Suspendarea actelor administrative

Suspendarea reprezinta o operatiune juridica prin intermediul careia inceteaza cu caracter temporar
efectele juridice ale unui act administrativ sau derularea unui raport juridic. Constitutia o consacra in
ambele ipostaze (acceptiuni).

In ceea ce priveste suspendarea unui act juridic o regasim reglementata in art. 123(5), prin care se
recunoaste dreptul prefectului de a ataca in fata instantelor judecatoresti (de contencios administrativ)
actul CL, CJ sau al primarului, ceea ce atrage suspendarea de drept a actului astfel atacat.

In acceptiunea de intrerupere a exercitarii unui raport juridic derivat dintr-un mandat, Constitutia
consacra suspendarea in 3 texte:

art. 95 reglementeaza suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei de catre Parlament, dupa o
procedura prevazuta de textul constitutional si dezvoltata de regulamentele camerelor, atunci cand
acesta (presedintele) savarseste fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei

art. 96(3), potrivita caruia de la data punerii sub acuzare, presedintele este suspendat de drept

art. 109, care reglementeaza suspendarea membrilor guvernului. In alin. 2 sunt prevazute doua tipuri de
suspendare a acestuia, si anume:

a) Suspendarea pe care o poate dispune presedintele, in cazul in care s-a cerut urmarirea
penala impotriva unui membru al guvernului

b) Suspendarea de drept, care intervine in cazul in care un membru al guvernului este trimis
in judecata.

Din interpretarea acestor texte constitutionale rezulta urmatoarele concluzii:

1. Suspendarea ca dimensiune a regimului juridic a actelor administrative si ca procedura

de interupere a exercitarii unui mandat reprezinta o institutie de rang constitutional

2. Prin constitutie se consacra dpdv al caracterului doua tipuri de suspendare, primul dintre
ele fiind suspendarea de drept (ope legis) prin art. 96(3), 109(2) teza a IIIa, 123(5) si al doilea fiind
suspendarea care poate fi dispusa de o alta autoritate publica , respectiv Parlamentul in art 95 si
Presedintele in art 109(2) teza II.

Cauzele care determina suspendarea vizeaza ca regula existenta unor indoieli cu privire la legalitatea
unui act sau a unei operatiuni. Ea mai poate interveni si in cazul in care un anumit functionar sau
demnitar a savarsit anumite fapte antisociale (abateri/infractiuni). Din aceasta perspectiva,
suspendarea ne apare ca o garantie a legalitatii, deorece ea nu permite sa produca efecte juridice un
act asupra caruia planeaza o suspiciune de nelegalitate si respectiv sa nu-si exercite activitatea un
functionar care este banuit de savarsirea unor fapte antisociale.

Prin raportare la regimul juridic specific actelor administrative, suspendarea se prezinta ca o

exceptie, deoarece actele administrative sunt executorii, ratiunea emiterii, adoptarii sau incheierii lor
fiind aceea de a produce efecte juridice.
 In functie de modul in care intervine, suspendarea poate fi dispusa de o autoritate publica (organul
emitent, cel superior ierarhic sau alta autoritate publica sau poate fi opera legiuitorului atunci cand in
continutul legii, inteleasa ca act juridic al Parlamentului sau similar acestuia (ordonanta) se prevede
in mod expres aceasta masura. Ea se deosebeste de o alta dimensiune a actului administrativ, si
anume, REVOCAREA.

REVOCAREA reprezinta o modalitate de incetare a efectelor juridice ale unui act administrativ.
Cauzele care o determina dpdv al continutului lor pot sa fie atat de nelegalitate, cat si de
neoportunitate a actului.

Dpdv al momentului in care intervin, cauzele pot sa fie anterioare, concomitente sau ulterioare
emiterii, adoptarii sau incheierii unui act. Atunci cand cauzele sunt anterioare si concomitente,
efectele revocarii sunt ex tunc. Cand cauzele sunt ulterioare efectele sunt ex nunc.

