Sunteți pe pagina 1din 27

LEZIUNILE ROŞII ALE MUCOASEI BUCALE

Cursul 6

Leziunile roşii sunt cuprinse în trei grupe:

Leziuni intravasculare focale;


Leziuni intravasculare difuze;
Leziuni extravasculare;

HEMANGIOMUL

Hemangiomul este o leziune intravasculară focală, poate fi o boală congenitală care are la
bază proliferarea endoteliului vascular sau poate fi o malformaţie vasculară care conţine
canale vasculare ce reprezintă arterele şi venele.

Hemangiomul este o tumora benigna vasculara a perioadei copilariei, fiind rareori


prezenta la nastere, dezvoltandu –se in primele luni de viata. Majoritatea hemangioamelor
sufera o proliferare initiala rapida in special la sugarii intre 9-10 luni; in cele din urma, acestea
involueaza. Culoarea se modifica treptat, leziunea devenind purpurie si de consistenta mai
scazuta. De cele mai multe ori, la varsta de 5 ani, coloratia dispare complet. Aproximativ
jumatate dintre hemangioame involueaza complet pana la varsta de 5 ani, si aproape toate
dupa varsta de 7 ani. In jumatate dintre cazuri tegumentele vor avea aspect normal,dupa
regresia completa, iar în restul cazurilor vor exista modificari tegumentare persistente, de tip
atrofie, cicatriceal sau teleangiectatic. Doar 25% din totalul hemangioamelor necesita
tratament.
Exista mai multe tipuri de hemangioame in functie de intinderea in suprafata si
profunzime:
*hemangiomul plan - situat in epiderm si derm; este reprezentat de catre o pata violeta ,
*hemangiomul tumoral - prezinta dimensiune variabila, proeminand la exterior, dar
extinzandu – se si in profunzime; nu prezinta modificari la digitopresiune;
*hemangiomul cavernos - tumoreta este foarte bine reprezentata in hipoderm, mai redusa la
exterior; este alimentat de 1 - 2 vase mari.
*hemangiomul cirsoid - vasele apar sub forma unor cordoane sinuoase,
comunicante, intalnindu-se intr-un anevrism; sunt prezente pulsatii la palpare.
Hemangiomul plan Acesta este cel mai comun avand aspectul unei proeminente de culoare
rosu aprins, uneori cu suprafata texturata. De obicei, ultimele urme de culoare dispar pana la
varsta de 7 ani.

Evolutia lor este marcata la inceput de o proliferare rapida, ceea ce duce la cresterea in
dimensiuni a tumorii, ca apoi sa inceapa procesul invers, de involutie, cu resorbtia totala a
hemangiomului.
Hemangioamele sunt structuri formate prin proliferarea celulelor endoteliale, care se
organizeaza sub forma unor vase ce se umplu apoi cu sange. Aspectul lor variaza foarte mult
in functie de localizare.
Astfel, daca apar la suprafata pielii seamana cu niste zmeure, daca apar sub tegument
sunt mai degraba violacee si nu au aspect particular, bine individualizat.
Hemangioamele apar la aproximativ 10- 12% dintre nou nascuti. Ele sunt mai
frecvente la prematuri (22- 30%), in special la cei cu o greutate la nastere sub 1 kilogram.
Incidenta se pare ca este mai crescuta in cazul nou nascutilor din mame care au facut biopsie
de vilozitati coriale. Hemangioamele au fost descrise mai des la fete, ele fiind de trei ori mai
afectate comparativ cu baietii.

Hemangioamele sunt mai frecvente in sarcinile gemelare, insa nu s-a explicat de ce riscul de
aparitie este mai crescut in aceste cazuri.
Aceste tumori sunt adesea inofensive, morbitatile asociate fiind minore. Sangerarile,
eroziunile sunt foarte rare si doar ocazional apar hemangioame de dimensiuni importante, cu
localizari critice care sa afecteze circulatia sangvina sistemica.

Hemangioamele hepatice pot creste foarte mult in dimensiuni, si la acest nivel se poate realiza
chiar fenomenul de furt volemic. Sangele este trecut prin patul vascular din hemangiom si
devine insuficient pentru asigurarea necesitatilor organismului.
Un risc crescut de aparitie a unor anomalii permanente au pacientii cu hemangioame
localizate la nivelul nasului, buzelor si urechilor.
Cauze
Hemagioamele sunt tumori vasculare benigne, a caror cauza exacta nu este
deocamdata cunoscuta. Specialistii inca studiaza etiopatogenia lor, si se pare ca un important
rol in dezvoltare il au influentele hormonale, in special estrogenii. Aparent, acesti hormoni
sunt cei care stimuleaza proliferarea endoteliala anormala.

O alta teorie sustine faptul ca stimulul estrogenic apare pe fundalul unei hipoxii
(privare de oxigen) tisulare tegumentare importante. Uneori, hemangioamele sunt
subdiagnosticate, deoarece aspectul lor nu este intodeauna specific. Ele pot fi considerate mici
zone traumatice aparute in urma expulziei fatului, insa pe masura ce se dezvolta, diagnosticul
devine mult mai evident.
Hemangioamele pot sa fie localizate doar la nivel superficial, cum este cazul hemangioamelor
capilare, in dermul profund (hemangioamele cavernoase), sau pot fi mixte. Aproximativ 80%
dintre hemangioame apar la nivelul fetei si gatului, iar dintre structurile interne, cel mai
afectat este ficatul. Hemangioamele nu au componenta ereditara, ele apar spontan, ca urmare
a unor modificari aparute in cursul gestatiei sau imediat dupa nastere. Specialistii inca
studiaza cauzele de aparitie, in speranta ca astfel hemangioamele, mai ales cele cu localizari
ce predispun la complicatii, se pot preveni in viitor.
Simptomatologie

