TOLERANŢA ŞI DEPENDENŢA LA BENZODIAZEPINE

Mecanisme generale
Toleranţa
– Constă într-o sensibilitate redusă sau absenţa la unele acţiuni ale unui medicament
Tipuri de toleranţă:
– înnăscută (congenitală)
– dobandită
Toleranţa înnăscută poate fi:
– de specie
– de grup
Toleranţa dobandită poate fi:
– acută (tahifilaxie)
– cronică (obişnuintă)
Toleranţa acută
– diminuarea progresivă a intensităţii efectului, prin administrări repetate, la
intervale scurte de timp
– se instalează repede
– poate fi completă (până la dispariţia efectului)
– este reversibilă
– este de scurtă durată după începerea tratamentului
– mecanismul:
 epuizarea (saturarea) unor receptori sau factori intermediari în
mecanismul de acţiune;
 desensibilizarea (down regulation).
Toleranţa cronică = obişnuită
Constă în:
– diminuarea treptată a unor efecte ale medicamentului, în urma administrării
repetate;
– obţinerea aceluiaşi efect cu doze mărite.
Caracteristicile toleranţei cronice:
– se instalează lent şi niciodată nu este completă;
– este un fenomen reversibil;
 – durata după întreruperea tratamentului este variabilă;
– se instalează cu intensităţi diferite pentru diferitele efecte ale unui medicament.
Din punct de vedere terapeutic consecinţa obişnuinţei este reprezentată de necesitatea
măririi dozei pentru a obţine acelaşi efect.
Mecanisme de instalare a obişnuinţei:
 mecanism farmacocinetic:
– diminuarea absorbţiei;
– creşterea vitezei de metabolizare, prin instalarea inducţiei enzimatice
– creşterea eliminării.
 mecanism farmacodinamic:
– desensibilizarea celulelor sau receptorilor (down regulation) manifestată
prin „internalizarea” receptorilor în membrană.
Farmacodependenţa
Definiţia OMS:
Farmacodependenţa este o stare psihică şi/sau caracterizată prin modificări de
comportament şi alte reacţii, incluzând nevoia de a lua substanţa continuu sau periodic pentru
a resimţi efecte psihice sau a evita suferinţele privaţiunii.
Factori ce condiţionează instalarea farmacodependenţei:
– particularităţi şi antecedente individuale;
– mediul socio-cultural;
– substanţa incriminată (profil farmacodinamic, farmacocinetic şi
farmacotoxicologic);
– cantităţi consumate şi frecvenţa consumului;
– căile de administrare.
Tipurile de farmacodependenţă:
– farmacodependenţă psihică;
– farmacodependenţă fizică.

Farmacodependenţa psihică:
Este o stare ce constă în modificări de comportament şi o stare mentală particulară, cu
necesitate psihică imperioasă de administrare continuuă sau periodică a substanţei, procurată
prin orice mijloc, pentru a obţine o senzaţie de bine (euforie) sau pentru a înlătura disconfortul
psihic, în pofida faptului că indivizii respectivi ştiu că le dăunează sănătăţii, situaţiei familiale
şi sociale, şi se expun la riscuri pentru procurare.
Farmacodependenţă fizică:
Este o stare patologică, cauzată de administrarea repetată a unei substanţe, stare ce se
evidenţiază numai la întreruperea administrării sau la reducerea importanţa a dozelor.
Evidenţierea se face prin apariţia sindromului de abstinenţa manifestată prin simptome
caracteristice psihice, vegetative şi somatice, opuse acţiunilor farmacodinamice ale substanţei.
Farmacodependenţă fizică reclamă necesitatea continuării administrării substanţei, pentru a
evita tulburările şi simptomele neplăcute şi uneori grave ale sindromului de abstinenţă.

