CRIMĂ ORGANIZATĂ.

CONSIDERAŢII PRIVIND GRUPUL

INFRACŢIONAL ORGANIZAT

Petre BUNECI
Prof. univ. dr
Decanul Facultăţii de Drept
Universitatea Ecologică

Abstract
This article refers to some aspects concerning the organized crime in the view of Law no. 39/2003, and the
concept of organized criminal group as presented rigorously, unambiguously and without possibilities of
contradictory interpretations in article 2 of Law no. 39/2003, in comparison with the provisions contained in article
7 of Law no. 39/2003, which makes reference with general and undetermined character to the concept of support in
any form of the organized criminal group, thus leaving room for different interpretations, fact that contravenes the
principles of the ECHR under which the courts are obliged to apply a sole right and precise definitions.
We consider in this context that is imposed de lege ferenda the completion of article 7 paragraph 1 of Law
no. 39/2003, in the sense of explicit description of the concrete ways to support the criminal group.
Keywords: organized crime, organized criminal group, support in any form.

Rezumat
Prezentul articol se referă la unele aspecte vizând crima organizată în accepţiunea Legii nr. 39/2003, cât şi
la conceptul de grup infracţional organizat astfel cum este prezentat în mod riguros, fără ambiguităţi şi fără
posibilităţi de interpretări conradictorii în art. 2 din Legea nr. 39/2003, în comparaţie cu dispoziţiile cuprinse în
art. 7 din Legea nr. 39/2003, care face referiri cu caracter nedeterminat şi general la noţiunea de sprijinire sub
orice formă a grupului infracţional organizat, lăsând astfel loc la interpretări diferite, fapt ce contravine principiilor
CEDO potrivit cărora instanţele sunt obligate să aplice un drept unic şi definiţii precise.
Considerăm în acest context că se impune de lege ferenda completarea dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea
nr. 39/2003, în sensul descrierii explicite a modalităţilor concrete de sprijinire a grupului infracţional.
Cuvinte cheie: crimă organizată, grup infracţional organizat, sprijinire sub orice formă.

În accepţiunea Legii nr.39/2003 prin „crimă organizată” se înţelege activităţile desfăşurate de orice grup
constituit din cel puţin trei persoane, între care există raporturi ierarhice sau personale, care permit acestora să se
îmbogăţească sau să controleze teritorii, pieţe ori sectoare ale vieţii economice şi sociale, interne sau străine, prin
folosirea şantajului, intimidării, violenţei ori coruperii, urmărind fie comiterea de infracţiuni, fie infiltrarea în
economia reală.
Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori se numeşte „mafie”, termen care a apărut în Italia
după care s-a extins în multe ţări ale lumii precum Franţa, S.U.A., Columbia, Japonia, Mexic sau Rusia.
În Europa Centrală şi de Est criminalitatea a atins cote alarmante cu deosebire în foste ţări ce au aparţinut
Iugolaviei, Albania şi Bulgaria, forţa crimei organizate fiind pusă în evidenţă prin influenţa deosebită în planul
destabilizării situaţiei interne care a cunoscut transformări esenţiale prin trecerea de la economia centralizată la cea
de piaţă şi de la regimul politic autoritar la cel democratic.
Aşa fiind, Mass-media occidentală a acordat în ultimul timp o atenţie sporită extinderii organizaţiilor de tip
mafiot pe continentul european făcând remarca potrivit căreia prăbuşirea cortinei de fier a înlesnit nu numai
liberalizarea legăturilor dintre persoanele fizice şi organizaţiile legale din vest şi est, ci şi dintre cele ilegale.
Referindu-ne la situaţia din România, trebuie făcută precizarea clară că ordinea civilă s-a degradat, că
inflaţia a înregistrat un salt extraordinar şi că în acest context criminalitatea a crescut alarmant, piaţa neagră fiind o
prezenţă cotidiană aproape la vedere.
Deschiderea frontierelor în cadrul Uniunii Europene şi circulaţia nestingherită între ţările acesteia a facilitat
mişcarea persoanelor şi a mărfurilor, impulsionând piaţa liberă dar în acelaşi timp şi criminalitatea.
Folosind forţa financiară de care dispun, grupurile crimei organizate au penetrat mare parte din domeniile de
activitate ale statului şi au corupt oficialităţi politice şi guvernamentale, situaţie în care autorităţile române au fost
nevoite să intervină pentru combaterea fenomenului crimei organizate, legislativul adoptând importante acte
normative dintre care enumerăm:
- Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;

