Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Catedra de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor Oxidice şi
Nanomateriale

Curs 10
NANOMATERIALE

ŞTIINŢA MATERIALELOR OXIDICE

 INTRODUCERE
 De ce dimensiuni nanometrice?

 Nanotehnologiile au posibilitatea de a schimba natura

tuturor obiectelor create de către om, deoarece
controlul la scară nanometrică înseamnă influenţarea
proprietăţilor fundamentale, fenomenelor şi proceselor,
exact la scara la care proprietăţile şi fenomenele
electronice, chimice sau biologice sunt definite.
 Crearea structurilor nanometrice permite controlul
proprietăţilor fundamentale ale materialelor, cum ar fi
temperatura de topire, proprietăţile magnetice, sarcina
electrică, culoarea, fără a modifica compoziţia chimică.
 INTRODUCERE
 Nanomaterialele şi nanotehnologiile reprezintă
domenii de cercetare coerente, la hotarul a trei
curente tehnologice:

 tehnici noi şi îmbunătăţite de control al dimensiunii şi de

manipulare a nanomaterialelor;
 tehnici noi şi îmbunătăţite pentru caracterizarea
nanomaterialelor (rezoluţie în spaţiu, senzitivitate
chimică, etc.);
o mai bună conştientizare a relaţiilor dintre
nanostructură şi proprietăţi şi a modului lor de
valorificare.
 INTRODUCERE
De ce dimensiuni
Membrana
 externă

nanometrice? Discuri
tilacoide

 structurarea materiei la nivel Membrana internă

nanometric este esenţială pentru

sistemele biologice;
Celulă în care se
 nanotehnologiile vor permite realizează fotosinteza
plasarea unor dispozitive în
interiorul celulelor;
 nanotehnologiile vor permite crearea de noi materiale
folosind metode auto-structurante, după modelul
celor din natură.
 INTRODUCERE
 De ce dimensiuni nanometrice?

 Raportul suprafaţă/volum foarte mare

caracteristic nanostructurilor, le face ideale
pentru aplicaţii în domeniul materialelor
compozite, reacţiilor chimice, eliberării de
medicamente, stocării energiei.
 INTRODUCERE
 De ce dimensiuni nanometrice?

 materialele ceramice nanostructurate sunt mai

rezistente mecanic şi mai puţin fragile;
 cataliza la scară nanometrică va îmbunătăţi
randamentul reacţiilor chimice, a combustiei
în particular, reducând în acelaşi timp în mod
semnificativ poluarea.
 INTRODUCERE
 De ce dimensiuni nanometrice?

 mai mult de jumătate din substanţele noi cu

efect terapeutic nu sunt solubile în apă la
nivel micrometric, dizolvându-se probabil la
nivel nanometric;
 devine astfel posibilă proiectarea de noi
medicamente în formă utilizabilă.
 INTRODUCERE
 De ce dimensiuni nanometrice?

 nanostructurile permit construirea de sisteme cu o

densitate a componentelor mult crescută;
 electronii vor avea nevoie de timpi mult reduşi pentru
a circula între componente;
 noi dispozitive electronice, circuite mai mici şi mai
rapide, funcţionare îmbunătăţită, reducerea
consumului de energie.
 DEFINIŢIE
 Ce este un nanometru?

Miliarde de
nm
Milioane de nm
Un bărbat cu
Urma neagră din înălţimea de 2m
Mii de nm figură are o lăţime are 2 miliarde nm
Celulele au mii de nm de 1mil nm înălţime
1nm diametru
10 atomi de H unul
Mai puţin de lângă celălalt; 1
1nm moleculă de ADN
are aprox 0,25 nm
Diametrul atomilor
lăţime
este de câţiva Å,
adică câteva zecimi
de nm
 DEFINIŢIE
 Ce sunt nanotehnologiile?

