Sunteți pe pagina 1din 6

Ungureanu Elena-Oana

Clasa 1C-AMG

Biochimia sângelui

Sângele este un fluid care circulă în interiorul sistemului cardiovascular. Împreună cu limfa
şi lichidul intercelular, sângele constituie mediul intern al organismului.

Volumul sangvin (volemia).


Cantitatea totală de sânge din organism reprezintă 7% din greutatea corpului. Volemia
variază, în condiţii fiziologice, în funcţie de sex (este mai mare la bărbaţi), vârstă (scade cu
înaintarea în vârstă), mediul geografic (este mai mare la locuitorii podişurilor înalte).
În repaus, o parte din masa sangvină a corpului stagnează în teritorii venoase şi capilarele
din ficat, splină şi ţesutul subcutanat. Acesta este volumul sangvin stagnant sau de rezervă, în
cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri îl reprezintă volumul circulant. Raportul dintre volumul
circulant şi volumul stagnant nu este fix, ci variază în funcţie de condiţiile de existenţă. În cursul
efortului fizic sau termoreglator are loc mobilizarea sângelui de rezervă, crescând volumul
circulant. Astfel, se asigură aprovizionarea optimă cu oxigen şi energie a organelor active.

PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI

Culoarea
Sângele are culoarea roşie. Aceasta se datorează hemoglobinei din eritrocite. Culoarea
sângelui poate varia în condiţii fiziologice sau patologice. Sângele recoltat din artere este roşu-
deschis (datorită oxihemoglobinei), iar sângele recoltat din vene este roşu-închis (datorită
hemoglobinei reduse). Când cantitatea de hemoglobină din sânge scade, culoarea devine roşu-
palid.

Densitatea.
Sângele este mai greu decât apa. Densitatea sângelui are valoarea 1055g/l. Plasma sangvină
are o densitate de 1025g/l.

Vâscozitatea.
Valoarea relativă a vâscozităţii sângelui este 4,5 faţă de vâscozitatea apei, considerată egală
cu 1. Vâscozitatea determină curgerea laminară (în straturi) a sângelui prin vase. Creşterea
vâscozităţii peste anumite valori este un factor de îngreunare a circulaţiei.

Presiunea osmotică (P. osm.)


În orice soluţie, apare o presiune statică suplimentară ce poate fi pusă în evidenţă separând,
printr-o membrană semipermeabilă, solventul de soluţia respectivă. Membrana semipermeabilă
permite trecerea solventului şi împiedică deplasarea substanţei dizolvate de o parte şi de cealaltă a
ei. În aceste condiţii apare fenomenul de osmoză, ce constă în deplasarea moleculelor solventului
prin membrană spre compartimentul ocupat de soluţia respectivă.
Valoarea presiunii osmotice a lichidelor corpului (mediul intern şi lichidul intracelular) este
de aproximativ 300 miliosmoli/l (72 atmosfere sau 5500 mmHg).
Presiunea osmotică a substanţelor coloidale (proteinele) se numeşte presiune coloid-
osmotică şi are valoare de 28 mmHg.
Reacţia sângelui este slab alcalină. Ea se exprimă în unităţi pH. PH-ul sangvin are valoare
cuprinsă între 7,38 - 7,42, fiind menţinut prin mecanisme fizico-chimice (sistemele tampon) şi
biologice (plămâni, rinichi, hematie etc.). Sistemele tampon intervin prompt în neutralizarea
acizilor şi bazelor apărute în exces în mediul intern.

Temperatura
La om şi la animalele cu sânge cald (homeoterme) temperatura sângelui variază între 35°C
(în sângele din vasele pielii) şi 39°C (în sângele din organele abdominale). Deplasarea continuă a
sângelui prin organism contribuie la uniformizarea temperaturii corpului şi ajută la transportul
căldurii din viscere spre tegumente, unde are loc eliminarea acesteia prin iradiere. Sângele astfel
“răcit” se reîntoarce la organele profunde, unde se încarcă cu căldură şi aşa mai departe.