Majoritatea hemangioamelor sunt localizate la nivelul tegumentului, in special in


regiunea cervico-faciala. Ele sunt adesea lipsite de expresie clinica, nu dor si nu influenteaza
functionalitatea regiunii pe care o ocupa. Hemangiomul evolueaza in timp. Astfel, de la un
punct rosu la nastere se poate transforma in timp intr-o excrescenta spongioasa care poate
atinge chiar si 7-8 cm in diametru. Forma si consistenta hemangioamelor se poate modifica in
timp. Majoritatea raman bine circumscrise, si peste 80% dintre ele sunt leziuni solitare, focale.
Dupa o perioada de evolutie, hemangiomul nu mai creste, dimensiunile sale stationeaza,
pentru ca apoi sa intre intr-un proces rezolutiv. In timp, hemangiomul nu mai este vizibil.
Aproximativ jumatate din hemangioame dispar pana la varsta de 5 ani, iar procentul urca la
90% la varsta de 10 ani. Desi in unele cazuri dispare si hiperpigmentarea indusa de tumora,
unii copii raman totusi cu semne ale hemangioamelor sub forma unor pete discrome la nivelul
tegumentului.

Investigatii paraclinice

Diagnosticul hemangioamelor se pune in urma efectuarii unui examen fizic amanuntit.


Se apreciaza forma, consistenta si delimitarea leziunii si se apreciaza si caracterul invaziv.
Desi, de cele mai multe ori, nu sunt necesare alte investigatii suplimentare, este importanta
realizarea diagnosticului diferential al hemangioamelor, pentru a se exclude alte afectiuni, cu
potential mai grav.
Cele mai frecvente afectiuni care intra in diagnosticul diferential sunt angiosarcomul,
miofibromatoza infantila, teratomul, malformatii arteriovenoase diverse, hemangiomatoza
difuza neonatala, rabdomiosarcomul.
Malformaţiile pot afecta şi osul mandibular, din punct de vedere radiografic se observă
radiotransparenţe cu aspect de fagure de miere.
Studii recente sugereaza faptul ca pacientii trebuie sa fie investigati insa pentru a se stabili
riscul de evolutie si proliferarea a hemangiomului. In acest scop se fac diverse determinari de
laborator, in principal se analizeaza nivelul factorilor de crestere endoteliali si al factorilor de
crestere fibroblastici. Pentru acestea se recolteaza mostre de sange si urina care vor fi
analizate in laboratoare speciale.
În unele cazuri exista posibilitatea ca hemangiomul sa asocieze si malformatii
parenchimatoase sau vasculare si de aceea specialistii considera utila realizarea unor
investigatii imagistice. Se pot efectua computer tomografii (CT) si RMN, cu sau fara
administrare de substante de contrast pentru a delimita extinderea hemangioamelor cutanate
cat si pentru a verifica existenta altor hemangioame si tumori diseminate in organism.
Ecografiile pot fi si ele utile, mai ales pentru diferentierea hemangioamelor de alte
modificari care implica straturile tegumentare, cum ar fi chisturi sau modificari ale
ganglionilor limfatici.
Radiografiile obisnuite nu sunt indicate decat daca exista un hemangiom care
obstrueaza sau impinge caile respiratorii.
Tratament

Datorita caracterului benign si evolutiei autolimitante, hemangioamele necomplicate,


in special cele capilare, nu au indicatie de tratament chirugical. Ele trebuie tinute sub
supraveghere si evolutia lor trebuie verificata periodic, pentru a nu degenera. Daca
hemangiomul nu este agresat, dispare de la sine, fara sa lase semne importante.
Cicatricile reziduale sau modificarile de pigmentare sau consistenta ale tegumentului
apar rar. Daca evolutia hemangioamelor capilare nu este cea dorita, se poate interveni si
vasele de neoformatie pot fi inlaturate cu laserul. Interventia chirugicala laser este indicata si
pentru inlaturarea hemangioamelor proliferative si vaselor restante in urma involutiei naturale
a tumorii.
Excizia chirugicala a unui hemangiom involuat nu este rara, si se recomanda mai ales in cazul
pacientilor care raman cu sechele cutanate in urma vindecarii. Hemangioamele cavernoase
care sunt localizate la nivelul pleoapei si afecteaza vederea pacientului sunt tratate prin
injectie de corticosteroizi sau chirugie laser.

Astfel de injectii pot reduce rapid dimensiunile tumorii, permitand recapatarea vederii.
Hemangioamele mixte sau cele cavernoase de dimensiuni foarte mari pot primi tratament
local (injectie cu corticosteroizi in hemangiom).
Tratamentul modern al hemangioamelor ce au risc de complicatii consta in chirurgia laser cu
lumina galbena. Aceasta poate distruge vasele de neoformatie din hemangiom fara sa afecteze
integritatea tegumentului. Unii medici prefera sa combine tratamentul laser cu injectiile cu
corticosteroizi pentru o eficienta terapeutica maxima.
Prognostic

Prognosticul pacientilor cu hemangioame superficiale, capilare, este excelent: 50%


dintre hemangioame dispar pana la 5 ani, 70% pana la 7 ani si 90% pana la 9 ani. In cazul
localizarilor nazale, perilabiale, palpebrale sau auriculare, exista un risc mai crescut de
sechele postinvolutie.
Complicatii
Cele mai frecvente complicatii asociate hemangioamelor sunt reprezentate de:
 Hemoragii, mai ales daca hemangiomul este traumatizat;
 Disfagie, dispnee (in localizarile digestive sau respiratorii);
 Obstructii ale cailor respiratorii superioare; - Infectii secundare;
 Modificari tegumentare (de consistenta, aspect, sau textura a pielii);
 Tulburari vizuale (strabism, ambliopie);
 Ulceratii (in 5- 10% din cazuri);
 Tulburari psihoemotionale in cazul in care hemangiomul este mare si vizibil.
Consultarea unui specialist

Toate semnele prezente la nastere pe suprafata tegumentului trebuie sa fie evaluate de


catre un medic pentru a se stabili caracterul lor si pentru a se aprecia daca necesita sau nu
tratament de specialitate. Hemangioamele cu localizari particulare, cum ar fi pleoapele,
laringele sau segmentele tubului digestiv pot cauza probleme suplimentare si trebuie tratate
corespunzator din timp, inainte de a aparea complicatiile.
Copiii cu hemangioame trebuie evaluati periodic de catre medic. Daca intre controale
apar modificari, ulceratii, sangerari, cresteri exagerate sau schimbari ale consistentei
hemangiomului, se recomanda prezentare grabnica la medic.