27
 - Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
- Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
- Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
- Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală;
- Legea nr.656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
- Legea nr.682/2002 privind protecţia martorilor.
Separat de acestea a fost adoptat un act normativ deosebit de important şi anume Legea nr.39/2003 privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, aceasta având la bază Convenţia ONU împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate.
Legea reglementează măsuri specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate la nivel naţional
şi internaţional, definind în art.2 lit.a noţiunea de grup infracţional organizat, în art.2 lit.b noţiunea de infracţiune
gravă, ca apoi în art.2 lit.c să se refere la infracţiunile cu caracter transnaţional săvârşite atât pe teritoriul unui stat cât
şi în afara teritoriului acestuia.
Potrivit art.2 lit.a din Legea nr.39/2003 „grupul infracţional organizat este acel grup structurat, format din
trei sau mai multe persoane care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia
sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material;
nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor
infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membri săi”.
Rezultă că, pentru a fi în prezenţa unui grup infracţional organizat este necesar a fi îndeplinite în mod
cumulativ două condiţii şi anume:
- în primul rând, este necesar ca grupul să fie format din trei sau mai multe persoane şi să funcţioneze pe o
anumită perioadă de timp şi în mod coordonat (vezi revista dreptul nr.6/2004, pag.158)
Cu privire la modul coordonat de funcţionare, este nevoie ca în cadrul grupului să există o subordonare
ierarhică, prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracţiunii. De
asemenea, caracterul coordonat presupune planificare, organizare, control cât şi procurarea de instrumente, mijloace
specifice, folosirea de combinaţii, etc.
- o a doua condiţie esenţială pentru existenţa grupului infracţional organizat, este aceea ca el să nu aibă un
caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unui „studiu” prealabil care să aibă în vedere anumite calităţi, însuşiri
şi specializări ale membrilor acestuia. În fapt, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite
componente cu sarcini complementare în realizarea activităţii infracţionale, o aşa zisă diviziune a muncii în cadrul
unei ierarhii cu roluri prestabilite şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate.
În art.7 din Legea nr.39/2003 se arată că se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a
unui astfel de grup”.
Analizând elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 alin. din Legea nr. 39/2003, arătăm că
latura obiectivă a acesteia constă în acţiunea de a iniţia şi de a constitui un grup infracţional, fie de aderare sau
sprijinire a acestuia. Constituirea implică asocierea şi înţelegerea mai multor persoane în scopul de a fiinţa în timp şi
de a pregăti şi organiza infracţiuni prevăzute de lege.
Iniţierea presupune nu numai concepţia, ci şi activităţi de materializare a ideii, respectiv lămurire, întruniri ,
consfătuiri, planuri, etc.
Aderarea la grup se realizează prin exprimarea consimţământului expres al unei persoane de a face parte din
structura infracţională, în timp ce sprijinirea grupului presupune furnizare de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea
săvârşirii infracţiunilor.
Sub aspectul laturii subiective, trebuie arătat că fapta este săvârşită cu intenţie directă, aceasta trebuind să
fie calificată de scop cel puţin din două considerente:
- persoana trebuie să ştie şi să fie de acord cu înfiinţarea, aderarea, şi sprijinirea grupului, ştiind că urmează a
fi comise infracţiuni grave;
- trebuie să urmărească obţinerea unor foloase sau avantaje materiale.
Referindu-se la noţiunea de grup infracţional organizat, legiuitorul l-a definit în mod riguros fără
ambiguităţi, nelăsând posibilitatea unor interpretări contradictorii.
În schimb, textul cuprins în art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, când face vorbire de sprijinirea sub orice
formă a grupului infracţional organizat, fără a descrie modalităţile concrete ale acestuia aşa cum a făcut în art. 2 lit. a
din Legea nr.39/2003, are un caracter nedeterminat şi general care lasă loc la interpretări diferite fiind prin excelenţă
ambiguu.
Apreciem că această formulare încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece alimentează şi
autorizează un amestec inadmisibil al procedurilor penale cu cele cuprinse în legea specială, încălcând cerinţele

28
imperative ale art. 21 alin. 3 din Constituţie raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind
egalitatea de arme, contradictorialitatea, independenţa şi imparţialitatea justiţiei cât şi respectarea prezumţiei de
nevinovăţie.
Câtă vreme procesul penal este guvernat de principiul dreptului la un proces echitabil, considerăm că
menţiunea cuprinsă în legea specială încalcă flagrant acest principiu cât şi procedurile instituite în Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului deoarece are un caracter ambiguu, lăsând loc la interpretări contradictorii de la caz
la caz, ceea ce afectează grav principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Potrivit prevederilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita derapajele, neconcordanţele şi
confuziile, este necesar ca instanţele naţionale, cu ocazia judecării cauzelor cu care vor fi sesizate, să aplice un drept
unic şi definiţii precise pentru a se realiza un proces echitabil într-un termen rezonabil. Această precizare a fost
făcută prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21.02.1975 în cauza Golder contra Regatului Unit,
citată de M. Voicu în lucrarea sa intitulată „Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă, Editura
Lumina Lex, Bucureşti 2001, pag.130”.
Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în activitatea jurisdicţională principiul legalităţii
impune judecătorului două obligaţii stricte: interpretarea strică a legii penale şi interzicerea analogiei.
Legea penală este de strictă interpretare şi ea nu poate fi analizată extensiv prin analogie în defavoarea
inculpatului, fiind interzisă interpretarea „in malam partem”.
În acest context în literatura juridică, s-a făcut sublinierea clară că dat fiind locul important pe care îl ocupă
într-o societate democratică dreptul la un proces echitabil, interpretarea ambiguă, generală sau neunitară este
inadmisibilă deoarece nu corespunde obiectului şi scopului acestuia şi nici textului art. 6 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului ( a se vedea M.Voicu op.cit., pag. 94 ).
Pentru considerentele expuse mai sus, apreciem că se impune de lege ferenda completarea dispoziţiilor art.7
alin.1 din Legea nr.39/2003 în sensul de a se descrie explicit care sunt acele modalităţi concrete de sprijinire sub
orice formă a grupului infracţional, astfel cum este definit în mod riguros şi fără ambiguităţi grupul infracţional
organizat în art.2 lit.a din Legea nr.39/2003.
În acest fel se răspunde exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit cărora, în judecarea
cauzelor cu care sunt sesizate instanţele naţionale sunt obligate să aplice un drept unic şi definiţii precise pentru a se
realiza un proces echitabil.

29
 COOPERAREA EUROPEANĂ ÎN COMBATEREA TRAFICULUI CU BUNURI CULTURALE PE
INTERNET

Prof. univ. dr. Augustin LAZĂR

Procuror general adj. P.C.A. Alba Iulia

Scms. dr. Marius-Mihai CIUTĂ

Serviciul Protejarea P. C.N.

