CAPITOLUL I: NOŢIUNI GENERALE PRIVIND SUCCESIUNEA

Secţiunea 1: Noţiunea, felurile şi caracterele juridice ale moştenirii.

Succesiunea reprezintă unul dintre modurile de dobîndire şi transmitere a proprietăţii

private, care a aparţinut unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane fizice,
juridice sau către stat şi este una dintre cele mai importante verigi ale vieţii sociale [17
p177].Astfel, art.9 din. Legea nr. 459-XII din 22.01.1991 prevede că dreptul de proprietate apare
pe baza producerii sau dobîndirii bunurilor în urma unei tranzacţii, prin moştenire, prin
restabilirea dreptului de proprietate, prin alte mijloace care nu contravin legislaţiei RM, iar art.
15 din Lege prevede că dreptul de transmitere prin moştenire şi cel de moştenire a proprietăţii
private sînt asigurate prin lege.

Dreptul de proprietate precum şi dreptul la succesiune, sînt garantate de art.46 din

Constituţia RM, legislaţia naţională, precum şi de art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care stipulează: „Orice persoană fizică sau juridică,
are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decît din
motive de utilitate publică şi în condiţiile prevazute de lege şi de principiile generale ale
dreptului internaţional”.Succesiunile - hereditas reprezintă o transmisiune a patrimoniului ce a
aparţinut unei persoane ce a murit, succesorilor săi. Succesiunea înseamnă continuarea unei
situaţii juridice a unei persoane de către altă persoană. O astfel de înlocuire a unei persoane poate
avea loc în întregul său patrimoniu, constituind o succesiune cu titlu universal sau numai într-un
raport juridic, constituind o succesiune cu titlu particular. Hereditatea difunctului este continuată
de succesorii săi.Proprietatea nu s-a putut transmite pe timpuri pentru că se făcea confuzie între
dreptul de proprietate şi însuşi lucrul la care ea se raporta. La concepţia unei succesiuni care se
poate transmite s-a ajuns mai târziu, când s-a putut face distincţie între transmiterea lucrului şi
acela a dreptului, şi când s-a admis posibilitatea de transmitere a unui drept asupra lucrului
altuia.
Instituţia succesiunii este intim legată de cea a proprietăţii private, căci a apărut şi s-a
consolidat în procesul acaparării mijloacelor, de producţie şi a produselor de către minoritatea
dominantă, constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat perpetuarea
sistemului exploatării sclavagiste.

Romanii au ajuns la această concepţie abia mai târziu, în procesul evoluţiei generale a
ideilor privind transmiterea patrimoniului de la defunct către succesorii săi, aşa cum nu au admis
nici ideea transmiterii proprietăţii între vii [20 p.214-215]. Pornind de la principiul că nu există
patrimoniu fără titular, vechii romani considerau că patrimoniul unei persoane dispare odată cu
moartea sa.

În acea epocă, raporturile dintre o persoană şi patrimoniul său apăreau ca o legătură

materială întemeiată pe ideea de putere care se stinge odată cu moartea titularului patrimoniului.

Întrucât dreptul defunctului se stinge odată cu personalitatea sa, romanii considerau că

succesorii dobândesc un drept nou, un drept de proprietate - putere. În epoca clasică, cuvântul
succesiune era întrebuinţat, numai în interesul de succesiune cu titlu universal. În timpul lui
Justinian se vorbea despre o succesio in res sau in singularis res, în opoziţie succesio per
universitatem sau in universitatem.

Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor

patrimoniale care pot fi evaluate în bani, privite ca o sumă de valori active şi pasive, strâns legate
între ele, aparţinând unor persoane fizice sau juriduce determinate) unei persoane fizice
decedate către una sau mai multe persoane în viaţă (persoane fizice, persoane juridice, ori
stat).Prin urmare, normele care guvernează instituţia moştenirii sînt aplicabile numai în cazul
morţii unei persoane fizice, dar nu şi în cazul încetării existenţei unei persoane juridice. Prin
moştenire mai înţelegem stingerea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane, cauzată de moartea
ultimei şi naşterea unor drepturi sau obligaţii similare, prin conţinutul său sau a unor drepturi şi
obligaţii analogice în activul şi pasivul persoanelor recunoscute de lege sau testament în calitate
de moştenitori. A moşteni sau a succede înseamnă a lua locul unei alte persoane.

Pe lângă noţiunea de „moştenire”, în mod frecvent, se utilizează şi aşa noţiuni cum ar fi:
”succesiune” sau „ereditate”. Noţiunea de succesiune are un înţeles mai larga decât moştenire
sau ereditate. Prin succesiune înţelegem orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta,
fie prin acte încheiate între vii, fie pentru cauză de moarte. Prin noţiunea de moştenire se mai
desemnează şi patrimoniul care se transmite după moartea unei persoane. Instituţia moştenirii
este intim legată de instituţia proprietăţii şi constituie unul din modurile de dobândire a
proprietăţii.Cel care lasă moştenirea poate fi orice persoană fizică, indiferent de capacitatea de
exerciţiu al acesteia

Transmiterea moştenirii are loc numai la moartea unei persoane fizice şi prin efectul
acestei morţi, fie că este vorba de moartea fizică constatată, fie că este vorba de moartea
declarată prin hotărârea instanţei judecătoreşti. Astfel, ceea ce deosebeşte transmisiunea
succesorală de transmiterea prin acte între vii, este faptul morţii persoanei fizice, patrimoniul
căreia urmează a fi transmis către moştenitorii săi. Numai moartea unei fiinţe umane poate avea
ca efect transmiterea moştenirii. Un astfel de efect nu este de conceput în cazul încetării
existenţei unei persoane juridice, aceste efecte fiind reglementate prin acte normative cu caracter
special. În schimb, în cazul în care statul sau o persoană juridică aparte în calitate de dobânditor
ale unor bunuri sau a întregului patrimoniu succesoral vor fi aplicabile normele care
reglementează transmiterea succesorală.

Obiectul transmiterii succesorale îl constituie patrimoniul persoanei fizice decedate,

privit ca o universalitate juridică. Altfel spus, obiectul transmisiunii succesorale îl constituie
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor, care au valoare economică şi au aparţinut celui care lasă
moştenirea.

După izvorul ei, moştenirea poate fi de două feluri: legală şi testamentară. Moştenirea este
testamentară dacă transmisiunea moştenirii are loc în baza uni testament, adică cel ce a lăsat
moştenirea a desemnat prin propria voinţă acele persoane care îl vor moşteni.

Moştenirea este legală dacă cel ce a lăsat moştenirea nu a întocmit un testament sau dacă
deşi există testament, ultimul nu este valabil[21 p.1116]. Astfel moştenirea legală intervine în
următoarele cazuri:

a)defunctul nu a dispus prin testament asupra bunurilor sale, în acest caz moştenirea
purtând denumirea şi de moştenire ab intestat.

b).Deşi defunctul a dispus de bunurile sale prin testament, aceste dispoziţii nu sunt
valabile.

c).Defunctul a dispus numai de o parte din bunurile sale prin testament, restul moştenirii
urmând a se transmite moştenitorilor legali.

d).Defunctul a dispus de întreaga succesiune prin testament dar, existând moştenitori

rezervatari, dispoziţiile testamentului care afectează rezerva acestora nu sunt valabile[ 34 p.21].

Se vor aplica normele cu privire la moştenirea legală şi în cazul în care cel care lasă
moştenirea a întocmit testament, însă acesta nu conţine dispoziţii referitoare la transmisiunea
patrimoniului succesoral.

Între devoluţiunea succesorală legală şi transmisiunea testamentară există deosebiri

referitoare la natura transmisiunii şi la calitatea beneficiarului transmisiunii. Moştenitorii legali
chemaţi la succesiunea lui „de cujus” sunt consideraţi continuatori ai persoanei defunctului ceea
ce le atribuie unele obligaţii, în timp ce legatarii sau beneficiarii unei dispoziţii testamentare au
numai calitatea de simpli succesori la bunuri, fără să reprezinte persoana testatorului [37 p.44].

Reieşind însăşi din definiţia moştenirii rezultă că transmiterea succesorală are

următoarele caractere juridice:
 Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa

Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate unei
persoane fizice sau juridice (stat).Normele care guvernează instituţia moştenirii sînt aplicabile
numai în cazul morţii unei persoane fizice nu şi a celor juridice, acestea încetându-şi existenţa în
condiţii specifice, anume prevăzute de lege. Prin moştenire mai înţelegem stingerea drepturilor şi
obligaţiilor unei persoane cauzată de moartea ultimei şi naşterea a unor noi drepturi şi obligaţii
analogice în activul şi pasivul persoanelor recunoscute de lege sau testament în calitate de
moştenitori.

Moartea persoanelor fizice poate fi constatată nemijlocit sau, în lipsa acestei posibilităţi,
declarată de instanţele judecătoreşti. Faptul morţii unei persoane fizice determină dispariţia
acesteia ca subiect de drept, dar patrimoniul ei, care continuă să fiinţeze, se transmite, după
anumite reguli, fie unor alte persoane fizice, fie unor persoane juridice, fie statului. În cazul în
care statul sau o persoană juridică apare în calitate de dobânditor al unor bunuri sau al întregului
patrimoniu succesoral, vor fi aplicate normele ce reglementează transmiterea succesorală.

Succesiunea este o transmisiune specifică, ea se delimitează de toate celelalte transmisiuni

patrimoniale, care nu se pot realiza decât între persoane în fiinţă la data care survine.

Caracterul unitar al transmisiunii succesorale

Pornind de la principiile dreptului roman, doctrina admite în unanimitate ca transmisiunea
succesorală are un caracter unitar. Întrucât patrimoniul celui care lasă moştenirea este privit ca
un tot unitar, rezultă că şi moştenirea este în principiu tot unitară. Transmisiunea succesorală este
guvernată de aceleaşi norme juridice, fără a se face deosebire între bunurile succesorale după
natură şi originea lor. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale va subzista şi dacă cel care
lasă moştenirea a dispus de o parte din bunurile sale prin testament, restul atribuindu-se potrivit
regulilor moştenirii legale
Însă se admite şi existenţa unor excepţii de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale.
Astfel de exemplu, dreptul la moştenire al soţului supraveţuitor, dacă acesta vine la moştenirea
soţului decedat în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii, el are dreptul, afară de partea
succesorală, precum şi de darurile de nuntă .Aceasta înseamnă că pentru bunurile menţionate
legiuitorului a înţeles să deroge de la caracterul unitar al moştenirii.

Caracterul universal al transmisiunii succesorale

Problema transmisiunii succesorale se pune întotdeauna ca urmare a decesului unei
persoane fizice, fapt care are drept consecinţă rămânerea unui patrimoniu fără tutelar. Indiferent
de faptul că succesiunea se deferă în puterea legii sau prin voinţa celui decedat, are loc o
transmisiune a unui patrimoniu, deci a unei universalităţi cuprinzând nu numai drepturi dar şi
obligaţii-la succesori, se poate afirma că spre deosebire de transmisiunile inter vivos, care de
regulă cel puţin între persoanele fizice, nu pot avea ca obiect universalităţi ci numai bunurile
luate individual, transmisiunea succesorală are un caracter universal.Drepturile transmise prin
moştenire nu sunt privite în individualitatea lor,ci numai ca părţi alcătuitoare ale patrimoniului.

Faptul că prin legate cu titlu particular se pot transmite şi bunuri succesorale privite
individual nu este în măsură să contrazică universalitatea transmisiunii succesorale ,chiar şi în
prezenţa unor asemenea transmisiuni, care epuizează activul succesoral, cineva- moştenitorii
legali, legatarii universali sau cu titlu universal, ori în cazul succesiunilor vacante, statul, are
totuşi vocaţie la universalitatea succesorală.

Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale

Principiul indivizibilităţii transmisiunii moştenirii rezultă din unitatea patrimoniului
succesoral. Acceptarea sau renunţarea la moştenire comportă un caracter indivizibil, neputînd
avea ca obiect numai o parte din moştenire, el va accepta moştenirea conform vocaţiei
succesorale sau va renunţa la ea.Datorită indivizibilităţii succesiunii, dacă la moştenire sunt
chemaţi mai mulţi moştenitori cu vocaţie, întreaga avere succesorală, renunţarea sau
nedemnitatea unuia dintre aceştia face să crească de drept părţile celorlalţi comoştenitori.[21
p.1116].

Secţiunea 2: Deschiderea moştenirii

Deschiderea succesiunii este consecinţa juridică a încetării din viaţă a persoanei fizice-
încetarea calităţii de subiect de drept a celui despre a cărui moştenire este vorba, şi produce
efectul transmiterii de drept a patrimoniului său către moştenitorii legali sau testamentari,
marcând ,implicit, momentul în care începe să acţioneze prevederile legale referitoare la
instituţia moştenirii. Înainte de deschiderea moştenirii nu se poate vorbi de moştenitori sau de
patrimoniu succesoral, persoana în viaţă fiind titularul patrimoniului său (un om viu nu poate fi
moştenit),iar moştenitorii urmează a fi determinaţi numai la data deschiderii moştenirii.

Faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie decesul

persoanei fizice sau declararea morţii ei prin hotărâre judecătorească.

Simpla declarare, judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efect

deschiderea moştenirii.
 Deschiderea succesiunii necesită analiza a două elemente:

a) data deschiderii succesiunii

b) Locul deschiderii succesiunii [41 p.56].

a) Data deschiderii moştenirii

Art. 1440 Cod Civil al Republicii Moldova ne stipulează ,, Succesiunea se deschide în
urma decesului persoanei fizice sau deschiderii morţii ei de către instanţa de judecată, adică
data deschiderii acesteia nu poate fi decât momentul morţii celui care lasă moştenirea.[1].

Potrivit regulilor de drept comun, persoanele care pretind o moştenire trebuie să facă atît
dovada morţii celui pe care vor să–l moştenească, cît şi a datei la care a acesta a survenit.
Înainte de deschiderea moştenirii nu se poate vorbi de moştenitori sau de patrimoniu succesoral ,
persoana în viaţă fiind titularul patrimoniului său – un om viu nu poate fi moştenit iar
moştenitorii urmează a fi determinaţi numai la data deschiderii moştenirii.[ 34 p.22].

Dovada morţii şi datei la care ea survenit se face după caz , cu certificatul de deces
întocmit de serviciul de stare civilă al primăriei din localitatea în care s-a produs evenimentul sau
cu hotărâre judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, care cuprinde data stabilită ca
fiind cea a morţii.Momentul deschiderii succesiunii are loc concomitent cu încetarea din viaţă a
celui ce a lăsat moştenirea. Momentul morţii se stabileşte după ziua calendaristică, ora şi minutul
survenirii ei.

Moartea fiind un simplu act material, dovada momentului survenirii acesteia se poate face
prin orice mijloc de probă şi chiar în contra menţiunilor cuprinse în mijloc de probă şi chiar în
contra menţiunilor cuprinse în certificatul de deces sau în hotărârea judecătorească de declarare
a morţii prezentate. Se admite dovada, atunci când este nevoie , chiar a orei şi minutului
survenirii morţii.

Stabilirea exactă a momentului morţii celui care lasă moştenirea prezintă o deosebită
importanţă practică din următoarele motive:

 La această dată primesc aplicare normele dreptului la moştenire;

 În cazul unui conflict în timp a unor legi succesorale succesive, în funcţie de această dată
se determină legea aplicabilă. Determinarea cercului de, moştenitori chemaţi să culeagă
moştenire se va efectua conform normelor legale existente la data deschiderii succesiunii, iar
acceptarea sau renunţarea la moştenire vor fi reglementate de legea în vigoare la data când aceste
acte se săvârşesc potrivit principiului aplicării imediate a legii noi.
 În funcţie de acest element se determină cercul moştenitorilor legali şi testamentari;
  La această dată se determină compunerea şi valoarea patrimoniului succesoral;
 La data deschiderii succesiunii începe să curgă termenul de 6 luni de opţiune succesorală.
 Data deschiderii succesiunii marchează data la care retroactivează acceptarea sau
renunţarea la moştenire;
 În cazul pluralităţii de moştenitori data deschiderii succesiunii marchează ziua în care
începe starea de indiviziune.

b) Locul deschiderii moştenirii

Art.1443 Cod Civil al Republica Moldova prevede că locul deschiderii succesiunii este
ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea iar dacă locul nu este cunoscut locul unde se
află locul unde se află bunurile succesorale.

Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde el îşi are locuinţa statornică sau principală.
Dacă o persoană are mai multe locuinţe statornice domiciliul acesteia este la locul locuinţei
principale.

Regula ultimului domiciliu a celui care a lăsat moştenirea se impune şi din considerenţe de
ordin practic deoarece la ultimul domiciliu se află de obicei înscrisurile defunctului şi tot acolo
se pot culege informaţiile despre moştenitorii defunctului şi despre masa succesorală. De regulă
dovada domiciliului se face cu actul de identitate.Moştenirea minorilor cărora legea le fixează
domiciliul legal la părinţi sau la tutorii după caz se deschide la acest domiciliu.

În cazul persoanelor decedate având domiciliul în străinătate indiferent de cetăţenia lor şi

care lasă bunuri succesorale în Republica Moldova, locul deschiderii moştenirii este acela unde
sunt situate bunurile cele mai importante ca valoare ale defunctului. Având în vedere că locul
ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt dovada lui se poate face prin orice
mijloace de probă permise de lege.

Legea locului situării bunurilor se aplică numai în situaţia în care nu este cunoscut ultimul
domiciliu al defunctului. Deci în primul rând se va ţine cont de situarea bunurilor imobile. Dacă
nu există bunuri imobile atunci se va considera drept ultim domiciliu locul situării bunurilor
mobile şi dacă ultimele se află în locuri diferite-locul deschiderii succesiunii va fi locul situării
părţii celei mai valoroase a acestor bunuri.

Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importante consecinţe practice legate de

determinarea organelor competente teritoriale să rezolve problemele contencioase sau
necontencioase ale unei moşteniri anume . Astfel, în funcţie de locul deschiderii moştenirii se
determină:
  secretarul primăriei competent teritorial să ceară deschiderea procedurii succesorale
notariale în cazul în care moştenirea cuprinde imobile;
 Notarul public competent teritorial să efectueze procedura succesorală notarială;
 Instanţa de judecată competentă teritorial să judece acţiunile privitoare la moştenire; [21
p.1112-1124].

Secţiunea 3: Condiţiile cerute de lege pentru a putea moşteni

Pentru a putea moşteni trebuie ca succesorul să întrunească două condiţii pozitive şi o

condiţie negativă.

Condiţiile pozitive care trebuie întrunite sunt:

1. Capacitatea succesorală.

2. Vocaţia succesorală.

Condiţia negativă fiind: Nedemnitatea succesorală.

Capacitatea succesorală
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi
obligaţiilor pe care calitatea de moştenitor le implică. Adică capacitatea succesorală este vocaţia
unei persoane de a culege moştenirea lăsată de altă persoană, pentru a putea succede trebuie
neapărat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii. De aici rezultă
că orice persoană care există în momentul deschiderii succesiunii are capacitate de a moşteni
deci de a dobândi succesiunea. A nu se confunda capacitatea succesorală cu capacitatea de
folosinţă sau cu capacitatea de exerciţiu. Capacitatea succesorală se referă la existenţa în viaţă (la
momentul deschiderii succesiunii) a persoanei chemate la moştenire. Au capacitate succesorală
următoarele categorii de persoane:

 Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii;

 Persoanele dispărute;
 Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii;
 Persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii;
 Persoanele care sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii. Deci pentru a putea
succede persoanele care are o astfel de vocaţie trebuie neapărat să existe la momentul deschiderii
succesiunii. Dovada existenţei la momentul deschiderii succesiunii revine acelei persoane care
pretinde drepturi la acea moştenire sau reprezentantului (legal sau convenţional) persoanei
interesate cu actele de stare civilă. Tot astfel dovada se va putea face şi cu certificatul de deces
sau hotărârea judecătorească definitivă de declarare a morţii din care reiese că decesul
moştenitorul a survenit ulterior deschiderii succesiunii.
 Persoana declarată dispărută până la momentul intervenirii unei hotărâri judecătoreşti
declarative de moarte rămasă definitivă are capacitate succesorală aceasta fiind relativă şi poate
fi înlăturată prin proba contrarie, sunt posibile 2 ipoteze:

1.Prima-în cazul în care o persoană este declarată judecătoreşte dispărută, atunci

capacitatea succesorală a acesteia depinde de data morţii stabilite în hotărârea declarativă de
moarte în situaţia în care această dată este anterioară celei a deschiderii succesiunii se consideră
că persoana dispărută nu a avut capacitatea succesorală şi deci bunurile care s-au primit prin
moştenire vor fi reduse la masa succesorală.

2.A doua ipoteză în cazul în care data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească
declarativă de moarte rămasă definitivă este posterioară celei a deschiderii succesiunii. În acest
caz se consideră că persoana dispărută a păstrat capacitatea succesorală.
 Persoanele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-
au născut vii după decesul acestuia.Conform art. 18 alin.(2) din Codul Civil al RM capacitatea de
folosinta a persoanei fizice începe de la naşterea ei. Excepţie de la aceasta regula îl constituie
alin.(3) al aceluiaşi articol care prevede ca „dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la
concepţiune daca se naşte vie”. Din această prevedere rezulta ca persoanei fizice (copilului) îi
este recunoscuta posibilitatea (aptitudinea) de a avea drepturi , şi nu şi obligaţii, chiar din
momentul concepţiei sale[9 p.57].Copilul conceput se consideră că există, [21 p.1117] înca din
dreptul roman se admitea că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţia acestuia:
„Infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur”(copilul conceput trebuie să
fie socotit ca fiind născu ori de cîte ori aceasta este în interesul său). Spre deosebire de alte
legislaţii care pretind în plus condiţia viabilităţii copilului conceput dar nenăscut Legislaţia RM
nu pretinde acest lucru fiind suficientă şi o singură respiraţie a copilului născut ceea ce dovedeşte
că el s-a născut viu şi că deci cerinţa minimă a legii este întrunită. Concepţia copilului fiind o
problemă de fapt poate fi dovedită prin orice mijloc de proba, în legătura cu aceasta Codul Civil
nu conţinu nici o dispoziţie, dar în materie de filiaţie Codul Familiei stabileşte că timpul legal al
concepţiunii este cuprins între a treia sută şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului [19
p.18]. Nu va avea capacitatea succesorală copilul conceput la data deschiderii succesiunii. Dacă
s-a născut mort în cazul succesiunii testamentare nu este necesar ca cei născuţi după decesul
celui care a lăsat moştenirea să întrunească calitatea de copil al acestuia.
 Persoanele juridice au capacitate succesorală (capacitate de a primi prin
testament o moştenire sau bunuri de moştenire) de la data dobândirii personalităţii juridice
(capacităţii juridice civile)capacitatea succesorală a persoanelor juridice nu depinde de durata
existenţei persoanei juridice după data deschiderii succesiunii, dacă încetarea persoanei juridice a
intervenit după deschiderea moştenirii drepturile succesorale vor trece asupra persoanei fizice
sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoniului persoanei juridice indicate în testament
aflate în reorganizare sau respectiv vor intra în masa patrimonială supusă lichidării în caz de
dizolvare.

Persoanele care nu au capacitate succesorală sunt :

1. Persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă
după cum prevede articolul 1433 Cod Civil au capacitatea succesorală numai persoanele care
există la data deschiderii succesiunii rezultă că persoanele fizice predecedate precum şi
,persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă înaintea deschiderii succesiunii nu au
capacitatea succesorală.
2. .Inacapacităţii speciale de a dobândi anumite bunuri prin succesiune. În legislaţia
noastră actuală există unele dispoziţii cu caracter de excepţie care limitează capacitatea străinilor
apatrizilor capacitatea de a dobândi anumite bunuri prin succesiune şi anume este vorba de
terenuri. Legea permite străinilor şi apatrizilor să dobândească terenuri pe cale succesorală
obligându-i doar să le înstrăineze în termen de un an de la data dobândirii.

Comorienţii şi codecedaţi
Comorienţii sînt persoanele care având vocaţia succesorală una faţă de alta decedează în
aceiaşi împrejurare şi în acela timp fără a se putea stabili dacă una a supraveţuit alteia (de
exemplu, moartea ambilor soţi într-o catastrofă aeriană).

Codecedaţii sunt persoanele fizice care au decedat în acela timp dar în împrejurări diferite
fără a se putea stabili ordinea deceselor şi care nu sînt comorienţi (de exemplu, unul din soţi a
decedat din cauza bolii în spital, iar celălalt într-un accident rutier în drum spre spital).

Dacă în cazul morţii mai multor persoane nu se poate stabili faptul că una a supraveţuit
alteia, ele sunt socotite că au murit deodată. Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai
persoanelor care sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii şi dovada acestei existenţe trebuie să
fie făcută cu cel care reclamă moştenirea,înseamnă că în situaţia imposibilităţii dovedirii
supraveţuirii drepturile succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacităţii succesorale urmând
ca moştenirile să fie considerate deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi
diferite separat moştenitorilor fiecărei dintre persoanele decedate în acelaşi timp fără ca în mod
reciproc sau una din ele să poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celelalte
persoane. De exemplu, dacă soţii având vocaţie succesorală reciprocă şi ca moştenitori legali pe
părinţii lor decedează în aceiaşi împrejurare fără a se putea stabili care dintre ei a supraveţuit
celuilalt în lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma
celuilalt, deoarece nu se poate dovedi capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul
morţii celuilalt soţ. Moştenirile lăsate de soţi vor fi culese ca două moşteniri distincte de către
părinţii fiecăruia.

Dacă două sau mai multe persoane cu capacitatea succesorală reciprocă sau unilaterală au
dispărut fără veste în aceleaşi circumstanţe în hotărîrile judecătoreşti declarative de moarte
urmează a fi indicată aceiaşi dată a morţii pentru toate persoanele dispărute. În acest caz este
irelevantă data intrării în vigoare a hotărârilor declarative de moarte. Moştenirea lăsată de fiecare
dispărut va fi culeasă de proprii săi moştenitori.

Vocaţia succesorală
Pe lângă capacitatea succesorală o altă condiţie pozitivă ce trebuie întrunită de o persoană
pentru a putea moşteni este acea a vocaţiei succesorale. O persoană poate avea capacitatea
succesorală şi să nu fie nedemnă, dar nu va putea moşteni pe o altă persoană decât dacă are
vocaţie la succesiunea acesteia. Vocaţia succesorală sau chemarea la moştenire este conferită fie
de lege fie de voinţa lui de cujus prin testament. Determinarea persoanelor cu vocaţie la
moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală. [21 p.1118].

Vocaţia succesorală poate fi de două feluri: vocaţie legală generală şi vocaţie legală
concretă.

1. Vocaţia legală generală (eventuală). Instituţia moştenirii este concepută în cadrul

devoluţiunii legale ca o moştenire de familie şi numai în cazul moştenirii vacante masa
succesorală este culeasă de către stat. Astfel sunt chemate la moştenire în temeiul legii-şi deci au
vocaţie succesorală legală-persoanele care sunt în legături de familie cu defunctul, adică rudele
defunctului din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopţie şi alături de acestea, soţul
supraveţuitor al defunctului. Vocaţia succesorală a acestor rude nu înseamnă că ele toate
împreună şi deodată vor culege moştenirea lăsată de defunct, căci vocaţia lor la moştenire este
numai generală, potenţială, vizând posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moşteni prin
efectul legii patrimoniul persoanei decedate. Vocaţia lor concretă de a culege efectiv această
moştenire este determinată prin devoluţiunea succesorală legală, legea instituind o anumită
ordine de chemare legală la moştenire.Avînd în vedere că transmiterea moştenirii este o
transmisiune pentru cauză de moarte, principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu vizează
statul şi nici persoanele juridice, pentru că deşi statul are(iar persoanele juridice pot avea vocaţie
succesorală) aceştia nu pot trnsmite o moştenire. Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale
generale guvernează însă- fără a fi expres prevăzut de lege- materia moştenirii legale între
persoanele fizice. În virtutea acestui principiu, dacă o persoană are vocaţie succesorală lagală
generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă persoană are aceiaşi
vocaţie în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului).În concret vocaţia lor va depinde de
ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele(şi bineînţeles, de concursul celorlalţi
moştenitori).De exemplu, dacă copilul are vocaţie la moştenirea lăsată de părinţi, vocaţia
succesorală operează şi în sens invers. Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un
sens negativ: dacă o persoană nu are vocaţie la moştenire unei altei persoane, nici aceasta din
urmă nu are vocaţie la moştenirea primei.Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale cunoaşte o
singură excepţie: este cazul constatării nulităţii căsătoriei sau a anulării ei prin hotărârea
judecătorească intervenită după decesul soţilor sau a unuia dintre ei, constatându-se că unul
dintre ei a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătorie
putativă).În acest caz dacă soţul supraveţuitor (în viaţă la data morţii celuilalt) a fost de rea
credinţă el nu va moşteni în schimb dacă soţul de bună credinţă a supraveţuit celuilalt el va avea
vocaţia succesorală. Dacă ambii soţi au fost de bună sau de rea credinţă, principiul resiprocităţii
vocaţiei succesorale, în sens pozitiv, respectiv negativ, se stabileşte.
2.Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă). După cum am văzut rudele cu vocaţie
succesorală legală generală nu sunt chemate toate deoadată şi împreună la moştenire. Dacă toate
rudele vocaţiei generale ar fi chemate împreună şi deodată la moştenire „averile succesorale s-ar
fărâmiţa în părţi de o valoare neînsemnată iar instituţia moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini
rosturile ei sociale, economice” pe de altă parte, nu s-ar ţine seama de caracterul diferit al
legăturii de afecţiune dintre cele care lasă moştenirea şi rudele sale.

Pentru a se evita asemenea consecinţe, în cadrul devoluţiuni legale a moştenirii legiuitorul

a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moştenirea defunctului. Prin urmare, pentru
ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii, deci să aibă vocaţie legală
concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moştenitorilor legali cu vocaţie generală, ci
trebuie să mai fie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume, să nu fie înlăturată de la moştenire
re o altă persoană, cu vocaţie generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are şi
vocaţie concretă utilă.
 Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie generală, legea
foloseşte două criterii tehnico – juridice : clasa de moştenitori şi gradul de rudenie. Cu ajutorul
acestor criterii legea stabileşte vocaţia concretă la moştenire a rudelor defunctului.

Nedemnitatea succesorală
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă
vocaţie şi capacitate succesorală, fiind necesar să îndeplinească o condiţie negativă şi anume, să
nu fie nedemnă de a moşteni.

Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din

dreptul de a culege o moştenire determinată, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de
cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia.

Nedemnitatea succesorală, ca sancţiune civilă, se caracterizează prin următoarele:

a) se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi

numai în domeniul moştenirii legale, textele de lege care o prevăd fiind imperative şi de strictă
interpretare;
b) operează de drept, cel care lasă moştenirea neputînd înlătura efectele ei prin
iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasă moştenirea putea
totuşi să-l grafice pe nedemn(evident, în limitele şi potrivit regulelor prevăzute pentru
liberalităţi).În general, nedemnitatea care desfiinţeaza numai vocaţia succesorală legalănu
influenţează eficacitatea liberalităţilor prin acte între vii sau pentru cauză de moarte făcute în
favoarea nedemnului de către cel care lasă moştenirea, aceste liberalităţi fiind guvernate de
reguli proprii.
c) Fiind o sancţiune se aplică şi produce efecte doar în privinţa autorului faptei. Faţă
de alte persoane chemate de lege la moştenirea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare
(cum ar fi de exemplu, copii nedemnului), ea poate produce efecte numai în mod excepţional.
d) Domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate fi extins la alte moşteniri, nedemnul
fiind înlăturat numai de la moştenirea persoanei faţă de care a săvârşit faptele, în acest sens
nedemnitatea producînd efecte relative. De exemplu săvârşind fapte faţă de un frate, poate veni
la moştenirea unui alt frate sau săvârşind fapta faţă de un părinte, poate veni la moştenirea
bunicului.
e) Sancţiunea nedemnităţii fiind prevăzută pentru fapte săvârşite cu vinovăţie,
moştenitorul trebuie să fi acţionat cu discernămînt, în lipsa descernămîntului neputîndu-se vorbi
de vinovăţie [24 p.56-61].
 Codul Civil al RM enumeră la art. 1434 cazurile în care operează nedemnitatea
succesorală şi acestea sunt următoarele:

 a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate
în testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de
judecată.
 a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a
contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majoritatea cotei
succesorale ale tuturor acestora.
 nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care la
data deschiderii succesiunii nu sunt restabiliţi în aceste drepturi.
 nici părinţii şi copii maturi care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei
de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de instanţa
de judecată [21 p.1118-1119].
Spre deosebire de cazurile de nedemnitate enumerate de legislaţia RM, Codul Civil al
Romîniei prevede săvîrşirea unor fapte mai grave de către persoana care vine la moştenire, astfel
art. 655 din Codul Civil al Romîniei prevede alte trei cazuri de nedemnitate succesorală:

a) atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea;

b) acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea;
c) nedenunţarea omorului a căui victimă a căzut cel care lasă moştenirea;[24 p.61]
Astfel, în practica judiciară a Romîniei, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat
de reclamanta N.E. împotriva pîrîtului T.S. prin care aceasta a solicitat să se constate
nedemnitatea succesorală a pîrîtului faţă de defuncta sa soţie; reclamanta a susţinut că prin
comportamentul său, pîrîtul i-a pricinuit soţiei sale, în timpul căsătoriei suferinţe fizice şi morale
ce nu constituie atentat la viaţa celui ce lasă moştenire, neexistînd în acest sens o hotărîre de
condamnare definitivă.Curtea a respins apelul ca nefondat argumentînd că pentru faptul că o
persoană a avut o conduită necorespunzătoare în timpul căsătoriei faţă de soţ, aceasta nu poate fi
declarată nedemnă, întrucît fapta nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege, respectiv
dispoziţiile art.655 CC care sînt de strictă interpretare[30 p.87].

Dată fiind gravitatea faptelor sancţionate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocată de

orice persoană interesată care urmează să profite de înlăturarea de la moştenire a nedemnului sau
a copiilor săi, cum sunt comoştenitorii legali sau moştenitorii legali subsecvenţi ori legatarii sau
donatorii, în cazul în care nedemnul ar fi fost un moştenitor rezervatar a cărui prezenţă putea
determina reducţiunea liberalităţii sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispoziţiilor
testamentare. Nedemnitatea poate fi invocată, pe calea acţiunii oblice, şi de către creditorii
acestor persoane, dreptul de a invoca nefiind exclusiv personal pentru că sancţiunea înlăturării de
la moştenire a nedemnului intervine ope legis şi nici cel care lasă moştenirea nu poate să-l ierte
pe nedemn.[24 p.71].

Conform art.1438 Codul Civil al RM. Acţiunea de declarare a persoanei ca succesor

nedemn trebuie să fie invocată de persoana interesată în termen de un an din data deschiderii
succesiunii.

Nedemnitatea poate fi invocată şi în consecinţă constată de instanţa judecătorească numai

după deschiderea succesiunii şi numai dacă vocaţia succesorală a nedemnului este
concretă,nefiind înlăturată de la moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cît timp acesta este în viaţă, iar dacă-
după deschiderea succesiunii a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale şi a decedat înainte de
constatarea nedemnităţii, împotriva moştenitorilor săi legali sau testamentari care stăpînesc
aceste bunuri, ei neputînd dobândi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut datorită
efectelor retroactive ale nedemnităţii. Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de
deschiderea moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului pentru a-i
împiedica să vină la moştenire prin reprezentare.

Efectele nedemnităţii. Desfiinţarea titlului de moştenitor al nedemnului se produce din

momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul săvârşirii faptei care atrage
nedemnitatea. În consecinţă, hotărârea instanţei civile prin care se constată nedemnitatea
operează retroactiv, avînd caracter declarativ şi nu constitutiv. Deoarece titlul de moştenitor al
nedemnului este desfiinţat de la data deschiderii moştenirii, el nu va putea reclama partea de
moştenire ce i s-ar cuveni ca moştenitor legal, nici măcar rezerva. Partea sa va fi culeasă de cei
care ar fi venit la moştenire împreună cu el sau pe care prezenţa sa i-ar fi înlăturat de la
moştenire.

Dacă înainte de constatarea nedemnităţii nedemnul a intrat în posesia bunurilor moştenirii,

va fi obligat să le restituie peroanelor îndreptăţite, neavînd nici un temei pentru a le reţine.
Restituirea se face, în natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă pentru că bunul supus
restituirii a pierit el va fi obligat să plătească despăgubiri.

În privinţa fructelor - naturale, industriale sau civile nedemnul este privit, de asemenea, ca
un posesor de rea-credinţă de la data deschiderii succesiunii, indiferent de data constatării
nedemnităţii şi, în consecinţă, este obligat să le restituie de la data folosirii bunurilor moştenirii.
Restituirea fructelor se face în natură, iar dacă nedemnul le-a consumat sau a neglijat să le
perceapă, va restitui valoarea lor. Pentru sumele încasate de nedemn de la debitorii moştenirii va
fi obligat să plătească dobânzi din ziua încasării.

Pe de altă parte însă, şi nedemnul va avea dreptul să i se înapoieze sumele ce le-a plătit
pentru achitarea datoriilor moştenirii şi cheltuielile necesare şi utile-nu şi voluptorii făcute cu
privire la bunurile din moştenire, inclusiv cheltuielile făcute sau munca depusă pentru perceperea
fructelor.[23 p.64-65].

Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului. Nedemnitatea fiind o pedeapsă

civilă strict personală, ar trebui să nu aibă nici un fel de efecte. Cu toate acestea, descendenţii
nedemnului nu pot veni la moştenirea unui ascendent prin reprezentarea nedemnului, ci numai în
nume propriu.

În cazul în care însă descendenţii nedemnului vin la moştenire în nume propriu şi nu prin
reprezentare, ei au dreptul de a moşteni pe ascendentul ascendentului lor.[21 p.1120].

Întrucât nedemnitatea desfiinţează titlul de moştenitor al nedemnului cu efect retroactiv,

nedemnitatea produce efecte şi faţă de terţi, soluţie ce se justifică în cazul terţilor de rea-credinţă,
dar nu şi în cazul terţilor de bună-credinţă care au crezut în valabilitatea titlului de moştenitor al
nedemnului. Astfel:

* actele de conservare şi de administrare a bunurilor moştenirii se menţin deoarece ele

profită adevăraţilor moştenitori şi interesul economic general impune ca aceste bunuri să fie
conservate şi puse în valoare.

* plata făcută cu bună-credinţă de debitor moştenitorului nedemn posesor al creanţei este

valabilă

* actele de dispoziţie a bunurilor mobile corporale se menţin dacă dobînditorul posesor

este de bună credinţă.

* în privinţa actelor de dispoziţie (înstrăinare sau constituire de drepturi reale)asupra

imobilelor.

Actul încheiat cu moştenitorul nedemn se menţine dacă este cu titular particular şi cu titlu
oneros, iar terţul a fost de bună credinţă el dovedind în plus că a existat o eroare comună şi
invincibilă asupra calităţii de moştenitor a nedemnului. În aceste condiţii actul rămâne valabil şi
opozabil moştenitorilor adevăraţi, dobândirea dreptului de către terţ, producîndu-se în momentul
încheierii actului şi independent de intrarea sa în posesia imobilului sau de bună ori reaua-
credinţă a moştenitorului aparent.
 În toate cazurile în care se menţine, nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri
moştenitorilor adevăraţi ca posesor de rea-credinţă, iar dacă actul va fi desfiinţat cu efect
retroactiv nedemnul va putea fi acţionat de către terţi pentru evicţiune.

Aceste reguli se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care actul a fost încheiat cu terţii
nu de către nedemn, ci de către copii lui care au venit la moştenire prin reprezentare, ulterior
constatându-se nedemnitatea celui reprezentat.[24 p.69-71].

CAPITOLUL II: REGULILE GENERALE APLICABILE

DEVOLUŢIUNII

LEGALE A MOŞTENIRII.

Secţiunea 1: Persoanele chemate la moştenire

Problema devoluţiunii legale a moştenirii se pune în mod obişnuit atunci când cel ce lasă
moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale; este motivul pentru care această
moştenire poartă denumirea de moştenire ab intestat. Moştenirea se deferă prin lege şi în cazul în
care deşi defunctul a dispus de bunurile sale prin testament, aceste dispoziţii de ultimă voinţă nu
sunt valabile. Există situaţii în care una şi aceiaşi moştenire se deferă atât prin lege, cît şi prin
testament: este cazul când, existând moştenitori rezervatori, defunctul nu poate dispune prin acte
de ultimă voinţă decât de o anumită parte din moştenire (cotitatea disponibilă, restul,
rezerva)revenind în virtutea legii anumitor moştenitori legali.

În principiu, legea cheamă la moştenire rudele apropiate ale defunctului indiferent dacă
legătura de rudenie rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie, precum şi pe soţul
supraveţuitor al acestuia.[19 p.34].

Astfel, potrivit Codului Familiei al RM „rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei
persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun”.
Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă. Gradul de rudenie este distanţa
dintre două rude care se stabileşte astfel:

 în linie dreaptă, după numărul generaţiilor care separă pe defunct de moştenitorii săi,
astfel încât de exemplu, tatăl şi fiul sunt rude de gradul întâi, bunicul şi nepotul sunt rude de
gradul doi.
 în linie colaterală, după numărul naşterilor care separă pe defunct de moştenitorii săi,
urcînd de la defunct la ascendentul comun şi coborând de la acesta la cel chemat la moştenire,
aşa încît,de exemplu, fraţii defunctului sunt rude de gradul doi, unchii şi mătuşile sunt rude de
gradul trei.
Rudele în linie dreaptă ale defunctului-atât ascendentă cît şi descendentă-pot moşteni la
infint, adică indiferent de gradul lor. În linie colaterală însă posibilitatea practică de a moşteni
este limitată prin lege la gradul patru de rudenie inclusiv[18 p.164]. Deşi legea stabileşte cercul
persoanelor chemate să culeagă moştenirea, acestea nu vor putea să culeagă toate împreună
patrimoniul succesoral. Este evident că dacă s-ar proceda astfel, s-ar fi ajuns la o excesivă
fracţionare a patrimoniului succesoral. De aceea legiuitorul a instituit două criterii de bază şi
anume: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie.

Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude ale celui care lasă moştenirea, determinat
potrivit legii, chemate de alte grupe de rude dintr-o altă clasă.

Rudele de acelaşi grad vor culege moştenirea cu drept de cotă egală, acesta constituind
principiului împărţirii succesiunii între rudele de acelaşi grad în părţile egale(pe capete).În
conformitate cu acest principiu, în cazul în care la moştenire sunt chemate rude din aceeaşi clasă
de moştenitori şi au acelaşi grad de rudenie cu cel care lasă moştenirea, fiecare din succesibili va
moşteni o parte egală cu a celorlalţi succesibili.[15 p.104]

În anul 2002 a fost elaborat un proiect al Codului Civil, care însă nu a intrat în vigoare,
autorii acestui proiect propuneau cinci clase de moşenitori şi anume:

- În prima clasă de moştenitori legali au fost incluşi descendenţii în linie dreaptă ai

defunctului.
- În clasa a II-a de moştenitori autorii au inclus părinţii defunctului şi descendenţii
acestora în linie dreaptă.
- Din clasa a III-a de moştenitori legali fac parte buneii şi bunicile celui ce a lăsat
moştenirea şi descendenşii în linie dreaptă ai acestora.
- În clasa a IV-a de moştenitori au fost incluşi străbunicii şi străbunicele defunctului şi
descendenţii acestora în linie dreaptă.
 - În clasa V-a de moştenitori legali autorii au inclus stră-străbunicii şi stră-străbunicele
defunctului şi descendenţii în linie dreaptă ai acestora.
Proiectul Codului Civil este total diferit de prevederile Codului Civil în vigoare atît în
privinţa claselor şi subclaselor de moştenitori legali cît şi în privinţa drepturilor acordate soţului
supravieţuitor, în schimb prevederile acestui proiect se asemănau foarte mult cu prevederile
Codului Civil al Romîniei stabilind aceleaşi clase de moştenitori şi acordînd soţului
supravieţuitor dreptul la ¼ din moştenire în cazul cînd vine la moştenire în concurs cu prima
clasă de moştenitori;1/2 cînd vine la moştenire în concurs cu clasa a II-a de moştenitori iar în
lipsa moştentorilor de clasa I şi a II-a sau dacă aceştia sînt renunţători sau nedemni, soţul
supravieţuitor culege întreaga moştenire[40 P.393-394].

În cele ce urmează vom examina ordinea de preferinţă în care rudele defunctului sunt
chemate la moştenire de art.1500 Codul Civil al RM în comparaţie cu ordinea prevăzută de
Codul Civil al Romîniei astfel:

a).clasa I- Conform art.1500 alin.(1) pct.a) fac parte din prima clasă de moştenitoruîi
descendenţii (fii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui,
precum şi cei înfiaţi),soţul supraveţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a
lăsat moştenirea[40 p.52]; legiuitorul romîn însă include în prima clasă de moştenitori doar
descendenţii în linie dreaptă, alcătuită din copii, nepoţi, strănepoţi ai defunctului fără limită în
grad;

b).clasa a II-a – Codul Civil al RM include în clasa a doua de moştenitori colateralii

privilegiaţi (fraţii şi surorile)şi ascendenţii ordinari (bunicii atât din parteatatălui cît şi din partea
mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea, iar Codul Civil al Romîniei include în această clasă
ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor
pînă la gradul al IV-lea inclusiv);

c).clasa a III- a- În această clasă de moştenitori legiuitorul moldav a inclus colateralii

ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea, iar legiuitorul romîn a inclus în clasa a
treia de moştenitori ascendenţii ordinari ai defunctului fără limită în grad;

În afară de faptul că ordinea în care rudele defunctului sînt chemate la moştenire este
diferită mai diferă si numărul claselor, astfel Codul Civil romîn prevede şi o a patra clasă de
moştenitori, din această clasă fac parte colateralii ordinari(unchii şi mătuşile, verii primari şi
fraţii-surorile bunicilor defunctului).

În ceea ce priveşte dreptul soţului supravieţuitor de a veni la moştenirea soţului decedat,

după cum am observat, legislaţia RM îl plasează în clasa I de moştenitori, legiuitorul romîn însă
instituie vocaţia succesorală generală a soţului supravieţuitor care vine la moştenirea defunctului
în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori legali.

În sistemele de drept germanice (Germania, Austria, Elveţia) rudele defunctului sînt

împărţite în trei linii de rudenie, chemate la moştenirea legală în această ordine:

a) descendenţii defunctului;
b) tatăl şi mama defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor care nu sunt
descendenţii defunctului (fraţi-surori cu defunctul şi descendenţii lor la infinit), cu precizarea că
rudele colaterale ale defunctului din această categorie moştenesc numai prin reprezentarea
părintelui sau părinţilor dacă părinţii sau unul dintre ei nu pot ori nu vor să vină la moştenire
(predeces, nedemnitate, exheredare, renunţare la moştenire);
c) bunicii defunctului (capete de linie) şi descendenţii lor (care nu fac parte din
primele două linii) la infinit (unchi-mătuşi, veri primari). Rudele colaterale ale defunctului şi din
această categorie moştenesc numai prin reprezentarea capatelor de linie absente de la
moştenire.[24 p.74]
Vocaţia legală la moştenirea defunctului este, în principiu, reciprocă, atât în sens pozitiv cît
şi în sens negativ. În sens pozitiv, dacă o persoană are vocaţie succesorală legală la moştenirea
unei persoane, atunci şi aceasta va avea vocaţie în raport cu prima. În sens negativ, dacă o
persoană nu are vocaţie succesorală la moştenirea altei persoane, nici aceasta din urmă nu o va
moşteni pe prima.[34 p.23].

Chemarea rudelor în această ordine la moştenire se explică atât prin afecţiunea prezumată a
defunctului faţă de aceştia, cît şi prin ideea existenţei unei obligaţii morale şi sociale a
defunctului faţă de cei apropiaţi. În cazul în care nu există moştenitori în grad succesibil în nici
una din cele trei clase, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici prin
testament ,moştenirea este vacantă şi se cuvine statului în temeiul puterii sale suverane[18 p.65].

Secţiunea 2: Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii şi

excepţiile de la aceasta.

