CLASA A VII-A FIŞĂ DE STUDIU

CONJUNCŢIA. LOCUŢIUNI CONJUNCŢIONALE.

a) După structură: -simple: şi, dar, ori, însă, că, dacă, să

-compuse: ca să, ci şi
-locuţiuni conjuncţionale:grup de cuvinte echivalente unei conjuncţii: pentru ca să, din pricină că,
îndată ce, ca şi cum, chiar dacă. După conţinut:
Coordonatoare - leagă două părţi de propoziţie de acelaşi fel :Tata sau mama vine după mine. Tata şi mama vin acasă.
-leagă două propoziţii de acelaşi fel:Cântă, dar nu dansează. El cântă şi dansează.

copulative Şi, nici/ precum şi, cât şi
adversative Dar, iar, însă, ci, or/ în schimb,
numai că, doar că
disjunctive Ori, sau, fie, au,ba
concluzive Deci, aşadar/ prin urmare, ca atare,
în concluzie, în consecinţă, aşa că,
de aceea, carevasăzică
Nici tu, nici el nu ştim adevărul.
Vorbesc, dar nu mă asculţi. A fost frumos în tabără, numai
că a plouat aproape zilnic.
Vii ori pleci?; Plecăm fie azi, fie mâine.
S-a antrenat mult, deci a câştigat concursul. Am învăţat,
aşa că mă aştept să ştiu.

Subordonatoare: -leagă o propoziţie subordonată/secundară de regenta ei: Manânc1 fiindcă mi-e foame2.
a) Generale/nespecializate: că, să, ca să, dacă, de=dacă
b) Specializate pe o propoziţie subordonată: după ce, până ce, până să, îndată ce, în timp ce(de timp), că, căci,
fiindcă, deoarece, din cauză că, din moment ce, o dată ce( de cauză), pentru ca să( de scop), în caz că(de condiţie), deşi, cu
toate că, chit că, măcar că, chiar dacă, chiar de( concesive), încât, în loc să, în afară că etc.
E bine că ai venit. Nu ştiu dacă vei reveni. De înveţi, vei reuşi la examen. Mănânc chiar dacă nu mi-e foame. Mâncam în
timp ce vizionam un film la televizor.
ADVERBUL. LOCUŢIUNEA ADVERBIALĂ-parte de vorbire neflexibilă, care exprimă o caracteristică a unei acţiuni,
stări, însuşiri. => Determină un verb, adjectiv sau alt adverb şi exprimă împrejurări de loc, de timp, de mod;
Determină: -un verb/ interjecţie: Copilul recită frumos. Hai acum! Citesc din când în când.
-un adjectiv: Maria este destul de atentă cu prietenul său. Maria este din cale afară de neatentă.
-un alt adverb: Pictează atât de repede!
Locuţiunea adverbială este un grup unitar de cuvinte echivalent cu un adverb:din când în când, ici şi colo, pe de rost;
a) După structură:-simple: aici, ieri, bine, încet, departe
-compuse: niciodată, întotdeauna, numai, după-masă, mâine-seară
-locuţiuni adverbiale: pe neaşteptate, în veci de veci, din cale afară, în faţă, zi de zi;

1
PP- propoziţie principală, Regentă pentru PS 2
2
PS 2- Propoziţie secundară sau subordonatoare 2

1
b) După înţeles( împrejurarea/circumstanţa exprimată):
-de loc: acasă, departe, acolo, alături, aici, aproape, deasupra, jos, pretutindeni // în spate, în faţă, din loc în loc, de jur
împrejur, ici şi colo, peste tot, în stânga, în sus;

-de timp: azi, atunci, mâine, curând, deodată, mereu, târziu // din când în când, pe înserate, cu noaptea în cap, cine ştie
când, când şi când, zi şi noapte, clipă de clipă;

-de mod: bine, rău, puţin, mult, repede, greşit, prieteneşte, întâmplător, degeaba, româneşte // pe de rost, pas cu pas, pe
neaşteptate, pe furiş, într-ascuns, cot la cot, cu de-a sila, încetul cu încetul, câtă frunză şi iarbă, în întregime, cât negru sub
unghie, de multe ori, în grabă, vrând-nevrând;
La fel ca adjectivul, adverbul de mod are grade de comparaţie:
1.Pozitiv: El citeşte bine.
2. Comparativ de superioritate: El citeşte mai bine decât scrie.
Comparativ de egalitate: El citeşte tot atât de/la fel de bine pe cât scrie.
Comparativ de inferioritate: El citeşte mai puţin bine decât scrie.
3. Superlativ de relativ: El citeşte cel mai bine/ cel mai puţin bine.
Superlativ absolut: El citeşte foarte bine.

ADVERBE PRONOMINALE: ţin locul cuvintelor/ adverbelor care exprimă împrejurări

a)RELATIVE: unde, când, cum, cât – sunt folosite în frază, leagă PS de regenta ei: Nu ştiu de unde vine. Văd cât ştii.
b)INTEROGATIVE: unde?, când?, cum?, cât?încotro?-apar în propoziţii interogative: De când mă aştepţi? Cum citeşti?
c)NEHOTĂRÂTE:formate de la cele relative şi nu precizează împrejurarea:undeva, oriunde, cândva, oricând, oarecând,
cumva, oricum, câtva, oricât, orişiunde etc.: Te cunosc de undeva. Răspund oricând mă întrebi. Înţeleg oricum îmi
explici.

ADVERBE ŞI LOCUŢIUNI ADVERBIALE PREDICATIVE -în frază, au rol de predicat verbal al unei propoziţii
principale, regente pentru o propoziţie subordonatoare SB. Sunt urmate obligatoriu de conjuncţiile să sau că: Poate va
sosi mâine. Fireşte că vom studia. Imposibil să ajungă la timp.Fără doar şi poate că va ajunge la timp.
-posibil, imposibil, probabil, pesemne, poate, negreşit, sigur, desigur, fireşte, bineînţeles // cu siguranţă, cu
certitudine, fără doar şi poate, fără îndoială, de bună seamă etc.
FUNCŢII SINTACTICE:
Complement circumstanţial de loc: Acolo m-am simţit bine. Iarba creşte ici-colo. Unde ai găsit mingea? Am aflat unde
s-a ascuns pisica.
Complement circumstanţial de timp:Ne vom vedea mâine la şcoală. Munceşte zi şi noapte. Când te vei întoarce? Nu
ştiu când mă voi întoarce.
Complement circumstanţial de mod: Vântul adie uşor. Citeşte cu de-a sila. Cum ai rezolvat exerciţiul? A plecat cum a
venit.
Atribut adverbial:Petrecerea de azi a fost reuşită. Tema pentru mâine am terminat-o.
Predicat verbal: Poate că va sosi mâine. Cu siguranţă că ai rezolvat bine exerciţiul.
Nume predicativ: Este bine că citeşti. E imposibil să nu reuşeşti. E fără îndoială că va lua examenul.
! Adverbul nu are funcţie sintactică când se foloseşte pentru a întări, a accentua o idee, o persoană, un element din
comunicare: A venit şi tata. Chiar eu l-am ajutat. A şi început să plouă. Vreau să vorbim numai o clipă. Tocmai tu să
întârzii! Am mai citit o carte. - şi, mai, chiar, doar, tocmai, numai, nici, măcar, încă, prea, decât etc.