Congresul practicienilor şi experţilor europeni pe tema „Patrimoniul Cultural şi Noile Tehnologii”,

organizat în perioada 16 -18 noiembrie 2009, de Primăria şi Universitatea din Viena, în parteneriat cu
Institutul Cultural Român din Viena şi Comitetul Ştiinţific Internaţional de Documentare a Patrimoniului
Cultural (The International Scientific Committee for Documentation of Cultural Heritage - CIPA) a examinat în
cursul dezbaterilor realizate în plen şi pe ateliere de lucru, problematica mijloacelor de protecţie a
patrimoniului cultural, european şi mondial, în condiţiile dezvoltării noilor tehnologii 1 .
Discuţiile au relevat faptul că o protecţie eficace a patrimoniului cultural este determinată în măsură
importantă, de calitatea reglementării prin instrumente juridice a comerţului virtual cu bunuri culturale, gradul de
cunoaştere a modurilor ilicite de operare în acest domeniu şi de capacitatea de cooperare internaţională şi
interinstituţională a agenţiilor cu atribuţii în acest domeniu. Evoluţia rapidă a tehnologiilor I.T., a echipamentelor de
detecţii etc. a condus la o specializare tot mai mare a investigării acestor fapte şi a administrării probelor ştiinţifice,
fiind implicate domenii variate, precum: recuperarea artefactelor originale (adeseori unicat), falsul de monede,
tablouri, artefacte; domeniile examinării muzeografice, arheologice, operaţiuni de licitaţii pe internet etc. Drept
consecinţă, în condiţiile acestei specializări, cererea de expertiză ştiinţifică depăşeşte, în cele mai multe cazuri, oferta
existentă într-un anumit stat 2 .
În aceste circumstanţe, începând cu cea de-a XIV-a ediţie a Congresului, din 2009, a fost organizată
secţiunea specială „Comerţul de bunuri culturale pe Internet,” precum şi un grup de lucru, compus din
reprezentanţii Austriei, Elveţiei, Germaniei, României şi Turciei, care are misiunea de a examina evoluţia şi
manifestările fenomenului de trafic cu bunuri culturale pe Internet şi de a propune un proiect de rezoluţie pentru
combaterea fermă a acestuia. Activitatea grupului de lucru va contribui, de asemenea, la dezvoltarea unei reflecţii la
nivel european pe această temă.
Până în prezent, la nivelul Uniunii Europene se remarcă o consolidare a cooperării în domeniul protecţiei
patrimoniului cultural, contribuţii semnificative în acest sens, fiind Regulamentul nr. 3911/92 şi Directiva nr.
93/7EC, care prevăd cooperarea directă între statele Uniunii Europene, evaluarea măsurilor imperative ale altor state
şi obligă în mod expres la restituirea bunurilor culturale exportate ilegal. De asemenea, în materia cooperării
judiciare, au fost consacrate principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti, mandatul european de
arestare şi decizia-cadru privind intensificarea cooperării în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii
organizate transfrontaliere.
La deschiderea manifestării a avut loc lansarea volumului „Combaterea criminalităţii contra Patrimoniului
Cultural European – Patrimonium II”, ediţie bilingvă (română şi engleză) publicat de Editura Mega Cluj-Napoca,
opera unei echipe de cercetare, interdisciplinare. În faţa unui auditoriu avizat, compus din peste 120 de participanţi la
Congres (cadre didactice universitare, magistraţi, experţi, ataşaţi culturali, oficialităţi etc.), dr. Cristian Găzdac,

1
În perioada 16-19 noiembrie 2009, la invitaţia Institutului Cultural Român din Viena şi a Primăriei oraşului Viena, o delegaţie
alcătuită din prof. univ. dr. Aug. Lazăr, Procuror general adj. al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba şi Scms. dr. M.-M.
Ciută, reprezentant al Serviciului pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei
Române, a participat la cea de a XIV-a ediţie a Congresului Internaţional „Patrimoniul cultural şi Noile tehnologii ”, manifestare
organizată şi găzduită de Primăria şi Universitatea din Viena, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Viena şi Comitetul
Ştiinţific Internaţional de Documentare a Patrimoniului Cultural (The International Scientific Committee for Documentation of
Cultural Heritage - CIPA).
2
Despre imperativele cooperării în materia expertizei, a se vedea Aug. Lazăr, M. Foitos, Al. Georgescu, Scientific evidence in
criminal matters, Seminar on Scientific Evidence, Cite international in Lyon, France, 15-16 oct. 2008; Aug. Lazăr, M. Foitoş, Al.
Georgescu, O privire în viitor:noile tendinţe ale investigaţiei criminalistice la nivel european, Revista de criminologie,
criminalistică şi penologie nr. 1/2009 ;

