ASPECTE GENERALE

Codul de evaluare seismică a clădirilor existente, P 100-3/2008, are la baza

principiile recunoscute ale ingineriei seismice actuale şi preia elemente
esenţiale ale metodologiilor de evaluare prevăzute în codurile şi ghidurile de
proiectare din ţările cele mai avansate în acest domeniu.
În mod firesc, România fiind ţară membră a Uniunii Europene, la elaborarea
codului s-a urmărit o apropiere în cât mai mare măsură de standardul
european EN 1998 – 3:2005 (denumit, în continuare, EC 8-3).
Acest aspect reprezintă un reper obligatoriu pentru reglementările tehnice de
proiectare naţionale, având în vedere faptul că, la nivel european, se
preconizează ca standardele europene de proiectare cu anexele lor naţionale
să fie utilizate pe scară largă.
Cu toate acestea, aplicarea metodologiilor din EC 8-3 pe un număr semnificativ
de situaţii a întâmpinat numeroase dificultăţi şi a întărit convingerea că
această lucrare, deşi declarată versiune finală, mai trebuie îmbunătăţită.
Printre chestiunile cele mai contestabile trebuie menţionate, în primul rând,
definirea confuză a cerinţelor de performanţă şi a hazardului seismic asociat
acestora, precum şi metoda curentă de evaluare, extrem de greoaie şi uneori
inaplicabilă.
ASPECTE GENERALE
În aceste condiţii, autorii codului P 100-3/2008 au fost obligaţi să elaboreze o
normă destul de diferită, pe alocuri, de norma europeană, în care s-au preluat
şi procedee considerate valoroase din practica tradiţională în domeniu, din
ţara noastră.
CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE
Cerinţe fundamentale
În privinţa cerinţelor fundamentale avute în vedere în evaluarea seismică,
codul P 100-3/2008 se distanţează esenţial de EC 8-3.
Se poate remarca, în mod surprinzător, că cerinţele fundamentale prescrise în
EC 8-3 diferă substanţial de cele din standardul european destinat proiectării
seismice pentru clădirile noi, EN 1998-1:2004 (denumit, în continuare, EC 8-1),
atât în denumirea şi semnificaţia stărilor limită, cât şi a nivelului de hazard
(cutremurul cu intervalul mediu de recurenţă) asociat.
Din compararea acestor prevederi se evidenţiază, de asemenea, surprinzător,
faptul că exigenţele construcţiilor noi sunt inferioare celor reabilitate.
Întrucât o asemenea abordare este neraţională şi generatoare de confuzii
serioase, codul P 100-3/2008 fixează, în mod firesc, aceleaşi exigenţe şi nivel
de hazard cu codul de proiectare seismică a construcţiilor noi.
CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE
Cerinţe fundamentale
Este de remarcat că în codurile americane (vezi, de exemplu, ASCE 41 – 06)
selectarea obiectivelor de performanţă ale reabilitării este mult mai nuanţată
şi mult mai complexă. În aprecierea autorilor lui P 100-3/2008, metodologia
din codurile americane este mult prea pretenţioasă pentru condiţiile din ţara
noastră.
Criteriile pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă
În EC 8-3, verificările elementelor structurale sunt, de regulă, exprimate în
termeni de deplasări. Chiar şi în cazul metodologiei de tip curent, care
utilizează calculul structural elastic, verificările sunt exprimate în termeni de
deplasări, pe baza aşa numitei reguli „a deplasării egale” (equal displacement
rule) stabilite de Newmark şi Hall [Earthquake Design and Spectra - EERI],
potrivit căreia deplasările seismice în răspunsul elastic reprezintă o limită
superioară a deplasărilor răspunsului seismic neliniar, adică deplasările cele
mai probabile.
Modul concret de organizare a calculelor şi, în special, stabilirea rigidităţilor de
proiectare, care diferă de la bară la bară, funcţie de armare şi starea de
eforturi de care depinde distribuţia curburilor, este atât de complicat încât
poate fi considerat inoperabil.
CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE
Criteriile pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă
O asemenea apreciere este justificată şi de faptul că aplicarea metodei
presupune cunoaşterea în întregime a alcătuirii secţiunilor (la elementele de
beton armat, a armării longitudinale şi transversale). Ori, în cele mai multe
situaţii, la clădirile existente nu se dispune de planuri de execuţie, ceea ce face
imposibilă, sau extrem de nesigură, determinarea alcătuirii secţiunilor.

În cazul EC 8-3, verificarea în termeni de rezistenţe este tolerată numai în cazul

metodei de calcul simplificate.
Faţă de această situaţie, în P 100-3/2008 s-a procedat după cum urmează:
- atunci când se efectuează un calcul neliniar al structurii, verificările se fac în
termeni de deplasări (sau deformaţii), comparând cerinţele cu valorile
capabile ale deplasărilor sau deformaţiilor: deplasările relative de nivel, rotirile
în articulaţiile plastice, etc.;
- atunci când se efectuează un calcul structural în domeniul elastic sub fortele
seismice de proiectare, verificarea se face in termeni de deplasări, în cazul
stării limită de serviciu, şi în termeni de forţe, la starea limită ultimă.
CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE
Criteriile pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă
În acest din urmă caz, verificarea constă în compararea valorilor de proiectare
ale eforturilor din combinaţia seismică de încărcări cu valorile de proiectare ale
eforturilor capabile.
În cazul elementelor caracterizate de mecanisme de cedare ductilă,
rezistenţele de proiectare se stabilesc prin împărţirea valorilor medii la factorii
de încredere şi la coeficienţii parțiali de siguranţă specifici fiecărui material
structural.
Valorile de proiectare pot fi, la factori de încredere egali, pentru un acelaşi
nivel de calitate (rezistenţa mecanică), mai mari decât valorile de proiectare
utilizate la proiectarea construcţiilor noi, care se obţin prin împărţirea valorilor
caracteristice la coeficienţii parţiali de siguranţă.
Se procedează astfel pentru că determinarea rezistenţelor pe elemente fizice
prezintă un grad de încredere mai mare decât rezistenţa presupusă a unor
elemente încă neexecutate.
În cazul cu cedare potenţială fragilă, cazul cel mai semnificativ fiind cel al
elementelor expuse la ruperi la forţa tăietoare, eforturile de proiectare sunt
cele asociate mecanismului de plastificare.
CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE
Criteriile pentru satisfacerea cerinţelor de performanţă
De exemplu, forţele tăietoare de proiectare dintr-o grindă sunt cele asociate
momentelor capabile dezvoltate la capetele grinzii.
Valorile de proiectare ale rezistenţelor materialelor se obţin, în scopul unei
asigurări superioare, prin împărţirea valorilor caracteristice la factorii de
încredere şi la factorii parţiali de siguranţă.
La verificarea la forţă tăietoare, valorile momentelor capabile se determină pe
baza aceloraşi valori ale rezistenţelor ca şi cele pe baza cărora se evaluează
capacitatea de rezistenţă la forţa tăietoare. Se procedează astfel pentru că
modelele de calcul la forţa tăietoare sunt, în general, mai acoperitoare decât
cele utilizate la evaluarea momentului capabil.
Remedierea şi consolidarea
structurilor din oțel
 Mijloace generale de consolidare
Consolidarea elementelor din oţel şi a prinderilor acestora se poate
efectua utilizând ca mijloace de realizare sudarea sau prinderea cu
şuruburi.

Metode de consolidare a elementelor

1. Metode de consolidare a elementelor
1.1 Consolidarea secţiunilor prin adăugare de material

Metoda constă în adăugarea de platbande, profile sau subansamble

aplicate pe toată lungimea sau pe o porţiune a elementului care trebuie
consolidat.

Mărirea secţiunii prin adăugarea de material este o metodă simplă,

care poate fi aplicată majorităţii elementelor structurale, însă din motive
financiare este recomandabilă doar dacă este necesară aplicarea pe
porţiuni restrânse, la un număr redus de elemente.
 La aplicarea metodei trebuie respectate anumite condiţii tehnice
generale :
− distribuirea materialului adăugat secţiunii originare se face în funcţie
de natura şi mărimea solicitărilor, astfel încât elementul consolidat să se
comporte optim sub încărcările aferente, atât din punct de vedere al
tensiunilor, cât şi al stabilităţii generale şi locale : la elementele
încovoiate materialul se adaugă la tălpi spre a creşte momentul de
inerţie al secţiunii, în cazul elementelor comprimate materialul trebuie
adăugat cât mai departe de centrul de greutate, astfel încât să se
mărească raza de inerţie a secţiunii consolidate, în cazul secţiunilor
supuse la forţe tăietoare mari, materialul se adaugă pe direcţia acestora,
consolidările barelor la flambaj pot fi aplicate numai în zona centrală a
elementelor,etc. ;
− materialul adăugat se dispune în mod simetric faţă de secţiunea
existentă pentru a se evita apariţia eforturilor suplimentare datorate
excentricităţilor;
− între materialul adăugat şi cel existent trebuie asigurată o conlucrare
perfectă prin utilizarea sudurii sau şuruburilor, prinderea cu sudură fiind
preferabilă întrucât asigură o durabilitate sporită faţă de şuruburi care se
slăbesc în timp, dând naştere la deplasări ale elementelor secţiunii unele
faţă de altele;
− dacă distribuirea materialului adăugat poate crea variaţii bruşte de
secţiune sau o schimbare a raportului de rigidităţi între componentele
structurale, aceste aspecte trebuie luate în considerare la efectuarea
calculelor;
− la confecţionarea şi punerea în operă a materialului de adaos, se
respectă aceleaşi reguli ca şi pentru construcţiile noi. În mod particular la
aplicarea acestei metode, elementele de adaos trebuie ca să fie
confecţionate în ateliere, în strânsă concordanţă cu măsurătorile
efectuate la faţa locului, astfel încât să se obţină un contact perfect al
pieselor de adaos pe conturul elementelor existente;
− înainte de aplicarea pieselor de adaos, este obligatorie curăţarea
suprafeţelor comune elementelor vechi şi noi, insistând asupra curăţării
elementelor existente, care sunt acoperite cu straturi succesive de
vopsea, sau pot fi corodate;
− după consolidarea elementelor prin această metodă trebuie să fie
refăcută protecţia metalului.

