Mihai EMINESCU CE TE LEGENI

Minai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a considerat totdeauna ca o literatura culta nu-si
poate defini specificul national decat prin reflectarea traditiilor istorice si folclorice ale neamului sau.
Admiratia pentru literatura populara s-a simtit in toate creatiile lirice, deoarece Eminescu a apreciat
sincer performanta artistica, precum si expresia directa si succinta de exprimare a ideilor rapsozilor:
"Poezia populara este expresia cea mai scurta a simtamantului si a gandirii".

Dragostea lui Eminescu pentru folclorul romanesc este vizibila in toate poeziile, el insusi marturisindu-
si radacinile spirituale infipte adanc in sufletul neamului sau: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din
popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar ".

Poezia "Ce te legeni" este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de
dragoste pentru natura, starea de melancolie provocata de scurgerea ireversibila a timpului,
principalul mod de expunere fiind descrierea.

Poezia "Ce te legeni" face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii eminesciene si ilustreaza
imaginea si sentimentele codrului aflat la sfarsitul anotimpului toamna, care asteapta cu tristete
apropiata iarna, simbolizand astfel starea de melancolie a poetului pentru scurgerea ireversibila a
timpului. Trecerea timpului este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor, toamna-iarna, care lasa
codrul fara frunze, fara pasari, fara viata.

Titlul este exprimat printr-o interogatie retorica, pe car.e poetul o adreseaza cu nostalgie codrului.
Tristetea codrului este ilustrata de punctele de suspensie care indeamna la meditatie, la gandire
profunda privind timpul trecator.

Structura, semnificatii si limbaj artistic Poezia nu este structurata in strofe, deoarece poetul exprima o
idee unica, aceea a scurgerii ireversibile a timpului, care semnifica faptul ca viata este trecatoare.
Poezia este alcatuita din doua secvente lirice, organizate sub forma unui dialog intre poet si codru:
prima secventa lirica este intrebarea poetului si a doua raspunsul codrului. Principala figura de stil pe
baza careia este construita poezia este personificarea codrului, care se emotioneaza si traieste
puternice sentimente omenesti, deoarece natura eminesciana este ocrotitoare si participativa la starile
interioare ale eului liric.

Prima secventa lirica o constituie intrebarea pe care poetul o adreseaza in mod direct codrului, prin
reluarea partiala a titlului: "Ce te legeni, codrule, / Fara ploaie, fara Vant, / Cu crengile la pamant?".
Poetul isi exprima ingrijorarea pentru tristetea codrului, care se leagana - aparent - fara un motiv
evident: "Fara ploaie, fara vant". Sentimentul de apropiere sufleteasca, de prietenie il determina pe
poet sa observe amaraciunea, deprimarea codrului, ilustrate printr-o imagine vizuala: "Cu crengile la
pamant?". Codrul este personificat, deoarece poetul ii atribuie sentimente si stari omenesti.

Secventa a doua este alcatuita din raspunsul codrului, care este umanizat, deoarece poarta un dialog
cu poetul, explrcandu-i motivele din cauza carora este trist si deprimat. Scurgerea ireversibila (intr-un
singur sens - n.n.) a timpului este exprimata prin succesiunea anotimpurilor toamna-iarna. Efectul pe
care il are timpul asupra codrului este dureros, deoarece ii rareste frunzisul, ii alunga pasarile
cantatoare. Elementele vietii care se degradeaza treptat, odata cu trecerea timpului, sunt relatate
printr-o gradatie, care porneste cu exclamatia explicita a codrului, exprimandu-i starea sufleteasca de
o tristete sfasietoare - "De ce nu m-as legana, / Daca trece vremea mea!", cauzata de efemeritatea
vietii.