Sunteți pe pagina 1din 75

RAPORT

ANUAL 2017
MESAJUL
PREȘEDINTELUI

Pentru EximBank, anul 2017 a fost unul special în care am aniversat 25 de ani de prezență pe piața financiar-
bancară. Un prilej pentru a celebra trecutul și pentru a face promisiuni pentru viitor.
8 aprilie 1992: aici a început istoria EximBank. O istorie pornită de la ideea de a înființa o bancă de export-
import, cu acționar majoritar statul român. O instituție care să ajute România să pășească în forță pe noul drum
democratic, asigurând tot arsenalul de operațiuni bancare necesare pentru dezvoltarea comunității exportatoare
românești și a comerțului internațional.
În timp, EximBank România și-a depășit statutul inițial de agenție de export, reușind totuși să-și păstreze unicitatea
și să-și dovedească la fiecare pas utilitatea și necesitatea.
În cei 25 de ani de activitate, EximBank a crescut de la numai câteva produse financiare la un număr de 40, fără
să piardă nimic din calitate. S-a dezvoltat de la 113 angajați la aproape 350 și o rețea teritorială formată din 21
de agenții.
Prin tot ceea ce a realizat, EximBank și-a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea economiei susținând
prin produsele sale proiectele societăților comerciale românești, în special a celor cu efect multiplicator la nivelul
economiei locale şi naţionale.
Astăzi, cu 25 de ani de experiență relevantă, EximBank concurează cot la cot cu celelalte bănci comerciale fiind
o instituție financiară modernă, care susține și provoacă mediul de business să se dezvolte.
Cum arată EximBank la 25 de ani de la înființare? Un business solid care generează profit, o expunere consistent
majorată, o calitate ridicată a activelor precum și o cotă de piață crescută. Pentru că în 2017 am reușit să ne
consolidăm poziția de bancă deschisă business-ului și, în același timp, am urmat un parcurs solid și prudent.
Ne-am dinamizat activitatea rămânând în cadrul acelorași parametri de performanță: am crescut creditarea
păstrându-ne profitabilitatea și o bună calitate a activelor. Sintetizând, am încheiat al cincilea an consecutiv de
rezultate în creștere.
Cât privește planurile de viitor, misiunea noastră este să ajutăm mediul de afaceri românesc să crească, iar
pentru aceasta suntem ambițioși și dispuși noi înșine să creștem. Clienții noștri sunt partenerii noștri. Îi ascultăm
și găsim de fiecare dată soluții pe măsură. Ne place să planificăm totul până în cele mai mici detalii, dar știm că
mediul de afaceri poate fi imprevizibil, așa că ne adaptăm ușor. Vrem să creștem în fiecare zi, să fim, în fiecare zi,
mai buni decât am fost ieri. Pentru clienții noștri și pentru noi.
Pentru că NOI suntem EximBank! România crește cu NOI!

Traian Halalai,
Președinte executiv EximBank
RAPORT ANUAL 2017 7

zar
n apro
Y O U R LIFE urt pana la u
GREEN extrem de sc
l s vite-
drumu a a prin e
are parc ta si un stil d

COMITETUL
m e c
Intr-o lu entatia corec ibrat sunt din
i
za, alim natos si echil obtinut, ma
a e
viata s mai greu d e tip fast food
e
ce in c mancarurile d ile si presu-
ales ca t de accesib si rapida, iar
ta
sunt a ecizie usoara
d
pun o rile alimenta determinare
re san
i
atoase
.
camara
DE DIRECȚIE
obiceiu n ambitie s sa ne face o transformat aza in-
u a a lize
presup nere sanato curesti care com e rc ia
e direc
t
u
O prop noare din Bu in online care aspete, cules au fara
re z ro s
antrep intr-un maga diverse si p logice ai putin
io, eco
bunicii te si preparate si produse b e baza, cat m
n a r d
gredie a proprie, d i de alimente
din fermi alte categori
s
gluten te...
a
proces NAN
C
Ne-a Y TRAD
m na E
odat
a cu scut sepa
clien
TRAIAN HALALAI
Se sp tii no rat, dar a
stri m cr
unive une ca in escu
t
esti c rsul tau. clipa in c Președinte executiv al EximBank din noiembrie 2012, are o vastă
e V
fi par a/cel ca iata ti se are devii experiență în mediul bancar, acumulată ca Director General Adjunct
recun inte insea re va treb schimba parinte, c
sabil ostinta, t mna: buc ui sa prot si brusc opilul dev și Membru al Consiliului de Administrație la Banca Românească SA,
itate. e u e , in
O av meri, feric rie, zamb jeze un p realizezi e membră a Grupului National Bank of Greece, precum și ca Director
alans e u c
a de ire, implin te, zeci i de om. a
sentim ire si de g A Financiar al ING România și membru în diferite Consilii de Administrație
ente m a nd
care ulta resp uri,
si sc te vor f on- ale entităților din cadrul ING Group România. De asemenea, a făcut parte
desc himba. E orma din echipa care, în anul 1998, a înființat ING Securities în România. A
r s
dem iere care te o
aplic ca se p cre- absolvit cursurile MBA ale Școlii Doctorale de Finanțe-Bănci București
a
sines oricaru oate și a urmat și un stagiu de specializare doctorală la Erasmus University
i
al, cu s antrepre bu-
unuia atat mai nori- din Rotterdam, Olanda. Din 2014 face parte din conducerea executivă a
pe c conc mult
de p omerciali ntrat
e Asociației Române a Exportatorilor - AREX.
zarea
copii roduusst e e
dpen
,a g
ne si patis Neraniecycusa cum e tru
– C re at ori de pai O r a dea.. T r a d e d e
st
ISIR
PAIN PLA quoi” .. in
ctul
”je ne sais
a es te
dacinat in
adanc inra oment de relaxare
in st in
FLORIN KUBINSCHI
m as m
e legat de de bine, un un act de
Tot ceea ceti cu ceilalti o stare pentru cineva este laisir care
de a im p ar m an ca re ati ai P ai n P Vicepreședinte executiv al EximBank din 2016, a acumulat o vas-
re. Sa faci r trei asoci imprastie, e care
prin bu-
si de place este filosofia celo l p tă experiență în domeniul bancar pe parcursul activități desfășurate în
g o st e” – si ne ss -u
dra frimituri
l-au creat, pentru cadrul Băncii Țiriac - director financiar și vicepreședinte până în 2005,
de fericire nt care ulterior HVB Tiriac și Unicredit Tiriac – director financiar, vicepreședinte,
fiecare clie pragul
le trece variabil membru al Consiliului de Administrație și președinte al Comitetului de
si care inosteste Audit până în 2009. A mai ocupat pozițiile de director general adjunct al
g
se indra depen-
pana la roduse- MKB Romexterra Bank – până în 2013 și director financiar-vicepreședinte
denta de p brutarii al Volksbank, până în 2015. A absolvit Academia de Studii Economice.
i
le aceste
...
artizanale.

COTR
pe m ACO – F
et am
”La in alurgie… ilia Barb
si a c u
spun ceput er astig lescu a m
e
tra er , si munc am o firm at izat
dorim a sa dove eam eu c a mica, d
u
PAUL ICHIM
posib prin pro dim ca p sotia me e garaj, c
u
simp ilitatile o priile pute tem sa re a. Ambitia um se
li f Vicepreşedinte executiv al EximBank din martie 2009, a condus între
buna angajati. erite la a ri, in loc alizam to noas-
noi , cu bune Si am re cea vrem sa ne lim t ce ne septembrie 2007 şi martie 2009 Sucursala Corporate Bucur Obor a ING
us e ita
vazu ne-am si rele
, dar it! A fost de statut m la
t in sp o per ul de Bank NV Amsterdam. Din 2005 până în 2007 a fost Director Instituţii
treab de e c io a
a
vede si ne ia l cu b d a
m une, ne- Financiare la ING Bank NV Amsterdam, sucursala Bucureşti, după ce
cont in insa
de i n u a r e condusese, timp de doi ani, Direcţia Instituţii Financiare şi Custodie.
treab
astfe a,
l
sa fie incat
Anterior a lucrat în Ministerul Finanţelor Publice unde a fost consilier
s
bine. i mai secretar de stat, consilier al ministrului finanţelor publice şi secretar de
am c Asa
an de rescut stat. A absolvit Facultatea de Finanţe, Bănci, Asigurări, Burse de Valori
an”.
din cadrul ASE.

www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 9

unei
orfoza firme
A N – Metam rnic grup de
A N S IL V n p u te
u t
TRY TR le intr- u punc
INDUS nederi familia i un no -
p ri e ntru no cretul evoluti

CUPRINS
in tr e ta t p
re a re prezen renc Pop se
realiza e
zuma F
”Fiecareare” – asa re
e p le c i
d nie
ei compa try
le – Indus
s a e
an – c
Transilv in 1991
it
a porn prindere
e
ca intr pentru
familiala zent sa
re
ca in p puternic
fie un e firme
d
grup vitate in
cu acti l prelu-
iu
domen mnului.
crarii le
I. PREZENTARE GENERALĂ A BĂNCII ȘI A GRUPULUI 11
IHUN
A miz T – I.1. Banca de Export-Import a României - EximBank S.A. 11
se pa at pe pia
re ca ta I.2. Compania de Asigurări-Reasigurări Exim România S.A. 12
“Cura a cas telefonie
tigat i mob
nesc j, nebunie ile si

am a exact ce , dorinta
dome
versiu
ne la
ma c
arac d e e volu II. CONTEXTUL MACROECONOMIC ROMÂNESC ÎN ANUL 2017 14
27-28 niu incerc risc. Cumterizeaza are? Nu
,
initia de ani – . Primii a simt ca dar pot stiu sa d
l brok a p e s e
er, an m coche roximativ xista pote pune ca fi-
gajat ta 1 n
, dup t cu piat 0 ani – c ntial intr-u u III. ACTIVITATEA COMERCIALĂ ÎN ANUL 2017: OBIECTIVE ȘI REALIZĂRI 17
a car a a n
e mi- de capit m pana la
am d a
esch l. Am fos III.1. Activitatea EximBank în anul 2017 17
agen is pro t
t
Era ii de bro priile
o ne palpitant, eraj.
k III.1.1. Analiza în structură 17
mea bunie la era III.1.2. Activitatea în Nume și în Cont Propriu 19
pierd aceea, vre-
s
castigea, dar..a e si III.1.3. Activitatea în Numele şi în Contul Statului 23
impre t okJ.a m si
priete una cu Apoi, III.2. Activitate EximAsig în anul 2017 25
Editu n am un
la
focus ra Radule nsat
a
tie ru a pesct s c
leg u,
tan
iertua ze
si tim isla-
CON C E P T 3T –
i ro m an es ti cu acce apnrtofr
a p e 3 ani ppe dca
IV. SITUAȚIA FINANCIARĂ CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ 27
unei afacer
ocup ilem-ame re
Povestea ca utaatoeca xczi e
a su nt ce i ca re
ilo so fia iv spatel
ludsin IV.1. Situația consolidată și individuală a poziției financiare 27
at .F a
ei ce re usesc in viasesc, le creeaza “ triveste ca o manus t
“C g o
vo r si d aca nu le Bernard Shaw se p a cautat si si-a crea IV.2. Contul de profit şi pierdere consolidat şi individual 29
le
lui George vean care
cuvintelor Noaghiu, un braso
lu i C ip ri an bus in es s.
a reusi in
ocazia de
V. ADECVAREA CAPITALULUI ȘI DINAMICA PRINCIPALILOR
INDICATORI FINANCIARI 31

VI. GUVERNANȚA CORPORATIVĂ 33


VI.1. EximBank 33
VI.2. EximAsig 34
Supe
la o S r Fit – De
u la
De la per Aface un artico
jati simp
li a
re l din
ziar
VII. RESURSE UMANE 36
in n
de m tr-o fab ga-
unde a s e r ic a
plast
de in diploma ice,
nisti
giner
i elec lor VIII. MANAGEMENTUL RISCULUI 38
niciu nu le adu tro-
n leu ce
la sa in p a
Soco lariu, Co lus
l s
Ilau si Cr
antre au dev ean
ist
tel
IX. SISTEMUL DE CONTROL INTERN 41
p
succ renori e nit
e
fost lu s. Drum de
n u l
26 de g, iar d a
mele ani de la upa X. STRATEGIE ȘI PRIORITĂȚI 43
parti tatonari c pri-
anul egale, comu antrepre
2017
cu ve pania Su noriatul, a
nituri pe d
totale r Fit SRL ministrea
de 1,7 care a za, in
milio in
ane d cheiat
e lei.

www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 11

are
e manc
i bun d

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
V E C HE – e - i m a a se
IA
BACAN e a aduna tot
c aceste
d b in e. Pestei se ameste-

PREZENTARE
o ft a e rn s
P si se c cat cuprinde f de curaj si
de idei te pra e
e ia u n pumn e si creativita timism si un n amestec d
S a g in ati p d e o p te s te u
u n e im u n s tro e p re g a
p parat s
adauga

GENERALĂ A BĂNCII
ca. Se sa respire. Se
e la s a li g e n -
s si inte
energie da in clocot.

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
ta si se e s-a racorit,

ȘI A GRUPULUI
Dupa c ara un varf de
-
se pres personalita
e
cutit d xperienta. Se
te si e izeaza bine
n t
omoge dauga trepta
l
si se a cul peste ce
ameste
initial.

TIVE ȘI REALIZĂRI
ANUL 2017: OBIEC-
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
IMAT
EX –
Pove
stea
merg
e ma
Istoria i dep
arte
mai m Imatex
”Rob ultor coo a inceput Grupul Banca de Export-Import a României - Exim- derulează activități de susținere a mediului de afaceri
Intrepot”, cu properative a in 1948

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
si de rinderea fil articole luat fiinta cand, prin Bank SA („Grupul”) cuprinde Banca de Export-Import românesc și a tranzacțiilor internaționale prin instru-
a
primit profil de- trecut p de mena intreprin comasa a României-EximBank SA (“Banca” sau „EximBank”) mente financiar-bancare şi de asigurări specifice.
denu a lun rin js de re
mirea gul tim mai mult i substan rea de sta a
actua pului, a e schim te chim t și Compania de Asigurări - Reasigurări Exim România EximBank este persoană juridica de drept privat, so-
la (In s
trepr tfel ca in bari de nu ice. S.A. („EximAsig”). cietate comercială pe acțiuni în care statul român, prin
inder 1 9 73, c m e
ea a
tile – de Masin nd a Ministerul Finanțelor Publice (MFP), deține 95,374%
i Banca de Export-Import a României-EximBank SA
brica IMATEX Tex-
sini, producea fa- ), din capitalul social.
(„banca”), societatea mamă a Grupului, a fost înființată
de s utilaje si ma-

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
p
indus chimb p iese în anul 1992, fiind o instituție specializată prin care se
chim tria entru
ic te
ra, m a, alim xtila,
lucra iniera si a enta-
rii lem p
nului. re-

guranta…
ecial, cu si
IS – U n tipar sp

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
ELTR O N

ng , d ar p
investit co
entru ca am ne dezvoltam, sa
nstant
1.1 BANCA DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI
lu sa
rs un drum extindem, vare, avan
d
”Am parcu ente, am reusit sa nee. Prin continua ino btinut per-
ec hi p am al ta ca lit at lta re , am o EXIMBANK SA
in
duse de in e si dezvo formante ce ne-au
cream pro artment de cercetar ajungem
pro p ri ul d ep ajutat sa piata”,
lider de
epreno- EximBank SA își desfășoară activitatea în confor- celelalte bănci din sistemul bancar (generic, aceas-
spune antr preuna
rul care, im detine

RESURSE UMANE
mitate cu Legea nr.96/2000 privind organizarea şi tă componentă este denumită activitatea în nume și
cu sotia, compa-
80% din Eltronis funcționarea Băncii de Export - Import a României în cont propriu – „NCP”).
nie. Astfel, an de EximBank - S.A., republicată, cu modificările şi com-
a crescut ilizand În prezent, portofoliul de produse, axat pe trei mari
an, contabi 2016 pletările ulterioare, cu prevederile legislației bancare,
la finele
lu direcții de acțiune – finanțare, garantare, asigura-
8,2 mili- ale legislației referitoare la societățile comerciale din
afaceri de si pes- re – permite EximBank să sprijine atât exporturile şi
le i domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, cu prevederile
oane de gajati si
tranzacțiile internaționale, cât şi alte activități ale în-

RISCULUI
MANAGEMENTUL
te 40 de an ri. Legii societăților nr.31/1990, republicată, precum şi
LA D colaborato treprinderilor mici și mijlocii și companiilor care deru-
Cites
OUA cu propriul statut.
te int BUFNITE lează proiecte în domenii prioritare ale economiei sau
r-un –
O loc loc d EximBank deține un model specific de activitate, care absorb fonduri europene. Prin mobilizarea fondurilor
lica, atie id e pov
este
bil d intr-un im i- combină două moduri complementare de susținere a în aceste direcții convergente cu cele ale politicii Gu-
e
din P secol X o- vernului României în raport cu Uniunea Europeană
Timis iata Unirii VIII
economiei:
ieste oara, gaz din

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
și Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Eco-
carei o comoa du- •
prin activitatea particulară de agent al statului –
data valoare e a a
r nomică, se urmărește dezvoltarea economică dura-
ste EximBank intermediază plasarea în economie a
librar de carti… bilă a țării prin creșterea competitivității societăților
dentaie indep o fondurilor statului încurajând dezvoltarea mediu-
tate d , cu o va en- românești. Susținerea proiectelor economice existen-
lui de afaceri românesc prin produse specifice de
si ca e titluri c rie- te sau a altora noi înseamnă și antrenarea forței de
r e
si o a e a deve impresio finanțare, garantare şi asigurare (generic, această
n
reteta lternativa ind intr-u neaza de muncă românească, menținerea sau crearea de noi
scriit noua in la librariilen an de e la prima
componentă este denumită activitatea în numele şi

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
o x v locuri de muncă, ducând implicit la creșterea nivelului
– cu ri au aju acest dom comerc istenta u edere, în contul statului – „NCS”);
ia n
sau a ocazia lanns, in anu eniu. Ce le, mizan reper de trai al populației.
zilelo s l i d
r de learii unei care a tr mai impo pe o • prin activitatea caracteristică unei bănci comerciale
ctura car ecu rta
pentr ti, diverse t, in libra nti - EximBank are propria ofertă de produse şi servicii
u cop lor re rie
ii. citalu
ri bancare, activând în condiții de concurență loială cu

www.eximbank.ro
12 RAPORT ANUAL 2017

I.2. C
 OMPANIA DE ASIGURĂRI-REASIGURĂRI S– primul
loc
C O S YSTEM uranta e pe
EXIM ROMÂNIA S.A. MARO a in care sig
Afacere
s-
ar, de
, asad ra
Vorbim rma care ofe e
pre o fi si servicii d ,
Compania de Asigurări-Reasigurări Exim România Produsele sale se adresează companiilor care e o
sistem ghere vide a
e
S.A. (EximAsig) s-a constituit în anul 2009 ca entitate desfășoară operațiuni comerciale cu parteneri externi suprav ctie, impotriv -
c
antiefra lor sau de a -
specializată în asigurarea riscurilor financiare, de export și interni în domenii precum: comerț, producție, trans- ii n
incend ctrice, cure u -st
le
ces (e , condusa c a giner, it
şi comerciale interne. Autorizată în august 2010 pentru port, construcții, petrolier, IT, etc. b i) m n e p ro fesie in elati. Cor-
ti sla de o doa ste d ins
ti ca e hnic, va grafie s
i
practicarea asigurărilor de credite şi garanții, compa- succes a va imagina n domeniu te ultatii de Geo fel ca
EximAsig este controlată de acționarul majoritar Exim- …si d a c tr-u
eva in solventa a F a c ra. D a r la
nia și-a extins activitatea pe parcursul anului 2011 prin ce altc si natu u zi sau
Bank S.A. care deține 97,05% din capitalul social văr- sau ori rlacu este ab ionata de ski viata de zi c cesta a
obținerea autorizației de practicare a altor 6 clase de a B u p a s s i in nta . A
neli si, ski, e sigura
sat de 37.643.996 lei, restul acționarilor minoritari fiind ie din Ia tii sau
asigurări şi anume: asigurări de incendiu și calamități Geolog sport, drume e e nevoie d
in o ri c e ne i fi rm
persoane fizice. itatea u urlacu.
naturale, asigurări de daune la proprietăți, asigurări de in activ ul Corneliei B
t p a ri
răspunderi civile, asigurări de accidente, asigurări de fos BIOC
a bac OMP – A
bunuri în tranzit şi asigurări de pierderi financiare. teriilo lia
r si a tul numar
muce ul
gaiulu 1 impotr
i iva v
irusil
or,

Putin
ocup i sunt oam
natur ati sa fie enii care
sa re al, sa fac sanatosi. , in zilele
e
si sa specte ba m sport, Incercam noastre,
p
nu ga un, in ru nalul ritu le repeta sa man nu sunt p
a c
Toate sesti serv csac, buz l al spalam zilnic c am bio re-
s
imbo in incerc etele ume unar sau tului pe opiilor no au
lnavi. a d p m s
Desi rea de a e sau spr oseta e imaini cu aptri
eficie n a -ur a
nte, t e feri deteyle i posib
o e dien fact antibacte il sa
tr ad it ie , inagtrea c e ste m o r ii c r ie n
– Suflet si asuri are ne po . a
e
PANEMAR cces dusul care t
pai n ii d e su es te si p ro cu
su fle t al romanilor, e afaceri din Cluj, in
imentul de infloritoar Fondata
Painea, al una dintre cele mai r oameni entuziasti. mai buna,
” o a
,,inchegat si devotamentul un man visa la o viat romanesc
ro s
priceperea ada in care fiecare emplu de busines re s-a ex-
1993, perio anemar ofera un ex ca
lan
afacerea
P tins pe p un
lo ca l d e la
io-
simplu ch t
sa
sc ampla -
fa
in curtea
ai-
bricii de p te
ne, la pes a-
30 de mag -
ro
zine si ap 0
60
ximativ
i in
de angajat
.
anul 2018
ORIG
INAL
S–S
til au
In 20 tentic
06, c in sp
zin o a ort s
nline nd s-au g i bus
tocm de im andit iness
a
miza i „pe val” bracamin sa-si de
t insa , c a te, co s c h id
lilor in pe g sa z mer a un
in afa materie usturile p icem asa tul online maga-
r ,
de va ceri. De de haine, etentioas in Roma nu era
la e n
Origin nzare onli 3 produ incaltam ale co-n ia. Au
als a ne la se pr inte s ation
te d e i a
de 80.00 rescut a ata lans zente pe pe viziun -
c
0 n de arii in p la t e
multu lientic a n, iar lume f o
m a s t a a virt rma
noi s iti de zi “av u
em p ala,
180.0 i peste es-
prod 0 0
use de
brand de
dute” van-
.

www.eximbank.ro
14 RAPORT ANUAL 2017 RAPORT ANUAL 2017 15

scade ușor cea a comerțului (+1,5 p.p. vs. +1,6 p.p. Evoluția creditului bancar acordat sectorului privat

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
în 2017) și ia avânt sectorul serviciilor, care a contribu- în anul 2017 a reflectat o creștere de 5,6% în ter-
it cu 2,8 p.p. la avansul PIB real (2016: +1,2 p.p.). Tre- meni nominali (față de o dinamică anuală de 1,2%
CONTEXTUL buie menționat aici și faptul că anul 2017 a consemnat
o producție agricolă de excepție, în creștere cu 8,6%
în 2016 vs. 2015), susținută atât de segmentul com-
paniilor nefinanciare (creștere nominală de 2,2%), cât

MACROECONOMIC față de 2016, contribuția acestui sector la creșterea


PIB fiind de 0,5 p.p. Segmentul construcțiilor a fost
mai ales de cel al populației (majorare a soldului de
7,8% față de finele anului 2016). Avansul general al

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
marcat de evoluții diametral opuse: dinamica pozitivă creditării s-a datorat exclusiv finanțărilor în monedă

ROMÂNESC ÎN ANUL 2017 a sectorului imobiliar rezidențial a fost practic anulată


de contracția investițiilor publice, efectul net asupra
națională, ponderea creditului neguvernamental în lei
în total atingând un nou maxim post-1996, respectiv
avansului PIB real fiind nul. 62,8%. În pofida acestor evoluții, dar și a existenței
unui potențial însemnat de îndatorare sustenabilă la
nivelul societăților nefinanciare – BNR estimând un

TIVE ȘI REALIZĂRI
ANUL 2017: OBIEC-
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
număr de aprox. 14.300 de companii, din care 13.400
de întreprinderi mici și mijlocii, ce ar putea susține un
Contribuții sectoriale la dinamica PIB real volum de împrumuturi bancare de cca. 113 mld. lei
2015 - 2017 – există premise de temperare a dinamicii creditării
În anul 2017, economia României a continuat să în perioada următoare, atât în contextul posibilei înăs-
anul anterior (+8,2%). În structură, rata mai mică de 0 2.0 4.0 6.0 8.0
priri a standardelor de creditare la nivelul persoanelor

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
crească într-un ritm susținut, Produsul Intern Brut creștere a exportului de bunuri de consum (în prin-
având un avans de 6,8% în termeni reali anuali, com- fizice, cât și al creșterii costurilor aferente creditelor
cipal pe cel al bunurilor alimentare) față de cea din
parativ cu o valoare de 4,8% înregistrată în 2016. Construcții noi în monedă națională, observabile cu precădere în
2016 (7,5% vs. 7,9%) este în bună măsură compen- 2017
Ca și în perioadele anterioare, principalul motor al trim. IV al anului 2017.
sată de avântul exportului de servicii, care a crescut Industrie
creșterii economice a fost consumul privat, impulsio- cu 15,2% în 2017 față de 9,8% în anul anterior. Comerț
nat de trei factori: majorarea veniturilor reale, mărirea 2016
Dinamica importurilor s-a menținut în linie cu evoluția

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
notabilă a gradului de ocupare a forței de muncă și Alte servicii
consemnată în anul 2016, avansul mai lent al im-
accesul la creditul de consum în monedă națională, Agricultură
porturilor de bunuri fiind compensat de creșterea
soldul agregat al acestuia din urmă sporind cu apro- 2015
PIB Real (sc.dr.)
abruptă a importurilor de servicii (+23,1% în 2017
ximativ 10% în 2017.
față de doar +4,8% în 2016), în special ca urmare
Notabilă pentru 2017 este revenirea investițiilor în a achiziționării de către populație de servicii externe -2.0 0 2.0 4.0 6.0 8.0
acest an, contribuția la dinamica PIB real fiind de cca. de turism și transport. În acest context, contribuția

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
1 p.p., după ce în 2016 fusese consemnat un efect negativă a exportului net la dinamica PIB real s-a ate- Sursa: Eurostat, calcule EximBank.
negativ de 0,3 p.p. Avansul investițiilor poate fi atribuit nuat ușor în anul 2017, ajungând la -1,1 p.p. față de
cu precădere sectorului rezidențial imobiliar, achizițiilor valoarea de -1,3 p.p. înregistrată în anul precedent.
de echipamente destinate extinderii capacităților in-
dustriale, mașini și utilaje și de echipamente electrice. Rata anuală a inflației IPC s-a încadrat pe un trend

RESURSE UMANE
Investițiile publice au cunoscut contracții însemnate ascendent în anul 2017, atingând valoarea de 3,32%
în anul 2017, inclusiv pe fondul absorbției reduse a la finele trim. IV și poziționându-se aproape de limi-
fondurilor structurale aferente cadrului financiar multi- Dinamica impoturilor și exporturilor României ta superioară a intervalului-țintă de variație stabilit de
anual 2014 – 2020. 2015 - 2017 BNR, respectiv de 2,5% +/- 1 p.p..
Analiza balanței de plăți relevă faptul că deficitul de -2,5 -2.0 -1,5 -1,0 -0,5 0,0
Rata de schimb a leului în raport cu moneda unică eu-
cont curent de 3,4% din PIB (în creștere de la 2,1% în ropeană a cunoscut o tendință generală de creștere

RISCULUI
MANAGEMENTUL
2016) a fost integral acoperit din fluxuri negeneratoa- 2017 Export Bunuri pe întreg parcursul anului 2017.
re de datorii, respectiv intrările de fonduri europene Import Bunuri
Ratele de dobândă de pe piața interbancară, relativ
structurale și de investiții și investiții străine directe, in- Contrib. Exp. Net la PIB Real (sc dr.)
2016 stabile în prima parte a anului, s-au majorat începând
clusiv profitul reinvestit. Influxul net de investiții străine Alte servicii
cu luna septembrie 2017 în contextul diminuării exce-
directe s-a menținut la nivelul din 2016, înregistrând o Agricultură
dentului structural de lichiditate din sistemul bancar,
valoare de cca. 4,4 mld. euro, însă de notat aici este

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
2015 al incertitudinilor în ceea ce privește evoluția lichidității
creșterea semnificativă a profiturilor reinvestite de la
pieței, dar și al așteptărilor privind reconfigurarea
1,2 mld. euro în 2016 la aprox. 1,9 mld. euro în 2017, 0% 5% 10% 15% 20% 25%
politicii monetare pe fondul poziționării anticipațiilor
corespunzător unei dinamici relative de aproape 60%.
inflaționiste pe un palier mai ridicat în cadrul mai larg
În același timp, triplarea intrărilor nete de investiții de Sursa: Eurostat, calcule EximBank.
al persistenței excedentului de cerere agregată din
portofoliu (de la 1 mld. euro în 2016 la cca. 3 mld.
economie. Tendința generală de majorare a randa-

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
euro în 2017) reprezintă un semnal de alarmă cu privi-
mentelor titlurilor de stat în ultimul trimestru al anului
re la vulnerabilitatea economiei românești la eventuale
Din perspectivă sectorială, crește contribuția industri- 2017 poate fi atribuită, în principal, unei cereri mai re-
modificări în apetitul la risc al investitorilor.
ei la dinamica PIB real (+2 p.p. în 2017, față de +0,9 duse pentru aceste instrumente și majorării primei de
Exporturile au înregistrat o creștere de 8,7% față de p.p. în anul 2016), pe fondul creșterii productivității risc cerute de investitori pe fondul incertitudinilor cu
2016, dinamică în ușoară ascensiune în raport cu și a investițiilor realizate în acest sector de activitate, privire la evoluția economiei românești.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 17

pere…
si price
u grija

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
IPO – amb alata c t dupa
DISZ T buna trebuie imedia
2 , cand e astfel de in-

ACTIVITATEA
id e e 1 9 9
O venit in reze nevoia d ov, fiind inca
rii mi-a s
Id e e a infiinta ea sa se contu a Sacele-Bra ccident:). Cu
“ e in c e p tr a , z o n te in O
ti s in
Revolu i in zona noa u un pas ina
s

COMERCIALĂ ÎN ANUL
vestitii ceea vreme c
de la a e, pot
ti
modes ca am

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
spune potenti-

2017: OBIECTIVE ȘI
simtit dezvol-
alul de acestei
tare a i…astazi
piete s ai bine

REALIZĂRI
m
..dupa e ani …
d
de 25 ca nu
se pare selat.
m-am in

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
GIG I
si su MPEX – ”
ntem A
deter m fost m
mina e
Un s ti sa reu desc
rama h
t
faptu udiu rece nem izatori de
la fel” drum
de fir l ca in Ro nt al une uri
i
aces me inregis mania ma firme de

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
tea f t i
eaza unctio rate in a sunt ac consulta
, n t n
volta in mod p nand in ii 1990-1 ive putin ta a rele
rii ec C 9
onomaradoxal, apitala. 91, cele m este 14.0 at
La
p v III.1. ACTIVITATEA EXIMBANK ÎN ANUL 2017
ice a zo a 0
Rom na de Ve polul op i multe din0
aniei, st, un us se
dar u
nde vector al situ-
tuit in n-au supr dez-
deca toti aces avie- În conformitate cu obiectivele sale strategice armoni- medieri financiare şi asigurări, administraţie publică
t
de so circa ti ani zate cu evoluția mediului economic și a pieței finan- şi apărare. Prin soluții financiare integrate și flexibi-
1
ciale cietati co .400

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
.
aces Unul d mer- ciare, prioritățile băncii în anul 2017 au vizat în conti- le, eforturile băncii s-au orientat către identificarea și
t
este i ”vete intre nuare promovarea exporturilor, stimularea dezvoltării susținerea proiectelor cu impact pentru comunitatea
Impe compania rani”
1991 x, fonda GIG industriale durabile a României, absorbţia fondurilor locală şi pentru economie în general, dezvoltarea ba-
t
Ioan de orad a in europene, creşterea competitivităţii IMM-urilor, spriji- zei de clienți, creșterea numărului și volumului pro-
Gavr eanu
is . s l
care a sco nind un număr cât mai mare de proiecte din dome- duselor acordate, mărirea cotei de piață pe creditare
af ac er e de succes
T–O
TAL PRES niile prioritare ale economiei naționale: industria pre- deopotrivă cu diversificarea ofertei de produse și ser-
AUTO TO isip

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
care, teh-
capu l d in n din Sebes lucrătoare, comerţ, agricultură, construcţii, energie vicii complementare acesteia, toate acestea pe criterii
af ac ere de familie asa cum oricine ar fi
o to a
l Prest este meniul au sa, are de- electrică şi gaze, transport şi depozitare, salubritate competitive, prudențiale și nu în ultimul rând de efici-
Auto Tota nicio legatura cu do Practic vorbind in depasirea,
nu are a ve d ere. cu au to şi distribuţia apei, informaţii şi telecomunicaţii, inter- enţă a utilizării resurselor proprii și ale statului.
nic, eada la pri
m a si , atunci
dezvoltare pentru ca trat in
tentat sa cr educatia, cu auto
ce cu au to ca nd au in
fa arius si
afaceri, M siu nu
Anca Farca regati-
p
aveau nici iu, nici

RESURSE UMANE
re in domen traor-
ex
un buget pornire,
dinar de
s-au baz pe am-
at doar III.1.1. ANALIZA ÎN STRUCTURĂ
,
pe instinct a de a
nt
bitie, dori
e faptul
reusi si p temut
ca nu s- e mun- au La sfârșitul anului 2017 Banca administra expuneri totale în valoare de 6.155 mil. lei, în creștere cu 1,1 mld. lei

RISCULUI
MANAGEMENTUL
d
niciodata (+22%) față de sfârșitul anului 2016 și doar cu 1% sub ținta bugetată, structurate astfel:
MOD ca .
unei PACK SY
aface S
ri de TEM – Sa EXPUNERI ÎN 2017 2016 VARIAȚIA
succ
Fond
a es u despre
2007 ta
in
cum
secre ADMINISTRARE MIL LEI % ÎN TOTAL MIL LEI % ÎN TOTAL MIL LEI %
Valen de tul
fr
dan tin si B atii
Modp Malaes g- o Nume și cont propriu 4.355 71% 3.347 66% +1.008 +30%

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
comp ack Syst cu,
e Creditare, din care: 3.641 59% 2.894 57% +747 +26%
pital anie cu m,
nesc 100% romca- sold credite trase 2.939 2.286 +653 +29%
, est
una e as a-
d
mari in cele tazi Garantare 704 11% 453 9% +252 +56%
mai
nizar firme in
e
comp a de so fur- Acreditive și Incasso 9 0% 1 0% +9 >100%
balar lete de alutii
e la m
reloc
a ch - Nume şi cont stat 1.800 29% 1.717 34% +83 +5%
ale p ri induseie,

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
gistic recum si tri- Creditare 69 1% 68 1% +0 +1%
Rom a si trans lo-
ania. port Garantare 1.608 1.628 32% -20 -1% +56%
multim
odal,
lider Asigurare 123 21 0% +102 >100% +308%
pe p
iata d
in Total 6.155 100% 5.065 100% +1.090 +22%

www.eximbank.ro
18 RAPORT ANUAL 2017 RAPORT ANUAL 2017 19

Începând cu anul 2012, pe fondul strategiei mici, indicând orientarea resurselor EximBank către Din punct de vedere al realizării țintelor bugetate, publică, câte 8% în industria metalurgică și agricul-

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
ambițioase de creștere a activității de creditare în sprijinirea companiilor cu necesități şi potențial de banca a depășit cu 6% nivelul propus de angajamen- tură.
nume și cont propriu, raportul dintre angajamentele creștere, conform misiunii asumate, concomitent cu te noi, vânzările NCP fiind cu 8% peste planul de vân-
Susținerea IMM-urilor a rămas o prioritate strategică
NCS și cele NCP s-a inversat în favoarea celor din reducerea prudențială a gradului de concentrare a zări propus.
în 2017, astfel finanțarea și garantarea IMM-urilor s-a
urmă, înregistrându-se totodată majorarea expuneri- expunerilor. În ceea ce privește prioritatea strategică a băncii, cea ridicat la valoarea totală de 1.071 mil. lei, reprezen-
lor totale aflate în administrare, așa cum se observă în
O altă prioritate strategică a reprezentat dezvolta- de susținere a exporturilor, aceasta s-a concretizat în tând 45% din valoarea vânzărilor totale, comparativ
graficul de mai jos:
rea unei game atractive de produse de trezorerie anul 2017 într-un volum al produselor acordate ex- cu 2016 când au reprezentat 33%. Referindu-ne la

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
și cash management, oferite clintelei împreună cu portatorilor de 962 mil. lei, respectiv 41% din valoarea numărul acestor produse, susținerea IMM-urilor este
Evoluția structurii exporturilor produsele de creditare, garantare și asigurare (vân- vânzărilor totale în an, în creștere față de ponderea de și mai evidentă: ele au beneficiat de 84% din numărul
5.000 zare încrucișată), astfel încât să crească volumul 40% din anul anterior. de contracte încheiate în 2017, față de 67% în 2016.
4.500
operațiunilor derulate de clienți, cu impact în creșterea Din volumul total de 2.371 mil. lei al produselor acor-
4.000
3.500 contribuției în profitul băncii a produselor comple- date în cursul anului 2017, au fost finanțate și garan-

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
3.000
2.500
mentare finanțării. tate proiecte ale companiilor cu rezultate financiare
2.000
1.500 Conform strategiei de afaceri, produsele din portofo- bune, active în domeniile importante ale economiei
1.000
liul total al băncii s-au orientat cu precădere către ur- românesti, cu potențial de creștere. Astfel, 19% din
2.291
1.371

2.468
2.074

2.356
2.365

2.054
2.630

1.717
3.347

1.800
4.355
500
- mătoarele domenii ale economiei: industria metalur- angajamentele noi au fost investite în construcții (mai
2012 2013 2014 2015 2016 2017
gică (14%), producția şi distribuția de energie (10%), putin tranzacții imobiliare, pe care banca le exclude
NCS NCP Credite NCP administrație publică (10%), comerț (10%), construcții de la finanțare), 12% în intermediere financiară, câte

