Ghid

„Urmărirea penală în cauzele cu

făptuitori minori”
Ministerul Afacerilor Interne
Inspectoratul General al Poliției
Direcția Generală de Urmărire Penală

Chișinău, 2019
 Ghid
„Urmărirea penală în cau-
zele cu făptuitori minori”

Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul General al Poliției
Direcția Generală de Urmărire Penală

2
Acest document a fost elaborat în cadrul proiectului ”Asigurarea unei
intervenții prompte în cazul copiilor în conflict cu legea prin măsuri de pre-
venire și colaborare intersectorială în 5 raioane ale țării” implementat de
Institutul de Reforme Penale (IRP) în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Autori:
Igor DOLEA, profesor universitar, doctor habilitat în drept, Universitatea de
Stat din Moldova.
Grigore MOGA, șeful Direcţiei generale urmărire penală (DGUP) a Inspec-
toratului General al Poliţiei (IGP).

Coordonatori:
Ceslav PANICO, vice-director, IRP.
Aurica POSTICA, șefa Direcției analiză, planificare și instruire a Inspec-
toratului General al Poliţiei (IGP).
Inna CHIRILIUC, ofițer de urmărire penală, Direcţia generală urmărire
penală (DGUP) a Inspectoratului General al Poliţiei (IGP).

Institutul de Reforme Penale (IRP)

str. M. Lomonosov nr. 33
mun. Chişinău, Republica Moldova
tel./fax: (22) 92-51-71
e-mail: info@irp.md
www.irp.md

Elaborare designe copertă și machetare interior - Marina BEJENARI

© Toate drepturile asupra publicației sunt rezervate Institutului de Reforme Penale

(IRP) și Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Republica Moldo-
va. Atât publicația, cât şi fragmente din ea nu pot fi reproduse fără indicarea sursei.
Opiniile exprimate în acest ghid aparțin autorilor care îşi asumă responsabilitatea
pentru ele şi nu reflectă în mod necesar opinia Institutului de Reforme Penale
sau a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Republica Moldova.
3
 Copiii mereu au fost un subiect sensibil pentru mine atât ca reprezentant al
Poliției, cât și ca cetățean și părinte.
Sintagma ,,copiii sunt viitorul nostru” nu este doar o expresie consacrată, ci
un adevăr de care noi, uneori, nu ținem cont.
Cu părere de rău, unii copii, aflaţi în circumstanțe independente de voința lor,
sunt lipsiți de afecțiune părintească sau omenească, de educație, de posibilitatea
de a frecventa școala și de a petrece timpul într-un mediu sigur.
Acești factori generează apariția anumitor pericole pentru buna dezvoltare și
creștere a copiilor. Drept urmare, ei inconștient, din necunoaștere și neînțelege-
re a esenței lucrurilor, din lipsa de practică sau din necesitatea de a supraviețui,
fiind manipulați sau impuși, încalcă anumite reguli de conviețuire stabilite în
societate.
Este regretabil faptul că unii copii comit infracțiuni și, în astfel de situații,
noi, cei implicați în realizarea actului justiției, trebuie să fim foarte atenți pentru
a nu cauza și mai multe daune copilului aflat în conflict cu legea.
Odată cu extinderea competenței materiale și atribuirea împuternicirilor de
a investiga infracțiunile comise de către minori ofițerilor de urmărire penală din
cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI, în fața noastră a apărut o nouă
provocare: instruirea efectivului subordonat în cercetarea acestor categorii de
infracțiuni.
Vârsta făptuitorului determină anumite particularități privind circumstanțele
și cauzele comiterii faptei infracționale. De asemenea, aceasta impune respec-
tarea unei proceduri distincte de investigare și necesitatea de a avea abilități
speciale de comunicare și de relaționare cu copiii.
În acest scop, Direcția generală urmărire penală în parteneriat cu Institutul
de Reforme Penale a inițiat mai multe activități care au drept obiectiv ridicarea
nivelului de pregătire profesională al ofițerilor de urmărire penală în domeniul
cercetării infracțiunilor comise de către persoanele minore.
Ca rezultat, vă prezentăm Ghidul „Urmărirea penală în cauzele cu făptuitori
minori”. Sperăm că ghidul dat va fi un suport informațional suplimentar și un
material didactic util în domeniul urmăririi penale atât pentru practicieni, cât și
pentru studenți.

Cu înaltă considerațiune,

Șeful DGUP a IGP

comisar-șef,
Grigore MOGA
4
 PLAN

Introducere 6

1. SubiecȚii procedurali în cauzele privind minorii 9

1.1. Organul de urmărire penală 9

1.2. Reprezentanții legali ai bănuitului sau învinuitului minor 9
1.3. Pedagogul sau psihologul 17
1.4. Apărătorul 18
1.5. Consilierul de probațiune 19

2. Administrarea probelor în cauzele privind minorii 20

2.1. Preliminarii 20
2.2. Audierea 21
2.3. Dispunerea expertizelor 24
2.4. Efectuarea cercetării la fața locului, la domiciliul
minorului 31
2.5. Ridicarea de obiecte și documente 32
2.6. Colectarea mostrelor pentru dispunerea expertizelor 32

3. Referatul presentinţial 33

4. Măsurile procesuale de constrângere 34

4.1. Preliminarii 34
4.2. Reținerea 35
4.3. Alte măsuri procesuale 36
4.4. Măsurile preventive 37

5. Urmărirea penală în cauzele privind minorii 40

5.1. Preliminarii 40

5
5.2. Constatarea cauzelor și condițiilor care au contribuit
la comiterea infracțiunii 40
5.3. Sesizarea 41
5.4. Refuzul de a începe urmărirea penală 42
5.5. Efectuarea acțiunilor de urmărire penală 42
5.6. Citarea 43
5.7. Rapoartele ofițerului de urmărire penală 43
5.8. Disjungerea cauzei cu minori 45
5.9. Soluții date până la finalizarea urmăririi penale 45
5.10. Comiterea infracțiunii de către un minor sub vârsta
răspunderii penale 48
5.11. Medierea penală 50

6
 INTRODUCERE

Standardele internaționale în domeniul justiției juvenile promovează obiecti-

vul de a asigura în primul rând drepturile copilului, chiar dacă acesta are un
comportament delincvent.

Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea

Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, în articolul 3, prevede că
în toate deciziile care îi privesc pe copii, fie că sunt luate de instituții publice
sau private de ocrotire socială, de tribunale, de autorități administrative sau
de organe legislative, „interesele superioare ale copilului trebuie să fie lua-
te în considerare cu prioritate”. Articolul 40 din Convenție menționează că
statele părți recunosc oricărui copil suspectat, acuzat sau cu privire la care s
a dovedit că a comis o încălcare a legii penale dreptul la un tratament con-
form cu simțul demnității și al valorii personale, care să întărească respectul
său pentru drepturile omului și libertățile fundamentale ale altora și care să
țină seama de vârsta sa, precum și de necesitatea de a promova reintegrarea
copilului în societate și asumarea de către acesta a unui rol constructiv în
societate.
Orice copil suspectat sau acuzat de o încălcare a legii penale are cel
puțin dreptul la următoarele garanții: să fie presupus nevinovat până când
vinovăția sa va fi stabilită legal; să fie informat prompt și direct de acuza-
țiile care i se aduc sau, dacă este cazul, prin intermediul părinților săi sau
al reprezentanților legali și să beneficieze de asistență juridică sau de orice
altă asistență corespunzătoare pentru pregătirea și prezentarea apărării sale;
cauza sa să fie examinată fără întârziere de către o autoritate sau o instanță
judiciară competentă, independentă și imparțială, după o procedură echita-
bilă, conform prevederilor legii, în prezența asistenței legale sau a oricărei
alte asistențe corespunzătoare și – dacă acest lucru nu este considerat contrar
interesului superior al copilului, datorită, în special, vârstei și situației sale –
în prezența părinților săi sau a reprezentanților legali; să nu fie constrâns să
depună mărturie sau să mărturisească că este vinovat; să interogheze sau să
facă să fie interogați martori ai acuzării și să obțină aducerea și interogarea
de martori ai apărării, în condiții de egalitate; dacă se dovedește că a încălcat
legea penală, să poată face apel cu privire la decizie, și la orice măsură lua-
7
tă în consecință, în fața unei autorități sau instanțe judecătorești superioare
competente, independente și imparțiale, conform legii; să fie asistat în mod
gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată; viața
sa personală să fie în mod deplin respectată în toate fazele procedurii.
Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la administra-
rea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing, 29 noiembrie 1985) chea-
mă statele să depună eforturi pentru a adopta, în fiecare țară, o serie de legi,
reguli și dispoziții aplicabile în mod expres la delincvenții juvenili și pentru a
stabili instituțiile și organismele însărcinate cu aplicarea justiției privind mi-
norii, fiind destinate: să răspundă nevoilor proprii ale delincvenților juvenili,
protejându-le, în același timp, drepturile lor fundamentale; să răspundă ne-
voilor societății; să aplice efectiv și echitabil Ansamblul de reguli. Sistemul
justiției pentru copii tinde să asigure bunăstarea minorilor și să facă în așa fel
încât reacția față de delincvenții juvenili să fie întotdeauna corespunzătoare
circumstanțelor delincvențelor și delictelor. În general, se va încerca, pe cât
va fi posibil, cazurile delincvenților juvenili să fie tratate evitându-se recursul
la o procedură judiciară în fața autorității competente.
Recomandarea Rec (2003)20 a Comitetului de Miniștri către Statele
Membre cu privire la noile modalități de tratare a delincvenței juvenile și
rolul justiției juvenile, adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 septembrie
2003 (Par. 14) prevede ca fiecare etapă procesual penală să se încadreze în
limite stricte pentru a evita tergiversarea și pentru a asigura o reacție cât mai
rapidă față de infracțiunile comise de minori. În tot cazul, măsurile menite
să grăbească înfăptuirea justiției și să mărească eficiența acesteia trebuie să
fie echilibrate cu noțiunea de termen rezonabil al procesului. Recomandarea
cheamă statele să încurajeze părinții (tutorii și curatorii) să fie conștienți și să
accepte responsabilitatea pe care o au în legătură cu comportamentul infrac-
țional al copiilor lor minori.
Recomandarea Nr. R (87) 20 a Comitetului de Miniștri către Statele Mem-
bre privind reacțiile sociale la delincvența juvenilă menționează că reacția la
delincvența juvenilă poartă un caracter planificat și comprehensiv, coordo-
nat și realizat de parteneriatele locale care cuprind autoritățile publice cheie:
poliția, serviciul de probațiune, serviciile de asistență socială pentru tineri,
autoritățile judiciare, oficiile de plasare în câmpul muncii, instituțiile de în-
vățământ, de educație, de sănătate, de asigurare cu spațiu locativ, precum și
sectorul de voluntariat și cel privat.

8
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut ca obiect o multitudine de
cauze ce țin de drepturile și interesele copilului, sub diferite aspecte. Artico-
lul 6 al Convenției asigură echitatea procesului pentru un copil implicat în
sistemul de justiție penală prin garanții procesuale generale. Spre exemplu,
în anumite cauze specifice, CEDO a arătat că trebuie să se țină seama de
particularitățile procedurii penale asupra unor infracțiuni privitoare la viața
sexuală, mai ales atunci când acestea implică un minor; în asemenea proce-
duri este necesară luarea unor măsuri speciale, de natură să protejeze victima,
dar care, în același timp, să nu prejudicieze exercițiul adecvat și efectiv al
dreptului la apărare.

9
 1. SUBIECȚII PROCEDURALI ÎN CAUZELE
PRIVIND MINORII

1.1. Organul de urmărire penală

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 152 din 01.07.2016, au surve-

nit unele modificări în prevederile art. 270 din Codul de procedură penală,
conform cărora procurorul exercită urmărirea penală doar în cazurile în care
minorul săvârșește o infracțiune deosebit de gravă sau excepțional de gravă.
Prin urmare, în temeiul art. 266 din Codul de procedură penală, sarcina de
examinare a altor categorii de infracțiuni comise de minori îi revine organu-
lui de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne. Nu există prevederi
speciale suplimentare care ar reglementa modul de exercitare a competenței
organului de urmărire penală al MAI în cazurile cu minori. Astfel, se aplică
doar derogările prevăzute în procedura specială menționată în titlul III, cap. I
din Codul de procedură penală (Procedura în cauzele privind minorii).

