Sunteți pe pagina 1din 75

CASA CORPULUI DIDACTIC „GRIGORE TABACARU” BACĂU

Categoria 2. Programe de dezvoltare profesională în concordanţă cu politicile şi strategiile


Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, conform Art. 244, alin. (5), lit. e), din
Legea nr. 1/2011.
a) Dobândirea unor competențe complementare prin care se extinde categoria de activități
ce pot fi prestate în activitatea curentă, cum ar fi: predarea asistată de calculator,
predarea în limbi străine, consilierea educațională și orientarea în carieră, educația
adulților și altele.

GRUPUL ŢINTĂ
Personalul didactic din învăţământul preuniversitar (toate nivelurile).

1
MOTTO:
„Să lucrezi în echipă înseamnă să ai la îndemână
un loc în care să-ți împărtășești neliniștile, întrebările,
propriile contradicții și în care le poți înfrunta. De
aceea, am nevoie de o mai bună cunoaștere de sine ...
pentru copilul ... care-ți vorbește și copilul din noi.”

Jacques Salomé

2
CAPITOLUL XI
SUPORT DE CURS

3
STRATEGII DE CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ A PĂRINȚILOR

MODULUL NR. 1
Familia tradiţională şi familia modernă în educaţie - 10 ore
Obiectiv general:
1. Abilitarea cadrelor didactice cu informaţii ştiinţifice privind conceptul ”familie” şi perspectivele
abordării conţinutului consilierii educaţionale
Competenţe specifice:
1.1. Operarea cu informaţii ştiinţifice despre familie şi caracteristicile ei în proiectarea şi
organizarea activităţii cu părinţii.
1.2. Recunoaşterea şi selectarea propriile cogniţii şi trăiri emoţionale în raport de rolul social asumat
în situaţii de învăţare specifice activităţilor mediului formal: părinte/tutore versus educator.
1.3. Aplicarea creatoare şi personalizată a cunoştinţelor despre familie şi comportamentele
manifestate in relatia adult-copil/elev, specifice stilurilor parentale.
Tematica unităţii de curs:
M1.T1.Concepte-cheie: familie, părinte, stiluri parentale, parentalitate, caracteristici ale
parentalităţii;
M.1.T.2. Familia tradiţională şi familia modernă în educaţie: structura şi funcţiile familiei,
caracteristici, dinamica valorilor, stiluri parentale;
M.1.T.3. Caracterul holistic al educaţiei din perspectiva relaţiei şcoală – familie: caracteristicile
vârstei actorilor socio-educaţionali, roluri sociale şi tendinţe de dezvoltare personală
Aplicaţii: Exerciții
1. Folosind tehnica Sculptura familială, reprezentați conceptele prezentate și consemnați părerile
privind experiențele pe care le trăiți în diverse roluri. Completați cu exemple din experiența
personală informațiile din text.
2. Dezbatere „Stil parental și implicații asupra evoluției conduitei copilului / elevului ....” (Secvență
din filmul artistic Vorbește).
3. Aplicând informațiile însușite până în prezent (prin parcurgerea conținuturilor la tema 1,
experiența profesională și studiu individual), comentați relația dintre valorile specifice familiei
tradiționale și familiei moderne și stilurile parentale cu care vă confruntați în cazul familiilor
copiilor / elevilor cu care lucrați.
4. Scrieţi un eseu în care să prezentaţi propria viziune despre familia tradiţională şi familia modernă
din perspectiva caracteristicilor rolurilor sociale asumate în plan formal.
5. Prezentaţi un caz privind comportamente specifice relaţiei părinte – copil – educator, din
perspectivă praxiologică.
Rezumat:
La sfârşitul unităţii de curs, participanţii sunt abilitaţi să selecteze şi să utilizeze integrat
informaţiile ştiinţifice despre familie şi relaţia formativă şcoală – familie.
M.1.T.1. Concepte-cheie: familie, părinte, stiluri parentale, parentalitate, caracteristici ale
parentalităţii
1. Familie
Ce reprezintă familia?
a. Definirea familiei trebuie abordată:
 Sociologic:
 familia este abordată în strânsă legătură cu funcționalitatea ei;
 cu totalitatea relațiilor dintre membrii ei;
 cu relațiile dintre membrii ei și societate;
 cu rolul și importanța ei pentru societate societate;

4
 formă specială de comunitate umană prin care aceasta îndeplinește funcții pe care nu le
regăsim la alte grupuri sociale: funcția economică, de educație și socializare, de reproducere,
de solidaritate, de transmitere intergenerațională, de control social;
Familia se definește prin următoarele caracteristici recunoscute ca cele mai stabile (cf. N.
Turliuc, Evaluare și diagnostic de cuplu și familie – curs pentru uz intern, U.A.I.C., 2009, p. 3):
 membrii împărtășesc un trecut comun,
 există o legătură emoțională,
 este orientată spre scopuri și spre un viitor comune,
 poate avea sau nu membri uniți prin origini (filiație sau descendență dintr-un autor comun),
 poate avea sau nu recunoaștere oficială, juridică,
 legăturile dintre membrii familiei sunt durabile, puternice și semnificative.
 Juridic:
Familia este „grupul de prersoane între care există drepturi și obligații care își au originea
în acte juridice precum căsătoria, înfierea, rudenia sau în raporturi asimilate relațiiflor de
familie” ( E. Stănciulescu, Sociologia familiei, 1997).
 „familie – părinții și copiii aflați în întreținerea acestora” (cf. ***, Codul familiei, actualizat
la 01.08.2008)
 în termeni contextual istorici, cel mai adesea este considerată a fi:
 în toate societățile „instituția fundamentală” - cea mai stabilă formă de comunitate umană.
 una din verigile sociale cele mai vechi şi mai stabile în care se conturează şi se formează
caracterele;
 „o formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește soții și descendenții
acestora prin relații de ordin biologic, economic, psihologic, afectiv și spiritual” (cf. DGASPC
Bacău – curs de specialitate asistent social, pag.1)
 “structură dinamică în permanent proces de modelare și re-modelare, constând în
ansamblul relațiilor dintre membrii ei uniți prin căsătorie, origine și adopție.” (cf. N. Turliuc,
Psihologia cuplului si a familiei (curs pentru uz intern), U. A. I. C., 2004)
 “grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere.”
(cf. G. Murdock apud N. Turliuc, Psihologia cuplului si a familiei (curs pentru uz intern), U. A.
I. C., 2004)
 “ grup social având originea în căsătorie, caracterizat prin drepturi și obligații diverse –
morale, juridice, economice, sociale etc., prin interdicții sociale și sexuale.” (cf C. Levi – Strauss
apud N. Turliuc, Psihologia cuplului si a familiei (curs pentru uz intern), U. A. I. C., 2004)
 “grup social care are la bază căsătoria și este care alcătuit din soți și copii” (cf. F. Marcu și
C-tin Maneca, Dicționar de neologisme, 1978)
 „unitatea socială constituită din adulți și copii între care există relații de filiație - naturale
(de sânge) sau sociale indiferent de alte considerente” (cf. E. Stănciulescu, Sociologia familiei,
1997).
 reprezintă factorul care facilitează sarcinile educative ale părinţilor;
 factorul socio-educational care asigura completarea si structurarea educatiei din familie
orientata obiectiv prin finalitatile subscrise idealului socio-educational;
 familia este o rețea complexă de poziții, status-uri (poziții sociale) și roluri sociale.
b. Tipuri de relații în familie
De ce sunt importante relațiile de familie pentru suportul educațional și consilierea părinților?
Antropologul american Ralph Linton afirmă că:
 Apartenența unui individ la grupul familial constituie un factor important pentru orientarea
lui față de societate și cultura ei;
 Apartenența la o familie asigură individului satisfacții și obligații „speciale” care iau forma
unor responsabilități comune în cadrul sociatății mai largi și a unor drepturi și obligații
reciproce dintre membrii grupului.
5
“În comparație cu alte “suporturi” (mass-media, sistemul școlar, colectivul de muncă ...), familia
se singularizează la mai multe niveluri. Ea este prima care își ia în sarcină educația. Mai mult,
influența pe care o exercită nu se limitează la perioada adolescenței, ci continuă, cu o intensitate mai
mică sau mai mare, de-a lungul întregii vieți.” (cf. G. Ferreol-coord., Dicționar de sociologie, 1998)
Apariția copilului în viața familiei este capitală. Primele informații, norme, comportamente,
convingeri copilul le primește și le integrează în mediul familial. Se formează primele deprinderi de
viaţă sănătoasă ale copilului, de conduită igienică individuală şi colectivă, se dezvoltă spiritul de
afirmare, dorinţa de participare la viaţa socială și culturală, altruismul - componente majore ale
moralei elementare a indivizilor unei societăţi.
Din perspectiva teoriilor privind stadiile ciclului vieții de familie, principiile–cheie specifice
apariției noilor membri aduc în centrul atenției organizarea familiei în funcție de prezența
copilului. Familia capătă atribuții noi care responsabilizează pe cei doi soți și determină precizarea
de noi obiective ale vieții de cuplu. În funcție de aceste obiective, atribuțiile familiei sunt:
 după McGoldrick și Carter:
 ajustarea sistemului familial: crearea spațiului pentru copil;
 asumarea rolurilor parentale;
 restabilirea relațiilor cu familia extinsă: includerea rolurilor părinților și bunicilor.
 după Olson și McCubbin:
 timpul acordat muncii în casă este orientat spre copii (creșterea, hrănirea și educarea lor );
 familia este centrată pe copii – părinții sunt prima sursă de informații și control.
Ne oprim doar asupra acestor stadii, fără a le prezenta integral, deoarece ele fac obiectul
prezentului curs și implicit reprezintă resurse de interes pentru abordarea cât mai informată a
consilierii părinților.
Conform autorilor citați, focalizarea familiei asupra educației și socializării copiilor este
specifică stadiilor caracterizate de apariția și prezența copiilor ca membri ai familiei. Sarcinile
cuplului familial sunt revizuite și concentrate pe:
 definirea sau re-definirea rolurilor specifice,
 atitudini privind copilul: asigurarea nevoilor de creștere și dezvoltare, educația, rezolvarea
problemelor multiple care apar,
 formularea sistemului de așteptări reciproce,
 protejarea intimității (părinții trebuie să facă față obligațiilor tot mai solicitante)
 modalitățile de rezolvare și reglare a tensiunilor interne: intrapsihice, intrrelaționale și/sau
sistemice.
c. Tipuri de familie
Cui se adresează suportul educațional și consilierea părinților? Cărei familii sau căror roluri
sociofamiliale?
Există în mileniul al III-lea mai multe „versiuni ale familiei” cu forme de relație care sunt puse
din ce în ce mai accentuat în discuție: familia cu un singur părinte (monoparentale), familii fără
copii, și „asocieri conjugale ale cuplurilor de homosexuali și lesbiene în relații ce sunt echivalente
funcțional căsătoriei” ( E. Stănciulescu, Sociologia familiei, 1997).
 Familia nucleu (nucleară) constă din „doi adulți de sex opus care întrețin o relație sexuală
aprobată de societate, împreună cu proprii lor copii sau adoptați”. ( E. Stănciulescu,
Sociologia familiei, 1997).
 Familia nucleară de orientare sau de origine – familia în care ne naștem și în care ocupăm
statutul de copil;
 Familia nucleară de procreere sau conjugală – familia creată prin căsătorie și în care cei doi
dețin statut de adult, cu atribuții aferente rolurilor asumate psihoafectiv, social, moral;
 Familia extinsă – constă din două sau mai multe familii nucleare unite între ele prin legături
părinte – copil, care include și relațiile dintre frați;
 Familia poligamă – familiile compuse din soții sau soțiile sale și copiii lor;

6
d. Particularitățile vieții de familie după antropologul C.L.Strauss sunt:
 familia are la origine căsătoria;
 familia este formată din soț, soție și copii;
 familia este grupul este reunit prin drepturi și obligații morale, economice, juridice,
sociale, incluzând și drepturile sau interdicțiile sexuale;
 familia se individualizează de alte grupuri sociale prin:
 stilul propriu de viață;
 mediul cultural propriu;
 menținerea moștenirii culturale și transmiterea acesteia;
2. Părinte
a. Definire conceptului
 „părinte firesc – persoana față de care copilul are stabilită filiația firească, în condițiile
legii” (cf. ***, Codul familiei- partea a II-a, actualizat la 01.08.2008)
 rol social al unei persoane care presupune responsabilitati si drepturi, indiferent de sex, in
raport cu copiii, sarcini noi si o complexa dinamica a potentialelor ajustari ale obiectivelor si
relatiilor familiale.
b. Atribuții
 Conform Codului familiei – Legea 272 / 2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului, Secțiunea a II-a – Mediul familial și îngrijirea alternativă, art. 32 lit.e) – părinții au
obligația „să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în
domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.”
c. Tipuri de părinți
 Părinte protector
Caracteristici:
 asigură copilului securitate;
 copilul constituie prioritatea părintelui;
 oferă copilului un mediu călduros, protector;
 este sensibil la nevoile copilului;
 este factor stabilizator al familiei;
 se sacrifică pentru copil;
 ia în considerare doar aspectele pozitive ale comportamentului copilului.
 Părinte indulgent
Caracteristici:
 petreace cu plăcere timpul cu copilul şi prietenii acestuia;
 este apropiat şi înţelegător în relația cu fiul / fiica ;
 copilul apelează la el când are probleme;
 comunică, povestește copilului și împreună cu acesta;
 de multe ori, fuzionează rolurile de părinte și de prieten.
 Părinte democratic
Caracteristici:
 este responsabil, competent și plin de energie;
 stabileşte împreună cu copilul deciziile;
 are reguli clare pentru respectarea drepturilor copilului;
 copilul și interesul acestuia sunt prioritare pentru acest tip de părinte;
 manifestă indulgență, flexibilitate şi emulație pentru nou;
 Părinte exigent
Caracteristici:
 responsabilitatea manifestată dominant este asigurarea corectitudinii acţiunilor
copilului;
 presează copilul să înveţe, să studieze permanent;
 cere competitivitate și folosirea la maximum a disponibilităților de către copil.
7
3. Stiluri parentale
a. Definirea conceptului
 “structurarea specifică a anumitor valori, practici și comportamente care se caracterizează
printr-un anumit raport stabilit între controlul și afecțiunea parentală.” (cf. N. Turliuc,
2001 apud D. Baumrind, 1991)
b. Clasificare
 Stilul autoritar subiectiv
Caracteristici:
 combină controlul cu nivelul redus al afectivității manifestate față de copil;
 părintele este cel care face regulile, disciplinează și planifică;
 determină creșterea nivelului de ostilitate manifestată de copil, stimă de sine scăzută și
competențe sociale slab dezvoltate.
 Stilul permisiv
Caracteristici:
 combină un nivel scazut al controlului parental cu un nivel ridicat al afectivității
manifestată față de copil;
 părinții încurajează mult copilul în ceea ce face;
 copilul este nevoit să își regleze comportamentele și să preia din sarcini în lipsa unui
control parental susținut;
 copiii întâmpină dificultăți în situațiile sociale care necesită cooperare.
 Stilul neglijent
Caracteristici:
 combină un nivel scazut al controlului parental cu un nivel scăzut al afectivității
manifestată față de copil;
 părinții ;
 copilul este nevoit să își regleze comportamentele și să preia din sarcini în lipsa unui
control parental susținut;
 copiii întâmpină dificultăți în situațiile sociale care necesită cooperare;
 Stilul autorizat:
 stilul supraprotector
Caracteristici:
 combină un nivel ridicat al controlului parental cu un nivel ridicat al afectivității
manifestată față de copil;
 permite manipularea trăirilor emoționale ale copiilor, în mod itruziv pentru a obține
subordonarea copilului;
 exercitarea unui control excesiv asupra copilului;
 favorizează internalizarea problemelor cu posibile repercusiuni negative în evoluția în
timp a personalității copilului / elevului (depresie, tulburări de alimentație, suicid etc.)
 stilul autorizat propriu-zis (autoritat - obiectiv)
Caracteristici:
 combină un nivel ridicat al controlului parental cu un nivel puternic al afectivității
manifestată față de copil, dar diferit față de stilul hiperprotectiv;
 părinții direcționează activitatea copilului fără a crea obediență ;
 părinții explică restricțiile care vin dinspre controlul parental, chiar și preșcolarului ;
 copiii întâmpină dificultăți în situațiile sociale care necesită cooperare;
4. Parentalitate (/ parental / parentalism)
a. Definirea conceptului
 parentalitate
 calitatea de “părinte” care tinde să se substituie noțiunilor “maternitate” și “paternitate”, pe
care le co-subordonează;

8
 ansamblu complex de activități care include comportamente specifice, care acționează
separat sau împreună în direcția influențării rezultatelor dezvoltării copilului.
 parental
 “(adj.) referitor la părinți; ...; ereditar” (cf. Marcu, F. și Maneca, C., Dicționar de neologisme,
1978);
 parentalism
 “manifestare patologică constând în spirit dominator al mamei sau al tatălui față de copil”
exersat excesiv, sau supradimensionat. (cf.***, Dicționarului enciclopedic, vol.V, 2004).
b. Caracteristici ale parentalității:
 presupune presiuni culturale asupra persoanelor căsătorite;
 poate să apară ca o consecință a unui act întâmplător, neprotejat;
 statutul parental este relativ irevocabil;
 se constată, tot mai des în această perioadă, definirea slabă a rolului parental – pregătirea este
adesea informală și sporadică, limitele care cadrează relația părinte–copil sunt vagi. “Meseria de
părinte se învață.”.

Exerciții
1. Folosind tehnica Sculptura familială, reprezentați conceptele prezentate și
consemnați părerile privind experiențele pe care le trăiți în diverse roluri. Completați
informațiile din text, cu exemple din experiența personală.
2. Dezbatere „Stil parental și implicații asupra evoluției conduitei copilului / elevului
....” (Secvență din filmul artistic Vorbește /City Island/ Minți periculoase).

M1.T2. Familia tradiţională şi familia modernă în educaţie: structura şi funcţiile familiei,


caracteristici, dinamica valorilor, stiluri parentale
a. Structura și funcțiile familiei – vizează caracteristicile permanente ale familiei considerată în
ansamblul ei.
Semnificațiile conceptului de structură a familiei presupun:
 componenta numerică – mărimea familiei poate face referire la familia extinsă sau la
familia nucleară;
 structura pe generații:
 variază de la tipul extins la cel restrâns al familiei și de la societățile tradiționale la cele
moderne;
 traiul în comun al mai multor generații antrenează o serie de probleme specifice, de ordin
material (locuință, venituri), psihic și social, concretizate în posibile neînțelegeri, divergențe,
conflicte;
 avantaje ale traiului în comun:
 capacitatea de a furniza servicii sociale membrilor familiei (îngrijirea copiilor, a vârstnicilor,
bolnavilor);
 solidaritate familială;
 posibilitatea de a acumula resurse materiale și financiare;
 creșterea puterii de influență a grupului asupra comunității;
 dezavantaje ale traiului în comun:
 dificultăți în exercitarea autorității;
 frecvente conflicte cauzate de exemplele diferite de viață, instrucție și educație, aptitudini și
convingeri;
 status-uri și roluri familiale
 concepte:
 status – „locul pe care îl ocupă într-un anumit sistem, un anumit individ, într-un anumit
moment dat” (Linton, 1945, trad.rom.1956);
9
 status – set – pluralitatea statutelor deținute simultan de un individ datorită apartenenței sale
simultane la mai multe grupuri;
 rol social – „concept care exprimă raportul dintre actorul social și structura socială”
(desemnează un ansamblu de comportamente pe care le așteaptă de la un actor social el însuși și
ceilalți actori sociali, în mod legitim, respectiv în funcție de poziția ocupată de actorul respectiv
în structura socială)(cf. E. Stănciulescu- Sociologia familiei, 1997);
 rol-set – ansambluri de roluri asociate unui ansamblu de poziții sociale;
 conflict al rolurilor- situația în care se află un individ atunci când conținutul rolurilor pe care le
exercită legitim este contradictoriu;
 roluri familiale și caracteristici semnificative pentru orientarea suportului educațional și
consilierea părinților.
Relațiile de familie conferă roluri sociologic și juridic interdependente între:
 soți ca efect al căsătoriei;
 ascendenți și descendenți, ca rezultat al procreării;
 descendenți (relațiile dintre frați și surori);
 alte persoane care fac parte din familie (bunici, nepoți, socri, gineri, nurori).
Caracteristici
Analizați informația din tabelul de mai jos și concretizați cu exemple din practica didactică și studiu
individual.
Tip de familie

Familia tradițională Familia modernă


Caracteristici
Concepție
Celula de bază a societății Comunitate de refugiu și de apărare
generală
Apărarea valorilor și a tradițiilor Apărarea unui mod de viață
Rol practic
sociale personal, concret
Trei / patru generații sub același
Compoziție Două generații sub același acoperiș
acoperiș
Numeroși și având ca misiune Puțini – doriți și îngrijiți cu
Copii
perpetuarea familiei dragoste
Mod de Valorizarea spiritului de sacrificiu al Valorizarea cooptării și fuziunii
funcționare individului pentru familie afective (sentimentale)
Paternă, respectul bătrânilor, Impărțirea rolurilor între sexe și
Autoritate
subordonarea femeii bărbatului vârste, fără ierarhie afirmată
Perpetuarea numelui, tradiției,
Rațiunea de a fi Creșterea calității vieții în comun
profesiunii, patrimoniului

(cf. M. Neder apud I. Mitrofan și C. Ciupercă, 1998)

b. Dinamica valorilor în familia tradițională și familia modernă


Stabiliți relația între valorile din figura de mai jos și comentați evoluția familiei din
perspectiva experienței personale și profesionale. Exemplificați.

10
Autoritate Ierarhie Conformism Represiune

Schimbare Comunicare
Cooperare Egalitate

Nonconformism Insingurare
Individualitate Competitie

Milșale (cf. I. Mitrofan si C. Ciuperca, 1998)


(cf. I. Mitrofan si C. Ciupercă, 1998)
c. Stilurile parentale
Aplicând informațiile însușite până în prezent (prin parcurgerea conținuturilor la tema 1,
experiența profesională și studiu individual), comentați relația dintre valorile specifice familiei
tradiționale și familiei moderne și stilurile parentale cu care vă confruntați în cazul familiilor
copiilor / elevilor cu care lucrați.
M1. T.3. Caracterul holistic al educaţiei din perspectiva relaţiei şcoală – familie:
caracteristicile vârstei actorilor socio-educaţionali, roluri sociale şi tendinţe de dezvoltare
personală
În concepţia modernă privind educaţia copiilor / elevilor, o separare netă între îndatoririle
gradiniței / şcolii şi cele părinteşti este forțată. Grădinița / şcoala are nevoie de sprijinul conştient şi
colaborarea familiei, iar familia aşteaptă de la şcoală completarea educaţiei de acasă, după norme şi
metode psiho-pedagogice riguros concepute şi aplicate.
Se poate vorbi de o analiză complexă a relației cauză – efect în care accentul cade pe trei
tipuri de beneficiari. Beneficiarul primar al acestei relații este copilul / elevul.
Indirect, actul educativ are efect asupra familiei prin implicațiile specifice ale relației cu
cadrele didactice, care desfășoară activitatea de tip formal cu elevul / copilul (beneficiarul primar) și
oferă suport educațional familiei - beneficiarul secundar al acestei relații de tip formativ.
Influențele evolutive ale educației permanente ai cărei subiecți devin părinții și prin
bilateralitatea actului educațional și cadrele didactice, apare a treia cxategorie de beneficiari,
beneficiarii terțiari: școala și comunitatea.
Pentru clarificarea efectelor educației, în cazul fiecărui tip de beneficiari, privind dezoltarea
și implicit evoluția lor firească, se prezintă particularități specifice fiecăruia în parte. A nu privi
holistic aceste efecte este incorect pentru analiza obiectivă a complexității relației și importanța
fiecărui tip de beneficiar asupra evoluției celorlalte două tipuri.

11
Familia
Beneficiar
secundar al
educatiei

Beneficiar
terțiar al
educației Beneficiar
primar al
educației
Copilul

Beneficiar
Comuni Gradi
terțiar al
tatea nita educației

Fig. 1 - Relatia factorilor educationali din perspectiva


influentei asupra copilului

Premisele unei dezvoltări armonioase presupune o legătură permanentă, organizată și


indisolubilă între factorii responsabili de educarea copilului. (Fig.1). În mod nejustificat, odată
intrat în colectivitatea de tip formal (educațional), responsabilitatea devenirii copilului este
transferată de către părinți școlii, în numeroase cazuri. Părinții devin “spectatori indiferenți”, sau
deseori reclamanți ai unei evoluții nesatisfacătoare a copilului lor. Indiferența, opoziția sau
neasumarea răspunderii privind rolul social de “educator” din partea părintelui atrag neputința
sistemului educațional în realizarea misiunii sale, oricât de organizat și științific administrat ar fi din
perspectiva politicilor educaționale propuse.
Este recomandabilă și chiar obligatorie colaborarea familiei cu școala deoarece părinții
sunt beneficiarii indirecți ai educației Copilul
copilului. Ei sunt cei care se confruntă
cu situații inedite, probleme Familia

comportamentale și manifestări Gradinita


conflictuale ale personalității în formare /scoala

a copilului. Experiența praxiologică a Comunitatea

școlii sprijină soluţionarea unor Societatea


probleme care se ivesc la o categorie de
vârstă şi care se repetă la generaţiile
următoare. Ajutorul oferit părinţilor de
factorii educaționali abilitați facilitează
înţelegerea problemelor copiilor şi
copilăriei, preadolescenților și
adolescenților, şi soluţionarea lor
favorabilă pentru integrarea comunitară
și societală. (Fig.2)

Fig. 2 - Efectele congruenței actului educativ


din perspectiva devenirii sociale

12
a. Caracteristicile vârstei actorilor socio-educaționali

1. Perioada antepreșcolară (1-3 ani)


 Este o perioadă de dezvoltare rapidă;
 Copilul începe să simtă și să trăiască copilăria;
 Începe să se joace, să imite, să simtă că poate fi util adultului;
 Copii doresc să-și mulțumescă părinții (citește acordul sau dezacordul pe mimica lor);
 Devin anxioși atunci înțeleg că părinții nu sunt de acord cu ei;
 Copilul începe să își controleze comportamentul;
 Părinții trebuie să aibă grija ca sentimentele de atașament să fie bine stabilite;
 Copiii pot avea explozii de mânie atunci când simt că le este îngrădintă nevoia de a explora;
 La sfârșitul anului al 2-lea de viață copiii pot lega 2-3 cuvinte într-o propoziție;
 Din punct de vedere motric se formează deprinderi noi: mersul (12-18 luni) și se
perfecționează mișcările mâinii;
 Percepe orbiecte mici și îndepărtate;
 Au preferințe la gust și miros;
 La 2 ani și 6 luni copiii pot: să înșire mărgele, să răsfoiescă paginile unei cărți, să coloreze
suprafața unei foi de hârtie, să deschidă ușa, sertarele, butoanele unui aparat (DVD);
 Sub aspect fizic copiii capătă o înfățișare proporțională și plăcută;
 Sub aspect afectiv: la 2 ani sunt atașați și de tată, la 2 ani și jumătate copiii devin impulsivi,
instabili afectiv, negativiști, se manifestă prin plânsete, țipete, opoziție față de alții;
 La 12/14 luni copii manifestă anxietate când sunt separați de mamă;
 Intelectual:
 memoria este involuntară și afectogenă, prin povești se exersează imaginația, limbajul și
debitul verbal sunt în expansiune, experiența copilului începe să fie verbalizată, copiii au
tulburări de pronunție;
 gândirea – se dezvoltă numai atunci când copilul acționează cu obiecte concrete;
Exigențe educative:
 dresajul sfincterian trebuie realizat dupa 18 luni;
 pentru stimularea limbajului părinții și cei aflați în jurul copilului trebuie să vorbească mult
și clar;
 pentru educația sexuală nu trebuie evitate răspunsurile, copilul nu trebuie să fie mințit dar
nici să i se spună prea multe;
 trebuie să se răspundă copilului, prompt, la toate întrebările.
2. Perioada preșcolară (3-6/7 ani)
 Copiilor li se dezvoltă semnificativ capacitățile intelectuale și complexitatea limbajului;
 Încep să se identifice cu părinții, să adopte standardele lor și să dezvolte viață socială;
 Mai au explozii de mânie, dar mai scăzute ca intensitate;
 Au o curiozitate vie, legată de tot ce văd în jur și pun multe întrebări;
 Imaginația este bogată și intensă, adesea aceasta devine un substitut al lumii reale și un mod
de îndeplinire a dorințelor;
 Se atașează de anumite obiecte, ele fiind importante pentru copii și conferă copilului
sentimentul de securitate;
 Încep să-și descopere identitatea sexuală, să facă deosebiri între bărbați și femei după felul
cum arată, după îmbrăcăminte, comportament și anatomie;
 Psiho-senzorial:
 Se perfecționează auzul fonematic, cel muzical;
 Se dezvoltă observația ca formă superioară a percepției;
 Percepția este încărcată afectiv.

13
 Intelectual:
 Memoria este involuntară, mecanică, afectogenă;
 Limbajul: crește numărul de cuvinte le la 100 la 2500 si apoi 4000 de cuvinte;
 Se estompează comunicarea gestuală;
 Conduita verbală este reverențioasă;
 Crește frecvența întrebărilor care încep cu „De ce?”;
 Gândirea: copiii înțeleg global un fenomen;
 Copiii însuflețesc realitatea înconjurătoare (animism);
 Reglatoriu:
 Atenția se dezvoltă prin joc;
 Sub aspectul afectivității copiii sunt explozivi și instabili;
 Activitatea fundamentală:
 Este jocul (cu reguli, cu subiect, de mișcare, de construcție);
 De la 4 ani începe să se manifeste nevoia partenerului de joc, iar dacă acesta lipsește
copiii încep să își caute un partener imaginar;
Exigențe educative:
 În această perioadă este bine să fie stimulate toate simțurile;
 Este necesară introducerea unui program existențial, program care să conducă la
cristalizarea unei anumite geometrii eficiente a zilei.
3. Perioada școlară mică
Probleme psihopedadogice ale școlarului de 6/7-10 ani - adaptarea la viața colectivă și școlară:
 În câmpul biologic se înregistrează diferențierea tipologică: analitic, sintetic, descriptiv,
explicativ, obiectiv, subiectiv;
 Copiii dobândesc exercițiul integrării în orar;
 Manifestă interese diferențiate în funcție de sex și de mediul de viață, față de haine, acțiuni;
 Deprind un anumit ritm biologic cu evenimente sociale;
 În principiu, ar avea nevoie de 11 ore de somn, determinat de solicitarea intensă a școlii;
 Câmpul psiho-comportamental:
 Sunt capabili să execute mișcări la nivelul macro și micromotricității;
 Își reprezintă dimensiunile spațio-temporale în mod mult mai exact;
 Au spirit de observație;
 Înțeleg explicații cauzale;
 Înțeleg relații de cauzalitate, necesare, logice;
 Înțeleg fenomene legate de mediul înconjurător, forme de relief, fenomene naturale;
 Limbajul – se exprimă corect și original în scris și transformă limbajul într-un fenomen al
gândirii;
 Imaginația – suferă un proces de stagnare, nu este atât de colorată și de diversă;
 Motivațional afectiv: manifestă accentuat două trebuințe: de performanță ( care dezvoltă gustul
competiției) și de independență;
 Interesele: sunt prezente, în special cele pentru tehnică și sport, copii dobândewsc capacități de
autoreglaj și sunt capabili să ducă la bun sfârșit propriile acțiuni;
 Afectiv: se manifestă elemente de solidaritate la grup, la sfârșitul perioadei se dezvoltă conștiința
propriei valori ca urmare a înțelegerii semnificației calificativului transformat în criteriu de
evaluare și de departajare;
 Eul și lumea: se formează conștiința de sine dar și conștiința de alții;
 Pe plan moral: se manifestă duplicitatea, învață să trișeze, mimează atenția și interesul, încep să
se raporteze conștient la anumite valori;
 Relațiile cu grupurile de prieteni: devin foarte importante, acestea le conferă propria identitate,
posibilitatea de afirmare, de autocunoaștere și cunoaștere a celorlalți;
 Senzorial
 Se dezvoltă sensibilitatea tactilă, vizuală și auditivă;
14
 Crește capacitatea de a identifica gusturi și mirosuri;
 Observația este sistematică și deliberată;
 Percep spațiul și timpul;
 Intelectual:
 Gândirea:
 Este forma superioară de reflectare a realității în creierul omului;
 Este forma de reflectare mijlocită și generalizată cu ajutorul limbajului și a vorbirii;
 Se dezvoltă calitățile operative ale gândirii;
 Gândirea școlarului mic se caracterizează prin operațiile de analiză și sinteză;
 În această perioadă se dezvoltă și celelalte operații ale gândirii: comparația,
concretizarea, clasificarea, serierea;
 Limbajul :
 Se dublează vocabularul, ajungând la 4000 – 5000 de cuvinte;
 Se rafinează vocabularul;
 Se ameliorează pronunția;
 Se îmbunătățește corectitudinea gramaticală, își însușesc sinonime și antonime;
 Pot apărea tulburări de vorbire datorită schimbării dentiției;
 După 11ani vocabularul se îmbunătățește cu termeni de știință, tehnică, literatură, iar
exprimarea devine mai logică și mai fluentă;
 Vorbirea capătă un caracter situațional;
 Memoria:
 Este mecanică, involuntară, de scurtă durată;
 Elevii rețin ceea ce îi impresionează;
 Crește volumul memoriei și capacitatea de a reproduce;
 După 12 ani memoria poate fi voluntară sau involuntară, mecanică sau logică, de
scurtă sau de lungă durată;
 Uitarea este critică la 11-12 ani;
 Atenția:
 Este fluctuantă;
 Voința:
 Se dezvoltă o dată cu intrarea copilului în școală;
 Afectivitatea:
 Se dezvoltă sentimentele morale, intelectuale;
 Apar stări negative: invidia, pârâtul,
 Se socializează afectiv prin imitație;
 Manifestă intoleranță față de stress, reacționând recalcitrant;
 Activitatea principală este învățarea, jocul are rol de relaxare și de amuzament.
Exigențe educative:
 Educatorul și părintele încurajează, este exigent și creditează copilul;
 Copilului trebuie să i se comunice rezultatele activității;
 Educatorul și părintele trebuie să supraestimeze puțin capacitatea copiilor;
 Ei trebuie să fie calmi și să stimuleze încrederea în sine a copilului;
 Trebuie să aplice un stil democratic în educație;
 Trebuie să se utilizeze atenția focalizată (să simtă prin fapte că el este cel mai important
pentru dumneavoastră);
 Autoritatea poate fi menținută prin mustrare sau privare de privilegii.
Adaptarea la viața școlară
 Vârsta școlară se distinge prin orientarea obiectivă a intereselor, diminuarea
egocentrismului duce la sociabilitate crescută, nediferențiată și constructivism;
Mediul școlar:
 Este diferit de cel familial;
15
 Introduce munca disciplinată, continuă, organizată, oferă colectivitate;
 Adaptarea la viața școlară presupune o oarecare maturitate a unor procese interne,
(dezvoltarea motivației, a intereselor de cunoaștere, derularea de acțiuni variate, dezvoltarea
memoriei logice), care să-i permită copilului să se desprindă de mediul familial, de joc;
 Dificultățile de adptare sunt determinate de baza psiho-fiziologică precară, de cauze socio-
familiale sau de mediul școlar;
 Grădinița poate atenua șocul școlarizării deoarece formează/pregătește copilul pentru viața
socială;
 Aduce un climat mai rece, mai puțin protector, un grup complex, comparații între copii;
Activitatea de adaptare se manifestă diferit:
 Simptomatologia negativă a preșcolarului:
 Unii copii sunt capricioși și neascultători, dar odată cu intrarea în școală își schimbă
brusc conduita și intră rapid în normalitate;
 Pe parcursul școlii vor trăi insatisfacții și disconfort emoțional;
 Consideră eșecul ca fiind accidental și au o estimare crescută de sine;
 Treptat își vor însuși învățarea și își vor restabili confortul psihic interior;
 Preșcolarii liniștiți, neconflictuali:
 Înclină spre o conduită negativă o dată cu intrarea copilului în școală;
 Uneori înclină spre o conduită negativă o dată cu intrarea în școală;
 Acasă fac mofturi, iar la școală sunt indisciplinați;
 Ca urmare a nereușitelor vor trăi un discomfort;
 Au o estimare scăzută de sine, nu sunt comprehensivi;
 Nu vor să supere pe alții, nu vor să atragă atenția;
 Confortul interior va apărea ca urmare a unui compromis realizat între joc și
învățare;
Rolul cerințelor școlii pentru restructurarea capacităților cognitive, afective, volitive
 Voința – conduita copilului se impregnează cu intenționalitate și planificare;
 Percepția devine intenționată, sistematică și susținută prin efort voluntar;
 Se formează atenția și memoria voluntară;
 Atenția este influențată negativ de oboseală, ascultarea pasivă la lecții, sănătatea precară,
trăsăturile psihologice și temperamentale;
 Organizarea corectă a activității de învățare poate contracara influențele negative.
4. Pubertatea (10/11- 14/15 ANI)
 Câmpul biologic:
 Se produce un proces de maturizare bio-fiziologic;
 Se produce maturizarea sexuală la fete și tendința de dezvoltare fizică explozivă la băieți;
 Conduitele de bază încep să se diferențieze în funcție de sex;
 Câmpul psihocomportamental:
 Copiii sunt mai siguri de ei, mai exuberanți;
 Sunt capabili să înțeleagă mediul înconjurător, aleg și își asumă responsabilități;
 Atenția – capătă mobilitate și stabilitate;
 Se dezvoltă spiritul de observație;
 Gândirea – se manifestă preferințe pentru raționamentul logic, înțeleg relațiile cauzale
complexe, adresează întrebări pertinente;
 Sistemul cognitiv atitudinal – aptitudini performante în domeniul matematicii și muzicii;
 Imaginația se materializează în planul ideilor;
 Câmpul afectiv-motivațional - apar trebuințele de a ști, de a fi informat, de a-și manifesta
prezența în discuții, oscilează comportamental între bucurie infantilă și pază față de autoritate;
 Conștiința de sine - se dezvoltă pe baza perceperii diferențelor de personalitate, se compară cu
adulții și depistează asemănările de personalitate;
 Conștiința de ceilalți – se identifică cu personaje, eroi sau personalități din viața reală;
16
 Conștientizează instituția și noțiunea de familie și are tendința de a se confesa părinților, lucru
care va dispărea la adolescență;
 Grupul – devine din ce în ce mai important, fiind preocupați de apartenența la grup;
 Atitudinea față de norme și valori – manifestă curiozitate față de lucruri interzise.

5. Adolescența
Explodează dezvoltarea personalității.
 Dezvoltarea somato-fiziologică – creștere spectaculoasă, maturizare evidentă;
 Maturizarea sexuală demarează spectaculos;
 Debutul, ritmul și nivelul creșterii este influențat de: condițiile climaterice, nutriție, gradul de
sănătate, mediul socio-economic din care provine individul;
 Ritmul somnului este adesea perturbat;
 Viața spirituală – sensibilitate psihică determinată de descoperirea propriului univers exterior.
 Senzorial
 scad pragurile senzoriale;
 crește sensibilitatea;
 se erotizează simțurile;
 se dezvoltă spiritul de observație;
 se stabilizează câmpul vizual și cromatic;
 la fete se dezvoltă acuitatea odorifică.
 Intelectual
 Gândirea – se formează judecăți și raționamente tot mai complexe. Se structurează stilurile de
gândire (simplu-complex, intuitiv-abstract sau primar-secundar). Se structurează caracterul
critic al gândirii. Gândirea este logică, cauzală și dialectică. Se dobândesc abilități noi –
apare distincția dintre real și posibil;
 Memoria – este caracteristică memoria de lungă durată, logică;
 Limbajul – debitul verbal crește ( 200 cuvinte pe minut), devine literar, cu stil personal de
exprimare, vocabular nuanțat, se consolidează corectitudinea gramaticală, se stabilizează
caracteristicile scrisului, apare plăcerea discuțiilor în contradictoriu și deschiderea spre limbile
moderne.
 Reglatoriu – motivația se îndreaptă spre trebuințele sinelui.

b. Roluri sociale și tendințe de dezvoltare


Noțiuni introductive de psihologia vârstelor / psihologia dezvoltării
Psihologia vârstelor – ramură fundamentală a psihologiei, în care un loc privilegiat îl au perioada
de creștere și dezvoltare cu cele trei secvențe majore: copilăria, pubertatea, adolescența.
 Dezvoltarea:
 este „evoluția manifestată printr-un ansamblu de transformări cu caracter ireversibil,
care generează o schimbare în sens ascendent, deși există momente de regres și plafonare”;
 se face prin efectul cumulat al componentelor bio-psiho-socio-culturale;
 implică noi „structuri funcționale”, comportamente care susțin o tot mai bună adaptare la
mediu (biologic, social și cultural);
Dezvoltarea umană este bio-psiho-socială – între cele trei componente există interacțiune și
interdependență.
 Factori care intervin în procesul de dezvoltare:
 Ereditatea;
 fenomenul de maturizare organică;
 fenomenul de socializare, enculturație și educație care contribuie la dezvoltarea
personalității umane;
 resursele specifice care caracterizează sistemul psihic uman și care determină
fenomenele de autoreglare și autoorganizare.
17
 Dezvoltarea psihică
 este „procesul de formare și restructurare continuă a unor însușiri, procese, funcții și
structuri psiho-comportamentale prin valorificarea subiectivă a experienței social -
istorice, în vederea amplificării posibilităților adaptative ale organismului”. (Mihai
Golu, Fundamentele psihologiei, București, 2005).
 este:
 polimorfă;
 discontinuă;
 plurideterminată;
 un proces complex multifactorial;
 are un caracter stadial;
 se diferențiază de la om la om prin: ritm, viteză, conținut, consum energetic,
rezonanță, sens, durată și efecte;
Principiile dezvoltării umane:
 Legi, principii și indicatori (se susțin, se compensează sau care intră în conflict) care se
intercorelează la nivelul dezvoltării umane
 Legi fiziologice:
 legea diferențierii;
 legea organizării ierarhice – evoluția gândirii de la concret la abstract;
 legea creșterii, dezvoltării și maturizării – componente predominant cantitative;
 legea conservării – se referă atât la aspectul de substanță cât și la aspectul de energie;
 legea ritmurilor biologice – capacitatea individului de a planifica efortul;
 legea reflexelor condiționate/necondiționate;
 principiul imunității – prezența elementelor de protecție fie sub forma anticorpilor sau sub
forma legii imunității parlamentare;
 principiul homeostaziei – tendința de a menține un echilibru atât la nivelul organismului cât și
la nivelul relației organism-mediu.
 Indicatorii bio-fizici și psihologici specifici dezvoltării umane
 constituția;
 amprentele digitale;
 culoarea părului, tenului, ochilor;
 grupa sanguină;
 înălțimea/greutatea;
 diametrul cranian;
 perimetrul toracic;
 caracteristicile sexuale;
 indicatorii biochimici;
 pulsul;
 reflexele;
 forța;
 indicagtorii senzoriali (integritatea analizatorilor, capacitatea de a avea senzații);
 indicatori ai echilibrului metabolic, echilibrul hormonal.
 Legi și principii ale activității masei nervoase superioare
 legea excitației și inhibiției;
 legea inducției reciproce – care dă gradul de flexibilitate, rapiditate cu care un individ
poate trece de la o stare de excitație la o stare de inhibiție;
 legea stereotipului banal – capacitatea de formare a deprinderilor și obișnuințelor;
 principiul aferentației inverse – legea feed-bakc-ului care face de exemplu ca individul să
verifice în ce măsură o percepție este corectă;

18
 Legi și principii ale sistemului psihic uman
 legea pragurilor senzoriale;
 legea adaptării – care funcționează de la enzații și până la felul în care ne îmbrăcăm;
 legea contrastului – acționează în plan perceptiv, senzorial;
 legea semnificației – se referă atât la semnificații personale cât și la semnificații sociale și
culturale. Astfel, avem tendința de a remarca anumite senzații care au valoare pentru noi sau
remarcăm/recunoaștem social anumite persoane care sunt semnificative pentru grup;
 legea celei mai slabe verigi – atunci când nivelul unității personale sau la nivelul grupului
există un fond de dezechilibru relațional, criza va interveni la componenta negativă ce a
determinat dezechilibrul;
 principiul intergării și ierarhizării;
 principiul persuasiunii – semnifică faptul că grupul/individul pot fi în același timp agenți
sau obiect al persuasiunii ca urmare a relaționării umane;
 principiul motivării anticipate prin scop – pornește de la premisa că suntem ființe
raționale;
 principiul acțiunii – în condiții de normalitate fiecare individ acționează;
 Indicatorii sistemului psihic uman
 capacitatea de admisie;
 capacitatea de alegere și decizie,
 rezistența la perturbații și stabilitatea în condiții variabile;
 capacitatea la acomodare, asimilare, adaptare;
 polivalența operațională;
 distanța dintre model și realitate/ aspirații și posibilități;
 coeficientul de integrare socială.

h. Stadii ale dezvoltării umane


Nr. Perioada de
crt.
Autor Stadiu
vârstă
1. ALVAREZ 1. nou născut; 0 - 16 zile
2. prima copilărie; 16 zile - 3
3. a II a copilărie; ani
4. adultul; 3 - 15 ani
Peste 15 ani
2. CLAPARÉDE 1. Stadiul de achiziție/experimentare: 0-1 an
- Interese perceptive; 1-3 ani
- Interese glosice; 3-7 ani
- Interese intelectuale; 7-12 ani
- Interese speciale; 12-18 ani
2. Stadiul de organizare- evaluare: Peste 18 ani
- Interese etice/sociale/ specializate profesional și față de
problemele sexuale ;
3. Stadiul producției – dominat de muncă;
3. CHIRCEV 1. Vârsta sugarului; 0-1 an
2. Vârsta antepreșcolară; 1-3 ani
3. Vârsta preșcolară; 3-7 ani
4. Vârsta școlară mică; 7-11 ani
5. Vârsta școlară mijlocie; 11-15 ani
6. Vârsta școlară mare; 15-18 ani

19
4. ERIKSON 1. Stadiul sentimentelor fundamentale de încredere; 0-2 ani
2. Stadiul simțului autonomiei; 2-3 ani
3. Stadiul simțului inițiativei; 3-6 ani
4. Stadiul competenței și sârguinței; 6-13 ani
5. Stadiul identității personale; 13-17 ani
6. Stadiul intimității; 17-19 ani
Stadiul vârstei adulte a capacității integrative, generative; Peste 19 ani

5 GESSEL 1. Stadiul cunoașterii propriului corp; 0 - 1 an


2. Stadiul formării primei imagini de sine; 1 - 2 ani
3. Stadiul de opoziție și de interes față de adulți; 2 - 3 ani
4. Stadiul de cooperare și socializare intensă; 3 - 6 ani
5. Stadiul crizei de atitudini extreme; 6 - 7 ani
6. Stadiul afirmării și începerii organizării sinelui; 7 - 8 ani
7. Stadiul interesului pentru viața socială; 8 - 12 ani
8. Stadiul de membru al grupului social-cultural; Peste 12 ani
6. PIAGET 1. Perioada inteligenței senzorio-motorii care are 0-1 lună
următoarele componente: 1-5 luni
a) Stadiul reflexelor; 5-9 luni
b) Stadiul primelor adaptări; 9-12 luni
c) Stadiul recțiilor circulare; 12-18 luni;
d) Stadiul de coordonare și aplicare a schemelor 18-24 luni
cunoscute în situații noi; 7-11 ani
e) Stadiul descoperirii unor mijloace de experimentare 7-11 ani
activă; De la 11 ani
f) Stadiul de inventariere a unor mijloace noi prin la maturitate
combinare.
2. Perioada de pregătire și organizare a operațiilor concrete
în care se realizează interiorizarea schemelor operatorii,
reglarea reprezentărilor și capacitatea copilului de a
fabula, imagina, fantaza astfel încât apar minciunile;
3. Perioada operațiilor concrete;
4. Perioada operațiilor formale care începe cu gândirea
operatorie și se va încheia cu gândirea complet
abstractizată;
Piaget a considerat inteligența ca o formă de dezvoltare
prin interacțiunea cu mediul. Când se gândește, copilul
efectuează operații mintale. Abilitățile stăpînite de copil apar
în procesele de gândire sub forma schemelor ( idei, aminitiri,
capacități, asocieri).
 La naștere copilul este total egocentric, este incapabil să
înțeleagă o lume exterioară lui. Prin experiență,
egocentrismul se reduce.
 În perioada senzorio-motorie, inteligența este legată de
acțiunile concrete ale copilului, fiind pur practică.
 Inteligența se desprinde de acțiune la sfârșitul anului 2
de viață, când reprezentările favorizează combinarea
mentală a schemelor.
 În perioada preoperatorie (2-7 ani), jocul simbolic,
desenul și limbajul apar și se consolidează ca principal
material al construcției psihice cognitive. Cunoașterea

20
este intuitivă.

