1. Semnul funcţiei de gradul al doilea. Inecuaţii şi sisteme de inecuaţii.

2.1. Semnul funcţiei.

Fie f : R®R , f(x) = ax2 + bx + c, cu a, b, c numere reale, a¹0.

Argumentul x al funcţiei ia valori pe axa Ox, acestora corespunzându-le valori ale funcţiei
pe axa Oy.
Discuţia semnului funcţiei se face tot după semnul lui D. Astfel,
1). Dacă D < 0, funcţia are semnul lui a, oricare ar fi xÎR. Acest lucru se poate demonstra
foarte uşor reprezentând parabola în xOy, separat pentru cazurile a<0 şi a>0.
b
2). Dacă D = 0, funcţia are semnul lui a, oricare ar fi xÎR-{-b/2a}. Dacă x = - , funcţia
2a
ia valoarea 0. Deci, dacă D = 0, parabola este tangentă axei Ox. Desenând câte o parabolă pentru
cazul a < 0 şi a > 0, se observă că :
a). Pentru a > 0, parabola are vârful în jos si, în acest caz, pentru un
b
x0 oarecare dar diferit de - , valoarea f(x0) corespunzătoare este
2a
pozitivă ca şi a (căci f(x0) este pe axa Oy, deasupra lui 0, acolo unde se
reprezintă valorile pozitive).
b). Dacă a < 0, parabola are vârful în sus şi, pentru orice x0 real,
b
diferit de - , f(x0) este un număr negativ, adică are semnul lui a.
2a
3). Dacă D > 0, a). Funcţia are semnul lui a, pentru x din intervalele din afara rădăcinilor;
b). Funcţia are valoarea 0 pentru x = x1 şi x = x2 (unde x1 şi x2 sunt
rădăcinile ecuaţiei ataşate);
c). Funcţia are semn contrar lui a, pentru x aflat în intervalul determinat de
rădăcini.
Vom explicita acest lucru pentru cazul a > 0 (în mod analog se poate deduce condiţia
pentru a < 0 .

Evident, f(x1) = 0 şi f(x2) = 0. Să considerăm xi pe axa Ox,

între cele două rădăcini. Observăm că f(xi) < 0, adică semn
contrar lui a. Acest lucru se întâmplă pentru orice x aflat între
x1 şi x2.
Pentru un xj aflat fie în stânga lui x1 fie în dreapta lui x2,
valoarea corespunzătoare f(xj) este pozitivă, adică acelaşi
semn cu a. Funcţia va avea acelaşi semn pentru orice x aflat
la stânga lui x1 şi la dreapta lui x2.
Toate aceste rezultate sunt adunate într-un tabel.
Să considerăm un exemplu: f(x) = x2 – 5x + 6 .
Avem că x1 = 2 şi x2 = 3.
x -¥ 2 3 ¥
f(x) + + + + 0 - - - - - - 0 + + + + +

1.2. Aplicaţii ale semnului funcţiei de gradul al doilea.

1.2.1. Inecuaţii de gradul al doilea.

 Exerciţiu
Să se rezolve inecuaţia x2 – 5x + 2 ³ 0.

Rezolvare
Fie f:R®R, f(x) = x2 – 5x + 2. Ecuaţia ataşată va avea soluţiile x1 =
5 + 17 5 - 17
, x2 = .
2 2
5 - 17 5 + 17
x -¥ ¥
2 2
f(x) + + + + + 0 - - - - - - 0 + + + + +

Deoarece trebuie ca f(x) ³ 0, se observă din tabel că acest lucru se întâmplă pentru
æ 5 - 17 ù é 5 + 17 ö
X Î çç - ¥, úÈê , ¥ ÷÷ .
è 2 û ë 2 ø

1.2.2. Inecuaţii de gradul al doilea cu modul.

Exemplu
Rezolvaţi inecuaţia: x 2 - 3 x + 2 < x + 2

ì x 2 - 3x + 2, pentru x 2 - 3x + 2 + 2 ³ 0
Explicităm cele două module: x - 3x + 2 = í
2
,
î- ( x - 3x + 2), pentru x - 3x + 2 < 0
2 2

ì x + 2, pentru x + 2 ³ 0
x+2 =í ; de unde, rezolvând cele patru inecuaţii, obţinem:
î - x - 2, pentru x < 0

ì x 2 - 3x + 2, pentru x Î (- ¥,1] È [2, ¥ )

x - 3x + 2 = í
2
şi
î - x 2 + 3x - 2, pentru x Î (1,2)
ì x + 2, x Î [- 2, ¥ )
x+2 =í .
î- x - 2, x Î (- ¥,-2 )
În explicitarea celor două module apar valorile de la capetele intervalelor obţinute. Vom ordona
aceste valori pe axă:
-¥ -2 1 2 ¥

Vom discuta separat pentru fiecare interval format pe axa de mai sus.
1). Dacă x Î (-¥,-2), inecuaţia devine x2 – 3x + 2 < -x – 2.
Rezolvând inecuaţia astfel obţinută, găsim că x Î F. Să nu uităm că lucrăm pe intervalul (-¥, -
2). Deci, mulţimea soluţiilor obţinută trebuie intersectată cu intervalul în care lucrăm. Obţinem
că
x Î F Ç (-¥, -2), adică x Î F.
2). Dacă x Î [-2 , 1] , inecuaţia devine: