Sunteți pe pagina 1din 20

CAPITOLUL II

TENDINŢE ÎN EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA


Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care asigură mobilizarea
disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activităţi economice
eficiente.În esenţă ,banca poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloacele băneşti
disponibile,finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice,organizează şi efectuează decontările şi
plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state în scopul obţinerii de profit.
Banca este instituţia financiară care atrage de la persoanele fizice sau juridice depozite sau
echivalente ale acestora,transferabile prin diferite instrumente de plată,şi care utilizează aceste
mijloace total sau parţial pentru a acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.Banca are
ca rol complex în economie,atât din punct de vedere al serviciilor pe care le prestează,cât şi din punct
de vedere al relaţiilor în spaţiul geografic.
Sistemul bancar românesc a demonstrat în ultimii ani o dezvoltare sustenabilă, fiind pregătit
pentru continuarea expansiunii ,în toată această perioadă dovedindu-se un partener de încredere al
economiei reale atât din punct de vedere al soluţiilor financiare, cât şi din cel al percepţiei riscurilor pe
care diversele activităţi economice le presupun.
Caracterul internaţionalizat al competiţiei pe piaţa românească a indus o accelerare a procesului
de integrare şi uniformizare a pieţei bancare şi a generat ritmuri de creştere mult superioare altor
industrii româneşti. Maturizarea pieţei financiare, cerinţele clienţilor retail şi corporate au condus la un
grad dezvoltat de sofisticare a ofertei de produse şi servicii bancare.
Sistemul bancar în România este sănătos, funcţionează pe o piaţă foarte bine reglementată şi
reprezintă pilonul principal al sistemului financiar.
Sistemul bancar din România a constituit şi va constitui în continuare pilonul principal în ceea
ce priveşte procesul de integrare reală a ţării noastre în Uniunea Europeană.
În evoluţia sistemului bancar românesc pot fi identificate patru etape principale ale reformei:
 Prima etapă a reformei bancare, (1991-1996) este caracterizată de două elemente
esenţiale:
1. prin adaptarea Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară şi a Legii nr. 34/1991
privind Statutul Băncii Naţionale a României s-a asigurat structurarea sistemului
bancar pe două paliere: dezvoltarea noilor funcţii ale băncii centrale (politică
monetară, valutară, autorizare, reglementare, supraveghere, sisteme de plăţi);
înfiinţarea de bănci comerciale.
2. prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 s-a constituit fondul de garantare
a depozitelor în Sistemul Bancar.
 A doua etapă a reformei bancare, (1997-2000) este caracterizată prin următoarele
elemente:
1. îmbunătăţirea şi completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi:
Legea privatizării băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998);
Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea
nr. 101/1998);
2. crearea noului cadru legislativ al funcţionării cooperativelor de credit (Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată şi
aprobată prin Legea nr. 200/2002);
3. obiectivul fundamental al BNR în această etapă a fost stabilitatea monedei naţionale
în vederea asigurării stabilităţii preţurilor;
4. instrumentele de intervenţie ale BNR au fost modernizate prin eliminarea vechilor
linii de credit direcţionat şi introducerea operaţiunilor de piaţă deschisă;
5. demararea programului de restructurare a sistemului bancar, destinat prevenirii
riscului sistemic, care a vizat îmbunătăţirea calităţii supravegherii prudenţiale, prin
asanarea şi consolidarea sistemului bancar.
 A treia etapă a reformei bancare, (2001-2006) a vizat finalizarea armonizării cadrului
legislativ în domeniul instituţiilor de credit cu prevederile directivelor Uniunii Europene
şi cu principiile de bază ale Comitetului de la Basel privind supravegherea bancară
eficientă. În această etapă au fost urmărite trei obiective esenţiale:
1. adoptarea noului Statut al Băncii Naţionale a României (Legea nr. 312/2004), prin
care s-au adus o serie de elemente noi:
 definirea clară a obiectivului fundamental al BNR care este stabilitatea
preţurilor, în paralel cu menţinerea stabilităţii financiare;
 consolidarea independenţei instituţionale a băncii centrale;
 interzicerea finanţării directe a sectorului public de către banca centrală;
 eliminarea accesului privilegiat al sectorului public la resursele instituţiilor
financiare.
2. modificare şi completarea legislaţiei adoptate în etapa a doua: Legea nr. 101/1998,
Legea nr. 58/1998 şi Legea nr. 83/1998;
3. adoptarea noii legi bancare (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată şi modificată prin legea nr.
227/2007, cu modificările şi completările ulterioare), prin care s-a realizat
armonizarea deplină a legislaţiei în domeniul instituţiilor de credit cu directivele
Uniunii Europene.
Pe parcursul anului 2006 sistemul financiar a evoluat favorabil, conducând la adâncirea
intermedierii financiare şi reducerea decalajului faţă de celelalte ţări membre UE, astfel sectorul bancar
românesc şi-a consolidat poziţia dominantă în sistem. Anul 2006 a consemnat, de asemenea,
finalizarea liberalizării contului de capital, fapt care a deschis calea către o mai puternică integrare a
economiei naţionale în fluxurile financiare globale. Totodată s-a continuat procesul, pozitiv, de
convergenţă a pieţei de capital româneşti cu celelalte pieţe europene, atât sub aspectul dinamicii
indicatorilor de piaţă cât şi al infrastructurii.
 Etapa a patra, începută în anul 2007, are în vedere consolidarea sectorului bancar
românesc în perspectiva atingerii prevederilor stabilite prin Programul Naţional de
Convergenţă. Conform acestui document este prevăzută participarea la Mecanismul
Cursului de Schimb de tip ÎI (ERMII) pentru anul 2012, iar adoptarea euro, pentru anul
2014. Acest calendar urmează a fi revizuit conform declaraţiilor reprezentanţilor
autorităţilor statului, datorită manifestării efectelor crizei economice internaţionale şi în
România. (Sistemul bancar din România, Editura Universitară)
În contextul reformei sistemului financiar bancar, demarată după anul 1989 reţin atenţia
coordonatele procesului de macro stabilizare: reducerea ratei inflaţiei, stoparea demonetizării
economiei şi a procesului de dolarizare şi euroizare, îmbunătăţirea nivelului rezervelor internaţionale
în cadrul sistemului bancar şi liberalizarea cursului de schimb. Toate aceste măsuri au contribuit la
crearea cadrului legal pe baza căruia se derulează relaţiile monetare la nivelul întregii economii.
(Nicolae DARDAC, Teodora VASCU - Monedă şi credit – Volumul 1, Editura ASE, Bucureşti,
2002, p. 19)

