DE LA DEZVOLTAREA DURABIL LA ÎNTREPRINDEREA SUSTENABIL

DE LA DEZVOLTAREA DURABILĂ LA
ÎNTREPRINDEREA SUSTENABILĂ

Dan Cândea

Profesor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

DEZVOLTAREA DURABILĂ
Creşterea afacerilor este un deziderat „natural” al acestora atâta timp cât afacerile
derulate la scară mare aduc, de regulă, profituri mai mari, atât pe calea unor cifre de afaceri
mai ridicate cât şi pe calea reducerii costurilor unitare. Avantajele care se obţin în acest fel
sunt un motivator puternic al fenomenului de globalizare la care suntem martori.
Globalizarea, pe lângă beneficiile ce decurg din volum, aduce şi foloase prin accesul
avantajos la noi pieţe de desfacere şi la resursele necesare realizării produselor şi serviciilor.
Urmând această linie de gândire dominată de interesul economic, statele lumii şi-au
bazat cu preponderenţă activitatea în ultimul secol pe creştere. Activitatea umană s-a extins
continuu, creşterea economică a devenit scopul fiecărei societăţi umane, fie ea bogată sau
săracă. Oamenii s-au străduit să-şi crească nivelul de trai privind la latura sa materială,
politicienii au promis şi promit o creştere mai rapidă, performanţa firmelor este apreciată
după profit şi creştere.
Există însă factori care limitează posibilităţile de creştere economică, unul dintre cei mai
importanţi fiind degradarea mediului înconjurător, care are ca efect direct diminuarea
resurselor naturale şi creşterea riscurilor legate de poluare şi schimbările climatice. Azi
produsul mondial brut este estimat la cca. $50 mii de miliarde. La acest nivel de activitate
economică există un stres asupra mediului, care are deja efecte dezastruoase. Dar, în
condiţiile în care există ţări subdezvoltate care au dreptul şi trebuie să crescă economic
pentru a ieşi din sărăcie, în condiţiile în care ţări ca India şi China au înregistrat şi
înregistrează ritmuri susţinute (în ultimii 20 de ani dublându-şi produsul naţional brut cam la
fiecare 10 ani), iar ţările dezvoltate conduc globalizarea folosind drept locomotivă inovarea
tehnologică şi managerială, apare în mod evident întrebarea cu privire la ce ne rămâne de
făcut în perspectiva creşterii continue a nivelul de activitate economică. Pe calea pe care
mergem în prezent opţiunile pentru evitarea unui colaps al planetei noastre finite şi fragile
sunt foarte limitate şi se rezumă la încetinirea şi, în final, stoparea creşterii economice. Dar a
încetini ritmul dezvoltării înseamnă ca cei bogaţi să nu mai crească pentru a face loc
dezvoltării celor săraci. Se va întâmpla acest lucru vreodată ţinând cont de natura speciei
umane? Dacă nu, cei săraci trebuie să tragă concluzia că, în final, nu mai este loc şi pentru
ei, dat fiind cât se consumă în ţările bogate, situaţie care ar exacerba tensiunile deja
existente în lume.
Este semnificativ ca la acest punct să amintim cuvintele rostite în 1854 de Seattle, un
mare şef de trib de indieni piei roşii, în faţa unui grup de albi care îi forţaseră să-şi vânda
pământurile pe un preţ de nimic: „Orice se întâmplă pământului se va întâmpla şi fiilor
pământului. Dacă omul scuipă pe pământ, el scuipă pe el însuşi. Pământul nu aparţine
omului; omul aparţine pământului. Murdăriţi-vă patul şi într-o noapte vă veţi sufoca în propria
murdărie…Dacă omul alb nu se va schimba, pentru el viaţa s-a sfârşit...”.
Se estimează că populaţia planetei va creşte de la cele 6,5 miliarde de azi la cca. 9
miliarde pâna la mijlocul secolului, iar calea prezentă de creştere este însoţită de utilizarea în
iii
 CÂNDEA