 crearea materialelor,
dispozitivelor sau sistemelor cu
anumite utilizări, prin controlul
materiei la scară nanometrică;
 exploatarea noilor proprietăţi şi
fenomene dezvoltate la scară
nanometrică.
Logo-ul IBM obţinut
prin scriere cu
ajutorul atomilor
 DEFINIŢIE
 Nano-obiectele se prezintă sub formă de
particule, fibre sau tuburi, straturi subţiri sau
constituenţi structurali.
 Nanotuburile din carbon, spre exemplu,
datorită proprietăţilor lor mecanice,
electronice, piezoelectrice, etc. excepţionale,
constituie o categorie specială de obiecte, cu
un domeniu de aplicaţii potenţiale foarte vast.
 Nano-obiectele sunt utilizate fie ca atare, fie
pentru a elabora materiale noi.
Nanotuburi din C
 DEFINIŢIE
 Aceste materiale pot fi grupate în trei familii de
produse:
 materiale întărite la scară nanometrică,
 materiale nano – structurate în suprafaţă,
 materiale nano – structurate în volum.
 DEFINIŢIE
 Materiale întărite la scară nanometrică

 Nano – obiectele sunt incorporate într-o matrice pentru a

induce o funcţie nouă sau pentru a îi modifica proprietăţile
mecanice, optice, magnetice sau termice (în produse
cosmetice, lacuri, beton, cerneală pentru tipografie, etc.).

Materiale plastice armate

cu nanoparticule
 DEFINIŢIE
 Materiale întărite la scară nanometrică

 De exemplu:
 fibrele de silice din beton, pentru îmbunătăţirea fluidităţii
şi proprietăţilor mecanice;
 alumina ultra fină, utilizată pentru lustruirea discurilor şi
plăcilor dure în microelectronică;
 DEFINIŢIE
 Materiale întărite la scară nanometrică

 De exemplu:
 negrul de carbon destinat cernelurilor de tipărire;
 pigmenţii organici şi minerali pentru culori pentru pictură
şi lacuri;
 nanoparticule de dioxid de titan ca protecţie la radiaţiile
ultraviolete, pentru cremele solare.
 Acestă categorie de nanomateriale include în egală
măsură nanomateriale naturale (ca de ex. argilă, celuloză,
mică sau calcar).
 DEFINIŢIE
 Materiale nanostructurate în suprafaţă
 Realizarea unei acoperiri constituite din unul sau mai multe
nanostraturi elementare permite modificarea proprietăţilor
acesteia, în vederea atingerii unor parametri prestabiliţi, în
ceea ce priveşte spre exemplu rezistenţa la eroziune, oxidare
sau abraziune etc. sau să-i confere funcţionalităţi noi în
termeni de:
 aspect;
 duritate;
 aderenţă (tribologie);
 rezistenţă la coroziune;
 proprietăţi optice şi/sau electronice.
 DEFINIŢIE
 Materiale nanostructurate în suprafaţă
 Procedeele de fabricaţie sunt fie procedee de depunere fizică
(PVD, în fascicul de electroni, ablaţie laser, etc.) sau chimică
(CVD, epitaxie, sol – gel, etc.).
 În momentul de faţă, dezvoltarea acestei categorii de
materiale este în fază de industrializare.
 Acest tip de acoperire există deja, de exemplu pentru:
 colorarea ambalajelor din sticlă;
 inducerea unei funcţii de autocurăţare;
 întărirea suprafeţei polimerilor.
 DEFINIŢIE
 Materiale nanostructurate în volum
 Sunt materiale care, datorită structurii lor
nanometrice intrinseci (porozitate, microstructură),
beneficiază de proprietăţi fizico - chimice particulare
(de exemplu o ceramică mai ductilă sau proprietăţi
optice şi dielectrice îmbunătăţite) şi,
uneori de o suprafaţă mare de
schimb (spre ex. ceramică
mezoporoasă).

