Sunteți pe pagina 1din 9

Curs 1

Analiza de urme

Structura cursului:
Partea I - Aspecte gnerale privind analiza de urme (caracteristici; specificitate;
calitatea rezultatelor analitice; principalele surse de erori; probleme de
calibrare).
Partea a II-a - Aplicaţii ale analizei de urme (analiza unor compuşi organici; studiul
produselor alimentare; diagnosticarea medicală şi monitorizarea unor
medicamente; Analiza de urme în domeniul medico-legal (criminalistică
şi toxicologie)).

Partea I Aspecte generale


1. Prezentarea domeniului
Conceptul de “urme” în domeniul chimiei are originea cel mai probabil în descrierea purităţii
reactivilor chimici unde în secolul al XIX-lea, conceptul de “urmă” era folosit pentru a
specifica componenţii minoritari.
Termenul “urmă” (după o definiţie cu totul generală) se referă la o cantitate de substanţă foarte
mică, care de obicei se găseşte în prezenţa unui exces mare de alţi componenţi care
constituie matricea probei.
Cel mai vechi exemplu de determinare a urmelor a fost testul Marsh, dezvoltat încă din 1836
pentru determinarea unor cantități foarte mici de arsenic, care a fost de primă importanță în
toxicologie.
Termenul "Analiză de urme", utilizat pentru a descrie aplicarea chimiei analitice pentru
determinarea unor concentraţii foarte mici de analit, a fost introdus în chimie analitică în
secolul XX, atunci când a fost declarat că adaosurile în cantităţi foarte mici din anumite
elemente pot influenţa serios proprietățile multor materiale tehnice (ex. metale și
semiconductori).
Exemple:
- proprietăţile electrice ale semiconductorilor, super şi supraconductorilor sau a
conductorilor ionici sunt influenţate de prezenţa în compoziţia lor a anumitor impurităţi

1
(siliciul şi germaniul utilizaţi ca semiconductori nu trebuie să conţină mai mult de 10 -9%
impurităţi.
- îmbunătăţirea caracteristicilor unor materiale utilizate ca material electrodic în
construcţia senzorilor electrochimici – depinde de prezenţa în cantităţi mici, bine
determinate, a unor impurităţi ( aşa-numitele elemente dopante).
- Proprietăţile optice ale multor substanţe; fenomenele de adsorbţie a radiaţiei;
fotoconductibilitatea semiconductorilor; luminiscenţa; fosforescenţa; efectele
radiaţiilor în solide; proprietăţile magnetice şi mecanice ale metalelor şi aliajelor.

1.1. Domeniu de concentraţii şi unităţi de măsură folosite în analiza de urme


Datele oferite de literatura de specialitate, referitoare la concentraţiile care trebuiesc
considerate urme sunt destul de contradictorii. De exemplu în anii 1930 termenul cuprindea
determinări de concentraţii de până la 10-2% în timp în următorii douăzeci de ani limita a fost
coborâtă până la o concentraţie de 10-5%. Imediat după această perioadă în analiza de urme a fost
introdus conceptul de microurme (concentraţie 10-4% - 10-6%), ultramicrourme (concentraţie
10-7% - 10-9% ) şi chiar submicrourme (concentraţie 10-10% - 10-12%) (Tabelul 1.1) . Cu toate
acestea, aceste intervale de concentraţie au rămas oarecum arbitrare deoarece la ora actuală toate
concentraţiile mai mici 10-2% sunt adesea considerate în domeniul de urme.
**Din punctul de vedere al chimiei analitice se consideră “urme” domeniul de concentraţii
care cuprinde ca limită inferioară, părţile pe milion (1ppm = 10 -4 %) şi mai rar părţile pe
bilion, iar ca limită superioară 10-2%.
Unități de măsură folosite
În ceea ce priveşte unităţile de măsură utilizate acestea trebuie să fie corelate cu
cantitatea. Cel mai potrivit sistem este cel referitor la fracţia de masă (wX) a componentului în
urme (X) in unităţi din sistemul internaţional (SI) cu prefixul corespunzător: mili - (10-3), micro-
(10-6), nano - (10-9), pico - (10-12), femto - (10-15) sau atto - (10-18). În mod uzual conținutul de
component este relativ la masa întregului eșantion exprimată în grame sau kilograme.
** De asemenea se utilizează și un sistem scurt de notare care exprimă numărul de părți
din componenta în urmă pentru un milion de părți din eșantion (ppm) sau pentru un bilion
de părți de eșantion (ppb).
Confuzii care pot apărea la notări în sistemul scurt

