf die Hundertsonnenwelt (1984) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Sohn der Sonne (l984) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Der Sonnenfesser (1984) roman de Wolfgang E. Hohlbein (sub pseud. Martin Hollburg)
Am Rand der Sonnensteppe (1984) roman de Hans Kneifel
Das Geheimnis der Sonnensteine (1984) roman de Michael Szameit
Im Glanz der Sonne Zaurak (1984) roman de Michael Szameit
Hundertsonnendammerung (1984) roman de Ernst Vlćek
Wo die Sonne nie untergeht (1985) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (pseud. H.G. Francis)
Ein Auftrag für die SOL (1985) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
Der Atem der Sonne (1986) vol. proză scurtă de Herbert W. Franke
Der lange Weg der SOL (1987) roman de Peter Griese
Die Asteroiden der Sonnensteppe (1987) roman de Hans Kneifel
Jenseits der Sonnensteppe (1987) roman de Hans Kneifel
Der Sonnensucher (1987) roman de Kurt Mahr

Galaxis / galaktische

Moda parolării “galactice” a titlurilor se instalează târziu la autorii germani de science-fiction dar, odată
instalată, e foarte durabilă : nici un titlu până în 1958, dar apoi, până în 1986, doar un singur an neacoperit (1960).
Mai trebuie observat un oarecare efect frivol al acestei mode (mai ales ca adjectiv, “galactic” / “galaktische”
aduce o conotaţie uşor frivolă în titlurile sf ), chiar dacă acest efect e ceva mai atenuat decât în cazul parolării cu
“Kosmos / kosmische” (v. infra).
Phänomen Galaxis (1958) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Untergang der Galaxis (1958) roman de Ernst H. Richter (sub pseud. William Brown)
Galaxis ohne Menschheit (1958) roman de Karl H. Scheer
Substanzen der Galaxis (1959) roman semnat Bert Andrew (autor german neidentificat)
Verräter der Galaxis (1959) roman semnat Ralph Joyston (pseudonim al autorului elveţian Nils Andersen)
Galaxis Ahoi! (1959) roman de Jesco von Puttkamer
Das galaktische Rätsel (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Rauschgifthändler der Galaxis (1961) roman de Kurt Mahr
Das galaktische Kommando (l961) roman de Karl Heinz Biege (sub pseud. Clyde Morris)
Der Galaxant (1962) roman de Kurt Brand
In einer fremden Galaxis (1962) roman de Kurt Mahr
Sturm auf die Galaxis (1963) roman de Kurt Brand
Im Zentrum der Galaxis (1963) roman de Hermann Peters (sub pseud. Jeff Mescalero)
Der grosse galaktische Krieg (1963) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Die Geissel der Galaxis (1964) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Drei von der galaktischen Abwehr (1964) roman de Kurt Mahr
Im Zentrum der Galaxis (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton). Un roman cu titlu
identic apăruse cu numai doi ani înainte (1963), semnat de Hermann Peters cu pseudonimul Jeff Mescalero – v.
supra.
Feind aus fremder Galaxis (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Agenten des Galaktikums (1965) roman de Hellmuth W. Mommers şi Ernst Vlćek
Die Galaktoiden (1965) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Galaxy, 1-14 (1965-1970) serie de antologii în limba germană, editate de Walter Ernsting (secondat de
Thomas Schlück începând cu Galaxy 10, 1968)
Leuchtfeuer in der Galaxis (1966) roman de Kurt Brand
Sternendschungel Galaxis (1966) roman de Kurt Brand
Das Ende der Galaxis (1966) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die galaktische Prüfung (1966) antologie de Lore Matthaey
 Galaxisagent Omega 8 (1966) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T.Orban)
Sperrgebiet Galaxis S-15 (1966) roman de Joachim Puhle (sub pseud. Gert Sandow)
Die mordende Galaxis (1967) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse) (autorul a mai semnat
şi cu pseud. Jay Grams)
Freihändler der Galaxis (1967) roman de Hans Kneifel
Die galaktischen Schiedsrichter (l967) roman de Michael D.Tensor (pseud. Tensor McDyke)
Der galaktische Faustkeil (1967) roman de Thomas R.P. Mielke (pseud. Marcus T. Orban)
Gefahr aus fremder Galaxis (1967) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional colectiv al unei
edituri germane)
Der galaktische Bluff (1967) roman de Manfred Wegener
Chaoten der Galaxis (1967) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Arno Zoller)
Galaxis ohne Morgen (1968) roman de Udo Biegel
UFOs in der Galaxis (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Alarm für die Galaxis (1968) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kreuzfahrt durch die Galaxis (l968) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Totengräber der Galaxis (1968) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Wettlauf in der Galaxis (1968) roman de Hans Kneifel
Von Galaxis zu Galaxis (1968) roman de Kurt Mahr
Retter der Galaxis (1968) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Der galaktische Lockvogel (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kurier der Galaxis (1969) roman de Hans Kneifel
Die schwarze Galaxis (1969) roman de Joachim Puhle (sub pseud. Gert Sandow)
Das galaktische Syndikat (1969) roman de K[arl] H[erbert] Scheer . Titlul va fi reluat, literalmente identic, de
Ronald M. Hahn (sub pseud. Daniel Monroe), în 1973, şi de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers), în 1985 –
v. infra.
Hotel Galactic (1969) roman de William Voltz (în limba germană, nu în engleză!)
Inspektor der Galaxis (1970) roman de Udo Biegel
Korsaren derGalaxis (1970) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Galaxis im Aufruhr (1970) roman de Bernt Kling şi Leo Günther
Söldner der Galaxis (1971) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Galaktisches Duell (1971) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional colectiv)
Neandertaler der Galaxis (1972) roman de Kurt Brand
Galaxis am Abgrund (1972) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (pseud. H.G. Francis)
Sprung nach Galax-Zero (1972) roman de Hans Kneifel
Das galaktische Syndikat (l973) roman de Ronald M. Hahn (sub pseud. Daniel Monroe). Un roman cu titlu
identic semnase în 1969 Karl H. Scheer – v. supra ; un altul la fel va semna în 1985 Horst Gehrmann (sub pseud.
H.G. Ewers) – v. infra.
Galaxis im Hypnobann (1974) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Sklavenhändler der Galaxis (1974) roman semnat I.S. Osten (pseudonim redacţional colectiv) Göttin der
Galaxis (1975) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Galaxisspatzen (1975) antologie de science-fiction polonez, apărută în fosta R.D.G. antologator Johannes
Jankowiak
Allianz der Galaktiker (1975) roman de Hans Kneifel
Der neue Herrscher (1976) roman semnat Henry Galaxis (autor german neidentificat)
Galaktisches Intrigenspiel (1976) roman semnat Colin Yamen (autor german neidentificat)
Die Schwarze Galaxis (1977) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis). Un roman
cu titlu identic (minus majuscula S) semnase în 1969 Joachim Puhle (sub pseud. Gert Sandow) – v. supra.
Rätsel der Schwarzen Galaxis (1977) roman de Hans Kneifel
Begegnung in der Schwarzen Galaxis (1978) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Häscher der Schwarzen Galaxis (1978) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die galaktische Rallye (1978) roman de Horst Hoffmann
Galaxis der toten Sterne (1979) roman de Horst Hoffmann
Der galaktische Spieler (1979) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Tollhaus Galaxis (1980) roman de Horst Hoffmann
Aufbruch in die Galaxis (1980) antologie de Wolfgang Jeschke
Galaktischer Handel (1980) roman de H.J. Müggenburg
Findelkinder der Galaxis (1981) roman de Peter Griese
Galaktisches Epos (1982) roman de Peter Griese
Galaktisches Intermezzo (1982) roman de Rolf Holmar
Das galaktische Archiv (1982) roman de Horst Pukallus (sub pseud. Henry Roland)
Der galaktische Krieg (1982-1983) trilogie de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton). Cuprinde
romanele: Raum ohne Zeit (1957) reeditat sub titlul Zurück aus der Ewigkeit (1972), Attentat auf die Sonne (1958,
1968) reeditat sub titlul Attentat auf Sol (1982) şi Die galaktische Föderation (1958, 1983) – v. supra & infra
Irrwege durch die Galaxis (1983) roman semnat Claude Faine (autor german neidentificat)
 Galaxien im Kampf (1983) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Baumeister der Galaxis (1984) roman de Benno Maidhof-Christig
Hilferuf von Galamax (1984) roman de Tilde Michels
Galaktische Station 17 (1984) roman de William Voltz
Galaxis der Raumschiffe (1985) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Das galaktische Syndikat (1985) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers). Romane cu titlu identic
mai semnaseră Karl H. Scheer, în 1969, şi Ronald M. Hahn (sub pseud. Daniel Monroe), în 1973 – v. supra.
Der galaktische Bote (1985) roman de Peter Griese
Galaxis in Gefahr (1985) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Hendrik Villard) (autor care a mai semnat şi
cu pseudonimul Arndt Ellmer)
Die galaktische Gurke (1986) roman de Matthias Horx

All / Weltall
Die Weltallschiffer (1901) roman de Robert Kraft
Feinde im Weltall (1907) vol. proză scurtă de Carl H. Grunnert
Das Geheimnis des Weltalls (1921) vol. proză scurtă de Wilhelm Fischer
Der Schuss ins All (1925) roman de Otto Willi Gail
Die Fahrt ins Weltall (1926) non-fiction de Willy Ley
Krieg im All (1935) roman de Stanislaus Bialkowski
Fahrt durch das Weltall (1935) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Lok Myler) (autor care a mai
semnat şi cu pseudonimul Freder van Holk)
Verschollen im Weltall (1938) roman de Dietrich Kärrner
Gefahr aus dem Weltall (1939) roman de Rudolf H. Daumann
Experiment im All (1939) roman de Kurt Roecken (sub pseud. C.V. Rock)
Rückkehr aus dem All (1939) roman de Kurt Roecken (sub pseud. C.V. Rock)
Start ins Weltall (1941) roman de Stanislaus Bialkowski
Signal aus dem All (1949) roman de Eduard Schätz
Pioniere des Weltalls (1949) serie a unei edituri din Königsberg în care a apucat să apară un singur roman,
înainte ca oraşul să devină Kaliningrad
Rah Norten – Der Eroberer des Weltalls (1949-1950) serie a editurii Bielmannen din München
Schiffbruch im Weltall (1950) roman de Lothar Alix
Tod aus dem All (1952) roman de Wolfgang W. Bröll
Brücken ins All (1952) roman de Wolf D. Rohr
Gangster im All (1953) roman semnat K. Merten (pseudonim editorial colectiv)
Sprung ins All (1953) roman de Karl H. Scheer
Panik im Weltall (1953) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim editorial colectiv)
Spione aus dem All (1955) roman de Wolfgang W. Bröll
Kurier aus dem Weltall (1955) roman de Harry Dreyer
Ultimatum des Weltalls (1955) roman de Hermann Grettler
Wie ich mich selbst ins All schleuderte (1955) roman semnat Münchhausen (!) (pseudonimul unui autor
german neidentificat)
Piraten im All (1955) roman semnat James Norton (pseudonim editorial colectiv)
Ultimatum aus dem All (1955) roman de Kurt Roecken (sub pseud. Henry Walter) (autor care a semnat şi cu
pseudonimul C. V. Rock – v. supra)
Festung im Weltall (1956) roman de Hans Theodor Brik
Ruf aus dem All (1956) roman de Wolfgang W. Bröll (sf pentru tineret)
Ruf aus dem All (1956) roman Ernst H. Richter (sub pseud. William Brown). Aşadar, două “apeluri” sau
“chemări” din Univers recepţionate de doi autori germani în acelaşi an : or fi fost, oare, şi din aceeaşi sursă?
Der Weg ins All (1956) roman de Heinz Mielke
Invasion aus dem Weltall (1956) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover)
Der Mann aus dem All (1956) roman de H. K. Schmidt (sub pseud. I. V. Steen)
Signale aus dem All (1956) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim editorial colectiv)
Entführung ins All (1956) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Raubzug aus dem Weltall (1957) roman semnat Randolph Burkley (pseudonimul unui autor austriac
neidentificat)
Im Weltall ausgesetzt (1957) roman semnat John McNeil (pseud. unui autor german neidentificat)
Im Weltall verschollen (1957) roman semnat James Norton (pseudonim redacţional colectiv)
Geheimnisse im Weltall (1957) roman de Thomas Trent
Das unmögliche Weltall (1958) roman de Kurt Brand
Saboteure im All (1958) roman semnat Theo Curtius (autor austriac neidentificat)
Neues Leben im Weltall (1958) roman de Erich Doleźal (astronom austriac)
 Späher aus dem All (1968) roman semnat Cor Droog (autor austriac neidentificat)
Die Flucht aus dem All (1958) roman de Jürgen Duensing (sub pseud. J.C. Dwynn)
Duell im Weltall (1958) roman de Hanns Kurth
Botschaften aus dem Weltall : Raumschiffe landen (1958) roman de Karl Michalek
Titanen im All (1958) roman de Gudrun Voigt (sub pseud. George P. Gray)
Begegnung im All (1958) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Legionäre im All (1959) roman semnat Allan P. Mason (autor geFrman neidentificat)
Spion aus dem All (1959) roman de B. Thiersholm (sub pseud. Birger Torsholm)
Gangster im All (1959) roman de Horst Zahlten (sub pseud. Marco Janus)
Gangster im All (1960) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover, pseudonim redacţional comun al
unei edituri germane). E plin Universul de răufăcători – gangsteri, piraţi, spioni, sabotori, invadatori, dictatori,
legionari etc. – cine ştie dacă şi titanii n-or fi puşi şi ei pe rele...
Wächter im All (1960) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover) (pseudonim redacţional comun al
unei edituri germane)
Invasion aus dem All (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton). Ne aflăm, până acum,
abia la a doua “Invazie din Univers”...
Signale aus dem Weltall (1961) roman de Joachim Puhle (sub pseud. John Lee) ...în schimb, “semnale” am
primit mai multe (v. supra)
Spuren im Weltall (1961) roman semnat Stan Weldon (pseudonim neidentificat)
Der Diktator aus dem Weltall (1962) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk) (autor care a
mai semnat şi cu pseudonimul Lok Myler)
Mark Powers – Der Held des Weltalls (1962-1967) serie de science-fiction a editurii Erich Pabel din Rastatt,
R. F. Germania
Flüchtlinge im All (1963) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Die Stimme aus dem All (1963) roman de Jürgen Duensing (sub pseud. J. C. Dwynn)
Musik aus dem All (1964) antologie de Charlotte Winheller . “Muzica din Univers” o fi tot una cu “muzica
sferelor”?...
Rendezvous im Weltall (1965) roman de Kurt Mahr
Der Geister-Agent aus dem All (1966) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Horden aus dem All (l966) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (pseud. H.G. Francis)
Vermächtnis im All (1966) roman de Chris Reiners
Ins Weltall entführt (1966) roman de William Voltz
Luna Weltall – serie a editurii Walter Lehning din Hannovra, R. F. Germania
Ren Dhark – Weg ins Weltall (1966-1968) serie a editurii Martin Kelter din Hamburg
Die Hüter des Alls (1967) roman de Kurt Brand (sub pseud. Lars Torsten)
Der Ruf der All-Hüter (1967) roman de Kurt Brand (sub nume propriu)
Piraten im All (1967) roman semnat Peter Childs (pseudonim neidentificat)
SOS aus dem Weltall (1967) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Weltall-Test der Cyborgs (1967) roman de H[ans] J[oachim] Freiberg
Die Hyänen des Alls (1967) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. J. A. Garrett)
Das All der dunklen Sonnen (1967) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse)
Grenze im All (1967) roman de Edward J. Zwerger
Das Echo des Alls (1968) roman de Kurt Brand
Angriff aus dem All (1968) roman de Hans Kneifel
Aufbruch ins All (1968) roman de William Voltz
Die Frau aus der Tiefe des Alls (l968) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E.Wells)
Schatzinsel im All (1969) roman de Bernt Kling
Medusa im All (1969) roman de Bernt Kling şi Leo Günther
Verschollen im All (1969) roman de Hans Kneifel
Gestrandet im All (f.a.) roman de Michael Marburg
Die Verlorenen des Alls (1969) roman de Ernst Vlćek
Kundschafter aus dem All (1969) roman de William Voltz
Die Kugel aus dem All (1969) roman de Manfred Wegener
Spuren ins All : Science Fiction – das seltsame Fremde (1970) carte de benzi desenate de Winfried Bruckner
Sühne im All (1970) roman de Michael Horbach (sub pseud. Martin Donrath)
Tramp im All (1970) roman de Jürgen Freytag (sub pseud. H. G. Frey)
Urmel fliegt ins All (1970) roman de Max Kruse
Der Tunnel durchs All (1970) roman de Kurt Mahr
Verschwörung im All (1970) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Unternehmen Delphin – Machtkampf um das Weltall (1971) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Die Riese aus dem All (1972) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Sprung ins All (1972) roman de G[isela] S. Friebel
Gefangen im All (1972) roman de Hans Peschke
 Verfolgungsjagd im All (1972) roman de Rolf Ulrici (nota bene, non Ulici !)
Unser Mann im All (1973) vol. proză scurtă de Kurt Mahr
Perry – Unser Mann im All (1971?) carte de benzi desenate, text de Bernt Kling)
Sargasso des Alls (1974) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Echo aus dem Weltall (1975) roman de Kurt Brand
Nachbarn im All (1975) roman de Paul Ehrhardt (autor din R.D.G.)
Flucht ins Weltall (1975) roman de Hartmut Bastian (sub pseud. Claus Eigk)
Bedrohung aus dem Weltall (1975) roman de Heinz Straub
Symbionten aus dem All (1975) roman de Marianne Sydow
Angriff aus dem All (1976) roman de Hans Kneifel
Schock aus dem All (1976) roman de Joachim Puhle (sub pseud. L. B. Schorn)
Sirenen des Alls (1976) roman de William Voltz
Apokalypse im All (1977) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Verschollen im All (1977) roman de Hans Kneifel
Spukschloss im All (1978) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Sendboten des Alles-Rads (1978) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Brücke ins All (1978) roman de Hans Kneifel
Wächter im Weltall (1978) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Mysterium des Weltalls (l979) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Notsignal aus dem All (1979) roman semnat Ralph Henders (autor german neidentificat)
Die Antwort aus dem All (1979) roman semnat Penn Fleming Webster (neidentificat)
UFO-Angreifer aus dem All (1980) roman de Brigitte Pfeiffer
Agenten im Weltall (1980) roman al unui autor german nenominalizat
Gespenster aus dem All (1981) roman de Rolf Ulrici
Meuterei im All (1982) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Fremde aus dem All (1982) antologie de Michael Görden
Zuflucht im All (1982) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Wolke im All (1982) roman de Marianne Sydow
Gefangene des Alls (1982) antologie de Jörg Weigand
Der Findling im All (l984) roman de Wolfgang E. Hohlbein (sub pseud. Martin Hollburg)
Korallen des Alls (1984) roman de Karlheinz Steinmüller
Amazonen im All (1985) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Spuren im Weltall (1985) antologie de Horst Hoffmann

Universum
MacMilfords Reisen im Universum (1902) roman de Oskar Hoffmann
Attentat auf das Universum (1949) roman de Paul Alfred Müller (pseud. Freder van Holk)
Invasion aus dem Universum (1952) roman de Wolf D. Rohr
Botschaft aus dem Universum (l955) roman de Joachim Rennau (sub pseud. Jim Gray)
Das neue Universum (195?) almanah (de ştiinţă popularizată) din R. F. Germania
Trans-Universum (1957) roman de Kurt Brand
Feinde im Universum (1958) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Das unsterbliche Universum (1959) roman de Jesco von Puttkamer şi Clark Darlton (pseudonimul lui Walter
Ernsting)
Schlacht im Universum (1961) roman de Joachim Puhle (sub pseud. John Lee)
Perry Rhodan – Der Erbe des Universums (1961-1986) serie de science-fiction a editurii Arthur Moewig din
München, preluată din 1971 de editura Erich Pabel din Rastatt
Schach dem Universum (1962) roman de Kurt Mahr
Das rote Universum (1962) roman de K. H. Scheer (K[arl] H[erbert] Scheer)
Die Herren des Universums (1965) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Fischer des Universums (1966) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Nomaden des Universums (l967) roman semnat Garret Shaver Jr.(autor german neidentificat)
Polymers Universums (1967) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse)
Flucht ins Karmin-Universum (1968) roman de Kurt Brand
Die Geissel des Universums (1968) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Freunde aus einem fremden Universum (1969) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Dämmerung im Universum (1969) roman de Ernst Vlćek
Das rosa Universum (1970) roman de Bernt Kling
Satans Universum (1971) roman de Ernst Vlćek
Das Universum der Accalauries (1972) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Am Rand des Universums (l975) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
 Strategen des Universums (1975) roman de Ernst Vlćek
Traumhändler des Universums (l976) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kind des Universums (1977) roman de Horst Hoffmann
Briants Universum (1977) roman de H.J. Müggenburg
Das Rätsel des Universums (1979) roman de Kurt Mahr
Das Loch im Universum (1979) roman de William Voltz
Mahlstrom Universum (1981) roman de Wilfried A. Hary
Das Tor zum anderen Universum (1982) roman de Falk-Ingo Klee
Das Sakriversum (1983) roman de Thomas R.P. Mielke
Die grösste Schau des Universums (1983) roman de Ernst Vlćek
Die grösste Show des Universums (1983) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)

Unendlichkeit

Cum deja am spus, este oarecum surprinzătoare slaba frecvenţă a “infinitului” (Unendlichkeit), în comparaţie
nu doar cu Infinity din titlurile engleze (v. supra), dar mai ales cu propensiunea sau “afinitatea electivă” a
spiritului german pentru “jocul acesta puţin cam uşuratic cu infinitul” (Nicolai Hartmann, Estetica, 1953) care şi-a
avut perioada sa de apogeu în secolul al XIX-lea, pe vremea romantismului (v. şi supra, Titluri germane). De
asemenea, accesul relativ târziu în titulatura sf , cu un vârf, totuşi, în anii ’70 (din secolul al XX-lea, bineînţeles),
după cum rezultă şi din lista bibliografică de mai jos, mai puţin corpolentă decât cele de mai sus.

Schattenlichter der Unendlichkeit (1953) roman semnat Bert Andrew (pseudonimul unui autor german
neidentificat)
Sturz in die Unendlichkeit (1956) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim redacţional colectiv al unei edituri
germane)
Der unendliche Raum (1957) roman de Karl H. Scheer
Ausflug in die Unendlichkeit (l96l) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Stimme der Unendlichkeit (1965) roman de Hubert Horstmann
Tunnel in die Unendlichkeit (1967) roman de William Voltz
Entführt in die Unendlichkeit (1969, reedit. 1977) roman de Hans Kneifel
Der Unheimliche aus der Unendlichkeit (1969) roman semnat Cade C. Merritt (pseudonimul unui autor
german neidentificat)
Gast aus der Unendlichkeit (1970) roman de Hans Kneifel
Sohn der Unendlichkeit (1971) roman de Hans Kneifel
Pfade ins Unendliche (1971) antologie de Franz Rottensteiner
Vorstoss ins Grenzenlose (1973) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Ruf aus der Unendlichkeit (1973) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Fenster zur Unendlichkeit (1974) antologie de Herbert Kremplen
Kinder der Unendlichkeit (1976) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Wrack aus der Unendlichkeit (1977) roman de Hans Joachim Alpers şi Ronald M. Hahn
Tor in die Unendlichkeit (1977) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Ruf der Unendlichkeit (1977) roman de Roland Rosenbauer
Ruf aus der Unendlichkeit (1978) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse)
Weg in die Unendlichkeit (1980) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Verloren in der Unendlichkeit (1981) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francisco)
Begegnung in der Unendlichkeit (1982) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Boten der Unendlichkeit (1984) roman de Paul Ehrhardt (autor din R.D.G.)
Befehl aus der Unendlichkeit (l985) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Tod aus der Unendlichkeit (1982) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)

Nichts
Deşi există un precursor în 1924, “das Nichts” – pesemne echivalentul german al parolei “Void” din titlurile
engleze şi americane postbelice – începe să apară sistematic pe copertele cărţilor de science-fiction apărute în R.
F. Germania abia din anii ’50, păstrându-şi de atunci o constantă frecvenţă, chiar dacă nu şi abundenţă (oricum,
avem parte de mai mult “Nichts” german, decât de “Void” american...).
 Die Fahrt ins Nichts (1924) roman de Reinhold Eichacker (după o idee ştiinţifică de Max Valier)
Die Stimme aus dem Nichts (1950) roman de Hanns Kurth
Wettlauf ins Nichts (1950) roman de Wolf Linke
Expedition in das Nichts (1953) roman de H.J. Keiser
Überfall aus dem Nichts (1956) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Über uns das Nichts (1957) roman de Karl H. Scheer
Wandlung zum Nichts (1958) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Nichts ausser uns (1959) roman de Karl H. Scheer
Rückkehr aus dem Nichts (1962) roman de Kurt Mahr
Sternstation im Nichts (1964) roman de Kurt Mahr
Notruf aus dem Nichts (1965) roman de Karl H. Scheer (v. infra, Rolf Ulrici, 1983)
Ihre Heimat ist das Nichts (1966) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Michael C. Chester)
Im Nichts gestrandet (1967) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Hilfeschrei aus dem Nichts (1967) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die Heimat im Nichts (1968) roman de Hermann Peters (sub pseud. Staff Caine)
Die Schwelle zum Nichts (1968) roman de Hans Kneifel (v. infra, Kurt Mahr, 1971)
Expedition ins Nichts (1969) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Sie kamen aus dem Nichts (1970) roman de Karl H. Scheer
Der Staat aus dem Nichts (1970) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Die Schwelle zum Nichts (1971) roman de Kurt Mahr (v. supra, Hans Kneifel, 1968)
Verstossen ins Nichts (1971) roman de William Voltz
Die Falle im Nichts (1972) roman de Hans Peschke
Irrfahrt ins Nichts (l973) roman de Conrad Constantin Schaef (sub pseud. Conrad Shepherd)
Wege ins Nichts (1975) roman de William Voltz
Mensch aus dem Nichts (1976) roman de Hans Kneifel
Der Mann aus dem Nichts (1976) roman de Kurt Mahr
Kollision im Nichts (1976) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Ein Prinz kam aus dem Nichts (1977) roman de Otto Birner
Weg durch das Nichts (1977) roman de Marianne Sydow
Invasion aus dem Nichts (1978) roman de Horst Hoffmann
Sieben Siegel zum Nichts (1978) roman de Horst Kneifel
Impulse aus dem Nichts (1978) roman de Ernst Vlćek
Grenze im Nichts (1978) roman de William Voltz
Die Stimme aus dem Nichts (1980) roman de Kurt Mahr
Das totale Nichts (1981) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Am Rand des Nichts (1981) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Kommandos aus dem Nichts (1981) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Landschaft im Nichts (1981) roman de Kurt Mahr
Das rotierende Nichts (1982) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Geschöpfe des Nichts (1983) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Notruf aus dem Nichts (1983) roman de Rolf Ulrici (v. supra, K.H. Scheer, 1965)
Die Nichtwelt (1984) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Station im Nichts (1987) roman de Werner Kurt Giesa (sub pseud. Kurt Carstens)
Die Sklaven von Nowhere (1964) roman de Kurt Mahr
Die Mädchen aus dem Nirgendwo (1971) roman de Ernst Vlćek
Wegweiser ins Nirgendwo (1976) antologie de Manfred Kluge
Welt im Nirgendwo (1979) roman de Hans Kneifel
Wege im Nirgendwo (1981) roman de Wilfried A. Hary
Transmitter nach Nirgendwo (1982) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)

Jenseits
Im irdischen Jenseits (1904) vol. proză scurtă de Carl H. Grunert
Flucht durchs Jenseits (1928) roman de Richard Hagen
Flucht durchs Jenseits (1946) roman de Hans Wolfgang Hagen . Să fie un titlu lăsat moştenire în familie,
după aproape două decenii?
Jenseits von Raum und Zeit (l946, Leipzig) roman de Erich Doleźal (astronom austriac)
Jenseits von Raum un Zeit (1946, Viena) roman de Erik Lindenau
Der Flug ins Jenseits (1951) roman de Max Wimmer (sub pseud. Mac Whymer)
Spuren ins Jenseits (1956) roman de Kurt Roecken (sub pseud. Henry Walter) (autor care a mai semnat şi cu
pseudonimul C. V. Rock)
 Jenseits Sol (1957) roman de Karl Heinz Biege (sub pseud. Clyde Morris)
Jenseits des schwarzen Planeten (1957) roman semnat Axel Nord (pseudonim redacţional colectiv al unei
edituri germane)
Jenseits der Milchstrasse (1957) roman de Edmond Schopen
Jenseits vom Licht (1958) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Werner Keyen)
Jenseits Alpha Centauri (1960) roman semnat Eric Sheldon (autor german neidentificat)
Jenseits von Pluto (1960) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim redacţional colectiv)
Der Mann aus dem Jenseits (1961) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W.Shols)
Ruf aus dem Jenseits (1964) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Koordinaten ins Jenseits (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Warnung aus dem Jenseits (1967) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Sprung ins Jenseits (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Energie aus dem Jenseits (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Befehl aus dem Jenseits (l970) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Jenseits der Energiemauer (1971) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Jenseits der Mondumlaufbahn (1973) titlu sub care a apărut traducerea germană a romanului
The Mutants (1966) de Kris Neville (autor american)
Jenseits von Zeit und Raum (1974) titlul traducerii germane a volumului de proză scurtă Once There Was a
Giant (1971) de Keith Laumer (autor american)
Sie warteten jenseits der Sterne (l976) roman de Horst Hoffmann (sub pseud. Neil Kenwood)
Kurier ins Jenseits (1976) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Angriff aus dem Jenseits (1977) roman de Marianne Sydow
Geheime Befehle aus dem Jenseits (1978) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G.
Francisco)
Botschaft aus dem Jenseits (1978) roman de Hans Kneifel
Verschollen im Jenseits (1979) roman de Kurt Roecken (sub pseud. C.V. Rock)
Das Auge ins Jenseits (1981) roman de Peter Griese
Im Jenseits (1981) antologie de Horst Heidtmann
Jenseits von Tausend Sonnen (1981) roman de Susanne Ursula Wiemer
Jenseits der tödlichen Grenze (1982) roman de Kurt Mahr
Jenseits der Schockfront (1983) roman de Peter Griese
Jenseits der Finsternis (1985) antologie de Michael Nagula
Jenseits der Sonnensteppe (1987) roman de Hans Kneifel

Milchstrasse
Jenseits der Milchstrasse (1957) roman de Edmond Schopen
Zwischen den Milchstrassen (1963) roman de Kurt Mahr
Kampf um die Milchstrasse (1964-1965) trilogie de Joachim Puhle (pseud. G. Sandow)
SOS aus dem Spiralarm (1968) roman de Hermann Peters (sub pseud. Staff Caine). SOS adică Alarmă din
Braţul Spiralei (Galactice)
Kaiser der Milchstrase (1971) roman de Kurt Mahr
Im Zentrum der Milchstrasse (1973) roman de Gudrun Voigt (sub pseud. George P. Gray)
Das Rätsel der Milchstrasse (1974) roman de Walter Ernsting
Brennpunkt Milchstrasse (1978) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kapitän der Milchstrasse (1984) roman de Klaus-Michael Vent (sub pseud. Michael Sullivan)
Das Wunder der Milchstrasse (1986) roman de Kurt Mahr

Finsternis
Planet der Finsternis (1960) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Planet der Finsternis (1963) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim redacţional colectiv)
Die Kinder der Finsternis (1970) roman de Ernst Vlćek
Erde in Finsternis (1971) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Schach der Finsternis (1973) roman de Kurt Mahr
Boten der Finsternis (1979) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Hort der Finsternis (1979) roman de Horst Hoffmann
Zwischen Licht und Finsternis (l984) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
 Jenseits der Finsternis (1985) antologie de Michael Nagula

Stellarium divers

La autorii germani, Andromeda şi Alpha Centauri rămân în frunte, ba chiar revin încă şi mai des decât la cei
anglofoni, pe locul trei trece însă Sirius, urmat ex aequo de Orion şi Wega (Vega), apoi de “cei trei A” – Aldebaran,
Antares, şi Arkturus (Arcturus), apoi de Capella, Sagittarius etc., apar în plus Betelgeuse, Spica, Deneb, Cygnus, Delta
Capricorni, Mira Ceti (de n-o fi tot Tau Ceti) ş.a., dar mai ales die Milchstrasse este mai intens circulată decât the
Milky Way...
O suită compactă şi omogenă de antologii cu titluri “astronomice” – şi, desigur, cu acoperirea acestor titluri în
sutele şi miile de pagini ale cărţilor – a realizat, în anii ’80, scriitorul german cu nume francez Thomas Le Blanc
(n.1951) : Antares (1980), Start zu neuen Welten (1980), Betelgeuze (1981), Canopus (1981), Deneb (1982), Eros
(1982), Fomalhaut (1983), Ganymed (1983), Noch Leben auf KA III? (1983), Halley (1984), Io (1985), Die
spannendsten Weltraumgeschichten (1985), Jupiter (1986). Lipseşte numai Andromeda – constelaţia cea mai vizibilă
pe cerul sau pe bolta de stellarium a sf-ului german – nu avem de unde şti cum va fi continuat suita şi după 1986, astfel
încât vom deschide atlasul nostru celest la prima pagină, cum e şi firesc, la litera A, pentru a începe tocmai cu
Andromeda reuniunea noastră de stargazing bibliografic :
Nebel der Andromeda (1920) roman de Fritz Brehmer (1873-1952). Surpriză: celebrul roman al lui Ivan
Efremov Nebuloasa din Andromeda (Tumannost’ Andromedî, 1958) nu este primul cu acest titlu! Ba chiar,
prioritatea cronologică absolută îi aparţine unui autor român: titlul fusese anticipat de Gabriel Donna
(pseudonimul lui Nicolae R. Urdăreanu, 1877-1944), ce-i drept nu ca titlu de roman, ci “doar” ca titlul unui sonet,
al unui poem, “Nebuloasa din Andromeda”, cuprins în vol. Sonete Uraniei (1902). Aţi văzut de unde sare
iepurele, unde se ascundea afurisitul de protocronism?...
Im Nebel der Andromeda (1957) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover, pseudonim redacţional
comun al unei edituri germane). Carte apărută practic concomitent cu romanul lui Efremov, serializat într-o
revistă la Moscova pe parcursul anului 1957 şi reunit în volum abia în 1958. Altă “curiozitate” de istorie literară
(internaţională): traducerea românească a romanului Nebuloasa din Andromeda de Ivan Efremov (realizată de
Tatiana Berindei şi Adrian Rogoz, în paginile revistei Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice” (CPSF) de la
Bucureşti, în numerele 59-65, nov.1957 - ian.1958) a apărut practic înainte de apariţia cărţii în ruseşte, în volum,
la Moscova (1958), întrucât redactorul-şef al CPSF, nu altul decât acelaşi Adrian Rogoz, luase iniţiativa de a
solicita direct autorului, veneratul “Ivan Antonovici”, textul fiecărui capitol, pe măsură ce autorul îl scria şi-l
trimitea şi revistei din Moscova. Astfel încât traducerea românească a apărut simultan cu originalul rusesc (în
revistă) şi înainte de apariţia cărţii în ruseşte, în volum, tot la Moscova (1958). A fost un record de sincronizare şi
de promptitudine (dacă nu şi de altceva...) cu care Adrian Rogoz s-a mândrit, apoi, toată viaţa. În româneşte,
romanul a apărut în volum la Editura Tineretului de la Bucureşti, în 1960.
Hilfe aus Andromeda (1958) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Andromeda beherrscht die Erde (1962) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. Ted Scott,
pseudonim redacţional colectiv al unei edituri germane)
Hilfe vom Nebel der Andromeda (1963) roman de Werner A. Kral
Die Strasse nach Andromeda (1964) roman de Karl H. Scheer
Die Doppelgänger von Andromeda (1965) roman de Karl H. Scheer
Sperrzone Andromeda (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Der Wächter von Andromeda (1965) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Wachkommando Andro-Beta (1965) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers) Turnu-Severin?
Drobeta? Da’ de unde: Andro-Beta!
Das Riff der Andromeda (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Spur nach Andromeda (1966) roman de Hans Kneifel
Mission in Andromeda (1967) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers). Titlul s-ar scrie la fel şi în
engleză, dar aici e în germană.
Verschwörung in Andromeda (1968) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Vergessene aus Andromeda (1971) roman de Klaus Fischer
Leben aus Andromeda (1972) roman de Klaus Fischer
Andromeda Verlag (1971-1972) editură din Köln, R. F. Germania
Fährte nach Andromeda (1973) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Flugziel Andromeda (1973) roman de William Voltz
Gefahr für Andromeda (1973) roman de William Voltz
 Mutanten auf Andromeda (1974) roman de Klaus Frühauf
Einsatzkommando Andromeda (1979) roman de Roland Rosenbauer
Das Andromeda-Rätsel (1979) roman de Rainer M. Schröder
Andromeda (1983) roman de Jürgen Brinkmann (sub pseud. Arne Sjöberg)
Geheime Order für Andromeda (l984) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Krisenherd Andro-Beta (1984) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis). Alt autor
german care-ar vrea să coboare pe Dunăre până la Drobeta...
Sturm auf Alpha III (1953) roman semnat K. Merten (pseudonim redacţional comun)
Im Banne des Alpha Centauri (1955) roman de Manfred Langrenus
Planet im Alpha Centauri (1956) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover, (pseudonim redacţional
comun al unei edituri germane)
Waffen für Beta Centauri (f.a.) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover, v. supra)
Alpha Centauri (1958) roman semnat Bert Andrew (autor german neidentificat)
Rettungsstation Alpha 114 (1958) roman de Kurt Roecken (sub pseud. Edgar T. Sterling) (autorul a mai
semnat şi cu pseudonimul C.V. Rock)
Nova Centauri (1959) roman semnat Frank Williams (pseudonim redacţional comun)
Jenseits Alpha Centauri (1960) roman semnat Eric Sheldon (autor german neidentificat)
Die Klasse der Alphas (1962) roman de Kurt Mahr
Nova Alpha Centauri (1964) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Strafschiff 1/28 Alpha (1965) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Das Planetenabenteuer (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton). Reeditat ulterior sub
titlul Mit Lichtgeschwindigkeit zu Alpha II.
Vollmacht für Centauri 8 (1966) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional comun)
Aufstand der Centauri (1967) roman semnat Garret Shaver Jr. (autor german neidentificat)
Todesfeuer über Alpha Centauri (968) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Alpha ruft Erde (1970) roman de Fritz Langour
Konterschlag Centauri (1970) roman de Manfred Wegener
Angriff aus Alpha Centauri (1972) roman de Kurt Brand
Letztes Signal von Alpha Centauri (1976) vol. proză scurtă de Larry Niven. Este titlul traducerii germane a
vol. The Shape of Space (1969) – v. infra
Verrat an Alpha Centauri (1976) roman de Christian Grenier (autor francez?). Este titlul traducerii germane a
romanului La machination (19??), atestat numai de Lexikon-ul din 1987.
Magma Centauri (1977) roman de Hans Joachim Alpers (sub pseud. Jörn de Vries) şi Helmut Krohne (sub
pseud. Peter Crohn)
Operation Alpha Centauri (1978) roman de Horst Hoffmann
Die Kinder von Alpha Centauri (1983) roman de James P. Hogan. Este titlul traducerii germane a romanului
Voyage from Yesteryear (1982)
Alpha Orbit (1984) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. H. P. Busch) (autor care a mai semnat şi cu
pseudonimul Arndt Ellmer)
An Bord des Sirius (1913) roman de Wilhelm Middeldorf
Der Kristall des Sirius (1950) roman de Hans Grunsky (sub pseud. Hans Guny)
Und sie kamen vom Sirius (1956) roman de Ernst H. Richter (sub pseud. Ernest Terridge)
Der Sohn des Sirius (1957) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim redacţional colectiv)
Die Stadt der Sirianer (1957) roman semnat Axel Nord (alt pseudonim redacţional colectiv)
Weltbrand am Sirius (1959) roman semnat Bert Andrew (pseud. unui autor german neidentificat)
Westlich Sirius (1959) roman semnat Alexander Calhoun (pseud. altui autor german neidentificat)
Endstation Sirius (1959) roman semnat Fred/Frank Gordon (pseudonimul încă unui autor german
neidentificat)
Satansbrut vom Sirius (1960) roman semnat Charles Spencer (tot pseudonim, tot autor german şi tot
neidentificat)
Die Macht der Sirianer (1960, reedit. 1975) roman semnat Charles Spencer (acelaşi pseudonim al aceluiaşi
autor german, la fel de neidentificat)
Visum für den Sirius (1975) vol. proză scurtă de Robert Silverberg . Este titlul traducerii germane a vol.
Needle in a Timestack (1966)
Invasion vom Sirius (1976) vol. proză scurtă de Frederik Pohl . Este titlul traducerii germane a vol. The
Abominable Earthman (1963)
Wiedersehen beim Sirius (1979) antologie de Heinz Entner şi Irma Entner (antologie de science-fiction
scandinav)
Sirius Patrouille – Kalter Krieg im Weltraum (1979) roman semnat Mark Brandis (uzualul pseudonim al
autorului Nikolai von Michalewsky)
Sirius Transit (1979) roman de Herbert W. Franke
Die Sirius-Falle (1984) roman de Ludwig Spangler
 Raumschiff Wega (1956) roman de Hans Peter Weissfeld (sub pseud. Axel Jeffers)
Das Geheimnis der Wega (1958) roman semnat Frank Williams (pseud. redacţional colectiv)
Das Geheimnis von Wega IX (1963) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Raumschlacht im Wega-Sektor (1961) roman de Karl H. Scheer
Meuterei auf Wega (1967) roman de Dr. Ernst Winter
Invasion von der Wega (1970) roman de Jacques Bain (sub pseud. Jack Pearl)
Brennpunkt Wega (1974) roman de Kurt Mahr
Peepshow auf der Wega (1985) roman de Wolfgang G. Fienhold
Geissel des Orion (1958) roman de Gudrun Voigt (sub pseud. George P. Gray)
Projekt Orion (1964) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Orion Taschenbücher (1968-1970) serie de science-fiction a Editurii Arthur Moewig din München
Orion Heftromane (1976-1983) serie de science-fiction a Editurii Erich Pabel din Rastatt
Sklaven des Orion-Nebels (1984) roman de Kurt Mahr
Antares II (1958) roman de Karl H. Scheer (sub pseud. Alexej Turbojew)
Havarie auf Antares (1961) roman de Kurt Mahr
Grüsse von Antares III (1967) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Unternehmen Aldebaran (1971) roman de Robert Brenner (sf pentru tineret)
Leitstrahl für Aldebaran (1983) roman de Karl-Heinz Tuschel
Freiheit für Arkturus (1967) roman de Michael D.Tensor (sub pseud. Tensor McDyke)
Der Arkturus-Zwischenfall (1973) roman de Kurt Mahr
Alarm für System CAPELLA (1962) roman semnat Frank Delward (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Die Totenburgen von Capella (1967) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Rotes Auge Betelgeuze (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Zielstern Betelgeuze (1982) roman de Karl-Heinz Tuschel
Transfer Spica QTG-XVII (1966) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
SOS von Barnards IV (1968) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Entführung der Deneb II (1977) roman al unui autor german neidentificat
Entführung der Deneb III (1977) roman de Kurt Roecken (sub pseud. C.V. Rock)
Aufstand im Cygnus (1961) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Schiffbruch bei Delta Capricorni (1964) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Hilferuf von Canopus (1964) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Zusammenstoss bei Mira Ceti (1962) roman de Hermann Peters (semnat Ted Scott, pseudonim redacţional
colectiv al unei edituri germane)
SOS von Mira Ceti (1972) roman de Hermann Peters (semnat Bert Stranger)
Die Fomalhaut-Passage (1961) roman semnat Alexander Calhoun (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Tonband von Procyon (1962) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
Chaos im Procyon-Sektor (1986) vol. proză scurtă de Rüdiger Vaas
Die Wikinger vom Algol (1972) roman de Kurt Brand
Sonne für Grosser Bär (1957) roman semnat Axel Nord (pseudonim editorial colectiv)
Kodezeichen Grosser Bär (1962) roman de Karl H. Scheer
Operation Sagittarius (1970) roman de Conrad Constantin Schaef (sub pseud. Conrad Shepherd)
Die Gluthölle des Transpluto (1962) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
Transpluto schlägt zu (1963) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim editorial colectiv)
Signale vom Transpluto (1978) roman de Horst Hoffmann
Transpluto (1982) roman de Herbert W. Franke
Kometentanz – Astrale Pantomime (1903) roman de Paul Scheerbart
Astrale Noveletten (1912) vol. proză scurtă de Paul Scheerbart
Asteroidenjäger (1961) roman de Carlos Rasch
Der geheimnisvolle Asteroid – roman de Walter Ernsting (sub nume propriu). Apărut iniţial sub titlul Das
Weltraumabenteuer (1965)
Die Marionetten von Astera (1968) roman de Hans Kneifel
Der schwarze Asteroid (1970) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Das Mädchen von den Asteroiden (1979) roman de Ernst Vlćek
Jupiter, Io und ein Asteroidenjunge (1981) roman de Horst-Günther Rubahn (sub pseud. Iris Kruse)
Asteroidengeschichten (1983) vol. proză scurtă de de Horst-Günther Rubahn (sub pseud. Iris Kruse)
Der Alpha-Asteroid (1987) roman de Robert Feldhoff
Astropol (1951) roman de Alfred Fritz (sf pentru tineret)
 Die Astronauten (1959) roman de Erich Doleźal (astronom austriac)
Der Untergang der “Astronautic” (1963) roman de Carlos Rasch
Das Vermächtnis der Astronauten (1967) roman semnat William G. Groeger (autor neidentificat)
Geheimauftrag für Astra II (1968) roman de Joachim Puhle (pseud. G. Sandow)
Maicki Astromaus (1970) roman de Uwe Friesel (sf pentru copii)
Astronautenlatein (l970) roman de Adolf Oehlen şi Johannes Stumpe (sub pseud. Jo Pestum)
Der astronomische Dieb (1973) roman de Gerhard Branstner
Die Stadt der Astronauten (1973) roman de Hans Kneifel
Der Astronaut vom Zwillingsstern (1974) roman de Johannes Stumpe (sub pseud. Jo Pestum)
Landung auf Astroterra (1976) roman de Karlheinz Günter
Astropolis – Kolonie im Weltraum (1980) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark Brandis)
Astronautensonne – Falsches Spiel im Weltraum (1983) roman de Nikolai von Michalewsky
(sub pseud. Mark Brandis)
Der Traum des Astronauten (1983) antologie de Jörg Weigand
Felsastronauten (1984) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Hendrik Villard)
Die Relativen der ASTRON (1985) roman de Wolf Weitbrecht
Ad Astra (1967-1968) serie sf a editurii Erich Pabel din Rastatt, R. F. Germania
Terra Astra (1967-1983) altă serie sf a editurii Erich Pabel din Rastatt, R. F. Germania
Astro Verlag (1972-1974) editură din Köln, R. F. Germania
Ad astra (1978-1981) revistă britanică de science-fiction
Ad astra, Baxter! (1983) roman semnat Cecil Lamar (autor german neidentificat)
Ad astra ! deviză tradiţională a amatorilor de science-fiction
Saiäns-fiktschen (Saiăns-ficşăn) (1981) vol. proză scurtă de Franz Fühmann
Aipotu (1980) roman de Norbert Loacker (Utopia în palindrom)
 Spaţiul ca parolă în titlurile sf
Titluri engleze

Space / Space-
A Plunge into Space (1890) roman de Robert Cromie
Tales of Space and Time (1899) volum de proză scurtă de H.G. Wells
A Honeymoon in Space (1901) roman de George Griffith
“Enemies in Space” (1907) povestire a autorului german Carl H. Grunert (l865-l918) apărută în trad. engleză
în l907 şi reluată apoi în antologia lui Groff Conklin Invaders of Earth (l952)
A Columbus of Space (1911) roman de Garrett P. Serviss
Riding through Space: The Earth’s Scenic Voyage (1923) non-fiction de Garrett P. Serviss
Matter, Space and Time (1922-1964) ciclu de Ray Cummings (cuprinde 5 romane şi un mare număr de
povestiri)
Across Space (1926) serial / foileton de Edmond Hamilton (apărut în revista Weird Tales)
“The Colour Out of Space” (1927) nuvelă de H. P. Lovecraft ; volum omonim, The Colour Out of Space and
Others (1964). Culoarea căzută din cer, trad. rom. Mircea Ivănescu, în Secolul 20, nr.4 / 1973; traducere reluată
în Almanah Anticipaţia,1993
With Rocket Ships into Space (1928) non-fiction de Otto Gail
“The Space Dwellers” (1929) povestire de Raymond Z. Gallun
“Warriors of Space” (1929) povestire de J. F. Marshall
“Seeds from Space” (1935) povestire de Laurence Manning ; cf. infra : “Space Seed”, episod din serialul TV
Star Trek (1966-1969)
Spaceship to the Unknown (1936) film din seria Flash Gordon
“The Forgotten Man of Space” (1937?) povestire de P. Schuyler Miller
“Outlaw of Space” (1938) povesire de Raymond A. Palmer (sub pseud. Wallace Quitman)
“Space Rating” (1939) povestire de John Berryman, apărută mai întâi în Astounding Science-Fiction (October
1939) şi reluată apoi în antologia lui Groff Conklin Possible Worlds of Science Fiction (1952)
“Liners of Space” (1939) povestire Raymond A. Palmer
“Tetrahedra of Space” (1939?) povestire de P. Schuyler Miller
Space Salvage (1940) roman de Cleve Cartmill (a apărut serializat în reviste)
“Space Guards” (1940) povestire de Philip Francis Nowlan
Purple Death from Outer Space (1940) film din seria Flash Gordon
Captain Future and the Seven Space Stones (1941) roman de Edmond Hamilton (rămas în reviste, unde a
apărut serializat)
Space Opera – numele uzual al unui sub-gen sf, nume acreditat de Wilson Tucker în 1941
Out of Space and Time (1942) vol. proză scurtă de Clark Ashton Smith (cuprinde şi versuri)
“King of the Gray Spaces” (1943) povestire de Ray Bradbury. Reeditată ulterior sub titlul “R is for Rocket”,
a dat şi titlul unui volum omonim, R is for Rocket (1962). R de la Rachetă, în vol. Aici sunt tigri, trad. rom. Petre
Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1974
“The Terror Out of Space” (1944) nuvelă de Leigh Brackett
Adventures in Time and Space (1946) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
The Skylark of Space : The Tale of the First Inter-Stellar Cruise (1946) – primul roman din ciclul Skylark de
E. E. Smith
Pilgrims through Space and Time : Trends and Patterns in Scientific and Utopian Fiction (1947) – exegeză
literară de J. O. Bailey
Spacehounds of IPC: A Tale of the Inter-Planetary Corporation (1947) roman de E. E. Smith
The Legion of Space (1947) primul roman al lui Jack Williamson
Space Cadet (1948) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii, “for children”)
Mariners of Space (1949) roman de Erroll Collins (sf pentru tineret, “for young adults”)
“Stalemate in Space” (1949) povestire / nuvelă de Charles L.Harness (reeditată şi sub titlul “Stalemate in
Time”)
The Last Space Ship (1949) roman de Murray Leinster
The Conquest of Space (1949) non-fiction de Willy Ley şi Chesley Bonestell
John Carstairs, Space Detective (1949) vol. proză scurtă de Frank Belknap Long
Space Salvage (1943 ş.u.) ciclu de aproximativ 40 de povestiri publicate de Cleve Cartmill în revista
Thrilling Wonder Stories pe parcursul anilor ’40, adunate postum în vol. The Space Scavengers (1975) – v. infra
The Remarkable Exploits of Lancelot Biggs, Spaceman (1950) vol. proză scurtă de Nelson Bond
Beyond Time and Space (1950, 1958) antologie de August W. Derleth
Wanderer of Space (1950) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The Electric Spaceship (1950, New York) non-fiction de Hermann Oberth
 The Voyage of the Space Beagle (1950) roman de A.E.van Vogt . Odiseea navei “Space Beagle”, trad. rom.
Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1978
Flight into Space (1950) antologie de Donald A. Wollheim
Space Patrol (1950-1955) serial american de televiziune, regia Dik Darley
Space on My Hands (1951) prinul volum de proză scurtă al lui Fredric Brown. Atingerea spaţiului, trad. rom.
Claudiu Florian, 1996
Prelude to Space (1951) primul roman al lui Arthur C. Clarke, reeditat ulterior sub titlurile Master of Space
(1961) şi The Space Dreamers (1969)
The Exploration of Space (1951-1952) ciclu care cuprinde primele romane ale lui Arthur C. Clarke: Prelude
to Space (1951), The Sands of Mars (1951), Islands in the Sky (1952) şi Earthlight (1951, amplificat în 1956)
The Exploration of Space (1951) non-fiction de Arthur C. Clarke
Travelers of Space (1951) antologie de Martin Greenberg
New Tales of Space and Time (1951) antologie de Raymond J. Healy
“Delilah and the Space Rigger”, “Space Jockey”, “Ordeal in Space” – trei povestiri din vol. The Green Hills
of Earth (1951) de Robert A. Heinlein. Ultima e tradusă şi în româneşte: Teroarea spaţiului, în Jurnalul S.F.,
Bucureşti, nr. 91 (nedatat, deductibil 1994), traducător nenominalizat.
Bullard of the Space Patrol (1951) vol. proză scurtă de Malcolm Jameson (editat postum de Andre Norton)
Double in Space (1951) roman de Fletcher Pratt
Rockets, Jets, Guided Missiles, and Space Ships (1951) non-fiction de Fletcher Pratt
Doorways to Space (1951) vol. proză scurtă de Basil E. Wells
Wonders of the Spaceways (1951-1954) revistă sf din Marea Britanie
The Currents of Space (1952) roman de Isaac Asimov. Curenţii Spaţiului, trad. rom. Florin Şlapac, Editura
Teora, Bucureşti, 1994
David Starr, Space Ranger (1952) roman de Isaac Asimov (sub pseud. Paul French) (sf pentru copii)
Rătăcitor prin spaţiu, trad. rom., 1998
Encounter in Space (1952) roman de Kenneth Bulmer
Space Treason (1952) roman de Kenneth Bulmer şi A. V. Clarke
Spacewarp (1952) roman de H. J. Campbell (sub pseud. Roy Sheldon)
Beachheads in Space (1952, 1954, 1957, 1964) antologie de August W. Derleth
Laughter in Space (1952) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The Space Warp (1952) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
Space Hawk (1952) vol. proză scurtă de Harry Bates şi Desmond W. Hall (sub pseudonimul comun Anthony
Gilmore)
Time and Space (1952) roman de John S.Glasby şi Arthur Roberts (sub pseudonimul comun
Rand Le Page)
Across the Space Frontier (1952) non-fiction de Wernher von Braun (!)
By Space Ship to the Moon (1952) non-fiction de Fletcher Pratt (carte pentru copii)
Space Science Fiction (1952-1953) revistă sf din SUA, condusă de Lester del Rey
Space Stories (1952-1953) revistă “pulp” din SUA
“Space” Kingley – ciclu de istorii “space-opera” pentru copii, apărute în anii ’50 în Marea Britanie, printre
care se numără volumele:
The Adventures of Captain “Space” Kingley (1952) de Ray Sonin
The “Space” Kingley Annual (1953) de Ernest A. Player
“Space” Kingley and the Secret Squadron (1954) de David White
“Space Doctor’s Orders” (1953) povestire de Frank Bryning
Space Salvage (1953) roman de Kenneth Bulmer
Another Space – Another Time (1953) roman de H. J. Campbell
“Whistle Stop in Space” (1953) povestire de Kendell Foster Crossen
The Space Merchants (1953) roman de Cyril M. Kornbluth şi Frederik Pohl
Space Tug (1953) roman de Murray Leinster (sf pentru copii, “for children”)
Space Platform (1953) roman de Murray Leinster (sf pentru copii, “for children”)
“Space Platform Xz 204c Does Not Answer” (1953) povestire de John Norment
Space Service (1953) antologie de Andre Norton
Kidnappers of Space (1953) roman sf (pentru copii) de M[ary] E[lwyn] Patchett
Space Captives of the Golden Men (1953) – acelaşi roman, reeditat în acelaşi an
Sentinels from Space (1953) roman de Eric Frank Russell
Space Lawyer (1953) roman de Nat Schachner
“Spacebred Generations” (1953) povestire de Clifford D. Simak
Space, Space, Space : Stories about the Time When Men Will Be Adventuring to the Stars (1953) antologie de
William M. Sloane
Space Hunger (1953) roman de E[dwin] C[harles] Tubb (sub pseud. Charles Grey)
The Space Pirate (1953) primul roman al lui Jack Vance
Prize Stories of Space and Time (1953) antologie de Donald A. Wollheim
It Came from Outer Space (1953) film sf american, regia Jack Arnold
 Spaceways (1952) scenariu radiofonic BBC de Charles Eric Maine (pseud. lui David McIlwain)
Spaceways (1953) film sf britanic, regia Terence Fisher (turnat după un scenariul lui Charles Eric Maine – v.
supra)
Spaceways : A Story of the Very Near Future (1953) roman de Charles Eric Maine (novelizarea filmului de
mai sus)
Spaceway (1953-1955) revistă sf din SUA (Los Angeles) editată de William L. Crawford
Angels and Spaceships (1954) vol. proză scurtă de Fredric Brown (ediţie abreviată în 1956, sub titlul Star
Shine – v. supra)
Peril from Space (1954) roman de Kenneth Bulmer (sub pseud. Karl Maras)
Worlds in Space (1954) non-fiction de Martin Caidin
Once Upon a Space (1954) roman de H.J.Campbell (parafrază la “Once upon a time”, “A fost odată...” –
consacrat incipit de basm)
Authentic Book of Space (1954) antologie de H. J. Campbell
Journey into Space (1954) serial radiofonic BBC de Charles Chilton
Journey into Space (1954) roman de Charles Chilton (novelizarea serialului de mai sus)
The Young Traveller in Space (1954) non-fiction de Arthur C. Clarke (carte pentru copii)
Going into Space (1954) titlul ediţiei americane a cărţii de mai sus
9 Tales of Space and Time (1954) antologie de Raymond J. Healy
Selections from Adventures in Time and Space (1954) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
Kings of Space (1954) roman de William Earle Johns
Operation: Outer Space (1954) roman de Murray Leinster
Beyond the Barriers of Space and Time (1954, 1957) antologie de Judith Merril
Out into Space (1954) non-fiction de Patrick Moore şi A. L. Helm
The Boy’s Book of Space (1954) non-fiction de Patrick Moore (astronomie popularizată pentru copii şi
adolescenţi)
Space Pioneers (1954) antologie de Andre Norton
Space Puppet (1954) roman de John Rackham (primul dintr-un ciclu de 4 romane)
Deep Space (1954) vol. proză scurtă de Eric Frank Russell (cf. Deep Space 9 – al treilea ciclu al serialului
TV Star Trek, 1993-1997)
Mel Oliver and Space Rover on Mars (1954) roman sf pentru tineret (“for young adults”) de Joseph
Samachson (sub pseud. William Morrison)
Starship through Space (1954) roman sf pentru copii (“for children”) de G. Harry Stine (sub pseud. Lee
Correy)
The True Book about Space Travel (1954) non-fiction de William F. Temple
The Prentice-Hall Book about Space Travel (1955) – titlul ediţiei americane a cărţii de mai sus
Tales of Outer Space (1954) antologie de Donald A. Wollheim
Frontiers in Space (1955) antologie de Everett F. Bleiler şi T. E. Dikty
More Adventures in Time and Space (1955) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
Timeliner : A Story of Time and Space (1955) scenariu BBC de Charles Eric Maine
Timeliner : A Story of Time and Space (1955) roman de Charles Eric Maine (novelizarea scenariului de mai
sus)
Quest of the Spaceways (1955) roman de Patrick Moore (sf pentru copii, “for children”)
Sargasso of Space (1955) roman de Andre Norton (sub pseud. Andrew North). Primul dintre cele 4 romane
din ciclul Solar Queen (1955-1969).
Tom Swift, Jr., and His Outpost in Space (1955) roman sf pentru tineret (“young adults”) de William Rotsler
şi Sharman Di Vono (sub pseud. Victor Appleton)
Selections from Deep Space (1955) vol. proză scurtă de Eric Frank Russell (cf. supra, vol. Deep Space, 1954,
al aceluiaşi autor)
Citizen in Space (1955) vol. proză scurtă de Robert Sheckley
Conquest of the Space Sea (1955) roman de Robert Moore Williams
The Conquest of Space (1955) film sf, regia Byron Haskin. Scenariul lui James O’Hanlon este bazat pe cartea
lui Wernher von Braun Weltraumfahrt (1952), apărută concomitent şi în limba engleză, sub titlul Across the
Space Frontier (1952)
The Science Book of Space Travel (1955) non-fiction de Harold Leland Goodwin (cunoscut ca autor de sf
sub pseudonimul John Blaine)
Islands of Space (1956) roman de John W. Campbell Jr.
“hyperspace”, “hiperspaţiu” – termen cu îndelungată carieră în science-fiction, atestat pentru prima dată în
cartea de mai sus, la apariţia în revista Amazing Stories Quarterly, 1931
The Ranger Boy in Space (1956) roman de Hal Clement (sf pentru copii şi adolescenţi)
The Celestial Space (1956) roman de Charles Ira Coombs
Overlords from Space (1956) roman de Joseph E. Kelleam
Wheel in Space (1956) roman de Patrick Moore (sf pentru copii)
Space Police (1956) antologie de Andre Norton
The Space-Born (1956) roman de Edwin C.Tubb
 “Conquest of Space” – rubrică susţinută de G. Harry Stine în rev. Mechanics Illustrated (1956-1957)
Space, Time, and Nathaniel : Presciences (1957) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
Rogue in Space (1957) roman de Fredric Brown
Astounding Tales of Space and Time (1957) antologie de John W. Campbell Jr.
The Scottie Book of Space Travel (1957) non-fiction de Artur C. Clarke (sf pentru copii)
From Outer Space (1957) roman de Hal Clement
Rockets through Space: The Story of Man’s Preparations to Explore the Universe (1957) non-fiction de
Lester del Rey (ştiinţă popularizată pentru copii şi tineret)
Mutineers of Space (1957) roman de Lloyd Arthur Eshbach
To Outer Space (1957) roman de William Earle Johns
Enemy from Space (Quatermas II) (1957) scenariul unui serial de televiziune BBC (1955) scris de Nigel
Kneale şi Val Guest
Space Station No.1 (1957) roman de Frank Belknap Long
The Shores of Space (1957) vol. proză scurtă de Richard Matheson
The Space Plague (1957) roman de George O. Smith
Rocket Power and Space Flight (1957) non-fiction de G. Harry Stine
Earth Satellites and the Race for Space Superiority (1957) non-fiction de G. Harry Stine
Space Science Fiction Magazine (1957) revistă sf din SUA condusă de Lyle Kenyon Engel
Space Publications – casă de editură din SUA care a publicat revista Space Science Fiction
Queen of Outer Space (1958) scenariu de film de Charles Beaumont şi Ben Hecht
Assignment in Space with Rip Foster (1958) roman de John Blaine (pseud. lui Harold Leland Goodwin, aici
sub pseud. Blake Savage) (sf pentru adolescenţi – “an sf-adventure novel for teenage readers”)
Men into Space (1958) serial TV de David Duncan
Station in Space (1958) vol. proză scurtă de James E. Gunn
Have Space Suit – Will Travel (1958) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii)
Space Stations (1958) non-fiction de Willy Ley
Spaceways Satellite (1958) roman de Charles Eric Maine (a doua ediţie a romanului Spaceways, 1953)
Space Exploration (1958) non-fiction, volum coordonat de Patrick Moore
“Space-Time for Springers” (1958) povestire de Fritz Leiber
The Space Willies (1958) roman de Eric Frank Russell
Aliens from Space (1958) roman de Robert Silverberg (sub pseud. David Osborne)
The Space Egg (1958) roman de Russ Winterbotham
The Space Children (1958) film sf , regia Jack Arnold
Death from Outer Space – La morte viene dallo Spazio (1958) film sf italian, regia Paolo Heusch
Terrore nello Spazio (1965) alt film sf italian, în regia lui Mario Bava
Space Travel – titlu sub care au apărut ultimele trei numere ale revistei Imaginative Tales (1954-1958) din
SUA
Spaceport (1959) non-fiction de Martin Caidin
The Challenge of the Spaceship : Previews of Tomorrow’s World (1959) non-fiction de Arthur C. Clarke
Space Flight : The Coming Exploration of the Universe (1959) non-fiction de Lester del Rey (ştiinţă
popularizată pentru copii şi tineret)
Andromeda : A Space Age Tale (1959) roman de Ivan Efremov (traducerea engleză a apărut tot la Moscova,
unde apăruse şi originalul, Tumannost’ Andromedî, cu un an înainte, în 1958)
Space-Borne (1959) roman de R. Lionel Fanthorpe
Hyperspace (1959) roman de R. Lionel Fanthorpe
Scavengers in Space (1959) roman de Alan E. Nourse (sf pentru copii)
Lost in Space (1959) roman de George O. Smith
The Golden Book of Space Travel, 3 volume (1959-1961) non-fiction (pentru copii) de Otto O. Binder (unul
dintre fraţii care au semnat împreună alte multe titluri cu pseudonimul comun Eando Binder – E. and O. Binder)
Satellites in Outer Space (1960) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
Slavers of Space (l960) roman de John Brunner (reeditat sub titlul Into the Slave Nebula, 1968)
The True Book about Space Travel (1960) non-fiction (ştiinţă popularizată pentru copii) de Kenneth Bulmer
şi John Newman, sub pseud. Kenneth Johns
Space Prison (1960) roman de Tom Godwin (prima ediţie sub titlul The Survivors, 1958)
Hunters of Space (1960) roman de Joseph E. Kelleam
Men into Space (1960) roman de Murray Leinster (novelizare a unui serial TV)
Stars and Space (1960) non-fiction de Patrick Moore
The Sioux Spaceman (1960) roman de Andre Norton
“Subspace Explorers” (1960) nuvelă de E. E. Smith (publicată în revista Analog, 1960; ulterior amplificată la
proporţii de roman, apărut ca volum (1965, 1975)
Spacehive (1960) roman de Jeff Sutton
The Door through Space (1961) roman de Marion Zimmer Bradley
Man into Space (1961) non-fiction de Martin Caidin
The Rim of Space (1961) roman de A. Bertram Chandler
 Master of Space (1961) roman de Arthur C. Clarke (a doua ediţie a romanului Prelude to Space, 1951)
Spacial Delivery (1961) roman de Gordon R. Dickson (nota bene : NU “Special Delivery”, deşi
aluzia/parafraza nu poate fi exclusă)
Space Void (1961) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
Sin in Space : An Expose of the Scarlet Planet (1961) roman de C.[yril] M. Kornbluth şi Judith Merril
Wanderer in Space (1961) roman de Patrick Moore (sf pentru copii)
First American into Space (1961) non-fiction de Robert Silverberg
Masters of Space (1961-1962) roman de E. E. Smith ; apărut serializat în revista Worlds of If (1961-1962); în
volum – 1979
Victory in Space (1962) non-fiction de Otto O. Binder (v. supra – Eando Binder)
Through Space and Time with Ferdinand Feghoot (1962) vol. proză scurtă de Reginald Bretnor (sub pseud.
Grendel Briarton)
Rendezvous in Space (1962) non-fiction de Martin Caidin
Aviation and Space Medicine (1962) non-fiction de Martin Caidin şi Grace Caidin
When They Come from Space (1962) roman de Mark Clifton
Enemies in Space (1962) antologie de Groff Conklin
Space Fury (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe
Cache from Outer Space (1962) roman de Philip José Farmer
Spacemen, Go Home (1962) roman de Milton Lesser (sf pentru copii)
Memoirs of a Spacewoman (1962) roman de Naomi Mitchison
Shards of Space (1962) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
Man and the Space Frontier (1962) non-fiction de G. Harry Stine
Outposts in Space (1962) roman de Wallace West
Mike Mars, South Pole Spaceman (1962) roman de Donald A.Wollheim (sf pentru copii)
Space : Frontier Unlimited (1962) non-fiction de Harold Leland Goodwin (cunoscut ca autor sf sub
pseudonimul John Blaine)
Let the Spaceman Beware! (1963) roman de Poul Anderson
Careers in Space (1963) non-fiction de Otto O. Binder (v. supra – Eando Binder)
The Colors of Space (1963) roman de Marion Zimmer Bradley (sf pentru copii) (în ediţia britanică, din 1989,
titlul e grafiat, of course, The Colours of Space)
The Space-Time Juggler (1963) roman de John Brunner
The Man-in-Space Dictionary (1963) non-fiction de Martin Caidin
Overture to Space (1963) non-fiction de Martin Caidin
Red Star in Space (1963) non-fiction de Martin Caidin
The Man who Vanished into Space (1963) roman de William Earle Johns
First Flight: Maiden Voyages in Space and Time (1963) antologie de Damon Knight
Three Steps Spaceward (1963) roman de Frank Belknap Long
Invader from Space (1963) roman de Patrick Moore (sf pentru copii)
Space in the Sixties (1963) non-fiction de Patrick Moore
Space Viking (1963) roman de H. Beam Piper
The Mile-Long Spaceship (1963) vol. proză scurtă de Kate Wilhelm
Space Patrol (1963-1964) serial britanic de televiziune, regia Frank Goulding
Space, Time & Crime (1964) antologie de Miriam Allen de Ford
Wings into Space (1964) non-fiction de Martin Caidin
The Deep Reaches of Space (1964) roman de A. Bertram Chandler
Man and Space (1964) non-fiction, carte semnată de Arthur C. Clarke, împreună cu redactorii de la revista
Life
Mutiny in Space (1964) roman de Avram Davidson
Space No Barrier (1964) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro)
Space Trap (1964) de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Thornton Bell)
The Space Barbarians (1964) roman de Tom Godwin
Invaders of Space (1964) roman de Murray Leinster
Spaceman (1964) roman de Murray Leinster (publicat în foileton, pe parcursul anului 1964, în revista
Analog)
“Spaceman” (1964) nuvelă de Murray Leinster (apărută în Analog, No. 2, April 1964)
The Reefs of Space (1964) roman de Jack Williamson şi Frederik Pohl (primul roman din The Starchild
Trilogy [1964-1969], alături de Starchild [1965] şi Rogue Star [1969]).
Space Born (1964) roman de Lan Wright (pseud. lui Lionel Percy Wright) (titlul ediţiei britanice a romanului
apărut în SUA sub titlul Exile from Xanadu (1964)
The Boys’ Life Book of Outer Space Stories (1964) antologie sf alcătuită de redactorii revistei Boys’ Life din
New York
Lost in Space (1965-1968) serial american de televiziune, conceput de Irwin Allen
Lost in Space (1967) roman de Dave Van Arnam şi Ted White (sub pseud. Ron Archer) novelizare a unor
episoade din serialul de mai sus.
 Space Family Robinson (1965) titlul iniţial al serialului Lost in Space (v. mai sus)
Of Time and Space Other Things (1965) non-fiction de Isaac Asimov
The Struggle in Space (1965) roman de Aleksandr Belyaev (Alexandr Beleaev) traducere a romanului Borba
v efire (1927)
The Uses of Space (1965) non-fiction de Ben Bova (ştiinţă popularizată pentru copii)
Why Space? (1965) non-fiction de Martin Caidin
Empress of Outer Space (1965) roman de A. Bertram Chandler
Space Mercenaries (1965) roman de A. Bertram Chandler
Natives of Space (1965) vol. proză scurtă de Hal Clement
Space Winners (1965) roman de Gordon R. Dickson (sf pentru copii)
Plague from Space (1965) roman de Harry Harrison
Space Lords (1965) vol. proză scurtă de Cordwainer Smith . În afară de nuvela “Drunkboats” (1963), toate
titlurile din acest volum pot fi găsite, în versiune românească, în vol. Lorzii Instrumentalităţii, în traduceri
semnate de Adrian Şerban Dobrin, Dana Mândru, Dan Alexe şi Victor Covic, Editura Multistar, Piatra Neamţ,
1993.
Subspace Explorers (1965, 1975) roman de E. E. Smith . Amplificarea nuvelei “Subspace Explorers”,
publicată în revista Analog, 1960.
Space Opera (1965) roman de Jack Vance
Mutiny in Outer Space – Ammutinamento nello Spazio (1965) film sf , coproducţie Woolner Brothers &
Hugo Grimaldi
S Is for Space (1966) vol. proză scurtă de Ray Bradbury
The Thing from Outer Space (1966) vol. proză scurtă de John W. Campbell Jr.
Voices from the Sky : Previews of the Coming Space Age (1966) non-fiction de Arthur C. Clarke
The Crack in Space (1966) roman de Philip K. Dick
Blast-off into Space (l966) roman de Harry Fleming (pseud. lui William Henry Fleming Bird)
Space Captain (1966) roman de Murray Leinster
The Space Plague (1966) roman de Alice Lightner (sf pentru copii)
Known Space (1966-1995) ciclu de Larry Niven . Cuprinde 8 romane şi 9 volume de proză scurtă, dintre care
multe parolate “cosmic”: Neutron Star (proză scurtă, 1968), “At the Core” [of the Galaxy] (povestire, 1969), “The
Borderland of Sol” (nuvelă, 1974), The Shape of Space (proză scurtă, 1969), Ringworld (roman, 1970), The
Ringworld Engineers (roman, 1979), A Hole in Space (proză scurtă, 1974), Tales of Known Space (proză scurtă,
1975), N – Space (proză scurtă, 1990), şi altele.
Space Pioneer (1966) roman de Mack Reynolds
“Space : the Final Frontier!...” – incipit verbal al fiecărui episod din serialul TV Star Trek (1966-1969, 1987-
1993, 1993-1997), suprapus vizual peste genericul întregului serial, cu silueta navei cosmice Enterprise levitând
în Spaţiu.
Star Trek: The Final Frontier (1989) film din seria Star Trek, regizor şi protagonist William Shatner ;
novelizare omonimă (1989) de J. M. Dillard
“Space Seed” – titlul unui episod din serialul Star Trek (1966-1969) cf. supra: “Seeds from Space” (1935)
povestire de Laurence Manning
Kings of Infinite Space (1967) roman de Nigel Balchin
Contraband from Otherspace (1967) roman de A. Bertram Chandler
The Coming of the Space Age : Famous Accounts of Man’s Probing of the Universe (1967) antologie de
Arthur C. Clarke
“The Ghost Ship of Space” (1967) povestire de Richard M. Elam, Jr.
The Space Swimmers (1967) roman de Gordon R. Dickson
Space Hostages (1967) roman de Nicholas Fisk
Captives in Space (1967) roman de Joseph [Ingham] Greene
Space War (1967) vol. proză scurtă de Neil R. Jones
Space Gypsies (1967) roman de Murray Leinster (v. infra : The Space Gypsies (1974) roman de Alice
Lightner (sf pentru copii)
The Space Olympics (1967) roman de Alice Lightner (sf pentru copii)
“Space Probe to Venus” (1967) versuri de Constantine FitzGibbon (în antologia lui Roger Mansfield The
Starlit Corridor, 1967)
“The Space Pilot” (1967) versuri de J. Blackie (în antologia lui Roger Mansfield The Starlit Corridor, 1967)
“Tea in a Space-Ship” (1967) versuri de James Kirkup (în antologia lui Roger Mansfield The Starlit
Corridor, 1967)
“Space : Third Millenium” (1967) versuri de Denis Pethebridge (în antologia lui Roger Mansfield The Starlit
Corridor, 1967)
Space Corporation (1967-1968) ciclu de Douglas R. Mason (pseud. lui John Rankine) (cuprinde romanele
Never the Same Door [1967] şi Moons of Triopus [1968])
Spaceship to Saturn (1967) roman de Hugh Walters (sf pentru copii)
The Space Frontier (1967) non-fiction de Wernher von Braun
The Promise of Space (1968) non-fiction de Arthur C. Clarke
 2001 : A Space Odyssey (1968) cel mai bun film sf existent până în prezent, regia Stanley Kubrick, scenariul
Stanley Kubrick şi Arthur C. Clarke, după povestirea “The Sentinel” (1951) de Arthur C. Clarke
2001 : A Space Odyssey (1968) roman de Arthur C. Clarke, scris în paralel cu filmul de mai sus (2001 : O
Odisee Spaţială, trad. rom. Adrian Şerban Dobrin, Editura Multistar, Piatra Neamţ, 1993)
2010 : Odyssey Two (1982) roman de Arthur C. Clarke (2010 : A doua Odisee Spaţială, trad. rom. Cornelia
Bucur, Editura Olimp, Bucureşti, 1994)
2010 : Odyssey Two (1984) film sf, regia Peter Hyams, scenariul după romanul de mai sus al lui Arthur C.
Clarke
2061 : Odyssey Three (1988) roman de Arthur C. Clarke (2061 : A treia Odisee Spaţială, trad. rom. Radu
Săndulescu, Editura Olimp, Bucureşti, 1994)
Seven Trips through Time and Space (1968) antologie de Groff Conklin
Prisoners of Space (1968) roman de Lester del Rey şi Paul W. Fairman (sf pentru copii)
Born in Space (1968) roman de Cyril Donson
Exiled in Space (1968) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro)
Apeman, Spaceman : Anthropological Science Fiction (1968) antologie de Harry Harrison şi Leon E. Stover
Space Chantey (1968) roman de R. A. Lafferty
The Space Ark (1968) roman de Alice Lightner (sf pentru copii)
Space (1968) non-fiction de Patrick Moore
“Out in Space” (1968) povestire de Ilia Varşavski (Ilya Varshavsky)
Trapped in Space (1968) roman de Jack Williamson (sf pentru copii)
The Infinite Voyage : Man’s Future in Space (1969) non-fiction de Poul Anderson (titlu triplu parolat :
Infinite + Future + Space )
ABC’s of Space (1969) non-fiction de Isaac Asimov (pentru copii)
The Space Dreamers (1969) roman de Arthur C. Clarke (a treia ediţie a romanului Prelude to Space, 1951 –
v. supra)
Spacepaw (1969) roman de Gordon R. Dickson (sf pentru copii)
Beyond the Barrier of Space (1969) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro)
Captain Future and the Space Emperor (1969) roman de Edmond Hamilton
Space Family Stone (1969) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii) (la prima ediţie, în 1952, purta
titlul The Rolling Stones ! )
Retief : Ambassador to Space (1969) vol. proză scurtă de Keith Laumer
The Shape of Space (1969) vol. proză scurtă de Larry Niven din ciclul Known Space, v. supra
A Wilderness of Stars : Stories of Man in Conflict with Space (1969) antologie de William F. Nolan
The Nets of Space (1969) roman de Emil Petaja
The Space Barbarians (1969) roman de Mack Reynolds
The World of Space (1969) non-fiction de Robert Silverberg
“Happiness Is a Warm Spaceship” (1969) povestire de James Tiptree Jr. (pseudonim pentru Alice B.
Sheldon)
Escape into Space (1969) roman de Edwin C. Tubb
Space-Wise (1969-1970) revistă din Anglia
Spaceship Medic (1970) roman de Harry Harrison (sf pentru copii)
A Sea of Space (1970) antologie de William F. Nolan
Space Adventures (Classics) (1970-1971) revistă din SUA
Spaced Out Library – una dintre cele mai mari biblioteci de science-fiction din lume (26.000 cărţi şi 18.000
periodice), fondată în 1970 la Toronto (Canada) de Judith Merril
The Space Dictionary (1971) non-fiction de Isaac Asimov
Puzzle of the Space Pyramids (1971) roman de Eando Binder (“E and O”, fraţii Earl Andrew Binder şi Otto
Oscar Binder – v. infra)
Into Space (1971) non-fiction de Arthur C. Clarke şi Robert Silverberg (pentru copii)
The Space Magicians (1971) antologie de Sam Moskowitz şi Alden H. Norton
Sam Space (1971-1992) ciclu de William F. Nolan , format din două romane (Space for Hire, 1971; Look out
for Space, 1985) şi un volum de proză scurtă (3 for Space, 1992)
Space for Hire (1971) roman de William F. Nolan (primul titlu din ciclul de mai sus)
The Mind from Outer Space (1972) roman de Eando Binder (“E and O”, acronim / pseudonim comun cu care
semnau fraţii Earl Andrew Binder şi Otto Oscar Binder
The Wind from the Sun : Stories of the Space Age (1972) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke
Dragonfall Fire and the Space Cowboys (1972) roman de Brian Earnshaw
Space Skimmer (1972) roman de David Gerrold
The Space Sorcerers (1972) roman de J. T. McIntosh
The Space-Time Journal (1972) antologie de Judith Merril
Invaders from Space (1972) antologie de Robert Silverberg
“The Big Space Fuck” (1972) povestire de Kurt Vonnegut Jr. (în antologia lui Harlan Ellison Again,
Dangerous Visions, 1972)
Between Time and Timbuktu ; or, Prometheus – 5 : A Space Fantasy (1972) piesă de teatru de Kurt
Vonnegut Jr.
Space Ranger (1973) roman de Isaac Asimov (sf pentru copii); titlul primei ediţii era David Starr, Space
Ranger (1952); tradus în româneşte sub titlul Rătăcitor prin Spaţiu.
Fallen Spaceman (1973) roman de Lee Harding (sf pentru copii)
“The Mothballed Spaceship” (1973) povestire de Harry Harrison
Sold-For a Spaceship (1973) roman de Philip E. High
A Spaceship for the King (1973) roman de Jerry Pournelle (ediţie revăzută în 1980, sub titlul King David’s
Spaceship)
“A Suppliant in Space” (1973) povestire de Robert Sheckley
Deep Space (1973) antologie de Robert Silverberg
Three Trips in Time and Space (1973) antologie de Robert Silverberg
Tony Hale, Space Detective (1973) roman de Hugh Walters (sf pentru copii)
Space Odysseys (1974) antologie de Brian W. Aldiss
Space Opera : An Anthology of Way-Back-When Futures (1974) antologie de Brian W. Aldiss
Our World in Space (1974) non-fiction de Isaac Asimov
Earth : Our Crowded Spaceship (1974) non-fiction de Isaac Asimov
Workshops in Space (1974) non-fiction de Ben Bova (ştiinţă popularizată pentru copii)
Space 1 (1974) antologie de Richard Davis
Adrift in Space (1974) antologie de Roger Elwood (sf pentru copii)
Little Green Spaceman (1974) roman de Nicholas Fisk
The Space Circus (1974) roman de Ron Goulart (sub pseud. Con Steffanson)
Spacehawk, Inc. (1974) roman de Ron Goulart
Into Deepest Space (1974) roman de Fred Hoyle şi Geoffrey Hoyle
The Space Gypsies (1974) roman de Alice Lightner (sf pentru copii) (v. supra: Space Gypsies (1967) roman
de Murray Leinster
Black Holes in Space (1974) non-fiction de Patrick Moore şi Iain Nicolson
A Hole in Space (1974) vol. proză scurtă de Larry Niven din ciclul Known Space (1966-1995)
How Did We Find Out about Outer Space (1975) non-fiction de Isaac Asimov (ştiinţă popularizată pentru
copii)
The Space Scavengers (1975) vol. proză scurtă de Cleve Cartmill . Reuneşte postum aprox. 40 de povestiri
din ciclul Space Salvage, publicate de autor în revista Thrilling Wonder Stories pe parcursul anilor 1940 – v.
supra
Space 1999 (1975-1977) serial britanic de televiziune, conceput de Gerry şi Sylvia Anderson ca replică la
voga serialului american Star Trek (1966-1969) – v. supra ; numeroase novelizări.
The Space Guardians (1975) roman de Brian N. Ball (novelizare după serialul de mai sus). Moon Odyssey
(1975), Lunar Attack (1975), Astral Quest (1975), Android Planet (1976), Phoenix of Megaron (1976) – roman de
Douglas R. Mason (sub pseud. John Rankine) (din aceeaşi serie de novelizări după serialul britanic de televiziune
Space 1999)
Space 1999 (1975-1977) ciclu de 5 romane de E. C. Tubb, novelizări după acelaşi serial: Breakaway (1975),
Collision Course (1975), Alien Seed (1976), Rogue Planet (1976), Earthfall (1977)
The Space-Jackers (1977) roman de Michael Butterworth (novelizare după serialul TV Space 1999 )
Mind-Breaks of Space (1977) roman de Michael Butterworth şi Jeff Jones (novelizare după serialul TV Space
1999 – v. mai sus)
Tales of Known Space (1975) vol. proză scurtă de Larry Niven, din ciclul Known Space (1966-1995)
Explorers of Space (1975) antologie de Robert Silverberg
Subspace Explorers (1975) roman de E. E. Smith
The Spacejacks (1975) roman de Robert Wells
The Space Beyond (1976) vol. proză scurtă de John W. Campbell Jr. (volum apărut postum, sub îngrijirea lui
Roger Elwood)
Space Trap (1976) roman de Juanita Coulson
The Grayspace Beast (1976) roman de Gordon Eklund
The Next Fifty Years in Space (1976) non-fiction de Patrick Moore
Fat Men from Space (1976) roman de Daniel Manus Pinkwater (sf pentru copii)
The Space Machine (1976) roman de Christopher Priest
The Space Vampires (1976) roman de Colin Wilson
Space Maidens (1976) serial TV, co-producţie S.U.A. – R.F.G. (variantă de titlu : Star Maidens)
Space and Time in the Modern Universe (1977) non-fiction de Paul Davies
Spy in Space (1977) roman de Patrick Moore (sf pentru copii)
Space Visitor (1977) roman de Mack Reynolds
Kurt Vonnegut : The Gospel from Outer Space (1977) studiu critic de Clark Mayo
Fanciful Tales of Time and Space (1977) antologie de Donald A. Wollheim
Space Colony (1978) roman de Ben Bova
Space Wars: Worlds and Weapons (1978) non-fiction de Robert Holdstock (sub pseud. Steve Eisler)
Space War Blues (1978) roman de Richard Lupoff
 Man’s Future in Space (1978) non-fiction de Patrick Moore
Spaceling (1978) roman de Doris Piserchia
The Space Odysseys of Arthur C. Clarke (1978) studiu critic de George E. Slusser
Shuttle into Space: A Ride in America’s Space Transportation System (1978) non-fiction de G. Harry Stine
(pentru copii)
Spacecraft in Fact and Fiction (1979) non-fiction de Harry Harrison şi Malcolm Edwards
Diseases from Space (1979) non-fiction de Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe
Vacation in Space (1979) roman de Leo P. Kelley (sf pentru copii) (din ciclul Galaxy 5 )
Space Police (1979-1980) ciclu de 6 romane sf (pentru copii) de Leo P. Kelley
Space Police : Teacher’s Guide (1979) non-fiction de Leo P. Kelley
A Caller from Overspace (1979) roman de John Lymington
Fun-to-Know-About Mysteries of Space (1979) non-fiction de Patrick Moore (pentru copii)
The Edge of Space (1979) antologie de Robert Silverberg
Masters of Space (1979) roman de E.E. Smith (iniţial apărut serializat, în revista Worlds of If pe parcursul
anilor 1961-1962)
Space Pirates (1979) roman de E. E. Smith şi Gordon Eklund
Adrift in Space (1979) vol. proză scurtă de George Zebrowski (sf pentru copii)
Space Mail 1 (l980) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Joseph D. Olander
Star Fall : A Space Fantasy (1980) roman de David F. Bischoff (din ciclul Star Fall)
Orion’s Sword : War in Interstellar and Intergalactic Space (1980) antologie de Reginald Bretnor
The Door into Space (1980) roman de Robert A. Heinlein
King David’s Spaceship (1980) roman de Jerry Pournelle (versiune revăzută a romanului A Spaceship for the
King, 1973)
The Space Enterprise (1980) non-fiction de G. Harry Stine
Breathing Space Only (1980) roman de Wynne Whiteford
Commander Toad in Space (1980) roman de Jane Yolen (sf pentru copii)
Spacecraft 2000 to 2100 A.D. (1981) anticipaţie non-ficţională de Stewart Cowley (2 vol.)
Great Space Battles (1981) anticipaţie non-ficţională de Stewart Cowley şi Charles Herridge
Nightmares from Space (1981) roman de Gene DeWeese (sf pentru copii)
Evolution from Space (1981) non-fiction de Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe
Space Travellers, the Bringers of Life (1981) non-fiction de Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe
Deep Space Warriors (1981) roman de Julia Riding
“Dead End Kids of Space” (1981) povestire de Frank M. Robinson
The War in Outer Space (1981) roman de William Rotsler şi Sharman Di Vono (sub pseud. Victor Appleton)
sf pentru tineret (“young adults”)
Spacetime Donuts (1981) roman de Rudy Rucker
A Spadeful of Spacetime (1981) antologie de Fred Saberhagen
Earthwatch : A Survey of the World from Space (1981) non-fiction de Charles Sheffield
Space Doctor (1981) roman de G. Harry Stine (sub pseud. Lee Correy)
Space Power (1981) non-fiction de G. Harry Stine
Confrontation in Space (1981) non-fiction de G. Harry Stine
Space Mail 2 (l982) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Laughing Space : Funny Science Fiction Chuckled Over (1982) antologie de Isaac Asimov şi
J. O. Jeppson (Janet Opal Asimov)
Deep Space Processional (1982) roman de Roger Beaumont şi R. Snowden Ficks
Star Spring : A Space Operetta (1982) roman de David F.Bischoff (din ciclul Star Fall)
Dying Space (1982) roman de Molly Cochran
Spacewreck, Ghostships and Derelicts of Space (1982) non-fiction de Stewart Cowley
Starliners : Commercial Spacetravel in 2200 A.D. (1982-1983) anticipaţie non-ficţională de Stewart Cowley
(2 volume)
The Space Eater (1982) roman de David Langford
Memoirs of a Space Traveler (1982) vol. proză scurtă de Stanislaw Lem (versiunea americană a volumului
Dzienniki gwiazdowe, 1957)
It Came from Outer Space (1982) vol. proză scurtă de Julian May (sub pseud. Ian Thorne) adaptare după
scenariul filmului omonim (1953) v. supra
What’s New in Space ? (1982) non-fiction de Patrick Moore (pentru copii)
Spaceways (1982-1985) ciclu de 19 (nouăsprezece!) romane sf semnate cu pseudonimul John Cleve; opt
dintre ele îl au ca unic autor pe Andrew J. Offutt, celelalte 11 sunt scrise de acesta în colaborare cu George (Geo)
W. Proctor, G. C. Edmondson, Jack C. Haldeman, Joe Haldeman, Victor Koman, Robin Kincaid, Roland Green,
Dwight V.Swain.
The Golden Space (1982) roman de Pamela Sargent
Bio of a Space Tyrant (din 1983) ciclu de romane sf de Piers Anthony
Spacewarps (1983) non-fiction de John R. Gribbin
The Space Trap (1983) roman de Monica Hughes (sf pentru copii)
 Travellers in Space and Time (1983) non-fiction de Patrick Moore
The Mansions of Space (1983) roman de John Morressy
Subspace Encounter (1983) roman de E. E. Smith şi Lloyd Arthur Eshbach
Space Raiders (1983) film sf , producător Roger Corman
Spacehunter : Adventures in the Forbidden Zone (1983) film sf , regia Lamont Johnson
Sherlock Holmes through Time and Space (1984) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi
Charles G. Waugh
Isaac Asimov’s Space of Her Own (1984) antologie de Shawna McCarthy
Isaac Asimov’s Space of Your Own (1984) antologie de Shawna McCarthy
“For Spacers Snarled in the Hair of Comets” (1984) poem de Bruce D. Boston
Space Force (1984) serial radiofonic (BBC) de Charles Chilton
Space Search (1984) roman de Mack Reynolds
Master of Space and Time (1984) roman de Rudy Rucker
Space Careers (1984) non-fiction de Charles Sheffield şi Carol Rosin
Mutual Assured Survival : A Space-Age Solution to Nuclear Annihilation (1984) non-fiction de Dean Ing şi
Jerry Pournelle
Truant from Space (1985) nuvelă/mini-roman (“chapbook”, broşură) de Brian N. Ball
Of Space/Time and the River (1985) vol. proză scurtă de Gregory Benford
Look out for Space (1985) roman de William F. Nolan (ciclul Sam Space, 1971-1992)
Handbook for Space Colonists (1985) non-fiction de G. Harry Stine
Space Report (din 1985 şi în continuare) – publicaţie al cărei principal redactor este G. Harry Stine
(Metavision – KAET, Los Angeles)
Black Suits from Outer Space (1985) roman de Gene DeWeese (sf pentru copii)
Beepers from Outer Space (1985) titlul altei ediţii a aceluiaşi roman
Morons from Outer Space (1985) film sf , regia Mike Hodges
Gilpin’s Space (1986) roman de Reginald Bretnor
Adventures in the Space Trade (1986) non-fiction de Richard Wilson
Space Camp (1986) film sf , regia Harry Winer
Lost in Time and Space with Lefty Feep (1987) vol. proză scurtă de Robert Bloch
Advanced Space Propulsion Study : Antiproton and Beamed Power Propulsion (1987) studiu ştiinţifico-
militar de Robert L. Forward
Space Traders Unlimited (1987) roman de Julia Riding (sf pentru copii)
A Spaceship Built of Stone (1987) vol. proză scurtă de Lisa Tuttle
Commander Toad and the Space Pirates (1987) roman de Jane Yolen (sf pentru copii)
Spaceships and Spells (1987) antologie de Jane Yolen, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Space Wars (1988) antologie de Poul Anderson, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Library of the Universe: The Space Spotter’s Guide (1988) non-fiction de Isaac Asimov
Memories of the Space Age (1988) vol. proză scurtă de J. G. Ballard
Spacefighters (1988) antologie de Joe Haldeman, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Space Travel for the Under Tens (1988) non-fiction de Patrick Moore (pentru copii)
The Wooden Spaceship (1988) roman de Bob Shaw
Islands in the Sky : Space Stations in the Universe of Science Fiction (1988) exegeză de Gary Westfahl
Space Folk (1989) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Think about Space : Where Have We Been and Where Are We Going ? (1989) non-fiction de Isaac Asimov
(pentru copii)
Library of the Universe : Space Garbage (1989) non-fiction de Isaac Asimov
Space Gladiators (1989) antologie de Martin H. Greenberg, Charles G. Waugh şi David A. Drake
Space Infantry (1989) antologie de Martin H. Greenberg, Charles G. Waugh şi David A. Drake
Good News from Outer Space (1989) roman de John Kessel
“Dear Spaceman” (1989) poem de Patrick McKinnon
Guys from Space (1989) roman de Daniel Manus Pinkwater (sf pentru copii)
Space Invaders (1989) film sf , regia Patrick Read Johnson
Library of the Universe : Piloted Space Flights (1990) non-fiction de Isaac Asimov
Space Dreadnoughts (1990) antologie de Martin H.Greenberg, Charles G.Waugh şi David A. Drake
N – Space (1990) vol. proză scurtă de Larry Niven, din ciclul Known Space (1966-1995)
Clarke County, Space (1990) roman de Allen Steele
Asimov’s Guide to Earth and Space (1991) non-fiction de Isaac Asimov
Frontiers : New Dimensions about Man and His Planet, Outer Space, and the Universe (1991) non-fiction de
Isaac Asimov
Library of the Universe : The World’s Space Programs (1991) non-fiction de Isaac Asimov
Cities in Space (1991) antologie de Jerry Pournelle şi John F. Carr
“Birth and Rebirth in Space” (1991) exegeză de Élisabeth Vonarburg (în Foundation, no. 51, Spring 1991)
“Small Worlds and Strange Tomorrows : The Icon of the Space Station in Science Fiction” (1991) exegeză
de Gary Westfahl (în Foundation, no. 51, Spring 1991)
 This Strange Tomorrow : Space Stations in the Universe of Science Fiction. With an Introduction by Gregory
Benford (1991) – volum exegetic de Gary Westfahl
Islands in the Sky : An Annotated Bibliography of Space Stations in Science Fiction. 1869-1989 (1991) de
Gary Westfahl (anexă la sudiul omonim din l988 – v. supra)
Space Cops (1991-1992) ciclu de 3 romane de Diane Duane şi Peter Morwood
Space Dogfights (1992) antologie de Gordon R. Dickson, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Codgerspace (1992) roman de Alan Dean Foster
Space Travel for the Beginner (1992) non-fiction de Patrick Moore (pentru copii)
3 for Space (1992) vol. proză scurtă de William F. Nolan
By Space Possessed (1993) non-fiction de Arthur C. Clarke
Space Marine (1993) roman de Ian Watson
Spaceburger (1993) roman de Daniel Manus Pinkwater (sf pentru copii)
Library of the Universe : The Future in Space (1994) non-fiction de Isaac Asimov
Lost in Space : Probing Feminist Science Fiction and Beyond (1994) volum exegetic de Marleen S. Barr
Dr. Dimension : Masters of Spacetime (Void Where Prohibited) (1994) roman de David F. Bischoff şi John
DeChancie
Time and Space (1994) non-fiction de Mary Gribbin şi John R. Gribbin
Blueprint for Space : Science Fiction to Science Fact (1994) culegere de studii şi eseuri. Redactori Frederick
Ordway şi Randy Liebermann
Ned Feldman, Space Pirate (1994) roman de Daniel Manus Pinkwater (sf pentru copii)
Mush, a Dog from Space (1995) roman de Daniel Manus Pinkwater (sf pentru copii)
Deep Space 9 / Deep Space Nine (1993-1997) al treilea ciclu al serialului TV Star Trek (1966-1969, 1987-
1993, 1993-1997)
Manifold : Space (1998) roman de Stephen Baxter
Probability Space (1999) roman de Nancy Kress
Eric Frank Russell – Our Sentinel in Space (1999) bibliografia autorului, alcătuită de Phil Stephensen-Payne
şi Sean Wallace
Revelation Space (2000) roman de Alastair Reynolds
Space and Beyond : The Frontier Theme in Science Fiction (2000) culegere de studii şi eseuri, coordonator
Gary Westfahl
“The Spacetime Pit” (2001) povestire de Eric Brown şi Stephen Baxter
At the Edge of Space (2003) “omnibus edition” cuprinzând 2 romane de C.J. Cherryh