Membrană ceramică
 DEFINIŢIE
 Materiale nanostructurate în volum
 Rafinarea microstructurii, până la obţinerea unei
structuri nanometrice, poate fi realizată prin
deformarea puternică a materialului.
 DEFINIŢIE
 Materiale nanostructurate în
volum
 Materialele de tip biomimetic
(aripile fluturilor în ceea ce
priveşte materialele optice
selective în frecvenţă, coralii sau
sideful pentru proprietăţile
mecanice, etc.) şi materialele Nanocristale complexe,
asemănătoare celor observate în
obţinute prin autoasamblare biominerale (a) chihlimbar (b)
cristale sintetice de ZnO (c)
moleculară, fac, de asemenea, diatomit (d) - (h) cristale sintetice
de silice. Morfologia cristalelor
parte din acestă categorie. depinde de condiţiile de creştere
şi poate fi controlată.
 DEFINIŢIE

Principalele piedici care limitează în

momentul actual dezvoltarea şi utilizarea
materialelor nanostructurate sunt
stabilitatea nanostructurii la temperatură
înaltă şi procedeele de fabricaţie.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 De circa o jumătate de secol, au apărut tehnici noi
de răcire rapidă, metode chimice avansate de
sinteză, cum ar fi spre exemplu tehnicile sol – gel,
care permit obţinerea unor dimensiuni mult mai mici
ale granulelor.

