PROTECȚIA LUCRĂTORULUI ÎN

MUNCĂ

DISCIPLINA: Protecție și asigurări sociale

Profesor coordonator: Văidean Viorela Ligia

STUDENT:
Bulea Adina Ramona,
Goia Claudia Andreea,
CIG, an 3.
 CUPRINS

INTRODUCERE ..............................................................................................................................3
1. Despre protecția muncii ................................................................................................................4
1.1. Ce înseamnă protecția muncii ...............................................................................................4
1.2. Importanța protecției muncii .................................................................................................4
1.3. Cadrul legal ce reglementează protecția muncii în România ................................................4
1.4. Beneficiile respectării normelor de protecție a muncii ..........................................................5
2. Obligațiile angajatorului privind protecția muncii .......................................................................5
2.1. Desemnarea responsabilului cu protecția muncii ..................................................................6
2.2. Evaluarea riscurilor la locul de muncă ..................................................................................7
2.3. Studiu de caz..........................................................................................................................7
2.4. Organizarea instruirilor pentru protecția muncii ...................................................................8
2.5. Furnizarea echipamentului pentru protecția muncii ..............................................................9
2.6. Măsuri privind prevenirea și stingerea incendiilor ............................................................. 10
2.7. Obligațiile angajatorului în cazul unui accident de muncă ................................................. 10
2.8. Obligațiile angajatorului în cazul unui incident periculos de muncă.................................. 11
3. Sancțiuni pentru angajator în cazul nerespectării normelor de protecție a muncii .................... 11
Bibliografie .................................................................................................................................... 13

2
 INTRODUCERE

Din multitudinea de elemente care intervin în procesul de muncă, aportul factorului uman
în obţinerea unor beneficii este esenţial. În activitatea pe care o desfăşoară, lucrătorul
interacţionează cu echipamentele de muncă, nu de puţine ori, în cadrul unui mediu de
muncă cu totul dăunător sănătăţii sale. Lucrătorul, echipamentele de muncă, mediul de
muncă şi sarcina de muncă formează un sistem complex, cunoscut în literatura de
specialitate drept sistemul de muncă.

Această temă a reprezentat un subiect de interes pentru noi, deoarece în curând vom intra
pe piața muncii și am dori să știm ceea ce ne conferă angajatorul cu privire la Protecția și
Securitatea Muncii. Am dorit să cunoaștem obligațiile angajatorului precum și a
lucrătorului, responsabilitățile acestora și cum se organizează activitățile de prevenire și
protecție: servicii oferite, personal calificat în acest domeniu. În opinia noastră, organizarea
activităților de prevenire și protecție ar trebui să reprezinte un subiect de interes primordial
al unui potențial angajat al unei entități. Pe lângă toate acestea, prevenirea riscurilor
profesionale la care se supune unu angajat trebuie să fie consemnate într-un plan de
protecție pe care toate entitățile ar trebui să îl dezvolte dar și să îl implementeze.

Anagajatorul sau un expert din această sferă de lucru trebuie să evalueaze riscurile
profesionale la care sunt supuși salariații zi de zi după criterii bine stabilite pentru a-și putea
desfășura activitatea în condițiile legii și conform legislației și altor reglementări aferente.
Viitorul angajat trebuie să fie bine instruit și să cunoască regulile după care trebuie să se
ghideze în cazul acordării sau primirii de prim-ajutor, în cazul stingerii incendiilor, în cazul
evacuărilor și măsurile care decurg de aici.

Protecţia sănătăţii lucrătorilor şi asigurarea unor condiţii de muncă în deplină securitate ar

trebui să reprezinte elemente esenţiale şi preocupări prioritare în atenţia tuturor celor care
au responsabilitatea organizării şi conducerii proceselor de muncă.

3
1. Despre protecția muncii
Toți lucrătorii, indiferent de meseria practicată și de specificul activității desfășurate la
locul de muncă sunt expuși unor riscuri profesionale. Însă, acestea pot fi limitate, cu
ajutorul unor măsuri pe care angajatorul trebuie să le ia, iar angajatul, să le respecte, în
acord cu legislația în vigoare.

1.1. Ce înseamnă protecția muncii

Protecția muncii sau securitatea și sănătatea în muncă se referă la sistemul de măsuri luate
ca să controleze riscurile de vătămare și îmbolnăvire a lucrătorului, ca urmare a activității
sale profesionale.

Potrivit textului Legii 319/2003, Art 5, litera (n), securitate și sănătate în muncă înseamnă
„ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții
în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății
lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă”.