Preventie

Deocamdata nu se cunosc foarte bine cauzele de aparitie ale hemangiomelor, deci nici
preventia nu poate fi realizata. Specialistii efectueaza in continuare studii pentru a stabili
triggerii si factorii de risc, insa pentru moment, rezultatele nu sunt concludente.
SINDROMUL RENDU- OSLER- WEBER
Este o boală ereditară caracterizata prin mici malformatii vasculare diseminate. boala
debuteaza, in general, intre 10 si 20 de ani prin sangerari repetate ale nasului si gingiilor.
Dupa pubertate apar telangiectaziile, care predomina pe pielea fetei, pe spatele mainilor si pe
mucoasele gurii, nasului si faringelui. Evolutia se face prin pusee, insotite uneori de
hemoragii repetate, responsabile de anemie prin carenta in fier.

Tratamentul - Este doar paliativ si cuprinde, in afara tratamentului de urgenta al


hemoragiilor digestive si cerebrale, corectarea anemiei prin prescrierea de fier si distrugerea
leziunilor hemoragice, pe masura ce acestea apar, prin electrocoagulare. Prognosticul este in
esenta in functie de localizarea hemoragiilor.
Histo-patologic se remarca dilatarea capilarelor si venulelor din dermul papilar si subpapilar.
Aceasta dilatare este neregulata si vasele sunt tapetate de celule endoteliale aplatizate, fara
pericite. Tratamentul presupune electrocauterizarea vaselor anormale din plexul
Kiesselbach de la nivelul septului nazal, precum si laserablatia vaselor anormale.

VARICELE VENOASE

Sunt dilatări vasculare anormale întâlnite pe faţa ventrală linguală sau la nivelul buzei
inferioare.
Tratamentul acestei malformaţii vasculare se realizează prin excizie chirurgicală care
este foarte dificilă deoarece are o delimitare slabă, se mai utilizează terapia sclerozantă sau
laser terapia.

LEZIUNILE REACTIVE

Leziunile reactive fac parte tot din grupa leziunilor intravasculare focale, ele cuprind:
granulomul piogen, granulomul periferic cu celule gigante, glosita rombică mediană,
eritroplazia, sarcomul Kapoşi şi limba geografică.
Patogenie şi aspecte clinice
Granulomul piogen este o hiperplazie reactivă a mucoasei cavităţii orale, formată din
ţesut granulativ, ca răspuns la un factor iritativ local. Această entitate anatomo-clinică a fost
denumită în trecut în numeroase moduri, reflectând o serie de concepte eronate privind
patogeneza sa. Leziunile de la nivelul mucoasei orale (în special de pe mucoasa
linguală sau jugală) au fost denumite multă vreme botriomicom, considerându-se că factorul
etiologic este botriococul, dar în prezent s-a dovedit faptul că aceste leziuni nu au etiologie
infecţioasă. în fapt, şi denumirea de granulom piogen este improprie, având în vedere faptul
că este o hiperplazie cu aspect granulomatos, şi nu de un granulom în sine, şi pe de altă parte
nu are caracter piogen, nefiind în relaţie cu o infecţie bacteriană.Totuşi, din motive istorice,
pentru a nu se crea confuzii, denumirea de granulom piogen a fost menţinută. Tot din aceste
motive, este încă acceptată denumirea de botriomicom.
Granulomul piogen este o masă pseudo-tumorală pediculată, sau sesilă, dedimensiuni de la
câţiva milimetri la câţiva centimetri, de culoare de la roz la roşu intens(purpuriu), în funcţie de
vechimea leziunii - leziunile recente sunt mai intens vascularizate, în timp ce leziunile vechi
sunt mai fibrozate şi deci cu o culoare roz-roşie. Suprafaţa leziunii poate fi netedă, globulară,
sau poate prezenta zone ulcerative caracteristice. La palpare are consistenţă moale, este
nedureroasă şi sângerează la cel mai mic traumatism, datorită intensei vascularizaţii.
Evoluţia granulomului piogen este la început rapidă, după care staţionează. Acest lucru
alarmează pacientul, care se va prezentala medic în cel mai scurt timp. Există posibilitatea
confuziei granulomului piogen cu o tumoră malignă în faza de debut. Poate apăreal a ambele
sexe şi la orice vârstă

Granulomul piogen gingival, sau Epulisul granulomatos este cea mai frecventă formă de
granulom piogen oral. Apare în spaţiul interdentar, în special pe versantul vestibular, fiind în
majoritatea cazurilor în legătură cu un dinte care prezintă o carie subgingivală sau o lucrare
protetică fixă adaptată deficitar, micro iritaţia locală şi inflamaţia cronică pe fondul unei
igiene orale deficitare constituind factorul cauzal. Granulomul piogen localizat la nivelul
mucoasei labiale, linguale sau jugale, aşa-numitul „botriomicom”, apare de asemenea pe
fondul unui factor iritativ mecanic cronic, de cele mai multe ori legat de traumatizarea
mucoasei în momentul contactului arcadelor dentare. De multe ori, pacientul corelează
apariţia leziunii cu un traumatism acut al mucoasei prin muşcare în timpul mişcărilor
funcţionale
Statistic s-a constatat că granulomul piogen apare mai frecvent la gravide, aşa-numitul
granulom al gravidei (tumora de sarcină).
Incidenţa acestuia se accentuează în trimestrul al treilea de sarcină, cauza probabilă
fiind de natură hormonală, prin creşterea nivelului estrogenilor şi progesteronului, la care se
adaugă şi alţi factori care ţin de deficienţe nutriţionale, în asociere cu o igienă orală
necorespunzătoare. După naştere, granulomul piogen involuează, putând chiar dispărea în
totalitate.
Diagnostic diferenţial
Diagnosticul diferenţial al Granulomului piogen gingival (epulis granulomatos) se face
cu:

• fibromul osifiant periferic (epulis fibros) -consistenţă mai fermă, culoare roz deschis, nu
apare decât în legătură cu prezenţa unui dinte; diagnosticul de certitudine se stabileşte numai
histopatologic;
• granulomul periferic cu celule gigante (epulis cu celule gigante) - culoare mai albăstruie;
diagnosticul de certitudine se stabileşte numai histopatologic;
•tumori maligne ale mucoasei crestei alveolare.