7. WALLON 1. Stadiul senzorio-motor al emotivității și impulsivității; 0 - 1 an


2. Stadiul de personalism și achiziții de roluri; 1 - 4 ani
3. Stadiul de conștientizare a imaginii de sine; 4 - 5 ani;
4. Stadiul de diferențiere a comportamentului social; 5-7 ani;
5. Stadiul școlar; 7-11ani
6. Stadiul gândirii categoriale; peste 11 ani

Stadialitatea dezvoltării psihice s-a realizat după următoarele criterii:


 activitatea dominantă - joc, învățare, muncă;
 tipul de relații ( de depentență/ independență) și echilibrul dintre resurse, nevoi și aspirații
ale individului în raport cu nevoile, resursele, aspirațiile mediului;
Modalități de investigare a dezvoltării: strategiile transversale și longitudinale.
Strategia longitudinală – presupune urmărirea individului/grupului pe o perioadă mai îndelungată
de timp pentru a vedea cum evoluează o caracteristică, un grup de caracteristici sau ansamblul
personalității;
Strategia transversală – urmărește analizarea unui număr cât mai mare de caracteristici și factori
cu scopul de a stabili interdeterminări și acțiuni cauzale.
Evaluare modul
Aplicaţii:

1. Scrieţi un eseu în care să prezentaţi propria viziune despre familia tradiţională


şi familia modernă din perspectiva caracteristicilor rolurilor sociale asumate în
plan formal.
2. Prezentaţi un caz privind comportamente specifice relaţiei părinte – copil -
educator din perspectivă praxiologică

MODULUL NR. 2
Comunicarea eficientă în relaţia cadru didactic – părinte – 14 ore
Obiectiv general:
2. Dezvoltarea şi exersarea competenţelor de comunicare eficientă în relaţia de tip formal specifică
actului de formare – educare
Competenţe specifice:
2.1. Cunoaşterea specificului vârstei şi particularităţilor propriei personalităţi şi ale categoriilor de
beneficiari ai educaţiei cu care interacţionează;
2.2. Organizarea şi practicarea comunicării cu celălalt situaţional şi concentrat pe comportament
fără a face atingere persoanei;
2.3. Exersarea comunicării de tip asertiv în situaţii educative specifice mediului şcolar prin
gestionarea propriilor trăiri în raport de manifestările beneficiarului actului educativ;
Tematica unităţii de curs:
M.2.T.1. Autocunoaştere şi dezvoltare personală: rol social formal / informal / nonformal asumat,
comunicare de sine şi cu celălalt în mediul de tip formal, particularităţi ale educaţiei la vârstele
adulte, imagine şi stimă de sine;
M.2.T.2. Comunicarea eficientă: funcţii ale comunicării în relaţia educator – copil/elev –
părinte/tutore, reguli, principii fundamentale, comunicarea asertivă, rezolvarea adaptativă a
emoţiilor resimţite;

21
M.2.T.3. Ce trebuie să afle părintele de la cadrul didactic despre copilul său: caracterizarea vârstei
de dezvoltare, nevoi specifice de intervenţie educaţională, aspecte comportamentale care necesită
particularizarea actului educativ, modalităţi de intervenţie educaţională în situaţii date.

Exerciţii de comunicare (de grup, in diade, individual), joc de rol, naraţiunea:


1. ”Povestea mea”, ”Cine sunt eu?”
2. Cine / ce sunt: Eu? / în familie? / în comunitate? / în societate? Pentru a clarifica aceste dileme
exersați identificarea rolului, aplicând piramida nivelurilor logice.
3. Reflecție: ”Oglinda”
4.1. Analizați și interpretați schema Reprezentarea funcțiilor familiei din perspectiva teoriei
funcționaliste, ținând cont de următoarele opinii, utilizând tehnica Explozia stelară:
a. “Evoluționiștii sugerează că familiile cu doi părinți au fost și probabil vor continua să
constituie cel mai eficient model de a concepe și crește copii.” (cf. R. Prior și J. O’Connor, NLP
și relațiile de cuplu, 2006, p. 38)
b. “Familiile funcționale se caracterizează prin capacitatatea indivizilor și a unității familiale
de a satisface nevoile psihologice și sociale ale grupului familial ca întreg și ale fiecărui
membru în parte.” (cf. N. Turliuc, Evaluare și diagnostic de cuplu și familie – curs pentru uz
intern, U. A. I. C., 2009, p. 3)
c. “Unii consideră că rolul profesional își pune amprenta asupra modului în care își joacă
celelalte roluri.” (cf. I. Ionescu, Sociologie – curs pentru uz intern, U.A.I.C., 1999 - 2000, p. 57)
4.2. Prezentați-vă opinia într-un eseu, de cel puțin o pagină, privind importanța rolului asumat
formal, informal și nonformal, pentru dezvoltarea personală și funcționalitatea familiei.
5. Joc de rol: Ce ați schimba ?
6. Lucru de grup : Ce vă comunică postura ?
7. Prezentaţi, accesibil, caracteristici ale vârstei beneficiarilor şi particularităţi ale intervenţiei de
tip educaţional într-o situaţie dată, prin tehnici de comunicare specifice.
8. Scrieţi povestea vieţii, într-o situaţie cu care v-aţi confruntat în experienţa de cadru didactic,
situaţie în care a fost necesară particularizarea intervenţiei educaţionale.
Rezumat:
Ca urmare a parcurgerii unităţii de curs, participanţii exersează integrarea informaţiilor de
tip cognitiv şi emoţional cu abilităţi de comunicare eficientă de sine şi cu celălalt în limitele relaţiei
şcoală – familie / cadru didactic – copil/elev – părinte/tutore.

M.2.T.1. Autocunoaştere şi dezvoltare personală


a. Rol social formal / informal / nonformal asumat
Definirea rolului, pe care o persoană îl are, la un moment dat, se face în raport de:
 experiențele trăite / istoria personală;
 convingeri și credințe;
 valori;
 contextul social;
 grupul de apartenență sau aparținători;
 etapa de dezvoltare în care se află la momentul respectiv;
 nevoile personale de evoluție: scopuri/obiective, resurse, particularități specifice, legi de
dezvoltare ontologică.
Rol social:
 obligații, drepturi, responsabilități ale individului stabilite și exersate în raport cu ceilalți și trăite
ca norme de rol, care sunt definite ca norme în urma unui proces de instituționalizare treptată;
 reprezintă un complex de comportamente psihosociale definitorii pentru individul care are
disponibilități, abilități, caracteristici esențiale, necesare și periferice impuse de normele de
rol;

22
 se asumă și se trăiește în procesul de socializare și presupune convenționalitatea unor instituții,
limbaje specifice unei anumite ordini, structuri, sisteme, ca realitate obiectivă în raport cu
persoana. A. Schutz vorbește de “realități multiple” pe care individul le cunoaște treptat și în care
se integrează de când se naște. (cf. I. Ionescu, Sociologie – curs U. A. I. C., 1999 - 2000)
 experiența trăită prin exersarea rolului este parțial reținută, parțial transmisă, parțial
interiorizată.
 conferă persoanei un anumit status care definește locul într-un sistem de relații sociale organizat
și în funcție de:
 rezidență;
 resurse;
 potențial și disponibilitatatea de a-l valorifica;
 identitatea în grupul de apartenență;
 integrarea elementelor culturii grupului de apartenență: reguli, norme, valori.
 rolul este:
 dat de caracteristici particulare (de sex, genetice etc.) ;
 dobândit prin formare și educare (roluri profesionale);
 predominant, pe care îl exersezi zilnic;
 episodic, asumat într-o anumită situație căruia îi este specific. Odată rezolvată / încheiată situația
rolul dispare / își încheie durata de viață;
 expectat sau secret, la care râvnim, pe care ni-l dorim ;
 formal, asumat în mod recunoscut și răspunzând funcționalității organizației / grupului /
instituției sau unui scop/obiectiv bine precizat și recunoscut de toți ceilalți; rol ușor de
recunoscut și identificat ;
 informal, trăit integrat, acceptat și respectat nu numai în cadrul grupului sau într-o situație dată,
este generat de competențele persoanei, depășind spațiul formalului și nonformalului, parte a
vieții cotidiene;
 nonformal, asumat în afara celui formal, în mediul socio-cultural al grupului și derivat din
atribuțiile sau responsabilitățile persoanei în mediul nonformal, al serviciilor comunitare și
nevoilor sociale, mai puțin structurat.
 oferă persoanei posibilitatea ca prin socializare să interiorizeze ceea ce i se transmite și ce
reușește să preia în funcție de nevoile și disponibilitățile de dezvoltare. Se înregistrează un
efect tridimensional:
 de standardizare: să fie cât mai conform cu membrii grupului – conformism ;
 de diferențiere: să se distingă de ceilalți – devianță, diferențiere ;
 de inovație: înțelegerea și acceptarea normelor, dar nu ca unice și de neînlocuit / completat, ci
aplicate original și creator.
Cadrul, pe care îl oferă mediile formal, informal și nonformal, conferă personalității o
dinamică complexă de exprimare a rolului asumat la un moment dat. Este necesar să cunoaștem
cine suntem și de pe ce poziții abordăm o anumită temă situațională, având în vedere relațiile în care
intrăm ca parteneri, colaboratori sau competitori. Unii sociologi consideră ca “rolul profesional își
pune amprenta asupra modului în care omul își joacă celelalte roluri (superrolul profesional)” (cf. I.
Ionescu, Sociologie – curs U. A. I. C., 1999 – 2000, p. 57)
Exercițiul nr. 1
”Povestea mea” – lucru individual și pe grupuri mici
”Cine sunt eu?” – narațiune

 Cine / ce sunt:
1. – Eu?
2. – în familie?
3. – în comunitate?
4. – în societate?
23
Conform lui R. Dilts operăm cu șase niveluri logice, care ne asigură echilibrul funcțional. În
condițiile în care echilibrul unora dintre aceste niveluri este amenințat sau chiar afectat se
înregistrează un conflict, pe care persoana îl resimte ca nevoie de schimbare. Dinamica conflictului
generează rolurile pe care ni le asumăm. Dacă în cazul piramidei nevoilor postulată de A. Maslow
nivelurile se intercondiționează, nivelul superior fiind condiționat de rezolvarea trebuințelor
specifice nivelului anterior, în cazul modelului nivelurilor logice schimbarea se poate face la nivelul
logic la care apare conflictul.
Trebuința de schimbare este resimțită ca disconfort cu sine, motiv pentru care persoana trece
printr-o stare de criză, în funcție de nivelul de afectare a imaginii de sine. Astfel, se pot produce
modificări esențiale la nivelul comportamentelor sau al capabilităților persoanei, redescoperindu-și
resurse care au fost, fie blocate, fie nu au fost cunoscute până atunci (persoana nu a fost conștientă
că la deține), păstrându-se latent. Sunt situații când pot avea loc schimbări radicale generate de
modificări în structuri mai profunde ale personalității, la nivelul convingerilor și sistemului de
valori.
Comportamentul este marca feedback-ului imaginii și stimei de sine, în raport de situațiile de
viață, în care individul uman trăiește cu sens. Personalitatea umană se manifestă în raport de starea
de echilibru generată de congruența acestor niveluri logice.

Exercițiul nr. 2
Pentru a clarifica aceste dileme răspundeți întrebărilor specifice nivelurilor logice:
Etapele exercițiului:
 Se lucrează individual. Fiecare cursant răspunde întrebărilor pe foaia sa de lucru.
 Se formează 4 grupuri (un grup pentru o temă din cele menționate de la 1 – 4.). Fiecare grup
are ca timp de lucru 5 min. Se dezvoltă tema unui nivel logic, răspunzând problemei
specifice nivelului logic respectiv prin menționarea răspunsului personal în cazul fiecărui
membru al grupului, pe foaia de lucru a grupului. Se completează lista cu alte idei, până la
expirarea timpului.
 Se dezvoltă tema nivelului logic următor de fiecare grup în parte, câte 5 min., până fiecare
grup finalizează piramida.
 Se listează răspunsurile grupurilor.
 Se analizează piramida personală cu rezultatele lucrului pe grupuri.
 Comentarii (numai persoanele care doresc). Poate fi dată și ca temă de reflecție.

Spiritualitate
Cine / ce altceva /
altcineva?
Identitate
Cine / ce sunt să fac
Valori / convingeri / asta?
credințe
De ce fac asta?

Competențe / capacități
Cum pot sa fac asta mai
bine?
Comportamentul
Ce fac?
Mediul
Unde sunt?
Fig. nr. 3. Piramida nivelurilor logice (cf. R. Dilts)
24
Exercițiul nr. 3
Exercițiu – reflecție: Oglinda
 Cine sunt eu?
 Prin ce mă deosebesc de cei din jur?
 Care sunt punctele mele tari și slabe?
 Care sunt posibilitățile mele?
 Cum aș putea să îmi dezvolt calitățile și sa îmi depășesc slăbiciunile?

 Funcționarea familiei și rolul social


Familia:
 este factorul prin care se realizează reproducerea socială (socializarea);
 prin aceasta, societatea își reproduce moștenirea culturală și socială;
 este agentul de socializare cu influența cea mai constantă asupra individului;
 constituie cadrul de realizare a sociabilității, premisa deprinderii normelor dezirabile, a
modelelor de conduită în societate.
In familie copilul:
 se umanizează;
 își va forma personalitatea în funcție de relațiile socio-afective și culturale;
 va asimila normele și valorile specifice;
 este cadrul în care se va sigura interpretarea unor tipuri realții sociale;
 se construiesc modele pentru toate tipurile de relații: de supra sau subordonare,
complementaritate, reciprocitate, solidaritate.
Funcțiile familiei
 Funcții interne – care contribuie la crearea unui regim de viață intimă menit să asigure
tuturor membrilor un climat de securitate, protecție, afecțiune;
 Funcții externe – care asigură în principal dezvoltarea firească a personalității fiecărui
membru al grupului, socializarea și integrarea corespunzătoare în viața socială;

 Funcția de socializare și educare


 socializarea:
 „proces de creare a eului social, a identității sociale a unui individ”;
 „evoluție a personalității individuale pe o traiectorie dependentă de traiectoria sa
 socială”;
 „este procesul prin care o ființă asocială – care nu se comportă în mod sistematic așa cum o
fac majoritatea membrilor societății – devine o ființă socială”.(cf. www.dexonline.ro)
 socializarea primară:
 se realizează de regulă în primii ani de viață – perioada „celor 7 ani de acasă”;
 colectivitatea în contact cu care se realizează socializarea primară a copilului este familia;
 socializarea secundară:
 asigură dobândirea unei multitudini de identități sociale în funcție de colectivitățile cu care
vine în contact individul;
 Funcția de socializare a familiei se realizează prin:
 situațiile de educație morală – care au la bază relațiile de autoritate prin intermediul cărora
i se furnizează copilului reguli morale;
 situațiile de „învățare cognitivă” – prin care copilul învață sistemul de cunoștințe,
aptitudini, deprinderi necesare conviețuirii în societate;
 situații care angajează invenția sau imaginația – prin intermediul cărora se dezvoltă
capacitățile creatoare și gândirea participativă;
25
 situații de „comunicare cognitivă” – care dezvoltă afectivitatea specific umană cu un rol
deosebit de important în echilibrul moral și psihologic al individului;
 Funcția de educare a familiei:
 Desemnează, în principal, contribuția familiei ca element constitutiv al societății, la
producerea sinelui, iar prin aceasta la menținerea limitelor și funcționarea societății;
 de calitatea actului educativ din familie depinde integrarea socială a copilului – viitor
adult;
 reușita integrării sociale depinde de calitatea climatului familial, care trebuie să fie
caracterizat prin:
 acceptare;
 afecțiune;
 înțelegere a copilului mic;
 dezvoltarea încrederii în sine;
 apariția sentimentului de securitate;
 posibilitatea de a conserva respectul de sine și de a câștiga respectul;
 celorlalți.

 Funcția de reglementare a raporturilor sexuale și reproducere


 este o funcție atât naturală cât și socială – deoarece în fiecare societate există norme și
reguli care reglementează raporturile sexuale dintre indivizi;
 prin reglementarea raporturilor sexuale societatea reglementează procedeele de
transmitere a patrimonioului și prestigiului precum și îngrijirea și socializarea copiilor.

 Funcția economică
 presupune realizarea unor beneficii suficiente pentru satisfacerea nevoilor familiei și
organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun de venituri și cheltuieli;
Bugetul de familie ne ajută să constatăm următoarele:
 relația dintre venituri și mărimea familiei prin care se poate stabili posibilitatea ei de
satisfacere a trebuințelor specifice membrilor familiei;
 care sunt modurile de obținere a veniturilor și formele lor;
 care este numărul și caliutatea persoanelor aflate în incapacitate temporară sau parțială de
muncă;
 structura cheltuielilor;
 tipurile predominante de cheltuieli.
 Bugetul echilibrat: surse sigure de venit, suficiente în raport cu componența familiei,
cheltuieli ponderate în raport cu nivelul de trai al familiei;
 Bugetul dezechilibrat: surse sporadice de venituri, venituri ocazionale, insuficiente,
echeltuieli exagerate într-o anumită direcție în detrimentul altora, vitale.

 Funcția de solidaritate și de asistență


 asigură unitatea și consistența familiei;
 presupune:
 solidaritate privind locuința;
 solidaritate în activitățile domestice și supravegherea copilului;
 sprijin pentru finalitatea studiilor;
 solidaritate pe linie profesională;
 solidaritate manifestată dinspre tineri spre vârstnici;
 solidaritate și coeziune conjugală;

26
 Funcția de transmitere intergenerațională
 presupune:
 transmiterea capitalului economic;
 transmiterea capitalului cultural prin procesul de socializare și educație;
 construirea unei identități sociale a copilului;
 transmiterea capitalului social și simbolic – poziție socială, statut social.
Familia asigură fiecărui individ o identitate socială inițială, o poziție care va influența
semnificativ experiențele de viață de mai târziu, ale viitorului adult.

 Funcția de control social


 fiecare individ este membru al unei familii de origine, socializat prin prisma unui model
cultural, al unui sistem de valori, posesor la unei moșteniri socio-culturale și materiale;
 familia marchează evoluția fiecărui individ;
 deciziile de căsătorie sunt influențate de cele mai multe ori de rețeaua de rudenie (familia de
origine, familia lărgită);
 fiind element al sistemului social, familia exercită un control asupra celorlalte sisteme
sociale astfel încât să fie satisfăcute cerințele, trebuințele persoanei.

Exercițiul nr. 4
1. Analizați și interpretați schema de mai jos din perspectiva următoarelor opinii:
 “Evoluționiștii sugerează că familiile cu doi părinți au fost și probabil vor continua să
constituie cel mai eficient model de a concepe și crește copii.” (cf. R. Prior și J.
O’Connor, NLP și relațiile de cuplu, 2006, pp. 38)
 “Familiile funcționale se caracterizează prin capacitatatea indivizilor și a unității
familiale de a satisface nevoile psihologice și sociale ale grupului familial ca întreg și ale
fiecărui membru în parte.” (cf. N. Turliuc, Evaluare și diagnostic de cuplu și familie –
curs pentru uz intern, 2009, pp. 3)
 “Unii consideră că rolul profesional își pune amprenta asupra modului în care își joacă
celelalte roluri.” (cf. I. Ionescu, Sociologie – curs pentru uz intern, U.A.I.C., 1999 -
2000, pp. 57)
1. Prezentați-vă opinia într-un eseu, de cel puțin o pagină, privind importanța rolului asumat
formal, informal și nonformal pentru dezvoltarea personală și funcționalitatea familiei.
Crearea
noilor
generatii

Asigurarea Mentinerea
si satisfacerea
securitatii nevoilor fizice
emotionale ale familiei

Functiile
familei

Satisfacerea Asigurarea
nevoilor de socializarii
intimitate adecvate
a copiilor
Satisfacerea
nevoilor
afective

Fig. nr. 4. Reprezentarea funcțiilor familiei din perspectiva teoriei funcționaliste


27 (cf. N. Turliuc, 2004)
b. Comunicare de sine şi cu celălalt în mediul de tip formal
„Orice structură culturală, orice act individual care ține de comportamentul social implică, într-
un sens explicit sau implicit comunicare”. (Vasile Marin)
Ce înseamnă comunicarea?
“a construi împreună în cadrul unui sistem care are propriile lui
 relație structuri formale și funcționale”, într-un spațiu “cu permanente
 acțiune ajustări și glisări semantice”, utilizând un sistem de semne fiind
 tranzacție și acționând în situație. (cf. L. Iacob, Comunicarea în câmpul
 act cultural social – texte alese, 1999, p. 25)

 este procesul de co-construcție socială (cf. Rimé, 1984, 1990 și Ghiglione, 1986 apud L. Iacob,
Comunicarea în câmpul social – texte alese, 1999, p. 22), prin care se schimbă informație între
indivizi utilizându-se un sistem comun de simboluri, semne sau comportamente.
 “expresie particulară a interacțiunii sociale.” (cf. C. Ciofu, Interacțiunea părinți – copii, 1998, p.
16)
 “proces fundamental și indispensabil constituirii unui grup social.” (cf. C. Ciofu,
Interacțiunea părinți – copii, 1998, p. 16)
 “Interacțiune bazată pe schimbul de semnificații” caracterizată caracterizată prin:
 intenționalitate,
 reciprocitate,
 condiția necesară relație – informație – inteligilibilitate,
 dinamică pluridimensională concretizată în întărirea sau antrenarea modificărilor
semnificațiilor generate de alternarea sau substituirea formelor de comunicare unele cu
altele. (cf. L. M. Iacob, B. Bălan, Ș. Boncu, Comunicarea în câmpul social – texte
alese, 1999, p. 15).
 „este inerentă existenței; este o formă a universalității”. (Martin Aftincă)
 „ a da de știre, a face cunoscut, a informa, a înștiința, a spune”. (Samuel C. Certo)
 „Comunicarea reprezintă schimbul de informații.” (Didier Julia)
 „transfer ordonat de semnificație”. (Denis McQuail)
 „...procesul prin care se schimbă informații între emițător și receptor”. (Gary Johns)
 „Comunicarea susține și animă viața!” (cf. Raport UNESCO de Sean McBride)
Comunicarea este mijlocită de:
 limbaj:
 verbal -“rezultatul activității unor organe de coordonare, care recepționează din exteriorul
organismului o serie de semnale linguale, le descifrează conținutul semantic și, pe baza acestora,
elaborează semnale verbale inteligibile.”(cf. E.și N.Jurcă, Cum vorbesc copiii noștri, 1998, p.10).
 paraverbal – elemente prozodice și vocale, esențiale în expresivitatea și estetica comunicării;
 nonverbal – definește contextul situației comunicative, realizează marcajul social și
încadrarea relației comunicative:
 statice: - naturale: înfățișarea, vârsta, sexul;
- dobândite: apartenență socio-culturală, etnie; riduri, pigmentare, cicatrici etc.;
- supraadăugate: machiaj, vestimentație, alte artificii.
 cinetica lentă: postura, atitudine, stare de spirit.
 cinetica rapidă: privire, gestică, mimică, deplasare etc.;
 semnele olfactive și cutanate: termice, tactile, vibratorii.

