Sunteți pe pagina 1din 124

ISRAEL

PĂMÂNTUL
FĂGĂDUINȚEI
Templul Baha`i si Gradinile suspendate din Haifa

Templul Baha’i, supranumit biserica tuturor religiilor, a fost finalizat


in anul 1953 si a devenit in scurt timp una dintre principalele atractii
turistice din Haifa, oras cunoscut drept centrul religiei Baha’i si al
treilea oras ca marime din Israel. Templul a fost ridicat pe muntele
Carmel si masoara 40 de metri inaltime, cele 9 fatade ale sale
ilustrand 9 dintre religiile lumii.
Locatia aleasa pentru ridicarea templului nu este intamplatoare, Haifa
beneficiind de o asezare la Marea Mediterana care iti taie respiratia,
fiind in prezent unul dintre principalele porturi ale Israelului si un oras
multicultural, ce ofera turistilor multe muzee si site-uri arheologice.

Templul este inconjurat de gradini spectaculoase, cunoscute drept


unele dintre cele mai frumoase gradini din lume, datorita arhitecturii
diverse si simetriei perfecte, dar si unicitatii acestora, o parte din
gradini fiind suspendate peste soseaua Haziyonuth. Amenajate in
trepte pe versantul nordic al muntelui Carmel, gradinile Baha’i sunt
formate din 18 terase dispuse in 9 cercuri concentrice ce inconjoara
Templul Baha’i, reprezentand cei 18 discipoli ai Profetului Bab.
Impreuna cu terasa Altarului, gradinile insumeaza 19 terase, numar ce
are o semnificatie deosebita in religia Baha’i. Incepute in 1987 de
catre arhitectul Fariborz Sahba si deschise spre vizitare in anul 2001,
Gradinile Baha’I se intind pe o suprafata de 200.000 de mp si ofera o
panorama superba spre Marea Mediterana.

Alei de promenada realizate din pietre de diferite culori,


infrumusetate cu sculpturi din fier forjat si piatra, fantani, cascade,
pomi fructiferi, chiparosi, palmieri, cactusi si bogatia de flori
inmiresmate atrag sute de mii de turisti anual. Cu un farmec aparte,
pline de exotism, culoare si eleganta, Gradinile din Baha’i invita la
contemplare si rugaciune, imbogatind spiritual sufletul
vizitatorului.Designul acestora a fost inspirat de religie, respectiv de
doctrina si credinta Baha’i, influente persane fiind vizibile, mai ales in
dispunerea copacilor care creaza zone umbroase de relaxare in zilele
toride.

In centrul Gradinilor se regaseste Altarul lui Bab, considerat al doilea


cel mai sfant loc de pe pamant pentru Baha’i, dupa Altarul lui
Bahá'u'lláh din Bahji, aflat in apropiere de orasul Acre din nordul
Israelului, unde s-a stins din viata fondatorul credintei Baha’i.
Ramasitele profetului Bab se regasesc in mausoleul din piatra ce
respecta arhitectura orientala, ridicat in anul 1909. Acesta a fost
completat in anii urmatori cu o structura suprapusa din marmura si
granit ridicata in stil neoclasic cu influente orientale si a fost finalizat
in anul 1953 prin impodobirea cu un dom aurit, rezultand ceea ce se
numeste astazi Templul Baha’i.

Acesta pastreaza cartile sfinte ale religiei Baha'i. Altarul lui Bab si
Gradinile Bahai din Haifa fac parte din patrimoniul mondial Unesco.
Gradinile interioare din apropierea Altarului se pot vizita intre orele
09.00-12.00, iar cele exterioare intre orele 09.00-17.00, in fiecare zi,
mai putin in zilele ploioase si in zilele sfinte Baha’i, cand sunt
inchise. Vizitarea aceastora incepe de pe creasta Muntelui Carmel
pana la Templul lui Bab si soseaua Haziyonuth. Turul dureaza
aproximativ o ora, iar intrarea este libera si nu necesita rezervare,
decat pentru grupuri ce depasesc 25 de persoane. In zilele de miercuri
nu se organizeaza tururi de vizitare. Turistii pot vizita gradinile si pe
cont propriu, avand acces pe oricare din cele trei intrari ce fac legatura
cu orasul. Vizitatorii sunt rugati sa poarte tinute decente, incaltaminte
comoda si sa nu aiba asupra lor animale, arme, mancare si alte bauturi
in afara de apa.

Manastirea Stella Maris - Pestera Sfantului Ilie

Manastirea Stella Maris din Haifa este un asezamant monahal


carmelit, de secol XIX, aflat pe versantii Muntelui Carmel, din Israel.
In secolul al XII-a, in timpul ocuparii regiunii de catre cruciati,
grupuri religioase de ermiti au inceput sa locuiasca in pesterile din
zona, imitandu-l pe Elijah, Profetul (Profetul Ilie).
Putin mai tarziu (candva intre 1206 si 1214), liderul si staretul lor,
Sfantul Brocard, a cerut patriarhului de la Ierusalim, Sfantul Albert, sa
ofere acelui grup niste oranduieli de viata. Acesta a fost actul de
ordine initial, care a fost numit Carmelit si care a fost inclus in
dioceza din Ierusalim. Manastirea a fost dedicata Fecioarei Maria, sub
chipul de Doamna Noastra, Steaua Marii (in latina Stella Maris).
Timp de un secol, acesti pustnici monastici au fost organizati intr-un
ordin carmelit, iar el s-a raspandit in intreaga Europa. La sfarsitul
primei cruciade a Sfantului Louis pe Pamantul Sfant in 1254, acesta a
luat 6 carmeliti si s-a intors cu ei in Franta, iar ordinul a inceput sa
ridice case de-a lungul Europei, incepand cu anul 1238. Cu toate
acestea, cand Sfantul Ioan din Acre (John of Acre) a fost infrant in
1291, ermitii au fost fortati de catre mameluci sa se retraga.
In 1631 Ordinul s-a intors in Israel, condus de Venerabilul Tata
Prosper (Venerable Father Prosper). Acesta avea o manastire mica
construita pe promontoriul Muntelui Carmel, in apropiere de far, iar
Ordinul a trait aici, cu numele de Discalced Carmelites, pana in 1761.
Atunci Daher el-Omar le-a ordonat sa elibereze locul si sa darame
manastirea.
Ordinul a fost mutat in locatia din prezent, care se afla chiar deasupra
grotei in care se spune ca ar fi trait profetul Elijah. Aici acestia au
construit o biserica mare si o manastire, curatand intai locul de ruinele
bisericii medievale grecesti, cunoscuta ca Manastirea Sfintei Margaret
si o capela, de pe vremea Imperiului Bizantin.
Aceasta biserica noua a suferit distrugeri majore pe timpul campaniei
lui Napoleon, in 1799. Soldatii francezi, bolnavi si raniti, au fost
gazduiti de manastire, iar la retragerea lui Napoleon, turcii i-au
injunghiat si au alungat calugarii. In 1821, Abdallah Pasha din Acre a
ordonat ca ruinele bisericii sa fie complet distruse, astfel incat sa nu
poata servi ca ziduri de aparare pentru dusmanii sai, in timp ce acesta
ataca Ierusalimul.
Biserica si manastirea de astazi, construite la porunca Fratilor Cassini
ai Ordinului, au fost inaugurate in 1836. Trei ani mai tarziu, Papa
Gregory al XVI-a a conferit titlul de Biserica Mica (Minor Basilica)
acestui sanctuar, iar acum acesta este cunoscut sub numele de Stella
Maris, insemnand Steaua Marii. O buna parte a secolului XX
asezamantul a fost ocupat de catre Armata, intai de cea britanica, iar
mai tarziu de israeliti, insa in final a fost inapoiata Ordinului.
Manastirea serveste ca centru mondial pentru carmeliti. Simbolul
Ordinului este infatisat deasupra usii de la intrare. In timpul ridicarii
acestei biserici, calugarii erau luati cu asalt de catre cei care locuiau in
imprejurimi si au fost obligati sa-si apere proprietatea si sa protejeze
oaspetii bisericii. Drept urmare, partenerul manastirii este construit
din ziduri groase, cu doar cateva mici deschideri, acoperite de bare.
Partea principala a manastirii este in forma de cruce. Plafonul salii
este acoperit si decorat de picturi bazate pe motive din Vechiul
Testament si Noul Testament: Elijah ridicandu-se la ceruri, David cu
harpa, profetul Isaia, Sfanta Familie si cei patru arhangheli. Inscriptii
in latina din versete biblice sunt scrise de jur imprejurul domului.
Deasupra altarului se afla statuia Fecioarei Maria cu Iisus pe
genunchi. Statuia este intitulata "stapana noastra din Carmel".
Platforma scarilor duce la o pestera, in care a fost construit un altar de
piatra, in partea de sus a statuii lui Elijah.

Cana Galileii

Cana Galileii, numita astazi "Kafr Kanna" sau "Khirbet Cana", este o
localitate din regiunea Galileea, aflata la numai sapte kilometri inspre
nord-est de Nazaret. Localitatea este locuita astazi de aproximativ
cinci mii de locuitori, aproape toti de origine araba, o treime fiind
musulmani, iar doua treimi fiind crestini.

Pornind din Nazaret, inspre Cana Galileii, pelerinii strabat valea


numita "Merj Sembil", adica "Campul Spicelor". Acum doua mii de
ani, pasii Mantuitorului au sfintit aceasta cale, in drumul Sau spre
Nunta din Cana, la care a fost chemat.

Inca din cele mai vechi timpuri, acest loc este cinstit de catre crestini
drept locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit prima Sa minune,
fiind invitat la o Nunta, la care a participat impreuna cu Maica Sa si
cu ucenicii Sai.

Cana Galileii si marturia Sfintei Scripturi - cele doua minuni


"Si a treia zi s-a facut nunta in Cana Galileii si era si mama lui
Iisus acolo. Si a fost chemat si Iisus si ucenicii Sai la nunta. Si
sfarsindu-se vinul, a zis mama lui Iisus catre El: Nu mai au vin. A
zis ei Iisus: Ce ne priveste pe mine si pe tine, femeie? Inca n-a
venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceti orice va
va spune.

Si erau acolo sase vase de piatra, puse pentru curatirea iudeilor,


care luau cate doua sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleti vasele
cu apa. Si le-au umplut pana sus. Si le-a zis: Scoateti acum si
aduceti nunului. Iar ei i-au dus.

Si cand nunul a gustat apa care se facuse vin si nu stia de unde


este, ci numai slujitorii care scosesera apa stiau, a chemat nunul
pe mire, si i-a zis: Orice om pune intai vinul cel bun si, cand se
ametesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai tinut vinul cel bun pana
acum.

Acest inceput al minunilor l-a facut Iisus in Cana Galileii si Si-a


aratat slava Sa; si ucenicii Sai au crezut in El" (Ioan 2, 1-11).

"Iarasi a mers in Cana Galileii, unde prefacuse apa in vin. Si era


un slujitor regesc, al carui fiu era bolnav in Capernaum. Acesta,
auzind ca Iisus a venit din Iudeea in Galileea, s-a dus la El si Il
ruga sa Se coboare si sa vindece pe fiul lui, ca era gata sa moara.

Deci Iisus i-a zis: Daca nu veti vedea semne si minuni, nu veti
crede. Slujitorul regesc a zis catre El: Doamne, coboara-Te
inainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, copilul tau
traieste. Si omul a crezut cuvantului pe care i l-a spus Iisus si a
plecat.
Iar pe cand cobora, slugile lui, l-au intampinat spunandu-i ca fiul
lui traieste. Si cerea, deci, sa afle de la ele ceasul in care i-a fost
mai bine. Deci i-au spus ca ieri, in ceasul al saptelea, l-au lasat
frigurile. Asadar tatal a cunoscut ca in ceasul acela a fost in care
Iisus i-a zis: Fiul tau traieste. Si a crezut el si toata casa lui.

Aceasta este a doua minune pe care a facut-o iarasi Iisus, venind


din Iudeea in Galileea" (Ioan 4, 46-54).

"Dupa acestea, Iisus S-a aratat iarasi ucenicilor la Marea Tiberiadei, si


S-a aratat asa: Erau impreuna Simon-Petru si Toma, cel numit
Geamanul, si Natanael, cel din Cana Galileii, si fiii lui Zevedeu si alti
doi din ucenicii Lui" (Ioan 21, 1-2).

Sfantul Simon Zilotul, mirele cel din Cana Galileii

Sfantul Simon Zilotul este "sfantul cel din Cana". Traditia crestina
spune ca Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii,
un om simplu si nu foarte instarit. Cutremurat de puterea
dumnezeiasca a lui Mantuitorului, mirele din Cana I-a devenit mai
apoi ucenic, slujindu-L si propovaduindu-L pentru tot restul vietii. El
este numit "Zilotul" pentru a-l deosebi de Simon Petru si de un alt
Simon, succesor al Sfantului Iacob, la Episcopia Ierusalimului.

Dupa trimiterea la propovaduire si Pogorarea Sfantului Duh, Sfantul


Simon Zilotul a strabatut mai intai Egiptul si Mauritania, iar dupa
aceea a calatorit pana in Britania. Din regiunea Britaniei, sfantul s-a
intors catre Persia, unde va fi prins si crucificat, in cetatea Snanir.
Cana, o localitate pierduta din Galileea

Locatia in care a avut loc Nunta la care a fost invitat si Mantuitorul,


numita cu numele de "Cana Galileii", apare uneori ca incerta. Actuala
localitate, numita "Kafr Kanna", este cea mai oportuna varianta, in
sprijinul acesteia stand mai multe dovezi.

Astfel, aceasta se afla pe unul dintre marile drumuri ale regiunii, care
leaga intre ele localitatile Seforis si Tiberias, fiind destul de aproape
de Nazaret. Ruinele locului, scoase la lumina de arheologi, arata ca pe
acest loc exista o asezare umana inca din vremea Mantuitorului Iisus
Hristos, asezare datata ca intinzandu-si existenta undeva intre
perioadele de ocupatie persana si bizantina.

Locul cu pricina nu are nici o sursa de apa curgatoare, precum nu a


avut nici in vechile timpuri. Astfel, locuitorii acestei asezari erau
nevoiti a cara apa din cisterne sau din valea de la baza dealului,
pastrand-o mai apoi in vase mari, confectionate din piatra,
asemanatoare celor mentionate in Sfanta Scriptura.

Crestinii au cinstit acest loc inca din cele mai vechi timpuri, ei
neavand nici o indoiala cum ca acesta nu ar fi locul original al
savarsirii primei minuni, de catre Mantuitorul. Vechi inscriptii
crestine pot fi vazute si astazi pe peretii de piatra ai unora grote
stravechi.

Ultimele excavatii din zona, savarsite pe unul dintre dealurile aflate la


nord de Nazaret, au scos la lumina o localitate evreiasca din secolul
intai. Exista pareri conform carora acest loc ar fi autentica localitate
biblica numita "Cana", asezat fiind la un kilometru mai spre est de
locul amintit mai sus.
Cana Galileii de-a lungul istoriei

Prima biserica crestina din Cana Galileii ar fi fost construita de catre


Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, in secolul al IV-
lea. In timp, vitregiile istoriei au dus la ruinarea acestei biserici
bizantine.

Astazi, biserica ortodoxa din Cana Galileii este inchinata Sfantului


Mare Mucenic Gheorghe, fiind ingrijita de crestinii ortodocsi greci. In
curtea manastirii se pastreaza doua fragmente de coloane vechi,
datand din secolul al XIII-lea, iar in biserica se pastreaza doua vase
mari, din piatra, deosebit de vechi, asemanatoare celor folosite pentru
pastrarea apei, in vremea Mantuitorului.

Localitatea pastreaza si alte doua biserici: una franciscana si una


greco-catolica. In anul 1254, conducatorul politic din Sidon a vandut
o bucata de pamant din Cana, pe care se aflau urmele unei biserici,
unor cavaleri din ordinul "hospitalierilor". Franciscanii s-au asezat in
aceasta biserica in anul 1641. In secolul al XVII-lea, pelerinii care
vizitau localitatea Cana - Kafr Kanna, inca puteau gasi aici o biserica
mare. In anul 1879, franciscanii vor incepe ridicarea unei noi biserici,
aceasta fiind inaugurata in anul 1883.

Sub pardoseala bisericii franciscane poate fi vazut un mozaic cu o


inscriptie in limba aramaica, care zice: "Binecuvantata sa fie
amintirea lui Iosif, fiul lui Talhum, fiul lui Butah si a fiilor sai, care au
facut acest mozaic. Binecuvantarea sa coboare asupra lor." Probabil
ca mozaicul cu inscriptia facea parte dintr-o sinagoga. In cripta
bisericii e pastrata cu sfintenie, in amintirea minunii infaptuite de
Isus, o amfora antica.
In biserica greco-catolica se pastreaza doua vase mari de piatra,
despre care se spune ca ar fi chiar cele in care s-a efectuat minunea. In
realitate insa, acestea sunt doar doua vase baptismale antice. Ultimele
excavatii din zona au scos la lumina ruinele mai multor case datand
din secolele I-IV, a unui atrium cu portic, datand din secolul al V-lea,
a unei cladiri crestine funerare, de prin secolele V-VI, si a unei alte
cladiri medievale

Nazaret

Oraşul Bunei Vestiri, oraşul copilăriei lui Iisus, oraşul speranţei, al


marilor taine ale mântuirii noastre. De asemenea, oraşul în care şi-au
petrecut viaţa drepţii şi dumnezeieştii părinţi ai Maicii Domnului,
Sfinţii Ioachim şi Ana. Aici, în urmă cu peste 2000 de ani, o tânără
fecioară primea vestea că Duhul Sfânt se va pogorî peste ea şi va da
naştere Celui care a adus pentru noi fericirea veşnică.

După cum anunţau profeţiile, din Nazaret a fost aleasă cea care avea
să devină Maica Mântuitorului lumii. Arhanghelul Gavriil vine în
casa Sfintei Fecioare şi binevesteşte naşterea ei cea mai presus de fire,
spunându-i: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu
tine!" Într-o smerenie totală, "iată roaba Domnului, fie mie după
cuvântul Tău", Fecioara Maria acceptă misiunea de-a fi Maica lui
Hristos.
Faptul că aici a început mântuirea noastră, că aici a copilărit Cel care
prin rănile sale avea să aducă vindecare rănilor noastre, a făcut din
Nazaret unul dintre cele mai îndrăgite oraşe de către creştini. "Din
oraşul Nazaret a plecat Sfânta Fecioară şi prin ea a început mântuirea
noastră. Chiar dacă astăzi acest oraş ne întâmpină cu clădiri moderne,
trebuie să ne reîntoarcem cu mintea în urmă cu 2000 de ani şi să ne
imaginăm un orăşel micuţ. Ca şi altădată, oraşul ne transmite acest
mesaj al mântuirii şi al smereniei cu care Maica Domnului a acceptat
să devină Maică a Lui Dumnezeu", ne spune pr. Cătălin Niculescu,
directorul Centrului de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei
Române.
Biserica pictată de români- biserica Sf. Gavriil

Pelerinajul nostru la Nazaret a inclus vizitarea a două biserici: cea


ortodoxă cu hramul "Sfântul Arhanghel Gavriil", ridicată lângă o
sursă de izvoare care alimentează fântâna de unde Maica Domnului
venea şi lua apă (una dintre tradiţii consemnează că acesta este locul
în care Fecioara s-a întâlnit cu îngerul când i-a vestit naşterea cea mai
presus de fire).
Pe locul fântânii s-a construit o capelă, care, în anul 614, a fost
distrusă de perşi, dar a fost reconstruită apoi de mai multe ori.
Catapeteasma actualei biserici, ridicată în formă de cruce, la 1781, pe
locul unei biserici din secolul al XII-lea, este realizată din lemn de
stejar adus din Balcani.
Un lucru deosebit pentru noi, românii, este faptul că între 1977 şi
1978, interiorul acestei biserici a fost pictat de trei iconari din
Moldova: Mihail, Gavriil şi Nicolae Moroşanu. Aşa se explică de ce
pereţii acestei frumoase biserici sunt împodobiţi şi de chipurile unora
dintre cei mai cinstiţi sfinţi de la noi, cu moaşte în Moldova, Sfânta
Cuvioasă Parascheva de la Iaşi şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Cea mai mare construcţie din Orientul Mijlociu-


biserica catolica Buna-Vestire

La aproximativ 500 de metri distanţă se află Biserica romano-catolică


cu hramul "Buna Vestire", o biserică impresionantă prin dimensiunea
turlei, înaltă de 57 de metri, dar şi prin originalitatea structurii de
susţinere a cupolei. Considerată cea mai mare construcţie din Orientul
Mijlociu, această biserică a fost ridicată pe locul casei Sfinţilor
Ioachim şi Ana, a casei Maicii Domnului, pe ruinele unei biserici
bizantine. Construită de cunoscutul arhitect G. Nuzio, basilica a fost
inaugurată la 25 martie 1969, la 14 ani de la începerea lucrărilor. Pe
zidul care înconjoară această biserică, pe interior, se află mozaicuri
reprezentând-o pe Maica Domnului, realizate de diverse ţări ale lumii.
Una dintre cele mai frumoase reprezentări ale Maicii Domnului este
cea din România (datată mai 2004), realizată la dorinţa unei doamne,
cu sprijinul călugărilor de la Peştera "Sfântul Apostol Andrei" de la
Dervent. O altă reprezentare deosebită este cea care provine din
Grecia. La subsolul bisericii se află ruine ale casei Maicii Domnului,
unde s-a ridicat un altar, iar la etaj s-a construit un alt altar mult mai
mare, în spatele căruia este reprezentată o scenă impresionantă a
Judecăţii de apoi.
Lângă biserica monumentală, se află Biserica "Sfântului Iosif",
construită în 1914 deasupra grotei cunoscute sub numele "Atelierul
lui Iosif". Locul pe care se află astăzi biserica este cinstit încă de la
1900 drept Casa Sfintei Familii.

Nazaretul de Sus şi Nazaretul de Jos

Numit de arabi Cetatea Albă, de la dealurile văroase şi casele albe,


oraşul Nazaret se află pe muntele cu acelaşi nume (300-600 metri).
Numele său, care poate să însemne şi "cel care păzeşte", vine de la
faptul că este localizat pe vârful acestui munte. "Astăzi, avem două
oraşe Nazaret: Nazaretul superior şi cel inferior, adică Nazaretul de
Sus şi Nazaretul de Jos. Ambele sunt localizate pe muntele cu acelaşi
nume. Nazaretul de Sus, un oraş modern, a fost inaugurat în urmă cu
56 de ani, ca oraş evreiesc. În trecut, majoritatea populaţiei
Nazaretului de Sus era formată din evrei originari din România. De
altfel, până în urmă cu un an şi câteva luni, primarul oraşului a fost un
evreu de origine română. Astăzi, majoritatea locuitorilor sunt
israelieni evrei proveniţi din Rusia", ne povesteşte ghidul nostru în
Israel, Joseph Graf.
Nazaretul de Jos este un oraş tipic oriental, diferenţele dintre cele
două fiind uriaşe. Toate evenimentele scripturistice legate de Nazaret
s-au întâmplat în actualul Nazaret de Jos, care astăzi numără aproape
70.000 de locuitori şi este împărţit în trei cartiere: cartierul musulman,
cartierul creştin ortodox şi cartierul creştin catolic.
Biserica romano-catolică a Bunei Vestiri se află în cartierul creştin
catolic, iar cea ortodoxă cu hramul "Sfântul Gavriil", în cartierul
creştin ortodox.
Nazaretul nu lipseşte niciodată din traseul unui pelerin în Ţara Sfântă.
Peste un milion de turişti vizitează în fiecare an oraşul Bunei Vestiri,
redescoperind de fiecare dată aceeaşi atmosferă încărcată de smerenie
ca altădată.

Muntele Tabor

Evanghelia Schimbarii la fata


Ev. Matei 17, 1-9

În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe


Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte
înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor
și a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-
au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au
arătat lor, vorbind cu Dânsul. Și, răspunzând, Petru
a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă
voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, și lui Moise
una şi lui Ilie una. Dar, pe când el vorbea, un nor
luminos i-a umbrit şi, iată, glas din nor zicând:
Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit;
de Acesta să ascultaţi! Şi auzind, ucenicii au căzut cu
faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte tare. Dar
Iisus S-a apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis:
Sculaţi-vă şi nu vă temeţi! Și, ridicându-şi ochii lor,
nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus singur.
Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit,
zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut,
până când Fiul Omului va învia din morți

Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o


manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata
Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui
Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de
Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". Muntele Tabor este
unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel.

Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, ‫תָּ בֹור הַ ר‬, Όρος
Θαβώρ - este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta
pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de
Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de
Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest
deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui
Hristos.

Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din
zona (Via Maris, din nord-sudul tarii), cat si a inaltimii sale solitare,
Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc
de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale
carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala.
Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si
celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca,
romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.

Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers
cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a
unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui
munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului,
acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis
Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in
momentul Schimbarrii la Fata.

Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate


pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc
al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este
deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat
Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile
tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe
munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu
bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." (Deuteronom
33,18-19)

Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre
Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au
adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora,
pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe
Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul
Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor
si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui
Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera,
capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi
da in mainile tale." (Judecatori 4,6)

Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate


caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind
structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici
un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica,
pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata.
Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-
Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii
numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se
mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar
Tavor.

Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el


trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum
marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit
Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta
o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi
muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una
franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-
estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in
partea sudica a muntelui.

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - scurt


istoric

Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem


inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In
anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte
Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman
Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca
pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu
Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii.

Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o


biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta
pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate
lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele
Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu
calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop
grec.

Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada


cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri.
Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul
1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei
comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei
biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.

Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113,


insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit
moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina
cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside.
Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in
momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii
se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.

In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a


pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si
manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand
cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam
Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul
platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului
ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape
reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.

In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a


supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre
inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in
mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost
data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars
va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in
parc de vanatoare pentru memeluci.

In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu


scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor.
In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci,
spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul
1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele
Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII.
Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea
cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in
anul 1858. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va
fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al
XII-lea.

In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese


deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din
manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie.
Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in
Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul
sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele
Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si
dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la
diavol.
In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si
Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia
bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele
Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa
termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26
decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si
terminata de ucenicul sau, Nectarie.

Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant


parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana
Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la
mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu
care fusese inzestrat de Dumnezeu.

Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie


Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in
limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si
suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra,
ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari
greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor -


arhitectura locului

Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe


stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani,
acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind
sapate in piatra muntelui.

Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara


varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-
ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a
muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se
ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui
al-Adil.

Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se


afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de
la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a
petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se
intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei
biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de
la o constructie mai veche.

In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa.


Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este
si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave,
partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-
lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.

Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a


Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum
marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii
manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi,
cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la
Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii
Grecesti.

Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata

Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai


putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul
se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer.
Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea
dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei
Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care
nu are caracteristicile unui nor obisnuit.

Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura


data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu
privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea,
in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un
mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.

In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui


Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o
lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea
ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere
albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre
oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui
nor unic.

Predica de pe munte

Fericirile

Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, a sezut si ucenicii Lui au


venit la El. Si deschizandu-si gura, ii invata, zicand:

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.


Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor
satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot
cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri" (Mt. 5,
1-12).

Sfintenia Legii celei noi

"Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa


stric, ci sa implinesc. Caci adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul
si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor
face toate.

Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata
asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor; iar cel
ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor.

Ca zic voua: Ca de nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a


carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor.

Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu ucizi; iar cine va ucide
vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe
fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau:
netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice:
nebunule, vrednic va fi de gheena focului.

Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte
ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea
altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu
darul tau (Mt. 5, 17-24).

Ati auzit ca s-a zis: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe


vrajmasul tau. Iar Eu va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri,
binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si
rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui
vostru Celui din ceruri; ca El face sa rasara soarele peste cei rai si
peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.

Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Oare nu fac
si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce
faceti mai mult? Oare nu fac si paganii acelasi lucru?

Fiti, dar, voi desavarsiti, precum, Tatal vostru cel ceresc desavarsit
este" (Mt. 5, 43-48).

Faptele bune

"Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea


oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal
vostru cel din ceruri".

Milostenia

"Cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in


sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua:
si-au luat plata lor.

Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta, ca


milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va
rasplati tie".

Rugaciunea

"Cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si


prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate
oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te
Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti
va rasplati tie.

Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, ca ei cred ca in multa lor


vorbarie vor fi ascultati. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru
de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El".

"Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-
se numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer asa si
pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne
iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; si
nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este
imparatia si puterea si slava in veci. Amin" (Mt. 6, 1-13).

Pocainta

"Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele ca sa se


arate oamenilor ca postesc; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.

Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te


arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal
tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie" (Mt. 6,16-18).

Dragostea

"Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor,
ca aceasta este Legea si proorocii" (Mt. 7, 12)

Smerenia crestina
"Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si iata este calea
care duce la pieire si multi sunt cei care o afla; si stramta e poarta si
ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla.

Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe


dinauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au
doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?

Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele.
Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune.
Iar orice pom care nu face roade bune, se taie si se arunca in foc.

De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.

Nu oricine imi zice: Doamne, Doamne va intra in imparatia cerurilor,


ci cel ce face voia Tatalui Meu celui din ceruri" (Mt. 7, 13-21).

Iubirea aproapelui

"Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv (Lc. 6, 36). Ca de


veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel
ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru
nu va ierta gresealele voastre (Mt. 6,14 1 5).

Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide, ca


oricine cere ia, cel ce cauta afla, si celui care bate i se va deschide
(Mt. 7,7).

Spusu-le-a Iisus si pilda aceasta: "Au doara poate orb pe orb sa


calauzeasca? Oare nu vor cadea amandoi in groapa?

Nu este ucenic mai presus decat invatatorul sau, nici sluga mai presus
decat stapanul sau. Destul este ca ucenicul sa fie ca invatatorul si
slugii ca stapanul. Daca pe stapanul casei l-au numit Beelzebul, cu cat
mai mult pe casnicii lui? (Mt. 10, 24—25).

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati; caci cu judecata cu care judecati


veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura.

De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei
in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul
tau si iata barna este in ochiul tau?

Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti
paiul din ochiul fratelui tau" (Mt. 7, 1-5)

Predica de pe Munte - Incheiere

"De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste,


asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca. A
cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in
casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.

Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste,


asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip. Si a
cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit in
casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare".

Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de


invatatura Lui; ca ii invata pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum ii
invatau carturarii lor (Mt. 7, 24-29).

Muntele Fericirilor este locul in care Iisus a tinut o predica despre


fericiri (Mt 5, Luca 6:20). Muntele se afla deasupra Tabcha-ei, la 175
metri deasupra marii Galileii, dar la 35 metri sub nivelul Marii
Mediterane. Se poate ajunge aici de pe un drum care urca din Tabcha,
pe Vered - Hagalil, spre Rosh-Pina si Galileea de Sus.

Predica de pe Muntele Fericirilor are 9 versete, fiecare incepand cu


"Fericiti sunt…" sau in latina "Beati…" Cuvantul latinesc a dat
muntelui numele sau - Binecuvantati - Fericiti. In acest loc se afla o
biserica catolica franciscana, o manastire, un hotel, niste gradini, o
ferma si un centru turistic.

Aflat pe un deal mic in fata Marii Galileii, langa Tabcha, Muntele


Fericirilor este locul traditional in care Iisus a tinut predica, probabil
una dintre cele mai cunoscute din lume. Pelerinii au fost atrasi de
acest loc inca din secolul al IV-a.

Muntele Fericirilor din Galileea

Nu exista nicio dovada a identificarii acestui loc inainte de secolul al


IV-a, insa pare rezonabila plasarea predicii aici, avand in vedere ca
Iisus se afla in Capernaum, nu departe de acest loc.

Jerome Murphy O'Connor atribuie alegerea acestui loc pelerinilor


care au fost in zona: era probabil inevitabil ca aceasta zona bine udata
de ape, cu umbrele copacilor de pe coasta Marii Galileii, unde
pelerinii bizantini faceau picnicuri, sa fi fost identificata cu locatia a
doua episoade: mancarea, inmultirea painilor si pestilor; delegarea lui
Petru a responsabilitatii, dupa un mic dejun cu peste. Dupa aceste
evenimente, a devenit convenabil ca predica sa fie localizata pe acest
deal, numit Muntele Fericirilor.

Indiferent daca acest loc este cel corect, Biserica Fericirilor se afla
intr-un cadru similar cu cel in care Iisus ar fi stat pentru a tine predica.
Asa cum afirma Murphy-O'Connor, de aici "se pot vedea virtual toate
locurile in care Iisus a trait si muncit" (p.280).
Se stie ca pelerinii au comemorat predica pe Muntele Fericirilor, inca
din secolul al IV-a. Dupa ce au descris Biserica Painilor si Pestilor,
pelerina Egeria a scris "Acolo in apropiere, pe munte este pestera spre
care Mantuitorul a urcat si a rostit Fericirile".

Ruine ale unei biserici mici, datate la sfarsit de secol IV, au fost
descoperite la poalele dealului, la biserica actuala. Are o taietura ca de
cisterna, in stanca si ramasite ale unei manastiri mici spre sud si sud-
est. O parte din mozaicul podelei a fost recuperat si acum este expus
la Capernaum. Biserica actuala a fost construita in 1938.

Cu un design realizat de arhitectul A. Barluzzi, biserica catolica de pe


Muntele Fericirilor este in stil bizantin. Cladirea are un furnir de
marmura inchizand peretii mai mici si un mozaic de aur in dom.

Insa principala piesa de atractie o reprezinta amplasarea. Gradinile


racoroase si linistite cu vedere spre Marea Galilee si peisajul in care
Iisus a predicat fac din acest loc unul excelent pentru a contempla una
dintre cele mai faimoase invataturi crestine.

Frumoasa Basilica a Bisericii Muntelui Fericirilor a fost construita


intre 1936 si 1938, dupa un design al faimosului arhitect de biserici,
Antonio Barluzzi. Fotografia urmatoare infatiseaza biserica din partea
de nord-est, prin care intra vizitatorii.

Interiorul bisericii, dinspre Marea Galileii, este infatisat in poza


urmatoare. Verseturile si simbolurile referitoare la predici sunt scrise
in mozaic pe podeaua bisericii si in jurul altarului, asa cum poate fi
vazut in fotografia de alaturi.
Peretii tavanului au forma de octogon, iar in fiecare parte exista cate o
fereastra cu unul dintre cele 8 versete (desi aici sunt 9), incepand cu
"Fericiti sunt …".

Aceasta este panorama frumoaselor Gradini si a cladirii Manastirii din


partea de nord, dupa usa de intrare. In Gradina sunt mici zone in care
grupurile se aduna si participa la slujbele religioase.

Capernaum (în ebraică "‫"נחום כפר‬, „Kfar Nachum" adică „satul lui
Nachum”) a fost o localitate în Israel. A fost populată între anii 150
î.Hr. și cca. 750. În prezent, Capernaum este o importantă atracție
turistică, inclusiv din perspectiva creștină. Ca atare, Caperanum este
promovat oficial de Ministerul de Turism din Israel.[1]

Conform Evangheliei după Luca 4:31-44[2], a fost unul din locurile în


care Iisus din Nazaret făcut minunea cunoscută ca Vindecarea
slăbănogului din Capernaum. La ieșirea din sinagogă, Iisus din
Nazaret a vindecat-o de friguri pe soacra lui Simon; de asemenea,
Iisus a vindecat pe "toți ce aveau bolnavi atinși de felurite boale, îi
aduceau la El. El Își punea mîinile peste fiecare din ei, și-i vindeca."
(Luca 4:40)

Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum este relatată de


sinoptici astfel: Matei 9, 1-8; Marcu 2, 1-12 şi Luca 5, 17-26. Sfinţii
Evanghelişti Marcu şi Luca expun episodul imediat după momentul
vindecării unui lepros, deci înaintea intrării Mântuitorului în ţinutul
Gherghesenilor, pe când Sfântul Evanghelist Matei relatează minunea
după momentul izgonirii Mântuitorului din acel ţinut.

Într-un timp relativ scurt, Mântuitorul a revelat oamenilor trei puteri


nebănuite: asupra naturii, asupra demonilor şi asupra păcatului şi a
bolii. Minunea adusă în atenţia noastră îl are ca protagonist pe un
slăbănog din Capernaum (Matei 9, 1), un consătean de-al
Mântuitorului.

Capernaumul era numit „cetatea Sa“ (Matei 9, 1; Marcu 2, 1). Fără


îndoială că slăbănogul Îi era cunoscut Mântuitorului; un paralitic, însă
un altul decât cel de la scăldătoarea Vitezda, despre care face vorbire
doar Sfântul Evanghelist Ioan (5, 5). Spre deosebire de paraliticul de
la Vitezda, bolnav de 38 de ani şi lipsit de orice fel de ajutor, cel din
Capernaum ne este prezentat ca fiind înconjurat de dragostea şi
afecţiunea a patru consăteni. Nu era singur în lupta lui cu suferinţa;
patru îl slujeau, purtându-l pe umerii lor. Paraliticul de la Vitezda a
fost vindecat de Hristos datorită voinţei lui: „voieşti să te faci
sănătos?“ (Ioan 5, 6); pe când pe cel din Capernaum Hristos l-a
vindecat graţie credinţei celor patru care îl purtau. Credinţa lor a fost
remediul, leacul vindecării slăbănogului.

„Îndrăzneşte, fiule!“

Textul evanghelic surprinde lămurit momentul: „Văzând credinţa lor,


Hristos i-a spus slăbănogului: «Îndrăzneşte, fiule! Iertate îţi sunt
păcatele tale!»“ (Matei 9, 2). Este primul om iertat din lume. Desigur,
puterea de a ierta a preluat-o Biserica de la Întemeietorul ei prin
Apostoli (Ioan 20, 23). Pentru Dumnezeu, cei patru erau transparenţi;
le-a putut vedea credinţa. Credinţa celor patru în puterea
dumnezeiască a lui Iisus reiese şi din modul lor insistent de a ajunge
în casa din Capernaum, în care Mântuitorul Îşi rostea predica.

Nu era pentru prima dată când Iisus vindeca pe fundamentul credinţei


altora. Aşa a vindecat pe sluga sutaşului din Capernaum (Matei 8, 5-
13); pe fiica lui Iair (Matei 9, 18); pe fiica femeii cananeence şi pe
mulţi lunatici, surzi şi muţi (Matei 9, 32; 15, 30; 17, 14-18). Desigur,
Mântuitorul a mai vindecat pe mulţi şi din milă (Matei 8, 2-7).
Sfinţii Evanghelişti Marcu (2, 4) şi Luca (5, 19) spun că cei patru,
negăsind loc pe unde să-l introducă în casă, din pricina mulţimii
venite din toate satele Galileei, Iudeei şi Ierusalimului, s-au suit pe
acoperişul locuinţei în care se afla Iisus de câteva zile şi, desfăcându-
l, l-au lăsat pe slăbănog cu patul în mijlocul casei, înaintea lui Iisus.
Ne este cunoscut faptul că, la evrei, casele aveau o parte a
acoperişului rabatabilă şi erau prevăzute cu o scară exterioară, cu un
parapet protector din cărămidă. De obicei, pe acoperişul casei, evreii,
când aveau oaspeţi, montau corturi în care se putea dormi sau de
multe ori puneau la uscat bumbac, in ş.a. Cât priveşte patul
slăbănogului, exegeţii spun că era un pat format dintr-un schelet
metalic, rabatabil, cu o plasă pe care se punea o saltea subţire.

Cauza slăbănogirii erau păcatele: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate îţi sunt


păcatele tale“ (Matei 9, 2), i-a spus Mântuitorul, întrerupându-Şi
pentru puţin timp cuvântul. Hristos, iertându-i păcatele, l-a vindecat
mai întâi sufleteşte, apoi l-a vindecat şi trupeşte.

Mântuitorul, simţindu-l timorat, i s-a adresat ca un părinte:


„Îndrăzneşte, fiule!“ Prin acest mod de adresare, Hristos l-a asigurat
pe paralitic că nici prezenţa lui şi nici insistenţele celor patru care îi
purtau patul nu au fost supărătoare. Maniera de adresare a
Mântuitorului „Îndrăzneşte, fiule!“ a fost ca un balsam pe sufletul lui.

O dovadă de netăgăduit a dumnezeirii Sale

Deşi nu era zi de sâmbătă, ceea ce a atras atenţia a fost faptul că


Mântuitorul i-a spus paraliticului: „Iertate îţi sunt păcatele tale!“. Ştiut
este faptul că între boală şi păcat există o legătură cauzală. În
accepţiunea cărturarilor, slăbănogirea ar fi putut fi vindecată de orice
om cu viaţă sfântă, însă iertarea păcatelor era o prerogativă exclusivă
a lui Dumnezeu.
Or, cărturarii, auzindu-L pe Iisus spunându-i slăbănogului: „Iertate îţi
sunt păcatele tale“, s-au revoltat, cugetând în inimile lor: „Acesta
huleşte! Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?“
(Marcu 2, 7). Hula împotriva lui Dumnezeu atrăgea după sine, după
reglementările Legii, chiar uciderea cu pietre (Levitic 24, 16;
Deuteronom 18, 20). Aveau astfel temei legal ca ei să se considere în
măsură să-L răzbune pe Dumnezeu.

Dincolo de această atitudine ostilă, manifestă, Hristos Fiul lui


Dumnezeu i-a întrebat: „Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?“
(Matei 9, 4). Le-a cunoscut gândurile. Era Dumnezeu! Întrebarea se
dorea a fi un mijloc prin care să li se reveleze dumnezeirea Sa. Voia
ca prin întrebarea pusă în marea Sa iubire de oameni să-i încredinţeze
de adevărul că, în fapt, cunoaşterea inimii cuiva este o însuşire
exclusivă a lui Dumnezeu (II Paralipomena 6, 30; Psalmi 7, 10; I Regi
16, 7). Voia să le dea o dovadă de netăgăduit a dumnezeirii Sale:
„Domnul cunoaşte gândurile omului că sunt deşarte“ (Psalmi 93, 11).

Hristos l-a văzut pe Natanael sub smochin mai înainte ca acesta să fie
adus la El (Ioan 1, 48). Dar oare au înţeles ei ceva? Nicidecum, ci li s-
a părut că Hristos huleşte. De aceea, El i-a întrebat iarăşi: „Ce este
mai lesne a zice: «Iertate sunt păcatele tale» sau a zice: «Scoală-te şi
umblă»?“ (Matei 9, 5). Nu au răspuns nimic. Hristos Şi-a continuat
expozeul, zicând: „Ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a
ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa
ta“ (Matei 9, 6).

Cum adică, un paralitic „să-şi ia patul şi să meargă la casa sa?“. Da,


iertarea păcatelor s-a consumat în chip nevăzut, dar s-a vizualizat
manifest: Şi sculându-se slăbănogul, şi luându-şi patul, s-a dus la casa
sa (cf. Marcu 2, 12).
Minunea nu a fost o iluzie, ci o realitate constatată atât de adversarii
lui Iisus, care erau mulţi, cum spun Sfinţii Evanghelişti, cât şi de
rudele celui vindecat, ei fiind cei mai autorizaţi cunoscători ai
suferinţei lui. Mărturii vii. Mulţimile, văzând cele întâmplate, s-au
înspăimântat; probabil şi de teama de a nu fi pedepsite pentru
gândurile lor ascunse. Când Mântuitorul a spus: luptă şi curăţă partea
dinlăuntru a paharului care spurcă pe om (cf. Matei 23, 26), se referea
tocmai la gândurile necurate care spurcă sufletul omului. Mântuitorul
a spus: „Urâciunea pustiirii ... stă în locul cel sfânt“ (Matei 24, 15).
Adică, gândurile rele stau în minte - locul cel sfânt.

Deci, mulţimile, impresionate de cele văzute şi întâmplate, „au slăvit


pe Dumnezeu, Cel Care dă oamenilor asemenea putere“ (Matei 9, 8).
Au irupt în cuvinte de slavă aduse lui Dumnezeu, nicidecum lui
Hristos, despre Care, în îngustimea minţii lor, continuau să creadă că
este doar un om înzestrat cu puteri supranaturale, nu însă şi
Dumnezeu. Dată fiind această incapacitate a lor de înţelegere, este
lesne de înţeles de ce le-a fost uşor cărturarilor şi fariseilor să caute, în
numele Legii, oportunitatea condamnării lui Iisus. Acesta era şi
motivul monitorizării Lui.

Slăbănogul, care era purtat odinioară de cei patru binefăcători, după


întâlnirea cu Hristos s-a întors acasă sănătos, pe picioarele lui,
mărturisind împreună cu cei prezenţi puterea dumnezeiască a
Binefăcătorului. Mântuitorul Iisus Hristos le-a arătat şi de această dată
cărturarilor şi fariseilor că, precum are puterea de a ierta păcatele, tot
aşa are putere şi de a vindeca în mod minunat „orice boală şi orice
neputinţă în popor“. Faptul că El a intervenit în viaţa paraliticului,
vindecându-l sufleteşte şi trupeşte, demonstrează, contrar vrerii
inamicilor declaraţi ai Săi de atunci, dar şi din toate timpurile că El
este nu doar un om cu puteri miraculoase, ci El este Fiul lui
Dumnezeu întrupat. El este Dumnezeu! Acesta este, de altfel, şi
mesajul Evangheliei!
Vindecarea soacrei lui Petru evanghelie

. Şi sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar


soacra lui Simon era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru
ea.

39. Şi El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au


lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea;

40. Dar apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi
aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi
făcea sănătoşi.

Minunea inmultirii celor 5 paini si 2 pesti din Tabgha

Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către


El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce
aceştia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă.
Şi Filip i-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca
să ia fiecare câte puţin. Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele
lui Simon Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi
peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia? Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să
se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în
număr ca la cinci mii. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat
ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au
voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi fărâmiturile
ce au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci au adunat şi au umplut
douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au
mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii văzând minunea pe
care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să
vină în lume. Ioan 6, 5-14
Râul Iordan - apa în care a fost botezat Mântuitorul Hristos

Ioan Botezătorul a anunţat venirea lui Me­sia pe malul răsăritean al


Iordanului. Pe acest mal, vizavi de oraşul Ierihon, a venit Iisus pentru
a fi botezat de Ioan Botezătorul în apele Iordanului. Acest loc a fost
identificat de creşti­nii secolului III. Astăzi în locul respectiv există o
biserică destul de frumoasă şi mulţi creştini vin aici pentru a imita
gestul lui Hristos.

Valea Iordanului

Râul Iordan este cel mai important şi cel mai mare râu din Ţara
Sfântă. Iz­vorăște de la poalele muntelui Ermon, la graniţa de nord a
Palestinei cu Libanul, străbate valea Hula şi se revarsă mai întâi în
la­cul Tiberiadei. Apoi îşi continuă traseul de aproximativ 250 de km
până la Marea Moartă. Este vorba despre cel mai important râu al
Ţării Sfinte, care dă viaţă aproape întregii ţări şi contribuie în mod
determinant la dezvolta­rea economiei bazate pe agricultură și
creşterea animalelor. În evreieşte se numește Iarden.

Ioan Botezătorul a anunţat venirea lui Mesia pe malul răsăritean al


Iordanului. Pe acest mal, vizavi de oraşul Ierihon, a venit Iisus pentru
a fi botezat de Ioan Botezătorul în apele Iordanului. Acest loc a fost
identificat de creşti­nii secolului III. Astăzi în locul respectiv există o
biserică destul de frumoasă şi mulţi creştini vin aici pentru a imita
gestul lui Hristos.

De menţionat că Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, în special Origen


și Eusebiu, părintele Istoriei Bisericeşti, localizează botezul
Dom­nului lângă Betabara (trecătoare). Locul s-a numit astfel de la
faptul că, potrivit surselor, poporul Israel a trecut pe aici la intrarea în
Pământul Făgăduinţei. Este vorba despre locul unde Israel a trecut
Iordanul în mod minunat, în drum spre Pământul Făgăduinţei, după
40 de ani de rătăciri prin pustiu. Imediat ce preoţii care ţineau chivotul
Legământului, cu Tablele Legii, au călcat peste apele Iordanului, ele
s-au dat în lături, creându-se astfel un loc de trecere pe unde tot
poporul a intrat în pământul strămoşilor lui. Pe malurile Iordanului a
venit leprosul Neeman „şi s-a cufundat de șapte ori în Iordan și i s-a
înnoit trupul ca trupul unui copil mic şi s-a curăţit” (4 Regi, 5, 14).

Alăturarea dintre locul botezului lui Hri­stos şi evenimentul intrării


israeliţilor în Pământul Făgăduinţei nu este întâmplătoare. În acest
mod se leagă Vechiul Testament de cel Nou, arătându-se în acelaşi
timp că după cum trecerea evreilor avea drept scop cucerirea
Pământului Făgăduinţei, tot aşa şi botezul este mijlocul de cucerire a
eternei Împărăţii, a Împărăţiei Cerurilor

Evanghelia la Botezul Domnului


Matei 3, 13-17

13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să
se boteze de către el.
14. Ioan însă Îl oprea, zicînd: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine,
şi Tu vii la mine?
15. Şi răspunzînd, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine
nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
16. Iar botezîndu-se Iisus, cînd ieşea din apă, îndată cerurile s-au
deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorîndu-se ca un
porumbel şi venind peste El.
17. Şi iată glas din ceruri zicînd: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru
Care am binevoit
Hozeva

Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, numit și


Wadi Kelt, este o mănăstire ortodoxă foarte veche, în care se
păstrează Moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, numit și
„Hozevitul”. Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul este săpată într-
un perete de stâncă, pe locul unei străvechi aşezări monahale, de la
începutul veacului al V-lea. Aşezământul se află la o distanţă de
numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se îndreaptă spre
Ierihon, şi a fost construită pe partea nordică a pârâului el-Kelt(pârâul
biblic Cherit - Chorath).

Valea numită „Wadi Kelt” - valea pârâului Kelt sau Cherit - străbate
o însemnată parte din pustiul Iudeii, mănăstirea fiind aşezată pe panta
abruptă a malului nordic al vaii, într-o regiune aridă.
Pentru a ajunge la mănăstire trebuie să străbaţi prin deşert aproape doi
kilometri prin Valea Hozevei.