CAPITOLUL 2.1. SISTEMUL DE INDICATORI UTILIZAŢI ÎN


ANALIZA SISTEMULUI BANCAR

Sistemele bancare stabile sunt capabile să ofere informaţii credibile tuturor participanţilor pe
piaţa financiară, fiind preocupate şi de optimizarea performanţelor bancare.
Unul dintre obiectivele principale ale instituţiilor de credit este optimizarea profiturilor,
performanţa băncii reprezentând un indiciu al stabilităţii şi al încrederii deponenţilor, astfel că trebuie
încurajată obţinerea unor performanţe cât mai mari, pentru un sistem financiar eficient şi dinamic.
Performanţa poate fi definită ca fiind nivelul măsurabil de stabilitate a activităţii unei bănci,
caracterizat prin niveluri reduse ale riscurilor de orice natură şi un trend normal de creştere al
profiturilor de la o perioadă de analiză la alta. (I.Bătrâncea, I.Trenca, A.Bejenaru, S.N.Borlea –
Analiza performanţelor şi riscurilor bancare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.374)
Managementul performanţelor se intersectează cu cel al domeniului de management bancar,
calitatea reflectându-se în performanţele bancare, legate nemijlocit de managementul activelor şi al
pasivelor bancare, şi care se reflectă în bilanţul propriu şi în contul de profit şi pierdere.
Managementul bancar urmăreşte îndeosebi obţinerea de profit, adică o performanţă bancară
superioară. În literatura de specialitate dar şi în practica bancară sunt cunoscute diferite instrumente de
măsurare şi redare a performanţei bancare, dar unul dintre cele mai eficiente îl constituie sistemul de
indicatori, utilizat în acest scop.
Indicatorii de apreciere a performanţelor bancare au o mare expresivitate, reflectând o
multitudine de aspecte: gradul de generare a profitului, eficienţa operaţională şi managerială etc.
În acest subcapitol am prezentat teoretic principalii indicatori de evaluare a performanţelor unei
instituţii bancare şi anume:
 Rata rentabilităţii economice (ROA – return on assets) se determină ca raport între
profitul net şi activul total al băncilor şi exprimă rentabilitatea utilizării activelor, adică
profitul net obţinut de o unitate monetară de activ. (I. Bătrâncea ş.a., ,,Analiza
performanţelor şi Riscurilor bancare”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008,
Op.cât..p.382)
Formula de calcul:
ROA = (PN / AT) x 100
PN = profit net
AT = activ total
 Rata rentabilităţii financiare (ROE – Return on equity) se determină ca raport între
profitul net şi capitalul propriu şi oferă informaţii cu privire la profitul înregistrat pe
unitatea de valoare contabilă a investiţiei acţionarilor în bancă.
Formula de calcul:
ROE = (PN / CPR) x 100
PN = profit net
CPR = capitaluri proprii
 Efectul de pârghie (EM – equity multiplier) sau Multiplicarea capitalului este un
indicator sintetic care evidenţiază gradul în care utilizarea unor resurse atrase
suplimentar duce la creşterea rentabilităţii capitalului propriu.
Efectul de levier (leverage) este o tehnica de gestiune financiara ce are ca scop marirea
rentabilitatii capitalului propriu. Deasemenea, efectul de levier pune in evidenta legatura existenta intre
rata rentabilitatii financiare si rata rentabilitatii economice. Efectul multiplicator al indatorarii asupra
rentabilitatii capitalurilor proprii este cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de ,,efect de
levier".
Aceasta se exprima conform relatiei:
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖
𝑅𝐾𝑃 = 𝑅𝑒 + (𝑅𝑒 − 𝑅𝑑) ∗
𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢
RKP = rata rentabilitatii capitalului propriu;
Re = rata rentabilitatii economice;
Rd = rata dobanzii.
Efectul levier sau al parghiei indatorarii reflecta influenta dobanzii la imprumuturi, asupra
rentabilitatii. Parghia indatorarii este expresia raportului dintre datoriile totale si capitalul propriu.
 Rata profitului net (Profit marginal PM) se calculează ca raport procentual între
profitul net şi veniturile totale.
Formula de calcul:
𝑃𝑟
𝑃′ 𝑟 = ∗ 100
𝐶
P’r = rata profitului
Pr = profitul total obtinut (masa profitului)
C = capitalul utilizat

 Gradul de utilizare a activelor (AU – asset utilisation) este un indicator care depinde
de mărimea dobânzii active pe piaţă şi de structura activelor bancare şi se calculează ca
raport procentual între venitul total din operaţiile bancare şi totalul activelor şi arată
veniturile totale ce se obţin din utilizarea activelor (venituri din dobânzi, comisioane,
taxe şi venituri nonprofit).
Formula de calcul:
AU = Venituri / Medie Total Active

Ţinând cont de concurenţa instituţiilor bancare atât pe plan intern cât şi internaţional am evaluat
şi analizat rata rentabilităţii economice şi financiare în sistemul bancar românesc, precum şi raportat la
cel european pentru a evalua viabilitatea sistemului bancar românesc faţă de celelalte ţări din Uniunea
Europeană.
În sistemul bancar românesc Rata rentabilităţii financiare (ROE) a înregistrat un nivel uşor mai
scăzut faţă de cel aferent anului anterior (11,44 % în 20014 faţă de 11,67% în 2013) în condiţiile unei
dinamici comparabile a profitului net cu cea a capitalului propriu, urmând ca în anul 2015 să cunoască
din nou o uşoară creştere ajungând la 1,7%. Analiza ROE pe baza factorilor determinanţi, folosind
descompunerea Du Pont, relevă o uşoară deteriorare a renumerării capitalului bancar ca rezultat al
diminuării capacităţii activelor de a genera profit (de la 1,46% în anul 2013 la 1,3% în anul 2014), în
condiţiile în care creşterea efectului de pârghie (de la 7,97% în anul 2013 la 8,82 în anul 2014) a
compensat doar parţial reducerea consemnată la nivelul ratei rentabilităţii economice (ROA).