Componenta nonverbală a comunicării este critică în schimbarea de atitudini. Studiile de


specialitate arată că:
 7% din efecte s-au obținut datorită conținutului verbal al mesajului,

28
 38% s-au datorat carecteristicilor vocii (inflexiuni, ton, calitate, viteza de vorbire) și
expresiei faciale,
 55% limbajului trupului.
B. Rimé, în studiile sale privind comunicarea nonverbală, postulează:
 cauzele personalizării exprimării:
 unicitatea și gradul de libertate a persoanei influențează comunicarea.
 gradul de libertate al interlocutorului este dat de:
 obiectivele comunicării;
 relația dintre parteneri;
 constrângerile normative ale situației de comunicare;
 distanța / spațiul de comunicare;
 canalul de comunicare preferat.
 „exprimarea este o construcție activă, continuă”. (cf. L. M. Iacob, B. Bălan, Ș. Boncu,
Comunicarea în câmpul social – texte alese, 1999, p. 22)
 nivelurile de operare ale libertății locutorului:
 selectarea cuvintelor și expresiilor – sunt activate asociații semantice diferite;
 selectarea formei gramaticale – influențeză conotația exprimării;
 selectarea și ordonarea secvențelor de prezentare a informației: topica;
 selectarea modalităților de comunicare para și nonverbală: supracodează mesajul
sub aspectul sensului, naturii și impactului asupra partenerului;
 selectarea demersului situației comunicative și orientarea partenerului.
 modelul interpretativ al activităților de codare și decodare (cf. L. Iacob și colab., 1999):
 presupune “acte complexe de construcție, traducere și acord între reprezentările
interlocutorilor.” (cf. L. M. Iacob, B. Bălan, Ș. Boncu, Comunicarea în câmpul
social – texte alese, 1999, p. 23)
 comunicarea este un act subiectiv care implică reprezentările structurate pe
constructe și mai puțin pe concepte.
 interesează:
 logica formală: categorizarea, conținutul simbolic social;
 convențiile sociale (matricea categorială) – comunicarea digitală;
 particularitățile individuale: experiențe personale, emoții;
 afecte, motivații (matricea dinamică) – comunicarea analogică.
c. Particularităţi ale educaţiei la vârstele adulte, imagine şi stimă de sine;
Educația se bazează pe valorificarea optimă a potențialului uman. Este un proces continuu, care
se derulează pe tot parcursul vieții omului. În diferite etape ale vieții accentul educativ-formativ
cade pe învățarea prin acumulare, asimilare și acomodare în raport de particularitățile de vârstă ale
persoanei care învață.
Conceptul educație specifc cadrului instituționalizat, formal, se concretizează în organizare și
dirijare a învățării pe durata formării de bază, elementare, când persoana este în plin proces
intenționat de formare a structurilor cognitiv-afective, care să determine capabilități de operare
independentă cu informația în scopul de a trăi o viață cu sens pentru sine într-un mediu socio-
comunitar de aparteneță. Este partea vieții unei persoane, care se întinde pe durata a mai multe etape
de dezvoltare.
Conform teoriei lui J. Piaget, stadiile dezvoltării cognitive se derulează până spre vârsta
adolescenței. Acestea fiind:
 inteligența senzorio-motorie,
 inteligența preoperațională,
 perioada dezvoltării oprațiilor concrete,
 perioada dezvoltării operațiilor formale.

29
Conform lui Riegel, etapa de vață specifică adultului, este o perioadă în care se vorbește de
etapa dezvoltării operațiilor dialectice a cărei caracteristică este contradicția. Alți autori, care au
extins și reconfigurat teoria lui J. Piaget, susțin evoluția ontogenetică a cognitivului în perioada
vieții adultului prin faptul că după parcurgerea stadiului operațiilor formale urmează patru (cf.
Pascal-Leone) etape ale dezvoltării gândirii dialectice la adulți sau șapte (cf. Kramer) etape
specifice adolescenței și vârstei adulte.
Având în vedere scopul cursului de față, nu vom dezvolta aceste teorii, ci ne vom opri la faptul
că adultul aduce în relația diadică părinte – cadru didactic experiențele de viață și înțelepciunea,
care implică o dinamică specifică a imaginii de sine și rolul și statusul sociofamilial. Caracterul
multidimensional al înțelepciunii, ca dimensiune a intelectului omului sănătos, este structurat pe
baza relației intrinseci dintre:
 componenta afectivă: acceptare, empatie, echilibru interior etc.;
 componenta reflexivă: intuiție, introspecție;
 componenta cognitivă: informație, experiențe de viață.
Conform lui Sternberg, există o relație simbiotică între inteligență, înțelepciune și creativitate.
Din această perspectivă, adultul ia decizii și se responsabilizează în actul învățării.
La această vârstă apare motivarea intrinsecă a învățării, facilitată de utilizarea de strategii
specifice în lucrul cu adulții:
 expertiză: o bună pregătire în domeniu, cunoștințe, abilități, competențe;
 empatie: angajament cognitiv, voință participativă, transpunere afectivă, efort imaginativ,
înțelegerea celuilalt;
 entuziasm: angajament și expresivitate. Îmi pasă ce și cum predau! ;
 claritatea predării: facilitează înțelegerea și învățarea eficientă;
 particularizarea diferențială a învățării: responsabilizarea pentru o pedagogie a
diferenței.
Conform Memorandumului privind învățarea permanentă elaborat de Consiliul European la
Lisabona în martie 2000 (cf. R. Paloș, S. Sava, D. Ungureanu, Educația adulților, 2007, p. 124 -
125), sunt șase mesaje-cheie ale realizării practice a învățării permanente:
 noi competențe de bază pentru toți:
 abilități în domeniul tehnologiei informației și al comunicării;
 cunoașterea unor limbi străine;
 competențe sociale: acțiune în parteneriat, toleranță, încredere ăn sine,
autoorientare;
 a învăța cum să învețe (metaînvățare).
 realizarea unor investiții superioare în resursele umane;
 incurajarea inovației în predare și învățare;
 valorificarea învățării;
 regândirea orientării și consilierii:
 satisfacerea intereselor și aspirațiilor persoanei;
 asigurarea accesului liber și neîngrădit la informație de calitate;
 asigurarea serviciilor specializate pentru orientare și consiliere;
 apropierea mai mult a învățării de domiciliu.
Caracteristici (cf. R. Paloș, S. Sava, D. Ungureanu, Educația adulților, 2007, p. 131 - 137):
 ale mediului fizic: modelul SPATIAL
 nivelul I: satisfacție, participare, realizare;
 nivelul al II-lea: transcendență și imanență;
 nivelul al III-lea: autoritatea și amenajarea.
 ale mediului psihologic:
 asigurarea condițiilor optime pentru lucru eficient:
 amenajarea spațiului (să confere ospitalitate și confort);
30
 facilitarea relațiilor interpersonale;
 încurajarea participării active și oferirea de feedback;
 informarea privind activitatea ulterioară (ce, cum și ce fac cu ce învăț?).
 cei 3 R
 relația cu ceilalți membri ai grupului: experiență împărtășită, oferire de suport;
 relația cu educatorul: încredere reciprocă, respect, credibilitate – autenticitate;
 relația cu conținutul: materiale utilizate, resurse disponibile.
 ale mediului virtual:
 direcții de acțiune asupra persoanei adulte;
 direcții de acțiune asupra conținutului;
 elemente specifice:
 definirea obiecttivelor de învățare corespunzător tehnologiei utilizate;
 dotarea spațiului de lucru;
 adaptarea mobilierului și a amenajării spațiului;
 procedurile de lucru și reguli de desfășurare a activităților;
 personalul pregătit pentru lucrul cu tehnologia și cu adulții.
 ale mediului socio-cultural: caracteristici:
 roluri și responsabilități ale adultului în viața profesională și personală,
 individualizarea strategiilor ți învățării impusă de calitatea și volumul experiențelor trăite,
 particularitățile vârstei: transformări fizice, psihologice și sociale,
 anxietatea și ambivalența manifestate de adult în orientarea spre învățare.
Bariere în lucrul cu adulții:
 culturale:
 apartenență socială și statut socioeconomic;
 apartenență sexuală;
 vârsta;
 prioritățile politice privind raportul dintre tipul de conducere și societatea educațională.
 structurale:
 resurse financiare insificiente;
 resurse de timp limitate;
 slaba informare, orientare și consiliere privind oportunitățile disponibile;
 neconcordanța dintre cerere și ofertă privind nevoile educaționale ale adultului;
 personalitatea și pregătirea formatorilor.
 personale:
 caracteristici ale familiei: nivel cultural, socioeconomic, educațional;
 imaginea (conceptul despre sine) și stima de sine a adultului în calitatate de participant;
 sentimentul propriei valori și expectanțele persoanei;
 problemele de sănătate;
 experiențele negative de viață trăite care demotivează sau generează lipsă de interes;
 alte particularități ale personalității adultului în cauză.
M.2.T.2. Comunicarea eficientă
a. Elementele comunicării:
 sursa – emitentul mesajului;
 codificarea – simbolurile orale sau scrise utilizate pentru a transmite mesajul;
 canalul – mediul utilizat pentru a transmite;
 decodificarea – interpretarea mesajului de către receptor;
 receptor – destinatarul mesajului;
 feedback – informația utilizată pentru a determina fidelitatea transmiterii și recepționării
mesajului;
 perturbații – orice element care distorsionează procesul comunicării.

31
 Functiile comunicării în relațiile părinte – copil:
 asigură funcționarea sistemului familial;
 are funcția de susținere și suport în dezvoltarea persoanei;
 are funcție educativă; este în stransă legatură cu stilurile parentale;
 are funcție informațională;
 determină dezvoltarea copilului, favorizând negocierea, re-negocierea și clarificarea
regulilor, expectanțelor comportamentale etc.
b. Principii fundamentale, reguli pentru o comunicare eficientă
 Principii fundamentale:
1. Fiți conștienți de sentimentele dumneavoastră și ale celorlalți.
2. Fiți empatic și ințelegeți punctele de vedere ale celorlalți.
3. Dobândiți echilibru și faceți față impulsurilor emoționale și comportamentale.
4. Construiți scopuri / obiective și planuri pozitive (automonitorizare și feedback).
5. Folosiți aptitudini sociale pozitive în relațiile cu ceilalți:
- Conștientizează propriile sentimente!;
- Vorbește atunci când iți vine rândul!;
- Exprimă ideile clar!;
- Calmează-te inainte de a reacționa!
 Componentele comunicării
MESAJ VERBAL MESAJ NON-VERBAL

CE SPUI ?
7% CE ARĂŢI?
CUM SPUI? 50%
43 %

Voce - Faţă Limbajul trupului Conţinut verbal


38% 55% 7%
CREAZĂ CREAZĂ
MEDIUL MESAJUL
93% 7%

ascultă
credibilitate
congruență argument
arată
onestitate respect arată e
integritate interes

ETHOS PATHOS LOGOS


(Caracter) (Emoţie) (Logică)

COMUNICARE EFICACE

32
Fig. nr. 5. Schema comunicării eficace (cf. Louis Huete, Comunicare prezentată la Conferinţa “International Faculty
Development”, Cracovia, 1997)
 COMUNICAREA are loc întotdeauna atunci când un om influențează comportamentul
altuia.
 COMUNICAREA are întotdeauna loc, dacă destinatarul are prilejul de a-și exprima
punctul de vedere față de informația emitentului.
 Bariere de comunicare:
 La nivel individual:
 concluziile grăbite;
 prejudecățile;
 stereotipurile;
 lipsa de cunoștințe;
 dezinteresul;
 dificultățile de esprimare (psiho-fizice);
 emoțiile.
 La nivel organizațional:
 neacordarea sau neprimirea „feedback-ului” necesar pentru transmiterea informației,
prin acestea creându-se erori;
 neacordarea importanței informației sau mesajului pentru că „nu este pentru mine”;
 netransmiterea informației, întrucât necesită efort.
 Tipuri de comunicare (cf. CODECS – Puterea cunoașterii, Comunicare – Institutul Național al
Magistraturii) posibil generatoare de situații conflictuale :
 Comunicarea evaluativă – situația în care cel care comunică își etichetează
interlocutorul sau acțiunile acestuia cu atribute îndeosebi negative „enervant”,
„incompetent”, „leneș”, „insistent”;
 Comunicarea dogmatică – specifică indivizilor cu vederi înguste, incapabili să accepte
punctele de vedere ale celorlalți, au tendința de a transforma orice discuție într-o
confruntare, în care pornesc de la premisa că doar ei sunt cei care au dreptate;
 Comunicarea manipulativă - atunci când simțim că cineva are metode ascunse și
încearcă să ne influențeze și tindem să reacționăm negativ, să ne opunem, chiar dacă
aceasta nu este neapărat în interesul nostru. Managerii încearcă să-i manipuleze pe
subordonați pentru a-i face să accepte o decizie care a fost deja luată.
 Reguli ale unei comunicari eficiente:
 Transmite mesajul clar, fără ambiguități / confuzii.
 Stabilește contactul vizual.
 Incurajează comunicarea nonverbal și paraverbal.
 Concentrează atenţia pe ceea ce ți se transmite.
 Adresează întrebări deschise .
 Evită sfaturile, etichetarea și diagnosticarea.
 Evită imperativele, amenințarea și moralizarea.
 Evită întreruperea copilului / interlocutorului.
 Fii preocupat de nevoile copilului / interlocutorului.
 Evită argumentele logice, diversiunile, asigurările că totul va fi bine.

Regulă de “14 carate”: “Poartă-te cu alții așa cum ai vrea să se poarte ei cu tine.”
Regulă de “24 de carate”: “Poartă-te cu copiii tăi așa cum ți-ai dori să se poarte alții cu ei.”
c. Comunicarea asertivă și rezolvarea adaptativă a emoţiilor resimţite
 Asertivitatea – utilizarea limbajului responsabilității, prin care comunicarea este mai
completă, cu un schimb mare de informații și care previne reacțiile defensive, prin evitarea
criticii și evaluării persoanei cu care se comunică.

33
 Ce este comunicarea asertivă?
 abilitatea de comunicare directă, deschisă şi onestă, care ne face să avem încredere în noi şi să
câştigăm respectul colegilor, prietenilor;
 relevă abilitateaativita de exprimare a emoţiilor şi a gândurilor într-un mod în care ne
satisfacem nevoile şi dorinţele şi le respectăm pe cele ale interlocutorului.
 Presupune:
- folosirea in exprimare a persoanei I si a III-a, evitarea folosirii persoanei a II-a;
- exprimarea clara a efectului (pozitiv sau negativ) a comportamentului vizat;
- descrierea in termeni clari a comportamentului vizat.
d. Bariere în comunicarea eficientă:
 etichetarea și / sau tendința de a judeca, critica;
 utilizarea întrebărilor în mod agresiv (autoritar, evaluativ);
 prezentarea de soluții sau oferirea de sfaturi;
 adresarea de dispoziții / ordine: scade stima de sine și poate genera reacții defensive, pasive
sau agresive, rezistențe;
 atitudinea moralizatoare prin utilizarea formulelor care induc obligativitate sau iminența
unei erori;
 evitarea abordării unor probleme importante (tactica evitării, a abaterii);
 argumentarea logică impusă.
e. Condiții ale unei comunicări eficiente:
 descrierea comportamnetului,
 orientarea spre problemă,
 spontaneitatea,
 empatia,
 egalitatea în comunicare,
 utilizarea comunicării de tip asertiv,
 exprimarea emoțională:
 identificarea și recunoașterea emoțiilor;
 identificarea evenimentelor / situațiilor care declanșează emoțiile;
 identificarea modalităților de exprimare comportamentală a emoțiilor;
 exprimarea emoției prin limbaj clar, adecvat;
 asumarea responsabilității a ceea ce simți.
f. Modalitati prin care se pot gestiona comportamente indezirabile
Vizeaza comportamentele care nu pot fi ignorate sau
redirecţionate.
Această strategie constă în izolarea copilului pentru o
Exclu
derea
perioadă de câteva minute sau retragerea unui privilegiu
pe o perioadă determinată.

Se are in vedere:
- vârsta copilului,
- consecvenţa în aplicarea lor,
Administrarea - penalizările să survină
consecintelor imediat după comportament.
- Copilul învaţa din greşeli?

Ignorarea Comportamente care pot fi ignorate:


- grimasele,
- înjurăturile,
- crizele de plâns provocate intenţionat de copil,
- protestele atunci când este rugat să facă ceva,
- crizele de furie ocazionale,
34 - certurile minore cu alţi copii
Fig. nr. 5. Gestionarea comportamentelor
indesirabile
g. Tehnici / strategii pentru comunicarea eficientă
 Tehnica SATGIAPO (cf. D. Goleman, Inteligenţa emoţională, Ed. Curtea veche, 2001) -

Acronimul Semnificatia Exemplu


S Sentimentul care îmi indică o acțiune chibzuită. Supărat, obosit etc.
A Am o problemă. Copiii se ceartă.
T Țelurile sunt ghid. Vreau să se înțeleagă.
G Gândesc la ceea ce pot face. Soluții posibile
Rezultate posibile pentru fiecare
I Imaginez rezultatele.
soluție.
A Aleg cea mai bună soluție. Aleg soluția obiectivă.
Cum procedez: ce fac, cum fac,
Planific /anticipez capcanele / exersez planul /
P cum stiu că am obținut rezultatul
pun planul in aplicare.
dorit.
Observ comportamentul –
O Observ ce s-a întâmplat. Ce fac mai departe?
feedback.
 Selectarea strategiilor eficiente în descurajarea comportamentelor nedorite are în vedere:
 motivul comportamentului,
 gravitatea consecințelor comportamentului,
 vârsta copilului,
 evitarea sancțiunilor corporale. Pedeapsa corporală dezvoltă:
 crize de furie frecvente,
 dificultăţi de relaţionare,
 tulburari emoționale și comportamentale.
 Tehnica SOCS:
Acronimul Semnificația Etapele
S Situație Definirea situației în care te afli și ce simți.
O Opțiune Analiza soluțiilor de rezolvare a problemei.
C Consecințe Analiza consecințelor posibile
S Soluții Decizia și aplicarea soluției
h. Tipuri comportamentale:
 Oamenii cu un comportament de supunere :
 Le permit celorlalți să domine;
 Își ascund sentimentele și părerile;
 Sunt nehotărâți;
 Se scuză permanent;
 Au un contact vizual slab și o postură umilă;
 Oamenii cu un comportament asertiv:
 Spun direct părerile și dorințele;
 Oferă opinii și își comunică sentimentele;
 Sunt hotărâți;
 Înfruntă problemele;
 Au un bun contact vizual și o postură deschisă.
 Oameni cu un comportament agresiv:
 Întrerup mereu discuțiile;
 Ascund informațiile și părerile personale;
 Domină discuția și nu sunt buni ascultători;
35
 Vorbesc tare, jicnesc și sunt sarcastici;
 Au un contact vizual puternic și o postură dominantă.
i. Rezolvarea adaptativă a emoțiilor resimțite
 Recunoaşterea si etichetarea corectă a emoţiilor
 Identificarea reacţiilor emoţionale, comportamentale si gândurile care însoţesc reacţiile
emoţionale
 Întreruperea gândurilor negre
 Înlocuirea gândurilor care produc iritare, nervozitate cu altele care calmează
 Solutionarea unui conflict presupune CALM.
j. Spații personale
Conform CODECS – Puterea Comunicării – Comunicare – Institutul Național al Magistraturii:
Spațiul: fiecare dintre noi are nevoie de spații personale. „Nu vei avea niciodată o a doua șansă
ca să produci prima impresie!”
Nr. Faza Faza
Denumire Observații
crt. apropiată depărtată
1. Distanța Contact fizic Pînă la 0,5 m  Relații de intimitate;
intimă efectiv  Excepții: lifturi, mijloace de transport în
comun aglomerate;
2. Distanța 0,5 m - 1,0 m 1,0 m – 2,0 m  Persoanelor care reprezintă mai mult
personală decât o cunoștință întâmplătoare;
3. Distanța 2,0m - 3,0m 3,0 m – 5,0 m  Întâlniri de impersonale cu diferiți
socială reprezentanți a comunității;
 Discuții între directori și cadre
didactice, părinți, etc.;
 Discuții între persoane încadrate și cele
care doresc să se încadreze;
 Discuții cu părinții care doresc să
înscrie un copil la școală sau la
grădiniță;
4. Distanța 5,0m – 10,0m 10,0 m și peste  Întâlniri cu cadrele didactice;
publică  Întâlniri cu părinții în cadrul unor
lectorate, inceputul/sfârșitul anului
școlar, ședințe cu comitetul
reprezentativ al părinților;
 Întâlniri cu oameni de cultură și de artă;
 Politicieni;
 Persoane publice;

ATENȚIE!!!
Primele 90 de secunde ale unei întâlniri reprezintă 90% din impresia pe care o produceți
asupra celorlalți.
k. Stiluri de comunicare - poate fi definit ca un set specializat de comportasmente interpersonale
utilizate într-o situație dată.
Stilul de comunicare Caracteristici
Directiv  Comunicarea este unidirecționată;
 Comunicatorii insistă ca ideile lor să aibă prioritate;
 Comunicatorii îi conving pe ceilalți să acționeze așa cum doresc ei;
 Comunicatorii își folosesc puterea și autoritatea pentru a se face ascultați;
 Comunicatorii utilizează manipularea interlocutorului;

36
Egalitarist  Comunicarea este bidirecționată;
 Comunicatorii stimulează generarea de idei de către ceilalți;
 Comunicarea este deschisă și fluidă;
 Comunicarea este prietenăasă și caldă, bazată pe înțelegere reciprocă;
Structurativ  Comunicarea este orientată către sistematizarea mediului;
 Comunicatorii îi influențează pe ceilalți prin citarea procedurilor regulilor,
standardelor aplicabile situației;
 Comunicarea este orientată spre clarificarea sau structurarea problemelor;
Dinamic  Comunicatorii se exprimă scurt și la obiect;
 Comunicatorii sunt sinceri și direcți;
 Conținutul comunicării este pragmatic și orientat spre acțiune;
De abandon  Comunicatorii se supun dorințelor celorlalți;
 Comunicatorii se arată de acord cu punctele de vedere exprimate de ceilalți;
 Comunicatorii sunt receptivi la ideile și conținuturile altor persoane;
 Comuinicatorii cedează responsabilitatea altor persoane asumându-și doar un rol
suportiv;
De evitare  Comunicatorii evită procesul de comunicare;
 Nu se dorește exercitarea vreunei influențe;
 Deciziile sunt luate în general independent, nu interactiv;
 Comunicatorii evită subiectul aflat în discuție vorbind despre altceva sau
atacându-și verbal interlocutorul;
l. Reguli pentru asigurarea unei ascultări active și eficace
1. Urmăriți acordul dintre limbajul nonverbal și cel verbal al interlocutorului;
2. Concentrați-vă asupra conținutului mesajului;
3. Ascultați pentru a înțelege mesajul, nu pentru a pregăti răspunsul;
4. Suspendați evaluarea mesajului până la înțelegerea sa completă;
5. Grupați ideile pentru a depista structura mesajului astfel încât să-l puteți reține mai ușor;
6. Rezumați mental mesajul sub forma unei schițe a punctelor principale;
7. Luați notițe din când în când pentru a vă ajuta la memorarea mesajului, prevenirea
distrugerilor și demonstrarea interesului față de ceea ce vă spune interlocutorul;
8. Nu anticiapați ceea ce vorbitorul vrea să spună și nu terminați propozițiile în locul lui;
9. Nu adoptați comportamentele nonverbale care denotă nerăbdare sau plictiseală (verificarea
ceasului, căscatul, privitul în altă parte, mișcări necontrolate);
10. Ascultarea activă se poate realiza prin :
a. Sublinieri verbale:
 Ascultarea ideilor;
 Repetarea cuvintelor și frazelor;
 Ridicarea sau coborârea vocii;
b. Sublinieri nonverbale:
 Atingerea;
 Mișcările corpului;
 Expresiile feței;
 Gesturile mâinilor;
Ascultător
Activ Pasiv
 Ascultă ce se spune;  Ascultă stilul, cuvintele și gramatica;
 Vrea să înțeleagă complet mesajul;  Își petrece timpul gândindu-se ce va spune;
 Ascultă mesajul real;  Ascultă numai faptele;
 Este foarte atent și nu permite factorilor  Pretinde că ascultă și își pierde ușor atenția;
externi să îi distragă atenția;  Face și altceva în timp ce ascultă;
 Nu mai face altceva în același timp;  Trage concluzii în timp ce ascultă;
37
 Nu trage concluzii;  Dă semne de nerăbdare;
 Nu își arată nerăbdarea;  Nu verifică înțelegerea din timp în timp;
 Confirmă înțelegerea;  Nu arată interes față de interlocutorul său;
 Confirmă nonverbal că ascultă;

Joc de rol: ”Ce ați schimba?”


