Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sistemele bancare stabile sunt capabile să ofere informaţii credibile tuturor participanţilor pe
piaţa financiară, fiind preocupate şi de optimizarea performanţelor bancare.
Unul dintre obiectivele principale ale instituţiilor de credit este optimizarea profiturilor,
performanţa băncii reprezentând un indiciu al stabilităţii şi al încrederii deponenţilor, astfel că trebuie
încurajată obţinerea unor performanţe cât mai mari, pentru un sistem financiar eficient şi dinamic.
Performanţa poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activităţii unei bănci,
caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură şi un trend normal de creştere al
profiturilor de la o perioadă de analiză la alta. (I.Bătrâncea, I.Trenca, A.Bejenaru, S.N.Borlea –
Analiza performanţelor şi riscurilor bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.374)
Managementul performanţelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar,
calitatea reflectându-se în performanţele bancare, legate nemijlocit de managementul activelor şi al
pasivelor bancare, şi care se reflectă în bilanţul propriu şi în contul de profit şi pierdere.
Managementul bancar urmăreşte îndeosebi obţinerea de profit, adică o performanţă bancară
superioară. În literatura de specialitate dar şi în practica bancară sunt cunoscute diferite instrumente de
măsurare şi redare a performanţei bancare, dar unul dintre cele mai eficiente îl constituie sistemul de
indicatori, utilizat în acest scop.
Indicatorii de apreciere a performanţelor bancare au o mare expresivitate, reflectând o
multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficienţa operaţională şi managerială etc.
În acest subcapitol am prezentat teoretic principalii indicatori de evaluare a performanţelor unei
instituţii bancare şi anume:
Rata rentabilităţii economice (ROA – return on assets) se determină ca raport între
profitul net şi activul total al băncilor şi exprimă rentabilitatea utilizării activelor, adică
profitul net obţinut de o unitate monetară de activ. (I. Bătrâncea ş.a., ,,Analiza
performanţelor şi Riscurilor bancare”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008,
Op.cât..p.382)
Formula de calcul:
ROA = (PN / AT) x 100
PN = profit net
AT = activ total
Rata rentabilităţii financiare (ROE – Return on equity) se determină ca raport între
profitul net şi capitalul propriu şi oferă informaţii cu privire la profitul înregistrat pe
unitatea de valoare contabilă a investiţiei acţionarilor în bancă.
Formula de calcul:
ROE = (PN / CPR) x 100
PN = profit net
CPR = capitaluri proprii
Efectul de pârghie (EM – equity multiplier) sau Multiplicarea capitalului este un
indicator sintetic care evidenţiază gradul în care utilizarea unor resurse atrase
suplimentar duce la creşterea rentabilităţii capitalului propriu.
Efectul de levier (leverage) este o tehnica de gestiune financiara ce are ca scop marirea
rentabilitatii capitalului propriu. Deasemenea, efectul de levier pune in evidenta legatura existenta intre
rata rentabilitatii financiare si rata rentabilitatii economice. Efectul multiplicator al indatorarii asupra
rentabilitatii capitalurilor proprii este cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de ,,efect de
levier".
Aceasta se exprima conform relatiei:
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖
𝑅𝐾𝑃 = 𝑅𝑒 + (𝑅𝑒 − 𝑅𝑑) ∗
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢
RKP = rata rentabilitatii capitalului propriu;
Re = rata rentabilitatii economice;
Rd = rata dobanzii.
Efectul levier sau al parghiei indatorarii reflecta influenta dobanzii la imprumuturi, asupra
rentabilitatii. Parghia indatorarii este expresia raportului dintre datoriile totale si capitalul propriu.
Rata profitului net (Profit marginal PM) se calculează ca raport procentual între
profitul net şi veniturile totale.
Formula de calcul:
𝑃𝑟
𝑃′ 𝑟 = ∗ 100
𝐶
P’r = rata profitului
Pr = profitul total obtinut (masa profitului)
C = capitalul utilizat
Gradul de utilizare a activelor (AU – asset utilisation) este un indicator care depinde
de mărimea dobânzii active pe piaţă şi de structura activelor bancare şi se calculează ca
raport procentual între venitul total din operaţiile bancare şi totalul activelor şi arată
veniturile totale ce se obţin din utilizarea activelor (venituri din dobânzi, comisioane,
taxe şi venituri nonprofit).
