Sunteți pe pagina 1din 94

CUPRINS

Argument ...........................................................................................................................pag. 3
Capitolul 1. Sistemul hematopoetic și sângele .................................................................pag. 5
Capitolul 2. Date din literatura medicală privind leucemia ..........................................pag. 18
2.1. Definiţie ................................................................................................................pag. 18
2.2. Patologie ..............................................................................................................pag. 19
2.3. Fiziopatologie ......................................................................................................pag. 19
2.4. Cauze ....................................................................................................................pag. 20
2.5. Simptomatologie ..................................................................................................pag. 22
2.6. Forme clinice .......................................................................................................pag. 23
2.7. Investigaţii ............................................................................................................pag. 24
2.8. Diagnostic ............................................................................................................pag. 25
2.9. Evoluţie şi prognostic ..........................................................................................pag. 26
2.10. Tratament ...........................................................................................................pag. 27
Capitolul 3. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu leucemie ...............pag. 35
3.1. Internarea pacientului în spital ..........................................................................pag. 35
3.2. Asigurarea condițiilor igienice a pacientului .....................................................pag. 36
3.3. Supravegherea funcțiilor vitale și vegetative ale pacientului ............................pag. 38
3.4. Alimentația pacientului .......................................................................................pag. 41
3.5. Administrarea medicamentelor și hidratarea pacientului .................................pag. 42
3.6. Recoltarea produselor biologice și patologice ....................................................pag. 43
3.7. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de caz ..........................pag. 47
3.8. Educația pentru sănătate ....................................................................................pag. 47
3.9. Externarea pacientului ........................................................................................pag. 47
3.10. Studii de caz .......................................................................................................pag. 50
Cazul nr. 1 ..............................................................................................................pag. 50
Cazul nr. 2 ..............................................................................................................pag. 63
Cazul nr. 3 ..............................................................................................................pag. 74
Concluzii ..........................................................................................................................pag. 84
Anexe ...............................................................................................................................pag. 85
Bibliografie ......................................................................................................................pag. 87
Argument

Asistenta este... ”conştiinţa celor fără de conştiinţă, iubirea de viaţă a celui care a încercat să se
omoare, piciorul celui căruia i-a fost amputat un picior, ochiul unui nou nevăzător, puterea de
a se mişca a sugarului..., gura celor care sunt prea slăbiţi sau care se tem să vorbească”.
Virginia Henderson (1987)

Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor infirmiere în toate serviciile de sănătate.


Trebuie menţionat că rolul asistentei medicale se schimbă de la un deceniu la altul. Nu numai
rolul ei se schimbă, dar şi situaţiile în care se găseşte.
Rolul asistentei medicale constă în a "ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi câştige
sănătatea (sau să o asiste în ultimele sale clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi
îndeplinit singură dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele necesare".
Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii, a îngriji astfel bolnavul să-şi
recâştige independenţa cât mai repede posibil. Va ajuta bolnavul să respecte prescripţiile
terapeutice ale medicului.
Unii pot considera foarte limitat acest rol al asistentei medicale de a suplini la bolnav ceea ce-i
lipseşte pentru a fi complet întreg sau independent din cauza slăbiciunii fizice, a lipsei de voinţă
sau de cunoştinţă. Cu cât ne gândim mai mult, cu atât rolul asistentei medicale este mai
complex.
Asistentele medicale trebuie să înţeleagă foarte bine ceea ce vrea pacientul şi care sunt nevoile
sale pentru a se menţine în viaţă şi pentru a-şi câştiga existenţa.
Rolul ei este cu totul aparte deoarece fiind în locul unde este nevoie de ea, poate dărui dragoste
celor suferinzi. De mai multe ori, un zâmbet, o vorbă bună, o ascultare sunt mult mai benefice
decât un tratament complex.
În unităţile sanitare, în general se tratează suferinţa fizică, nepunându-se mare preţ pe cea
sufletească. Oamenii sunt fiinţe minunate, de aceea trebuie trataţi ca atare. Ei merită toată
atenţia noastră şi tot efortul nostru, trebuie îndreptat spre a-i aduce la starea de bine.
Eficienţa asistenţei medicale impune o muncă dusă în echipă, pentru a fi eficientă, cere din
partea fiecăruia multă dăruire, dar în acelaşi timp multă responsabilitate. Spiritul acestei
responsabilităţi cere la rândul ei conştiinţă şi competenţă profesională, care să asigure pentru

3
bolnavul de urgenţă, a cărui viaţă este ameninţată a se sfârşi uneori în câteva zile, dar şi în
câteva ore sau minute chiar, aplicarea imediată a tuturor măsurilor terapeutice care să înlăture
cauzele care se opun supravieţuirii.
Competenţa corpului sanitar, pusă în valoare de o bună organizare şi dotare a asistenţei de
urgenţă, impune, din partea medicilor şi a cadrelor medicale, o continuă pregătire şi
perfecţionare.

4
Capitolul 1. Sistemul hematopoetic și sângele

Sistem al organismului alcătuit din organele şi ţesuturile cu rol în formarea sângelui, măduva
osoasă hematogenă, splina şi ţesutul limfatic.
Măduva hematogenă este localizată în trabeculele ţesutului osos spongios din epifizele oaselor
lungi, din grosimea oaselor late şi din interiorul oaselor scurte. Din punct de vedere histologic,
ea este formată din stromă, vase sangvine, limfatice şi nervi. Stroma este formată din celule
conjunctive reticulare, formând o reţea în ochiurile căreia se află celule stem. Aici se
diferenţiază limfocitele B.
Timusul este situat retrosternal. Glandă cu secreţie internă, timusul reprezintă un organ vital.
Timectomia neonatală la şoareci duce la tulburări în dezvoltare, oprirea creşterii şi, în cele din
urmă, moarte. La om, dezvoltarea timusului este în progresie continuă de la naştere până la
pubertate, când atinge apogeul dezvoltării sale. După pubertate, involuează lent, dar nu îşi
încetează activitatea până la moarte. În patologia timusului este cunoscut sindromul Di George.
Copiii care prezintă acest sindrom au anomalii cardiace; ei sfârşesc la vârste fragede prin
apariţia unor suprainfecţii şi a unor tulburări de circulaţie.

Funcţiile timusului
 Maturizarea celulelor-T (timocitelor) (anticorpi);
 Eliminarea replicelor autoagresive ale celulelor-T, care provoacă
omului aşa-numitele boli autoimune;
 Producerea hormonului de creştere la copii (timopoetină);
 Funcţii limfatice.

5
Din punct de vedere anatomic, timusul este format din doi lobi uniţi printr-un istm. Fiecare lob
este format din lobuli delimitaţi de septuri conjunctive care provin din capsula ce înveleşte
întregul organ. Lobulului timic i se descriu două zone: zona corticală şi zona medulară. Celulele
din timus sunt limfocite, celule epiteliale şi celule non-epiteliale. Acestea sunt de o mare
importanţă în imunitate. Procesul de diferenţiere se desfăşoară sub influenţa hormonilor locali
(timozina, timopoietina, timulina) secretaţi în principal de epiteliul subcapsular şi
subtrabecular.
În urma procesului de selecţie, numai o mică parte din precursorii ajunşi în timus vor migra
spre ariile timo-dependente din organele limfoide secundare, ca limfocite self-tolerante şi
MHC-restrictate.
Splina este un organ situat în partea stângă superioară a abdomenului. Ca şi timusul, la exterior
prezintă o capsulă de natură conjunctivă ce trimite în interiorul organului, în parenchim,
prelungiri care alcătuiesc trabecule. Acestea împreună cu reţeaua de celule reticulare formează
suportul pentru o largă varietate de celule. În structura splinei intră două tipuri de ţesut: ţesutul
responsabil de distrugerea hematiilor îmbătrânite şi de generarea în urgenţă de noi hematii,
plachete şi granulocite (pulpa roşie) şi ţesutul populat de celule implicate în imunitate (pulpa
albă).

Pulpa albă a splinei este un ţesut limfoid dispus în două zone: zona T-dependentă, situată în
jurul unei arteriole centrale şi zona B-dependentă, care înconjoară zona T, ca un manşon. În
zona B, celulele sunt organizate în foliculi primari (nestimulaţi) şi în foliculi secundari.
Funcţii
Funcţiile splinei încă nu sunt complet elucidate.
Splina este un organ limfoid care joacă în imunitate un rol important, comparabil cu cel al

6
ganglionilor limfatici, participând la lupta împotriva infecţiilor prin producerea de limfocite, de
anticorpi şi de fagocite. Dar, spre deosebire de ganglionii limfatici, ea se află în comunicaţie
directă cu circulaţia sangvină. În consecinţă ea se află, în permanenţă, în contact cu totalitatea
antigenelor circulante, adică cu ansamblul substanţelor prezente în sânge care sunt capabile să
inducă producţia de anticorpi în organism, indiferent de originea lor (bacterii, substanţe toxice,
celule străine).

În afara acestei funcţii, care o face să se asemene cu alte organe limfoide, splina joacă, de
asemenea, un rol în maturarea globulelor roşii (eliminarea resturilor de nuclee, de exemplu)
precum şi, eventual, în eliminarea lor, fie că sunt anormale (în paludism), acoperite de anticorpi,
ca în cursul anemiilor hemolitice autoimune, ori deformate printr-o hemoglobină anormală
(talasemie). Ea este implicată, de altfel, în declanşarea răspunsului imunitar al serului sangvin
faţă de unii agenţi infecţioşi precum pneumococul.
Sistemul limfatic este unul din cele două sisteme circulatorii pentru fluide din corp (celălalt
fiind sistemul circulator). La periferia zonei B, spre exterior se află macrofagele splenice.
Organe limfoide secundare încapsulate sunt ganglionii limfatici. Aceştia au un diametru de 1-
15 milimetri, sunt rotunzi sau reniformi, acoperiţi de o capsulă care trimite prelungiri în
parenchim. Ca şi celelalte organe limfoide secundare, ganglionii prezintă acele zone B- şi T-
dependente. Zona B formează cortexul ganglionului, zona T, paracortexul, iar medulara se
constituie ca o reţea în care se găsesc celule B, celule T, plasmocite şi macrofage.

7
Ganglionii limfatici sunt dispuşi pe traiectul vaselor limfatice din organism. În unele zone, ei
formează grupuri ganglionare. Celulele unui ganglion sunt irigate complet de limfă, ceea ce
facilitează contactul lor cu antigenele. Circuitul limfei prin ganglioni este unidirecţional: limfa
ajunge în ganglion prin mai multe arteriole aferente, dar părăseşte ganglionul printr-un singur
vas eferent care iese prin hil.

În categoria organelor limfoide secundare intră şi ţesuturile limfoide asociate mucoaselor.


Acestea pot fi structuri bine individualizate anatomic sau structuri limfoepiteliale difuze.

8
Ţesuturile individualizate anatomic sunt:
- amigdalele linguale;
- amigdalele palatine;
- amigdalele tubare;
- amigdalele faringiene;
- plăcile Payer;
- apendicele vermiform.
Primele patru tipuri de amigdale amintite intră în alcătuirea cercului limfatic al lui Valdayer, al
cărui rol esenţial aste de a asigura imunitatea oro-faringelui.
Ţesuturile limfo-epiteliale difuze sunt localizate la nivelul tracturilor digestiv, respirator şi
genito-urinar, tracturi cu un rol fundamental în metabolismul organismului. După localizarea
lor, aceste ţesuturi au fost numite MALT (ţesut limfoid asociat mucoasei), GALT (ţesut limfoid
asociat intestinului), BALT (ţesut limfoid asociat bronhiilor) şi SALT (ţesut limfoid asociat
pielii).
Ţesuturile limfatice care se regăsesc în întregul corp acţionează în interconexiune unul cu
celălalt pentru a duce la îndeplinire rolul ţesutului limfatic în întregime.
Sistemul limfatic este parte din sistemul imunitar al corpului.
Funcţiile sistemului limfatic includ:
 drenajul lichidului interstiţial;
 transportul lipidelor.
Sângele este ţesut lichid care irigă toate organele şi ţesuturile. Cantitatea de sânge din organism
este de 4 - 5 l, din care o parte este sângele circulant, iar restul de depozit, care va fi aruncat în
circulaţie la nevoie. Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate: eritrocite, granulocite,
limfocite, plasmocite, monocite şi trombocite.
Elementele figurate sunt elaborate de organele hematopoietice, noţiunea de hematopoieză
referindu-se la procesele biologice care duc, în final, la formarea celulelor sanguine mature. În
trecut, s-au emis mai multe teorii în legătură cu acest proces de formare, în funcţie de numărul
celulelor precursoare: monofiletică, dualistă, pluralistă. Astăzi este cunoscut faptul că celulele
sanguine derivă din mezenchim. Pe aria vasculară a sacului vitelin apar precoce insule de celule,
dintre care cele periferice formează vasele sanguine, iar cele centrale, celulele stem-
hematopoietice. Iniţial, aceste celule migrează, de pe suprafaţa sacului vitelin, în ficat, splină,
măduvă şi timus, unde formează rezervoare secundare. Din luna a II-a începe faza
hepatosplenică a hematopoiezei, iar din luna a V-a, faza medulară. Celulele au două proprietăţi
de bază: diferenţierea spre un tip celular sau altul şi autoreproducerea, care face ca rezervorul

9
de celule stem să se menţină intact, deşi diferenţierea este continuă. Se pot deosebi celule stem
pluripotente (capabile să se diferenţieze) pentru toate sistemele celulare, pluripotente pentru
anumite sisteme celulare şi celule stem unipotente, pentru un anumit sistem celular. La ultimul
nivel acţionează stimulii specifici (eritropoietina, granulopoietina, trombopoietina), pentru
diferenţiere în celule adulte.
Un rol important în hematopoieză îl are măduva osoasă (torace, vertebre, craniu, pelvis). La
adult, măduva este rezervorul activ de celule stem pentru toate tipurile de celule sanguine, atât
pentru cele care se diferenţiază intramedular (eritrocite, granulocite, trombocite şi monocite),
cât şi pentru limfocite şi plasmocite, care se diferenţiază extramedular.
Acest fenomen se realizează prin migrarea celulelor stem, care persistă în tot timpul vieţii
adulte. Fiecare celulă îndeplineşte funcţii specifice: eritrocitele transportă gazele respiratorii
(O2 şi CO2), trombocitele iau parte la hemostază, granulocitele (neutrofile, eozinofile şi
bazofile) şi macrofagele asigură fagocitoza, limfocitele şi plasmocitele produc anticorpi şi
formează sistemul imun. Fagocitoza şi imunitatea sunt mecanismele de bază prin care
organismul luptă împotriva a aceea ce este străin (non seif). Tradiţional, sub denumirea de
leucocite sunt cuprinse celulele sanguine care îndeplinesc funcţia de apărare (granulocite,
monocite, limfocite, plasmocite). În drumul lor de la stadiul de stem spre cel adult, celulele
sanguine se diferenţiază, proliferează şi se maturează. Între distrugerea şi producerea celulelor
sanguine există un echilibru, care face ca numărul elementelor figurate din sânge să fie constant
la individul normal.
Cercetarea hematopoiezei se face cu ajutorul mielogramei, splenogramei şi adenogramei. În
practică se foloseşte, mai ales, mielograma (prin puncţie sternală).
Mielograma sternală prezintă: hemocitoblaşti 1-2%; mieloblaşti 0,5%; promielocite 1-8%;
mielocite: neutrofile 5-14%; eozinofile 0,3-3%; metamielocite: neutrofile 13-30%; eozinofile
0-4%; bazofile 0-1%; normoblaşti 7-32%; macroblaşti 1-8%; limfocite 3-20%; megacariocite
0-3%; celule reticulare 0-2%. Pe lângă elementele figurate, sângele mai conţine apă (90%),
substanţe organice şi anorganice. După îndepărtarea elementelor figurate din sânge (prin
centrifugare) rămâne plasma.

Eritrocitele (hematii sau globule roşii)

10
Eritropoieza are loc în măduva osoasă. Convenţional, se descriu următoarele stadii de
dezvoltare: proeritroblast, eritroblast, bazofil, eritroblast policromatofil, eritroblast oxifil şi
eritrocit. Eritropoieza este reglată de un hormon (eritropoietina), în formarea căreia joacă un rol
anoxia renală. Eritrocitul este o soluţie concentrată de hemoglobină situată în interiorul unei
membrane. Hb este alcătuită din globină, o proteină condiţionată genetic, din protoporfirină şi
din fier. Durata de viaţă a eritrocitului este în medie 120 de zile, hemoliza fiziologică
producându-se în splină (filtrul cel mai sensibil pentru eritrocitele îmbătrânite) şi foarte puţin
în sânge. Rolul eritrocitului constă în transportul gazelor (O2 şi CO2). Noile elemente care intră
în circulaţie după pierderea nucleului se numesc reticulocite. Acestea sunt hematii tinere şi în
mod normal reprezintă 1% din hematiile circulante. Mărimea unei hematii adulte este de
7,5mm. În stări patologice se pot întâlni hematii mici de 3-6mm (microcite) şi hematii mari, de
peste 10mm (macrocite). Numărul hematiilor este la bărbat de 4,5-5 milioane/mm iar la femeie
de 4-4,5 milioane.
Hemoglobulina - constituentul principal al hematiei - se determină cu hemoglobinometrul Sahli
pe baza aprecierii colorimetrice, cu un tub-etalon sau prin metoda fotometrică. Normal, la
bărbat se găsesc 16 g/100 ml sânge iar la femeie 14 g/100 ml sânge.
Hemoglobina scade în anemii. Relaţia dintre numărul de hematii/mm şi conţinutul în
hemoglobină se numeşte valoare globulară sau indice de culoare (conţinutul fiecărui eritrocit în
Hb) şi se calculează împărţind conţinutul hemoglobină (Hb) exprimat în procente faţă de normal
(100%) prin dublul primelor două cifre ale numărului de hematii dintr-un milimetru cub. De
exemplu: dacă Hb este de 16 g, ceea ce înseamnă 100%, iar hematiile 5 000 000, valoarea
globulară este egală cu 1.
Viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.) este o constantă biologică de mare interes în
patologie. Dacă se adaugă un anticoagulant (citrat de sodiu) sângelui recoltat într-o mică
eprubetă (metoda Westergreen), globulele se depun pe fundul tubului, datorită greutăţii lor
specifice care este superioară celei a plasmei. Valorile normale la o oră sunt de 6-12 mm la
bărbat şi de 10-16 mm la femeie. Creşterea V.S.H. indică un proces evolutiv, a cărui intensitate

11
este cu atât mai mare, cu cât valorile sunt mai mari. V.S.H. depinde de proteinele sanguine şi
îndeosebi de fibrinogen şi de α-globuline.
Pentru aprecierea gradului de distrugere a hematiilor se dozează urobilina în materiile fecale.
Eliminări crescute apar în anemiile hemolitice şi în anemia pernicioasă (Piermer). În unele stări
patologice, în sângele periferic apar şi hematii anormale: megalocite şi megaloblaşti, în anemia
Biermer; eritroblaşti, în anemia hemolitică; reticulocite depăşind valoarea normală de 1%, în
hemoragii, criza hemolitică, tratamentul cu fier sau extracte hepatice. În stările patologice pot
apărea diferite anomalii ale hematiilor: variaţii anormale ale dimensiunilor (anizocitoză cu
prezenţa macrocitelor sau microcitelor), deformări ale globulelor - "în pară", "în virgulă", "în
bastonaş" (poikilocitoză) -, anomalii de coloraţie (policromatofilie) etc.
Granulocitele
Formarea granulocitelor are loc tot în măduva osoasă, din celule stem. Etapele de dezvoltare
sunt: mieloblast, promielocit, mielocit, metamielocit nesegmentat şi segmentat.
După tipul de granulaţie se deosebesc granulocite neutrofile, eozinofile şi bazofile. Aceste
celule au viaţă scurtă, în medie 10 ore şi sunt dispuse în vase, în două sectoare: circulant şi
marginal.
Măduva este bogată în granulocite (65%) iar raportul eritrocite/granulocite este de 1/3. Scăderea
granulocitelor (granulocitopenia) interesează de obicei neutrofilele şi apar în febra tifoidă,
bruceloză, hepatita virală, paludism. Scăderea eozinofilelor se întâlneşte în unele boli
infecţioase. Creşterea granulocitelor se numeşte granulocitoză. Neutrofilia însoţeşte, aproape
întotdeauna, o infecţie bacteriană: supuraţii colectate, tuberculoză pulmonară, tumori maligne
etc.
Eozinofilie se întâlneşte în bolile alergice, parazitoze, limfogranulomatoza malignă. Bazofilia
este caracteristică pentru polycythemia vera şi leucemia granulocitară cronică.
Valorile normale sunt:
 Granulocite neutrofile - 60-70% 3000-6000/mm3
- segmentate 40-65%
- nesegmentate 2-5%
- eozinofile 1-4% 50-300 mm3
- bazofile 0-1% 0-50/mm3
 Limfocite 20-30% 1000-3000/mm3
 Monocite 2-6% 100-600/mm3
Creşterea numărului de leucocite peste 9000-10000 se numeşte leucocitoză (sau
hiperleucocitoză) iar scăderea sub 4000-5 000, leucopenie.

