Sunteți pe pagina 1din 15

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
DIRECŢIA DE ÎNVĂŢĂMÎNT ŞOLDĂNEŞTI
GRĂDINIŢA DE COPII „SCUFIŢA ROŞIE”, S. OLIŞCANI

Florile primăverii

Educator: Garabajiu Ana

2017
Educator: A trecut iarna geroasă și pe meleagurile noastre a sosit mîndra primăvară.
Primăvara vine cu veselie, cu alaiul ei de flori, cu lumină și culoare, cu ciripit de păsărele,
cu mirezmele copacilor înfloriţi.
Astăzi în această sală
Avem flori de primăvară
Flori frumoase parfumate
De toată lumea căutate
Deci cu drag noi să le admirăm
Şi de frumuseţea lor să ne bucurăm

Mîndra Primăvară

A venit în ţara mea


Mîndra primăvară
Totul a-nverzit
Şi a-ntinerit

Refren:
Păsări călătoare
Vin la cuibuşoare
Totul a-nverzit
Şi a-ntinerit

Refren:
Iar prin poeniţă
Vezi oi şi căpriţă
Zboară fluturaşi
Vai ce drăgălaşi

Refren:

Toate-n jur deacuma sau trezit


Ce frumos şi sfînt se-mbracă cerul Sebastian
Soarele se urcă mîndru
Şi aduce-n braţe adevărul

Ierburile tresar înourate


Sub un cer curat Alexei
Florile frumoase-ncep sarate
Sub imnul matinal

Hai la flori, hai la flori


Bogăţie de culori Petrică
Hai la flori,hai la flori
Cu lumini de sărbători
Bine vam găsit frumoase flori
Cu miros îmbătător Alexandru
Bine vam găsit în poeniţa
Cu petale lugi, pestriţe

Voi sînteţi frumoase flori


Şi aduceţi sărbători Ionel
Vă admirăm, şi-ntr-un cuvînt
Sînteţi raiul pe pămînt

Flori de primăvară

Astăzi în grădina mea


O zambilă a-nflorit
Şi eu am zîmbit
Am zîmbit, am zîmbit
O zambilă a-nflorit
Dragă primăvară bine a-i venit

Astăzi în grădina mea


O narcisă a-nflorit
Şi eu am zîmbit
Am zîmbit, am zîmbit
O narcisă a-nflorit
Dragă primăvară bine a-i venit

Astăzi în grădina mea


O lalea a-nflorit
Şi eu am zîmbit
Am zîmbit, am zîmbit
O lalea a-nflorit
Dragă primăvară bine a-i venit

Astăzi în grădina mea


Liliacu a-nflorit
Şi eu am zîmbit
Am zîmbit, am zîmbit
Liliacu a-nflorit
Dragă primăvară bine a-i venit

Ghiocei şi viorele
Berbenei şi micşunele
Toate-au înflorit
Şi eu am zîmbit
Am zîmbit, am zîmbit
Florile au înflorit
Dragă primăvară bine a-i venit
Florile înfloresc
Doar atunci cînd eu zîmbesc
Dragă primăvară
Ce mult te iubesc

Sînt micuţ şi frumuşel


Şi mă cheamă ghiocel
Primăvara cînd apare Andreea
Şi răsare mîndru soare
Ghiocelu-i prima floare

Sînt sora lui ghiocel


Şi-s mai mică decît el Lenuţa
Mama mea e primăvară
Şi mă cheamă lăcrimioară

Printre frunze şi butaşi


Cresc micuţii toporaşi Ana R
Cu flori frumoase albastre
Pentru bucuria voastră

Viorea eu mă numesc
Şi tot în pădure cresc Adelina
Am flori mîndri albăstrii
Pentru voi iubiţi copii

Eu sînt sora lui


Sora soarelui
Cea mai mititică Mihaela
Şi mai ochişică
Unii spun că sînt crăiţă
Dar eu sînt o romaniţă

Sînt clopoţel din poeniţă


Stau cu roua pe guriţă Carolina Chiriac
Ştiu povestea cea de dor
Din şoapta poenilor

Sînt o galbenă narcisă


Frumoasă şi jucăuşă Carolina Danilescu
Primăvara dacă vineri
Mă aduce şi pe mine

Pe pămîntul mare
Sînt şi eu o floare
Ce mă asemăn cu un soare Cleopatra
Cu petale de mătase
Sînt floarea cea mai aleasă
Şi a soarelui mireasă

Laleaua eu mă numesc
În grădina ta eu cresc
Frumoasă-s cînd sînt închisă Cristina
Sînt o stea cînd sînt deschisă
În mai multe culori cresc
Şi deaceia mă mîndresc

