CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ȘI TEHNOLOGICE ALE

PIERSICILOR

1.1Caracterizarea botanică

In anul 1980, în Statele Unite ale Americii a fost adoptat Codul International al clasificării
plantelor cultivate (Rom Rey 1989). Potrivit acestui cod, piersicul a fost inclus taxonomic în
următoarea schemă:

 Regnul – Vegetal

 Diviziunea – Spermatophyta

 Subdiviziunea – Angiosperme

 Clasa – Dicotiledonate

 Ordinul – Rosales

 Familia – Rosaceae

 Genul – Prunus

 Subgenul – Amygdalus

 Specia – Persica

Forma fructelor Majoritatea piersicilor sunt de formă mai mult sau mai puțin
globuloasă,cele mai fregvente forme întâlnite fiind: sferică (Redhaven, Collins, Maycrest),
sferic-turtită (Blazing, Gold, Cardinal), sferic-alungită (Elberta, J.H. Hale) și sferic-ovoidală
(Springtime,Tina). Sunt soiuri de origine chinezească, cu fructe turtite,plate la care frutele sunt
comprimate, au sâmbure mic, sunt dulci și aromate (Florin, Filip). Fructele pot fi ușor sau
pronunțat asimetric și prezintă o brazdă ventral variabilă ca adâncime.

Epicarpul fructelor.Principalele caractere ale epicarpului fructelor, cu rol în determinarea

autenticității soiurilor, sunt următoarele: prezența sau absența pubescenței și caracterul acesteia
(fină, grosieră), culoarea epicarpului (de fond,acoperitoare și suprapusă), gradul de aderență a
epicarpului la pulpă, grosimea și rezistența epicarpului.
 Pubescența. Poate fi foarte fină,catifelata (Cardinal) sau grosieră, aspră (Grinsboro). În
condiții nefavorabile de mediu, pe soluri mai grele și agrotehnică deficitară, pubescența
epicarpului este mai pronunțață și mai grosieră.

Culoarea epicarpului. Culoarea de fond poate fi verzuie (May Flower, Springtime), alb-
crem (Nectarina albă) sau galbenă (Cardinal). Culoarea acoperitoare, prezentă sub forma unei
rumeneli roșii de diferte nuanțe, poate acoperi fructul pe 30-90 % sin suprafață. Culoarea
suprapusă, de regulă roșu intens, este dispusă în general sub formă de dungi sau striuri.La mai
multe soiuri, epicarpul prezintă toate cele 3 culori ( J:H: Hale, May Flower) sau numai primele
doua culori ( Elberta, Vesuvio), precum sunt și soiuri cu fructe unicolore, albe (Nectarina albă)
sau galbene (Golden Queen). ( Asănică A.,Hoza D.,2013)

Piersica vulgaris (piersicul comun) – prezintă o mare diversitate de forme și varietăți, fiind
implicat cel mai mult în obținerea soiurile de piersic aflate în cultură. Pomii sunt de vigoare
mijlocie și mică (4-6 m înălțime) și prezintă coroane înguste în tinerețe și răsfirate la maturitate.
Lăstarii sunt glabrii, de culoare verzuie pe partea umbrită, roșie sau brună, pe partea însorită.
Florile sunt solitare, scurt pedunculare, sau sesile. După tipul de floare, piersicul prezintă doua
varietăți:

- persica vulgaris var. Rosaiflora Riab. – tip rozaceu, cu petale mari;

- persica vulgaris var. Campanuleiflora – tip campanulat, cu petale mici.

Fiecare varietate prezintă câte doua subvarietăți botanice, diferențiate între ele prin prezența sau
absența pubescenței pe pielița fructului:

- subvarietatea lanaginosa – cu pielița fructului pubescentă;

- subvarietatea nucipersica – cu pielița fructului glabră (nectarine și

brugnone). După culoarea pulpei fructului, ambele subvarietăți prezintă trei forme:

- forma leucocarpa – fructe cu pulpă albă: May Flower,Antonia, Amalia;

- forma xanthocarpa – fructe cu pulpă galbenă: Cardinal, Collins, Victoria

- forma hematocarpa - fructe cu pulpă roșie ( piesici sângerii sau sanguine) (Cepoiu N.,
Manolache C., 2006)

1
 Punctul stilar are un rol mai puţin important în determinarea soiului, prin mărime,
culoare şi poziţie

Pedunculul, de regulă, rămâne pe ramură la recoltare şi nu are rol de determinare.