De asemenea, în cazul în care examinarea unei infracțiuni deosebit de

grave sau excepțional de grave se află la ofițerul de urmărire penală, în cadrul
urmăririi penale stabilindu-se că bănuitul este minor, ofițerul de urmărire pe-
nală, conducându-se de prevederile art. 272 din Codul de procedură penală,
va întreprinde toate acțiunile de urmărire penală ce nu suferă amânare, cum
ar fi: ridicarea de obiecte, documente, cercetarea la fața locului, percheziția
etc. și va remite cauza penală procurorului care conduce urmărirea penală, în
termen de cel mult 3 zile, pentru a decide asupra competenței.

1.2. Reprezentanții legali ai bănuitului sau învinuitului

Participarea reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului minor în

procesul penal este obligatorie. Acesta reprezintă în procesul penal interesele
participanților minori sau iresponsabili.

Astfel, potrivit art. 6 pct. 39) din Codul de procedură penală, reprezen-
tanți legali sunt: părinții, înfietorii, tutorii, curatorii, soțul bănuitului, învinui-
tului, precum și reprezentanți ai instituțiilor sub supravegherea cărora se află
aceștia. De asemenea, conform prevederilor art. 77 din Codul de procedură
penală, reprezentanți legali ai bănuitului, învinuitului minor sunt părinții, în-
10
fietorii, tutorii sau curatorii lor.

În cazul în care bănuitul, învinuitul nu are reprezentanți legali din numă-

rul persoanelor menționate, organul de urmărire penală numește din oficiu ca
reprezentant legal autoritatea tutelară.

Autoritatea tutelară trebuie să fie reprezentată de o persoană cu cunoștin-

țe și pregătire în domeniul protecției copilului, în special privind drepturile și
necesitățile copilului în cadrul procesului penal.

Conform art. 142 din Codul Familiei, tutela și curatela asupra copiilor
rămași temporar fără ocrotire părintească, copiilor rămași fără ocrotire pă-
rintească se instituie prin dispoziția autorității tutelare teritoriale, în confor-
mitate cu prevederile Legii nr.140/2013 privind protecția specială a copiilor
aflați în situații de risc și a copiilor separați de părinți. Astfel, la admiterea
unei persoane în calitate de reprezentant legal, ofițerul de urmărire penală va
verifica obligatoriu existența dispoziției în acest sens.

Potrivit art. 33 din Codul Civil, tutela se instituie asupra asupra minori-
lor în vârstă de până la 14 ani. Tutorele este reprezentantul legal al persoanei
care se află sub tutelă și încheie fără mandat în numele și în interesul ei actele
juridice necesare.

Curatela se instituie asupra minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18

ani, precum și asupra persoanelor fizice limitate în capacitate de exercițiu de
către instanța de judecată din cauza consumului abuziv de alcool, consumu-
lui de droguri și de alte substanțe psihotrope. Curatorul își dă consimțămân-
tul la încheierea actelor juridice pe care persoana fizică ce se află sub curatelă
nu are dreptul să le încheie de sine stătător. Curatorul ajută persoana care se
află sub curatelă în realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor și o pro-
tejează împotriva abuzurilor unor terți.

Potrivit art. 38 alin 2) din Codul Civil atribuţiile de tutore şi curator asu-
pra minorului internat în o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie,
de învăţămînt, de tratament sau în o altă instituţie similară sînt exercitate de
aceste instituţii, cu excepţia cazului în care minorul are tutore sau curator .

11
 Poate fi tutore sau curator o singură persoană fizică sau soțul și soția îm-
preună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate enumerate
în Codul Civil și dacă au consimțit expres. Atribuțiile de tutore și curator asu-
pra persoanei internate în o instituție de asistență socială publică, de educație,
de învățământ, de tratament sau în o altă instituție similară sunt exercitate de
aceste instituții, cu excepția cazului în care persoana are tutore sau curator.

Conform art. 38 alin. (4) din Codul Civil, nu poate fi tutore sau cura-
tor: a) minorul; b) persoana supusă unei măsuri de ocrotire judiciare; c) cel
decăzut din drepturile părintești; d) cel declarat incapabil de a fi tutore sau
curator din cauza stării de sănătate; e) cel căruia, din cauza exercitării neco-
respunzătoare a obligațiilor de adoptator, i s-a anulat adopția; f) cel căruia i
s-a restrâns exercițiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie
prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări; g) cel ale cărui
interese vin în conflict cu interesele minorului pus sub tutelă sau curatelă; h)
cel înlăturat prin act autentic sau prin testament de către părintele care exerci-
ta singur, în momentul morții, ocrotirea părintească; i) cel căruia i s-a revocat
calitatea de tutore, curator sau ocrotitor provizoriu din culpa sa; j) cel care
se află în relații de muncă cu instituția în care este internată persoana asupra
căreia se instituie tutela sau curatela.

Potrivit art. 3 din Legea privind protecția specială a copiilor aflați în

situație de risc și a copiilor separați de părinți, nr. 140 din 14 iunie 2013:

- autoritatea centrală pentru protecția copilului este Ministerul Să-

nătății, Muncii și Protecției Sociale, abilitat să elaboreze, să promoveze și
să monitorizeze realizarea politicii statului în domeniul protecției copilului;

- autoritatea tutelară locală – primarii de sate (comune) și de orașe;

- autoritatea tutelară teritorială – secțiile/direcțiile asistență socială

și protecție a familiei /Direcția municipală pentru protecția copilului Chiși-
nău. În municipiile Bălți și Chișinău autoritățile tutelare teritoriale exercită
și atribuțiile de autoritate tutelară locală, cu excepția unităților administra-
tiv-teritoriale autonome din componența acestora, în cadrul cărora atribuțiile
de autoritate tutelară locală sunt exercitate de primarii unităților administra-
tiv-teritoriale respective.
12
 Reprezentantul legal al victimei nu este în drept să întreprindă acțiuni
împotriva intereselor persoanei pe care o reprezintă, fapt prevăzut de art.
78 alin. (5) din Codul de procedură penală. În cazul în care sunt temeiuri
de a considera că acțiunile reprezentantului legal aduc prejudicii intereselor
copilului, reprezentantul legal poate fi înlăturat din procesul penal și înlocuit
cu altul, fie cu autoritatea tutelară. Înlocuirea reprezentantului legal are loc
prin ordonanța motivată a organului de urmărire penală, atât până, cât și după
audierea copilului.

Admiterea reprezentantului legal se efectuează de către organul de ur-

mărire penală prin ordonanță motivată. Se admite unul din părinți, înfietori,
tutori sau curatori. Prioritate are acea candidatură dintre părinți, înfietori, tu-
tori sau curatori care este susținută de toți ceilalți reprezentanți legali sau
de către minor. În caz contrar, chestiunea admiterii reprezentantului legal o
decide organul de urmărire penală. Reprezentantul legal se admite din mo-
mentul reținerii sau arestării preventive, sau al primei audieri a minorului
care nu este reținut sau arestat. La momentul admiterii reprezentantului legal
al minorului la proces, acestuia i se înmânează informația în scris despre
drepturile și obligațiile sale, fapt care este menționat în ordonanță.

În unele cazuri, este rațional ca prezența părinților la audiere să fie coor-

donată cu copilul (minorul are relații tensionate cu părinții sau se jenează să
discute în prezența lor aspecte legate de viața intimă; unul dintre părinți este
agresorul, iar celălalt cunoaște și tolerează acest comportament). În astfel de
situații, este logic să se afle de la copil care este persoana în care acesta are
încredere și ar dori să-l însoțească la audiere. Prezența la audiere a persoanei
alese de copil îl poate ajuta să-și depășească emoțiile și să ofere mărturii
pertinente.

Nu pot fi recunoscuți în calitate de reprezentanți legali acei părinți sau

adoptatori care au fost decăzuți din drepturile părintești; tutorii sau curatorii
eliberați de către organele de tutelă și curatelă de la exercitarea obligațiilor
lor; persoanele care sunt recunoscute incapabile; precum și persoana căre-
ia i se incumbă cauzarea unui prejudiciu. Dacă impedimentele menționate
au apărut după recunoașterea persoanei ca reprezentant legal al inculpatului
minor, ofițerul de urmărire penală examinează necesitatea încetării partici-

13
pării acestei persoane la proces și ia măsuri în vederea înlocuirii ei cu un alt
reprezentant legal.

De asemenea, legislația procesuală penală stabilește anumite restricții

specifice în ceea ce privește admiterea unor categorii de persoane în calitate
de reprezentant legal. Acest fapt se justifică prin necesitatea asigurării unui
proces echitabil și a drepturilor și libertăților procesuale pentru toți partici-
panții la procesul penal.

Prin urmare, conform art. 77 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu
se admite în procesul penal în calitate de reprezentant legal al bănuitului,
învinuitului – persoana căreia, prin infracțiunea imputată bănuitului sau învi-
nuitului, i s-a cauzat prejudiciu material, fizic sau moral.

Reprezentantul legal al minorului poate fi înlăturat din procesul penal și

înlocuit, când aceasta este posibil, în cazul în care sunt temeiuri de a consi-
dera că acțiunile lui aduc prejudicii intereselor minorului. Despre înlăturarea
reprezentantului legal al minorului și înlocuirea lui cu un alt reprezentant,
organul care efectuează urmărirea penală emite o ordonanță motivată.

Dacă se constată lipsa temeiurilor de a menține persoana în calitate de

reprezentant legal, ofițerul de urmărire penală emite o ordonanță prin care
încetează participarea acesteia în calitate de reprezentant legal. Ordonanța
trebuie motivată, inclusiv se cere indicată persoana care în continuare va
avea calitatea de reprezentant legal.

În cazul în care minorul a împlinit vârsta majoratului, dobândind capaci-

tatea deplină de exercițiu, calitatea de reprezentant legal încetează de drept și
nu este necesară emiterea unei ordonanțe.

Drepturile și obligațiile reprezentantului legal sunt prevăzute în art. 78

din Codul de procedură penală și derivă din drepturile procesuale ale per-
soanei reprezentate. Prin urmare, acestea pot fi diferite, în funcție de statutul
procesual al reprezentatului.

Drepturile reprezentantului legal al bănuitului/învinuitului minor pot fi

clasificate în câteva categorii.
14
 În prima se plasează drepturile legate de participarea în administrarea
probatoriului, cum ar fi:

- dreptul să cunoască esența bănuielii;

- să participe la acțiuni procesuale care se efectuează la propunerea or-

ganului de urmărire penală, la cele care se efectuează la cererea sa și la cele
care se efectuează cu participarea persoanei interesele căreia le reprezintă;

- să prezinte documente sau alte mijloace de probă pentru a fi anexate la

dosarul penal;

- să înainteze cereri de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea

penală, a procurorului, expertului, interpretului, traducătorului;

- să facă obiecții împotriva acțiunilor organului de urmărire penală și

să ceară includerea obiecțiilor sale în procesul-verbal al acțiunii procesuale
respective;

- să ia cunoștință de procesele-verbale ale acțiunilor procesuale la care

el sau persoana interesele căreia le reprezintă a participat, să facă obiecții
asupra corectitudinii și caracterului complet al proceselor-verbale respective,
precum și să ceară completarea lor cu date care, în opinia sa, trebuie să fie
menționate.

Într-o altă grupă ar putea fi incluse drepturile ce derivă din statutul de

reprezentant:

- să fie înștiințat despre citarea persoanei, interesele căreia le reprezintă,

în organul de urmărire penală sau în instanță și să o însoțească acolo;

- să comunice fără vreo restricție cu persoana interesele căreia le repre-

zintă, în condiții confidențiale și fără a se limita numărul și durata întrevede-
rilor;

- să facă explicații;

15
 - să înainteze cereri;

- să fie informat de către organul de urmărire penală sau instanță despre

hotărârile care se referă la drepturile și interesele sale sau ale persoanei pe
care o reprezintă, la cerere să primească copii de pe aceste hotărâri;

- să depună plângeri, în modul stabilit de lege, împotriva acțiunilor și

hotărârilor organului de urmărire penală;

- să retragă orice plângere a sa;

- să facă obiecții la plângerile înaintate împotriva persoanei pe care o

reprezintă în cazul când ele i-au fost aduse la cunoștință de către organul de
urmărire penală sau despre ele a aflat din alte împrejurări;

- să facă obiecții împotriva acțiunilor ilegale ale celorlalți participanți la

proces;

- să invite pentru persoana pe care o reprezintă un apărător sau, după caz,

un reprezentant și să propună sistarea participării acestora.