Urmăriți cu atenție jocul de rol, notați comportamentul unui personaj, apoi propuneți cîteva
schimbări. Motivați de ce ați ales un anumit personaj.
................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................

 Tehnici de manifestare a unei atitudini pozitive:


 Ascultați ceea ce spune interlocutorul și arătați-i acestuia că îl auziți și îl înțelegeți,
 Decideți ce doriți să comunicați;
 Comunicați, cât mai prompt posibil, ceea ce gâdiți sau simțiți;
 Spuneți ceea ce doriți să se realizeze;
 Fiți precis și p-riviți interlocutorul în ochi;

 Cum puteți crește asertivitatea:


 Ascultă ce sune celălalt!
 Arată-i că l-ai auzit și îl înțelegi!
 Hotarăște ceea ce vrei să spui!
 Spune ceea ce gândești sau simți cât mai repede!
 Spune ceea ce ai vrea să se întâmple!
 Fii specific și privește-i în ochi!
( cf. CODECS – Puterea Cunoașterii, Comunicare – Institutul Național al Magistraturii)

Exercițiul nr. 6.1.


Lucru pe grupuri: „Ce vă comunică postura?”
Priviți imaginile de mai jos. Care dintre următoarele adjective descriu postura fiecărui personaj?

Surprins Furios Nepăsător Atotștiutor

Trist Supărat Îndoielnic Mândru

Timid Dezinteresat Comunicativ Delăsător

38
A B

D
C

Orientarea și postura
 Persoanele care doresc să coopereze sunt tentate să stea jos sau de acceași parte;
 Dacă sunt situate în opoziție, pentru a coopera ele trebuie să stea în picioare sau se vor
poziționa în fața persoanei cu care vorbesc;
 Nu copiați „în oglindă” gesturile și mișcările corporale ale interlocutorului;

Exercițiul nr. 6. 2.
Lucru pe gupuri:
 Găsiți căteva modalități de a comunica și coopera dacă această postură este a unui copil;
 Găsiți căteva modalități de a comunica și coopera dacă această postură este a unui adult;
 ( după CODECS – Puterea Cunoașterii, Comunicare – Institutul Național al Magistraturii)
M.2.T.3. Ce trebuie să afle părintele de la cadrul didactic despre copilul său?
a. Caracterizarea vârstei de dezvoltare
Exercițiul nr. 7
Prezentaţi, accesibil, caracteristici ale vârstei beneficiarilor şi particularităţi ale intervenţiei de tip
educaţional într-o situaţie dată, prin tehnici de comunicare specifice.

b. Nevoi specifice de intervenţie educaţională, aspecte comportamentale care necesită


particularizarea actului educativ
Ca şi adulţii, copii şi adolescenţii pot avea probleme de sănătate care să le afecteze modul cum
gândesc, simt şi acţionează. Aceste probleme sunt reale şi pot duce la abandonarea şcolii, conflicte
familiale, consum de droguri, violenţă şi suicid.
O serie de factori de mediu cu grad mare de risc pot favoriza apariţia problemelor de sănătate
(apud Dumitrescu, M.; Dumitrescu, S., 3, p.25):
 Boli cronice sau dizabilităţi care împiedică sistemul nervos central;
 Dificultăţi în achiziţionarea abilităţilor şcolare;

39
 Neglijare sau abuz emoţional;
 Abuz fizic sau sexual;
 Părinţi sau rude apropiate care au decedat recent;
 Abandon;
 Părinţi cu tulburări psihice;
 Părinţi cu tulburări de comportament;
 Abuz de substanţe în familia copilului;
 Separarea sau pierderea unui părinte;
 Certuri în familie sau divorţul părinţilor;
 Probleme financiare în familie;
 Sărăcie şi şomaj;
 Probleme interetnice;
 Violenţe între vecini, în zona în care locuieşte copilul;
 Locuinţe situate la periferie, în mediu toxic, poluant;
 Dezastre naturale;
 Accidente.
Adolescenţa este, prin excelenţă, vârsta discordanţei. Trăsăturile psihologice ale
adolescentului sunt destul debine conturate şi se caracterizează prin (Dumitrescu, M.; Dumitrescu,
S., 3, p.25):
 Intransigenţă şi puritate;
 Stări pasionale, aşa-numitele „crize”;
 Descoperirea Eu-lui;
 Depresia şi plictiseala;
 Gustul şi analiza sentimentului de a nu fi înţeles;
 Sentimentul de libertate;
 Incomunicabilitatea;
 Problema sexuală.
c. Comportamentul antisocial
Încă din copilărie, viitorul tânăr dobândeşte abilităţi de relaţionare socială şi îşi însuşeşte
norme şi conduite etice, morale. Încălcarea acestora în mod persistent şi repetat duce la apariţia
tulburări de comportament antisocial, în cadrul căruia pot fi întâlnite:
 Tulburarea de opoziţie, care se manifestă prin agresivitate, hiperactivitate şi incapacitatea de a
se controla, prin opoziţie şi sfidarea autorităţii părinţilor sau a profesorilor:
 Refuzul de a respecta regulile familiei (programul de somn, orele de masă), manifestări agresive
(plănge şi ţipă când nu i se îndeplineşte o dorinţă);
 Agresivitate manifestată iniţial verbal (vorbeşte urât cu părinţii), comportament distructiv (faţă
de jucării sau obiectele din casă/clasă, faţă de alţi copii), se înfurie uşor (loveşte, zgârie, taie),
 La adolescenţă manifestările capătă alte valenţe, luând aspectul sfidării/ frondei (obrăznicie faţă
de profesori, chiul sau întârzierea la ore).
 Tulburarea de conduită este caracterizată prin încălcarea unor norme morale şi sociale cu
violarea drepturilor celuilalt. Se manifestă prin furt, minciună, consum de alcool şi droguri,
agresivitate verbală şi fizică, incendiere, fugă de acasă, vagabondaj şi prostituţie. Astfel de
tulburări apar mai frecvent la adolescenţii care provin din clase sociale defavorizate (familii
sărace cu părinţi şomeri, dezorganizate, cu un părinte la închisoare). Factorii familiali au un rol
important în declanşarea acestor tulburări (familii în care nu există respect pentru celălalt, cu
număr mare de adolescenţi, mame divorţate, relaţii familiale nearmonioase, părinţi care
pedepsesc brutal fără a recompensa, părinţi care nu pot să aplice reguli educaţionale corecte).
 Refuzul şcolar
Este un comportament, deşi mulţi autori consideră refuzul şcolar ca diagnostic psihic. Pentru
mulţi adolescenţi, şcoala reprezintă un factor de stres emoţional, ceea ce duce la apariţia
40
dificultăţilor de învăţare, cu scăderea performanţelor şi creşterea absenteismului. La şcolarii mici se
utilizează termenul de fobie şcolară sau anxietate de separare, simptomatologia apărând în primele
clase, când copilul acuză dureri abdominale şi vărsături, greaţă dimineaţa, înainte de plecatul la
şcoală şi când se separă de mamă.
Din punct de vedere legal, şcoala este obligatorie, de aceea refuzul şcolar devine o problemă:
copiii rămân uneori analfabeţi sau fără o instruire şcolară corespunzătoare, iar dacă trăiesc în medii
defavorabile au un rist crescut de delicvenţă.
d. Anxietatea
Anxietatea te ajută să te adaptezi şi să faci faţă situaţiilor dificile (emoţia primei întâlniri,
tensiunea unui examen, un pericol iminent). Dar, în cazul unei tulburări de anxietate, această
emoţie, de obicei normală, poate distruge viaţa zilnică. Tulburările de anxietate pot fi grave, adesea
legate de starea biologică şi de experienţele de viaţă ale individului. Mulţi consideră că cei afectaţi
de astfel de tulburări ar trebui să fie capabili să treacă pur şi simplu peste simptome, fără un ajutor
special. Doar dorinţa de a înlătura aceste simptome nu este, însă, suficientă, necesitând apelarea la
tratamente.
e. Depresia
Majoritatea persoanelor care suferă de o formă de depresie nu caută tratament, cu toate că
acesta are efecte chiar şi în cele mai severe forme. Există mai multe tipuri de tulburări depresive.
Ele afectează starea fizică, dispoziţia, gândirea, felul în care mănânci sau dormi, părerea despre tine
şi felul în care gândeşti despre lumea din exterior. Simptomatologia depresiilor este foarte variată
(Dumitrescu, M.; Dumitrescu, S., 3, p.32):
 Tristeţe persistentă, anxietate sau lipsă de interes;
 Sentimente de deznădejde, pesimism;
 Sentimente de vină, inutilitate, descurajare;
 Insomnii, trezirea dis-de-dimineaţă sau, dimpotrivă, somnul prelungit;
 Pierderea poftei de mâncare şi scăderea în greutate sau abuzul de alimente şi creşterea
în greutate;
 Energie scăzută, oboseală, mişcări lente;
 Gânduri despre moarte şi suicid;
 Agitaţie, iritabilitate;
 Dificultăţi de concentrare, de rememorare, de luare a deciziilor;
 Simptome fizice care nu răspund la tratament (dureri de cap, tulburări digestive, dureri
cronice).
f. Tulburările de personalitate
Tulburările de personalitate sunt caracterizate prin iritabilitate, impulsivitate şi o mare
varietate de trăsături de caracter, manifestându-se mai ales prin conduite antisociale, care nu se
asociază cu o culpabilitate conştientă. Tulburările de personalitate au ca perioadă de apariţie
copilăria sau adolescenţa şi se continuă în viaţa adultă. De fapt, în copilărie sau adolescenţă, ţinând
cont că personalitatea nu este, încă, formată, putem vorbi doar despre o perturbare a dezvoltării ei,
despre dezvoltarea dizarmonică a acesteia. Principalele caracteristici ale tipurilor de tulburări de
personalitate cu debut în copilărie sau adolescenţă, sunt (Dumitrescu, M.; Dumitrescu, S., 3, pp.37-
38):
 Dezvoltarea dizarmonică a personalităţii de tip schizoid:
 Retras, tăcut, nu creează probleme;
 Nu doreşte legături strânse cu alte persoane;
 Nu participă la activităţile grupului;
 Nu se implică emoţional în nici un fel de relaţie sentimentală;
 Nu îl interesează existenţa celorlalţi.
 Dezvoltarea dizarmonică a personalităţii de tip antisocial:
 Fuga de acasă, furturile, iniţierea bătăilor, minciunile;
 Chiulul, nerespectarea disciplinei şcolare;
41
 Perturbarea orelor, obrăznicia faţă de profesori;
 Plăcerea de a chinui animale;
 Fumatul şi consumul de alcool.
 Dezvoltarea dizarmonică a personalităţii de tip histrionic:
 Emoţii intens trăite;
 Nevoia de a fi în centrul atenţiei;
 Influenţabil, amplificând emoţiile exprimate de anturaj;
 Schimbarea rapidă a emoţiilor,
 Folosirea aspectului fizic;
 Orice incitare sau refuz sunt considerate adevărate drame.
 Dezvoltarea dizarmonică a personalităţii de tip evitant:
 Timiditate excesivă, neîncredere în forţele proprii;
 Sentimentul de inferioritate;
 Ezitant în asumarea riscurilor personale;
 Anxios şi panicat în orice context care dă sentimentul insecurităţii;
 Refuzul expunerii opiniilor în public.

 Manifestări dizarmonice / tendințe dezadaptative în dezvoltarea copilului / elevului:

Etapa de dezvoltare / vârsta copilului / elevului


Preșcolaritatea Școlaritatea mică Pubertatea și adolescența
 Deprivare afectiv-  Tulburări de  Tulburări de dezvoltare emoțională:
educativă dezvoltare  anxietate
 Anxietate de emoțională:  tendințe depresive
separare  Anxietate  timiditate excesivă
 Tendințe  Tendințe depresive  identificări cu modele negative
depresive,  Timiditate excesivă  furt, minciună
timiditate,  Identificări cu  reacții agresive
inatenție modele negative  izolare, depresie
 Opoziționism  Furt, minciună  flipsă de motvație
provocator  Reacții agresive  nesupunere la reguli foromale
 Instabilitate  Opoziționism  idei suicidare
comportamentală provocator  consum curent sau experiențial de droguri,
 Manifestări  Instabilitate alcool
agresive cogmportamentală  egocentrismul – o exagerată conștiință a
 Sfidarea regulilor propriei persoane și a istoriei personale care
 Fobie școlară poate distorsiona sau nega realitatea
 eșec școlar, abandon școlar
 fuga de acasă, apartenența la grupuri
infracționale sau vagabondaj
 Dificultăți de adaptare:
 anxietate și hipersensibilitate
 pseudodisfuncția specifică vârstei
 tulburări de comportament alimentar
 tentative de suicid
 furt, minciună, probleme cu legea
 scădere spectaculoasă a performanțelor școlare

42
 Modalităţi de intervenţie educaţională în situaţii date
Manifestări specifice unui Nevoi ale copilului care Intervenții de tip educațional
comportament dificil de educat manifestă comportamente
dificil de educat
 imbolnăviri dese  trebuințe fiziologice și  analiza comportamentului și
 refuzul mâncării, implicării emoționale depistarea cauzelor care au
în sarcină  trebuință de securitate generat manifestările
 refuzul sau eludarea regulei și de a fi iubit comportamentale indezirabile
în jocuri și viața socială  tendința de a deveni o  evaluarea și cunoașterea
 apatie / agitație, instabilitate persoană independentă; trebuințelor particulare reale
 labilitate emoționala, plâns  în situații noi ale copilului
facil reacționează conform  oferirea de situații de învățare
 impunerea propriei voințe, trebuințelor sale alternative
capricii particulare;  medierea “conflictului” creat
 refuzul restricțiilor, limitelor  apartenența la un grup între copil și grup prin soluția
 - izolare / tiranie față de cei este restricționată de “câștig-câștig” (negocierea)
din jur opoziția celor din jur  evitarea compromisului și a
șantajului emoțional
 dezacord între nevoile  trebuințe cognitive și de  precizarea și exersarea
personale și cerințele și exprimare prin negocierii regulilor
orientările mediului educogen expansiunea personală în  cunoașterea și schimbarea
 stare de neliniște care poate mediul apropiat; condițiilor care au declanșat
degenera în comportament  - încercarea de câștigare apariția tulburării respective
agresiv sau autoagresiv a independenței este  restabilirea relațiilor lui cu
 nerespectarea cerintelor care sancționată de cei din jur; ceilalți și integrarea lui
nu sunt in acord cu trebuintele  descoperirea realității  exersarea elementelor de
personale care să-i asigure starea de comunicare asertivă:
 nonconformism bine eliminarea exprimării la
 reactii violente, nesteptate persoana a II-a, utilizarea
verbelor la persoana I și a III-a
în comunicare; precizarea
efectului în plan personal –
exprimarea clară, precisă a
comportamentului dorit /
nedorit
 conflict afectogen  echilibru emoțional  evitarea compromisului
 “mica criză de personalitate”  trebuință de implinire,  restabilirea relațiilor lui cu
 apare foarte des “Nu” – de devenire a copilului: ceilalți și integrarea lui
opoziționism, refuz, el vrea să devină ceea  cunoașterea și schimbarea
agresiune, agitație / ce vede ca sunt ceilalți, condițiilor care au declanșat
dependență, inerție, încearcă să rupă apariția tulburării respective
anxietate, izolare legatura de dependență  utilizarea sancțiunii / laudei /
 izolarea față de părinți, cadru aprecierii ca recompensă a
didactic etc. comportamentului manifestat
 nevoia de apreciere  exersarea elementelor de
 nevoia de încredere în comunicare asertivă:
forțele proprii / nevoia eliminarea exprimării la
de identitate persoana a II-a, utilizarea
verbelor la persoana I și a III-a
în comunicare; precizarea

43
efectului în plan personal –
exprimarea clară, precisă a
comportamentului dorit /
nedorit
 stangăcie și refuzul de a  are nevoie de timp,  răbdare și respectarea timpului
rezolva deprinderi habituale, poate este un copil care util pentru sine
de îngrijire personală are un ritm lent  punerea în valoare a calităților
 încăpățânare, lene, capricii, copilului
neascultare, stare alterată de  cunoașterea și schimbarea
sănătate (boală) condițiilor care au declanșat
apariția tulburării respective
 manifestarea încrederii în
posibilitățile copilului de a
rezolva propriile nevoi, în
raport de propriile
disponibilități

Exercițiul nr. 8
Scrieţi povestea vieţii, într-o situaţie cu care v-aţi confruntat în experienţa de cadru
didactic, situaţie în care a fost necesară particularizarea intervenţiei educaţionale.

MODULUL NR. 3:
Strategii de implicare a părinţilor în actul de educare a copiilor – 14 ore
Obiectiv general:
3. Perfecţionarea abilităţilor de lucru ale cadrelor didactice privind aplicarea creatoare a
strategiilor de colaborare cu adulţii în condiţiile societăţii cultural-educaţionale postmoderne.
Competenţe specifice:
3.1. Actualizarea informaţiilor cadrelor didactice privind strategiile de lucru cu adulţii;
3.2. Exersarea abilităților de evaluare diagnostică și prognostică a situațiilor cu risc conflictual la
nivelul bilateralității relațiilor adult – copil, în scopul stabilirii de măsuri ameliorative;
3.3. Dezvoltarea competențelor beneficiarilor cursului privind proiectarea/planificarea şi
organizarea activității de consiliere educațională a părinților în conformitate cu valorile şi
normele educaţiei în context European;
3.4. Abilitarea cadrelor didactice în procesul de evaluare şi cuantificare a informaţiilor dobândite în
demersul de formare şi educare a adulţilor ca părinţi.

Tematica unităţii de curs:


M.3.T.1. Competenţe de consiliere;
M.3.T.2. Consilierea educaţională: concept, etape, obiective, conţinut, strategii
de abordare;
M.3.T.3. Consilierea părinţilor: specificul activităţii, obiective, modalităţi de
organizare şi desfăşurare;
M.3.T.4. Planul de consiliere: obiective, etape, itemi, materiale şi mijloace
necesare activităţii, timp util, comportamente eficiente;
M.3.T.5. Tehnici, sugestii şi instrumente de lucru propuse părinţilor.

44
Aplicaţii:
1. Exerciţii – tehnici de lucru privind consilierea educațională
2. Construiţi instrumente de evaluare iniţială a nevoilor de formare a adulţilor ca părinţi. Adaptaţi
conţinutul evaluării la specificul vârstei beneficiarilor direcţi.
3. Proiectaţi un plan managerial al activităţii cu adulţii ca părinţi.
4. Întocmiți un studiu de caz în care particularizați intervenția educațională pe următoarele
coordonate:
 Prezentarea cazului;
 Evaluarea diagnostică;
 Strategii de rezolvare a situației problemă;
 Resurse umane implícate;
 Rezultate obținute;
 Monitorizarea efectelor și măsuri reglatorii;
 Feed-back;
 Diseminarea rezultatelor obținute.
M.3.T.1. Competenţe de consiliere;
Între activităţile educaţional-formative ale educatorilor/profesorilor şi cele ale consilierilor
educaţionali nu există diferenţe semnificative. Ambele au drept obiectiv formarea personalităţii
umane. Astfel, între competenţele de care trebuie să de-a dovadă educatorii/profesorii în activităţile
de consiliere a adulţilor, întâlnim (Dumitru, I. Al., Consilierea psihopedagogică, 2008, pp. 326):
 facilitarea realizării învăţării eficiente şi durabile de către fiecare persoană;
 focalizarea atenţiei pe cel care învaţă;
 preocuparea pentru modul cum pot fi învăţate, de către fiecare persoană, anumite cunoştinţe,
abilităţi, competenţe în mod eficient;
 abilitarea şi instrumentarea persoanei cu metode şi tehnici prin care aceasta să asimileze, în
manieră proprie, ştiinţa;
 preocuparea faţă de traseul individual al fiecărei persoane, ajutând-o să-şi dezvolte
personalitatea prin valorificarea potenţialului său individual;
 derularea unui demers psihoeducaţional menit să asigure dezvoltarea personală, diferenţiată a
fiecărui individ;
 abilitarea persoanei consiliate în conştientizarea disponibilităţilor proprii;
 abilitarea clienţilor de a învăţa să-şi rezolve eficient şi performant problemele.
În ce constă diferența între suportul educațional și consilierea pe care cadrul didactic cu
atribuții specifice dirigintelui și consilierea educațională ca obiect al activității cabinetului de
asistență psihopedagogică?
a. Consilierea educațională – obiect de activitate a cabinetului de asistență psihopedagogică:
Stiintific, conceptul “consiliere” este definit ca un proces în care un profesionist stabileşte o
relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin și care se concentrează pe
persoană sau pe soluții de rezolvare a problemei.
Consilerea
 act voluntar manifestat de ambii subiecti, in cazul nostru – consilier școlar si consiliat (persoană
/ grup);
 presupune o buna documentare si pregatire din partea celui care consiliaza;
 relatie care favorizeaza exprimarea ideilor si sentimentelor care ajuta la definirea problemei si
formularea de solutii;
 favorizeaza o mai profunda intelegere a problemelor de relatie si comunicare;
 favorizeaza deblocarea / dezvoltarea resurselor personale pentru rezolvarea problemei in cauza;
 favorizeaza schimbul de informatie si invatarea de strategii / tehnici de rezolvare a problemelor
si luare a deciziilor;

45
 asigură asistenţa persoanei în explorarea şi înţelegerea propriei identităţi.
Obiectivele consilierii educationale:
 asistarea în procesul de autocunoaştere și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive – acceptarea
credinței în posibilitatea schimbării evolutive confortabilă cu sine;
 dezvoltarea unor atitudini și comportamente adecvate pentru menținerea sănătății somatopsihice
– adoptarea unui stil de viață sănătos;
 dezvoltarea abilităţilor sociale, de interacţiune cu ceilalţi – modificarea manifestărilor
atitudinale dezadaptative;
 formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor în planul dezvoltării
propriei personalități și capacității de planificare a carierei concordant cu propriile
disponibilități, aspirații personale și oferta societății;
 învățarea și integrarea unor tehnici de învățare eficientă;
 -sprijinirea în formularea de scopuri specifice şi măsurabile care pot fi observate din punct de
vedere comportamental.
Etapele unui demers de consiliere :
 etapa initiala ;
 etapa secundara – asistarea subiectului ;
 etapa finala – integrarea comportamentului nou si follow-up;
Formele de activitate:
 individual,
 grup mic,
 grup familial,
 grup structurat.
b. Consilierea educațională – activitate a cadrului didactic, altul decât consilierul școlar /
profesor în cabinetul de asistență psihopedagogică:
Consilerea
 act voluntar manifestat de ambii subiecti, in cazul nostru - cadru didactic si parinte;
 presupune o buna documentare si pregatire din partea celui care consiliaza;
 relatie care favorizeaza exprimarea ideilor si sugestiilor rezolutive care ajuta la rezolvarea
sarcinilor de învățare / educare;
 favorizeaza o mai profunda intelegere a problemelor apărute datorită dificultăților de relatie
si comunicare didactică;
 favorizeaza informarea și găsirea de soluții pentru rezolvarea problemei in cauza;
 favorizeaza schimbul de experiență și colaborarea factorilor implicați în rezolvarea
sarcinilor didactice (formativ-educative)
 asigură suport persoanei în actul educativ specific învățării.
Obiectivele consilierii părinţilor vizeaza:
 cunoaşterea copiilor,
 înţelegerea nevoilor şi a comportamentului lor,
 identificarea factorilor de risc în integrarea familială, şcolară, socială,
 ameliorarea relaţiei cu propriii copii,
 sprijinirea şcolii în educaţia copilului.
Etapele activității de consiliere:
 stabilirea relaţiei de consiliere;
 identificarea şi explorarea problemelor;
 planificarea acţiunilor de rezolvare a problemelor;
 aplicarea soluţiilor de rezolvare a problemelor.
Formele de activitate:
 cu întreg colectivul grupei / clasei,
 grupuri,
46
 grupuri mici, individual.

