Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Limba română prezintă în structura ei, essential latină, cîteva trăsături care o
individualizează de celelalte limbi romanice.
Unele din aceste trăsături se întâlnesc şi în limbile balcanice, fapt care a determinat pe
unii lingvişti să admită existenţa şi influenţa unei „uniuni lingvistice balcanice”1.
Primul cercetător care a formulat ideea „uniunii lingvistice balcanice” a fost slavistul
B. Kopitar2, care vorbea – desigur în mod eronat – de „o singură formă de limbă”, cu trei
feluri de material lingvistic, referindu-se la română, albaneză şi bulgară. Lingvistul german
Fr. Miklosich3 a lărgit cadrul „uniunii balcanice” cu sîrba, neogreaca şi turca (aceasta din
urmă prezintă, însă, prea puţine particularităţi comune pentru a fi inclusă în această uniune).
Cel care a încercat să ofere o ilustrare mai temeinica a „uniunii lingvistice balcanice”
a fost lingvistul danez Kristian Sandfeld, care prin lucrarea Linguistique balkanique, Paris,
1930, pune bazele unei noi ramuri a lingvisticii: balcanologia. El arată că aşa cum se poate
vorbi de o filologie clasică, care cuprinde două limbi diferite genealogic, latina si greaca, tot
aşa se poate vorbi de o filologie balcanică.
Factorii care ar explica trăsăturile comune ale „uniunii lingvistice” sud-est europene
sînt următorii4:
1
2
3
4
5
Prin acest contact, prin vorbirea a două sau mai multor limbi a fost posibilă trecerea
dintr-o limbă în alta a unor particularităţi lingvistice sau expresii idiomatice.
1. FONETICĂ
lat. camisia > dr. cămaşă, alb. këmishë; lat. parentem > dr. părinte, alb. përint; bg. car
– cλricλ; báštá – básrinλ.
În condiţii fonetice identice se deyvoltă o vocală al cărui timbru este aproape acelaşi1.
După cum s-a arătat2, rotacismul s-a rpodus în mod independent în cele două limbi,
dar inovaţia a fost condiţionată de debilitatea lui -n- (intervocalic) în română şi albaneză. Ca
urmare a felului în care aceste limbi au grupat în aceeaşi silabă vocala accentuată urmată de o
oclusivă nazală.
Tratamentul labial mai apare în unele dialecte greceşti la o epocă veche, în vechea
macedoneană şi Italia meridională, acolo unde s-a exercitat o influenţă grecească asupra
dialecelor italiene3. Tendinţa spre labializare în Peninsula Balcanică dovedeşte o grupare care
nu poate fi întîmplătoare.
1
2
3
2. MORFOLOGIE
3. LEXIC
rom. într-un ceas bun „noroc” (urare), ab. oară bună, bg. na dobăr čas, ngr.
Şi alte expresii ca: a mînca pîine cu sare împreuna, a lua cu binele pe cineva, te
manîncă spinarea, nu-l taie capul, i s-a deschis pofta etc. cunosc corespondenţe în limbile
balcanice2 .
Un alt punct de vedere este exprimat de S. Puşcariu, Iorgu Iordan etc., care consideră
că o definire a românei prin caracterul ei balcanic, atîta vreme cît unele elemente considerate
balcanice apar şi în alte limbi romanice, cuprinde o referinţă geografică, nu una de conţinut,
lingvistică3.
1
2
3
În principiu, caracterul baalcanic al românei nu constă nu numai în prezenţa unui
element comun cu limbile albaneză, bulgară sau greacă – adesea un asemenea fapt lingvistic
poate apărea şi în alte idiomuri romanice vestice sau în latină (de exemplu viitorul cu „a
vrea”, vocala de timbru ă, adjoncţiunea lui volet la pronumele nedefinite) – ci în poziţia lui în
sistem, care poate fi specifică unei grupări lingvistice de contact, mai mult decît uneia
genealogice1.
INFLUENŢA SLAVĂ
1 V. Niculescu, Individualitatea, p. 12
2 V. Puşcariu, LR, I, p. 173
3 V. Mihăilă, Studii de lexicologie, p. 157-205
CONDIŢIILE ISTORICE ALE CONTACTULUI CU SLAVII
Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat în drumul lor două direcţii: o parte a slavilor,
trecînd prin Moldova, Dobrogea şi Muntenia, şi-au continuat incursiunile stabilindu-se, cei
mai mulţi, în sudul Dunării, în cursul sec. VI-VII. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană,
care a dat naştere, în urma asimilării protobulgarilor1, poporului bulgar de astăzi.
Cealaltă ramură s-a aşezat în Cîmpia Panonică, unii continuînd imigrarea înspre sud pînă la
Marea Adriatică. Aceste grupuri formează ramura sîrbo-croată şi slovena.
1 Procesul de slavizare a bulgarilor, neam de limbă turcică, cvare în frunte cu Asparuh trec Dunărea pe la 679-
680, a avut loc in sec. VII_IX e.n.