Reprezentantul legal al bănuitului minor iresponsabil, la desfășurarea

procesului penal, exercită drepturile acestuia, cu excepția drepturilor indiso-
lubile de persoana acestuia.

Reprezentantul legal al bănuitului/învinuitului minor nu este în drept să

întreprindă acțiuni împotriva intereselor persoanei pe care o reprezintă, in-
clusiv să renunțe la apărătorul învinuitului, inculpatului.

Reprezentantul legal poate fi citat și interogat ca martor în condițiile pro-

cedurii penale, astfel, reprezentanții legali din rândul rudelor apropiate se
bucură de imunitatea prevăzută de art. 90 alin. (11) din Codul de procedură
penală, nefiind obligați să facă declarații împotriva bănuitului/învinuitului
minor.

O altă categorie de drepturi puse la dispoziția reprezentantului legal ține

de așa–numitele drepturi mandatate sau drepturi care pot fi realizate doar cu
16
consimțământul persoanei interesele căreia le reprezintă. Acestea sunt prevă-
zute în art. 78 alin. (4) din Codul de procedură penală și țin de unele chestiuni
specifice, când nu poate fi neglijată voința celui reprezentat, și anume: repre-
zentantul legal al bănuitului, învinuitului, cu capacitate de exercițiu limitată
este în drept:

1) cu consimțământul persoanei interesele căreia le reprezintă:

a) să ceară înlocuirea apărătorului;

b) să retragă plângerea susținută de reprezentantul legal al părții vătă-

mate;

2) să cunoască intențiile persoanei pe care o reprezintă:

a) de a retrage plângerea referitor la comiterea infracțiunii față de sine;

b) de a se împăca cu partea oponentă;

c) de a renunța la acțiunea civilă intentată de el sau de a recunoaște acți-

unea civilă pornită împotriva lui;

d) de a retrage plângerea depusă în apărarea intereselor sale;

3) să accepte sau nu intențiile persoanei pe care o reprezintă referitor la

retragerea plângerii, împăcarea, renunțarea sau recunoașterea acțiunii civile
intentate.

Reprezentantul legal nu poate împuternici o altă persoană (de exemplu,

prin procură) să exercite atribuțiile acestuia.

Reprezentantul legal al bănuitului, învinuitului este obligat:

- să prezinte organului de urmărire penală documente ce confirmă împu-

ternicirile sale de reprezentant legal;

- să se prezinte la citarea organului de urmărire penală;

17
 - să prezinte, la cererea organului de urmărire penală, obiecte și docu-
mente;

- să se supună dispozițiilor legitime ale reprezentantului organului de

urmărire penală.

1.3. Pedagogul sau psihologul

Articolul 479 din Codul de procedură penală prevede că la audierea bă-

nuitului, învinuitului minor participarea pedagogului sau a psihologului este
obligatorie.

Deși art. 6 din Codul de procedură penală nu dă o definiție a termenilor

pedagog sau psiholog, totuși, activitatea practică a stabilit unele standarde
cu referire la aceștia. Astfel, pedagogul sau psihologul trebuie să dispună de
studii superioare, competență și experiență în domeniul lucrului cu copiii. De
regulă, aceștia sunt pedagogi din instituții de învățământ sau instituții care au
tangență directă cu activitatea legată de copii.

Minorul poate cere motivat înlăturarea pedagogului și înlocuirea acestu-

ia cu altul. Pedagogul poate fi antrenat făcându-se apel la Direcția generală
învățământ, tineret și sport din localitate, iar psihologul – din cadrul Direcției
asistență socială și protecție a familiei. În unele cazuri, pot fi antrenați speci-
aliști din organizațiile nonguvernamentale cu profil de protecție a drepturilor
copilului.

La prezentarea pedagogului sau a psihologului este recomandat să fie

stabilit: ce pregătire pedagogică sau psihologică are persoana invitată în ca-
litate de specialist, care este experiența de muncă în domeniul educației sau
al psihologiei, ce vârstă au beneficiarii cu care lucrează specialistul respectiv
(de ex., copii de vârstă preșcolară, școlară, adolescenți, tineri, adulți, bătrâni),
când a cunoscut copilul care urmează a fi audiat și ce metode de evaluare a
utilizat pentru cunoașterea nivelului de dezvoltare intelectuală a copilului
și a altor aspecte legate de viața psihică a acestuia. Lipsa specializării în
asistarea copiilor de vârsta celui audiat, nepracticarea activității în domeniul
educației sau în cadrul serviciilor de psihopedagogie, precum și nerealizarea
unui interviu prealabil cu copilul constituie temeiuri pentru a cere înlăturarea
18
pedagogului și înlocuirea acestuia cu altul.

Sarcina de bază a psihologului sau a pedagogului este de a facilita co-

municarea dintre copil și ofițerul de urmărire penală, după caz, procuror sau
judecător. Astfel, psihologul sau pedagogul care asistă la audierea copilului
ajută copilul să învingă sfiala, să stabilească mai ușor contactul psihologic cu
persoana care efectuează urmărirea penală și să facă declarații veridice, mo-
derează tendința de a descrie faptele într-o manieră creativă și fantezistă. De
asemenea, dacă ofițerul de urmărire penală sau, după caz, procurorul adre-
sează minorului întrebări ce ar putea influența negativ asupra stării psihice
a minorului, psihologul sau pedagogul poate reformula întrebarea în funcție
de nivelul de dezvoltare și percepere al copilului. Un aspect foarte important
este faptul că, la reformularea întrebării, pedagogul sau psihologul este obli-
gat să păstreze esența întrebării.

Pentru a realiza sarcinile descrise mai sus, pedagogul sau psihologul este
în drept, cu consimțământul organului de urmărire penală, să pună întrebări
copilului, iar la sfârșitul audierii să ia cunoștință de procesul-verbal sau, după
caz, de declarațiile scrise ale copilului și să facă observații în scris referitor
la plenitudinea și corectitudinea înscrierii lor. Aceste drepturi sunt explicate
pedagogului sau psihologului înainte de începerea audierii minorului, faptul
fiind menționat în procesul-verbal al acțiunii de urmărire penală.

1.4. Apărătorul

În mod firesc, orice acțiune procesuală cu participarea bănuitului sau

învinuitului se realizează cu asistența apărătorului.

Astfel, organul de urmărire penală, în timp de o oră după reținerea co-

pilului, solicită Oficiului Teritorial al Consiliului Național pentru Asistență
Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat de serviciu, pentru acor-
darea asistenței juridice de urgență. Solicitarea privind desemnarea avocatu-
lui de serviciu se transmite Oficiului Teritorial în scris, inclusiv prin fax sau
telefonic. Solicitarea va conține informația despre: numele și vârsta persoa-
nei reținute; data și ora reținerii; motivul reținerii; numele, biroul și datele
de contact, după caz, ale ofițerului de urmărire penală, organului (persoanei
cu funcție de răspundere) care a efectuat reținerea, procurorului responsabil;
19
timpul, locul și acțiunea procesuală preconizată pentru care este solicitată
prezența avocatului de serviciu. Cererea de desemnare a avocatului de servi-
ciu poate fi prezentată Oficiului Teritorial și de către rudele sau reprezentanții
persoanei reținute. Asistența juridică de urgență în cadrul unui proces penal
se acordă pe toată perioada reținerii, până la eliberarea persoanei sau adopta-
rea încheierii privind aplicarea arestării preventive. (Regulamentul cu privire
la procedura de solicitare și desemnare a avocatului pentru acordarea asis-
tenței juridice de urgență).

Avocatul care acordă asistență juridică garantată de stat dobândește ca-

litatea de apărător din momentul în care coordonatorul Oficiului Teritorial al
Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat emite deci-
zia privind acordarea asistenței juridice calificate. Decizia privind acordarea
asistenței juridice calificate se aduce la cunoștință, după caz, solicitantului și
organului de urmărire penală.

Desemnarea avocatului de către Oficiul teritorial pentru apărarea intere-

selor copiilor cu statut de bănuit se va face chiar dacă copilul sau părinții vor
fi împotrivă, atât timp cât minorul nu are un alt avocat angajat să-i reprezinte
interesele în proces.

Avocatul desemnat să acorde asistență juridică calificată într-o anumită

cauză poate fi înlocuit prin decizia coordonatorului Oficiului teritorial, la
cererea scrisă, întemeiată, a solicitantului de asistență juridică calificată, la
cererea scrisă, întemeiată, a avocatului care acordă asistență juridică califi-
cată, precum și în cazul depistării unui conflict de interese sau a unor alte
circumstanțe, în virtutea cărora avocatul desemnat nu poate acorda asistență
juridică calificată în cauza respectivă. (Hot. Plen. CSJ Cu privire la practi-
ca aplicării legislației pentru asigurarea dreptului la apărare al bănuitului,
învinuitului, inculpatului și condamnatului în procedură penală (nr.11 din 24
decembrie 2010).

1.5. Consilierul de probațiune

Art. 821 din Codul de procedură penală prevede și un alt subiect cu care
conlucrează ofițerul de urmărire penală, și anume consilierul de probațiune.
20
 Atribuțiile funcționale ale consilierului de probațiune sunt prevăzute în
Legea cu privire la probațiune nr. 8 din 14 februarie 2008 și Hotărârea Gu-
vernului privind organizarea și funcționarea organelor de probațiune nr. 827
din 10 septembrie 2010.

Potrivit prevederilor art. 821 din Codul de procedură penală, consilie-

rul de probațiune este persoana împuternicită să efectueze și să întocmească
referatele de evaluare psihosocială a minorilor, în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, având dreptul de a lua cunoștință de materialele cauzei penale.

Totodată, luând în considerare modul de organizare și funcționare a or-

ganelor de probațiune (HG nr. 827 din 10 septembrie 2010), reprezentanții
organului de urmărire penală vor solicita întocmirea rapoartelor presentinți-
ale la Birourile de probațiune din raza administrativ-teritorială unde se află
domiciliul bănuitului/învinuitului minor sau unde se află organul de urmărire
penală.

2. ADMINISTRAREA PROBELOR ÎN CAUZELE PRIVIND MINORII

2.1. Preliminarii

În cauzele privind minorii probatoriul are un caracter specific atât prin

obiectul său, cât și prin subiecții care participă la acest proces. Pe lângă cir-
cumstanțele prevăzute în art. 96 din Codul de procedură penală, art. 475 din
Cod menționează că în cauzele cu privire la minori, în mod obligatoriu, ofi-
țerul de urmărire penală urmează să stabilească:

- vârsta minorului (ziua, luna, anul nașterii);

- condițiile în care trăiește și este educat minorul, gradul de dezvoltare

intelectuală, volitivă și psihologică a lui, particularitățile caracterului și tem-
peramentului, interesele și necesitățile lui;

- influența adulților sau a altor minori asupra minorului;

- datele care caracterizează familia sa, cauzele și condițiile care au con-

21
tribuit la săvârșirea infracțiunii.

În cadrul procesului penal o importanță deosebită are și stabilirea cer-

cului de prieteni ai bănuitului minor; existența printre aceștia a persoanelor
vulnerabile sau anterior judecate; a persoanelor care nu sunt angajate în mun-
că utilă din punct de vedere social, ducând un mod de viață imoral. Aceste
circumstanțe sunt stabilite prin diferite procedee probatorii.

Datele privind familia, școala, mediul sunt precizate prin chestionarea

părinților, rudelor, prietenilor, cunoscuților, profesorilor, educatorilor, lideri-
lor de echipă, oamenilor care trăiesc în vecinătate. Are o importanță deosebi-
tă și aflarea cauzelor și condițiilor care au contribuit la comiterea infracțiunii,
prezența instigatorilor adulți și a altor complici.

2.2. Audierea

Audierea copiilor aflați în conflict cu legea constituie o activitate ce im-

pune aplicarea, de către ofițerul de urmărire penală, atât a cunoștințelor ju-
ridice, cât și a celor psihologice. La audierea bănuiților minori trebuie să se
țină cont de gradul de dezvoltare al copilului, de fapta comisă, starea psiho-
logică, precum și de vârsta acestuia.

Dacă în aceeași cauză sunt bănuite mai multe persoane, audierea acesto-
ra se face separat.

Înainte de a proceda la audiere, ofițerul de urmărire penală se va asigura

că acțiunea de urmărire penală se efectuează cu participarea apărătorului,
reprezentantului legal, pedagogului și psihologului. Dacă persoana care ur-
mează a fi audiată nu cunoaște limba în care se desfășoară procesul penal,
ofițerul de urmărire penală va asigura prezența unui interpret.