proporţie tot mai mare şi mai rapidă a resurselor energetice şi a tuturor celorlalte resurse ale
pământului şi oceanelor, ceea ce jalonează o traiectorie care duce spre sfârşitul din viziunea
marelui şef al pieilor roşii.
Măsurile succesului economic folosite în mod tradiţional, cum ar fi produsul intern brut
sau indicele preţurilor de consum, încurajează consumul, risipa, şi utilizarea iraţională a
resurselor în vederea creării de noi locuri de muncă. Recunoaşterea existenţei limitelor
creşterii necesită reorientarea modului de gândire şi acţiune, la toate nivelurile activităţii
umane, dinspre o abordare cantitativă (reflectată în termenul „creştere”) către una calitativă,
definită de termenul „dezvoltare durabilă”. Într-o societate durabilă vom avea de-a face cu o
dezvoltare, o îmbunătăţire calitativă adusă factorului uman şi valorii adăugate prin utilizarea
superioară a resurselor, în loc să asistăm la o creştere cantitativă a activităţilor mari
consumatoare de resurse şi energie.
Pe plan internaţional se resimte necesitatea contabilizării tuturor costurilor activităţilor
economice, a utilizării unor indicatori macroeconomici care să reflecte în mod real nivelul
bunăstării sociale (cum ar fi indicele dezvoltării umane [1]) şi a aplicării unui sistem de taxe
care să descurajeze acţiunile nedorite (consumul de resurse şi energie) în locul celor
dezirabile (crearea de locuri de muncă şi investiţiile care să aibă în vedere aspectele
societale – de mediu şi sociale). Totuşi, contabilitatea resurselor naturale şi produsul intern
brut “verde” - sisteme naţionale alternative de contabilitate şi măsurare a performanţelor –
sunt dificil de introdus datorită controverselor şi dificultăţilor metodologice în a evalua în
termeni monetari poluarea şi extragerea resurselor din mediul natural.
Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut într-un moment în care problemele legate de
mediul înconjurător se aflau în prim planul dezbaterilor politice. La vremea aceea, sintagma a
fost folosită mai degrabă ca un slogan menit să câştige sprijin politic, decât ca bază teoretică
pentru determinarea unei schimbări de atitudine. În timp însă, prin întărirea ideii că
protejarea mediului şi dezvoltarea economică sunt compatibile şi că ele reprezintă obiective
complementare, dezvoltarea durabilă a oferit o alternativă faţă de modelul conflictual care
caracteriza dezbaterile anilor ’70 pe tema limitelor de creştere.
Dezvoltarea durabilă a devenit punctul central al dezbaterilor privind mediul şi dezvolta-
rea în anul 1987, după publicarea raportului Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare,
„Our Common Future”, cunoscut şi sub denumirea de Raportul Brundtland. Acesta definea
dezvoltarea durabilă ca fiind dezvoltarea care „... satisface necesităţile prezentului fără a
compromite posibilitatea generaţiilor următoare de a-şi satisface propriile necesităţi”.
Cele trei componente ale dezvoltării durabile sunt ilustrate în Figura 1.

Fig. 1. Componentele dezvoltării durabile

iv
 DE LA DEZVOLTAREA DURABIL LA ÎNTREPRINDEREA SUSTENABIL

Reprezentarea lor într-un triunghi echilateral subliniază importanţa egală pe care

