Sunteți pe pagina 1din 40

SYLLABUS

ANALIZA ECONOMICO FINANCIARĂ


AN 3
SPECIALIZĂRILE ECTS+FB+CIG

TITULAR CURS
CONF.UNIV.DR. CRISTINA FLOREA

Parcurgerea acestui curs va asigura studenţilor dobândirea de:


1. Competenţe generale:
- stabilirea relaţiilor de cauzalitate dintre fenomene şi procese economice şi financiare,
- cuantificarea indicatorilor economici şi financiari,
- determinarea sensului şi mărimii influenţei factorilor asupra fenomenelor economice;
2. Competenţe specifice:
a. Cognitive (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor disciplinei)
- modelarea indicatorilor economici,
- cunoaşterea procedeelor de analiză calitativă,
- aplicarea etapelor de analiză factorială pentru diferite procedee utilizate de analiză
economico-financiară,
-interpretarea dinamicii indicatorilor economico-financiari;
b. Tehnice/profesionale (proiectarea şi evaluarea activităţilor practice specifice; utilizarea
unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi aplicare)
- aplicarea etapelor de analiză factorială pentru diferite procedee utilizate de analiza
economico-financiară;
c. Atitudinal-valorice (manifestarea unei atitudini pozitive faţă de domeniu)
- capacitatea de cooperare pentru realizarea scopului propus.

După parcurgerea orelor de activităţi didactice de predare/seminarizare studenţii vor


susţine un examen scris constând din:
1. Rezolvarea unei probleme de analiză factorială prin procedeul substituirilor în lanţ sau
al indicilor (evaluată la 4 puncte),
2. Aceeaşi cerinţă pentru procedeul balanţier sau balanţier relativ (2 puncte),
3. 9 teste tip grilă (din cele din caietul de aplicaţii, respectiv din culegerea de teste pentru
licenţă) (3 puncte).

1
CUPRINS

CAPITOLUL 1 Introducere în analiza Pagina 4


economico-financiară
1.1. Fundamente teoretico- Pagina 4
metodologice ale analizei
economico-financiare
1.2. Specificul analizei Pagina 4
economico-financiare
1.3. Procesul de analiză Pagina 5
economico-financiară
1.4. Factorii în analiza Pagina 5
economico-financiară
1.5. Tipurile de analize Pagina 6
economico-financiare
CAPITOLUL 2 Analiza financiară Pagina 6
2.1. Apariţia, obiectul şi Pagina 6
dezvoltarea analizei
financiare
2.2. Tipologia analizei financiare Pagina 7
2.3. Indicatorii financiari Pagina 7
CAPITOLUL 3 Analiza economică Pagina 7
3.1. Metode, procedee şi tehnici Pagina 7
ale analizei economico-
financiare
3.2. Procedeul comparaţiei Pagina 8
3.3. Procedeul corelaţiilor Pagina 9
3.4. Procedeul modelării Pagina 10
3.5. Procedeul descompunerii pe Pagina 11
fracţii
3.6. Procedeul substituirilor în Pagina 12
lanţ
3.7. Procedeul balanţier Pagina 13
3.8. Procedeul indicilor Pagina 14
3.9. Procedeul balanţier relativ Pagina 16
CAPITOLUL 4 Analiza volumului activităţii Pagina 16
4.1. Analiya capacităţii de Pagina 17
producţie şi de ofertă
4.2. Analiza potenţialului intern al Pagina 18
firmei
4.2.1. Analiza potenţialului material Pagina 18

4.2.1.1. Analiza activelor imobilizate Pagina 18

4.2.1.2. Analiza activelor circulante Pagina 22


4.2.2. Analiza potenţialului uman al Pagina 25
firmei
4.2.3. Analiza cheltuielilor firmei Pagina 29

2
4.2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii Pagina 30
cheltuielilor
4.2.3.2. Analiza cheltuielilor pe tipuri Pagina 31
de cheltuieli
CAPITOLUL 5 Analiza ofertei firmelor Pagina 34
5.1. Obiectivele analizei cifrei de Pagina 35
afaceri
5.2. Analiza rezultatelor activităţii Pagina 36
5.3. Analiza profitabilităţii şi Pagina 38
rentabilităţii
* Bibliografie Pagina 40
* Erata pentru caietul de Pagina 40
aplicaţii

3
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE ÎN ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

1.1. FUNDAMENTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE


ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

 Etimologia cuvântului "analiză"


 Sensul general al termenului
 Conceptul de "analiză economică şi financiară"
 descompunere a unui fenomen/proces economic în elemente
componente
 stabilirea factorilor de influenţă
 determinarea relaţiilor de cauzalitate

INDICATORII ECONOMICI
. reprezintă expresii numerice ale fenomenelor şi proceselor economice

1.2. SPECIFICUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

 LATURA CALITATIVĂ- are ca punct final stabilirea formulei de analiză


MODELUL DE ANALIZĂ = MODELUL ECONOMICO-MATEMATIC =
FORMULA DE CALCUL

Metodele analizei calitative sunt:


1. diviziunea şi descompunerea rezultatelor
2. comparaţia
3. stabilirea relaţiilor de cauzalitate
4. modelarea
EXEMPLE:
modele multiplicative
R = A*B

modele de raport
R = A/B

modele aditive
R= A+B+C

modele substractive
R= A-B

modele complexe (sunt combinaţii de operaţii matematice)

 LATURA CANTITATIVĂ (presupune analiza factorială)

4
1.3. PROCESUL DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ = ETAPELE PROCESULUI
DE ANALIZĂ

1. determinarea obiectului analizei


2. determinarea elementelor şi factorilor = cauzelor unui fenomen/proces economico-
financiar
3. stabilirea corelaţiilor dintre fenomen şi factori
4. cuantificarea influenţei diferitelor elemente
5. stabilirea concluziilor şi aprecierilor
6. elaborarea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii

1.4. FACTORII ÎN ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ


* definire: elemente care determină apariţia unor fenomene sau procese economice,
* tipologie:
Natură  tehnici
 economici
 sociali
 politici
 naturali
 demografici
 etc

Caracter  cantitativi
 de structură
 calitativi (au esenţă comună + u.m.
comună cu fenomenul)

Modul de acţionare  primari = direcţi


 derivaţi = indirecţi
Gradul de sintetizare  simpli
 complecşi
Efortul firmei  dependenţi de efortul propriu
 independenţi de efortul propriu

Provenienţă  interni = endogeni


 externi = exogeni
Sensul influenţei  pozitivi
 negativi
 indiferenţi

Stadiul circuitului economic  ai aprovizionării


 ai producţiei
 ai desfacerii
Intensitatea acţiunii  dominanţi
 secundari
Posibilităţile de previziune  cerţi = previzibili = determinabili
 incerţi = ....

5
1.5. TIPURILE DE ANALIZE ECONOMICO-FINANCIARE

Nivelul de desfăşurare  microeconomică


 mezoeconomică
 macroeconomică
Modul de urmărire a fenomenului  calitativă
 cantitativă
Raportul dintre momentul desfăşurării  post faptică
fenomenului şi momentul analizei  previzională

Orizontul de timp pe care se desfăşoară  pe termen scurt


 pe termen lung
Modul de urmărire în timp a fenomenelor  statică
 dinamică
Criteriile de studiere a fenomenelor  tehnico-economică
 socio- economică
 economică
 financiară
 economico-financiară

CAPITOLUL 2

ANALIZA FINANCIARĂ

2.1. APARIŢIA, DEZVOLTAREA ŞI OBIECTUL ANALIZEI FINANCIARE

*apariţie: sfârşitul secolului al XIX-lea


*cauze:
– apariţia şi dezvoltarea societăţilor pe acţiuni;
– creşterea rolului băncilor şi a instituţiilor financiare
* definiţie generală:
un sistem de prelucrare a informaţiei în vederea furnizării de date pentru luarea de
decizii financiare
* utilizatori:
Utilizatorii externi sunt:
- creditorii societăţii;
- partenerii de afaceri,
- concurenţii firmei;
- statul etc..
Utilizatori interni :
- managerii societăţii
- personalul
*Scopul analizei financiare este acela de apreciere a performanţelor întreprinderii şi a
riscurilor la care aceasta este supusă.
*Instrumentele utilizate de analiza financiară sunt o serie de indicatori financiari.
*Sursa principală a informaţiilor financiare o reprezintă situaţiile financiare ale
societăţii (bilanţ, cont de profit şi pierdere şi notele la bilanţ).

6
2.2. TIPOLOGIA ANALIZEI FINANCIARE

*criterii:
1. în raport cu sursa informaţiilor financiare
– analiza pe baza bilanţului contabil,
– analiza pe baza bilanţului financiar,
– analiza pe baza bilanţului funcţional,

2. după modul de analiză a corelaţiilor bilanţiere, vorbim despre:


– analiza pe orizontală,
– analiza pe verticală,
– analiza combinată,

3. după modul de urmărire a fenomenelor şi proceselor în timp, distingem:


– analiza statică,
– analiza dinamică,

4. după orizontul de timp pe care se desfăşoară, avem:


– analiză pe termen scurt (până la un an),
- analiză pe termen lung (peste un an).

2.3. INDICATORII FINANCIARI


. a se vedea caietul de aplicaţii de la pag 1 la 11.