12
Limfocitele şi plasmocitele

În trecut erau considerate două sisteme celulare distincte. Astăzi se ştie că sunt strâns înrudite,
plasmocitele fiind ultima fază de specializare a unor limfocite. Plasmocitele, limfocitele şi
macrofagele alcătuiesc sistemul imunologic. Deşi limfocitopoieza la adult are loc în splină şi
ganglionii limfatici, rezervorul de celule stem se află tot în măduva osoasă.
Organele limfatice se împart în centrale (timusul şi bursa epitelială) şi periferice (ganglioni
limfatici, splină şi limfocitele circulante). Timusul, care joacă un rol capital în limfocitopoieză
în timpul vieţii embrionare, îşi menţine importanţa şi în timpul vieţii adulte. După locul unde
iau naştere, limfocitele se împart în limfocite T (timodependente), localizate în zonele
paracorticale din ganglionii limfatici şi pulpa albă splenică, cu rol în imunitatea celulară
(hipersensibilitatea întârziată, imunitatea de transplant, reacţia grefă contra gazdă) şi limfocite
B (bursodependente), localizate în centrii germinativi, care se transformă în plasmocite şi au
deci rol în imunitatea umorală (plasmocitele secretă anticorpi, care sunt imunoglobuline).
Monocitele şi macrofagele
Etapele de dezvoltare în seria monocitară sunt: monoblast, promonocit, monocit şi macrofag.
Locul de formare este măduva osoasă prin celule stem. Nu există rezervor de monocite în
măduvă. Durata de viaţă în sânge este de 32 de ore. Monocitele sunt celule imature, ele devenind
mature în ţesuturi, unde poartă denumirea de macrofage. Deci, monocitele şi macrofagele sunt
stadii funcţionale ale aceluiaşi tip de celulă. Macrofagele poartă diferite denumiri, după locul
unde se găsesc: microglie, macrofag alveolar, splenic, celula Kupffer, melanofag, osteoclast
etc. Durata lor de viaţă este de câteva luni. Monofagele au trei funcţii importante: fagocitoza
eritrocitelor lezate imunologic, componentă a sistemului imunologic şi rol în apărarea împotriva
tuberculozei, brucelozei etc. Monocitele se găsesc în sânge în număr de 400/mm3. Monocitoza

13
se întâlneşte în tuberculoză, bruceloză, febra tifoidă, endocardita lentă, iar scăderea numărului
în insuficienţele medulare. Macrofagele încărcate cu lipide joacă rol activ în arterioscleroză,
hipercolesterolemie, boala Gaucher, histiocitoza X.
Trombocitele
Etapele de evoluţie a trombocitelor sunt: megacarioblast, promegacariocit, megacariocit
granulat şi megacariocit trombocitogen. Trombocitele sunt fragmente granulate de
megacariocite, iar viaţa lor durează 10 zile.

Trombocitopoieza are loc în măduvă (celule stem) şi se află sub controlul trombocitopoietinei.
2/3 din trombocite se află în sânge şi 1/3 în splină. Trombocitele sunt mici celule anucleate, cu
granulaţii şi echipament enzimatic bogat. Ele joacă un rol important în hemostază, protejează
endoteliul vascular, formează cheagul alb primar, contribuie şi la coagularea plasmatică şi
produc retracţia cheagului (trombostenina). Se găsesc în număr de aproximativ 250000/mm3.
Scăderea numărului apare în leziuni medulare, splenomegalii, factorii imunologici iar creşterea
în trombocitoze şi trombocitemie. Există şi alterări calitative ale trombocitelor (trombastenii).
Plasma sanguină
După îndepărtarea elementelor figurate ale sângelui, rămâne un lichid vâscos, gălbui, numit
plasmă reprezentând 55% din volumul sângelui. Proprietăţile plasmei sunt similare cu ale
sângelui, diferă doar valorile şi culoarea (plasma este incoloră). Plasma este un lichid gălbui cu
o constituţie extrem de complexă, conţinând un mare număr de ioni, substanţe organice şi
anorganice, în tranzit de la sau spre ţesuturi. Volumul plasmatic reprezintă cca 4-5% din
greutatea corporală (41 ml/kg corp). Un adult de 70 kg va avea o cantitate de plasmă de cca

14
3000-3500ml. Plasma conţine 90% apă şi 10% reziduu uscat, constituit din numeroase
substanţe organice şi anorganice.
Substanţele organice reprezintă 9% din reziduul uscat şi sunt constituite din:
- Proteinele plasmatice (8%) reprezintă constituentul principal al substanţelor organice
plasmatice şi sunt alcătuite dintr-un amestec foarte complex care include atât proteine simple,
cât şi proteine complexe de tipul glicoproteinelor şi al lipoproteinelor.
- Substanţele organice neproteice sunt: ureea (0,20–0,30 mg%), acidul uric (5 mg%), creatina
şi creatinina (0,8–2 mg%), amoniacul (40–70 μg%), aminoacizii şi polipeptidele. Unele dintre
aceste substanţe sunt produşi finali ai catabolismului proteic (ureea, creatinina) sau
nucleoproteic (acidul uric). Altele sunt substanţe de metabolism intermediar, în tranzit sanguin
(aminoacizii, polipeptidele etc.).
- Alte substanţe organice plasmatice sunt reprezentate de: corpii cetonici (1,5–6 mg%, ml),
pigmenţii biliari (bilirubina indirectă sau prehepatică reprezentând 4/5 din totalul
bilirubinemiei), urobilinogenii (0–0,5 mg%).
Substanţele organice neazotate sunt reprezentate de diverşi produşi metabolici: glucoză (100
mg%), acid lactic (10–20 mg%), acid piruvic (1 mg%), acid oxalic, acid fumaric, lipidele
plasmatice (în medie 700 mg%, ml) alcătuite din: fosfolipide (35%) gliceride, mai ales
trigliceride (10–25%), colesterol liber (7,5%) şi esterificat (30,1%) şi acizii graşi (2,5%).
Substanţele anorganice. Reprezintă 1% din reziduul uscat al plasmei şi sunt constituite din:
cloruri, sulfaţi, fosfaţi de Na, K, Ca, Mg, Fe, Cu etc. Unele dintre ele se găsesc în concentraţii
mari (sodiu), altele în cantităţi extrem de reduse, ceea ce a făcut să fie denumite oligoelemente
(iodul, fluorul, zincul, cobaltul etc.).

Hemostaza şi coagularea sângelui


Hemostaza este mecanismul care permite oprirea hemoragiei în cazul unei leziuni vasculare. În
hemostază intervin 3 factori: vascular, trombocitar şi plasmatic (coagularea), într-un prim timp,
sub influenţa serotoninei (factor vascular eliberat prin distrugerea trombocitelor), se produce
vasoconstricţia capilară în zona traumatizată, ceea ce determină îngustarea plăgii vasculare.
Într-un al doilea timp trombocitele aderă de suprafaţa lezată şi se aglutinează, formând trombul
plachetar. Al treilea timp, care reprezintă şi etapa principală a hemostazei şi apare când
trombocitele nu au reuşit să oprească hemoragia, este coagularea propriu-zisă.
În mecanismul coagulării se disting doi timpi esenţiali: formarea trombinei şi transformarea
fibrinogenului în fibrină. Punctul-cheie este reprezentat de factorii X, V şi IV, asupra cărora
acţionează două sisteme. Primul denumit intrinsec, porneşte de la factorul XII activat şi, prin

15
transformări enzimatice, activează pe rând factorii XI, IX şi VIII, formând în final un complex,
capabil să activeze factorii X şi V în prezenţa ionilor de calciu. Rezultatul este protrombinaza,
care clivează molecula de protrombină, eliberând cea mai puternică enzimă a coagulării -
trombina. În acelaşi sens acţionează şi sistemul extrinsec, în care tromboplastina tisulară joacă
rolul cel mai important.
Al doilea timp constă în transformarea fibrinogenului în fibrină. Fibrinogenul este o globulină
elaborată mai ales în ficat se transformă, sub influenţa trombinei (enzimă proteolitică ce apare
numai în cursul coagulării), în fibrină - stadiul final al coagulării.
Hemoliza
Hematiile conţin substanţe numite aglutinogene, iar plasma substanţe numite aglutinine, care
sunt anticorpi naturali, denumiţi şi izoanticorpi. După repartiţia aglutinogenelor şi aglutininelor
se deosebesc patru grupe sanguine.
Cei din grupa 0 (I) se numesc donatori universali, iar cei din grupa AB (IV) primitori universali.
În afara acestor antigene se mai cunoaşte şi factorul Rhesus, antigen care se găseşte la
aproximativ 85% din oameni. Dacă nu se respectă grupele sanguine, în cursul transfuziilor pot
apărea accidente de hemoliză, uneori mortale. Accidente hemolitice mai pot apărea şi la nou-
născutul al cărui tată este Rh-pozitiv, şi mama Rh-negativă. Hemoliza este însă şi un fenomen
normal. Durata vieţii unei hematii fiind de 120 de zile, în fiecare zi se distruge aproximativ o
sutime din numărul total al eritrocitelor, eliberându-se hemoglobina. În stările patologice,
hemoliza se exagerează. Când hemoliza este brutală, apar anemii acute şi tubulonefrite acute;
când este lentă, apar anemie şi icter: icter hemolitic sau anemie hemolitică.

Funcţiile sângelui

Funcţia circulatorie prin volumul şi proprietăţile sale fizicochimice, sângele contribuie la


menţinerea şi reglarea presiunii sanguine.
Funcţia respiratorie. Sângele realizează transportul de gaze de la plămâni la ţesuturi, asigurând
aportul de oxigen necesar desfăşurării normale a proceselor energetice tisulare. La nivel tisular,
cedarea oxigenului este însoţită de preluarea bioxidului de carbon rezultat din respiraţie şi
transportarea sa către zona de eliminare alveolo-capilară.
Funcţia excretorie se realizează prin faptul că sângele este principalul transportor al
cataboliţilor de la nivel tisular la nivel de organe excretoare.
Funcţia nutritivă. Sângele reprezintă principalul mijloc de legătură între ţesuturile şi organele
de absorbţie a principiilor alimentare.

16
Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic. Una din condiţiile fundamentale ale
homeostaziei organismului – menţinerea echilibrului hidroelectrolitic între cele trei
compartimente ale mediului intern – se realizează cu intervenţia sângelui.
Funcţia de termoreglare. Menţinerea temperaturii constante a organismului (homeotermia)
reprezintă un element de bază al homeostaziei generale, condiţionând viteza şi randamentul
reacţiilor metabolice.
Funcţia de apărare. Sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii antigenice.
Această funcţie se realizează prin intermediul unor proteine specifice (anticorpi), precum şi prin
intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele).
Funcţia de reglare a principalelor funcţii a organismului. Sângele intervine, prin proprietăţile
sale fizicochimice şi prin substanţele active conţinute, în reglarea funcţiilor circulatorii,
digestive, excretorii, etc. Asigurarea unităţii organismului realizând o cale de legătură directă
între cele mai diferite sisteme şi ţesuturi, sângele reprezintă, un mijloc de asigurare a
simultaneităţii de acţiune a organelor şi sistemelor, simultaneitate ce condiţionează adaptarea
la condiţiile mediului ambiant.

17
Capitolul 2. Date din literatura medicală privind leucemia

2.1. Definiţie

Termenul leucemiei desemnează cancerul globulelor albe din sânge (denumite leucocite sau
WBC). Cancerul apare în principiu când celulele dintr-o parte a corpului încep să se dezvolte
necontrolat, dezvoltarea lor fiind diferită de cea normală. În loc să dispară după un anumit timp
(cum se întâmplă cu restul celulelor), celulele canceroase continuă să crească şi să formeze
altele noi. Acestea pot creşte în cadrul altor ţesuturi, invadându-le (ceea ce nişte celule normale
nu pot face).

Leucemii – boli tumorale ale sistemului hematopoetic caracterizate prin proliferare


blastomatoasă a celulelor sangvine şi lezarea măduvei oaselor. Se manifestă prin dereglarea
procesului de maturizare şi de diferenţiere a celulelor sangvine, înmulţirea intensă a acestora în
toate organele hematopoetice, sporirea numărului de leucocite într-un mm³ de sânge până la
sute de mii (norma fiind de 6-8 mii), apariţia în sânge circulant a formelor nemature de leucocite
(mielocite, mieloblaşti, limfoblaşti ş.a.).
Leucemia prezintă un proces malign care se dezvoltă din celule hemopoietice ale măduvei
oaselor. Primar se malignizează o singură celulă hemopoietică, din care ulterior derivă toate
celulele maligne, ultimele fiind celule fiice ale primei celule tumorale. Astfel leucemiile sunt
tumori monoclonale. Există atâtea forme de leucemii, câte specii de celule hemopoietice sunt
în prezent cunoscute.

18
2.2. Patologie

Sistemul afectat: hemopoietic.


Ereditatea: Predispunerea ereditară este importantă în dezvoltarea leucemiilor. Sunt stabilite
modificări citogenetice pentru fiecare formă de leucemie.
Predominarea de vârstă:
 incidenţa leucemiilor creşte cu vârsta;
 la copii predomină leucemiile acute limfoblastice;
 la adulţi predomină leucemiile acute nelimfoblastice;
 leucemiile cronice se dezvoltă preponderent la adulţi;
 copiii nu dezvoltă leucemie limfocitară cronică, eritremie,
mielom multiplu;
 extrem de rar la copii se înregistrează leucemia granulocitară
cronică şi mielofibroza idiopatică.
Predominare de gen
Toate formele de leucemii predomină la bărbaţi. Bărbaţi > Femei.

2.3. Fiziopatologie

În leucemii o clonă celulară malignă se poate dezvolta din orice stadiu de maturaţie: mieloid,
limfoid sau pluripotenţial. Cauza expansiunii clonale este încă necunoscută, dar pare a implica
unele rearanjări ale ADN-ului. Factorii externi, cum sunt agenţii alkilanți, radiaţia ionizantă şi
chimicalele, sau factorii interni cum sunt anomaliile cromozomiale conduc la modificări ale
ADN-ului.

19
Rearanjările cromozomiale pot altera structura sau reglarea oncogenelor celulare. În leucemiile
blimfocitice, translocaţiile cromozomiale determină proliferare anormală a limfoblastelor. Pe
măsură ce populaţia de celule creşte, măduva osoasă devine insuficientă. Pancitopenia este
tipică şi rezultă prin reînlocuirea fizică a elementelor normale ale măduvei de către celulele
imature. În plus, aceste celule secretă factori care inhibă hematopoieza.
Pe măsură ce măduva osoasă devine înlocuită, celulele anormale se extind în circulaţie şi
infiltrează alte organe cum este ficatul, splina, ochiul.

2.4. Cauze

Etiologia leucemiilor este multifactorială. Factori genetici, virali şi ai mediului înconjurător,


cum sunt radiaţiile, chimicalele şi medicamentele sunt implicate în patogeneza leucemiilor. Se
consideră drept model final patologic alterarea ADN-ului, cu aranjarea materialului genetic şi
permiterea oncogenelor anterior silenţioase să fie exprimate.
Cauzele leucemiei nu sunt foarte bine cunoscute. Nu se cunoaște de ce unii oameni fac această
boală și alții nu. Cercetările au arătat că unii oameni sunt mai predispuși decât alții la a face
această boală. Un factor de risc este orice factor ce poate crește șansa de a avea o afecțiune.

20
Factorii de risc pentru leucemie sunt:
- tratamentele de chimioterapie (utilizate în tratamentul cancerului)
- expunerea la o serie de radiații sau substanțe chimice la locul de muncă
- fumatul.
Majoritatea oamenilor cu această afecțiune nu au acești factori de risc. Leucemia nu se transmite
de obicei genetic, dar există rare cazuri în ceea ce privește leucemia limfatică cronică.
Leucemia mieloidă cronică reprezintă 15–20 % din cazurile de leucemie la adult. Incidenţa
LMC este de aproximativ 10-l5 cazuri noi, pe an, la un milion de indivizi. Incidenţa creşte
progresiv cu vârsta. Mediana vârstei în momentul diagnosticului este între 50 şi 60 de ani
(potrivit diverselor serii publicate), dar boala poate apare la orice vârstă. Se semnalează, în
ultimii ani, o creştere a incidenţei la vârste tinere. Frecvenţa bolii este aproximativ egală la cele
două sexe, cu un sex ratio de 1,4-2,2 în favoarea sexului masculin.
Factori de risc
Un factor de risc este acel lucru ce poate crește șansa de a avea această afecțiune. Totuși,
majoritatea oamenilor cu leucemie nu au nici unul din factorii de risc cunoscuți. Factorii de risc
pentru apariția leucemiei sunt:
- fumatul: 20% dintre persoanele cu leucemie mieloidă acută fumează sau folosesc produse ce
conțin tabac
- expunerea la nivele crescute de radiații: persoanele care au fost aproape de zonele exploziei
bombelor atomice din Japonia, din timpul celui de-al doilea război mondial sau persoanele din
Ucraina care au fost în zona unde a avut loc accidentul nuclear de la Cernobâl, au un risc foarte
mare de a face leucemie
- expunerea la substanțe chimice, cum ar fi benzenul sau formaldehida: uneori această expunere
se realizează la locul de muncă
- chimioterapia și radioterapia utilizate în tratamentul cancerului
- boli genetice, cum ar fi sindromul Down (afecțiune congenitală determinată de prezența unui
cromozom supranumerar la nivelul perechii 21 de cromozomi)
- infecția cu virusul HIV
- alte boli ale sângelui, cum ar fi sindromul mielodisplazic
- transmiterea genetică, în special în cazul formei de leucemie cronică mieloidă.