dezvoltarea trebuie să o acorde acestor elemente. Dezvoltarea durabilă este indisolubil
legată de calitatea vieţii şi este condiţionată de armonizarea a trei deziderate:
- prosperitatea economică, bazată pe fluxurile de venituri care rezultă din activităţile
producătoare de bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor oamenilor
- stabilitatea sistemelor sociale şi culturale, care asigură capitalul uman necesar
activităţilor economice, sociale şi culturale
- stabilitatea fizică şi biologică a sistemelor naturale, care constituie suportul vieţii şi
au rolul de a furniza resurse şi bunuri naturale, şi de a asimila deşeuri.
Conceptul dezvoltării durabile este un concept global, macroeconomic, în particular prin
laturile sale sociale şi de mediu. Datorită globalizării afacerilor, a dinamizării transporturilor şi
a circulaţiei informaţiei, şi a lărgirii libertăţii de mişcare a populaţiilor, aspectele sociale ale
dezvoltării au încetat să rămână localizate în anumite areale limitate geografic. Datorită
oceanului planetar şi a atmosferei care nu ţine seamă de frontierele statelor, problemele
majore de mediu nu aleg între ţările subdezvoltate şi ţările puternic industrializate, între
săraci şi bogaţi.
O întreprindere, oricât de mare, nu poate asigura singură dezvoltarea durabilă, dar
fiecare întreprindere poate contribui la dezvoltarea durabilă. Pentru aceasta, conceptul
trebuie transpus în termeni accesibili, familiari oamenilor de afaceri şi integrat în sistemele de
planificare şi evaluare a performanţelor întreprinderilor. În plus, calea dezvoltării durabile
presupune un parteneriat real, sincer, între sectorul privat, motorul dezvoltarii economice, şi
sectorul public, girantul interesului comunităţilor pentru o societate sănătoasă, stabilă şi
prosperă şi pentru un mediu curat, minunat şi perpetuu.

ÎNTREPRINDEREA SUSTENABILĂ
Din perspectiva lumii afacerilor dezvoltarea durabilă presupune adoptarea unor strategii
care să conducă întreprinderea pe un drum care să răspundă cerinţelor actuale proprii şi
celor ale părţilor interesate (stakeholders) şi, în acelaşi timp, să protejeze şi să
îmbunătăţească resursele umane şi naturale de care vor depinde activităţile ei viitoare [2].
Din această perspectivă, conceptul „dezvoltării durabile” de la nivel macroeconomic are
un corespondent în conceptul „întreprinderii sustenabile” din lumea afacerilor. Întreprinderea
(corporaţia) sustenabilă este cea care poate să prospere, să aibă succes pe termen lung,
propunându-şi o direcţie bine definită, energizantă, convingătoare în afaceri combinată cu
scopuri pozitive de mediu şi referitoare la comunitate.
Preocupările pentru aspectele sociale şi de mediu (din interiorul firmei şi din comunitatea
al cărei „cetăţean” este întreprinderea), şi consideraţia acordată tuturor părţilor interesate
necesită alocarea unor resurse şi o grijă activă care, aparent, sunt deturnate de la destinaţiile
lor productive. Într-o perspectivă mai largă însă, durabilitatea/sustenabilitatea afacerii se
poate asigura doar prin investiţii făcute astăzi pentru rezultate viitoare. Aceasta necesită
revizuirea criteriilor după care managerii evaluează performanţele, prin lărgirea tabloului de
bord într-o viziune anticipativă, dincolo de tradiţionalii indicatori financiari, dintre care mulţi
reflectă doar performanţe trecute.
O corporaţie mare şi profitabilă nu este în mod necesar şi sustenabilă, un caz în speţă
fiind gigantul energetic american ENRON. După reorganizarea corporaţiei respective ca un
holding în anii 1980, aceasta a crescut cu o viteză uimitoare pentru a ajunge în mai puţin de
20 de ani la o cifră de afaceri care depăşea pragul de $100 miliarde. Însă, din cauza fraudei
la vârful corporaţiei şi după ce aceasta a fost descoperită, în decembrie 2001 ENRON a
falimentat, acţiunile firmei căzând de la $90 la doar $0,30 [3].
O abordare a afacerilor din perspectiva sustenabilităţii necesită o analiză proactivă a
performanţelor, cerând, în afara perspectivei financiare, răspunsuri la întrebări cu privire la:
- climatul fizic şi emoţional de muncă, moralul, dezvoltarea, respectul şi susţinerea
asigurate angajaţilor
v
 CÂNDEA