CAPITOLUL 3

ANALIZA ECONOMICĂ

3.1. METODE, PROCEDEE ŞI TEHNICI ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

 METODA methodus (lb. latină)- cale, mod de cercetare


 TEHNICA = METODA
 PROCEDEUL = mod sistematic de efectuare a unei lucrări pentru a atinge
obiectivele propuse
CLASIFICAREA PROCEDEELOR DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
1. APARTENENŢĂ
Comune mai multor discipline ştiinţifice:
– procedeul corelaţiei;
– procedeul analizei dispersionale;
– procedeul determinării izolate a influenţei factorilor;
– calculul matriceal;
– procedeul indicilor;
– procedeul logaritmării indicilor;
– procedeul analizei regresionale;
– procedeul funcţiilor de producţie etc.
1.2. Specifice analizei economico-financiare:
– procedeul modelării economico-matematice;
– procedeul descompunerii fenomenelor pe factori de influenţă;
– procedeul substituirilor înlănţuite;

7
– procedeul coeficienţilor de repartiţie;
– procedeul balanţier;
– procedeul comparaţiei etc.
2.După TIPUL RELAŢIILOR CAUZALE LA CARE SE APLICĂ, avem:
2.1. procedee aplicabile în cazul relaţiilor funcţionale, deterministe, certe, rigide:
– procedeul modelării economico-matematice;
– procedeul determinării izolate a infuenţei factorilor;
– procedeul substituirilor înlănţuite;
– procedeul coeficienţilor de repartiţie;
– procedeul calculului matriceal;
– procedeul balanţier;
– procedeul indicilor;
– procedeul logaritmării indicilor.
2.2. procedee aplicabile în cazul relaţiilor statistice, incerte:
– procedeul corelaţiei;
– procedeul calculului dispersional;
– procedeul analizei regresionale;
– procedeul funcţiilor de producţie etc.
3.După SCOPUL URMĂRIT ŞI ETAPELE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE,
procedeele folosite se grupează în:
3.1. procedee pentru aprecierea de ansamblu a situaţiei agenţilor economici:
– procedeul comparaţiei;
– procedeul punctajelor;
– procedeul aprecierii comparative multicriteriale;
– indicatorul sintetic;
– procedeul distanţei;
– corelaţiile dintre indicatorii economico-financiari;
– procedeul valorilor dominante şi dominate.
3.2. procedee pentru analiza factorială a rezultatelor economico-financiare:
3.2.1. procedee de selectare a factorilor esenţiali:
– procedeul modelării economico-matematice;
– procedeul descompunerii fenomenelor pe fracţii;
– procedeul corelaţiei;
– procedeul calculului dispersional.
3.2.2. procedee de evaluare a influenţei factorilor:
– procedeul determinării izolate a influenţei factorilor;
– procedeul substituirilor în lanţ;
– procedeul coeficienţilor de repartiţie;
– procedeul calculului matricial;
– procedeul balanţier;
– procedeul analizei regresionale etc.

3.2. PROCEDEUL COMPARAŢIEI

Comparaţia - metodă calitativă de analiză


- criterii de apreciere
- precizări:
baza de comparaţie poate fi: planul, normativul, realizările din perioadele trecute etc.
1. trebuie să se ţină seama de rata inflaţiei pentru a face comparabili doi indicatori
(cifra de afaceri, profitul, costurile etc.)

8
- condiţii:
 asigurarea unui conţinut omogen al rezultatelor economice comparate;
 exprimarea variabilelor în unităţi de măsură comparabile;
 utilizarea unor procedee unitare de stabilire a indicatorilor;
 alegerea unei baze de comparaţie în concordanţă cu scopul urmărit, fundamentată
ştiinţific, actualizată.
- tipuri de comparaţii
1. După baza de comparaţie utilizată, →comparaţii în timp;
→comparaţii în spaţiu;
→comparaţii spaţio-temporale (mixte);
→comparaţii speciale.
2. După conţinutul economic al fenomenelor, proceselor sau rezultatelor economice,
comparaţiile privesc:
– volumul producţiei;
– factorii de producţie;
– costul producţiei;
– rezultatele activităţii.
3. După forma de exprimare a rezultatului comparaţiilor, întâlnim:
– comparaţii exprimate sub forma modificărilor absolute (∆R), unde:
R  R1  R 0

R1
%R  IR  100  100  100
R0

3.3. PROCEDEUL CORELAŢIILOR DINTRE INDICATORII ECONOMICI ŞI


FINANCIARI
Clasificare:
I. ai potenţialului tehnico-economic, cum ar fi:
– indicatorii capacităţii de producţie/comercializare;
– indicatorii imobilizărilor;
– indicatorii privind activele circulante;
– indicatorii potenţialului uman
II. ai potenţialului financiar, de exemplu:
– capitalurile firmei;
– fondul de rulment net;
– trezoreria etc.
III. ai rezultatelor economico-financiare:
– cifra de afaceri;
– producţia exerciţului;
– rezultatul din exploatare, financiar, excepţional;
– rezultatul net
IV.ai eficienţei utilizării potenţialului tehnic, economic şi financiar:
– rata de eficienţă a mijloacelor fixe;
– rata de eficienţă a activelor circulante;
– viteza de rotaţie a activelor circulante;
– productivitatea muncii;
– ratele rentabilităţii

9
--exemple de corelaţii
a. Dacă indicele valorii adăugate este mai mare decât indicele producţiei exerciţiului,
rezultă o reducere a consumurilor intermediare;
b. Dacă indicele productivităţii muncii este mai mic decât indicele salariului mediu, a
avut loc o creştere a salariilor în condiţia în care producţia/vânzările nu au crescut;
c. Un fond de rulment net pozitiv sau o rată a capitalului permanent faţă de activele
imobilizate supraunitară indică existenţa unei surse de acoperire a activelor
circulante;
d. Dacă rata capitalului propriu faţă de cel permanent este subunitară, firma este
îndatorată pe termen mediu sau lung;
e. Dacă indicele cifrei de afaceri este mai mic decât indicele cheltuielilor aferente
cifrei de afaceri, rezultă reducerea rezultatului din exploatare etc.

3.4. PROCEDEUL MODELĂRII ECONOMICO-MATEMATICE


(GRUPAREA CORELATIVĂ A FACTORILOR)

- modelul economico-matematic
- exemplu: modelul de analiza pentru fondul anual de salarii pentru personalul
direct productiv
-definiţie, fondul anual de salarii =
-mod de formare a fondului anual de salarii:
– salariul mediu orar;
– salariul mediu zilnic;
– salariul anual;
– fondul anual de salarii.
Modelul economico-matematic al fondului anual de salarii (F) va fi exprimat sub
formă de produs:
F  s h  N h  N z  N l  N , unde:
– s h = salariul mediu orar;
– N h = numărul mediu de ore lucrate de o persoană pe zi;
– N z = numărul mediu de zile lucrate de o persoană pe lună;
– N l = numărul mediu de luni lucrate de o persoană pe an;
– N = numărul mediu anual al personalului direct productiv.
...ordinea de intercondiţionare a factorilor de influenţă
…. cazuri:
– cazul general-matematic;
– cazul specific-economic.
Modelul de analiză a fondului anual de salarii :
F  N  N l  N z  N h  s h , unde:

– N, N l , N z , N h = factori cantitativi;
– s h = factorul calitativ (cu acelaşi conţinut ca fenomenul analizat şi care se exprimă
în aceeaşi unitate de măsură).

10
Schema de analiză:

Fondul anual de salarii


Fondul de salarii tarifar + premiile + sporurile +
indemnizaţiile cuvenite

N Nl Nz sh factori simpli

3.5. PROCEDEUL DESCOMPUNERII FENOMENELOR ECONOMICE PE FACTORI


(FRACŢII)
- se aplică modelelor de tip funcţional, în care relaţiile dintre factori sunt de produs sau
de raport, uneori chiar de sumă, dacă din modelul determinist nu reies toţi factorii care
influenţează fenomenul economic
- lanţ de fracţii
-procedeul constă în descompunerea fenomenului economic analizat în mai multe
fracţii, astfel încât :
- numitorul fracţiei precedente să fie numărătorul fracţiei următoare, sau
- numărătorul fracţiei precedente să fie numitorul fracţiei următoare.
Excepţie : prima şi ultima fracţie.
Exemplu,
F  N  s a , unde:
– N = numărul mediu anual al personalului;
– s a = salariul mediu anual.
- în prima variantă avem:
F F F F F
sa    a  r  t
N Fa Fr Ft N , unde:
a b c d
– Fa = fondul de salarii în acord;
– Fr = fondul de salarii în regie;
– Ft = fondul de salarii tarifar;
– N = numărul mediu al personalului.
– →factorii de influenţă asupra salariului mediu anual
-în varianta a doua,
F N N F F
sa   z  h  t 
N N Nz Nh F t , unde:
a b c d
– N z, h = numărul mediu de zile sau de ore lucrate de o persoană pe an.

→ factorii de influenţă :
Dacă modelul fenomenului economic nu se prezintă sub formă de fracţie, prin artificii
de calcul elementar avem posibilitatea transformării lui în fracţii.
Exemplu:

11
E   ei , unde:
– E = economiile totale din reducerea costului producţiei;
– ei = economiile pe unitatea de produs “i” din reducerea costului.