Cavitatea pedunculară, prin caracterele ei, mărime, adâncime, formă, poate servi la
determinarea unor soiuri, dar are un rol secundar.

Pulpa fructelor are rol essenţial în determinarea soiului şi în aprecierea valorii lor
comerciale prin culoare, consistenţă, suculenţă, gust, aroma şi gradul de aderenţă a pulpei la
sâmbure.

După culoarea pulpei, se deosebesc 3 grupe de soiuri:

-cu pulpa alba(leucocarpa)-May Flower, Springtime, Alexia, Antonia, Amalia; -cu

pulpa galbenă(xanthocarpa)-Cardinal, Collins, Elberta, Victoria; -cu pulpa roşie(hematocarpa)-
piersici sângerii;

Culoarea pulpei poate fi uniform sau poate prezenta infiltraţii roşii sub
epicarp(Redhaven, Jerseyland, Southland) sau în jurul sâmburelui(J.H. Hale, Elberta, May
Flower). Dintre soiurile care se remarcă, fără infiltraţii de roşu, amintim:Springcrest, Alexia,
Florin, Filip, Raluca, Delta, Puiu).

Consistenţa pulpei este corelată în general, cu culoare acesteia. Astfel, pulpa alba este
mai puţin consistentă, moale la maturitate şi foarte suculentă, pe când pulpa de culoare galbenă
este mai fermă şi ceva mai puţin suculentă. Consistenţă mai pronunţată prezintă paviile(destinate
industrializării)

Sâmburele, prin mărime, formă, culoare, felul încrustaţiilor, are un rol essential în
determinarea solurilor. Incrustaţiile pot fi adânci sau superficiale, sub formă de brazed sau
alveole, cu o culoare variabilă, de la alba-gălbuie până la brun-roşcată. De regulă, la soiurile
extratimpurii sâmburii sunt insuficienţi lignificaţi şi adeseori se despică(crapă) în perioade
ploioase.

Gustul este characteristic fiecărui soi şi este corelat cu epoca de maturare. Ȋn general,
soiurile extratimpurii şi timpurii au fructe insufficient de dulci, iar cele mijlocii şi târzii au gustul
echilibrat. La unele soiuri predomină aciditatea(J.H. Hale), iar la altele(Alex) sunt prea dulci.
Alte soiuri au gust uşor astringent(Elberta)

2
 1.2 Compozitia chimică, valoarea alimentară și valoarea nutraceutică

Valoarea terapeutică a piersicilor este asigurată de reacția ușor alcalină a sucului, care
reglează și menține procesul de digestie în limite normale, stimulează refacerea hemoglobinei și
a celulelor roșii, corectează unele carențe de nutriție și intervine în dispepsiile gastrice și hepatice
( Cepoiu N., Manolache C., 2006).

3
 Tabel 1.1

Compoziția la 100 de g
Component

Fructe congelate Fructe Fructe insiropate

nedezghetate proaspete

Apă (%) 76,5 87,7 84,1

Energie alimentară (calorii) 88 43,0 58

Proteine (%) 0,4 0,7 0,4

Lipide (%) 0,1 0,1 0,1

Hidrații de carbon (%) 22,6 11,1 15,1

Fibre (%) - 0,6 -

Zahăr total (%) - 7,0-11,1 -

Zahăr reducător (%) - 2,0-3,2 -

Sucroză (%) - 4,9-7,9 -

Fructoză (%) - 0,4-1,4 -

Glucoză (%) - 0,8-2,4 -

Aciditate titrabilă (%) - 0,4-0,6 -

Pigmenți (mg) - - -

Antociani - 0,1-1,4 -

Carotenoizi - 0,3-2,7 -

Compusi fenolici (%) - 0,03-0,2 -

Minerale (mg) - - -

Calciu 4,0 5,0 4,0

4
 Fosfor 13,0 12,0 13,0

Fier 0,5 0,1 0,3

Magneziu - 7,0 -

Potasiu 124 197,0 133

Vitamine - - -

Vitamina A (IU) 650 535,0 440

Thiamine (mg) 0,01 0,02 0,01

Riboflavin (mg) 0,04 0,04 0,03

Niacin (mg) 0,70 0,99 0,60

Acid ascorbic (mg) 2,0 6,6 3,0

Valoarea energetică a fructelor este de 34-76 % mai redusă decât a prunelor sau a
caiselor. În stare proaspătă, piersicile stimuleză secreția gastrică, ușurează digestia, normalizează
peristaltismul intestinal și reglează tranzitul alimentelor. Valoarea terapeutică a piersicilor mai
reiese și din faptul că sunt indicate în bolile infecțioase acute, hipertensive și arteroscleroză, în
litiaza renală etc. De asemenea, piersicile au rolul de a reduce conținutul de colesterol din sânge,

facilitează eliminarea lichidelor din organism, sunt folosite în profilaxia bolilelor