 Alte metode de obţinere precum arcul electric, cu

ajutorul laserului, plasmei sau microundelor, au
permis producerea unor materiale speciale cu
dimensiuni foarte mici.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 De asemenea, a fost posibilă obţinerea de granule
cu dimensiuni caracteristice defectelor care
guvernează anumite proprietăţi, precum:
 proprietăţi mecanice - dislocaţii;
 proprietăţi feromagnetice - pereţi Bloch;
 fenomene care nu intervin decât la scară nanometrică sau
mai mică (efectul de tunel, efecte de frontieră care apar
atunci când dimensiunea granulelor este mai mică decât
lungimea de undă a particulelor – electroni, fotoni – care
intervin în fenomenele studiate). Aceste dimensiuni, după
caz, variază între câţiva nanometri şi 100 de nanometri.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 În paralel cu acest demers de miniaturizare, denumit
„top-down”, se dezvoltă un altul, denumit „bottom-
up”, care constă în construirea într-o manieră
controlată plecând de la atomi şi molecule, de
edificii şi structuri cu proprietăţi speciale.
 Procedeele de elaborare a acestor materiale
constituie un câmp de investigaţie nou care rămâne
să fie dezvoltat.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Procedeele utilizate în prezent pentru elaborarea de
nano-obiecte sunt clasificate în trei categorii mari:
 elaborare pe cale fizică;
 elaborare pe cale chimică;
 elaborare prin metode mecanice.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Ţinând cont de complexitatea aplicaţiilor şi de
evoluţia rapidă a tehnicilor, este dificil de realizat o
listă exhaustivă a procedeelor utilizate deja sau în
dezvoltare.
 Câteva exemple dintre cele mai utilizate pentru
fabricarea nano-obiectelor sunt prezentate în
continuare.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale fizică
 Elaborarea nanoparticulelor se poate realiza plecând din
faza de vapori.
 Această fază se extrage dintr-un material sursă tratat
termic (topire în creuzet sau fără creuzet), prin
bombardare (fascicol de electroni, piroliză laser).
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale fizică
 În majoritatea cazurilor, vaporii materialului solid care se
doreşte să fie obţinut sunt răciţi prin coliziune cu un gaz
neutru care devine astfel puternic suprasaturat
(condensare în gaz inert).
 Materialul este colectat cât mai repede posibil pe o
suprafaţă rece, pentru a evita creşterea sau aglomerarea
nanoparticulelor.
 În general, aparatul utilizat reuneşte camera de colectare
a pulberii şi dispozitivul de compactare în vederea evitării
oricărei poluări atmosferice. Pulberile nanometrice sunt
foarte reactive; ele pot fi, în anumite cazuri, piroforice.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale fizică
O altă cale de obţinere a nanoparticulelor constă în
utilizarea acţiunii microundelor asupra pulberilor de
dimensiune milimetrică.
 Această tehnică are ca avantaj faptul că este nepoluantă
şi adaptată unei producţii continue pentru pulberi de orice
natură.
 Nanotuburile din carbon pot fi obţinute cu ajutorul
tehnicilor laser, descărcare în plasmă sau descompuneri
catalitice.
 În fine, straturi subţiri de grosime nanometrică pot fi
realizate pe cale PVD (Physical Vapor Deposition) sau
prin creştere epitaxială.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale chimică
 Reacţii în fază de vapori
 Materialele precursoare aflate în
stare de vapori sunt introduse într-
un reactor CVD (Chemical Vapor
Deposition) în care moleculele
precursorilor sunt adsorbite la
suprafaţa unui substrat menţinut la
o temperatură adaptată.
 Moleculele adsorbite sunt fie
descompuse termic, fie ele
reacţionează cu alte gaze sau
vapori pentru a forma un film solid Depuneri de Cr pe
