Trei tovarăşi răi

Trei lucruri am văzut în viață

Cuprins
Că stau unde n-ar fi de stat
Te uiţi şi parcă ţi-e ruşine
Cu ce tupeu s-au întronat.
De ce întotdeauna banul 3 Editorial
Fii pregătit! – Editorii
Te schimbă chiar dacă n-ai vrut?
Părinții, frații, foști prieteni
Te văd de nerecunoscut.
Cum şi-au schimbat haina şi mersul
Şi cum privesc de sus în jos,
4 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri

Uitând că au purtat costumul O căsătorie sub binecuvântarea lui

Având cămăşi cu guler ros. Dumnezeu – Iosif Anca jr.

Ce transformări i-ajung pe unii!

Din porumbei, ajung curcani. 6 Sfaturi pentru o viețuire corectă
Şi am înțeles că aroganţa Ce lucrui alegi? – Viorel Roșca
Este-a celor ce au bani.
Iar alții-s mândri că au ochii
Frumoși ca perlele din apă.
Ei spun c-așa-i făcu natura,
8 Doctrine biblice

Nu recunosc c-au să se treacă. Trupul fizic – Iosif Anca

Mândria-i prietena prostiei,

Dintotdeauna-au fost aşa
Şi de-ai găsit-o doar pe una, 12 Cuvânt pentru slujitori
Cealaltă-i sigur lângă ea. Cel ce va birui – Simion Buzduga
Mândria-i suflul luciferic
Şi pentru toţi are ceva.
Şi azi şi cât o ţine lumea,
Mândria se va arăta. 16 Experiențe

Lucrări realizate de Domnul în casa mea – S.S.

Dar am citit că şi catârul,
Întoarcerea mea la Domnul – I.D.
Nu poţi să faci cu el ce-ai vrea.
Doar dacă-i pui zăbala-n gură,
Cu greu, doar te va asculta.
20 Carte în serial
Măcar că între dobitoace În bezna lui Irod – Iurii Sergheevici Graciov;
Arată cel mai ne-nvăţat, traducere de Veaceslav Croitoru
Dar fiind mai înalt ca alții,
Devine încăpățânat.
Aşa-i acel ce n-are înţelepciune,
De nimeni nu se lasă-nvățat.
Și-am înțeles din tot, şi-anume
Că tot nepriceputu-i încăpățânat.
Şi acum să le pricepem rostul Fondurile necesare editării şi distribuirii re-
La cele spuse pân-aici: vistei „Dragoste pentru Adevăr”, se constituie din
Că cel cu bani e arogantul, donaţii din ţară şi străinătate. Cei care doresc să
Că mândru-i prost ca nimeni altul sprijine această lucrare pot depune bani în contul
Şi cel neştiutor e încăpățânat. Asociaţiei Creştine de caritate Gosen, deschis
Dar pentru toate avem Cuvântul, la BCR Arad, având codul IBAN: RO 62RNCB 0015
Prin care învățăm să ne purtăm. 0303 1877 0001.
Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!
Să lepădăm acestea toate
Colectivul redacţiei
Şi niciodată nu vom regreta.
Nelu Dobra