Modul de calcul al secţiunii materialului adăugat necesar este

particularizat în funcţie de domeniul elastic sau plastic în care urmează
să lucreze secţiunea consolidată. De aceea, pentru elementele
consolidate sub sarcină şi la care s-a considerat că secţiunea consolidată
lucrează în domeniul elastic, este necesar să se respecte o condiţie
suplimentară care să asigure rezultate optime din punct de vedere
tehnic şi financiar, anume ca elementul structural la care se intervine să
fie descărcat de sarcinile pe care le suportă într-o măsură cât mai mare
posibilă, astfel încât materialul adăugat să preia o pondere cât mai mare
din încărcările aferente elementului.

(a) Consolidarea stâlpilor

Dacă este depăşită capacitatea de rezistenţă a stâlpilor metoda utilizată

de regulă este mărirea secţiunii acestora prin adăugare de material.
De obicei această soluţie se aplică stâlpilor aflaţi sub sarcină, din cauza
dificultăţilor presupuse de descărcarea lor.
Pentru utilizarea eficientă a materialului de consolidare este preferabilă
descărcarea parţială a acestora.
Un efect suplimentar, care influenţează în mod favorabil atât rezistenţa
cât şi comportarea la stabilitate se poate obţine prin considerarea
tensiunilor reziduale care iau naştere la sudarea plăcilor de consolidare
pe stâlpi.
Sudurile aplicate la marginile tălpilor profilelor dublu T schimbă
distribuţia tensiunilor remanente de la extremităţile tălpilor din
compresiune în întindere, ceea ce conduce la capacitate portantă
superioară a secţiunii comprimate a stâlpului astfel consolidat.
Efectele favorabile induse prin sudare sunt importante numai în cazul
secţiunilor laminate de dimensiuni mici sau medii, fiind direct
proporţionale cu mărimea zonei influenţate termic. Pentru a putea ţine
cont în calcul de efectul favorabil descris, se poate considera la
verificarea acestor stâlpi o curbă de flambaj superioară (în loc de curba B
se poate folosi curba A).
 Soluții recomandate

Soluții nerecomandate
Efectele nu mai sunt semnificative în cazul secţiunilor laminate de
dimensiuni mari şi a secţiunilor realizate din table tăiate cu flacăra.

Tehnologia de sudare trebuie să asigure păstrarea parametrilor de siguranţă

pe timpul consolidării.

Din acest motiv se interzice realizarea sudurilor transversale pe talpa

stâlpului fără sprijinire, deoarece prin încălzire la temperatura de sudare
capacitatea portantă a tălpii respective devine nulă.

În cazul stâlpilor deformaţi plastic prin lovire se poate utiliza soluţia de

consolidare care constă în aplicarea pe tălpi a unor table sudate în relief,
aplicate simetric pe toate tălpile.

Consolidarea trebuie aplicată de la baza stâlpului până cel puţin la 150 mm

deasupra defectului, după care secţiunea tablelor de consolidare se va
micşora treptat astfel încât să se realizeze trecerea gradată de la secţiunea
consolidată la secţiunea iniţială.
(b) Consolidarea fermelor (grinzilor cu zăbrele)
Defectele fermelor (grinzilor cu zăbrele) constau de regulă în deformaţii
plastice ale barelor, produse în timpul montajului, sau în corodarea
elementelor componente şi îmbinărilor.
Un alt aspect care influenţează capacitatea portantă a fermelor este
încărcarea suplimentară produsă prin agăţarea de acestea a
monoraiurilor, conductelor, sau altor echipamente tehnologice, care nu
au fost considerate la proiectare.
În urma reevaluării influenţei pe care zăpada o are asupra acoperişurilor
metalice, acţiunea zăpezii de calcul a fost majorată.
În situaţiile descrise mai sus, verificările prin calcul evidenţiază de obicei
necesitatea consolidării fermelor.
Metoda cea mai frecvent utilizată este mărirea secţiunii.
Consolidarea barelor fermelor trebuie gândită şi realizată efectiv după
descărcarea acestora în cea mai mare măsură posibilă, pentru a da
posibilitatea materialului de adaos să preia o parte mai mare din efortul
total aferent barei.
(b.1) Consolidarea barelor întinse
Defectele fermelor (grinzilor cu zăbrele) constau de regulă în deformaţii
plastice ale barelor, produse în timpul montajului, sau în corodarea
elementelor componente şi îmbinărilor.
Consolidarea barelor întinse trebuie să se realizeze pe întreaga lungime
a acestora, astfel încât nodul fermei să fie depăşit cu lungimea necesară
sudurii pentru a transmite efortul din secţiunile de adaos.
(b.1.1) Soluţiile de consolidare pentru tălpile întinse ale fermelor
constau în aplicarea simetrică faţă de inima tălpii a unor profile
laminate, care pot fi executate dintr-un material cu rezistenţă mai mică
decât cel din care este alcătuită secţiunea de bază, date fiind eforturile
mai reduse la care sunt supuse suplimentele secţiunii.
Consolidarea acestor secţiuni se poate realiza prin ataşarea prin sudură
de colţ a unor bare cu secţiune pătrată ori circulară, sau a unor
platbande.
Avantajele folosirii profilelor cu secţiune pătrată, faţă de cele cu secţiune
circulară, constă în faptul că la dimensiuni egale aria profilelor pătrate este
mai mare, iar sudurile de îmbinare se pot executa în bune condiţii.
Pe de altă parte, la laminatele pătrate este necesară îndepărtarea unui colţ
pe toată lungimea barei, astfel încât să permită apropierea de inima
secţiunii şi sudarea pe aceasta.
În cazul în care diagonalele sau montanţii sunt atât de apropiaţi de talpa
secţiunii, încât nu este posibilă aplicarea uneia dintre soluţiile descrise, se
poate ataşa la partea inferioară liberă a tălpii, o platbandă sudată.
Dezavantajul faţă de folosirea profilelor este, în acest caz, imposibilitatea
menţinerii axei neutre a tălpii la poziţia iniţială sau cât mai aproape de
aceasta.
 Metode de consolidare a elementelor
1.2. Schimbarea schemei statice a elementelor

Prin schimbarea schemei statice se urmăreşte redistribuirea eforturilor în

elementele structurale existente şi transferul surplusului de efort asupra
unor elemente nou introduse în sistem.

Aplicarea metodei poate consta fie în schimbarea gradului de nedeterminare

al structurilor existente,
- prin transformarea celor static determinate în structuri static
nedeterminate sau
- prin mărirea gradului de nedeterminare a elementelor static nedeterminate
prin introducerea unor reazeme suplimentare, crearea de legături
corespunzătoare, introducerea unor bare noi în structurile triangulate, etc.

Având în vedere că acest tip de consolidare se execută asupra elementelor

aflate sub sarcină, la aplicarea metodei trebuie respectate căteva condiţii
care să-i asigure calitatea şi eficienţa:
─ structura sau elementul structural supuse schimbării schemei statice
trebuie să fie descărcate în cea mai mare măsură posibilă, pentru ca
elementele nou introduse să se încarce într-o măsură cât mai mare, direct
proporţională cu reducerea eforturilor în barele existente ;
─ calculul static se efectuează în două etape:
o în etapa 1, pe schema neconsolidată se calculează eforturile în
elementele existente din încărcările existente în acel moment,
o iar în etapa a II-a, pe schema statică consolidată se calculează pe de o
parte suplimentul de efort în barele existente, iar pe de altă parte
efortul din barele noi, ambele provenind din încărcările suplimentare
celor existente în momentul aplicării consolidării ;
─ detaliile constructive trebuie să corespundă schemei statice nou adoptate;
─ prin schimbarea schemei statice nu trebuie să fie induse în nici un element
structural, în nici o fază a procesului de consolidare, tensiuni pe care acestea
să nu le poată prelua;
─ dacă prin schimbarea schemei statice apare riscul pierderii stabilităţii
elementelor, trebuie luate măsuri de asigurare corespunzătoare împotriva
producerii acestui fenomen.
Consolidarea elementelor prin modificarea schemei statice se pretează
elementelor triangulate şi grinzilor indiferent de alcătuire.

