Publicat în 1920, romanul Ion reprezintă primul roman al lui Liviu Rebreanu, un

roman social-realist şi modern-obiectiv care înfăţişează universul rural fără a-l idealiza,
prezentând lumea țărănească de la inceputul sec al XX-lea.
Viziunea despre lume înfatisata in acest roman e strans legată de concepția
scriitorului despre literatură și menirea ei. Așa cum mărturisea Rebreanu, pentru el
literatura = creație de oameni și viață, iar romanul fixează curgerea vieții, motiv pentru
care el nu copiază realitatea, ci se îndreaptă spre un realism al esențelor. Un argument
relevant pentru perceția autorului privind raportul dintre realitate și ficțiune o reprezintă
geneza romanului Ion.
Trei momente importante au dus la nașterea romanului: cunoscuta scenă a sărutării
pământului din cap. al IX-lea ce își are originea în realitate, cand autorul a văzut un țăran
îmbrăcat în haine de sărbătoare care a îngenuncheat și a sărutat pământul ca pe-o
ibovnică; apoi povestea unei fete bogate, Rodovica, care a fost bătută crunt de tatăl ei pt
că a ramas însărcinată cu un țăran sărac din sat, iar al 3-lea eveniment este o discuţie cu
un flăcău foarte sărac, Ion Pop al Glanetaşului, care vorbea despre pământ cu o dragoste
pătimașă.

Așadar, scena sărutării pământului prezintă un rol important, deoarece

reprezintă un simbol al iubirii obsesive pentru pământ: Pământul se închina în fața lui tot,
pământul... și tot era al lui, numai al lui acuma... Apoi încet, cucernic, fără să-și dea
seama, se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul
ud.
Este un gest semnificativ nu numai pentru destinul personajului principal, ci şi
pentru conturarea întregii naraţiuni, deoarece destinul tuturor personajelor se învârte în
jurul problemei pământului.
O altă scenă semnificativă a romanului Ion o reprezintă scena horei, moment în
care sunt dezvăluite o multitudine de personaje, precum: Ion al Glanetașului, chiaburii,
Ana, Florica, Vasile Baciu, primarul, preotul Belciug, Herdelea și familia lui, George
Bulbuc și cei 3 lăutari. Intr-o zi de duminică, locuitorii satului Pripas se află la horă în
curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Atmosfera de sărbătoare e întreținută de cei 3
lautari, Briceag, Holdea și Găvan care cântă atat de inversunat, încât aproape își rup
arcușurile. La un moment dat apare și Savista, oloaga satului. Toată lumea se oprește,
bărbații isi scot pălăriile, cei care stăteau pe prispă se ridică, căci veniseră preotul Belciug
impreună cu dna Maria Herdelea, nevasta învățătorului, cu domnișoara Laura și cu Titu.

Dpdv simbolic, hora corespunde motivului cercului, sugerând ciclitatea și

simbolizează viața, reunind toate personajele semnificative. Așadar, simetria romanului
rezultă din această scenă semnificativă, autorul dezvăluind fiecare mișcare a Someșanei,
un dans ce le stârnea buna dispoziție localnicilor.
 În proza lui Liviu Rebreanu se întâlnesc două mari teme: problema conştiinţei
naţionale în romanul Pădurea spânzuraţilor şi problema pământului în Ion şi Răscoala.

Tema romanului este prezentarea problematicii pămantului, concretizată prin

lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ, tema centrală fiind dublată de tema iubirii.
În plan simbolic, protagonistul se plasează pe 2coordonate: Eros și Thanatos.
Pe parcursul romanului se desprinde ideea că dorinţa de pământ duce la
dezintegrare morală atunci când aceasta depăşeşte sfera normalului, transformându-se în
obsesie. În acelaşi timp, romanul este o monografie a satului transilvănean de la începutul
secolului al XX-lea.
Liviu Rebreanu este, prin excelență, un narator omniscient, obiectiv, ce relatează
întamplarile la persoana a 3-a, narațiunea fiind heterodiegetică. Perspectiva temporală este
cronologică, iar perspectiva spațială reflectă un spațiu real, acela al satului Pripas și
unul psihologic, al trăirilor interioare din sufletul lui Ion: dorința de a avea pământ și
iubirea Floricăi.