E  Q
 ei  Q  ei , unde:
Q

3.6. PROCEDEUL SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ (APLICATIV-ECONOMIC)

Acest procedeu se foloseşte în cazul relaţiilor funcţionale de produs, raport şi


complexe.
Aplicarea procedeului implică respectarea a trei reguli:
1. aşezarea factorilor în ordinea condiţionării lor economice, ceea ce înseamnă că se
substituie mai întâi factorul cantitativ, apoi cel de structură şi la sfârşit factorul
calitativ;
2. substituirile se fac succesiv;
3. un factor substituit se menţine ca atare (la nivelul 1) în operaţiile ulterioare.

Exemple generale:

1. Pentru o relaţie de produs a doi factori unde a este factorul cantitativ


Etape ale analizei factoriale:
– determinarea abaterii totale R:
∆R = R1 – R0 = a1 × b1 – a0 × b0
– calculul influenţei factorului cantitativ ∆R(a):
∆R(a) = a1 × b0 – a0 × b0
– calculul influenţei factorului calitativ ∆R(b):
∆R(b) = a1 × b1 – a1 × b0
– relaţia de verificare este:
∆R = ∆R(a) + ∆R(b).

2. Pentru o relaţie de produs a n factori cu a factor cantitativ:


Etape de analiză factorială:
– calculul abaterii totale ∆R:
∆R = a1 × b1 × ... × n1 – a0 × b0 × ... × n0
– determinarea influenţei factorului cantitativ ∆R(a):
∆R(a) = a1 × b0 × ... × n0 – a0 × b0 × c0 × ... × n0
– determinarea influenţei factorului b ∆R(b):
∆R(b) = a1 × b1 × ... × n0 – a1 × b0 × ... × n0
..............................................................................................
– determinarea influenţei factorului n ∆R(n):
∆R(n) = a1 × b1 × ... × n1 – a1 × b1 × ... × n0
– relaţia de verificare va fi:
∆R = ∆R(a) + ∆R(b) + ... + ∆R(n).

3. Dacă relaţia deterministă se exprimă sub formă de raport putem avea două
variante:
3.1. când factorul cantitativ se află la numărător;

12
3.2. când factorul cantitativ se află la numitor.
În situaţia 3.1., etapele analizei factoriale sunt:
– calculul abaterii totale ∆R:
a1 a
R  R1  R 0   0
b1 b0
– calculul influenţei factorului cantitativ a ∆R(a):
a1 a
R (a )   0
b0 b0
– calculul influenţei factorului calitativ ∆R(b):
a1 a
R (b )   1
b1 b0
– evident, R  R(a )  R(b ) .
În situaţia 3.2., etapele analizei vor fi:
– calculul influenţei factorului cantitativ b ∆R(b):
a0 a
R (b )   0
b1 b0
– determinarea influenţei factorului calitativ ∆R(a):
a1 a
R (a )   0
b1 b1
– relaţia de verificare va fi: R  R(a )  R(b ) .
Observaţie: Ordinea de substituire a factorilor în cazul procedeului aplicativ-economic este
convenţională. În majoritatea lucrărilor de analiză economică se pleacă de la
ipoteza că dezvoltarea, modificarea fenomenelor se produce, în primul rând
datorită modificărilor cantitative (a acţiunii factorilor cantitativi) şi apoi datorită
factorilor calitativi (acţiunii factorilor calitativi). În activitatea practică se
utilizează acest procedeu datorită simplităţii aplicării lui.

3.7. PROCEDEUL BALANŢIER

Se utilizează în cazul relaţiilor funcţionale de sumă şi diferenţă.


Un exemplu al balanţei îl constituie relaţia:
R=a+b–c
Aplicarea metodei balanţiere presupune:
– calculul abaterii totale:
∆R = R1 – R0 = (a1 + b1 + c1) – (a0 – b0 – c0)
– calculul influenţei factorului a:
∆R(a) = (a1 + b0 – c0) – (a0 + b0 – c0) = ∆a
– calculul influenţei factorului b:
∆R(b) = (a1 + b1 – c0) – (a1 + b0 – c0) = ∆b
– calculul influenţei factorului c:
∆R(c) = (a1 + b1 – c1) – (a1 + b1 – c0) = – ∆c

13
3.8. PROCEDEUL INDICILOR

Permite evaluarea în mărimi relative a influenţei factorilor în cazul relaţiilor


funcţionale de produs şi raport în condiţiile în care indicele factorului substituit rămâne în
continuare în această stare (vezi procedeul substituirilor în lanţ).

Exemple::

1. În cazul relaţiilor de produs a doi factori


Deoarece:
R1
iR   100
R0

a1
ia   100
a0

b1
ib   100
b0

rezultă:
a1 b i  ib
iR   1  100  a
a0 b0 100

Etape în analiza factorială:


– determinarea abaterii relative a fenomenului:
ia  ib
R 0
0  i R  100   100
100
– calculul influenţei factorului cantitativ a:
a1 b a b
0
0 R(a )   0  100  0  0  100  i a  100
a0 b0 a0 b0
– calculul influenţei factorului calitativ b:
a1 b a b i  ib
0
0 R(b )   1  100  1  0  100  a  ia
a0 b0 a0 b0 100
– verificare:
0
0 R  0
0 R(a )  0
0 R( b ) .

2. În cazul relaţiilor de produs a trei factori


Etape în analiza factorială:
– determinarea abaterii totale:
ia  ib  ic
0
0 R  iR  100 
 100
100 2
– calculul influenţei factorului cantitativ a:
a1 b c a b c
0
0 R (a )   0  0  100  0  0  0  100 
a0 b0 c0 a0 b0 c0
 i a  100

– calculul influenţei factorului calitativ b:

14
a1 b c a b c
0
0 R (b )   1  0  100  1  0  0  100 
a0 b0 c0 a0 b0 c0
ia  ib
  ia
100
– calculul influenţei factorului c:
a1 b c a b c
0
0 R (c )   1  1  100  1  1  0  100 
a0 b0 c0 a0 b0 c0
ia  ib  ic ia  ib
 2

100 100
– verificare:
0
0 R  0
0 R(a )  0
0 R( b )  0
0 R(c) .

3. În cazul relaţiilor de raport


Dacă a este factorul cantitativ, etapele de analiză vor fi:
– determinarea abaterii totale:
a1
a i  100
R 0
0  iR  100  0  100  100  a  100
b1 ib
b0
– calculul influenţei factorului a:
a1 a0
a a
0
0 R (a )  0  100  0  100  i a  100
b0 b0
b0 b0
– calculul influenţei factorului b:
a1 a1
a a i  100
0
0 R (b )  0  100  0  100  a  ia
b1 b0 ib
b0 b0
– verificare:
0
0 R  0
0 R(a )  0
0 R( b ) .
Dacă b este factorul cantitativ, se vor parcurge următoarele etape:
– determinarea abaterii totale:
i a  100
R 0
0  i R  100   100
ib
– calculul influenţei factorului b:
a0 a0
a a 100 2
0
0 R (b )  0  100  0  100   100
b1 b0 ib
b0 b0
– calculul influenţei factorului a:
a1 a0
a a i  100 100 2
0
0 R (a )  0  100  0  100  a 
b1 b1 ib ib
b0 b0
– verificare:

15
0
0 R  0
0 R(a )  0
0 R( b ) .

3.9. PROCEDEUL BALAŢIER RELATIV

Acest procedeu permite evaluarea influenţei relative a factorilor în cazul relaţiilor de


sumă şi diferenţă.
Influenţa relativă a fiecărui factor se determină ca raport între influenţa absolută a
factorului luat în considerare şi nivelul de bază al fenomenului.
Etape:
– calculul abaterii totale:
R1
0
0 R   100  100  i R  100
R0

– determinarea influenţei factorului a:


a
0
0 R (a )   100
R0
– idem pentru factorii b şi c:
b
0
0 R (b )   100
R0
c
0
0 R (c )    100
R0
– verificare:
0
0 R  0
0 R(a )  0
0 R( b )  0
0 R(c) .

CAPITOLUL 4
ANALIZA VOLUMULUI ACTIVITĂŢII

Sistemul de indicatori de volum exprimă efortul depus de firmă în desfăşurarea


activităţii şi efectele acesteia.
În grupa indicatorilor de efort includem:
 capacitatea de producţie, respectiv capacitatea de ofertă (capacitatea de prestaţie);
 potenţialul material şi uman al firmei (activele fixe şi circulante ale firmei, numărul,
structura şi dinamica personalului;
 cheltuielile firmei.
Indicatorii de efecte se referă la:
– producţia fizică;
– producţia fabricată;
– marja comercială sau marja brută;
– producţia vândută;
– cifra de afaceri;
– producţia exerciţiului;
– valoarea adăugată;
– veniturile;
– profitul.