Revocarea poate sa fie dispusa:

a) De organul emitent (retractare)

b) De organul ierarhic superior (propriu-zisa)

Ea reprezinta un principiu al regimului juridic al actelor administrative de la care pot exista si naumite
exceptii care privesc insa numai actele individuale, deoarece actele normative sunt intotdeauna
revocabile.

Sunt recunoscute mai multe astfel de exceptii, si anume:

1. O prima categ de exceptii o reprezinta actele, a caror nastere are la baza un act de drept
privat sau care au dat nastere unui asemenea act. Ratiunea exceptarii lor consta in necesitatea
ocrotirii stabilitatii juridice a ordinii juridice in ansamblul sau, care obliga ca anumite raporturi
aparute in ordinea juridica sa nu inceteze decat in mod exceptional si in conformitate cu
procedurile legale. Principiul stabilitatii ordinii juridice este una din regulile consacrate de
jurisprudenta celor doua curti europene de la Strasbourg si Luxemburg, ca fiind dimensiuni
esentiale ale statului de drept.

2. A doua categorie de acte irevocabile o reprezinta actele care au fost executate material
(autorizatia de construire sau consolidare a unui edificiu). Cauzele exceptarii in acest caz sunt
determinate de efectele materiale deja produse care atrag consecinte economico-financiare.

3. Actele administrative a caror stabilitate este garantata de lege. Aplicand principiul

simetriei juridice, rezulta ca tot legea este cea care poate permite revocarea lor, in conditiile in
care legea le declara irevocabile si le garanteaza stabilitatea. O alta categorie de acte o reprezinta
actele prin care s-au aplicat sanctiuni specifice celor 3 forme de raspundere recunoscute in
dreptul administrativ, respectiv cea disciplinara, contaventionala si patrimoniala. Aceste acte pot
fi desfiintate numai in formele, procedura si de organele prevazute de lege (ex. Actele de aplicare
a unei sanctiuni contraventionale se ataca in fond la judecatorie si in apel la tribual, sectia de
contencios administrativ, care le pot defiinta in tot sau in parte sau le pot mentine).

4. Actele administrativ-jurisdictionale, prin care se solutioneaza de catre un organ

administrativ investit prin lege cu atributii de solutionare a unor litigii si dupa o procedura care
prezinta similitudini cu cea judiciara. Aceste acte se bucura de po anumita stabilitate care le
 excepteaza de la revocare, insa nu se bucura de autoritate de lucru judecat ca hotararile
instantelor. De aceea, ele pot fi atacate la instantele judecatoresti. Revocarea prezinta anumite
particularitati care o diferentiaza de suspendare, dupa cum urmeaza:

1. Suspendarea- exceptie de la regimul juridic al actelor administrative

Revocarea- principiu al regimului actelor administrative

2. Suspendarea intervine cand exista suspiciuni cu privire la legalitate si oportunitatea unui

act, pe cand revocarea intervine cand exista certitudine cu privire la nelegalitatea actului.

3. Suspendarea determina incetarea vremelnica sau intreruperea efectelor, pe cand

revocarea determina incetarea definitiva.

4. Suspendarea poate fi dispusa de o autoritate publica (org emitent, org ierarhic, alta
autoritate sau instanta de judecata), revocarea poate fi dispusa de organul emitent sau
organul superior

Revocarea in dreptul Uniunii Europene

In jurisprudenta celor 2 Curti s-a conturat principiul revocabilitatii actelor administrative ca o garantie a
dreptului la o buna administrare, consacrat de Carta Europeana a Drepturilor si Libertatilor
Fundamentale, ca si a dreptului la o buna guvernare. In virtutea acestui principiu trebuie recunoscut
autoritatilor publice dreptul de a-si reanaliza si revizui actul, eliminand in acest fel implicarea statului si a
beneficiarilor serviciilor sale intr-un litigiu judiciar. Acestea au fost si ratiunile pt care in momentul
adoptarii legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, a fost promovata solutia caracterului obligatoriu
a procedurii administrative prealabile, prin intermediul careia la solicitarea celui vatamat, organul
emitent sau cel ierarhic superior pot sa revoce actul vatamator.