pe substrat. suprafaţa Fe
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale chimică
 Reacţii în mediu lichid
 Sinteza în mediu lichid este efectuată cel mai des,
pornindu-se de la o soluţie apoasă sau organică care conţine
reactanţii. Precipitarea nanoparticulelor este obţinută prin
modificarea condiţiilor de echilibru fizico – chimic. Se disting:
 coprecipitarea chimică, o tehnică uşor de pus în practică şi care este
cel mai des folosită pentru producerea unor materiale la scară
industrială;
 hidroliza, care permite producerea de particule fine, sferice cu o
puritate chimică mult îmbunătăţită, o omogenitate chimică mai bună şi
permite controlarea dimensiunii particulelor.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale chimică
 Tehnici sol – gel
 Tehnicile sol – gel permit producerea de nanomateriale
plecând de la soluţii de alcoxizi sau de la soluţii coloidale. Ele
se bazează pe reacţii de polimerizare anorganice.
 Interesul asupra procedeului sol – gel constă în posibilitatea
de a controla omogenitatea şi nanostructura în timpul
primelor etape de fabricaţie.
 Această tehnică permite producerea de piese masive, dar şi
depuneri superficiale pe plăci sau fibre. Ele sunt, de
asemenea, utilizate pentru producerea de compozite
fibroase.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale chimică
 Tehnici sol – gel
 Materialele realizate prin procedeul sol – gel
acoperă aproape toate domeniile materialelor cu
funcţii speciale: optice, magnetice, electronice,
superconductoare la temperatură înaltă,
catalizatoare, energetice, captori, etc.
 Avantaje: această tehnică permite un control eficace
al dimensiunii particulelor şi omogenitatea distribuirii
acestora şi este realizat la temperaturi mai joase
decât cele pentru alte procedee.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale chimică
 Tehnici sol – gel
 Inconveniente:
 costulmare al materiilor prime;
 randament redus şi produse cu densitate scăzută;
 reziduuri de carbon şi alţi compuşi, anumiţi compuşi
organici fiind periculoşi pentru sănătate.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare pe cale chimică
 Tehnici sol – gel
 Procedeul sol – gel este împărţit în
trei categorii:
Aerogel
 procedeul sol – gel pe bază de silice,
 procedeul pe bază de alcoxizi metalici;
 procedeul Pechini (o soluţie apoasă de oxizi sau săruri cu compoziţia
dorită este amestecată cu un acid hidroxicarboxilic, cum ar fi acidul
citric; se obţin astfel compuşi complecşi, cu catene în formă de inele,
care înglobează cationii metalici).
 Aplicaţii: materiale ceramice, sticlă, materiale amorfe şi
nanostructurate, oxizi complecşi.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare prin metode mecanice
 Mecanosinteză
 Tehnica denumită „mecanosinteză’’ constă, în general, în
măcinarea pulberilor micrometrice (1 până la 30 µm) cu
compoziţii diferite, în vederea omogenizării.
 Caracteristica esenţială a acestei tehnici este aceea că
permite obţinerea nanoprecipitatelor sau nano-obiectelor
dispersate în mod omogen în interiorul matricei.
 Această metodă este, printre altele, adaptată pentru
producerea de materiale în cantităţi care se exprimă în
kilograme sau chiar tone, spre deosebire de alte tehnici.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare prin metode mecanice
 Consolidare şi densificare
 Procesul permite convertirea materialului pulverulent într-o
piesă masivă, şi constă în două etape:
 o operaţie de compactare mecanică;
 o operaţie de sinterizare, liberă sau sub sarcină.
 Fenomenul cel mai important ce trebuie urmărit pentru
procedeele de sinterizare a nanomaterialelor este evitarea
creşterii granulelor în timpul densificării.
 În cazul presării izostatice la cald, ambele operaţiuni
prezentate mai sus se realizează într-o singură etapă.