16
4.1. ANALIZA CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE
ŞI DE OFERTĂ

Capacitatea de producţie exprimă producţia care poate fi obţinută în anumite


condiţii tehnice, tehnologice, organizatorice, umane într-o perioadă dată de timp.
Capacitatea de producţie poate fi exprimată prin mai multe unităţi de măsură:
a) pentru întreprinderile cu producţie omogenă: tone, bucăţi, metri cubi etc.
b) pentru întreprinderile cu producţie eterogenă:
- număr total de ore de muncă,
- număr total de ore de funcţionare a utilajelor,
- număr total de unităţi de producţie finită etc.
Pentru firmele care desfăşoară activitate în domeniul comerţului sau serviciilor, capacitatea de
prestaţie se poate exprima prin indicatori fizici, cum ar fi:
 Număr de unităţi, de genul număr de magazine, de număr de unităţi de cazare (grupate
în raport de gradul de confort oferit), de alimentaţie publică, de agrement, care
formează reţeaua de distribuţie sau de cazare,
 Număr de locuri de prestaţie,
 Număr de camere,
 Suprafaţa comercială etc.
Şi în sfera producţiei se utilizează indicatori exprimaţi în unităţi fizice:

– parcul inventar (numărul de maşini, utilaje existente în firmă),


– parcul instalat (numărul de maşini şi utilaje în funcţiune din cele existente),
– fondul de timp calendaristic ,fondul de timp disponibil.
Există trei tipuri generale de capacitate:
 capacitatea teoretică (ideală, maximă, instalată),
 capacitatea practică (funcţională, disponibilă),
 capacitatea normală.
Capacitatea teoretică reprezintă volumul maxim de producţie/ servicii prestate pentru
o perioadă dată de timp (zi, săptămână, decadă, lună, trimestru, semestru, an) în ipoteza în
care utilajele sau echipamentele funcţionează la viteza optimă sau randamentul optim, fără
întreruperi.
Capacitatea practică reprezintă capacitatea teoretică, mai puţin întreruperile normale
şi probabile ale activităţii.
Capacitatea normală este nivelul mediu anual al capacităţii de producţie, necesar
pentru a satisface cererea potenţială de produse.
Pentru definirea gradului de folosire a capacităţii se foloseşte şi noţiunea de activitate
(capacitate utilizată), ca fiind cantitatea de produse/servicii efectiv realizată într-o perioadă
de timp dată.
Raportul dintre activitate şi capacitate reprezintă gradul de activitate, formula
acestuia fiind:
Activitate
Gradul de activitate  sau
Capacitate

Gradul de activitate are importanţă în imputarea raţională a costurilor fixe, în vederea


menţinerii constante a costului fix pe unitatea de produs.
Imputarea raţională a costurilor impune gruparea costurilor fixe în costuri de activitate
şi costuri de subactivitate.

17
În analiza economică, capacitatea de producţie prezintă importanţa în corelaţie cu cifra
de afaceri şi cererea solvabilă.

4.2. ANALIZA POTENŢIALULUI INTERN AL FIRMEI

Potenţialul intern al firmei se referă la suportul material şi uman al activităţii.

4.2.1. ANALIZA POTENŢIALULUI MATERIAL

Informaţiile privind potenţialul material al unei firme apar în situaţiile financiare


anuale (formate din bilanţ, contul de profit şi pierdere şi notele explicative) ,în balanţa de
verificare la sfârşitul unei perioade (lună, trimestru, an), pecum şi în evidenţa analitică pe care
o conduce o entitate economică.
4.2.1.1. ANALIZA ACTIVELOR IMOBILIZATE

Activele imobilizate sunt acele bunuri şi valori care îndeplinesc următoarele condiţii:
 sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau prestarea de servicii,
pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
 sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;
 au o valoare mai mare decât limita prevăzută prin reglementările legale în vigoare (în
cazul activelor corporale).
Valoarea activelor imobilizate care se pierde ca urmare a uzurii fizice sau morale se
recuperează prin amortizare.
Deprecierile reversibile se înregistrează sub forma ajustărilor pentru depreciere.
Ca reflectare a deprecierii lor, activele imobilizate sunt înscrise în bilanţul contabil la
valoarea netă contabilă (valoare brută - amortisment – ajustări pentru depreciere), ceea ce
prezintă semnificaţie în interpretarea indicatorilor de apreciere a .
Activul imobilizat cuprinde:
 imobilizările necorporale (numite şi intangibile sau imateriale);
 imobilizările corporale (terenuri şi mijloace fixe);
 imobilizările financiare.
Analiza activelor fixe se realizează static sau dinamic, urmărind:
A. dinamica, structura şi starea activelor fixe;
B. eficienţa utilizării activelor fixe.

A. ANALIZA DINAMICII, STRUCTURII ŞI STĂRII ACTIVELOR IMOBILIZATE


Pentru aprecierea dinamicii activelor imobilizate prezintă interes valoarea de intrare şi
valoarea medie anuală a acestora şi nu valoarea rămasă (care este neconcludentă fiind
influenţată de sistemul de amortizare utilizat).
Valoarea de intrare (contabilă) este reprezentată de:
 costul de achiziţie (pentru activele fixe procurate cu titlu oneros);
 costul de producţie (pentru activele fixe construite sau produse de firmă);
 valoarea justă (pentru activele fixe procurate cu titlu gratuit);
 valoarea de aport (pentru activele intrate cu ocazia asocierii);
 valoarea din reevaluare determinată pe baza unor evaluări făcute, de regulă, de evaluatori
autorizaţi.
Valoarea medie anuală ( A ) se calculează, după relaţiile:

18
A1 A 12
 A 2  ...  A 11 
A  2 2 , unde:
11
– A1,2, ..., 12 = valoarea activelor fixe din luna 1, 2, ..., 12.

AI  f A E  nf
A  A0  AI  AE  A0   , unde:
12 12

– A0 = valoarea activelor imobilizate în funcţiune la începutul anului;


– AI = valoarea medie a activelor fixe intrate;
– AE = valoarea medie a activelor fixe ieşite;
– f, nf = numărul de luni de (ne)funcţionare.
Analiza dinamicii activelor fixe se realizează pe baza indicatorilor:

I. Modificarea absolută a activelor imoblizate

A  A1  A0

Sau

a i  a i1  a i 0 , unde:

– A1,0 = valoarea activelor imobilizate la momentul 1 şi 0;


– ai1,0 = valoarea activelor imobilizate din grupa “i” la momentul 1 şi 0.
II. Modificarea relativă a activelor imobilizate (rata de modificare a activelor imobilizate)

0
0 A  iA  100

0
0 ai  ia i  100 , unde:

– iA, iai = indicele de modificare a activelor fixe (din grupa „i”).


-regulă generală : dinamica activelor imobilizate să fie corelată cu efectele pe care

le produce, reflectate de indicatori precum cifra de afaceri, producţia exerciţiului, profitul

brut, valoarea adăugată etc.

Structura activelor imobilizate este analizată prin următorii indicatori:

19
I. Coeficientul de structură
– arată loc0ul fiecărei categorii de active fixe în total :
Af i
k s  , unde:
Af
– Af(i) = activele fixe (din categoria “i”).
Structura activelor imobilizate defineşte locul fiecărei categorii de active fixe în total.

II. Coeficientul imobilizărilor corporale active (numit şi compoziţia tehnologică a


capitalului fix)
→ are rolul de a orienta efortul investiţional către categoriile de active imobilizate care
participă nemijlocit la obţinerea de produse, lucrări sau servicii :
Aa
k a  , unde:
At
– Aa = imobilizări corporale active.
Se consideră imobilizări active acele acive prin care se realizează în mod direct
obiectul de activitate al firmei.
– At = imobilizări corporale totale.
Starea activelor imobilizate se apreciază prin indicatorii:
I. Coeficientul de uzură
A
ku  , unde:
At
– A = amortizările cumulate;
– At = active imobilizate totale medii.

Evoluţia acestui coeficient exprimă:


 îmbătrânirea mijloacelor fixe
(iku > 1);

 menţinerea stării mijloacelor fixe (iku  1);


 întinerirea mijloacelor fixe
(iku < 1).

II. Gradul de reînnoire a activelor fixe


Ainvest
Gr  , unde:
A
– Ainvest = valoarea activelor imobilizate noi intrate prin investi]ii;
– A = valoarea medie anuală a activelor imobilizate.
Pentru ca firma să îşi menţină randamentul activelor fixe ar trebui ca gradul de
reînnoire să se situeze la nivelul coeficientului de uzură.

B. ANALIZA EFICIENTEI UTILIZARII ACTIVELOR FIXE


Într-o primă definire, eficienţa exprimă maximizarea rezultatelor unei activităţi în
relaţie cu resursele utilizate1
Eficienţa raportul dintre rezultatele obținute în activitatea economică și eforturile depuse. (<
fr. efficience, lat. efficientia)

20
Termenul de eficienţă este des utilizat atât în limbajul curent, cât şi în limajul de
afaceri şi, de aceea, se impune clarificarea acestei noţiuni.
Eficienţa se poate delimita în două forme:eficienţa activităţii şi eficienţa economică a
activităţii.Ceea ce deosebeşte cele două forme este sfera de cuprindere a efortului, respectiv a
efectelor.
În cazul eficienţei activităţii se realizează comparaţia între efectele economice şi
extraeconomice,respectiv efortul economic şi extraeconomic, iar în cel de al doilea caz sfera
se restrânge la efectul, respectiv efortul economic.
Model general:
E
 100 , unde:
A
– E = indicatorul de efecte (producţia fabricată = Pf, producţia exerciţiului = Pe,
cifra de afaceri = CA, profitul brut = Pb etc.);
– A = valoarea activelor imobilizate.