Persoanelor care participă la acțiunea de urmărire penală li se explică

drepturile și obligațiile, fapt care se consemnează, prin semnătură, în proce-
sul-verbal de audiere a bănuitului minor.

Inițial ofițerul de urmărire penală va stabili contactul psihologic cu per-

soana care urmează a fi audiată, adresându-i întrebări cu caracter general (în-
22
trebări despre familie, prieteni, colegi, școală, activitățile practicate în timpul
liber ş.a.).

După stabilirea unei relații de încredere, ofițerul de urmărire penală va

aduce la cunoștința minorului fapta care i se incriminează, drepturile și obli-
gațiile sale, precum și dreptul de a tăcea și a nu se autoincrimina. Aceste in-
formații trebuie redate și explicate într-un limbaj simplu, caracteristic vârstei
și nivelului de dezvoltare a copilului.

În cazul în care bănuitul refuză depunerea declarațiilor, acest fapt se

menționează în procesul-verbal, fiind confirmat prin semnăturile participan-
ților la audiere.

Dacă bănuitul acceptă să depună declarații, ofițerul de urmărire penală

îi propune să vorbească despre circumstanțele referitoare la fapta care i se
incriminează. Pentru ca audierea să dea rezultate, ofițerul de urmărire pena-
lă va pune accent pe relatarea liberă de către minor și va evita întreruperea
minorului. Este important de relevat că întreruperea minorului în depunerea
declarațiilor va genera blocarea psihologică a acestuia, iar pentru restabilirea
contactului va fi nevoie de timp suplimentar. Dacă, în timpul depunerii de-
clarațiilor, minorul se abate de la circumstanțele cazului, oferind informații
neesențiale, ofițerul de urmărire penală va propune, într-o manieră tacticoasă
și amicală, să revină la fapta care prezintă importanță pentru cauză. După
finalizarea relatării de către minor, ofițerul de urmărire penală va adresa în-
trebări de concretizare. Întrebările vor fi formulate simplu, clar, concis și fără
să sugereze răspunsul.

Înainte de audierea minorului, pedagogul sau psihologul este în drept, cu

consimțământul reprezentantului organului de urmărire penală, să formuleze
întrebări bănuitului minor, iar la sfârșit să ia cunoștință și să expună observa-
ții în scris referitor la plenitudinea și corectitudinea înscrisurilor, făcându-se
mențiunea respectivă în procesul-verbal al acțiunii procesuale (Hotărârea
Plenului CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind mi-
norii, nr. 39 din 22.11.2004).

23
 De asemenea, în timpul audierii, psihologul poate reformula întrebările
adresate minorului pentru a evita posibile traume psihologice sau pentru a
facilita înțelegerea întrebării.

Audierea nu poate dura mai mult de două ore fără întrerupere, iar în total
nu poate depăși patru ore pe zi (art. 479 alin. (1) din Codul de procedură
penală).

Declarațiile depuse, inclusiv întrebările adresate se consemnează într-un

proces-verbal, întocmit conform art. 260, 261 din Codul de procedură penală.

Potrivit art. 104 din Codul de procedură penală, nu se permite audierea

bănuitului, învinuitului în stare de oboseală, precum și în timpul nopții, decât
doar la cererea persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amânare, care vor
fi motivate în procesul-verbal al audierii. Conform art. 6 din Codul de proce-
dură penală, se consideră timpul nopții intervalul de timp cuprins între orele
22.00 și 6.00, iar cazul ce nu suferă amânare reprezintă pericolul real că se
vor pierde sau distruge probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde
în încăperea suspectată ori că se vor comite alte infracțiuni.

Prin urmare, minorul nu poate fi audiat pe timp de noapte la inițiativa

ofițerului de urmărire penală, cu excepția faptului dacă există o cerere, con-
firmată în scris de către reprezentantul legal al minorului, în care minorul
își expune dorința și disponibilitatea de a participa la acțiunea procesuală
dată. Această regulă se aplică și în cazul confruntării, care este o modalitate
specifică de audiere și se realizează cu respectarea dispozițiilor privitoare la
audiere.

De asemenea, trebuie exclusă practica audierii multiple, fapt care presu-

pune pregătirea minuțioasă pentru acțiunea de audiere, și anume: întocmirea
unui plan detaliat al audierii cu specificarea întrebărilor care necesită a fi
adresate și a circumstanțelor ce urmează a fi stabilite. La fel, după caz, se
recomandă să fie evitată audierea minorului în situațiile în care informația
similară poate fi obținută prin alte acțiuni procesuale (audierea altor partici-
panți).

24
 Confruntarea se face conform unei proceduri similare cu cea de audiere.
Dacă în timpul confruntării o parte încearcă să influențeze o altă parte, să o
amenințe sau să întreprindă alte acțiuni ilegale, confruntarea va fi întreruptă,
iar acest fapt va fi consemnat în procesul-verbal. În timpul confruntării nu
pot fi date citirii declarațiile anterioare ale participanților sau reproduce în-
registrările sonore sau video. Aceasta se admite doar după ce au fost depuse
toate declarațiile și consemnate în procesul-verbal. Regula dată este aplicabi-
lă și în cazul în care o parte a refuzat să participe la confruntare.

În cauza Panovits c. Ciprului (11 decembrie 2008, nr. 4268/04, Par. 84-
86), Curtea Europeană a constatat o violare a drepturilor reclamantului la
apărare la etapa anterioară procesului de judecată, dat fiind că reclamantul
era minor și interogarea lui a avut loc în absența tutorelui și fără ca el să
fie informat suficient despre dreptul la o reprezentare legală și la păstrarea
tăcerii.

2.3. Dispunerea expertizelor

Chiar dacă în procesul penal se aplică principiul liberei aprecieri a probe-

lor, legea procesuală penală stabilește că unele circumstanțe incluse în obiec-
tul probatoriului se constată doar prin anumite mijloace de probă.

În cauzele cu implicarea minorilor, expertizele se efectuează în condițiile

generale prevăzute de legislația procesuală penală (art. 142-144 din Codul de
procedură penală).

De regulă, expertiza judiciară se dispune în procesul penal atunci când

efectuarea ei este obligatorie, sau când prin alte mijloace, probe nu este posi-
bil de stabilit adevărul în cauza penală.

În articolul 143 din Codul de procedură penală legislatorul a menționat

expres cazurile când efectuarea expertizei este obligatorie. În raport cu statu-
tul procesual de bănuit/învinuit, expertiza judiciară se dispune și se efectuea-
ză, în mod obligatoriu, în vederea constatării:

- cauzei morții;

25
 - gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale;

- stării psihice și fizice a bănuitului/învinuitului – în cazurile în care apar

îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-și
apăra de sine stătător drepturile și interesele legitime în procesul penal;

- vârstei – în cazurile în care această circumstanță are importanță pentru

cauza penală, iar documentele ce confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubiu.

Practica judiciară a identificat și alte cazuri decât cele prevăzute de lege

ca fiind obligatorii atunci când expertiza urmează a fi efectuată. Spre exem-
plu, potrivit pct. 10 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție pri-
vind practica judiciară în cauzele din categoria infracțiunilor privind viața
sexuală nr. 17 din 7 noiembrie 2005, dacă din materialele cauzei rezultă că
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința a survenit
ca rezultat al administrării de către făptuitor a substanțelor narcotice, psiho-
trope, toxice sau cu efect puternic, pentru stabilirea particularităților și a ca-
racterului acțiunii lor asupra organismului omului instanța de judecată poate
dispune efectuarea expertizei corespunzătoare.

De asemenea, în Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 2 din

26 decembrie 2011 cu privire la practica judiciară de aplicare a legislației
penale ce reglementează circulația substanțelor narcotice, psihotrope sau
a analoagelor lor și a precursorilor se menționează că, în cazul necesită-
ții determinării tipului de substanțe (narcotice, psihotrope sau analoage ale
acestora, precursori), a proporțiilor acestora, a denumirilor și proprietăților
lor, a originii, modului de preparare, prelucrare, precum și pentru stabilirea
apartenenței plantelor la cele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope
ce constituie obiectul acțiunilor criminale, sunt necesare cunoștințe speciale,
trebuie să se dispună de concluziile expertizei, efectuate doar conform me-
todicii aprobate de Comitetul permanent de control asupra drogurilor de pe
lângă Ministerul Sănătății al R. Moldova, care se vor aprecia în cumul cu alte
probe.

În același context se cere de menționat că practica colaborării cu institu-

țiile abilitate în efectuarea expertizelor judiciare a stabilit anumite reguli care
urmează a fi respectate de către reprezentanții organului de urmărire penală,
26
în cazul dispunerii anumitului tip de expertiză judiciară.

Prin urmare, efectuarea expertizei medico-legale se va dispune inclusiv

în cadrul unui proces penal, evitându-se numirea inițială a constatării medi-
co-legale. De asemenea, în vederea excluderii cercetărilor iraționale a unui
număr mare de obiecte ce conțin urme de proveniență biologică, fiind evident
că acestea provin de la aceeași persoană, ofițerul de urmărire penală, în baza
informațiilor obținute cu privire la circumstanțele comiterii infracțiunii, va
selecta minuțios obiectele ce urmează a fi puse la dispoziția expertului.

La dispunerea expertizelor, este necesar să fie puse întrebări a căror so-

luționare va contribui la atingerea scopului procesului penal, evitându-se
practica adresării către expert a unor întrebări care nu au relevanță în cauza
cercetată (de exemplu, este alogic să se adreseze întrebări despre prezența
spermei, maselor fecale și altor secreții pe hainele victimei sau bănuitului,
dacă stabilirea acestor circumstanțe nu contribuie la aflarea adevărului).

Organul de urmărire penală este obligat să asigure prezența minorului în

fața expertului și să pună la dispoziția acestuia materialele necesare. Exami-
narea minorului se efectuează în prezența reprezentantului legal.

Expertizele în cadrul procesului penal se dispun atât în vederea stabilirii

și clarificării unor circumstanțe (ex.: medico-legală, traseologică, chimică,
dactiloscopică, grafoscopică etc.), cât și în vederea identificării stării psi-
ho-emoționale și psihice a participanților la procesul penal (victimei, marto-
rului și a bănuitului).

În cauzele penale cu implicarea minorilor o importanță majoră prezintă

stabilirea circumstanțelor referitoare la starea psihică a făptuitorului minor,
cauzele și condițiile care au determinat comiterea infracțiunii, precum și dacă
acesta conștientiza caracterul acțiunilor.

Astfel, în funcție de gravitatea faptei comise și independent de trăsăturile

faptei comise, organul de urmărire penală, obligatoriu, va dispune efectuarea
expertizelor judiciare medico-legale (stabilirea vârstei), psihiatrică sau psi-
hiatrico-psihologică.

27
 Expertiza psihiatrică a minorilor reprezintă un lucru extrem de dificil atât
sub aspect material, cât și juridic. Dificultățile expertizei psihiatrico-legale
a minorilor sunt determinate de particularitățile comportamentale specifice
acestei vârste, dar și de evoluția manifestărilor clinice (care diferă de cea
urmărită la adulți) ale maladiilor psihice. La constatarea stării psihice a făp-
tuitorului minor urmează să fie analizate caracterul și motivul infracțiunii,
comportamentul persoanei în timpul și după comiterea infracțiunii. Totodată,
este necesar a lua în considerare datele ce caracterizează comportamentul
făptuitorului în perioada de până la comiterea infracțiunii, precum și cele
privind maladiile de care a suferit acesta. Experții urmează să constate dacă:
particularitățile individuale ale minorului influențează mărturisirile veridice
depuse de el; copilul are abateri de comportament; putea minorul să înțe-
leagă circumstanțele care au importanță în cauză, luând în considerare par-
ticularitățile lui individuale; putea el să-și dea seama de sensul acțiunilor
sale concrete. Astfel, expertiza stabilește nivelul/gradul rămânerii în urmă în
dezvoltare și dacă minorul putea să-și dea seama de fapta pe care a săvârșit-o.

Expertiza psihiatrică se dispune în cazurile în care apar îndoieli cu pri-

vire la starea de responsabilitate a bănuitului sau la capacitatea lui de a-și
apăra de sine stătător drepturile și interesele legitime în procesul penal, astfel
obiectivele de bază ale expertizei sunt studierea tulburărilor psihice și influ-
ența lor asupra responsabilității persoanei.

