Reactii alergice

la administrarea
medicamentelor
Cel mai la indemana tratament este intotdeauna cel medicamentos si deseori, el este si cel eficient, care
ne scuteste de alte drumuri la medic. Problema apare atunci cand, in loc sa iti fie un ajutor,
medicamentele devin dusmanul tau si iti complica si mai mult situatia. Este cazul celor care sufera
de alergia la medicamente!

Ce este alergia la medicamente?

Alergia la medicamente este o reactie adversa nedorita a tratamentului medicamentos. Intensitatea
reactiei alergice variaza de la un simplu rash cutanat, pana la afectarea organelor interne. Cele mai
frecvente sunt insa reactiile cutanate.
Alergia la medicamente apare de obicei de la a doua administrare a aceluiasi medicament.

E important a nu se confunda alergia la medicamente cu alte reactii adverse produse de acestea care
pot fi date de:
-interferenta cu alte tratamente administrate,
-supradozare;
-conditii patologice ale organismului, care sa duca la o absorbtie anormala a medicatiei (diaree,
insuficienta renala sau hepatica).

Cauzele alergiei la medicamente

Alergia este initiata de sistemul imunitar care reactioneaza disproportionat in raport cu medicamentul
incriminat. Acesta din urma devine ceea ce numim antigen.
Pentru acest medicament, sistemul nostru imunitar produce anticorpidenumiti imunoglobuline E. La o a
doua expunere la acelasi medicament, anticorpii semnalizeaza celule speciale sa
elibereze“mediatorii”. Efectul acestora asupra organismului este de a inducemanifestarile specifice
reactiei alergice.

Cele mai frecvente medicamente care dau alergie sunt:

-analgezicele de tipul codeinei, morfinei, antinflamatoriile nesteroidiene;
-antibioticele: penicilina, tetraciclina;
-fenitoina, carbamazepina.

Factorii de risc pentru alergia la medicamente sunt:

-expunere frecventa si repetata la acelasi medicament;
-administrarea de doze mari;
-administrarea intravenoasa a medicamentului;
-antecedente familiale de alergie sau astm;
-alergie la diferite alimente (oua, peste).

Simptomele alergiei la medicamente

Simptomele alergiei la medicamente variaza in functie de:
-medicament;
-doza administrata;
-frecventa administrarii;
-alte patologii asociate.
Cele mai frecvente manifestari ale alergiei la medicamente suntreactiile cutanate. Acestea se
pot manifesta ca:
-o roseata a pielii asociata cu mancarime, caldura locala si forma neregulata;
-fotoalergie care presupune aparitia rosetii dupa expunerea la soare;
-pete rosietice numite eritem multiform.

Alte simptome relativ frecvente sunt:

-febra;
-dureri musculare sau articulare;
-umflarea ganglionilor limfatici;
-afectare renala.

Socul anafilactic este o manifestare severa si amenintatoare a alergiei la medicamente. El se manifesta

prin:
-reactie cutanata;
-dificultati ale respiratiei;
-lesin;
-batai rapide sau neregulate ale inimii;
-umflarea limbii, a fetei, a articulatiilor mainilor sau picioarelor.

Diagnosticul alergiei la medicamente

Diagnosticul alergiei la medicamente se bazeaza in primul rand pe:

-examenul clinic in care se observa manifestarile specifice acestei reactii;
-istoricul pacientului ce poate cuprinde si alte episoade de alergie;
-antecedentele familiale referitoare la alergii sau astm.

Testele de laborator nu au o valoare prea mare in cadrul diagnosticului de alergie medicamentoasa.

Dupa episodul acut, pacientul se poate adresa serviciului de alergologie pentru a fi testat cutanat la
diferite medicamente in vederea confirmarii alergiei.

Tratamentul alergiei la medicamente

Tratamentul alergiei la medicamente cuprinde:
-antihistamine;
-bronhodilatatoare;
-corticosteroizi;
-adrenalina in socul anafilactic.

Pe termen lung, pacientul trebuie sa:

-evite medicamentele la care s-a dovedit a fi alergic, precum si pe cele inrudite cu acesta;
-fie precaut la orice interventie medicala si sa anunte personalul in legatura cu alergia sa.

Masuri profilactice:
 prudenta in administrarea oricarui medicament; acestea nu ar trebui administrate decat strict la
recomandarea si in dozele indicate de medic;

 specificati intotdeauna medicului orice reactie aparuta in timpul sau dupa un anume tratament;
de asemenea mentionati daca exista antecedente alergice atat personale cat si in familie;
  in situatia in care s-a confirmat alergia la un anume medicament evitati administrarea acestuia,
mentionati acest aspect personalului medical(inclusiv stomatologului) deoarece sunt situatii
cand pot sa apara reactii alergice de tip incrucisat(si la alte medicamente din aceeasi clasa sau
din clase diferite);

 purtarea unei bratari(Medic-Alert) care sa atentioneze despre existenta unei alergii

medicamentoase;

 in cazul copiilor, trebuie mentionat personalului din colectivitati(crese, gradinite, scoli) alergia
medicamentoasa; de asemenea daca copilul dvs participa la excursii, tabere este indicat sa
mentionati personalului insotitor aceste aspecte.