Temperaturile care depăşesc şi dimineaţa lejer 40 de grade, drumul


foarte abrupt pe munte, transformă traseul până la mănăstirea
construită în munte, într-un drum nu foarte accesibil pentru oricine.
Din acest motiv, beduinii fac din drumul anevoios până la mănăstire o
afacere, transportând cu ajutorul asinilor pelerinii mai neputincioşi.
La poalele mănăstire trăişte izolat un pusnic care este legăt de cele
lumeşti, numai printr-un coş cu ajutorul căruia, la câteva zile primeşte
de la fraţii săi din mănăstire doar apă şi pâine uscată.

Mănăstirea Hozeva este tictorită de Sfinţii Ioachim şi Ana, fiind locul


unde cei doi sfinţi s-au rugat pentru dăruirea unui prunc. Initial,
biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului. Astăzi, însă, după
reconstruiri şi renaşteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul
Gheorghe Hozevitul şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ.
Tot în Mănăstire se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie.
Mănăstirea este deschisă zilnic, potrivit următorului program: de
duminică până vineri, între orele 09:00 - 13:00

Un sfânt român în Israel

Preacuviosul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în


satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o
familie de ţărani foarte credincioşi, din botez primind numele de Ilie.
A intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, la 8 aprilie 1936, în miercurea
din Săptămâna Sfintelor Patimi, fiind tuns în călugărie şi primind
numele de Ioan.
Fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă, nevoindu-se în
Mănăstirea „Sfântul Sava“ de lângă Betleem. În anul 1947 este numit
de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc „Sf. Ioan
Botezătorul“ de pe valea Iordanului, unde a dus ascultare timp de 5
ani. În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din
ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în
obştea Mănăstirii „Sf. Gheorghe Hozevitul“ din pustiul Hozeva, pe
valea pârâului Cherit (Horat), mai apoi, din vara anului 1953, se
retrage la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana.

Şi-a dat obştescul sfârşit în vara anului 1960, la 5 august, iar timp de
douăzeci de ani, cinstitul trup al cuviosului s-a odihnit în mormântul
din Peştera Sfânta Ana.
În luna august 1980, prin pronia dumnezeiască, deschizându-se
mormântul său, trupul cuviosului a fost găsit întreg, neputrezit şi
răspândind miros de bună mireasmă. Moaştele sale au fost strămutate,
cu mare procesiune, în Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul şi
aşezate în paraclisul acesteia.
Pentru viaţa sa sfântă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în
şedinţa sa din 20 iunie 1992, a proclamat canonizarea Cuviosului Ioan
Iacob şi pomenirea lui în rândul sfinţilor, cu numele de “Cuviosul
Ioan cel Nou Romanul”, “Ioan Iacob de la Neamţ” sau “Hozevitul”,
având drept dată de prăznuire ziua de 5 august.

Marea Moarta este o mare continentala, singura ei sursa de


alimentare fiind Raul Iordan, ale carui ape le primeste in partea
nordica. Iordanul, cat si Marea Moarta, constituie granita naturala
dintre Israel si Iordania.

Numele acestei mari - Marea Moarta - este atribuit lui Ieronim, un


scriitor de prin secolul al IV-lea. Mai inainte de acesta, marea se
numea "Marea de Sare" sau "Marea de Asfalt". Aristotel a scris
despre valoarea terapeutica a apei sarate din mare. Romanii isi tratau
anumite boli de piele in apele sarate ale Marii Moarte, numita de ei
"Lacul de Asfalt". Noul nume ale apei se fundamenteaza pe faptul ca,
datorita salinitatii excesive, in apele acesteia nu exista viata.
Denumirea actuala de "Marea Moarta" a fost data si intarita de grecul
Pausanias, cel care a si cercetat-o pentru prima data.

Marea Moarta are o suprafata de 600 de kilometri patrati, fiind unul


dintre cele mai joase locuri de pe Pamant. Potrivit analizelor, Marea
Moarta se afla la o altitudine de 396-400 de metri sub nivelul marii
planetare. Singura apa mai adanc decat acesta este Lacul Baikal, afla
la 794 de metri sub nivelul marii planetare. Marea Moarta are o
lungime de aproximativ 80 de kilometri si o latime maxima de 18
kilometri.

Marea Moarta se afla in partea sud-estica a Tarii Sfinte, la aceasta


ajungandu-se dinspre Ierusalim, trecand pe langa Ierihon. In drumul
lor spre Muntele Sinai, pelerinii calatoresc pe soseaua ce serpuieste pe
malul acestei mari albe de sare.

In partea nordica a Marii Moarte se afla renumitele Pesteri de la


Qumran, in care au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moarta,
intre anii 1947-1956. Primele cinci sute de tablite de la Qumran au
fost descoperite de catre un cioban beduin, din intamplare.

In jur de noua sute de manuscrise, scrise in limbile ebraica, greaca si


aramaica, datand din secolul al II-lea, au fost scoase la lumina, spre
incantarea cercetarorilor. Comunitatea eseniana de la Qumran a fost
pusa in lumina, multumita in primul rand acestor scrieri. Manuscrisele
sunt asezate in doua mari muzee din Ierusalim: Muzeul Rockefeller si
Muzeul National.

Tot in jurul Marii Moarte se afla si Desertul Iudaic, in care se inalta


cateva manastiri ortodoxe, cat si renumitele localitati biblice, pesterile
de la Qumran, fortareata Masada, care aminteste de teriba lupta dintre
romani si evrei, cat si cetatea Sodoma, undeva pe fundul marii.

Acest loc aproape lipsit de viata este locul unde s-a petrecut istoria
biblica cu Dreptul Lot si sotia lui, prefacuta in stalp de sare. Acest
stalp s-ar vedea pana astazi, pe malul vestic al marii, desprins din
stanca muntelui. Unii arheologi considera ca cele doua cetati (Sodoma
si Gomora) zac si astazi sub apele putin adanci din zona de sud a
marii.
Nivelul scazut al marii, cat si salinitatea excesiva, se datoreaza, pe
langa alte cauze naturale, si evaporarii intense. Continutul de sare al
apei este 33 %, numai Lacul afrian Asal avand o salinitate mai mare,
anume 35 %. In compozitia ei chimica, pe langa sare, mai intra:
potasiu, magneziu, brom. Cu toate ca se spune ca in aceasta apa nu
exista viata, au fost totusi descoperite niste bacterii vii, anume acelea
care descompun sulful, sarea si celuloza.

Marea Moarta, cat si imprejurimile, constituie o puternica sursa de


venit pentru Israel, turismul fiind foarte mult dezvoltat in jurul
renumitei ape. Concentratia ridicata de sare a apei atrage turistii nu
numai pentru baie, ci si pentru terapia unor afectiuni respiratorii sau
ale pielii, precum psoriazis-ul.

Marea Moarta este impartita in doua parti de peninsula El Lisan.


Partea nordica este mai mare si mai adanca, in vreme ce cea sudica
este mai putin adanca si mai putin intinsa, ca suprafata.In partea
sudica, adancimea fiind de numai sase metri, coloane de sare strapung
luciul apei din loc in loc.

Dupa ce a pierdut o treime din suprafata sa, Marea Moarta e


amenintata cu disparitia, preconizata la mijlocul secolului XXI.
Proiectul de salvare, sustinut de Banca Mondiala, urmareste
construirea unui canal intre cele doua mari, pentru a realimenta Marea
Moarta.

Planul are proportii gigantice si prevede construirea unei uzine pe


malul Marii Rosii, pentru a pompa apa, dupa care urmeaza construirea
unui canal, care va masura 180 de kilometri, pana la Marea Moarta.
Pe langa functia de a aproviziona Marea Moarta, canalul va fi
exploatat si din punct de vedere turistic. Autoritatile implicate in
constructie vor sa creeze lacuri artificiale, care vor permite
amenajarea unor baze turistice in plin desert.

Dintre statiuni se evidentiaza En Gedi, cea mai renumita. Este socotit


cel mai mare loc de tratament natural. Avand 330 de zile insorite pe
an, apa acesteia este cea mai sarata si bogata in minerale de pe
intreaga planeta.

Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon

Dudul lui Zaheu, pastrat pana astazi in Biserica Sfantul Prooroc


Elisei, din stravechiul oras Ierihon, este unul dintre locurile sfinte in
care crestin-ortodocsii inalta rugaciuni neincetate lui Dumnezeu, in
Tara Sfanta.

Ierihon-ul este unul dintre cele mai vechi orase biblice, daca nu chiar
cel mai vechi oras cunoscut din lume. Dupa Ierusalim, Ierihonul este
cel mai excavat loc din Tara Sfanta. Ierihonul mai este cunoscut si
drept orasul aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 de metri
sub nivelul marii.

Situat la o distanta de 40 de kilometri nord-est de Ierusalim, Ierihonul


este in prezent o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului. Ierihonul
este primul oras cucerit de israeliti dupa peregrinarea de 40 de ani
prin pustiu. Ierihonul, acest important oras biblic, impreuna cu Fasia
Gaza, a fost primul oras cedat de Israel Palestinei in 1994, in urma
acordului de pace. Reocupat de militarii israelieni, a revenit partii
palestiniene in urma retrocedarilor din martie 2005.

Orasul este o adevarata fortareata naturala, fiind inconjurat de


Muntele Nebo in est, Muntii Centrali in vest si Marea Moarta in
partea de sud. Este irigat in abundenta de raul Iordan, aflat la doar
sapte kilometri spre vest, dar si de izvoarele ce coboara din Muntii
Centrali.

Mantuitorul Iisus Hristos si minunile savarsite in Ierihon - Dudul


lui Zaheu

In pilda cu Samarineanul Milostiv, Iisus se refera la drumul extrem de


periculos ce trecea prin canionul Wadi Qelt, adevarat cuib de talhari
in vremea sa. Se presupune ca si rostirea Pildei celor 10 mine a fost
motivata de trecerea lui Iisus prin fata palatului de iarna a lui Irod cel
Mare, aflat in Ierihon.
In timpul ultimei calatorii, Iisus a vindecat aici doi orbi, intre care se
remarca insistentul orb Bartimeu. "Si plecand ei din Ierihon, multime
mare venea in urma Lui. Si iata doi orbi, care sedeau langa drum,
auzind ca trece Iisus, au strigat, zicand: Miluieste-ne pe noi, Doamne,
Fiul lui David! Dar multimea ii certa ca sa taca; ei insa si mai tare
strigau, zicand: Miluieste-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. Si Iisus,
stand, i-a chemat si le-a zis: Ce voiti sa va fac? Zis-au Lui: Doamne,
sa se deschida ochii nostri. Si facandu-I-se mila, Iisus S-a atins de
ochii lor, si indata au vazut si I-au urmat Lui" (Matei 20, 29-34).

"Si au venit in Ierihon. Si iesind din Ierihon El, ucenicii Lui si


multime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, sedea jos, pe marginea
drumului. Si, auzind ca este Iisus Nazarineanul, a inceput sa strige si
sa zica: Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma! Si multi il certau ca sa
taca, el insă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieste-ma!

Si Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemati-l! Si l-au chemat pe orb, zicandu-


i: Indrazneste, scoala-te! Te cheama. Iar orbul, lepadand haina de pe
el, a sarit in picioare si a venit la Iisus. Si l-a intrebat Iisus, zicandu-i:
Ce voiesti sa-ti fac? Iar orbul I-a raspuns: Invatatorule, sa vad iarasi.
Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinta ta te-a mantuit. Si indata a vazut si
urma lui Iisus pe cale" (Marcu 10, 46-52).

Faptul ca Matei si Marcu spun ca vindecarea a avut loc dupa iesirea


din Ierihon, in timp ce Luca mentioneaza ca se apropiau de Ierihon,
poate fi explicat in doua moduri. Fie orbii l-au rugat sa ii vindece la
intrarea in Ierihon, dar rugaciunea lor a fost implinita abia cand a iesit
din oras, fie vindecarea a avut loc dupa ce Iisus a iesit din vechiul
Ierihon, pentru a intra in Ierihonul irodian.

In Ierihon se petrece si convertirea vamesului Zaheu la pocainta.


Copacul in care s-a urcat Zaheu era un "sicomor", un copac specific
zonei, asemanator cu smochinul. La noi in tara, prin traducere, acest
copac a fost numit "dud", deoarece "sicomorul" se aseamana mult cu
dudul romanesc.

Trunchiul acestui copac biblic, astazi complet uscat, se pastreaza in


curtea Bisericii Ortodoxe Sfantul Prooroc Elisei, din Ierihon. Tulpina
sicomorului in care s-a urcat Zaheu vamesul, pentru a-L vedea pe
Hristos, se pastreaza astazi intr-o constructie improvizata, spre a-l
pazi de intemperiile vremii si de pelerini.

Sfantul Apostol Zaheu, vamesul cel bogat din Ierihon !

Potrivit traditiei crestine, Sfantul Zaheu l-a insotit pe Sfantul Apostol


Petru, in calatoriile sale misionare, fiind unul dintre cei 70 de uncenici
ai Domnului. Traditia mai spune ca Zaheu l-a urmat pe Sfantul Petru
in Cezareea Palestinei, unde a fost numit episcop. Sfantul Zaheu a
murit in pace, fiind praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 20
aprilie.

Dionisie din Furna, in "Erminia Picturii Bizantine", arata ca Sfantul


Apostol Zaheu se zugraveste ca un barbat carunt, mic de statura, cu
haine scurte si stramte si o naframa infasurata pe cap. Cand este
zugravit individual sau in ceata Apostolilor, el tine in mana un sul
infasurat, insemnul propovaduirii sale apostolice.

Insa reprezentarea cea mai comuna a lui Zaheu ramane scena


convertirii sale. Astfel, se reprezinta o cetate, cu multa lume, iar in
mijloc se afla un dud, in care este catarat Zaheu, care este reprezentat
uitandu-se la Hristos. Mantuitorul, reprezentat insotit de Apostoli, il
priveste si cu o mana il binecuvinteaza, iar in cealalta mana tine o
hartie pe care este scris: "Zahee, grabeste de coboara, ca astazi in casa
ta trebuie sa raman" (Luca 19, 5).
Biserica il mai pomeneste pe Sfantul Zaheu, vamesul din Ierihon, si in
Duminica lui Zaheu, cand este citit textul din Luca (19, 1-10), unde
este descrisa intalnirea lui Zaheu cu Mantuitorul. "Apostole Sfinte
Zaheu, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa daruiasca iertare de
greseli sufletelor noastre.

"Si intrand, trecea prin Ierihon. Si iata un barbat, cu numele Zaheu, si


acesta era mai-marele vamesilor si era bogat. Si cauta sa vada cine
este Iisus, dar nu putea de multime, pentru ca era mic de statura. Si
alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor, ca sa-L vada, caci pe
acolo avea sa treaca.

Si cand a sosit la locul acela, Iisus, privind in sus, a zis catre el:
Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman. Si a
coborat degraba si L-a primit, bucurandu-se. Si vazand, toti
murmurau, zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos.

Iar Zaheu, stand, a zis catre Domnul: Iata, jumatate din averea mea,
Doamne, o dau saracilor si, daca am napastuit pe cineva cu ceva,
intorc impatrit. Si a zis catre el Iisus: Astazi s-a facut mantuire casei
acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam. Caci Fiul Omului a
venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut" (Luca 19, 1-10)

Carantania

Manastirea ortodoxa de pe Muntele din Carantania, aflata in apropiere


de Ierihon, numita si "a ispitirii Domnului", aminteste de postul de 40
de zile al Mantuitorului, tinut mai inainte de a incepe sa
propovaduiasca Imparatia lui Dumnezeu, dar mai ales de ispitirea Lui,
de catre diavol, in trei moduri diferite.
Ierihonul, stravechiul oras biblic, este unul dintre cele mai vechi orase
cunoscute din lume, daca nu chiar cel mai vechi. Ierihonul este orasul
aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 de metri sub nivelul
marii. Situat la nord-est de Ierusalim, la 40 de kilometri distanta,
Ierihonul este in prezent o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului.

Ierihonul este primul oras cucerit de israeliti, dupa peregrinarea de 40


de ani prin pustiu. Dupa Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc
din Tara Sfanta, aici avand loc mai multe evenimente biblice. In
timpul ultimei calatorii, spre Ierusalim, Iisus a vindecat doi orbi, intre
care se remarca insistentul Bartimeu. Tot in Ierihon se petrece si
convertirea vamesului Zaheu la pocainta. Se presupune ca si rostirea
Pildei celor 10 mine a fost motivata de trecerea lui Iisus prin fata
palatului de iarna a lui Irod cel Mare, aflat in Ierihon.

Intreita ispitire a Mantuitorului in pustie - Sfanta Scriptura

"Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie ispitit de catre


diavolul. Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la
urma a flamanzit" (Matei 4, 1-2). "Iar Iisus, plin de Duhul Sfant, S-a
intors de la Iordan si a fost dus de Duhul in pustie, timp de patruzeci
de zile, fiind ispitit de diavolul" (Matei 4, 1-2).

"Si apropiindu-se, ispititorul a zis catre El: De esti Tu Fiul lui


Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini. Iar El, raspunzand, a
zis: Scris este: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul
care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 3-4). "Si in aceste zile nu
a mancat nimic; si, sfarsindu-se ele, a flamanzit. Si I-a spus diavolul:
Daca esti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre sa se faca paine. Si a
raspuns Iisus catre el: Scris este ca nu numai cu paine va trai omul, ci
cu orice cuvant al lui Dumnezeu" (Matei 4, 3-4).
"Atunci diavolul L-a dus in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului,
si I-a zis: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris
este: "Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini,
ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau". Iisus i-a raspuns: Iarasi
este scris: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau" (Matei 4, 5-7).
"Si suindu-L diavolul pe un munte inalt, I-a aratat intr-o clipa toate
imparatiile lumii. Si I-a zis diavolul: Tie iti voi da toata stapanirea
aceasta si stralucirea lor, caci mi-a fost data mie si eu o dau cui
voiesc; deci daca Tu Te vei inchina inaintea mea, toata va fi a Ta. Si
raspunzand, Iisus i-a zis: Mergi inapoia Mea, satano, caci scris este:
"Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui Unuia sa-I
slujesti" (Luca 4, 5-8).

"Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate
imparatiile lumii si slava lor. Si I-a zis Lui: Acestea toate Ti le voi da
Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie. Atunci Iisus i-
a zis: Piei, satano, caci scris este: "Domnului Dumnezeului tau sa te
inchini si Lui singur sa-I slujesti" (Matei 4, 8-10). "Si L-a dus in
Ierusalim si L-a asezat pe aripa templului si I-a zis: Daca esti Fiul lui
Dumnezeu, arunca-Te de aici jos; caci scris este: "Ca ingerilor Sai va
porunci pentru Tine, ca sa Te pazeasca"; si te vor ridica pe maini, ca
nu cumva sa lovesti de piatra piciorul Tau. Si raspunzand, Iisus i-a
zis: S-a spus: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau" (Luca 4, 9-
12).

"Atunci L-a lasat diavolul si iata ingerii, venind la El, Ii slujeau"


(Matei 4, 11). "Si diavolul, sfarsind toata ispita, s-a indepartat de la
El, pana la o vreme." (Luca 4, 13)

Manastirea Ispitirii din Carantania - scurt istoric

Carantania este numele unui munte aspru aflat la nord-vest de Ierihon,


aproape de Iordan. Potrivit traditiei crestine, acesta este locul in care
Mantuitorul Iisus Hristos s-a retras si a postit, vreme de 40 de zile,
precum si locul in care El a fost ispitit de diavol.

La mijlocul muntelui, pe peretele aspru de stanca rosiatica, la o


altitudine de 350 de metri, se inalta manastirea greco-ortodoxa "a
Ispitirii Mantuitorului". Aceasta a fost construita nu de mult, in jurul
unor pesteri locuite de sihastri inca din secolul al V-lea.

Potrivit traditiei locale, in interiorul acestei manastiri se afla pestera in


care Mantuitorul s-a retras, in cele 40 de zile de post negru. Tot in
acest loc, diavolul ar fi aruncat doua dintre cele trei ispitiri, si anume:
ispita adresata trupului, prin cerinta de a transforma pietrele in paini,
si ispita adresata setei de slava si putere lumeasca, prin cerinta de a i
se inchina. Ispitirea cu slava si puterea lumeasca este cea de-a treia
ispitire, petrecuta "pe un munte inalt", adica undeva mai sus de
actuala manastire.

In acest loc, pe platoul muntelui din Carantania, se vad si astazi


ruinele unei biserici bizantine, zidita undeva prin secolul al VI-lea.
Prezenta calugarilor isihasti, in pesterile din zona, este insa cu mult
mai veche, o biserica existand inca din-nainte. Astfel, o biserica
monahala pe Muntele Ispitirii este amintita inca din anul 326, cand
Augusta Elena din Constantinopol o aminteste in jurnalul ei de
calatorie.

In anul 630, in vremea conducerii califului Umar ibn al-Khattab, o


mare parte din Palestina, inclusiv localitatea Ierihon, a fost cucerita de
arabi. In vremea de dominatie musulmana, manastirea din Carantania
a ajuns in stare de ruina.

Cand cruciatii au invadat regiunea, in anul 1099, ei au construit aici


doua biserici: o biserica a fost zidita la jumatatea muntelui, iar o alta a
fost zidita pe platoul superior. Ei numeau acest loc "Muntele
Carantania", cuvantul "quarantana" insemnand "40".

Dupa revenirea arabilor in Palestina, cele doua biserici au ajuns in


stare de ruine, iar mai apoi au fost daramate. Pamantul pe care
fusesera zidite cele doua biserici a fost cumparat de grecii ortodocsi in
anul 1874. Actuala manastire a fost zidita in anul 1895, in jurul unei
pesteri care, potrivit traditiei locale, a servit Mantuitorului pe post de
adapost, in vremea celor 40 de zile de nevointa.

Pe muntele din Carantania, mai sus de manastirea ortodoxa si de


ruinele celeilalte, se afla fortareata Doc, cunoscuta pentru o tradare
istorica: aici au fost omorati, de catre Ptolomeu (ginerele), prin
inselare, preotul Simon Macabeul (socrul) si fiii sai, Matatia si Iuda.

"Iar Ptolomeu al lui Abub era pus carmuitor in campul Ierihonului, si


avea argint si aur mult. El era ginere al arhiereului. Si s-a inaltat inima
lui si a vrut sa stapaneasca tara, si s-a sfatuit cu viclesug asupra lui
Simon si a fiilor lui, ca sa-l omoare.

Iar Simon umbla prin cetatile din tara si purta grija de nevoile lor, si s-
a coborat din Ierihon, el si Matatia si Iuda, fiii lui, in anul o suta
saptezeci si sapte, in luna a unsprezecea, luna Sebat. Si i-a primit cu
viclesug feciorul lui Abub intr-un castel mic, ce se chema Doc, pe
care-l zidise, si le-a facut ospat mare, si a ascuns acolo barbati.
Si cand s-au ametit de vin Simon si fiii lui, s-a sculat Ptolomeu si cei
care erau cu el, si-au luat armele si au intrat asupra lui Simon la ospat,
si l-au omorat impreuna cu cei doi feciori ai lui, si o seama din slugile
lui. Si a facut rautate mare si a rasplatit rele pentru bune." (I Macabei
16,11-17)
Muntele Maslinilor este unul dintre cele mai cunoscute locuri biblice
din Tara Sfanta si, totodata, unul dintre cele mai vizitate locuri de
pelerinaj ale lumii crestine. Evangheliile ne arata ca de Muntele
Maslinilor este legata indeosebi ultima parte a activitatii pamantesti a
Mantuitorului, incepand cu Intrarea Domnului in Ierusalim, pana la
Inaltarea Sa la cer.

Muntele Maslinilor este situat la est de orasul Ierusalim, fiind


despartit de acesta de Valea Chedron. Panorama de pe muntele
Maslinilor asupra Ierusalimului este minunata: zarim deoadata
zidurile Ierusalimului imbratisate de vaile Hinomului si Chedronului,
Poarta de Aur si Muntele Moria, Muntele Templului, Muntele Sion,
Orasul lui David.

Ierusalimul vazut de pe Muntele Maslinilor

Desi este numit in mod traditionale munte, in realitate este parte


integranta a lantului deluros al Iudeei centrale care se indrepata catre
Valea Iordanului la est si catre Mediterana la vest. Avand o inaltime
maxima de 883 m, Muntele Maslinilor este practic cea mai sudica
parte a acestui lant impartit in trei sectiuni. Segmentul nordic este
cunoscut sub numele Muntele Scopus, cel median este probabil
locului anticului Nob din Vechiul Testament (1 Sm. 21.1), in timp ce
partea sudica, situata la est de zona Templului, numita in prezent
Jebel et-Tur, constituie Muntele Maslinilor.

Muntele Maslinilor in Vechiul Testament

Muntele Maslinilor este mentionat numai o singura data in Vechiul


Testament si numai intr-o carte relativ tarzie, post-exilica,
"Apocalipsa” lui Zaharia (Zah. 14, 4): "Si in vremea aceea se vor
sprijini picioarele Lui pe Muntele Maslinilor, care este in fata
Ierusalimului, la rasarit; iar Muntele Maslinilor se va crapa in doua de
la rasarit la apus si se va face o vale foarte mare si jumatate din munte
se va da inapoi catre miazanoapte si cealalta jumatate catre miazazi."

