UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE

ŞI ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

MORARI ANATOLIE SD Anul I

DIPLOMAŢIA PARLAMENTARA
LUCRUL INDIVIDUAL

Autorul: ______________
(semnătura)

Conducător ştiinţific: _____________ (semnătura)

Colațchi A., dr., conf.univ.

CHIŞINĂU, 2018
 Până acum doar câteva decenii, guvernele deţineau monopolul relaţiilor pe
scena internaţională, ele exercitând pentru stat şi în numele acestuia cele patru
funcţii majore ale diplomaţiei: reprezentarea, observarea şi strângerea de
informaţii, negocierea şi apărarea interesului naţional în plan internaţional.
Deschiderea fără precedent a spectrului nevoilor şi intereselor mondiale a creat
terenul dezvoltării unor noi forme de diplomaţie. Un loc aparte între formele relativ
noi de manifestare a activităţii diplomatice îl ocupă diplomaţia parlamentară.
Afirmaţia este nedreaptă dacă ţinem cont de faptul că generaţii întregi de
parlamentari, de pretutindeni, s-au aflat la originea elaborării unor documente de
mare importanţă internaţională ori au acţionat în sprijinul idealului de cooperare
internaţională, ca mijloc de evitare a războiului. Ea reflectă însă dificultatea cu care
conceptul diplomaţiei parlamentare şi-a făcut loc în doctrină.
Diplomaţia parlamentară se manifestă atunci când parlamentarii,
parlamentele sau organizaţii ale acestora îşi asumă declaraţii sau poziţii de politică
externă, atunci când intervin în negocierea unor chestiuni de politică internaţională,
dar şi atunci când se alătură guvernelor şi instituţiilor create de acestea la nivel
mondial.
Uniunea Interparlamentară a fost prima structură organizată care a pus în
valoare virtuţile diplomaţiei parlamentare. Succesele negocierilor din cadrul
Uniunii au inspirat statele să consolideze colaborarea dintre ele prin ataşarea unei
componente parlamentare la o parte dintre organizaţiile create la nivelul
guvernelor. Atunci când guvernele au vrut să păstreze exclusivitatea deciziei în
anumite domenii, parlamentele şi-au organizat propriile instituţii de cooperare, cu
scopul monitorizării şi influenţării 29 deciziilor prin alte mijloace. În alte cazuri,
parlamentele au luat iniţiativa colaborării pentru atingerea unor scopuri sau pentru
apărarea unor valori comune.
Referindu-se la Heinrich Klebes, unul dintre cei mai remarcabili specialişti
în diplomaţie parlamentară, profesorul Adrian Năstase afirmă că diplomaţiei
parlamentare i se atribuie semnificaţia rolului jucat de adunările parlamentare
internaţionale, bazate sau nu pe un acord interparlamentar, şi ocupând aşa-numita
zonă gri a dreptului internaţional, sau de către parlamentarii înşişi, în domeniul
politicii externe.
Din această perspectivă, diplomaţia parlamentară poate însemna fie că unii
parlamentari, în această calitate, joacă rolul diplomaţilor, fie că adunările
parlamentare intervin în mod activ în formularea politicii externe sau în criticarea
acţiunilor de politică externă. In prima ipostază, parlamentarii pot fi trimişi in
misiuni diplomatice neoficiale ori cvasi diplomatice, individual, ca raportori ai
unor comisii, sau in grup, ca membri ai unor comisii ori subcomisii parlamentare,
pentru studierea unor situaţii, legate spre exemplu de respectarea drepturilor
omului sau a legilor electorale.
In cea de a doua ipostază, spre exemplu, referindu-ne la Adunarea Parlamentară a
Consiliului Europei, diplomaţia parlamentară are ca scop să contribuie la
formularea poziţiilor politice ale Adunării vizavi de un stat.
Pentru că, spre deosebire de diplomaţia clasică, este eliberată de incorsetările
la care ar supune-o actele juridice şi procedurile specifice acesteia, diplomaţia
parlamentară are o mare libertate de acţiune. Practic, nu există domeniu al vieţii
economice, sociale, politice, in care diplomaţia parlamentară să nu se poată
manifesta in manieră proprie. Ieşită din canoanele uzanţelor diplomatice clasice,
diplomaţia parlamentară pune la dispoziţia practicii internaţionale un mecanism
diplomatic flexibil, tot mai puternic in exprimare, mai ascultat de interlocutorii săi
şi mult mai apreciat prin prisma rezultatelor obţinute.
In manifestare, ca şi in efectele pe care le produce, diplomaţia parlamentară