Clasele de moştenitori şi gradele de rudenie sunt mijloace tehnice-juridice ce stabilesc

sfera persoanelor chemate de lege la moştenire. Această sferă este însă destul de extinsă şi legea
nu doreşte o fărâmiţare excesivă a succesiunilor. De aceea, dintre persoanele cu vocaţie legală la
moştenire, legea stabileşte o anumită ordine concretă de chemare la moştenire.

a) principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii

din clase diferite. Conform acestui principiu, moştenitorii legali din clase diferite sunt chemaţi la
moştenire în ordinea anume stabilită de lege. Astfel, sunt chemaţi în primul rând la moştenire,
moştenitorii din clasa I cu excluderea celor din clasele II şi III. În lipsa moştenitorilor din clasa I
dacă aceştia sunt renunţători sau nedemni, vin la succesiune moştenitorii din clasa a II-a.
Moştenitorii din clasa a III-a vin la moştenire doar în cazul lipsei moştenitorilor din primele două
clase sau în cazul în care aceştia sunt renunţători sau nedemni.

Trebuie subliniat faptul că, în cazul existenţei unor moştenitori din clase diferite, ceea ce
este esenţial pentru prioritatea chemării la moştenire este ordinea claselor de moştenitori stabilită
de lege şi nu gradul de rudenie cu defunctul [18 p.38].

Precizăm că venirea concomitentă la moştenire a rudelor din două clase deosebite este
posibilă numai în caz de exheredare prin testament a moştenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă
aceştia sunt rezervatari (descendenţii şi colateralii defunctului).În acest caz ei culeg totuşi ca
moştenitorii legali, rezerva prevăzută de lege(contrar voinţei defunctului),restul moştenirii-
cotitatea disponibilă, fiind dobândită de moştenitorii din clasa I sunt exheredaţi ei culeg totuşi
rezerva legală, iar restul se cuvine moştenitorilor legali din clasa a II-a sau a III-a, după caz,
care culeg moştenirea în calitate de moştenitori legali, iar nu în ceea de legatari.

Trebuie să precizăm că soţul supravieţuitor al definctului din sistemul de drept romîn,

nefiind rudă cu defunctul, nu face parte din nici o clasă, însă vine la moştenire în concurs cu
oricare clasă chemată la moştenire; deci el nu înlătură nici o clasă de moştenitori, dar nici nu este
înlăturat de la moştenire indiferent de clasă, fie şi prima, chemată de lege la succesiune.

Clasele de moştenitori.

Potrivit art.1500 alin.(1) pct.a) din Codul Civil al RM, din clasa I de moştenitori fac parte:
descendenţii ( fii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel cei născuţi vii după decesul lui,
precum şi cel înfiaţi) soţul supraveţuitor şi ascendenţii privilegiaţi ( părinţii, înfietorii) celui ce a
lăsat moştenirea, spre deosebire de moştenitorii din alte clase, moştenitorii care fac parte din
clasa I sînt moştenitori rezervatori: rezerva cuccesorală este de ½ din cota ce s-ar fi cuvenit
fiecăruia din ei în caz de succesiune legală, dacă sunt incapabili de muncă.

a) Din categoria descendenţilor fac parte:

- copii din căsătoria celui care lasă moştenirea. Constatarea nulităţii căsătoriei nu va
produce efecte asupra copiilor rezultaţi dintr –o astfel de căsătorie, aceştia păstrîndu –şi
drepturile care revin copiilor din căsătorie , chiar dacă ambii soţi au fost de rea credinţă la
închierea acesteia, astfel vocaţia succesorală reciprocă dintre păruinţi şi copii nu suferă
nici o atingere;[8 p.115]
- copii celui care lasă moştenirea sau descendenţii lui din afara căsătoriei, cu singura
condiţie ca paternitatea să fie stabilită potrivit legii. Aşadar, principiul în această privinţă
este asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. Provenienţa copilului
de la tată prezintă unele dificultăţi în cazul în care copilul este născut în afara căsătoriei .
potrivit alin 3 art. 17 codului familiei al Republicii moldova copilul născut din părinţi
căsătoriţi ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei , declarării
căsătoriei nule sau decesului soţului mamei copilului are ca tată pe soţul ( fostul soţ) al
mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul. Această prezumţie de paternitate a soţului (
fostului soţ) poate fi înlăturată printr– o declaraţie a soţilor ( foştilor soţi) depusă
personal. În cazul în care unul din soţi , nu se poate prezenta personal, declaraţia
autentifică notarial se expediază organului de stare civilă (alin 14) art. 47 c fam. RM.).
Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl sau
printr –o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului depusă la organul de stare
civilă. Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi între ei şi în lipsa declaraţiei
comune a părinţilor sau a tatălui, paternitatea se stabileşte de către instanţa de judecată în
baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui ( curatorului) sau a copilului însuşi la
atingerea majoratului ( art. 48 C. Fam. RM). Contestarea paternităţii se face conform art.
49 C. Fam RM, doar pe cale judecătorească, de către persoanele şi în condiţiile prevăzute
de lege. Astfel spus, copilul din afara căsătoriei care şi –a stabilit paternitatea ,are aceiaşi
situaţie legală ca şi copilul din căsătorie, atât faţă de părinte, cît şi faţă de rudele acestuia.
Spre deosebire de Codul Civil al RM care asimilează copii din căsătorie cu cei din afara
căsătoriei legiuitorul francez a prevăzut un caz cînd copilul din afara căsătoriei are
drepturi reduse în raport cu copilul din căsătorie. Este vorba de copilul din afara căsătoriei
a cărui tată sau mamă în timpul concepţiei sale era căsătorit cu o altă persoană. Aceste
drepturi reduse nu se aplică decît în cazul cînd acest copil „adulterin” vine în concurs cu
un copil care a rezultat din căsătoria în timpul căreia a avut loc adulterul.[11 p.146]
- Copii înfiaţi. Înfierea este actul juridic în temeiul căreia se stabilesc raporturi de rudenie
între înfiat şi descendenţii săi, pe de o parte , şi înfietor şi rudele acestuia, pe de altă parte
asemănător acelora care există în cazul rudeniei fireşti. Raporturile dintre înfietor şi
înfiat sunt asemănătoare clor existente între părinţi şi copii, adică înfiatul şi descendenţii
 săi dobîndesc , prin efectul înfierii, aceleaşi drepturi pe care le are copilul din căsătorie
faţă de părinţii săi. Înfiatul şi descendenţii săi vor avea vocaţie succesorală la moştenirea
lăsată de defunct, deoarece ei devin rude nu numai cu înfietorul dar şi cu rudele acestuia,
între care şi ascendentul înfietorului care lasă moştenirea;
- Copii concepuţi, dar născuţi vii după decesul părinţilor sau al unuia dintre ei.
Nu sunt consideraţi succesori şi nu pot să moştenească copii ,, luaţi de suflet”, adică minorii
care au fost adăpostiţi, crescuţi, îngrijiţi, educaţi în unele familii, de obicei, de rudele
îndepărtate sau chiar de străini ce nu a au copii proprii. În toate aceste cazuri copii luaţi ,,de
suflet” nu au fost oficial înfiaţi ( adoptaţia), din care considerente nu pot pretinde la
succesiune în cazul decesului părinţilor care i –au crescut şi i –au educat.
Descendenţii pot culege moştenirea în nume proprii sau prin reprezentare.
b) Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii celui care lasă moştenirea, adică, tatăl şi mama din
căsătorie, din afara căsătoriei şi di înfiere. Aceştea pot fi:
 tata şi mama din a căror căsătorie s-a născut cel care lasă moştenirea [41 p.52-53].
Drepturile succesorale ale părinţilor sunt expres reglementate de către Codul Civil al
Republicii Moldova . Părinţii vor avea vocaţie succesorală şi la moştenirea copilului
născut dintr –o căsătorie declarată nulă sau anulată, fiind irelevant faptul dacă au fost de
bună credinţă sau de rea - credinţă la încheierea acesteia. Cât priveşte relaţia dintre copii
şi părinţi, nulitatea nu produce efecte retroactive, astfel încât drepturile succesorale între
părinţi şi copii rămân neatinse; [8 p.115]
 mama din afara căsătoriei. Vocaţia succesorală a mamei din afara căsătoriei nu poate fi
pusă la îndoială, proba principală a maternităţii constituind faptul înregistrării mamei
copilului în certificatul de naştere;
 tatăl din afara căsătoriei în cazul în care şi –a stabilit paternitatea potrivit legii. Vocaţia
succesorală a tatălui din afara căsătoriei la moştenirea lăsată de copilul său nu se pune la
îndoială, fiind reclamată de raporturile de rudenie statornicite între copil şi tatăl său prin
stabilirea , paternităţii de principiul egalităţii între sexe şi de principiul reciprocităţii
vocaţiei succesorale legale;
 înfietorii. Ţinând cont de faptul că în cazul înfierii înfiatul devine rudă cu înfietorul ( şi cu
rudele acestuia) , ca şi un copil firesc , iar raporturile cu părinţii şi alte rude fireşti
încetează, înfietorul va avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de înfiat. Totodată,
părinţii fireşti ai înfiatul, indiferent de faptul că sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei,
pierd orice vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de cel înfiat. În cazul în care unul
dintre soţi înfiază copilul firesc al celuilalt soţ, părintele firesc, care este soţul
înfietorului, îşi păstrează vocaţia succesorală la moştenirea copilului. Dacă adopţia a fost
 desfăcută sau a fost declarată nulă, relaţiile personale şi cele patrimoniale dintre adoptat
şi adoptator încetează, iar adoptatorii nu vor putea culege succesiunea lăsată de la cujus.
Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume proprii, nu şi pe calea
reprezentării .

c) Soţul supravieţuitor de asemenea face parte din prima clasă de moştenitori [41 p.53].
Soţul supravieţuitor are în momentul deschiderii succesiunii soţului defunct o dublă calitate
juridică: acea de proprietar devălmaş al comunităţii de bunuri a soţilor şi aceea de succesibil al
defunctului.

Pentru a avea vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de soţul predecedat, soţul supraveţuitor
trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile generale ale dreptului la moştenirea legală, o
condiţie specială şi anume: să aibă calitate de soţ la data deschiderii moştenirii .

Dreptul de moştenire recunoscut soţului supraveţuitor se întemeiază pe o calitate care se

poate pierde . Numai căsătoria încheiată la organele de stat de stare civilă dă naştere la drepturi
şi obligaţii între soţi. De aceea numai persoana care a fost căsătorită legal cu cel care a lăsat
moştenirea are vocaţie succesorală la moştenirea acestuia.[21 p.1164].

Soţul supraveţuitor este chemat la succesiunea soţului său predecedat, indiferent de sex, durata
căsătoriei cu defunctul, starea materială, dacă din căsătorie au rezultat sau nu copii ori dacă soţii
conveţuiau la data deschiderii moştenirii sau erau despărţiţi în fapt. Prin hotărârea
judecătorească un soţ poate fi privat de dreptul la succesiunea legală, dacă se confirmă că de
facto căsătoria cu cel ce a lăsat moştenirea a încetat cu trei ani înainte de deschiderea
succesiunii şi soţii au locuit separat.

Concubinajul – conveţuirea a două persoane de sex diferit nu conferă concubinului

supraveţuitor vocaţie succesorală legală de moştenirea concubinului predecedat.

Calitatea de soţ se poate pierde prin divorţ, şi datorită desfiinţării căsătoriei prin hotărârea
judecătorească de constatare a nulităţii căsătorie ori când instanţa pronunţă nulitatea căsătoriei
[41 p.54].

Conform art. 39 C. Familiei al Republicii Moldova , căsătoria este desfăcută din ziua când
hotărîrea judecătorească prin care a fost pronunţat divorţul la oficiul de stare civilă, în cazul
desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă [2].

Deoarece divorţul produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut, calitatea de soţ se
păstrează pînă la data cînd hotărîrea judecătorească prin care sa pronunţat divorţul a rămas
definitivă sau pînă la ziua înregistrării divorţului la oficiul de stare civilă, chiar dacă moartea a
intervenit în cursul procesului sau chiar după pronunţarea divorţului, dar înainte ca hotărârea să
fi devenit definitivă sau să fi fost înregistrat divorţul la oficiul de stare civilă. Aceasta înseamnă
că în situaţia în care unul din soţi decedează în cursul procesului sau după ce sa pronunţat
divorţul, dar înaintea ca hotărârea să fi rămas definită sau să fi fost înregistrată, efectele
divorţului nu se mai produc, căsătoria nedesfiinţîndu –se prin divorţ, ci încetând prin decesul
unuia dintre soţi, soţul supraveţuitor urmând să moştenească .

Calitatea de soţ se mai poate pierde în urma desfiinţării căsătoriei prin hotărârea
judecătorească de constatare a nulităţii căsătoriei ori instanţa pronunţă anularea căsătoriei . În
cazul nulităţii, căsătoria se desfiinţează cu efect retroactiv, astfel încât, din punct de vedere
juridic se consideră că soţii nu au fost nici odată căsătoriţi între ei şi deci problema unor drepturi
succesorale nu se mai pune, calitatea de soţ pe care soţul supraveţuitor o avusese la data
deschiderii succesiunii desfiinţîndu –se cu efect retroactiv.

Soţul supraveţuitor face parte din prima clasă de moştenitori şi va culege o cotă egală cu cea
a copiilor şi a părinţilor. Masa succesorală a soţului predecedat este alcătuită din bunurile
proprii ale celui care lasă moştenirea şi din bunurile rămase după scăderea părţii ce se cuvine
soţului supraveţuitor din bunurile comune. Soţului supraveţuitor îi revine o parte din bunurile
comune ce se cuvine acestuia în calitate de codevălmaş, plus o cotă egală cu cea a copiilor şi a
părinţilor din masa succesorală. Soţul suparveţuitor vine la moştenire în nume propriu, nu şi
prin reprezentare, este moştenitor rezervatar , dacă este incapabil de muncă [21 p.1164]. Aşadar,
după cum am văzut soţul supravieţuitor va veni la moştenirea soţului său predecedat în comun cu
copiii şi părinţii defunctului şi va culege o cotă egală cu a acestora.

Codul Civil al Romîniei însă, instituie vocaţia succesorală generală a soţului supravieţuitor la
moştenirea defunctului în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori legali, îi
creează o rezervă succesorală şi îi acordă o serie de drepturi succesorale speciale. Mărimea părţii
sale succesorale este în funcţie de clasa de moştenitori legali cu care vine în concurs (sau
subclasa în cazul clasei a II-a a ascendenţilor şi a colateralilor privilegiaţi) şi nu depinde de
numărul de moştenitori din clasa (respectiv subclasa) respectivă, după cum urmează:

a) cînd vine în concurs cu clasa I a descendenţilor defunctului, moşteneşte ¼ din succesiune;

b) cînd vine în concurs cu clsa a II-a a ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi,
moşteneşte 1/3 din succesiune;
c) cînd vine în concurs numai cu subclasa ascendenţilor privilegiaţi sau numai cu subclasa
colateralilor privilegiaţi, moşteneşte ½ din succesiune;
d) cînd vine în concurs cu clasa a III- a a ascendenţilor ordinari sau respectiv cu clasa a IV-a a
colateralilor ordinari, moşteneşte ¾ din succesiune;
 e) în sfîrşit, în lipsa vreunui moştenitor legal din orice clasă, soţul supravieţuitor moşteneşte
întreaga masă succesorală.
Rezultă că întotdeauna, indiferent de clasa cu care vine în concurs, partea soţului supravieţuitor
se impută asupra moştenirii, adică se scade din moştenire, şi diferenţa urmează să se împartă
între moştenitorii legali cu vocaţie succesorală concretă cu care este în concurs. Cu alte cuvinte,
dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire împreună cu rudele defunctului, moştenitori legali,
stabilirea cotei ce i se cuvine se face cu întîietate faţă de stabilirea cotelor moştenitorilor cu care
concurează. Soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu şi este moştenitor
rezervatar. Deasemeni legiuoitorul romîn mai prevede şi dreptul succesoral special al soţului
supravieţuitor asupra mobilelor aparţinînd gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă,
precum şi dreptul de abitaţie sl soţului supravieţuitor. Prin mobile şi obiecte aparţinînd
gospodăriei casnice a soţilor se înţeleg numai bunurile care prin natura şi afecţiunea lor au fost
destinate să servească în cadrul gospodăriei casnice şi care au fost folosite efectiv în acest scop,
corespunzător nivelului de trai obişnuit al soţilor „chiar dacă nu satisfac o necesitate, ci numai o
comoditate sau o plăcere comună a soţilor”.Soţul supravieţuitor, care nu are o altă locuinţă
proprie, va avea, pînă la ieşirea din indiviziune şi în orice caz cel puţin un an de la deschiderea
succesiunii , în afara celorlalte drepturi succesorale conferite de lege, un drept de abitaţie asupra
casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune. Dreptul de abitaţie al soţului
supravieţuitor este un drept real, care are ca obiect casa de locuit, inclusiv părţile comune şi
terenul aferent acestuia. Este un drept temporar, strict personal, inalienabil, insesizabil şi acordat
cu titlu gratuit. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor nu va putea fi cedat sau închiriat [28
p.56-60].

2. Din clasa a doua de moştenitori legali fac parte : fraţii şi surorile defructului –
colaterali privelegiaţi şi bunicii lui - ascendenţi ordinari atât din partea tatălui, cît şi din
partea mamei celui ce a lăsat moştenirea.
a) Colateralii privelegiaţi sunt fraţii şi surorile celui care lasă moştenirea precum şi
descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv ( nepoţii şi strănepoţii de frate ori soră), care
vin la moştenire prin intermediul reprezentării succesorale.
Fraţii şi surorile celui care lasă moştenirea pot fi:

 Din aceeaşi căsătorie a părinţilor, fraţii buni şi surori bune;

 Din căsătorii deosebite: în cazul în care copii au tată comun firesc sau înfietori şi mame
diferite ei sunt numiţi fraţi ( surori) consîngeni; în cazul în care copiii au aceeaşi mamă
firească sau înfietoare şi taţi diferiţi , copiii sunt numiţi fraţi(surori) uterini;
 Din afara căsătoriei;
  Din înfiere;
Spre deosebure de Codul Civil al RM care nu face nici o distincţie dintre fraţii şi surorile
rezultaţi din aceeaţi căsătorie a soţilor cît şi a celor rezultaţi din căsătorii diferite recunoscîndu-le
ambelor categorii de moştenitori vocaţia succesorală egală , Codul Civil romîn face această
distincţie astfel, în cazul în care colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului) provin din
căsătorii diferite, împărţirea moştenirii se va face pe linii. Succesiunea se va împărţi în două părţi
una se va împărţi liniei paterne (dimidia paternis) şi alta liniei materne (dimidia maternis) Fraţii
consanguini iau parte din linia paternă, iar cei uterini numai în linia maternă, în timp ce fraţii
buni iau parte în ambele linii, deci ei vor primi de două ori cît primesc fraţii consanguini sau
uterini (privilegiul dublei legături) [28 p. 54].(vezi schema 10)

Fraţii şi surorile celui care lasă moştenirea făcând parte din clasa a II –a de moştenitori vor
culege o cotă egală cu cea a bunicilor . Colateralii privelegiaţi ai celui care lasă moştenirea pot
veni la succesiune numai în nume propriu, în schimb descendenţii pot să culeagă moştenirea şi
prin intermediul reprezentării succesorale.

b)ascendenţii ordinari sunt bunicii - atât din partea tatălui cît şi din partea mamei celui, ce a lăsat
moştenirea, precum şi străbunicii acestuia la infinit. Ca şi în cazul celorlalţi moştenitori este
indiferent dacă legătura de rudenie dintre defunct şi ascendenţii săi ordinari izvorăşte din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

Bunicii vor moşteni o parte egală cu ce a fraţilor şi surorilor celui care lasă moştenire.

Ascendenţii ordinari culeg moştenirea în ordine proximităţii gradului de rudenie , cu cel ce a

lăsat moştenirea, respectiv bunicii / străbunicii în indiferent de sex şi linie. Între ascendenţii
ordinari chemaţi la moştenire se aplică principiul egalităţii

3. Din clasa a III – a de moştenitori fac parte : unchii şi mătuşile – colateralii ordinari ai celui
care lasă moştenirea;
În cazul în care nu există moştenitori din primele două clase sau dacă acestea sunt nedemni sau
renunţători, legea cheamă la moştenire clasa a III - colateralii ordinari, adică rudele colaterale
ale celui care lasă moştenire, care nu sunt fraţi surori ori descendenţi ai acestora. Colateralii
ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu şi nu prin reperezentare şi moştenesc părţi
egale.

Între colateralii ordinari moştenirea se împarte în părţi egale. Dacă există colaterali ordinari de
diferite grade de rudenie, cei mai apropiaţi în grad îi vor înlătura pe cei mai îndepărtaţi
 b) Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă. Potrivit
acestui principiu, înăuntrul aceleiaşi clase rudele mai apropiate în grad înăuntru de la moştenire
rudele mai îndepărtate în grad (proximior excludit remotiorem).De exemplu, în clasa I de
moştenitori, fiul defunctului, care este rudă de gradul I cu aceasta înlătură de la moştenire pe
nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul al doilea. Vocaţia concretă a unui succesibil în
cadrul fiecărei clase de moştenitori, este în funcţie de apropierea gradului de rudenie faţă de cel
care lasă moştenirea.

O excepţie de la acest principiu caracteristică atît legislaţiei RM cît şi Romîniei o constituie

reprezentarea succesorală care permite unei rude în grad mai îndepărtat cu defunctul să urce în
locul şi gradul unui ascendent predecedat şi să moştenească în locul acestuia.

O altă excepţie caracterisrică doar sistemului de drept romîn şi anume, în cadrul clasei a II-
a (clasa mixtă a ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi) părinţii defunctului (rude de
gradul I) nu înlătură de la moştenire pe fraţii sau surorile defunctului şi descendenţii lor(rude de
gradul II-IV), ci ei vin împreună la moştenire, primind anumite cote stabilite de lege.

c) Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad de chemare la
moştenire. Potrivit acestui principiu, dacă rudele din clasa chemată la moştenire sunt de acelaşi
grad, ele împart moştenirea în părţi egale. De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai
defunctului fiecare va primi o jumătate. Tot astfel, dă în lipsă de moştenitori din prima clasă,
sunt chemaţi la moştenire doi fraţi ai defunctului, aceştia de asemenea vor primi câte o jumătate
din moştenire.

Şi de la acest principiu există două excepţii:

 prima este împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a rudelor de

acelaşi grad prin reprezentare succesorală, atît în legislaţia RM cît şi în cea a Romîniei
 cea de a doua excepţie este reglementată doar de legislaţiei Romîniei se manifestă prin
faptul că dacă la moştenire sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi(fraţi-surori)
proveniţi din părinţi diferiţi (indiferent dacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din
adopţia cu efecte depline), între ei (adică fraţi buni, fraţi consangvini sau fraţi uterini cu
defunctul) şi, dacă este cazul, între descendenţii fraţilor-suroriţor de diferite categorii(indiferent
că vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare) moştenirea nu se împarte în părţi
egale, legea prevăzînd împărţirea pe linii, egalitatea păstrăndu-se numai între fraţii pe aceeaşi
linie, însă fratele bun al defunctului beneficiază de cotă-parte pe ambele linii(privilegiul dublei
legături). Precizăm că nici în raporturile dintre părinţi, pe de o parte, şi fraţi-surori sau
descendenţii lor, pe de altă parte, (moştenitori din clasa a II-a), nu se aplică principiul egalităţii
(ei nici nu sunt rude de grad egal), părinţii culegînd o cotă fixă stabilită de lege indiferent de
numărul colateralilor privilegiaţi cu care vin în concurs. Tot astfel, soţul supravieţuitor culege o
cotă în funcţie de clasa de moştenitori cu care vine în concurs, neavînd importanţă numărul
moştenitorilor din acea clasă (sau subclasă de moştenitori privilegiaţi din cadrul clasei a II-a).[24
p.77-78].

Moştenirea vacantă.

Devoluţionare legală a moştenirii ar fi incompletă, dacă în actele normative nu s-ar indica

persoana cărei îi revine moştenirea în cazul când nu vor rămâne moştenitori legali din nici o
clasă. În acest sens, Codul Civil al Republicii Moldova, cartea IV Titlul IV intitulat ,,
Succesiunea vacantă”, stabileşte în art. 1515 al. (1) că patrimoniul succesoral trece în
proprietatea Statului în baza dreptului de moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu
există nici succesori testamentari, nici legali sau dacă unul din succesori nu a acceptat
succesiunea , sau dacă toţi succesorii sunt privaţi de dreptul la succesiune.

Patrimoniul succesoral trece în proprietatea Statului în total sau în parte în care – în cazul în
care fie nu există moştenitori ( legali sau testamentari), fie chiar dacă acestea există, vocaţia lor
succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale( fiscus post umnes )[41
p.54-55]. Astfel, Statul va avea capacitate succesorală în următoarele cazuri:

- Dacă bunurile au fost testate statului – orice persoane poate lăsa prin testament întregul
său patrimoniu sau o parte din el Statului, alături de ceilalţi moştenitori;
- Dacă toţi moştenitorii au decăzut din drepturi la succesiune;
- Dacă nici unul din moştenitori nu a acceptat succesiunea;
- Dacă unul din moştenitori au renunţat la succesiune în folosul Statului
- Dacă nu există moştenitori legali şi cel care a lăsat moştenirea a testat numai o parte din
moştenire [21 p.1117].
Conform acestui text de lege, Statul culege moştenirile rămase în desherenţă, adică rămase fără
succesori care să le poată culege întrucît la data deschiderii moştenirii fie nu există nici un
succesor legal sau succesor testamentar în viaţă, fie succesorii legali în viaţă la data deschiderii
succesiunii au fost dezmoşteniţi total de către testator fiind cu toţi nerezervatari, fie succesorii
legali sau testamentari în viaţă nu au acceptat succesiunea sau toţi ei sunt nedemni.
 În doctrină se face precizarea că desherenţa, nu se confundă cu vacanţa succesorală [18
p.108]. Moştenirea aflată în desherenţă este vacantă, dar există situaţii în care testatorul, deci lasă
moşteniri acestea nu au vocaţie la întreaga moştenire, ei numai la o parte din ea, restul fiind
deferit Statului cu titlul de moştenire vacanţă.

Astfel, dacă testatorul a instituit prin testament unul sau mai muţi moştenitori testamentari, dar
care nu au vocaţie la întreg patrimoniul succesoral în condiţiile în care nu există moştenitori
legali, Statul va culege partea rămasă, cu titlul de moştenire vacanţă.

Dacă prin testament testatorul nu a instituit nici un moştenitor testamentar în schimb a

prevăzut exheredarea moştenitorilor legalii , atunci, dacă unul sau mai mulţi dintre moştenitori
exheredaţi sunt moştenitori rezervatari, ei vor culege din moştenire – ca moştenitori legali – cota
corespunzătoare rezervei lor, restul patrimoniului succesoral ( cotitarea disponibilă) revenind
Statului. În acest sens sa afirmat că vocaţia completă a Statului poate coexista şi cu drepturile
moştenitorilor legali iar patrimoniul succesoral trece, total sau parţial, în proprietatea Statului în
cazul în care nu există moştenitori ( legali sau testamentari), iar dacă şi există – vocaţia lor
succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale [23 p.155].Prin sintagma ,, nu
există moştenitori legali sau testamentari”, trebuie să înţelegem nu numai lipsa fizică a
moştenitorilor, ci şi lipsa lor juridică determinată de renunţarea lor la moştenire ori de înlăturarea
lor la moştenirea ca urmare a exheredării, nedemnităţiii sau dacă testamentul revocat, caduc sau
nul, ,, cu condiţia că nu există moştenitori legali” .

Asupra fundamentului vocaţiei succesorale a Statului la moştenirile vacante se confundă două

teorii :

1. Teoria dreptului legal la moştenire;

2. Teoria dreptului la suveranitate;
1. Această teorie şi –a găsit reglementare în legislaţia Germaniei Elveţiei, Italiei, Spaniei.
Noul cod civil al Republicii Moldova de asemenea consacră teoria dreptului legal la
moştenire a Statului ca fiind fundamentul vacanţei succesorale a Statului asupra moştenirii
vacante. Acest fapt rezultă din prevederile art. 1433 alin. (2) C. Civil RM: ,, Statul dispune de
capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra patrimoniul
succesoral vacant”.

Concepţia de Stat moştenitor corespunde unei viziuni socializate şi colectiviste, dreptul

Statului la moştenirile vacante fiind întemeiat pe aceleaşi raţiuni ca şi dreptul la moştenirea
legală al familiei defunctului.
 2. Potrivit celei de a doua teorii Statul culege moştenirile vacante nu în calitate de
moştenitor, ci de putere suverană ţinută la exercitarea funcţiilor sale de politică statală
promovată pentru prevenirea de dezordini pe care le – ar putea crea existenţa unor bunuri
fără stăpân ce ar tenta pe mulţi pentru ale dobândi prin ocupaţiune.
Concepţia de Stat suveran spre deosebire de cea de Stat moştenitor este una individualistă,
care vrde în dreptul statului de a culege moşteniri vacante cu o soluţie ultimă şi excepţională
care funcţionează doar în lipsa oricăror pretenţii din partea rudelor defunctului sau
persoanelor ce ar putea moşteni.

Interesul practic cal determinării naturii juridice a dreptului Statului asupra moştenirii vacante
se evidenţiază:

a) din punctul de vedere al exheredării tuturor moştenitorilor;

b) din punctul de vedere al rezolvării conflictelor de legi în cazul decesului unui cetăţean al
unui stat care lasă bunuri mobile de teritoriul altui stat
a) dacă defunctul exheredează printr-o dispoziţie testamentară pe toţi succesorii săi, în
concepţia teoriei Statului moştenitor, statul ne fiind rezervatar ar fi şi el îndepărtat de la
moştenire, ajungîndu –se în aşa zisa situaţie de mână moartă adică imposibilitatea de a
transmite bunurile pe cale succesorală , pe care însă ordinea publică nu a acceptat – o .
De a aceea în această concepţie o asemenea clauză ar urma să fie considerată ca
nevalabilă , moştenirea revenind rudelor defructului conform regulilor devoluţiunii
legale.
În concepţia culegerii moştenirii vacanţe cu titlu de drept de suveranitate, statul nu va putea fi
inclus în categoria moştenitorilor exheredaţi, astfel încât el va fi cel care va culege moştenirea,
nu însă rudele defunctului. Soluţia este aceeaşi dacă termenii în care este formulată exheredarea
se referă şi la stat, deoarece o asemenea clauză este nulă, întrucât o voinţă privată nu poate
înlătura un drept de suveranitate.

b) A doua ipoteză vizează situaţia în care în cadrul devoluţiunii succesorale legale intervine
un element de extraneitate.
Este vorba de situaţia în care un cetăţean al Republicii Moldova decedează fără a avea
moştenitori şi lasă bunuri imobile în străinătate sau când un cetăţean străin, domiciliat în
Republica Moldova sau în străinătate, decedează fără moştenitori şi lasă bunurile mobile pe
teritoriul R.M

Dacă se acceptă teoria statului moştenitor, atunci bunurile mobile sunt culese de statul al cărui
cetăţean a fost defunctul, iar dacă se acceptă teoria suveranităţii – de către statul pe al cărui
teritoriu se află bunurile [10 p.62-64].
 Specificul dobândirii succesiunii vacante de către stat se manifestă prin:

1.Inexistenţă dreptului de opţiune succesorală. În ce priveşte dreptul la moştenire vacantă ce-i

revine statului, acesta, spre deosebire de ceilalţi moştenitori, nu are drept de opţiune succesorală
cu privire la moştenirea vacantă pentru că dacă ar renunţa la moştenirea vacantă, tot statul ar
culege bunurile din succesiune ca bunuri fără stăpân. Astfel, el nu poate renunţa la moştenirea
vacantă. Această concluzie se întemeiază pe prevederile art. 1534 C. Civil RM: „Reprezentantul
statului nu este în drept să nu accepte succesiunea”. Neavînd drept de opţiune, termenul de
prescripţie de şase luni prevăzut de lege pentru exercitarea acestui drept devine inaplicabil.

Organul competent poate solicita eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii, iar notarul
sau instanţa de judecată pot constanta vacanţa moştenirii nelimitată în timp.

2.Statul intră în posesia patrimoniului succesoral prin eliberarea unui certificat de succesiune
vacantă.

Poziţia specifică a statului în circuitul civil presupune existenţa unei ordini speciale de moştenire
a succesiunilor vacante. Constarea faptului că o succesiune este vacantă se face prin eliberarea
unui certificat de succesiune vacantă [21 p.1178-1221].

Indiferent de calea pe care pe care se constată vacanţa succesorală şi indiferent de data la care
aceasta survine, statul, ca orice moştenitor, succede la moştenire de la data decesului defunctului
[18 p.70]. În acest sens, art. 1559 C. Civil. RM prevede că în cazul în care nu există nici
succesori testamentari nici succesori legali, notarul constată, la cererea reprezentatului statului,
că succesiunea este vacanţă şi, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii,
eliberează certificatul de succesiune vacantă.

Dacă moştenirea nu este vacantă, însă statul a fost gratificat prin testament, urmează urmează
să i se elibereze certificatul de moştenitor testamentar, iar nu certificatul de succesiune vacantă.
Dacă statul este gratificat prin testament, iar restul moştenirii devine vacantă, notarul urmează a
elibera statului două certificate: unul de moştenitor testamentar şi altul de succesiune vacantă [10
p. 64].

Statul dobândeşte succesiunea vacantă prin efectul legii de la data deschiderii acesteia, deci
retroactiv; certificatul de vacanţă succesorală, are efect declarativ de drepturi şi nu constitutiv
deoarece în caz contrar s-ar admite că între momentul deschiderii succesiunii şi data eliberării lui
moştenirea a rămas fără titular, ceea ce este inadmisibil.

După eliberarea certificatului de vacanţă succesorală, bunurile din masa succesorală vor intra
în proprietatea statului şi vor avea regimul juridic al acestei proprietăţi.
 După eliberarea certificatului de vacanţă a moştenirii, cei care au pretenţie la moştenire şi care
au fost prejudiciaţi prin emiterea lui pot să ceară în justiţie anularea lui şi stabilirea drepturilor
lor, în condiţiile dreptului comun, după care pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi
irevocabile să solicite eliberarea noului certificat de moştenitor.

Întrucât statul dobândeşte prin moştenire o universalitate, el va succede atât la activul, cît şi la
pasivul succesoral şi va fi răspunzător fată de creditorii moştenirii ca orice succesor universal sau
cu titlu universal acceptant al moştenirii sub beneficiu de inventar. Statul răspunde de pasivul
moştenirii dobândite numai în limita activului succesoral ( intră vires hereditatis). Restrângerea
răspunderii statului în limitele activului succesoral nu este condiţionată de întocmirea
inventarului bunurilor succesorale.

Certificatul de vacanţă succesorală este şi instrumentul probatoriu al calităţii procesuale active

sau pasive a statului în procesele în care fie ar realiza activul succesoral, fie ar fi chemat să
răspundă de datoriile şi sarcinile succesiunii [28 p.63].

Secţiunea 3: Reprezentarea succesorală

Reprezentarea succesorală constituie un beneficiu al legii în virtutea căruia un

succesibil de un grad de rudenie mai îndepărtat urcă în locul şi gradul ascendentului său precedet
la data deschiderii moştenirii, pentru a culege partea de moştenire legală ce s-r fi cuvenit celui pe
care îl reprezintă (ascendentul, dacă s-ar fi aflat în viaţă).

Ascendentul predecedat se numeşte reprezentant ,în timp ce persoana care vine la

moştenire prin reprezentare se numeşte reprezentant [37 p.46].

Motivele pentru care se admite această reprezentare sunt două: întâi, afecţiunea presupusă
a defunctului care, de vreme ce a existat faţă de un moştenitor, se presupune că există şi faţă de
descendenţii lui; al doilea, echitatea-pentru că nu ar fi drept ca hazardul morţii luând pe fiu
înaintea tatălui, să priveze pe copii fiului, de o succesiune pe care ar fi primit-o împreună cu a
tatălui lor. Reprezentarea deci se poate defini o ficţiune a legii care are drept efect de a pune pe
reprezentant în locul, în gradul şi în drepturile reprezentantului [36 p.32]. Reprezentarea
succesorală este o excepţie atît de la principiul proximităţii gradului de rudenie cît şi de la
principiul egalităţii între rudele de acelaşi grad.
 Este o excepţie de la principiul proximităţii deoarece prin reprezentare moştenitorul în grad
mai îndepărtat de rudenie urcă în locul ascendentului predecedat alături de rudele care vin la
moştenire pe baza acestui principiu şi care sunt rude în grad mai apropiat cu defunctul decât
reprezentantul.

În acelaşi timp este o excepţie de la principiul egalităţii între rudele de acelaşi grad
întrucât, dacă sunt mai mulţi reprezentanţi ai persoanei predecedate aceştia nu vor primi o cotă
egală cu rudele în grad mai apropiat, revenindu-le atât cît i-ar fi revenit autorului lor dacă ar fi în
viaţă(împărţirea pe tulpini şi nu pe capete).

Reprezentarea succesorală este o instituţie juridică suis generis, diferită de reprezentarea

convenţională a mandantului de către mandatar precum şi de reprezentarea legală a minorului ori
interzisului judecătoresc, de către părinţi sau tutori, la încheierea actelor juridice [34 p.27].
Pentru a înţelege raţiunea acestei instituţii succesorale, să examinăm un exemplu. Astfel, într-un
prim exemplu (schema 3), să presupunem că în urma celui despre a cărui moştenire este vorba au
rămas în viaţă un fiu (A) şi doi nepoţi (C şi D) în linia dreaptă- nepoţii, fiind copiii unui al doilea
fiu (B) al defunctului, fiu, care a decedat înainte de deschiderea succesiunii. La moştenire sînt
chemaţi fiul în viaţă, care va culege ½ din moştenireşi cei doi nepoţi care, reprezentînd pe
părintele lor predecedat, cor culege cealaltă jumătate din moştenire, adică partea ce i-ar fi revenit
părintelui lor, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii. Fiecare grupă de
reprezentanţi primeşte doar partea, care s-ar fi cuvenit ascendentului lor predecedat, dacă acesta
ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii, parte care, însă, se va împărţi echitabil între ei,
în mod egal, adică pe capete.

Moştenitorii care beneficiază de reprezentare.

Există trei categorii de moştenitori prevăzute expres de lege: care beneficiază de
reprezentare şi anume:

1. descendenţii în linie dreaptă ai defunctului până la infinit(nepoţii, strănepoţii).

Potrivit art.1500 alin 3 lit. a).din Codul Civil al R M .se aplică reprezentarea
descendenţilor la infinit. Această dispoziţie trebuie interpretată în sensul că descendenţii de
gradul II reprezintă pe descendenţii de gradul I, că descendenţii de gradul III reprezintă pe
descendenţii de gradul II, şi aşa mai departe, fără limite de grade(schema 3). Reprezentarea are
loc atît cînd există succesibili în viaţă în grad de rudenie mai apropiat cu defunctul (cum este,
spre exemplu, cazul fiului care vine la moştenirea tatălui său împreună cu fii fratelui său
predecedat, nepoţii defunctului),cît şi în cazul în care nu există asemenea succesibili, fiind cu
toţii predecedaţi, la moştenire venind rude de acelaşi grad(cum este spre exemplu, cazul în care
la moştenirea defunctului vin trei nepoţi ai săi, unul-fiul unui fiu al său predecedat, iar ceilalţi doi
–fiii unui alt fiu al său predecedat).

Deci, fiecare grupă de reprezentanţi primeşte doar partea care i s-ar fi cuvenit părintelui lor
predecedat, dacă acesta ar fi fort în viaţă la data deschiderii succesiunii, parte care se va împărţi
între ei în părţi egale, adică pe capete.

2 .descendenţii colateralilor privilegiaţi (a fraţilor şi surorilor)a defunctului (nepoţii de

frate şi soră, strănepoţi de la frate şi soră).Pentru aînţelege cum operează reprezentarea
succesorală în acest caz să luăm un exemplu (a se vedea schema nr.4): Astfel, să presupunem că
în urma celui despre a cărui moştenire este vorba au rămas în viaţă numai un frate şi doi nepoţi
de la alt frate, care a decedat înainte de deschiderea succesiunii. La moştenire sînt chemaţi fratele
în viaţă, care va culege ½ din moştenire li cei doi nepoţi de la frate care, reprezentând pe
părintele lor predecedat, vor culege în părţi egale cealaltă jumătate din moştenire, adică partea ce
i-ar fi revenit părintelui lor, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii.

La fel ca şi în cazul descendenţilor în linie dreaptă, reprezentarea are loc atât în cazul în
care există succesibili în viaţă în grad de rudenie mai apropiat cu defunctul(cum este, spre
exemplu, cazul fratelui care vine la moştenirea fratelui său împreună cu fiii unui alt frate
predecedat, nepoţii de frate a defunctului (vezi schema nr. 4)),cît şi în cazul în care nu există
asemenea succesibili, fiind cu toţii predecedaţi, la moştenire venind rude de acelaşi grad (cum
este de exemplu cazul în care la moştenirea defunctului vin trei nepoţi ai săi de frate, unul, fiul
unui frate predecedat al său, iar ceilalţi doi fiii unui alt frate al său predecedat).

3.descendenţii colateralilor ordinari (a unchilor şi mătuşilor )a defunctului (veri primari).

Reprezentarea colateralilor ordinari ai defunctului este caracteristic doar sistemului de drept al
RM (vezi schema nr.5). Astfel ,să presupunem că în urma celui despre a cărui moştenire este
vorba au rămas în viaţă numai un unchi (A) şi doi veri primari (C şi D), fii unchiului (B),care a
decedat înainte de deschiderea succesiunii. La moştenire sînt chemaţi unchiul în viaţă, care va
culege ½ din moştenire şi cei doi veri primari care, reprezentând pe părintele lor predecedat (B)
vor culege în părţi egale cealaltă jumătate din moştenire, adică partea ce i-ar fi revenit părintelui
lor, dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii. Şi aici, la fel ca şi în cazurile
precedente, repezentarea are loc atît în cazul în care există succesibili în viaţă în grad de rudenie
mai apropiat cu defunctul(cum este, spre exemplu, cazul unchiului care vine la moştenirea
nepotului său de la frate împreună cu fiii unui alt frate predecedat, veri ai decedatului (a se vedea
schema nr.5)), cît şi în cazul în care nu există asemenea succesibili, fiind cu toţii predecedaţi, la
moştenire venind rude de acelaşi grad (cum este spre exemplu, cazul în care la moştenirea
defunctului vin trei veri, unul,fiul unui unchi al său predecedat, iar ceilalţi doi-fiii unui alt unchi
al său predecedat [37 p.46].

Reprezentarea descendenţilor pe linie colaterală este permisă numai până la gradul al IV-
lea inclusiv, întrucât moştenirea legală în linie colaterală este admisă doar până la gradul al IV-
lea inclusiv. Dispoziţiile care reglementează reprezentarea succesorală fiind derogatorii de la
principiile care reglementează devoluţiunea legală sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse
prin analogie [28 p.49].

Prin urmare, nici o altă persoană, în afară de cele menţionate, nu poate beneficia de ea.
Astfel, ascendenţii ordinari nu pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor defunctului nici
soţul supraveţuitor nu poate beneficia de reprezentare pentru a moşteni un frate sau părinţii ori
alte rude ale soţului predecedat (cumnaţi,socri sau alţi afini ai lui).La fel nu poate veni la
moştenire prin reprezentare ascendenţii privilegiaţi pentru a moşteni un copil al său.

Condiţiile reprezentării succesorale

Pentru ca reprezentarea succesorală să poată opera, se cer întrunite anumite condiţii: unele
în persoana celui reprezentant, altele în persoana celui care reprezintă (a reprezentantului).

*Condiţiile cerute în persoana celui reprezentat

a) Locul celui reprezentat să fie vacant. Locul celui reprezentat este vacant dacă
acesta este mort la deschiderea succcesiunii. În această privinţă legea prevede că „dacă
moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea, succesorii indicaţi la art.1500 alin.(3)
culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit
moştenitorului decedat”, prin urmare o persoană în viaţă la data deschiderii succesiunii nu poate
fi reprezentată, chiar dacă ea renunţă la moştenirea lui de cujus sau este înlăturat de la aceasta
pentru nedemnitae, ori există alte împrejurări în care el nu poate veni la moştenire. În situaţia în
care o persoană care ar putea fi reprezentată la moştenirea unui ascendent al său decedează nu
înaintea acestuia ci după el, problema reprezentării succesorale nu se mai pune deoarece această
persoană moşteneşte în nume propriu, iar descendenţii săi, la rîndul lor, o vor moşteni pe ea tot
în nume propriu.
Locul celui reprezentat nu este vacant atunci când el este declarat dispărut, deoarece atâta
vreme cît el nu a fost declarat mort printr-o hotărâre judecătorească, se prezumă că este în viaţă
[34 p.46].

Dacă ulterior intervine o asemenea hotărâre, iar ca dată a morţii se stabileşte o dată
anterioară sau concomitentă cu data deschiderii succesiunii, reprezentarea va fi posibilă. În
schimb, dacă data morţii stabilită prin hotărâre se va situa după momentul deschiderii succesiunii
cel declarat, mort va moşteni el, iar descendenţii lui vor culege această moştenire prin
reprezentare ci odată şi în cadrul patrimoniului de acesta(prin retransmitere).

Interdicţia reprezentării persoanelor în viaţă la data deschiderii moştenirii mai are drept
consecinţă că reprezentarea nu poate opera per saltum sau amissio medio, ci numai din grad în
grad vacant, trecând prin toate gradele intermediare [24 p.81-82].

b) Locul celui reprezentat să fie util. Această condiţie presupune că pentru a putea fi
reprezentat,reprezentantul dacă ar fi în viaţă în momentul deschiderii succesiunii lui de cujus, el
ar fi putut să-l moştenească pe acesta. Altfel spus reprezentantul trebuie să întrunească celelalte
condiţii pentru a putea moşteni pe defunct.
Se consideră că locul celui reprezentat nu este util dacă el a fost nedemn faţă de cujus, şi
prin urmare descendenţii săi nu-l vor putea reprezenta. În acest caz, nedemnitatea produce efecte
şi asupra descendenţilor nedemnului. Lucrul celui reprezentat nu este util şi deci nu va putea fi
reprezentat când acesta decedat la data deschiderii moştenirii, nefiind moştenitor rezervatar al
defunctului a fost dezmoştenit anterior prin testament de către defunct. Însă dacă repreznetantul
este un copil rezervatar precedat al defunctului care în timpul vieţii a fost dezmoştenit de către
acesta reprezentarea va putea opera, deoarece copilul dacă este rezervatar locul este util în
privinţa părţii din moştenire care este rezerva.

Condiţii cerute în persoana celui care reprezintă.

a).Reprezentantul să fie descendent în linie dreaptă sau descendentul din fraţii surorile ori
din unchii şi mătuşile lui de cujus.

Numai aceste persoane, limitativ prevăzute de lege pot beneficia de reprezentare. Astfel,
soţia supraveţuitoare nu are calitate de succesoară a socrului ei prin reprezentarea soţului
predecedat.

b).Reprezentantul să aibă vocaţie proprie la moştenirea lui de cujus. Dacă este chemat să
moştenească pe defunct, reprezentantul trebuie să întrunească toate condiţiile cerute de lege
pentru a-l moşteni pe acesta, şi anume, să aibă capacitatea succesorală, să nu fie nedemn faţă de
acesta şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea defunctului [37 p.46].

În privinţa vocaţiei la moştenire se impune să facem două reprecizări: în primul rînd,

descendenţii din fraţi şi surori, unchi şi mătuşe, pot veni la moştenire prin reprezentare numai
până la gradul IV inclusiv (strănepot de frate-soră), fiindcă, pe linie colaterală, legea conferă
vocaţie succesorală generală numai până la acest grad. A doua precizare referitoare la vocaţia
succesorală proprie vizează situaţia descendenţilor din adopţie indiferent că este vorba de
descendenţi în linie directă (adopţie, făcută de cel care lasă moştenirea ori de descendenţii
săi)sau de descendenţii pe linie colaterală(adopţie făcută de colateralii privilegiaţi sau ordinari ai
defunctului).

Codul Familiei reglementează două feluri de adopţie (înfiere):adopţie cu efecte restînse şi

adopţie cu efecte depline.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse adoptatul şi descendenţii lui devin rudă numai cu
adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia. În schimb adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu
părinţii, fireşti şi rudele acestora(cu familia firească).În cazul adopţiei cu efectele unei filiaţii
fireşti (adoptaţiei cu efecte depline)adoptatul şi descendenţii lui devin rudă cu adoptatorul şi cu
rudele acestuia ca şi un copil firesc, încetând raporturile de rudenie cu părinţii fireşti şi rudele
acestora. Astfel, având în vedere efectele deosebite ale celor două feluri de adopţii, în privinţa
reprezentării se impun următoarele concluzii. În cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul şi
descendenţii lui pot beneficia de reprezentare ca şi copiii din filiaţia firească, pentru că adoptatul
şi descendenţii săi devin rude nu numai cu adoptatorul, dar şi cu rudele acestuia.