Unii biblisti au afirmat ca Muntele Maslinilor ar putea fi acelasi loc


pe unde a avut loc fuga lui David de Abesalom: "Si a plans toata tara
cu glas mare si tot poporul a trecut paraul Chedron si a trecut si regele
paraul Chedron si s-a dus tot poporul cu regele pe calea spre pustiu.”
(2 Regi 15, 23)

Muntele Maslinilor in Noul Testament

Muntele Maslinilor este mentionat frecvent in Sfintele Evanghelii, cu


numele "to oros ton elaion” (Muntele Maslinilor) sau "to oros to
kaloumenon Elaion” (Muntele ce se cheama al Maslinilor).

Drumul de la Ierihon la Ieruslaim trecea peste acest deal. De-a lungul


acestui drum a avut loc intrarea triumfala a Mantuitorului in Ierusalim
(Luca 19-37). Tot Sfantul Evanghelist Luca relateaza faptul ca
Mantuitorul, trecand de cealalta parte a Muntelui si vazand orasul, a
lacrimat pentru acesta (Luca 19; 41-44).

Pe Muntele Maslinilor a rostit Mantuitorul cuvantarea eshatologica


(Matei 24:3; Marcu 13,3). Ultimele nopti de dinaintea mortii Sale au
fost petrecute de Mantuitorul pe Muntele Maslinilor: "Si ziua era in
templu si invata, iar noaptea, iesind, o petrecea pe muntele ce se
cheama al Maslinilor.” (Luca 21:37)

Betania, Betfaghi, Gradina Ghetsimani si paraul Chedron (Ioan 18-1),


toate acestea sunt locuri situate de o parte si de cealalta a Muntelui
Maslinilor, amintite de Evanghelii in legatura cu Mantuitorul chiar si
dupa momentul Intrarii Sale in Ierusalim.
Tot de pe Muntele Maslinilor a avut loc Inaltarea la Cer a
Domnului dupa cum aflam din Faptele Apostolilor: "Atunci ei s-au
intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este
aproape de Ierusalim, cale de o sambata." (Fapte 1:12)

Muntele Maslinilor a fost impodobit inca de timpuriu cu numeroase


locasuri de cult menite sa marcheze toate aceste evenimente din viata
Mantuitorului relatate in Sfintele Evanghelii. Din primele secole ale
Bisericii si pana in zilele noastre Muntele Maslinilor constituie unul
dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ale crestinatatii.

Marturii cu privire la acestea merg pana in primele secole crestine.


Pelerina Egeria, la putin timp dupa anul 400, mentioneaza ca a luat
parte la serviciile liturgice de pe Eleona, o biserica ridicata de catre
Imparateasa Elena, pentru a marca locul unde Mantuitorul a cuvantat;
aceasta mentioneaza si locul unde Mantuitorul S-a Inaltat la cer;
Egeria aminteste de asemenea despre Ghetsimani si Betania.

Pe malul estic al Muntelui Maslinilor se afla Betania, unde intalnim o


biserica ce marcheaza locul casei lui Lazar, Mariei si Martei (Ioan
1:11).

Parcurgand Muntele Maslinilor dinspre Betfaghi, de pe malul estic,


inspre Ierusalim, urmam caii traditionale urmate de Iisus la Intrarea in
Orasul Sfant.

Pe varful dealului se gasesc vestigii restaurate ale unei biserici


octogonale, acum aflata in posesia musulmanilor, ce este situata pe
locul de unde se crede ca Domnul S-a Inaltat la cer.

Despre alte doua locuri s-a afirmat ca reprezinta locul Inaltarii


Domnului. Imparateasa Elena a construit o biserica, pe locul unde se
gaseste in prezent Biserica Tatal Nostru pentru a comemora acest
eveniment. O alta contructie, de data mult mai tarzie, este Biserica
Ruseasca a Inaltarii Domnului.

Un popas il putem face in linistita gradina a capelei Dominus Flevit,


ce marcheaza locul unde Iisus a lacrimat pentru Ierusalim (Ioan
12:13-15).

Ceva mai jos este biserica si asezamantul surorilor Carmelite, numita


Biserica Tatal Nostru construita pe locul un potrivit traditiei
Mantuitorul a spus Apostolilor Rugaciunea Domneasca (Luca 11: 1-
4).

Un alt loc de pe Muntele Maslinilor deosebit de important este


Gradina Ghetsimani. Primii pelerini crestini au localizat Gradina
Ghetsimani la baza Muntelui Maslinilor opusa Muntelui Templului.
De-a lungul timpului au fost contruite aici o biserica bizantina, una
cruciata si una de data mai tarzie, cunoscuta sub numele Biserica
Tuturor Natiunilor pe locul unde se crede ca Hristos S-a rugat
Tatalui inaintea Rastignirii.

Tot pe Muntele Maslinilor se afla un vechi cimitir iudaic, unde cei


adormiti asteapta invierea de obste. Multi evrei doresc a fi
inmormatati pe Muntele Maslinilor, in randul lor existand credinta,
intemeiata pe versetul din Zaharia 14:4, potrivit careia la a Doua
Venire a Domnului, invierea mortilor va incepe din acest loc.

Muntele Maslinilor nu reprezinta doar o legatura geografica intre


desert si dealurile fertile ale Ierusalimului ci, mai ales, legatura
spirituala dintre moarte si viata, lucru aratat de invierea lui Lazar in
Betania, de o parte a sa, si de Invierea Domnului, in Ierusalim, de
cealalta parte a sa
Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim este unul dintre cele mai
iubite locuri din Tara Sfanta. Pe langa multe alte minunate locuri,
precum Sfantul Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica
Inmultirii Painilor si a Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil,
crestinii vin cu mare bucurie si in acest loc binecuvantat de
Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului. Biserica de pe Muntele
Maslinilor se afla doar in grija ortodocsilor, spre deosebire de multe
altele, impartite intre mai toate ramurile crestine.

Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica


zidita pe locul unde a fost inmormantata, pentru scurt timp, Maica
Domnului, este o biserica semi-ingropata, in forma de cruce, in care
se ajunge coborand o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este
sapata in piatra. Peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor
Natiunilor - Biserica Agoniei si Gradina Ghetsimani, iar imediat in
partea dreapta a intrarii, din aceeasi curte, se afla Pestera Ghetsimani.

In adancul pamantului, in Mormant, rostim si noi cuvintele ramase de


la Parintele Ioanichie Balan: "Iata-ne jos, in biserica de pe mormantul
Maicii Domnului. Aici, in adancul pamantului, a fost asezat trupul
Fecioarei Maria, care s-a invrednicit sa poarte in brate pe Hristos,
Viata noastra! Aici, in satul Ghetsi-mani, s-au adunat Apostolii de la
marginile pamantului sa petreaca la mormant pe Maica Vietii! Aici,
Sfantul Apostol Toma, ajungand mai tarziu, n-a mai aflat trupul
Maicii Domnului in mormant. Aici s-a smerit "roaba Domnului", cea
mai sfanta dintre mame, cea mai curata dintre fecioare, Maica Vietii,
mijlocitoarea lumii, mangaierea mamelor, sprijinul fecioarelor,
intarirea sarma-nilor si acoperitoarea calugarilor si a tuturor
crestinilor!"
De ce se crede ca Mormantul Maicii Domnului este cel din
Ierusalim ?

Potrivit traditiei crestine, la scurt timp dupa ingropare, Maica


Domnului a fost inaltata cu trupul la cer, nu prin puterea ei, ci prin
puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Daca acest lucru este mai
presus de indoiala, in legatura cu locul in care a sezut, pentru putina
vreme, trupul ei, se vehiculeaza doua mari teorii. Unii cred cu tarie
faptul ca Ierusalimul este locul in care a fost inmormantata Maica
Domnului, pe cand altii sustin ca acest loc ar fi Efesul, adica locul
unde a vietuit Sfantul Ioan Evanghelistul, pana la adormirea lui in
Domnul.

Legat de aceasta a doua parere, se stie cu adevarat ca Sfantul


Evenghelist Ioan a luat-o in grija pe Maica Domnului, la indemnul
Mantuitorului, pe cand era pe Sfanta Cruce. Ea l-a insotit pe Sfantul
Ioan peste tot, insa nu exista nici o marturie care sa indice cat a stat ea
in Ierusalim si cat a stat in Efes. De asemenea, nu se marturiseste
nimic despre locul in care se afla in momentul in care Arhanghelul
Gavriil i-a vestit adormirea.

Noul Testament nu ne spune nimic despre moartea sfintei Fecioare.


Mormantul Maicii Domnului este descris in destul de multe carti
apocrife. Desi acestea nu sunt intru totul demne de crezare, se observa
totusi anumite generalitati. "Adormirea Mariei" dateaza de la
inceputul secolului al II-lea, dupa ultimele cercetari, iar autorul a
folosit ca sursa traditiile Bisericii primare. Cartea contine multe
informatii specifice comunitatii iudeo-crestine, dar a fost considerata
neautentica. Cu toate acestea ea poate fi considerata o marturie a
cinstirii locului in care a fost inmormantata Maica Domnului si a
transformarii lui in sanctuar. Conform acestei carti, Insusi Iisus i-ar fi
indicat lui Petru locul de inmormantare: "Gradina Ghetsimani, in
afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, vale strabatuta de
paraul Cedron."

Conform "Faptelor Sfantului Apostol Ioan", scrisa de Prohor,


compusa de Lencius in 160-170, Sfantul Evanghelist a mers la Efes,
insotit doar de Prohor si la o varsta inaintata, adica dupa moartea
Fecioarei Maria. Cele doua scrisori adresate de Sfantul Ignatie
Sfantului Ioan, scrise in jurul anului 370, mentioneaza ca Sfanta
Fecioara si-a petrecut ultimele zile in Ierusalim. Scrisoarea lui
Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Episcopul Titus (363), Relatarea
lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si "Cartea Prea
Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu" a lui Pseudo-Meliton de
Sardes (secolele V-VI) plaseaza mormantul in Gradina Ghetsimani.

Sfintii Parinti marturisesc si ei faptul ca "mormantul se afla in


Ierusalim". Martirologiul Ierusalimitean (circa 431) mentioneaza in
Valea Iosafat o Biserica a Sfintei Fecioare", in care se afla mormantul
ei, la fel ca si marturia unui pelerin armean. O relatare istorica,
"Euthymiaca historia", descrie momentul cand imparatul bizantin
Marcian (450-457) si sotia sa Pulheria i-au cerut patriarhului Iuvenal
al Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451),
Moastele Nascatoarei de Dumnezeu. Iuvenal le-a raspuns ca, "la trei
zile dupa adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, in
Mormantul din Gradina Ghetsimani gasindu-se doar acoperamantul
ei", care va fi dus apoi in Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Sfantul Epifanie de Salamina (403) este primul care vorbeste despre


momentul Adormirii Maicii Domnului, aratand ca Sfantul Ioan a mers
singur la Efes. In secolele urmatoare, Grigorie de Tours, Isidor de
Sevilla, Sfantul Modest, Sfantul Sofronie al Ierusalimului, Sfantul
Gherman al Constantinopolului, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul
Ioan Damaschin si altii au amintit de existenta Mormantului Maicii
Domnului la Ierusalim.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim - scurt istoric

Marturia arheologica vine si ea sa intareasca cele mai sus amintite.


Existenta unei vechi bazilici crestine inchinate Adormirii Maicii
Domnului, pe valea paraului Cedron, numita de evrei Valea Iosafat,
este foarte importanta. Mormantul Maicii Domnului se afla in partea
de nord a Gradinii Ghetsimani, intr-o galerie subterana adanc sapata
in piatra. Deasupra, Sfanta Elena a zidit o biserica intre anii 325-337.

O capela a fost construita de patriarhul Iuvenal, la inceputul secolului


al V-lea, devenind in scurt timp un centru de pelerinaj. In timpul
imparatului Mauriciu s-a construit o bazilica superioara, vechiul
sanctuar cu Mormantul Maicii Domnului devenind astfel cripta
subterana. In anul 614, biserica a fost distrusa de catre persi, impreuna
cu celelalte biserici crestine din Palestina. Basilica a fost distrusa, dar
a fost refacuta in scurt timp, caci in 670 ea este vizitata de pelerinul
Arculf.

In secolul al XI-lea, cruciatii au inaltat aici o alta biserica, semi-


ingropata, care se pastreaza partial pana astazi. De-a lungul timpului,
biserica superioara va fi distrusa de mai multe ori, cripta inferioara
fiind crutata chiar si de musulmani, care au o veneratie deosebita
pentru "mama profetului Iisus". Restaurata de cruciati, a devenit
abatie benedictina, apoi, dupa distrugerea de catre Saladin, abatie
franciscana - Abatia Sfintei Maria din Valea lui Iosafat.

In anul 1187, biserica cruciata va fi distrusa de catre Saladin, tot ceea


ce va ramane din aceasta fiind doar intrarea sudica si casa scarilor ce
coborau pana la Mormant. Distrugerile repetate au facut ca bazilica
initiala sa se scufunde, incetul cu incetul, ducand la acoperirea
ferestrelor criptei, care a ramas fara lumina naturala, pana astazi.
Aspectul ei este destul de jalnic datorita fumului de lumanari si
umezelii provocate de inundatiile periodice.

Incepand cu anul 1757, locul Mormantului Maicii Domnului a revenit


Bisericii Ortodoxe Grecesti. Sapaturile arheologice efectuate in 1972
au confirmat faptul ca mormantul se afla in spatiul unui cimitir crestin
datand din secolul I si ca structurarea sa initiala, in trei camere,
corespunde tehnicii folosite in acea perioada.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim - arhitectura locului

Din biserica superioara se coboara cateva trepte, pana in curtea


interioara. Curtea este simpla, cu peretii din placi de piatra. In coltul
din dreapta, un culoar porneste pana in Pestera Ghetsimani. Fatade
actuala a Mormantului dateaza din perioada cruciata (1130). Intrand
prin aceasta, 48 de trepte de piatra ne conduc pasii in linistea
pamantului, ajungand astfel in bazilica sapata in piatra ce dateaza din
secolul al V-lea.

La mijlocul galeriei de coborare spre Mormant se afla doua mici


paraclise, de o parte si de alta a treptelor. In partea dreapta este
paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cu un mic altar de
inchinare, si in partea stanga, paraclisul Deptului Iosif, logodnicul
Fecioarei. Acestea sunt mentionate inca din secolul al XIV-lea. Ne
inchinam in ambele paraclise, dam lauda lui Dumnezeu, cerem
ajutorul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si al dreptului Iosif si
coboram in continuare.

Biserica de pe Mormantul Maicii Domnului, din piatra, boltita, are


forma unei nave lungi de circa 20 de metri si lata de 7 metri. Atat
deasupra galeriei de coborare, cat si in biserica propriu-zisa, atarna de
bolta peste o suta de candele care se aprind la sarbatori. Biserica
Maicii Domnului are forma unei cruci cu brate inegale, pe laturile
culoarului principal aflandu-se mormintele sotiilor regilor cruciati.
Pana in secolul al XIV-lea, monumentul era impodobit cu placi de
marmura sculptata, peretii fiind acoperiti cu fresce.

In centrul bratului dinspre rasarit se afla Mormantul Maicii Domnului,


intr-o mica sala, avand in centru un bloc taiat in stanca. Mormantul
este sapat intr-o piatra aproape alba, scobita deasupra, in care fusese
asezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaste foarte bine forma
sfantului ei trup, ramasa in piatra. Peste aceasta piatra si in fata ei se
afla doua bucati de cristal care formeaza un mic jertfelnic, pe care se
savarseste zilnic Sfanta Liturghie.

Mormantul Maicii Domnului este inchis de jur-imprejur si pe


deasupra de o mica incapere de 2x1,50 metri, formata din aceeasi
stanca de piatra. Intrarea se face prin fata, pe o usa foarte joasa, care
in timpul slujbei tine locul Sfintelor Usi; iar iesirea se face pe o alta
usa mica, scobita in piatra, pe partea de nord. In spatele mormantului
Maicii Domnului se afla altarul propriu-zis, unde preotii fac
Proscomidia.

Aici sunt altare de slujba pentru cele patru Biserici istorice prezente
aici: Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica, Biserica Armeana
si cea Copta. Altarele centrale, ca si intaietatea la slujbele reli-gioase
in aceste trei lacasuri, apartin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din
Tara Sfanta. Celelalte confesiuni au altare de slujba secundare si
slujesc in ordinea aparitiei lor in Palestina: ortodocsi, armeni, copti si
catolici. La altarul de pe Mormantul Maicii Domnului slujesc numai
ortodocsii.

Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca este asezata, tainic, in


spatele Mormantului. Insa aceasta nu este singura icoana facatoare de
minuni de aici. La 15 august este hramul acestei sfinte biserici.
Ortodocsii au o icoana facatoare de minuni cu Adormirea Maicii
Domnului, pe care o pastreaza la "Metocul Ghetsimani", de langa
Sfantul Mormant. La 10 august o aduc cu mare procesiune, cale de
1,5 km, din Ierusalim la Mormantul Maicii Domnului. Aici sade pana
la 16 august, dupa praznic, cand este dusa din nou la Ierusa-lim, cu
procesiune si mult fast.

Adormirea Maicii Domnului - cuvant din "Proloage"

Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa,


atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger,
mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se
Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie
mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.

S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare,


incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu
le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit
vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti
si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si
pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat
sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au
impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.

Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe


niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din
Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au
ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de
Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant
trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile,
asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala,
lipsea.
Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada,
si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci,
s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a
deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era
numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii
Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii


Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte,
nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu
si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii
omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri
de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a
pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea
singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei.
Dumnezeului nostru slava!

Drumul Crucii - Via Dolorosa

Masura dragostei lui Dumnezeu fata de om

Palestina biblica nu este numai tara pelerinajelor, ci si a marilor


procesiuni religioase. Procesiunile sunt indeosebi legate de viata
Mantuitorului pe pamant si de marile sarbatori ortodoxe de peste an.
Toate Bisericile crestine din Tara Sfanta fac procesiuni religioase, dar
cele mai impunatoare si mai marete sunt cele ortodoxe si catolice.
Cele catolice sunt legate, mai ales de cele doua mari praznice: Sfintele
Pasti si Nasterea Domnului. In schimb, procesiunile ortodoxe sunt
mai numeroase, mai traditionale, legate mai mult de cult si de
Evanghelie. Ele nu sunt simple obiceiuri, simple manifestatii
religioase, ci formeaza parte integranta din viata intima
duhovniceasca a Ortodoxiei la Sfintele Locuri.

Drumul Crucii - Via Dolorosa

Drumul Crucii - Via Dolorosa sau Via Crucis - aminteste neincetat


omului masura dragostei lui Dumnezeu fata de el. Aceasta dragoste se
vede, mai mult decat oricand, in Vinerea Mare, cand credinciosii
pasesc pe urmele Mantuitorului, pe stradutele inguste ale vechiului
oras Ierusalim.

Via Dolorosa - Drumul Durerii - se strecoara printre stradutele


aglomerate si rasucite ale Ierusalimului, incepand de la Manastirea
"Ecce Homo" si terminandu-se la Manastirea Invierea Domnului sau a
Sfantului Mormant. Potrivit traditiei crestine, aceasta este calea pe
care Mantuitorul a fost dus spre Rastignire, incepand cu judecarea Sa
in pretoriu si terminand cu inmormantarea Sa in mormantul gol.

Drumul Crucii - istoricul si pelerinajul din vechime

Drumul Crucii isi pastreaza inca pietrele calcate, cu inima indurerata,


de catre miile de credinciosi care au venit in pelerinaj, de-a lungul
celor doua milenii de crestinism. Inceputurile acestui pelerinaj sfant
se ascund adanc in patura istoriei. Odata ce Sfantul Imparat
Constantin cel Mare (jumatatea secolului al IV-lea) a oferit
crestinismului libertatea ravnita, nimic nu a mai putut sa opreasca
dragostea si dorinta fierbinte a crestinilor de a pasi pe urmele
Dumnezeului Om - Hristos - care si-a dat viata pentru oameni si
pentru lume.
Drumul Crucii - Poarta Sfantului Stefan sau Poarta Leilor

Initial, pelerinii bizantini urmau o cale aproape identica cu cea de


astazi, fara insa a face cele 14 opriri care au intrat in Traditia Bisericii.
De-a lungul secolelor, drumul din Gradina Ghetsimani si pana in
Biserica Sfantului Mormant s-a schimbat de mai multe ori (mici
diferente, curbe si ocolisuri).

Drumul Crucii - Via Dolorosa

Pana la inceputul secolului al VIII-lea, Drumul Crucii avea sa fie deja


schimbat: incepand din Gradina Ghetsimani, pelerinii se indreptau
spre Muntele Sion - Zion, inconjurand Muntele Templului, spre
Biserica Sfantului Mormant. Pelerinii inchinatori din Evul Mediu erau
pusi sa aleaga intre doua rute existente, bazate pe o impartire din
Biserica Latina: cei care aveau bisericile in partea de vest, mergeau
spre vest, iar cei ce aveau bisericile in partea de rasarit, mergeau pe
calea dinspre rasarit.

Intre secolele XIV-XVI, pelerinii mergeau mai ales pe Calea


Franciscana, care incepea chiar din Biserica Sfantului Mormant si
care cuprindea 8 stationari. In aceasta perioada, traditia cu cele 14
opriri de pe Drumul Crucii lua nastere in Europa. Pentru a nu
dezamagi pelerinii veniti din Europa, inca 6 opriri au fost adaugate
cele 8 existenta deja.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - II - Pretoriul

Astazi, toti pelerinii care pasesc pe Drumul Crucii trebuie sa stie ca


pasesc pe drumul stabilit inca din perioada bizantina timpurie, cu un
total de 14 stationari, de-a lungul drumului. Cu toate acestea, cei care
au alte opinii despre initialul Drum al Crucii, merg pe alte cai spre
Biserica Invierii Domnului. Spre exemplu: anglicanii cred ca Iisus a
fost condus spre nord, unde se afla gradina cu mormantul gol, in timp
ce catolicii dominicani incep drumul de la Palatul lui Irod, de langa
Poarta Jaffa.

Pentru cei mai multi dintre pelerini, drumul exact strabatut de Hristos
este un detaliu de mica importanta, tinand cont ca esentialul sta in
faptul ca acesta este locul unde s-a pus inceput mantuirii oamenilor.
Totul vorbeste de aerul Locurilor Sfinte, in pofida aglomeratiei si a
magazinelor ce cauta sa profite de pelerinii crestini.

Drumul Crucii - randuieli actuale

Procesiunea din Duminica Floriilor este prima procesiune care face


pelerinii sa paseasca pe urmele Mantuitorului. Parintele Ioanichie
Balan marturiseste: "Aceasta procesiune porneste duminica dimineata,
la ora 08.00, din Betania spre Ierusalim. Sute de clerici ortodocsi din
toate tarile, cu mii de pelerini avand stalpari de finic in maini, merg pe
jos, cale de 6 kilometri, din satul Martei si al Mariei, spre Sfanta
Cetate Ierusalim, exact pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos.
Inaintea preotilor merge un arhiereu in vesminte, care duce un asin.

Convoiul format de credinciosi intra in Ierusalim pe Poarta Oilor,


numita si Poarta Sfantului Stefan, strabate Drumul Crucii, spre
Golgota, si se opreste in fata Bisericii Sfantului Mormant. Apoi se
savarseste Sfanta Liturghie in Biserica Mare a Invierii. La amiaza se
da o mica agapa la sediul Patriarhiei Ortodoxe."
Cea de-a doua procesiune in care apare Drumul Crucii are loc in seara
zilei de Joia Mare. Parintele Ioanichie Balan o descrie astfel: "In
aceasta seara, incepand de la orele 16.00, se face o miscatoare
procesiune cu citirea celor 12 Evanghelii, pe Drumul Crucii.
Procesiunea incepe la Pretoriu, locul unde a fost judecat Mantuitorul
judecat si condamnat la moarte de Pilat. Intr-o cladire ridicata
deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu
picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera
si biserica se numesc "Pretorion". Aici se aduna in Joia Mare, la orele
16.00, mii de pelerini, sute de clerici, cativa arhierei si incep slujba
Sfintelor Patimi. Primele cinci Evanghelii le citesc aici, in biserica si
in fata pretoriului.

De la Evanghelia a sasea, convoiul clericilor si pelerinilor, cu


lumanari aprinse in maini, porneste in procesiune spre Golgota,
cautand sa restituie, pe cat posibil, Drumul Crucii strabatut de
Mantuitorul in "noaptea de joi spre vineri". Pe cale, preotii fac cele 14
popasuri, dupa traditie, oprindu-se din loc in loc. La fiecare popas,
episcopul, imbracat in vesminte negre, citeste celelalte 7 Evanghelii.
Ultimele doua se citesc pe Golgota si in fata Sfantului Mormant, unde
ia sfarsit procesiunea. In continuare, alti clerici, in frunte cu un
mitropolit, incep Utrenia - Denia celor 12 Evanghelii - in Biserica
Invierii, de langa Sfantul Mormant, adica se repeta din nou slujba
Sfintelor Patimi in biserica. La ora unu, dupa miezul noptii, slujba
Sfintelor Patimi ia sfarsit."