2
- referitoare la nomenclatura americană comparativ cu cea europeană când valorile pot fi
înțelese diferit (1bilion în nomenclatura Americană (1.000.000.000) = un miliard în
terminologia Europeană; 1 bilion-European este de 1000 de ori mai mare = un trilion
American)
**Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC) a acceptat în cele din
urmă sistemul American, astfel încât 1 ppb este echivalent cu o concentrație de 1/109.
- referitoare la exprimarea unităților de măsură pot apărea de asemenea dacă nu este
specificat corect dacă expresia se referă la unități de masă sau la volum. Binențeles că în
cazul soluțiilor în apă, diferența este neglijabilă (1L apă = 1kg apă) dar modul de exprimare
trebuie serios luat în considerare în cazul altor soluții decât cele în apă.
Alte unităţi de conţinut utilizate în analiza de urme sunt prezentate în Tabelul 1.2.
În mod cu totul particular (cazul în care se compară detectabilitatea diferitelor metode de
analiză) unitățile de fracție de masă pot fi exprimate conventional în:
- scală logaritmică – semnalul fiind o funcție logaritmică de concentrație (măsurătorile
potențiometrice).
- unități de volum (mL/m3 echivalent cu ppm volumetric) – în cazul evaluării limitei de
detecție a impurităților gazoase.
- unităţi de concentraţie molară – cazul metodelor electrochimice unde semnalul analitic
(intensitatea curentului) este o funcţie de concentraţia molară (Tabelul 1.3)

2. Aria de aplicare și aspecte specifice ale analizei de urme


Aria de aplicabilitate a analizei de urme distinge în principiu trei domenii ale științei și
tehnologiei care impulsionează dezvoltarea de metode și tehnici de analiză în cere se determină
un conținut foarte scăzut de analit în diferite feluri de probe. Aceste domenii sunt:
- tehnologia producerii materialelor de înaltă puritate – (puritatea celui mai curat
material făcut de mâna omului este acele în care totalitatea impurităților nu depășește
10-9% (10ppt));
- ingineria genetică și biotehnologie;
- protecția mediului.
Progresul făcut de-a lungul timpului şi posibilităţile analitice actuale utilizate în
determinarea unor concentraţii foarte mici au dus la apariţia unor termeni specifici în analiza de
urme, termeni care se referă fie la puritatea solvenţilor utilizaţi în analiză (reactivi de înalt
grad de puritate (99.9 – 99.99%), chimic puri (99.99 – 99.999%), de puritate spectrală (puritate

3
99.999 – 99.9999%) sau de puritate nucleară (peste 99.9999%), fie la semnificaţia termenului
“analiză de urme” (microurme, ultramicrourme, submimicrourme)
Controlul microelementelor importante atât pentru sănătatea animalelor cât şi pentru calitatea
solului se bazează la ora actuală pe date analitice calitative şi cantitative privind compoziţia
diferitelor probe la nivel foarte scăzut, coborând cu concentraţia chiar şi sub 10-8 %.
În aceste domenii, rezultatele analitice sunt exprimate în mod specific în unități care să
indice concentrațiile specifice analizei de urme și anume (Tabelul 1.4)
Evoluţii semnificative în domeniul analizei de urme
- Apariția tehnologiei nucleare (în anii 1940 și 1950) care a necesitat determinarea unor
componente și impurități în cantităţi mai mici de 10-3 – 10-5 %. În acest domeniu analiza de
urme constituie şi la ora actuală un mijloc avantajos de depistare a materiilor prime utile.
- Dezvoltarea domeniilor precum medicina, biologia, biochimia şi ştiinţa mediului unde
determinările analitice necesitau analiza de concentraţii foarte mici de elemente şi compuşi,
în special compuşi bioactivi :
(Ex 1: Co, I2, Se, Mo, Cr, Mn şi Zn - lipsa sau excesul acestor elemente pot provoca dereglări
in funcţionarea normală a organismului).
(Ex 2: analiza ţesuturilor şi fluidelor biologice - rezultatele acestor analize permiţând luarea
deciziilor corecte în apreciera stării de sănătate a fiinţelor vii.
- Problema gradului de poluare a mediului şi consecinţele acestuia asupra fiinţelor vii a
devenit deosebit de importantă întrucât multe specii introduse în mediu într-o manieră
necontrolată în scopul de a avea efecte pozitive s-au dovedit a fi nocive în timp.
Ex 1: necesitatea precizării domeniului de concentraţii în care este admisă prezenţa unor
elemente (metalele grele, gaze toxice, pesticide şi altele, în apă, aer sau sol,
Ex 2: determinarea urmelor de compuși organici - Un exemplu cunoscut este cazul
insecticidul DDT (diclor-difenil-tricloretanul) care nu se descompune rapid în
natură, dar se acumuleaza periculos in multe organisme. Printre alte specii active
formate în multe procesele industriale se numără de asemenea hidrocarburile
policiclice și dioxinele (derivați clorurați ai dibenzodioxinelor), ambele specii
extrem de toxice, care sunt prezente la ora actuală în aproape toate tipurile de medii.
Aspecte specifice
Aspectele specifice privind analiza de urme pot fi sumarizate după cum urmează:

4
- concentraţia analitului de determinat este mult mai joasă decât a celorlalţi constituienţi ai
probei;
- probele de analizat trebuie prelevate în concordanţă cu reguli stricte, astfel încât ele să fie
repezentative;
- probele prelevate trebuie păstrate în recipiente adecvate, în condiţiile descrise în
normativele în vigoare, în unele cazuri analiza trebuind să fie efctuată imediat, deoarece
păstrarea poate conduce la deteriorarea probei;
- efectul posibilei contaminări (poate fi datorat calităţii reactivilor utilizaţi, aparaturii sau
mediului de lucru) este mult mai pronunţat decât în cazul analizei macrocomponenţilor -
evitarea contaminării devine un criteriu critic în momentul evaluării resurselor utilizate
pentru efectuarea analizei;
- pierderea analitului prin adsorbţie, degradare sau pe parcursul diferitelor etape ale
prelucrării probelor (este mult mai gravă la concentraţii joase, rezultatul analizelor putând
fi complet eronat);
- prezența fenomenului de interferență între constituienţii matricei lucru care poate duce la
obținerea de rezultate false;
- dezvoltarea și utilizarea de metode de separare, concentrare şi analiză specifice în cazul
utilizării unor instrumentații și tehnici de analiză clasice care sunt mai puţin precise la
acest nivel de concentraţii;
- utilizarea standardelor pentru calibrări şi a materialelor de referinţă certificate, (aspecte
impuse de performanţele metodelor de analiză, precizia și exactitatea determinărilor).
Ţinând cont de aceste aspecte se poate concluziona că analiza de urme implică concomitent:
- Înţelegerea efectelor de natura fizică şi chimică a compuşilor aflaţi în cantităţi foarte
mici;
- Cunoaşterea şi înţelegerea tehnicile de purificare şi separare ale compuşilor aflaţi în
cantităţi foarte mici;
- Alegerea şi dezvoltarea instrumentaţiei şi metodelor de analiză adecvate care să
permită determinări precise şi exacte la concentraţii mici.
-
3. Etapele analizei de urme
În general analiza compuşilor în urme este focalizată pe două direcţii şi anume:

5
a) detecţia sau identificarea componenţilor – dacă este un anume element prezent în proba
de analizat;
b) determinarea - în ce anume cantitate este acel element prezent.
Pentru a obţine aceste răspunsuri se apelează la o metodă de analiză, care înseamnă un
ansamblu de instrucţiuni care definesc procedeul care trebuie aplicat pentru investigara
materialului de analizat în scopul obţinerii informaţiei dorite. Prin aplicarea practică a setului de
instrucţiuni cuprinse în metoda de analiză se obţine sistemul analitic de măsură (Figura 1.1).

DETERMINARE

DETECTIE

Tratament Măsurare Prelucrare Rezultat


Esantionare fizico-chimic măsurători
Proba

Figura 1.1. Schema generală a unui sistem analitic de măsură

Sistemul analitic de măsură este un lanţ informaţional la intrarea căruia se află proba de
analizat iar la ieşirea acestuia se află rezultatul analizei. Dintre tehnicile utilizate în analiza de
urme, doar foarte puţine permit analiza compuşilor în urme fără o prelucrare prealabilă a
probei. În general, în cadrul desfăşurării analizei sunt incluşi câţiva paşi ai lanţului
informaţional şi anume:
Eşantionarea - urmăreşte selectarea uneia sau mai multor probe. Ea se realizează pe baza
unor reguli riguroase în scopul obţinerii unei probe reprezentative pentru materialul de analizat.
Tratamentul fizico-chimic are ca scop aducerea probei într-o formă care să permită
măsurarea uneia dintre proprietăţile sale, măsurare care să ofere maximum de informaţie despre
valoare concentraţiei speciei de interes. Tratamentul fizico-chimic presupune, mai multe operaţii
(dizolvări, purificări, separări, preconcentrări (evaporare, extracţie pe fază solidă), oxidări,

