Facultatea de Administrație Publică

Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Centralizare şi Deconcentrare

Petroșan C. Ionela (Grupa IV)

Olteanu I. Robert-Valenin (Grupa III)

 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative

1. INTRODUCERE

1.1 Centralizarea

Centralizarea sau concentrarea este sistemul (regimul) administrativ care, în general, implică o
stransă dependență a autorităților locale față de autoritatea centrală (executivă), prin numirea de
către acestea a autorităților administrației publice locale1.

Centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul național la nivelul

statului, sarcini a căror îndeplinire și-o asumă printr-o structură administrativă , ierarhizată și
unificată.

Centralizarea in administrația publică înseamnă:

 în plan organizatoric, subordonarea ierhică a autoritaților locale față de cele centrale și

numirea funcționarilor publici din conducerea autorităților locale de către cele centrale,
 iar în plan funcțional, emiterea actului de decizie de către autoritățile centrale si
executarea lui de către cele locale.

Centralizarea asigură o funcționare coordonată, promptă si eficientă a serviciilor publice.

1.2 Deconcentrarea

Deconcentrarea este redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și

celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de
specialitate din teritoriu.2

1
C. Manda, Elemente de Stiinta Administrației, Ed. Universul Juridic, București, anu 2012, pp.149
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Deconcentrare
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Aceasta constituie un regium administrativ care se situează între centralizare administrativă și

descentralizare administrativă. Ceea ce o apropie de centralizare este faptul că titularii puterii
locale nu sunt aleși de electoratul local, ci sunt numiți de la centru. Ceea ce o apropie de
descentralizare este faptul că titularii puterii locale au competența să rezolve ei problemele
locale, fără să le mai înainteze șefului său ierarhic de la centru, dar el este supus controlului
acestuia și obligat să se conformeze actelor superiorului său.În cazul desconcentrării, autoritatea
publică locală rămane parte integrantă în sistemul ierarhiei centrale. Deciziile date în competența
autorităților publice locale sunt luate de aceasta sub puterea ierarhică a autorităților centrale.

Deconcentratele sunt toate structurile de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, care nu sunt

descentralizate administrativ și financiar și sunt subordonate ministerelor și celorlalte organe ale
administrației publice centrale din subordinea Guvernului, fiind prevăzute în cuprinsul actelor
normative în vigoare care le reglementează organizarea și funcționarea.Este vorba, spre exemplu,
de Oficii de Protecție a Consumatorilor , Casele de Sănătate , Garda Financiară, direcțiile Apelor
Române.

Deconcentratele sunt subordonate prefectului.

2. PREZENTARE

Statul centralizat admite existența colectivităților locale ca personae juridice care au cerințe
specifice și resurse proprii, dar el este cel ce numește și conducer agenții (funcționarii) care
administrează comunitățile locale.

Organizarea centralizată a administrației publice reprezintă, astfel spus, un system administrative

în cadrul căruia exercitarea competențelor de către autoritățile locale.
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative

ierarhice a acesteia. Existența unui asemenea sistem se bazează pe faptul că nu se recunosc și

alte diversități de interese ori aspirații în cadrul unui stat, care apărându-și unitatea de acțiune,
uită că aceasta se află în contradicție cu diversitatea intereselor componentelor sale.

Centralizarea, de regulă, îmbracă forma concentrării și cea a deconcentrării administrative:

 Centralizarea administrativă este sistemul de organizare tentaculară, ermetic

centralizată a instituțiilor statale care ‘’nu este numai absurd, dar și impracticabil’’. Acest
sistem ignoră realitățile concrete și specifice din unitățile administrativ-teritoriale, care
pot genera, în timp, tensiuni și diferende, ‘’pericolul virtual al unei asemenea administrații
fiind anunțat ca <<asfixia executivului>>’’ sau ‘’apoplexia centrului și paralizia
extremităților’’.
 Deconcentrarea administrativă constă în lărgirea sferei de atribuții a serviciilor și
agenților autorității centrale (executive) de la nivel local, adică transferarea puterii de
decizie a puterii central către reprezentanții săi locali, menționându-se, totodată, strânsa
dependent și subordonarea a acesteia din urmă, sau, mai concis, transmiterea către agenții
locali ai statului a unei puteri de decizie mai mult sau mai puțin întinse.