Cea de-a treia procesiune ce are loc la Ierusalim, in care Drumul


Crucii joaca un rol important, are loc in Vinerea Mare. "In dimineata
zilei de Vinerea Mare se aduna 12 arhierei, cu tot clerul si cu multime
de pelerini, la Biserica de la Pretoriu, unde se citesc " Ceasurile
Imparatesti". Dupa ceasuri, la ora 10.00, tot poporul, cu preoti si
arhierei, porneste in mare procesiune de la Pretoriu pana sus, la
Biserica Sfantului Mormant. Deci se strabate din nou Drumul Crucii,
dar cu mai multi pelerini ca in seara zilei de Joia Mare.

In fruntea procesiunii merg arhiereii, in vesminte de doliu, ducand pe


maini o cruce mare de lemn de 1,5 metri, in care se pastreaza o parte
din lemnul original al Sfintei Cruci. Ceilalti clerici duc Sfanta
Evanghelie, icoane si cadelnite. Iar credinciosii tin in maini lumanari
aprinse. Din loc in loc fac popasuri unde, dupa traditie, a cazut
Domnul sub Cruce. Poporul ingenuncheaza si arhiereii citesc
Evangheliile Sfintelor Patimi. La urma se intra cu procesiunea in
Biserica Sfantului Mormant, iar clericii urca si infig Sfanta Cruce in
stanca Golgotei, pe locul unde a fost rastignit Mantuitorul. Aici se
citeste Evanghelia Rastignirii Domnului.

Cativa episcopi si preoti stau de straja langa Sfanta Cruce, pana ce o


saruta tot poporul. Procesiunea Rastignirii Mantuitorului ia sfarsit cu
o miscatoare predica, rostita de un mitropolit. Este o slujba de mare
emotie si traire duhovniceasca ce hraneste sufletele si izvoraste multe
lacrimi. In aceasta procesiune traiesti o clipa din mantuitoarele patimi
ale Domnului nostru Iisus Hristos."

Drumul Crucii - cele 14 opriri

Gradina Ghetsimani, locul unde Hristos a petrecut Joia Mare, adica


ultima sa noapte in libertate, este dominata de opt maslini, uitati parca
de vreme, despre care se spune ca sunt martori ai rugaciunii
Mantuitorului. Biserica Agoniei - Biserica Tuturor Natiunilor, unde
Mantuitorul este infatisat sfasiat de durere, este ridicata chiar in
Gradina Ghetsimani. De aici se vede Poarta Sfantului Stefan, prin
care Hristos a intrat in Ierusalim, spre Golgota.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - porneste de la ruinele fostei cetati


romane Antonia si continua, intr-un urcus domol de aproape un
kilometru, pana pe Golgota, unde se afla Biserica Sfantului Mormant.
Acesta este drumul pe care l-a stabatut Iisus Hristos, cu Sfanta Cruce
in spate, pentru a ne deschide noua tuturor calea spre mantuire.

Dupa traditia Bisericii din Ierusalim, Drumul Crucii este impartit in


14 popasuri; fiecare dintre ele marcheaza un eveniment deosebit.
Primele 9 opriri au loc in diferite puncte ale orasului, pe cand ultimele
5 opriri au loc in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Fiecare dintre
cele 14 opriri este insemnata cu o placuta cu numarul ei, nu
intotdeauna usor de observat.

Drumul Crucii incepe din fata Portii Leilor - Poarta Sfantului


Arhidiacon Stefan, din cartierul musulman, si se termina in Biserica
Sfantului Mormant - Holy Sepulchre. Din loc in loc apare cate o
placuta cu indicatorul drumului, scris in trei limbi: in engleza, in
ebraica si in araba.

1. Curtea casei lui Pilat din Pont - Judecata lui Hristos si


condamnarea la moarte

Pe ruinele cetatii Antonia, acolo unde a fost judecat si biciuit


Mantuitorul s-a inaltat o biserica catolica numita "Capela Flagelarii".
Alaturi de ea se afla o cladire mare, cu sali de meditatie si o capela de
rugaciune. Aici, in locul numit pe vremuri Gavata - "pardosit cu
pietre", statea Pilat sa asculte si sa judece pricinile poporului. Acest
loc se afla la o distanta de aproximativ 300 de metri vest de Poarta
Leilor.

Biserica Surorilor Sionului pastreaza o serie de pietre originale din


Curtea de Judecata - Lithostratos. Aceste placi de piatra au pe ele
striatii adancite, facute fie pentru scurgerea apei, fie pentru a nu
aluneca potcoavele cailor soldatilor care intrau aici calare. Ceea ce
este sigur este faptul ca "patratele si triunghiurile" de pe ele au fost
facute de soldatii romani. Podeaua dateaza din vremea imparatului
(117-138) si aduce la viata Evanghelia, care aminteste despre soldatii
care aruncau sortii pentru hainele lui Hristos.

2. Pretoriul - Punerea Crucii pe umerii Domnului si pornirea spre


Golgota

In pretoriu iudeii l-au condamnat pe Fiul lui Dumnezeu strigand


"Rastigneste-L! Rastigneste-L!". Clipa de clipa, Hristos mai mult se
smerea si mai mult isi intarea, prin fapte, dragostea fata de om. La
mica distanta de acest loc se afla si Biserica catolica "Ecce Homo!" -
"Iata Omul!", care aduce aminte de cuvintele cu care Pilat L-a
prezentat pe Iisus multimii.

Pretoriul, locul unde a fost judecat Mantuitorul judecat si condamnat


la moarte de Pilat, este si un loc al ortodocsilor. Intr-o cladire ridicata
deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu
picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera
si biserica se numesc "Pretorion".

De la Pretoriu, Drumul Crucii coboara spre Valea Tyropeon, care


trece prin mijlocul vechiului Ierusalim. Arcul de piatra, numit si el
"Eecce homo!", aminteste de locul unde Mantuitorului i s-a pus pe
cap o coroana de spini si a fost impins pe Drumul Crucii. Arcul de
piatra face parte dintr-o poarta de pe vremea imparatului Hadrian,
numele actual fiindu-i dat in secolul al XVI-lea.

3. Prima cadere a Mantuitorului sub povara Crucii

Al treilea popas de pe Drumul Crucii se afla la intretaierea a doua


strazi care vin de la Poarta Leilor si de la Poarta Damascului. In acest
loc, traditia consemneaza ca Hristos a cazut sub povara Crucii, pentru
prima oara. Aici s-a ridicat o capela poloneza, un basorelief marcand
acest moment dureros. De aici se porneste spre stanga, pe strada
Damascului ajungandu-se in mijlocul Cetatii Sfinte, acolo unde
Hristos a intalnit pe Maica Sa.

4. Intalnirea Domnului cu Maica Sa Indurerata

Traditia crestina spune ca aici, Maica Domnului si-a intalnit Fiul,


ingenunchiat sub povara Crucii. In acest loc sfant se inalta o micuta
capela armeneasca. Basorelieful care-L infatiseaza pe Mantuitorul
Hristos si pe Maica Sa Indurerata, este o lucrare a maestrului polonez
Zieliensky.

Capela acestui moment dureros omagiaza durerea tuturor mamelor


care si-au pierdut copiii. In interiorul acestei biserici inca se mai
pastreaza podeaua originala cu mozaic din secolul al V-lea. Pe podea,
intr-un loc ferit, se afla doua urme de sandale, unii crezand ca ele
amintesc de urmele pasilor Maicii Domnului.

5. Simon Cirineanul ridica Crucea Domnului, spre a-L ajuta


A cincea stationare este insemnata cu un paraclis franciscan, acesta
fiind locul in care Simon din Cirene a fost silit sa-L ajute pe Hristos
sa-si duca Sfanta Cruce. Drumul Crucii coteste apoi la dreapta, spre
locul in care mahrama Veronicai aminteste de prima icoana a
Mantuitorului.

6. Intalnirea Domnului cu Veronica - Hristos isi sterge chipul cu


mahrama

De la paraclisul franciscan se urca pe o straduta ingusta, pavata cu


mari lespezi de piatra, parca uitate de vreme, si se ajunge la Biserica
Sfintei Veronica. Aceasta biserica pastreaza multe dintre ramasitele
unei manastiri cruciate - Manastirea Sfantul Cosmos. Restaurata de
catre Barluzzi, in anul 1953, biserica pastreaza o serie de arce
cruciate. Sub aceasta biserica se afla o cripta inchinata Sfantului Chip
al lui Hristos.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - VII - A doua cadere a


Mantuitorului la pamant

Manastirea micilor surori ale lui Iisus (rit grecesc) se inalta astazi pe
acest loc, unde Veronica a sters sudoarea de pe fata Mantuitorului.
Chipul Domnului Iisus, de pe mahrama Sfintei Veronica, este socotit
a fi cea dintai icoana, nefacuta de mana omeneasca, ci de dragostea
unei tinere Fecioare.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - VIII - Intalnirea Domnului cu


femeile ce-L plangeau

Numele Veronicai se crede ca poate veni de la cuvintele latine "vera


icon", care se traduc prin "icoana adevarata". De la aceasta biserica
drumul se continua pe niste trepte care duc in strada Bazarului, unde,
la o mica distanta intre ele, se regasesc marcate al saptela, la optulea
si al noualea popas.

7. A doua cadere a Mantuitorului la pamant

La al saptelea popas al durerii cade Domnul pentru a doua oara, slabit


de greutatea lemnului, suferind ca un om pentru cei care nu-I
intelegeau dragostea de neegalat. Capela franciscana, care gazduieste
o coloana romana, reaminteste de a doua cadere a Mantuitorului,
aproape de iesirea din oras (in vremea lui Hristos, cam pe aici se
termina orasul Ierusalim).

Drumul Crucii - Via Dolorosa - VIII - Intalnirea Domnului cu femeile


ce-L plangeau Drumul Crucii - Via Dolorosa - IX - A treia
cadere la pamant a Mantuitorului

8. Intalnirea Domnului cu femeile ce se tanguiau pentru El

La al optulea popas Golgota aparea deja inaintea Mantuitorului si a


celor ce-L insoteau. In acest loc, pe zidul de piatra al Manastirii
greco-ortodoxe Sfantul Charalambos (Haralambie?), se afla o
inscriptie in greaca: NIKA. Acesta este locul unde Hristos a mangaiat-
o pe Maica Sa, pe femeile mironosite si pe toate femeile credincioase
care plangeau pentru El.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - IX - A treia cadere la pamant a


Mantuitorului

Intarindu-le sufleteste pe femei, El le spune sa nu mai planga pentru


El, ci mai ales pentru ele si pentru copiii lor, adica pentru pacatele
intregii lumi: "Nu ma plangeti pe mine, ci plangeti-va pe voi insiva si
pe copiii vostri." O cruce latina, asezata pe zidul manastirii grecesti,
aminteste de acest popas.
9. A treia cadere a Mantuitorului la pamant

La mica distanta de al optulea popas se afla si cel de-al noualea, unde


se aminteste de a treia cadere a Mantuitorului sub povara Crucii. In
arhivele Bisericii Ortodoxe Grecesti, sta scris ca cele trei caderi ale
Domnului Iisus inseamna cele trei zile cat a stat in mormant.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - IX - A treia cadere la pamant a


Mantuitorului (se vede Biserica Sfantului Mormant)

Cea de-a treia cadere a lui Hristos este amintita de o veche colana
romana. La acest popas se afla si Patriarhatul Copt din Ierusalim, care
pastreaza o micuta capela, deschisa pelerinilor, si o cisterna pentru
acumularea apei, extrem de veche. Urmatoarele popasuri au loc in
Biserica Sfantului Mormant, din curte si pana in Mormant.

10. Golgota - dezbracarea Domnului de hainele Sale

Ajungerea pe Golgota, aflata, la acea vreme, in afara cetatii, insa


astazi in chiar centrul Ierusalimului, aduce in inimile pelerinilor trairi
din ce in ce mai frumoase si mai profunde. Stanca uriasa, de gresie
alba, pe varful careia a fost infipta crucea pe care era rastignit Hristos,
se afla acum in Biserica Sfantului Mormant. Pasirea pe Golgota
incepe cu intrarea in curtea Bisericii Sfantului Mormant, in locul unde
Mantuitorul a fost dezbracat si pironit pe Cruce.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - X - Curtea Bisericii Sfantului


Mormant

Pelerinii se afla acum in fata Bisericii Sfantului Mormant, in fata usii


imense de piatra sculptata. Curtea bisericii este incapatoare. Multe
lacrimi se varse privind timid spre usa ce ascunde cel mai sfant loc de
pe Pamant, locul unde s-a pus inceput mantuirii lumii, locul unde
moartea a fost omorata, locul unde dragostea a biruit toate.

11. Baterea in cuie a Mantuitorului pe Cruce

Pasim in Biserica Sfantului Mormant. Totul este impresionant,


pietrele lustruite de lacrimi si rugaciuni, mozaicurile de o frumusete
rara, multimea candelelor, putinatatea luminii. In fata ne apare Piatra
Ungerii, insa mai intai urcam sa ne inchinam la locul unde
Mantuitorul a fost tintuit in cuie, pe Sfanta Cruce. De cum intram, o
scara abrupta urca cele cateva trepte, pana la etajul superior. Aici se
afla locul Principalul sanctuar latin a fost construit pe locul unde
Mantuitorul a fost batut in cuie, pe cruce, sub ochii mamei sale. Un
imens mozaic infatiseaza aceasta dureroasa scena, a Iubirii rastignite.

12. Rastignirea - Moartea Domnului pe Cruce

Imediat langa locul punerii pe Cruce a trupului istovit de suferinte se


afla piatra muntelui Golgota, unde Sfanta Cruce a fost infipta, iar
Hristos ridicat in aer, spre vederea tuturor. Altarul ortodox grecesc se
afla deasupra Rocii Calvarului - Golgota, unde au fost ridicate cele
trei cruci, a lui Iisus si ale celor doi talhari. Fiecare credincios poate
atinge, cu mana, piatra muntelui si locul in care a fost infipta Crucea.

13. Coborarea Domnului de pe Cruce - Piatra Ungerii

Dupa moartea Sa, si zdrobirea fluierelor picioarelor celor doi talhari,


cele trei trupuri au fost date jos de pe Cruce. Trupul lui Hristos a fost
asezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii, unde acesta a fost uns in
graba si infasurat in giulgiu, mai inainte de a fi pus in mormant. Piatra
dreptunghiulara, lustruita de nenumaratele rugaciuni si lacrimi varsate
asupra ei miroase mereu a mir, iar sirul de candele ce atarna deasupra
ei amintesc de candele inimilor noastre, pe care trebuie sa le pastram
mereu aprinse, avand untdelemn, in asteptarea Mirelui.

14. Punerea Domnului in Mormant si Invierea

Dupa inchinarea si sarutarea Pietrei Ungerii, pelerinii pasesc in


Biserica Sfantului Mormant, acolo unde o micuta biserica in
miniatura adaposteste exact lespedea pe care a fost asezat trupul
Mantuitorului. Acesta este locul cel mai sfant al crestinatatii, el
adapostind atat Mormantul cat si minunea Invierii Mantuitorului.
Sfantul Mormant este structurat in doua incaperi: camara ingerului si
camara lespezii de mormant. Prima aminteste de locul si de piatra
(pastrata in centrul ei) pe care a stat Ingerul cel ce a vestit femeilor
Invierea. A doua camara pastreaza lespedea lustruita de lacrimi si
rugaciuni care a purtat trupul cel de viata datator al Mantuitorului

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii

Biserica Sfantului Mormant este numita de ortodocsi Biserica Invierii,


pentru ca nu moartea, ci Invierea Domnului este temelia, cununa,
biruinta crestinilor. Biserica Sfantului Mormant este o constructie
mareata din secolul al XI-lea, inaltata de cruciati, in locul altei biserici
vechi, zidita de Sfanta Elena in secolul IV, in Ierusalim, Israel. Ea
adaposteste cele mai scumpe locuri ale crestinilor: Muntele Golgota si
Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, in stanca de piatra,
se afla pestera unde s-a descoperit Crucea Domnului de catre Sfanta
imparateasa Elena.
In decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar in
general, majoritatea oamenilor, o numesc , pentru ca aceasta biserica a
fost construita pe locul in care Iisus Hristos a fost rastignit si ingropat
intr-un mormant sapat in piatra. Altii o numesc Biserica Invierii
pentru ca aici a inviat Domnul. Biserica are o importanta deosebita
pentru crestinii ortodocsi, dar si pentru cei de alte confesiuni crestine,
care vin aici sa se inchine si sa aduca slava lui Dumnezeu pentru toate
cate a facut El pentru noi.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii - scurt istoric

Imediat dupa rastignirea si Invierea Mantuitorului, locul Golgotei si al


Sfantului Mormant au fost venerate ca sfinte nu numai de catre
Apostoli si de crestinii din Ierusalim dar si de alti credinciosi crestini
de pe cuprinsul Tarii Sfinte si al intregii lumi. Dupa infrangerea
ultimelor revolte iudaice, imparatul roman Adrian, care nu-i suporta
pe iudei si nici pe crestini, a hotarat ca toate edificiile crestine si
iudaice sa fie profanate si transformate in edificii pagane. Astfel si pe
locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu pagan.

Pe la inceputul secolului IV, din porunca , templul pagan a fost


daramat si in locul sau a fost construit un vast ansamblu de edificii
menit sa permanentizeze in memoria credinciosilor crestini ultimele
momente din viata Mantuitorului. Abia dupa Sinodul Ecumenic de la
Niceea, in anul 325, Constantin a poruncit episcopului Macarie al
Ierusalimului sa distruga templul zeitei Venus si pe cel al lui Jupiter.
Constantin a dat porunca sa se cladeasca nu numai o bazilica mai
frumoasa decat toate celelalte din lume, dar inca si alte constructii,
care sa depaseasca tot ceea ce exista mai deosebit in celelalte orase, si
le-a pus constructorilor la dispozitie marmura si coloanele cele mai de
pret.
Arhitectii Eustatiu si Zenobiu s-au apucat sa construiasca o bazilica
de prima marime, dovada a biruintei politice a crestinilor si a afirmarii
Ierusalimului drept capitala lor religioasa. In anul 335, reuniti in
Sinodul de la Tyr, episcopii au venit sa sfinteasca noua bazilica care
va purta numele de Biserica Sfantului Mormant. Biserica Ortodoxa
face pomenirea inceperii construirii Bisericii Sfantului Mormant la
data de 13 septembrie. Incepand cu secolul IV si pana in al VII-lea,
Sfantul Mormant, gigantic complex monumental, cunoaste vremea sa
de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al crestinatatii, el e slavit in
toate relatarile calatorilor. Perioada sa intunecata incepe in veacul al
VII-lea, fiecare secol fiind dupa aceea de catastrofe distrugatoare,
urmate doar de niste restaurari sumare.

In anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de catre persii lui


Chosroe, Sfantul Mormant a fost incendiat si Sfanta Cruce furata. Insa
imparatul Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al
Ierusalimului i-a refacut partile deteriorate, intocmai ca cele dinainte.
De acum inainte in repetate randuri cotropitorii Ierusalimului aduceau
stricaciuni nu numai , dar si conducatorilor si slujitorilor de aici, multi
dintre ei fiind omorati in chinurile cele mai groaznice.

Cucerirea araba din 632 a pus capat prezentei bizantine in aceasta


regiune. Toleranta era o regula, si califul Omar s-a multumit sa se
roage in afara Sfantului Mormant, fiindca, zicea el, daca m-as fi rugat
in aceasta biserica, ea ar fi ramas pierduta pentru voi (crestinii),
deoarece credinciosii v-ar fi luat-o, zicind ca: aici s-a rugat Omar. Dar
era oricum amenintata de ruina: un cutremur in secolul al IX-lea a
precedat distrugerea ordonata de califul Hakim, in 18 octombrie 1009.
Cronicarul Ioan din Antiohia povesteste cum executantii poruncii
califului au ras la pamant intreaga biserica, in afara de acele parti
imposibil de daramat sau prea greu de miscat din loc, adica rotonda
Anastasis, care mai exista, pana la primul etaj, si astazi.
La inceputul secolului XI ansamblul crestin de aici este complet
distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar imparatii bizantini au
reconstruit-o imediat. In vremea cruciadelor crestine Bisericii
Sfantului Mormant i-au fost adaugate in imediata apropiere noi
paraclise si biserici reunite sub acelasi acoperis. Reconstruirea
bisericii a fost initiata de cavalerii , in 15 iulie 1099. Cruciatii incep sa
renoveze biserica in stil romanesc si ii adauga o clopotnita. Aceste
renovari care reunifica locurile sfinte sunt finalizate in timpul domniei
Reginei Melisende, in anul 1149. Aceasta constructie a fost sursa de
inspiratie pentru bisericile din Europa.

Calugarii franciscani o renoveaza mai tarziu, in anul 1555, dar


biserica este neglijata, in ciuda numarului in crestere de pelerini. In
anul 1808, un incendiu ii afecteaza grav structura, provocand caderea
domului Rotondei si sfaramarea decoratiunilor exterioare ale Ediculei.
Rotonda si Edicula au fost reconstruite in anul 1809. Focul nu a atins
interiorul Ediculei si nici decoratiile din marmura ale Mormantului
care, majoritatea, datau de la restaurarea din anul 1555. Domul actual
dateaza din anul 1870. Restaurari ample au inceput in anul 1959,
incluzand si redecorarea Domului, in perioada anilor 1994-1997. Desi
uneori cu sacrificii materiale, de acum inainte, a fost posibil ca
biserica sa fie frecventata de toti crestinii.

In timp, intregul complex a cunoscut generozitatea unor printi si


domnitori, chiar si a celor romani. Aceste ajutoare banesti au permis
in timp intretinerea bisericii si renovarea pe rand a Rotondei, a
iconostasului, sau a altor lucrari de reparatie si intretinere. Din pricina
unui devastator incendiu, la inceputul secolului XIX, biserica a fost
refacuta. Au urmat apoi repararea stricaciunilor produse in urma unui
cutremur, precum si a altor stricaciuni pricinuite de razboi, sau de
trecerea timpului.
Sfantul Mormant este folosit de toate trei bisericile (ortodoxa, copta si
catolica). Este un edificiu din granit rosu, cu un mare numar de
sfesnice uriase in fata lui. Chiar in fata Mormantului este zona
principala in care stau credinciosii la slujba si care a fost inconjurata
cu ziduri si este folosita de ortodocsi. Pentru a evita discutiile dintre
confesiuni s-a realizat o delimitare a drepturilor fiecareia asupra
zonei, precum si un statut de functionare a bisericii si a locurilor
pentru inchinare din Tara Sfanta.

Biserica Sfantului Mormant - Biserica Invierii - arhitectura bisericii

Masiva cladire e pusa ca un clopot deasupra Golgotei. Pe deasupra


tuturor bisericutelor de aici s-a zidit si ridicat o singura imensa
biserica, ce poarta numele de Biserica Sfantului Mormant. Ar fi fost
mai nimerit numele de Biserica Golgotei sau Biserica Invierii, pentru
ca intreaga religie a Crestinismului de inviere se leaga, si nu de
mormant. Intre o capela si alta distantele sunt mici, caci toate
pregatirile Rastignirii si Rastignirea s-au petrecut in jurul aceluiasi
loc.

In partea din fata a bisericii se afla o curte spatioasa in care se aduna


pelerinii, in timpul marilor sarbatori si procesiuni crestine de peste an,
dar si pentru a asculta indicatiile ghizilor despre istoria bisericii si a
evenimentelor sfinte petrecute in aici. Din aceasta curte cu forma
patrata de pot vedea imprejur mai multe manastiri si paraclise ale
ortodocsilor, armenilor si coptilor. Spre nord se deschid, sub forma
unor arce, doua intrari, una zidita, iar alta care permite accesul in . Pe
aceasta usa numita "poarta sfanta" se pastreaza doua inscriptii
adresate pelerinilor: "Inchinatorule, intra intru bucuria Domnului, in
cerul plin de lumina." si "Intrati, in curtile Domnului, in mormantul
datator de viata, unde salasluieste Harul si stapaneste lumina cea
binecuvantata."
Coloanele de marmura alba din stanga intrarii sunt fisurate in partea
de jos. Traditia ne spune ca intr-un an, credinciosii ortodocsi, neavand
cu ce sa achite taxele impuse de turci pentru intrarea in Sfantul
Mormant au ramas afara pentru a primi din cer . Atunci, in chip
minunat, focul dumnezeiesc, care coboara in fiecare an in Sambata
Mare la Sfantul Mormant, a lovit aceste coloane lasand aceste urme
vizibile si astazi.

Intrand in biserica, la numai cativa metri de la intrare ajungem la


Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede din piatra rosiatica care
protejeaza locul in care Iosif din Arimateea si Nicodim, au asezat
trupul Domnului dupa ce l-au coborat de pe cruce. Despre acest loc,
citim in Sfanta Evenghelie: "Au luat deci trupul lui Iisus si l-au
infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de
inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o gradina,
si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat.
Acolo l-au pus pe Iisus, pentru ca mormantul era aproape". "Iar
facandu-se seara, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif,
care si el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducandu-se la Pilat, a cerut
trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit sa i se dea. Si Iosif, luand
trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in,si l-a pus in mormantul nou
al sau, pe care-l sapase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa
mormantului, s-a dus." (Matei 28, 57-60)

Deasupra placii de marmura atarna frumos mai multe candele. Pe


mozaicul din fata este prezentat, in culori foarte vii, acest eveniment
cutremurator. Imprejurul acestei lespezi din marmura, acoperita cu
mir si petale de trandafir, in , multimile canta prohodul Domnului.

