Sunteți pe pagina 1din 2

Ultima din tribul său: povestea fascinantă a

femeii care a trăit singură pe o insulă timp


de 18 ani
La 100 de kilometri de coasta Californiei se află Insulele Canalului (a nu se confunda cu cele
din Canalul Mânecii cu acelaşi nume), cunoscute şi sub numele de Insulele Santa Barbara,
reprezintă o serie de cinci insule care au fost izolate de restul lumii timp de mii de ani. Insula
San Nicolas a fost locul de baştină al poporului Nicoleño, un trib de băştinaşi care au avut
contact doar cu triburile de pe celelalte insule. Acest lucru s-a schimbat în secolul XIX, ceea
ce a dus la povestea ultimei supravieţuitoare a tribului.

În 1811, un grup de comercianţi de blănuri din Rusia au ajuns la insulă în căutarea materiei
prime, deoarece insulele erau abundente în foci şi în vidre de mare, relatează The Vintage
News.

Negustorii şi cei din tribul Nicoleño au intrat în conflict, dar tribul era depăşit tehnologic.
Dacă nu era intervenţia spaniolilor - care aveau un interes în resursele insulei - Nicoleño putea
să dispară complet.

Totuşi, populaţia masculină a fost decimată, iar tribul a fost lăsat vulnerabil la misiunile
catolice, care au profitat de oportunitate pentru a converti populaţia. În secolul al XIX-lea, a
acest lucru era făcut prin luarea localnicilor şi distribuirea lor în sistemul misiunii, unde erau
folosiţi ca mână de lucru ieftină.

În 1835, populaţia de pe insulă era de doar câteva sute, iar Misiunea Santa Barbara a trimis o
navă pentru a evacua insula, aducând ultimii băştinaşi pe continent ca mână de lucru.

Aici începe povestea femeii denumită Juana Maria. Există două teorii cu privire la felul în
care a rămas pe insulă: ori a fost lăsată din accident, ori a fugit din navă pentru a se întoarce.
În orice caz, sfârşitul este acelaşi: a fost lăsată pe insulă, iar vaporul nu s-a întors după ea.

Oamenii au fost impresionaţi de tăria ei

Versiunea oficială era că insula rămăsese complet pustie. Deseori existau poveşti de la
echipajele navelor care treceau aproape de insulă, conform cărora pe insula înceţoşată exista o
„apariţie”.

Datorită acestor poveşti, interesul pentru insulă a crescut. În 1853, la 18 ani după evacuarea
insulei, căpitanul George Nidever a dorit să găsească această apariţie, iar în primele două
voiaje a dat peste urme de paşi pe plajă.

În al treilea voiaj, a găsit trei colibe realizate din oase de balenă. În faţa acestora era Juana
Maria, iar din primul moment, echipajul a ştiut ce a făcut pentru a supravieţui.

Conform lui Carl Dittman, membru al echipajului, „femeia stătea pe pământ şi separa
grăsimea de pielea focii”.
Echipajul a fost uimit că cineva a supravieţuit pe o insulă pustie pentru atât de multă vreme.
Încercând să comunice cu aceasta, au observat că nu o puteau înţelege. În ultimii 18 ani a fost
singură pe insulă, iar limbajul său s-a deteriorat în punctul în care abia mai putea articula
cuvinte.

Totuşi, marinarii au rămas pe insulă timp de câteva săptămâni în timp ce Juana Maria le-a
arătat cum a supravieţuit, cum a vânat, le-a cântat, iar aceştia au fost impresionaţi de tăria sa.

Când a fost timpul să plece, femeia s-a alăturat lor, ajungând la Santa Barbara. Juana Maria,
nume primit de la misiunea catolică, a rămas cu căptianul Nidever timp de circa 7 luni, până
la decesul femeii, cauzat cel mai probabil de o boală banală pe care sistemul imunitar nu a
putut să o respingă.

S-ar putea să vă placă și