ISSN: 1841-1185

„Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l
Pe paginile Scripturii, întâlnim numeroase exemple
care demonstrează necesitatea pregătirii. Deși termenul
are un înțeles mai larg, ne referim la acțiunile și atitudinile
care ni se cer pentru a fi gata în realizarea unei anumite
activități. Astfel, Domnul Isus înainte de a-i trimite pe
ucenici în lucrare, „le-a dat putere să scoată afară duhurile
necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de
neputinţă.” (Matei 10:1) În plus, le-a dat anumite învățături
detaliate, care urmau să le fie de ajutor. Înainte de a-i trimite
să vestească Cuvântul „până la marginile pământului”, le-a
cerut să nu se depărteze de Ierusalim, ci „să aștepte acolo
făgăduința Tatălui”, urmând ca după aceea să-și poată
îndeplini misiunea încredințată. (Faptele apostolilor 1:4-8)
Înainte de a alege pe cei doisprezece, însuși Domnul Isus
S-a pregătit, petrecând toată noaptea în rugăciune. (Luca
6:12) Acest principiu funcționează și la Dumnezeu. Despre
Ioan Botezătorul se spune că avea menirea „să pregătească”
calea Domnului. (Matei 11:10) La fel de important este să
nu uităm de pregătirea ce ni se cere nouă. Afirmația „... soția
lui s-a pregătit ...” (Apocalipsa 19:7), evidențiază cu tărie
necesitatea pregătirii. Toate aceste exemple ne motivează
să afirmăm, că reușita depinde într-o mare măsură de
perioada de pregătire.
Să nu uităm că perioada de timp alocată pregătirii
este limitată. Trebuie să înțelegem că atunci este momentul
și că mai târziu nu mai putem face nimic. Ne putem regăsi
în postura ucenicilor, care atunci când trebuiau să se roage,
dormeau (Matei 26:36-43). Afirmația Domnului Isus„Dormiţi
de acum şi odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ...” (Matei
26:45) exemplifică adevărul menționat mai sus. Ideea că
timpul pus la dispoziție pentru pregătire nu are final, ne
poate influența negativ. Cu aceeași ispită s-au confruntat
și alții, cărora li se spunea: „„Unde este făgăduinţa venirii Lui?
Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum
erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3:4). Despre alții este
scris că „... mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până
în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până
când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea
Fiului omului.” (Matei 24:37-39) Greșeala lor o putem repeta
și noi, uitând că ceasul dedicat pregătirii este limitat.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Editorial
înalţe spre biruinţa adevărului” (Psalmul 60:4)
fii pregătit!
Nu cumva pregătirea noastră pentru ceea ce urmează
să se rezume doar la aspecte de suprafață. Îngerul Bisericii
din Laodicea, deși considera că e suficient de pregătit
(„...zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de
nimic»”), Dumnezeu îl vede „ticălos, nenorocit, sărac, orb
şi gol” (Apocalipsa 3:17). Astfel, există riscul să uităm care
sunt prioritățile când vorbim de o pregătire temeinică.
Dacă înțelegem acest adevăr, modul nostru de a aborda
pregătirea va fi diferit față de cei neduhovnicești. În
pregătire, noi punem accentul pe valori duhovnicești
precum rugăciunea, umplerea cu Duhul Sfânt și altele,
convinși fiind că „umblând după darurile cele mai bune”,
vom avea parte de „o cale nespus mai bună” (1 Corinteni
12:31). Superioritatea valorilor ce vin de la Dumnezeu este
afirmată pe paginile Sfintei Scripturi prin afirmații ca „Duhul
este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic,” (Ioan
6:63) sau „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale
lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:10)
Pregătirea, de altfel, nu presupune doar acumularea de
cunoștințe, ci și dobândirea experienței necesare. Probabil
din acest motiv i se cerea lui Timotei să ia seama bine „la
citire, la îndemnare şi la învăţătura” dată (1 Timotei 4:13). De
asemenea, i se cerea să îmbine aspectele teoretice cu cele
practice („îndeletniceşte-te în totul cu ele”), pentru a se bucura
de „înaintare” (1 Timotei 4:15). Lipsa punerii în practică a
celor învățate (știute), nu constituie o pregătire autentică.
Nu cel ce cunoaște „voia Tatălui” este lăudat ci cel ce „face
voia Tatălui” este în ordine. De aceea, oricine va fi dispus „să
facă voia Lui, va ajunge să cunoască ...” (Ioan 7:17).
Așadar, deși ne dorim lucruri mari de la Dumnezeu,
deoarece nu avem pregătirea necesară, nu le putem dobândi.
Totuși, dincolo de eforturile noastre depuse pentru a ne
pregăti, niciodată nu putem afirma că reușita ni se datorează
doar nouă. Înțeleptul spunea: „Calul este pregătit pentru ziua
bătăliei, dar biruinţa este a Domnului.” (Proverbe 21:31) Chiar
dacă lipsa pregătirii poate fi o pagubă pentru cineva, numai
Dumnezeu este în stare să încununeze eforturile noastre
și să ne asigure biruința. De aceea, „Mulţumiri fie aduse lui
Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă
în Hristos ....” (2 Corinteni 2:14)!
Editorii
3
 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri
„să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului
cunoștință și chibzuință” (Proverbe 1:4)
o căsătorie sub
binecuvântarea lui dumnezeu!
A-ți întemeia o familie nu e un lucru ușor. În general,
acest subiect este foarte discutat, iar în prezent beneficiem
de multe cărți care tratează acest domeniu. Totuși, având
în vedere responsabilitățile, cât și consecințele care decurg
de aici, e necesar să privim în Sfânta Scriptură și să învățăm
care sunt sfaturile pe care ea ni le oferă.
Perioada de dinainte de căsătorie trebuie privită ca
o perioadă de pregătire pentru ceea ce va urma. Este
evident că fericirea în viața de familie nu depinde doar de
alegerea pe care o facem, ci în mod special de noi. În plus,
cu cât învestim mai mult în omul duhovnicesc, cu atât vom
fi mai competenți pentru a face o alegere corectă.
Viața de familie implică, în primul rând, responsabilități
fizice și intelectuale, specifice lumii terestre. De aceea,
pregătirea pentru viața de familie implică dobândirea
unor deprinderi și abilități adecvate. Pavel spunea că
cel căsătorit trebuie să se îngrijească „de lucrurile lumii”
(1 Corinteni 7:33,34). Privind la modelul descris în ultimul
capitol al cărții Proverbe, observăm că Sfânta Scriptură
apreciază următoarele valori, care demonstrează hărnicia
acestei femei: „lucrează cu mâini harnice”, „se scoală când
este încă noapte”, „din rodul muncii ei sădeşte o vie”, „îşi
încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele”, „lumina
ei nu se stinge noaptea”, „face învelitori, are haine de in
subţire şi purpură” și „face cămăşi” (Proverbe 31:10-25). De
asemenea, arată cât este de prevăzătoare, respectiv cât
este de capabilă să coordoneze ceea ce are în subordine:
„împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale”, „Se gândeşte la un
ogor şi-l cumpără”, „râde de ziua de mâine”. Fiecare tânăr și
tânără care dorește să se căsătorească ar trebui să învețe
din aceste modele. Un alt exemplu, la fel de evident, este
Rebeca. Biblia surprinde în detalii hărnicia și plăcerea ei
pentru muncă: „s-a grăbit de a plecat vadra pe mână”, „după
ce i-a dat de a băut și s-a săturat a zis: Am să scot apă şi pentru
cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura”, „A vărsat în grabă
vadra în adăpătoare”, „a alergat iarăşi la fântână”, „a scos
pentru toate cămilele lui.” (Geneza 24:17-20) Toate aceste
enumerări arată că Dumnezeu, cât și slujitorul lui Avraam,
4 au socotit-o vrednică de-a fi soția lui Isaac. De asemenea,
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Rut, înainte de a se căsători cu Boaz, a trecut cu bine acest
test. Sunt amintite în Sfânta Scriptură câteva indicii care
sugerează tocmai acest lucru. Ea a avut inițiativa de a
munci: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice” (Rut 2:2).
Slujitorii lui Boaz, de asemenea, au observat hărnicia ei:
„Şi de azi dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până
acum şi nu s-a odihnit decât o clipă în casă.” (Rut 2:7). Nu a
fost o simplă conjunctură, deoarece: „Ea a cules spice de
pe câmp până seara” şi „s-a ţinut, dar, de slujnicele lui Boaz,
ca să culeagă spice, până la sfârşitul seceratului orzului şi
seceratului grâului.” (Rut 2:17,23) Apostolul Pavel sublinia
că „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui şi mai ales de cei
din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât
un necredincios.” (1 Timotei 5:8) În contextul celor scrise,
apostolul face referire la grija și munca pe care trebuie să
o depunem pentru cei din casa noastră, nelăsând această
responsabilitate în seama bisericii.
Pregătirea, în sine, nu se rezumă doar la aceste aspecte.
Mai importante sunt calitățile ce țin de omul interior.
Astfel, apostolul Petru spunea că „podoaba voastră … să
fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh
blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”
(1 Petru 3:3,4) Modelul prezentat în cartea Proverbe,
surprinde și el asemenea calități: este „o femeie cinstită”,
„inima bărbatului se încrede în ea”, „îi face bine şi nu rău, în
toate zilele vieţii sale”, „îşi întinde mâna către cel nenorocit,
îşi întinde braţul către cel lipsit”, respectiv „deschide gura cu
înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă” (Proverbe
31:10-26). Despre Rut este scris că toată cetatea știa că era
„o femeie cinstită.” (Rut 3:11) Un alt exemplu grăitor e cel
al Mariei, care spunea că Dumnezeu „a privit spre starea
smerită a roabei Sale.” (Luca 1:48) În acest sens, având în
vedere valorile propagate de mass-media, dar și de mulți
creștini doar cu numele, e bine ca toți să cunoaștem și să
încurajăm valorile pe care Biblia le susține.
În acest context, e esențial ca tinerii să-și păstreze
puritatea până la căsătorie. În mod specific, această valoare
va fi un factor determinant pentru ceea ce urmează. Multe
pedepse divine, cât și neînțelegeri în familie provin de
 ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel
16:6-7) Dumnezeu, singurul în stare să cunoască inima și
viitorul, cred că trebuie să aibă ultimul cuvânt.
E drept că, pe fondul celor amintite mai sus, unii au
căzut în anumite extreme păguboase. Nici „un înger din
cer” nu poate să răstoarne Evanghelia (Galateni 1:8). De
aceea, nicio prorocie sau îndemn venit de la Dumnezeu,
nu va desființa Scripturile. Faptul că Iosif a luat-o pe Maria
ca soție, ea fiind însărcinată, este o excepţie, și nicidecum
o regulă. Orice situație care nu respectă cadrul general al
Scripturii, trebuie abordată cu multă atenție.
Ceea ce tinerii trebuie să cunoască este faptul că
aflarea voii lui Dumnezeu depinde în mare măsură de viața
noastră duhovnicească. Dumnezeu acuza poporul evreu
aici. Probabil, cel mai frumos cadou pe care poți să-l faci
că „În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un
viitorului partener de familie este acesta. În primul rând,
neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea
puritatea trupului începe cu puritatea minții. Domnul Isus
Dumnezeului său.” (Isaia 58:2) Cu alte cuvinte, unii apelează
prezintă momentul de la care intervine păcatul: „Dar Eu
la Dumnezeu strict când au nevoie, uitând că scopul Lui
vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi
principal este sfințirea noastră și nu clarificarea unor aspecte
preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Din acest motiv, se
personale. Doar cei sinceri, smeriți și dispuși să facă voia lui
impune existența unor reguli și a unor măsuri de protecție
Dumnezeu vor putea beneficia pe deplin de răspunsul Său.
împotriva păcatului. Iov spunea că a făcut un legământ cu
În contextul mântuirii, Domnul Isus lăuda pe Dumnezeu,
ochii și „nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” (Iov
deoarece a ascuns tainele acestea „de cei înţelepţi şi pricepuţi”,
31:1) Pașii mărunți, lucruri aparent nesemnificative, vor
descoperindu-le „pruncilor.” (Matei 11:25)
deschide calea spre curvie sau preacurvie. În contextul
Identificarea voii lui Dumnezeu depinde în mare
celor menționate, autorul cărții Proverbe spunea că soluția
măsură și de disponibilitatea de a renunța la voia noastră.
stă în a te îndepărta de „drumul care duce la ea” și în a nu te
Nu de puține ori, ceea ce Dumnezeu afirmă contravine
apropia de „uşa casei ei.” (Proverbe 5:8) Este imposibil să te
așteptărilor noastre. Uneori, ne putem afla în situația
păstrezi curat, dacă nu dovedeşti prudență și o „distanță”
căpeteniilor oștirii care doreau să afle voia lui Dumnezeu
corespunzătoare. Biblia este clară și categorică: „Poate
cu privire la ei, dar când aceasta le-a fost revelată, nu au
cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? Sau poate
fost dispuși să asculte, invocând faptul că Ieremia a fost
merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?”
influențat de Baruc. (Ieremia 42,43) Oare dacă Ieremia
(Proverbe 6:27-28) De aceea, Iosif „i-a lăsat haina în mână şi
le prorocea conform așteptărilor lor, mai procedau așa?
a fugit afară din casă” (Geneza 39:12) când situația s-a impus.
Din acest motiv, se recomandă evitarea îndrăgostirilor
E drept că pot exista și situații excepționale, când unii cad
precoce. Pentru sănătatea noastră emoțională, e mai bine
în cursă dintr-o neatenție, ca Tamar (2 Samuel 13:1-20). În
să fim cât se poate de raționali și să așteptăm răspunsul
aceste situații, nu trebuie să cădem în disperare, deoarece
din partea lui Dumnezeu.
Dumnezeu poate să repare și să mângâie orice durere.
În esență, dacă respectăm aceste sfaturi, ne sporim
În alegerea partenerului de viață, trebuie să-L
șansele să facem o alegere corectă, sub binecuvântarea lui
implicăm pe Dumnezeu. De fapt, întreaga noastră
Dumnezeu. Trebuie menționat, de asemenea, că reușita
existență trebuie să depindă de Dumnezeu și voia Sa.
unei vieți de familie împlinite depinde și de alte alegeri.
Privind în Scriptură, când Dumnezeu a creat-o pe Eva, se
A te căsători bine e un pas. Depinde de ceea ce clădim
menționează că „Din coasta pe care o luase din om, Domnul
deasupra. Dumnezeu să ne ajute, să pornim bine, dar să și
Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Geneza 2:22)
continuăm să luptăm pentru valorile care merită!
De reținut este că Dumnezeu a creat-o și tot Dumnezeu
„a adus-o la om”. Când slujitorul lui Avraam căuta o soție
Iosif Anca Jr.
pentru Isaac, a cerut de la Dumnezeu să-i dea izbândă
s-o identifice pe aceea „pe care ai rânduit-o Tu pentru
robul Tău, Isaac” (Geneza 24:12-14). În plus, știm cu toții
că noi, ca oameni, putem fi foarte ușor înșelați, precum
Samuel, care credea, când l-a privit pe Eliab că, „Negreşit,
unsul Domnului este aici înaintea Lui.” Totuși, Dumnezeu
corectează gândirea lui, spunându-i că „omul se uită la
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
5
 Sfaturi pentru o viețuire corectă
„N-am așternut eu oare în scris pentru tine sfaturi și
cugetări...”(Proverbe 22:20)
ce lucruri alegi?
Viața noastră presupune o continuă alegere. Din câte
lucruri se perindă înaintea ochilor noștri, suntem mereu
provocați să alegem. Să alegem întotdeauna drept, pentru ca,
în urma acestor alegeri, să dovedim că am ținut cont de voia lui
Dumnezeu. Dacă ar fi să împărțim lucrurile pe care le avem de
ales, atunci am descoperi două mari categorii: lucruri care trec
(trecătoare) și lucruri care rămân (veșnice). Lucrurile trecătoare
sunt asemănate în Cuvântul lui Dumnezeu cu moartea, iar
lucrurile care rămân sunt asociate cu viața veșnică.
În prima parte, să observăm lucrurile care trec.
1. O primă realitate este cea fizică: „omul nostru de
afară se trece” (2 Corinteni 4:16). E un adevăr al Sfintei Scripturi
pe care nimeni nu poate să-l ascundă. Trăim această realitate
în viața noastră, prin trupul pe care îl avem și care oricât
am căuta să-l apărăm, se trece. Chiar dacă oamenii caută să
oprească acest fenomen „al trecerii”, el își continuă cursul
pentru că așa a hotărât Dumnezeu.
Observăm cu durere că, deși omul de afară „se trece”, cei
mai mulți aleg să-l iubească într-un mod incorect, pentru că
oamenii sunt „iubitori de sine” (2 Timotei 3:2). Acest concept
este foarte mult promovat „în vremurile din urmă”, căutând
să-i ducă pe oameni la separatism, la desfacerea legăturilor
de familie, la ruperea legăturilor frățești și la destrămarea
legăturilor sociale. Și iată că, expresii ca: „eu și numai eu”,
„lasa-mă singur”, „nu vreau cu el”, „fac ce vreau”, „nu am nevoie
de frați” prind contur tot mai mult. Tot mai des le auzim în
societatea contemporană și chiar în viața bisericească. Se
observă cu ușurință egoismul care ne cuprinde încetul cu
încetul. Ne prețuim prea mult și dăm valoare prea mare
omului de afară (trupului), care cu fiecare zi ce trece, se duce
spre moarte. În schimb, neglijăm sufletul, care este cea mai
mare valoare a omului şi alte valori ale relaţiilor interumane.
2. O altă realitate care trece este „chipul lumii” (1
Corinteni 7:31). Chipul lumii cuprinde tot felul de concepte
filozofice şi practici care-l fac pe om să se simtă bine, să fie
împlinit sufleteşte şi fizic. Fiecare perioadă de timp a avut
„un chip al lumii” care a căutat să-și pună amprenta și în
viața credincioșilor. În această privință, apostolul Ioan ne
avertizează: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă
iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan
2:15) Cine este atras de cele din lume, de chipul ei, adesea
fascinant la prima privire, să nu uite că „lumea şi pofta ei trec;
dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:17)
Apostolul Pavel scria despre un fost colaborator : „ Dima
din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat
la Tesalonic.” (2 Timotei 4:10) Dima a făcut o alegere greșită
6
prin faptul că a părăsit calea Domnului și pe Pavel în favoarea
acestei lumi. Ceea ce putea să ofere orașul Tesalonic la vremea
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
aceea, l-a fermecat și a fost atras spre lucrurile trecătoare.
Câți dintre noi în anumite situații nu ne asemănăm cu Dima,
alegând mai mult lucrurile din lumea aceasta, decât pe
Domnul și pe frații Lui? Această alegere greșită a fost făcută și
de alții, de-a lungul timpului. În vremea Domnului Isus „chiar
dintre fruntași, mulți au crezut în el; dar de frica fariseilor, nu-l
mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă. Căci
au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.”
(Ioan 12:42) Acești oameni și-au dat seama că Domnul Isus
era trimisul lui Dumnezeu, dar inima lor era legată de poziția
socială. Astfel au ales greșit, alegând slava oamenilor care este
trecătoare. Trăim în vremea în care tot mai mult, credincioșii
aleg chipului veacului acestuia în îmbrăcăminte, în poziții
sociale și în dorința de a fi mereu în pas cu timpul în care trăim.
Aleg astfel o slavă trecătoare. Chiar dacă cântăm deseori „În
lumea aceasta toate-s trecătoare ...”, pentru cei mai mulți e
doar teorie, deoarece practica dovedește contrariul.
3. A treia realitate care trece este „lumea” (1 Ioan
2:17). Suntem așeazați să trăim într-o lume trecătoare.
Aproape tot ce se vede în această lume nu este veșnic. Cei
mai mulți oameni iubesc lumea în care trăiesc, uitând că nu
vor moșteni lumea aceasta. Domnul Isus ne avertizează prin
următoarele cuvinte: „Și ce i-ar folosi unui om să câștige toată
lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26) Iată că iubirea
față de lume nu aduce nici un câștig statornic, ci doar unul
temporar, adesea împletit cu neîmpliniri și suferințe.
Apostolul Petru scria cu siguranţă: „Sfârșitul tuturor
lucrurilor este aproape.” (1 Petru 4:7) Tot el scria:„Ziua Domnului
însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet,
trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot
ce este pe el, va arde. (2 Petru 3:10) Multe alte versete scrise de
oamenii lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt, caută să
ne dezlipească de iubirea față de lumea de acum, îndreptându-
ne privirile spre lumea de dincolo. Cu toate aceste avertizări de
la Dumnezeu, scrise sau experimentate, oamenii se îndreaptă
tot mai mult spre a iubi lumea în care trăiesc, privind tot
mai mult spre lucrurile din această lume. Cartea Apocalipsa
conține unele însemnări cu privire la dispariția acestei lumi:
„Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit
loc pentru ele.” (Apocalipsa 20:11), „cerul dintâi şi pământul
dintâi pieriseră şi marea nu mai era.” (Apocalipsa 21:1) Aceste
afirmaţii profetice se vor împlini. Ferice de cei care cred aceste
cuvinte ale lui Dumnezeu și nu se lipesc de lumea aceasta și
de pământul pe care trăim, ci își îndreaptă privirea spre un cer
nou și un pământ nou, unde vor fi lucruri noi: „Cel ce şedea pe
scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi.» Şi a
adăugat: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut
şi adevărate.»” (Apocalipsa 21:5).