Cosmos / Cosmic
“Cosmic Menace” (1931) povestire de A. W. Bernal
The Cosmic Trilogy (1938-1945) de C. S. Lewis, reuneşte romanele Out of the Silent Planet (1938). Departe
de planeta tăcută, trad. rom. Mirela Rădoi, Editura Logos, Cluj-Napoca, 1995. Perelandra (1943) roman reeditat
sub titlul Voyage to Venus (1953). That Hideous Strength (1945). Romane reeditate în 1990 în vol. The Cosmic
Trilogy
Cosmic Stories (ulterior Cosmic Science Fiction) (1941) efemeră revistă “pulp” din SUA, condusă de Donald
A. Wollheim
Triplanetary: A Tale of Cosmic Adventure (l948) roman de E.E.Smith, primul titlu din ciclul Lensman
The Cosmic Geoide, and One Other (1949) roman de John Taine
Cosmic Engineers : An Interplanetary Novel (l950) primul roman al lui Clifford D. Simak . Inginerii
Cosmosului, trad. rom. Călin Manta, Editura Elit Comentator, Bucureşti, 1994
Cosmic Science Stories (1950) efemeră revistă “pulp” din Marea Britanie
The Cosmic Flame (1950) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The Inner Cosmos (1952) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
Cosmic Echelon (1952) roman de John S. Glasby (sub pseud. Berl Cameron)
Cosmic Conquest (1953) roman de William Henry Fleming Bird (sub pseud. Adrian Blair)
Cosmic Exodus (1953) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Conrad G. Holt)
Cosmos Science Fiction and Fantasy Magazine (1953-1954) revistă din SUA (alta decât cea, omonimă, din
1977 – v. infra )
Cosmic Manhunt (1954) roman de L. Sprague de Camp
“The Cosmic Expense Account” (1956) povestire de Cyril M. Kornbluth
The Cosmic Junkman (1956) roman de Rog Phillips
“Cosmic Saboteur” (1956) nuvelă de Frank M. Robinson
The Cosmic Puppets (1957) roman de Philip K. Dick
The Cosmic Rape (1958) roman de Theodore Sturgeon
The Cosmic Monster (1958) film britanic, regia Gilbert Gunn
Cosmic Checkmate (1962) roman de Katherine MacLean şi Charles V. De Vet
 Escape across the Cosmos (1964) roman de Gardner F. Fox
The Cosmic Computer (1964) roman de H. Beam Piper
The Cosmozoids (1966) roman de Robert Tralins
A Private Cosmos (1968) roman de Philip José Farmer
The Cosmic Eye (1969) roman de Mack Reynolds
Cosmos (1969) fanzin din Marea Britanie, editat de Walter Gillings
From Stonehenge to Modern Cosmology (1972) non-fiction de Fred Hoyle
The Cosmic Spies (1972) roman de J. T. McIntosh
The Cosmic Connection : An Extraterrestrial Perspective (1973) non-fiction de Carl Sagan
Cosmic Laughter : Science Fiction for the Fun of It (1974) antologie de Joe Haldeman
Action-at-a-Distance in Physics and Cosmology (1974) studiu ştiinţific de Fred Hoyle şi J. V. Narlikar
Astronomy and Cosmology : A Modern Course (1975) tratat ştiinţific de Fred Hoyle
Cosmic Kaleidoscope (1976) vol. proză scurtă de Bob Shaw
Cosmic Carousel (1976) vol. proză scurtă de David Garnett
Collapsing Cosmoses (1977) vol. proză scurtă de H. P. Lovecraft şi Robert H. Barlow
“Cosmology and Science Fiction” (1977) eseu de Stanislaw Lem (în Science-Fiction Studies, Volume 4, Part
2, No. 12, July 1977)
Cosmic Trigger: Final Secret of the Illuminati (l977) non-fiction de Robert Anton Wilson
Cosmos Science Fiction and Fantasy Magazine (1977) revistă din SUA (alta decât cea, omonimă, din 1953-
1954 – v. supra )
The Cosmogony of the Solar System (1978) studiu ştiinţific de Fred Hoyle
The Cosmic Factor (1978) non-fiction de John Sladek (sub pseud. James Vogh)
Cosmic Crusaders (1980) volum de tip omnibus care cuprinde şi romanul lui Pierre Barbet Croissade
stellaire (1974), tradus în englezeşte de C. J. Cherryh sub titlul Stellar Crusade.
Steady-State Cosmology Revisited (1980) studiu ştiinţific de Fred Hoyle
The Cosmic Assassin (1980) roman de Ronald A. McQueen
Cosmos (1980) serial TV şi carte adiacentă de Carl Sagan (Premiul Hugo la categoria “non-fiction”, în 1981).
La TVR, serialul a rulat sub titlul Călătorie în Univers.
Cosmic Encounter (1980) roman de A. E. van Vogt
The Cosmic Carnival of Stanislaw Lem (1981) volum de proză scurtă
Exploring the Earth and the Cosmos (1982) non-fiction de Isaac Asimov
Cosmology Today (1982) volum de studii, coordonat de John R. Gribbin
“Facts and Dogmas in Cosmology and Elsewhere” (1982) conferinţă de Fred Hoyle
The Cosmic Perspective, Custer’s Last Stand (1985) vol. proză scurtă de Brian Stableford
The Macrocosmic Conflict (1986) roman de David F. Bischoff (din ciclul Star Hounds)
Cosmic Knights (1987) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Everybody Come to Cosmo’s [sic!] (1988) roman de Ron Goulart
Cosmic Life-Forces (1988) non-fiction de Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe
Cosmic Coincidences : Dark Matter, Mankind, and Anthropic Cosmology (1989) non-fiction de John R.
Gribbin şi Martin Rees
Cosmic Critiques : How and Why Ten Science Fiction Stories Work (1990) antologie de Isaac Asimov şi
Martin H. Greenberg
Swatting at the Cosmos (1990) vol. proză scurtă de James Morrow
The Theory of Cosmic Grains (l99l) non-fiction de Fred Hoyle şi Chandra Wickramasinghe
Our Place in the Cosmos : The Unfinished Revolution (1993) non-fiction de Fred Hoyle şi Chandra
Wickramasinghe
Home is Where the Wind Blows : Chapters from a Cosmologist’s Life (1994) non-fiction (fragmente
autobiografice) de Fred Hoyle
Cosmos Literary Agency. Wallsend, Tyne and Wear – agenţie literară şi editură din SUA
Cosmology – revistă SF de pe Coasta de Vest a SUA

Infinity / Infinite
“Beyond Infinity” (1936) povestire de James Corbett
The Blue Infinity (1951) roman de John Russell Fearn (în revistă apăruse în 1935)
Journey to Infinity (1951) antologie de Martin Greenberg
“The Infinites” (1953) povestire de Philip K. Dick (apărută în revista Planet Stories)
Infinity Science Fiction (1955-1958) revistă sf din SUA (redactor-şef Larry T. Shaw), în al cărei prim număr
a apărut povestirea lu Arthur C. Clarke “The Star” (v. supra); aici a publicat Damon Knight mare parte din
comentariile critice care aveau să intre ulterior în cuprinsul volumului In Search of Wonder (1956, 1967).
Destination Infinity (1958) roman de Catherine L. Moore şi Henry Kuttner
Tri – Infinity (1959) roman de Barry P. Miller
A Touch of Infinity (1960) primul volum de proză scurtă al lui Harlan Ellison
 Store of Infinity (1960) vol. proză scurtă de Robert Sheckley. Povestirea titulară, “The Store of the Worlds”,
apăruse în revistă cu un an înainte (1959), sub titlul “World of Heart’s Desire” – titluri sub care poate fi citită şi în
româneşte: Magazinul Lumilor, trad. rom. Ioana Părău, în fanzinul Solaria, Cluj, 1981; Lumea pe care ţi-o
doreşte inima, trad. rom. Ioana Robu, în Tribuna, Cluj, nr.31, 1982; sau în culegerea Întâmplări dintr-un univers
al păcii, Bucureşti, 1987.
Invaders from the Infinite (1961) roman de John W. Campbell Jr.
Meeting at Infinity (1961) roman de John Brunner
Black Infinity (1961) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Leo Brett)
The Infinite Moment (1961) vol. proză scurtă de John Wyndham
Infinity Machine (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
17 x Infinity (1963) antologie de Groff Conklin
The Time of Infinity (1963) antologie de August W. Derleth (titlu dublu parolat)
Escape to Infinity (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Karl Zeigfried)
Ten from Infinity (1963) roman de Paul W. Fairman (sub pseud. Ivar Jorgensen)
Explorers of the Infinite (1963) volum de eseuri critice, de Sam Moskowitz
Beyond Infinity (1964) vol. proză scurtă de Alan E. Nourse
Explorers into Infinity (1965) roman de Ray Cummings (cu precizarea că aici e vorba de “infinitul mic”...)
From Atoms to Infinity : Readings in Modern Science (l965) non-fiction, antologie de Clifford D. Simak
Seven Come Infinity (1966) antologie de Groff Conklin
The Infinite Worlds of Maybe (1966) roman de Lester del Rey
Rocket from Infinity (1966) roman de Lester del Rey şi Paul W. Fairman (sf pentru copii)
Kings of Infinite Space (1967) roman de Nigel Balchin
“Kith of Infinity” (1967) poem de Somtow Sucharitkul (autor thailandez, semnează de obicei S. P. Somtow)
Toward Infinity : Nine Science Fiction Tales (1968) antologie de Damon Knight
The Creature from Beyond Infinity (1968) roman de Henry Kuttner
The Bell from Infinity (1968) roman de Robert Moore Williams
The Infinite Voyage : Man’s Future in Space (1969) non-fiction de Poul Anderson (titlu tri-parolat: Infinite +
Future + Space )
Futures to Infinity (1970) antologie de Sam Moskowitz (nu e rău nici “numai” bi-parolat:
Future + Infinity )
The Mirror of Infinity (1970) antologie de Robert Silverberg
Infinity One – Infinity Two – Infinity Three – Infinity Four – Infinity Five (1970-1973). Serie editorială
coordonată de Robert Hoskins, în descendenţa revistei Infinity Science Fiction (1955-1958, v. supra); cele cinci
volume sunt tot atâtea antologii cuprinzând nuvele şi povestiri inedite, cu o singură excepţie: “The Star” (1955) de
Arthur C. Clarke, povestire apărută în primul număr al revistei Infinity.
The Rituals of Infinity (1971) roman de Michael Moorcock . Prima ediţie apăruse sub titlul
The Wrecks of Time (1967): încă un caz, dintre cele multe, de “parolare în compensaţie”, fenomen discutat
anterior (v. supra)
This Side of Infinity (1972) antologie de Terry Carr
The Infinite Cage (1972) roman de Keith Laumer
Children of Infinity (1973) antologie de Roger Elwood
A Touch of Infinity (1973) vol. proză scurtă de Howard Fast
The Infinite Man (1973) roman de Daniel F. Galouye
Survival from Infinity (1974) antologie de Roger Elwood
Infinite Jests : The Lighter Side of Science Fiction (1974) antologie de Robert Silverberg
The Shot into Infinity (1975) roman de Otto Willi Gail (autor german, 1896-1956) traducere a romanului Der
Schuss ins All (1925)
Infinity Box (1975) vol. proză scurtă de Kate Wilhelm
The Edge of the Infinite (1977) roman de Michael Butterworth ; novelizare după serialul TV
Space 1999 (1975-1977) – v. supra
The Infinite Web (1977) antologie de Robert Silverberg
The Infinite Arena : Seven Science Fiction Stories about Sports (1977) antologie de Terry Carr (science-
fiction pentru copii)
Infinite Dreams (1978) vol. proză scurtă de Joe Haldeman
The Road to Infinity (1979) non-fiction de Isaac Asimov
An Infinite Summer (1979) vol. proză scurtă de Christopher Priest
A Glimpse of Infinity (1979) roman de Brian Stableford
Split Infinity (1980) roman de Piers Anthony
The Edge of Infinity (1981) non-fiction de Paul Davies
Infinity and the Mind : The Science and Philosophy of the Infinite (1982) non-fiction de Rudy Rucker
Pawn to Infinity (1982) antologie de Fred Saberhagen şi Joan Saberhagen
Against Infinity (1983) roman de Gregory Benford
The Infinity Concerto (1984) roman de Greg Bear
The Infinity Link (1984) roman de Jeffrey A. Carver
 The Infinite Battle (1985) roman de David A. Bischoff (din ciclul Star Hounds)
Borders of Infinity (1989) vol. proză scurtă de Lois McMaster Bujold
Infinity Hold (1989) roman de Barry Longyear
The Infinity Gambit (1991) roman de James P. Hogan
Timelike Infinity (1992) roman de Stephen Baxter
Meetings in Infinity: Allegories and Extrapolations (l992) vol. proză scurtă de John Kessel
Assemblers of Infinity (1993) roman de Kevin J. Anderson şi Doug Beason
Infinity and the Mind : The Science and Philosophy of the Infinite (1995) non-fiction de Rudy Rucker
Infinity’s Shore (1996) roman de David Brin
Stargate Infinity (2002-2003) serial TV de desene animate, realizat de Eric Lewald şi Michael Maliani

End / Endless / Unending

“The End of Tyme” (sic!) (1933) povestire de Henry L. Hasse
Where Eternity Ends (1950) vol. proză scurtă de Eando Binder
City at World’s End (1951) roman de Edmond Hamilton
Beyond the End of Time (1952) antologie de Frederik Pohl
Childhood’s End (l953) roman de Arthur C. Clarke. Sfârşitul copilăriei, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura
Teora, Bucureşti, 1997; anterior serializat în revista Anticipaţia – Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice” (CPSF),
Bucureşti, numerele 467-473, 1990.
To the End of Time (l953) de Olaf Stapledon. Volum postum în care îngrijitorul ediţiei, Basil Davenport,
reuneşte cinci renumite romane ale autorului (Last and First Men, Star Maker, Odd John, Sirius şi The Flames)
The End of Eternity (1955) roman de Isaac Asimov. Sfârşitul Eternităţii, trad. rom. Anca Răzuş, în Almanah
Anticipaţia, 1988; în volum separat, la Editura Teora, 1994.
To the End of Time (1960) vol. proză scurtă de Robert Moore Williams
“The End” – povestire ultra-scurtă (“short short-story”) de Fredric Brown, apărută iniţial sub titlul
“Nightmare in Time” (1961)
Endless Shadow (1964) roman de John Brunner
The Unending Night (1964) roman de George H. Smith
Worlds without End (1964) vol. proză scurtă de Clifford D. Simak
At the End of the Endless (1966) roman de Sakyo Komatsu (autor japonez)
To the Ends of the Universe (1967) non-fiction de Isaac Asimov
Thongor at the End of Time (1968) roman de Lin Carter
To End All Telescopes (1969) roman de Eric C. Williams
The Ends of Time (1970) antologie de Robert Silverberg
The Wrong End of Time (1971) roman de John Brunner
The Gold at Starbow’s End (1972) vol. proză scurtă de Frederik Pohl
Star’s End (1974) compoziţie muzicală de David Bedford
Endless Voyage (1975) roman de Marion Zimmer Bradley
Endless Universe (1979) roman de Marion Zimmer Bradley (titlu sub care a fost reeditat romanul de mai sus,
lăsând însă neatinsă specifica parolare sf, ba chiar dublând-o).
Legends from the End of Time (1976) vol. proză scurtă de Michael Moorcock
The Light at the End of the Universe (1976) vol. proză scurtă de Terry Carr. “Luminiţa de la capătul
tunelului” într-o versiune demnă de “Era Cosmică”...
The Beginning and the End (1977) non-fiction de Isaac Asimov
A Messiah at the End of Time (1978) roman de Michael Moorcock. Iniţial, în ediţia britanică (1977), romanul
apăruse sub titlul The Transformation of Miss Mavis Ming : A Romance of the End of Time ; ediţia americană de
mai sus, apărută un an mai târziu (1978), transferă “dubla parolă” End of Time din subtitlu chiar în titlu.
The Far Ends of Time (1979) de Isaac Asimov. Volum de tip “omnibus”, reunind mai multe romane ale
autorului.
“Time without End : Physics and Biology in an Open Universe” (1979) eseu de Freeman J. Dyson (în Review
of Modern Physics, no.51, 1979)
World without End (1979) roman de Joe Haldeman (novelizare din seria Star Trek)
Han Solo at Star’s End (1979) roman de Brian C. Daley (din seria Star Wars)
Nebogipfel at the End of Time (1979) vol. proză scurtă de Richard A. Lupoff
The Endless Frontier (vol. I 1979, vol. II 1982) antologie de Jerry Pournelle şi John F. Carr
The Restaurant at the End of the Universe (1980) roman de Douglas Adams . Aha! Păi da! De-aici se vedea
“Luminiţa de la capătul tunelului” – The Light at the End of the Universe (1976) v. supra, Terry Carr. Cine-o fi
plecat şi-a uitat să stingă lumina la restaurant?!
The Dancers at the End of Time (1981) de Michael Moorcock. Volum de tip “omnibus” reunind un ciclu de
patru romane ale autorului, apărute între 1972 şi 1977.
“Dead End Kids of Space” (1981) povestire de Frank M. Robinson
 Stars’ End (1982) al treilea roman din trilogia Starfishers de Glen Cook
Sun’s End (1984) roman de Richard A. Lupoff
Elric at the End of Time (1984) vol. proză scurtă de Michael Moorcock (reeditat în 1995)
Galaxy’s End (1988) roman de Richard A. Lupoff
Yonder Comes the Other End of Time (1986) roman de Suzette Haden Elgin
Going to See the End of the Sky (1986) roman de William Jon Watkins
“Across Those Endless Skies” (1987) povestire de Robert Frazier
The World at the End of Time (1990) roman de Frederik Pohl
World without End (1995) roman de Sean Russell
The End of Time (1999) non-fiction de Julian Barbour
The City at the End of Time (2008) roman de Greg Bear
Strange Eons (1978) roman de Robert Bloch
Eon (1985) roman de Greg Bear (se continuă cu romanul Eternity, 1988)

Far / Far-Out / Farthest

The Outer Reaches (1951, 1958, 1963) antologie de August W. Derleth
Far and Away (1955) vol. proză scurtă de Anthony Boucher
A Step Farther Out (1956) roman de Raymond Z. Gallun şi Clark Darlton (pseudonim al autorului german
Walter Ernsting) (a apărut şi în limba germană, sub titlul Der Ring um die Sonne )
Far Out (1961) vol. proză scurtă de Damon Knight
The Ship from Outside (1963) roman de A. Bertram Chandler
Beyond the Farthest Star (1964) roman de Edgar Rice Burroughs (titlu triplu parolat)
Environments Out There (1967) non-fiction de Isaac Asimov
The Far Reaches (1968) antologie de Joseph Elder
The Far-Out Worlds of A. E. van Vogt (1968) volum de proză scurtă al autorului din titlu
The Far-Out People (1971) antologie de Robert Hoskins
The Farthest Shore (1972) roman de Ursula K. Le Guin
Science Fiction Adventures from Way Out (1973) antologie de Roger Elwood
Outwards from Earth (1974) antologie de Edmund Crispin
Farthest Star (1975) roman de Frederik Pohl şi Jack Williamson
Far Traveller (1977), The Far Traveller (1979) roman de A. Bertram Chandler
The Far Call (1978) roman de Gordon R. Dickson
The Far Frontier (1980) roman de William Rotsler
The Endless Frontier (vol.I 1979, vol.II 1982) antologie de Jerry Pournelle şi John F. Carr
Far from Home (1981) vol. proză scurtă de Walter Tevis
Far Frontiers (1985-1986, 4 volume) antologie de Jerry Pournelle şi Jim Baen
As Far as the Human Eye Could See (1987) non-fiction de Isaac Asimov

Dimension
The Unexpected Dimension (1960) vol. proză scurtă de Algis Budrys
The Four-Dimensional Nightmare (1963) vol. proză scurtă de J. G. Ballard (volum reeditat în 1984 sub titlul
The Voices of Time – v. infra)
Tomorrow Came : Twelve Stories of Many Dimensions (1963) vol. proză scurtă de Edmund Cooper
Keys to the Dimensions (1967-1983) ciclu compus din 7 romane, de Kenneth Bulmer
Dimension of Miracles (1968) roman de Robert Sheckley
Dimension Thirteen (1969) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
Other Dimensions (1970) vol. proză scurtă de Clark Ashton Smith
The Dark Dimensions (1971) roman de A. Bertram Chandler
The Forgotten Dimension (1975) roman de David Garnett
Dimension of Horror (1979) roman de Ray Nelson (sub pseud. Jeffrey Lord)
In the 4th Dimension (1981) roman de Ray Cummings
The Dimensioneers (1982) roman de Doris Piserchia
Frontiers : New Dimensions about Man and His Planet, Outer Space, and the Universe (1991) non-fiction de
Isaac Asimov
Dr. Dimension (1993) roman de David F. Bischoff şi John DeChancie
Dr. Dimension : Masters of Spacetime (Void Where Prohibited) (1994) roman de David F. Bischoff şi John
DeChancie
Dimensions (1994) roman de Bob Shaw
 Beyond
The Wood Beyond the World (1894) roman de William Morris
Beyond the Rim (1932) roman de S. Fowler Wright
“Beyond Infinity” (1936) povestire de James Corbett
Beyond the Wall of Sleep (1943) vol. proză scurtă de H. P. Lovecraft (apărut postum, sub îngrijirea lui August
W. Derleth şi Donald Wandrei)
Of Worlds Beyond : The Science of Science Fiction Writing : A Symposium (1947) volum de comunicări
editat de Lloyd Arthur Eshbach
Beyond the Horizon (1948) roman de Robert A. Heinlein
“Beyond the Matrix of Time” (1949) povestire de Rog Phillips
Beyond the Moon (1950) roman de Edmond Hamilton . Titlu re-parolat : este o re-editare a romanului The
Star Kings (1949) – v. supra
Beyond Time and Space (1950, 1958) antologie de August W. Derleth . Ttitlu triplu parolat : Space + Time +
Beyond
The Beasts from Beyond (1950) roman de Manly Wade Wellman
“Beyond Lies the Wub” (1952) povestire de Philip K. Dick . Dincolo zace wubul, trad. rom. Silviu Genescu,
în Paradox, Timişoara, 1985. Dincolo zace wubul, trad. rom. Radu Gârbacea, în Almanah Anticipaţia, 1986.
Beyond the End of Time (1952) antologie de Frederik Pohl
Beyond These Suns (1952) roman de Cyril Protheroe (sub pseudonimul Rand Le Page)
Lands Beyond (1952) non-fiction de L. Sprague de Camp şi Willy Ley
Away and Beyond (1952) vol. proză scurtă de A. E. van Vogt
The Challenge from Beyond 1954) culegere de proză scurtă de Abraham Merritt, Frank Belknap Long,
Murray Leinster ş.a.
Beyond Earth’s Gates (1954) roman de Catherine L. Moore şi Henry Kuttner (sub pseudonimul comun Lewis
Padgett)
Beyond the Barriers of Space and Time (1954, 1957) antologie de Judith Merril . Titlu triplu parolat: Space +
Time + Beyond
Beyond Thirty (1955) vol. proză scurtă de Edgar Rice Burroughs
Beyond Eden (1955) roman de David Duncan
Beyond the Vanishing Point (1958) roman de Ray Cummings
The Edge of Beyond (1958) roman de William Earle Johns
The Void Beyond (1958) vol. proză scurtă de Robert Moore Williams
A Mile Beyond the Moon (1958) vol. proză scurtă de C.[yril] M. Kornbluth
Stadium Beyond the Stars (1960) roman de Milton Lesser (sf pentru copii)
Beyond (1960) vol. proză scurtă de Theodore Sturgeon
Beyond the Planet Earth (1960) non-fiction de Konstantin Ţiolkovski (Tsiolkovsky), trad. engl. Kenneth
Syers ; titlul rusesc : Vne zemli (1920)
Beyond the Silver Sky (1961) roman de Kenneth Bulmer
Beyond the Eleventh Hour (1961) roman de Rex Gordon (sub pseud. S. B. Hough)
The World Beyond the Sky (1961) roman de Robert Moore Williams
Beyond Time (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
Journey Beyond Tomorrow (1962) roman de Robert Sheckley
Beyond the Galactic Rim (1963) vol. proză scurtă de A. Bertram Chandler
Beyond the Stars (1963) roman de Ray Cummings
The Battle Beyond the Sun (1963) film sf
From Realms Beyond (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Leo Brett)
Beyond the Farthest Star (1964) roman de Edgar Rice Burroughs (titlu triplu parolat)
Beyond the Veil (1964) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Neil Thanet)
Beyond the Barrier (1964) roman de Damon Knight
Beyond Infinity (1964) vol. proză scurtă de Alan E. Nourse
Beyond the Spectrum (l964) roman de Martin Thomas (pseud. lui Thomas Hector Martin)
The Land Beyond the Map (1965) roman de Kenneth Bulmer
Weird Shadows from Beyond (1965) antologie de John Carnell
Beyond the Great Oblivion (1965) roman de George Allan England
Beyond the Void (1965) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
The Man from Beyond (1965) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
Beyond the Black Enigma (1965) roman de Gardner F. Fox (sub pseud. Bart Somers)
To Worlds Beyond (1965) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
The Weapon from Beyond (1967) roman de Edmond Hamilton (din ciclul Starwolf)
Enemies from Beyond (1967) vol. proză scurtă de Keith Laumer (novelizări după serialul TV The Invaders,
1967)
 The Creature from Beyond Infinity (1968) roman de Henry Kuttner (titlu dublu parolat)
The Beyond (1968) roman de Jeff & Jean Sutton (sf pentru adolescenţi)
Beyond the Beyond (1969) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Beyond the Gates of Dream (1969) vol. proză scurtă de Lin Carter
Beyond the Barrier of Space (1969) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro)
Quest Beyond the Stars (1969) roman de Edmond Hamilton
The Path Beyond the Stars (1969) roman de Emil Petaja
„What is Beyond the Universe?” (1971) eseu de Isaac Asimov
Beyond the Burning Lands (1971) roman de John Christopher
Beyond Another Sun (1971) roman de Tom Godwin
Beyond Capella (1971) roman de John Rackham
Beyond Apollo (1972) roman de Barry Malzberg
Beyond the Fields We Know (1972) vol. proză scurtă de Lord Dunsany (1878-1957) (volum apărut postum,
sub îngrijirea lui Lin Carter)
Beyond the Resurrection (1973) roman de Gordon Eklund
Beyond the Tomorrow Mountains (1973) roman de Sylvia Engdahl
Beyond Bedlam (1973) vol. proză scurtă de Wyman Guin
Valley Beyond Time (1973) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
Homeward and Beyond (1975) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Beyond the Galactic Lens (1975) roman de E. C. Tubb (sub pseud. Gregory Kern)
The Man from Beyond (1975) vol. proză scurtă de John Wyndham
The Space Beyond (1976) vol. proză scurtă de John W. Campbell Jr. (1910-1971) (volum apărut postum, sub
îngrijirea lui Roger Elwood)
The Beyonders (1977) roman de Manly Wade Wellman
The Illustrated Challenge from Beyond (1978) culegere de proză scurtă de Murray Leinster, Frank Belknap
Long, Abraham Merritt ş.a.
Beyond the Dark River (1979) roman de Monica Hughes
Beyond Heaven’s River (1980) roman de Greg Bear
Beyond the Blue Event Horizon (1980) roman de Frederik Pohl (din ciclul Heechee). Dincolo de orizontul
albastru, trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, Bucureşti, 2009
The Universe : From Flat Earth to Black Holes – and Beyond (1980) non-fiction de Isaac Asimov
The Battle Beyond the Stars (1980) film sf, regia Jimmy T. Murakami, scenariul John Sayles, producător Roger
Corman
Beyond the Imperium (1981) volum cuprinzând două romane de Keith Laumer : The Other Side of Time
(1965) şi Assignment in Nowhere (1968)
The Land Beyond the Gate (1984) roman de Lloyd Arthur Eshbach
Things beyond Midnight (1984) vol. proză scurtă de William F. Nolan (horror, nu sf )
The Game Beyond (1984) roman de Melissa Scott
Beyond the Dar al-Harb (1985) vol. proză scurtă de Gordon R. Dickson
Beyond Sanctuary (1985) roman de Janet E. Morris
Beyond the Veil (1985) roman de Janet E. Morris
Beyond Wizardwall (1986) roman de Janet E. Morris
Beyond the Limit : Selected Shorter Fiction (1986) vol. proză scurtă de Naomi Mitchison
Beyond the Safe Zone (1986) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
To Sail Beyond the Sunset (1987) roman de Robert A. Heinlein (din ciclul Future History)
Beyond Mars (1987-1988) benzi desenate (2 volume) de Jack Williamson şi Lee Elias
Relativity of Wrong : Essays on the Solar System and Beyond (1988) non-fiction de Isaac Asimov
Unknown Worlds : Tales from Beyond (1988) antologie de Martin H. Greenberg şi Stanley Schmidt
The World Beyond the Hill : Science Fiction and the Quest for Transcendence (1989) (Lumea de dincolo de
deal : Science-fiction-ul şi căutarea transcendenţei) exegeză de Alexei Panshin şi Cory Panshin
Beyond the Fall of Night (1990) roman de Gregory Benford (parafrază la romanul lui Arthur C. Clarke
Against the Fall of Night, 1953)
Beyond the Curve (1991) volum de proză scurtă de Kobo Abé (publicat la Tokyo)
The Dark Beyond the Stars (1991) roman de Frank M. Robinson (parafrază la romanul lui Poul Anderson The
Dark Between the Stars (1981, v. supra), ca şi romanul lui Damien Broderick cu titlu identic, The Dark Between the
Stars (1991, v. supra). Care să fie explicaţia, dacă nu aceeaşi atracţie a cadenţei iambice (v. infra) ?
Beyond the Gate of Worlds (1991) antologie de Robert Silverberg
Beyond the Veil of Stars (1994) roman de Robert Reed
Beyond the Gate (1995) roman de Dave Wolverton
Beyond – roman de Arkadi şi Boris Strugatski (titlu imposibil de identificat în original, întrucât traducerea
engleză de faţă nu menţionează anul şi locul apariţiei)
Space and Beyond : The Frontier Theme in Science Fiction (2000) culegere de studii şi eseuri, coordonator
Gary Westfahl
“Beyond the Aquila Rift” (2005) povestire de Alastair Reynolds (Dincolo de falia Aquila, trad. rom. Gabriel
Stoian, în The Year’s Best Science Fiction [2006], antologie de Gardner Dozois, trad. rom. 2007)
American Science Fiction TV : Star Trek, Stargate and Beyond (2005) exegeză de Jan Johnson-Smith
Yonder (1958) vol. proză scurtă de Charles Beaumont
Yonder Comes the Other End of Time (1986) roman de Suzette Haden Elgin

Nowhere / Elsewhere / Otherwhere / etc.

Erewhon (1872) şi Erewhon Revisited Twenty Years Later (1901) romane utopice de Samuel Butler
(Erewhon este un palindrom, Nowhere citit invers.)
News from Nowhere (1890) roman utopic de William Morris
Rockets to Nowhere (1954) roman de Lester del Rey (sub pseud. Philip St.John)
Gateway to Elsewhere (1954) roman de Murray Leinster
The Other Side of Here (1955) roman de Murray Leinster
Out of This World (1958) roman de Murray Leinster
The Other Side of Nowhere (1964) roman de Murray Leinster
Die Sklaven von Nowhere (1964) roman de Kurt Mahr (autor german)
“The Middle of Nowhere” (1955) povestire de Frederik Pohl . Titlu reluat peste patru decenii de David
Gerrold, pe coperta unui roman (v. infra, 1995). (Ar suna bine şi în româneşte: “La mijloc de nicăieri”, “La mijloc
de codru des”...)
Bypass to Otherness (1961) vol. proză scurtă de Henry Kuttner
The Wind from Nowhere (1962) primul roman al lui J. G. Ballard
Somewhere out There (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Bron Fane)
Ordeal in Otherwhere (1964) roman de Andre Norton
Lord Kalvan of Otherwhen (1965) roman de H. Beam Piper (din ciclul Paratime Police)
The Jewels of Elsewhen (1967) roman de Ted White
Elsewhere and Elsewhen (1968) antologie de Groff Conklin
News from Elsewhere (1968) vol. proză scurtă de Edmund Cooper
Assignment in Nowhere (1968) roman de Keith Laumer
The Nowhere Place (1969) roman de John Lymington
Science Fiction Elsewhere (1970) antologie de Groff Conklin
Elsewhere, Elsewhen, Elsehow (1971) vol. proză scurtă de Miriam Allen deFord
Where Do We Go from Here? (1971) antologie de Isaac Asimov
Entry to Elsewhen (1972) vol. proză scurtă de John Brunner
Web of Everywhere (1974) roman de John Brunner
Elsewhere × 3 : Three Novellas (1974) antologie de Damon Knight
Three Corners to Nowhere (1975) roman de Martin Caidin
Visions from Nowhere (1976) roman de William Rotsler (sub pseud. William Arrow) novelizare după
scenariul TV Planeta maimuţelor (Planet of the Apes, 1975)
Jagger, the Dog from Elsewhere (1976) roman de Alexander Key
Challengers of the Unknown (1977) roman de Ron Goulart
Somewhere in Time (1980) roman de Richard Matheson (apărut în prima ediţie sub titlul Bid Time Return,
1975). Film omonim; în rolurile principale: Jane Seymour şi Christopher Reeve (“Superman”).
Out of the Everywhere and Other Extraordinary Visions (1981) vol. proză scurtă de James Tiptree Jr.
(pseudonim al scriitoarei Alice B. Sheldon)
A Box of Nothing (1985) roman de Peter Dickinson (sf pentru copii)
The Middle of Nowhere (1995) roman de David Gerrold (Titlu preluat de la Frederik Pohl – v. supra, 1955.)

Titluri germane
Raum / Weltraum / Weltenraum
Kapitän Mors Feind im Weltraume (1908) roman al unui autor german neidentificat
Ein Verzweiflungskampf im Weltenraum (1909) roman al unui autor german neidentificat
Der Tod im Weltenraum (1910) roman al unui autor german neidentificat
Ohne Steuer im Weltenraum (1911) roman al unui autor german neidentificat
Durch den Weltenraum (1920) roman de Hermann Gercke
Brücken über den Weltraum (1922) roman de Ludwig Anton
 Die Rakete zu den Planetenräumen (1923, München) non-fiction de Hermann Oberth
Das Reich ohne Raum (1925) roman de Bruno Goetz
Flammen aus dem Weltenraum (1927) roman de Karl August von Laffert
Die Möglichkeit der Weltraumfahrt (1928) non-fiction de Willy Ley
Wege zur Raumschiffahrt (1929, München) non-fiction de Hermann Oberth
Der Schatz aus dem Weltenraum (1936) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Lok Myler)
autor care a mai semnat şi cu pseudonimul Freder van Holk
Gefahr aus dem Weltenraum (1937) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Lok Myler)
Riesen aus dem Weltenraum (1938) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Lok Myler)
Luftschiff im Weltenraum (1937) roman de Walter Heichen
Ca şi în cazul titlurilor “înstelate” (adică parolate cu Stern, Sterne, Sternen- – v. supra), se poate observa că şi
titlurile “spaţiale” (cele parolate cu Raum, Weltraum, Weltenraum) se răresc până aproape de dispariţie în anii
celui de-al Doilea Război Mondial : în intervalul 1939-1945 apare un singur astfel de titlu, excepţia care confirmă
regula :

Flug in den Weltraum (1940) roman de Hans Joachim Dominik

Jenseits von Raum und Zeit (1946, Leipzig) roman de Erich Doleźal (astronom austriac)
Jenseits von Raum und Zeit (1946, Viena) roman de Erik Lindenau
Weltraumschiff HC3 (1947) roman semnat Jacques Morlins (autor german neidentificat)
Wall im Weltraum (1948) roman de Karl August Lohausen (sub pseud. Carl Calcum)
Kampf im Weltraum (1949) roman al unui autor german neidentificat
Dr. Bendany, der Weltraumdetektiv (1949) ciclu de trei romane semnate Sam Grafner (pseudonimul unui
autor german neidentificat)
Sten Nord – Der Abenteuerer im Weltenraum (1950) ciclu de romane semnate Ernst Konstantin (pseudonim
al unui autor german neidentificat)
Überfall aus dem Weltraum (1950) roman de Richard Koch (sub pseud. K. Richards)
In den Tiefen des Weltenraumes (1950) roman de Alexander Niklitschek
The Electric Spaceship (1950, New York) non-fiction de Hermann Oberth (1894-1990)
Weltraumfahrt (1952) non-fiction de Wernher von Braun (1912-1977). Carte apărută concomitent şi în limba
engleză, sub titlul Across the Space Frontier (1952). Pornind de la această carte a lui Wernher von Braun,
reeditată în 1953 sub titlul The Mars Project, a scris James O’Hanlon scenariul după care regizorul Byron Haskin
a turnat, în 1955, filmul The Conquest of Space – v. supra.
Das Weltraumschiff (1952) roman de Arthur Bagemühl
Überwindung von Raum und Zeit (1952) antologie de Gotthard Günther
Weltraumstation (1952) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
Weltraumstation I (1953) roman de Karl H. Scheer
SOS Weltraumpiraten! (1953) roman semnat Mac Keene (pseudonim redacţional colectiv)
Weltraum-Wunder (1954) roman de Herbert Herden (sub pseud. Alexander Helios)
Menschen im Weltraum (1954, Düsseldorf) non-fiction de Hermann Oberth
Raumschiff “RM 1” fliegt zum Mars (1954) roman de H.R. Queiser (Kaiser?)
Dr. Toyakas Weltraumtestament (1954) roman de Wolf D. Rohr
Gespenster im Weltraum (l954) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim redacţional colectiv)
Weltraumgespenster (1955) roman de Richard Koch
Flucht in den Raum (1955) roman de Karl H. Scheer
Atombomben im Weltraum (1955) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim colectiv)
Das geheimnisvolle Raumschiff (1955) roman semnat Alf Tjörnsen (pseudonim colectiv)
Raum ohne Leben (1955) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Wettkampf um den Weltraum (1956) roman de Henry Gamarick
Gast im Weltraum (1956) roman de Stanislaw Lem . Titlul traducerii germane a romanului Oblok Magellana
(1955), tradus şi în limba română: Norul lui Magellan, trad. rom. Nicolae Mihăilescu şi Teofil Roll, Editura
Tineretului, Bucureşti, 1959.
Stationen im Weltraum (1956) roman de C.E. Reldnik
Verweht im Weltenraum (1956) roman de Karl H. Scheer
Raumschiff Wega (1956) roman de Hans Peter Weissfeld (sub pseud. Axel Jeffers)
Înregistrăm din nou recorduri anuale, chiar dacă merg în descreştere : 10 (zece) titluri parolate cu Raum /
Weltraum / Weltenraum în 1957, 9 (nouă) în 1958, 8 (opt) în 1959, 7 (şapte) în 1961 :
― 1957 ―
Raum der schwarzen Sonnen (1957) roman de Kurt Brand
Weltraum zwo fünf (1957) roman de Kurt Brand
Raum ohne Zeit (1957) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton). Reeditat în 1972 sub titlul
Zurück aus der Ewigkeit (v. infra), integrat ulterior, sub acest titlu, în trilogia
Der galaktische Krieg (1982-1983) (v. supra).
Raumstation Terra (1957) roman de Thomas Hellberg
Jochens Flug in den Weltraum (1957) roman de Wilhelm P. Herzog (sf pentru tineret)
Teufelsjagd der Raumschiffe (1957) roman semnat Axel Nord (pseudonim editorial colectiv)
Meuterei im Weltraumschiff (1957) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover) (pseudonim
redacţional comun al unei edituri germane)
Der unendliche Raum (1957) roman de Karl H. Scheer
Raumschiff verschwunden (1957) roman semnat John D. Thrilling (pseudonim al unui autor neidentificat)
Schatzgräber des Weltraums (1957) roman semnat Frank Williams (pseudonim editorial colectiv)
― 1958 ―
Ufer im Weltenraum (1958) roman de Hartmut Bastian (sub pseud. Claus Eigk)
Kampf um die Weltrauminsel (1958) roman semnat Ben Berriff (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Aus Weltraumtiefen (1958) roman de Kurt Brand
Ein Raumschiff voll Sträflinge (1958) roman semnat Cor Droog (pseudonim al unui autor austriac
neidentificat)
Raumschiff Hesperos auf grosser Fahrt (1958) roman de Hans K. Kaiser
Raumstadt Weisse Sonne (1958) roman de Hans K. Kaiser (sub pseud. R.J. Richard)
Botschaften aus dem Weltall : Raumschiffe landen (1958) roman de Karl Michalek
Raumschiff ohne Namen (1958) roman de Wolf D. Rohr
Männer gegen Raum und Zeit (1958) roman de Jürgen vom Scheidt
― 1959 ―
Raum hinter der Zeit (1959) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Drei Punkte im Raum (1959) roman semnat Harry E. Curry (pseud. unui autor neidentificat)
Weltraumpiraten (1959) roman semnat Adolf Dorsch (pseud. unui autor neidentificat)
Raumschiff der toten Seelen (l959) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Curium, das Verhängnis der Raumfahrer (1959) roman semnat Ed Kinson (pseudonim redacţional colectiv al
unei edituri germane)
Rebell des Weltraums (1959) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
SOS aus dem Weltraum (1959) roman de Erik Silversen
Die Raumstation (1959) roman semnat Alph Zeno (pseud. unui autor neidentificat)
Spinnen aus dem Weltraum (1960) roman de Kurt Mahr
Gangster im Weltraum (1960) roman de Wolf D. Rohr (sub pseud. Wayne Coover) (pseudonim redacţional
comun al unei edituri germane)
― 1961 ―
Weltraumkreuzer über Afrika (1961) roman semnat Frank Berning (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Raumschiff TITAN funkt SOS (1961) roman de Kurt Brand
Die Spur durch Zeit und Raum (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Raum-Zeit Experiment (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Raumfahrt – Traumfahrt (1961) roman de Erich Doleźal (astronom austriac)
Raumschlacht im Wega-Sektor (1961) roman de Karl H. Scheer
Die Falle der Raumpiraten (1961) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Die Weltraumexpedition der Space Beagle (1961) roman de A.E. van Vogt . The Voyage of the Space Beagle
(1950). Odiseea navei “Space Beagle”, trad. rom. Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1978.
Unheimliche Raumfahrt (1962) roman de Hilding Borgholm (pseud. unui autor neidentificat)
Der Weltraum-Tramp (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Raumschiff der Ahnen (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Raumschiff im Strahlensturm (1962) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
Raumschiff der Toten (1963) roman semnat Frank Berning (pseud. unui autor neidentificat)
Die gestohlene Raumflotte (1963) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Raumpatrouille Nebelwelt (1963) roman de Karl H. Scheer
Flucht in die Weltraum-City (1964) roman de Erich Doleźal
Wanderer durch Raum und Zeit (1964) antologie de Walter Ernsting
Der rationierte Raum (1964) antologie de Lore Matthaey
Das letzte Raumschiff (1964) roman de Kurt Mahr
Alarm in Raumstation B-S-I (1964) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Arche Noah im Weltenraum (1964) roman de Sergiu Fărcăşan (titlul traducerii germane a romanului O iubire din
anul 41042 (1958 în revistă, 1960 în volum, reeditat în 1966)
Die Kugel aus Zeit und Raum (l965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Weltraumabenteuer (1965) roman de Walter Ernsting (sub nume propriu). Reeditat sub titlul Der
geheimnisvolle Asteroid.
Raumkapitän Nelson (1965) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
 Raumaufklärer 008 (1965) roman de Kurt Mahr
Raumschiff des Todes (1966) roman semnat Ernest C. Black (pseud. unui autor neidentificat)
Das Rätsel des Ringraumers (1966) roman de Kurt Brand
Stosstrupp in Zeit und Raum (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Weltraumdetektive (1966) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Sieben aus Raum und Zeit (1966) antologie de Lore Matthaey
Der Bahnhof im Weltraum (1966) roman de William Voltz
Raumfestung Schalmirane (1966) roman de Manfred Wegener
Der Mann aus dem Weltraum (1967) roman de Winfried Bauer
The Space Frontier (1967) non-fiction de Wernher von Braun
Die Festung der Raumfahrer (1967) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Verschollen im Raum Pluto (1967) roman de Hermann Peters (sub pseud. Staff Caine)
Das unirdische Raumschiff (1967) roman de Carlos Rasch
Gefahr im Raumsektor 709 (l967) roman de Michael D. Tensor (sub pseud. Tensor McDyke)
Vom Weltraum besessen (1968) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Raumfalle (1968) roman de Hans Kneifel
Attentat aus dem Weltraum (1968) roman de Conrad Constantin Schaef (sub pseud. Conrad Shepherd)
Raumkadetten (1968) roman semnat James Spencer (pseudonim editorial colectiv)
Wo der Raum zu Ende ist... (1969) roman de Winfried Bauer
Raumschiff der Gefangenen (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Raumschiff der Toten (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Ich, Jeremy Snork, Raumwächter (1969) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse) (autorul a
mai semnat şi cu pseud. Jay Grams)
Das Grab der Raumschiffe (1969) roman de Ernst Vlćek
Der Weltraum-Zirkus (1969) roman de William Voltz (v. infra – Hans Kneifel, 1971)
Bordbuch Delta VII – Alarm im Weltraum (1970) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Dieters Fahrt in den Weltraum (1970) roman de György Macskassy (autor maghiar). Romanul e apărut la
Budapesta, dar nu e dat ca traducere.
Der Raumpirat (1970) roman de Hans Kneifel
Das Raumschiff des gelben Götzen (1970) roman de Hans Kneifel
Die Stadt und das Raumschiff (1970) roman de Hans Kneifel
Zwischen Weltraum und Untergrund (1970) roman de William Voltz (“Între Cosmos şi subterană”, “Între
Cosmos şi subpământă”...)
Das goldene Raumschiff (1971) roman de Hans Kneifel
Das Raumzeit-Labyrinth (1971) roman de Hans Kneifel
Der Weltraumzirkus (1971) roman de Hans Kneifel (v. supra – William Voltz, 1969)
Verrat auf der Venus – Flucht in den Weltraum (1971) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Kidnapper im Weltraum (1971) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Der Weltraumkurier (1971) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Raumschiff der Amokläufer (1971) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Raumschiff Promet (1971-1974) serie sf publicată de editurile Andromeda şi Astro din Köln
Un nou an cu recorduri în materie de parolare a titlurilor sf : de 14 x Raum în 1972 :
Flucht durch die Sternenräume (1972) roman semnat Hilding Borgholm (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Marathon der Raumschiffe (1972) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Gucky und das Zeitraumschiff (1972) roman de Klaus Fischer
Das schweigende Raumschiff (l972) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (pseud. H.G. Francis)
Phantastische Raumfahrt (1972) antologie de Heinar Köhl
Aufstand der Roboter – Duell im Weltraum (1972) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Vorstoss zum Uranus – SOS im Weltraum (1972) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Alarm im Raumschiff (1972) roman de Reinhart Stalmann
Die Weltraumhöhle (1972) roman de Fritz Steinberg
Planet der schwarzen Raumer (l972) roman de Hermann Peters (sub pseud. Bert Stranger)
Raumsprung nach Moran (1972) roman de Hermann Peters (sub pseud. Bert Stranger)
Raumschiff Monitor verschollen (1972) roman de Rolf Ulrici (reeditat sub titlul Raumschiff verschollen! )
Raumschiff der Besessenen (1972) roman de Ernst Vlćek
Raumschiff Enterprise (1972-1985) titlu sub care şapte edituri vest-germane au publicat o serie însumând 64
de romane/novelizări după episoade din serialul TV american Star Trek
Testakte Kolibri – Experimente im Weltraum (1973) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Die Vollstrecker – Terror im Weltraum (1973) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Raumschiff der Meuterer (1973) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Entscheidung im Weltraum (1973) roman de Peter Dubina
Das Weltraumtorpedo (1973) roman de Anatol Johannsen
Raumschiff zur Venus Centaur (1973) roman de Gerhard Ross
Raumsonde Epsilon – Meuterei im Weltraum (1974) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Salomon 76 – Verschwörung im Weltraum (1974) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Weltraum Nr.1 (1974) antologie de Richard Davis
Raumschiff der Generationen (1974) roman de Klaus Fischer
Raumschiff in Fesseln (1974) roman de Hans Kneifel
Raumstation Anakonda (1974) roman de Curt Letsche
Raumschiff Erde (1974) roman de Kurt Mahr
Landung auf Raumstation Monitor (1974) roman de Rolf Ulrici (reeditat sub titlul Landung auf der
Raumstation)
Alarm im Weltraum (1974-1979) serie sf a editurii Paul Engelbert din Balve, R. F. Germania
Goldmanns Weltraum Taschenbücher – serie sf a editurii Wilhelm Goldmann din München
Boje Weltraumabenteuer (1974-1979) serie sf a editurii Boje Verlag din Stuttgart
Raumschiff Pollux (1974-1979) altă serie sf a editurii Boje Verlag din Stuttgart
Argusauge ruft Raumschiff Charlie (1975) roman de Alice Bickel
Aktenzeichen : illegal – Menschenjagd im Weltraum (1975) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Operation Sonnenfracht – Wettlauf im Weltraum (1975) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Raumschiff “Neptun” kehrt um (l975) nuvelă de Hans Jürgen Dittfeld (autor din R.D.G.)
Irrwege im Weltraum (1975) roman de Marianne Sydow
Alarm für die Erde – Notstand im Weltraum (1976) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Countdown für die Erde – Gefahr aus dem Weltraum (1976) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Duell mit Raumpiraten (1976) roman de Peter Crohn (pseud. lui Helmut Krohne) şi Jörn de Vries (pseud. lui
Hans Joachim Alpers)
Hilfe aus Zeit und Raum (1976) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Raumfalle (1976) roman de Hans Kneifel
Das schwarze Raumschiff (1976) roman de Kurt Mahr
Jenseits von Zeit und Raum (1976) roman de Marianne Sydow
Nachwuchs für den Weltraum (1976) roman semnat Colin Yamen (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Raumschiff Orion (l976-l978) serie sf a editurii Erich Pabel din Rastatt, R. F. Germania
Bei den Nomaden des Weltraums (1977) roman de Hans Joachim Alpers şi Ronald M. Hahn (doi dintre
erudiţii exegeţi cărora le datorăm informaţiile bibliografice de faţă: Hans Joachim Alpers, Werner Fuchs, Ronald M.
Hahn, Wolfgang Jeschke: Lexikon der Science Fiction Literatur. Erweiterte und aktualisierte Neuausgabe in einem Band,
Wilhelm Heyne Verlag, München, 1987, 1280 pagini – o carte având literalmente forma unei jumătăţi de cub).
Das Raumschiff der Kinder (1977) roman de Hans Joachim Alpers şi Ronald M. Hahn (roman sf pentru copii,
după cum spune chiar titlul)
Kurier zum Mars – Hetzjagd im Weltraum (1977) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Die lautlose Bombe – Schwarzer Tod im Weltraum (1977) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Die Ahnen aus Raum und Zeit (1977) roman de Horst Hoffmann (sub pseud. Neil Kenwood)
Fluchtburg im Weltraum (1977) roman de Hans Kneifel
Der Raumpirat (1977) roman de Hans Kneifel
Signale aus dem Weltenraum (1977) roman de Joachim Puhle (sub pseud. L. B. Schorn)
Raumschiff der Magier (1977) roman de Marianne Sydow
Raumflotte greift nicht an (1977) vol. proză scurtă de Karl-Heinz Tuschel
Das Raumschiff (1977) antologie de Edwin Orthmann (apărută la Neues Leben Verlag, editură din Berlinul
de est, în fosta R. D. Germană – DDR).
Das Raumschiff (1977) antologie de Georg Telemann (alt antologist din DDR – RDG) (Autor mai puţin
renumit, natürlich, decât Georg Philipp Telemann, ilustrul compozitor, mai vechi cu două secole: 1681-1767). Cât
despre editura “Viaţă Nouă” din Berlinul “de dincoace” de Zid, care publica în acelaşi an două cărţi, de acelaşi
profil (antologii sf), cu acelaşi titlu – natürlich că mai bine să prisosească decât să lipsească... Şi astfel se încheie,
glorios, încă un an plin de măreţe realizări în materie de “parolare”, manierizare şi stereotipie a titlurilor de
science-fiction: 12 (o duzină, literalmente) numai în 1977!
Pilgrim 2000 – Hölle im Weltraum (1978) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark Brandis)
Der Spiegelplanet – Erkundung im Weltraum (1978) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Raumschiff Neptun (l978-l979) ciclu de trei romane de Walter Ernsting (fără pseudonim)
Raumschiff Neptun – Begegnung im Weltraum (1978) roman de Walter Ernsting (al doilea roman din ciclul
de mai sus)
Das Raumschiff aus der Steinzeit (1978) roman de Rainer Fuhrmann
Raumrelais Theta schweigt (1978) roman de Horst Hoffmann
Das Weltraumbaby (1978) roman de Marianne Sydow
Raumschiff des Mächtigen (1978) roman de William Voltz
Das Loch im Weltraum (1979) roman semnat Alan G. Kermit (pseudonimul unui autor german neidentificat)
Raumschiff der Rebellen (1979) roman semnat Art Norman (pseudonimul altui autor german neidentificat)
Planet ohne Raum (1979) roman semnat Ned Parkins (pseudonimul încă unui autor german neidentificat)
Allein im Weltraum (1979) roman semnat Harvey Patton (pseudonimul unui autor german identificat : Hans
Peschke)
Sirius Patrouille – Kalter Krieg im Weltraum (1979) roman semnat Mark Brandis (uzualul pseudonim al
autorului Nikolai von Michalewsky)
Überfall im Raumlabor (1979) roman semnat Penn Fleming Webster (încă un pseudonim “american”, în
irezistibilul trend al epocii…)
Raumschiff der Katastrophen (1979) în fine, un roman semnat de un autor german, fără pseudonim, cu
numele lui adevărat : Ernst Vlćek
Die Weltraum-Tramps (1979-1981) serie de science-fiction a editurii Franz Schneider din München
Die Raumschiff-Diebe (1980) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Robert Quint) (autor care a mai semnat şi
cu pseudonimul Thomas Ziegler)
Astropolis – Kolonie im Weltraum (1980) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark Brandis)
Blindflug zur Schlange – Verschollen im Weltraum (1981) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Triton Passage – Schliffbruch im Weltraum (1981) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Abenteuer Weltraum (1981) antologie de Michael Görden (vol. II, 1984 – v. infra)
Phantastische Weltraumfahrten (1981) antologie de Johannes Mittenzwei
Die unheimliche Raumstation (1981) roman semnat Alan G. Kermit (pseud. unui autor german neidentificat)
Raumschiff der Verdammten (1981) roman de Kurt Mahr
Ein Grab im Weltraum (1981) roman de Hartmut Rissmann
Raumschiff-Jagd (1981) roman de Horst Pukallus (sub pseud. Henry Roland)
Weltraumkommandant Zeb-Eins (1981) roman de Klaus-Michael Vent (sub pseud. Michael Sullivan)
Raumposition Oberon – Schwarze Wochen im Weltraum (1982) roman de Nikolai von Michalewsky (sub
pseud. Mark Brandis)
Vargo-Faktor – Loch im Weltraum (1982) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark Brandis)
Der Weltraumkrieg (1982) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Weltraummenschen (1982) roman de Peter Griese
Bullmans Weltraumfahrten (1982) roman de Wilfried A. Hary
Das intelligente Raumschiff (l982) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Pilger durch Raum und Zeit (1982) antologie de Peter Wilfert
Raumpatrouille (1982-1983) ciclu de 6 romane sf pentru tineret semnate Terry Cane (pseudonimul unui autor
german neidentificat)
Raumpatrouille (1982-1983) serie a editurii A. Weichert din Hannovra, R. F. Germania
Raumkreuzer Runa (1982-1985) serie a editurii Kibu-Verlag din Menden, R. F. Germania
Der Weltraumreporter (1983) de Kurt Brand : ciclu de 6 romane, cuprinse în 3 volume
Astronautensonne – Falsches Spiel im Weltraum (1983) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Planetaktion Z – Treibjagd im Weltraum (1983) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Piloten durch Zeit und Raum (1983) antologie de Ronald M. Hahn
Das unbesiegbare Raumschiff (1983) roman de Falk-Ingo Klee
Weltraumtitanen (1983) roman de Kurt Mahr
Weltraum in Flammen (1983) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
Die Weltraumbasis beim roten Haus (1983) roman de Emil Zopfi (autor elveţian)
Ikarus, Ikarus... – Falscher Kurs im Weltraum (1984) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Pandora Zwischenfall – Versuchung im Weltraum (1984) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Ein Raumriese erwacht (1984) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Kälte des Weltraums (1984) roman de Herbert W. Franke
Abenteuer Weltraum II (1984) antologie de Michael Görden (primul volum apăruse în 1981)
Weltraumfahrer (1984) vol. proză scurtă de Hubert Haensel
Nick der Weltraumfahrer (1980-1984) serial de benzi desenate, de Hansrudi Wäscher ; cu text de Arndt
Ellmer (pseudonimul lui Wolfgang Kehl)
Inspektion Raumsicherheit (1984) vol. proză scurtă de Karl-Heinz Tuschel
Raumschiff ausser Kontrole (1985) volum cuprinzând trei romane de Hans Joachim Alpers şi Ronald M.
Hahn (v. infra, vol. similar Weltvagabunden, l986)
Metropolis Konvoi – Geleitzug im Weltraum (1985) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud. Mark
Brandis)
Zeitspule / Zeitlupe – Geheimarchiv im Weltraum (1985) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Galaxis der Raumschiffe (1985) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Weltraumfalle Sternenland (1985) roman de W[erner] K[urt] Giesa
Die spannendsten Weltraumgeschichten (1985) antologie de Thomas Le Blanc (numele real al unui autor
german)
Die Raum-Zeit Ingenieure (1985) roman de Thomas Ziegler (pseud. lui Rainer Zubeil)
Weltraumvagabunden (1986) volum cuprinzând alte trei romane de Hans Joachim Alpers şi Ronald M. Hahn
(similar volumului Raumschiff ausser Kontrole, 1985)
Kosmos zwischen Raum und Zeit (1986) roman de Hubert Haensel
Die Raumfahrer von Jheisch (1986) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Eismensch-Verschwörung – Horror im Weltraum (1986) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
Geheimsache Wetterhahn – Revolution im Weltraum (1986) roman de Nikolai von Michalewsky (sub pseud.
Mark Brandis)
“Etwas im Weltraum” – o menţiune pentru Mark Brandis (alias Nikolai von Michalewsky). Autorul (născut în
1931) stabileşte un adevărat record la proba de regularitate (aşa i se zice, parcă, la cursele auto), timp de 16 ani :
după ce, în 1970 şi 1971, “îşi face mâna” cu doar câte un roman pe an, “îşi intră apoi în ritm”, fiind invariabil
prezent la startul cursei, între 1972 şi 1986, în fiecare an, cu câte două titluri, toate parolate cu “Weltraum” (pe
lângă multe altele, cu alte parole). Binomul romanesc se repetă anual, dar fiecare titlu este la rândul lui un binom,
fiind compus din două jumătăţi, prima diferită, a doua quasi-identică, cu minime variaţiuni pe tiparul / şablonul
“Etwas im Weltraum” – v. supra. Informaţia bibliografică oferită de Lexikon-ul semi-cubic (v. supra) se opreşte la
anul 1987, e posibil ca autorul să fi continuat şi după aceea cu formula binomului anual, dar oricum în anul 1986
îşi făcuse cu anticipaţie (şi cu asupra de măsură) temele pe tema “Weltraum”, publicând nu două, ci patru romane
subsumabile parolei :
Weltraumpartisanen (1986) ciclu de 4 romane sf (pentru tineret).
Entscheidung im Raumfort 3201 (1987) roman de Kurt Mahr
Zwölf Raumschiffe nach Tarkan (1987) roman de Kurt Mahr
Raumfestung Arak-Nor (1987) roman de Thomas Ziegler (pseud. lui Rainer Zubeil)