Sînt trandafir floare de dor


Dulce şi mirositor Diana
Sînt din inimă aleasă
Mîndră, gingaşă, frumoasă

În grădina cea cu flori


Soarele ne luminează Silviana
Oamenilor tuturor
Bucurăm oricînd noi viaţa

Hai copii să ne jucăm Alexei


Florile să le alinăm

Cîntec Dans

În gădina noastră
Sînt multe floricele
Toate sînt frumoase
Ne mîndrim cu ele

Hai Ionele nu mai sta


Şi alege-o floricea

Eu am ales această floare

Şi ghicieşte, şi ghiceşte
Cum ia se numeşte

Floarea pe care am aleso


Se numeşte trandafir

Ai ghicit, ai ghicit
Şi dansează fericit
D-na Ana: Odată cu sosire primăverii noi sărbătorim Ziua celor mai gingaşe fiinţe de pe
pămînt – Ziua Mamei. Mama este prima vorbă cei rostită pe pămînt, este cel mai dulce
fagur, şi cel mai scump cuvînt.
D-na Liliana: Despre dragostea de mamă ne vorbeşte ciripitul păsăsrilor, despre dragostea
de mamă ne vorbeşte freamătul de codru, despre dragostea de mamă ne vorbeşte murmurul
izvoarelor, despre dragostea de mamă ne vor vorbi aceşti copii frumoşi prin cîntece şi
poezii.

În această zi de primăvară
Ne-am adunat cu toţi în astă sală Carolina Chiriac
La sărbătoarea cea mai frumoasă
Care ne aduce flori în casă

Ce de-a lume adunată


Plină este sala toată
Multe mame au venit
Şi frumos azi s-au gătit
La mulţi ani mămicilor Ionel
Noi multe am învăţat
Şi cu drag v-am aşteptat
Cîntece şi poezii
Am repetat noi zi de zi
Vrem acum să ne ascultaţi
Şi să ne aplaudaţi

Adunaţi în mare sală


Toţi în hainele de gală
Astăzi vom sărbători
Ziua mamei şi va fi
Cît se poate de frumos
Căci vom prezenta duios Silviana
Poezii pentru mămici
Cîntece pentru bunici
Că noi tare le iubim
Fericire le dorim
Viaţă lungă, sănătate
Şi belşug să aibă-n toate

Mămica mea

Eşti rază de soare


Mămica mea
Eşti gingaşă floare
Mămica mea
Eşti cea mai frumoasă
Mămica mea
Eşti cea mai duioasă
Mămica mea

Refren:
Mămica mea, mămica mea
În lume nimeni nu-i ca ia

Eşti blîndă, senină


Mămica mea
Eşti ca o albină
Mămica mea
Eşti stea sclipitoare
Mămica mea
Eşti fermecătoare
Mămica mea

Refren:

Mama mea duios vorveşte


Chiar şi cînd mă probozeşte Ina
De-aş putea vorbi cu ea
Mulţi prieteni aş avea

Sînt în grai mii de cuvinte


Dar din ele mai cu seamă
Cu o dragoste ferbinte
Noi rostim cuvîntul mamă Bogdan
Îl rostim şi-n clipe grele
Şi la bine de asemeni
Nu degeaba-n toate cele
Mamei tu doreşti să-i semeni

8 Martie, e ziua ta
O floare-ţi dau mamica mea
Şi vreau să ştii că-n acest dar
E dragostea mea făr-de hotar Sebastian
Sînt visele ce port în gînd
Că voi fi bun şi drept oricînd
Şi ascultător voi fi mereu
Mămico ăsta-i darul meu

Astăzi este ziua mamei


Zi frumoasă ca şi ia
Toate florile din lume
Ţi le-aş da mămica mea Cristina
Vreau ca ziua ta să fie
Zi frumoasă şi-nsorită
Şi-aş mai vrea iubită mamă
Să ai viaţa fericită

Natura ţese straie noi


Din ghiocei şi albăstrele
Iar cerul seamănă mai mult
Cu ochii dragi ai mamei mele
E parcă altfel tot pămîntul
Iar oamenii mai des zîmbesc Cristi
Şi sufletul e cam curat
Cînd ghioceii înfloresc
În martie e ziua ta
Şi-ţi spun cu drag mămica mea
Să îmi trăieşti,să-mi fii cunună
Eu să te asemăn cu o zînă

E ziua ta mămico
Te-aşteaptă flori pe masă
Şi-un dar micuţ te-aşteaptă
Cînd o să vin acasă Petrică
Am să-ţi sărut obrajii
La piept cînd mă vei ţine
Şi mîinile ce nu au
Odihnă pentru mine