Cel mai cunoscut model este :

CA
 100 , unde:
A
– CA, = cifra de afaceri
– A = valoarea activelor imobilizate.

STUDIU DE CAZ

Tabel
Nr. Denumire
Indici
crt. indicatori
1 Cifra de afaceri 882000
i CA   100  126 0 0
700000
2 Imobilizări corporale 42000
iA   100  120 0 0
35000
3 Cifra de afaceri la 1000 lei 21000
i CA / 1000   1000  105 0
imobilizări corporale 20000
0

Interpretare:
- creşterea indicatorului de eficienţă este dată de majorarea cifrei de afaceri faţă de cea a
imobilizărilor corporale

Alte modele :

a b c d e f
     
Ac A Aa CA P
Ae     
P Ae Ac A Aa CA  1000
 1000 
A A

21
unde:
– Ae = activele pentru exploatare (total activ);
– Ac = activele circulante;
– Aa = valoarea medie a imobilizărilor corporale active;
– CA = cifra de afaceri;
– P = profitul din exploatare;
– b = ponderea activelor circulante în total active;
– c = valoarea imobilizărilor corporale pentru un leu active circulante;
– d = compoziţia tehnologică;
– e = cifra de afaceri obţinută pentru un leu imobilizări corporale active;
– f = profitul la un leu cifră de afaceri.

a b c d
   
Cpropriu CA P
Cperm   
P Cperm Cpropriu CA
 1000   1000
A A
unde:
– Cperm = capitalul permanent al firmei;
– Cpropriu = capitalul propriu;
– b = ponderea capitalului propriu în capitalul permanent;
– c = cifra de afaceri la un leu capital propriu;
– d = profitul din exploatare la un leu cifră de afaceri.

Utilizarea eficientă a mijloacelor fixe este reflectată şi prin indicatorul “Grad de


înzestrare tehnică” (GI):
A , unde:
GI 
N
– A = valoarea activelor imobilizate;
– N = numărul mediu de salariaţi.
OBESRVAŢIE: se consideră eficientă activitatea desfăşurată în condiţiile în care
indicele înzestrării tehnice este devansat de indicele productivităţii muncii.

4.2.1.2. ANALIZA ACTIVELOR CIRCULANTE

Definire: activele circulante reprezintă bunuri şi valori care:


 sunt achiziţionate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se
aşteaptă a fi realizate în termen de 12 luni de la data bilanţului;
 sunt reprezentate de creanţe aferente ciclului de exploatare;
 sunt reprezentate de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricţionată.
Analiza activelor circulante urmăreşte:
A. structura acestora, static şi dinamic;
B. analiza stocurilor;
C. analiza eficienţei stocurilor;
D. analiza rotaţiei activelor circulante;
E. analiza gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor.

22
A. Analiza structurii activelor circulante
- reflectă investiţiile făcute de firmă în diferitele componente ale acestora:
 Stocuri;
 Creanţe;
 Disponibilităţi.
Activele circulante se evaluează la:
– preţ de achiziţie;
– cost de producţie;
– stocurile de mărfuri se pot evalua şi la preţ cu ridicata sau la preţ cu amănuntul;
– în bilanţ, activele circulante se evaluează la valoarea netă (valoarea de intrare –
ajustări de valoare).
! Cea mai importantă grupă a activelor circulante o reprezintă stocurile de materii
prime, materiale şi mărfuri care asigură ritmicitatea producţiei şi a vânzărilor.
Stocurile de valori materiale se evaluează la intrare la:
– cost de achiziţie (preţ de facturare + cheltuieli de transport – aprovizionare);
– preţ standard (prestabilit);
– preţ de facturare;
– cost de producţie.
B. ANALIZA STOCURILOR

B.1. Analiza stocului final (Sf)- model:


Sf  S i  A  D(M ) , unde:
– Sf = stocul final;
– A = aprovizionări;
– D = desfaceri;
– M = consumul productiv de elemente stocabile.
♫ metodele de evaluare la ieşire sunt
– metoda identificării specifice;
- CMP
- FIFO
- LIFO.
B.2. ANALIZA STOCULUI MEDIU

Noţiunea de “stoc mediu” se referă la cantitatea sau valoarea stocului de valori


materiale care asigură continuitatea activităţii.
Factorii de influenţă sunt :
- consumul mediu zilnic,
- timpul de formare a stocurilor.

C. Analiza eficienţei stocurilor


În analiza eficienţei stocurilor se utilizează indicatori asemănători cu cazul activelor
fixe:
E
 1000 , unde:
S
– E = indicatorul de efecte;
– S = valoarea stocului mediu.

– Alte modele :

23
CA Pe CA
CA | S   
S S Pe
 
, unde:
a b

– Pe = producţia exerciţiului;
– a,b = factori de influenţă;
– a = producţia exerciţiului la un leu stoc mediu;
– b = cifra de afaceri obţinută la un leu producţie a exerciţiului.
– modelul care priveşte profitul la 1000 lei stocuri:
P Pe CA P
P / 1000   1000     1000
S S Pe CA
   , unde:
a b c

– a,b = identici cu cei de la modelul anterior;


– c = profitul obţinut la 1000 lei cifră de afaceri.

D. ANALIZA VITEZEI DE ROTAŢIE A ACTIVELOR CIRCULANTE


Indicatorul viteza de rotaţie a activelor circulante îmbracă două forme:
 numărul de rotaţii dintr-o perioadă (viteza de rotaţie în coeficient);
 durata în zile a unei rotaţii.

Numărul de rotaţii (Vk) se determină după formula:


(C )CA
Vk  , unde:
AC
– CA = cifra de afaceri;
– C = costul bunurilor vândute sau costul de producţie (se utilizează în eneral pentru
producţia neterminată şi produsele finite);
– AC = activele circulante.
Pentru a calcula numărul de rotaţii pe fiecare element al activelor circulante se vor
utiliza formulele:
– pentru calculul vitezei de rota]ie a stocurilor:
C
Vk stocuri  , unde:
S(...)
– S(...) = stocul mediu (de materii prime şi materiale, produse finite, mărfuri etc.).
– pentru calculul vitezei de rotaţie a creanţelor (a numărului de rotaţii pe an pentru creanţe):
CA
Vk creante 
creante

Durata în zile a unei rotaţii (Vz) se calculează după modelul general:

24
T
Vz  , unde:
Vk
– T = 360 zile.
Deci,
– durata în zile a unei rotaţii a activelor circulante va fi de:
T  AC
Vz 
(C )CA
– numărul de zile de rotaţie a stocurilor se va determina după formula:
T  S
Vz stocuri 
C

ACCELERARE ÎNCETINIRE
creşte Vk se reduce Vk
se reduce Vz creşte Vz

E. Analiza gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor


Indicator:
Pf (CA )
GV  , unde:
Mmp  Mm

– Pf, CA = producţia fabricată sau cifra de afaceri;


– Mmp = consumul de materii prime;
– Mm = consumul de materiale.

4.2.2. ANALIZA POTENŢIALULUI UMAN AL FIRMEI


Scopuri:
A. asigurarea cantitativă cu forţă de muncă;
B. eficienţa utilizării forţei de muncă.

A. Analiza cantitativă privind forţa de muncă


Aspecte:
– dinamica personalului, pe total şi pe categorii;
– circulaţia şi fluctuaţia personalului;
– utilizarea timpului de muncă;
– gradul de conflictualitate dintre salariaţi şi conducerea firmei.

 Dinamica personalului-indicatori:
– număr mediu de salariaţi = media aritmetică simplă rezultată din însumarea
efectivelor zilnice de salariaţi din luna respectivă, exclusiv zilele de repaus săptămânal
şi sărbători legale, raportat la numărul total de zile lucrătoare din lună, stabilit conform
Codului Muncii;
– număr mediu de colaboratori angajaţi pe bază de convenţie civilă (se determină ca
medie aritmetică simplă);
– număr mediu de personal (salariaţi şi colaboratori).

25
Modele de analiză:
n n
N  N1  N 0   Ni 1   Ni 0
, unde:
i 1 i 1

– N = numărul total de personal (scriptic = 1; din baza de comparaţie = 0);


– i = structura personalului (salariaţi şi colaboratori; pe categorii de activităţi: direct,
indirect, productive sau generale; pe meserii; pe categorii de vîrstă sau vechime; în
funcţie de sex).
…corelaţia de urmărit : număr de salariaţi- cifrei de afaceri - productivitatea muncii
→ situaţii posibile( pornesc de la modelul:
i  i
i Q  N W
).
100
Situaţii posibile:
1) dacă iN = 100, atunci iQ = iW
2) dacă iN > 100, iar iW > 100 şi iW > iN, atunci iQ > 100

3) dacă iN > 100, iar iW < 100

atunci iQ < 100 sau iQ > 100

4) dacă iN < 100, iar iW > 100,

atunci iQ < 100 sau iQ > 100.

...economia (depăşirea) relativă de personal

E(D )  N1  N 0  iQ (CA )
EXEMPLU
-N0 = 100 persoane
-N1 = 110 persoane
- ICA = 115%
… iCA  iFs  i N , unde:
– iFs = indicele fondului de salarii realizat.
… i W / iFs
Structura personalului- de urmărit :
– creşterea ponderii lucrătorilor direct productivi în raport cu cei auxiliari;
– un raport corespunzător între personalul de specialitate şi numărul de muncitori;
– creşterea nivelului de calificare, apreciată prin coeficientul mediu al calificării,
– creşterea nivelului de instruire, considerând următoarele trepte:
 superior;
 postliceal de specialitate sau tehnic de maiştri;
 liceal;
 profesional, complementar sau de ucenici;
 gimnazial;
 primar sau fără şcoală absolvită.