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
(8%), intermedieri financiare (6%), transport și depozi- 9% în comerț, transport și depozitare, administrație
tare (5%), industria extractivă (5%).
Numărul de clienți şi numărul contractelor încheiate în
cadrul activității NCS a avut o dinamică pozitivă, pro-
dusele băncii acoperind o arie mai largă de clienți, cu III.1.2. ACTIVITATEA ÎN NUME ȘI ÎN CONT PROPRIU
valori medii mai mici pe angajament, conform politicilor

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
sale de diminuare și dispersare a riscurilor.
Expunerile în nume și cont propriu ale băncii la sfârșitul anului 2017 sunt constituite din credite, acreditive, in-
Creșterea numărului de clienți de credit până la casso-uri, garanții emise şi plafoane de creditare, garantare și multiprodus în valoare totală de 4.355 mil. lei, în
550 reprezintă un obiectiv important al anului 2017, creștere faţă de sfârșitul anului 2016 cu 30% valoric şi cu 44% ca număr de angajamente asumate.
îndeplinit în proporție de 90%, pe fondul unei creșteri
semnificative pentru ambele tipuri de activități. Din

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
2017 2016 VARIAȚIA
creșterea numărului de clienți, 80% reprezintă clienți EXPUNERI NCP
MIL. LEI % ÎN TOTAL MIL. LEI % ÎN TOTAL MIL. LEI %
Finanțări 3.641 84% 2.894 86% +747 +26%
Conform strategiilor asumate, banca a realizat pe parcursul anului 2017 o creștere accelerată a vânzărilor, realizând
un volum al produselor nou acordate de 2.371 mil. lei, cu 32% peste nivelul anului 2016, după cum urmează: număr contracte 878 73% 567 68% 311 55%

RESURSE UMANE
Trade Finance 713 16% 453 14% 260 57%
2017 2016 VARIAȚIA
VOLUME VÂNZĂRI număr contracte 322 27% 266 32% 56 21%
MIL. LEI % ÎN TOTAL MIL. LEI % ÎN TOTAL MIL. LEI %
Total 4.355 100% 3.347 100% +1.008 +30%
Nume și cont propriu 1.833 77% 1.406 79% +428 +30%
număr contracte 1.200 100% 833 100% 367 44%
Creditare 1.153 49% 1.013 57% +140 +14%

RISCULUI
MANAGEMENTUL
Trade Finance 681 29% 393 22% +288 +73%

Nume și cont stat 538 23% 384 21% +154 +40%

Creditare - 0% 4 0% -4 -100%

Garantare 435 18% 354 20% +81 +23%

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
Asigurare 103 4% 26 1% +77 +296%

Total 2.371 100% 1.790 100% +582 +32%

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
www.eximbank.ro www.eximbank.ro
20 RAPORT ANUAL 2017 RAPORT ANUAL 2017 21

260 mil. lei este valoarea plafoanelor de garantare și tranzacționarea opţiunilor pe cursul de schimb şi a

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
multiprodus neutilizate, 8 mil. lei sunt acreditive de swap-ului pe rata dobânzii, optimizarea portofoliului
Structura pe produse a vânzărilor NCP import iar 1 mil. lei incasso de import. de titluri de stat.
În cursul anului 2017 s-au aprobat angajamente noi În anul 2017 s-a urmărit creșterea ponderii venitu-
de trade finance în sumă totală de 681 mil. lei, cu rilor generate de aceste tranzacții, printr-o atitudine
580 73% mai mult decât anul anterior. Dintre acestea, proactivă a echipei de vânzări în teritoriu, prin servicii
64% au ca destinație clienți exportatori, în creștere prompte şi de calitate, rapoarte zilnice trimise clienților

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
1.153 față de procentul anului anterior de 56%. pentru informare asupra evoluției piețelor financiare;
colaborarea cu echipa corporate a vizat identificarea
Ramurile economiei naționale susținute prin acorda-
potenţialului de trezorerie al clienţilor existenţi şi atra-
rea de garanții, plafoane multiprodus și acreditive în
gerea acestora prin diverse oferte cantitativ şi calita-
cursul anului 2017 au fost reprezentate 33% de do-
tiv superioare altor bănci; orientarea și către instituţii
meniul construcțiilor, 18% de echipamente electrice,

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
financiare şi companii publice; s-a continuat procesul
13% de intermedieri financiare, 9% de industria me-
de implementare a sistemului de trezorerie, acesta
talurgică, 8% de poștă, telecomunicații și IT, 6% de
ajungând în fază finală.
agricultură.
100 Resursele financiare suplimentare necesare creșterii
activelor în anul de raportare au fost asigurate din
III. TREZORERIE ŞI PIEȚE DE CAPITAL disponibilitățile atrase de la clientela nebancară (la

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
Credite Scrisori de garanție Plafoane garantare și multiprodus vedere, termen, colaterale și conturile curente), în
Activitatea de trezorerie asigură resursele financiare
necesare operațiunilor de finanțare/garantare, fiind creștere accentuată în ultimii ani, în linie cu strategia
orientată către administrarea eficientă a bilanțului băncii pe acest segment, în condițiile unor costuri de
băncii prin gestionarea prudentă a plasamentelor și finanțare care au urmat curba ratelor de referință:
diversificarea surselor de finanțare a acestora, con-

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
I. FINANȚĂRI Autorității Bancare Europene (ABE), de 8.0% la data comitent cu dezvoltarea gamei de produse derivate,
de 31.12.2017, în scădere considerabilă faţă de
Finanțările acordate de EximBank în calitate de bancă
14,9% în 2016. Luând în considerare numai expune-
comercială constituie un produs căruia i se acordă
rile aferente companiilor nefinanciare, rata are același
cea mai mare atenție inclusiv din punct de vedere al
trend, diminuându-se de la 19,8% la 31.12.2016 la
resurselor alocate, fiind modul cel mai concret în care Evoluția surselor atrase de la clienți
12,6% la 31.12.2017, nivel inferior mediei sistemu-
EximBank se implică în susținerea antreprenorilor ro-

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
lui bancar de 15,1% la 30.09.2017 (cea mai recentă
mâni, asumându-și riscurile specifice. Volumul total al 1.800 1,40%
dată disponibilă). Scăderea cu 32% a volumului cre-
portofoliului EximBank de credite acordate în nume
ditelor neperformante în condițiile creșterii cu 29% a 1.600
1,20%
și cont propriu, constituit din credite trase și netrase,
portofoliului de credite indică o îmbunătățire a calității 1.400
s-a ridicat la 3.641 mil. lei la sfârșitul anului 2017, cu
portofoliului, fiind rezultatul politicii prudente a băncii 1,00%
26% peste sfârșitul anului anterior și ușor peste nive- 1.200
și al efortului constant de recuperare a creanțelor.

RESURSE UMANE
lul propus. În aceste condiții, cota de piață a băncii 1.000 0,80%
în creditare corporate se majorează de la 2,00% la EximBank înregistrează un grad de acoperire cu
800 0,60%
31.12.2016 la 2,45% la 31.12.2017, deasupra nive- provizioane a expunerilor neperformante de 31%
lului de 2,2% stabilit prin strategia de afaceri. comparativ cu media sistemului bancar de 38% la 600
0,40%
30.09.2017 (cea mai recentă dată disponibilă). De 400
Creșterea activității de finanțare se reflectă și în ma-
subliniat este faptul că o mare parte a expunerilor ne- 0,20%
jorarea numărului de contracte cu 55%, dinamica 200

RISCULUI
MANAGEMENTUL
performante ale EximBank sunt acoperite cu garanții
mai accelerată a numărului de contracte faţă de cea 0 0,00%
lichide (garanții primite de la stat, depozite colaterale,
a expunerilor fiind generată de modificarea structurii
garanții de la fondurile de garantare), fapt evidențiat
portofoliului în favoarea companiilor mici și mijlocii și
de un indicator - gradul de acoperire a expunerilor
implicit de scăderea gradului de concentrare a riscu- Sold mediu anual atras rată medie dobândă
neperformante aferente companiilor nefinanciare cu
rilor pe client.
provizioane și garanții lichide - care înregistrează un

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
Ca volum, finanțările de 1.153 mil. lei angajate în cursul nivel de 83% la 31.12.2017.
anului s-au orientat preponderent către administrație
publică (18%) și industria metalurgică (12%), comerț În anul 2017 EximBank a deschis noi conturi de clienți, atât pentru companii mari, cât și instituții financiare ne-
(11%), transport și depozitare (11%), agricultură (7%). II. TRADE FINANCE bancare (fonduri de pensii, fonduri de investiții). Gama de produse destinate clientelei nebancare a fost adaptată
O valoare semnificativă (17%) a finanțărilor a fost desti- Volumul total al produselor de trade finance angajate nevoilor acesteia prin integrarea ofertei de trezorerie într-un mix de produse, împreună cu produsele de cash
nată intermedierilor financiare, unde banca înregistrea- în nume și cont propriu a atins suma de 713 mil. lei management şi cu cele de finanțare/garantare/asigurare ale băncii.

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
ză o triplare de volume, în linie cu prioritățile strategice la sfârșitul anului 2017, în creștere cu 57% faţă de
de întărire a relațiilor cu instituțiile financiare nebancare. începutul anului. Dintre acestea, 353 mil. lei reprezin-
Analiza calității portofoliului evidențiază o rată a ex- tă scrisori de garanție emise clientelei nebancare, 92
punerilor neperformante, calculată conform definiției mil. lei scrisori de garanție emise clientelei bancare,

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
22 RAPORT ANUAL 2017 RAPORT ANUAL 2017 23

Operațiunile efectuate pe piața titlurilor de stat pe V. ALTE PRODUSE despre companii românești și 256 despre companii

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
parcursul anului s-au concretizat în tranzacții cu titluri Evoluția volumului tranzacțiilor străine.
disponibile în vederea vânzării în cadrul banking book Activitatea de informații comerciale s-a desfășurat în
vs comisioane încasate continuare pe cele două coordonate principale, ela- Pe parcursul anului 2017 nu s-au înregistrat reclamaţii
și cu titluri deținute în vederea tranzacționării în cadrul
borarea şi furnizarea de rapoarte de informații comer- din partea clienţilor sau structurilor băncii privind ac-
trading book. Portofoliul total înregistrează o creștere 25.000.000 3.000
ciale, atât în scopul susținerii mediului de afaceri ro- tivitatea de informaţii comerciale, termenele de livrare
în an cu 399 mil. lei, de la 1.828 mil. lei în 2016 la
20.000.000
2.500
mânesc, cât și în scopul susținerii activității celorlalte ale rapoartelor fiind respectate conform solicitărilor
2.227 mil. lei la sfârșitul lui 2017.
clienților.

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
15.000.000
2.000 structuri ale băncii.
Volumul tranzacțiilor pe piața spot valutar interbanca- 1.500
ră s-a situat în anul 2017 la nivelul de 2,02 mld. euro 10.000.000
În 2017, analiștii EximBank au elaborat la solicitarea
(7,15% din totalul volumelor tranzacționate pe piața
1.000 clienților un număr de 978 rapoarte, din care 722
5.000.000 500
interbancară), EximBank continuând să fie o contra-
partidă activă pe această piață. Valoarea tranzacțiilor 0
2013 2014 2015 2016 2017
0

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
FX swap a fost de de 922 mil. euro.
volum plăți comisiune încasate
Tranzacțiile de schimb valutar derulate cu clienții ne- III.1.3. ACTIVITATEA ÎN NUMELE ŞI ÎN CONTUL
bancari, facilitate și prin folosirea platformei electroni-
ce de tranzacționare, au avut un volum de aproape STATULUI
4,9 mld euro, tranzacțiile cu produse derivate pe cur-
sul de schimb (de tip forward) având un trend ascen- Evoluția numărului

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
dent pe parcursul anului 2017. În vederea îndeplinirii obiectivului specific de susținere Sumele temporar disponibile din fondurile mai sus
de operațiuni în conturi
a economiei României, Banca acționează în calitate menționate sunt fructificate prin angajamente înche-
350.000 de agent al statului, în numele şi în contul acestuia iate de EximBank - S.A. în numele și în contul statului,
IV. CASH MANAGEMENT 300.000
oferind agenților economici produse și servicii spe- care nu sunt controlate de bancă şi nu îndeplinesc
cifice de garantare, finanțare, asigurare, aprobate de condițiile de recunoaștere stabilite de Standardele
În anul 2017, activitatea de cash management a con- 250.000
Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asi- Internaționale de Raportare Financiară aplicabile şi

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
tinuat trendul ascendent din ultimii ani, urmând linia 200.000 gurări. Cadrul General IASB, nefiind în consecință prezentate
strategică de creștere a contribuției în profitul băn-
150.000 în poziția financiară a băncii.
cii, ca activitate complementară finanțării. Astfel, au În conformitate cu prevederile Legii 96/2000, cu mo-
fost dezvoltate produse noi, a fost extinsă activitatea 100.000 dificările şi completările ulterioare, EximBank - S.A. Angajamentele NCS au totalizat 1.800 mil. lei la
prin preluarea activității de first line support pentru 50.000 beneficiază de constituirea la dispoziția sa a urmă- sfârșitul anului 2017 și reprezintă 29% din valoarea
aplicația de internet banking, crescând de asemenea 0
toarelor fonduri sub formă de depozite atrase de la angajamentelor totale ale băncii de 6.155 mil. lei, în

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
și numărul de întâlniri cu clienți potențiali și existenți. 2013 2014 2015 2006 2017 Ministerul Finanțelor Publice, remunerate în condițiile creștere în volum față de 2016, dar în scădere ca
pieței: pondere în portofoliul total al produselor.
Rezultatul acestor demersuri a fost majorarea volu-
melor derulate de clienți şi, în mod corespunzător, • Fondul destinat operațiunilor de garantare - Legea
a veniturilor nete realizate din cash management cu 96/2000 - art. 10 a
63% faţă de 2016. • Fondul destinat operațiunilor de asigurare şi reasi-

RESURSE UMANE
În continuare, prezentăm pe de o parte tabloul evoluției gurare - Legea 96/2000 - art. 10 b
în ultimii 5 ani a volumului tranzacțiilor, comparativ cu • Fondul destinat operațiunilor de finanțare - Legea
veniturile nete realizate, iar pe de altă parte, evoluția 96/2000 - art. 10 c
numărului de încasări și plăți derulate prin conturile
clientelei, ambele evidențiind un trend ascendent al
activității de cash management:

RISCULUI
MANAGEMENTUL
2017 2016 VARIAȚIA
EXPUNERI NCS
MIL. LEI % ÎN TOTAL MIL. LEI % ÎN TOTAL MIL. LEI %
Finanțare 69 4% 68 4% +0 +1%

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
număr contracte 5 1% 11 4% -6 -55%

Garantare 1.608 89% 1.628 95% -20 -1%

număr contracte 349 95% 257 94% 92 36%

Asigurare 123 7% 21 1% 102 474%

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
număr contracte 14 4% 4 1% 10 250%

Total 1.800 100% 1.717 100% +83 +5%

număr contracte 368 100% 272 100% 96 35%

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
24 RAPORT ANUAL 2017 RAPORT ANUAL 2017 25

Dacă valoarea angajamentelor derulate de bancă în niri și seminarii cu tematică specifică procesului de
III.2. ACTIVITATE EXIMASIG ÎN ANUL 2017

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
numele și contul statului înregistrează o creștere de înființare a băncilor naționale de promovare.
5% în an, numărul contractelor are o creștere de
35%, asigurându-se dispersarea și reducerea con-
I. GARANȚII NCS EximAsig România parcurge în continuare un pro- • avizarea politicilor și strategiilor EximAsig și analiza
centrării la riscul de credit.
ces de optimizare a calității modelului de business, conformității cu cele asumate de Grup, în privinţa
Produsele din portofoliul NCS al băncii sunt orientate Principalul produs NCS îl reprezintă garantarea în a portofoliului de clienți şi a celui de produse, fiind activităţii comerciale, administrării riscului, activității
conform misiunii EximBank și obiectivelor strategiei proporție de până la 80% a creditelor și garanțiilor preocupată și de eficientizarea cadrului general de financiar contabile, de marketing, control intern, re-

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
de afaceri NCS aprobată prin H.CIFGA 246/2016. acordate de instituțiile financiare după cum urmează: funcționare şi de utilizare a resurselor. surse umane, informatizare, precum și de achiziții
Astfel, 48% din produsele NCS sunt acordate ex- • garanția - facilitează obţinerea de credite de la băn- și deplasări;
În 2017, primele brute subscrise au însumat 12,83
portatorilor; pe ramuri ale economiei naționale, pon- cile comerciale pentru capital de lucru şi investiţii mil. lei (2016: 11,6 mil. lei), valoarea sumelor asigu- • analiza performanţelor, monitorizarea permanentă a
derea cea mai mare o ocupă domenii prioritare ca: pentru toate grupurile ţintă, în valoare de maximum rate fiind de 3,4 mld lei (2016: 4,6 mld lei), din care riscurilor asociate EximAsig, a expunerilor, gradului
producția și distribuția de energie (29%), metalurgia 50 mil. euro; aferente contractelor noi: 2,39 mld. lei. Primele brute de concentrare pe clienți și grupe de produse şi in-

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
(11%), industria extractivă (11%); pe tipuri de clienți,
• contragaranția - completează cu până la 80% ne- subscrise în urma atragerii de clienți noi a înregistrat formarea periodică a Comitetul propriu de Direcţie
IMM-urile beneficiază de 29% din valoarea produse-
cesarul de colateral al companiilor româneşti, astfel valoarea de 5,74 mil. lei. şi Consiliul de Administraţie;
lor investite în economia națională și de 80% din nu-
mărul acestor produse. încât băncile comerciale să le poată garanta fără a La data de 31.12.2017 primele cedate în reasigurare •
corelarea primelor brute subscrise cu evoluția
le bloca lichidităţile; însumau 7,89 mil. lei (2016: 5 mil. lei), în procent de achizițiilor publice;
În 2017 s-au încheiat contracte noi în numele și
• plafonul de garanții IMM - facilitează accesul IMM- 61% (2016: 43%) din valoarea primelor brute subscri-
contul statului în valoare de 538 mil. lei, 98% din •
optimizarea produselor oferite, în sensul compe-

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
urilor la credite în valoare de maximum 1.5 mil. lei, se pe teritoriul României.
țintele de vânzări ale anului, orientate 41% către titivităţii şi adaptării lor flexibile la evoluţia pieţei fi-
construcții, 17% către transport și depozitare, 13% în cadrul unei proceduri simplificate implementate în Coordonarea şi controlarea EximAsig de către Exim- nanciar-bancare, conjunctura economică şi nevoile
către agricultură și 11% către comerț; raportat la parteneriat cu băncile comerciale. Bank a vizat alinierea acesteia pe principii corecte de de investiţii şi dezvoltare ale IMM-urilor și firmelor
total, exportatorii au beneficiat de 59% din volumul business, de eficienţă, procentualitate și guvernanţă exportatoare.
expunerilor nou create. corporativă aplicabile la nivelul întregului grup Exim-
II. FINANȚĂRI NCS Bank concretizându-se în recomandări periodice.

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
Prin intermediul Diviziei Finanțări, Garanții, Asigurări
Nume și Cont Stat (DFGANCS), banca a acționat Portofoliul de finanțări în numele şi contul statului la Astfel acționarul majoritar a urmărit şi coordonat:
consecvent în sensul promovării produselor oferite sfârșitul anului 2017, totalizează 69 mil. lei, iar pon-
derea majoritară a beneficiarilor acestor produse este • procesul de integrare a datelor financiare ale EximAsig
în numele și în contul statului, în funcție de specificul
reprezentată de IMM-uri (99,8%). În structura pe do- în situațiile financiare consolidate ale EximBank;
fiecăruia. Astfel, au fost organizate întâlniri cu băn-
cile comerciale, structurile asociative ale mediului de menii ale economiei naționale, preponderentă este

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
afaceri și alte instituții implicate în dezvoltarea antre- industria extractivă (98%).
prenoriatului românesc, conturându-se astfel un ca- În anul 2017 nu au fost acordate finanțări NCS noi
nal indirect eficient de promovare a portofoliului de în condițiile menținerii pe tot parcursul anului a unui
finanțări, garanții și asigurări al EximBank. grad ridicat de lichiditate pe piața bancară, care per-
Având în vedere caracteristicile activității în cadrul mite potențialilor clienți obținerea de credite în condiții
avantajoase de la băncile comerciale.

RESURSE UMANE
mandatului acordat de statul român, EximBank a
inițiat pe parcursul anului 2017 grupuri de lucru și par-
teneriate cu autoritățile, pentru încurajarea exportato-
III. ASIGURĂRI
rilor români din diferite sectoare economice, stabilind
astfel coordonate concrete de acțiune atât la nivelul În conformitate cu principiile şi regulile Comisiei Euro-
ministerelor de resort, cât și al băncii, pe termen scurt pene privind acordarea polițelor de asigurare pe ter-

RISCULUI
MANAGEMENTUL
și mediu. men scurt, EximBank asigură în numele şi contul sta-
tului riscurile pe care piața privată a asiguratorilor din
De asemenea, în calitatea sa de export credit agen-
România nu le poate prelua. În această privință, statul
cy, EximBank, a contribuit substanțial la demersu-
român, prin intermediul EximBank, acordă exporta-
rile oficiale privind pregătirea preluării președinției
torilor protecția încasărilor externe în concordanţă cu
UE de către România în primul semestru al anului
politica Guvernului de susținere a accesului pe piețe

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
2019, precum şi la intensificarea acţiunilor pentru
extra-comunitare. EximBank preia riscul de neîncasa-
susţinerea aderării la Organizaţia pentru Cooperare
re a creanțelor exportatorilor în ţări din afara Uniunii
şi Dezvoltare Economică (OCDE), participând activ
Europene și a statelor dezvoltate membre ale OECD,
în calitate de stat membru la întrunirile oficiale ale
ţări cunoscute ca fiind cu riscuri non-piață (de regulă
grupului de lucru în domeniul creditelor la export din
țări din CIS, Orientul Mijlociu, Africa, Asia). La sfârșitul
cadrul Uniunii Europene și ca stat invitat în organis-
anului 2017 se înregistrau expuneri aferente activității

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
mul similar al OCDE.
de asigurare în sumă de 123 mil. lei, de aproape 5 ori
EximBank a continuat pe parcursul anului 2017 să mai mari decât cele de la sfârșitul anului 2016. Dintre
susțină demersurile oficiale privind înființarea Băncii acestea, 67% sunt destinate domeniului construcțiilor
de Dezvoltare a României, prin acordarea suportului și 13% producției și distribuției de energie.
tehnic autorităților române, prin participarea la întâl-

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 27

figurat
p riu si la

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
RL – , la p ro
URS S ilioane , pen-
DIATO ratenie de m de timp
c u u o risipa e profitabila.

SITUAȚIA FINANCIARĂ
F a c e h in s a d
ste un c siness extrem bistritene care
u unii e
e e a c e pentr o idee de bu l unei firme mopul, sters
C poate fi lu dat cu
e profi
tru altii putea descri t din aspirat,
fi

CONSOLIDATĂ ȘI
A s a a m a n p ro
an de i
scoate , ma
ri
geamu in servi-

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
exact d uratenie

INDIVIDUALĂ
c
cii de rs SRL.
u
– Diato curate-
Si face de bine,
t
nie ata reusit sa
incat a pe piata
reziste e de 25
mai bin depa-
i,
de an ranitele

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
g
sind
judetulu Act
i. Situațiile financiare individuale şi consolidate ale EximBank pentru anul 2017 sunt întocmite în conformitate cu
am
cond edica C
linic
Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) adoptate de Uniunea Europeană, având la bază evi-
uce la
un tr a Lotus denţele contabile ale băncii și ale filialei EximAsig.
up fr
V-ati umos Life – Un
…si s p
mult gandit vre anatosihic sana
s tos
pastil decat a o odata ca
f
gatur e? Ca est eri pacien medicina

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
de sa a extrem e dovedit tilor un c ar putea
d o
Nicolanatate a s e strans stiintific d nsult si u insemna m
u, me ufletu a intr e acu n trat
dic s lu e t m am ai
pecia i si ce a t rup si sufl ca exista ent/
list g rupulu et? In o le-
astro
enter i? Ei bine tre starea
olog
te in cu comp men
– Car
IV.1. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ A
diges endos eten-
mina tiva si a opie
la
a cre , nu num bdo-
c
POZIȚIEI FINANCIARE

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
dedic zut, dar s ai ca
rienta at toata ei-a si
… si si..de c xpe-
o in banii…p e nu Activele bilanțiere consolidate, la valoare netă, la data de 31.12.2017, însumează 5.638,5 mil. lei, în creștere cu
ALTF vestitie entru 23% faţă de 4.338 mil. lei la data de 31.12.2016, similar cu creșterea la nivelul băncii.
cina. EL de mintr-o
vara edi-
oate fi ca Evoluția principalelor elemente de activ în mil. lei se prezintă astfel:
tr in d b er g, iarna p
Cu S
DANICO –

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
in fiecare
lita devine
iu c, lo ca litatea Top aici inregistrandu-
C eo
Miercurea inelor met tara, ce se
Alaturi de ctul principal al bulet e temperaturi din e
a su b ie ai sc az ut p o t apropia d 2017 2016
iarn m i-
un el e dintre cele m in ime siber ACTIVE (MIL LEI)
se a la
ene de panrade. GRUP BANCA GRUP BANCA
-30 de g enea
In asem
este Numerar și conturi la BNR 207,1 207,1 81,3 81,3
conditii nu ca

RESURSE UMANE
e
de mirar scut
aici a cuno afa-
Creanțe asupra instituțiilor de credit 203,6 177,0 117,8 88,8
o
succesul milie
cere de fa in Instrumente financ. de tranzacționare 73,9 73,9 17,6 17,6
a
specializat de
productia n t e Instrumente financ. disponibile pentru vânzare 2.153,5 2.153,5 1.810,5 1.810,5
e
e c h i p a m pro-
sportive de Instrumente financ. deținute până la scadență 40,5 0,0 15,7 0,0

RISCULUI
MANAGEMENTUL
fesionale
ia rn a. Credite, net 2.823,7 2.823,7 2.160,0 2.160,0
GREE
pose N TRAVE
ta pe L
Un care EXPERT Investiții în filiale, din care: 0,0 44,1 -0,0 29,4
o pot
ta cugen de i lasa – Poveste
most a
Lemn care at pose- enire Lemnia, Împrumut convertibil în acțiuni 20,1
pareleia sparg elierul
creat in mate e ti- Imobilizări 57,7 57,5 59,4 59,3
folos ie si ma rie de

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
it
imbin e, mizanteriale Impozit amânat, activ 3,2 3,2 0,0 0,0
lemn area un d pe
u ica
natur lui cu a Alte active 75,3 14,6 76,0 24,9
re la ala. O impielea
precu f e l de p b in a-
e Total Active 5.638,5 5.554,6 4.338,3 4.271,9
pentr m a p rfecta
u s til si a s iu nii
a arh d
it
Chelu ectului R esign
s a z

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
prelu i a diba v a n
a tatacrarea lemciei in
lui sa n u lu
u–F i
lorin
Chelu
, crea
torii L
emnia
.

www.eximbank.ro
28 RAPORT ANUAL 2017 RAPORT ANUAL 2017 29

Faţă de anul anterior, în anul 2017, evoluția pozitivă a portofoliului băncii de credite acordate societăților
IV.2. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
a activului Grupului (+1.300 mil. lei) se datorează, în nebancare (2.939 mil. lei), mai mare cu 653 mil.lei
special, creșterii semnificative a creditelor EximBank (+29%) faţă de anul anterior, este constituită 81% din CONSOLIDAT ŞI INDIVIDUAL
(+664 mil. lei) și titlurilor (+424 mil. lei). Valoarea brută credite în lei.

La finalul anului 2017, capitalurile proprii şi datoriile la nivel consolidat şi individual EximBank, în comparație cu
finalul anului anterior, sunt prezentate în tabelul următor:

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
2017 2016 Rezultatul net al exercițiului financiar 2017 la nivel consolidat este de 21,2 mil. lei (2016: 4,3 mil. lei), cuprinzând
CAPITALURI PROPRII ȘI DATORII (MIL LEI) profitul marcat de bancă în sumă de 14,8 mil. lei (2016: 5,3 mil. lei), eliminarea pentru consolidare a provizionului
GRUP BANCA GRUP BANCA
pentru investiții în filiale 5,4 mil. lei şi profitul de 1,0 mil. lei (2016: -14,6 mil. lei) al filialei EximAsig.
Datorii privind băncile 517,5 517,5 497,7 497,7
Dinamica rezultatelor financiare ale băncii și a celor consolidate se prezintă astfel (mil. lei):

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
Depozite atrase de la MFP 1.647,8 1.647,8 1.702,2 1.702,2

Datorii privind clientela 2.304,4 2.305,0 962,9 962,9 2017 2016


CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE (MIL LEI)
Alte datorii 146,0 54,5 127,8 48,0 GRUP BANCA GRUP BANCA
Total Datorii 4.615,7 4.524,9 3.290,6 3.210,9 Venituri din dobânzi, net 107,3 106,5 105,1 104,4

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
Capital social 1.701,5 1.701,5 1.701,5 1.701,5 Venituri din comisioane, net 24,1 24,2 23,7 23,8

Rezultat reportat, nerepartizat 6,4 14,0 -8,7 5,2 Rezultat net activități asigurare 9,1 0,0 -6,0 0,0

Rezultat reportat, aplicare IAS 29 -900,7 -900,7 -900,7 -900,7 Câștig / (pierdere) din diferența de curs valutar 16,4 16,0 9,1 9,2

Rezerve 215,1 215,0 255,1 255,0 Câștig / (pierdere) din active și datorii financiare deținute în vederea -4,0 -4,0 3,3 3,3
tranzacționării

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
Total capitaluri proprii Rezultat net aferent investițiilor în instrumente financiare disponibile pentru
1.022,3 1.029,7 1.047,2 1.061,0 4,3 4,3 26,3 26,3
atribuibile acționarilor companiei mamă vânzare
Interese care nu controlează 0,5 0,0 0,5 0,0 Câștig / (pierdere) din investiții imobiliare 0,5 0,5 1,9 1,9
Total capitaluri proprii 1.022,8 1.029,7 1.047,7 1.061,0 Alte venituri 6,7 6,5 8,1 6,0
Total datorii și capitaluri proprii 5.638,5 5.554,6 4.338,3 4.271,9 Venit net operațional 164,3 153,9 171,3 174,8

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
Salarii și alte cheltuieli asimilate -68,9 -64,1 -66,1 -60,7
Finanțarea creșterii activelor Grupului se realizează nu controlează rămâne la valoarea de 0,5 mil. lei. Faţă Cheltuieli cu amortizarea -6,6 -6,6 -8,0 -7,9
aproape în totalitate din disponibilitățile clienților băn- de anul precedent, capitalurile proprii se diminuează
Alte cheltuieli de exploatare -31,5 -28,8 -29,6 -24,4
cii. cu 24,9 mil. lei, variația având următoarea descom-
punere: -5 mil. lei repartizarea de dividende, +21,2 Cheltuieli operaționale -107,0 -99,5 -103,6 -92,9
Datoriile privind clientela nebancară ale băncii, de

RESURSE UMANE
mil. lei profitul anului, -41,1 mil. lei reevaluare AFS.
2.304 mil. lei (+1.341 mil. lei), sunt preponderent în lei Rezultat net înainte de ajustări de depreciere 57,3 54,4 67,7 81,9
(86%), depozitele la termen reprezentând 76%. În ultimele luni ale anului 2017, valoarea justă a titluri-
Costul riscului -30,4 -34,0 -63,9 -77,1
lor disponibile pentru vânzare scade considerabil, cu
Capitalurile proprii ale Grupului însumează la sfârșitul Profit brut înainte de impozitare 26,8 20,4 3,7 4,7
o redresare în luna decembrie, impactul în capitalurile
anului de raportare 1.022,8 mil. lei (2016: 1.047,7 mil.
proprii fiind de -49 mil. lei. Dacă la începutul anului re- Impozit pe profit curent si amânat -5,6 -5,6 0,5 0,5
lei), din care partea atribuibilă acționarilor companiei
zerva AFS pornea cu un sold pozitiv de 4,9 mil. lei, la

RISCULUI
MANAGEMENTUL
mamă are o valoare de 1.022,3 mil. lei (2016: 1.047,2 Profit net 21,2 14,8 4,3 5,3
31 decembrie ajunge la un sold negativ de 44 mil. lei.
mil. lei), iar partea corespunzătoare intereselor care

Angajamentele şi datoriile contingente ale băncii/Grupului marchează o evoluție pozitivă pentru principalele ca-
tegorii de produse:
În 2017 banca realizează un venit operațional net de îmbunătățirii calității activelor.

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
153,9 mil. lei, mai mic cu 20,9 mil. lei față de rezulta-
2017 2016 În anul 2017, costurile operaționale ale Grupului se
tele anului precedent, efectul contracției activității de
ANGAJAMENTE ȘI DATORII CONTINGENTE (MIL. LEI) măresc cu 3,4 mil. lei, cumulând creșterea de 6,6 mil.
GRUP BANCA GRUP BANCA tranzacționare cu titluri de stat (-22,0 mil. lei). La nivel
lei a cheltuielilor operaționale ale băncii și scăderea cu
de grup, veniturile operaționale scad cu doar 0,7 mil.
Scrisori de garanție emise clienților 612,6 612,6 452,3 452,3 3,2 mil. lei a cheltuielilor operaționale EximAsig (pier-
lei, urmare a rezultatelor pozitive înregistrate de grup
deri mai mici din creanțe).
Scrisori de garanție în favoarea băncilor 91,6 91,6 0,3 0,3 din activitatea de asigurări.

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
Cheltuielile operaționale ale Băncii cresc cu 6,6 mil
Angajamente de creditare neutilizate 702,4 702,4 607,7 607,7 Variația rezultatelor înregistrate în anul 2017 compara-
lei (+7%) față de anul anterior, efect al volumului mai
Acreditive 7,9 7,9 0,1 0,1 tiv cu perioada precedentă este semnificativ marcată
mare de activitate dar și al unei contribuții la Fondul
de reducerea majoră a impactului deprecierii activelor
ANGAJAMENTE ŞI DATORII CONTINGENTE 1.414,4 1.414,4 1.060,4 1.060,4 de Rezoluție majorate substanțial (+3,8 mil lei).
financiare, de la 63,9 mil. lei la 30,4 mil. lei, pe fondul

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 31

cla
l cu sti
in bus iness-u
pe val
igator

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
– Un nav p de
MATEX crat tim
n a si a lu de antrepre-

ADECVAREA CAPITALULUI
e M a ri it
eului d mbitie si spir ansa. Astfel, a
rile Lic a
u rm a t cursu rinar. Om cu fite de orice s nd compania
A a
ni ca m ut sa p
ro 9 infiinta
sapte a i Sechila a sti ss-ului in 199 sticlei.

