1.

Importanta, originea si aria de raspandire

Gutuile se consuma putin in stare proaspata dar sunt apreciate ca materie prima atat la nivel
familial cat si industrial. Sunt fructe bogate in substante gelificante, ceea ce le face cautate pentru dulceata
si marmelada, pentru a ridica valoarea altor fructe. Fructele de gutui au urmatoarea compozitie chimica
(la 100 g): 5,69-13,34% zaharuri, 0,56-1,75% acizi organici, 0,4% proteine, 0,55-1,12% substante pectice,
0,3% taninuri, 0,5% lipide, 8,28-34,02 mg% vitamina C, o serie de ioni minerali (K, Ca, Mg, Fe, etc.).

Importanta gutuiului rezida si din faptul ca este folosit tot mai mult ca portaltoi pentru gutui,
mai ales in plantatiile de densitate mare.

Originea gutuiului nu este certa, dupa unii autori ar fi originar din zona Marii Caspice, Caucaz,
iar dupa altii din Asia Centrala. In prezent se cultiva in Europa, China, Japonia, Nordul si sudul Africii,
America de Nord si Australia. In Europa cea mai mare producatoare de gutui este Italia, dar interesul
pentru aceasta cultura este tot mai mic.

In tara noastra, gutuiul ocupa o pondere foarte mica in cadrul sorti+-mentului. Pomii sunt
plantati de obicei alaturi de alte specii pentru diversificarea sortimentului sau pentru a valorifica unele
zone depresionare cu risc de baltire a apei. Sunt cateva zeci de hectare de plantatii comerciale in judetele
Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Iasi si Gorj, in zona de influenta a Statiunii de cercetari Tg. Jiu, care se ocupa
cu ameliorarea acestei specii etc. Cultura gutuiului este simpla, iar specia este mai putin pretentioasa la
conditiile de mediu decat marul si parul.

2.Particularitati biologice
2.1.Particularitati de crestere si fructificare.

Sistemul radicular este superficial si mult ramificat, lateral depasind cu putin proiectia
coroanei. Adancimea la care se situeaza majoritatea radacinilor este de 25-75 cm si acestea cresc aproape
continuu daca temperatura solului depaseste 3°C.

Trunchiul gutuiului este in general torsionat, iar daca este lasat sa creasca natural, formeaza
frecvent mai multe tulpini din zona coletului, avand aspect arbustoid. Coroana este destul de deasa, are
ramurile de schelet lungi si flexibile, adesea cu zone degarnisite la baza. Infloreste tarziu, dupa pornirea in
vegetatie, florile formandu-se in varful lastarilor in crestere, cand acestia au circa 8-12 cm. Majoritatea
soiurilor existente in cultura sunt autofertile, iar polenizarea este predominant entomofila. Nu se
supraincarca cu rod si nu este afectat de alternanta de fructificare deoarece inflorirea si legarea se fac pe
baza substantelor fotoasimilate de frunzele deja formate si nu pe baza substantelor de rezerva ca la mar si
par. Anii cu productie mica sau uneori fara productie la gutui se datoreaza avortarii florilor sau mumifierii
fructelor in timpul cresterii din lipsa substantelor hranitoare sau ca urmare a unor boli. Aceasta inanitie nu
se datoreaza resurselor slabe ale pomilor ci ramurii purtatoare de flori sau fructe, care este prea subtire
pentru a permite circulatia unei cantitati suficiente de hrana. Situatia este specifica pomilor neglijati,
netaiati la care semischeletul se amplifica prea mult si ramurile de rod sunt foarte slabe (sub 4 mm
grosime). Fructul este mare, frecvent depaseste 500 g, sesil, prins direct de ramura. Pulpa formeaza
sclereide in jurul ovarului, de marimi diferite in functie de soi.

Gutuiul este o specie precoce, intra pe rod din anul 2-3 de la plantare si are o mare capacitate de
productie. In functie de varsta pomilor, se pot obtine pana la 100-170 kg de fructe/pom in anii favorabili.
Longevitatea plantatiilor este de circa 30 de ani.

2.2.Specii, soiuri si portaltoi

Soiurile existente in cultura provin din trei varietati a speciei C. oblonga si anume: var.
maliformis Mill C.K. Schneid, cu fructe maliforme, var. piriformis Kirchn., cu fructe piriforme fara coaste
si var. lusitanica C.K. Schneid., cu fructe piriforme cu coaste proeminente. In tara noastra se cultiva
urmatoarele soiuri:

Bereczki - este unul din cele mai raspandite in sudul si vestul tarii, are fructele scurt piriforme
sau aproape sferice, cu conturul neregulat, cu coaste bine marcate, pulpa intens aromata, acidulata, dulce
si potrivit de suculenta, apreciat la industrializare.