În cazul adopţiei cu efecte restrânse-întrucât adoptatul şi descendenţii săi devin rudă numai
cu adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia-descendenţii adoptatului pot veni la moştenire prin
reprezentare numai dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de cujus, el având calitatea de
adoptator (vezi schema nr.6). În schimb dacă adopţia cu efecte restrânse a fost făcută de cel
reprezentat (descendent al defunctului sau frate-soră ori nepot de frate-soră), respectiv de părinţii
defunctului, reprezentarea nu mai poate avea loc, fiind că reprezentantul nu are vocaţie proprie la
moştenirea lăsată de defunct ( schema 7 şi 8).

Precizăm că, dacă adoptatul cu efecte restrânse şi descendenţii săi nu pot veni prin
reprezentare şi nici în nume propriu la moştenirea lăsată de rudele adoptatorului, ei beneficiază
de reprezentare în raport cu rudele din familia firească, pentru ca această adopţie nu întrerupe
legăturile de rudenie a adoptatului şi descendenţilor săi cu familia firească. În schimb, o
asemenea posibilitate nu există în cadrul adopţiei cu efecte depline, fiind că prin efectul acestei
adopţii încetează orice legătură de rudenie a adoptatorului şi descendenţilor săi cu familia
firească din care provine. Face excepţie ipoteza în care unul dintre soţi adoptă cu efecte depline
copilul firesc al celuilalt soţ ,caz în care raporturile de rudenie ale adoptatului şi descendenţilor
săi se menţin cu părintele firesc care este soţul adoptatorului, şi pe cale de consecinţă, cu rudele
acestui părinte şi încetează faţă de celălalt părinte firesc şi rudele acestuia.

Modul cum operează reprezentarea

În ipoteza în care condiţiile arătate sunt îndeplinite, reprezentarea este admisă.: a )în toate
cazurile, b) la infinit şi c) operează de drept şi imperativ
 a) potrivit legii reprezentarea este ,, admisă în toate cazurile”, nu numai atunci când
unul sau mai mulţi descendenţi ai unui copil decedat al defunctului vin la moştenire în concurs
cu altul sau mai mulţi descendenţi, în viaţă ai defunctului de grad mai apropiat şi când fără
beneficiul reprezentării, nici nu ar putea moşteni, dar şi atunci când descendenţii copilului sau
copiilor decedaţi ai defunctului sunt de acelaşi grad. Tot astfel dacă în lipsa de moştenitori din
clasa I , la moştenire sun chemaţi colateralii privilegiaţi şi problema reprezentării se pune pentru
descendenţii din fraţi – surori.
b) Reprezentarea este admisă la infinit (nemărginit). Aceasta înseamnă că nu numai
nepoţii, dar şi strănepoţii, răstrănepoţii pot veni la moştenire prin reprezentare, condiţiile
reprezentării trebuie să fie îndeplinite pentru fiecare salt în grad. De aceea descendenţii din fraţi
sau unchi beneficiază de reprezentare numai pînă la gradul IV.
c) Pentru ca în toate cazurile în care reprezentarea este admisă – împărţirea să se facă pe
tulpini, ea operează de drept şi imperativ, voinţa descendenţelor putând influenţa regulile
reprezentării numai prin renunţarea la moştenire, dar nu şi prin acceptarea ei cu efecte parţiale
sau sub condiţie [24 p.83-89].

Efectele reprezentării
Potrivit art. 1504 alin ( 2) din Codul Civil al Republicii Moldova, principalul efect al
reprezentării este ,, punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul reprezentantului” . Aceasta
înseamnă că reprezentanţii unei persoane, indiferent de numărul lor - deoarece urcă ,, în locul, în
gradul şi în dreptul reprezentantului” – vor lua din moştenire partea ce s-ar fi cuvenit
ascendentului reprezentat dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea moştenirii; ei nu pot pretinde mai
mult, dar nici să fie obligaţi să ia mai puţin.

Dacă se pune problema reprezentării a două sau mai multe persoane decedate la data
deschiderii moştenirii, reprezentanţii lor vor împărţi moştenirea nu pe capete ci pe tulpini
(schema 9). De exemplu , dacă defunctul a avut trei copii A, B şi C, dintre care la momentul
deschiderii succesiunii A este în viaţă, C fiind nedemn, predecedat este reprezentat de fiul său K,
iar B fiind predecedat, este reprezentat de cei doi copii ai săi E şi F moştenirea împărţindu-se
între ei în părţi egale, iar F la rîndul său fiind predecedat este reprezentat de copiii săi G,H şi I
catre deasemeni vor împărţi noştenirea între ei în părţi egale. Prin urmare, copilul A care este în
viaţă va culege ½ din moştenire, K - copilul lui C nu va culege nimic deoarece acesta este
nedemn şi chiar dacă ar fi fost în viaţă nu ar fi cules nimic, iar cei doi copii ai lui B vor culege
partea de ½ care i s-ar fi cuvenit părintelui lor şi pe care o împart între ei în două părţi egale (cîte
¼ din moştenire fiecare), iar cei trei copii ai lui F reprezentîndu-l pe părintele lor predecedat, vor
împărţi între ei partea de ¼ a părintelui lor (cîte 4/12 din moştenire fiecare).Deci, dacă o tulpină
a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarăşi pe tulpină în fiecare ramură partea cuvenită
împărţîndu-se între ei în mod egal.

Moştenitorii prin reprezentare dobândesc nu numai drepturi , dar şi obligaţii în raport cu

vocaţia succesorală a fiecărui, răspunzând pentru pasivul moştenirii.

Deşi reprezentarea operează de drept şi imperativ, reprezentantul nu este obligat să

accepte moştenirea, iar în caz de pluralitate de reprezentanţi, fiecare păstrează dreptul de
obţinere succesorală, putând accepta ori renunţa la moştenire [24 p.90-91].

Secţiunea 3: Rezerva succesorală

Rezerva succesorală reprezintă una dintre cele mai controversate instituţii ale dreptului civil.
De-a lungul timpului au existat concepţii diverse, pornind de la negarea totală a acestei instituţii
şi pînă la recunoaşterea ei într-un cuantum care conferă titularului patrimoniului o posibilitate
destul de restrînsă de a dispune de bunurile sale prin liberalităţi.

În prezent după intrarea în vigoare a Codului Civil al RM din 2003 rezerva succesorală şi-a
dobîndit contur şi o reglementare proprie, ceea ce îi dă un specific ca instituţie de drept civil.
Deşi confruntarea de idei, pe plan mondial, în privinţa necesităţii recunoaşterii dreptului la
rezerva succesorală a fost deosebit de aprinsă, cu argumente multiple şi solide într-un sens sau
altul, majoritatea legislaţiilor moderne consacră dreptul la rezerva succesorală, ca unul dintre
limitele dreptului de a dispune, prin acte juridice, de bunurile moştenirii.

În literatura de specialitate s-a arătat că recunoaşterea dreptului la rezerva succesorală în

favoarea anumitor moştenitori este reclamată, în esenţă, de următorul argument:[30 p.100]
justificarea rezervei succesorale se găseşte în existenţa unei datorii naturale de pietate, între
ascendenţi şi descendenţi, precum şi între soţi, datorie care este şi izvorul obligaţiei de întreţinere
reglementată de Codul familiei.

Rezerva sccesorală este acea cotă-parte a averii defunctului pe care legea o atribuie unor
anumiţi moştenitori legali şi de care de cujus nu poate dispune prin liberalităţi, nici între vii-
donaţii şi nici mortis cauza- legate.

Cotitatea disponibilă este acea parte a averii succesorale care excede rezervei succesorale şi de
care defunctul poate dispune în mod discreţionar, atît prin liberalităţi între vii, cît şi mortis cauza.

Actele cu titlu oneros şi actele cu titlu gratuit care nu sînt liuberalităţi, ci simple acte
dezinteresate ca spre exemplu împrumutul fără dobîndă, nu comportă limitări în materie
succesorală, pentru că nu au drept consecinţă micşorarea patrimoniului succesoral. O persoană
poate să dispună de toate bunurile sale prin acte cu titlu oneros, fără ca moştenitorii rezervatari să
se poată prevala de dreptul la rezervă, deoarece nimeni nu este obligat să lase moştenire. Numai
dacă se va dovedi că actele cu titlu oneros, încheiate de cel care lasă moştenirea deghizează
donaţii, moştenitorii rezervatari se vor putea prevala de dreptul lor asupra rezervei succesorale.
Rezerva se deferă în puterea legii, astfel încît clauza de exheredare a moştenitorilor rezervatari
inclusă de defunct într-un testament nu este valabilă decît în limitele cotităţii disponibile.

Trebuie de precizat că rezerva şi cotitatea disponibilă reprezintă dreptul la fracţiuni din

valoarea succesiunii şi dreptul la părţi din fiecare bun succesoral privit individual. Defunctul are
libertatea de a stabili ce bunuri anume revin rezervatarilor şi ce bunuri anume le revin legatarilor.

În legătură cu aceaastă îngrădire a dreptului de a dispune se impun anumite precizări. Trebuie

de menţionat că legea îngrădeşte doar dreptul de dispoziţie prin liberalităţi al titularului dreptului
de proprietate, iar nu şi dreptul de dispoziţie prin acte cu titlu oneros. Dreptul de dispoziţie prin
liberalităţi al lui de cujus este îngrădit doar de ipoteza în care există moştenitori legali
rezervatari, iar nu şi în cazul în care nu există asemenea moştenitori.

Reglementarea actuală a instituţiei rezervei succesorale o regăsim în Codul Civil a RM, Cartea
IV, Titlul III, Capitolul II, art.1505 şi următoarele. Codul civil consacră principiul libertăţii
testamentare, în sensul că orice persoană fizică capabilă poate dispune de patrimoniul său pentru
cauză de moarte. Pentru a proteja pe anumiţi moştenitori legali, cei mai apropiaţi defunctului,
numiţi moştenitori rezervatari, împotriva liberalităţilor excesive ale celui care lasă moştenirea,
legiuitorul a stabilit o parte din moştenire, numită rezerva succesorală, care li se cuvine
moştenitorilor rezervatari în mod imperativ, independent de voinţa defunctului.

Rezerva succesorală este acea parte din moştenire care se cuvine, în puterea legii,
moştenitorilor rezervatari şi de care cel care lasă moştenirea nu poate dispune prin liberalităţi[7
p.284]. Prin urmare, rezerva sucesorală limitează dreptul de dispoziţie al celui care lasă
moştenirea numai cît priveşte liberalităţile, indiferent că este vorba despre liberalităşi mortis
cauza (dispoziţii testamentare) sau donaţii.

Actele cu titlu oneros şi actele cu titlu gratuit care nu sînt liberalităţi, ci simple acte
dezinteresate (cum ar fi, de exemplu, împrumutul de folosinţă, împrumutul fără dobîndă), nu
suportă limitări în materie succesorală, pentru că nu au drept consecinţă micşorarea
patrimoniului succesoral. O persoană poate să dispună de toate bunurile sale prin acte cu titlu
oneros, fără ca moştenitorii rezervatari să se poată prevala de dreptul la rezervă, deoarece nimeni
nu este obligat să lase moştenire. Numai dacă se va dovedi că actele cu titlu oneros, încheiate de
cel care lasă moştenirea deghizează donaţii, moştenitorii rezervatari se vor putea prevala de
dreptul lor asupra rezervei succesorale

Rezerva succesorală comportă următoarele caractere juridice:

A. Rezerva succesorală este o parte a moştenirii (pars hereditatis), deci are caracter succesoral, ea
atribuind-o în mod imperativ moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinţei liberale a defunctului.

Rezerva este o parte a moştenirii în sensul că reprezintă o fracţiune din succesiune iar nu din
fiecare bun individual determinat din averea defunctului cum era în dreptul roman. Nu are
importanţă din ce bunuri este formată ea în concret, cum nici cotitatea disponibilă, ci este
important să se asigure moştenitorilor rezervatari fracţiunea reglementată de lege din sucesiune.
Defunctul are libertatea de a stabili, de pildă, ce anume bunuri revin moştenitorilor rezervatari şi
ce bunuri vor reveni legatarilor, cu condiţia de a asigura moştenitorilor rezervatari fracţiunea
valorică stabilită de lege din întregul moştenirii. În acest sens se va avea în vedere nu numai
patrimoniul defunctului la data morţii sale, ci donaţiile făcute în timpul vieţii care se vor adăuga
la activul net al succesiunii.

Rezerva nu poate fi pretinsă decît de acei moştenitori stabiliţi de legiuitor ca fiind rezervatari, dar
care vin efectiv la moştenire. Cu alte cuvinte, vor culege rezerva succesorală numai aceea dintre
ei care avînd, prin clasa şi gradul de moştenitori din care fac parte, chemare la acea moştenire, au
capacitate succesorală, nu sunt nedemni şi nu au renunţat la moştenire.

B. Rezerva succesorală se acordă în natură.

Moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură şi în plină proprietate, fără a putea fi

obligaţi să primească numai contraechivalentulei în bani. Acest lucru se poate întîmpla cu titlu de
excepţie numai, de exemplu atunci cînd bunul donat a fost înstrăinat de către donatar mai înainte
de deschiderea succesiunii. Moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi a primi bunurile care
alcătuiesc rezerva, fără ca acestea să fie afectate de sarcini cu uzufruct, ei trebuind să se bucure
de plenitudinea atributelor dreptului de proprietate asupra lor[6 p.134].

C. Caracterul, în principiu, colectiv al moştenirii.

În cazul în care există mai mulţi moştenitori rezervatari ce fac parte dintr-o categorie omogenă
(de exemplu, 3 copii ai defunctului), rezerva ce li se cuvine acestora se determină şi li se atribuie
în mod colectiv, global. Legea stabileşte cotitatea disponibilă, iar restul bunurilor se atribuie cu
titlu de rezervă, în indiviziune, moştenitorilor rezervatari care pot şi vor să moştenească.[39
p.112] Din caracterul ei global nu se poate trage concluzia că, dacă unii din moştenitorii
rezervatari renunţă la moştenire sau sunt nedemni, de partea lor de rezervă ar profita ceilalţi
moştenitori rezervatari căci, ea se calculează în funcţie de numărul moştenitorilor care vin
efectiv la moştenire. Numai soţului supravieţuitor rezerva i se atribuie individual.

D. Caracterul imperativ (de ordine publică) al rezervei.

Fiind una dintre instituţiile fundamentale ale dreptului sucesoral, rezerva succesorală este
guvernată de norme imperative. Astfel, categoriile de moştenitori rezervatari şi cuantumul
rezervei ce se cuvine fiecăreia dintre aceştia sunt stabilite în mod imperativ de lege. Nici
defunctul nu poate să modifice aceste reguli prin testamentul întocmit şi nici potenţialii
moştenitori rezervatari nu ar putea să renunţe cu anticipaţie la dreptul lor la rezervă sau să
consimtă la diminuarea cuantumului acesteia. Sunt, aşadar interzise orice dispoziţii, sarcini,
condiţii, clauze care ar aduce atingere rezervei succesorale, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Moştenitorii rezervatari nu pot nici să o accepte şi nici să renunţe la ea înainte de deschiderea
moştenirii.

E. Caracterul propriu al dreptului la rezervă.

Dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana moştenitorilor rezervatari la data
deschiderii succesiunii, iar nu dobîndit de la defunct împreună cu patrimoniul succesoral.

Aceasta înseamnă că moştenitorii rezervatari au calitatea de terţi în raport cu liberalităţile

consimţite de defunct şi prin care se aduce atingere dreptului la rezervă. În consecinţă, aceste
acte sînt inopozabile moştenitorului rezervatar şi acesta poate folosi orice mijloc de probă spre a
dovedi, de exemplu, faptul că un act deghizat sub forma unui contract cu titlu oneros ascunde în
realitate o donaţie deghizată sau făcută prin persoane interpuse şi care îi lezează rezerva
succesorală.

F. Caracterul indisponibil al rezervei

În fine, în privinţa caracterului indisponibil al rezervei, acesta trebuie înţeles în sensul că rezerva
nu trebuie să fie încălcată prin donaţii, legate sau exheredări, iar nu în sensul că de anumite
bunuri din patrimoniul său proprietarul nu ar putea dispune. În literatura de specialitate se
vorbeşte de caracterul indisponibil al rezervei, afirmîndu-sre că ea este relativă şi parţial lovită de
indisponibilitate, practica judiciară declarînd rezerva chiar ca fiind inalienabilă şi insesizabilă.
Rezerva s-a spus, este relativ lovită de indisponibilitate, căci fiind o parte a moştenirii ea se
cuvine de drept moştenitorilor rezervatari. Altfel spus numai în prezenţa moştenitorilor
rezervatari această parte din moştenire este indisponibilă. Apoi de asemenea s-a precizat că ea
este parţial lovită de indisponibilitate pentru că pe de o parte, indisponibilitatea se referă la o
parte din moştenire, iar pe de altă parte, pentru că vizează numai o anumită categorie de acte
juridice şi anume cele cu titlu gratuit., actele cu titlu oneros nu sunt limitate în nici un fel. Cîtă
vreme o persoană este în viaţă, bunurile sale nu se poate spune că sunt inalienabile şi insesizabile
căci orice proprietar este îndreptăţit să le înstrăineze, chiar cu titlu gratuit. Creditorii pot, de
asemenea, urmări bunurile celor datornici chiar şi după moartea lor.[7 p.147]

Сodul Civil al RM prevede expres care moştenitori pot culege rezerva succesorală şi care
este mărimea acesteia :“Succesorii din clasa I inapt pentru muncă au dreptul de a moşteni,
independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cot ace i s-ar cuveni
fiecăruia în caz de succesiune legală”. Potrivit art. 566 C.C. la cercul moştenitorilor legali se
referă persoanele inapte de muncă, care au fost întreţinute de către decedat nu mai puţin de un an
de zile pînă la decesul lui. Dată fiind existenţa altor succesori, ei moştenesc în egală măsură cu
succesorii de acel grad care sînt chemaţi să moştenească.

Aplicînd stipulările acestui articol, urmează să se reţină că persoanele inapte de muncă sînt
considerate: persoanele pensionare în legătură cu atingerea limitei de vîrstă, invalizii de grupa
1,2 şi 3, indiferent de faptul dacă primesc pensie de bătrîneţe sau pensie de invaliditate, precum
şi persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani, iar elevii şcolilor de învăţămînt general ,
instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate şi superior- pînă la absolvirea acestor instituţii,
dar nu mai mult decît pînă la vîrsta de 23 de ani [4 art.25]. Se consideră întreţinute de către cel
care a lăsat moştenirea persoanele inapte de muncă care au fost întreţinute completamente de
către cel care a decedat sau ajutorul ce le-a fost acordat a constituit pentru ele o sursă esenţială şi
permanentă de existenţă. Persoanele inapte de muncă care dispun de venit de sinestătător pot fi
recunoscute drept întreţinute de către decedat dacă o parte din venitul celui ce a lăsat moştenirea
a fost pentru ele un mijloc permanent de existenţă[17 p.180]. Incapacitatea de muncă se va
dovedi prin carnetul de invaliditate, carnetul de pensionar şi certificatul de naştere pentru
dovedirea minorităţii sau atingerii vîrstei de pensionare pentru limită de vîrstă.

În privinţa persoanelor care au calitatea de moştenitori rezervatari atît Codul Civil al RM cît şi
Codul Civil al Romîniei includ la categoria de moştenitori rezervatari aceleaşi persone astfel,
sunt moştenitori rezervatari:

- descendnţii defunctului la infinit;

- ascendenţii privilegiaţi;
- soţul supravieţuitor.
În ceea ce priveşte mărimea rezervei succesorale Codul Civil al RM stabileşte la art. 1505 că
aceasta o constituie o doime din cota ce s-ar fi cuvenit fiecărui succesor legal în caz de
succesiune legală, adică o doime din ceea ce ar fi cules în calitate de moştenitor legal dacă
defunctul nu ar fi lăsat testament.
 Iar în ceea ce priveşte mărimea rezervei succesorale stabilită de Codul Civil al Romîniei
aceasta este diferită în funcţie de numărul moştenitorilor rezervatari care vin la moştenire, astfel:

 Rezerva descendenţilor este fixată de art. 841 şi 842 Cod Civil al Romîniei. Dacă
defunctul lasă ca moştenitor un singur descendent, rezerva acestuia este de jumătate din
emolumentul succesoral, restul de jumătate constituind cotitatea disponibilă a defunctului.
În cazul în care la deschidera succesiunii vor fi chemaţi la moştenire doi descendenţi
rezervatari, rezerva lor colectivă va fi de 2/3, în timp ce cotitatea disponibilă va fi numai
de 1/3. Cînd la succesiune vor fi chemaţi trei descendenţi de gradul I, rezerva acestora va
fi de ¾, iar cotitatea disponibilă a defunctului de ¼.Cota rezervatară a copiilor rămîne
aceeaşi de ¾ , chiar dacă numărul descenddenţilor de gradul I va fi mai mare de trei.
 Rezerva ascendenţilor privilegiaţi, tatăl şi mama defunctului, aste stabilită de art. 843 Cod
Civil al Romîniei. Potrivit acestei prevederi, dacă la deschiderea succesiunii defunctului
nu sunt descendenţi, tatăl şi mama vor beneficia de o rezervă de jumătate din bunurile
succesorale, urmînd ca restul de jumătate să reprezinte cotitatea disponibilă. Dacă în
aceeaşi situaţie (cînd nu există descendenţi) a supravieţuit numai unul din ascendenţii
privilegiaţi, rezerva acestuia va fi de un sfert (1/4) în timp ce cotitatea disponibilă de trei
sfeturi(3/4).
 Dreptul la rezervă a soţului supravieţuitor care diferă în funcţie de calitatea moştenitorilor
cu cu care vine în concurs este garantat în limita a ½ din acest drept. Cotele sale
rezervatare nu sunt părţi succesorale, deoarece ele se impută asupra cotităţii disponibile.
Totodată ele variază în funcţie de calitatea moştenitorilor cu care vor intra în concurs.
Moştenitorii, chiar dacă sînt rezervatari, nu pot dobîndi nici un drept asupra patrimoniului
succesoral pînă în momentul deschiderii moştenirii prin moarte, deoarece patrimoniul unei
personae fizice nu poate fi transmis şi dobîndit decît la moartea titularului. De fapt, înainte de
deschiderea moştenirii nici nu se poate vorbi de moştenitori sau rezervă succesorală, persoana în
viaţă fiind titularul patrimoniului său, iar moştenitorii urmează să fie determinaţi numai la data
deschiderii moştenirii.
Deşi rezerva este o parte a moştenirii, dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în
persoana moştenitorilor rezervatari la data deschiderii succesiunii şi nu un drept dobîndit de la
defunct pe cale succesorală. Cu toate acestea, în situaţia în care moştenitorul rezervatar a decedat
înainte să fi reuşit să accepte rezerva succesorală, acest drept se va transmite prin moştenire
succesorilor legali ai titularului dreptului la rezerva succesorală. Nu este necesar ca moştenitorii
lui să întrunească condiţiile pentru calitatea de moştenitor rezervatar.
După cum am menţionat, rezerva succesorală constituie ½ din ceea ce ar fi cules în calitate de
moştenitor legal dacă defunctul nu ar fi lăsat testament. Rezerva succesorală se va calcula din
masa succesorală sau masa de calcul. Dacă există moştenitori rezervatari şi cel care lasă
moştenirea a dispus de bunurile sale prin donaţii şi/sau testament, masa succesorală se împarte în
două părţi: rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă [21 p.1178].
Rezerva succesorală constituie partea moştenirii care este sustrasă liberalităţilor şi care se
cuvine în mod imperativ moştenitorilor rezervatari.
Cotitatea disponibilă, care se obţine prin scăderea din masa succesorală a rezervei, constituie
partea din moştenire de care cel ce lasă moştenirea poate dispune cum doreşte, fie prin acte cu
titlu gratuit, fie prin acte cu titlu oneros. Pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile este
necesar să se determine, în prealabil. Masa de calcul (moştenirea) asupra căreia se vor aplica
fracţiunile rezervei şi a cotităţii disponibile. Pentru aceasta se impune reconstituirea
patrimoniului defunctului prin calculul pe hîrtie, aşa cum ar fi arătat el dacă cel care lasă
moştenirea nu ar fi făcut donaţii. O astfel de soluţie se impune deoarece instituţia rezervei
succesorale îl ocroteşte pe moştenitorul rezervatar nu numai împotriva legatelor, ci şi împotriva
donaţiilor în situaţiile în care aceste liberalităţi depăşesc limitele disponibilului
Pentru determinarea masei succesorale Legislația română se prevede trei operaţiuni care se
execută succesiv. Este de menționat că legislația RM nu prevede și nu reglementează aceste
operațiuni, însă în continiare totuși le vom expune în detalii pentru a sesiza specificul acestora.
1. Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii
succesiunii – stabilirea activului brut al moştenirii;
2. Scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente, pentru a obţine activul net al
moştenirii;
3. Reunificarea fictivă pentru calcul, la acest activ net, a valorii donaţiilor consimţite de către
cel care lasă moştenirea.
A. Stabilirea valorii bnurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii.
Pentru realizarea acestei operaţiuni se iau în calcul toate bunurile cu valoare patrimonială care
la data deschiderii succesiunii există în patrimonial defunctului.
Înainte de a exemplifica cele mai importante bunuri ce fac parte din activul brut al moştenirii se
impun a fi făcute două precizări:
În ipoteza în care cel decedat a fost o persoană căsătorită, reconstituirea patrimoniului său prin
calcul de hîrtie va trebui să fie precedată de lichidarea comunităţii de bunuri a soţilor. Această
operaţiune are drept scop, determinarea părţii cuvenite soţului decedat din comunitatea de
bunuri, care va intra în masa succesorală, alături de bunurile proprii ale defunctului, iar pe de altă
parte, determinarea părţii ce aparţine soţului supravieţuitor şi care îi revine acestuia în totalitate,
nefăcînd parte din masa succesorală.
 În categoria bunurilor ce compun activul brut al moştenirii sunt cuprinse şi bunurile care
constituie obiectul unor legate consimţite de către de cujus, întrucît aceste bunuri nu au ieşit încă
din patrimoniul celui care lasă moştenirea.
Principalele bunuri ce compun activul brut al moştenirii sunt următoarele:
a. Dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile. Se are în vedere atît bunurile
asupra cărora defunctul a avut un drept de proprietate exclusivă, cît şi acela care s-au
aflat în proprietatea comună pe cote-părţi a defunctului şi a unor terţe persoane. În activul
brut al moştenirii va fi cuprinsă numai cota-parte ce a aparţinut defunctului;
b. Drepturile reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, care nu au caracter viager,
cum ar fi dreptul de superficie sau dreptul de servitute;
c. Drepturile reale accesorii, cum ar fi dreptul de ipotecă, dreptul de gaj, privilegiile, dreptul
de retenţie;[42 p. 253].
d. Drepturile de creanţă, cum ar fi dreptul de a incasa preţul unui lucru vîndut de de cujus
sau chiria ce i se cuvenea acestuia ori de a obţine restituirea unui împrumut consimţit de
de cujus. Tot astfel, dreptul la salariul neincasat de către salariatul decedat în cazul în
care nu există soţ supravieţuitor, copii majori sau părinţi ai salariatului decedat;
În această categorie vor fi incluse şi drepturile de creanţă pe care cel ce lasă moştenirea le
are împotriva moştenitorului rezervatar. Deşi aceste creanţe s-au stins prin confuziune,
ele reprezintă valori active ale patrimoniului succesoral şi vor fi avute în vedere cu ocazia
efectuării partajului între moştenitori. Acţiunile patrimoniale la care avea dreptul
defunctul, cum ar fi acţiunea în revendicare, în rezoluţie sau în reziliere, în nulitate în
revocare, cu condiţia ca aceste acţiuni să poată fi promovate sau continuate de
moştenitori. Legat de acest aspect se admite că se transmite prin succesiune chiar dreptul
la acţiunea pentru recuperarea creanţelor ataşate persoanei defunctului, cum este cazul
dreptului la repararea prejudiciului corporal sau moral cauzat acestuia.
e. Drepturile de proprietate intelectuală cu un conţinut patrimonial, transmisibile prin
moştenire,
cum ar fi: dreptul de folosire exclusivă privitor la brevet de invenţie, un desen sau model
industrial, o topografie privitoare la un circuit integrat, o marcă, o indicaţie geografică, o
firmă, o emblemă, precum şi drepturile patrimoniale de autor.[6 p. 295]
Nu vor fi incluse în activul brut al moştenirii bunuri cum ar fi:
a) drepturile viagere, dreptul de uzufruct viager, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, o creanţă de
întreţinre sau de rentă viageră, dreptul la pensie, dreptul de folosinţă locativă, căci acestea se
sting prin moartea titularului;
b) bunurile care nu au făcut niciodată parte din patrimoniul defunctului, cum ar fi:
 1. fructele naturale percepute după data deschiderii succesiunii, fructele civile scadente
posterior acleiaşi date, adăugirile sau îmbunătăţirile aduse de moştenitor unui bun rămas de la
defunct.
2. indemnizaţia de asigurare datorată de asigurător terţului beneficiar al asigurării de persoane,
această indemnizaţie de asigurare fiind formată în patrimoniul asigurătorului, iar nu în cel al
asiguratului. Întruct beneficiarul are poziţia unui terţ beneficiar dintr-o situaţie pentru altul, el se
bucură de o acţiune directă împotriva asiguratorului, care are statut de promitent. Indemnizaţia
de asigurare nu provine din patrimoniul asiguratului şi nu intră în acest patrimoniu nici în timpul
vieţii, nici după moartea asiguratului.
Pentru restabilirea masei de calcul, în cazul în care a fost desemnat un terţ beneficiar pentru
cazul decesului, se poate solicita de către moştenitorii rezervatari reunirea la activul succesoral a
valorii primelor de asigurare plătite de către defunct în timpul vieţii, în special în acele ipoteze în
care primele de aigurare au o valoare considerabilă. În această situaţie ne-am afla în przenţa unei
donaţii indirecte, făcută prin intermediul unei stipulaţii pentru altul, cel ce lasă moştenirea fiind
stipulant, societatea de asigurare fiind promitent, iar cel ce urmează să primească indemnizaţia
de asigurare la data decesului stipulantului avînd statutul de terţ beneficiar.
c) bunurile primite de către de cujus prin donaţie cu clauza de reîntoarcere în caz de predeces al
donatarului. Se are în vedere situaţia în care, printr-un contract de donaţie, cel ce lasă moştenirea
a dobîndit un bun, însă s-a stipulat că, în cazul în care donatarul ar deceda înaintea donatorului,
bunul se va reîntoarce în patrimonil donatorului. Astfel de donaţie este afectată de o condiţie
rezolutorie cauzală expresă, care în caz de realizare produce efecte retroactive.
d) bunurile lipsite de valoare patrimonială cum ar fi: hîrtiile de familie, fotografii diplome,
portrete etc., sau care nu pot fi valorificate.[44 p. 173]
Bunurile existente se evaluează după starea şi valoarea lor din momentul deschiderii
succesiunii şi se obţine astfel activul brut al moştenirii.
Probleme speciale privind evaluarea bunurilor ce fac parte din activul brut al moştenirii se pun
în situaţia în care din masa succesorală fac parte drepturi de proprietate intelectuală. Se are în
vedere situaţiile în care cel ce lasă moştenirea a fost titularul unui drept de folosire exclusivă
asupra unei invenţii, a unei mărci, desen sau model industrial sau a unor drepturi patrimoniale de
autor. În toate aceste situaţii la data decesului titularului drepturilor nu se poate cunoşte cu
exactitate valoarea patrimonială a acestor drepturi. Neputînd fi comensurate cu exactitate,
drepturile de proprietate intelectuală pot crea dificultăţi arît în privinţa operaţiunii de calcul al
rezervei şi al cotităţii disponibile, cît şi sub aspectul aplicării instituţiei reducţiunii liberalităţilor
excesive. Nici un fel de problemă nu se va pune în cazul în care cel ce lasă moştenirea a avut
moştenitori rezervatari, iar întregul său patrimoniu a fost lăsat prin testament unui legatar
universal. În acest caz în limita cotităţii disponibile toţi moştenitorii, atît cei rezervatari, cît şi
legatarul, vor dobîndi o cotă-parte din patrimoniul succesoral, cota-parte ce se va aplica şi asupra
dreptului de proprietate intelectuală.[39 p. 161]
Moştenitorii rezervatari vor fi titularii dreptului de proprietate intelectuală, proporţional cu
rezerva lor, numai în situaţia în care valoarea dreptului de proprietate intelectuală va depăşi
cotitatea disponibilă. Din acel moment, dreptul de proprietate intelectuală va reprezenta o
liberalitate care a încălcat rezerva succesorală şi va trebui redusă în limitele cotităţii disponibile.
După ce dreptul de proprietate intelectuală va epuiza din punct de vedere valoric cotitatea
disponibilă, acest drept va avea ca şi cotitulari atît pe moştenitorii rezervatari, cît şi pe legatarul
cu titlu particular.[19 p. 163]
B. Scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente, pentru a obţine activul net al
moştenirii.
Aceastăa doua operaţie care presupune scăderea din activul brut al pasivului moştenirii,
resapectiv a abligaţiilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii se
impune întrucît rezerva succesorală este o parte din activul net al moştenirii şi nu din activul
brut. Dacă nu s-ar proceda astfel, s-ar putea aduce o atingere gravă drepturilor moştenitorilor
rezervatari.
În principiu, vor fi scăzute din valoarea bunurilor moştenirii toate obligaţiile existente în
patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, vom include în această categorie atît
datoriile defunctului existente la data decesului şi care rămîn în fiinţă şi după această dată, cît şi
sarcinile succesiunii, adică acele obligaţii care fără a fi existat în patrimoniul defunctului se nasc
în perioada moştenitorilor la data deschiderii succesiunii sau ulterior.
Se scad din activul brut următoarele componente ale pasivului succesoral:
a. Datoriile succesorale, acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul
succesoral la data deschiderii succesiunii, în categoria datoriilor succesorale se includ:
- datoriile defunctului faţă de moştenitori;
- datoriile aleatorii, cum ar fi o rentă viageră datorată de către defunct sau obligaţia de
întreţinere asumată de acesta în schimbul dobîndirii unor bunuri.
b. Sarcinile succesiunii, cum ar fi:
- cheltuielile de înmormîntare, inclusiv cheltuielile efectuate de moştenitori cu parastasele
pentru pomenirea memoriei autorului lor, la diferite intervale de timp, conform obiceiului
locului.
- plata legatelorcu titlu particular, atunci cînd obiectul legatului îl reprezintă un drept de
creanţă.
Nu vor fi incluse în pasivul succesoral:
a) Obligaţiile care se sting prin moartea defunctului cum ar fi: pensia de întreţinere datorată de
defunct în temeiul obligaţiei de întreţinere, obligaţiile contractate de defunct intuituu personae
cum ar fi, efectuarea unei lucrări în calitate de antreprenor sau încheierea unor acte juridice în
calitate de mandatar.
b) Obligaţiile civile naturale sau imperfecte cum at fi obligaţiile stinse prin prescripţie.
c) Obligaţiile morale ale defunctului, de exemplu nu va fi inclusă în pasivul succesoral obligaţia
defunctului de a transmite anumite bunuri unei persoane în temeiul fideicomisului fără opbligaţie
dacă defunctul nu a întocmit nici un legat în favoarea persoanei desemnate de către dispunător ca
eventual să primească bunurile.
d) Obligaţiile sub condiţie suspensivă nu se vor scădea din pasivul succesoral, căci este posibil
ca ele să nu se nască niciodată; la împlinirea condiţiei însă, ele vor fi scăzute din actiul brut
printr-o operaţiune de lichidare suplimentară.
e) Cheltuielile suportate de unul dintre viitorii succesori cu întreţinerea lui de cujus pe timpul
vieţii acestuia, fără participarea celorlalţi, în condiţiile în care şi ceilalţi viitori moştenitori aveau
obligaţia legală de întreţinere, cel care a prestat singur întreţinerea se poate îndrepta împotriva
comoştenitorilor cu o acţiune directă, fără implicarea patrimoniului succesoral. [6 p.162]
Pentru a obţine activul net, prebuie să scădem pasivul succesoral din activul brut. Pasivul ar
urma să fie scăzut numai după reunirea fictivă la valoarea bunurilor existente a valorii donaţiilor.
Ordinea operaţiilor nu prezintă nici o importanţă în cazul în care moştenirea este solvabilă
indiferent de ordinea în care se vor efecrua operaţiile, rezultatul va fi acelaşi. Dacă însă,
moştenirea este insolvabilă valoarea pasivului este mai mare decît aceea a activului moştenirii,
ordinea operaţiilor prezintă mare importanţă.
C. Reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de
către cel care lasă moştenirea.
Această reunire a valorii bunurilor donate este fictivă, necesară doar pentru calcul. Ea nu
presupune reducerea efectivă a bunurilor donate la masa succesorală.
Sînt supuse operaţiei de reunire fictivă toate donaţiile făcute de cel care lasă moştenirea, fără a
deosebi, după cum este vorba, donaţiile făcute prin act autentic, donaţiile deghizate, donaţiile
indirecte sau darurile manuale. De asemenea, nu are importanţă dacă donatar este o terţă
persoană sau un moştenitor. Din cele expuse rezultă că masa de calcul se calculează după
următoarea formulă:
Mc = Activ – Pasiv + Donaţii
Prin efectuarea acestor trei operaţiuni se obţine o valoare care este masa succesorală, moştenirea
sau masa de calcul. Apoi din masa succesorală se va scădea mai întîi rezerva succesorală (care
este A din ceea ce ar fi cules în calitate de moştenitor legal dacă defunctul nu ar fi lăsat
testament) , unde în rezultatul acestei operaţiuni se va obţine cotitatea disponibilă, şi doar după
aceasta asupra cotităţii disponibile se vor imputa liberalităţile făcute de defunct.
Astfel cotitatea disponibiă poate fi calculată după formula:
Cd = Mc – Rezervă
De reţinut faptul că, liberalităţile făcute de defunct se vor acorda întotdeauna din cotitatea
disponibilă, adică după ce s-a dat rezerva succesorală moştenitorilor rezervatari.
În practică apare întrebarea ce se întîmplă în situaţia în care liberalităţile făcute de defunct
depăşesc cotitatea disponibilă, se impută ele şi asipra rezervei sau nu. În vederea asigurării
respectării în totalitate a rezervei moştenitorilor rezervatari se propun trei reguli care vor avea
drept scop respectarea şi menţinerea rezervei succesorale (deoarece liberalităţile făcute de
defunct niciodată nu vor afecta rezerva succesorală ci ele se vor imputa asupra cotităţii
disponibile) şi reducerea liberalităţilor în limita cotităţii disponibile.
Aceste reguli sunt următoarele:
1. Testamentele se reduc înaintea donaţiilor. Această regulă se întemeiază pe următorul
argument, indiferent de momentul în care au fost făcute testamentele ele îşi produc efectele
numai la data deschiderii moştenirii, ele fiind ultimele liberalităţi consimţite de defunct, spre
deosebire de donaţii care îşi produc efecte din momentul încheierii lor valabile, de unde rezultă
că acestea au fost făcute în tot sau în parte din cotitatea disponibilă. Mai mult ca atît, donaţiile
sunt guvernate de principiul irevocabilităţii.
2. Testamentele se reduc toate deodată şi în mod proporţional. Această regulă poate fi aplicată
doar dacă testatorul a făcut legate cu titlu universal (prin care a testat o fracţiune determinată din
patrimoniu) sau legate cu titlu perticular (prin care a testat un bun determinat), deoarece
moştenitorii testamentari universali vor culegeîntreg patrimoniul, unde prioritate va avea ultimul
testament.
3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei întocmirii lor începînd cu cea mai nouă.
Astfel, donaţiile mai vechi vpr fi menţinute, iar cele mai noi, posterioare se vor reduce în limita
cotităţii disponibile. Această regulă reprezintă o concretizare a principiului potrivit căruia
liberalităţile cu o dată anterioară sunt făcute din cotitatea disponibilă, astfel ele trebuie
menţinute. [23 p. 96]
 MOȘTENIREA TESTAMENTARĂ

Evoluția istorică a testamentului

Prin cercetarea aspectului istoric s-a stabilit, că mai întâi a apărut testamentul apoi succesiunea
legală. Aceasta era succesiunea deferită contra testamentului şi avea loc în două cazuri: dezmoştenirea
neregulată sau omisiunea şi dezmoştenirea regulată sau testamentul inoficios. Dezmoştenirea
neregulată exista încă din timpul Legii celor XII Table.
În Atena testamentul de prima dată este menționat în legislația lui Solon ( VI î.e.n.). Drepturile
testatorului erau însă limitate. Dreptul de a testa îl avea doar bărbatul, care nu avea fii. Capul familiei,
care avea copii de gen masculin, adoptații cît și femeile nu aveau dreptul de a lăsa moștenire prin
testament. De asemenea marele filozof Platon era contra testamentului considerând că„ dreptul de a
testa să fie cît mai restrîns”, ceea ce nu l-a împiedicat pe Platon de a lăsa el însuși testament.
Dreptul roman a avut un impact foarte important în dezvoltarea succesiunii testamentare.
Ulpian denumea testamentul astfel: ,,testamentul este manifestarea , în conformitate cu legea , a
voinței noastre pentru a avea tarie după moarte”.1
Originea cuvintului testament – rezultă din latinescu testari - a lua marturie, a desemna.2
Testamentul îndeplinea și alte roluri, cum ar fi numirea unui tutore sau dezrobirea unui sclav, dar
în nici un caz testamentul roman nu a avut vreodata ca rol unic îngrijirea cultului privat. Cu timpul
pentru protecția succesorilor pretorieni s-a creat o excepție contra succesorilor indicate de dreptul civil.
Astfel dreptul lui pater familias de a dispune de bunurile sale prin testament, la început a suferit
restrictia pentru a asigura chiar contra vointei lor o parte din bunurile anumitor persoane. 3
Cu timpul testamentul a suferit o interesantă evoluție nu numai în ceea ce privește solemnitățile
sale externe, dar și structura conținutului.
În vechiul drept roman existau trei forme de testament și anume:
 testamentul calatis comitiis ;
 testamentum in procinctu ;
 testamentum per aes liberam;
Testamentul calatis comitiis îmbraca forma unei legi votate de către comitia curiata , de unde se
deduce că la început romanii priveau cu o anumită reticența testamentul , act prin care succesiunea
prevăzută în lege putea fi modificata. Comitiile calate erau întrunite într-un scop religios, prin ele

1
Teodor Sambreanu : Drept roman .Principii, institutii si texte celebre. Casa de editura si presa ‘Sansa-SRL’
Buc.1994
2
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.227
3
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.227
înfaptuindu-se totodata și adoptarea testamentelor. Ele se întruneau de doua ori pe an , respectiv la 24
martie și 24 mai, pentru ca în zilele de 23 ale acestor luni avea loc ceremonia trimbetelor care serveau
la convocarea poporului în curii.4 Un herald traversa orasul și chema cetățenii în curii. Comitiile jucau
un rol de simpli martori sau legislatori, ca marturie a actului solemn. Testamentul era un vot al
comitiilor calate dupa propunerea noului pontif. În forma initiala, el avea înteles de adrogatiune, fiind
un act de completare a familiei, adică facut în lipsa copiilor. Femeile, care nu aveau acces în comitiile
calate nu puteau să faca testament sub aceasta forma. De asemenea, nici puberii care nu puteau lua
parte la viața cu caracter religios, rezervata patricienilor , nu puteau face testament și nici înstitui sub
aceasta forma. Testamentul trebuia să fie facut cît mai simplu. O declarație în fața poporului sub arme;
ținea locul formalitatilor prin comitiile calate.5
Testamentul in procintu prezenta dezavantajul că era accesibil numai militarilor, deci cetățenilor
ce aveau vîrstele cuprinse intre 17 și 46 de ani. 6
Testamentul per aes et libram reprezenta o aplicatiune a mancipatiunii. Cel care voia sa faca un
act de dispoziție a bunurilor sale după moarte - testatorul - transmite prin mancipațiune patrimoniul
unei persoane numite emptor familial. Acesta se efectua printr-o vînzare fictivă, însărcinînd pe
cumparator să dispuna de bunuri după indicatiile lui, încheind așa numitele pacte fiduciare, în care se
arăta numele succesorului, precum și felul în care să fie împarțite. Aceasta forma de acte între vii era
accesibila și pentru plebei. Familiae emptor nu este un herede, el detine doar locul unui herede.
Testatorul putea să dea dispoziții oral. Romanii nu cunoșteau iscălitura modernă, martorii întrebuințind
drept pecete un inel ce se aplică în dreptul numelui lui.7 Testamentul per aes et libram publicum se
numea astvel deoarece numele moștenitorului era comunicat celor prezenți care știau că vor fi
moștenitori. El era tot o aplicație a mancipațiunii dar de data aceasta mancipatiunea era deturnată de la
scopul ei, deoarece nici unul din efectele sale reale nu se mai produceau. Emptor familiae nu mai
devine proprietar al bunurilor mancipate și el declara în mod solemn cu ocazia mancipatiunii că în
baza însărcinării testorului bunurile se afla în paza lui, deși le-a cumparat. Testamentul per aes et
liberam publicum cuprinde doua acte distincte , respectiv ‘mancipatio’ si ‘nuncupatio’. Nuncupatio era
partea principala a testamentului, mancipatio întervenind numai de forma. Totuși, strins legate unul de
altul, aceste două acte trebuiau să se îndeplineasca , adică fără a fi întrerupte de nici un act străin
testatorului.
Testamentul per aes libram a prezentat trei faze de evoluție după cum urmează : mancipatio
familie; per aes libram publicum; per aes libram secretum
În perioada dreptului clasic apar noi forme de testament :

4
Teodor Sambreanu : op.cit. p.95
5
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.228
6
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.229
7
Teodor Sambreanu : op.cit. p.96
 testamentul noncupativ - era actul care se înfăptuia sub forma unei declarații, nuncupatio;
pronuntate cu voce tare în prezența a șapte martori prin care face să se cunoască numele heredelui și
ultimile sale acte de voință. Această formă de testament se folosea de către cei cei care nu aveau timp
să-și scrie testamentul, fiind surprinși de apropierea morții și totodata pentru cei ce nu cunoșteau carte .
8

 testamentul pretorian - consta într-un înscris care purta sigilii a șapte martori în care găsim
ramașițe de la testamentul per aes et libram. 9
Pretorul abandonează actul sub forma mancipațiunii, devenit fără conținut juridic. Testamentul
se reduce numai la un înscris cu șapte peceti ale martorilor. Pretorul a transformat pe emtori familiae în
martori alaturi de cei cinci necesari pentru procesul de mancipatiune .
 testamentul militar nu presupune vreo condiție de forma. El putea fi făcut oricum cu condiția
din partea testatarului, care trebuia să fie clar exprimata . 10
Mai tîrziu , în perioada dreptului imperial, apar noi forme de testament specifice acestei
perioade:
 testamentul civil in forma orală - manifesta vointa testatarului , clar exprimata verbal fata de
martori, cinci la început apoi șapte ;11
 testamentul în forma scrisă - nu se mai executau pe table de ceara ci erau scrise pe papirus și
pergament. Testamentul se putea prezenta martorilor, înfășurat sub forma unui sul, atît cît este scris, ca
numele și pecetile lor în subscriptio să fie puse în reliqua parte, fără ca ei să vadă continutul. 12 Pentru
ca testamentul să fie valabil nu era necesar să fie încrisă o anumită dată.
 Testamentul tripartit – creat de către Theodosiu al II-lea și Valentin al III-lea, era compus din
trei categorii de formalități: din dreptul civil s-a luat unitatea actului, uno contextu; din drept pretorian
s-a luat numărul martorilor și pecețile; din drept imperial s-a luat subscrierea martorilor și a
testatorului.
Între timp au aparut și alte forme de testament ca testamentul olograf - recunoscut de Valentin al
III, trebuia să fie scris în totalitate de testatar. Testamentul public ( apud acta conditium) a fost
recunoscut ca o constitutie a lui Testamentul public este o declarație verbală făcută înaintea
autorităților judecatorești sau municipale, în urma careia se închee un proces verbal . Testamentul
principi obligatum, era scris și apoi remis pentru păstrare în cancelaria imperială. Acesta era folosit de
personalitațile de baza ale imperiului. Testamentul exceptional este acela facut în conditii speciale,
cînd testatarul era în imposibilitate de a vorbi , auzi sau vedea. Astfel pe timpul lui Iustinian a aparut

8
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.232

9
Teodor Sambreanu : op.cit. p.97
10
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.233
11
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.233
12
Teodor Sambreanu : op.cit. p.97
testamentul orbilor, care spre deosebire de alte forme de testament, trebuia scris nu de un martor ci de
un tabularnes, ofițer public al cetății, iar conținutul actului de testament trebuia adus la cunoștință și
martorilor. Testamentul surdo-mutilor era actul prin care acestea trebuiau să-și scrie singuri
testamentul. La țara, unde gradul de instruire era mai scazut, era de ajuns că la întocmirea actului să fie
prezenți cinci martori. Pe parcurs, s-au facut derogări în favoarea militarilor, astfel încît Caesar și apoi
Traian le-au dat un caracter permanent. Testamentul militar putea fi întocmit oricum, numai să poată fi
aprobat. El era valabil atîta timp cît se gasea cineva sub arme sau un an după ce a fost eliberat printr-o
misii a hortesa. 13
Ceea ce prevede, evoluţia dreptului succesoral al Republicii Moldova s-a stabilit, că testamentul
a apărut foarte devreme, şi în întreaga perioadă de dezvoltare a sa, a fost modificat. Spre deosebire de
dreptul Europei continentale în materie de succesiuni s- a stabilit că în Statele Unite ale Americii,
Dreptul common - law a deţinut supremaţia în materie o perioadă de 40 ani, până când Model Probate
Code a fost adopt de AMERICAN BAR ASSOCIATION. În epoca modernă, dreptul succesoral
american s-a schimbat ca urmare a transformării componentului principal al patrimoniului şi a
proprietăţii imobiliare în proprietate mobiliară, existând chiar o tendinţă recentă pentru o mai mare a
membrilor supravieţuitori şi a familiei defunctului.