 PROCEDEE DE FABRICAŢIE
 Elaborare prin metode mecanice
 Deformare puternică
 Deformarea puternică a unui material cristalin
(metal, ceramică) provoacă o rafinare a structurii
sale, până se obţine o dimensiune a granulelor de
câteva zeci de nm.
 Se pot utiliza diferite tehnici: torsiune, extrudere, etc.
 Această rafinare a structurii permite îmbunătăţirea
proprietăţilor de tenacitate şi ductilitate a
materialului.
 PROPRIETĂŢI
 Materialele masive nanostructurate sunt definite ca
solide masive cu microstructură nanometrică sau
parţial nanometrică.
 La începutul secolului XX, atunci când s-au
vizualizat pentru prima dată „microstructurile’’ cu
ajutorul microscopului optic, s-a constatat că unele
microstructuri, de exemplu granule foarte mici,
prezentau proprietăţi atractive precum o rezistenţă
mecanică sporită sau o duritate mai mare.
 PROPRIETĂŢI
 Un exemplu clasic de îmbunătăţire a proprietăţilor datorită
unei microstructuri mai fine – cu trăsături prea mici pentru a
putea fi observate cu microscopul optic – este „îmbătrânirea’’
aliajelor de aluminiu.
 Odată cu apariţia microscopului cu transmisie de electroni
(MTE) şi metodelor sofisticate care utilizează difracţia de
raze X, s-a determinat că precipitatele fine responsabile de
întărirea prin îmbătrânire, în aliajele Al-4%Cu, de exemplu,
sunt aglomerările de atomi de Cu – zone Guinier-Preston
(GP) – şi precipitatul parţial metastabil coerent θ’.
 Duritatea maximă s-a observat la amestecul de GPII (sau θ’’)
şi plăci de θ’ cu grosimea de 10 nm şi diametrul de 100 nm.
 În concluzie, caracteristica importantă a aliajelor de aluminiu
a căror duritate creşte prin îmbătrânire, este structura
nanometrică. Pe lângă acest exemplu există şi altele care
pun în evidenţă microstructuri nanometrice cu proprietăţi
îmbunătăţite.
 PROPRIETĂŢI
 Densitatea critică de curent JC a produsului comercial Nb3Sn
superconductor poate fi controlată de către granulometrie:
dimensiuni ale granulelor de 50 – 80 nm determină valori
mari ale JC (Scanlan et al. 1975).
 Reprezentarea domeniului materialelor nanocristaline ca
activitate majoră în ştiinţa modernă a materialelor rezultă în
mare măsură din studiul lui Gleiter şi col., din anii ’80, care a
sintetizat materiale ultrafine prin consolidarea in situ a unor
aglomerări de atomi.
 Dimensiunea foarte redusă (< 100 nm) a acestor granule
poate avea ca rezultat proprietăţi îmbunătăţite în mod
substanţial sau diferite faţă de materialele policristaline sau
monocristaline cu granulometrie convenţională (> 100 µm),
care au aceeaşi compoziţie chimică.
 PROPRIETĂŢI
 Proprietăţi mecanice îmbunătăţite au fost observate pentru
prima dată la materialele obţinute prin metoda condensării
din stare gazoasă. Dintre acestea menţionăm:
 Un modul de elasticitate mai mic decât cel al materialelor cu
granulometrie convenţională – cu procente cuprinse între 30 şi 50 %;
 Duritate şi rezistenţă mecanică foarte mari – valorile durităţii metalelor
nanocristaline pure (~ 10 nm dimensiunea granulelor) sunt de 2 până
la de 7 ori mai mari decât cele ale metalelor cu granulometrie mai
mare (> 1 µm);
 Ductilitate – probabil şi un comportament superplastic – la temperaturi
joase la materialele ceramice fragile sau intermetalice cu granule de
dimensiuni nanometrice, fenomen apărut datorită mecanismelor de
deformare difuzională.
 Acestea sunt doar câteva exemple care pun în evidenţă
proprietăţile deosebite ale materialelor nanostructurate, din
care rezultă o arie largă de aplicaţii.
 APLICAŢII
 Tabelul 1 prezintă câteva exemple de aplicaţii prezente şi potenţiale cu impact
tehnologic semnificativ, pentru care, în momentul de faţă sunt cheltuite resurse
considerabile în toată lumea pentru cercetare şi dezvoltare.