Mamă dulce mamă

Ascult şi-aud din nou


Al glasului tău ecou
Liniştea el îmi veghează
Calea-n viaţă-mi luminează
Eu sînt al tău destin
În faţa ta mă-nchin
Şi o viaţă voi cînta
Pentru tine mama mea

Refren:
Mamă dragă, mamă scumpă
Te-oi iubi cît voi trăi
Pentru tine e-acest cîntec
Nu fi tristă-n astă zi
Luna raze împleteşte
Fir cu fir în părul tău
Soarele cerînd zîmbeşte
Să fii tînără mereu
Îmi eşti lumină-n viaţă
Îmi dai dragoste, speranţă
Şi oriunde tu vei fi
Doar la tine moi gîndi
Raza soarelui tu eşti
Fericită îmi zîmbeşti
Tot cei bun voi învăţa
De la tine draga mea

Refren:

Sînt mic măicuţă dragă


Dar tare te iubesc
Încît întreg pămîntul
Aş vrea să-ţi dăruiesc
Dar vezi maicuţă dragă
Eu sînt aşa de mic Alexandru
Pămîntul este mare
Şi nu pot să-l ridic
Dar din întreg pămîntul
Cît ochii îl cuprind
O floare ţi-am culeso
Cu drag şi ţi-o întind

Mama cît de dulce sună


Mama cît e de duioasă
Ea în gîndul ei ne-adună
Cînd sînteţi plecaţi de acasă Carolina Danilescu
Mama-i unica pe lume
Mama-i prima noastră şcoală
De la mama poartă nume
Chiar şi patria natălă

O floare mică am să-ţi dau


Şi un sărut pe obrăjori
Mă voi ruga ca-n astă zi
Să fie cerul fără nori Andreea
Şi-un cîntec drag de păsărele
Să preamărească ziua ta
Să fie primăvara blîndă
Precum eşti tu măicuţa mea
Te iubesc mămico mult
Pentru că tu mai crescut
Şi mai legănat duios
Mai crescut băiat frumos
Pentru tot ce ai făcut Gheorghe
Îţi mulţumesc mămico mult
Îţi promit să fiu cuminte
Să te asclt să te cinstesc
Şi de astăzi înainte
Tot mai mult să te iubesc

Mamă bună draga mea


Toate florile şi-aş da
Adunate la un loc
De pe-ntregul nostru glob Mihaela
Mamă bună draga mea
Mă închin în faţa ta
Soarele de aş putea
În ziua asta ţi l-aş

D-na Liliana: Cine toată ziulica


Aleargă ca furnica
Iar seara la culcare
Cu poveşti vă adoarme
(Bunica)

Bunica
Mulţi pe mine mă întreabă
De cine mi-i tare dragă
De mămica ori tăticu
Ori mai tare de bunica
Mie-mi place de mămica
Mie-mi place de tăticu
Dar mai mult şi fără frică
O iubesc pe-a mea bunică

Refren:
Căci noi cu bunica
Bunica, bunica
Trăim ca doi fraţi
Cînd mama cu tăticu
Tăticu, tăticu
Sînt tare ocupaţi

Vine tata seara acasă


De la lucru obosit
Şi se-aşează drept la masă
Şi se-apucă de citit
Iar mămica îl întreabă
Ce-ai făcut tu ziua-ntreagă
Căci bunica cu copiii
Toată ziua au muncit
Refren:

Bunicuţa, bunicuţa
Vine-ncet nu la fuguţa
Vine-ncet şi de departe
Cu de toate, cu de toate
Ea în buzunare are Ina
Dulciuri care mai de care
Mere,prune şi bomboane
Basme multe năzdrăvane
Vai atît de multe are
Parca-r fi o sărbătoare

Bunicuţa, bunicuţa
Are mîinele-ncreţite
Dar cît ţine săptămîna
Nu le vezi că-s obosite Cristi
Ba prind nasturi la hăinuţe
Ba te miri ce mai adună
Şi tot ele ne frămîntă
Covrigei şi pîine bună

Dansul Băsmăluţă floare

Pentru bunele măicuţe


Am brodat noi băsmăluţe
Sunt curate frumuşele
Uite aşa dansăm cu ele

Refren:
Băsmăluţă floare
Zboară nu mai sta
Vino cu răcoare
La măicuţa mea

Băsmăluţa are-o floare


La mijloc e mîndru soare
Cînd dansăm toate-npreună
Împletim mîndra cunună
Refren:

Primul zîmbet rază pură


Primul drag cuvînt rostit
Primul geamăt în arsură
Primul dintre răsărit
Toate mamei le aducem
Şi dureri şi zîmbet dulce Lenuţa
Prima foaie desenată
Şi întîia albăstrea
Degetul julit de-o daltă
Notă bună, notă rea
Toate mamei le aducem
Şi dureri şi zîmbet dulce