 utilizarea administrarii orale a medicatiei cu evitarea administarii parenterale(injectabile) decat

atunci cand este absolut necesara;daca se apeleaza la medicatie parenterala aceasta trebuie
efectuata strict in unitati medicale;

Medicamentele, prietenii nostri in lupta cu diverse afectiuni, pot oricand sa ne devina dusman. E
important sa stim de aceasta posibilitate si sa o intampinam informati!
Accidente posibile
la administrarea
parenterala
Accidente posibile la administrarea parenterala
Incidente si accidente (injectia intradermica)
Cind taietura acului a intrat numai partial in tegument, lichidul se revarsa sau tisneste in afara.Se va
patrundecu aproximativ 1 mm mai profund in grosimea dermului.Cind acul a traversat dermul, ajungind
in stratulhipodermic, se produce tumefiatia stratului subcutanat,fara aspectul characteristic al cojii de
portocala.Injectiile facute cu diferite substante in scop de diagnostic pot provoca lipotemii sau chiar stari
de soc.Dinacest motiv injectiile intracutanate cu alergene se vor face bolnavilor in
pozitie culcat.Asistenta se va pregatitotdeauna pentru eventuale accidente avind la indemina
medicamentele necesare: adrenalina, efedrina,cardiotonice, calciu impreuna cu seringi sterile.Uneori
reactia la lcul injectiei poate fi atit de intense incit ducela necrotizarea unor portiuni
de tegument.Tulburari trofice pot aparea si din cauza distensiei puternice atesuturilor prin
solutiile hipotonice injectate.

Incidente si accidente (injectia subcutanata)

Durerea violent in cursul injectiei denota lezarea unei terminatii nervoase, sau distensia brusca si
puternica atesuturilor.In aceste cazuri, acul trebuie retras putin la suprafata, pentru a se indeparta de
locul dureros si aimprastia cit mai mult substanta injectata.Durerea poate fi provocata si de o schimbare
de medicament,injectind subcutanat o substanta interzisa pentru aceasta cale.(de ex. Clorura de calciu).
-Acul rupt la suprafata poate fi extras cu usurinta.Daca insa ruperea insa se produce in profunzime si
acul se pierde in tesutul subcutanat,cazul se raporteaza medicului,care va incerca
impingerea fragmentului cu virfulinainte , cautind sa-lscoatem printr-o alta cale, traversind pielea
dinauntru in afara.In caz de esec se va recurgela interventie chirurgicala.
Injectarea substantei medicamentoase destinate pentru calea subcutanata intr-un vas sanguine poate
produceemboli sau socuri cu consecinte fatale.Aceste accidente se previn prin verificarea situatiei
acului.
-Perforarea unui vas sanguin mai mare cauzeaza hemoragii subcutanate dind nastere la hematoame,
care sa potresorbi, sau mai rar, infecta ape cale hematogena, dind nastere unui abces. Injectarea
substantelor iritante sub piele poate provoca necrozarea tesuturilor.Injectitele,abcesele,erizipelul,
flegmoanele ca si transmiterea unorinfectii generale se datoresc deficientelor grave de sterilizare,dar
unele din ele pot fi provocate si de actiuneairitanta a unor medicamente.

Incidente si accidente (injectia intramusculara)

-Atingerea nervului sciatic sau a ramurilor sale se traduce printr-o durere vie.Se scoate imediat acul si
seexecuta injectia in alt loc. Patrunderea cu acul intr-un vas sanguine se constata prin refluare de singe
prin acsau in seringa dupa aspiratie.Se scoate acul si se incearca injectia in alta parte.Introducerea unei
substantemedicamentoase, uleioase sau in suspensie intr-un vas (nerecunoasterea pozitiei acului)
provoaca emboli.Dacamedicamentul uleios sau coloidal a patruns intr-o vena, in citeva secunde ajunge
in plamini.Bolnavul incepeimediat sa tuseasca si se instaleaza o senzatie de presiune sau junghi thoracic
foarte accentuat,localizat maiales retrosternal,insotit de dispnee si cianoza.Bolnavul este foarte
nelinistit.Aceasta stare poate sa evolueze pina la stare de soc.Alteori-prin reflexe vagale patologiece- se
inhiba centrii cardiorespiratori dcind repede lamoarte.Asistenta, printr-o terta persoana, va anunta
medicul imediat.Ea va avea totdeauna la indeminamedicamente necesare pentru combaterea
acestor accidente(morfina, novocaina, papaverina, atropina,cafeina,efedrina, digoxin, strofantina,
oxigen). In caz de nevoie asistenta va pune de urgent la dispozitia mediculuiinstrumentele si materialele
pregatite pentru reanimare.
-Inteparea unei ramuri arteriale mai mari cauzeaza lezarea plexului nervos periarterial si consecutiv,
spasmularterial ceea ce se traduce printr-o durere vie,arzatoare,urmata peste citeva ore de o coloratie
livida ategumentelor si mai tirziu eventual de necroza locala a tesuturilor.Suspiciunea spasmului arterial
se raporteazaimediat medicului, pregatind in acelasi timp si cele necesare pentru infiltratia cu
novocaina.
-Ruperea acului in cursul injectiei se previne prin aplicarea unei tehnici corecte, linistirea bolnavului
siverificarea constiincioasa a instrumentelor inainte de utilizare.Daca fragmentul acului a ramas
totusi intesuturi,le raporteaza imediat medicului, pentru a lua masuri immediate de indepartare pe
cale chirurgicala.
-Infiltratia dureroasa a regiunii fesiere se previne prin alternarea locurilor unde se administreaza
injectiile siimpiedicarea refluarii substantelor iritante in tesuturile superficiale.
-Abcesele locale si flegmonul fesier se datoreaza fie neglijarii principiilpr stricte de asepsie,fie
substantelorinjectate, care uneori pot provoca o supuratie aseptica.