- relaţia cu clienţii, gradul de cunoaştere a preferinţelor lor schimbătoare,

disponibilitatea de a veni în întâmpinarea lor cu produse neanticipate; capacitatea de
inovare
- riscul în diferitele zone ale activităţii întreprinderii şi capacitatea de a face faţă crizelor
- aspectele guvernanţei corporative care să asigure etica, echitatea şi transparenţa faţă
de acţionari, salariaţi şi alte grupuri de interese; raportările de mediu şi sociale
- măsura în care întreprinderea dispune de un cod de conduită şi mecanismele care să
asigure respectarea de către angajaţi a legalităţii şi evitarea corupţiei
- asigurarea eco-eficienţei
- comportamentul în comunitate şi acţiunile filantropice întreprinse.
Conceptul de întreprindere sustenabilă (sustainable corporation) este operaţional şi
utilizat în întocmirea unor clasamente. Una dintre iniţiative a făcut ca firma elveţiană
Sustainable Asset Management Group [4] şi Dow Jones&Company să lanseze în 1999 un
indice bursier „The Dow Jones Sustainability Indexes” care urmăreşte performanţele
financiare ale principalelor corporaţii considerate ca fiind sustenabile. Metodologia [5]
evaluează calitatea strategiei şi a managementului firmei din perspectiva abordării
oportunităţilor şi riscurilor rezultate din evoluţii economice, de mediu şi sociale, măsoară
performanţele după un sistem complex de criterii ponderate, rezultatul constituindu-se astfel
într-un indicator al capacităţii întreprinderii de a crea valoare pentru acţionari pe termen lung.
Conceptul şi indicele bursier servesc deciziilor de investiţii.

SERIA DE PUBLICAŢII „ÎNTREPRINDEREA SUSTENABILĂ”

Preocupările Centrului de Eco-Management (CEM) orientate spre mediu, care au adunat
deja tradiţia a zece ani, şi cercetările doctoranzilor din jurul CEM asupra unor teme axate pe
strategie în afaceri, au generat o direcţie de studiu care are în vedere dezvoltarea şi
susţinerea unor afaceri care să existe cu succes pe termen lung. Pentru a valorifica aceste
rezultate, CEM îşi propune să publice o serie de volume care să includă rezultatele unor
studii şi cercetări vizând obţinerea sustenabilităţii afacerilor prin abordări generatoare de
eficacitate şi/sau eficienţă în domeniile economic, social şi de protecţie a mediului, la nivelul
organizaţiilor. Acest prim volum din serie are două părţi: prima, care concentreză lucrările
comunicate la Simpozionului internaţional organizat cu ocazia aniversării a „10 ani de Eco-
Management la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca”, iar cea de a doua în care sunt
grupate patru lucrări de cercetare cu următoarele teme legate de întreprinderea sustenabilă:
dezvoltarea energiei emoţionale în sprijinul sustenabilităţii, dezvoltarea capacităţii de
schimbare şi adaptare prin aplicarea conceptului organizaţiei care învaţă, aspectele
guvernanţei corporative cu particularizări pentru firmele româneşti şi evaluarea efectelor
pozitive asupra organizaţiilor provenind din implementarea sistemelor de management de
mediu.

BIBLIOGRAFIE
1. htpp://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_Human_Development_Index
2. United Nations Environment Programme (UNEP), the International Chamber of
Commerce (ICC) and the International federation of Consulting Engineers –
Environmental Management System Training Resource Kit, December 1995
3. http://en.wikipedia.org/wiki/Enron
4. www.sam-group.com
5. http://www.sustainability-index.com/06_htmle/sustainability/corpsustainability.html
6. http://www.global100.org/2006/index.asp

vi