Toleranţa la benzodiazepine

Toleranţa la benzodiazepine rămâne încă un subiect de dispută. Toleranţa se dezvoltă

totuşi în cazul administrării îndelungate de doze mari şi interesează în primul rând efectul
anticonvulsivant, ceva mai târziu pe cel hipnotic-sedativ, în cele din urmă efectul antianxios.
Când o benzodiazepină este luată pe o perioadă de câteva săptămâni, toleranţa este
redusă şi nu există nici o dificultate în ceea ce priveşte oprirea medicaţiei când împrejurările
nu mai justifică utilizarea lor.
După câteva luni, procentul pacienţilor ce dezvoltă toleranţa creşte şi reducerea
dozelor sau suprimarea medicaţiei produce simptome de abstinenţă.
Poate fi dificil de a face deosebirea între sindromul de abstinenţă şi reapariţia
simptomelor anxietăţii care au determinat prescrierea benzodiazepinelor de la început.
Unii pacienţi îşi pot mări doza de-a lungul timpului pentru ca toleranţa se instalează
cu siguranţa în cazul efectelor sedative. Mulţi pacienţi şi medicii lor susţin ca efectele
antianxioase se manifestă o perioadă îndelungată după instalarea toleranţei la efectele
sedative.
Mai mult, aceşti pacienţi continuuă să ia medicamentele ani de zile fără să-şi mărească
doza.
Pe de alta parte, sunt pacienţi care, fie nu scad doza atunci când stresul dispare, fie
cresc progresiv doza fără un motiv aparent.
Asociaţia Psihiatrilor Americani a studiat problema şi a publicat ghiduri de utilizare
corectă a benzodiazepinelor. Folosirea intermitentă la apariţia simptomelor impiedică apariţia
toleraţei şi este de aceea preferabilă consumului zilnic.
 Pacienţii care au în antecedente abuzuri de alcool sau droguri sunt tentaţi sa folosească
benzodiazepinele incorect şi abuzul de benzodiazepine urmează modelul celorlalte.
Consumul nesupravegheat poate duce la administrarea unor cantităţi uriaşe şi la
apariţia toleranţei pentru efectele sedative. S-au raportat cazuri de pacienţi care consumă peste
100 mg/zi Diazepam, fără a părea a fi sedaţi.
Gradul de dezvoltare a toleranţei la efectele anxiolitice rămâne un subiect
controversat.

Dependenţa la benzodiazepine

Întrebuinţarea abuzivă a benzodiazepinelor se face în scopul realizării stării

eufomanice, a stării de beţie benzodiazepinică prin consumul abuziv al substanţei care
depăşeşte obişnuit 20-50 ori doza terapeutică. Treptat se va dezvolta toleranţa în organismul
narcomanului. Ceea ce se constată, în sindromul de dependenţă, este creşterea tendinţei
patologice la narcotizare, care atestă nevoia de euforizare, dar şi creşterea toleranţei faţă de
substanţa ingerată.
La narcomani care iau anxioliticul atât seara, cât şi ziua, treptat scade toleranţa faţă de
substanţă, se epuizează capacităţile de apărare ale organismului faţă de dozele toxice şi atunci
apare greaţa, voma, senzaţiile de vertij.
Pe măsura ce reactivitatea scade, se constată şi o modificare calitativă a reactivităţii
psihice, în sensul că toxicomanul devine irascibil, iritabil, apare fenomenul de oboseală
musculară, tulburări motorii şi de memorie.
Dependenţa fizică apare la doze şi intervale de timp diferite, în funcţie de
medicamentul de care se abuzează, în raport cu doza terapeutică.
Astfel, la ingestia de Librium în doza de 300-600 mg (doza terapeutică 5-25 mg),
dependenţa survine în decurs de 60-180 de zile, Valium în doza de 80-120 mg (doza
terapeutică 2-10 mg), în decurs de 42 de zile.
Dependenţa fizică apare, s-ar părea, cel mai rapid, la întrebuinţarea abuzivă de Valium
(Diazepam).
Pe măsură ce se agravează dependenţa, reactivitatea neuropsihică a toxicomanului se
exprimă prin lentoarea mişcării globilor oculari. Apare în locul hipotoniei iniţiale, hipertonie,
instabilitate, disforie, agresivitate, se adâncesc nu numai tulburările memoriei de fixare, dar
apar şi tulburări ale memoriei de evocare.
 În stadiile mai avansate ale dependenţei benzodiazepinice, se accentuează caracterul
compulsiv al căutării şi obţinerii substanţei toxicomanagene, apar stări de agitaţie
psihomotorie, midriază, tremor fin, stare tensională ale diferitelor sisteme şi aparate.