Formula de calcul:
AU = Venituri / Medie Total Active
Ţinând cont de concurenţa instituţiilor bancare atât pe plan intern cât şi internaţional am evaluat
şi analizat rata rentabilităţii economice şi financiare în sistemul bancar românesc, precum şi raportat la
cel european pentru a evalua viabilitatea sistemului bancar românesc faţă de celelalte ţări din Uniunea
Europeană.
În sistemul bancar românesc Rata rentabilităţii financiare (ROE) a înregistrat un nivel uşor mai
scăzut faţă de cel aferent anului anterior (11,44 % în 20014 faţă de 11,67% în 2013) în condiţiile unei
dinamici comparabile a profitului net cu cea a capitalului propriu, urmând ca în anul 2015 să cunoască
din nou o uşoară creştere ajungând la 1,7%. Analiza ROE pe baza factorilor determinanţi, folosind
descompunerea Du Pont, relevă o uşoară deteriorare a renumerării capitalului bancar ca rezultat al
diminuării capacităţii activelor de a genera profit (de la 1,46% în anul 2013 la 1,3% în anul 2014), în
condiţiile în care creşterea efectului de pârghie (de la 7,97% în anul 2013 la 8,82 în anul 2014) a
compensat doar parţial reducerea consemnată la nivelul ratei rentabilităţii economice (ROA).
Grafic nr.1 Evoluţia ROE la BTRA, BRD-GSG, BCC şi sistemul bancar Românesc
Evoluţia ratei rentabilităţii financiare (ROE) pe sistemul bancar în comparaţie cu BTRA şi
BRD-GSG relevă faptul că cele două bănci se situează peste ROE din sistemul bancar, respectiv există
o marjă de 18,09 % în plus realizată de BRD în 2014. Acest fapt denotă o administrare eficientă a
riscurilor şi o politică sănătoasă de creditare de către această bancă. La BCC rata rentabilităţii
financiare s-a situat sub pragul înregistrat în sistemul bancar, înregistrându-se cel mai scăzut nivel de
4,19% în 2014.
Analiza referitoare la rata rentabilităţii economice (ROA) în sistemul bancar şi BTRA, BRD-
GSG, BCC scoate în evidenţă nivelul crescut al profitului băncii în special la BRD-GSG,
înregistrându-se un trend crescător pe toată perioada analizată. La fel ca şi rata rentabilităţii financiare,
rata rentabilităţii economice la BCC a înregistrat un trend descrescător obţinându-se valori sub nivelul
din sistemul bancar. La BTRA, s-a înregistrat o valoare a ROA de 2,45% în anul 2014 situându-se
aproape de nivelul înregistrat la BRD-GSG de 2,62%, dar peste nivelul din sistemul bancar.
În ceea ce priveşte ROE şi ROA, valorile de la sfârşitul lunii decembrie 2015, de 18,1% şi
1,7%, sunt comparabile cu cele ale unor societăţi bancare-mamă având filiale în România. (ROE, ROA
sunt calculate în prezent folosind la numitor medii lunare ale capitalurilor proprii, respectiv ale
activelor. Spre comparaţie, nivelurile recalculate aferente datei de 31 decembrie 2014 sunt de 10,8
%, respectiv 1,3%.)
(ROE: 19,5% pentru Raiffeisen Internaţional (septembrie 2015, 3rd Quarter Report 2015), 18%
pentru Piraeus Bank Grecia (Financial Highlights of the Group 2015), 15,7 % pentru Alpha Bank
(decembrie 2015, Alpha Bank Press Release: Full Year 2015 Performance Overview), 6,4 % pentru
Groupe Societe Generale (decembrie 2015, Resultats de l’annee et du 4-eme trimestre 2015); ROA:
1,1% pentru Piraeus Bank Grecia (Financial Highlights of the Group 2015), 0,9% pentru Eurobank
EFG (FY 2015 Financial Results, p.2))
Aşa cum am arătat în acest subcapitol, băncile îşi desfăşoară activitatea pe baza criteriului de
profitabilitate, ca oricare societate comercială, urmărind în mod permanent obţinerea de profit net în
condiţii de riscuri specifice (evoluţia economică generală, restricţii impuse de banca centrală,
insolvabilitatea, structura financiară a băncii), de care orice bancă trebuie să ţină seama în desfăşurarea
activităţii sale.
Profitabilitatea este un indicator relevator al poziţiei competitive a unei bănci pe pieţe bancare
şi al calităţii managementului său, asigurând sănătatea sistemului bancar.