Conținutul testamentului
În conformitate co codul civil al RM (art.1449) testamentul este un act juridic solemn, unilateral,
revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratiut, pentru momentul încetării sale din
viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele. Patrimoniu succesoral al unei persoane fizice
decedate poate fi transmis către succesorii săi atît în temeiul legii, cît şi prin act de ultimă voinţă a
celui ce lasă mostenirea – prin testament.
Dat fiind faptul, că oricare persoană este interesată să-şi hotărască soarta patrimoniului său,
legislatorul dă prioritate moştenirii testamentare, recunoscînd dreptul oricărei persoane de a dispune
liber pentru cauză de moarte, prin manifestare de ultimă voinţă, cui să transmită bunurile sale sau o
parte din ele. Prin urmare, moştenirea legală are o funcţie doar de întregire, normele ei fiind aplicabile
în cazul în care persoana nu a dispus pentru cauză de moarte, prin testament, cu privire la bunurile sale
sau o parte din ele au rămas netestate.14 Codul civil din 1964 al RM cît și legislatorul Federației Ruse-
testamentul reprezintă dispoziția personală a persoanei pentru momentul încetării sale din viaţă, de
toate bunurile sale sau de o parte din ele întocmită în conformitate cu forma reglementată de
legislația15. Astfel testamentul este declarația voinței a proprietarului despre patrimoniul pentru

13
Ștefan Cocoș, Drept roman, Lumina Lex 1997, p.235
14
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1126
15
Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов. 2-е изд. Стр. 229
momentul încetării sale din viață.16 Legislatorul Italiei de asemenea dă prioritate moștenirii
testamentare
Legislația fixează principiul libertății testamentare, în conformitate cu care testatorul este liber de
a dispune prin testament întreg patrimoniu sau o parte din el, de a testa bunurile sale rudelor sale sau
unei sau mai multor persoane, de a stabili cota-parte a fiacărui moștenitor sau a determina bunul care
va trece în proprietatea moștenitorului sau de a dezmoșteni pe unul sau pe toți moștenitorii legali. Cu
atît mai mult dispunerea prin testament a patrimoniului său n-îl obligă de respecta principiul clasei
superioare, principiul proximității sau principiul egalității, el are dreptul de a testa oricărei persoane
întregul său patrimoniu sau o parte din el. În conformitatea cu legislația Russă pînă la adoptarea
legislației civile din 1961 principiul libertății testamentare era posibil de realizat numai în cazul lipsei
moștenitorilor legali. Modificarea legislației în privința principiului libertății în doctrină russă se
apreciază negativ de către unii autori ruși ( Aslanin). Deoarece interesele defunctului, care
dezmoștenește membrii familiei sale contrazic principiului dreptății sociale. Suhanov nu este de acord
cu această părere, deoarece testatorul liber expunînd voința sa, decide „soarta” patrimoniului său luînd
în considerație relațiile sale cu persoanele apropiate, cu atît mai mult cercul persoanelor apropiate
poate să nu coincidă cu cercul moștenitorilor legali.17 Dar liberatatea testamentară nu este absolută,
legea privind imperativ anumite îngrădiri, în special cele care se referă la rezerva succesorală
prevăzută în favoarea unor moștenitori legali.18
Astfel testatorul poate desemna una sau mai multe persoane, care la decesul lui urmează să
dobîndească cu titlu gratuit patrimoniul său. Testamentul urmează să cuprindă elemente cu ajutorul
cărora se vor indentifica moștenitorii. Prin urmare, moștenitorul trebuie să fie o persoană determinată
sau cel puțin determinabilă în momentul deschiderii succesiunii. Persoana poate fi determinată prin
indicarea numelui și prenumelui, precum și a domiciliului acesteia.19
Dacă testatorul a determinat persoana moștenitorului prin caracteristici care pot fi proprii mai
multor persoane și nu se poate stabili pe care dintre ele a avut-o în vedere, toate persoanele se
consideră moștenitori cu drept la cote-părți egale ( art. 1454 Cod civil al RM ).
De asemenea testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moștenitorii
menționași în el sau poate indica în mod concret cărui moștenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în
proprietate. Dacă în testament lipsesc astfel de indicații, patrimoniul succesoral se împarte egal între
moștenitori (art. 1450 Cod civil al RM)
Astfel moştenitorii testamentari pot fi:
 universali - atunci când culeg întreg patrimoniul defunctului;

16
Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды, стр. 629
17
Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов. 2-е изд. Стр. 230
18
Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 263
19
Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.616
  cu titlu universal - când dobândesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral;
 cu titlu particular - când culeg doar un bun sau anumite bunuri determinate.
Testatorul poate testa numai o parte din patrimoniul. În acest caz, precum și atunci cînd cotele-
părți determinate în testament nu includ întregul patrimoniu succesoral, pentru partea ne testată se
aplică prevederile succesiunii legale sau vacante ( art. 1453 Cod civil al RM).
În conformitate cu art. 1451 Cod civil al RM testatorul este în drept să substituie succesorul
desemnat dacă acesta din urmă decedează pînă la deschiderea moștenirii, nu acceptă sau renunță la
moștenire, sau este privat de dreptul la moștenire. Substituirea succesorală reprezintă o dispoziție
specială prin care testatorul desemnează în subsidiar un al doilea moștenitor, denumit substituit, care
va primi bunurile testate, dacă primul moștenitor nu le va primi din motivele menționate mai sus.20
Substituirea succesorală este reglemtată și de către legislația russă (art. 1121 Cod civil al FR),
legislația Italiana (art. 688 Cod civil al IT).
De asemenea în conormitate cu art. 1455 CC al RM, legislația russă art. 1137 CC al FR ,
legislația română (art.1085 Cod civil al României din 11.03.2209), testatorul poate dezmoșteni
moștenitorul legal. Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară de ultimă voinţă a testatotului prin care
aceasta înlătură de la moştenire pe unul, pe cîţiva sau pe toţi miştenitorii legali. Moştenitorii legali pot
fi dezmoşteniţi de înterg patrimoniu sau numai o parte din el.
În funcție de modul de manifestare a voinței de dezmoștenire, ea poate fi de mai multe feluri:
 directă – cînd în testament se înscrie o dispoziție expresă în acest sens. Moștenitorii
dezmoșteniți direct nu vor putea pretinde asupra părții netestate din patrimoniu și nici asupra cotelor
părți la care au renunțat moștenitorii testamentari.
 Indirectă – cînd testatorul, fără să menționeze expres înlăturarea de la moștenire a
moștenitorilor legali, desemnează unul sau mai mulți moștenitori testamentari care urmează să culeagă
moștenirea. Acești moștenitori legali vor putea pretinde la moștenire în cazul ineficacității
testamentului.21
Însă, dreptul de dezmoştenire este limitat doar în privinţa moştenitorilor legali de clasa I inapți
de muncă, care dispun de dreptul la cotă din rezerva succesorală. Astfel, testatorul poate dezmoşteni
moştenitorul legal doar în limitele cotitaţiei disponibile, fără a atinge cota rezervei succsorale, stabilită
prin Art.1505 CC al RM. 22
Astfel în dreptul nostru, cît și în legislația russă, legislația română și
legislația italiană- liberalitatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând anumite îngrădiri, cea
mai importantă fiind instituţia rezervei succesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori legali, în

20
Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.617
21
Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 264
22
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti
a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005
scopul protejării intereselor lor. Aceste îngrădiri îl deosebesc de alte acte juridice de liberalitate şi după
condiţiile de valabilitate.
Astfel testamentul contine dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac
parte din acesta, precum si la desemnarea directa sau indirecta a moștenitorului testamentar,legatarului.
Alaturi de aceste dispozitii sau chiar si în lipsa unor asemenea dispozitii, testamentul poate sa contina
dispozitii referitoare la partaj, revocarea dispozitiilor testamentare anterioare, dezmostenire, numirea
de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali, revocarea dispozițiilor
dintr-un testament anterior, retractarea revocării dispozițiilor unui testament anterior, recunoașterea
unui copil din afara căsătoriei, dispoziții cu privire la îngroparea și funeraliile defunctului și alte
dispozitii care produc efecte dupa decesul testatorului.

Caracterile juridice ale testamentului

În conformitate co codul civil al RM (art.1449) testamentul este un act juridic solemn, unilateral,
revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratiut, pentru momentul încetării sale din
viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele.
Testamentul în dreptul romînesc - este actul unilateral, personal si revocabil prin care o persoana,
numita testator, dispune, într-una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viata
(art. 1046 Cod civil al României din 2009). Actele prin care defunctul dispune de bunurile sale după
moartea sa sunt legate, dar noțiunea de testament nu trebuie confundată cu noțiunea de legat. În
conformitate cu legislația românească, cuprinsul este foarte variat al testamentului – care poate
cuprinde nu numai legate, dar şi dispoziţii de altă natură, care nu vizează (cel puţin în mod direct)
transmiterea patrimoniului (bunurilor) succesorale, s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un
testament conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţii de natură diferită, ne aflăm “în faţa a doua (sau
mai multe) acte juridice deosebite, întrunite sub forma unui testament”, iar aceste acte pot fi
independente între ele. Testamentul este un act de liberalitate, o formă juridică pe care o poate îmbrăca
o multitudine de acte juridice independente între ele şi cu regimuri juridice distincte, iar definiţia
cuprinsă Cod civil român vizează legatul ca dispoziţie testamentară, iar nu testamentul care poate
cuprinde în conţinutul său şi alte (chiar şi numai alte) dispoziţii de ultimă voinţă cu regimuri juridice
deosebite.23
Testamentul este un act juridic special, prin care persoana, numită testator îşi realizează dreptul
de dispoziţie pentru cauză de moarte cu pivire la patrimoniul său. O noţiune mai amplă a testamentului
este dată în alin. 1 art. 1449 CC al RM ,din care rezultă că testamentul are următoarele caractere
juridice:

23
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 72-73
 testamentul este un act juridic, deoarece cuprinde manifestarea de voință a testatorului cu intenția
de a produce efecte juridice și, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate ale
actelor juridice. Testamentul întocmit cu încălcarea condiţiilor de validitate a actului juridic este nul;24
 testamentul este un act juridic solemn pentru a cărui validitate testatorul trebuie să-şi exprime
voinţă prin una din formele prevăzute la Art.1458 CC al RM. Nerespectarea formei testamentului
atrage nulitatea lui;
 testamentul este un act juridic unilateral, întrucît efectele sale se datoresc unei singure voințe -
aceleia a testatorului, iar nu și voinței beneficiarelor acestuia;25
 testamentul este un act juridic revocabil în sensul că testatorul în timpul vieţii sale poate reveni
oricînd asupra conţinutului testamentului, modificînd sau anulînd unele dispoziţii testamentare, ori
revocîndu-l în întregime. Testatorul nu poate renunţa la acest drept, iar orice clauză de renunţare la
dreptul de revocare este nulă. Testamentul devine irevocabil odată cu decesul testatorului;
 testamentul este un act juridic personal, deaceea nu poate fi întocmit la decizia terţelor persoane
prin reprezentare, sau de către un terţ. Testatorul poate pune în sarcina terţei persoane doar desemnarea
executorului testamentar. Reieşind din caracterul unilateral şi personal al testamentului nu se admite
întocmirea unui testament de către două sau mai multe persoane;26
 testamentul este un act juridic cu titlu gratuit, adică un act de liberalitate, prin care testatorul
pentru cauză de moarte transmite gratuit toate bunurile sale sau o parte din ele. Testamentul prin care
testatorul testează bunurile sale în contul achitării unei datorii sau recunoaşterii şi executării altei
obligaţii asumate de către testator este nul;
 testamentul este un act juridic prin care se dispune pentru cauză de moarte (act mortis cauza).
Deşi, testamentul este valabil din momentul întocmirii lui, el produce efecte juridice doar în momentul
încetării din viaţă a testatorului. Astfel, testatorul fiind în viaţă păstrează toate drepturile asupra
bunurilor de care a dispus prin testament, iar moştenitorul testamentar sau legatarul dobîndeşte dreptul
de a accepta sau renunţa la bunul testat din momentul decesului testatorului;
 testamentul este un act juridic prin care persoana poate dispune liber de bunurile sale sau o parte
din ele prin desemnarea unui moştenitor sau cîtorva moştinitori. Astfel, punctul esenţial al
testamentului îl constitie desemnarea moştenitorului sau/şi a legatarului. Dacă testatorul a testat unei
persoane întreg patrimoniu sau o parte din patrimoniu, o asemenea dispoziţie se consideră ca
desemnare a moştenitorului, chiar dacă această persoană nu a fost numită direct moştenitor. În cazul în
care persoanei i-a fost testat un anumit bun, determinat sau determinabil această persoană va fi

24
Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 262
25
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 74
26
I. Bănărescu, Aspecte generale privind noţiunea, caracterele juridice şi conţinutul testamentului, "Revista
Naţională de Drept", 2006, nr.6, pag.79
recunoscută legatar, dacă din sensul dispoziţiei testamentare nu rezultă, că persoana a fost desemnată
în calitate de moştenitor.
 testamentul fiind un act juridic unilateral, personal şi revocabil sub sancţiunea nulităţii nu poate
fi întocmit prin reprezentant. Astfel, testatorul nu poate încredinţa unui terţ întocmirea din numele său
27
a testamentului.

Condiții de validitate ale testamentului

Testamentul trebuie să întrunească condițiile de validitate ale actului juridic în general, precum și
unele condiții specifice. Aceasta оnseamnă că el trebuie să exprime un consimțămînt valabil al
testatorului, testatorul să aibă capacitatea de a testa, iar beneficiarul pe aceea de a primi prin testament,
obiectul testamentului să fie licit și posibil, și, în sfîrșit, cauza acestuia să fie licită și morală. 28

Consimțămîntul
Consimțămîntul este unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic — deci și al
testamentului - , întrucât exprimă voința autorului la încheierea actului juridic respectiv.
Lipsa consimțămîntului, adică a manifestгrii unilaterale de voință în cazul testamentului, este
sancționată cu nulitatea absolută, acestuia lipsindu-i în acest caz unul din elementele de validitate fără
de care nu poate exista.29
Ca rezultat lipsa acestui element esențial, testamentul este nul persoanelor cu deficiențe mintale,
și anume nebune, smintite și alienate, cînd el este întocmit în perioada tulburării psihice cauzate de
bolile mintale. Testamentul este nul persoanelor cu deficiențe mintale, chiar dacă ele nu sunt
recunoscute ca persoane incapabile în conformitate cu legislația. Tulburări psihice ale testatorului pot
fi demonstrate prin de tot felul de probe aduse de către persoanele interesate. Astfel nulitatea
testamentului depinde de tulburări psihice în timpul întocmirii testamentului.30
Este posibil ca în anumite situații să existe consimțămînt, dar acesta să nu fie valabil. Astfel
potrivit coduli civil al RM art. 199, pentru formarea valabilă a oricărui act juridic consimţămîntul
trebuie să fie liber şi dat în cunoştinţă de cauză. Aceste condiţii nu sunt întrunite atunci cînd
consimţămîntul este alterat de vicii: eroare (art.227 CC al RM ), dol (art.228 CC al RM ), violenţă
(art.229 CC al RM ) sau leziune (art.230 CC al RM ).
În genere, în afară de dol, viciile de consimțămînt nu prezintă elemente specifice în materie de
testamente. În ce privește dolul, în materie de testamente se înfățișează sub formele specifice ale
captației și sugestiei.

27
Comentariu . Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1127
28
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 75
29
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 76
30
Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды, стр. 629
 Conform practicii judiciare și doctrinei, în esență, captația constă în manoperele dolosive și
mijloacele frauduloase folosite de o persoană în scopul de a cîștiga încrederea dispunătorului și a înșela
buna lui credință, pentru a-1 determina să o gratifice prin testament, în timp ce sugestia constă în
folosirea unor mijloace ascunse și tendențioase în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a
face o liberalitatea pe care nu ar fi făcut-o din propria inițiativă. Ca rezultat captația și sugestia
reprezintă atrag anularea testamentului numai dacă mijloacele folosite au fost dolosive sau frauduloase
și au avut ca rezultat alterarea voinței dispunătorului nu ar fi făcut actul de liberalitate. 31
Viciile de consimțămînt, deci inclusiv dolul sub forma captației și sugestiei, atrag sancțiunea
nulității relative a testamentului.32

Capacitatea
Potrivit Codului civil român, este posibil ca o manifestare de voință (consimțămînt) să fie valabilă, deci
neafectată de vicii, dar acest lucru singur nu este suficient pentru a asigura validitatea testamentului,
impunîndu-se în plus ca, pe de o parte, ea să emane de la o persoană cu capacitate de a dispune prin
liberalități, iar pe de altă parte ca persoana în favoarea căreia este făcut testamentul să aibă capacitatea de
a primi liberalități.33
Alin. (2) art. 1449 CC al RM stabileşte că testator poate fi doar persoana cu capacitate de
exerciţiu, iar Art.52 din Legea nr. 1453/2002 concretizează că persoana trebuie să posede capacitate de
exerciţiu deplină. Potrivit Art.20 (1) CC al RM, persoana fizică dispune de capacitate de exerciţiu
deplină la împlinirea vîrstei de 18 ani sau prin dobîndirea acestei capacităţi de către minorul care a
atins vîsta de 16 ani în modul şi temeiurile prevăzute de lege. Nu pot dispune prin testament minorii,
persoanele declarate incapabile (Art.24) CC al RM, precum şi persoanele limitate în capacitate de
exerciţiu (Art.25) CC al RM. Interzişii judecătoreşti, nu pot face nici un fel de testament deoarece
interdicţia constituie o măsură de ocrotire a patrimoniului lor, care trebuie folosit exclusiv în vederea
refacerii sănătăţii lor
În legislația României (art. 1002 CC al României), legislația Federației Russe (art. 1118 CC al FR),
legislația Italiei (ar 591 CC al IT) incapacitățile de a dispune dispune prin testament, sunt :
- incapacitatea, potrivit căreia minorul sub 16 ani nu poate dispune în nici un fel prin testament;
- incapacitatea, potrivit căreia minorii оntre 16-18 ani nu pot dispune decît de jumătate din ceea ce ar
putea dispune ca majori;
- incapacitatea, potrivit căreia minorii între 16-18 ani nu pot dispune prin testament în favoarea
tutorelui lor; incapacitatea se menține și după vîrsta majoratului pînă la predarea- primirea socotelilor

31
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 77
32
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 78
33
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 78
 tutelei Această incapacitate de a dispune nu funcționează în ipoteza în care tutorele este un ascendent al
minorului;
- Interzişii judecătoreşti, și a persoanelor care fără a fi puse sub interdicție, sunt lipsite de
discernămînt la monentul încheierii actului de dispoziție testamentară.
Persoana trebuie să aibă capacitate de a testa cînd îşi manifestă voinţa, adică la momentul
întocmirii testamentului. Pentru validitatea testamentului este necesar ca persoana să aibă nu numai
capacitate deplină de exerciţiu dar să aibă şi descernămînt, adică să poată să conştientizeze acţiunile
sale şi să le dirijeze, fiind în stare să aprecieze efectele juridice ale manifestării sale de voinţă.
Persoana care nu poate aprecia efectele juridice ale manifestării de voinţa din cauza dereglărilor
psihice, alienaţiei sau debilităţii mintale, stării vremelnice de inconştiinţă, hipnozei, beţiei alcoolice,
folosirii de stupifiante, etc., nu poate dispune prin testament.
Testamentul încheat cu încălcarea prevederilor privind capacitatea de exerciţiu sau lipsei de
descernămînt este nul.
De menționat faptul că toate cazurile de incapacitate de a dispune prin testament fiind instituite în scop
de protecție a testatorului, sunt sancționate cu nulitatea relativă, care, în principiu, poate fi invocată doar de
cei ocrotiți și de succesorii lor în drepturi. Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare a
testamentului începe să curgă de la data deschiderii succesiunii, cînd actul de liberalitate începe să producă
efecte, iar nu de la data întocmirii testamentului.
Testamentul fiind un act juridic unilateral, personal şi revocabil sub sancţiunea nulităţii nu poate fi
întocmit prin reprezentant. Astfel, testatorul nu poate încredinţa unui terţ întocmirea din numele său a
testamentului. 34
De asemenea acceptarea liberalităților testamentare fără respectarea normelor legale este
sancționată cu nulitatea relativă. expres Legislația Republicii Moldova nu reglementează expres
incapacitîți de a primi libertățile testamentare.
În ceea ce priveşte incapacităţile speciale de a primi prin testament legislația română
reglementează:
Incapacităţile absolute de folosinţă:
- Incapacitatea de a primi testament a persoanelor încă neconcepute pînă la data deschiderii
succesiunii și a persoanelor juridice care nu au luat ființă.
- Incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalități care nu corespund
scopul lor, determinat prin lege, actul de înființare sau statut. Incapacități absolute de folosință
sunt lovite de nulitatea absolută, întrucât nimeni nu poate dispune în favoare celor la care ele se
referă.
Incapacități relative de folosință se referă la:

34
Comentriu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1128
 - Incapacitatea de a primi prin testament medicilor și farmaciștilor ( nu pot primi legate de
la cei pe care i-au îngrijit în ultima boală de la care aceștea au decedat, dar liberalitatea a fost
făcută în cursul acestei boli ), preoților ( de la cei pe care i-au asistat religios în cursul ultimei
boli), ofițeri de marină (de a primi legate de la călătorii aflați la bordul navelor în cursul
călătoriilor maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul), a minorilor fără capacitate de exerciţiu sau
cu capacitate de exerciţiu restrânsă, a interzişilor judecătoreşti, ori a surdo-muţilor care nu ştiu
carte, având ca scop protecţia voinţei incapabilului precum şi a intereselor familiei sale.35
Legislația Italiană reglementează reglementează și alte incapacități reletive de folosință:
icapacitatea de a primi tutorului sau curatorului, sunt nule dispoziții testamentare persoanei supuse
tutelei sau curatelei. Sunt însă valabile dispoziții în favoarea fratelui, surorilor, sau soțului(soției)
testatorului, art. 596 CC al Italiei; incapacitatea notarului, martorilor, interpretului.
În sec XIX în Russia nu avea puterea juridică testamentul bunurilor imobile, întocmit în favoarea
polonejilor, evreilor sau străinilor în acele locuri în care ele nu pot dispune de bunurile imobile sau le
pot obține numai prin moștenirea legală. De asemenea testamentele întocmite în favoarea călugăriei,
dacă în perioada deschiderii moștenirii a avut loc ceremonia călugăririi.36
Obiectul
Ca orice act juridic , testamentul pentru a fi valabil trebuie să aibă un obiect determinat , licit și
posibil.
Legislatorul român menționează că testamentul nu este un act juridic cu obiect unic, ci un tipar
cuprinzînd mai multe acte juridice, condițiile legalității obiectului trebuie analizate în raport cu fiecare
act juridic pe care acesta îl cuprinde; nevalabilitatea obiectului unuia sau altuia dintre actele juridice
cuprinse în testamnet atrage nulitatea absolută a acelui act juridic și nu a testamentului în întregul său,
dacă acesta mai conține și alte acte juridice care sunt valabile.37
Datorită faptului că testamentul își produce efecte doar de la data deschiderii succesiunii,
înseamnă că valabilitatea obiectului testamnetului se apreciază în raport cu acest moment și nu cu
acela al întocmirii testamentului.

Cauza
Cauza constituie motivul impulsiv și determinant al testamentului, care, prin reprezentarea
mentală a unui scop anume, diferă de la caz la caz. Pentru ca testamentul să fie valabil este necesar să
aibă o cauză licită și morală. Cauza testamentului, ca și cauza oricărui act juridic, care cade sub

35
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 78
36
Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды, стр. 637
37
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 86
cenzura instanțelor de judecată. Testamentul întemeiat pe o cauză imorală, fiind sancționat cu nulitatea
absolută.38

Capitolul II
Condiții de formă
Pentru a produce efecte juridice, testamentul trebuie să corespundă anumitor condiţii de formă.
Prin condiţiile de formă legiuitorul tinde să protejeze voinţa testatorului de diferite presiuni şi
influenţe, având în vedere efectele lui de mare importanţă. Pe de altă parte, în acest mod se înlătură
îndoiala asupra manifestărilor de voinţă a testatorului şi se asigură certitudinea în privinţa conţinutului
dispoziţiilor testamentare.
Legea prevede anumite forme ale testamentelor în care poate fi materializată voinţa testatorului
pentru a produce efectele juridice dorite. Formele testamentelor pot fi împărţite în două categorii:
forme ordinare şi forme extraordinare.39
Formele ordinare sunt impuse de lege pentru împrejurări normale, când nu sunt dificultăţi în
întocmirea lor :
 testamentul autentic;
 testamentul olograf;
 testamentul mistic;
În legislația Italiană ( art. 601 CC al Italiei) fomele ordinare al testamentului reprezintă:
testament olograf, testament autentic, care este de două tipuri- public și secret, legislația română de
asemenea reglementează – testamentul olograf și testamentul autentic (art. 1052 CC al României). În
legislația Federației Russe formele ordinare al testamentului reprezintă: testamentul autentic și
testamentul mistic ( art. 1125 CC al FR; art. 1126 CC al FR).
De asemenea și în Letonia testamentul poate fi atît privat cît și public ( testamentul autentic și
testamentul mistic ).40
Dimpotrivă, formele extraordinare sunt impuse de lege pentru împrejurări extraordinare, când
nu este posibilă îndeplinirea formelor ordinare (testamente asimilate cu cele autentificate notarial
(art.1459 С.civ. RM ; art. 609-611 CC al Italiei; art. 1127 CC al FR)). Caracteristica acestora constă în
simplitatea şi în adaptarea formalităţilor testamentelor autentice la anumite împrejurări.
Diferitele feluri de testamente, aşa cum sunt reglementate de lege, au valoare juridică legală,
întrucât legea nu prevede o ierarhizare a acestora. De altfel, o asemenea ierarhizare ar fi greu, chiar
imposibil de făcut, iar condiţiile excepţionale în care sunt întocmite unele acte de ultimă voinţă fac
chiar contraindicată o asemenea ierarhizare. În acest sens, se poate vorbi despre un principiu al
38
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 87
39
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
40
Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31
echivalenţei formelor testamentare. În consecinţă, la revocarea sau modificarea dispoziţiilor
testamentare nu se cere respectarea unei simetrii a formelor.
Fiind un act solemn, testamentul trebuie, în mod obligatoriu, să fie înocmit în una din formele
menţionate.41
Testamentul în orice formă trebuie să fie întocmit cu respectarea condiţiilor de validitate a
actelor juridice, stabilite prin lege, a regulilor comune stabilite pentru toate felurile de testamente,
precum şi a dispoziţiilor legale stabilite pentru fiecare formă de testament.
Testamentul se deosebește de la celelalte acte juridice prin aceea, că forma reprezintă condiție
cea mai esențială, pentru valabilitatea lui. Ceea ce înseamnă că neajunsurile în formele testamentare
pun în pericol forța lui juridică. Deja în anii ’30 din sec. XX juriștii scriiau că:„ Forma este făcută ca
cetatea împotriva falsificărilor și expunerilor neserioase ale voinței sale, ca testatorul să prezinte serios
expunerile voinței sale.” 42
Pentru întocmirea testamentului în formele menţionate este necesară respectarea următoarelor
reguli comune: forma scrisă şi forma actului separat.
Astfel, orice formă de testament aleasă de testator trebuie să îmbrace forma scrisă. Cerinţa
formei scrise este o condiţie de validitate (ad solemnitatem) şi nu o condiţie de dovadă (ad
probaţionem). Voinţa testatorului, neputînd fi dovedită nici printr-un mijloc de probă, decît printr-un
testament întocmit în scris cu respectarea cerinţelor stabilite de lege. Prin urmare, sub sancţiunea
nulităţii absolute, testamentul trebuie întocmit în întregime în formă scrisă.
A doua condiţie comună de valabilitate a testamentelor este aceea că nu se admite întocmirea
testamentului de două sau mai multe persoane, nici chiar de către soţii care locuiesc împreună.
Testamentul poate fi întocmit de o singură persoană printr-un act separat, garantîndu-se, în aşa mod,
libertatea de voinţă a testatorului.43

Formele ordinare
Testamentul Olograf
vansareTestamentul olograf- formă apărută o dată cu adoptarea noului Cod civil al Republicii
Moldova, 2002 în comparație cu codul Civil din 26.12.1964 reglementa numai forma notarială a
testamentului (art. 575, testamentul trebuie să fie întocmit în formă scrisă, cu indicarea locului și datei
întocmirii lui, să fie semnat cu mîna proprie a testatorului și autentificat pe calea notarială). Legislația
Russă reglementează numai forma notarială și secretă- este posibil întocmirea testamentului olograf,
doar în circumstanțe excepționale și în situații care atentează la viața cetățianului. Testamentul trebuie

41
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
42 Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31
43
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1134
să fie întocmit în forma scrisă și să fie semnat cu mîna proprie a testatorului în prezența a doi martori.
Însă el devine nul dacă în perioada de o lună după finisarea împrejurărilor excepționale, testatorul nu a
întocmit testamentul conform formelor reglementate de legislația. Întocmirea testamentului olograf în
situații excepționale reprezintă–modificarea în legislația civilă a Federației Russe (art. 1129 CC al
FR).44
Cuvântul olograf provine din combinarea a doi termeni greceşti: "holos" (întreg, total) şi
"grafos" (a se scrie) şi înseamnă scris întreg, adică este opera personală a testatorului.45
Testamentul olograf poate fi definit ca act solemn atît în legislația RM (art.1458 С.civ. RM) cît
și în legislația Italiei (art. 602 CC ”testamento olografo deve essere scritto per intero, datato e
sottoscritto di mano del testatore” ), legislația României cuprinzând dispoziţii de ultimă voinţă, "scris
în întregime personal, datat şi semnat de testator" ( art. 1053 CC al României).
În aceste condiţii, se pot reţine următoarele caracteristici ale testamentului olograf:
- este un înscris sub semnătură privată;
- este un act juridic solemn, sancţionat cu nulitatea absolută, dacă nu sunt îndeplinite cumulativ cele
trei condiţii de validitate prevăzute de lege – condiţii prevăzute "ad validitem" şi nu "ad probationem"
sau pentru opozabilitate (scris în întregime personal, datat şi semnat de testator). Reieşind din
conţinutul dispoziţiilor legale, observăm că nu orice scriere olografa, chiar având ca obiect
transmiterea bunurilor după moarte, va putea fi considerată testament olograf, ci numai acea care va fi
scrisă integral de persoana testatorului, semnată de el şi datată.
Scrierea de mâna testatorului
Codul civil cere ca testamentul olograf să fie scris în întregime personal de testator (art.1458).
Scrierea trebuie să fie manuscris, deoarece numai astfel înscrisul va purta amprenta personală a
autorului, putând evidenţia cel mai bine identitatea autorului şi garanta că testamentul provine de la
testator.46
În comparația cu legislația noastră și legislația României și legislația Itlaiei, care de asemenea
reglementează că testamentul olograf să fie scris în întregime personal de testator ( art. 1053 CC al
României; art. 602 CC al IT ), legislația din Letonia nu reglementează expres că testamentul olograf
obligatoriu trebuie să fie scris în întregime personal de testator, de aceea testamentul olograf poate fi
întocmit și prin utilizarea mijloacelor tehnice, de ex. Calculatorul.47
Nu există limite legale în ceea ce priveşte limba în care poate fi redactat testamentul olograf
(acesta putând fi scris în orice limbă, modernă sau moartă, cunoscută de către testator), suportul
material al scrierii (putând fi redactat pe hârtie obişnuită sau hârtie specială, pe o suprafaţă de lemn sau

44
И.А. Косарева "Экономический лабиринт"
45
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
46
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
47 Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31
de sticlă etc.), instrumentul de scris (stilou cu cerneală, creion, cărbune, diamant - pentru suprafeţe de
sticlă etc.). De asemenea, poate fi folosită orice fel de scriere, pornind de la scrierea obişnuită (în
alfabet latin, chirilic etc.) şi sfârşind cu scrierea stenografiată sau alfabetul special pentru orbi. 48
Testamentul olograf poate fi întocmit dintr-o singură dată sau pe etape, la anumite intervale de
timp. Nu sunt impuse reguli stricte în ceea ce priveşte numărul de pagini pe care poate fi redactat un
asemenea testament. Condiţia esenţială este ca între diferitele pagini ale unui testament olograf să
existe o legătură şi o uniate intelectuală. Nu se cere ca fiecare foaie să fie datată şi semnată, fiindcă
atunci am avea tot atâtea testamente deosebite.
Pentru ca un înscris să aibă valoare juridică de testament olograf, nu este necesară intitularea
acestuia ca "testament", nici să fie închis într-un plic sau sigilat.
Stersăturile, adăugările sau alte rectificări făcute cu mâna testatorului trebuie datate şi semnate
de testator, dacă ele cuprind dispoziţii testamentare noi faţă de redactarea iniţială. Modificările
ulterioare, deasemenea, trebuie să fie semnate şi datate de către testator. Ştersăturile sau adausurile
făcute în testament de către terţe persoane sînt nule.49
La întocmirea unui testament olograf nu se exclude participarea unei persoane care să ajute la
redactare (oferind un model scris sau indicaţii verbale), fără a se vicia consimţământul testatorului prin
sugestie sau captaţie. Testatorul se poate folosi de un model la scrierea testamentului, fapt care nu va
afecta valabilitatea lui, dacă el înţelege sensul semnelor pe care le reproduce.
Testamentul olograf va fi nul dacă, deşi a fost scris de către testator, acesta nu a fost decât
instrumentul pasiv al unui terţ care i-a susţinut şi i-a călăuzit mâna.50
Datarea testamentului olograf
Alte elemente de validitate a testamentului constituie datarea lui de mâna testatorului. Data
trebuie să cuprindă anul, luna şi ziua cînd a fost întocmit testamentul.51
Este posibil ca data să fie scrisă şi în termeni echivalenţi, dacă aceştia exprimă evident
elemente ce trebuie să o alcătuiască (de exemplu, testamentul a fost întocmit în prima zi a anului sau în
ziua ori în ajunul unei sărbători care poartă aceeaşi dată în fiecare an). Va fi însă nul testamentul care
cuprinde menţiunea "întocmit într-o vineri, în postul Paştelui", deoarece data nu este corect precizată.
Data trebuie să fie completă, astfel că va fi nul testamentul olograf care ar cuprinde numai anul, numai
luna sau numai ziua ori două din aceste elemente. Testamentul redactat pe parcursul mai multor zile
este legal datat dacă poartă menţiunea ultimei zile, când a fost finisat şi semnat. Ora întocmirii

48
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
49
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti
a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005

50
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
51
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1135
testamentului poate fi menţionată, dar nu este obligatorie. În caz de necesitate (cum ar fi cazul a două
testamente întocmite în aceeaşi zi), ora poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.52
Legislația României reglementează că nu are importanţă locul unde este menţionată data pe
înscris (la începutul, mijlocul sau sfârşitul testamentului).
Datarea eronată sau falsă atrage nulitatea absolută a testamentului.
Datarea testamentului prezintă importanţă pentru următoarele considerente:
a) contribuie la stabilirea capacităţii testatorului de a testa şi a discernământului acestuia;
b) ajută la stabilirea ultimului testament în cazul pluralităţii de testamente succesive, cu dispoziţii
contrare sau incompatibile;
c) stabileşte împrejurările în care testamentul a fost redactat;
d) contribuie la interpretarea testamentului şi a condiţiilor ambigue, raportate la data întocmirii
testamentului.
Spre deosebire de scriere şi semnătură, data nu este în mod real un element de esenţă al testamentului,
de aceea şi sancţiunea va fi mai atenuată. Având în vedere că data nu are o importanţă în sine, ci
constituie un element probatoriu privind capacitatea şi discernământul testatorului, lipsa datei sau
datarea incompletă nu întotdeauna atrag nulitatea testamentului. Potrivit art.1464 С.civ. RM, lipsa
datei atrage nulitatea testamentului doar dacă. nu sunt înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu
a testatorului la momentul întocmirii, precum şi în cazul existenţei a câtorva testamente. Lipsa totală
sau parţială a datei nu duce la nulitatea testamentului, dacă persoana interesată să-i salveze
valabilitatea reuşeşte să probeze data întocmirii lui, cu ajutorai elementelor sau indicaţiilor rezultând
din cuprinsul testamentului.53
Semnătura
Testamentul olograf scris de mână testamentul la sfîrşit trebuie semnat pentru certificarea
conţinutului testamentului. În lipsa semnăturii, testamentul se consideră un simplu proiect de testament
lipsit de efecte juridice, adică este lovit de nulitate absolută.54
Semnătura scrisă de mâna testatorului constituie o condiţie esenţială a testamentului olograf.
Semnătura permite identificarea autorului actului, făcând dovada angajamentului propriu-zis, adică
dovada faptului că actul respectiv nu este doar un simplu proiect nedefinitivat.
Legea nu dă o definiţie strictă a noţiunii de "semnătură", de aceea literatura de specialitate a
ţinut să precizeze că semnarea unui testament nu trebuie să cuprindă neapărat numele şi prenumele
testatorului, fiind suficient să reproducă grafic ceea ce în mod obișnuit reprezintă semnătura

52
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
53
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
54
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1135
testatorului. Semnătura trebuie să fie "de mână" şi nu poate fi suplinită prin aplicarea unei parafe, a
unui sigiliu ori prin punerea de deget.
Poate fi semnată doar o filă, dacă testamentul este compus din mai multe foi. Semnătura
aplicată pe plicul în care este închis testamentul nu suplineşte semnătura de pe testament, căci în plic ar
putea fi introdus orice fel de înscris, chiar şi un simplu proiect de testament.55
În doctrină și jurisprudență există diferite păreri cu privire la locul în care trebuie pusă
semnătura. Legislația RM nu conține reguli privind locul în care trebuie pusă semnătura, respectiv
există opinia că semnătura poate fi situată oriunde, la început, în cuprinsul sau la sfîrșitul testamentului
în comparație legislația Italiană care susțin că avînd în vedere că testamentul, în conformitate cu
dispozițiile art.602 CC al Italiei, trebuie să fie "subsemnat" de testator, s-a concis că semnătura trebuie
pusă la sfîrșitul testamentului.
Din punctul de vedere al calității semnăturii, aceasta poate fi executată în diferite modalități,
important fiind ca aceasta să permită identificarea autorului.56
Cu părere de rău, legislaţia noastră nu conţine reguli privind prezentarea testamentului olograf
pentru executare şi recunoaşterea valabilităţii lui în comparație cu normele din România ( art. 1054
CC al României ), care ar putea fi preluate şi de către practica noastră.
Astfel, după decesul testatorului, este necesară prezentarea testamentului olograf la biroul
notarial de la locul deschiderii moştenirii, pentru a se constata deschiderea lui şi starea în care s-a găsit.
Prezentarea testamentului olograf notarului o poate face nu numai moştenitorul, dar şi orice persoană
care l-a găsit. Notarul va întocmi un proces-verbal de constatare a stării materiale a testamentului
olograf. În acest proces-verbal vor fi cuprinse date cu privire la: persoana care l-a prezentat; starea în
care se găseşte; numărul de rânduri sau de pagini; suportul material pe care acesta este redactat;
instrumentul cu care a fost redactat; particularităţile sale (ştersături, corecturi); reproducerea identică a
conţinutului său.57

Testamentul autentic
Testamentul autentic este acel testament autentificat în condiţiile prevăzute de lege de către
organele competente. Potrivit Art.3 din Legea nr. 1453/2002 pe teritoriul ţării testamentul poate fi
autentificat de către notarii de stat, notarii privaţi şi alte persoane abilitate prin lege, iar Art.37 din
Legea menţionată şi Art.44 pct. p) din Legea nr. 123/2003 concretizează că sînt abilitaţi să autentifice
testamente secretarii consiliilor locale ale satelor, comunelor, oraşelor şi municipiilor, unde nu
funcţionează birouri notariale. În conformitate cu legislația FR “ Cu privire la notariat” testamentul

55
A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4, pag.10
56
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti
a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005
57
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 101
poate fi autentificat de către : a) notarii de stat (art. 36 ); b) notar privat (art. 35); persoanele cu funcții
de răspundere a autorităților publice (art. 37).
Autentificarea testamentului în conformitatea cu normele din România este de competența
notarului public sau de către alt funcționar competent, potrivit legii ( art. 1055 CC al României).
Testamentele cetăţenilor Republicii Moldova care se află în străinătate pot fi autentificate de
către consulii misiunilor diplomatice (Art. din Legea nr. 1453/2002).
De menționat faptul că testamentul autentic se autentifică cu respectarea condiţiilor generale de
întocmire a actelor autentice precum şi a regulilor speciale prevăzute de lege.
Testamentul autentic prezintă avantajul că poate fi folosit și de persoanele care nu știu sau nu pot
să scrie. De asemenea, primind girul unei autorități care verifică la autentificare conținutul său, este
mai puțin expus invalidității și contestațiilor, iar dezavantajul-de a nu putea fi păstrat secret de
testator.58
Testamentul se întocmeşte în cel puţin 2 exemplare, unul dintre care se păstrează în arhiva
persoanei ce desfăşoară activitate notarială. Toate exemplarele testamentului se semnează de testator şi
au aceeaşi putere juridică (Art.54 din Legea nr. 1453-XV din 08.11.2002). Dacă testatorul nu poate
semna dintr-o anumită cauză, testamentul poate fi semnat de o altă persoană conform prevederilor
Art.1460 CC al RM.
Testamentul autentic poate fi întocmit personal de către testator. La indicaţia şi voinţa
testatorului, testamentul poate fi întocmit de altă persoană, notar sau persoana împuternicită să
autentifice testamente. La redactarea testamentelor autentice ca şi la redactarea actelor juridice se
admite utilizarea mijloacelor tehnice. De asemenea la întocmirea testamentului autentic, la solicitarea
testatorului pot fi prezenți martori. Martorul poate fi numai persoana care are capacitatea deplină de
exercițiu, persoanele cu capacitatea de exercițiu restrînsă sau care este declarată incapabilă nu pot avea
calitatea de martor. De asemenea nu pot fi martori- moștenitori testamentari și lagatari; se interzice de
a fi martori rudelor pe linie ascendentă și descendentă, surorilor, fraților, soțului( soției) care potrivit
art.1500 sunt recunoscuți ca moștenitori legali.
Legislația Română prevede că cu ocazia autentificării pot fi asista unul sau doi martori-art. 1055
CC al României.
Legislația Italiană (testament public art. 603 CC al Italiei ) prevede prezența a doi martori
obligatoriu la întocmirea testamentului autentic ( ”testamento pubblico”), iar legislația Russă prevede
că după dorința testatorului poate fi prezent și martorul, care trebuie de asemenea să semneze
testamentul, și pe care sunt indicate datele de identitate ale martorului (numele, prenumele,
patronimicul, domiciliul) - art.1125 CC al FR.

58
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 103
 De asemenea și legislația Letoniei prevede prezența a doi martori obligatoriu la întocmirea
testamentului autentic.59
Dacă persoana care dorește să facă un testament este analfabetă sau oarbă, atunci persoana
împuternicită să autentifice testamentul îi va citi conținutul testamnetului în prezența a doi martori,
care de asemenea, semnează testamentul personal. Dacă testatorul este surd, mut, sau surdomut și
analfabet, atunci la întocmirea testamentului vor asista doi martori și o persoană ce va comuniva cu ei,
prin semnătura sa confirmînd manifestarea de voință a testatorului, iar dacă această persoană este
cărturară ea va semna testamentul personal ( art. 1461 CC al RM). În comparație cu legislația RM și
legislația României unde prezența obligatorie este a doi martori în cazul în care testatorul este este
surd, mut sau surdomut și încă analfabet, legislația Italiană prevede patru martori (art.603 CC al IT) .
Persoana care desfăşoară activitate notarială este obligată să stabilească identitatea şi să verifice
capacitatea de exerciţiu a testatorului (Art.42, 43 din Legea nr. 1453/2002). La autentificarea
testamentelor persoanelor care se află la tratament, în instituţii medicale, sanatorii, aziluri pentru
bătrîni şi invalizi, precum şi în alte cazuri de boală gravă, notarul (persoana care desfăşoară activitate
notarială) poate fi asistat de mediul respectiv. Dacă pune la îndoială capacitatea testatorului de a
aprecia acţiunile sale şi de a le diriga, persoana care desfăşoară activitate notarială poate solicita
concluzia medicilor, referitor la faptul, dacă testatorul dispune de deccernămînt la momentul întocmirii
testamentului.
Persoana împuternicită cu autentificarea testamentului trebuie să dea citirii conţinutul
testamentului şi să verifice dacă dispoziţiile înscrise în testament reprezintă ultima voinţă a
testatorului, ulterior, testatorul semnează testamentul, iar notarul sau persoana împuternirită să
autentifice testamentul, îl autentifică, prin aplicarea girului de autentificare (Art.46 din Legea nr.
1453/2002). Testamentul se înregistrează în registrul general ca o acţiune notarială, precum şi în cartea
testamentelor. Notarul este obligat să informeze imediat Camera Notarială despre testamentul
autentificat, în ordinea stabilită de lege.60
Persoanele împuternicite să autentifice testamentul sînt obligate să verifice dacă dispoziţiile
testamentare sînt clare şi complete, dacă nu conţin dispoziţii contrare legii. La autentificarea
testamentului, testatorul nu este obligat să prezinte dovezi pentru confirmarea dreptului de proprietate
asupra bunurilor testate.
Un alt avantaj al testamentului autentic constituie faptul că el se bucură de forța probantă a
oricărui înscris autentic, posibilitatea de a fi contestat fiind redusă. Întrucît notarul păstrează un

59 Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и жизнь", 2006 г., N 12, стр.31
60
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1136
exemplar al testamentului autentificat, pierdirea sua distrugerea testamentului nu va avea impact
negativ asupra moștenitorului, deoarece se va putea solicita o copie de la notar.61
Nerespectarea regulilor de întocmire şi autentificare a testamentului de forma dată atrage
nulitatea lui. Însă, testamentul va putea fi valabil dacă va îndeplini condiţiile unui testament olograf.62

Testamentul mistic sau secret

Conform art.1458 CC al RM testamentul mistic sau secret reprezintă testamentul “scris în
întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia
de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.”
Testamentul mistic asigură secretul dispozițiilor testamentare.
Cuvîntul “mistic” înseamnă “secret”. Strîngerea şi sigilările testamentului are drept scop
asigurarea secretului testamentului şi face imposibilă deschiderea plicului şi substituirea testamentului
cu alte hîrtii.63

Cum deja am menționat în legislația noastră , de asemenea legislația Federației Russe ( art. 1126
CC al FR ) testamentul mistic ca şi testamentul olograf trebuie să fie scris în întregime, datat şi semnat
de testator. Astfel, nu se admite scrierea testamentului de o altă persoană sau dactilografierea lui, în
comparație cu legislația României sau Italiei (art. 604 CC al It. ), care prevede că testamentul mistic
sau secret poate fi întocmit și de o terță persoană, cu singură condiție ca să exprime voința testatorului
și nu a unei alte persoane. În cazul în care testamentul este scris în întregime sau în parte de către
persoana terță, sau este scris cu ajutorul mijloacelor tehnice ( dactilografat ), în toate cazurile trebuie
să poartă semnătura testatorului.
Testamentul poate fi întocmit pe hîrtie obişnuită, iar hîrtia pe care este scris testamentul, în mod
obligatoriu trebuie să fie strînsă (împăturită) şi întrodusă într-un plic care se sigilează. Sigilarea se face
în sensul lipirii plicului, în aşa mod, ca el să nu poată fi deschis, decît prin distrugerea plicului.
Aplicarea unui sigiliu în sensul adevărat al cuvîntului ar duce la imposibilitatea întocmirii
testamentului mistic de către persoane care nu dispun de sigilii proprii. Totodată, persoana care
dispune de un sigiliu propriu îl poate aplica pe plicul în care este întrodus testamentul său.