Diagnosticul diferenţial al granulomului piogen cu alte localizări orale („botriomicom”) se


face cu: papilomul mucoasei orale - nu sângerează spontan sau la mici traumatisme; este
dificil de diferenţiat clinic, diagnosticul de certitudine fiind histopatologic;
•fibromul mucoasei orale - consistenţă mai fermă, culoare roz deschis;
•forme de debut ale tumorilor maligne ale mucoasei orale
Anatomie patologică

Se evidenţiază o proliferare marcată a structurilor vasculare, asemănătoare cu cea din


ţesutul de granulaţie, cu prezenţa a numeroase vase de neoformaţie care se organizează sub
forma unor agregate cu aspect lobular. Suprafaţa leziuniieste ulcerativă, cu prezenţa unei
membrane fibrino-purulente. Este prezent un infiltrat inflamator perilezional abundent.
Leziunile mai vechi prezintă zone extinse de fibroză, care po tajunge chiar să înlocuiască în
totalitate celelalte structuri ale leziunii. Se pare că o mare parte a fibroamelor gingivale sunt
de fapt granuloame piogenice care s-au fibrozat în timp
Tratamentul granulomului piogen gingival (epulis granulomatos) constă în extirparea
chirurgicală cu margini de siguranţă de aproximativ 2 mm, cu îndepărtarea periostului
subiacent, până lanivelul osului alveolar. Dacă se constată că osul este moale, demineralizat,
se practică chiuretajul osos până în ţesut sănătos
Extracţia dintelui/dinţilor adiacenţi leziunii nu este obligatorie decât atunci când, după
chiuretajul osos, apare o mobilitate a acestuia/acestora, sau dacă prezenţa lor împiedică
extirparea completă a formaţiunii
Plaga postoperatorie se vindecă per secundam, fiind protejată cu meşă iodoformată sau ciment
parodontal. Este necesară totodată îndepărtarea factorului iritativ local (detartraj, tratamentul
cariei dentare subgingivale, extracţia restului radicular irecuperabil, refacerea lucrării
protetice fixe adaptate necorespunzător).
Tratamentul „botriomicomului” (granulomul piogen cu alte localizări orale) constă în
extirparea chirurgicală împreună cu ţesut adiacent clinic normal. Este de asemenea necesară
identificarea şi îndepărtarea factorului iritativ local. Plaga se închide de obicei prin sutură
primară, dar se poate aştepta şi epitelizarea secundară. Recidivele sunt rare şi apar de obicei în
contextul în care extirparea a fost incompletă şi nu s-a îndepărtat factorul iritativ local.
Granulomul gravidei are un risc mai mare de recidivă pe perioada sarcinii

Granulomul periferic cu celule gigante

Patogenie şi aspecte clinice

Granulomul periferic cu celule gigante(epulisul cu celule gigante) este o leziune


hiperplazică cu aspect pseudo tumoral, localizată la nivelul crestei alveolare, care derivă din
periost sau din structurile ligamentului parodontal. Are de asemenea etiologie iritativă.
Aspectul histopatologic sugerează faptul că este expresia clinică la nivelul părţilor moi
a granulomului central cu celule gigante, cu localizare intra osoasă. Trebuie avut în vedere
că, în cazul granulomului periferic cu celule gigante, leziunea nu este asociată cu
hiperparatiroidismul
Apare la orice vârstă, ceva mai frecvent la persoanele peste 50 de ani, fiind relativ prevalent
la sexul feminin. Se localizează exclusiv la nivelul crestei alveolare, în legătură cu un dinte
cauzal care prezintă un factor iritativ gingivo-parodontal (o carie subgingivală sau o lucrare
protetică fixă adaptată deficitar), sau pe creasta alveolară edentată. La pacienţii edentaţi,
leziunea localizată pe creasta alveolară are formă ovoidală sau fuziformă, cu aspect
asemănător unei tumori vasculare . Se prezintă ca o leziune nodulară cu dimensiuni de
aproximativ 2 cm, putând ajunge în situaţii rare până la 5-7 cm. Are culoare roşie-violacee,
consistenţă ferm-elastică şi este sesilă,mai rar pediculată

Examenul radiologic evidenţiază o liză osoasă caracteristică, care afectează limbusul alveolar
subiacent şi uneori suprafaţa radiculară a dintelui cauzal, sau, în cazul zonelor edentate,
creasta alveolară subiacentă, care prezintă o eroziune superficială cu aspect de „os ciupit”. Se
pot crea confuzii cu aspectul radiologic al osului procesului alveolar în formele de debut ale
tumorilor maligne ale gingivo mucoasei crestei alveolare . În rare situaţii poate fi expresia
clinică a exteriorizării la nivelul părţilor moi a granulomului central cu celule gigante
Tratament
Tratamentul este chirurgical şi constă în extirparea în totalitate a formaţiunii cu
margini libere plasate în ţesut sănătos (aproximativ 2 mm), împreună cu periostul subiacent,
până la nivelul osului alveolar. Este necesară îndepărtarea prin chiuretaj a ţesutului parodontal
din care derivă leziunea, precum şi a osului alveolar modificat, îndepărtarea factorului iritativ
local este obligatorie. Decizia de conservare a dintelui/dinţilor implicaţi seva face în funcţie
de gradul de implantare osoasă a acestuia/acestora, după chiuretajul complet al spaţiului
parodontal din care derivă formaţiunea, precum şi a osului alveolar modificat.
LEZIUNILE INTRAVASCULARE DIFUZE
Leziunile intravasculare sunt afecţiuni metabolice şi hipovitaminice. Cele mai
frecvente hipovitaminoze sunt cele din grupul A, B şi C.
Tabloul clinic se manifestă prin semne de anemie, glosită, cheilită.

