Sunteți pe pagina 1din 8

Piața Muncii în România

Descrierea pieței muncii în România


Piața muncii este spațiul economic în care se întâlnesc, se confruntă și negociază în mod
liber cererea de forța de muncă, reprezentată de angajatori și oferta, reprezentată de posesorii
de forță de muncă. Așadar, clientul de pe piața muncii este angajatorul care dispune de locuri
de muncă, furnizorul este căutătorul de loc de muncă - salariatul,
obiectul tranzacțional este forța de muncă, iar prețul este salariul complet, cunoscut și sub
denumirea de fondul individual de salariu. Forța de muncă este oferită pe nivele de calificare și
unități de timp.
Formarea pieței muncii în Romania a început dupa evenimentele din 1989, pe baza unei
teorii noi ce privește munca ca pe o marfă cu totul specială. De asemena, elementul cheie l-a
constituit trecerea de la un model de ocupare tradițional, caracterizat prin siguranța locului de
munca, dar care nu oferea mari oportunități, la cel actual, modern cu o deschidere mult mai
amplă, însă cu un nivel mai înalt de risc.
Piața muncii din Romania nu dispune încă de toate reglementările legislative menite să
evite distorsiunile, economia pare a se dezvolta ”cu doua viteze”, prin acumularea de decalaje
între vestul puternic dezvoltat, unde statisticile ne vorbesc de o criză a forței de muncă și un est,
unde singurul venit palpabil este ajutorul de șomaj si venitul minim garantat.
La fel ca în oricare altă țară, și în România gradul de ocupare al forței de muncă este
strâns legat de stimularea activității economice, stabilitatea macroeconomică și politicile de
incluziune socială.

Oferta de muncă
Putem spune ca evoluția ofertei de munca s-a manifestat pe doua etape, inainte de
aderarea și după aderarea în Uniunea Europeana

POPULAȚIA REZIDENTĂ A
ROMÂNIEI
22
21.38 21.26
21.5 21.13
Mii de persoane

21 20.64
20.44
20.5 20.29 20.2
20.1 20.02
19.94 19.87
20 19.76 19.63
19.52
19.5
19
18.5
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
An
Se poate observa din grafic ca inainte de pre-aderare, populația rezidentă a României a suferit
o scadere de 250 de mii de persoane, datorita ridicării vizelor din aceea perioadă premergatoare
aderării României la Uniunea Europeană, corelată cu o creștere economică din perioada 2005-
2007 de la 128,8 la 147,8 a PIB-ului, rezultând o creștere a cererii de locuri de muncă, dar cu o
creștere nesemnificativă a salariului mediu net de la 723 la 918 ceea ce a determinat ca oferta
de forță de muncă sa fie atrasă de țările mai atractive din punct de vedere salarial la aceea dată.
După aderarea României la Uniunea Europeană se observa o crestere semnificativa atât a
salariului mediu net cât si a produsului intern brut, astfel anul 2008 fata de 2007 a inregistrat o
evolutie a PIB-ului de la 147,8 la 161,7 iar a salariului net de la 918 la 1200. Nu același lucru
putem spune însă despre oferta de forță de muncă care în perioada 2007-2008 au ales sa
parăsească România aproape jumatate de milion de persoane, dublu față de perioada 2005-2007.
Acest lucru s-a datorat in principal slabei dezvoltari din perioada post comunistă caracterizată
prin crize economice, disponibilizări masive din sectoarul secundar dar si o slaba absorție a
altor sectoare cum ar fi primar sau terțiar, acest lucru a fost încurajat si de lipsa încrederii
oamenilor în clasa politică.
După căderea brusca a ofertei de munca, a urmat si o scadere bruscă a cererii de munca datorată
crizei economice internaționale ce s-a manifestat prin disponibilizari in sectorul privat si
reduceri si taieri de salarii în sectorul bugetar, acest lucru a accelerat și mai mult migrația din
România, astfel oferta de muncă si-a continuat căuatarea cererii în afara granițelor acesteia. Din
grafic putem observa ca pe perioada crizei economice 2008-2011 au ales să parasească teritoriul
national aproximativ 450 de mii de persoane in 3 ani. Scaderea PIB-ului a fost de la 161,7 cat
era in 2008 la 152,4 in 2011

Evolutia salariului mediu net


3500
2936
3000
2484
2500 2300
Salariul mediu net

1943
2000 1740
1625
1426 1424 1467 1548
1355
1500 1200
918
1000 826
723

500

0
2004 2006 2008 2010 2012 2014 2016 2018 2020
Prioada de timp
Evoluția Produsului Intern Brut al României in perioada
2005-2018 (anul 2000=100)
250