Caracterul social al romanului de factură realistă se concretizează prin descrierea

ritualurilor care privesc marile evenimente din existenţa unui om: naşterea (naşterea
copilului Anei), căsătoria (obiceiurile descrise la nunta dintre Ion şi Ana) şi moartea
(ritualurile pentru Dumitru Moarcăş şi moartea Anei).
În afara obiceiurilor referitoare la desfăşurarea existenţei umane, sunt descrise şi
îndeletniciri specifice mediului rural legate de munca la câmp, precum și sfințirea
hramului bisericii care subliniază şi mai mult caracterul monografic al romanului.
Un alt element specific romanului social-realist îl reprezintă prezența instituțiilor
de stat: școala, biserica, judecătoria, notariatul, existența familiei ca instituție socială:
familia învățătorului Herdelea, familia Glanetașului, familia Bulbuc, familia Vasile Baciu
etc., precum și destinele umane individuale: Ion, Ana, George Bulbuc, Titu Herdelea etc.
Așadar, prezența unui număr semnificativ de personaje, peste 80 de persoane,
puternic individualizate și solid construite, reprezentative pt structura colectivității
transilvănene de la începutul sec XX, constituie o trăsătură definitorie a romanului
modern.
Totodată, în romanul Ion se conturează viața satului cu întreaga lume tărănească:
bocotani, sărăntoci, oameni de pripas, preotul Belciug, învățător, funcționari de stat,
oamenii politici, reprezentanți ai autoritătilor austro-ungare formează o galerie ce
ilustrează o realitate social-economică, politica si culturală din satul ardelenesc din
primele decenii ale sec al XX-lea.

Din punct de vedere compoziţional, romanul este împărţit în două părţi, Glasul
pământului care sugerează dragostea și pasiunea organică manifestată de către tânărul
țăran, personajul eponim Ion față de pământ şi Glasul iubirii, ce subliniază dorința
țăranului de a o obține pe Florica, dar și o parte din pământurile lui Vasile Baciu.
 Cele 13 capitole ale operei monumentale aparținând lui Liviu Rebreanu, distribuite
simetric în cele 2 părți, prezintă titluri-sinteză: Începutul, Hora, Nunta, Nașterea etc. și
urmăresc lupta disperată a protagonistului de a ajunge de la marginea societății rurale spre
centrul ei.

Raportându-ne la tehnicile narative moderne utilizate, se remarcă tehnica

contrapunctului, capitolele fiind dispuse antitetic(existența țărănimii/existența
intelectualității satului, destinul lui Ion/destinul lui Titu Herdelea). Tehnica simetriilor
narative inverse se conturează prin dilema matrimonială a lui Ion, prin alternanță cu cea
a Laurei Herdelea, prin sinuciderea lui Avrum/sinuciderea Anei, moartea bătrânului
Morcăș/moartea lui Petrișor, Someșana jucată la început cu Ana, ca mai apoi să fie jucată,
la nuntă, cu Florica.

Tehnica cercurilor concentrice evidențiază construcția ciclică a romanului Ion,

întrucât acesta începe cu descrierea drumului spre satul Pripas și cu imaginea satului venit
la horă și se termină cu imaginea satului adunat la sărbătoarea hramului noii biserici și
descrierea drumului dinspre satul Pripas.
Ciclicitatea se va extinde şi în construcţia personajului principal: Ion revine în final
la iubirea pentru Florica, ignorând glasul pământului și reluând destinul lui Vasile Baciu.
Prin metafora drumului, autorul conduce cititorul în spaţiul geografic, social şi
uman în care se va petrece acţiunea romanului. De la imaginea podului peste Jidoviţa, la
Pădurea Domnească și Cişmeaua Mortului, de aici pe sub Râpele Dracului, se ajunge la
imaginea Pripasului „pitit într-o scrântitură de coline”, unde se desfăşoară tradiţionala
horă de duminică.