Practica bancară tradiţională – bazată pe constituirea de depozite şi acordarea de credite –
reprezintă astăzi doar o parte din activitatea specifică băncilor, fiind adesea şi cel mai puţin profitabilă.
Sursele majore de profitabilitate ale băncilor sunt tranzacţionarea pe pieţele financiare şi generarea
veniturilor cu ajutorul comisioanelor.
Faţă de alte domenii, activitatea bancară este una particulară dacă avem în vedere atât funcţiile
băncii cât şi caracteristicile de extremă volatilitate a majorităţii produselor şi serviciilor bancare şi, din
această cauză, în managementul bancar o legătură direct proporţională dintre profit şi risc este
obligatorie.
Băncile acţionează în condiţii de incertitudine mai mult decât organizaţiile non bancare atât în
domeniul resurselor care nu au o stabilitate cuantificabilă cât mai ales în domeniul plasamentelor care
conţin un factor de risc prin natura lor.
Băncile doresc, evident, un profit cât mai mare din activităţile lor şi, în egală măsură,
minimizarea riscurilor, de aceea performanţa bancară vizează mai întâi de toate determinarea solidităţii
băncii, a gradului de expunere a acesteia în faţa diverselor categorii de risc şi mai apoi a nivelului de
eficienţă al acesteia.
Din aceste considerente diagnosticul financiar asupra activităţii bancare are două componente:
diagnosticul rentabilităţii (rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea economică);
diagnosticul riscurilor (riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de faliment).
2015
majoritar privat 41 40 40 39 38 38 38 38
cu capital majoritar privat (%) 94,6 92,5 92,4 91,6 91,6 91,5 91,3 91,6
cu capital străin (%) 88,2 85,3 85,0 83,0 89,8 90,0 89,9 90,2
Ponderea primelor cinci bănci în total active (%) 54,3 52,4 52,7 54,6 54,7 54,4 54,2 55,3
Indicele Herfindahl-Hirschman (puncte) 926 857 871 878 852 821 797 812
Sursă: BNR
Deși numărul instituțiilor de credit a rămas nemodificat (40 de instituții de credit, dintre care 31
sunt persoane juridice române și 9 sunt sucursale ale unor bănci străine – Tabel 2.2.1), gruparea
acestora în funcție de proveniența capitalului a cunoscut modificări importante. Cota de piață a grupei
băncilor cu capital majoritar românesc s-a înjumătățit (la mai puțin de 10 la sută din totalul activelor la
nivel de sistem), iar cota de piață a grupei băncilor cu capital austriac a avut un trend descendent, ca
urmare a operațiunilor de fuziune, respectiv de curățare a bilanțului de creditele neperformante.(Grafic
2)
Grafic 2. Cota de piaţă și ponderea capitalului social al instituţiilor de credit în total capital în
funcţie de ţara de origine
Sectorul bancar românesc este format într-o măsură importantă din instituții de credit care
provin din spațiul european. Cele 34 de instituții de credit cu capital străin (în marea majoritate
capitalul străin provine din Uniunea Europeană) cumulează peste 90 la sută din activele sectorului
bancar românesc, ceea ce plasează România pe locul secund în UE după ponderea acționariatului
străin. (Grafic 3.)
Grafic 3 Cota de piaţă și numărul instituţiilor de credit cu capital străin (comparaţie
internaţională)
Cu toate că s-a situat pe un trend crescător, expunerea externă a sectorului bancar românesc s-a
menținut marginală în portofoliul agregat de active. Circa 43 la sută din plasamentele externe
înregistrate la finele lunii iunie 2015 au fost efectuate la instituții de credit din zona euro sub formă de
credite acordate pe scadențe mai mici sau egale cu 1 an, dintre care peste o treime (34 la sută) sunt
denominate în euro, iar aproape 10 la sută s-au regăsit sub formă de numerar în euro și alte valute.
Din 01.07.2004 sunt garantate pe lângă depozitele persoanelor fizice şi depozitele I.M.M. şi
microintreprinderi. În prezent, suma garantată pe client se situează la nivelul de 50.000 eur. Conform
directivelor europene aceasta va creşte la 100.000 eur.