Hyperraum
Warnung aus dem Hyperraum (l962) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Der Tod aus dem Hyperraum (1963) roman semnat W. P. Hoffmann (pseudonim editorial)
Mörder aus dem Hyperraum (1963) roman de William Voltz
Attentat im Hyperraum (1964) roman de Hans Kneifel
Flucht in den Hyperraum (1966) roman de Thomas R.P. Mielke
Die Drohung aus dem Hyperraum (1967) roman semnat Cal Canter (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Im Halbraum lauert der Tod (1962) roman de Kurt Mahr
Verfolgungsjagd im Halbraum (l967) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Brutstation im Pararaum (1967) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Im Hyperraum verschollen (1967) roman de Thomas R.P. Mielke (pseud. Marcus T. Orban)
Planet im Hyperraum (1972) roman de William Voltz
Jagd im Hyperraum (1972) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Der Hyperraum bricht auf (1974) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Auge zum Hyperraum (1978) roman de Ernst Vlćek
Orkan im Hyperraum (1978) roman de William Voltz
 Gestrandet im Hyperraum (1979) roman de Hubert Haensel
Panik im Hyperraum (1979) roman de Ernst Vlćek
Festung im Hyperraum (1980) roman de Horst Hoffmann
Sperrgebiet Hyperraum (1982) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)

Welt / Welten-
Die Empörung im Weltenfahrzeug (1908) roman al unui autor german neidentificat
Das Weltenfahrzeug zwischen den Riesen-Kometen (1909) roman al unui autor german neidentificat
Die Weltenfahrer auf dem Riesen-Kometen (1909) roman al unui autor german neidentificat
Die Schreckensreise des Weltenfahrzeuges (1909) roman al unui autor german neidentificat
Die letzte Reise des Weltenfahrzeuges (1910) roman al unui autor german neidentificat
Das geheimnisvolle Weltenfahrzeug (1911) roman al unui autor german neidentificat
Der Untergang des Weltenfahrzeuges (1911) roman al unui autor german neidentificat
Weltende (1911) roman de Hermann Hoppe
Vor neuen Weltkatastrophen (1931) roman de Wilhelm Götz
Zukunft und Ende der Welt (1932) non-fiction de Desiderius Papp
Die Welt von übermorgen (1933) roman de Karl Förster
Durch ferne Welte und Zeiten (1936) roman de Milutin Milankovitch
Welt ohne Sonne (1939) roman de Gerhard Naundorf
Wettflug der Welten (1955) roman semnat Axel Nord (pseudonim editorial colectiv)
Macht aus fernen Welten (1956) roman de Richard Koch
Retter aus zeitlosen Welten (1958) roman Gudrun Voigt (sub pseud. George P. Gray)
Welt ohne Ende (1959) roman de Karl H. Scheer (sub pseud. Alexej Turbojew)
Der Ring der sechs Welten (1961) roman de Richard Koch
Die Welt der drei Planeten (1961) roman de Karl H. Scheer
Tor zur anderen Welt (1963) roman de Peter Krämer (sub pseud. Peter Theodor)
Welt ohne Sterne (1964) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Welt unter heisser Strahlung (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Der Schlüssel zur anderen Welt (l966) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Alles Licht der Welt (1967) vol. proză scurtă de Peter Danner şi Hubert Strassl (sub pseud. Madman Curry)
Expedition zur verbotenen Welt (1968) roman de Hans Kneifel
Am Rande der Welten (1968) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Arno Zoller)
Welten in Angst (1969) roman de Hans Kneifel
Sterbende Welten (1970) roman de Hans Kneifel
Spirale zur anderen Welt (1970) roman de Hans Kneifel
Das Tor zur Überwelt (1971) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Station der Gegenwelt (1972) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Eine Welt in Trümmern (1972) roman de Ernst Vlćek
Rückkehr in die Mikrowelt (1973) roman de Hans Kneifel
Die Piraten der Mikrowelt (1973) roman de Hans Kneifel
Der Wall um die Welt (1975) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
...bis zum Ende der Welt (1975) roman de Gerhard Merz
Welt ohne Horizont (1975) antologie de Jürgen vom Scheidt
Welt ohne Menschen (1975) roman de William Voltz
Der Herr der Welt (1976) roman de Kurt Mahr
Flammende Welten (1978) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Miliardenwelt (1978) roman de Wilfried A. Hary
Ruf der höheren Welten (1978) roman de Horst Hoffmann
Fragmente einer Welt (1979) roman de Hans Kneifel
Die Höhlen der Ringwelt (1979) roman de William Voltz
Welt am Abgrund (1980) roman de Horst Hoffmann
Start zu neuen Welten (1980) antologie de Thomas Le Blanc (autor german)
Die andere Welt (1981) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Fahrt zum Ende der Welt (1981) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Robert Quint) (autorul a mai semnat şi
cu pseudonimul Thomas Ziegler)
Welt im Chaos (1981) roman de Ronald M. Hahn (sub pseud. Conrad C. Steiner)
Der Riss in der Welt (1981) roman de Susanne Ursula Wiemer
Welt ohne Sterne (1982) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Kinder der Parallelwelt (1982) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Das Tor zur Welt (1983) roman de Wilfried A. Hary
Die von der Überwelt (l983) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
 Das Weltentor (1983) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Hendrik Villard) (autorul a mai semnat şi cu
pseudonimul Arndt Ellmer)
Die Nichtwelt (1984) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Rückkehr in die Minuswelt (1985) roman de Kurt Mahr
Elektronengehirne, Wurmlöcher und Weltmodelle (1985) vol. proză scurtă de Jesco von Puttkamer

Kosmos / kosmische
Deşi încă de la 1902 exista la Leipzig o editură astfel denumită (Kosmos Verlag), care a continuat să
scoată cărţi şi între cele două războaie mondiale, într-o serie editorială intitulată tot aşa (Kosmos Kollektion), în
titlurile acestor cărţi “Cosmosul” a pătruns mai târziu, abia în anii ’50, dar a rămas apoi acolo tot timpul, cu o
scurtă eclipsă (între anii 1970 şi 1979, singurii ani “ne-cosmici” ai sf-ului german).
În speranţa că nemulţumitului, de această dată, nu i se va lua darul (recte jucăria), ar mai fi poate de
observat şi inflexiunea sau conotaţia uşor frivolă pe care-o induce “cosmosul”, mai ales sub formă adjectivală –
“kosmische, kosmischer, kosmisches” –, în dezacord cu sobrietatea şi cu înfricoşata ariditate a pustietăţilor
cosmice. Brrr... Dar poate că e o falsă impresie...
Strahl aus dem Kosmos (1950) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
Menschen im Kosmos (1953) roman semnat Bert Andrew (pseudonim al unui autor german neidentificat)
Aufstand im Kosmos (1953) roman semnat K. Merten (pseudonim editorial colectiv)
Explosion im Kosmos (1954) roman semnat Mac Keene (alt pseudonim editorial colectiv)
Kosmotron (1955) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Freder van Holk)
Der kosmische Tod (1956) roman semnat Bert Andrew (pseudonim al unui autor german neidentificat)
Duell im Kosmos (1957) roman semnat Bert Andrew (acelaşi pseudonim, acelaşi autor german neidentificat)
Die Macht des Kosmos (1957) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Kosmos der Verdammnis (1958) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Der Kosmos ruft (1958) roman de Horst Zahlten (sub pseud. Marco Janus)
Waffenschmuggel im Kosmos (1959) roman de Peter Dubina
Mutanten im Kosmos (1960) roman semnat Chester Clark Clayton (pseudonim al altui autor german
neidentificat)
Intermezzo im Kosmos (1960) roman de Helmut G. Grob
Der Kosmos ruft (1960) roman semnat B. Ward (pseudonim al unui autor german neidentificat). Un roman cu
titlu identic apăruse în 1958, semnat cu pseudonimul Marco Janus.
Der kosmische Lockvogel (1961) roman de Karl H. Scheer
Kosmischer Schwindel (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Brandfackel aus dem Kosmos (l962) roman de Paul Alfred Müller (pseud. Freder van Holk)
Kosmische Splitter (1962) roman de Herbert Saring
Die kosmische Fackel (1962) roman de Karl H. Scheer
Befehl aus dem Kosmos (1962) roman de Peter Krämer (sub pseud. Ted Scott, pseudonim editorial colectiv;
autorul avea şi un pseudonim de uz personal – Peter Theodor)
Sprung in den Interkosmos (1963) roman de Kurt Brand
Kosmische Wache (1963) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Menschenjagd im Kosmos (1964) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Irrgarten Kosmos (1964) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Das kosmische Rad (1965) antologie de Lore Matthaey
Deserteure der Cosmic Police (1966) roman de Kurt Brand
Baumeister des Kosmos (1966) roman de Kurt Mahr
Der kosmische Vagabund (1966) roman de Ernst Vlćek (titlul se repetă identic în 1978)
Die Falle im Kosmos (1966) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Arno Zoller)
Die kosmische Falle (1967) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Kreuzwege im Kosmos (1967) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kosmischer Irrtum (1967) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Chester Henderson)
Kosmische Geschlosse (1967) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional colectiv)
Der kosmische Verbrecher (1967) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Arno Zoller)
Kosmischer Abgrund (1968) roman de Hermann Peters (sub pseud. Staff Caine)
Götter aus dem Kosmos (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Angriff aus dem Mikrokosmos (l968) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse) (autorul a mai
semnat şi cu pseudonimul Jay Grams)
Kosmische Odyssee (1968) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Kosmische Saat (1969) roman de Udo Biegel
Projekt Kosmopolis (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Mensch, der aus dem Kosmos kam (l969) roman semnat Jim Grimm (pseudonim al autor german
neidentificat)
Kosmische Marionetten (1969) roman de Hans Kneifel (titlul se repetă identic în 1977)
Die Cosmidos (1971) roman de Hans Kneifel
Strasse im Kosmos (1972) roman de Ernst Vlćek
Kosmische Entscheidung (1973) roman de Hermann Peters (sub pseud. Staff Caine)
Im Bann des Mikrokosmos (1973) roman de Conrad Constantin Schaef (sub pseud. Conrad Shepherd)
Die kosmische Auktion (1973) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Herrscher im Mikrokosmos (1973) roman de William Voltz
Gefangene des Kosmos (1973) roman de Hubert Strassl (autor austriac) (sub pseud. Hugh Walker)
Cosmoport (1974) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Inferno Kosmos (1975) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kundschafter im Kosmos (1975) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Cosmoral ruft Echo-Mann (l975) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Das kosmische Leuchtfeuer (1976) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Sternenjäger des Kosmos (1976) roman de Ronald M. Hahn, Klaus Diedrich şi Horst Pukallus (sub pseud. H.
P. Howard, pseudonim colectiv al editurii pentru care scriau)
Kosmische Irrfahrt (1977) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kosmische Marionetten (1977) roman de Hans Kneifel
Safari im Kosmos (1977) roman de Hans Kneifel
Kosmischer Alptraum (1977) roman de William Voltz
Kosmische Parasiten (1978) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Kosmisches Wespennest (1978) roman de Hans Kneifel
Der kosmische Vagabund (1978) roman de Ernst Vlćek
Wächter des kosmischen Rätsels (1980) roman de Hans Kneifel
Helfer der Kosmokraten (1980) roman de Kurt Mahr
Die kosmische Hanse (1980) roman de William Voltz
Quarantäne im Kosmos (1981) roman de Peter Lorenz
Kosmischer Grenzfall (1981) roman de Ernst Vlćek
Der Fluch der Kosmokratin (1982) roman de Kurt Mahr
Mission im Mikrokosmos (1982) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Der Ring der Kosmokraten (1982) roman de Marianne Sydow
Die Kosmochronisten (1983) roman semnat Roger E. Byrd (pseudonim al unui autor german neidentificat)
Triumph der Kosmokratin (1983) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Das Kosmodrom im Krater Bond (1983) roman de Helmut Routschek (sub pseud. Alexander Kröger)
Kosmisches Labyrinth (l983) roman de Andreas Brandhorst (sub pseud. Andreas Weiler)
Kosmisches Mosaik (1984) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
Duell der Kosmokraten (1984) roman de Ernst Vlćek
Feind der Kosmokraten (1984) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Thomas Ziegler)
Kundschafter der Kosmokraten (1984) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Thomas Ziegler)
Kosmische Intrigen (1985) roman de Uwe Anton (sub pseud. L.D. Palmer)
Kosmos zwischen Raum und Zeit (1986) roman de Hubert Haensel
Aufruhr im Intern-Kosmos (1987) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)

Himmel
Ein Zweikampf zwischen Himmel und Erde (1908) roman al unui autor german neidentificat
Zwischen Himmel und Erde (1911) roman al unui autor german neidentificat
Fanale am Himmel (1925) roman de Karl August von Laffert
Das Himmelschiff (1926) roman de Sophus Michaelis (autor danez) titlul în original: Himmelskibet
Die Gemeinde, die in den Himmel wächst (1928) roman de Johannes Larsen
Ein Mann fällt vom Himmel (1933) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Lok Myler) autor care a mai
semnat şi cu pseudonimul Freder van Holk
Ein Stern fiel vom Himmel (1934) roman de Hans Joachim Dominik
Himmelskraft (1939) roman de Hans Joachim Dominik
Der Stoss in den Himmel (1940) roman de Karl Ludwig Kossak-Raytenau
Blumen wachsen im Himmel (1948) roman de Hellmuth Lange
Himmelsinsel in Gefahr (1949) roman de Wilhelm Löbsack
Zwischen Himmel und Erde (1950) roman de Fred K. Elin
Menschen von Himmel (1955) roman semnat D. Bennet (pseudonim al unui autor german neidentificat)
Dem Himmel näher als der Erde (1955) roman de Rudolf Braunburg
Himmelsfackel (1955) roman de Kurt Roecken (sub pseud. Henry Walter) autor care a mai semnat şi cu
pseudonimul C. V. Rock
 Der Sturz vom Himmel (l955) roman de Kurt Roecken (sub pseud. Henry Walter)
Wie uns der Himmelsriese frass (1956) roman semnat Münchhausen (sic!) (pseudonim ales de un autor
german neidentificat)
Mondstation Himmelswiese (1956) roman de Wolf D. Rohr
Sekunde X, Himmelschiffe landen (1957) roman de Erich Doleźal
Brand am Nordhimmel (1957) roman semnat Axel Nord (pseudonim redacţional colectiv)
Invasion der Sky-Men (1958) roman semnat B. Thiersholm (pseudonim redacţional colectiv)
Himmel ohne Sterne (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Planet ohne Himmel (1968) roman de Winfried Bauer
Sieben fielen vom Himmel (1969) roman de Helmut Routschek (pseud. Alexander Kröger)
Spion im Himmelbett (1971) roman de Kurt Brand
Das Himmelsmetall (1972) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Vom Himmel hoch (1973) roman de Gerhard Branstner
Ein Komet fällt vom Himmel (l974) roman de Heinz Günther (sub pseud. H.G. Konsalik)
Magma am Himmel (1975) roman de Carlos Rasch
Das Himmelfahrtskommando (l976) roman semnat Fred Allen (pseudonim al unui autor german neidentificat)
Ultimatum vom Himmel (f.a., deductibil 1976) roman de Horst Zahlten
Der Himmel fällt aus den Wolken (1977) roman de Gerhard Branstner
Der Himmel auf Erden (1979) antologie de Robert Steffen (autori sf din Luxemburg)
Der Himmelsberg (1981) roman de Hans Wolf Sommer (sub pseud. Michael Roberts) autor care a mai
semnat şi cu pseudonimul H.W. Springer
UFO am Nachthimmel (1983) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Odyssee auf Himmelssturm (1984) roman de Uwe Anton (sub pseud. L.D. Palmer)
Vorstoss in den dunklen Himmel (1986) roman de Ernst Vlćek
Der Himmel über Berlin (1987) film TV distins în 1988 cu Premiul “Kurd Lasswitz”
New York ist himmlisch (1988) roman de Norbert Stöbe, distins în 1989 cu Premiul “Kurd Lasswitz”

Dimension
Deşi prima atestare e din 1909, moda “dimensiunilor” (a spaţiului mai mult decât tri-dimensional, având
aşadar de la patru dimensiuni în sus, în care pot sălăşlui nenumărate “alte” lumi, “lumi paralele” cu a noastră,
neştiute de noi) prinde contur în sf-ul german abia după 1974, când apar câte 3-4 titluri de acest fel pe an.
Die vierte Dimension (1909) roman de Oskar Hoffmann
Spur durch vier Dimensionen (1958) roman de H.K. Schmidt (sub pseud. I.V. Steen)
Herr über die Dimensionen (1958) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Die Marionetten der 4. Dimension (l962) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Hetzjagd durch die Dimensionen (1962) roman de Kurt Mahr
Gefährliche Dimensionen (1962) roman de W.P. Hoffmanns (semnat Ted Scott, pseudonim redacţional
colectiv al unei edituri germane)
Befehle aus der fünften Dimension (1966) roman de Karl H. Scheer
Flug in ferne Dimensionen (1971) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional colectiv al unei
edituri germane)
Träume aus fremder Dimension (1974) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Am Rande der 7. Dimension (1974) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Schnittpunkt der Dimensionen (1975) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Unheil aus fremder Dimension (1975) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Rache der Dimensionauten (1975) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Inferno der Dimensionen (1975) roman de Hans Kneifel
Wanderer durch die Dimensionen (1976) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Kreuzweg der Dimensionen (l977) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Lockruf der Dimensionen (1977) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Korridor der Dimensionen (1977) roman de Hans Kneifel
Die Dimensionsfalle (1979) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Dimensionstransmitter (1981) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Unbekannte Dimension (1982) roman semnat Terry Cane (pseudonim al unui autor german neidentificat)
Die Dimensionstouristen (1982) roman de Ernst Vlćek
Wechsel der Dimensionen (1983) roman de Falk-Ingo Klee
Dimensionen der Realität (1986) roman de Falk-Ingo Klee
Im Dimensionsgefängnis (1987) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
 Timpul ca parolă în titlurile sf

Titluri engleze
“Cuvântul-cheie” sau “parola” cea mai des întâlnită în titlurile scrierilor şi filmelor sf – cum am văzut în
Anexe-le volumului O cheie pentru science-fiction apărut în 2004 la “Casa Cărţii de Ştiinţă” din Cluj – este
Star(s), aşadar titlurile “cu stele” rămân categoric pe primul loc în clasamentul general, urmate de titlurile cu
Space şi cu Space & Time, şi abia locul III pe podium, respectiv medalia de bronz revine titlurilor cu Time, la care
am ajuns acum. Pentru a păstra acest profil tematic “temporal” al cărţii care lua în discuţie Paradoxurile timpului
în science-fiction (“Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2006), a trebuit atunci, cu strângere de inimă, să sacrific
medalia de argint, să omit fantabulosul Space (reprezentat totuşi, ex aequo, în binomul Space & Time, contabilizat
cu acea ocazie) şi să trec direct la mirificul Time şi la sateliţii lui semantici şi lexicali : Tomorrow, Yesterday,
Future, Past, Eternity, Eternal, Forever, Never ş.a. Privilegiul de a putea re-publica acum, într-o a doua ediţie,
ambele cărţi concomitent, îmi oferă ocazia ideală de a pune totul la un loc în această bibliografie-mamut care nu e
lipsită, sper, de farmecul ei pentru cei dedaţi la asemenea delicii, pentru cei “dependenţi” de science-fiction ca de
un drog. Avem acum dezmăţ sf pe săturate, de nu-l putem duce…
Ca şi Star sau Space, Time apare în această puzderie de titluri când ca substantiv, când ca adjectiv, dar aria
semantică şi marca tematică rămân aceleaşi. Ca şi în româneşte, cuvântul poate avea şi în englezeşte accepţiuni
diverse, dar aici, în acest repertoriu tematic de titluri sf, interesează, evident, numai Time cu T mare, noţiunea sau
entitatea însăşi a timpului ca durată nemărginită, Timpul categorializat, majusculizat. Există însă o contaminare
semantică în acest sens, prin simpla apartenenţă la “gen”, la science-fiction şi la această categorie de titluri:
cuvântul Time fiind “încărcat” cu astfel de semnificaţii şi trezind la simpla pronunţare o astfel de rezonanţă
“cosmică”, sintagme şi expresii dintre cele mai uzuale, dintre cele mai banale, ajung să fie percepute ca nişte
parafraze “în cheie” sf : cum altfel, dacă nu prin existenţa unui public complice, predispus a le recepta în această
“cheie”, s-ar explica titluri recurente precum:
“Time and Again” (1947) povestire de H. Beam Piper
Time and Again (1951) roman de Clifford D. Simak
Time and Again (1970) roman de Jack Finney

unde uzuala expresie”time and again” (“în repetate rânduri”, “nu o dată”, “iar şi iar”, “iarăşi şi iarăşi”,
“mereu şi mereu”) poate fi percepută şi literal (“Timpul şi încă odată”, “Încă odată Timpul”, “Timpul mereu şi
mereu”), ceea ce o transformă într-un “tipic” titlu sf, într-o sui generis parafrază de titlu sf , prin sugestia indusă
de contextul “genului” şi-al manierei sale specifice de intitulare?
Ceea ce se poate spune şi despre Once Upon a Space (1954) roman de H.J. Campbell, dar şi despre Twice
Upon a Time (l958), roman de Charles L. Fontenay, sau despre Thrice Upon a Time (l980), roman de James P.
Hogan, unde parafraza este dublă : şi la stereotipia titlurilor sf parolate “cu Space” ori “cu Time”, şi la stereotipa
formulă de incipit a basmelor, “Once upon a time...”, “A fost odată...”.
Sau, să examinăm sumar un alt grupaj de titluri :
Ten Times One Is Ten (1971) roman de Edward Everett Hale (sub pseudonimul Col. Frederic Ingham). Aici
sensul e univoc, iar traducerea nu poate fi decât De zece ori unu fac zece.
Destiny Times Three (1956) roman de Fritz Leiber (De trei ori destinul ? Destinul înmulţit cu trei ?)
Tomorrow Times Seven (1959) vol. proză scurtă de Frederik Pohl (De şapte ori ziua de mâine ?)
Future Times Three – titlul traducerii americane (1970) a romanului Le voyageur imprudent (1944) de René
Barjavel (De trei ori Viitorul? Viitorul în trei variante? Viitorul în trei ipostaze? Trei Timpuri din Viitor?)
All Times Possible (1974) roman de Gordon Eklund (De câte ori e cu putinţă? Toate Timpurile posibile?)
Şi mai indecidabil este Times without Number (1962) roman de John Brunner : De nenumărate ori sau
Timpuri fără de număr ? Decide, desigur, contextul şi conţinutul efectiv al cărţii, un traducător cu cartea în mână
nu va avea ezitări în acest sens, sau, oricum, ezitări decidabile. Dar dacă nu putem ajunge la carte şi tot ce ajunge
până la noi de la ea este numai titlul, cum de regulă se întâmplă în ce ne priveşte? Cel puţin atâta, şi tot e ceva, tot
e mai mult decât nimic, puţin pentru care trebuie să fim recunoscători în primul rând celor trei masive şi
impunătoare surse de informaţie (nu numai bibliografică) pe care le-am invocat la tot pasul şi până acum. Criteriul
alfabetic va fi, în continuare, subordonat celui cronologic, pentru a încropi, cu un drum, fie şi o aproximativă
imagine a diacroniei genului : titlurile vor fi înşiruite în ordinea anilor de apariţie, iar în cadrul fiecărui an numele
autorilor vor fi ordonate alfabetic. Aşadar,
 Time
The Time Bargain (1891) roman de F. Anstey (pseud. lui Thomas Anstey Guthrie) apărut şi sub titlul
Tourmalin’s Time Cheques, 1891)
The Time Machine (1895) roman de H.G. Wells. Maşina timpului, trad.rom. Mihu Dragomir şi C. Vonghizas,
în Opere alese, Editura Tineretului, Bucureşti, vol. I, 1962
Tales of Space and Time (1899) vol. proză scurtă de H.G. Wells
Time and the Gods (1906, ed.II 1913) vol. proză scurtă de Lordul Dunsany
Matter, Space, and Time (1922-1931) ciclu de romane de Ray Cummings
The Land that Time Forgot (1924) mini-roman de Edgar Rice Burroughs. Tărâmul uitat de timp, trad. rom. şi
postfaţă de Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1973; două continuări, ambele apărute postum, în 1963 :
The People that Time Forgot şi Out of Time’s Abyss ; film în 1975, The Land that Time Forgot, regia Kevin
Connor.
“The Time Raider” (1927) povestire de Edmond Hamilton
The Man who Mastered Time (1929) roman de Ray Cummings din ciclul Matter, Space, and Time
The Time Traveller (1932) primul fanzin din S.U.A., redactori Julius Schwartz, Mort Weisinger, Forrest J.
Ackerman
“The End of Tyme” (sic!) (1933) povestire de Henry L. Hasse
“Sidewise in Time” (1934) nuvelă de Murray Leinster (volum omonim abia în 1950)
“Wanderers of Time” (1933) nuvelă de John Wyndham (semnată John Beynon Harris)
Manuscript Found in a Time Machine (The Battle that Ended the Century) (1934) vol. proză scurtă de H.P.
Lovecraft
“The Sands of Time” (1937) povestire de P. Schuyler Miller
“The Time Trap” (1938) povestire de Henry Kuttner. (Prima atestare a celui mai stereotip şi mai recurent
titlu, dintre cele parolate cu Time)
“The Coils of Time” (1939) povestire de P. Schuyler Miller
“The Time-Cheaters” (1940) povestire de Eando Binder
Time Wants a Skeleton (1941) mini-roman de Ross Rocklynne
Out of Space and Time (1942) vol. proză scurtă de Clark Ashton Smith (cuprinde şi versuri)
Time Must Have a Stop (1944) roman de Aldous Huxley
Un scurt hiatus în anii războiului, dar apoi, din 1946 până în 1995 (ultimul an din care dispun de o
evidenţă sistematică a datelor), nu există un singur an în care să nu fi apărut nu unul, ci mai multe titluri
“parolate” :
The Time Stream (1946) roman de John Taine
Love in Time (1946) vol. proză scurtă de John Wyndham (sub pseud. Johnson Harris)
Adventures in Time and Space (1946) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
Liners of Time (1947) roman de John Russell Fearn
“Time and Time Again” (1947) povestire de H. Beam Piper
“Time Trap” (1948) povestire de Charles L. Harness. (A doua atestare a stereotipului titlu.)
“In the Sphere of Time” (1948) povestire de Raymond A. Palmer (sub pseud. J.W. Pelkie)
“Time Heals” (1949) povestire de Poul Anderson
Exiles of Time (1949) roman de Nelson S. Bond
“Stalemate in Time” (1949) povestire de Charles L. Harness (reeditată şi sub titlul “Stalemate in Space”)
“Beyond the Matrix of Time” (1949) povestire de Rog Phillips
Time Trap (1949) roman de Rog Phillips. (A treia atestare a recurentului titlu.)
“Time to Rest” (1949) povestire de John Wyndham (sub semnătura John Beynon Harris)
Seven Out of Time (1949) roman de Arthur Leo Zagat
The Omnibus of Time (1950) roman de Ralph Milne Farley
Time Marches Sideways (1950) roman de Ralph L. Finn
Sidewise in Time (1950) vol. proză scurtă de Murray Leinster
Masters of Time (1950) vol. proză scurtă de A.E. van Vogt (Alfred Elton van Vogt)
“Of Time and Third Avenue” (1951) povestire de Alfred Bester, comentată şi în cartea de faţă (v. supra, nota
312). Timpul şi Bulevardul Trei, trad. rom. Delia Alexandra Poenaru, în Almanah Anticipaţia, Bucureşti, (V),
1987.
Time and Again (1951) roman de Clifford D. Simak
The Time Bridge (1952) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The Time Trap (1952) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten) (A patra atestare a titlului.)
Beyond the End of Time (1952) antologie de Frederik Pohl
Time and Space (1952) roman de John S. Glasby şi Arthur Roberts (sub pseud. Rand Le Page)
 “The Timeless Ones” – povestire (1952) şi vol. proză scurtă (1978, în traducere japoneză) de Eric Frank
Russell. Un roman cu titlu identic va publica în 1963 R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro) – v. infra
The Legion of Time (1952) roman de John Williamson
Another Space – Another Time (1953) roman de Herbert J. Campbell
Crossroads in Time (1953) antologie de Groff Conklin
Ahead of Time (1953) vol. proză scurtă de Henry Kuttner şi Catherine L. Moore
To the End of Time (1953) de Olaf Stapledon. Volum postum în care îngrijitorul ediţiei, Basil Davenport,
reuneşte cinci renumite romane ale autorului (Last and First Men, Star Maker, Odd John, Sirius şi The Flames).
Fugitive of Time (1953) roman de Edwin C. Tubb (sub pseud. Volsted Gridban)
The Time Masters (1953) roman de Wilson Tucker
Prize Stories of Space and Time (1953) antologie de Donald A. Wollheim
“Time Out” / “Time Stops Today” (1953) nuvelă de John Wyndham
No Time Like the Future (1954) vol. proză scurtă de Nelson S. Bond
Untrodden Streets of Time (1954) roman de John Falkner
9 Tales of Space and Time (1954) antologie de Raymond J. Healy
Selections from Adventures in Time and Space (1954) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
Beyond the Barriers of Space and Time (1954, 1957) antologie de Judith Merril
A Time Appointed (1954) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The Ultimate Invader and Other Science-Fiction : Stories from the Four Corners of Time (1954) antologie
de Donald A. Wollheim
“Time Patrol” (1955) nuvelă de Poul Anderson. Patrula Timpului, trad. rom. Dorin A. Groza (anagrama lui
Adrian Rogoz), în Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice” (CPSF), Bucureşti, numerele 343-344-345, martie-
aprilie 1969; traducere reluată în Almanah Anticipaţia, (V), 1987 (apărut în 1986), pp.180-196; trad. rom. Cosmin
Nare, în vol. Păzitorii Timpului (The Guardians of Time, 1961, ed. adăugită 1981), Editura Nemira,
Bucureşti,1999, pp.7-50.
Tyrant of Time (1955) vol. proză scurtă de Lloyd Arthur Eshbach
More Adventures in Time and Space (1955) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
Timeliner : A Story of Time and Space (1955) roman de Charles Eric Maine (novelizarea unui scenariu radio)
Three Faces of Time (1955) roman de Sam Merwin Jr.
“Time Crime” (1955) povestire de H. Beam Piper
Time Bomb (1955) roman de Wilson Tucker (reeditat în 1957 sub titlul Tomorrow Plus X )
Time : X (1955) vol. proză scurtă de Wilson Tucker
Time for a Tiger (1956) de Anthony Burgess (roman din ciclul The Malayan Trilogy) nu e sf
Pursuit through Time (1956) roman de Jonathan Burke
Time for the Stars (1956) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii)
Destiny Times Three (1956) roman de Fritz Leiber
The Crossroads of Time (1956) roman de Andre Norton
Time Travel (1956-1965) ciclu de romane de Andre Norton
Time Transfer (1956) vol. proză scurtă de Arthur Sellings
“Time Waits for Winthrop” (1956) povestire de William Tenn
The Seeds of Time (1956) vol. proză scurtă de John Wyndham. Titlu identic, peste ≈ 4 decenii : The Seeds of
Time (1994), exegeză critică de Fredric Jameson
Space, Time, and Nathaniel : Presciences (1957) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
Astounding Tales of Space and Time (1957) antologie de John W. Campbell Jr.
The Winds of Time (1957) roman de Chad Oliver
The Time Dissolver (1957) roman de Jerry Sohl
Twice in Time (1957) roman de Manly Wade Wellman
Across Time (1957) roman de Donald A. Wollheim (sub pseud. David Grinnell)
The Triumph of Time (1958) roman de James Blish (reeditat în 1959 sub titlul A Clash of Cymbals)
The Clock of Time (1958) vol. proză scurtă de Jack Finney
Twice Upon a Time (1958) roman de Charles L. Fontenay (parafrază la “once upon a time”, “a fost odată”)
The Time Kings (1958) roman de John S. Glasby (sub pseud. John C. Maxwell)
“Space-Time for Springers” (1958) povestire de Fritz Leiber
Time Agents (1958-1963) ciclu de patru romane de Andre Norton
The Time Traders (1958) roman de Andre Norton (primul din ciclul de mai sus)
“Time Killer” (1958) nuvelă de Robert Sheckley
Time in Advance (1958) vol. proză scurtă de William Tenn
Edge of Time (1958) roman de Donald A. Wollheim (sub pseud. David Grinnell)
The Time-Binder – revistă editată de E. Everett Evans (1893-1958)
The Canopy of Time (1959) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
No Time Like Tomorrow (1959) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
Time Out of Joint (l959) roman de Philip K. Dick (titlul reia o sintagmă din Hamlet de Shakespeare) Timpul
dezarticulat, trad. rom. Mihail Moroiu, Editura Nemira, Bucureşti, 1994.
Time-Echo (1959) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Robert Lionel)
 Tomorrow Times Seven (1959) vol. proză scurtă de Frederik Pohl
The Bird of Time (1959) roman de Wallace West
The Guardians of Time (1960, ediţie adăugită 1981) vol. proză scurtă de Poul Anderson, din ciclul deschis cu
nuvela “Time Patrol” (1955, v. supra). Păzitorii Timpului, trad. rom. Cosmin Nare, Editura Nemira, Bucureşti,
1999.
Time Patrol (1960-1990) ciclu de romane, nuvele şi povestiri de Poul Anderson
Flight of Time (1960) roman de Paul Capon (sf pentru copii)
Time to Teleport (1960) roman de Gordon R. Dickson
Twists in Time (l960) vol. proză scurtă de Murray Leinster
To the End of Time (1960) vol. proză scurtă de Robert Moore Williams
The Time Machine (1960) film sf, după romanul omonim al lui H.G. Wells (1895) (v. supra) regia George Pal
Equator: A Human Time Bomb from the Moon (1961) roman de Brian W. Aldiss
“Nightmare in Time” (1961) povestire ultra-scurtă (“short short-story”) de Fredric Brown, apărută ulterior
sub titlul “The End”; sub acest titlu a fost discutată în cartea de faţă, vezi notele 374-375.
The Big Time (1961) roman de Fritz Leiber
Time Is the Simplest Thing (1961) roman de Clifford D. Simak
“Stitch in Time” (1961) povestire de John Wyndham. Nod temporal, trad. rom. Ion Sorin Hobana, în
Almanah Anticipaţia, 1991, pp.82-86. Reperabilă în cartea de faţă prin nota 266.
“Time Lag” (1962) povestire de Poul Anderson
Through Space and Time with Ferdinand Feghoot (1962) vol. proză scurtă de Reginald Bretnor (sub pseud.
Grendel Briarton)
Times without Number (1962) roman de John Brunner
Beyond Time (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
The Man who Conquered Time (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
First through Time (l962) roman de Rex Gordon (reeditat în l964 sub titlul The Time Factor)
A Wrinkle in Time (1962) roman de Madeleine L’Engle
When Time Stood Still (1962) roman de Ben Orkow
Time Waits for Winthrop and Four Other Short Novels from Galaxy (1962) antologie de Frederik Pohl
Time Out for Tomorrow (1962) vol. proză scurtă de Richard Wilson
The Voices of Time (1963, 1984) vol. proză scurtă de J.G. Ballard (James Graham Ballard)
A Handful of Time (1963) vol. proză scurtă de Rosel George Brown
The Space-Time Juggler (1963) roman de John Brunner
The People that Time Forgot (1963) roman de Edgar Rice Burroughs (continuare la The Land that Time
Forgot, 1924, v. supra)
Out of Time’s Abyss (1963) roman de Edgar Rice Burroughs (continuare la cele de mai sus)
The Timeless Ones (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro); o povestire cu titlu identic
publicase anterior (în Science Fiction Quarterly, nr.11, l952) Eric Frank Russell
First Flight: Maiden Voyages in Space and Time (1963) antologie de Damon Knight
The Time of Infinity (1963) antologie de August W. Derleth
Key Out of Time (1963) roman de Andre Norton (din ciclul Time Agents, 1958-1963, v.supra)
River of Time (1963) roman de Wallace West
Space, Time & Crime (1964) antologie de Miriam Allen de Ford
Time and Stars (1964) vol. proză scurtă de Poul Anderson
The Coils of Time (1964) roman de A. Bertram Chandler
The Exile of Time (1964) roman de Ray Cummings (din ciclul Matter, Space, and Time )
Martian Time-Slip (l964) roman de Philip K. Dick
The Time Factor (1964) roman de Rex Gordon (prima ed. sub titlul First through Time, l962)
The Time Twisters (1964) roman de Joan Hunter Holly
The Great Time Machine Hoax (1964) roman de Keith Laumer
The Time Tunnel (1964) roman de Murray Leinster (altul decât novelizarea omonimă, 1967)
Time of the Great Freeze (1964) roman de Robert Silverberg (sf pentru copii)
The Time-Lockers (1964) roman de Wallace West
The Corridors of Time (1965) roman de Poul Anderson . Coridoarele timpului, trad. rom. Sorin Moise,
Editura Nemira, Bucureşti, 1995
Of Time and Space Other Things (1965) non-fiction de Isaac Asimov
The Fury Out of Time (1965) roman de Lloyd Biggle
Time Ship (1965-1981) ciclu de două romane de G.C. Edmondson
The Ship that Sailed the Time Stream (1965) roman de G.C. Edmondson (primul din ciclu)
The Hunter Out of Time (1965) roman de Gardner F. Fox
The Time Axis (1965) roman de Henry Kuttner şi Catherine L. Moore
The Other Side of Time (1965) roman de Keith Laumer
Quest Crosstime (1965) roman de Andre Norton (din ciclul Time Travel, 1956-1965, v. supra; reeditat în
1975 sub titlul Crosstime Agent)
Paratime Police (1965 - ) ciclu romanesc de H. Beam Piper, început cu romanul Lord Kalvan of Otherwhen
(1965)
Time Out of Mind (1966) vol. proză scurtă de Pierre Boulle (trad. engl. de Xan Fielding şi Elisabeth Abbott)
The Gate of Time (1966) roman de Philip José Farmer
The Time Bender (1966) roman de Keith Laumer
Tunnel through Time (1966) roman de Murray Leinster (sf pentru copii)
Tunnel through Time (1966) roman de Lester del Rey şi Paul W. Fairman (sf pentru copii)
Time to Live (1966) roman de John Rackham
Time Gladiator (1966) roman de Mack Reynolds
Needle in a Timestack (1966) vol. proză scurtă de Robert Silverberg. Titlu demn de a figura în colecţia celor
mai “frumoase” titluri din science-fiction : Acul dintr-un car de timp
Forgotten by Time : A Book of Living Fossils (1966) non-fiction de Robert Silverberg
“Amok Time” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969)
“The Naked Time” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969)
The Productions of Time (1967) roman de John Brunner
Time Probe : The Sciences in Science Fiction (1967) non-fiction de Arthur C. Clarke
The Technicolor Time Machine (1967) roman de Harry Harrison
The Time Tunnel (1967) roman de Murray Leinster (novelizarea serialului TV din l966-l967)
Timeslip! A Time Tunnel novel (1967) roman de Murray Leinster (din seria Time Tunnel)
The Arsenal Out of Time (1967) roman de David McDaniel
Time for a Change (1967) roman de J.T. McIntosh
The Wrecks of Time (1967) roman de Michael Moorcock . (Reeditat în 1971 sub titlul The Rituals of Infinity:
o parolă schimbată, ilustrând fenomenul frecvent al “parolării în compensaţie”.)
Operation Time Search (1967) roman de Andre Norton
The Time-Hoppers (1967) roman de Robert Silverberg
Voyagers in Time (1967) antologie de Robert Silverberg
Men against Time : Salvage Archaeology in the Unuted States (1967) non-fiction de Robert Silverberg
Journey to the Center of Time (1967) film sf , regia David L. Hewitt (Evident, o parafrază la titlul celebrului
roman al lui Jules Verne Călătorie spre centrul Pământului.)
The Horn of Time (1968) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Timepiece (1968) roman de Brian N. Ball (primul din trilogia Time)
Timepivot (1970) roman de Brian N. Ball (al doilea din trilogia Time)
Timepit (1971) roman de Brian N. Ball (al treilea din trilogia Time)
Not Before Time (1968) vol. proză scurtă de John Brunner
Tower of the Edge of Time (1968) roman de Lin Carter
Thongor at the End of Time (1968) roman de Lin Carter
Seven Trips through Time and Space (1968) antologie de Groff Conklin
Planet in the Eye of Time (1968) roman de Brian Earnshaw
Time Out (1968) vol. proză scurtă de David Ely
The Day of Timestop (1968) roman de Philip José Farmer (reeditat sub titlul Timestop!, 1970)
The Time Mercenaries (l968) roman de Philip E.High
The Shadow Out of Time and Other Tales of Horror (1968) vol. proză scurtă de H.P. Lovecraft
The Caltraps of Time (1968) vol. proză scurtă de David I. Masson
The Time Curve (1968) antologie de Sam Moskowitz şi Roger Elwood
The Time Twister (1968) roman de Emil Petaja
The Two-Timers (1968) roman de Bob Shaw
The Masks of Time (1968) roman de Robert Silverberg
The Time Injection (1968) roman de Eric C. Williams
Timescoop (1969) roman de John Brunner
Lost World of Time (1969) roman de Lin Carter
Time Considered as a Helix of Semi-Precious Stones (1969) povestire de Samuel R. Delany (distinsă cu
Premiul Hugo, 1970, la categoria “short story”; şi cu Premiul Nebula, 1969, la categoria “novelette”).
The Three Faces of Time (1969) roman de Frank Belknap Long
The Time Dweller (1969) vol. proză scurtă de Michael Moorcock
Other Worlds, Other Times (1969) antologie de Sam Moskowitz şi Roger Elwood
The Anvil of Time (1969) roman de Robert Silverberg (titlul ediţiei britanice a romanului Hawksbill Station,
1968)
No Time Like Tomorrow (1969) roman de Ted White (sf pentru copii)
The Gates of Time (1970) roman de Neal Barrett Jr.
Time and the Hunter (1970) vol. proză scurtă de Italo Calvino, trad.engl. William Weaver, London, Cape,
1970; într-o ediţie anterioară, americană, aceeaşi traducere respecta mai fidel titlul originalului italian: t zero, New
York, Harcourt, 1969. (Le cosmicomiche, Torino, Einaudi, 1965; Ti con zero, Torino, Einaudi, 1967). Ceea ce
face şi traducerea românească, sincronă: Cosmicomicării. T - indice zero, în româneşte de Sanda Şora, Editura
Univers, Bucureşti, 1970.
Timestop! (1970) roman de Philip José Farmer (apărut anterior sub titlurile A Woman A Day, 1960, şi The
Day of Timestop, 1968)
Time and Again (1970) roman de Jack Finney
Time (1970 - ) ciclu inaugurat de Jack Finney cu romanul de mai sus, dar necontinuat (romanul From Time to
Time, din 1995, nu face parte din acest ciclu).
Black in Time (1970) roman de John Jakes
Time Rogue (1970) roman de Leo P. Kelley
Time Trap (1970) roman de Keith Laumer (inaugurează şi un ciclu omonim, necontinuat).
(A cincea atestare a acestui titlu recurent.)
Monster from Out of Time (1970) roman de Frank Belknap Long
“A Call Across Time” – primul capitol din romanul The Eternal Champion (1970) de Michael Moorcock
The Ends of Time (1970) antologie de Robert Silverberg
The Leaves of Time (1971) roman de Neal Barrett Jr.
The Wrong End of Time (1971) roman de John Brunner
Ten Times One Is Ten (1971) roman de Edward Everett Hale (sub pseud. Frederic Ingham)
No Time for Heroes (1971) roman de Sam J. Lundwall
The Time Shifters (1971) roman de Sam Merwin Jr.
A Time of Changes (1971) roman de Robert Silverberg. Timp al schimbărilor, trad. rom. Diana Voicu,
Editura Pygmalion, Ploieşti, 1995
The Bird of Time (1971) roman de Jane Yolen (pentru copii)
There Will Be Time (1972) roman de Poul Anderson. Se poate discerne aici parafraza : “There Will Be
Tigers!”, Aici sunt tigri! – avertiza, în titlul unei povestiri din vol. R Is for Rocket (1962), Ray Bradbury (v. vol.
Aici sunt tigri, trad. rom. Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1974).
Of Time and Stars (1972) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke
Time’s Last Gift (1972) roman de Philip José Farmer
Time Story (1972) roman de Stuart Gordon (Nu Love Story, să fie clar!)
Time Gate (1972) roman de John Jakes (sf pentru copii)
Time : 110100 (1972) roman de Leo P.Kelley (reed. în 1974 sub titlul The Man from Maybe)
Time Thieves (1972) roman de Dean R. Koontz
Timetracks (1972) vol. proză scurtă de Keith Laumer
The Space-Time Journal (1972) antologie de Judith Merril
“Time Travel for Pedestrians” (1972) povestire de Ray [Radell Faraday] Nelson (în antologia lui Harlan
Ellison Again, Dangerous Visions, 1972)
“Mathoms from the Time Closet” (1972) ciclu de trei povestiri de Gene Wolfe (ibidem)
Between Time and Timbuktu ; or, Prometheus – 5 : A Space Fantasy (1972) piesă de teatru de Kurt
Vonnegut Jr.
Race Against Time (1973) roman de Piers Anthony (sf pentru copii)
The Quincunx of Time (1973) roman de James Blish
Forward in Time (1973) vol. proză scurtă de Ben Bova
Time-Jump (1973) vol. proză scurtă de John Brunner
Time Out of Mind (1973) roman de Richard Cowper
Time Enough for Love (1973) roman de Robert A. Heinlein (din ciclul Future History)
The Mote in Time’s Eye (1973) roman de Gérard Klein. Titlu dat de traducătorul american, C.J. Richards,
romanului Les tueurs du temps (1965), anticipând cu un an romanul The Mote in God’s Eye (1974) de Larry
Niven şi Jerry Pournelle (în româneşte la Editura Teora).
Timeliner (1973-1978) ciclu de 3 romane de Richard C. Meredith, reunite în 1987 sub titlul generic Timeliner
Trilogy
Valley Beyond Time (1973) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
Three Trips in Time and Space (1973) antologie de Robert Silverberg
The Time of the Crack (1973) roman de Emma Tennant
Wanderers of Time (1973) vol. proză scurtă de John Wyndham (sub pseud. John Beynon)
Fire Time (1974) roman de Poul Anderson
Time War (1974) roman de Lin Carter
The Valley Where Time Stood Still (1974) roman de Lin Carter
All Times Possible (1974) roman de Gordon Eklund
The Time of the Eye (1974) vol. proză scurtă de Harlan Ellison
Time in Eclipse (1974) roman de David Garnett
Dr. Time (1974) roman de Ron Goulart (sub pseud. Kenneth Robeson)
Kleinzeit (1974) roman de Russell Hoban (în limba engleză, deşi titlul e german)
The Watchers Out of Time (1974) vol. proză scurtă de H.P. Lovecraft şi August W. Derleth
Real-Time World (1974) de Christopher Priest
Threads of Time (1974) antologie de Robert Silverberg
“Time Deer” (1974) povestire de Craig Kee Strete
Serving in Time (1975) roman de Gordon Eklund
Time and the Riddle : Thirty-One Zen Stories (1975) vol. proză scurtă de Howard Fast
 Time and Timothy Grenville (1975) roman de Terry Greenhough
Renegades of Time (1975) roman de Raymond F.Jones
Bid Time Return (1975) roman de Richard Matheson. Undeva, cândva, trad. rom. Marian Mirescu, Editura
Dasilva & Editura Cristian, [Craiova, 1993 - date neprecizate]. Titlul în original preia o sintagmă din
Shakespeare, ceea ce traducătorul român nu sesizează (deşi un motto al autorului îl avertiza), preferând titlul
ecranizării după roman, şi-al reeditării adiacente, Somewhere in Time (1980, v. infra), titlu stereotip şi banal
“parolat”, dar amputându-l şi pe acesta tocmai de “parolă”, de cuvântul-cheie: n-ar fi sunat mai bine (şi mai fidel
cu originalul), să zicem, Roagă timpul să se-ntoarcă ?
A Time When (1975) vol. proză scurtă de Anne McCaffrey
Time Slave (1975) roman de John Norman
Crosstime Agent (1975) roman de Andre Norton
A Long Trip to Teatime (1976) roman de Anthony Burgess (sf pentru copii)
Time Trap (1976) roman de Nicholas Fisk. (A şasea atestare, identică, a titlului, şi încă tot nu ştim dacă e
vorba de Capcana timpului, de o Capcană în timp, sau de Copoiul/ Sticletele/ Poliţistul timpului... Sau, poate, de
ce nu?, Catrafusele timpului, Calabalâcul timpului ?)
Time Snake and Superclown (1976) roman de Vincent King
Beyond Time (1976) antologie de Sandra Ley
The Time Connection (1976) roman de Thomas F. Monteleone
Legends from the End of Time (1976) vol. proză scurtă de Michael Moorcock
The Lives and Times of Jerry Cornelius (1976) vol. proză scurtă de Michael Moorcock
The Time of the Hawklords (1976) roman de Michael Moorcock şi Michael Butterworth
Timebinder (1976-1982) cilu de trei romane de Ray Nelson
A World Out of Time (1976) roman de Larry Niven
Wraiths of Time (1976) roman de Andre Norton
Woman on the Edge of Time (1976) roman de Marge Piercy
The Battle Out of Time (1976) roman de Dwight V. Swain
Time of the Fourth Horseman (1976) roman de Chelsea Quinn Yarbro
The Time Fighters (1977) roman de Michael Butterworth (novelizare din seria Space 1999, 1975-1977)
Space and Time in the Modern Universe (1977) non-fiction de Paul Davies
Time Storm (1977) roman de Gordon R. Dickson (la ediţia a II-a, în 1992, titlul e ortografiat Timestorm)
Q: Through the Eye of Time (1977) roman de Trevor Hoyle
The Time Trap (1977) roman de Leo P. Kelley (sf pentru copii). (Era fatal: fatidicul titlu trebuia să revină şi a
şaptea oară!...)
The Time-swept City (1977) roman de Thomas F. Monteleone
Callahan’s Crosstime Saloon (1977) vol. proză scurtă de Spider Robinson
Trips in Time (1977) antologie de Robert Silverberg
Fanciful Tales of Time and Space (1977) antologie de Donald A. Wollheim
Fugitive from Time (1978) roman de Philip E. High
The Empire of Time (1978) roman de Crawford Kilian (din ciclul Chronoplane Wars, 1978-1988)
The Ants who Took away Time (1978) roman de William Kotzwinkle (sf pentru copii)
Other Times, Other Worlds (1978) vol. proză scurtă de John D. MacDonald
Vestiges of Time (1978) roman de Richard C. Meredith (din trilogia Timeliner, 1973-1978)
Against Time’s Arrow : The High Crusade of Poul Anderson (1978) exegeză critică de Sandra Miesel
A Messiah at the End of Time (1978) roman de Michael Moorcock. Iniţial, în ediţia britanică (l977), romanul
apăruse sub titlul The Transformation of Miss Mavis Ming : A Romance of the End of Time ; ediţia americană de
mai sus, apărută un an mai târziu (1978), transferă “parola” Time din subtitlu chiar în titlu : “avansare pe merit”,
nu?
The Far Ends of Time (1979) de Isaac Asimov. Volum de tip “omnibus”, reunind mai multe romane ale
autorului.
The Whirligig of Time (1979) roman de Lloyd Biggle
“Time without End : Physics and Biology in an Open Universe” (1979) eseu de Freeman J. Dyson (în Review
of Modern Physics, no.51, 1979)
“Sideways in Time” (1979) eseu de John R. Gribbin (în New Scientist, 26 April 1979)
Timewarps (1979) non-fiction de John R. Gribbin
Backward in Time (1979) roman de Leo P. Kelley
The Time Trilogy (1979) de Madeleine L’Engle. Volum cuprinzând trei romane ale autoarei, apărute între
1962 şi 1978.
Nebogipfel at the End of Time (1979) vol. proză scurtă de Richard A. Lupoff
A Secret History of Time to Come (1979) roman de Robie MacAuley
Out of Time (1979) roman de David G. Penny
The Very Slow Time Machine (1979) vol. proză scurtă de Ian Watson
Frontiers of Time (1979) non-fiction de John Archibald Wheeler
Juniper Time (1979) roman de Kate Wilhelm
Time for Mercy (1979) roman de Eric C. Williams
 Timescape (1980) roman de Gregory Benford. Natură moartă cu timp, trad. rom. Gabriel Stoian, Editura
Nemira, Bucureşti, 1995; în versiunea spaniolă, titlul a fost echivalat prin Cronopeisaje, având în vedere că
Timescape este de fapt o parafrază lexicală prin analogie cu “Landscape”, peisaj. La fel ar fi putut proceda şi
traducătorul român: n-ar fi fost mai de efect, în româneşte, un cuvânt-valiză, “telescopat” în maniera lui Lewis
Carroll din Jabberwocky, de exemplu Timpeisaj? sau chiar Cronopeisaj, ca în traducerea spaniolă... Oricum,
“natura moartă” este un alt gen pictural decât “peisajul”! Titlu imperfect de care traducătorul însuşi a fost
conştient, întrucât la a doua ediţie, revizuită, a traducerii sale, el a găsit un titlu literalmente perfect: Timperfect
(Editura Nemira, Bucureşti, 2006).
It’s About Time – titlul ilustraţiei (semnată Chuck Siebuhr) de pe coperta acestei ediţii.
Timescape Books – editură din New York, activă prin anii ‘80 ai secolului trecut.
Timetipping (1980) vol. proză scurtă de Jack Dann
Timejumper (1980) roman de William Greenleaf
The Web of Time (1980) roman de Lee Harding (sf pentru copii)
Thrice Upon a Time (1980) roman de James P. Hogan. Parafrază la “Once upon a time...” (“A fost odată...”),
dar probabil şi la precedentul creat de Charles L. Fontenay prin romanul Twice Upon a Time (1958) – v. supra.
This Time of Darkness (1980) roman de H. M. Hoover (Helen Mary Hoover)
World Enough and Time (1980) roman de James Kahn (primul din trilogia New World, 1980-1987). Un
roman cu titlu aproape identic va publica în 1992 Joe Haldeman (v. infra).
The Timewinders (1980) roman de Colin Kapp
Somewhere in Time (1980) roman de Richard Matheson (apărut în prima ediţie sub titlul Bid Time Return,
1975). Film omonim; în rolurile principale: Jane Seymour şi Christopher Reeve (“Superman”).
Magic Time (1980) roman semnat Kit Reed (pseudonim al Lillianei Craig Reed)
Where Time Winds Blow (1981) roman de Robert Holdstock
The Time of the Ghost (1981) roman de Diana Wynne Jones
Bound in Time (1981) roman de Dennis F. Jones
The Man who Knew Time (1981) roman de Ronald A. McQueen
“Of Time and the Rover” (1981) exegeză critică de Sandra Miesel (postfaţă la ediţia: Poul Anderson, The
Guardians of Time, TOR Books, New York, 1981)
The Dancers at the End of Time (1981) de Michael Moorcock. Volum de tip “omnibus” reunind un ciclu de
patru romane ale autorului, apărute între 1972 şi 1977.
Doomtime (1981) roman de Doris Piserchia
Time Travelers Strictly Cash (1981) vol. proză scurtă de Spider Robinson
Spacetime Donuts (1981) roman de Rudy Rucker
A Spadeful of Spacetime (1981) antologie de Fred Saberhagen
The New Evolutionary Timescale (1981) non-fiction de S.M. Stanley
No Enemy But Time (1982) roman de Michael Bishop
Killing Time (1982) roman de Molly Cochran
A Tapestry of Time (1982) roman de Richard Cowper
Time Safari (1982) roman de David A. Drake
Time’s Dark Laughter (1982) roman de James Kahn (al doilea din trilogia New World, 1980-1987)
“Closing Time” (1982) povestire de George R.R. Martin
The Nomad of Time (1982) de Michael Moorcock. Volum de tip “omnibus”, reunind mai multe romane ale
autorului (versiune revăzută în 1993, sub titlul A Nomad of the Time Streams).
Time Patrolman (1983) vol. nuvele de Poul Anderson. Patrula Timpului, trad. rom. Gabriel Stoian, Editura
Nemira, Bucureşti, 1994. Titlu derutant, întrucât acest volum nu cuprinde şi nuvela iniţială a întregului ciclu,
intitulată chiar aşa, Patrula Timpului (“Time Patrol”, 1955); aceasta figurează în vol. Păzitorii Timpului (The
Guardians of Time, 1961, 1981), care ar fi trebuit tradus mai întâi, pentru a nu crea confuzii, dar a apărut abia în
1999, la aceeaşi editură, Nemira. (Vezi supra.)
The Crucible of Time (1983) roman de John Brunner
Ringtime : A Story (1983) nuvelă de Thomas A. Disch (publicată în volum separat, de unde cursivele /
italicele).
A Rebel in Time (1983) roman de Harry Harrison
Travellers in Space and Time (1983) non-fiction de Patrick Moore
“Slaves of Time” (1983) povestire de Robert Sheckley
Annals of the Time Patrol (1984) de Poul Anderson. Volum reunind vol. The Guardians of Time (1961, 1981)
şi vol. Time Patrolman (1983) – Vezi supra.
Past Times (1984) vol. proză scurtă de Poul Anderson
The Voices of Time (1984) vol. proză scurtă de J.G. Ballard (prima ediţie era din 1963)
Time’s Rub (1984) vol. proză scurtă de Gregory Benford
Time Machine (1984 - ) ciclu de romane sf pentru copii, inaugurat în 1984 de David F. Bischoff
Time Machine (1984 - ) două romane din acelaşi ciclu, de Steve Perry (sf pentru copii)
Time Machine (1984 - ) alte romane din acelaşi ciclu, acestea de Michael Reaves (sf pentru copii)
Time Machine (1985-1986) alte trei romane, de Arthur Byron Cover, nu ştiu dacă din acelaşi ciclu sau din
altul, în orice caz acestea sunt “pentru tineret” (“for young adults”), nu pentru copii (categorii distincte în sf-ul
anglofon).
The Tides of Time (1984) roman de John Brunner
The Timekeeper Conspiracy (1984) roman de Simon Hawke
Timewars (1984-1991) ciclu de 12 (douăsprezece!) romane de acelaşi Simon Hawke
Sherlock Holmes through Time and Space (1984) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Charles
G. Waugh
The Other Time (1984) roman de Mack Reynolds şi Dean Ing
A Theatre of Timesmiths (1984) roman de Garry Kilworth
Elric at the End of Time 1984) vol. proză scurtă de Michael Moorcock (reeditat în 1995)
The Time of the Warlock (1984) vol. proză scurtă de Larry Niven
Master of Space and Time (1984) roman de Rudy Rucker
Realtime (1984-1986) ciclu de trei romane de Vernor Vinge
Of Space/Time and the River (1985) vol. proză scurtă de Gregory Benford
Downtiming the Night Side (1985) roman de Jack L. Chalker
A Matter of Time (1985) roman de Glen Cook
Nick of Time (1985-1986) ciclu de două romane de George Alec Effinger
The Nick of Time (1985) roman de George Alec Effinger (primul din ciclul de mai sus)
Downtime (1985) roman de Cynthia Felice
Owl Time (1985) vol. proză scurtă de M.A. Foster (Michael Anthony Foster)
Saraband of Lost Time (1985) roman de Richard Grant
The Timeservers (1985) roman de Russell M. Griffin
The Time of the Annihilator (1985) de John Morressy
Timequest (1985) roman de Ray Nelson
The Power of Time (1985) vol. proză scurtă de Josephine Saxton
The Time Travelers (1985) antologie de Robert Silverberg şi Martin H. Greenberg
“When the Timegate Failed” (1985) povestire de Ian Watson
Another Time (1985) piesă de teatru de Richard Wilson (nu e sf)
Time Wars (1986) antologie de Poul Anderson, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
The River of Time (1986) vol. proză scurtă de David Brin
“Time of the Star” (1986) povestire de Terry Dowling
The Bird of Time (1986) roman de George Alec Effinger (al doilea din ciclul Nick of Time, 1985-1986)
“Timerider” (1986) povestire de Doris Egan
Yonder Comes the Other End of Time (1986) roman de Suzette Haden Elgin
About Time (1986) vol. proză scurtă de Jack Finney
The Time of the Transference (1986) roman de Alan Dean Foster
The Stalking Time (1986) roman de Ed Naha (sub pseud. D.B. Drumm)
Across Realtime (1986) roman de Vernor Vinge (al doilea din ciclul Realtime, l984-l986)
Marooned in Realtime (1986) roman de Vernor Vinge (ultimul din ciclul de mai sus)
Lost in Time and Space with Lefty Feep (1987) vol. proză scurtă de Robert Bloch
Lords Temporal (1987) roman de Joseph H. Delaney (nu Samuel R. Delany, nota bene!)
A Tale of Time City (1987) roman de Diana Wynne Jones
Timefall (1987) roman de James Kahn (ultimul din ciclul New World, 1980-1987)
Timeliner Trilogy (1987) de Richard C. Meredith (volum reunind cele trei romane ale ciclului Timeliner,
1973-1978)
Tempus (1987) vol. proză scurtă de Janet E. Morris
Callahan and Company: The Compleat Chronicles of the Crosstime Saloon (1987) vol. proză scurtă de
Spider Robinson
Time Pressure (1987) roman de Spider Robinson
The Long Dark Tea-Time of the Soul (1988) roman de Douglas Adams. (Ar putea fi o parafrază la The Long
Afternoon of Earth, titlu sub care s-a reeditat (1962, 1976) romanul lui Brian W. Aldiss Sera (Hothouse, 1962),
trad. Mihai Bădescu, Editura Porto-Franco, Galaţi,1991)
Time Trap (1988) roman de David Dvorkin (din seria de novelizări după serialul TV Star Trek). Mai este
ceva şi după “magica” cifră 7, pentru că, iată, aceasta este a 8-a, şi nu ultima, revenire a titlului Time Trap !
A Brief History of Time. From the Big Bang to Black Holes (1988) non-fiction de Stephen W. Hawking.
Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la găurile negre, trad. rom. Michaela Ciodaru, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1994.
City at the Edge of Time (1988) roman de Janet E. Morris şi Chris Morris
Time Police (1988-1989) ciclu de trei romane Warren Norwood
Crazy Time (1988) roman de Kate Wilhelm
Time Bomb and Zahndry Others (1988) vol. proză scurtă de Timothy Zahn (De la Sundry Others la Zahndry
Others : contaminare lingvistică sau răsfăţ şugubăţ?)
The Vortices of Time : Poems of Speculation and Fantasy (1989) versuri de K.V. Bailey
Buying Time (1989) roman de Joe Haldeman
An Acceptable Time (1989) roman de Madeleine L’Engle
 Tempus Unbound (1989) roman de Janet A. Morris
Time Gate (1989) coordonatori Robert Silverberg şi Bill Fawcett. Volum colectiv de proză scurtă
(“sharecrop”) la care mai colaborează Robert Sheckley, Poul Anderson, Pat Murphy şi Gregory Benford. Poarta
timpului, trad.rom. Diana Voicu, Editura Nemira, Bucureşti, 1993.
The Lap-Time Song and Play Book (1989) antologie de Jane Yolen
The Shield of Time (1990) vol. proză scurtă de Poul Anderson
The Time-Lapsed Man (1990) vol. proză scurtă de Eric Brown
Slow Dancing through Time (1990) antologie de povestiri (Gardner Dozois, Jack C. Haldeman ş.a.)
“Still Time” (1990) povestire de James Patrick Kelly
The World at the End of Time (1990) roman de Frederik Pohl
“The Arrow of Time” (1962) studiu de Thomas Gold (în American Journal of Physics)
Time’s Arrow (1991) roman de Martin Amis. Săgeata timpului sau Natura fărădelegii, trad. rom. Dana
Crăciun, Editura Polirom, Iaşi, 2005.
The Child of Time (1991) roman de Isaac Asimov şi Robert Silverberg (extindere a nuvelei “The Ugly Little
Boy”, 1958, al cărei titlu îl şi preia în prima ediţie, din 1989). Băieţelul cel urât (The Ugly Little Boy, 1989), trad.
rom. Dana Pătrănoiu, Editura Teora, Bucureşti, 1999.
Heavy Time (1991) roman de C.J. Cherryh (Carolyn Janice Cherry)
Great Works of Time (1991) roman de John Crowley (apărut iniţial sub titlul Novelties, l989)
The Singers of Time (1991) roman de Frederik Pohl şi Jack Williamson
Lion Time in Timbuctoo (1991) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
Robert Silverberg’s Time Tours: The Dinosaur Trackers (1991) roman apărut sub semnătura Thomas
Shadwell (pseudonim comun pentru Arthur Byron Cover, Tim Sullivan şi John Gregory Betancourt)
Nanoware Time (1991) vol. proză scurtă de Ian Watson
Time Raider (1992) de John Barnes (ciclu de trei romane, toate apărute în 1992)
Timelike Infinity (1992) roman de Stephen Baxter (din ciclul Xeelee – fără nici o legătură, desigur, cu
“romanul în versuri” al lui Vladimir Colin Xele, motanul din stele, 1984)
Timestorm (1992) roman de Gordon R. Dickson (în 1977, la prima ediţie, titlul era ortografiat Time Storm).
Timemaster (1992) roman de Robert L. Forward
Worlds Enough and Time (1992) roman de Joe Haldeman (“The Conclusion of the Worlds Trilogy”). Un
roman cu titlu aproape identic publicase în 1980 James Kahn (v. supra).
Back to the Time Trap (1992) roman de Keith Laumer (Back, indeed : este a 9-a revenire a sintagmei “Time
Trap”, aş zice şi ultima, de n-ar fi trecut de-atunci aproape două decenii, în care am fost rupt de sursele de
informaţie bibliografică...)
Time, Like an Ever-Rolling Stream (1992) roman de Judith Moffett
A Question of Time (1992) roman de Fred Saberhagen
Crosstime Traffic (1992) vol. proză scurtă de Lawrence Watt-Evans
How to Build a Time Machine (1992) non-fiction de Paul Davies
Tears of Time (1993) roman de Nancy Asire
Rivers of Time (1993) vol. proză scurtă de L. Sprague de Camp
Once Upon a Time in the East (1993) roman de Charles L. Grant (sub pseud. Lionel Fenn). Oare în care
“Răsărit” “a fost odată”?...
Out of Time (1993) roman de James P. Hogan
A Nomad of the Time Streams (1993) de Michael Moorcock (versiune revăzută a “omnibus”-ului apărut în
1982 sub titlul The Nomad of Time).
The Time Tourist (1993) roman de Daniel Manus Pinkwater
Dr.Dimension : Masters of Spacetime (Void Where Prohibited) (1994) roman de David F.Bischoff şi John
DeChancie
By the Time I Get to Nashville (1994) roman de Charles L. Grant (sub pseud. Lionel Fenn). (O altă
accepţiune, aparent “neutră” a lui time, într-o sintagmă uzuală : “by the time”, “(de) pe vremea când...”).
Time : The Semi-Final Frontier (1994) roman de Charles L. Grant (sub pseud. Lionel Fenn) (Serialul Star
Trek ne promitea săptămânal, în deschiderea fiecărui episod pe micul ecran, “Space: The Final Frontier” …)
Time and Space (1994) non-fiction de Mary Gribbin şi John R. Gribbin
The Seeds of Time (1994) exegeză critică de Fredric Jameson (cf. supra : The Seeds of Time (1956) vol. proză
scurtă de John Wyndham
Interesting Times (1994) roman de Terry Pratchett
The Time Ships (1995) roman de Stephen Baxter. Corăbiile timpului şi Pierdut în timp, în româneşte la
Editura Nemira din Bucureşti, 1999.
Fortress in the Eye of Time (1995) roman de C.J. Cherryh (Carolyn Janice Cherry)
From Time to Time (1995) roman de Jack Finney
Realtime Interrupt (1995) roman de James P. Hogan
Visitors from Time (1995) roman de Marc Davenport. Vizitatori din timp, trad. rom. Daniel Cristea-Enache,
Editura Antet, Bucureşti, 1998.
Time’s Eye : A Time Odyssey (1998) roman de Arthur C. Clarke şi Stephen Baxter
Manifold : Time (1998) roman de Stephen Baxter
 The End of Time (1999) non-fiction de Julian Barbour
Timeline (1999) roman de Michael Crichton
“The Spacetime Pit” (2001) povestire de Eric Brown şi Stephen Baxter
“Models of Time: Imagining the Future” (2002) eseu de Judith Berman
TimeQuest (2002) film sf (istorie alternativă, “what if?”) regia Robert Dyke
“The Only Known Jump Across Time” (2003) povestire de Eugene Mirabelli
“Night of Time” (2003) povestire de Robert Reed
“Legions in Time” (2003) nuvelă de Michael Swanwick (Premiul Hugo la categoria “novelette”)
H.G. Wells Traversing Time (2005) exegeză de W. Warren Wagar
A Briefer History of Time (2005) non-fiction de Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow. O mai scurtă istorie
a timpului, trad. şi postfaţă de Gheorghe Stratan, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007.
The City at the End of Time (2008) roman de Greg Bear
The Time Engine (2008) roman de Sean McMullen
“Floating over Time” (2008) povestire de Robert Reed

Titluri dublu parolate :

Space and Time / Time and Space

În clasamentul general, cum spuneam, după Star(s), se situează categoric Space, urmat îndeaproape de Time,
poziţie consolidată şi de sintagma Space and Time. Luate în parte, pe liste (quasi)complete, atât puzderia titlurilor cu
Space cât şi-a celor cu Time au consumat desigur deja prea mult spaţiu (tipografic) şi timp (de lectură), aşa încât ar fi
poate un abuz, o lipsă de tact, dacă nu şi o lipsă de gust, să mai venim acum şi cu suta, acolo unde a mers mia (miile de
titluri, de fapt). Dar nu e vorba nici măcar de o sută de titluri în plus, ci doar de vreo câteva zeci (vreo 40 de titluri
englezeşti, vreo 30 de titluri nemţeşti) dacă ne limităm la binomul Space & Time, mai redus numeric şi cultivat mai ales
în titluri de antologii. Tiparul Space and Time, Raum und Zeit (sau, pentru o minimă variaţie, Time and Space, Zeit und
Raum) are aici mai puţin de-a face cu conceptul de “spaţiu-timp” (spacetime) din fizica modernă, cât cu tradiţia (sau
moda, sau stereotipia) de intitulare consacrată de H.G. Wells cu mai mult de-un secol în urmă:
Tales of Space and Time (1899) volum de proză scurtă de H.G. Wells
Matter, Space and Time (1922-1964) ciclu de Ray Cummings (cuprinde 5 romane şi un mare număr de
povestiri)
Out of Space and Time (1942) vol. proză scurtă de Clark Ashton Smith (cuprinde şi versuri)
Adventures in Time and Space (l946) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
Pilgrims through Space and Time : Trends and Patterns in Scientific and Utopian Fiction (1947) – exegeză
literară de J.O. Bailey
Beyond Time and Space (1950, 1958) antologie de August W. Derleth . Titlu triplu parolat : Space + Time +
Beyond
New Tales of Space and Time (1951) antologie de Raymond J. Healy
Time and Space (1952) roman de John S. Glasby şi Arthur Roberts (sub pseudonimul comun Rand Le Page)
Another Space – Another Time (1953) roman de Herbert J. Campbell
Space, Space, Space : Stories about the Time When Men Will Be Adventuring to the Stars (1953) antologie de
William M. Sloane
Prize Stories of Space and Time (1953) antologie de Donald A. Wollheim
Beyond the Barriers of Space and Time (1954, 1957) antologie de Judith Merril . Titlu triplu parolat : Space +
Time + Beyond
9 Tales of Space and Time (1954) antologie de Raymond J. Healy
Selections from Adventures in Time and Space (1954) antologie de Raymond J. Healy şi J. Francis McComas
More Adventures in Time and Space (1955) antologie de Raymond J.Healy şi J. Francis McComas
Timeliner : A Story of Time and Space (1955) roman de Charles Eric Maine (novelizarea unui scenariu radio)
Space, Time, and Nathaniel (1957) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
Astounding Tales of Space and Time (1957) antologie de John W. Campbell Jr.
“Space-Time for Springers” (1958) povestire de Fritz Leiber
Through Space and Time with Ferdinand Feghoot (1962) vol. proză scurtă de Reginald Bretnor (sub pseud.
Grendel Briarton)
The Space-Time Juggler (1963) roman de John Brunner
First Flight: Maiden Voyages in Space and Time (1963) antologie de Damon Knight
Space, Time & Crime (1964) antologie de Miriam Allen de Ford
Of Time and Space and Other Things (1965) non-fiction de Isaac Asimov
“Fugă în spaţiu-timp” (1966) povestire de Adrian Rogoz (autor român)
Fugă în spaţiu-timp (1981) antologie de Ion Hobana (preia titlul povestirii de mai sus)
 Seven Trips through Time and Space (1968) antologie de Groff Conklin
The Space-Time Journal (1972) antologie de Judith Merril
Mais l’espace... mais le temps... (1972) roman de Daniel Walther (autor francez)
The Large-Scale Structure of Space-Time (1973) non-fiction de Stephen W. Hawking şi G.F.R. Ellis
Three Trips in Time and Space (1973) antologie de Robert Silverberg
Space and Time in the Modern Universe (1977) non-fiction de Paul Davies
Fanciful Tales of Time and Space (1977) antologie de Donald A.Wollheim
Spacetime Donuts (1981) roman de Rudy Rucker
A Spadeful of Spacetime (1981) antologie de Fred Saberhagen
Travellers in Space and Time (1983) non-fiction de Patrick Moore
Sherlock Holmes through Time and Space (1984) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Charles
G. Waugh
Master of Space and Time (1984) roman de Rudy Rucker
Of Space/Time and the River (1985) vol. proză scurtă de Gregory Benford
Lost in Time and Space with Lefty Feep (1987) vol. proză scurtă de Robert Bloch
Dr. Dimension : Masters of Spacetime (Void Where Prohibited) (1994) roman de David F. Bischoff şi John
DeChancie
Time and Space (1994) non-fiction de Mary Gribbin şi John R. Gribbin
The Omnibus of Space and Time (1996) titlu sub care scriitorul american Alex Eisenstein publică în revista
britanică Foundation (nr. 68, 1996) o listă a povestirilor şi nuvelelor pe care el le consideră a fi cele mai bune din
întreg patrimoniul sf .
“The Spacetime Pit” (2001) povestire de Eric Brown şi Stephen Baxter

Raum und Zeit / Zeit und Raum

Durch ferne Welte und Zeiten (1936) roman de Milutin Milankovitch
Jenseits von Raum und Zeit (1946, Leipzig) roman de Erich Doleźal
Jenseits von Raum un Zeit (1946, Viena) roman de Erik Lindenau
Überwindung von Raum und Zeit (1952) antologie de Gotthard Günther
Raum ohne Zeit (1957) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Gefangen in Raum und Zeit (1957) titlul traducerii germane a romanului Return to Tomorrow (1954) de L.
Ron Hubbard
Männer gegen Raum und Zeit (1958) roman de Jürgen vom Scheidt
Jenseits von Raum und Zeit (1958) titlul traducerii germane a romanului After World’s End (1939 în revistă,
1952 în volum) de Jack Williamson
Raum hinter der Zeit (1959) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Die Spur durch Zeit und Raum (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Raum-Zeit Experiment (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Wanderer durch Raum und Zeit (1964) antologie de Walter Ernsting
Die Kugel aus Zeit und Raum (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Stosstrupp in Zeit und Raum (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Sieben aus Raum und Zeit (1966) antologie de Lore Matthaey
Das Raumzeit-Labyrinth (1971) roman de Hans Kneifel
Gefangener in Raum und Zeit (1971) titlul traducerii germane a romanului The Time Trap Gambit (1969) de
Larry Maddock (pseud. lui Jack Owen Jardine)
Gucky und das Zeitraumschiff (1972) roman de Klaus Fischer
Jenseits von Zeit und Raum (1974) titlul traducerii germane a volumului de proză scurtă Once There Was a
Giant (1971) de Keith Laumer
Hilfe aus Zeit und Raum (1976) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Jenseits von Zeit und Raum (1976) roman de Marianne Sydow
Die Ahnen aus Raum und Zeit (1977) roman de Horst Hoffmann (sub pseud. Neil Kenwood)
Pilger durch Raum und Zeit (1982) antologie de Peter Wilfert
Piloten durch Zeit und Raum (1983) antologie de Ronald M. Hahn
Die Raum-Zeit Ingenieure (l985) roman de Thomas Ziegler (pseud. lui Rainer Zubeil)
Durch Zeit und Raum (1985) titlul traducerii germane a romanului A Swiftly Tilting Planet (1978) de
Madeleine L’Engle
Kosmos zwischen Raum und Zeit (1986) roman de Hubert Haensel

Pe lângă acest canonic binom sau tandem – Space and Time / Time and Space – s-au mai cristalizat “în
timp” (păi cum?!) şi alte câteva sintagme recurente, “prefabricate”, reluate stereotip într-un număr de titluri mai
mare sau mai mic. Următorul loc în clasament (sorry: în top) îl deţin ex aequo “Out of Time” şi “End of Time”, cu
câte 16 atestări fiecare (fie sintagma ca atare, “în stare pură”, fie inclusă în diverse parafraze şi variaţiuni
sintagmatice pe tema dată).
Out of Time : Clark Ashton Smith, 1942; Arthur Leo Zagat, 1949; Richard Wilson, 1962; Edgar Rice
Burroughs, 1963; Andre Norton, 1963; Lloyd Biggle, 1965; Gardner F.Fox, 1965; David McDaniel, 1967; H.P.
Lovecraft, 1968; Frank Belknap Long, 1970; Richard Cowper, 1973; H.P.Lovecraft (de fapt, editorul său postum,
August W. Derleth), 1974; Larry Niven, 1976; Dwight V. Swain, 1976; David G. Penny, 1979; James P. Hogan,
1993.
End of Time : Henry L. Hasse, 1933; Frederik Pohl, l952; Olaf Stapledon (de fapt, editorul său postum,
Basil Davenport), 1953; Robert Moore Williams, 1960; Lin Carter, 1968; Robert Silverberg, 1970; John Brunner,
1971; Michael Moorcock, 1976; idem, 1977; idem, 1978; idem, 1981; idem, 1984; idem, 1995; Isaac Asimov,
1979; Richard A. Lupoff, 1979; Suzette Haden Elgin, 1986; Frederik Pohl, 1990; Julian Barbour, 1999; Greg
Bear, 2008.
Time Trap . Este sintagma cea mai izbitoare prin stereotipie, poate pentru că revine redusă la sine,
“nudă”, fără “garnitura” unor adaosuri sau contexte perifrastice: Time Trap şi-atât, dar revine aşa de 9 (nouă) ori :
Henry Kuttner, 1938; Charles L. Harness, 1948; Rog Phillips, 1949; John Russell Fearn, 1952; Keith Laumer,
1970; Nicholas Fisk, 1976; Leo P. Kelley, 1977; David Dvorkin, 1988; din nou Keith Laumer, 1992.
Across Time (cu varianta Crosstime) : Andre Norton, 1956; idem, 1965; idem, 1975; Donald A.
Wollheim, 1957; Michael Moorcock, 1970; Spider Robinson, 1977; idem, 1987; Vernor Vinge, 1986; Lawrence
Watt-Evans, 1992; Eugene Mirabelli, 2003.
Edge of Time : Donald A. Wollheim, 1958; Lin Carter, 1968; Marge Piercy, 1976; Janet Morris & Chris
Morris, 1988.