2.5. Simptomatologie

Simptomele depind de cât este de avansată boala și pot include:

21
· febră și transpirații nocturne
· infecții frecvente și neobișnuite
· astenie și fatigabilitate (oboseală)
· cefalee (durere de cap)
· apariția de echimoze (vânătăi) pe corp și sângerări la nivelul gingiilor și la nivelul rectului
· creșterea în dimensiuni a abdomenului, dureri în partea stângă a acestuia sau în umărul drept,
datorită splinei mărite
· tumefierea nodulilor limfatici de la nivelul axilei, gâtului sau la nivelul canalului inghinal
· scăderea poftei de mâncare și scăderea în greutate deoarece există senzația de plenitudine.
Formele cronice de leucemie, de cele mai multe ori, nu dau nici un simptom decât când boala
este avansată.

2.6. Forme clinice

Se disting leucemii:
 acute;
 cronice.
Aceste denumiri nu derivă din evoluţia clinică a leucemiilor. Ele sunt nişte noţiuni morfologice.

22
Leucemii acute se numesc leucemiile care se dezvoltă din celule blastice. Leucemiile acute nu
se transformă în leucemii cronice.
Leucemii cronice sunt cele ce se dezvoltă din celule hemopoietice precursoare, care îşi păstrează
proprietăţile sale de maturizare până la celule mature. Astfel că diagnosticarea leucemiilor se
reduce la depistarea substratului morfologic al formei respective de leucemie.
Deosebim următoarele forme de leucemii:
 Leucemii acute
o Leucemie acută limfoblastică;
o Leucemie acută mieloblastică;
o Leucemie acută promielocitară;
o Leucemie acută mielomonoblastică;
o Leucemie acută monoblastică;
o Leucemie acută eritroblastică;
o Leucemie acută megacarioblastică;
o Leucemie acută nediferenţiată.
 Leucemii cronice
o Leucemie granulocitară cronică;
o Mielofibroză idiopatică;
o Leucemie limfocitară cronică;
o Leucemie monocitară cronică;
o Eritremie (Policitemia Vera);
o Leucemie megacariocitară cronică;
o Mielom multiplu;
o Boala Waldenstrom.
Sistematizarea morfologică clară a variantelor de leucemii şi evidenţierea criteriilor de
identificare a lor a contribuit la studierea şi elaborarea programelor optimale de tratament pentru
fiecare entitate nosologică.

2.7. Investigaţii

Investigaţii de laborator
Analiza generală a sângelui la pacienţii cu leucemie acută depistează anemie, trombocitopenie,
număr leucocitar micşorat, normal sau majorat cu predominarea celulelor blastice:
 la pacienţii cu leucemie granulocitară cronică în analiza generală

23
a sângelui conţinutul hemoglobinei şi numărul de trombocite este în limite
normale, leucocitoză cu granulocite în toate stadiile de maturaţie (promielocite,
mielocite, metamielocite, nesegmentate, segmentate);
 modificări analogice în analiza generală a sângelui, însă cu
deviere stângă mai puţin pronunţată a rândului granulocitar se observă la
pacienţii cu mielofibroză idiopatică;
 la pacienţii cu leucemie limfocitară cronică conţinutul
hemoglobinei şi numărul de trombocite pot fi diminuate sau în limite normale,
dar numărul de leucocite este majorat cu limfocitoză până la 90% şi un procent
mic de prolimfocite şi neutrofile;
 în analiza generală a sângelui de la pacienţii cu leucemie
monocitară cronică se atestă leucocitoză cu creşterea procentului monocitelor;
 la pacienţii cu eritremie conţinutul hemoglobinei poate atinge
cifrele de 180-220 g/l, numărul de eritrocite - până la 7,0-1012/l, leucocitoză şi
trombocitoză moderată; - leucemia megacariocitară cronică se caracterizează
prin trombocitoză care depăşeşte 800,0-1000,0-109/l;
 la pacienţii cu mielom multiplu se depistează anemie şi VSH
accelerată;
 la pacienţii cu boala Waldenstrom se depistează anemie,
limfocitoză pe contul limfocitelor cu citoplasmă plasmatizată, VSH accelerată.
Imunoglobulinele IgA, IgG, IgD sunt crescute în mielomul multiplu (una din
ele); IgM - crescute în boala Waldenstrom - pe mielograma pacienţilor cu
leucemie acută celulele blastice depăşesc cifra de 30%;
 la pacienţii cu mielom multiplu celulele mielomice depăşesc 10-
20% (în mielogramă).
Diagnosticul de eritremie, mielofibroza idiopatică în mod absolut se confirmă prin
trepanobiopsie.
Schimbări morfologice
Infiltrarea măduvei oaselor cu celule blastice în leucemiile acute, cu celule mieloide în leucemia
granulocitară cronică, cu celule mieloide şi megacariocite în mielofibroza idiopatică, cu celule
limfoide în leucemia limfocitară cronică, cu celule mielomice în mielomul multiplu, cu celule
limfoplasmocitare în boala Waldenstrom, cu compoziţie polimorfocelulară şi megacariocitoză
în eritremie. Infiltraţii similare se pot depista şi în ganglionii limfatici, splină, ficat şi alte

24
organe.
Teste speciale
Reacţii citochimice, teste citogenetice, teste imunologice.
Investigaţii instrumentale
R-grafia toracelui, R-grafia oaselor, ultrasonografia, tomografia computerizată.
Procedee diagnostice
Funcţia sternală, trepanobiopsia osului iliac, funcţia lombară, funcţia ganglionară şi a altor
formaţiuni tumorale.

2.8. Diagnostic

Leucocitele din leucemii sunt în principal celule tinere (blaşti) nefuncţionale. Astfel este
compromisă funcţia de apărare împotriva infecţiilor, asigurată în mod normal de leucocitele
mature.

Bolnavul leucemic este vulnerabil în faţa agenţilor infecţioşi (virusuri, microbi, paraziţi,
ciuperci). Pot apărea infecţii generalizate. Adeseori, aceste infecţii evoluează până la
septicemie.
Investigaţiile de laborator încep în mod obligatoriu cu o hemogramă completă care include o
formulă leucocitară şi un examen morfologic al celulelor sanguine. Se poate observa scăderea
numărului total de hematii şi de trombocite, cantitate scăzută de hemoglobină (anemie). De
obicei, numărul total de leucocite este foarte crescut, dar sunt şi cazuri de leucemii cu număr
normal sau scăzut de leucocite în funcţie de gradul de descărcare a lor din măduva osoasă unde
se produc.
Diagnostic diferenţial

25
a) Reacţiile leucemoide din infecţii severe, cancere, mari sindroame inflamatorii, polinucleoza
tabagicului: mielemia este mai redusă, cu forme mai mature, FAL este crescută, absenţa
anomaliilor citogenetice.
b) Osteomielofibroza: debutul este mai tardiv, cu prezenţa unei fibroze medulare colagenice
mutilante în măduvă (biopsie), asociată cu o metaplazie mieloidă în splină, splenomegalie
enormă, eritremie şi eritrocite în lacrimă pe frotiul sanguin, absenţa Ph1.
c) Poliglobulie primitivă, trombocitemie esenţială: leucocitoza şi mielemia sunt moderate,
absenţa Ph1.
d) Leucemii acute: prezenţa hiatusului leucemic pe frotiul din sângele periferic, blastoza
medulară depăşeşte 30%, asocierea unei insuficienţe medulare cu pancitopenie manifestă.
e) Leucemia mielo-monocitară cronică: în practică se disting două forme: sindromul mielo-
monocitar cronic aparţinând sindroamelor mielodisplazice şi leucemia mielo-monocitară
cronică aparţinând sindroamelor mieloproliferative. În acest ultim caz, masa tumorală este
uneori mai voluminoasă, cu serozite, atingeri cutanate, şi asociază semne de insuficienţă
medulară (anemie, trombopenie).
f) Leucocitoza din inflamaţiile cronice: infecţiile bacteriene severe sau persistente, necrozele,
escarele, neoplaziile se pot asocia cu leucocitoza reactivă dar, mielemia este redusă (5%),
biopsia medulară este normală, fosfataza alcalină leucocitară este crescută, iar examenul
citogenetic arată absenţa cromozomului Philadelphia.
g) Tabagismul cronic: poate antrena uneori o hiperleucocitoză cu polimorfonucleare neutrofile

2.9. Evoluţie şi prognostic

Evoluţia spontană a bolii, în absenţa tratamentului, este progresivă cu o mediană de


supravieţuire de 3-5 ani. Evoluţia bolii cuprinde adesea două faze, uneori trei:
· faza cronică, mielocitară, în care hiperactivitatea mielopoietică de la nivelul măduvei osoase
şi splinei, conduce la o hiperleucocitoză cu mielemie şi cu un procent important de polinucleare
cu funcţie conservată. Această fază este în general, controlată de terapia convenţională dar cu
menţinerea unui procentaj scăzut de celule conţinând cromozomul Ph. În timp, eficacitatea
terapeutică diminuă astfel că după un interval de 2 până la 6 ani evoluează spre:
· faza de accelerare caracterizată, adesea, prin semne de insuficienţă medulară şi o mai mare
rezistenţă la tratamentul convenţional. Această fază nu este obligatorie, fiind urmată, relativ
rapid, în 6-l8 luni de:

26
· faza de acutizare sau transformare blastică, caracterizată prin semne de insuficienţă medulară
şi semne de sindrom tumoral, cu evoluţie letală în 3-6 luni.
Expectativa vigilentă
Perioada de expectativă vigilentă este perioada în care medicul face controlul periodic, dar nu
prescrie un tratament. Mai este numită perioada de supraveghere sau observare, perioada în care
medicul va urmări apariția simptomelor. Poate fi o opțiune de tratament în cazul unui vârstnic,
dar această opțiune e și în funcție de tipul de leucemie și de starea generală de sănătate. Perioada
de expectativă vigilentă dă aceleași rezultate sau chiar mai bune decât un tratament agresiv, în
primele stadii ale leucemiei limfoide cronice. Se estimează că unul din trei oameni ce suferă de
leucemie limfoidă cronică nu au nevoie de tratament. Cei afectați de această formă pot
supraviețui mult timp fără tratament. Perioada de expectativă vigilentă nu este recomandată în
alte forme de leucemie. În această perioadă de timp pacienții vor trebui să facă următoarele
lucruri:
- să respecte programările la medic
- să facă teste medicale regulate, inclusiv scanări sau teste de sânge
- să discute cu medicul toate simptomele noi apărute.
Diagnosticul de leucemie va fi pus de medicul specialist oncolog sau hematolog, cu ajutorul
unei examinări - aspirația de măduvă osoasă și biopsia acesteia. Acești medici specialiști vor
recomanda și tratamentul leucemiei în fiecare caz în aparte.

2.10. Tratament

Măsuri generale - educarea pacientului este indispensabilă.


Nu se recomandă - bronzare.
Regim:
 în leucemiile acute - activitate limitată în remisiuni
 în leucemiile cronice - activitate limitată până în perioada
terminală.
Dieta: nu se indică restricţii dietetice speciale.
Tratamentul leucemiei acute
Chimioterapia este un tratament care se foloseşte de o serie de medicamente, utilizate în
tratamentul cancerului. Este tratamentul uzual într-o formă de leucemie acută.
Acest tratament se face în trei faze:

27
- inducţia: scopul acestui stadiu de tratament este remisia; remisia este perioada de timp în care
celule canceroase au fost distruse şi are loc înlocuirea cu celulele normale ale sângelui; acest
lucru se obţine utilizând doze mari de medicamente foarte puternice, care se administrează pe
o perioadă de şapte-zece zile; apoi organismului îi va lua câteva săptămâni să înceapă să
producă celulele sănătoase; pe această perioadă pacientul va fi spitalizat;
- consolidarea: chiar şi când testele nu mai arată celule canceroase, tot mai pot fi câteva; scopul
acestei faze a tratamentului este acela de a distruge şi aceste celule, care au mai rămas; în această
fază se administrează, de cele mai multe ori, tot aceleaşi medicamente ca şi în faza de inducţie,
dar dozele şi intervalul la care se iau pot fi diferite; de exemplu, se poate administra un ciclu
sau două de tratament, care durează cinci zile, dar pe o perioadă de una-trei luni.
- menţinerea: ţelul acestui stadiu este de a preveni reapariţia celulelor canceroase; în această
perioadă se vor administra doze mai mici de medicamente pe o perioadă de doi-trei ani; uneori
acest stadiu al terapiei poate presupune şi un transplant de măduvă osoasă (transferul de măduvă
osoasă de la un donator la un primitor).
Unele tipuri de leucemie acută diseminează repede şi la nivelul sistemului nervos central,
precum şi la nivelul coloanei vertebrale. Chimioterapia nu are eficacitate şi la aceste nivele
deoarece organismul are bariere de protecţie pentru aceste părţi ale corpului. Un alt tip de
chimioterapie, care se numeşte chimioterapie intratecală, tratează aceste zone prin injectarea
medicamentelor direct în coloana vertebrală, pentru a distruge celulele canceroase de la acest
nivel.
Tratamentul în formele agravate de leucemie acută
Uneori starea pacientului nu este foarte bună, în ciuda tratamentului, deoarece boala avansează.
Pe perioada remisiei poate exista o revenire a bolii sau recăderi. Chiar şi când se produce acest
lucru, există tratamente ce ajută în terapia leucemiei sau îmbunătăţeşte rata de supravieţuire:
- trialuri clinice: persoanele afectate de această boală pot intra într-un program de cercetare, fie
la începutul tratamentului, fie atunci când leucemia se agravează; aceste programe încearcă noi
tratamente pentru leucemie
- transplantul de celule stem: dacă un donor poate fi găsit, chimioterapia şi radioterapia utilizate
distrug celulele maligne şi fac loc celulelor sănătoase ale donatorului; aceste celule pot fi din
măduva osoasă, din cordonul ombilical sau din sânge; aceste celule pot reface depozitele de
celule sănătoase din sângele primitorului şi să crească imunitatea; dacă există o recădere după
un astfel de transplant, o transfuzie cu mult mai multe leucocite din sângele donatorului poate
instala remisia

28
- medicamentele: uneori sunt folosite alte medicamente decât cele folosite în chimioterapia
iniţială
- repetarea fazei de inducţie: uneori aceleaşi medicamente care au dus la remisia leucemiei îşi
pot demonstra eficacitatea şi acum.
Tratamentul formei cronice
Deşi forma acută a leucemiei necesită tratament imediat, în formă cronică nu este întotdeauna
nevoie de administrarea unui tratament rapid. De obicei evoluează într-un mod mult mai lent
decât forma acută.
Posibilităţile de tratament în forma cronică sunt:
- perioada de expectativă vigilentă: adesea tratamentul nu este necesar în primele etape ale
formei de leucemie cronică limfoidă; aceasta evoluează foarte lent şi se poate să nu existe nici
simptome care să îndrume pacientul la medic; pacientul împreună cu medicul vor decide dacă
să se înceapă tratamentul sau să se mai aştepte o perioadă de timp; în această perioadă medicul
va supraveghea cu mare atenţie starea de sănătate; se estimează că una din trei persoane cu
leucemie cronică limfoidă, nu are nevoie niciodată de tratament
- terapia biologică: este vorba de o serie de medicamente, care cresc capacitatea proprie a
organismului de a lupta împotriva cancerului; două astfel de medicamente foarte folosite de
medici sunt interferonul-alfa şi imatinib, folosite mai ales în tratamentul leucemiei cronice
mieloide
- radioterapia: această formă de tratament, prin utilizarea radiaţiilor distruge celulele
canceroase; de asemenea, are rol şi în micşorarea ganglionilor limfatici, precum şi a splinei,
care au suferit modificări datorită extinderii bolii şi la acest nivel; uneori radioterapia este
folosită pentru iradierea întregului corp, pregătindu-se organismul pentru transplant sau în
tratamentul leucemiei cronice limfoide
- trialurile clinice: sunt folosite pentru a descoperi care medicament sau tratament este mai
eficient şi mai sigur; persoanele cu leucemie cronică sunt deseori îndrumate către aceste trialuri
clinice, pentru stabilirea unui tratament cât mai bun
- chimioterapia: reprezintă distrugerea celulelor canceroase cu ajutorul medicamentelor; există
o varietate de medicamente, folosite în lupta cu această afecţiune, crescând astfel rata de
supravieţuire
- tratamentul infecţiilor: în cazul leucemiei cronice, organismul nu mai este capabil să lupte
împotriva infecţiilor; de aceea medicul împreună cu pacientul vor urmări cu atenţie toate
semnele ce pot indica prezenţa unei infecţii, cum ar fi: pneumonia, infecţii micotice sau zona
Zoster; tratarea din timp a acestor infecţii sau a altora, poate ajuta pacientul să-şi crească şansele

29
de a lupta cu această afecţiune; unele din aceste infecţii pot fi prevenite prin administrarea unor
vaccinuri, cum ar fi cele împotriva gripei sau pneumoniei.
Dacă este pus diagnosticul de leucemie cronică limfoidă, medicul trebuie să investigheze în
continuare, foarte bine pacientul şi pentru alte tipuri de cancer. Persoanele cu un astfel de
diagnostic au risc mult mai mare de a face o altă formă de cancer, decât oricare altă persoană.
Tratamentul în formele agravate de leucemie cronică
În cazul în care leucemia mieloidă cronică se agravează, încă mai există speranţă. Substanţa
imatinib, în combinaţie cu alte medicamente poate duce la tratarea bolii şi menţinerea sub
control. Noi medicamente sunt studiate în cadrul trialurilor clinice, pentru cei cărora nu le merge
bine cu Imatinib. Aceste noi medicamente sunt Dasatinib şi Nilotinib. Trebuie menţionat că
aceste două ultime medicamente, Dasatinib (deja pe piaţa din 2006) şi Nilotinib (încă în studiu-
2007/2008), sunt administrate cu precădere persoanelor la care terapia cu Imatinib a eşuat.
Dacă există o recădere după un transplant de măduvă osoasă, o transfuzie de mai multe leucocite
(celulele albe) de la donator readuce pacientul în faza de remisie.
Tratament ambulatoriu
Pe perioada tratamentului leucemiei, indiferent de stadiu, există o serie de măsuri ce pot fi luate
şi acasă, pentru o trecere cât mai bună peste efectele secundare ale terapiei sau pentru evoluţia
în sine a bolii. Uneori aceste măsuri reprezintă tot ceea ce este nevoie pentru o serie de
probleme. Dacă medicul a prescris o serie de medicamente care să minimalizeze simptomele
ce pot apărea, trebuie ca acestea să fie luate, în mod regulat. De asemenea, trebuie ca pacientul
să mănânce echilibrat, să încerce o serie de exerciţii ce pot face bine şi să se odihnească cât mai
mult.
Astfel tratamentul ambulatoriu constă în:
- tratamentul ambulator pentru greţuri şi vărsături: include urmărirea şi tratarea imediată a
semnelor de deshidratare, cum ar fi: gura uscată, saliva vâscoasă, reducerea cantităţii de urină
sau schimbarea culorii acesteia (urina închisă la culoare) şi eventuale ameţeli apărute în
ortostatism
- tratamentul pentru diaree: include o dietă echilibrată şi urmărirea semnelor de deshidratare;
trebuie consultat medicul înainte de a lua medicamente pentru diaree
- tratamentul ambulator pentru constipaţie: cuprinde exerciţii fizice uşoare, o bună hidratare şi
o dietă bogată în fibre; trebuie întrebat medicul înainte de administrarea vreunui medicament
laxativ;
- se poate întreba medicul şi dacă există alimente ce trebuie evitate pe perioada chimioterapiei;
multora li se poate prescrie să nu mănânce fructe şi legume proaspete şi să mănânce numai