La cativa metri de acest loc spre rasarit se inalta o stanca incadrata


astazi intr-un paraclis mai spatios cu doua altare. Acest paraclis este
zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul in care a fost inaltata
Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos. In dreapta Crucii se afla
primul altar si marcheaza locul in care Iisus a fost dezbracat de
hainele Sale si pironit in cuie pe lemnul crucii. In mijlocul altarului
principal, numit Sfanta Golgota, este fixata in crapatura stancii o
cruce care ne aminteste de rastignirea Domnului. In imediata
apropiere este o icoana a Sfintei Fecioare Maria, prin inima careia a
trecut durerea ca si o sabie vazand pe Fiul ei preaiubit rastignit intre
talhari.

"Si toate multimile care venisera la aceasta priveliste, vazand cele


intamplate, se intorceau batandu-si pieptul. Iar altii Il huleau impreuna
cu arhiereii si carturarii si il batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicand:
Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac! Si, strigand iarasi cu glas mare
Si-a dat duhul. Si iata catapeteasma templului s-a sfasiat in doua de
sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat.
Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti au
inviat s-au sculat. Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus,
vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte, zicand:
Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!" (Matei 28).

Astazi, pe acest loc se afla Sfanta Masa a altarului pe care se slujeste


zilnic Sfanta Liturghie. In partea de jos a Sfintei Mese niste panouri
transparente protejeaza stanca Golgotei, crapata de cutremur.
Credinciosii pot atinge aceasta stanca printr-un orificiu al unui disc
din aur, impodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfantului
Mormant de catre domnitorul roman Serban Cantacuzino. Locul este
cunoscut in Evanghelie ca "Locul Capatanii". Prin panourile
protectoare ale stancii laterale se poate vedea si astazi stanca inrosita
de sangele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste
capatana lui Adam, parintele neamului omenesc, al carui pacat a fost
rascumparat prin jertfa lui Hristos.

Coborand scarile de la Altarul Golgotei, ne intoarcem iarasi spre


Piatra Ungerii, in partea de apus a bisericii si inaintam spre Sfantul
Mormant, in care a fost pus trupul lui Hristos. Sfantul Mormant se
afla in partea de vest, inaintea Bisericii Invierii, in mijlocul unui
spatiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupola uriasa
sustinuta de coloane din piatra. Sub centrul acestei cupole se afla
"cuvuclionul", cu forma unui mormant ebraic vechi. Cuvantul
"cuvuclion" inseamna camara, sau tezaur imparatesc si aici marcheaza
locul exact al Sfantului si Preamaritului Mormant din care a inviat
Hristos.

La intrarea in Sfantul Mormant, in partea dinspre rasarit, se afla


icoana invierii Domnului cu inscriptia: "Invierea lui Hristos vazand sa
ne inchinam, Sfantului Domnului Iisus.", iar in partea superioara alte
inscriptii ale invierii: "Toti credinciosii sa se inchine tie mormant
primitor de viata, ca a fost ingropat in tine si a inviat cu adevarat
Hristos Dumnezeu", si: "Cei care negati invierea trupurilor, intrand in
mormantul lui Hristos, invatati ca a murit, si a inviat din nou, trupul
Datatorului de Viata, spre incredintarea invierii celei de pe urma, in
care nadajduim." In fata acestora atarna numeroase candele.

Capela Ingerului este prima incapere in care pasim. Bisericuta


Mormantului este o constructie micuta, sub forma dreptunghiulara, si
are doua incaperi. Intrand pe o usa joasa in primul spatiu din interior
ajungem in Capela Ingerului. In centrul acesteia se afla un prestol
peste care sta asezata o piatra sub forma patrata. Aceasta piatra
protejata de un geam este o bucata din piatra care a fost asezata la usa
mormantului lui Hristos.

"Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului coborand din
cer si venind, a pravalit piatra si a sezut deasupra ei. Si infatisarea lui
era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au
cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti. Iar ingerul raspunzand
a zis femeilor: Nu va temeti ca stiu ca pe Iisus cel rastignit il cautati.
Nu este aici; caci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti locul unde a
zacut." (Matei 29).

Pe aceasta piatra, la fiecare miez al noptii, este asezata o sfanta masa


si se savarseste Sfanta Liturghie. In dreapta si in stanga, in pereti, sunt
doua nise circulare care comunica cu exteriorul. Prin acestea, in
Sambata Mare, in sambata de dinaintea Sfintelor Pasti, Patriarhul
Ierusalimului scoate cate o torta aprinsa cu Sfanta Lumina, care
coboara din cer pentru a o imparti multimii credinciosilor care
asteapta afara.

In cea de-a doua incapere a cuvuclionului, in partea dinspre apus, se


afla o alta incapere, numita . Acesta este prezentat de o inscriptie
interioara ca un purtator de viata, mai impodobit decat raiul, si mai
luminos decat toata camara imparateasca. Intrarea in aceasta incapere
se face pe o usa mica si joasa prin care poate patrunde doar un singur
credincios. Incaperea are vreo doi metri lungime si permite numai
catorva credinciosi sa stea deodata inauntru, in vreme ce altii asteapta
in rugaciune in capela ingerului, iar altii in fata cuvuclionului, in
biserica mare. De fiecare data cate un calugar ortodox supravegheaza
inchinarea credinciosilor la Sfantul Mormant, pentru a se evita
neoranduiala sau imbulzeala.

In dreapta ultimei incaperi a Cuvuclionului se intinde o lespede din


marmura alba care protejeaza locul pe care a fost asezat trupul mort al
dumnezeiescului Rascumparator, care dupa trei zile a inviat. In acest
loc milioane de oameni din intreaga lume au ingenuncheat rostind
cele mai sfinte rugaciuni, impletite cu lacrimi de durere, de multumire
sau de speranta. Aici realizezi, poate cel mai bine ca orice jertfa ne
conduce spre inviere, ca orice gest de bunatate ne apropie de
Dumnezeu si de semeni si ca nimic nu ne mai poate desparti de
Hristos, nici chiar si moartea.
Hristos a inviat! Troparul imprimat pe Sfantul Mormant rosteste:
"Invierea Ta, Hristoase, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant,
ne invredniceste cu inima curata sa te slavim." Cuvuclionul are un
caracter interconfesional, si acolo slujesc zilnic, dupa un program
stabilit, mai intai ortodocsii, apoi armenii, coptii si catolicii.

Iesind din interiorul Sfantului Mormant spre rasarit ajungem in fata


unei biserici mari numita Biserica Invierii. Aceasta biserica se afla in
centrul intregului complex bisericesc si apartine in exclusivitate
ortodocsilor. Aceasta este catedrala propriu-zisa a Sfantului Mormant.
Aici se savarsesc slujbele zilnice ale ortodocsilor, la care de obicei
participa un mare sobor de preoti si arhierei. In mijlocul bisericii sta
asezat un sfesnic special, care marcheaza dupa Sfintele Scripturi
centrul geografic si spiritual al pamantului. Biserica este foarte mare
si impresioneaza prin stilul arhitectonic de tip romanic si prin
atmosfera interioara tipic ortodoxa.

Sub aceeasi rotonda imensa a Sfantului Mormant se afla si alte altare


crestine incepand din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul
coptilor, niste oameni foarte modesti si respectuosi, iar spre nord
capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care apartine
franciscanilor, este construit pe locul in care Domnul s-a aratat dupa
inviere femeilor mironosite:

"Si plecand ele in graba de la mormant, cu frica si bucurie mare au


alergat sa vesteasca ucenicilor Lui Invierea. Dar cand mergeau ele iata
Iisus le-a intampinat, zicand: Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au
cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat." (Matei 29) Altarul este
cunoscut si sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru ca
aici este locul in care Iisus s-a aratat iarasi Mariei Magdalena, care
statea afara langa mormant si plangea: "Si a vazut pe Iisus stand, dar
nu stia ca este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plangi? Pe cine
cauti? Ea, crezand ca este gradinarul, i-a zis: Doamne, daca Tu L-ai
luat, spune-mi unde L-ai pus si eu il voi ridica. Iisus i-a zis: Maria!
Intorcandu-se, aceea, i-a zis Invatatorule." (Ioan 20)

Urcand cateva trepte ajungem intr-o alta capela catolica, in locul care
dupa traditie, Mantuitorul S-a aratat Sfintei Fecioarei Maria, dupa
Inviere. In interiorul capelei se afla si un fragment din coloana de
piatra de care a fost legat Domnul, la pretoriu, cand ostasii romani l-
au batut si l-au batjocorit. Tot aici traditia ne spune ca Patriarhul
Ierusalimului si Sfanta Imparateasa Elena au atins lemnul crucii de un
mort si indata acela a inviat.

Culoarul interconfesional care inconjoara Cuvuclionul si Biserica


Invierii continua din acest loc, spre rasarit, pana la un mic altar,
construit peste locul in care soldatii romani l-au pazit pe Iisus, inainte
de a fi rastignit. In pardoseala paraclisului se afla o lespede din piatra
cu doua orificii in care erau introduse picioarele celor condamnati, iar
pe dedesubt erau legati cu un lant. Din acest motiv locul acesta este
numit si "Paraclisul butucilor", pentru ca aici au stat si picioarele lui
Iisus legate in acest fel, inainte de rastignire.

Sfanta Sa Mama, Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus,


impreuna cu alte femei evlavioase si toate plangeau. Din cauza
durerilor pricinuite de pe patimile si umilirile lui Iisus Maica
Domnului a lesinat aici de durere. Locul lesinului este marcat de o
icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni.

In partea de rasarit a Bisericii Invierii, plecand de la Altarul inchisorii


lui Iisus spre Golgota, intalnim pe rand doua paraclise mici. In primul
dintre ele traditia localizeaza locul in care soldatii romani au omorat
un sutas roman cu numele Longhin. Acest sutas era un fel de superior
al soldatilor romani, insarcinat cu supravegherea rastignirii lui Iisus.
Miscat profund de toate cele vazute, el a marturisit inaintea tuturor,
zicand: "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta." (Matei 28,
54). Pentru marturisirea acestui adevar el a fost decapitat, iar capul
sau aruncat in groapa de gunoi a orasului. O femeie oarba din oras
descopera prin vedenie capul Sfantului si primeste indata vindecare.
Astfel Sfantul Longhin a devenit primul martir si marturisitor al
credintei crestine.

Altarul Impartirii Vesmintelor este foarte aproape de Golgota. In acest


loc soldatii romani au aruncat sortii (zarurile) pentru hainele lui Iisus:
"Iar ostasii, daca au rastignit pe Iisus, au luat hainele Lui, si le-au
facut patru parti, fiecare ostas o parte, si camasa. Si era camasa
necusuta, de sus tesuta peste tot. Si au zis ostasii intre dansii: sa nu o
sfasiem, ci sa aruncam sortii pentru dansa, a caruia va fi, ca sa se
implineasca Scriptura, ce zice: Impartit-au hainele Mele lor si pentru
camasa Mea au aruncat sorti. Deci ostasii acestea au facut." (Ioan 19,
23-24)

Paraclisul Cununii de Spini se afla in imediata apropiere a locului


rastignirii, la numai cativa metri de paraclisul lui Adam. In centrul
paraclisului este un stalp de granit incadrat sub o sfanta masa din
marmura imprejmuita cu sticla. Pe aceasta coloana rupta, traditia ne
spune ca a fost asezat Domnul in pretoriu, cand soldatii romani i-au
pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care impodobesc paraclisul
sunt reliefate cateva scene ale judecatii lui Iisus. Ca o expresie a
chinurilor suferite la Pretoriu si astazi din lemnul icoanelor se poate
observa cum sangele inca mai curge din picioarele si fruntea lui Iisus.
In vinerea de dinainte de Pasti multi credinciosi isi alipesc urechea de
sfanta masa de marmura, care incadreaza stalpul de granit si pot auzi
sunetul suferintelor. Multi crestini aud aici loviturile biciului, precum
si bataile ciocanului care au batut cuiele in mainile si in picioarele lui
Iisus.
Intre Paraclisul Incoronarii Domnului cu Spini si cel al Impartirii
Hainelor se afla un culoar care coboara in partea de rasarit a muntelui
Golgota. Paraclisul aflarii Sfintei Cruci. In vechime aici erau niste
cisterne imense sapate in piatra pentru acumularea apei care era
folosita in anotimpul secetos. Dupa rastignire Crucea Domnului a fost
aruncata de evrei in aceasta cisterna impreuna cu cele ale talharilor.
Pentru a se sterge urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute
cu gunoaie si pietre asa incat pe la inceputul secolului IV, aproape
nimeni nu mai stia ce s-a intamplat cu Sfanta Cruce pe care a fost
rastignit Domnul.

In aceasta vreme Sfanta Imparateasa Elena a venit la Ierusalim si


preluand unele informatii de la localnici a sapat in aceste cisterne
pana a gasit cele trei crucii in partea cea mai de jos a cisternei. Astazi
aici se afla un mic paraclis inchinat Sfintei Cruci, iar in partea de sus
este statuia Sfintei Imparatese Elena, care asista la aceste sapaturi si
arunca bani din aur soldatilor romani pentru a continua sapaturile.

Urcand cateva trepte spre Biserica Invierii ajungem in altarul


"Talharului Dismas", care pe cruce a primit fagaduinta iertarii.
Traditia ne spune ca nimeni nu stia care dintre cele trei cruci era a
Domnului si atunci au luat toate cele trei cruci si au mers pe locul in
care se afla astazi altarul aratarii Domnului, de langa Sfantul
Mormant. Si asa a lucrat Dumnezeu ca trecand pe acolo un convoi cu
un mort spre groapa si atingand mortul de cele trei cruci, mortul a
inviat in momentul in care a fost atins de crucea pe care a fost
rastignit Iisus.

Biserica Invierii Domnului este cel mai sfant loc de pe pamant. Aici s-
au petrecut cele mai mari minuni ale crestinatatii si ele continua si
astazi sa impresioneze sau sa converteasca total la credinta nu numai
pe cei mai putini credinciosi, dar si pe alti oameni, de alte religii, care
din simpli turisti devin crestini in cel mai autentic sens al cuvantului
Golgota – locul Răstignirii Mântuitorului

La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii


Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, în traducere Craniu
sau Căpăţână (Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33).

În ceea ce priveşte originea numelui de Golgota, se presupune că vine


de la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se
petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat
aici, sau de la forma terenului care amintea de craniul unui om.

Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul


pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul
bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că
zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe
secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.

După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta


Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în
care s-a încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit
Hristos, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.

După aproape 100 de ani, nobila matroană romană, Melania cea


Tânără, a ctitorit o mică biserică deasupra Golgotei.

Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica


Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică
locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe
candele şi icoane străjuiesc acest loc sfant.
Piatra Ungerii

La numai cativa metri de la intrarea principala in Biserica Sfantului


Mormant, in Ierusalim, se afla Piatra Ungerii. Fiecare credincios care
ajunge sa se inchine in Sfantul Mormant se opreste, mai intai, la
aceasta Piatra pe care a fost asezat trupul Mantuitorului Iisus Hristos,
dupa coborarea de pe Cruce.

Biserica Sfantului Mormant este o constructie mareata din secolul al


XI-lea, inaltata de cruciati, in locul bisericii vechi, zidita de Sfanta
Imparateasa Elena in secolul al IV-lea. Biserica adaposteste cele mai
scumpe locuri crestine: Muntele Golgota, unde a fost inaltata Sfanta
Cruce, si Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos.

Piatra Ungerii

Piatra Ungerii se afla asezata pe locul in care Iosif din Arimateea si


Nicodim au asezat trupul lui Iisus Hristos, dupa ce L-au coborat de pe
Cruce, pentru a-L unge cu miresme si a-L pregati de grabnica
ingropare, precum citim in Sfanta Evanghelie:

"Dupa ce a luat otetul, Iisus a zis: Savarsitu-s-a! Si, plecandu-Si


capul, Si-a dat duhul. Deci iudeii, fiindca era vineri, ca sa nu ramana
trupurile sambata pe cruce, caci era mare ziua sambetei aceleia, au
rugat pe Pilat sa le zdrobeasca fluierele picioarelor si sa-i ridice. Deci
au venit ostasii si au zdrobit fluierele celui dintai si ale celuilalt, care
era rastignit impreuna cu el. Dar, venind la Iisus, daca au vazut ca
deja murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostasi cu sulita a
impuns coasta Lui si indata a iesit sange si apa. Si cel ce a vazut a
marturisit si marturia lui e adevarata; si acela stie ca spune adevarul,
ca si voi sa credeti. Caci s-au facut acestea, ca sa se implineasca
Scriptura: "Nu I se va zdrobi nici un os." Si, iarasi, alta Scriptura zice:
"Vor privi la Acela pe care L-au impuns."

Dupa acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar intr-
ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca sa ridice trupul lui Iisus.
Si Pilat i-a dat voie. Deci a venit si a ridicat trupul Lui. Si a venit si
Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la o
suta de litre de amestec de smirna si aloe. Au luat deci trupul lui Iisus
si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de
inmormantare la iudei. Iar in locul unde a fost rastignit era o gradina,
si in gradina un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat.
Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru ca
mormantul era aproape" (Ioan 19, 30‑40).

Piatra Ungerii este consemnata documentar abia incepand cu perioada


cruciadelor. Actuala piatra rosiatica a fost asezata in anul 1810, in
urma lucrarilor de reparatie ce au cuprins intreaga biserica. Peretele
din spatele Pietrei a fost adaugat pentru a sprijini arcul de deasupra,
care a fost slabit in urma incendiului din anul 1808. Acest perete, care
impiedica patrunderea directa in Biserica Invierii, se afla asezat pe
patru morminte ale unor regi din secolul al XII-lea.

Piatra Ungerii este o bucata masiva de calcar rosiatic, de forma


dreptunghiulara, care, datorita lacrimile nenumaratilor credinciosi si a
sarutarilor pline de evlavie, a ajuns lucioasa precum marmura. De o
parte si de alta, Piatra Ungerii este strajuita de cate trei sfesnice de
mari dimensiuni, iar deasupra ei sunt atarnate opt candele mari.

Peretele adugat ulterior intre Piatra Ungerii si Biserica Invierii este


impodobit cu un deosebit mozaic. Acest mozaic de mari dimensiuni
infatiseaza coborarea lui Iisus de pe Cruce, asezarea pe lespedea de
piatra, pentru ungerea cu miresme, infasurarea in giulgiu si asezarea
Sa in mormantul din gradina.

Mai demult, peste Piatra Ungerii se inalta un paraclis inchinat ungerii


cu miresme a trupului Mantuitorului, insa, in urma modificarilor
suferite de maretul complex arhitectural, paraclisul a fost indepartat,
iar Piatra Ungerii a ramas sub bolta bisericii.

Deoarece multi pelerini varsa pe aceasta piatra untdelemn de masline,


miruri si arome curate, facand pomenire de ungerea trupului lui Iisus,
aceasta Piatra raspandeste intotdeauna o buna mireasma.

Prohodul Domnului se incheie la Piatra Ungerii

Slujbele din Saptamana Mare sunt solemne. Ca moment distinctiv al


Vinerei Mari este cantarea imnului Prohodului si inconjurarea
bisericii cu Sfantul Epitaf (simbolizeaza trupul mort al lui Hristos), pe
sub care trec apoi toti credinciosii.

Slujba Prohodului incepe la ora 19:00 si se incheie la ora 03:00, dupa


miezul noptii. Slujeste insusi patriarhul, cu toti arhiereii si preotii
ortodocsi adunati in Ierusalim din toata lumea, in prezenta a multe mii
de pelerini. Toti slujitorii sunt imbracati in vesminte negre. Episcopii
duc inainte Sfanta Cruce, cu lemn din Crucea Mantuitorului, si
Sfantul Epitaf, pe care este imprimata punerea in mormant a
Mantuitorului.

Soborul preotilor porneste din fata Sfantului Mormant, inconjoara


baldachinul Sfantului Mormant, urca la Golgota, unde se inchina,
inconjoara Biserica Invierii si, cand se termina de cantat starea intai a
Prohodului, soborul se opreste la Piatra Ungerii. Aici se asterne pe
piatra Sfantul Epitaf, se cadeste, se zice ectenie mica si se incepe, in
aceeasi ordine, starea a doua a prohodului. Apoi, se reia procesiunea
amintita. La fiecare sfarsit de stare se pune Sfantul Epitaf pe Piatra
Ungerii, cadindu-se si rostindu-se ectenia. Dupa terminarea
prohodului, slujitorii se aseaza in fata Sfantului Mormant si continua
slujba Utreniei, dupa randuiala.

Sfântul Mormânt al Mântuitorului

Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului


Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla
„cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi.

Sfântul Mormânt are formă dreptunghiulară şi e împărţit în două.


Prima parte corespunde vestibulului mormântului. În centru, pe un
piedestal de marmură, se poate vedea un fragment din stânca
mormântului Mântuitorului. Acest vestibul se mai numeşte şi
Paraclisul Îngerului, amintind de vestea cea mare pe care îngerul
Domnului, şezând pe o piatră, a dat-o femeilor sfinte în dimineaţa
Învierii (Matei 28, 1-6).

Din vestibul, printr-o portiţă îngustă şi joasă, se intră în camera


propriu-zisă a mormântului. În partea dreaptă se află Stânca – aceasta
a servit drept pat funerar pentru Trupul Mântuitorului, de vineri seara
până în zorii zilei de duminică.

Dintre cele patru rânduri de candele de la intrare, rândul de sus


aparţine catolicilor, următoarele două rânduri grecilor, iar ultimul de
jos armenilor. Comunităţile coproprietare îşi împart de asemenea cele
12 sfeşnice uriaşe de la intrarea mormântului împreună cu
instrumentele de stins lumina care se sprijină de ele. Candelele care
atârnă în interiorul Sfântului Mormânt sunt, de asemenea, precis
împărţite cu deosebirea că aici printre proprietari se numără şi copti.

Biserica Adormirea Maicii Domnului - Muntele Sion

Catedrala Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai mari
biserici din Ierusalim, Israel. Catedrala apartine manastirii benedictine
din Ierusalim, cu sediul pe Muntele Sion, fiind asezata imediat in
afara zidurilor vechiului oras, aproape de Poarta Sionului. Initial,
manastirea era cunoscuta sub denumirea de "Abatia Adormirii Maicii
Domnului", insa numele acesteia a fost schimbat, incepand cu anul
1998, in cel de "Biserica Hagia Sion", locas care se afla pe acest loc,
mai inainte de a se ridica actuala biserica.

In istoria omenirii, Ierusalimul nu se prezinta ca o capitala cu mari


puteri politice si nici cu puteri economice de primul rang. El nu a avut
parte de multe si mari bogatii terestre si nici de zacaminte pretioase in
adancurile pamantului. Mai in tot timpul istoriei sale insa, Ierusalimul
a avut de suferit infrangeri si cuceriri din partea unor imperii si regate:
egiptene si asiriene, babilonene si persiene, grecesti si romane,
bizantine si arabe, si chiar de cruciati. Toti acestia, rand pe rand, l-au
cucerit si l-au stapanit, l-au jefuit si daramat, in veacuri diferite

Importanta cea mare a Ierusalimului pentru poporul evreu, pentru cel


arab, dar indeosebi pentru crestini si in perspectiva istorica pentru
omenirea toata, e cu totul alta. E marea importanta religioasa in istoria
omenirii! Ierusalimul e cetate sfanta a trei mari religii, toate
monoteiste, cu credinta intr-un singur Dumnezeu: mozaica, crestina si
mahomedana. Pentru crestini, locul este numit Tara Sfanta, caci sfant
este pamantul pe care a calcat Mantuitorul nostru Iisus Hristos. In
climatul acestor Locuri Sfinte dispar distantele geografice si cele
istorice, si simti cum te patrunde in adancul fiintei tale un suflu divin
invizibil de apropiere de Dumnezeu care a venit sa fie cu fiecare din
noi.

Biserica Adormirea Maicii Domnului de pe Muntele Sion - scurt


istoric

In anul 1898, in cadrul vizitei in Tara Sfanta, cu ocazia sfintirii


bisericii protestante inchinate Mantuitorului, Kaiser Wilhelm al II-lea
a cumparat aceasta bucata de pamant, pe Muntele Sionului, oferind in
schimb 120.000 de marci germane din aur sultanului Abdul Hamid al
II-lea. Mai apoi, el a daruit locul Uniunii germane din Tara Sfanta.

Potrivit traditiei locale, pe acest loc, foarte aproape de Camara din


Ierusalim, unde a avut loc Cina cea de Taina, a trecut la cela vesnice
Maica Domnului. Acest eveniment ar fi dat manastirii numele actual,
anume "Biserica Adormirii Maicii Domnului".

Arhitectul si constructorul Diocezei de Cologne, inginerul Heinrich


Renard (1868–1928), a investigat locul in anul 1899, cu aceasta
ocazie scotand la lumina ruinele vechii biserici bizantine inchinate
Maicii Domnului. Bisericuta se numea "Hagia Sion".

Biserica Aghia Sion a fost zidita la inceputul perioadei bizantine,


undeva intre anii 395 si 414, in vremea episcopului Ioan al II-lea de
Ierusalim. Potrivit traditiei locului, aceasta biserica a fost intemeiata
de Apostoli. Ortodocsii nu sustin insa acest lucru, ei facand pelerinaj
in Gradina Ghetsimani, unde se afla Mormantul Maicii Domnului.