Nu lipseşte, din repertoriul anglofon al Timpului (Time) în science-fiction, nici rădăcina lexicală
grecească chrono-, la fel de productivă în englezeşte ca şi în româneşte:
Chronopolis (1971) vol. proză scurtă de J.G. Ballard (James Graham Ballard)
The Fall of Chronopolis (1974) roman de Barrington John Bayley
Collision with Chronos (1977) roman de Barrington John Bayley
The Panchronicon Plot (1977) roman de Ron Goulart
Chronoplane Wars (1978-1988) ciclu de trei romane de Crawford Kilian
Chronolysis (1980) titlul traducerii americane a romanului Le temps incertain (1973) de Michel Jeury
Chronosequence (1988) roman de Hilbert Schenk
The Chronoliths (2001) roman de Robert Charles Wilson
În constelaţia semantică şi tematică dominată de Time, mai putem constata, empiric, un sistematic
ascendent al viitorului asupra trecutului : Future apare mai frecvent decât Past, Tomorrow mult mai frecvent
decât Yesterday, Forever (împreună cu Eternal, Eternity) mai frecvent decât Never ş.a.m.d. Un ascendent pur
cantitativ, s-ar zice, la prima vedere: dar la o privire mai atentă? oare nu e cazul să ne aducem aminte, şi pe
această cale, că sf-ul, “anticipaţia” este o literatură funciarmente viitoristă, nu paseistă? optimistă, nu pesimistă
(nu în exclusivitate, desigur, dar ca notă dominantă)?...

Future
L’Ève future (1886) roman de Villiers de l’Isle-Adam, trad. engl. The Eve of the Future (1981); altă trad.
engl. Tomorrow’s Eve (1982); Viitoarea Evă, trad. rom. Mihai Elin, Editura Univers, Bucureşti, 1976.
“Past, Present and Future” (1937) foileton de Nat Schachner, în Astounding Stories (începând din septembrie
1937)
“When the Future Dies” (1939) povestire de Nat Schachner (în Astounding Science Fiction, iunie 1939)
The Futurian (1938-1940) fanzin sf din Anglia (Leeds), editat de J. Michael Rosenblum
Futurians (1938-1945) grup de scriitori de la New York (printre care Isaac Asimov, James Blish, Cyril M.
Kornbluth, David Kyle, Robert A.W. Lowndes, Frederik Pohl, Richard Wilson, Donald A. Wollheim, Damon
Knight)
 Future Fiction (1939-1943;1950-1960) revistă sf din SUA (a apărut şi sub titlul Future Science Fiction)
Future Science Fiction (1953-1955; 1967) revistă sf din Australia (alta decât precedenta)
Futuristic Stories (1946) efemeră revistă sf din Anglia (Stafford)
Futuristic Science Stories (1950-1958) revistă sf din Anglia (Londra)
Future History (1950-1973) ciclu de romane şi povestiri de Robert A. Heinlein
Future Publications (1952-1954) casă editorială de la New York, condusă de Lester del Rey
Spaceways : A Story of the Very Near Future (1953) roman de Charles Eric Maine ; este novelizarea filmului
Spaceways (1953), regia Terence Fisher – v. supra
No Time Like the Future (1954) vol. proză scurtă de Nelson S. Bond
Adventures in the Far Future (1954) antologie de Donald A. Wollheim
Présence du Futur – colecţie editorială din Franţa, apare din 1954 până în prezent
A Short History of the Future (1955) roman de R.C. Churchill (Reginald Charles Churchill)
Operation Future (1955) antologie de Groff Conklin
Nine Tomorrows. Tales of the Near Future (1959) vol. proză scurtă de Isaac Asimov
Fire Past the Future (1959) roman de Charles Eric Maine
Dr. Futurity (1960) roman de Philip K. Dick
The Tale of the Future (1961, 1972, 1978) bibliografie critică de I.F. Clarke (acoperind intervalul dintre 1644
şi 1976)
No Future in It (1962) vol. proză scurtă de John Brunner
The Furious Future (1964) vol. proză scurtă de Algis Budrys
Future Imperfect (1964) vol. proză scurtă de James E. Gunn
Future Tense (1964) vol. proză scurtă de Jack Vance (reeditat în 1981 sub titlul Dust of Far Suns)
World of the Future (1964) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Karl Zeigfried, sic!)
(la prima ediţie, în 1963, titlul era World of Tomorrow).
Three Worlds of Futurity (1964) vol. proză scurtă de Margaret St.Clair
Window on the Future (1966) antologie de Douglas Hill
These Savage Futurians (1967) roman de Philip E. High
The Future as Nightmare (1967) non-fiction de Mark R. Hillegas
Captain Future (1968) (The Solar Invasion) roman de Manly Wade Wellman
The Infinite Voyage : Man’s Future in Space (1969) non-fiction de Poul Anderson . Titlu triplu parolat :
Infinite + Future + Space
Captain Future (1969) ciclu romanesc de Edmond Hamilton : Calling Captain Future (l969), Captain
Future’s Challenge (1969), Captain Future and the Space Emperor (1969); ciclul mai cuprinde şi alte titluri, fără
nominalizarea protagonistului.
The Future of the Future (1969) non-fiction de John McHale. Titluri de capitole: “The Sense of the Future”,
“The Future of the Past”, “The Future of the Future”, “Prophets of the Future”.
Motto : “The future of the past is in the future
The future of the present is in the past
The future of the future is in the present.”
Future Times Three (1970) roman de René Barjavel (titlul traducerii americane a romanului Le voyageur
imprudent, 1944)
Laid in the Future (1970) roman de Gardner F. Fox
The Disappearing Future (1970) antologie de George Hay
Futures to Infinity (1970) antologie de Sam Moskowitz
Future Shock (1970) non-fiction de Alvin Toffler. Şocul viitorului, trad. rom. de Leontina Moga şi Gabriela
Mantu, Editura Politică, Bucureşti, 1973.
Quest for the Future (1970) roman de A.E. van Vogt (Alfred Elton van Vogt)
Four Futures (1971) antologie de Robert Silverberg
Futurs sans avenir (1971) vol. proză scurtă de Jacques Sternberg
The Futurists (1972) antologie de Alvin Toffler
Future Glitter (1973) roman de A.E. van Vogt (acelaşi)
Future City (1973) antologie de Roger Elwood
Future Quest (1973) altă antologie de acelaşi Roger Elwood
Space Opera : An Anthology of Way-Back-When Futures (1974) antologie de Brian W.Aldiss
The Liberated Future (1974) antologie de Robert Hoskins
Universe Ahead : Stories of the Future (1975) antologie de Sylvia Engdahl şi Rick Robertson
The Discovery of the Future : The Ways Science Fiction Developed (1975) exegeză critică de James E. Gunn
Future Sanctuary (1976) roman de Lee Harding
Futureworld (1976) film sf, regia Richard T. Heffron
Futureworld (1976) roman de William Rotsler (sub pseud. John Ryder Hall) (novelizarea filmului de mai
sus)
Many Futures, Many Worlds (1977) culegere de eseuri şi studii critice despre science-fiction, coordonator
Thomas D. Clareson
The Future Now : Saving Tomorrow (1977) antologie de Robert Hoskins . Titlu dublu parolat : Future +
Tomorrow )
Twilight of the City. A Novel of the Near Future (1977) roman de Charles Platt
The Futurians (1977) non-fiction de Damon Knight (despre grupul literar omonim, v. supra)
The Way the Future Was : A Memoir (1978) autobiografia lui Frederik Pohl (cu amintiri despre aceiaşi
Futurians)
Man’s Future in Space (1978) non-fiction de Patrick Moore
Futurs au présent (1978) antologie de Philippe Curval
The Star-Spangled Future (1979) vol. proză scurtă de Norman Spinrad. (Parafrază ironică după “The Star-
Spangled Banner”, “Steagul presărat cu stele”, denumire colocvială dată drapelului S.U.A., precum şi imnului ce-
i este dedicat.)
The Future in Question (1980) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Joseph D. Olander
Return to Earth : A Novel of the Future (1980) roman de H.M. Hoover (Helen Mary Hoover)
Far Future Calling (1980) vol. proză scurtă de Olaf Stapledon (apărut postum, sub îngrijirea lui Sam
Moskowitz)
Green Futures of Tycho (1981) roman de William Sleator
Worlds : A Novel of the Near Future (1981) roman de Joe Haldeman
Myths of the Near Future (1982) vol. proză scurtă de J.G. Ballard
Future Past (1982) vol. proză scurtă de James White
Future War (1982) vol. proză scurtă de Jack Wodhams
Writers of the Future Contest, Writers of the Future Award (din 1983, continuă şi în prezent) concurs şi
premiu pentru tinerii scriitori de science-fiction şi fantasy. Iniţiatorul a fost L. Ron Hubbard (1911-1986), iar după
moartea acestuia organizarea, jurizarea şi sponsorizarea au fost preluate de Bridge Publications din SUA. În 2003
a apărut al XIX-lea volum anual / antologie din seria Writers of the Future, la Galaxy Press din SUA, sub redacţia
lui Algis Budrys.
Illustrators of the Future Contest – concurs desfăşurat în paralel cu cel al scriitorilor (v. mai sus). În anul
2002, la acest concurs al ilustratorilor de carte sf a fost premiat şi un român, clujeanul Adrian Barbu.
Future Cop (1984) film sf, regia Charles Band (a rulat şi sub titlul Trancers); continuarea –
Future Cop 2 (1991)
Dealing in Futures (1985) vol. proză scurtă de Joe Haldeman
Back to the Future, I (1985) film sf, regia Robert Zemeckis
Back to the Future, II (1989) film sf, regia Robert Zemeckis
Back to the Future, III (1989) film sf, regia Robert Zemeckis
Back to the Future, II (l989) roman de Craig Shaw Gardner (novelizare după filmul omonim)
Back to the Future, III (1990) roman de Craig Shaw Gardner (novelizare a filmului omonim)
The Dark Side of the Moon : Stories of the Future (1986) vol. proză scurtă de Jack Vance
Futura Books / Futura Publications – editură din Londra (activă în anii ‘80)
Future Crime (1990) vol. proză scurtă de Ben Bova
The Man of the Future (1990) vol. proză scurtă de Edward Bryant
Future History (l990) roman de Jerry E. Pournelle (apărut în acelaşi omnibus cu alte două romane ale
autorului)
Dark Future (1991) roman de Brian Stableford (sub pseud. Brian Craig)
2041 A.D.: Twelve Stories about the Future by Top Scienece Fiction Writers (1991) antologie de Jane Yolen
Lost Futures (1992) roman de Lisa Tuttle
Library of the Universe : The Future in Space (1994) non-fiction de Isaac Asimov
Future Quintet (1994) vol. proză scurtă de Ben Bova
Future Imperfect (1994) volum de tip omnibus, cuprinzând romane de Anthony Burgess
Firefly : A Novel of the Far Future (1994) roman de Brian Stableford
Future Earths : Under African Skies (1995) antologie de Mike Resnick şi Gardner Dozois
Future Earths : Under South American Skies (1995) antologie de Mike Resnick şi Gardner Dozois
Imaginative Futures (1995). Proceedings of the 1993 Science Fiction Research Association Conference.
Edited by Milton T. Wolf and Daryl F. Mallett
Cyberfutures. Culture and Politics on the Information Superhighway (1996) culegere de contribuţii exegetice,
coordonatori Zianddin Sardar şi Jerome R. Ravetz
“Futuristic Flu, or, The Revenge of the Future” (2000) exegeză critică de István Csicsery-Ronay Jr., în
culegerea de contribuţii exegetice :
Fiction 2000: Cyberpunk and the Future of Narrative, coordonatori George Slusser şi Tom Shippey, 2000
“Science Fiction without the Future” (2001) eseu de Judith Berman
Olaf Stapledon: Speaking for the Future (2001) exegeză critică de Robert Crossley
A Good Old-Fashioned Future (2001) vol. proză scurtă de Bruce Sterling
“Models of Time: Imagining the Future” (2002) eseu de Judith Berman

Past
 “Past, Present and Future” (1937) foileton de Nat Schachner, în Astounding Stories (începând din septembrie
1937)
“Terror Out of the Past” (1940) povestire de Raymond Z. Gallun (apărută în Amazing Stories, martie 1940)
A Thing of the Past (1953) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Volsted Gridban)
Menace from the Past (1954) roman de Edwin C. Tubb (sub pseud. Carl Maddox)
“Try and Change the Past” (1958) povestire de Fritz Leiber. Încercaţi de schimbaţi trecutul, trad.rom. Horia
Nicola Ursu, în Jurnalul S.F., Bucureşti, anul IV, nr.139-140, 11-24 oct. 1995
The Past through Tomorrow (1967) vol. proză scurtă de Robert A. Heinlein
Past Master (1968) roman de R. A. Lafferty (Raphael Aloysius Lafferty)
Window to the Past (1970) roman de Hans Holzer
Past Times (1984) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Cahena: A Dream of the Past (1986) roman de Manly Wade Wellman
The Past of Forever (1989) roman de Juanita Coulson (din ciclul Children of the Stars)

Dacă între Future şi Past asimetria cantitativă este, cum se poate vedea, incontestabilă, în cazul
tandemului antonimic Tomorrow – Yesterday decalajul apare încă şi mai categoric, aceasta poate şi ca urmare a
frecvenţei mai mari cu care revine “parola” Tomorrow pe ansamblul “lotului” temporal (a doua “performanţă”,
după Time, care domină de departe, cum am văzut, această arie lexicală şi tematică din titularistica sf anglofonă).
De observat că Tomorrow e foarte frecvent în anii ‘50 - ‘60 - ‘70, pentru ca în anii ‘80 - ‘90 să apară doar sporadic
: să fi scăzut progresiv interesul şi încrederea în ziua de mâine?

Tomorrow
To-morrow’s Yesterday (1932) roman de John Gloag
“Seeker of Tomorrow” (1937) nuvelă de Eric Frank Russell şi Leslie T. Johnson
Tomorrow and Tomorrow (1947) roman de M. Barnard Eldershaw (pseudonim colectiv pentru Marjorie Faith
Barnard (1897-1987) şi Flora Sydney Patricia Eldershaw (1897-1956), ambele australience, ambele “de-un leat”
(1897), poate şi colege de şcoală). Trimiterea subtextuală este, probabil, la Shakespeare, care, în Macbeth, prefera
“formaţia de trei”: “Tomorrow and tomorrow and tomorrow...”.
Dar staţi să vedeţi :
Tomorrow and Tomorrow and Tomorrow (1983) roman de M. Barnard Eldershaw. Versiune adăugită a
romanului din 1947, de data aceasta scrisă în exclusivitate de Marjorie Faith Barnard (1897-1987); Flora Sydney
Patricia Eldershaw murise în 1956.
“Caravan into Tomorrow” – capitol din romanul City at World’s End (l95l) de Edmond Hamilton
The Day After Tomorrow (1951) roman de Robert A. Heinlein
Tomorrow and Tomorrow (1951) roman de Lewis Padgett (pseudonim colectiv pentru Henry Kuttner şi
Catherine L. Moore) (editat împreună cu un alt roman, The Fairy Chessmen).
Tomorrow Sometimes Comes (1951) roman de Francis G. Rayer
Tales of Tomorrow (1950-1954) revistă sf din Anglia (Londra), editată de John Spencer
Tales of Tomorrow (1951-1956) serial TV din S.U.A. (produs de George Foley, Dick Gordon)
The Man from Tomorrow (1952) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
Tomorrow, the Stars (1952) antologie de Robert A. Heinlein
It Happened Tomorrow (1952) roman de Frank Williams ; titlu reluat literalmente identic:
“It Happened Tomorrow” (l9??) povestire de Robert Bloch ;
It Happened Tomorrow. A Collection of 19 Select Science Fiction Stories from Various Indian Languages
(New Delhi, 1993) antologie de Bal Phondke.
Tomorrow’s Universe (1953) antologie de H.J. Campbell
Adventures in Tomorrow (1953) antologie de Kendell Foster Crossen
Shadow of Tomorrow (1953) antologie de Frederik Pohl
Ring around the Sun. A Story of Tomorrow (1953) roman de Clifford D. Simak
Gateway to Tomorrow (1954) antologie de John Carnell
Return to Tomorrow (1954) roman de L. Ron Hubbard
Remember Tomorrow (1954) vol. proză scurtă de Henry Kuttner
Line to Tomorrow (1954) vol. proză scurtă de Henry Kuttner şi Catherine L.Moore (sub pseud. Lewis
Padgett)
Assignment in Tomorrow (1954) antologie de Frederik Pohl
Tomorrow! (1954) roman de Philip Wylie
Tomorrow Revealed (1955) roman de John Atkins
 The Long Tomorrow (1955) roman de Leigh Brackett
Sword of Tomorrow (1955) vol. proză scurtă de Henry Kuttner
Man from Tomorrow (1955) roman de Wilson Tucker
Tomorrow’s World (1956) roman de Evan Hunter (sub pseud. Hunt Collins) (titlul primei ediţii, New York)
Tomorrow and Tomorrow (1956) acelaşi roman de Evan Hunter, la a doua ediţie, apărută tot la New York şi
tot în 1956; în 1979, această a doua ediţie va fi reeditată la Londra sub acelaşi titlu, Tomorrow and Tomorrow, dar
sub pseudonimul Ed McBain. Evan Hunter e tot un pseudonim, luat de Salvatore A. Lombino după “Hunter
College” din New York, unde a absolvit (B.A.) în 1950.
Reach for Tomorrow (1956) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke
The Case Against Tomorrow (1957) vol. proză scurtă de Frederik Pohl
Tomorrow Plus X (1957) roman de Wilson Tucker (reeditarea romanului The Bomb, 1955)
Tomorrow’s Gift (1958) vol. proză scurtă de Edmund Cooper
“There’s Always Tomorrow” (1958) povestire de Eric Frank Russell
No Time Like Tomorrow (1959) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
Nine Tomorrows (1959) vol. proză scurtă de Isaac Asimov (subtitlu: Tales of the Near Future)
The Challenge of the Spaceship : Previews of Tomorrow’s World (1959) non-fiction de Arthur C. Clarke
Tomorrow Times Seven (1959) vol. proză scurtă de Frederik Pohl
The Tomorrow People (1960) roman de Judith Merril
“In Tomorrow’s Little Black Bag” (1961) non-fiction de James Blish
The Edge of Tomorrow (1961) vol. proză scurtă de Howard Fast
Walk through To-morrow (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Karl Zeigfried)
A for Andromeda: A Novel of Tomorrow (1962) roman de Fred Hoyle şi John Elliot (novelizare a unui serial
TV). A de la Andromeda, trad. rom. Maia Belciu şi Dan Hurmuzescu, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968.
Journey Beyond Tomorrow (1962) roman de Robert Sheckley
The Darkness Before Tomorrow (1962) roman de Robert Moore Williams
Time Out for Tomorrow (1962) vol. proză scurtă de Richard Wilson
Tomorrow Came : Twelve Stories of Many Dimensions (1963) vol. proză scurtă de Edmund Cooper
World of Tomorrow (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Karl Zeigfried); reeditat sub titlul
World of the Future (1964).
Worlds of Tomorrow (1963-1967) revistă de science-fiction din S.U.A.
Andromeda Breakthrough : A Novel of Tomorrow’s Universe (1964) roman de Fred Hoyle şi John Elliot
(novelizare a unui serial TV, continuare la A for Andromeda, 1962.
Two Tales and Eight Tomorrows (1965) vol. proză scurtă de Harry Harrison
Yesterday and Tomorrow (1965) vol. proză scurtă de Jules Verne. Titlul traducerii engleze a volumului Hier
et demain (Paris, 1910).
The Girl from Tomorrow (1966) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Karl Zeigfried)
This Strange Tomorrow (1966) roman de Frank Belknap Long
Ten from Tomorrow (1966) vol. proză scurtă de E.C. Tubb (Edwin Charles Tubb)
“Tomorrow is Yesterday” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969)
The Past through Tomorrow (1967) vol. proză scurtă de Robert A. Heinlein
After Some Tomorrow (1967) roman de Mack Reynolds
Gods for Tomorrow (1967) antologie de Hans Stefan Santesson
Four for Tomorrow (1967) vol. proză scurtă de Roger Zelazny
Mercenary from Tomorrow (1968) roman de Mack Reynolds
The Man who Saw Tomorrow (1968) roman de Jeff Sutton (sf pentru adolescenţi şi tineret: categoria
“juveniles”, “youth”, “young adults”).
Tomorrow’s Worlds (1969) antologie de Robert Silverberg
Three for Tomorrow (1969) antologie de Robert Silverberg
No Time Like Tomorrow (1969) roman de Ted White (sf pentru copii: categoria “children”)
Five Steps to Tomorrow (1970) roman de Eando Binder
The Square Root of Tomorrow (1970) vol. proză scurtă de Edmund Cooper
Swords Against Tomorrow (1970) antologie de Robert Hoskins
One Million Tomorrows (1970) roman de Bob Shaw
“198..., A Tale of «Tomorrow»” (1970) povestire de John T. Sladek
Children of Tomorrow (1970) roman de A.E. van Vogt (Alfred Elton van Vogt)
Toomorrow (1970) (sic!) film sf, regia Val Guest
Fear Today, Gone Tomorrow (1971) vol. proză scurtă de Robert Bloch
“The Man who Murdered Tomorrow” (19??) povestire de Robert Bloch
“It Happened Tomorrow” (19??) povestire de Robert Bloch ; titlu reluat literalmente identic: It Happened
Tomorrow (1952) roman de Frank Williams; It Happened Tomorrow. A Collection of 19 Select Science Fiction
Stories from Various Indian Languages (New Delhi, 1993) antologie de Bal Phondke.
Unborn Tomorrow (1971) vol. proză scurtă de Edmund Cooper
Alone Against Tomorrow (1971) vol. proză scurtă de Harlan Ellison
Tomorrow 1 (1971) antologie de Robert Hoskins
 Rx for Tomorrow (1971) vol. proză scurtă de Alan E. Nourse (sic: Rx, nu Rex)
The Days After Tomorrow (1971) antologie de Hans Stefan Santesson
The New Tomorrows (1971) antologie de Norman Spinrad
Tomorrow Is Too Far (1971) roman de James White
Now Comes Tomorrow (1971) roman de Robert Moore Williams
Strange Tomorrows (1972) antologie de Robert Hoskins
The Day Before Tomorrow (1972) roman de Gérard Klein (titlul traducerii americane a romanului Le temps
n’a pas d’odeur, 1963).
Teaching Science Fiction : Education for Tomorrow (1972) non-fiction de Jack Williamson
The Other Side of Tomorrow (1973) antologie de Roger Elwood
Ten Tomorrows (1973) antologie de Roger Elwood
Frontiers I : Tomorrow’s Alternatives (1973) antologie de Roger Elwood
Beyond the Tomorrow Mountains (1973) roman de Sylvia Engdahl
Children of Morrow (1973), Treasures of Morrow (1976) – romane de H.M. Hoover (Helen Mary Hoover)
(sf pentru copii)
Tomorrow Lies in Ambush (1973) vol. proză scurtă de Bob Shaw
Learning for Tomorrow (1973) antologie de Alvin Toffler
The Tomorrow People (1973-1979) serial britanic de televiziune, conceput de Roger Price
Approaching Oblivion : Road Signs on the Treadmill toward Tomorrow (1974) vol. proză scurtă de Harlan
Ellison
“Stealing Tomorrow” (1974) eseu de Harlan Ellison
Windows into Tomorrow (1974) antologie de Robert Silverberg
Escape to Tomorrow (1975) roman de George Alec Effinger
Farewell to Yesterday’s Tomorrow (1975) vol. proză scurtă de Alexei Panshin
Tomorrow Might Be Different (1975) roman de Mack Reynolds
Japan Tomorrow (1975) vol. proză scurtă de Ian Watson
Return to Tomorrow (1976) roman de Lee Harding (sf pentru copii)
Tomorrow Knight (1976) roman de Michael Kurland
Day After Tomorrow (1976) roman de Mack Reynolds
The Shores of Tomorrow (1976) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
New Constellations : An Anthology of Tomorrow’s Mythologies (1976). Antologie de Thomas M. Disch şi
Charles Naylor
Tomorrow’s Son (1977) roman de Robert Hoskins
The Future Now : Saving Tomorrow (1977) antologie de Robert Hoskins . Titlu dublu parolat : Future +
Tomorrow )
The Tomorrow City (1978) roman de Monica Hughes
Dying for Tomorrow (1978) vol. proză scurtă de Michael Moorcock
The Two Faces of Tomorrow (1979) roman de James P. Hogan
Against Tomorrow (1979) antologie de Robert Hoskins
Tomorrow and Tomorrow (1979) roman de Ed McBain (pseudonim al lui Salvatore A. Lombino, alias Hunt
Collins, alias Evan Hunter, pseudonim sub care a apărut prima ediţie a romanului de faţă, în 1956, intitulat atunci
Tomorrow’s World – v. supra).
Teaching Science Fiction for Tomorrow (1980) culegere de studii şi eseuri, sub redacţia lui Jack Williamson
Tomorrow’s Heritage (1981) roman de Juanita Coulson (din ciclul Children of the Stars)
Tomorrow’s Eve (1982) titlul unei traduceri engleze a romanului L’Ève future (l886) de Villiers de l’Isle-
Adam
The Tomorrow Testament (1983) roman de Barry Longyear
Mercenaries of Tomorrow (1985) antologie de Poul Anderson, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
Terrorists of Tomorrow (1986) antologie de Poul Anderson, Martin H. Greenberg şi Charles G. Waugh
“Small Worlds and Strange Tomorrows: The Icon of the Space Station in Science Fiction”(1991) exegeză de
Gary Westfahl (în Foundation, no.51, 1991)
This Strange Tomorrow : Space Stations in the Universe of Science Fiction. With an Introduction by Gregory
Benford (1991) – volum exegetic de Gary Westfahl
It Happened Tomorrow. A Collection of 19 Select Science Fiction Stories from Various Indian Languages
(New Delhi, 1993) antologie de Bal Phondke. Titlu reluat literalmente identic:
It Happened Tomorrow (1952) roman de Frank Williams;
“It Happened Tomorrow” (19??) povestire de Robert Bloch.
Islands of Tomorrow (1994) roman de F.M. Busby (Francis Marion Busby)
All Tomorrow’s Parties (1999) roman de William Gibson
Tomorrow Happens (2003) vol. proză scurtă de David Brin, Deb Geisler şi James Burns
The Day After Tomorrow (2004) film sf, regia Roland Emmerich (titlu recurent : cf. supra, Robert A.
Heinlein, 1951; Mack Reynolds, 1976)
Sky Captain and the World of Tomorrow (2004) film sf, regia şi scenariul: Kerry Conran
 Yesterday
To-morrow’s Yesterday (1932) roman de John Gloag
“Yesterday was Monday” (1941) povestire de Theodore Sturgeon (apărută în revista Unknown, iunie 1941).
Flight Into Yesterday (1953) roman de Charles L. Harness
“The Man from Yesterday” (1959) povestire de John Wyndham
Bring Back Yesterday (1961) roman de A. Bertram Chandler (primul roman al autorului)
Bridge to Yesterday (1963) roman de E.L. Arch (pseudonim al autoarei Rachel Ruth Cosgrove Payes)
Flight from Yesterday (1963) roman de Robert Moore Williams
Yesterday and Tomorrow (1965) vol. proză scurtă de Jules Verne. Titlul traducerii engleze a volumului Hier
et demain (Paris, 1910)
The Depths of Yesterday (1966) roman de Evelyn E. Smith (sub pseud. Delphine C. Lyons)
“Tomorrow is Yesterday” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969)
“All Our Yesterdays” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969)
All Our Yesterdays (1969) exegeză de Harry Warner Jr. (o istorie a fandomului sf din SUA)
Yesterday’s Children (1972) roman de David Gerrold (reeditat sub titlul Starhunt, 1985)
Transfer to Yesterday (1973) roman de Isidore Haiblum
Farewell to Yesterday’s Tomorrow (1975) vol. proză scurtă de Alexei Panshin
Yesterday’s Tomorrows : Favorite Stories from Forty Years as a Science Fiction Editor (1982) antologie de
Frederik Pohl
Voyage from Yesteryear (1982) roman de James P. Hogan
Yesterday’s Men (1983) roman de George Turner
The Year Before Yesterday (1987) roman de Brian W. Aldiss
“Yesterday’s Enterprise” – episod din serialul Star Trek : The Next Generation (1992)

Forever
“Forever” (1953) povestire de Robert Sheckley (inclusă în vol. Shards of Space, 1962)
To Live Forever (1956) roman de Jack Vance
The Forever Machine (1958) roman de Mark Clifton şi Frank Riley. Maşina eternităţii, trad.rom. Dora
Sandolache, Editura Cristian, [Craiova], [1993?].
The Day It Rained Forever (1959) vol. proză scurtă de Ray Bradbury (Titlul povestirii titulare, scris conform
uzanţelor bibliografice şi exegetice anglofone, este, of course, “The Day It Rained Forever”).
The Day of Forever (1967) vol. proză scurtă de J.G. Ballard (James Graham Ballard)
The Day Before Forever (1968) roman de Keith Laumer
Love Is Forever – We Are for Tonight (1970) roman autobiografic de Robert Moore Williams (nu e dat ca SF
în sursele bibliografice ale domeniului, căruia însă autorul îi aparţine prin restul operei sale).
“City on the Edge of Forever” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969)
The Edge of Forever (1971) vol. proză scurtă de Chad Oliver
The Battle of Forever (1971) roman de A.E. van Vogt (Alfred Elton van Vogt)
Falling Toward Forever (1975) roman de Gordon Eklund
The Forever War (1975) roman de Joe Haldeman. Războiul etern, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura
Pygmalion, Ploieşti, 1998 (pe copertă: 1999)!
The Windows of Forever (1975) roman de John Morressy (sf pentru copii)
The City on the Edge of Forever (1977) roman de Harlan Ellison (novelizare a unui episod omonim din
serialul TV Star Trek)
Unto Zeor, Forever (1978) roman de Jacqueline Lichtenberg
The Forever Man (1986) roman de Gordon R. Dickson
The Forever City (1988) roman de Richard A. Lupoff (sf pentru copii)
The Past of Forever (1989) roman de Juanita Coulson (din ciclul Children of the Stars)
Her Smoke Rose Up Forever (1990) vol. proză scurtă de James Tiptree Jr. (pseudonimul scritoarei Alice B.
Sheldon). Volum omagial editat postum de James Turner.
Union Forever (1991) roman de William R. Forstchen
Christmas Forever (1995) antologie de David G. Hartwell
The Forever Drug (1995) roman de Steve Perry
The Forever Peace (1998) roman de Joe Haldeman. Pace eternă, Editura Teora, Bucureşti, 1999.
“Pills Forever” (2006) povestire de Robert Reed
 Never / Nevermore / Neverness
Seven Days to Never (1957) roman de Pat Frank
The World that Never Was (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Karl Zeigfried)
The Nevermore Affair (1966) roman de Kate Wilhelm
The Edge of Never (1973) antologie de Robert Hoskins
The Gateway to Never (1978) roman de A. Bertram Chandler
Neverness (1988) roman de David Zindell
Nunquam (1970) roman de Lawrence Durrell

Eternal / Eternity
Love Eternal (1918) roman de H. Rider Haggard
The Eternal Lover (1925) roman de Edgar Rice Burroughs, din ciclul “Tarzan”; reeditat în 1963 sub titlul The
Eternal Savage (v. infra).
Draught of Eternity (1924) roman de Victor Rousseau (sub pseud. H.M. Egbert)
“The Eternal Wanderer” (1936) nuvelă de Nat Schachner
The Three Eternals (1949) roman de Eando Binder (“E and O”, fraţii Earl Andrew Binder şi Otto Oscar
Binder)
The Eternal Conflict (1949) roman de David H. Keller
Where Eternity Ends (1950) vol. proză scurtă de Eando Binder
“The Eternal Eve” (1950) nuvelă de John Wyndham
Assignment in Eternity (1953) vol. proză scurtă de Robert A. Heinlein
The End of Eternity (1955) roman de Isaac Asimov. Sfârşitul Eternităţii, trad. rom. Anca Răzuş, în Almanah
Anticipaţia, 1988; în volum separat, la Editura Teora, Bucureşri, 1994.
One Against Eternity (1955) roman de A.E. van Vogt. Reeditarea romanului The Weapon Makers (1947).
Făuritorii de arme, trad.rom. Andrei Bantaş, Editura Nemira, Bucureşti, 1992.
Threshold of Eternity (1959) roman de John Brunner
Giants from Eternity (1959) roman de Manly Wade Wellman
Passport to Eternity (1963) vol. proză scurtă de J.G. Ballard
The Eternal Savage (1963) roman de Edgar Rice Burroughs; reeditarea romanului The Eternal Lover (1925),
v. supra
Sands of Eternity (1963) roman de R. Lionel Fanthorpe
The Palace of Eternity (1969) roman de Bob Shaw
The Eternal Champion (1970) roman de Michael Moorcock
Garan the Eternal (1972) vol. proză scurtă de Andre Norton
The Eternal Frontiers (1973) roman de James H. Schmitz
The Eternity Brigade (1980) roman de Stephen Goldin
“Eternity Matters” (1981) eseu de Don Page şi Randall McKee (în Nature, no.291, 1981)
The Pillars of Eternity (1982) roman de Barrington John Bayley
Port Eternity (1982) roman de C.J. Cherryh (Carolyn Janice Cherryh)
River of Eternity (1983) roman de Philip José Farmer (din ciclul Riverworld)
Eternity (1984) roman de Dean Ing şi Mack Reynolds
Highway of Eternity (1986) roman de Clifford D. Simak (ed.II, Highway to Eternity, 1987)
Eternity (1988) roman de Greg Bear (din ciclul Eon). Eternitate, trad.rom. Eugen Dănilă, Editura Nemira,
Bucureşti, 1995
And Eternity (1990) roman de Piers Anthony
Eternal Light (1991) roman de Paul J. McAuley (din cilul Four Hundred Billion Stars)
Sailing Bright Eternity (1995) roman de Gregory Benford
Eternity Road (1998) roman de Jack McDevitt
“At the Corner of Darwin and Eternity” (1999) povestire de Robert Reed

Millenium(-a) / Millennium(-a)
After 12.000 Years (1950) roman de Stanton A. Coblentz
2.000 Years On (1950) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
1.000-Year Voyage (1954) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Vargo Statten)
The 1.000-Year Plan (1955) roman de Isaac Asimov (ediţie prescurtată a celebrului roman Foundation
(1951)
The 100th Millenium (1959) roman de John Brunner (reeditat sub titlul Catch a Falling Star).
Să prinzi o stea căzătoare, trad. rom. Mircea Opriţă, Editura Fahrenheit, Bucureşti, 1998)
Billenium (1962) vol. proză scurtă de J.G. Ballard
The Dark Light Years (1964) roman de Brian W. Aldiss
The Million Year Hunt (1964) roman de Kenneth Bulmer
Ten Million Years to Friday (1967) roman de John Lymington
The Lost Millennium (1967) roman de Walt şi Leigh Richmond
“Space : Third Millenium” (1967) versuri de Denis Pethebridge (în antologia lui Roger Mansfield The Starlit
Corridor, 1967)
Across a Billion Years (1969) roman de Robert Silverberg (sf pentru copii)
Ten Thousand Light-Year from Home (1973) vol. proză scurtă de James Tiptree Jr. (pseudonim al scriitoarei
Alice B. Sheldon)
Millennium (1976) roman de Ben Bova
Millennium (1983) roman de John Varley
Fifth Millenium (1985-1992) ciclu de romane (unele scrise în colaborare) de S.[tephen] M. Stirling
The Boat of a Million Years (1989) roman de Poul Anderson
Strange Eons (1978) roman de Robert Bloch
Eon (1985) roman de Greg Bear (se continuă cu romanul Eternity, 1988)

Titluri germane
“ O clemens, o pia, o dulcis Virgo Maria...
O Stern und Blume, Geist und Kleid,
Lieb’, Leid und Zeit und Ewigkeit...”
( Clemens Brentano, 1836 )
Din acest repertoriu de “specialităţi” romantice enunţat la începutul “veacului romantic” de poetul german
Clemens Brentano (1778-1842), versuri citate emblematic, un secol mai târziu, de exegetul francez Albert Béguin
(1901-1958) într-o carte devenită “clasică”, deşi intitulată Sufletul romantic şi visul (L’âme romantique et le rêve,
1937; trad.rom. D. Ţepeneag, 1970), se regăsesc în nomenclatorul sf-ului german numai Stern, Zeit şi Ewigkeit, la
care se adaugă, din producţie proprie şi “din vână proprie”, Zukunft (echivalentul acelui frecvent Future din
titlurile anglofone), Morgen (Tomorrow, tot de-acolo), Jahrtausend (Millenium, ibidem) şi altele, ejusdem farinae
temporis. Am amintit deja (în vol. O cheie pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2004) acea
simptomatică Sternenfieber (“febră a stelelor”) care a bântuit virulent (şi) în Germania anilor 1950-1980, fără a
putea găsi destul spaţiu, cu acea ocazie, pentru a transcrie toate cele peste 260 de titluri care invocă emblematicul
cuvânt. În compensaţie, avem acum ocazia de-a oferi un spaţiu mai generos (profitând de mai-multul spaţiu
tipografic rămas la dispoziţie de această dată) parolelor “temporale” din titularistica sf germană.
Nostim, pitoresc, dar nu mai puţin grăitor, nu mai puţin genuin chiar – acest “arc peste timp” între romanticii
germani “pur sânge” de la începutul secolului XIX şi harnicii epigoni germani ai industrioşilor “pulp-writers”
americani care, un secol şi jumătate mai târziu, au alimentat cu asiduitate voga titlurilor sf parolate cu Time / Zeit,
cu Eternity / Ewigkeit, cu Tomorrow / Morgen, cu Future / Zukunft, and so on / und so weiter.
 Zeit

Până pe la mijlocul anilor ‘50, titlurile parolate cu Zeit rămân sporadice (de remarcat, totuşi, cele două titluri
identice, Jenseits von Raum und Zeit, apărute simultan, pe parcursul unui singur an, 1946). De-abia din 1956 se
intră într-un regim de regularitate, şi de-atunci până în 1987 (ultimul an pentru care deţin date bibliografice) nu
există an neacoperit (cu cel puţin o parolă Zeit):
Mallona. Die letzten Zeiten eines untergegangenen Planeten (1911) roman de Leopold Engel
Die wiedergefundene Zeitmaschine (1915) roman de Wilhelm Bastiné
Verirrt in die Zeiten (1928) roman de Oswald Levett
Durch ferne Welten und Zeiten (1936) roman de Milutin Milankovitch
Zeitroman – serie editorială în Germania anilor ’30
Wettlauf mit der Zeit (1940) roman de Fritz Meixner (titlul iniţial: Bevor es zu spät ist)
Jenseits von Raum und Zeit (1946, Leipzig) roman de Erich Doleźal
Jenseits von Raum und Zeit (1946, Wien) roman de Erik Lindenau
Die Reise mit der Zeitmaschine (1946) roman de Egon Friedell
Ein Marsmensch reist durch unsere Zeit (1948) roman de Gilbert Merlin (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Überwindung von Raum und Zeit (1952) antologie de Gotthard Günther
Die Zeit ist gegen uns (1956, 1980) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Verdammt für alle Zeiten (1956) roman de Karl H. Scheer
Raum ohne Zeit (1957) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton); reeditat în 1972 sub titlul
Zurück aus der Ewigkeit; integrat ulterior, sub acest titlu, în trilogia Der galaktische Krieg (1982-1983) (v. supra)
Die Zeitspirale (1958) roman de Kurt Brand
Männer gegen Raum und Zeit (1958) roman de Jürgen vom Scheidt
Die Zeitpatrouille (1958) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Retter aus zeitlosen Welten (1958) roman de Gudrun Voigt (sub pseud. George P. Gray)
Raum hinter der Zeit (1959) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Sprung über die Zeiten (1959) roman de Paul Alfred Müller (sub pseud. Werner Keyen)
Der grosse Zeitsprung (1959) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Die Zeitlosen (1960) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Zeitmanuskript (1960) roman de Jesco von Puttkamer
Das Geheimnis der Zeitgruft (1961) roman de Walter Ernsting ( sub pseud. Clark Darlton)
Die Spur durch Zeit und Raum (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Raum-Zeit Experiment (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die letzte Zeitmaschine (1961) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Menschen zwischen der Zeit (1961) roman de Kurt Mahr
Der Einsame der Zeit (1961) roman de Karl H. Scheer
Im Zeit-Gefängnis (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Zeitphantom (1963) roman de Jürgen Duensing (sub pseud. J.C. Dwynn)
Hinter der Zeitmauer (1963) roman de Kurt Mahr
Der Zeitverbrecher (1963) roman de Manfred Wegener
Wettlauf gegen die Zeit (1967) roman de Kurt Brand
Das Ende der Zeitreise (1964) vol. proză scurtă de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Wanderer durch Raum und Zeit (1964) antologie de Walter Ernsting
Die Kugel aus Zeit und Raum (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Zeitfalle (1965) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Zeitspringer (1965) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Patrouille der Zeitlosen (1965) roman de Joachim Puhle (sub pseud. Gerd Sandow) (din trilogia Kampf um
die Milchstrasse)
Im Zeitstrom verschollen (1965) roman de Manfred Wegener
Jagd auf den Zeitagenten (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Stosstrupp in Zeit und Raum (1966) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Zeitauge (1966) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Irrweg durch Zeit (1966) roman de Kurt Mahr
Sieben aus Raum und Zeit (1966) antologie de Lore Matthaey
Die Zeitfalle (1966) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Die Bezwinger der Zeit (1966) roman de William Voltz
Die Zeitensonne (1967) roman de Kurt Brand
Das Geschenk der Zeitreisenden (1967) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Experimente mit der Zeit (1967) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
 Konterschlag der Zeitlosen (1967) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. J.A. Garrett) (autor care a mai
semnat şi cu pseudonimul Jay Grams)
Das Zeitexperiment der Verbannten (1967) roman de Kurt Mahr
Ein anderes Zeitalter (1967) antologie de Lore Matthaey
Vorstoss zu den Zeitlosen (1967) roman de Thomas R.P. Mielke
Irrfahrt durch die Zeiten (1967) roman semnat Dick R. Robertson (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Die Zeitsünder (1967) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Kampf um den Nullzeit-Antrieb (1967) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional comun al unei
edituri germane)
Zeit in unserer Hand (1967) roman de Peter Krämer (sub pseud. Peter Theodor)
Die Zeitpolizei (1967) roman de William Voltz
Die Zeitlosen (1968) roman de Kurt Brand, Cei fără de timp, Atemporalii (titlu identic, v. Walter Ernsting,
1960; la singular, Der Zeitlose, v. William Voltz, 1975; cuvântul revine frecvent şi în alte titluri – v. passim)
Das Zeitkommando (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Ein Zeitpolizist desertiert (1968) roman de William Voltz
Die Zeitbrüder (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Schirmherr der Zeit (1969) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Zeitpendler (1969) roman de Hans Kneifel
Keine Zeit auf Stella Terra (1969) roman semnat James Spencer (pseudonim editorial)
Seitensprünge durch die Zeit (1969) roman de Ernst Vlćek
Im Zeitstrom verschollen (1969) roman de William Voltz (titlu identic, v. Manfred Wegener, 1965)
Der Zeiter (1970, 1978) antologie de Wolfgang Jeschke
Zeitpunkt X (1970) roman de Hans Kneifel
Das Pendel der Zeit (1970) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Das Meer der Zeit (1971) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Zeitmauer (1971) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Der Zeitnomade (1971) roman de Klaus Fischer
Die Zeitkorrektur (1971) roman de Hans Jürgen Freytag (sub pseud. H.J. Frey)
Die sechs Finger der Zeit (1971) antologie de Wolfgang Jeschke
Das Raumzeit Labyrinth (1971) roman de Hans Kneifel
Die Zeitritter (1972) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Gucky und das Zeitraumschiff (1972) roman de Klaus Fischer
Und die Zeit bleibt nicht stehen (1972) roman semnat Oliver Rieve (pseudonimul unui autor german
neidentificat; alt pseudonim S.C. Oliver)
Der Zeitmörder ( 972) roman de Marianne Sydow (sub pseud. Garry McDunn)
Die Zeit mutiert (1972) roman de Ernst Vlćek
Der Mann, der seine Zeit verlor (1973) roman de Winfried Bauer
Die Zeitkorrektur (1973) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers) (titlu identic, v. Hans Jürgen
Freytag, 1971)
Der Kreis der Zeit (1973) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die Nullzeit-Brücke (1973) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die Zeitmeister (1973) roman de Peter Krämer (sub pseud. P.T. Hooker ; alt pseudonim Peter Theodor, v.
supra, Zeit in unserer Hand, 1967)
Jagd nach der Zeitmaschine (1973) roman de Kurt Mahr
Reise durch den Zeitstrom (1973) roman de Ernst Vlćek
Zeit der Sternschnuppen (1972) roman de Herbert Ziergiebel
Tunnel durch die Zeit (1974) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Zeittaucher (1974) roman de Hans Kneifel
Die Zeitstrasse (1974) vol. proză scurtă de Kurt Mahr
Das Zeitfahrrad (1974) antologie de Edwin Orthmann
Zeitkugel (1974-1978) serie sf a editurii Wolfgang Marken din Köln, R. F. Germania
Die Zeitkapsel (1975) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Zeitsprung ins Ungewisse (1975) roman de Fred Hubert
Die Zeit-Banditen (1975) roman de Horst Pukallus (sub pseud. colectiv Gregory Kern)
Das Zeitgrab (1975) roman de E.C. Tubb, autor britanic (sub pseud. colectiv Gregory Kern)
– titlu neatestat în sursele bibliografice anglofone
Der Zeitlose (1975) roman de William Voltz
Das Zeitgericht (1976) roman de Hanna Bautze
Hilfe aus Zeit un Raum (1976) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Zeitbombe Zellaktivator (1976) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Zeithammer (1976) roman de Kurt Mahr
Die genetische Zeitbombe (1976) roman de Joachim Puhle (sub pseud. Gerd Sandow)
Flug durch die Zeit (1976) roman semnat Richard Saxon (pseudonim al unui autor german neidentificat)
 Generalprobe Zeitballett (1976) roman de Karl H. Scheer
Jenseits von Zeit und Raum (1976) roman de Marianne Sydow
Die Zeit-Banditen (1976) roman de E.C. Tubb, autor britanic (sub pseud. colectiv Gregory Kern) – titlu
neatestat în sursele bibliografice anglofone
Eiswind der Zeit (1977) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Botschafter der Zeit (1977) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Hinter dem Zeitschirm (1977) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Zeitfestung Titan (1977) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Zeitspanne (1977) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die ersten Zeitreisen (1977) antologie de Reinhard Heinrich şi Erik Simon
Die Ahnen aus Raum und Zeit (1977) roman de Horst Hoffmann (sub pseud. Neil Kenwood)
Zeitpunkt X – Operation Urknall (1977) roman semnat Floyd Keene (pseudonim al unui autor german
neidentificat)
Urmează un mic record personal al autorului (al romancierului, hai fie) Wolf Peter Ritter (n. 1949) care, în
numai 3 ani (1977-1979) scrie – şi semnează cu pseudonimul Peter Terrid – nu mai puţin de 15 (cincisprezece!)
romane din ale căror titluri nu lipseşte componenta (recte parola) Zeit, asta pe lângă altele, nenumărate, neparolate
sau parolate cu alte parole… Dar nici măcar nu este el campionul absolut al cantităţii, al grafomaniei şi-al
stereotipiei în sf-ul vest-german, există alţii încă şi mai industrioşi (figurează şi ei în prezentele interminabile
pomelnice bibliografice, nu-s greu de reperat, doar să-i căutaţi…). Oricum, însă, să publici într-un singur an –
1978 – 7 (şapte) romane parolate invariabil cu Zeit rămâne în sine o performanţă :
Die Zeit-Arche (1977) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Das Zeit-Camp (1977) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeit-Piraten (1977) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeitschwadron (1977) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeit-Zauberer (1977) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Rückkehr des Zeitlosen (1977) roman de William Voltz
Zeitreisende wider Willen (1978) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Die lebende Zeitbombe (1978) roman de Kurt Roecken (sub pseud. C.V. Rock)
Das Zeit-Archiv (1978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Der Zeit-Herrscher (1978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeit-Jäger (1978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Das Zeit-Orakel (1978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Der Zeit-Scout (l978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Der Zeit-Sklave (1978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Das Zeit-Versteck (1978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Erde 2000. Mit der Zeit-Kugel in die Zukunft (1978) – continuarea seriei Zeitkugel (1974-1978) a Editurii
Wolfgang Marken din Köln, R. F. Germania
Zeit der Stasis (1979) roman de Uwe Anton şi Thomas Ziegler (pseud. lui Rainer Zubeil)
Zeitsturm (1979) roman de Reinmar Cunis
Zeitfaktor unbekannt (1979) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Zeit-Architekt (1979) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeit-Festung (1979) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeit-Gruft (1979) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeitpiraten (1979) roman semnat Penn Fleming Webster (pseudonimul unui autor german neidentificat)
Und die Zeit steht still (1979) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
Problem Langzeitwaffe (1980) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Auf der Zeitachse (1980) vol. proză scurtă de Dieter Kühn
Der Zeit-Fürst (1980) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Herren der Zeit (1980) roman de Susanne Ursula Wiemer
Mission Zeitbrücke (1981) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Zeitmüll (1981) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Das Zeitsyndikat (1981) antologie de Manfred Kluge
Langzeitwaffe Todeskristall (1981) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton)
Die Zeit-Invasoren (1981) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Zeitsplitter (1981) vol. proză scurtă de William Voltz
Gefangene der Zeit (1981) roman de Susanne Ursula Wiemer
Das Reich der Zeitlosen (1981) roman de Susanne Ursula Wiemer
Das Zeittal (1982) roman de Peter Griese
Regulatoren der Zeit (1982) roman de Wolf D. Rohr
Zeitstopp (1982) vol. proză scurtă de Peter Schattschneider
Der letzte Zeithüter (1982) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Der Zeit-Manipulator (1982) roman semnat A. Testa (autor german – nume sau pseudonim?)
 Pilger durch Raum und Zeit (1982) antologie de Peter Wilfert
Expedition zum Zahn der Zeit (1983) antologie de Uwe Draber
Zeitblockade (1983) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Piloten durch Zeit und Raum (1983) antologie de Ronald M. Hahn
Zeit wie Sand (1983) roman de Kurt Mahr
Zeitfenster (1983) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Robert Quint) (autor care a mai semnat şi cu
pseudonimul Thomas Ziegler)
Die Zeit bleibt Sieger (1983) roman de William Voltz
ZM (Zeitmaschine) – streng geheim (1983-1986) serie a editurii Pelikan Verlag din Hannovra
Traumzeit (1984) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Zeitbeben (1984) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Sturz durch die Zeit (1984) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die Zeitgänger (1984) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Die Zeitfalle (1984) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francisco)
Zeitsprung (1984) roman de Frederik Hetman (pseud. lui Hans Christian Kirsch) şi Harald Tondern
Die Fussangeln der Zeit (1984) antologie de Wolfgang Jeschke şi Karl Michael Armer
Der zeitlose Traum (1984) antologie de Michael Nagula
Diebe der Zeit (1984) roman de Monika Pelz
Das Zeit-Asyl (1984) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Zeit-Falle (1984) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Das Zeit-Imperium (1984) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Der Zeit-Zirkel (1984) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Zeitspule / Zeitlupe – Geheimarchiv im Weltraum (1985) roman de Nikolai von Michalewsky
(sub pseud. Mark Brandis)
Asche der Zeit (1985) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Polterzeit (1985) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers) – perifrază / aluzie la “Poltergeist”
Die Tiefen der Zeit (1985) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Zeit-Transfer (1985) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Endzeit (1985) roman de Herbert W. Franke (distins în 1986 cu Premiul “Kurd Lasswitz”)
Die Zeitfalle des Delamere (1985) roman de Wolfgang E. Hohlbein (sub pseud. Martin Hollburg)
Zielzeit (1985) antologie de Wolfgang Jeschke şi Karl Michael Armer
Aufbruch aus dem Zeitversteck (1985) roman de Hans Kneifel
Die Zeitpolizei (1985) antologie de René Oth
Phantastische Zeiten (1985) antologie de Franz Rottensteiner
Die Raum-Zeit Ingenieure (1985) roman de Thomas Ziegler (pseud. lui Rainer Zubeil)
Treffpunkt Realzeit (1986) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Die Zeitfestung (1986) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Der Zeitkäfig (1986) roman de Peter Griese
Kosmos zwischen Raum und Zeit (1986) roman de Hubert Haensel
Der Zeitseher (1986) antologie de Ronald M. Hahn
Die Zeitschule von Rhuf (1986) roman de Falk-Ingo Klee
Spielzeit (1986) roman de Norbert Ströbe
Die Enklaven der Zeit (1986) roman de Gheorghe Săsărman (versiunea germană a romanului 2000, apărut în
România în 1982; trad. germ. Hilde Linnert)
Zeitsprung (1987) roman de Werner Kurt Giesa (sub pseud. Curt Carstens)
Zeitschiene Midas (1987) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Der Zeitmann (1987) roman de Bernhard Grimminger
Herrscher der Zeiten (1987) roman de Hans Kneifel

Ewigkeit

În titlurile parolate ale autorilor germani de science-fiction, Ewigkeit parcă îşi regăseşte ceva din vechea
rezonanţă romantică, “metafizică”, în care intra inefabil la finalul versului lui Clemens Brentano mai înainte citat.
Nu ştiu însă, şi parcă prefer să nu ştiu, dacă rezonanţa se transmite şi textului propriu-zis al nenumăratelor
“Heftromane” produse în “Heftserie” pe bandă rulantă, sub licenţă şi pseudonimie americană; oricum, aici, în
aceste abundente şi totuşi incomplete Anexe bibliografice, ne interesează numai titlul, nu şi textul, care ne este nu
numai inaccesibil, dar ar putea fi şi decepţionant în raport cu promisiunea din titlu, aceasta fiind aşadar preferabil
a fi savurată în sine, pentru pitorescul ei intrinsec, pentru efectul de “masă critică” acumulat prin proliferare şi, nu
o dată, pentru genuinul ei potenţial de sugestie : e mai prudent să degustăm numai eticheta lipită pe sticlă, nu şi
vinul dinăuntru, pasibil a cauza indigestie (ebrietatea încă ar fi bună...). Cum spuneam şi data trecută (v. vol. O
cheie pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2004), parola Ewigkeit îşi începe relativ târziu cariera în
science-fiction, în titularistica sf a autorilor germani, mai precis, abia la sfârşitul anilor 1950, apogeul fiind atins
în anii ‘60-’70, pentru ca în anii ‘80 frecvenţa ei să fie din nou în declin (dar nu dispun de date decât până în
1987):
Das ewige Leben (1956) roman de Kurt Roecken (sub pseud. Henry Walter);
Die Schwelle zur Ewigkeit (1957) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton); reeditat în 1981 sub
titlul An der Schwelle zur Ewigkeit.
Herrscher über die Ewigkeit (1957) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Die Ewigkeit ist voller Sterne (1958) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Am Ende der Ewigkeit (1959) roman de Kurt Brand (sintagmă oximoronică, brevetată de Isaac Asimov în
titlul unui celebru roman, The End of Eternity, 1955; v. notele 84,87,91,108,252)
Treffpunkt Ewigkeit (1959) roman semnat William Kellock (pseudonim redacţional colectiv al unei edituri
germane)
Wanderer zwischen drei Ewigkeiten (1960) roman de Walter Ernsting (pseud. Clark Darlton)
Das ewige Gesetz (1960) roman semnat Charles Spencer (pseudonim al al unui autor german neidentificat)
Experiment mit der Ewigkeit (1961) roman de Winfried Scholz (sub pseud. W.W. Shols)
Ein Hauch Ewigkeit (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
In den Fesseln der Ewigkeit (1962) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Rufer aus der Ewigkeit (1963) roman de Kurt Brand
Signale der Ewigkeit (1963) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Sturz in die Ewigkeit (1964) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Staat der Ewigkeit (1965) roman de Hans Kneifel
Ein Teil der Ewigkeit (1966) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Ausbruch aus der Ewigkeit (1966) roman de Manfred Wegener
Einsiedler der Ewigkeit (1966) roman de Manfred Wegener
Der Schlüssel zur Ewigkeit (1967) roman de Rolf W. Liersch (sub pseud. Chester Henderson)
Das Tor zur Ewigkeit (1967) vol. proză scurtă de Manfred Lipp
Vorstoss in die Ewigkeit (1967) roman de Manfred Wegener
Der Turm des ewigen Lebens (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Atome der Ewigkeit (1968) roman de Hans Peschke (sub pseud. W. Brown)
Tempel der Ewigkeit (1968) roman de Ernst Vlćek
Die Säulen der Ewigkeit (1969) roman de Hans Kneifel
Drei Stufen zur Ewigkeit (1970) roman de Ernst Vlćek
Transition in die Ewigkeit (1972) roman de Kurt Brand
Die Wächter der Ewigen (1972) roman de Kurt Brand
Zurück aus der Ewigkeit (1972) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton); roman din trilogia Der
galaktische Krieg, reeditat în 1983.
Schlüssel zur Ewigkeit (1972) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Kontakte mit der Ewigkeit (1973) roman de William Voltz
Zwischen Tod und Ewigkeit (1974) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Verschleppt in die Ewigkeit (1974) roman de Mario Werder (sub pseud. Mark Feldman)
Wächter des Ewigen (1974) roman de William Voltz
Ein Schiff fährt in die Ewigkeit (1975) roman de Horst W. Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth)
Der Tyrann aus der Ewigkeit (1975) roman de E.C. Tubb, autor britanic (sub pseud. colectiv Gregory Kern) –
titlu neatestat în sursele bibliografice anglofone
Im Strom der Ewigkeit (1976) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Sphinx-Tor zur Ewigkeit (1976) roman de Joachim Puhle (sub pseud. L.B. Schorn)
Fühler der Ewigkeit (1977) roman de Horst Hoffmann (sub pseud. Neil Kenwood)
Der ewige Regen (1978) roman de Otto Birner
Die Händler des ewigen Lebens (1978) roman de Horst W. Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth)
Die Ewige Karawane (1978) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud H.G. Francis)
Die Ewigen von Luna (1978) roman de Hans Wolf Sommer (sub pseud. H.W. Springer)
Koordinator der Ewigkeit (1978) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Der Tod aus dem ewigen Eis (1978) roman de Wilfried Antonius Hary (sub pseud. W.A. Travers)
Facetten der Ewigkeit (1978) roman de Ernst Vlćek
Eine Handvoll Ewigkeit (1979) roman de Michael Nagula
Die letzten Stunden der Ewigkeit (1980) roman de Dietrich Hogl (sub pseud. D.C. Hogan).
Altă sintagmă oximoronică (v. supra, Kurt Brand, Isaac Asimov), “Ultimele ore ale Eternităţii” fiind un echivalent
perifrastic al “Sfârşitului Eternităţii”, pentru o minimă diferenţiere.
An der Schwelle zur Ewigkeit (1981) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton) reeditarea
romanului Die Schwelle zur Ewigkeit (1957)
Visum für die Ewigkeit (1982) antologie de Werner Fuchs
 Der ewige Krieger (1982) roman de Ernst Vlćek
Ein Stück Ewigkeit (1982) vol. proză scurtă de William Voltz
Der Ewige (1983) roman de Kurt Brand
Streiflichter der Ewigkeit (1983) roman de Wolfgang Kehl (sub pseud. Arndt Ellmer)
Das ewige Gesetz (1983) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Ewigen Diener (1983) roman de Marianne Sydow
Kerker der Ewigkeit (1983) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Die Höhlen der Ewigkeit (1987) roman de Peter Griese
Eine Sekunde der Ewigkeit (1987) roman de Hubert Haensel

Zukunft
Ein Blick in die Zukunft (1890) roman de Richard C. Michaelis
Ein Blick in die Zukunft (sic! 1907) roman de August Friedrich Fetz
Die Fahrt in die Zukunft (1922) roman de Hans Christoph
Tamotua, Stadt der Zukunft (1931) roman de Paul Madsack
Zukunft und Ende der Welt (1932) non-fiction de Desiderius Papp
Kameraden der Zukunft (1936) roman de Paul A. Müller (sub pseud. Lok Myler)
Der Flug in die Zukunft (1937) roman de Richard Funk
Was wäre wenn... Ein Rückblick auf die Zukunft der Welt (1947) scenariu radiofonic de Axel Eggebrecht
Futurrummel (1947) roman semnat A. MacOkay (pseudonim al autorului german Manes Kadow)
Lebende Zukunft (1953) roman de Richard Koch (sub pseud. H.C. Nulpe)
Der Flug in die Zukunft (1956) roman de Henry Gamarick
Lockende Zukunft (1957) antologie de science-fiction german, alcătuită de Henry Bings (pseudonim al lui
Heinz Bingenheimer)
Sonnenreich der Zukunft (1957) roman al unui autor german neidentificat, apărut sub pseudonimul editorial
colectiv Axel Nord)
Die Zukunft war gestern (1958) roman de Kurt Brand. Cf. Viitorul a început ieri. Retrospectiva anticipaţiei
franceze (1966) antologie comentată de Ion Hobana
Schritt in die Zukunft (1958) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Treffpunkt Zukunft (1960) roman de Kurt Mahr (sub pseud. Cecil O. Mailer)
Gefahr aus der Zukunft (1961) roman de Heinz Peter Fröhlich (sub pseud. H.P. Holling)
Notschrei aus der Zukunft (1962) roman de H. K. Schmidt (sub pseud. I.V. Steen)
Das Versteck in der Zukunft (1963) roman de Kurt Mahr
Utopia Zukunftsromane (1964-1967) serie editorială a Editurii Erich Pabel din Rastatt
Utopia Zukunft Taschenbuch – altă colecţie sf a Editurii Erich Pabel din Rastatt
Zukunftsromane (1965-1975) serie editorială a Editurii Bewin din Menden
Goldmanns Zukunftsromane – serie sf a editurii Wilhelm Goldmann din München
Rebellen der Zukunft (1965) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow)
Die Erforschung der Zukunft (1966) ciclu de dezbateri radiofonice şi TV organizate de Reinmar Cunis,
avându-l ca partener pe Robert Jungk. Dintre cărţile acestuia din urmă, a apărut în româneşte, în 1965, Mai
strălucitor decât o mie de sori (Heller als Tausend Sonnen, 1956) – o veridică istorie-reportaj a bombei atomice.
“2085", Zukunftstrasse (1966) roman de Robert Hess
Nachrichten aus der Zukunft (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Das Versteck in der Zukunft (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Erinnerungen an die Zukunft. Ungelöste Rätsel der Vergangenheit (1969) non-fiction de Erich von Däniken.
Amintiri despre viitor. Enigme nedezlegate ale trecutului, trad. rom. Gh. Doru şi S. Stanciu, Editura Politică,
Bucureşti, 1970. (Este proclamaţia “clasică” a “doctrinei paleoastronautice”, concurată, la noi, de Victor
Kernbach cu Enigmele miturilor astrale, 1970, ed.II 1973).
Schiff aus der Zukunft (1969) roman de Hans Kneifel
Konstrukteure der Zukunft (1970) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Zeichen der Zukunft (1971) roman de Thomas R.P. Mielke (sub pseud. Marcus T. Orban)
Kodezeichen Zukunftsgeister (1973) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (pseud. H.G. Francis)
Ein Mann der Zukunft (1975) roman de Horst W. Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth)
Wächter der Zukunft (1975) roman de Marianne Sydow (sub pseud. Garry McDunn)
Sterbende Zukunft (1976) roman de Kurt Brand
Der Zukunftseher (1976) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Rückfahrkarte in die Zukunft (1976) roman de Horst Zahlten
Schiff aus der Zukunft (1977) roman de Hans Kneifel
Geschichten aus der Zukunft (1978) vol. proză scurtă de Heinz Haber, Irmgard Haber şi Karl Wittlinger
Erde 2000. Eine Reise in die Zukunft (1978-1979) continuarea seriei Zeitkugel (1974-1978, v. supra) a
Editurii Wolfgang Marken din Köln, R. F. Germania
Der Treck, der aus der Zukunft kam (1979) roman semnat Penn Fleming Webster (pseudonim al unui autor
german neidentificat)
Die Zukunft der Orbiter (1980) roman de Hans Gerhard Franciskowsky (sub pseud. H.G. Francis)
Zukunftsträume (1980) vol. proză scurtă de Wilfried A. Hary
Die andere Seite der Zukunft (1980) antologie de Jörg Weigand
Sucher der Zukunft (1980) roman de Susanne Ursula Wiemer
Blick in die Zukunft (1981) roman de Walter Ernsting (în sfârşit, şi sub nume propriu!...)
Die Zukunft wird anders (1981) antologie de Walter Ernsting (e anul “fără mască” al autorului...)
Anschlag auf die Zukunft (1981) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
Ein Hauch von Zukunft (1982) roman de Hans Kneifel
No Future – Die Lust am Untergang (1982) antologie de Michael Nagula şi Manfred Riepe
Die andere Zukunft (1982) antologie de Franz Rottensteiner
Die Stadt der Zukunft (1982) roman de Thomas Ziegler (pseudonim al lui Rainer Zubeil)
Der Mann, der die Zukunft stahl (1983) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton – din nou “cu
mască”!)
Aufzeichnungen einer verlorenen Zukunft (1984) roman de Norbert Bertelsbeck
Mythen der nahen Zukunft (1984) antologie de Ronald M. Hahn
Treffpunkt Zukunft (1984) vol. proză scurtă de Wilfried A. Hary
Lila Zukunft (1984) roman de Gero Reimann
Lesebuch Zukunft 1984-2001 (1984) antologie de Monika J. Walther
Chroniken der Zukunft (vol. I-III, 1984) antologie de Wolfgang Jeschke
Welten der Zukunft (vol. IV-XII, 1985-1986) antologie de Wolfgang Jeschke (în continuarea celor trei
volume de Chroniken der Zukunft, 1984 – v. supra)
Die Rätselprinzessin oder Robot und Futurandot (1985) roman de Jörg von Liebenfels (Pentru menajarea
urechilor româneşti dedate la muzica lui Puccini, ce-aţi zice de echivalarea Robot şi Viitorandot ?...)
Nur keine Angst vor der Zukunft (1985) vol. proză scurtă de Thomas Ziegler (pseudonim al lui Rainer Zubeil)
Reise in eine strahlende Zukunft (1986) roman de Rainer Erler
News-Bericht über die Reise in eine strahlende Zukunft (1986) scenariu TV, după romanul de mai sus al lui
Rainer Erler. Acest Buletin de ştiri despre o călătorie într-un preastrălucit viitor a fost distins cu Premiul “Kurd
Lasswitz”, în 1987, la categoria Film/Teatru TV.
Die Zukunft spinnt (1986) antologie de Michael Görden
Schöne Zukunftswelt (1986) antologie de Manfred Kluge
Zukunftsmusik (1986) antologie de Uwe Wandrei
Die Zukunft kennt kein Morgen (1987) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)

Vergangenheit

Dacă, aşadar, “Ziua de mâine nu are (nici un) viitor” (“Die Zukunft kennt kein Morgen”), după ce totuşi a
fost atât de copios exaltată în titlurile autorilor germani din anii ’60-’80, nici “ziua de ieri”, trecutul,
“Vergangenheit”, nu şi-a pierdut de tot atracţia tematică şi titularistică, trecând peste amintirea inconfortabilă şi
peste rănile sau bubele încă necicatrizate ale unui trecut de curând catastrofal încheiat :
Land der Vergangenheit (1938) roman de Paul A. Müller (sub pseud. Lok Myler)
Flug in die Vergangenheit (1957) roman de Eberhard Seitz (sub pseud. J.E. Wells)
Unternehmen Vergangenheit (1960) roman de Helmut G. Grob
Notruf an die Vergangenheit (1963) roman de Peter Krämer (sub pseud. Peter Theodor)
Gefahr aus der Vergangenheit (1965) roman de Karl H. Scheer
Ruf der Vergangenheit (1966) roman de Kurt Brand
Gespenster der Vergangenheit (1966) roman de Kurt Mahr
Stimmen aus der Vergangenheit (1968) roman de Walter Ernsting (sub pseud Clark Darlton)
Erinnerungen an die Zukunft. Ungelöste Rätsel der Vergangenheit (1969) non-fiction de Erich von Däniken.
Amintiri despre viitor. Enigme nedezlegate ale trecutului, trad.rom. Gh. Doru şi S. Stanciu, Editura Politică,
Bucureşti, 1970. (Este proclamaţia “clasică” a “doctrinei paleoastronautice”, concurată, la noi, de Victor
Kernbach cu Enigmele miturilor astrale, 1970, ed. II 1973).
Die Rätsel der Vergangenheit (1969) roman de Walter Ernsting (sub pseud Clark Darlton)
Der Mann aus der Vergangenheit (1969) roman de Hans Kneifel (reeditat în 1977)
Fenster zur Vergangenheit (1970) roman de Hans Holzer
Irrfahrt in die Vergangenheit (1970) roman de Ernst Vlćek
Brennpunkt Vergangenheit (1972) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Wanderer aus der Vergangenheit (1972) roman de Hans Kneifel
Echo aus der Vergangenheit (1972) roman de Hans Peschke
Goliath aus der Vergangenheit (1973) roman de Hans Kneifel
 Andor – Sprung in die Vergangenheit (1973) roman de Hans Peschke
Operation Vergangenheit (1976) roman de Ronald M. Hahn (sub pseud. Ronald M. Harris)
Sturz in die Vergangenheit (1978) vol. proză scurtă de Peter Griese
Onkel Seidenstroh und die zukünftige Vergangenheit (1978) roman de Wilhelm Meissel
Steckbrief aus der Vergangenheit (1978) roman semnat Penn Fleming Webster (pseudonim al unui autor
german neidentificat)
Komet aus der Vergangenheit (1979) roman de Hans Kneifel
Blick in die Vergangenheit (1980) roman de Eva Eppers (sub pseud. Eva Christoff)
Meister der Vergangenheit (1981) roman de Kurt Mahr
Expedition in die Vergangenheit (1981) roman de Wolfgang Sternbeck
Exkursion in die Vergangenheit (1982) roman de Horst Hoffmann
Impuls der Vergangenheit (1982) roman de Horst Hoffmann
Feinde aus dem Vergangenheit (1983) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jürgen Grasse) (autorul a mai
semnat şi cu pseud. Jay Grams)
Morgen ist Vergangenheit (1984) vol. proză scurtă de Alfred Müller - Felsenburg
Wrack aus der Vergangenheit (1986) roman de Wilfried A. Hary
Brennpunkt Vergangenheit (1987) roman de Hans Peschke (sub pseud. Harvey Patton) (titlu preluat de la
Horst Gehrmann / H.G. Ewers, 1972 – v. supra)
Şi poate din acelaşi motiv – tocmai pentru că “Ziua de mâine nu are (nici un) viitor” (“Die Zukunft kennt
kein Morgen”, v. supra; Kein Morgen für die Erde, v. infra) – ea şi-a găsit un minim refugiu în sporadicele titluri
parolate cu “Morgen” ale autorilor germani de science-fiction, pentru care, compensatoriu şi iluzoriu, “Morgen
ist Vergangenheit” (v. supra & infra):

