Sunteți pe pagina 1din 2

Ureea

Ureea reprezinta produsul final al catabolismului azotului proteic. Este forma de


detoxifiere si eliminare a amoniacului rezultat in finalul proceselor de dezaminare –
transaminare ale aminoacizilor. Dupa cum este cunoscut, doar o cantitate extrem de mica
de amoniac este transportata in sange in forma libera, fapt reflectat de concentratia
plasmatica redusa (10-20 mcg/dl). Cea mai mare parte este vehiculata sub forma de
glutamina, care se obtine din acid glutamic si amoniac in prezenta glutamin-sintetazei,
enzima ubicuitara (reactia necesita ATP). Ficatul si rinichiul capteaza glutamina din sange
si deoarece dispun in mod specific de glutaminaza, in aceste organe are loc hidroliza
ireversibila a glutaminei cu formare de acid glutamic si amoniac.
Amoniacul astfel format in celulele tubulare renale difuzeaza prin membrana la polul
urinar al acestor celule si, acceptand protoni, se transforma in ioni amoniu NH4+, care
sunt eliminati, contribuind in acest fel la mentinerea rezervei alcaline a plasmei.
Amoniacul eliberat din glutamina in ficat, la care se adauga amoniacul adus de sangele
portal de la intestin este transformat in uree printr-un lant ciclic de reactii (ciclul
ureogenetic Krebs-Hanseleit).

Sinteza ureei implica un consum important de energie obtinuta din hidroliza ATP
(echivalentul a patru legaturi macroergice per mol de uree). Singura justificare pentru
acest important consum energetic o reprezinta necesitatea transformarii unui compus
toxic, amoniacul, intr-unul netoxic, ureea. In plus, ureea datorita hidrosolubilitatii, poate
fi transportata de sange in forma libera la rinichi pentru a fi eliminata.

Valorile de referinta pentru concentratia plasmatica a ureei sunt de 20-40 mg/dl sau 7-18
mg/dl azot ureic. Ureea este o substanta fara prag de eliminare renala, astfel incat toata
cantitatea sintetizata de catre ficat este excretata in conditiile unei functii renale normale.
Eliminarile zilnice de uree sunt de 20-35 g.

Modificari ale concentratiei plasmatice normale a ureei pot fi consecinta scaderii sintezei
hepatice, a afectarii functiei renale sau a cresterii catabolismului proteinelor.
Scaderi ale concentratiei ureei pot fi consecinta alterarii functiei hepatice de sinteza
(hepatite cronice active, ciroze hepatice) sau unor deficinte genetice ale enzimelor cheie
ale ciclului ureogenetic (carbamilfosfat-sintetaza, ornitincarbamil-sintetaza, arginaza).

Cresteri ale concentratiei plasmatice a ureei pot surveni in afectiuni renale insotite de
retentie azotata prin scaderea perfuziei renale (azotemie prerenala): insuficienta cardiaca
congestiva, hemoragie digestiva, soc, deshidratare; prin afectiuni renale acute sau cronice
(azotemie renala): glomerulonefrite, pielonefrite; prin obstructii ale tractului urinar
(azotemie postrenala), hipercatabolism proteic (stari febrile prelungite, hipertiroidie,
neoplazii), deshidratare (varsaturi, diaree, stari febrile, arsuri), ingestie crescuta de
proteine (tranzitor).
Creatina si creatinina

Creatina este sintetizata in rinichi, ficat si pancreas si apoi este transportata de catre
sange la muschi si creier, unde este fosforilata de catre creatinkinaza (CK) la
fosfocreatina, compus macroergic ce constituie o rezerva energetica utilizabila in timpul
contractiei musculare si pentru mentinerea activitatii cerebrale. Raportul
creatina/fosfocreatina creste in cursul activitatii musculare prin utilizarea fosfocreatinei
ca sursa de fosfat macroergic. In perioadele de repaus muscular, raportul scade prin
refacerea fosfocreatinei.

O parte din creatina si fosfocreatina musculara se transforma prin ciclizare lenta si


neenzimatica in creatinina (1-2% zilnic). Creatinina provine numai din metabolismul
muscular, fiind cel mai fix parametru azotat al sangelui; se coreleaza cu volumul masei
musculare si nu este influentat de aportul alimentar protidic, de nivelul diurezei, de efort,
ritmul circadian sau de alte constante biologice.
Valorile de referinta pentru concentratia creatininei in ser sunt 0.6-1.2 mg/dl la barbati si
0.5-1.1 mg/dl la femei.
Creatinina este un component excretat exclusiv pe cale renala prin filtrare glomerulara,
iar in insuficientele renale cresterea creatininei serice precede cresterea azotului neproteic
total. Eliminarile renale de creatinina constituie de asemenea o modalitate de mentinere la
nivel constant a rezervelor de grupari metil din organism. In distrofiile musculare, prin
intensificarea catabolismului muscular, nivelul creatininei serice creste in etapa acuta,
pentru ca ulterior aceasta sa scada prin distrugerea masei musculare.
Determinarile de creatinina serica si urinara sunt folosite in vederea calcularii clearance-
ului de creatinina (Clcreatinina)*. Acesta este un indicator al ratei de filtrare glomerulara, in
functie de care poate fi apreciata functia renala.
Cresteri ale creatininemiei au loc in bolile renale acute sau cronice de cauza glomerulara
sau tubulointerstitiala (azotemie renala), in obstructii ale tractului urinar (azotemie
postrenala), in scadera perfuziei renale (insuficienta cardiaca, soc, deshidratare)
(azotemie prerenala), in distrofii musculare, miastenia gravis, rabdomioliza.

*Clearance-ul (Cl) renal al unei substante (ex: creatinina, un medicament) se refera la volumul de plasma
din care substanta (ex: creatinina, un medicament) este complet epurata/eliminata de rinichi intr-o unitate
de timp;
*Cl subst=UxV/P, unde U=concentratia substantei in urina (mg/dl), V=volumul urinar (ml preferarabil
urina/24 ore) sau debitul urinar (ml/min), P=concentratia substantei in plasma (mg/dl)
*Creatinina doar se filtreaza glomerular (nu se reabsoarbe, nu se secreta la nivel renal), prin urmare
Clcreatinina este util pentru estimarea functiei de filtrare glomerulara
*Alte formule pt calcularea Clcreatinina: Cockcroft-Gault, MDRD
http://www.mdcalc.com/creatinine-clearance-cockcroft-gault-equation/
http://www.mdcalc.com/mdrd-gfr-equation/