Noţiunea de boală

Pentru a înţelege conotaţiile misticii răsăritene asupra conceptului de boală utilizat

îndeosebi în medicina somatică sau cel de tulburare psihică folosit în psihiatrie, începem cu
afirmaţia Sf. Ioan Damaschin care spune că “Precum sunt sănătatea şi boala faţă de trup aşa
sunt virtutea şi păcatul faţă de suflet, ştiinţa şi necunoștinţa faţă de minte”1 şi cea a părintelui
Ilarion Felea “După cum microbii bolilor otrăvesc trupul, la fel microbii păcatelor otrăvesc
sufletul omului şi după cum trupul nu se poate împăca cu boala, la fel sufletul nu se poate
împăca în nici un fel cu otrava păcatului”2.
Dacă mai înainte am arătat în ce constă cunoaşterea, acum vom încerca să mai
expunem câteva noţiuni legate de păcat. Am văzut că el constituie în genere o negare, o
încălcare voită a ordinii divine sau spre a-l cita pe Sf. Maxim Mărturisitorul el reprezintă
“întrebuinţarea greşită a ideilor căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor” 3.
Generalizat el ia forma patimii, cuvânt care etimologic provine din verbul “pascho” (a suferi)
şi înseamnă suferinţă, boală launtrică4. Patima este aşadar numele sub care apare în scrierile
teologice ceea ce în psihopatologia laică se numeşte tulburare psihică. Ea constă în
pervertirea puterilor sufletului ca urmare a modificărilor negative ale conştiinţei (vezi
capitolele anterioare) realitatea acestora din urmă, adăugând la necesitatea voinţei umane,
necesitatea ajutorului lui Dumnezeu fapt exprimat şi de Sf. Ioan Scărarul “Pe cei neînfrânaţi
poate că-i vor tămădui oamenii […] pe cei mândri Dumnezeu”5.
În virtutea unirii sufletului cu trupul “sufletul ia în chip natural parte la durerile
trupului pentru că propria lui mişcare e legată de mişcarea trupului” 6 şi invers. De aceea
patimile sufleteşti se extind şi asupra trupului devenind patimi trupeşti ele putând constitui
aşa cum arată Sf. Serafim de Sarov cauze ale bolilor “Se întâmplă ca boala să fie generată de
patimi”7. Spre exemplu bulimia, alcoolismul sunt expresii ale patimii lăcomiei sau un raport
invers: frica, anxietatea pot fi expresii ale unei boli somatice.
Această ipoteză are şi reversul ei concretizat în aceea că sănătatea sufletului
influenţează şi sănătatea trupului ”Curăţiţi vasul pe dinlăuntru şi va fi curat şi cel din afară”,

1
Apud Chirilă P., Valică M., op. cit., p. 224
2
I. Felea, Pocăinţa – studiu de documentare teologică şi psihologică, Editura Scara, Bucureşti, 2000, p. 5
3
Apud Teşu I. C., Teologia necazurilor, p. 116
4
Vezi H. Vlachos op. cit., p. 36
5
Apud Chirilă P., Valică M., op. cit., p. 32
6
Sf. Isaac Sirul, apud Larchet J. C., Terapia bolilor mintale, p. 142
7
Apud J. C. Larchet, op. cit., p. 52
fapt exprimat şi de Jean Claude Larchet astfel “Când sufletul participă la pacea divină şi la
ordinea harului, el comunică această pace şi această ordine şi funcţiunilor trupului”8.
Ceea ce deosebeşte patima de nebunie ca atribuţiune a psihiatriei este elementul
volitiv după cum afirmă N.C. Paulescu “Patima şi nebunia sunt două lucruri cu totul
deosebite. Un caracter diferenţial între cele două stări e faptul că adeseori voinţa – deşi
adeseori învinsă – are totuşi o acţiune ostilă indiscutabilă asupra patimilor pe care poate
ajunge să le înfrâneze, pe când ea este în conivenţă cu ideile delirante ale nebuniei. De aici
rezultă următoarea consecinţă practică: pătimaşul e responsabil pentru faptele lui pe când
nebunul nu”9. Această responsabilitate face necesară însuşirea nu doar a unor metode, tehnici
de prevenire sau de tratare a bolilor, ci a unor principii metafizice, a unei etici cu alte cuvinte,
ce poate genera starea de sănătate.
Îndumnezeirea necesită parcurgerea a trei stadii conform Sfinţilor Părinţi. Acestea
sunt: 1. filozofia practică sau curăţirea inimii, 2. contemplaţia naturală sau iluminarea voinţei
şi 3. teologia mistică10 sau comuniunea cu Dumnezeu, atingerea acestui ultim stadiu
reprezentând starea de sănătate plenară.11