În a doua parte să privim pre lucrurile care rămân
veșnic:
1. Sufletul / duhul este parte componentă a omului și
care în urma creației făcute de Dumnezeu nu va trece niciodată.
Această existență veșnică ne este prezentată în multe locuri
din Biblie. În pilda bogatului și a lui Lazăr, ni se povestește că
„Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui
Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe când era el în
Locuinţa morţilor, în chinuri şi-a ridicat ochii în sus, a văzut
de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.” (Luca 16:22-23)
Întâlnim aici doi oameni, două destine diferite și o continuare
a existenței spirituale în sfera veșnică cu Dumnezeu sau fără
Dumnezeu, în odihnă sau în chin, în bucurie sau în tristețe.
Toate acestea se întâmpla în urma alegerilor pe care le facem
în timpul vieții. Bogatului i se spunea: „Fiule”, i-a răspuns
Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune
şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu
eşti chinuit.” (Luca 16:25). De aceea, adevărate sunt cuvintele:
„Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce
asupra capului tău.” (Obadia 1:15)
Având în vedere faptul că sufletul nostru nu trece ci
continuă să existe, înțelept ar fi ca fiecare om să-și încredințeze
sufletul în mâna Ziditorului (1 Petru 4:19). Bine este să ne lipim
sufletul de Domnul (Psalmi 63:8), prin a strânge cuvântul
lui Dumnezeu în noi, a medita la el și a trăi potrivit voii lui
Dumnezeu ca la final sufletul să primească odihnă. Să ne ajute
Dumnezeu să avem parte de fericirea anunţată de „un glas din
cer care zicea: «»Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care
mor în Domnul!”„Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile
lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13)
2. Chipul vrednic de chemarea lui Dumnezeu, diferă de
chipul lumii acesteia care trece. Pavel ne sfătuia să ne purtăm
„într-un chip vrednic de chemarea pe care am primit-o” (Efeseni
4:1). Acest „chip” a fost arătat în această lume prin Domnul Isus
Hristos, ca model vrednic de urmat. Din acest motiv Ioan ccria:
„Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.”
(1 Ioan 2:6) Doar trăind asemenea chipului Domnului Isus vom
putea rămâne împreună cu El. Din nefericire tot mai puțini aleg
să trăiască în acest chip vrednic de chemarea cerească, deoarce
aceasta atrage cu sine respingere și prigoniri din partea lumii.
Câți sunt gata să primească aceste lucruri? În schimb, cu câtă
ușurință se acceptă chipul lumii acesteia care-l face pe om să se
simtă în largul lui.
Chipul vrednic de chemarea lui Dumnezeu este
reprezentat printr-un „singur Domn, o singură credinţă, un
singur botez” și „un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care
este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
în toţi” (Efeseni 4:5-6). Aceasta este prima parte și cea mai
importantă. A doua parte, reprezintă componentele „trupului”
care lucrează pentru desăvârșirea sfinților. Apostolul Pavel
scria: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii,
evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea
sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului
lui Hristos” (Efeseni 4:11-12). Și „încheieturile” au rolul lor: „Din
El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă
fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea
fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni
4:16) Trebuie specificat că toate acestea sunt realizabile numai
în condiţia unei înalte ţinute spirituale: „cu toată smerenia şi
blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în
dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura
păcii” (Efeseni 4:2-3). Ferice de credinciosul care alege, trăiește
și moare având în viața lui acest chip desăvârșit.
3. O altă lucare nepieritoare este „lumea viitoare”
(Evrei 2:5); „ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui
neprihănirea” (2 Petru 3:13). Spre această dimensiune trebuie
să ni se îndrepte privirea. Însăși atitudinea vieții trăite, trebuie să
dovedească cu fapta, că așteptăm și nădăjduim în cele viitoare
și că le iubim ca pe adevărate comori veșnice. Nu ar trebui să
existe un concept mai iubit și mai prețuit de credincios, decât
acela că există o lume mult mai bună, în fericire, în prezența lui
Dumnezeu și care va dăinui pentru totdeauna.
Apostolul Pavel scria tesalonicenilor despre momentul
intrării noastre depline în acestă lume eternă. El ia ca bază
Cuvântul lui Dumnezeu, prezentându-l ca o nădejde pentru
credincioşii ce văd cum cei dragi pleacă spre un aparent
necunoscut: „Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul
Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea
Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi
Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa
lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi
în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi
împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh;
şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe
alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4:15-18) Pline de farmec
și putere sunt și cuvintele adresate filipenilor: „Căci pentru mine
a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar, dacă trebuie să
mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg.
Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună
cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;” (Filipeni 1:21-23)
Să rămânem alipiți cu toată inima de aceste adevăruri
şi lucruri eterne. Să trăim în așa fel încât prin harul Domnului,
să putem fi găsiți vrednici de ele: „Fiindcă am primit, dar, o
împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi
să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie
şi cu frică” (Evrei 12:28)!
Aşadar, să fim cu mare atenție asupra lucrurilor pe care
le alegem, știind că, alegerile de astăzi, din „viaţa în lumea
aceasta”, definesc existența noastră în „viaţa (din lumea)
veşnică” (Ioan 12:25). Deci, așa după cum Moise, insuflat de
Dumnezeu, a îndemnat poporul lui Israel să aleagă binele,
viața și binecuvântarea și noi suntem îndemnați de Domnul,
prin toată Scriptura, să alegem lucrurile care duc la viaţă.
Aceasta înseamnă să identificăm corect şi lucrurile trecătoare,
pe care, cunoscândule caracterul efemer, să le privim ca atare.
Fie ca atitudinea Domnului Isus față de cele două surori, Maria
și Marta, să fie pentru noi un imbold în a alege „partea cea
bună” care nu ni se va lua „niciodată” (Luca 10:41-42)!
Viorel Roșca
7
 Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
trupul fizic
Creatorul este „Dumnezeul duhurilor oricărui trup”
(Numeri 16:22), căci El a rânduit trupuri pentru toate fiinţele
create pe pământ, dar dintre toate trupurile, cel al omului
poartă marca cea mai preţioasă: chipul lui Dumnezeu.
Trupul fizic este inseparabil de existenţa terestră, Creatorul
fiind cel ce păstrează viaţa în condiţiile şi limitele stabilite
de El. „El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui
trup omenesc.” (Iov 12:10) Psalmistul recunoştea şi el că
Dumnezeu este singura autoritate în materie de viaţă. El o
poate da, o poate păstra, sau o poate lua. (Psalmi 104:27-
29) Tot din acest principiu rezidă şi asigurarea viitorului
etern pentru cei mântuiţi. Domnul spunea ucenicilor: „Nu
vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul;
ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul
şi trupul în gheenă.” (Matei 10:28)
Dintre toate fiinţele create să populeze pământul,
omul este singura fiinţă care poate conştientiza harul
vieţii fizice. Acesta este un motiv ca fiecare om să exclame
ca David, care admirând ştiinţa divină în diferitele ei
manifestări ale creaţiei, exclama: „Te laud că sunt o făptură
aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede
sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmi 139:14) Să explorăm
în continuare, cu ajutorul Scripturilor, identitatea,
funcţionalitatea, oportunitatea şi alte realităţi şi perspective
ale trupului fizic uman.
1. Trupul fizic – de la concepere la moarte
Trupul este o minune tainică şi perpetuă, mai întâi
pe parcursul de la concepere la naştere, aşa cum remarca
David: „Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost
făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile
pământului.” (Psalmi 139:15) Aşa s-a născut un tânăr „cu
păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.” (1 Samuel 16:12)
Privind însă peste ani, cronicarul biblic scrie: „Împăratul
David era bătrân, înaintat în vârstă (avea şaptezeci de ani); îl
acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.” (1 Regi 1:1) De ce
această degradare?
În urma intrării păcatului în viaţa primilor oameni,
trupul uman a fost foarte mult afectat. Sentinţele rostite
atunci pentru bărbat şi femeie marchează viaţa de la naşterea
cu suferinţe, la moartea ce descompune trupul în elementele
fizice specifice pământului. Între aceste puncte limită ale
existenţei trupului, s-a instalat truda şi durerea. (Geneza 3:16-
8 19; Psalmi 90:10) Întoarcerea în ţărână este ultima operaţie
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
necesară trupului fizic, de aceea neîngroparea trupului era
socotită în Israel un blestem, (Ieremia 16:4) pentru că trupul
uman este chipul lui Dumnezeu. Iată motivaţia durerii
pentru cei ucişi samavolnic şi rămaşi neîngropaţi: „Trupurile
neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările
cerului şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele
pământului.” (Psalmi 79:2)
2. Trupul fizic – suportul vieţii pe pământ
Trupul fizic este suportul vieţii, în plan fizic prin
sângele care este purtător de viaţă: „Căci viaţa trupului este
în sânge.” (Levitic 17:11) Trupul este o valoare care poate
fi evaluată cel mai bine la limita vieţii, aşa cum i-au spus
egiptenii lui Iosif, când, dintre toate proprietăţile lor, trupul
a fost folosit ca ultima monedă de schimb: „nu mai rămân
înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile
noastre.” (Geneza 47:18)
Viaţa este întreţinută prin „cele trebuincioase
trupului”, (Iacov 2:16) care depind întâi de Dumnezeu şi
apoi de efortul şi grija noastră individuală şi colectivă.
Pentru perioada de timp rezervată vieţii acesteia,
trupul uman, prin viaţa care o păstrează, este în atenţia
permanentă a Tatălui creator, fapt pentru care putem fi
încrezători ca şi copiii mici care ştiu că toate nevoile lor
sunt în grija părinţilor lor. Domnul Isus spunea: „Nu vă
îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau
ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi
îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul
mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6:25) După cum
trupul este suportul vieţii, pământul este suportul trupului,
căci în pământul din care este luat trupul se regăsesc toate
substanţele necesare întreţinerii vieţii care se obţin prin
lucrarea pământului. Munca, o poruncă divină încă din
Eden, este reluată şi amendată la căderea în păcat prin
eforturi suplimentare şi rezultate mai slabe. (Geneza 2-3)
3. Trupul fizic – trupul păcatului
Sub presiunea ispitelor „trupul este neputincios”,
(Marcu 14:38) stare în care a devenit unealta principală a
păcatului, cu toate efectele lui. Astfel trupul uman a ajuns
sub „stăpânirea păcatului.” (Romani 6:13) „Limba este şi ea un
foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele
noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când
este aprinsă de focul gheenei.” (Iacov 3:2-6) Prin limbaj,