1.2. Importanța protecției muncii

Scopurile protecției muncii sunt: menținerea sănătății și a capacității de muncă a

lucrătorului, prin atingerea unui nivel cât mai înalt de siguranță a acestuia, la serviciu.
Numeroasele accidente, îmbolnăviri profesionale și alte tipuri de evenimente nedorite
petrecute la locul de muncă, de-a lungul timpului, și soldate cu vătămarea fizică,
emoțională sau psihică a lucrătorilor sau chiar cu moartea unora dintre aceștia au impus
crearea unui cadrul legal care să oblige la desfășurarea lucrului în condiții optime de
siguranță. Pe măsură ce s-au stabilit norme de securitate și sănătate în muncă, s-au creat și
sancțiuni atât pentru angajatorii care nu-și respectă obligațiile legale în domeniu, cât și
pentru lucrătorii care ignoră măsurile de protecția muncii impuse de angajatori.

1.3. Cadrul legal ce reglementează protecția muncii în România

Reglementările importante privind protecția muncii conțin Codul Muncii, adică Legea
53/2003. Mai avem însă în vigoare și alte 15 acte normative ale căror prevederi se referă
direct la sănătatea și securitatea în muncă. Printre cele cu efecte sesizabile asupra vieții

4
profesionale a tuturor românilor care muncesc în țară se numără Legea 319/2006, ale carei
norme metodologice de aplicare s-au aprobat prin intermediul HG 1425/2006.

1.4. Beneficiile respectării normelor de protecție a muncii

Atunci când lucrătorii își desfășoară în siguranță activitatea, angajatorul nu are decat de
câștigat. În primul rând, pentru ca productivitatea unității sale va crește, având în vedere că
toți lucrătorii vor fi capabili să își îndeplinească sarcinile de serviciu. Imaginea unității se
va îmbunătăți și ea destul de repede, iar creșterea numărului de clienți ar trebui să fie o
consecință firească a modului pozitiv în care ceilalți percep unitatea.

Respectarea normelor de protecția muncii va fi benefica și pentru buget, care, pe termen

lung, va avea de câștigat, dacă unitatea reușește să prevină accidentele de muncă și
îmbolnăvirile profesionale, spre exemplu, în loc să se confrunte cu consecințele apariției
sau îndesirii acestora. Nu în ultimul rând, știindu-se în siguranță, lucrătorii vor fi mai
eficienți, iar fluctuația de personal înregistrată la nivelul unității va scadea.

2. Obligațiile angajatorului privind protecția muncii

Angajatorul are datoria de a le asigura lucrătorilor cel mai sigur mediu de lucru posibil.
Vorbim despre limitarea posibilităților ca lucratorul să fie vătămat fizic de un utilaj sau de
contactul cu o substanță, spre exemplu. Tot de angajator ține și limitarea, pe cât posibil, a
efectelor pe care temperaturile extreme de la locul de muncă le au asupra lucrătorilor. Mai
exact, dacă temperaturile la care se lucrează sunt extreme (peste 37 de grade Celsius, cu
umiditate crescuta sau sub -20 de grade Celsius, cu vânt puternic), angajatorul trebuie să
se asigure că lucrătorii au acces la lichide cu care să se hidrateze, ca alternează efortul
dinamic cu cel static și ca au program scurt, dacă situația o impune.

Tot de asigurarea unor bune condiții de muncă ține și combaterea stresului la locul de
muncă, aparut, de regulă, din pricină că cerințele postului nu se potrivesc cu capacitățile și
așteptările lucrătorului. Deși stresul nu este o boală în sine, existența sa la locul de muncă
l-ar putea îmbolnăvi pe lucrător, așa că, la acest moment, se discută nu doar la nivel
național, ci și la nivel European, în vederea stabilirii de norme specifice mai eficiente
pentru combaterea sa.

5
2.1. Desemnarea responsabilului cu protecția muncii

Dacă numărul de lucrători e mic, iar activitățile pe care aceștia le desfășoară nu sunt dintre
cele mai periculoase, angajatorul s-ar putea ocupa singur de activitățile specifice securității
și sănătății în muncă. Lămuriri oferă textul HG 1425/2006:

În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activitățile

din domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru a putea să managerieze singur
problemele de protecția muncii, angajatorul trebuie să facă dovada că a studiat:

- cadrul legislativ general referitor la sănătatea și securitatea în muncă;

- concepte de bază referitoare la sănătatea și securitatea în muncă;

- noțiuni despre riscuri generale și prevenirea lor;

- noțiuni despre riscuri specifice și prevenirea lor în sectorul corespunzător activității

întreprinderii și/sau unității.