La efectuarea expertizei sunt analizate date subiective ce provin de la

persoanele supuse expertizei, precum și informații obiective, colectate de la
alte persoane referitoare la comportamentul bănuitului până și după comite-
rea infracțiunii. În acest sens, pot fi analizate orice date din dosar, prezente
la momentul efectuării.

Dacă minorul are vârsta prevăzută de lege, dar există dubii cu privire la
capacitatea sa de a răspunde penal, adică dezvoltarea biologică și psiholo-
gică a minorului nu corespunde vârstei biologice a acestuia sau, eventual,
comportamentul acestuia aparent atestă retard mintal, sau anumite stări pa-
tologice, ori tulburări comportamentale, organul de urmărire penală, în baza
art. 143, 144, 475 alin.(2) din Codul de procedură penală, este în drept să dis-
pună efectuarea expertizei psihologice, psihiatrice ori psihologo-psihiatrice
complexe pentru a stabili starea lui psihică și capacitatea de a înțelege corect
28
circumstanțele care au importanță pentru cauza penală. Totodată, experților
urmează să le fie adresată întrebarea privind influența stării psihice a minoru-
lui asupra dezvoltării sale intelectuale, având în vedere vârsta acestuia.

Organul de urmărire penală trebuie să țină cont de faptul că criteriul me-

dical al iresponsabilității (constatarea unei boli psihice cronice, a unei tulbu-
rări psihice temporare sau a altei stări patologice) nu este suficient pentru a
recunoaște minorul drept iresponsabil. De exemplu, dacă minorul este dia-
gnosticat cu o boală psihică cronică sau cu o tulburare psihică temporară, ori
este atestată o altă stare patologică, dar care nu afectează activitatea normală
a psihicului minorului, nu există temei de a-l recunoaște iresponsabil. Astfel,
doar prezența cumulativă a criteriului medical și a celui juridic (lipsa capaci-
tății intelectuale, adică incapacitatea minorului de a-și da seama de acțiunile
ori inacțiunile sale; lipsa capacității volitive, adică incapacitatea minorului
de a-și dirija acțiunile sau inacțiunile în momentul săvârșirii infracțiunii) va
determina imposibilitatea tragerii minorului la răspundere penală.

Dacă prin expertiza psihiatrică se constată doar prezența criteriului medi-

cal, minorul poate fi pasibil de responsabilitate penală redusă, beneficiind de
individualizarea pedepsei în sensul atenuării (art.76 alin.(1) lit. d) din Codul
penal) și, în funcție de tulburarea psihică existentă, față de acesta vor putea fi
aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical (art. 99 din Codul penal,
art. 488 alin.(1) din Codul de procedură penală).

Expertiza psihologică nu este expres prevăzută ca una obligatorie. Sar-

cina expertizei psihologice este de a contribui la soluționarea unor probleme
specifice cu conținut psihologic, dar care sunt importante pentru cauza pena-
lă. Competențele categoriei date de expertiză țin de:

- stabilirea particularităților psihologice individuale ale făptuitorului,

care ar putea influența comportamentul acestuia;

- prezentarea anumitor stări psihofiziologice care pot influența compor-

tamentul;

- diagnosticarea stării de tensiune psihică nepatologică;

29
 - evaluarea capacității de a conștientiza importanța acțiunilor sale etc.

Întrebările adresate experților obligatoriu vor deriva din circumstanțele

și particularitățile infracțiunii care a fost comisă, precum și din particularită-
țile personalității minorului.

Astfel, acestea se vor referi la:

- starea minorului în momentul comiterii faptei, cum ar fi:

a) ținând cont de particularitățile psihologice individuale și ale situației

analizate în momentul săvârșirii faptei, s-a aflat oare persoana într-o stare
emoțională care ar fi putut influența starea sa psihică?

b) dacă s-a aflat în stare neuropsihică maximă în perioada premergătoare

acțiunilor delincvente, în ce măsură aceasta a influențat capacitatea proprie
de a conștientiza importanța acțiunilor sale?

c) care particularități psihologice individuale au putut să influențeze

esențial comportamentul examinatului?

- capacitatea de a depune mărturii: ținând cont de particularitățile psi-

hologice individuale, de vârstă și de circumstanțele faptei, a fost capabilă
persoana să perceapă adecvat împrejurările care stau la baza declarațiilor?

- contribuția la stabilirea capacităților psihice și a particularităților psiho-

logice ale persoanei:

a) ținând cont de particularitățile psihologice individuale ale minorului,

a putut el să conștientizeze acțiunile proprii?

b) dacă s-a aflat în stare de dependență față de alți membri ai grupului

(minori, majori)?

În cazul minorilor care manifestă retard în dezvoltarea psihică, poate fi

efectuată o expertiză complexă psihiatrico-psihologică, astfel stabilindu-se
dacă acesta nu este condiționat de o boală psihică. Întrebările puse în fața ex-
30
perților vizează modul în care se manifestă retardul și măsura în care acesta
putea influența comportamentul.

Expertiza în vederea stabilirii vârstei persoanei se efectuează în cazurile

în care această circumstanță are importanță pentru cauza penală, iar docu-
mentele ce confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubiu. Rezultatele expertizei
medico-legale a vârstei sunt calificate drept aproximative și orientative.

Conform regulii de bază, persoana a atins o anumită vârstă începând cu

ziua următoare zilei sale de naștere. Totuși, ca rezultat al expertizei medi-
co-legale se stabilește:

- doar luna și anul nașterii, ziua nașterii se va considera ultima zi din luna
determinată;

- anul nașterii și mai multe luni (stabilite prin presupunere), ziua de naș-
tere se va considera ultima zi din luna cea mai îndepărtată;

- doar anul nașterii, nefiind posibilă invocarea în calitate de variante a

unor luni, ziua de naștere se va considera ultima zi a anului stabilit de către
expert.

În cazul dispunerii expertizei, organul de urmărire penală se va conduce

de regulile generale prevăzute de legislația procesuală penală, și anume: va
emite ordonanță privind dispunerea expertizei, va informa în scris părțile
despre obiectul expertizei și întrebările la care trebuie să dea răspunsuri ex-
pertul. Părțile, la rândul lor, au dreptul de a face observații cu privire la aceste
întrebări, de a cere modificarea sau completarea lor, de a cere numirea a câte
un expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a participa la efectuarea
expertizei judiciare.

Reieșind din specificul cauzelor penale cu implicarea minorilor, luând în

considerare circumstanțele și gravitatea faptei comise, numărul bănuiților și
contribuția fiecăruia la realizarea laturii obiective, ofițerul de urmărire penală
poate să decidă asupra modului și volumului de participare a fiecăruia din bă-
nuiții minori la acțiunile de urmărire penală, cum ar fi prezentarea ordonanței
privind dispunerea expertizei și prezentarea raportului de expertiză judiciară.
31
Astfel, în cazul în care unul din participanții la comiterea infracțiunii ar putea
fi traumatizat psihic prin prezentarea datelor suplimentare asupra circum-
stanțelor comiterii faptei (raportul de expertiză medico-legală în caz de viol,
deces etc. însă participarea acestuia s-a limitat la nivel de pregătire, nu și la
realizarea nemijlocită), organul de urmărire penală va examina posibilitatea
prezentării ordonanței și raportului de expertiză judiciară reprezentantului
legal al bănuitului minor și avocatului acestuia, persoanele care de facto şi
de iure sunt în drept, în limitele prevederilor legale, să înainteze cereri în
numele reprezentatului.

Similar se va proceda și în cazurile în care ar putea fi puse în pericol

păstrarea confidențialității urmăririi penale, vieții intime și private a partici-
panților (victimei, părții vătămate).

2.4. Efectuarea cercetării la fața locului, la domiciliul

minorului

Cercetarea la fața locului, efectuarea percheziției în domiciliu, reprezintă

ingerințe în viața intimă și privată, precum și lezarea dreptului de proprietate
al persoanei.

Astfel, aceste acțiuni este necesar să fie efectuate în strictă conformitate

cu prevederile legislației procesuale penale.

Obligatoriu, acțiunile de urmărire penală nominalizate, cu participarea

bănuitului sau învinuitului minor se vor efectua în prezența reprezentantului
legal, după caz, autoritatea tutelară și avocatul acestuia.

Dacă cercetarea la fața locului a încăperii sau a domiciliului, sau per-

cheziția se efectuează până la recunoașterea persoanei minore în calitate de
bănuit, acestea se vor efectua în prezența unuia dintre membrii majori ai
familiei, în condiții generale.

Bănuitul minor semnează procesele-verbale ale acțiunilor de urmărire

penală desfășurate cu participarea sa.

În cazul în care cercetarea la fața locului sau percheziția se efectuează

32
în cauzele în care suspectul se află sub vârsta răspunderii penale, ultimul nu
participă la acțiunile procesuale și nu semnează procesele-verbale ale acțiu-
nilor desfășurate.

2.5. Ridicarea de obiecte și documente

Acțiunea procesuală ridicarea de obiecte și documente în cauzele pri-

vind minorii poate fi efectuată prin două modalități: bunurile sau documente-
le se află nemijlocit asupra minorului sau bunurile și documentele se află la
domiciliul acestuia și pot fi prezentate de alte persoane.

Astfel, în cazul în care obiectele sau documentele se află nemijlocit asu-

pra minorului, acestea se vor ridica în prezența reprezentantului legal, după
caz, și a avocatului.

Dacă bunurile care urmează a fi ridicate nu se află asupra minorului,

acestea pot fi ridicate de la reprezentantul legal sau de la un alt membru ma-
jor al familiei, care cunoaște locul aflării și poate să le prezinte.

2.6. Colectarea mostrelor pentru dispunerea

expertizelor

Colectarea mostrelor se face în strictă conformitate cu prevederile art.

154-156 din Codul de procedură penală.

În cazul în care este necesară colectarea de mostre de la bănuitul minor,

în funcție de felul mostrei, la acțiunea dată vor participa specialiștii cores-
punzători (medico-legali, criminaliști etc.), reprezentantul legal, după caz,
avocatul minorului.

În funcție de circumstanțele cazului, vârsta și starea psihoemoțională a

minorului, la acțiunea dată, după caz, ar putea fi antrenat și un psiholog sau
psihopedagog.

În vederea excluderii unor manifestări de jenă sau sfială din partea mi-
norului, la acțiunea de ridicare a unor categorii de mostre ar fi bine-venită
intervenția specialiștilor de același sex cu minorul.
33
 Alte acțiuni procesuale cu participarea minorului sunt dispuse și efec-
tuate în conformitate cu regulile generale.

3. REFERATUL PRESENTINŢIAL

Referatul presentinţial nu este menționat expres ca mijloc de probă în art.

93 din Codul de procedură penală. Totuși, potrivit unor opinii, acesta poate fi
inclus în categoria documentelor.

Necesitatea întocmirii referatului presentințial și importanța acestuia

sunt specificate în art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, în vederea
stabilirii vârstei minorului (ziua, luna, anul nașterii); circumstanțelor referi-
toare la condițiile în care trăiește și este educat minorul, gradul de dezvol-
tare intelectuală, volitivă și psihologică a lui, particularitățile caracterului și
temperamentului, interesele și necesitățile lui; influența adulților sau a altor
minori asupra minorului; cauzele și condițiile care au contribuit la săvârșirea
infracțiunii, organul de urmărire penală dispune întocmirea referatului pre-
sentinţial de evaluare psihosocială a minorului.

Scopul pentru care se solicită referatul presentințial de evaluare a per-

sonalității copilului este de a furniza organelor judiciare informații ample
despre persoana bănuitului, învinuitului din perspectiva psihosocială (starea
sănătății; reușita școlară; modul de petrecere a timpului liber și relațiile cu
colegii; contactele cu persoanele care l-ar putea influența; date despre familia
în care crește și se educă), aceasta ajutând judecătorul în procesul de indivi-
dualizare a pedepsei ce urmează a fi aplicată.

Conform prevederilor art. 9 din Legea cu privire la probațiune nr. 8 din

14 februarie 2008, referatul presentințial este un document scris, cu carac-
ter consultativ și de orientare, având rolul de a oferi organului de urmărire
penală, procurorului, instanței de judecată date despre persoana bănuitului,
a învinuitului sau a inculpatului, despre nivelul de instruire școlară, despre
comportamentul, mediul familial, cercul de prieteni și despre factorii care
influențează sau pot influența conduita lui generală.