Testatorul prezintă notarului plicul sigilat, declarînd că textul scris alcătuieşte testamentul său, că
este datat şi semnat. Dacă declaraţia este falsă, testamentul va fi nul. Notarul este obligat să aplice pe
actul sigilat înscripţia de autentificare pe plic. Legislatorul nu reglementează ce trebuie să conţină
înscripţia de autentificare, însă reieşind din legislaţia ţărilor care au o asemenea formă de testament, în

61
Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.614
62
Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III , Cartier Juridic, p.614
63
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1137
înscripţia de autentificare se va indica numele, prenumele şi domiciliul testatorului precum şi
declaraţia testatorului că testamentul este al său. Actul de suprascriere (inscripţia de autentificare)
trebuie datat şi semnat de către testator şi notar. Ca şi orice act notarial, testamentul mistic se
înregistrează în registrul actelor notariale.64

În conformitate cu legislația FR (art. 1126 al.3 CC al FR ) și legislația Italiei (art. 605 CC al It. )
testatorul prezintă notarului plicul sigilat în prezența a doi martori, care depun semnăturile sale pe plic.
Pe plicul semnat de către martorii, notarul este obligat să aplice înscripția de autentificare, în prezența
lor. Actul de suprascriere conține informația cu privire la datele de identitate ale testatorului, de la care
notarul a primit testamentul mistic, locul și data primirii lui, de asemenea datele de identitate ale
fiecărui martor. Notarul este obligat să informeze testatorul despre drepturile necesare moștenitorilor,
menționînd acest fapt pe al II-lea plic, de asemenea de a înmîna testatorului documentul care confirmă
primirea testamentului mistic.65

Notarul este obligat să respecte condiţiile necesare pentru autentificarea actelor notariale, adică
să verifice identitatea şi capacitatea de exerciţiu al testatorului (Art.Art. 42, 43 din Legea nr.
1453/2002).

Dacă testatorul nu se poate prezenta la biroul notarial, testamentul mistic, la solicitarea

testatorului, poate fi autentificat la locul indicat de el (Art.38 din Legea menţionată).

Deoarece, legislatorul nu reglementează că testamentul mistic rămîne la păstrare la biroul

notarial, după efectuarea înscripţiei de autentificare, el va fi restituit testatorului. Însă, testatorul poate
transmite testamentul mistic spre păstrare, persoanelor care desfăşoară activitate notarială, în ordinea
stabilită de Art.77 din Legea nr. 1453/2002).

Testamentul mistic ca şi cel olograf trebuie prezentat notarului după decesul testatorului la locul
deschiderii moştenirii.

Datorită faptului că această formă de testament cuprinde două înscrisuri, și anume unul sub
semnătura privată și altul autentic, în cazul deteriorării plicului sigilat, testamentul va fi valabil, dacă
va întruni condiţiile testamentului olograf.

Formele extraordinare

Testamentele asimilate celor autentificate notarial

64
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1137
65
З. Крылова, Новеллы наследственного права в части третьей ГК РФ, "Российская юстиция", 2002 г., N 3,
стр.12
 Pentru anumite situații deosebite, ieșite din tiparul vieții obișnuite, legea prevede posibilitatea de
a se dispune pentru cauza de moarte în anumite forme simplificate.66 Astfel din dispozițiile art. 1459
CC al RM rezultă existența a patru asemenea forme întocmite de către :

a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al unei
alte instituţii medicale, al sanatoriului, drectorul sau medicul principal al azilului pentru invalizi şi
bătrîni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări,
expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;
b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în aeronavă;
În comparație cu Codul Civil din 06.06.2002, Codul Civil al Italiei (art. 616), Codul Civil al
României (art. 1058 CC al României ) care reglementează testamentul întocmit și de către căpitanul
aeronavei, codul civil din 26.12.1964 al RM reglementează numai testamentul întocmit de către
căpitanul navei „cetăţenilor, aflaţi în călătorie cu navele maritime sau cu navele de navigaţie internă,
care navigează sub pavilionul Uniunii RSS, - certificate de căpitanii acestor nave;” De asemenea
legislația russă (art. 1127 CC al FR ) reglementează numai testamentul întocmit de către căpitanul
navei - testamentul ” maritim ”.
Conform doctrinei această formă de testament este practicabilă doar atâta timp cât vasul se află
în călătorie pe mare, iar nu și în cazul în care se află ancorat la țărm. În cazul în care vasul se apropie
de un țărm străin unde se află un agent consular, în acest caz nu se poate testa decât în formele
ordinare. Testamentul maritim se întocmește în fața comandantului navei sau a unui înlocuitor al său,
asistat de ofițerul intendent de bord și doi martori. Când testatorul este însuși comandantul navei sau
unul din cei desemnați de lege să primească testamentele făcute de alții, testamentul se face în fața
persoanei care urmează testatorului în ordine ierarhică.67
c) comandamntul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului militar dacă la locul aflării lor
nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este
persoană civilă sau membru al familiei acestuia;
Legislația Italiană și legislația română reglementează că testamentul militarilor sau persoanelor
care își îndeplinesc serviciul în unitatea militară poate fi primit de către comandantul militar al unității
sau în prezența unui alt ofițer superior, cu asistarea a doi martori. În cazul militarilor răniți sau bolnavi
internați în spital, testamentul se poate încheia valabil în fața medicului-șef al spitalului, cu asistarea
comadantului militar al spitalului.

d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate.

66
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 107
67
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 108
 Necesitatea întocmirii testamentului poate apărea în împrejurări care fac imposibilă prezentarea
testatorului la notar. Pentru ca testatorul să nu se afle în imposibilitate de a testa din cauza piedicilor
cauzate de împrejurările speciale, legislatorul prin articolul comentat, a stabilit lista instituţiilor şi
persoanelor cu funcţii de răspundere care pot autentifica testamentele persoanelor care se află în
asemenea împrejurări. Lista persoanelor şi instituţiilor indicate este exhaustivă şi nu poate fi supusă
unei largi interpretări.68
Codul Civil din 26.12.1964 al RM și Legislația României în comparația cu Codul Civil din
06.06.2002 pe lângă formele de de testamente ordinare și priviligiate mai conține unele dispoziții în
legătura cu testamentul privind depunerile la CEC Titularul depunerilor de sume de bani la CEC poate
dispune de acestea în oricare din formele de testamente ordinare sau priveligiate. „ Cetăţenii
care au depuneri la casele de economii din muncă ale statului sau la Banca de Stat a Uniunii RSS
au dreptul să dee dispoziţii casei de economii sau băncii, ca în cazul morţii lor să elibereze suma
depusă oricărei persoane indicate de ei sau statului. Regulile privitoare la dispoziţiile pentru caz de
moarte, date prin indicaţiile speciale ale depunătorilor asupra sumelor depuse la casele de economii
din muncă ale statului sau la Banca de Stat a Uniunii RSS, sînt stabilite de statutele instituţiilor de
credit menţionate şi de regulamentele emise conform legii. Dacă depunătorul moare fără să fi dat
dispoziţii casei de economii sau băncii, sumele depuse de el trec la moştenitori pe baza
dispoziţiilor generale.”(art. 595 CC al RM din 26.12.1964)
Ca rezultat clauza testamentară inserată în libretele CEC este supusă condițiilor de validitate la
care sunt supuse testamentele obișnuite, este revocabilă și supusă reducțiunii în cazul în care depășește
limita cotității disponibile. În ceea ce privește condițiile de formă, clauză nu trebuie să fie scrisă și
datată de testator, ea fiind completată de funcționarii CEC și doar semnată de testator.
Legislația Federației Russe de asemenea conține unele dispoziții în legătura cu testamentul
privind depunerile la „Bănci sau alte depuneri financiare ” - art. 1128 Codul Civil al Federașiei Russe.
Testamentele făcute în instituţiile respective sînt asimilate celor autentice şi se mai numesc
speciale, reieşind din împrejurările specifice în care se întocmesc.
Testamentul special poate fi autentificat doar dacă testatorul, care se află în instituţia respectivă,
este în imposibilitate de a autentifica testamentul la notar sau de a invita notarul în instituţia respectivă.
Testamentul special se întocmeşte în formă scrisă şi forma înscrisului separat. El poate fi redactat
de către testator, o terţă persoană sau persoana împuternicită să-l autentifice, fără a fi viciată ultima
voinţă a testatorului. 69
În comparația cu legislația noastră, legislația Italiei ( art.609 CC al IT ),
legislația României (art. 1058 CC al Ro), legislația Federației Russe (art.1127 CC al FR) prevede că

68
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1138
69
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1138
testamentul special obligatoriu să se semneze în prezența a doi martori. Sub sancţiunea nulităţii
testamentul trebuie să fie semnat de testator, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Datarea testamentului este obligatorie pentru a stabili dacă testatorul s-a aflat în împrejurări
specifice şi dacă a avut descernămînt în momentul întocmirii testamentului. Deoarece, acest testament
este asimilat celui autentic, persoana ce autentifică testamentul este obligată să verifice indentitatea şi
descernămîntul testatorului la momentul întocmirii lui.
Autentificarea testamentului se trece într-un registru de înregistrare a acţiunilor notariale ale
instanţei respective. Neîndeplinirea regulilor stabilite de lege pentru întocmirea unui testamen autentic,
atrage nulitatea testamentului special.
Testamentul special trebuie expediat cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notari de
la locul înstituţiei date. Astfel, testamentul special se întocmeşte în cel puţin trei exemplare, dintre care
unul se restituie testatorului, altul se expediază notarului, iar al treilea rămîne la instituţia care l-a
legalizat. În comparațiaCare sînt efectele neexpedierii testamentului notarului, legea nu stabileşte.
Probabil că neexpedierea, în genere, a testamentului notarului ar putea atrage nulitatea lui, cu excepţia
cazurilor cînd testamentul, prezentat notarului la data deschiderii succesiunii, corespunde cerinţelor
unui testament olograf.70

Capitolul IIIonomiCCccă a statului.

Modificarea sau revocarea testamentului
Testamentul fiind un act esențialmente revocabil, pînă la ultima clipă a vieții, testatorul poate
reveni oricând asupra dispozițiilor sale testamentare anteriore. Acest drept poate fi exercitat
discreționar, fără nici un fel de îngrădire și pentru aceasta, testatorul nu trebuie să motiveze cauza unei
asemenea hotărîri, nici să inştiinţeze moştenitorul testamentar sau legatarul şi nici să coordoneze cu ei
aceste acţiuni. Este nulă, clauza, prin care testatorul declară că renunţă la dreptul de revocare sau
modificare a testamentului, sau a unor dispoziţii testamentare.71
După modul de manifestare a voinței, revocarea poate fi expresă sau tacită și este valabilă dacă
testatorul are capacitatea de exercițiu deplină. Astfel în conformitatea cu ligislația noastră revocarea
sau modificarea testamentului se admite în formele prevăzute de articolul 1465 CC al RM.
a) Revocarea sau modificarea testamentului, prin întocmirea unui nou testament, care revocă în mod
direct total sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament. (revocarea tacită)72
Modificarea testamentului se admite prin întocmirea unui noi testament, prin care testatorul altfel
stabileşte cercul moştenitorilor testamentari, în alt mod dispune de bunurile sale, stabilind

70
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1141
71
Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов. 2-е изд. Стр. 236
72
Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 266
moştenitorilor săi alte cote-părţi etc. În testamentul modificat poate fi determinată şi soarta bunurilor
rămase netestate.73
Testamentul poate fi revocat total sau parţial prin întcomirea unui nou testament, care revocă în
mod direct, total sau parțial, testamentul anterior ce contravine noului testament. Dacă testamentul
posterior contravine deplin testamentului anterior, atunci primul testament se consideră deplin revocat.
Spre exemplu, prin testamentul anterior, testatorul testează casa de locuit fiului său, iar prin
testamentul posterior această casă este testată unui frate. În acest caz, noul testament anulează deplin
primul testament, iar la moştenire va fi chemat fratele în baza celui de al doilea testament, care deplin
anulează primul testament.
Revocarea tacită a unui testament anterior intervine numai dacă între acesta și cel posterior există
incompatibilitate sau contrarietate.74
De asemenea o modalitate, recunoscută de lege, de revocare sau modificare a testamentului este
acea de depunere a unei cereri la notar „Modificarea sau revocarea testamentului prin depunerea unei
cereri la notar”(art. 1465 lit.„ b” CC al RM ) ( revocarea expresă). Cererea poate fi depusă şi
persoanelor abilitate să autentifice testamente. Cererea de revocare sau modificare a testamentului se
autentifică cu respectarea regulilor de autentificare notarială a testamentelor (Art.52 din Legea nr.
1453/2002).
Notarul sau persoana abilitată cu autentificarea testamentelor în baza cererii de modificare sau
revocare a testamentului trebuie să facă pe exemplarele testamentului anterior menţiunea respectivă.
În cazul în care testamentul se află la păstrare la alt birou notarial sau instituţie, cererea de
modificare sau revocare a testamentului se expediază de către testator biroului notarial sau instituţiei
respective.
În conformitate cu legislația Italiană revocarea sau modificarea testamentului autentic are loc în
prezența a doi martori.( art. 680 CC al IT )
Prin distrugere trebuie înţeles nimicirea testamentului olograf, adică ruperea sau arderea lui
„Revocarea testamentului prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf” (art. 1465
lit„c” CC al RM ); ( art. 684 CC al Italiei). Se consideră că testamentul este distrus dacă este şters
textul sau este făcută o cruce pe cuprinsul testamentului, sau este şters un element esenţial al
testamentului, cum ar fi, semnătura sau data. Testamentul olograf poate fi distrus parţial, prin ştergerea
numai a unor dispoziţii testamentare, dacă părţile esenţiale ale testamentului au rămas.
În cazul în care testamentul olograf este întocmit în mai multe exemplare, atunci revocarea se va
considera făcută numai dacă vor fi distruse toate exemplarele. Analogic poate fi distrus şi testamentul

73
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1142
74
Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni, p. 125
mistic. Distrugerea numai a exemplarului testamentului autentic rămas la testator nu atrage revocarea
lui.
Distrugerea testamentului olograf poate fi făcută numai de către testator, prin libera sa voinţă. În
cazul în care testamentul a fost distrus cu ştirea testatorului de către o altă persoană, iar testatorul nu a
întocmit un nou testament, testamentul se consideră revocat.
Distrugerea testamentului olograf sau mistic trebuie să fie reală. Intenţia testatorului de a
distruge testamentul, neurmată de executare, nu atrage distrugerea testamentului. Nu se consideră
distrus testamentul nici în cazul în care terţul la care se afla testamentul la păstrare, nu a executat
ordinul testatorului şi nu a distrus testamentul.
Testamentul revocat printr-un testament întocmit mai tîrziu nu poate fi restabilit nici în cazul în
care testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea unei cereri (art.1466 CC al RM). Adică
testamentul primar, revocat printr-un testament ulterior, nu poate fi pus din nou în vigoare, adică
rămîne revocat, chiar dacă testamentul posterior a fost revocat printr-o cerere autentică.
Dacă testatorul a întocmit cîteva testamente care se completează şi nu se substituie integral unul
pe altul, toate testamentele rămîn în vigoare ( art 1467 CC al RM ). Testamentul anterior îşi păstrează
puterea legală în limita în care prevederile lui nu sînt modificate prin testamentele ulterioare.
Dispoziţiile testamentului anterior sînt revocate numai în cazul sau în măsura în care sînt incompatibile
sau contrarii dispoziţiilor din testamentul posterior.

Nulitatea testamentului
Nulitatea este o sancţiune civilă prin care actele juridice încheiate cu încălcarea condiţiilor de
validitate de fond sau de formă sînt lipsite de efecte juridice.
În conormitatea cu art. 1469 CC al RM testamentul ca orice act juridic poate fi lovit de nulitate
în cazul încălcării regulilor comune tuturor actelor juridice, precum şi acelor speciale, prevăzute de
lege pentru întocmirea testamentului.
În legislația Federației Russe nulitatea testamentului este reglemtată de art. 1131 CC al FR, prin
încălcarea dispozițiilor Codului Civil, atragînd nulitatea testamentului, în dependență de temeiul
nulității, testamentul este recunoscut nul de către instanța de judecată (оспоримое завещание) sau
independent de astfel de recunoaștere (ничтожное завещание).
După cum s-a menţionat, testamentul, fiind un act juridic poate fi recunoscut nul în baza
temeiurilor prevăzute de Art. 220-229 CC al RM. Astfel, testamentul poate fi recunoscut nul în baza
temeiurilor de nulitate comune tuturor actelor juridice, cum ar fi: incapacitatea de a încheia acte
juridice, viciile de consimţămînt, cauză sau obiect ilicit, lipsa formei cerute de lege pentru validitatea
actului etc.
 În dependenţă de încălcările comise poate interveni nulitatea absolută sau relativă a
testamentelor Nulitatea testamentului se apreciază în raport de elementele şi temeiurile existente la
data întocmirii testamentului.
Testatorul este liber de a dispune de bunurile sale pentru cauză de moarte, de a alege persoana în
favoarea cărei dispune moştenirea sau legatul, de a încredinţa executarea moştenirii, precum şi de a
obliga moştenitorii sau legatarii să execute anumite acţiuni sau să se abţină de la ele. Însă, în orice caz,
dspoziţiile testamentare care contravin legii sau ordinii publice sînt nule (art. 1469 al.„ 2” CC al RM).
Testamentul poate cuprinde una sau mai multe dispoziţii testamentare, fiecare constituind în parte un
act juridic îndependent. Astfel, în cazul cînd o dispoziţie testamentară contravine altei, ea este nulă.
Însă, pînă la declararea nulităţii dispoziţiei testamentare, instanţa trebuie să analizeze şi să interpreteze
dispoziţiile testamentare în contextul întregului testament, ţinînd cont de voinţa reală a testatorului. 75
Testamentul fiind un act juridic solemn, unelateral, revocabil şi personal pentru a produce efecte
juridice, pe lîngă condiţiile de fond, trebuie să îndeplinească şi condiţiile de formă generale (art.1469
al. „3” CC al RM), comune tuturor testamentelor, cum ar fi: forma scrisă şi întocmirea testamentului
personal printr-un act separat (Art. 1458 CC al RM), nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a
testamentului. Testamentul întocmit cu nerespectarea condiţiilor de fond sau de formă stabilite de lege
pentru toate felurile de testamente, poate fu recunoscut nul de către instanţa de judecată de drept
comun.
Însă, în unele cazuri încălcarea condiţiilor speciale de formă pentru un anumit fel de testament,
poate să nu atragă nulitatea testamentului. Spre exemplulegislația Italiană reglementează expres
(art.607 CC al IT), testamentul autentic sau mistic pentru viciile de formă admise de către testator sau
persoana împuternicită cu autentificarea lor, poată să nu atragă nulitatea lor, dacă ele vor îndeplini
condiţiile de formă ale tesamentului olograf, fiind scris în întregime, datat şi semnat de către testator.
Nu atrage nulitatea testamentului nici lipsa datei, dacă nu există dubii privind capacitatea de exerciţiu a
testatorului la momentul întocmirii, sau mai multe testamente, dacă se poate stabili cînd a fost întocmit
ultimul testament.
De menționat faptul că testatorul, poate dispune pentru cauză de moarte, prin testament doar de
bunurile sale. Testamentul sau dispoziţia testamentară prin care testatorul testează bunurile ce aparţin
altei persoane este nul (art. 1470 CC al RM), deoarece în acest caz se prezumă că testatorul a fost în
eroare asupra obiectului actului juridic, crezînd că este proprietarul bunului testat. Nulitatea dispoziţiei
testamentare survine dacă la data deschiderii moştenirii, testatorul nu are nici un drept, actual sau viitor
asupra bunului, obiect al testamentului.76

75
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1145
76
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1156
 Trebuie distinsă şi situaţia cînd testatorul testează un bun, ştiind că el aparţine altei persoane,
adică face o dispoziţie cu sarcini, prin care obligă executorul testamentar de a procura un anumit bun
de la proprietar şi de a-l transmite moştenitorului sau legatarului în proprietate. În asemenea situaţie,
testamentul va fi valabil, exectorul testamentar, fiind obligat să execute această dispoziţie. În cazul în
care va fi imposibilă executarea, executorul testamentar va plăti moştinitorului valoarea bunului testat,
apreciată la data deschiderii moştenirii, dacă din testament nu rezultă altfel.
În cazul în care testatorul testează un bun individual determinat, care se află în indiviziune la
data deschiderii moştenirii, testamentul va fi valabil pentru cota-parte care a aparţinut testatorului,
indiferent de faptul, după cine este deţinătorul titlului de proprietate, iar soarta bunului va fi
determinată numai la ieşire din indiviziune adică la data partajării lui.
Dat fiind faptul, că fiecare dispoziţie testamentară constituie un act juridic independent,
legislatorul stabileşte că în cazul în care unele dispoziţii testamentare sînt nule sau caduce, celelalte
dispoziţii testamentare sînt valabile, producînd efecte juridice respective ( art. 1471 CC al RM).
Moştenitorii legali pot contesta valabilitatea testamentului, dacă consideră că acesta a fost
întocmit cu încălcarea condiţiilor de fond şi de formă generale, inclusiv condiţiilor speciale de formă,
care atrag nulitatea testamentului ( art.1473 CC al RM).
De menționat faptul că atăt legislația RM cît și legislația României, Italiei (art.606 CC al IT),
Russiei (art.1131 CC al FR) reglementează modalitatea de înaintare a acţiunii privind declararea
nulităţii testamentului sau a unei dispoziţii testamentare: moştenitorii testamentari şi rezervatari,
legatarii, persoanele a căror bunuri au fost testate de către testator şi alte persoane a căror interese ar
putea fi atrase prin dispoziţia testamentară .
Termenul înaintării acţiunii privind declararea nulităţii testamentului este de un an de la data
deschiderii moştenirii ( art. 1474 CC al RM), iar în conformitatea cu legislația Italiana termenul
înaintării acțiunii privind declararea nulității testamentului este de cinci ani ( art. 606 CC al IT ). Acest
termen este un termen special de prescripţie extinctivă şi deaceea persoana îndreptată, poate fi repusă
în termen în modul şi ordinea stabilită de Art. 279 CC al RM. Dacă testatorul a testat un bun străin,
atunci persoana a cărei drept a fost lezat poate înainta o acţiune de revindecare a bunului din
patrimoniu succesoral în termenul general de prescripţie extinctivă, adică în termen de 3 ani de la data
cînd i-a fost încălcat dreptul ( art.1474 CC al RM).

prest Temeiurile în care testamentul este considerat fără putere legală

Testamentul întocmit valabil și nerevocat ulterior poate deveni caduc din cauzele intervenite
ulterior întocmirii testamentului și care fac imposibilă executarea lui. Spre deosebire de nulitatea
testamentului, care se datorează unor cauze existente la momentul întocmirii lui, caducitatea se
datorează unor împrejurări ulterioare. Ea se deosebește și de revocare, deoarece se produce
independent și chiar împotriva voinței testatorului.77
Articol 1468 CC al RM prevede 4 cazuri cînd testamentul îşi pierde puterea legală, adică devine
caduc:
a) dacă unica persoană în a cărei favoare a fost lăsat testamentul decedează înaintea
testatorului;
Testatorul poate face liberalităţi pentru cauză de moarte prin desemnarea moştenitorului concret
(intuitu personal). Astfel, cînd unicul moştenitor desemnat decedează înaintea testatorului, executarea
testamentului devine imposibilă din cauza incapacităţii succesorale a moştenitorului, iar testamentul
devine caduc. Datorită caracterului personal al liberalităţii, moştenirea nu se transmite moştenitorilor
legali al celui decedat. 78
Însă, dacă testatorul a dispus prin testament că, în caz de deces al moştenitorului desemnat,
moştenirea va fi culeasă de moştenitorii acestuia sau va desemna alt substituit, atunci caducitatea nu
operează. Însa în cazul în care testamentul este întocmit sub condiție sau cu sarcina, el poate deveni
caduc dacă moștenitorul a decedat după deschiderea moștenirii, nereușind să realizeze condiția sau
sarcina sau nu a survenit evenimentul de care depindea transmiterea moștenirii.79
Dacă la data deschiderii moştenirii moştenitorul testamentar este în viaţă, el dobîndeşte dreptul la
moştenire, iar în caz de deces pînă la expirarea termenului de acceptare a moştenirii, moştenirea
testamentară va fi transmisă moştenitorilor legali ai acestuia.80
Testamentul făcut în favoarea unei persoane juridice va fi caduc, dacă la data deschiderii
moştenirii persoana juridică va fi desființată și radiată din registrul de stat.81
b) în cazul în care unicul moştenitor nu acceptă moştenirea;
Mostenitorul testamentar ca şi cel legal, după deschiderea moştenirii poate renunţa la moştenire
în condiţiile legii, însă, moştenitorul testamentar nu poate renunţa la moştenire în favoarea altor
persoane (Art. 1451). Astfel, în cazul în care unicul moştenitor testamentar renunţă la moştenire,
testamentul devine caduc, dacă testatorul nu a desemnat un substituit. Caducitatea testamentului
survine şi atunci cînd unicul moştenitor testamentar nu a acceptat moştenirea şi nu a prelungit termenul
de acceptare în ordinea stabilită de lege.82
Testamentul poate să devină caduc şi în cazul în care unicul moştenitor este recunoscut nedemn.
c) dacă averea testată dispare în timpul vieţii testatorului sau este înstrăinată de acesta;
77
Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs. p. 267
78
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1143
79
Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la
examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005
80
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1143
81
Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la
examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005
82
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1144
Testamentul îşi pierde valabilitatea în cazul în care în timpul vieţii testatorului a dispărut (pierit)
averea testată, indeferent de cauza dispariţiei (forţa majoră, furt, distrugere de către un terţ etc.). Pentru
ca dispariţia bunului să ducă la caducitatea testamentului, el trebuie să dispară în întregime. Dacă au
dispărut numai o parte din bunuri, testamentulrămîne valabil, deoarece în acest caz se micşorează doar
valoareabunului, moștenitorul dipunînd de dreptul la rămășitele și accesoriile bunului.83 În cazul în
care a fost testat numai un anumit bun determinat, testamentul va deveni caduc, dacă acest bun va pieri
în întregime.
Dacă averea dispare după deschiderea moştenirii, testamentul nu devibe caduc, iar dreptul
moştenitorului depinde de cauza care a provocat dispariţia averii:
- dacă averea a dispărut din culpa debitorului, atunci moştenitorul (legatarul) are dreptul la
despăgubiri;
- dacă averea a dispărut fortuit, atunci debitorul este eliberat de răspundere, moştenitorul,
dispunînd doar de dreptul la rămăşiţele şi accesoriile averii sau bunului.84
Astfel testamentul devine caduc şi în cazul înstrăinării averii de către testator, deşi, în acest caz
caducitatea survine prin voinţa testatorului, adică - revoarea tăcită a testamentului de către testator.
d) în partea în care încalcă rezerva succesorală.
Testamentul devine caduc în partea în care încalca rezerva succesorala.
Prin urmare, dacă testatorul a testat întregul patrimoniu moştenitorilor testamentari, lipsindu-i pe
moştenitorii rezervatari de rezerva succesorală sau o parte din această rezervă, atunci testamentul, în
partea care încalcă rezerva succesorală, devine caduc. Caducitatea testamentului nu survine dacă
moştenitorii rezervatari au decedat pînă la data deschiderii moştenirii, nu au acceptat moştenirea sau au
renunțat la ea sau au fost recunoscuți nedemni.85de aplic
Dat fiind faptul ca caducitatea testamentului operează de drept, ea nu urmează a fi contestată prin
hotărîre judecatorească decît în caz de litigiu.
a

83
Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la
examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005
84
Comentariu Codului civil al RM, Vol II, Editura ARC, p.1144
85
Hotărîrea Plenului CSJ a RM, cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la
examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13 din 03.10.2005
 OPȚIUNEA SUCCESORALĂ

Capitolul 1.
Subdiviziunea 1. Aspecte generale privind dreptul de optiune succesorala.
Dreptul de optiune succesora constituie un drept fundamental ale mostenitorilor in
raport cu patrimoniul succesoral. Cunoscind o veche reglementare in dreptul majoritatii statelor
lumii dar si in dreptul civil succesoral al Republicii Moldova , insitutia dreptului de optiune
succesorala si acceptarea mostenirii prezinta un element indispensabil al mostenirii in ansamblul
sau. In raport cu patrimoniul succesoral ,mostenitorul , fie in cazul mostenirii testamentare, fie
în cazul mostenirii legale , are de ales între două soluţii: să accepte succesiunea sau sa refuze
mostenirea.
Posibilitatea de a accepta sau de a refuza succesiunea este comună tuturor moştenitorilor,
fiind cunoscuta in doctrina dreptului civil ca drept de acceptare a mostenirii sau altfel zis, drept
de optiune succesorala . Exerciţiul acestei opţiuni are drept efect a fixa în mod definitiv asupra
lor drepturile ce le aveau de la lege, sau de a-i îndepărta în mod irevocabil de la succesiunea la
care au renunţat86.
La deschiderea succesiunii , proprietatea bunurilor persoanei trece de drept asupra
moştenitorilor chemaţi a succede. Calitatea de moştenitor şi vocaţia ereditară n-au nici o legătură
cu acceptarea sau renunţarea la succesiune, care nu intervin decât ulterior, pentru lămurirea
situaţiei. De asemenea nici un succesibil nu poate fi silit să accepte succesiunea, după sistemul
dreptului nostru civil la fel ca si in dreptul roman. Manifestarea de voinţă a succesibilului, când
acceptă, este o tarificare a transmisiunii patrimoniului ereditar, transmisiune deja operată în
virtutea legii sau a voinţei defunctului. Pentru a opta in sensul exercitarii sau nu a dreptului de
optiune succesorala, mostenitorul trebuie să fie în deplină cunoştinţă a situaţiei; în acest scop,
succesibilul va încerca să obţină lămuriri prealabile asupra activului şi pasivului succesoral,
pentru a-şi da seama dacă are interes să accepte succesiunea.
Toate aceste investigaţii necesită însă timp. Legea, ţinînd seama de această situaţie, acordă
moştenitorului prin art. 1517 al Codului Civil un termen de şase luni.
La data deschiderii succesiunii, moştenirea se transmite către toţi moştenitorii celui care a
decedat, pentru fiecare dintre aceştia născîndu-se un drept subiectiv de opţiune scucesorală, acest
drept de opţiune succesorală poate fi exercitat de către toţi moştenitorii legali, testamentari, de
moştenitorii subsecvenţi, de creditorii personali ai moştenitorilor legali sau testamentari (prin
efectul actiunii oblice, a se vedea art.599 al Codului Civil).

86
Fr.Deak. Tratat de drept succesoral.- Bucureşti: Editura Academiei, 1999, p.120.
 Dezvăluind conţinutul dreptului nominalizat, urmează să avem în vedere că opţiunea
succesorală acordă moştenitorilor alternativa de a accepta sau a renunţa la succesiune. In scopul
obtinerii mostenirii, moştenitorul trebuie să o accepte. Efectuînd alegerea în favoarea acceptării
succesiunii, moştenitorul urmează să-şi manifeste voinţa de acceptare a succesiunii într-un mod
ori altul, deoarece concomitent cu acceptarea succesiunii, atît pentru moştenitori, cît şi pentru
alte persoane apar consecinţe juridice. În caz că voinţa nu este manifestată în nici un mod,
trebuie de înţeles că moştenitorul a renunţat la moştenire, ce deasemenea atrage după sine un şir
întreg de consecinţe juridice87.
In virtutea principiului caracterului universal al succesiunii, urmează că actul de acceptare
a succesiunii cuprinde întreaga succesiune ce i se cuvine moştenitorului care a acceptat-o, unde
nu s-ar afla şi din ce nu ar consta.
De asemenea nu se admite acceptarea succesiunii sub vreo condiţie (ex. Acceptarea
succesiunii cu condiţia livrării ei la domiciliul succesorului, acceptarea succesiunii cu condiţia că
cel ce a lăsat moştenirea să nu fi avut datorii, etc). Succesiunea poate fi acceptată de unul din
moştenitori, de cîţiva moştenitori.
Dacă există o pluralitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent
de alegerea făcută de ceilalţi.
Principiul libertăţii de alegere este atenuat numai de dreptul creditorilor moştenitorului prin
acţiunea oblică. Se pune întrebarea dacă creditorii moştenitorului (sucesibilului) neglijent, pot
sau nu să exercite dreptul de opţiune pe calea acţiunii oblice. Deoarece dreptul de opţiune
succesorală este de natură patrimonială (iar nu de natură exclusiv personală) ce poate fi exercitat
şi de către creditorii personali ai succesibilului pe calea acţiunii oblice (subrogatorii).
Pentru ipoteza acceptării se poate adăuga şi argumentul că ea nu face decît să
consolideze dobîndirea care a avut loc la data deschiderii moştenirii. Opţiunea pe cale oblică
ar putea fi refuzată creditorului – atît în cazul moştenirii legale, cît şi a celei testamentare -
numai dacă se dovedeşte, în concret, că alegerii făcute de el i se opun considerente de
ordin moral, caz în care opţiunea ar averea caracter exclusiv personal.
Manifestare de voinţă , in scopul exercitarii dreptului de optiune succesorala, se poate
exprima de succesor şi prin declaraţia, semnătura pe care este autentificată de secretarul
primăriei satului/comunei, în termenul de 6 luni, prin care se indică compunerea masei
succesorale şi calitatea de moştenitor. Problema acceptării moştenirii prin intrarea în posesie
presupune o examinare atentă a actelor săvîrşite de succesibil în stabilirea intenţiei lui reale cu
privire la voinţa de a păstra sau nu calitatea de moştenitor.

87
Safta-Romano E. Dreptul de moştenire. Iaşi, 1995. pag25
 Subdiviziunea 2 . Natura juridica a dreptului de optiune succesorala
Natura juridica a dreptului de optiune succesorala este determinata de o serie de elemente
indisolubile, sau altfel zis conditii juridice determinate de exercitarea respectivului drept. Astfel,
dreptul de optiune succesorala este determinata de urmatoarele elemente care-i determina
intinderea si exegibilitatea:
1. Exercitarea dreptului de optiune succesorala este un act juridic al subiectului titular al
respectivui drept;
2. Exercitarea dreptului de succesiune este realizabila de catre mostenitorii legali ori
testamentari, de catre reprezentantii legali ai acestora ori de creditorii lor in modul
stabilit de lege;
3. Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune vointa titularului respectivului
drept de a accepta mostenirea deci patrimoniul ori partea din parte din patrimoniul
succesoral asupra caruia comporta dreptul de optiune succesorala;
4. Dreptul de optiune succesorala cunoaste mai multe modalitati , fie prin intrarea in
posesiunea patrimoniului succesoral fie prin procedura notariala;
5. Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune o conditie referitoare la
termenul dreptului de optiune;
2.1. Actul de opţiune succesorală
Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune , in primul rind o manifestare de
vointa facuta de catre titularul respectivului drept ori din numele acestuia, in scopul de a obtine
efecte juridice, deci de a obtine o parte sau intreg patrimoniul succesoral , in dependenta de tipul
mostenirii si exercitarea acesteia. Anume din acest motiv exercitarea dreptului de optiune
succesorala este un act juridic (art.198 al Codului Civil).
Din redactia legala a art.1516 al Codului Civil rezulta si caracterele juridice ale actului de
exercitare a dreptului de optiune succesorala . Si deci acceptarea succesiunii este:
Act juridic unilaterat- deoarece opţiunea succesorală se realizează prin manifestarea de
voinţă a succesibilului în sensul acceptării pure şi simple a moştenirii sau sub beneficiu
de inventar ori în sensul renunţării la moştenire. În toate cazurile, opţiunea trebuie să
reprezinte voinţa unei singure persoane, fiind, prin urmare, un act juridic unilateral. În
consecinţă, dacă există mai mulţi succesibili, ei nu pot exercita dreptul de opţiune în mod
„colectiv”; fiecare în parte urmează să se pronunţe individual, iar soarta juridică a
opţiunii făcută de unul dintre ei nu afectează opţiunea făcută de ceilalţi. Actul de
opţiune poate fi săvîrşit nu numai personal de către succesibil, dar şi prin reprezentare -
legală sau convenţională – sau cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Deci actul de opţiune
nu este un act esenţialmente personal88.
Act juridic voluntar - libertatea de alegere care caracterizează actul de opţiune se
manifestă pe mai multe planuri. În primul rînd, după cum am văzut, nimeni nu este
obligat să accepte moştenirea ce i se cuvine . Principiul nemo invitus heres (nimeni nu
poate fi moştenitor fără voia lui sau în tălmăcirea din Codul Caragea: „Cel ce nu
voieşte cu sila moştenitor nu se face”), domină materia dreptului de opţiune succesorală.
În acelasi timp, în principiu, succesibilul are un drept absolut de a alege între
posibilităţile conferite prin dreptul de opţiune. El nu poate fi obligat să justifice motivele
pentru care a acceptat (pur şi simplu ori sub beneficiu de inventar) sau a renunţat la
moştenire şi nici să răspundă pentru consecinţele alegerii făcute. În sfîrşit, dacă există o
pluratitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent de
alegerea făcută de ceilalţi. Este deci posibil ca unii să accepte moştenirea, iar alţii să
renunţe la ea. Principiul libertăţii de alegere – libertate atenuată numai de dreptul
creditorilor succesibilului la acţiunea oblică şi acţiunea pauliană – cunoaşte şi unele
excepţii (ultima cunoscuta dreptului civil al Romaniei).
2.2. Subiecţii titulari ai dreptului de opţiune succesorală
Exercitarea dreptului de succesiune este realizabila de catre mostenitorii legali ori
testamentari, de catre reprezentantii legali ai acestora ori de creditorii lor in modul stabilit de
lege- este, in privinta celor precizate mai sus o conditie fundamentala a intinderii si efectelor
drepturilui acceptare a mostenirii. In sensul dat, evident, un rol fundamental revine statutului
juridic al mostenitorului, reglementat in prim plan de prevederile art.1433 al Codului Civil.
Astfel, un rol fundamental in sensul dat revine conditiei capacitatii succesorale,
indispensabile pentru existenta calitatii de mostenitor (sau succesibil) al celui decedat (de cujus).
Astfel, capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al
drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de moştenitor. Altfel spus, capacitatea
succesorală este vocaţia unei persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană. Aceasta
nu poate fi confundata cu capacitatea de folosinţă sau cu capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea succesorală se referă la existenţa în viaţă (la momentul deschiderii
succesiunii) a persoanei chemate la moştenire89.
Astfel, conform prevederilor art.1433 al Codului Civil regulile capacitatii succesorale a
mostenitorilor se vor aplica dupa cum urmeaza:
88
Elena Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune (comentariu la noul Cod civil) II Revista Naţională de Drept,
2002, nr.12, p.25-30.

89
Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. Pag.18.
I. In cazul succesiunii testamentare au capacitatea succesorală următoarele categorii de
persoane:
1. Persoanele care sînt în viaţă la momentul deschiderii succesiunii. Deci,
pentru a putea succede, persoana care are o astfel de vocaţie trebuie neapărat să
existe la momentul deschiderii succesiunii. Dovada existenţei la momentul
deschiderii succesiunii revine acelei persoane care pretinde drepturi la acea
moştenire sau reprezentantului (legal sau convenţional) persoanei interesate cu
actele de stare civilă. Tot astfel, dovada se va putea face şi cu certificatul de
deces sau hotărîrea judecătorească definitivă de declarare a morţii din care reiese
că decesul moştenitorului a survenit ulterior deschiderii succesiunii. Persoana
declarată dispărută – pînă la momentul intervenirii unei hotărîri judecătoreşti
declarative de moarte rămasă definitivă – are capacitate succesorală, aceasta fiind
relativă şi poate fi înlăturată prin proba contrarie. Sînt posibile două ipoteze.
Prima – în cazul în care o persoană este declarată judecătoreşte dispărută, atunci
capacitatea succesorală a acesteia depinde de data morţii stabilită în hotărîrea
declarativă de moarte. În situaţia în care această dată este anterioară celei a
deschiderii succesiunii, se consideră că persoana dispărută nu a avut capacitate
succesorală şi deci bunurile care s-au primit din moştenire vor fi readuse la masa
succesorală. A doua ipoteză – în cazul în care data morţii stabilită prin hotărîre
judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă este posterioară celei a
deschiderii succesiunii, în acest caz se consideră că persoana dispărută a păstrat
capacitatea succesorală.
2. Persoanele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat
moştenirea şi s-au născut vii după decesul acestuia. Copilul conceput este
considerat că există. Nu va avea capacitate succesorală copilul conceput la data
deschiderii succesiunii, dacă s-a născut mort. În cazul succesiunii testamentare nu
este necesar ca cei născuţi după decesul celui care a lăsat moştenirea să
întrunească calitatea de copii al acestuia.
3. Persoanele juridice au capacitate succesorală (capacitate de a primi prin
testament o moştenire sau bunuri din moştenire) de la data dobândirii
personalităţii juridice (capacităţii juridice civile). Capacitatea succesorală a
persoanelor juridice nu depinde de durata existenţei persoanei juridice după
data deschiderii succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenit
după deschiderea moştenirii, drepturile sale succesorale vor trece asupra
persoanei sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoniului persoanei
 juridice indicate în testament, aflate în reorganizare sau, respectiv, vor intra în
masa patrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare.
II. Pentru ca o persoană să fie moştenitor legal nu este suficient ca ea să aibă capacitate
succesorală, este necesar ca aceasta să fie chemată de lege la moştenire, adică să aibă
vocaţie succesorală legală. Legea conferă vocaţie succesorală rudelor (inclusiv celor din
adopţie) a celui despre a cărui moştenire este vorba, soţului supravieţuitor şi statului.
De asemenea merita a fi amintit faptul, ca pe linga integrarea mostenitorilor legali la una
dintre categoriilor de mostenitori legali prevazute la art.1500 al Codului Civil, va fi necesara
aplicare in ordine succesiva a celor trei reguli fundamentale ale mostenirii legale: 1. regula clasei
de mostenitori; 2. regula proximitatii (apropierii) gradului de rudenie; 3. regula egalitatii cotelor
mostenitorilor legali din masa succesorala la culegerea mostenirii90.
De asemenea este mentionabil faptul ca conform art.1499 al Codului Civila deschiderea
mostenirii legale este privita ca o modalitate a mostenirii , aplicabila in mod subsidiar fata de
mostenirea testamentara. Astfel moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului
către persoanele menţionate în lege, se aplică în cazul în care:
 cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament;
 a fost declarată nulitatea testamentului;
 succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;
 succesorul testamentar este nedemn.
In acelasi timp, in sensul celor sus mentionate, legea civila reglementeaza un singur caz
cind de jure subiectul succesibil este lipsit total de dreptul de optiune succesorala si anume, cazul
succesiunii vacante, in cazul careia statul nu are dreptul de optiune succesorala. Astfel conform
art.1515 al Codului Civil patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de
moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori testatmentari, nici legali
sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat succesiunea, sau dacă toţi succesorii sînt privaţi de
dreptul la succesiune.
In doctrina dreptului civil in sustinerea teoretica a unei asemenea conditii speciale a
statului ca subiect mostenitor se aduc urmatoarele argumente:
1. prevenirea existentei de bunuri fara stapin;
2. principiul responsabilitatii pe care urmeaza a se baza activitatea statului in genere;
3. statutul special al statului ca subiect de drept civil.
In continuare ma voi referi la fiecare dintre cele 3 conditii pe care le prezinta doctrina
dreptului civil succesoral in sustinerea lipsei dreptului de optiune a statului. Astfel in privinta

90
Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale.pag.626.
prevenirii existentei de bunuri fara stapin este mentionabil faptul ca in ipoteza in care s-ar
admite prezenta posibilitatii statului de a opta in privinta acceptarii ori nu a mostenirii unui
patrimoniu ramas vacant am ajunge la situatii in practica in care in mod nejustificat din conditii
practice anumite bunuri ar ajune fara stapin. In sensul dat este nevoie sa precizez iarasi ca avind
in vedere faptul ca statul nu raspunde pentru datoriile subsecvente patrimoniului succesoral decit
in marimea activului, ceea ce pune la adapost interesele statului in cazul mostenirii unui
patrimoniu succesoral vacant in cadrul caruia pasivul domina asupra activului. Desi in acest caz
ar parea ca interesele creditorilor celui care a lasat mostenirea sint considerabil stirbite, totusi ar
fi impropriu sa admitem ca statul sa devina raspunzator in fata creditorilor pentru datoriile
subsecvente unui patrimoniu succesoral, ceea ce ar duce la aplicare unei solutii mult mai injuste
si deci inadmisibile, atit din perspectiva celor sus mentionate cit si din perspectiva ordinii
publice91.
Principiul responsabilitatii pe care urmeaza a se baza activitatea statului in genere –
acest principiu presupune ca statul, prin intermediul sistemului lui de organe trebuie sa-si
fundamenteze activitatea pe protectia bunurilor (res corporalis) si drepturilor care au ca obiect
respectivele bunuri situate pe teritoriul sau. Altfel zis, in cazul succesiunii vacante sintem in
prezenta unei modalitati a mostenirii menite sa asigure, in primul rind, protectia bunurilor aflate
pe teritoriul statului, care in virtutea lipsei mostenitorilor in urma decesului celui care a lasat
mostenirea vacanta urmeaza a fi protejate prin valorificare dreptului si in acelasi timp a obligatiei
de succesor vacant de stat, in modul stabilit de lege.
Statutul special al statului ca subiect de drept civil – statutul special al statului ca subiect
de drept civil de asemenea poate fi considerat ca o justificare a lispei dreptului de optiune
succesorala a acestuia in cazul succesiunii vacante. Astfel statul participa in linii generale ca o
persoana juridica in raporturile de drept privat, in limitele legii (art.194 al Codului Civil) ceea ce
nu inseamna insa ca statul este asimilat oricarei alte persoane juridice. Aceasta datorita faptului
ca actul care reglementeaza functionalitatea statului este legea fundamentala a oricarui sistem de
drept, Constitutia, care acorda acestuia un statut juridic cu totul aparte, care isi gaseste per
effectum reflectarea in toate celelalte ramuri ale sistemului de drept. Deci spre deosebire de
celelalte persoane juridice care dispun de o libertate mai mare in valorificarea drepturilor si
obligatiilor lor cu continut patrimonial, in cazul statului existenta si exercitarea unor astfel de
drepturi si obligatii este subordonata unor conditii fixe, de cele mai dese ori imperative , dictate
in primul rind de faptul ca statul trebuie sa satisfaca interesul general al comunitatii, in sensul dar
prin comunitate intelegindu-se societatea umana si elementul teritorial precum si puterea publica
inerente existentei statului. Deci lipsa dreptului de optiune succesorala a statului in cazul

91
Op.cit. pag.639.
succesiunii vacante ca regula speciala a dreptului civil succesoral se datoreaza in mare masura
prezentei unui statut juridic special al acestuia in raport cu alti subiecti ai raporturilor de drept
civil, de drept civil succesoral in particular.
O alta chestiune deosebit de semnificativa in sensul prezentului capitol al lucrarii mele
este posibilitatea exercitarii dreptului de optiune succesorala de catre reprezentantul legal al
titularului de drept. In acest sens este nevoie sa precizam ca legislatia civila stabileste inclusiv
legea ca temei al existentei unui raport juridic de reprezentare (art.242 al Codului Civil), deci a
unui raport in care reprezentantul incheie acte juridice in numele si in cazurile in care legea nu
prevede altfel si pe seama celui care este reprezentat. Evident raportul juridic de reprezentare
extinde , dupa cum voi arata mai jos rindul de subiecti care pot exercita dreptul de otpiune
succesorala al titularului (adica, in sensul celor precizate a subiectului titular al dreptului de
optiune succesorala care este reprezentat de reprezentantul lui legal).
Astfel , avind in vedere faptul ca acceptarea succesiunii deci exercitarea dreptului de
optiune succesorala este un act juridic civil unilateral la fel ca si oricare alt act juidic el poate fi
încheiat personal sau prin reprezentant. Împuternicirile reprezentantului rezultă in acest caz din
lege sau din hotarirea instantei de judecata in cazul exercitarii dreptului de optiune din numele
adoptatului de catre adoptator, sau de catre tutore ori curator din numele persoanei puse sub
tutela ori respectiv curatela. In sensul dat la fel ca si in cazul altor acte juridice , acceptarea
succesiunii de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în limitele
împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului.
In continuare voi exemaina situatiile care pot exista in practica, legate de exercitarea
dreptului de optiune succesorala de catre reprezentantul legal in numele celui care este
reprezentat cu prezentarea explicatiilor corespunzatoare si trimiterilor legale necesare.
2.3. Exercitarea dreptului de opţiune succesorală prin reprezentant.
Exercitarea dreptului de optiune succesorala de catre parinti din numele copiilor - este
intemeiata in particular pe prevederile art.46 al Codului Familei care stabileste ca drepturile şi
obligaţiile reciproce ale părinţilor şi copiilor rezultă din provenienţa copiilor, atestată în modul
stabilit de lege. In acelasi limitele legale ale drepturilor inclvusiv cu continut patrimonial ale
parintilor in raport cu copiii lor sint reglementate expres de art.58 al aceleiasi legi care stabileste
ca părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi
în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat. Drepturile şi
obligaţiile părinţilor, cu excepţiile prevăzute expres de lege , încetează din momentul atingerii
majoratului sau obţinerii capacităţii depline de exerciţiu de către copil. Astfel in ipoteza situatiei
in care posibilitate exercitarii dreptului de optiune succesorala nu a fost valorificata de parinte
pina la atingerea majoratului sau obtinerii prin emancipare ori casatorie a capacitatii de exercitiu
depline de copil, acceptarea succesiunii nu va mai putea fi efectuata de parinti ulterior.
In temeiul legii (art.61 al Codului Famieliei) drepturile şi interesele legitime ale copiilor
sînt apărate de către părinţii lor. In cazul exercitarii de catre parinti a dreptului de optiune
succesoarala de catre parinti in numele copiilor lor sintem in prezenta unei situatii tipice de
exercitare a unui drept patrimonial al carui titular este copilul respectiv92.
In acelasi timp, ca argument in favoarea celor mentionate mai sus poate fi adus si alin.(2)
al art.61 al Codului Familiei care stabileste ca părinţii sînt reprezentanţii legali ai copiilor lor şi
acţionează în numele lor în relaţiile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv în autorităţile
administraţiei publice şi instanţele judecătoreşti, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale.
Astfel alin. respectiv stabileste si posibilitatea valorificarii dreptului de optiune succesorala sau a
efectelor acestuia prin intentarea, in limitele stabilite de legislatia procesual-civila a Republicii
Moldova, a unei actiuni civile in instanta de judecata.
În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, autoritatea tutelară este
obligată să numească un reprezentant pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
copilului, ceea ce este aplicabil si pentru cazul in care valorificarea dreptului de optiune
succesorala este contrara unor interese ale parintilor in raport cu copiii lor.
Exerciatarea dreptului de optiune succesorala de catre tutore ori curator din numele
persoanei plasate sub tutela ori respectiv curatela – astfel un alt temei al reprezentarii legale,
inclusiv in materia exercitarii dreptului de optiune succesorala este raportul juridic de tutela sau
curatela. Astfel (art.32 al Codului Civil al Republicii Moldova) tutela şi curatela se instituie
pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor persoanelor fizice incapabile sau cu capacitate de
exerciţiu restrînsă sau limitate în capacitatea de exerciţiu. In acelasi timp Tutorii şi curatorii
apără drepturile şi interesele persoanelor tutelate de ei în relaţii cu persoane fizice şi juridice,
inclusiv în instanţă de judecată, fără mandat. Tutela sau curatela asupra minorului se instituie în
cazul în care el nu are părinţi ori înfietori sau cînd instanţa de judecată a stabilit decăderea
părinţilor lui din drepturile părinteşti, sau cînd el a rămas fără ocrotire părintească din alte
motive.
Art.39 al Codului Civil serveste ca temei juridic al existentei drepturilor si obligatiilor
tutorelui ori curatorului in raport cu persona pusa sub tutela ori respectiv curatela, aceste
dispoztitii aplicindu-se deci si pentru cazul exercitarii dreptului de optiune succesorala. Astfel
tutorele şi curatorul sînt obligaţi să aibă grijă de întreţinerea persoanei puse sub tutelă sau
curatelă si să apere drepturile şi interesele persoanei puse sub tutelă sau curatelă.