Dacă însă numărul de angajați e mai mare de 9 sau activitățile profesionale prezintă risc
sporit pentru lucrător, angajatorul este obligat să desemneze unul sau mai mulți
responsabili cu activitățile de protecția muncii, dintre lucrătorii angajați, cu normă întreagă,
în baza unui contract individual de muncă. Desemnarea se face prin decizie scrisă a
angajatorului. De regulă, decizia conține și o anexă în care sunt menționate noile atribuții
ale responsabilului. Responsabilul cu protecția muncii trebuie să fie absolvent al unei forme
tehnice de învățământ, de preferință superioară și al unui curs de profil de 40 de ore.

În cazul în care unitatea are peste 250 de angajați sau lucrătorii desfășoară activități
prevăzute în Anexa 5 a Legii 319/2006, deci unele cu risc sporit, angajatorul este obligat
să înființeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire și protecție. Atunci când un
angajator nu are capacitatea de a identifica toate riscurile și, în consecință, de a elabora un
plan bine documentat pentru limitarea acestora și nu poate asigura implementarea sa, în
toate fazele, inclusiv cea de instruire a personalului, se impune externalizarea activităților
de protecția muncii. Externalizarea serviciilor de asigurare a securității și sănătății în muncă

6
nu îl scutește însă pe angajator de obligațiile sale în acest domeniu. El este, în continuare,
dator să le asigure lucrătorilor săi cel mai sigur mediu de muncă posibil.

2.2. Evaluarea riscurilor la locul de muncă

Evaluarea riscurilor este primul pas în implementarea măsurilor de protecția muncii.

Importanța sa este foarte mare pentru că, bazându-se pe o evaluare potențial incompletă,
responsabilul cu protecția muncii ar putea întocmi un plan ineficient de prevenire și
protecție, iar securitatea și sănătatea în muncă a lucrătorilor n-ar mai putea fi garantate, în
ciuda eforturilor (Pece et al., 1995).

Legea 319/2006 are două prevederi cu privire la evaluare:

Art. 7 – (4) „Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ținând seama de natura
activităților din întreprindere și/sau unitate, angajatorul are obligația: să evalueze riscurile
pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă,
a substanțelor sau preparatelor chimice utilizate și la amenajarea locurilor de muncă;

Art. 12 – (1) „Angajatorul are următoarele obligații: să realizeze și să fie în posesia unei
evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri
sensibile la riscuri specifice”.

Ca să putem întelege cum se realizează, procedural, o evaluare a riscurilor, trebuie să facem

diferența între înțelesurile cuvintelor risc și pericol, în legislația muncii. Astfel, pericol se
referă la orice factor care l-ar putea vătăma sau îmbolnăvi pe lucrător, în vreme ce risc
desemnează probabilitatea de apariție și gravitatea unei unei vătămări sau îmbolnăviri a
lucrătorului, ca urmare a expunerii la pericol.

2.3. Studiu de caz

Iată un exemplu simplu: presupunem că un lucrător în amenajări interioare aflat pe șantier

taie, cu polizorul unghiular (flexul), plăci ceramice de faianță pe care ulterior le va monta.
Pericolul e reprezentat de flexul cu care lucrătorul taie plăcile și care l-ar putea vătăma (au
fost numeroase cazuri în care, folosind o astfel de unealtă, muncitorii și-au secționat degete
sau mâini, ajungând chiar până la a-și pune viețile în pericol). Riscul se referă la faptul că,
dacă muncitorul este neexperimentat (probabilitate) și nu poartă mânușile de protecție
7
(gravitate), atunci probabilitatea ca un accident de gravitate însemnată să se producă este
foarte ridicată. Evaluarea riscului, în acest caz, înseamnă estimarea celor doi factori,
probabilitatea și gravitatea. Dacă lucratorul va fi instruit în folosirea flexului, probabilitatea
producerii unui accident de muncă se va reduce. Iar în cazul în care lucrătorul va primi și
mânuși de protecție, va scădea și gravitatea unui posibil accident de muncă. Pericolul ca
un accidentul să se producă nu va poate fi, însa, îndepărtat pe deplin.

Procedural, evaluarea riscurilor are următoarele 6 etape:

1. identificarea pericolului;
2. eliminarea pericolului, dacă situația o permite;
3. analizarea pericolului, în cazul în care eliminarea sa nu e posibilă;
4. evaluarea riscului;
5. adoptarea de măsuri pentru limitarea posibilelor vătămări;
6. monitorizarea continuă a riscurilor.
2.4. Organizarea instruirilor pentru protecția muncii

Există trei tipuri de instructaj pentru protecția muncii:

• instructaj general;
• instructaj la locul de muncă;
• instructaj periodic.