30
mâncare bine gătită; bacteriile ce pot exista pe fructe şi legume nu se pot îndepărta uneori foarte
bine prin spălare, iar bacterii ce pot exista în carne nu mor decât dacă aceasta este foarte bine
gătită; atunci când se urmează tratamentul pentru leucemie, sistemul imunitar este scăzut şi
există un risc mult mai mare de îmbolnăvire de la aceste bacterii
- tratamentul pentru oboseală: include o cât mai bună odihnă pe perioada radioterapiei sau
chimioterapiei; trebuie ca pe lângă desfăşurarea activităţilor zilnice, cei ce urmează aceste
tratamente să beneficieze de odihnă cât mai multă; oboseala se resimte mai ales la sfârşitul
tratamentului
- tratamentul ambulatoriu pentru insomnii: trebuie stabilit un anumit program pentru somn,
astfel încât să existe o cât mai bună odihnă
- dieta din timpul tratamentului trebuie respectată, pentru a preveni scăderea în greutate şi
pentru păstrarea tonicităţii.
Emoţiile legate de acest diagnostic
Persoanele care au acest diagnostic, de leucemie, pot trăi diferite sentimente. Mulţi neagă acest
diagnostic, sunt plini de furie şi foarte necăjiţi. Mulţi pot deveni depresivi, sau alţii pot avea
puţine emoţii. Nu există o reacţie normală în felul unui om de a reacţiona la aflarea acestui
diagnostic. Există câţiva paşi ce pot fi urmaţi pentru a reacţiona cât mai bine la aflarea acestui
diagnostic. Unii oameni se simt bine să discute cu familia sau cu prietenii, pe când alţii au
nevoie de singurătate.
Dacă aceste emoţii puternice pot influenţa judecata persoanei respective, este mai bine să se
discute acest lucru cu medicul. În spitalul unde se tratează astfel de afecţiuni există şi persoane
specializate (psihologi) cu care se poate discuta. Şi discuţiile cu alte persoane ce au avut
probleme similare pot fi folositoare.
Mai sunt o serie de probleme emoţionale cu care trebuie să se confrunte bolnavul de leucemie,
cum ar fi:
- diagnosticul precum şi tratamentul pot fi foarte stresante: această stare de stres poate fi redusă
prin discuţiile cu cei apropiaţi; învăţarea unor tehnici de relaxare poate fi utilă
- noile schimbări corporale ce pot apărea pot trezi emoţii puternice: pentru o cât mai bună
adaptare la noua imagine este nevoie să se discute acest lucru cu partenerul şi cu medicul, acesta
putând recomanda o serie de persoane sau organizaţii specializate, care pot ajuta bolnavul de
leucemie cu informaţii şi chiar cu ajutorul efectiv
- pierderea părului: acesta este un moment foarte neplăcut pentru unii oameni; nu toate
medicamentele folosite în tratamentul cancerului duc la pierderea părului său dacă acest lucru

31
se întâmplă nu este vizibil decât pentru cel în cauză; medicul va informa pacientul dacă acest
efect secundar al terapiei poate apărea.
Dacă tratamentul pentru leucemie sau chiar boala în sine, produce durere, există o serie de
măsuri ce pot fi luate. Trebuie să se urmeze sfaturile medicului cu privire la medicamentele ce
trebuie folosite pentru calmarea durerilor. Tratamentul ambulatoriu pentru durere, presupune
administrarea unor antiinflamatoare nesteroidiene sau folosirea unor terapii alternative, cum ar
fi "biofeedback" (metoda de tratament ce utilizează un sistem de monitorizare a stării
fiziologice, ce ajută pacientul să-şi controleze starea mentală şi fizică, prin controlarea unor
procese involuntare cum ar fi temperatura, presiunea sangvină, funcţionarea gastro-intestinală
sau activitatea creierului). Orice tratament ambulatoriu trebuie discutat cu medicul.
Tratament medicamentos
Chimioterapia reprezintă tratamentul standard pentru multe dintre tipurile de leucemie. Chiar
şi atunci când vindecarea nu este posibilă, chimioterapia poate ajuta la îmbunătăţirea stării
generale şi la prelungirea vieţii.
Acest tratament include, de obicei, o combinaţie de medicamente, deoarece medicamentele
utilizate atacă celulele canceroase prin diferite modalităţi. Această combinaţie este folosită şi
pentru a evita apariţia rezistenţei celulelor canceroase la un anumit medicament folosit. Alte
medicamente folosite în tratamentul leucemiei ajută la prevenirea infecţiilor şi la creşterea
capacităţii organismului de a produce noi celule sănătoase.
Greţurile şi vărsăturile sunt cele mai cunoscute efecte adverse ale chimioterapiei şi cele mai de
temut. Dar chimioterapia nu presupune neapărat ca pacientul să prezinte aceste manifestări.

Opţiuni de medicamente
Leucemia acută:
- chimioterapia combinată: medicii au o serie de medicamente din care să aleagă pentru acest
tratament; de exemplu, poate fi administrată o combinaţie de prednison, Vincristină,
Daunorubicină, Asparaginază şi Ciclofosfamidă în cazul unei leucemii acute limfoblastice; alte
medicamente utilizate de obicei în această combinaţie sunt: Doxorubicină, Idarubicină,
Citarabină, Fludarabină şi Mercaptopurinele
- Metotrexat şi Citozină Arabină: acestea pot fi injectate în canalul vertebral pentru tratarea
leucemiei care a atins creierul sau pentru a preveni extinderea leucemiei la acest nivel

32
- antibiotice şi imunoglobuline: asigură prevenirea sau lupta împotriva infecţiilor; acestea sunt
importante mai ales când pacientul nu are suficiente leucocite normale pentru a lupta împotriva
infecţiilor
- transfuzii de hematii şi trombocite, pot fi necesare
- eritropoetină şi stimulente hematopoetice: ajută organismul să producă noi celule sănătoase
ale sângelui
- Allopurinol: poate fi administrat pentru a preveni afectarea rinichilor şi apariţia gutei
Leucemia cronică:
- chimioterapia pentru această formă poate implica un singur medicament sau o combinaţie de
medicamente; de exemplu, poate fi administrată o combinaţie de Ciclofosfamidă, Vincristin,
Prednison; alte variante de medicamente sunt Fludarabină, Clorambucil, Hidroxiuree,
Citarabină, Busulfan, Rituximab şi Alemtuzumab - interferon alfa, ce ajută sistemul imunitar
să lupte cu boala şi să prevină creşterea celulelor canceroase; este deseori administrat în
leucemia mieloidă cronică
- Allopurinol: poate fi administrat pentru a preveni afectarea rinichilor şi apariţia gutei.
Medicaţia pentru greţuri şi vărsături
Greaţa şi vărsăturile sunt unele din cele mai comune efecte adverse ale chimioterapiei; aceste
efecte sunt de obicei temporare şi dispar când tratamentul este oprit. Medicul va prescrie o serie
de medicamente pentru prevenirea apariţiei greţurilor. Acestea pot fi:
- antagonişti serotoninici, cum ar fi Ondansetron, Granisetron sau Dolasetron; aceste
medicamente merg foarte bine în combinaţie cu corticosteroizi, cum ar fi dexametazonă
- Aprepitant: este folosit în combinaţie cu Ondansetron şi Dexametazonă într-un tratament de
3 zile
- Fenotiazide
- Metoclopramid
- Zofran.
De reţinut
Cercetătorii investighează mereu noi medicamente pentru tratarea leucemiei prin trialurile
clinice. Aceste trialuri au făcut posibil pentru mulţi oameni cu leucemie, să trăiască mult mai
mult. Trebuie discutat cu medicul curant despre posibilitatea intrării într-un astfel de trial clinic.
Alte tratamente
Următoarele tratamente pot fi folosite în tratarea leucemiei:
- radioterapia: distruge celulele canceroase şi micşorează tumorile; poate fi aplicată pe o singură
zonă a corpului sau pe întreg corpul; uneori este folosită pentru tratarea leucemiei care a

33
diseminat la nivelul creierului şi al sistemului nervos central sau pentru prevenirea diseminării;
mai poate fi folosită pentru micşorarea ganglionilor limfatici afectaţi sau pentru pregătirea
organismului pentru un transplant de măduvă osoasă
- transplantul de celule stem: transplanturile se fac de obicei din măduva osoasă sau din sânge;
unele transplanturi sunt autologe, însemnând că celulele stem provin de la propriul organism,
iar altele sunt alogenice, însemnând că celulele stem sunt donate de o altă persoană; scopul
transplantului este acela de a distruge toate celulele din măduva osoasă, inclusiv cele canceroase
şi înlocuirea lor cu celule noi, sănătoase
- trialuri clinice: acestea investighează noi căi de tratare a leucemiei; mulţi pacienţi sunt incluşi
în aceste trialuri ajutându-i pe aceştia să-şi crească şansele de supravieţuire; medicul poate
îndruma pacientul spre un astfel de trial, poate răspunde tuturor întrebărilor legate de acesta şi
poate ajuta pacientul să decidă dacă acest lucru este bun pentru el.
De reţinut!
Mulţi pacienţi bolnavi de cancer sunt dispuşi să încerce metode alternative de tratament, în
speranţa vindecării.

34
Capitolul 3. Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu leucemie

3.1. Internarea pacientului în spital

Internarea în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică.


Spitalul primeşte pacienţi şi prin transfer de la alte unităţi spitaliceşti, dacă pacientul aparţine
profilului său. Cazurile de urgenţă vor fi primite şi fără bilet de internare.
Pacienţii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă în cabinetul de consultaţii. Se
stabileşte diagnosticul prezumtiv şi i se întocmeşte foaia de observaţie.
Pacientul va fi condus să-şi schimbe îmbrăcămintea în lenjerie de spital. Hainele vor fi depuse
în magazie pe baza unui bon şi păstrate cu grijă, pe umeraşe, indiferent de starea lor. Dacă este
cazul pacientul va fi îmbăiat şi la nevoie deparazitat. Urmează conducerea pacienţilor pe secţie
şi apoi în salon.
Internarea pacienţilor cu angină pectorală se face pe secţiile de Cardiologie, Cardiologie
Intervenţională în funcţie de stadiul insuficienţei cardiace şi de starea pacientului.
Primirea pacienţilor trebuie făcută operativ, fără pierdere de timp cu probleme administrative,
în cazuri de urgenţă pacienţilor li se întocmeşte foaia de observaţie chiar pe secţie fără a mai fi
nevoiţi să treacă prin policlinică.
Pacienţilor internaţi atât în saloanele secţiei cât şi în terapie intensivă trebuie să li se asigure
cele mai bune condiţii. Dacă internarea se face în salon, patul va trebui să aibă o sursă de oxigen,
soneria de alarmă să fie la îndemână şi să fie cât mai accesibil pentru o intervenţie de urgenţă.
În terapie, pacientul va fi monitorizat, sursa de oxigen şi de aspiraţie vor fi riguros verificate.
Camera pacientului trebuie să fie bine aerisită, să aibă o temperatură de 19-20oC şi luminoasă.
Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu suficient pentru aparate şi personalul de îngrijire.
Schimbarea lenjeriei şi toaleta pacientului se face zilnic sau ori de câte ori este nevoie.
Asistenta are obligaţia să creeze în salon un climat de perfectă ordine şi linişte deoarece orice
zgomot puternic poate agrava situaţia pacientului.

3.2. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare care să le asigure


bolnavilor maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică. Secţiile cu paturi, cu ceea ce

35
intră în dotarea lor: saloane, coridoare, trebuie să aibă un aspect plăcut. Salonul bolnavilor, va
îndeplini pe lângă cerinţele de igienă cerinţele estetice şi de confort.
Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest.
Paturile distanţate, astfel ca bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii, dau posibilitatea respectării
cubajului indicat de normele de igienă (30-40 metri pătraţi pentru un bolnav).

Aerisirea
Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta bolnavului, după tratamente, vizita
medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul. Pentru confortul olfactiv se vor
pulveriza substanţe odorizante.
Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut obligatoriu să se
facă, pentru că o atmosferă prea uscată irită căile respiratorii superioare.
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi ale salonului. Lumina solară are şi rol de a
distruge agenţii patogeni, dar uneori trebuie redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza
repausul bolnavului. Lumina artificială indirectă, difuză contribuie la starea de confort a
bolnavilor.
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează continuu cu
termometre de cameră, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o temperatură de 18-19oC şi
în saloanele de copii 20-23oC.

36
Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi, pentru că pacientul poate
fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor terapeutic foarte important, trebuind să fie
profund şi mai îndelungat decât cel obişnuit.
Toaleta bolnavului. Prin toaleta pacientului imobilizat la pat se îndepărtează de pe suprafaţa
pielii stratul cornos, descuamat şi impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare,
amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecţii şi alte substanţe străine care aderă la piele.
Îndepărtarea acestora deschide orificiile de excreţie ale glandelor pielii, înviorează circulaţia
cutanată şi a întregului organism, produce o hiperemie activă a pielii, favorizând mobilizarea
anticorpilor formaţi în celulele reticulo-endoteliale din ţesutul celular subcutanat.
Toaleta linişteşte bolnavul, îi creează o senzaţie plăcută de confort. Pentru ca toaleta să se
desfăşoare în bune condiţii se urmăresc câteva principii care trebuie respectate:
- se apreciază starea generală a bolnavului pentru a evita o toaletă prea lungă, obositoare.
- se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea pacientului.
- se evită curenţii de aer prin închiderea uşilor, ferestrelor.
- se izolează bolnavul prin paravan.
- se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului şi a
bolnavului şi pentru prevenirea escarelor.
Baia parţială la pat constă în spălarea întregului corp pe regiuni, descoperind progresiv numai
partea care se va spăla după ce pacientul a fost dezbrăcat complet şi acoperit cu un cearceaf şi
cu o pătură. Asistenta va avea grijă ca temperatura în salon să fie de cel puţin 20oC iar
temperatura apei de 37oC se va controla cu termometrul de baie sau cu cotul. Apa caldă trebuie
să fie din abundenţă şi se va schimba de câte ori este nevoie.
Toaleta se face respectând o anumită ordine şi se va începe întotdeauna cu fața, apoi gâtul,
membrele superioare, partea anterioară a toracelui, abdomenul, partea posterioară a toracelui,
regiunea sacrală, coapsele, membrele inferioare, organele genitale şi în sfârşit regiunea
perianală. Muşamaua şi aleza de protecţie se mută în funcție de regiunea pe care o spălăm iar
la sfârşit se face toaleta părului, toaleta părţii bucale. Înainte de a începe baia pe regiuni se vor
colecta date medicale cu privire la starea pacientului: puls, tensiune, respiraţie, ce mobilizare i
se permite în ziua respectivă, dacă se poate spăla singur, pe care parte a corpului.
Scopul îngrijirilor este:
- prevenirea infecţiilor, îndepărtarea secreţiilor şi a depozitelor naturale,
- menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare,
- obţinerea unei stări de bine a pacientului, profilaxia cariilor dentare,
- evitarea leziunilor de grataj la pacienţii cu prurit/agitaţi, prevenirea escarelor,

37
- pregătirea pacienţilor pentru diferite intervenţii chirurgicale,
- menţinerea unei stări de confort la pacienţii imobilizaţi la pat,
- la pacienţii inconştienţi cu sonde vezicale/nazogastrice - întreţinerea şi menţinerea acestora.
Materialele necesare pentru toaleta pe regiuni sunt:
- muşama, aleză, cearceafe, prosoape, tampoane tifon, comprese, mănuşi de baie, mănuşi de
cauciuc, tăviţă renală, recipient pentru apă, săpun, paravan, bazinete, ploscă.
Igiena orală: în timpul administrării chimioterapiei şi mai ales în perioada de aplazie, nu este
recomandată folosirea periuţei de dinţi deoarece poate favoriza sângerarea gingivală şi facilita
trecerea microbilor din flora normală a cavităţii bucale în circulaţie, crescând riscul de infecţie
sistemică. Se recomandă clătirea cavităţii bucale cu diferite soluţii antiseptice indicate de echipa
medicală.
Stilul de viaţă - se recomandă repaus fizic şi psihic, reducerea efortului la o muncă foarte uşoară
şi analiza medicală a sângelui la perioade regulate de 2-4 săptămâni. De asemenea, se vor face
de 2 ori pe zi frecţionări ale coloanei vertebrale cu tictură de cimbru. În cazurile avansate ale
bolii, când bolnavul are astenie, se recomandă cure de aer la altitudine medie şi helioterapie cu
prudenţă (expunerea corpului la acţiunea razelor solare ultraviolete)

3.3. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

Supravegherea pacienţilor prevede înregistrarea paralelă a pulsului central şi periferic, a


tensiunii arteriale, a diurezei, a respiraţiei şi la dispoziţia specială a medicului şi a expectoraţiei,
urmărirea dispneei, a cianozei, a edemelor, a greutăţii corporale, precum şi pulsaţiile venelor
jugulare.
O importanţă deosebită o are supravegherea stării psihice a pacienţilor.
Pulsul
Poate fi luat pe orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe un plan osos (artera
radială, temporală, carotidă, femurală, humerală, pedioasa posterioară).
Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de numărare. Se reperează
şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în continuarea policelui.
Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna dreaptă. Se
execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete până la perceperea
zvâcniturilor pline ale pulsului. Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui care
îmbrăţişează antebraţul la nivelul respectiv. Numărarea se face timp de un minut cu ajutorul
unui ceas cu secundar.

38
Notarea în foaia de temperatură se face cu creion roşu, pentru fiecare linie orizontală socotindu-
se patru pulsaţii.
Valorile normale la adult fiind între 60-80 pulsaţii/minut.
Pulsul - derivaţiile lui pot fi prin frecvenţa şi calitatea lui: un puls rapid şi slab bătut, uşor
depresibil, adesea filiform sau incompatibil, pledează pentru o irigaţie insuficientă periferică.
Un puls depresibil dar bradicardic uneori aritmic trădează tulburări în cadrul unei insuficienţe
cardiace.
Pulsul dispare prima dată la artera radială, apoi la femurală şi în final la carotidă.
Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi psihic.