30
cercetător la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, a prezentat volumul ca fiind o contribuţie importantă şi
originală în domeniul protecţiei patrimoniului cultural european. 3 S-a subliniat că ideea în jurul căreia gravitează
studiile volumului este aceea de a prezenta realităţi şocante din braconajul arheologic şi traficul cu antichităţi la nivel
european şi mondial, dar şi de a realiza un demers educativ, atât informativ cât şi formativ, pentru a preîntâmpina
viitoare orori ale traficului cu bunuri culturale. Deşi autorii materialelor sunt experţi în domeniile lor de activitate, iar
scopul lor principal este cercetarea de specialitate, textele sunt redactate pe înţelesul publicului larg, într-un mod
atractiv, tocmai pentru a conştientiza şi sensibiliza, nu numai specialiştii, ci şi opinia publică de imensitatea si
gravitatea răului social produs de fenomenul traficului ilegal cu antichităţi
În completarea deschiderii româneşti, conf. univ. dr. M-M. Ciută a prezentat o comunicare, bogat ilustrată,
privind evoluţiile culturale din România în ultimii douăzeci de ani, care a realizat o sintetică trecere în revistă a
progreselor, dar şi a disfuncţiilor, înregistrate în atitudinea societăţii româneşti faţă de protecţia Patrimoniul Cultural
Naţional, un domeniu de excepţie în cadrul Patrimoniului Cultural European şi Mondial 4 .
Discuţiile participanţilor au pus în evidenţă faptul că, de câţiva ani, Internetul a început să joace un rol
important în piaţa de artefacte. Odată cu trecerea anilor, comerţul desfăşurat pe Internet şi licitaţiile online, de bunuri
culturale, s-au dezvoltat constant şi au devenit o piaţă locală stabilă. Platformele online cum sunt: e-bay, casele de
licitaţii renumite, cum sunt Sotheby’s, Bonhams sau Christie’s, precum şi dealerii de artefacte ori persoanele private,
oferă bunuri culturale datând din toate perioadele şi provenind din toate regiunile lumii 5 .
Deşi comerţul electronic este extrem de diferit de piaţa de artefacte convenţională, denumită şi piaţa fizică
sau „faţă în faţă”, cumpărătorul şi vânzătorul se confruntă cu aceleaşi întrebări. De unde provine artefactul? Când a
fost descoperit? Ce ştim despre provenienţa obiectului? Posedă vânzătorul “just-titlu”, respectiv a manifestat
diligenţa cuvenită pentru a-i afla originea? Obiectul a fost exportat legal? etc. Sesiunea din anul 2009 a manifestării
ştiinţifice din Viena a încercat să ofere o documentare de ansamblu despre piaţa bunurilor culturale de pe web –
îndeosebi în sectorul antichităţilor – a discutat probleme etice şi juridice. Studiile despre consecinţele materiale şi
intelectuale ale comerţului cu obiecte culturale, nedocumentate adesea, întâmpină, între altele, problemele lipsei
transparenţei şi a diligenţei cuvenite în cazul comerţul virtual. Există, de asemenea, o nevoie ştiinţifică de arhivare şi
publicare a tuturor informaţiilor şi imaginilor disponibile ale obiectelor vândute.
Întâlnirea şi-a propus să încurajeze cooperarea internaţională între oamenii de ştiinţă, muzee, case de
licitaţii, colecţionari privaţi, piaţa de artefacte, funcţionarii guvernamentali, vamă şi agenţiile de aplicare a legii.
Experţii din Turcia au relevat faptul că Anatolia ocupă un loc fundamental în cadrul Patrimoniului
Arheologic Mondial, cu rezervele ei arheologice bogate, încă insuficient cunoscute. Aceste rezerve reprezintă o bază
naturală pentru contrabanda cu bunuri culturale, îndeosebi cele care datează din perioada Imperiului Hittit. 6
Chiar dacă problema contrabandei cu bunurile culturale se încearcă a fi soluţionată juridic prin legi
naţionale şi convenţii internaţionale, anumite probleme ale contrabandei cu bunuri culturale de origine anatoliană nu
au fost încă soluţionate. Astfel, principala problemă la nivelul ţărilor de origine nu este atât furtul artefactelor
înregistrate în muzee, ci excavarea artefactelor necunoscute şi neînregistrate, prin săpături ilegale, precum şi
exportul lor prin mijloace ilegale.
O tratare a problemei contrabandei cu bunuri culturale nu poate ignora examinarea modului de manifestare
a fenomenului pe Internet. Reţeaua Internet creează un mediu de desfacere ce solicită un capital redus, însă global în
ceea ce priveşte afacerile comerciale. Din studiul operaţiunilor efectuate în reţea, se observă faptul că aceasta este
susceptibilă de utilizare abuzivă. Dimensiunea virtuală a comerţului ilegal cu bunuri culturale presupune două
probleme diferite.
Prima problemă e reprezentată de situaţia artefactelor oferite spre vânzare prin cataloage online ale caselor
de licitaţii. Ele sunt obligate să obţină legal artefactele şi să certifice această împrejurare. În cazul în care se face o
menţiune despre un artefact oferit spre vânzare, compania este obligată să furnizeze informaţii despre origine.
Pedepsele şi sancţiunile inhibitorii din legislaţia statelor cu piaţă de artă dezvoltată şi a statelor-ţintă ale contrabandei
ar trebui să fie armonizate ca şi convenţiile internaţionale.

3
Ediţia acestui an a fost una deosebită pentru participarea românească, deoarece, dată fiind calitatea de coorganizator a
Institutului Cultural Român din Viena, dar şi aniversarea a 20 de ani de la intrarea României în cadrul democraţiilor europene
(1989-2009), deschiderea oficială şi coctail-ul de recepţie au avut loc la sediul Institutului, din Argentinierstrasse, nr. 47, în
proximitatea Palatului Belvedere. 
4
Conf. univ. dr. M-M. Ciută, După douăzeci de ani. Reflecţii privind evoluţiile culturale din România / Twenty years after.
Reflections regarding the cultural evolutions in Romania.
5
Atelierul „Comerţul de bunuri culturale pe Internet,” a fost moderat de H. Szemethy, Austria / S. Guner, Turkey / M. Ciuta,
România.
6
M. Canga, Turkey, Illicit Cultural Property Trade Over the Internet.
 

31
 A doua problemă priveşte obligaţiile companiilor angajate în comerţul de pe Internet care ar trebui
reevaluate. În această conjunctură, alături de controlul exercitat de stat prin legile adoptate, ar trebui efectuaţi noi
paşi în direcţia protecţiei patrimoniului cultural prin investigaţii curente desfăşurate de administratorii şi
supraveghetorii website-urilor. Cooperarea dintre state ar trebui, de asemenea, consolidată.
Reprezentanţii României au arătat că practica judiciară europeană 7 a relevat moduri de operare
perfecţionate utilizate de reţelele de infractori în comiterea acestor fapte, în scopul scoaterii ilegale peste frontieră,
sau exportării ilicite a bunurilor arheologice, ascunderii originii criminale şi creşterii artificiale a valorii de piaţă a
acestora. Astfel, jurisprudenţa a remarcat practica „congelării”, pentru o perioadă minimă de 5-6 ani a bunurilor
culturale exportate ilicit, în cele mai apropiate bănci străine, cunoscute ca fiind ferme în păstrarea secretului bancar.
Alt mod de operare este „triangulaţia”, respectiv exportarea artefactelor către un stat terţ care nu a ratificat
convenţiile UNESCO în materia protejării patrimoniului cultural, acestea urmând a fi dirijate spre pieţele care oferă
cel mai mare profit. Fragmentarea obiectelor arheologice excavate ilicit sau nerestaurarea lor urmăreşte facilitarea
ascunderii la controlul vamal, precum şi creşterea profitului obţinut prin vânzarea acestor fragmente, denumite în
jargonul branşei, „orfani”. Frecvent, unele bunuri culturale, rezultate din săpături ilegale, mai ales cele de serie cum
sunt monedele, sunt introduse în colecţii private sau colecţii care nu sunt documentate în întregime, cu scopul de a le
„spăla”, respectiv de a le conferi o origine legitimă.
Apariţia comerţului electronic a oferit un modus operandi evoluat pentru reţelele de traficanţi ce
comercializează bunuri culturale a căror provenienţă licită nu o pot demonstra cu documente legale. În
circumstanţele în care site-urile internet le oferă posibilitatea de a efectua operaţiunile fără a da amănunte clienţilor
privind provenienţa bunurilor, acest tip de tranzacţii rapide, cu un control al administratorilor site-ului foarte redus, le
conferă celor implicaţi o siguranţă sporită privind păstrarea anonimatului.
Investigaţiile efectuate în spaţiul virtual au pus în evidenţă împrejurarea că prin e-Bay se vând un număr
mare de bunuri de patrimoniu, obiecte de artă autentice, artefacte arheologice, reproduceri ale acestora. Modul de
vânzare frecvent utilizat este licitaţia, vânzătorul având posibilitatea de a-şi ascunde identitatea, participanţii în
aceste circumstanţe, necunoscându-şi partenerii de tranzacţie. Alt mod de vânzare este cel în care vânzătorul care îşi
prezintă artefactul stabileşte un preţ fix, mod cunoscut în domeniul e-Bay sub denumirea de “cumpără acum, la acest
preţ” (“buy it now”).
Plăţile se efectuează prin modalităţile indicate de vânzător, fie prin sistemul pay pal, de transfer electronic
al banilor, din contul cumpărătorului, în cel al vânzătorului, care poate fi controlat, fie prin sistemul money order,
care permite încasarea banilor de la orice bancă, similar unui cec la purtător.
Tranzacţiile electronice rapide oferă posibilitatea rulării unui volum imens de piese arheologice în cadrul
licitaţiilor şi obţinerii unor sume de bani importante, rezultate din vânzarea acestor bunuri. Este de remarcat că
preţurile moderate şi subevaluate ale pieselor arheologice tranzacţionate pe e-Bay nu atrag atenţia, iar vânzările
individuale nu depăşesc baremurile legale pentru a fi raportate ca sume susceptibile de a constitui operaţiuni de
spălare a banilor.
Administratorii site-ului îşi declină orice responsabilitate privind bonitatea tranzacţiilor efectuate.
Utilizatorii sistemului e-Bay răspund personal de toate aspectele privind descrierea cu acurateţe a obiectului,
transmiterea către cumpărător, fără a avea obligaţia de a da relaţii vreunei autorităţi cu privire la provenienţă sau
dreptul de proprietate asupra bunului vândut, artefactul putând aparţine vânzătorului sau altei persoane.
Practica de urmărire penală în mediul tranzacţiilor cu bunuri rezultând din braconajul arheologic a relevat ca
modalitate de operare precaută a vânzătorilor indicarea ca loc de provenienţă a artefactelor zone vaste aparţinând
aceleiaşi culturi, evitând să le localizeze provenienţa în situl arheologic de origine. Spre exemplu, făptuitorul
cetăţean român, administrator de societăţi comerciale cu sediul social în Marea Britanie şi SUA, oferind spre vânzare
brăţări dacice din aur şi tezaure monetare antice, provenind din siturile arheologice clasate monument istoric, din
Munţii Orăştiei, Dobrogea şi alte regiuni ale României, le-a prezentat pe site-ul firmelor sale ca fiind „artefacte de
origine tracică”, provenind din „arealul cultural al Peninsulei Balcanice”.

7
Prof. dr. Aug. Lazăr, procuror general adj., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,România, Modus Operandi in the
criminal electronic trade of Cultural Objects