Competențe specifice necesare în activitatea de consiliere pentru:


Consilier Cadru didactic, altul decât consilierul
 bun cunoscător al psihologiei personalității și  bun cunoscător al domeniului de competență
al domeniului de competență profesională profesională și particularităților copiilor /
 competențe și abilități specifice în domeniile: elevilor cu care lucrează,
psihologia dezvoltării (psihologia vârstelor),  competențe și abilități metodologice și de
psihologia socială, psihologia practică specifice domeniului disciplinei (în
comportamentului, psihologia personalității, specialitate), de relaționare, comunicare și
teorii și strategii de consiliere conduită prosociale, elementare de cunoaștere a
psihopedagogică, autocunoaștere și persoanei,
dezvoltare personală,  observarea și adresarea la comportamentul
 fin observator, și înțelegere a persoanei, fără a stabili etichete,
comportamentului persoanei, fără a judeca în  abordarea holistică a persoanei din perspectiva
raport de propriile principii și valori, finalităților educaționale,
 abordarea holistică a persoanei din  recunoașterea manifestărilor care nu sunt
perspectiva resurselor și disponibilităților conforme cu firescul persoanei în situații
proprii de valorificare a potențialului pentru diverse și care sunt urmare a unor blocaje sau
o viață cu sens: confort psihologic, dezechilibre survenite la un moment dat,
recunoaștere socială, optimum profesional și  inspiră și oferă încredere,
relațional,  abilități de relaționare socială și conduită
 abilități de identificare și intervenție morală modelatoare,
profesionistă pentru schimbarea, numai dacă  orientat spre sarcina educațional-formativă și
e cazul, a patternurilor comportamentale abilitățile persoanei de învățare (acumulare,
disfuncționale, asimilare, adaptare)
 inspiră și oferă încredere,  imagine și stimă de sine realistă, receptivitate,
 abilități de relaționare empatică nontoxice competență socio-profesională
 respect pentru persoană și profesie,
 orientat spre persoană și capabilitățile ei:
resurse proprii pentru rezolvarea
problemelor, disponibilitate de a cere și
accepta sprijin, bine-intenționalitate,
demnitate și conduită morală, dominant
motivați intrinsec,
 imagine și stimă de sine realistă,
receptivitate, rezonanță afectivă, înțelegere
cognitivă, competență și încredere personală
și publică

M.3.T.2. Consilierea educaţională: concept, etape și obiective, conţinut, strategii de abordare;

a. Conceptul de consiliere educaţională


„Consilierea educaţională presupune abilitarea oamenilor de a-şi rezolva singuri problemele
prin însuşirea/învăţarea modului cum să-şi modifice cogniţiile şi comportamentele pentru a se
adapta solicitărilor, cum să-şi gestioneze trăirile afective şi să-şi rezolve conflictele interne, de a-şi
îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi, de a lua decizii şi a-şi asume responsabilităţi” (Dumitru, I. Al.,
Consiliere psihopedagogica”, 2008, p. 14).
Funcţie de fiecare caz în parte, desfăşurarea procesului de consiliere presupune o diversitate a
aspectelor procedurale. Acestea depind, în primul rând, de competenţa consilierului, dar şi de natura
problemelor pe care trebuie să le rezolve. Din acest punct de vedere, nu putem spune că există o
soluţie ce poate fi generalizată.
Caracteristici ale consilierii educaționale:
 se adresează persoanelor în diverse situații și stadii de dezvoltare,
47
 are la bază modelul educațional al formării și dezvoltării personalității umane,
 are finalități educaționale și de dezvoltare a persoanei, în scopul deblocării și utilizării
propriilor resurse de evoluție plenară,
 strategia utilizată este formativ-educativă,
 este un demers particularizat prin respectarea individualității persoanei: obiective, resurse,
disponibilități de adaptare cu rezultate optime la realitatea obiectivă și congruente cu
realitatea proprie,
 implicarea activă în procesul propriei formări în condițiile unui mediu educogen în care să
manifeste autonom trăirea unei vieți plină de sens.
b. Etapele şi obiectivele consilierii educaţionale
Evident, fiecare proces de consiliere trebuie să respecte o suscesiune logică a evenimentelor.
Din această perspectivă, desprindem cele patru etape de punere în practică a proceselor de
consiliere:
 Stabilirea relaţiei de consiliere;
 Identificarea şi explorarea problemelor;
 Planificarea acţiunilor de rezolvare a problemelor;
 Aplicarea soluţiilor de rezolvare a problemelor.
1. Etapa stabilirii relaţiei de consiliere
Etapa stabilirii relaţiei de consiliere este considerată drept o fază pregătitoare, dar, de fapt,
este un moment decisiv pentru tot parcursul consilierii. Structura relaţiei de consiliere şi
funcţionalitatea optimă a raporturilor intercomunicative oferă cadrul fundamental pentru
desfăşurarea eficace a acţiunii de consiliere. Carl R. Rogers evidenţia că o consiliere eficientă
trebuie să aibă la bază o relaţie bine structurată, care să-l ajute pe client să se înţeleagă pe sine
însuşi, în asemenea măsură, încât să fie capabil să facă paşi pe linia unei noi orientări.
Principalele obiective ale etapei, care presupune stabilirea relaţiei de consiliere, constau în
asigurarea premiselor pentru structurarea relaţiei şi pentru asigurarea funcţionalităţii acesteia:
 stimularea comunicării deschise, sincere;
 realizarea unui climat de înţelegere, respect şi încredere;
 desfăşurarea liberă a unui interviu psihologic, care să permită recoltarea informaţiilor despre
client şi problemele sale;
 stabilirea structurii consilierii, asigurând premisele necesare pentru cooperarea deplină între
consilier şi persoana consiliată;
 asigurarea credibilităţii şi, îndeosebi, respectarea confidenţialităţii asupra datelor personale.

2. Etapa identificării şi explorării problemelor


În etapa identificării şi explorării problemelor clientului, obiectivul cel mai important este
acela de a-l ajuta pe client să-şi exploreze şi să-şi înţeleagă propriile probleme, consilierul
având în atenţie că rolul său este de a-l asista pe acesta în asumarea responsabilităţii rezolvării
problemelor sale. Evident, eficacitatea demersului de consiliere depinde atât de calitatea consilierii,
cât şi de natura problemelor pentru care subiectul solicită ajutor. Principalele obiective, sunt:
 explorarea şi analiza fiecărei probleme;
 specificarea naturii problemelor clientului;
 stabilirea unei liste de priorităţi;
 determinarea gradului de severitate a problemelor şi selectarea acelora care sunt de
competenţa consilierului;
 facilitarea demersului de autoanaliză a problemelor şi autoclarificare a situaţiilor care au
contribuit la apariţia lor, în nperspectiva proiectării acelor schimbări care pot contribui la
îndepărtarea efectelor nedorite.
3. Etapa planificării acţiunilor de rezolvare a problemelor

48
Etapa planificării acţiunilor de rezolvare a problemelor urmează după ce consilierul a obţinut
informaţii relevante referitoare la cazul abordat. Nu se poate trece la demersul de intervenţie până
ce nu ne-am edificat asupra cazului abordat şi a naturii sale. Subiectul este ajutat să-şi analizeze
propriile probleme, dar şi să-şi proiecteze situaţiile ameliorative. În această etapă se au în vedere
următoarele obiective:
 stabilirea unui acord reciproc, referitor la scopurile principale în soluţionarea problemei;
 stabilirea unor strategii;
 conştientizarea unei ierarhizări a scopurilor.
4. Etapa aplicării soluţiilor de rezolvare a problemelor
Este etapa de implementare a soluţiilor de către client. În această etapă, rolul important îl
are clientul. El a fost ajutat de consilier să vadă multiple soluţii alternative şi să aleagă căile
accesibile lui. În acest final, clientul este beneficiarul întregului demers integrator de consiliere.
Încheierea se realizează în condiţiile în care consilierul speră că clientul a învăţat să găsească
soluţii, nu numai la vechile probleme, ci şi la noi eventuale probleme.

M.3.T.3.Consilierea părinţilor

a. Specificul activităţii
Consilierea părinţilor reprezintă un ansamblu de acţiuni ce vin în sprijinul cunoaşterii
copiilor, a înţelegerii nevoilor şi a comportamentului lor, a identificării factorilor de risc în
integrarea familială, şcolară, socială a acestora, a ameliorării relaţiei cu proprii copii, precum
şi a sprijinirii şcolii în educaţia copiilor.
Suportul educațional acordat părinților prin activități de consiliere presupune stabilirea
unei comunicări congruente, care se realizează treptat și structurat, cu respect și fără să se simtă
“prizonierii școlii”. Este modalitatea prin care se clarifică disfuncționalitățile mediului care
cauzează manifestările comportamentale indesirabile social. Ca reprezentanți ai copilului părinții
sunt foarte importanți deoarece oferă date prețioase despre copil și mediul său. Informațiile lor
permit:
 evaluarea inițală a resurselor copilului / elevului / părintelui;
 evaluarea gradului de participare la viața colectivității de tip formal în calitate de partener
în educație alături de cadrele didactice;
 evaluarea gradului de disponibilitate pentru modificare / schimbare a comportamentelor
care se dovedesc a fi nepotrivite în raporturile cu propriul copil;
 evaluarea intervenției educaționale realizabilă și “costurile” pentru copil. Părinții vor fi
puși în situația de a exersa comportamente noi pe baza indiciilor și materialelor de lucru:
tehnici de observare, întăriri ale comportamentelor, rezolvări de probleme generate de
comportamente indezirabile manifestate în familie etc. Implicarea si responsabilitatea parentala
poate determina cresterea motivatiei pentru frecventarea gradinitei, participarea activa la
desfasurarea invatarii detip prescoalar si implicit si dezvoltarea unei relatii pozitive intre
educatoare si copil.
După cum ştim, învăţarea este permanentă. Omul învaţă cât trăieşte, atât din experienţa
altora, cît şi din propria experienţă. Învăţarea poate fi spontană, neintenţionată, sau într-un mod
organizat şi dirijat, atât într-un cadru instituţionalizat, dar şi în afara acestuia, în contexte formale,
nonformale şi informale.

b. Obiective
Studii efectuate în şcoli din străinătate arată că implicarea comunităţii şi, mai ales, a familiei
în viaţa şcolii are un impact pozitiv asupra comportamentului, frecvenţei şi a rezultatelor
elevilor la învăţătură. Aceste studii au demonstrat că (Berza, M., Şcoala incluzivă – şcoală
europeană, 2007, pp. 15):
 în toate cazurile, implicarea s-a dovedit benefică pentru copii;
49
 efectele sunt cu atât mai evidente cu cât implicarea părinţilor s-a făcut mai devreme în viaţa
copilului;
 o implicare activă este mult mai importantă decât o implicare pasivă;
 întotdeauna, copiii cu CES au foarte mult de câştigat;
 părinţii sunt mândri de modul în care se pot implica în educaţia copiilor lor;
 implicarea părinţilor are efecte pozitive majore asupra comportamentului şi atitudinii elevilor
faţă de şcoală;
 părinţii care urmează cursuri de formare au rezultate mult mai bune în intervenţia lor asupra
educaţiei copiilor.
Consilierea părinţilor vizează constituirea unor deprinderi, atitudini, capacităţi şi
competenţe parentale şi familiale. Sunt acţiuni proiectate profesional, care îşi propun să sprijine
familia. Constituirea unui parteneriat educativ în comunitatea în care creşte, se dezvoltă şi este
educat copilul constituie o cerinţă a educaţiei de azi.
Profesorul trebuie să se bucure de încrederea copilului, dar şi a familiei sale. Părinţii sunt cei
care îl cunosc cel mai bine, îi cunosc obiceiurile, ştiu ce îi place şi ce nu îi place, la ce reacţionează
mai bine şi mai repede. În acelaţi timp, profesorul poate ajuta familia să urmeze calea justă în
raporturile cu copilul, să prevină îndepărtarea lui sufletească, să înlăture eventuale carenţe
educative.
De aceea, părinţii trebuie (Berza, M., Şcoala incluzivă – şcoală europeană, 2007, p. 15):
 să conştientizeze rolul mediului familial în educaţie şi să înveţe modurile în care îşi pot
ajuta copiii la efectuarea temelor;
 să fie implicaţi într-o comunicare bidirecţională, permanentă, cu şcoala;
 încurajaţi să se ofere voluntari pentru realizarea diferitelor activităţi cu elevii;
 să se implice în luarea deciziilor (în consiliile de administraţie, în consiliile reprezentative
ale părinţilor, în comitetele locale de sprijic etc.).
c. Modalităţi de organizare şi desfăşurare
Una dintre modalităţile de cunoaştere care pot fi utilizate o constituie întâlnirile cu părinţii.
Acestea sunt prilejuri pentru a informa părinţii referitor la modul cum se comportă copilul lor cu
ceilalţi copii şi progresele pe care le înregistrază acesta în timpul activităţilor, dar şi de a afla
problemele pe care părinţii le parcurg şi, de ce nu, de a le oferi soluţii sau de a le găsi împreună.
Întâlnirile cu părinţii se pot realiza prin:
 vizitarea periodică a grădiniţei/şcolii de către părinţi, nu numai atunci când au apărut
anumite simptome neplăcute în activitatea de învăţare a copilului sau în comportamentul
său;
 participarea părinţilor la activităţi ale grupei/clasei îi familiarizează pe aceştia cu
programul grupei/clasei, cu conţinutul şi metodele didactice, cu materialele didactice şi
mijloacele necesare desfăşurării activităţilor, cu modul de comunicare şi abordare a
situaţiilor problematice;
 vizitele periodice la domiciliu, evident, cu acordul părinţilor;
 întâlniri formale cu toţi părinţii;
 implicarea părinţilor în organizarea unor excursii, vizite, serbări.
Implicarea familiei în activitatea şcolară a copiilor se desfăşoară pe două coordonate
(Florea, N.A., Surlea, C.F., Şcoala şi consilierea părinţilor, 2006, p. 32):
 relaţia părinte-copil: controlul frecvenţei, al rezultatelor şcolare, al temelor, ajutor pentru
îndeplinirea sarcinilor, suport moral şi material;
 relaţia familie-şcoală: alegerea filierei şi unităţii şcolare, contacte directe cu reprezentanţii
instituţiei şcolare, îndeosebi cu dirigintele.
Conceptul tradiţional de colaborare între şcoală şi familie a căpătat noi dimensiuni, trecând
la comunicare prin cooperare, apoi la parteneriat, care exprimă o abordare pozitivă şi democratică a
relaţiilor educative. Colaborarea şcoală-familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o
unitate de cerinţe şi de acţiune. Cadrului didactic îi revine rolul de a discuta cu părinţii, de a menţine
50
comunicarea permanentă cu aceştia, de a informa familia cu privire la nevoile fizice şi psihice ale
copiilor.
Comunicarea cu familia presupune:
 alocarea unui timp suficient, crearea de ocazii, precum şi încurajarea familiilor în vederea
participării la discuţii despre ideile, scopurile şi grijile lor;
 stabilirea unor locuri special amenajate pentru purtarea discuţiilor;
 asigurarea confidenţialităţii celor discutate.
În funcţie de scopul urmărit în cadrul parteneriatului cu familia, comunicarea şcoală-familie
poate îmbrăca forme diferite. Modalităţile de comunicare cu familia pot fi:
 formale – un mod mai oficial, adresat, de obicei, tuturor părinţilor, urmărind scopuri
generale, administrative, de organizare sau îmbunătăţire a colaborării sau de educaţie
parentală;
 informale – un mod mai familiar, mai apropiat, care urmăreşte obiective specifice cu privire
la dezvoltarea copilului, problemele specifice pe care acesta le întâmpină şi care necesită o
atmosferă mai relaxată, mai caldă pentru a crea contextul necesar împărtăşirii de idei şi luării
de decizii în comun.
Pentru a se asigura o comunicare constantă, promptă şi eficientă cu părinţii, dirigintele
realizează activităţi de suport educaţional şi consiliere pentru părinţi.
a. Colaborarea dirigintelui cu familia presupune (Florea, N.A., Surlea, C.F., Şcoala şi
consilierea părinţilor, 2006, p. 32):
 obligaţia şcolii de a desfăşura o activitate transparentă, de a fi evaluată pentru a permite
familiei să opteze pentru una sau alta din şcoli;
 creşterea importanţei contactului familie-şcoală pentru reuşita copiilor.
b. Centrul de resurse pentru părinţi este un spaţiu anume pregătit să asigure un mediu proprice
comunicării optime şi pozitive dintre cadrul didactic şi părinţi. Acest spaţiu trebuie să
constituie un mesaj indirect către comunicarea cu familia, drept pentru care, aici, trebuie
amenajate:
 obiecte de mobilier plăcute şi funcţionale (canapea, fotolii, mese mici) care să ofere o
ambianţă pozitivă şi relaxantă;
 câteva scaune în jurul unei mese de discuţii;
 o mică bibliotecă în care să fie expuse cărţi despre educaţie, broşuri educative pentru părinţi,
desene şi lucrări efectuate de către copii etc.
 videotecă cu diferite filme educative.
Programul acestui centru de resurse pentru părinţi poate fi stabilit împreună cu comitetul de
părinţi, caz în care, acesta poate prelua o parte din sarcini, părinţii putând amenaja şi organiza acest
spaţiu şi activităţile lui.
Printre activităţile care se pot organiza în cadrul centrului de resurse pentru părinţi, sunt:
 activităţi de informare:
- vor fi utilizate broşuri educative cu o tematică foarte variată (sănătatea, creşterea,
educaţia, hrana, relaţiile copiilor). Modul de prezentare trebuie să fie expresiv şi
simplu, pentru a atrage atenţia şi a exprima cerinţele necesare într-o manieră cât mai
atractivă.
 activităţi de educaţie parentală:
 întâlnirile tematice cu părinţii se organizează pentru toţi părinţii. Prin intermediul
referatelor, expunerilor sau dezbaterilor, care abordează anumite teme pedagogice de
interes general, se realizează propaganda pedagogică în rândul părinţilor;
 programele de educaţie parentală se materializează în cursuri prin care se realizează
informarea şi educarea părinţilor. Astfel, se pot preveni multe conflicte în viaţa de
familie. Cadrul teoretic al cursurilor se bazează pe materiale vizuale, broşuri, fişe
individuale. În urma desfăşurării acestor cursuri, cadrul didactic primeşte semnale
51
importante despre felul şi calitatea educaţiei din familie, cartier, ideile părinţilor despre
aceasta, întrebări cu privire la educaţie, probleme şi situaţii tensionate în familie.
 biblioteci cu secţie de împrumut pot fi constituite şi puse la îndemâna părinţilor.
Aceştia au posibilitatea să împrumute cărţile sau să le citească în centru.
 activităţi de consiliere:
 familiiile trebuie sprijinite prin acţiuni sociale specifice, care favorizează derularea
optimă a relaţiilor educaţionale
 consilierea familiei presupune şi acţiuni de informare, de transmitere şi primire a unor
cunoştinţe, idei importante pentru asigurareasuccesului în comunicarea intrafamilială şi
în rezolvarea situaţiilor conflictuale.
 activităţi de voluntariat al părinţilor
 activităţi cu sponsori:
 firme care pot sprijini cu resurse materiale programul educativ.
c. Întâlnirile cu comitetul de părinţi:
 comitetul de părinţi se alege la începutul fiecărui an şcolar;
 rolul acestuia este de a-i mobiliza pe toţi părinţii în vederea participării la diferite iniţiate de
către cadrele didactice la nivelul clasei sau unităţii, de a-i antrena în rezolvarea unor probleme
social-gospodăreşti.
d. Analiza mapelor cu produsele activităţii copiilor:
 părinţii pot primi, astfel, informaţii despre copii şi pot vedea diferite obiecte pe care aceştia le-
au realizat la activităţile desfăşurate.
e. Rapoartele periodice:
 pot prezenta unele rezultate obţinute în cadrul diverselor proiecte sau evenimente.
f. Corespondenţa scrisă cu părinţii:
 scrisorile pot fi trimise ori de câte ori este nevoie. Acestea trebuie să fie scurte și pot să se
refere la:.
 invitaţii la evenimente, activităţi extracurriculare;
 solicitări de materiale cu care părinţii pot ajuta la derularea unor proiecte educaţionale;
 mulţumiri pentru modul de implicare în activităţile de voluntariat;
 sugestii/recomandări privind sprijinirea copilului în activităţile de învăţare.
 notiţe şi observaţii trimise familiei cu detalii despre activităţile preferate ale copilului;
 carnetele de dialog care circulă între şcoală şi familie. Se folosesc atunci când familia nu are
telefon sau nu are posibilitatea comunicării la şcoală;
 scurte mesaje scrise transmise familiei prin copil. Mesajele trebuie să fie scurte şi clare şi să
descrie o realizare a copilului, o nouă deprindere sau un nou comportament;
 afişierul pentru anunţuri reprezintă o modalitate prin care se comunică informaţii
familiilor.
De asemenea, informaţiile de pe afişier pot repeta sau accentua date deja menţionate prin
intermediul altor forme de comunicare (scrisorile, mesajele scrise). Informaţiile pot fi adresate
direct anumitor părinţi. Ele pot fi:
 anunţuri ale diverselor întruniri;
 bilete cu note despre comportamentul copilului;
 informaţii despre activităţile petrecute în şcoală;
 produse ale copiilor;
 liste de instrucţiuni pentru voluntari.
g. Convorbirile cu părinţii desfăşurate la sosirea sau la plecarea copiilor:
 acestea sunt momentele când se pot comunica familiei amănunte despre activităţile zilei,
despre progresele copilului;
 tematica iscuţiilor fiind restrictivă, aceste convorbiri constituie prilejul stabilirii unor
întrevederi speciale.
h. Şedinţe/adunări cu părinţii
52
Şedinţa cu părinţii are drept scop stabilirea unor condiţii de dialog şcoală-familie prin
implicarea şi responsabilizarea directă a părţilor implicate în educaţia elevilor.
Şedinţele cu părinţii se desfăşoară la nivelul clasei/grupei (cel puţin una pe semestru) şi la
nivelul unităţii de îmvăţământ (cel puţin două pe anul şcolar), cu participarea obligatorie a
comitetelor de părinţi de la fiecare clasă/grupă.
 Structura unei şedinţe cu părinţii:
 Anunţarea obiectivelor şi a ordinii de zi;
 Prezenţa;
 Prezentarea invitaţilor (director, specialişti);
 Informarea părinţilor cu aspecte privind rezultatele clasei la activităţile instructiv-educative,
ale fiecărui elev în parte (prezentarea portofoliilor);
 Discuţii, consemnate în procesul-verbal;
 Stabilirea planului comun de acţiune;
 Anunţarea datei şi temei viitoarei adunări cu părinţii.
Comunicarea datei şi orei de desfăşurare a şedinţei se face în scris, cu minimum trei zile
înainte de data stabilită.
La prima şedinţă se prezintă ROFUIP, ROI şi se întocmeşte un proces-verbal, semnat de către
fiecare părinte.
Şedinţa la nivelul şcolii este condusă de director şi are aceeaşi structură ca şedinţa cu părinţii
clasei/grupei.
Aplicatii
1. Exerciţii – tehnici de lucru privind consilierea educațională
2. Construiţi instrumente de evaluare iniţială a nevoilor de formare a adulţilor ca părinţi.
Adaptaţi conţinutul evaluării la specificul vârstei beneficiarilor direcţi.