Anularea actului adminstrativ reprezinta o institutie comuna actului administrativ si actului juridic civil
prin intermediul careia se desfiinteaza in tot sau in parte un act juridic. Intre anularea specifica dreptului
public si dreptul privat exista atat elemente comune, cat si particularitati (deosebiri).

Ca si in dreptul privat, anularea unui act administrativ este de 2 tipuri d.p.d.v al cauzelor care o determina
si al regimului careia ii este aplicabil. Exista astfel nulitatea absoluta, care intervine atunci cand se incalca
o conditie de fond pt validitatea actului prin care se ocroteste un interes general si respectiv nulitatea
relativa, prin care se incalca conditii de forma, prin care se ocroteste un interes particular. Exista insa
cazuri in care incalcarea unor cerinte de forma poate sa determine interventia nultiatii absolute. (ex: in
ord. Nr 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor sunt enumerate intr un articol elementele care
trebuie cuprinse intr-un proces verbal contrventional pt ca acesta sa fie valabil incheiat. Legea prevede
insa ca inexistenta unora din aceste elemente pe care le precizeaza determina nulitatea abosluta a actului
contraventional in vreme de absenta altor elemente determina nulitatea relativa a acestuia. Se observa
cum aceeasi categorie de situatii care se releva a reprezenta un element de forma poate atrage fie
nulitatea absoluta, fie pe cea relativa.

Dpdv a intinderii efectelor sale, aceasta poate fi totala (atunci cand desfiinteaza actul in integralitatea sa)
si partiala (atunci cand desfiinteaza anumite elemente din structura actului).
Cauzele care determina anularea unui act vizeaza ca regula legalitatea acestuia, iar efectele anularii sunt
ex tunc (pt trecut). Anularea poate interveni insa si pt motive de neoportunitate a actului, solutie
acceptata de o parte a doctrinei inca din per postbelica, caz in care efectele anularii urmeaza sa fie ex
nunc (pt viitor). Ca si suspendarea, anularea este o institutie de rang constitutional, fiind regl de art 52
din C-tie, potrivit caruia cel care se considera vatamat printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea
in termenul legal al unei cereri poate sa solicite:

a) Recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim

b) Anularea actului si repararea pagubei

Anularea actului poate sa fie dispusa de urmatoarele categorii de subiecte de drept:

a) De instanta de judecata care isi intemeiaza dreptul pe dispozitiile articolelor 52 si 126 (6)
din C-tie;

b) De catre organul ierarhic superior care isi intemeiaza dreptul pe continutul raportului de
subordonare ierarhica, intre care se regaseste si dreptul superiorului ierarhic de a anula actele
ilegale ale subordonatului sau.

Procedura anularii - aceasta difera in functie de lorganul care o dispune:

 Atunci cand anularea este dispusa de instanta judectoreasca, procedura este cea
reglementata de legea contenciosului administrativ nr 554/2004, ale carei prevederi se
completeaza cu cele ale codului de procedura civila. Atunci cand anularea este supusa de
organul superior, procedura anularii este una de natura administrativa si vizeaza un nou
act administrativ, prin care este anulat actul ilegal. De esenta actului juridic al anularii este
incidenta principiului de drept cuprins in adagiul latin quod nullum est , nullum producit
efectum.