196.4
188.5
200
164 170.8 178
161.7
147.8 152.8 150 152.4 154.4 157.7
138.5
150 128.8
PIB in %

100

50

0
2004 2006 2008 2010 2012 2014 2016 2018 2020
Perioadă de timp

Evoluția salariului mediu net a avut un ritm de crestere pe perioada crizei economice de 1200
de lei în anul 2008 la 1426 de lei în anul 2011 care s-a datorat in principal cresterii
productivității muncii în scopul relansarii economiei si creșterii competivității. Dupa relansarea
economică salariul mediu net a cunoscut o evolutie accelerată datorita cresterii economice si a
cererii de fortă de munca, totuși această evoluție s-a produs inegal astfel in anul 2019 salariul
mediu net in județul Cluj este de 3099 de lei în luna ianuarie pe cand în județul Suceava este de
2094 de lei conform Statistici România. Datorită acestor inegalități in distribuirea veniturilor la
nivel național, populația națională a cunoscut o scadere de aproximativ 680 de mii de persoane
in perioada 2011-2018 (ianuarie).

Cererea de muncă
Cererea de muncă este direct legată de stabilitatea macroeconomică si politică dintr-o țară, astfel
investitorii sunt atrași să își deschidă afacerile în țările unde nivelul de taxare este mai mic si
neschimbator de la un an la altul sau de la un guvern la altul, plus un nivel macroeconomic
stabil cu o evoluție stabilă.
Este România o țară stabilă din punct de vedere macroeconomic si politic? Evoluția PIB-ului
ne sugereaza ca România este pe creștere economică dupa terminarea crizei economice si astfel
PIB-ul României a crescut constant de la nivelul de 152,4 in anul 2011 până la 196,4 in anul
2018. Din punct de vedere politic putem afirma ca România a facut tranziția în anul 2012 de la
o guvernare liberală la una socialistă, deci putem spune in mare ca pana in anul 2016 în România
a fost stabilitate politică. Condiițile pentru creșterea cererii de muncă au fost îndeplinite, dar sa
vedem în ce măsură au ales investitorii să își deschidă afaceri pe teritoriul național.
Rata de creeare a înterprinderilor noi în perioada
2012-2016
18 16.33
16
14 12.39 11.97
12 10.96
10.3
10
8
6
4
2
0
2012 2013 2014 2015 2016

Se poate observa din grafic ca rata de creștere a firmelor în perioada post criză (2012-2013) a
fost mult mai mare față de nivelul anilor urmatori, principalul motiv fiind relansarea economică
a economiei naționale, astfel oamenii au văzut o oportunitate în a-și deschide propria afacere.
Trecerea la un guvern liberal la un guvern socialist a facut însă ca rata de crestere sa fie mai
mică, guvernul de la aceea vreme modificand, în perioada 2013-2014, nivelul taxelor si
impozitelor, însă stabilitatea politică si economică se observă printr-o aliniere a tendinței de
inființare a firmelor in perioada 2014-2016. Schimbarea din 2015 de la un guvern socialist la
unul de tehnocrati a adus o oarecare scadere a ratei de infiintare dar nesemnificativă deoarece
transferul a fost facut rapid fară a accentua prea mult stabilitatea macroeconomică.
In perioada post criză (2012-2013), rata de desființare a societăților comerciale a fost una
ridicată, datorată în special al efectelor crizei pe teritoriul național și al nepriceperii managerilor
de gestionare a crizei, efectele fiind vizibile prin falimentul companiilor. Dupa perioada 2012-
2013, rata de desfiintare a fost una de sub 10%, în special datorită stabilității macroeconomice
rezultată de creșterea economică.

