LITERATURA ROMANA SUB COMUNISM

LITERATURA SUB COMUNISM

S-a spus despre perioada comunista ca poate fi impartita in trei mari perioade in ceea ce
priveste literatura: perioada proletcultismului (1948-1964), perioada liberalizarii si a
deschiderii (1964-1971) si o perioda de degradare, cand Ceausescu incearca sa imprime o
nota nationalista comunismului.1
Prima este perioada unui holocaust cultural, cand elitele au fost marginalizate, o cultura
complet acaparata de ideologia marxista, in varianta ei ruseasca. Astfel, in literatura
canonul realismului socialist a castigat tot mai mult teren. Acesta trebuia sa redea
realitatea cat mai direct, dupa cum partidul o impunea, ceea ce creeaza o literatura
aservita comunismului. Perioada s-a mai numit si « proletcultista », dupa numele
curentului cultural aparut in Uniunea Sovietică după Revolutia din Octombrie ale cărui
principii estetice se reduceau la ideea formării unei culturi „pur proletare“ şi care
respingea întreaga moştenire culturală a trecutului.2
Dislocarea culturii incepe cu atacurile impotriva scriitorilor consacrati precum Blaga,
Arghezi, Calinescu, cu infiintarea cenzurii ce stabilea ce autor putea fi tiparit sau nu, cu
aruncarea in inchisoare a dizidentilor sau a celor ce erau doar banuiti ca erau adversari ai
regimului.
Chiar scriitori importanti au scris in ceea ce Eugen Negrici denumea « literatura aservita
in etapa destalinizarii formale ». Mai mult, criticul considera ca toata literatura scrisa in
perioada comunista e o forma de patologie. Astfel, despre nuvela « Ana Rosculet » a lui
Marin Preda spune ca a fost scrisa pentru a atenua protestele criticilor de partid iritati de
naturalismul volumului de debut (Intalnirea din pamanturi). Cu toate acestea, « ea nu a
domolit energia demolatoare a inchizitiei literare, care avea nevoie de cazuri exemplare
propice exercitiului mistic al cantaririi devierilor de la norma. »3 Mai mult, in opinia
criticului, Preda a mai facut o a doua concesie prin publicarea nuvelei « Desfasurarea »,
pe care a tiparit-o de asemenea sub presiunea avertismentelor repetate venite din zona
puterii numultumite de rezistenta primelor carti la totala cliseizare.
Pe cat de vehement se arata Negrici in a infiera literatura comunista, pe atat de senin
analizeaza Eugen Simion scriitorii din aceeasi perioda. Despre nuvela « Desfasusarea »
nu se pronunta ca ar fi aservita propagendei, ci ca aceasta reprezinta « un progres fata de
nivelul prozei din epoca cu teme similare(…) Cateva fenomene sociale din epoca noastra
sunt bine prezentate, si nuvela se ridica incontestabil peste muntele de proza sociologica,
schematica, comuna in epoca. Procesul moral mai general este acela, adeseori adus in
1
N. Manolescu, curs
2
DEX
3
E. Negrici, Literatura romana sub comunism
discutie, al dezalienarii taranului. Pe acest fenomen mai larg Marin Predea incearca, in
modul sau caracteristic, sa fixeze o structura tipica. Constiinta independentei, bucuria,
demnitatea si celelalte decurg de aici. Nuvela, judecata in sine, e antrenanta, scrisa cu
verva, cu o nota de ironie. »4
In perioada urmatoare, mediul cultural dintre anii 1964-1974 renaste prin valorificarea
filoanelor nationale ale culturii, intelectualii reiau contactele cu Occidentul iar arta
reuseste sa obtina o autonomie fata de directivele politicii oficiale. Deoarece cenzura se
relaxeaza, scriitorii au curajul sa prezinte si o fata mai putin vesela a comunismului, cu
toate exagerarile lui. In acest sens, Negrici foloseste termenul de literatura tolerata si
ofera ca exemplu romanul lui Toiu, « Galeria cu vita salbatica ». Criticul il elogiaza
pentru ca a reusit sa execute o descriere veridica a existentei cotidiene a intelectualitatii
