Sunteți pe pagina 1din 3

Cugetări: ,, Ce este Omul ?

Omul este un sâmbure și un centru al întregii lumi pe care a zidit-o Dumnezeu în cer
și pe pământ. Omul e o ființă care ține legătura cu cele patru feluri de lumi pe care
le-a făcut Dumnezeu în Univers. El comunică cu întreaga creație însuflețită: cu
regnul mineral, cu lumea vegetală, cu lumea animalelor și cu lumea îngerilor, adică
cu lumea cea gânditoare. Deci omul este centrul lumii văzute și al celei nevăzute, de
aceea Sfânta și dumnezeiasca Scriptură în numește pe om ,,mare” (Isus Sirah 3,18).
Și în alt loc zice: Mare este omul, și cinstit bărbatul milostiv

Dar de ce îl numește mare ?

Pentru că în om se reunesc toate lumile create de Dumnezeu și pentru că, peste toate
acestea, el este chipul și asemănarea lui Dumnezeu ( Facere 1,26). Pentru că omul
unește în sine cele patru lumi în mic, omul se numește ,,microcosmos” , adică lume
mică. După Sfântul Grigorie Teologul și după alți Sfinți Părinți ai Bisericii lui
Hristos omul se cheamă și macrocosmos, fiindcă este mai mare decât toate creaturile
văzute. Omul este o lume mare în cea mică, deoarece el unește în sine nu numai
lumea cea văzută și simțită ci și pe cea nevăzută a îngerilor și, pe deasupra tuturor, el
este singura creație făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-
27)
Sfintele Duminici
Vin Duminicile, Doamne. A sărbători
Frumoasele daruri creștine, Ce-a de-a șaptea zi,
Vine senine, Închinată Domnului,
Rotunde, E mult prea târziu.
Înțelepte, Afară e luni,
Precum visele copilăriei, E marți,
Precum lumina vetrei, precum vorba din bătrâni… Și chiar miercuri.
Vin Duminicile, Doamne, Cântă cucoșii în zori,
Dar, Rag vitele în ogradă-
Ce-o fi la mijloc, Vremea semănatului,
Că de fiecare dată Vremea prășitului,
Vin oarecum Vremea strânsului,
Pe neașteptate, Iar noi, Și, deci,
Păcatele noastre, Hai, bădiță…
Rămași fiind Hai, leliță…
Cu casa și sufletul ***
În zodia Vin Duminicile, Doamne,
Zilelor de lucru, Și bătrânul clopote,
Nu știm ce să facem, De pe vremea lui Vodă,
Cu aceste Duminici, Ne cheamă la slujbă.
Frumoase și Sfinte, Câteva umbre
Picate ca din senin. Se strecoară prin biserică.
Cum să le primim, Ne ducem și noi,
Unde să le așezăm, Duminică fiind,
Cu ce să le cinstim ? Dar,
Când, în cele din urmă, Ne ducem mai mult
Ni se lasă și nouă Din curiozitate.
Pacea pe suflet, Totul parcă e al nostru,
Când ni se pare Și nu mei e al nostru.
Că suntem și noi gata Lumânările din sfeșnice
Puse au fost
De către părinți,
Candelele la icoane-
Aprinse de bunici…
Știu ele ceva,
Și cântăreții din strană,
Ceea ce noi,
Și ruga din Altar,
Încă nu știm;
Toate sunt ale celora,
Duc ele cu sine,
Care au fost
Un nou adevăr,
Și nu mai sunt.
O nouă lumină,
Ei sărbătoresc azi
Care la noi,
Ziua a șaptea,
Încă,
Pe când noi,
N-o fi ajuns.
Copii ai altor vremuri,
Și asta e ultima,
Argați la alte curți,
Și asta e unica
Parcă am fi cu ei rude,
Speranță
Parcă nu am mai fi…
A lumii de azi.
***
Vin Duminicile, Doamne,
Și ne întreabă
Cine va ține neamul
Peste un an,
Peste un veac,
Dacă pe noi azi
Sfânta Duminică,
Nu ne găsește acasă ?
Cine va rosti Autor: Ion DRUȚĂ (Balade populare creștine)
În ceasul de pe urmă Cules: Nicu CARP
Acea rugă,
Fără de care,
Nici Cerul,
Nici Pământul
Nu ne vor primi ?
Ele, însă,
Continuă să vină,
Frumoasele,
Credincioasele,
Înțeleptele noastre Duminici…
Și tot vin și vin,
După fiecare
Șase zile de muncă,
Vin de undeva,
Din alte lumi.