apare ca în manieră proprie. Ieşită din canoanele uzanţelor diplomatice clasice,
diplomaţia parlamentară pune la dispoziţia practicii internaţionale un mecanism
diplomatic flexibil, tot mai puternic în exprimare, mai ascultat de interlocutorii săi
şi mult mai apreciat prin prisma rezultatelor obţinute.
În manifestare, ca şi în efectele pe care le produce, diplomaţia parlamentară
apare ca fiind, în primul rând, de imagine şi de opinie, în timp ce diplomaţia
clasică este de rezultat efectiv, concretizat în documente cu valoare şi efecte
juridice.Putem astfel afirma că, fiind lipsiţi de constrângerea unor reguli prevăzute
în acorduri internaţionale sau în mandate naţionale, parlamentarii pot practica o
diplomaţie mai suplă, uneori chiar şi mai directă, cu posibilităţi de reacţii diverse şi
repetate.
Dintre mijloacele de care poate dispune diplomaţia parlamentară nu lipseşte
posibilitatea de a folosi practica lobby-ului. Prin intermediul colegilor dintr-o
anumită ţară sau apelând la persoane din alte medii (internaţional, economic,
cultural, mass-media), parlamentarii sunt capabili să intre în contact cu factorii
decizionali din ţările pe care le vizitează. În anumite situaţii, acest lucru este
încurajat chiar de către guverne, cu scopul prospectării situaţiei politice şi a
deschiderii spre colaborare.
Parlamentarii au de partea lor şi calitatea de a fi aleşi de către oameni. Spre
deosebire de diplomaţi, consideraţi pe bună dreptate reprezentanţii reci ai unor
guverne trecătoare, ei sunt priviţi, sau ascultaţi, ca o voce a celor pe care îi
reprezintă. De aceea, în relaţiile internaţionale, se aşteaptă ca ei să stabilească
punţile de comunicare reală, chiar emoţională, între popoare. De aceea, chiar dacă
eşecul diplomaţiei parlamentare nu este similar cu eşecul diplomaţiei tradiţionale
sub aspectul efectelor juridice, imposibilitatea găsirii unor soluţii la nivel
parlamentar indică un impas grav al negocierilor dintre părţi. Deloc în ultimul
rând, diplomaţia parlamentară are avantajul de a se putea manifesta în toate
domeniile de interes pentru societatea internaţională.
Nefiind, întotdeauna, foarte limpede, la ce anume se referă, termenul de
diplomaţie parlamentară poate fi definit mai bine prin formele sale de manifestare.
Aceasta este materializată prin activitatea grupurilor parlamentare, a comisiilor
permanente sau a comisiilor speciale parlamentare, a comisiilor de anchetă în
diverse domenii, prin structuri parlamentare regionale, grupuri de prietenie,
schimburi de experienţă, vizite la structurile parlamentare ori guvernamentale
internaţionale, prin acţiuni la nivelul camerelor parlamentelor, declaraţii, moţiuni,
apeluri, declaraţii-apel. În acelaşi sens lucrează delegaţiile parlamentelor naţionale
care sunt afiliate unor adunări sau structuri de colaborare interparlamentară.
 Deschiderea arenei internaţionale pentru diplomaţia parlamentară a avut loc
pe fondul temerii că multe dintre acordurile internaţionale au în vedere interesele
regimurilor conducătoare de la un anumit moment şi că populaţia nu este suficient
de corect reprezentată în relaţiile internaţionale, fenomen cunsocut sub denumirea
de deficit de democraţie. Astăzi, diplomaţia parlamentară nu mai este considerată
doar o simplă continuare a diplomaţiei tradiţionale şi un substituent al acesteia,
fiind privită ca un domeniu distinct, cu trăsături şi obiective clar definite.
Spre deosebire de diplomaţia tradiţională, care se exprimă cu mijloacele
statuate prin convenţiile de la Viena privind ambasadele şi consulatele, cea
parlamentară beneficiază de avantajul de a se putea manifesta sub diferite forme, în
funcţie de obiective, de contextul internaţional şi de nivelul de angajament al
participanţilor. Astfel, parlamentarii se pot implica prin mijloace naţionale sau
internaţionale, prin mijloace oficiale sau neoficiale, având alături de ei guvernele
sau prin acţiuni strict parlamentare. Această ultimă opţiune face obiectul unei
interesante dezbateri printre practicieni. Unii consideră că o activitate prea
apropriată de cea guvernamentală poate pune în pericol credibilitatea demersurilor
parlamentare, în timp ce opozanţii susţin că o armonizare a acţiunilor ar spori
şansele de atingere a obiectivelor naţionale şi internaţionale.