Rata de supraviețuire în anul 2016 a


înterprinderilor create în perioada 2012-2015
100
84.62
80 64.87 67.72

60 46.28

40

20

0
2012 2013 2014 2015
Comparație între rata de înființare și rata de desființare a
înterprinderilor
18 16.33 15.47
16
14 12.39 12.77 11.97
12 10.3 10.96
8.52 8.6 9.37
10
8
6
4
2
0
2012 2013 2014 2015 2016
Series1 12.39 16.33 10.3 11.97 10.96
Series2 12.77 15.47 8.52 8.6 9.37

Series1 Series2

Șomajul
Șomajul este un indicator atât de important in viața economică a unei țări deoarece acesta pune
în evidență bunăstarea oamenilor si să explic de ce! În teorie, șomajul este un indicator
macroeconomic, conform New Palgrave Dictionary Of Economics definește șomajul a fi
"procentul de indivizi din forța de muncă (care este suma celor care muncesc sau caută de
muncă), care nu au un loc de muncă (dar caută unul)." Acest indicator face referire la dorința
oamenilor de a se integra in viața economică a unei țări, astfel acesta mai exprimă și aptitudinile
cererii de mucă de a absorbi aceeasta dorință a ofertei de muncă de a se integra în viața
economică. Deci acest indicator exprimă, pe de o parte dorința oamenilor de a se integra in viața
economică, iar pe de altă parte reprezintă priceperea angajatorilor de a integra oamenii.

Rata șomajului 2005-2018


8
7.1 7.2 7 7.2 7.1
6.8 6.8 6.8
7 6.4 6.5
5.9
6 5.6
4.9
5
3.8
4

0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Observam din grafic ca pană în anul 2016, rata somajului nu a reușit sa depășească pragul de
sub 5% iar pănă în anul 2016 tendința a fost de o timiditate scadere în comparație cu perioada
2016-2018 unde difernțele de la an la an sunt de 1pp.
Pe perioada de dinainte de criza economică, rata șomajului a atins cel mai mic nivel de 5,6%
datorată atât creșterii economice din perioada de pre-aderare dar mai ales se datorează perioadei
anului 2007-2008, primul an de când România face parte din UE, acest lucru s-a aobservat atât
în dezvoltarea economică cu o creștere substanțială a PIB-ului, cât si a salariului mediu net. Pe
perioada crizei, ca în toate țările din UE, România a avut parte de resructurări, astfel în anul
2011 nivelul șomajului a avut parte de o creștere substanțială în comparație cu anul 2008
diferența fiind de 1,6 puncte procentuale. Dupa depășirea criezei economice, fluctuațile
șomajului s-au menținut între 7,2%-6,8% in perioada 2012-2015, lucru ce s-a datorat in
principal al incapacității pieței de a-și reveni dupa șocul criezei economice dar si datorită
prudenței companiilor de a se extinde intr-un mod prea accelerat și a nu fi prinse în ciclicitatea
economiei nepregătite. Perioada 2016-2018 este caracterizată de o scădere accelerată a
somajului dar nu datorită în mod special absorției economiei a șomerilor, ci in mare masură a
emigarii forței de muncă în străinătate.

Evoluția în procente a ocupării


De-a lungul perioadei analizate, ponderea persoanelor ocupate a rămas constant cu mici variații
ca raspuns la evenimentele macroeconomice de pe glob.

Ocuparea forței de muncă pe sexe


15-64 ani (%)
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
barbati 69.4 70.7 70.1 70.6 70.9 73.7 72.1 73.2 73.4 74.3 75.3 74.8 76.2
femei 55.3 56.6 56 55.2 55.4 56.2 56.1 56.4 56.3 56.9 56.7 56.2 58.2
total 62.3 63.6 63 62.9 63.1 64.9 64.1 64.8 64.9 65.7 66.1 65.6 67.3

barbati femei total

Pentru România, media acestor ani (2005-2017) a fost de 64,4% persoane ocupate din totalul
populației active. Singura scădere înregistrată a fost în anul 2008 dar nesemnificativ principalul
vinovat fiind criza economică, doar de 0,1% față de anul 2007. Creșterile de la un an la altul
sunt diferite, în special,datorită intrării României în UE, daca în perioada de pre-aderare
cresterea era doar de 1,3% după aderare si după relansarea economica, creșterile sunt de 1,8%.
Pe sexe, bărbații au o pondere net mai ridicată decât femeile in ocuparea de locuri de muncă,
media anilor situându-se de peste 70%. Doar pe perioada crizei nivelul de ocupare a înregistrat
sub 1%, în rest nivelul de la an la an fiind de peste 1%. Pentru femei nivelul de ocupare este in
jurul valorii de 56%. Evoluția de la an la an nu este însă asemanatoare cu evoluția bărbaților, în
loc de o creștere constantă se poate observa o stagnare în jurul valorii de 56% cu mici fluctuații
de creștere sau descreștere. În ultimul an se poate observa însă un adevarat salt de 2% cel mai
mare, pe semne ca femeile au dorința să se implice cât mai mult în activitatea economică.
Tendința arată o modificare în plus asupra ratei de ocupare a femeilor in activitatile economice
pentru anii urmatori