5
cardiovasculare, renale și a anemiilor. Datorită sortimentului bogat de soiuri existent,consumul
de fructe proaspete se eșalonează pe o perioadă lungă de cca 4 luni (iunie-octombrie) (
Grădinaru G., Istrate M., 2006)

1.3. Arealele de cultură pe glob și în România

La sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, piersicul se cultiva in 69 de țări, de

pe toate continentele.

Extinderea acestei culturi a fost favorizată în principal de plasticitatea ecologică,

fructificarea timpurie și constantă, însușiri care o deosebesc fundamental de celelalte specii
pomicole din climatul temperat.

În perioada 1993-2002, suprafața plantată ca piersic a înregistrat o creștere continuă, de la

1.563.535 ha în 1993, până la 2.189.347, în 2001. În anul 2003, în urma defrișării plantațiilor
îmbătrânite și slab productive, suprafața plantată cu piersic s-a redus cu 35,09 %. Cu toate
acestea, producția de piersici a fost ascendentă, înregistrând în acest an un spor de creștere, de
7.03 %. Țările care au adus un aport substanțial la creșterea producției mondiale de piersici și
nectarine au fost: China, Italia , S.U.A. , Spania , Grecia, Mexic, Turcia, Egipt, Iran, Brazilia,
Argentina și Africa de Sud. În aceste țări, de pe o suprafață de 1.094.649 ha, au fost recoltate
12.332.778 tone fructe, adică 83.39% din producția mondială de piersici. Din acest grup de tări,
mari producătoare de piersici s- a detașat permanent China, atât în ceea ce privește suprafața
plantată , cât și producția de fructe obținută ( Cepoiu N., Manolache C., 2006).

Date despre începuturile culturii piersicului în România sunt relativ puține, fragmentate și
nesigure. Primele informații despre piersic ne parvin dintr-un document emis în timpul lui Mihai
Viteazu în care, printre altele, se menționează de existența unei comune al carei nume este
Piersica. Perenitatea și vechimea piersicului în cultura, pe teritoriul românesc. Sunt susținute în
mod convingător, de existența în grădinile populației și în viile de pe dealuri a unei diversități de
forme semispontane și evoluate de pieric, care produc fructe variabile ca formă, mărime, culoare
și gust. Populatiile locale de piersic întâlnite în viile de pe dealuri și numărul mare de pomi
(204.759) consemnat în lucrarea ”Avem arbori roditori, n-avem fructe” scrisă în 1913 de G.
Nicoleanu și Grigore Mărunțeanu Sfinx, fac dovada unei vechimi relativ mari ai culturii
piersicului în țara noatră.

După 1990. Piersicul a fost plantat mai mult în grădinile familiale și in microferme, în
condiții diferite de climă și de sol, folosindu-se un sortiment ales la întâmplare sau inpus de
6
producător, În acest condiții, nu se putea vorbii de o destinație precisă a recoltei și de o creștere
economică a plantațiilor de piersic.

Dacă în 1990, suprafața plantată cu pieric însuma 7.200 ha, în anii următori înregistra o
scădere progresivă, ajungând în 2003, la numai 2.892 ha (tabelul 1.1).

7
 În această perioadă, instabilă și nesigură, de căutări și tatonări, consumul de piersici a
fost asigurat mai mult de importurile masive ale fructelor din Turcia și Grecia.

Tabel 1.2

Suprafața și producția de piersici în România, în perioada 1991-2003 (FAO 1992-2003)

Producția totală Producția la ha

Anul Suprafață (ha)
(tone) (tone)

1991 7.000 43.600 6.22

1992 6.900 37.300 5.40

1993 6.800 49.700 7.30

1994 6.600 20.900 3.17

1995 6.388 13.402 2.10

1996 5.886 25.894 4.40

1997 5.318 17.140 3.22

1998 5.022 17.881 3.56

1999 5.022 16.100 3.21

2000 3.590 18.347 5.011

8
2001 3.687 16.703 4.53

2002 3.500 15.30 4.29

2003 2.892 17.960 6.21

Media 5.277 23.840 4.51

În România, piersicul este a cincea specie horticolă ca importanță economică, după mar,
struguri de masă, păr și cais. Suprafața cultivată cu piersci este în prezent de 1759 ha, cu o
producție de aproximativ 15 mii t/an (INS, 2013). Importul anual de piersici și nectarine este de
circa 30 mii t, principalii furnizori fiind Grecia (60 %), Serbia (28 %), Italia și Turcia. Ca