M.3.T4. Planul de consiliere: obiective, etape, itemi, materiale şi mijloace necesare activităţii,
timp util, comportamente eficiente
a. Ce trebuie sa faci inainte de consilierea parinților pentru a fi eficientă?
Pasul 1. - Asigură-te ca e necesara o astfel de activitate!
Pasul 2: - Planificarea activitatii:
 defineste problema : “Ce fac?”
 precizeaza obiectivele : “De ce fac?”
 precizeaza modalitatile de abordare : “Cum fac?”
 stabileste resursele : “Cu ce?”, “Cu cine?”, “Cat timp?”
Pasul 3: - Fa cunoscuta intentia si asigura participarea persoanelor la activitate.
Pasul 4:- Pregateste si finalizeaza materialele: rapoarte, materiale informative, fise de lucru / de
evaluare, prezentari in ppt, minute (note care contin puncte esentiale) etc.
Pasul 5: - Distribuie materialele care sa iti asigure participarea activa la dezbateri si luarea de
decizii.
 Un plan eficient pentru schimbare presupune:
 item de actiune specific;
 responsabilizarea persoanei care se angajeaza sa se ocupe de rezolvarea itemului;
 precizarea timpului/datei la care itemul trebuie realizat;
 “Ce inteleg prin “indeplinirea itemului”?”
 Materiale si mijloace necesare activitatii:
 mobilier adecvat pentru varsta si particularitatile participantilor;
 agenda intalnirii;
 mijloace audio-vizuale;
 materialele precizate la pasul 4;
 apa si pahare de unica folosinta (daca e cazul).

53
 Ce trebuie sa faci în timpul activității?

Comportament indicat Comportament contraindicat


 Facilitează eficiență întâlnirii: prezentarea  Supraîncărcarea participanților pe
obiectivelor și a agendei / programului. perioade lungi de timp
 Creează o atmosferă destinsă.  Comportamentul autoritar
 Stabilește modul de adresare.
 Aspectele particulare sunt discutate individual cu
persoana în cauză.
 Fii un model, exemplu: corect, obiectiv, loial,  Comunicarea agresivă
calm, înțelegător, demn, profesionist, poți strecura  Prezentarea aspectelor
și puțin umor. comportamentale particulare în
grupul extins
 Lucrează în echipă.  Monologul, monopolizarea
 Facilitează comunicarea (passing si leading). atenției participanților de unul sau
 Lansează invitații direcționate la dezbatere. alții dintre participanți
 Utilizează intervenții verbale.
 Oferă posibilitatea de a învăța reciproc. Un eșec  Atitudine de superioritate
poate deveni prilej de învățare. Evită
culpabilizarea.
 Adresează un cuvânt de încurajare, de laudă, de  Critică
apreciere; participanții vor fi motivați.
 Sărbătorește / recompensează succesele împreună
cu ei. Stabilește termen pentru follow-up.
b. Structura planului de consiliere
1. Instituţia şcolară: (numele şcolii);
2. Tipul programului: (periodic, permanent, grup de suport, curs de formare, întâlniri de
socializare);
3. Scopurile generale ale programului;
4. Perioada de desfăşurare a programului;
5. Modalitatea de promovare a programului / selecţie a participanţilor: (afiş, anunţuri, invitaţii etc.)
6. Modalitatea de evaluare a nevoilor participanţilor;
7. Lista şi planificarea tematicilor abordate în cadrul programului;
8. Data întâlnirii prezente cu participanţii:
9. Tema abordată;
10. Scopul şi obiectivele întâlnirii cu părinţii;
11. Fişe şi materiale utilizate;
12. Activităţi, exerciţii, jocuri:
13. Rolurile, competenţele şi limitele dvs. ca şi coordonator al programului;
14. Componenţa şi caracteristicile grupului: (omogen, eterogen, închis, deschis, mărime);
15. Regulile de grup;
16. Caracteristicile spaţiului şi dotarea necesară;
17. Posibile obstacole şi situaţii dificile;
18. Feedback-ul participanţilor;
19. Concluzii personale;
20. Recomandări;
21. Bibliografie.
Aplicația nr. 3
Proiectaţi un plan managerial al activităţii cu adulţii ca părinţi.
54
c. Activități posibile – exemple practice și proceduri de aplicare
Participarea părinţilor la activităţile grupei/clasei
 Prezentarea scopului (obiectivelor) activităţii la care participă copilul lor;
 Desfăşurarea activităţii instructiv-educative;
 Prezentarea rezultatelor/progreselor copilului;
 Prezentarea unor sugestii despre cum ar trebui sprijinit copilul şi acasă.
Vizite la domiciliul copiilor
 Prezentarea scopului vizitei;
 Prezentarea unor aspecte pozitive privind activitatea copilului în grădiniţă/şcoală;
 Comunicarea informaţiilor noi;
 Exprimarea părerilor despre copil (preocupări, interese) de către părinte.
Întâlniri tematice cu părinţii
 Prezentarea şi a obiectivelor întâlnirii;
 Expunerea temei pedagogice;
 Dezvoltarea şi exprimarea părerilor, ideilor, întrebărilor legate de temă;
 Stabilirea concluziilor.
Activităţi comune (părinţi-copii)
 Prezentarea obiectivelor activităţilor zilei;
 Alegerea activităţilor – exprimarea opţiunilor privind activităţile pe care le vor desfăşura
împreună părinţii şi copiii;
 Derularea/desfăşurarea activităţilor (rezolvarea sarcinilor de învăţare);
 Comunicarea impresiilor, atitudinilor, sentimentelor, dificultăţilor întâlnite pe parcursul
activităţii;
 Sugerarea/exemplificarea unor modalităţi de aprofundare, sprijinire şi dezvoltare personală
în familie.
Convorbirea individuală
 Stabilirea scopului (dacarter limitat, situaţia la învăţătură, comportamentul
necorespunzător);
 Prezentarea situaţiei;
 Analiza cauzelor;
 Stabilirea măsurilor ce vor fi luate.
Discuţia liberă
Cadrul didactic:
 Veghează pentru facilitarea comunicării, folosind mijloace verbale („Ce părere ai despre
cele spuse?”), mijloace non-verbale (aprobă cu capul, solicită din priviri intrarea în discuţie);
 Ascultă atent, respectând dreptul fiecăruia de a exprima ce doreşte;
 Încurajează membrii grupului să se exprime;
 Re-exprimă anumite stări, pentru a le scoate în evidenţă;
 Potoleşte resentimentele, dând posibilitatea minorităţii de a se face ascultată;
 Rezumă discuţia, o orientează către problemele discutate şi nu către indivizii implicaţi în
dezbateri.
Jocul de rol
 „oferă părinţilor posibilitatea de a interpreta anumite roluri sau de a exersa anumite
comportamente şi/sau abilităţi, de a dezvolta empatia prin înţelegerea altor persoane, prin
transpunerea în locul acestora” (Muscă, A, Pedagogia adulților, p.594);
 Descrierea de către cadrul didactic a temei, situaţiei propuse;
 Motivarea participanţilor, încălzirea sau dezgheţarea grupului;
 Repartizarea rolurilor;
55
 Derularea propriu-zisă a jocului de rol;
 Analiza modului în care s-a desfăşurat jocul de rol, a modalităţii de abordare a rolurilor.
Rezolvare de probleme
 Definirea problemei;
 Generarea soluţiilor alternative la problemă;
 Evaluarea soluţiilor;
 Selectarea celei mai bune soluţii;
 Planificarea modului de implementare a soluţiei;
 Evaluarea şi revizuirea planului de rezolvare de probleme, după ce acesta a fost
implementat.
Comitetul de părinţi
 Sprijină pregătirea şi derularea activităţilor cu părinţii;
 Antrenează părinţii în rezolvarea problemelor clasei;
 Desfăşoară activitate financiară pentru:
 Organizarea de excursii, vizite, alte activităţi extracurriculare;
 Premierea copiilor, sărbătorirea unor evenimente (culturale, artistice);
 Modernizarea şi dotarea cu materiale, mijloace didactice;
 Sprijinirea financiară şi materială a copiilor cu situaţie precară.

M.3.T.5. Tehnici şi instrumente de lucru propuse părinţilor


Cu cât profesorul cunoaşte mai bine familiile copiilor, cu atât mai eficient va fi parteneriatul
cu ele. Şi invers, cu cât părinţii vor cunoaşte mai bine programul educaţional, cu atât va fi mai
coerentă influenţa ambilor factori educaţionali şi a ambelor medii educaţionale.
Există o diversitate a tehnicilor, metodelor, procedeelor și instrumentelor de lucru, pe care
cadrul didactic le poate propune pentru desfășurarea activităţilor de acordare de suport educațional
și consiliere pentru părinții copiilor / elevilor, în funcţie de:
a. sarcina didactică dominantă (cf. Paloș R., Sava, S., Ungureanu, D., Educația adulților,
2007, pp. 178-191):
 de „spargere a gheţii”;
 de prezentare, centrate pe profesor:
 prelegerea, prezentarea; demonstraţia.
 de interacţiune, centrate pe cursant:
 lucrul în grup;
 dezbaterea;
 brainstorming-ul;
 jocurile de simulare;
 harta minţii (mind mapping);
 studiul de caz;
 tehnica peretelui de afişaj.
 de acţiune, de tip proiect:
 miniproiectele de cercetare;
 experimentul;
 vizitele la muzee, expoziţii.
 de feedback şi de evaluare:
 flash light;
 evaluarea scrisă;
 portofoliul
b. gradul de implicare al cursanţilor sau de nivelul de activizare al acestora, acestea pot fi
(Paloș R., Sava, S., Ungureanu, D., Educația adulților, 2007, p. 179):
 de nivel ridicat de implicare:
 studiul de caz;
56
 simulările;
 exerciţiile;
 experimentele;
 rezolvarea unor probleme;
 aplicaţiile.
 de nivel mediu de implicare:
 discuţiile de grup;
 observaţiile;
 practica reflexivă;
 forumurile on-line;
 e-mailul;
 audio şi video conferinţele.
 de nivel scăzut de implicare:
 lectura;
 disertaţia,
 metoda panel;
 simpozionul;
 exerciţiile demonstrative.
c. modul de grupare al cursanţilor (cf. Paloș R., Sava, S., Ungureanu, D., Educația
adulților, 2007, pp. 179):
 lucru individual, liber sau sub supravegherea profesorului;
 lucru în perechi (profesor-cursant, cursant-cursant);
 lucru în echipă sau în grupuri;
 lucru colectiv;
 lucru în grupuri mari (conferinţe, dezbateri).
Evaluare modul: Aplicația nr. 4
Întocmiți un studiu de caz în care particularizați intervenția educațională pe următoarele
coordonate:
 Prezentarea cazului;
 Evaluarea diagnostică;
 Strategii de rezolvare a situației problemă;
 Resurse umane implícate;
 Rezultate obținute;
 Monitorizarea efectelor și măsuri reglatorii;
 Feed-back;
 Diseminarea rezultatelor.

57
 Instrumente de lucru
ACORD DE PARTENERIAT PENTRU EDUCAŢIE

I. Părţile semnatare:
1. Unitatea de învăţământ: ......................................., cu sediul în ............................., reprezentată
prin director, dna/dl. .........................................................................................................................
2. Beneficiarul indirect: dna/dl. .................................... părinte/reprezentantul legal al elevului, cu
domiciliul în .................................................................................................................................
3. Beneficiarul direct: elevul ...........................................................................................................
II. Obiectul acordului: asigurarea condiţiilor optime de derulare a procesului de învăţământ prin
implicarea şi responsabilizarea părţilor în educaţia copiilor/elevilor.
III. Drepturile părţilor: drepturile părţilor semnatare ale prezentului acord sunt cele prevăzute în
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi în
Regulamentul Intern al şcolii.
IV. Obligaţiile părţilor:
(se vor formula, cel putin, responsabilităţi minime din domeniile: învăţământ, educaţie, securitate şi
sănătate a elevilor, norme de conduită şi sistem de comunicare şcoală – familie)
1. Şcoala se angajează:
2. Beneficiarul indirect – părintele/reprezentantul legal al elevului se angajează:
3. Beneficiarul direct – elevul se angajează:
V. Durata acordului: prezentul acord se încheie pe durata şcolarizării elevului în unitatea de
învăţământ.
VI. Alte clauze:
(vor fi înscrise prevederi legale, conform Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011, modificată şi
completată, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a unităţilor şcolare, ale Legii nr.272/
2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului)
Încheiat azi, ................, în trei exemplare, în original, pentru fiecare parte.

Unitatea şcolară, Beneficier indirect, Beneficiar direct,

58
Chestionar pentru determinarea nevoilor de consiliere a părinţilor
(cf. Boca, C. (coord.), Consilierea în grădiniţă ... start pentru viaţă, 2008, pp. 73-74)

Alegeţi varianta potrivită prin bifarea răspunsului, după caz. Vă rog să răspundeţi ţinând cont
de situaţia reală şi de opţiunile dumneavoastră . Nu există răspunsuri corecte sau incorecte, nimeni
n-o să vă judece răspunsurile! Datele vor fi folosite pentru proiectarea activităţii de consiliere
psihopedagogică, fără precizarea situaţiei particulare a participanţilor.

1. Persoana/ persoanele care se ocupă cel mai des de copilul/copiii dumneavoastră sunt …
□ Mama □ Tatăl □ Ambii părinţi □ Bunicii
□ Personalul grădiniţei □ Bona □ Alte variante şi anume …

2. Atunci când mă confrunt cu probleme în


Foarte Foarte
creşterea şi educarea copilului meu, apelez Deloc Uneori Des
rar des
la sugestiile …
membrilor familiei
prietenilor şi cunoştinţelor care au copii de
vârsta copilului meu
altor părinţi de pe forumurile Internetului
medicului de familie şi/ sau altor specialişti
din instituţii
specialiştilor prin consultarea literaturii de
specialitate
specialiştilor în emisiunile radio/TV

3. Faţă de temele propuse pentru a


Destul
fi abordate împreună cu alţi părinţi, Foarte Interes Foarte
Dezinteresat de
cu educatoarea şi consilierul mă dezinteresat mediu interesat
interesat
declar …
0 1 2 3 4 5
Cunoaşterea propriului copil
Drepturile şi legislaţia privind
drepturile copiilor
Programul zilnic al copilului
Copilul meu are probleme de
somn/ alimentaţi
De ce plânge copilul meu la
grădiniţă?
Copilul neascultător
Copilul curios
Cum să mă joc cu copilul meu?
Cum stopăm agresivitatea copiilor?
Cum comunicăm cu copilul nostru?
Rivalitatea între fraţi
Sfaturi pentru părinţii singuri
De ce copilul nostru nu are chef de
joacă?
De ce copilul meu este răsfăţat?
Strategii educaţionale pentru
ADHD
Copiii cu cerinţe educative speciale
59
0 1 2 3 4 5
Cum se dezvoltă copilului stima de
sine?
Când şi cum îmi recompensez/
pedepsesc copilul?
Copilul şi programele TV
Copilul supradotat
Are copilul meu nevoie de terapie?
Fricile copilului meu sunt normale?
Trucuri pentru părinţi
Altele…

4. Consider că ar fi util pentru mine ca


Foarte Foarte
părinte să fac schimb de experienţă şi să Deloc Uneori Des
rar des
primesc sprijin de la …
Alţi părinţi care se confruntă cu situaţii
asemănătoare în cadrul unor întâlniri
organizate în grădiniţă de educatoare şi/ sau
consilier
Educatorul grupei la întâlniri destinate tuturor
părinţilor
Educator şi consilier, în mod confidenţial
Consilier, în mod confidenţial
Consilier şi alte instituţii/ specialişti autorizaţi

5. În vederea unei bune colaborări între Foarte Foarte


Deloc Uneori Des
grădiniţă şi familie mă consider dispus … rar des
Să observ propriul copil la activităţile
organizate la grupa de copii de către
educatoare/ consilier.
Să particip la întâlnirile cu ceilalţi părinţi ai
copiilor din grupă.
Să particip la activităţile organizate pe teme
propuse de consilierul grădiniţei.
Să activez ca voluntar pentru sprijinirea altor
părinţi şi copii cu dificultăţi.
Să apelez la consiliere individuală sau alături
de copil.
Să accept consilierea individuală a copilului
meu.

Notă: Vă rog să aduceţi la cunoştinţă consilierului decizia dumneavoastră ca propriul copil să


beneficieze de sprijin individual şi să semnaţi acordul de principiu.
Date generale despre familie:
• Nume şi prenume copil: __________________________________
• Data şi locul naşterii: ____________________________________
• Numele şi prenumele tatălui: ______________________________
• Numele şi prenumele mamei: ______________________________
• Grupa din care face parte copilul: __________________________
• Numele şi prenumele educatoarei: __________________________
Vă mulţumim pentru sprijinul acordat prin completarea acestui chestionar!
60
Chestionar pentru părinţi
(cf. Boca, C. (coord.), Consilierea în grădiniţă ... start pentru viaţă, 2008, p. 78)

1. Care este gradul de rudenie cu copilul?


2. Din câte persoane este formată familia dumneavoastră?
3. Al câtelea este copilul în ordinea naşterilor?
4. Vă rugăm să ne oferiţi câteva informaţii despre fiecare membru al familiei dumneavoastră,
în funcţie de gradul de rudenie cu copilul, conform exemplului.

Nr. Grad de rudenie Etnie/


Sex Vârstă Ocupaţie Studii
crt. cu copilul naţionalitate

5. Câte ore stă în medie copilul acasă într-o zi lucrătoare?


6. Care dintre părinţi se ocupă mai mult de educaţia copilului?
7. Mai sunt şi alte persoane care se ocupă de educaţia copilului? Cine anume?
8. Cum puteţi caracteriza relaţia copilului cu fiecare dintre fraţi?
9. Faceţi des observaţii copilului dumneavoastră? Ce vă nemulţumeşte cel mai des?
10. Cum procedaţi atunci când copilul greşeşte?
11. Vă supăraţi atunci când copilul vă contrazice?
12. Cedaţi uşor în faţa insistenţelor copilului atunci când el solicită ceva cu care nu sunteţi de
acord?
13. Consideraţi benefică exigenţa în educaţia copilului dumneavoastră?
14. Vă înţelegeţi cu soţul/ soţia în privinţa pedepselor şi recompenselor ?
15. De care dintre părinţi/ persoane care îl îngrijesc este copilul mai ataşat?
16. Care dintre membrii familiei este mai autoritar cu copilul?
17. Care sunt activităţile din afara grădiniţei la care copilul participă cu sprijinul
dumneavoastră?
18. În ce situaţii povesteşte copilul despre activitatea de la grădiniţă?
19. Care sunt aşteptările dumneavoastră faţă de copil în acest an?
20. Cum consideraţi că s-a integrat copilul dumneavoastră în grădiniţă? Familia este
mulţumită de el?

61
CHESTIONAR PENTRU ELEVI - IMPLICAREA FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI
Am dori să cunoaştem cateva aspecte referitoare la implicarea familiei în educaţia copiilor şi
a relaţiilor dintre familie şi şcoală.
Răspunsurile pe care le vom obţine nu vor fi comunicate nimănui în această formă.
Vă mulţumim!
I. Data aplicării …………………
Vârsta ……………
Sexul F M
Clasa...................
II. Climat Şcolar
1. Consideraţi că şcoala colaborează suficient cu membrii familiei tale?
 Da
 Nu
2. Care ar fi cea mai bună metodă prin care şcoala ar trebui să comunice cu familia?
a) Bilete
b) Telefon
c) Sedinţe cu părinţii
d) Lectorate
e) Întâlniri individuale
f) Alte modalităţi..........................................................
3. Vă înştiinţaţi părinţii despre eventualele probleme apărute la şcoală?
 Da
 Nu
4. Consideraţi că este de datoria scolii să înştiinţeze familia despre problemele apărute în şcoală?
 Da
 Nu
5. Credeţi că înştiinţarea părinţilor de către şcoală ar reduce riscul apariţiei anumitor probleme?
 Da
 Nu
 Nu ştiu
5. Vă rog să apreciați despre care din următoarele probleme că ar trebui înştiinţată familia
periodic?
6.
În foarte Nici în mare,
În mare În mică În foarte mică
mare nici în mică
măsură măsură măsură/deloc
măsură măsură
a) indisciplina
b) agresivitatea verbală faţă de colegi
c) agresivitatea fizică faţă de colegi
d) absenteism
e) abandonarea şcolii
f) agresivitatea faţă de profesori
g) situaţia şcolară
h) nerespectarea oricărui amendament
din regulamentul şcolar

III. Climatul familial


7. Credeţi că părinţii se vor sesiza dacă vor fi înştiinţaţi prin bilete despre situaţia la învăţătură şi
purtare?
 Da
 Nu
62
8. Cum credeţi că va evolua relaţia voastră cu părinţii dacă aceştia vor afla situaţia voastră şcolară,
precum şi problemele de comportament?
a) Relaţia se va îmbunătăţii
b) Vor încerca să ne ajute să ne rezolvăm problemele de comportament
c) Vor mentine o colaborare mai strânsă cu şcoala pentru a evita alte eventuale probleme
d) Vor comunica mai mult cu noi pentru a încerca să vadă ce ne-a determinat să avem un astfel de
comportament
e) Vor apela la ajutor specializat pentru rezolvarea problemelor
f) Relaţia se va înrăutăţii
9. Regulamentul de ordine interioară al unităţii şcolare de care aparţineţi este cunoscut de părinţi?
 Da
 Nu
10. Cât de des sunteţi întrebaţi de catre un membru al familiei despre ce s-a mai întâmplat la şcoală?
a) zilnic
b) de două ori pe saptămână
c) în weekend
d) o data pe săptămână
e) o dată pe lună
11. Ce părere au părinţii dumneavoastră dacă veniţi acasă cu o notă proastă?
a) sunt dezamăgiţi de mine
b) sunt siguri ca eu sunt de vină pentru că nu m-am pregătit suficient
c) sunt de părere că profesorul nu a fost obiectiv
d) sunt de părere că cerinţele profesorului sunt prea mari
12. S-a întâmplat să fiţi pedepsiţi dacă părinţii au fost înştiinţaţi despre deviaţiile comportamentale
apărute în cadrul unităţii şcolare?
 Nu
 Da, cum? ....................................................................................................................
13. S-a întămplat ca părinţii dumneavoastră să aibă păreri diferite referitoare la educaţia
dumneavoastă?
 Da
 Nu
14. Ce părere au părinţii despre comportamentul vostru în societate şi în cardul şcolii?
a) te înţeleg întotdeauna
b) te înţeleg uneori
c) nu te înţeleg niciodată
d) sunt indiferenţi faţă de tine
15. Consideraţi că părinţii colaborează suficient cu şcoala?
 Da
 Nu
16. Cât de des vin la şcoală părinţii tăi pentru a se interesa de evoluţia ta?
a) foarte des
b) des
c) nu se interesează
d) rar
e) foarte rar
17. Ce consideraţi că ar trebui să facă scoala pentru a exista o mai bună colaborare între familie şi
şcoală ? ..............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

63
CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI
IMPLICAREA FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA COPILULUI

Am dori să cunoaştem câteva aspecte referitoare la implicarea familiei în educaţia copiilor şi


a relaţiilor dintre familie şi şcoală.
Răspunsurile pe care le vom obţine nu vor fi comunicate nimănui în această formă.
I. Data aplicării …………………
Vârsta ……………
Sexul F M
2. Studiile efectuate
a) Şcoala primară
b) Şcoala gimnazială
c) Liceu
d) Studii superioare
3. Profesia ........................................................................................................................................
4. Mediul de provenienţă:
 Urban
 Rural
5. Starea civilă:
 Căsătorit
 Necăsătorit
6. Familie monoparentală (dacă este cazul) datorată:
a) Decesului
b) Divorţului
c) Necăsătoriei