92
Mihai Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R. - Bucureşti: Editura Academiei, 1966,
p.120.
 Tutorelui şi curatorului le revin drepturile şi obligaţiile de părinte în educarea
minorului, ceea ce presupune faptul ca drepturile si obligatiile acesuia sint practic similare celor
prevazute la art.61 al Codului Familei.
In privinta exercitarii dreptului de optiune succesorala de catre tutore merita de precizat
faptul ca (art.41 al Codului Civil) tutorele administrează şi dispune eficient de bunurile celui pus
sub tutelă, în numele acestuia, dacă nu este numit un administrator al bunurilor. La numire,
tutorele, în prezenţa reprezentantului autorităţii tutelare, inventariază bunurile celui pus sub
tutelă şi prezintă autorităţii tutelare inventarul spre aprobare. In acelasi timp tutorele este dator să
întocmească şi să prezinte anual autorităţii tutelare, în termen de 30 de zile de la sfîrşitul anului
calendaristic, un raport privind modul în care s-a îngrijit de cel pus sub tutelă şi despre
administrarea şi dispunerea de bunurile acestuia.
Exercitarea dreptului de optiune succesorala de catre reprezentantul autoritatii tutelare -
protectia intereselor copilului ramas fara ingrijire parinteasca este posibila inclusiv prin
realizarea de catre autoritatile competente conform legii a sarcinilor legate de ocrotire a
drepturilor patrimoniale ale acestuia. Astfel aceasta posibilitate este aplicabila in cazul in care
minorul nu este pus sub tutela ori curatela si nu dispune de grija parinteasca. Astfel conform
art.112 alin.(1) al Codului Familiei al Republicii Moldova apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale copiilor se pune pe seama autorităţii tutelare în cazurile de deces al părinţilor, de
decădere a lor din drepturile părinteşti, de abandon, de declarare a părinţilor ca fiind incapabili,
de boală sau absenţă îndelungată, de eschivare de la educaţia copiilor, de la apărarea drepturilor
şi intereselor lor legitime, inclusiv în cazul refuzului părinţilor de a-şi lua copiii din instituţiile
educative, curative sau din alte instituţii în care se află aceştia, precum şi în alte cazuri de lipsă a
grijii părinteşti.
In sensul respectiv exercitarea dreptului de optiune succesorala in numele minorului in
conditiile art. sus-mentionat al Codului Familiei este o forma de ocrotire a drepturilor
patrimoniale ale acestuia. In acelasi timp merita a fi precizat ca conform art.113 al aceleiasi legi
a autorităţii tutelare sînt:
 autoritatea centrală pentru protecţia copilului;
 organele executive ale autorităţilor administraţiei publice locale din unităţile
administrativ-teritoriale de nivelul II;
 autorităţile deliberative din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I.
In acelasi timp exercitarea funcţiilor de autoritate tutelară se pune pe seama:
 secţiilor raionale asistenţă socială şi protecţie a familiei, Direcţiei pentru ocrotirea şi
protecţia minorilor din municipiul Chişinău - în unităţile administrativ-teritoriale de
nivelul al doilea;
  primarilor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), secţiei asistenţă socială şi
protecţie a familiei din municipiul Bălţi - în unităţile administrativ-teritoriale de nivelul
întîi.
Astfel, in practica vor putea aparea situatii in care dreptul de optiune succesorala nu poate fi
exercitat de catre autoritatile sus-mentionate, prin intermediul reprezentantilor acestora , in
limitele stabilite de lege.
Exercitarea dreptului de optiune succesorala de catre adoptator in numele celui adoptat
- valorificarea de catre adoptator a dreptului de optiune succesorala din numele celui adoptat se
intemeiaza pe faptul ca adoptia per effectum creeza intre acesti subiecti ai adoptiei legaturi
similare celor care apar intre parintii biologici si copiii acestora. Astfel conform art.2 al Legii
privind regimul juridic al adoptiei (Nr. 99 din 28.05.2010) adoptia este o formă specială de
protecţie, aplicată în interesul superior al copilului, prin care se stabileşte filiaţia între copilul
adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de rudenie între copilul adoptat şi rudele adoptatorului
Cap.VI al Legii privind regimul juridic al adoptiei serveste ca temei juridic al posibilitatii de
care dispune adoptatorul de a exercita in numele celui adoptat dreptul acestuia de optiune
succesorala. Astfel conform art.40 al repectivei legi efectele juridice ale adopţiei survin de la
data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei. Din momentul
încuviinţării adopţiei se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile
de rudenie între copil şi rudele adoptatorului. În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia
naturală dintre copilul adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi biologici şi rudele
acestora, pe de altă parte, încetează, cu excepţia adopţiei copilului de către soţul părintelui
biologic. Incetarea raporturilor de rudenie intre parintii biologici ai celui adoptat si acesta din
urma , impiedica pe parintii lui biologici de a exercita dreptul de optiune succesorala din numele
adoptatului, anume datorita dipsaritiei temeiului faptic al exercitarii respectivului drept (deci
anume a relatiei dintre parinti si copii). In acelasi timp, in temeiul art.44 al aceleiasi leg din
momentul încuviinţării adopţiei, copilul adoptat pierde drepturile personale nepatrimoniale şi
patrimoniale şi este exonerat de îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi biologici şi de rudele
acestora. De asemenea copilul adoptat are faţă de părinţii adoptivi drepturi şi obligaţii de orice
natură, similare celor pe care le are o persoană faţă de părinţii săi biologici.
In acelasi timp, art.42 al Legii sus-mentionate stabileste ca părintele adoptiv are faţă de
copilul adoptat drepturile şi obligaţiile părintelui biologic faţă de copilul său. De asemenea in
cazul în care părintele adoptiv este soţul părintelui biologic al copilului adoptat, drepturile şi
obligaţiile părinteşti le exercită părintele adoptiv şi părintele biologic căsătorit cu acesta93.

93
Legii privind regimul juridic al adoptiei (Nr. 99 din 28.05.2010). art.1-5.
 O alta chestiune importanta in materia exercitarii dreptului de optiune succesorala rezida
in posibiliatatea exercitarii dreptului de optiune succesorala de catre creditorii succesibilului pe
cale actiunii oblice. In acest sens este nevoie de a aminti de prevederile art.599 al Codului Civil
care stabileste conditiile, efectele si exercitarea actiunii oblice in dreptul civil al Republicii
Moldova. Deoarece dreptul de opţiune succesorală este de natură patrimonială (iar nu de natură
exclusiv personală) el poate fi exercitat şi de către creditorii personali ai succesibilului pe calea
acţiunii oblice ( numite si subrogatorie sau indirecta in doctrina dreptului civil).
Astfel creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă poate, în numele
debitorului său, exercita drepturile şi acţiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna
creditorului, refuză sau omite să le exercite. In acelasi timp creditorul nu poate exercita
drepturile şi acţiunile care sînt exclusiv personale ale debitorului. Creanţa trebuie să fie lichidă şi
exigibilă cel tîrziu la momentul examinării acţiunii. Acţiunea oblică este deci acea acţiune în
justiţie prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului său atunci cînd acesta
refuză sau omite să şi le exercite. Această acţiune se mai numeşte indirectă, pentru faptul că este
exercitată de către creditor în locul debitorului său, dar care are acelaşi rezultat ca şi cum ar fi
fost exercitată de debitor.

In sensul art.599 al Codului Civil al Republicii Moldova pentru exercitarea acţiunii oblice
este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
Creanţa pe care o are creditorul trebuie să fie certă, adică fermă, existenţa ei să nu dea naştere la
discuţii; să fie lichidă, adică să aibă cuantumul determinat; şi să fie exigibilă, adică ajunsă la
scadenţă, iar nu suspendată printr-un termen sau printr-o condiţie;
 Debitorul trebuie să fie inactiv, adică să refuze sau să omită exercitarea drepturilor sau
acţiunilor sale. Dacă debitorul a cărui inactivitate justificase intervenţia creditorului îşi
schimbă atitudinea, atunci el poate prelua acţiunea pornită de creditor, iar creditorul poate
rămîne în proces, alături de debitor, pentru a-şi apăra propriile sale interese. Creditorul nu
este îndreptăţit să exercite acţiunea oblică în cazul în care debitorul îşi exercită el însuşi
drepturile şi acţiunile.
 Este necesar ca creditorul să aibă un interes serios şi legitim. Această condiţie fiind
impusă de art.599 pentru luarea oricărei măsuri de conservare a patrimoniului
debitorului, inclusiv şi pentru exercitarea acţiunii oblice.
 In acelasi timp este necesar ca creditorul sa nu dispuna de o garantie suficienta pentru
exercitare creantei, ca de exemplu in cazul subzistenţei unui drept de gaj ori a unei
fidejusiuni asupra creanţei in cauză. Astfel creditorii celui care dispune de dreptul de
opţiune succesorala sînt ţinuţi sa beneficieze iniţial de respectivele drepturi, rezervîndu-şi
 totuşi dreptul la acţiunea oblica in cazul în care garanţiile respective nu acopera creanţa şi
alte cheltuieli aferente urmăririi.
 Este necesar ca în acelasi timp dreptul de opţiune succesorală să subziste asupra unui
patrimoniu activ, deci activul patrimonial să fie excedentar pasivului patrimonial.
Această condiţie o desprindem din regula conform căreia patrimoniul ori partea din
patrimoniul succesoral mostenit va servi în primul rînd pentru stingerea datoriilor
personale ale celui care a lăsat moştenirea şi doar ulterior pentru stingerea datoriilor
moştenitorului respectiv.
 După regula generală conţinută în alin.1 al art.599 al Codului Civil acestui articol,
acţiunea oblică poate fi intentată doar în cazul în care sunt întrunite toate condiţiile
prevăzute de acest articol, inclusiv şi cerinţa ca creanţa să fie lichidă şi exigibilă. Ca
excepţie, prevederile alin.3 al aceluiasi art., permit ca acţiunea oblică să fie intentată chiar
şi în cazul în care creanţa nu este lichidă şi exigibilă, dar care va dobîndi aceste caractere
cel tîrziu la momentul examinării94.
În sensul prevederilor Codului Civil mai pot fi conturate si alte cazuri particulare de
exercitare a dreptului de optiune succesorala. Astfel dreptul de optiune succesorala mai aparţine:
 moştenitorului care vine sa culeaga moştenirea prin reprezentare succesorala;
 moştenitorului rezervatat;
 moştenitorului care vine sa culeaga prin transmisie succesorală.
În cazul moştenitorului care vine sa culeaga moştenirea prin reprezentare succesorală este
menţionabil că conform art.1504 al Codului Civil reprezentarea succesorală este admisă în două
cazuri şi anume:
 în linie dreaptă, în privinţa descendenţilor copiilor defunctului;
 în linie colaterală
 descendenţii fraţilor şi surorilor celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV îi pot
reprezenta pe ascendenţii lor decedaţi la data deschiderii moştenirii;
 descendenţii unchilor şi mătuşilor a celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV
(verii) îi pot reprezenta pe ascendenţii lor decedaţi la data deschiderii moştenirii
Normele care reglementează instituţia reprezentării succesorale sînt de strictă interpretare şi,
prin urmare, numărul eventualelor rude, care s-ar bucura de acest beneficiu al legii nu poate fi
mărit. În cazurile în care reprezentarea succesorală este permisă de lege, aceasta operează de
drept şi imperativ. Regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate prin voinţa defunctului,
iar voinţa reprezentanţilor poate influenţa regulile reprezentării succesorale numai prin faptul
renunţării la moştenire, dar nu şi prin faptul acceptării acesteia cu efecte parţiale sau sub

94
Comentarii la Codul Civil al Republicii Moldova.
condiţie. .Prin efectul reprezentării, reprezentatul urcă în locul şi gradul ascendentului său
predecedat (reprezentatul)95.
Reprezentarea succesorală poate opera numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii:
 cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moştenirii;
 locul celui reprezentat să fie un loc util;
 reprezentantul să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a culege moştenirea lăsată
de defunct.
Efectul principal al reprezentării succesorale constă în împărţirea moştenirii pe tulpini.
Astfel, în cazul reprezentării succesorale indiferent de numărul reprezentanţilor, aceştea au
dreptul numai la partea din moştenire care s-ar fi cuvenit ascendentului lor, dacă acesta s-ar fi
aflat în viaţă. Prin tulpină se înţelege ascendentul decedat la data deschiderii moştenirii,
reprezentat de către descendenţii săi. În cazul în care o tulpină a produs mai multe ramuri, partea
de moştenire cuvenite acelei tulpini se va divide pe ramuri, descendenţii din aceeaşi ramură
culegând părţi egale.
În toate cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenitorii indiferent de
gradul de rudenie faţă de cel care lasă moştenirea sînt moştenitori legali. În sensul celor
menţionate mai sus, moştenitorii care beneficiază de reprezentarea succesorală pot nu numai să
accepte succesiunea dar şi să renunţe la aceasta.
2.4. Dreptul de opţiune în cazul reprezentării şi transmisiei succesorale
În cazul moştenitorilor rezervatari, conform art.1505 al Codului Civil pentru a proteja pe
anumiţi moştenitori legali, cei mai apropiaţi defunctului, numiţi moştenitori rezervatari,
împotriva liberalităţilor excesive ale celui care lasă moştenirea, legiuitorul a stabilit că o parte
din moştenire, numită rezerva succesorală, li se cuvine acestora în mod imperativ. Rezerva
succesorală este acea parte din moştenire care se cuvine, în puterea legii, moştenitorilor
rezervatari şi de care cel care lasă moştenirea nu poate dispune prin testament (în cazul deptului
civil al Romaniei indiferent şi de donaţii ).
Deci rezerva succesorală limitează dreptul de dispoziţie a celui care lasă moştenirea
numai în ceea ce priveşte conţinutul testamentului.
Rezerva succesorală comportă următoarele caractere juridice:
 este o parte a moştenirii şi anume aceea pe care legea o deferă, în mod imperativ,
moştenitorilor rezervatari, fără a ţine cont de voinţa liberală a celui care lasă
moştenirea. În acelaşi timp, rezerva nu este o parte din moştenire pe care defunctul o

95
E. Mocanu - Opţiunea succesorală //Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova 6/162, 2002. pag.5.
 lasă efectiv, ci o porţiune din moştenire pe care acesta ar fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut
donaţii.
 este o parte a moştenirii lovită de indisponibilitate. Această indisponibilitate este
relativă, deoarece dreptul de a dispune a celui care lasă moştenirea este limitat în
măsura prevăzută de lege, numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari. În lipsa
moştenitorilor rezervatari, cel care lasă moştenirea poate dispune de bunurile sale
după cum doreşte, prin testament. Indisponibilitatea este şi parţială deoarece vizează
numai o fracţiune din moştenire şi deci numai testamentul96.
Calitatea de moştenitor rezervatar o au succesorii din clasa I (descendenţii, ascendenţii
privilegiaţi şi soţul supravieţuitor), care sînt inapţi de muncă. Sînt consideraţi inapţi de muncă,
conform prevederilor art.1505 al Codului, următoarele categorii de persoane: pensionarii;
invalizii şi minorii.
Conform prevederilor punctului 48 al Hotărîrii Explicative a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a legislatiei la examinarea
cauzelor despre succesiune (nr.13 din 03.10.2005 ) sînt inapte de munca persoanele care au atins
virsta de pensionare pentru limita de virsta, invalizii de gradul 1, 2 si 3, inclusiv invalizii din
copilarie, indiferent de faptul daca le este stabilita pensia pentru limita de virsta sau invaliditate,
precum si copiii pina la implinirea virstei de 18 ani.
În privinţa exercitării dreptului de opţiune succeorală în cazul transmisiei succesorale
conform art.1523 al Codului Civil , în caz de deces al titularului dreptului de opţiune succesorală
înainte de a-l exercita, acest drept se transmite asupra propriilor moştenitori legali sau
testamentari, alături de celelalte drepturi patrimoniale lăsate moştenire, fără deosebire, după cum
opţiunea are ca obiect o moştenire legală sau testamentară.
În caz de transmisie succesorală a moştenirii, moştenitorul legal (în nume propriu sau
prin reprezentare) ori testamentar - supravieţuind un timp cît de scurt defunctului – dobîndeşte el
succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă nu a acceptat-o, dar nici nu a refuzat-o) şi –
confundată cu a sa proprie – o lasă propriilor săi moştenitori, legali sau testamentari (moştenire
succesivă, subsecventă). În acest caz, persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale
prin transmisie succesorală, trebuie să dovedească “existenţa” moştenitorului în momentul
deschiderii primei moşteniri, şi bineînţeles, propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsate
de acesta. În acelaşi timp urmează a preciza faptul că transmisia succesorală poate fi şi succesivă.
În cazul moştenirii prin transmisie succesorală, termenul se calculează tot de la data
deschiderii succesiunii, moştenitorii, care moştenesc prin transmise succesorală, avînd la
dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl

96
D.Macovei. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi, 1993, p.49.
mai avea succesibilul la data morţii sale, iar dacă acest termen este mai mic de trei luni, el se
prelungeşte pînă la trei luni. În cazul în care succesibilul a luat cunoştinţa mai tărziu de calitatea
sa de moştenitor, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a acestei calităţi (este
vorba de moştenire testamentară cînd termenul din care rezultă calitatea de moştenitor a fost
descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la moştenire decît din momentul
descoperirii testamentului). Codul Civil al Republicii Moldova nu limitează numărul de
transmisii succesorale97.
Posibilitatea reglementată de art.1523 acordată moştenitorului de a culege moştenirea
prin intermediul instituţiei transmisiei succesorală este strîns legată de persoana a unui asemenea
moştenitor, nu se transmite moştenitorilor lui. Privilegiul stabilizat nu poate să se răspîndească
asupra propriilor săi moştenitori, chiar dacă ei şi ar avea dreptul la cota parte după decesul
ultimului, cota parte ce se cuvinea moştenitorului rezervator trece la alţi moştenitori legali ori
testamentari.
2.5. Succesiunea vacantă ca caz de inexistenţă a dreptului de opţiune succesorală
Cazul succesiunii vacante prezintă o importanţă deosebită din perspectiva inexistenţei
dreptului de opţiune succesorală. După cum am mai precizat dreptul de opţiune succesorală
presupune două elemente, cel pozitiv care constă în posibilitatea de a accepta moştenirea
cuvenită şi altul – negativ, care constă în posibilitatea de a nu exercita respectiva facultate. În
cazul statului este absent elementul volitiv, care consituie o conditie fundamentala a existentei
acestuia. In asemenea conditii de drept care configurează dreptul de opţiune este menţionabil că
statul nu are dreptul de opţiune succesorală.
2.6. Dreptul de opţiune succesorală şi obiectul acceptării succesorale
Exercitarea dreptului de optiune succesorala presupune vointa titularului respectivului
drept de a accepta mostenirea deci patrimoniul ori partea din parte din patrimoniul succesoral
asupra caruia comporta dreptul de optiune succesorala – este nevoie de a preciza că moştenirea
prezintă prin excelenţă o modalitate de transmitere universală ori cu titlu universal de drepturi şi
respectiv obligaţii cu conţinut patrimonial de la cel moştenit către moştenitori (erezi). Natura
juridică a dreptului de opţiunie succesorală rezultă deci din caracterele juridice ale moştenirii şi
anume a acelui care rezultă din redacţia legală a art.1433 al Codului Civil care reglementează
caracterul patrimonial al moştenirii. Respectiv, din conţinutul alin.(2) al respectivului art. rezultă
că moştenirea este o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi
indivizibilă. Asupra caracterelor mortis causa, unitar şi indivizibil nu mă voi opri în contextul
respectiv, referindu-mă deci numai asupra caracterului universal al moştenirii.

97
D.Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. - Bucureşti, 2003, p.95.
 Deci obiectul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul persoanei fizice
decedate, privit ca o universalitate juridică. Astfel obiectul transmisiunii succesorale îl constituie
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor, care au valoare economică şi au aparţinut celui care lasă
moştenirea. Moştenirea, în sensul celor precizate mai sus, se opune transmisiunii între vii,
deoarece patrimoniul unei persoane fizice este intransmisibil în timpul vieţii acesteia.
Transmisiunea prin acte între vii, spre deosebire de transmisiunea succesorală, nu poate avea ca
obiect un patrimoniu, obiectul acesteia, constituind doar bunurile, drepturile sau obligaţiile,
privite izolat. Transmisiunea succesorală poate fi atît activă cît şi pasivă98.

Din sensul celor menţionate mai sus se face binevenită iarăşi definirea noţiunii de
patrimoniu, pentru a delimita întinderea dreptului de opţiune succesorală asupra drepturilor
opţinute prin exercitarea acesteia de alte mijloace de ocrotire juridică a drepturilor celui care a
lăsat moştenirea.

Art.284 al Codului Civil defineşte expres noţiunea juridică de patrimoniu, reglementînd

că prin patrimoniu se înţelege ansamblul drepturilor şi obligaţilor unei persoane, care au sau
reprezintă o valoare pecuniară, adică se pot evalua în bani . Patrimoniul desemnează deci
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic, evaluate în bani, care aparţin
persoanei. Deci, patrimoniul cuprinde toate drepturile şi obligaţiile ce revin unei persoane, cu
condiţia ca acestea să aibă un caracter patrimonial adică să poată să reprezinte valoarea bănească.
Drepturile personale nepatrimoniale nu fac parte din patrimoniu. Patrimoniul este o
universalitate juridică şi nu una de fapt, de aceia el se menţine atât pe timpul vieţii titularului său
cît şi după moartea acestuia, pînă cînd patrimoniul trece la succesorii săi universali sau cu titlu
universal, cazul moştenirii fiind o ilustrare perfectă a acestui efect juridic . Patrimoniul va exista
şi atunci când pasivul va depăşi activul, adică şi atunci când datoriile vor fi mai mari decât
activul. Astfel, patrimoniul fiind indisolubil de titularul, îl va însoţi pe acesta pe tot parcursul
vieţii sale, variind dinamic prin schimbul conţinutului său99.

În opoziţie cu cele menţionate mai sus, în cazul altor mijloace de ocrotire a drepturilor
celui care a lăsat moştenirea, care nu pot constitui conţinutul dreptului de opţiune succesorală
menţionez ocrotirea cinstei şi demnităţii celui care a lăsat moştenirea de către moştenitorii lui şi
desigur, protecţia drepturilor personal-nepatrimoniale de autor ale celui care a lăsat moştenirea.
În primul caz este necesară de a fi amintită reglementarea conţinută la art.16 alin.(3) al Codului
Civil care reglementează că la cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei şi

98
Dumitru Macovei Drept civil, Succesiuni, Editura Fundaţiei "Chemarea", Iaşi, 1993, pag.5.

99
Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale. pag.636.
demnităţii unei persoane fizice şi după moartea acesteia. Astfel onoarea şi demnitatea persoanei
fizice poate fi apărată şi după decesul acesteia. Deci dreptul de a cere apărarea onoarei,
demnităţii sau reputaţiei profesionale a persoanei decedate îl au persoanele interesate, în
categoria cărora se includ şi moştenitorii acelei persoane. Anume ele sunt în drept să se adreseze
cu asemenea cerere în instanţa de judecată.
Dacă instanţa de judecată stabileşte că informaţiile răspândite lezează cinstea şi demnitatea
persoanei, ea va satisface acţiunea, pronunţând hotărârea în care trebuie să indice metoda de
dezminţire a informaţiilor care nu corespund realităţii. Dacă informaţiile care lezează onoarea,
demnitatea sau reputaţia profesională sunt răspândite prin mijloace de informare în masă,
instanţa de judecată va obliga organul de informare în masă să publice o dezminţire la aceeaşi
rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni, în cel mult 15 zile de la data intrării în
vigoare a hotărârii judecătoreşti.

În sensul celor menţionate mai sus deoarece dreptul de opţiune succesorală este o instituţie
a moştenirii care are un caracter exclusiv patrimonial rezultă că prin moştenire nu se vor ocroti
drepturile nepatrimoniale ale celui care a lăsat-o, deoarece dreptul la protecţia cinstei şi
demnităţii personale este un drept persoanal-nepatrimonial. Deci aceste drepturi nu pot face parte
din masa succesorală care poate fi acceptată prin efectul moştenirii, implicit prin cel al exercitării
opţiunii succesorale.

Pe de altă parte este nevoie de a aminti exemplul protecţiei drepturilor personal-

nepatrimoniale de autor.

Astfel, conform art.1447 al Codului Civil drepturile nepatrimoniale ale celui care a
lăsat moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de către
succesorii în modul prevăzut de lege. În sensul dat conform prevederilor art. 23 alin.(10) al
Legii privind drepturile de autor şi conexe drepturile morale ale autorului sînt protejate pe un
termen nelimitat. După decesul autorului, protecţia drepturilor sale morale este exercitată de
către moştenitori şi de organizaţiile abilitate în modul corespunzător să asigure protecţia
drepturilor autorilor. Astfel de organizaţii asigură protecţia drepturilor morale ale autorilor şi în
cazul cînd aceştia nu au moştenitori sau în cazul de stingere a dreptului lor de autor.

În opoziţie cu cazul protecţiei drepturilor personal-nepatrimoniale de autor, exigibilă prin

interemediul unor ale mijloace juridice decît moştenirea , cazul protecţiei drepturilor
patrimoniale de autor la care se referă moştenirea şi deci şi institutul dreptului de opţiune
succesorală, conform alin.(1) al aceluiaşi art. al Legii privind drepturile de autor şi conexe
de autor drepturile patrimoniale exclusive şi dreptul la remuneraţie, cu excepţia unor drepturi
similare prevăzute în privinţa operelor de artă aplicată, se protejează pe tot timpul vieţii autorului
şi timp de 70 de ani după deces, începînd cu 1 ianuarie al anului următor celui al decesului
autorului, dacă prezentul articol nu prevede altfel.

Noţiunea de patrimoniu succesoral ori masă succesorală urmează a fi analizată din

perpsectiva regimului general al moştenirii în dreptul civil. Astfel conform art.1444 alin.(1) al
Codului Civil stabileşte că patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale
(activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce
a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului.
Deci la decesul unei persoane fizice patrimoniul ei se transmite moştenitorilor
legali sau testamentari. Acesta cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale
ale celui care au aparţinut defunctului. Drepturile personale nepatrimoniale, care sînt strîns
legate de persoană şi încetează în momentul morţii celui care lasă moştenirea sînt
intransmisibile pe cale de moştenire. Este vorba deci despre drepturile intuitu personae prin
natura lor. Concluzionînd specificul bunurilor corporabile şi incorporabile este menţionabil că în
cadrul activului succesoral sînt cuprinse toate drepturile reale sau de creanţă ale celui care lasă
moştenirea, cum ar fi: dreptul de proprietate asupra imobilelor; alte drepturi reale principale care
au aparţinut defunctului şi care nu se sting la moartea lui (de exemplu, dreptul de servitute sau
superficie) şi drepturi reale accesorii (de exemplu ipoteca, gajul); drepturile patrimoniale de
autor (de exemplu, dreptul de a trage foloase materiale din valorificarea operei, etc); acţiunile
patrimoniale care au aparţinut defunctului (de exemplu, acţiunea în revendicare, acţiunea în
rezeliere sau rezoluţiune, etc). În privinţa unor anumite categorii de drepturi cu conţintut
patrimonial , există şi unele drepturi care deşi nu fac parte din patrimonial defunctului, la
data deschiderii moştenirii, vor intra în alcătuirea activului succesoral, cum ar fi: fructele
produse de bunurile succesorale, ulterior deschiderii moştenirii, inclusiv echivalentul bănesc
al folosinţei exercitată de un moştenitor asupra unui bun din patrimonial succesoral.
În conţinutul pasivului succesoral intră datoriile şi sarcinile moştenirii. Prin datorii
succesorale se înţeleg obligaţiile patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul
succesoral la data deschiderii moştenirii, inclusiv datoriile defunctului faţă de moştenitori,
indiferent de izvorul apariţiei lor (contract, delict, lege). Nu reprezintă datorii succesorale
obligaţiile care s-au stins prin moartea celui care lasă moştenirea, deci obligaţiile
executarea cărora depinde de calităţile personale ale defunctului. Aceste obligaţii nu se
transmit prin succesiune, însă sînt opozabile moştenitorilor100.

Prin sarcinile moştenirii se înţeleg acele obligaţii care se nasc pentru moştenitor sau
în momentul deschiderii succesiunii sau după, independent de voinţa defunctului sau din

100
Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. pag.146.
voinţa lui. Aceste sarcini se nasc fără a fi existat în patrimonial celui care lasă
moştenirea. La ele se referă: cheltuielile de înmormîntare, cheltuielile pentru administrarea
şi lichidarea moştenirii, plata legatelor cu titlu particular.

În sensul celor precizate mai sus este nevoie de a preciza un efect important al dreptului
de opţiune sucesorală asupra intereselor persoanei care îl exercită sau în numele căreia acest
drept este efectiv exercitat şi anume inadmisibilitatea dispunerii de patrimoniul succesoral pînă
la expirarea termenului de opţiune succesorală. Astfel , conform art. 1520 al Codului Civil
moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de
el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de
moştenitor.

Deoarece prin transmisiunea de drept a succesiunii către moştenitorii legitimi trebuie

înţeleasă numai o transmisiune juridică a proprietăţii nu însă o transmisiune de fapt, unul dintre
efectele exercitării dreptului de opţiune succesorală este inadmisibilitatea dispunerii de
patrimoniul succesoral pînă la împlinirea termenului de opţiune succesorală . Astfel , pînă la
acea dată, transmisiunea succesorală nu permite moştenitorului legal sau testamentar, să intre în
posesiunea de fapt a bunurilor succesorale. Acordarea transmisiunii de drept a succesiunii îi
permite ca după transmiterea moştenirii şi pînă la recunoaşterea vocaţiei sale de moştenitor prin
certificatul de moştenitor, să facă acte de conservare şi chiar de administrare asupra bunurilor
succesorale, dar nu are dreptul să dispună de el.
Deşi cel chemat la moştenire este considerat succesor de drept chiar de la deschiderea
succesiunii, în fapt, acest statut va fi dobîndit numai după declaraţia de acceptare şi primirea
certificatului de moştenitor. Caracterul de moştenitor de drept este atribuit numai în scopul ca
moştenirea să nu devină vacantă.
Pentru toată perioada dintre deschiderea succesiunii şi acceptare, cel chemat la moştenire,
după lege are numai statutul de succesibil.

Capitolul 2.
Subdiviziunea 2.1 Exercitarea dretului de optiune succesorala.
Dreptul de optiune succesorala cunoaste mai multe modalitati , fie prin intrarea in
posesiunea patrimoniului succesoral fie prin procedura notariala – aceasta prezintă una dintre
caracteristicile fundamentale ale exercitării dreptului de opţiune succesorală, care presupune
modalitatea prin care titularul dreptului de opţiune succesorală îşi manifestă în fapt voinţa pentru
acceptarea masei succesorale sau a părţii din masa succesorală care i se cuvine. La fel ca şi în
cazul altor sisteme de drept mecanismul exercitării dreptului de opţiune succesorală presupune
existenţa a două situaţii particulare şi anume cea a acceptării moştenirii prin intermediul
procedurii notariale şi cea a exercitării dreptului de opţiune succesorală prin inrarea în fapt în
posesia cel puţin a unei părţi din patrimoniul succesoral101.
Astfel conform art.1516 al Codului Civil al Republicii Moldova succesiunea trece la
moştenitorul chemat la succesiune, sub rezerva dreptului de a renunţa la ea. De asemena
Succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau
succesor legal. Prin efectul respecivului art. succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul
depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau
intră în posesiunea patrimoniul succesoral. În acelaşi timp dacă succesorul a intrat în
posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat întregul patrimoniu,
oriunde s-ar află şi din ce ar consta. La respectivul efect al acceptării moştenirii mă voi referi
mai detaliat puţin mai jos.
La data deschiderii succesiunii, moştenirea se transmite către toţi moştenitorii celui care a
decedat, pentru fiecare dintre aceştia născîndu-se un drept subiectiv de opţiune scucesorală, acest
drept de opţiune succesorală poate fi exercitat, după cum am precizat mai sus, de către toţi
moştenitorii legali, testamentari, de moştenitorii subsecvenţi, de creditorii personali ai
moştenitorilor legali sau testamentari. Urmează să avem în vedere că opţiunea succesorală
acordă moştenitorilor alternativa de a accepta sau a renunţa la succesiune.
În scopul obţinerii drepturilor atrimoniale care decurg din moştenire , moştenitorul trebuie
să o accepte. Moştenitorul urmează să-şi manifeste voinţa de acceptare a succesiunii într-un mod
ori altul, deoarece concomitent cu acceptarea succesiunii, atît pentru moştenitori, cît şi pentru
alte persoane apar consecinţe juridice. În caz că voinţa nu este manifestată în nici un mod,
trebuie de înţeles că moştenitorul a renunţat la moştenire, ce deasemenea atrage după sine un şir
întreg de consecinţe juridice.
Ca urmare a aplicării principiului universalităţii succesorale urmează că actul de acceptare
a succesiunii să cuprindă întreaga succesiune ce i se cuvine moştenitorului care a acceptat-o,
unde nu s-ar afla şi din ce nu ar consta. De asemenea nu se admite acceptarea succesiunii sub
vreo condiţie. Succesiunea poate fi acceptată de unul din moştenitori, de cîţiva moştenitori în
partea moştenirii care li se cuvine acestora.
Dacă există o pluralitate de succesibili, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent
de alegerea făcută de ceilalţi. Este nevoie de a preciza că conform art.599 al Codului Civil
principiul libertăţii de alegere este atenuat numai de dreptul creditorilor moştenitorului prin
acţiunea oblică.
În sensul aplicării art.1516 al Codului Civil manifestarea de voinţă pentru exercitarea
dreptului de opţiune succesorală se poate exprima de succesor şi prin declaraţia, semnătura

101
Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995, p.180.
pe care este autentificată de secretarul primăriei satului/comunei, în termenul de 6 luni, prin
care se indică compunerea masei succesorale şi calitatea de moştenitor. În privinţa
acceptării moştenirii prin intrarea în posesie este necesară o examinare atentă a actelor săvîrşite
de succesibilîn stabilirea intenţiei lui reale cu privire la voinţa de a păstra sau nu calitatea de
moştenitor. Dacă este vorba de actele de conservare şi cele asimitate lor, nu sunt acte de intrarea
în posesiune a moştenirii, dacă cel care le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de moştenitor.
Actele de dispoziţie, presupun intenţia neechivocă de a accepta tacit moştenirea. Orice
act de dipoziţie, indiferent de valoarea bunului succesoral asupra căruia se ecercită actul,
constituie o acceptare a succesiunii prin intrare în posesie. Ca acte de dispoziţie, care constituie
acceptarea succesiunii prin intrare în posesie se pot considera înstrăinarea bunurilor succesorale
şi constituirea de drepturi reale asupra lor.
Deci acceptarea succesiunii poate fi efectuată prin una din cele două modalităţii:
 prin depunerea declaraţii de acceptare a succesiunii la notar;
 în fapt, adică prin întrarea în posesia patrimoniului succesoral, care este însoţită de
acţiunile legate de administrarea şi utilizarea acesteia.
Acceptarea succesiunii prin intermediul modalitaţilor enumerate, indiferent de
modalitatea aleasă de moştenitor, trebuie efectuată în termen de 6 luni după deschiderea
succesiunii.
Pentru copiii pînă la 14 ani cererea de acceptare a succesiunii se depune de către
părinţii lor, înfietori sau tutori; pentru cetăţenii, recunoscuţi de către instanţa de judecată
fără de capacitate de exerciţiu, cererea de acceptarea succesiunii de către tutorii lor. Minorii în
vîrstă de la 14 pînă la 16 ani depun şi semnează cererea personal, însă cu acordul părinţilor
(înfietorilor, curatorilor). Cererea de acceptare a succesiunii poate fi înnaintată de către
reprezentantul moştenitorului, care accţionează în baza procurii. Toate cererile de acceptare a
succesiunii înnaintate notarului se înregistrează în registru de evidenţă a dosarelor succesorale.
În cererea de acceptare a succesiunii legale urmează a fi enumeraţi toţi moştenitorii din clasa
chemată la succesiune (la succesiunea legală), iar în cererea de acceptare a succesiunii
testamentare – toţi moştenitorii, care au dreptul la cota obligatorie la moştenire, cu indicarea
domiciliului. Notarul este obligat să informeze despre deschideres succesiunii doar a
moştenitorilor, domiciliul cărora le este cunoscut. În acelaş timp expirarea termenului stabilit de
lege pentru acceptare a succesiunii nu eliberează notarul de obligaţia de a informa moştenitorii
despre succesiunea deschisă, ţinînd cont că ei pot dovedi faptul a.s. în termen sau prelungirea
termenului de acceptare a succesiunii prin judecată102.

102
Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova. Art.280-281.
 Necomunicarea intenţionată de careva din moştenitori despre faptul existenţei celorlalţi
moştenitori sau pe cineva din ei, poate atrage după sine nulitatea certificatului de moştenitor,
însă responsabilitatea în asemenea caz revine nu notarului ci moştenitorului, care nu a comunicat
despre existenţa altor moştenitori. Opţiunea succesorală se realizează şi prin manifestarea de
voinţă a succesibilului în sensul acceptării pure şi simple a moştenirii sau sub beneficiu
de inventar ori în sensul renunţării la moştenire. În toate cazurile, opţiunea trebuie să
reprezinte voinţa unei singure persoane, fiind, prin urmare, un act juridic unilateral.
Elementele din care reiese voinţa succesibilului de a accepta moştenirea sînt lăsate la
aprecierea instanţelorjudecătoreşti, care vor statua, în caz de litigiu, asupra chestiunii dacă un act
poate fi socotit, după enunţările ce le conţine, drept acceptare a moştenirii.
În acelaşi timp acceptarea este tacită atunci cînd succesibilul face un act, pe care n-ar
putea să-l facă decît în calitate de moştenitor şi care lasă a se presupune neapărat şi fără echivoc
intenţia sa de a accepta săvîrşirea anumitor acte de către succesibil implică în mod logic că el
acceptă moştenirea, prin faptul că el se comportă ca stpîn şi proprietar al averii succesorale.
În sensul celor precizate mai sus, o primă şi importantă distincţie trebuie stabilită între
actele de dispoziţie şi actele de administrare provizorie precum şi cele cu caracter conservator.
Actele de dispoziţie, făcute de succesibil asupra averii succesorale, implică întotdeauna
acceptarea succesiunii. Din faptul că un moştenitor dispune de bunurile ereditare şi le
înstrăinează sau le grevează de diverse sarcini, rezultă în mod evident că el a acceptat
succesiunea. În mare măsură ceea ce interesează, în toate actele de dispoziţie, este intenţia
succesibilului, nu validitatea lor, care este indiferentă în ce priveşte învederarea manifestării de
voinţă a succesibilului103.
Calitatea în care a luat parte la exercitarea actului; dacă această calitate nu este cea de
moştenitor, nu se poate spune că succesibilul a avut intenţia să se comporte ca proprietar al
moştenirii şi că actul juridic în chestiune ar echivala cu o acceptare. De asemena intenţia
propriu-zisă a succesibilului, care trebiue dedusă atît din natura actului cît şi din verificarea
faptelor ce au însoţit încheierea lui. Toate acestea sînt chestiuni de fapt, care întră în competenţa
exclusivă a instanţelor de fond, în privinţa constatării circumstanţelor acceptării succesiunii prin
intrarea în posesia patrimoniului succesoral.
Aceleaşi concluzii rezultă din prevederile punctului 53 al Hotărîrii Explicative a Plenului
curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 03.10.2005 cu privire la practica aplicarii de catre instantele
judecatoresti a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune. Astfel persoanele care au
vocatie la mostenire (mostenitorii legali si testamentari) dobindesc calitate de mostenitori prin
acceptarea mostenirii (art.1516 Cod civil). Acceptarea mostenirii se face prin depunerea unei

103
Dan Chirică. Drept civil. Succesiuni. - Bucureşti: Lumina Lex, 1996, p.201.
declaratii la notarul de la locul deschiderii mostenirii sau prin intrarea in posesiunea
patrimoniului succesoral. Daca succesorul a intrat in posesiunea unei parti din patrimoniu se
considera ca a acceptat intregul patrimoniu, oriunde s-ar afla si din ce ar consta. Prin intrarea in
posesiune de fapt se intelege: administrarea, asigurarea, exercitarea folosintei asupra bunurilor
succesorale, perceperea chiriei de la locatarii care locuiesc in casa defunctului, achitarea
cheltuielilor comunale aferente imobilului din masa succesorala, plata impozitelor si alte acte ce
demonstreaza intentia mostenitorului de a accepta mostenirea. Nu se considera ca succesiunea a
fost acceptata, daca mostenitorul a primit depunerea de la institutia financiara in baza dispozitiei
date de catre defunct acestei institutii, iar dispozitia nu a fost facuta pentru cauza de moarte. De
asemenea, nu constituie acte de intrare in posesia de fapt a mostenirii: luarea din patrimoniu a
unor obiecte ca amintiri de familie, preluarea de catre succesor a hirtiilor de valoare pentru a le
proteja de pierdere sau furt, declararea unei cai de atac impotriva hotaririi judecatoresti in care
defunctul a fost parte si a fost inlocuit cu succesorii sai in drepturi si alte acte prin care nu se
manifesta vointa de acceptare a succesiunii.
Punctul 54 al aceleiaşi Hotărîri Explicative a Plenului Curţii Supreme de Jsutiţie este
dedicat subiectului procedurii notariale succesorale în privinţa exercitării dreptului de opţiune
succesorală. Deci daca mostenitorul legal sau testamentar a depus cerere de acceptare a
mostenirii in baza art.1516 Cod civil, prezentind la biroul notarial actele necesare, iar notarul
refuza nejustificat eliberarea certificatului de mostenitor, atunci cererea depusa impotriva
actiunilor notarului va fi examinata in ordinea contenciosului administrativ.
In cazul in care succesorul a acceptat in mod tacit mostenirea, intrind in posesiunea
patrimoniului succesoral sau a unei parti al lui, iar biroul notarial refuza sa elibereze certificatul
de mostenitor din motivul incertitudinii dovezilor prezentate, cererea cu privire la constatarea
faptului acceptarii mostenirii va fi judecata de catre instanta in ordinea procedurii speciale,
conform dispozitiilor din Capitolul XXIV al CPC.
In situatiile in care, la examinarea cererilor in ordinea procedurii speciale, apare un litigiu
de drept, care tine de competenta instantelor de drept comun, instanta va dispune printr-o
incheiere scoaterea cererii de pe rol si va explica partilor dreptul lor de a se adresa cu o cerere de
chemare in judecata in ordinea procedurii generale.
Subdiviziunea 2.2. Termenul de opţiune succesorală
Conform prevederilor art.1517 al Codului Civil al Republicii Moldova , indiferent de
modalitatea de acceptarea a succesiunii pentru care optează succesibilul în sensul art.1516 ,
exercitarea dreptului de opţiune succesorală este condiţionată în timp de respectarea termenului
de acceptare a succesiunii. Astfel termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la
data deschiderii ei. Deci dacă înăuntrul acestui termen, succesibilul nu şi-a manifestat
voinţa de a accepta succesiunea, el e considerat că a renunţat la ea.
În cazul în care succesibilul a fost împiedicat dintr-un caz de forţă majoră să-şi
exercite dreptul de opţiune în termenul menţionat, judecătoria în raza căreia a fost ultimul
domiciliu al defunctului poate prelungi termenul, la cererea succesibilului, cu cel mult 6
luni de la data cînd a luat sfîrşit împiedicarea. În acelaşi timp termenul de 6 luni se
explică prin necesitatea lichidării într-un termen scurt a cauzelor succesorale prin stabilirea
drepturilor cuvenite moştenitorilor şi eliberarea certificatelor de moştenitor sau declararea
succesiunilor vacante, în cazurile cînd nu există moştenitorii existenţi au renunţat la drepturile
lor. Succesibilulul, care timp de 6 luni, a neglijat să ia o hotărîre cu privire la acceptare sau la
renunţare, este considerat definitiv şi irevocabil ca fiind străin de moştenirea ce îi fusese atribuită
în virtutea vocaţiei sale legale, întocmai ca şi cum ar fi renunţat. Facultatea de a opta este una
şi singură, iar nu ca două alternative separate. Acest drept de opţiune se prescrie în întregul său,
atît acceptarea cît şi renunţarea104.
În acelaşi timp pentru ca acceptarea ori renunţarea de la succesiune să-şi producă efecte
juridice , este nevoie ca succesibilul să se pronunţe pentru una din ele, înăuntrul termenului 6
luni, căci odată împlinit acel termen, facultatea de a opta, care este una şi singură, se va stinge
prin prescripţie ca orice alt drept.
Conform conţinutului punctului 54 al Hotărîrii Explicative a Plenului curţii Supreme de
Justiţie nr.13 din 03.10.2005 cu privire la practica aplicarii de catre instantele judecatoresti a
legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune termenul de 6 luni, prevazut de art.1517 Cod
civil, in care persoana cu vocatie succesorala urmeaza a se pronunta daca accepta mostenirea,
este un termen de decadere care nu poate fi suspendat, intrerupt sau restabilit. Totodata, termenul
de acceptare a mostenirii, potrivit art.1519 Cod civil, poate fi prelungit cu acordul celorlalti
succesori care au acceptat mostenirea, iar in cazul in care acestia refuza sa includa mostenitorul
in cercul persoanelor ce au acceptat mostenirea, el poate inainta in instanta de judecata o actiune
de prelungire a termenului de acceptare a mostenirii.
Reiesind din sensul art.1519 alin.(1) din Codul civil, termenul de acceptare a succesiunii
poate fi prelungit de catre instanta de judecata cu cel mult 6 luni de la data cind au decazut
circumstantele de imposibilitate de acceptare a succesiunii105.
In cazul in care instanta refuza prelungirea termenului de acceptare, mostenirea se
transmite succesorilor care au acceptat mostenirea in termen, iar daca ceilalti mostenitori au

104
Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale. pag.633.