Tabelul 2.1.1 Evoluţia indicatorilor ROE şi ROA în perioada 2012 – 2015


Indicatori Relaţia de calcul 2012 2013 2014 2015
ROE – sistemul bancar Profit net/capital propriu
15,2 % 11,7 % 11,4 % 18,1 %
ROA – sistemul bancar Profit net/active totale
1,9 % 1,5% 1,3 % 1,7%
Sursă: Raport asupra stabilităţii financiare, BNR 2016

Investiţiile masive direcţionate în special în extinderea reţelelor bancare, precum şi


intensificarea concurenţei, au făcut că ponderea profitului în veniturile operaţionale să înregistreze o
reducere de aproximativ 2,6 puncte procentuale, de la 20,18 % în anul 2013 la 17,6% în anul 2014. Cu
toate acestea nu a fost afectată capacitatea activelor de a genera venit. Valoarea ratei utilizării activelor
a înregistrat o uşoară creştere, ajungând la 7,37% la sfârşitul anului 2014 de la 7,26% la sfârşitul anului
2013. În aceste condiţii, rata rentabilităţii economice (ROA) şi-a continuat pe parcursul anului 20014
dinamica descrescătoare, însă într-un ritm mai lent decât în anii precedenţi (Tabel nr.1), fapt pentru
care mărimea sa rămâne comparabilă cu valorile consemnate şi în alte ţări din Europa.
Pe baza modelelor prezentate am făcut o analiză detaliată a indicatorilor de performanţă
financiară la trei bănci pe care le-am luat în studiu: Banca Transilvania, Banca Română de Dezvoltare-
GSG şi Banca Comercială Carpatica, precum şi o analiză comparată între aceste bănci şi ROE –ROA
al sistemului bancar românesc.
Rata rentabilităţii economice (ROA) în sistemul bancar, precum şi la nivelul BTRA, BRD-
GSG, BCC, este expresia rentabilităţii de ansamblu a unei societăţi bancare. Se mai numeşte profitul la
active, sau rentabilitatea activelor şi măsoară efectul capacităţii manageriale de a utiliza resursele
financiare şi reale ale societăţii bancare pentru a genera profit. Astfel, în graficele de mai jos am
evidenţiat evoluţia ROE şi ROA în sistemul bancar românesc şi în BTRA, BRD-GSG şi BCC.

Grafic nr.1 Evoluţia ROE la BTRA, BRD-GSG, BCC şi sistemul bancar Românesc
Evoluţia ratei rentabilităţii financiare (ROE) pe sistemul bancar în comparaţie cu BTRA şi
BRD-GSG relevă faptul că cele două bănci se situează peste ROE din sistemul bancar, respectiv există
o marjă de 18,09 % în plus realizată de BRD în 2014. Acest fapt denotă o administrare eficientă a
riscurilor şi o politică sănătoasă de creditare de către această bancă. La BCC rata rentabilităţii
financiare s-a situat sub pragul înregistrat în sistemul bancar, înregistrându-se cel mai scăzut nivel de
4,19% în 2014.
Analiza referitoare la rata rentabilităţii economice (ROA) în sistemul bancar şi BTRA, BRD-
GSG, BCC scoate în evidenţă nivelul crescut al profitului băncii în special la BRD-GSG,
înregistrându-se un trend crescător pe toată perioada analizată. La fel ca şi rata rentabilităţii financiare,
rata rentabilităţii economice la BCC a înregistrat un trend descrescător obţinându-se valori sub nivelul
din sistemul bancar. La BTRA, s-a înregistrat o valoare a ROA de 2,45% în anul 2014 situându-se
aproape de nivelul înregistrat la BRD-GSG de 2,62%, dar peste nivelul din sistemul bancar.
În ceea ce priveşte ROE şi ROA, valorile de la sfârşitul lunii decembrie 2015, de 18,1% şi
1,7%, sunt comparabile cu cele ale unor societăţi bancare-mamă având filiale în România. (ROE, ROA
sunt calculate în prezent folosind la numitor medii lunare ale capitalurilor proprii, respectiv ale
activelor. Spre comparaţie, nivelurile recalculate aferente datei de 31 decembrie 2014 sunt de 10,8
%, respectiv 1,3%.)
(ROE: 19,5% pentru Raiffeisen Internaţional (septembrie 2015, 3rd Quarter Report 2015), 18%
pentru Piraeus Bank Grecia (Financial Highlights of the Group 2015), 15,7 % pentru Alpha Bank
(decembrie 2015, Alpha Bank Press Release: Full Year 2015 Performance Overview), 6,4 % pentru
Groupe Societe Generale (decembrie 2015, Resultats de l’annee et du 4-eme trimestre 2015); ROA:
1,1% pentru Piraeus Bank Grecia (Financial Highlights of the Group 2015), 0,9% pentru Eurobank
EFG (FY 2015 Financial Results, p.2))
Aşa cum am arătat în acest subcapitol, băncile îşi desfăşoară activitatea pe baza criteriului de
profitabilitate, ca oricare societate comercială, urmărind în mod permanent obţinerea de profit net în
condiţii de riscuri specifice (evoluţia economică generală, restricţii impuse de banca centrală,
insolvabilitatea, structura financiară a băncii), de care orice bancă trebuie să ţină seama în desfăşurarea
activităţii sale.
Profitabilitatea este un indicator relevator al poziţiei competitive a unei bănci pe pieţe bancare
şi al calităţii managementului său, asigurând sănătatea sistemului bancar.
Practica bancară tradiţională – bazată pe constituirea de depozite şi acordarea de credite –
reprezintă astăzi doar o parte din activitatea specifică băncilor, fiind adesea şi cel mai puţin profitabilă.
Sursele majore de profitabilitate ale băncilor sunt tranzacţionarea pe pieţele financiare şi generarea
veniturilor cu ajutorul comisioanelor.
Faţă de alte domenii, activitatea bancară este una particulară dacă avem în vedere atât funcţiile
băncii cât şi caracteristicile de extremă volatilitate a majorităţii produselor şi serviciilor bancare şi, din
această cauză, în managementul bancar o legătură direct proporţională dintre profit şi risc este
obligatorie.
Băncile acţionează în condiţii de incertitudine mai mult decât organizaţiile non bancare atât în
domeniul resurselor care nu au o stabilitate cuantificabilă cât mai ales în domeniul plasamentelor care
conţin un factor de risc prin natura lor.
Băncile doresc, evident, un profit cât mai mare din activităţile lor şi, în egală măsură,
minimizarea riscurilor, de aceea performanţa bancară vizează mai întâi de toate determinarea solidităţii
băncii, a gradului de expunere a acesteia în faţa diverselor categorii de risc şi mai apoi a nivelului de
eficienţă al acesteia.
Din aceste considerente diagnosticul financiar asupra activităţii bancare are două componente:
 diagnosticul rentabilităţii (rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea economică);
 diagnosticul riscurilor (riscul de exploatare, riscul financiar, riscul de faliment).