Modalităţi de exprimare a diplomaţiei parlamentare

Ca formă primară şi principală de manifestare a diplomaţiei parlamentare
identificăm hotărârile parlamentelor în legătură cu anumite chestiuni de politică
externă. În mod direct şi aplicat, diplomaţia parlamentară se manifestă însă prin
parlamentarii care participă la acţiuni externe în delegaţii mixte alături de
reprezentanţii guvernelor, prin grupurile parlamentare de prietenie şi prin
delegaţiile la adunări parlamentare, uniuni şi alte organizaţii de colaborare
parlamentară la nivel internaţional. Luând în considerare obiectivele şi gradul de
reprezentare, putem distinge între o formă bilaterală şi o formă multilaterală a
diplomaţiei parlamentare, după cum putem face distincţia între o diplomaţie de
protocol şi o diplomaţie parlamentară calificată.
Diplomaţia multilaterală este realizată prin grupuri de interese guvernamentale şi
parlamentare, grupuri mixte, alcătuite din oameni de afaceri, reprezentanţi ai
Guvernului şi Preşedinţiei şi parlamentari.
De la nivel naţional, modelul diplomaţiei multilaterale a evoluat şi în cadrul
marilor organizaţii internaţionale. Organizaţia Naţiunilor Unite a prevăzut în mod
expres ca misiunile sale în diferite ţări să cuprindă şi reprezentanţi ai Uniunii
Interparlamentare iar la nivelul Uniunii Europene delegaţiile comune Consiliu,
Comisie, Parlament sunt privite ca ceva obişnuit.
Diplomaţia de protocol este exercitată în special cu scopul deschiderii sau
consolidării unor relaţii la nivel parlamentar, cu perspectiva unei contribuţii la
relaţia bilaterală a statelor. Alături de vizitele şi colaborarea grupurilor de prietenie,
în această categorie mai pot fi plasate vizitele conducătorilor parlamentelor.
Diplomaţia parlamentară calificată cade în sarcina acelor membri ai Parlamentului
naţional desemnaţi ca membri ai delegaţiilor la diferite organizaţii şi forumuri de
colaborare parlamentară internaţională.
La rîndul lor, ca reprezentanţi ai popoarelor în Parlamentul European,
eurodeputaţii nu sunt numai legislatori europeni, ci şi vârfuri ale diplomaţiei
parlamentare naţionale şi europene.
Atunci când vorbim despre diplomaţia parlamentară prin organizaţiile
interparlamentare mai putem opera cu distincţia între diplomaţia internă, atunci
când se referă la relaţiile dintre statele membre ale unei organizaţii, şi diplomaţia
externă, cea care stabileşte şi negociază raporturile organizaţiei cu terţii.