Inexistenta actului administrativ

Este cea mai drastica sanctiune, care poate sa afecteze un act juridic in general si un act administrativ in
particular, atunci cand respectivul act este lovit de vicii de legalitate atat de grave si evidente, incat fac
imposibila recunoasterea existentei lui juridice. Inexistenta este o institutie de rang constitutional,
prevazuta in art. 100 si 108 din Constitutie, potrivit carora, nepublicarea in M. Of. a unui decret a
presedintelui, a unei hotarari sau ordonante a guvernului atrage inexistenta acestora. De o maniera
implicita ea rezulta si din continutul art. 78, prin care se stabileste ca moment al intrarii in vigoare a legii
fie 3 zile de la data publicarii, fie o alta data prevazuta in textul ei. Per a contrario rezulta ca anterior
acestor date, legea este iexistenta sub aspect juridic. In cazul actelor inexistente, ele nu se mai bucura de
prezumtia de legalitate, nu mai8 au caracter executoriu din oficiu, astfel incat subiectele de drept pot sa
invoce in orice moment inexistenta actului pt a justifica nerespectarea sau neexecutarea lui.
Contractul administrativ
Reprezinta actul juridic bi sau multilateral al administratiei prin intermediul caruia aceasta desfasoara o
activitate cu caracter public, prin intermediul careia pune in valoare un bun proprietate publica, presteaza
un serviciu public, realizeaza o lucrare publica, o achizitie publica sau alt tip de activitate care este
calificat de legiuitor ca fiind contract administrativ.

El reprezinta o creatie a jurisprudentei Consiliului de Stat francez, care a patruns si in alte state, inclusiv
in sist de drept romanesc, iar in prezent se bucura de o recunoastere constitutionala implicita si de o
reglementare expresa prin lege. La nivel constitutional, art 136(4), dupa ce declara bunurile proprietate
publica inalienabile, prevede ca ele pot fi date in administrarea unei regii autonome sau institutii publice,
pot fi concesionate, inchiriate sau date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica, toate acestea
fiind ca natura juridica contracte administrative. De esenta acestor contracte sunt cateva elemente:
calitatea partilor (una din ele fiind obligatoriu o autoritate publica);

obiectul contractului care e determinat de lege;

regimul juridic care ii este aplicabil, care este unul mixt, in care regimul de drept public se imbina cu
reguli ale dr privat, fata de care isi exercita prioritatea

Legea contecniosului administrativ nr 554/2004, in forma modificata prin legea nr 212/2018 asimileaza
contractul administrativ actului administrativ unilateral, contract care poate avea unul din obiectele
prevazute de lege. Elementul de noutate adus prin legea 212/2018 consta in faptul ca a divizat
solutionarea litigiilor privind contractele administrative intre instantele de contencios administrativ si cele
de drept comun, astfel:

cele care privesc executarea contractului se judeca de instantele de drept comun

cele care primesc modificarea, incetrea lui se judeca de instantele de contencios administrativ

Contractul administrativ reprezinta un raport de vointa incheiat intre o autoritate publica pe de o parte si
altul sau alte subiecte de drept pe de alta parte care are ca obiect desfasurarea unei activitati de interes
public, guvernat de norme de drept public si de drept privat in egala masura, ceea ce atrage competenta
instantelor de contencios aadministrativ in solutionarea celor mai multe dintre litigiile pe care le
genereaza.

Trasaturile lui definitorii constau in:

a) Calitatea partilor, una dintre ele fiind o autoritate publica, respectiv un subiect calificat

b) Inegalitatea juridica a partilor, subiectul calificat aflandu-se pe o pozitie supraordonata

c) Dreptul subiectului supraordonat de a solicita pe cale unilaterala modificarea sau

rezilierea (incetarea) contractului, atunci cand interesul public o cere

d) Specificul de solutionare a litigiilor care potrivit doctrinei si jurisprudentei a relevat

competenta instantelor de contencios administrativ in integralitatea lor. In forma actuala a legii s-
a stabilit impartirea acestor competente intre dr comun si contenciosul administrativ
e) Aceste contracte contin doua categorii de clauze: de natura reglementara care sunt
prestabilite de legiuitor si de natura conventionala, negocisate de parti, in limitele clauzelor
legale.