Instructajul general. Este cel de care trebuie să beneficieze toți lucrătorii, elevii aflați în
practică și chiar vizitatorii unor sectoare de producție. Pentru vizitatori, dar numai pentru
ei, durata instructajului poate fi mai mică de opt ore. Instructajul general se face de către
persoana desemnată de angajator ori cu fiecare lucrător, elev sau vizitator în parte ori,
atunci când situația nu permite această abordare, cu grupuri de cel mult 20 de persoane.

Instructajul la locul de muncă. Va fi organizat de conducătorul direct al

compartimentului în care urmează să se desfășoare activitatea și trebuie să dureze cel puțin
opt ore, în perioada de probă a lucrătorului. Cei care stabilesc durata și frecvența ședințelor
de instructaj sunt șeful compartimentului respectiv și șeful compartimentului de protecția
muncii din unitate. Acest tip de instructaj va include obligatoriu demonstrații practice
privind activitatea pe care lucrătorul urmează să o desfășoare și va conține neapărat

8
informații legate de riscurile la care acesta se expune. De asemenea, lucrătorul va fi
informat cu privire la măsurile de prim ajutor, în caz de accident. Admiterea lucrătorului
la locul de muncă nu se va face până când superiorul ierarhic al celui care a realizat
instructajul confirmă că noul lucrător și-a însușit toate cunoștiințele necesare de protecția
muncii.

Instructajul periodic. Este organizat de șeful unui loc de muncă la intervale de cel mult
șase luni (sau chiar 12 luni pentru personalul tehnic și administrativ). De instructaj periodic
trebuie să beneficieze toți lucrătorii. Mai des ar putea fi instruiți cei care muncesc într-un
sector de producție, cei care au lipsit mai mult de 30 de zile lucrătoare de la serviciu sau
cei care sunt reintegrați în activitate după un accident de muncă. Se mai impun instruiri
periodice și la schimbarea unor procese tehnologice sau când apar modificări importante
în legislația care reglementează protecția muncii.

Dovada realizării instructajului privind protecția muncii se face doar în baza unor fișe de
instructaj, semnate de: cel instruit, de instructor și de superiorul acestuia ierarhic,
responsabil cu verificarea rezultatelor instruirii.

2.5. Furnizarea echipamentului pentru protecția muncii

Angajatorul este obligat să stabilească, în baza unei analize, dacă lucrătorii săi au nevoie
de echipamente individuale de protecție împotriva pericolelor pe care el nu le-a putut
elimina de la locul de muncă, prin diverse mijloace tehnice de protecție colectivă. Dacă va
constata existența unor pericole, se impune purtarea unor echipamente individuale de
protecție, iar angajatorul trebuie să stabilească și care sunt cele mai indicate, să le procure
și să le ofere, gratuit, lucrătorilor. Tot angajatorului îi revine sarcina de a-l informa, pe larg,
pe lucrător cu privire la echipamentele de protecție pe care i le-a pus la dispoziție și de a-i
schimba acestuia echipamentele pe care i le-a oferit, daca ele s-au deteriorat din motive
care nu țin de utilizarea lor greșită sau cu rea intenție.

Riscă sancțiuni angajatorul care, deși nu îi asigură lucrătorului echipament individual de

protecție, îi cere acestuia să execute sarcini de serviciu în timpul cărora ar fi trebuit purtat
echipamentul. De altfel, într-o astfel de situație, lucrătorul poate să refuze sarcina de
serviciu.

9
Pe lângă drepturi, lucrătorul are și o serie de îndatoriri. Printre acestea: să folosească
echipamentul de protecție primit, dar numai în scopul în care i-a fost încredințat. Dacă
avariază echipamentul din vina sa, să îl plătească. Dacă muncește fără să se protejeze prin
purtarea echipamentului, să suporte eventualele sancțiuni.

2.6. Măsuri privind prevenirea și stingerea incendiilor

Angajatorul trebuie să fie constant preocupat de prevenirea producerii unor incendii în

unitatea sa de lucru și de evacuarea în siguranță a lucrătorilor, în eventualitatea în care,
totuși, focul ar izbucni (Darabont et al., 1999).

