Rolul lui Gheorghe Asachi în dezvoltarea artei și a culturii românești

Realizările lui Asachi în domeniul învățământului, al teatrului, al picturii, al presei sau chiar al
literaturii reprezintă primii pași importanți pe calea luptei de afirmare națională a poporului
român, primele pietre puse la temelia culturii noastre moderne.

În Balade și Legende, Asachi urmărește să determine punctele mitice din teritoriul moldav și să
facă lista divinităților, spre a putea transporta în Dacia sistemul mitologic elin. Munte sacru e
declarat Ceahlăul sub numele de Pion.

Introducerea cu succes a limbii naționale în învățământ îl determină pe Asachi să încerce și

introducerea ei pe scenă. Cu o mică echipă de amatori și pe o scenă improvizată, el reușește să
reprezinte la 27 decembrie 1816 pastorala Mirtil și Hloe, prelucrată după Gessner și Florian. Pe
scena improvizată în casele hatmanului Ghica au mai avut loc, până la 1821, și alte reprezentații
în limba română, dintre care una cu tragedia Alzira de Voltaire și alta cu tragedia Saul de Alfieri,
ambele traduse de Gheorghe Asachi.

În calitate de agent diplomatic la Viena află de existența, într-o bibliotecă particulară, a

manuscriselor lui I.Budai-Deleanu, pentru cumpărarea cărora a insistat foarte mult. Soția lui,
Elena Teuber, fiica unui profesor de muzică din Viena, avea o frumoasă cultură muzicală, fapt
care îi va permite să desfășoare la Iași o bogată activitate pentru cultivarea gustului muzical al
moldovenilor, obișnuiți cu muzica orientală și cu cea lăutărească.

După promițătorul succes din intervalul 1816-1821, noi reprezentații dramatice românești nu au
mai avut loc în Moldova decât începând cu anul 1834. La 26 august 1834 are loc la Iași
încoronoarea domnitorului Mihail Sturza, eveniment în cinstea căruia Asachi pregătește
reprezentația scenetei alegorice Dragoș, întâiul domn suveran a Moldovii, alcătuită tot de el.
Talentul actoricesc de care dădeau dovadă elevii școlii de la Trei Ierarhi, precum și progresul lor
la clasa de muzică vocală îl determină pe Asachi să-și intensifice eforturile în vederea creării la
Iași a unui conservator filarmonic-dramatic. Profesori erau Paul Cervati și Cuna pentru muzica
vocală și Gheorghe Asachi însuși pentru declamație. Iar peste câteva luni, la 23 februarie 1837,
elevii acestui conservator au putut reprezenta drama Lapeirus și comedia Văduva vicleană,
ambele prelucrate de Asachi după August von Kotzebue. Se putea afirma că teatrul național
românesc fusese creat și în Moldova.

În stagiunea 1837 – 1838, pe lîngă creșterea simțitoarea a numărului spectacolelor în limba

română, elevii conservatorului reprezintă cu succes la 20 februarie 1838, opera Norma de Bellini,
prima operă cântată în limba română pe o scenă din Moldova. Dar avântul pe care-l lua teatrul
național nu era pe placul boierimii reacționare și al domnitorului Mihail Sturza.

De aceea, în loc să-l ajute, domnitorul îi suprimă și modesta subvenție de 200 de galbeni anual,
în timp ce mărește subvenția acordată teatrului francez. În aceste condiții conservatorul își
încetează existența. Cunoscând, pe lângă limbile greacă și latină, mai multe limbi moderne ca
rusa, polona, germana, franceza, italiana și engleza, Asachi a avut posibilitatea să se inițieze în
aproape toată literatura universală, din care își alege modele vrednice de imitat. Dominantă însă
este influența literaturii italiene. Alături de influența unor scriitori italieni din sec. al 18-lea, ca
Metasio, Parini, Alfieri sau Monti, în opera sa este evidentă și puternica influență a lui Petrarca
sau a lui Dante, Ariosto și Tasso. Din literatura antică a avut ca modele mai ales pe Anacreon și
Horațiu, iar dintre exponenții francezi pe Boileau și La Fontaine.

În general, Asachi a văzut țăranul prin prisma literaturii arcadice. În opera lui, săteanul trăiește
fericit în mijlocul naturii, gustând cu plăcere din tihna vieții păstorești. Asachi merge până la
anihilarea luptei de clasă. De altfel în toată opera sa el recomandă armonia socială. Ca și prin
tablourile sale istorice, Asachi urmărea prin nuvelele lui să cultive dragostea de patrie și mîndria
națională a moldovenilor. Nuvelele lui sunt traduse în franceză în 1859, apoi în 1863 și 1868.