ȘI DINAMICA
n o r, G ig b u s in e c ra re a
lumea …prelu
intrat in specializata in
Matex,

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
PRINCIPALILOR
INDICATORI FINANCIARI

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
SILV
A PE
RILA
ND –
Pepin
Rom iera p
a entru
din p nia a avu succ
acate t o b es
si in m , in a aza b
tentia a re a ma n ii d e dup u n a d
jo e p
colec lului mat ritate s- a 1990, a epiniere p

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
e a
a ram tiilor impr rialului s u desfiin ceastea s omicole,
as un es ad tat -au da
gol p ionante d itor pomic. Astfel, in degrada r
e seg e soiu ol fo ciuda t
ment r i,
ul de pe piat e mare o-
a r t p Indicatorul de adecvare a capitalului băncii la data de 31.12.2017, calculat în conformitate cu Regulamentul
profil. a rom si a
Un g anea 575/2013 indică o rată solidă de solvabilitate de 35,4%.
a inc ol ce trepsca
e
umplu put sa tat Evoluția principalilor indicatori de performanţă ai Grupului/ Băncii în cursul anului 2017 este prezentată în conti-
preno t de an fie
care, ri price tre- nuare comparativ cu anul precedent şi cu media sistemului:

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
p
reusit in timp, uti
si sa sa crea au
pe pia se imp sca
ta. una
2017 2016
INDICATORI SINTETICI
l, GRUP BANCA SISTEM GRUP BANCA
de produsu
ticheta vin
R IN T SRL – E

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
GRA F O P Rentabilitatea activelor 0,4% 0,3% 1,3% 0,1% 0,1%
eticheta u Dimeca
noi tiparim reanul Rad
er i, in 19 90, timiso ajunge sa conduca
ac ografica – Rentabilitatea capitalurilor 2,1% 1,3% 12,7% 0,4% 0,5%
lansat in af ai tarziu va
Cand s-a ina ca 27 de ani m catori din industria tipprint – cu
nu is i im ag p o rt an ti ju G ra fo
cei mai im uale Cheltuieli op. / Venituri operaționale 65,1% 64,6% 54,9% 60,5% 53,2%
unul dintre afaceri aneuro.
de 5 mil.
entru Lichiditatea imediată -- 48,5% -- -- 57,0%
Si asta p urile
ut
ca incep
epre-
sale antr nsa- Indicatorul de solvabilitate -- 35,4% 18,9% -- 48,3%

RESURSE UMANE
la
noriale –
ei de
rea revist tail Cota de piață - active -- 1,4%1 -- -- 1,1%
ck
rebus Co au

Enigma Cota de piață - credite corporate -- 2,4% -- -- 1,9%
ar o
avut do enta
mica tang s-ul Rata expunerilor neperformante (ABE) -- 8,0% 6,4% -- 14,9%
es
cu busin nsa-
care l-a co Rata expunerilor neperformante (ABE), companii nefinanciare -- 12,6% 15,1% -- 19,8%

RISCULUI
MANAGEMENTUL
crat.
SULT
Gust AN PROD
ul du
lce c EXIM –
“Un are t
este dulce” e cuc
erest
rat n neapa- e
pentr ecesar
si in u om

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
ment mo-
buc e de
dar, u r i e ,
ales, mai
ment in mo-
triste e de
sa pr te – ca
ca en im e as-
pe m ergie – a
a s
s Asa a ca into

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
sta la a .
an, in baza lan rezuma Is tdeauna is
tr-o a sa m
facer rii sale s ail Feuzi i va gasi
e cu i u
dulciu a fratelui filosofia c n loc
ri. sau Is ar
mail e a
Sin-

www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 33

ce
facere
c t p e n tru o a
e
ul perf i

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
alapod ie
L BO – C itele Roman perioa-
M A R E n ultima
e p a s e ste gra tu te in tens in lor de meserii,
d dezba voltarii scoli eni priceputi
iectele z
l d in tre sub portanta de . Aveam oam ari etc. Dar

GUVERNANȚA
U n u im ania izm
d e s p re R o m na la c voie pi-
da este era odata in strungari, pa ati ar avea ne
s a c u m z id a ri , a ta ti a c
a , de la u avem
la toate i avem, sau n
i,
nu-i ma unul dintre e l

CORPORATIVĂ

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
ata. Pe a luat drumu
it
care nu tii, l-am gas
ta ,
straina tul Suceava
e u
in jud una Vicov
m u
in co . Este maistr
0
de Sus r si dupa 3
t
pantofa de mesteri
i -
de an de toate fe
n
pantofi devenit si u

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
lurile, a t de succes.
s
afaceri AGR
OSEM
IMPE
X–O
Indife sama
r nta r
desp ent ca vo odito
re gr r are d
secre adina bim desp e suc
t r
de ca ul unei c i amato re agricu ces
li u lt r i, lt
fesio tate. De uri reus fiecare ori cu ex
VI.1. EXIMBANK

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
nale a it e d p
de le ceea, m st intre e
aces rienta sa
gume ajo a in ut
sau fl ritatea f ilizarea un tia stie c u
ori, s olose or se a
emin s
te ate c semint minte
nt se e
lectio pro-
si te nate
s
pentr tate
face u a Consiliul de Administrație (CA) este organul de con- Componenţa Comitetului de Direcție în anul 2017, se
c o n fata ducere colectivă a EximBank, care exercită condu- prezintă astfel:
tiilor d i -

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
c l i m de cerea generală a activității băncii. CA este format din
precu a , • Traian Sorin Halalai – Președinte executiv
pentr m si
7 membri, persoane fizice (din care 3 administratori
fi ma u a executivi și 4 administratori neexecutivi), numiți de • Paul Ichim – Vicepreședinte executiv
ziste i re-
nte. către A.G.A. pentru un mandat de 4 ani, care poate
• Florian Raimund Kubinschi – Vicepreședinte exe-
jit u ri si torturi de fi reînnoit.
de pra cutiv;
a care vin
– Cofetari

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
ARTIZAN ro pe an licitate ag -
re- Componenţa Consiliului de Administrație în anul
250.000 eu facut pub ro Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și
„Nu ne-am nu o vom face. P e 2017, a fost următoarea:
d
siva si nici tre se recomanda or Asigurări (CIFGA) examinează şi aprobă reglemen-
as iil
dusele no n calitatea mater r tările interne, activitatea și produsele acordate în
ri
la sine p te, grija fabricarii es
lo • Traian Sorin Halalai – Președinte executiv
si
prime folo exceptional. Am al si numele şi în contul statului. Comitetul este alcătu-
si gustul doar frisca naturala e • Paul Ichim – Vicepreședinte executiv
sa folosim aosuri sintetice, rii
d it din reprezentanți ai organelor de specialitate ale
ad
unt, fara cam prajituri in seea • Florian Raimund Kubinschi – Vicepreședinte exe- administrației publice centrale și ai EximBank. Atât

RESURSE UMANE
ri
aceea fab a isi incepe povest a cutiv; desemnarea membrilor cât și activitatea acestui or-
limitate”,
as proprietar
Berceanu, boutique –
Andrada iz an , un ganism fac obiectul hotărârii Guvernului.
Art r- • Vasile Secăreș – Președintele Consiliului de
Cofetariei ocolaterie – din Ta a
ci
cofetarie& re reuseste sa vand , Administrație
ca tie
gu-Mures intr-o singura loca e
, d
intr-un an produse proaspete 0 • Emilian Bădică – Membru neexecutiv
00
prajituri si e aproximativ 250.
patiserie d

RISCULUI
MANAGEMENTUL
euro. • Nina Puiu – Membru neexecutiv independent
PSC
ductio A U T OM
n Op ATIZAR • Un post de administrator neexecutiv vacant
timiz I
Mast
er ation SI INSTA
Tool) L
Tehn
ici m in , che ATII – PO Comitetul de Direcție (CD) asigură conducerea ope-
ia su
derne o- cces T (Pro- rativă a EximBank - S.A. pe baza delegării din par-
con in ului
auto rolul t
tea Consiliului de Administrație şi sub supravegherea

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
abso m at,
al Fa l v e n t acestuia, cu excepția atribuțiilor date în competenţa
de c u ltatii
expresă a Adunării Generale a Acționarilor şi a Consi-
matic Auto-
Infor a liului de Administrație. CD este compus din 3 membri,
m si
A p l a t ic a președintele executiv al băncii și cei doi vicepreședinți
din i c a ta
U n iv cadrul executivi.
e r s it
Tehn ati
ic
mai m e din Clu

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
prop u lt j Nap
riul “sde 6 ani oca, 38
tapan pe de
’ – in trecuti in ani, 4 lim
cepa
nd din Holcim, bi straine
mai 2 si dupa ,
011… ….

www.eximbank.ro
34 RAPORT ANUAL 2017

VI.2. EXIMASIG RL – manea


sca
STAR S 00% ro
RADIC e business 1
lectie d
re
popula a
Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Administrarea companiei în sistem dualist în perioada vorbe ute
Multe m p
te le-a -
Acționarilor nr. 2/28.12.2016 s-a aprobat modificarea 2016-2017 s-a realizat prin Consiliul de Supraveghe- intelep omului si afae
asocia i G heorgh -
sistemului de administrare al Companiei de Asigurări re și Directorat. lu
ceristu atronul fab ic
ri
p
Reasigurări Exim România SA din sistem dualist în Dicu, mezeluri Rad n
Consiliul de Supraveghere, în calitate de organ de cii de calizata intr-us, ol.
sistem unitar, societatea fiind condusă de un Consiliu o
Star. L judetul Arge de sec
conducere administrativă a EximAsig, a fost format in s te a p e u n sfert esean a
sat d are o pov e apro ri a rg
de Administrație alcătuit din 5 membri. risa in e aface usiness
din 3 membri, persoane fizice, numiți de către Aduna- fabrica suspans, sc ciune, omul d onstruit un b aproa-
d e le p i a c d e
plina inte le s
tra ven
ituri
Consilul de Administrație al Companiei de Asigurări rea Generală a Acționarilor pentru un mandat reînnoi- dare si stacole
Cu rab este toate ob i trecut inregis
u t p u lu
Reasigurări Exim România SA a fost numit prin Hotărâ- bil de 4 ani. Componenţa Consiliului de Supraveghere trec sfarsitu
l an
lei.
care la e milioane de
rea Adunării Generale a Acționarilor nr. 2/30.05.2017, în anii 2016 - 2017, a fost următoarea: pe 4 0 d
componența acestuia fiind următoarea:
• Traian Sorin Halalai – Președinte (contractul a înce- CD S
ENSO
• Bogdan Iulian Popa – Președinte al Consiliului de tat prin ajungere la termen la data de 14.02.2017); RIC –
Din p
Administrație - Membru neexecutiv; Si­biul asiun
det p este u e pen
• Paul Ichim – membru (contractul a încetat prin ajun- u n tru re
trializ t e rnic ju - zulta
• Andrei Răzvan Micu – Membru executiv; gere la termen la data de 14.02.2017); a t indus te
dedic cu f -
autom a t e a b r ic
indus i
• Adrian Răzvan Florescu – Membru executiv; • Tudor Baltă – membru (07.01.2016, a încetat prin plast otive, triei
ic mase
ajungerea la termen a contractului de mandat). catoa e, p
• Gabriel Vasile Oltean – Membru neexecutiv. alime re de u rodu-
det ” ntare. U tilaje,
Directoratul a asigurat conducerea executivă a Exi- care tehnic” a
n ju
-
Comitetul de Direcție a asigurat conducerea execu- numa ofera un adar
s
mAsig, în perioada 01.01.2017 - 08.07.2017 pe i t
tivă a EximAsig, în perioada 05.12.2017 - 31.12. cultiv bun p eren
baza delegării și sub controlul Consiliului. Directoratul ceri area une entru
2017 pe baza delegării și sub controlul Consiliului de succ ingineres afa-
i
a fost constituit din 3 membri desemnați prin mandat, e t
Administrație. Comitetul de Direcție este constituit din Opris s. Asa au i de
pe o durată de 4 ani. Componenţa Directoratului în prop , cei care vazut luc
2 membri desemnați prin mandat, pe o durată de 4 r
lizata iu si au in in 2008 s rurile si C
anul 2017, a fost următoarea: ment in autom fiintat co -au decis odrut Cio
ani. Componenţa Comitetul de Direcție, a fost urmă- e ele a m
ctrice tizari ind pania C sa se lan ran si Dan
toarea: • Andrei Răzvan Micu – Președinte (contractul a înce- si ele us D
ctron triale si d SENSOR ze pe con l
se ie
ice. istrib IC t
tat prin ajungere la termen la data de 14.08.2017); utia d , specia
• Andrei Răzvan Micu – Director General; e ech
ipa-
-
IE –
• Dan Dobrea – Membru (contractul a încetat prin PRODUCT succes
• Adrian Răzvan Florescu – Director General Adjunct. STEFMAR i ceai cu esenta de u ce ai dupa
u zii, nu bea folosesc ca
ajungere la termen la data de 08.07.2017); Reteta un ca en g le
’clock”, ci sau il
Pe perioadele interimare între data modificării sistemu- au un “5 o iminetile re are, relaxa
-
• Ionuț Losonti Boncea – Membru (contractul a înce- Romanii nuar isi umplu cu el d u hidratare, energiz sa-i ajute
d tr u
lui de administrare și data numirii membrilor Consiliu- un ritual,
atarea race
lilor, pen abeasca sa lanta de pe
tat prin ajungere la termen la data de 08.07.2017). r, ca sa sl
“leac” in tr sistemului imunita ficient sa culeaga p drumului,
lui de Administrație, respectiv Comitetului de Direcție, a
re, intarire Pentru bunici era su marginea la uscat
conducerea societății EximAsig a fost asigurată suc- sa doarma. sa o puna apoi sa
si
pe un ziar e pentru
cesiv de Directorat (01.01.2017 - 08.07.2017) și dl. o puna bin aiba ne-
Andrei Răzvan Micu (08.07.2017 – 14.08.2017). În cand o sa lucrurile
voie, dar bat si,
perioada 14.08.2017 – 06.10.2017, EximAsig nu a m
s-au schi fi turnat
a
avut organe de conducere autorizate de Autoritatea inainte de
si de a-si
in ceasca efectele
de Supraveghere Financiară, însă membrii Comitetu- produc e
ceaiul tre-
lui de Direcție, numiți în ședința Adunării Generale a promise, prin zeci
ce as ta zi
Acționarilor din data de 30.05.2017, au supravegheat analize.
de etape si
modul de derulare a activității societății, asigurându-i ELTR
Pites A LOGIS
astfel continuitatea și evitând apariția unui blocaj în ti si B
a
- Det
ali
activitate. 42 d rcelona ile fac dif
zamb e an erent
i, a …s
ca st et larg, h o privire i intre
il con apaneste otarare in agera c
a
in ca duce si c foarte bin voce – ca re insote
r
totala e a ajuns a nu a <a e tot bus re denota ste un
unei catre NO – si, nu in rs> etape iness-ul p faptul
preno doamne U. Este d ultimul ra pana in p e care
care, r din antre oar o nd un
- desc , deschid ctul
sa po in 2006, Pitesti riere
suma erea
d
cere rneasca ecide ra a
c e astaz o af
aproa
p e i, dupa-
un nu 11 an a
pe n me de re i, este
isa b f e r in
casa outiq ta
Europ de exped urilor-
a. itii din

www.eximbank.ro
36 RAPORT ANUAL 2017

ciubar
lasic in
ta p ro dusa c
gheta ente
De la in te 30 de sortim
COM – s
DIANY 00 kg/zi si pe
la….2.0
cu vizi-
un om s,
“Sa fii visezi frumo el
une, sa sa lupti ca ac .

RESURSE UMANE
i
iar apo evina realitate -
d ri
vis sa sti la p -
te opre n
Sa nu tacol, sa mu a
s s
mul ob bucurie si i
u V
cesti c vei reusi”. e
a v
crezi c ca audiati li ca-
se pare de motiva fi
re t doar
u rs a i c o n c ret, sun prenor de
un c pute plu s ntre
ala? Ar ar, sim tanar a iitoare.
person ta situatie, d ” pe care un generatiilor v
c e a s re c e a z a
si a ”la le suge
re
demuri
teva in din Baia Mare
suc c e s

M&M
de m PRODUC
unca T
Se sp si mu – Amba
lte id la
parte u n e ca no ei… jul succe
a c ro sului:
a sp e c curaj,
us-o lor curajo ul este de puter
VI.1. EXIMBANK epop
Melin e
d
e
e
E
Vergil
neida
),
iu s
si (de
in ce
le
f
b
a p t
e
dintre i Mure ia r pov r a
acea cele ca san este estea
s r
ba sp ta nu es e confirm una
ci ca usa frum te doar o a ca
Strategiile şi politicile din sfera resurselor umane asi- gative, incluzând acorduri de tip malus sau de tip stau in busin os de un vor-
gură resursele corespunzătoare cantitativ și calitativ clawback. pozit lucrurile. ess chia poet,
ia In r
la Mik de dire 1994, a asa
îndeplinirii obiectivelor de afaceri ale băncii, printr-un c
palet im Braso tor de va lasat
Având în vedere criteriile referitoare la mărimea, or- i
cadru motivațional adecvat, prin evaluarea şi pregăti- desc de lem v, care fa nzari
h
ganizarea internă, natura, amploarea şi complexi- Prod ide prop n, pentru brica
rea profesională centrate pe dezvoltarea competen- u r
duce ct, spec ia firma – a-si
tatea activităților, pentru stabilirea proporționalității, r ia
flexib ea si com lizata in M&M
ţelor manageriale, tehnice şi lingvistice ale salariaților, ile. ercia
EximBank îndeplinește condițiile pentru neutralizarea lizare pro-
asigurând condiții optime de securitate și sănătate în a une
cerinței prevăzute de Regulamentul BNR nr. 5/2013 i gam
e larg
muncă. i de a
la art. 171(1) lit.1, politica de remunerare a băncii ne- l mbalaje
re p u n e Moinestiu
Politica de remunerare EximBank are la bază opiniile incluzând remunerație variabilă de tip non-cash sub d e fa m ili e ce
Afacerea
Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, cu misiu- forma de acțiuni, titluri sau instrumente legate de DYPETY – ducatorilor auto ca o fabri-
pe h ar ta p ro
d ea u sa construias Moinesti.
nea de a sprijini stabilirea unor practici de remunerare acțiuni. g an iu l
ritatile se tiune a fost municip supra Moi-
cand auto
sănătoase prin emiterea de opinii competente şi inde- In anii ’60 risme, prima lor op a pe platoul de dea te care tre-
tu ar
EximBank și-a desfășurat activitatea prin centra- ca de auto ia ar fi trebuit sa ap ar proiectul caii fera sa lege
pendente asupra politicilor și practicilor de remunera- Uzinele Dac re comuna Poduri,
d buia su-
la băncii și prin rețeaua teritorială formată din 21 de nestiului, sp Valea Trotu au
re şi asupra stimulentelor create pentru administrarea lu i d e B ac
unități teritoriale la sfârșitul anului 2017. La această ca
riscului, capitalului și lichidității, ținând cont de intere- se spune mai
dată banca avea un număr total de 354 angajați (in- a ca nt ar it
sele pe termen lung ale acționarilor. greu, iar uzris-
ina
clusiv conducerea executivă a băncii din care: 350 au to tu
d e
În vederea prevenirii conflictelor de interese, super- salariați pe perioadă nedeterminată și 4 salariați pe arut,
me a ap din
in ce le
vizarea implementării politicii de remunerare se face perioadă determinată, respectiv 263 de salariați în Mio-
urma, la
la toate nivelele superioare, în sensul că Adunarea centrală (inclusiv conducerea executivă a băncii) şi 91 ve ni .
Generală a Acționarilor decide condițiile şi termenii de salariați în unitățile teritoriale. La sfârșitul anului, din
remunerării membrilor Consiliului de Administrație, totalul de 354 salariați, 64% erau femei. Salariații cu
Consiliul de Administrație pentru membrii Comitetului studii superioare reprezintă 96% din total. FAVI
SAN
de Direcție, iar membrii Comitetului de Direcție pentru – alia
tul un
În ceea ce privește filiala EximAsig, la data de O tan
ei vie
ti lun
nivelul personalului de conducere de nivel mediu şi al Timis ara gi si
31.12.2017 numărul de salariați s-a menținut egal din m oara s-a absolvent sana
toase
celui de execuție. tele n anuale si gandit sa a de ingin
cu cel din anul 2016, respectiv 34 de salariați (inclu- s
le me aturale fo a studiez lase form erie chim
Sistemul de remunerare EximBank are pe lângă com- siv membrii organelor de conducere), continuându- cut 3 dicinale. Dlosite de e mai cu aulele com ica din
s
ponenta fixă de bază și o componentă variabilă, care se procesul de eficientizare a activităților din cadrul c h i m5 de ani, e la prim trabuni, m tentie tra plicate
iar Vir ul bre tam
necu i s t a g ai
inia F vet inre exact pla en-
nu poate depăși componenta fixă a remunerației tota- structurilor interne ale EximAsig, în vederea îndeplinirii cuta, n o s - aur s gistra nte-
-a tra t
le pentru fiecare salariat, aceasta fiind preponderen- obiectivelor asumate pentru perioada curentă și vii- o fe intr- nsfor au tre-
m m a
de a eie t din
tă. Componenta variabilă este corelată atât cu per- toare. facer
de i
ces, s u c-
formanţa individuală a fiecărui salariat, cât şi cu alte c
p o r t o u un
criterii ce țin de profilul de risc, performanţa financiară ce d f o li u
și perspectivele băncii pe termen mediu și lung. seste epa-
aces 5 0 0
tea, a produse
stazi, si
Banca aplică o politică flexibilă, putând reduce con- le reg tratament
asim e
siderabil sau chiar anula plata componentei variabile sub m naturale.
arca P
Favis e toate
în cazul unei performanţe financiare reduse sau ne- an.

www.eximbank.ro
38 RAPORT ANUAL 2017 RAPORT ANUAL 2017 39

În vederea cuantificării vulnerabilității structurii litate, stabilirea de limite maxime de concentrare pe

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
bilanțului la pierderi în condițiile unor modificări ad- clase de asigurări/riscuri, pe top clienți/expuneri, pe
verse ale ratelor dobânzii, banca derulează periodic monede precum şi încadrarea indicatorilor de risc în
simulări de criză corespunzătoare şi urmărește ca limitele stabilite pentru toleranţa la risc. Conducerea

MANAGEMENTUL nivelul capitalului deținut să acopere în permanenţă


acest risc.
societății este implicată activ în procesul de manage-
ment al riscurilor, în special în procesul periodic (cel
puțin anual) de modificare/actualizarea a Politicii și
RISCULUI În EximBank măsurarea, monitorizarea și controlul

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
Strategiei de Administrare a Riscurilor Semnificative,
riscului valutar se realizează prin intermediul indicato-
respectiv Politicii ORSA și Politicii privind activitățile
rilor poziția valutară individuală, poziția valutară totală
externalizate. Totodată, toate evenimentele de risc
şi V@R (pierderea potențială maximă estimată cu o
identificate (inclusiv cele potențiale) precum și moni-
probabilitate de 99%, pe care banca ar putea să o
torizarea indicatorilor de risc pentru riscurile semnifi-
înregistreze prin menținerea pozițiilor valutare curente
cative identificate de societate sunt analizate trimes-

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
timp de 1 zi).
trial în cadrul ședințelor Comitetului de Management
Administrarea riscului de lichiditate are ca obiectiv a Riscurilor (comitet din care fac parte membrii Comi-
menținerea unui raport optim între lichiditatea efec- tetului de Direcție) și raportare ulterior către Consiliul
tivă și obiectivele de profitabilitate, cu respectarea de Administrație.
Managementul riscurilor este parte integrantă a tutu- Strategia privind administrarea riscurilor semnificative cerințelor prudențiale referitoare la rezervele minime
ror proceselor decizionale şi de afaceri în cadrul Gru- stabilește profilul de risc pe care EximBank îl conside- obligatorii și indicatorii de lichiditate reglementați.

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
pului EximBank. Conducerea şi structurile Grupului ră acceptabil, toleranța și apetitul la risc pentru cate-
Supravegherea și limitarea riscul de lichiditate se
evaluează în mod continuu riscurile la care activitatea goriile de riscuri semnificative asumate de bancă, în
realizează printr-un sistem de limite ale pozițiilor de
să se poată expune neafectându-i atingerea obiec- vederea optimizării raportului dintre risc și profit pre-
lichiditate, zilnice şi pe un orizont de timp prestabi-
tivelor şi iau măsuri cu privire la orice modificare a cum și a corelării profilului de risc asumat cu cerințele
lit, menținând un stoc de active lichide de calitate,
condițiilor în care banca își desfășoară activitatea. de capital calculate de bancă în condițiile desfășurării
negrevate de obligații, compus din titluri de stat, în
unei activități bancare sănătoase și prudente.

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
În cadrul băncii, activitățile de administrare a riscurilor scopul de a acționa ca rezerve de lichiditate, pentru
se desfășoară în principal la următoarele niveluri: Administrarea şi controlul riscului de credit în Exim- obținerea de finanțare garantată de tipul: intraday,
Bank se realizează printr-o serie de mijloace şi regle- overnight, credite colateralizate, repo; suplimentar,
• atribuțiile Consiliului de Administrație (C.A.) și ale
mentări, incluzând: sunt monitorizați indicatorii: cerința de acoperire a ne-
Comitetului de Administrare al Riscurilor, ca organ
cesarului de lichiditate (LCR), finanțarea stabilă netă
consultativ și de asistare al C.A, pentru aprobarea și • un sistem adecvat de limite de concentrare a ex-
(NSFR), lichiditatea imediată, indicatori de avertizare

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
revizuirea periodică a profilului, apetitului, respectiv punerilor (pe contrapartide, expuneri mari, părți afili-
timpurie.
toleranţei la risc a băncii; ate, calitatea activelor, pe sectoare de activitate, pe
produse, pe monede, pe ţări, pe furnizori de garanții Riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier
• responsabilitatea Comitetului de direcție (C.D.) de a
etc), consecvente cu apetitul la risc, toleranţa la risc, este administrat prin dimensionarea corectă a active-
asigura implementarea strategiei și politicilor de ad-
profilul de risc și soliditatea capitalului băncii; lor şi a obligațiilor extrabilanțiere de a plăti, de a furni-
ministrare a riscurilor semnificative aprobate de C.A.
za o prestație sau de a oferi garanții reale, în raport cu
și de a dezvolta procedurile şi metodologiile pentru • un sistem de competențe de aprobare a fiecărei ex-

RESURSE UMANE
fondurile proprii ale băncii; pentru evaluarea acestui
identificarea, măsurarea, monitorizarea și controlul puneri/tranzacții, reglementări privind implementarea
risc se monitorizează indicatorul efectul de levier, cal-
riscurilor astfel încât banca să dispună de procese aprobărilor, administrarea şi monitorizarea continuă a
culat conform cerințelor Basel III.
eficace de administrare a riscurilor, în concordanţă expunerilor, gestionarea creditelor neperformante şi
cu natura și complexitatea activităților relevante; recuperarea lor etc. Banca utilizează indicatori de risc relevanți, cu limi-
te de încadrare, specifici fiecărei categorii de risc,
•
în procesul decizional, funcția de administrare a • reglementări privind analiza solicitărilor individuale
permanent adaptați evoluției activității și a mediului

RISCULUI
MANAGEMENTUL
riscurilor asigură luarea în considerare în mod co- de credit, a garanțiilor colaterale acceptate de către
economic. Aceștia sunt monitorizați periodic într-un
respunzător a aspectelor privind riscurile, însă bancă, precum şi privind evaluarea garanțiilor reale;
un proces de autoevaluare și prin controalele aferen-
responsabile pentru deciziile luate rămân unitățile
Datorită profilului său, portofoliul băncii este format te, luând în considerare îndeosebi implicațiile riscului
operaționale, funcțiile suport și, în ultimă instanță,
exclusiv din expuneri faţă de persoane juridice. În ca- operațional, a riscului reputațional, a riscului asociat
organul de conducere al băncii;
drul riscului de credit sunt incluse și riscul rezidual, activităților externalizate, a riscului strategic, a riscului

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
• gestionarea expunerii băncii la riscul valutar, riscul riscul de țară şi de transfer, riscul de concentrare a de conformitate.
de rată a dobânzii, riscul de lichiditate etc de către creditelor, riscul de decontare precum şi riscul valutar
Pentru indicatorii cu un nivel de risc ridicat sunt obli-
Managementul activelor şi pasivelor; asociat procesului de creditare în valută.
gatorii acțiuni de mitigare a riscurilor.
• administrarea operațională a riscurilor, la nivelul la Banca evaluează riscul de rată a dobânzii prin inter-
În ceea ce privește managementul riscului la nivelul
care acestea sunt create; mediul următorilor indicatori:
filialei EximAsig, acesta constă în identificarea, eva-

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
• funcția independentă de revizuire a Departamentu- • modificarea potențială a valorii economice la un şoc luarea, monitorizarea, controlul și raportarea, către
lui de Audit Intern. standard de 200 puncte de bază (metoda standardi- organul de conducere, a riscurilor care ar putea avea
zată, conform Regulamentul BNR nr.5/2013) un impact negativ asupra activității societății. În acest
Funcțiile de monitorizare și control al riscurilor băncii
sens la nivelul filialei EximAsig se urmărește dimen-
au definite responsabilități clare, independente faţă • analiza gap şi indicatorii venit net din dobânzi și
sionarea rezervelor tehnice în condiții de procentua-
de funcțiile de asumare de expuneri la risc. marja netă de dobândă.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 41

tosi
hi sana
ntru oc

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
i pe nt im-
ED – Soluti simt su
OPTIM o rg a nele de ala. Intr-ade-
oi toate o viata norm daca ar fi sa
dintre n m r -
tr u fiecare ajuta sa duce e simturi, da ierdem vede

SISTEMUL DE CONTROL
P e n tr p -
o rt a n te si ne
fa ra u nul din ra sa nu ne chilor”). Asa
p i fe o
a r, p u tem tra uranta am pre i ca pe lumina ii mai cu grija
v , cu sig “a iub n
c roma
alegem aici si expresia nu-si pazes
e
rea (de ic de pe lum

INTERN

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
dar, nim a ochilor,
in
ca lum 25 de ani,
iar, de d Brasov
Optime nul dintre
este u le lor ofe-
ajutoarelutii pentru
rind so atosi.
n
ochi sa

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
DINA
o ide MIC – Mo
e de
busindelare ma
ess d s
La o e pes e plastice
s te 7 m …
tifica impla priv il. lei
pe an
din a zeci de o ire, in sta
c b
si pa est mate iecte din nga sau in Banca dezvoltă și menține un cadru solid și cuprin- În ceea ce privește controlul intern la nivelul filialei Exi-

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
n
tru in a la echiprial. De la plastic sa dreapta,
zeaza dustrii cu amente banalul p u care au putem id zător aferent controlului intern, având implementate mAsig, se aplică aceeași procedură de armonizare a
cel m g me ah co en
ai po rad ridica dicale sa ar de unic mponent - funcții independente de control specifice: funcția de strategiilor şi politicilor, prin avizarea acestora de către
pular t de u ech a folo e
mate p ip s administrare a riscurilor, funcția de conformitate și structurile organizatorice relevante ale băncii, Grupul
rial a erforman amente inta
l seco ta, to pen-
lulu ate funcția de audit intern, dar atribuie structurilor interne urmărind armonizarea proceselor şi cadrului de gu-
ticul. i nostru – utili-
si teh Cata m plas- ale băncii responsabilitatea principală pentru stabili- vernanţă la nivelul tuturor structurilor şi entităților.
spate nologie s unca rea şi menținerea unor proceduri adecvate de control
sau le unui ta in

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
b În acest sens, funcțiile de control intern ale băncii
dus sofisticat anal intern.
d
spun in plastic pro- efectuează, cu acordul sau la solicitarea structurii de
e C
Mard onst , ne Cadrul aferent controlului intern este structurat pe 3 conducere, misiuni de verificare la filiala EximAsig, lu-
torul ale, adminantin
SRL firmei Din ista- niveluri: ând în timpul controlului măsuri operative de reme-
mai b din Buza amic diere a deficienţelor constatate sau stabilind plan de
u
de se ine de un . De • Primul nivel al controalelor este implementat ast-
AL – col, a sfe măsuri, cu termene de realizare și persoane respon-
TER N A T IO N
une
c re te p lica s rt fel încât să asigure faptul ca tranzacțiile sunt co-
CANAH IN nepii, planta-min dustr le acesstdeez

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
e-ltat
ca a biius . ines i vo sabile.
Povestea d e-al treile in
in
anii ’9-0, a rect efectuate. Controalele sunt realizate de către
es te ce l re ca re ,
rnational scu cel ca ical (deve- entitățile care își asumă riscuri și sunt încorporate
Canah Inte afaceri Dan Lazare icale Rombel Med 05, antre-
o m ul d e rv ic ii m ed o ft . In 20
de e se lS iesit din în procedurile specifice. Responsabilitatea pentru
e firmei d de IT Tota prenorul a ile si a
pus bazel ver) si companiei acer
ni ta M ed ic o to at e af
te mo-
această zonă este delegată către fiecare structură
decis ca es mentul internă.
o
mentul m ui nou
inceperii undevenit

RESURSE UMANE
business •
Al doilea nivel al controalelor este exercitat de
ul dintre
astazi un fabri- funcția de administrare a riscurilor şi funcția de con-
principalii eni de
canti euro turale
p formitate.
na
produse
te de ca- • Al treilea nivel al controalelor este realizat de funcția
din semin
nepa. de audit intern, care evaluează și verifică periodic

RISCULUI
MANAGEMENTUL
completitudinea, funcționalitatea și gradul de adecva-
MAR re a cadrului aferent controlului intern.
Sigur COSER –
…da P
ca im oti trai d Se asigură astfel derularea unor operațiuni efica-
bini p in
In ur asiun afaceri c
i-au ma cu v ea cu u
stiint legume? ce şi eficiente, controlul corespunzător al riscuri-
felicit r
pentr at pe eo 17 an a
lor, desfășurarea prudentă a activității, credibilitatea
u
nolog ca au a Marius i, n-au
ii le s sa P e f o s t
prea . Nu urme trache s multi ce informațiilor financiare şi nefinanciare raportate, atât

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
la era ze Fa i Cos i care
c t
sa te odam u lt a tea d el Pohrib intern, cât şi extern, precum şi conformitatea cu ca-
e B io
a g r i c faci teh- drul legal și de reglementare, cerințele de suprave-
cu ulto
diplo r ghere şi regulile şi deciziile interne ale băncii.
ma… -
paca d i n
te, a
sub r
l
spec i n i a
ialist
in re ii

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
uman surse
e.

www.eximbank.ro
RAPORT ANUAL 2017 43

l
ustaru
cand sare m
u l creste
siness

ȘI A GRUPULUI
GENERALĂ A BĂNCII
PREZENTARE
IT O – Bu le care
PAPAL recolte
a te la uda cu de mandrie.
p o v e i
mai se are noi moti aici mustar s
aca nu a
s i, chiar d orasul Codle anie produce

STRATEGIE ȘI
To tu t, p
nsacra e ani, o com
l-au co
e p e s te 22 d ng
D
care aju
sosuri tara. Este
in toata de Papa-

PRIORITĂȚI

2017
ROMÂNESC ÎN ANUL
MACROECONOMIC
CONTEXTUL
vorba n brand
lito, u reusit sa
care a na pe pi-
u
se imp aneasca.
m
ata ro pana la
l
Drumu perfor-
aceasta fost insa
a
manta plin de in-
lung si

REALIZĂRI
OBIECTIVE ȘI
ANUL 2017:
COMERCIALĂ ÎN
ACTIVITATEA
.
cercari
ANPA
L–O
aface
re im
Aflat pach
la
Alin P un pas etata
o d e frum
p
castig a, se d majora os
giner a t oare, e z v o t , b usine
ia lt a p s
anter electronis r cartonu e an ce tr sul Anpal, EximBank își întărește în continuare poziția pe piața rilor şi a absorbţiei fondurilor europene, în creșterea
l e
altce ior anului t, Alin Po i-a purta ce. A miz construit

INDIVIDUALĂ
CONSOLIDATĂ ȘI
SITUAȚIA FINANCIARĂ
v t
fic cu a. “Eram 2000. Cas pa activa noroc. D at pe car de furnizorilor de soluții financiare destinate segmentului competitivității IMM-urilor. În 2018 EximBank vizează
un pr ta tig in e te
odus nar si do a destul domeniu profesie in a corporate, iar prioritățile sale strategice sunt armoni- asumarea unui rol activ în cadrul grupurilor de lucru
”, isi r
amin eam sa fa de bine, d l vanzarilo -
teste c a
antre ceva, sa r isi dorear zate cu coordonatele guvernamentale și obiectivele internaţionale în sfera creditelor şi garanţiilor la export
preno m
rul br a identi- macroeconomice, ținând totodată cont de cerințele și şi a grupurilor specializate pe problematica băncilor
A ob asov
ca m rvat at ean.
s e constrângerile pieței în conjunctura actuală. promoţionale şi de dezvoltare, în vederea susţinerii
prod e parte unci
a r
u
pach se vin din priorităţilor României şi corenţa mesajului public în di-

CATORI FINANCIARI
PRINCIPALILOR INDI-
LULUI ȘI DINAMICA
ADECVAREA CAPITA-
e Prin strategia de afaceri pentru anii 2018-2019, Exim-
de c tate in im- alogul internaţional.
la id arton. Ia cutii Bank urmărește în primul rând să își consolideze por-
e r
a fos e la afa de tofoliul de produse și să își fidelizeze clienții, pe criterii Monitorizarea acestei activităţi va avea coordonatele
pas. t doar un cere
mic prudențiale, antrenându-și mai departe în mod con- următorilor indicatori cantitativi:
trolat resursele pentru dezvoltarea activității.
• creşterea numărului băncilor comerciale partenere –
ROD – t la succes Pentru cuantificarea obiectivelor planului de activitate pentru facilitarea accesului la finanţare a IMM-urilor,
CABTEC P s cablat permanen

CORPORATIVĂ
GUVERNANȚA
trebui sa
Un b u si n es va urma va pentru anul 2018, dimensionarea capacităţilor nece- exportatorilor şi firmelor care realizează proiecte cu
d e b us iness care aud, judet care in
stea Nas a-
mari pove ul Bistrita luri a Rom sare şi a bugetului băncii, s-au stabilit parametri nor- fonduri europene;
Pentru a ur bare pana in judet de ”fabrica de cab zona care
m o p lim re nu m el e p ro fil d in
face at e eparte o mativi şi criterii orientative de performanţă a activității
si-a castig ducatori d duc mai d traditia
ultimii ani ta densitatii de pro • creşterea în 2018 a volumelor noi de finanțări, ga-
ei ” d at o ri p ar te din comerciale pentru anul 2018, separat pentru activita-
ni Mergem ranţii, plafoane de garanții IMM, contragaranții și
locului. tea NCP şi NCS.
tru ca, in
acolo pen asigurări; portofoliul de produse va fi adaptat la ne-
ensitate
aceasta d functi-

RESURSE UMANE
de cabluri Cabtec În privinţa activităţii NCP EximBank, s-au stabilit ur- voile reale ale clientelei țintă, în concordanţă cu evo-
oneaza si afacere mătorii indicatori cantitativi: luţia reglementărilor şi a bunelor practici la nivelul
Prod, o e Gelu
detinuta
d Uniunii Europene şi la nivel OCDE;
liga care • creșterea veniturilor generate din finanțări, scrisori
si Elena G o uma-
ri
pune cu b judetu- de garanție și acreditive; • creşterea numărului de clienți ţintă.
a
rul la faim blurilor.
lui in ale ca • creșterea volumului veniturilor din produse comple- Dezvoltarea activităţii, atât NCP, cât şi NCS, presupu-

RISCULUI
MANAGEMENTUL
mentare activității de creditare (cash management, ne concomitent optimizarea şi eficientizarea mobiliză-
NEDE
mai m IAS COM activități de trezorerie); rii resurselor, a mijloacelor de realizare a obiectivelor,
ult de –
Din 1 cat u ”Redam reflectate în următoarele măsuri şi indicatori calitativi:
n slo a
tie, Z 993 incoa gan pei purita • menținerea calității portofoliului;
tea”,
plan iua Mond ce, omenir • creșterea numărului de unități teritoriale, asigurând
im
tiona portant iala a Ape ea celebr • creșterea cotei de piață pe segmentul corporate -
r a prezența EximBank pe piețele regionale și creșterea
pentr ea durab apei pot i pentru eaza, pe 2
il a a
— “ u 2017 a a resur bile si a p aduce in 2 mar-
EximBank îşi propune continuarea creşterii organi-

CONTROL INTERN
SISTEMUL DE
selor volumelor de vânzări;
apa Apa si le
de ap da pentr prim- ce astfel încât la sfârșitul anului 2018 cota de piaţă
a, iar u
ta” — uza- tema ges- pe segmentul corporate să se ridice la 2,5%. • creșterea numărului de angajați în rețeaua extinsă
axata a fost zilei
rezid pe apa de unități teritoriale și motivarea forței de vânzări;
uala, Activitatea EximBank în calitate de mandatară a
trebu ce
cepu ie per- statului român, ca membru al Uniunii Europene se •
creșterea calității serviciilor oferite clienților Exim-
ta ca
resur o
roasa sa valo- aliniază Strategiei Naționale de Export pe orizontul Bank – prin creșterea gradului de automatizare a
p

PRIORITĂȚI
STRATEGIE ȘI
eco e ntru
circu n o m i a
2014-2020 şi Programelor Operaționale sectoriale fluxurilor de lucru și dezvoltarea canalelor alternative
lara.
cu finanțare europeană ale României pentru aceeaşi cu suport tehnologic;
perioadă, urmărind și pe această cale creşterea rolu-
• abordare standardizată, criterială, a clienților mici;
lui său în susţinerea obiectivelor de interes public, în
abordare simplificată a clienților mijlocii; aborda-
dezvoltarea durabilă a economiei, creşterea exportu-

www.eximbank.ro
44 RAPORT ANUAL 2017

rea personalizată pentru clienți cu volume mari și • intensificarea relațiilor cu Asociația Antreprenorilor
Autorități Publice Locale (APL) printr-o politică spe- în Construcții, cu diversele asociații profesionale
cifică corelativă din punctul de vedere al riscului care activează în domeniul construcțiilor sau pre-
tranzacției, prețului, concurenței bancare și duratei stărilor de servicii în docmeniul construcțiilor (răs-
de creditare propuse; punderi profesionale precum cea a arhitecților sau
a societăților de construcții, etc.);
• promovarea creditelor de investiții și susținerea atra-
gerii de fonduri structurale de către companiile cu • inițierea și dezvoltarea canalului de distribuție ban-
rezultate financiare bune, active în domenii impor- cassurance în parteneriat cu bănci comerciale de
tante ale economiei româneşti; prestigiu; manifestarea deschiderii către parteneria-
tele de tip co-asigurare;
•
creșterea profitabilității portofoliului existent, prin
îmbunătățirea cross-sell și diminuarea proactivă a •
dezvoltarea de noi produse de asigurare a
costului de risc; creanțelor comerciale (polițe umbrelă, polițe cu limi-
te discreționare);
• actualizări și dezvoltări de produse standardizate,
pachete de produse de creditare, diferențiate în • creșterea eficienței departamentelor și a gradului de
funcție de tipologia clientului și continua eficientiza- securizare a polițelor;
re a produselor.
• efectuarea de analize de profitabilitate pe fiecare
Filiala EximAsig și-a stabilit pentru anul 2018: produs în parte; optimizarea programelor de reasi-
gurare.