Tabelul 1: Impact tehnologic: prezent şi potenţial

Tehnologie Impact prezent Impact potenţial

Dispersii şi acoperiri Bariere termice Tratament ţintit cu medicamente
Bariere optice (vizibil şi UV) Terapie genetică
Îmbunătăţirea prelucrării imaginilor Nanoacoperiri multifuncţionale
Cerneluri
Straturi pentru înregistrarea de
informaţii
Site moleculare Senzori specifici anumitor molecule
Medicamente Filtre pentru fracţiuni organice sau bacterii
Materiale cu Catalizatoare cu dimensiuni controlate Stocare de energie
suprafaţă specifică Materiale folosite pentru absorpţie sau Celule solare tip Grätzel
mare desorpţie
 APLICAŢII
Tabelul 1: Impact tehnologic: prezent şi potenţial

Tehnologie Impact prezent Impact potenţial

Materiale Materiale magnetice moi cu pierderi Prelucrarea superplastică a materialelor
consolidate reduse ceramice
Unelte de tăiere din material compozit Materiale structurale cu rezistenţă mecanică
WC/Co, de mare duritate foarte mare
Cimenturi nanocompozite Materiale refrigerente magnetice
Compozite polimerice armate cu
nanomateriale
Cimenturi ductile
Nanodispozitive Dispozitive CGM (Cercetare Genetică Memorii şi microprocesare la nivel de terabiţi
şi Moleculară) Intervenţia la nivelul unei molecule singulare
de ADN
Senzori biomedicali
Lasere cu nivel redus de zgomot
Nanotuburi pentru ecrane de înaltă definiţie
Aspecte biologice Biocatalizatori Dispozitive bioelectronice
adiţionale Bioproteze
Biosenzori ce pot detecta o singură moleculă
 PERSPECTIVE
 În momentul de faţă ne aflăm la o răscruce în ceea
ce priveşte metodele de obţinere a materialelor şi
produselor.
 Calea pe care această revoluţie tehnologică o va
urma, cât de mari vor fi oportunităţile care se vor ivi
în domeniul nanomaterialelor, cât de rapid se va
progresa, toate acestea depind de felul în care se
vor rezolva anumite probleme specifice.
 PERSPECTIVE
 Se are în vedere creşterea posibilităţilor de
caracterizare în vizualizarea şi analiza chimică la
scară foarte mică.
 Materia trebuie manipulată la o scară foarte mică,
iar simularea pe computer poate fi utilizată pentru
dirijarea căilor de abordare.
 Numai prin experimente nu se poate obţine rezultatul
scontat.
 Teoria şi modelarea sunt lucruri esenţiale.
 Din fericire, în momentul de faţă există capacitatea
tehnică de simulare a structurii nanometrice a materiei.
 PERSPECTIVE
 Prin urmare, simularea pe mai multe scări a
nanostructurilor şi a proprietăţilor materialelor
rezultate, plecând de la atom, trecând prin
mezoscopic şi ajungând la scara macroscopică,
este o necesitate absolută pentru a valorifica
potenţialul ştiinţei şi tehnologiei nanostructurale.
 PERSPECTIVE
 Mai mult, trebuie să înţelegem rolul critic jucat de
suprafeţe şi interfeţe în materialele nanostructurate.
 Nanoparticuleleau suprafeţe specifice foarte mari, ceea
ce implică suprafeţe mari în materialele în care sunt
asamblate.
 Trebuie cunoscute în detaliu nu numai structurile
acestor interfeţe, dar şi proprietăţile lor chimice
locale şi efectele segregărilor şi interacţiunilor dintre
structurile nanometrice şi mediile înconjurătoare.
 PERSPECTIVE
 Trebuie să aflăm mai multe despre controlarea
dimensiunii nanostructurilor şi distribuţia
dimensiunilor, compoziţiei şi asamblării.
 Pentru anumite aplicaţii, există condiţii foarte rigide
în legătură cu aceşti parametri; în alte aplicaţii,
aceste condiţii sunt mai lejere.

Piramidă dintr-o cantitate exactă de

atomi de Ge, formată spontan pe
suprafaţa Si
 PERSPECTIVE
 De asemenea, trebuie adunate informaţii despre stabilitatea
termică, structurală şi chimică a nanomaterialelor şi a
dispozitivelor alcătuite din aceste materiale, în funcţie de
temperatură şi de modificările chimice ale mediilor în care
aceste materiale trebuie să-şi exercite funcţiile.
 Un nanomaterial care are o structură nanometrică numai la
începutul procesului, nu este de mare ajutor, dacă procesul
nu se încheie într-un timp foarte scurt sau dacă procesul nu
este el însuşi scopul de utilizare al nanomaterialului.
 Deci, pentru multe aplicaţii, stabilitatea este o condiţie foarte
importantă, şi trebuie verificat dacă stabilitatea naturală a materialelor
este suficientă sau este necesară o stabilizare suplimentară împotriva
unor modificări nedorite.
 PERSPECTIVE
 Pentru comercializarea şi utilizarea efectivă a
materiei nanostructurate sunt necesare îmbunătăţiri
ale controlului statistic al proceselor.
 Atingerea unui nivel corespunzător de
reproductibilitate a proceselor şi reproducere a
acestora la scară mai mare, sunt condiţii foarte
importante pentru ca ceea ce se obţine în laborator,
să ajungă să contribuie la dezvoltarea societăţii, cea
care plăteşte, de fapt, aceste lucrări de cercetare.
 PERSPECTIVE
 În final, pentru ca cercetările din domeniul ştiinţei şi
tehnologiei nanometrice să se fructifice, este absolut necesar
să se dezvolte un nou tip de cercetători, care să poate trece
dincolo de barierele disciplinelor tradiţionale şi să gândească
lucrurile altfel decât de obicei.
 Educarea acestui nou tip de cercetători, care fie vor avea cunoştinţe
din mai multe discipline, fie vor lucra cu alţi cercetători la interfeţele
dintre specialităţi, este vitală pentru viitorul ştiinţei şi tehnologiei
nanomaterialelor.
 Specialiştii trebuie să înceapă să gândească în mod neconvenţional,
dacă se doreşte valorificarea întregului avantaj creat de acest
domeniu nou şi revoluţionar.