PiaȚa bancară romanesca este caracterizată în prezent de o creştere a segmentului de retail, cu
cele două componente ale sale creditul de consum, respectiv creditul imobiliar. Relaxarea graduală a
restricȚiilor din domeniul bancar face ca BNR să nu mai continue constrângerea privind
supracapitalizarea portofoliului de credite. BNR a deschis sezonul liberalizărilor prin încetarea
restricȚiilor de expunere provenită din creditarea în valută şi prin reducerea plafonului maxim al
raportului de solvabilitate de la 12% la 8%. Ce a urmat, în momentul în care pe fondul unor
conjuncturi internaȚionale stabile şi favorabile, a fost reducerea bruscă de către BNR a ratei dobânzii
de referinȚă până la nivelul de 8 puncte procentuale.
Tabel 2.3.2 - Măsurile de politică monetară ale BNR, valabile înainte şi după aderarea
României la UE
Sursă:
revista PiaȚa Financiară
BNR a aprobat procedurile băncilor comerciale privind acordarea creditelor către persoanele
fizice, astfel încât ratele lunare ale clienȚilor să se încadreze în anumite plafoane relativ la veniturile
nete. Fiecare bancă poate acum să-şi creeze propria segmentare a clientelei, conform cu studiile şi
analizele interne.
De asemenea, sectorul bancar românesc se caracterizează printr-o continuă luptă de creşterea a
cotei de piaȚă, ceea ce duce la meȚinerea unui nivel încă ridicat al raportului cost/venit. TendinȚa de
expansiune a reȚelelor de unităȚi din teritoriu este alimentată în continuare de dorinȚa de a continua
creşterea portofoliului de credite acordate populaȚiei.
BNR se află pe o poziȚie calitativă slabă în raport cu băncile comerciale din România, cea de
debitor net. Anticiparea trecerii treptate a băncii centrale spre o poziȚie calitativ mai bună, de creditor
net în raport cu sistemul bancar şi, în consecinȚă, interesul mai mare al băncilor comerciale pentru
atragerea de resurse financiare interne, ar putea scurta, în termeni relativi, decalajele de preluare la
nivelul economiei reale a impulsurilor politicii monetare. (Frâncu Marin – “Ghidul pieȚelor
europene industriale”, Edit. Tribuna Economică, Bucureşti, 2008 p. 92)
Sistemul bancar românesc poate fi considerat a fi unul matur din punct de vedere al produselor
oferite, însă nu şi în termenii reglementărilor existente şi al modului de utilizare a produselor. În ultima
perioadă, piaȚa bancară romanesca s-a înscris într-o puternică traiectorie ascendentă dată de
coordonate că dezvoltarea creditului, competiȚia ascuȚită şi preȚuri competitive. (Feleagă Niculae,
Ionaşcu Ion – „Tratat de contabilitate financiară”, vol. ÎI, Edit. Economică, Bicureşti, 1998, p.424)
Odată cu aderarea la structurile europene şi înlăturarea barierelor de intrare pe piaȚă, asistăm la
intensificarea concurenȚei şi consolidarea sistemului pe fondul unor fuziuni şi achiziȚii de amploare.
Activitatea bancară de pe piaȚa românească a parcurs o schimbare profundă a coordonatelor
sale datorită unor fenomene economice precum:
accentuarea concurenȚei între bănci în ceea ce priveşte realizarea unei cote de piaȚă cât
mai mari;
diminuarea ratelor dobânzii active şi pasive sub impactul fixării unor Ținte de inflaȚie
anuale situate între 5- 8%;
intensificarea preocupărilor societăȚilor bancare de a fi listate la bursă;
diversificarea activităȚilor bancare specifice derulate de bănci;
apariȚia unor servicii bancare bazate pe utilizarea tehnolgiei avansate de prelucrare şi
transfer al informaȚiei;
dezvoltarea culturii de grup în cadrul instituȚiilor de credit prin completarea activităȚii
specific bancare cu operaȚiuni de leasing, asigurare-reasigurare sau operaȚiunile
derulate pe piaȚa de capital;
tendinȚele de expansiune ale băncilor prin dezvoltarea reȚelei de subunităȚi în
teritoriu.