Varietatea și complexitatea conflictului este o trăsătura specifică romanului.

Conflictul principal îl constituie lupta pentru pământ a țăranului, prin dorința
pătimașă a lui Ion de a avea pamanturile lui Vasile Baciu.
Conflictul interior este de natură psihologică, relevând adevărata dimensiune a
dramei eroului: dorința de a se îmbogăți și iubirea autentică față de Florica, fiind potențat
și prin cele 2 titluri Glasul pământului și Glasul iubirii.
Conflictele secundare completează imaginea romanului: neînțelegerile dintre Ion și
Simion Lungu sau George Bulbuc, confl. dintre preotul Belciug și învățătorul Herdelea.

Acţiunea romanului este complexă, fiind dispusă pe două planuri ce se

întrepătrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de altă parte viața satului ardelenesc,
reprezentat mai ales de familia Herdelea și preotul Belciug.

Aceasta debutează cu o expozițiune amplă, în care sunt conturate coordonatele

spațio-temporale: într-o duminică, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea, se adună
la horă toți locuitorii satului Pripas. În ritmurile fierbinți ale horei se conturează hotărarea
lui Ion de a o cuceri pe Ana, fată urâtă dar bogată a lui Vasile Baciu, părăsind-o astfel pe
Florica, fată frumoasă, dar bogată. Apariția lui Vasile Baciu marchează intriga. Văzându-
și fiica impreuna cu Ion, se înfurie și îl numește pe Ion sărăntoc, umilindu-l astfel pe
flăcău în fața întregului sat. Această jignire declansează în sufletul țăranului mândru și
ambițios setea de răzbunare și sentimentul dominant de ură.
Desfăsurarea actiunii prezinta, pe mai multe planuri narative, evoluția destinelor
personajelor. După horă, Ion se bate cu George la cârciumă, adevăratul motiv fiind Ana.
Protagonistul renunță temporar la pasiunea pt Florica și își concentrează energia asupra
planului de cucerire a Anei, pe care o seduce, o lasă însărcinată, forțându-l pe Baciu să fie
de acord cu actul căsătoriei. Pentru Ana începe un adevărat calvar: e bătuta și alungată de
tată și soț. Faptul că Ion intră în posesia pamanturilor și se naște copilul nu soluționează
problemele. Umilită și respinsă de toți, Ana hotărăște să se sinucidă. Nici sinuciderea
soției, nici moartea copilului Petrișor nu declanșează în conștiința și în sufletul eroului
sentimentul de regret, pentru că atat Ana, cât și Petrișor erau simple garanții ale
pământului.
Punctul culminant e reprezentat de hotărarea lui Ion de a se reîntoarce la pasiunea
inițială, la iubirea pt Florica, care între timp s-a maritat cu George Bulbuc.
Deznodămantul e previzibil: într-o noapte, Ion o vizitează pe Florica și e surprins
de George care îl ucide cu sapa. Criminalul este arestat, Florica urmează să trăiască
singură, iar pamanturile ajung în posesia bisericii.

În concluzie, având în vedere faptul că romanul Ion răspunde cerinței

modernismului lovinescian, de sincronizare a literaturii române cu literatura europeană
prin faptul că prezintă caracter obiectiv, acțiunea desfășurându-se pe mai multe planuri
narative ce se întrepătrund și se det. reciproc, fiind utilizate tehnici narative moderne,
precum tehnica circulară și cea a contrapunctului, utilizând sondajul psihologic în
construirea personajelor între care se nuanțează complexitatea conflictelor, pot afirma că
opera monumentală Ion este un roman realist, social, obiectiv și modern, cu elemente
tradiționale.

Procedeele moderniste prin care se remarca arta poetica:

- Relatia dintre poet si univers
- Ambiguitatea limbajului ,realizata prin frecventa metaforei
- Exploatarea esteticii uratului 3