Identificarea și definirea problemei

1.Care este problema identificata?

Lipsa dotărilor și a condițiilor de desfășurare a muncii impreuna cu salariile oferite sunt sub media
europeană.

2. De ce este această problemă atâta de importantă astfel încât necesită să fie abordată printr-o
propunere de politică publică? Care este impactul negativ( actual și potențial ) asupra populației în
cazul în care problema nu este rezolvată?

Considerăm că această problema este importantă deoarece conduce la o lipsa de personal tânăr din
spitalele de stat si la suprasolicitarea medicilor cu experiență.

În cazul în care problema nu este rezolvată, mortalitatea va fi în continuă creștere. Pierderea capitalului
cultural şi pierderea unor resurse publice investite în formarea profesională a medicilor afectează
societatea în general (Bour‐ dieu 1986, pp. 241–258). Circumscrisă unui fenomen mai larg, întâlnit sub
denumirea de „migraţie a creierelor”, migraţia medicilor are conotaţii economice importante, deoarece
reprezintă o pierdere pentru ţara de origine, și anume costul formării capitalului uman. Mărimea acestui
cost este diferită de la o ţară la alta şi depinde, în principal, de gradul de dezvoltare economică şi de
organizarea sistemului social (Simion 2010). Această pierdere este formată din două componente, şi
anume „costul formării” şi „costul specializării”.

3.Care sunt principalele cauze ale problemei și cum pot fi acestea contracarate /adresate?

Principalele cauze ale acestei probleme sunt: gradul de finanțare scazut al sistemului medical, acordarea
de recompense, politici de promovare și dezvoltare profesională lipsa medicamentelor sau a unor bunuri
(mănuşi, bandaje etc.) necesare pentru a le administra pacienţilor un tratament corespunzător. Adăugând
la aceste elemente, care ţin de slaba finanţare a sistemului de sănătate publică, şi alţi factori specifici, cum
ar fi condiţiile de stress, suprasolicitarea la locul de muncă, lipsa de recunoaştere şi de respect pentru
importanţa muncii pe care o prestează şi corupţia din sistem, recurgerea la emigrare devine un act pe
deplin motivat.

4.Care sunt dovezile care susțin afirmațiile prezentate anterior?

Salariul unui medic rezident anul I este în jur de 1.000 lei (Ordonanţa Guvernului nr. 17 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte
drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar 2008). Nivelul – şi
aşa foarte scăzut ‐ al remunerării personalului medical a fost afectat în anii următori de măsurile de
austeritate luate de Guvern (Legea nr. 18 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului
bugetar 2010), când toate salariile din sectorul bugetar au fost reduse cu 25 procente şi s‐a trecut la
impozitarea tichetelor de masă.

Potrivit datelor deţinute de Colegiul Medicilor, plecările medicilor români în străinătate sunt destul de
însemnate, daca le raportăm la numărul celor angajaţi în sistemul naţional de sănătate, care a fost, în
medie, în ultimii ani de cca. 50.000 (52.541 medici în anul 2011, din care 41.171 medici în sectorul public
(Institutul Naţional de Statistică 2011). Plecările cele mai mari de medici din România au fost din centrele
universitare ale ţării (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timiş), iar cele mai frecvente ţări de destinaţie au fost Franţa,
Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Suedia, Irlanda, Olanda, Canada, Belgia, Austria, Portu‐ galia şi
Cipru. Se remarcă, de asemenea, faptul că specializările cele mai solicitate de către angajatorii din
străinătate au fost cele de medicină generală, medicină de familie, chirurgie generală, anestezie şi terapie
intensivă. Conform datelor statistice (Colegiul Medicilor din Romania 2012), numărul medicilor plecaţi
până în prezent este de cca. 20.000, din care 10.000 de medici au plecat înainte de aderarea României la
Uniunea Europeană, iar cca. 10.000 de medici au plecat în următorii 5 ani,

Într-un studiu desfășurat pe parcursul a 3 ani (2013, 2014 și 2015) pe 957 absolvenți ai Universității de
Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj Napoca privind intenția de a emigra a proaspeților absolvenți,
autorii au descoperit că 84,7% dintre aceștia plănuiau să-și caute un loc de muncă în afara țării. Motivele
principale au fost salariile mai bune, condițiile de muncă și nemulțumirile legate de sistemul medical.
61,3% dintre aceștia își doreau să plece temporar, iar 23,41% definitiv (Suciu, Popescu, Ciumăgeanu,
Buzoianu, 2017).

La nivelul României, de exemplu, cheltuielile anuale cu pregătirea unui student la medicină sunt în
prezent de cca. 8.000 RON, iar pentru un an de rezidenţiat statul român cheltuie aproximativ 21.000
RON. Rezultă că pentru formarea şi specializarea unui medic pe o perioadă de 6‐11 ani (6 ani de facultate
şi 3‐5 ani de rezidenţiat) statul român cheltuie aproximativ 70.000 RON (cca. 20.000 EURO). Dacă până
în prezent au plecat din România cca. 20.000 de medici, aceasta înseamnă că statul român a pierdut până
în prezent cca. 400 milioane de EURO.

5.În ce constă, la modul general, soluția pentru adresarea problemei identificate?