COMPONENTELE SÂNGELUI
Sângele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coagulează.
Prin centrifugarea unei eprubete cu sânge incoagulabil timp de 15 minute, la 3000 t/minut, se
produce separarea sângelui în două componente:
 Elementele figurate ale sângelui, situate la fundul eprubetei, se prezintă ca un lichid foarte
vâscos, de culoare roşie-închisă;
 Plasma sangvină, situată deasupra, este un lichid mai puţin vâscos, transparent, de culoare
galben-citrin.

ELEMENTELE FIGURATE ALE SÂNGELUI

Reprezintă 45% din volumul sangvin. Această valoare poartă numele de hematocrit.
Hematocritul variază cu sexul (mai mic la femei), cu vârsta (scade cu vârsta) sau în funcţie de
factorii de mediu ambiant (căldura provocând transpiraţie duce la scăderea apei din sânge şi
creşterea valorilor hematocritului) etc.
Prin examenul microscopic al sângelui se observă trei tipuri de elemente figurate:
- globulele roşii (hematii sau eritrocite);
- globulele albe (leucocitele);
- plachetele sangvine (trombocitele).

2
ERITROCITELE (hematiile): sunt celule fără nucleu, bogate în hemoglobină, o proteină de
culoare roşie, cu un rol în transportul O2 şi CO2;
Numărul lor este considerabil:
- 4,2 – 4,8 milioane/mm3 la femeie;
- 4,5 – 5,5 milioane/mm3 la bărbat;
- 5,5 – 6 milioane/mm3 la copilul mic;
- 8 milioane/mm3 la locuitorii podişurilor înalte.
Numărul hematiilor poate creşte temporar prin golirea rezervoarelor de sânge (mai bogate
în hematii decât sângele circulant). Creşteri de lungă durată sunt poliglobulia de altitudine şi
poliglobulia unor bolnavi de plămâni sau cu defecte congenitale ale inimii. Scăderea numărului
este consecinţa unei distrugeri exagerate sau a unei eritropoieze deficitare.

LEUCOCITELE: sunt elemente figurate ale sângelui ce posedă nucleu.


Numărul lor este în medie între 4000 – 8000/mm3. Aceasta poate varia în condiţii fiziologice
sau patologice. Creşterea numărului se numeşte leucocitoză, iar scăderea leucopenie. Numărul
leucocitelor poate varia în condiţii normale cu 1000-3000 de elemente/mm3. Astfel, la un copil, se
întâlnesc 8000-9000 leucocite/mm3, iar la bătrâni 3000-5000/mm3. În efortul fizic avem
leucocitoză, iar după un repaus prelungit leucopenie. Variaţiile patologice sunt mult mai mari. În
bolile infecţioase microbiene, numărul leucocitelor poate creşte până la 15000-30000/mm3, iar în
unele forme de cancer (leucemii), numărul poate depăşi câteva sute de mii la un milimetru cub,
încât sângele capătă o culoare albicioasă (sânge alb).
Grupa mononuclearelor cuprinde: limfocitele (25%) şi monocitele (7%).
Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare. Aceste celule se mai numesc şi granulocite,
după granulaţiile ce se observă în citoplasma lor. În funcţie de afinitatea diferită a granulaţiilor faţă
de coloranţi, polinuclearele se împart în:
 polinucleare neutrofile, întâlnite în proporţie de 65%. Granulaţiile acestora se colorează bine
cu coloranţi neutri; se mai numesc polimorfonucleare neutrofile (PMN);
 polinuclearele eozinofile, în proporţie de 2,5%, au granulaţii ce se colorează cu coloranţi
acizi;
 polinuclearele bazofile, în proporţie de 0,5%, au granulaţii cu afinitate pentru coloranţii
bazici.

