Capodopera lui Mihail Sadoveanu, pe tema copilăriei, rămâne Dumbrava minunată.

Cadrul este
al unei povestiri realiste: începutul şi sfârşitul, iar în acest cadru, totul este feeric, de basm,
populat de imaginaţia acestei fetiţe, Lizuca, cu personaje şi întâmplări din basme, auzite de la
bunicii ei, sau citite de răposata ei mamă.

Tema povestirii este cea a copilăriei copilului orfan, care aspiră spre o viaţă fericită. Lizuca este
o fetiţă orfană de mamă. Tatăl său s-a recăsătorit cu d-na Mia Vasilian, o femeie provenită dintr-
o familie bogată, cu servitori în livrele, guvernantă şi cu moşie mare în Buzău, preocupată mai
ales de viaţa mondenă şi de vizite. Viaţa în casa tatălui său, după moartea mamei, devine, pentru
Lizuca, de nesuportat, din cauza mamei vitrege şi a servitoarei, care, încurajată de stăpână, o
brutalizează şi ea pe oropsita fetiţă.

Lizuca pune la cale o evadare din această casă, o fugă la casa bunicilor, împreună cu căţelul ei,
Patrocle, cu care se înţelege de minune, deoarece îi înţelege toate gândurile şi dorinţele:
„Patrocle, îi zise Lizuca, tata nu mai vine de la Bucureşti şi pe bunici nu i-am văzut de multă
vreme. Nici nu ne lasă să ne mai ducem pe acolo. De când a murit mama noi petrecem tare rău”.

Căţelul Patrocle se îngrijeşte de provizii, furând din bucătărie o bucată de pâine, iar Lizuca,
amintindu-şi de poveştile ascultate, ia cenuşă pentru a însemna drumul şi pentru a nu se rătăci.
Aceste pagini, în care e descrisă călătoria Lizucăi, în tovărăşia lui Patrocle, sunt considerate de
Garabet Ibrăileanu „cele mai artistice din întreaga operă a lui Sadoveanu şi poate din întreaga
noastră proză”.

Plecând de acasă, ei rătăcesc drumul. Întâlnesc o floare mare şi mandră de care Lizuca îşi
amintea că e cheamă Sora Soarelui. Fetiţa intră în vorbă cu ea, povestindu-i necazurile de acasă
(„Mă strecuram la Patrocle in cuşca lui şi stam acolo ascunsă şi mă gândeam la mama care s-a
dus şi nu s-a mai întors. Mama mea a murit, Sora Soarelui!”), iar planta lasă două petale, ca două
lacrimi, în semn de înţelegere a suferinţei copilei, şi-i arată drumul. În drumul lor, întâlnesc o
bătrână, care, în închipuirea Lizucăi este Sfânta Miercuri şi are o căţeluşă cu dinţi de fier şi
măsele de oţel.

Mihail Sadoveanu
Rătăcind prin pădure, Lizuca şi Patrocle caută adăpost pentru noapte. Fetiţa se cufundă în lumea
visului şi poveştile continuă: ea face cunoştinţă cu cei 7 prichindei şi o domniţă, un bătrân şi o
bătrânică. Aici se arată cine sunt prichindeii. Domniţa face vrăji cu o vărguţă albă şi la lumina
lunii apar pe cărare printre ierburi si flori, jivinele dumbrăvii: iepuri, guzgani, bursuci şi fluturi.
Urmează povestea bătrânului despre Statu-Palmă Barbă-Cot, care s-a retras în Dumbravă din
cauza răutăţii oamenilor. Tot el îi spune Lizucăi că dumbrava aparţine tatălui ei şi fusese în
pericol de a fi vândută.
Urmează povestea domniţei despre o zână nespus de frumoasă de care s-a îndrăgostit Făt-
Frumos. La hotarul împărăţiei minunilor, Lizuca este dusă de prichindeii cei bărboşi în casa
bunicilor. Ea fusese găsită de bunicul ei, rătăcită în pădure. Mama vitregă şi slujnica vin să o
ducă acasă, nu de dragul copilului, ci aşa cum îi spune bunicul, de dragul averii ei. Agitaţia şi
vorbele lor stârnesc albinele din stup, care le înţeapă, spre satisfacţia Lizucăi, care ştie că. o
vreme, d-na Mia Vasilian nu va mai putea primi musafiri în salonul ei.

Basm şi realitate, într-o alternanţă care dă farmec povestiri lui Sadoveanu: „dacă nu proceda aşa,
ar fi scris un basm, desigur admirabil, dar n-ar fi făcut ceea ce a voit să facă: să redee sufletul
copilului - hrănit de basme - în faţa priveliştilor naturii şi cerând înţelegere şi sprijin acestei
naturi” (Garabet Ibrăileanu).

Dumbrava minunată poate fi considerată povestire şi basm deopotrivă, cu personaje reale şi

imaginare, în care întreaga natură se află în concordanţă cu stările sufleteşti ale Lizucăi
(aplecarea plantei asupra căpşorului fetiţei, căderea celor două petale asemenea unor „fluturi de
lumină” au însemnat pentru Lizuca participarea plantei la dialog, aprobarea călătoriei fetiţei către
bunici şi confirmarea faptului că acela era drumul cel bun). Caracterul de basm este evident şi
prin tema comună (fetiţa oropsită de mama vitregă) şi prin finalul fericit în care forţele răului îşi
primesc pedeapsa: înţeparea de către albine a mamei vitrege şi a servitoarei.
Scrierile lui Mihail Sadoveanu despre copii au fost apropiate de romanele lui Charles Dickens
prin tema comună a copiilor orfani, de scrierile lui Anatole France, care în „Petit Pierre a
dezvăluit geniul metafizic al primei copilării”.

Share