BANCA DE
• continuarea procesului de dezvoltare prin cultiva-
rea parteneriatelor cu instituții private și totodată cu
instituții de stat, în special cu structurile autorităților
publice și companiile subordonate lor care benefici-
ază de diverse surse de finanțare pentru lucrări de
infrastructură sau dezvoltare a zonei;
EXPORT IMPORT
A ROMÂNIEI
CONSILIUL DE ADMINSTRAȚIE
EXIMBANK S.A.
________________________________________
Vasile SECĂREȘ | Președinte

SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE


31 DECEMBRIE 2017

ÎNTOCMITE ÎN CONFORMITATE CU STANDARDELE INTERNAȚIONALE DE


RAPORTARE FINANCIARĂ ADOPTATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ

www.eximbank.ro
46 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 47
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

CUPRINS DECLARAȚIE PRIVIND RESPONSABILITATEA PENTRU


ÎNTOCMIREA SITUAȚIILOR FINANCIARE CONSOLIDATE
I. CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE CONSOLIDAT ȘI INDIVIDUAL 54
ȘI INDIVIDUALE
II. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ A PROFITULUI SAU PIERDERII
ȘI A ALTOR ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 55 În conformitate cu articolul 10, aliniatul 1 din Legea Contabilității nr.82/1991, răspunderea pentru organizarea și
III. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ A POZIȚIEI FINANCIARE 56 conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația
gestionării unității respective.
IV. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ A MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII 58
În calitate de Președinte Executiv al Băncii de Export – Import a României –EximBank S.A., conform articolelor
V. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ A FLUXURILOR DE TREZORERIE 62 30 si 31 din Legea Contabilității nr.82/1991, îmi asum răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare la data
de 31 decembrie 2017, la nivel consolidat pentru Grupul Banca de Export-Import a României-EximBank SA,
respectiv la nivel individual pentru Banca de Export-Import a României- EximBank SA și confirm că:
NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE a) Politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare consolidate și individuale la data de 31 de-
CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE 63 25. Datorii privind clientela 109 cembrie 2017 sunt în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară adoptate de
01. Informații generale 63 26. Provizioane 110 Uniunea Europeană la data de 31.12.2017 și implementate în baza Ordinului Băncii Naționale a României
Nr. 27/2010 cu modificările și completările ulterioare;
02. Principii, politici și metode contabile  63 27. Alte datorii 111
b) Situațiile financiare consolidate și individuale la data de 31 decembrie 2017 oferă o imagine fidelă a
03. Venituri din dobânzi 85 28. Alte datorii diverse 112 poziției financiare, performanței financiare și a celorlaltor informații referitoare la activitatea desfășurată;
04. Cheltuieli cu dobânzile 86 29. Venituri în avans și cheltuieli angajate 112 c) Grupul Banca de Export – Import a României – EximBank S.A., respectiv Banca de Export – Import a
05. Câștig/(pierdere) din depreciere active 30. Capital social 113 României – EximBank S.A își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
financiare și garanții acordate 86 Grupul Banca de Export-Import a României- EximBank SA cuprinde Banca de Export-Import a României- Exim-
31. Dividende 113
06. Câștig/(pierdere) din diferența de curs valu- Bank SA și Compania de Asigurări - Reasigurări Exim România S.A..
32. Rezultat reportat 113
tar, instrumente financiare derivate Banca de Export-Import a României- Eximbank SA este societatea mamă a Grupului, cu sediul principal în strada
și tranzacționare 86 33. Rezerve  114 Barbu Delavrancea nr. 6A, sector 1, București, România și este înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul
07. Rezultat net aferent investițiilor în instrumen- 34. Rezerva aferentă instrumentelor J40/8799/1992.
te financiare disponibile pentru vânzare 87 financiare disponibile pentru vânzare 114 Compania de Asigurări - Reasigurări Exim Romania S.A. este filiala Grupului, cu sediul în B-dul Aviatorilor, nr.
08. Venituri din comisioane, net 87 35. Datorii contingente, angajamente 33, Parter, Sector 1, București, România și este înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul J40/3151/2009.
și aranjamente de leasing 115
09. Venituri din asigurări, net 88
36. Managementul riscului 116
10. Alte venituri 88
37. Riscul de credit 120
11. Salarii și alte cheltuieli asimilate 88
38. Riscul de lichiditate 127 Președinte Executiv,
12. Alte cheltuieli de exploatare 89
39. Riscul de piață 133 Traian Sorin Halalai
13. Impozitul pe profit 89
40. Cerințe de capital 143
14. Conturi deschise la Banca Naționala
a României 91 41. Valoarea justă a instrumentelor financiare 143
15. Creanțe asupra instituțiilor de credit 91 42. Tranzacții cu părți afiliate 146
16. Instrumente financiare derivate 92 43. Evenimente ulterioare datei bilanțului 149
17. Credite 92
18. Investiții 95
19. Imobilizări corporale și necorporale 98
20. Investiții Imobiliare 106
21. Alte active 106
22. Datorii privind băncile 107
23. Depozite atrase de la MFP 107
24. Remunerarea operațiunilor în mandat 109

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
54 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 55
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

I. CONTUL DE PROFIT SAU PIERDERE II. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ A


CONSOLIDAT ȘI INDIVIDUAL PROFITULUI SAU PIERDERII ȘI A ALTOR ELEMENTE
ALE REZULTATULUI GLOBAL
NOTA 31-DEC-17 31-DEC-16
GRUP BANCA GRUP BANCA 31-DEC-17 31-DEC-16
Venituri din dobânzi 3 137.552 136.777 129.036 128.332 GRUP BANCA GRUP BANCA
Cheltuieli cu dobânzile 4 -30.265 -30.268 -23.953 -23.977 Profitul net al perioadei 21.240 14.809 4.287 5.273
Venituri din dobânzi, net 107.287 106.509 105.083 104.355
Alte elemente ale rezultatului global nete de -41.065 -41.065 -10.436 -10.436
Venituri din comisioane 26.678 26.679 25.543 25.543 impozit

Cheltuieli cu comisioanele -2.552 -2.514 -1.812 -1.778


Venituri din comisioane, net 8 24.126 24.165 23.731 23.765 Alte elemente ale rezultatului global
reclasificabile în contul de profit și pierdere -41.065 -41.065 -10.964 -10.964
în perioadele viitoare
Venituri din prime brute subscrise, nete de reasigurare 4.944 - 6.642 - Câștiguri/(pierderi) nete din reevaluarea
instrumentelor financiare disponibile pentru -48.887 -48.887 -13.052 -13.052
Venituri din prime brute subscrise 12.831 - 11.625 - vânzare
Prime brute subscrise cedate în reasigurare -7.885 - -4.983 - Impozit amânat aferent instrumentelor financiare 7.822 7.822 2.088 2.088
disponibile pentru vânzare
Variația rezervelor tehnice, net de reasigurare 4.058 - -9.795 -
Venituri din comisioane de reasigurare
Alte elemente ale rezultatului global
1.523 - 824 - nereclasificabile în contul de profit și - - 526 526
Cheltuieli de achiziție și alte cheltuieli de subscriere -1.243 - -3.266 - pierdere în perioadele viitoare

Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare -172 - -427 - Surplus din reevaluare - - 626 626

Daune aferente contractelor de asigurare -18.329 - -12.866 - Impozit amânat aferent surplus din reevaluare - - -100 -100

Daune cedate în reasigurare 18.157 - 12.439 -


Rezultat net activități asigurare 9 9.112 - -6.022 - Alte elemente 2 2
Total rezultat global pentru perioadă -19.825 -26.256 -6.149 -5.163

Câștig din diferența de curs valutar 6 16.361 15.992 9.058 9.202


(Pierdere)/câștig din instrumente financiare derivate 6 -3.977 -3.977 3.274 3.274 Profit net / (pierdere) atribuibil (a): 21.240 - 4.287 -

Câștig din Investiții financiare disponibile pentru Intereselor care nu controlează 30 - -431 -
7 4.279 4.279 26.275 26.275
vânzare
Câștig din Investiții imobiliare 20 455 455 1.869 1.869 Rezultat global atribuibil: -19.825 - -6.149 -
Alte venituri 10 6.661 6.488 8.050 6.035 Intereselor care nu controlează 30 - -431 -
Venit operațional 164.304 153.911 171.318 174.775

Situațiile financiare au fost avizate de Consiliul de Administrație în data de 13 aprilie 2018.


Salarii și alte cheltuieli asimilate 11 -68.881 -64.087 -66.051 -60.689
Cheltuieli cu amortizarea 19 -6.636 -6.591 -7.952 -7.855
Alte cheltuieli de exploatare 12 -31.508 -28.824 -29.628 -24.358
Pierdere din depreciere active financiare, angajamente 5 -30.444 -34.005 -63.945 -77.144
și garanții acordate

Profit brut înainte de impozitare 26.835 20.404 3.743 4.729


(Cheltuială)/venit din impozit pe profit curent și amânat 13 -5.595 -5.595 544 544
Profit net 21.240 14.809 4.287 5.273

Situațiile financiare au fost avizate de Consiliul de Administrație în data de 13 aprilie 2018.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
56 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 57
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

III. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ


A POZIȚIEI FINANCIARE

NOTA 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16


ACTIVE GRUP BANCA GRUP BANCA
Numerar 424 405 554 528
Instrumente financiare derivate 16 1.627 1.627 1.366 1.366
Conturi la Banca Națională a României 14 206.689 206.689 80.792 80.792
Creanțe asupra instituțiilor de credit 15 203.634 177.027 117.804 88.843
Instrumente financiare de tranzacționare 18 73.909 73.909 17.582 17.582
Instrumente financiare disponibile pentru vânzare 18 2.153.458 2.153.458 1.810.507 1.810.507
Instrumente financiare deținute până la scadență 18 40.501 - 15.666 -
Credite, net 17 2.823.682 2.823.682 2.159.979 2.159.979
Investiții în filiale, din care: 18 - 44.123 - 29.432
Împrumut convertibil în acțiuni 18 - 20.080 - -
Imobilizări corporale, net 19 12.752 12.596 14.200 14.080
Imobilizări necorporale, net 19 5.230 5.205 5.945 5.940
Investiții imobiliare, net 20 39.724 39.724 39.269 39.269
Alte active 21 73.649 12.936 74.206 23.572
Impozit amânat, activ 3.210 3.210 - -
Total active 5.638.489 5.554.591 4.338.260 4.271.890

DATORII ȘI CAPITALURI PROPRII


Instrumente financiare derivate 16 3.008 3.008 1.941 1.941
Depozite de la bănci 22 517.461 517.461 497.717 497.717
Depozite de la Ministerul Finanțelor Publice 23 1.647.841 1.647.841 1.702.187 1.702.187
Depozite de la clientelă 25 2.304.377 2.305.044 962.939 962.940
Venituri amânate și cheltuieli angajate 29 14.626 14.620 11.962 11.944
Provizioane 26 20.552 16.104 21.550 17.214
Alte datorii 27 107.825 20.790 91.545 16.173
Impozit amânat, pasiv 13 - - 758 758
Total datorii 4.615.690 4.524.868 3.290.599 3.210.874

Capital social 30 1.701.474 1.701.474 1.701.474 1.701.474


Rezultat reportat 32 6.426 13.994 -8.715 5.243
Rezultat reportat, aplicare IAS 29 32 -900.714 -900.714 -900.714 -900.714
Rezerve 33 226.422 226.282 225.390 225.261
Rezerva din reevaluare imobilizări corporale 33 25.661 25.661 25.661 25.661
Rezerva aferentă instrumentelor financiare disponibile 34 -36.974 -36.974 4.091 4.091
pentru vânzare
Total capitaluri proprii atribuibile acționarilor 1.022.295 1.029.723 1.047.187 1.061.016
companiei mamă
Interese care nu controlează 504 - 474 -

Total capitaluri proprii 1.022.799 1.029.723 1.047.661 1.061.016


Total datorii și capitaluri proprii 5.638.489 5.554.591 4.338.260 4.271.890

Situațiile financiare au fost avizate de Consiliul de Administrație în data de 13 aprilie 2018.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
58 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 59
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

IV. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ A


MODIFICĂRILOR CAPITALURILOR PROPRII

REZERVA AFERENTĂ REZULTAT REPORTAT, TOTAL ATRIBUIBIL


REZERVA DIN INVESTIȚIILOR FINANCIARE REZULTATUL INTERESE CARE NU
CONSOLIDAT - 2016 CAPITAL SOCIAL REZERVE INFLATARE CAPITAL DEȚINĂTORILOR DE ACȚIUNI TOTAL CAPITAL
REEVALUARE DISPONIBILE PENTRU REPORTAT CONTROLEAZĂ
SOCIAL IAS 29 ÎN COMPANIA MAMĂ
VÂNZARE

Sold la 1 ianuarie 2016 1.701.474 25.135 15.055 225.149 -900.714 26.230 1.092.329 665 1.092.994

Reevaluare AFS - - -10.964 - - - -10.964 - -10.964

Reevaluare clădiri/terenuri - 526 - - - - 526 - 526

Alte elemente ale rezultatului - - - 1 - 1 2 - 2


reportat

Profitul exercițiului financiar - - - 236 - 4.482 4.718 -431 4.287

Rezultat global - subtotal - 526 -10.964 237 - 4.483 -5.718 -431 -6.149

Dividende acordate acționarilor - - - - - -39.197 -39.197 - -39.197

Majorare capital social - - - - - - - 13 13

Modificare interese minoritare - - - 4 - -231 -227 227 -

Sold la 31 decembrie 2016 1.701.474 25.661 4.091 225.390 -900.714 -8.715 1.047.187 474 1.047.661

REZERVA AFERENTA REZULTAT REPORTAT, TOTAL ATRIBUIBIL


REZERVA DIN INVESTIȚIILOR FINANCIARE REZULTATUL INTERESE CARE NU
CONSOLIDAT - 2017 CAPITAL SOCIAL REZERVE INFLATARE CAPITAL DEȚINĂTORILOR DE ACȚIUNI TOTAL CAPITAL
REEVALUARE DISPONIBILE PENTRU REPORTAT CONTROLEAZĂ
SOCIAL IAS 29 IN COMPANIA MAMA
VÂNZARE

Sold la 1 ianuarie 2017 1.701.474 25.661 4.091 225.390 -900.714 -8.715 1.047.187 474 1.047.661

Reevaluare AFS - - -41.065 - - - -41.065 - -41.065

Reevaluare clădiri/terenuri - - - - - - - - -

Alte elemente ale rezultatului - - - - - - - - -


reportat

Profitul exercițiului financiar - - - 1.032 - 20.178 21.210 30 21.240

Rezultat global - subtotal - - -41.065 1.032 - 20.178 -19.855 30 -19.825

Dividende acordate acționarilor - - - - - -5.037 -5.037 - -5.037

Majorare capital social - - - - - - - - -

Modificare interese minoritare - - - - - - - - -

Sold la 31 decembrie 2017 1.701.474 25.661 -36.974 226.422 -900.714 6.426 1.022.295 504 1.022.799

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
60 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 61
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

REZERVA AFERENTĂ
REZERVA DIN REZULTAT REPORTAT, INFLATARE
BANCA - 2016 CAPITAL SOCIAL INVESTIȚIILOR FINANCIARE REZERVE REZULTATUL REPORTAT TOTAL CAPITALURI PROPRII
REEVALUARE CAPITAL SOCIAL IAS 29
DISPONIBILE PENTRU VÂNZARE

Sold la 1 ianuarie 2016 1.701.474 25.135 15.055 225.024 -900.714 39.402 1.105.376

Reevaluare AFS - - -10.964 - - - -10.964

Reevaluare clădiri/terenuri - 526 - - - - 526

Alte elemente ale rezultatului - - - 1 - 1 2


reportat

Profitul exercițiului financiar - - - 236 - 5.037 5.273

Rezultat global - subtotal - 526 -10.964 237 - 5.038 -5.163

Dividende acordate acționarilor - - - - - -39.197 -39.197

Sold la 31 decembrie 2016 1.701.474 25.661 4.091 225.261 -900.714 5.243 1.061.016

REZERVA AFERENTĂ
REZERVA DIN REZULTAT REPORTAT, INFLATARE
BANCA – 2017 CAPITAL SOCIAL INVESTIȚIILOR FINANCIARE REZERVE REZULTATUL REPORTAT TOTAL CAPITALURI PROPRII
REEVALUARE CAPITAL SOCIAL IAS 29
DISPONIBILE PENTRU VÂNZARE

Sold la 1 ianuarie 2017 1.701.474 25.661 4.091 225.261 -900.714 5.243 1.061.016

Reevaluare AFS - - -41.065 - - - -41.065

Reevaluare clădiri/terenuri - - - - - - -

Alte elemente ale rezultatului - - - - - - -


reportat

Profitul exercițiului financiar - - - 1.021 - 13.788 14.809

Rezultat global - subtotal - - -41.065 1.021 - 13.788 -26.256

Dividende acordate acționarilor - - - - - -5.037 -5.037

Sold la 31 decembrie 2017 1.701.474 25.661 -36.974 226.282 -900.714 13.994 1.029.723

Situațiile financiare au fost avizate de Consiliul de Administrație în data de 13 aprilie 2018.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
62 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 63
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

V. SITUAȚIA CONSOLIDATĂ ȘI INDIVIDUALĂ NOTE LA SITUAȚIILE FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI


A FLUXURILOR DE TREZORERIE INDIVIDUALE

31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16 01. INFORMAȚII GENERALE


NOTA
GRUP BANCA GRUP BANCA
Banca de Export-Import a României- EximBank S.A. nefăcând obiect al consolidării în calitate de filială a
FLUXURILE DE TREZORERIE DIN ACTIVITĂȚILE DE EXPLOATARE
(„banca” sau „EximBank”) a fost înființată în anul 1992 unui alt Grup.
Profit înainte de impozitare 26.835 20.404 3.743 4.729 ca societate comercială pe acțiuni, având ca acționar
Ajustări: 48.226 51.742 79.750 92.852 majoritar statul român, acesta deținând în prezent prin Compania de Asigurări - Reasigurări Exim România
Amortizarea mijloacelor fixe 19 6.636 6.591 7.952 7.855 Ministerul Finanțelor Publice, un procent de 95,374% S.A. („EximAsig”) a fost înființată în 2009 ca entitate
Ajustări pentru depreciere active financiare și din capitalul social. specializată în furnizarea de asigurări pentru riscuri fi-
5 42.356 45.917 79.520 93.148
garanții acordate nanciare, atât pentru operațiunile de afaceri interne
Alte provizioane -311 -311 -5.227 -5.656 Conform Legii 96/2000 și modificărilor ulterioare, cât și externe. Filiala a devenit operațională în luna
Alte ajustări aferente elementelor nemonetare -455 -455 -2.496 -2.496 banca operează atât în numele statului, cât și în nume august a anului 2010, fiind autorizată pentru activi-
Modificări ale activelor de exploatare -760.818 -749.494 -408.349 -405.283 propriu oferind pentru persoanele juridice legal consti- tatea de asigurare credite și garanții. Produsele sale
tuite, rezidente sau nerezidente, finanțări, cofinanțări, sunt concepute pentru companiile care fac afaceri
Reducerea / (creșterea) credite clientelă -705.450 -705.450 -391.482 -391.482
refinanțări, garantări, alte operațiuni bancare, asigu- cu parteneri interni și externi în domeniul comerțului,
Reducerea / (creșterea) activelor de
tranzacționare -56.328 -56.328 -19.124 -19.124 rări și reasigurări ale operațiunilor de comerț exterior producției, transportului, construcțiilor, factoring, in-
românesc. dustriei petroliere și serviciilor informatice. Sediul fili-
Reducerea / (creșterea) altor active 960 12.284 2.212 5.323
alei este în B-dul Aviatorilor, nr. 33, parter, sector 1,
Modificări ale datoriilor de exploatare 1.321.811 1.310.160 509.715 497.860
Sediul principal al băncii este în strada Barbu De- București.
(Reducerea) /creșterea sumelor datorate băncilor 19.744 19.744 483.199 483.199 lavrancea nr. 6A, sector 1, București, România și
(Reducerea) /creșterea sumelor datorate clientelei 1.342.104 1.342.104 -13.434 -13.434 este înregistrată la Registrul Comerțului cu numărul Banca controlează activitatea desfășurată de filiala sa
(Reducerea) /creșterea altor datorii -40.036 -51.687 39.949 28.094 J40/8799/1992. La 31.12.2017 banca are 21 unități EximAsig, deținând la 31.12.2017 97,05% din capi-
Impozit pe profit (plătit) / recuperat 8.858 8.858 -16.848 -16.848 teritoriale din care o sucursală în București și 20 talul social, respectiv 97,05% la 31.12.2016.
Numerar net folosit în activitatea de agenții în orașele: București, Bacău, Brașov, Buzău,
644.912 641.670 167.966 173.310
exploatare Cluj, Constanța, Craiova, Oradea, Timișoara, Iași, Si- Situațiile financiare consolidate și individuale ale
FLUXURILE DE TREZORERIE DIN ACTIVITĂȚILE DE INVESTIȚII biu, Pitești, Târgu Mureș, Ploiești, Galați, Arad, Râm- băncii, respectiv ale Grupului pentru anul încheiat la
Achiziții de Investiții financiare -1.641.343 -1.616.507 -2.248.938 -2.238.981 nicu-Vâlcea, Bistrița, Baia-Mare și Suceava. 31 decembrie 2017 au fost avizate de Consiliul de
Răscumpărări / vânzări de investiții financiare 1.217.725 1.217.725 2.158.473 2.158.473
Administrație în data de 13 aprilie 2018.
Grupul Banca de Export-Import a României- Exim-
Împrumut convertibil în acțiuni (2017)/ majorare 18 0 -20.000 13 -19.987 Bank SA („Grupul”) cuprinde Banca de Export-Import Numărul de salariați cu contract de muncă pe perioa-
capital (2016) filială
Achiziții de active corporale și necorporale -4.476 -4.375 -5.031 -5.031 a României-EximBank SA (“banca” sau „EximBank”) dă nedeterminată la 31 decembrie 2017 este de 388
și Compania de Asigurări - Reasigurări Exim România (din care banca 354 salariați și EximAsig 34 salariați),
Vânzări de active corporale și necorporale 0 0 61 61
S.A. („EximAsig”). Banca de Export-Import a Româ- iar la 31 decembrie 2016 este de 382 (din care banca
Venituri din dividende 10 483 483 443 443
niei - EximBank SA este societatea mamă a Grupului, 348 salariați și EximAsig 34 salariați).
Trezorerie netă din activitățile de Investiții -427.612 -422.675 -94.980 -105.023
Dividende plătite -5.037 -5.037 -39.197 -39.197
Trezorerie netă - activitatea financiară -5.037 -5.037 -39.197 -39.197
Variație numerar și echivalente de numerar 212.263 213.958 33.789 29.090 02. PRINCIPII, POLITICI ȘI METODE CONTABILE
Sold la începutul perioadei 198.484 170.163 165.361 141.073
Sold la sfârșitul perioadei 410.747 384.121 199.150 170.163 A. BAZELE ÎNTOCMIRII
biliare și imobilizărilor corporale reprezentând clădiri
Numerar și echivalente de numerar 410.747 384.121 199.150 170.163
Situațiile financiare individuale și consolidate (denumi- care sunt evaluate la valoarea reevaluată precum și
Numerar 424 405 554 528 te în continuare „situații financiare”) sunt întocmite și a instrumentelor financiare derivate, a instrumentelor
Conturi la Banca Națională a României 14 206.689 206.689 80.792 80.792 prezentate în lei, moneda funcțională și de prezentare financiare disponibile pentru vânzare (AFS) și a instru-
Creanțe asupra instituțiilor de credit - sub 3 luni 15 203.634 177.027 117.804 88.843 a băncii și a Grupului, rotunjite la o mie unități mone- mentelor financiare de tranzacționare, care sunt eva-
INFORMAȚII SUPLIMENTARE PENTRU SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE: tare (RON’000). luate la valoarea justă.
Dobânzi primite 181.545 180.770 183.007 182.303 Situațiile financiare individuale și consolidate au Evidentele contabile ale băncii sunt menținute în lei,
fost întocmite în conformitate cu Standardele în conformitate cu legea contabilității din România și
Dobânzi plătite 27.239 27.236 26.272 26.248
Internaționale de Raportare Financiară adoptate de cu reglementările bancare emise de Banca Națională
Uniunea Europeană la data de 31.12.2017 pe baza a României („BNR”) și au la bază Standardele
Situațiile financiare au fost avizate de Consiliul de Administrație în data de 13 aprilie 2018. principiului costului amortizat și costului istoric, mo- Internaționale de Raportare Financiară adoptate de
dificat conform IAS 29, cu excepția Investițiilor imo- Uniunea Europeană (denumite în continuare „IFRS”),

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
64 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 65
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

implementate ca bază a contabilității în baza Ordinului profiturile nerealizate rezultate din tranzacții în interi- Pierderi din deprecieri ale titlurilor de participa- garanții financiare, astfel încât să compenseze pier-
Băncii Naționale a României nr. 27/2010, cu modifi- orul Grupului, sunt eliminate în totalitate în situațiile re în filiale derea pe care beneficiarul o suferă în cazul în care o
cările și completările ulterioare. financiare consolidate. Profiturile nerealizate rezultate Banca/ Grupul evaluează la fiecare dată de raportare terță parte specifică nu își onorează anumite obligații
Evidențele contabile ale filialei EximAsig sunt din tranzacțiile cu entități asociate sau controlate în dacă există dovezi obiective de depreciere ale titlurilor față de beneficiar. Dacă se identifică dovezi obiective
menținute în lei în conformitate cu legea contabilității comun sunt eliminate în limita procentului de parti- de participare în filiale. Deprecierea titlurilor de partici- de depreciere, Banca/Grupul recunoaște o ajustare
din România și cu reglementările emise de Autoritatea cipare a Grupului. Profiturile nerealizate rezultate în pare în filiale este evaluată drept diferența între valoa- pentru depreciere, care se înregistrează ca și cheltu-
de Supraveghere Financiară, fiind retratate și ajustate urma tranzacțiilor cu o entitate asociată sunt elimina- rea netă contabilă a activului și valoarea actualizată a ială în contul de profit și pierdere.
în mod corespunzător conform IFRS, în toate aspec- te în contrapartidă cu investiția în societatea asociată. viitoarelor fluxuri de trezorerie, actualizate la rata ac-
tele semnificative, în scopul consolidării în situațiile Pierderile nerealizate sunt eliminate în mod identic cu tuală de rentabilitate de piață pentru active financiare Rezerve tehnice din activitatea de asigurare
financiare consolidate ale Grupului. profiturile nerealizate, dar numai în măsura în care nu similare. Banca/ Grupul se bazează pe estimări refe- Raționamentul profesional și estimările Grupului în
există indicii de depreciere a valorii. ritoare la bugetul și planul de afaceri pentru perioa- ceea ce privește rezervele tehnice aferente activității
B. BAZELE CONSOLIDĂRII de viitoare. Pentru efectuarea testului de depreciere de asigurare se referă la:
C. CONTABILITATEA HIPERINFLAȚIEI Banca/ Grupul utilizează evaluatori externi autorizați.
Situațiile financiare consolidate ale Grupului cuprind
• Rezerva de prime
situațiile financiare ale EximBank și ale filialei sale la IFRS prevede ca situațiile financiare pregătite în baza
data de raportare anuală 31 decembrie 2017. costului istoric să fie ajustate luând în considerare Deprecierea Investițiilor financiare disponibile Rezerva de prime se calculează lunar, prin însu-
efectul inflației, dacă a fost semnificativ. IAS 29 „Ra- pentru vânzare marea cotelor-părți din primele brute subscrise,
O filială este o entitate, inclusiv o entitate fără perso- Banca și Grupul evaluează la fiecare dată de rapor- aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de
portarea financiară în economiile hiperinflaționiste” în
nalitate juridică, cum ar fi un parteneriat, care se află tare dacă există dovezi obiective de depreciere a asigurare, astfel încât diferența dintre volumul pri-
baza căruia situațiile financiare sunt reevaluate prin
sub controlul unei alte entități mamă. Situațiile financi- Investițiilor clasificate ca fiind disponibile pentru vân- melor brute subscrise și această rezervă să reflecte
folosirea unui indice general al prețurilor care reflectă
are ale filialei sunt întocmite pentru aceeași perioadă zare. primele brute alocate părții din riscurile expirate la
schimbările în puterea de cumpărare pe ansamblu.
de raportare ca a băncii, folosindu-se politici conta- Banca și Grupul recunosc deprecierea Investițiilor fi- data raportării.
bile consecvente, iar soldurile, tranzacțiile, veniturile Banca a aplicat contabilitatea în mediul hiperinflaționist nanciare clasificate ca și disponibile pentru vânzare
și cheltuielile în interiorul Grupului se compensează la până la data de 1 iulie 2004. Din 1 iulie 2004, econo- atunci când există o scădere semnificativă și prelun- • Rezerva de daune avizate
întreaga valoare. mia românească a fost declarată oficial ca încetând gită a valorii juste, sub costul de achiziție, a acestor Rezerva de daune avizate se creează și se actualizea-
Interesele minoritare sunt prezentate în situația con- să fie hiperinflaționistă. Investiții. Stabilirea a ce este „semnificativ” și „prelun- ză lunar, în baza estimărilor pentru avizările de daune
solidată a poziției financiare la Poziția capital propriu, git” presupune folosirea raționamentului profesional. primite de asigurator. Rezerva de daune se consti-
separat de capitalul propriu al Grupului, proporțional D. RAȚIONAMENT ȘI ESTIMĂRI Pentru a emite acest raționament profesional, Ban- tuie pentru daunele raportate și în curs de lichidare
cu procentul de participare. Interesele minoritare sunt CONTABILE ca și Grupul evaluează, printre alți factori, mișcările și se calculează pentru fiecare contract de asigurare
raportate separat în contul de profit și pierdere al Gru- În aplicarea politicilor contabile ale băncii și Grupului, prețului istoric pe instrument financiar și măsura în la care s-a notificat producerea evenimentului asigu-
pului, proporțional cu procentul de deținere. conducerea emite raționamente profesionale și es- care valoarea justă a unei Investiții este mai mică de- rat, pornindu-se de la cheltuielile previzibile care vor
În cazul în care pierderile aplicabile intereselor mino- timări care ar putea să afecteze semnificativ sumele cât costul său. fi efectuate în viitor pentru lichidarea acestor daune.
ritare depășesc interesele minoritare în capitalul pro- recunoscute în situațiile financiare. Acest raționament
priu al filialei relevante, excedentul sau orice pierderi profesional și estimările sunt revizuite periodic, iar Impozitarea • Rezerva de daune neavizate
ulterioare imputabile intereselor minoritare sunt tre- modificările estimărilor sunt recunoscute în perioada Valoarea impozitelor datorate sau de recuperat se Rezerva de daune neavizate se creează și se ajustează
cute în contul Grupului, cu excepția situației în care în care apar. Raționamentul profesional și estimările bazează pe ipoteze cu privire la recuperabilitatea cel puțin la încheierea exercițiului financiar, în baza esti-
există o obligație producătoare de efecte juridice sau sunt folosite în special pentru: creditelor, respectiv existența unui profit impozabil mărilor asigurătorului, a datelor statistice sau a calcule-
capacitatea de a acoperi aceste pierderi. În cazul în suficient. Sunt necesare estimări pentru determinarea lor actuariale pentru daunele întâmplate, dar neavizate.
care pierderile în exces au fost acoperite de Grup, Pierderi din deprecieri ale creditelor si Creanțelor impozitului datorat la data bilanțului, și prin urmare, Pentru estimarea rezervei de daune neavizate (IBNR)
dacă filiala în cauză raportează ulterior profituri, toate Banca/Grupul revizuiește periodic portofoliul de cre- valoarea impozitului este incertă. Atunci când impo- se folosesc, în funcție de clasa de asigurare, metoda
aceste profituri sunt atribuite Grupului până ce partea dite și Creanțe pentru a identifica dovezi obiective zitul final este diferit de cel înregistrat inițial, aceste Chain–Ladder (fără inflație și cu ajustarea distribuției de
de pierderi aferentă intereselor minoritare acoperită în baza cărora se estimează că nu se vor putea co- diferențe vor afecta cheltuiala cu impozitul, datoria cu daune) și metoda Bornhuetter - Ferguson.
anterior de Grup a fost recuperată. lecta Creanțele aferente unui credit individual sau impozitul curent și amânat pentru perioada în care
În situațiile financiare individuale banca prezintă portofoliului de credite și Creanțe omogene. Pentru impozitul final este stabilit. • Rezerva pentru riscuri neexpirate
participația în EximAsig ca investiție în filiale, evaluate identificarea acestor indicii Banca/Grupul revizuiește Rezerva pentru riscuri neexpirate se calculează pe
la cost, efectuând anual testul de depreciere pentru istoricul de plată al clientului, Poziția financiară de Provizioane pentru beneficii acordate la baza estimării daunelor ce vor apărea după închide-
a evalua dacă există dovezi obiective ale deprecierii ansamblu și valoarea realizabilă a garanțiilor. Dacă pensionare rea exercițiului financiar, în cazul în care se constată
participației. se identifică dovezi obiective de depreciere a cre- Banca/Grupul determină provizionul pentru beneficii că daunele estimate în viitor depășesc rezervele de
Cu privire la metoda de consolidare aplicabilă pentru ditelor și Creanțelor se estimează valoarea recupe- acordate la pensionare în conformitate cu IAS 19, prime constituite și, drept urmare, în perioadele vii-
Investițiile în filiale, Grupul aplică „consolidarea glo- rabilă, iar diferența între valoarea netă contabilă și “Beneficii ale Angajaților”, folosind tehnici actuariale toare rezerva de prime nu va fi suficientă pentru aco-
bală - metoda de cumpărare” așa cum este aceasta valoarea recuperabilă se recunoaște ca o ajustare bazate pe ipoteze legate de ratele de actualizare, ra- perirea daunelor ce vor apărea în exercițiile financiare
descrisă de Standardul Internațional de Raportare pentru depreciere, care se înregistrează ca și cheltu- tele de inflație și creșteri viitoare ale salariului. următoare.
Financiară 10 „Situații financiare consolidate”. Pro- ială în contul de profit și pierdere. Procesul de revizu-
cesul de consolidare implică retratarea conturilor și ire a riscului de credit este continuu. Metodologia și Garanții financiare • Rezerva de beneficii
situațiilor financiare statutare ale filialelor, ori de câte ipotezele folosite pentru estimarea ajustărilor pentru Banca/Grupul revizuiește periodic portofoliul de Rezerva de beneficii se constituie pentru contractele
ori reglementările contabile naționale diferă material depreciere sunt revizuite în mod regulat, pentru a re- garanții acordate pentru a identifica dovezi obiecti- de asigurări la care se prevăd reduceri de primă, în
față de IFRS. duce orice diferență între pierderile estimate și cele ve în baza cărora se estimează ca probabilitatea de cazul reînnoirii acestora, și/sau restituiri de primă, în
Decontările și tranzacțiile în interiorul Grupului, ca și realizate. efectuare de plăți specifice către beneficiarul unei cazul participării asiguraților la profitul asigurătorilor.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
66 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 67
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