Incidente si accidente (injectia intravenoasa)

Independent de locul unde se administreaza injectia intravenoasa, in tot cursul operatiei se vor
urmari, atittesutul perivenos, cit si starea generala a bolnavului.Tumefierea brusca a tesutlui perivenos
denota revarsareasubstantei injectate in afara venei.Se va incerca sa se patrunda in lumenul vasului
cu acul,continuind injectiasau daca este vorba de substante iritante se retrage acul.
-Revarsarea solutiilor iritante in tesutul perivenos provoaca dureri foarte accentuate.Reactia locala
poate saduca pina la necroze extinse.Pentru prevenirea acestora, imediat dupa accident se raporteaza
cazul medicului, prgatindu-e concomitent instrumentele si materialele necesare pentru
infiltrarea regiunii interesate cit mai bogat cu ser fiziologic, in vederea diluarii concentratiei lichidului
irritant.Tratamentul se va continua cucomprese calmante.
-Revarsarea lichidului injectat in tesutul perivenos se produce si atunci cind o parte a virfului acului se
gaseste inauntrul, iar cealalta in afara lumenului venos.Din acest motiv injectiile intravenoase se vor
executatotdeauna cu ace ascutite, dar cu bizou cit mai scurt.Cu astfel de ace daca pozitia acului nu este
perfecta, prinaspiratie single reflueaza in cantitati foarte mici si neregulat, ceea ce se verifica prin mici
tractiuni repetate ale pistonului.Daca la fiecare tractiune se obtine singe in seringa, injectia poate fi
efectuata.
-Strapungerea venei sau retragerea acului din lumen cu garoul mentinut pe loc da nastere la revarsari de
singe,hematoame,imprejurul locului injectiei.Incercarile de a patrunde in vena dupa formarea
hematomului trebuieintrerupte, caci prin volumul lui hematomul poate deplasa vena din traiectul ei
obisnuit; pe de alta parte , cuocazia verificarii pozitiei acului prin aspiratie, se poate obyine singe nu din
lumenul vasului ci dinhematom.Injectia trebuie incercata la nivelul unei alte vene.Locul hematomului va
fi comprimat cu untampon steril timp de 2-3 minute pentru a opri revarsarea singelui in continuare
din vena.
-In cursul unei injectii pot sa apara dureri de-a lungul venei interesate, flebalgia.Ea este declansata, fie
deviteza prea mare cu care se injecteaza medicamentul, fie de efectul iritativ al unor substante injectate
asupraendovenei.
-Unele substante injectate produc valuri de caldura si senzatie de uscaciune in faringe (calciul,
magneziul).Aceste senzatii pot fi evitate prin injectarea lor foarte incet.
-Accidentele din cursul injectiilor intravenoase pot fi si de ordin general.Din acest motiv daca in
cursulinjectiei bolnavul semnaleaza dureri mari pe traiectul venei,se plinge de ameteli, sau se
declanseaza o stare de lipotemie sau colaps, se va intrerupe imediat injectia, retragind acul si luind
masurile de prim ajutor inconsecinta.

Incidente si accidente (perfuzia)

Aparatul poate sa se desfaca sis a curga la nivelul locurilor de racordare a diferitelor piese.Se previne
princontrolul si fixarea prealabila a tuburilor de cauciuc pe racordurile metalice si de sticla.
-Cantitatile prea mari de lichide, administrate cu o viteza mare pot provoca prin compresiune
necrozatesuturilor care se previne prin reglarea vitezei de scurgere a lichidului si repartizarea lui prin
mai multecanule, in diferite regiuni ale corpului.
-Temperatura prea inalta a lichidului perfuzat poate coagula tesuturile.Pentru prevenire se
va controlatemperatura lichidului, iar daca in cursul perfuziei rezervorul este incalzit se va controla
temperaturalichidului perfuzat, picurind citeva picaturi de lichid pe dosul miinii.Prin nerespectarea
riguroasa a masurilorde asepsie se pot produce flegmoane si alte complicatii septice.Bolnavul caruia i s-
au administrat lichide prin perfuzie subcutanata va fi tinut sub supraveghere pina la reabsorbtia
complete a lichidului.In zilele urmatoarenu se vor mai face perfuzii in zona respectiva.
 Patul
bolnavului.
Igiena personala
a pacientului
grav.
 Ingrijirea
bolnavilor
imobilizati timp
indelungat la pat
Ingrijirea bolnavilor imobilizati la pat
Bolnavii imobilizaţi la pat se simt handicapaţi şi îşi pun întreaga lor nădejde în asistenta medicală care
are sarcina de a-i îngriji. De aceea, aceşti bolnavi necesită o preocupare deosebită.