Structura de proprietate a sectorului bancar românesc a cunoscut transformări importante în
cursul ultimului deceniu. Încă de la începutul procesului de tranziȚie, autorităȚile române au încurajat
deschiderea sectorului financiar, această opȚiune de politică materializându-se în libertatea de
intrare pe piaȚa bancară şi deschiderea faȚă de investiȚiile străine. În acest sens, legislaȚia
bancară adoptată în 1991 a permis înfiinȚarea liberă de bănci comerciale, organizate sub formă de
societăȚi pe acȚiuni, de către persoane fizice şi juridice, autohtone şi străine, prin aceasta înlăturându-
se barierele de intrare pe piaȚa bancară, de natură să promoveze structuri oligopoliste în cadrul
sistemului bancar românesc. Totodată, spre deosebire de alte Țări centraleuropene, băncilor străine li s-
a permis accesul liber pe piaȚa bancară românească nu numai prin crearea de filiale, ci şi prin
intermediul sucursalelor, în condiȚiile îndeplinirii cerinȚelor de autorizare.
Deşi numărul instituȚiilor bancare a crescut până în prezent, sectorul bancar românesc continuă
să se caracterizeze printr-un grad relativ ridicat de concentrare, ceea ce denotă un nivel încă scăzut
de competiȚie. În România există o densitate scăzută a reȚelei bancare comparativ cu Țările
Uniunii Europene şi până în prezent, competiȚia în domeniul activităȚii bancare de „retail” a fost
scăzută. łinând însă cont de natura în schimbare a industriei bancare şi de redefinirea rolului agenȚiilor
teritoriale sub impactul revoluȚiei informatice, creşterea viitoare a reȚelelor băncilor româneşti va fi
contrabalansată de utilizarea altor canale de distribuȚie (internet banking, telephone banking etc.).
În anii recenȚi, numărul conglomeratelor financiare a crescut semnificativ în România.
Aceste conglomerate îmbracă forma grupurilor bancare ce cuprind, în principal, filiale bancare,
societăȚi de valori mobiliare şi societăȚi de leasing. Structura acestor conglomerate este influenȚată
de cadrul de reglementare existent ce nu permite băncilor să opereze direct pe piaȚa de capital.
Totodată, legislaȚia bancară prevede că operaȚiunile de leasing financiar vor fi desfăşurate de bănci
prin societăȚi distincte, constituite în acest scop. Marile bănci comerciale şi-au înfiinȚat societăȚi de
valori mobiliare pentru a putea opera indirect pe pieȚele de valori mobiliare şi sunt acȚionari
principali la o serie de firme de leasing. PiaȚa bancară românească a înregistrat progrese semnificative
şi în evoluȚia indicatorilor care definesc calitatea portofoliului de active. Politica de autorizare a
instituȚiilor de credit promovată de BNR a urmărit consolidarea sistemului bancar prin atragerea de
investitori puternici, capabili să exercite un control eficient.
Pe piaȚa bancară românească a anului 2006 a predominat procesul de achiziȚii, marcând astfel
"anul preluărilor" pe segmentul bancar autohton. (Academia Română – „Cunoaşte România –
membră a Uniunii Europene”, Edit. Economică, Bucureşti, 2006, p.455) PiaȚa bancară devine tot
mai competitivă, în special din cauza apariȚiei unor noi jucători importanȚi, în primul rând prin
preluarea Băncii Comerciale Române (BCR) de banca austriacă Erste Bank, dar şi prin implicarea unor
bănci precum AŢE Bank din Grecia, care a achiziȚionat peste 58% din acȚiunile Mindbank, C.R.
Firenze, care a preluat peste 56% din acȚiunile Daewoo Bank sau Leumi Bank, care deȚine 95% din
Eurom Bank. De asemenea, MKB (Ungaria) a reuşit să-şi majoreze participaȚia, devenind acȚionar
majoritar la Romexterra-Bank.
Anul 2006 a marcat încheierea unui ciclu important din istoria sistemului bancar românesc,
respectiv acela al preaderării la Uniunea Europeană. În ultimii ani sistemul bancar românesc a
demonstrat că reprezintă cel mai solid segment al economiei româneşti, înregistrând o creştere
constantă a ponderii activelor agregate în PIB. (Raportul Annual BNR) Sub aspectul Țării de origine a
capitalului investit în instituȚiile de credit care funcȚionau pe piaȚa bancară românească la finele
anului 2006 (Graficul nr.2), cele mai importante mutaȚii se regăsesc în cazul Greciei şi Ungariei, ale
căror ponderi, în capitalul agregat străin, au crescut cu 4,5%, respectiv 2,6% faȚă de anul precedent,
continuând să se claseze în topul marilor investitori din sectorul bancar românesc.