La întocmirea referatului presentinţial de evaluare psihosocială a per-

sonalității se contactează membrii familiei, prietenii, colegii, alte surse de
34
informație, cum ar fi psihologi, cadre didactice, asistenți sociali, medici, alți
specialiști, precum și persoanele care pot contribui realmente la reflectarea
tabloului psihosocial al personalității bănuitului, a învinuitului sau a inculpa-
tului. Modul de întocmire a referatelor presentinţiale de evaluare a persona-
lității este stabilit de Ministerul Justiției.

Astfel, în vederea elaborării referatului presentințial, ofițerul de urmărire

penală, din momentul recunoașterii minorului în calitate de bănuit, va înainta
un demers oficial în adresa Biroului de probațiune din raza administrativ-te-
ritorială unde se află domiciliul bănuitului/învinuitului minor sau unde se află
organul de urmărire penală.

Demersul va conține date suficiente referitor la circumstanțele faptei,

dar în limita în care să nu fie prejudiciată confidențialitatea urmăririi penale.

De asemenea, reieșind din prevederile art. 821, alin. (2) din Codul de
procedură penală, ofițerul de urmărire penală, în caz de necesitate, va permite
consilierului de probațiune să ia cunoştinţă de materialele cauzei, după caz,
solicitându-i să semneze un acord de nedivulgare a datelor care i-au devenit
cunoscute.

4. MĂSURILE PROCESUALE DE CONSTRÂNGERE

4.1. Preliminarii

Standardele internaționale acordă o atenție sporită măsurilor care se apli-

că minorilor pe parcursul procesului penal, pornind și de la faptul că aceștia
se prezumă nevinovați până la pronunțarea sentinței de condamnare. În art.
1 și 2 din Normele Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor
privați de libertate (Rezoluția ONU 45/113 din 14 decembrie 1990) se menți-
onează că minorii care sunt în arest sau care așteaptă judecata („nejudecați“)
sunt considerați nevinovați și vor fi tratați ca atare. Detențiunea înainte de
judecare va fi, pe cât posibil, evitată și limitată la situații excepționale, fiind
întreprinse toate eforturile pentru a aplica măsuri alternative detenției.

Există mai multe cazuri constatate de către Curtea Europeană când în

35
cadrul reținerii sau arestării minorii au fost tratați inuman și degradant (Ex.
Okkali c.Turciei, 17 octombrie 2006, Stoica c. României, 4 martie 2008, As-
senov și alții c. Bulgariei, 28 octombrie 1998 ș.a.), prin urmare, organul de
urmărire penală trebuie să manifeste o atenție sporită în cazul adoptării de-
ciziei privind reținerea unui minor, pornind și de la faptul că această măsură
este una excepțională.

Chiar dacă măsurile preventive sunt aplicate de către procuror sau jude-
cătorul de instrucție, rolul organului de urmărire penală nu poate fi subapre-
ciat. Materialele dosarului penal care se prezintă procurorului pot fi decisive
la aplicarea uneia sau altei măsuri. Astfel cunoașterea tuturor aspectelor prac-
tice în acest domeniu devine obligatorie pentru ofițerii de urmărire penală.

4.2. Reținerea

Condițiile, temeiurile și modul de reținere a persoanei minore bănuite de

săvârșirea infracțiunii sunt generale, cu derogările specifice vârstei și garan-
țiilor procesuale pentru această categorie de bănuiți.

Prin urmare, reținerea minorului este o situație excepțională și poate fi

aplicată doar atunci când au fost săvârșite infracțiuni grave cu aplicarea vio-
lenței, deosebit de grave sau excepțional de grave, pe termen de cel mult 24
de ore. De asemenea, minorul nu poate fi reținut până la înregistrarea infrac-
țiunii în modul stabilit de lege.

Despre reținerea sau arestarea preventivă a minorului se înștiințează ime-

diat procurorul și părinții sau alți reprezentanți legali ai minorului. Astfel, în
cazul reținerii, reprezentantul legal se admite în proces de la etapa reținerii de
facto. Ținând cont de situație, aceasta presupune invitarea reprezentantului
legal pentru a participa la toate acțiunile ce se impun: înmânarea scrisorii de
drepturi, explicarea drepturilor și obligațiilor pe care le are persoana reținută,
întocmirea procesului-verbal al reținerii de facto.

Ulterior, reprezentantul legal participă și la etapa reținerii de iure a mi-

norului.

În cazul în care persoana suspectă este sub vârsta răspunderii penale,

36
aceasta poate fi reținută doar pentru a-i putea fi stabilită identitatea, după care
se eliberează. Ca și în cazul bănuitului minor, despre reținere sunt anunțați
părinții pentru a fi prezenți la acțiunile desfășurate.

La reținere se întocmește un proces-verbal în conformitate cu prevede-

rile art. 167 din Codul de procedură penală. În procesul-verbal, inter alia,
se menționează și faptul că au fost înștiințați procurorul și părinții sau alți
reprezentanți legali ai minorului. Perioada de reținere nu trebuie să fie mai
mare decât strictul necesar pentru deținerea acesteia din momentul privării
de libertate. Procesul-verbal se aduce la cunoștință persoanei reținute, toto-
dată i se înmânează în scris informația despre drepturile prevăzute la art. 64
din Codul de procedură penală, inclusiv dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi
împotriva sa, de a da explicații care se includ în procesul-verbal, de a benefi-
cia de asistența unui apărător și de a face declarații în prezența acestuia, fapt
care se consemnează în procesul-verbal.

Organul de urmărire penală, în timp de o oră după reținerea persoanei,

solicită Oficiului Teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică
Garantată de Stat sau unor alte persoane împuternicite de acesta, desemnarea
unui avocat de serviciu pentru acordarea asistenței juridice de urgență.

Până la prima audiere, persoana reținută are dreptul la o întrevedere cu

apărătorul său. Organul de urmărire penală este obligat să asigure condiții
pentru întrevederea confidențială.

Aplicarea mijloacelor speciale, a forței fizice și a armelor de foc împotri-

va minorilor, în momentul reținerii și în alte circumstanțe, este reglementată
de restricțiile prevăzute de art. 6, 8, 12 din Legea privind modul de aplicare
a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc (nr. 218 din 19 oc-
tombrie 2012).

4.3. Alte măsuri procesuale

Ofițerul de urmărire penală, în primul rând trebuie să constate dacă ur-

mărirea penală se poate desfășura fără aplicarea măsurilor procesuale. Orga-
nul de urmărire penală dispune de competența de a aplica măsuri procesuale
fără a recurge la decizia procurorului. În acest sens, obligarea de a se pre-
37
zenta la organul de urmărire penală, prevăzută în art. 198 din Codul de pro-
cedură penală este una eficientă. La această măsură se recurge în cazurile în
care aplicarea măsurilor preventive față de bănuit, învinuit nu este rațională,
pentru asigurarea desfășurării normale a procesului penal. Odată cu luarea
obligației, persoana își asumă, în scris, anumite responsabilități. În primul
rând, de a se prezenta la citare. Citația trebuie să corespundă standardelor
legale. În al doilea rând, persoana trebuie să informeze imediat organul care
a aplicat obligația de a se prezenta cu privire la o eventuală schimbare a do-
miciliului. Obligația trebuie semnată și de reprezentantul legal.

Aducerea silită – o altă măsură procesuală prevăzută în art. 199 din Co-
dul de procedură penală, care poate fi aplicată doar după citarea persoanei.
Temeiurile de aducere silită sunt determinate de eschivarea de la primirea
citației sau prezentării la organul de urmărire penală. Faptul că persoana se
ascunde de organul de urmărire penală, sau nu are loc permanent de trai,
urmează a fi probat. Actul prin care se dispune aducerea silită este ordonanța
motivată a organului de urmărire penală. În ordonanță se vor indica datele
cu privire la persoană, momentul citării, absența motivelor de neprezentare
și alte date care vor confirma necesitatea aplicării acestei măsuri procesuale.

De menționat, că nu pot fi supuse aducerii silite persoanele sub vârsta de

14 ani.

Totodată, trebuie să se țină cont de faptul că în privința minorilor suspec-

tați și care se află sub vârsta răspunderii penale nu pot fi întreprinse acțiuni
procesuale. În cazul dat, în situația în care apare necesitatea stabilirii unor
circumstanțe care au importanță pentru cauza penală, ofițerul de urmărire
penală va cita doar unul din membrii familiei minorului, în privința căruia
și vor putea fi întreprinse măsuri de constrângere, cum ar fi aducerea silită.

4.4. Măsurile preventive

Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori

la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanța
de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile,
susținute prin probe, de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar
putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanță, să exer-
38
cite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze mijloacele
de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul
penal, să săvârșească alte infracțiuni ori că punerea în libertate a acestuia va
cauza dezordine publică.

La soluționarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în pri-

vința minorului, în fiecare caz se verifică, în mod obligatoriu, posibilitatea
transmiterii lui sub supraveghere, conform dispozițiilor art. 184 din Codul
de procedură penală. Transmiterea sub supraveghere a minorului se face la
cererea scrisă de către unul din părinți, tutore, curator sau de către o altă
persoană demnă de încredere, precum și de către conducătorul instituției de
învățământ unde își face studiile minorul, care iau cunoștință de fondul cau-
zei și de obligațiile lor, fapt ce se consemnează în procesul-verbal. Ofițerul de
urmărire penală va informa subiecții menționați mai sus despre acest drept.

Prin noțiunea de persoană demnă de încredere se înțelege acea per-

soană care va putea asigura atât un comportament respectiv al bănuitului,
învinuitului, inclusiv respectarea ordinii publice, cât și prezentarea lui atunci
când va fi citat de organul de urmărire penală, precum și îndeplinirea altor
obligații procesuale. Persoanele își asumă în scris această obligație. După
conținut, cererea de transmitere sub supraveghere a bănuitului, învinuitului,
inculpatului minor este similară cu cererea de acordare a garanției. Înainte de
aplicarea acestei măsuri, persoanele care își asumă obligația să supravegheze
minorul sunt preîntâmpinate despre răspunderea conform art. 184 alin. (4)
din Codul de procedură penală.

Odată cu propunerea de a aplica această măsură preventivă, organul de

urmărire penală va prezenta procurorului anumită informație despre persoa-
nele cărora urmează să le fie transmis minorul sub supraveghere.

În cazurile în care măsura preventivă transmiterea sub supraveghere

este imposibil de aplicat, ofițerul de urmărire penală poate propune aplicarea
altor măsuri, cum ar fi:

- obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi țara,

- garanția personală,
39
 - garanția unei organizații,

- liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Chiar dacă legea nu interzice aplicarea arestării preventive față

de minor, această măsură trebuie să fie cu totul excepțională sau chiar evitată.

În privința minorului poate fi aplicat arestul doar în cazuri excepțio-

nale, în funcție de complexitatea cauzei, de gravitatea infracțiunii și dacă
există pericolul real de dispariție a învinuitului minor, ori riscul exercitării
din partea lui a presiunii asupra martorilor sau al nimicirii ori deteriorării
mijloacelor de probă; bănuitul ar putea să se ascundă de organul de urmărire
penală sau de instanță, sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului
în procesul penal, să săvârșească alte infracțiuni ori că punerea în libertate a
acestuia va cauza dezordine publică.

În asemenea situații, durata maximă de arest preventiv al învinuitului

și inculpatului minor nu poate depăși 8 luni cumulativ, până la pronunțarea
sentinței de către instanța de fond (art. 186 alin.(6) și (8) din Codul de pro-
cedură penală. Minorii arestați trebuie să beneficieze de un proces rapid, în
strictă conformitate cu principiile și normele procesului penal. În detenție,
ei sunt separați de adulți, iar cei care au fost deja condamnați trebuie să fie
separați de cei care se află sub urmărire penală și judecați pentru prima dată,
pentru a proteja minorii de influență negativă.

- Dacă există condițiile de aplicare a arestării, urmează, în mod obligato-

riu, să se verifice dacă izolarea totală a minorului este rațională, aplicându-se
arestarea la domiciliu. Arestarea la domiciliu este însoțită de anumite re-
stricții, pe care le stabilește judecătorul de instrucție. În acest sens, angajații
subdiviziunilor competente ale IGP din raza teritorială în care se află domici-
liul prevenitului asigură executarea acesteia.