32
 Conform aceluiaşi mod de operare precaut, vânzătorii scot pe piaţă tezaurele mari, divizate în tranşe de zeci
sau sute de piese la fiecare sesiune de licitaţie. În acest mod, la efectuarea ofertei nu este riscat întregul tezaur. Pe de
altă parte, după vânzarea unui lot de piese, cum ar fi brăţări dacice, la vânzarea următoarelor piese este invocată
buna-credinţă rezultând din vânzarea publică a pieselor anterioare. Astfel, făptuitorii, membri ai unei echipe de
braconaj arheologic din Munţii Orăştiei, după ce au localizat şi sustras prin detecţii şi săpături neautorizate efectuate
în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, un tezaur compus din 3.000 monede din aur, tip Koson, au oferit spre
vânzare Muzeului Naţional de Istorie a României şi Băncii Naţionale a României, loturi de câte 200 de monede,
prezentate ca fiind moştenite de la antecesori. Ulterior, nemulţumiţi de sumele primite, au valorificat restul tezaurului
pe piaţa neagră a antichităţilor, internă şi internaţională.
Acelaşi mod de operare presupune şi alte precauţii, cum ar fi stabilirea unor preţuri de referinţă care sunt
ascunse licitatorilor, denumite “preţuri de rezervă”, care, în momentul atingerii lor de către licitator, îi oferă acestuia
posibilitatea să achiziţioneze piesa. Artefactul este adjudecat astfel, de către licitator, numai în cazul oferirii acestui
preţ. În caz contrar, aceasta este repusă în procedura licitaţiei la o sesiune viitoare.
“Spălarea antichităţilor” este o manevră frauduloasă destinată să disimuleze originea şi natura ilicită a
pieselor arheologice rezultate din activitatea infracţională, să creeze o aparenţă de legalitate şi să le insereze în fluxul
afacerilor legitime cu antichităţi. Aparenţa de legalitate creată artificial pentru artefactele care traversează „zona gri”
şi ajung în ţara cu piaţă de artă se întemeiază pe părerea că modul de ieşire a unui obiect, legal sau ilegal, din ţara de
provenienţă „nu se poate vedea pe el”. Comerciantul ştie sau bănuieşte din ce ţară provine piesa, însă preferă să nu
fie informat despre traseul pe care aceasta l-a străbătut de la locul descoperirii şi până la galeria de artă. În prezenţa
unor atari circumstanţe, cumpărătorul percepe riscul pe care şi-l asumă şi poate pretinde ca preţul artefactului să
scadă în mod corespunzător. Riscul unei cereri de repatriere creşte proporţional cu preţul artefactelor, întrucât acesta
cuprinde atât calitatea artistică, raritatea unui obiect cât şi importanţa sa culturală. Pentru reducerea acestui risc,
comercianţii au adoptat câteva procedee tehnice de vânzare cum sunt: luarea bunului cultural pentru vânzare în
regim de consignaţie, cu plata unui comision reprezentând un procent din preţul de vânzare; împrumutarea bunului
unui muzeu pentru a fi expus o perioadă de timp, după care acesta este considerat „spălat”, cu motivarea că fiind
expus public nu s-au formulat revendicări.
Experienţa judiciară în materie de combatere a spălării banilor este în măsură să elucideze natura banilor
murdari. Astfel, adagiul latin „Pecunia non olet” (Banul nu miroase), a fost parafrazat „Pecunia olet”, banul
miroase, lasă urme iar traseul său poate fi verificat. În mod similar, bunurile culturale furate lasă urme, începând cu
gropile săpate în situl arheologic, mesajele de pe Internet şi imaginile prin care bunurile sunt ofertate la vânzare,
detectoarele şi documentele care indică preocupările braconierilor, alte piese („orfanii”) ale tezaurului rămase asupra
acestora sau în ţară, contractate de consignaţie sau facturi, sumele de bani virate în conturile participanţilor la trafic,
achiziţionarea unor bunuri de valoare (autoturisme de lux, locuinţe, echipamente de detecţie etc.). Un modus
operandi similar spălătorilor de bani murdari îl reprezintă achiziţionarea de către traficanţi a unor spălătorii auto care
să le permită, în continuare, acordarea unei aparenţe de legalitate a banilor murdari produşi prin valorificarea ilicită
a pieselor care formează obiectul traficului.
Reprezentanţii organelor judiciare române au prezentat rezultatele obţinute de România în destructurarea
unor reţele de traficanţi cu bunuri culturale şi recuperarea de pe piaţa neagră a antichităţilor a unor tezaure antice
importante pentru Patrimoniul Cultural Naţional.
Au fost analizaţi, în continuare, în cadrul secţiunii dedicate Comerţului ilicit cu bunuri culturale pe Internet,
factorii „intra muros” care favorizează criminalitatea la adresa Patrimoniului arheologic. Studiul s-a înscris pe
direcţia prezentării realităţilor, nu întotdeauna încurajatoare, legate de evoluţia problematicii protejării patrimoniului
cultural naţional, a modului de conlucrare a organelor judiciare cu experţii din domeniul arheologiei, dar şi cu
reprezentanţii administraţiilor locale şi/sau naţionale, în scopul identificării autorilor sustragerilor de artefacte,
respectiv al combaterii traficului internaţional şi a comerţului electronic ilicit cu bunuri culturale 8 .
Practicienii din Germania au prezentat cazul rezolvat al unei pretinse colecţii de peste 400 monede antice
care a fost ridicată pentru confiscare de poliţia germană din Hessen în decembrie 2006. Colecţia împachetată într-o
pungă de plastic cu o bandă adezivă neagră a fost transportată spre un renumit dealer de antichităţi din sudul
Germaniei. Era un lot de monede antice din zona nordică a Mării Negre, datată în secolul al V-lea B.C. până în
secolul al IV-lea A.D. După cum s-a invocat, „colecţia” a fost moştenirea unui soţ decedat, care începuse deja
colectarea din Rusia şi a continuat-o în Germania. Investigaţiile ulterioare au dovedit însă că pretinsa colecţie era, în
fapt, o ficţiune. După depistare, monedele au fost predate „voluntar.” În mai 2009 “moştenitoarea” şi curierul au fost

8
Conf. univ. dr. M-M. Ciută, România, The „Intra Muros” favorizing factors of the illegal traffic with archaeological artifacts-
study of case:Romania (1995-2009).