6
ajustări de pH, controlul temperaturii, etc.), care pot fi surse de introducere a contaminanţilor sau
surse de erori (prin pierderea unei cantităţi din compusul de analizat).
Măsurarea trebuie să fie astfel realizată încât rezultatul să exprime cât mai fidel
proprietatea specifică speciei de interes.
Prelucrarea măsurătorilor - fluxul de informaţie furnizat de proba de analizat
interacţionează cu un traductor care furnizează un semnal care est măsurat.
Rezultatul măsurătorii însumează întotdeauna doi termeni ( y  f  c   y 0 ) unde f (c) este funcţie
de concentraţie iar y0 are character aleator şi este cauzat de perturbaţiile şi erorile din procesul de
analiză. Toate operaţiile: eşantionare, tratament fizico-chimic, măsurare trebuie astfel conduse
încât f(C) să fie cât mai mare iar y0 cât mai mic.
Calcularea şi prelucrarea rezultatelor - integrarea calculatorului în preluarea şi
prelucrarea datelor.

Tabele curs 1:
Tabelul 1.1
Clasificarea metodelor analitice și a tehnicilor în funcție de concentrația analitului în probă
Nume general Concentrația
al analitului Procedura analitică Exemple
analitului
Component în < 1 ppt Determinarea dioxinelor în diferite matrici
(< 10-8 %)
submimicrourme

7
Determinarea trihalometanilor în apa
Component în < 1 ppb Analiza de urme
potabilă și urină
(< 10-6 %)
ultramicrourme Determinarea compușilor organici volatili în
atmosferă
Component în 1 ppm Determinarea monoxidului de carbon în
(< 10-4 %)
microurme atmosferă
Component în urme < 100 ppm Determinarea metanului în atmosferă
(<0.01%)
Componnent secundar Semi-microanaliza Determinarea CO2 în atmosferă
<1%
(in amestec)
Component primar Macroanaliza Determinarea oxigenului în gazele de ardere
1 – 100 %
(principal) și gazele reziduale

Tabelul 1.2
Unităţi de conţinut utilizate în analiza de urme

Fracţia de Prefixul Conţinutul Raport Concentrţie Unităţi


masă corespunzător (%) de masă masică în sistemul scurt
10-3 mili 10-1 1 mg/g 1 g/kg 1 g/L
10-6 micro 10-4 1 μg/g 1 mg/kg 1 mg/L 1 ppm
10-9 nano 10-7 1 ng/g 1 μg/kg 1 μg/L 1 ppb
10-12 pico 10-10 1 pg/g 1 ng/kg 1 ng/L 1 ppt
10-15 femto 10-13 1 fm/g 1 pg/kg 1 pg/L 1 ppq
10-18 atto 10-16 1 ag/g 1 fg/kg 1 fg/L

Tabelul 1.3
Detectabilitatea unor tehnici electrochimice

Tehnica de analiză Detectabilitate


mol/L g/mL
Polarografia în current constant (DME) 10-5 5x10-7
Polarografia în puls (DME) 5x10-7 2.5x10-8
-8
Polarografia în puls diferenţial (DME) 10 5x10-10
Polarografia de undă pătrată (DME) 10-8 5x10-10
Voltamperometria inversă (HMDE) 10-10 5x10-12
DME - dropping mercury electrode; HDME - hanging mercury drop electrode

Tabelul 1.4
Unități folosite pentru a specifica concentrații ale componenților în urme și ultraurme

Nume unitate Părți/ Părți/ Părți/ Părți/ Părți/ Părți/ Părți/

8
mie milion bilion trilion cvadrilion chintilion sextilion
Volum/ vpth vpm vpb vpt vpq vpqui vps
concentrație de volum (ppth v/v) (ppm v/v) (ppb v/v) (ppb v/v) (ppq v/v) (ppqui v/v) (pps v/v)

Masă/
concentrație de masă ppth ppm ppb ppt ppq ppqui pps

Procente (%) 10-1 10-4 10-7 10-10 10-13 10-16 10-19


Cantitate de analit 1 1 1 1 1 1 1
în 1g de probă
miligram microgram nanogram picogram femtogram attogram zeptogram
(1mg) (1μg) (1ng) (1pg) (1fg) (1ag) (1zg)
(10-3 g) (10-6 g) (10-9 g) (10-12 g) (10-15 g) (10-18 g) (10-21 g)