Se aplică manşeta sprijinită şi în extensie cu braţul, se fixează membrana stetoscopului pe artera


humerală sub marginea interioară a manşetei. Se introduc olivele stetoscopului în urechi, se
pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul parei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor
pulsatile. Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se
percepe primul zgomot arterial care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime. Se reţine
valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se
continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice, se reţine valoarea
indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar,
această valoare reprezintă tensiunea arterială minimă.
Se trec în foaia de temperatură valorile obţinute cu linie orizontală de culoare roşie, socotind
pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale cu linii
verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
Valorile normale la adult fiind de: tensiune arterială maximă 115-140 mmHg iar tensiunea
arterială minimă 75-90 mmHg.
Tensiunea arterială este important să se menţină în limite normale. Pot să apară modificări
tensionale determinate de forţa de contracţie cardiacă, care vor fi notate şi va fi atenţionat
medicul în privinţa lor.
Respiraţia
În timpul măsurării respiraţiei pacientul va fi aşezat în decubit dorsal fără a explica tehnica ce

39
urmează să fie efectuată, cu palma mâinii cu suprafaţa palmară pe torace. Se numără inspiraţiile
timp de un minut. Aprecierea respiraţiei se poate face prin simpla observare a mişcărilor
respiratorii prin ridicarea şi revenirea toracelui la normal.
Pe foaia de temperatură se notează cu verde, fiecare linie orizontală, reprezentând două
respiraţii.
Valorile normale la adult: seara 20 respiraţii/minut, dimineaţa 18 respiraţii/minut.
Respiraţia va fi atent urmărită deoarece pacienţii cu insuficienţă cardiacă prezintă în general
dispnee care poate fi uneori intensă, cu respiraţii bruşte, rapide şi superficiale.
Diureza
Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii diagnosticului şi conducerii tratamentului,
asistenta va urmări:
1. Tulburările de emisie urinară
2. Cantitatea de urină emisă în 24 de ore
3. Caracterele calitative ale urinei
1. Emisia urinei este declanşată de senzaţia de micţiune, în mod normal în decurs de 24 de ore
este de 5-6 micţiuni la bărbaţi şi 4-5 micţiuni la femei.
Asistenta urmăreşte următoarele tulburări de micţiune: polachiuria, ischiuria, nicturia, disuria,
incontinenţa urinară.
2. Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore, se va instrui pacientul să urineze
numai în urinar timp de 24 de ore. Vasele cilindrice gradate vor fi bine acoperite şi ţinute la
răcoare pentru a împiedica procesele de fermentaţie.
Tot în acest scop se vor adăuga la urina colectată câteva cristale de timol care nu modifică
reacţiile chimice ale urinei.
Alături de înregistrarea valorii diurezei se va nota şi cantitatea de lichide ingerate. Raportul
dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă bilanţul circulaţiei apei în
organism.
Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore, la bărbaţi este ceva mai mare 1200-1800 ml/24
de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.
3. Asistenta trebuie să cunoască caracterele calitative ale urinei:
- culoare - urina normală are o culoare galben-deschis ca paiul până la brun-închis.
- aspect - urina normală la emisie este clară, transparentă, după un timp poate deveni tulbure.
- miros - acizii volatili din urină îi conferă un miros asemănător cu cel al bulionului.
- reacţie - în stare normală are o reacţie acidă PH=6,5
- densitate - trebuie determinată imediat după emisie cu urodensiometrul. Valoarea normală

40
1015-1020, în funcţie de cantitatea substanţei dizolvate.
Se va nota atent cantitatea de lichide ingerate, primite prin perfuzii şi cantitatea de urină emisă,
făcându-se bilanţul pe fiecare 24 de ore. Acest bilanţ fiind foarte important deoarece de cele
mai multe ori aceşti pacienţi prezintă edeme datorită reţinerilor de apă şi sare în organism.

3.4. Alimentaţia pacientului

Dieta - respectarea unor reguli de alimentaţie şi administrarea de remedii naturale sunt foarte
importante pentru a ajuta pacientul pe perioada evoluţiei bolii.
- Regim cu puţine purine (compuşi organici ai acidului uric întâlniţi în alimente în subproduse
de carne, conserve, ficat, creier sau afumături). De asemenea, se va înlocui zahărul din
alimentaţie cu miere.
- Vitamine - se vor da foarte multe vitamine cu ajutorul sucurilor de fructe şi legume, în special
de sfeclă roşie, morcov şi ţelină. - Lăptişorul de matcă - se va administra zilnic câte 1 g de
lăptişor, în cure de câte 20 zile, cu 7 zile pauză.
- Polenul de albine conţine o substanţă numită rutină care este un antitumoral de excepţie. În
plus polenul previne infecţiile şi asigură organismului o serie de vitamine şi oligoelemente
naturale necesare organismului. Se recomandă câte 20 g pe zi înainte de mese. - Tinctura de
propolis se va folosi pentru evitarea infecţiilor. Se iau câte 2 picături la fiecare 5 kg corp de 3
ori pe zi înainte de mesele principale. Picăturile se pun pe un miez de pâine, se mestecă bine şi
se înghit. - Argila se va administra intern zilnic, câte 1 linguriţă dizolvată în 250 ml apă. - În
cazul în care se fac tratamente cu raze atunci este neapărat nevoie să se facă în acest timp o cură
de suc sau sirop de coacăz negru şi ceai de frunze de merişor. - Frunzele de pătrunjel, în special
cu ginseng, refac numărul de trombocite şi contribuie la refacerea măduvei osoase şi la
tonificarea întregului organism. Hidratarea: pentru a proteja rinichiul de efectele toxice ale
chimioterapiei și pentru a evita afectarea și a altor organe prin eliberarea de metaboliți toxici ca
urmare a distrucției de celule tumorale sunt administrate pacientului cantități mari de lichide.
Ceaiurile recomandate pacienţilor cu leucemie cronică sunt cele de afine, lemn dulce,
năpraznic, rostopască, saschiu, sfeclă roşie, ţelină şi ţintaură. La acestea se vor mai adăuga şi
sucul de cătină şi uleiul de dovleac.

3.5. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

Administrarea tratamentului în leucemii presupune o atenție deosebită prin natura toxică a

41
medicamentelor folosite.
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilități ale asistentei.
Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă și corectă, asistenta trebuie
să fie familiarizată cu indicațiile, dozările și efectele medicamentului prescris. De asemenea
pacientul trebuie interogat înaintea fiecărei administrări despre eventualele reacții alergice
din trecut la substanța respectivă.
Asistenta trebuie să aibă cunoștințele și abilitățile de a minimiza anxietatea pacientului și de a
maximiza eficienţa medicamentului (cunoscând modalitatea de administrare, timpul etc.).
Prevenirea erorilor în administrarea medicației
Înaintea administrării oricărei medicații, aceasta trebuie comparată cu medicația prescrisă de
medic din foaia de observație.
Se va verifica mental regula celor cinci „p”:
 pacientul potrivit
 medicamentul potrivit
 doza potrivită
 calea de administrare potrivită
 timpul (ora) de administrare potrivit.
Întotdeauna se va verifica și data expirării fiecărui medicament pe care îl vom administra.
Totodată, înaintea oricărei administrări medicamentoase se vor avea în vedere Drepturile
Pacientului:
- dreptul de a ști de ce i se administrează un anumit medicament și la ce efecte adverse să se
aștepte
- dreptul de a refuza medicația prescrisă.
.
3.6. Recoltarea produselor biologice şi patologice

În stabilirea diagnosticului precis într-un timp cât mai scurt posibil, ne vin în ajutor probele de
laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenite în morfologia, funcţiunea şi
biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi, factori etiologici ai îmbolnăvirilor.
Recoltările trebuie să fie corect executate, examinările de laborator stabilesc factorul etiologic,
clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, informează asupra
gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului, prevesteşte complicaţiile,
confirmă vindecarea, contribuie la profilaxia bolilor infecto-contagioase.
Recoltările hematologice şi de urină se vor face zilnic sau la indicaţia medicului.

42
Se va efectua hemocultura în caz de febră, în timpul frisonului când numărul de germeni este
mai mare.
Pentru recoltări pacienţii trebuie pregătiţi fizic şi psihic, instrumentele şi materialele necesare
trebuie pregătite din timp, recipientele de recoltare vor fi etichetate înainte de începerea
recoltării.

3.7. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de caz

Puncţia osoasă
Definiţie: puncţia osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern şi zona
spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scopul
- Explorator – pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii structurii compoziţiei
măduvei, precum şi studierii elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor,
în cursul îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
- Terapeutic - se face în vederea administrării unor medicamente, transfuzii de sânge
intraosoase (când celelalte căi de administrare nu sunt posibile, din cauza arsurilor, obezităţii,
aparate ghipsate.
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi, pentru recoltarea de măduvă în vederea
transfuzării ei la bolnavi cu patologii ale organelor hematopoetice.
Indicaţii – boli hematologice
Materiale necesare:
- 2 ace de puncţie, care este format dintr-un troacar confecţionat din oţel foarte rezistent, de
lungimea circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi c-un vârf scurt dar foarte ascuţit.
Acul este prevăzut cu mandren. Extremitatea externă a acului se lăţeşte în formă de disc, pe
care se adaptează mandrenul, pe această extremitate se va sprijini palma medicului, care execută
puncţia. Acul e prevăzut c-un disc apărător, reglabil. Acest disc are rolul de a împiedica
pătrunderea acului dincolo de cavitatea medulară în compacta posterioară a sternului
- Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular
- o sticlă de ceasornic
- Seringă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, Novocaină, lame sau lamele
- Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate
- Mănuşi sterile
- Tifon steril pentru pansament, leucoplast

43
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de laborator (sau pe lângă acestea)
se vor pregăti soluții medicamentoase care trebuie administrate.
Instrumentele se pregătesc pe o măsuţă acoperită cu un câmp steril, în condiţiile de asepsie
perfectă, întrucât măduva osoasă este foarte susceptibilă la infecţie.
Pregătirea bolnavului
- Psihică - se informează pacientul asupra necesităţii şi esenţei intervenţiei, obţinându-se
consimţământul informat
- Fizică – se controlează în preziua puncţiei timpul de sângerare, timp de coagulare si timpul
Quick.
- pentru puncţia sternală bolnavul este aşezat în decubit dorsal, cu trunchiul uşor ridicat.
- Decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi pentru puncţia în creasta
iliacă
- Locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu alcool şi badijonat cu
tinctură de iod.
Locul puncţiei – este de obicei la nivelul oaselor superficiale, uşor accesibile
- Sternul poate fi puncţionat: manubriului sau corpul sternului, sau la înălţimea coastei IV sau
V, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în afară de linia mediană
- Spina iliacă posterosuperioară
- Creasta iliacă
- Maleolele tibiale
- calcaneul
Tehnica puncţiei:
- Puncţia se execută în sala de tratament
- se spală pe mâini asistenta şi medicul
- se dezbracă regiunea şi se aşează în poziţia corespunzătoare
- Se badijonează locul cu tinctură de iod, se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile
- Asistenta medicală prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru
anestezia ţesuturilor moi de deasupra osului, inclusiv periostul, se badijonează din nou locul
anesteziat şi după 15-20 min, necesare pentru instalarea anesteziei, se poate executa puncţia
- Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei
- Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie
- Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi apoi străpunge
vertical în locul ales pentru puncţie, pătrunzând prin lama exterioară a osului cu ajutorul
presiunii exercitate asupra extremităţii mandrinului cu podul palmei.

44
- După pătrunderea acului în cavitatea medulară a sternului, medicul extrage mandrenul din ac
şi-l dă în mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
- Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru aspiraţie şi pe
care medicul o adaptează la ac şi aspiră cu ea conţinutul medular.
- În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte penibilă. După 1-
2 sec. după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă. Cantitatea de măduvă osoasă necesară
pentru examinări este de 0,5-1 ml.
- Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e vâscoasă, cu multe
sfacele de ţesut grăsos.
- Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie exploratorie e continuată
cu administrarea substanţelor medicamentoase pe cale intramedulară, se va pregăti din timp
aparatul de perfuzie sau transfuzie cu sol. respective, care se va racorda la acul fixat în os. Pe
cale intramedulară se pot administra numai soluţii izotonice picătură cu picătură. Ritmul de
administrare nu trebuie să depăşească 15-20 picături pe minut. Cu acest ritm se pot administra
până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore, într-un singur loc.
- După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează acul de puncţie. Locul
puncţiei se badijonează şi se aplică un plasture.

Îngrijirea ulterioară a pacientului


- se asigură repausul la pat şi se supraveghează starea generală şi semnele vitale
- se observă pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
Accidente posibile:
- puncţia albă - nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei poziţii greşite
a acului - înfundarea acului (care e desfundat cu mandrenul steril).
- Perforaţii ale organelor interne – inimă, plămâni; perforarea lamei posterioare a sternului
· Pneumotorax
- Tardive
· Hematoame
· Introducerea infecţiei în cavitatea medulară – osteomielită
· Tulburări de creştere la copii după puncţia tibială
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din acest motiv
seringa în care se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci sângele poate să se
coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de sânge se face prin evacuarea

45
conţinutului seringii pe un plan înclinat (sticlă de ceasornic cu convexitatea întoarsă în sus),
unde sângele se scurge, lăsând pe loc sfaciile grăsoase de ţesut mieloid. Acestea sunt culese şi
întinse pe lame degresate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul unei puncţii se pregătesc de
obicei 3-4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor executa şi alte recoltări
pentru numărarea elementelor nucleate, pentru numărarea elementelor reticulocite, pentru
examinări histologice sau se vor face însemnări pe medii de cultură.
Produsele recoltate pentru probe se trimit fără întârziere la laborator cu formularele de recoltare
completate.
Rezultate
1. Rezultate normale:
- măduva conţine cantităţi normale de grăsimi, ţesut conjunctiv şi fier. Numărul de celule
mature şi în creştere este normal.
- nu sunt semne ale unei infecţii;
- nu se depistează celule canceroase (leucemie, limfom);
- celulele canceroase nu s-au răspândit în organism.
2. Rezultate anormale:
- celulele măduvei sunt anormale;
- sunt prea multe sau prea puţine celule iar ţesutul medular nu are aspect normal;
- măduva osoasă conţine prea mult sau prea puţin fier;
- se depistează semne ale infecţiei;
- se depistează celule canceroase;
- măduva osoasă a fost înlocuită de ţesut cicatrizant.

3.8. Educația pentru sănătate

Informarea pacientului despre caracterul bolii, evitarea factorilor care pot provoca exacerbarea,
modul de administrare a medicamentelor, controlul evoluţiei bolii, va fi învăţat să-şi constate
singur semnele de acutizare a bolii.
Măsuri de prevenţie a exacerbărilor:
 Supravegherea sistematică la specialist;
 Respectarea cerinţelor tratamentului de menţinere a remisiunii;
 Tratament antirecidivant.

3.9. Externarea pacientului

46
Medicul curant ia decizia externării şi o anunţă pacientului cu 24 de ore înainte. La externare
pacientului:
- i se eliberează de către medicul curant scrisoare medicală către medicul de familie sau medicul
de specialitate din ambulatoriu, după caz, evaluarea stării de sănătate a pacientului la momentul
externării şi indicaţiile de tratament şi supraveghere terapeutică pentru următoarea perioadă
(determinată conform diagnosticului);
- recomandări privind un stil de viaţă sănătos;
- i se eliberează la externare biletul de ieşire, întocmit de medicul curant;
- reţeta compensată/gratuită dacă persoana este asigurată;
- concediu medical (la cerere);
- i se recomandă îngrijire medicală la domiciliu (dacă este cazul).

Îngrijiri paliative

„Când nu mai este şansă pentru vindecare, trebuie să punem accent pe calitatea vieţii”
Paleaţia reprezintă îngrijirea pacienţilor aflaţi în faza avansată a unei boli incurabile, în
principal cancer, în stadiul care a depăşit posibilităţile curative. Prin asistenţa paliativă se
asigură un tratament complex de control al simptomelor, suport emoţional, social, spiritual şi
respectarea demnităţii umane a fiecărei persoane bolnave. Scopul este asigurarea calităţii vieţii
bolnavului, atenuarea suferinţelor somatice şi psihice, susţinerea şi încurajarea activităţilor
fizice şi mentale precum şi suportul pentru membrii de familie (inclusiv în perioada de doliu).
În asistenţa paliativă este implicată o echipă multidisciplinară alcătuită din medici, îngrijitoare,
psihologi/specialişti în igienă mentală, asistenţi sociali, preoţi şi voluntari instruiţi.
Conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „îngrijirea paliativă este o abordare care
îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, făcând faţă problemelor asociate
cu boala ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea
precoce, evaluarea corectă atât a tratamentului durerii cât şi ale altor probleme fizice, psiho-
sociale şi spirituale. OMS a elaborat unele principii de bază, potrivit cărora îngrijirea paliativă:
 atenuează durerea şi alte simptome chinuitoare;

47
 afirmă viaţa şi consideră moartea ca pe un proces normal;
 nu grăbeşte şi nici nu amână moartea;
 integrează aspectele psiho-sociale şi spirituale ale îngrijirii pacientului;
 oferă un sistem de suport pentru a ajuta familia să facă faţă greutăţilor din timpul
bolii;
 oferă un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul să ducă o viaţă cât mai apropiată
de cea normală până la moarte;
 îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi poate influenţa pozitiv evoluţia bolii;
 se bazează pe o abordare de echipă pentru a se putea adresa tuturor nevoilor
pacientului şi familiei, inclusiv prin servicii de suport în perioada de doliu, dacă este cazul;
 este aplicabilă în stadii timpurii ale bolii, în corelaţie cu o serie de alte terapii menite
să prelungească viaţa, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, şi include investigaţii necesare unei
mai bune înţelegeri şi abordări ale complicaţiilor clinice.
Bolnavul în stare avansată are dreptul ca durerile şi simptomele sale somatice şi suferinţele
psihice să fie alinate, şi să fie înconjurat de prieteni şi familie. Îngrijirea de tip hospice se
remarcă prin implicarea aparţinătorilor în îngrijirea bolnavului precum şi suportul emoţional al
acestora în perioada de doliu.
Problema morţii
Dacă boala a revenit după tratament, ar fi bine ca împreună cu medicul şi cu familia, pacientul
să stabilească un alt tratament şi să rezolve problemele legale ce pot apărea în cazul unui eşec
al tratamentului. Este mai bine ca pacientul să decidă asupra dorinţelor sale, atunci când este
capabil să o facă. El trebuie să se gândească foarte bine la tratamentul ulterior. Se poate să fie
lăsate aceste decizii în legătură cu tratamentele ulterioare pe seama unei persoane apropiate. Se
poate întâmpla ca scopul pacientului sau al familiei acestuia să se modifice în timp, de la
tratamentul curativ spre menţinerea mai degrabă a unui anumit confort şi a demnităţii. Medicul
pune o serie de întrebări în legătură cu ceea ce doreşte pacientul, atunci când tratamentul curativ
nu mai este o soluţie. Există o serie de specialişti care pot asigura tratamentele paliative chiar
şi la locuinţa acestuia.