Procedeele uzuale de consolidare a grinzilor şi cadrelor dublu T prin

modificarea schemei statice sunt:

- introducerea unor reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor;

- tasarea controlată a reazemelor, pentru uniformizarea eforturilor;

- transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continui;

- introducerea unor tiranţi nepretensionaţi în schema statică a elementelor;

- introducerea unor tiranţi pretensionaţi în schema statică a elementelor;

În cazul elementelor triangulate tipul de modificare a schemei statice constă

în introducerea unor bare suplimentare în sistemul de bare existent.
Dacă elementele triangulate sunt grinzi, cele două tipuri de procedee se pot
combina.
a) Introducerea de reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor

Metoda constă în utilizarea unor contrafise sau stâlpi, amplasaţi sub grinda
care trebuie consolidată astfel încât să-i micşoreze acesteia deschiderea de
calcul.
Avantajul principal al metodei constă în faptul că în urma micşorării
deschiderii de calcul, eforturile în elementul astfel consolidat se reduc
exponenţial astfel încât pot fi preluate de element fără alte intervenţii.

Un alt avantaj constă în mărirea gradului de nedeterminare al grinzilor, ceea

ce oferă rezerve superioare de rezistenţă în cazul solicitării acestora în
domeniul elasto- plastic.

Dezavantajele metodei constau în condiţiile pe care structura trebuie să le

îndeplinească:

- metoda se poate aplica numai atunci când elementele suplimentare de

reazem nu stânjenesc activitatea ;
a) Introducerea de reazeme suplimentare în deschiderile grinzilor

- de obicei nu este o metodă ieftină, din cauza costului elementelor noi de

rezemare ;

- corectitudinea realizării presupune controlarea permanentă a eforturilor

din grinda existentă, ceea ce se obţine doar prin introducerea festă a
elementului de reazem sub secţiunea deformată a grinzii existente
- elementele de rezemare pot să descarce la rândul lor pe structuri
existente care trebuie să fie capabile să preia încărcările suplimentare, în
caz contrar necesitând ele însele consolidări.

Exemplu care prezintă cazul unor pane consolidate prin introducerea unor
contrafise rezemate în ferme. După cum se poate observa, dezavantajele
descrise anterior nu se regăsesc în această situaţie.
b) Tasarea controlată a reazemelor
Metoda constă în tasarea controlată a reazemelor grinzilor continue în scopul
uniformizării eforturilor din secţiunile de câmp şi reazem ale acestora. Din
acest motiv, metoda este recomandată numai grinzilor continue cu secţiunea
constantă pe lungime. Prin tasarea lor se obţine în grindă un moment de
sens contrar celui produs de încărcările exterioare. Metoda este relativ
simplu de aplicat în cazul grinzilor cu două deschideri
c) Transformarea grinzilor simplu rezemate în grinzi continue
Metoda se poate aplica numai succesiunilor de grinzi simplu rezemate
solicitate static precum panele de acoperiş. Prin aplicarea acestei metode se
obţine atât micşorarea eforturilor din câmpul grinzilor cât şi mărirea
rezervelor de rezistenţă consecinţă a creşterii gradului de nedeterminare
statică al acestor grinzi.
Pentru realizarea continuităţii grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise
aplicate secţiunilor de reazem, în timp ce pentru grinzile cu zăbrele este
necesară pe lângă eclisarea tălpii superioare şi asigurarea continuităţii tălpii
inferioare.
Grinzi cu zăbrele

Grinzi cu macaz
d) Introducerea unor tiranţi nepretensionaţi pe deschiderea grinzilor
Micşorarea eforturilor în grinzile existente prin introducerea unor tiranţi se
poate realiza prin transformarea grinzilor în grinzi cu macaz sau în grinzi cu
catarg.

Prin introducerea tiranţilor se schimbă în sens favorabil şi schema statică a

elementului la care se intervine, prin creşterea gradului de nedeterminare.

Pentru realizarea continuităţii grinzilor cu inimă plină se pot utiliza eclise

aplicate secţiunilor de reazem, în timp ce pentru grinzile cu zăbrele este
necesară pe lângă eclisarea tălpii superioare şi asigurarea continuităţii tălpii
inferioare.

d.1.) Transformarea unei grinzi existente în grindă macaz constă în

adăugarea sub aceasta a unui tirant nepretensionat, distanţat de talpa întinsă
prin unul sau mai mulţi montanţi.

Această metodă se poate aplica pentru consolidarea grinzilor cu zăbrele sau

cu inimă plină, ca şi pentru consolidarea cadrelor.
În funcţie de eforturi, tiranţii se pot realiza atât din oţel rotund, cât şi din
profile laminate sau din table sudate.

Prin transformarea în grindă macaz, momentul încovoietor în grinda

existentă scade mult, apărând în schimb un efort de compresiune a cărui
valoare este invers proporţională cu înălţimea grinzii macaz.

Eforturile din elementele componente ale unei grinzi macaz depind de

deschiderea şi de înălţimea sa, precum şi de numărul de montanţi intoduşi
Relaţii de calcul pentru eforturile din grinzile macaz
Eforturile din grindă calculate pe schema statică a grinzii cu macaz se
suprapun peste eforturile existente în grindă înainte de aplicarea macazului.

Pentru ca sistemul macaz să fie utilizat cât mai eficient, se impune

descărcarea grinzilor existente. Aceasta se realizează de obicei prin utilizarea
unor prese hidraulice rezemate pe eşafodaje speciale, prin intermediul
cărora se descarcă grinda, dar se poate utiliza pentru descărcare şi
pretensionarea tirantului.

În cazul grinzilor cu zăbrele schimbarea schemei statice în grindă cu macaz

introduce în toate barele grinzii existente un efort de compresiune, astfel
încât barele solicitate la întindere se descarcă, în funcţie de valorile iniţiale
ale eforturilor existente.

Dacă bare întinse ale grinzii neconsolidate se transformă în bare comprimate

este obligatorie asigurarea lor împotriva pierderii stabilităţii generale. De
aceea, pe cât posibil tirantul va fi astfel dimensionat încât să nu modifice
sensul eforturilor din barele grinzii cu zăbrele.
La aplicarea acestei metode se va ţine cont de tendinţa macazului de a-şi
pierde stabilitatea în sens perpendicular axului său, asigurarea împotriva
acestui eveniment realizându-se prin contravântuiri verticale amplasate în
dreptul montanţilor grinzii macaz.

Transformarea grinzilor cu zăbrele în grinzi cu macaz

d) Introducerea unor tiranţi nepretensionaţi pe deschiderea grinzilor

d.1.) Transformarea unei grinzi existente în grindă macaz

d.2.) Transformarea unei grinzi existente în grindă cu catarg constă în

amplasarea unui tirant deasupra grinzii existente, distanţat prin intermediul
unui montant denumit catarg.

Catarg cu tirant
d) Introducerea unor tiranţi nepretensionaţi pe deschiderea grinzilor

d.2.) Transformarea unei grinzi existente în grindă cu catarg

Schimbarea schemei statice în sistem catarg se utilizează pentru reducerea

săgeţilor şi eforturilor în console ca de exemplu la acoperişurile peroanelor,
copertine de mari dimensiuni, etc.

Schema statică a acestui sistem este alcătuită dintr-un catarg peste care este
întins un tirant prins cât mai aproape de vârful consolei.

Această metodă se poate aplica pentru consolidarea grinzilor cu zăbrele sau

cu inimă plină, ca şi pentru consolidarea cadrelor.
d) Introducerea unor tiranţi nepretensionaţi pe deschiderea grinzilor

d.2.) Transformarea unei grinzi existente în grindă cu catarg

Efortul în tirant se determină cu relaţia:

𝑞𝑙 2 ℎ
𝑀≤ − 𝑇(𝑙1 sin 𝛼 + cos 𝛼)
2 2
 M - moment încovoietor capabil al grinzii
 q - încărcare pe metru liniar de grindă
 T - efortul în tirant.
d) Introducerea unor tiranţi nepretensionaţi pe deschiderea grinzilor

d.2.) Transformarea unei grinzi existente în grindă cu catarg

Impunând o săgeată y la capătul consolei, se poate determina efortul de

pretensionare necesar:
𝑦∙𝐸∙𝐴
𝑇1 = 𝑇 −
𝑙 ∙ sin 𝛼
unde: E, A sunt modulul de elasticitate şi aria grinzii în consolă.
e) Consolidare prin post - tensionare

Metoda reprezintă o modificare adusă celei descrise anterior, în sensul că în

tiranţi se introduce un efort de pretensionare care are drept efect
descărcarea elementelor structural de eforturile provenie din încărcările
existente.

Domeniul de aplicabilitate al acestei metode este similar cu cel al metodei

anterioare, în plus putându-se aplica pentru consolidarea barelor întinse
care nu-şi pot prelua integral efortul.

În acest caz tirantul trebuie să fie amplasat în centrul de greutate al secţiunii

pentru ca ansamblul bară – tirant să fie solicitat centric.
e) Consolidare prin post - tensionare
În acest caz tirantul trebuie să fie amplasat în centrul de greutate al secţiunii
pentru ca ansamblul bară – tirant să fie solicitat centric.
e) Consolidare prin post - tensionare
Pretensionarea presupune o proiectare şi o execuție mult mai pretențioase
decât în cazul utilizării altor metode, însă prezintă şi avantaje cum ar fi
consumul redus de oțel şi mărirea domeniului elastic de lucru al
materialului.