Morgen – Gestern
Menschen von Morgen (1905) vol. proză scurtă de Carl H. Grunert
Menschen von morgen (sic! 1918) roman de Emil Felden
Das Reich von morgen (1916) roman de Karl Figdor
După aceste trei titluri timpurii (“proto-sf”), urmează o mare pauză, până prin anii ‘70, când autorii germani
de science-fiction îşi vor aduce din nou aminte de Morgen în titlurile cărţilor lor, de data asta alăturându-l şi pe
Gestern, probabil sub influenţa perechii antonimice Tomorrow – Yesterday, care abundă în titlurile americane,
cum am văzut.
Die Welt von übermorgen (1933) roman de Karl Förster
Die Zukunft war gestern (1958) roman de Kurt Brand
Die Wand ins Gestern (1966) vol. proză scurtă de Murray Leinster, autor american (titlu dat de redacţia
germană, neatestat în sursele bibliografice anglofone)
Rückkehr in die Gegenwart (1966) roman de Kurt Mahr
Galaxis ohne Morgen (1968) roman de Udo Biegel
Zwischen Gestern und Morgen (1975) roman de Kurt Brand
Gestrandet im Gestern (1976) roman de E.C. Tubb, autor britanic (sub pseud. colectiv Gregory Kern) – titlu
neatestat în sursele bibliografice anglofone
Der Weise aus dem Morgenland (1977) roman de Horst W. Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth)
Was morgen geschah (1979) roman de Michael Springer
Ausflug ins Morgen (1980) roman de Rainer Zubeil (sub pseud. Robert Quint) (autor care a mai semnat şi cu
pseudonimul Thomas Ziegler)
Aufbruch ins Gestern (1980) roman de Susanne Ursula Wiemer
Zwischen gestern und morgen (1981) roman de Andreas Brandhorst (sub pseud. Andreas Werning)
Der Mann, der nach Gestern ging (1981) roman de Gerhard R. Steinhäuser
Vorgriff auf Morgen (1981) antologie de Jörg Weigand
14 Abenteuer-Stories in der Welt von Morgen (1982) vol. proză scurtă semnat Mark Brandis (pseudonim al
lui Nikolai von Michalewsky)
Morgen ist Vergangenheit (1984) vol. proză scurtă de Alfred Müller - Felsenburg
Gestern ist heute (1984) roman de Detlev Horn (sub pseud. Detlev G. Winter)
Visionen von Morgen (1985) antologie de Ronald M. Hahn
Blick ins Morgen (1985) antologie de Jörg Weigand
Kein Morgen für die Erde (1986) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton)
Die Zukunft kennt kein Morgen (1987) roman de Wolf Peter Ritter (sub pseud. Peter Terrid)
 Titluri triplu parolate
Beyond Time and Space (1950, 1958) antologie de August W. Derleth. Space + Time + Beyond
Space, Space, Space : Stories about the Time When Men Will Be Adventuring to the Stars (1953) antologie de
William M. Sloane . Space + Time + Stars
Beyond the Barriers of Space and Time (1954, 1957) antologie de Judith Merril. Space + Time + Beyond
Beyond the Farthest Star (1964) roman de Edgar Rice Burroughs . Beyond + Farthest + Star
Space and Time in the Modern Universe (1977) non-fiction de Paul Davies . Space + Time + Universe
This Strange Tomorrow : Space Stations in the Universe of Science Fiction. With an Introduction by Gregory
Benford (1991) – volum exegetic de Gary Westfahl . Tomorrow + Space + Universe
Jenseits von Raum und Zeit (1946, Leipzig) roman de Erich Doleźal . Raum + Zeit + Jenseits
Jenseits von Raum un Zeit (1946, Viena) roman de Erik Lindenau . Raum + Zeit + Jenseits
Jenseits von Raum und Zeit (1958) titlul traducerii germane a romanului After World’s End (1939 în revistă,
1952 în volum) de Jack Williamson . Raum + Zeit + Jenseits
Jenseits von Zeit und Raum (1974) titlul traducerii germane a volumului de proză scurtă Once There Was a
Giant (1971) de Keith Laumer . Raum + Zeit + Jenseits
Jenseits von Zeit und Raum (1976) roman de Marianne Sydow . Raum + Zeit + Jenseits
Kosmos zwischen Raum und Zeit (1986) roman de Hubert Haensel . Raum + Zeit + Jenseits

Titluri re-parolate prin compensaţie

La reeditare / La traducere

O dovadă în plus pentru eficacitatea comercială, dar şi pentru atractivitatea intrinsecă a “parolei” asupra
cititorilor/cumpărători de science-fiction (din Germania, pentru care dispunem de date): titluri care şi în original erau
“parolate” ştiinţificţional, dar nu cu Space and Time, în traducere apar re-parolate, total modificate şi “intensificate”
suplimentar prin includerea magicei formule Raum und Zeit :
Return to Tomorrow (1954), roman de L. Ron Hubbard,
devine în traducere Gefangen in Raum und Zeit (1957)
After World’s End (1939, 1952) roman de Jack Williamson
devine în traducere Jenseits von Raum und Zeit (1958)
The Time Trap Gambit (1969) roman de Larry Maddock
devine în traducere Gefangener in Raum und Zeit (197l)
Once There Was a Giant (197l) vol. proză scurtă de Keith Laumer
devine în traducere Jenseits von Zeit und Raum (1974)
A Swiftly Tilting Planet (1978) roman de Madeleine L’Engle
devine în traducere Durch Zeit und Raum (1985)
Dar acesta e un domeniu mult mai vast, echivalarea în manieră ştiinţificţională operând imprevizibile
remodelări asupra titlurilor traduse. De ordinul miilor, aceste titluri anglofone asiduu (şi cu entuziasm, putem
presupune, cu delicii) cultivate pe parcursul deceniilor postbelice acolo unde “înfruptarea” a fost posibilă (la noi niet!)
sunt, în marea lor majoritate, titluri parolate ştiinţificţional încă în original şi re-parolate în traducere, frecvenţa şi
distribuţia cuvintelor-cheie marcate ştiinţificţional putând ocaziona şi alte interesante constatări, convergente în linii
mari cu cele de până acum. Reducând la minimum probatoriul (altfel imens), să reţinem doar câteva succinte concluzii.
Există, în linii mari, 4 (patru) posibilităţi, patru uzanţe în traducerea titlurilor parolate ştiinţificţional, şi fiecare
ar putea fi ilustrată cu sute de exemple, dar vor fi concludente şi suficiente, sper, şi câteva doar pentru fiecare categorie
(alese, pe cât posibil, dintre cele care au fost traduse şi în româneşte).
A. Titlul este tradus fidel şi literal, fie integral, fie parţial. Este, desigur, cazul “clasic”, cel mai la îndemână, şi
n-ar fi decât firesc ca soluţia să revină cel mai frecvent; dar, surpriză!, nu este aşa: titlurile din această categorie sunt
întrecute numeric de cele pe care le vom vedea la paragrafele B, C şi D (e vorba, la proporţii de adevărat fenomen, de
traducerile germane). Romanul lui John Brunner The Shockwave Rider (1975) a apărut în traducere germană sub titlul
Der Schockwellenreiter (1979); la noi, Călător pe unda de şoc, trad. rom. Corina Marcovici, Editura Domino,
Târgovişte, 1997. (N-ar fi avut un efect mai “de şoc” o echivalare precum, să zicem, Călare pe unda de şoc?) Mult
premiatul roman al lui Gregory Benford Timescape (1980) a apărut în traducere germană sub titlul Zeitschaft (1984):
analogie perfectă, Zeitschaft raportându-se la Landschaft precum timescape la landscape. Versiunea spaniolă găseşte
soluţia Cronopaisaje (1984), pe care ar fi putut s-o preia şi versiunea românească (Cronopeisaj, Timpeisaj), pentru că
Natură moartă cu timp, aşa cum a apărut în 1995 la Editura Nemira, în traducerea lui Gabriel Stoian, denotă o confuzie
între două “genuri” picturale distincte : “natura moartă” şi “peisajul”. Titlu imperfect de care traducătorul însuşi a fost
conştient, întrucât la a doua ediţie, revizuită, a traducerii sale, el a găsit un titlu literalmente perfect: Timperfect
(Editura Nemira, Bucureşti, 2006).
În traducerea încă fidelă dar parţială a titlului (A1), se păstrează doar cuvântul tematic, “parola”, chiar dacă
unul sau altul dintre celelalte cuvinte diferă, chiar dacă apar cuvinte în plus sau în minus (în termeni farmaceutici, poate
diferi excipientul, nu însă şi substanţa activă a respectivului medicament). Romanul lui Edmond Hamilton Return to the
Stars (1970) devine Ihre Heimat sind die Sterne (198l). The Ginger Star (1974), roman de Leigh Brackett, devine Der
sterbende Stern (1979), o stea “roşcată”, brun-roşcată la culoare, fiind, intuitiv, “muribundă”. Stelele încă necatalogate,
încă netrecute pe hărţile celeste, Uncharted Stars (1969), titlul unui roman de Andre Norton, sunt, desigur, “stele fără
nume”, Sterne ohne Namen (1970), ceea ce pe noi, aici în România, ne duce cu gândul la Steaua fără nume (1942) a lui
Mihail Sebastian.
În ultimă instanţă, titlul poate rămâne chiar aşa cum este, netradus (A2), cititorilor exersaţi de science-fiction
findu-le de mult familiar în original: fenomen, ce-i drept, încă neîntâlnit la noi, unde încă nu s-a tradus un roman sf
“clasic” de talia lui Star Maker (1937) de Olaf Stapledon, pe când în Germania a apărut încă din 1969, atât sub titlul
original, Star Maker, cât şi tradus, Der Sternenmacher. Povestirea lui Larry Niven Neutron Star (1968) a apărut tradusă
în româneşte sub titlul, normal, Steaua neutronică (trad. rom. Agachi Faur, în culegerea Cronici metagalactice,
antologatori Alexandru Mironov şi Ştefan Ghidoveanu, Editura Tehnică, 1990), dar volumul omonim al autorului, tot
din 1968, a apărut în 1976 în traducere germană sub titlul Neutron Star, nu Der neutronische Stern. La fel, mult
premiatul roman al lui Frederik Pohl Gateway (1977), trad. germ. Gateway (1978), dar, fireşte, Poarta, trad. rom.
Mihai-Dan Pavelescu (Editura Pygmalion, Ploieşti, 1996).
B. Titlul nu mai este tradus nici fidel, nici literal, ci “dres” pe gustul prezumat al publicului cititor, dar nu mai
puţin şi pe gustul personal al traducătorului: i se implantează o parolă sf uşor de recunoscut, dacă n-o avea (acesta fiind
cazul aici, B), sau, dac-o avea (cazul D), i se “schimbă parola” cu una “mai tare”, ori considerată ca atare, printr-un sui
generis fenomen de “esfeizare” suplimentară, de “cosmicizare”, de re-parolare mai apăsat ştiinţificţională. Aceeaşi
“Sternenfieber” pare a-i fi cuprins, vreme de câteva decenii, nu numai pe autorii germani de science-fiction, dar şi pe
traducători, încă şi mai abitir. Sper să fiu crezut şi pe cuvânt, fără a deşerta acum în pagini tot sertarul cu fişe, dar,
adăugând la sutele de titluri “siderale” proprii încă de vreo câteva ori pe-atâtea titluri de traduceri, germanii par chiar să
fie încă şi mai înveteraţi “stargazers” decât anglo-americanii, cel puţin dacă judecăm după acest ciudat fenomen, cât se
poate de simptomatic (constatabil obiectiv şi de la distanţă, în mână cu voluminosul Lexikon amintit, de volum aproape
cubic): titluri în original neutre, aparent imune, aparent nesuspectabile de “stargazing”, se contaminează subit, în
traducere germană, de aceeaşi endemică “exaltare a stelelor”. Simptome spontane, proprii, specifice şi totuşi generice,
prin care se manifestă aceeaşi genuină predispoziţie general-umană şi la autorii, şi la traducătorii germani de science-
fiction, autori mai puţin cunoscuţi, la noi cel puţin, şi tocmai de aceea parcă mai convingători, mai edificatori.
A Modern Utopia (1905), roman de H.G. Wells – devine, în traducere germană, Jenseits des Sirius (1911)
The Best Stories of H.G. Wells (1937), volum de proză scurtă – Stern der Vernichtung (1964).
The Voyage of the Space Beagle (1950) roman de A. E. van Vogt – Die Weltraumexpedition der Space Beagle
(1961) – Odiseea navei “Space Beagle”, trad. rom. Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1978.
The Pawns of Null-A (1956), reed. The Players of Null-A (1970) roman de A.E. van Vogt – Kosmischer Schachzug
(1958) – Jucătorii non-A, trad.rom. Marian Mirescu, Editura Cristian, Craiova, 1993
The Demolished Man (1953) roman de Alfred Bester – Sturm aufs Universum (1960) – Omul demolat, trad. rom.
Mihai-Dan Pavelescu, Editura Pygmalion, Ploieşti, l994.
O iubire din anul 41042 (1958 în revista CPSF, 1960 în volum, reed. 1966) roman de Sergiu Fărcăşan – Arche
Noah im Weltenraum, Berlin (DDR), Volk und Welt Verlag, 1964.
Hothouse (1962), în ediţie americană The Long Afternoon of Earth (1962, 1976) roman de Brian W. Aldiss – Am
Vorabend der Ewigkeit (1986) – Sera sau Lunga după-amiază a Pământului, trad. rom. Mihai Bădescu, Editura
Porto-Franco, Galaţi, 1991.
Way Station (1963) roman de Clifford D. Simak – Raumstation auf der Erde (1964) – Halta, trad. rom. Mihail
Samoilă, Editura Pygmalion, Ploieşti, 1995. (Cum ar fi sunat Staţie de parcurs?)
The Long Result (1965) roman de John Brunner – Botschaft aus dem All (1967) – Răbdarea timpului, trad. rom.
Vladimir Colin şi I. Pascal, Editura Univers, Bucureşti, 1981; traducere reeditată în 1994 la Editura Nemira din
Bucureşti.
Stand on Zanzibar (1968) roman de John Brunner – Morgenwelt (1980) – Zanzibar, trad. rom. Sorin Moise,
Editura Nemira, Bucureşti, 1995. (N-ar fi conservat ceva mai mult din sugestia titlului originar o echivalare precum, să
zicem, Umăr la umăr pe Zanzibar?)
Rite of Passage (1968) roman de Alexei Panshin – Welt zwischen den Sternen (1980) – Ritual de trecere, trad.
rom. Gicuţa Nistor şi Adrian Şerban Dobrin, Editura Multistar, Piatra Neamţ, 1993.
The Best of Isaac Asimov (1973) vol. proză scurtă – Wenn die Sterne verlöschen (1975).
Alien Embassy (1977) roman de Ian Watson – Botschafter von den Sternen (198l) – Ambasada extraterestră, trad.
rom. Cătălin Ionescu, Editura Pygmalion, Ploieşti, 1995. (Cum ar fi sunat Ambasada alienă, Ambasada alienilor, sau
chiar Ambasadorii stelelor, Ambasadorii din stele?)
The Fountains of Paradise (1979) roman de Arthur C. Clarke – Fahrstuhl zu den Sternen (1979) – Fântânile
Paradisului, trad. rom. Adrian Şerban Dobrin, Editura Multistar, Piatra Neamţ, 1993.
2000 (1982) roman de Gheorghe Săsărman – Die Enklaven der Zeit, trad. germ. Hilde Linnert, Wilhelm Heyne
Verlag, München, 1986.
Birthright : The Book of Man (1982) roman de Mike Resnick – Das Zeitalter der Sterne (1985)
The Robots of Dawn (1983) roman de Isaac Asimov – Aurora oder der Aufbruch zu den Sternen (1985) –
Roboţii de pe Aurora, trad. rom. Georgeta Stancu, Editura Teora, Bucureşti, 1998
C. Mai restrâns cantitativ, dar totuşi existent, este fenomenul invers, al de-parolării titlului tradus, al
“decosmicizării” şi “dezesfeizării”, fenomen apărut prezumabil dintr-o tacită saturaţie, din reacţia de-a evita senzaţia de
uniformitate şi stereotipie, la confluenţă cu manifestarea spontană şi mai generală a titlurilor neutre ştiinţificţional, care
n-au fost niciodată parolate (căci există şi din acestea!).
Tales of Space and Time (1899) volum de proză scurtă de H.G. Wells, tradus în limba germană sub un titlu care
“nu spune nimic”: Ugh-Lomi (1923).
Pebble in the Sky (1950) roman de Isaac Asimov – trad. germ. Radioaktiv... ! (1960) – O piatră pe cer, trad. rom.
Maria-Ana Tupan, Editura Univers, Bucureşti, 1981; titlu reeditat la Editura Teora din Bucureşti, în 1994.
Space on My Hands (195l) vol. proză scurtă de Fredric Brown – trad. germ. Sehnsucht nach der grünen Erde
(1965) – Atingerea spaţiului, trad. rom. Claudiu Florian, Editura Nemira, Bucureşti, 1996.
Starman Jones (1953) roman de Robert A. Heinlein – trad. germ. Abenteuer im Sternenreich (1954) – Pilotul
Jones, trad. rom. Horia Nicola Ursu, Editura Nemira Bucureşti, 1997.
Whipping Star (1970) roman de Frank Herbert – trad. germ. Der letzte Caleban (1972) – Steaua şi biciul, trad.
rom. Diana Morăraşu, Editura Loreley, Iaşi, 1994.
A Rebel in Time (1983) roman de Harry Harrison – trad. germ. Im Süden nichts Neues (1984), aluzie probabilă la
un titlu celebru din literatura germană : Im Westen nichts Neues (Pe frontul de vest nimic nou) (1929) de Erich Maria
Remarque.
D. Abundent reprezentată în titularistica traducerilor germane apare, în schimb, “parola schimbată”, fenomenul
echivalării “în familie” şi “în compensaţie”, prin substituirea şi permutarea în titlu a unor cuvinte-cheie marcate
ştiinţificţional mai mult sau mai puţin apăsat: de regulă, o parolă “mai tare”, mai apăsată, înlocuieşte o parolă “mai
slabă”, mai discretă, dar aceasta era prezentă încă în titlul originar (spre deosebire de categoria B, exemplificată mai
sus). Motivul prezumabil poate fi, şi aici (ca şi în cazul grupei C), evitarea senzaţiei de redundanţă şi stereotipie, dar
esenţială rămâne păstrarea parolării ca atare, conservarea sugestiei specific ştiinţificţionale.
Prelude to Space (1951), primul roman al lui Arthur C. Clarke, a apărut în traducere germană sub două titluri : Die
Erde läßt uns los şi Aufbruch zu den Sternen (1954).
Islands in the Sky (1952) roman (sf pentru copii) de Arthur C. Clarke – Inseln im All (1958).
The Currents of Space (1952) roman de Isaac Asimov – tradus în limba germană sub titlul Der fiebernde Planet
(1960) – Curenţii Spaţiului, trad. rom. Florin Şlapac, Editura Teora, Bucureşti, 1994.
The Lights in the Sky Are Stars (1953) roman de Fredric Brown – tradus în limba germană sub titlul Sternfieber
(1972).
The Universe Maker (1953) roman de A.E. van Vogt – tradus în limba germană sub titlul Der Zeitspieler (1977) –
tradus în limba română sub titlul Făuritor de univers, trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu, în revista Anticipaţia – CPSF,
Bucureşti, n-rele 485-488, 1992.
Adventures in the Far Future (1954) antologie de Donald A. Wollheim – tradus în limba germană sub titlul
Sternenstaub (1962).
Tunnel in the Sky (1955) roman (sf pentru copii) de Robert A. Heinlein – tradus în limba germană sub titlul Tunnel
zu den Sternen (1956).
Oblok Magellana (1955) roman de Stanislaw Lem – tradus în limba germană sub titlul Gast im Weltraum (1956) –
tradus în limba română sub titlul Norul lui Magellan, trad. rom. Nicolae Mihăilescu şi Teofil Roll, Editura Tineretului,
Bucureşti, 1959.
They Shall Have Stars (1956) roman de James Blish – tradus în limba germană sub titlul Brücke zur Ewigkeit
(1973).
Islands of Space (1956) roman de John W. Campbell Jr. – tradus în limba germană sub titlul Kosmische
Kreuzfahrt (1960).
The City and the Stars (1956) roman de Arthur C. Clarke – tradus în limba germană sub titlul Die sieben Sonnen
(1960) – tradus în limba română sub titlul Oraşul şi stelele, trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Multistar, Piatra
Neamţ, 1992.
 The Space-Born (1956) roman de Edwin C. Tubb – tradus în limba germană sub titlurile Kinder des Weltalls şi
Unter den Sternen (1958).
Tumannost’ Andromedî (1958) roman de Ivan Efremov – tradus în limba germană sub titlurile Andromeda-Nebel
şi Das Mädchen aus dem All (l967) – tradus în limba română sub titlul Nebuloasa din Andromeda, trad. rom. Adrian
Rogoz şi Tatiana Berindei, în CPSF, Bucureşti, n-rele 59-65, 1957 (sic!), în volum la Editura Tineretului, Bucureşti,
1960, 1966.
Galactic Cluster (1959) vol. proză scurtă de James Blish – tradus în limba germană sub titlul Eine Handvoll Sterne
(1974).
Sanctuary in the Sky (1960) roman de John Brunner – tradus în limba germană sub titlul Asyl zwischen den
Sternen (1963).
Beyond (1960) vol. proză scurtă de Theodore Sturgeon – tradus în limba germană sub titlul Hinter dem Ende der
Zeit (1982).
Beyond the Beyond (1969) vol. proză scurtă de Paul Anderson – tradus în limba germană sub titlul Jenseits der
Unendlichkeit (1972).
Orbit Unlimited (196l) vol. proză scurtă de Poul Anderson – tradus în limba germană sub titlul Das letzte
Sternenschiff (1969).
The Planet Strappers (1963) roman de Raymond Z. Gallun – tradus în limba germană sub titlul Sternenfieber
(1963).
The Deep Reaches of Space (1964) roman de A. Bertram Chandler – tradus în limba germană sub titlul Der Mann,
der zu den Sternen flog (1966).
Plague from Space (1965) roman de Harry Harrison – tradus în limba germană sub titlul Die Pest kam von den
Sternen (1966).
Star Trek (1967-1973) 9 volume de proză scurtă semnate de James Blish – traduse în limba germană sub titlul
Enterprise, 13 volume (1972-1973). Numele navei cosmice Enterprise este el însuşi impregnat de conotaţii sf pentru
amatorii de science-fiction, cel puţin pentru fanii “trekkies”, specie care se vede că a existat şi în Germania.
Galactic Pot-Healer (1969) roman de Philip K. Dick – tradus în limba germană sub titlul Joe von der Milchstrasse
(1974).
Into Deepest Space (1974) roman de Fred Hoyle – tradus în limba germană sub titlul Der schwarze Stern (1979).
Farthest Star (1975) roman de Frederik Pohl şi Jack Williamson – tradus în limba germană sub titlul Objekt
Lambda (1978); în 1986, acelaşi roman, Farthest Star, împreună cu un altul, Wall around a Star (1983), au fost
publicate într-un singur volum sub titlul Der endlose Planet : accentul “cosmic” apare sensibil diluat, între “star” şi
“planet”, dar nu total pierdut, ca în Objekt Lambda.
The Stars Are the Styx (1979) vol. proză scurtă de Theodore Sturgeon – ediţia germană împarte în două acest
volum, sub titlurile Fährmann ins All şi Auf dem Floss der Zeit (1982).
Space Mail (1980-1982, 2 vol.) antologie de Isaac Asimov, Martin H. Greenberg şi Joseph D. Olander – tradusă
în limba germană sub titlul Sternenpost (1983-1984, 3 vol.).

Curiosa poetica
“Portmanteau words”
Denumite “portmanteau words” chiar de către cel care le-a brevetat şi le-a consacrat în poezie (Lewis
Carroll, în celebrul poem Jabberwocky, 1872), aceste “cuvinte-valiză” – ingenioase formaţiuni lexicale rezultate
din comprimarea sau “telescoparea” unor cuvinte deja existente în limbă, ale căror sensuri, conotaţii, sugestii
semantice etc. le îmbină şi le combină, topindu-le inextricabil unele într-altele – i-au tentat şi pe autorii de
science-fiction, începând chiar cu denumirea “genului” – scientifiction – prima propunere terminologică avansată
de Hugo Gernsback (în primul număr al revistei Amazing Stories, din aprilie 1926); propunere care, din păcate,
“n-a prins”, a pierdut la concurenţă în arena uzului lingvistic, învingătorul care a luat totul fiindu-ne azi prea bine
cunoscut: science fiction. Ca recompensă, poate, autorii, “ştiinţifictorii”, au oferit incidental refugiu unor astfel de
“portmanteau words” în cărţile lor, în text şi chiar în titlu :
Scientifiction (1926) – “portmanteau word” prin care Hugo Gernsback se înscrie cu brio nu numai în tradiţia
Jules Verne - H.G. Wells - E.A. Poe, cum declarat intenţiona, dar şi în tradiţia Lewis Carroll, cel din
Jabberwocky, ba chiar şi în tradiţia Molière, cel din Burghezul gentilom (Le bourgeois gentilhomme, 1670), unde
simpaticul Monsieur Jourdain “făcea proză fără să ştie”: Mr. Gernsback făcea şi el “cuvinte-valiză” şi, deci,
“haplologie”, fără să ştie, inventând nu numai un “gen”, dar şi un nume pentru acesta: scientifiction. Totul a
început, aşadar, cu o... haplologie!
“Mimsy Were the Borogoves” (1943) nuvelă semnată Lewis Padgett (pseudonim sub care apar titluri scrise
în colaborare de Henry Kuttner şi Catherine L. Moore). În cartea de faţă, nuvela a fost discutată pe larg în cap. 10,
“Paradoxul coletelor greşit expediate” / ”missent parcels” – v. supra, notele 322-325.
Nimfaunesca (1944) poem în hexametri cu care a debutat Adrian Rogoz (probabil fără a se gândi atunci
neapărat la Jabberwocky, ci doar la simplul fenomen lingvistic al haplologiei, uzual şi în limba română:
suprimarea unei silabe prin disimilare totală, ca în “idololatrie”, “mineralologie” ş.a.; haplologia nu se aplică însă
şi angelologiei : de ce oare ar fi o blasfemie să zicem angelogie, aşa cum zicem idolatrie, dacă nu pentru
binecuvântatul motiv că un angel nu este un idol, orişicât…).
“The Jokester” (195?) povestire de Isaac Asimov. Bufonul, trad. rom. Ion Doru Brana, 1986. Între “joker” şi
“jester” ar putea fi, la o adică, aceeaşi compatibilitate ca între “zeflemea” şi “flegmatic”, aşa că de ce n-am putea
echivala în româneşte titlul lui Asimov prin Zeflegmaticul?
Sexodus (1963) roman de George H. Smith (sub pseud. Jerry Jason)
The Sexorcist (1974) roman de Andrew J. Offutt (sub pseud. John Cleve)
Orgasmachine (1976) roman de Ian Watson (oare merge cu benzină, vreun nou patent de “gas machine”? )
Telempath (1976) roman de Spider Robinson (Cf. “telepathy” & “empathy”)
Pstalemate (1971) roman de Lester del Rey (o fi vreun impas para/psihic fără ieşire, “an ESP/psi
stalemate”?)
Soylent Green (1973) film sf, regia Richard Fleischer, cu Charlton Heston, Edward G. Robinson ş.a. în
distribuţie. Soialimentul verde, preparat probabil din “soya” în amestec cu “soilage” (furaj verde), este soluţia
pentru a putea hrăni o suprapopulaţie demenţial proliferantă, în romanul lui Harry Harrison Faceţi loc! Faceţi loc!
(Make Room! Make Room!, 1966), după care s-a turnat filmul. Roman netradus în româneşte şi film inaccesibil
nouă, tocmai pe vremea când “mâncam salam cu soia”...
The Jaws that Bite, the Claws that Catch (1975) roman de Michael G. Coney (vers din Jabberwocky, v. nota
323)
Chrestomanci (1977-1988) ciclu de romane (sf pentru copii) de Diana Wynne Jones
(Cf. “chrestomathy” & “chiromancy”)
Bander Snatch (1979) roman de Kevin O’Donnell Jr. Cf. “the frumious Bandersnatch”, lighioana răpusă de
bravul Jabberwock în poemul lui Lewis Carroll – v. supra, nota 316.
“giANTS” (1979) povestire de Edward Bryant (Premiul Nebula 1980). În româneşte, “valiza” trebuie
înlocuită cu perifraza: Furnicile-gigant, trad. rom. Cătălin Teniţă, în Jurnalul S.F., nr.115, 1995.
Ştiinţificţiune, ştiinţifictor (1979) eseu de Leon R.Corbu (apărut în Echinox, nr.6-7, l979)
Shatterday (1980) vol. proză scurtă de Harlan Ellison (“a shattered/shattering Saturday”?)
Amalgamemnon (1984) roman de Christine Brooke-Rose (“an amalgamated Agamemnon”?)
Magicats! (1984), Magicats II (1991), Dogtales! (1988) – antologii de Jack Dann şi Gardner Dozois (avem şi
noi “pisicăţelul” nostru carpatin, dar încă nu-i dresat pentru a intra în arena sf...)
Cat-a-lyst (1991) roman de Alan Dean Foster. Care să fie deosebirea faţă de Catalyst (1951), roman de John
Russel Fearn (sub pseud. Vargo Statten), sau faţă de alt Catalyst (1980), roman de Charles L. Harness, care-l
urmează în repertoriul alfabetic?
Neuromancer (1984) roman de William Gibson (Cf. titluri ca Neuron World, 1965, roman de R. Lionel
Fanthorpe ; Necromancer, 1962, roman de Gordon R. Dickson ş.a.). Titlul traducerii româneşti (Neuromantul,
trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu, 1993?) colectează toate aceste aluviuni semantice, nu însă şi pe aceea implicată
de engl. romancer, el însuşi un cuvânt deja polisemantic.
Pohlstars (1984) vol. proză scurtă de Frederik Pohl (Cf. “The Pole Star”)
 Anthonology (1985) vol. proză scurtă de Piers Anthony (“antologie de autor”, în cazul dat “antonologie”)
Solip: System (l989) vol. proză scurtă de Walter Jon Williams (“a solipsistic system”?)
Verbivore (1990) roman de Christine Brooke-Rose (“herbivore”/ierbivore la păscut şi rumegat de verbe)
Textermination (1991) roman de Christine Brooke-Rose (exterminatorul de texte exterminat de text)
Psycho-Paths (1991) antologie de Robert Bloch şi Martin Harry Greenberg. (Cf. The Psychopath Plague,
1978, roman de Steven Spruill). Dar altele-s “cărările” (paths) ce duc spre un roman precum Psycho (1959) de
Robert Bloch, după care Alfred Hitchcock a turnat celebrul film omonim (1960).
“Psyclops” (19??) povestire de Brian W.Aldiss (tot un fel de “Cyclops”, oricum, se pronunţă la fel...)
Hermetech (1991) roman de Storm Constantine (textele hermetice au, ce-i drept, nevoie de-un tehnician
hermeneut)
Wempires (1991) roman (sf pentru copii) de Daniel Manus Pinkwater (“empires” terorizate de “vampires”)
Elephantasm (1993) roman de Tanith Lee (la psihanalist cu elefantul Jumbo! numai să nu rupă canapeaua...)
Geodyssey (1993-1994) ciclu de romane de Piers Anthony (a lui Ulysse se vede că era doar o... eurodisee)
Elvissey (1993) roman de Jack Womack (de ce n-ar exista, atunci, comprimată haplologic într-un
“portmanteau word”, şi o odisee a fanilor şi devoţilor lui Elvis Presley, “the followers of the Church of Elvis”?)

“Go Home!”
“You’ll Never Go Home Again” (1951) povestire de Clifford D. Simak
A Way Home (1955) vol. proză scurtă de Theodore Sturgeon
Earthman, Come Home (l955) roman de James Blish
Martians, Go Home (1955) roman de Fredric Brown (apărut anterior în Astounding Science Fiction, sept.
1954)
Earthman, Go Home! (1960) roman de Poul Anderson
Spacemen, Go Home (1962) roman de Milton Lesser (sf pentru copii)
Earthman, Go Home (1964) vol. proză scurtă de Harlan Ellison
Godling, Go Home! (1964) vol. proză scurtă de Robert Silverberg
“Humans, Go Home” (1969) nuvelă de A.E. van Vogt (apărută în Galaxy, sept. 1969)
“Hunter, Go Home” (196?) nuvelă de Richard McKenna. Vânătorule, întoarce-te acasă!, trad. rom. Liana
Mihailovici şi Doina Hanu, în antologia Întoarcere pe Planeta Albastră, 1989, antologator Lucian Hanu.
Gremlins, Go Home! (1974) roman de Ben Bova şi Gordon R. Dickson (sf pentru copii)
The Long Way Home (1975) roman de Poul Anderson (apărut în prima ediţie sub titlul No World of Their
Own, 1955)
Always Coming Home (1985) roman de Ursula K. Le Guin (vers trohaic)
You Could Go Home Again (1993) vol. proză scurtă de Howard Waldrop (vers iambic)
Hello, boys! Cheers, guys! Cât de vechi să fie oare cordialul salut “Yankees, go home!”, dacă în science-
fiction cariera lui începea încă în 1954? În câţi ani “se coace” o parodie sau o simplă parafrază? Câţi ani ne mai
trebuie ca să uităm, să ne eliberăm neuronii şi circumvoluţiunile pentru altceva, “să ne deparazităm creierul”?
What Gaps in Space and Time, Indeed (vers iambic) între credinţa tragică a celor care mureau la noi “în munţi”,
ducând cu ei în mormânt speranţa deşartă că “Vin americanii!”, şi masele de manevră manipulate cinic de
“stânga” europeană în soldă la cei ce veneau cu lumina (şi cu tancurile) de la Răsărit, şi pe care “organul”
Scânteia (izvinitie! Scînteia, Scienteia) ni-i prezenta, tot cam pe-atunci (în anii ‘50-’60), fie şi în fotografii grosier
trucate propagandistic, agitând placarde (sorry! banner-e) cu “Amies / Yankees Go Home!” Ca să nu mai vorbim
(ci mai bine limba să ne muşcăm) despre deziluzia noastră de azi... Dar, dura lex, sed lex : tempora mutantur, nos
et mutamur in illis... et sic transit gloria Novi Mundi... Glory, Glory, Halleluiah!
 The Men who Wrote Iambic Lines
“The Man who Was Warned” cu privire la The Day that Changed the World (roman, 1912) era de fapt
autorul britanic Harold Begbie (1871-1929), ascuns astfel pseudonimic şi grăind în titlu iambic.
The Man who Mastered Time (1929) roman de Ray Cummings
The Man who Lost Himself (1929) roman de Osbert Sitwell
“The Man who Met Himself” (1935) nuvelă de Ralph Milne Farley
The Man They Could Not Hang (1939) film sf, regia Nick Grinde (cu Boris Karloff în rolul titular)
The Man who Limped (1946) vol. proză scurtă de Otis Adelbert Kline
“The Man who Met Himself” (1947) nuvelă de Eliot Crawshay-Williams
The Man who Ate the Phoenix (1949) vol. proză scurtă de Lord Dunsany
The Man who Sold the Moon (1950) povestire şi vol. proză scurtă de Robert A. Heinlein
The Man in the White Suit (1951) film sf, regia Alexander Mackendrick (cu Alec Guiness în rolul titular);
(ecranizare după o piesă omonimă de Roger MacDougall)
The Man who Upset the Universe (1955) roman de Isaac Asimov. Titlul ediţiei a II-a a romanului Foundation
and Empire (1952). Fundaţia şi Imperiul, trad.rom. Gabriel Stoian, Editura Nemira, Bucureşti, 1993.
The Man who Japed (1956) roman de Philip K. Dick
“The Men who Murdered Mohammed” (1958) povestire de Alfred Bester. (Comentată pe larg în cartea de
faţă, v. cap. 5, “Paradoxul timpului invulnerabil”). Oamenii care l-au ucis pe Mahomed, trad.rom. de Cătălin
Teniţă, în Jurnalul S.F., Bucureşti, nr.158, 1996. Pentru păstrarea cadenţei de vers a titlului, ar fi fost poate
preferabil “Acei ce l-au ucis pe Mahomed” sau “Cei care l-au ucis pe Mahomed”.
“The Man who Murdered Tomorrow” (195?, 1960?) povestire horror de Robert Bloch
“The Man who Walked through Mirrors” (196?, 197?) povestire horror de Robert Bloch
The Man who Couldn’t Sleep (1958) roman de Charles Eric Maine (apărut în prima ediţie sub titlul
Escapement, 1956)
“The Man who Could Not Stop” (1959) nuvelă de A. Bertram Chandler
The Man who Couldn’t Die (1960) vol. proză scurtă de R. Lionel Fanthorpe
The Man who Ate the World (1960) vol. proză scurtă de Frederik Pohl
The Man who Owned the World (1961) roman de Charles Eric Maine (He Owned the World, în prima ediţie,
1960)
The Man in the High Castle (1962) roman de Philip K.Dick (pe larg comentat în cartea de faţă). Omul din
Castelul Înalt, trad. rom. Mircea Ştefancu, 1995. Mai exista totuşi o opţiune, în afară de transpunerea literală,
pentru a păstra şi în româneşte cadenţa de vers a titlului: Omul de sus, de la Castel.
“The Man whose Teeth Were All Exactly Alike” (196?) povestire de Philip K. Dick
The Man who Conquered Time (1962) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. John E. Muller)
The Man who Vanished into Space (1963) roman de William Earle Johns
The Man who Fell to Earth (1963) roman de Walter Tevis. Ecranizare omonimă în l976, în regia lui Nicolas
Roeg
The Man with the X-Ray Eyes (1963) film sf, regia Roger Corman
The Last Man on Earth / L’ultimo uomo della Terra (1964) film sf, regia Sidney Salkow şi Ubaldo Ragona,
cu Vincent Price în rolul principal. Ecranizare a romanului I Am Legend (l954) de Richard Matheson (Sunt o
legendă, trad. rom. Florin Mircea Tudor, Editura RAO, Bucureşti, 2008); alte ecranizări ale aceluiaşi roman: The
Omega Man (1971), regia Boris Sagal, cu Charlton Heston în rolul principal; I Am Legend (2007), regia Francis
Lawrence, cu Will Smith în rolul principal.
The Man who Came Back (1964) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Neil Thanet)
“The Boy who Bought Old Earth” (1964) nuvelă de Cordwainer Smith. Publicat sub acest titlu în revista
Galaxy, textul a apărut în acelaşi an şi în volum separat, sub titlul The Planet Buyer (l964); împreună cu The
Underpeople (l968), va intra finalmente în componenţa romanului Norstrilia (1975).
The Witch who Wasn’t (1964) roman de Jane Yolen (sf pentru copii, categoria “for children”)
Gwinellen, The Princess who Could Not Sleep (1965) roman de Jane Yolen (sf pentru copii)
The Man who Wanted Stars (1965) roman de Dean McLaughlin
The Man without a Planet (1966) roman de Lin Carter
The Man without a Planet (1969) roman semnat Lester del Rey. Este o reeditare, sub acest titlu, a romanului
Siege Perilous (l966), scris de Lester del Rey în colaborare cu Paul W. Fairman
The Man who Saw Tomorrow (1968) roman de Jeff Sutton (sf pentru adolescenţi şi tineret: categoria
“juveniles”, “youth”, “young adults”).
The Man who Shook the Earth (1969) roman de Lester Dent (sub pseud. Kenneth Robeson)
The Man who Called Himself Poe (1969) antologie de Sam Moskowitz, cuprinzând eseuri, poeme şi povestiri
despre Edgar Allan Poe (ediţia britanică, apărută în 1972, poartă titlul A Man Called Poe).
The Man who Thought Life (1969) film sf danez, regia Jens Ravn ; ecranizare a romanului Man den der
Taenkte Ting (1938) de Valdemar Holst.
 “The Man who Sailed the Sky” (1971) nuvelă de A. Bertram Chandler
The Man who Loved Mars (1973) roman de Lin Carter
The Man who Folded Himself (1973) roman de David Gerrold
The Girl who Loved the Wind (1972) roman de Jane Yolen (pentru copii)
The Girl who Cried Flowers (1974) vol. proză scurtă de Jane Yolen (pentru copii)
The Boy who Had Wings (1974) roman de Jane Yolen (pentru copii)
The Ones who Walk Away from Omelas – povestire (1974) şi vol. proză scurtă (1993) de Ursula K. Le Guin.
Cei care pleacă din Omelas, trad. rom. de Cătălin Teniţă, în Jurnalul S.F., Bucureşti, nr.132, 1995
The Man with a Thousand Names (1974) roman de A.E. van Vogt
The Man who Created Tarzan (1975) monografie Edgar Rice Burroughs, de Irwin Porges
The Man who Awoke (1975) roman de Laurence Manning. Este singurul roman al autorului, fiind prevăzut şi
cu un lămuritor subtitlu: A Classic Novel from the Golden Age of Science Fiction.
The Girl with a Symphony in Her Fingers (1975) roman de Michael G.Coney, autor britanic. În ediţia
americană, apărută în acelaşi an, romanul purta drept titlu un vers, tot iambic, din Jabberwocky : The Jaws
that Bite, the Claws that Catch (1975)
The Doll who Ate His Mother (1976) roman de Ramsey Campbell, autor de horror
The Man who Counts (1978) roman de Poul Anderson (apărut în prima ediţie sub titlul War of the Wing-Men,
1958)
The Girl with the Jade Green Eyes (1978) roman de John Boyd
The Ants who Took Away Time (1978) roman de William Kotzwinkle (sf pentru copii)
The Man who Corrupted Earth (1980) roman de G.C. Edmondson
The Man who Loved the Midnight Lady (1980) vol. proză scurtă de Barry Malzberg
The Man who Loved Morlocks (1981) roman de David Lake, autor australian. Ca să nu fie nici un dubiu,
autorul îi ataşează şi un lung subtitlu : A Sequel to The Time Machine as Narrated by the Time Traveller.
The Man who Knew Time (1981) roman de Ronald A. McQueen
The Boy who Spoke Chimp (1981) roman de Jane Yolen (“a novel for young adults”)
The Man who Had No Idea (1982) vol. proză scurtă de Thomas M. Disch
The Man who Used the Universe (1983) roman de Alan Dean Foster
The Man with Two Brains (1983) film sf, regia Carl Reiner
The Man who Melted (1984) roman de Jack Dann
The Man who Made Models (1984) vol. proză scurtă de R.A. Lafferty
The Girl who Heard Dragons (l985, l994) vol. proză scurtă de Anne McCaffrey (fantasy pentru copii)
The Cat who Walks through Walls (1985) roman de Robert A. Heinlein
The Man who Never Missed (1985) roman de Steve Perry
The Boy who Hooked the Sun (1985) vol. proză scurtă de Gene Wolfe
The Man who Pulled Down the Sky (1986) roman de John Barnes
The Man the Worlds Rejected (1986) vol. proză scurtă de Gordon R. Dickson
“The Man who Was a Cosmic String” (1987) povestire de Rudy Rucker
The Girl who Fell into the Sky – nuvelă (1986) şi vol. proză scurtă (1991) de Kate Wilhelm
The Girl who Was Plugged In (1989) vol. proză scurtă de James Tiptree Jr. (pseudonim ales de Alice B.
Sheldon)
Things that Go Bump in the Night (1989) antologie de Jane Yolen şi Martin H. Greenberg
The Old Woman whose Rolling Pin Is the Sun (1991) vol. proză scurtă de Gene Wolfe
The Girl in the Golden Bower (1995) roman pentru copii de Jane Yolen. Arc peste timp sau târzie parafrază
la un celebru titlu din istoria genului : The Girl in the Golden Atom (1919-1920 în reviste, 1922 în volum) de Ray
Cummings.

Alte titluri versificate (“poeme într-un vers”)

De savurat tale quale, fără explicaţii şi comentarii
(dar, of course, de suplimentat oricând ad libitum).
“Oh, Whistle, and I’ll Come to You...” (1904) povestire de M.R. James (autor britanic profilat pe “ghost
stories”) – “Fluieră şi voi veni, băiete!”, în vol. Inimi rătăcite. Zece povestiri cu stafii, trad. rom. Ana Scalcău,
Editura Bastion, Timişoara, 2008, colecţia “Insolit” coordonată de Lucian-Vasile Szabo.
The Day that Changed the World (1912) roman de Harold Begbie (1871-1929), autor britanic care şi-a
semnat cartea “The Man who Was Warned” (şi i-a pus drept titlu un vers iambic).
The Land that Time Forgot (1924) mini-roman de Edgar Rice Burroughs (v. supra) (vers iambic). Tărâmul
uitat de timp, trad. rom. Petre Solomon, Editura Albatros, Bucureşti, 1973. Film omonim în 1975, regia Kevin
Connor.
 The King of Elfland’s Daughter (1924) roman de Lord Dunsany (vers iambic)
Why the Milkman Shudders When He Perceives the Dawn (1925) vol. proză scurtă de Lord Dunsany
The Colour Out of Space – nuvelă (1927) şi vol. proză scurtă (1964) de H.P. Lovecraft (vers iambic).
Culoarea căzută din cer, trad. rom. Mircea Ivănescu, în Secolul 20, Bucureşti, nr.4, 1973; idem, în Almanah
Anticipaţia, Bucureşti, 1993.
The Shadow Out of Time – nuvelă (l937) şi vol. proză scurtă (l968) de H.P. Lovecraft (vers iambic)
The Watchers Out of Time – nuvelă (l93?) şi vol. proză scurtă (l974) de H.P. Lovecraft (vers iambic)
The City of the Singing Flame – nuvelă (1931) şi vol. proză scurtă (1981) de Clark Ashton Smith (vers
iambic)
“Beyond the Singing Flame” (1931) nuvelă de Clark Ashton Smith, continuare la precedenta (vers iambic)
The Shape of Things to Come (1933) roman de H.G. Wells (vers iambic)
The Battle that Ended the Century : (Manuscript Found in a Time Machine) (1934) vol. proză scurtă de H.P.
Lovecraft (prima parte a titlului are cadenţă amfibrahică)
The Monkeys Have No Tails in Zamboanga (1935) vol. proză scurtă de S.P. Meek (vers iambic)
Sur l’autre face du monde (1935) roman de A.Valérie (vers iambic)
“The Forgotten Man of Space” (1937) povestire de P. Schuyler Miller
Beyond the Wall of Sleep (1943) vol. proză scurtă de H.P. Lovecraft (vers iambic). Volum apărut postum,
sub îngrijirea lui August W. Derleth şi Donald Wandrei. Povestirea care dă titlul volumului, Dincolo de zidul
somnului, trad.rom. de Silvia Colfescu, în vol. Monstrul din prag, Editura Vremea, Bucureşti, 1993.
Yours Truly, Jack the Ripper – povestire (1943) şi vol. proză scurtă (l962) de Robert Bloch
(vers trohaic)
The Lunatic, the Lover, and the Poet (1948) roman de Ralph L. Finn (autor britanic, n.1912). Titlul reia un
vers din Shakespeare (Visul unei nopţi de vară – A Midsummer Night’s Dream, actul V, scena 1, versul 7), amintit
admirativ şi de Anthony Burgess în povestirea Muza (“The Muse”, 1968), pe larg comentată în cartea de faţă (v.
cap. 9, “Paradoxul operei fără autor”, nota 290).
Greener than You Think (1947) roman de Ward Moore (“Mai verde decât cu gândul poţi gândi”)
Darker than You Think (1948) roman de Jack Williamson (“Mai negru/sumbru decât cu gândul poţi gândi”)
I Came, I Saw, I Wondered (1954) roman de John Russell Fearn (sub pseud. Volsted Gridban). Nu poate fi
decât o parafrază la celebrul şi laconicul mesaj al lui Iulius Caesar “Veni, vidi, vici” (“Am venit, am văzut, am
învins”, “I came, I saw, I won”). Dacă magnificul Cezar ar fi scris şi science-fiction, inspirându-se De Bello
Gallico, cum ar fi zis? “Veni, vidi, miratus sum”?
Stranger than You Think (1965) vol. proză scurtă de G.C. Edmondson (“Mai straniu decât cu gândul poţi
gândi”)
Deeper than the Darkness (1970) roman de Gregory Benford (ediţia a II-a, sub titlul The Stars in Shroud,
1978). (“Mai făr’ de capăt decât bezna”, ca să punem şi de-un vers, aici iambic, în original trohaic.)
Raketen von Stern zu Stern (1949) roman de Heinz Gartmann
Heimat auf fremden Sternen (1950) roman de Richard Grandisch
“The Hurkle Is a Happy Beast” (1949) povestire de Theodore Sturgeon (vers iambic). A apărut în primul
număr al revistei F & SF (The Magazine of Fantasy and Science Fiction).
Where Eternity Ends (1950) vol. proză scurtă de Eando Binder (“E and O”, fraţii Earl Andrew Binder şi Otto
Oscar Binder). Sintagmă oximoronică parafrazată şi de Isaac Asimov în titlul mult mai celebrului să roman The
End of Eternity (1955), v. infra
“...And the Moon Be Still as Bright”, “Way in the Middle of the Air”, “There Will Come Soft Rains”, “The
Million-Year Picnic” – titluri de povestiri din vol. The Martian Chronicles (1950) de Ray Bradbury. Cronici
marţiene, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, 1994 (...Şi Luna va fi la fel de strălucitoare, Tocmai în mijlocul cerului
(sic!), Vor veni ploi blânde, Picnicul de un milion de ani). Ultimul titlu a fost preluat de Brian W. Aldiss pentru o
carte a sa de exegeză a genului, nu mai puţin celebră decât modelul parafrazat: Billion Year Spree : A History of
Science Fiction (1973); ediţia a doua, în colaborare cu David Wingrove, mai adaugă încă trei zerouri la cifră:
Trillion Year Spree : The History of Science Fiction (1986). Pe când A Googol Year Spree ?...
“Scanners Live in Vain” (1950) povestire de Cordwainer Smith. Traducerea românească păstrează şi chiar
amplifică (limba nefiind, în acest caz, preponderent monosilabică) acea cadenţă trohaică a titlului: Scannerii
trăiesc degeaba, trad.rom. Dana Mândru şi Adrian Şerban Dobrin, în vol. Lorzii Instrumentalităţii, Editura
Multistar, Piatra Neamţ, 1993.
The Stars Are the Styx – nuvelă (1950) şi volum de proză scurtă (1979) de Theodore Sturgeon
The Voyage of the Space Beagle (1950) roman de A.E. van Vogt. Odiseea navei “Space Beagle”, trad. rom
Petre Solomon, 1978. Cf. Charles Darwin, Countries Visited during the Voyage of H.M.S. Beagle Round the
World, London, 1845. Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle, trad. rom. Radu Tudoran
şi Dinu Bondi, Bucureşti, 1958. Periplul circumterestru al navei Beagle e datat 1831-1836, circumnavigaţia
cosmică sau navigaţia circumcosmică a navei Space Beagle abia urmează a avea loc, într-un viitor nedatat...
Space on My Hands (1951) vol. proză scurtă de Fredric Brown. Atingerea Spaţiului, trad. rom. Claudiu
Florian, 1996
The Stars, Like Dust (1951) roman de Isaac Asimov. Pulbere de stele, trad. rom. Andrei Bantaş, 1994.
The Green Hills of Earth – povestire (1949) şi vol. proză scurtă (1951) de Robert A. Heinlein. Dealurile verzi
ale Pământului, trad. rom. Mihail Ionescu, în culegerea Cronici metagalactice, 1990.
 The Day the Earth Stood Still (1951) film sf, regia Robert Wise (vers iambic); ecranizare a nuvelei “Farewell
to the Master” (1940) de Harry Bates
“And the Walls Came Tumbling Down” (1951) povestire de John Wyndham (vers trohaic)
Islands in the Sky (1952) roman de Arthur C. Clarke
Tomorrow, the Stars (1952) antologie de Robert A. Heinlein
The Long Loud Silence (1952) roman de Wilson Tucker (“Tăcerea ca un tunet lung”)
And the Stars Remain (1952) roman de Brian Berry
From What Far Star (1953) roman de Brian Berry
The Golden Apples of the Sun (1953) vol. proză scurtă de Ray Bradbury (vers trohaic). Merele de aur ale
Soarelui, trad. rom. Petre Solomon, în vol. Aici sunt tigri (1974).
The Lights in the Sky Are Stars (1953) roman de Fredric Brown
The Black Star Passes (1953) roman de John W. Campbell Jr.
Black Star Rising (1985) roman de Frederik Pohl
Another Space – Another Time (1953) roman de Herbert J. Campbell
Against the Fall of Night (1953) roman de Arthur C. Clarke (vers iambic). Tradus în limba germană sub titlul
Vergessene Zukunft (1975). Este prima versiune a romanului The City and the Stars (1956) – v. infra. Titlu
parafrazat peste decenii de Gregory Benford : Beyond the Fall of Night (1990) – v. infra.
“The Nine Billion Names of God” (1953) povestire de Arthur C. Clarke – Cele nouă miliarde de nume ale lui
Dumnezeu, trad. rom. Ioana Robu, în Vatra, nr.5, 1990.
Space, Space, Space : Stories about the Time When Men Will Be Adventuring to the Stars (1953) antologie de
William M. Sloane
E Pluribus Unicorn (1953) vol. proză scurtă de Theodore Sturgeon (parafrază la deviza latină înscrisă pe
dolarul american: E pluribus unum: “Hai să dăm mână cu mână / acei cu dare de mână”...)
Once Upon a Space (1954) roman de Herbert J. Campbell (parafrază la “Once upon a time”, consacrat incipit
de basm)
The Stars Are Ours (1953) roman de Kenneth Bulmer
The Stars Are Ours! (1954) roman de Andre Norton (ajunge un semn de exclamaţie, şi titlul e ca nou...)
Ceux de nulle part (1954) roman de Francis Carsac (pseud. lui François Bordes)
Wo die Sterne enden (1954) roman de Hans Peter Weissfeld (sub pseud. Axel Jeffers)
Und die Sterne bersten (1954) roman de Karl H. Scheer
Die Sterne sollen weiterleuchten (1954) roman de Heinz Günther (sub pseud. H.G. Konsalik)
Uns riefen die Sterne (1956) roman de Hans Kneifel
Les étoiles ne s’en foutent pas (1954) roman de Pierre Versins (nume adoptat de Jacques Chamson)
The End of Eternity (1955) roman de Isaac Asimov. Sfârşitul Eternităţii, trad. rom. Anca Răzuş, în Almanah
Anticipaţia, 1988; în volum separat, la Editura Teora, 1994. Sintagmă oximoronică prezumabil parafrazată după
Where Eternity Ends (1950, v. supra) de Eando Binder. Există însă aici, la Asimov, şi o polisemie înşelătoare,
care devine sesizabilă abia la lectura întregului roman : nu este vorba de vreun himeric “sfârşit al eternităţii”
Timpului fizic universal în sine, ci doar de anihilarea unei ilegale organizaţii supra- temporale de manipulare
subversivă a timpului istoric uman, denumită quasi-comercial “Eternity Inc.”.
“The Game of Rat and Dragon” (1955) povestire de Cordwainer Smith (vers iambic). Jocul Şobolanului şi al
Dragonului, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, în vol. Lorzii Instrumentalităţii, Editura Multistar, Piatra Neamţ,
1993: de această dată, limba română, fiind polisilabică, a făcut imposibilă păstrarea ritmului iambic al titlului din
original.
Star Light, Star Bright – povestire (1956) şi volum de proză scurtă (1976) de Alfred Bester
They Shall Have Stars (1956) roman de James Blish
The City and the Stars (1956) roman de Arthur C. Clarke. Oraşul şi stelele, trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu,
Editura Multistar, Piatra Neamţ, 1992.
The City in the Stars (1981) roman de William Rotsler
The City in the Autumn Stars (1986) roman de Michael Moorcock
Time for the Stars (1956) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii)
Now to the Stars (1956) roman de William Earle Johns
The Stars My Destination (1957) roman de Alfred Bester
La sortie est au fond de l’espace (1956) roman de Jacques Sternberg (vers anapestic)
Astounding Tales of Space and Time (1957) antologie de John W. Campbell Jr. (vers iambic)
The Scottie Book of Space Travel (1957) non-fiction (pentru copii) de Arthur C. Clarke (“Salut voios de
pionier!”...)
“Into Your Tent I’ll Creep” (1957) povestire de Eric Frank Russel (parafrază a unei sintagme biblice). – Mă
voi târî în cortul tău, trad. rom. Valentin Ciocşan, în Anticipaţia – CPSF, nr.523, 1995.
Shadow on the Stars (1957) roman de Robert Silverberg. Schatten über den Sternen, trad. germ. 1959
Beyond the Vanishing Point (1958) roman de Ray Cummings
Have Space Suit – Will Travel (1958) roman de Robert A. Heinlein (sf pentru copii)
The Year When Stardust Fell (1958) roman de Raymond F. Jones (sf pentru copii). Sternenstaub, trad. germ.
1960
Die Ewigkeit ist voller Sterne (1958) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
 Stern ohne Wiederkehr (1958) roman de Kurt Brand (sub pseud. C.R. Munro)
Und die Sterne verblassten (1958) roman de Jürgen Grasmück (sub pseud. Jay Grams)
Die Erde ist ein fremder Stern (1958) roman de Hans K.Kaiser (sub pseud. R.J. Richard) (vers iambic)
La morte viene dallo spazio (1958) film sf , regia Paolo Heusch (vers iambic)
“Who Can Replace a Man?” (1959) povestire de Brian W. Aldiss (vers iambic). Cine poate înlocui un om?,
trad. rom. Mihai Bădescu, în culegerea Cosmos XXI. Întâmplări dintr-un univers al păcii, Editura Politică,
Bucureşti, 1987.
“What It’s Like to Kill a Man” (1986) povestire de John Shirley (vers trohaic)
The Day It Rained Forever (1959) povestire şi volum de proză scurtă de Ray Bradbury (vers iambic)
Across the Sea of Stars (1959) volum de proză scurtă de Arthur C. Clarke (vers iambic)
“The Stars Are Calling, Mr. Keats” (1959) povestire de Robert F. Young (vers iambic). Ne cheamă stelele, d-
le Keats, trad. rom. Ioana Robu, în Vatra, Târgu Mureş, n-re 10-11-12, 1990.
“The World of Heart’s Desire” (1959) povestire de Robert Skeckley (vers iambic). Lumea pe care ţi-o
doreşte inima, trad. rom. Ioana Robu, în Tribuna, Cluj-Napoca, nr. 31, 1982.
“The Store of Heart’s Desire” (1964) nuvelă de Cordwainer Smith (vers iambic). Inserată sub acest titlu în
revista If , în 1964, nuvela a apărut în volum separat sub titlul The Underpeople (1968); împreună cu The Planet
Buyer (1964), va intra finalmente în componenţa romanului Norstrilia (1975).
The War against the Rull (1959) roman de A.E. van Vogt (vers iambic). Războiul împotriva rulilor, trad.
rom. Ruxandra Vasilescu, Editura Vremea, Bucureşti, 1995.
Beyond the Fields We Know (1972) vol. proză scurtă de Lord Dunsany (1878-1957) (volum apărut postum,
sub îngrijirea lui Lin Carter)
Beyond the Silver Sky (1961) roman de Kenneth Bulmer (vers iambic)
Galaxies Like Grains of Sand (1960) vol. proză scurtă de Brian W. Aldiss
We Claim These Stars (1959) roman de Poul Anderson
Più in alto delle stelle (1960) roman de Lino Aldani (vers trohaic)
Aux étoiles du destin (1960) roman de Michel Jeury
A Canticle for Leibowitz (1960) roman de Walter M. Miller Jr. Cantică pentru Leibowitz, trad. rom. Gabriel
Stoian, Editura Fahrenheit, Bucureşti, 1996. Există în româneşte cuvântul “cantícă”? Dicţionarele limbii române
nu-l atestă. Sensul e acoperit de cuvântul arhaic “tropar”, care nici el n-ar fi “mers” pe copertă : puţini îl mai
cunosc azi. Şi-atunci? E preferabil un Kant mai mic, de mahala, pentru uz dâmboviţean (“Băi Cantică!”), dacă tot
avem drumul deschis de “Antică”, un Antim la vârstă mică (în “istoria antícă”)? N-ar fi fost echivalat mai bine
efectul de contrast din titlul original printr-o sintagmă de genul Osana pentru Leibowitz, Osana întru Leibowitz ?
The Wind from Nowhere – nuvelă (1961, în revista New Worlds) şi roman (l962) de J.G. Ballard
Time Is the Simplest Thing (1961) roman de Clifford D. Simak
“Mother Hitton’s Littul Kittons” [sic!] (1961) povestire de Cordwainer Smith (vers trohaic). Mititucii pisoiaşi
ai Mamei Hitton, trad. rom. Dana Mândru şi Adrian Şerban Dobrin, în vol. Lorzii Instrumentalităţii, Editura
Multistar, Piatra Neamţ, 1993 : dacă ritmul trohaic al titlului n-a putut fi, de această dată, păstrat în limba noastră
polisilabică, a fost “salvată” cel puţin distorsionarea la nivel lexical.
The Day the Earth Caught Fire (1961) film sf, regia Val Guest (vers iambic)
Here Gather the Stars (1962) roman de Clifford D. Simak, serializat sub acest titlu în revista Galaxy (1962),
publicat în volum sub titlul Way Station (1963). Halta, trad. rom. Mihail Samoilă, Editura Pygmalion, Ploieşti,
1995.
Something Wicked This Way Comes (1962) roman de Ray Bradbury (vers trohaic)
Pour patrie, l’espace (1962) roman de Francis Carsac
From the Oceans, from the Stars (1962) vol. proză scurtă de Arthur C. Clarke (vers trohaic)
Or All the Seas with Oysters povestire (1958) şi volum de proză scurtă (1962) de Avram Davidson (vers
iambic)
When Time Stood Still (1962) roman de Ben Orkow. Wenn die Zeit still steht, trad. germ. 1963; “Atunci când
timpu-a stat pe loc” – vers iambic
All the Traps of Earth (1962) vol. proză scurtă de Clifford D. Simak (vers trohaic)
All the Colors of Darkness (1963) roman de Lloyd Biggle (vers trohaic)
The Celestial Blueprint (1962) vol. proză scurtă de Philip José Farmer
Passport to Eternity (1963) vol. proză scurtă de J.G. Ballard
Alpha Centauri – or Die! (1963) roman de Leigh Brackett
Listen! The Stars! (1963) roman de John Brunner
The Sentinel Stars (1963) roman de Louis Charbonneau (“Stele de veghe”)
Le temps n’a pas d’odeur (1963) roman de Gérard Klein (vers iambic). Zwischen den Zeiten, trad.germ. 1974
You Will Never Be the Same (1963) vol. proză scurtă de Cordwainer Smith (vers trohaic)
You Can Never Go Back (1975) roman de Joe Haldeman
The Dark Light Years (1964) roman de Brian W. Aldiss. (“Întunecaţii ani-lumină”: nici o legătură cu
“Nemuritorii ani-lumină”...)
The Dark Side of Earth (1964) vol. proză scurtă de Alfred Bester
The Dark Side of the Sun (1976) roman de Terry Pratchett
The Dark Side of the Moon (1986) vol. proză scurtă de Jack Vance
 The Dark Cry of the Moon (1986) vol. proză scurtă de Charles L. Grant
“To Touch a Star” (1964), “Stars, Won’t You Hide Me?” (197?) – povestiri de Ben Bova
“For the World is Hollow and I Have Touched the Sky” – episod din serialul TV Star Trek (1966-1969)
Beyond the Farthest Star ( 964) roman de Edgar Rice Burroughs
The Deep Reaches of Space (1964) roman de A. Bertram Chandler
Of Time and Space and Other Things (1965) non-fiction de Isaac Asimov (vers iambic)
The Day of the Star Cities (1965) roman de John Brunner
The Land Beyond the Map (1965) roman de Kenneth Bulmer (vers iambic)
Weird Shadows from Beyond (1965) antologie de John Carnell (vers trohaic)
What Strange Stars and Skies (1965) vol. proză scurtă de Avram Davidson
City of a Thousand Suns (1965) roman de Samuel R. Delany (vers trohaic)
Beyond the Great Oblivion (1965) roman de George Allan England (vers iambic) (prima ediţie în 1914, sub
titlul Darkness and Dawn )
The Ship that Sailed the Stream of Time (1965) roman de G. C. Edmondson (vers iambic) – Kleines Schiff im
Strom der Zeit, trad.germ., 1975 (vers trohaic)
“In Outer Space There Shone a Star” (1965) povestire de John Wyndham (vers iambic)
Mî – iz Solnecinoi Sistemî (1965) roman de Gheorghi Gurevici (vers trohaic) – Wir aus dem Sonnensystem,
trad. germ., Moskau, Mysl’ Verlag, 1965
In den Sternen verschollen (1965) roman semnat Hilding Borgholm (pseudonimul unui autor german rezident
în Suedia, al cărui nume rigurosul Lexikon nemţesc din 1987 nu-l divulgă)
World without Stars (1966) roman de Poul Anderson (care, desigur, nu cunoştea titlul identic, Welt ohne
Sterne, din 1964, al unui obscur autor german, Jürgen Grasmück, care pe deasupra se mai şi ascundea după un
pseudonim american, Jay Grams, în circulaţie doar pe piaţa germană).
“«Repent, Harlequin!» Said the Ticktockman” (1966) povestire de Harlan Ellison. Căieşte-te, Arlechin, trad.
rom. Ion Doru Brana, în Antares F, Bucureşti, nr.2, 1992. Nu sună cam “bulgăreşte” “ieştéşte-te”? N-ar fi fost
preferabil «În genunchi, Arlechin!» zise Domnul Tictac ?
The Moon Is a Harsh Mistress (1966) roman de Robert A. Heinlein. Traducerea românească vine cu o
gratificaţie (sorry! bonus), conferind titlului şi o cadenţă de vers trohaic, pe care n-o avea în original : Luna e o
Doamnă crudă, trad.rom. Silvia Colfescu, Editura Vremea, Bucureşti, 1997.
“Light of Other Days” (1966) povestire de Bob Shaw. Lumina unor zile de-altădată, trad. rom. Ioana Robu,
în Tribuna, nr.32, 1988; în Anticipaţia – CPSF, nr. 550-551, 1998.
Needle in a Timestack (1966) vol. proză scurtă de Robert Silverberg . Visum für den Sirius, trad. germ. 1975.
În româneşte, ar ieşi un gigea vers trohaic : Acul dintr-un car de timp.
The Infinite Worlds of Maybe (1966) roman de Lester del Rey
Im Dschungel der Sterne (1964) +Sternendschungel Galaxis (1966) romane de Kurt Brand. În jungla cea de
stele-a Galaxiei...
Fremde unter den Sternen (1966) roman de Joachim Puhle (sub pseud. G. Sandow). Străini sub veghea
stelelor...
Why Call Them Back from Heaven? (1967) roman de Clifford D. Simak (vers iambic). Geschäfte mit der
Ewigkeit, trad. germ., 1977 (ăsta da, gheşeft! mai ceva ca-n balada lui Radu Stanca Buffalo Bill...)
Unter fremden Sternen (1967) roman semnat R.J. Wylie (pseud. al unui autor german neidentificat) – Sub
alte stele, avea să spună Vladimir Colin, în 1972, în titlul altei povestiri.
The Day the Fish Came Out (1967) film sf, regia Michael Cacoyannis (vers iambic) – Ziua când vin peştii
este titlul sub care filmul a rulat pe ecranele noastre.
The Day the Martians Came (1988) vol. proză scurtă de Frederik Pohl (vers iambic)
To Catch a Falling Star (1968) roman de John Brunner (vers iambic). Titlul e la origine chiar un vers, desprins
dintr-un poem de John Donne. Ein Stern kehrt zurück, trad. germ., 1972. Să prinzi o stea căzătoare, trad. rom.
Mircea Opriţă, Editura Fahrenheit, Grupul Editorial RAO, Bucureşti, 1998.
To Catch the Star Winds (1969) volum care cuprinde un roman şi o povestire de A. Bertram Chandler . Der
Sternensegler, trad. germ. 1970.
Do Androids Dream of Electric Sheep? (1968) roman de Philip K. Dick . Ecranizat de regizorul Ridley Scott
sub titlul, ce-avea să devină mult mai celebru, Blade Runner (1982), cu Harrison Ford şi Rutger Hauer în
distribuţie. Un roman cu titlu identic, Blade Runner : A Movie (1979) de William S. Burroughs (1914-1997),
intrígă nu numai prin titlu şi subtitlu, dar şi prin faptul că e anterior ecranizării, deci o re-novelizare nu putea fi,
ipoteză exclusă şi de a II-a ediţie a romanului lui Dick, apărută sub titlul comasat Bladerunner: Do Androids
Dream of Electric Sheep? (1982). Explicitând în exces, titlul traducerii româneşti (altfel excelentă), Vânătorul de
recompense (Visează androizii oi electrice?), trad. rom. Ştefan Ghidoveanu, 1992, pierde orice tangenţă
semantică tocmai cu Blade Runner, “Alergător pe muchie de cuţit” (care-ar fi adus în plus şi o cadenţă de vers
iambic).
I Have No Mouth, and I Must Scream (1967) povestire şi vol. proză scurtă de Harlan Ellison
The Beast that Shouted Love at the Heart of the World – povestire (1968) şi volum de proză scurtă (1969) de
Harlan Ellison. Fiara care-şi striga iubirea în inima lumii, trad.rom. Ioana Robu, în Helion, Timişoara, nr.1,1990.
Riders of the Purple Wage – nuvelă (1968) şi volum de proză scurtă (1992) de Philip José Farmer (vers
trohaic)
 Writers of the Purple Sage (1994) vol. proză scurtă de Joe R. Lansdale (seamănă, dar nu răsare...)
...and Others Shall Be Born (1968) roman de Frank Belknap Long (vers iambic)
The Day Before Forever (1968) roman de Keith Laumer (vers iambic)
Author’s Choice : Backdrop of Stars (1968) antologie de Harry Harrison
The Stars Will Wait (1968) roman de Henry L. Hasse (“Stelele mai pot s’aştepte”)
Die Sterne rufen (1968) vol. proză scurtă de Kurt Karl Doberer
Spur zwischen den Sternen (1968) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers)
Gefangen zwischen fremden Sternen (1968) roman de Jürgen Grasmück, alias Jay Grams, v. supra (aici, sub
pseud. Jürgen Grasse) (vers amfibraho-trohaic)
Die pulsierenden Sterne (1968) roman de Ernst Vlćek (“Pâlpâitoarele stele”)
Beyond the Beyond (1969) vol. proză scurtă de Poul Anderson
Beyond the Gates of Dream (1969) vol. proză scurtă de Lin Carter (vers iambic)
“Time Considered as a Helix of Fine Semi-Precious Stones” (1969) povestire de Samuel R. Delany (două
perfecte versuri trohaice, dar unde se-ascunde iepuraşul?...)
Beyond the Barrier of Space (1969) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro) (vers iambic)
“To See the Stars that Blind” (1969) povestire de Joseph Green şi Patrice Milton (soţia sa)
(vers iambic : “Să vezi cum stelele se sting”, “Să vezi cum stelele orbesc”...)
Beyond the Barrier of Space (1969) roman de R. Lionel Fanthorpe (sub pseud. Pel Torro) (vers iambic)
A Quest Beyond the Stars (1969) roman de Edmond Hamilton (vers iambic)
Tonight We Steal the Stars (1969) roman de John Jakes (vers iambic)
The Left Hand of Darkness (1969) roman de Ursula K. Le Guin. A observat cineva până acum că acest
celebru titlu din patrimoniul sf este compus din doi amfibrahi? – Mâna stângă a întunericului, trad. rom. Mihai-
Dan Pavelescu, 1994.
A Wilderness of Stars: Stories of Man in Conflict with Space (1969) antologie de William F. Nolan
The Path Beyond the Stars (1969) roman de Emil Petaja (vers iambic)
Across a Billion Years (1969) roman de Robert Silverberg (sf pentru copii) (vers iambic)
Keine Zeit auf Stella Terra (1969) roman semnat James Spencer (pseudonim redacţional comun al unei
edituri germane) (vers trohaic)
“Happiness Is a Warm Spaceship” (1969) povestire de James Tiptree Jr. (pseudonim pentru Alice B.Sheldon)
(To) Quench the Burning Stars (1970) roman de Kenneth Bulmer (posibil vers iambic)
“Dark, Dark the Dead Star” (1970) povestire Jack Dann şi George Zebrowski
Behind the Walls of Terra (1970) roman de Philip José Farmer (vers iambic)
Return to the Stars (1970) roman de Edmond Hamilton
Return from the Stars (1980) roman de Stanislaw Lem (Powrót z gwiazd, 1961) – Întoarcerea din stele, trad.
rom. Mihai Dan Pavelescu şi Cristian Tudor Popescu, 1997.
In Our Hands, the Stars (1970) roman de Harry Harrison
The Stars Around Us (1970) antologie de Robert Hoskins
Whisper from the Stars (1970) roman de Jeff Sutton
The Stars in Their Courses (1971) non-fiction de Isaac Asimov
Where Do We Go from Here? (1971) antologie de Isaac Asimov
Gas-s-s, or It Became Necessary to Destroy the World in order to Save It (1970) film sf, regia Roger Corman
Everything You Always Wanted to Know about Sex (but Were Afraid to Ask) (1972) film sf, regia Woody
Allen, scenariul Woody Allen (după o carte de David Reuben), vedetă în rolul principal Woody Allen.
Love Ain’t Nothing But Sex Misspelled (1968) povestire şi vol. proză scurtă de Harlan Ellison
(The) Science Fiction Hall of Fame (1970, 1973) antologie de Robert Silverberg (vol.I) şi Ben Bova (vol.II) :
vers trohaic sau iambic, în funcţie de absenţa, respectiv prezenţa articolului.
The Many Worlds of Science Fiction (1971) antologie de Ben Bova (vers iambic)
The Best of Omni Science Fiction (1980-1982) antologie de Ben Bova, în 4 volume (vers iambic)
The If Reader of Science Fiction (l966) antologie de Frederik Pohl (vers iambic cu dispensă trohaică)
(The) Science Fiction Roll of Honor : An Anthology of Fiction and Nonfiction by Guests of Honor at World
Science Fiction Conventions (1975) antologie de Frederik Pohl (după un vers, merge şi proza)
The Golden Age of Science Fiction (1981) antologie de Kingsley Amis (vers iambic)
The World Beyond the Hill : Science Fiction and the Quest for Transcendence (1989) non-fiction (exegeză sf)
de Alexei şi Cory Panshin – subtitlul e în proză, dar titlul e în versuri (într-un vers, iambic)
Infinite Jests: The Lighter Side of Science Fiction (1974) antologie de Robert Silverberg (subtitlul e un vers
iambic)
The Year of the Quiet Sun (1970) roman de Wilson Tucker. Das Jahr der stillen Sonne, trad.germ. l972
The Darkness and the Light (1942) roman de Olaf Stapledon
sons of darkness, sons of light (sic! fără majuscule) (1969) roman de John A. Williams
Creatures of Light and Darkness (1969) roman de Roger Zelazny
The Queen of Air and Darkness – nuvelă (1971) şi volum de proză scurtă (1973) de Poul Anderson. –
Crăiasa neantului şi-a nopţii, trad. rom. Nina George Dăian, în Almanah Anticipaţia,1991. Vers iambic, echivalat
ca atare în traducere, dar cu preţul sacrificării unor sensuri denotative.
Dealers in Light and Darkness (1995) vol. proză scurtă de Cherry Wilder (autoare neo-zeelandeză)
 Dreams of Dark and Light (1986) vol. proză scurtă de Tanith Lee (autoare britanică)
Crystals of Air and Water (1989) roman de Stephen Goldin
Brightness Falls from the Air (1985) roman de James Tiptree Jr. (pseud. pentru Alice B. Sheldon)
All the Myriad Ways (1971) vol. proză scurtă de Larry Niven (vers trohaic)
...And All the Stars a Stage (1971) roman de James Blish (vers iambic)
Elsewhere, Elsewhen, Elsehow (1971) vol. proză scurtă de Miriam Allen deFord
Cold War in a Country Garden (1971) roman de Lindsay Gutteridge
To Your Scattered Bodies Go (1971) roman de Philip José Farmer (vers iambic). Înapoi la trupurile voastre
răzleţite!, trad. rom. Gabriel Stoian, 1996.
Irrfahrt im Sternenstaub (1971) roman de Horst Gehrmann (sub pseud. H.G. Ewers) (“Rătăcitori prin
pulberea de stele”)
I Wake from a Dream of a Drowned Star City (1992) volum de proză scurtă al scriitorului thailandez Somtow
Sucharitkul (semnează de obicei S.P. Somtow)
“And I Awoke and Found Me Here on the Cold Hill’s Side” (1971) nuvelă de James Tiptree Jr. (pseudonim
ales de Alice B. Sheldon)
Tomorrow Is Too Far (1971) roman de James White
The Doors of His Face, The Lamps of His Mouth (1971) vol. proză scurtă de Roger Zelazny
Beyond the Fields We Know (1972) vol. proză scurtă de Lord Dunsany, editat postum de Lin Carter (vers
iambic)
This Star Shall Abide (1972) roman de Sylvia Engdahl
The Power of Stars (1972) roman de Louise Lawrence
A Darkness in My Soul (1972) roman de Dean R. Koontz (vers iambic)
Dancers at the End of Time (1972) Michael Moorcock
Dancers in the Afterglow (1978) roman de Jack L. Chalker
The Dance Band on the Titanic (1988) vol. proză scurtă de Jack L. Chalker
The Gold at Starbow’s End (1972) vol. proză scurtă de Frederik Pohl (vers iambic)
The Day the Sun Stood Still (1972) antologie de Robert Silverberg (vers iambic)
The World within the Ocean Wave (1972) non-fiction de Robert Silverberg (vers iambic)
A Scatter of Stardust (1972) vol. proză scurtă de Edwin C. Tubb (ritm amfibrahic)
“The Big Space Fuck” (1972) povestire de Kurt Vonnegut Jr. (în antologia lui Harlan Ellison Again,
Dangerous Visions,1972). Cf. romanul lui Theodore Sturgeon The Cosmic Rape,1958
The Word for World Is Forest (1972, 1976) mini-roman de Ursula K. Le Guin (ibidem); în volum separat,
l976 (vers iambic). Lumii îi spuneau pădure, trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, 1993.
The Fifth Head of Cerberus (1972) vol. proză scurtă de Gene Wolfe. Este un ciclu format din trei nuvele,
dintre care în româneşte s-a tradus numai una (dar excelent!): Al cincilea cap al lui Cerber, trad. rom. Ion Doru
Brana, în Antares F, Bucureşti, vol.2, 1992.
The Day of Their Return (1973) roman de Poul Anderson
When the Sky Burned (1973) roman de Ben Bova. Als der Himmel Feuer fing, trad. germ. 1982 (vers trohaic)
An Exaltation of Stars (1973) antologie de Terry Carr
All the Sounds of Fear (1973) vol. proză scurtă de Harlan Ellison (vers trohaic)
The Other Side of Tomorrow (1973) antologie de Roger Elwood. Jenseits von Morgen, trad. germ. 1976
The Other Log of Phileas Fogg (1973) roman de Philip José Farmer (vers iambic, başca cezura). O
compensaţie venită după exact un secol : cf. Ocolul Pământului în optzeci de zile (Le tour du monde en quatre-
vingt jours, 1873) de Jules Verne : traducătorul american din epocă (1873) era lipsit de fineţuri prozodice (The
Tour of the World in Eighty Days), în schimb traducătorul britanic (Geo M. Towle, 1874) a lucrat el un an în plus,
dar a reuşit să păstreze titlului francez cadenţa de vers iambic : Around the World in Eighty Days.
“Of Mist, and Grass, and Sand” (1973) nuvelă de Vonda N. McIntyre (vers iambic)
Ten Thousands Light-Years from Home (1973) vol. proză scurtă de James Tiptree Jr. (pseudonim adoptat de
Alice B. Sheldon). 10.000 Lichtjahre von Zuhaus, trad. germ. 1975, 1987
“Love is the Plan, the Plan is Death” (1973) povestire de James Tiptree Jr. (vers iambic)
Under the Green Star (1972), When the Green Star Calls (1973), By the Light of the Green Star (1974), As
the Green Star Rises (1975), In the Green Star’s Glow (1976) – romane de Lin Carter
The Valley Where Time Stood Still (1974) roman de Lin Carter
Give Warning to the World (1974) roman de John Brunner (reed. romanului Echo in the Skull, 1959)
The Stars Will Judge (1974) roman de Irving A. Greenfield
Into Deepest Space (1974) roman de Fred Hoyle şi Geoffrey Hoyle
Where No Stars Guide (1975) roman de John Kippax
Im Mahlstrom der Sterne (1974) roman de Hans Kneifel
The Wind’s Twelve Quarters (1975) vol. proză scurtă de Ursula K. Le Guin
Bid Time Return (1975) roman de Richard Matheson (“Roagă timpul să se-ntoarcă”). Este realmente un vers,
şi încă din Shakespeare (din Richard al II-lea), dar traducăorul român preferă titlul reeditării şi-al ecranizării din
1980, Somewhere in Time : Undeva, cândva, trad. rom. Marian Mirescu, 199? (anul apariţiei neprecizat)
No Night without Stars (1975) roman de Andre Norton
Les soleils noirs d’Arcadie (1975) antologie de Daniel Walther (parafrază la un celebru vers de Nerval – “Le
soleil noir de la mélancolie”)
Soleil chaud, poisson des profondeurs (1976) roman de Michel Jeury
The Light at the End of the Universe (1976) vol. proză scurtă de Terry Carr
Legends from the End of Time (1976) vol. proză scurtă de Michael Moorcock (vers trohaic). Legenden vom
Ende der Zeit, trad. germ. 1984 (vers amfibrahic)
A Billion Days of Earth (1976) roman de Doris Piserchia (vers iambic)
The Dark Side of the Sun (1976) roman de Terry Pratchett. Die dunkle Seite der Sonne, trad. germ. 1977
Into the Twilight Zone (1976) vol. proză scurtă de Rod Serling (vers iambic)
Stories from the Twilight Zone (1960, 1986) vol. proză scurtă de Rod Serling (vers trohaic).
Doar două dintre volumele ce cuprind povestiri (adaptări) după episoade din serialul TV Twilight Zone (1959-
1964, 1985-1987)
Houston, Houston, Do You Read? – nuvelă (1976) şi volum de proză scurtă (1989) de James Tiptree Jr.
(pseudonim adoptat de Alice B. Sheldon) (vers trohaic). Houston, Houston, mă auzi?, trad. rom. Mihai-Dan
Pavelescu, în Almanah Anticipaţia, 1993.
Als die Sterne weinten (1976) roman de Kurt Brand
Die Stunde der fallenden Sterne (1976) roman de Horst W. Hübner (sub pseud. P. Eisenhuth) (vers
amfibrahic)
Sie warteten jenseits der Sterne (1976) roman de Horst Hoffmann (sub pseud. Neil Kenwood) (vers
amfibrahic)
The Shores of Tomorrow (1976) vol. proză scurtă de Robert Silverberg. Ufer von morgen, trad. germ. 1979
Spectrum of a Forgotten Sun (1976) roman de Edwin C. Tubb. Spektrum der vergessenen Sonne, trad. germ.
1985
Where Late the Sweet Birds Sang (1976) roman de Kate Wilhelm (vers iambic). Unde cândva, suave păsări
cântătoare, trad. rom. Mihail Samoilă, 1994: remarcabilă performanţă prozodică, reuşind echivalarea într-o
cadenţă de vers mai complexă; de altfel, traducerea în ansamblu este remarcabilă.
If the Stars Are Gods (1977) roman de Gregory Benford şi Gordon Eklund (“Şi dacă stelele-s tot zei”...)
Beneath the Shattered Moons (1977) roman de Michael Bishop (vers iambic)
The City on the Edge of Forever (1977) roman de Harlan Ellison (novelizare a unui scenariu TV). Die Stadt
am Rande der Ewigkeit, trad. germ. 1979
City at the Edge of Time (1988) roman de Janet E. Morris şi Chris Morris
Insel zwischen den Sternen (1977) roman de Walter Ernsting (sub pseud. Clark Darlton) (“O insulă pierdută-n
stele”)
Inherit the Stars (1977) roman de James P. Hogan (“Luaţi moştenire stelele”)
A Heritage of Stars (1977) roman de Clifford D. Simak (“Stele lăsate-n moştenire”)
To Control the Stars (1977) roman de Robert Hoskins (“Să ţii şi stelele în frâu”)
Songs of Stars and Shadows (1977) vol. proză scurtă de George R. R. Martin (“Ecouri de stele şi umbre”) –
Lieder von Sternen und Schatten, trad. germ. 1979 (versuri amfibrahice)
Collapsing Cosmoses (1977) vol. proză scurtă de H. P. Lovecraft şi Robert H. Barlow (“Cosmos în
prăbuşire”: “Paradis în destrămare” – era titlul unui poem de Lucian Blaga, din vol. Lauda somnului, 1929).
This Is The Way the World Begins (1977) roman de J. T. McIntosh (vers iambic) (parafrază la un celebru
vers de T.S. Eliot : “This is the way the world ends” – v. infra, James K. Morrow, 1986).
“Your Faces, O My Sisters! Your Faces Filled of Light” (l977) povestire de James Tiptree Jr. (pseudonim
adoptat de Alice B. Sheldon) (două versuri trohaice)
Earth Is the Strangest Planet (1977) antologie de Robert Silverberg
Tomorrow I’ll Wake up and Scald Myself with Tea (1977) film sf produs în Cehoslovacia (Zítra vstanu a
opařim se čajem – “opărit cu ceai” e tot aşa şi-n româneşte!), regia Jindřich Polák,scenariul Miloš Macourek,
după o povestire de Josef Nesvadba. Nu-mi amintesc să fi rulat pe ecranele noastre, deşi – spune Peter Nicholls în
Encyclopedia... sa – “this Czech production is one of the most sophisticated time-travel films yet made […], with
a richer use of time paradoxes than is ever seen in Western sf cinema, involves going back to give the H-bomb to
Hitler.” Aha!, asta era: “ai noştri” erau mai vigilenţi decât “ai lor”, suflau şi-n iaurt, nu umblau cu paradoxuri
temporale şi alte “catifele”...
Quasar, Quasar, Burning Bright (1978) non-fiction de Isaac Asimov (vers trohaic)
The White Otters of Childhood (1978) vol. proză scurtă de Michael Bishop
Dancers in the Afterglow (1978) roman de Jack L. Chalker
The Dancers at the End of Time (1980) de Michael Moorcock : volum de tip “omnibus”, cuprinzând nucleul
ciclului omonim de romane şi proză scurtă (1972-1989).
Dance Band on the Titanic (1988) vol. proză scurtă de Jack L. Chalker (povestiri şi eseuri)
Space War Blues (1978) roman de Richard Lupoff
Lost Worlds, Unknown Horizons (1978) antologie de Robert Silverberg
Up the Walls of the World (1978) roman de James Tiptree Jr. (pseud. pentru Alice B. Sheldon)
The Outcasts of Heaven Belt (1978) roman de Joan D.Vinge. In den Trümmern des Himmelssystems, trad.
germ. 1981
Out of the Mouths of Graves (1979) vol. proză scurtă de Robert Bloch (vers iambic)
Such Stuff as Screams Are Made Of (1979) vol. proză scurtă de Robert Bloch (vers iambic). Parafrază
sarcastică (din perspectiva unui autor de horror) a unui celebru vers din Furtuna lui Shakespeare (actul 4, scena
1), frecvent citat în contexte “poetice”: «We are such stuff / As dreams are made of ; and our little life / Is rounded
with a sleep.»
“When the Dream Dies, What of the Dreamer?” (1961) nuvelă de A. Bertram Chandler. Titlu parafrazat,
probabil, după Friedrich Nietzsche : “When the sleeper awakes, the dream dies. But when the dreamer dies, what
becomes of the dream?”; ca, de altfel, şi titlul, mai cunoscut, al romanului lui H.G. Wells When the Sleeper
Wakes (1899), reeditat în 1910 sub titlul The Sleeper Awakes ; tradus în româneşte sub titlul Când se va trezi Cel-
care-doarme (în Opere alese / Războiul lumilor, Editura Tineretului, Bucureşti, 1963, pp.197-407, trad. rom.
Mihu Dragomir şi C.Vonghizas).
A Shadow of All Night Falling (1979) roman de Glen Cook (vers amfibrahic)
Star-Anchored, Star Angered (1979) roman de Suzette Haden Elgin
The Star-Spangled Future (1979) vol. proză scurtă de Norman Spinrad
Brother to Demons, Brother to God (1979) roman de Jack Williamson
Galaxis der toten Sterne (1979) roman de Horst Hoffmann. “În galaxia de stele moarte”
Fischer der Sternenwüste (1979) roman de Horst Hoffmann. “Pescari în deşertul de stele”
Unter den Sternen, in der Nacht (1979) antologie de Horst Pukallus. “Sub straja stelelor, în noapte”
Und die Sterne fallen herab (1982) antologie de René Oth . “Iar stelele cad înspre noi”
Beyond Heaven’s River (1980) roman de Greg Bear
Beyond the Blue Event Horizon (1980) roman de Frederik Pohl (vers iambic). Dincolo de orizontul albastru,
trad. rom. Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira, Bucureşti, 2009.
Breathing Space Only (1980) roman de Wynne Whiteford (autor australian)
The Shadow of the Torturer (1980) roman de Gene Wolfe, primul din ciclul The Book of the New Sun (1980-
1987), care mai cuprinde : The Claw of the Conciliator (1981), The Sword of the Lictor (1982), The Citadel of the
Autarch (1983) şi The Urth of the New Sun (1987).
The Island of Doctor Death – povestire (1970) şi volum de proză scurtă (1980) de Gene Wolfe (vers
amfibrahic)
The Death of Doctor Island – povestire (1973) şi volum de proză scurtă (1990) de Gene Wolfe (vers iambic)
“The Doctor of Death Island” (1978) povestire de Gene Wolfe (vers iambic)
“The Death of the Island Doctor” (1983) povestire de Gene Wolfe (vers amfibrahic)
Death Has Two Faces (1964) vol. proză scurtă de R. Lionel Fanthorpe. Din astea două, una e albă :
Death Wears a White Face (1979) roman de E.C. Tubb. Cealaltă fiind roşie, cum ştim încă de la clasici :
“The Masque of the Red Death” (1842) povestire de Edgar Allan Poe. Masca Morţii Roşii, traducere /
prelucrare de I.L. Caragiale, 1896 (prin intermediul versiunii franceze a lui Charles Baudelaire); alte traduceri în
româneşte: Ion Corbu (Barbu Nemţeanu), 1908; Ion Achimescu, 1912; Pompiliu Păltănea, 1911; Ion Vinea, 1963
– v. Opere, vol.II (Prăbuşirea casei Usher), ediţie critică de Liviu Cotrău, 1990.
Death Is a Dream (1967) roman de E.C. Tubb. Şi de ce n-ar fi, din moment ce alt clasic, încă şi mai vechi, ne
asigură că La vida es sueño (1636) piesă de teatru de Pedro Calderón de la Barca (1600-1681).
The Dark Between the Stars (1981) roman de Poul Anderson (vers iambic). (v. infra, Damien Broderick,
1991)
(La) Vue en coupe d’un ville malade (1981) roman de Serge Brussolo. În funcţie de prezenţa sau absenţa
articolului, titlul se transformă din vers iambic în vers trohaic (varianta aleasă de autor).
Les cartes truquées du futur (1981) antologie de Daniel Fondanèche. Die gezinkten Karten der Zukunft, trad.
germ. 1981
And Not Make Dreams Your Master (1981) roman de Stephen Goldin (vers iambic)
Where Time Winds Blow (1981) roman de Robert Holdstock
Dark Stars and Other Illuminations (1981) vol. proză scurtă de Thomas F. Monteleone
A Spadeful of Spacetime (1981) antologie de Fred Saberhagen
Dust of Far Suns (1981) vol. proză scurtă de Jack Vance
“The Mystic Marriage of Salome” (1981) povestire de Ian Watson. În lipsa articolului, titlul ar fi un perfect
vers trohaic, dar autorul a ales varianta de a-l face să funcţioneze şi ca vers iambic.
Under Heaven’s Bridge (1981) roman de Ian Watson şi Michael Bishop
Another Heaven, Another Earth (1981) roman de H. M. Hoover (Helen Mary Hoover) (asta o fi, în
englezeşte, sintagma din Apocalipsă?)
Up to the Sky in Ships (1982) roman de A. Bertram Chandler
A Tapestry of Time (1982) roman de Richard Cowper. Das Webmuster der Zeit, trad. germ. 1986
Dreams that Burn in the Night (1982) roman de Craig Strete
The Soft Whisper of the Dead (l982) vol. proză scurtă de Charles L. Grant (vers horror, voit macabru)
The Long Night of the Grave (1986) vol. proză scurtă de Charles L. Grant (din cadenţa de mai sus lipseşte o
silabă)
Orion (1978) poem şi volum de versuri de Geo Bogza :
“Rege al constelaţiilor din Septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate,
Aşa străbate noaptea Marele Orion,
Corabie legănată în Eternitate.”
 Orion Shall Rise (1983) roman de Poul Anderson. Orion wird sich erheben, trad.germ. 1984.
Orion va răsări, trad. rom. Horia Nicola Ursu, 1999.
Orion (1984), Vengeance of Orion (1988), Orion in the Dying Time (1990), Orion and the Conqueror (1994),
Orion among the Stars (1995) – ciclu de romane de Ben Bova
Startide Rising (1983) roman de David Brin (“Răsare-n zare val de stele”)
The Tree of Swords and Jewels (1983) roman de C.J. Cherryh (vers iambic)
Tomorrow and Tomorrow and Tomorrow (1983) roman de M. Barnard Eldershaw. Titlul preia un vers din
Macbeth de Shakespeare – v. supra, grupajul Tomorrow.
So Long, and Thanks for All the Fish (1984) roman de Douglas Adams (vers iambic)
Across the Sea of Suns (1984) roman de Gregory Benford (vers iambic). Durchs Meer der Sonnen, trad.
germ. 1986.
Down to a Sunless Sea (1984) roman de Lin Carter
Stars in My Pocket Like Grains of Sand (1984) roman de Samuel R. Delany. Traducătorul german merita să
fie nominalizat, măcar pentru echivalarea perfectă, şi semantică şi prozodică: In meinen Taschen die Sterne wie
Staub, 1985.
Sleepless Nights in the Procrustean Bed (1984) non-fiction (volum de eseuri) de Harlan Ellison
Black Suits from Outer Space (1985) roman de Gene DeWeese (ed.II, Beepers from Outer Space, 1985)
Between the Strokes of Night (1985) roman de Charles Sheffield (vers iambic)
“Flying Saucer Rock’n’Roll” (1985) povestire de Howard Waldrop (vers trohaic)
The Stars Will Speak (1985) roman de George Zebrowski
Der Schatten des Sternenlichts (1986) antologie de Ronald M. Hahn. “Lumina stelelor ce-aruncă umbre”
Die Sonne warf keinen Schatten (1971) roman de Kurt Mahr . “Soarele nu mai aruncă umbre”
Close Encounters with the Deity (1986) vol. proză scurtă de Michael Bishop
The Songs of Distant Earth (1986) roman de Arthur C. Clarke (vers iambic). Cântecele îndepărtatului
Pământ, trad. rom. Mihnea Columbeanu, 1997
And Don’t Forget the One Red Rose (1986) vol. proză scurtă de Avram Davidson (vers iambic)
Into the Sea of Stars (1986) roman de William R. Forstchen (vers iambic)
The City in the Autumn Stars (1986) roman de Michael Moorcock (vers iambic)
This Is the Way the World Ends (1986) roman de James Morrow (vers iambic). Titlul reia celebrul vers final
din poemul lui T.S. Eliot The Hollow Men (1925): “This is the way the world ends […] Not with a bang but with
a whimper.” Parafrazat, versul apărea ca titlu de roman şi la J.T. McIntosh, în 1977 – v. supra
Yonder Comes the Other End of Time (1986) roman de Suzette Haden Elgin
The Coming of the Quantum Cats (1986) roman de Frederik Pohl (vers iambic)
“The Great Atlantic Swimming Race” (1986) povestire de Ian Watson (vers iambic)
As Far as the Human Eye Could See (1987) volum de eseuri de Isaac Asimov
Drink the Fire from the Flames (1987) roman de Scott Baker (vers trohaic)
“For Thus Do I Remember Carthage” (1987) nuvelă de Michael Bishop (vers iambic)
The Bridge of Lost Desire (1987) vol. proză scurtă de Samuel R. Delany (vers iambic)
To Sail Beyond the Sunset (1987) ultimul roman al lui Robert A. Heinlein. Cadenţa de vers iambic este
preluată, odată cu întregul titlu, dintr-un poem al lui Alfred Tennyson, Ulysses : “To sail beyond the sunset, and
the baths / Of all the western stars, until I die.”
A Spaceship Built of Stone (1987) vol. proză scurtă de Lisa Tuttle (vers iambic)
All about Strange Monsters of the Recent Past (1987) vol. proză scurtă de Howard Waldrop
(cadenţă trisilabică)
Four Hundred Billion Stars (1988) roman de Paul J. McAuley. Ce păcat că autorul n-a apucat să numere
stelele de pe cer decât până la 400 de miliarde : de-ar fi ajuns la 700 ieşea un vers trohaic de toată frumuseţea:
Seven Hundred Billion Stars... Dar şi-aşa, tot vers rămâne.
The Day Boy and the Night Girl (1988) roman (pentru copii) de George MacDonald, autor britanic (1824-
1905)
Şume, kişe, grad i zvezde (Pădurile, ploile, oraşul şi stelele) (1988) roman de Slobodan Ciurcici (recte Ćurčić,
autor iugoslav). Posibilă trimitere subtextuală la Arthur C. Clarke, The City and the Stars (1956) – v. supra. Vers
trohaic.
Storeys from the Old Hotel (1988) vol. proză scurtă de Gene Wolfe (vers trohaic)
Queenmagic, Kingmagic (1988) roman de Ian Watson
The Boat of a Million Years (1989) roman de Poul Anderson
The Dawn’s Uncertain Light (1989) roman de Neal Barrett Jr. (vers iambic)
From Sea to Shining Star (1989) vol. proză scurtă de A. Bertram Chandler (vers iambic)
Good News from Outer Space (1989) roman de John Kessel
Beyond the Fall of Night (1990) roman de Gregory Benford, apărut într-un singur volum cu romanul lui
Arthur C. Clarke Against the Fall of Night (l953, v. supra) (versuri iambice)
Down the Stream of Stars (1990) roman de Jeffrey A. Carver (din ciclul Changeling Star)
We Can Rememeber It for You Wholesale – povestire (1966) şi volum de proză scurtă (1990) de Philip K.
Dick. Ne putem reaminti totul pentru Dumneavoastră, trad.rom. George Veniamin, în Almanah Anticipaţia, 1987.
Ecranizată sub titlul Total Recall (1990), în regia lui Paul Verhoeven, cu Arnold Schwarzenegger, Sharon Stone
ş.a. Total Recall (1989) roman de Piers Anthony (novelizare după ecranizare).
“Loitering at Death’s Door” (1990) – titlul traducerii americane a nuvelei Nekyomanteion (1984) de
Wolfgang Jeschke. În româneşte, eventual, cadenţa de vers ar putea fi chiar mai pronunţată (“Târcoale pe la
poarta morţii”), lipseşte numai un mic detaliu: traducerea în sine a textului.
Away Is a Strange Place to Be (1990) roman de H.M. Hoover (Helen Mary Hoover) (doi amfibrahi şi un
iamb)
The Stars Must Wait (1990) roman de Keith Laumer (doi iambi)
Her Smoke Rose Up Forever (1990) vol. proză scurtă de James Tiptree Jr. (pseudonimul scriitoarei Alice B.
Sheldon). Volum omagial editat postum de James Turner. (doi iambi şi un amfibrah)
The Evening and the Morning and the Night (1991) vol. proză scurtă de Octavia Butler (doi amfibrahi şi un
dactil)
The Dark Between the Stars (1991) roman de Damien Broderick (vers iambic). Un roman cu un titlu
literalmente identic publica în 1981 Poul Anderson – v. supra
The Dark Beyond the Stars (1991) roman de Frank M. Robinson (vers iambic)
Beyond the Gate of Worlds (1991) antologie de Robert Silverberg (vers iambic)
The Silent Stars Go By (1991) roman de James White (vers iambic)
All Those Secrets of the World (1991) roman (pentru copii) de Jane Yolen (vers trohaic)
When the Five Moons Rise (1992) vol. proză scurtă de Jack Vance
I Wake from a Dream of a Drowned Star City (1992) volum de proză scurtă al scriitorului thailandez Somtow
Sucharitkul (semnează de obicei S.P. Somtow)
You Could Go Home Again (1993) vol. proză scurtă de Howard Waldrop (vers iambic)
Beneath the Tree of Heaven (1993) roman de David Wingrove (vers iambic)
The Stars Are Also Fire (1994) roman de Poul Anderson (vers iambic)
Beyond the Veil of Stars (1994) roman de Robert Reed (vers iambic)
By the Time I Get to Nashville (1994) roman de Charles L. Grant (sub pseud. Lionel Fenn)
(vers dactilo-iambic)
The Fallen Moon : The Second Book of Mana (1994) roman de Ian Watson (vers iambic)
Sailing Bright Eternity (1995) roman de Gregory Benford (vers trohaic)
“A Knight of Ghosts and Shadows” (1999) povestire de Gardner Dozois (vers iambic)
The Sky so Big and Black (2003) roman de John Barnes (vers iambic)
 Titluri româneşti
Ostentaţia titlului la autorii români