Pentru a constitui un stimulent pentru reîntoarcerea medicilor, mărirea salariilor trebuie urmată de politici
și măsuri legate de guvernare, managementul unitătilor sanitare, selecția, recrutarea și promovarea
personalului medical și de corelarea între locurile disponibile la universități și în programele de
rezidențiat cu nevoile populației și specialitățile deficitare. În plus, România trebuie să facă ceva pentru a
raporta date de încredere în privința dinamicii forței de muncă din sistemul medical. În lipsa acestor date,
măsurile sunt luate din birou și nu au corespondent în realitate. Dacă îmbunătățirea condițiilor de lucru și
a dotărilor este posibilă, eliminarea corupției este un demers pe termen lung. Între măsurile pe termen
scurt însă, este mai mult decât necesară planificarea realistă a forței de muncă din sectorul medical,
corelarea numărului de locuri cu nevoile din sistem, a programelor de rezidențiat cu specialitățile
medicale deficitare și cu nevoile populației, astfel încât să fie asigurată îmbunătățirea calității serviciilor
medicale către populație și atenuate dezechilibrele de alocare a personalului între urban – rural și între
centrale universitare și restul orașelor. O altă soluție ar fi încurajarea stagiilor în străinătate (a
schimburilor de experiență, și a diferitelor specializări), dar și a proiectelor internaționale, care presupun
încurajarea migrației circulare.

Persoane și instituții implicate

1.Care sunt principalii actori responsabili pentru administrarea domeniului din care face parte
problema abordată? Ce responsabilități are fiecare dintre acești actori în legătură cu rezolvarea
acestei probleme?

Guvernul Romaniei - reprezinta puterea executiva in Romania (finanteaza anual si aproba legile cu privire
la sistemul de sanatate)

Ministerul sanatatii – distribuirea bugetului anual si promulgarea de legi. Ministerul Sanatatii asigura, in
colaborare cu institutiile administratiei publice centrale si locale, resursele umane, materiale si financiare
necesare functionarii institutiilor din sistemul public de sanatate. De asemenea,
Colegiul Medicilor din România - organizaţia profesională naţională a medicilor, fiind o instituţie de
interes public, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial. Colegiul Medicilor din România are
personalitate juridică şi este autonom în raport cu orice autoritate publică, exercitându-şi atribuţiile fără
posibilitatea vreunei imixtiuni.

Casa Nationala de Asigurari (CNAS) - este instituție publică, de interes național, cu personalitate juridică,
al cărei principal obiect de activitate îl reprezintă asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului
asigurărilor sociale de sănătate din România.

2. Care sunt relațiile instituționale (finanțare, colaborare, subordonare) dintre actorii prezentați
anterior?

Ministerul Sanatatii se afla in subordinea Guvernului. De asemenea, se afla in relatie de colaborare cu

institutiile administratiei publice centrale si locale, cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii
Stiintifice si cu Ministerul Tineretului si Sportului.

Ministerul Sanatatii se afla intr-o relatie de colaborare cu CNAS si cu Colegiul Medicilor din Romania.

CNAS se afla in relatie de subordonare cu Ministerul Sanatatii.

CNAS se ocupa de conducerea caselor judetene de sanatate, Casa de Asigurari de Sanatate a

Munincipiului Bucuresti, etc.

3. Care este poziția (pro-neutră-contra) și nivelul de putere/influență (ridicată-medie-scăzută) a

fiecăruia dintre actorii implicați cu privire la problema identificată și găsirea unei soluții pentru
această problemă?

Guvern - pozitie neutra, grad de putere ridicat.

Ministerul Sanatatii – pozitie pro, nivel de putere mediu.

CMR – pozitie pro, nivel de putere scazut.

CNAS – pozitie pro, nivel de putere scazut.

4. Ce alte persoane și instituții ar trebui să fie implicate pentru rezolvarea problemei?

5. Cum s-ar schimba rolurile și relațiile dintre actualele insituții interesate în ipoteza implementării
soluției identificate?
Cadrul legal și politicile actuale

1. Există un cadru legal pentru abordarea problemei identificate/selectate? Care este acesta?

2. Există în prezent politici care adresează problema identificată/selectată? Care sunt acestea? Care
sunt dezavantajele sau limitările politicilor actuale?

Variantele de propunere de politică publică

1. Care sunt soluțiile potențiale pentru adresarea problemei identificate/selectate?

2. Ce presupune, din punct de vedere practic implementarea fiecăreia dintre soluțiile potențiale

prezentate?

3. Cum adresează fiecare dintre soluțiile potențiale prezentate principalele cauze ale problemei?

4. Care sunt pricipalele avantaje și dezavantaje ale fiecăreia dintre soluții, raportat la celelalte soluții?

5. Care este varianta de propunere de politică publică selectată și de ce? Argumente științifice,
dovezi.

Planul de acțiune pentru implementarea și evaluarea politicii publice selectate

1. Care sunt pașii care vor fi parcurși pentru punerea în aplicare a politicii publice? (din momentul în

care aceasta va fi adoptată)

2. Care sunt actorii implicați în procesul de planificare, implementare și evaluare și care sunt rolurile

lor în acest proces?

3. Care sunt resursele (buget, resursă umană) necesare implementării și cum vor fi ele asigurate?

4. Care este calendarul de implementare al politicii?

5. Care sunt indicatorii de evaluare a politicii, când, cum și de către cine sunt aplicați? Care sunt
măsurile de control (organisme, penalități) a implementării politicii în condiții optime?

Dezvoltarea unei campanii de comunicare/informare pentru susținerea adopării și implementării politicii

selectate
1. Care este scopul campaniei de comunicare?

2. Care este publicul țintă?

3. Care sunt mesajele țintă?

4. Care sunt modalitățile de transmitere a mesajelor?

5. Cum se evaluează eficacitatea campaniei?