La grinzile simplu rezemate tirantul se amplasează la talpa inferioară, efortul

de pretensionare putându-se introduce
- prin strângerea şuruburilor de la capetele tirantului sau
- prin dilatatare termică a tirantului şi blocare înainte de răcire
e) Consolidare prin post - tensionare

Grinzi simplu rezemate consolidate cu tirant pretensionat

e) Consolidare prin post - tensionare

Grindă continuă consolidată cu tiranți pretensionați

Aceeaşi metodă se poate aplica şi la grinzile cu zăbrele sau cadre
f) Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele

Sistemele cu zăbrele sunt des întâlnite în alcătuirea elementelor clădirilor

industriale, în special sub formă de ferme, contravântuiri orizontale şi
verticale.

Metoda de consolidare prin suplimentarea barelor se poate realiza în două

moduri:
- suplimentarea barelor se realizează păstrând gabaritul iniţial al grinzii

- grinda se consolidează prin mărirea înălţimii sale realizată prin adăugarea

unor tălpi noi şi prelungirea sistemului de zăbrele până la acestea
(consolidare cu mărirea gabaritului iniţial)
f) Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele

Consolidare păstrând gabaritul inițial al grinzii

f) Suplimentarea barelor din alcătuirea grinzilor cu zăbrele

Consolidare cu mărirea gabaritul iniţial al grinzii

 1.4. Consolidarea elementelor metalice cu beton
Metoda de consolidare constă în umplerea cu beton sau înglobarea în beton
a elemetelor verticale sau uşor înclinate, aplicându-se în special stâlpilor.

Stâlpi înglobaţi în beton

 1.4. Consolidarea elementelor metalice cu beton
Metoda de consolidare constă în umplerea cu beton sau înglobarea în beton
a elemetelor verticale sau uşor înclinate, aplicându-se în special stâlpilor.

Stâlpi umpluţi cu beton

 1.4. Consolidarea elementelor metalice cu beton
Prin aplicarea metodei se obţine mărirea capacităţii de rezistenţă şi
rigidităţii elementului consolidat.

Cămăşuirea stâlpilor metalici se realizează prin îmbrăcarea acestora în beton

armat.

Dacă între metal şi beton se realizează conlucrarea prin intermediul

conectorilor, atunci sistemul constructiv devine de tip B.A.R. (beton armat
cu armătură rigidă).

În cazul în care consolidarea stâlpului se realizează sub sarcină, secţiunea

elementului consolidat este capabilă să preia doar sarcinile care intervin
după intrarea în lucru a betonului, adică încărcări suplimentare celor
existente în momentul consolidării.

Un dezavantaj al metodei îl reprezintă sporul important adus de beton

încărcării permanente a construcţiei.
 1.4. Consolidarea elementelor metalice cu beton
Dacă nu se realizează conlucrarea beton-metal, intervenţia nu poate fi
considerată consolidare, ci protecţie a elementului necesară împotriva
coroziunii sau incendiului.

Consolidarea prin umplerea cu beton a elementelor metalice se foloseşte

numai pentru secţiuni închise sau pentru secţiuni alcătuite din elemente
depărtate la care solidarizarea ramurilor este făcută cu plăcuţe.
 A. Evaluarea starii fizice a cladirii analizate consolidare
În vederea evaluării construcţiei analizate, s-au strans datele necesare din
surse cum sunt:
- documentaţia tehnică de proiectare şi de execuţie a construcţiei
examinate (inclusiv documentele referitoare la eventualele intervenţii pe
durata exploatării);
- reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei;
- investigaţii pe teren;
- măsurători şi teste în situ şi/sau în laborator cu şuruburi.
In urma analizarii factorilor de cunoastere (verificarii vizuale in situ si
studierii amanuntite a Cartii Tehnice a constructiei) s-a constatat ca nivelul de
cunoastere al structurii, conform tabel 4.1 (pag. 16) din P100/3-2008, este
KL3 – cunoastere completa, factorul de incredere fiind CF=1.
Pentru evaluarea structurii de rezistenta prin calcul, in conformitate cu
P100-3/2008 capitolul 6, se vor utiliza Metodologiile de evaluare de nivel 2
(metodologie de tip curent pentru constructii obisnuite de orice tip) si 3
(metodologie ce utilizeaza calcul neliniar pentru constructii de o importanta
deosebita si constructii curente).
 B. Evaluarea calitativa
B.1 Evaluarea gradului de indeplinire a conditiilor de conformare structural
(R1)
Pentru efectuarea analizei calitative se calculeaza punctajul dupa Lista de
cerinte a metodologiilor de nivel 2 si 3 (vezi Tabel 1 realizat conform Tabel
C2, pag.71, P100/3-2008, care cuprinde conditiile de alcatuire a structurii de
otel analizate sunt:
(i) Conditii privind configurarea structurii (conf. criteriu "i" din Tabelul C1 -
P100-3)

- Traseul incarcarilor este continuu

- Sistemul este redundant
- Nu exista niveluri slabe din punctul de vedere al rezistentei
- Nu exista niveluri flexibile
- Nu exista modificari importante ale dimensiunilor in plan ale sistemului
structural de la un nivel la altul.
- Nu exista diferente intre masele de nivel mai mari de 50% pentru parter si
etajele 1-3.
- Efectele de torsiune de ansamblu sunt reduse.
- Legatura intre suprastructura si infrastructura are capacitatea de a asigura
transmiterea eforturilor
(ii) Conditii privind interactiunile structurii (conf. criteriu "ii" din Tabelul C1-
P100-3)
- Distantele pana la cladirile vecine depasesc dimensiunile minime de rost
- Nu exista supante
- Peretii nestructurali sunt legati flexibil de structura principal

(iii) Conditii privind alcatuirea elementelor structurale (conf. criteriu "iii"

Tabelul C2- P100-3)
(iii) Conditii privind alcatuirea elementelor structurale (conf. criteriu "iii"
Tabelul C2- P100-3)

a) Structuri de tip cadre necontravantuite

- Cladirea din punct de vedere structural, este realizata in sistem dual fiind
formata din cadre contravantuite centric si cadre necontravantuite.
- Structura este conformata astfel incat asigura dezvoltarea unui mecanism
favorabil de disipare a energiei seismice, zonele disipative fiind situate la
captele grinzilor in vecinatatea imbinarilor grinda-stalp.
- Conditiile referitoare la alcatuirea si conformarea grinzilor sunt indeplinite
- Conditiile referitoare la alcatuirea si conformarea stalpilor sunt indeplinite
- Conditiile referitoare la alcatuirea si conformarea contravantuirilor sunt
indeplinite
(iv) Conditii referitoare la planseu (conf. criteriu "iv" din tabelul C2-P100-3)

- Placa planseelor are grosimea de 15 cm si este realizata monolit.

- Fortele seismice din planul planseului se transmit la elementele structurii
prin intermediul conectorilor elastici
- Golurile in planseu sunt bordate corespunzator
 B.2 Evaluarea gradului de afectare structurala ( R2 )
Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se face pe baza
punctajului obtinut in tabelul 2 (realizat conform tabel C3 - P100/3-2008)
pentru diferitele tipuri de degradari identificate.
 B.3 Evaluarea gradului de asigurare structurala seismica ( R3 )
Dupa metodologia de nivel 2 se determina valorile individuale ale
indicatorului R3 pentru fiecare din elementele structurale cu expresia:

B.3.1 Stabilirea factorului de reducere (coeficientul de comportare q) se

face pe baza datelor obtinute in tabelul 3 (conform tabel C4, pag. 75, P100-
3).
1) Comportare ductilă înseamnă că stâlpul, grinda, contravântuirea,
îmbinările riglă-stâlp, prinderile îndeplinesc toate condiţiile de alcătuire şi de
detaliere prevăzute în normativele de proiectare a construcţiilor noi,
specifice acestor tipuri de structuri.

De asemenea trebuie îndeplinite toate condiţiile privind formarea unui

mecanism favorabil de disipare a energiei printr-o comportare histeretică cât
mai stabilă. Se admit interpolări ale valorilor q corespunzătoare comportării
ductile, respectiv neductile pentru cazul îndeplinirii parţiale a condiţiilor
prevăzute în normativele de proiectare a structurilor noi.

Pentru determinarea valorii coeficientului R3 valorile coeficientului de

ductilitate q pe element se ia din tabelul 3 (conform tabel C4, pag. 75, P100-
3/2008) daca din expertiza se poate stabili cu precizie ca elementul nu a avut
incursiuni in domeniul elasto-plastic.
Remedierea şi consolidarea
structurilor din beton armat
 Evaluarea calitativa a structurii
Gradul de indeplinire a conditiilor de alcatuire seismica

Evaluarea calitativa a structurii de rezistenta prin determinarea "Gradului de

indeplinire a conditiilor de alcatuire seismica - R1" stabileste masura in care
sunt respectate regulile de conformare generala a structurilor si de detaliere
a elementelor structurale si nestructurale, reguli care sunt prezentate in
Codul de proiectare P 100-1/2006.

Pentru structurile de beton armat criteriile si conditiile utilizate la

determinarea factorului R1 sunt enuntate in tabelul B.2 din Anexa B a codului
P 100-3/2008.
In continuare sunt detaliate criteriile de evaluare
(i) Conditii privind configuratia structurii
Criteriul este indeplinit - punctaj maxim 50
Criteriul este neindeplinit in masura moderata - punctaj 30-49
Criteriul este neindeplinit in masura majora - punctaj 0-29.
 Gradul de indeplinire a conditiilor de alcatuire seismica
(i1) traseul incarcarilor este continuu.

(i2) sistemul este redundant.

(i3) nu exista zone slabe din punct de vedere al rezistentei.

(i4) nu existe niveluri flexibile in raport cu superioare sau inferioare.

(i5) nu exista modificari importante ale dimensiunilor in plan ale sistemului

structural de la nivel la nivel.

(i6) nu exista discontinuitati pe verticala; toate elementele verticale sunt

continue pana la fundatii.

(i7) nu exista diferentele intre masele de nivel mai mari de 50%.

(i8) efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate.

(i9) infrastructura (fundatiile) este in masura sa transmita la teren fortele
verticale si orizontale.

(ii) Conditii privind interactiunea structurii

Criteriul este indeplinit - punctaj maxim 10

Criteriul este neindeplinit in masura moderata - punctaj 5-9
Criteriul este neindeplinit in masura majora - punctaj 0-4

(ii1) distantele pana la cladirile invecinate.

(ii2) planseele intermediare (supantele) au structura laterala proprie sau sunt

ancorate adecvat de structura principala.

(ii3) Peretii nestructurali sunt izolati sau sunt legati flexibil de structura.

(ii4) nu exista stalpi scurti captivi.

(iii) Conditii privind alcatuirea (armarea) elementelor structurale

Structuri tip cadru de beton armat

Criteriul este indeplinit - punctaj maxim 30
Criteriul este neindeplinit in masura moderata - punctaj 20-29
Criteriul este neindeplinit in masura majora - punctaj 0-19

(iii1) ierarhizarea rezistentelor elementelor structurale asigura dezvoltarea

unui mecanism favorabil de disipare a energiei seismice; la fiecare nod suma
momentelor capabile ale stalpilor este mai mare decat suma momentelor
capabile ale grinzilor.
(iii2) incarcarea axiala de compresiune a stalpilor este moderata μ<0,55

(iii3) in structura nu exista stalpi scurti; raportul intre inaltimea sectiunii si

inaltimea libera a stalpului este <0,30.
(iii4) rezistenta la forta taietoare a elementelor cadrelor este suficienta pentru
a de putea mobiliza rezistenta la incovoiere la extremitatile grinzilor si
stalpilor.
(iii5) Innadirile armaturilor in stalpi se dezvolta pe 45 diametre, cu etrieri la
distanta de 10Ø pe zona de innadire.

(iii6) Innadirile armaturlior in grinzi se realizeaza in afara zonelor critice.

(iii7) etrierii in stalpi sunt dispusi astfel incat fiecare bara verticala se afla la
coltul unui etrier sau agrafe.

(iii8) distantele dintre etrieri in zonele critice ale stalpilor nu depasesc 10Ø iar
in restul stalpului 1/4 din latura.

(iii9) distantele intre etrieri in zonele plastice ale grinzilor nu depasesc 10Ø si
1/2 din inaltimea grinzii.

(iii10) armarea transversala a nodurilor este cel putin cea necesara in zonele
critice ale stalpilor.
(iii11) rezistenta grinzilor la momente incovoietoare pozitive este cel putin
30% din rezistenta la moment incovoietor negativ in aceiasi sectiune.

(iii12) la partea superioara a grinzilor sunt prevazute cel putin 2 bare continue,
neintrerupte in deschidere.

(iv) Conditii referitoare la plansee

Criteriul este indeplinnit - punctaj maxim 10
Criteriul este neindeplinit in masura moderata - punctaj 6-9
Criteriul este neindeplinit in masura majora - punctaj 0-5

(iv1) placa planseelor are o grosime de minim 100 mm si este realizata din
beton armat monolit sau din predale prefabricate cu o suprabetonare
adecvata.

(iv2) armaturile centurilor si armaturile distribuite in placa asigura rezistenta

necesara la incovoiere si la forta taietoare pentru fortele seismice aplicate in
planul planseului.
(iv3) fortele seimice din planul planseului pot fi transmise la elementele
structurii verticale prin eforturi de lunecare si compresiune in beton si/sau
prin conectori si colectori din armatura cu sectiune suficienta.

(iv4) golurie in plansee sunt bordate de armaturi suficiente, ancorate adecvat.

Pentru structurile de beton armat criteriile si conditiile utilizate la

determinarea factiorului R2 sunt enuntate in tabelul B.3 din Anexa B a codului
P100-3/2008.

Gradul de degradare a elementelor structurale

Evaluarea calitativa a structurii de rezistenta prin determinarea "Gradului de

degradare a elementelor structurale – R2" urmeaza să stabilească dacă
integritatea materialelor din care este realizată structura a fost afectată pe
durata de exploatare a construcţiei şi, dacă este cazul, măsura degradării. La
cercetarea construcţiei trebuie să se aibă în vedere că degradările pot fi
ascunse sub finisaje bine întreţinute.
Gradul de degradare a elementelor structurale

(i) Degradări produse de acţiunea cutremurelor

(ii) Degradari produse de incarcarile verticale

(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii

(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă

STRUCTURI DIN BETON ARMAT
Criterii pentru evaluarea calitativă
Lista de condiţii de alcătuire a structurilor de beton în zone seismice

Una din normele care are în vedere considerarea de seturi de criterii de ordin
calitativ la evaluarea construcţiilor este FEMA 178.

În codul P 1001-3/2008, aceste condiţii sunt adaptate la practica din ţara

noastră privind tipologia structurilor de beton armat şi tipurile de soluţii
pentru alcătuirea elementelor de beton armat, ambele destul de diferite de
cele din SUA.
Condiţiile avute în vedere în evaluarea calitativă sunt prezentate în liste de
condiţii specifice diferitelor tipuri de structuri şi tipurilor uzuale de elemente:
grinzi, stâlpi, noduri, pereţi, grinzi de cuplare.

În mod firesc, lista de condiţii este mai scurtă şi mai puţin precisă pentru
metodologia de nivel 1, faţă de celelalte două metodologii. Sunt două motive:
informaţiile sunt mult mai sărace şi sunt şi mai puţin precise, în acest caz
verificarea rezumându-se la câteva criterii esenţiale.

Pentru metodologiile de nivel 2 şi 3, listele de condiţii sunt comune.

Criterii pentru evaluarea calitativă
Lista de condiţii de alcătuire a structurilor de beton în zone seismice

De la caz la caz, unele sau altele dintre condiţii au relevanţă şi, funcţie de tipul
particular de construcţie, poate fi necesară şi considerarea altor condiţii pe
care expertul tehnic trebuie să le identifice.
Pe baza analizei atente a alcătuirii unei anumite clădiri, expertul tehnic poate
da alte ponderi, mai potrivite punctajelor propuse în lista din anexa B.

Valori admisibile ale eforturilor unitare medii în cazul aplicării metodologiei

de nivel 1

Este totdeauna indicat ca la construcţiile în cadre slabe de beton, conlucrând

cu zidăria de umplutură a compartimentărilor şi închiderilor, construcţia să fie
verificată nu numai ca structură în cadre pure, ci şi ca structură cu pereţi de
zidărie cu elemente de întărire din beton armat.
Criterii pentru evaluarea calitativă
Coeficienţii de reducere pentru elemente structurale în metodologia de
nivel 2

Criteriile pentru estimarea factorilor de comportare q pentru diferitele tipuri

de elemente, aflate în situaţii diferite din punctul de vedere al alcătuirii şi al
stării de sollicitare, au fost determinate plecând de la valorile propuse în
normele americane, în speţă ASCE 41-06, ajustarea lor făcându-se apoi pe
baza analizei unui număr limitat de cazuri de construcţii specifice practicii de la
noi din ţară.

Valorile q din tabelul B 2 au fost obţinute din convertirea şi ajustarea valorilor

rotirilor capabile în articulaţiile plastice ale elementelor de beton armat din
ASCE / SEI 41-06 (tabelele CB 1 şi CB 2).
În normele americane, comportarea elementelor de beton armat este
schematizată sub forma diagramei „schelet” din Fig. CB 1.
Criterii pentru evaluarea calitativă
Coeficienţii de reducere pentru elemente structurale în metodologia de
nivel 2

În normele americane, comportarea elementelor de beton armat este

schematizată sub forma diagramei „schelet” din Fig. CB 1.

q/qy
Fig. CB 1. Reducerea rezistenţei intervenite la un anumit prag al deformaţiei
(C,D) şi rezistenţa reziduală, disponibile pentru susţinerea încărcărilor verticale
Coeficienţii de reducere pentru elemente structurale în metodologia de
nivel 2
Exemplicativ se reproduc din documentul evocat mai sus (ASCE/SEI 41-06)
tabelele cu proprietăţile de deformare ale elementelor de beton încovoiate
(grinzi) şi solicitate la compresiune excentrică (stâlpi), funcţie de armarea
transversală şi de valoarea eforturilor normalizate de compresiune şi de
forfecare.
Tab. CB 1. Parametrii de modelare pentru grinzi de beton armat
Coeficienţii de reducere pentru elemente structurale în metodologia de
nivel 2
Coeficienţii de reducere pentru elemente structurale în metodologia de
nivel 2
Tab. CB 2. Parametrii de modelare pentru stalpi de beton armat

unde N este forţa axială din stâlp.

Ac este aria secţiunii de beton a stâlpului.
Coeficienţii de reducere pentru elemente structurale în metodologia de
nivel 2
Aceste valori pot fi îmbunătăţite şi numărul de situaţii amplificat în măsura în
care vor fi disponibile studii suplimentare cu acest obiectiv.

Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3

Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.

Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

Metodele de evaluare bazate pe calculul static sau dinamic neliniar prezintă un

grad de încredere al rezultatelor superior metodologiilor de nivel 1 si 2. Din
acest motiv utilizarea lor este întotdeauna recomandabilă, dacă se dispune de
datele necesare (proiectul sau un releveu complet al structurii). Totusi, pentru
utilizarea metodei este necesara experiență în domeniul proiectării neliniare a
structurilor.
Avantajul major al acestor metode este că permite evidențierea consecventă a
comportării neliniare a structurii prin identificarea mecanismelor de cedare
probabile.
Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.
Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

Prin exprimarea condiției de siguranță în termeni de deplasare, se pune în

evidență parametrul cel mai semnificativ pentru răspunsul seismic al structurii,
deplasarea laterală și deformațiile corespunzătoare, de care depinde direct
nivelul de degradare al clădirii (atât a elementelor structurale, cât și a celor
nestructurale). În prezent sunt disponibile numeroase programe de calcul
structural care pot efectua acest tip de analiză, atât pentru elementele liniare
(grinzi, stâlpi), cât și pentru elementele de suprafață, pereții de beton armat.

Pentru simplitatea interpretării rezultatelor, dar și urmând principiul proiectării

capacității de rezistență, modelul structural va lua în considerare neliniaritatea
la încovoiere (cu sau fără forță axială), considerând o comportare elastică la
forfecare. În acest fel verificările au în vedere doi parametri de bază ai
răspunsului seismic. Unele se referă la verificarea încadrării rotirilor în
articulațiile plastice sub momente încovoietoare în capacitățile de rotire ale
acestora, determinate pe baza alcătuirii secțiunilor de beton armat.
Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.
Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

Celelalte identifică eventualele cedări fragile din forță tăietoare, în situațiile în

care capacitatea la forță tăietoare a elementelor este depășită de valorile
înregistrate în răspunsul seismic al modelului descris anterior.

Excitația modelului va fi, potrivit principiilor de siguranță stabilite la 8.4, cel

puțin cea corespunzătoare unei fracțiuni de 0,65 din valoarea de vârf a
accelerației terenului pentru proiectare conform P 100-1/2006.
Bazele metodei de calcul static neliniar și procedeele de verificare ale
deplasărilor laterale sunt stabilite in anexele D și respectiv, E din P 100-1,
ultima ediţie.
Se recomanda utilizarea rezistentelor medii ale materialelor pentru estimarea
capacitaților de rezistenta la moment încovoietor.
Pentru determinarea cerinței de deplasare se recomandă însă folosirea
spectrelor inelastice construite pentru un set de accelerograme compatibile cu
spectrul elastic de accelerații din amplasament.
Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.
Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

Folosirea valorii spectrului elastic de deplasări corectată cu factorul de

amplificare „c” din anexa E a P 100–1/2006 este descoperitoare pentru
structurile care au o rezistenta la forte laterale mai mica decât cea prevăzuta in
codul P 100-1/2006.
Verificarea cedărilor fragile din forță tăietoare sau compresiune excentrica
trebuie făcută la valorile asociate mecanismului de plastificare (local sau
global) și nu la cerința de deplasare, în general mai mică decât deplasarea
corespunzătoare atingerii mecanismului de plastificare.
Anexa B propune două formule de evaluare a capacității de rotire plastică
preluate din EC 8-3. Prima dintre acestea se bazează pe integrarea curburilor în
lungul elementelor, în timp ce adoua este pur empirică determinate din teste
experimentale.
Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.
Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

Relația (B1.b) din codul de evaluare este

Expresia a fost stabilita în urma prelucrării rezultatelor unui mare număr de

încercări de laborator de tip ciclic. Studiul a fost întocmit la universitatea din
Patras (Grecia), în pregătirea standardului european EN 1998-3, pentru
estimarea rotirii plastice la rupere in zonele plastice.
Ca urmare a varietății foarte mari a tipurilor de elemente încercate (grinzi,
stâlpi, pereți cu secțiuni și armări foarte diverse) variabilitatea rezultatelor este
înaltă. Prin adoptarea unor coeficienți de siguranță adecvați (1.8) expresiile
furnizează rezultate convenabile pentru proiectare.
Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.
Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică
Lungimea plastică din ecuația (B.3) nu are o semnificație fizică (nu corespunde
lungimii între secțiunile în care, teoretic, se dezvoltă deformații plastice), ci
este calibrată statistic astfel încât, împreună cu modelul de confinare folosit să
furnizeze valori cât mai aproape de mediana rezultatelor experimentale.

Expresia lungimii plastice încorporează termeni specifici fiecărui fenomen ce

produce deformații:
- termenul proporțional cu înălțimea secțiunii cuantifică deformata din
forfecare,
- cel proporțional cu lungimea de forfecare cuantifică efectul încovoierii, în
timp ce
- ultimul termen introduce deformația datorată lunecării armăturii în beton.
Verificarea la cedările fragile, provocate de forța tăietoare se face utilizând un
coeficient global de siguranța egal cu 1,5. Forțele tăietoare capabile se
determina utilizând rezistentele medii ale materialelor împărțite la factorul de
cunoaștere.
Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.
Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică
Alternativ, se pot utiliza formule de determinare a forței tăietoare capabile
obținute experimental.
Deplasarea ultima se obține in urma ruperii unuia sau mai multor elemente
importante (de regula verticale) ce provoacă cel puțin o prăbușire locala prin
pierderea stabilității la acțiuni verticale.
Ruperile pot fi ductile, prin depășirea rotirilor plastice capabile, sau fragile,
prin depășirea rezistentei la forța tăietoare (sau compresiune excentrica in
cazul II).
Se recomanda utilizarea programelor de calcul care pot lua in considerare
ruperea elementelor si redistribuirea corespunzătoare a eforturilor către
celelalte elemente.
In cazul in care nu se poate modela ruperea, iar elementele ce ies din lucru nu
provoacă prăbușiri (cazul grinzilor) se recomanda utilizarea modelelor de
calcul la care aceste elemente lipsesc, estimând astfel comportarea după
ruperea acestor elemente.
Valori de calcul utilizate în cazul aplicării metodologiei de nivel 3
Expresii empirice pentru determinarea capacităţii de rotire plastică.
Model analitic pentru determinarea capacităţii de rotire plastică

Utilizarea calculului dinamic neliniar se recomanda a se face in paralel cu

calculul static neliniar, pentru depistarea eventualelor erori de modelare, iar in
lipsa înregistrărilor accelerogramelor pe amplasament se pot utiliza
accelerograme artificiale compatibile cu spectrul de proiectare.
Calculul dinamic neliniar se recomanda in special structurilor cu neregularități
pe înălțime si in plan. Determinarea factorului R este dificil de estimat in cazul
calculului dinamic neliniar. O varianta acceptata ar fi ca valoarea lui R sa fie
determinata ca raportul intre accelerația spectrala care produce o prăbușire
locala (sau globala) si accelerația spectrului de proiectare pe amplasament
(0,65 din accelerația corespunzătoare construcțiilor noi).
Din păcate, aceasta definiție impune utilizarea IDA (Incremental Dynamic
Analysis) dificil de realizat in cazul utilizării a mai multor accelerograme. Din
aceste motive se recomanda ca metodele dinamice sa fie utilizate cu
precauție, iar rezultatele calculului sa fie certificate de ingineri cu experiența in
domeniul calculului dinamic.
 PROCEDEE DE INTERVENŢIE PENTRU CLĂDIRI CU STRUCTURA DE BETON
ARMAT
Tipuri de intervenţii
(1) Funcţie de amploarea măsurilor, intervenţiile la clădirile din beton armat,
afectate de seism sau vulnerabile din punct de vedere seismic, se împart în trei
categorii:
Reparaţiile superficiale care urmăresc să îmbunătăţească aspectul vizual al
componentelor afectate. Aceste reparaţii pot să refacă, astfel, caracteristicile
nestructurale ale elementelor afectate, cum este, de exemplu, rolul de
închidere al unor elemente. Aportul lor asupra comportării structurale este
neglijabil.
Reparaţiile structurale au drept scop de a reda proprietăţile structurale iniţiale
ale acestora.
Un exemplu de reparaţie structurală îl constituie injectarea fisurilor din beton
sau înlocuirea barelor de armatură rupte.
Lucrările de consolidare sunt intervenţiile care implică adăugarea de elemente
structurale noi şi/sau desfacerea şi înlocuirea, sau întărirea, părţilor existente
avariate. Această intervenţie are ca scop creşterea performanţelor structurale
(rezistenţă, ductilitate, rigiditate) peste nivelul iniţial.
Reparaţii la structurile de beton armat

(1) Reparaţiile cadrelor şi ale pereţilor structurali de beton armat se realizează

prin tehnici asemănătoare.

(2) Reparaţiile nestructurale au la bază în principal tehnici constând în

acoperirea suprafeţelor vizibile pe care se marchează degradările elementelor
structurale.

(3) Reparaţiile structurale ale elementelor de beton armat constau în injectări

ale fisurilor în beton, înlocuirea armăturilor avariate (rupte sau cu deformaţii
plastice importante), plombarea unor goluri, acoperirea armăturilor dezvelite
etc.
Pentru injectare se pot utiliza diferite materiale cum sunt: răşinile epoxidice de
viscozitate scăzută si mortarele pe bază de ciment. Metodele de aplicare diferă
funcţie de performantele dorite.