33
condamnaţi, pentru tăinuirea bunurilor furate, la pedeapsa de un an de închisoare cu punere în libertate sub
supraveghere 9 .
Experienţa germană, în materie, a sintetizat problemele care confruntă protecţia patrimoniului cultural în
câteva întrebări provocatoare. Ce importanţă are comerţul ilegal cu obiecte antice în societatea noastră? Care este
înţelesul dovezilor privind originea bunurilor culturale oferite spre vânzare, în cadrul procedurilor penale? Oare
legile privind protecţia bunurilor culturale îşi ating scopul? Cât de importantă este cooperarea cu funcţionarii
Ministerului Culturii pentru rezolvarea problemelor privind aceste bunuri ? Ce rol au agenţiile de investigaţii ale
statelor lezate? Care este rolul comerţului cu antichităţi şi al Internetului? Investigarea în comun a problematicii va
oferi răspunsuri concrete acestor întrebări şi celor care vor urma.
Conform reprezentantului dealer-ilor europeni, Internetul ca mod de comercializare a monedelor si
artefactelor, a început acum aproximativ 12 ani ca o platformă pentru vânzătorii privaţi, care şi-au vândut bunurile
proprii şi micii colecţionari de bunuri cu valoare redusă, în principal pe e-bay SUA. Dintr-o dată, arheologii, care nu
au fost interesaţi de prezentări de monede sau întâlniri de club şi-au dat seama că sunt mult mai multe monede antice
pe piaţa deschisă, liberă, decât şi-au putut ei imagina vreodată. Apoi, dintr-un sentiment de frustrare, ei au sugerat că
toate piesele trebuie să fi fost furate de undeva. 10
După părerea dealer-ilor, regimul juridic al comerţului cu monede şi antichităţi a fost adesea greşit înţeles şi
reglementat. În timp ce toate statele cu legi foarte restrictive se confruntă cu o piaţă ilegală de foarte mari proporţii,
alte state cu o abordare „democratică şi liberală” au o piaţă sănătoasă şi legală pentru aceleaşi obiecte. Amândouă
pieţele au aceeaşi problemă, anume că nu sunt disponibile documente de provenienţă.
Desigur, comunitatea arheologică încearcă să restricţioneze piaţa legală numind-o ilegală, fapt ce dă naştere
unei situaţii negative pentru colecţionari, însă de asemenea şi pentru ştiinţă, întrucât colecţionarii îşi vor ascunde
identitatea şi oamenii de ştiinţă nu vor obţine informaţiile necesare pentru munca lor. Singura soluţie la această
problemă ar fi, în opinia dealer-ilor, deschiderea de pieţe în aşa-zisele ţările-sursă cu legislaţie restrictivă. Este
absolut necesară anunţarea descoperirilor singulare sau a tezaurelor, agenţiilor culturale. Acestea însă trebuie să aibă
posibilitatea de a studia obiectele raportate într-un anumit timp, pentru care au nevoie de personal academic
suficient. După formularea concluziilor asupra documentărilor ştiinţifice, agenţiile au opţiunea de a cumpăra
obiectele interesante de valoare ştiinţifică mare la un preţ corect şi de a returna obiectele de o valoare ştiinţifică
redusă descoperitorului şi proprietarului, pentru a fi vândute pe o piaţă deschisă şi liberală. Internetul însuşi
reprezintă o mare şansă pentru oamenii de ştiinţă, aceştia putând astfel să obţină obiecte pentru propriile studii, care
sunt expuse pieţei libere mondiale şi care altfel ar fi vândute fără urmă pe o piaţă privată 11 .

9
E. Laufer, Landeskriminalpolizei Hessa, Germany, 483 and 5 ancient coins.
10
H. Lanz, Germany, Internet trade coins and archaeology
11
Reprezentantul dealer-ilor susţine că legalitatea comercializării de antichităţi este greşit interpretată de arheologi, experţi si
specialişti. Plecând de la prezumţia că până când un obiect nu este dovedit a fi furat, el este apreciat licit, ajunge la concluzia că
„nu este obligaţia proprietarului de casă de licitaţie să fie preocupat de originea piesei”. Banii guvernează tot, in societatea
actuală, iar arheologii trebuie să lase „piaţa liberă”, aceasta fiind şansa lor de a obţine banii, sursele financiare, necesare pentru a-
si finanţa lucrările de cercetare (sic!).
Conform aceleiaşi opinii, muzeele nu sunt capabile să protejeze, întreţină şi să valorifice cu adevărat bunurile
aparţinând patrimoniului cultural. Este şansa arheologiei să liberalizeze acum piaţa cu bunuri de patrimoniu deoarece este o
cerere mare de astfel de bunuri pe piaţa europeană si americană. Doar astfel se pot salva din sărăcia care le guvernează şi doar în
acest mod pot supravieţui. Altfel, vor dispărea ca instituţii, iar bunurile ce le deţin vor fi cu adevărat pierdute pentru umanitate.
Arată că „numai cu banii obţinuţi pe un tanc american din Iraq, ar putea fi rezolvate problemele tuturor muzeelor din Turcia”.
Consideră ca autorităţile turce au greşit flagrant atunci când au arestat un tânăr german de 16 ani, care a utilizat un detector de
metale pe o plajă turcească.
Apreciază că legislaţia restrictivă în materia protecţiei bunurilor de patrimoniu, în special cu referire la
comercializarea acestor bunuri este inspirată din legislaţia totalitară, naţionalistă. A pus în evidenţă împrejurarea că statul austriac
nu a semnat o serie din tratatele şi convenţiile care instituie un regim restrictiv pentru comerţul cu bunuri culturale şi a
concluzionat că legile care îngrădesc comerţul cu bunuri culturale trebuie abrogate sau cel puţin schimbate, exemplificând situaţia
legislaţiilor din Turcia, Italia, Grecia, Bulgaria, România etc. De asemenea, consideră că şi codurile deontologice şi morale trebuie
schimbate. Toate aceste ţări trebuie să accepte legalitatea colecţiilor de patrimoniu cultural, chiar dacă ele nu au origine licită
dovedită.
Adevăraţii experţi in arheologie şi numismatică nu sunt angajaţii instituţiilor de stat (muzee, institute, universităţi etc.),
unde sunt slab plătiţi – adevăraţii experţi şi specialişti sunt cei angajaţi de casele de licitaţii, care i-au selectat pe cei mai buni şi
care îi plătesc pe măsura muncii lor.
Numismaţii si arheologii trebuie să fie fericiţi că există case de licitaţii si magazine de antichităţi, deoarece numai astfel
au ocazia de a mai cunoaşte si vedea piese rare, pe care altfel nu au nici o şansă să le vadă. (sic!). Arheologii si numismaţii se
comportă ca nişte frustraţi atunci când consideră ca piesele fără origine puse la vânzare de casele de licitaţii, sunt furate (H. Lanz,
Germany, Internet trade coins and archaeology).