e. Condiţii esenţiale ale vindecării

În primul rând puterea de vindecare este conform textului de la 1 Corinteni 12, 8 un
“dar al Duhului Sfânt”. Acesta nu aparţine tuturor “Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi Tainele
împărăţiei cerurilor, pe când acelora nu” (Matei 13, 11) sau “Oare toţi au darul vindecărilor?”
(1 Corinteni 12, 30), ci doar acelora care au dobândit harul divin, bază a tuturor darurilor, în
urma primirii Tainelor (lucrări văzute de împărtăşire a harului), săvârşite “la întâlnirea a două
subiecte umane deschise Duhului Sfânt lucrător în ambianţa Bisericii, întâlnire care se
prelungeşte şi în atingerea trupească directă între ele, sau prin mijlocirea unei materii”12.
Acestea sunt: Botezul, prin care omul devine membru al Bisericii, Mirungerea
devoltarea darurilor virtuale primite prin Botez, Euharistia sau unirea cu Hristos prezent sub
chipul pâinii şi al vinului, bază a dobândirii puterii de transcendere, de ridicare deasupra vieţii
pământeşti, Pocăinţa sau Taina iertării păcatelor. Aceste patru Taine privesc în special relaţia
omului cu Dumnezeu, în timp ce Taina Căsătoriei reglează legătura cu un semen al omului,
iar cea a Maslului, vizează relaţia omului cu sine însuşi, având ca efect întărirea puterilor
8
J. C. Larchet, op. cit., p. 52
9
N. C. Paulescu, Instincte, patimi şi conflicte, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 115
10
„Teologia mistică nu este nimic altceva decât o spiritualitate care exprimă o atitudine doctrinară” Vladimir
Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 1998, p. 5.
11
Apud H. Vlachos, op. cit., p. 48
12
D. Stăniloae, Dogmatica, vol. III, p. 8
trupului şi sufletului. Taina Hirotoniei este condiţie a celorlalte Taine şi constă în consacrarea
unei persoane în scopul administrării lor.
Necesitatea lor în procesul vindecării decurge din practicarea lor în cadrul activităţii
taumaturgice a lui Hristos. Vindecările Lui sunt precedate de iertarea păcatelor. Ex.:
slăbănogul din Capernaum (Matei 2, 5) sau a femeii păcătoase (Luca 7, 48). De aici
necesitatea investirii Apostolilor şi succesorilor lor episcopii şi preoţii cu această putere
“Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”
(Ioan 20, 23).
Şi totuşi afirma Mitropolitul Hierotheos Vlachos “una este a ierta păcatele cuiva şi
alta a vindeca pe cineva”13 întrucât mai spune el “Teologia (cunoaşterea Tainelor lui
Dumnezeu – n.n.) ortodoxă este atât rod al terapiei cât şi îndreptar al ei. Cu alte cuvinte
numai cei ce au fost vindecaţi sufleteşte şi au atins comuniunea cu Dumnezeu pot fi teologi şi
numai ei sunt cei care pot călăuzi pe ceilalţi creştini pe calea ce duce spre “locul” vindecării
lor”14. În sprijinul acestei idei vin şi alte argumente biblice şi patristice: “Doctore, vindecă-te
pe tine însuţi” (Luca 4, 23) “Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca vazând
faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16), Sf.
Grigorie “Să se cureţe mai întâi şi apoi să cureţe, să se înţelepţească şi astfel să înţelepţească,
să devină lumină şi să lumineze, să se apropie de Dumnezeu şi să apropie pe alţii, să se
sfinţească şi să sfinţească”15. Sfântul Talasie Libianul “Mintea care s-a tămăduit pe sine însăşi
şi tămăduieşte şi pe alţii cu cele ce s-a vindecat pe sine este doctor”16.
Prin urmare darul vindecării e propriu doar celor ce au parcurs stadiul purificării, ce
au ajuns în stadiul iluminării îndreptându-se spre cel contemplativ al desăvârşirii “Pe cât este
absurd să spunem despre cineva care nu vindecă pe nimeni sau care nu ştie cum să vindece
oameni că este medic, pe atât de nepotrivit e să-l considerăm teolog pe cel care nu se află
într-un stadiu de iluminare duhovnicească, pe cel care nu ştie ce înseamnă iluminarea sau
înduhovnicirea sau cum se pot dobândi acestea şi prin urmare nu e în stare să vindece pe
nimeni”17.