CAPITOLUL 2.2. DINAMICA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ÎN


PERIOADA 2010-2015
Evoluțiile structurale manifestate în sectorul bancar de la data Raportului anterior au contribuit
la consolidarea stabilității fi nanciare. În anul 2015 s-au intensificat operațiunile de fuziune între
instituțiile de credit, în condițiile menținerii unui grad de concentrare moderat, situat ușor sub media
europeană. Reducerea personalului bancar și a numărului de unități teritoriale în scopul diminuării
cheltuielilor operaționale și-a continuat tendința accelerată începută în anii anteriori, cu efectele
potențial negative asupra gradului de intermediere fi financiară, ca urmare a îngreunării accesului
populației și companiilor la servicii fi financiare. Necesitatea îmbunătățirii gradului de banca rizare și a
creșterii nivelului de pregătire profesională a personalului bancar sunt argumente pentru regândirea
politicilor de optimizare a cheltuielilor operaționale.
Tabel 2.2.1 Indicatori structurali ai sectorului bancar românesc
sfârșit de perioadă

2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 iun.

2015

Număr instituţii de credit 43 42 42 41 40 40 40 40

Număr instituţii de credit cu capital

majoritar privat 41 40 40 39 38 38 38 38

Număr bănci cu capital majoritar străin, din care: 37 35 35 34 34 34 34 34

sucursale ale băncilor străine 10 10 9 8 8 9 9 9

Ponderea în total active a băncilor

cu capital majoritar privat (%) 94,6 92,5 92,4 91,6 91,6 91,5 91,3 91,6

Ponderea în total active a băncilor

cu capital străin (%) 88,2 85,3 85,0 83,0 89,8 90,0 89,9 90,2

Ponderea primelor cinci bănci în total active (%) 54,3 52,4 52,7 54,6 54,7 54,4 54,2 55,3
Indicele Herfindahl-Hirschman (puncte) 926 857 871 878 852 821 797 812

Sursă: BNR

Deși numărul instituțiilor de credit a rămas nemodificat (40 de instituții de credit, dintre care 31
sunt persoane juridice române și 9 sunt sucursale ale unor bănci străine – Tabel 2.2.1), gruparea
acestora în funcție de proveniența capitalului a cunoscut modificări importante. Cota de piață a grupei
băncilor cu capital majoritar românesc s-a înjumătățit (la mai puțin de 10 la sută din totalul activelor la
nivel de sistem), iar cota de piață a grupei băncilor cu capital austriac a avut un trend descendent, ca
urmare a operațiunilor de fuziune, respectiv de curățare a bilanțului de creditele neperformante.(Grafic
2)

Grafic 2. Cota de piaţă și ponderea capitalului social al instituţiilor de credit în total capital în
funcţie de ţara de origine

Sectorul bancar românesc este format într-o măsură importantă din instituții de credit care
provin din spațiul european. Cele 34 de instituții de credit cu capital străin (în marea majoritate
capitalul străin provine din Uniunea Europeană) cumulează peste 90 la sută din activele sectorului
bancar românesc, ceea ce plasează România pe locul secund în UE după ponderea acționariatului
străin. (Grafic 3.)
Grafic 3 Cota de piaţă și numărul instituţiilor de credit cu capital străin (comparaţie
internaţională)

În contextul reducerii dimensiunii bilanțiere generate de creditarea slabă, precum și de procesul


de curățare a bilanțurilor de creditele neperformante, activitatea de optimizare a cheltuielilor
operaționale prin reducerea numărului de unități și a numărului de salariați a continuat cu aceeași
intensitate în perioada parcursă de la data ultimului Raport.
Menținerea unui ritm scăzut de creditare împreună cu creșterea înclinației populației spre
utilizarea de servicii fi financiare on-line au determinat reducerea rețelelor teritoriale de unități
bancare. În perioada iunie 2014 – iunie 2015 rețeaua de unități bancare s-a redus cu 105 unități (până
la 5 203 unități), iar numărul de salariați din sistemul bancar s-a diminuat cu 669 persoane (până la
aproximativ 57 300 angajați, Grafic 4).
Grafic 4. Evoluţia numărului de unităţi și a numărului de salariaţi din sistemul bancar

Procesul de restructurare a activității manifestat prin scăderea numărului de unități și salariați


din sistem afectează negativ accesibilitatea populației la serviciile bancare. În sectorul bancar
românesc, o unitate teritorială deservește în medie 3 760 de persoane, cu mult peste media europeană
de 2 450 persoane. De asemenea, dintre țările membre ale Uniunii Europene, România are cel mai mic
număr de salariați în raport cu populația, un angajat din sectorul bancar deservind în medie 345 de
persoane (media europeană fi ind de 175 de persoane pe angajat bancar). Pe de altă parte, eficiența
salariaților din bănci are spațiu de îmbunătățire. În România, un angajat bancar gestionează active de
circa 1,5 milioane euro, în timp ce media din UE este de peste 10 milioane euro. Creșterea valorii
adăugate a serviciilor oferite de bănci (proces care este posibil și dacă gradul de pregătire profesională
a angajaților bancari se va majora, iar gradul de bancarizare a economiei se va îmbunătăți) va ameliora
din constrângerile de eficiență menționate.

 Evoluții la nivelul bilanțului agregat al instituțiilor de credit


De la publicarea ultimului Raport asupra stabilității fi financiare, sectorul bancar românesc a
parcurs o perioadă importantă de rezoluție a creditelor neperformante și de întărire a stabilității pe
canalul surselor de finanțare atrase de pe piața internă, cu prevalență de la populație. Aceste evoluții,
alături de lichiditățile semnificative eliberate în sistem prin intermediul ajustării nivelului rezervelor
minime obligatorii (în contextul continuării armonizării mecanismului de stabilire a rezervelor minime
obligatorii cu standardele în materie ale BEE), ar putea crea premisele pentru reluarea sus tenabilă a
procesului de creditare, îndeosebi în monedă națională.