Aromate - are vigoare mijlocie, este partial autofertil, fructele sunt mijlocii, piriforme, cu gat
alungit, cu pulpa consistenta, dulce-acidulata, intens aromata, ce se poate consuma in stare proaspata sau
industrializata.

Moldovenesti - are vigoare mica, este foarte productiv si precoce, are fructe mijlocii,
maliforme, cu gust echilibrat, bun pentru industrializare.

De Constantinopol - are vigoare mijlocie, este foarte productiv, are fructele maliforme, cu cinci
coaste bine marcate, pulpa acidulat-dulce, slab aromata, bun pentru industrializare.
 Aurii - are vigoare mijlocie, este precoce si productiv, are fructe mari, globulos-alungite,
ingustate la capete, cu coaste largi. Pulpa este tare, suculenta, cu gust echilibrat si slab astringent si cu
aroma slaba.

De Lescowatz - este viguros, rezistent la ger si seceta, are fructele mari, aproape sferice sau
maliforme, slab costate, cu pulpa moderat suculenta, slab acidulata si cu multe sclereide.

De Husi - soi autohton, viguros, partial autofertil, are fructele maliforme cu coaste largi, pulpa
cu sclereide fine in jurul ovarului si cu gust astringent.

Portaltoiul folosit pentru gutui este gutuiul franc sau selectiile de gutui cu inmultire vegetativa
folosite la par. Local, in unele zone se poate folosi ca portaltoi paducelul pentru solurile uscate.

2.3.Cerintele gutuiului fata de factorii de mediu

Temperatura. Gutuiul este o specie pretentioasa la caldura (termofila), temperatura constituind

factorul limitativ de extindere in partea centrala si de nord a tarii. Creste normal in zonele in care
temperatura medie anuala este peste 9°C, iar pragul biologic este la 8,5°C. In perioada de vegetatie, are
nevoie de o suma de temperatura de 3500°C, similar vitei de vie. Iarna pomii rezista la temperaturi de -
27-30°C, daca au vegetat normal si s-au pregatit bine pentru iernare. Dupa pornirea in vegetatie,
rezistenta la inghetul de revenire scade foarte mult, florile fiind distruse la -1,5°C. Fructele inainte de
recoltare, sunt sensibile la temperaturi negative, ele ingheata la -2°C. Sistemul radicular este afectat la -
12-13°C. Soiurile romanesti De Mosna, De Husi sunt mai rezistente la frig decat cele introduse din
sortimentul mondial: Bereczki, De Portugalia, De Constantinopol etc.

Apa. Avand sistemul radicular superficial, gutuiul are nevoie de cantitati mari de apa pe
perioada de vegetatie. Daca precipitatiile sunt bine repartizate in timpul verii, sunt suficiente 600-650 mm
anual, daca nu, necesita irigare. Este o specie care suporta fara probleme deosebite excesul de apa, putand
suporta inundarea 25-30 de zile in perioada repausului, fiind una din speciile care se cultiva frecvent in
luncile raurilor si in Delta Dunarii. Desi suporta destul de bine apa din sol, fata de umiditatea aerului este
sensibil, in conditii de umiditatea ridicata fructele nu acumuleaza suficient zahar si aroma, iar frunzele
sunt afectate de boli. Rezista destul de bine si la seceta, dar productia nu este de calitate corespunzatoare,
fructele formeaza numeroase sclereide mari care depreciaza pulpa.

Lumina. Este pretentios fata de lumina. Trebuie amplasat in locuri bine luminate, pe teren cu
expozitie sudica, altfel ramurile se degarnisesc devreme si potentialul productiv scade. Pomii maturi au
nevoie de taieri periodice de rarire, altfel semischeletul se amplifica mult, se umbreste, maciuliile devin
tot mai subtiri, incapabile sa hraneasca fructele, iar in final se usuca.

Solul. Desi are o mare plasticitate fata de sol, cele mai bune rezultate se obtin pe solurile
aluvionale, fertile, revene si calde, acolo unde sistemul radicular gaseste conditii optime de aprovizionare
a pomului cu apa si substante minerale. Nu suporta solurile prea alcaline sau cu calcar activ peste 8% si
nici o concentratie in saruri peste 1%.

3.Particularitati tehnologice

Producerea materialului saditor se realizeaza prin altoire pe marcote de gutui, marcote care
cresc foarte bine, ajung la grosimea de altoire si au seva activa pe toata campania de altoire. Pentru
solurile mai uscate, pe scara mai redusa se foloseste ca portaltoi paducelul.