MANIFESTĂRI ORALE DATORATE HIPOVITAMINOZELOR


HIPOVITAMINOZA B
Carenţa vitaminei B se datorează scăderii absorbţiei realizată prin factori precum:
malnutriţia, alcoolismul, dieta neadecvată, tulburări gastro- intestinale.
Majoritatea acestor vitamine sunt implicate în metabolizarea glucidelor, lipidelor şi al
proteinelor.
Din punct de vedere clinic pot să apară: aspectul de glosită, cheilita cu buze fisurate şi
cratere sau cheilita angulară.
HIPOVITAMINOZA B1- (tiamina)

La nivelul cavităţii orale apar semne discrete, însoţite de durere, senzaţie de arsură la
nivelul limbii şi buzelor, gingiile sunt edemaţiate, mucoasa palidă cu aspect mătăsos (satinat).
Boala determinată de hipovitaminoza B1 poartă numele de Beri- Beri.

HIPOVITAMINOZA B2 - (riboflavina)

Carenţa vitaminei B2 poartă şi denumirea de ariboflavinoză, care se manifestă prin


durere, senzaţie de arsură la nivelul limbii şi buzelor, simptome însoţite uneori şi de acuze
vizuale: fotofobie, lăcrimare, oboseală vizuală.
GLOSITA
Este o afecţiune determinată de hipovitaminoza B2, limba este crescută în volum, roşie
purpurie, uneori fisurată, papilele sunt aplatizate sub formă de ciupercă şi dau aspect de
prundiş sau limbă glazurată.

GINGIVITELE
Gingivitele determinate de carenţa vitaminei B2 sunt de obicei de tip edematos, uneori
prezentând ulceraţii.
CHEILITA

Este prezentă în cele mai multe cazuri , datorită carenţei vitaminice, iniţial zonele
afectate sunt congestive, buzele se usucă, ulcerează, determinând apariţia unor ulceraţii
superficiale.

STOMATITA ANGULARĂ

Stomatita angulară denumită şi perles este tot o afecţiune determinată de hipovitaminoza B2.

ACIDUL FOLIC

Acidul folic are rol în transportul carbonului la nivelul reacţiilor metabolice.


GLOSITA
Glosita determinată de carenţa acidului folic este caracterizată printr-o tumefacţie şi
roşeaţă a limbii, mai accentuată la nivelul vârfului, marginilor şi feţei dorsale linguale, dispar
atât papilele filiforme cât şi cele fungiforme, limba devine lucioasă, moale, palidă sau roşie la
culoare.

HIPOVITAMINOZA PP- (niacina)


Carenţa vitaminei PP determină boala numită pelagră. Leziunile care apar sunt
simetrice, bilaterale, aspre; limba este tumefiată marginal, cu o coloraţie roşie care prezintă
indentaţii.
Caracteristic în această afecţiune este prezenţa celor patru D:
• dermatită
• diaree
• demenţă
• deces
Se manifestă clinic prin apariţia unor arii rugoase, simetrice, bilaterale,
determinând un aspect de piele aspră de unde şi numele acestei boli de pelagră. Pacientul are
senzaţia de arsură a limbii care este tumefiată cu vârful şi marginile roşii, iar marginal mai
prezintă interdentaţii

HIPOVITAMINOZA B12

Este cunoscută şi sub denumirea de anemie pernicioasă sau anemia Biermer, cu debut
insidios, anemie, paloare şi dureri ale limbii.
În perioada de stare există o triadă manifestată prin afecţiuni:
- digestive
- neurologice
- cardiovasculare
Hipovitaminoza B12 se caracterizează prin alterarea calitativă a eritropoezei şi apariţia
unui precursor al eritrocitelor, denumit megaloblast.
Clinic pacientul acuză dureri şi arsuri ale limbii, mucoasa acesteia poate fi edemaţiată
iar pe mijlocul ei pot să apară pete sau fâşii roşii cu papile filiforme îngroşate; aceste
manifestări survin de obicei în crize dar se pot permanentiza şi asocia cu tulburări masticatorii
şi de vorbire.
GLOSITA LUI HUNTER
Această afecţiune este caracteristică carenţei de vitamina B12 şi se manifestă prin
atrofierea mucoasei, la nivelul feţei dorsale a limbii care este roşie, netedă, lucioasă,
depapilată şi devine dureroasă.

ANEMIA FERIPRIVĂ

Este cunoscută şi sub denumirea de anemie hipocromă caracterizată prin deficienţă de


fier datorată pierderilor de sânge, dietă, absorbţie insuficientă şi se asociază cu aclorhidrie,
oboseală, astenie, tulburări cardiace, nevralgii.
La nivel bucal apar ragadele comisurale, senzaţia de arsură şi dureri provocate în
special de alimente şi condimente.

SINDROMUL PLUMMER- WINSON


Este caracteristic în anemia feriprivă şi se caracterizează prin glosită, ulceraţii orale şi
faringiene, disfagie moderată, senzaţii de arsură, atrofierea mucoasei bucale.