anilor ’50, aflata permanent sub supraveghere. Destinul personajului principal, Chiril
Merisor, devine unul emblematic pentru intelectualul roman sensibil si lucid, care nu
poate trai sub teroarea si suspiciunea impuse de regim, de aceea el devine intai suspicios,
sfios, incapabil sa se confeseze prietenilor, ajungand in final la sinucidere. Un erou opus
acestuia, la fel de veridic pentru perioada in care traieste, este Cavadia, despre care
criticul spune ca « isi pune tot timpul in miscare, in societatea de care se foloseste, o
doctrina a succesului intemeiata pe acceptatea raului si manipularea lui. » Cea mai
cutremuratoare afirmatie apartine personajului Hary Brummer, ce nu ezita sa dea o
definitie comunismului : « pacatul originar devenit politica de stat »5. Deci Negrici nu
mai infiereaza tot ce tine de comunism, ba chiar apreciaza verosimilitatea cu care autorul
a reusit sa isi construiasca personajele.
Pe de alta parte, Simion exagereaza cu elogiul asupra poeziei din aceeasi perioada,
devenind ridicol prin incercarea de a analiza strict estetic opera unui scriitor. In acest
sens, vorbeste despre Adrian Paunescu ca despre un « spirit macedonskian al literaturii
actuale : spirit al contrastelor, unire de sublim si grotesc, de tragedie si farsa, armonie de
elemente ce, altfel, in lumea comuna se resping ca apa si focul. » De asemenea, despre
poezia politica a lui Paunescu mentioneaza ca acesta « foloseste fata de eveniment doua
atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de
propozitii oraculare, fie, in sens contrar, tendinta de a inveli rana deschisa a faptului intr-o
plasa de imagini aluzive ». Demersul sau critic se indrepta intr-o directie gresita deoarece
acea perioada, si asa destul de misterioasa si greu de inteles pentu generatiile mai noi, nu
are nevoie sa fie camuflata de incercarea de a critica obiectiv, indiferent.
In ceea ce priveste ultima perioda literara in istoria comunista, se poate vorbi de o
incercare de reideologizare politica. Pentru ca cenzura isi execita din nou functia, multi
scriitori apeleaza la limbajul simbolic, aluziv, ca o forma de dizidenta. Propaganda nu
4
E Simion, 186
5
E. Negrici, Literatura romana sub comunism
mai avea efect, iar intelectualitatea isi codifica limbajul pentru a-si exprima aversiunea
fata de regim. Acum, literatura aservita nu mai are aceeasi pondere, iar cititorii sunt foarte
interesati de adevarul istoric si social. Negrici spunea ca Preda le-a deschis acest apetit
prin publicarea romanului « Delirul », in care evoca momente istorice evitate sau tratate
superficial de istoricii oficiali. Personajul principal, ca alti eroi moromescieni pleaca din
sat sa-si faca un rost, la Bucuresti ajunge ziarist si strabate medii diverse, prilej pentru
autor sa reconstituie momente din instaurarea dictaturii militare sau din rebeliunea
legionara. Interesant este faptul ca Negrici nu ii acorda lui Preda prezumptia de
nevinovatie, mentionand ca au existat voci care spuneau ca la mijloc ar fi putut interveni
si dorinta partidului de reabilitare a lui Antonescu. Concluzia sa este ca din libertatea
scriitorului s-a nascut o carte « cu semiadevaruri(…) dar fara rastalmaciri marsave ».
Astfel, avem doua directii importante in critica acestei perioade, una care cauta
mobilurile, motivele pentru care o astfel de literatura a fost scrisa, si alta ce vrea sa sa
rezume la un estetism pur, dar care nu reuseste sa ofere o privire globala asupra acestei
perioade atat de controversate.
Bibliografie

1. Eugen Negrici – Literatura romana sub comunism

2. Eugen Simion – Scriitori romani de azi, vol 2, Casa de Editura « Litera », 1998
3. Dictionarul Explicativ al limbii Romane – editie online
http://dexonline.ro/
4. Nicolae Manolescu – note de curs