UTILITATEA SOCIOLOGIEI ÎN PROFESIA DE ASISTENT MEDICAL.

Sociologia a debutat practic cu lucrarea "Le suicid" a lui Durkheim.

Sociologia studiază fundamentele sociale ale sănătăţii si imbolnăvirii, interdependenţa
dintre factorii sociali şi starea de sănătate sau boală a populaţiei, precum si incidenţa stării
de sănătate sau boală,asupra vieţii sociale a indivizilor şi grupurilor umane.

Scopuri in ce priveşte sociologia în profesia de asistent medical-

-studierea definiţiilor sociale ale bolii
-studierea pracţicilor care se referă la boala
-studierea instituţiilor care au in sarcină bunul mers al sănătaţii
-studierea statusului social şi al comportamentelor bolnavilor

Aspecte sociale ale bolii

Noţiunea de boală are sens numai in funcţie de omul potrivit ca un intreg: fiinţa
biologică, fiinţa psihologică şi socială.
Din punct de vedere biologic boala este o stare a organismului sau a unei parti din
organism in care funcţiile sunt afectate sau deranjate datorită unor agenţi din mediu intern
sau extern.
Def: Boala este un proces care chiar daca nu conduce la modificari marcante structurale
sau funcţionale afectează viaţa psihica a omului ca o reacţie a acestuia la boala.
Boala creeaza sub aspect psihic o anumită anxietate, frică, incertitudine in primele ei
stadii, incertitudine care va fi atenuată sau suprimată prin diagnostic. Consecintele stării
de boala depăşesc disfuncţiile psihologice afectând intreaga viaţă socială a omului
deoarece acesta pierde controlul actiunilor sociale normale cu particularitati in diferite
tipuri de imbolnavire.

Atitudini culturale faţă de boală si durere

Semnificaţia socio-culturală pe care o dobandeşte boala in societate determină si reacţia
diferită a oamenilor faţă de boală si durere in funcţie de aparteneţa lor la medii culturale
diferite.
Studiind reacţiile oamenilor faţă de durerea arătată se dovedeşte ca desi pragul de durere
este acelasi experienţa durerii depinde de societatea in care traim, astfel se face distincţie
intre
-durerea naturală: durerea care provoaca senzaţia dureroasă si provine in urma unui
traumatism sau in urma unei boli
-durerea aplicată: durerea asteptată si acceptată de om