GLOSITA ERITEMATOASĂ
Este cea care apare iniţial şi se manifestă prin senzaţie de arsuri, ragade la nivelul
comisurii labiale, tegumente şi mucoase uscate, palide, cu unghii subţiate şi moi cu formă
concavă (coilonichie
HIPOVITAMINOZA C

La copii avitaminoza C este denumită boala Moeller- Barlow sau scorbut infantil,
caracteristic este faptul că la copii ulceraţiile sunt mai rare ca la adulţi şi fără tendinţe la
progresare dar cu stare generală afectată cu simptome mai accentuate, tegumente palide, mai
puţin rezistenţi la infecţii.
La adulţi este caracteristică starea prescorbutică în care gingia prezintă un aspect
fungos, echimotic, violaceu, manifestată prin tulburări digestive, datorită unui aport
insuficient de vitamină C, tulburări de absorbţie, creşterea necesarului de vitamină.
Din punct de vedere clinic, pacientul resimte o oboseală marcată asociată cu scăderea
capacităţii de muncă.
Simptomatic la nivelul cavităţii orale caracteristică este apariţia unei halene, hiperplazie
gingivală cu ulceraţii pe fond echimotic, sângerări la cele mai mici atingeri, pete purpurice,
uneori sunt prezente şi pungi parodontale false, uneori glosită netedă depapilată şi cheilită cu
fisuri; poate să apară mobilitatea dentară prin edem; dacă la fenomenele enumerate anterior se
adaugă şi placa bacteriană datorită unei igiene precare, simptomele se accentuează.

GLOSITA
Glosita apărută prin carenţă de vitamina C, se manifestă pe un fond congestiv difuz al
mucoasei bucale în totalitate, cu limba netedă şi depapilată.

HIPOVITAMINOZA A

În carenţa de vitamina A există tendinţa de keratinizare epitelială, manifestată la


nivelul gingiei, mucoasei bucale şi la nivelul roşului buzelor.
Localizarea este frecventă la nivelul gingiei care poate fi keratinizată şi hiperplaziată,
roşul buzelor îşi pierde transparenţa şi culoarea iar treptat dispare limita dintre roşul buzelor şi
tegumente determinând apariţia bolii numită cheilită keratinică.
HIPOVITAMINOZA D

Carenţa de vitamina D este caracterizată prin întârzierea în erupţia dentară, cu efect


asupra suportului şi structurilor dentare.

AFECŢIUNI INFECŢIOASE
SCARLATINA

Este o boală infecto- contagioasă, pe lângă semnele generale: faringită, amigdalită,


apare o faţă congestionată cu excepţie în zona periorală unde tegumentul este palid, survine o
congestie palatină, glosită cu limba acoperită cu o pseudomembrană, albă prin care străpung
papilele filiforme mari şi roşii cu aspect de fragi sau căpşuni, ulterior stratul albicios dispare
iar limba devine zmeurie, angină, enantem al mucoasei bucale, necroze al vârfurilor papilelor
interdentare.

RUJEOLA

Se manifestă printr-un enantem bucal, semnul Koplick este prezent pe fondul unei
mucoase congestive în dreptul molarului 2 superior.
RUBEOLA

Se manifestă prin apariţia unor leziuni roşii intraoral.

CANDIDOZA ATROFICĂ

Apare după dispariţia pseudomembranelor, în urma cărora survin leziunile roşii.


TULBURĂRI IMUNOLOGICE

GINGIVITA ALERGICĂ

Se mai numeşte şi gingivita cu plasmocite, care se recunoaşte prin evidenţierea unei


gingii roşii de o intensitate extremă.

REACŢIILE MEDICAMENTOASE ŞI ALERGIILE DE CONTACT

Se prezintă sub forma unor leziuni eritematoase de tip urticarian şi veziculo-


ulcerative.

LEZIUNILE EXTRAVASCULARE
Leziunile extravasculare sunt determinate de hemoragiile în ţesuturile moi
(intratisulare) în urma cărora survin peteşiile de dimensiuni reduse (vârf de ac) sau
echimozele intravasculare determinate de discraziile sanguine.
Factorii etiologici incriminaţi sunt traumatismele care produc extravazarea provocată a
sângelui în ţesuturile moi determinând apariţia unor leziuni roşii- violacee, traumatismele pot
fi produse şi de lucrările protetice.
Diagnosticul diferenţial se face cu discraziile sanguine când sunt prezente tot pete
roşii- violacee dar care apar la traume minore şi se asociază cu sângerare prelungită post-
intervenţionistă.
Purpura este o coloraţie roşie purpurie sau violacee a tegumentelor şi mucoasei,
datorită extravazării sanguine spontane; este considerată un simptom nu o boală.

BOLILE SÂNGELUI

Bolile sângelui sunt boli care implică celulele din sânge: eritrocite, hematii, leucocite,
trombocite.
AFECŢIUNI ALE ERITROCITELOR

ANEMIA PRIMARĂ
Este o afecţiune caracterizată prin scăderea anormală a numărului de eritrocite
circulante şi a hemoglobinei într-o unitate dată de sânge, determinând apariţia anemiei
pernicioase sau a anemiei feriprive.
ANEMIA APLASTICĂ
Este lipsa generală de activitate medulară care poate afecta globulele albe, globulele
roşii şi trombocitele determinând boala numită pancitopenie.
Anemia aplastică poate fi primară cu etiologie necunoscută, denumită sindromul
Fanconi, sau secundară care este mai frecventă şi survine după expunerea pacientului la
anumite substanţe chimice, medicamente sau este urmarea unui fenomen alergic.
La nivelul cavităţii bucale sunt caracteristice peteşiile, hematoamele, purpura sau
hemoragiile gingivale spontane.
TALASEMIA
Talasemia este o anemie eritroblastică produsă prin sinteza redusă de alfa sau beta
globină, caracterizată prin proeminenţa osului incisiv care generează o malocluzie asociată cu
paloarea tegumentelor şi a mucoasei orale.

ANEMIA FALCIFORMĂ
Această afecţiune este o anemie hemolitică cronică ereditară, numele provine de la
forma microscopică bizară a eritrocitelor crescute în volum.
Din punct de vedere clinic se prezintă ca o osteoporoză generalizată, manifestată
radiografic şi la nivelul oaselor maxilare prin radiotransparenţă crescută cu spaţii mari şi
neregulate între trabeculele osoase.
ERITROBLASTOZA FETALĂ

Este o anemie hemolitică congenitală datorată incompatibilităţii Rh- ului negativ şi


care se soldează cu distrugerea sângelui fetal.