Imobilizarea poate fi cauzată de:

- afecţiuni grave (bolnavi paralizaţi, astenici, adinamici, cu leziuni ale membrelor inferioare etc.);

- poate fi impusă ca o măsură preventivă faţă de unele complicaţii (embolii, cardiace, hemoragii etc.);

- sau impusă ca o măsură terapeutică în fracturi cu aparate de imobilizare, traumatisme, infarct miocardic
etc.

Obiective Măsuri de realizare

1.1. Asigurarea unui pat special corespunzător afecţiunii. Cele mai

corespunzătoare sunt cele cu somieră sau patul universal pentru tratament
osteoarticular, care poate fi adaptat poziţiilor cerute de afecţiune, prevăzut
cu un utilaj accesoriu: masă reglabilă pentru alimentaţie, citit, scris etc.,
sertar care înlocuieşte noptiera. în lipsa acestor paturi se vor asigura aparate
accesorii necesare: masă peste pat, rezemătoare etc.1.2. Nu va fi aşezat
sub fereastră sau prea aproape de uşă întrucât ar fi foarte dificilă protejarea
bolnavului contra curenţilor de aer.

1.3. Saltea de material plastic cu structură de burete sau saltea „alternantă”

(pneumatică compartimentată), pentru a evita presiunea şi macerarea zonei
de contact (saltelele alternante pot constitui un ajutor preţios în evitarea
escarelor, dar nu pot înlocui măsurile de prevenire a escarelor).

1.4. Este bine ca aceşti bolnavi să fie amplasaţi în camere mici liniştite, să
aibă totul la îndemână: declanşatorul aparatelor de semnalizare (sonerie),
lampă de pat etc.

1.5. în caz de polakiurie sau perturbarea funcţiilor sfincteriene, este

recomandabil ca urinarul să fie aşezat în aşa fel ca bolnavul să-l poată lua.

1.6. în funcţie de diagnostic şi cauza imobilizării se vor asigura utilaje

auxiliare (agăţătoare din metal sau confecţionate din pânză) de care
bolnavul să se poată prinde cu mâinile şi care să-i permită să execute
anumite mişcări singur.
1. Crearea
condiţiilor op- 1.7. Asistenta se va îngriji de lectura corespunzătoare pentru bolnav pe
time de confort care o va procura de la biblioteca secţiei sau a spitalului.

2. igiena ge-
nerală şi cor- 2.1. Aerisirea salonului.2.2. Curăţenia aşternuturilor şi a lenjeriei de
porală corp, schimbarea ori de câte ori bolnavul s-a murdărit; la nevoie se folosesc
cămăşi desfăcute la spate, la mâneci.

2.3. Toaleta frecventă sub formă de băi parţiale la pat. Se va avea grijă în
special în cazul bolnaviior cu aparate gipsate (acestea să nu se îmbibe cu apă
în timpul toaletei).
 2.4. Igiena gurii (este necesară o grijă deosebită pentru bolnavii care au
proteze; curăţirea acesteia după fiecare masă); de asemenea se va urmări
igiena mâinilor la fiecare masă; igiena părului – săptămânal sau la două
săptămâni.

ATENŢIE! Se va acorda importanţă toaletei perineale (mica toaletă), respectandu-se

pudoarea bolnavului.

3.1. Alimentarea trebuie făcută la pat, activ sau pasiv în funcţie de starea
bolnavului, asigurându-i-se o poziţie cât mai comodă.3.2. Asistenta va
3. Alimentarea respecta cu stricteţe orarul meselor, servirea caldă a alimentelor şi
bolnavilor prezentarea acestora cât mai estetic.

4.1. Se urmăresc şi se notează zilnic funcţiile vitale şi vegetative (puls,

respiraţie, T.A., temperatură, diureză, scaun, tegumente, mucoasă). în
4. Supravegherea cazul aparatelor gipsate, asistenta va urmări şi semnala apariţia edemelor
stării generale, la extremităţile libere ale membrelor.4.2. Examinările paraclinice,
executarea tratamentele vor fi executate la pat (electrocardiografe şi aparat Roentgen
examinărilor şi portative) sau, dacă nu este posibil, bolnavul va fi transportat cu patul la
tratamentelor serviciul respectiv.

Una din complicaţiile de temut ale bolnavilor imobilizaţi timp îndelungat la

pat o constituie escarele de decubit (mai ales la persoane corpolente).5.1.
Asistenta va verifica sistematic zonele expuse la escare, cunoscând
rapiditatea lor de apariţie.

5.2. Va acorda mare importanţă schimbării de poziţie, asigurându-se în

acelaşi timp poziţia care să nu jeneze cu nimic bolnavul. Manevrele se
execută cu una sau două persoane, cu multă blândeţe.

5.3. Se vor aplica toate mijloacele de prevenire a escarelor. Se va asigura

zilnic masaj cu o durată de cel puţin 10 minute şi se va folosi orice ocazie
(tratament, aşezarea ploştilor, bazinetelor, schimbarea lenjeriei, pentru a
realiza activitatea circulaţiei prin masaj, fricţiuni cu alcool urmate de
pudraje cu talc.

5.4. Bolnavului i se vor oferi la timp şi în mod regulat urinarul şi plosca,

pentru a nu murdări lenjeria. Asistenta sau infirmiera va trebui să asigure
utilizarea lor cu promptitudine şi discreţie.