Deconcentrarea constituie, totuși, o etapă pe calea recunoașterii diversității și specificului local

precum și a adoptării deciziilor luate de autoritățile locale ale statului. Așa cum se precizează în
literature franceză de specialitate deconcetrarea reprezintă transferal atribuțiilor autorităților
central către reprezentantul local al acestora (prefectul), ori la reprezentanții locali ai statului,
ca și dreptul de tutelă administrativă de la organelle central de stat la reprezentanții locali ai
acestora.3.

A mări, așadar, sfera atribuțiilor prefectului, de exemplu, este ceea ce înseamnă simplu
deconcentrare administrativă iar a-l face pe prefect alesul administraților locali este ceea ce
înseamnă descentralizare (transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul
administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat).

3
Andre de Laubadere, Jean Claude Vanezia, Yves Gaudement,p.111
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Deconcentrarea semnifică, deci, o etapă intermediară menită să pregătească, de cele mai multe
ori, calea descentralizării, cu care însă nu trebuie confundată, întrucât între deconcentrare și
descentralizare nu există o diferență de nivel, ci o diferență de natură.4

În ceea ce privește avantajele și dezavantajele sistemului centralizat de organizare a

administrației la nivel territorial, neîndoielnic, ca orice mechanism administrative conceput de
oameni, este susceptibil de a fi deopotrivă, susținut sub aspectul beneficiilor pe care le generează,
după cum este și un sistem criticabil, din perespectiva punctelor slabe pe care le preznintă. Prin
urmare, printre avantajele centralizării administrative putem reține, cu prioritate urmatoarele:

 Economisirea ansamblului resurselor administrației (personal, financiare si materiale),

data fiind planificarea și organizarea riguroasă la nivelul centrului decizional a întregii
acțiuni administrative, în contextul atribuirii la nivel teritorial a mijloacelor necesare
funcționării autorităților și instituțiilor subordonate, raportat la numărul relative redus al
acestora ;
 Coordonarea superioară a structurilor administrative pe care organul central și le
subordonează, politicile publice fiind mai coerente în ansamblul lor, facilitându-se
derularea unor acțiuni complexe, asigurându-se unitatea sistemului, dar și siguranța
funcționării sale, în ceea ce privește eficacitatea mecanismului, în contextual atingerii
obiectivelor stabilite la nivel central ;
 Favorizarea tratamentului egal și nediscriminatoriu în furnizarea serviciilor publice
gestionate de structurile administrației de stat, ceea ce va permite realizarea intereselor
generale ale statului în mod uniform, pe întreg teritoriul national, nefiind admise influențe
generate de interesele particulare ori de cele ale comunității locale, nerecunoscute de
altfel, din perspectiva specificității nevoilor lor.

4
P. Pactet, Institutions politique.Droit constitutionnel ,9 edition, Masson, Mexico, 1989, p.48
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative
În ceea ce privește dezavantajele sistemului de centralizare, acestea indubitabil gravitează în
jurul ideii fundamentale ce privește concentrare deciziei la nivelul autorităților centrale,
evidențiindu-se astfel o distanță considerabilă între palierul decisional și cel de execuție, o
disfuncționalitate atenuată doar de apariția sistemului derivate al deconcentrării administrative.
Putem reține așadar, următoarele puncte slabe ale centralizării administrative .