(4) Tehnologia de execuţie a lucrărilor de reparaţie va respecta prevederile şi

instrucţiunile tehnice specifice şi nu se detaliază aici.
Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat

(1) Soluţiile de consolidare pentru structurile de beton armat pot fi extrem de

diverse. Ele se pot clasifica funcţie de scopul urmărit, rezultând grupele de
măsuri de intervenţie prezentate în continuare. Lista de tipuri de soluţii nu
este exhaustivă, putându-se imagina şi altele.

(2) Soluţii care urmăresc sporirea rezistenţei

La rândul lor, acestea se grupează în intervenţii asupra elementelor
individuale, care nu schimbă sistemul structural, şi intervenţii care implică
modificarea sistemului structural.
(a) intervenţii care nu modifică sistemul structural
Acestea se realizează prin:
(i) cămăşuiri cu:
- beton armat, cu bare longitudinale şi etrieri sudaţi sau suprapuşi
- elemente de oţel, platbande, ţevi rectangulare şi cilindrice, corniere cu
plăcuţe etc.
- fâşii din polimeri armaţi cu fibre de diferite naturi (FRP), cu înfăşurare
continuă sau la distanţă
(ii) umplerea golurilor (de ferestre, uşi)
Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat
(2) Soluţii care urmăresc sporirea rezistenţei
(iii) dezvoltarea secţiunilor elementelor cu prelungiri (sub formă de tălpi,
aripi) de beton armat conectate la elementul de bază.
(iv) măsuri care elimină comportarea fragilă a unor elemente de beton
armat.
De exemplu, transformarea unor elemente de tip scurt, în elemente cu
proporţii şi comportare de elemente lungi. Această modificare de comportare
se poate obţine prin tăierea de legături (de exemplu, practicarea unor fante
între stâlpi şi parapetul unei grinzi înalte de faţadă).
(b) intervenţii care modifică sistemul structural
- prin introducerea unor pereţi de beton armat noi, cu înglobarea unor stâlpi ai
structurii; prin modul de dispunere al pereţilor se pot crea nuclee de beton
armat
- prin introducerea de contravântuiri metalice, cu sau fără ramă de contur, în
ochiurile unui cadru de beton armat
- prin ataşarea unor contravântuiri la exteriorul clădirii conectate de structura
existentă
- umplerea ochiurilor de cadru cu panouri metalice
Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat
(2) Soluţii care urmăresc sporirea rezistenţei
- prin introducerea unor contravântuiri care nu flambează (cu elemente
metalice în ţevi de oţel, umplute cu beton neaderent la elementele
contravântuirii)
- prin introducerea unor contraforturi de beton armat
- prin ataşarea construcţiei existente la o construcţie nouă cu rezistenţă
substanţială.
(3) Intervenţii care urmăresc sporirea ductilităţii elementelor de beton armat
Măsurile de sporire a rezistenţei elementelor la forţă tăietoare prin cămăşuire
în diferite sisteme, indicate la a(i) duc şi la creşterea deformabilităţii în
domeniul postelastic ale acestor elemente.
(4) Intervenţii care urmăresc evitarea concentrării deformaţiilor şi eforturilor
în elementele structurale
Cele mai utilizate sunt:
(i) măsuri care reduc excentricitatea între centrul maselor şi centrele de
rigiditate şi de rezistenţă. Acestea au în vedere introducerea unor elemente
noi de rigiditate şi rezistenţă substanţială sau/şi introducerea unor rosturi
seismice verticale prin structură;
Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat

(4) Intervenţii care urmăresc evitarea concentrării deformaţiilor şi eforturilor

în elementele structurale
(ii) măsuri care sporesc local sau pe mai multe niveluri rigiditatea şi/sau
rezistenţa unor elemente structurale verticale şi orizontale în vederea
eliminării unor niveluri flexibile şi/sau slabe.

(5) Intervenţii care reduc forţele seismice

Acestea implică:
(i) măsuri care reduc masa construcţiei. De exemplu:
- prin înlocuirea unor pereţi de compartimentare din materiale grele cu pereţi
executaţi din materiale uşoare;
- prin înlocuirea straturilor grele ale terasei cu straturi din materiale uşoare cu
eficienţă superioară;
- prin reducerea încărcării de exploatare la nivelurile superioare ale clădirilor
(prin mutarea spaţiilor de depozitare la nivelurile inferioare, prin scoaterea din
clădire a unor rezervoare de apă etc.);
- prin desfacerea (demolarea) etajelor superioare.
Tipuri de consolidare pentru structuri de beton armat

(5) Intervenţii care reduc forţele seismice

(ii) măsuri de control al răspunsului seismic prin montarea de dispozitive cum

sunt:
- amortizori activi ai maselor;
- amortizori de acordare a maselor;
- amortizori metalici (histeretici);
- amortizori cu ulei (hidraulici).
(iii) izolarea seismică a bazei.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
Intervenţii care nu implică modificarea sistemului structural
Aspecte generale
(1) Creşterea performanţelor structurale ale cadrelor de beton armat se poate
obţine şi prin intervenţii care nu schimbă esenţial caracteristicile structurii
iniţiale. Aceste intervenţii se bazează, în principal, pe tehnici de cămăşuire a
elementelor cadrelor, cu beton armat, cu piese de oţel sau cu polimeri armaţi
cu fibre de diferite naturi.
(2) Ierarhizarea prin proiectare a rezistenţelor elementelor structurale ale
cadrului consolidat trebuie să asigure impunerea unui mecanism de
plastificare de tip stâlpi puternici – grinzi moi.
(3) La aplicarea acestei tehnici de intervenţii trebuie să se ţină seama de
următoarele considerente:
(a) Cămăşuirea elementelor cadrelor poate avea efecte diverse. Controlând
aceste efecte, în acord cu obiectivele urmărite, se pot limita şi costurile
intervenţiei;
(b) Intervenţiile pot avea ca obiective creşterea rezistenţei elementelor la
forţă tăietoare, la moment încovoietor şi/sau forţă axială, creşterea rigidităţii
sau mărirea capacităţii de deformare postelastică;
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1. Intervenţii care nu implică modificarea sistemului structural
1.1 Aspecte generale
(c) Deficienţe sistematice de alcătuire a elementelor de beton armat, cu
efecte negative asupra performanţei cadrelor (armare transversală
insuficientă, înnădiri incorecte ale armăturilor, noduri slabe etc.) impun, de
regulă, intervenţii generalizate bazate pe tehnica de cămăşuire a elementelor.
În aceste cazuri, soluţiile localizate, bazate pe contravântuirea cadrelor sau
introducerea de pereţi structurali, nu sunt în măsură să asigure în unele cazuri
protecţia adecvată a elementelor structurii existente.
(d) Soluţia de cămăşuire a elementelor cadrelor nu modifică caracteristicile
de comportare iniţiale ale acestor structuri caracterizată prin solicitarea relativ
uniformă şi moderată a cadrelor şi diafragmelor orizontale;
(e) Ca urmare, soluţia de intervenţie prin cămăşuirea elementelor cadrelor
duce şi la cerinţe de rezistenţă şi rigiditate ale infrastructurii şi fundaţiilor
sensibil mai mici, comparativ cu tehnicile de intervenţie localizate (prin adaos
de pereţi structurali, cu cadre cu pereţi de umplutură sau contravântuite etc.);
(f) Execuţia cămăşuirii elementelor cadrelor cu beton armat poate afecta în
măsură importantă şi elementele nestructurale ale construcţiei, astfel încât
costul şi durata lucrărilor poate fi mai mare comparativ cu alte soluţii.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.1 Aspecte generale

(1) Deficitul de rezistenţă la forţă tăietoare se corectează prin adaos de

material structural pe suprafaţa laterală a elementelor, operaţie denumită
curent cămăşuire.
(2) Cămăşuielile se pot realiza din beton armat, oţel sau polimeri armaţi cu
fibre (FRP).

(3) Cămăşuielile pot avea simultan mai multe efecte. De exemplu, pe lângă
sporirea rezistenţei la forţă tăietoare, pot creşte şi rezistenţa la încovoiere şi
deformabilitatea (ductilitatea). Pentru a mobiliza sau a evita aceste efecte
trebuie luate măsuri specifice.

(4) Tehnicile de cămăşuire se aplică cu detalii specifice pentru stâlpi, grinzi,

noduri.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi
(1) Pentru a fi egal eficientă în cele două direcţii, cămăşuirea stâlpilor se face
pe toate feţele.
Atunci când interesează numai sporirea rezistenţei la forţă tăietoare, se pot
prevedea numai etrieri perimetrali (fig.3.4.1a).

Figura F.3.4.1
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi
(2) Atunci când cămăşuirea nu poate fi executată pe toate cele patru laturi ale
stâlpului şi se acceptă un grad diferit de consolidare pe cele două direcţii, se
vor lua măsuri pentru prevenirea desprinderii cămăşii de stâlpul existent. În
acest scop se pot utiliza ancore postinstalate, fixate cu mortar sau răşină
epoxidică, în găuri forate în stâlpul existent∗ (fig. F.3.4.1b).

Figura F.3.4.1
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi
O altă soluţie constă în montarea ramurii de completare a etrierului în
grosimea acoperirii cu beton a laturii care nu se cămăşuieşte (fig. F.3.4.1(c)).