Atracţia spontană a titlului “poetic”, versificat şi eventual figurat, metaforic, nu este străină nici autorilor
români de science-fiction, şi exemple de “poeme într-un vers” etalate ca titluri de povestiri şi nuvele sf s-ar putea
găsi destule şi în repertoriul titularistic autohton. În lista (parţială) ce urmează, ele vor fi însă intenţionat
amestecate (conform criteriului cronologic combinat cu cel de proximitate/atracţie/asociere tematică şi auctorială)
printre altele, mult mai numeroase, unde calitatea s-a transformat, prin exces, în defect, unde căutarea cu orice
preţ a unui titlu “de efect” a dus inevitabil doar la ostentaţie, la preţiozitate şi, în unele cazuri, chiar la caricatural,
la kitsch, la titluri voit spectaculoase, “poetice”, “umflate” metaforic, gongoric, sau “căutate”, excentrice,
extravagante. “Fiecare pasăre pre limba ei piere”, cum bine se ştie, dar “să stăm strâmb şi să judecăm drept” (dacă
tot am dat-o pe paremiologie folclorică): oare premisa necesară pentru ca pasărea să piară, fie şi “pre limba ei”, nu
este ca acea pasăre mai întâi să existe, să fi existat? Şi să ciripească, să fi ciripit? Aşadar, cirip-cirip: câteva mostre
din Oceanul cu triluri (titlul unei povestiri din 1965, inclusă de Georgina Viorica Rogoz în vol. Să nu afle Aladin,
1981):

Drum bun, scumpul nostru astronaut! (1960) teatru (“comedie lirico-fantastică”) de Victor Bârlădeanu, în
CPSF (Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”, Bucureşti), nr.136, 1 iulie l960. Titlu strident “ideologic”, “pe
linie”, supralicitând ilariant festivismul şi “optimismul umanist” al epocii, dar pierzând din vedere amănuntul că
“astronauţii” erau de găsit la Houston şi Cape Canaveral, nu la Baikonur şi la Moscova, unde autorul îşi trimite în
hagialâc eroul, “elevul Tudoran P. Valeriu, din clasa a XI-a”: aici puteau fi întâlniţi “cosmonauţi”, nu
“astronauţi”! Mai multă vigilenţă, măi tovarăşi! Însă mai avem şi lipsuri!
Stimaţi zburători, bine aţi venit! (1985) povestire de Vasile Andru. Nici o adresă parodică la titlul de mai sus,
adresă incontestabil existentă însă în povestirea postumă ce urmează :
Ura! (1983) de Mihail Ionescu (m.1981), chiar dacă nu în titlu, ci în text: «Când mi s-a prins pe uniformă
medalia, mulţimea a izbucnit în urale: “Bine ai venit, scumpul nostru astronaut!”.»
Povestiri deocamdată fantastice (1962) vol. proză scurtă de Mihu Dragomir
Pe lungimea de undă a Cosmosului (1962) povestire de Mihu Dragomir, din volumul de mai sus, care dă şi
titlul unei antologii apărute în 1967 (antologatorul, ne-nominalizat, fiind probabil chiar redactorul de carte, Victor
Zednic).
Cea mai bună dintre lumi (1962) povestire de Ion Hobana (inclusă în vol. Oameni şi stele, 1963). Sintagma,
cum se ştie, aparţine filosofului german G.W. Leibniz (Leibnitz) (1646-1716), fiind reluată, sarcastic, de Voltaire
(1694-1778), în finalul “povestirii filosofice” Candid sau Optimismul (Candide, ou l’Optimisme, 1759): “Toate
evenimentele se înlănţuie în cea mai bună lume cu putinţă […]”. Întrucât autorul român se întoarce la Leibniz,
ambiţionând a-l confirma cu argumente sf, poate că s-a nimerit bine ca sintagma germană să se întoarcă şi ea în
titlul unei antologii de science-fiction românesc tradus în limba germană, pentru care antologatorul, Mircea
Opriţă, a ales tocmai titlul povestirii lui Ion Hobana: Die beste aller Welten, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979.
Totul minunat în cea mai bună dintre lumi (1980) povestire de Antoaneta C. Iordache (în Paradox,
Timişoara)
Cea mai frumoasă dintre lumi (1996) nuvelă de Mihail Samoilă. (Asta, la o adică, s-ar mai putea susţine...)
Mica serenadă siderală (1967) povestire de Paul Diaconescu (inclusă în antologia Pe lungimea de undă a
Cosmosului, 1962, v. supra).
Strania maladie siderală (1963) povestire de Georgina Viorica Rogoz (sub semnătura Viorica Huber, în
CPSF, nr.199, 1 martie 1963); reluată în vol. Anotimpul sirenelor (1975).
Enigmatica maladie cosmică (1992) povestire de Constantin Cubleşan (din vol. Suflete mecanice, 1992).
Foc pe cer în Ursa Mică (1964) nuvelă de Cecilia Dudu şi Dumitru Todericiu (vers trohaic)
Moartea păsării-săgeată (1966) povestire şi vol. proză scurtă de Horia Aramă
Maşina destinului (1966) nuvelă şi volum omonim de Camil Baciu
Maşina de rupt prieteniile (1968) nuvelă şi volum omonim de Sergiu Fărcăşan
Maşina de nimicit răutatea (1968) nuvelă de Sergiu Fărcăşan (din volumul de mai sus)
Maşina de îmbunat cemombii (1968) nuvelă de Sergiu Fărcăşan (din acelaşi volum)
Vă caută un taur (1970) roman de Sergiu Fărcăşan
Aparatul de visat frumos (1969) nuvelă de Laurenţiu Cerneţ
Maşina de visat şerpi (1981) povestire de Alexandru Ungureanu
Maşina de scris cărţi (2000) povestire de Victor Martin (din vol. Timbrul, 2000)
Maşina de distrus tot (2001) povestire şi volum de proză scurtă de Victor Cilincă
 Un derbedeu în cronospaţiu (1967) povestire de Victor Kernbach (din vol. Povestiri ciudate, 1967)
Un salt pe candelabru (1967) povestire de Victor Kernbach (din acelaşi volum)
Triunghiul echilateral a orbit (1967) povestire de Victor Kernbach (din acelaşi volum)
Alambai sau arcanele artei (1967) povestire de Adrian Rogoz (Alamogordo Baikonur, savant american,
personajul titular, este cunoscut în California lui natală sub numele comprimat la Alambai.)
Altarul zeilor stohastici (1970) povestire de Adrian Rogoz
Mai mult ca perfectul crimei (1970) povestire de Adrian Rogoz
Preţul secant al genunii (1974) mini-roman (148 pagini) şi volum omonim de Adrian Rogoz, în care pot fi
regăsite şi cele trei titluri de mai sus.
Privire din pom asupra realităţii (1984) teatru de Adrian Rogoz (în Echinox, Cluj-Napoca, nr.5-6, 1984).
Ficţiuni pentru revolver şi orchestră (1970) vol. proză scurtă de Dorel Dorian
Scrisoare deschisă Corporaţiei de Criminologie după prezumtiva elucidare a deceselor prin “solo fagot”
(1970) povestire de Dorel Dorian (din vol. de mai sus); reluată şi în vol. Anchetatorul S.F. şi forţele oculte (1995)
Inelul călătorului prin veacuri – povestire din vol. Mister în zece ipostaze (l97l) de Radu Nor
Paradisul celui care a sfidat lumea (1972) roman de Ştefan Zaides
Când nu vor fi gândaci de Colorado (1972) povestire de Marcel Luca (vers iambic)
Şi dacă undeva, în Univers, cresc cactuşi? (1972) povestire de Marcel Luca (doi dactili flancaţi de doi
amfibrahi)
Glasul din pulberea aurie (1972) povestire şi vol. proză scurtă de Mihnea Moisescu
Întoarcere pe ţărmul dispărut (1975) nuvelă şi vol. proză scurtă de Mihnea Moisescu
Crâmpeie din viaţa unui timponaut (1975) povestire de Mihnea Moisescu (din volumul de mai sus)
Blondul împotriva umbrei sale – nuvelă (1972) şi vol. proză scurtă (1973) de Leonida Neamţu
Cele două obsesii ale Omului-Şopârlă (1973) povestire de Leonida Neamţu (din volumul de mai sus)
Glontele de aur, drept în tâmplă, sus (1973) nuvelă de Leonida Neamţu (din acelaşi volum)
Zăpezile de la capătul firului (1973) schiţă de Leonida Neamţu (din acelaşi volum)
Literatura “cora” şi utopia (1974) eseu de Dan Culcer
Ştiinţifico-fantasticologie (Însemnări despre literatura ştiinţifico-fantastică) (1974) eseu de Ovid S.
Crohmălniceanu
Ştiinţificţiune, ştiinţifictor (1979) eseu de Cornel Robu
Portret robot al robotului (1973) eseu de Cornel Robu
Literatură SF sau sefultură?, Despre sefultură, Conceptul de sefultură (1995) eseuri de Voicu Bugariu
Crâncena luptă dintre «ate» şi «abile» (1976) povestire şi vol. proză scurtă de Miron Scorobete (Este vorba,
pentru cei ce încă n-au aflat, de eterna dispută între adepţii OZN (Obiecte Zburătoare Neidentificate) şi devoţii
aceloraşi OZN (“Obiecte Zburătoare Neidentificabile)
În seara aceea de mai (1976) povestire de Miron Scorobete (din volumul de mai sus). Vers amfibrahic.
Nesfârşitele necazuri ale piticilor (1976) povestire de Miron Scorobete (din acelaşi volum). Nota autorului:
“Povestirea a mai apărut în volumul Femeia venită de sus (1971) sub titlul Abatele, Piticul,papagalul şi pisica. Se
reeditează aici într-o formă revăzută.” Ei, aşa da!
Şarpele blând al infinitului (1977) roman de Romulus Bărbulescu şi George Anania
Un perpetuum-mobile de speţa a patra (1969) povestire de Gheorghe Săsărman (din vol. Oracolul, 1969)
Dulceaţă de cireşe amare (1979) povestire de Gheorghe Săsărman (datată 1975, apărută 1979, în vol.
Himera).
După-amiaza în care am făcut plăcintă cu mere (1996) povestire de Camelia Onciu
La Winnipeg, unde nu ne vom întoarce niciodată (1980) povestire de Ovid S. Crohmălniceanu
Ne vom întoarce pe Herbwue (1987) povestire de Alexandru Ungureanu
La Winnipeg ne vom întoarce mereu (1994) note de călătorie de Cornel Secu (impresii de la WorldCon ‘94,
Winnipeg, Canada, 1-5 sept.1994), în Helion, Timişoara, nr.3 şi nr.4, 1994.
Fenotipul de ceaţă şi picăturile de nimic (1981) povestire de Mihail Grămescu (din vol. Aporisticon, 1981)
Feeria semantică a îndrăgostitului de stăpâna tainică a melopeelor – povestire din volumul de mai sus.
Interviul acordat de generalissimul Erberthus Ablo Junche în exclusivitate ziarului nostru – povestire din
acelaşi volum.
Grădina timpului curgând – povestire din acelaşi volum. Să ne ducă oare gândul la Grădina cărărilor care se
bifurcă (“El jardín de los senderos que se bifurcan”,1941) de Jorge Luís Borges? (v. nota 216)
Cântecul Libelungilor (1985) povestire de Mihail Grămescu (În atenţia germaniştilor: The Libelungenlied ! )
Ora Nibelungilor (2001) povestire de Bogdan Suceavă (ca să nu creadă mutanţii că lumea-i doar a lor!...)
Exsperia, trimiteţi o inimă! (1980) povestire de George Ceauşu
Lupte înverşunate la muzeul de istorie (1981) povestire de George Ceauşu
Elegie pentru o epavă cibernetică (1981) povestire de Marina Nicolaev-Ungureanu şi George Ceauşu
Sentimentul piramidal al mâniei (1984) povestire de George Ceauşu
Noaptea din spatele zilei (1982) povestire de George Terziu
Omul cel tăcut, inelul şi fata blondă (1981) povestire de Dan Merişca şi Doru Pruteanu (apărută iniţial sub
pseud. Paul Karimm, în Paradox, Timişoara, l981; reluată în antologia Alpha, Craiova, 1983).
Splendoarea unei mii de ani-lumină (1983) povestire de Marius Stătescu
Colonie pentru o mie de ani (1985) povestire de Aurel Cărăşel
 Culoarea morţii era albastră (1983) povestire de Carmen-Madeleine Cioroianu (...ca şi pentru Marin Preda,
în Albastra zare a morţii, apărută postum, tot în 1983)
Întreaga lume albastră plină de dragoste (1994) povestire de Traian Abruda
Albastru pe albastru (1994) nuvelă de Silviu Genescu
Dincolo de albastrul cerului (1990) povestire de Lucian Ionică
De ce e cerul albastru? (1986) povestire de Ovid S. Crohmălniceanu (din vol. Alte istorii insolite, l986)
Hrană pentru cei din cer (1983) schiţă de Alexandru Ungureanu (vers trohaic)
Sham-Poo, animalul electronic de casă (1986) povestire de Alexandru Ungureanu
Prea multă minte strică (1986) altă “istorie insolită” de Ovid S. Crohmălniceanu (din vol. Alte istorii insolite,
1986). Este preluat astfel în beneficiu sf nu doar un cunoscut proverb folcloric autohton, dar şi titlul traducerii
româneşti a unei clasice comedii satirice ruseşti în versuri iambice (Gore ot umá, 1824) de Alexandr Griboedov
(1795-1829).
Singurătatea alergătorului de cursă lungă (1986) tot o “istorie insolită” de acelaşi autor, din acelaşi volum.
De data aceasta, titlul este împrumutat de la un celebru film englezesc : The Loneliness of the Long Distance
Runner (1962), regia Tony Richardson, cu Tom Courtenay în rolul principal.
Cu sânge rece (1986) titlul unui faimos roman american non-fictiv (“non-fiction novel”), In Cold Blood
(1966) de Truman Capote (1924-1984), titlu preluat de Ovid S. Crohmălniceanu pentru o altă povestire sf din
volumul amintit (Alte istorii insolite, 1986).
Cele zece triburi pierdute (1986) una dintre cele mai bune “istorii insolite” semnate de Ovid S.
Crohmălniceanu (în vol. amintit), comentată pe larg în cartea de faţă. Titlu de rezonanţă biblică (v. supra, nota
273).
Hoţul şi reversibilitatea timpului (1983) povestire de Ovidiu Bufnilă
Un aspect fundamental al opţiunii (1984) povestire de Ovidiu Bufnilă
Pisicuţa galeşă şi tunarul Boris (1994) povestire de Ovidiu Bufnilă
Trei pisici albe pe acoperiş (1985) povestire de Ovidiu Bufnilă
Un zâmbet şi două pisici negre (1989) povestire de Antuza Genescu
Xele, motanul din stele. O uluitoare aventură povestită pe îndelete în nouă capitole complete (1984) volum de
Vladimir Colin (versuri sf pentru copii)
Şapte oameni cu joben (1986) povestire de Ovidiu Bufnilă
Povestind, cel care doarme (1986) povestire de Ovidiu Bufnilă
Piesă de jazz pentru un singur suflător (1990) povestire de Ovidiu Bufnilă
Jazzonia (1992) roman de Ovidiu Bufnilă
Colţii tăioşi ai speranţei (1984) povestire de Constantin Cozmiuc (în Almanah Anticipaţia, 1986, apărut
efectiv în vara anului 1985)
Aşteaptă-mă în visul de mâine (l985) povestire de Constantin Cozmiuc (în Almanah Anticipaţia, 1987, apărut
efectiv în vara anului 1986)
Timpul este umbra noastră (1987) povestire de Constantin Cozmiuc (în Almanah Anticipaţia, 1989, apărut
efectiv în vara anului 1988). Pentru cadenţa lui de vers trohaic, predilect poeziei româneşti (“Bate vântul frunza-n
dungă...”), titlul a fost preluat de Cornel Robu pentru antologia comentată apărută în 1991 la Editura Dacia din
Cluj.
Întâmplare obişnuită pe neobişnuita planetă Agidia (1985) povestire de Victor Martin
Lasă-mă să-mi pun ochelarii (1985) povestire de Sorin Sighişanu
Lasă-mă, Baby, să-ţi vin de hac... (1994) povestire de Silviu Genescu
Poveste cu multă apă de ploaie (1986) povestire de Dorin Davideanu
Prin timp şi spaţiu cu Victor Ţiblă şi Doru Bară (1990) povestire de Dorin Davideanu
Lumea din fereastra mea (1987) povestire de Györffy György
Umbre pe marginea falezei (1988) povestire de Györffy György
Preţ de o clipă, nemuritori... (1990) povestire de Györffy György
O cască albă şi un copil în ploaie (1988) povestire de Sergiu Someşan
Orizontul, colţi de lup (1987) povestire de Duşan Baiszki
Cioara se teme şi de-un vultur mort (1988) povestire de Duşan Baiszki
Când zbori, ţine-te de rădăcini (1989) povestire de Duşan Baiszki
Luna şi tramvaiul cinci (1989) povestire de Duşan Baiszki
Grafitti pe un geam aburit (1990) povestire de Duşan Baiszki
Balada cavalerului programator (1985) povestire de Cristian Tudor Popescu (în Almanah Anticipaţia, 1986,
apărut efectiv în vara anului 1985). Reluată în vol. de debut al autorului, Planetarium (1987)
Drum de Cavaler-molecular (1995) povestire de Aurel Cărăşel
Mutu’ prostu’, câinele nostru (1987) povestire de Cristian Tudor Popescu (din acelaşi volum). Cadenţă de
vers trohaic (mai precis, un dactil intercalat între trei trohei).
Marilyn Monroe pe o curbă închisă – nuvelă (1988) şi volum (l993) de Dănuţ Ungureanu. Sub titlul iniţial,
mai inspirat pentru că mai puţin “căutat”, Paşi pe o curbă deschisă, nuvela apăruse în Almanah Anticipaţia 1990,
apărut efectiv în vara anului 1989.
Întoarcere pe Planeta Albastră (1989) antologie de Lucian Hanu (titlu dat de antologator)
La orizont această constelaţie (1990) antologie de Lucian Hanu (titlu dat de antologator)
 Oraşul din marginea pustiei. Cupola salvatoare (1989) povestire de Vasile Andru
Lună de ametist cu nori cirrus (1989) povestire de Aurel Cărăşel
Sălciile nu plâng decât seara (1989) nuvelă de Romulus Bărbulescu (în Almanah Anticipaţia 1990, apărut
efectiv în vara anului 1989)
Ai lămpi ca tanti Hana (1989) povestire de Constantin Dumitrescu (în acelaşi Almanah Anticipaţia 1990,
apărut în1989). În acest caz, titlul a ieşit aşa de incoerent pentru că în el trebuia să încapă anagrama titlului
publicaţiei unde povestirea a apărut. (Altă raritate: este, cred, singura publicaţie datată pe copertă 1990 şi care se
deschide cu acel canonic portret al lui Ceauşescu “cu două urechi”, urmat de o “scenă de grup” şi “de epocă”:
“CPEx cu râvnă aplaudând”. La Belle Époque... labele poc!)
“Şi nu-şi va da vinul via verde de pe grui” (1989) povestire de Laurenţiu Nistorescu. Şi dacă-i pe-aşa, apoi
“Prin vulturi vântul viu vuia”, precum încă badea George (Coşbuc) zicea...
Ultimul ţărm al speranţei (1990) povestire de Bogdan Ficeac
Domnului Frankenstein, cu dragoste! (1990) povestire de Ovidiu Petcu
Dincolo de visul meu sunt eu (1991) povestire de Daniel Cristian Dumitru
Ţipăt de licurici peste apa nopţii (1992) povestire de Alina Popov
Prin cenuşa albă a nopţii (2004) nuvelă de Viorel Pîrligras
Timpul ca o pradă (1992) povestire de George Ceauşu (şi titlul ca o ispită: Marin Preda nu putea scăpa ne-
parafrazat)
Aseară un disc-jockey mi-a salvat viaţa (1992) povestire de Constantin Cubleşan (din vol. Suflete mecanice)
Moartea nu vine decât o singură dată (1993) povestire de Lucian Merişca
Îţi aminteşti cum ai murit? (2001) povestire de Traian Bădulescu
Casa sau Mişto-ul cu numărătoarea inversă despre sfârşitul lumii (1993) povestire de Marius Alecu
Zid de umbră, umbră de zid (1993) povestire de Florin Pîtea (inclusă şi în vol. Necropolis, 2001)
Imperiul oglinzilor strâmbe (1993) antologie de Cristian Tudor Popescu (titlu dat de antologator)
Noi, cei cu ochii arşi (1993) povestire de Mihai Hăulică (sic!), apărută în revista Anticipaţia – CPSF, nr. 495-
496, 1993. Inclusă în vol. Madia Mangalena (1999) de Michael Haulică (sic!)
Antonia cu ochii arşi (1995) povestire de Don Simon (alias Petrică Sârbu), în Jurnalul S.F., nr.118, 1995
Cornelia cu sânii goi (1993) povestire de Michael Haulică, în Jurnalul S.F., nr.16, 1993 (şi în vol. Madia
Mangalena, 1999)
Madona cu gâtul lung (2000) povestire de Val Gheorghiu (din vol. Pretenţiile barcagiului Caron, 2000)
Ce mascul, tu, Eleonoră! (2000) povestire de Val Gheorghiu (din volumul de mai sus)
Fata care vinde struţi (2000) povestire de Val Gheorghiu (din acelaşi volum)
Portret de fată neterminată (2001) povestire de Bogdan-Tudor Bucheru (din vol. Atingerea, 2001)
Jucător pe viaţă indexat la Paladini (1999) povestire de Michael Haulică (din vol. Madia Mangalena)
Singurătatea ploii violete (1999) povestire de Michael Haulică (din acelaşi volum)
Mireasma târzie a morţii (1999) povestire de Michael Haulică (din acelaşi volum) (vers amfibrahic)
Despre singurătate şi îngeri (2001) povestire şi volum de proză scurtă de Michael Haulică
Conversaţie la capătul nopţii (2001) povestire de Michael Haulică (din volumul de mai sus). Posibilă
parafrază la titlul celebrului roman Călătorie la capătul nopţii (Voyage au bout de la nuit, 1932) de Louis-
Ferdinand Céline (tradus şi în româneşte).
Te iubesc pe 32 de biţi sau O noapte cu Brad Pitt (2001) povestire de Michael Haulică (din acelaşi volum)
Aman ori aman fac aman (1993) povestire de Liviu Radu (tabla înmulţirii se continuă în text)
Natură moartă cu lupi şi mere stricate (1993) povestire de Pompilian Tofilescu
Nicăieri, pretutindeni, ţărmul... (1993) povestire de Marian Truţă
Sacrificiul nunţii la quetzali (1994) povestire de Mihail Grămescu
Terapie de şoc cu efecte secundare (1994) povestire de Dănuţ Ivănescu
Dormea adânc amocul meu de plumb (1994) reportaj de Ionuţ Bănuţă, de la RomCon 1994, Baia Mare.
Stră-baterea câmpiilor a(e)lizee: de-a asfinxierea (1995) povestire de Ionuţ Bănuţă şi Mirel Palada
Motocentauri pe Acoperişul Lumii (l995) culegere de povestiri pe temă dată (“sharecrop”, “shared world”) –
titlurile enumerate mai sus, vezi nota 177.
Motocentaurii dorm singuri, ne asigură Michael Haulică, cu ocazia de mai sus.
Boogie-woogie la intrarea în paradis (1995) povestire de Sebastian A. Corn
Orbul nebun furios şi paraliticul lucid (1995) povestire de Cristian Lăzărescu
În noapte, lumina palidă a farurilor (1995) povestire de Carmen Duvalma
Documente răzleţe despre trupe pierdute în deşert (1995) povestire de Liviu Radu (inclusă şi în vol. Spre
Ierusalim, 2000)
Sfynxoid pergamentos neidentificat (1996) povestire de Val Antim (pseud. lui Laurenţiu Turcu, 1949-2002)
Trei asasinate, cinci dimensiuni, apoi APTERO (1996) povestire de Val Antim
Sufletele nu se înalţă la cer (1999) nuvelă de Val Antim
Se deschid lăcaşurile câinilor (1996) povestire de Cristian Hriscu
Schimbătoarele valuri ale eternităţii (1996) povestire de Radu Haraga
Peşterile de fum ale timpului (1996) nuvelă de Ana-Maria Negrilă
Întoarcerea fiilor risipitori (1996) povestire de Cătălin Sandu
În Nordul sufletului meu (1996) povestire de Octavian Mustafa
 Noapte cu moabar în anticamera Oniriei (1996) povestire de Aurel Cărăşel
Nessun dorma de Puccini – rutina salvată (1996) povestire de Sebastian A. Corn (în Jurnalul SF, nr.149)
Timp probabil între Tasmania şi Ultima Thule (1996) povestire de Sebastian A. Corn (ibidem)
Eucronoza: Dervişi în America de sticlă – Balada cărţilor (l996) povestire (una singură) de Sebastian A.Corn
Evanghelia după Sebastian sau Universul Marelui Cor/nector. Gânduri despre legea cor/necţiunii universale
în marginea unei proze de Sebastian A. Corn [supratitlu: Corupând mainstreamul] (l996) comentariu de Bogdan
Ştefănescu la textul de mai sus, în acelaşi număr de revistă (Jurnalul SF, nr.162, 1996)
Nu ne putem abţine să nu vă iubim (1996) povestire Marian Truţă (Ceea ce, în bună logică aristotelică,
revine la a spune că, vai!, de iubit, ne putem abţine să vă iubim...)
Noi, cu toţii, te vom iubi (2001) povestire de Victor Cilincă (din vol. Maşina de distrus tot, 2001)
Duh melancolic peste lumile lui Ryan (1997) nuvelă de Dănuţ Ungureanu
Să mă tai cu tăişul bisturiului tău, scrise Josephine (1998) roman de Sebastian A. Corn (Cf. Flow My Tears,
the Policeman Said, 1974, roman de Philip K. Dick)
Aventuri în Exterrior. Moarte bună, copii (1999) roman de Lucian Merişca
Vendetta lui Ucigă-l Toaca (1997) povestire de Ovidiu Vitan
Cum s-a făcut de-a rămas Terra fată bătrână (2000) povestire de Ovidiu Vitan
Omul care a ucis pentru mândria rănită a lumii(2000) povestire de Ovidiu Vitan
Om tunzând iarba binară în ograda noastră digitală (1999) povestire de George Ceauşu
“Go Digital, Captain Tocks, Go Digital!” (2000) titlul postfeţei (de fapt, o povestire) semnate de Sebastian
A. Corn la vol. Constanţa 1919 (2000) de Liviu Radu
Scrisori din fortul de la capătul imperiului (2000) nuvelă de Liviu Radu (din vol. Spre Ierusalim!, 2000)
Cifrele sunt reci, numerele-s calde (2001) povestire de Liviu Radu
Scriitorul a ieşit la vânătoare (2000) povestire şi vol. proză scurtă de Jean-Lorin Sterian
Întâlnire cu cei care am fost (2000) povestire şi vol. proză scurtă de Ladislau Daradici
Luna unei nopţi de luna mai (2000) povestire de Ladislau Daradici (“Aprilie, luna florilor de mai...”,
parafrazá I. Negoiţescu un vers (“Aprilie, luna florilor de măr...) de un autor pe care nu şi-l mai amintea nici el...)
Focul care îţi este dăruit (2000) povestire de Costi Gurgu (din vol. Ciuma de sticlă, 2000)
Un soare ca un ochi de sticlă (1986) povestire de Györffy György şi Marius Stavilă
Succesul ca un ochi de sticlă – povestire de Victor Martin (în Jurnalul SF, nr.165, 1996; în vol. Timbrul,
2000)
Duel cu ceaţă şi lotuşi – povestire (1998) şi vol. proză scurtă (2000) de Cătălin Sandu
Laptop Stalagmitul, Mâncătorul de Şoareci (2000) povestire de Cătălin Sandu (din vol. de mai sus)
Zbor peste deşertul oraşului (2000) povestire de Cătălin Sandu (din acelaşi volum)
Costumul de cosmonaut e costumul naţional al omului (2000) “cosmo-poem” de Alexandru Cristian Miloş
(din vol. Închisoarea timpului (povestiri sf) & Drumurile cerului (cosmo-poeme) (2000)
Din oglinzile timpului : gemenii lui Langevin şi câinele lui Einstein (2000) “cosmo-poem” de Alexandru
Cristian Miloş (din volumul de mai sus)
Mersul ideal, mersul veşnic spre a traversa orizontul (2000) “cosmo-poem” de Alexandru Cristian Miloş
Casa celor o mie de cocori (2001) povestire de Györfy-Deák György
Cânt pribeag de cocori (2001) povestire de Ladislau Daradici
Vânătoare în Apele Cerului (2001) povestire de Cristina Iliescu
Lacrimă pentru un cal (2001) povestire de Aurel Chiriac (O bere pentru calul meu, comandá în 1974 D.R.
Popescu).
Duios se legăna plopul deasupra Cartierului Industrial (2000) povestire de Andrei Valachi (sarcastic de
duios, ca şi la D.R. Popescu, în Duios Anastasia trecea (1967)
Ziua ta e când ai bani (2001) povestire de George Ceauşu
Ultima noastră şansă : ecodemenţa! (2001) povestire de Vlad-Romeo Frânghiu
Efect clorofilian pentru minţile practice (2001) povestire de Oana Manasii
Fără miză. Admiratorilor mei (Fleoşc-art) (2001) povestire de Lucian Merişca
Un peşte cu două capete, fără capăt (2000) povestire de Lucian Merişca
Dispariţia a trei domni cât se poate de respectabili (2001) povestire de Octavian Genghiz Mustafa
Nelu Plăpumaru, ozeneul şi paharul (2001) povestire de Sorin Sîrbulescu
Despre chinezi, primari, burice (2001) povestire de Doru Stoica
Pariul. O poveste fără cap şi fără coadă (2002) povestire de Florin Manolescu (din vol. Misterul camerei
închise . Nouă povestiri incredibile, 2002)
Sarakarmaphalatyaga. O poveste de dragoste (2002) altă “povestire incredibilă” din acelaşi volum.
Recviem pentru o maşină de scris (2002) tot o “povestire incredibilă” de Florin Manolescu, ca şi cele de mai
sus.
Elogiul muncii de partid (2004) roman sf (parodic şi satiric) de Victor Martin
 Autori români cu capu’n stele
Romanian Stargazing Authors
Mihai Eminescu (numai titluri care cuprind cuvântul stea, stele, lăsând aşadar la o parte cunoscutele strofe
din Luceafărul şi Scrisoarea I): La steaua, Stelele-n cer, Oricâte stele..., Povestea magului călător în stele.
Nord letargic, Un bob de rouă, Nebuloasa din Andromeda (1902) versuri de Gabriel Donna (pseud. lui
Nicolae R. Urdăreanu), din vol. Sonete Uraniei (1902).
La Polul Nord (aprox.1901) versuri de Iuliu Cezar Săvescu
Excelsior, Lumină pentru alte lumi (Panteistă), Daemonica poemata (1908) versuri de N. Davidescu
Credinţele ţăranului român despre cer şi stele (1907) studiu folclorico-etnografic de I. Otescu
Stelele. Noţiuni populare de astronomie (1909) non-fiction de Victor Anestin (1875-1918).
Dintre cele peste 40 de cărţi şi broşuri de ştiinţă popularizată (incluse azi, în uzanţele bibliografice internaţionale,
la categoria non-fiction) publicate de acest pur-sânge stargazer sau skywatcher român, cele mai multe sunt de
astronomie, aşa că nu facem decât să spicuim: Romanul Cerului. Astronomie pentru toţi (1912), Povestea Cerului
(1912), Cum să înveţi stelele. Cu 28 hărţi cereşti în text (1913), Studii astronomice. I. Răsăritul şi apusul astrelor.
Observaţiuni astronomice pentru marinari (1913), Studii astronomice. II. Calea Laptelui şi construcţia
Universului (1914), Studii astronomice. III. Povestea celei mai frumoase stele, Sirius. IV. Paralaxele stelelor.
Cum se găsesc constelaţiile pe cer? (1915), Poveşti astronomice (1916), Stele noui (f.a.) ş.a., la care se adaugă şi
două “romane astronomice” (deci science-fiction): În anul 4000 sau O călătorie la Venus (1899) şi O tragedie
cerească . Poveste astronomică (1914).
Un român în Lună. Roman astronomic (1914) de Henric Stahl (subtitlul e dat de autor, în tradiţia epocii).
Panteism (1913), Madrigal astronomic (1913) versuri de Felix Aderca
Stelelor (din vol. Poemele luminii, 1919), Glas de seară (postumă) versuri de Lucian Blaga
Calea lactee (1922), Osânda fulgerului (1922), Căutătorul, Întâmpinare în azur, Glasuri, Voci ale vechilor
poeţi (1967) – versuri de Alexandru Philippide
Braţul Andromedei (1930) roman de Gib I. Mihăescu. (Profesorul de provincie Andrei Lazăr, personajul
principal, e un tipic stargazer, în ipostază autohtonă de “inadaptabil” din caracterologia prozei româneşti.)
Noaptea (din vol. Destin, 1933), Noaptea de cremene (din vol. Urcuş, 1937) versuri de V. Voiculescu
Cosmos sau Cântarea stelelor (1935) “poem filosofic-spiritualist” de Cleant Spirescu
Fantasmagoria (l937), Arcturus (l943), Poarta sublimă (l971), Poetul şi lumea lui (l971) versuri de Emil
Botta
Orologiul de gheaţă (1942), Cvinta (1944), A cerului pădure răsturnată (1945) versuri de Ştefan Aug.
Doinaş
Dincolo de stele (1943) roman de Alexandru Hertzug
Steaua fără nume (scrisă în 1943, jucată în martie 1944) comedie în trei acte de Mihail Sebastian. (Profesorul
Miroiu, personajul principal, e poate cel mai cunoscut stargazer din literatura română mainstream.)
Steaua Polară (ultima parte din Primele iubiri, 1955) versuri de Nicolae Labiş
Drum printre aştri (1954) roman de I. M. Ştefan şi Radu Nor
La “Steaua de mare” (1957) povestire de Ovidiu Rîureanu
Stelele aşteaptă Pământul (1961) volum de versuri de Mihu Dragomir.
Antares (ciclu din vol. Minutar peste netimp, 1974), Din carnetul cosmonautului (postumă, 1980) versuri de
Mihu Dragomir
Constelaţia din ape (1962) roman de Romulus Bărbulescu şi George Anania
Oameni şi stele – povestire (1958) şi vol. proză scurtă (1963) de Ion Hobana
Oameni şi stele (1975) antologie de Victor Zednic (titlul fiind luat de la povestirea de mai sus, inclusă în
sumar)
Ochii stelei (1964) povestire de Grigore Davidescu
Bătrânul şi stelele (1965) povestire de Radu Nor (posibilă parafrază la Bătrânul şi marea, 1952, de Ernest
Hemingway)
Scări la stele (1965) volum de versuri (pentru copii) de Horia Aramă
Între stele (1966) versuri de Marin Sorescu (din vol. Moartea ceasului, l966)
Freamăt galactic (1966) volum de versuri de Victor Kernbach
Plânsetul astrelor (1966) povestire de Cristian Constanda
Copiii stelelor (1966) vol. proză scurtă de Mihnea Moisescu (sf pentru copii)
Steaua lui Horn (1966) amplu poem epic sf de Ion Văduva-Poenaru (aproape 70 de strofe)
Eu şi Bătrânul Lup de Stele (1966) roman de Georgina Viorica Rogoz (sf pentru copii)
Exodul spre stele (1967) povestire de Georgina Viorica Rogoz (din vol. Taina sfinxului de pe Marte, l967)
Nepăsătoarele stele (1968) povestire şi volum de proză scurtă de Constantin Cubleşan
Sub alte stele (1972) povestire de Vladimir Colin (din vol. Capcanele timpului, 1972)
Stelele fixe (1977, 1995) volum de versuri de Gheorghe Pituţ
Orion (1978) versuri de Geo Bogza
Mesajul din stele (1980) povestire de Ovid S.Crohmălniceanu (din vol. Istorii insolite, 1980)
Xele, motanul din stele (1984) volum de versuri (pentru copii) de Vladimir Colin
Steaua apune în zori (1983) povestire de Gheorghe Săsărman
 Luminile Capricornului (1983) roman de Ion Biberi
Argonauţii stelelor (1983-1986) serial de Dan Merişca şi George Ceauşu (în Argonaut, supliment sf al
revistei Convorbiri literare de la Iaşi)
Cordoba stelelor (1984) povestire de Viorel Pîrligras
Privirea stelelor, rece (1986) povestire de Dorin Davideanu
În munţi, printre stele (1987) povestire de Alexandru şi Ovidiu Pecican
Înstelata aventură (1987) roman de George Ceauşu
Stea variabilă (1990) povestire de George Ceauşu
Steaua din Poiana Gorunului (1989) nuvelă de Bogdan Ficeac (inclusă şi în vol. Noaptea fantasmelor, 1999)
O stea plecată-n depărtări (1990) povestire de Ştefan Ghidoveanu (vers iambic)
La orizont, această constelaţie (1990) antologie de Lucian Hanu (titlu dat de antologator) (un amfibrah între
un peon IV şi un peon III)
Un lift către stele (1991) eseu de Mihai Bădescu
De veghe în lanul de stele (1990) eseu de Horia Aramă : The Stargazer in the Rye, titlu (neatestat) de J. D.
Salinger, dar o colaborare a acestuia la Tineretul liber din Bucharest, Romania, Europe (anul II, nr.6 (7), sâmbătă
10 februarie 1990, p.4) n-ar putea fi pusă de istoricii literaturii americane, presumably, decât pe seama intensului
thrill, încă fresh and vivid la acea dată, ocazionat de recenta vizionare a “primei revoluţii televizate live din istoria
omenirii”...
Remembered Stars (1994) volum de versuri de Alexandru Cristian Miloş (Editura Tipomur, Târgu Mureş)
Name from the Sky (1995) volum de versuri de Alexandru Cristian Miloş (Editura Tipomur, Târgu Mureş)
The Astral Drawer (1996) volum de versuri de Alexandru Cristian Miloş (Editura Tipomur, Târgu Mureş)
Musafirul din stele (2000) povestire de Alexandru Cristian Miloş (din vol. Închisoarea timpului, 2000)
Când stelele strălucesc, de ce noaptea e totuşi neagră? (2000) “cosmo-poem” de Alexandru Cristian Miloş
(din vol. Închisoarea timpului (povestiri sf) & Drumurile cerului (cosmo-poeme) (2000)
Stelele privite şi aprinse dinspre Cape Canaveral (2000) “cosmo-poem” de Alexandru Cristian Miloş (din
vol. citat)
Calea Lactee – Galactica noastră familie (2000) “cosmo-poem” de Alexandru Cristian Miloş
(din acelaşi volum)
Undeva în Calea Lactee (2000) “cosmo-poem” de Alexandru Cristian Miloş (din acelaşi volum)
Lista lui Homo Astronomicus : Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluton (2000)
“cosmo-poeme” de Alexandru Cristian Miloş (din acelaşi volum)
Cosmopoezia şi Astropoetul. Un manifest artistic de Alexandru Cristian Miloş (din acelaşi volum, 2000)
Acolo sus, printre stele (2001) povestire de Aurel Chiriac (din vol. Jocul de-a Dumnezeu, 2001)
Cetăţenii Cosmosului – Cosmic Citizens. Cosmic Science & Art – Terra (2006) CD-Book de Alexandru
Cristian Miloş (compact-disc imprimat la Casa de discuri Alpha Media, oppidum Bistritiae, provincia
Transsilvaniae (aliquando, illo tempore Dacia Felix), terra Romaniae, continens Europae, planeta Terra (in medio
mundo sita), proxima stellae Solis, nebula Galaxiae, Universum Mundi & Caeli)
“Deasupra-i cer de stele” (2003) povestire de Horia Aramă (din vol. Planeta celor doi sori, 2003)
Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele…

Back to the unparalleled Poet, the Morningstar of the Romanian Poetry!

Ad astra! Stargazing is a honourable job!
 INDICE DE NUME

Cuprinde, în primul rând, nume de autori, dar nu şi pe cele care apar menţionate numai în
Anexe. Nu cuprinde nume de personaje literare (pur ficţionale). Cuprinde, în schimb, nume de
persoane atestate istoric şi devenite personaje ficţionale într-o “istorie alternativă”.