POLICITEMIA

Policitemia este caracterizată prin creşterea anormală a numărului de globule roşii


(eritrocite), cu nivel de hemoglobină crescut.
Poate fi primară numită eritremie cu etiologie necunoscută, sau secundară numită
eritrocitoză.
Clinic mucoasa orală are un aspect cianotic, gingia şi limba sunt inflamate, sângerează
la cea mai mică atingere, sunt prezente peteşiile, hematoamele şi echimozele.
AFECŢIUNI ALE TROMBOCITELOR

Trombocitele denumite şi plachete sanguine participă la mecanismul de coagulare


sanguină.

TROMBOCITOPENIA

Se traduce prin scăderea anormală a numărului trombocitelor.


Trombocitopenia poate fi idiopatică denumită şi boala Wernhoff sau secundară care
apare în leucemii, tumori benigne, intoxicaţii cu benzen sau aminofenazonă şi iradieri.
Din punct de vedere clinic la nivelul tegumentelor şi mucoaselor apare purpura şi
peteşiile, echimozele şi veziculele hemoragice pe mucoasa jugală sau palat, gingia este
tumefiată, de consistenţă moale, friabilă, la cele mai mici atingeri ale gingiei survine
hemoragia gingivală frecvent.
Examenele de laborator relevă un număr scăzut de trombocite sub 60mii/mm 3, timp
de sângerare prelungit până la o oră şi fragilitate capilară.
Tratamentul este chirurgical prin splenectomie şi transfuzii de sânge

TROMBOCITASTENIA

Se caracterizează prin alterarea calitativă a plachetelor sanguine.


Există o trombocitastenie familială a lui Glantzmann, considerată o boală hemoragică
cronică ereditară, caracterizată prin hemoragii gingivale spontane, peteşii palatinale şi timp de
sângerare prelungit.

TROMBOCITOPATIA

Este o boală caracterizată prin tendinţa la hemoragie datorată defectelor calitative ale
plachetelor sanguine, fiind vorba de o neagregare a acestora; se diferenţiază greu de forma
ereditară.
TROMBOCITEMIA

Boala se mai numeşte şi trombocitoză, caracterizată prin creşterea numărului de


plachete circulante.
Forma secundară survine în urma unor leziuni traumatice, intervenţii chirurgicale, în
lăuzie, TBC şi artrite reumatoide.
Oral apar hemoragiile gingivale spontane, peteşiile şi hemoragiile postextracţionale
prelungite.
Tratamentul este cu fosfor radioactiv şi transfuzii sanguine.

AFECŢIUNI DETERMINATE DE FACTORI SANGUINI SPECIFICI


HEMOFILIA
Hemofilia cunoscută şi sub numele de boala regilor, este o boală ereditară datorată
cromozomilor X, apare mai frecvent la bărbaţi decat la femei şi se transmite de la o fiică la
nepoţi.
Caracteristic hemofiliei este faptul că hemoragia survine în masă şi poate să apară în
diverse zone ale cavităţii bucale cu preponderenţă însă la nivel gingival; timpul de coagulare
este prelungit motiv pentru care la aceşti pacienţi se iau anumite măsuri de precauţie
preoperator prin administrare de factor antihemofilic, transfuzii cu sânge integral, protejarea
acestor persoane de leziuni traumatice şi intervenţii chirurgicale, care se vor efectua strict în
spital.Factorul etiologic responsabil de această anomalie este factorul antihemofilic 8, care are
rolul de a transforma protrombina în trombină, proces care la aceşti pacienţi nu se realizează.
Remediile terapeutice sunt foarte puţine.

PSEUDOHEMOFILIA
Este cunoscută şi sub numele de boala Willebrand, caracterizată prin tendinţa crescută
spre hemoragie excesivă, cu timp de sângerare prelungit până la 300 de minute.
Pseudohemofilia este datorată unei anomalii a factorului 8 antihemofilic în întregime
(factorul 8 antihemofilic are 3 componente), care intervine în coagularea sângelui
determinând hemoragii spontane şi provocate ulterior unor intervenţii sângerânde.

PARAHEMOFILIA
Această boală este asemănătoare cu hemofilia dar se datorează deficitului de
proaccelerină (factorul 6 antihemofilic).
Din punct de vedere clinic hemoragiile gingivale survin spontan, apar peteşiile,
hemoragiile prelungite postextracţionale.
AFECŢIUNI ALE GLOBULELOR ALBE

LEUCOPENIA

Leucopenia se traduce prin scăderea numărului de globule albe cu imposibilitatea


ţesuturilor de a reacţiona la infecţii şi traumatisme

NEUTROPENIA CICLICĂ

Se mai numeşte şi stomatită ulcero- necrotică recurentă, sunt incriminaţi factori


congenitali şi ereditari. Această boală este o derivaţie a granulocitozei care constă în
diminuarea ciclică şi periodică a leucocitelor, în absenţa cărora au loc manifestări similare cu
cele din agranulocitoză, după care neutrofilele revin la nivelul normal, fenomenele pot să
dispară sau se pot diminua.

AGRANULOCITOZA

Este reprezentată de o reacţie patologică a aparatului leucopoetic formator din măduva osoasă,
cu scăderea până la dispariţie a neutrofilelor din sângele periferic. De obicei poate avea la
bază o neutropenie medicamentoasă: Piarmidon, Fenilbutazona, Cloramfenicol, săruri de aur;
poate fi de natură infecţioasă sau parazitară: boala de focar, bruceloză, hepatită epidemică.
Agranulocitoza este caracterizată printr-o triadă simptomatică:
-debut brusc cu febră, frison
-neutropenie
-gingivo- stomatita ulcero- necrotică
Gingivo- stomatita ulcero- necrotică iniţial se evidenţiază printr-o
edemaţiere, ulterior apar ulceraţiile acoperite cu depozite albicioase (absenţa reacţiilor din
jurul ulceraţiilor se datorează absenţei neutrofilelor), ulceraţii care se necrozează determinând
apariţia necrozei gangrenoase extinsă la os cu fenomene de sechestrare osoasă, mobilitate,
expulzia dinţilor, perforaţii ale palatului sau obrazului.