ECHIPA INTERDISCIPLINARĂ
Îngrijirea paliativă este o muncă de echipă. Componenta minimă:
→ Medic
→ As. medicali
→ Asistent social

48
→ Preot/Pastor
Alţi membri recomandaţi:
→ Psiholog
→ Kinetoterapeut
→ Terapeut prin joc
→ Logoped
→ Dietetician

3.10. Studii de caz

Cazul nr. 1

Culegerea datelor:
Sursa de date: - pacienta
- aparținătorii
- foaia de observație
Date relativ stabile
- Numele și prenumele: R.O.
- Vârsta: 28 ani
- Sex: feminin
- Stare civilă: necăsătorită
- Domiciliu: rural
- Ocupație: casnică
- Naționalitate: română
- Religie: ortodoxă
- Condiții de viață: locuiește cu părinţii într-o casă cu 3 camere în condiții salubre
Elemente fizice
Rh - pozitiv
Grupa sanguină – B III

49
Date Antropometrice
Greutate – 55 kg
Înălțime – 1,65 m
Elemente biografice legate de sănătate
- A.H.C. - mama - 62 ani, aparent sănătoasă
- tata - 66 ani, aparent sănătos
- A.P.F. -
- A.P.P. - diagnosticată cu leucemie mieloidă în noiembrie 2009.
- Alergii - nu prezintă
Motivele internării
- durere
- cefalee
- inapetență
- tegumente teroase
- scădere în greutate
Istoricul bolii
În continuare, prezentăm cazul unei paciente (R.O.), în vârstă de 28 ani, din mediul rural, fără
antecedente patologice semnificative, diagnosticată cu leucemie mieloidă în noiembrie 2015.
Debutul bolii a fost insidios, cu aproximativ 3 luni de zile înaintea internării în Clinica de
Hematologie, cu o alterare progresivă a stării generale, astenie marcată, scădere ponderală
importantă, transpirații profuze, dureri cu caracter compresiv în hipocondrul stâng, meteorism
abdominal.
Examenul obiectiv a evidențiat tegumente palid-teroase, abdomen sensibil la palparea
superficială și profundă în hipocondrul stâng, splina palpabilă la 15 cm sub rebordul costal, de
consistență crescută.
Biologic, reținem hiperleucocitoza (184000/microL) cu un procent de 67,4% neutrofile,
hemoglobinemie de 8,4 g/dl, hematocrit 25,1%, trombocitoză (572000/microL).
Medulograma arată o serie granulocitară hiperplaziată, cu toate stadiile de maturație prezente,
seria eritrocitară redusă, cu rari eritroblaști oxifili și seria megacariocitară hiperplaziată, cu
frecvente megacariocite granulare și trombocitogene.
Examenul citogenetic efectuat în cadrul Clinicii de Hematologie a evidențiat cromozomul
Philadelphia pozitiv în 80% din metafaze.
S-a instituit terapia cu Hidroxiuree 3 g/zi, în asociere cu Cytosar 100 mg subcutanat, timp de 4
zile, cu o evoluție lent favorabilă.

50
La internările ulterioare, persistă starea generală alterată, organomegalia depistată clinic și
ecografic, tabloul sangvin fiind dominat de hiperleucocitoză, alternând cu rare episoade de
leucopenie postchimioterapie, însoțite de infecții respiratorii recurente, confirmate radiologic.
De asemenea, se decelează paraclinic un sindrom de hepatocitoliză, care se accentuează în
perioada următoare. În tot acest timp, continuă tratamentul cu Hidroxiuree (asociată uneori cu
Cytosar datorită trombocitozei în creștere), practic fără remisiune clinică și hematologică de
lungă durată. În noiembrie 2016, bolnava revine, acuzând astenie marcată, febră persistentă, iar
investigațiile biologice și imagistice arată leucocitoză, sindrom de hepatocitoliză și
hepatosplenomegalie importantă.
Sub tratament cu Glivec, urmează o evoluție ascendentă (stare generală vizibil ameliorată,
leucocite 4200/microL, hemoglobinemie 12,7 g/dl, trombocite 553000/microL, teste hepatice
în limite fiziologice în mai 2016), cu remisiune clinică și hematologică, iar examenul
citogenetic efectuat la 6 luni de la inițierea terapiei a arătat remisiune citogenetică.
Revine în spital pe 21.01.2017 după o perioadă în care nu a mai urmat tratament și nu a mai
fost la control, cu diagnosticul de leucemie mieloidă cronică, fază terminală.
Diagnosticul medical la internare:
LCM
Durata internării: 21-30.I.2017

Aprecierea nursingului
Am preluat pacienta R.O., de 28 de ani, cu înălțimea de 1,65 m, greutate de 55 kg, .
Din informațiile culese în urma anamnezei constată că pacienta se confruntă cu o perioadă de
criză în ceea ce privește sănătatea sa și din această cauză s-a internat în spital la secția Paleative
În urma evaluării și a anamnezei am constatat la pacientă următoarele:
 pacienta nu are poftă de mâncare dar îi plac fructele, lactatele și peștele,
consumă 1 l de lichide pe zi (ceai, apă plată, ciorbe, lapte), nu fumează și nu
consumă băuturi alcoolice; reflex de deglutiție prezent
 pacienta prezintă proteze dentare fixe pe ambele arcade în stare bună
 pacienta prezintă respiraţia = 22 r/min; respiraţie profundă de tip costal
superior; pulsul=77 p/min; T.A.=120/70 mm Hg
 pacienta prezintă eliminări normale spontane nedureroase
 pacienta prezintă somn agitat întrerupt și se trezește obosită
 pacienta nu se deplasează singură, are tulburări de echilibru mai ales în
timpul trecerii din clinostatism în ortostatism (hipotensiune ortostatică)

51
 pacienta prezintă temperatura în limite normale 36,1oC
 pacienta prezintă tegumente integre, umede și palide
 pacienta are carenţe de igienă din cauza imobilității tranzitorii
 pacienta este anxioasă, izolată și de aceea comunicarea este dificilă
 pacienta își practică religia de câte ori are posibilitatea
 pacienta are dorinţa de a se realiza și dragoste faţă de cei din jur şi
recunoştinţă
 pacienta face plimbări scurte, îi place să citească și să croșeteze
 pacienta are interesul de a învăţa, de a-şi însuşi cunoştinţele, deprinderile,
informaţii despre boala sa, tratamentul necesar obţinerii unei stări de bine.

În urma interpretării şi departajării datelor culese de la cazul luat în studiu am constatat că au


fost alterate următoarele nevoi:
1. Nevoia de a avea o bună respiraţie.
2. Nevoia de a se alimenta.
3. Nevoia de a se mişca.
4. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
5. Nevoia de a fi curat.
6. Nevoia de a practica religia
7. Nevoia de a comunica
8. Nevoia de a se recrea
9. Nevoia de a evita pericolele
10. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea.
Pacienta prezintă următoarele nevoi satisfăcute:
1. Nevoia de a elimina – eliminări normale fiziologice, un scaun pe zi
2. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca – lenjerie de corp curată conform vârstei și anotimpului
3. Nevoia de a menține temperatura în limite normale – temperatura de 36,7oC, temperatura
ambientului de 21oC
4. Nevoia de a se realiza – e mulțumită de ce a realizat până în prezent

52
ANALIZA, INTERPRETAREA ȘI IMPLEMENTAREA DATELOR

1. Nevoia de a avea o bună respiraţie.


a. Aspectul bio-fiziologic al acestei nevoi se manifestă în respirația pulmonară și tisulară;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturală este influențată de următorii factori: emoții, furie, frică,
exercițiile fizice, fumat. Aceste nevoi prezintă particularități în funcție de vârstă, antrenament,
starea de sănătate etc.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - pacienta să- - dispneea este dată de iritații laringiene, - pacienta
respira şi exprime tumori respiră cu
P: Dispnee diminuarea - asigur aerisirea salonului ușurință și
E: Durere durerii în - găsesc împreună cu pacienta poziții care să-i este
S: Oboseală la decurs de 2 h ușureze respirația liniștită
efort, respirație - pacienta să -fac exerciţii respiratorii cu pacienta
anevoioasă beneficieze de - asigur pacienta că starea sa este trecătoare și
siguranţă fără că se va îmbunătăţi în urma îngrijirilor
accidente acordate
- măsor și notez valorile funcţiilor vitale
- pregătesc pacienta pentru recoltarea
probelor de laborator
- la indicația medicului administrez
Lorazepamul 1-2 mg. sublingual și
Cefalexină 1gx3/zi

53
2. Nevoia de a se alimenta.
a. Dimensiunea bio-fiziologică - interesează ritualul mâncatului (ducerea alimentelor la gură,
masticația, deglutiția), digestia, necesarul de calorii;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă în obiceiurile legate de rasă, religie,
naționalitate, cultură. Aceste nevoi se modifică odată cu etapele vieții:

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Alimentaţie prin - pacienta să - din cauza grețurilor și a tratamentului - pacienta
deficit fie alimentată medicamentos pacientei îi scade pofta de mănâncă
P: Inapetenţă și hidratată mâncare și interesul din cauza schimbării puțin dar
E: Anorexie corespunzător gustului de 4 ori pe
S: Durere - îi aduc pacientei mâncarea la pat în porții zi
mici și așezate atractiv în anturaj social plăcut
- alimentația cuprinde legume (broccoli,
spanac), fructe (lămâi, ananas, mandarine,
banane), ciuperci și ficat de pasăre
- se reduce stresul pacientei prin sprijin și
consiliere psiho-emoțională
- pentru greață, la indicația medicului
administrez Metoclopramid 10 mgx3/zi,
Dexametazonă 2-4 mg în fiecare dimineață

54
3. Nevoia de a se mişca.
a. Aspectul bio-fiziologic diferă în funcție de vârstă, starea de sănătate, antrenament. Sistemul
muscular, scheletic, cardiovascular, nervos, influențează mișcarea și adaptarea cu evitarea
anumitor posturi.
b. Din punct de vedere psiho-socio-cultural mișcarea și poziția corpului reflectă conștient sau
inconștient starea de spirit a individului. Mișcarea este influențată și de nivelul cultural. Aceasta
influențează mersul, gesturile, mimica etc. Problemele de sănătate pot duce la modificări în
domeniul motricității.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a se - pacienta să - efectuez tapotaj în poziție declivă, decubit - pacienta
mișca nu prezinte lateral și ventral pentru a mări frecvenţa se
P: Postura complicaţii și respiratorie și ritmul mobilizeaz
inadecvată, stare de să se miște cu - fac tapotaj de 3 ori/zi timp de 15 min. ă și se
slăbiciune ușurință - fac mobilizarea pacientei prin schimbare și simte bine
E: Durere, dispnee alternare de poziție (decubit dorsal cu
S: Dificultate de semișezând), masez locurile expuse escarelor
schimbare a la fiecare schimbare a poziţiei;
poziției - stimularea capacității pulmonare prin
exerciții de respirație (suflă în paharul cu apă
cu un pai)

55
4. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
a. Din punct de vedere biologic și fiziologic, somnul sau odihna variază cu vârsta și starea de
sănătate. Calitatea somnului, ca și repaosul mintal și fizic influențează sistemele cardiovascular,
digestiv, neuro-muscular. O persoană privată de somn manifestă tulburări fizice și psihice.
b. Psiho-socio-cultural somnul și repaosul sunt afectate de emoții și obligații sociale (munca).
Există persoane care uzează de droguri pentru a rămâne treji sau pentru a dormi.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - pacienta să - urmăresc somnul pacientei (somn - pacienta și-a
dormi beneficieze de insuficient, întrerupt) reglat somnul
P: Insomnie somn atât - discut cu pacienta și asigur condiții și doarme 5-6
E: durere anxietate calitativ, cât şi bune de microclimat (cameră aerisită, ore pe noapte
S: Somn întrerupt, cantitativ, să lenjerie de corp și pat curate și fără
agitat, superficial, doarmă 6-8 h fără cute)
oboseală, întrerupere - încurajez pacienta în tehnici de
neliniște - pacienta să relaxare (meloterapia, imaginația
beneficieze de ghidată)
confort fizic şi - la indicația medicului administrez
psihic pentru a se Lormetazepan în doză unică noaptea
odihni bine și Cefalexină 1gx3/zi

56
5. Nevoia de a fi curat.
a. Componenta bio-fiziologică se manifestă în funcție de capacitatea fizică de a face gesturile
și mișcările necesare precum și de factorii biologici, vârsta și sexul.
b. Componenta psihică și emotivă se reflectă în starea epidermei, în atenția acordată părului.
Emoțiile afectează transpirația și secrețiile, normele de curățenie diferă de la un grup social la
altul. Curățenia este influențată de cultura grupului.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - pacienta să - ajut pacienta să-şi facă baia generală sau - pacienta
păstra igienă aibă să se spele pe regiuni prezintă
P: Carenţe de igienă tegumente şi - pregătesc materialele pentru baie tegumente şi
E: Anxietate, mucoase - asigur temperatura camerei la 20-22oC şi mucoase
tulburări de gândire curate, integre a apei 37-38oC curate, integre
S: Dezinteres faţă - probleme ale - pregătesc salonul şi materialele necesare
de măsurile de cavităţii - protejez pacienta cu paravan şi o
igienă, nu se bucale conving cu tact şi blândeţe
piaptănă, degajă - examinez zilnic cavitatea bucală cu
miros dezagreabil spatula cu atenție la starea buzelor și a
dentiției (proteze dentare) urmărind
apariția candidozei și uscăciunea gurii
datorită opiaceelor
- igienizez cavitatea bucală cu Betadină
sau Peroxid de hidrogen 3% cu o bucată
de tifon pe deget (în prealabil am îmbrăcat
mănuși de protecție)
- insuficienţa salivară o stimulez prin
administrarea de suc de lămâie și ananas,
ce nu conțin zahăr

57
6. Nevoia de a practica religia
A acţiona propriilor convingeri şi valori este o necesitate a individului de a face sau a exprima
gesturi, acte de bine şi rău, de dreptate, de urmare a unei ideologii.
Independenţă în satisfacerea nevoii.
Nu există fiinţă umană izolată. Ea este în interacţiune constantă cu ceilalţi indivizi, membrii ai
societăţii, şi cu viaţa cosmică sau Fiinţa supremă, absolută. Această interacţiune scoate în
evidenţă experienţa vieţii lor, convingerile, credinţele, şi valorile propriei fiinţe şi, pe de altă
parte, dezvoltarea personalităţii.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - pacienta să- - încurajez pacienta să-şi exprime sentimentele - pacienta
practica religia şi păstreze în legătură cu problema sa acceptă
P: Probleme imaginea - facilitez satisfacerea convingerilor sale consilierea
nerezolvate ale pozitivă de - acţionez pentru recâştigarea stimei de sine a spirituală
pacientei, sine pacientei și este
E: Culpabilitate - planific, împreună cu pacienta activităţi care împăcată
S: Frică de moarte să-i dea sentimental utilităţi cu sine și
- cer permisiunea familiei să chem preotul cu cei din
- explic pacientei că preoții pot ajuta în jur
asigurarea confortul spiritual

58
7. Nevoia de a comunica
Este o nevoie fundamentală ființelor umane.
a. Dimensiunea biologică se manifestă sub formă de comunicare verbală sau non-verbală.
Comunicarea verbală cuprinde limbajul, în timp ce comunicarea non-verbală cuprinde
gesturile, mimica, poziția corpului, mersul etc.
b. Componentele psiho-socio-culturale se manifestă prin alegerea conținutului exprimat:
sentimente, idei, emoții. Comunicarea cuprinde sexualitatea. Această componentă importantă a
ființei umane se exprimă din copilărie până la bătrânețe prin afirmarea de sine, alegerea
veșmintelor, în relațiile sociale. Când un pacient nu are posibilitatea de comunicare, el trebuie
să fie ajutat de asistentă.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - încurajarea - liniştesc pacienta cu privire la starea sa şi - pacienta
comunica şi liniştirea punerea ei în legătură cu alţi pacienţi cu comunică cu
P: Comunicare pacientei evoluţie favorabilă cei din jur şi
ineficace la nivel pentru a - ascult pacienta şi îi răspund la întrebări cu echipa
afectiv obţine o folosind un limbaj pe înţelesul său medicală
E: Durere, comunicare - analizez cu pacienta cauza anxietăţii
S: Anxietate eficace

59
8. Nevoia de a se recrea
Recrearea este o necesitate a ființei umane de a se destinde, de a se distra, recurgând, pentru
aceasta, la activități agreabile, în scopul obținerii unei relaxări fizice și psihice.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a se - pacienta să - explorez gusturile și interesul pacientei - pacienta
recrea prezinte stare pentru activități recreative, pentru petrecerea prezintă
P: Neparticiparea la de bine fizic și timpului liber stare de
activități psihic - planific activități recreative împreună cu bună
E: Dificultate de pacienta dispoziție
concentrare - asigur condițiile necesare
S: Anxietate, - organizez activități recreative individuale
izolare sau în grup, în funcție de posibilități și locul
de desfășurare al acestora
- am în vedere ca activitățile să nu-l
suprasolicite, să nu-l obosească pe pacienta ci
să-i creeze stare de bună dispoziție
- notez reacțiile și manifestările pacientei cu
referire directă la starea de plictiseală și
tristețe

60
9. Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane pentru a fi protejată contra tuturor
agresiunilor interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice și psihice.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Vulnerabilitate - discut cu pacienta despre durere - pacienta este
față de pericole - pacienta nu poate comunica așa că mă liniștită și i s-a
P: Risc de folosesc de elementele ajutătoare, diminuat durerea
complicaţii observațiile aparținătorilor, semne verbale Hb: 8,5 g%
E: Durere și (gemete, suspine), expresii faciale, posturi L = 4200 mm cub
disconfort ale pacientei, modificarea valorilor VSH= 14 mm/h
S: Imunitate fiziologice (puls, T.A.) Trombocite=553000
scăzută - pregătesc și recoltez analizele pentru micro/L
laborator Uree sanguină=500
- urmăresc efectul durerii asupra mg%
programului de odihnă și somn TA-127mmHg
- întreb pacienta despre caracterul durerii P-77b/min
(arsură, usturime, surdă, lancinantă) R-19r/min
- urmăresc ce provoacă durerea (boala,
crampe, plăgi)
- evaluez durerea în funcție de scara
durerii:
 0-4 = durere ușoară
 0-7 = durere
moderată
 7-10 = durere severă
- pe lângă medicație se acordă pacientei
consiliere psihologică și suport familial
- la indicația medicului și după evaluarea
scării durerii VAS4-7 se administrează
perfuzabil Tramadol 50 mgx2/zi +
Algocalmin 1fix2-3/zi

61
- supraveghez pacienta până la reducerea
efectelor secundare (greață, vărsături,
prurit) și apariția toleranței

10. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea.


Nevoia de descoperire, de satisfacere a curiozității, de a adăuga cunoștințe noi este specifică
tuturor, dar mai evidentă la copii.
a. Componenta biologică este reprezentată de inteligenţă.
b. Aspectul psiho-socio-cultural se manifestă prin dorința de a afla și a cunoaște valoarea
acordată educației de grupul socio-cultural. Problemele de sănătate fac să se ivească nevoi de
învățare variate: să facă pansamente, să-și administreze insulină, alte medicamente, regim
alimentar etc. Nevoia de a învăța poate fi legată de dorința de a fi util, de a se recrea, dar în
același timp și de a fi independent.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - pacienta să - explorez nivelul de cunoştinţe al - pacienta
învăța acumuleze noi pacientei privind boala, modul de înţelege
P: Dezinteres cunoştinţe, pe manifestare, măsurile preventive şi informaţiile
E: Cunoștințe tot parcursul curative, modul de participare la primite, şi-a
insuficiente spitalizării intervenţii şi procesul de recuperare îmbogăţit
S: Lipsa de - pacienta să - verific dacă a înţeles mesajul corect cunoştinţele
cunoaștere dobândească - să aibă un mod de viaţă raţional despre boala sa
atitudini, - sănătatea o fac prin conversaţie, pe perioada
obiceiuri şi ocazie cu care şi verific dacă înţelege spitalizării
deprinderi noi ceea ce îi explic - pune în
aplicare noile
cunoştinţe
acumulate

62
Nevoile satisfăcute

Nevoia satisfăcută Manifestări de independență Intervenţii


Nevoia de a elimina - eliminări normale - cercetez deprinderile de
fiziologice, un scaun pe zi eliminare ale pacientei
- planific programul de
eliminare al pacientei, ţinând
cont de activităţile sale
- planific exerciţii fizice
pentru pacientă
Nevoia de a se îmbrăca și - lenjerie de corp curată - învăţ pacienta să-și aleagă
dezbrăca conform vârstei și anotimpului îmbrăcǎmintea
corespunzătoare climei,
temperaturii mediului
înconjurător, activităţii, vârstei
- explorez gusturile și
semnificaţia veșmintelor
- încurajez pacienta pentru a-și
alege singură îmbrăcǎmintea,
ornamentele, accesoriile dorite
Nevoia de a menține - temperatura de 36,7oC, - ingerare de lichide
temperatura în limite normale temperatura ambientului de - pacienta să poarte lenjerie
21oC curată de bumbac
Nevoia de a se realiza - e mulțumită de ce a realizat - mă informez asupra
până în prezent dorinţelor şi posibilităţilor
intelectuale şi fizice ale
pacientei

63
Evaluare la sfârşit:
- mobilitatea şi postură ameliorate
- pacienta se deplasează singură, nesusținută
- mobilitate bună
- pacienta şi-a ameliorat starea afectivă
- nu a suferit accidentări, răniri
- nu a făcut complicaţii
- pacienta se alimentează conform vârstei și afecţiunii
- pacienta a acumulat cunoştinţele şi deprinderile noi privind îngrijirile pentru păstrarea sănătăţii

64
Cazul nr. 2

Culegerea datelor:
Sursa de date: - pacientul
- aparținătorii
- foaia de observație
Date relativ stabile
- Numele și prenumele: P.A.S.
- Vârsta: 21 ani
- Sex: masculin
- Stare civilă: necăsătorit
- Domiciliu: rural
- Ocupație: student
- Naționalitate: română
- Religie: ortodoxă
- Condiții de viață: locuiește cu părinţii într-o casă cu 3 camere în condiții salubre
Elemente fizice
Rh - pozitiv
Grupa sanguină – AII
Date Antropometrice
Greutate – 67 kg
Înălțime – 1,75 m
Elemente biografice legate de sănătate
- A.H.C. - mama - 62 ani, aparent sănătoasă
- tata - 66 ani, aparent sănătos
- A.P.F. - născut la termen natural, alimentat natural 4 luni după care diversificat la 5 luni,
vaccinat conform schemei
- A.P.P. - LAM
- Alergii - Cefort
Motivele internării
- reevaluare psiho-biologică
- continuare chimioterapie
- cefalee
Istoricul bolii

65
Pacient în vârstă de 21 ani în evidența Secției de Oncologie acuză o cefalee, se internează pentru
consult clinic și continuare chimioterapie.
Diagnosticul medical la internare:
L A Limfoblastică
Durata internării
2-11.01.2017
Starea la internare
Aprecierea nursingului
Am preluat pacientul P.A.S., de 21 de ani, cu înălțimea de 1,75 m, greutate de 67 kg, .
Din informațiile culese în urma anamnezei constată că pacientul se internează pentru consult
clinic și continuare chimioterapie.
În urma evaluării și a anamnezei am constatat la pacient următoarele:
 pacientul nu are poftă de mâncare, consumă o cafea pe zi, îi plac
dulciurile de casă, friptura și ciorbele; reflex de deglutiție prezent
 pacientul prezintă respiraţia = 20 r/min; respiraţie profundă de tip costal
superior; pulsul=77 p/min; T.A.=120/70 mm Hg
 pacientul prezintă eliminări urinare normale spontane nedureroase,
constipaţie
 pacientul prezintă somn agitat întrerupt și se trezește obosit
 pacientul se deplasează cu greutate din cauza slăbiciunii și a oboselii
 pacientul prezintă hipertermie
 pacientul prezintă tegumente integre, umede și palide
 pacientul îşi face singur igiena, duș zilnic și baie o dată pe săptămână
 pacientul este anxios, și de aceea comunicarea este dificilă
 pacientul își practică religia de câte ori are posibilitatea
 pacientul prezintă posibilă lipsă de complianţă la regimul terapeutic
 pacientul citeşte și se uită la televizor
 pacientul are interesul de a învăţa, de a-şi însuşi cunoştinţele,
deprinderile, informaţii despre boala sa, tratamentul necesar obţinerii unei stări de bine.

66
În urma interpretării şi departajării datelor culese de la cazul luat în studiu am constatat că au
fost alterate următoarele nevoi:
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulaţie
2. Nevoia de a se mişca.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
4. Nevoia de a comunica
5. Nevoia de a se alimenta
6. Nevoia de a elimina
7. Nevoia de a menţine temperatura în limite normale
8. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea.
9. Nevoia de a se realiza
Pacientul prezintă următoarele nevoi satisfăcute:
1. Nevoia de a fi curat – pacientul îşi face toaleta zilnică singur
2. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca – lenjerie de corp curată conform vârstei și anotimpului
3. Nevoia de a practica religia – pacientul este creştin ortodox și atunci când poate îşi practică
religia
4. Nevoia de a evita pericolele - pacientul se simte în siguranţă
5. Nevoia de a recrea – pacientul citeşte.

67
ANALIZA, INTERPRETAREA ȘI IMPLEMENTAREA DATELOR

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie


a) Respiraţia reprezintă nevoia fiecărei finite umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din arderile celulare.
b) Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine,
care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul
produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - pacientul să-şi - evaluez gradul dispneei, durata, - în urma
respira, scăderea exprime împrejurările intervențiilor,
expansiunii diminuarea - monitorizez FV, diureză, culoare pacientul nu mai
pulmonare durerii și să tegumente, se trec în foaia de acuză dureri
P: Dispnee prezinte nursing - funcţia
E: Durere respiraţie - ajut pacientul să adopte poziție respiratorie
S: Scăderea normală care favorizează expansiunea ameliorată
imunităţii pulmonară (şezând, semișezând, - semnele vitale
sprijinit pe perne) stabilite în
- asigur un climat favorabil cu limitele permise
temperatură şi umiditate - stare generală: R
constantă, ventilaţie fără curenţi 18/min., ritm
de aer, aerisire continuă regulat, liniştit, TA
- hidratez pacientul corespunzător 125/70 mmHg, P-
1500-2000 ml/zi 78b/min
- pregătesc pacientul pentru
investigaţii
- supraveghez evoluţia după
investigaţie

68
- educ pacientul şi-l asist la
examenele respective
- fac cu pacientul exerciții de
relaxare pentru controlul
respirației şi diminuarea anxietăţii
- repaus înainte şi după mese
(sieste lungi)
- educ pacientul să-şi dozeze
eforturile în activitățile zilnice
pentru a preveni accesele de
dispnee
- administrez la indicația
medicului: O2 cu control
permanent, Algocalmin 2 fl/zi i.v.,
Tramadol 50mg/zi, Diclofenac 1
supx1/zi, Omez 1cpx2/zi, HCC
1flx2/zi, Dexametazonă 1 fi/zi,
Metotrexat 10ml în seringă
preumplută/zi, Oxacilină 500mg
1flx4/zi

69
2. Nevoia de a se mişca.
a. Aspectul bio-fiziologic diferă în funcție de vârstă, starea de sănătate, antrenament. Sistemul
muscular, scheletic, cardiovascular, nervos, influențează mișcarea și adaptarea cu evitarea
anumitor posturi.
b. Din punct de vedere psiho-socio-cultural mișcarea și poziția corpului reflectă conștient sau
inconștient starea de spirit a individului. Mișcarea este influențată și de nivelul cultural. Aceasta
influențează mersul, gesturile, mimica etc. Problemele de sănătate pot duce la modificări în
domeniul motricității.

Diagnostic de Intervenții autonome și


Obiective Evaluare
îngrijire delegate
Dificultate de a se - motivaţia - evaluez capacitatea - pacientul se
mişca pacientului pentru a pacientului de mobilizare deplasează cu ajutor
P: Imobilitate se deplasa pentru a putea educa - absenţa
parţială - menţinerea pacientul în a-şi controla contracturilor,
E: Postură forţei şi rezistenţei dozarea efortului anchilozei, escarelor
inadecvată legată musculare - discut cu pacientul despre
de prezenţa durerii - menţinerea necesitatea unui program
S: Starea avansată mobilităţii de exerciţii adaptate stării
de oboseală, articulaţiilor sale de sănătate în vederea
durere, dispnee - prevenirea ameliorării tonusului
complicaţiilor muscular
(escare, anchiloze) - execut exerciții izometrice
de 5-6" de 3 ori/zi
- pentru menţinerea
mobilităţii articulare se fac
exerciţii de amplitudine
(flexie, extensie, abducţie,
aducție, circumducţie)
- urmăresc postura în timpul
mersului şi corectez
aliniamentul coloanei şi al
segmentului corpului

70
- program pentru mobilizare
pasivă

3. Nevoia de a se alimenta
a. Dimensiunea bio-fiziologică - interesează ritualul mâncatului (ducerea alimentelor la gură,
masticația, deglutiția), digestia, necesarul de calorii;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă în obiceiurile legate de rasă, religie,
naționalitate, cultură. Aceste nevoi se modifică odată cu etapele vieții:

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a se - alimentaţie - asigur hidratarea corespunzătoare - pacientul a
alimenta corespunzătoare - las pacientul să-şi aleagă înțeles indicațiile
P: Inapetenţă alimentele după gust, respectând primite şi se
E: Necunoașterea contraindicaţiile regimului alimentează
etiologiei bolii - am explicat pacientului corespunzător
S: Astenie importanţa vitaminelor și
consumul de fructe proaspete
- asigur 3 mese principale pe zi şi
2 gustări
- supraveghez pacientul în timpul
meselor
- fac zilnic bilanţul ingesta-excreta
- informez şi explic procedura
pacientului pas cu pas (scopul
acesteia, senzaţiile care pot să
apară, riscurile transfuziei)
- instruiesc pacientul să nu
mănânce cu 2 ore înainte de
transfuzie
- la indicaţia medicului pregătesc
materialele pentru transfuzia de
sânge izogrup izoRh

71
- supraveghez pacientul şi
urmăresc apariţia eventualelor
complicaţii

4. Nevoia de a comunica
Este o nevoie fundamentală ființelor umane.
a. Dimensiunea biologică se manifestă sub formă de comunicare verbală sau non-verbală.
Comunicarea verbală cuprinde limbajul, în timp ce comunicarea non-verbală cuprinde
gesturile, mimica, poziția corpului, mersul etc.
b. Componentele psiho-socio-culturale se manifestă prin alegerea conținutului exprimat:
sentimente, idei, emoții. Comunicarea cuprinde sexualitatea. Această componentă importantă a
ființei umane se exprimă din copilărie până la bătrânețe prin afirmarea de sine, alegerea
veșmintelor, în relațiile sociale. Când un pacient nu are posibilitatea de comunicare, el trebuie
să fie ajutat de asistentă.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - încurajarea şi - liniştesc pacientul cu privire la - pacientul
comunica liniştirea starea sa şi punerea ei în legătură cu comunică cu cei
P: Comunicare pacientului alţi pacienţi cu evoluţie favorabilă din jur şi cu
ineficace la nivel pentru a obţine - ascult pacientul şi îi răspund la echipa medicală
afectiv o comunicare întrebări folosind un limbaj pe
E: Durere, tulburări eficace înţelesul său
circulatorii cerebrale - analizez cu pacientul cauza
S: Anxietate anxietăţii

72
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
a. Din punct de vedere biologic și fiziologic, somnul sau odihna variază cu vârsta și starea de
sănătate. Calitatea somnului, ca și repaosul mintal și fizic influențează sistemele cardiovascular,
digestiv, neuro-muscular. O persoană privată de somn manifestă tulburări fizice și psihice.
b. Psiho-socio-cultural somnul și repaosul sunt afectate de emoții și obligații sociale (munca).
Există persoane care uzează de droguri pentru a rămâne treji sau pentru a dormi.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - reducerea la - urmăresc somnul pacientului - pacientul şi-a
dormi, inabilitate minim a cauzei (somn insuficient, întrerupt) reglat somnul şi
de adaptare la - pacientul să se - discut cu pacientul şi asigur doarme 7 ore pe
noua situaţie simtă odihnit condiţii bune de microclimat noapte
P: Insomnie după ce a dormit (cameră aerisită, lenjerie de corp şi
E: Durere pat curare şi fără cute)
S: Somn agitat, - încurajez pacientul în tehnici de
oboseală relaxare (meloterapia, imaginaţia
ghidată)
la indicația medicului administrez:
Anxiar ½ cp/zi, Rivotril 1cp/zi

73
6. Nevoia de a elimina
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele nefolositoare,
vătămătoare, rezultate din metabolism.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - combaterea - introduc în alimentaţia pacientului - materiile fecale
elimina prin cauzelor alimente ce conţin fibră au caracteristici
alterarea - alimentaţie echilibrată (fructe, cereale, normale
peristaltismului legume) - frecvenţa
intestinal - ingestie adecvată de lichide (2000 eliminării
P: Constipaţie ml/zi) materiilor fecale
E: Stare de stabilirea unui orar regulat de eliminare este fiziologică
slăbiciune - aplic comprese umede în regiunea - nu există semne
S: Imobilitate anală pentru a preveni uscarea şi de deshidratare
descuamarea pielii
- băi calde de şezut
- la indicaţia medicului administrez
supozitor cu glicerină de 2ori/zi
- evaluez eliminarea intestinală şi
informez medicul asupra dificultăţilor
legate de defecaţie

74
7. Nevoia de a menţine temperatura în limite normale
Menţinerea temperaturii corpului în limite normale este o necesitate a organismului de a
conserva o temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-și menţine o stare de bine.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Potenţial de alterare a - pacientul să - frecționez tegumentele cu apă - pacientul are
temperaturii aibă temperatura alcoolizată, usuc prin tamponare, temperatura în
P: Hipertermie în limite aerisesc camera fără curenţi de aer limite normale
E: Imobilitate normale - monitorizez temperatura
S: Producţia - să fie echilibrat seara/dimineaţa
ineficientă de hidroelectrolitic - supraveghez starea generală
leucocite cu funcţii - fac bilanţul hidric dintre
normale ingestie/excreţie
- administrez la indicaţia medicului
antitermic (acid salicilic 1 cp seara +
antialgice Algocalmin 1f i.m.)

75
8. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea.
Nevoia de descoperire, de satisfacere a curiozității, de a adăuga cunoștințe noi este specifică
tuturor, dar mai evidentă la copii.
a. Componenta biologică este reprezentată de inteligenţă.
b. Aspectul psiho-socio-cultural se manifestă prin dorința de a afla și a cunoaște valoarea
acordată educației de grupul socio-cultural. Problemele de sănătate fac să se ivească nevoi de
învățare variate: să facă pansamente, să-și administreze insulină, alte medicamente, regim
alimentar etc. Nevoia de a învăța poate fi legată de dorința de a fi util, de a se recrea, dar în
același timp și de a fi independent.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - pacientul să - explorez nivelul de cunoştinţe al - pacientul a
învăța dobândească pacientului privind boala, modul de înţeles
P: Dezinteres atitudini, manifestare, modul de participare la noţiunile
E: Cunoștințe obiceiuri şi intervenţii şi procesul de recuperare primite
insuficiente deprinderi noi - motivez pacientul pentru a acumula
S: Lipsa de noi cunoştinţe
cunoaștere - verific dacă a înţeles mesajul corect

76
9. Nevoia de a se realiza
A te preocupa în scopul de a te realiza este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activități
care-i permit satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalți.
Acțiunile pe care le înfăptuiește îi permit să-și dezvolte simțul creator și să-și folosească
potențialul la maxim.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a se - ameliorarea - ajut pacientul să-şi facă un plan - pacientul
realiza concepţiei despre zilnic prezintă stare
P: Neputinţa sine - orientez pacientul spre acele de bine fizic şi
E: Durere, - complianţă la activităţi corespunzătoare psihic
S: Anxietate tratament capacităţii sale şi care-i permit să
se realizeze
- ofer pacientului feed-back pozitiv
pentru progresele făcute
- observ și notez orice schimbare
în comportamentul pacientului
- implic familia în îngrijirea
pacientului

77
Nevoile satisfăcute

Nevoia satisfăcută Manifestări de independenţă Intervenţii


Nevoia de a fi curat - pacientul îşi face toaleta - planific un program de
igienă cu pacientul, în funcţie
de activităţile sale
- îl învaţă măsuri de igienă
corporală
Nevoia de a se îmbrăca și - lenjerie de corp curată - învăţ pacientul să-şi aleagă
dezbrăca conform vârstei și anotimpului îmbrăcămintea
corespunzătoare climei,
temperaturii mediului
înconjurător, activităţii, vârstei
- explorez gusturile şi
semnificaţia veşmintelor
Nevoia de a practica religia - este ortodox practicant - determin pacientul să-şi
exprime propriile convingeri
şi valori
- planific împreună cu
pacientul, activităţi religioase
Nevoia de a evita pericolele - pacientul se simte în - îndepărtez sursele cu miros
siguranţă dezagreabil
- supraveghez dacă sunt
respectate normele de igienă,
salubritate, dezinfecţie,
dezinsecţie, deratizare şi
circuitele funcţionale
Nevoia de a se recrea - citeşte, ascultă emisiuni la - planific activităţi recreative
televizor împreună cu pacientul

78
Evaluare la sfârşit:
- mobilitatea şi postura ameliorate
- pacientul se deplasează singur nesusţinut
- pacient şi-a ameliorat starea afectivă
- pacientul prezintă eliminări normale fiziologice
- pacientul se alimentează conform vârstei şi afecţiunii
- pacientul a acumulat cunoştinţele şi deprinderile noi privind îngrijirile pentru păstrarea
sănătăţii