9
sezonalitate, importurile de piersici au loc în intervalul iunie-august, iar cele de nectarine în
intervalul iunie-septembrie. (Irimia L., 2013)

1.4 Tehnologia de cultură

Alegerea terenului pentru înființarea plantațiilor de piersic trebuie să aibă în vedere

cerințele acestei specii față de factorii ecologici și în special față de temperatură, lumină și sol.

Cerințele față de temperatură – piersicul crește și fructifică bine în zone cu temperatura

medie anuală de 10-11,5 , respectiv 13-16 ℃ în timpul înfloritului. Suportă bine temperaturile
excesive din timpul verii dacă nu sunt însoțite de insuficiența apei în sol.

Cerințele față de apă – sunt reduse, mai ales, când este altoi pe piersic sau migdal. În
aceste condiții reușește bine în zonele cu 500-600 mm precipitații anuale.

Cerințele fată de lumină – ale piersicului sunt foarte ridicate, comparabile cu ale
migdalului și smochinului . Indicele foliar al persicului este de 0,5-0,9, cel mai scăzut dintre
speciile pomicole.

Cerințele față de sol – ale piresicului sunt destul de reduse, acesta dă producții mari și pe
soluri relativ sărace,pietroase, nisipoase cu condiția sa i se asigure apa necesară și substanțe
nutritive.

Piersicul va fi amplasat în locuri mai adăpostite, pe terenuri plane,sau cu panta de 10-12

% sau chiar mai mari dar amenajate în terase.

Pregătirea terenului se face prin aceleași lucrări ca și la cais și se referă la: desfundat,
fertilizat,dezinfectat. Desfundatul se face la 50-60 cm, iar fertilizarea solului cu 50-60 t/ha gunoi
de grajd,la care se adaugă, în funcție de fertilizarea solului îngrășăminte chimice cu fosfor și
potasiu. O atenție deosebită se va acorda dezinfecției solului și combaterii nematozilor și
viermilor sârmă.

10
 În cultura piersicului sunt utilizate toate cele trei tipuri de plantații,extensiv,intensiv și
superintensiv. Pentru fiecare sistem se vor folosi soiuri,forme de coroană și distanțe de plantare
specifice după cum urmează:

- pentru sistemul extensiv - se vor folosi soiuri de vigoare mare și foarte mare ,
conduse sub formă de vas ameliorat sau vas întârziat și plantate la 6 x 5 m,6 x 4 m, 5
x 4 m;

- pentru sistemul intensiv – se vor folosi soiuri de vigoare mijlocie și mare;ca forme de
coroană se recomandă vasul aplatizat, palmeta etajată, palmeta neetajată, palmeta
liberă sau palmeta simplă; distanțele de plantare recomandate sunt; 4 x 3,5 m; 4 x 2-
2,5 m;

11
 - pentru sistemul superintensiv – se vor folosi soiuri de vigoare mică; formele de
coroană vor fi: fusul subțire, cordonul vertical, coroana Pillar; distanțe de plantare: 4
x 1-1,5. Soiurile pitice (dwarf) pot fi plantate la distanțe și mai mici, dar acestea nu se
recomandă decât în grădinile familiale ( Grădinaru G., Istrate M., 2006).

1.5 Soiuri și varietăți

Pe plan mondial există peste 4000 de soiuri majoritatea aparținând speciei P. Vulgaris

Mill.

În țara noastră ISTIS a aprobat pentru înmulțire în anul 2000 un număr de 29 de soiuri
dintre care: 9 sunt românești, 19 americane și unul italian.

Dintre acestea cele mai multe sunt destinate consumuli în stare proaspătă (16), unele sunt
nectarine (9) și pot avea utilizare mixtă, iar celelalte (4) sunt pavii și sunt destinate în special
industrializării.

Aceste soiuri asigură un consum în stare proaspătă de cca. 80-90 zile, de la jumătatea
lunii iunie până la jumătatea lunii septembrie.