Potrivit Legii 319/2006, angajatorul are mai multe obligații în acest sens. Dintre acestea
amintim:

Art. 12 – (1) din Legea 319/2006

„a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și

evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităților și mărimii întreprinderii și/sau unității,
ținând seama de alte persoane prezente;

b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce privește

primul ajutor, serviciul medical de urgență, salvare și pompieri și dotarea spațiilor cu
echipamentele de stingere a incendiilor este obligatorie, prin lege.”

Legea 307/2006 privind Prevenirea și Stingerea Incendiilor (PSI) îl mai obligă pe angajator
și să întocmească și să afișeze, în unitate, schițe destinate evacuării, în caz de izbuncnire a
focului.

2.7. Obligațiile angajatorului în cazul unui accident de muncă

Accident de muncă se numește vătămarea violentă a organismului lucrătorului, precum și

intoxicația sa acută profesională, petrecute în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care îi provoacă acestuia fie incapacitate temporară
de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, fie invaliditate, fie deces (Darabont et al., 1999).

10
Înainte de toate, angajatorul este obligat, în baza articolului 181, alineatul 3 din Codul
Muncii, să asigure condiții pentru acordarea primului ajutor, în cazul în care un lucrător ar
suferi un accident de muncă. Și tot Codul Muncii prevede că:

Articolul 253: „(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii
civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un
prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de
serviciu sau în legătură cu serviciul.

(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa
cu plângere instanțelor judecătorești competente”.

2.8. Obligațiile angajatorului în cazul unui incident periculos de muncă

Un incident periculos de muncă este, potrivit legii, un eveniment neprevăzut și nedorit - o

explozie, un incendiu, o avarie, un accident tehnic, producerea unor emisii majore de noxe
etc. - rezultat din disfuncționalitatea unei activități sau a unui echipament de muncă sau din
comportamentul neadecvat al unei persoane de la locul de muncă. Despre incident de
muncă periculos vorbim doar atunci când lucrătorii nu au fost afectați, dar ar fi putut fi, iar
pagube materiale fie s-au înregistrat, fie existau condiții favorabile producerii lor.

3. Sancțiuni pentru angajator în cazul nerespectării normelor de protecție a

muncii
Angajatorul care nu respectă legislația de protecție a muncii se face vinovat fie de una sau
mai multe infracțiuni, fie de una sau mai multe contravenții.

Codul Penal prevede, în articolele 349 și 350, pedepse pentru infracțiunile comise în
domeniul protecției muncii.

Art. 349. - (1) „Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă
de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol
iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

11
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă”

Și Art. 350. - (1) „Nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite
cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol
iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează repunerea în funcțiune a instalațiilor, mașinilor și

utilajelor, anterior eliminării tuturor deficiențelor pentru care s-a luat măsura opririi lor.

(3) Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) săvârșite din culpă se pedepsesc cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

În condițiile în care angajatorul nu respectă prevederile legislației de protecția muncii în

vigoare – spre exemplu, nu întocmește analiza de risc, nu afișează schema de evacuare în
caz de incendiu sau nu respectă regulile de siguranță în lucrul cu substanțe periculoase -
poate primi amenzi cuprinse între 3.000 și 10.000 lei. Iar odată amendat, angajatorul va fi
obligat și să intre în legalitate, rezolvându-și problemele care țin de nerespectarea legislației
muncii.

În concluzie, putem spune că statul român are un pachet bogat de legi care reglementează
asigurarea securității și sănătății în muncă, iar aplicarea lor este obligatorie, atât pentru
angajat cât și pentru angajator. În cazul în care inspectorii constată că legile nu sunt
respectate, angajatorul riscă fie să ia amendă, fie chiar să ajungă la închisoare.

12
Bibliografie
1. Alexandru Darabont, Ileana Grigoriu, Mihaela Seracin, Viorica Petreanu, Dragu
Iavorschi (1999), Primul ajutor la locul accidentului, Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii;
2. ***Norme generale de protecţie a muncii (2002), Ministerul Muncii şi Solidarităţii
Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Bucureşti;
3. Codul muncii – Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, text în vigoare din 22 decembrie
2005;
4. ***Legea sănătăţii şi securităţii în muncă 319/2006 , M.O.646-26.07.2006
5. ***Hotãrârea Guvernului Nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii securitãtii si sãnãtãtii în muncã nr.319/2006;
6. Ştefan Pece, Aurelia Dăscălescu, Ştefan Silviu Mitrea, Ion Bârlă (1995), Protecţia
muncii, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti;
7. www.sigurantamuncii.ro;
8. www.protectiamuncii.ro.

13