A
Abendsen, Hawthorne (alter ego ficţional al Apostolescu, Sanda :
lui Philip K.Dick) : Apostolul Pavel / Pavel din Tars :
Adenauer, Konrad (cancelar german) : Aramă, Horia :
Agnew, Spiro Theodore (vice-preşedinte Arghezi, Tudor :
american) : Ariovistus (căpetenie a suebilor, învinşi în
Albescu, Ioan : Gallia de Caesar) :
Albulescu, Mircea (actor român) : Aristotel :
Aldiss, Brian W. : Armstrong, Anthony :
Alecsandri, Vasile : Arnheim, Rudolf :
Alexandrescu, Grigore : “Ars Amatoria” (pseud. lui Ioan Groşan) :
Alexandrescu, Sorin : Arthur (rege semi-legendar al britonilor) :
Alexandru Macedon / “Alexandru cel Mare” Asimov, Isaac :
(împărat grec) : Audiberti, Jacques :
Alexandru I (ţar rus) : Aurelian (Lucius Domitius Aurelianus,
Alexandru Vodă Şuţu / Soutzo (domnitor împărat roman) :
fanariot) : Aurelius Augustinus (Sfântul Augustin):
Allen, Louis :
Allende, Salvador (preşedinte chilian) :
Allhof, Fred : B
Ali Agca (Aggeá) (atentator turc la viaţa Baciu, Camil :
Papei Ioan Paul al II-lea) : Bacon, Francis :
Amis, Kingsley : Badea, Alexandru :
Amis, Martin : Badea Cârţan :
Ampère, André Marie (matematician şi Bailey, Hilary :
fizician francez) : Balboa, Vasco Núñez de Balboa
Amundsen, Roald Engelbrecht Gravning (explorator spaniol) :
(explorator polar norvegian) : Bally, Charles :
Andersen, Hans Christian : Bantaş, Andrei :
Anderson, Poul : Bantaş, Suzana :
Andreano, Ralph L. : Banu, Horia (aproximativă anagramă a lui
Anestin, Victor : Ion Hobana) :
Angenot, Marc : Barbu, Adrian :
Anne (regină a Angliei) : Barbu, Ion :
Anstey, F. (pseud. lui Thomas Anstey Barjavel, René :
Guthrie) : Barrow, John D. :
Anthony, Piers : Barry, John :
Antim, Paul (pseud. lui Voicu Bugariu) : Baruch, Bernard Mannes
Antip, Felicia : (bancher şi politician american) :
Antohi, Sorin : Basil, Otto :
Antonescu, Ion (general şi dictator român) : Baudelaire, Charles :
Bălan, George : comunist sovietic):
Bălcescu, Nicolae : Breuer, Josef Robert (medic austriac) :
Bănuţă, Ionuţ : Brin, David :
Bărăgan, Dănuţ : Brooke-Rose, Christine :
Lord Beaconsfield (Benjamin Disraeli) Brown, Elizabeth :
(prim-ministru englez) : Brown, Fredric :
Bear, Greg : Brownlow, Kevin :
Begbie, Harold : Broz, Iosip – v. Tito
Bell, Tom : Buchan, John :
Bellamar (complotist italian, atentator la Budai-Deleanu, Ion :
viaţa lui Napoleon al III-lea) : Buduca, Ioan :
Belloc, Hilaire : Bugariu, Voicu : (v. şi pseud. Paul Antim,
Benford, Gregory : Roberto R.Grant)
Bergson, Henri : Bulei, Ioan :
Bessi re, Henri : Burdekin, Katharine P. (sub pseud. Murray
Bester, Alfred : Constantine) :
Beşuan, Tudor : Burebista (rege dac) :
Bezdechi, Ştefan : Burgess, Anthony :
Binder, Eando (E and O Binder, pseudonim Burke, Edmund :
al fraţilor Earl Andrew Binder şi Bush, George Herbert (preşedinte
Otto Oscar Binder) : american) :
Bismarck, Otto Edward Leopold von Byron, George Gordon :
(cancelar german) :
Blaga, Lucian :
Blakemore, Harold : C
Blandiana, Ana : Caesar – v. Cezar
Bloch, Robert : Calvert, Peter :
Bogdanoff, Igor şi Grişka : Camden, William :
Bohr, Niels : Cameron, James :
Boia, Lucian : Campbell, John W., Jr. :
Boleyn, Anne (regină a Angliei, a doua soţie Cantemir, Dimitrie (domnitor al Moldovei) :
a regelui Henry VIII) : Caprini, Irinel :
Bolivar, Simón (revoluţionar sud-american, Caragiale, Ion Luca :
“El Salvador”, “El Libertador”) : Caragiale, Mateiu I. :
Boltzmann, Ludwig (fizician austriac) : Caramitru, Ion (actor român) :
Booth, John Wilkes (asasinul preşedintelui Card, Orson Scott :
american Abraham Lincoln) : Carlyle, Thomas :
Borden, Morton : Carnegie, Dale :
Borges, Jorge Luís : Carol cel Mare / Carolus Magnus /
Borgmann, Dimitri A. : Charlemagne :
Bormann, Martin (şeful cancelariei lui Carol I (rege al României) :
Hitler) : Carol al II-lea (rege al României) :
Borovička, V.P. : Carp, Petre P. (prim-ministru român) :
Boucher, Anthony : Carroll, Lewis (pseud. lui Charles Lutwidge
Boulle, Pierre : Dodgson) :
Bradbury, Ray : Carter, Brandon :
Bradfield, Scott : Cassian, Nina :
Brana, Ion Doru : Caterpillar Mother – v. Mama Omida
Brătianu, Constantin / Dinu (om politic Causey, ?! (autor neidentificabil
român) : bibliografic) :
Brejnev, Leonid Ilici (prim-secretar Cavendish, Henry (chimist şi fizician
 englez) : Coleridge, Samuel Taylor :
Cazimir, Ştefan : Colfescu, Silvia :
Călinescu, G. : Colin, Vladimir :
Călinescu, Matei : Collins, C.B. :
Căplescu, Romulus : Collins, Joan :
Cârţan, Gheorghe – v. Badea Cârţan Columb, Cristofor (navigator genovez,
Ceauşescu, Nicolae (dictator român) : descoperitorul Americii) :
Ceauşescu, Elena (soţia lui Nicolae Columbeanu, Mihnea :
Ceauşescu) : Comarnescu, Petru :
Ceauşu, George : Comte, Auguste :
Celan, Paul : Condon, Richard :
Cervantes, Miguel de ~ Saavedra : Condorcet, Marie Jean Antoine Nicolas de
Cezar / Gaius Julius Caesar (general, consul Caritat, Marquis de Condorcet :
şi dictator roman) : Coney, Michael G. :
Chamberlain, Gordon B. : Confucius / Kung Fu-Tse / K’ung Fu-tzu :
Chambon, Jacques : Conquest, Robert :
Charles I (rege englez) : Conrad, Alfred H. :
Charles Edward (Prince Charles Edward Constantine, Murray (pseudonim al
Louis Philip Casimir Stewart, “the scriitoarei Katharine P.Burdekin) :
Young Pretender”, pretendent la Constantiniu, Florin :
tronul Angliei) : Cooper, Edmund :
Charles Martel (conducător al francilor) : Cooper, Lee B. :
Chesterton, G.K. (Gilbert Keith) : Corbu, Leon R. (pseud. lui Cornel Robu) :
Chevalier, Jean : Cores, Lucy :
Chiang Kai-shek – v. Cian Kai-shek Corn, Sebastian A. (pseud. lui Florin
Chirculescu, Florin (sub pseud. Sebastian Chirculescu) :
A.Corn) : Corneanu, Sorana :
Chiril şi Metodiu (călugări misionari Costas, Procope S. :
creştini) : Cotrău, Liviu :
Chou En-lai / Zhou Enlai – Ciu En-lai Coughlin, ? (prelat american) :
Churchill, Sir Winston Leonard Spencer Coulson, Juanita :
(prim-ministru englez) : Coulson, Robert :
Cian Kai-shek / Chiang Kai-shek (general Coupling, J.J. (pseud. lui John R.Pierce) :
chinez, preşedinte taiwanez) : Cowley, Robert :
Ciodaru, Michaela : Cox, Richard :
Cioran, Emil : Cozmiuc, Constantin :
Ciorogaru, Gheorghe : Crawshay-Williams, Eliot :
Cioroianu, Adrian : Crăciun, Dana :
Ciu En-lai / Chou En-lai / Zhou Enlai Creangă, Ion :
(demnitar comunist chinez) : Cristea, Eugen :
Clark, James : Cristea, Inna :
Clarke, Arthur C. : Cristea, Teodora :
Cleopatra (regina Egiptului) : Crişan, Constantin :
Cleve, John (pseud. lui Andrew J.Offutt) : Crivăţ, Dana :
Climo, T.A. : Croce, Benedetto :
Clinton, Bill / William (preşedinte Crohmălniceanu, Ovid S. :
american) : Cromwell, Oliver (general şi om de stat
Clit, Radu : englez) :
Clive of Plassey, Robert (general englez, Culianu, Ioan Petru :
guvernator colonial al Indiei) : Curie, Marie (Marie Sklodowska-Curie,
Clute, John : fizician francez) :
Cuza, Alexandru Ioan (domnitor român) : Dumitrescu, Alfred :
Cyrus “cel Mare” (împărat persan) : Dumitru-Palcus, Constantin :
Dvorkin, David :

D
Dali, Salvador : E
Dan, Marţian (politician român) : Edwards, Malcolm J. :
Dariu, Al. N. : Edwards, Owen Dudley :
Davideanu, Dorin : Ehrlichman, John :
Davidescu, Grigore : Einstein, Albert :
Davis, Lance E. : Eisenhower, Dwight David (general şi
Dăscăliţa, Ondine Christina : preşedinte american) :
de Camp, L.Sprague : Eklund, Gordon :
Debussy, Claude : Eliade, Mircea :
Deceneu (preot dac) : Elisabeta I (Elizabeth I, regina Angliei) :
Degas, Edgar : Ellison, Harlan :
de Gaulle, Charles André Joseph Marie Elster, Jon :
(general şi preşedinte francez) : Elţîn, Boris Nicolaevici (preşedinte rus) :
Deighton, Len : Emerson, Ralph Waldo :
del Rey, Lester : Eminescu, Mihai :
de Turris, Gianfranco : Engels, Friedrich :
DeWitt, Bryce S. : Eshbach, Lloyd Arthur :
Dick, Philip K. : Euclid :
Disch, Thomas M. : Everett, Hugh :
Disney, Walt : Ewers, Hans Heinz :
Disraeli, Benjamin (prim-ministru englez) :
D’Israeli, Isaac (om de litere englez) :
Djuvara, Neagu : F
Dobrescu, Caius : Falessi, Cesare :
Dodgson, Charles Lutwidge (sub pseud. Fallaci, Oriana :
Lewis Carroll) : Farley, James :
Doppler, Christian Johann (fizician Farley, Ralph Milne :
austriac): Farmer, Philip José :
Dostoievski, Feodor Mihailovici : Ferdinand I (rege al României) :
Dragomir, Constantin : Ferdinand II de Aragon (Ferdinand
Dragomir, Mihu : “Catolicul”) (rege spaniol) :
Dragu, Valentin : Ferguson, Niall :
Dristaru, Mioara : Fermi, Enrico (fizician italo-american) :
Droeshout (pictor, autorul unui portret al lui Feuerbach, Ludwig :
Shakespeare) : Field, Cyrus West (manager american) :
Drouet (şeful unei staţii de poştalioane, al Fiorentino, Giovanni :
cărui fiu l-a recunoscut pe regele fugar Fischer, David Hackett :
Ludovic al XVI-lea şi a iniţiat arestarea Fisher, H.A.L. :
acestuia, la Varennes (22 iunie 1791): Flammarion, Camille :
Drury, Allen : Fleming, Peter :
Dryden, John : Fogel, Robert W. :
Dubček, Alexander (om de stat Ford, Gerald Rudolph (preşedinte
cehoslovac) : american) :
Duchamp, Marcel : Ford, Henry (inginer şi industriaş
Dumas-père, Alexandre : american) :
Dumas, Wayne : Forsyth, Frederick :
Foster, Alan Dean : secretar comunist sovietic) :
Fotescu, Walter Radu : Gotschalk, Felix C. :
France, Anatole : Gouanvic, Jean-Marc :
Frankfurter, Felix (jurist şi magistrat Gould, J. D. :
american) : Graeme, Bruce :
Franklin, Benjamin (om de stat şi om de Graham, Otis L. :
ştiinţă american) : Grant, Roberto R. (pseud. lui
Franz Fredinand (arhiduce austriac, asasinat Voicu Bugariu) :
la Saraievo în 1914) : Green, George :
Frânghiu, Vlad-Romeo : Greenberg, Martin H. :
Freud, Sigmund : Gribbin, John :
Friedman, Manole : Grigore din Nazianz (episcop de
Friedrich III (rege prusac şi împărat german) Constantinopol, “Sfânt Părinte”
al Bisericii Ortodoxe) :
Grigorescu, Dan :
G Groşan, Ioan (v. şi pseudonimul
Gafiţa, Mihnea : “Ars Amatoria”) :
Gagarin, Yuri (cosmonaut sovietic) : Groza, Dorin A. (anagramă-pseudonim al lui
Galaction, Gala : Adrian Rogoz) :
Galba (Servius Sulpicius Galba, împărat Guedalla, Philip :
roman) : Gurgu, Costi :
Galilei, Galileo : Gustafson, Jon :
Gamsahurdia, Konstantine Guthrie, Thomas Anstey (sub pseudonimul
(preşedinte gruzin/ georgian): F. Anstey) :
Gardner, Martin : Gygax, Gary E. :
Gáspár, László :
Gâdea, Suzana (activist P.C.R.) :
Gârbacea, Radu : H
Genescu, Silviu : Hacker, Barton C. :
Genghiz Han / Gingis Han / Genghis Khan Hale, Edward Everett :
(han mongol) : Händel, Georg Friedrich :
Geoffroy-Château, Louis-Napoléon : Hannibal (general cartaginez) :
Gernsback, Hugo : Hanu, Lucian :
Gerrold, David : Hardison, O.B. :
Gerschenkron, Alexander : Harris-Marcoş, Linda :
Gheerbrant, Alain : Harrison, Harry :
Gheo, Radu Pavel : Haulică / Hăulică, Michael / Mihai :
Gheorghiu-Dej, Gheorghe (dictator român) : Hawking, Stephen W. :
Ghica, Ion : Hearnshaw, F.J.C. :
Ghidoveanu, Ştefan : Hegel, Georg Wilhelm Friedrich :
Ghidu, George Iancu : Heine, Heinrich :
Gibson, William : Heinlein, Robert A. :
Gide, André : Heisenberg, Werner :
Giraudoux, Jean : Helbig, Jorg :
Gladstone, William Ewart (prim-ministru Hemingway, Ernest :
englez) : Henri IV (rege francez) :
Goebbels, Joseph (ministrul propagandei Henry VIII (rege englez) :
naziste) : Herbert, Frank :
Goethe, Johann Wolfgang von : Herodes – v. Irod (rege în Iudeea) :
Gogoneaţă, N. : Heron din Alexandria (matematician şi
Gorbaciov, Mihail Sergheevici (prim- inventator grec) :
Hesse, Hermann : Ivănescu, Dănuţ :
Hetco, Maria : Ivănescu, Delia :
Hieron I (rege / “tiran” din Siracuza) : Izouard Delisle de Sales, Jean Claude :
Himmler, Heinrich (general german) :
Hiram I (rege fenician) :
Hitler, Adolf (Adolf Schickelgruber, J
dictator german, “der Führer”) : Jakiel, S. James :
Hobana, Ion : Jakubowski, Maxim :
Hobana, Ion Sorin : James, Edward :
Hoffmann, E.T.A. (Ernst Theodor “James III” (pretendent la coroana
Amadeus) : britanică) :
Hogan, James P. : Janet, Pierre Marie Félix (psiholog, psihiatru
Hoisington, Thomas H. : şi psihoterapeut francez) :
Holland, Cecelia : Jason, Jerry (pseud. lui George H.Smith ) :
Homer : Jeanne d’Arc (eroină a Franţei) :
Horea (Nicola Ursu, conducătorul răscoalei Jesus Christus / Iisus Hristos :
din 1784) : Jeury, Michel :
Howells, P.G.A. : “Don” John / Juan de Austria
Hoyle, Trevor : (nobil spaniol) :
Hruşciov, Nichita Sergheevici (prim-secretar John (supranumit “Lackland”)
comunist sovietic) : (rege englez) :
Hugo, Victor : Johnson, Lyndon Baines
Hume, David : (preşedinte american) :
Hurd, Douglas : “Jonbar points” (de la John Barr) :
Hurley, ? (ambasador american în China Josephus Flavius (Joseph ben Matthias) :
sau Taiwan) : Joyce, James :
Hurst, B.C. : Juárez, Benito Pablo (preşedinte mexican) :
Hussein, ibn Talal (rege iordanian) : Jung, Carl Gustav :
Huxley, Aldous :

K
I Kant, Immanuel :
Iamandi, Petru : Karl I von Habsburg / Károly IV (ultimul
Iisus Hristos / Jesus Christus : împărat al Austriei şi rege al
Iliescu, Ion (preşedinte român) : Ungariei, 1916-1918) :
Ingres, Jean Auguste Dominique : Kelley, Allen C. :
Ioana d’Arc (eroină a Franţei) : Kennedy, John Fitzgerald
Ionescu, Cătălin : (preşedinte american) :
Ionescu, Florin : Kerenski, Alexandr Feodorovici
Ionescu, Gelu : (revoluţionar rus) :
Iordache, Dan : Kernbach, Victor :
Iordache, Ştefan (actor român) : Kim Ir Sen / Kim Il Sung
Iorga, Nicolae : (dictator nord-coreean) :
Iosif, fiul lui Iacov (în Vechiul Testament) – Kim Jong Il (dictator nord-coreean,
persoană sau personaj? : fiul precedentului) :
Irod “cel Mare” (rege al Iudeii) : Klass, Philip (sub pseud. William Tenn) :
Isabella de Castilia (regină a Spaniei) : Klein Gérard :
Isărescu, Mugur (guvernatorul Băncii Kleist, Heinrich von :
Naţionale a României) : Knight, Damon :
Ispirescu, Petre : Knox, Ronald :
Ivaneş, Constantin : Kornbluth, Cyril M. :
Kott, Jan : Linaweaver, Brad :
Körösi Csóma Sándor (explorator secui): Lincoln, Abraham (preşedinte american) :
Kubilai / Kublai Khan (han mongol, Lindbergh, Charles Augustus
împărat al Chinei): (aviator american) :
Kun, Béla (revoluţionar maghiar) : Livy – v. Titus Livius (istoric roman):
Kung Fu-Tse / K’ung Fu-tzu / Confucius : Locke, John :
Kurosawa, Akira : Longmate, Norman :
Kuttner, Henry : Lopez, Roderigo (cărturar evreu portughez):
Kuyuk (han mongol) : Lorenzo de’ Medici, “Il Magnifico”
(conducător al Florenţei) :
Louis XVI (Ludovic al XVI-lea,
L rege francez) :
Lafferty, R. A. : Louis-Philippe (rege francez) :
Lagache, Daniel : Louit, Robert :
La Guardia, Fiorello Henry (politician Lovinescu, E.[ugen] :
american, primar la New York) : Luca, Marcel :
Langevin, Paul : Lucas, George :
Laplanche, Jean : Ludwig, Emil :
Lascu-Pop, Rodica : Lundwall, Sam J. :
Laski, Harold J. :
Lasswitz, Kurd :
Leblanc, Marc : M
Lee, C.H. : Macaulay / Thomas Babington,
Lee, Robert A. : 1st Baron Macaulay :
Lee, Robert Edward (general “sudist” Machiavelli, Niccolò :
în Războiul Civil american) : MacLean, Alistair :
Lee, Tanith : Macoveanu, Liviu :
Le Guin, Ursula K. : Mahomed / Muhammad ibn Abdallah
Lehman, ? (politician american, guvernator (“Profetul” Islamului) :
al statului New York) : Mahomed II (Mehmet Cuceritorul)
Leiber, Fritz : (sultan otoman) :
Leinster, Murray : Maiorescu, Titu :
Le Lionnais, François : Mallarmé, Stéphane :
Lem, Stanislaw : Malzberg, Barry N. :
Lenin (Vladimir Ilici Ulianov, Mama Omida (prezicătoare şi vrăjitoare
dictator sovietic rus) : de la Bucureşti) :
Leon al VI-lea “cel Înţelept” Maniu, Iuliu (om politic român) :
(basileu bizantin) : Mann, Heinrich :
Leon, Al. : Mann, Thomas :
Letson, Russell : Manolescu, Florin :
Levinthal, Rosandra E. : Manolescu, Ion :
Leviţchi, Leon : Manolescu, Nicolae :
Lewis, Caroline (pseudonim comun pt. Manoliu, Petru :
Harold Begbie, M.H.Temple şi Mao Ţze-dun / Mao Tse-tung / Mao Zedong
J.Stafford Ransome) : (dictator chinez) :
Lewis, David K. : Marcoş, Linda – v. Harris-Marcoş, Linda
Lewis, Sinclair : Marcus Aurelius Antoninus (împărat roman
Ley, Olga : şi filosof stoic) :
Ley, Sandra : Marcus, Solomon :
Liddell, Alice (prototipul real al faimoasei Maria Stuart (Mary, Queen of Scots) :
Alice din cărţile lui Lewis Carroll): Marian, Eugen B. :
Marlowe, Christopher : Morus, Thomas (Sir Thomas More) :
Martel, Charles – v. Charles Martel Mugur, Paul Doru :
(conducător al francilor) Mullally, Frederic :
Marx, Karl : Murphy, George G.S. :
Maşek, Victor Ernest : Musset, Alfred de :
Matheson, Richard : Mussolini, Benito (dictator italian) :
Maurer, Ion Gheorghe (prim-ministru
comunist român) :
Maurois, André : N
Maximilian de Habsburg, Ferdinand-Joseph Nagacevschi, Igor :
(împărat al Mexicului) : Nakadai, Tatsuya (actor japonez,
McClelland, Peter D. : Kagemusha) :
McCloskey, Donald N. : Napoleon I (Napoleon Bonaparte,
Medici, Lorenzo – v. Lorenzo de’ Medici împărat francez) :
“Il Magnifico” Napoleon III (Charles Louis Napoléon
Mehmed Galib-Efendi (plenipotenţiar turc Bonaparte, împărat francez) :
în 1812) : Nare, Cosmin :
Mehmet Cuceritorul (Mahomed II) Negruzzi, Iacob :
(sultan otoman) : Nelson, Horatio (amiral englez) :
Mehmet, Mustafa A. : Nesvadba, Josef :
Meredith, Richard C. : Neţ, Mariana :
Merişca, Dan : Neuberger, Hugh :
Merişca, Lucian : Newton, Isaac :
Merril, Judith : Nicholls, Peter :
Metodiu şi Chiril – v. Chiril şi Metodiu Nicoară, Nicolae :
Meyer, John R. : Nicolaescu, Sergiu (actor, regizor
Mihai Viteazul (domnitor român) : şi politician român) :
Mihai I (rege al României) : Nicolson, Harold :
Mihăilă, Rodica : Niven, Larry :
Miller, P.Schuyler : Nixon, Richard Milhous (preşedinte
Mills, Robert P. : american) :
Minei, Nicolae : Nobel, Alfred (chimist şi industriaş suedez,
Mirescu, Marian : fondatorul premiului omonim) :
Mironov, Alexandru : Nor, Radu :
Mînzatu, Ion : Norden, Eric :
Moebius / Möbius, August Ferdinand Novăceanu, Darie :
(matematician şi astronom german): Nye, Gerald (senator american) :
Moise (profet biblic)
– persoană sau personaj? :
Molière (Jean Baptiste Poquelin) : O
Mollo, Andrew : O’Donnell, Kevin, Jr. :
Molotov, Viaceslav Mihailovici (ministru Offutt, Andrew J. (sub pseud. John Cleve) :
de externe sovietic) : Ogodai (han mongol) :
Monaldi, Rita : Oişteanu, Andrei :
Moore, Catherine L. : Oişteanu, Gabriela :
Moore, Ward : Omida, Mama – v. Mama Omida
Moran, Daniel Keys : Opriţă, Mircea :
Morgan, Roger : Ornea, Zigu :
Morgenthau, ? (ministru american Orsini, Felice (complotist italian, atentator
de finanţe) : la viaţa lui Napoleon al III-lea) :
Moroiu, Mihail : Orwell, George :
Owen, Thomas : Pop, Ion :
Popa, Marian :
Popescu, Cristian Tudor :
P Popescu, Dan :
Padgett, Lewis (pseudonim comun pt. Henry Popescu, Vlad T. :
Kuttner şi Catherine L.Moore): Popovici, Aurel C. (gânditor politic român):
Palcus, Costantin Dumitru : Popper, Sir Karl Raimund :
Pană, Saşa : Porter, Cole :
Papadache, Frida : Preda, Marin :
Papahagi, Marian : Preminger, Alex :
Papa Ioan Paul al II-lea : Previant Lee, Susan :
Papilian, Victor : Probus, Valerius – v. Valerius Probus
Paraschivescu, Miron Radu : Proust, Marcel :
Paraschivescu, Radu : Pulitzer, Joseph (jurnalist american,
Pascal, Blaise : fondatorul premiului omonim):
Passell, Peter : “Puncte Jonbar” (de la John Barr) :
Patapievici, Horia-Roman : Putifar (comandantul gărzii la curtea
Pavel din Tars / Apostolul Pavel : faraonului din Egipet) – persoană sau
Pavelescu, Mihai-Dan : personaj? :
Pătrăşcanu, Lucreţiu (om politic român) : Putin, Vladimir (preşedinte rus) :
Păun, Gheorghe :
Pârvan, Vasile :
Pârvulescu, Constantin (activist P.C.R.): Q
Pârvulescu, Ioana : Queneau, Raymond :
Pearson, Drew : Quintilian (Marcus Fabius Quintilianus) :
Pearton, Maurice :
Pecican, Ovidiu :
Pederson, Jay P. : R
Percy, H.R. : Radu, Liviu :
Perec, Georges : Rank, Otto :
Petrescu, Liviu : Ransom, Amy J. :
Petrie, Charles : Rauschan, Ioana :
Picasso, Pablo : Ravaillac, François (asasinul regelui francez
Pianori (complotist italian, atentator la viaţa Henri IV):
lui Napoleon al III-lea) : Ravel, Maurice :
Pieri (complotist italian, atentator la viaţa lui Răutu, Colea (actor român) :
Napoleon al III-lea) : Răzuş, Anca :
Pierce, John R. (sub pseud. J.J.Coupling) : Reagan, Ronald Wilson (preşedinte
Pignotti, Lorenzo : american) :
Pilotin, Michel : Redlich, Fritz :
Pinkerton, Jan : Rees, Martin :
Pîtea, Florin : Renouvier, Charles-Bernard :
Piru, Alexandru : Reynolds, Mack :
Plaut (Titus Maccius Plautus) : Ribbentrop, Joachim von (ministru de
Pleşu, Andrei : externe german) :
Poe, Edgar Allan : Richard, François :
Poenaru, Alexandra : Ricketts, Mac Linscott :
Pohl, Frederik : Rilke, Rainer Maria :
Polo, Marco (negustor şi călător veneţian) : Robban, Randolphe :
Pontalis, J.-B. : Roberts, James (tipograf englez, editor al lui
Pontbriant, Radu : Shakespeare) :
Roberts, Keith : Scipio Africanus / Publius Cornelius Scipio
Robida, Albert : (general roman) :
Robinson, Kim Stanley : Scorobete, Miron :
Robinson, Spider : Scott, Robert Falcon (explorator polar
Robu, Cornel : englez)
Robu, Ioana : Secu, Cornel :
Rogoz, Adrian : Septimiu Sever / Septime Sévère (Lucius
Roland / Orlando (paladin al regelui Carol Septimius Severus, împărat roman) :
cel Mare / Charlemagne) : Seymour, Jane (regină a Angliei, a treia
Roll, Teofil : soţie a regelui Henry VIII) :
Roosevelt, Franklin Delano (preşedinte Shakespeare, William :
american) : Shawcross, J. :
Roscoe, William : Sheckley, Robert :
Rose, Mark : Shelburne / William Petty, 2nd Earl of
Rose Benét, William : Shelburne (ministru englez) :
Roth, Philip : Shirer, William L. :
Rothschild, Lionel (l868-l937) (descendent Shukman, Harold :
al unei celebre familii de bancheri): Silverberg, Robert :
Rottensteiner, Franz : Simensen, Jarle :
Rouget de Lisle, Claude Joseph (ofiţer Simion, Eugen :
francez, autorul Marseillaise-i) : Simionescu, Mircea Horia :
Rubik, Ernö (arhitect maghiar) : Simon, Don (pseud. lui Petrică Sârbu) :
Rudio (complotist italian, atentator la viaţa Sitwell, Osbert :
lui Napoleon al III-lea) : Slusser, George Edgar :
Russ, Joanna : Smith, George H. (sub pseud. Jerry Jason) :
Russell, W.M.S. : Snowman, Daniel :
Rusu, Andrei : Soleiman Magnificul (sultan turc) :
Ruţă, Ovidiu : Solomon, Petre :
Sorescu, Marin :
Sorti, Francesco :
S Sotades (poet grec din Alexandria,
Sadoul, Jacques : sec.III î.e.n.) :
Sadoveanu, Mihail : Spinrad, Norman :
Salmanassar (rege asirian) : Squire, J.C. :
Sanda, Gheorghe : Stableford, Brian :
Sandu, Cătălin : Stafford Ransome, J. :
Sarban (pseud. lui John W.Wall) : Stafford, Terry :
Sartre, Jean-Paul : Stagg, J. M. (meteorologul care a avizat
Sasu, Aurel : debarcarea trupelor aliate în Normandia,
Saussure, Ferdinand de : “Operaţiunea Overlord”, 6 iunie 1944):
Savu Neuville, Bogdana : Stalin (Iosif Vissarionovici Djugaşvili,
Săneculce, Ion (pseudonimul unui autor dictator sovietic gruzin) :
român neidentificat) : Stanciu, Virgil :
Săsărman, Gheorghe : Stancu, Caius :
Sârbu, Petrică (sub pseud. Don Simon) : Stapledon, Olaf :
Sârbulescu, Emil : Stati, Vasile (lingvist de la Tiraspol) :
Schachner, Nat : Stănescu, Sorin :
Schiller, Johann Christoph Friedrich von : Sterling, Bruce :
Schleifer, Yigal : Stevenson, Robert Louis :
Schopenhauer, Arthur : Stoian, Gabriel :
Schubert, Franz : Stoica, Doru :
Stokes, Houston H. : Truman, Harry S. (preşedinte american):
Stokes, Melvyn : Tuchman, Barbara W. :
Streinu, Vladimir : Tucker, Wilson :
Stroescu, Livia : Tudor, Florin Mircea :
Suciu, Mircea : Turgot, Robert Jacques :
Süleyman, the Magnificent (sultan turc) Turris, Gianfranco de :
– v. Soleiman Magnificul Twain, Mark :
Sullivan, Lawrence E. :
Surdu, Alexandru :
Suter, Johann August (aventurier american) : Ţ
Suvin, Darko : Ţoiu, Constantin :
Swift, Jonathan : Ţopa, Liliana :
Ţuţea, Petre :

Ş
Şandor, Vera : U
Şevardnadze, Eduard Ambrosievici Ulici, Laurenţiu :
(preşedinte gruzin/georgian) : Ungaretti, Giuseppe :
Ştefan, I.M. : Ungureanu, Alexandru :
Ştefancu, Mircea : Ungureanu, Dănuţ :
Ştefănescu, Ion Traian (activist P.C.R.): Uricaru, Eugen :
Urmuz :
Ursu, Horia Nicola :
T
Temin, Peter :
Temple, M.H. : V
Teniţă, Cătălin : Valachi, Andrei :
Tenn, William (pseud. lui Philip Klass): Valerius Probus (grămătic roman
Teodorescu, Anda : din sec.III) :
Thiers, Louis Adolphe (prim-ministru şi van Herp, Jacques :
preşedinte francez) : van Loon, Hendrik Willem :
Thiry, Marcel : van Vogt, A.E. :
Thomas, Ralph : Varley, John :
Thompson, Roger : Varus, Publius Quintilius (general roman) :
Thurston, Robert : Vasile, Geo :
Tipler, Frank J. : Vattimo, Gianni :
Tito (Iosip Broz, preşedinte iugoslav) : Vercingetorix (conducătorul galilor în
Titus Livius (istoric roman) : războiul cu Caesar) :
Todericiu, Dumitru : Verne, Jules :
Tojo, Hideki (general japonez) : Versins, Pierre :
Tolstoi, Lev Nicolaevici : Vian, Boris :
Topîrceanu, George : Vianu, Tudor :
Tournier, Michel : Vicol, Georgeta-Mirela :
Toynbee, Arnold J. : Victoria (regina Angliei) :
Traian (Marcus Ulpius Traianus, Vigny, Alfred de :
împărat roman) : Vinea, Ion :
Tremaine, F.Orlin : Vitan, Ovidiu :
Trevelyan, G.M. : Vogoride, Nicolae (caimacam în Moldova,
Trevor-Roper, Hugh R. : l857-l858; antiunionist notoriu) :
Troţki, Leon (Lev Davidovici Bronstein, Voltaire, François Marie Arouet de :
revoluţionar evreu rus) : Vonarburg, Élisabeth :
Vonghizas, C. : Zebrowski, George :
Vulpescu, Romulus : Zelazny, Roger :

W Zhou Enlai – v. Ciu En-lai, Chou En-lai

Waldmann, Milton : Zub, Alexandru :
Wall, John W. (sub pseud. Sarban) : Zweig, Stefan :
Warburg, ? (bancher american) :
Warnke, Frank J. :
Warrick, Patricia S. :
Washington, George (primul preşedinte
american) :
Watkins, William Jon :
Watson, Ian :
Waugh, Charles G. :
Wells, H.G. (Herbert George) :
West, Wallace :
Wheeler, Burton (senator american) :
Wheeler, John Archibald (fizician
american) :
Wheeler-Bennett, John :
Whitaker, John :
Wilde, Oscar (Fingal O’Flahertie Wills):
Wilhelm I (rege prusac şi împărat german):
Wilhelm II (rege prusac şi împărat german):
Wilkie, Wendel (politician american):
William I, “the Conqueror” / Wilhelm
“Cuceritorul” (rege englez) :
Williams, Walter Jon :
Williamson, Jack :
Williamson, Jeffrey G. :
Windsor, Philip :
Woolf, Virginia :
Wordsworth, William :
Wright, Ernest Vincent :
Wright, Esmond :
Wyndham, John :

X
Xenopol, A.D. :

Z
Zaciu, Mircea :
Zamfirescu, Bianca :
Zamfirescu, Vasile Dem. :
Zamiatin, Evgheni :
Zamolxe / Zalmoxis (preot şi apoi zeu dac):
 INDICE DE TITLURI

Nu cuprinde titluri care apar menţionate numai în Anexe.

Ca şi data trecută (în vol. O cheie pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004), ca şi
pe întregul parcurs al cărţii de faţă, am respectat şi aici convenţiile specifice uzitate în citarea
bibliografică : titlurile româneşti se scriu, toate, cu litere cursive (italice), în timp ce uzanţa
anglofonă este de a scrie cu italics numai titlurile exterioare, de volume, cele interioare
(povestirile dintr-o antologie, articolele dintr-o revistă, capitolele dintr-o carte etc.) fiind scrise cu
litere drepte între ghilimele (“Titlu”); aşadar, “Paradox Lost” (povestire de Fredric Brown),
Paradox Lost (volum omonim al aceluiaşi autor), dar, în traducere românească, Paradoxul
pierdut (atât povestirea cât şi volumul în care a fost inclusă şi căruia i-a dat titlul). Am respectat,
de asemenea, regimul majusculelor în titlurile anglofone, consacrat prin uzanţele în vigoare (toate
cuvintele din titlu se scriu cu majusculă, în afara “particulelor”: articole, prepoziţii, conjuncţii).
Iar în titlurile germane, bineînţeles, numai substantivele apar scrise cu majusculă.

A Albatros, Editura :
A Brief History of Time. From the Big Bang
to Black Holes (Stephen W. Hawking):
“Absolutely Inflexible” (Robert Silverberg):
Ab Urbe condita (Titus Livius):
Academia Caţavencu (revista):
Academiei, Editura :
“The Achievements of the Cliometric
School” (Donald N. McCloskey):
Aclamaţii pentru şef (Lucy Cores):
“A Class with Dr.Chang” (Ward Moore):
A Clockwork Orange (roman de
Anthony Burgess):
A Clockwork Orange (film de Stanley
Kubrick):
A Connecticut Yankee at King Arthur’s
Court (Mark Twain):
Adevărul despre himere (Mircea Opriţă):
Adevărul despre pilotul stelar (Cesare
Falessi):
Adevărul literar şi artistic (revista):
Adio California (Alistair MacLean):
Advise and Consent (Allen Drury):
Aergistal (cenaclu de la Cluj, nume luat din
romanul Seniorii războiului de Gérard
Klein):
“A fost odată ca niciodată / Editorial”
(Ioan Albescu):
Aici sunt tigri (Ray Bradbury) :
“A Key to Science Fiction: the Sublime”
(Cornel Robu) :
Al doilea manifest al grupului Oulipo
(François Le Lionnais) :
Alice’s Adventures in Wonderland (Lewis
Carroll):
Alice în Ţara Minunilor (Lewis Carroll):
Alice în Ţara din Oglindă (Lewis Carroll):
Alice’s World (Sam Lundwall):
Alice, Alice! (Sam Lundwall):
Alicia in Blunderland (P.Schuyler Miller):
Alicia în Ţara Bazaconiilor (P.Schuyler
Miller):
Alicia II (Robert Thurston):
Alistair MacLean: The Key Is Fear
(Robert A. Lee):
“Allohistory in Science Fiction” (Gordon
B.Chamberlain):
“All the Myriad Ways” (Larry Niven):
All Times Possible (Gordon Eklund):
“All You Zombies...” (Robert A. Heinlein):
Almanah Anticipaţia :
Alte Americi (Norman Spinrad):
Alte Românii (culegere de tip “sharecrop”
proiectată de Voicu Bugariu):
Alte Românii (articol de Voicu Bugariu):
Alte Românii (articol de Alexandru
Mironov):
Alte istorii insolite (Ovid S.
Crohmălniceanu):
The Alteration (Kingsley Amis):
Alternate Empires (vol.I din antologia What
 Might Have Been?, alcătuită de Gregory
Benford şi Martin H. Greenberg):
Alternate Heroes (vol.II din aceeaşi
antologie):
Alternate Wars (vol.III din aceeaşi
antologie):
Alternate Americas (vol.IV din aceeaşi
antologie):
“Alternate History and Uchronia: Some
Questions of Terminology and Genre”
(Amy J. Ransom):
“ALTERNATE WORLDS” (articol de Brian
Stableford, în Encyclopedia...):
Alternative Histories: Eleven Stories of the
World as It Might Have Been (antologie de
Martin H. Greenberg şi Charles G.
Waugh):
Alternativa diavolului (Frederick Forsyth):
Amalgamemnon (Christine Brooke-Rose):
Amazing Stories (revista):
“America First” Comitee :
A Midsummer Night’s Dream (William
Shakespeare):
A Mile beyond the Moon (C. M. Kornbluth):
Amphitryon (John Dryden):
Amphitryon (Molière):
Amphitryon (Heinrich von Kleist, adaptare
după Molière):
Amphitryon (Titus Maccius Plautus):
Amphitryon 38 (Jean Giraudoux):
Amuzamente matematice (Martin Gardner):
Ana (Don Simon):
An Age (Brian W. Aldiss):
“Analitica sublimului” (Immanuel Kant):
Analog Science Fact → Science Fiction
(revista):
“Ancestral Voices” (Nat Schachner):
“And It Comes Out Here” (Lester del Rey):
“‘And It Will Never Be Literature’ – The
New Economic History: A Critique”
(Lance E.Davis):
An Essay concerning Human Understanding
(John Locke):
Animal Farm (George Orwell):
“A Note on Alternate History” (Brian
Stableford):
Anteriores vitae (Camille Flammarion):
Antet XX Press, Editura :
Anthonology (Piers Anthony):
The Anthropic Cosmological Principle (John
D.Barrow & Frank J.Tipler):
Anticipaţia (almanahul):
Anticipaţia – CPSF (Colecţia “Povestiri
ştiinţifico-fantastice”) (1990-1999)
(revista):
A Philosophical Inquiry into the Origin of
Our Ideas of the Sublime and Beautiful
(Edmund Burke):
Appendix Probi (Valerius Probus):
“L’arbitraire du signe linguistique” – v.
Cours de linguistique générale par
Ferdinand de Saussure
“Arbitrariul semnului lingvistic” – v. Curs
de lingvistică generală de Ferdinand de
Saussure
Archaeologia iudaica (Josephus Flavius):
Arena (Fredric Brown):
Argeş (revista):
Aristotel şi revolverul (L.Sprague de Camp):
“Aristotle and the Gun” (L.Sprague de
Camp):
Aromă de copál (Sebastian A.Corn):
“Ars Amatoria” (pseud. lui Ioan Groşan):
Art and Visual Perception (Rudolf
Arnheim):
Arta şi percepţia vizuală (Rudolf Arnheim):
Arta fără viitor sau viitorul fără artă
(Nicolae Manolescu):
Arta-i piatra (Adrian Rogoz):
Arta oratorică (Marcus Fabius
Quintilianus):
Artele Marţiale Moderne (Alexandru
Ungureanu):
“As Never Was” (P.Schuyler Miller):
“A Sound of Thunder” (Ray Bradbury):
2001: A Space Odyssey (film de Arthur C.
Clarke şi Stanley Kubrick):
Astounding Science-Fiction (revista):
The Second Astounding Science Fiction
Anthology (antologator John W.
Campbell Jr.):
Astrophysical Journal (revistă):
A Study of History (Arnold J. Toynbee):
Aşa ceva nu se poate întâmpla la noi
(Sinclair Lewis):
Aşa l-am înfrânt pe Carol cel Mare (R. A.
Lafferty):
Aşteaptă vremea ta (Mircea Opriţă):
Aşteptându-l pe Corban (Dănuţ Ivănescu):
Atentate care urmau să schimbe lumea (V.
P. Borovička):
Atentáty, které měly změnit svět (V. P.
 Borovička):
Atic şi asiatic: Tipare de cultură (Vladimir
Streinu):
Aula, Editura :
Autoportret cu palimpsest (Ana Blandiana):
B C
Baba oarba pe acoperişul lumii (Dănuţ
Ivănescu):
“Backward Time Travel, Alternate
Universes, and Edward Everett Hale”
(Jan Pinkerton):
Bander Snatch (Kevin O’Donnell):
Bariera (Anthony Boucher):
“The Barrier” (Anthony Boucher):
Bâzdâbocul (Lewis Carroll):
Behind the Ballots (James Farley):
The Best from Fantasy and Science Fiction
(antologie de Robert P. Mills):
“Beyond Flash Gordon and ‘Star Wars’:
Science Fiction and History Instruction”
(Lee B.Cooper):
Beyond the Barriers of Space and Time
(antologie de Judith Merril):
Beyond Time (antologie de Sandra Ley):
Biblia :
Biblia Hebraica :
Biblioteca Nova. Caiet de teorie, critică şi
istorie literară SF (Timişoara):
Bibliotheca Rabinica :
Bibliografia generală (Mircea Horia
Simionescu):
Bid Time Return (Richard Matheson):
Biographia Litteraria (Samuel Taylor
Coleridge):
Biotronic Action Hero (Neverly Hills)
(Michael Haulică):
Bîzdîbocul (Lewis Carroll):
Bolero (Maurice Ravel):
The Book of van Vogt (A.E.van Vogt):
Le bourgeois gentilhomme (Molière):
Brave New World (Aldous Huxley):
Brave New World Revisited (Aldous
Huxley):
“Brave to Be a King” (Poul Anderson):
A Brief History of Time. From the Big Bang
to Black Holes (Stephen W.Hawking):
Bring the Jubilee (Ward Moore):
Bubuit de tunet (Ray Bradbury):
Budspy (David Dvorkin):
Burghezul gentilom (Molière):
Buy Jupiter and Other Stories (Isaac
Asimov):
“By His Bootstraps” (Robert A. Heinlein):
Califat (Florin Manolescu):
Camera de tortură (Don Simon):
Candidatul manciurian (Richard Condon):
Capcanele timpului (Vladimir Colin):
“Caroline Project” (Marcel Luca):
Cartea lui van Vogt (A.E.van Vogt):
Cartea Românească, Editura :
Cartea Schimbărilor (I Ching – vechi oracol
chinezesc):
Casa Cărţii de Ştiinţă, Editura :
Cascadele din Gibraltar (Poul Anderson):
Caţavencu (revista) – v. Academia
Caţavencu :
Ca un paj (Thomas Owen):
The Causal and the Casual in History (John
Buchan):
Causal Explanation and Model Building in
History, Economics, and the New
Economic History (Peter McClelland):
Cauzalitatea în succesiune (A.D.Xenopol):
Căderea lui Frenchy Steiner (Hilary
Bailey):
Căinţa (Michael Haulică):
Călătoria Căpitanului Popanilla (Benjamin
Disraeli):
Călătoria în timp (Pierre Versins):
Călătoríi în lumea de dincolo (Ioan Petru
Culianu):
Călătorul imprudent (René Barjavel):
“Călătorul paradoxal” (Victor Kernbach):
Cătălina (Gheorghe Săsărman):
Către sine / De se ipso ad se ipsum /
Meditaţiuni (Marcus Aurelius):
Căutând pe dibuite (John Wyndham):
Câinele şi căţelul (Grigore Alexandrescu):
Când au tras clopotele (Anthony Armstrong
şi Bruce Graeme):
Cântec popular din Maramureş :
Cântecele îndepărtatului Pământ (Arthur C.
Clarke):
Cântul lui Roles (Dănuţ Ivănescu):
Cea mai bună dintre lumi (Ion Hobana):
Cea mai scurtă poveste SF scrisă vreodată
(Fredric Brown):
Ceaslov (Rainer Maria Rilke):
Cei de pe urmă şi cei dintâi oameni (Olaf
Stapledon):
Ceilalţi (Ovid S. Crohmălniceanu):
Cei trei purceluşi (Walt Disney):
Cele zece triburi pierdute (Ovid S.
Crohmălniceanu):
Cent mille milliards de poèmes (Raymond
Queneau):
Ce nu s-a mai pomenit (P. Schuyler Miller):
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie (Mihai
Eminescu):
La chanson de Roland (poem medieval
francez / “chanson de geste”):
“Checkmate in Six Moves” (Olga Ley):
O cheie pentru science-fiction (Cornel
Robu):
“Child’s Play” (William Tenn):
Les Choses (Georges Perec):
Chronolysis (Michel Jeury):
Ciorbobocu (Lewis Carroll):
Citizen in Space (Robert Sheckley):
City of Illusions (Ursula K. Le Guin):
Clara in Blunderland (Caroline Lewis,
pseudonim comun pentru Harold
Begbie, M. H. Temple şi J. Stafford
Ransome):
“A Class with Dr.Chang” (Ward Moore):
“The Cliometricon” (George Zebrowski):
Cliometrul (George Zebrowski):
“CLIVAJ AL EULUI” (articol din
Vocabularul psihanalizei de Jean
Laplanche şi J.-B. Pontalis):
A Clockwork Orange (roman de Anthony
Burgess):
A Clockwork Orange (film de Stanley
Kubrick):
“CLONES” (articol de Brian Stableford, în
Encyclopedia...):
Le club des savanturiers (Jacques Audiberti,
Michel Pilotin, Raymond Queneau,
Boris Vian ş.a.):
Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”
(1955-1974) (revista):
Come Niniveh, Come Tyr : The Presidency
of Edward M. Jason (Allen Drury):
“Comment” [on papers by Lance A.Davis
and Fritz Redlich] (George Green):
“A Comment on the Possible Worlds of
Climo and Howellls” (B.C.Hurst):
The Company / Washington Behind Closed
Doors (John Ehrlichman):
Compania / În spatele uşilor închise (John
Ehrlichman):
The Complete Works of William
Shakespeare (“Printed in Romania”!):
Complot contra Americii (Philip Roth):
“Compounded Interest” (Mack Reynolds):
“ CONDON, Richard” (articol de John Clute,
în Encyclopedia...):
Confesiuni (Aurelius Augustinus
/ Sfântul Augustin):
Confruntarea (benzi desenate de Adrian
Barbu, după Artele Marţiale Moderne
de Alexandru Ungureanu):
A Connecticut Yankee at King Arthur’s
Court (Mark Twain):
Constanţa 1919 (Liviu Radu):
“... – Contemporanul nostru (colecţie a
Editurii Albatros):
Continuity in History, and Other Essays
(Alexander Gerschenkron):
Conul Leonida faţă cu Reacţiunea (I. L.
Caragiale):
Copilul de miercuri (William Tenn):
Cosmina (Miron Scorobete):
Counter-Clock World (Philip K. Dick):
Counterfactuals (David K. Lewis):
“The Counterfactual” (Lance E. Davis):
“Counterfactual Arguments in Historical
Analysis” (Jarle Simensen):
“Counterfactual Models and Social Savings”
(C. H. Lee):
Cours de linguistique générale (Ferdinand
de Saussure):
C.P.S.F. – v. Colecţia “Povestiri ştiinţifico-
fantastice”
Craii de Curtea-Veche (Mateiu I.Caragiale):
Crâncena luptă dintre “ate” şi “abile”
(Miron Scorobete):
Creierul lui Einstein (Josef Nesvadba):
Crimă perfectă de gradul patru (Cătălin
Ionescu):
Cristian, Editura :
Critica facultăţii de judecare (Immanuel
Kant):
Critică literară şi muzicală. Jurnale intime
(Charles Baudelaire):
Critique (revista):
Croazieră în timp (François Richard şi Henri
 Bessière):
“CROHMĂLNICEANU Ov.S.” (articol de
Liviu Petrescu, în Dicţionarul
Scriitorilor Români):
Croisière dans le temps (François Richard şi
Henri Bessière):
Cronicari. Fabulă (Urmuz):
Cryptozoic! (Brian W.Aldiss):
Cugetări (Texte alese) (Blaise Pascal):
Cugetări. Provinciale. Opere ştiinţifice
(Blaise Pascal):
Cultura Naţională, Editura :
Cu mâne zilele-ţi adaogi... (Mihai
Eminescu):
Cum a fost descoperit Morniel Mathaway
(William Tenn):
Cum îţi plăteşti datoriile când ai geniu
(Charles Baudelaire):
Cum l-a răpit Diavolul pe Profesor (Kurd
Lasswitz):
Cum să-ţi faci prieteni şi să-i mânuieşti pe
oameni (Dale Carnegie):
Curentul familiei (revistă):
Curiosities of Literature (Isaac D’Israeli):
Curiozităţi literare (Isaac D’Israeli):
Curs de lingvistică generală (Ferdinand de
Saussure):
Curs de poezie (G. Călinescu):
D Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonat
Dacă Dej murea în ‘56 (Adrian Cioroianu):
Dacă Germania ar fi învins (Randolphe
Robban):
Dacă Hitler ar fi învins în Al Doilea Război
Mondial (William L. Shirer):
Dacă Lee ar fi învins în bătălia de la
Gettysburg (Winston Churchill):
Dacă Louis XVI ar fi avut o fărâmă de
fermitate (André Maurois):
Dacă Marea Britanie s-ar fi prăbuşit
(Norman Longmate):
Dacă Soarele moare (Oriana Fallaci):
“Dar dacă...” (text nesemnat, în România
literară):
Dacia, Editura :
Daily Telegraph (ziarul):
Dasilva, Editura :
Daţi-mi un trup voi munţilor (Lucian Blaga):
The Day Before the Revolution (Ursula K.
Le Guin):
The Day of the Jackal (Frederick Forsyth):
De-ar fi ştiut Führer-ul (Otto Basil):
Death of a Politician (Richard Condon):
De câte ori e cu putinţă (Gordon Eklund):
The Deceiver (Frederick Forsyth):
De la fundarea Romei (Titus Livius):
“Delenda est” (Poul Anderson):
Deposedaţii (Ursula K.Le Guin):
De se ipso ad se ipsum / Către sine /
Meditaţiuni (Marcus Aurelius):
Despre o istorie a unor evenimente care nu
s-au întâmplat (Isaac D’Israeli):
Despre sefultură (Voicu Bugariu):
Despre sublim (Friedrich Schiller):
Despre sublim şi frumos. Cercetare
filosofică a originii ideilor (Edmund
Burke):
Detunătura (Ray Bradbury):
The Devil’s Alternative (Frederick Forsyth):
Dezinformatorul (Frederick Forsyth):
Philip K. Dick (Biobibliografie) (Ştefan
Ghidoveanu):
Dictionnaire des symboles (Jean Chevalier
& Alain Gheerbrant):
Dicţionar de simboluri (Jean Chevalier şi
Alain Gheerbrant):
Dicţionar de mitologie generală (Victor
Kernbach):
Dicţionar englez-român (Leon Leviţchi şi
Andrei Bantaş):
de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi
Aurel Sasu):
Dicţionar SF (coordonat de Mihai-Dan
Pavelescu):
The Difference Machine (William Gibson &
Bruce Sterling):
Dilema (revista):
Dincolo de Timp (antologie de Sandra Ley):
Dincolo de ură (Michael Haulică):
Dincolo prin oglindă şi ce-a găsit acolo
Alice (Lewis Carroll):
“Din nou despre science-fiction şi religie”
(Cornel Robu):
Dinţii lui Cronos (Vladimir Colin):
“The Discipline and I” (Alexander
Gerschenkron):
“The Discovery of Morniel Mathaway”
(William Tenn):
La Disparition (Georges Perec):
The Dispossessed (Ursula K. Le Guin):
“Divine Madness” (Roger Zelazny):
Divina nebunie (Roger Zelazny):
Doar şase numere. Forţele fundamentale
care modelează Universul (Martin
Rees):
Dobândă la dobândă (Mack Reynolds):
Documente turceşti privind istoria României
(editate de Mustafa A. Mehmet):
Doi pe acoperiş (Ionuţ Bănuţă şi Sebastian
A. Corn):
Don Juan. Une étude sur le Double (Otto
Rank):
Don Quijote / El ingenioso hidalgo Don
Quixote de la Mancha (Miguel de
Cervantes Saavedra):
Doppelgänger (poem de Heinrich Heine):
Doppelgänger (lied de Franz Schubert, pe
versurile lui Heine):
Doppelgänger (E.T.A. Hoffmann):
Dorinţele Regelui (Robert Sheckley):
Dosarele istoriei (revista):
Drumeţíi (Robert Silverberg) :
“DRURY, Allen” (John Clute, în
Encyclopedia...):
Dune (Frank Herbert):
“DUBLU, DEDUBLARE, DUPLICAT ”
(articol din Dicţionar de simboluri de
Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant):
Dublul (F. M. Dostoievski):
Dublul. Don Juan (Otto Rank):
Duel cu ceaţă şi lotuşi (Cătălin Sandu):
După douăzeci de ani (Alexandre Dumas
père):
Dvoinik (F. M. Dostoievski):
Dzienniki gwiazdowe (Stanislaw Lem):
E “Eteronomia artei” (subcapitol din Estetica
Ecce Homo, Editura :
Echa (carte biblică necanonică):
Échec au temps (Marcel Thiry):
Echinox (revista):
l’Écho des Théâtres (revistă):
Economic History Review (revistă):
The Economics of Slavery, and Other
Studies in Econometric History (Alfred
H. Conrad & John R. Meyer):
Ecoul (ziar):
Editura Fundaţiei Culturale Române :
Editura Librăriei “Universala”, Alcalay &
Co. :
Editura pentru Literatură Universală :
Editura Tipografiei “Gutenberg”, Câmpina:
Einsteinův Mozek (Josef Nesvadba):
Electric Blue (Don Simon):
Elephantasm (Tanith Lee):
Eminescu, Editura :
“Eminescu n-a existat” (Marin Sorescu):
The Emperor of America (Richard Condon):
The Encyclopedia of Modern History (James
Clark):
Encyclopedia of Poetry and Poetics (Alex
Preminger, Frank J.Warnke, O. B.
Hardison Jr. ş.a.):
The Encyclopedia of Science Fiction (John
Clute, Peter Nicholls, Brian Stableford
ş.a.):
Encyclopédie de l’Utopie, des Voyages
extraordinaires et de la Science-Fiction
(Pierre Versins):
“The End” (Fredric Brown):
Ender’s Game (Orson Scott Card):
“The Endochronic Properties of
Resublimated Thiotimoline” (Isaac
Asimov):
The End of Eternity (Isaac Asimov):
Enigmele miturilor astrale (Victor
Kernbach):
Epigonii (Mihai Eminescu):
Eroare de traducere (Robert Silverberg):
Eroi neînsemnaţi (Norman Spinrad):
An Essay concerning Human Understanding
(John Locke):
Eseu asupra intelectului omenesc (John
Locke):
E.S.P.L.A. (Editura de Stat Pentru Literatură
şi Artă):
Estetica (Tudor Vianu):
lui Tudor Vianu):
“Eteronomia creaţiei artistice” (idem):
“Eteronomia receptării artistice” (idem):
Eterna şi fascinanta Românie (album
fotografic):
“Eterna şi pitoreasca Românie” (Cornel
Robu):
Une étude sur le Double. Don Juan (Otto
Rank):
Eu, robotul (Isaac Asimov):
Eu sunt libertatea (Robert Coulson):
Evolution of Dress Style :
Evoluţia stilurilor vestimentare :
Evreul din Malta (Christopher Marlowe):
Explorations in Entrepreneurial History
(revistă):
Expres Magazin (revistă):
Expunere pe scurt a principiilor
fundamentale ale istoriei (A. D.
Xenopol):
Extrapolation (revista):
Ezra (carte biblică necanonică):
F Leinster):
Facerea / Geneza (carte din Biblie):
“The Fall of Frenchy Steiner” (Hilary
Bailey):
Fantascienza. Povestiri italiene (antologie
de Gianfranco de Turris şi Ion Hobana):
Farewell California (Alistair MacLean):
“Farmecul discret al Burgess-iei” (Virgil
Stanciu):
Faust (Johann Wolfgang von Goethe):
Făgăduinţa bucuriei: Preşedinţia lui Orrin
Knox (Allen Drury):
“FDR – the most commanding and
interesting political figure in 20th-
century America” (subcapitol semnat de
Melvyn Stokes în The Encyclopedia of
Modern History):
Ferma animalelor (George Orwell):
Figurine de ceară (Mircea Opriţă):
Fildeş, maimuţe şi păuni (Poul Anderson):
Finis Rumaniae (Al. N. Dariu):
“The First Time Machine” (Fredric Brown):
Flash-back (Cristian Tudor Popescu):
Flecuşteţul avea suflet (Murray Leinster):
Fluviul timpului (Wallace West):
The Flying Visit (Peter Fleming):
“Folk History, Alternative History, and
Future History” (Lee B. Cooper):
Foreign Affairs (revistă):
“FORSYTH, Frederick” (John Clute, în
Encyclopedia...):
Forum studenţesc (revistă):
Foundation (revista):
“The Fox and the Forest” (Ray Bradbury):
Fragmente critice (Voicu Bugariu):
“FRANCE” (articol de Robert Louit şi
Jacques Chambon, în Encyclopedia of
Science Fiction):
The Franks (Edward James):
Frazbile şi granchioase (Lewis Padgett,
pseudonim comun pt. Henry Kuttner şi
Catherine L. Moore):
Frumoasele noastre istorii contrafactuale
(Adrian Cioroianu):
Fuga din Küstangé (Liviu Radu):
Fulgere în noapte (Fred Allhof):
Funcţionara Timpului (Vladimir Colin):
G
“The Gadget Had a Ghost” (Murray
Gadsby (Ernest Vincent Wright):
Galaxy Science Fiction (revista):
Generatorul de realitate (Voicu Bugariu,
sub pseudonimul Roberto R. Grant):
Geodyssey (Piers Anthony):
Germisara, Kogaion – ploaie torenţială
(Sebastian A. Corn):
“GERROLD, David” (articol de Daniel Keys
Moran, în St.James Guide to Science
Fiction Writers):
Gesta Romanorum (“Isprăvile Romanilor”,
colecţie de povestiri în limba latină,
aprox. sec. XIII):
Ghidul enigmistului (Gheorghe Sanda):
“Gibraltar Falls” (Poul Anderson):
Gigant I (Romulus Vulpescu & Liviu
Macoveanu):
Giovanna şi Îngerul (Vladimir Colin):
The Girl with a Symphony in Her Fingers
(Michael G. Coney):
Das Glasperlenspiel (Hermann Hesse):
Glasuri din străbuni (Nat Schachner):
“Go Digital, Captain Tocks, Go digital!”
(Sebastian A.Corn):
The Golden Age of Science Fiction
(antologie de Kingsley Amis):
The Golden Gate (Alistair MacLean):
Grand Tour Navette / Russian Spring
(Norman Spinrad):
The Grasshopper Lies Heavy by Hawthorne
Abendsen (“roman în romanul” The
Man in the High Castle de Philip K.
Dick):
Grădina cărărilor ce se bifurcă (Jorge Luís
Borges):
Greşeala (Isaac Asimov):
The Guardians of Time (Poul Anderson):
The Guiness Book of Records :
The Guns of Navarone (Alistair MacLean):

H “Hypothetical History” (J. D. Gould):
“Hail to the Chief” (Lucy Cores):
“Hainish” Series (Ursula K.Le Guin):
Hamlet (William Shakespeare):
“Hands Off” (Edward Everett Hale):
Hector Servadac. Voyages et aventures à
travers le monde solaire (Jules Verne):
Hector Servadac. Călătorii şi aventuri în
lumea solară (Jules Verne):
Helion (revista):
Henry IV (William Shakespeare)
– v. King Henry IV
Henry VI (William Shakespeare)
– v. King Henry VI
Hieroglifele nemuririi (Adrian Rogoz):
The Hill of Summer: A Novel of the Soviet
Conquest (Allen Drury):
Histoire de la science-fiction moderne
(Jacques Sadoul):
Historians’ Fallacies: Toward a Logic of
Historical Thought (David Hackett
Fischer):
History and Imagination: A Valedictory
Lecture (Hugh R. Trevor-Roper):
History and Theory (revistă):
“History, Historicity, Story” (George
Slusser):
History in Africa (revistă):
History of Musical Instruments :
Hitler a învins (Frederic Mullally):
Hitler Has Won (Frederic Mullally):
“Hitler învingător” :
Hitler Victorious : Eleven Stories of the
German Victory in World War II
(antologie de Gregory Benford şi
Martin H. Greenberg):
“HITLER WINS” (articol de John Clute,
în Encyclopedia...):
Homo homunculus (Camille Flammarion):
Honeymoon in Hell (Fredric Brown):
Hora Unirei (Vasile Alecsandri):
Horizons du fantastique (revistă):
L’horloge des siècles (Albert Robida):
How to Make Friends and Influence People
(Dale Carnegie):
The Hudson Review (revistă):
Hugo, Premiul :
Humanitas, Editura :
“HURD, Douglas” (articol de John Clute,
în Encyclopedia...):
Hyperion, Editura :
I
I Ching (“Cartea Schimbărilor” – vechi
oracol chinezesc):
Ideea de sublim. Contribuţii la dezvoltarea
unor idei kantiene (Friedrich Schiller):
Idiotul din Xeenemuende (Josef Nesvadba):
If Britain Had Fallen (Norman Longmate):
If It Had Happened Otherwise : Lapses into
Imaginary History (culegere de J. C.
Squire):
If, or History Rewritten (culegere de J. C.
Squire):
“If It Had Been Discovered in 1930 that
Bacon Really Did Write Shakespeare”
(J. C. Squire):
“If Drouet’s Cart Had Struck” (Hilaire
Belloc):
“If Don John of Austria Had Married Mary
Queen of Scots” (G. K. Chesterton):
“If Lee Had Won the Battle of Gettysburg”
(Winston S. Churchill):
“If Napoleon Had Escaped to America”
(H.A.L. Fisher):
“If the Moors in Spain Had Won...”
(Philip Guedalla):
“If the Emperor Frederik III Had Not Had
Cancer” (Emil Ludwig):
“If Louis XVI Had Had an Atom of
Firmness” (André Maurois):
“If Byron Had Become King of Greece”
(Harold Nicolson):
“If Napoleon Had Won the Battle of
Waterloo” (G. M. Trevelyan):
“If the Dutch Had Kept Nieuw Amsterdam”
(Hendrik Willem van Loon):
“If Booth Had Missed Lincoln” (Milton
Waldmann):
“If : A Jacobite Fantasy” (Charles Petrie):
“If the General Strike Had Succeeded”
(Ronald Knox):
If I Had Been...: Ten Historical Fantasies
(culegere de Daniel Snowman):
“If I Had Been the Earl of Shelburne in
1762-1765: How I Would... (Roger
Thompson):
“If I Had Been Benjamin Franklin in the
 Early 1779s: How I Would... (Esmond
Wright):
“If I Had Been Benito Juárez in 1867: How I
Would... (Peter Calvert):
“If I Had Been Adolphe Thiers in 1870:
How I Would ... (Maurice Pearton):
“If I Had Been William Ewart Gladstone in
1880: How I Would... (Owen Dudley
Edwards):
“If I Had Been Alexander Kerensky in 1917:
How I Would... (Harold Shukman):
“If I Had Been Hideki Tojo in 1941: How I
Would... (Louis Allen):
“If I Had Been Konrad Adenauer in 1952:
How I Would... (Roger Morgan):
“If I Had Been Alexander Dubček in 1968:
How I Would... (Philip Windsor):
“If I Had Been Salvador Allende in 1972-
1973: How I Would... (Harold
Blakemore):
“If Hitler Had Won World War II” (William
L. Shirer):
“If Mao Had Come to Washington: An
Essay in Alternatives” (Barbara W.
Tuchman):
The ‘Ifs’ of History (F.J.C. Hearnshaw):
Illustrated History of England (G. M.
Trevelyan):
Illustrations, Historical and Critical, of the
Life of Lorenzo de Medici (William
Roscoe):
imagine... (sic!) (revistă din Canada):
“Importanţa detaliilor la Philip K.Dick”
(Liviu Radu):
Imposibila întoarcere (Marin Preda):
Imprimatur (Rita Monaldi & Francesco
Sorti):
Ingeniosul bine temperat (Mircea Horia
Simionescu):
Ingenium audax – natura audacior (Camille
Flammarion):
Inima rezistentă (Adrian Rogoz):
“An Input-Output Approach to Evaluating
the Influence of Exports on British
Industrial Production in the Late
Nineteenth Century” (John R. Meyer):
Inspecţiune (I. L. Caragiale):
Institutio Oratoria (Marcus Fabius
Quintilianus):
Institutul European, Editura :
“Interview...” (Marc Angenot & Darko
Suvin):
“Introducere” de Elizabeth Brown la vol.
Paradoxul pierdut (Paradox Lost, l973)
de Fredric Brown :
Ion Creangă, Editura :
Iosif şi fraţii săi (Thomas Mann):
Ioudaiké arhaiologhia (Josephus Flavius):
I, Robot (Isaac Asimov):
The Iron Dream (Norman Spinrad):
“Istoria ca dramă” (Sorin Alexandrescu):
Istoria generalizării unei legi (Ovid S.
Crohmălniceanu):
Istoria ilustrată a Angliei (G.M.Trevelyan):
Istoria instrumentelor muzicale :
Istoria omenirii (Hendrik Willem van
Loon):
Istoria SF-ului modern (Jacques Sadoul):
Istorie alternativă : “Complot contra
Americii” (Romulus Căplescu):
Istorie, istoricitate, istorisire (George E.
Slusser):
Istorii insolite (Ovid S.Crohmălniceanu):
It Can’t Happen Here (roman de Sinclair
Lewis):
It Happened Here (film de Kevin Brownlow
şi Andrew Mollo):
Î
Împăratul Americii (Richard Condon):
Împlinirea şi sfârşitul lui Henri IV (Heinrich
Mann):
În anul 4000 sau O călătorie la Venus
(Victor Anestin):
Încă o polemică (Voicu Bugariu):
În cerc, tot mai aproape (Vladimir Colin):
Încercaţi de schimbaţi trecutul (Fritz
Leiber):
“Închinare Împăratului Traian la XVIII
veacuri de la moarte” (Vasile Pârvan) –
v. Parentalia
În culisele votării (James Farley):
În curte la Dionis (Mircea Eliade):
În marea trecere (Lucian Blaga):
În spatele uşilor închise / Compania (John
Ehrlichman):
Întâlnirile viitorului (culegere colectivă):
Întemeietorii (Isaac Asimov):
Întrebarea finală (Isaac Asimov):
 J La orizont, această constelaţie (antologie de
“Jabberwocky” (Lewis Carroll):
“El jardín de los senderos que se bifurcan”
(Jorge Luís Borges):
The Jaws that Bite, the Claws that Catch
(Michael G. Coney):
The Jew of Malta (Christopher Marlowe):
Joacă de copii (William Tenn):
Jocul cu mărgele de sticlă (Hermann
Hesse):
Jocul lui Ender (Orson Scott Card):
The John W.Campbell Memorial Anthology
(Edited by Harry Harrison):
“Jonbar points” :
Joseph und seine Brüder (Thomas Mann):
Journal of Economic History (revistă):
Judecătorii (Mircea Opriţă):
“The Judges” (Mircea Opriţă):
Judeţul Vaslui în NATO (Ioan Groşan,
în volum; în revistă, sub pseudonimul
“Ars Amatoria”):
Die Jugend des Königs Henri Quatre
(Heinrich Mann):
“Jupiter Laughs” (Edmund Cooper):
Jupiter râde (Edmund Cooper):
Jurnale stelare (Stanislaw Lem):
Jurnalul S.F. (revista):
Just Six Numbers. The Deep Forces that
Shape the Universe (Martin Rees):
K The Lincoln Hunters (Wilson Tucker):
Kagemusha (film de Akira Kurosawa, cu
Tatsuya Nakadai în dublu rol):
Karmat Press, Editura :
“A Key to Science Fiction: the Sublime”
(Cornel Robu):
“Mr. Kincaid’s Pasts” (John R. Pierce,
sub pseud. J. J. Coupling):
King Henry IV (William Shakespeare):
King Henry VI (William Shakespeare):
“The King’s Wishes” (Robert Sheckley):
Konstanţia şi Hamlet (Liviu Radu):
Kritik der Urteilskraft (Immanuel Kant):
L Lost in Blunderland (Caroline Lewis,
La apus de Paradis (Harry Harrison):
Language on Vacation (Dimitri A.
Borgmann):
La noi în Viişoara (Mihail Sadoveanu):
Lucian Hanu):
Last and First Men (Olaf Stapledon):
“The Last Question” (Isaac Asimov):
La ţigănci (Mircea Eliade):
“The Laws of Time Travel” (S. James Jakiel
& Rosandra E. Levinthal):
Lăcusta abia se târăşte de Hawthorne
Abendsen (“roman în romanul” Omul
din Castelul Înalt de Philip K. Dick):
The Left Hand of Darkness (Ursula K. Le
Guin):
Legea cea mare (Camil Baciu):
“Legea porcăriei universale” (Ovid S.
Crohmălniceanu):
“Cele trei legi ale roboticii” (Isaac Asimov):
“Legile călătoriei în timp” (S. James Jakiel
şi Rosandra E. Levinthal):
Legende sau basmele românilor (Petre
Ispirescu):
The Legion of Time (Jack Williamson):
Legiunea Timpului (Jack Williamson):
Lessons from Japanese Development: An
Analytical Economic History (Allen
C. Kelley & Jeffrey G. Williamson):
Lest Darkness Fall (L. Sprague de Camp):
“Letter from America” (H. R. Percy):
Life of Lorenzo (William Roscoe):
The Light Fantastic: The Great Short
Fiction of Alfred Bester :
Lightning in the Night (Fred Allhof):
“Lines Composed a Few Miles Above
Tintern Abbey” (WilliamWordsworth):
“LIPOGRAMME” (secţiune în antologia
Oulipo):
Literatura S.F. (Florin Manolescu):
Literaturile SF (Voicu Bugariu):
“The Little Black Bag” (C. M. Kornbluth):
Little Heroes (Norman Spinrad):
Logic and Society : Contradictions and
Possible Worlds (John Elster):
Look (revistă):
Lord of the Swastika (“roman în romanul”
The Iron Dream de Norman Spinrad):
Los Angeles Times Book Review (revistă):
pseudonim comun pt. Harold Begbie,
M. H. Temple şi J. Stafford Ransome):
Luceafărul (Mihai Eminescu):
Luceafărul (revista):
Lucrurile (Georges Perec):
Lumbricus Glacialis (Doru Stoica):
Lumea Alisei (Sam Lundwall):
Lumea în care ceasurile merg invers (Philip
K. Dick):
Lumea lui Rocannon (Ursula K. Le Guin):
Lumea timpului invers (Philip K. Dick):
“«Lumea pe dos» şi «războiul lumilor»:
Interferenţa motivelor de science-
fiction” (Cornel Robu):
Lumen. Entretien astronomique d’outre-terre
(Camille Flammarion):
Lumi eventuale (antologie de Robert
Silverberg):
Lumii îi spuneau pădure (Ursula K. Le
Guin):
Lumina vie (Radu Nor):
Lumini din adâncuri (Sorin Stănescu):
Lună de miere în Iad (Fredric Brown):
M “The Men Who Murdered Mohammed”
Máchina diferenţială (William Gibson şi
Bruce Sterling):
“MacLEAN, Alistair” (articol de John Clute,
în Encyclopedia...):
Madia Mangalena (Michael Haulică) :
Magazin (revista):
The Magazine of Fantasy and Science
Fiction :
“Mai avem azi un Maiorescu? (Ioana
Pârvulescu):
Malawi cu capitala la Zomba (Dănuţ
Ungureanu):
The Manchurian Candidate (Richard
Condon):
The Man in the High Castle (Philip K.
Dick):
The Man who Folded Himself (David
Gerrold):
The Man who Lost Himself (Osbert Sitwell):
“The Man who Met Himself” (Eliot
Crawshay-Williams):
“The Man who Met Himself” (Ralph Milne
Farley):
Manualul agentului de proprietăţi
imobiliare :
“Marching Through Georgia” (vechi cântec
de pe vremea Războiului Civil
american):
Marcia alla turca (Romulus Vulpescu) :
Ma république (Jean Claude Izouard Delisle
de Sales):
Marineasa, Editura :
La Marseillaise (Claude Joseph Rouget de
Lisle):
Mary Queen of Scots Vindicated (John
Whitaker):
Maşina Timpului (H.G. Wells):
Maşina Timpului (Victor Kernbach):
Maşinăria rock-and-roll (Norman Spinrad):
“Mathematical Games: On the
Contradictions of Time Travel” (Martin
Gardner):
Mâna stângă a întunericului (Ursula K. Le
Guin):
Media-Tech, Editura :
Meditaţiuni / De se ipso ad se ipsum / Către
sine (Marcus Aurelius):
Mein Kampf (Adolf Hitler):
Memoriale (Vasile Pârvan):
Men and Deeds (John Buchan):
(Alfred Bester):
The Merchant of Venice (William
Shakespeare):
Meridiane, Editura :
Mesaj (Adrian Rogoz):
Mesajul albaştrilor (Dumitru Todericiu):
Meşterul Manole (baladă populară):
Mi, I.Adolf (László Gáspár):
“The Micropsychiatric Applications of
Thiotimoline” (Isaac Asimov):
Microworlds : Writings on Science Fiction
and Fantasy (Stanislaw Lem):
Midraş (carte biblică necanonică):
A Midsummer Night’s Dream (William
Shakespeare):
Mihai Viteazul (film de Sergiu Nicolaescu):
A Mile beyond the Moon (C. M. Kornbluth):
“Milestones in Postwar Romanian Science
Fiction” (Cornel Robu):
Millenium (John Varley):
M’illumino d’immenso (Giuseppe
Ungaretti):
“Mimsy Were the Borogoves“ (Lewis
Padgett, pseudonim comun pt. Henry
Kuttner şi Catherine L. Moore):
Minerva, Editura :
Minunata Lume Nouă (Aldous Huxley):
Miron, Editura :
Les misérables / Mizerabilii (Victor Hugo):
Misterul camerei închise. Nouă povestiri
incredibile (Florin Manolescu):
Mî (Evgheni Zamiatin):
Moartea păsării-săgeată (Horia Aramă):
Moartea şi busola (Jorge Luís Borges):
Moartea unui politician (Richard Condon):
“Modern Martial Arts” (Alexandru
Ungureanu):
“Momâi ce sunteţi!...” (Robert A. Heinlein):
Momente şi schiţe (I.L.Caragiale):
Monstrul. Iscodire paleoastronautică
(Grigore Davidescu):
Monştrii (Robert Sheckley):
“Motive biblice şi mitologice în anticipaţia
românească actuală” (Cornel Robu):
“Motive literare ‘clasice’ în versiune S.F.”
(Cornel Robu):
Motocentauri pe Acoperişul Lumii (culegere
de tip “sharecrop” pe o idee de Ionuţ
Bănuţă):
Motocentaurii dorm singuri (Michael
Haulică):
“Mr. Kincaid’s Pasts” (John R. Pierce, sub
pseud. J. J. Coupling):
Much Ado about Nothing (William
Shakespeare):
Multistar, Editura :
Mult zgomot pentru nimic (William
Shakespeare):
“The Muse” / Muza (Anthony Burgess):
“My Object All Sublime” (Poul Anderson):
N Nopţile memoriei (Mircea Opriţă):
Napoléon apocryphe (Louis-Napoléon
Geoffroy-Château):
Napoléon et la conquête du monde, 1812-
1832. Histoire de la monarchie
universelle (Louis-Napoléon Geoffroy-
Château):
“The Napoleonic Wars” (Felix C.
Gotschalk):
Nastratin Hogea la Isarlîk (Ion Barbu):
Nautilus (revistă):
Navigaţi! Navigaţi! (Philip José Farmer):
Nebula, Premiul :
Neguţătorul din Veneţia (William
Shakespeare):
Neîmplinita Shangri-La (Cătălin Ionescu):
Nemira, Editura :
Neuromancer (William Gibson):
Neverly Hills (Biotronic Action Hero)
(Michael Haulică):
“‘New’ and Traditional Approaches to
Economic History and Their
Interdependence” (Fritz Redlich):
“The New Economic History, Its Findings
and Methods” (Robert W. Fogel):
The New Economic History : Recent Papers
on Methodology (culegere de Ralph L.
Andreano):
New Economic History : Selected Readings
(culegere de Peter Temin):
New Scientist (revista):
New York Times (ziarul):
The New York Times Book Review (revista):
Night of the Jabberwock (Fredric Brown):
“Nightmare in Time” (Fredric Brown):
Nightmares and Geezenstacks (Fredric
Brown):
Nimfaunesca (Adrian Rogoz):
1984 / Nineteen Eighty-Four (George
Orwell):
Noaptea pragurilor (Mircea Opriţă):
Nobel, Premiul :
Nobel contra Nobel (povestire de Florin
Manolescu):
Nobel contra Nobel (antologie comentată de
Laurenţiu Ulici):
Nod temporal (John Wyndham):
Noi (Evgheni Zamiatin):
Noi, Adolf I-ul (László Gáspár):
Noi amândoi avem acelaşi dascăl (Mihai
Eminescu):
“Notă asupra istoriei alternative” (Brian
Stableford):
“A Note on Alternate History” (Brian
Stableford):
“Notes for an Essay on Cecelia Holland”
(Kim Stanley Robinson):
Notes from China (Barbara W. Tuchman):
Nothing Like the Sun. A Story of
Shakespeare’s Love-Life (Anthony
Burgess):
The Novels of Philip K. Dick (Kim Stanley
Robinson):
Nuclearth (Terratomica) (Ovidiu Vitan):
Nuclear War (antologie de Gregory Benford
şi Martin H. Greenberg):
“Nu e geaba cafea!” (Gala Galaction):
Nu te-atinge (Edward Everett Hale):