Stocurile importante de active cu lichiditate ridicată și nivelul adecvat al capitalului și


rezervelor se mențin ca atuuri ale instituțiilor de credit care operează în România. Aceste dețineri
permit băncilor să facă față, fără dificultăți majore, vulnerabilităților asociate fluctuațiilor fi nuanţării
externe și implementării noilor cerințe prudențiale aferente standardelor de lichiditate în sectorul
bancar din UE.
1. Dinamica activelor bancare
În perioada parcursă de la ultimul Raport, dinamica activului bancar agregată reflectat, în principal,
influențele mixte exercitate de:
o intensificarea rezoluției creditelor neperformante începând cu trimestrul III 2014 (instituțiile
de credit au demarat procesul de curățare a bilanțurilor proprii în luna aprilie 2014, la
recomandarea BNR)
o consolidarea economisirii interne. Atragerile suplimentare de resurse de pe piața locală au
contrabalansat integral diminuarea volumului liniilor de finanțare acordate de băncile-mamă
filialelor din România.
Structura activului agregat a fost marcată de trei tendințe principale:
a) revigorarea ușoară a creditării acordate sectorului privat în cel de-al doilea trimestru al
anului 2015, după contracția semnificativa a stocului produsă pe fondul măsurilor de
scoatere în afara bilanțului și/sau vânzări de credite. Evoluția a fost stimulată de
îmbunătățirea calității activelor, continuarea tendinței de scădere a ratelor dobânzilor și
de relativa ameliorare înregistrată atât pe partea de ofertă, cât și de cerere.
b) menținerea interesului instituțiilor de credit pentru titluri de stat, fapt sugerat de
creșterea expunerilor față de sectorul guvernamental atât ca volum, cât și ca pondere în
bilanț (Tabel 2.2.2). În perioada următoare, creditul guvernamental ar putea suferi o
ajustare graduală, având în vedere inițiativa formulată la nivelul Comisiei Europene în
ceea ce privește modul de reglementare a expunerilor suverane, în sensul excluderii
acestor expuneri din excepțiile aferente regimului expunerilor mari și introducerea unei
cerințe de capital pentru riscul de concentrare.
c) restrângerea stocului de creanțe asupra BNR (până la un volum situat la mai puțin de
jumătate din şoldul înregistrat în decembrie 2008), pe fondul reducerii ratelor rezervelor
minime obligatorii și al scăderii depozitelor atrase de la nerezidenți. Proporția deținută
de acest element bilanțier în portofoliul de active rămâne însă importantă, reflectând
natura prudențială a acestor active.

Tabel 2.2.2. Structura activelor instituţiilor de credit care operează în România

Cu toate că s-a situat pe un trend crescător, expunerea externă a sectorului bancar românesc s-a
menținut marginală în portofoliul agregat de active. Circa 43 la sută din plasamentele externe
înregistrate la finele lunii iunie 2015 au fost efectuate la instituții de credit din zona euro sub formă de
credite acordate pe scadențe mai mici sau egale cu 1 an, dintre care peste o treime (34 la sută) sunt
denominate în euro, iar aproape 10 la sută s-au regăsit sub formă de numerar în euro și alte valute.

2. Evoluția surselor de finanțare proprii, atrase și împrumutate


Depozitele atrase de la rezidenți, clienți neguvernamentali, au continuat să-și consolideze
poziția majoritară în structura pasivelor bancare agregate – Tabel 2.2.3. Soldul acestor depozite totaliza
aproape 231,0 miliarde lei în iunie 2015, cu 7,9 la sută (9,6 la sută în termeni reali) peste nivelul
consemnat la aceeași dată a anului precedent, în pofida prelungirii perioadei de scădere a ratelor medii
de dobândă. Pentru majoritatea instituțiilor de credit care operează în România, depozitele autohtone
au devenit sursă importantă de finanțare, substituind gradual pasivele externe.
Tabel 2.2.3. Structura pasivelor instituţiilor de credit care operează în România

La evoluția favorabilă a bazei interne de depozite au contribuit ambele categorii principale de


deponenți, mai pregnant sectorul populației. Plusurile de volum au fost localizate majoritar la nivelul
depozitelor atrase în lei, ceea ce a condus la consolidarea ponderii acestei componente în stoc (până la
65,8 la sută în iunie 2015). Tendințele s-au corelat, în principal, cu creșterea venitului real disponibil în
cazul populației, respectiv cu efectuarea unor plăți de la buget către sectorul agricol și majorarea
sumelor primite de la bugetul de stat în contul rambursărilor de TVA, în cazul companiilor. Din
decembrie 2010, populația și-a menținut constant poziția de creditor net față de sectorul bancar;
această poziție a fost favorizată exclusiv de componentă în lei.
După maturitate, depozitele cu scadență sub 1 an au continuat să fi e preponderente (93 la sută
din volumul depozitelor atrase de la clientela nebancară, respectiv circa 53 la sută din totalul pasivelor
bancare în iunie 2015). Această potențială vulnerabilitate este atenuată, în mare măsură, de
predominanța în stoc a depozitelor populației, care sunt caracterizate, în general, printr-o bună
stabilitate din punct de vedere al gradului de permanență.

CAPITOLUL 2.3. SCHIMBĂRI ÎN STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR


Piaţa bancară românească este formată din ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii
financiar-bancare, care funcţionează în România, răspunzând necesitaţilor unei etape a dezvoltării
social economice. (Cincă Cristina - Tribuna Economică, nr.35, sept. 2004, p. 67)
Sistemul bancar autohton cuprinde:
o cadrul instituţional, format din Banca Naţională a României cu rol de coordonare şi
supraveghere, băncile comerciale şi celelalte instituţii financiare asimilate acestora;
o cadrul juridic, format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară
românească. Sistemul bancar românesc, în evoluȚia sa, a parcurs anumite faze de
specializare şi sectorizare. (coord. Daniel Dăianu - European Institute of România -
Study no. 2 - STRATEGIES OF MONETARY AND EXCHANGE RATE POLICY ÎN
THE PERSPECTIVE OF ROMANIA’SACCESSION TO THE EUROPEAN UNION
Romania’s Monetary Institutions And Policy: Meeting The EU Challenge, p.33)
Pentru a ajunge o economie bazată pe un mediu de afaceri care să favorizeze întreprinzătorii şi
în care concurenȚa şi performanȚa trebuie să fie componente obligatorii, pentru România au fost
necesare:
 constituirea şi dezvoltarea unui sistem bancar în concordanȚă deplină cu structurile şi
rigorile economiei de piaȚă;
 promovarea şi promulgarea unei legislaȚii specifice economiei de piaȚă şi, în
perspectiva integrării economice a României, armonizarea acesteia cu cea a Țărilor din
Uniunea Europeană. Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare
măsură similară cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală şi de Est, totuşi, în
anumite privinȚe era mai rigidă şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar
românesc dinainte de reformă consta din BNR, care juca rolul atât de Bancă Centrală,
cât şi comercială şi din băncile specializate pentru investiȚii, comerȚ exterior,
agricultură şi economii.
În perioada scursă din 1990, în pofida unor sincope ale câtorva bănci, receptate negativ de
către populaȚie, sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil şi mai bine reglementat decât restul
economiei în ansamblu. Putem observa şi prezenȚa în sistemul bancar românesc a unor bănci străine
alături de băncile cu capital mixt român-străin.
Reglementările cele mai importante în domeniul bancar adoptate în acea perioadă sunt cele
legate de: cerinȚele de capital minim stabilit de BNR; crearea Bursei de Valori; reglementările
prudenȚiale; sistemele de plată; asigurarea depozitelor populaȚiei la bănci; cerinȚele de rezerve
minime obligatorii; constituirea fondului de rezervă şi a provizioanelor specifice de risc, deductibile
fiscal; reglementările în domeniul valutar; înfiinȚarea sistemului de decontări interbancare prin
intermediul Casei de CompensaȚie.