CONCLUZII

1. Benzodiazepinele sunt astăzi printre cele mai utilizate medicamente. Consumul

uriaş se explică în primul rând prin stresul care caracterizează viaţa contemporană, care
depăşeşte cu mult limitele anxietăţii fiziologice. Putem afirma că trăim într-o „epocă a
anxietăţii”.
2. Aceste substanţe au o largă utilizare terapeutică, fiind folosite în diferite afecţiuni
neuropsihice însoţite de anxietate. Sunt de elecţie în tulburarea anxioasă generalizată, în
reacţii acute la stres, tulburarea de stres posttraumatic, tulburări de adaptare.
Mai puţin folosite în atacul de panică, fobii, tulburările obsesiv-compulsive. De
asemenea pot fi eficace în tratamentul insomniei, pavor nocturn, afecţiuni medicale cu o
componentă psihosomatică sau vegetativă: boală ulceroasă, colopatii, astm bronşic, sindrom
premenstrual.
Sunt indicate în pregătirea preanestezică şi postoperatorie, delirium tremens, stări
convulsivante.
3. Toleranţa şi dependenţa la benzodiazepine constituie motive intemeiate pentru
limitarea utilizării acestor substanţe prin eliberarea lor pe baza prescripţiei medicale.
Cinetica benzodiazepinelor are o importanţă majoră în apariţia toleranţei şi
dependenţei.
Astfel, viteza absorbţiei are importanţă prin faptul că o absorbţie rapidă duce la un
efect rapid.
Astfel, Diazepamul, Medazapamul, Triazolamul, Alprazolamul, se absorb în timp
scurt, realizând concentraţii plasmatice maxime la 1-2 ore, cu efect rapid. Aceste
benzodiazepine cu efect rapid sunt folosite pentru realizarea „beţiei benzodiazepinice”, fiind
 folosite adesea cu alcoolul, pentru a obţine starea de “high”. Toxicomanii benzodiazepinici
realizează episodic starea de beţie, fenomen care atestă deja dependenţa psihică.
Timpul de înjumătăţire este deosebit de important. Benzodiazepinele cu timp de
înjumătăţire lung ca Medazepamul, Clordiazepoxid, Diazepamul, produc cumularea în
organism şi aceasta poate duce la creşterea dozei şi toleranţei faţă de anxiolitic.
Astfel, toleranţa poate duce la o depăşire a dozelor terapeutice de 20-50 de ori.
Dependenţa fizică se evidenţiază la oprirea bruscă a tratamentului, cu apariţia
sindromului de abstinenţă. Sindromul de abstinenţă apare mai repede la benzodiazepinele cu
durata scurtă de acţiune: Triazolam, Midazolam, Flurazepam, Oxazepam. Se manifestă prin
insomnie, agitaţie, vărsături, depresie.
4. În baza celor expuse privind dependenţa, toleranţa, sevrajul determinate de
folosirea cronică şi abuzivă a benzodiazepinelor, se impun măsuri stricte pentru limitarea
consumului.
5. Refugiul în dependenţa toxicomanică, indiferent de motivaţiile subiective şi de
tipul de personalitate, realizează un cerc vicios, cu caracter critic, în cursul căruia are loc
degradarea personalităţii, ceea ce duce la perturbarea relaţiilor familiale, profesionale şi
sociale.

BIBLIOGRAFIE

1. V. Chiriţă: "Psihofarmacologie - ghid terapeutic"- Edit. Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa,

1996.
2. Cristea Aurelia Nicoleta – „Farmacologie generală”, Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti, 1998, pp. 258-263

3. Lango P.– “Benzodiazepins Side Effects”, American Family Physician, April 1, 2000

4. Proca Maria, Butnaru Elena – „Toxicologie”, vol. 1, Editura Timpul, Iaşi, 2000, pp. 163-
166

5. Şelaru M. – „Drogurile”, Editura Semne, 1998, pp. 451-471

6. http://www.scribd.com/doc/31570779/4/EFECTELE-BENZODIAZEPINELOR

7. http://www.scribd.com/doc/49632049/19/Benzodiazepine-Derivatives