13
H. Vlachos, op. cit. p. 54
14
Ibidem, p. 38-39
15
Apud H. Vlachos, op. cit., p. 287
16
Apud H. Vlachos, op. cit., p. 54
17
Romanidis, I., apud H. Vlachos, op. cit., p. 56
 Această autodesăvârşire se referă într-o anumită măsură la ceea ce psihoterapia
numeşte formare şi experienţă profesională sau mai exact aşa numitul proces de “analiză
didactică sau profesională”18.

Vindecarea - Pe cei sănătoşi, postul, însoţit de rugăciune, îi va ajuta să se ferească de boală.

Pentru că e mult mai uşor să prevenim boala decât să o vindecăm. Nu trebuie să facem din
postul negru sau din vegetarism nişte principii absolute. Oamenii trebuie să ţină post atunci
când este necesar şi când a rânduit Biserica, după sfatul părinţilor duhovnici la care sunt sub
ascultare, şi să mănânce suficient atunci când este îngăduit.19

Vindecare - De va avea cineva oricâte cărţi şi, citindu-le, să se ostenească a face fapte bune
cât de multe, dar de nu va avea duhovnic, nu se poate mântui, fiind cuprins de boala
neascultării. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindecă prin ascultare. Vindecarea şi, în final,
mântuirea stă în deasa sfătuire şi, unde nu este deasă sfătuirea, cad sufletele ca frunzele. Iar
rolul capital al duhovnicului este de a fi călăuză şi îndreptător al credinciosului, ajutându-l să
se desprindă din amorţeala păcatului şi a morţii şi să afle Raiul prin pocăinţă, smerenie şi
iubirea de vrăjmaşi.20

Vindecare -

Vindecare - Influențând voința omului, rațiunea și emoțiile lui, psihiatrul-psihoterapeut îl

ajută să învingă boala sau urmările ei. El se străduie să înlăture acele simptome și sindroame
patologice cum ar fi depresia, anxietatea, astenia, etc. apărute nu în urma ispitei vrăjmașului,
ci din cauze biologice și ereditare. După însănătoșirea de acestea, omul se întoarce la starea
sa obișnuită. El poate descoperi binecuvântările din Biserică și pe măsura însănătoșirii,
ponderea asistenței psihiatrice poate scădea, iar cea a asistenței duhovnicești, dimpotrivă, va
crește.21

vindecare - Frecvenţa şi mai ales abundenţa meselor noastre au făcut să dispară o

funcţie esenţială a organismului nostru, aceea de adaptare la lipsa hranei. Societatea
contemporană, făcând din ce în ce mai puţin efort fizic, ar fi normal să mănânce mai puţin. S-
a întâmplat însă invers: sedentarismul lumii contemporane este asociat unei abundenţe
alimentare incredibile. Singurul obicei bine încetăţenit, prin care s-a păstrat funcţia de

18
W. Huber, Psihoterapiile, p. 212
19
Mihai Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, Editată de Mănăstirea Brazi Bucureşti, 1999, p. 131.
20
Mihai Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, Editată de Mănăstirea Brazi Bucureşti, 1999, pp. 33-34.
21
Dr. Dmitri Avdeev, Psihiatria pentru duhovnici, trad. Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia - București, Cartea
Ortodoxă – Alexandria, 2011, p. 11.
adaptare la lipsa de hrană, este postul. El este urmaşul normalităţii alimentare pe care am
uitat-o de demult.22

22
Mihai Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătăţii, Editată de Mănăstirea Brazi Bucureşti, 1999, p. 124.