5. Prevenirea
escarelor
Apariţia unei escare este o notă proastă pentru asistenta medicală care
ATENŢIE! ingrijeste bolnavii.

6.1. Prevenirea altor complicaţii. Pneumoniile hipostatice se previn prin

6. Prevenirea ridicarea bolnavului în poziţie şezând şi gimnastică respiratorie de mai
altor complicaţii multe ori pe zi.
 6.2. Trombozele care apar datorită încetinirii circuitului sanguin se previn
prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea pasivă şi activă a degetelor
de la picioare şi mâini, eventual a gambelor şi antebraţelor.

6.3. Atrofierea muşchilor şi scăderea tonusului organismului, în general, vor

fi prevenite prin fricţionări cu alcool diluat, pe toată suprafaţa corpului şi
prin masaj (prin aceasta se stimulează funcţiile pielii şi ale circulaţiei
cutanate, tonifierea vaselor şi se mobilizează sistemul reticulo-endotelial
din ţesutul celular subcutanat).

6.4. Stomatita (denumită candidoză sau muguet), care poate apărea mai
des la bolnavii cu regim lactat şi hidrozaharat, se previne prin întreţinerea
igienei cavităţii bucale, clătirea cu apă bicarbonatată 30%, clătirea gurii cu
apă+mentol.

6.5. Constipaţia poate apărea datorită lipsei de mişcare. Se previne prin

stimularea tranzitului intestinal prin mijloace naturale pentru a nu-l obişnui
pe bolnav cu purgative sau clisme. Se recomandă un regim bogat în
celuloză şi lichide, dacă afecţiunea de bază nu constituie o contra indicatie.

6.6. Deformările articulare, poziţiile vicioase ale membrelor şi coloanei

vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat.

6.7. Anchilozele (hemiplegiei, paraplegici) se vor preveni prin mobilizarea

pasivă încă din primele zile, de mai multe ori pe zi. Recuperarea motorie se
va continua; îndată ce bolnavul este conştient, asistenta va trebui să obţină
cooperarea activă şi să solicite interesul şi dorinţa de recuperare.

ATENŢIE!

Se va ţine seama că unii bolnavi nu-şi pot evacua scaunele în salon în

prezenţa altora sau în poziţie culcată, pe bazinet în pat. Asistenta va
încerca cu răbdare şi mult tact să educe bolnavul astfel încât să se
acomodeze noilor condiţii. Este nevoie de izolarea lui de restul bolnavilor
printr-un paravan.

Comportarea personalului faţă de bolnavii imobilizaţi trebuie să fie cât se poate de atentă, deoarece
aceştia sunt irascibili, mai nervoşi, capricioşi. Asistenta medicală trebuie să ţină seama de starea
sistemului lui nervos, să aibă o comportare plină de blândeţe, atitudine calmă, să se preocupe de
programul lor zilnic, să-i scoată la aer (terasă, balcon), eventual cu patul.

Atenţia cu care este înconjurat bolnavul contribuie la întărirea încrederii lui; bolnavul va suporta mai uşor
starea de imobilizare în pat.
 Dietele si
importanta lor
in afectiunile
organelor interne
 Aplicarea
frigului sub
forma umeda
Aplicarea compreselor umede

Compresele: sunt materiale textile umede aplicate pe suprafata corpului. Dupa temperatura lor,
compresele pot fi: reci, caldute, calde fierbinti;

SCOPUL: - compresele reci au actiune hipotermizanta, analgezica, hemostatica, repulsiva si diminueaza

procesul de resorbtie.

- compresele calde au actiune decongestionata si sedativa; temperatura compreselor

calde este intre 38-43 grade C, putand creste pana la 45-55 grade C cand se urmareste obtinerea
compreselor fierbinti.

Materiale necesare: 1 paravan format de obicei din 2 stative si 2 cearsafuri; 3m de panza lata de 40 cm;
3.5m flanela lata de 45-50 cm la unul din capete va avea sireturi cu care trebuie fixata compresa; apa la
temperatura de 10-15 grade C sau 38- 43 grade C; musama pentru protejarea patului, o patura, un cearsaf
curat si uscat, invelis uscat pentru a nu permite evaporarea apei; vaselina pentru protejarea tegumentelor;
masuta-carucior pentru instrumentar; panza lata de 6-8 cm impaturita in 3-4 straturi pentru aplicarea
compresei pe gat; servetele mici de dimensiuni de aproximativ 20/20 cm pentru aplicarea compreselor pe
cap; o bucata de gheata cu suprafata neteda; solutii izotonice; acid boric 3%; ceai de musetel; permanganat
de potasiu; rivanol; tavita renala; 3-4 fese; 2-3 prosoape; panza taiata si impaturita in forme de patratele
mici de 5/5 cm sau 6/6 cm pentru aplicarea compreselor pe ochi; ace de siguranta pentru fixarea compresei;
vata;

ETAPE DE EXECUTIE

1. pregatirea instrumentelor si a materialelor necesare:

- se pregatesc instrumentele si materialele necesare si se transporta cu masuta-carucior langa patul
bolnavului;

2. pregatirea fizica si psihica a bolnavului:

- se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii;
- i se ofera bolnavului urinarul care se indeparteaza dupa ce a urinat;