prin forţa fizică sau, prin ce-i mai degradant, prin păcatele
imoralităţii, trupul uman a devenit prada diavolului. Prin
aceasta, Satan a dovedit că nu a vrut ca omul să devină ca
Dumnezeu, aşa cum a promis primilor oameni, ci doreşte
distrugerea creaţiei ce poartă chipul lui Dumnezeu.
Care este atitudinea divină în contextul îndepărtării
creaţiei de Creator? „Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei,
să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri
trupurile.” (Romani 1:24) „Dumnezeu i-a lăsat în voia unor
patimi” (Romani 1:26). „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii
lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani
1:28) Stările limită ale permisivităţii divine sunt forţate în
vremea noastră fără precedent prin felul în care oamenii
exploatează trupul fizic, dar aceste păcate nu vor scăpa
nepedepsite de Cel ce a creat trupul uman. El va pedepsi
„mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul
altuia şi dispreţuiesc stăpânirea.” ( 2 Petru 2:10) Dar „pentru
că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva
faptelor rele”, (Eclesiastul 8:11) „oamenii aceştia, târâţi de
visările lor, îşi pângăresc trupul.” (Iuda 1:8) Elihu, care ştia
principiile libertăţii şi responsabilităţii umane în raport cu
autoritatea lui Dumnezeu, spunea: „Dar, pentru că mânia
Lui nu pedepseşte încă, nu înseamnă că puţin Îi pasă de
nelegiuire.” (Iov 35:15) În paralel cu libertatea şi amânarea
judecăţii, Dumnezeu ne întâmpină cu oferta salvării, prin
mântuirea ce cuprinde acum, eliberarea de sub puterea
păcatului şi în viitor, din prezenţa păcatului.
4. Trupul fizic – sănătate sau boală
Bolile care decimează trupul pot cauza uneori multă
durere şi în final moartea, aşa cum vedea şi anticipa Iov,
căruia Dumnezeu i-a redat sănătatea: „Trupul mi se acopere
cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se
desface.” (Iov 7:5); „trupul meu cade în putrezire ca o haină
mâncată de molii.” (Iov 13:28) Totuşi, Mântuitorul nostru a
obţinut şi dreptul să anuleze în parte şi pentru un timp,
prin vindecare, bolile trupului şi deplin prin eliberare,
posesiunile demonice. Experienţele descrise în evanghelii
prezintă astfel de minuni prin care trupul şi-a recăpătat
sănătatea, ca în cazul unei femei ce suferea de mai mulţi
ani. Prin credinţă şi o simplă atingere de hainele Domnului
Isus, ea „a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.”
(Marcu 5:29). Fenomene asemănătoare se pot produce
prin credinţă, aşa cum a fost şi în lucrarea misionară a
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
apostolului Pavel, când „peste cei bolnavi se puneau basmale
sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau boalele
şi ieşeau afară din ei duhurile rele.” (Fapte 19:12)
Un mod de viaţă înţelept, ceea ce înseamnă
practicarea virtuţilor sfinte, are beneficii multiple pentru
trupul uman şi „va aduce sănătate trupului tău şi răcorire
oaselor tale.” (Proverbe 3:8); „sănătate pentru tot trupul.”
(Proverbe 4:22) Dacă o viaţă trăită după preceptele
recomandate de Dumnezeu omului este benefică,
opusul, adică permiterea faptelor firii pământeşti,
duce la afectarea sănătăţii: „Omul milostiv îşi face bine
sufletului său, dar omul fără milă îşi turbură însăşi carnea lui.”
(Proverbe 11:17); „O inimă liniştită este viaţa trupului, dar
pizma este putrezirea oaselor.” (Proverbe 14:30)
Legea levitică avea diferite reglementări sanitare de
neproliferare şi igienă în cazul unei boli pe „pielea trupului”,
(Levitic 13) în cazul unei hemoragii sau în cazul când
apărea o „scurgere din trup” (Levitic 15:2). Existau şi restricţii
de slujire pentru motive de afecţiune fizică: o „meteahnă
trupească ... şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cârn
sau cu un mădular mai lung” (Levitic 21:17-18) împiedica un
urmaş al lui Aaron să fie preot. De regulă, toate bolile sunt
urmări directe sau indirecte, imediate sau îndepărtate ale
păcatului. Trupul prorocului care n-a ascultat de porunca
Domnului în misiunea lui la Betel, „întins în drum şi leul
stând lângă trup”, (1 Regi 13:25) a fost o imagine a pedepsirii
imediate a trupului pentru păcat.
Uneori asistăm la situaţii paradoxale, când cei din
poporul Domnului au parte de suferinţe trupeşti şi cei
din lume sunt scutiţi pentru o vreme. Asaf, văzând acest
contrast spunea despre cei răi: „Într-adevăr, nimic nu-i
turbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime.”
(Psalmi 73:4) După cercetări şi frământări, levitul Asaf „lovit
în toate dimineţile” a concluzionat cu acceptare şi încredere:
„Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu
va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.”
(Psalmul 73:26)
În oricare dintre aceste situaţii, problemele fizice ale
semenilor noştri trebuie să fie în permanenţă în atenţia
şi grija noastră ca familie şi comunitate. Sfatul biblic de
manifestare a dragostei frăţeşti este: „Aduceţi-vă aminte de
cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei
chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.” (Evrei 13:3)
5. Trupul fizic – imagine văzută şi acoperită de
îmbrăcăminte
Întotdeauna s-au căutat tineri frumoşi, căci la tinereţe
trupul este în forma cea mai bună. Numai că preţuirea
trupului ca formă exterioară, fără a preţui înţelepciunea,
este păgubos. Adevărata valoare este, aşa cum spuneau
latinii: „O minte sănătoasă într-un trup sănătos.” Cazul
tinerilor evrei din Babilon este un exemplu concret de
valoare a trupului în condiţia în care trupul poartă în sine
adevăratele valori. Ei erau „nişte tineri fără vreun cusur
trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice
ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să
slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi
limba haldeilor.” (Daniel 1:4)
9
 Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
Frumuseţea sau erodarea trupului, alături de
necesitatea ocrotirii de căldură, frig sau alte fenomene
naturale, ca focul sau apa, necesită acoperirea trupului.
Scriptura are notificări de principiu în privinţa îmbrăcării
trupului. În cazul celor ce slujeau la Templu, costumaţia
era stabilită de Dumnezeu prin „veşmintele sfinţite” (Levitic
16:4). Un alt principiu viza diferenţele dintre sexe, şi care
nu aveau de a face numai cu slujbele de la Casa Domnului,
căci acolo slujeau doar bărbaţi, ci şi cu viaţa de fiecare zi:
„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul
să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile
acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului
tău.” (Deuteronomul 22:5) Moda unisex este un afront adus
Creatorului care a creat „parte bărbătească şi parte femeiască”
şi este promovată de umanismul ateist, care este curentul
cel mai pe larg acceptat în societatea postmodernă.
În vremea noastră, există haine într-o diversitate şi
volum fără precedent. În antichitate nu era așa. În cazul
săracilor „singura lui învelitoare, (era) haina cu care îşi înveleşte
trupul: cu ce are să se culce?” (Exodul 22:27) În confortul
actual este recomandat din plin sfatul apostolului adresat
femeilor, care sunt mai vulnerabile în privinţa acoperirii
sau descoperirii trupului. „Vreau, de asemenea, ca femeile
să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu
cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu
haine scumpe.” (1 Timotei 2:9) O asemenea îmbrăcăminte
într-o societate cu tendinţe exhibiţioniste, dar şi nudiste,
fereşte ambele sexe de stricăciunea păcatului, îndeosebi de
păcatele trupului care au devenit o pandemie fără precedent
prin tehnologia vizualizărilor şi revoluţia sexuală. Episodul
cu expunerea Bat Şebei şi privirea pofticioasă a lui David, cu
toate nenorocirile ce au urmat, ar trebui să fie o atenţionare
maximă pentru ca fiecare „să ştie să-şi stăpânească vasul în
sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu
cunosc pe Dumnezeu.” (1 Tesaloniceni 4:4-5)
6. Trupul fizic – tratare prin muncă şi odihnă,
alimentaţie şi post
În relația cu creaturile Sale, Dumnezeu împletește
bunătatea cu asprimea Sa. Acesta este un principiu de
atitudine complexă faţă de trupul uman. Apostolul Pavel
evidenţiază grija şi totodată controlul trupului, când scrie:
„Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl
îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica.” (Efeseni 5:29); „Ci mă
port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva,
după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”
(1 Corinteni 9:27) Munca şi odihna trebuie să alterneze
sistematic, precum ziua şi noaptea, căci numai aşa putem
beneficia de servicii optime ale trupului nostru. Hrănirea
trupului, „după plăcere”, (Geneza 2:16) după „dorinţa ta”
(Deuteronom 12:20) şi „după binecuvântarea pe care ţi-o va
da Domnul”, (Deuteronom 16:10) necesită, de asemenea
întreruperi prin abstinenţă alimentară din motive spirituale
şi de sănătate.
Smerirea trupului cu post este un act remarcat de
10 Dumnezeu, care atunci când „Ahab şi-a rupt hainele şi-a
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi
mergea încet”, (1 Regi 21:27) S-a îndurat de el. O atitudine
de smerire a trupului în combinaţie cu zdrobirea sufletului
poate face omului trecere înaintea lui Dumnezeu, fiind o
stare specifică pocăinţei. Această stare, în parteneriat cu
hotărârea divină de iertare pe baza jertfei Domnului Isus
Hristos, realizează o reformă salvatoare.
7. Trupul fizic – templul Duhului Sfânt
Apostolul Pavel recomandă valorificarea corectă
a trupului în dispensaţia vieţii acesteia şi aşteptarea
răscumpărării depline: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru
îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o
jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din
partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1) În
această condiţie binecuvântată, „trupul nu este pentru
curvie: el este pentru Domnul şi Domnul este pentru trup”,
(1 Corinteni 6:13) fapt pentru care corintenii sunt întrebaţi:
„Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi
lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale
unei curve? Nicidecum!” (1 Corinteni 6:15) De aici porunca
imperativă: „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l
face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine
curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.” (1 Corinteni
6:18) Apostolul, care voia să conştientizeze corintenii că
riscau să-şi predea trupurile pe mâna Afroditei, le scria: „Nu
ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care
locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi
că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un
preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul
vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:19-20)
Trupul uman al omului născut din nou, chiar dacă fizic
este acelaşi, este salvat prin jertfirea trupului Domnului Isus
Hristos, care a zis: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele
Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el.” (Ioan 6:56) Proiectul
jertfirii „trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.”
(Evrei 10:10) a fost gândit în înţelepciunea şi dragostea lui
Dumnezeu înaintea creării trupului omului. „El este chipul
Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.”
(Coloseni 1:15) Despre acest plan şi realizarea lui care a
inclus şi existenţa fizică reală a Domnului nostru, scria
apostolul Pavel: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei...
„Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul,
a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a
fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” (1 Timotei 3:16)
Un om care ştie că a devenit un templu sacru, va accepta
cu dăruire şi pasiune îndemnul din Romani 6:13: „Să nu
mai daţi în stăpânirea păcatului mădulările voastre, ca nişte
unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu,
ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările
voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Noua ipostază
va permite derularea diverselor activităţi profesionale
şi familiale într-o stare nealterată de păcat şi totodată,
implicarea în diferite activităţi spirituale.
 8. Trupul fizic – relaţii în fiinţa umană
Încercarea lui Solomon de a împleti cele bune cu cele
rele s-a soldat cu un eşec major. El a zis: „Am hotărât în inima
mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui
cu înţelepciune şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce
este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.”
(Eclesiastul 2:3) După ce a constatat multele deşertăciuni
ale vieţii de „sub soare”, el concluzionează cu o chemare la
cunoaşterea şi ascultarea de Dumnezeu. „Dar adu-ţi aminte
de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele
rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: «Nu găsesc nici o
plăcere în ei» ... până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a
fost şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”
(Eclesiastul 12:1-7) El a ajuns la înţelegerea că sfatul dat de
tatăl său, David, prin care era îndemnat să-L slujească pe
Dumnezeu „cu toată inima şi cu un suflet binevoitor” (1 Cronici
28:9) era foarte adevărat şi complet. La bătrâneţe scria şi el
ceva asemănător: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile
Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce
orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire
la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12:13-14)
Este vorba de „binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în
trup.” (2 Corinteni 5:10)
Relaţia dintre trup şi suflet / duh trebuie să ţină
cont de raportul de subordonare dintre ceea ce este
trecător şi ceea ce este etern. De aceea, Domnul făcea
recomandarea extremă: „Dacă, deci, ochiul tău cel drept te
face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este
spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi
fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:29) Unirea noastră
cu Domnul Isus Hristos în procesul mântuirii, presupune
o raportare duhovnicească faţă de trupul fizic, căci „ştim
bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El,
pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în
aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.” (Romani 6:6) O
transformare de la interior spre exterior este cu randament
deplin, faţă de o forţare de ordin intelectual şi fizic: „o
smerenie şi asprime faţă de trup... de nici un preţ împotriva
gâdilării firii pământeşti.”(Coloseni 2:23) Procesul schimbării
naturii păcătoase este o intervenţie divină în fiinţa umană.
„În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută
de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea
de trupul poftelor firii noastre pământeşti.” (Coloseni 2:11)
Dacă ar fi doar un proces educativ, rezultatele, oricât de
remarcabile ar fi, ar viza doar viaţa din lumea aceasta. „Căci
deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia
este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa
vieţii de acum şi a celei viitoare.” (1 Timotei 4:8) Prin prezenţa
Duhului lui Dumnezeu în om, cel născut din nou va avea un
nou mod de viaţă „pentru ca, în vremea care-i mai rămâne
de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci
după voia lui Dumnezeu.” (1 Petru 4:2)
9. Trupul fizic – vasul, suport al slujirii sfinte
Asocierea indisolubilă în viaţa aceasta dintre
partea spirituală şi cea materială a fiinţei umane,
poate avea, în condiţia lepădării de sine, rezultate mult
mai bogate în slujirea sfântă decât printr-o libertate
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
deplină a trupului. Domnul spunea: „Cine îşi iubeşte viaţa,
o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va
păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă
urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi
slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12:25-26) O slujire în
condiţii adesea vitrege este o dovadă de asemănare cu
Cel ce şi-a dat trupul ca jertfă. „Căci noi cei vii, totdeauna
suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa
lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (2 Corinteni 4:11)
Apostolul Pavel este un exemplu de slujire în osteneli fizice
şi suferinţe grele, nu doar în lupte spirituale. Iată unele din
cuvintele lui, din care reiese participarea deplină a trupului
în slujirea sfântă: „Căci şi după venirea noastră în Macedonia,
trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate
chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri.” (2 Corinteni 7:5);
„mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă
pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.” (2 Corinteni
12:7); „în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia.”
(Galateni 4:13) El s-a dăruit pe deplin Domnului şi Bisericii
Sale, de aceea a putut afirma: „dar, pentru voi, este mai de
trebuinţă să rămân în trup.” (Filipeni 1:24 ); „Mă bucur acum
în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce
lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este
Biserica.” (Coloseni 1:23)
10. Trupul uman – fenomene naturale şi miraculoase
Puterea lui Dumnezeu poate face ca trupul să treacă
dincolo de limitele fizice obişnuite, ca în cazul celor trei în
Babilon, când „focul n-avusese nicio putere asupra trupului
acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele
le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se
prinsese de ei.” (Daniel 3:27) Motivaţia intervenţiei divine
a fost corect identificată de regele haldeu, care a zis: „şi-
au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se
închine altui dumnezeu decât dumnezeului lor!” (Daniel 3:28)
Nebucadneţar a experimentat în propriul trup puterea
divină, care poate să dea sau să ia, când „a fost izgonit din
mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat
de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi
unghiile ca ghearele păsărilor.”(Daniel 4:33) Avraam, părintele
celor credincioşi, a avut parte şi el de modificări fiziologice
în plan familial pentru a vedea împlinite făgăduinţele care
l-au purtat spre şi prin ţara promisă. „Şi, fiindcă n-a fost slab
în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit,
avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea
să aibă copii.” (Romani 4:19)
11. Trupul fizic – coproprietate familială
Contextul familial creează o comuniune în care:
„nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici
bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.”(1 Corinteni
7:4) În această structură, trupul partenerului devine
coproprietate, nu doar cu drepturi, ci şi cu obligaţii,
după modelul Domnului Isus Hristos: „Tot aşa trebuie să-şi
iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte
nevasta, se iubeşte pe sine însuşi.” (Efeseni 5:28).
(continuare în pagina 19)
11
 Cuvânt pentru slujitori
„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care
v-a pus Duhul Sfânt episcopi...”(Faptele Apostolilor 20:28)
cel ce va birui
4. Războiul lui Satan împotriva poporului evreu
„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească
drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste
care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10:11) În
lupta declanșată de Satan în perioada vechiului Legământ,
au rezultat atât înfrângeri, cât și biruințe ale poporului
evreu. O privire atentă în istoria acestei dispensațiuni
scoate la lumină principalele obiective ale vrăjmașului
împotriva lor:
a. Lupta pentru nimicirea poporului lui Dumnezeu
- Lupta din Gosen: Lupta faraonului antihristic pentru
nimicirea poporului începe în Gosen. Un prim decret a
vizat robia aspră și exploatarea poporului prin munci grele.
A urmat stoparea înmulțirii poporului. Aceasta urma să
se realizeze prin uciderea pruncilor de parte bărbătească
de către moașe, iar mai apoi de către părinții copiilor
(Exodul 1:15-22). Ultimele decrete urmăreau extenuarea și
exterminarea națiunii nou-formate în Gosen prin solicitarea
acelorași cote de cărămizi, chiar dacă nu li se ofereau paie.
Biruința a fost în întregime a lui Dumnezeu, poporul n-a
fost nimicit și nu s-a reușit stoparea înmulțirii acestuia.
- Lupta din pustie: Dumnezeu a biruit în lupta cu
Faraon. După ce Dumnezeu Şi-a manifestat judecățile
asupra Egiptului, Faraon a decis să elibereze poporul. Dar
abia ce plecase din Egipt, când Faraon s-a răzgândit. S-a
înarmat și a început să-l urmărească. Poporul, care era
ajuns la Marea Roșie, se înspăimântă și începe să cârtească.
Domnul luptă pentru ei. În straja dimineții, îngerul
Domnului și-a schimbat locul și a început lupta împotriva
armatei egiptene. Poporul iese din mare, aceasta își reia
cursul, înecând armata și pe Faraon. Din sute de mii de
piepturi, izbucnește cântarea de laudă, numită cântarea lui
Moise. Era biruința Domnului. În pustie, același dușman i-a
urmărit și i-a înfrânt: prin pofte, prin închinare la idoli, prin
cârtire, ispitire, curvie și răzvrătire. Datorită acestor păcate,
Dumnezeu le-a interzis intrarea în Țara promisă, cu excepția
lui Iosua și Caleb: „Totuşi cei mai mulţi dintre ei, n-au fost
plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie... să nu ispitim
pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin
şerpi.”(1 Corinteni 10:5-9) În lupta cu cel rău, biruința a fost
tot a Domnului, pentru că în Canaan a intrat doar noua
generație, care n-avea douăzeci de ani, cea veche, care a
păcătuit, a pierit în pustie. În lupta cu popoarele păgâne
12
din drumul spre Canaan și din interiorul lui, biruința a fost
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
tot a Domnului doar atunci când au ascultat de El, în rest
au suferit înfrângeri amarnice, de la Iosua până la plecarea
în robie.
- Apostazia și biruința poporului Israel: Marile
apostazii încep încă în călătoria prin pustie. Prima dintre
ele a fost la scurt timp după ce poporul a primit Legea,
pe muntele Sinai, apostazie survenită pe fondul absenței
conducătorului Moise. Poporul cade în idolatrie, turnând
un vițel de aur, confecționat din podoabele poporului, pe
care îl declară făcător de minuni. Au mâncat și au băut în
jurul lui, apoi s-au sculat să cânte în jurul lui și să danseze
(Exodul 32:1-6). Apostazia revine pe vremea judecătorilor.
Dumnezeu intervine îngăduind popoarelor din jur să-i
asuprească. În urma pocăinței poporului, le trimite câte
un izbăvitor care îi eliberează, și ciclul acesta se repetă
de câteva ori. Pentru că au fost adevărați trimiși ai lui
Dumnezeu, merită să li se menționeze numele: Otniel,
Ehud, Șamgar, Debora, Ghedeon, Tola și Iair, Iefta, Ibțan,
Elon, Abdon și Samson. În lupta cu poporul ales, Israel, pe
vremea împăraților lui Israel și Iuda, vrăjmașul, în general,
viza eliminarea stegarilor și a unor categorii din popor
considerate periculoase. Din această categorie făceau
parte: domnitorii sau conducătorii poporului (împărații) -
ținta cea mai importantă, dar și judecătorii, prorocii, preoții
și leviții și prin aceștia, implicit poporul. În luptele purtate
de vrăjmaș împotriva poporului ales, aceste categorii au
fost cele mai vizate.
b. Lupta pentru înfrângerea căpeteniilor
Domnitorii lui Israel (regii sau împărații israeliți) –
„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Destul, domnitori ai
lui Israel! Încetaţi cu sâlnicia şi răpirile, faceţi judecată şi
dreptate! Înlăturaţi stoarcerile voastre de la poporul Meu,
zice Domnul Dumnezeu.»” (Ezechiel 45:9)
Așadar căpeteniile au fost chemate să stopeze:
- Silnicia, conform DEX, aceasta înseamnă:
constrângere, oprimare, violență, abuz, samavolnicie,
prin putere și forță. Oamenii uită că silnicia este de obicei
metoda conducătorilor răi, a dictatorilor lacomi, care
își împlinesc visele de îmbogățire prin stoarcere, prin
executare, prin constrângere, în mod abuziv și oprimant.
Însă înțeleptul știa că silnicia se întoarce pe capul celui
ce o practică (Proverbe 7:16). Dumnezeu urăște silnicia
(Proverbele 11:5), pentru că după ea vine potopul, ca atunci
când „... pământul era plin de silnicie” (Geneza 6:11‑13).
 mod special a îndreptat poporul spre Dumnezeu (2 Cronici
19:4), dar care a avertizat judecătorii într-un mod special, să
emită judecăți drepte: „Şi a zis judecătorilor: «Luaţi seama
la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci
pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti.»” (2
Cronici 19:6)
- Nedreptatea: „«Cu ce drept călcaţi voi în picioare
pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?» zice Domnul,
Dumnezeul oştirilor.” (Isaia3:15) Dumnezeu este inițiatorul
corectitudinii, al sincerității și al tratamentului corect aplicat
altora. El a cerut copiilor lui Israel să aplice dreptatea în
relațiile familiale, interpersonale și sociale (Exodul 23:1-3,6;
Leviticul 19:15; Deuteronom 1:17; 16:18-20; Ieremia 22:3;
Osea 12:6; Amos 5:24; Mica 6:8).
Ura neîntemeiată dintre frați a condus la divizarea țării
în două regate. Regatul din nord s-a numit Israel, cu capitala
- Răpirile: Acestor domnitori li se cerea să înceteze și
la Samaria, iar cel din sud, Iuda, cu capitala la Ierusalim.
să stopeze răpirile. Faptul acesta demonstra că ei foloseau
Un factor generator pentru lepădarea de Dumnezeu și de
metode de eliminare criminală, odioasă și diversionistă a
poruncile Sale, a fost Ieroboam. Acesta a rămas proverbial
opozanților. Înlăturau din calea lor pe cei mai vrednici ca
prin păcatele sale în care l-a târât pe Israel. A fost urmat de
ei, care, desigur, aveau o mai mare vocație decât ei.
împărați răi. Ei au fost: Ieroboam, Nadab, Baeșa, Ela (bețiv),
- Martirajele, care erau de fapt crime oribile. Prin aceste
Zimri (ucigaș), Omri (foarte rău), Ahab (extrem de rău),
fărădelegi abominale, au fost nimiciți profeți, potențiali
Ahazia, Ioram, Iehu, Ioahaz, Ioas, Ieroboam, Zaharia, Șalum,
rivali, pretendenți la tron, preoți sau oricine care nu era
Menahem, Pecahia, Pecah și Osea. Dintre împărații răi ai
pe gustul lor. Ei ucideau mai ales pe cei care le demascau
lui Iuda amintim: Roboam, Abiam, Ahazia, Atalia, Ahaz,
viețile. În sensul acesta întâlnim împărați ai lui Israel care
Manase, Amon, Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin și Zedechia.
au recurs la eliminarea profeților care nu profețeau pe
Regatul de nord n-a avut niciun împărat bun. Dintre cei
placul lor. Iată câțiva dintre aceștia: Omul lui Dumnezeu
buni pe care i-a avut Iuda, pot fi menționați: Asa, Iosafat,
care profețește împotriva altarului este amenințat de
Ioas, Amația, Ozia (Azaria), Iotam, Ezechia și Iosia.
Ieroboam, însă Dumnezeu intervine uscându-i mâna
O apostazie care a ajuns la apogeu a fost pe vremea
care a fost ridicată împotriva lui (1 Împărați 13:4), Zaharia,
lui Ahab. Aceasta se declanșează odată cu uciderea
fiul preotului Iehoiada, profețește împotriva poporului
prorocilor lui Dumnezeu, părăsirea Legământului făcut cu
care a părăsit Casa Domnului și a căzut în idolatrie, el
El și cu sfărâmarea altarelor divine. Ilie întoarce poporul din
fiind martirizat din ordinul împăratului Ioas; Urie, a fost
nou la Dumnezeu, prin invocarea Numelui Său. Dumnezeu
martirizat din ordinul împăratului Ioiachim, care a profețit
a răspuns prin focul jertfei care I-a fost oferită.
împotriva cetății Ierusalim și a țării lui Iuda, pentru că a
Corupția căpeteniilor (stoarcerea poporului și
părăsit legământul făcut cu Dumnezeu; Ieremia, pentru
sărăcirea acestuia): Pentru că unul din atributele lui
că a profețit distrugerea cetății și plecarea poporului în
Dumnezeu este dreptatea, de-a lungul timpului El a inspirat
robie, a fost aruncat într-o groapă cu noroi, i s-a ars cartea
profeții care au biciuit prin profețiile lor corupția:„Aşa
care conținea profețiile venite direct de la Dumnezeu și în
vorbeşte Domnul: Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe
final, a fost întemnițat, torturat sufletește, răpit și deportat
cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin,
cu forța în Egipt. Domnitorii poporului care erau chemați
pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi, şi nu vărsaţi sânge
să facă judecată și dreptate, respingeau violent mesajele
nevinovat în locul acesta!” (Ieremia 22:3) Profetul Mica, de
profetice care nu erau pe gustul lor (2 Cronici 25:16).
asemeni, plin de clocot și de revoltă, exclamă: „După ce au
- Injustiția sau judecata nedreaptă: „Domnul intră
mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea,
la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui:
şi-i sfărâmă oasele; îl fac bucăţi; ca ceea ce se fierbe într-o
„Voi aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele
oală, ca şi carnea dintr-un cazan, apoi strigă către Domnul.
voastre!” (Isaia 3:14) Una din cauzele care a condus
Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde Faţa de ei în vremea
la decizia divină ca poporul să meargă în robie a fost
aceea, pentru că au făcut fapte rele.” (Mica 3:3,4)
judecata nedreaptă înfăptuită de către acesta. Dumnezeu
Metodele folosite de cel rău au fost diverse, dar cele
însă s-a adresat nu doar poporului, ci mai ales domnitorilor
pe care le-a aplicat mai des au fost: schimbarea sensului de
acestuia să aibă cumpene drepte, o efă dreaptă, un bat
direcție – nu spre Țara promisă, ci spre Egiptul lumii (Numeri
drept, un siclu drept și o mină dreaptă (Ezechiel 45:9-12).
14:4); imixtiunea străinilor din popor (Exodul 12:38);
Profetul Mica a adresat un mesaj profetic care se adresează
rebeliunea față de Dumnezeu și legile Sale; respingerea
căpeteniilor și ilustrează cel mai mult acest adevăr trist:
sistemului de conducere teocratic și alinierea la sistemul
„Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă
monarhic – ca toate celelalte națiuni (1 Samuel 8:5-7);
pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi
sprijin pe puterea omenească (fiind vorba de împărații care
mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: «Oare
plăteau tribut sau care apelau la ajutorul militar străin);
nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici
seducerea la păcat (Numeri 25:1).
o nenorocire!»” (Mica 3:11) De-a lungul istoriei poporului