E. MODIFICĂRI ÎN POLITICILE Pentru a verifica aceste condiții, Banca evaluează de numerar și a investițiilor nete în activități din stră- soluție este o scutire temporară de la IFRS 9, amâ-
CONTABILE contractele de credit din perspectiva încasărilor ex- inătate - rămân neschimbate, dar va fi necesar un nând practic aplicarea sa pentru unii asiguratori.
clusive din principal și dobânzi (testul SPPI). raționament profesional suplimentar. Cealaltă este o abordare de suprapunere a prezen-
Banca și Grupul asigură alinierea politicilor sale con-
În caz contrar, de exemplu în cazul instrumentelor de tării pentru a atenua volatilitatea care poate apărea în
tabile la modificările standardelor internaționale de
capitaluri proprii ale altor entități, un activ financiar va Standardul conține cerințe noi pentru a realiza, con- momentul aplicării IFRS 9 înainte de viitorul standard
raportare financiară, ori de câte ori este cazul. Inter-
fi evaluat la valoarea justă. tinua și întrerupe contabilitatea de acoperire și per- privind contractele de asigurare.
national Accounting Standards Board a emis o serie
mite ca expuneri suplimentare să fie desemnate ca Filiala EximAsig, care funcționează în domeniul asi-
de documente, detaliate în secțiunea de mai jos, dar
Câștigurile și pierderile din reevaluarea activelor fi- elemente acoperite. Sunt necesare prezentări de gurărilor, nu a adoptat noul standard IFRS 9, folosind
care însă nu prezintă un impact semnificativ asupra
nanciare evaluate la valoarea justă sunt recunoscu- informații suplimentare cu privire la activitățile de ma- excepția din IFRS 17.
situațiilor financiare ale Grupului sau ale Băncii, afe-
te în contul de profit și pierdere, în afară de activele nagement și de acoperire a riscului unei entități.
rente exercițiului financiar încheiat la 31.12.2017, care
deținute în cadrul unui model de afaceri al cărui obiec- Banca a implementat, începând cu 1 ianuarie 2018, IFRS 16 Leasing
să impună revizuirea semnificativă a politicilor sale
tiv este atins atât prin colectarea fluxurilor de trezore- standardul IFRS 9, în timp ce filiala EximAsig nu a (În vigoare pentru perioadele anuale începând cu sau
contabile.
rie contractuale și cât și prin vânzarea de active finan- adoptat noul standard folosind excepția din IFRS 17. după data de 1 ianuarie 2019. Se permite aplicarea
Standarde și interpretări care nu sunt încă în ciare - aceste câștiguri și pierderi din reevaluare sunt Impactul din aplicarea standardului IFRS 9 asupra anterior acestei date dacă entitatea aplică și IFRS 15).
vigoare recunoscute în OCI. situațiilor financiare ale băncii este detaliat în nota 2 ii. IFRS 16 înlocuiește IAS 17 Leasing și interpretările
A. Următoarele standarde noi, interpretări și modifi- Impactul implementării standardului IFRS 9. aferente. Standardul elimină modelul actual de con-
cări nu au intrat încă în vigoare pentru perioada de În plus, pentru un instrument de capitaluri proprii tabilitate pentru locatari și în schimb cere companiilor
raportare financiară anuală încheiată la 31 decem- netranzacționat, o companie poate alege să prezinte IFRS 15 Venituri din contractele cu clienții Cla- să recunoască cele mai multe contracte de leasing în
brie 2017 și nu au fost aplicate la întocmirea acestor irevocabil modificările ulterioare ale valorii juste (inclu- rificări privind IFRS 15 Venituri din Contracte cu bilanț în cadrul unui singur model, eliminând distincția
situații financiare. siv câștigurile și pierderile cauzate de cursul valutar) Clienții) (în vigoare pentru perioadele anuale înce- dintre leasing-ul operațional și cel financiar.
în alte elemente ale rezultatului global în mod irevo- pând cu sau după data de 1 ianuarie 2018) În conformitate cu IFRS 16, un contract este sau
Standardul IFRS 9 Instrumente financiare (în vigoare cabil. Acestea nu sunt reclasificate în contul de profit Noul standard oferă un cadru care înlocuiește preve- conține leasing dacă transmite dreptul de a controla
pentru perioadele anuale începând cu sau după data și pierdere. derile existente privind recunoașterea veniturilor. IFRS utilizarea unui activ identificat pentru o perioadă de
de 1 ianuarie 2018) 15 implică adoptarea unui model în cinci pași pentru timp, în schimbul unei contraprestații. În cazul acestui
În cazul instrumentelor de datorie evaluate la FVOCI, a determina momentul când trebuie să recunoască tip de contracte, noul model impune ca un locatar să
IFRS 9 Instrumente financiare a fost emis în anul 2014 veniturile din dobânzi, pierderile așteptate din de- veniturile, și la ce valoare. Veniturile sunt recunoscute recunoască un activ cu drept de utilizare a activului
și înlocuiește începând cu 1 ianuarie 2018, prevede- preciere și câștigurile sau pierderile din diferențe de atunci când (sau pe măsura ce) o entitate transferă suport și o datorie de leasing. Activul referitor la drep-
rile IAS 39, Instrumente financiare: Recunoaștere și curs valutar sunt recunoscute în contul de profit sau controlul asupra bunurilor sau serviciilor către un cli- tul de utilizare este amortizat, iar datoria acumulează
evaluare mai puțin excepția din IAS 39 privind acope- pierdere în același mod ca în cazul activelor măsurate ent la valoarea la care entitatea se așteaptă sa aibă dobândă. Acest lucru va avea ca rezultat un model
rirea împotriva riscurilor de expunere la rata dobânzii la cost amortizat. Alte câștiguri și pierderi sunt recu- dreptul. Dacă anumite criterii sunt îndeplinite, venitu- de recunoaștere a unei cheltuieli mai mari la începutul
a valorii juste a unui portofoliu de active financiare sau noscute în alte elemente ale rezultatului global și sunt rile sunt recunoscute: contractelor pentru cele mai multe leasing-uri, chiar și
de datorii financiare pentru protejarea valorii juste a reclasificate în contul de profit și pierdere în momentul atunci când locatarul plătește chirii anuale constante.
unei expuneri a ratei, entitățile având totodată po- derecunoașterii. - pe măsura ce trece timpul, într-o manieră care să Noul standard introduce o serie de excepții de la do-
sibilitatea de a alege ca politică contabilă aplicarea descrie performanța entității; sau meniul de aplicare pentru utilizatori care includ:
cerințelor contabilității de acoperire din IFRS 9 sau Modelul de depreciere din IFRS 9 înlocuiește mode- - la un moment dat, atunci când controlul asupra bu-
continuarea aplicării cerințelor contabilității de acope- lul de „pierderi întâmplate” din IAS 39, cu un model nurilor sau serviciilor este transferat către client. • contracte de leasing cu o durată de închiriere de 12 luni
rire existente în IAS 39 pentru toată contabilitatea de de „pierderi așteptate din creditare” (ECL), ceea ce sau mai puțin și care nu conțin opțiuni de achiziție și
acoperire împotriva riscurilor, până la intrarea în vigoa- înseamnă că nu va mai fi necesar ca un eveniment IFRS 15 stabilește, de asemenea, principiile pe care o • contracte de leasing unde activul suport are o va-
re a standardului rezultat din proiectul IASB în dome- de pierdere să aibă loc înainte de recunoașterea unei entitate urmează să le aplice pentru a furniza informații loare mică (tranzacții de leasing "cu valori reduse").
niul contabilității macroeconomice de acoperire. ajustări pentru depreciere. calitative și cantitative utile utilizatorilor situațiilor finan-
Cu toate că bazele de evaluare admise pentru active ciare cu privire la natura, suma, planificarea și gradul
Contabilitatea locatorului va rămâne în mare măsu-
financiare - cost amortizat, valoare justă prin alte ele- Noul model de depreciere se va aplica activelor fi- de incertitudine privind veniturile și fluxurile de nume-
ra neafectată de introducerea noului standard, iar
mente ale rezultatului global (FVOCI) și valoare justă nanciare măsurate la cost amortizat sau FVOCI, cu rar aferente unui contract cu un client.
distincția dintre leasing-ul operațional și cel financiar
prin contul de profit și pierdere (FVTPL) - sunt similare excepția Investițiilor în instrumente de capitaluri pro- Clarificările privind IFRS 15 clarifică unele dintre
va fi păstrată.
cu IAS 39, diferă semnificativ criteriile de clasificare în prii și activelor contractuale conform IFRS 16. cerințele Standardului și oferă scutiri tranzitorii supli-
categoria de evaluare corespunzătoare. În conformitate cu IFRS 9, provizioanele pentru pier- mentare pentru companiile care implementează noul Grupul/banca nu estimează un impact semnificativ
deri vor fi măsurate pe una din următoarele baze: standard. Adoptarea standardului IFRS 15 nu are im- din implementarea IFRS 16 Leasing.
Un activ financiar este evaluat la cost amortizat dacă • ECL pe 12 luni: aceste ECL rezultă din evenimente pact asupra situațiilor financiare ale Grupului/Băncii.
sunt îndeplinite următoarele două condiții: de neplată posibile în termen de 12 luni de la data Amendamente aduse IFRS 4: Aplicarea IFRS 9 Instru- B. Îmbunătățiri anuale aduse IFRS ciclul 2014-
raportării; și mente financiare cu IFRS 4 Contracte de asigurare 2016
• activele sunt deținute într-un model de afaceri al că- • ECL pe durata de viață: aceste ECL rezultă din toa- (În vigoare pentru perioade anuale începând cu sau (În vigoare pentru perioadele anuale începând cu sau
rui obiectiv este acela de a deține active cu scopul te evenimentele de neplată posibile pe durata de după data de 1 ianuarie 2018; se permite aplicarea după data de 1 ianuarie 2018 cu excepția modificări-
de a colecta fluxurile de numerar contractuale; și, viață preconizată a unui instrument financiar. anterior acestei date). lor IFRS 12 care se vor aplica pentru perioade anuale
• termenii săi contractuali dau naștere în momente- IFRS 9 include un model general nou al contabilității Modificările abordează preocupările legate de imple- care încep la sau după 1 ianuarie 2017)
le specificate la fluxuri de numerar reprezentând de acoperire, care aliniază mai îndeaproape contabi- mentarea IFRS 9, înainte de implementarea standar- Îmbunătățirile aduse IFRS (2014-2016) conțin 3 amen-
exclusiv plata principalului și a dobânzilor aferente litatea de acoperire cu managementul riscului. Tipu- dului de înlocuire a IFRS 4 elaborat în prezent de către damente aduse standardelor. Principalele schimbări au
principalului neplătit. rile de relații de acoperire – a valorii juste, a fluxurilor IASB. Modificările introduc două soluții opționale. O vizat:

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
68 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 69
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

• eliminarea scutirilor pe termen scurt pentru entitățile G. VENITURI ȘI CHELTUIELI CU le plătite terților și nu includ costuri de finanțare sau J. I NSTRUMENTE FINANCIARE
care aplică pentru prima dată (IFRS 1 Adoptarea DOBÂNZILE costuri interne administrative. – RECUNOAȘTERE
pentru prima dată a Standardelor Internaționale Partea neamortizată aferentă acestor costuri de INIȚIALĂ, CLASIFICAREA ȘI
de Raportare Financiara) referitoare, printre altele, Veniturile și cheltuielile din dobânzi aferente instrumen- tranzacție este reflectată drept sume de amortizat. DERECUNOAȘTEREA
la dispozițiile de tranziție din IFRS 7 Instrumente fi- telor financiare sunt înregistrate în contul de profit sau Odată ce un activ financiar sau un grup de active fi-
nanciare: informații de furnizat privind prezentările pierdere conform principiului contabilității de angaja- nanciare a înregistrat o pierdere din depreciere, ve- (i) Data recunoașterii
comparative de informații și transferurile de active mente, utilizând metoda ratei efective a dobânzii. Ve- nitul din dobânzi este recunoscut ulterior, folosind Achiziția sau vânzarea activelor financiare care impli-
financiare și din IAS 19 Beneficiile angajaților; Scu- niturile și cheltuielile din dobânzi includ valoarea amor- rata dobânzii efective pentru actualizarea fluxurilor de că livrarea activelor într-o perioadă de timp stabilită în
tirile au fost eliminate din cauza faptului că ele au tizată a oricărui discount, primă sau alte diferențe între numerar viitoare în scopul măsurării pierderii din de- general de regulamentele și convențiile de piață sunt
fost disponibile entităților numai pentru perioadele valoarea inițială a instrumentului financiar și valoarea preciere aplicată la valoarea contabilă netă a activului. recunoscute la data decontării, adică la data la care
de raportare care au trecut; acestuia la maturitate precum și partea amortizată a contractul este decontat prin livrarea efectivă a instru-
• clarificarea cerințelor din IFRS 12 Prezentarea inte- comisioanelor pentru servicii financiare ce sunt parte H. V
 ENITURI ȘI CHELTUIELI CU mentelor.
reselor deținute în alte entități cu excepția prezentării integrantă a ratei dobânzii efective a unui instrument COMISIOANELE Instrumentele financiare derivate sunt recunoscute la
informațiilor financiare rezumate în conformitate cu financiar folosind metoda dobânzii efective. Veniturile din comisioane și speze sunt recunoscute data tranzacției, adică la data la care Banca/ Grupul
paragrafele B10-B16 din standardul respectiv) se pe baza contabilității de angajamente, atunci când se angajează să cumpere sau să vândă instrumentul
aplică entităților care au un interes în filiale sau în an- Rata dobânzii efective este rata care actualizează flu- serviciul a fost prestat. Veniturile din această cate- respectiv.
gajamente comune sau entități asociate sau entități xurile viitoare de numerar estimate a fi de plătit sau de gorie includ venituri din comisioane și speze aferente (ii) Recunoașterea inițială a instrumentelor fi-
structurate neconsolidate care sunt clasificate drept încasat pe perioada de viață a instrumentului finan- serviciilor bancare, cum sunt: credite, garanții, acredi- nanciare
deținute în vederea vânzării sau operațiuni între- ciar, sau, când e cazul, pe o perioadă mai scurtă, la tive, tranzacții prin conturile clienților, schimburi valu- Toate activele financiare sunt inițial măsurate la valoa-
rupte în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate valoarea netă raportată a activului sau datoriei finan- tare, operațiuni de mandat etc. rea lor justă plus, în cazul activelor și pasivelor financi-
deținute în vederea vânzării și activități întrerupte; și ciare. Pentru calculul ratei dobânzii efective, Banca/ are neexprimate la valoarea justă, prin profit sau pier-
• să clarifice faptul că alegerea scutirii de la aplica- Grupul estimează fluxurile viitoare de numerar luând Cheltuielile cu comisioanele includ cheltuielile aferen- dere, orice costuri marginale de achiziție sau emitere
rea metodei punerii în echivalență în conformitate în considerare toți termenii contractuali ai instrumen- te serviciilor prestate de terțe părți, în special: direct atribuibile.
cu IAS 28 Investiții în entitățile asociate și în asoci- tului financiar, dar nu ține cont de pierderile viitoare (iii) Clasificarea și măsurarea activelor financiare
erile în participație se va face separat pentru fieca- din credit. - comisioane pentru garanții și tranzacțiile cu titluri în Clasificarea instrumentelor financiare la recunoașterea
re entitate asociată sau asociere în participație la contul unor terțe părți; inițială depinde de caracteristicile și scopul pentru
recunoașterea inițială a entității asociate sau a aso- Pentru alte elemente din Poziția financiară a Băncii/ - comisioane pentru plata operațiunilor comerciale și care au fost achiziționate acestea.
cierii în participație. Grupului, precum credite care nu au un scadențar alte cheltuieli sau venituri aferente acestora, cheltu-
asociat, depozite atrase sau plasate pe piața mone- ieli de administrare a conturilor; Banca și Grupul clasifică activele financiare în urmă-
Banca/Grupul se așteaptă ca niciunul dintre aceste tară interbancară și depozite atrase de la clientelă, - comisioane percepute pentru operațiunile de toarele categorii:
amendamente să nu aibă impact semnificativ asupra banca/ Grupul consideră dobânda contractuală o schimb și pentru vânzarea și cumpărarea de mone- a) Credite și Creanțe;
situațiilor financiare. bună estimare a dobânzii calculate prin metoda ratei de în contul unor terțe părți, etc. b) Active financiare sau datorii financiare evaluate la
efective a dobânzii. valoarea justă prin profit sau pierdere
F. CONVERSII VALUTARE Comisioanele ce sunt parte integrantă a dobânzii -Instrumente financiare desemnate la valoarea justă
Comisioanele ce sunt parte integrantă a ratei efec- efective sunt amânate pe durata creditului, fiind recu- prin contul de profit și pierdere la recunoașterea inițială
Tranzacțiile denominate în valută sunt înregistrate la tive a dobânzii unui instrument financiar reprezintă noscute drept venituri din dobânzi. -Instrumentele financiare deținute în vederea
cursul de schimb de la data tranzacției. Diferențele o compensație pentru activități cum ar fi evaluarea tranzacționării;
din curs de schimb sunt incluse în contul de profit situației financiare a debitorului, evaluarea și înregis- I. VENITURI DIN DIVIDENDE c) Investiții păstrate până la scadență;
sau pierdere la momentul decontării folosind cursul trarea garanțiilor, colateralelor și a altor contracte si- Veniturile din dividende sunt recunoscute în contul de d) Active financiare disponibile în vederea vânzării.
de schimb de la data respectivă. milare, negocierea clauzelor instrumentului financiar, profit sau pierdere la data la care este stabilit dreptul
Activele și pasivele monetare denominate în valută elaborarea și procesarea documentelor precum și Băncii/Grupului de a primi aceste venituri. Dividende- Creditele și Creanțele reprezintă active financiare ne-
sunt exprimate în echivalent lei translatate la cursul încheierea tranzacției în cazul acordării de credite, le sunt reflectate ca o componentă a altor venituri din derivate cu plăți fixe sau determinabile, netranzacționate
BNR de la data bilanțului. Activele și pasivele ne- comisioane de angajament primite pentru acordarea exploatare. pe o piață activă, altele decât cele destinate
monetare sunt evaluate în funcție de costul istoric în unui credit, când este probabilă acordarea unui credit tranzacționării, desemnate la valoarea justă prin contul
valută, iar conversia este efectuată folosind cursurile și alte sume similare. Veniturile din participații și alte Investiții fără venit fix de profit și pierdere sau disponibile pentru vânzare.
valutare de la datele tranzacției inițiale. sunt recunoscute ca venituri din dividende atunci
La 31 decembrie 2017, respectiv 31 decembrie 2016 Aceste comisioane, împreună cu costurile de când sunt angajate. Creditele și Creanțele acordate clienților prin punerea
cursul de schimb utilizat pentru conversia soldurilor în tranzacție aferente sunt amânate și recunoscute ca Dividendele sunt tratate ca distribuire de profit pentru la dispoziție de fonduri direct debitorului sunt evaluate
valută a fost: o ajustare a veniturilor din dobânzi, folosind metoda perioada în care sunt declarate și aprobate de Adu- inițial la valoarea justă incluzând orice discount, comi-
1 EUR = 4,6597 RON (31 decembrie 2016: 1 EUR = ratei efective a dobânzii. Partea neamortizată aferen- narea Generală a Acționarilor. sion, cost sau prima de achiziție și sunt măsurate ul-
4,5411 RON). tă acestor comisioane este reflectată drept sume de terior la cost amortizat utilizând metoda ratei efective
1 USD = 3,8915 RON (31 decembrie 2016: 1 USD = amortizat. În cazul filialelor, profitul disponibil pentru distribuire a dobânzii, mai puțin provizionul pentru depreciere.
4,3033 RON). este profitul anului înregistrat în conturile statutare,
Costurile de tranzacție aferente sunt costuri direct care diferă de profitul din aceste situații financiare Instrumentele financiare evaluate la valoarea
Profitul sau pierderea din schimb valutar pentru con- atribuibile acordării de credite care nu ar fi apărut consolidate întocmite în conformitate cu IFRS, dato- justă prin contul de profit și pierdere cuprind:
versia activelor și pasivelor monetare sunt reflectate în dacă Banca/ Grupul nu ar fi acordat creditul respectiv. rită diferențelor dintre legislația contabilă românească -instrumente financiare desemnate la valoarea justă
contul de profit sau pierdere al perioadei. Costurile de tranzacție includ onorariile și comisioane- și IFRS. prin contul de profit și pierdere la recunoașterea inițială;

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
70 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 71
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

-
instrumentele financiare deținute în vederea Anumite instrumente derivate încorporate în alte in- active financiare în contrapartidă cu contul “Venituri te în contul de profit sau pierdere, nu sunt reluate prin
tranzacționării. Banca/Grupul recunoaște inițial un ac- strumente financiare, cum ar fi opțiunea de conversie din dobânzi“. venituri.
tiv sau o datorie financiara ca și instrument financiar într-o obligațiune convertibilă, sunt tratate drept in- Dacă există dovezi obiective că a apărut o pierdere
la valoarea justă prin contul de profit și pierdere dacă: strumente derivate distincte atunci când caracteristi- din deprecierea unui instrument de capitaluri proprii Active financiare sub contracte REPO, respectiv
cile și riscurile lor economice nu sunt strâns legate de necotat care nu este contabilizat la valoarea justă Reverse REPO
- elimină sau reduce în mod semnificativ o inconsec- valoarea pierderii din depreciere este evaluată drept Titlurile vândute cu încheierea simultană a unui acord
acelea ale contractului gazdă, și contractul gazdă nu
ventă de evaluare sau recunoaștere a activelor sau diferența dintre valoarea contabilă a activului financiar de răscumpărare la o dată viitoare specificată (con-
este înregistrat la valoarea justă prin contul de profit
datoriilor pe baze diferite; și valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie viitoare tracte repo) continuă să fie recunoscute în bilanț ca
sau pierdere. Aceste instrumente derivate încorpora-
- face parte dintr-un grup de active financiare, dato- estimate actualizate la rata actuală de rentabilitate de titluri și sunt evaluate în conformitate cu politicile con-
te sunt evaluate la valoarea justă, modificările aceste-
rii financiare sau ambele, gestionate și evaluate din piață pentru active financiare similare. tabile aplicabile categoriei respective de instrumente
ia fiind recunoscute în contul de profit sau pierdere.
punctul de vedere al performanței pe baza valorii financiare. Obligația de rambursare a numerarului pri-
Banca/Grupul nu deține instrumente derivate încor-
juste, în conformitate cu o gestionare documen- Activele financiare disponibile pentru vânzare mit este recunoscută în pasivul bilanțului ca operațiuni
porate la data raportării.
tată a riscului sau cu o strategie de Investiții, iar sunt active financiare care nu sunt clasificate în niciu- repo reflectând substanța economică unui credit pri-
informațiile despre grup sunt furnizate pe plan intern mit de Bancă/Grup.
Instrumentele financiare deținute până la na din categoriile anterioare. Activele financiare dis-
pe acea bază către personalul cheie de conducere
scadență sunt active financiare nederivate cu plăți ponibile pentru vânzare sunt acele Investiții desem-
al Băncii; nate ca fiind disponibile pentru vânzare sau care nu Titlurile achiziționate printr-un angajament similar de
fixe sau determinabile și cu o scadență fixă pe care
- instrumentul financiar conține unul sau mai multe in- sunt clasificate în niciuna din celelalte trei categorii. a le revinde la o dată specificată (reverse repo) nu
Banca/Grupul are atât intenția fermă, cât și capacita-
strumente derivate încorporate, cu excepția cazului După recunoașterea inițială, aceste titluri sunt înregis- sunt recunoscute în bilanț, creanța corespunzătoa-
tea de a le păstra până la scadență. Activele clasifica-
în care instrumentul derivat încorporat nu modifică trate la valoarea justă, câștigurile și pierderile nete de re numerarului avansat fiind recunoscută în activul
te în această categorie sunt evaluate la cost amorti-
semnificativ fluxurile de trezorerie sau devine clar, în impozit fiind recunoscute ca o componentă separată bilanțului ca operațiune reverse repo.
zat utilizând metoda dobânzii efective, calculându-se
urma unei scurte analize sau fără nici o analiză, că a capitalului până când investiția este derecunoscută
provizioane pentru deprecieri, altele decât cele tem-
separarea instrumentului este interzisă. sau până se decide recunoașterea unei ajustări de (iv) Reclasificarea activelor financiare
porare. Aceste instrumente sunt înregistrate la costul
Banca/Grupul clasifică un activ sau o datorie finan- amortizat și cuprind titluri de stat emise de Ministerul depreciere, moment în care câștigul sau pierderea Banca/Grupul poate să reclasifice, în anumite
ciară ca și instrument financiar deținut în vederea Finanțelor Publice (MFP). cumulată recunoscută în capital este inclusă în contul circumstanțe, activele financiare nederivate din ca-
tranzacționării dacă acel instrument este: de profit sau pierdere. tegoria "deținute pentru tranzacționare" în categoria
- achiziționat în principal în scopuri de vânzare sau Banca/Grupul nu clasifică niciun activ financiar drept Investițiile disponibile pentru vânzare sunt măsurate la "disponibile pentru vânzare", "credite și Creanțe”, sau
răscumpărare în viitorul apropiat; păstrat până la scadență dacă Banca/Grupul a vân- valoarea justă, bazată pe prețurile de piață ale titlurilor "păstrate până la scadență". De la această dată poa-
- parte a unui portofoliu de instrumente financiare dut sau a reclasificat, în exercițiul financiar curent sau cotate. Valoarea justă a titlurilor necotate este estima- te reclasifica, de asemenea, în anumite circumstanțe,
identificate gestionate împreună și pentru care exis- în ultimele două exerciții financiare precedente, mai tă folosind modele corespunzătoare sau metode de instrumentele financiare din categoria “disponibile
tă dovezi ale unui tipar real recent de urmărire a pro- mult decât o valoare nesemnificativă din Investițiile evaluare adaptate la specificul rezultatului financiar al pentru vânzare" în categoria "credite și Creanțe". Re-
fitului pe termen scurt; păstrate până la scadență (mai mult decât nesemnifi- investitorului. clasificările sunt înregistrate la valoarea justă la data
- un instrument derivat (cu excepția unui instrument cativă în raport cu valoarea totală a Investițiilor păstra- reclasificării, care devine noul cost amortizat.
derivat care este un contract de garanție financiară te până la scadență), altele decât cele din vânzări sau Pentru determinarea valorii juste a titlurilor disponibile Banca/Grupul poate reclasifica un activ tranzacționabil
sau un instrument desemnat eficace de acoperire reclasificările care: pentru vânzare deținute, pentru care nu sunt disponi- nederivat din categoria "deținut pentru tranzacționare"
împotriva riscurilor). bile preturi în piață sau s-a constatat ca nu sunt înde- în categoria "credite și Creanțe” în cazul în care
i) Sunt atât de aproape de scadență sau de data plinite condițiile pentru a considera piața respectivelor îndeplinește condițiile definițiilor date “creditelor si
Banca/Grupul include în categoria instrumentelor anticipată de rambursare a activului financiar (de titluri ca fiind lichidă, banca utilizează metode și teh- Creanțelor” și Banca/Grupul are intenția și capacita-
financiare deținute în vederea tranzacționării instru- exemplu, la mai puțin de trei luni înainte de data nici de evaluare bazate pe intrări de date observate tea de a păstra activul financiar în viitorul apropiat sau
mentele financiare derivate, încheiate fie cu scop de scadenței) încât modificările ratei de piață a dobân- indirect, respectiv stabilește prețurile indirect pe baza până la scadență. Dacă un activ financiar este reclasi-
finanțare, fie în scopul managementului riscului valu- zii nu au un efect semnificativ asupra valorii juste a datelor observabile (rate dobânzi, cotații swap, cotații ficat, și dacă Banca/Grupul mărește ulterior estimările
tar și al riscului de rată a dobânzii. activului financiar; CDS), aplicabile pe piețele specifice valutelor în care încasărilor viitoare în numerar, ca urmare a creșterii
Instrumentele financiare derivate sunt inițial recunos- ii)Au loc după ce entitatea a colectat cea mai mare sunt denominate titlurile deținute. încasărilor în numerar, efectul respectivei măriri este
cute la valoarea justă la data la care este încheiat un parte din valoarea inițială a activului financiar prin recunoscut ca o ajustare a ratei dobânzii efective de
contract derivat și sunt evaluate ulterior la valoarea lor plăți programate sau plăti anticipate; sau Investițiile disponibile pentru vânzare sunt depreci- la data modificării estimării.
justă. Valorile juste sunt calculate pe baza tehnicilor iii)Se poate atribui unui eveniment izolat care iese din ate dacă scăderea valorii juste este semnificativă și
de evaluare ce includ modelele de actualizare a flu- sfera de control a entității, nu se repetă și nu ar fi pu- prelungită. Suma pierderii din depreciere pentru cer- Pentru un activ financiar reclasificat din categoria
xurilor de numerar. Instrumentele financiare derivate tut fi anticipat în mod rezonabil de către Bancă/Grup. tificatele de trezorerie și titlurile de stat este diferența “disponibile pentru vânzare”, orice câștig sau pierdere
sunt raportate drept active atunci când valoarea justă între cost/valoare depreciată și valoarea justă. Dacă deja recunoscute în capitalurile proprii este amortizat
este pozitivă, și datorii atunci când valoarea justă este La recunoașterea inițială, valoarea dobânzilor calcu- un activ disponibil pentru vânzare este depreciat, în profit sau pierdere pe durata rămasă a investiției
negativă. late (cuponul scurs sau dobânda contractuală) este diferența dintre cost (scăzând orice plată a principalu- utilizând rata efectivă a dobânzii. Orice diferență în-
înregistrată în “Creanțe atașate“. Valoarea dobânzilor lui și amortizarea) și valoarea justă, fără pierderea din tre noul cost amortizat și fluxul de numerar așteptat
Câștigul sau pierderea din instrumente financiare de- (cuponul scurs sau dobânda contractuală) calculate deprecierea recunoscută anterior în contul de profit este de asemenea amortizată pe perioada de viată
rivate, fie realizată la momentul închiderii tranzacției, ulterior este înregistrată în “Creanțe atașate“ în con- sau pierdere, este transferată din capitaluri către con- rămasă a activului utilizând rata efectivă a dobânzii.
fie nerealizată și derivată din modificări în valoarea jus- trapartidă cu contul “Venituri din dobânzi“. Celelalte tul de profit sau pierdere. Dacă se consideră ulterior că valoarea activului este
tă a instrumentelor financiare derivate, sunt recunos- sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efec- depreciată, suma înregistrată în capitaluri este reluată
cute imediat în contul de profit și pierdere la venituri tive a dobânzii și care trebuie recunoscute prin meto- Pierderile din deprecierea instrumentelor de capital în contul de profit sau pierdere.
nete din tranzacționare. da dobânzii efective sunt înregistrate în conturile de clasificate ca disponibile pentru vânzare, recunoscu- Reclasificarea rămâne la latitudinea conducerii și este

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
72 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 73
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

determinată în funcție de instrumentul reclasificat. operațiune este efectuată întrucât nu există așteptări normal prețul de tranzacționare - valoarea justă a • Banca, pentru rațiuni legale sau economice lega-
În cursul anilor 2017 și 2016 Banca/Grupul nu a re- rezonabile ca activele anterior menționate să mai ge- unei contraprestații acordate sau primite. În cazul te de dificultățile financiare ale debitorului, acordă
clasificat active financiare. nereze beneficii economice viitoare pentru Bancă/ în care Banca/Grupul stabilește că valoarea justă la acestuia anumite concesii pe care altfel nu le-ar fi
Grup, astfel definiția activului din cadrul general al recunoașterea inițială diferă față de prețul tranzacției, luat în considerare;
(v) De recunoașterea activelor și datoriilor finan- IFRS nu mai este îndeplinită. iar valoarea justă nu este evidențiată nici de un preț • Existența unor informații credibile care să indice fap-
ciare Transferul activelor financiare de natura creditelor și cotat pe o piață activă pentru un activ sau o datorie tul că debitorul va intra în faliment sau într-o altă
Un activ financiar (sau, acolo unde este cazul, o par- avansurilor acordate clienților în categoria activelor identică, nici pe baza unei tehnici de evaluare care uti- formă de reorganizare financiară;
te din activul financiar sau o parte dintr-un grup de contingente în afara bilanțului contabil se realizează lizează doar date de pe piețele observabile, atunci in- • Dispariția unei piețe active pentru respectivul activ
active financiare similare) este derecunoscut atunci cu respectarea simultană a următoarelor condiții: strumentul financiar este evaluat inițial la valoarea justă, financiar din cauza dificultăților financiare întâmpi-
când drepturile de a încasa fluxurile de trezorerie afe- - sunt evaluate ca fără posibilități realiste de recupe- ajustată pentru a amâna diferența dintre valoarea justă nate de către debitor, sau
rente activului au expirat sau au fost transferate sau rare sau costurile de recuperare depășesc valoarea la recunoașterea inițială și prețul tranzacției. Ulterior, • Existența unor informații credibile care să indice o
atunci când banca și-a asumat o obligație de a plăti recuperărilor estimate; această diferență este recunoscută în contul de profit scădere măsurabilă în fluxurile de numerar viitoare
unei terțe părți în totalitate fluxurile de trezorerie de - nu întrunesc condițiile de derecunoaștere integrală sau pierdere pe o bază adecvată pe durata de viață a estimate ale unui grup de active financiare de la mo-
încasat, fără întârzieri semnificative, prin acord pass- întrucât nu s-au epuizat posibilitățile legale de recu- unui instrument, dar nu mai târziu decât atunci când mentul recunoașterii inițiale, chiar dacă scăderea nu
through; fie perare; evaluarea este susținută în întregime de valori de piață poate fi identificată încă pentru fiecare activ finan-
- sunt acoperite integral cu ajustări pentru depreciere, observabile sau când tranzacția este închisă. ciar individual, incluzând: schimbări nefavorabile în
(a) Banca/Grupul a transferat în mod substanțial toate constituite în conformitate cu politica internă a băncii. comportamentul de plată al debitorilor din grup, sau
riscurile și beneficiile activului, sau Banca/Grupul recunoaște transferurile dintre nivelele în contextul economic local/regional care pot fi co-
(b) Banca/Grupul nici nu a transferat, nici nu a reținut K. COMPENSAREA ierarhice ale valorii juste la sfârșitul perioadei de ra- relate cu deprecierea activelor financiare respective.
în mod substanțial toate riscurile și beneficiile ac- Activele și datoriile financiare sunt compensate și portare, ca în perioada în care au loc schimbările.
tivului, dar a transferat controlul asupra activului. prezentate net unele față de altele în bilanțul contabil Deprecierea creditelor și Creanțelor
doar atunci când există un drept legal de compen- M. D
 EPRECIEREA ACTIVELOR Valoarea deprecierii se determină prin calcul individual
Atunci când Banca/Grupul și-a transferat drepturile sare și dacă există intenția decontării lor pe o baza FINANCIARE pentru creditele, Creanțele și angajamentele de cre-
de a primi fluxuri de trezorerie de la un activ sau a netă sau dacă se intenționează realizarea activului și ditare neutilizate, cu dovezi obiective ale deprecierii
intrat într-un acord pass-through și nici nu a transferat stingerea datoriei în mod simultan. (i) Active financiare contabilizate la cost amortizat și prin metode statistice colective pentru Creanțele și
și nici nu a reținut toate riscurile și beneficiile activului, Banca/Grupul evaluează la fiecare dată de raportare angajamentele de creditare fără dovezi obiective de
dar nici nu a transferat controlul asupra activului, ac- Veniturile și cheltuielile nu sunt compensate în contul dacă sunt indicii obiective ca un activ financiar sau un depreciere, estimându-se global valoarea pierderilor
tivul este recunoscut în măsura implicării continue a de profit și pierdere decât dacă este cerut sau per- grup de active financiare să fie depreciate. generate dar neidentificate.
Băncii/ Grupului în activ. mis de IFRS sau interpretările aferente, caz în care se Un activ financiar sau un grup de active financiare Principalele dovezi obiective ale deprecierii analizate
specifică în politicile contabile. este depreciat și sunt suportate pierderi din depreci- de bancă/Grup sunt următoarele:
În acel caz, Banca/Grupul recunoaște de asemenea ere, dacă și numai dacă 1) există dovezi obiective ale
o datorie asociată. Activul transferat și datoria aso- L. STABILIREA VALORII JUSTE deprecierii ca rezultat al unuia sau al mai multor eve- • restanțe ale principalului sau ale dobânzilor mai mari
ciată sunt evaluate pe o bază care reflectă drepturi- nimente care au intervenit după recunoașterea inițială de 60 de zile;
Valoarea justă reprezintă prețul care ar fi primit ca
le și obligațiile pe care Banca/Grupul și le-a păstrat. a activului (”un eveniment de pierdere”) și 2) dacă acel • inițierea procedurilor judiciare;
urmare a vânzării unui activ sau prețul care ar fi plătit
Implicarea continuă sub forma garanției pentru activul eveniment (sau evenimente) care ocazionează pier- • restructurări efectuate în ultimele 12 luni pentru
pentru a transfera o datorie printr-o tranzacție nor-
transferat este evaluată la cea mai mică dintre valorile deri are un impact asupra viitoarelor fluxuri de trezo- rațiuni legale sau economice legate de dificultățile
mală între participanții de pe piață la data evaluării,
contabile ale activului și valoarea maximă a sumei pe rerie estimate ale activului financiar sau ale grupului financiare ale debitorului, pe care altfel Banca/Gru-
în principal sau, în lipsa acesteia, pe piața cea mai
care Banca/Grupul ar putea fi nevoit(ă) să o plătească. de active financiare care pot fi estimate cu încredere. pul nu le-ar fi luat în considerare;
avantajoasă la care Banca/Grupul are acces. Valoa-
O datorie financiară este derecunoscută când nu • rating D sau E pe o scară de 5 clase de la A la E;
rea justă a unei datorii reflectă riscul de neexecutare
mai există obligația legată de acea datorie, când Se poate să nu fie posibilă identificarea unui singur • conducerea Băncii/Grupului apreciază că există alte
a acesteia.
datoria financiară existentă este înlocuită de o alta, eveniment distinctiv care a cauzat deprecierea. Mai indicii obiective de depreciere (informații care indică
de la același finanțator în condiții substanțial diferite, Atunci când există informații disponibile, Banca/ degrabă se poate ca efectul combinat al mai multor că Poziția financiară a împrumutatului se deteriorea-
sau condițiile datoriei existente sunt substanțial mo- Grupul măsoară valoarea justă a unui instrument uti- evenimente să fi cauzat deprecierea. Pierderile pre- ză ca urmare a reducerii vânzărilor sau ale marjei
dificate. O astfel de schimbare sau modificare este lizând prețul cotat pe o piață activă pentru acest in- conizate ca rezultat al unor evenimente viitoare, indi- brute a profitului, alte evenimente care au avut loc
tratată ca o derecunoaștere a datoriei inițiale și o strument. O piață este considerată activă în cazul în ferent de cât de probabile sunt, nu sunt recunoscute. după data recunoașterii inițiale și care pot afecta
recunoaștere a noii datorii, iar diferențele în valorile care tranzacțiile pentru un activ sau o datorie au loc posibilitatea debitorului de a respecta scadențarul).
contabile respective sunt recunoscute în contul de cu o frecventă și un volum suficient pentru a furniza Dovezile obiective că un activ financiar sau un grup
profit sau pierdere. informații de stabilire a prețurilor pe o bază continuă. de active este depreciat includ informații care pot fi Valoarea pierderilor din depreciere este evaluată drept
În cazul în care nu există un preț cotat pe o piață acti- observate, care intră în atenția deținătorului activului, diferența dintre valoarea contabilă a activelor și valoa-
Activele financiare de natura creditelor și avansurilor vă, atunci Banca/Grupul folosește tehnici de evaluare despre următoarele evenimente care ocazionează rea actualizată a viitoarelor fluxuri de numerar estimate
acordate clienților pentru care nu mai există așteptări ce maximizează utilizarea valorilor observabile rele- pierderi: din activitatea operațională și valoarea garanțiilor, ac-
de recuperare rezonabile (fapt reflectat prin constitu- vante și minimizează utilizarea valorilor neobservabile. tualizate la rata dobânzii efective a activului financiar.
irea unor ajustări de depreciere ce acoperă integral Tehnica de evaluare aleasă încorporează toți factorii • Dificultăți financiare semnificative ale emitentului sau
expunerea brută) sunt evidențiate în afara bilanțului pe care participanții de pe piață i-ar lua în considerare ale debitorului; Valoarea fluxurilor de trezorerie se bazează pe evalua-
în categoria activelor contingente prin reducerea di- în stabilirea prețului unei tranzacții. • Încălcarea de prevederi contractuale, cum ar fi ne- rea conducerii asupra calității și a performanței finan-
rectă a valorii brute în corespondență cu conturile de Cea mai bună dovadă de valoare justă a unui instru- plata sau întârzierea la plată a principalului sau a ciare a debitorului, istoricul serviciului datoriei, sume
ajustări de depreciere anterior constituite. Această ment financiar la recunoașterea inițială este în mod dobânzii; recuperabile din garanții și colaterale, tiparul istoric al