105
Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. pag.218.
renuntat la mostenire, sint decazuti din dreptul de a mosteni sau nu sint alti mostenitori,
mostenirea devine vacanta si se transmite statului.
Daca dreptul de a accepta apare in cazul in care ceilalti mostenitori renunta la mostenire,
atunci mostenirea trebuie acceptata in partea ramasa din termenul stabilit pentru acceptare. Daca
aceasta parte este mai mica de 3 luni, ea se prelungeste pina la trei luni (art.1518 Cod civil).
Subdiviziunea 2.3. Procedura succesorală notarială
Un rol deosebit de important în materia exercitării dreptului de opţiune succesorală revine
procedurii notariale succesorale, care este constituite dintr-un ansablu de norme care stabilesc
condiţiile procedurale legate de activitatea notarială în procesul exercitării dreptului de opţiune
succesorală. Astfel art.55-65 ale legii cu privire la notariat ( Nr. 1453 din 08.11.2002) cuprinse
în Capitolul VII .PROCEDURA SUCCESORALĂ al legii stabilesc în sensul dat condiţiile de
procedură notarială privind deschiderea procedurii succesorale, depunerea declaraţiilor de
acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea, refuzul de a deschide procedura succesorale, paza
bunurilor succesorale , inventarierea bunurilor succesorale şi transmiterea lor spre păstrare,
recompensă pentru păstrarea bunurilor succesorale, acoperirea cheltuielilor din contul bunurilor
succesorale , ridicarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale, modul de eliberare a
certificatului de moştenitor , condiţiile pentru eliberarea certificatului de moştenitor legal sau
testamentar.
În privinţa deschiderii procedurii succesorale, conform art.55 al Legii cu privire la
notariat este menţionabil că notarul, primind informaţia despre decesul persoanei, deschide
procedura succesorală în baza declaraţiei scrise:
 a moştenitorilor legali, moştenitorilor testamentari ori a mandatarilor lor legali de
acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea;
 a reprezentanţilor organelor de stat;
 a creditorilor defunctului.
Art.58 al Legii cu privire la notariat stabileşte în acelaşi timp şi cazurile de refuz de a
deschide procedura succesorală. Astfel notarul refuză să deschidă procedura succesorală în
următoarele cazuri:
 declaraţia de acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea a fost depusă de o persoană
incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu limitată;
 declaraţia de acceptare a succesiunii a fost depusă după expirarea termenului stabilit de
legislaţie;
 declaraţia a fost depusă de către creditorul defunctului după expirarea termenului stabilit
de legislaţie; precum şi
 în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
 În cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari,
competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar sesizat. Notarul este
obligat să verifice dacă procedura succesorală nu a fost deschisă de un alt notar din acelaşi
teritoriu. În acelaşi timp legea stabileşte că notarul, primind informaţia despre deschiderea
procedurii succesorale de alt notar, este obligat să informeze despre aceasta moştenitorii al căror
domiciliu îi este cunoscut. Notarul poate, de asemenea, chema moştenitorii prin publicarea unui
aviz în mijloacele de informare în masă. Evidenţa dosarelor succesorale şi testamentelor
întocmite o ţine Ministerul Justiţiei.
În scopul exercitării dreptului de opţiune succesorală conform normelor procedurii
notariale urmează a fi depusă declaraţia de acceptarea a succesiunii, succesiblul avînd desigur şi
posibilitatea de a renunţa de la moştenire. Astfel art.56 al Legii cu privire la notariat stabileşte că
la locul de deschidere a succesiunii, notarul primeşte declaraţiile de acceptare a succesiunii sau
de renunţare la ea. De asemenea declaraţia de acceptare a succesiunii sau de renunţare la ea se
prezintă în scris.
În scopul ocrotirii intereselor creditorilor defunctului în raport cu procedura de
exercitarea a dreptului de opţiune succesorală art.57 al aceleiaşi legi stabileşte că la locul de
deschidere a succesiunii, în conformitate cu legislaţia, notarul primeşte pretenţiile creditorilor
defunctului. Una dintre condiţiile prevăzute la prezentarea pretenţiilor creditorilor defunctului
este că pretenţiile acestora se prezintă în scris.
În scopul protecţiei intereselor patrimoniale ale moştenitorilor şi a altor persoane în raport
cu bunurile care fac parte din masa succesorală art.59 al legii cu privire la notariat stabileşte că
pentru ocrotirea intereselor moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor publice, notarul sau
persoana care desfăşoară activitate notarială de la locul deschiderii succesiunii, la iniţiativa
persoanelor interesate, a executorului testamentar sau din oficiu, ia măsurile necesare pentru
paza bunurilor succesorale pînă la expirarea termenului stabilit pentru acceptare. În acelaşi timp
dacă bunurile succesorale sau o parte din ele nu se află la locul deschiderii succesiunii, notarul
sau persoana care desfăşoară activitate notarială de la locul deschiderii succesiunii, trimite
notarului sau, dacă în această localitate nu este notar, persoanei care desfăşoară activitate
notarială de la locul aflării bunurilor succesorale însărcinare de a lua măsuri pentru paza lor.
Notarul sau altă persoană care desfăşoară activitate notarială, luînd măsurile pentru paza
bunurilor succesorale, informează notarul de la locul deschiderii succesiunii despre luarea
acestor măsuri.
O măsură similară de asigurare a procedurii succesorale exigibile de către notar sînt cele
de inventariere a bunurilor succesorale şi transmiterea lor spre păstrare. Astfel conform art.60 al
legii cu privire la notariat pentru păstrarea bunurilor succesorale persoana care desfăşoară
activitate notarială face inventarierea acestor bunuri şi le transmite spre păstrare moştenitorilor
sau altor persoane. Dacă în componenţa masei succesorale sînt bunuri care necesită administrare,
precum şi în cazul înaintării pretenţiilor de către creditorii defunctului pînă la primirea
succesiunii de către moştenitori, notarul numeşte custodele bunurilor succesorale. De asemenea
custodele şi alte persoane cărora li s-au transmis spre păstrare şi administrare bunuri succesorale
sînt preveniţi de răspunderea pe care o poartă conform legii pentru irosirea, distrugerea, tăinuirea
şi înstrăinarea bunurilor succesorale, precum şi pentru cauzarea de prejudicii moştenitorilor.
Conform art.61 al aceleiaşi legi custodele şi alte persoane cărora li s-au transmis spre
păstrare şi administrare bunuri succesorale, dacă ei nu sînt moştenitori, sînt în drept să primească
de la moştenitori recompensa respectivă. Persoanelor indicate mai sus de asemenea li se
compensează cheltuielile necesare pentru păstrarea şi administrarea bunurilor succesorale, cu
excepţia venitului realizat din folosirea acestor bunuri106.
Pînă la acceptarea succesiunii de către moştenitori, după acceptare - cu acordul lor, iar
dacă succesiunea nu a fost acceptată - pînă la eliberare statului a certificatului de moştenitor,
notarul, în cazuri necesare, dă dispoziţie de acordare a unor sume de bani din contul averii
succesorale:
 pentru acoperirea cheltuielilor legate de îngrijirea celui care a lăsat moştenirea în timpul
bolii, precum şi de înmormîntarea lui;
 pentru cheltuielile de pază şi de administrare a bunurilor succesorale, precum şi pentru
publicarea avizului despre deschiderea succesiunii.
Paza bunurilor succesorale continuă pînă la acceptarea succesiunii de către moştenitori, iar
dacă aceasta nu a fost acceptată - pînă la expirarea termenului prevăzut de legislaţie pentru
acceptarea succesiunii. Notarul de la locul deschiderii succesiunii este obligat să informeze
moştenitorii despre ridicarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale, iar dacă bunurile
succesorale pe baza dreptului de succesiune trec la stat - organului financiar respectiv.
Ca urmare a exercitării dreptului de opţiune succesorală urmează a fi emis certificatul de
moştenitor în scopul stabilirii mărimii cotei moştenitorului din masa succesorală şi certificării
calităţii lui de moştenitor conform procedurii notariale succesorale. Astfel certificatul de
moştenitor se eliberează de notar moştenitorilor sau statului la locul deschiderii succesiunii în
termenul stabilit de legislaţia civilă (art.64 al legii cu privire la notariat). Certificatul de
moştenitor se eliberează moştenitorilor care au acceptat succesiunea în modul stabilit de
legislaţia civilă pe numele tuturor moştenitorilor sau, la dorinţa lor, fiecărui în parte.
Moştenitorii care au omis termenul de acceptare a succesiunii pot fi incluşi în certificatul de
106
Elena Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune (comentariu la noul Cod civil) II Revista Naţională de
Drept, 2002, nr.12, p.3.
moştenitor cu consimţămîntul tuturor celorlalţi moştenitori care au acceptat succesiunea în
termen. Acest consimţămînt al moştenitorilor va fi prezentat în scris notarului pînă la eliberarea
certificatului de moştenitor. Despre eliberarea certificatului de moştenitor pe numele minorului
sau al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu notarul informează autoritatea tutelară de pe
raza domiciliului moştenitorului în scopul protecţiei intereselor lui patrimoniale. Pînă la
eliberarea certificatului de moştenitor legal sau testamentar, notarul stabileşte cercul de persoane
care au dreptul la succesiune şi la rezerva succesorală, prevenind moştenitorul despre
răspunderea ce îi revine pentru tăinuirea faptului existenţei altor moştenitori. În cazul în care
masa succesorală trece cu drept de succesiune în favoarea statului, certificatul de moştenitor se
eliberează organului financiar respectiv.
De asemenea, la eliberarea certificatului de moştenitor legal sau testamentar, notarul verifică
faptul decesului celui care a lăsat moştenirea, timpul şi locul deschiderii succesiunii, raporturile
de rudenie, existenţa testamentului, compunerea masei succesorale şi costul ei. Documentele
justificative vor fi prezentate de moştenitori107. Moştenitorii legali lipsiţi de posibilitatea de a
prezenta documentele, care confirmă raporturile de rudenie sau de căsătorie cu cel care a lăsat
moştenirea, ce dau dreptul la moştenire legală, pot fi incluşi în certificatul de moştenitor cu
acordul scris al tuturor celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea şi au prezentat dovezi cu
privire la raporturile de rudenie sau de căsătorie cu cel care a lăsat moştenirea.
Acceptarea si renuntarea la mostenire pot fi contestate de catre ceilalti mostenitori legali sau
testamentari, precum si de persoane interesate, cum ar fi creditorii celui ce a lasat mostenirea, in
termen de 3 luni de la data cind au aflat despre faptul ca pentru aceasta exista motive intemeiate
(art.1538 Cod civil).
In cazul cind procedura succesorala s-a deschis in termenul de acceptare a mostenirii, iar
unii dintre mostenitori se adreseaza notarului dupa expirarea acestui termen, invocind ca au
acceptat mostenirea in termen prin intrare in posesiune, notarul nu va elibera certificatul de
mostenitor nici unuia dintre mostenitori, daca primii contesta acceptarea mostenirii de catre
ultimul. In asemenea situatie, mostenitorii pot solicita, in ordinea procedurii contencioase,
stabilirea faptului acceptarii mostenirii prin intrare in posesie, recunoasterea cotei in patrimoniul
succesoral si partajarea patrimoniului succesoral in natura.
La judecarea cauzei civile privind anularea renuntarii la succesiune, se va lua in consideratie
ca actul de renuntare, la fel ca si cel de acceptare a succesiunii, este un act juridic, fiind
aplicabile dispozitiile generale privind nulitatea actelor juridice. Instanta de judecata va putea
retine ca circumstante de anulare a actului de optiune succesorala: lipsa discernamintului, dolul,

107
Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. pag.48-78.
violenta, amenintarea etc. Odata cu declararea nulitatii actului de optiune, se va solutiona si
problema declararii nulitatii totale sau partiale a certificatului de mostenitor al succesorului in
favoarea caruia s-a renuntat prin actul declarat nul.
In cazul in care sunt intrunite conditiile prevazute de art.1515 Cod civil si a expirat termenul
de 6 luni de la momentul deschiderii succesiunii, apare dreptul statului de a solicita, prin organul
financiar teritorial, eliberarea certificatului de succesiune vacanta. Prin eliberarea certificatului
de succesiune vacanta, statul devine proprietar al bunurilor succesorale, carora li se va aplica
regimul proprietatii publice, cu efect retroactiv din momentul deschiderii succesiunii. Dupa
eliberarea certificatului de vacanta succesorala, notarul nu va mai avea dreptul de a elibera un alt
certificat, iar persoanele prejudiciate prin emiterea certificatului vor putea sa adreseze instantei
de judecata o actiune in anulare totala sau partiala a certificatului de succesiune vacanta108.
Potrivit art.1543 Cod civil, mostenitorii sunt obligati sa instiinteze creditorii defunctului
despre deschiderea mostenirii daca au cunostinta despre datoriile defunctului. Reiesind din
sensul art.40 Cod de procedura civila, art.55 (1) lit.c) din Legea cu privire la notariat si art.1544
din Codul civil, creditorul poate inainta pretentia catre mostenitorii celui ce a lasat mostenirea
chiar si in cazul in care ei inca n-au acceptat mostenirea. Pretentia poate fi inaintata nemijlocit
mostenitorilor sau prin intermediul notariatului, precum si prin inaintarea unei actiuni in instanta
de judecata de la locul deschiderii mostenirii.
De asemenea, în scopul dobindirii actelor ce confirma dreptul de proprietate al defunctului
asupra unor bunuri sau al revendicarii unor bunuri succesorale, precum si in alte cazuri necesare
pentru determinarea patrimoniului succesoral, notarul, la cererea mostenitorului care a acceptat
mostenirea, poate emite un certificat de calitate mostenitorului care nu are valoarea unui
certificat de mostenitor (art.1558 Cod civil). Certificatul de calitate de mostenitor poate fi
eliberat la data acceptarii mostenirii si este valabil pina la eliberarea certificatului de mostenitor.
Refuzul de a elibera certificatul de calitate de mostenitor poate fi contestat in ordinea
contenciosului administrativ.
Subdiviziunea 2.4. Acceptare şi renunţare de la moştenire – Elemente ale dreptului de
opţiune succesorală
După cum am precizat mai sus existenţa dreptului de opţiune succesorală presupune atît
dimesniunea pozitivă a acestuia – adică posibilitatea acceptării succesiunii prin exercitarea
respectivului drept, cît şi dimensiunea negativă – adică renunţarea de la sucesiune. Astfel
conform art.1526 al Codului Civil al Republicii Moldova moştenitorul poate renunţa la
succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat

108
E. Neaga - Termenul general şi special de acceptare a succesiunii //Revista Naţională de Drept 11/47, 2003.
pag.5.
succesiunea prin intrare în posesiune. Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul
altor moştenitori testamentari sau legali. De asemena este nevoie de a preciza faptul că nu este
admisă renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de dreptul la moştenire
sau declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei dispoziţii exprese din
testament109.
Renunţarea la succesiune, spre deosebire de acceptarea succesiunii, nu poate fi tacită, ci
numai expresă. Renunţarea expresă la succesiune, în principu, nu este valabilă decît dacă este
făcută printr-o declaraţie depusă la notar şi înscrisă într-un registru ţinut anume la notarul de la
locul unde s-a deschis moştenirea; dacă renunţarea la succesiune s-a făcut la un alt notar decît
acela de la locul deschiderii succesiunii, renunţarea nu este valabilă decît dacă ea se înregistrează
şi la notariatul de la locul unde s-a deschis moştenirea. Deci nerespectarea acestor cerinţe, atrage
nulitatea absolută a actului de renunţare, fapt care determină, în cadrul termenului de 6 luni,
posibilitatea acceptării succesiunii de către moştenitorul în cauză, alături de alţi moştenitori.
Moştenitorul care renunţa la succesiune este considerat că nu a fost niciodată moştenitor. El este
lipsit de toate avantajele care ar fi reieşit din moştenire şi de orice obligaţie, care ar fi decurs din
calitatea de moştenitor, dacă ar fi acceptat succesiunea. Titlul de moştenitor al renunţătorului este
desfiinţat, cu efect retroactiv, fiind considerat ca o persoană străină de această moştenire.

Renunţarea la succesiune poate avea loc fără indicarea persoanei în folosul cui se renunţă. În
acest caz, cota moştenitorului, care a refuzat, trece proporţional la toţi moşternitorii care au
acceptat succesiunea. Dacă moştenitorul care a refuzat succesiunea este unic moştenitor, atunci
moştenirea trece în folosul statului. Renunţarea poate avea loc şi în folosul altor moştenitori,
legali sau testamentari, în folosul statului sau a unor persoane juridice. Nu este admis refuzul la
moştenire în folosul persoanelor care nu sunt moştenitori.

În practică se întîlnesc situaţii, cînd moştenitorul, care a refuzat de la moştenirea unei

averi concrete, după un anumit timp pretinde la altă avere, pretinzînd eronat că nu a întocmit
vreun refuz asupra ei. În legătură cu aceasta, notarul trebuie să explice moştenitorului care
doreşte să renunţe la moştenire, cît mai accesibil posibil, cerinţa ce ţine de universalitatea şi non-
condiţionarea refuzului. Moştenitorul care a renunţat la moştenire, poate înainta acţiune despre
constatarea refuzului nevalabil numai pe cale judiciară, în condiţiile prevăzute de lege, pentru
recunoaşterea nulităţii actelor juridice .

Acceptarea tacită a moştenirii intervine şi atunci cînd unul dintre succesibili renunţă la
moştenire, în folosul unuia sau mai multor comoştenitori ori cînd renunţarea se face în folosul
tuturor comoştenitorilor. Renunţarea la succesiune în favoarea celorlalţi moştenitori, sau în

109
Gheorghe Chibac, Aurel Băieşu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept Civil. Contracte Speciale. pag.637.
favoarea anumitor succesibili determinaţi înseamnă în realitate acceptarea moştenirii, în ambele
situaţii succesibili în favoarea cărora se renunţă la moştenire dobîndind în fapt bunurile
succesorale indirect din patrimoniul defunctului.

Exercitarea dreptului de opţiune succesorală este determinată în mare măsură de existenţa

termenului de acceptare a succesiunii , numit şi termen de opţiune succesorală. Art.1517 al
Codului Civil al Republicii Moldova, aprobat la 06 iunie 2002 şi intrat în vigoare la 12 iunie
2003, stabileşte că termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei.
Prin urmare, dreptul de a accepta succesiunea ia naştere de la deschiderea succesiunii. Actualul
Cod civil, spre deosebire de cel vechi, tratează faptul deschiderii succesiunii din poziţii absolut
noi: în dependenţă de momentul sau data decesului persoanei fizice, care a lăsat moştenire, în
baza al.(2) art.1440 Cod civil al RM, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al
decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti
privind declararea morţii lui. Condiţia de bază pentru acceptarea succesiunii este consimţămîntul
pozitiv al moştenitorului exprimat pe parcursul a 6 luni din momentul sau data deschiderii
succesiunii. Acest termen, după părerea noastră, relativ scurt este suficient, deoarece
moştenitorul, chibzuind toate aspectele pozitive şi negative, care rezultă din faptul acceptării
succesiunii, să decidă după propria sa voinţă. În cazul acceptării succesiunii trebuie să se ţină
cont de faptul că toţi potenţialii moştenitori se împart în două categorii: testamentari şi legali.
Ultimii se împart în diferite clase, în funcţie de gradul de rudenie cu cel decedat. Legea
stipulează ordinea de chemare la succesiune. Astfel, conform art.1501 Cod civil, moştenitorii de
clasa posterioară sînt chemaţi la succesiunea legală numai dacă lipsesc moştenitorii din clasele
precedente sau dacă acestea nu acceptă sau refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi
în cazul în care toţi moştenitorii de clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul la succesiune.

În cazul succesiunii testamentare, modul şi ordinea de moştenire pot fi stipulate de către

testator direct în testament, iar dacă în testament nu există astfel de indicaţii - se aplică
prevederile art.1449 -1498 Cod civil al RM110.
Acceptarea sau renunţarea la succesiune este un drept, dar nu o obligaţie a moştenitorului.
Prin urmare, pe parcursul a 6 luni, moştenitorii care sînt chemaţi la succesiune au posibilitate
expres să se pronunţe asupra acestui fapt sau pot să nu întreprindă nici un fel de acţiuni, care ar
confirma consimţămîntul de a accepta sau renunţa la succesiune.
O altă situaţie poate apărea şi în cazul în care pe parcursul a 6 luni de la deschiderea
succesiunii unii moştenitori chemaţi la succesiune pot fi decăzuţi din dreptul la succesiune prin
decizia instanţei de judecată (art.1434 - 1435 CC RM).
110
D.Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. - Bucureşti, 2003, p.50.
 În privinţa termenului special de acceptare a succesiunii art.1518 al Codului Civil
stabileşte că dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi
moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit
pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3
luni. Termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de opţiune priveşte atît pe
succesibilii cu vocaţie succesorală cît şi pe cei subsecvenţi. Prin urmare, şi pentru aceştia,
termenul de 6 luni începe a curge tot de la data deschiderii succesiunii, iar în cazul cînd
toţi succesibilii cu vocaţie succesorală preferabilă, au renunţat, succesiunea trebuie acceptată în
partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de
3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni.
Faţă de moştenitorii subsecvenţi, legea nu a organizat nici un mijloc de constrîngere pentru
a obliga pe cel chemat să moştenească, a lua o hotărîre cu privire la acceptare sau la renunţare.
Această tăcere a legii constituie o lacună gravă, căci moştenitorii subsecvenţi, cărora succesiunea
ar fi atribuită în caz de renunţare a succesibilului mai apropiat în grad, sunt complet paralizaţi de
inacţiunea acestuia. Cu toate acestea, ei au facultatea de a accepta moştenirea în locul
succesibilului neglijent, care nu se decide a opta. Interesele acetuia nu vor fi întru nimic
prejudiciată prin acceptarea succesibililor subsecvenţi. Dacă el renunţă, atunci acceptarea
celorlalţi este deplin consolidată.Dacă acceptă (şi, prin ipoteză, acceptarea sa este posterioară
acceptării succesibililor subsecvenţi), el va avea deschisă calea eliberării certificatului de
moştenitor pentru a intra în stăpănirea bunurilor ereditare, însă, actele consimţite şi săvîrşite de
primii acceptanţi asupra averii succesorale, pînă la acceptarea succesiunii de moştenitorii
adeveraţi legali ori testamentari, vor fi valabile ca fiind făcute de un moştenitor aparent, şi
revendicantul, adică moştenitorul care a acceptat tardiv va trebui să respecte consencinţele unor
asemenea acte.
Un alt caz particular în privinţa aplicării regulilor privind termenul de opţiune succesorală
este cel referitor la prelunigirea termenului de acceptare a succesiunii. Astfel conform art.1519 al
Codului Civil termenul prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit de către instanţa de
judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea
în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată,
persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.
În cazul prevăzut mai sus succesorului i se acordă în natura partea ce i se cuvine din
averea rămasă, iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură, echivalentul în bani
al părţii ce i se cuvine din averea rămasă. Omiterea termenului de opţiune succesorală în
vederea acceptării succesiunii, privează succesibilul de acest drept.
 Termenul de prescripţie se calculează de la data deschiderii succesiunii. Chiar şi în
ipoteza în care moştenitorul nu a cunoscut despre moartea celui care lasă moştenirea, termenul
se calculează tot de la data deschiderii succesiunii. În cazul moştenirii prin transmisie
succesorală (art.1523), termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii, succesibilii
care moştenesc prin transmisie succesorală avînd la dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea
dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl mai avea succesibilul la data morţii sale, iar
dacă acest termen e mai mic de trei luni, el se prelungeşte pînă la trei luni111.
Cazurile particulare privind aplicarea termenului de opţiune succesorală sînt:
 în cazul unui copil conceput, dar nenăscut la data deschiderii succesiunii (сare are
drepturi succesorale cu condiţia ca el să se nască viu) se admite că termenul de
prescripţie începe să curgă de la data naşterii;
 în situaţia declarării judecătoreşti a morţii, data deschiderii succesiunii este data
prevăzută în hotărîrea judecătorească definitivă ca fiind dată morţii. Se admite că
deşi data deschiderii succesiunii este data stabilită prin hotărîre, termenul de
prescripţie al dreptului de opţiune succesorală se calculează de la data rămînerii
definitive a hotărîrii judecătoreşti declarative de moarte, pentru că numai din acel
moment dreptul de opţiune poate fi exercitat;
 în ipoteza în care succesibilul a luat cunoştinţă mai tîrziu de calitatea sa de
moştenitor, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a acestei calităţi (este
vorba de moştenirea testamentară cînd testamentul din care rezultă calitatea de
moştenitor a fost descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la
moştenire decît din momentul descoperirii testamentului).
Repunerea în termen nu operează automat; nu în toate cazurile cînd cel chemat la
moştenire este împiedicat să-şi exercite dreptul de opţiune, se prelungeşte termenul legal
înăuntrul căruia este admisă exercitarea acestui drept.

Instanţa de judecată poate dispune repunerea în termen numai atunci cînd

constantă că împrejurările ce l-au împiedicat pe cel chemat la moştenire să-şi execite
dreptul de opţiune nu-i sunt imputabile. Repunarea în termen nu poate fi acordată atunci
cînd se constată că depăşirea termenului de prescripţie se datorează unei culpe a
reclamantului. Trebuie precizat că există o deosebire esenţială între cazul de forţă majoră
şi motive temeinice; forţă majoră produce de drept suspendarea termenului de prescripţie,
pe cînd la motive temeinice, instanţa de judecată admite sau respinge cererea de repunere
în termen, deci, repunerea în termen este considerată ca o măsură care este lăsată la

111
Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti. pag.240.
aprecierea instanţei judecătoreşti, pe cînd suspendarea cursului prescripţiei operează opinii
de drept. În legătură cu repunerea în termen, mai precis în legătură cu producerea
efectelor admiterii cererii de repunere în termen, în literatura juridică există opinii
diferite. Potrivit unei opinii, admiterea acţiunii de repunere în termen este o implicată
constatare a faptului acceptării succesiunii de către succesibilul care a sesizat instanţa. În
urma admiterii cererii de repunere în termen succesibilul redobîndeşte dreptul de opţiune
succesorală. El este repus în termen, pentru a avea la dispoziţie un termen în care să-şi
exercite dreptul de opţiune succesorală astfel încît el are posibilitatea opţiunii între a
accepta moştenirea sau a renunţa la ea. Acţiunea de prelungire a termenului de acceptare a
succesiunii prevăzut la art. 1517 urmează a fi diferenţiată de stabilirea faptului juridic –
faptul acceptării succesiunii în termen prin întrare în posesiune112.
Referitor la efectele exercitării dreptului de opţiune succesorală din perspectiva
termenului de acceptare a succesiunii sînt necesare de a fi precizate următoarele efecte:
 Inadmisibilitatea dispunerii de patrimoniul succesoral;
 Dreptul la fructele obţinute pînă la intentarea acţiunii.
În privinţa inadmisibilităţii dispunerii de patrimoniul succesoral este menţionabil că
moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de
el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de
moştenitor. Deci prin transmisiunea de drept a succesiunii către moştenitorii legitimi trebuie
înţeleasă numai o transmisiune juridică a proprietăţii nu însă o transmisiune de fapt. Această
transmisiune juridică nu este suficientă; va fi nevoie de actul de acceptare a succesiunii pentru
exercitarea tuturor drepturilor transmise prin moştenire.
Pînă la acea dată, transmisiunea juridică nu permite moştenitorului legal sau testamentar, să
intre în posesiunea de fapt a bunurilor succesorale. Acordarea transmisiunii de drept a
succesiunii îi permite ca după transmiterea moştenirii şi pînă la recunoaşterea vocaţiei sale de
moştenitor prin certificatul de moştenitor, să facă acte de conservare şi chiar de administrare
asupra bunurilor succesorale, dar nu are dreptul să dispună de el. Deşi cel chemat la moştenire
este considerat succesor de drept chiar de la deschiderea succesiunii, în fapt, acest statut va fi
dobîndit numai după declaraţia de acceptare şi primirea certificatului de moştenitor. Caracterul
de moştenitor de drept este atribuit numai în scopul ca moştenirea să nu devină vacantă. Pentru
toată perioada dintre deschiderea succesiunii şi acceptare, cel chemat la moştenire, după lege are
numai statutul de succesibil113.

112
Deak Francisc. Moştenire legală. Bucureşti 1994 .pag.22.

113
Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995, p.170.
 În favoarea respectivelor reglementări vorbesc şi preverderile art.1444 alin.(2) al Codului
Civil al Republicii Moldova, care stabileşte că dacă există cîţiva moştenitori, cotele lor
succesorale, pînă la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor acestora în
calitate de patrimoniu unic. Astfel dacă succesiunea este culeasă de doi sau mai mulţi
moştenitori, ei dobîndesc patrimoniul lăsat de defunct, în indiviziune. Această stare de lucruri
durează pînă la primirea certificatului de moştenitor. Fiecare dintre moştenitori va dobîndi, de la
data deschiderii succesiunii, o cotă-parte ideală şi abstractă din toate drepturile şi obligaţiile pe
care moştenirea le cuprinde. De fapt, bunurile ce formează patrimoniul succesoral sînt în
indiviziune, deoarece creanţele şi datoriile se divid între moştenitori, potrivit vocaţiei succesorale
a fiecăruia. De la deschiderea succesiunii, fiecare copărtaş nu are o parte concretă din lucrurile ce
aparţin moştenirii, ci numai o parte abstractă din fiecare moleculă a fiecărui bun succesoral. De
exemplu, dacă în patrimoniul succesoral intră o casă cu două camere de dimensiuni egale si
există doi moştenitori, nu va avea fiecare dreptul la cîte o cameră ci, pînă la primirea
certificatului de moştenitor, fiecare are dreptul la jumătate din fiecare moleculă a întregii case.
Indiviziunea succesorală este marcată de două principii importante: nici unul dintre coindivizari
nu are un drept exclusiv asupra unui bun individualizat din succesiune; fiecare coindivizar are un
drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine din indiviziune.
În privinţa dreptului la fructele obţinute pînă la intentarea acţiunii , este vorba din
perspectiva art.1521 al Codului Civil , despre un caz particular de drept la fructe exigibil de către
posesorul de bună-credinţă pe durata posesiunii bunului. Astfel , conform regulii generale în
materia posesiunii bunurilor, consfiinţite la art.307 şi 311 ale Codului Civil al Republicii
Moldova, posesorul de bună-credinţă va pierde dreptul de a poseda bunul din momentul cînd a
aflat despre formularea cerinţelor întemeiate ale titularului dreptului asupra bunului. Din acest
moment posesorul de bună-credinţă se transformă în posesor de rea-credinţă. Deci, dacă titularul
dreptului va cere predarea bunului, atunci posesorul de bună-credinţă este obligat să transmită
bunul persoanei îndreptăţite, în caz contrar acesta din urmă va fi în drept să înainteze o acţiune în
justiţie prin care să ceară predarea bunului, respectându-se şi prevederile art. 375 din Codul
Civil. Astfel un efect al posesiei de bună – credinţă este (pe lîngă prezumţia de proprietate şi
dreptul la posesie netulburată şi posibilitatea uzucapării bunului ) este dobândirea dreptului de
proprietate asupra fructelor de către posesorul de bună - credinţă. Astfel dispoziţia art.311
alin.(2) al Codului Civil stabileşte că în cazul în care persoana îndreptăţită nu-şi realizează
dreptul, iar posesorul consideră pe bună dreptate că trebuie să păstreze posesiunea în continuare,
fructul bunului şi drepturile aparţin posesorului. Din redacţia respectivului art. rezultă că până la
momentul încetării bunei credinţe posesorului îi revin fructele, şi anume acesta trebuie
considerat ca fiind efectul prevederii utilizate de legiuitor în cazul în care persoana îndreptăţită
nu-şi realizează dreptul, iar posesorul consideră pe bună dreptate că trebuie să păstreze
posesiunea în continuare, fructul bunului şi drepturile aparţin posesorului114.
Astfel din prevederile art.1521 al Codului Civil care urmează a fi aplicat împreună cu
cele ale art.307 şi 311 ale Codului Civil dacă moştenitorul testamentar nu ştia de modificarea
ori de revocarea testamentului sau dacă moştenitorul legal care nu ştia despre existenţa
testamentului a intrat în posesiunea averii succesorală, sau dacă moştenitorii testamentari şi
legali nu ştiau despre existenţa unui alt testament ori despre existenţa unor moştenitori
legali mai apropiaţi, lor le rămîn fructele obţinute da la averea succesorală pînă la
intentarea acţiunii, fiind de asemenea în drept să ceară restituirea integrală a capitalului
investit în averea succesorală. Deci moştenitorul aparent este obligat să restituie adevăratului
moştenitor toate bunurile succesorale mobile fie în natură dacă le mai posedă, fie prin echivalent.
Dacă a fost de rea-credinşă va fi obligat să restituie şi fructele.
Un alt caz particular al aplicării normelor privind termenul de opţiune succesorală este cel
reglementat de art.1523 alin.(1) şi (2) al Codului Civil al Republicii Moldova , care consacră
insituţia transmisiei succesorale în dreptul civil succesoral al statului nostru. Astfel, dacă
moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de
a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii
moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit
pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungeşte pînă la 3 luni.
Conform art.1523 alin.(2) la expirarea termenului prevăzut mai sus, succesorii moştenitorului
decedat pot fi recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va
considera cauzele omiterii termenului întemeiate.
Deci în caz de deces al titularului dreptului de opţiune succesorală înainte de a-l exercita,
acest drept se transmite asupra propriilor moştenitori legali sau testamentari, alături de celelalte
drepturi patrimoniale lăsate moştenire, fără deosebire, după cum opţiunea are ca obiect o
moştenire legală sau testamentară. În caz de transmisie succesorală a moştenirii, moştenitorul
legal (în nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar - supravieţuind un timp cît de scurt
defunctului – dobîndeşte el succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă nu a acceptat-o, dar nici nu
a refuzat-o) şi – confundată cu a sa proprie – o lasă propriilor săi moştenitori, legali sau
testamentari (moştenire succesivă, subsecventă). În acest caz, persoanele care pretind drepturi
asupra masei succesorale prin transmisie succesorală, trebuie să dovedească “existenţa”
moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri, şi bineînţeles, propriile drepturi
succesorale asupra moştenirii lăsate de acesta.

Sergiu Baieş, Victor Volcinschi, Aurel Băieşu, Valentina Cebotari, Ion Creţu, DREPT CIVIL, Drepturile reale,
114

Teoria generală a obligaţiilor, Volumul II, Ediţia a 2-a, Chişinău, „Tipografia Centrală”, 2005. pag.61.
 Transmisia succesorală operează chiar dacă, moştenitorul – decedat înăunutrul termenului
de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală de 6 luni nu a exercitat acest drept, nici nu a
acceptat-o, dar nici nu a renunţat. Ca consecinţă a faptului patrimoniul transmisiei succesorale
face parte şi acest drept de opţiune, care poate fi exercitat de beneficiarul transmisiei succesorale,
în perioada rămasă pînă la împlinirea termenului de prescripţie. Dacă, însă, termenul de opţiune
este expirat, beneficiarul transmisie succesorale trebuie să dovedească că moştenitorul a acceptat
moştenirea în termen sau că a murit înainte de expirarea termenului şi acceptarea a fost făcută de
el, în caz contrar, stingîndu-se, prin prescripţie, titlul său de moştenitor. La moştenirea prin
transmisie succesorală, termenul se calculează tot de la data deschiderii succesiunii, moştenitorii,
care moştenesc prin transmise succesorală, avînd la dispoziţie termenul rămas pentru exercitarea
dreptului de opţiune succesorală, termenul pe care îl mai avea succesibilul la data morţii sale, iar
dacă acest termen este mai mic de trei luni, el se prelungeşte pînă la trei luni.
În cazul declarării judecătoreşti a morţii, data deschiderii succesiunii este data prevăzută
în hotărîrea judecătorească definitivă, ca fiind data morţii. Se admite că deşi data deschiderii
succesiunii este data stabilită prin hotărîre, termenul de prescripţie al dreptului de opţiune
succesorală se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti declarative de
moarte, pentru că numai din acel moment dreptul de opţiune poate fi exercitat. Dacă succesibilul
a luat cunoştinţa mai tărziu de calitatea sa de moştenitor, termenul se calculează de la data luării
la cunoştinţă a acestei calităţi (este vorba de moştenire testamentară cînd termenul din care
rezultă calitatea de moştenitor a fost descoperit mai tîrziu, persoana neputînd afla de chemarea la
moştenire decît din momentul descoperirii testamentului).
În privinţa consecinţelor neacceptării moştenirii prin transmisie succesorală, art.1524 al
Codului Civil stabileşte că neacceptarea moştenirii prin transmisie succesorală nu privează
moştenitorul de posibilitatea de a accepta moştenirea care era destinată nemijlocit moştenitorului
decedat. La refuzul de a accepta moştenirea prin transmisie succesorală, averea trece la
persoanele chemate să accepte moştenirea în acelaşi rînd cu moştenitorul decedat115.
Astfel în caz că moştenitorul a omis termenul de acceptare a succesiunii prin transmisie
sau el are dreptul să se adreseze în instanţa de judecată pentru restabilirea termenului de
acceptare a succesiunii. În declaraţie va ţine cont de toate circumstanţele şi cauzele din care a
fost omis acest termen primind (luînd) o decizie motivată. În temeiul apariţiei moştenitorilor noi,
vor fi anulate Certificatul de moştenitor şi înregistrările făcute în acest sens la Oficiile Cadastrale
Teritoriale.

115
Mihai Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R. - Bucureşti: Editura Academiei, 1966,
p.130.
 Este nevoie de a preciza că faptul exercitării dreptului de a accepta moştenirea , deci a
dreptului de opţiune succesorală determină şi condiţiile de înaintare a pretenţiilor creditorilor în
legătură cu datoriile defunctului. Astfel conform art.1544 al Codului Civil în termen de 6 luni din
ziua când au aflat despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea trebuie să
înainteze pretenţii către moştenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadenţa acestor
pretenţii. Dacă nu ştiau despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea
urmează să înainteze pretenţii moştenitorilor în termen de un an din momentul începerii curgerii
termenului de înaintare a pretenţiilor. De asemenea, prin consecinţă nerespectarea dispoziţiilor
de mai sus atrage pierderea de către creditori a dreptului de înaintare a pretenţiilor.
Deci creditorii celui ce a lăsat moştenirea sunt în drept să înainteze pretenţiile sale
moştenitorilor care au acceptat succesiunea. Respectivul drept al creditorului este limitat în
timp. Limitarea în timp se efectuează în dependenţă de două criterii: a ştiut creditorul despre
deschiderea succesiunii sau nu a cunoscut acest fapt. Dacă creditorul a cunoscut faptul
deschiderii succesiunii, el va fi în drept să înainteze pretenţiile sale moştenitorilor în termen de 6
luni, calculat din data când a aflat despre deschiderea acesteia. Dacă creditorii nu au cunoscut
faptul deschiderii succesiunii, termenul de înaintare a pretenţiilor va constitui un an din
momentul începerii curgerii termenului de înaintare a pretenţiilor. Termenul de înaintare a
pretenţiilor începe a curge din data decesului celui ce a lăsat moştenirea. Omiterea de către
creditor a termenului fixat în prezentul articol (având natura juridică de termen de perimare), are
drept consecinţă pierderea dreptului la urmărire. Asupra lui nu se răsfrâng regulile de întrerupere,
repunere şi suspendare.
Termenului de opţiune succesorală îi sînt aplicabile normele generale cu privire la
termene reglementate de legislaţia civilă (art.259-266 ale Codului Civil al Republicii Moldova).
Astfel termenul de opţiune succesorală face parte din categoria de termene precluzive (punitive),
deci de termene instituite de legislatie pentru realizarea de catre subiectul dreptului civil a
posibilitatilor oferite de dreptul subiectiv116. Acestea stabilesc persoanei imputernicite un timp
strict determinat pentru realizarea drepturilor sale sub sanctiunea pierderii acestui drept. Astfel
pentru acceptarea mostenirii succesorilor se stabileste un termen de sase luni din ziua deschiderii
ei , conform art.1517 al Codului Civil. La expirarea acestui termen dreptul la acceptarea
mostenirii se pierde. Termenele precluzive, dupa esenta sa, sunt sanctiuni pentru realizarea
necorespunzatoare sau nerealizarea dreptului, determinate de imposibilitatea exercitării
dreptului. Particularitatea termenelor punitive consta in aceea ca asupra lor nu se rasfring

116
E.Safta-Romano. Dreptul la moştenire. Doctrina şi jurisprudenţa. Vol.II. - Iaşi: Graphix, 1995, p.150.
regulile de suspendare, intrerupere si restabilire, cum aceasta se intimpla in cazul termenelor de
prescriptie extinctiva.
La fel termenul de opţiune succeorală face parte din categoria termenelor determinate de
scurgerea unei perioade. Termenul se determină printr-o perioadă de timp, dacă este necesar să
evidenţiem un interval de timp, înăuntrul căruia drepturile şi obligaţiile civile trebuie să
acţioneze ( să apară, să existe, să se modifice şi să dispară ). În aşa cazuri durata unei astfel de
perioade se calculează în ani, luni, săptămîni, zile, ore şi chiar în astfel de termen cum este
momentul.
În toate cazurile momentul care va determina începutul termenului de opţiune succesorală va
fi in momentul deschiderii succesiunii (cazul moştenirii legale) sau fie momentul în care
moştenitorul a aflat desre calitatea sa de succesibil (în cazul moştenirii testamentare). În privinţa
unor cazuri particulare privind începutul curgerii termenului de opţiune succesorale putem
menţiona cazul declarării decesului persoanei şi cel al copilului conceput dar nenăscut încă.
Astfel, conform art.1440 al Codului Civil succesiunea se deschide în urma decesului
persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată. Momentul
deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea
sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui.
Deci deschiderea succesiunii este consecinţa juridică a încetării din viaţă a persoanei
fizice (încetarea calităţii de subiect de drept a celui despre a cărui moştenire este vorba) şi
produce efectul transmiterii de drept a patrimoniului său către moştenitorii legali sau
testamentari, marcînd, implicit, momentul în care încep să acţioneze prevederile legale
referitoare la instituţia moştenirii. Înainte de deschiderea moştenirii nu se poate vorbi de
moştenitori sau de patrimoniu succesoral, persoana în viaţă, fiind titularul patrimoniului său (un
om viu nu poate fi moştenit), iar moştenitorii urmează a fi determinaţi numai la data deschiderii
moştenirii. Faptul juridic care determină naşterea dreptului de moştenire îl constituie decesul
persoanei fizice sau declararea morţii ei prin hotărîre judecătorească. Simpla declarare
judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are ca efect deschiderea moştenirii117.
Momentul deschiderii succesiunii este concomitent cu încetarea din viaţă a celui care lasă
moştenirea. Momentul morţii se stabileşte după ziua (calendaristică), ora, şi minuta
survenirii ei. Cei care pretind moştenirea vor trebui să dovedească moartea, precum şi momentul
morţii celui la a cărui moştenire se consideră îndreptăţiţi. Dovada morţii şi a momentului
producerii acesteia se va face, după caz, prin certificatul de deces sau prin hotărîrea

117
M.Eliescu. Transmisiunea şi împărţirea moştenirii în dreptul RSR. - Bucureşti: Editura Academiei, 1966, p.98.
judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, care cuprinde şi data stabilită de
judecată, ca fiind aceea a morţii.
Atît dovada momentului morţii făcută prin certificatul de deces, cît şi dovada morţii
făcută prin hotărîre judecătorească declarativă de moarte au putere doveditoare pînă la proba
contrarie, aceasta putînd fi făcută prin orice mijloc de probă, deoarece moartea este un simplu
fapt material.
Stabilirea exactă a momentului morţii celui care lasă moştenirea prezintă o deosebită
importanţă practică din următoarele motive: - la această dată primesc aplicare normele dreptului
de moştenire; - în cazul unui conflict în timp al unor legi succesorale succesive, în funcţie de
această dată, se determină legea aplicabilă (astfel, determinarea cercului de moştenitori chemaţi
să culeagă moştenirea se va efectua conform normelor legale existente la data deschiderii
succesiunii, iar actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi, de exemplu, acceptarea sau
renunţarea la moştenire, vor fi reglementate de legea în vigoare la data, cînd aceste acte se
săvîrşesc, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi); - în funcţie de acest element se
determină cercul moştenitorilor legali şi testamentari; - la această dată se determină compunerea
şi valoarea patrimoniului succesoral; - de la data deschiderii succesiunii începe să curgă termenul
de 6 luni de opţiune succesorală; - data deschiderii succesiunii marchează data pînă la care
retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire; - în cazul pluralităţii de moştenitori, data
deschiderii succesiunii marchează ziua în care începe starea de indiviziune.
Doctrina romana a dreptului succesoral tratează în mod specific particularităţile
exercitării dreptului de opţiune succesorală şi efectele exercitării respectivului drept. Astfel,
potrivit legii romane, succesibilul, după deschiderea moştenirii, are dreptul de a alege între trei
posibilităţi :
 Acceptarea pură şi simplă a moştenirii. Succesibilul care optează în acest sens îşi
consolidează titlul de moştenitor şi va fi obligat să răspundă pentru datoriile şi
sarcinile succesiunii, chiar dacă aceasta ar depăşi ca valoare activul moştenit;
 Renunţarea la mostenire. Prin renuntare succesibilul desfiinteaza cu efect retroactiv
vocatia sa succesorala;
 Acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar. Succesibilul îşi consolideaza titlul
de moştenitor, dar îşi limitează răspunderea sa pentru datoriile şi sarcinile moştenirii.
Sunt îndreptăţite să exercite dreptul de opţiune succesorală, toate persoanele care au
chemare la moştenire, în temeiul legii sau în temeiul testamentului.
Prin acceptarea pură şi simplă a moştenirii, se produce contopirea patrimoniului
succesoral cu cel al moştenitorului, astfel încât acesta din urma va raspunde pentru pasivul
moştenirii, nu numai în limita patrimoniului dobândit prin moştenire ci şi cu bunurile proprii.
Prin acceptarea pură şi simplă a moştenirii, succesibilul îşi însuşeşte necondiţionat calitatea de
moştenitor. Acceptarea pură şi simplă a moştenirii poate fi: voluntară şi forţată118.
Acceptarea moştenirii sub beneficu de inventar este o variantă interemediară de opţiune,
între acceptarea pură şi simplă şi renunţarea la moştenire. Aceasta nu presupune confuziunea
patrimoniului succesoral cu cel al moştenitorului, altfel spus, suscesibilul accepta, total, definitiv
şi necondiţionat, activul moştenirii, în timp ce pasivul succesoral este acceptat numai în limita
activului moştenit. Ca şi celelalte variante de opţiune succesorala, acceptarea moştenirii sub
beneficiu de inventar este în principiu facultativă, astfel încât succesibilul are dreptul şi nu
obligaţia de a opta cu privire la moştenire. Acceptând sub beneficiu de inventar moştenirea,
moştenitorul devine proprietarul patrimoniului succesoral, putând cere ieşriea din indiviziune sau
reducţiunea liberalităţilor excesive.
Legislaţia şi doctrina dreptului roman , a consacrat un rol aparte studierii amănunţite a
aspectelor juridice privind renunţarea la moştenire, ca element al dreptului de opţiune
succesorală. Astfel doctrina dreptului roman enunţă următoarele condiţii ale actului de renunţare
de la moştenire (în categoria condiţiilor de fond, ce se cer a fi îndeplinite):
- renunţarea la moştenire este susceptibilă, în principiu, numai de exercitarea expresă;
- renunţarea la moştenire produce efecte juridice numai dacă succesibilul nu a acceptat
anterior moştenire;
- renunţarea este un act indivizibil, astfel încât succesibilul nu poate renunţa la o parte a
moştenirii, acceptând o altă parte;
- renunţarea trebuie să fie pur abdicativă.
În ceea ce priveşte condiţiile de forma, trebuie menţionat ca în dreptul roman, renunţarea la
moştenire este un act solemn. Aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii de formă, una fiind
cerută pentru validitate , iar a doua pentru opozabilitate. Astfel declaraţia de renunţare trebuie
dată în faţa notarului public şi trebuie înscrisă în registrul special de renunţări la succesiune.
În privinţa constatării acceptări de facto a moştenirii lăsate, legislaţia romana operează cu
noţiunea de petiţie de ereditate, care presupune cererea privind exercitarea dreptului de
moştenitor cu revendicarea bunurilor din mîinile unui terţ neîndreptăţit de a le poseda. Astfel,
conform legislaţiei romane, se consideră a fi petiţie de ereditate acea acţiune reală, prin care
reclamantul (moştenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal) cere instanţei de judecată
recunoaşterea titlului sau de moştenitor şi restituirea bunurilor succesorale da către pârât care se
pretinde, de asemenea, successor universal sau cu titlu universal al defunctului.