Pe plan mondial se cultivă patru grupe de soiuri de piersic:

- piersici propriu-zise ( freestone) – fin pubescente, cu pulpa neaderentă cu excepția

soiurilor extratimpurii care au pulpa semiaderentă;

- pavii (clingstone) – pubescente, cu pulpa aderentă;

- piersici brugnone – fructe glabre, cu pulpa aderentă. Nu se cultivă în țara noastră.

Soiuri de piersic propriu- zis:

Springold (Fig. 1.1) – soi american, viguros, productiv, de tip rosaceu, snsibil la Taphrina
și Fusicladium; fructul este mijlociu (120g), sferic, simetric, galben-oranj, acoperit 70-80% cu
roșu, cu pulpa galbenă, suculentă, fermă, semiaderentă la sâmbure, dulce, aromată. Sâmburele
crapă ușor. Maturarea: VI/2 – VII/1.

12
Figura 1.1 http://pepiniera-emma.ro/piersic-springold

13
 Springcrest ( Fig. 1.2) – soi american, viguros, rustic, productiv, de tip rosaceu, sensibil
la Taphrina; fructul este mijlociu (120g), sferic, roșu, striat pe partea însorită, pula galbenă, fină.
Suculentă ușor aderentă. Maturarea: VI/3-VII/2.

Figura 1.2

http://fructifer.ro/piersic-Springcrest

Flacăra ( Fig. 1.3) – soi românesc, de vigoare mijlocie, coroana globuloasă, flori
campanulate, foarte productiv, sensibil la ger, pretențios față de sol, rezistent la boli; fructul este
foarte mare (300g), sferic, galben-portocaliu, cu roșu pe partea însorită; pulpa este galbenă cu
infiltrații roșii în jurul sâmburelui, fermă, placut aromată., neaderentă. Maturare: IX/2

14
 Figura 1.3

http://pepiniera-emma.ro/piersic-flacara

Soiuri de piersici nectarine:

Cora (Fig. 1.4), obținut la SCPP Constanța (1991) prin hibridare și zonat în
Dobrogea Pomul: vigoare supramijlocie,produtiv, destul de rezisten la boliși ger.

15
 Fructul: mic (60-95g), globulos cu pielița subțire, lucioasă, galbenă-verzuie, acoperită

60% cu roșu-rubiniu, pulpa galbenă, suculentă, aromată, neaderentă. Maturitatea de recoltare:

VI/3-VII/1.

Figura 1.4

http://www.pepinieraistrita.ro/specii-si-soiuri/nectarin/view/cora

Delta (Fig. 1.5), obținut prin hibridare la SCPP Constanța (1991) și zonat în Dobrogea.
Pomul: viguros,coroana globuloasă, productiv, sensibil la ger (-22 ) și la bolile specifice

piersicului.

Fructul: mic spre mijlociu (65-95 g), sferic-alungit, lucios, galben, acoperit cu roșu închis
în partea însorită, pulpa galbenă, fără infiltrații roșii, dulce, foarte suculentă, aderentă.
Maturitatea de recoltare: VI/3-VII/1.

16
 Figura 1.5

http://www.pepinieraistrita.ro/specii-si-soiuri/nectarin/view/delta

Soiuri de pavii:

Veteran ( Fig. 1.6), originar din USA, cu maturare foarte târzie a fructelor.

Pomul: semiviguros, precoce, productiv.

Fructul: mijlociu (120g), globulos, cu pulpa galbenă, consistentă, aderentă la sâmbure.

Maturitatea de recoltare: IX/2.

17
 Figura 1.6

http://pepinierapomicolabors.ro/magazin

Loring ( Fig. 1.7), originar din USA.

Pomul: viguros,coroană globuloasă, rezistent la ger și la fluctuațiile de temperatura din

timpul primăverii, semitolerant la Traphrina.

Fructul: mijlociu (110-125), sferic-turtit, asimetric, galben, acoperit cu roșu 30-50% din
suprafață, consistentă, dulce, se poate folosi pentru consum în stare proaspătă. Maturitatea de
recoltare: VII/2-3. (Drobotă M., 1997)

18
 1.6 Modalități de valorificare a produsului

Piersicile sunt fructe cu un aspect atrăgător, foarte apreciate pentru consumul în stare
proaspătă, fiind utilizate și sub formă prelucrată în compoturi, nectar (Fig. 1.7), gem, dulceată
(Fig 1.8). Nectarinele ( fără puf) și paviile ( cu pulpă fermă și rezistentă la sâmbure) sunt
preferate pentru industrializare, fiind rezistente la recoltarea mecanizată și la transport. ( Chira L.
și col.,2005)