Rolul leucocitelor este complex şi diferit, după tipul lor. Principala funcţie a leucocitelor
constă în participarea acestora la reacţia de apărare a organismului.
Polinuclearele neutrofile au rol în fagocitoza agenţilor patogeni.
Datorită vitezei de diapedeză şi deplasării rapide prin pseudopode, polinuclearele nu stau în
sânge mai mult de câteva ore. Ele ajung primele la locul infecţiei, unde fagocitează microbii,
distrugându-i. Datorită acestei acţiuni, polinuclearele se mai numesc şi microfage. Numărul lor
creşte mult în infecţii acute.

3
Eozinofilele au rol în reacţiile alergice. Granulaţiile lor conţin histamină. Numărul lor creşte
în bolile parazitare şi alergice.
Bazofilele au rol în coagularea sângelui, prin intermediul unei substanţe anticoagulante,
numită heparină, conţinută în granulaţii. Tot datorită heparinei, leucocitele bazofile au rol în
metabolismul lipidelor, heparina favorizând dizolvarea chilomicronilor şi dispersia lor în particule
fine, ce pot fi mai uşor utilizate de către ţesuturi.
Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitoză, atât direct, cât şi în urma transformării lor
în macrofage, proces ce are loc după ieşirea monocitelor din vase în ţesuturi. Monocitele şi
macrofagele formează un singur sistem celular care fagocitează atât microbii, cât şi, mai ales,
resturile celulare (leucocite, hematii etc.) şi prin aceasta contribuie la curăţirea şi vindecarea
focarului inflamator.
Limfocitele au rol considerabil în reacţia de apărare specifică.

TROMBOCITELE sau plachetele sangvine.


Sunt elemente figurate necelulare ale sângelui. Numărul lor variază între 150000-
300000/mm3. Creşterea numărului trombocitelor peste 500000/mm3 se numeşte trombocitemie, iar
scăderea sub 100000/mm3 trombocitopenie (trombopenie).

PLASMA SANGVINĂ
După îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, rămâne un lichid vâscos, gălbui,
numit plasmă. Plasma reprezintă 55% din volumul sângelui. Proprietăţile plasmei sunt similare cu
ale sângelui, diferă doar valorile şi culoarea (plasma este incoloră). Compoziţia plasmei sangvine
este foarte heterogenă.
Proteinelor plasmatice le revin următoarele roluri:
 Albuminele au rol de transport al unor substanţe minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenţi
biliari, precum şi rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui. Scăderea albuminelor
compromite schimburile de la nivelul capilarelor.
 Globulinele au rol în transportul substanţelor prin sânge, în coagularea acestuia şi
contribuie, alături de albumine, la presiunea coloid-osmotică. O anumită clasă a
gamaglobulinelor, numită clasa imunoglobulinelor, reprezintă suportul chimic al anticorpilor.
 Fibrinogenul are rol în coagularea sângelui, prin trecerea sa din starea solubilă într-o reţea
insolubilă, numită cheag de fibrină.
 Alte roluri ale proteinelor plasmatice: determinarea vâscozităţii şi densităţii plasmei,
reglarea echilibrului acido-bazic (proteinele sunt substanţe amfotere, adică au proprietatea de a
se comporta atât ca baze, cât şi ca acizi, în funcţie de pH-ul mediului, jucând rol de sistem
tampon).
 Plasma conţine proteine cu roluri specifice în reglarea funcţiilor (hematopoieza, reglarea
tensiunii arteriale, apărarea antiinfecţioasă etc.)

4
Substanţele anorganice din plasmă sunt reprezentate de săruri minerale. Ele se întâlnesc în
două forme principale: legate de proteinele plasmei (deci, nedifuzibile) şi libere în plasmă
(difuzibile). Activităţile chimice ale anionilor şi cationilor plasmei sunt egale între ele şi reprezintă,
în medie, câte 155 mEq/l. Dintre cationi, cei mai importanţi sunt Na +, K+, Ca2+ şi Mg2+, iar dintre
anioni Cl–,CO3H–, SO42−, PO43−.