Distantele de plantare care se folosesc in livada, se coreleaza cu vigoarea pomilor si sunt de

3,5-4 m intre randuri si 2,5-3 m pe rand. Se poate planta asociat cu parul sau marul in zonele
depresionare, unde aceste specii nu rezista la inundarea din timpul primaverii, atat in masiv cat si pe
randul speciei respective, in zona mai joasa a terenului. Pentru realizarea unor productii bune si constante
se recomanda plantarea a 2-3 soiuri in parcela pentru polenizare incrucisata.

Ca forme de coroana, la gutui se utilizeaza formele de vas si piramida

intrerupta sau chiar unele forme libere mai mult sau mai putin aplatizate. Datorita cresterilor mari din
tinerete, se recomanda scurtarea sau ciupirea acestora in vederea garnisirii. Dupa intrarea pe rod, taierea
consta in reducerea la jumatate sau o treime a ramurilor lungi purtatoare de maciulii, pentru a asigura
conditii bune de hranire a fructelor si formarea unor ramuri de rod (maciulii) viguroase. La pomii maturi,
trebuie simplificat periodic (la 2-3 ani) semischeletul, cu transferul cresterii pe ramificatii tinere
viguroase. Desi din punct de vedere biologic, gutuiul nu este afectat de alternanta, frecvent apar pomi care
fructifica putin sau alternativ, datorita ramurilor de rod epuizate. Daca maciuliile nu au diametrul de cel
putin 4-5 mm, nu sunt capabile sa hraneasca fructele, iar acestea mor prin inanitie in diferite stadii de
crestere. Pentru a avea fructe anual si de calitate, este necesar ca simplificarea semischeletului sa se faca
in functie de vigoarea maciuliilor si de varsta pomilor, asigurand astfel cresteri vegetative, potentiale
ramuri de rod pentru anii urmatori. In perioada de declin a pomilor, se fac taieri in lemn de 5-6 ani pentru
prelungirea perioadei de fructificare, prin stimularea refacerii partiale a coroanei uscate.

Solul se mentine fie lucrat, fie inierbat, in functie de cantitatea de precipitatii din zona.
 Cantitatea de ingrasaminte ce se aplica plantelor de gutui este mai mica decat la mar si par. Se
considera suficienta fertilizarea cu 20-30 t/ha gunoi de grajd la 2-3 ani si anual 80-90 kg/ha azot, 80 kg/ha
fosfor si 50-60 kg/ha potasiu substanta activa. In plantatiile tinere, cantitatea de ingrasaminte va fi
jumatate fata de plantatiile mature.

Irigarea gutuiului este obligatorie pentru a obtine o productie buna si de calitate, chiar daca este
o specie rezistenta la stresul hidric. Cantitatea de apa ce se administreaza este corelata cu varsta pomilor si
deficitul hidric, normele de udare sunt mici 250-300 m3/ha, iar numarul de udari este mai mare decat la
mar.

Combaterea bolilor si daunatorilor

Gutuiul este mai tolerant la boli si daunatori decat marul si parul, dar are totusi cativa agenti
patogeni care pot compromite cultura. Monilioza sau mumifierea fructelor este o boala care ataca lastarii,
florile si fructele tinere; arsura bacteriana (Erwinia amylovora), ataca intreaga parte aeriana a pomilor,
distrugand in scurt timp intreaga plantatie. Dintre daunatori viermele fructelor, paduchii testosi si afidele
afecteaza productia si calitatea acesteia. Combaterea se face ca si la bolile marului si parului si cu
aceleasi produse chimice.

Maturarea si recoltarea fructelor

Maturarea are loc tarziu, din a doua jumatate a lunii septembrie. Pentru stabilirea momentului de
recoltare, se verifica daca la stergere puful (pubescenta) de pe fructe cade sau nu. Momentul optim de
recoltare este atunci cand pubescenta cade la stergere. Recoltate mai devreme, fructele nu mai pot fi
curatate decat impreuna cu epicarp cu tot. La recoltare, trebuie avuta grija sa nu se rupa ramurile pe care
sunt prinse fructele, deoarece pe partea terminala a acestor ramuri sunt mugurii micsti ce vor fructifica in
anul urmator.

Pastrarea gutuilor nu este de lunga durata. In functie de soi pot fi pastrate pana in decembrie-
ianuarie, dupa care pierderile sunt mari si pastrarea devine neeconomica. La supramaturare, pulpa isi
pierde suculenta, devine maronie si improprie pentru a fi consumata proaspata sau preparata.