Tratamentul general se realizează prin îndepărtarea cauzei, combaterea stării septice cu


perfuzii antibiotice în asociere cu cortizon şi contraindicarea intervenţiilor chirurgicale.
Tratamentul local este de combatere a durerii şi infecţiei prin spălături largi bucale cu
soluţii slab antiseptice (Cloramină, ceai de muşeţel), badijonaj cu colutorii, antibiotice,
hidrocortizon şi anestezină.
Dacă după efectuarea tratamentului timp de 4- 5 zile agranulocitoza nu dispare survine
decesul.

LEUCOCITOZA

Această boală este caracterizată printr-o creştere a numărului de globule albe, ca


reacţie la o situaţie patologică; probleme majore se ridică atunci când sunt implicate doar un
singur tip de globule.
LEUCEMIA

Se diferenţiază de leucocitoză prin supraproducţie de globule albe în sânge, dar în


formă imatură, neordonată, independentă şi asimetrică, asemănătoare cu aspectele din
tumorile maligne. Oricare dintre globulele albe pot fi cointeresate: granulocite, limfocite şi
monocite.
Primele semne apar la nivelul cavităţii bucale, motiv pentru care medicul dentist
trebuie să se orienteze şi să nu recurgă la anumite tratamente. Important este faptul că
abstinenţa la intervenţii chirurgicale poate declanşa apariţia formei grave a acestei afecţiuni.
Leziunile orale sunt prezente în forme acute şi cronice, dar forma cea mai frecvent
întâlnită este forma acută, în special în leucemia monocitică.

LEUCEMIA ACUTĂ

Din punct de vedere clinic întâlnim o gingivită hiperplazică voluminoasă cu aspect


pseudoscorbutic, gingii crescute în volum, palide cu peteşii şi echimoze la nivelul mucoasei.
Aceste hiperplazii gingivale se ulcerează, se necrozează, primind un caracter gangrenos şi se
extind la os, mucoasa jugală, limbă, pilierii amigdalieni (angina Vincent), determinând
fenomene de sechestrare osoasă sau perforare a palatului. Mucoasa bucală învecinată este
lipsită de reacţii inflamatorii ceea ce reprezintă semnul patognomonic.
Pe lângă prezenţa peteşiilor şi echimozelor mai sunt prezente şi infiltraţiile leucemice,
hipertrofia amigdaliană, ganglionii latero- cervicali şi submandibulari sunt fermi şi dureroşi,
apar gingivoragii post extracţionale greu de stăpânit, iar în fazele distructive survine o durere
bucală crescută şi prelungită, mobilitate dentară, pulpite retrograde.
Principalele semne care caracterizează leucemia acută sunt: gingivoragiile precoce, peteşiile şi
infiltratele leucemice, hiperplazia gingivală de aspect tumoral extensivă.
Manifestările generale sunt însoţite de hematoame, metroragii, melenă, astenie,
paloare, febră moderată 38º- 38,5ºC.
Examenul hematologic prezintă importanţă deosebită prin relevarea numărului crescut
de leucocite imature, trombocitele sub 60mii (trombocitopenie), hemograma 1- 2milioane.
Atitudinea terapeutică ia în considerare evitarea intervenţiilor chirurgicale, spălături
bucale largi, asepsia cavităţii bucale cu apă oxigenată, cloramină 3‰, ceai de muşeţel,
combaterea durerii şi infecţiei cu colutorii complexe cu antibiotice, aplicarea unor soluţii uşor
antiseptice din extracte de plante; pentru igienizarea cavităţii bucale se vor folosi tampoane
care vor înlocui periuţa de dinţi în scopul evitării unor traumatisme şi pentru ştergerea
depozitelor de fibrină.

LEUCEMIA CRONICĂ

Leucemia cronică este similară din punct de vedere al simptomatologiei cu leucemia acută, la
formele mieloidă şi limfoidă, dar prezintă semne comune şi semne particulare.
Semnele comune se traduc prin hiperplazie gingivală gigantă, aspect necrozant al marginii
gingivale şi dureri vii.
Semnele particulare:
leucemia limfocitară prezintă afectarea precoce şi creşterea în volum a amigdalelor şi
ganglionilor submandibulari;
leucemia mielocitară este caracterizată prin apariţia precoce a hemoragiilor gingivale,
epistaxis.
În ambele forme orice intervenţie stomatologică determină hemoragii,
motiv pentru care se evită în special intervenţiile sângerânde.
Tratamentul general este eficient prin îndepărtarea cauzei şi combaterea stării septice cu
perfuzii antibiotice la care se asociază contraindicarea intervenţiilor chirurgicale.
Tratamentul local constă în combaterea durerii şi infecţiei prin spălături largi bucale cu
soluţii slab antiseptice, badijonări cu colutorii, antibiotice, anestezină şi hidrocortizon.
PANCITOPENIA

Pancitopenia este considerată o diateză hemoragică datorată trombocitopeniei, cu


inflamaţii ulcero-necrotice ale mucoasei, faringelui şi tegumentelor, trombocitopenie. La
nivelul cavităţii bucale simptomatologia se manifestă printr-o purpură bucală care este
caracteristică.
În ambele forme orice intervenţie stomatologică determină hemoragii,
motiv pentru care se evită în special intervenţiile sângerânde.
Tratamentul general este eficient prin îndepărtarea cauzei şi combaterea stării septice cu
perfuzii antibiotice la care se asociază contraindicarea intervenţiilor chirurgicale.
Tratamentul local constă în combaterea durerii şi infecţiei prin spălături largi bucale cu
soluţii slab antiseptice, badijonări cu colutorii, antibiotice, anestezină şi hidrocortizon.