40
 5. URMĂRIREA PENALĂ ÎN CAUZELE PRIVIND MINORII

5.1. Preliminarii

În cauzele privind minorii urmărirea penală se efectuează după regulile

generale, existând, totuși, anumite particularități. Una din particularități este
caracterul mixt al procedurii în funcție de împlinirea vârstei. Pe de o parte,
odată cu împlinirea majoratului unele dispoziții privind urmărirea penală nu
se mai aplică, pe de altă parte, în ceea ce privește obiectul probatoriului, du-
rata reținerii sau arestării preventive, liberarea de răspundere penală se aplică
și după atingerea vârstei de 18 ani. Ofițerul de urmărire penală va ține cont de
faptul că termenul urmăririi penale în privința minorilor trebuie redus la ma-
ximum. Art. 20 din Codul de procedură penală stabilește că urmărirea penală
în care sunt minori se face de urgență și în mod preferențial.

În dosarele în care în calitate de bănuit/învinuit figurează o persoană mi-

noră, ofițerul de urmărire penală îl va trata pe acesta într-un mod deosebit de
adulți și într-o manieră specială. Ofițerul de urmărire penală trebuie să între-
prindă toate măsurile în vederea stabilirii unui contact psihologic cu fiecare
copil, acesta va constata și analiza cauzele și condițiile ce au determinat afla-
rea copilului în asemenea situație și, după caz, va solicita și aplica formele
adecvate de protecție de care are nevoie minorul, raportându-le autorităților
de protecție a drepturilor copilului.

5.2. Constatarea cauzelor și condițiilor care au con-

tribuit la comiterea infracțiunii

Ofițerii de urmărire penală, în cazul constatării condițiilor care au contri-

buit la săvârșirea infracțiunii de către minor, în limitele art. 216-217 din Co-
dul de procedură penală, vor sesiza organul competent sau persoana cu func-
ție de răspundere cu privire la luarea unor măsuri pentru înlăturarea acestor
cauze și condiții.

41
 5.3. Sesizarea

Sesizarea despre comiterea infracțiunilor cu implicarea bănuiților minori

are loc în baza condițiilor generale, și anume: plângere, denunț, autodenunț,
procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit de organul de constatare
sau în baza autosesizării.

Înregistrarea sesizării se va efectua cu respectarea strictă a prevederilor

Ordinului interdepartamental cu privire la evidența unică a infracțiunilor, a
cauzelor penale și a persoanelor care au săvârșit infracțiuni (Nr. 121/254/286-
0/95 din 18 iulie 2008).

În momentul sesizării privind comiterea unei infracțiuni, ofițerul de ur-

mărire penală obligatoriu va întreprinde toate măsurile pentru a stabili vârsta
minorului și dacă aceasta permite tragerea la răspunderea penală a acestuia.
Atragerea copilului la răspundere penală trebuie efectuată cu precauție, deta-
liere și minuțiozitate, prin explicarea motivelor săvârșirii faptelor antisocia-
le. Este necesar de evaluat vârsta copilului; dezvoltarea intelectuală, volitivă
și psihologică a copilului; particularitățile caracterului și temperamentului
lui; latura obiectivă și subiectivă a faptei copilului; condițiile în care trăiește
și este educat copilul; cauzele și condițiile care au contribuit la săvârșirea
faptei sesizate; influența altor minori asupra copilului; influența adulților asu-
pra copilului.

Verificarea sesizării referitor la fapta unui copil se face prin interme-

diul acțiunilor de urmărire penală care se impun și sunt permisibile prin lege
pentru etapa dată a procesului penal, implicit audierea obligatorie a părinților,
tutorilor, curatorilor, profesorilor, educatorilor și a altor persoane, ridicarea
și examinarea documentelor de la instituțiile școlare, organele administrației
publice locale.

Datele obținute contribuie la stabilirea faptului comiterii sau nu de către

minor a infracțiunii, inclusiv dezvăluie personalitatea minorului, cercul de
prieteni, modul de petrecere a timpului liber, comportamentul acestuia, oferă
alte informații relevante pentru aflarea adevărului.

42
 5.4. Refuzul de a începe urmărirea penală

Dacă la examinarea procesului penal se vor constata una sau mai multe
circumstanțe care exclud urmărirea penală, prevăzute în art. 275 din Codul
de procedură penală, ofițerul de urmărire penală va înainta raportul cu propu-
nerea de neîncepere a urmăririi penale și clasare a procesului penal.

Raportul cu propunerea respectivă urmează a fi motivat și va conține

următoarele mențiuni: data și locul întocmirii, numele ofițerului de urmărire
penală, descrierea faptei, acțiunile întreprinse și rezultatele obținute, con-
statarea motivată a unui temei prevăzut de art. 275 din Codul de procedură
penală, propunerea de neîncepere a urmăririi penale și clasare a procesului
penal, propunerea privind luarea deciziei asupra circumstanțelor suplimenta-
re (obiectele și documentele ridicate etc.).

5.5. Efectuarea acțiunilor de urmărire penală

Art. 279 din Codul de procedură penală menționează că acțiunile pro-

cesuale se efectuează numai după înregistrarea sesizării cu privire la infrac-
țiune. Acțiunile de urmărire penală pentru efectuarea cărora este necesară
autorizarea judecătorului de instrucție, precum și măsurile procesuale de
constrângere sunt pasibile de realizare doar după pornirea urmăririi penale,
dacă legea nu prevede altfel.

Cât privește expertiza judiciară, aceasta se dispune în procesul penal

doar atunci când efectuarea ei este obligatorie, sau atunci când prin alte probe
nu este posibil de stabilit adevărul în cauza penală.

În acest sens, ofițerul de urmărire penală trebuie să ia în calcul și Reco-

mandarea CSJ Cu privire la acțiunile procesuale care pot fi efectuate din
momentul sesizării sau autosesizării organului competent până la declan-
șarea urmăririi penale (Nr. 38 din 23 aprilie 2013). Analizând prevederile
Codului de procedură penală, CSJ a dedus că, din momentul sesizării sau
autosesizării până la darea ordonanței de începere a urmăririi penale, înăun-
trul acestui termen, organul de urmărire penală poate efectua doar acțiunile
procesuale prin care nu este adusă atingere drepturilor părților. În fond, se
vor efectua acțiunile ce nu suferă amânare în scopul constatării bănuielii re-
43
zonabile. La modul concret, din momentul înregistrării sesizării cu privire la
infracțiune și până la dispunerea începerii urmăririi penale, pot fi efectuate:
a) audierea martorilor; b) cercetarea la fața locului; c) prezentarea spre recu-
noaștere; d) experimentul; e) examinarea corporală; f) examinarea cadavru-
lui; g) constatarea tehnico-științifică și medico-legală. Acțiunile respective se
pot desfășura fără antrenarea făptuitorului. Efectuarea altor acțiuni procesu-
ale, cu excepția celor enumerate mai sus, până la începerea urmăririi penale
nu se admite, sub riscul excluderii probelor (datelor) în baza art. 94 alin. (1)
pct. 8) din Codul de procedură penală.

Reieșind din specificul cauzelor cu implicarea făptuitorilor minori, în

vederea neadmiterii implicării multiple a minorului în procesul desfășurării
acțiunilor de urmărire penală și evitării la maximum interacțiunea acestuia
cu actorii justiției, este recomandabil, la etapa examinării sesizării și pînă la
pornirea urmăririi penale să se dispună efectuarea expertizei medico-legale,
evitându-se numirea inițială a constatării medico-legale.

5.6. Citarea

Minorul este citat prin notă scrisă, prin notă telefonică sau telegrafică,
prin telefax ori prin mijloace electronice prin intermediul poștei electronice
sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică în cazul în care ofițerul de
urmărire penală, procurorul, instanța de judecată dispun de mijloacele tehni-
ce necesare pentru a dovedi că citația a fost primită.

Ofițerul de urmărire penală va ține cont de faptul că citarea minorului

la organul de urmărire penală se face prin părinții acestuia sau prin alți repre-
zentanți legali, iar în cazul în care minorul se găsește într-o instituție specială
pentru minori, prin administrația acestei instituții. Minorul cu vârsta de până
la 16 ani va fi citat prin intermediul părinților sau al tutorelui, cu excepția
cazului în care acest lucru nu este posibil.

5.7. Rapoartele ofițerului de urmărire penală

Pe parcursul urmăririi penale ofițerul întocmește rapoarte asupra diferi-

telor aspecte ale urmăririi penale, cum ar fi punerea sub învinuire, schimba-

44
rea și completarea acuzării, terminarea urmăririi penale, aplicarea măsurilor
preventive etc.

Astfel, ofițerul de urmărire penală, constatând că probele administrate

sunt concludente și suficiente pentru a termina urmărirea penală, va înainta
procurorului dosarul însoțit de un raport, în care va consemna rezultatul ur-
măririi, cu propunerea de a dispune una din soluțiile prevăzute în art. 291 din
Codul de procedură penală, și anume:

- punerea sub învinuire a făptuitorului, întocmirea rechizitoriului și tri-

miterea cauzei în judecată;

- încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoa-

nei de sub urmărire.

În raport trebuie menționat numele persoanei oficiale căreia îi este adre-

sat raportul; datele despre persoana care l-a întocmit; fapta care a servit drept
temei pentru pornirea urmăririi penale; informații cu privire la bănuit/învinu-
it; încadrarea juridică a faptei și probele administrate.

În cazul în care urmărirea penală în aceeași cauză se efectuează în pri-

vința mai multor fapte și mai multor persoane, raportul va cuprinde mențiuni
indicate în privința tuturor faptelor și a tuturor persoanelor.

Totodată, raportul va cuprinde informația în privința cărei fapte sau per-

soane s-a încetat urmărirea, s-a dispus scoaterea persoanei de sub urmărire,
dacă acestea au avut loc.

Ofițerul de urmărire penală, suplimentar la informațiile date, va mai in-

clude informații despre:

- corpurile delicte și măsurile luate în privința lor, precum și locul unde

se află ele;

- măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale;

- cheltuielile judiciare;
45
 - măsurile preventive aplicate.

5.8. Disjungerea cauzei cu minori

Codul de procedură penală prevede o garanție pentru făptuitorii minori

și anume disjungerea cauzelor.

Astfel, în conformitate cu art. 476 din Codul de procedură penală, dacă

la săvârșirea infracțiunii, împreună cu minorul au participat și adulți, cauza
în privința minorului se disjunge pe cât e posibil, formând un dosar separat.

Chiar dacă disjungerea cauzei ține de competența procurorului, acesta

emite ordonanța privind disjungerea cauzei și, la propunerea organului de ur-
mărire penală, ofițerul de urmărire penală trebuie să ia în calcul două aspecte.
Pe de o parte, disjungerea nu trebuie să se răsfrângă negativ asupra efectuării
depline și obiective a urmăririi penale. Urmează ca în fiecare caz concret
să se evalueze circumstanțele pentru a clarifica eventualele consecințe ale
disjungerii cauzei. Pe de altă parte, cauza în privința minorului se disjunge
pe cât e posibil, formând un dosar separat. Aceasta presupune că disjungerea
este regula iar imposibilitatea disjungerii este excepția. Prin urmare, proble-
ma disjungerii urmează a fi examinată la începutul urmăririi penale, pentru
a asigura eficiență și a evita situația în care unele acțiuni de urmărire penală
trebuie efectuate repetat.

Chiar dacă disjungerea nu este posibilă, garanțiile stabilite de Codul de

procedură penală referitoare la minori sunt în continuare aplicate față de
aceștia.

5.9. Soluții date până la finalizarea urmăririi penale

Codul de procedură penală stabilește mai multe tipuri de soluții care

pot fi date de către procuror, inclusiv la recomandarea ofițerului de urmărire
penală, până la terminarea urmăririi penale:

1. În cazurile în care sunt temeiuri de reabilitare a minorului se dispune

scoaterea de sub urmărirea penală concomitent fiind posibilă, după caz, și
clasarea procesului penal.
46
 Legislația procesuală penală stabilește, în art. 284 din Codul de proce-
dură penală, temeiurile scoaterii persoanei de sub urmărire penală, și anume:

- fapta nu a fost săvârșită de bănuit sau învinuit;

- există vreuna din circumstanțele prevăzute la art. 275 pct.1)-3) din Co-
dul de procedură penală (nu există faptul infracțiunii; fapta nu este prevăzută
de legea penală ca infracțiune; fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu
excepția cazurilor când infracțiunea a fost săvârșită de o persoană juridică),
inclusiv dacă fapta constituie o contravenție;

- există cel puțin una din cauzele prevăzute la art. 35 din Codul penal
(legitima apărare; reținerea infractorului; starea de extremă necesitate; con-
strângerea fizică sau psihică; riscul întemeiat; executarea ordinului sau dis-
poziției superiorului).