 Arhitectura complexă a administrației statului, structurată pe multiple etaje și paliere

administrative pe care se situează variatele organe și instituții administrative, relaționate
prin intermediul ierarhiei, antrenează dificultăți în derularea procesului decisional, dar
mai ales în ceea ce privește măsurile de organizare punerii în executare, din treaptă în
treaptă, a deciziilor luate la nivel central ;
 Timpul extrem de lung afectat derulării procedurilor anterioare, concomitente și
posterioare luării deciziei, ceea ce se răsfânge negative asupra eficienței acțiunii
administrative;
 Negarea oricărei tentative de a solution și de a decide asupra unor problem de nivel
local, în considerarea eventualelor speficificități ale unor colectivități teritoriale, ceea ce
poate antrena tensiuni și nemulțumiri față de centru, prin nerezolvarea acestora .

Deconcentrarea este un proces de delegare şi exercitare al autorităţii şi responsabilităţilor

administrative şi financiare de la nivel central la nivel teritorial, în cadrul aceleiaşi structuri.
Serviciile publice deconcentrate ale organelor administraţiei publice centrale la nivel
administrativ-teritorial se află sub conducerea prefectului, ca fiind reprezentantul Guvernului pe
plan local.

Scopul proceselor de descentralizare şi de deconcentrare este de a îmbunătăţi calitatea

managementului serviciilor publice, asigurând o alocare mai eficientă a responsabilităţilor şi
resurselor acestuia. Astfel, nevoile cetăţenilor sunt mult mai bine servite, din cauză că ele sunt
mult mai bine cunoscute la nivel local decât la nivel central.
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Principiul deconcentrării cunoaúte în sistemul juridic român o dublă fundamentare:

constituțională și legală. Valoarea constituțională conferită principiului deconcentrării rezultă din
cuprinsul dispozițiilor art. 120 alin. (1) din actul fundamental: "Administrația publică din unitățile
administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și
deconcentrării serviciilor publice".

De asemenea, acest principiu se regăsește și în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a
administrației publice locale5 ca unul dintre principiile fundamentale în baza căruia se
organizează și funcționează administrația publică locală: "Administrația publică în unitățile
administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării,
autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice (…)".

Normarea la nivel constituĠional a principiului deconcentrării [art. 120 alin. (1)] produce în plan
normativ o serie de consecințe jurdice transpuse în obligații specifice ce incumbă puterii publice.

 Primă consecință juridică ce se impune este aceea că se creează o obligație negativă de

limitare a intervențiilor de natură decizională directe ale statului, mai exact ale centrului
etatic, în planul relațiilor sociale locale în materie administrativă. Această obligație
juridică generală trebuie corelată fără îndoială cu un alt principiu constituțional, al
subordonării ierarhice a tuturor structurilor administrative față de Guvern, care exercită
conducerea generală a administrației publice. Cele două principii constituționale, principii
cu aceeași valoare juridică, trebuie înțelese într-o manieră aparte care să le permită o
existență comună la nivelul dreptului fără apariția unor contradicții prin prisma
consecințelor juridice rezultate din esența fiecăruia.Astfel, putem afirma că sistemul
autorităților administrației publice se fundamentează de principiu pe subordonarea
ierarhică, fenomenul centralizării statului în acest cadru neputând fi negat, dar trebuie în
mod obligatoriu ca puterea centrală să se limiteze în ceea ce privește exercitarea directă a

5
republicată în M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007 și actualizată până la data de 16 martie 2008 prin modificările și
completările aduse de: Ordonanța de urgență nr. 20 din 27 februarie 2008 și Legea nr.35 din 13 martie 2008
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative
competențelor sale asupra colectivităților locale și să delege, pe cât posibil, a mare parte a
acestor competențe unor autorități publice locale care vor acționa în numele său și sub
controlul său.