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
74 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 75
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

pierderilor din credit și ratingurile alocate debitorilor și informații disponibile la momentul determinării ajus- activului și valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri Creditele și Creanțele fără indicii obiective de depre-
precum și pe considerarea climatului economic în tărilor de depreciere. de trezorerie, actualizate la rata actuală de rentabi- ciere evaluate colectiv pentru pierderi generate dar
care operează debitorul. litate de piață pentru active financiare similare și se neidentificate precum și expunerile cu indicii de de-
Sumele recuperabile din garanții și colaterale sunt Credite restructurate (forborne) recunoaște prin folosirea unui cont de depreciere, în preciere dar evaluate individual sau colectiv ca fiind
considerate în valoarea fluxurilor de trezorerie la valori În conformitate cu regulamentul UE 575/2013, expu- corespondență cu contul de profit și pierdere. nedepreciate sunt clasificate ca instrumente financi-
juste estimate, valorile finale fiind funcție de condițiile nerile restructurate sunt acele credite pentru care au Reluarea deprecierii titlurilor de participare în filiale se are nedepreciate.
economice la momentul realizării acestora, orice mo- fost aplicate măsuri de restructurare care constau în efectuează în conformitate cu prevederile IAS 36, re-
dificare a acestor condiții putând afecta estimarea. concesii acordate unui debitor care se confruntă sau spectiv dacă și numai dacă s-a produs o modificare Creditele și Creanțele restante dar nedepreciate re-
Creditele, avansurile și angajamentele de creditare este pe punctul de a se confrunta cu dificultăți de în- a estimărilor utilizate pentru a determina valoarea re- prezintă întregul sold al acestor împrumuturi, nu nu-
neutilizate care sunt evaluate individual și pentru care deplinire a angajamentelor financiare asumate. cuperabilă a activului de la recunoașterea ultimei pier- mai ratele de rambursare individuale care sunt întâr-
nu au rezultat pierderi din depreciere, sunt incluse în deri din depreciere. ziate la plată.
evaluarea colectivă a deprecierii, pentru pierderi ge- O concesie poate apărea în următoarele circumstanțe:
nerate dar neidentificate. Valoarea contabilă majorată a titlurilor de participare N. PROVIZIOANE
• modificarea termenilor și condițiilor precedente ale în filiale, rezultată din reluarea unei pierderi din depre-
Provizioanele sunt recunoscute în situația poziției fi-
În sensul evaluării colective a deprecierii, activele fi- unui contract pe care debitorul nu le poate îndeplini ciere nu trebuie să depășească valoarea contabilă
nanciare atunci când Banca/Grupul are o obligație
nanciare sunt grupate pe baza caracteristicilor si- ca urmare a dificultăților financiare, în vederea asigu- care ar fi fost determinată în cazul în care în exercițiile
curentă (legală sau implicită) ca rezultat al unor acțiuni
milare ale riscului care indică capacitatea debitorilor rării capacitații de plată și care nu ar fi fost acordată anterioare nu ar fi fost recunoscută o pierdere din de-
anterioare, este probabil ca o ieșire de resurse repre-
de a plăti toate sumele datorate în conformitate cu dacă debitorul nu s-ar fi aflat în dificultate financiară; preciere pentru titlurile de participare în filiale în cauză.
zentând beneficii economice să fie necesară pentru a
termenii contractuali, deprecierea determinându-se la • refinanțarea totală sau parțială a unui contract aferent
regla datoria și o estimare de încredere poate fi făcută
nivelul individual al fiecărui credit, folosind parametri unui activ problemă, care nu ar fi fost acordată dacă (iii) 
Instrumente financiare disponibile pentru
asupra sumei obligației.
de ajustare pe grupe de produs și durată rămasa, debitorul nu s-ar fi aflat în dificultate financiară. vânzare
determinați prin metode statistice istorice, respectiv Pentru investițiile financiare disponibile pentru vân- Atunci când Banca/Grupul se așteaptă ca o parte din
probabilitatea de neplată (PD) și rata pierderii în caz Ieșirea din categoria expunerilor restructurate se rea- zare, Banca/ Grupul evaluează la data de raportare sau tot provizionul să fie rambursat, de exemplu prin
de neplată (LGD). lizează atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmă- dacă sunt dovezi obiective de depreciere privind o derularea unui contract de asigurare, rambursarea
toarele condiții: investiție sau un grup de Investiții. este recunoscută ca un activ separat dar doar atunci
Banca/Grupul aplică raționamentul profesional cu pri- În cazul investițiilor de capital clasificate ca „disponi- când aceasta este sigură.
vire la existența datelor observabile care să indice o • expunerea restructurată este considerată ca fiind per- bile pentru vânzare”, evidentele obiective vor include Cheltuielile referitoare la orice provizion sunt prezen-
diminuare a fluxurilor de numerar viitoare estimate la formantă în urma analizei situației financiare a debi- un declin semnificativ sau prelungit în valoarea jus- tate în contul de profit și pierderi, net de suma ram-
nivelul unui portofoliu de credite, înainte ca diminua- torului care arată că nu mai sunt îndeplinite condițiile tă a investiției mai jos de costul acesteia. Unde sunt bursărilor aferente.
rea să poată fi identificată pentru un credit individual pentru încadrarea în categoria neperformante; dovezi de depreciere, pierderea cumulată – măsurată
din portofoliu. • de la data la care expunerea restructurată a fost con- ca diferența între costul de achiziție și valoarea justă O. N
 UMERAR ȘI ECHIVALENTE DE
siderată ca fiind performantă a trecut o perioadă de curentă, mai puțin pierderea din NUMERAR
Valoarea contabilă a activelor este redusă prin utili- probă de minimum 2 ani; depreciere recunoscută anterior în contul de profit
zarea unor conturi de ajustări pentru depreciere, va- • în cel puțin jumătate din perioada de probă au avut sau pierdere, este reversată din „alte elemente ale re- Pentru situația fluxurilor de trezorerie, numerarul și
loarea pierderii fiind recunoscută în contul de profit loc, în mod regulat, plăți de principal și dobândă, zultatului global” și recunoscută în contul de profit sau echivalentele de numerar cuprind casieria, conturi
și pierdere. În cazul în care, într-o perioadă ulterioa- care sunt considerate ca fiind semnificative; pierdere. Pierderile din depreciere aferente Investițiilor curente și plasamente pe termen scurt la alte bănci și
ră, valoarea pierderii din depreciere scade, pierderea • la sfârșitul perioadei de probă, nicio expunere față de de capital nu sunt reversate ulterior prin contul de la Banca Națională a României cu o scadență inițială
din depreciere recunoscută anterior este reluată prin debitor nu este restantă mai mult de 30 de zile. profit sau pierdere. mai mică de 90 zile.
conturi de ajustări pentru depreciere, iar valoarea re-
luării este recunoscută în profit sau pierdere. (ii) Active financiare contabilizate la cost În cazul titlurilor de valoare clasificate ca „disponibile P. IMOBILIZĂRI CORPORALE
În cazul activelor fără așteptări rezonabile de recupe- Dacă există dovezi obiective că a apărut o pierdere pentru vânzare”, deprecierea este evaluată pe același
rare ce nu îndeplinesc criteriile de derecunoaștere, din deprecierea unui instrument de capitaluri proprii criteriu ca și la activele financiare evaluate la costul Imobilizările corporale reprezintă active care:
ulterior constituirii de ajustări de depreciere la valoa- necotat care nu este contabilizat la valoarea justă, amortizat. Dobânda continuă să fie calculată la nive-
rea integrală a expunerii, se procedează la reducerea valoarea pierderii din depreciere este evaluată drept lul inițial al dobânzii efective luând în calcul valoarea • sunt generatoare de beneficii economice viitoare;
directă a valorii brute în corespondență cu conturile diferența dintre valoarea contabilă a activului financiar contabilă redusă a activului și este înregistrată la „Ve- • sunt destinate pentru a fi utilizate în activitatea băncii;
de ajustări de depreciere. și valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie viitoare nituri din dobânzi și venituri asimilate”. Dacă, în anul • sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mare
Orice eventuală recuperare de active anterior derecu- estimate actualizate la rata actuală de rentabilitate de următor, valoarea justă a unui instrument de împru- de un an;
noscute sau pentru care s-a procedat la reducerea piață pentru active financiare similare. mut creste, și creșterea poate fi obiectiv relaționată cu • au o valoare de achiziție mai mare sau egală cu
directă a valorii brute se recunoaște în contul de profit un eveniment care a avut loc după recunoașterea în 2.500 lei, fie ca element singular, fie prin agrega-
și pierdere diminuând valoarea pierderilor din depre- Testarea și identificarea indiciilor de depreciere în ca- contul de profit sau pierdere a pierderii din depreciere, rea mai multor elemente componente ale aceluiași
cierea respectivelor active recuperate. zul instrumentelor de capitaluri proprii evaluate la cost pierderea din depreciere este reversată tot prin contul complex de bunuri corporale.
Pentru deprecierea Creanțelor și regreselor filialei se efectuează pentru Investiții ce depășesc pragul de de profit sau pierdere.
EximAsig, Grupul procedează la analiza individuală materialitate de 0,5% din total active ale băncii la data Bunurile corporale care nu îndeplinesc condițiile de
a fiecărei Creanțe, considerând numărul de zile de închiderii exercițiului financiar. (iv) Active depreciate și active restante recunoaștere ca și imobilizări corporale se recunosc
întârziere față de scadența contractuală și calitatea Banca clasifică drept depreciate acele active pentru integral în contul de profit sau pierdere la data pu-
debitorului, inclusiv situația juridică a acestuia, pre- Deprecierea titlurilor de participare în filiale este eva- care evaluarea deprecierii (individual sau prin metode nerii în folosință și se vor evidenția distinct, în afara
cum și valoarea recuperabilă a garanțiilor și alte date luată drept diferența între valoarea netă contabilă a statistice colective) arată o pierdere din depreciere. bilanțului, în conturi de evidență.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
76 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 77
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

Imobilizările corporale cuprind: Ratele de amortizare anuale și duratele de viață utilă de vânzare este suma ce poate fi obținută din vân- plicit al activului în scopul contabilizării sale ulterioare
a) Terenuri și amenajări de terenuri sunt următoarele: zarea unui activ la prețul pieței în timp ce valoarea în va fi valoarea justă la data modificării utilizării.
b) Construcții folosință este valoarea prezentă a fluxurilor de nume- O investiție imobiliară este derecunoscută în momen-
c) Amenajări de spații închiriate DURATA rar viitoare estimate a apărea prin folosirea activului și tul cedării sau atunci când investiția imobiliară este
RATA ANUALĂ
d) Instalații tehnice și mijloace de transport CATEGORIE NORMALĂ DE cedarea lui la sfârșitul duratei de viată. Sumele recu- definitiv retrasă din folosință și nu se mai preconi-
DE AMORTIZARE
FUNCȚIONARE
e) Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție perabile sunt estimate pentru active individuale, sau, zează generarea de beneficii economice viitoare din
Clădiri 50 ani 2%
a valorilor umane și materiale și alte active corporale. dacă acest lucru nu este cu putință, pentru unități cedarea ei. Câștigurile sau pierderile care rezultă din
Echipamente birou 3 – 6 ani 16,67% - 33,33% generatoare de venituri. cedarea sau retragerea din folosință a unei Investiții
Banca folosește modelul reevaluării pentru imobiliză- Mobilier 5 – 24 ani 4,16% - 20% Reversarea unei pierderi din depreciere recunoscută imobiliare sunt recunoscute în contul de profit și pier-
rile corporale de tip „Construcții”, respectiv modelul Autovehicule 5 ani 20% în anii anteriori este înregistrata atunci când există un dere la data evenimentului.
bazat pe cost pentru toate celelalte imobilizări cor- indiciu că pierderea din depreciere recunoscută an-
porale, inclusiv pentru „Amenajări spatii închiriate”. Cheltuielile pentru reparații și întreținere sunt incluse terior nu mai exista sau a scăzut. Reversarea este T. BENEFICIILE ANGAJAȚILOR
Dacă un activ este reevaluat, toate activele din acel în cheltuielile de exploatare pe măsura ce au loc. înregistrată în contul de profit sau pierdere, excepție Beneficii pe termen scurt acordate angajaților
grup sunt reevaluate, în afara cazurilor excepționale Cheltuielile ulterioare cu imobilizările corporale sunt făcând situația în care activul este înregistrat la suma Beneficiile pe termen scurt sunt beneficii ale angajaților
când nu există o piață activă pentru respectivul activ. recunoscute drept active atunci când cheltuiala reevaluată, caz în care reversarea este tratată drept (altele decât compensațiile pentru încetarea contrac-
După recunoașterea ca activ, un element de imobili- îmbunătățește condiția activului peste starea inițială o creștere a surplusului din reevaluare recunoscut în tului de muncă) care sunt scadente integral în termen
zări corporale evaluat la cost este contabilizat la cos- de performanță. Atunci când valoarea contabilă a capitalurile proprii. de douăsprezece luni de la sfârșitul perioadei în care
tul său minus orice amortizare acumulată și orice pier- unei imobilizări corporale este mai mare decât valoa- angajații prestează serviciul în cauză și includ salarii,
deri acumulate din depreciere. Până la 30 iunie 2004, rea estimată a fi recuperată, valoarea bilanțieră este S. INVESTIȚII IMOBILIARE
contribuții la asigurările sociale, concedii de odihnă
costul a fost obținut prin retratarea costului istoric în redusă la valoarea recuperabilă. Câștigurile sau pier- Investițiile imobiliare sunt proprietăți deținute fie pen- anuale plătite și concedii medicale plătite, prime și par-
lei cu indicele general al prețului între luna achiziției și derile din ieșiri de active corporale sunt determinate tru a fi închiriate, fie pentru creșterea valorii capitalului ticipări la profit și beneficii nemonetare. Beneficiile pe
sfârșitul anului de raportare. prin raportare la valoarea contabilă și sunt incluse în sau pentru ambele, dar nu pentru vânzarea în cursul termen scurt acordate angajaților sunt recunoscute
contul de profit sau pierdere. activității obișnuite, utilizarea în activitatea curentă sau drept cheltuieli pe măsură ce serviciile sunt prestate.
După recunoașterea ca activ, un element de imobili- alte scopuri administrative.
zări corporale de tip „Construcții” a cărui valoare justă Q. IMOBILIZĂRI NECORPORALE Contribuții sociale
poate fi evaluată în mod fiabil este contabilizat la o Imobilizările necorporale deținute de bancă sunt acti- Investițiile imobiliare sunt recunoscute inițial la va- Banca/Grupul precum și angajații săi sunt obligați prin
valoare reevaluată, aceasta fiind valoarea sa justă la ve achiziționate pentru necesitățile proprii de utilizare loarea justă, incluzând prețul de achiziție și orice lege să participe cu contribuții descrise în situațiile fi-
data reevaluării minus orice amortizare acumulată și și cuprind programe informatice, licențe de utilizare alte cheltuieli directe atribuibile, și evaluate după nanciare drept contribuții la Fondul Național de Pensii,
orice pierderi acumulate din depreciere. și alte active similare. recunoașterea inițială. administrat de Casa de Asigurări Sociale (un plan de
Surplusul din reevaluare este inclus în capitalurile Pentru transferul unei Investiții imobiliare contabilizate contribuții finanțat pe baza de plăți eșalonate). Banca/
proprii și transferat direct în rezultatul reportat atunci O imobilizare necorporală recunoscută ca activ este la valoarea justă în categoria proprietăților imobiliare Grupul nu are nicio obligație legală sau subînțeleasă
când activul este casat sau cedat. Reducerile de va- evaluată inițial la costul său. După recunoașterea ca utilizate de Banca/Grupul, costul proprietății conside- să plătească beneficii viitoare. Singura obligație este
loare sunt acoperite cu orice rezervă de reevaluare activ, o imobilizare necorporală este evaluată la costul rat în scopul contabilizării ei ulterioare în conformitate să plătească obligații în momentul în care devin sca-
existentă pentru respectivul activ. Dacă nu există un său istoric minus orice amortizare cumulată și orice cu IAS 16 este valoarea sa justă de la data modificării dente. Dacă membrii Casei de Asigurări încetează a
asemenea surplus sau nu este suficient pentru re- pierderi din depreciere cumulate. utilizării. mai fi angajați ai Băncii/Grupului, nu va mai exista ni-
ducere, suma corespunzătoare este recunoscută Imobilizările necorporale sunt amortizate pe baza me- Dacă o proprietate imobiliară utilizată de Banca/Grup cio obligație din partea Băncii/Grupului să plătească
în contul de profit sau pierdere. Banca reevaluează todei liniare pe perioada lor de viată estimată de 3-5 devine o investiție imobiliară contabilizată la valoarea beneficii câștigate de acești angajați în anii anteriori.
grupa „Construcții” o dată la 3 ani, folosind experți ani. Licențele de utilizare și alte imobilizări necorporale justă, Banca/Grupul aplică IAS 16 până la data modi- Contribuțiile Băncii/Grupului sunt incluse în cheltuieli
evaluatori, membri ANEVAR. similare se amortizează pe perioada contractului sau ficării utilizării, tratând orice diferență la acea dată între cu salariile și cheltuieli asimilate.
pe durata de utilizare, după caz. valoarea contabilă a proprietății imobiliare și valoarea
Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează în- sa justă la fel ca pe o reevaluare efectuată în confor- Beneficiile pe termen lung includ primele și par-
cepând cu luna următoare punerii în funcțiune și până R. DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR mitate cu IAS 16. ticipările la profit care nu sunt plătibile în totalitate în
la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, folosind CORPORALE ȘI NECORPORALE termen de douăsprezece luni de la prestarea servici-
regimul de amortizare liniară. Imobilizările corporale și necorporale sunt revizuite Politica contabilă a Grupului privind evaluarea ul- ilor în cauză.
pentru depreciere ori de câte ori evenimente sau terioară a Investițiilor imobiliare este cea bazată pe Pentru serviciile prestate de către angajați în decursul
Terenurile nu se amortizează. Investițiile efectuate la modificări ale circumstanțelor indică faptul că valoa- modelul valorii juste și este aplicată în mod uniform unei perioade contabile, Banca recunoaște prin chel-
imobilizările corporale luate cu chirie se amortizează rea contabilă ar putea să nu fie recuperată. Oricând tuturor Investițiilor imobiliare. Câștigurile sau pierderi- tuieli valoarea neactualizată a beneficiilor pe termen
liniar pe durata cea mai mică între durata rămasă a valoarea contabilă a unui activ depășește valoarea le din modificarea valorii juste a Investițiilor imobiliare scurt/lung rămase a fi plătite ca și datorii, respectiv ca
contractului de închiriere și durata estimată de uti- recuperabilă, se recunoaște o pierdere din deprecie- în conformitate cu IAS 40 sunt recunoscute în contul și cheltuieli înregistrate în avans, dacă valoarea deja
lizare a acestora. re în contul de profit sau pierdere pentru elementele de profit și pierdere al exercițiului financiar în care se plătită depășește valoarea neactualizată a beneficii-
înregistrate la cost și considerat ca o scădere a produc, fără determinarea și contabilizarea amortizării lor. Beneficiile pe termen scurt/lung se recunosc ca
activelor înregistrate la suma reevaluată cu condiția acestora. Valoarea justă a investițiilor imobiliare reflec- și cheltuieli cu excepția cazurilor în care acestea se
ca pierderea din depreciere să nu depășească suma tă condițiile de piață la data raportării. includ în costul activelor conform IAS 2 sau IAS16.
ținută în surplusul din reevaluare pentru același activ. Transferurile la sau de la Investiții imobiliare sunt făcu- Banca recunoaște costul preconizat al beneficiilor pe
te daca există o modificare în utilizarea respectivului termen scurt reprezentând absențele compensate
Suma recuperabilă este maximum dintre prețul net de activ. Pentru transferul unei Investiții imobiliare evalua- cumulate în exercițiul financiar în care serviciile sunt
vânzare al unui activ, și valoarea în folosință. Prețul net te la valoarea justă la imobilizări corporale, costul im- prestate.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
78 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 79
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

Compensațiile pentru încetarea contractului de Sumele temporar disponibile din fondurile mai sus W. IMPOZITUL PE PROFIT Un activ contingent este un activ potențial care apa-
muncă sunt beneficii ale angajaților care se plătesc menționate sunt puse la dispoziția EximBank - S.A. re ca urmare a unor evenimente anterioare și a că-
fie ca urmare a deciziei Băncii/ Grupului de a desface ca surse atrase, necesare pentru susținerea activității Datoria curentă cu impozitul pe profit, conform rui existenta va fi confirmată numai de apariția sau
contractul de muncă al unui angajat înainte de data bancare în nume și cont propriu, în vederea îndeplinirii legislației fiscale în vigoare, se recunoaște ca și chel- ne-apariția unuia sau mai multor evenimente viitoare
normală de pensionare, fie ca urmare a deciziei anga- obiectivului băncii de stimulare a activității de comerț tuială în anul în care se înregistrează profit. incerte, care nu sunt controlate în totalitate de Ban-
jatului de a accepta în mod voluntar disponibilizarea exterior și dezvoltare și promovare a mediului de că/Grup. Un activ contingent nu este recunoscut în
în schimbul compensațiilor respective. afaceri românesc (legea 96, capitolul 4, „Activitatea Impozitul pe profit amânat este calculat, utilizându-se situațiile financiare, dar este prezentat în notele ex-
Banca/ Grupul recunoaște compensațiile pentru în- EximBank - S.A. în nume și în cont propriu”). Fondu- metoda reportului variabil pe baza de bilanț, pentru plicative atunci când o intrare de beneficii economice
cetarea contractului de muncă ca și datorii sau pro- rile mai sus prezentate rămân la dispoziția băncii pe toate diferențele temporare între baza de impozitare este probabilă.
vizioane numai atunci când s-a angajat în mod de- perioadă nedeterminată cu excepția acelor sume la a activelor și datoriilor și valoarea contabilă în scopul
monstrabil să desfacă contractul de muncă al unui care se stabilește prin convenție menținerea pe peri- raportării financiare. Impozitul pe profit amânat se cal- Y. PĂRȚI AFILIATE
angajat sau grup de angajați înainte de data normală oade de cel puțin 5 ani. culează folosind rata de impozitare ce se estimează O contraparte este considerată parte afiliată Grupului
de pensionare sau să acorde compensații pentru în- Fondurile statului puse la disPoziția EximBank - S.A. că va fi în vigoare la data în care activul va fi realizat sau a Băncii dacă:
cetarea contractului de muncă, în urma unei oferte sunt prezentate în situația consolidată și individuală a sau datoria plătită, bazându-se pe ratele de impozi-
făcute pentru a încuraja disponibilizarea voluntară. poziției financiare ca datorii financiare „Fonduri stat”, tare care erau în vigoare la data încheierii bilanțului. a. în mod direct, sau indirect prin unul sau mai mulți
Beneficiile post angajare includ beneficiile acordate la fiind recunoscute inițial la valoarea justă a sumelor pri- Datoria cu impozitul pe profit amânat este recunoscută intermediari, partea respectivă:
pensionare, clasificate drept plan de beneficii definite mite mai puțin costurile tranzacției. Pentru utilizarea pentru toate diferențele temporare dintre baza de cal- • controlează, sau este controlată de către, sau se
și evaluate prin metode actuariale pe baza metodei acestora, Banca/Grupul reîntregește fondurile statului cul a datoriilor și activelor și valoarea contabilă la data află sub controlul comun al Grupului sau al Băncii
unității de credit proiectate. cu dobânzile stabilite în Legea 96/2000, acestea fiind bilanțului în scopul raportării financiare, care se vor (incluzând aici societățile-mamă și subsidiarele);
prezentate în contul de profit sau pierdere ca și “Chel- concretiza în sume taxabile în perioadele următoare. • are un interes în Grup sau în Bancă ce îi conferă o
Un plan de beneficii definite este un plan care tuieli cu dobânzile”. influență semnificativă asupra băncii; sau
definește suma pe care un angajat o va primi la pensi- Creanțele cu impozitul pe profit amânat sunt recunos- • are un control comun asupra Grupului sau Băncii;
onare, depinzând în mod uzual de unul sau mai mulți Activele și angajamentele finanțate de fondurile sta- cute pentru toate diferențele temporare între baza de b. partea este un asociat al Grupului sau al Băncii;
factori, precum vârsta, numărul de ani de activitate tului puse la dispoziția EximBank sunt acordate în impozitare și valoarea contabilă a activelor și datoriilor c. partea este o asociere în participație în care Grupul
și remunerație. Datoria recunoscută în bilanțul băncii numele și contul statului român, nefiind controlate la data bilanțului, precum și pentru creditele și pierderile sau Banca este unul din participanți;
în raport cu planul de pensii de tip beneficii definite de bancă și neurmărindu-se obținerea de beneficii fiscale neutilizate și reportate în perioada următoare, în d. partea este membru al personalului cheie de ma-
este valoarea prezentă a beneficiilor definite la data economice de către aceasta, ca atare neîndeplinind măsura în care este probabil un profit impozabil viitor, nagement al Grupului sau al Băncii;
raportării, mai puțin valoarea justă a activelor aferente condițiile de recunoaștere stabilite de Standardele asupra cărora vor putea fi imputate aceste diferențe e. partea este o rudă apropiată a vreuneia dintre per-
planului, la care se adaugă ajustări pentru câștigurile/ Internaționale de Raportare Financiară aplicabile și temporare și credite și pierderi fiscale neutilizate. soanele de la (a) – (d);
pierderile actuariale nerecunoscute și costurile afe- Cadrul General IASB. Urmare a neîndeplinirii condițiilor f. partea este o entitate controlată, sub control co-
rente serviciului trecut. de recunoaștere, activele și angajamentele acordate Creanțele și datoriile din impozitul curent și amânat mun sau influențată semnificativ, sau pentru care o
în numele și contul statului român aflate sub adminis- sunt compensate când țin de aceeași entitate fiscală, putere de vot semnificativă este deținută, în mod
Pe baza contractului colectiv de muncă, banca are trarea EximBank S.A. nu sunt incluse în Poziția finan- sunt legate de aceeași autoritate fiscală și când există direct sau indirect, de orice persoană menționată la
obligația legală să plătească angajaților la pensionare ciară a Băncii/Grupului. dreptul legal de compensare. Cota de impozit utilizată (d) sau €; sau
beneficii egale cu două salarii lunare. la calculul impozitului curent și amânat a fost la 31 g. partea este un plan de beneficii post-angajare pen-
Pentru administrarea fondurilor statului, respectiv decembrie 2017 de 16% (31 decembrie 2016: 16%). tru angajații băncii, sau pentru orice entitate care
U. FONDURI DE STAT ȘI OPERAȚIUNI pentru operațiunile de agent desfășurate de bancă în este parte afiliată băncii.
ÎN MANDAT numele și contul statului român, inclusiv administra- X. DATORII ȘI ACTIVE CONTINGENTE
În vederea îndeplinirii obiectivului strategic de rea activelor și angajamentelor finanțate sau acope- Ministerul Finanțelor Publice este parte afiliată, pre-
O datorie contingentă este:
susținere a economiei României, Banca/Grupul rite din fondurile statului puse la disPoziția sa, banca cum și entitățile în care Ministerul Finanțelor Publice
acționează în calitate de agent al statului, în numele și este remunerată cu comisioane de administrare, pre- • o obligație potențială care apare ca urmare a unor este acționar majoritar.
în contul acestuia, oferind agenților economici produ- zentate în contul de profit sau pierdere ca și “Venituri evenimente anterioare și a cărei existență va fi con-
se și servicii de garantare, finanțare, asigurare. din comisioane”. firmată numai de apariția sau ne-apariția unuia sau Tranzacțiile aferente părților afiliate reprezintă un
mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt transfer de resurse sau obligații între părțile afiliate,
În conformitate cu prevederile Legii 96/2000, cu mo- V. GARANȚII FINANCIARE controlate în totalitate de Bancă/Grup; sau indiferent dacă un preț este plătit sau nu. În vede-
dificările și completările ulterioare, EximBank - S.A. • o obligație curentă care apare ca urmare a unor rea stabilirii relațiilor cu părți afiliate, se acordă atenție
Garanțiile financiare sunt contracte prin care Banca/
beneficiază de constituirea la dispoziția sa a următoa- evenimente anterioare, dar nu este recunoscută substanței relațiilor respective și nu numai formei ju-
Grupul își asumă un angajament de a efectua plăți
relor fonduri: deoarece: ridice.
specifice către beneficiarul garanției financiare pentru
a) Fondul destinat operațiunilor de garantare - Legea - este improbabil ca pentru stingerea acelei
a compensa pierderea pe care beneficiarul o suferă în
96/2000 - art. 10 a obligații să fie necesară o ieșire de resurse care Z. REZERVE DE CAPITAL
cazul în care o anume terță parte nu reușește să își
b) Fondul destinat operațiunilor de asigurare si reasi- încorporează beneficii economice; sau Rezervele înregistrate în capitalurile proprii în situația
îndeplinească obligațiile asumate contractual.
gurare - Legea 96/2000 - art. 10 b - valoarea obligației nu poate fi măsurată cu sufici- poziției financiare a Băncii/Grupului includ:
c) Fondul destinat operațiunilor de finanțare- Legea Garanțiile financiare sunt prezentate în notele la entă credibilitate.
96/2000 - art. 10 c situațiile financiare la valoarea justă ca datorii contin- • rezerva aferentă activelor financiare disponibile pen-
ce sunt utilizate pentru achitarea angajamentelor asu- gente, comisioanele aferente încasate în avans fiind Datoriile contingente nu sunt recunoscute în situațiile tru vânzare care cuprinde modificările în valoarea
mate de EximBank - S.A. în numele și în contul statu- amortizate pe durata de viață a garanției financiare la financiare, dar sunt prezentate în notele la situațiile fi- justă a investițiilor disponibile pentru vânzare, nete
lui (Legea 96/2000 - art. 12, alin.1). care se referă. nanciare. de impozitele amânate;

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
80 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 81
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

• rezerva aferentă imobilizărilor corporale care cuprin- brute încasate și de încasat aferente contractelor de de reasigurare provin din operațiuni de decontare de Rezerva pentru riscuri neexpirate
de modificările în valoarea justă a mijloacelor fixe, asigurare ale căror riscuri încep în cursul exercițiului cont curent cu reasiguratorii și brokerii de reasigurare Rezerva pentru riscuri neexpirate se calculează pe
nete de impozitele amânate; financiar. În situația în care durata contractului de asi- în legătură cu activitatea de reasigurare cedată (rea- baza estimării daunelor ce vor apărea după închide-
• rezerva din retratarea capitalului social include gurare este mai mare de un an, prima brută subscrisă sigurare pasivă). rea exercițiului financiar, în cazul în care se consta-
diferența din ajustarea capitalului social la inflație; reprezintă valoarea primelor brute încasate și de în- tă faptul că cheltuielile aferente daunelor estimate în
• rezerva legală - se constituite în limita a 5% din pro- casat aferentă unui an calendaristic din contractul de Creanțele din reasigurări cedate sunt analizate perio- viitor depășesc rezervele de prime constituite minus
fitul determinat înainte de deducerea impozitului pe asigurare, cu excepția contractelor cu primă unică, dic, cel puțin la fiecare perioadă de raportare. În cazul cheltuielile de achiziție amânate și, drept urmare, în
profit; pentru care prima brută subscrisă reprezintă valoarea în care acestea prezintă indicii de depreciere, sunt perioadele viitoare rezerva de primă calculată nu va fi
• rezerva generală pentru riscuri bancare cuprinde primei brute unice aferente contractului de asigurare. analizate individual. Ajustările de depreciere a acestor suficientă pentru acoperirea daunelor ce vor apărea în
rezervele constituite până la sfârșitul anului 2006, Pentru contractele încheiate în moneda străină, pri- Creanțe se estimează la nivelul pierderii probabile și exercițiile financiare următoare.
în cotele și limitele prevăzute de lege; mele brute subscrise sunt evidențiate în lei la cursul se înregistrează în contul de profit și pierdere.
• alte rezerve reprezintă surse proprii de finanțare de schimb istoric de la data începerii riscului. Testul privind adecvarea datoriilor
provenite din active și facilitați fiscale, potrivit pre- FF. REZERVE TEHNICE Filiala efectuează testul de adecvare a rezervelor teh-
Veniturile din prime brute subscrise sunt prezentate
vederilor legale sau constituite din profitul net, con- nice pentru a evalua dacă datoriile rezultate din con-
net de primele brute subscrise anulate ca urmare a Rezerva de prime
form hotărârii Adunării Generale a Acționarilor. tractele de asigurare recunoscute prin rezervele tehni-
încetării valabilității unui contract de asigurare înaintea Rezerva de prime se calculează lunar prin însuma-
ce sunt adecvate. Testul folosește estimări curente ale
termenului de expirare a acestuia sau în cazul neplății rea cotelor-părți din primele brute subscrise, aferente
AA. INFORMAȚIE PE SEGMENTE fluxurilor de trezorerie viitoare aferente contractelor sale
primelor de asigurare. perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare,
de asigurare. Dacă această evaluare arată că valoarea
Un segment este o componentă distinctă a Grupului/ astfel încât diferența dintre volumul primelor brute
Băncii, implicat în furnizarea de produse sau servicii, Alte Creanțe contabilă a datoriilor de asigurare minus costurile de
subscrise și această rezervă să reflecte primele brute
Creanțele Filialei față de alți terți decât personalul pro- achiziție amânate este inadecvata, întreaga diferență
supuse unor riscuri, care sunt diferite de cele ale altor alocate părții din riscurile expirate la data calculării.
priu, clienți și furnizori, se înregistrează în contul de trebuie să fie recunoscută în profit sau pierdere. Tes-
segmente. Această rezervă se calculează individual pentru fieca-
debitori diverși. Având în vedere natura operațiunilor tul de adecvare a rezervelor tehnice se efectuează cel
re contract de asigurare.
de asigurare desfășurate, Filiala înregistrează în evi- puțin anual la încheierea exercițiului financiar, pe baza
BB. CONTRACTE DE LEASING dentele sale contabile și Creanțe reprezentate de do- fluxurilor de trezorerie brute.Testul de adecvare a re-
Un contract de leasing este clasificat drept un leasing sare de daună cu drept de regres. Rezerva de daune avizată zervelor tehnice aferente riscurilor neexpirate constă în
Rezerva de daune avizate se constituie pentru da- comparația următoarelor două elemente:
financiar dacă el transferă în mod semnificativ toate
riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate. Astfel, ulterior momentului achitării despăgubirii con- unele avizate și în curs de lichidare pentru fiecare
form contractului de asigurare, în baza informațiilor contract de asigurare la care s-a notificat producerea i. rezerva de prime minus costurile de achiziție amâ-
Un contract de leasing este clasificat drept leasing
primite de la Serviciul Juridic, Filiala ajustată pentru evenimentului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile nate;
operațional dacă nu transferă în mod semnificativ toa-
depreciere conform politicii contabile m.i), recunoaște previzibile care vor fi efectuate în viitor pentru lichida- ii. suma dintre despăgubirile estimate (inclusiv costu-
te riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprie-
și creanța aferentă regresului deschis împotriva părții rea acestor daune. Rezerva totală care trebuie consti- rile de instrumentare a cererilor de despăgubire) și
tate. Contractele de leasing încheiate de Banca/Grup
vinovate de producerea evenimentului asigurat. tuită va fi obținută prin însumarea valorilor rezervei de costurile de administrare.
sunt leasing-uri operaționale. Plățile totale făcute în
cadrul leasingului operațional sunt înregistrate în alte daune calculate pentru fiecare contract de asigurări
EE. REASIGURARE generale. Obținerea unei valori obținute la punctul i) mai mică
cheltuieli de exploatare în contul de profit sau pierde-
decât cea obținută la punctul ii), indică o insuficiență
re, pe baza metodei liniare pe durata leasingului. În cadrul activității curente pe care o desfășoară, Gru-
Elementele luate în considerare în calculul rezervei și impune diminuarea soldului cheltuielilor de achiziție
pul cedează o parte din riscul de asigurare. Active-
Când un leasing operațional este reziliat înainte de pentru daune sunt: reportate cu deficiența observată, iar în cazul în care
le din reasigurare reprezintă soldurile de primit de la
expirarea perioadei de leasing, orice plată de efectuat soldul cheltuielilor de achiziție reportate nu este sufi-
societăți de reasigurare.
către locator drept penalizare este recunoscută drept • valoarea estimată a despăgubirii cuvenite pentru cient, crearea unei rezerve suplimentare.
cheltuială în perioada în care are loc rezilierea. Beneficiile la care are dreptul Grupul conform con- dauna avizată;
tractelor sale de reasigurare sunt recunoscute ca ac- • cheltuielile cu constatarea și evaluarea pagubei, Filiala folosește cele mai bune presupuneri, astfel:
CC. ÎMPRUMUTURI tive din reasigurare. Grupul prezintă ca active partea aferente serviciilor prestate de terțe persoane;
cedată din rezerva de primă și din rezerva de daune. • costurile de lichidare a daunei, aferente serviciilor • despăgubirile viitoare (inclusiv costurile de instru-
Împrumuturile sunt recunoscute inițial la valoarea jus-
Sumele recuperabile de la sau datorate reasiguratori- prestate de terțe persoane. mentare a cererilor de despăgubire) se estimează
tă, și sunt ulterior înregistrate la costul amortizat; ori-
lor sunt evaluate în concordantă cu sumele asociate în funcție de rata daunei finală pe an de subscriere
ce diferențe dintre plăti, inclusiv costurile tranzacției și
valoarea de răscumpărare sunt recunoscute în contul contractelor de asigurare reasigurate și în conformita- Rezerva de daune neavizate (IBNR) pentru fiecare clasă de asigurări; având în vedere
te cu termenii fiecărui contract de reasigurare. Datori- Rezerva de daune neavizate se creează și se ajus- faptul că riscurile neexpirate provin în marea majo-
de profit și pierdere pe perioada împrumuturilor, folo-
ile din reasigurare constau în primele de plată pentru tează anual, la încheierea exercițiului financiar, în baza ritate din ultimul/ultimii ani de subscriere;cheltuielile
sind metoda dobânzii efective.
contractele de reasigurare și sunt, recunoscute ca o estimărilor societății, ale cuantumului daunelor pentru de administrare viitoare se estimează în funcție de
cheltuială. evenimente întâmplate, dar încă neavizate sau insu- rata medie a cheltuielilor administrative la nivelul în-
DD. VENITURI DIN PRIME DE ficient avizate. tregului portofoliu de asigurări (excluzând cheltuielile
ASIGURARE Sumele de încasat și de plătit din activitatea de rea- de achiziție care au fost incluse în calculul costurilor
Veniturile din prime brute subscrise cuprind primele sigurare cu aceeași entitate pot fi compensate reci- Pentru estimarea rezervei de daune neavizate (IBNR) de achiziție amânate);
încasate și de încasat aferente tuturor contractelor proc, deoarece plățile care urmează să fie efectuate se folosesc, în funcție de clasa de asigurare, în prin- • rata de recuperare din regrese se obține împărțind
de asigurare care intră în vigoare în exercițiul finan- de către ambele părți sunt similare în natură și sca- cipal următoarele metode: metoda Chain–Ladder, totalul regreselor încasate pe fiecare clasă de asi-
ciar. Primele brute subscrise includ valoarea primelor dente și plătibile în același timp. metoda tabelului de întârziere, metoda Bornhuetter – gurare la suma finală necesară pentru acoperirea
Conturile de primit și de plătit din operațiunile curente Ferguson, fără a fi însă limitative la acestea. daunelor legate de evenimentele care au avut loc în