Ca urmare a şocului resimȚit de industria bancară românească în urma dificultăȚilor majore


întâmpinate de unele bănci, cauzate şi de retragerile masive ale depozitelor populaȚiei, Banca
NaȚională a instituit Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. (Legea nr. 178/2004 pentru
modificarea şi completarea O.G. nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de
garantare a depozitelor în sistemul bancar M.Of. 606 /06.07.2004)
Uniunea Europeană a adoptat un sistem descentralizat de garantare a depozitelor caracterizat
prin existenȚa a trei elemente: Directiva nr.94/19/CE privind schemele de garantare a depozitelor,
reglementări naȚionale în domeniul protecȚiei deponenȚilor şi cooperare şi schimb de informaȚii
între schemele de garantare naȚionale şi agenȚiile de supraveghere relevante. (Cristian Bichi –
„ÎmbunătăȚirea schemelor de garantare a depozitelor”, PiaȚa Financiară, decembrie 2006, p.50) În
anul 2008, pe parcursul procesului de emitere a Directivei 2009/14/CE de modificare a Directivei
nr.94/19/CE privind sistemele de garantare a depozitelor, în ceea ce priveşte plafonul de garantare şi
termenul de plată a compensaȚiilor, BNR s-a implicat activ prin formularea de puncte de vedere cu
privire la proiectul de directivă în diferitele stadii de elaborare a acestuia. Pentru implementarea la
nivel naȚional a noilor cerinȚe prevăzute de directiva mai sus menȚionată, BNR a realizat analiza
cadrului legal din domeniul garantării depozitelor (OG nr. 39/1996 privind înfiinȚarea şi funcȚionarea
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar) şi a demarat un proiect de act normativ prin
care se va asigura transpunerea directivei până la data de 30 iunie 2009. (Raportul Anual BNR)
În anul 1996 a luat fiinȚă Fondul de Garantare a Depozitelor, finanȚat dintr-o taxă
administrativă de 1% din capitalul băncilor, din contribuȚii anuale ale băncilor şi din drepturile
băncilor insolvabile, în scopul protejării deponenȚilor în cazul falimentului băncilor. Legea nr.88/1997
stabileşte condiȚiile de funcȚionare a Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, şi anume
resursele constituite la dispoziȚia acestuia provin din: contribuȚii iniȚiale ale societăȚilor bancare,
contribuȚii anuale ale societăȚilor bancare, împrumuturi, venituri din lichidarea creanȚelor, venituri
din investirea resurselor.

Tabel 2.3.1. - Plafoanele de garantare a depozitelor bancare

Din 01.07.2004 sunt garantate pe lângă depozitele persoanelor fizice şi depozitele I.M.M. şi
microintreprinderi. În prezent, suma garantată pe client se situează la nivelul de 50.000 eur. Conform
directivelor europene aceasta va creşte la 100.000 eur.
PiaȚa bancară romanesca este caracterizată în prezent de o creştere a segmentului de retail, cu
cele două componente ale sale creditul de consum, respectiv creditul imobiliar. Relaxarea graduală a
restricȚiilor din domeniul bancar face ca BNR să nu mai continue constrângerea privind
supracapitalizarea portofoliului de credite. BNR a deschis sezonul liberalizărilor prin încetarea
restricȚiilor de expunere provenită din creditarea în valută şi prin reducerea plafonului maxim al
raportului de solvabilitate de la 12% la 8%. Ce a urmat, în momentul în care pe fondul unor
conjuncturi internaȚionale stabile şi favorabile, a fost reducerea bruscă de către BNR a ratei dobânzii
de referinȚă până la nivelul de 8 puncte procentuale.
Tabel 2.3.2 - Măsurile de politică monetară ale BNR, valabile înainte şi după aderarea
României la UE