Examene din sânge

Constante hematologice:

Hemoleucograma: se recoltează, prin puncţie venoasă, 2ml de sânge pe 0,5ml


anticoagulant EDTA.
V.N.: - Eritrocite: bărbaţi: 4,5-5,5 mil./mm3, femei: 4,2-4,8 mil./mm3
- Reticulocite: 10-15‰
- Hemoglobină (Hb.): bărbaţi: 15±2 g/100ml, femei: 13±2 g/100ml
- Leucocite: 4200-8000/mm3, din care:
- polinucleare neutrofile nesegmentate: 0-5% (230/mm3)
- polinucleare neutrofile segmentate:45-70% (4200/mm3)
- eozinofile: 1-3% (200/mm3)
- bazofile: 0-1% (40/mm3)
- limfocite: 20-40% (2500/mm3)
- monocite: 4-8% (300/mm3)
- Trombocite: 150000-420000/mm3

Constante eritrocitare: se recoltează, prin puncţie venoasă, 2ml de sânge pe 0,5ml


anticoagulant EDTA.
V.N.: - Hb. eritrocitară medie (HEM): 25-33µg.
- Concentraţia eritrocitară medie a Hb. (CHEM): 32-37g%
- Valoarea globulară (VG): 1
- Volum eritrocitar mediu (VEM): 83-97cm3

Hematocrit (VET sau Ht.): se recoltează, prin puncţie venoasă, 2ml de sânge pe 0,5ml
anticoagulant EDTA.
V.N.: - bărbaţi: 46±6%, femei: 41±5%

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): se recoltează, prin puncţie venoasă, 1,6ml de


sânge pe 0,4 ml citrat de sodiu.
V.N.: - bărbaţi: 1-10mm/1h, 7-15mm/2h
- femei: 2-13mm/1h, 12-17mm/2h

5
Constante biochimice: se recoltează, prin puncţie venoasă, 5-10ml de sânge fără anticoagulant.
V.N.: - pH sangvin: 7,34-7,42
- uree: 20-40mg%
- acid uric: 2,6 - 7,2mg%
- creatinină: 0,6-1,2mg%
- glicemie (se recoltează 2ml de sânge pe 4mg NaF): 80-110 mg%
- rezerva alcalină (se recoltează 5-10ml de sânge în sticluţe heparinate): 58-65vol.CO2
- colesterol: 180-200mg%
- lipide: 600-800mg%
- trigliceride: 150mg% la bărbaţi
100mg% la femei
- bilirubină: T = 0,6-1mg%
- D = 0,1-0,4mg%
- I = sub 0,8mg%
- fier (se recoltează direct în eprubetă cu ac de platină):
- bărbaţi: 100-160µg%, femei: 80-140µg%
- ionograma: - sodiu (Na+): 136-145mmoli/l
- potasiu (K+): 3,8-5,4mmoli/l
- calciu (Ca2+): 4,5-5,5mmoli/l (9 -12mg%)
- clor (Cl–): 98-107mmoli/l
- magneziu (Mg2+): 1,6-2,3mmoli/l
- fosfatemie: 2-4mg%
- proteine totale: 75±10g/l
- electroforeza: - albumine: 40-50g/l
- globuline: 20-25g/l: - α1: 0,9-2,5g/l
- α2: 4,7-9,6g/l
- β: 5,3-10,8g/l
- γ: 5,6-13,6g/l
- raportul A/G = 1,5-2
- fibrinogen: 200-400mg%
- enzime: - amilaza: 8-32 u.W. (unităţi Wolgemuth)
- fosfataza alcalină: 2-4 u.B. ( unităţiBodansky)
- fosfataza acidă: 0,1-0,9 u.B.
- transaminaza oxalacetică (TGO): 2-20u/l.
- transaminaza glutamopiruvică: (TGP): 2-16u/l
- gama-glutamil transpeptidaza (GGT): - bărbaţi: 6-28 u/l
- femei: 4-18 u/l
- lactodehidrogenaza (LDH): 200-680u/l.