79
Cazul nr. 3

Culegerea datelor:
Sursa de date: - pacientul
- aparținătorii
- foaia de observație
Date relativ stabile
- Numele și prenumele: A.D.
- Vârsta: 42 ani
- Sex: masculin
- Stare civilă: necăsătorit
- Domiciliu: rural
- Ocupație: student
- Naționalitate: română
- Religie: ortodoxă
- Condiții de viață: locuiește cu soția și cei 2 copii într-un apartament cu 4 camere salubre
Elemente fizice
Rh - pozitiv
Grupa sanguină – AB IV
Date Antropometrice
Greutate – 58 kg
Înălțime – 1,75 m
Elemente biografice legate de sănătate
- A.H.C. - fără importanță
- A.P.F. - fără importanță
- A.P.P. - diagnosticat cu LAM în anul 2016
- Alergii - nu se știe alergic
Motivele internării
- cefalee
- anemie
- stare de greață
- inapetență
- scădere în greutate
- insomnie

80
Istoricul bolii
Pacient în vârstă de 42 ani în evidența Secției de Oncologie din anul 2016, a urmat 2 cure de
chimioterapie cu Trioxidul de arsenic și acidul transretinoic (ATRA). Pacientul revine cu stare
generală alterată, scădere în greutate, stare de rău generală, epistaxis.
Diagnosticul medical la internare
LAM (leucemia acută mieloidă)
Durata internării
11-21.02.2017
Am preluat pacientul A.D., de 42 de ani, cu înălțimea de 1,75 m, greutate de 58 kg.
Din informațiile culese în urma anamnezei constată că pacientul se internează pentru consult
clinic și continuare chimioterapie.
În urma evaluării și a anamnezei am constatat la pacient următoarele:
 pacientul nu are poftă de mâncare, consumă o cafea pe zi, îi plac
dulciurile de casă, friptura și ciorbele; reflex de deglutiție prezent
 pacientul prezintă respiraţia = 20 r/min; respiraţie profundă de tip costal
superior; pulsul=77 p/min; T.A.=120/70 mm Hg
 pacientul prezintă eliminări urinare normale spontane nedureroase,
constipaţie
 pacientul prezintă somn agitat întrerupt și se trezește obosit
 pacientul se deplasează cu greutate din cauza slăbiciunii și a oboselii
 pacientul prezintă hipertermie
 pacientul prezintă tegumente integre, umede și palide
 pacientul îşi face singur igiena, duș zilnic și baie o dată pe săptămână
 pacientul este anxios, și de aceea comunicarea este dificilă
 pacientul își practică religia de câte ori are posibilitatea
 pacientul prezintă posibilă lipsă de complianţă la regimul terapeutic
 pacientul citeşte și se uită la televizor
 pacientul are interesul de a învăţa, de a-şi însuşi cunoştinţele,
deprinderile, informaţii despre boala sa, tratamentul necesar obţinerii unei stări de bine.
În urma interpretării şi departajării datelor culese de la cazul luat în studiu am constatat că au
fost alterate următoarele nevoi:
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulaţie
2. Nevoia de a se mişca.
3. Nevoia de a se alimenta și hidrata

81
4. Nevoia de a evita pericolele
5. Nevoia de a dormi și odihni
6. Nevoia de a fi curat
Pacientul prezintă următoarele nevoi satisfăcute:
1. Nevoia de a fi curat – pacientul îşi face toaleta zilnică singur
2. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca – lenjerie de corp curată conform vârstei și anotimpului
3. Nevoia de a practica religia – pacientul este creştin ortodox și atunci când poate îşi practică
religia
4. Nevoia de a elimina - eliminări normale fiziologice
5. Nevoia de a se recrea – pacientul citeşte.
6. Nevoia de a avea temperatura în limite normale - temperatura este de 36,6oC, temperatura
ambientului de 21oC.
7. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea - pacientul are cunoştinţe temeinice despre
boala sa.
8. Nevoia de a se realiza - este mulţumit de ceea ce a realizat până în prezent.

82
ANALIZA, INTERPRETAREA ȘI IMPLEMENTAREA DATELOR

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie


a) Respiraţia reprezintă nevoia fiecărei finite umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina dioxidul de carbon
rezultat din arderile celulare.
b) Circulaţia este funcţia prin care se realizează mişcarea sângelui în interiorul vaselor sanguine,
care are drept scop transportul substanţelor nutritive şi oxigenului la ţesuturi, dar şi transportul
produşilor de catabolism de la ţesuturi la organele excretoare.

Diagnostic de Intervenții autonome și


Obiective Evaluare
îngrijire delegate
Dificultate de a - pacientul să-şi - evaluez gradul dispneei, - în urma
respira, scăderea exprime împrejurările intervențiilor,
expansiunii diminuarea - monitorizez FV, diureză, pacientul nu mai
pulmonare durerii și să culoare tegumente, se trec în acuză dureri
P: Dispnee prezinte respiraţie foaia de nursing - funcţia
E: Durere normală - poziţionez pacientul într-o respiratorie
S: Scăderea postură adecvată ameliorată
imunităţii, epistaxis - efectuez tehnici de favorizare a - semnele vitale
circulaţiei (se masează stabilite în
extremităţile declive) limitele permise
- măsor temperatura, T.A., - stare generală: R
respiraţia, pulsul, la intervale de 18/min., ritm
timp egale regulat, liniştit, TA
- educ pacientul să-şi dozeze 125/70 mmHg, P-
eforturile pentru a preveni 78b/min
accesele de sângerare
- aplic măsurile de prim ajutor,
prin compresiune digitală asupra
narinei care sângerează, cel
puţin 10 minute, prin tampon

83
compresiv îmbibat în soluţia
hemostatică
- ajut medicul la aplicarea
tamponamentului în vederea
hemostaziei
- la indicaţia medicului
administrez: Dextran,
Adrenostazin 2fi i.v., Etamsilat
1fi i.v., Ampicilină 1grx3fl/zi,
No-spa 2fi i.v., perfuzii cu
soluţie Ringer şi sânge izogrup
izo-Rh
- pregătesc pacientul pentru
explorări clinice şi paraclinice

84
2. Nevoia de a se mişca.
a. Aspectul bio-fiziologic diferă în funcție de vârstă, starea de sănătate, antrenament. Sistemul
muscular, scheletic, cardiovascular, nervos, influențează mișcarea și adaptarea cu evitarea
anumitor posturi.
b. Din punct de vedere psiho-socio-cultural mișcarea și poziția corpului reflectă conștient sau
inconștient starea de spirit a individului. Mișcarea este influențată și de nivelul cultural. Aceasta
influențează mersul, gesturile, mimica etc. Problemele de sănătate pot duce la modificări în
domeniul motricității.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a se - pacientul să stea - evaluez capacitatea pacientului - pacientul se
mişca aşezat în poziţie de mobilizare pentru a putea educa deplasează cu
P: Imobilitate care să favorizeze pacientul în a-şi controla dozarea ajutor
parţială respiraţia, efortului - absenţa
E: Postură circulaţia – - aşez pacientul într-o poziţie contracturilor,
inadecvată legată prevenirea confortabilă anchilozei,
de prezenţa durerii complicaţiilor - îi explic necesitatea de a fi escarelor
S: Starea avansată (escare, imobilizat la pat
de oboseală, anchiloze) - asigur schimbarea poziţiei la
anemie interval de 2 ore
- asigur igiena tegumentelor şi a
lenjeriei
- asigur hidratarea pacientului
- mobilizez uşor pacientul
- îi explic importanţa mobilizării în
evoluţia bolii

85
3. Nevoia de a se alimenta
a. Dimensiunea bio-fiziologică – interesează ritualul mâncatului (ducerea alimentelor la gură,
masticația, deglutiția), digestia, necesarul de calorii;
b. Dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă în obiceiurile legate de rasă, religie,
naționalitate, cultură. Aceste nevoi se modifică odată cu etapele vieții:

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a se - alimentaţie - asigur hidratarea corespunzătoare - pacientul a
alimenta corespunzătoare - las pacientul să-şi aleagă alimentele după înțeles
P: Inapetenţă gust, respectând contraindicaţiile indicațiile
E: Necunoașterea regimului primite și se
etiologiei bolii am explicat pacientului importanța alimentează
S: Astenie vitaminelor și consumul de fructe corespunzător
proaspete
- asigur 3 mese principale pe zi și 2 gustări
- supraveghez pacientul în timpul meselor
- fac zilnic bilanţul ingesta-excreta
- informez şi explic procedura pacientului
pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile care
pot să apară, riscurile transfuziei)
- instruiesc pacientul să nu mănânce cu 2
ore înainte de transfuzie
- la indicaţia medicului pregătesc
materialele pentru transfuzia de sânge
izogrup izoRh
- supraveghez pacientul și urmăresc
apariţia eventualelor complicaţii

86
4. Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a fiinţei umane pentru a fi protejată contra tuturor
agresiunilor interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice și psihice.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Risc de - pacientul să-şi - informez şi stabilesc împreună cu - pacientul se
complicaţii diminueze starea pacientul planul de recuperare a stării simte în
P: Risc de de agitaţie de sănătate siguranţă
recidivă - să beneficieze - favorizez adaptarea pacientului la
hemoragică de un mediu de noul mediu
E: Imunitate siguranţă fără - respectarea măsurilor de asepsie și
scăzută pericole şi antisepsie în efectuarea pansamentelor
S: Hemoragia accidente și a orice fel de manipulări medicale
- asigur condiţii de mediu adecvat
pentru a evita pericolele

87
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.
a. Din punct de vedere biologic și fiziologic, somnul sau odihna variază cu vârsta și starea de
sănătate. Calitatea somnului, ca și repaosul mintal și fizic influențează sistemele cardiovascular,
digestiv, neuro-muscular. O persoană privată de somn manifestă tulburări fizice și psihice.
b. Psiho-socio-cultural somnul și repaosul sunt afectate de emoții și obligații sociale (munca).
Există persoane care uzează de droguri pentru a rămâne treji sau pentru a dormi.

Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Dificultate de a - reducerea la - urmăresc somnul pacientului - pacientul şi-a
dormi, inabilitate minim a cauzei (somn insuficient, întrerupt) reglat somnul şi
de adaptare la - pacientul să se - discut cu pacientul şi asigur doarme 7 ore pe
noua situaţie simtă odihnit condiţii bune de microclimat noapte
P: Insomnie după ce a dormit (cameră aerisită, lenjerie de corp şi
E: Durere pat curare şi fără cute)
S: Somn agitat, - încurajez pacientul în tehnici de
oboseală, relaxare (meloterapia, imaginaţia
ghidată)

88
6. Nevoia de a fi curat
a. Componenta bio-fiziologică se manifestă în funcție de capacitatea fizică de a face gesturile
și mișcările necesare precum și de factorii biologici, vârsta și sexul.
b. Componenta psihică și emotivă se reflectă în starea epidermei, în atenția acordată părului.
Emoțiile afectează transpirația și secrețiile, normele de curățenie diferă de la un grup social la
altul. Curățenia este influențată de cultura grupului.
Diagnostic de
Obiective Intervenții autonome și delegate Evaluare
îngrijire
Imposibilitatea de - reducerea la - execut toaleta nărilor - pacientul
a-și menţine minim a cauzei - urmăresc cantitatea și prezintă
mucoasele curate periodicitatea apariţiei sângerărilor tegumente curate
P: Hemoragia - asigur și schimb tamponamentul
E: Sângerare de câte ori este nevoie
nazală - realizez toaleta pacientului la
S: Scăderea nevoie pentru a evita efortul
imunităţii

89
Nevoile satisfăcute

Manifestări de
Nevoia satisfăcută Intervenţii
independență
Nevoia de a fi curat - pacientul îşi face toaleta - planific un program de igienă cu
pacientul, în funcţie de activităţile sale
- îl învăţ măsuri de igienă corporală
Nevoia de a se îmbrăca - lenjerie de corp curată - învăţ pacientul să-şi aleagă
și dezbrăca conform vârstei și îmbrăcămintea corespunzătoare climei,
anotimpului temperaturii mediului înconjurător,
activităţii, vârstei
- explorez gusturile şi semnificaţia
veşmintelor
Nevoia de a avea - temperatura este de - ingerare de lichide
temperatura în limite 36,6oC, temperatura - pacientul să poarte lenjerie curată de
normale ambientului de 21oC bumbac
Nevoia de a practica - este ortodox practicant - determin pacientul să-şi exprime
religia propriile convingeri şi valori
- planific împreună cu pacientul,
activităţi religioase

Nevoia de a realiza - este mulţumit de ceea ce a - mă informez asupra dorinţelor şi


realizat până în prezent posibilităţilor intelectuale şi fizice ale
pacientului
Nevoia de a învăţa - pacientul are cunoştinţe - elaborez obiective de studiu cu
temeinice despre boala sa. pacientul;
- îi pun la dispoziţie mijloace de
informare, cărţi, reviste, broşuri
Nevoia de a elimina - eliminări normal - cercetez deprinderile de eliminare ale
fiziologice pacientului
- planific programul de eliminare al
pacientului, ţinând cont de activităţile
sale

90
Nevoia de a recrea - citeşte, ascultă emisiuni la - planific activităţi recreative împreună
televizor cu pacientul

Evaluare la sfârşit:
- mobilitatea şi postura ameliorate
- pacientul şi-a ameliorat starea afectivă
- pacientul se alimentează şi se hidratează corespunzător
- pacientul nu prezintă risc de complicaţii
- pacientul se alimentează conform vârstei şi afecţiunii
- pacientul a acumulat cunoştinţele şi deprinderile noi privind îngrijirile pentru păstrarea
sănătăţii

91
Concluzii

Evaluare finală
Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoștințe profesionale
profunde şi calităţi morale deosebite.
Mi-am ales ,,Leucemia” ca temă a lucrării de diplomă pentru faptul că este o afecţiune extrem
de frecventă, întâlnită atât la adulţi cât şi la copii, cu debut la orice vârstă şi indiferent de
condiţia socială.
Educația sanitară reprezintă activitatea de ridicare sistematică a nivelului de cultură sanitară a
populației și de antrenare a acesteia în sprijinirea și aplicarea măsurilor sanitare.
La redactarea prezentului proiect m-am documentat conspectând din cărțile pe care le voi indica
în bibliografie, am ținut seama de sugestiile medicilor la patul bolnavilor și m-am străduit să
exprim totul clar, organizat în termeni accesibili prin planul de nursing.
Am redactat acest proiect pentru a veni în sprijinul colegelor mele pentru a se informa cu privire
la îngrijirea pacienților cu această afecțiune, deoarece cuprinde în mare măsură, ceea ce teoretic
și practic este necesar asistentelor medicale în activitatea zilnică de supraveghere și îngrijire a
bolnavilor.
Ceea ce reiese din toate datele privind fiziopatologia și biologia acestei afecțiuni este faptul că
indicația terapeutică trebuie să fie pluridisciplinară, individualizată și strict adoptată fiecărui
caz în parte, ținând seama de parametrii multipli atât de ordin local cât și de ordin general.
Indicația terapeutică întotdeauna trebuie să fie individualizată și strict adaptată fiecărui caz în
parte.

Concluzii generale
Nursa acceptă responsabilitatea şi exercită autoritatea necesară pentru acordarea directă de
îngrijiri specifice persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor.
Nursa este o practicantă autonomă a nursingului, gata să răspundă pentru îngrijirile pe care le
acordă.
Nursa este vitală pentru echipa de îngrijire a sănătăţii. Ea are şi o responsabilitate în a-şi evalua
propriile nevoi de reînnoire şi reactualizare a activităţii profesionale în management, predare,
practică clinică şi cercetare şi în a lua măsurile corespunzătoare pentru preîntâmpinarea acestor
nevoi.

92
Anexe

Rezultatele cercetărilor personale

Din totalul de 100 de cazuri de Leucemie în Spitalul Județean, în anul 2016, majoritatea
îmbolnăvirilor s-au constatat la sexul masculin - 48 cazuri și feminin - 52 cazuri.

Fig. 1 - Repartiţia pe sexe a internărilor

48%

52%

Femei Bărbaţi

Persoanele provenite din mediul urban au fost mai frecvent diagnosticate cu leucemie din 51 de
cazuri: 29 cazuri (56,8%), comparativ cu 22 cazuri (43,2%) din mediul rural, datorită probabil
adresabilităţii mai bune la serviciile medicale.

Fig. 2 - Repartiţia cazurilor după mediul


de provenienţă

40

20 29
22
0
U R

93
Repartiţia anginei pectorale în cadrul consultaţiilor lunare în anul 2016 este reprezentată în
următorul tabel:
Nr. leucemii de
Luna Nr. consultaţii
diferite etiologii
Ianuarie 94 3
Februarie 144 7
Martie 135 8
Aprilie 86 13
Mai 66 8
Iunie 105 10
Iulie 121 11
August 62 5
Septembrie 13 8
Octombrie 79 11
Noiembrie 260 5
Decembrie 285 8

Fig. 3 - Repartiţia leucemiilor în cadrul consultaţiilor lunare în


anul 2016
Nr. consultatii Nr. leucemiilor

300 285
260

250

200

144
150 135
121
105
94
100 86 79
66 62

50
7 8 13 8 10 11 13
8 11 8
3 5 5
0

94
Bibliografie

Albu R.M ., ”Anatomia şi fiziologia omului”, Editura Medicală, 1987;


Bruckner I., “Medicină internă”, Editura Medicală, 1980;
Fodor O., ”Medicină internă”, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974;
Corneliu Borundel - Manual de Medicină Internă Pentru Cadrele Medii, Editura ALL 2008;
P. P. Groza - Fiziologie, Editura medicală, Bucureşti, 1991;
I. Ichim şi colaboratori - Îngrijirea omului sănătos şi a omului bolnav, Editura
CISON, Bucureşti, 2001;
Carol Mozes - Manual de Medicină Internă, Specialităţi înrudite şi îngrijiri paliative, Editura
Bucureşti, 1998;
Radiodiagnostic, Radioterapie şi Anatomie funcţională. Editura Bucureşti, 1997;
Breviar de explorări funcţionale şi de îngrijiri speciale acordate bolnavului, Editura Viața
Românească, Bucureşti, 1997;
Tehnici de îngrijire a bolnavilor, Editura Medicală, 1974;
Anatomia şi fiziologia omului, Editura Corint, Bucureşti 2001;
L. Morariu şi colaboratorii - Bazele teoretice şi practice ale îngrijirii omului sănătos şi bolnav -
nursing, Editura universal, Bucureşti;
Titircă L., Gal G., Seuchea M., Dorobanțu E., Baltă G., Zamfir M., Ivan M., Ardeleanu M.,
Pesek M.;
“Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”, Editura Viaţa Românească,
Bucureşti, 2001;
Titircă L., Dorobanţu E., Gal G., Seuchea M., Udma F., “Îngrijiri speciale acordate pacienţilor
de către asistenţii medicali”, Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2008;
Voiculescu M., “Medicină generală”, Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2004.

95