RELATIA DINTRE ASISTENTA MEDICALĂ SI PACIENT CA RELATIE SOCIALĂ

Relatia dintre asistenta medicală si pacient (care defineste in esenta continutul activitaţii
medicale), se dovedeste a fi extrem de complexa şi implică pe lângă dimensiunile
psihologice individuale ale asistentului medical şi pacientului un ansamblu complex de
aspecte de ordin social si cultural. Relaţia dintre asistenta medicală si pacient poate fi
considerata ca o :
-relaţie socială (intre 2 membri ai unor grupe sociale distincte)
-relatie psihologică (fiecare dintre ei au trăiri diferite)
-relatie culturală (atât asistenta medicală cât şi pacientul au diferite: opinii, valori,
comportamente)
Relaţia dintre asistenta medicală şi pacient poate fi vazută ca una care se stabileşte intre
membri a 2 grupuri locale distincte prin competenţe, prestigiu, orientări si putere si
anume:
-un grup ai cărui membri cer ingrijire
-un grup care oferă in mod specializat ingrijirea de care membrii primului grup au nevoie
Fiecare persoana are valorile credinţele si reprezentările colective ale grupului din care
provine. Această relaţie nu se stabileşte oriunde si oricând ci intr-un cadru instituţional
cum ar fi spital, policlinică, cabinete particulare.
Asistenta medicală apartine unui grup profesional precis contrat din punct de vedere
social, comportamentul său fiind definit prin norme particulare, educaţia pe care o are
dându-i o anumită imagine asupra bolii si asupra societăţii. Ea are un anumit status si rol
in societae.
Def: Statusul reprezintă poziţia ocupată de o persoana sau de un grup de persoane in
societate. Aceasta pozitie are 2 dimensiuni:
-orizontală (se referă la reţeaua de contacte si de schimburi reale sau posibile pe care
individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social)
-verticală(se referă la reţeaua de contacte si de schimburi reale sau posibile pe care
individul le are cu alte persoane situate in ierarhia socială intr-o poziţie inferioară sau
superioară)
Def: Rolul social reprezintă:
- un model de comportare asociat unui status, punerea in act a drepturilor si indatoririlor
prevăzute de statusurile indivizilor şi grupurilor intr-un sistem social.
- ansamblul de competenţe pe care il asteaptă ceilalţi de la individul care ocupă o pozitie
socială determinată.
Relatia asistentă medicală si pacient este o relatie de complementaritate, cele 2 roluri
fiind complementare (adică pacientul trebuie să caute ingrijire si să coopereze cu
asistentul medical iar acesta trebuie să isi aplice cunoştinţele in beneficiul pacientului).
Exista 3 tipuri de relatii asistent medical si pacient legate direct de simptomele
pacientului:
1. Relaţia de activitate-pasivitate: medicul sau asistentul medical este activ iar bolnavul
este pasiv (ex: coma sau rănile foarte grave)
2. Relaţia de conducere-cooperare: circumstanţele sunt mai putin grave (ex:infecţiile); in
acest caz bolnavul este capabil sa urmeze un sfat dat de catre cadrul medical.
3. Relaţia de participare reciproca: este vorba mai cu seama de bolile in care bolnavul nu-
l intâlneste decât ocazional pe medic, acesta ajutându-l oarecum să se trateze singur
Relaţia dintre asistent medical si pacient este o relaţie potenţial conflictuală. Faţă de tipul
de relaţii bazate pe intelegere si pe asteptări reciproce unii cercetători au atras atenţia
asupra conflictului potential existent in relaţia dintre asistent medical si pacient.
O sursa importanta de conflict sta in interesele si perspectivele diferite pe care le au cei
doi, pacientul fiind preocupat doar de afectiunea lui si de tratamentul propriu. Medicul
sau asistentul medical la randul lui trebuie să balanseze cunoştinţele sale asupra unui
numar mai mare de pacienţi.
O alta sursă de conflict constă in diferenţele dintre ei cu privire la evaluarea gravitatii
bolii. Aceste diferenţe rezultă atât din inegalitatea lor privind cunoştinţele medicale cât si
din experienţa personală diferită a bolii. Conflictele din cadrul acestei relaţii sunt
potenţiale si rare ori imbracă o formă deschisă. Atât medicul/asistenta medicală cât şi
pacienţii pot folosi strategii de influenţare a evolutiei acestei relaţii in sensul atingerii
scopului propus de fiecare. Aceste strategii pot fi grupate in 4 categorii şi anume:
1. Persuasiunea: pacientul incearcă să -l convingă pe medic ca un anumit tip de tratament
este mai potrivit. Medicul la rândul sau decât să accepte o procedură cerută sau sugerată
de către pacient incearcă să-l convingă pe acesta ca procedeul său este cel mai bun prin
coplesirea pacientului cu dovezi sub formă de: analize medicale şi ii dă exemple din
practică lui anterioară in tratarea unor pacienti cu boli similiare. pentru a susţine decizia
adoptată de el.
2. Negocierea: se refera la procesul prin care medicul sau asistentul medical si pacientul
ajung la un compromis
3. Incertitudinea functionala: aceasta strategie intervine atunci cand medicul sau
asistentul medical fiind sigur de evoluţia unei boli sau de rezultatele unei terapii poate
prelungi in mod deliberat incertitudinea pacientului
4. Comportamentul non-verbal: acesta poate fi instrumentul eficient si util in influenţarea
pacientului. Medicul printr-o inclinare a capului poate exprima dezaprobarea. Un refuz
politicos prin clatinarea capului, pe cand un zâmbet senin poate incuraja continuarea
discutiei.
S-a calculat ca in actul comunicarii doar 8% din importanţa unui mesaj este transmisa
prin cuvinte, 12% reprezentând felul in care sunt pronunţate cuvintele iar restul de 80%
reprezintă gesturile si mimică din timpul conversaţiei. In sensul optimizării relaţiei dintre
medic sau sistemul medical si pacient s-a elaborat un cod de conduită pentru pacienţi si
pentru medic sau asistenţi medicali.