13
Israel, puțini împărați au fost la fel ca și Iosafat, care într-un (continuare în pagina următoare)

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
 Statutul spiritual şi moral al creştinului
„El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea
Fiinţei Lui...”(Evrei 1:3)
c. Lupta împotriva prorocilor: „Nu, Domnul
Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa
slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3:7)
Prorocii sunt primii informați de Dumnezeu cu privire
la ceea ce El a decis să facă. Poporul care trăia în păcat a
râs de prorocii Domnului când au profețit despre robie (2
Cronici 36:16). Mesajele lor conțineau îndemnuri fierbinți
de întoarcere la Dumnezeu, dar poporul le-a respins,
proliferând mari ocări asupra acestora, pentru că inima lor
era mai tare decât diamantul (Zaharia 7:12).
Șapte caracteristici ale prorocilor adevărați: Prorocii
adevărați au scris cărți ale Bibliei, care și azi au rămas
repere pentru creștini, evrei și nu numai. Merită, totuși
menționați prorocii buni care nu au scris cărți profetice:
Moise, Maria sora lui, Debora, Samuel, Gad, Natan, Eliezer
din Mareșa, Ahia, Oded (care i-a prorocit lui Asa), Șemaia
care i-a prorocit lui Roboam, Iehu (1 Împărați 16:12),
prorocița Hulda, Zaharia fiul preotului Iehoiada. Iată câteva
caracteristici ale prorocilor adevărați:
- Sunt trimiși de Dumnezeu (Ieremia 23:32; 14:15).
Expresia „du-te și spune!” este foarte des întâlnită în Biblie;
- Sunt provocați să prorocească după curentul creat
de cei falși (2 Cronici 20:9), dar ei ascultă de sfatul Domnului
și pleacă urechea la cuvântul Lui (Ieremia 23:18). Din acest
motiv, profețiile lor se împlinesc (Isaia 48:3; Iosua 21:45;
23:14);
- Știind că vorbesc din partea Domnului, profeția
este întărită de un semn (1 Împărați 13:3; Isaia 20:8,9; 20:3;
Ieremia 44:23);
- Profețiile celor adevărați conțin elemente de
temporalitate și de spațialitate: Elisei a zis:„Ascultaţi cuvântul
Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: «Mâine, la ceasul acesta,
se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu
un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu.»” (2 Împărați 7:1)
- Sunt identificați după roadele lor (Matei 7:16).
- În general, sunt ținta persecuției, a defăimării,
pentru că nu profețesc pe placul conducătorilor și uneori
sunt amenințați, linșați și chiar martirizați: Ilie (2 Împărați
19:2), Mica (2 Cronici 19:25-27), Ieremia (Ieremia 38:6);
- Profețesc lămurit binecuvântări deosebite, care
se împlinesc imediat (1 Samuel 32:2; 1 Împărați 17:10; 2
Împărați 4:3). Cel rău nu poate împlini lucruri mari și bune
în detrimentul intereselor sale.
Înfrângerea prorocilor - șapte caracteristici ale
prorocilor falși: „Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce
prorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc
pe poporul Meu, cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu
i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă...” (Ieremia 23:32);
- Prorocesc pe bani (Mica 3:11);
- Prorocesc minciuni în numele Domnului. I-au
cuvântul lor și îl dau drept cuvânt al lui Dumnezeu (Ieremia
14:14,15);
- Prorocesc din îndrăzneală minciuni, istorisiri și
rătăciri - fără să-i fi trimis Domnul, iar câteodată poporului
îi plac aceste lucruri (Ieremia 5:31; 23:32);
- Pot fi amăgiți de duhuri înșelătoare, chiar dacă
vestesc semne care se împlinesc (Deuteronom 13:1-5); pot
14
fi ghicitori (Isaia 44:25);
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
- Prorociile lor nu se împlinesc – să nu avem frică de ei
(Deuteronom 18:20-22);
- Roadele lor sunt amare, trăind în păcate grave
(Ieremia 23:14);
- Prorocii falși complotează împotriva celor adevărați
(Ieremia 26:8,11)
d. Lupta împotriva preoților și a leviților: Îndatoririle
lor erau de ordin sacramental, administrativ, financiar și
educațional. Datorită faptului că își duceau existența pe
seama poporului, vulnerabilitățile acestora au fost foarte
atent fructificate de cel rău. Cei înfrânți au slujit înaintea
idolilor și au făcut să cadă în păcat și poporul. (Ezechiel
44:12) Deseori stăpâneau poporul cu ajutorul prorocilor
(Ieremia 5:31), erau lacomi de câștig și înșelau în masă,
(Ieremia 6:13) călcau Legea Domnului și învățau pentru
plat. (Ezechiel 22:26; Mica 3:11). Apoi aduceau pe altarul
Domnului bucate necurate, jertfele aveau cusur: vite
oarbe, șchioape, betege, furate (Maleahi 1:7,8,13). Fiind soli
ai Domnului oștirilor, trebuiau să păzească știința, dar au
făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulți, au călcat
legământul și au căutat la fața oamenilor (Maleahi 2:7-9).
Totuși a existat o rămăşiță biruitoare: „Dar preoţii,
leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit slujba Locaşului Meu celui
Sfânt când se rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se
vor apropia de Mine să-Mi slujească şi vor sta înaintea Mea
ca să-Mi aducă grăsime şi sânge, zice Domnul Dumnezeu.
Ei vor intra în Locaşul Meu cel Sfânt, se vor apropia de masa
Mea ca să-Mi slujească şi vor fi în slujba Mea.” (Ezechiel
44:15-16)
e. Lupta împotriva poruncilor lui Dumnezeu:
Dumnezeu Eliberatorul a scos într-o noapte poporul din
casa robiei egiptene. Cel Rău a luptat patruzeci de ani ca
poporul să mențină și să manifeste păgânismul egiptean
în „casa” inimii, zbătându-se în toată această perioadă.
Inima lor n-a fost eliberată de Egipt nici după patru decenii.
Este curios că nu s-au auzit strigăte și gemete din pricina
asupritorilor spirituali. Atacul principal al dușmanului avea
ca armă de bază răzvrătirea, care era îndreptată împotriva
lui Dumnezeu. Acesta dorea înlocuirea Sa cu alți dumnezei.
Și cine se credea cel mai important după El? Satan. Dacă
Dumnezeu i-a scos din casa robiei fizice, vrăjmașul a ținut
poporul lui Dumnezeu în casa robiei spirituale. Cum?
Prin ocultism și spiritism (Mica 5:12), prin idolatrie (Mica
5:13,14), prin închinarea la alți dumnezei precum Baal și
Astarteea (2 Împărați 17:7) și prin practicarea obiceiurilor
neamurilor. Au practicat cultul soarelui, l-au plâns pe Tamuz
(Isaia 8:16), au zidit stâlpi idolești și au ars tămâie înaintea
lor. Într-un cuvânt, au slujit dracilor, pentru că în realitate,
în spatele idolilor erau dracii. „Au adus jertfe dracilor, unor
idoli care nu sunt dumnezei ...” (Deuteronom 32:17a) Au
jertfit vițeilor turnați și s-au închinat oștirii cerurilor; și-
au trecut fiii prin foc, au ghicit și au recurs la vrăjitorii (2
Împărați 17:7-17). Aceste păcate au fost pricina pentru
care Dumnezeu i-a dus în robie. Prin toate nelegiuirile
enunțate mai sus, au luat în deșert Numele Domnului și
L-au pângărit. Au făcut juruințe false, au prorocit minciuni
în Numele Domnului (Ieremia 14:16), au călcat în picioare
Sabatele lui Dumnezeu (Ezechiel 20:21), au urmat calea rea
a neascultării de Părintele ceresc, (Psalmii 78:8) au vărsat
sânge nevinovat (Ieremia 22:17) și au zidit case de curvie
(Ezechiel 16:30; Amos 2:7). Au desfrânat în chip spiritual cu
egiptenii, asirienii și cananiții (Ezechiel 16:24-30). Au furat
(Ieremia 7:9) și au mărturisit strâmb prin judecăți nedrepte
(Mica 3:11). Bogații, de asemeni, urmăreau câștiguri scoase
prin stoarcere, prin primire de mită, și prin înșelătorii, ca
apoi să cumpere pe cei nevoiași pe preț de argint și pe sărac
pe o pereche de încălțăminte (Amos 6:4-6). Dumnezeu n-a
acceptat închinarea lor, de vreme ce nelegiuirea era unită
cu sărbătoarea. Mâinile le erau pline de sânge, iar asuprirea
și nedreptatea făcută orfanului și văduvei erau la ordinea
zilei (Isaia 1:13-17). În toate aceste perioade, mulți au rămas
fideli legământului făcut cu Dumnezeu, totuși cei mai mulți
l-au călcat. El a trimis proroci care au insistat ca Israelul să se
întoarcă înapoi la Legământul făcut cu Domnul. Consecința
îndepărtării de Dumnezeu a fost robia.
- Robia asiriană și cea babiloniană: Apostazia din
vremea lui Solomon, s-a adâncit tot mai mult, atingând
cote spirituale alarmante, mai ales prin Ieroboam, care a
generat pentru secole în șir, cea mai mare îndepărtare de
Dumnezeu. Călcarea legământului și a poruncilor Sale, cât
și alte practici oculte, au provocat mânia lui Dumnezeu:
„Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat
în mâinile jefuitorilor, şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea
Feţei Lui.” (2 Împărați 17:20) În anul 722 î. H., semințiile
nordice fost duse în robia asiriană, iar Iuda a fost dus în
Babilon, în anul 586 î. Hr.. Iuda s-a întors după 70 de ani,
pentru că Domnul i-a dat a doua șansă (de 490 de ani, ca să
înceteze fărădelegile - Daniel 9:24), dar și șansa de salvare
veșnică prin Mântuitorul și Domnul nostru, Isus Hristos. În
ultimul Său dialog cu conducătorii lui Israel, în lacrimi de
durere și agonie, Fiul Nemărginitului Dumnezeu a declarat:
„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu
pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe
copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
Iată că vi se lasă casa pustie.” (Matei 23:37,38) A profețit și
despre distrugerea Templului (Matei 24:1,2), profeții care,
din nefericire, s-au împlinit.
- Distrugerea primului și celui de-al doilea templu:
Cauzele care au condus la distrugerea Templului au fost de
ordin moral, social și ceremonial (spiritual). Sunt cauzele
care au fost enumerate mai sus, la care se pot adăuga:
asuprirea străinilor, a orfanilor și a văduvei; vărsarea de
sânge nevinovat; slujirea la alți dumnezei; furtul, crima;
adulterul; jurământul strâmb; tămâierea pentru Baal; într-
un cuvânt, asuprirea și închinarea idolatră (Ieremia 7:6-9).
Și cu toate acestea, Templul constituia un fals sentiment
de securitate: „Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea,
în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi
ziceţi: «Suntem izbăviţi!”... ca iarăşi să faceţi toate aceste
urâciuni!»” (Ieremia 7:10). În ciuda tuturor avertismentelor
Domnului, poporul nu s-a întors la El ca să-i slujească și
să-și schimbe direcția greșită în care se îndrepta. Iată de
ce Dumnezeu a îngăduit să fie jefuit de Șișac al Egiptului
(2 Cronici 12:9) și să fie deposedat de uneltele ritualice de
către Ahaz, care le-a trimis în Asiria (2 Cronici 28:21,24).
Poate că apogeul nelegiuirilor l-a atins Manase, fiul lui
Ezechia, născut după ce Dumnezeu a prelungit viața lui
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Ezechia: a zidit altare întregii oștiri a cerurilor, și-a trecut
fiii prin foc, umbla cu descântece și vrăjitorii, ținea la el
oameni care chemau duhurile și care-i spuneau viitorul
și a pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa
lui Dumnezeu (2 Cronici 33:3-7). Pentru că poporul n-a
luat aminte la glasul Domnului, care prin profeții Săi a fost
avertizat de pedeapsa iminentă care urma să vină peste
Casa Domnului, Cel Sfânt a decis ca primul templu să fie
distrus de către Nebucadnețar în anul 586 î.H. Cel de-al
doilea a fost distrus în anul 70 d. H., la aceeași dată, de către
generalul de armată roman, Titus Vespasianus Flavius.
- Rămășița biruitoare: Începând cu patriarhii poporului
(Iosif, Moise, Iosua și Caleb), vechii judecători ai lui Israel,
(avându-l ca reprezentant pe Samuel) David, profetul Ilie,
profeții Domnului, împăraţii care au refăcut închinarea (aici
nu trebuie uitați împărații Ezechia și Iosia), Daniel și cei trei
tineri din Babilon, fiii lui Ţadoc şi toţi ceilalţi care au luptat
împotriva idolatriei, constituie firul roşu al rămăşiţei sacre,
biruitoare, care va fi răsplătită într-un mod cu totul aparte.
În perioada exilului, leviţii care au slujit idolilor au fost
avertizaţi de consecinţe prin profetul Ezechiel (Ezechiel
44:10). Leviţii care au păcătuit în perioada de apostazie
au fost sancţionaţi (Ezechiel 44:10), pe când cei care n-au
păcătuit (preoţii şi fiii lui Ţadoc) au fost ţinta răsplătirii
divine (Ezechiel 44:15,16). După întoarcerea din Babilon,
iudeii n-au mai căzut în păcatul idolatriei, adică închinarea
la dumnezei străini.
Cea mai mare parte a respins șansa salvării prin
Mesia, însă o rămășiță care a crezut în El, rămâne biruitoare.
Biserica primară, la început a fost exclusiv evreiască. Prin
Hristos, zidul dintre evrei și neamuri a fost dărâmat (Efeseni
2:14,15). Legea lui Moise sau a jertfelor (Deuteronom
31:26), a fost abolită la moartea Domnului Isus (Daniel
9:27; Coloseni 2:15; Efeseni 2:15,16). De altfel, Dumnezeu
nu a lepădat poporul Său (Romani 11:1), iar în ce privește
alegerea sunt iubiți din pricina părinților lor (Romani
11:28). În ciuda respingerii repetate a legii Sale, Dumnezeu
a purtat de grijă poporului Său (Ezechiel 16:19). Când au
fost ascultători, Dumnezeu a luptat pentru ei, iar când nu
ascultau, erau înfrânți (Deuteronom 1:42,43,44; Numeri
14:43-50). Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus întâi la ,,oile
pierdute ale casei lui Israel”, însă, din păcate, a fost respins
de cei mai mulți. Trebuie să reținem că apostazia poporului
ales, este un avertisment pentru Biserică, iar biruința este
un model pentru aceasta (1 Corinteni 10:1-13; Evrei 11:1-
40): „Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă
drept pilde ...” (1 Corinteni 10:6)
Simion Buzduga
15
 Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)
lucrări realizate de domnul în
casa mea
În urmă cu paisprezece ani, când eram însărcinată cu
fetița în a șaptea lună, am făcut un control de specialitate.
Medicii mi-au spus că acest copil este handicapat. Am fost
întrebată dacă am rude cu dizabilități, deoarece copilul
nu are nici mâini, nici picioare. Doctorul care se ocupa
de cazul meu, fiind prieten cu soțul meu, mi-a zis: „Eu știu
că voi nu faceți întrerupere de sarcină și nu voi interveni.
Dacă ar fi fost vorba de alții, nu aș fi fost de acord să nu se
intervină.” La opt luni, când ne-am dus, am fost informați că
fetița este înconjurată de un strat de puroi. Din acest motiv,
prin anumite tratamente specifice, mi se înlăturau cantități
de puroi, administrându-mi-se în schimb antibiotice
puternice. În timpul acestor tratamente, patru persoane
mă țineau iar a cincea realiza intervenția. După ce mi s-a
administrat acest tratament zilnic timp de o săptămână,
eu le-am spus că nu mai suport durerile și le-am cerut să
mă lase în pace. Atunci medicul s-a adresat asistentelor:
„Sunați să pregătească sala de operație să o scăpăm pe
mamă că oricum copilul nu este sănătos.” Mi-am anunțat
soțul să vină, spunându-i că urmează să fiu operată. Până
să fiu introdusă în sala de operație, o asistentă care era
de serviciu insista în mod deosebit să semnez că accept
să mi se lege trompele, pe motiv că am să mor dacă voi
mai avea copii. Eu i-am spus că nu voi face lucrul acesta, iar
medicul care mă va opera știe ce are de făcut. I-am spus,
de asemenea, că el știe că noi ne dorim și un băiat. Am fost
operată, iar când m-am trezit, a venit la mine asistenta și
mi-a zis: „Nu știu ce va fi cu tine. Am insistat la medic să
te lege și nu a dorit, din contră ne-a întrebat de ce n-am
înțeles că Dumnezeu a lucrat în dreptul copilului.” Ea a
continuat spunându-mi: „Când am tăiat era plin de puroi.
Dar când am întors copilul, deoarece era cu fața în jos, am
constatat că e pe deplin sănătos. Nu-i lipsea niciun mădular,
iar părul era negru ca smoala”. I-au făcut toate testele și nu
au găsit nimic. Din acest motiv, doctorul i-a spus asistentei:
„Dacă Dumnezeu le-a dat trei fete sănătoase (aceasta era
a treia), le va da și un băiat.” Când mi-a dat drumul acasă,
medicul mi-a spus: „Eu nu te-am legat deoarece soțul tău
mai vrea un băiat, dar să nu vii degrabă înapoi”. Am mai stat
zece zile în spital. În acele zile nu m-am simțit bine. Toate
schimburile, toți medicii din spital au trecut pe la fetița
mea și au văzut-o. Intrau și spuneau: „Asta-i fata din puroi!”
Se mirau, deoarece copilul nu avea nicio urmare. Totuși,
deși fetița a fost pe deplin sănătoasă, până în jurul vârstei
de un an și o lună nu a dormit noaptea deloc. Am fost la
16 unele controale cu ea și nu i-au găsit nicio deficiență. Un
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
vas al Domnului ne-a vorbit așa: „Vrăjmaşul se luptă mult
cu tine și cu copilașul, deoarece vrea să spui ceva din gură
împotriva lui Dumnezeu. Era arătat că atunci când copilul
se culcă, Diavolul cu o pană îl trezea și nu-l lăsa să doarmă.
Tu roagă-te, că ai să birui.” După perioada menționată s-a
liniștit, e bine și nu are nicio problemă de sănătate.
Noi nu am ascultat ce a spus medicul. La trei luni,
am rămas gravidă cu băiețelul. Mă simțeam rău și m-am
dus la spital. Când m-a văzut, mi-a spus: „Numai să nu-
mi spui că ești gravidă!”. I-am spus că pentru aceasta am
venit. Băiețelul l-am dus iarăși tare greu. În fiecare lună
aveam perioade când stăteam în spital. Ultimele două
luni am stat în spital numai culcată, deoarece operația era
aproape desprinsă. Eram în permanență supravegheată
de medici. Când a venit ziua operației, l-am auzit pe medic
discutând cu alte persoane care așteptau la consultații.
El nu știa că eu eram după ușă. Le-a spus: „Dacă ați ști ce
caz grav am acum! Am o mamă între viață și moarte, la a
patra sarcină! Nu știu dacă o mai putem salva! Azi nu pot
să mă ocup de voi!” Operația a decurs normal. Băiețelul a
fost sănătos la naștere. Când avea în jur de șase luni, ne-am
îngrijorat, deoarece nu stătea în fund. Ne-am rugat și am
cerut ajutorul Domnului. Am fost trimiși la un specialist din
capitală. Când am ajuns acolo, medicul a fost chemat la o
urgență. În timp ce așteptam, am pus copilul pe o canapea
și i-am dat o jucărie. Deodată am observat că poate să stea
în fund. Am probat de mai multe ori, iar când am văzut că
poate să stea, am luat copilul și am plecat acasă.
După un timp, am avut nevoie de o intervenție
chirurgicală ca să-mi fie scoase niștre pietre de la fiere.
Medicul, în timpul operației, din neatenție, a tăiat cu laserul și
canalul prin care se alimenta un rinichi. Am intrat într-o comă
profundă. Medicii încercau să mă facă să-mi revin. Soțului nu
i-au spus nimic, probabil datorită fricii. O persoană cu care
ne cunoșteam, din acel spital, a apelat la niște medicamente
speciale, cu ajutorul cărora mi-am revenit din comă, dar
nu mă simțeam foarte bine. Din cauză că un rinichi nu mai
funcționa și celălalt a început să fie afectat. Datorită unei
înmormântări în familie, m-am externat mai devreme decât
trebuia. Medicii nu ne-au spus nimic despre problema cu
rinichiul. După înmormântare, probabil și datorită efortului
făcut, am început să mă simt rău. Aproximativ la interval de
trei ore, cădeam în comă. După aceea, căderile în comă s-au
înmulțit. La toaletă eram dusă pe sus de către soțul meu.
Unele dintre rudenii îl întrebau pe soț de ce nu mă duce
la spital. El nu știa cum să procedeze. M-ar fi dus la spitalul