26
 Circulaţia şi fluctuaţia personalului se urmăresc cu ajutorul indicatorilor:
– coeficientul intrărilor de personal (kI):
I
kI  ( 1) , unde:
N
– I = intrările de persoane angajate (angajările de personal);
– N = numărul mediu de angajaţi.
– coeficientul ieşirilor de personal (kE):
E
kE  ( 1) , unde:
N
– E = ieşirile de personal, din cauze diferite (transferuri, pensionări, demisii,
desfacerea contractelor de muncă şi de prestări servicii.

– coeficientul mişcărilor totale (kM):


I  E
kM 
N
– coeficientul de fluctuaţie (kF):
ES
kF  ( 1) , unde:
N
 ES = ieşiri din cauze subiective (din propria iniţiativă a angajaţilor sau din
concedieri ca urmare a nerespectării disciplinei în muncă).
– coeficientul stabilităţii (ks):
Nv
ks  ( 1) , unde:
N
– Nv = numărul de persoane cu vechime în muncă.

 analiza utilizării timpului de muncă- informaţii:


– fondul de timp calendaristic (Tc);
– fondul de timp corespunzător sărbătorilor legale, zilelor de repaus săptămânal şi
concediilor de odihnă (TSRC);
– fondul de timp maxim disponibil (Tc – TSRC).
 Gradul de conflictualitate se apreciază prin două grupe de indicatori:
– indicatori privind conflictualitatea colectivă:
– numărul de greve;
– numărul de zile de grevă;
– numărul de grevişti.
– indicatori care cuantifică consecinţele acţiunilor protestatare asupra indicatorilor de
performanţă: productivitatea muncii, cifra de afaceri, rezultatul din exploatare etc.
B. Eficienţa utilizării forţei de muncă
.definiţie : productivitatea muncii reprezintă capacitatea potenţialului uman de a crea,
într-un anumit interval de timp, un volum determinat de bunuri sau de servicii.
Indicatori :
Q , unde:
W 
T

– Q = cantitatea de produse, bunuri sau servicii obţinute;


– T = timpul necesar pentru realizarea acestora.
sau indirect – prin raportul dintre consumul de timp şi rezultatele de producţie.

27
T , unde:
W 
Q

– T, Q au aceeaşi semnificaţie ca în formula anterioară.


Pentru calculul productivităţii muncii în unităţi valorice se pot folosi ca indicatori de
rezultate: producţia exerciţiului (Pe), cifra de afaceri (CA), valoarea adăugată (Va).
. modelele de calcul a productivităţii muncii vor fi:
Pe(CA )(Va )
Wa  , unde:
Ns
– Wa = productivitatea medie anuală;
– Pe, CA sau Va = indicatorii de rezultate obţinuţi în cursul unui exerciţiu financiar;
– Ns = numărul mediu de salariaţi.
Pe(CA )(Va )
Wz  , unde:
Tz
– Wz = productivitatea medie zilnică;
– indicatorii de rezultate se exprimă în valori anuale;
– Tz = numărul total de om-zile lucrate într-o anumită perioadă (un an).
Pe(CA )(Va )
Wh  , unde:
Th
– Wh = productivitatea medie orară;
– Th = numărul total de om-ore lucrate într-o anumită perioadă (de regulă un an).
…prin procedeul descompunerii pe fracţii → alte modele de calcul
CA CA Fs
Wa   
Ns Fs Ns
  , unde:
a b

– Wa = productivitatea medie anuală;


– CA = cifra de afaceri;
– Ns = numărul mediu de salariaţi;
– Fs = fondul anual de salarii;
– a = cifra de afaceri obţinută la un leu fond de salarii;
– b = salariul mediu al unui angajat (S ) .
CA Tz Th CA
Wa      Nz  Nh  Wh , unde:
Ns Ns Tz Th
– Wa = productivitatea medie anuală;
– CA = cifra de afaceri;
– Ns = numărul mediu de salariaţi;
– Tz = numărul total de om-zile lucrate într-o anumită perioadă;
– Th = numărul total de om-ore lucrate într-o anumită perioadă;
– Nz = numărul mediu de zile lucrate de un angajat într-un interval de timp dat;
– Nh = numărul mediu de ore lucrate pe zi de un angajat;
– Wh = productivitatea medie orară.

28
4.2.3. ANALIZA CHELTUIELILOR EFECTUATE DE FIRMĂ

Cheltuielile sunt valori plătite sau de plătit pentru:


– consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
unitatea;
– cheltuieli cu personalul;
– executarea unor obligaţii legale sau contractuale;
– pierderi (reduceri ale beneficiilor economice);
– amortizări şi provizioane constituite.
Costul este suma cheltuielilor cu factorii de producţie consumaţi, în vederea
realizării unei activităţi sau unui produs, într-o perioadă de gestiune dată.
I. Cheltuielile întreprinderii care formează costul producţiei se grupează în
contabilitatea financiară pe trei paliere:
– cheltuieli de exploatare;
– cheltuieli financiare;
– cheltuieli extraordinare.
Cheltuielile de exploatare cuprind:
– cheltuieli privind consumurile de materii prime şi materialele consumabile,
– costul de achiziţie al obiectelor de inventar consumate;
– costul de achiziţie al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor;
– contravaloarea energiei şi apei consumate;
– valoarea animalelor şi păsărilor; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
– cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi; redevenţe, locaţii de gestiune
şi chirii;
– prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi
(colaboratori);
– comisioane şi onorarii;
– cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
– transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări;
– cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii;
– servicii bancare şi altele);
– cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli cu
personalul, suportate de persoana juridică);
– alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri,
amenzi şi penalităţi; donaţii şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele
cedate şi alte operaţii de capital etc.).
Cheltuieli financiare, care cuprind: pierderi din creanţe legate de participaţii;
-cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
- diferenţe nefavorabile de curs valutar;
- dobânzi privind exerciţiul financiar în curs;
- sconturile acordate clienţilor;
- pierderi din creanţe de natură financiară şi altele.
Cheltuieli extraordinare (calamităţi şi alte evenimente extraordinare).

29
II. În funcţie de comportamentul lor faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei,
se disting:
– cheltuieli variabile;
– cheltuieli fixe (convenţional – constante).
III. În funcţie de purtătorul de cost distingem:
a) costuri directe
b) costuri indirecte;
IV. În funcţie de structura consumului de factori de producţie putem vorbi de:
a) costuri materiale (cu munca trecută) - care includ cheltuielile cu materii prime,
materialele, combustibilul, energia, amortizarea capitalului fix;
b) costuri salariale care cuprind cheltuielile cu forţa de muncă, respectiv cheltuielile cu
salariile şi cele asimilate salariilor (de exemplu: indemnizaţiile de delegare-detaşare-
transferare a personalului).
V. În structura activităţilor desfăşurate de societăţile cu profil de comerţ şi turism
întîlnim:
a) cheltuieli de cazare;
b) cheltuieli de transport;
c) cheltuieli de alimentaţie publică;
d) cheltuieli de desfacere sau cheltuieli de circulaţie.
… aspecte:
– analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor;
– analiza cheltuielilor la nivelul firmei;
– analiza cheltuielilor pe feluri de activităţi;
– analiza de ansamblu a costului producţiei.

4.2.3.1. ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII CHELTUIELILOR (ANALIZA PE


VERTICAL Ă A CHELTUIELILOR)
Aspectele urmărite sunt :
ANALIZA CHELTUIELILOR LA NIVELUL FIRMEI

.sursa de date : contul de profit şi pierdere.


Toţi indicatorii se determină ca raport între cheltuielile şi veniturile firmei ( a se vedea datele
din tabelul 33- din caietul de analiză), sau invers raportează veniturile la cheltuieli.

ANALIZA CHELTUIELILOR AFERENTE VENITURILOR

ANALIZA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE


.deţin cea mai mare pondere
.analiza cheltuielilor de exploatare urmăreşte dinamica şi structura acestora, precum şi
nivelul lor la 1000 lei venituri din exploatare

ANALIZA CHELTUIELILOR AFERENTE


CIFREI DE AFACERI

Indicatorii folosiţi sunt:


– cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri (C/1000):

unde: C / 1000 
C
 1000 
 gi  ci / 1000
CA 100

30
– C = suma totală a cheltuielilor dintr-o perioadă de timp;
– CA = cifra de afaceri din perioada de timp considerată;
– gi = structura cifrei de afaceri pe produse, lucrări sau activităţi de tipul “i”;
– ci/1000 = cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri pentru tipul “i” (produs, lucrare,
activitate).