8 reguli pentru toti cetatenii privind ingrijirile medicale

1. consultaţi un expert medical demn de incredere
2. dezvoltati-va simtul responsabilităţii şi competenţa pentru a inlătura riscurile
medicale
3. utilizati din plin medicina preventivă
4. profitati de ingrijirile medicale de vârf dar fiţi atenţi la limitele si riscurile oricarei
intervenţii medicale
5. cereţi informaţii si sfaturi expertilor medicali si fiti-le un partener loial
6. definiţi-vă sensul calităţii vieţii valabil din copilărie pana la bătrâneţe
7. folosiţi in mod responsabil resursele medicale comune
8. pregătiţi un testament biologic (cu privire la donarea de organe) si desemnati pe cineva
pentru a lua decizii

8 reguli pentru personalul medical

1. tratati fiecare pacient ca pe o persoana nu ca pe un caz
2. ajutati-va pacientii sa isi dezvolte competenta lor medicala pentru a elimina riscurile
medicale
3. trebuie sa aveti cunostinta de avantajele limitele si riscurile medicinei si sa le discutati
cu toti pacientii
4. fiti un partener competent in relatia cu pacientii si respectati punctele de vedere si
valorile fiecarui pacient
5. preocupati-va permanent de perfectionarea pregatirii voastre profesionale si oferiti cele
mai bune servicii clinice si medicale pacientilor vostri.
6. ajutati-va pacientii sa isi pregateasca un testament biologic si colaborati cu cei dragi in
interesul lor
7. integrati statusul de valori al pacientului vostru in statusul sau clinic din diagnosticul
vostru diferentiat pentru a putea un stabili un prognostic
8. folositi in mod responsabil resursele medicale comune

COMUNICAREA IN PRACTICA MEDICALA

Comunicarea reprezinta in sensul cel mai larg procesul de transmitere, recepare, stocare,
prelucrare si utilizare a informatiei. Prin intermediul procesului de comunicare urmarim
intotdeauna 4 scopuri principale:
-sa fim receptionati adica auziti si asscultati
-sa fim intelesi
-sa fim acceptati
-sa provocam o reactie/un raspuns (ex: o schimbare de comportament)

Tipuri de comunicare
Exista 3 tipuri de baza ale comunicarii interumane
-comunicarea verbala
-comunicarea non-verbala
-comunicarea para-verbala
1. Comunicarea verbala
Cuprinde tot ceea ce este scris sau spus. Elementele de baza ale comunicarii sunt:
emitatorul, receptorul, mesajul, codul, canalul, referentul (contextul)
Functia de emitator si receptor alterneaza o persoana putand avea ambele functii in
aceeasi discutie
Functiile limbajului
1. Functia expresiva/emotiva evidentiaza starea afectiva a emitatorului si se manifesta
mai ales prin interjectii
2. Functia persuasiva este orientata asupra destinatarului/receptorului cu scopul de a
obtine o reactie sau un raspuns de la acesta realizandu-se cu ajutorul verbelor
3. Functia cognitiva sau referentiala este orientata asupra referentului si se intalneste mai
ales in stiinta deoarece are rolul de a comunica informatii cu privire la lumea reala.
4. Functia fatica asigura controlul comunicarii prin intrebari afirmatii sau confirmari
avand scopul de a verifica atentia persoanelor care participa la comunicare
5. Functia meta-lingvistica verifica termenii comunicarii garantand corectitudinea
cuvintelor astfel incat receptorul sa primeasca mesajul intr-o forma clara.
6. Functia poetica se concentreaza mai ales asupra formei mesajului si mai puin asupra
continutului

2. Comunicarea non-verbala
Tine de limbajul corpului: mimca, gestica, privire, ton si ritm in vorbire.
Indici non-verbali:
1. expresia fetei: zambet, incruntat, mirat
2. gesturi cum ar fi miscarea corpului, mainile
3. pozitia corpului: asezat, in picioare
4. orientarea: cu fata sau cu spatele
5. proximitatea: distanta la care stam fata de interlocutor
6. contactul vizual care poate fi prezent sau nu
7. contactul corporal: o usoara bataie pe umar
8. miscarile capului: avem un anume semn penru aprobare/dezaprobare
9. aspectul exterior: infatisarea fizica si vestimentatia interlocutorului
10. aspecte non-verbale ale scrisului: scris de mana, tehno-redactat, asezarea si
organizarea in pagina si aspectul vizual general

3 Comunicarea para-verbala
Se manifesta prin sunete, intonatie, accentul pus pe anumite cuvinte, timbrul, intensitatea
vocii, tonalitatea etc. Acestea contribuie la transmiterea unor informatii suplimentare
nuantand mesajul si ajuand la decodificarea acestuia.