Să nu te superi tată
Că mai ades mă-nchin
La ochi blînzi ai mamei
La pasul ei cel lin
Să nu te superi tată
Că mai ades mă plec
La sfîntul mamei suflet
La anii ei ce trec Vlad
Să nu te superi tată
Că veşnic ochii mei
Întreabă-ntîi de mama
De sănătatea ei
Să nu te superi tată
Pe sufletul din noi
El pururea vă cheamă
Cu-n nume pe amundoi

Mamelor voi mame, neuitate mame


N-o să ne despartă ,niciodată anii
Să ne stee-n cale ape, munţi şi vame
Vă vom fi alături, toată viaţa mame Adelina
Mamelor voi mame, flori nevestejite
Rug de garofiţe vii înmirezmate
Unde nu ne-ar duce pîrtia ispitei
Vă vom fi alături, toată viaţa mame

Mama mea

Mama mea lumină dulce


Tu cobori din cerul sfînt
Tu eşti înger ce-mi aduce
Linişte în gînd oricînd

Refren:
Tu vii din soare, tu vii din stea
La gînd curată ca lacrima
Tu mă sfinţeşti cu glasul tău lin
Mîna-ţi sărut şi adînc mă închin

Mama mea lumină-aleasă


Eu te port mereu în gînd
Tu eşti raiul meu de-acasă
Tu eşti sprijinul meu sfînt
Refren:

Copiii dau cadourii părinţilor

Unde sînt băieţii Slviana


Ce s-a întîmplat

Cum de singurele Lenuţa


Astăzi ne-au lăsat

Poate vor să ne facă Andreea


O surpriză mare

Sau poate vor Cristina


Să ne pună la încercare

Fetelor azi doar e sărbătoare Adelina


Trebuie să fim vesele şi fermecătoare

Cîntec Fetele

Uite-aşa cît sînt de mare


Cad bădiţă la picioare
Că eu aşa-s învăţată
Să adorm nelegănată

Maica mea de mă credeţi


Nu mă dă pe cinci băieţi
Şi fete vre-o două trei
Cum îs ochişorii tăi

Ochi mei ca mura coaptă


Nu găseşti în lumea toată
Şi guriţă ca a mea
Nu-i găsi cît ai căta

Aşa-s de maica făcută


Cine-mă vede nu mă uită
Cine ma văzut vre-o dată
Nu mă uită viaţa toată
Băieţii

Fetele doar fetele


Frmoase-s ca florile
Ca floarea de pe răzor
Are mama puişor

Fetele doar fetele


Frmoase-s ca florile
Ca floarea de poeniţă
Are mama puiculiţă

Fetele doar fetele


Frmoase-s ca florile
Ca floarea pe-o rămurică
Are mama floricică

E sărbătoare minunată Cristi


Fetelor vă rog zămbiţi

Pentru voi de dimineaţă Vlad


Soarele-şi arată faţa

Pentru voi privighetoarea Ionel


Şi-a pornit din zori cîntarea

Astăzi noi ca niciodată


Pentru voi am pregătit Alexandru
Un cadou şi o sărutare
Să fiţi mereu fermecătoare

Băieţii dau cadourii fetelor

Sprinteni,ageri,pricepuţi Silviana
Şi la joc neîntrecuţi

La număr sînteţi puţini


Dar prezenţa vo simţim Cristina
Şi din suflet vă mulţumim

Cîntecul Fetele

Sîntem fetiţe frumuşele


La fel ca nişte viorele
Spunem la toată lumea-n cor
Că sîntem dragi noi tuturor
Refren:
Fetiţe domniţe
Acestea sîntem noi
Fetiţe domniţe
Cîntăm doar pentru voi
Fetiţe domniţe
Cu drag vă salutăm
Fetiţe domniţe
Din suflet vă cîntăm

Sîntem noi vesele crăiţe


În obrăjori avem gropiţe
Sîntem noi mîndre floricele
Cîntăm ca nişte păsărele

Refren:

Educatoarea

Mai regină decît floarea


Doar femei poate fi

Mai adîncă decît mare


Doar femei poate fi

Mai înaltă ca destinul


Doar femei poate fi

Mai amară ca pelinul


Doar femei poate fi

Mai frumoasă decăt viaţa


Doar femei poate fi

Mai deşteaptă ca povaţa


Doar femei poate fi

Mai de-april ca primăvara


Doar femeia poate fi

Şi mai dulce ca vioara


Doar femeia poate fi

S-ar putea să vă placă și