O Opere (Tudor Vianu):
Oameni şi fapte (John Buchan):
Oamenii care l-au ucis pe Mahomed (Alfred
Bester):
Obiect de artă (Damon Knight):
Observator cultural (revista):
O călătorie la Venus / În anul 4000 (Victor
Anestin):
O cheie pentru science-fiction (Cornel
Robu):
Ochi de zi în beznă (Adrian Rogoz):
Odiseea marţiană. Maeştrii anticipaţiei
clasice (antologie de Ion Hobana):
“Of a History of Events Which Have Not
Happened” (Isaac D’Israeli):
“Of Time and Third Avenue” (Alfred
Bester):
Oglinda răsturnată (I. M. Ştefan):
O ipoteză trăznită (Constantin Ţoiu):
Olimp, Editura :
1984 / O mie nouă sute optzeci şi patru
(George Orwell):
1994: O mie nouă sute nouăzeci şi patru sau
Schimbarea care nu schimbă nimic
(Gheorghe Păun):
O mie şi una de nopţi (basme arabe):
Omohom. Ficţiuni speculative (Cristian
Tudor Popescu):
Om tunzând iarba binară în ograda noastră
digitală (George Ceauşu):
Omul care are timp (Horia Aramă):
Omul din Castelul Înalt (Philip K. Dick):
Omul recent (H.-R. Patapievici):
“On Counterfactual Propositions” (George
G. S. Murphy):
“The Only Game in Town” (Poul
Anderson):
O noapte fără de sfârşit (Pierre Boulle):
O noapte furtunoasă (I. L. Caragiale):
2001: O odisee spaţială (film de Arthur C.
Clarke şi Stanley Kubrick):
O oră cu Dr. Chang (Ward Moore):
Operation Sea Lion (Richard Cox):
Operation Sea Lion : The Projected
Invasion of England in 1940 – An
Account of the German Preparations
and the British Counter-measures
(Peter Fleming):
Operaţiunea Proteus (James P. Hogan):
Opere (William Shakespeare):
Opere (Mark Twain):
Opere alese (H. G. Wells):
Opere complete (Edgar Allan Poe):
Opere complete (William Shakespeare):
O poartă poate fi deschisă şi închisă.
Călătoria în timp (Pierre Versins):
O poveste fără cap şi fără coadă (Florin
Manolescu) – v. Pariul
Orele astrale ale omenirii (Stefan Zweig):
Orgasmachine (Ian Watson):
Orion (fanzin şi editură de la Craiova):
Orologiul secolelor (Albert Robida):
Orologiul Timpului (A. E. van Vogt):
Osânda (Costi Gurgu):
O scrisoare pierdută (I. L. Caragiale):
O simplă întâmplare (John Wyndham):
O sută de mii de miliarde de poeme
(Raymond Queneau):
Other Americas (Norman Spinrad):
OU.LI.PO. – “L’Ouvroir de Littérature
Potentielle” (François Le Lionnais,
Raymond Queneau ş.a.):
Oulipo. La littérature potentielle (Créations,
Re-créations, Récréations) (antologie):
“OULIPO” (articol de Scott Bradfield, în
Encyclopedia of Science Fiction):
Out of This World. Otherworldly Journeys
from Gilgamesh to Albert Einstein (Ioan
Petru Culianu):
“Overlord” (numele de cod al operaţiunii de
debarcare a trupelor aliate în Normandia
(1944):
“O viziune şi mai îndepărtată” (H.G. Wells):
P
Pagini bizare (Urmuz):
“PALINDROME” (articol de Procope S.
Costas, în Encyclopedia of Poetry and
Poetics):
“PALINDROME” (articol nesemnat, în The
Reader’s Encyclopedia):
“PALINDROME” (secţiune în antologia
Oulipo):
Panorama de la science-fiction. Les thèmes,
les genres, les écoles, les problèmes
(Jacques van Herp):
Paradox (revista):
“Paradox Lost” (Fredric Brown):
Paradox Lost and Twelve Other Great
Science Fiction Stories (Fredric
Brown):
Paradoxul pierdut (Fredric Brown):
Paradoxul dublurii (Victor Kernbach):
Der parahistorische Roman (Jorg Helbig):
“PARALLEL WORLDS” (articol de Brian
Stableford, în Encyclopedia...):
Parentalia (Vasile Pârvan):
Pariul. O poveste fără cap şi fără coadă
(Florin Manolescu):
“Pasts That Might Have Been : An
Annotated Bibliography of Alternate
History” (1981) (Barton C. Hacker &
Gordon B. Chamberlain):
“Pasts That Might Have Been, II : A
Revised Bibliography of Alternative
History” (1986) (Barton C. Hacker &
Gordon B. Chamberlain):
Paşii profetului (Lucian Blaga):
Patrula Timpului (Poul Anderson):
Pălăria de pai (Horia Aramă):
Păzitorii Timpului (Poul Anderson):
Pavane / Pavană (Keith Roberts):
“Pe ce ne bazăm?” (Eugen Uricaru):
Il Pecorone (Giovanni Fiorentino):
Pensées (Blaise Pascal):
Pentru ca întunericul să nu se lase (L.
Sprague de Camp):
Pentru o istorie virtuală (Reflecţii despre
noi înşine, V) (Sorin Alexandrescu):
Penumbra dedicaţiilor (Victor Kernbach):
Peste nivel (Robert Silverberg):
A Philosophical Inquiry into the Origin of
Our Ideas of the Sublime and Beautiful
(Edmund Burke):
Physics Today (revistă):
Piaţa literară (revistă):
“Picnic la marginea Galaxiei” (Alexandru
Mironov):
The Picture of Dorian Gray (Oscar Wilde):
Pierre Menard, autorul lui Quijote (Jorge
Luís Borges):
Planeta maimuţelor (Pierre Boulle):
Planetarium (Cristian Tudor Popescu):
La planète des singes (Pierre Boulle):
Planet of Exile (Ursula K. Le Guin):
Plângerea lui Geatus (cântec popular
englez, aprox. sec. XVI):
Plecarea (Nicolae Minei):
Plimbarea de după-amiază (Florin Pîtea):
The Plot against America (Philip Roth):
Poarta de Aur (Alistair MacLean):
Poetica (Aristotel):
Pohlstars (Frederik Pohl):
Polirom, Editura :
Politică, Editura :
“POLITICS” (articol de Peter Nicholls,
în Encyclopedia...):
Politique Fiction (Alexandru Mironov):
“Polonaise” / Poloneză (Alan Dean Foster):
Portocala mecanică (roman de Anthony
Burgess):
Portocala mecanică (film de Stanley
Kubrick):
Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde):
“Possible Worlds in Historical Explanation”
(T.A. Climo & P.G.A. Howells):
Prăbuşirea Casei Usher (Edgar Allan Poe):
Prea sublima mea misiune (Poul Anderson):
Prefacerea (Kingsley Amis):
Prélude à l’Après-midi d’un faune (Claude
Debussy)
“Prezentul de ieri” (Sorin Alexandrescu):
Prima maşină a timpului (Fredric Brown):
Primăvara rusească (Norman Spinrad):
Il Principe / Principele (Niccolò
Machiavelli):
Les principes fondamentaux de l’histoire (A.
D. Xenopol):
Principiile fundamentale ale istoriei (A. D.
Xenopol):
Principii de estetică (G.Călinescu):
Principiul antropic cosmologic (John D.
Barrow şi Frank J. Tipler):
Principiul lui Yehudi (Fredric Brown):
Prin ochiul timpului (al doilea roman din
trilogia Q de Trevor Hoyle):
ProLogos, Editura :
The Promise of Joy: The Presidency of
Orrin Knox (Allen Drury):
Pro-Scris (revistă electronică sf):
The Proteus Operation (James P. Hogan):
Psalm (“Am fost să văd pe Domnul bătut de
viu pe cruce”) (Tudor Arghezi):
Psycho-Paths (antologie de Robert Bloch şi
Martin H. Greenberg):
Pui de spion (David Dvorkin):
Pulitzer, Premiul :
Punct de transfer (Anthony Boucher):
“Puncte Jonbar” :
Puterea ştiinţei sau Cum a fost “omorât”
 Războiul European (Victor Anestin):
Q Reîntoarcere în Minunata Lume Nouă
Q (trilogie de Trevor Hoyle – iniţiala
protagonistului, Christian Queghan):
Q: Through the Eye of Time (al doilea
roman din trilogia Q de Trevor Hoyle):
The Quantitative Approach to Economic
History (C. H. Lee):
“Quantum Mechanics and Reality : Could
the Solution to the Dilemma of
Indetermination be a Universe in which
All Possible Outcomes of an
Experiment Actually Occur?” (Bryce S.
DeWitt):
US Quarterly Journal of Military History
(revistă):
Quasar (revistă):
Quasar 001 (antologie de George Ceauşu,
Vlad-Romeo Frânghiu şi Lucian
Merişca):
Quest for Love (film de Ralph Thomas, după
nuvela “Random Quest” de John
Wyndham):
“QUEST FOR LOVE” (articol de Peter
Nicholls, în Encyclopedia..., despre
filmul de mai sus):
2484 Quirinal Ave. (Sebastian A. Corn):
Quo vadis? (cenaclu sf de la Ploieşti):
R “ROBIDA, Albert” (Peter Nicholls & Jon
“Radio Erevan” :
Ragnarök (Ionuţ Bănuţă şi Sebastian A.
Corn):
Railways and American Economic Growth:
Essays in Econometric History (Robert
W. Fogel):
“Random Quest” (John Wyndham):
RAO, Editura :
Rapsodii de primăvară (George
Topîrceanu):
Razna prin timp (Murray Leinster):
Răsărit de soare (Gordon Eklund):
Războaiele napoleoniene (Felix C.
Gotschalk):
The Reader’s Encyclopedia (William Rose
Benét):
Real Estate Booker’s Manual :
Reflecţii despre noi înşine. V. Pentru o
istorie virtuală (Sorin Alexandrescu):
Refluum temporis (Camille Flammarion):
Regele Arinilor (Michel Tournier):
(Aldous Huxley):
“‘Relative State’ Formulation of Quantum
Mechanics” (Hugh Everett III):
“Renaşterea Otomană. Naţionalismul turc se
întoarce în viitor” (Yigal Schleifer):
Resurrectio praeteriti (Camille
Flammarion):
The Return of the Jedi (film de George
Lucas, din seria Star Wars):
Review of Modern Physics (revistă):
Revista Fundaţiilor Regale :
Richard II (William Shakespeare)
– v. The Tragedy of Richard II
Le rire. Essai sur la signification du comique
(Henri Bergson):
Rîsul. Încercare asupra semnificaţiei
comicului (Henri Bergson):
The Rise and Fall of the Third Reich. A
History of Nazi Germany (William L.
Shirer):
“The Rising of the Sun” (Gordon Eklund):
R is for Rocket (Ray Bradbury):
River of Time (Wallace West):
Rivus (Jurnal despre sfârşitul de secol) (Don
Simon):
The Roads of Earth (Allen Drury):
Roagă timpul să se-ntoarcă (Richard
Matheson):
Gustafson, în Encyclopedia...):
Rocannon’s World (Ursula K.Le Guin):
Le Roi des Aulnes (Michel Tournier):
România literară (revista):
Românii supt Mihai-Voievod Viteazul
(Nicolae Bălcescu):
“ROMANIA” (articol de Cornel Robu, în
Encyclopedia of Science Fiction):
Rotitor cor ocrotitor (Adrian Rogoz):
Ruleta moldovenească (Andrei Valachi):
Russian Spring (Norman Spinrad):
S
“Sail On! Sail On!” (Philip José Farmer):
S-a întâmplat aici (film de Kevin Brownlow
şi Andrew Mollo):
Sala oglinzilor (Fredric Brown):
Sator Arepo tenet opera rotas (palindrom
anonim din Antichitate):
Săgeata timpului (Martin Amis):
Scăpat din frâu (Robert A. Heinlein):
Sceptrul lui Saturn (Allen Drury):
Schimbarea la faţă a României (Emil
Cioran):
Science Fiction. A Collection of Critical
Essays (Edited by Mark Rose):
“Science Fiction: A New Frontier for
History Teachers” (Lee B. Cooper):
“Science Fiction as a Church” (Thomas M.
Disch):
“Science-fiction-ul ca biserică” (Thomas M.
Disch):
The Science Fiction Hall of Fame (Vol. I,
Edited by Robert Silverberg):
Science Fiction in the Twentieth Century
(Edward James):
Science-Fiction Studies (revista):
Science Fiction. The Science Fiction
Research Association Anthology – v.
The SFRA Anthology
La science-fiction (Igor şi Grişka
Bogdanoff):
Scientific American (revista):
Scînteia (ziarul):
Scoarţă de copac şi tălpi de bascheţi (Caius
Dobrescu):
Scotch on the Rocks (Douglas Hurd):
Scrieri (Vasile Pârvan):
Scrieri alese (Edgar Allan Poe):
Scrieri estetice (Friedrich Schiller):
Scrieri sociale şi filozofice (A. D. Xenopol):
(Scrisoare) Raymond Queneau către Adrian
Rogoz :
Scrisoarea I (Mihai Eminescu):
Scrisoare din America (H. R. Percy):
Scurtă istorie a timpului. De la Big Bang la
găurile negre (Stephen W. Hawking):
Scurtă Istorie Generală a Lucrurilor (Dănuţ
Ivănescu, Ionuţ Bănuţă şi Caius
Stancu):
Seara de ajun (Keith Roberts):
Secolul 20 (revista):
The Second Astounding Science Fiction
Anthology (antologator John W.
Campbell, Jr.):
Le second manifeste d’Oulipo (François
Le Lionnais):
Secretul doctorului Honigberger (Mircea
Eliade):
Sedona, Editura :
Seelöwe / Sea Lion / Leul de mare (numele
de cod al proiectatei invazii germane
asupra Angliei în al Doilea Război
Mondial):
Se il Sole muore (Oriana Fallaci):
Sélitex – “Séminaire de Littérature
Potentielle” (François Le Lionnais,
Raymond Queneau ş.a.):
Les seigneurs de la guerre (Gérard Klein):
Seniorii războiului (Gérard Klein):
Semiotica matematică a artelor vizuale
(vol.colectiv, coordonator Solomon
Marcus):
Semnul licornului (Mircea Opriţă):
The Senator / Senatorul (Drew Pearson):
“SENSE OF WONDER” (articol de Peter
Nicholls şi Cornel Robu, în
Encyclopedia of Science Fiction):
“«The Sense of Wonder» Is «A Sense
Sublime»” (Cornel Robu):
7th Annual Edition The Year’s Best S-F
(antologie de Judith Merril):
Sexodus (George H. Smith, sub pseud.
Jerry Jason):
The Sexorcist (Andrew J. Offutt, sub pseud.
John Cleve):
Sfârşit (Fredric Brown):
Sfârşitul Eternităţii (Isaac Asimov):
SF politic (Fragmente critice) (Voicu
Bugariu):
The SFRA Anthology (Patricia S.
Warrick,Charles G. Waugh & Martin H.
Greenberg Editors):
SFRA Review (revista):
Shakespeare (monografie de Anthony
Burgess):
Shakespeare - contemporanul nostru (Jan
Kott):
Shatterday (Harlan Ellison):
Shylock (Alfred de Vigny):
“Sideways in Time” (John Gribbin):
“Sidewise in Time” (Murray Leinster):
Si l’Allemagne avait vaincu (Randolphe
Robban):
Simulations (culegere de “war games”
iniţiate de revista Strategy and Tactics):
Les singes du temps (Michel Jeury):
Singurul joc posibil (Poul Anderson):
The Smile on the Face of the Tiger (Douglas
 Hurd):
Social Education (revistă):
Social Justice (revistă):
Solaris (Stanislaw Lem):
Solaris. Science-fiction et fantastique
(revistă, Québec, Canada):
Solip: System (Walter Jon Williams):
Soluţia finală (Eric Norden):
The Songs of Distant Earth (Arthur C.
Clarke):
The Sound of His Horn (Sarban,
pseudonimul lui John W. Wall):
“A Sound of Thunder” (Ray Bradbury):
“Soy la libertad” (Robert Coulson):
Speaker for the Dead (Orson Scott Card):
Spectrum (antologie de Kingsley Amis şi
Robert Conquest):
Speculations on American History (Morton
Borden & Otis L. Graham):
“Speculative Reconstruction of History :
A New Perspective on an Old Idea”
(Wayne Dumas):
SS-GB : Marea Britanie sub nazişti, 1941
(Len Deighton):
SS-GB : Nazi-Occupied Britain, 1941 (Len
Deighton):
Star Trek (serial TV conceput de Gene
Roddenberry):
Star Wars (film de George Lucas):
“State University College at Buffalo, NY”:
Stăpânul svasticii (“roman în romanul”
Visul de fier de Norman Spinrad):
Steaua (revista):
Stella (Camille Flammarion):
Sternstunden der Menschheit (Stefan
Zweig):
Stifoşii stupureau sporili (Lewis Padgett,
pseud. comun pt. Henry Kuttner şi
Catherine L. Moore):
“Stitch in Time” (John Wyndham):
St.James Guide to Science Fiction Writers
(Jay P. Pederson Editor):
Storia della Toscana (Lorenzo Pignotti):
The Story of Mankind (Hendrik Willem van
Loon):
The Strange Case of Dr.Jekyll and Mr.Hyde
(Robert Louis Stevenson):
Straniul caz al Doctorului Jekyll şi al lui
Mister Hyde (Robert Louis Stevenson):
Strategy and Tactics (revistă):
Studentul din Praga (film de Hans Heinz
Ewers):
Studia Universitatis Babeş-Bolyai (revista):
Studies in Quantitative History and the
Logic of the Social Sciences (supliment
al revistei History and Theory):
A Study of History (Arnold J.Toynbee):
“SUBCONŞTIENT” (articol din Vocabularul
psihanalizei de Jean Laplanche şi J.-B.
Pontalis):
Ş
Şah la timp (Marcel Thiry):
Şah-mat în şase mutări (Olga Ley):
Ştiinţă şi tehnică (revista):
Ştiinţifică, Editura :
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Editura :
Ştiinţificţiune, ştiinţifictor (Cornel Robu):
Şuierul securii (Richard Condon):
T
Tace sens nesecat (Adrian Rogoz):
Tactică şi strategie (Marcel Luca):
Target! (Cătălin Sandu):
Tauromahia (Doru Stoica):
Tăria de a fi rege (Poul Anderson):
T de la SFÂRŞIT (Silviu Genescu):
Teaching History (revistă):
“Teething Ring” (?! Causey, autor
neidentificabil bibiliografic):
Tehnică, Editura :
Tehnika molodioji (revistă):
Telempath (Spider Robinson):
“Teme şi motive SF în versiune
românească” (Cornel Robu):
Le temps incertain (Michel Jeury):
“TENN, William” (George Zebrowski, în
St.James Guide to Science Fiction
Writers):
Teora, Editura :
Terratomica (Nuclearth) (Ovidiu Vitan):
Textermination (Christine Brooke-Rose):
“Textul – componentă a imaginii plastice”
(Adrian Rogoz):
La théorie de l’histoire (A. D. Xenopol):
“Thing of Beauty” (Damon Knight):
“Thiotimoline and the Space Age” (Isaac
Asimov):
“Thiotimoline to the Stars” (Isaac Asimov):
Thiotimolina către stele (Issac Asimov):
The Three Little Pigs (film de desene
animate / cartoon de Walt Disney):
The Throne of Saturn (Allen Drury) :
Through the Looking Glass and What Alice
Found There (Lewis Carroll):
“Thus We Frustrate Charlemagne” (R. A.
Lafferty):
The Time Bargain (Thomas Anstey Guthrie,
sub pseud. F. Anstey):
“The Time-Cheaters” (Eando Binder):
“The Time Clock” (A.E. van Vogt):
The Time Machine (H.G. Wells):
“Time in Folklore and Science Fiction”
(W.M.S. Russell):
“TIME PARADOXES” (Malcolm J. Edwards,
în Encyclopedia..., ed.I, 1979):
“TIME PARADOXES” (Malcolm J. Edwards
& Brian Stableford, în Encyclopedia...,
ed.II, 1993):
“Time Patrol” (Poul Anderson):
Time Patrolman (Poul Anderson):
Time’s Arrow (Martin Amis):
“The Time-Travel Story and Related
Matters of SF Structuring” (Stanislaw
Lem):
Timewarps (John Gribbin):
Timpul este umbra noastră (povestire de
Constantin Cozmiuc):
Timpul este umbra noastră (antologie de
Cornel Robu):
Timpul şi Bulevardul Trei (Alfred Bester):
Timpul şi viaţa (Pierre Versins):
Tineretului, Editura :
Tinereţea lui Henri IV (Heinrich Mann):
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de
moarte (basm popular românesc, cules
de Petre Ispirescu):
Tinereţe fără de tinereţe... (Mircea Eliade):
“Tintern Abbey” (William Wordsworth):
Tipare de cultură. Atic şi asiatic (Vladimir
Streinu):
Titanic (film de James Cameron):
Toate acéle miriade de drumuri (Larry
Niven):
Toporul şi pădurea (Grigore Alexandrescu):
Tourmalin’s Time Cheques (Thomas Anstey
Guthrie, sub pseud. F. Anstey):
The Tragedy of King Richard II (William
Shakespeare):
“Transfer Point” (Anthony Boucher):
“Translation Error” (Robert Silverberg):
Tratative la Konsstanza (Liviu Radu):
Trebuiau să poarte un nume (Marin
Sorescu):
Trecuturile d-lui Kincaid (John R. Pierce,
sub pseud. J. J. Coupling):
Trenul progresului (Alexandru Mironov):
Tribuna (revista):
“Trips” (Robert Silverberg):
Tristeţea lui Odin al goţilor (Poul
Anderson):
Trişorii timpului (Eando Binder):
Trofee de iarnă (Richard Condon):
Trofeul (Miron Scorobete):
Trusa cea neagră (Cyril M. Kornbluth):
Trustul pentru Distrugerea Istoriei (Josef
Nesvadba):
“Try and Change the Past” (Fritz Leiber):
Tunurile din Navarone (Alistair MacLean):
TWELVE of the Best Romanian SF Stories
(antologie de Cornel Robu):
Ţ
Ţara în carnaval (Radu Pavel Gheo):
Ţăranul român (revistă):
Ţiganiada (Ion Budai-Deleanu):
“Ţiganiada în stil american” (Cornel Robu):
U
Über das Erhabene (Friedrich Schiller):
Uchronie (l’Utopie dans l’Histoire).
Esquisse apocryphe du développement
de la civilisation européene tel qu’il n’a
pas été, tel qu’il aurait pu être
(Charles-Bernard Renouvier):
Ucronia (Charles-Bernard Renouvier):
Ucronia de la Tapae (Mircea Opriţă):
Ultima întrebare (Isaac Asimov):
The Ultimate Solution (Eric Norden):
Ultimii şi primii oameni (Olaf Stapledon):
Umbra (Hans Christian Andersen):
Umbra lui Nicu la “Omnia” (Ştefan
Cazimir):
Un caz de plagiat (Sorin Antohi):
Undeva, cândva (Richard Matheson):
“Une clé pour la science-fiction: Le
sublime” (Cornel Robu):
Un hoţ în timp (Robert Sheckley):
Univers, Editura :
L’Univers illustré (revistă):
Universul invers (William Jon Watkins):
Universul poeziei (G. Călinescu):
Un joc (Ana Blandiana):
“Un nouveau genre littéraire: les science-
fictions” (Raymond Queneau):
“Unscheduled Flight” (Juanita Coulson):
Untouched by Human Hands (Robert
Sheckley):
Un surâs pe faţa tigrului (Douglas Hurd):
Un vis în noaptea miezului de vară (William
Shakespeare):
Un yankeu la curtea Regelui Arthur (Mark
Twain):
Up the Line (Robert Silverberg):
“UROBOROS” (articol din Dicţionar de
simboluri de Jean Chevalier şi Alain
Gheerbrant):
Utopia (Thomas Morus):
V Vrednic de a fi rege (Poul Anderson):
Vacanţele secrete (Victor Kernbach):
Vajnica Lume Nouă (Aldous Huxley):
Varianta balcanică îmbunătăţită (Gheorghe
Săsărman):
Vaster than Empires and More Slow (Ursula
K. Le Guin):
Vatra (revista):
Vechi artizani de vertijuri (Voicu Bugariu,
sub pseud. Paul Antim):
Verbivore (Christine Brooke-Rose):
Vestala Timpului (Vladimir Colin):
Vestiges of Time (Richard C. Meredith):
Vestigiile timpului (Richard C. Meredith):
Viaţa Românească (revista):
Victorious German Arms: An Alternative
Military History of World War II (Gary
E. Gygax & Terry Stafford):
Viitorul (ziar bucureştean):
Viitorul al doilea (Vladimir Colin):
Viitorul? Atenţie! (culegere de studii şi
articole despre literatura sf, antologator
Ion Hobana):
Vineri (supliment al revistei Dilema):
Vingt ans après (Alexandre Dumas père):
Vino Ninive, vino Tyr : Preşedinţia lui
Edward M. Jason (Allen Drury):
Virtual History. Alternatives and
Counterfactuals (Niall Ferguson):
“Virtualităţile şi puterea”(Sorin
Alexandrescu):
Visul de fier (Norman Spinrad):
Visul unei nopţi de vară (William
Shakespeare):
Vocabulaire de la psychanalyse (Jean
Laplanche şi J.-B. Pontalis, sub direcţia
lui Daniel Lagache):
Vocabularul psihanalizei (Jean Laplanche şi
J.-B. Pontalis, sub direcţia lui Daniel
Lagache)
Voi, zombilor (Robert A. Heinlein):
Die Vollendung des Königs Henri Quatre
(Heinrich Mann):
Vom Erhabenen. Zur weitern Ausführung
einiger Kantischen Ideen (Friedrich
Schiller):
Vorbitor în numele morţilor (Orson Scott
Card):
The Voyage of Captain Popanilla (Benjamin
Disraeli):
Le voyageur imprudent (René Barjavel):
Vremea, Editura :
Vulpea şi pădurea (Ray Bradbury):
W
Washington Behind Closed Doors / The
Company (John Ehrlichman):
“Wednesday’s Child” (William Tenn):
“Weihnachtsabend” (Keith Roberts):
“We’re Coming Through the Window”
(Barry N. Malzberg):
West of Eden (Harry Harrison):
What If (culegere de Robert Cowley):
What Might Have Been? (antologie de
Gregory Benford şi Martin H.
Greenberg, în 4 volume : I: Alternate
Empires. II: Alternate Heroes. III:
Alternate Wars. IV: Alternate
Americas) :
When the Bells Rang (Anthony Armstrong
& Bruce Graeme):
Whisky cu gheaţă (Douglas Hurd):
The Whisper of the Axe (Richard Condon):
“William Wilson” / William Wilson (Edgar
Allan Poe):
Winter Kills (Richard Condon):
The Word for World is Forest (Ursula K. Le
Guin):
Worlds of Maybe (antologie de Robert
 Silverberg):

Z
X Zbor neprogramat (Juanita Coulson):
Xenocid / Xenocide (Orson Scott Card): zerlendi@shambhala.com (Paul Doru
Mugur):
Zeul apatiei (Voicu Bugariu, sub pseud.
Y Roberto R. Grant):
The Year’s Best Science Fiction 3 (antologie Ziarul de Duminică (supliment la Ziarul
de Harry Harrison & Brian W.Aldiss, Financiar):
1970): Zidul metacosmic (Ion Mînzatu):
The Year’s Best S-F. 7th Annual Edition Ziua Şacalului (Frederick Forsyth):
(antologie de Judith Merril, 1963 – Zurbaliv (Lewis Carroll):
sic!): Zvonul cornului său (Sarban, pseudonimul
“The Yehudi Principle” (Fredric Brown): lui John W. Wall):
Youth without Youth and Other Novellas ZZ, Editura :
(Mircea Eliade):
 TIME PARADOXES IN SCIENCE FICTION

Summary

“Time Paradoxes in Science Fiction” was initially envisaged to be a limited sub-chapter in a more
extensive book, A Key to Science Fiction (O cheie pentru science-fiction, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2004, 612 p.), but in the process of writing it grew so large as it exceeded its measured room, so
that it proved necessary to put it aside and publish it as a separate book, the more so as the “time
paradoxes” are a famous label in themselves, they were already forming a distinct thematic chapter
within the sf field. However, as a general outlook and plan, this second book is part and parcel of the
first one, where its absence was suitably indicated and where the benevolent reader is kindly asked to
reintegrate it, so that both the part and the whole may find its intended sequence and coherence.
The main idea maintained in A Key to Science Fiction was that sf is essentially a literature of the
sublime, since this modern kind of literature (plus cinema and graphic art) is at present best positioned to
generate, capture and communicate the millenial aesthetic emotion of the sublime, specifically expressed
here as “sense of wonder”. This idea also coherently includes and subordinates the time paradoxes, as
they represent an additional source of sense of wonder by themselves, by the mind-stunning, mind-
knotting, and so mind-overwhelming effect of the subjacent “loop in time”, which is an endless merry-
go-round of cause and effect, a logical impossibility which offends the sense of logic and which human
mind cannot digest.
Taxonomically, the time paradoxes fill a sub-chapter of the larger chapter which is time in science
fiction, and the time-paradox stories are a subdivision of the time-travel stories. Time-travel may be
fictionally presumed either as physically corporeal (resorting to a “time machine”) or as merely mental
(resorting to a “time catalyzer”), but a time paradox usually implies a corporeal move along the time, a
chronomotion. Once fictionally accredited and accepted by the liminary convention of the reading and
by the fictional illusion, by “that willing suspension of disbelief” which S.T. Coleridge was speaking
about (1817), the chronomotion becomes the necessary condition of time paradoxes, the sciencefictional
hypothesis which underlies most of the time paradoxes (all of them, in fact, except for the “twins’
paradox”), as the move through time is the only one logically allowing the underlying “time loop”, that
endless circle of cause and effect offending and scandalizing the human sense of logic.
The main lode of sense of wonder pervading time sf stories – as I tried to argue at length in my
previous book – results from the fictional “transgression” of the well-known a priori attributes of time :
of its “flow” or “running” spontaneously perceived as unstoppable, infinite, inexhaustible,
unidirectional, irreversible, and above all isochrone, self-equal during all the never-beginning and never-
ending “flow” of time. This fictional transgression of the “real” may be commited by dislocating the
scale of time magnitudes in the universe, by displacing the durations and implicitly the isochrony of
time, that is by apparently contracting or dilating the human life span as compared to given time lengths.
By fictionally operating sudden and huge dislocations of scale in the isochrone length of time; by
juxtaposing in the same page the “human scale” of time to its “cosmic scale”, i.e. the “ephemeral”
human life span to the “eternity” of Universe; by drawing in the representation the great cosmic
durations of time which dissolve the short (individual) durations and even the middle (historical) ones;
by adopting a “coarse” granulation of time as opposed to the “fine” or “middle” granulation proper in
the mainstream literature; by disposing the resulted lengths and segments as time gradients which slow
down or speed up the flow of time – as “the gradients generate depth” (Rudolf Arnheim, 1954) not only
in the perception of space, but also in the perception of time, in the looking into “the abyss of time”, into
“the pit of time” or along “the tunnel of time”, thus the isochrone “flow of time” may be quickened or
slowed, accelerated or decelerated by fictional shifts operated in the rate of time gradients, by stretching
or diminishing the “granulation” of time – therefore by all these fictional treatments of the real, and
others like such, science fiction reaches that critical threshold where the human limit is overwhelmed;
and this way only, physically overpowered and overwhelmed, the fragile and ephemeral human being
will be constrained to resort to the non-physical instance of reason, compared to which “everything in
nature is small” (Immanuel Kant, 1790), even the endless and beginningless flow of time, which appears
to be reduced to subordination in front of timelessness, which only the human mind can conceive, even
its own, inescapables because innate, aporias and paradoxes, which only the anthropic observer of the
Universe can put in his pipe and smoke. Overwhelming of the human being (as everywhere in science
fiction) and of the human mind (as here, in time paradoxes) is precisely the necessary and unavoidable
trigger of that aesthetic emotion or pleasure of the sublime which is specifically experienced and
enjoyed in science fiction as “sense of wonder”.
As true paradoxes, time paradoxes in science fiction share the logical nature and essence of every
paradox : they result from the implications, contradictions and deadlocks, from the logic
disarrangements and often aporetic no-way-outs which the idea or hypothesis of chronomotion (the
move along time, the travel through time) draws in by itself in the coherent, but inherently a priori, way
which human mind conceives and perceives time and its attributes, organically and inextricably
correlating them with the principle of causality (mainly the famous post hoc ergo propter hoc). Thus at
the very moment in which the reader accepts that s/he might move along time, might travel through
time, s/he has accepted ipso facto the causal turmoil, causality’s upheaval upside-down. And the form
spontaneously taken by this havoc of logic, by this causal confusion which turns the mind inside-out and
topsy-turvy, stunning and bending and knotting it in itself, and thus generating an additional potential
for the sense of wonder, is exactly that closed “loop in time” where the effect becomes its own cause and
the cause is brought about by its own effect, a merry-go-round which may revolve this way endlessly.
Put to this acid test, human brain – this imperfect but peerlessly supreme information-processing device,
the most highly performing in the entire known universe – meets its insuperable limit and has to face it,
takes cognizance and recognizance of its limit by the fact itself of trying to break it, and thus – and only
thus – human mind cognizes and recognizes to have a limit at all.
This a priori limited perception of time, this inextricably intuitive representation of the “flow of
time” is an essential component of the so-called “experience of the reality”, a central sustaining “pillar”
which supports the so-called “sense of the real” and, once collapsed or only undermined this ontological
pillar, the experience of the reality feels aggresively offended, the sense of realness becomes acutely
confused, entering a “state of emergency” and resorting to mental SOS-launching ; man’s ontological
anchoring into the reality finds itself menaced, dissolved, overcome, overwhelmed. And from here, as
systematically and paradigmatically happens in science fiction, to the sublime, dressed up for the
occasion as “sense of wonder”, the way is not long.
As compared to the general “time stories”, the peculiar “time-paradox stories” may profit in addition
by an extra overwhelming potential, liable to intensify up to nec plus ultra the thrill-generating potential
of the story, its intellectual frisson firstly, but also its aesthetic emotion finally (when such is the case, of
course). If everywhere in the sublime and science fiction the ontological “overwhelming” is a sine qua
non condition, if everywhere, facing the physical overwhelment and being deprived of any possible
physical response, “the Man”, the human generic “I” reacts aesthetically by resorting to his generic
“reason” – a faculty irreducible to the “overwhelming” nature and above it (Kant) – this time, in “time
paradoxes”, the overwhelming is set upon man’s “head” itself, it is aimed at the very headquarters of
that irreducible and inexpugnable faculty of reason, at the receptacle itself where it resides. The target is
directly human mind itself, which the paradox overwhelmes, upsets, turns inside-out and knots in its
own self, using exactly mind’s own ways and resources, its own logical joints, circuits and stereotypes,
culminating in aporia and paradox. This is why the time paradoxes in science fiction are so much
frequently visited, so much attractive and seductive, so much thrilling and compelling, even at the risk
of falling into sensationalism and byzantinism, into purposeless sleight-of-hand and over-elaborate
record for the sake of record only (in an almost sporting manner sometimes), into ostentatious showiness
and gratuitous bravado, which wouldn’t be too far to find.
Worn out and discredited by excess as they may sometimes seem, the time paradoxes in science
fiction preserve their ultimate essence unaltered : mind’s turning inside-out and knotting-in-itself, its
momentary blockage and stupefaction by aporia and paradox, the self-blockage of the innate logical
tropisms and stereotypes by their own working inertia, driving the “sense of the real” into a state of
perplexity, of amazement and astonishment, of wonderment and bewilderment – all these bring their
efficient part to that overcoming and overwhelming of the human limit which is – as Kant and Schiller
conceptually stated two centuries ago and a century of science fiction genuinely confirms today – a
necessary premise for generating the aesthetic emotion of sublime, its most recent hypostasis in the
guise of “sense of wonder” included.
«The essential paradoxicality of time travel is often dramatized by asking: “What would happen if I
went back in time and killed my own grandfather?” – a question to which sf writers have provided many
different answers.» (Malcolm J.Edwards & Brian Stableford, 1993). The so-called “grandfather’s
paradox” is the negative form, better known, of the “father’s paradox”, the affirmative form, according
to which, going back in time, the son may become his own father (the effect may become its own cause)
and the father may find himself being his own son (the cause may be brought about by its own effect); as
a result of the time travel as well, the daring time traveller may find himself face-to-face with his own
alter ego, former or future (“double’s paradox” or “encountering oneself paradox”); he/she may
encounter as well people they knew sometimes in the past or will know sometimes in the future, but who
don’t recognize him/her anymore (or yet), or whom he/she doesn’t recognize yet (or anymore) (“the
paradox of the unacquainted acquaintances” or “of the familiar strangers”); he/she may be waited for
along his/her route in the future by some useful pieces of advice which he himself / she herself have sent
(or will send) so-speaking at poste restante (“the paradox of the self-addressed letter”); s/he may
receive, by “mail”-error, unexpected parcels unwillingly sent from the future, containing sundry objects
unknown in the present (the paradox of the “missent parcels”); if s/he is a would-be writer or artist, s/he
may find in such a parcel some brilliant novel masterpieces ready-written, ready-painted and ready-to-
sign, or may venture personally in the future to get them, the author becoming this way not only his/her
own plagiarist, but disappearing at all as an author (“the paradox of the authorless works”); the time
traveller may be caught, willingly or unwillingly, in a time-stream which carries her/him from the future
to the past (“the time-reversal paradox”); travelling backwards in time, s/he may change the present or
future course of time by operating minutely calculated changes in the past (“time surgery” or
“chronoplastia”, “alternate history” or “uchronia”, “future history” or “fantapolitica”, “allohistory” or
“counterfactual history” – subsummable, all of them, to a widely-encompassing “paradox of the
vulnerable time”); but the time offender may find out, to his/her deserved exasperation, that he/she
cannot change anything this way in the present, despite any desperate manoeuvres (“the paradox of the
invulnerable time”). The only “physical” paradox amongst all these “logical” ones is “the twins’
paradox”, in which one of the twin brothers grows old naturally and becomes a grey-headed man, while
the other remains a perpetual young fellow, thanks to some “relativistic effects” which science presumes
to appear at the near-light speed, therefore as a result of the space travel, not of the time travel.
Summarizing and classifying all this luxuriant and colourful vegetation – and regretfully but
inexorably leaving aside some individual plants which cannot stand for an entire species, as it was
proposed: “the paradox of prenatal suicide” (Pierre Versins), “the paradox of temporal accumulation”
and “the cumulative audience paradox” (Robert Silverberg), “the paradox of the plastic time” instead of
“the vulnerable time”, and “the paradox of the elastic time” instead of “the invulnerable time” a.o. – we
shall obtain a convenient number of eleven time paradoxes in science fiction :

1. The twins’ paradox

2. The father’s paradox
3. The grandfather’s paradox (or the paradox of the murderous grandson)
4. The paradox of the vulnerable time (including “time surgery” or “chronoplastia”, “the alternate
history” or “allohistory” or “uchronia”, “the future history” or “la politique fiction” or “fantapolitica”,
and even “counterfactual history” which belongs rather to history proper than to fiction)
5. The paradox of the invulnerable time
6. The double’s paradox (or the encountering oneself paradox)
7. The paradox of the unacquainted acquaintances (or the paradox of the familiar strangers)
8. The paradox of the self-addressed letter
9. The paradox of the authorless works
10. The paradox of the missent parcels
11. The time-reversal paradox

As for the well-known names of these paradoxes (at least those which are not “baptized” here ad
hoc, already having a generally accepted name), it must be noticed that these names are expressed in
terms of biological filiation: the twins’ paradox, the father’s paradox, the grandfather’s paradox, even
the less biologically coloured paradoxes of the double (the encountering oneself paradox) and of the
familiar strangers. Why? Relating this “biological” representation and naming to the general coordinates
proposed in my previous book, I would say that it is because the subtle and “paradoxical” differences
and discrepancies brought about equalizing between temporal and complexional stages in order to make
the former ones material, corporeal and accesible by the senses, thus intuitively perceptible,
spontaneously have to resort to the bodily impressive – even if imaginary – complexionality, to the so
much “humanly touching” corporeality, and therefore biology. Thus complexionality, the corporeality
(an imaginary one, of course) is everywhere naturally implied (in different degrees, doses and
admixtures, of course again).

1. The twins’ paradox , briefly described above, is first to exemplify this “biological” propensity.
Usually named “Einstein’s paradox” (in the anglophone bibliographical sources) or “Langevin’s
paradox” (in the francophone ones), it was also known as “the paradox of the two clocks”, a name
abandoned now, and for obvious reasons : a clock is merely an indifferent mechanism, while a twin is an
engaging biological organism, a “human being”, isn’t it? This is even more true when brothers or sisters
are replaced by lovers or spouses, as it often happens : for instance, throughout Richard Matheson’s
novel Bid Time Return (1975), in the very end of Arthur C.Clarke’s novel The Songs of Distant Earth
(1986), in Cesare Falessi’s story “The Truth about the Star Pilot” (196?), or – speaking of Romanian
stories – in Gheorghe Săsărman’s “Cătălina” (“Cătălina”, 1962), in Vladimir’s Colin’s “Giovanna and
the Angel” (“Giovanna şi Îngerul”, 1966), in Miron Scorobete’s “Cosmina” (“Cosmina”, 1976), in
Mircea Opriţă’s “Wait for Your Time” (“Aşteaptă vremea ta”, 1980) a.o. The “twins’ paradox” then
shifts to a “paradox of the lovers” painfully separated by huge gaps of time, which aesthetically results
rather in a “sense of loss” (i.e. the emotion of the beautiful) than in the “sense of wonder” (i.e. the
emotion of the sublime); this may be true as well in the case of brothers/sisters proper, twins or not, as
are Ender and Valentine in Orson Scott Card’s “Ender’s trilogy”, especially in Speaker for the Dead
(1986). The deeper cause may be “the society of the sexes” which Edmund Burke (1756) pointed out to
be the ultimate source where the emotion of the beautiful springs from, but also, additionally in this
peculiar case of time paradoxes, the “fine” granulation of time which compulsorily must pair and
contrast the “coarse” granulation of time in order to keep the time lengths intuitively perceptible ad
intelligible at the “human scale” of time magnitudes, to which inescapably the “twins” or the “lovers”
equally belong.

2. The father’s paradox , which allows the son to go back in time and there to become his own father
(as it happens in A.E.van Vogt’s story “The Time Clock” (1972?), biologically embodies the ”minimal
time-loop”, insightfully described and analysed by Stanislaw Lem in one of his masterly essays (“The
Time-Travel Story and Related Matters of SF Structuring”, 1970, English transl.1974). The effect
fictionally becomes its own cause and this cause is brought about by its own effect, thus putting into
gear a “circular causal structure”, a loop-in-time logically, though not biologically, coherent and even
stringent : “From a purely genetic point of view […] the causal circle is impossible”: since he is
“genotypically identical with his mother”, the son “is born parhtenogenetically”. These premises were
ingeniously pushed to their extreme paradoxical consequence by Robert A. Heinlein in his famous story
“All You Zombies...” (1959), in which “the circle is completely closed : the same individual comprises
«father», «mother» and «child». […] What we are dealing with here is an act of creatio ex nihilo. All
structures of the time loop variety are internally contradictory in a causal sense.” (Stanislaw Lem, 1970,
1974). Additionally, a certain apparent narratorial cynicism should be noticed, often encountered in the
time-paradox stories, as often as the implicit authorial conceit and almost sporting challenge : the
“zombies” in the title and end of Heinlein’s story are not at all the readers, still not the character’s
fellows, but rather the writer’s brothers of the quill. The gauntlet was beforehand picked up by Pierre
Versins in a less-known short short-story, “Time and Life” (“Le temps et la vie”, 1956), who tried to
knot the time-loop even more closely, by reducing the two generations (father and son) to a single one
(the son), thus appointing a so-called “paradox of prenatal suicide”, which – as the French author is the
first to admit – would be implausible. Therefore Heinlein’s world record established in 1959 is still in
force.

3. The grandfather’s paradox , which possibly would be also called “the paradox of the murderous
grandson”, though more famous than “father’s paradox”, is in fact its negative version, antiphrastically
demonstrating the same indemonstrable aporia. The grandfather’s paradox overbids the father’s paradox
and converts the minimal time-loop into a head-stunning vertigo of merry-go-round (the grandson killed
his grandfather, so he doesn’t exist, so he didn’t kill his grandfather, so he exists, so he killed, so he
doesn’t, so he didn’t... and so on and more on, stoplessly and endlessly); at the same time, it pushes to an
extreme degree and aporetically limits the hypothesis itself of the vulnerable time underlying both
uchronia and chronoplastia, i.e. the alternate history and the time surgery. But in the grandfather’s
paradox there is also an additional “clause of priority” or “of ulteriority” (it depends on the view...),
textually declared or subtextually understood. In his short short-story “The First Time-Machine” (1958)
Fredric Brown declares it : the murderous grandson, Smedley, kills his grandfather prior to the meeting
of his wife, Smedley’s virtual grandmother : in order to produce the paradoxical effect, i.e. grandson’s
disappearance, the grandfather must be killed prior to the virtual procreation of his son, i.e. grandson’s
father. Apparently an anecdotical and trivial detail, this priority or ulteriority is a sure sign concerning
the author’s real intention : is he going to give free play to the paradox – as does Fredric Brown in the
abovementioned story – , or is the author going to avoid the paradox – as does Mircea Opriţă in his
novelette “The Judges” (“Judecătorii”, 1976)? Is he aiming at “a singularly appropriate reductio ad
absurdum”, or rather “a cunning literary move which appears to resolve the paradox by removing or
avoiding the seemingly inevitable contradiction” (Malcolm J. Edwards & Brian Stableford, 1993) – as
does René Barjavel in his novel The Imprudent Traveller (Le voyageur imprudent, 1944), or Marcel
Thiry in his novel Check the Time (Échec au temps, written 1938, published 1945)? In these latter cases,
the grandfather’s paradox is finally resolved and dissolved by combining it with another fictional
solution subtly adjusted in science fiction : the killed grandfather belongs to a virtual, uchronical future,
to an alternate history which finally is brought back and reconveyed to the “real” course of history – a
solution at length examined in the next chapter.

4. The paradox of the vulnerable time. Two rich thematic branches of sf – time surgery
(chronoplastia) and alternate history (uchronia) – may be gathered and enlisted under this heading of the
“vulnerable time”, since they both have as a common denominator a time which hypothetically may be
altered and reshaped, dismembered and disfigured, arbitrarily displaced, deviated from its natural course
and directed to follow another one, subject to all sorts of abuses, caprices, mishandlings, aggressions,
transgressions, violations an so on. Further on, these changes in the past are inexorably taken over,
propagated and amplified by the “flow” or “torrent” of time itself, by virtue of its intrinsic attributes (by
definition and a priori, time is presumed to be endless and stopless, unidirectional and irreversible). But
how can this vulnerability of time, by its own nature, be a source of paradoxicality? Of course, the “loop
in time” of cause and effect may be optionally closed in an alternate time too, but it may be absent as
well, as it often happens. The only thing is that causality is not the sole source and resource of time
paradoxes in science fiction : there is also the anthropic principle of time; more precisely, the fictional
infringement of this principle.
Time’s peculiar anthropic principle may be logically derived from the general (cosmological)
anthropic principle. “Since we wouldn’t be able to notice that the Universe is different if we wouldn’t be
extant here, we can say, in a certain sense, that the isotropy of Universe is a consequence of our
existence. […] The answer to the question «Why the Universe is isotropic?» is: «Because we are here.»”
(C.B. Collins & Stephen W. Hawking, 1973, cited by John D. Barrow & Frank J. Tipler, The Anthropic
Cosmological Principle, 1986). “Why is the Universe such as we see it? The answer is simple: If it
would have been otherwise, we wouldn’t be here! […] We see the Universe such as it is because we are
here.” (Stephen W. Hawking, A Brief History of Time, 1988). So “the Universe exists because I see it”,
says the generic anthropic dweller and observer of the Universe, the human generic “I”; by
extrapolation, the same might be said by the anthropic dweller of the Present and observer of Time: “the
Past exists because I remember it!” Dressed itself in the striking appearance of a paradox – if not of a
sophism or even of a flash of wit – this a posteriori and inside-out worded formulation of the anthropic
principle only needs a logical reversal into an affirmative and out-inside wording in order to become
obvious and self-imposing : had the time have flown otherwise, had the face of the present been
different, – we “these ones”, dwellers of this hic et nunc, have had not existed at all and maybe other
ones, “those unborn others”, would exist instead of us.
And this is exactly what time surgery and especially alternate history faces us with, what they
accredit to us, taking advantage of the perverse persuading gifts of fictional illusion : a course of time
which flew “otherwise”, a hypothetical and allohistorical past, an allochronic “alternate history”, from
which necessarily “another” present and “another” future result. But “the sense of the real” tells us and
“the experience of reality” strongly confirms that “”the sole possible is the real”, i.e. the orthohistorical
and orthochronical past, the immutable flow of time fatally following the river-bed washed away by the
water itself flowing in it; while, against it, the fictional illusion tempts and attempts to seduce us by
offering “other” possible reals and virtual realities, multiple pasts, alternate histories and so on. This way
the anthropic principle of time is pushed into a self-contradiction, self-contravention and self-collision, it
is overturned against itself, set to break against itself and dissolve by itself, thus extremely straining that
overwhelming potential which is necessary to generate sense of wonder, i.e. sublime. If “I” (author,
narrator, reader) remember so vividly and convincingly (by virtue of fictional illusion) this “another”
past, am I not myself (by virtue of the same anthropic principle of time) an “other” ego than I was
confident to be, than I was feeling and believing to know I am? If those events causally concatenated in
time, i.e. the history I resulted from, proves to not having ever existed, then who is this present “I” who
resulted from this another history, from this another concatenation of events, and who I was so far
organically confident to be I myself? Je est un autre ? Am I another one? Is indeed the “real” America
where “we” (generic readers) dwell and are confident to live in, the well-known democratic and
“presidential” America of today (recte 1962), which won the Second World War, or is it in fact a
defeated America, divided and shared out between the victorious Nazi Germany and imperial Japan?
(There is no need, of course, to specify that we speak about Philip K. Dick’s world-renowned novel The
Man in the High Castle (1962), the leading title of “alternate history”, at large discussed in this book,
but innumerable titles might be added under this heading.)
The indecidable dilemma which keeps the reader suspended between two disjunctive versions of
time – indecidable because it is impossible to verify them experimentally, in the physical reality – feeds
therefore an identitary aporia, and here may be found a proper junction point for sundry off-literary and
off-aesthetical “messages” and “warnings”. Obvious as they are, they aren’t given a special emphasis in
this book, however it might be not useful to briefly say a minimum here. As it is fully the case in utopia,
in uchronia not less the propensity towards sociology and ethics, towards parable, allegory, satire etc. is
very productive, a true vocation indeed, a natural and legitimate tropism; and this spontaneous
predisposition to bear and carry away a “message” is, of course, perfectly legitimate and welcome, but
on one condition: on the single condition that the “mesage” be not “alone”, as it often happens, not to
exclusively absorb the attention, the semantic emission and reception, thus establishing itself as the
prioritary, if not sole, criterion of valuation. Such a criterion can be, in science fiction, only the
permeability to “sense of wonder”, i.e. to the aesthetic emotion of sublime. Once present in the text –
even just a bit of it, even transient and evanescent – the sense of wonder raises the whole to another
power and gives it another resonance. And once legitimated, endorsed and set in resonance by “sense of
wonder”, the off-literary “message” is aesthetically empowered and entitled to participate in the
valuating judgement. And the source of sense of wonder in the alternate history and uchronia remains
inexhaustible, as it is plentifully fed by the almighty and everlasting anthropic principle of time.
We are faced again here with the same “no way out”, the same identitary aporia encountered in the
grandfather’s paradox and also in the chronoplastic time surgery : how can someone conceive
themselves as simultaneously extant and non-extant? Inextricably caught in this aporia, the anthropic
time collides with itself and dissolves by itself, implicitly dissolving human ontological grounds. An
essential pillar sustaining man’s sense of reality and ontological self-confidence is thus undermined,
broken down or merely shaken, and the human mind finds itself menaced, overcome, overwhelmed. And
exactly this overwhelming is sole to bring about that “pleasure in pain”, that “pleasure possible only by
the means of a displeasure” (Kant), that “Lust durch Unlust” (Schiller) which is the aesthetic pleasure
and emotion of sublime, specifically and legitimately perceived and enjoyed in science fiction as “sense
of wonder”. Such way the paradox of the vulnerable time provides for this vast chapter of sf which is
uchronia, the alternate history – an entire literary field in itself – a high aesthetic potential, a source of
sense of wonder that never will be exhausted.
Sometimes – as happens in novels as Marcel Thiry’s Échec au temps (1945), Ward Moore’s Bring
the Jubilee (1953), Philip K. Dick’s The Man in the High Castle (1962) or, from the Romanian area, in
Mircea Opriţă’s novella “The Tapae Uchronia” (“Ucronia de la Tapae”, 1976) and in Florin
Manolescu’s novelette “Caliphate” (“Califat”, 2002) a.o. – the literary effect is additionally increased by
resorting to an extra intricacy : a final simulated annulment of uchronia through an ingenious narrative
turn which “rectifies” the allochronic “anomaly” and apparently brings back the alternate course of time
to the “real” version of history, generally known and accepted. But this rediscovered comfort under the
shelter of the real and sure time umbrella is merely an illusory refuge : despite it, the feeling of human
identity suspended above the void of time persists, the “fright” persists, frightened and shaken identity
doesn’t forget too quickly all it has undergone. Which, however, is only good for the health,
prophylactically “vaccinating” the identity and subtly fortifying it in its own self-conscience : an
additional hyposthasis (there are other ones as well...) under which the ancient and illustrious
Aristotelian catharsis may occur today in science fiction.
Equally included in the vulnerable time’s paradox, the alternate history (uchronia) and the time
surgery (chronoplastia) are separated by a cardinal difference : presence or absence of the real history as
contrasting background, i.e. action or lack of time’s anthropic principle as underlying factor. In order to
turn this anthropic potential against itself and set it to break by colliding with itself, the cliff against
which the wave gets broken necessarily has to be as steady as it can be, the real history which the
alternate history contradicts and to which it contravenes must be itself as steady as a rock: undoubtedly
certified in documents and recorded in historiography, well-known and commonly accepted, renowned
and even notorious if possible, well-worn and even over-worn if available. This is why such fishy
figures of history as Hitler or Napoleon became top laureates of the alternate history: the absolute
champion (der Führer) and the vice-champion (l’Empereur). The apparently scandalous and revolting
position of a fictional Hitler as triumphant winner is proper but to translate into “ideological”
appearances an aesthetic essence, extremely concentrating in itself an aesthetic determinism, according
to which allohistory cannot exist without history, alternate history cannot leave the real history aside.
Beside the intentional factor – time surgery is usually more premeditated and calculated, a
“deliberate murder”, while alternate history is usually more spontaneous, undeliberated, it may occur
accidentally as well, sometimes even unawarely, for the moment, of the consequences put into action –
the presence of the “real” history is therefore the main dissociating criterion between uchronia and
chronoplastia. Time surgery may be operated inside a purely imaginary history as well (as it happens,
for instance, in Isaac Asimov’s novel The End of Eternity, 1955; in Pierre Boulle’s novella “An Endless
Night”, 1952; in Gérard Klein’s novel The Overlords of War / Les seigneurs de la guerre, 1973; a.o.),
while alternate history sine qua non needs a real historical background against which could be brought
out into a sharp relief.
In the above-outlined view are further examined other related kinds of literary and historical writing,
such as historical novel, the counterfactual history, the oximoronically called “future history” (“la
politique-fiction” in the French terminology, “la fantapolitica” in the Italian one) and, apart of it, the so-
called “political thrillers”. The chapter comes to an end by a survey of the Romanian counterpart of all
these items.

5. The paradox of the invulnerable time , though quantitatively less productive, logically and
conceptually it counterbalances the more extensive paradox of the vulnerable time. Roughly speaking, it
is merely a counter-paradox, diametrically derived, by rebound and reversal, from the “basic” paradox
of the vulnerable time. It is not exactly the same and shouldn’t be confounded with the avoidance in
extremis of the time-vulnerating consequences, an option featured in such “prevention-of-paradox
stories” as Robert Sheckley’s “The King’s Wishes” (1953) a.o. The invulnerability-of-time proper
closely results from another logical line, which presumes either a multi-caused effect (as in J.J.
Coupling’s story “Mr.Kincaid’s Pasts”, 1953; or in Joseph Nesvadba’s “Trust for Destruction of
History”, 1960; a.o.), or a multi-dimensional time (as in Alfred Bester’s “The Men Who Murdered
Mohammed”, 1958), or an a priori “resilience of time” (as in Poul Anderson’s “Time Patrol” series,
especially in the stories included in the collection The Guardians of Time, 1960), or “The Law of the
Conservation of Reality” (set up by Fritz Leiber in his story “Try and Change the Past”, 1958), or “The
Law of the Non-Regressive Information” (set up by Gérard Klein in his novel The Overlords of War
(Les seigneurs de la guerre, 1973) or other logically plausible hypothesises.
Beside the bewildering and mind-stunning effect, there is yet something else. Organically
completing each other, the two symmetrical paradoxes – that of vulnerable and that of invulnerable time
– finally result in a deeper underlying thought. Apparently accidental, apparently due to the imperfection
and feeble fidelity of time, the existence of a metastable time always easy to unsettle is, on the contrary,
inherent to time itself, the disturbances and fractures of history which time’s metastability is responsible
for are endogenous and endemic, even necessary in their own way, and therefore somehow provided as
such in the prime and ultimate project, so to speak. In order to preserve its freshness and vigour
unaltered, in order to maintain itself evergreen, ever-”young”, ever genuine and fruitful, time must
perpetually regenerate, ipso facto to be ceaselessly unsettled, to be permanently subject to perturbation
and disturbance. In order to accede to stability, time has first to go through perpetual destabilizations, it
must prove able to unremittingly recover from unstability and metastability resorting only to its own
resources. In order to become invulnerable, time has to perpetually go through the acid test and
challenge of vulnerability, the same way the cosmos has to periodically go through the acid test and
challenge of chaos, since a stable, “invulnerable” time finds its purpose and sense only seen in the
framework of an orderful cosmos set in order itself (and to the extent which such a cosmos really exists).
The rest is paradox.

6. The double’s paradox , sometimes also called “the encountering oneself paradox” (Stanislaw Lem),
takes over and specifically adapts to science fiction the ancient motif of the “double”, illustrious in
mainstream literature (Plautus, Molière, John Dryden, Edgar Allan Poe, E.T.A. Hoffmann, F.M.
Dostoevsky, Oscar Wilde, Jean Giraudoux a.o.), known in the German romanticism as Doppelgänger
(Heinrich Heine, among others), as Kagemusha in the Japanese cinema (Akira Kurosawa), and so on.
Taking over the ancient motif, sf remakes and reshapes it in new, own moulds : here “the double” id laid
on “scientific” grounds, thanks to new fictional opportunities open by the “time travel” and the
consequent possibility, even probability, for time-traveller’s having encountered himself/herself
somewhere in time (as a younger alter ego in the past, as an elder one in the future). From the atavistic
obscure terror which omnipresently accompanies “the double” in the mainstream tradition, science
fiction retains merely a vague reluctance of visualisation, of looking in the face one’s own double-in
time, on whom but a furtive glance is usually cast. As for the rest, the fright is replaced by wonderment,
the visceral sense of terror by the sciencefictional “sense of wonder”.
“Scientifically” disocculted and distabooed, “the double” becomes able to offer many welcome
literary facilities : the narrative flow may be unblocked, if needed, by “the double” fighting side by side
with the identity’s holder, even saving him in critical circumstances (as in Poul Anderson’s “Time
Patrol” series, or in Gérard Klein’s novel The Overlords of War); the same story may be told from
alternate and complementary points of view, a narrative strategy used in mainstream as well (here, in
Robert A. Heinlein’s novella “By His Bootstraps”, 1941; in Isaac Asimov’s novel The End of Eternity,
1955; or in above-mentioned The Overlords of War); in this latter novel, double’s paradoxical amnesia
cries by itself for anamnesis, and this one, narratively displayed, is the story-telling itself ; the narrative
may become a true “Moebius band”-in-time, and the succesive “doubles” apparently glide now on its
face, then on its reverse, by virtue of the simple, apparently linear but in fact circular, progression of the
story-telling (as in Heinlein’s “By His Bootstraps”), and so on.
Defining for the double’s paradox, as compared to other time paradoxes in science fiction, is a ”loop
in time” only half-closed : most times, it remains merely physical, purely visual, it doesn’t continue
causally as it is discontinued at the very instant when is going to be closed by a brief, furtive glance, by
a sudden – and suddenly stopped off – visual contact. The paradox however persists, even it is exposed
to reader’s sight just for a brief moment. The time-traveller – the identity’s titular holder – is hardly
willing to look in the face his/her double, as said above. In exchange, s/he proves much more willing to
socialize with her/his double’s contemporaries.

7. The paradox of the unacquainted acquaintances , or the paradox of the familiar strangers, is
therefore an extension and supplement of the previous one, the paradox of the double. When a time-
traveller encounters in the past his/her own double, the “law of the non-regressive information” (Gérard
Klein) necessarily calls forth an incognito of the identity’s holder (the time-traveller) as seen by the
double, and an amnesia of the double as regards his/her own condition. Hence funny psychological
effects of jamais vu and déjà vu occur, and also the theatrical qui pro quo scenes, which are mostly
palatable in the double’s paradox and especially in the familiar strangers’ paradox. Travelling in the
past, the identity holder encounters there, of course, besides his/her own double, a lot of people who are
contemporary to the double (friends, relatives, colleagues, neighbours, various acquaintances of the
double etc.) and who don’t know him/her yet. But the situation may reversed in the case of a more
sophisticated plot (implying anterior future or ulterior past) and then the time-traveller is recognized at
every corner by a lot of people whom s/he doesn’t recognize at all and cannot remember to have ever
met (as in A.E.van Vogt’s story “The Time Clock”, 1972). A reciprocal change of roles is also feasible,
and thus the unacquainted acquaintances become acquainted unacquaintances and vice versa, because
the amnesia alternatively strikes the recognized one and the recognizer. This reversal of amnesias
spectacularly emphasizes the anamnesis acquired, by alternation as well and after narratively crossing
dozens and hundreds of pages, by the main characters featured by Gérard Klein in his Overlords of War,
a novel which essentially is a story-telling of amnesias cathartically leading to anamnesis. The “law of
the non-regressive information” is implicitly a law of amnesia and anamnesis, legislating human equal
chances in front of time and in front of each other : the frustrating but just ontological amnesia of man is
equal and inexceptable for all the mortals condemned to live together and compete with one another in
this world.
However, the “familiar strangers” are mostly cast in rôles of amnesic lovers painfully separated by
time, and hence “the sense of loss” is prevailing, as in John Wyndham’s story “Stitch in Time” (1961),
or in Richard Matheson’s novel Bid Time Return (1975). The qui pro quo situations latent in the paradox
of the unacquainted acquaintances are proper of the “sense of humour” mainly, as it happens in John
Wyndham’s story “Random Quest” (1961). And when, from this “fine granulation of time” accorded to
its “human scale”, a jump is made into the “coarse granulation” of the megahistorical and cosmic
durations of time, as in Ovid S. Crohmălniceanu’s story “The Ten Lost Tribes” (“Cele zece triburi
pierdute”, 1986), the “sense of wonder” also appears in its turn.
8. The paradox of the self-addressed letter is another accessory extension of the double’s paradox,
from which it is derived by virtue of contiguity, the same way as the previous paradox is as well. This
time instead of contiguous persons we have contiguous objects. In order to avoid an embarrassing
encounter face-to-face with his/her double, the brave time-traveller chooses to send instead of
himself/herself a less-binding written message, aimed to aid and guide his/her alter ego on the paths
once covered by the time-traveller (or, in other words, the identity’s titular holder often leaves the
message down at an improvised poste restante somewhere on the path formerly covered “for the first
time”). In doing so, the titular forewarns and saves the double from sundry deadly perils once get off,
and at the same time saves the author from narrative blockage : if the protagonist would be in a tight fix,
the logical and epical thread of story-telling would also be in the same nice fix. Thus the self-addressed
letter often is rather a facilitating device than a paradox proper.
There is a diversity of forms which the self-addressed letter may take : it may be a personal
notebook containing a vocabulary of an unknown language of far future (as in Robert A. Heinlein’s “By
His Bootstraps”, 1941); or it may be a handwriting in an ancient book (as in Murray Leinster’s “The
Gadget Had a Ghost”, 1952); or a crumpled piece of paper hidden in an old shoe (as in Robert
Sheckley’s “Thief in Time”?, 1955?); or a personal diary hidden in an antique horologe (as in A. E. van
Vogt’s “The Time Clock”?, 1972?); or a bank-cheque (as in Mack Reynolds’s “Compounded Interest”,
1956); or, finally, it may be even a letter proper, as in Fredric Brown’s “The Mirror Hall”? (1958?) and
in Gérard Klein’s The Overlords of War (Les seigneurs de la guerre, 1973).
Whatever the form which the self-addressed letter may take, it always remains the same crutch to
anamnesis, paradoxically underlain by the same “loop in time” of cause and effect.

9. The paradox of the authorless works. The English-Norkaalese vocabulary in Robert A. Heinlein’s
“By His Bootstraps” (1941) is a handwriting in a personal notebook, thus a self-addressed letter of the
protagonist, Bob Wilson; but supposing it would have been printed, not only manually transcribed again
and again, a book, i.e. a work would have resulted, and this work wouldn’t have had an author, as the
notebook itself hasn’t one, by virtue of the beginningless and endless “loop in time” of cause and effect.
On the other hand, Bob Wilson takes with him in the far future a number of books by different authors;
but supposing one of these books would have been written by he himself, that book would have been
written by nobody, thus an authorless work, as a paradoxical effect of the same “time loop”. The non-
existing author may be a painter, as in William Tenn’s story “The Discovery of Morniel Mathaway”
(1955), he may be a pulp-writer of sf, as in Anthony Boucher’s short-story “Transfer Point” (1950), or in
Fredric Brown’s short short-story “The Yehudi Principle” (1944); but the workless author may be even
“The Great Will” himself, and the authorless work may be The Merchant of Venice (1595), a play
nowadays known as been written by one William Shakespeare, who in fact was but a rude impostor and
plagiarist, as demonstrated by Anthony Burgess in his story “The Muse” (1968). Read in this
sciencefictional and paradoxical key, a mainstream writing as “Pierre Menard, Author of Quixote”
(1939) by Jorge Luís Borges confirms the famous Don Quixote (El ingenioso hidalgo Don Quixote de la
Mancha, 1605, 1615), a novel nowadays known as been written by one Miguel de Cervantes Saavedra,
as being as well an authorless work.
Besides the mental vertigo, besides the thrill itself of stunning and knotting in itself the mind by the
paradoxical “loop in time” of cause and effect – the common denominator and minimum stake of the
most time-paradoxes in science fiction – there are also here a middle stake and a maximum one. The
middle stake is a plea for a genuine act of artistic creation, unforeseeable and unprescriptible, free of any
pre-established ends (as in William Tenn’s “The Discovery of Morniel Mathaway”). The highest stake,
as it was masterly reached by Anthony Burgess in “The Muse”, may summarize the essence of the
authorless works’ paradox: “The Work exists because I keep reading and transcribing it, although I’m
not the author and don’t know who the author is”, the same way as “The Universe exists because I see
it” (the anthropic cosmological principle), and consequently “The Past exists because I remember it”
(the anthropic principle of time – see above). The work exists although the author doesn’t exist, but if
this non-existing author wouldn’t transcribe ceaselessly and incognito the work, this latter wouldn’t also
exist. However it actually does exist, since we all, the readers, are reading it. This is the paradox of the
authorless work.

10. The paradox of the missent parcels. The self-addressed letter may sometimes turn into a self-
addressed parcel : in Gérard Klein’s Overlords of War, the protagonist, Corson, sends to himself a
soldier’s kitbag containing some foods and clothes (more exactly, he leaves it concealed somewhere on
a remote planet (i.e. the improvised poste restante) in order to find it there at his next passage. In the
given situation, it suffices that the “parcel” loses its way (and there’s room enough for that, in such a
long time...), it suffices to be accidentally lost or to have a misspelling of the name and address of the
sender or of the addressee (who usually are dwellers of the future), – and the parcel suddenly and
unexpectedly falls in the hands of a random recipient (who usually is a dweller of the present or of the
past, i.e. of a time anterior to the date of dispatch). “In general, strange things are produced in the future,
SF teaches us (e.g. polka-dotted paint as well as thousands of objects with secret names and purposes
not known)” (Stanislaw Lem, cited essay, 1970, 1974). An embryo of time vulneration (potential
chronoplastia or uchronia) latently waits for in a missent parcel, but usually the risk is avoided and the
stake is limited to a piquant flavour of unwonted, quaint and picturesque curiosity.
The prime of the “missent parcels” seems to have been in 1940s and 1950s: “Mimsy Were the
Borogoves” (1943) by Lewis Padgett (pseudonym of Henry Kuttner and Catherine L. Moore), “As
Never Was” (1944) by P. Schuyler Miller, “Child’s Play” (1947) and its sequel “Wednesday’s Child”
(1955?) by William Tenn, “The Little Black Bag” (1950) by Cyril M. Kornbluth, “And It Comes Out
Here” (1950) by Lester del Rey, “Of Time and Third Avenue” (1951) by Alfred Bester, “The King’s
Wishes” (1953) by Robert Sheckley, “Absolutely Inflexible” (1956) by Robert Silverberg, “Thing of
Beauty” (1958) by Damon Knight a.o., up to Marcel Luca’s late “Caroline Project” (1983).
Usually the story’s dénouement brings about a sudden anticlimax : the missent parcel disappears as
unexpectedly and enigmatically as it has appeared, thus the paradox is abruptly dissolved. Easy come,
easy gone... But the piquant flavour of novelty and surprise, the picturesque quaintness of unprecedented
curiosity – this palatable taste, at least, lingers for a while on reader’s palate.

11. The time-reversal paradox. The a priori attribute of time fictionally transgressed in this case is
mainly, of course, its unidirectional irreversibility, the “time’s arrow” immutably directed from past to
future, and here too lies a major source of paradox and “sense of wonder”. The time-reversal theme may
be approached outside sf as well, but here it implies, as a rule, a “scientific” backgrounding rationale
(simulated at least) and a “coarse granulation” of time (prevailing at least) segmented in time-gradients
disposed as “time tunnel” or “time pit”. Along them, time is perceived as flowing rectilineally, an
causality itself is thus disposed linearly, not circularly as it is in most time paradoxes : the closed “loop
in time” as compared to a sand glass turned upside down.
The most striking and specific effect of confusing and “overwhelming” the mind results, in this
case, in the feeling of not being able any more to distinguish between end and beginning, in the
incapacity to differentiate the two ends of the thread of time and, consequently, in the sensation that
“Universe is closing over us”, as says a character in Brian W. Aldiss’s novel Cryptozoic! / An Age
(1967). The thread of time still has two ends, they weren’t yet knotted in a time-loop, we have a line not
a circle, but we must traverse that line reversely, and this time-reversal brings about a causal reversal, as
temporal succesion and causal consecution inseparably and indecidably follow from each other. From
“post hoc, ergo propter hoc”, human mind cannot help to inevitably derive the reciprocal “propter hoc,
ergo post hoc” and so fatally confounds them, endlessly rotates and whirls and wheels them round, so
that the causal loop in time reappears.
Spectacular in respect of the logic, time reversal is spectacular with regard to the sight as well: while
the time may be (imaginarily at least) reversible, the entropy which time brings about is categorically
irreversible, even imaginarily. When, defying the nature, the entropy is however imagined as being
reversible (e.g. combustion, explosion, gravitation and every falling, death and every extinction,
breaking and every destruction, eating, drinking and every biological process etc.), the effects are
flagrantly implausible to the mind, but piquantly inciting to the eye, as the visual effect is circumscribed,
this time, mainly to the “human scale” of magnitudes, entailing a “fine granulation” of time. As it often
happens, the visual picturesqueness of the time reversal plentifully accompanies its logical thrill. And
this plenty is far of being exhausted by briefly listing here the titles at more or less large discussed in this
respect : Camille Flammarion’s “sidereal novel” Lumen (1869), Jules Verne’s Hector Servadac. Travels
and Adventures through the Solar System (1877), Albert Robida’s Clock of the Centuries (L’horloge des
siècles, 1902); “How Devil Ravished the Professor” (1902) by Kurd Lasswitz, “The End” / “Nightmare
in Time” (1961) by Fredric Brown, “Divine Madness” (1966) by Roger Zelazny, Cryptozoic! / An Age
(1967) by Brian W. Aldiss, Counter-Clock World (1967) by Philip K. Dick, “Reverse Universe” (1968?)
lines by William Jon Watkins, Time’s Arrow (1991) by Martin Amis.

To conclude, since the time paradoxes in science fiction by their own nature cry for a preparation
cum grano salis (with a pinch of salt), a final détente into rebus-belonging palindromes and polindromes
was considered proper and welcome. Est modus in rebus!

Translated from the Romanian by

Ioana Robu

₪₪₪₪₪
 ROBU Cornel , n.22 sept. 1938, Sighişoara, jud. Mureş. Eseist şi critic literar. Fiul lui Constantin Robu,
contabil, şi al Elenei (n. Chioreanu). Clasele primare (1945-1949), gimnaziale şi liceale (1949-1955), la
Sighişoara; licenţiat al Facultăţii de Filologie a Univ. din Cluj (1956-1961). Cursuri de vară (3 săptămâni,
aug.1988) la Univ. din Stirling, Scoţia (Marea Britanie). Prof. de lb. şi literatura română la Miercurea Ciuc (1961-
1965); asistent (1965-1976) şi lector (din 1976) la Catedra de literatură română şi teoria literaturii a Facultăţii de
Filologie din Cluj (pensionat medical, 1993). Colab. la Tribuna, Steaua, Echinox, Helion, Biblioteca Nova,
Anticipaţia – CPSF (Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice”), Almanahul Anticipaţia, Foundation (Londra),
Solaris (Québec, Canada) etc. Debutează în Steaua (1971). Debut editorial cu antologia, în colab., Romanul
românesc contemporan. 1944-1974 (1974). Vol. publicate: O cheie pentru science-fiction (2004, ed.II 2010),
Paradoxurile timpului în science-fiction (2006), Scriitori români de science-fiction (2008), Teoria pierde omenia
– Theory Kills Sympathy (2009). A colaborat la vol. colective Scriitori români (1978), The Encyclopedia of
Science Fiction (1993), Dicţionarul scriitorilor români, I-IV (1995-2002), St. James Guide to Science Fiction
Writers (1996), Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (2001) şi Dicţionar analitic de opere literare
româneşti, I-IV (1998-2003), I-II (2007). Antologii comentate: Timpul este umbra noastră. Science-fiction
românesc din ultimele două decenii (1991) şi Twelve of the Best Romanian SF Stories (1995). Ediţii din Victor
Anestin (În anul 4000 sau O călătorie la Venus, 1986 ; O tragedie cerească, 2010; Puterea ştiinţei, 2010).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj (din 2007). Premiul Soc. Europene de Science Fiction
(1989) pentru ediţia critică V.Anestin (1986); Premiul Convenţiei Profesioniştilor în Science Fiction (ProConSF)
pentru antologia Timpul este umbra noastră (1991); Premiul Asoc. Române de Science Fiction (ARSFAN) pentru
eseu (1995); Premiul special al juriului, Filiala Cluj a U.S.R., pentru vol. O cheie pentru science-fiction (2004);
Premiul “Adrian Marino” al Filialei Cluj a U.S.R. pentru vol. Paradoxurile timpului în science-fiction (2006);
Premiul “Vladimir Colin” (Bucureşti) pentru acelaşi volum; Premiul “Negoiţă Irimie” al Filialei Cluj a U.S.R.
pentru vol. Scriitori români de science-fiction (2008).
OPERA: Romanul românesc contemporan. 1944-1974 (antologie), studiu introductiv, alegerea textelor şi
note de Ion Vlad, fişe bibliografice şi secvenţe pentru autoportrete de ~, Bucureşti, 1974; Timpul este umbra
noastră. Science-fiction românesc din ultimele două decenii, antologie comentată de ~, Cluj-Napoca, 1991;
Twelve of the Best Romanian SF Stories, selected and introduced by ~, Timişoara, 1995; O cheie pentru science-
fiction, Cluj-Napoca, 2004; idem, ediţia a II-a, Cluj-Napoca, 2010; Paradoxurile timpului în science-fiction, Cluj-
Napoca, 2006; Scriitori români de science-fiction, Cluj-Napoca, 2008; Teoria pierde omenia – Theory Kills
Sympathy, Cluj-Napoca, 2009.
REFERINŢE CRITICE: Sorin Antohi, în Cronica, nr.9, 1987; Florin Manolescu, în Almanahul
Anticipaţia, 1988; Elena Ştefoi, în Litere, Arte, Idei, nr.14, 1991; Florin Manolescu, în Luceafărul, nr.38, 1991;
Sanda Cordoş, în Tribuna, nr.44, 1991; Ştefan Borbély, în Familia, nr.12, 1991; Sultana Craia, în Universul
cărţii, nr.4, 1992; Mircea Opriţă, Anticipaţia românească, 1994, 2003; Voicu Bugariu, în Anticipaţia – CPSF,
nr.527, 1995; Florin Manolescu, Litere în tranziţie, 1998; Mircea Opriţă, în Mişcarea literară, nr.1-2, 2005;
Ovidiu Pecican, în Steaua, nr.10-11, 2005; Voicu Bugariu, Literaţi şi sefişti, 2007; Lucian-Vasile Szabo, în
Helion, nr.1-2, 2008; Ov. Pecican, în Tribuna, nr.l3l, 2008; Irina Petraş, Literatură română contemporană. O
panoramă, 2008; Ştefan Borbely, în Contemporanul, nr. 7, 2009 ; Cătălin Badea-Gheracostea, Alternative critice,
2010.

Articol (adus la zi sub raport bibliografic) din Dicţionarul biografic al literaturii române
de Aurel Sasu, 2 vol., Editura Paralela 45, Piteşti, 2006, vol.II.

₪₪₪₪₪
/ pentru coperta din spate : /

Ce-ar fi fost dacă, în 1711, la Stănileşti, ar fi învins ruşii, nu turcii? Ce-ar fi fost dacă, la
Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 3 august 1914, P.P. Carp ar fi reuşit să încline balanţa în favoarea
Puterilor Centrale? Dar dacă, în 1930, Iuliu Maniu ar fi reuşit să zădărnicească întoarcerea în ţară şi
revenirea la tron a lui Carol al II-lea? Ar fi ordonat Regele Mihai, încă minor, în vara-toamna lui 1940,
să se tragă măcar un foc de armă pentru Basarabia-Bucovina, la frontiera de est, şi pentru Transilvania,
la cea de vest? Ce-ar fi fost dacă, în vara lui 1941, Antonescu s-ar fi oprit, cu armata română, la Nistru?
Ce-ar fi fost dacă, în vara lui 1943, corpul expediţionar anglo-americano-canadian condus de generalul
Dwight Eisenhower ar fi debarcat nu în Sicilia, ci în Balcani, variantă iniţial prevăzută într-un plan
strategic de rezervă? Ar mai fi murit, după 1948, şi capra vecinului, sau poate ar fi supravieţuit şi a
noastră? Ce-ar fi fost dacă, în locul lui Gh. Gheorghiu-Dej, ar fi ajuns prim-secretar al P.M.R. Lucreţiu
Pătrăşcanu? În locul lui N. Ceauşescu, în 1965, I. Gh. Maurer? Ce-ar fi fost dacă, în 1979, plenul
congresului P.C.R. s-ar fi solidarizat cu Constantin Pârvulescu, debarcându-l pe Ceauşescu şi oferindu-i
lui Gorbaciov, vreme de un deceniu, un alt omolog şi partener român, de exemplu pe Ion Iliescu?
“Bere Ciuc, încă una şi mă duc!” Încă o singură întrebare contrafactuală, pe care n-am mai auzit-o
până acum pusă de alţii, aşa cum e cazul cu cele de mai înainte. Ce-ar fi fost dacă, în dimineaţa zilei a
17-a a lunii djemazi-ul-evvel a anului 1227 (recte 29 mai 1812), în vilayetul/raiaua Kara-Eflak-ului, la
Bükreş, ar fi fost înjunghiat sau otrăvit (ba nu: sugrumat cu şnur de mătase, că ăsta era stilul!) dumnealui
Mehmed Galib-Efendi, cu voia preaînaltului Allah wazir-muhtar al Sublimei Porţi de la Stambul, Allah
să-i ţie mărirea!, înainte de-a apuca să iscălească ahidnamé-ul prin care rupea jumătate din Kara-
Bogdan, între Nistru şi Prut, şi-o făcea peşcheş ţarului Alexandru I, magnificul şi puternicul împărat şi
padişah al tuturor ruşilor? Ar mai fi stat de vorbă o Moldovă Mare şi semeaţă cu o mai prizărită (dar nu
mai puţin semeaţă) Valahie? Ar mai fi apărut bonjuriştii, ori scena ar fi rămas în exclusivitate la discreţia
tombaterelor şi-a vogorizilor? Ar mai fi existat Unirea Principatelor, sub Cuza, în 1859? Independenţa,
sub Carol I, în 1877? România Mare, sub Ferdinand, în 1918? Ar mai fi ajuns un Vasile Pârvan, în 1919,
să rostească acea vorbă, cumplită ca un blestem şi cadenţată ca un vers: “Mărire ţie, Ură, a dúşmanilor
noştri!” ?
₪₪₪₪₪

/ - grupaj/montaj de fragmente extrase din recenziile la prima ediţie (2006) /

Paradoxurile timpului în science-fiction (Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2006, 3l8 pagini)
continuă şirul prestaţiilor critice şi istorico-literare ori editoriale ale eseistului, cu un text dens,
provocator, pe alocuri pamfletar şi umoristic, întotdeauna însă bine informat şi care, în plus, se
dovedeşte şi reactiv la miturile şi clişeele zilei, aducând în discuţie nume sonore ale momentului, cu şi
fără legătură vizibilă cu materia volumului, sau sloganuri publicitare amalgamate în discurs – ca nişte
simboluri automobilistice fosforescente ce marchează o şosea la drum de noapte – , şi chiar dialoguri cu
interlocutori imaginari. Senzaţia este că Robu practică un exerciţiu solitar de taijiquan, decupând, cu o
ştiinţă perfectă, forme ce se risipesc lent în aer, invitând la dialog şi intrigând totodată.
Ovidiu Pecican , în Tribuna, Cluj-Napoca, nr. 131 / 2008
 Odată acreditată, observă Cornel Robu pe urmele lui Malcolm J. Edwards, Brian Stableford şi ale
altor exegeţi universitari ai motivului, călătoria în timp presupune acceptarea unei bulversări a
cauzalităţii, iar consecinţa acestei veritabile „derute cauzale” este aceea că, în stranietatea sa frapantă, îţi
„întoarce mintea pe dos”. Virtualul procedează astfel la uzurparea realului, săvârşind o „contravenţie la
principiul antropic al timpului”. În consecinţă, intervenţiile în lanţul cauzalităţilor din trecut vor produce
în mod fatal „variante sau prezenturi alternative dintre care «al nostru» – prezentul din care «pleacă» în
expediţia temporală călătorul sau exploratorul sau cuceritorul – este relativizat şi «retrogradat» de la
prerogativa de «real» şi «unic» la condiţia de «virtual» şi «alternativ», implicit insolitat astfel, «văzut
dinspre» acel prezent virtual care i-a fost substituit şi promovat ad hoc la rangul de «real»”.
Acesta este procesul de bază, esenţial şi tutelar, iar paradoxurile temporale roiesc în jurul lui ca puii
pe lângă cloşcă. Robu discută doar o parte dintre ele, pe cele mai importante ca propuneri taxonomice şi
terminologice, unsprezece la număr […]. O colecţie deloc plicticoasă, cu destule sugestii provocatoare
pentru imaginaţie. Şi, lucru extrem de important, verificabilă (şi verificată de autorul studiului citat) într-
o sumedenie de texte produse de SF-ul de pe toate meridianele. Aplicat pas cu pas, procedeul acesta
meticulos-analitic urmăreşte ca enunţurile formulate în jurul subiectului să nu aibă sunetul îndoielnic al
vorbelor goale, ci să izvorască firesc şi concret, dintr-un material de o bogăţie şi o varietate de invidiat.
Mircea Opriţă , în vol. Cronici de familie. SF-ul românesc după anul 2000 (2008)

Cornel Robu ne vorbeşte în cartea sa despre timp şi despre volutele acestuia, aşa cum sunt
prezentate în science-fiction. Sunt, evident, mari provocări pentru orice minte cât de cât elevată, având şi
un farmec aparte. Există chiar şi un spectacol al lecturii, căci autorul nu se limitează doar la domeniul
literaturii de anticipaţie, ci face dese şi savuroase incursiuni în genuri conexe, chiar şi neliterare. Merită
amintit aici excursul în publicistica pură, a faptelor socio-politice din lumea de azi. Sunt întrebări de
istorie contrafactuală, de genul „Ce s-ar fi întâmplat dacă…”, la care istorici, scriitori, eseişti, analişti
sau politologi dau răspunsuri.
Lucian-Vasile Szabo , în Helion, Timişoara, nr.1-2 (10-11) / 2008