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
82 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 83
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

fiecare perioadă (ultimate incurred claims). Valoarea II. IMPACTUL IMPLEMENTĂRII - activul financiar este deținut pentru a colecta fluxuri- deținute (companii: Transfond, SWIFT), cu un impact
estimată a recuperărilor din regrese se obține apli- STANDARDULUI IFRS 9 le de numerar contractuale și pozitiv în rezerve de 990 mii lei, după deducerea im-
când această rată la daunele estimate viitoare. - termenii contractuali ai activului financiar generează, pozitului amânat.
Începând cu 1 ianuarie 2018, Banca aplică standar-
dul internațional de raportare financiară IFRS 9 “In- la anumite date, fluxuri de numerar care sunt ex-
La 31 decembrie 2017 testul de adecvare a datoriilor Active financiare evaluate la valoarea justă prin
strumente financiare”, cu impact atât în clasificarea și clusiv plăți ale principalului și ale dobânzii aferente
a arătat o deficiență în valoare de 1.265 mii lei (31 profit sau pierdere
măsurarea instrumentelor financiare, cât și în determi- valorii principalului datorat.
decembrie 2016 deficiență de 1.711 mii lei). În categoria activelor financiare evaluate la valoarea
narea ajustărilor de risc de credit prin recunoașterea Pentru a verifica aceste condiții, banca evaluează
justă prin profit sau pierdere banca include: creditele
GG. CORECTAREA ERORILOR pierderilor așteptate. Filiala EximAsig nu a implemen- contractele de credit din perspectiva încasărilor ex-
și avansurile care nu au trecut testul SPPI (inclusiv
CONTABILE tat IFRS 9 începând cu 1 ianuarie 2018, deoarece a clusive din principal și dobânzi, denumit în continuare
plasamentele la instituții de credit și credite acordate
optat pentru exceptarea din IFRS 17. testul SPPI.
Corectarea erorilor se efectuează la data constatării clientelei), titlurile de datorie și instrumente de capital
lor cu următoarele mențiuni : Adoptarea IFRS 9 duce la revizuiri ale strategiilor co- Obiectivul testului SPPI este acela de a stabili dacă un deținute în vederea tranzacționării și instrumente fi-
merciale și de risc, ale politicilor și procedurilor con- contract semnat între părți generează fluxuri de numerar nanciare derivate.
• erorile aferente exerciţiului curent se corectează, tabile, modificări ale documentelor de control intern, care reprezintă doar rambursări de principal și plăți de
înainte de a se autoriza publicarea situaţiilor financi- elaborarea de noi modele de risc și metodologii aso- dobânzi calculate la valoarea principalului, la datele con- Banca evaluează activele financiare la valoarea justă
are, prin stornarea operaţiunii eronate şi înregistra- ciate și noi procese în cadrul administrării riscului. venite prin scadențarul agreat de părți. Banca consideră prin profit sau pierdere, în cazul în care activul nu sunt
rea corectă a operaţiunii în cauză; Raportarea periodică privind progresele înregistrate în că un activ financiar poate fi măsurat la cost amortizat evaluate la cost amortizat sau la valoarea justă prin
• erorile aferente exerciţiului precedent se corectează raport cu planul și rezultatele parcurgerii a fost furniza- doar dacă îndeplinește condițiile testului SPPI. Contrac- alte elemente ale rezultatului global.
pe seama rezultatului reportat în cazul celor sem- tă conducerii băncii pe întrega perioadă a exercițiului tele mai complexe, care nu prevăd doar fluxuri de nu-
nificative, respectiv pe seama rezultatului curent în financiar al anului 2017. merar din încasări de principal și dobânzi sunt măsurate Toate activele financiare deținute de banca și evaluate
celelalte cazuri; la valoarea justă prin contul de profit și pierdere. la data de 31 decembrie 2017 la valoarea justă prin
• în cazul corectării de erori care generează pierdere Diferențele de măsurare și contabilizare a activelor și contul de profit, conform IAS 39, se vor califica pentru
contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înain- pasivelor financiare, rezultate din implementarea stan- În implementarea standardului IFRS 9, activele finan- aceeași clasificare la valoarea justă prin profit și pier-
te de efectuarea oricărei repartizări din profit; dardului IFRS 9, sunt recunoscute în capitalurile pro- ciare evaluate la cost amortizat sub IAS 39 vor fi clasi- dere și sub IFRS 9.
• corectarea erorilor aferente exerciţiilor financiare prii ale băncii la data de 1 ianuarie 2018 în conturile ficate în categoria activelor financiare evaluate la cost
precedente nu determină modificarea situaţiilor fi- de capitaluri proprii. amortizat conform IFRS 9. Datorii financiare
nanciare ale acelor exerciţii, acestea rămânând aşa Ca urmare a implementării IFRS 9, datoriile financiare
cum au fost publicate; Clasificare și evaluare Active financiare evaluate la valoarea justă prin ale băncii au fost clasificate în categoria instrumente-
• în cazul corectării de erori pe seama rezultatului re- Conform IFRS 9, banca va clasifica activele financiare fie alte elemente ale rezultatului global lor evaluate la cost amortizat, fără diferențe compa-
portat, Banca/Grupul procedează la: la cost amortizat, fie la valoarea justă prin alte elemente În categoria activelor financiare evaluate la valoarea rativ cu IAS 39.
• retratarea valorilor comparative pentru perioada ale rezultatului global, fie la valoarea justă prin contul de justă prin alte elemente ale rezultatului global Banca
(perioadele) anterioară(e) prezentată(e) în care a profit sau pierdere, în baza următoarelor criterii: include: creditele și avansurile (inclusiv plasamentele Determinarea pierderilor așteptate
apărut eroarea; la instituții de credit și credite acordate clientelei) și Criteriile aplicate pentru clasificarea expunerilor ca fi-
• dacă eroarea a apărut înainte de cea mai îndepăr- - modelul de afaceri urmat pentru administrarea acti- titlurile de datorie. ind expuneri neperformante conduc la echivalența cu
tată perioadă anterioară prezentată, retratarea sol- velor financiare în cauză și starea de nerambursare și starea de depreciere, fiind
durilor de deschidere ale activelor, datoriilor și capi- - caracteristicile fluxurilor de numerar contractuale ale Un activ financiar este evaluat la valoarea justă prin după cum urmează:
talurilor proprii pentru cea mai îndepărtată perioadă activului financiar. alte elemente ale rezultatului global dacă sunt îndepli-
anterioară prezentată. nite ambele condiții de mai jos: • numărul de zile de întârziere la nivel de client este
Modelul de afaceri reprezintă modalitatea de gestio- mai mare de 90 de zile, respectiv 7 zile pentru ex-
- activul financiar este deținut atât pentru colectarea
Reclasificări nare a activelor financiare pentru a genera fluxuri de punerile față de instituții de credit;
fluxurilor de trezorerie contractuale, cât și pentru
Grupul a reclasificat la 31.12.2016 suma de 6.342 mii trezorerie, stabilind dacă obiectivul băncii este colec- • clientul se află în improbabilitate de plată, fiind înde-
vânzarea activelor financiare și
lei reprezentând cheltuieli cu ajustările pentru regrese tarea fluxurilor de trezorerie contractuale, vânzarea plinit cel puțin unul dintre următoarele criterii
- termenii contractuali ai activului financiar generează,
aferente EximAsig, din “Alte cheltuieli de exploatare” activelor financiare sau ambele. Factorii pe care ban- - s-a deschis procedura de insolvență;
la anumite date, fluxuri de trezorerie care sunt ex-
în linia “Daune cedate în reasigurare”. ca îi consideră la stabilirea modelului de afaceri sunt: - încetează recunoașterea dobânzii aferente
clusiv plăți ale principalului și ale dobânzii aferente
istoricul cu privire la colectarea fluxurilor de numerar, obligației din credite;
valorii principalului datorat.
HH. EVENIMENTE ULTERIOARE evaluarea performanței activului, evaluarea și admi- - banca recunoaște o ajustare specifică pentru
BILANȚULUI nistrarea riscului asociat. Implementarea standardului IFRS 9 va conduce la cla- riscul de credit, rezultată în urma perceperii
Evenimentele ulterioare bilanțului ajustabile, respectiv sificarea unui portofoliu de titluri cu venit fix în sumă de unei deteriorări semnificative a calității creditu-
cele care aduc informații suplimentare despre Poziția ACTIVE FINANCIARE 501.041 mii lei din categoria titluri disponibile pentru lui, ulterioară momentului expunerii la risc;
Băncii/Grupului la data întocmirii bilanțului (evenimen- vânzare (IAS 39 recunoscute la valoarea justă) în ca- - sunt credite depreciate la originare/la
Active financiare evaluate la cost amortizat
te care ajustează) sau indică faptul că nu se mai res- tegoria titluri recunoscute la cost amortizat, diferența recunoașterea inițială;
În categoria activelor financiare evaluate la cost amor-
pectă principiul continuității, sunt reflectate în situațiile între valorile contabile sub cele două standarde va im- - sunt credite care nu îndeplinesc condițiile de
tizat banca include: creditele și avansurile (inclusiv
financiare. pacta pozitiv capitalurile proprii ale băncii cu suma de ieșire din neperformanță (minim 1 an, plăti
plasamentele la instituții de credit și credite acordate
17.998 mii lei, sumă netă de impozite amânate. semnificative, etc);
Evenimentele ulterioare bilanțului ne-ajustabile sunt clientelei) și titlurile de datorie.
- sunt active financiare depreciate, respectiv ac-
prezentate în note, atunci când se dovedesc a fi sem- Conform standardului IFRS 9, banca a procedat la
Banca evaluează activele financiare la costul amortizat tive pentru care evaluarea deprecierii arată o
nificative. evaluarea la valoarea justă a instrumentelor de capital
dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pierdere din depreciere, inclusiv alte aspecte

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
84 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 85
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

adverse identificate în legătură cu debitorul/ in- creditelor nedepreciate în categoria creditelor depre- duce la diminuarea rezultatului reportat cu 31.368 mii rente instrumentelor cu venit fix clasificate la cost
dustria/ expunerea evaluate specific (semnale ciate (stadiul 3) după cum urmează: lei, detaliat mai jos: amortizat în sumă de 106 mii lei;
negative din piață, restanțe/întârzieri semnifica- Parametrii de risc folosiți pentru calculul pierderilor • ajustări pentru pierderi așteptate suplimentare afe- • ajustările privind pierderile așteptate aferente scriso-
tive la alte bănci, incidente de plată, executări așteptate se determină în baza observațiilor istorice rente expunerilor față de instituțiile de credit și Ban- rilor de garanție și angajamentelor cresc ca urmare a
începute de terți etc.), considerate a determina ale portofoliului Băncii și pe baza unor scenarii ma- ca Centrală în suma de 424 mii lei; implementării IFRS 9 cu suma de 3.982 mii lei;
încadrarea expunerii ca fiind depreciată; croeconomice cu caracter anticipativ, corelând rata • ajustări pentru pierderi așteptate suplimentare afe- • pierderile așteptate aferente instrumentelor cu ve-
de nerambursare a creditelor cu creșterea estimată a rente creditelor în sumă de 31.301 mii lei, impactul nit fix evaluate la valoarea justă prin alte elemente
Creditele achiziționate sau originate depreciate produsului intern brut. în capitalurile proprii ale băncii (rezultat reportat); ale rezultatului global determină reclasificarea sumei
sunt activele care sunt depreciate ca urmare a riscu- • ajustări pentru pierderi așteptate suplimentare afe- 276 mii lei din rezerve în rezultatul reportat;
lui de credit la recunoașterea inițială. Banca conside- Calculul pierderilor așteptate din riscul de credit se rente debitorilor diverși în sumă de 1.254 mii lei; • creanța din impozitul pe profit în sumă de 5.974
ră ca fiind credite originate depreciate dacă în urma efectuează în conformitate cu următoarele principii: • ajustări pentru pierderi așteptate suplimentare afe- aferente ajustărilor de la punctele anterioare.
operațiunilor de restructurare aplicate unor expuneri
performante sau neperformante, valoarea actualizată • Pierderile așteptate pentru orizontul de un an (active
a fluxurilor de numerar preconizate, bazate pe noul financiare în stadiul 1) se calculează în baza unei IMPACT IFRS9
SOLD PIERDERI AȘTEPTATE CREDITE IFRS9
acord, scade cu mai mult de 10% comparativ cu abordări la nivel de portofoliu, înmulțind expune- VS IAS39
valoarea actualizată a fluxurilor de numerar conform rea cu probabilitatea de nerambursare marginală STADIUL 1 STADIUL 2 STADIUL 3 TOTAL TOTAL
obligațiilor contractuale înainte de modificările aduse condiționată și pierderea estimată în caz de neram-
termenilor și condițiilor contractului. bursare pe o perioadă de un an. Portofoliu curent -53.320 -11.020 -2.287 -66.627 -28.428

Credite restante -81 - -87 -168 -129


Pentru calculul pierderilor de credit așteptate, activele • Pierderile așteptate pentru durata reziduală a acti-
financiare ale băncii sunt clasificate în una din urmă- vului (active financiare în stadiul 2) se calculează în Credite depreciate - - -79.734 -79.734 -2.744
toarele categorii: baza unei abordări la nivel de portofoliu, înmulțind
expunerea cu probabilitatea de nerambursare mar- Total -53.401 -11.020 -82.108 -146.529 -31.301
• Stadiul 3: Active financiare depreciate, respectiv toa- ginală condiționată și pierderea estimată în caz de
te activele financiare clasificate ca neperformante; nerambursare pentru durata reziduală a activului.
• Stadiul 2: Active financiare nedepreciate al căror (v) Sumar impact implementare IFRS 9
risc de credit a crescut semnificativ în raport cu mo- •P
 ierderile așteptate aferente activelor financiare de- Impactul adoptării IFRS 9 este de diminuare a capitalurilor proprii ale băncii cu 12.103 mii lei, după cum urmează :
mentul recunoașterii inițiale ( de ex. serviciul datoriei preciate se determină în baza unei abordări indivi-
peste 30 de zile, înrăutățirea performanței financi- duale, deducând din expunere valoarea actualizată - Majorare rezerve aferente Investițiilor în instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale
are, expuneri restructurate în perioada de probă, a fluxurilor de numerar estimate a fi realizate din rezultatului global cu 19.265 mii lei;
alte aspecte adverse identificate în legătură cu de- garanțiile colaterale si valoarea actualizata a fluxu- - Diminuare rezultat reportat cu 31.368 mii lei.
bitorul/ industria/ expunerea - semnale negative din rilor de numerar estimate a fi recuperate de către
piață, restante la alte bănci, incidente de plată, exe- bancă din activitatea operațională a clientului, în
cutări începute de terți, etc.); baza scenariilor analizate de către bancă cu privire
• Stadiul 1: Active financiare nedepreciate al căror la probabilitatea apariției unei pierderi din credite. 03. VENITURI DIN DOBÂNZI
risc de credit nu a crescut semnificativ în raport cu
momentul recunoașterii inițiale; Pierderile așteptate din riscul de credit se recunosc
astfel:
Expunerile depreciate la recunoașterea inițială (expu- - Pentru active financiare clasificate la cost amortizat: 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
neri originate depreciate) sunt încadrate în stadiul 3, prin contul de profit și pierdere în contrapartidă cu GRUP BANCA GRUP BANCA
această categorie păstrându-se pe toată durata de conturile de ajustări bilanțiere;
viață a expunerilor. Ajustările pentru pierderi așteptate - Pentru active financiare clasificate la valoare justă prin Venituri din dobânzi aferente:
se determină pe baza analizei individuale, la valori alte elemente ale rezultatului global: prin contul de pro-
Credite acordate clientelei 80.043 80.473 72.352 72.352
egale cu pierderile așteptate pentru întreaga durată fit și pierdere în contrapartidă cu conturile de rezerve.
de viață a acestor expuneri. Conturi curente și depozite la bănci 2.195 1.296 892 375
Implementarea noii metodologii de determinare a
Implementarea standardului IFRS 9 va conduce la re- ajustărilor de risc de credit (pierderi așteptate sub Dobânzi negative la depozite atrase 251 251 113 113
alocarea unei sume de 38.472 mii lei din categoria IFRS 9 versus pierderi apărute sub IAS 39) va con-
Valori primite în pensiune 194 194 208 208

Instrumente financiare disponibile pentru vânzare 54.563 54.563 52.708 52.708


IAS39 / IFRS9 STADIUL 1 STADIUL 2 STADIUL 3 TOTAL
Instrumente financiare deținute până la scadentă 306 - 2.763 2.576
Credite curente și nedepreciate 2.503.155 158.205 35.309 2.696.669
137.552 136.777 129.036 128.332
Credite restante nedepreciate 15.944 - 3.163 19.107

Credite depreciate - - 223.134 223.134

Credite brute - total 2.519.099 158.205 261.606 2.938.910 Veniturile din dobânzi aferente creditelor depreciate, atât la nivel de Grup, cât și la nivel de bancă, sunt în sumă de 8.573 mii lei în cursul
anului 2017, respectiv 5.318 mii lei în cursul anului 2016.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
86 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 87
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

04. CHELTUIELI CU DOBÂNZILE Câștigurile/(pierderile) din diferențe de curs valu- prin tehnici alternative de evaluare pe baza factorilor
tar includ următoarele: observabili de piață);
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16 • Câștigurile sau pierderile realizate din tranzacții de • Câștiguri sau pierderi potențiale aferente tranzacțiilor
schimb valutar la vedere; cu instrumente derivate pe cursul de schimb încă
GRUP BANCA GRUP BANCA
• Rezultatul net din reevaluarea activelor și pasivelor nedecontate la data situațiilor financiare (determinate
Cheltuieli cu dobânzile aferente: bilanțiere denominate în devize. prin tehnici alternative de evaluare pe baza factorilor
Depozite de la Ministerul Finanțelor Publice 14.324 14.324 15.136 15.136 observabili de piață);
Depozite de la bănci 4.006 4.003 1.785 1.785 Câștigurile/(pierderile) din instrumente financiare • Câștiguri sau pierderi potențiale aferente instrumente-
Dobânzi negative la depozite și disponibilități la bănci 89 89 23 23 derivate includ: lor cu venit fix clasificate în portofoliul de tranzacționare
Depozite de la clientelă 11.846 11.852 7.009 7.033 • Câștiguri sau pierderi potențiale aferente tranzacțiilor (determinate pe baza cotațiilor directe).
30.265 30.268 23.953 23.977
cu instrumente derivate pe rata dobânzii (determinate

Detalii cu privire la modalitatea de determinare a dobânzilor aferente depozitelor de la stat precum și a variației anuale se regăsesc în nota 23.
07. CÂȘTIG DIN INVESTIȚII ÎN INSTRUMENTE
05. CÂȘTIG/(PIERDERE) DIN DEPRECIERE ACTIVE FINANCIARE DISPONIBILE PENTRU VÂNZARE
FINANCIARE, ANGAJAMENTE ȘI GARANȚII ACORDATE În cursul exercițiului financiar 2017, Grupul/Banca a înregistrat un câștig în sumă de 4.279 mii lei (2016: 26.275
mii lei) din cesiunea instrumentelor financiare disponibile pentru vânzare, în speță titluri de stat și obligațiuni gu-
vernamentale, denominate în lei și/sau în euro.
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
GRUP BANCA GRUP BANCA
Câștig/(pierdere) din ajustări pentru depreciere credite (nota 17) -41.746 -41.746 -73.823 -73.823
Venituri din recuperări de credite scoase din evidență 9.910 9.910 15.365 15.365 08. VENITURI DIN COMISIOANE, NET
Ajustări pentru depreciere debitori diverși, constituite în perioada
-6.148 -4.038 -3.232 -1.621
curentă (nota 21)
Ajustări pentru depreciere debitori diverși, reluări în perioada curentă 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
4.089 3.807 3.102 1.883
(nota 21)
Câștig /(pierdere) din ajustări pentru depreciere debitori -2.059 -231 -130 262
GRUP BANCA GRUP BANCA
diverși (nota 21)
Venituri din recuperări de Creanțe debitori diverși scoase din Venituri din comisioane
2.002 2.002 377 377
evidență
Provizioane pentru angajamente și garanții financiare clientelă, Venituri din comisioane din operațiuni cu clientela 287 287 251 251
-13.212 -13.212 -8.285 -8.285
constituiri
Provizioane pentru angajamente și garanții financiare clientelă, reluări 14.661 14.661 2.588 2.588 Venituri din comisioane aferente garanțiilor 6.657 6.657 4.658 4.658
Provizioane pentru angajamente și garanții financiare date în 1.449 1.449 -5.697 -5.697
favoarea clientelei (nota 26) Venituri operațiuni în mandat, din care: 14.429 14.429 17.061 17.061
Ajustări pentru depreciere participații în filiale (nota 18) - -5.389 - -13.628
Comisioane încasate de la statul român pentru operațiuni
Ajustări pentru constituiri de alte provizioane - - -37 - 4.297 4.297 4.540 4.540
desfășurate în mandate
-30.444 -34.005 -63.945 -77.144 Comisioane încasate de la intermediarii și beneficiarii produselor 10.132 10.132 12.521 12.521
acordate în numele și contul statului

Venituri din comisioane de la acreditivele de import 318 318 140 140


06. CÂȘTIG/(PIERDERE) DIN DIFERENȚA DE CURS Venituri din comisioane aferente tranzacțiilor bancare 396 396 373 373
VALUTAR, INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE ȘI
Alte venituri din comisioane 4.592 4.592 3.060 3.060
TRANZACȚIONARE
26.679 26.679 25.543 25.543
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
Cheltuieli cu comisioane -2.552 -2.514 -1.812 -1.778
GRUP BANCA GRUP BANCA
Câștiguri (pierderi) din diferențe de curs valutar 16.361 15.992 9.058 9.202 Venituri din comisioane, net 24.126 24.165 23.731 23.765
Câștig / (pierdere) din instrumente derivate pe rata dobânzii -324 -324 2.436 2.436
Câștig / (pierdere) din instrumente derivate pe cursul valutar -3.672 -3.672 785 785
Câștig / (pierdere) din activități de tranzacționare instrumente
financiare cu venit fix 19 19 53 53
Câștig / (pierdere) din instrumente financiare derivate 3.977 3.977 3.274 3.274 Detalii cu privire la modalitate de determinare a comisioanelor aferente operațiunilor în mandat precum și a variației anuale se regăsesc
în nota 24.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
88 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 89
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

09. VENITURI DIN ASIGURĂRI, NET Detalii cu privire la anulări, utilizări și constituiri de provizioane sunt prezentate în nota 26.

(i) Costurile aferente colaboratorilor includ drepturile administratorilor, directorilor executivi și neexecutivi în baza contractelor de man-
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16 dat, precum și indemnizațiile cuvenite membrilor Adunării Generale a Acționarilor și membrilor Comitetului Interministerial de Garan-
ţii şi Credite de Comerţ Exterior, în conformitate cu prevederile Legii 96/2000 (nota 23, „Fonduri de Stat”).
GRUP BANCA GRUP BANCA
Venituri din prime brute subscrise, nete de reasigurare (a) 4.944 - 6.642 -
Venituri din prime brute subscrise 12.831 - 11.625 - 12. ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE
Prime cedate în reasigurare -7.885 - -4.983 -
Cheltuieli cu variația rezervelor tehnice, net de reasigurare 4.058 - -9.795 - 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
Venituri din comisioane de reasigurare 1.523 - 824 - GRUP BANCA GRUP BANCA
Cheltuieli de achiziție și alte cheltuieli de subscriere -1.243 - -3.266 - Impozite și taxe 1.073 1.004 1.034 1.026
Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare (b) -172 - -427 -
Cheltuieli cu poștă și telecomunicații 3.425 3.359 3.378 3.304
Daune aferente contractelor de asigurare -18.329 - -12.866 -
Cheltuieli de întreținere 5.092 4.919 4.776 4.618
Daune cedate în reasigurare *) 18.157 - 12.439 -
Cheltuieli cu publicitate, protocol și sponsorizare 3.224 3.172 3.166 3.095
Venituri din asigurări, net 9.112 - -6.022 -
Consumabile 1.223 1124 1.540 1436

*) Grupul a reclasificat la 31.12.2016 suma de 6.342 mii lei reprezentând cheltuieli cu ajustările pentru regrese, din “Alte cheltuieli de Apă și energie 680 680 693 693
exploatare” în linia “Daune cedate în reasigurare”.
(a) Veniturile din prime brute subscrise includ în principal prime din asigurări pentru credite și garanții; Chirii 5.081 5.081 5.033 5.033
(b) Alte cheltuieli tehnice, nete de reasigurare includ în principal daune din asigurări de credit. Servicii de consultanță 1.325 1026 1.308 657
Alte servicii furnizate de terți 3.004 2.059 2.952 1.952
10. ALTE VENITURI Cheltuieli cu paza și protecția 629 629 560 560
Cheltuieli privind garantarea depozitelor 5.464 5.464 1.682 1.682
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
Alte cheltuieli *) 1.288 307 3.506 302
GRUP BANCA GRUP BANCA 31.508 28.824 29.628 24.358
Venituri din penalități contractuale 1.320 1.320 928 928
Alte venituri 395 222 2.422 407 *) Grupul a reclasificat la 31.12.2016 suma de 6.342 mii lei reprezentând cheltuieli cu ajustările pentru regrese, din “Alte cheltuieli de
exploatare” în linia “Daune cedate în reasigurare”.
Venituri din leasing operațional (chirii) 4.463 4.463 4.257 4.257
Dividende și venituri asimilate 483 483 443 443
6.661 6.488 8.050 6.035 Prezentăm mai jos cheltuielile cu servicii de audit și non – audit ale Grupului/ Băncii prestate de către auditorul
statutar.

11. SALARII ȘI ALTE CHELTUIELI ASIMILATE 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16

GRUP BANCA GRUP BANCA


31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
GRUP BANCA GRUP BANCA Cheltuieli cu auditul statutar 363 213 354 153

Salarii și cheltuieli asimilate 47.085 43.181 51.117 46.717 Cheltuieli cu servicii non-audit 181 181 224 80
Anulări, utilizări și constituiri provizioane 1.317 1.317 -7.596 -7.596 Cheltuieli cu auditorul statutar 544 394 578 233
Total costuri salariale 48.402 44.498 43.521 39.121
Indemnizații aferente colaboratorilor (i) 7.988 7.988 7.341 7.341
Anulări, utilizări și constituiri provizioane -1.258 -1.258 1.676 1.676
Total costuri colaboratori 6.730 6.730 9.017 9.017 13. IMPOZITUL PE PROFIT
Plăți compensații disponibilizări 73 73 5 5
Principalele componente ale cheltuielilor cu impozitul pe profit sunt:
Anulări, utilizări și constituiri provizioane 273 273 - -
Total costuri disponibilizări 346 346 5 5
Contributiile angajatorului aferente salariilor 12.645 11.755 12.473 11.511 31-DEC-16 31-DEC-16 31-DEC-16 31-DEC-16
Plăți compensatorii pensionare 32 32 65 65
GRUP BANCA GRUP BANCA
Anulări, utilizări și constituiri provizioane -21 -21 266 266
Impozitul pe profitul curent 1.740 1.740 2.269 2.269
Total beneficii la pensionare 11 11 331 331
Alte costuri de natură salarială 747 747 704 704 Impozitul pe profitul amânat 3.855 3.855 -2.813 -2.813

Total salarii și cheltuieli asimilate *) 68.881 64.087 66.051 60.689 5.595 5.595 -544 -544

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
90 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 91
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

Reconcilierea între cheltuielile cu impozitele și profitul contabil este redată mai jos:
14. CONTURI DESCHISE LA BANCA NAȚIONALĂ
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16 A ROMÂNIEI
GRUP BANCA GRUP BANCA
Profit contabil înainte de impozitare (A) 26.008 20.403 3.743 4.729 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16

Cota impozit: 16% 4.161 3.264 599 757 GRUP BANCA GRUP BANCA
Impactul fiscal al veniturilor neimpozabile -4.237 -4.192 -3.425 -2.941
Conturi curente în lei 182.381 182.381 57.098 57.098
Impactul fiscal al cheltuielilor nedeductibile 4.065 4.547 4.398 4.791

Impactul fiscal al repartizării de rezerve -163 -163 -38 -38 Conturi curente în devize 24.308 24.308 23.694 23.694

Impactul fiscal deduceri fiscale / filtre prudențiale -1.510 -1.510 - - Total 206.689 206.689 80.792 80.792
Impactul pierderii fiscale reportate -370 0 1.035 -

Impozit pe profit înainte de credit fiscal 1.946 1.946 2.569 2.569

Credit fiscal -206 -206 -301 -301 Conturile curente în lei la Banca Națională a Româ- al rezervei minime obligatorii era de 3.941 mii euro.
niei („BNR”) reprezintă rezerva minimă obligatorie. Ratele dobânzilor anuale plătite de Banca Națională a
Impozit pe profit curent 1.740 1.740 2.268 2.268 Soldul la 31 decembrie 2017 este mai mare decât la României în 2017 au variat intre 0,08% și 0,10% pen-
Impozit amânat aferent diferențelor temporare 3.854 3.854 -2.812 -2.812 31 decembrie 2016 datorită valorilor medii mai mari tru rezervele minime constituite în lei (2016: intre 0,10
înregistrate în perioada de aplicare pentru elemen- % si 0,14%), în timp ce rezervele minime menținute în
Impozit pe profit in contul de profit și pierdere (B) 5.594 5.594 -544 -544
tele de pasiv relevante, respectiv media de 169.268 euro au fost remunerate cu o dobândă anuală variind
(+) = cheltuieli / (-) =venituri mii lei pentru 24 decembrie 2017 -23 ianuarie 2018 între 0,02% si 0,05% (2016: între 0,05% si 0,09%).
Cota de impozitare efectivă (B/A%) 24,5% 27,4% -14,5% -11,5%
si 93.393 mii lei pentru 24 decembrie 2016 - 23 ia-
nuarie 2017. La 31 decembrie 2017, rezerva minimă obligatorie
menținută la Banca Națională a României era stabilită
Diferențele dintre reglementările și regulile fiscale și standardele contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare
Pentru pasivele denominate în valută, rezerva minimă la 8% atât pentru lei, cât și pentru soldurile denomi-
generează diferențe temporare ale valorii activelor și pasivelor, pentru care se calculează impozit pe profit amânat.
obligatorie menținută în conturile deschise la Banca nate în USD sau EUR (31 decembrie 2016: 8% pentru
Națională a României se încadrează în nivelul calcu- lei și 10% pentru USD sau EUR).
lat de 4.156 mii euro pentru perioada de aplicare 24
SITUAȚIA POZIȚIEI CONTUL DE PROFIT SAU
FINANCIARE PIERDERE decembrie 2017 - 23 ianuarie 2018. Pentru perioada
BANCĂ/GRUP*
24 decembrie 2016 -23 ianuarie 2017 nivelul calculat
2017 2016 2017 2016
Impozit amânat
Beneficii la pensionare 184 188 -4 42
Alte provizioane privind salariații 1.090 1.023 67 -928 15. CREANȚE ASUPRA INSTITUȚIILOR DE CREDIT
Provizioane pentru credite 1.291 1.518 -227 1.518
Depreciere Investiții în filiale - 5.107 -5.107 2.180 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
Filtre prudențiale -1.510 -1.510
GRUP BANCA GRUP BANCA
1.055 7.836 -6.781 2.812
Transfer la impozitul pe profit curent - Conturi curente și depozite la vedere 95.897 89.017 32.430 32.107
2.927 2.927 Depozite la termen 55.761 36.034 84.012 55.374
1.055 4.909 -3.854 2.812
Depozite colaterale 1.398 1.398 1.362 1.362
Amânate prin capitaluri proprii
Rezerva din reevaluare -4.889 -4.889 - - Reverse repo 50.578 50.578 - -

Instrumente financiare disponibile pentru vânzare, ajustări la valoarea justa 7.044 -778 - - Total 203.634 177.027 117.804 88.843
Impozit amânat, net 3.210 -758 -3.854 2.812

*) Valoarea impozitelor amânate este aceeași atât pentru Bancă, cât și pentru Grup Dobânzile pentru depozitele la termen plasate de către Bancă/Grup pe parcursul anului 2017 au variat între:
- 0,35% si 2,55% - pentru depozitele în lei (0,25% si 0,75% în 2016),
Banca/Grupul a calculat impozitul pe profit amânat folosind cota de impozitare statutară de 16% atât pentru - 0,00% si 0,02% - pentru depozitele în EURO (0,00% si 0,10% în 2016).
2017, cât și pentru 2016, aceasta fiind cota de impozitare aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2005. Banca/Gru-
pul nu a calculat impozit pe profit amânat pentru rezervele statutare stabilite conform normelor bancare și legii Depozitele colaterale în sumă de 1.398 mii lei includ depozitele constituite pentru instrumentele financiare deri-
societăților comerciale având în vedere prevederile fiscale aplicabile. vate pe rata dobânzii.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
92 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 93
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

a) Mișcări ajustări pentru depreciere


16. INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
Banca/Grupul era angajat în operațiuni cu instrumente financiare derivate neajunse la scadență și nedecontate GRUP BANCA GRUP BANCA
după cum urmează: Ajustări pentru depreciere, sold inițial din care 126.238 126.238 85.025 85.025

Valoarea justă Ajustări pentru depreciere 126.883 126.883 86.674 86.674

Notional Active Datorii Dobânzi nerecunoscute aferente creditelor depreciate -645 -645 -1.649 -1.649
(Câștig)/pierdere din ajustări pentru depreciere în
2017: Instrumente Financiare Derivate 597.135 1.627 3.008 41.746 41.746 73.823 73.823
perioada curentă (vezi nota 5)
Instrumente Forex Swap 466.223 - 2.956 Ajustări pentru depreciere 48.511 48.511 78.322 78.322
Rating Moody's A1 46.597 - 481 Dobânzi nerecunoscute aferente creditelor depreciate -6.765 -6.765 -4.499 -4.499

Rating Moody's A2 93.194 - 441 Anulări de ajustări pentru deprecierea creditelor -55.144 -55.144 -32.679 -32.679
scoase din evidență
Rating Moody's Baa1 - - - Anulări de ajustări pentru depreciere scoase din evidență -52.165 -52.165 -38.181 -38.181
Rating Moody's P1 326.432 24 2.035 Dobânzi nerecunoscute aferente creditelor depreciate -2.979 -2.979 5.502 5.502
scoase din evidență
Instrumente Forex Forward (fără rating) 50.646 498 52
(Câștig)/pierdere din diferențe din curs de schimb 2.389 2.389 69 69
Instrumente pe rata dobânzii (A2) 80.266 1.105 -
Ajustări pentru depreciere aferente Creanțelor depreciate 6.157 6.157 68 68
2016: Instrumente Financiare Derivate 537.140 1.366 -1.941
Dobânzi nerecunoscute aferente creditelor depreciate -3.768 -3.768 1 1
Instrumente Forex Swap 421.133 - -1.941 Ajustări pentru depreciere, sold final din care 115.228 115.228 126.238 126.238
Rating Moody's A1 66,928 - -251 Ajustări pentru depreciere 119.642 119.642 126.883 126.883
Rating Moody's A2 240,678 - -1,155 Dobânzi nerecunoscute aferente creditelor depreciate -4.414 -4.414 -645 -645

Rating Moody's Baa1 45,411 - -228


b) Analiza pe tipuri de industrii
Rating Moody's P1 68,117 - -306
Instrumente Forex Forward (fără rating) 27.247 174 - 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
Instrumente pe rata dobânzii (A2) 88.760 1.192 -
GRUP BANCA GRUP BANCA
Instrumentele derivate pe cursul de schimb sunt reevaluate față de cursul forward rămas de scurs determinat Autorități publice 460.988 460.988 343.746 343.746
pe baza cursului spot BNR și a ratelor de referință ale dobânzii aferente perioadei rămase de scurs, în timp ce Alte sectoare economice, total, din care: 2.477.923 2.477.923 1.942.471 1.942.471
valoarea de piață a instrumentelor derivate pe rata dobânzii (denominate în USD) este calculată față de curba A. Agricultură, silvicultură şi pescuit 111.409 111.409 77.323 77.323
randamentelor guvernamentale „zero-coupon” publicate pentru USD. B. Industria extractivă 107.609 107.609 107.429 107.429
C. Industria prelucrătoare 1.117.996 1.117.996 997.530 997.530
D. Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale,
17. CREDITE a aburului şi a aerului condiţionat 34.242 34.242 55.106 55.106
E. Aprovizionare cu apă 66.632 66.632 78.605 78.605
F. Construcţii 28.991 28.991 17.237 17.237
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
G. Comerţ cu amănuntul şi comerţ cu ridicata 359.710 359.710 316.577 316.577
GRUP BANCA GRUP BANCA H. Servicii de transport şi depozitare 123.386 123.386 102.014 102.014
Credite lei –autorități publice 460.988 460.988 343.746 343.746 I. Servicii de cazare şi restaurante 17.109 17.109 15.608 15.608

Credite lei – alte persoane juridice 1.916.450 1.916.450 1.537.499 1.537.499 J. Informare şi comunicaţii 27.299 27.299 23.032 23.032
K. Intermediere financiară 357.132 357.132 91.817 91.817
Credite devize– alte persoane juridice 561.472 561.472 404.972 404.972
L. Activităţi imobiliare 646 646 862 862
Total expunere 2.938.910 2.938.910 2.286.217 2.286.217
M. Activităţi specializate, ştiinţifice şi tehnice 116.808 116.808 43.306 43.306
Ajustări depreciere lei – autorități publice -156 -156 -116 -116
N. Servicii administrative şi activităţi de sprijin 7.537 7.537 15.326 15.326
Ajustări depreciere lei – alte persoane juridice -95.465 -95.465 -109.862 -109.862 P. Educaţie 1.094 1.094 - -
Ajustări depreciere devize – alte persoane juridice -19.607 -19.607 -16.260 -16.260 Q. Servicii privind sănătatea umană şi servicii de asistenţă 323 323 595 595
socială
Ajustări specifice pentru credite depreciate -76.990 -76.990 -90.166 -90.166
R. Alte servicii - - 104 104
Ajustări pentru pierderi întâmplate dar -38.238 -38.238 -36.072 -36.072 Total portofoliu 2.938.911 2.938.911 2.286.217 2.286.217
neidentificate
Total ajustări pentru depreciere -115.228 -115.228 -126.238 -126.238
Banca finanțează majoritar companiile care sunt rezidente în România reprezentând 97% din total portofoliului de cre-
Credite totale, net 2.823.682 2.823.682 2.159.979 2.159.979
dite acordate clientelei, diferența fiind reprezentată de expuneri din factoring extern față de factori de import nerezidenți.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
94 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 95
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

c) Analiza calității portofoliului de credite, înainte de ajustări de depreciere


18. INVESTIȚII
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16 Banca finanțează majoritar companiile care sunt rezidente în România reprezentând 97% din total portofoliului de
GRUP BANCA GRUP BANCA credite acordate clientelei, diferența fiind reprezentată de expuneri din factoring extern față de factori de import
nerezidenți.
Total Creanțe nedepreciate 2.715.776 2.715.776 1.950.179 1.950.179

Curente 2.696.669 2.696.669 1.947.349 1.947.349


a) Investiții în filiale
Restanțe și nedepreciate, din care: 19.107 19.107 2.830 2.830

Restanțe sub 30 zile 19.107 19.107 1.417 1.417


31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
GRUP BANCA GRUP BANCA
Restanțe între 31 -60 zile - - 1.413 1.413
Investiții în filiale - 61.353 - 61.353
Restanțe între 61 -90 zile - - - - Ajustări de depreciere - -37.310 - -31.921
Împrumut convertibil în acțiuni - 20.080 - -
Restanțe peste 90 zile - - - -
Total - 44.123 - 29.432
Total Creanțe depreciate, din care: 223.134 223.134 336.038 336.038
% participație deținută 97,05% 97,05%
Cu serviciul datoriei curent sau sub 30 zile 168.916 168.916 309.763 309.763
Participația în sumă de 61.353 mii lei, reprezintă 97,05% din capitalul social al Companiei de Asigurări-Reasigurări Exim România
Cu serviciul datoriei peste 30 zile 54.218 54.218 26.275 26.275 („EximAsig”) care nu are rating alocat.

