Sunteți pe pagina 1din 1

Logistica este managementul (gestionarea) fluxului de mărfuri între punctul de origine și punctul de

destinație, în scopul de a satisface cerințele clienților sau ale corporațiilor. Aceasta se ocupă de-a
lungul producției și desfacerii (furnizării) cu organizarea, regularea, prezentarea (punerea la
dispoziție), și optimizarea proceselor de trafic de informații, de mijloace financiare, de energie, de
bunuri și de personal. „Logistica înseamnă să ai obiectul potrivit, la locul potrivit, în momentul
potrivit” Logistics World. Procesul care asigură un flux coerent și neîntrerupt al produselor și
serviciilor de la furnizorii organizației, ținând cont de procesele din interiorul organizației, până la
clienții finali. Procesul de logistică se ocupă de operațiuni și resurse din domeniile: - aprovizionare; -
achiziții; - stocuri; - depozite; - transport; - servicii clienți; etc.
Mai concret, logistica se definește prin planificare integrată, organizare, impozitare și control a
tuturor cursurilor de mărfuri și materiale împreună cu cursurile de informații legate de acestea
începând de la livratori prin etapele creării de valori (ex. producție și/sau etape de distribuție) până la
livrarea produselor către clienți, inclusiv a eliminării deșeurilor și a reciclării.
O definiție posibilă a noțiunii de logistică este aplicarea celor 6 P: Cantitatea potrivită a
bunurilor potrivite, la timpul potrivit, de calitate potrivită, la costurile potrivite, la locul potrivit. Des
mai apare si al 7-lea Pcu informațiile potrivite tuturor participanților. În special în producția "just in
time" prelucrarea de informații joacă un rol foarte important.

Vezi și[modificare | modificare sursă]


 Formule economice (logistică)
Logistica Activa:
Logistica activa are in joc materialele brute care vor fi bagate in productie cu scopul de a se ajunge
la material finit. Logistica are Accesul in Toate Zonele ariilor de productie indiferent de
Departamente Firme si Angajati.
Logistica sau SAMLM este conceputa pentru suportul firmelor mari cu investitii si o Gama larga de
Materiale (spre exemplu: componente, module, fire etc.)

S-ar putea să vă placă și