Grafic 5 – Structura acȚionariatului străin la nivelul anului 2006
Gradul de concentrare în sectorul bancar (Tabelul nr.4) în uşoară creştere, alături de majorarea
ponderii băncilor cu capital majoritar străin în sistem şi a valorii indicelui Herfindahl-Hirschmann pot
fi percepute ca semne de consolidare a sistemului bancar. Ponderea celor mai mari cinci instituȚii de
credit în activul agregat situează România în imediata vecinătate a mediei înregistrate de cele 25 de
state membre UE la 31 decembrie 2006.
Caracteristicile sectorului bancar şi structura acȚionariatului în septembrie 2006 sunt
reprezentate în următoarea figura 1:
- 37 de bănci (din care 6 sucursale ale unor bănci străine)
- Total active bancare: 43 miliarde EUR (circa 54% din PIB)
- 61% din activele bancare sunt concentrate în primele 5 bănci din sistem – Indicatorul de
solvabilitate = 17,8%
- AcȚionariat reprezentat în majoritate de entităȚi străine
Figura nr.1 – Structura acȚionariatului în cadrul instituȚiilor de credit din România
În anul 2007, trendul descrescător consemnat în ultimii ani de raportul de solvabilitate agregat,
calculat pentru instituȚiile de credit s-a accentuat, indicatorul pierzând 5,4% comparativ cu nivelul
înregistrat în decembrie 2006, până la 12,7%. Principalul factor responsabil pentru această evoluȚie
este continuarea expansiunii creditului neguvernamental, în condiȚiile în care fondurile proprii ale
instituȚiilor de credit au consemnat un ritm de creştere inferior. Raportul de solvabilitate se menȚine
la un nivel corespunzător, fiind superior pragului minim impus de reglementările de prudenȚă bancară
aplicabile în România începând cu anul 2007 şi, totodată, pe plan european şi internaȚional (8 %).
Graficul nr. 6 - EvoluȚia raportului de solvabilitate în perioada 2000 – 2007
În zona euro, nivelul agregat al acestui indicator urmează acelaşi trend descrescător, însă într-un
ritm mult mai lent. Comparativ cu situaȚia din anii anteriori, când, pe fondul unui grad de intermediere
relativ redus, raportul de solvabilitate agregat calculat pentru sistemul bancar românesc era
semnificativ mai mare decât al multor Țări din regiune, anul 2007 situează România la niveluri
comparabile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Graficul nr.7 - EvoluȚia comparativă a raportului de solvabilitate în Țări din UE
Pentru anul 2009, BNR şi-a propus îndeplinirea unor obiective în domeniul activităȚii de
reglementare prudenȚială bancară, cum ar fi:
finalizarea propunerii legislative care asigură transpunerea în legislaȚia naȚională a
Directivei 2007/44/CE privind achiziȚiile în sectorul financiar, precum şi a cadrului de
reglementare aferent;
continuarea procesului de transpunere în reglementări ale Băncii NaȚionale a României
a recomandărilor formulate de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni în cadrul
ghidurilor emise, cu finalizarea proiectelor aflate într-un stadiu avansat la sfârşitul
anului 2008, respectiv: regulamentul privind cadrul intern de administrare a activităȚii,
procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi externalizarea
activităȚilor instituȚiilor de credit; regulamentul privind implementarea, validarea şi
evaluarea abordării bazate pe modele interne de rating pentru instituȚiile de credit;
regulamentul privind implementarea, utilizarea, validarea şi analiza abordării avansate
de evaluare în scopul determinării cerinȚei de capital pentru riscul operaȚional şi
aprobarea utilizării acestei abordări de către instituȚiile de credit;
revizuirea cadrului legislativ şi de reglementare prudenȚială care prezintă relevanȚă în
contextul evoluȚiilor înregistrate pe piaȚa financiară autohtonă şi internaȚională;
modificarea/completarea cadrului de reglementare prudenȚială în funcȚie de evoluȚiile
înregistrate la nivelul acquis-ului comunitar.
În perspectiva anului 2010, pentru piaȚa bancară românească se consideră că nu ar fi prea
optimist un ritm de creştere al activelor de 30% pe an (cum s-a întâmplat în anul 2005), astfel încât să
ajungă peste cinci ani la circa 130 mld euro. Între bancherii români se consideră că un nivel normal de
realizat în 2010 ar fi un portofoliu de credite de circa 60 mld eur şi depozite atrase de circa 85 mld eur.