34
 Acest punct de vedere a format obiectul unei critici severe din partea participanţilor cadre didactice,
cercetători, experţi în domeniul patrimoniului cultural, care l-au apreciat ca fiind mercantil, cinic şi interesat exclusiv
de obţinerea profitului, cu riscul decontextualizării şi pierderii multor bunuri arheologice.
De când licitaţia online a devenit o posibilitate comună de vânzare a obiectelor prin Internet, tot mai multe
obiecte arheologice au fost vândute în acest mod. Varietatea obiectelor conţine atât descoperiri excepţionale, cât şi
fragmente de ceramică şi artefacte din piatră. În principiu, nici o informaţie despre origine nu a fost oferită şi a fost
evident faptul că problemele judiciare nu au fost luate în considerare deloc. Compania de Internet americană e-bay
este cel mai important jucător în acest domeniu. Datorită numărului tot mai mare de artefacte de origine necunoscută,
vândute astfel, arheologii germani au contactat e-bay-ul din Danemarca în vederea soluţionării acestei probleme. De
atunci, actele de provenienţă au fost introduse pe e-bay, fapt ce ar trebui să justifice originea legală a obiectelor
arheologice. Rezultatul aplicării acestui protocol, a fost o remarcabilă reducere a ofertelor. Proiectul, precum şi
perspectivele viitoare sunt prezentate în lucrarea experţilor germani. 12
Biroul Interpol din Viena, în calitate de coorganizator al manifestării, prin reprezentanta sa, d-na Anita
Gach, a insistat asupra necesităţii cunoaşterii reciproce a situaţiilor reale (operative) cu privire la fenomenul
traficului ilicit de bunuri de patrimoniu cultural, în condiţiile în care, în ultimii ani se constată o intensificare
deosebită a activităţilor de braconaj arheologic, concomitent cu o tendinţă tot mai crescândă a cererii pe „piaţa
neagră a Internetului” a unor astfel de bunuri, în special din partea colecţionarilor particulari din Europa Centrală, de
Vest şi din S.U.A.
Organizatorii Congresului au acordat o atenţie specială problemelor expuse de ofiţerii de poliţie participanţi,
reprezentanţi ai agenţiilor naţionale de aplicare a legii (law enforcement). La finalul dezbaterilor, reprezentanţii
Austriei, Elveţiei, Germaniei, României şi Turciei, au fost solicitaţi să pregătească, pentru reuniunea din anul 2010,
pe baza experienţei acumulate, redactarea unui proiect de rezoluţie a Congresului, care să abordeze problematica
măsurilor de combatere a traficului cu bunuri aparţinând patrimoniului cultural pe piaţa electronică (e-bay).
Concluzionând, putem aprecia că manifestarea ştiinţifică a constituit un excelent prilej de stabilire a unor
noi oportunităţi de cooperare şi informare, contactele realizate între reprezentanţii agenţiilor naţionale de aplicare a
legii, precum şi cu experţii, cercetătorii şi cadrele didactice ale unor universităţi europene cu preocupări ştiinţifice în
domeniu, dovedindu-se a fi deosebit de utile pentru activitatea curentă, dar şi investiţii profitabile în viitor.
Protecţia eficace a patrimoniului cultural este realizată în măsură importantă, de calitatea reglementării prin
instrumente juridice a comerţului virtual cu bunuri culturale, gradul de cunoaştere a modurilor ilicite de operare în
acest domeniu şi de capacitatea de cooperare internaţională şi interinstituţională a agenţiilor cu atribuţii în acest
domeniu.
În condiţiile specializării domeniului, cererea de expertiză ştiinţifică depăşeşte, în cele mai multe cazuri,
oferta existentă într-un anumit stat, fiind nevoie de asistenţă mutuală. De un interes special s-a dovedit a fi experienţa
germană originală, în sensul interzicerii vânzării pe piaţa e-bay a bunurilor culturale „fără pedigriu”, precum şi
cunoaşterea poziţiei dealer-ilor europeni în domeniu.
Comunicările prezentate în cadrul secţiunilor Congresului au evidenţiat faptul că la nivelul Uniunii
Europene protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural se bucură de o atenţie specială, existând în acest sens
strategii naţionale şi comunitare coerente, proiecte şi fonduri substanţiale, întemeiate pe tradiţie în domeniu şi pe o
conştiinţă civică fermă.
Este remarcabilă preocuparea de redactare, pentru ediţia din 2010, a unui proiect de rezoluţie a Congresului,
care să abordeze problematica măsurilor de combatere a traficului cu bunuri aparţinând patrimoniului cultural pe
piaţa electronică (e-bay), propunînd soluţii viabile.
Participarea românească a reprezentanţilor structurilor judiciare la ediţiile viitoare ale Congresului ar
reprezenta profitabile investiţii în viitor, prin stabilirea unor contacte profesionale şi obţinerea de informaţii necesare
soluţionării cauzelor în curs, pentru cunoaşterea cazuisticii şi a experienţei europene în domeniu, dar şi pentru
realizarea unor proiecte de protocoale de cooperare cu structurile specializate în combaterea traficului cu bunuri
aparţinând patrimoniului cultural.

12
J. Scheschkewitz, Germany, Antiques – Original: pedigrees for archaeological objects sold on e-bay

35
Primăria din Viena, Sala Blazoanelor. Aspecte din timpul dezbaterilor.

36
Prezentarea volumului Patrimonium II, la sediul Institutului Cultural Român din Viena, de către dr. Cristian Găzdac,
cercetător al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca.

37
Vizită de studii la Universitatea din Viena

38