II. Climatul familial


7. Vă întrebaţi în fiecare zi copilul despre ce s-a întâmplat la şcoală?
a) Întotdeauna
b) De cele mai multe ori
c) Rareori
d) Niciodată
8. Se întămplă des ca atitudinea dumneavoastra faţă de copil să nu fie în concordanţă cu cea a
dirigintelui?
 Da
 Nu
 Nu ştiu
9. Este necesar să insiste copilul dumneavoatră pentru ca să participaţi la şedinţele cu părinţii?
 Da
 Nu
 Uneori
10. Ţineţi cont de părerile şi sfaturile profesorului diriginte?
a) Întotdeauna
b) De cele mai multe ori
c) Rareori
d) Niciodată

64
III.
11. Cum consideraţi colaborarea dvs. cu şcoala?
a) Foarte bună
b) Bună
c) Satisfăcătoare
d) Nesatisfăcătoare
12. Cât de des vizitaţi şcoala copilului dvs?
a) Lunar
b) O dată pe trimestru
c) O dată pe semestru
d) De câteva ori pe parcursul anilor de şcoală ai copilului
13. Când vizitaţi şcoala copilului dumneavoastră?
a) Când sunteţi invitat la scoală
b) Când aveţi anumite plângeri/nemulţumiri
c) Prin participare voluntară la proiectele şcolare
d) Alte situaţii (vă rugăm să le menţionaţi)
e) Zilnic prin intermediul internetului
14. Cum păstraţi legătura cu dirigintele copilului?
a) Prin participarea la obişnuitele şedinţe cu părinţii
b) Prin intermediul telefonului
c) Prin bilete
d) Prin intâlniri propuse de diriginte
15. Consideraţi că acordaţi timp suficient şi atenţie suficientă problemelor şcolare ale copilului?
 Da
 Nu
Dacă răspunsul dumneavoastră este „Nu” vă rugăm răspundeţi la întrebarea următoare:
16.Care este motivul pentru care acordaţi atât de puţin timp discutării problemelor şcolare cu
copilul dumneavoastră?
a) Presiunea activităţii profesionale şi a îndatoririlor
b) Slujba dumneavoastră: a) într-un alt oras; b) în străinătate
c) Alte priorităţi ale vieţii de familie
d) Copilul dumneavoastră nu este încântat de astfel de discuţii
17. Consideraţi că lipsa succesului şcolar al copilului se datorează :

Nici în mare,
În foarte În mare În În foarte mică
nici în mică
mare măsură măsură mică măsură măsură sau deloc
măsură
a) Incompetenţei unora dintre
profesori
b) Cererilor exagerate din
partea unor profesori
c) Lipsei unei evaluări ritmice
d) Lipsei de interes din partea
copilului
e) Copilul nu se simte
încrezător în forţele proprii
f) Lipsei planurilor de viitor
g) Copilul nu este fericit la
şcoală
h) Inconsecvenţei în
controlarea programului
copilului de către părinţi
i)Altele...........................
65
18. Vă rugăm să vă exprimaţi acordul în ceea ce priveşte regulile şi regulamentul şcolar:
a) Sunt total de acord cu regulamentul şcolar
b) În general sunt de acord
c) Nu sunt de acord cu regulamentul şcolar
19. Cum apreciaţi contribuţia şcolii la succesul personal şi profesional al copilului dumneavoastră?
a) Foarte bune ambele pentru pregătirea şcolară şi educaţie
b) Foarte bună pentru instruirea şcolară, dar săracă faţă de educaţia şcolară
c) Bună
d) Satisfăcătoare
e) Alte situaţii (vă rugăm să le precizaţi) ...............................................................
20. Consideraţi că i-aţi oferit copilului dumneavoastră o bună educaţie în familie cu privire la:
1. comportament civilizat a) da b) nu
2. formare intelectuală a) da b) nu
3. dezvoltare morală a) da b) nu
4. responsabilitate generală a) da b) nu
21. Ce consideraţi că ar trebui să facă şcoala pentru a exista o mai bună colaborare între familie şi
şcoală......................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
.................................................................
Vă mulţumim.

66
FIȘA DE EVALUARE A NEVOILOR ELEVULUI
Numele şi prenumele ....................................................................................................................
Clasa .......................................................................................
1.Calitatea stilului de viaţă
1. Program de somn (minimum 8 ore):
DA NU
2. Ora obişnuită de culcare este:
DUPA ORA 21 DUPA ORA 22 DUPA ORA 23
3. Practicarea de sporturi în aer liber (minimum 3 ore/săptămână):
DA NU
4. Ore petrecute în faţa calculatorului sau televizorului într-o săptămână:
SUB 12 ORE PESTE 12 ORE
5. Consum de ţigări:
DA NU
6. Consum de alcool:
DA NU
7. Consum de cafea:
DA NU
8. Regim alimentar (3 mese pe zi):
DA NU
9. Consum de fructe şi legume:
MULT PUŢIN DELOC
10. Câte ore pe zi sunt alocate pregătirii temelor:
O ORA 2-4 ORE MAI MULT DE 4 ORE
11. În timpul liber, preferă:
Să citească o carte
Să se plimbe
Să meargă la distracţie cu prietenii
Să stea în faţa calculatorului
12. Consideraţi că fiul/fiica dumneavoastră sunt informaţi corect vis-a-vis de propria sexualitate:
DA NU
2. Plan pentru carieră

13. Fiul/fiica dumneavoastră a luat o decizie privind propria carieră:


DA NU
14. După părerea dumneavoastră motivele care l-au determinat să ia această decizie sunt:
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
15. Fiul/fiica dumneavoastră are aptitudini în domenii ca: artistic, tehnic, ştiinţe exacte, umaniste:
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………................
................................................................................................................................................................
16. Cum îşi manifestă aceste aptitudini:
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………............................................................................................................
................................................................................................................................................................
17. Fiul/fiica dumneavoastră este informat cu privire la traseul profesional ce corespunde carierei
alese:
67
DA NU
18. Există realizări în domeniul de carieră ales:
DA NU
19. Ţinând cont de mobilitatea pieţei muncii, fiul /fiica dumneavoastră are şi o altă opţiune de
carieră:
DA NU
3. Comunicare şi relaţionare părinţi - copii
20. O discuţie obişnuită cu fiul/fiica dumneavoastră durează:
10 MIN. O ORA MAI MULT DE O ORA
21. Există subiecte pe care fiul/fiica dumneavoastră nu vrea să le abordeze:
DA NU
22. Care sunt acestea:
…………………………………………………………………………………………………………
……………………………………........................................................................................................
................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................
23. Fiul/fiica dumneavoastră este mai aproape de:
MAMA TATA ALTE PERSOANE
24. Participaţi la educaţia sexuală a fiului/fiicei dumneavoastră:
DA NU
25. Dacă da, cine participă mai mult:
MAMA TATA
26. Cât din timpul liber sunt dispuşi să-l petreacă cu dumneavoastră:
2 ore/zi 1 oră/zi mai puţin de 1 oră/zi
27. Sunteţi puşi la curent cu eventualele probleme sentimentale ale fiului/fiicei dumneavoastră:
DA NU
28. Aţi observat o schimbare în comportamentul fiului/fiicei dumneavoastră (tendinţă spre
agresivitate, izolare, refuzul dialogului, nervozitate, agitaţie etc.):

DA NU

68
CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI
PRIVIND COLABORAREA ŞCOALĂ – FAMILIE
Instructaj:
Vă rugăm să răspundeţi la întrebări, utilizând următoarele variante de răspuns:

1. Sunt informat asupra ofertei educaţionale a şcolii?


2. Vorbesc cu cadrele didactice despre obiectivele educaţionale propuse în activitatea cu elevii?
3. Am prezentat idei şi sugestii cadrelor didactice pentru îmbunătăţirea activităţii educative?
4. Conducerea şcolii stimulează cooperarea între cadrele didactice şi părinţi?
5. Am fost solicitat de către cadrele didactice pentru participarea la activităţi educative?
6. Îmi sprijin copiii la realizarea activităţilor de învăţare pentru acasă?
7. Particip la activităţile extracurriculare organizate de şcoală?
8. Copiii mei au o ambianţă adecvată studiului?
9. Solicit cadrele didactice în soluţionarea problemelor copiilor, legate de dezvoltarea personală a
lor?
10. Sunt informat asupra progreselor şcolare realizate de copiii mei?
11. Sunt informat când copiii mei prezintă probleme de învăţare şi comportament?

Interpretare
3p - frecvent
2p - de cele mai multe ori
1p - rareori
0p - niciodată

Dacă se obţin:
Între 25 - 33 p - există o relaţie fructuoasă între şcoală şi familie.
Între 13 - 24 p - există o relaţie bună, dar aceasta poate şi trebuie îmbunătăţită.
Între 6 - 12 p - relaţia este superficială, părintele nu se implică în desfăşurarea activităţilor
educative.
Între 0 - 5 p - relaţia şcoală – familie nu există; trebuie luate imediat măsuri de iniţiere şi dezvoltare
a acestei relaţii.

69
Test pentru inteligenţa emoţională
(cf. Roco, M., Creativitate şi inteligenţă emoţională, 2001, pp. 187-189)

Imaginaţi-vă că vă aflaţi în situaţiile următoare şi arătaţi cum veţi proceda. Pentru aceasta, veţi
alege una dintre cele patru variante de răspuns.

1. Sunteţi într-un avion care intră într-o zonă de turbulenţă şi începe să se balanseze puternic. Ce
faceţi?
a) Continuaţi să citiţi sau să vă uitaţi la film, dând puţină atenţie turbulenţei;
b) Vă îngrijoraţi, urmăriţi stewardesa şi citiţi fişa cu instrucţiuni în caz de pericol;
c) Câte puţin din a) şi b);
d) Nu observaţi nimic.
2. Mergeţi în parc cu un grup de copii de patru ani. O fetiţă începe să plângă deoarece ceilalţi nu
vor să se joace cu ea. Ce faceţi?
a) Nu vă amestecaţi, lăsaţi copiii să rezolve singuri problema;
b) Vorbiţi cu ea şi o ajutaţi să găsească o modalitate de a-i face pe ceilalţi să se joace
cu ea;
c) Îi spuneţi cu o voce blândă să nu plângă;
d) Încercaţi să-i distrageţi atenţia şi îi arătaţi câteva lucruri cu care se poate juca.
3. Imaginaţi-vă că sunteţi student şi doriţi să obţineţi o medie mare pentru bursă. Aţi constatat că
una dintre note vă scade media. Ce faceţi?
a) Vă faceţi un plan special pentru a vă îmbunătăţi nota la cursul respectiv, fiind
hotărât să urmaţi planul;
b) Vă propuneţi ca în viitor să luaţi note mai bune la acest curs;
c) Consideraţi că nu contează mult ceea ce aţi făcut la acest curs şi vă concentraţi
asupra altor cursuri, la care notele dumneavoastră sunt mai mari;
d) Mergeţi la profesor şi încercaţi să discutaţi cu el obţinerea unei note mai mari.
4. Imaginaţi-vă că sunteţi agent de asigurări şi telefonaţi la clienţi pentru prospectare.
Cincisprezece persoane la rând v-au închis telefonul şi sunteţi descurajat. Ce faceţi?
a) Vă spuneţi: „Ajunge pentru azi!”, sperând că veţi avea mai mult noroc mâine;
b) Vă evaluaţi calităţile care, poate, subminează abilitatea dumneavoastră de a face
vânzări;
c) Încercaţi ceva nou la următorul apel telefonic şi vă străduiţi să nu vă blocaţi;
d) Găsiţi altceva de lucru.
5. Sunteţi managerul unei organizaţii care încearcă să încurajeze respectul pentru diversitatea
etnică şi rasială. Surprindeţi pe cineva spunând un bans rasist. Ce faceţi?
a) Nu-l luaţi în seamă – este numai o glumă;
b) Chemaţi persoana respectivă în biroul dumneavoastră pentru a-i face observaţie;
c) Vorbiţi pe faţă, pe loc, spunând că asemenea glume sunt nepotrivite şi nu vor fi
tolerate în organizaţia dumneavoastră;
d) Îi sugeraţi persoanei care a spus gluma să urmeze un program de şcolarizare
privind diversitatea.
6. Încercaţi să calmaţi un prieten înfuriat pe un şofer, care era să-l accidenteze foarte grav. Ce
faceţi?
a) Îi spuneţi să uite evenimentul pentru că nu a păţit nimic;
b) Încercaţi să-i distrageţi atenţia de la acest eveniment, vorbindu-i despre lucrurile
care-i plac foarte mult sau care îl interesază;
c) Îi daţi dreptate, considerând, la fel ca şi el, că celâlalt i-a pus viaţa în pericol;
d) Îi relataţi că şi dumneavoastră vi s-a întâmplat mai demult ceva asemănător, dar
după aceea v-aţi dat seama că, după cum conduce, şoferul va ajunge în mod sigur
la spitalul de urgenţă.

70
7. Dumneavoastră şi partenerul de viaţă (prietenul) aţi intrat într-o discuţie aprinsă, care a devenit
foarte repede un meci de ţipete. Sunteţi amândoi furioşi şi, în focul furiei,recurgeţi la atacuri
personale pe care, într-adevăr, nu le înţelegeţi, dar le continuaţi. Care este cel mai bun lucru de
făcut?
a) Luaţi o pauză de 20 de minute şi apoi reluaţi discuţia;
b) Opriţi cearta de îndată, pentru că nu contează ce spune partenerul dumneavoastră;
c) Spuneţi că vă pare rău şi îi cereţi partenerului să îşi ceară la rândul său iertare;
d) Vă opriţi un moment, vă adunaţi gândurile şi, apoi, vă precizaţi punctul
dumneavoastră de vedere.
8. Imaginaţi-vă că aţi fost numit şeful unei noi echipe care încearcă să găsească o soluţie creativă
la o problemă sâcâitoare de serviciu. Care este primul lucru pe care îl faceţi?
a) Notaţi paşii necesari pentru rezolvarea rapidă şi eficientă a problemei;
b) Cereţi oamenilor să-şi facă timp pentru a se cunoaşte mai bine între ei;
c) Începeţi prin a cere fiecărei persoane idei privind rezolvarea problemei, cât timp
ideile sunt proaspete;
d) Începeţi printr-o şedinţă de dezlănţuire a ideilor (brainstorming), încurajând pe
fiecare să spună orice idee îi vine în minte, indiferent cât de fantastică pare.
9. Fiul dumneavoastră este extrem de timid şi a fost foarte sensibil şi un pic înfricoşat de locurile şi
oamenii străini, de când s-a născut. Ce faceţi?
a) Acceptaţi că are un temperament sfios, timid şi căutaţi căi de a-l proteja de situaţii
care să-l tulbure;
b) Îl duceţi la un psihiatru de copii;
c) Îl expuneţi intenţionat la mai mulţi oameni şi în locuri străine, astfel încât să-şi
poată înfrânge frica;
d) Organizaţi o serie neîntreruptă de experienţe care să-l înveţe pe copil să ia treptat
contact cu oamenii şi situaţii noi.
10. Consideraţi că de mulţi ani aţi dorit să reîncepeţi să practicaţi un sport pe care l-aţi încercat şi în
copilărie, iar acum pentru distracţie, în sfârşit, v-aţi hotărât să începeţi.doriţi să vă folosiţi cât
mai eficient timpul. Ce faceţi?
a) Vă limitaţi la timpul strict de exerciţiu în fiecare zi;
b) Alegeţi exerciţii care vă forţează mai mult abilitatea (care vi se par mai grele);
c) Exersaţi numai când, în mod real, aveţi dispoziţie;
d) Încercaţi exerciţii care sunt cu mult peste abilităţile dumneavoastră.

Modul de notare şi interpretare a răspunsurilor


Nr. itemilor Notarea răspunsurilor Nr. itemilor Notarea răspunsurilor
b, c 5 puncte
1 a, b, c 20 puncte 6
d 20 puncte
2 b 20 puncte 7 a 20 puncte
3 a 20 puncte 8 b 20 puncte
b 5 puncte
4 c 20 puncte 9
d 20 puncte
5 c 20 puncte 10 b 20 puncte

Se adună punctele la cele zece răspunsuri.


Semnificaţia sensului global este:
- până la 100 sub medie
- 100 – 150 mediu
- peste 150 peste medie
- 200 excepţional

71
Instrumente de evaluare / autoevaluare

1. Sunt o persoană asertivă?


Citeşte cu atenţie situaţiile prezentate mai jos şi, în funcţie de cât de confortabil de simţi în
fiecare caz, îţi acorzi următorul punctaj:
1 (pentru inconfortabil),
2 (rezonabil),
3 (foarte confortabil)

Nr. Grad de confort


Item
crt. 1 2 3
1 Vorbeşti tare şi pui întrebări.
2 Atunci când te întrerupe cineva, îţi exprimi dezacordul.
3 Îţi exprimi opiniile în faţa persoanelor cu autoritate.
4 Intri sau ieşi dintr-o încăpere plină cu oameni.
5 Vorbeşti în faţa unui grup.
6 Menţii contactul vizual în timpul unei conversaţii.
7 Îţi foloseşti autoritatea fără să te consideri nepoliticos sau agresiv.
8 Soliciţi din nou când nu ai primit ceva ce ai cerut.
9 Deşi cineva aşteaptă să te scuzi, nu o faci pentru că simţi că tu ai dreptate.
10 Ceri să ţi se înapoieze ceva ce ai împrumutat, fără să te scuzi.
11 Primeşti un compliment şi spui ceva prin care eşti de acord.
12 Accepţi o respingere.
13 Nu ai obţinut o aprobare de la o persoană importantă pentru tine.
14 Discuţi deschis cu o persoană care te critică.
15 Îi spui cuiva că ceea ce a făcut te deranjează.
16 Refuzi să faci ce ţi se cere atunci când nu doreşti.
17 Refuzi o cerere de întâlnire cu cineva.
18 Îţi exprimi nemulţumirea când crezi că cineva încearcă să te convingă de
ceva cu care tu nu eşti de acord.
19 Îţi exprimi supărarea când te supără ceva.
20 Contrazici pe cineva.
21 Răspunzi cu umor atunci când cineva încearcă să te pună la punct.
22 Faci glume pe seama greşelilor pe care le-ai făcut.

2. Cât de asertiv sunteți?

Beneficiari externi Beneficiari


ai serviciilor interni ai Mamageri/
Familia
Criteriul educaționale serviciilor Colegi Subordonați echipe Prieteni
proprie
(părinți, educaționale manageriale
comunitate locală) (copii, elevi)
A lăuda
A exprima
dezacordul
A răspunde la critici
A cere ajutorul
A spune „nu”
A primi laude
A critica
A spune părerea

Puneți câte un „X” în fiecare căsuță corespunzătoate categoriei în care vă este dificil de realizat
sarcina respectivă.
72
Joc de rol „Ce ați schimba?”
1. Se simulează un comportament negativ de relaționare cu părinții / elevii / cadre didactice.
2. Se fac aprecieri pro și contra asupra comportamentului prezentat, în raport de tabelul de
mai jos.
3. Se fac propuneri de reglare și ameliorare a comportamentului analizat.

Aspectul Comportament actual Schimbări propuse


Ţinuta
Gesturile
Expresia facială
Contactul vizual
Tonul vocii
Distanţa

73
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
A. APARIȚII EDITORIALE
1. Badea, El., Caracterizarea dinamică a copilului şi adolescentului, E.D.P.R.A., Bucureşti,
1993;
2. Bennett - Goleman, T., Alchimia emoţională, Ed. Curtea Veche, București, 2002;
3. Blendea, P., Şedinţe reuşite – sfaturi şi situaţii, Ed. DPH, Bucureşti, 2009;
4. Boca, C. (coord.), Consilierea în grădiniţă ... start pentru viaţă, curs PRET, Bucureşti,
2008;
5. Ciofu, C., Interacțiunea părinți – copii, Ed. Medicală Amaltea, București, 1998;
6. Ciupercă, C., Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Ed. Press Mihaela
S.R.L., Bucureşti, 1998;
7. Cosmovici, A. și Iacob, L., Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iași, 1999;
8. Cury, A., Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, Ed. For You, 2005;
9. Dinu, M, Chiriloaie, M, Meseria de părinte, Ed. Rovimed Publishers, Bacău, 2010;
10. Dumitru, I. Al., Consiliere psihopedagogică, Ed. Polirom, Iași, 2008;
11. Elias, M. J.,Tobias, S. E., Friedlander, B. S., Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor,
Ed.Curtea Veche, Bucureşti, 2007;
12. Ezechil, L., Păiș-Lăzărescu, M., Laborator preşcolar, Ed. V& I Integral, București, 2002;
13. Faber, A. Şi Mazlish, E., Comunicarea eficientă cu copiii – acasă şi la şcoală, Ed. Curtea
Veche, București, 2002;
14. Florea, N.-A., Surlea, C.-F., Şcoala şi consilierea părinţilor, Ed. Arves, Iași, 2006;
15. Goleman, D., Inteligenţa emoţională, Ed. Curtea Veche, București, 2001;
16. Golu, M., Fundamentele psihologiei, Ed. Fundației ”România de mâine”, București, 2005;
17. Hussar, E., Aprodu, D., Dandu, L., Berza, M., Ciuchi, M.,Crăciunescu, M., Sibişteanu, L.L.,
Şcoala incluzivă – şcoală europeană, Editura Casei Corpului Didactic Bacău, 2007;
18. Inhelder, B., Psihologia copilului, Editura Cartier, București, 2004;
19. Jigău, M. (coord.), Formarea profesională continuă în România, C.N.R.O.P., București,
2009;
20. Jurcău, E. și N., Cum vorbesc copiii noștri, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998;
21. Kuzma, K., Înţelege-ţi copilul, Casa de editură ”Viaţă şi sănătate”, Bucureşti, 2009;
22. Manes, S., 83 de jocuri psihologice pentru animarea grupurilor, Ed. Polirom, Iași, 2008;
23. Mătăsaru, M. Caiet de observații, Ed. Casei Corpului Didactic, Bacău, 2010;
24. Mitrofan, N., Mitrofan, L., Testarea psihologică, Ed. Polirom, Iași, 2005;
25. Dr. Morand de Jouffrey, P., Psihologia copilului, Ed. Teora, București, 2006;
26. Nichols, M. P., Schwartz, R. C., Terapia de familie – concepte si metode, Ed. ”Pearson
Education Inc.”, 2005;
27. Oprea, C.L., Strategii didactice interactive, colecția Idei pedagogice contemporane, E.D.P.,
R.A., București, 2006;
28. Paloș, R., Sava, S. ,Ungureanu, D. (coord), Educația adulților, Ed. Polirom, Iași, 2007;
29. Petermann, F. si U., Program de interventie pentru copiii agresivi, Ed. RTS, Cluj Napoca,
2006;
30. Popescu Neveanu, P., “Dicţionar de psihologie”, Ed. Albatros, București, 1978;
31. Rogers, Carl R., A deveni o persoană, Ed. Trei, Bucureşti, 2008;
32. Sava, S., Teorie şi practică în educaţia la distanţă, E. D. P., Bucureşti, 2003;
33. Sava, S., Ungureanu, D.(coord.), Introducere în educaţia adulţilor, Ed. Mirton,
Timişoara, 2005;
34. Stănciulescu, E., Sociologia familiei, Ed. Polirom, Iași, 1997;
35. Turlic, N., Psihologia cuplului si a familiei (curs pentru uz intern), U. A. I. C., Iași, 2004;
36. Vlad, E., Evaluarea in actul terapeutic – Comisia de expertiza complexa, Tipografia
Semne, București, 1999;

74
37. XXX, Evaluarea competenţelor adulţilor în educaţia permanentă, Ed. „Spiru Haret”, Iaşi,
2006;
38. XXX, Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, M.Ed.C.T.,
Bucureşti, 2008;
39. XXX, Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor între 3-6/7 ani, M.Ed.C.T.,
Bucureşti, 2008;
40. XXX, CODECS – Puterea Comunicării – Comunicare (curs) –Institutul Național al
Magistraturii, București, 2007.

B. WEBOGRAFIE
1. www.childdevelopmentinfo.com Articol: Dezvoltarea cognitivă la copii;
2. http://www.communityconnection.osu.edu Articol: Learning strategies;
3. www.dexonline.ro
4. www.didactic.ro
5. www.vocabularyproblemsolving.asp Articol: Strategii de îmbunătăţire a vocabularului.

75