Diplomaţia parlamentară nu este incă un subiect studiat foarte in

detaliu.Diplomaţia parlamentară s-a dezvoltat rapid in ultimele decenii şi pare să
crească in relevanţă. Termenul de „diplomaţie parlamentară‖ poate fi folosit in mai
multe sensuri9, de obicei diplomaţia parlamentară este suma activităţilor
internaţionale susţinute de parlamentari pentru a creşte inţelegerea dintre ţări, şi
pentru a se asista reciproc pentru imbunătăţirea controlului guvernului şicreşterea
legitimităţii instituţiilor inter-guvernamentale.
 Deşi diplomaţia a fost pană acum mai mult sau mai puţin o arenă rezervată
exclusiv executivului, depăşirea graniţei dintre naţional şi străin a condus la o
nevoie şi mai mare de parlamentari care să gandească problema care le era pusă in
faţă. O mai mare implicare din partea parlamentelor in afacerile internaţionale este
in parte rezultatul a ceea ce noi numim „globalizare‖. Recunoaşterea că activitatea
guvernamentală in creştere in organizaţiile internaţionale trebuie mai bine
controlată. Aceasta a crescut o dată cu această nevoie şi a condus, in ultimele
decenii, la un număr de structuri inter-parlamentare care sunt făcute să faciliteze
procesul de examinare. Pe de altă parte, parlamentele au realizat că nu mai pot lăsa
guvernele să-şi asume intreaga responsabilitate pentru acţiunile de peste hotare.
Acum, mai mult ca niciodata, parlamentarii individual şi parlamentele ca instituţii
sunt chemate să-şi rezolve partea din problemele complexe care necesită o
abordare multifaţetată. Aceste două aspecte ale sarcinii parlamentare internaţionale
sunt strans legate şi cateodată, mai ales in problemele Adunării Parlamentare a
Consiliului European , pot acoperi parţial problema.

Afirmarea diplomaţiei parlamentare naţionale avea loc în condiţii social-

economice și politice instabile. Uneori, nu exista o conlucrare constructivă între
Președintele republicii și Comisia parlamentară pentru relaţiile externe, între
Parlament și Executiv. Numirea ambasadorilor, a altor reprezentanţi, inclusiv a
reprezentanţilor comerciali în alte state nu era coordonată cu comisia respectivă a
Parlamentului. Aceste și alte dificultăţi în activitatea Comisiei parlamentare pentru
relaţiile externe au fost menţionate în alocuţiunea lui V.Nedelciuc prezentată în
cadrul ședinţei Parlamentului Republicii Moldova din 2 februarie 1993. În pofida
problemelor care au existat este necesar de menţionat volumul imens de activităţi
realizate de comisia respectivă.

La 17 martie 1993, prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, în

funcţia de președinte al Comisiei pentru relaţiile externe a fost ales deputatul
Alexandru Burian care a desfășurat o activitate fructuoasă . Despre aceasta putem
judeca după conţinutul planurilor de lucru ale comisiei pe durata primului an de
activitate (17 martie 1993 – 30 martie 1994) care conţineau următoarele
compartimente principale: activitatea legislativă și elaborarea proiectelor de legi;
pregătirea și prezentarea avizelor comisiei; consolidarea raporturilor
interparlamentare cu parlamentele din est și vest, în special cu Consiliul Europei,
Uniunea Europeană și NATO .

O direcţie importantă în activitatea comisiei revenea exercitării funcţiei de

control asupra misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare
(România, Belarus, Federaţia Rusă), responsabili fiind A.Burian și P.Munteanu. O
altă direcţie în activitatea comisiei a fost orientată spre elaborarea Concepţiei
politicii externe a Ministerului Afacerilor Externe .

NOTE:

1. „Diplomaţia parlamentară” poate semnifica fie faptul că anumiţi

parlamentari care îẟi păstrează această calitate joacă rolul diplomaţilor,
fie că adunările parlamentare intervin în mod activ în formularea sau în
criticarea acţiunilor de politică externă. // A se vedea: Klebes Heinrich.
Diplomaţia parlamentară. – Bucureẟti, 1998, p. 9.
2. Constituţia Republicii Moldova. Adoptată la 29 iulie 1994 (cu
modificările ẟi completările operate până la 15 iulie 2004). – Chiẟinău,
2005, p. 31.
3. Stanislav, Secrieru. Parlamentul Republicii Moldova: Organul
Reprezentativ al Poporului ẟi unica autoritate legislativă. – Chiẟinău,
2001, p. 35.
4. Leancă, Iurie. Evoluţia relaţiilor externe // Tranziţia: Retrospective ẟi
perspective, p. 362.
5. Dare de seamă privind activitatea Direcţiei Relaţii Externe în domeniul
relaţiilor bilaterale în anul 1997 // AP RM. F. R-2948, inv.16, d. 67, f. 33.