Ocuparea Forței de muncă pe grupe de vârstă (%)


90

80

70

60

50

40

30

20

10

0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
15-24 ani 31.2 30.6 30.5 30.4 30.9 31.2 30.7 30.5 30.1 29.6 31.3 28 30
25-54 ani 78.2 79.9 79 78.3 78.5 81.9 80.9 81.5 81.5 82.1 82.5 81.9 83.4
55-64 ani 40.4 42.8 42.4 44.2 43.9 42.1 41.4 43 43.4 44.6 42.7 44.2 46

15-24 ani 25-54 ani 55-64 ani

Pe categorii de vârstă, ponderea este detașat condusă de categoria 25-54 ani, care după
terminarea studiilor majoritatea aleg sa intre in câmpul muncii. Media anilor este de 80%.
Micile variații sunt date de condițiile macroeconomice din piață dar la nivel de tendință se
observa cresterea graduală a procentelor de ocupare a persoanelor de 25-54 ani în activitațile
economice.
Pentru categoria 15-24 de ani tendinta este liniara de-a lungul anilor, micile fluctuații fiind date
de catre interesul angajatorilor de a recrutra si instrui viitorul salariat de pe bancile scolii
Pentru categoria 55-64 ani, evolutiile sunt fluctuante fiind influentate cel mai mult de legislatie
si de conditiile pensionarii, daca avantajele sunt bune oamenii aleg sa se pensioneze iar daca
sunt in defavoarea lor, aleg sa ramana in campul muncii pana la limita maximă

Politicile Statului Român în Piața Muncii


Fiecare ţară membră sau în curs de aderare trebuie să îşi elaboreze o Strategie naţională
de ocupare şi un Plan naţional de acţiuni privind ocuparea forţei de muncă. Ambele documente
sunt monitorizate la nivel comunitar. Pilonii de susţinere ai strategiei converg cu obiectivele
strategiei de ocupare la nivel european, iar acestea sunt adaptate la situaţiile concrete.
Planul naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă denumit în continuare
PNAO, reprezintă un obiectiv prioritar al alinierii la strategia europeană în domeniul ocupării
forţei de muncă în contextul pregătirii României pentru aderarea la Uniunea Europeană, el a
fost realizat pe baza liniilor directoare ale strategiei europene privind ocuparea forţei de muncă,
adoptate anual de Consiliul Uniunii Europene.
Pentru atingerea obiectivului, statele membre( precum şi cele în fază de aderare şi
preaderare) trebuie sa-şi adapteze reacţia de răspuns la liniile directoare guvernate de cei 4
piloni într-o strategie generală coerentă care să încorporeze următoarele obiective orizontale:
Obiectivul orizontal A - Creşterea ratei de ocupare. Măsurile propuse vizează
stimularea creării de noi locuri de muncă în condiţiile continuării în ritm accelerat a procesului
de privatizare şi restructurare. Se urmăreşte mutarea accentului politicilor de protecţie a
şomerilor de la măsuri pasive la măsuri active.
Obiectivul orizontal B - Strategii naţionale pentru «învăţarea pe parcursul întregii
vieţi». Reformele legislative şi instituţionale, coroborate cu alocarea unor fonduri mai mari
pentru educaţie şi formare profesională arată interesul acordat dezvoltării de strategii naţionale,
ample şi coerente în domeniul formării iniţiale şi continue.
Obiectivul orizontal C - Dezvoltarea parteneriatului social. Deoarece, în această
etapă, economia României trebuie să se adapteze în toate sectoarele de activitate pentru a deveni
şi a se menţine competitivă, parteneriatul social devine o modalitate efi cientă de a asigura
modernizarea şi diversifi carea activităţilor
Obiectivul orizontal D - Dimensiunea regională. Regiunile de dezvoltare reprezintă
cadrul de concepere, implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională şi a
programelor de coeziune economică şi socială. Politica ocupării forţei de muncă şi cea în
domeniul formării profesionale reprezintă direcţii de acţiune în ceea ce priveşte iniţiativele
regionale.
Obiectivul orizontal E - Dezvoltarea sistemului de indicatori ai pieţei muncii. Pentru
a elabora politici sociale coerente şi pentru a realiza o monitorizare şi o evaluare adecvată a
progreselor realizate în cadrul procesului de implementare PNAO, este necesară existenţa unor
informaţii statistice corespunzătoare