unde mi s-a realizat operația, dar se gândea că e nevoie
de un medic care să ne însoțească pe drum (spitalul era
în capitală). Se temea că nu voi putea suporta călătoria cu
mașina. Copiii plângeau la capul meu. Situația s-a agravat
în așa fel că la un interval de douăzeci-patruzeci de minute
cădeam în comă. Într-o vineri, cineva l-a informat pe soțul
meu că la adunare va veni un frate care are dar de vindecare
din partea Domnului. Duminică am rămas acasă cu mama
mea, iar soțul s-a dus la biserică. După ce a discutat cu
fratele respectiv, acesta i-a spus: „Eu mă duc la un frate să mă
rog. Dacă Dumnezeu îmi zice să vin la tine acasă, voi veni.
Dacă nu, rămânem frați. Eu nu fac ce vreau, ci ce îmi spune
Dumnezeu.” Fratele cu dar s-a dus să se roage, iar soțul
aștepta la poartă. A trecut o oră ... două ... trei, iar fratele nu
mai ieșea. Atunci soțul a intrat și a întrebat-o pe gazdă de ce
nu mai vine fratele. După aceea, fratele i-a spus că vine cu el.
Când a ajuns la poartă, i-a spus soțului că sufletul care zace
în pat este pentru vindecare. Din mers, a deschis sticluța cu
undelemn, s-a apropiat de patul meu, a zis câteva cuvinte
și mi-a poruncit să mă ridic. În momentul acela, am sărit ca
o pasăre din pat, iar la slujba de seară am mers împreună
cu soțul la biserică. Din momentul acela nu m-am mai simțit
rău. Și astăzi, doar un rinichi funcționează, dar nu mă mai
simt rău. Slăvit să fie Domnul!
S.S.
Întoarcerea mea la Domnul
Sunt al treilea copil dintr-o familie de șapte copii, fiind
primul copil care am fost adus la binecuvântare (părinții mei
s-au pocăit cu doi ani înainte de a mă naște eu). Când am
fost mic, am fost dus la biserică și am recitat poezii. A fost o
perioadă în viață (prin clasele a șasea și a șaptea) când am
început să mă evidențiez în mod deosebit în organizarea
programelor sportive. Aveam o profesoară de chimie, care
era și diriginta mea. Întotdeauna avea grijă să-mi spună
în discuțiile noastre că sunt un băiat cu perspectivă, dar
singurul lucru care mă împiedică e faptul că provin dintr-o
familie de pocăiți. Îmi mai spunea că pocăința îmi va închide
viața, mai exact voi fi un tânăr fără viitor și fără perspectivă.
Spunea că pocăința e bună pentru oamenii bătrâni, care
și-au trăit viața. Întotdeauna când făceam de serviciu în
clasă, femeia aceasta avea grijă și discuta cu mine. Probabil
a fost un stil de educație abordat pe atunci. Pe undeva, eu
am îmbrățișat această idee. Am început să privesc cu alți
ochi la pocăință, iar în felul acesta a început să lucreze în
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
mintea mea un fel de regret că sunt născut într-o familie
de pocăiți. De asemenea, am mai avut tangență cu un copil
neascultător dintr-o familie de credincioși (un fiu risipitor).
El m-a învățat și mi-a spus: „E mai greu prima dată, a doua
oară sau a treia oară. Dacă te duci odată acasă băut, e o
problemă. Dacă te duci a doua oară, e mai ușor. Dar dacă se
repetă în câteva rânduri, părinții deja se împacă cu gândul
că tu ești un fiu neascultător.” În felul acesta am început să
mă depărtez de Domnul. Chiar așa s-a întâmplat. Odată,
când veneam de la școală, un băiat m-a dus la el acasă și
m-a servit cu băutură. M-am dus acasă beat. Tata a pus
mâna pe ceva să mă bată, dar mama a intervenit, cerându-i
să mă lase să-mi vin în fire. Așa s-au întâmplat lucrurile că
am devenit tot mai neascultător. Chiar îmi plăcea să fiu un
organizator de echipe de băieți pentru băutură, pentru
jocuri de cărți. Am început să fac rușine familiei. Mama mă
întreba: „Ce te-am învățat rău? Cum ai devenit așa? La care
dintre noi ai văzut așa ceva?” În acest mod au început a se
rupe și relațiile cu părinții. Îmi aduc aminte că eram în prag
de armată. Pe atunci făceam armata în Rusia, iar ei aveau
armată în Afganistan. Pe mulți tineri din zona noastră îi
duceau în Afganistan. Atunci când mama insista să mă
pocăiesc, eu le spuneam niște cuvinte tăioase. Le-am spus
nu numai o dată, ci în repetate rânduri: „Mă duc în armată.
Au să mă ia în Afganistan. Acolo au să mă împuște și-ți vor
aduce acasă un sicriu de zinc.” În vremea aceea, soldații
morți erau aduși acasă în sicriu de zinc. Mama mi-a spus:
„Dac-ai ști ce înseamnă inimă de mamă și să crești un copil,
prostiile pe care le spui nu le-ai vorbi. Dar dacă ai puțină
înțelepciune, mă rănești în felul acesta.” Am avut o soră, cu
trei ani mai mare ca mine, care s-a rugat mult pentru mine.
În viața mea a mai fost un caz când sora aceasta m-a salvat
de la moarte. După o ploaie torențială, apa unui pârâu a ieșit
din albie. După o vreme, apele s-au mai retras, dar totuși
curgeau suficient de repede. Am ieșit împreună cu ceilalți
copii (aveam cinci ani) și am încercat să trec peste pârâu pe
o punte făcută dintr-o scândură lată. Eu am început să trec
pe respectiva scândură, când un copil mai mare, care fugea
de altul, a sărit lângă mine, a călcat pe scândură, care s-a
arcuit și m-a aruncat în apă. Apa m-a luat ca pe o găleată.
Sora mea de care vorbeam (avea vreo opt ani pe atunci), a
avut o agerime specială, deoarece a alergat cât a putut de
repede pe lângă apă, până în dreptul unor sălcii. S-a prins
de o creangă și m-a așteptat până când am ajuns lângă ea
și m-a tras afară. A fost o minune că a procedat așa. Putea
să fugă acasă și să spună la părinți că am fost luat de apă.
După aceea, când m-am îndepărtat de Dumnezeu, mi-a zis
nu numai o dată: „Te-am scos din apă și te pierzi!”
A venit vremea să plec în armată. Culmea a fost că
am fost repartizat într-o unitate militară care pregătea
soldați numai pentru Afganistan. Acolo am avut un
ofițer de armată care ne pregătea foarte serios, având
antrenamente în fiecare zi. El ne spunea: „Băieți, voi nu
știți să împușcați? După șase luni vă trimit în Afganistan.
Oamenii aceia sunt mari specialiști. Din prima zi, veți primi
un cartuș în frunte, deoarece nu știţi să trageți cu puşca. Vă
vom pune într-un sicriu și vă vom trimite la mamele voastre
acasă.” Acestea erau cuvintele care ni se repetau în fiecare
17
(continuare în pagina următoare)
 Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)
zi. Ele îmi aduceau aminte de cuvintele mele și pe undeva
mă gândeam că moartea mea e sigură. A început să mă
cerceteze gândul că sunt nepocăit. Știam despre botezul
cu Duhul Sfânt. Știam că am nevoie de pocăință. Educația
bisericii noastre a fost că, dacă un om nu este botezat cu
Duhul Sfânt, nu are parte de răpire. Astfel am început să
mă tem de moarte, deoarece eram nemântuit. Așa s-a
întâmplat că exact atunci s-a retras armata din Afganistan,
urmând să mergă acolo doar cei care cereau aceasta. În
felul acesta nu am ajuns în Afganistan. De unde eram, am
fost transferat în Vladivostok, unde am stat până m-am
eliberat.
Când era aproape să vin acasă, mama și tata au
discutat și au spus: „Băiatul nostru trebuie să vină acasă.
Dacă se întoarce în echipa lui de băieți, l-am pierdut!”. Au
intrat într-o perioadă de post și rugăciune, apelând și la
ajutorul bisericii. Eu eram la douăsprezece mii de kilometri
față de casă. Tot pe atunci eu mă pregăteam să vin acasă.
Duhul Domnului a început să mă cerceteze. Nu înțelegeam
ce se petrece cu mine. Noaptea, când se stingea lumina și
rămânea doar lumina de veghe, începea să mă cerceteze un
gând: că-s nemântuit și merg în iad. Dacă închideam ochii,
îmi părea că fuge patul de sub mine și cad într-o prăpastie
și mă duc în adânc. Deschideam ochii și începeam să fac
promisiuni lui Dumnezeu, ca să mă ajute să adorm. Era o frică
inexplicabilă. Ziua, când eram cu colegii, ridicam greutăți,
mă priveam în oglindă și căutam să am o musculatură
evidentă. Cum venea noaptea, începea coșmarul și uitam
de toate vitejiile mele. Făceam promisiuni în fața Domnului
ca să pot adormi. Aceasta a durat aproape o lună de zile.
Între timp, părinții mei, când se rugau acasă, au avut un
cuvânt din partea Domnului care spunea: „Am să-l aduc la
pocăință. Dacă nu va vrea să asculte, am să-l lovesc, am să-l
pun la pat și am să-i mântuiesc sufletul.” Mama a început
să-și imagineze că va avea în casă un tânăr în cărucior. A
început să insiste înaintea Domnului, spunându-I:„Doamne
Tu-l poți mântui. Mântuiește-l în dragoste! Nu vreau să am
un om imobilizat!” În urma insistenței și a rugăciunii, a avut
un nou cuvânt din partea Domnului care spunea: „Ți-am
ascultat rugăciunea. Am să-l aduc la pocăință și am să fac
din el un stâlp în casa Mea.”
Când am venit din armată, m-am dus la club. Cum
m-au văzut băieții (purtam o uniformă specială, pentru că
am fost într-o unitate militară specială), au început niște
bătăi și lupte. Nu m-am așteptat la aceasta. Eu credeam
că se vor bucura că nu ne-am văzut de multă vreme și nu
mă așteptam la o asemenea primire. În plus, când m-am
dus să însoțesc pe cineva care mergea în armată, din nou
am simțit un total dezgust față de ce se întâmpla: băuturi,
țigări și violență. Într-un cuvânt, nu mă puteam acomoda cu
mediul respectiv, măcar că altădată l-am iubit. Fratele meu
avea mere de vânzare. Le comercializa doar în Rusia. Părinții
mei și fratele mai mare au folosit următoarea strategie. S-au
gândit să mă desprindă de mediul respectiv, rugându-mă
să-mi ajut fratele să vândă merele în Rusia. Astfel, m-am
dus cu fratele meu și cu o echipă de frați din biserică într-
18
un oraș din Rusia. Vreo patru zile a durat călătoria cu trenul
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
până acolo. Când ne-am urcat în compartiment, fiecare
și-a pus Noul Testament pe masă. Eu aveam la mine un
pachet de țigări. M-am simțit așa de prost, așa că am ieșit
din compartiment, m-am dus la toaletă și l-am aruncat. Cât
am călătorit, ei au discutat, iar eu am înțeles că ei vorbeau
și despre mine, deoarece știau cine sunt. Atunci eu i-am
zis fratelui meu: „Să știi că eu mă pocăiesc!” „Să te ajute
Domnul!”, mi-a zis el. Când am ajuns în orașul respectiv,
ne-am întâlnit cu niște oameni necredincioși de la noi.
Întâlnindu-ne, unul dintre ei a scos o țigară să fumeze și
mi-a întins și mie una. Din instinct am luat-o. Fratele meu
nu era lângă mine. Era într-un magazin. Când a ieșit, m-a
văzut cu țigara în mână, a dat din cap nemulțumit și s-a
uitat lung la mine. Atunci eu am aruncat țigara, aducându-
mi aminte de cuvintele pe care le-am spus. Ne-am dus în
gazdă la o femeie și mi-a venit un dor să citesc din Biblie.
Mi-am adus aminte că mama mea, când postea sau se ruga,
lua un timp de trei zile de pregătire. Mi-am propus ca trei
zile să nu pun mâna pe Biblie, ca să treacă trei zile de când
am pus mâna pe țigară. După trei zile, m-am spălat (cum
făceau părinții când luau o zi de post) și apoi am luat Biblia.
Fiind în gazdă la o femeie care nu stătea departe de piață,
ea a aprins televizorul, iar băieții se uitau la știri. Eu m-am
dus în cameră și citeam. Unul din ei a venit și m-a văzut
că citesc, apoi s-a întors și le-a spus celorlalți: „Nepocăitul
nostru citește din Biblie, iar noi stăm și ne uităm la televizor.”
Au lăsat televizorul și au venit în cameră, ca și cum ar fi avut
treabă acolo. Din acel moment, Duhul Domnului a început
să lucreze la inima mea. Am luat o hotărâre în inima mea
că mă întorc acasă și îl slujesc pe Domnul. Când am ajuns
acasă, era în ajun de Anul Nou. Toată familia se pregătea
de adunare, când tata a venit la mine și mi-a zis: „Am o
rugăminte. Noi ne ducem la adunare. Te rog frumos, nu mă
face de râs. Nu te îmbăta. Nu vreau să trag ceva în urma ta.
Eu am șapte copii. Nu mi-au făcut niciodată rușine. Tata te
roagă frumos.” Nu avea curajul să-mi spună să mă duc cu
ei la adunare. Eu i-am spus: „Tată nu-ți face probleme. Eu,
în seara aceasta, mă îmbrac și mă duc cu voi la adunare.”
El a început să plângă, s-a dus la mama și voia să-i spună
ceva, dar nu putea. A reușit doar să pronunțe numele meu.
Mama a crezut că s-a întâmplat ceva și i-a zis: „Spune ce ai
de zis!”. Atunci el i-a spus că eu vreau să merg la adunare.
Și-a revenit, deoarece crezuse că s-a întâmplat ceva rău.
Aceasta s-a întâmplat în ultima seară din anul 1989. M-am
dus la biserică și m-am hotărât să-L slujesc pe Domnul și
am rămas pe calea Domnului. Tot atunci, la noi în biserică
au început, niște studii biblice. În anii următori, au început
campaniile de evanghelizare din zona noastră, iar eu am
început cu un grup de frați, să slujim în mod mai special.
S-a împlinit și cuvântul că Domnul mă va face un slujitor în
Casa Lui.
I.D.