4.2.3.2 ANALIZA CHELTUIELILOR


PE TIPURI DE CHELTUIELI

Pornind de la tipologia cheltuielilor, analiza acestora se poate adânci pe feluri de


cheltuieli.
ANALIZA CHELTUIELILOR MATERIALE

. aspecte:
– dinamica cheltuielilor materiale în raport cu volumul producţiei sau al vânzărilor. Situaţia
favorabilă pentru firmă este aceea în care:
(i Q sau i CA )  i Cm , unde:
– iQ = indicele producţiei;
– iCA = indicele cifrei de afaceri;
– iCm = indicele cheltuielilor materiale.
– evoluţia cheltuielilor materiale în structura lor în raport cu cifra de afaceri.
. analiza factorială a cheltuielilor materiale utilizează indicatorul “Cheltuieli materiale
la 1000 lei cifră de afaceri”:
Cm ( M  Mr )  E  Am  A
Cm / 1000   1000   1000
CA CA
unde:
– M = cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile;
– Mr = cheltuielile cu materialele recuperabile;
– E = cheltuielile cu energia şi apa;
– Am = alte cheltuieli materiale (cu obiectele de inventar, cu lucrări de la terţi, cu
ambalajele achiziţionate etc.);
– A = cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor.

Analiza cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumabile

Indicatorii folosiţi sunt:


a) modificarea absolută a cheltuielilor cu materiile prime şi materialele ;
b) ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor materiale;
c) cheltuielile cu materiile prime la 1000 lei cifră de afaceri (M/1000):
M M
M / 1000   1000   1000 
CA  qi  pi
(i )
,
 qi  mij   qi  csij  aj
(i ) ( j) (i ) ( j)
  1000   1000
 qi  pi  qi  pi
(i ) (i )

unde:
– M = suma cheltuielilor cu materiile prime;
– qi = cantitatea de produse vândute din grupa “i”;

31
– pi = preţul de vînzare al produsului “i”;
– mij = cheltuielile cu materialele “j” pentru produsul “i”, care depind de:
– csij = consumul specific din materialul “j” pentru fabricarea produsului “i”;
– aj = preţul de achiziţie al materialului “j”.

Analiza cheltuielilor cu amortizarea

Indicatori folosiţi:
– cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei producţie fabricată (A/1000):
A
A / 1000   1000 , unde:
Pf
– A = suma cheltuielilor cu amortizarea;
– Pf = producţia fabricată.

Analiza cheltuielilor cu munca vie

Costul utilizării forţei de muncă cuprinde două componente:


 costul suportat de firmă:
– salariile nete;
– CAS;
– contribuţia pentru fondul de şomaj şi fondul de garantare a creanţelor salariale ;
– contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate;
– contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
 costul suportat de angajat:
- cuprinde reţinerile din salarii: pentru asigurări sociale, de sănătate, pentru fondul de şomaj,
impozitul pe salarii.
Principalele aspecte urmărite sunt:
– analiza corelaţiei dintre volumul de activitate şi fondul de salarii→ situaţia favorabilă :
……
– abaterea absolută:
Fs  Fs 1  Fs 0

– abaterea relativă, care are accepţiunea de modificare condiţionată de volumul de


activitate,:
Fs 0  i Pe(CA )
Fs  Fs 1  Fsa  Fs 1  , unde:
100
– Fsa = fondul de salarii admisibil;
– iPe(CA) = indicele de creştere a producţiei exerciţiului sau a valorii adăugate.
– analiza factorială a fondului de salarii pe baza modelelor:
Fs  N  Nz  Nh  Sh unde:
– N = număr de angajaţi;
– Nz, h = număr mediu de zile (ore) lucrate;
– Sh = salariul mediu orar.
rS
Fs  Pe  , unde:
1000
– Pe = producţia exerciţiului;

32
– r S = rata medie a cheltuielilor cu salariile la 1000 lei producţie a exerciţiului.
rS
Fs  CA  , unde:
1000
– CA = cifra de afaceri;
– r S = rata medie a salariului la 1000 lei cifră de afaceri.

Analiza cheltuielilor financiare şi extraordinare

Model general :
Ch f c(extr )
C / 1000   1000
CA
. modelul pentru analiza cheltuielilor cu dobânzile (Cd) este :

C ^mprum  d
Cd  , unde:
100
– C împrum = capitalul împrumutat;
– d = rata anuală a dobânzii.

Analiza cheltuielilor directe şi indirecte

Modele de analiză factorială :


Cd
Cd / 1000   1000 , unde:
E
 Cd = suma cheltuielilor directe;
 E = indicatorul de efecte luat în calcul (producţie fizică, cifra de afaceri, valoarea
adăugată etc.).
Cid
Cid   1000 , unde:
E
 Cid = suma anuală a cheltuielilor indirecte.
::: Exemplu (analiza pe baza indicelui cifrei de afaceri).
Model :
Cd
Cd / 1000   1000
CA
– abaterea totală a fenomenului va fi:
Cd / 1000  Cd 1 / 1000  Cd 0 / 1000
– determinarea influenţei cifrei de afaceri:
– calculul influenţei sumei cheltuielilor directe:
Cd 1 100  Cd 0 / 1000
Cd / 1000 (Cd )   1000  
CA 1 i CA
100  Cd 0 / 1000
 Cd 1 / 1000 
i CA

33
Analiza cheltuielilor variabile şi fixe

Aspectele urmărite :
– analiza factorială a acestora;
– estimarea cu un anumit grad de probabilitate a nivelului acestora într-un orizont de
timp următor.

Modele de analiză factorială:


Cv
Cv / 1000   1000 , unde:
V expl (CA )

– Cv = suma cheltuielilor variabile;


– V expl = veniturile din exploatare;
– CA = cifra de afaceri.
! Deoarece din rezultatul activităţii (R) se suportă atât cheltuielile fixe cât şi cele
variabile, se poate stabili o legătură între aceşti indicatori:

R  V  CF  Cv , unde:
– V = suma totală a veniturilor.
Pornind de la modelul general de analiză a cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri:
Cv
 1000 , putem scrie:
V
V  CF  R CF  R
Cv / 1000   1000  1000   1000
V V
Factorii de influenţă asupra nivelului cheltuielilor variabile sunt:
– suma totală a veniturilor;
– volumul cheltuielilor fixe şi a rezultatului activităţii.

CAPITOLUL 5
ANALIZA OFERTEI FIRMELOR

Totalitatea bunurilor şi serviciilor prezentate pieţei la un moment dat = oferta


producătorului sau prestatorului.
– Indicatorii de ofertă se exprimă printr-o serie de indicatori valorici :
Producţia fizică- arată numărul de unităţi de produse fabricate. Acest număr se poate
exprima în:
 unităţi naturale (bucată, metru, tonă etc.);
 unităţi natural-convenţionale (produs etalon)
 unităţi de timp de muncă
 unităţi valorice.
Producţia fabricată- reflectă valoarea bunurilor realizate în firmă cu destinaţia
vânzării către terţi, evaluată la cost de producţie
→ valoarea produselor finite, semifabricatelor şi produselor reziduale.
Cifra de afaceri este expresia volumului activităţii de bază a unei firme ( însumează
venituri din activitatea de producţie cu venituri din activitatea de comercializare şi de prestări
servicii) .
Potrivit contului de profit sau pierdere, CA = Pv + Vv + Vs, unde:

34
– CA = cifra de afaceri;
– Pv = producţia vândută (venituri din vânzarea produselor finite, a
semifabricatelor, a produselor reziduale, din lucrări executate şi servicii prestate,
din studii şi cercetări, din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, din activităţi
diverse: comisioane, servicii prestate în interesul personalului, punerea la
dispoziţia terţilor a personalului unităţii, din valorificarea ambalajelor, alte venituri
realizate din relaţii cu terţii).
– Vv = venituri din vânzarea mărfurilor;
– Vs = venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.

5.1. OBIECTIVELE ANALIZEI CIFREI DE AFACERI

A. Dinamica şi structura cifrei de afaceri;


B. Analiza factorială a cifrei de afaceri;
C. Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă al produselor;
D. Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie (comercializare) şi
cu cererea;
E. Analiza ritmicităţii şi sezonalităţii cifrei de afaceri;
F. Analiza calităţii activităţii turistice;
G. Determinarea cifrei de afaceri minime în condiţii restrictive.

A. ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII CIFREI DE AFACERI


Urmăreşte :
– identificarea tipurilor de venituri din activitatea de bază a firmei;
– evoluţia acestora în timp şi tendinţele lor viitoare;
– luarea în considerare a unor oportunităţi de afaceri, astfel încât să se valorifice
corespunzător potenţialul material şi uman al firmei, precum şi cele ale cererii
manifestate pe piaţă.
Dinamica cifrei de afaceri - indicatori:
– modificarea absolută a cifrei de afaceri (CA);
– abaterea relativă a cifrei de afaceri (CA);
– indicele cifrei de afaceri (iCA).
! - abaterile se pot calcula în valori curente sau
- în valori comparabile.
. cifra de afaceri reală –determinată în funcţie de indicele de inflaţie (indicele
preţurilor de consum).
Exemplu :
La o societate comercială la 31 decembrie N, cifra de afaceri a fost de 750.000 lei.
La sfârşitul exerciţiului financiar următor, cifra de afaceri a fost de 850.000 lei.
Pentru anul 2001 indicele de inflaţie a fost de 130,3%

1 – CA0 = 850.000 – 750.000 =
= +100.000 lei (13,33%).
În preţuri reale,
CA1 850.000
CA   CA0   750.000 
indicele de inf latie 1,303
 97.659,25 lei (13,02 0 0 ).
Interpretare: cifra de afaceri a crescut în preţuri curente cu 100.000 lei, respectiv cu
13,33%.