Fig 1.7 Fig

https://jamilacuisine.ro/nectar-de-piersici-reteta-video/

19
 1.7 Alterări și dereglări fizioligice pe durata păstrării

Piersicile, caisele, nectarinele și migdalele sunt fructe ușor perisabile, cu un conținut

ridicat de apă. Ele nu pot fi păstrate după recoltare decât 3-4 săptămâni, în funcție de specie,soi,
condiții de păstrare etc. Pierderile ajung în aceste condiții la 7-12%. ( Hulea A.,1992)

Principalele boli sunt:

Boli cauzate de viruși:

Vărsatul piersicului (Plum-Pox) ( Fig 1.10) –Sharka. Este viroza care produce mari
pagube piersicului, prunului și caisului. Boala apare primăvara devreme, pe frunze și fructe, sub
formă de pete galbene-verzui, care mai târziu (vara) sunt mascate. Pe fructe, petele sunt inelare,
punctiforme sau sub formă de benzi sinoase, mai deschise decât culoarea de fond a piersicilor.

Virusul se transmite prin: altoire,butășire, semințe și afide, afectând atât plantele

lemnoase (cultivate și spontane), cât și pe cele ierboase (dicotiledonate).

Pentru prevenire și combatere, se recomandă măsuri de carantină (internă și externă), producerea

materialului săditor liber de viroze, folosirea soiurilor rezistente, suprimarea drojdiilor din
plantație, evitarea amplăsării pepinierelor pomicole în zonele cu culturi ce pot fi gazdă, aplicarea
tratamentelor la pomii tineri.înainte de a porni ăn vegetație (prin distrugerea ouălor de afide).
(Grădinaru G., Istrate M., 2006)

20
 Figura 1.9 Figura 1.10

http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-pomi-fructiferi-piersic/

Pătarea fructelor (Xanthomonas pruni) (Fig 1.9): pete mici (1-1,5 mm), cu aspect apos,
de culoare brun închis, ușor cufundate, cu exudat gălbui în care se găsesc bacterii; la maturare
deplină țesuturile se necrozează.

Făinarea piersicului (Sphaeroteca pannosa) (Fig 1.9): pete albicioase, țesuturi necrozate; fructe
mici, deformate, cu crăpături prin care pătrund ciupercile saprofite.

21
 Figura 1.11

http://www.botanistii.ro/blog/boli-plante-fainarea/

Pătarea cafenie (Venturia carpophila): pete mici, circulare, măslini, cu margini difuze;
fructele se zbârcesc, crapă, sunt lipsite de gust, în fructe pătrund ciuperci saprofite care
determină necrozarea țesuturilor.

Putrezirea fructelor ( Monilinia fructigena) (Fig 1.11): pete brune care se înmoaie,
putrezesc, iar pielița se exfoliază; aglomerări de fructificații de culoare cenusiu-gălbuie,
catifelate, grupate în cercuri concentrice sau neregulat; în timpul depozitării, atacul evoluează
rapid, fructul putrezește și afectează fructele din jur.

Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea): fructele se brunifică și se acoperă cu un mucegai cenușiu,

prăfos.

Mucegaiul albastru (Penicillium expansum): suprafața bolnavă devine moale, umedă;

miceliul ciupercii este alb, iar fructificațiile verzui- albăstrui.

Mucegaiul comun (Rhizopus stolonifer): fructele putrezesc și formează pe suprafață o pâslă

cenușie, caracteristică.

22
 Figura 1.11

http://www.scritub.com/biologie/botanica/

23
Dereglările fiziologice sunt aceleași ca și la caise:

- deshidratarea internă se datorează păstrării îndelungate la temperaturi subfiziologice;

fructele îsi pierd turgescența, capătă aspect făinos și gust fad;

- brunificarea internă: dereglare fiziologică, care apare după păstrarea îndelungată, de

3-4 săptămâni, la -0.5...0 , urmată de trecerea la temperaturi mai ridicate, în vederea
valorificării; brunificarea se constată numai la secționarea fructului; pulpa apare roșie-
brună, cu textură granuloasă;

- degerarea fructelor se produce la temperaturi de -1,5...-1,6 , în depozite frigorifice sau

în timpul transportului pe distanțe mari; țesuturile se înmoaie și capătă aspect sticlos,
iar gustul devine fad ( Irimia L., 2013).

24