Transcrierea textelor slavo-romane

Cele mai vechi transcrieri de texte paleografice slavo-romane au fost

efectuate incă in secolele XII-XV. in primul rand este vorba de textele manuscrise
ecleziastice, traduse din limba greacă in slavă veche. Scribii se străduiau să
reproducă textele sacre şi liturgice, imitand grafia manuscrisului copiat, chiar
adesea reproducand şi colofonul, adică menţiunile scribului precedent referitor
la data şi condiţiile in care au efectuat copia (in cazul cand aceste informaţii
erau prezente). Al. Iaţimirski, care a studiat textele mss copiate in Moldova,
menţiona că “este greu să dai o dată precisă mss cu grafie frumoasă moldovenească.
.. Numai pe baza formelor literelor datarea mss romaneşti este de neinchipuit”
(Ал. Ядимирский. Славянские и русские рукописи румынских
библиотек. СПб., 1905, с. ХХХІІІ-ХХХІѴ).
Cat priveşte textele laice, mai ales cele cronografice, acestea erau transcrise
cu anumite intervenţii ale copiştilor in textul de bază. Aceste interpolări sunt
caracteristice şi transcrierilor cronicilor slavo-romane din Moldova. Astfel,
străvechea cronică slavo-romană a Moldovei, numită convenţional Лла/е/е curţii
lui Ştefan cel Mare, nu ne-a parvenit in forma ei iniţială, ci in cateva variante
sau redacţii. Cea mai veche variantă este considerată cea denumită (de asemenea
convenţional) -Letopiseţul anonim al Moldovei sau Letopiseţul de la Bistriţa,
care cuprinde anii 1359-1507 şi se presupune că este cea mai apropiată de
prototip. O variantă a străvechii cronici moldoveneşti este Letopiseţul de la
Putna, alcătuit in două redacţii - una mai lapidară, iar alta mai amănunţită, in
descriere. in ultima variantă scribul anonim a adăugat pe langă altele şi bogate
informaţii suplimentare referitoare la mănăstirea Putna, unde fusese efectuată
copia. Variantele lapidare sau completate cu informaţii suplimentare ale acestei
cronici au fost de asemenea difuzate in străinătate (variantele moldo-germană,
moldo-rusă, moldo-polonă şi moldo-sarbă).
Bogata tradiţie de transcriere a textelor slavo-romane, fondată in secolele
XIV-XV a servit drept bază pentru dăinuirea pană in secolul al XVII-lea a unei j
şcoli de renumiţi copişti-caligrafi din centrele monastice din Moldova, Ţara j
j Capitolul V / Transliterarea textelor paleografice 83
Romanească şi Transilvania (Bistriţa, Neamţ, Putna, Căpriana, Tismana, Cozia,
Prislop etc.), care au creat un stil cu trăsături aparte. Este bine cunoscut stilul
caracteristic centrelor monastice din Moldova, unde se copiau cărţi intr-o manieră
deosebit de ingrijită şi elegantă, ornate intr-un gust artistic original. Acest stil
de transcriere a cărţilor a căpătat in ştiinţă denumirea de izvod moldovenesc.
La inceputul secolului al XVI-lea in spaţiul romanesc apare tiparul. in
1508 la Targovişte iese de sub tipar Liturghierul, tipărit de Macarie. Din anii
j ‘40 ai sec. XVI cărţi in limba slavonă incep să fie tipărite şi in Transilvania. in
Moldova prima tipografie a fost intemeiată in 1642. Pană la această dată cărţile
j tipărite erau aduse din ţările vecine.
Specifice pentru textele slavo-romane tipărite era redarea lor in acelaşi
stil ca şi textele manuscrise, adică cu păstrarea formelor grafemelor, a abrevierilor
şi a omărilor caracteristice mss. Acest stil de tipărire al cărţilor slavo-romane sa
păstrat pană la inceputul Epocii Modeme.
De rand cu textele mss o largă răspandire in spaţiul romanesc l-au avut
documentele emise de cancelariile domneşti (cărţile domneşti referitoare la
proprietatea funciară: de danie, de miluire, de intăritură, de judecată, de imunitate,
diatele (testamentele), scrisorile emise de instituţiile publice etc.