3. efectuarea tehnicii:

(a) aplicarea compresei pe torace (incrucisat):

- se aseaza paravanul in jurul patului bolnavului;

- se inchid ferestrele;
- se protejeaza patul cu musama;
- peste musama se aseaza o patura;
- se aduce bolnavul in pozitie sezanda;
- se dezbraca bolnavul pana la brau;
- se inmoaie banda de panza in apa la 10-15 grade C’
- se mentine materialul de compresa cateva min. sub nivelul apei din recipient;
- se stoarce surplusul de apa;
- se tine compresa in mana dreapta si se incepe aplicarea benzii in axila dreapta unde se fixeaza cu
mana stanga;
- se conduce compresa din axila dreapta, oblic peste fata anterioara a toracelui spre umarul stang;
- se conduce mai departe banda compresei peste spatele bolnavului, oblic, la axila dreapta iar de aici,
transversal peste torace in axila stanga si apoi oblic peste spate si umarul drept;
- se aplica peste compresa o bucata din flanela uscata sau material textil uscat, prin acelasi procedeu
acoperind complet banda umeda;
- se fixeaza cu ajutorul sireturilor legandu-le in jurul toracelui;
- compresa se schimba din 10 in 10 min sau la nevoie si mai repede, in total de 4 ori/zi, dupa care se va
face o pauza;
- dupa indepartarea compresei se spala suprafetele cutanate cu apa rece sau la temperatura camerei;
- se usuca cu un prosop curat si se imbraca bolnavul;
- se aseaza bolnavul in pozitie comoda;
(b) aplicare compreselor pe trunchi:

- deasupra cearsafului se aseaza o patura de lana pentru a feri bolnavul de umezeala; peste aceasta se
aseaza un cearsaf curat impaturit in doua, lung de aproximativ 80 cm;
- peste cearsaful uscat se aseaza un cearsaf umed astfel incat cel uscat sa il depaseasca pe cel umed cu
cativa cm in sus si in jos (de la axile pana la arcadele crurale);
- se aseaza bolnavul dezbracat peste cearsaful uscat;
- se indoaie acesta de-a stanga si de-a dreapta peste trunchi;
- se procedeaza la fel si cu cearsaful uscat;
- se fixeaza cu snururi sau ace de siguranta;
- se controleaza daca compresa nu deranjeaza miscarile respiratorii ale bolnavului fiind prea stransa;|- la
nevoie se incalzesc picioarele bolnavului cu termofoare;
- daca bolnavul nu poate fi mobilizat sub el se va aseza numai cearsaful uscat iar compresa se intinde
numai pe fetele anterioare si laterale ale toracelui si abdomenului fixand-o cu cearsaful uscat;
- compresa se va schimba la interval de 15 min de 4-8 ori/zi;

(c) aplicarea compresei pe gat:

- se aseaza bolnavul in pozitie sezanda;

- se inmoaie banda textila pentru compresa, in apa, la temperatura camerei;
- aceasta banda se mentine sub nivelul apei cateva minute apoi se stoarce surplusul de apa;
- compresa se aplica sub forma de cravata in jurul gatului, complet circulara si aderenta la forma gatului,
astfel incat sa ajunga in sus pana la unghiul mandibulei;
- se verifica daca nu impiedica circulatia sangvina;
- se conduce compresa pe fata anterioara a gatului, pe sub barbia bolnavului, trecand-o in fata sa
deasupra urechilor si se fixeaza in crestetul capului;
- se aplica compresa cat mai posterior pentru a acoperi regiunea amigdaliana si a permite miscarea
mandibulei;
- dupa indepartarea compresei, tegumentele se spala cu apa rece si se usuca cu un prosop curat;

(d) aplicarea compreselor pe cap:

- compresele pentru cap vor avea dimensiuni de 20/20 cm care vor fi inmuiate in apa la temperatura de
10/15 grade C;
- se aseaza compresa pe o bucata de gheata curata cu suprafata neteda;
- dupa racire se stoarce compresa si se aplica pe fruntea bolnavului sau in jurul capului. Ea poate fi fixata
cu o fasa, cu un prosop legat pe frunte sau cu ace de siguranta;
- intre timp se raceste o a doua compresa;
- compresa umeda se acopera cu una uscata;
- compresa umeda, se schimba din 3 in 3 min. pe toata perioada prescrisa pentru aplicare;

(e) aplicarea compreselor pe ochi:

- inainte de aplicare se protejeaza tegumentele din jurul pleoapelor, ungandu-le cu un strat de vaselina;
- compresele pentru ochi vor avea dimensiuni de 5/5 cm sau 6/6 cm. Ele se inmoaie in solutie
medicamentoasa (acid boric 3 la mie sau ceai de musetel);
- se storc partial;
- se invita bolnavul sa isi inchida ochii si se aplica compresa;
- la bolnavii agitati compresa se fixeaza cu o fasa;
- nu se aplica aceiasi compresa de la un ochi la altul ;
- o data scoasa de pe ochi,compresa se arunca sau se arde daca ochiul prezinta secretie patologica;

(f) aplicarea compreselor pe ureche:

- compresa pentru ureche este formata din vata imbracata in tifon, astfel incat sa depaseasca pavilionul
urechii in toate directiile ajungand pana la unghiul mandibulei;
- compresa umeda se acopera cu un strat de vata uscata sau cu o alta compresa uscata;
- se fixeaza cu o fasa sau cu un prosop indoit in forma de banda;
(g) aplicarea compreselor pe organele genitale:

- se fixeaza o banda pe panza uscata, lunga de 120 cm, lata de 20 cm, imprejurul soldului, deasupra
crestelor iliace in sens orizontal;
- se prinde capatul usor cu un ac de siguranta;
- se inmoaie cea de-a doua compresa de aceleasi dimensiuni in apa rece;
- se stoarce surplusul de apa si se indoaie banda in doua;
- se fixeaza atat anterior cat si posterior de banda orizontala cu cate un ac de siguranta astfel incat
compresa sa treaca de-a lungul santului inter-fesier acoperind orificiul anal si organele genitale;
- se acopera compresa umeda cu o alta uscata care va fi cu cativa cm mai lata decat cealalta;
- dupa indepartarea compresei, tegumentele se spala cu apa rece si se usuca complet;
- spalare pe maini cu apa si sapun;

4. reorganizarea locului de munca:

- se imbraca bolnavul cu lenjeria de corp uscata si curata;

- se aseaza patul bolnavului si se indeparteaza paravanul;
- compresele care prezinta vreo secretie patologica,se ard;
- substantele medicamentoase utilizate se aseaza in dulapul de medicamente;

PRECIZARI

1. compresele trebuie schimbate dupa 5-10 min astfel se incalzesc producand un efect contrar celui
urmarit;
2. in congestii si inflamatii, durata de aplicare a compreselor, este mai lunga, de la jumatate pana la 2
ore;
3. compresele mai groase si stoarse mai putin, au un efect de racire mai indelungat;
4. efectul compreselor reci poate fi mult mai prelungit daca peste acestea se aplica un aparat racitor;
5. aplicarea timp mai indelungat a compreselor reci, provoaca maceratia tegumentelor favorizand
insamantarea sau exacerbarea florei microbiene locale existente;
6. in hiperpirexie, schimbarea compreselor trebuie facuta din min in min pana la obtinerea efectului dorit;
7. compresele calde se aplica dupa tehnica celor reci dar acoperite cu material impermeabil si un strat de
vata protector, pentru a impiedica evaporarea si uscarea; durata de aplicare pentru acestea, variaza de la
10-20 min pana la 6-10 ore;
Reguli generale
de pregatire a
bolnavului pentru
examinari
Radiologice
Prin examenul radiologie se pot studia morfologia şi funcţii tnarea organelor inaccesibile observaţiei
directe, ascunse în profunzimea corpului. Ele completează celelate metode de investigaţieasupra
organismului sănătos sau bolnav ; uneori este decisiv pentrudiagnosticul diferenţial şi poate fi singurul
mijloc de evidenţierea unor modificări patologic, inaccesibile investigării clinice. Astfel, prin examenul
radiologie, se pot diagnostica sau confirma fracturişi luxaţii ale sistemului osteo-articular, modificări
anatomo-patologice şi funcţionale ale stomacului, intestinelor, ale inimii, plămîniloi,tulburări anatomice
şi funcţionale ale vezicii biliare, prezenţa calcnIilor în bazinetele renale, vezica urinară sau în alte organe
cavitarc,a tumorilor în diferite organe şi altele.Dintre diferitele metode de examinare menţionăm :

— Radioscopia,care este examinarea organelor la ecran. Eaconstituie forma cea mai obişnuită a
examinărilor radiologice, dînd oimagine dinamică asupra organelor examinate.

— Radiografia,care este fixarea imaginii radiologice pe filmulradiologie la un moment dat. Imaginea

fiind fotografiată, ea se pr<ţtează la controale ulterioare mai amănunţite, puţind fi interpretai aşi de mai
mulţi specialişti. Eadiografia este însă o metodă staticiide examinare.

— Kimografia,care constă în înregistrarea radiografică a mişcă •rilor anumitor organe interne, mai
ales ale inimii şi a vaselor mari.

— Tomografia,care este obţinerea imaginii radiografice a unuistrat oarecare dintr-o parte a

organismului. Această metodă evMagreşelile de interpertare care ar putea rezulta din
suprapunereaimaginii straturilor regiunii examinate, cum se întîmplă în radio •grafia obişnuită.

Radiofotografia:
constă în fotografierea imaginii unui ecranfluorescent pe filme de dimensiuni reduse. Imaginile obţinute
au unformat de 7 x 7 sau 10 x 10 cm. Datorită productivităţii mari şifiind mai ieftine, metoda serveşte în
primul rînd profilactic pentru depistarea activă şi precoce a bolnavilor de tuberculoză pulmonară,cancer
bronhopulmonar şi mediastinal, precum şi a bolilor de inimă.

Rontgencinematografia
( constă în filmarea imaginilor p« ecranul radioscopic, sau direct după ieşirea razelor din
corpulomenesc, fără intermediul ecranului. Filmul obţinut se proiectează pe un ecran obişnuit, dînd o
ima-gine radiologică dinamică evi-denţiind mişcările normale sau patologice ale unor organe.Filmele pot
fi proiectate în11 iod obişnuit, cu încetinitor, pre-rum şi cu opriri pe regiunile şiimaginile mai
importante.