35
În realitate, având în vedere indicele inflaţiei, cifra de afaceri s-a diminuat cu 13,02%,
adică cu 97.659,25 lei.

B. ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI


. principalii factori de influenţă sunt:
– cantitatea de produse vândute;
– preţul de vânzare al unui produs;
– numărul de turişti;
– numărul de locuri de servire;
– numărul de cumpărători;
– durata sejurului;
– încasările medii zilnice etc.
Modelele statistico-matematice sunt:

CA  q  p , unde:
– q = cantitatea de produse vândute;
– p = preţul unitar de vânzare.
CA
CA  Ae  , unde:
Ae
– Ae = activele din exploatare (imobilizate şi circulante);
CA
– = cifra de afaceri la un leu active din exploatare.
Ae

Ac Ai Aia CA
CA  Ae     , unde:
Ae Ac Ai Aia
– Ae = active din exploatare;
Ac
– = activele circulante la un leu active din exploatare (ponderea activelor
Ae
circulante În total active exprimată în coeficienţi);
Ai
– = raportul active imobilizate - active circulante;
Ac
Aia
– = compoziţia tehnologică a capitalului;
Ai
CA
– = viteza de rotaţie a imobilizărilor corporale active.
Aia
5.2. ANALIZA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII
Tipuri :
- din exploatare
- financiar
- curent
- extraordinar
- brut
- net
- impozabil

36
- pozitiv (profit)
- negativ (pierdere)

A. schema generală pentru determinarea rezultatului exerciţiului pe bază de marje este:


1. Venituri totale
2. Cheltuieli pentru exploatare
3. Marja asupra cheltuielilor din exploatare (3 = 1 – 2)
4. Cheltuieli financiare şi extraordinare
5. Marja asupra cheltuielilor totale (5 = 3 – 4)
6. Impozitul pe profit/venit
7. Rezultatul net (7 = 5 – 6)
Alte modele:
RE   qi  (pi  ci ) , unde:
– qi = cantitatea de produse vândută;
– pi = preţul produsului “i”;
– ci = costul unitar al produsului “i”;

RE   qi  (pi  cvi )  CF , unde:


– cvi = cheltuieli variabile unitare;
– CF = suma cheltuielilor fixe;

RE  N  W  ( p  c ) , unde:
– N = numărul de angajaţi;
– W = productivitatea medie pe angajat;
– p = preţul mediu de vânzare;
– c = costul mediu pe produs.
 CE 
RE  VE  1   , unde:
 VE 
– VE = venituri din exploatare;
– CE = cheltuieli de exploatare;

CA RE , unde:
RE  N  
N CA
– N = numărul de angajaţi;
CA
– = productivitatea medie a muncii;
N
RE
– = rezultatul din exploatare la un leu cifră de afaceri ;
CA

CA RE
RE  AC   , unde:
AC CA
– AC = activele circulante;
CA
– = viteza de rotaţie a activelor circulante.
AC

37
5.3. ANALIZA PROFITABILITĂŢII ŞI RENTABILITĂŢII

Observaţie: EBE/IBE este un indicator al profitabilităţii exprimat în mărimi absolute.


Un indicator de profitabilitate este:
- RATA MARJEI BRUTE
- RATA MARJEI NETE.
Indicatorii de rentabilitate arată capacitatea firmei de a realiza profit pe seama
capitalurilor sale.
Rata de rentabilitate economică (rrec) măsoară gradul de valorificare a capitalului
investit; rezultatele economice realizate din activitatea de producţie şi comercializare obţinute
independent de politica fiscală şi de finanţare.
Modul de calcul este:
Profit brut
rrec 
Capital total
Rata de rentabilitate economică trebuie să asigure remunerarea capitalului investit la
nivelul ratei medii a dobânzii bancare precum şi riscul asumat de investitorii şi creditorii
firmei.
Rata rentabilităţii financiare (rrfc) reprezintă capacitatea firmelor de a degaja profit
net pe seama capitalurilor proprii; exprimă rata de remunerare a acţionarilor sau randamentul
capitalurilor proprii.
Mărimea acestei rate este influenţată de modalităţile de calcul a amortizărilor şi
provizioanelor, de structura financiară a firmei, adică de situaţia Îndatorării acesteia şi de
politica fiscală a veniturilor deductibile şi a cheltuielilor (ne)deductibile inclusiv.
Rata de rentabilitate financiară trebuie să fie superioară ratei medii a dobânzii, pentru
a face acţiunile firmei mai atractive.
Modelul de calcul este:
Prof it net
rrf c 
Capital propriu
Alte modele de analiză care evidenţiază o serie de factori de influenţă asupra ratelor de
rentabilitate sunt:

Pb CA Pb
rrec   
Cperm Cperm CA , unde:
– Pb = profitul brut;
– Cperm = capitalurile permanente;
– CA = cifra de afaceri;
CA
– = viteza de rotaţie a capitalurilor permanente;
Cperm
Pb
– = marja brută din vânzări;
CA

38
Pn CA Pn
rrfc    , unde:
Cproprii Cproprii CA
– Pn = profitul net;
– Cproprii = capitalurile proprii;
– CA = cifra de afaceri;
CA
– = viteza de rotaţie a capitalurilor proprii;
Cproprii
Pn
– = marja netă din vânzări (profitul net obţinut la un leu cifră de afaceri).
CA
Factorii de influenţă asupra rentabilităţii financiare sunt:
– rata rentabilităţii economice;
– diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii;
– structura financiară a firmei (raportul dintre datorii şi capitalurile proprii);
– cota impozitului pe profit.

Se constată că o valoare a ratei de rentabilitate economică superioară ratei dobânzii


poate conduce, În condiţii de Îndatorare, la creşterea ratei de remunerare a capitalurilor proprii
Tabel
Nr. Denumire U.M. A B C D E
crt. indicatori
1 Capitaluri 200 100 100 100 50
proprii EUR
2 Datorii pe - 100 50 100 150
termen lung EUR
3 Datorii pe EUR - - 50 - -
termen scurt

4 Capitaluri totale 200 200 200 200 200


EUR
5 Rezultatul din 20 20 20 20 20
exploatare EUR
6 Cheltuieli % - 10 10 20 7,5
financiare 5
7 Rezultatul 20 10 5 - 12,50
curent EUR
8 Impozit pe profit 3,2 1,6 0,8 0 2,0
(16%) EUR
9 Profit net 16,8 8,4 4,2 0 10,5
EUR
10 Rata rentabilit % 10 10 10 10 10
economice
11 Rata rentabilit. % 8,4 8,4 4,2 - 21,0
financiare
Observaţie: Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare – Cheltuieli financiare
Dacă
Pr of it brut
rrec * 
Capitaluri totale

39
→între rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare, există următoarea relaţie:
 D  , unde:
rrf c  rrec * (rrec * d )   (1  i )
 Cp 
– d = rata dobânzii la datoriile contractate, privită ca medie ponderată reprezentând
costul datoriilor totale;
– D = datorii totale;
– Cp = capitalurile proprii;
– i = cota de impozit pe profit.
Concluzii:
 la o firmă neîndatorată, rata rentabilităţii financiare este inferioară ratei rentabilităţii
economice;
 dacă rata rentabilităţii economice este egală cu rata dobânzii la datoriile contractate,
rentabilitatea financiară nu este influenţată de structura financiară a firmei;
 cu cât raportul datorii/capitaluri proprii este mai mare, în condiţiile în care rata dobânzii
este inferioară ratei rentabilităţii economice, se constată o creştere a ratei rentabilităţii
financiare. Altfel spus, în aceste condiţii capitalurile proprii sunt remunerate cu valori mai
mari. Rezultă astfel “efectul de levier” al îndatorării.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
FLOREA, G. C – Analiza economico-financiară –teorie şi studii de caz, Ed. Nevali, Cluj-
Napoca, 2002,
FLOREA, G. C- Analiza economico-financiară. Aplicaţii practice şi teste de control, Ed.
Nis, Cluj-Napoca, 2006
FLOREA G. C, BUZGĂU R- Analiză economico-financiară. Caiet de lucrări practice,
Ed.I, lito UDC, Facultatea de Ştiinţe Economice, Cluj Napoca, 2009,
BREZEANU, P- Diagnostic financiar. Instrumente de analiză financiară, Ed. Economică,
Bucureşti, 2003,
GHEORGHIU, A- Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed.
Economică, Bucureşti, 2004,
IŞFĂNESCU, A (coord)- Analiza economico-financiară cu aplicaţii în societăţile
industriale, de construcţii şi transporturi, Ed. Economică, Bucureşti, 1999,
NICULESCU, M- Diagnostic global strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.

ERATA PENTRU CAIETUL DE APLICAŢII :


NR.PAG. CORECŢII
23 La etapa 7:31,84 = 12,50+4,69 +14,65 (%)
24 Se introduce etapa 6
La etapa 7: -32,21 = -4,76 – 30,16 +2,71 (%)
25 La etapa 6: 14,29= -4,76 +19,05 (%)
26 Se elimină etapa 6
Verificarea relaţiei de adevăr va fi:
-25 = -20 -5 (%)
35 Etapa 7 devine: -1,87 = 1,25 +3,13 -6,25 (%)

40