Transcrierea lor, de obicei in codicele mănăstireşti, se efectua cu păstrarea
particularităţilor textului original. Odată cu trecerea in cancelariile domneşti la
limba romană, unele documente scrise in limba slavă erau traduse. Aceste
traduceri se numeau sure te (din turcă suret).
in secolul al XIX-lea mai mulţi cercetători romani şi străini incep să editeze
i colecţii de documente slavo-romane, texte mss, intocmesc cataloage de texte
paleografice. in acest context apare problema transcrierii corecte a acestor texte
in vederea publicării lor. Drept urmare se cristalizează două metode de transcriere
! a textelor paleografice: metoda filologică şi metoda istorică. Conform primei
metode textul este redat cat mai aproape de original, cu abrevierile nedesfacute,
I sau intregite in paranteze rotunde, literele suprascrise păstrate sau coborate in
rand şi incluse in paranteze pătrate, conservandu-se elementele ortografiei originalului.
La a doua metodă, cea istorică, prescurtările sunt desfăcute in mod
≪ tacit, toate semnele ortografice fiind eliminate, lipseşte indicaţia tipului grafiei.
in primele ediţii de documente slavo-romane, publicate de Iurii Venelin
(Влахо-болгарские илидако-славянские грамоты, СПб., 1940) şi В.Р.
Haşdeu (Arhiva istorică a Romaniei, Bucureşti, vol. 1,1864) era utilizată metoda
1 istorică.
Cea dintai ediţie filologică este realizată de Emil Kaluzniacki (Documenti
1 moldawskie i multanskie z arhiwum miasta Lwowa, Lvov, 1878). Culegerea
include şi faximilele documentelor editate. Acelaşi B.P. Haşdeu in publicaţia
Cuvente den bătrani a apelat deja la metoda filologică.
84 Demir Dragnev, Ion Gumenai ♦ ПААвОГРАФИЯ
Cunoscutul editor de documente slavo-romane loan Bogdan a aplicat
metoda istorică, dar a semnalat prin paranteze rotunde literele adăugite in urma
desfacerii prescurtării. Aceeaşi metodă a fost urmată şi de P.P. Panaitescu, care
completa tacit toate abrevierile, lăsand, de obicei, necompletate numai: Iw, пис
şi л'Ьт.
Metoda filologică a fost utilizată de cunoscutul filolog Ilie Bărbulescu
(Fonetica alfabetului chirilic in textele romane din veacurile XVI şi XVII, Buc.,
1904) şi de către slavistul Ivan Ohienko, care au combătut metoda istorică,
susţinută de loan Bogdan şi P.P. Panaitescu {Arhiva, 1931). Damian P. Bogdan,
care consideră că multe puncte de vedere expuse de I. Ohienko pot fi acceptate,
totuşi nu admite propunerea acestuia ca prin tipar să se reproducă toate formele
ductice ale oricărei litere. Prin această inovaţie textele paleografice devin inaccesibile
pentru cei mai mulţi cercetători (Damian P. Bogdan, Paleografia romanoslavă,
Buc., 1978, p. 59).
In prezent, majoritatea editorilor străini de texte slavo-romane folosesc
metoda filologică. Specialiştii ruşi de cele mai multe ori transcriu textele cu
litere ruseşti, păstrand din alfabetul vechi chirilic numai grafemele lipsă in
alfabetul rus modem.
in 1966, in legătură cu editarea de pe principii ştiinţifice a intreg corpului
de documente slavo-romane, istoricii slavişti P.P. Panaitescu şi Damaschin
Mioc au elaborat principiile metodologice ale transcrierii şi ale intocmirii
aparatului critic la documentele pregătite spre editare (vezi: Documenta
Romaniae Historica, B, vol. I, Buc., 1966, p. XII-XVII). Aceste principii au
fost fondate din punct de vedere filologic de Al. Mareş (Documente şi
insemnări romaneşti din secolul al XVI-lea. Buc., 1979, p. 13-62). in 1975 la
Chişinău, pentru editarea corpului de documente slavo-moldoveneşti din
arhivele fostei U.R.S.S. au fost elaborate Regulile editării gramotelor slavomoldoveneşti
şi moldoveneşti din secolele XV-XVII (alcătuitor AI. Nichitici,
in limba rusă)*.
Noile reguli imbină elemente ale metodei istorice cu ale celei filologice.
in baza regulilor expuse in lucrările menţionate pot fi propuse următoarele
norme pentru transcrierea şi pregătirea spre editare a textelor paleografice slavoromane.
-Alegerea