Total portofoliu de credite 2.938.910 2.938.910 2.286.217 2.286.217


Testele de depreciere efectuate de Bancă pentru rată de creștere perpetua de 3%). Fluxurile de nume-
datele de 31 decembrie 2017, respectiv decembrie rar viitoare au fost actualizate cu o rată a costului ca-
Repartizare expunerilor indirecte pe sectoare industriale, reprezentate de angajamente de creditare și garantare
2016, au relevat existența unor indicii de depreciere, pitalului de 12,86%.
este prezentată mai jos:
valoarea cumulată a deprecierii investitței în filiala Exi-
În cursul anului 2017, Banca a decis, în vederea asi-
mAsig fiind în sumă de 37.310 mii lei la 31 decembrie
gurării respectării indicatorilor prudențiali Solvabilitate
2017, respectiv în sumă de 31.921 mii lei la 31 de-
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16 II ale Filialei EximAsig, acordarea unui credit subor-
cembrie 2016, în 2017 recunoscându-se o cheltuia-
ANGAJAMENTE ANGAJAMENTE ANGAJAMENTE ANGAJAMENTE donat convertibil în acțiuni în sumă de 20.000 mii lei.
lă cu ajustări de depreciere în sumă de 5.389 mii lei
CREDITARE GARANTARE CREDITARE GARANTARE Filiala a inițiat demersurile legale în vederea conversi-
(2016: 13.628 mii lei).
GRUP BANCA GRUP BANCA ei împrumutului subordonat în capital social. În anul
Evaluarea participației Băncii la EximAsig s-a efectu- 2016, filiala EximAsig a efectuat o majorare a capi-
A. Agricultură, silvicultură şi pescuit 38.109 38.109 27.813 16.216
at utilizând abordarea prin venit, care se bazează pe talului social de 20.000 mii lei prin aport în numerar.
B. Industria extractivă 1.500 1.500 70 1.500 metoda fluxurilor vitoare de numerar nete actualizate, EximBank a participat la majorarea capitalului social
estimate pentru o perioadă de 7 ani, care rămân la al filialei EximAsig cu 19.987 mii lei, diferența 13 mii lei
C. Industria prelucrătoare 136.962 136.962 122.585 208.780
dispoziția acționarilor. Proiecția fluxurilor viitoare de fiind aport în numerar al acționarilor minoritari. Urmare
D. Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale - - 9.985 5.457 numerar s-a bazat pe datele estimate de către filiala a acestui demers, participația acționarilor minoritari a
EximAsig pentru perioada 2018-2024. Pentru a se fost diluată. Simultan, EximAsig a efectuat, în vederea
E. Aprovizionare cu apă 7.336 7.336 5.292 11.336
putea estima valoarea terminală a fost introdus în pre- acoperirii pierderii reportate din capitalul social, o di-
F. Construcţii 286.169 286.169 1.024 83.902 viziune un an ajustat (2025) pentru a fi reprezentativ minuare a capitalului social cu suma de 26.466 mii lei
pentru modul în care societatea va continua creșterea prin reducerea valorii nominale a acțiunilor de la 10 lei
G. Comerţ cu amănuntul şi comerţ cu ridicata 51.305 51.305 40.043 45.792 pe termen lung (an previzionat în perpetuitate cu o la 4 lei pe acțiune.
H. Servicii de transport şi depozitare 3.740 3.740 1.631 1.041

I. Servicii de cazare şi restaurante - - 3.643 - b) Instrumente financiare disponibile pentru vânzare


J. Informare şi comunicaţii 84.891 84.891 63 75.901
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
K. Intermediere financiară - - 271.323 330
GRUP BANCA GRUP BANCA
M. Activităţi specializate, ştiinţifice şi tehnice 72 72 2.063 232 Instrumente de datorie – obligațiuni și titluri de 2.155.736 2.155.736 1.769.448 1.769.448
stat (cost)
N. Servicii administrative şi activităţi de sprijin 1.784 1.784 248 1.436
Creanțe atașate 41.590 41.590 35.992 35.992
O. Administrații publice - - 121.690 -
(Scăderea)/creșterea valorii juste -44.035 -44.035 4.900 4.900
R. Arte, divertisment şi activităţi recreative 712 712 - 707 Total Investiții la valoarea justă 2.153.291 2.153.291 1.810.340 1.810.340
S. Alte servicii - - 342 - Alte Investiții evaluate la cost 167 167 167 167

Total portofoliu 612.580 612.580 607.815 452.630 Total 2.153.458 2.153.458 1.810.507 1.810.507

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
96 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 97
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

La 31 decembrie 2017, Grupul/ Banca deținea urmă- Valoarea justă a titlurilor nelistate (clasificate ca nivel Instrumentele financiare deținute până la scadență sunt evaluate la cost amortizat.
toarele categorii de instrumente financiare cu venit fix: 3) este estimată folosind modele corespunzătoare
Banca/Grupul evaluează individual dacă există dovezi obiective de depreciere, caz în care se constată dacă a
sau metode de evaluare adaptate la specificul rezul-
a. Instrumente de datorie ale administrației centrale avut loc o pierdere din depreciere, valoarea pierderii este măsurată ca diferența dintre valoarea contabilă a acti-
tatului financiar al investitorului.
denominate în lei emise de Ministerul Finanțelor velor și valoarea prezentă a viitoarelor fluxuri de trezorerie. Valoarea contabilă a activului este redusă și valoarea
Publice („MFP”); Pentru determinarea valorii juste a instrumentelor fi- pierderii este recunoscută în contul de profit sau pierdere.
b. Instrumente de datorie ale administrației centrale nanciare disponibile pentru vânzare, clasificate ca ni-
La 31 decembrie 2017 și 31 decembrie 2016, portofoliul de instrumente financiare deținute până la scadență
denominate în valută emise de Ministerul Finanțelor vel 2, pentru care nu sunt disponibile prețuri pe piață,
al Băncii/Grupului constă în obligațiuni emise de Ministerul Finanțelor Publice din România în moneda națională.
Publice; Banca/Grupul utilizează metode de evaluare bazate
c. Obligațiuni emise de alte instituții de credit; pe intrări de date observate direct, respectiv stabilește
d. Obligațiuni emise de Primăria Municipiului București. prețurile pe baza datelor observabile (rate dobânzi,
cotații swap, cotații CDS), aplicabile pe piețele speci- d) Instrumente financiare deținute pentru tranzacționare
Instrumentele financiare disponibile pentru vânzare fice valutelor în care sunt denominate titlurile deținute.
sunt măsurate la valoarea justă, bazată pe preâurile
de piață ale titlurilor cotate (clasificate ca nivel 1) sau 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
prin utilizarea tehnicilor alternative de evaluare în cazul
obligațiunilor emise de alte instituții de credit (clasifi- GRUP BANCA GRUP BANCA
cate ca nivel 2).
Obligațiuni - MFP (Nivel 1) (Baa3) 73.909 73.909 17.582 17.582

Total 73.909 73.909 17.582 17.582


31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16

GRUP BANCA GRUP BANCA

Certificate de trezorerie MFP (Baa3 *) 514.349 514.349 326.581 326.581 Instrumentele financiare deținute pentru tranzacționare sunt măsurate la valoarea justă, bazată pe prețurile de
piață ale titlurilor cotate (clasificate ca nivel 1).
Obligațiuni MFP (Baa3-) 1.428.543 1.428.543 1.307.696 1.307.696

Obligațiuni Primăria Municipiului București (Baa3) 159.787 159.787 91.370 91.370


La 31 decembrie 2017 și 31 decembrie 2016 portofoliul de instrumente financiare deținute pentru tranzacționare
al Băncii/Grupului constă în obligațiuni emise de Ministerul Finanțelor Publice din România în monedă națională.
Obligațiuni JP MORGAN (Aa2) 0 0 31.852 31.852

Obligațiuni UNICREDIT BANK S.A. (Fitch BBB ) 40.877 40.877 42.795 42.795

Obligațiuni Banque Internationale à Luxembourg (A2) 9.735 9.735 10.046 10.046

Acțiuni Transfond, Swift (fără rating) 167 167 167 167

Total 2.153.458 2.153.458 1.810.507 1.810.507

Rating-urile prezentate sunt atribuite de către agenția externă de rating Moody’s, dacă nu este altfel menționat.
La 31 decembrie 2017 Banca/Grupul a gajat obligațiuni în valoare nominală de 3.000 mii lei (31 decembrie 2016:
3.000 mii lei) în favoarea Băncii Naționale a României, în calitatea sa de administrator al sistemului de decontare
pe bază brută în timp real – ReGIS, în scopul garantării decontării operațiunilor derulate de Bancă/Grup prin
sistemul electronic de compensare multilaterală a plăţilor interbancare – SENT.

c) Instrumente financiare deținute până la scadență

31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16

GRUP BANCA GRUP BANCA

Obligațiuni emise de MFP (Baa3 *) 39.655 - 15.262 -

Dobânzi cumulate 846 - 404 -

Total 40.501 - 15.666 -

* Ratingul MFP prezentat este atribuit de către agentia externă de rating Moody’s.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
98 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 99
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

19. IMOBILIZĂRI CORPORALE ȘI NECORPORALE

COMPUTERE, INVESTIȚII TOTAL INVESTIȚII TOTAL


BANCA TERENURI ȘI AMENAJĂRI IMOBILIZĂRI
ECHIPAMENTE, VEHICULE CORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI NECORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI TOTAL GENERAL
(LA 31 DECEMBRIE 2017) CLĂDIRI SPAȚII ÎNCHIRIATE NECORPORALE
MOBILĂ CURS CORPORALE CURS NECORPORALE

COST

La 1 ianuarie 2017 5.651 1.285 26.045 4.128 37 37.146 27.848 1.919 29.767 66.913

Intrări - 49 1.920 59 197 2.225 1.087 1.063 2.150 4.375

Reevaluare * - - - - - - - - - -

Ieșiri - -141 -348 - - -489 (100) - -100 -589

Transferuri între categorii - - 19 - -19 - 434 (434) - -

Tranferuri la investiții imobiliare - - - - - - - - - -

La 31 decembrie 2017 5.651 1.193 27.636 4.187 215 38.882 29.269 2.548 31.817 70.699

AMORTIZAREA CUMULATĂ

La 1 ianuarie 2017 12 897 19.660 2.497 - 23.066 23.827 - 23.827 46.893

Amortizare anuală 142 237 2.663 664 - 3.706 2.885 - 2.885 6.591

Reevaluare - - - - - - - - - -

Ieșiri - -141 -345 - - -486 -100 - -100 -586

Transferuri între categorii - - - - - - - - - -

Tranferuri la investiții imobiliare - - - - - - - - - -

La 31 decembrie 2017 154 993 21.978 3.161 - 26.286 26.612 - 26.612 52.898

Valoarea contabilă la 31 decembrie 2017 5.497 200 5.658 1.026 215 12.596 2.657 2.548 5.205 17.801

Valoarea contabilă la 1 ianuarie 2017 5.639 388 6.385 1.631 37 14.080 4.021 1.919 5.940 20.020

*) Ultima reevaluare a clădirilor a fost efectuată în anul 2016 de către experți evaluatori, membri ANEVAR (Asociația
Națională a Evaluatorilor din România). Estimarea valorii de piață s-a realizat cu respectarea principiilor și tehni-
cilor de evaluare cuprinse în Standardele Internaţionale de Evaluare (IVS), ediția 2013. Valoarea brută a activelor
imobilizate corporale amortizate complet, aflate încă în folosință la 31 decembrie 2017, este de 15.166 mii lei și
valoarea brută a activelor necorporale, amortizate complet, aflate încă în folosință este de 21.646 mii lei.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
100 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 101
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

COMPUTERE, INVESTIȚII TOTAL INVESTIȚII TOTAL


BANCA TERENURI ȘI AMENAJĂRI IMOBILIZĂRI
ECHIPAMENTE, VEHICULE CORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI NECORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI TOTAL GENERAL
(LA 31 DECEMBRIE 2016) CLĂDIRI SPAȚII ÎNCHIRIATE NECORPORALE
MOBILĂ CURS CORPORALE CURS NECORPORALE

COST

La 1 ianuarie 2016 7.570 1.222 26.382 3.875 153 39.202 24.837 1.309 26.146 65.348

Intrări 8 63 1.067 253 19 1.410 2.146 1.475 3.621 5.031

Reevaluare *) 295 - - - - 295 - - - 295

Ieșiri - - -1.477 - -60 -1.537 - - - -1.537

Transferuri între categorii 2 - 73 - -75 - 865 (865) - -

Tranferuri la Investiții imobiliare -2.224 - - - - -2.224 - - - -2.224

La 31 decembrie 2016 5.651 1.285 26.045 4.128 37 37.146 27.848 1.919 29.767 66.913

AMORTIZAREA CUMULATĂ

La 1 ianuarie 2016 390 647 18.513 1.820 - 21.370 19.683 - 19.683 41.053

Amortizare anuală 161 250 2.623 677 - 3.711 4.144 - 4.144 7.855

Reevaluare -539 - - - - -539 - - - -539

Ieșiri - - -1.476 - - -1.476 - - - -1.476

Transferuri între categorii - - - - - - - - - -

Tranferuri la Investiții imobiliare - - - - - - - - - -

La 31 decembrie 2016 12 897 19.660 2.497 - 23.066 23.827 - 23.827 46.893

Valoarea contabilă la 31 decembrie 2016 5.639 388 6.385 1.631 37 14.080 4.021 1.919 5.940 20.020

Valoarea contabilă la 1 ianuarie 2016 7.180 575 7.869 2.055 153 17.832 5.154 1.309 6.463 24.295

*) Reevaluarea terenurilor și clădirilor în sumă de 834 mii lei (din care 295 mii lei diferența favorabilă pentru valoarea contabilă brută a
imobilizărilor și amortizarea aferentă în sumă de 539 mii lei) a fost evidențiată în contrapartidă cu Rezerva din reevaluare (626 mii lei)
și Alte venituri din exploatare (208 mii lei).
Ultima reevaluare a clădirilor a fost efectuată în anul 2016 de către experți evaluatori, membri ANEVAR (Asociația Națională a Evalua-
torilor din România). Estimarea valorii de piață s-a realizat cu respectarea principiilor și tehnicilor de evaluare cuprinse în Standardele
Internaţionale de Evaluare (IVS), ediția 2013. Valoarea brută a activelor imobilizate corporale amortizate complet, aflate încă în folosință
la 31 decembrie 2016, este de 14.251 mii lei și valoarea brută a activelor necorporale, amortizate complet, aflate încă în folosință este
de 15.336 mii lei.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
102 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 103
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

COMPUTERE, INVESTIȚII TOTAL INVESTIȚII TOTAL


GRUPUL TERENURI ȘI AMENAJĂRI IMOBILIZĂRI
ECHIPAMENTE, VEHICULE CORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI NECORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI TOTAL GENERAL
(LA 31 DECEMBRIE 2017) CLĂDIRI SPAȚII ÎNCHIRIATE NECORPORALE
MOBILĂ CURS CORPORALE CURS NECORPORALE

COST

La 1 ianuarie 2017 5.651 1.285 28.047 4.641 37 39.661 31.694 1.919 33.613 73.274

Intrări - 49 1.994 59 197 2.299 1.114 1.063 2.177 4.476

Reevaluare* - - - - - - - - - -

Ieșiri - -141 -353 - - -494 -100 - -100 -594

Transferuri între categorii - - 19 - -19 - 434 -434 - -

Tranferuri la Investiții imobiliare - - - - - - - - - -

La 31 decembrie 2017 5.651 1.193 29.707 4.700 215 41.466 33.142 2.548 35.690 77.156

AMORTIZAREA CUMULATĂ

La 1 ianuarie 2017 12 897 21.547 3.005 - 25.461 27.668 - 27.668 53.129

Amortizare anuală 142 237 2.696 669 - 3.744 2.892 - 2.892 6.636

Reevaluare - - - - - - - - - -

Ieșiri 0 -141 -350 - - -491 -100 - -100 -591

Transferuri între categorii - - - - - - - - - -

Tranferuri la investiții imobiliare - - - - - - - - - -

La 31 decembrie 2017 154 993 23.893 3.674 - 28.714 30.460 - 30.460 59.174

Valoarea contabilă la 31 decembrie 2017 5.497 200 5.814 1.026 215 12.752 2.682 2.548 5.230 17.982

Valoarea contabilă la 1 ianuarie 2017 5.639 388 6.500 1.636 37 14.200 4.026 1.919 5.945 20.145

*) Ultima reevaluare a clădirilor a fost efectuată la 31 decembrie 2016 de către experți evaluatori, membri ANEVAR
(Asociația Națională a Evaluatorilor din România). Estimarea valorii de piață s-a realizat cu respectarea principi-
ilor li tehnicilor de evaluare cuprinse în Standardele Internaţionale de Evaluare (IVS), ediția 2013, folosind abor-
darea prin metoda comparațiilor.Valoarea brută a activelor imobilizate corporale amortizate complet, aflate încă
în folosință la 31 decembrie 2017, este de 17.370 mii lei și valoarea brută a activelor necorporale, amortizate
complet, aflate încă în folosință este de 25.297 mii lei.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
104 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 105
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

COMPUTERE, INVESTIȚII TOTAL INVESTIȚII TOTAL


GRUPUL TERENURI ȘI AMENAJĂRI IMOBILIZĂRI
ECHIPAMENTE, VEHICULE CORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI NECORPORALE ÎN IMOBILIZĂRI TOTAL GENERAL
(LA 31 DECEMBRIE 2016) CLĂDIRI SPATII ÎNCHIRIATE NECORPORALE
MOBILĂ CURS CORPORALE CURS NECORPORALE

COST

La 1 ianuarie 2016 7.570 1.222 28.384 4.388 153 41.717 28.683 1.309 29.992 71.709

Intrări 8 63 1.083 253 19 1.426 2.146 1.475 3.621 5.047

Reevaluare* 295 - - - - 295 - - - 295

Ieșiri - - -1.493 0 -60 -1.553 - - - -1.553

Transferuri între categorii 2 - 73 0 -75 0 865 -865 - 0

Tranferuri la Investiții imobiliare -2.224 - - - - -2.224 - - - -2.224

La 31 decembrie 2016 5.651 1.285 28.047 4.641 37 39.661 31.694 1.919 33.613 73.274

AMORTIZAREA CUMULATĂ

La 1 ianuarie 2016 390 647 20.360 2.276 - 23.673 23.520 - 23.520 47.193

Amortizare anuală 161 250 2.663 729 - 3.803 4.148 - 4.148 7.951

Reevaluare -539 - - - - -539 0 - 0 -539

Ieșiri - - -1.476 - - -1.476 0 - 0 -1.476

Transferuri între categorii - - 0 - - 0 0 - 0 0

Tranferuri la Investiții imobiliare - - 0 - - 0 0 - 0 0

La 31 decembrie 2016 12 897 21.547 3.005 - 25.461 27.668 - 27.668 53.129

Valoarea contabilă la 31 decembrie 2016 5.639 388 6.500 1.636 37 14.200 4.026 1.919 5.945 20.145

Valoarea contabilă la 1 ianuarie 2016 7.180 575 8.024 2.112 153 18.044 5.163 1.309 6.472 24.516

*) Ultima reevaluare a clădirilor a fost efectuată la 31 decembrie 2016 de către experti evaluatori, membri ANEVAR
(Asociația Națională a Evaluatorilor din România). Estimarea valorii de piață s-a realizat cu respectarea principi-
ilor și tehnicilor de evaluare cuprinse în Standardele Internaţionale de Evaluare (IVS), ediția 2013, folosind abor-
darea prin metoda comparațiilor.Valoarea brută a activelor imobilizate corporale amortizate complet, aflate încă
în folosință la 31 decembrie 2016, este de 14.251 mii lei și valoarea brută a activelor necorporale, amortizate
complet, aflate încă în folosință este de 15.336 mii lei.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
106 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 107
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

La decembrie 2017, debitorii diverși la nivelul Grupu- La decembrie 2016, debitorii diverși la nivelul Grupu-
20. INVESTIȚII IMOBILIARE lui, în sumă brută de 36.991 mii lei se compun din: lui, în sumă brută de 22.289 mii lei se compun din:
• Creanțe curente din debitori diversi in suma de • Creanțe curente din debitori diverși în sumă de
Investițiile imobiliare ale Băncii/Grupului sunt evaluate la valoarea justă, folosind metoda abordării prin venit.
24.219 mii lei; 16.068 mii lei;
• Creanțe restante nedepreciate din debitori diverși în • Creanțe restante nedepreciate din debitori diverși în
SOLD LA REEVALUARE SOLD LA
INTRĂRI IEȘIRI sumă de 38 mii lei; sumă de 279 mii lei;
1 IAN 2017 CÂȘTIGURI (PIERDERI) 31 DEC. 2017
• Creanțe depreciate din debitori diverși în sumă de • Creanțe depreciate din debitori diverși în sumă de
Terenuri 9.672 - - 74 -497 9.249 12.734 mii lei, provizionate integral. 5.942 mii lei, provizionate integral.
Clădiri 29.597 - - 878 - 30.475
Total 39.269 - - 952 497 39.724

22. DATORII PRIVIND BĂNCILE


Banca/Grupul a reevaluat Investițiile imobiliare în anul 2017 pentru a determina valoarea de piață a acestora în
baza unui raport de evaluare emis de un evaluator independent, membru ANEVAR, folosind metoda abordării
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
prin venit. Veniturile din închirierea Investițiilor imobiliare în anul 2016 au fost în sumă de 4.463 mii lei (2016: 4.257
mii lei) (nota 10). GRUP BANCA GRUP BANCA
Conturi curente și depozite la vedere la bănci 45.003 45.003 257.670 257.670
Depozite la termen 266.092 266.092 239.847 239.847
SOLD LA REEVALUARE SOLD LA
INTRĂRI IEȘIRI Depozite colaterale - - 201 201
1 IAN 2016 CÂȘTIGURI (PIERDERI) 31 DEC. 2016
Operațiuni repo 206.366 206.366 - -
Terenuri 8.451 513 - 708 - 9.672
Total datorii privind băncile 517.461 517.461 497.717 497.717
Clădiri 26.725 1.711 - 1.161 - 29.597
Total 35.176 2.224 - 1.869 - 39.269

În cursul anului 2016, Banca/Grupul a transferat o proprietate imobiliară dată spre închiriere începând cu luna 23. DEPOZITE ATRASE DE LA MFP
iunie 2016 în categoria Investițiilor imobiliare. Anterior închirierii, proprietatea era clasificată ca și imobilizare
corporală, în grupa terenuri și clădiri. Valoarea justă la momentul transferului a fost de 2.224 mii lei. După tran- În vederea îndeplinirii obiectivului strategic de susținere lui (Legea 96/2000 - art. 12, alin.1).
sferul proprietății în categoria Investițiilor imobiliare nu au mai fost recunoscute cheltuieli cu deprecierea aceastei a economiei României, Banca/Grupul acționează în Sumele temporar disponibile din fondurile mai sus
proprietăți imobiliare. calitate de agent al statului român, în numele și în menţionate sunt puse la dispoziţia Băncii/Grupului
contul acestuia, oferind agenților economici produse ca surse atrase, necesare pentru susţinerea activităţii
și servicii de garantare, finanțare și asigurare. bancare în nume și cont propriu, în vederea îndeplinirii
21. ALTE ACTIVE obiectivului Băncii/Grupului de stimulare a activităţii
În conformitate cu prevederile Legii 96/2000, cu mo- de comerţ exterior şi dezvoltare şi promovare a me-
dificările și completările ulterioare, Banca/Grupul be- diului de afaceri românesc (legea 96, capitolul 4, „Ac-
31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16 neficiază de constituirea la dispoziţia sa a următoa- tivitatea EXIMBANK - S.A. în nume şi în cont propriu”).
GRUP BANCA GRUP BANCA relor fonduri (atrase în condițiile pieței sub formă de Fondurile mai sus prezentate rămân la dispoziţia Băn-
Debitori diverși 36.991 11.580 22.289 7.778 depozite): cii/Grupului pe perioadă nedeterminată cu excepţia
a) Fondul destinat operațiunilor de garantare - Legea acelor sume pentru care se stabileşte prin convenţie
Impozit pe profit curent *) 560 560 11.158 11.158
96/2000 - art. 10 a menţinerea pe perioade de cel puţin 5 ani.
Cheltuieli în avans 6.051 6.012 10.197 10.169 b) Fondul destinat operațiunilor de asigurare și reasi-
Rezerva de asigurare - partea cedată reasiguratorului 40.068 - 40.016 - gurare - Legea 96/2000 - art. 10 b Fondurile puse la dispoziția Băncii/Grupului sunt pre-
c) Fondul destinat operațiunilor de finanțare- Legea zentate în situația consolidată și individuală a poziției
Cheltuieli achiziție reportate privind asigurările generale 1.761 - 565 -
96/2000 - art. 10 c financiare ca datorii financiare „Depozite atrase de la
Decontări din asigurări 1.454 - 2.155 - ce vor fi utilizate pentru achitarea angajamentelor MFP”, situația detaliată la 31 decembrie 2017 și 31
Comisioane de primit operațiuni în mandat 365 365 390 390 asumate de Bancă/Grup în numele şi în contul statu- decembrie 2016 fiind după cum urmează:
Altele 99 99 19 19
Alte active, valoarea brută 87.349 18.616 86.789 29.514 31-DEC-17 31-DEC-16
Ajustări pentru depreciere debitori diverși -12.734 -5.680 -11.143 -5.942 Fondul destinat operațiunilor de garantare 1.471.721 1.532.421
Ajustări pentru depreciere decontări asigurări -966 - -1.050 - Fondul destinat operațiunilor de asigurare și 40.371 38.940
reasigurare
Ajustări pentru depreciere -13,700 -5,680 -12.193 -5.942
Fondul destinat operațiunilor de finanțare 134.534 129.528
Alte active, valoarea netă 73.649 12.936 74.596 23.572
Depozite atrase de la MFP (principal) 1.646.626 1.700.889

*) La 31 decembrie 2016, Banca avea o creanță de recuperat de la bugetul statului în sumă de 11.158 mii lei, Dobânzi acumulate 1.215 1.298
reprezentând în principal plăți anticipate în cursul anului 2016 în contul impozitului pe profit, care s-a încasat
Total depozite atrase de la MFP 1.647.841 1.702.187
în cursul anului 2017. Suma de recuperat privind impozitul pe profit la 31 decembrie 2017 este de 560 mii lei.

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
108 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 109
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

În cursul anului 2017 au fost executate, prin diminu- sau recuperări, plătite Statului de către intermediarii și
area fondurilor statului, garanții în sumă de 114.850 beneficiarii produselor acordate de EximBank în nu- DEPOZITE ATRASE DE LA MFP/ ASIGURARE ȘI
GARANTARE FINANȚARE TOTAL FONDURI
DESTINAȚIE REASIGURARE
mii lei (2016: 66.577 mii lei). În cursul anului 2017 a mele și contul statului român. Nu s-au alocat fonduri
fost recuperată, în contul fondurilor statului, suma de de la bugetul de stat din anul 2009 și nu s-au reparti- Sold initial 1 ianuarie 2016 1.527.836 35.548 109.200 1.672.584
16.673 mii lei (2016: 27.652 mii lei). zat sume prelevate din Creanțele externe recuperate Alocări bugetare
de stat efectiv de la ţările debitoare.
Activele și angajamentele finanțate sau acoperite de Finanțări - - -3.845 -3.845
fondurile Statului puse la disPoziția Băncii/Grupului În ceea ce privește utilizările din fond acestea sunt Compensări dobândă - - - -
Utilizări
nu sunt controlate de către Bancă/Grup și nu îndepli- pentru finanțări acordate în numele și contul statului (scădere fonduri) Executări/Daune -66.578 - -66.578
nesc condițiile de recunoaștere stabilite de Standar- român, compensări de dobândă, executări, daune și
Comisioane alte plăți -5.006 -551 -342 -5.899
dele Internaționale de Raportare Financiară adoptate comisioane plătite aferente operațiunilor desfășurate.
Rambursări finanțări - - 18.999 18.999
de Uniunea Europeană, nefiind în consecință prezen-
Dobânzi aferente depozitelor de la Ministerul Recuperări din
tate în poziția financiară a Băncii/ Grupului. Surse 23.034 2.041 2.577 27.652
Finanțelor Publice (creștere fonduri) executări
Operațiunile desfășurate de Bancă/Grup în numele Comisioane/dobânzi/
În conformitate cu prevederile Legii 96/2000 cu mo- prime 53.135 1.902 2.939 57.976
și contul Statului sunt în competența de aprobare a
dificările și completările ulterioare, nivelul dobânzii da-
Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Sold final 31 decembrie 2017 1.532.421 38.940 129.528 1.700.889
torate de bancă pentru plasamentul la EximBank al
Comerţ Exterior, în conformitate cu prevederile Legii
fondurilor prevăzute la art. 10, se determină ca medie
96/2000.
între ratele de referință BID şi ASK (fixing) ale titluri-
Surse de constituire și utilizare lor de stat la 1 an, publicate de Banca Națională a
României în ultima zi lucrătoare a anului precedent
24. REMUNERAREA OPERAȚIUNILOR ÎN MANDAT
În conformitate cu prevederile Legii 96/2000 sursele
celui de aplicare. Dobânzile se plătesc lunar, în prima
financiare de alimentare a fondurilor sunt: Pentru efectuarea operațiunilor în mandat, Banca bânzilor aferente fondurilor Statului Român. În cursul
zi lucrătoare a lunii curente pentru luna anterioară, în
realizează venituri din comisioane de la statul român anului 2017, coeficientul mediu de alocare a fost de
a) sumele prevăzute anual în bugetul de stat cu aceas- contul fiecărui fond utilizat.
sau de la intermediarii și beneficiarii produselor acor- 30% (2016: 30%).
tă destinaţie;
Costul de finanțare pentru anul 2017 a fost de 0,87% date de EximBank în numele și contul statului.
b)  sumele prelevate în limita unei cote de 25% din Creanțele băncii asupra statului român reprezentând
(2016: 0,91%).
Creanțele externe recuperate de stat efectiv de la Comisioanele datorate băncii de către stat pentru comisioane calculate și neajunse la scadență sunt
ţările debitoare; Dobânzile aferente utilizării fondurilor Statului, sunt efectuarea operațiunilor în mandat sunt determinate prezentate în poziția financiară consolidată și indivi-
c) s umele nete care provin din primele de asigurare; prezentate în situația consolidată a contului de profit conform convenției încheiate de bancă cu Ministerul duală ca și „Alte active”.
d) sumele recuperate din asigurarea creditelor; și pierdere ca și “Cheltuieli cu dobânzile”, prezentate Finanțelor Publice ca procent (coeficient de alocare)
Comisioanele câștigate de bancă pentru serviciile de
e) sumele recuperate de la persoana juridică garantată; la nota 4 a acestor situații financiare. din dobânzile plătite Statului Român pentru fondurile
mandat prestate în anul de referință sunt prezentate
f) dobânda încasată din fructificarea sumelor disponi- plasate în depozite la EximBank. Coeficientul de alo-
Dobânzile calculate și neajunse la scadență sunt in- în situația consolidată și individuală a contului de pro-
bile ale fondurilor; care se calculează în funcție de gradul de utilizare al
cluse în costul amortizat al acestor surse. fit și pierdere ca și “Venituri din comisioane”, cu detalii
g) dobânzi aferente finanțărilor cu dobânda subvenționată fiecărui fond, ca raport între angajamentele în vigoare
în nota 8 “Venituri din comisioane, net” a prezentelor
și a proiectelor prioritare și fondurile disponibile la finele lunii de raportare, va-
situații financiare.
h) alte surse, conform legii. loarea maximă a acestuia fiind limitată începând cu
data de 1 iulie 2010 la nivelul de 30%.
Sursele de constituire a fondurilor Statului în anii
2016-2017 sunt reprezentate de comisioane, do- Coeficientul se calculează în ultima zi a fiecărei luni și
bânzi și prime de asigurare, rambursări de finanțări se aplică în luna următoare asupra cuantumului do-

DEPOZITE ATRASE DE LA MFP/ ASIGURARE ȘI


GARANTARE FINANȚARE TOTAL FONDURI
DESTINAȚIE REASIGURARE 25. DATORII PRIVIND CLIENTELA
Sold initial 1 ianuarie 2017 1.532.421 38.940 129.528 1.700.889
Alocări bugetare 31-DEC-17 31-DEC-17 31-DEC-16 31-DEC-16
Finanțări - - - - GRUP BANCA GRUP BANCA

Utilizări Compensări dobândă - - - - Conturi curente 250.283 250.587 108.774 108.775


(scădere fonduri) Executări/Daune -114.850 - -114.850
Depozite la vedere 189.394 189.757 82.217 82.217
Comisioane alte plăți -4.523 -436 -995 -5.954
Rambursări finanțări - - 2.658 2.658 Depozite la termen 1.756.337 1.756.337 671.400 671.400
Recuperări din
Surse 14.278 342 2.053 16.673 Depozite colaterale 108.317 108.317 100.548 100.548
executări
(creștere fonduri)
Comisioane/dobânzi/ Alte datorii 46 46 - -
44.396 1.524 1.290 47.210
prime
Sold final 31 decembrie 2017 1.471.722 40.370 134.534 1.646.626 2.304.377 2.305.044 962.939 962.940

www.eximbank.ro www.eximbank.ro
110 BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI - EXIMBANK S.A. 111
SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017 SITUAȚII FINANCIARE CONSOLIDATE ȘI INDIVIDUALE pentru exercițiul financiar încheiat la 31decembrie 2017
(toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel) (toate sumele sunt exprimate în mii RON (“RON’000”), dacă nu se specifică altfel)

Depozitele la termen pot fi retrase înainte de scadență, - garanții primite pentru scrisori de garanție emise de Exercițiu financiar 2016
caz în care venitul din dobânzi este calculat pe baza Bancă/Grup;
SOLD UTILIZARE ANULARE CONSTITUIRE SOLD
ratei dobânzii bonificată conturilor curente, la data re- GRUPUL 01.01.2016 PROVIZION PROVIZION PROVIZION 31.12.2016
- depozite constituite pentru dispozitive de accesare
tragerii. Valorile datoriilor privind clientela eliminate la
a aplicației de internet banking. Provizioane pentru scrisori de garanție și angajamente 3.787 - -2.583 8.285 9.489
consolidare sunt în sumă de 667 mii lei la 31 decem-
Banca/Grupul nu atrage depozite de la persoane fizi- Provizioane pentru alte obligații de natură salarială, din
brie 2017, respectiv 1 mii lei la 31 decembrie 2016. care: 11.162 -7.152 -2.660 3.229 4.579
ce, cu excepția garantiilor depuse de către gestionari.
Depozite colaterale sunt reprezentate, în principal, de: Provizioane pentru obligații salariale 11.158 -7.148 -2.660 2.430 3.780
Provizioane pentru litigii 4 -4 - 798 798
- garanții primite pentru garantarea creditelor acorda-
te de Bancă/Grup; Provizioane pentru concedii neefectuate 1.314 -1.285 - 1.945 1.974
Alte provizioane - EximAsig 6.199 -1 -1.899 37 4.336

26. PROVIZIOANE Mişcarea provizionului pentru beneficii de pensionare:

31-DEC-17 31-DEC-16
Banca/Grupul a constituit provizioane pentru scri- financiar au fost revizuite și ajustate la data bilanțului
Sold inițial 1.173 907
sori de garanție și angajamente acordate cli