118
E. Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune: probleme şi sugestii. (Comentariu la noul Cod civil al
Republicii Moldova) // Revista Naţională de Drept, 2002, nr. 12, p.21.
 După cum rezultă din definiţia dată, reclamantul în petiţia de ereditate este persoana care
se pretinde a fi succesorul universal sau cu titlu universal. Pârâtul este acea persoană care se
pretinde a fi succesorul universal sau cu titlu universal şi care poseda bunurile succesoral în
aceasta calitate. Astfel, dacă pârâtul posedă bunurile succesorale şi se apără în calitate de
proprietar sau titular, acţiunea va fi de revendicare chiar dacă reclamantul va trebui să
dovedească calitatea sa de moştenitor pentru a putea acţona. Petiţia de ereditate nu se confundă
cu acţiunea personală prin care reclamantul cere plata datoriei pârâtului faţă de succesiune119.
Majoritatea autorilor califică petiţia de ereditate drept o acţiune reală, căci are ca scop
deposedarea moştenitoriului aparent de bunurile succesorale, iar nu ca un raport juridic
valorificat împotriva debitorului. În cazul acţiunii în petiţie de ereditate, chestiunea disputată
este reprezentatat de calitatea de moştenitor a părţilor. Dovada acestei calităţi se face prin
certificatul de moştenitor.
Admiterea petiţiei de ereditate de către instanţă produce în raporturile dintre adevăratul
moştenitor şi moştenitorul aparent următoarele efecte:
 reclamantul este îndreptăţit la restituirea de către moştenitorul aparent a bunurilor
succesorale;
 reclamantul este îndreptăţit la restituirea creanţelor pe care moştenitorul aparent le-a
încasat;
 moştenitorul aparent este obligat să plătească eventualele datorii pe care le are faţă de
succesiune, cu dobânzi din ziua chemării în judecata.
La fel ca şi în dreptul notarial al Republicii Moldova, în drepul notarial roman, certificatul de
moştenitor este actul eliberat de către notarul public, de la locul deschiderii moştenirii, în cadrul
procedurii succesorale necontencioase, care permite dovedirea calităţii de moştenitor.
Certificatul de moştenitor este eliberat de către notarul public numai dacă între moştenitori nu
există înţelegere. Acesta se eliberează după expirarea termenului de prescripţie a dreptului de
opţiune succesorală de 6 luni, care curge de la data deschiderii moştenirii. Certificatul de
moştenitor cuprinde precizări referitoare la : defunct; activul şi pasivul moştenirii; numărul şi
calitatea moştenitorilor; cota ce revine fiecarui moştenitor; plata taxelor de timbru şi a onorarilor;
data eliberării sale şi organul care îl eliberează. Certificatul de moştenitor îndeplineşte în dreptul
roman următoarele două funcţii: mijloc de însezinare a moştenitorilor nesezinari; mijloc de
probă. Certificatul de moştenitor nu dovedeşte dreptul de proprietate al moştenitorilor, ci numai
calitatea acestora şi cota bunurilor ce revin fiecăruia în parte120.

119
Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995, p.120.

120
E. Neaga - Termenul general şi special de acceptare a succesiunii //Revista Naţională de Drept 11/47, 2003.
 Capitolul 3.
Subdiviziunea 3.1 Aspecte comparative privind dreptul de optiune succesorala cu
legislatiile altor state ale lumii.
Un rol deosebit de important in procesul de exercitare a dreptului de optiune succesorala
revine ansamblului de norme de drept care reglementeaza exercitarea respectivului drept, care
sint continute in cadrul normative de drept civil succesoral al statelor lumii. In sensul respective,
este nevoie de a preciza faptul ca sistemele de drept ale diverselor state cunosc o varietate de
forme de reglementare a institutiei optiunii succesorale in dreptul civil. Anume din acest motiv
voi incerca sa prezint la prezentul capitol al lucrarii mele aspectele comparative ale dreptului de
optiune succesorala in raport cu prevederile similare , in acest sens, ale legislatiei civile
succesorale a Republicii Moldova. In acest sens, imi propun sa prezint specificul reglementarilor
exercitarii dreptului de optiune succesorala in legislatiile unor state precum Romania, Federatia
Rusa, Franta, ceea ce va conditiiona o imagine cu mult mai clara a varietatilor legale ale
reglementarilor privind dreptul de optiune succesorala in acest sens.
3.2 .Dreptul de optiune succesorala in legislatia Romaniei
Dispozitiile privind dreptul de optiune succesorala sint cuprise in acest sens in Codul
Civil al Romaniei, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 505 din 15 iulie 2011. Astfel
prevederi cu privire la dreptul de optiune succesorala se gasesc in legisltia Romaniei in cadrul
art.1100-1121 ale respectivei legi, art. Continute in cadrul Titlul IV - Transmisiunea si partajul
mostenirii al Codului Civil al Romaniei.
Astfel conform art.1100 al Codului Civil al Romaniei cel chemat la mostenire in temeiul
legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea. In acelasi timp
conform prevederilor art.1101 al aceleiasi legi sint precizate anumite caractere juridice ale
dreptului de optiune succesorala121. Astfel sub sanctiunea nulitatii absolute, optiunea succesorala
este indivizibila si nu poate fi afectata de nicio modalitate. Specificul unor anumite cazuri
particulare de exercitare a adreptului de optiune scuccesorala sint regementate de art.1102 care
stabileste ca mostenitorul care, in baza legii sau a testamentului, cumuleaza mai multe vocatii la
mostenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de optiune distinct.
In privinta legatarului conform prevederilro alin.(2) al aceluiasi art. , este stabilit faptul ca
legatarul chemat la mostenire si ca mostenitor legal isi va putea exercita optiunea in oricare
dintre aceste calitati.
Daca, desi nu a fost incalcata rezerva, din testament rezulta ca defunctul a dorit sa
diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca mostenitor legal, acesta din urma poate opta

121
Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. - Bucureşti: Actami, 1999, p.450.
doar ca legatar. Similar prevederilor art.1517 al Codului Civil al Republicii Moldova,
exercitarea dreptului de optiune succesorala este pusa in corelatie cu conditia termenului de
optiune, care in cazul legislatiei Romaniei este relgementata la art. 1103 al Codului Ciivl al
Romaniei care stabileste ca dreptul de optiune succesorala se exercita in termen de un an de la
data deschiderii mostenirii. In privinta curgerii termenului de optiune succeorala alin.(2) al
aceleiasi legi stabileste ca termenul de optiune curge:
 de la data nasterii celui chemat la mostenire, daca nasterea s-a produs dupa deschiderea
mostenirii;
 de la data inregistrarii mortii in registrul de stare civila, daca inregistrarea se face in
temeiul unei hotarari judecatoresti de declarare a mortii celui care lasa mostenirea, afara
numai daca succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotararea de declarare a mortii la o
data anterioara, caz in care termenul curge de la aceasta din urma data;
 de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatul sau, daca
testamentul cuprinzand acest legat este descoperit dupa deschiderea mostenirii;
 de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatura de rudenie pe
care se intemeiaza vocatia sa la mostenire, daca aceasta data este ulterioara deschiderii
mostenirii.
Spre deosebire de prevederile legislatiei Republicii Moldova care nu admit aplicare
regulilor privind termenul de prescriptie exctinctiva in cazul exercitarii dreptului de optiune
succesorala , alin.(3) al art.1103 al Codului Civil al Romaniei stipuleaza per a contrario ca
termenului de optiune succesorala i se aplica prevederile cuprinse in cartea a VI-a ale Codului
Civil al Romaniei referitoare la suspendarea si repunerea in termenul de prescriptie extinctiva122.
Alte doua cazuri particulare ale exercitarii dreptului de optiune succesorala in legislatia
civila succesorala a Romaniei este cazul de prorogare a termenului de optiune succeorala si cel
de retransmitere a dreptului de optiune succesorala . Astfel , in privinta cazului de prorogarea a
termenului de optiune succesorala este nevoie de a preciza faptul ca conform art.1104 al Codului
Civil al Romaniei in cazul in care succesibilul a cerut intocmirea inventarului anterior exercitarii
dreptului de optiune succesorala, termenul de optiune nu se va implini mai devreme de doua luni
de la data la care i se comunica procesul-verbal de inventariere. Pe durata efectuarii inventarului,
succesibilul nu poate fi considerat mostenitor, cu exceptia cazului in care a acceptat mostenirea.
In privinta cazului de retransmitere a dreptului de optiune succesorala art.1105 al
aceleiasi legi stipuleaza ca mostenitorii celui care a decedat fara a fi exercitat dreptul de optiune
succesorala il exercita separat, fiecare pentru partea sa, in termenul aplicabil dreptului de optiune

122
Dan Chirică. Drept civil. Succesiuni. - Bucureşti: Lumina Lex, 1996, p.245.
privind mostenirea autorului lor.

Secţiunea a 2-a a aceluiaşi cap. al Codului Civil al Romaniei reglementează acceptarea

moştenirii. Astfel art. 1108 al legii stabileşte acceptarea poate fi expresa sau tacita. Acceptarea
este expresa cand succesibilul isi insuseste explicit titlul sau calitatea de mostenitor printr-un
inscris autentic sau sub semnatura privata. Acceptarea este tacita cand succesibilul face un act
sau fapt pe care nu ar putea sa il faca decat in calitate de mostenitor.
Art.1110 stipulează categoriile de acte care au valoare de acceptare tacită a moştenirii.
Astfel actele de dispozitie juridica privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra mostenirii
atrag acceptarea tacita a acesteia. Sunt astfel de acte:
 instrainarea, cu titlu gratuit sau oneros, de catre succesibil a drepturilor asupra mostenirii;
 renuntarea, chiar gratuita, in folosul unuia sau mai multor mostenitori determinati;
 renuntarea la mostenire, cu titlu oneros, chiar in favoarea tuturor comostenitorilor sau
mostenitorilor subsecventi.
De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacita a mostenirii actele de dispozitie,
administrare definitiva ori folosinta a unor bunuri din mostenire. Actele de conservare,
supraveghere si de administrare provizorie nu valoreaza acceptare, daca din imprejurarile in care
acestea s-au efectuat nu rezulta ca succesibilul si-a insusit prin ele calitatea de mostenitor. Sunt
considerate a fi de administrare provizorie actele de natura urgenta a caror indeplinire este
necesara pentru normala punere in valoare, pe termen scurt, a bunurilor mostenirii.
Condiţiile declaraţiei de acceptare a moştenirii sînt reglementate de art.1111 al Codului care
stabileşte că succesibilul care intentioneaza sa indeplineasca un act ce poate avea semnificatia
acceptarii mostenirii, dar care doreste ca prin aceasta sa nu fie considerat acceptant, trebuie sa
dea in acest sens, anterior indeplinirii actului, o declaratie autentica notariala.
Ca consecinţă juridică acceptarea consolideaza transmisiunea mostenirii realizata deplin
drept la data decesului. Mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal raspund
pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proportional
cu cota fiecaruia.
O formă specială de acceptare a moştenirii este acceptarea forţată , reglementată de art.1119
al Codului Civil al Romaniei care stabileste ca succesibilul care, cu rea-credinta, a sustras ori a
ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donatie supusa raportului ori reductiunii
este considerat ca a acceptat mostenirea, chiar daca anterior renuntase la ea. El nu va avea insa
niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse si, dupa caz, va fi obligat sa raporteze ori
sa reduca donatia ascunsa fara a participa la distribuirea bunului donat. Mostenitorul aflat in
situatia prevazuta mai sus este tinut sa plateasca datoriile si sarcinile mostenirii proportional cu
cota sa din mostenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.
Secţiunea a 3-a a aceluiaşi Cap. al Codului Civil al Romaniei reglementează renunaţarea de
la moştenire. Astfel declaratia de renuntare se face in forma autentica la orice notar public sau,
dupa caz, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, in conditiile si limitele
prevazute de lege (art.1120). Pentru informarea tertilor, declaratia de renuntare se va inscrie, pe
cheltuiala renuntatorului, in registrul national notarial, tinut in format electronic, potrivit legii123.
În acelaşi timp , succesibilul care renunta este considerat ca nu a fost niciodata mostenitor.
Partea renuntatorului profita mostenitorilor pe care i-ar fi inlaturat de la mostenire sau celor a
caror parte ar fi diminuat-o daca ar fi acceptat mostenirea.
Cazul de renunţare frauduloasă este reglementat de art.1122 care stabileşte că creditorii
succesibilului care a renuntat la mostenire in frauda lor pot cere instantei revocarea renuntarii in
ceea ce ii priveste, insa numai in termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renuntarea.
Admiterea actiunii in revocare produce efectele acceptarii mostenirii de catre succesibilul debitor
numai in privinta creditorului reclamant si in limita creantei acestuia.
În privinţa revocaării renunţării de la moştenire, art.1123 al legii stabileşte că în tot cursul
termenului de optiune, renuntatorul poate revoca renuntarea, daca mostenirea nu a fost deja
acceptata de alti succesibili care au vocatie la partea care i-ar reveni. Revocarea renuntarii
valoreaza acceptare, bunurile mostenirii fiind preluate in starea in care se gasesc si sub rezerva
drepturilor dobandite de terti asupra acelor bunuri.
Dreptul la actiunea in anularea acceptarii sau renuntarii (art.1124) se prescrie in termen de 6
luni, calculat in caz de violenta de la incetarea acesteia, iar in celelalte cazuri din momentul in
care titularul dreptului la actiune a cunoscut cauza de nulitate relativa.
Reglementări speciale în contextul exercitării dreptului de opţiune succesorală sînt cele
incluse în textul Secţiunii a 4-a a Codului Civil care reglementează Sezina. Astfel art.1125 al
legii stabileşte că pe langa stapanirea de fapt exercitata asupra patrimoniului succesoral, sezina le
confera mostenitorilor sezinari si dreptul de a administra acest patrimoniu si de a exercita
drepturile si actiunile defunctului. Sunt mostenitori sezinari sotul supravietuitor, descendentii si
ascendentii privilegiati. Conform art.1127 mostenitorii legali nesezinari dobandesc sezina numai
prin eliberarea certificatului de mostenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii mostenirii.
Pana la intrarea in stapanirea de fapt a mostenirii, mostenitorul legal nesezinar nu poate fi
urmarit in calitate de mostenitor. În acelaşi timp legatarul universal poate cere intrarea in
stapanirea de fapt a mostenirii de la mostenitorii rezervatari. Daca asemenea mostenitori nu
exista sau refuza, legatarul universal intra in stapanirea mostenirii prin eliberarea certificatului de

123
Fr.Deak. Tratat de drept succesoral.- Bucureşti: Editura Academiei, 1999, p.55.
mostenitor. Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea in stapanirea de fapt a mostenirii de la
mostenitorii rezervatari sau, dupa caz, de la legatarul universal intrat in stapanirea mostenirii ori
de la mostenitorii legali nerezervatari care au intrat in stapanirea mostenirii, fie de drept, fie prin
eliberarea certificatului de mostenitor. Daca asemenea mostenitori nu exista sau refuza, legatarul
cu titlu universal intra in stapanirea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor124.
În ceea ce priveşte petiţia de ereditate şi efectele acesteia, art.1130, 1131 ale Codului
(conţinute în Sectiunea 5 - Petitia de ereditate) stabileşte că mostenitorul cu vocatie universala
sau cu titlu universal poate obtine oricand recunoasterea calitatii sale de mostenitor contra
oricarei persoane care, pretinzand ca se intemeiaza pe titlul de mostenitor, poseda toate sau o
parte din bunurile din patrimoniul succesoral. De asemena , conform art.1131 recunoasterea
calitatii de mostenitor il obliga pe detinatorul fara titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la
restituirea acestor bunuri cu aplicarea prevederilor menţionate mai sus ale Codului Civil al
Romaniei în materia succesiunii.
Reglementările privind certificatul de moştenitor sînt conţinute în art.1132-1134 ale Codului.
Astfel, certificatul de mostenitor se elibereaza de catre notarul public si cuprinde constatari
referitoare la patrimoniul succesoral, numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din
acest patrimoniu, precum si alte mentiuni prevazute de lege. Certificatul de mostenitor face
dovada calitatii de mostenitor, legal sau testamentar, precum si dovada dreptului de proprietate al
mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia.
In vederea stabilirii componentei patrimoniului succesoral, notarul public procedeaza, mai intai,
la lichidarea regimului matrimonial. În acelaşi timp , conform art.1134 al Legii, cei care se
considera vatamati in drepturile lor prin eliberarea certificatului de mostenitor pot cere instantei
judecatoresti constatarea sau, dupa caz, declararea nulitatii acestuia si stabilirea drepturilor lor,
conform legii.
La fel ca şi în cazul dreptului civil succesoral al Republicii Moldova, o deosebită importanţă
practică este determinată de procedura notarială succesorală în ceea ce priveşte exercitarea
dreptului de opţiune succesorală în limitele legii. În sensul dat Legea notarilor publici si a
activitatii notariale nr. 36/1995 ind.1 (publicată in Monitorul Oficial nr. 72 din 2/4/2013)
reglementează în cadrul Secţiunii a 3-a a acesteia, aspectele juridice privind exercitarea
dreptului de opţiune succesorală în cadrul Procedurii notariale succesorale125.
Astfel, conform art.102 al legii procedura succesorala notariala se deschide la cererea oricarei
persoane interesate, precum si a secretarului consiliului local al localitatii in raza careia se aflau

124
E. Mocanu - Opţiunea succesorală //Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova 6/162, 2002.

125
D.Macovei. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi, 1993, p.17.
bunurile defunctului la data deschiderii mostenirii Notarul public sesizat are obligatia de a-si
verifica in prealabil competenta teritoriala, iar in cazul in care constata ca succesiunea este de
competenta altui notar public, se desesizeaza, fara a mai cita partile, informandu-l pe solicitant
cu privire la notarul competent sa indeplineasca procedura succesorala. De asemenea , pentru
exercitarea dreptului de opţiune succesorală, conform art.103 al legii în cererea de deschidere a
procedurii succesorale vor fi mentionate datele de stare civila ale defunctului, numele, prenumele
si domiciliul mostenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu mentionarea valorii acestora,
precum si a pasivului succesoral Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi facuta
de oricare dintre succesibili, de catre creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum si de
orice alta persoana care justifica un interes legitim.
Dupa ce constata ca este legal sesizat, notarul public inregistreaza cauza si dispune citarea
celor care au vocatie la mostenire, iar daca exista testament, citeaza si pe legatari si executorul
testamentar instituit (art.105). Conform alin.(3) al aceluiaşi art. daca printr-un testament autentic
s-a instituit un legatar universal, se citeaza, in lipsa de mostenitori rezervatari, numai legatarul;
daca testamentul este olograf sau mistic, se citeaza si mostenitorii legali. In ambele cazuri se va
cita si executorul testamentar, daca a fost desemnat prin testament In succesiunea ce urmeaza a fi
declarata vacanta, notarul public citeaza autoritatea administratiei publice competenta a prelua
bunurile In cazul mostenitorului incapabil, se citeaza reprezentantul legal si autoritatea tutelara.
Conform art.114 al legii încheierea procedurii succesorale se poate face si inainte de
expirarea termenului de acceptare a succesiunii, daca este neindoielnic ca nu mai sunt si alte
persoane indreptatite la succesiune De asemenea, procedura succesorala se poate incheia de
indata, in temeiul unui testament, daca acesta indeplineste conditiile legale de forma, nu contine
dispozitii contrare legii si nu aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari sau exista
acordul acestora. In aceleasi conditii, notarul public va putea stabili drepturile legatarului
particular asupra bunurilor determinate prin testament
Ulterior, conform art.115 al legii, pe baza incheierii finale se redacteaza certificatul de
mostenitor sau de legatar, care va avea aceeasi data cu incheierea finala si numar din registrul de
termene succesorale si va cuprinde constatarile din incheiere referitoare la masa succesorala,
numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din patrimoniul defunctului. Certificatul
de mostenitor va putea cuprinde mentiuni cu privire la modalitatea prin care a fost stabilita
intinderea drepturilor succesorilor, precum si orice mentiune care justifica eliberarea acestuia.
Certificatul de mostenitor face dovada calitatii de mostenitor, legal sau testamentar, precum si
dovada dreptului de proprietate al mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din masa
succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia. Cate un exemplar al certificatului de mostenitor se
elibereaza fiecaruia dintre mostenitori sau legatari, dupa caz, dupa achitarea taxelor succesorale
si a onorariilor.
Cei care se considera vatamati in drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot
cere instantei judecatoresti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii. Pana la
anularea sa prin hotarare judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada calitatii de
mostenitor, legal sau testamentar, precum si dovada dreptului de proprietate al mostenitorilor
acceptanti asupra bunurilor din masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia (art.119 al
legii).
3.3 .Dreptul de optiune succesorala in legislatia Federaţiei Ruse
Legislaţia civilă succesorală a Federaţiei Ruse cunoaşte o poziţe proprie în materia
dreptului de opţiune succesorală şi exercitării acestuia126. Astfel Partea a 3-a a Codului Civil al
Federației Ruse ( în vigoare din 26.11.2001, legea N 146-FZ) este consacrată în întregime
Moştenirii. În acelaşi timp Cap.64 al respectivei Părţi al Codului Civil al Federaţiei Ruse
(art.1152-1175) reglementează aspectele juridice privind dreptul de opţiune succesorală în
dreptul civil al Federaţiei Ruse.
Astfel (art.1152) pentru a exercita dreptul de moştenitor, moştenitorul urmează a accepta
moştenirea ce i se cuvine. Similar prevederilor art.1516 al Codului Civil al Republicii Moldova ,
dacă moştenitorul acceptă moştenirea se consideră că a acceptat-o în orice ar fi fost și oriunde se
afla. Când un moștenitor este chemat pentru a moșteni simultan în mai multe temeiuri (prin
testament sau prin lege sau prin transmitere ereditară și rezultatul deschiderii moștenirii și altele
similare) moștenitorul poate accepta moștenirea ce i se cuvine în baza la unul dintre aceste
motive, în baza mai multor temeiuri , sau în baza fiecărui temei. Moştenirea nu se va accepta
moștenirea pe condiție sau cu rezerve. Acceptarea moștenirii de către unul sau mai mulți
moștenitori nu înseamnă că restul moştenitorilor au acceptat (acesta consacră carcaterul personal
al acceptării moştenirii). Acceptarea succesiunii presupune acceptarea masei succesorale la
momentul exercitării actului de acceptare indiferent de momentele ulterioare (adică are un
caracter universal ori cu titlu universal).
Art.1153 al Codului stabileşte modalităţile de exercitare a dreptului de opţiune
succesorală. Astfel acceptarea moștenirii se va face prin depunerea la locul deschiderii
succesiunii la un notar autorizat prin lege să emită un certificat de moștenire, a unei declarații
oficială cu privire la acceptarea moștenirii de moștenitor şi solicitarea emiteriii unui certificat de
moștenire127.

126
H.Бондарев, Э.Эйдинова. Право на наследство и его оформление. - Москва, 1971, р.25.

127
П.С. Никитюк. Наследственное право и наследственный процесс. - Кишинэу: Штиинца, 1973, р. 124.
 De asemenea se consideră că moștenitorul a acceptat moștenirea, în cazul în care el a
comis acțiuni care demonstrează acceptarea efectivă a moștenirii, în special:
a intrat în posesia bunurilor din masa succesorală ;
să ia măsuri pentru a păstra bunurile din masa succesorală, de protecție a acestora împotriva
abuzurilor sau pretentii terţilor (acte de conservare);
a făcut pe cheltuiala proprie acte de întreţinere a bunurilor imobiliare din masa succesorală;
a plătit datoriile personale ale celui care a lăsat moştenirea.
Art.1154 reglementează, la rîndul său termenul de acceptare a succesiunii. Astfel
moștenirea poate fi acceptată în termen de șase luni de la data deschiderii succesiunii.
În privinţa prelungirii termenului de opţiune succesorală, art.1155 al Codului stabileşte că
la cererea unui moștenitor care a omis termenul stabilit pentru moștenire (art. 1154), instanța
poate recupera acest timp și să recunoască moștenitorul a acceptat moștenirea, în cazul în care
moștenitorul nu au știut sau nu ar fi trebuit să știe despre deschiderea moștenirii sau a ratat
termenul limită pentru alte motive obiective, și sub rezerva că moștenitorul, care a ratat termenul
limită stabilit pentru moștenire a înaintat cerere de repunere în termen instanței în termen de
șase luni de la cauza lipsei acest termen a dispărut.
Art.1156 este consacrat dreptului de opţiune în cazul reprezentării succesorale . Astfel în
cazul în care moștenitorul invitat să moștenească în baza unui testament sau prin lege, a murit
după deschiderea succesiunii, dreptul la moștenire ce i se cuvine, se va transmite moştenitorilor
acestuia (transmitere ereditară). În cazul în care partea rămasă din teremenul de opţiune
succeorală după moartea moștenitorului este mai mică de trei luni, acesta se prelungește până la
trei luni.
Art.1157 reglementează dreptul de renunţare de la moştenire. Astfel moștenitorul poate
refuza moștenire în favoarea altora (art.1158) sau fără a indica în favoare cui renunţă.
Renunţarea unui moştenitor de la moştenire nu poate fi ulterior modificată sau retrasă.
Renunţarea de la moştenire a moștenitorului minor, incapabil sau incapabil este permisă cu
aprobarea prealabilă a autorității tutelare, în baza hotărîrii instanţei de judecată.
Moștenitorul poate renunţa de la moștenire în favoarea altor persoane , din rîndul
moștenitorilor desemnaţi prin testament sau moștenitorii legali, nu însă în favoarea celor
dezmoșteniți, inclusiv poate renunţa în beneficiul celor care sunt chemați să moștenească prin
dreptul de reprezentare sau, în ordinea transmiterii ereditare (art.1156).
Renunţarea parţială a moştenitorului de la moştenire nu este permisă. Cu toate acestea, în
cazul în care succesorul este chemat să moștenească simultan pe mai multe criterii (prin
testament sau prin lege sau prin transmitere ereditară etc.), acesta are dreptul de a refuza o
moștenire ce i se cuvine pe unul dintre aceste motive, pentru mai multe dintre ele, sau pentru
toate motivele.
Elementele de procedură notarială succesorală în dreptul civil al Federaţiei Ruse sînt
reglementate la art.1159 ale Codului Civil al respectivului stat. Astfel Certificarea dreptului de
moştenitor are loc la locul de deschidere a moștenirii, prin eliberearea de către notar a unui
certificat de moștenire.
Dreptul de a renunţa de la moştenire este reglementat de art.1160 al aceleiaşi legi care
stabileşte că moştenitorul poate renunţa de la moştenirea ce i se cuvine prin depunerea la notar a
unei declaraţii de renunţare de la moştenire ori în temeiul unor acţiuni din care rezultă clar lipsa
de dorinţă a moştenitorului de a accepta moştenirea ce i se cuvine conform legii sau clauzelor
testamentelor.
Subdiviziunea 3.2.Exemple din practica judiciară autohtonă privind exercitarea dreptului
de opţiune succesorală
Practica judiciară a instanţelor de judecată din Republica Moldova este în prezent destul
de variată şi voluminoasă în materia cazurilor civile privind exercitarea dreptului de opţiune
succesorală. Pentru a releva mecanismul şi efectele aplicării normelor legislaţiei civile
succesorale a Republcii Moldova privind dreptul de opţiune succesorală voi prezenta cînteva
exemple de pricini civile în materie examinate de instanţele de judecată din Republica Moldova.
3.3.Cazul TA vs ZN privind solicitarea anulării certificatului de moştenitor
La 27.07.2011 TA s-a adresat cu cerere de chemare in judecată către ZN, intervenient
accesoriu notarul public TP, solicitind declararea nulităţii parţiale a certificatului de moştenitor
legal nr.156 din 05.07.2007, eliberat de notarul TP pe numele piritei ZN, potrivit căruia aceasta
din urmă a devenit moştenitoarea tuturor bunurilor succesorale rămase după bunica lor GM,
decedată la 03 septembrie 1996. In motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, dorind să
inregistreze legal moştenirea după decesul bunicii sale GM, decedată la 03.09.1996, a constatat
că, in baza certificatului de moştenitor legal nr.156, eliberat la 05.07.2007 de către notarul public
TP, sora lui ZN a fost recunoscută succesor al intregii averi succesorale rămase după decesul
bunicii Goldenberg GM, inclusiv asupra casei de locuit din str. H 14, or.N, R.Moldova. De
asemenea, a aflat că ZN a dus in eroare notarul, indicind in cererea de acceptare a succesiunii că
este unicul moştenitor rămas după decesul bunicii GM, tăinuind faptul că mai există un
moştenitor care pretinde la succesiune – fratele ei TA. In procesul judecării cauzei in primă
instanţă reclamantul TA a solicitat anularea integrală a certificatului de moştenitor legal nr.156,
eliberat la 05.07.2007 de către notarul public TP, pe motiv că, la momentul eliberării
certificatului, era incă in viaţă mama lor TF, fiica defunctei GM, care şi trebuia chemată la
succesiune ca moştenitor legal de clasa I. Prin hotărirea Judecătoriei Nisporeni din 01 noiembrie
2011 acţiunea lui TA. a fost admisă, certificatul de moştenitor legal nr.156 din 05.07.2007
eliberat de biroul notarului TP pe numele lui Zubcu Nadejda ca moştenitor 2 al averii defunctei
GM, decedată la 03.09.1996, a fost recunoscut nul. ZN a atacat cu apel hotărirea primei instanţe.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 februarie 2012 apelul declarat de ZN a fost respins,
hotărirea Judecătoriei Nisporeni din 01.11.2011 a fost menţinută.
Pentru a hotări astfel, instanţele de fond şi apel au stabilit, că defuncta GM., nu a intocmit
testament, că la momentul decesului (03.09.1996), precum şi la momentul eliberării certificatului
de succesiune (05.07.2007) era in viaţă fiica defunctei TF (mama lui TA şi ZN.), care a decedat
la 11.04.2010 şi care trebuia chemată la succesiune ca moştenitor legal de clasa I, in temeiul
art.art. 1500-1501 CC.
La 23.03.2012 ZN a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, solicitind casarea
hotăririlor pronunţate in cauza dată şi emiterea unei noi hotăriri, de respingere a acţinii inaintate
de TA. Intru argumentarea cererii de recurs recurenta a invocat, că instanţele de fond şi apel nu
au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii,
au aplicat şi interpretat greşit normele de drept material şi procedural. La 23.03.2012 ZN a
declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, solicitînd casarea hotărîrilor pronunţate în cauza
dată şi emiterea unei noi hotărîri, de respingere a acţinii înaintate de TA. Întru argumentarea
cererii de recurs recurenta a invocat, că instanţele de fond şi apel nu au constatat şi elucidat pe
deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, au aplicat şi interpretat
greşit normele de drept material şi procedural. Analizînd temeiurile recursului în raport cu
materialele dosarului, normele incidente în cauză, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios
Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia că recursul este inadmisibil din
următoarele considerente: Instanţele de fond şi apel au stabilit corect situaţia de fapt şi de drept,
au aplicat corect legea materială şi au dat o hotărîre legală şi întemeiată. Colegiul Civil şi
Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a motivat decizia de respingere a
recursului astfel declarat şi în conformitate cu art.1500 alin.(1) lit.a) CC, care reglementează că
în cazul succesiunii legale, moştenitori de clasa I cu drept de cotă egală sînt descendenţii (fiii şi
fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi),
soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea. De
asemenea în conformitate cu art.1501 CC, moştenitorii de clasă posterioară sînt chemaţi la
succesiune legală numai dacă lipsesc moştenitorii de clasele precedente sau dacă aceştea nu
acceptă ori refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în cazul în care toţi moştenitorii
de clasele prcedente au fost decăzuţi din dreptul de succesiune. Argumentele recurentei, precum
că intimatul TA ar fi omis termenul de adresare în judecată şi termenul de acceptare a
succesiunii, sînt nefondate, au fost obiectul dezbaterilor judiciare în ambele instanţe şi au fost
respinse întemeiat, avînd în vedere că TA nu putea pretinde la culegerea patrimoniului
succesoral înaintea mamei sale TF , decedată la 11.04.2010, despre eliberarea certificatului de
moştenitor legal asupra averii bunicii pe numele surorii sale ZN dînsul a aflat abia în luna aprilie
2011 şi a înaintat acţiunea în judecată la 27.07.2011.
În temeiul celor expuse, conducîndu-se de prevederile art.431 alin.(2), 433 lit.a), 400
CPC, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie a decis că recursul declarat de ZN
împotriva deciziei Curţii de Apel Chşinău din 15 februarie 2012, în pricina civilă la cererea lui
TA către ZN , intervenient accesoriu notarul public TP , privind anularea certificatului de
moştenitor legal, este inadmisibil.
Deşi subiectul exercitării dreptului de opţiune succesorală oferă o gamă vastă de cazuri
practice în procedură litigioasă, totuşi un număr foarte mare de pricini civile în materie ţin de
exercitarea de către instanţele de judecată a competenţei de a constata în procedură specială
faptul juridic de acceptare a succesiunii prin intrarea în posesia bunurilor care fac parte din masa
succesorală (art.280, 281 ale Codului de Procedură Civilă).
3.4.Cazul CV privind privind constatarea faptului acceptării succesiunii
CVs-a adresat în judecată cu cererea privind constatarea faptului acceptării succesiunii.
În motivarea cererii petiţionarul CV a indicat, că la 11.09.2006 a decedat soțul său CV . După
decesul lui CV a rămas patrimoniul succesoral şi anume, bunurile imobile , trei terenuri agricole
cu situatie in extravilanul s. Alexanderfel r. Cahul, în posesia căruia ea a intrat, dar nu a depus la
notar, în modul prevăzut de lege, declaraţia de acceptare a succesiunii, deoarece nu cunoștea
despre faptul că trebuie să accepte succesiunea în termen de 6 luni de la decesul soțului său, fapt
despre care a aflat cînd s-a prezentat la notar pentru a înregistra bunurile imobile pe numele său.
Petiţionarul CV solicită constatarea faptului acceptării de către dînsa a succesiunii după decesul
lui CV la locul ei de deschidere, în s. A, r-nul Cahul.
În şedinţă judiciară petiţionarul CV a susţinut cererea şi a solicitat admiterea ei.
Reprezentantul persoanei interesate Primăria s. Alexanderfeld, r. Cahul, a depus cerere în scris
prin care a susţinut cererea înaintată şi a solicitat ca aceasta să fie admisă și examinată în lipsa
acestuia. Intervenienții accesorii CI și CE în ședința de judecată nu s-au prezentat însă au depus
referință prin care au declarat că cunosc despre cererea înaintată de CV. Audiind petiționarul,
studiind materialele cauzei, instanţa de judecată a ajuns la concluzia, că acţiunea este întemeiată
din următoarele considerente:
Conform art. 1516 alin.(3) CC, succesiunea se consideră acceptată când moştenitorul
depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau
intră în posesiunea patrimoniului succesoral. De asemena în conformitate cu prevederile art. 313
CC, posesiunea se transmite în virtutea succesiunii în forma în care se afla la persoana fizică sau
juridică succedată. Instanţa a motivat în drept că conform art. 320 alin.(2) CC stipulează, că
dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic,
succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărâre judecătorească atunci când aceasta
este translativă de proprietate.
În cadrul şedinţei judiciare cu certitudine s-a constatat că moștenitori de gradul I a lui CV sunt
CV, CI și CE, care a depus referință precum că nu a acceptat în termen succesiunea lăsată de CV
și nu pretind la aceasta. Din înscrisurile prezentate şi declaraţiile petiționarului rezultă, că
petiţionarul CV a intrat de facto în posesia bunului imobil la locul ei de deschidere, în s. A r.
Cahul. Potrivit declarațiilor moștenitorilor de gradul I CI și CE, acestea nu pretind la succesiune
și nici nu au acceptat succesiunea în termen. Din care considerente instanţa a ajuns la concluzia
de a admite integral cererea lui CV. În baza celor expuse, conducânduse de art. art. 238 – 241 ale
Codului de Procedură Civilă , instanţa de judecată,a hotărât de a admite cererea lui CV privind
constatarea faptului acceptării succesiunii.

succesorală, după cum am prezentat, urmează a fi cercetat din perspectiva trăsăturilor actului
juridic civil lato sensu, prezentînd o veritabilă manifestare de voinţă făcută de către succesibil în
procesul exercitării dreptului de opţiune succesorală ori în numele acestuia de către
reprezentantul legal al acestuia. Un rol fundamental în privinţa dreptului de opţiue succesorală
revine şi practicii judiciare în materie, bazate pe anumite categorii de pricini civile, dintre care
cele mai menţionabile sînt cererile în procedură specială privind constatarea faptului juridic de
acceptare a succesiunii, sau cele în procedură contencioasă generală (litigioasă) privind
solicitarea anulării certificatului de moştenitor, solicitarea anulării testamentului ori clauzelor
testamentare, revendicarea bunurilor aflate în posesia nelegitimă a altuia etc. Dreptul de opţiune
succesorală constituie, în concluizie , una dintre instituţiile majore, de o importanţă fundamentală
pentru dreptul civil succesoral.

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

1) Codul civil al Republicii Moldova, adoptat la 6 iunie 2002.

2) Codul familiei al Republicii Moldova.
3) Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate, Nr.459- XII din 22.01.1991, M.O.
nr.3-4-5-6 din 30.06.1991.
4) Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări de Stat, nr. 156-XIV din 14
octombrie1998, MO nr.111-113 .
5) Conventia Europenă a Drepturilor Omului, ratificată prin Hotărirea Parlamentului
Republicii Moldova nr.1298-XII din 24.07.1997.

Monografii:

6) Adam I, Rusu A, Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
7) Bacaci A,Comăniţă Gh, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
8) Bacaci A, Hageanu Codruţa, Dumitrache V, Dreptul Familiei. Curs Universitar, Ed. All
Beck, Bucuresti, 1999.
9) Baieş Sergiu, Drept Civil. Partea generală. Persoana fizică persoana juridică, Chişinău,
1997.
10) Bănărescu Iulia, Noţiunea de moştenire vacanţă şi natura ei juridică. Revista naţională
de drept nr. 10 din 2006.
11) Barberousse-Guibert Evelyne, Topeza Diana, Le guide pratique du Droit, France, 1985.
12) Botea Gh., Ticlea Alex, Drept civil, Arad, 2003.
13) Bloşenco A., Drept Civil. Contracte speciale. Dreptul de moştenire, Chişinău, 2003.
14) Cantacuzzino Matei B., Elementele dreptului civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.
15) Cărpenaru St., Drept Civil. Contracte speciale. Dreptul de m oştenire, Bucureşti, 1983.
16) Chibac Gh., Baieşu A., Rotari A., Efrim O., Drept Civil . Contracte speciale, Ed. Cartier
juridic, Chisinau, 2005.
17) Culegere de hotăriri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie,( mai 1974-iulie
2002), Chişinău, 2002.
18) Chirică Dan, ,, Drept civil succesiuni, editura Lumina Lex, Bucureşti.
19) Chirică Dan, Drept civil. Succesiuni şi testamente. Editura Roseşti, Bucureşti 2003.
20) Cocoş Stefan, Drept roman, editura Lumina Lex, Bucureşti 1997.
21) Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova,vol II, Ed. Arc,Сhisinau,2006.
22) Costin M, Marile institutii ale dreptului civil romîn, vol I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1982.
23) Deak F., Tratat de drept civil.Contracte speciale, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2001.
24) Deak Franciuc, Tratat de drept succesoral, ediţia II, Bucureşti 2002.
25) Dogaru I., Drept Civil.Succesiunile,Ed. All Beck, Bucuresti, 2003.
26) Eliescu M. Transmisiunea şi împarţeala moştenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei,
Bucuresti, 1966.
27) Filipescu I, Tratat de dreptul familiei, Bucuresti ,2000.
28) Florescu Dumitru, Drept civil, succesiuni, editura Univers ,, Titu Maiorescu, Bucureşti,
2001.
29) Lupan E., Popescu D.A., Drept Civil. Persoana fizica, Ed. Lumina Lex, Bucuresti,1993.
30) Lupascu Dan, Culegere de practică judiciară 1993-1998, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999.
31) Lupulescu D., Drept de proprietate comună al soţilor, Ed. Şansa, Bucuresti, 1993.
32) Macovei D., , Drept Civil. Succesiuni Iasi, 1993.
33) Manoliu J., Drept Civil . Succesiuni, Ed. Chemarea, Iasi, 1993.
34) Merişescu Anica, Decanu Nicolae, Drept succesoral, Editura Lumina Lex, Bucureşti
2002.
35) Muresan M., Contracte civile speciale, vol.II, Cluj-Napoca, 1998.
36) Micescu Istrate, Curs de drept civil. Succesiunile AB INTESTAT, Editura Themis Cart,
Bucureşti 2005.
37) Petrescu Raul, Drept succesoral. Moştenirea, devoluţiunea şi împărţeala, ediţia II, Ed.
Oscar Print, Bucureşti 2000.
38) Palanciuc V., Reprezentarea succesorala. Legea şi viata, nr.3, 2003.
39) Popescu R., Dreptul de mostenire. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de
bunurile mostenirii, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2004.
40) Proiectul Codului Civil. Drept moldovean, nr.1, Ed. Cartier, Chisinau, 2002.
41) Robu Oxana, Clasele de succesori legali, Revista naţională de drept, nr. 9 din 2005.
42) Safta – Romano Eugeniu, Dreptul de moştenire. Doctrină şi jurisprudenţă , Editura
Graphix, Iaşi 1995.
43) Stanciulescu L., Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Bucuresti, 2002.
44) Stoica V., Drept succesoral, Ed. Editas, Bucuresti 2003.
45) Dan Chirică, Drept Civil. Succesiuni;
46) Andrei Bloșenco, Drept civil Partea special. Note de curs;
47) Gh. Chibac, A. Băieșu, Al. Rotari, O. Efrim. Drept civil. Speciale Contracte, Vol. III ,
Cartier Juridic;
48) A. Bloşenco, Testamentul olograf, "Revista Naţională de Drept", 2005, nr.4;
49) I. Bănărescu, Aspecte generale privind noţiunea, caracterele juridice şi conţinutul
testamentului, "Revista Naţională de Drept", 2006, nr.6;
50) Е.А.Суханов, учебник "Гражданское право: В 2 т. / Отв. ред. проф. Е.А. Суханов.
2-е изд.
51) Шершеневич Т.Ф. Указания Русской правды;
52) И.А. Косарева "Экономический лабиринт";
53) Э. Плявиньш, Г. Плявиня, Какая форма завещания в Латвии лучше "Закон и
жизнь", 2006 г., N 12;
54) З. Крылова, Новеллы наследственного права в части третьей ГК РФ, "Российская
юстиция", 2002 г., N 3;
55) Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM, cu privire la practica aplicarii de
catre instantele judecatoresti a legislatiei la examinarea cauzelor despre succesiune, nr.13
din 03.10.2005
56) Deak Francisc. Moştenire legală. Bucureşti 1994;
57) Safta-Romano E. Dreptul de moştenire. Iaşi, 1995;
58) Conf.dr. Dan Chirică. Drept Civil, Succesiuni. Editura Lumina-Lex, Bucureşti;
59) Sergiu Baieş, Victor Volcinschi, Aurel Băieşu, Valentina Cebotari, Ion Creţu, DREPT CIVIL,
Drepturile reale, Teoria generală a obligaţiilor, Volumul II, Ediţia a 2-a, Chişinău, „Tipografia
Centrală”, 2005;
60) E. Neaga - Termenul general şi special de acceptare a succesiunii //Revista Naţională de
Drept 11/47, 2003;
61) П.С. Никитюк. Наследственное право и наследственный процесс. - Кишинэу:
Штиинца, 1973;
62) E. Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune: probleme şi sugestii. (Comentariu la
noul Cod civil al Republicii Moldova) // Revista Naţională de Drept, 2002, nr. 12;
63) Francisc Deak. Tratat de drept succesoral. - Bucureşti: Actami, 1999;
64) Elena Neaga. Acceptarea şi renunţarea la succesiune (comentariu la noul Cod civil) II
Revista Naţională de Drept, 2002, nr.12;
65) Julieta Manoliu. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi: Chemarea, 1995;
66) Dan Chirică. Drept civil. Succesiuni. - Bucureşti: Lumina Lex, 1996;
67) Mihai Eliescu. Transmisiunea şi împărţeala moştenirii în dreptul R.S.R. - Bucureşti:
Editura Academiei, 1966;
68) E.Safta-Romano. Dreptul la moştenire. Doctrina şi jurisprudenţa. Vol.II. - Iaşi: Graphix,
1995;
69) M.Eliescu. Transmisiunea şi împărţirea moştenirii în dreptul RSR. - Bucureşti: Editura
Academiei, 1966;
70) Drept civil. Succesiunile / Coordonator I.Dogaru;
71) Fr.Deak. Tratat de drept succesoral.- Bucureşti: Editura Academiei, 1999;
72) Drept civil. Succesiunile / Coordonator I.Dogaru. - Bucureşti: ALL Beck, 2003;
73) E. Mocanu - Opţiunea succesorală //Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din
Moldova 6/162, 2002;
74) D.Macovei. Drept civil. Succesiuni. - Iaşi, 1993;
75) M.Пронина. Право наследования. - Минск, 1989;
76) H.Бондарев, Э.Эйдинова. Право на наследство и его оформление. - Москва, 1971;
77) D.Chirică. Drept civil. Succesiuni şi testamente. - Bucureşti, 2003;
78) O.Robu - Clasele de succesori legali //Revista Naţională de Drept 9/51, 2005;
79) Dumitru Macovei Drept civil, Succesiuni, Editura Fundaţiei "Chemarea", Iaşi, 1993;
80) Eugeniu Softa-Romano "Dreptul la moştenire în România", Ed. Graphix, Iaşi, 1995.