Misiunea de a zidi o mareata biserica, pe locul celei vechi, a fost


incredintata arhitectului Teodor Sandel, membru al Ordinului
Cavalerilor Templieri (cel din urma), cat si cetatean al Ierusalimului.
Piatra de temelia a fost asezata in ziua de 7 octombrie 1900, iar
zidirea bisericii a durat numai zece ani. Uriasa basilica a fost sfintita
in data de 10 aprilie 1910, de catre Patriarhul latin de Ierusalim.

Primii calugari benedictini au fost trimisi la Ierusalim in anul 1906,


din Abatia de Beuron, Germania. Calugarii au fost inchisi, fara nici un
motiv, pentru prima data, intre anii 1918-1921, dupa sfarsitul
Primului Razboi Mondial. Mai apoi, in anul 1926, manastirea de pe
Muntele Sion a fost ridicata la rangul de abatie in sine, fiind incadrata
in Congregatia de Beuron. Intre anii 1939-1945, calugarii nemti au
fost inchisi pentru a doua oara, iar pentru a treia oara ca rezultat al
razboiului dintre arabi si israeliteni, in anul 1948. Abatia se afla atunci
la granita dintre Israel si Iordania, neputandu-se situa in nici una
dintre parti.

In anul 1951, abatia Maicii Domnului de pe Muntele Sion s-a separat


de Congregatia de Beuron, punandu-se sub directa conducere a
staretului calugarilor benedictini din Roma. Comunitatea monahala
din abatia de pe Sion si-a ales primul staret, cu hotarare proprie, in
anul 1979.

In anul 1967, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial, abatia a


fost incendiata de catre ambele tabere. Incepand cu anul 1972, o
scoala ecumenica a inceput a functiona in legatura cu abatia.

Biserica actuala, de o marime impresionanta, este de forma cilindrica,


de-a lungul peretilor, in interior, avand o serie insemnata de capele si
altare. Doua scari in spirala conduc pasii pelerinilor spre cripta
subterana.

Datorita faptului ca, foarte aproape de biserica, se afla un locas de cult


musulman, clopotnita abatiei de pe Sion nu a putut fi ridicata chiar
langa biserica, spre a nu umbri cladirea musulmana. Astfel, clopotnita
abatiei a fost zidita la o oarecare distanta de biserica, ea neputand fi
accesata din aceeasi curte.

Foisorul Cina cea de Taina

Foişorul indică partea superioară a casei rezervată primirii oaspeţilor.


Foişorul Cinei de Taină se află într-o clădire din Ierusalim, marcată de
un minaret şi o cupolă, care se află la umbra impozantei biserici a
Adormirii Maicii Domnului.

În acest foişor, ucenicii au stat la Cina de Taină împreună cu Iisus


(Marcu 14, 12-26). Tot aici, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor după
Înviere (Ioan 20, 19-23).

Aici este și locul în care stăruiau apostolii cu un cuget în rugăciune şi


în cereri împreună cu femeile şi cu Maria, Mama lui Iisus (Fapte 1,
12-14). Potrivit unei tradiţii foarte vechi, Foişorul a fost locuinţa
Maicii Domnului după Înălţare. În această sală a fost ales Matia
apostol în locul lui Iuda şi a avut loc Pogorârea Duhului Sfânt în ziua
Cincizecimii (Fapte 2, 1-12).

Pelerina Egeria descrie slujbele care erau săvârşite în biserica de pe


Muntele Sion în amintirea arătărilor Domnului şi a Rusaliilor. Se pare
că parterul era locul destinat rugăciunilor şi catehezelor, iar sala de la
etaj era rezervată săvârşirii Sfintei Liturghii.

În secolul al IV-lea, Patriarhul Ierusalimului Ioan al II-lea (386-415) a


construit o bazilică măreaţă, distrusă, însă, de perşi în anul 614.
Reconstruită câţiva ani mai târziu de viitorul patriarh al Ierusalimului,
Modest, biserica a fost din nou devastată de musulmani.
Cruciaţii au construit o bazilică cu trei naosuri, dintre care unul era
închinat Adormirii Maicii Domnului, iar foişorul a fost inclus în
interiorul noii bazilici. După căderea Regatului Latin, bazilica s-a
ruinat treptat-treptat. A rămas în picioare în schimb Foişorul,
încredinţat unor sirieni tributari arabilor.

În prima jumătate a secolului al XIV-lea, regele Robert de Napoli a


obţinut Foişorul de la sultanul Egiptului, iar în anul 1335 Regina
Sanda a construit o mănăstire în apropiere. După un secol de posesie
paşnică, musulmanii i-au deposedat pe franciscani mai întâi de
încăperile de la parter ale Foişorului, iar mai târziu şi de sala
superioară. Foişorul a fost transformat în Moscheea profetului David,
iar accesul a fost cu desăvârşire interzis creştinilor, până în secolul
trecut când li s-a permis creştinilor să viziteze Foişorul, fără a putea
săvârşi vreo slujbă. Restricţia s-a menţinut şi după anul 1967, când
Foişorul a intrat în posesia statului Israel.

Complexul actual al Foişorului datează din secolul al XIV-lea. Sala


superioară este construită în stil gotic. La parter se află aşa-zisul
Mormânt al lui David, transformat de evrei în loc de pelerinaj şi
centru de cult naţional.

Biserica Nasterea Domnului din Betleem

Biserica Nasterea Domnului din Betleem este unul dintre cele mai
importante locuri crestine de inchinare. Aceasta biserica a fost ridicata
pe locul pesterii in care S-a nascut Mantuitorul Hristos. De asemenea,
Biserica Nasterea Domnului este si una dintre cele mai vechi biserici
crestine din lume pastrate pana astazi.
Biserica Nasterea Domnului din Tara Sfanta se afla in partea de
rasarit a orasului Betleem, la opt kilometri de orasul Ierusalim.
Complexul ce o inconjoara, acoperind aproximativ 12.000 metri
patrati, include in afara de basilica propriu-zisa, o manastire ortodoxa,
una catolica si una armeana.

Nasterea Mantuitorului Hristos este relatata in Evangeliile Apostolilor


Matei si Luca. In pofida micilor diferente, care intaresc veridicitatea
celor relatate de cei doi, amandoi Evanghelistii afirma faptul ca
Hristos S-a nascut in Betleem si a crescut in Nazaret.

Evanghelistii mentioneaza doar faptul ca Fecioara Maria L-a nascut


pe Hristos intr-o "iesle". Nu se afirma clar daca locul acesteia era intr-
o "pestera" sau intr-un "staul". Insa, la mai putin de un secol distanta,
Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, cat si Protoevanghelia lui Iacov
mentioneaza cuvantul "pestera". Aceasta nu este nici o contrazicere,
caci, dupa cum era obiceiul in acea vreme, casele sa ridicau in fata
pesterilor care se gaseau in zona, astfel incat pestera sa poata fi
folosita drept staul pentru animale.

Prima mentionare a pesterii din Betleemn, cinstita drept loc al Nasterii


Domnului Hristos, apare in scrierile Sfantului Iustin Martirul si
Filosoful, datand din jurul anului 160. El a identificat intaia oara grota
ce se afla sub biserica drept pestera sfanta, locul Nasterii lui Hristos.
Spre intarirea acestuia vine si traditia, cu mentionarile gasite in
scrierile lui Origen si ale lui Eusebiu, acestea datand din secolul al III-
lea.
In anul 326, Sfantul Imparat Constantin si maica sa, Sfanta Elena, au
hotarat ridicarea unei biserici deasupra pesterii. Aceasta prima
biserica a Nasterii Domnului, inchinata la data de 31 mai 339, avea un
plan octogonal si era pozitionata chiar deasupra pesterii. In centrul
acesteia, o gaura larga de 4 metri, inconjurata cu o balustrada, oferea
o privire de ansamblu a pesterii.

Din aceasta perioada se pastreaza inca bucati impresionante si


insemnate din mozaicul ce acoperea in intregime podeaua bisericii.
Fericitul Ieronim a trait si lucrat in Betleem din anul 384, iar mai apoi
a fost inmormantat intr-o pestera de dedesubtul bisericii.

Biserica ridicata in perioada Sfantului Constantin cel Mare a fost


distrusa de catre imparatul Justinian in anul 530, pentru a putea ridica,
in locul ei, o biserica mult mai incapatoare. Biserica ridicata de
imparatul Justinian este cea care se vede si astazi.

Persii au crutat Biserica Nasterii in timpul invaziilor din anii 614


deoarece, conform legendelor, acestia au ramas profund impresionati
de o reprezentare a Magilor care s-au inchinat Pruncului, aducand
daruri. Reprezentati in scena Nasterii Domnului, magii de la rasarit
erau imbracati in haine persane - magii erau calatori tot de origine
persana.

Acest lucru a fost mentionat si in cadrul unui Sinod tinut la Ierusalim


in secolul al IX-lea. Mentionarea a fost folosita de catre participanti in
demonstrarea utilitatii si folosului reprezentarilor religioase.

Musulmanii nu au indeplinit decretul lui Hakim, dat in anul 1009


privind daramarea tuturor monumentelor crestine, deoarece, din
vremea lui Omar (639), acestora li s-a oferit si permis, spre slujire,
folosirea unuia dintre transeptele Bisericii.

Cruciatii au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Imparatii


Baldwin I si Baldwin II au fost incoronati in acest loc. Intr-o
atmosfera de totala intelegere, francii si bizantinii au contribuit
impreuna la redecorarea in intregime a interiorului Biserica Nasterii.
Aceasta actiune s-a intins intre anii 1165-1169. Evenimentul este
mentionat intr-o inscriptie de limba greaca, pastrata in transeptul de
nord.

Biserica Nasterea Domnului a fost neglijata uneori, pe perioade mari


de timp. Aceste perioade de neingrijire au fost cele in care au domnit
otomanii Mamluk si Ottoman, dar, din fericire, Biserica Nasterii nu a
fost afectata prea mult, si nici daramata.

Cea mai mare parte din marmura existenta in acea vreme in Biserica
Nasterea Domnului a fost scoasa de turci si folosita la zidirea si
impodobirea Templului de pe Munte, aflat in Ierusalim.

Alta incercari prin care a trecut Biserica Nasterea Domnului sunt


cutremurul din 1834 si incendiul din 1869, care au distrus mobilierul
de lemn al pesterii. Cu toate acestea, biserica a supravietuit tuturor
incercarilor naturale sau umane la care a fost supusa.

In anul 1847, furtul stelei de argint care marcheaza exact locul


Nasterii Pruncului Hristos, a dus la o criza internationala ce a cuprins
in intregime Locurile Sfinte. Aceasta criza a dus, in cele din urma, la
Razboiul din Crimeea (1854-1856).
La fel ca si la Biserica Sfantului Mormant, si aici, parti din Biserica
Nasterea Domnului se afla sub controlul diferitelor confesiuni
crestine. In anul 1852, grija Biserica Nasterii s-a incredintat mai
multor centre crestine. Astfel, biserica se afla in grija romano-
catolicilor, a armenilor si a grecilor ortodocsi. Grecii se ingrijesc, cu
precadere, de intretinerea in buna stare a Pesterii Nasterii.

Usa pocaintei - o usa de mici dimensiuni incrustata in zidul gros de


piatra al Bisericii Nasterii - a fost facuta si amplasata in zid in
perioada otomana, cu scopul de a impiedica pe necredinciosi sa intre
inauntru calare. De asemenea, aceasta usa, pe langa faptul ca obliga
pe oricine sa descalece de pe cal, obliga pe vizitator si la o plecare a
capului in semn de cinstire a locului. Un motiv bun poate fi si acela al
unei mai bune aparari in cazul unui atac al musulmanilor.

Aceasta usa a fost plasata in locul unei alte usi mai vechi, din
perioada cruciadelor, care era mult mai mare. Marginile usii celei
mari se pot observa inca deasupra celei mici. Tot aici se mai pot
observa si marginile usii patrate pe care o detinea Biserica Nasterii in
momentul zidirii ei de catre imparatul Iustinian.

Nava incapatoare se pastreaza intacta inca de pe vremea Iustinian, cu


toate ca tavanul a fost supus unor restaurari de-alungul secolelor al
XV-lea si al XIX-lea. Coloanele din piatra lustruita, majoritatea dintre
ele fiind luate din biserica initiale a lui Constantin - secolul al XIV-
lea.
Naosul basilicii este impartit in cinci nave longitudinale separate de
patru randuri de coloane, in stil corintic, cate 11 in fiecare rand. Pe ele
sunt pictati Apostolii Domnului, cu numele scrise in latina si greaca.

Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 pastreaza inca picturi de pe


vremea cruciatilor, infatisand mai multi sfinti si pe Maica Domnului
cu Prucul. Starea acestora nu este una foarte buna, datorita timpului si
metodelor de iluminat ale bisericii, insa, cu atentie, se pot observa
bine.

Fragmente foarte calitative de mozaic mural, datand din anii 1160,


impodobesc ambele laterale ale navei. Fiecare laterale avea trei
registre - lucru stiut dintr-o descriere a Biserica Nasterii datand din
anul 1628.

Registrul de mozaic de jos ii infatisa pe inaintasii lui Iisus; registrul


de la jumatate cuprindea informatii legate de sinoadele locale si
ecumenice; registrul de sus infatisa o serie de ingeri intre ferestrele
bisericii. Numele artistului care a lucrat la acest mozaic, Basilius
Pictor, apare la picioarele celui de al treilea inger din dreapta, pe
peretele nordic al navei.

Usile-trapa din podeaua actuala acopera sectiuni din mozaicul original


al Bisericii Nasterii. Acest mozaic acoperea, la inceput, intreaga
podea. Fragmentele care se pastreaza infatiseaza figuri geometrice,
pasari, flori si alte motive geometrice.

Niste usi similare acestora din podea acopera un alt mozaic pastrat din
vremea lui Constantin. Acestea se afla in transeptul de nord si acopera
un alt mozaic din secolul al IV-lea, care demonstreaza faptul ca
biserica lui Constantin avea o absida octogonala. Aceste usi se
deschid, uneori, la cerere.

O fantana baptismala de forma octogonala a fost gasita in absida


sudica. Aceasta dateaza din secolul al VI-lea si face parte din biserica
lui Iustinian - initial, aceasta era localizata langa marele altar. Odata
cu mutarea ei de langa altar, in perioada renovarilor cruciate, au
aparut si numeroase legende. Astfel, se spune ca in aceasta fantana a
cazut steaua magilor, sau ca din ea au fost adapati caii magilor, sau ca
are o oarecare legatura cu David.

Lacasul are trei altare: unul central si doua mai mici aflate in absidele
laterale. Din aceste abside se coboara in Pestera Nasterii Domnului,
propriu-zis o mica grota naturala, situata chiar sub altarul central.

Marele altar din capatul estic, alaturi de cel din partea sudica, apartin
grecilor. Altarul principal infatiseaza ochilor un frumos iconostas
ortodox. Catapeteasma este impodobita cu ingeri, icoane si candele
aurite.

In partea nordica a marelui altar se afla altarul armean al celor Trei


Regi, inchinat celor trei Magi care si-au legat caii in apropiere.
Armenii mai au un altar si absida nordica, inchinat de asta data
Fecioarei Maria.

Pestera Nasterii Domnului - o grota rectangulara aflata dedesubtul


bisericii - este punctul de maxim interes si cinste al intregii biserici. In
acest loc se ajunge coborand treptele ce pornesc din absidele laterale.
Aceasta grota a fost cinstita ca loc al Nasterii lui Hristos inca din
secolul al II-lea.
Steaua de argint incrustata in piatra marcheaza chiar locul in care a
fost asezat Hristos. Inscriptia in limba latina de pe marginea stelei de
argint spune urmatoarele: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus
est." Traducerea: "Aici S-a nascut Iisus Hristos din Fecioara Maria -
1717."

Steaua de argint este strajuita de cincisprezece candele care ard in


permanenta. Dintre acestea, 6 apartin grecilor, 5 armenilor si 4
latinilor.

Podeaua pesterii este pavata cu marmura. Tot mobilierul pesterii


dateaza de dupa incendiul din anul 1869; exceptie fac doar portile de
bronz ale intrarii de sud si ale celei de nord. Acestea dateaza din
vremea lui Iustinian - secolul al VI-lea.

Din pestera pornesc alte trepte ce duc intr-o capela laterala - Capela
Ieslei - detinuta de romano-catolici. Langa aceasta se pastreaza unele
fragmente de mozaic datand din secolul al II-lea, asemenea si unele
capiteluri de coloane

Grota Laptelui din Betleem

Grota Laptelui este numele unei biserici din Betleem, Tara Sfanta. La
o distanta de numai 300 de metri inspre sud-est de Biserica Nasterii
Domnului se afla o biserica mica, numita indeobste "Grota Laptelui".
In localitatea Betleem, toate traditiile locului stau strans unite in jurul
Bisericii Nasterii Domnului si in jurul Grotei Laptelui. Biserica
Nasterii Domnului se afla in grija ortodocsilor, in vreme ce Grota
Laptelui se afla in purtarea de grija a calugarilor franciscani.

Inca din secolul al VI-lea, o legenda locala marturiseste faptul ca in


aceasta pestera (grota) s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, in
noaptea in care Dreptul Iosif a primit porunca de la inger sa
paraseasca Betleemul si sa fuga in Egipt, spre a scapa de mania lui
Irod. In aceasta grota ar fi stat ei in rastimpul dintre Nasterea
Pruncului si Fuga in Egipt.

Despre acest moment, in Sfanta Scriptura, gasim scris: "Dupa


plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif,
zicand: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai
acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L
ucida. Si sculandu-se, a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a
plecat in Egipt. Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se
implineasca cuvantul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am
chemat pe Fiul Meu".

Iar cand Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a maniat foarte si,
trimitand a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele
lui, de doi ani si mai jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi.
Atunci s-a implinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas in
Rama s-a auzit, plangere si tanguire multa; Rahela isi plange copiii si
nu voieste sa fie mangaiata pentru ca nu sunt". (Matei 2, 13-18)

Potrivit unei alte vechi traditii, aceasta pestera a fost folosita drept loc
de inmormantare a multora dintre pruncii omorati, fara pic de mila, de
soldatii lui Irod. In cinstea acestor prunci sta zidita si o capela, in
biserica romano-catolica inchinata Sfintei Ecaterina.

Aceeasi legenda, mai sus amintita, spune ca in graba de a parasi


Betleemul, cand Iosif a luat pe Fecioara Maria si pe Pruncul Iisus,
care era alaptat in acel moment, cateva picaturi de lapte au picat pe
stanca pesterii in care acestia se aflau adapostiti. Din culoarea rosie,
pe care o avea mai inainte piatra, aceasta a capatat culoarea alba.

Peste aceasta pestera ar fi fost zidita o biserica inca din secolul al V-


lea. Din acea perioada se pastreaza inca si astazi o serie de fragmente
de mozaic, cu motive florale si animaliere, ce pot fi zarite in
apropierea usii de intrare in biserica.

Aceasta biserica de secol V, inchinata Maicii Domnului, a fost


construita de catre Sfanta Paula, care a trait in Betleem, crestina
adormita in Domnul in anul 404. Pentru o vreme, biserica s-a numit
chiar si "Biserica Sfanta Paula".

In secolul al XIV-lea, aceasta biserica era numita "Biserica Sfantului


Nicolae", dupa cum se vede dintr-o bula a papei Grigorie al XI-lea,
din anul 1375, dand voie franciscanilor sa o reconstruiasca.

Franciscanii au obtinut posesia asupra locului undeva dupa anul 1347,


cand au dobandit si purtarea de grija asupra Bisericii Nasterii. Pietrele
cele albe din Grota Laptelui au fost exportate in multe dintre bisericile
Europei, inchinate Maicii Domnului care Alapteaza. O astfel de
"piatra alba" a dus si Gerard al III-lea, episcopul de Betleem, pe
campul de lupta, regelui Baldwin al III-lea, in vremea asediului din
Ascalon, in anul 1153.
Actuala biserica franciscana, ridicata deasupra grotei, a fost zidita in
anul 1872. Biserica cea veche a fost mult largita, remodelata si
impodobita cu marmura si culpturi. Infrumusetarea si impodobirea
bisericii a fost data in grija lui Issa A.Michael Hazboun si a fiilor sai,
intre anii 1934-1935.

In anul 2007, o moderna capela inchinata Maicii Domnului a fost


deschisa in imediata apropiere a Grotei Laptelui. Aceasta capela este
legata de Grota printr-un tunel sapat in pamant. De la zidirea bisericii
si pana astazi femeile din zona, crestine si musulmane, vin in aceasta
spre a se ruga sa aiba lapte pentru alaptarea copiilor lor.

Manastirea sf. Teodosie

Mănăstirea Sfântului Teodosie, cunoscută şi sub denumirile de „Der


Ibn Abet” sau „Deir Dosi”, se află la aproximativ şapte kilometri de
Betleem, pe drumul ce duce spre Mănăstirea Sfântului Sava.
Sfântul Teodosie s-a născut în anul 424 în Capadocia, în satul
Mogarissus din părinţi binecredincioşi. La vârsta de 27 de ani a plecat
să se închine la Sfintele Locuri. Trecând prin Antiohia, tânărul
Teodosie a fost binecuvântat de Sfântul Simeon Stâlpnicul, care i-a
prorocit mari daruri duhovniceşti. După închinarea la Mormântul
Domnului, Sfântul Teodosie a locuit o perioadă în Tumul lui David,
apoi şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Kathisma, închinată Maicii
Domnului.

Peştera magilor

Iubind mult viaţa sihastră şi căutând un loc unde să se retragă, cu voia


Domnului, Sfântul Teodosie a descoperit printr-o minune peştera
unde cei trei magi înnoptaseră atunci când, „luând înştiinţare în vis să
nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Matei 2,
12). Tradiţia spune că în acel loc se găseau multe peșteri. Punându-şi
nădejdea în Domnul, Sfântul Teodosie a postit şi s-a rugat cu multă
râvnă. Apoi a luat o cădelniţă în care a pus cărbuni stinşi şi tămâie, a
cercetat pe rând peşterile şi s-a oprit acolo unde cărbunele s-a aprins
singur.

Începuturile mănăstirii

Între anii 465-475, Sfântul Teodosie împreună cu ucenicii adunaţi în


jurul său au ridicat o mănăstire. Încetul cu încetul, un adevărat oraş a
răsărit împrejurul mănăstirii, numărul vieţuitorilor depăşind curând
700 de monahi de diferite naţionalităţi. Conform izvoarelor scrise, în
mijlocul lor domneau dragostea, disciplina, vrednicia şi o deosebită
atmosferă duhovnicească. În centrul mănăstirii se afla biserica în care
se oficia liturghia în limba greacă şi două biserici de dimensiuni mai
mici, pentru nevoinţele diferitelor comunităţi monahice.

În organizarea internă a chinoviei, Sfântul Teodosie nu a urmat


exemplul mănăstirilor existente deja în Palestina, ci a stabilit reguli
noi, specifice. Monahii puteau trăi liniştiţi în obşte, îmbinând viaţa
sihastră cu fapta cea bună în sprijinul aproapelui; confecţionau bunuri
atât pentru uzul propriu, cât şi pentru vânzare. Pe lângă ateliere,
mănăstirea dispunea de camere pentru pelerini, cămine pentru cei
săraci şi infirmi şi spitale.

Sfântul Teodosie a trecut la Domnul la 11 ianuarie anul 529, şi a fost


îngropat în peştera celor trei magi.

Urmaşii Sfântului Teodosie


Sfântului Teodosie i-a urmat Sfântul Sofronie, care a fost stareţ timp
de 14 ani şi 2 luni, adormind întru Domnul la 21 martie 546. Sfântului
Sofronie i-a urmat Rufos, iar acestuia, Stratigios, renumit pentru
postirea neîncetată, privegherea neîntreruptă şi munca grea. Stratigios
a fost urmat de Modest.

Unul dintre fraţii de mănăstire din timpul Sfinţilor Sofronie şi Modest


a fost Ioan Moshu, autor al Limonarului, care a murit mai târziu la
Roma. Pentru sfinţenia vieţii sale, moaştele lui au fost aduse şi depuse
în Peştera celor trei magi.

Invazia persană

În anul 614 a avut loc invazia perşilor la Locurile Sfinte. Dintr-un


jurnal scris în secolul al IX-lea, aflăm că perşii au ars mănăstirea,
ucigând mulţi dintre fraţi, iar restul au fugit de teama păgânilor.

Tot atunci, perşii au incendiat Biserica Sfântului Mormânt din


Ierusalim, au jefuit cele mai multe dintre mănăstiri, au ucis 90000 de
creştini, l-au luat ostatic pe Patriarhul Zaharia al Ierusalimului şi au
răpit Sfânta Cruce din Ierusalim. Basilica Naşterii Domnului din
Betleem a fost singura biserică scăpată întreagă. În acest context
dificil, stareţul Modest a fost ales patriarh, urmând lui Zaharia.

Conform aceluiaşi jurnal, mănăstirea a fost refăcută parţial, iar în anul


808 în chinovie mai trăiau doar 70 de călugări.

Perioada cruciaţilor şi a otomanilor

În epoca dominației cruciate în Țara Sfântă, peste Peștera Magilor a


fost reconstruită o biserică nouă.
La începutul secolului al XII-lea, egumenul Daniel, cel mai vechi
pelerin rus în Țara Sfântă cunoscut, povestește că mănăstirea era
vizibilă de la Ierusalim și că se afla la 6 mile (aproximativ 10 km) de
Ierusalim.