Figura F.3.4.1
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi
(3) Dacă se doreşte să se evite sporirea rezistenţei la încovoiere prin
cămăşuire, cămaşa se opreşte la circa 30 mm de intradosul grinzii, respectiv
faţa planşeului.
(4) Dacă stâlpul este “captiv”, fiind cuprins între un parapet înalt şi grindă,
stâlpul este expus unei ruperi periculoase specifică elementelor scurte, dacă
rezistenţa la forţă tăietoare este insuficientă. Cămăşuirea se va face potrivit
uneia dintre variantele date la (5)…(7).
(5) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime mare
se recomandă să se execute cămăşuirea numai pe înălţimea liberă a stâlpului.
(6) Dacă stâlpul este adiacent unui parapet de beton armat de grosime redusă
se recomandă executarea unui rost vertical între cele două elemente şi
efectuarea cămăşuirii pe întreaga înălţime a stâlpului. (fig. F.3.4.2).
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi

Figura F.3.4.2
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi
(7) Alternativ, stâlpul poate fi cămăşuit pe toate laturile, pe întreaga înălţime,
fără executarea rosturilor verticale, prin suprapunerea etrierilor cu bare
introduse în găuri forate în elementele adiacente. (fig. F.3.4.3).

Figura F.3.4.3
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi
(8) Dacă stâlpul este adiacent unui perete nestructural se recomandă
desfacerea locală a unui rost vertical între cele două elemente, care să permită
cămăşuirea stâlpului pe întreaga înălţime.
(9) Grosimea cămăşii trebuie să fie ≥ 100 mm în cazul executării din beton
turnat în cofraj şi ≥ 60 mm în cazul betonului torcretat. Clasa de beton va fi ≥
C20/25 şi cel puţin clasa betonului din stâlpul existent.
(10) Armăturile orizontale reprezintă armăturile principale în preluarea forţei
tăietoare.
Armăturile verticale reprezintă armături de montaj şi se vor dispune la
interiorul etrierilor.
Dacă grosimea cămăşii este ≥ 120 mm armarea se va realiza din câte două
planuri de armături.
(11) În cazul utilizării barelor independente, diametrul minim al etrierilor este
de 10 mm, iar distanţa maximă intre etrieri este de 100 mm. Etrierii vor fi
detaliaţi astfel încât să se asigure şi o bună confinare a stâlpului existent.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
A. Stâlpi
Etrierii se vor închide prin sudare, cu cârlige de tip seismic (de 10d, îndoite la
135°) sau prin suprapunere. Atunci când se prevăd cârlige, se va alege o
grosime a cămăşii care să permită realizarea lor.
(12) În cazul utilizării plaselor sudate, trebuie asigurată o lungime suficientă de
suprapunere pentru închiderea plasei pe una dintre feţele stâlpului.
(13) Pentru realizarea aderenţei dintre cele două straturi de beton, faţa
stâlpului existent va fi curăţată complet de tencuială şi asperizată. De regulă,
nu este necesară conectarea prin armături a cojii de beton nou de betonul
stâlpului existent.
B. Grinzi
(1) Cămăşuirea se aplică pe cele două feţe laterale şi va avea grosimea de min.
100 mm.
(2) Armăturile verticale (etrierii) trebuie ancorate eficient la capete pentru a
putea fi active pe toată înălţimea grinzii. Ancorarea se realizează prin unul din
procedeele din fig. F.3.4.4.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
B. Grinzi
Ancorarea armăturilor verticale poate face necesară completarea cămăşii şi pe
a treia sau şi pe a patra latură a grinzii.

Figura F.3.4.4
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
B. Grinzi

(3) Diametrul minim al armăturilor transversale din cămaşă este de 12 mm.

Distanţa dintre aceste armături trebuie să fie mai mică de 150 mm.
Armătura din cămaşă trebuie acoperită în întregime de beton sau mortar.
Stratul de acoperire trebuie să aibă o grosime minimă de 25 mm.

(4) În cazul în care nu se urmăreşte şi sporirea rezistenţei la încovoiere

armăturile orizontale sunt simple armături de montaj.

(5) Dacă cămăşuirile se realizează prin turnare, iar grinda face parte dintr-un
planşeu sunt necesare perforări ale plăcii adiacente grinzii pentru trecerea
armăturilor şi turnarea betonului.
Dacă golurile de turnare secţionează placa pe mai mult din jumătatea
deschiderii se va analiza dacă este necesară sprijinirea provizorie a plăcii.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
C. Noduri
(1) Cămaşa de beton armat aplicată nodurilor are o eficacitate limitată asupra
rezistenţei acestuia la forţă tăietoare, datorită poziţiei marginale a armăturilor
nodurilor faţă de zona de transfer a forţei tăietoare. Armătura orizontală are si
un efect indirect asupra rezistenţei la forţă tăietoare a nodului prin sporul de
rezistenţă al diagonalei comprimate mobilizate în interiorul nodului, ca rezultat
al creşterii armăturii de confinare.

(2) Armătura orizontală pe înălţimea nodului trebuie să fie continuă. Această

condiţie se poate realiza în două moduri:
- prin traversarea grinzilor prin găuri perforate;
- prin ancore chimice (aderente) postinstalate în peretele grinzii.

Cele două sisteme sunt prezentate în fig. F.3.4.5(a), în elevaţie şi în fig.

F.3.4.5(b), în secţiune orizontală.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
C. Noduri

Figura F.3.4.5
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
1.2 Sporirea rezistenţei la forţă tăietoare
1.2.2 Consolidarea prin cămăşuirea cu beton armat
C. Noduri

Figura F.3.4.5

(3) Etrierii pe înălţimea nodului se realizează din mai multe tronsoane cu forme
diferite, funcţie de dimensiunile nodului şi de diametrul etrierilor, înnădite prin
sudură sau prin petrecere.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor
structurale de beton armat
Aspecte generale
(1) Cămăşuirea cu beton armat se aplică elementelor structurale de beton
armat (stâlpi, grinzi, pereţi) pentru:
- creşterea rezistenţei la încovoiere şi/sau forţa tăietoare;
- creşterea capacităţii de a prelua forţa axială de compresiune (în special la
stâlpi);
- sporirea capacităţii de deformaţie;
- îmbunătăţirea rezistenţei înnădirilor armăturilor de oţel.
(2) Grosimea cămăşii de beton trebuie să permită dispunerea adecvată a
armăturilor longitudinale şi transversale.
(3) Dacă se urmăreşte sporirea rezistenţei la încovoiere, armăturile
longitudinale trebuie prelungite dincolo de secţiunile de la extremităţile
deschiderii libere (lumina) cu lungimile de ancorare necesare.
(4) Dacă se doreşte numai creşterea rezistenţei la forţă tăietoare şi a
capacităţii de deformaţie, atunci cămaşa de beton armat (atât betonul, cât şi
armătura) se opreşte la o distanţă de cel puţin 20 mm de marginea nodului.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat
Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor
structurale de beton armat
Recomandări de calcul
(1) La evaluarea capacităţii de rezistenţă şi a capacităţii de deformaţie,
elementul consolidat poate fi considerat ca monolit. Dacă suprafaţa
elementului existent este asperizată se poate conta pe conlucrarea completă a
betonului nou cu cel vechi, fără măsuri de conectare suplimentare.
Forţa axială se poate considera aplicată uniform elementului compozit astfel
realizat.

(2) Calculul rezistenţei la încovoiere se face considerând aportul armăturilor

longitudinale din elementul existent şi din cămaşa de beton adăugată.
Se vor utiliza (a) valorile medii ale betonului şi armăturii existente, obţinute din
încercări in-situ sau din alte surse, împărţite la factorii de încredere
corespunzători nivelului de cunoaştere atins şi la factorii parţiali de siguranţă,
şi (b) valorile de proiectare ale rezistenţelor betonului şi oţelului din cămaşă.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat

Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor

structurale de beton armat
Recomandări de calcul
(3) Calculul rezistenţei la forţă tăietoare se face considerând în mod acoperitor
numai armăturile transversale ale cămăşii. Rezistenţa betonului din elementul
existent se obţine împărţind rezistenţele medii la factorul de încredere şi la
factorul parţial de siguranţă al betonului.
Valorile rezistenţei oţelului şi betonului din cămaşă sunt valorile de proiectare.
Valoarea rezistenţei la forţă tăietoare a elementului consolidat utilizată în
verificările de rezistenţă, VR*, este 0,9 din valoarea VR calculată pe baza
rezistenţelor materialelor, determinate ca mai sus.

VR* = 0,9 VR

(4) Rotirile ultime de încovoiere utilizate în verificări se pot lua egale cu valorile
rotirilor ultime calculate pentru elementul considerat monolit. Se va considera
deformabilitatea oţelului cu ductilitatea minimă din secţiune.
Consolidarea structurilor în cadre de beton armat

Recomandări de proiectare pentru lucrările de consolidare a elementelor

structurale de beton armat
Recomandări de calcul

(5) Etrierii nodului grindă-stâlp dispuşi în cămaşă vor fi dimensionaţi la forţa

tăietoare asociată capacităţii grinzilor consolidate. Ancorajul armăturilor din
stâlpi şi grinzi în interiorul nodului vor satisface regulile pentru noduri din
construcţiile de beton armat noi.

(6) Capacitatea de rezistenţă a elementelor de beton armat consolidate va

corespunde mecanismului structural de disipare de energie proiectat.