Sursă:
revista PiaȚa Financiară
BNR a aprobat procedurile băncilor comerciale privind acordarea creditelor către persoanele
fizice, astfel încât ratele lunare ale clienȚilor să se încadreze în anumite plafoane relativ la veniturile
nete. Fiecare bancă poate acum să-şi creeze propria segmentare a clientelei, conform cu studiile şi
analizele interne.
De asemenea, sectorul bancar românesc se caracterizează printr-o continuă luptă de creşterea a
cotei de piaȚă, ceea ce duce la meȚinerea unui nivel încă ridicat al raportului cost/venit. TendinȚa de
expansiune a reȚelelor de unităȚi din teritoriu este alimentată în continuare de dorinȚa de a continua
creşterea portofoliului de credite acordate populaȚiei.
BNR se află pe o poziȚie calitativă slabă în raport cu băncile comerciale din România, cea de
debitor net. Anticiparea trecerii treptate a băncii centrale spre o poziȚie calitativ mai bună, de creditor
net în raport cu sistemul bancar şi, în consecinȚă, interesul mai mare al băncilor comerciale pentru
atragerea de resurse financiare interne, ar putea scurta, în termeni relativi, decalajele de preluare la
nivelul economiei reale a impulsurilor politicii monetare. (Frâncu Marin – “Ghidul pieȚelor
europene industriale”, Edit. Tribuna Economică, Bucureşti, 2008 p. 92)
Sistemul bancar românesc poate fi considerat a fi unul matur din punct de vedere al produselor
oferite, însă nu şi în termenii reglementărilor existente şi al modului de utilizare a produselor. În ultima
perioadă, piaȚa bancară romanesca s-a înscris într-o puternică traiectorie ascendentă dată de
coordonate că dezvoltarea creditului, competiȚia ascuȚită şi preȚuri competitive. (Feleagă Niculae,
Ionaşcu Ion – „Tratat de contabilitate financiară”, vol. ÎI, Edit. Economică, Bicureşti, 1998, p.424)
Odată cu aderarea la structurile europene şi înlăturarea barierelor de intrare pe piaȚă, asistăm la
intensificarea concurenȚei şi consolidarea sistemului pe fondul unor fuziuni şi achiziȚii de amploare.
Activitatea bancară de pe piaȚa românească a parcurs o schimbare profundă a coordonatelor
sale datorită unor fenomene economice precum:
 accentuarea concurenȚei între bănci în ceea ce priveşte realizarea unei cote de piaȚă cât
mai mari;
 diminuarea ratelor dobânzii active şi pasive sub impactul fixării unor Ținte de inflaȚie
anuale situate între 5- 8%;
 intensificarea preocupărilor societăȚilor bancare de a fi listate la bursă;
 diversificarea activităȚilor bancare specifice derulate de bănci;
 apariȚia unor servicii bancare bazate pe utilizarea tehnolgiei avansate de prelucrare şi
transfer al informaȚiei;
 dezvoltarea culturii de grup în cadrul instituȚiilor de credit prin completarea activităȚii
specific bancare cu operaȚiuni de leasing, asigurare-reasigurare sau operaȚiunile
derulate pe piaȚa de capital;
 tendinȚele de expansiune ale băncilor prin dezvoltarea reȚelei de subunităȚi în
teritoriu.
Structura de proprietate a sectorului bancar românesc a cunoscut transformări importante în
cursul ultimului deceniu. Încă de la începutul procesului de tranziȚie, autorităȚile române au încurajat
deschiderea sectorului financiar, această opȚiune de politică materializându-se în libertatea de
intrare pe piaȚa bancară şi deschiderea faȚă de investiȚiile străine. În acest sens, legislaȚia
bancară adoptată în 1991 a permis înfiinȚarea liberă de bănci comerciale, organizate sub formă de
societăȚi pe acȚiuni, de către persoane fizice şi juridice, autohtone şi străine, prin aceasta înlăturându-
se barierele de intrare pe piaȚa bancară, de natură să promoveze structuri oligopoliste în cadrul
sistemului bancar românesc. Totodată, spre deosebire de alte Țări centraleuropene, băncilor străine li s-
a permis accesul liber pe piaȚa bancară românească nu numai prin crearea de filiale, ci şi prin
intermediul sucursalelor, în condiȚiile îndeplinirii cerinȚelor de autorizare.
Deşi numărul instituȚiilor bancare a crescut până în prezent, sectorul bancar românesc continuă
să se caracterizeze printr-un grad relativ ridicat de concentrare, ceea ce denotă un nivel încă scăzut
de competiȚie. În România există o densitate scăzută a reȚelei bancare comparativ cu Țările
Uniunii Europene şi până în prezent, competiȚia în domeniul activităȚii bancare de „retail” a fost
scăzută. łinând însă cont de natura în schimbare a industriei bancare şi de redefinirea rolului agenȚiilor
teritoriale sub impactul revoluȚiei informatice, creşterea viitoare a reȚelelor băncilor româneşti va fi
contrabalansată de utilizarea altor canale de distribuȚie (internet banking, telephone banking etc.).
În anii recenȚi, numărul conglomeratelor financiare a crescut semnificativ în România.
Aceste conglomerate îmbracă forma grupurilor bancare ce cuprind, în principal, filiale bancare,
societăȚi de valori mobiliare şi societăȚi de leasing. Structura acestor conglomerate este influenȚată
de cadrul de reglementare existent ce nu permite băncilor să opereze direct pe piaȚa de capital.
Totodată, legislaȚia bancară prevede că operaȚiunile de leasing financiar vor fi desfăşurate de bănci
prin societăȚi distincte, constituite în acest scop. Marile bănci comerciale şi-au înfiinȚat societăȚi de
valori mobiliare pentru a putea opera indirect pe pieȚele de valori mobiliare şi sunt acȚionari
principali la o serie de firme de leasing. PiaȚa bancară românească a înregistrat progrese semnificative
şi în evoluȚia indicatorilor care definesc calitatea portofoliului de active. Politica de autorizare a
instituȚiilor de credit promovată de BNR a urmărit consolidarea sistemului bancar prin atragerea de
investitori puternici, capabili să exercite un control eficient.
Pe piaȚa bancară românească a anului 2006 a predominat procesul de achiziȚii, marcând astfel
"anul preluărilor" pe segmentul bancar autohton. (Academia Română – „Cunoaşte România –
membră a Uniunii Europene”, Edit. Economică, Bucureşti, 2006, p.455) PiaȚa bancară devine tot
mai competitivă, în special din cauza apariȚiei unor noi jucători importanȚi, în primul rând prin
preluarea Băncii Comerciale Române (BCR) de banca austriacă Erste Bank, dar şi prin implicarea unor
bănci precum AŢE Bank din Grecia, care a achiziȚionat peste 58% din acȚiunile Mindbank, C.R.
Firenze, care a preluat peste 56% din acȚiunile Daewoo Bank sau Leumi Bank, care deȚine 95% din
Eurom Bank. De asemenea, MKB (Ungaria) a reuşit să-şi majoreze participaȚia, devenind acȚionar
majoritar la Romexterra-Bank.
Anul 2006 a marcat încheierea unui ciclu important din istoria sistemului bancar românesc,
respectiv acela al preaderării la Uniunea Europeană. În ultimii ani sistemul bancar românesc a
demonstrat că reprezintă cel mai solid segment al economiei româneşti, înregistrând o creştere
constantă a ponderii activelor agregate în PIB. (Raportul Annual BNR) Sub aspectul Țării de origine a
capitalului investit în instituȚiile de credit care funcȚionau pe piaȚa bancară românească la finele
anului 2006 (Graficul nr.2), cele mai importante mutaȚii se regăsesc în cazul Greciei şi Ungariei, ale
căror ponderi, în capitalul agregat străin, au crescut cu 4,5%, respectiv 2,6% faȚă de anul precedent,
continuând să se claseze în topul marilor investitori din sectorul bancar românesc.
Grafic 5 – Structura acȚionariatului străin la nivelul anului 2006