Între secolele XII-XIII, mănăstirea se ridică încetul cu încetul, însă nu


rezistă prea mult timp, din cauza sărăciei. În secolul al XVI-lea,
mănăstirea a fost din nou devastată de turci și locul a rămas pustiu
pentru multă vreme.

Refacerea mănăstirii

În luna august a anului 1881, Fotios Alexandritis, directorul


Seminarului Teologic al Mănăstirii „Sfânta Cruce”, a cumpărat de la
un arab Peştera celor trei Magi şi terenul cu ruinele mănăstirii. În anul
1896, în ziua de pomenire a Sfântului Teodosie, Patriarhul Gherasim I
al Ierusalimului a sfinţit piatra de temelie a noului aşezământ.

Între anii 1914-1952, Părintele Leontie din Creta a înălţat biserica cea
mare, a descoperit şi a restaurat Peştera celor trei Magi şi a cumpărat
încă 40000 metri pătraţi, dedicându-şi întreaga viaţă acestei chinovii.

Deşi ctitoria Sfântului Teodosie se află astăzi în teritoriul arab ostil,


mănăstirea a devenit popas obligatoriu pentru orice pelerin la Locurile
Sfinte.

Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit


Manastirea Sfantul Sava - Marea Lavra a Sfantului Sava - cunoscuta
si sub denumirea locala de "Mar Saba", este o manastire greco-
ortodoxa din Pustiul Iudeii, Israel. Manastirea este asezata pe defileul
Paraului Cedrilor - Chedron sau Wadi en-Nar - care porneste de la
poalele muntelui pe care se inalta orasul Ierusalim; locul se afla la
noua mile spre est de Betleem, de unde si porneste drumul.

Pornind initial de la o singura chilie si ajungand mai apoi la sute de


chilii, asezamantul sihastresc din Pustia Iudeii a devenit un imens
centru religios al lumii ortodoxe. Manastirea a fost intemeiata de catre
Sfantul Sava cel Sfintit in anul 478, ca asezamant al calugarilor
anahoreti din jurul sau.

Manastirea din Pustiul Iudeii, cunoscuta initial drept Marea Lavra, a


influentat puternic dezvoltarea serviciilor religioase si a cultului
Bisericii Ortodoxe. In aceasta privinta este renumit "Tipicul Sfantului
Sava cel Sfintit", care cuprindea mai toate randuielile de slujbe
savarsite in biserica.

Manastirea Sfantul Sava a luat fiinta in secolul al V-lea si s-a


dezvoltat in jurul chiliei Sfantului Sava, localizata in peretele de piatra
din partea stanga a Paraului Cedrilor, la mica distanta de Ierusalim.

Comunitatea monahala din jurul marelui nevoitor Sava traia o viata de


puternica rugaciune, calugarii vietuind in chilii sapate in piatra (mici
deschizaturi in peretele de piatra). Acesti calugari s-au strans in jurul
parintelui, gasind in acesta un adevarat conducator duhovnicesc si
lucrator al rugaciunii neincetate.

Initial, ucenicii Sfantului Sava si-au sapat si randuit chiliile in roca


bruta din jurul chiliei parintelui. Chiliile ucenicilor se intindeau pe o
distanta de aproximativ doi kilometri, in jurul actualei manastiri. Mai
tarziu, ei se vor uni intr-o manastire cu viata de obste.
Crescand numarul vietuitorilor, multe dintre aceste chilii au fost
marite si transformate in asezaminte cu mai multe camere, cu chilii
mai mici de rugaciune si cu capele. In cadrul lucrarilor arheologice,
intreprinse pe la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au cercetat si
conservat in jur de 45 de astfel de chilii, din jurul Marei Lavre a
Sfantului Sava.

Cu timpul, doua biserici au fost construite in varful peretelui de piatra,


pe marginea rapei. Acestea au strans in ele toti calugarii si ucenicii
din chiliile imprastiate in jur, toti traind ca si inainte, in mare nevointa
si rugaciune.

In biblioteca din Manastirea Sfantul Sava se pastreaza un codice cu


inscriptia care confirma ca Manastirea Sfantul Sava, ctitorita de
Imparatul Iustinian al Bizantului, a fost refacuta "dupa staruintele
domnilor Valahiei" si cu banii lor. Pentru refacerea manastirii,
domnitorul Neagoe Basarab l-a trimis cu bani pe egumenul Ioachim
Valahul, care traia de multa vreme la Manastirea din Sinai.

Dintr-o scrisoare trimisa de calugarii romani de la Manastirea Sfantul


Sava domnitei Ruxandra, sotia domnitorului Alexandru Lapusneanu
si fiica lui Petru Rares, aflam de generozitatea domnului roman.
Piosenia domnitorilor romani s-a exprimat in numeroasele danii prin
care manastiri si sate romanesti erau "inchinate" Bisericii Sfantului
Mormant, sau altor asezaminte religioase din Tara Sfanta.

Astazi, complexul monahal din Pustiul Iudeii pastreaza inca cele doua
biserici, alaturi de Mormantul Sfantului Sava cel Sfintit, localizat in
curtea ce le separa. Pe langa cele doua biserici, manastirea mai are si
cateva capele, o trapeza si o bucatarie, o magazie si o mare cisterna
pentru apa - sapata in piatra, alaturi de multe chilii sapate in piatra,
pentru calugari. De ziua de praznuire a Sfantului Sava cel Sfintit, la 5
dcembrie, manastirea se umple de credinciosi din toata lumea.

Biserica centrala a manastirii este inchinata Maicii Domnului. Cea de-


a doua biserica, construita intr-o pestera si numita initial
"Theoktistos", este inchinata astazi Sfantului Ierarh Nicolae. Pe langa
cele doua biserici mari ale manastirii, aceasta mai pastreaza si o serie
de capele, unele dintre ele fiind de o seama cu primele chilii ale
Sfantului Sava.

Capelele manastirii sunt urmatoarele: Capela Sfintii Parinti Ioachim si


Ana, Capela Sfantul Ioan Gura de Aur (acestea au fost infiintate in
doua dintre vechili chilii ale manastirii, sapate de primii ucenici),
Capela Sfantul Ioan Damaschin (aceasta mai este inchinata si
Sfantului Ioan Botezatorul, insa numele ii vine de la faptul ca aici a
vietuit Sfantul Ioan Damaschin, pe la inceputul secolului al XVIII-lea;
tot in acest loc el a fost tuns in monahism, primind si harul Preotiei),
Capela Sfantul Gheorghe si Capela Sfintii Arhangheli. Ultima capela
este relativ noua, ea fiind construita abia pe la jumatatea secolului al
XX-lea, de catre Parintele Arhimandrit Serafim.

Aceasta manastire este considerata a fi printre cele mai vechi din


lume, fiind printre putinele locasuri cu viata neintrerupta de rugaciune
si cu pastrarea intocmai a traditiilor sfinte. O trasatura particulara a
manastirii este aceea ce in ea nu au acces femeile, ci doar barbatii.
Femeile pot merge doar la "Turnul Femeilor", de unde pot privi o
panorama a manastirii. Pentru a le mangaia pe acestea, un parinte
scoate la poarta manastirii Moastele Sfantului Sava, ele putand sa se
inchine si sa le sarute.

Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit


Sfantul Cuvios Sava cel Sfintit s-a nascut in Capadocia, in mitropolia
Cezareei, intr-un sat ce se numea Mutalasc. Datorita sfantului vlastar
rasarit din acesta, satul a devenit in scurt timp unul dintre cele mai
renumite si importante din zona, depasind chiar si localitatea
Armatem, care a odraslit pe dumnezeiescul Prooroc Samuel.

Parintii fericitului Sava se chemau Ioan si Sofia si erau de bun neam


si binecredinciosi. Pe cand era pruncul de cinci ani, s-au dus parintii
lui in Alexandria, la slujba imparateasca, pentru ca Ioan era ostas.
Prin pronia lui Dumnezeu, Sava a ramas cu averea parintilor la
Eremia, fratele mamei sale. Si intrucat Eremia avea o femeie cu narav
rau si sfadnica, suparandu-se copilul, s-a dus la Grigorie, fratele
tatalui-sau, care vietuia intr-alt sat, ce se numea Scanda, pentru care
pricina s-a ridicat vrajba intre unchii lui.

Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit - Ierusalim

Parintii lui zabovind multa vreme in Alexandria, Eremia si cu


Grigorie se certau intre dansii, caci fiecare dintr-insii voia sa-l aiba la
el, nu atat pentru ca il iubeau pe copil, pe cat ca sa fie partas avutiei
tatalui sau.

Fericitul copil, avand intelegere de batran si vazand galceava si sfada


unchilor lui, s-a lepadat de toata averea parintilor si a mers in
Manastirea lui Flavian, ce era departe de satul Mutalasc ca de
douazeci de stadii, a luat chipul ingeresc, fiind atunci abia de opt ani.
Vietuind acolo, a invatat repede Psaltirea si celelalte Sfinte Scripturi
si sporea in fapte bune, luand aminte la randuiala monahiceasca.

Nu dupa multa vreme impacandu-se intre dansii, unchii fericitului


Sava au venit la dansul in manastire si au inceput a-l razvrati,
sfatuindu-l sa iasa din acea sfanta ograda si sa-si ia femeie cu care sa
vietuiasca in averea parinteasca. El nu asculta de unchii sai si sfatul
lor cel inselator il lepada, zicand: "Eu fug ca de un balaur de acei care
imi poruncesc a ma lepada de calea lui Dumnezeu. Pentru ca ma tem
ca nu cumva, cu vorba lor cea rea, sa-mi strice obiceiurile mele bune
si apoi sa aduc asupra mea blestemul cu care blestema proorocul pe
cei care se dedau la indaratnicii, despre care zice: Blestemati sunt cei
ce se abat de la poruncile Tale." Cu aceste cuvinte izgonind de la
dansul pe unchii sai, se sarguia in mai mari nevointe, cu osteneli si
infranari chinuindu-si trupul si robindu-l pe el duhului.

La varsta de 18 ani, sfantul a plecat in Palestina, alaturandu-se marilor


nevoitori Eftimie si Teoctist - Euthymius si Theoctistus. Dupa multi
ani de nevointe si nespuse bucurii duhovnicesti, Sfantul Cuvios Sava
a avut o vedenie dumnezeiasca, vestindu-i despre mutarea sa ce avea
sa fie in curand. Culcandu-se in chilia sa, a chemat pe toti parintii si
fratii si le-a dat sarutarea cea mai de pe urma, punandu-le egumen in
locul sau pe un barbat vrednic, cu numele Melit, poruncindu-i sa
pazeasca fara vatamare toate asezamintele manastirii date de dansul.
Apoi au trecut patru zile, negustand nimic, nici vorbind cu nimeni.

Iar in seara sambetei, cerand Preacuratele Taine si impartasindu-se, a


zis cuvantul cel mai de pe urma: "Doamne, in mainile Tale imi dau
duhul meu". Si asa s-a savarsit in ziua de 5 decembrie 532. Deci,
vietuind 94 de ani, a trecut la viata cea neimbatranita, petrecandu-l
ingerii lui Dumnezeu si sfintii mucenici.

Dupa aceea, indata s-a auzit in toate hotarele Ierusalimului despre


adormirea cuviosului si s-au adunat de prin toate lavrele si manastirile
multime mare de monahi si a venit patriarhul cu episcopii si cu
dregatorii cetatii. Cantandu-se cele de ingropare s-a pus trupul lui cu
cinste, intre amandoua bisericile.

In secolul al XII-lea, trupul Sfantului Sava a fost luat de cruciati si


dus in Venetia. Acesta a fost adus inapoi in manastire abia dupa
intelegerea dintre Papa Paul al VI-lea si Patriarhul ortodox grec
Atenagora - Athinagorus, in cadrul vizitei papei in Tara Sfanta, in
anul 1965. Sfintii Cuviosi Parinti ucisi in Pustiul Iudeii, in Manastirea
Sfantul Sava cel Sfintit, sunt praznuiti la data de 20 martie.

Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit - Tipicul Sfantului Sava

Pe masura ce manastirea crestea, s-a simtit nevoia tot mai mare de o


randuiala exacta a sfintelor slujbe. Randuielile si traditiile monahale
practicate de catre comunitatile monastice din Palestina, Egipt si
Anatolia, cat si cele intalnite in Biserica mare din Ierusalim, au fost
adunate si puse la un loc de catre Sfantul Sava cel Sfintit. Rezultatul
muncii sale s-a concretizat in extrem de valoroasa carte "Tipicul
Sfantului Sava cel Sfintit". Aceasta se numeste cu numele complet de
"Slujbele Marii Lavre din Ierusalim (Manastirea Sfantul Sava) scrise
de catre de-Dumnezeu-purtatorul Parintele nostru Sfantul Sava".

In scurt timp, Tipicul a fost preluat si aplicat de mai toate Bisericile


Ortodoxe. Acesta a fost dezvoltat in cadrul secolelor al VII-lea si al
VIII-lea, iar mai tarziu a fost imbinat cu cele provenite din Palestina si
Constantinopol. Tipicul Sfantului Sava, dezvoltat si completat, a fost
preluat definitiv prin secolul al XV-lea, el inlocuind Tipicul de la
Manastirea Studion, din Constantinopol. In anul 1545, acesta avea sa
fie primul Tipic tiparit.

Biserica Campul Pastorilor

Campul Pastorilor de langa Betleem, in Tara Sfanta, a fost cinstit de


crestini inca din primele secole crestine. Campul Pastorilor, numit in
partile locului dupa satul Beit Sahour, se afla la o distanta de numai
cativa kilometri inspre rasarit de Betleem.

Beit Sahour este, in mare parte, locuit de crestini: greco-ortodocsi,


greco-catolici, catolici latini si o minoritate de protestanti si
musulmani, veniti dupa anul 1948. Numele satului, anume "Beit
Sahour", inseamna "casele celor care fac de straja".

Campul Pastorilor din Betleem este unul dintre locurile biblice puse
in legatura cu Nasterea Domnului. Locul unde innoptau pastorii, in
noaptea in care s-a nascut Pruncul Iisus Hristos, se afla la o distanta
de numai 600 de metri de satul mai sus amintit.

Campul Pastorilor din Betleem in Sfanta Scriptura

"Si iata ingerul Domnului a statut langa ei si slava Domnului a


stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Dar ingerul
le-a zis: Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare,
care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este
Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi
un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, Impreuna cu
ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand:
Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni
bunavoire! Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei, la cer, pastorii
vorbeau unii catre altii: Sa mergem dar pana la Betleem, sa vedem
cuvantul acesta ce s-a facut si pe care Domnul ni l-a facut cunoscut.
Si, grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc,
culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest
Copil.
Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori. Iar
Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Si s-au
intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cate
auzisera si vazusera precum li se spusese." (Luca 2, 8-20)

Campul Pastorilor din Betleem

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (265-340) aminteste de acest


"camp al pastorilor", pe care il localizeaza aproape de Turnul Ader,
aflat la aproape un kilometru de Betleem. Fericitul Ieronim (331-420)
noteaza si el acelasi lucru.

In anul 384, pelerina Egeria a vazut intr-o vale din apropierea


Betleemului "o biserica ce se numeste La Pastori, cu o gradina mare,
inconjurata de un zid drept si, de asemenea, cu o foarte frumoasa
grota, adapostind un altar".

Pelerinul Arculf (670) a lasat marturie despre o biserica ridicata in


acest loc, facand precizia ca aceasta se afla la un kilometru si jumatate
distanta inspre rasarit de Betleem.

Calendarul Bisericii din Ierusalim (secolele VII-VIII) aminteate


existenta unei manastiri inspre est de Betleem, numita sugestiv
"Poememium", adica "Manastirea Turmelor". Un staret al acestei
manastiri, anume Daniel (1106), numeste locul de langa manastire
drept "Pasunea Sfintita", in vreme ce un diacon numit Petru (1137)
numeste biserica de aici drept "Biserica Pastorilor". Diaconul
mentioneaza si existenta unei pesteri, sub biserica amintita. Aceasta
manastire exista inca in anul 1177, ea fiind mentionata si de Focas.

Dupa perioada de ocupatie a cavalerilor cruciati, Biserica Pastorilor a


cazut in ruina, pelerinii ce se indreptau spre Locurile Sfinte incepand
a merge spre un alt loc, din apropiere, numit "Deir el-Raawat", adica
"Manastirea Pastorilor". Incepand cu anul 1859, locul numit "Siyar el-
Ganam", adica "Stana Oilor", a fost ales drept loc al aratarii ingerului
catre pastori.

Campul Pastorilor din Betleem - Bserica romano-catolica a Pastorilor

In urma sapaturilor arheologice intreprinse intre anii 1951-1952,


calugarii franciscani au descoperit un vechi complex monahal. Dupa
scoaterea la lumina a mai multor prese de ulei, cisterne, magazii si
grote s-a ajuns la concluzia ca ocupatia principala a vietuitorilor de
aici era agricultura. Potrivit estimarilor arheologice, locul a fost
ocupat de oameni inca din vremea regelui Irod cel Mare. Cu toate
acestea, abia in secolele VI-VII locul se afla pe o culme a
prosperitatii.

Printre ruinele scoase la lumina s-a descoperit si o veche biserica


crestina, datand inca din secolele IV-V, biserica largita in secolul al
VI-lea. La zidirea acestei biserici, constructorii au folosit pietre de la
Biserica Nasterii din Betleem, zidita in forma octogonala, de Sfantul
Constantin cel Mare, inaintea celei actuale. Biserica are doua altare
semicirculare, in acestea pastrandu-se si cateva fragmente de mozaic
si inscriptiile.

In anul 1953, in partea nordica a campului, langa aceste ruine,


calugarii franciscani au construit o mica biserica in forma de cort
pastoresc, numita sugestiv "Slava intru cei de sus". Biserica
franciscana a fost construita de arhitectul Antonio Barluzzi. In
interior, bisericuta este pictata cu fresce ce stau in legatura cu
Nasterea Domnului: aratarea ingerului, pastorii si oile, drumul spre
pestera din Betleem si Nasterea Pruncului Iisus Hristos.

Campul Pastorilor din Betleem - Manastirea ortodoxa a Pastorilor


Manastirea ortodoxa a Pastorilor se afla in partea estica a aceluiasi
camp, pe locul unde a fost descoperita o pestera foarte veche. Podeaua
pesterii pastreaza fragmente foarte vechi de mozaic, acestea datand
inca din secolul al IV-lea. Locul pe care se afla biserica crestinilor-
ortodocsi corespunde mai bine marturiilor aduse de pelerina Egeria si
de Arculf.

Potrivit traditiei locului, in aceasta pestera erau adapostiti pastorii,


cand ingerul Domnului le-a aparut spre a le vesti Nasterea. Folosita
initial drept loc de adapost, in cele din urma pestera a ajuns sa fie
folosita drept mormant pentru trei pastori din zona.

In pelerinajul ei prin Tara Sfanta (325-326), Sfanta Imparateasa


Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, oprindu-se si in acest loc,
a randuit sa se construiasca aici un Sfant Altar. Potrivit cercetarilor
arheologice efectuate in acest loc, Altarul din pestera dateaza cu
adevarat inca din perioada bizantina (secolul IV).

In secolele urmatoare, deasupra pesterii s-a zidit o biserica, undeva


prin secolul al V-lea, apoi o mareata basilica crestina, in secolul al VI-
lea. Biserica si pestera au fost restaurate si intarite in secolul al VII-
lea. Pelerinii secolului al X-lea au aflat biserica si manastirea ce s-a
dezvoltat in jurul acesteia in stare de ruina.

In anul 1972, calugarii ortodocsi greci vor construi pe acest loc o noua
biserica. Noua biserica, numita "Keniset er-Raawat", adica "Biserica
Pastorilor" a fost zidita imediat langa pestera subterana. In aceasta
pestera a fost construit un paraclis inchinat Maicii Domnului, cu zi de
praznuire pe 26 decembrie. Peretii pesterii sunt imbracati cu multe
icoane ortodoxe vechi.
Biserica Sfantul Nicolae

Satul pitoresc Beit Jala, în întregime creştin, cu circa 9000 de


locuitori, este aşezat la doi kilometri de Bethleem, printre plantaţiile
de măslini, la apus de mormântul Rahelei.

Beit Jala e considerat a fi biblicul Ghilo, patria lui Ahitofel, sfetnicul


şi apoi trădătorul lui David (II Regi 16, 23), cunoscut şi sub numele
de Galem (Iosua 15, 60), ce se întinde pe coastele însorite ale unui
deal, acoperite cu măslini şi viţă-de-vie. Roadele caişilor sunt
renumite pentru frăgezimea şi aroma lor specială. Localitatea se
mândreşte cu măiestria sculptorilor săi, al căror talent poate fi apreciat
în lucrăturile în piatră ale multor clădiri din Ierusalim şi Bethleem.

Peştera

Obiectiv inedit, peştera Sfântului Nicolae este foarte rar cuprinsă în


programele de vizitare a Ţării Sfinte. Tradiţia spune că Sfântul
Nicolae, episcopul din Mira Lichiei, a locuit în această peşteră patru
ani (312-315), cât a vizitat Locurile Sfinte şi a fost găzduit la micuţa
mănăstire înfiinţată aici în anul 305 de către călugări din Anatolia
(Asia Mică), de unde venea şi el.

Săpăturile pentru noile fundaţii au adus la iveală mărturii preţioase cu


privire la istoria locului. Ruinele unei biserici bizantine şi o peşteră
pardosită cu mozaic sunt dovezile de netăgăduit ale vechimii,
sfinţeniei şi continuităţii în timp a lăcaşului de cult. Vulturul bicefal,
simbolul Imperiului Bizantin, este reprezentat în mozaicul peşterii,
care datează din secolele V-VI. S-au mai descoperit şi sfinte moaşte
ale călugărilor din primele secole creştine.

Biserica nouă
Considerată ca fiind cea mai importantă din oraş, actuala biserică
„Sfântul Nicolae” a fost reconstruită după cutremurul din anul 1927
pe ruinele altei biserici ce fusese dedicată Sfântului Gheorghe. Atât
clopotniţa, cât şi biserica sunt împodobite cu minunate dantelării
sculptate în piatră albă.

Pictura interioară este în lucru. Altarul este sculptat în piatră roşie, de


provenienţă locală. Imnuri de slavă închinate Sfântului Nicolae sunt
caligrafiate în puritatea alabastrului de pe benzile decorative.

Pentru că este biserică de mir, programul îl cunosc numai locuitorii


micuţului orăşel palestinian.

Minunatul ocrotitor al oraşului Beit Jala

Creştinii din Beit Jala păstrează vie memoria trecerii Sfântului


Nicolae – Mar Nicola – prin localitatea lor, încât a devenit sfântul
ocrotitor al localității. Aproape fiecare familie creștina din Beit Jala
are un Nicola în familie!

În ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae, populația creştină a oraşului


sărbătorește cu mic cu mare în fața bisericii de la peşteră. Sărbătoarea
începe la ora 7.30 cu Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul
Ierusalimului, după care urmează procesiunea către peşteră; mulţimea
merge cu lumânări aprinse pe străzi, iar pe stradă are loc parada
fanfarei. După-amiază are loc concertul corurilor locale. Cum aproape
în fiecare familie există cel puțin o persoană care poartă numele
sfântului, bineînțeles că pe seară familiile se reunesc și sărbătoresc.

Ocrotitor în timpul bombardamentelor


Localnicii păstrează vie în memorie trecerea pe aici a îndrăgitului
Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Aceștia par să aibă o relație directă cu
el, considerându-l cu adevărat părintele și ocrotitorul lor cel mai drag.

Adeseori, pelerinii află mărturii despre numeroasele minuni noi în


care Sfântul Nicolae vindecă bolnavi, apare în vis unor oameni
necăjiţi sau apare deasupra bisericii și apără locuitorii de atacurile cu
bombe. De altfel, în timpul celor două Războaie Mondiale, nici o
bombă nu a căzut peste Beit Jala. Sunt localnici care spun că l-au
văzut pe sfânt cu brațele întinse deasupra localității, ferind-o de
bombele care au vizat această țintă în urma Declarației de
Independență din 1948.

Ein Sitti Maryam – Izvorul Maicii Domnului din Ein Karem

În centrul localităţii Ein Karem de astăzi se găseşte Ein Sitti Maryam


– Izvorul Maicii Domnului. Mulţime de pelerini se opresc în fiecare zi
pentru a se răcori la apa acestui izvor.

În jurul acestui izvor s-a format nucleul orașului canaanit în perioada


bronzului, iar de atunci apa izvorului a fost utilizată ca sursă
principală de alimentare timp de mii de ani. De altfel, numele
localităţii Ein Kerem înseamnă izvorul îmbelşugat sau izvorul viei.

În timpul celui de-al doilea Templu, un tunel de 30 de metri a fost


săpat în stâncă, pentru a crește capacitatea izvorului.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deasupra izvorului,


musulmanii au construit o moschee cu un minaret.
Potrivit tradiției creştine, la acest izvor s-a oprit Maica Domnului
pentru a bea apă, atunci când s-a întâlnit cu Elisabeta. Chiar dacă
astăzi apa izvorului nu mai este potabilă, simpla ei atingere îţi dă fiori
- la gândul că şi Maica Domnului a trecut pe aici.

S-ar putea să vă placă și