„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
(continuare din pagina 11)
trupul fizic
Admiraţia reciprocă a trupului între soţ şi soţie, aşa
cum o surprinde Cântarea Cântărilor şi unirea lor fizică este
o recunoaştere a completitudinii şi complementarităţii
structurii familiale prin care două trupuri heterosexuale se
unesc într-un trup (simbolic, metaforic). „De aceea va lăsa
omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa,
şi cei doi vor fi un singur trup?” Aşa că nu mai sunt doi, ci un
singur trup.” (Matei 19:5-6)
Trupul familial este generator de trupuri fizice:
copiii. Prima binecuvântare în lista deuteronomică este
„rodul trupului” (Deuteronom 28:11,18), căci dintre toate
realizările minţii şi mâinii omului, ca organe creative ale
trupului, naşterea unui copil înseamnă viaţă. Valoarea ei
întrece orice bunuri materiale şi intelectuale.
12. Trupul fizic – în aşteptarea răscumpărării
Cine conştientizează statutul trupului în proiectul
mântuirii, atât în etapa vieţii trecătoare şi cu atât mai mult
în perspectiva înfierii, nu poate decât să rămână întru totul
la îndemâna Ziditorului. „Şi dacă Hristos este în voi, trupul
vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar
duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă
Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte
în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi
trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care
locuieşte în voi.” (Romani 8:10-11) Comparaţia acestui trup
în raport cu celălalt este uimitoare: „Ştim, în adevăr, că, dacă
se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem
o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută
de mână, ci este veşnică.” (2 Corinteni 5:1) Pavel descrie
starea naturală cu aspiraţiile de viaţă şi credinţă, astfel:
„Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să
fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul
celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie
înghiţit de viaţă.” (2 Corinteni 5:4) Nădejdea noastră este
în Cel ce a trăit în trup ca şi noi, dar acum, are un trup
glorificat. „El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va
face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe
care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” (Filipeni 3:21)
Taina noului trup naşte întrebarea:„Cum înviază morţii?
Şi cu ce trup se vor întoarce?” (1 Corinteni 15:35) Aici sunt
„trupuri pământeşti”, acolo vor fi „trupuri cereşti... dar alta este
strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.” (1
Corinteni 15:40) „Trupul este semănat în putrezire şi înviază
în neputrezire... Este semănat trup firesc şi înviază trup
duhovnicesc...” (1 Corinteni 15:42-44) Toate aceste miracole
ale viitorului trup se datorează jertfirii trupului Domnului
Isus Hristos. Dacă la moartea Lui „mormintele s-au deschis
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Doctrine biblice
şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat”, (Matei
27:52) ce va fi la revenirea Lui în slavă.
Concluzii
Trupul nostru, ca urmare a identificării Domnului cu
noi, are ca retrospectivă: răstignirea trupului Lui; ca realitate
cotidiană: unirea cu El prin Duhul; şi ca perspectivă eternă:
dobândirea unui trup de slavă ca al Lui. Pavel scria despre
sine: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc... dar nu
mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o
trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu,
care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni
2:20) Aşadar, avem un trup dăruit de Creator, ce este
purtător de moarte, prin păcatele cărnii păcătoase. Dar
acest trup poate primi un nou statut şi speranţe reale de
nemurire. Totul depinde de felul în care acum decidem să
folosim funcţiile trupului. Toate domeniile vieţii, prin care
trupul nostru îşi descoperă cererea şi oferta (de la nevoia
de hrană şi odihnă, la dorinţa de asociere familială; de la
capacitatea de exprimare verbală şi muncă, la posibilitatea
de slujire sfântă) sunt lăsate de Dumnezeu şi de folos. Prin
botez, trupul devine al Domnului de drept, dar, de fapt, noi
alegem în fiecare acţiune cui aparţinem. Din acest motiv,
suntem îndemnați: „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi
faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul
nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru
muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.”(Romani 6:11-12)
În aceste condiţii binecuvântate, urarea apostolului
Pavel: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe
deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să
fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru
Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:23) este o dorinţă legitimă
şi o posibilitate sigură. Cei ce s-au dăruit cu întreaga fiinţă
Domnului, chiar dacă nu vor avea parte de harul de a trece
din trupul acesta direct în cel etern şi vor trebui să aştepte
până la înviere, vor putea spune ca apostolul Pavel: „Mă
aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine
cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit
cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin
moartea mea.” (Filipeni 1:20)
Iosif Anca
19
Carte în serial La amvon au ieșit frați, foști bețivi. Ei au povestit,
Capitolul 7. Adunări deosebite
„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici
prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!
(Zaharia 4:6)
— Vitea, avem o cerere mare pentru tine, s-au adresat
unii tineri către Vitea Orlov, care stătea la amvon.
— Ce doriți?
— Pictează, te rugăm, un pahar plin cu vin, din care
beau bețivii.
— Ce dimensiune ar trebui să aibă?
— Să poată fi văzut de toți din adunare.
— De ce așa mare?
— Am discutat acest subiect cu cei ce conduc
adunarea, iar ei au permis aceasta – a spus Petea Fomin.
Vom organiza o seară specială împotriva băuturii. Vom
anunța toți membrii adunării să invite pe iubitorii de
băuturi. Acest pahar va sluji ca ilustrație pentru ei.
Câțiva frați vor ieși și, arătând spre acest pahar cu vin
sau cu vodkă, vor enumera cât rău provoacă el.
Vitea a promis că va picta. După fiecare slujbă,
prezbiterul anunța, în care sâmbătă, la seara de tineret,
va avea loc întâlnirea specială dedicată luptei împotriva
beției. El cerea tuturor să-și invite cunoscuții cărora le
plăcea beția.
La momentul stabilit, casa de rugăciune era plină
de membrii adunării, precum și de cunoscuți și rude. Pe
amvon, în fața tuturor era un pahar mare, pictat pe o
foaie corespunzătore. Întâlnirea a fost condusă de Petea
Fomin. Primul care a luat cuvântul a spus că astăzi a fost
hotărât să fie subliniat în mod special răul care distruge
sufletele și familiile, dar din moment ce Hristos a spus
că „fără Mine nu puteți face nimic”, atunci vor începe
această întâlnire cu rugăciune.
Au cântat imnul «Pace vouă, sclavi și captivi ai
îndoielii!»
Apoi a luat cuvântul unul dintre studenți, fratele
Colea Ivanov, care a citit pasajul: „Nu te uita la vin când
curge roşu şi face mărgăritare în pahar.” (Proverbe 23:31)
El a prezentat statistici care arătau cum alcoolismul
crește criminalitatea, contribuie la morbiditate și
distruge familiile. Prin exemple reale, el argumenta că
un alcoolic este o persoană nefericită care, scurtându‑și
viața, aduce durere familiei și dăunează societății.
Cumpărând vodkă, explica el, nu faci altceva decât să‑ți
cumperi scânduri și cuie pentru sicriu, pregătindu-te
pentru înmormântare. El spunea că mulți oameni, deși
conștienți de acest lucru, nu pot să se lăse de băutură. A
le spune că au nevoie de tărie de caracter, pentru ei nu
înseamnă prea mult, deoarece ei știu aceasta. Cu toate
că au păreri de rău, dependența le distruge voința și
sănătatea. Colea a subliniat că singurul mod de a birui
alcoolul este prin Hristos. El a dat exemple de bețivi
convertiți și cum s-au reînnoit viețile lor prin Hristos.
Apoi au cântat un imn vechi:
Ce e locul unde stau acei ?...
În baruri și în cârciumi,
Acolo își beau conștiința, sănătatea și viața.
cum era viața lor înainte de întâlnirea cu Hristos și cum
consumau toți banii pe băutură. Cu lacrimi în ochi,
povesteau cât erau de chinuiți și cum doreau să-și pună
capăt zilelor. Apoi au povestit întâlnirea cu Hristos,
pocăința lor și viața nouă, fericită. Unul din ei, povestind,
a îngenuncheat și a început să-L laude pe Dumnezeu,
care l-a salvat de acest viciu teribil.
Apoi, lângă pahar, au apărut câțiva tineri. Printre ei
era și Leova. Fiecare, adresându-se picturii, întrebau:
— О, paharule, ce faci cu oamenii? Cât timp oare, vei
mai ocupa primul loc la Anul Nou și la zilele de naștere? Cât
timp vei mai veseli oamenii cu otrava ta la orice ocazie?
Mai întâi momești, iar apoi înțepi ca un șarpe.
La amvon a ieșit Iura Cuznețov. Pe scurt, a povestit
despre o familie, care suferea din pricina că tatăl a căzut
pradă beției. Apoi a ieșit o fată și a cântat melodios:
Tată, tatăl meu, vino acasă.
Orologiul deja a bătut ora unu,
Vaniușa e bolnav, iar mama cu lacrimi în ochi,
M-a trimis după tine.
Haidem, о tatăl meu, te implor, haidem!
Dar tatăl beat, după cum explica fratele de la
amvon, nu a auzit rugăciunea fiicei sale. Ea a plecat,
iar el înjura și bea mai departe. Iar sora a cântat mai
departe, despre fetița care s-a întors din nou la cârciumă
și l-a anunțat că Vaniușa a murit fără a-și lua rămas de la
tatăl său, chemându-l din nou acasă.
Când cânta, pe mulți obraji au început să curgă
lacrimi. Plângeau și bețivii. Frații și surorile au recitat
poezii, prin care chemau sufletele la pocăință, dorind să
descopere în Hristos pacea și liniștea și să fie izbăviți de
acest viciu.
Se auzeau rugăciuni, lacrimi, iar unele femei plângeau
și se rugau pentru bărbații lor, care zi și noapte nu se mai
trezeau din beție. O voce de bărbat a cerut iertare și putere
de la Dumnezeu ca să poată renunța la băutură.
Slujba ia sfârșit. Cel ce s-a întors la Domnul a fost
felicitat, cântându-se imnul minunat:
Cântați în ceruri cântarea de bucurie:
A fost găsită oaia cea pierdută…
După slujbă, tinerii s-a adunat la bibliotecă.
— De ce? De ce nu au acceptat mai mulţi salvarea?
se întrebau ei. De ce s-a converit numai unul, iar ceilalți
au plecat?
— Care e motivul pentru care aducem așa de puține
suflete la Domnul? Ce cântări deosebite au fost, ce povestiri,
zicea Valea Alexeeva și totuși așa de puțină roadă!
— Motivul este că avem puțină putere de sus, a
spus îngândurat Sereoja Iasârin. Am petrecut mult timp
pregătind imnurile, am pregătit cuvântări și predici bune,
dar n-a fost flacăra Duhului Sfânt, care are puterea să
topească inimile.
Toți au fost de acord cu el.
În bezna lui Irod de Iurii Sergheevici Graciov
Traducere de Veaceslav Croitoru

Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,

răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:
Revista „Dragoste pentru Adevăr”
Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,
www.dragostepentruadevar.ro
e-mail: dragoste_adevar@yahoo.com
Mobil: 0740 437777, 0746 046080