Gradul de concentrare în sectorul bancar (Tabelul nr.4) în uşoară creştere, alături de majorarea
ponderii băncilor cu capital majoritar străin în sistem şi a valorii indicelui Herfindahl-Hirschmann pot
fi percepute ca semne de consolidare a sistemului bancar. Ponderea celor mai mari cinci instituȚii de
credit în activul agregat situează România în imediata vecinătate a mediei înregistrate de cele 25 de
state membre UE la 31 decembrie 2006.
Caracteristicile sectorului bancar şi structura acȚionariatului în septembrie 2006 sunt
reprezentate în următoarea figura 1:
- 37 de bănci (din care 6 sucursale ale unor bănci străine)
- Total active bancare: 43 miliarde EUR (circa 54% din PIB)
- 61% din activele bancare sunt concentrate în primele 5 bănci din sistem – Indicatorul de
solvabilitate = 17,8%
- AcȚionariat reprezentat în majoritate de entităȚi străine
Figura nr.1 – Structura acȚionariatului în cadrul instituȚiilor de credit din România
În anul 2007, trendul descrescător consemnat în ultimii ani de raportul de solvabilitate agregat,
calculat pentru instituȚiile de credit s-a accentuat, indicatorul pierzând 5,4% comparativ cu nivelul
înregistrat în decembrie 2006, până la 12,7%. Principalul factor responsabil pentru această evoluȚie
este continuarea expansiunii creditului neguvernamental, în condiȚiile în care fondurile proprii ale
instituȚiilor de credit au consemnat un ritm de creştere inferior. Raportul de solvabilitate se menȚine
la un nivel corespunzător, fiind superior pragului minim impus de reglementările de prudenȚă bancară
aplicabile în România începând cu anul 2007 şi, totodată, pe plan european şi internaȚional (8 %).
Graficul nr. 6 - EvoluȚia raportului de solvabilitate în perioada 2000 – 2007

În zona euro, nivelul agregat al acestui indicator urmează acelaşi trend descrescător, însă într-un
ritm mult mai lent. Comparativ cu situaȚia din anii anteriori, când, pe fondul unui grad de intermediere
relativ redus, raportul de solvabilitate agregat calculat pentru sistemul bancar românesc era
semnificativ mai mare decât al multor Țări din regiune, anul 2007 situează România la niveluri
comparabile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Graficul nr.7 - EvoluȚia comparativă a raportului de solvabilitate în Țări din UE

Pe fondul dinamicii accelerate a creditului neguvernamental, trendul de migrare a băncilor către


paliere mai scăzute ale raportului de solvabilitate (Graficul nr.4) a continuat şi în 2007. Pentru prima
dată în ultimii opt ani, trei bănci au raportat un nivel al indicatorului de solvabilitate care se încadrează
în intervalul 8–10%, în timp ce alte trei bănci au înregistrat un nivel cuprins între 10% şi 12%. Cea mai
mare concentrare se regăseşte în intervalul 12–16%, în care se încadrează indicatorul de solvabilitate
raportat de un număr de 12 bănci. La finele anului 2007, numai 5 bănci mai înregistrau un nivel al
solvabilităȚii mai mare de 30%, comparative cu situaȚia din decembrie 2006, când un număr de 8
bănci raportau un astfel de nivel.
Într-o economie concurenȚială, care este guvernată de principiul profitabilităȚii, instituȚiile de
credit din peisajul bancar autohton au demonstrat că au dobândit aptitudini eficiente de gestionare a
riscului financiar. O strategie bancară performantă cuprinde atât programe, cât şi proceduri de
gestionare a riscurilor bancare, care vizează minimizarea probabilităȚii producerii acestor riscuri şi a
expunerii potenȚiale a băncii. Dinamica indicatorilor financiar-contabili şi prudenȚiali a fost
influenȚată de ritmul mai lent al activităȚii de creditare, în condiȚiile menȚinerii unor valori
subunitare ale indicatorilor privind creditele restante şi îndoielnice, de creşterea volumului capitalului
propriu, de menȚinerea unui nivel acceptabil al solvabilităȚii, al lichidităȚii şi al indicatorilor de
performanȚă financiară (ROA şi ROE).
Tabelul nr. 2.3.3. – Principalii indicatori de analiză ai sistemului bancar în perioada 1999 –
2007
Conform Raportului Anual al BNR, (Raportul Anual BNR) principalele schimbări înregistrate
în cursul anului 2008 în sistemul bancar din România au fost următoarele:
 înfiinȚarea BCR Bancă pentru LocuinȚe;
 deschiderea unei sucursale a băncii Depfa Bank din Irlanda;
 preluarea activităȚii Băncii di Roma – Sucursala Bucureşti de către UniCredit łiriac
Bank, ca urmare a fuziunii la nivel european dintre acȚionarii celor două instituȚii
(UniCredit Group şi Capitalia);
 schimbarea denumirii Băncii Sanpaolo ÎMI Bank România în Banca Comercială Înţesa
Sanpaolo România, ca urmare a fuziunii dintre Înţesa SpA şi SanPaolo ÎMI SpA;
 modificarea denumirii C.E.C. în CEC Bank şi a Băncii Egnatia în MARFIN Bank;
 preluarea ABN Amro de către Royal Bank of Scotland.

Pentru anul 2009, BNR şi-a propus îndeplinirea unor obiective în domeniul activităȚii de
reglementare prudenȚială bancară, cum ar fi:
 finalizarea propunerii legislative care asigură transpunerea în legislaȚia naȚională a
Directivei 2007/44/CE privind achiziȚiile în sectorul financiar, precum şi a cadrului de
reglementare aferent;
 continuarea procesului de transpunere în reglementări ale Băncii NaȚionale a României
a recomandărilor formulate de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni în cadrul
ghidurilor emise, cu finalizarea proiectelor aflate într-un stadiu avansat la sfârşitul
anului 2008, respectiv: regulamentul privind cadrul intern de administrare a activităȚii,
procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi externalizarea
activităȚilor instituȚiilor de credit; regulamentul privind implementarea, validarea şi
evaluarea abordării bazate pe modele interne de rating pentru instituȚiile de credit;
regulamentul privind implementarea, utilizarea, validarea şi analiza abordării avansate
de evaluare în scopul determinării cerinȚei de capital pentru riscul operaȚional şi
aprobarea utilizării acestei abordări de către instituȚiile de credit;
 revizuirea cadrului legislativ şi de reglementare prudenȚială care prezintă relevanȚă în
contextul evoluȚiilor înregistrate pe piaȚa financiară autohtonă şi internaȚională;
 modificarea/completarea cadrului de reglementare prudenȚială în funcȚie de evoluȚiile
înregistrate la nivelul acquis-ului comunitar.
În perspectiva anului 2010, pentru piaȚa bancară românească se consideră că nu ar fi prea
optimist un ritm de creştere al activelor de 30% pe an (cum s-a întâmplat în anul 2005), astfel încât să
ajungă peste cinci ani la circa 130 mld euro. Între bancherii români se consideră că un nivel normal de
realizat în 2010 ar fi un portofoliu de credite de circa 60 mld eur şi depozite atrase de circa 85 mld eur.

S-ar putea să vă placă și