Rontgenoteleviziunea:
consta în captarea imaginii radio-logice şi televizarea ei, fie subformă de imagine statică, fieKiib formă
de radiocinemato-(jjraf ie televizată. Cu această me-todă personalul lucrează la lu-mină, sub protecţie
perfectă f a-t/ă de razele Rontgen, imagi-nea putînd fi urmărită simultan•le mai multe persoane.
Aceastămetodă tinde să înlocuiască înviitor examenul radioscopic sim- plu.

Regulile generale de pregătirea bolnavilor pentru examiner radiologice.

Indicaţia examină-rilor radiologice o face totdeaunamedicul, fie la primirea bolna-vului, fie cu ocazia
vizitei. In-dicaţiile date de medic sînt notate de asistentă şi îndeplinite încursul orelor de activitate ale
serviciului de radiologie, în cazurilede urgenţă, perforaţii intraabdo-minale, ileus, fracturi de craniuetc.,
va înştiinţa medicul radiolog de serviciu, pentru a veni imediatla spital, în vederea efectuării
examinărilor cerute de urgenţă.

— Asistenta trebuie să pregătească bolnavul din punct de vedere psihic pentru examinarea radiologică,
în special dacă acesta este pentru prima dată examinat în acest fel. Trebuie să-1 liniştească pe bolnav
spunînd că examinarea se va face într-o încăpere întunecoasă, cu ajutorul unor maşini complet
inofensive, iar substanţele de <trast, care vor fi eventual necesare pentru examinare, să le bea lnici o
aversiune. La nevoie asistenta trebuie să arate bolnavul M acelaşi timp că examinarea radiologică nu
este o metodă univoide diagnostic şi astfel să nu pretindă de la medicul radiolog exairnrea unor organe
care nu sînt accesibile acestei metode.

— Bolnavul adus la serviciul de radiologie trebuie să aibr bilet de trimitere. Acesta trebuie să cuprindă
în afară de du personale şi de spitalizare ale bolnavului, datele din anammrezultatele mai importante de
laborator în funcţie de diagnoM prezumtiv, precum şi felul examinării cerute. Asistenta are nde a scoate
datele necesare din foaia de observaţie şi a le trece, preună cu datele personale ale bolnavului, în biletul
de trimiţiapoi de a-1 da medicului pentru completarea diagnosticului prezunr şi a indica examinarea
respectivă.

— Dacă natura examinării o cere, asistenta va pregăti bolimîn mod corespunzător. Astfel, unele
examinări trebuie efectuai r stomacul gol, altele după evacuarea colonului etc. Pregătirea bolvului
pentru examinările radiologice cade în competenţa asistonidin acest motiv ea trebuie să cunoască
posibilităţile şi limitele fioriexaminări, precum şi modul în cate trebuie pregătiţi bolnavii pcnaceste
examinări.

— Asistenta trebuie să însoţească bolnavii la examinările nulogice, pentru a le da ajutorul necesar la

dezbrăcare, îmbraci pentru a-i sprijini dacă starea lor generală o cere etc.

Regiunea de examinat va fi dezbrăcată complet, părul femeilor va fi legat pe creştetul capului, mărgelele
şi lănţişoarelofi scoase de la gît, deoarece atît nasturii de la haine, cît şi obioriradioopace din buzunare,
cozile de păr, ca şi medalioanele şi lăriţl'.rele pot cauza greşeli de interpretare a imaginii radiologice prin
|iducerea unor opacităţi atît pe ecran, cît şi pe film.

—Asistenta trebuie să se ferească de acţiunea razelor Bont|>care au un efect dăunător asupra

organismului şi mai ales anii]gonadelor. Din acest motiv, în momentul examinării propriu /sau al
expunerii unei radiografii, asistenta va trebui să se îndopări > cît mai mult de aparat şi de bolnav, care
sub influenţa razelor ItonUdevine sursa de raze secundare, tot aşa de dăunătoare. Bolnavii ddşi copiii,
care totuşi necesită un ajutor din partea asistentei, voiajutaţi sub protecţia şorţului şi mănuşilor
speciale, confecţionai o •cauciuc plumbuit, care absorb razele Bontgen. Timpul de examliii cazuri trebuie
redus la minimum, pentru a expune cîtorganismul asistentei la acţiunea dăunătoare a razelor. (iitmeraîn
care se fac examinările radiologice să aibă o tem-turft optimăde aproximativ 20°, pentru a nu provoca
frisoane v i lor febrili dezbrăcaţi, care sînt aduşi pentru examinare, nil,activitatea în camerele de
diagnostic radiologie se desfă-înobscuritate, respectiv în semiobscuritate, asistenta, care «jto bolnavul,
trebuie să se acomodeze din timp la această iftfoarte slabă. Acuitatea vizuală creşte foarte mult la
lumina Haula întuneric, în 10 minute ea creşte de 50 de ori, în 20 de li t ode 200 de ori. Pentru a se putea
mişca în siguranţă la lumina aserviciului de radiologie fără să piardă mult timp cu aco-tlM'oa,este bine ca
asistenta să poarte ochelari cu sticlă închisă 10—20 de minute înainte de a însoţi bolnavii la serviciul
hidiologie.