 O a doua consecință juridică rezultată din principiul constituțional al deconcentrării se

prezintă din nou sub forma unei obligații ce are drept debitor puterea publică, și anume
obligația de a asigura mijloacele concrete prin care să se realizeze deconcentrarea, adică
de creare a unor structuri administrative cu capacitate decizională reală, nu doar instituită
la nivel formal. Constituantul însuși, în considerarea unei astfel de obligații a statului, a
procedat la o trasare preliminară a unor astfel de structuri administrative, precum
prefectul, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor în teritoriu sau alte organe ale
administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale. Se observă că prin
actul fundamental s-a creat un cadru general de structuri deconcentrate, revenind puterii
publice centrale obligația de a crea autorități decizionale reale prin care acest cadru
constituțional să nu rămână o simplă formă fără un conținut concret

 De asemenea, o altă consecință juridică ce se crează prin normarea deconcentrării la

nivelul actului fundamental constă într-o obligație pozitivă de trasmitere a unor
competențe de natură administrativă reale autorităților publice numite de către puterea
centrală în teritoriu. Aceste structuri teritoriale deconcentrate trebuie să aibă o reală
capacitate decizională în materie administrativă la nivel local și nu să se transforme în
simple cadre de exercitare a puterii centrale, simple executante ale unor ordine de la nivel
central. Gradul de deconcentrare a statului depinde de raportul competențelor partajate
între centru și extremități.

Deconcentrarea presupune posibilitatea exercitării și exprimării unei voințe distincte a acestor

autorități deconcentrate față de voința centrului. Suntem practice în prezența unui mandat de
drept public ce presupune două tipuri de voință, voința puterii centrale și voința autorităților
deconcentrate, cea din urmă trebuind să fie conformă primeia într-o manieră originară. Aceste
autorități deconcentrate trebuie să poată să adapteze prin deciziile lor coordonatele generale ale
politicii puterii centrale la specificul colectivităților locale.
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative

3. Concluzii

În concluzie

 Deconcentrarea reprezintă o modalitate de repartizare a competențelor sub semnul unei

singure entități juridice, statul, ce se produce de sus în jos, în profitul eșaloanelor locale.
Prin deconcentrare sunt atribuite competențe reprezentanților puterii centrale în teritoriu.
Beneficiarii acestor delegări de competențe sunt funcționari sau organe care în continuare
rămân într-un raport de subordonare ierarhică față de autoritatea centrală și care nu sunt
supuși unui control fiind numiți. Autoritatea locală beneficiară a transferului de
competențe prin această formă de organizare internă a statului apare astfel ca o autoritate
în primul rând executantă, ce nu poate să edicteze reguli juridice aplicabile la nivel local
decât în cadrul strict al competențelor pe care le deține prin lege. Totuși, chiar dacă
suntem în prezența unui raport de subordonare ierarhică, deconcentrarea presupune un
transfer real de competențe, astfel încât autoritățile deconcentrate sunt singurele
competente să adopte decizii în domeniile concedate, superiorul ierarhic neputând să se
substituie juridic acestora. Statul recunoaște astfel agenților săi repartizași în teritoriu o
anumită putere decizională, întotdeauna de natură administrativă, aceștia putând adopta
decizii originare prin care să exprime necesitățile și interesul local. Deconcentrarea are
drept scop o mai bună coordonare a deciziei administrative și o mărire a eficacității
sistemului administrației de stat.
 Centralizarea în administrația publică înseamnă, în plan organizatoric subordonarea
ierarhică a autorităților locale față de cele centrale și numirea funcționarilor (agenților)
publici din conducerea autorităților locale de către cele centrale, cărora li se
subordonează și le raportează modul cum exercită conducerea, iar in plan functional,
emiterea actului de decizie de către autoritățile centrale și executarea lui de către cele
locale. Aceste autorități locale nu acționează, deci, în nume propriu, nu reprezintă
persoana juridical, și iau toate măsurile numai în numele statui.
 Facultatea de Administrație Publică
Școala Națională de Studii Politice și Administrative

4. Bibliografie:

 C. Manda, Elemente de Stiinta Administrației, Ed. Universul Juridic,

București, anu 2012.
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Deconcentrare
 https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ1/11Girlesteanu.pdf
 https://dexonline.ro/definitie/centralizare
 https://dexonline.ro/definitie/deconcentrare
 https://legeaz.net/dictionar-juridic/deconcentrarea-administrativa