Scoaterea de sub urmărire penală constituie o hotărâre prin care se reabi-

litează persoana, dacă soluția se referă la toate capetele de acuzare (scoaterea
integrală de sub urmărire penală). Scoaterea persoanei de sub urmărire pena-
lă numai pentru anumite fapte constituie o modalitate de schimbare a acuzării
(scoaterea parțială de sub urmărire penală).

Art. 284 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că, concomitent
cu scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în cazurile expres prevăzute
(art. 284 alin.(2) pct.2) și 3) din Codul de procedură penală), dacă fapta
penală nu se impută altei persoane și nu este necesară continuarea procesului
penal, prin aceeași ordonanță se dispune și clasarea cauzei penale.

Raportul cu propunerea privind scoaterea de sub urmărirea penală trebu-

ie să fie motivat și să corespundă cerințelor înaintate de art. 289 din Codul de
procedură penală.

2. Urmărirea penală poate fi încetată, după caz, și cu clasarea pro-

cesului penal. Referitor la încetarea urmăririi penale Codul prevede unele
chestiuni speciale. Pe lângă temeiurile prevăzute în art. 285 din Codul de
procedură penală, încetarea poate avea loc cu liberarea de răspundere penală

47
a minorului. Această modalitate este prevăzută în art. 483 din Codul de pro-
cedură penală.

Codul de procedură penală stabilește anumite condiții care urmează a fi

întrunite cumulativ, și anume:

- minorul a comis o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă;

- minorul a săvârșit pentru prima dată o asemenea infracțiune;

- corectarea minorului poate fi obținută fără a-l trage la răspundere pe-

nală.

Astfel, în cazurile în care ofițerul de urmărire penală, în cadrul efectuării

urmăririi penale stabilește aceste condiții, acesta poate înainta procurorului
propunerea de încetare a procesului penal cu liberarea de răspundere penală
a minorului. De regulă, ofițerul de urmărire penală ajunge la convingerea
privind posibila corectare și reeducare a minorului analizând circumstanțele
cauzei, personalitatea minorului, referatul presentințial, inclusiv opiniile pă-
rinților, rudelor sau ale pedagogilor.

3. Pe parcursul urmăririi penale ofițerul de urmărire penală poate reco-

manda procurorului aplicarea suspendării condiționate a urmăririi penale,
cu liberarea ulterioară a minorului de răspunderea penală. Condițiile de sus-
pendare condiționată a urmăririi penale sunt prevăzute în cap. IV din titlul
III al Părții Speciale din Codul de procedură penală.

Așadar, suspendarea condiționată a urmăririi penale poate fi aplicată

dacă sunt întrunite cumulativ unele condiții:

- minorul trebuie să fie învinuit de comiterea unei infracțiuni ușoare sau

mai puțin grave;

- minorul trebuie să își recunoască vinovăția;

- minorul nu prezintă pericol social;

48
 - minorul poate fi reeducat fără aplicarea unei pedepse penale.

Instituția suspendării condiționate intervine în cazul în care nu poate fi

aplicată încetarea cu liberarea de răspundere penală a minorului, prevăzută
expres în art. 483 din Codul de procedură penală.

La examinarea propunerii privind suspendarea urmăririi penale în pri-

vința bănuitului/învinuitului minor, ofițerul de urmărire penală va lua în con-
siderare următoarele circumstanțe:

- copilul anterior a săvârșit și alte fapte antisociale, dar solicită acordarea

unei șanse de corectare;

- fapta săvârșită de către copil nu prezintă o rezonanță socială în locali-

tatea respectivă;

- mediul social (familia, locul de studii, locul de trai) al copilului va per-

mite respectarea obligațiilor care vor fi impuse de către procuror.

5.10. Comiterea infracțiunii de către un minor sub

vârsta răspunderii penale

Luând în considerare că vârsta generală a răspunderii penale este de 16

ani și cea specială de 14 ani, pentru organul de urmărire penală este o adevă-
rată provocare faptul comiterii infracțiunii de către minorul care se află sub
vârsta răspunderii penale.

Astfel, în momentul sesizării privind comiterea unei infracțiuni, ofițerul

de urmărire penală obligatoriu va întreprinde toate măsurile pentru a stabili
vârsta minorului și dacă ea permite tragerea la răspundere penală a acestuia.

Totodată, sesizările privind faptele săvârșite de copii sub vârsta răspun-

derii penale se verifică prin acumularea informației cu referire la: vârsta co-
pilului, dezvoltarea intelectuală, volitivă și psihologică a lui; particularitățile
caracterului și temperamentului lui; condițiile în care trăiește și este educat
copilul; cauzele și condițiile care au contribuit la săvârșirea faptei sesizate;
influența altor minori asupra copilului; influența adulților asupra copilului și
49
orice altă informație relevantă.

Verificarea sesizării referitor la fapta unui copil se face prin interme-

diul acțiunilor de urmărire penală care se impun și sunt permisibile prin lege
pentru etapa dată a procesului penal, implicit audierea obligatorie a părinți-
lor, tutorilor, curatorilor, profesorilor, educatorilor și a altor persoane asupra
circumstanțelor ce le sunt cunoscute despre comiterea de către minor a in-
fracțiunii, inclusiv despre personalitatea minorului, cercul de prieteni, modul
de petrecere a timpului liber, comportamentul acestuia și alte date relevante
pentru aflarea adevărului. De asemenea, după caz, se vor solicita informații
de la instituțiile școlare sau organele administrației locale.

În cazul în care copilul care a comis fapta penală este sub vârsta răspun-
derii penale, sau în cazul în care urmărirea penală a fost pornită, în procesul
urmăririi penale fiind constatat că persoana bănuită nu a atins vârsta la care
poate fi trasă la răspundere penală, ofițerul de urmărire penală, la înaintarea
propunerii privind încetarea urmăririi penale, se va ghida de prevederile art.
275 pct.3), respectiv art. 285 alin. (2) pct.2) din Codul de procedură penală,
pe temei de lipsă a elementelor infracțiunii.

Se consideră necesar de reiterat că minorii sub vârsta răspunderii penale

nu sunt subiecți ai infracțiunii, ei nu pot fi urmăriți penal, nu pot avea calitate
de bănuit sau martor și nu pot fi preîntâmpinați de răspundere penală, con-
form art. 311, 312 din Codul penal, în cazul în care fac denunț intenționat fals
că infracțiunea a fost săvârșită de o altă persoană.

Prin urmare, atât la etapa verificării sesizării despre comiterea infracțiu-

nii în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură penală, cât
și la etapa pornirii și desfășurării urmăririi penale, ofițerul de urmărire penală
va administra probatoriul prin toate mijloacele de probă prevăzute de legis-
lația în vigoare, neimplicând minorul în activitate procesuală. Minorul sub
vârsta răspunderii penale, suspectat de comiterea unei infracțiuni, nu va fi
audiat asupra circumstanțelor cauzei, acestuia nu i se va acorda statut proce-
sual (bănuit sau martor). Este necesar de evitat la maximum tangența mino-
rului delincvent cu organele de drept. Materialele probatorii se vor acumula
prin intermediul altor mijloace probatorii, audierea rudelor, reprezentanților
legali sau tutorilor.
50
 Trebuie menţionat că minorii cu un comportament deviant, sub vârsta
răspunderii penale, sunt identificați ca fiind copii aflați în situație de risc
și cad sub incidența prevederilor Legii privind protecția specială a copiilor
aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți nr.140 din 14.06.2013.

Astfel, după caz, organul de urmărire penală va întreprinde măsurile ne-

cesare și va sesiza autoritatea tutelară, care este obligată să ia în evidență
minorul, să evalueze necesitățile copilului, să coordoneze, monitorizeze și să
susțină copilul și familia acestuia, la nivel multidisciplinar.

5.11. Medierea penală

O situație particulară de încetare a urmăririi penale ține de împăcarea

părților realizată prin intermediul medierii. Instituția medierii este într-o le-
gătură organică cu alte instituții procesuale, cum sunt: plângerea prealabilă
și împăcarea, fiind reglementată de Legea cu privire la mediere nr. 137 din
03.07.2015.

Medierea penală poartă un caracter specific, diferit de alte tipuri de me-

diere, fiind reglementată într-o secțiune separată în Legea cu privire la medi-
ere nr. 137 din 03.07.2015.

Conform prevederilor legii citate, medierea reprezintă modalitatea de

soluționare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces
structurat, flexibil și confidențial, cu asistența unui sau mai multor mediatori.
Mediatorul, la rândul său, este persoana terță, atestată în condițiile prezentei
legi, care asigură desfășurarea procesului de mediere în vederea soluționării
litigiului dintre părți.

Mediatorul are atribuții decizionale limitate, neavând autoritatea de a lua

o hotărâre. Procedura de mediere nu împiedică partea implicată de a renunța
în orice moment la aceasta și de a apela la justiția tradițională până la emite-
rea de către procuror a ordonanței de încetare a procesului.

Ofițerul de urmărire penală nu poate fi admis în calitate de mediator în

cauzele penale, dar are atribuția procesuală, conform pct. 141) alin. (2) art.
57 din Codul de procedură penală, de a informa bănuitul/învinuitul despre
51
posibilitatea recurgerii la mediere în temeiul art. 219 alin. (9) și al art. 276
alin. (7) din Codul de procedură penală (în cazul soluționării litigiului civil
sau împăcării părților).

De asemenea, ofițerul de urmărire penală are atribuția de a prezenta

mediatorului informația din dosarul penal, necesară pentru derularea proce-
sului de mediere, fără a prejudicia desfășurarea urmăririi penale. Totodată,
conform art. 37 al legii vizate supra, organul de urmărire penală trebuie să
informeze mediatorul, înainte de începerea procesului de mediere, despre
elementele semnificative ale cazului conform normelor Codului de procedu-
ră penală, mediatorul purtând răspundere pentru divulgarea informației puse
la dispoziția lui la etapa de urmărire penală. Drept urmare, ofițerul de urmă-
rire penală, în caz de necesitate, va informa părțile în proces, interesate de
procedura de mediere, despre aspectele esențiale ale procedurii, respectarea
confidențialității datelor devenite cunoscute și despre drepturile acestora.
Totodată, sintagma “fără a prejudicia desfășurarea urmăririi penale” ur-
mează a fi interpretată sub aspectul că ofițerul de urmărire penală este în
drept să nu pună la dispoziția mediatorului anumită informație, acest fapt
obligatoriu urmând să fie motivat.
În cazul în care una din părți este bănuitul minor, acesta va fi informat că
la procesul de mediere, obligatoriu, va fi asistat de către reprezentantul legal
și pedagog sau psiholog.
De asemenea, pe parcursul medierii, părțile pot fi asistate, la cererea sau
cu acceptul lor, de avocat, interpret și alte persoane. Luând în considerare
specificul vârstei și lipsa cunoștințelor necesare în domeniu, bănuitului mi-
nor trebuie să i se explice faptul că participarea la mediere nu va servi ca do-
vadă a recunoașterii vinovăției acestuia (art. 35, Legea cu privire la mediere).
La rândul său, mediatorul este în drept să aibă întrevederi cu ambele
părți implicate în proces, și anume: victima și făptuitorul, inclusiv cu cel su-
pus arestării preventive. Mediatorul trebuie să prezinte organului de urmărire
penală procesul-verbal în care a fost consemnat temeiul încetării procesului
de mediere.
În cazul împăcării părților, ofițerul de urmărire penală, călăuzindu-se de
prevederile art. 285 din Codul de procedură penală, va înainta procurorului
cauza penală cu propunerea de încetare a urmăririi penale.
52
Acest document a fost elaborat în cadrul proiectului ”Asigurarea unei
intervenții prompte în cazul copiilor în conflict cu legea prin măsuri de pre-
venire și colaborare intersectorială în 5 raioane ale țării” implementat de
Institutul de Reforme Penale (IRP) în parteneriat cu UNICEF Moldova.

© Toate drepturile asupra publicației sunt rezervate Institutului de Reforme Penale

(IRP) și Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Republica Moldo-
va. Atât publicația, cât şi fragmente din ea nu pot fi reproduse fără indicarea sursei.
Opiniile exprimate în acest ghid aparțin autorilor care îşi asumă responsabilitatea
pentru ele şi nu reflectă în mod necesar opinia Institutului de Reforme Penale
sau a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Republica Moldova.

53