Argumentarea şi structura argumentarii

PROIECT DIDACTIC
Unitatea de învățământ:
Profesor:
Disciplina: Logica, argumentare şi comunicare
Clasa: a IX-a
Data: octombrie 2018
Tipul lecţiei: predare – învăţare - evaluare
Titlul lecţiei: Argumentarea şi structura argumentarii

Competente specifice
1.2. Identificarea structurii unui argument, a elementelor componente si a relatiilor dintre acestea
(termeni, propozitii, rationamente)
2.2. Construirea unor argumente în vederea sustinerii unui punct de vedere sau a unei solutii propuse
pentru rezolvarea unor situatii problema.
Competente derivate:

 C1: precizarea obiectului de studiu al logicii

 C2: numirea principalelor ramuri ale logicii
 C3: identificarea structurii unui argument
 C4: definirea termenilor: raţionament, argumentare
 C5: construirea unor argumente care să justifice diferite concluzii folosind anumite scheme de
argumentare date

Strategii didactice:
Metode şi procedee: expunerea, explicaţia didactică, exemplul, conversaţia, observaţia sistematică,
invatare prin descoperire, rezolvarea de exerciţii
Mijloace şi materiale: lucru pe grupe, fişe de lucru, manual, creta, tabla.

Bibliografie:
 Lupsa, Elena, Logica si Argumentare - manual pentru clasa a IX-a, Editura Corvin, Deva, 2004.
 Ştefănescu, Doina Olga, Logica si Argumentare - manual pentru clasa a IX-a, Editura Humanitas
Educaţional.
 Turcescu, Alina, Caiet de logică şi argumentare, sursa: scribd.com
 http://portal.edu.ro/bac2012/?p=2&c=16

1
 Argumentarea şi structura argumentarii
Argumentarea şi structura argumentării
Scurt istoric
Originile logicii se găsesc în antichitatea greacă şi se identifică cu începuturile filosofiei (Thales,
Anaximene, Anaximandru, Heraclit, Democrit, eleaţii prin Parmenide şi Zenon, Pitagora, sofiştii prin
Protagoras şi Gorgias, Socrate, Platon). Ei o numeau, însă, dialectică.
Cel care este considerat întemeietorul logicii generale este Aristotel (384-322 î.H.) de al cărui
nume este legată logica termenilor şi mai ales silogismul.
Exemplu de silogism : „Dacă toţi B sunt C şi toţi A sunt B, atunci toţi A sunt C.”
Exerciţiul 1: construiţi un exemplu de silogism după modelul oferit.

Aristotel nu introduce logica printre ştiinţe deoarece o consideră o „ştiinţă a tuturor ştiinţelor”, ea are un
rol metodologic, este o ştiinţă a deducţiei; a face logică înseamnă „a gândi asupra gândirii”. Scrierile sale de
logică au fost reunite sub numele de „Organon”.
Peste ani, în sec.19, logica simbolică (matematică sau modernă) are ca principali reprezentanţi pe Bertrand
Russell, A.N. Whitehead, Augustus de Morgan, Charles Sanders Peirce şi studiază operatorii logici (conjuncţie,
disjuncţie etc.).
În perioada contemporană, logica debutează cu Gottlob Frege şi Rudolf Carnap care spunea că „logica nu este
o teorie, …, ci este o limbă…”.

Obiectul de studiu al logicii

Logica studiază doar propoziţiile cognitive, adică acelea care transmit cunoştinţe, informaţii.
Exemple de propoziţii cognitive: „Afară plouă.”, „Pătratul are patru laturi.”, „Pământul se învârte în
jurul Soarelui.”, „Cuvântul „Mihai” este un substantiv comun.”
Exerciţiul 2: oferiţi 3 exemple de propoziţii cognitive
Logica nu studiază enunţurile care exprimă dorinţe („Aş vrea să merg la mare.”),
enunţuri de valoare („Colega mea este foarte bună.”),
întrebări („De ce semaforul este oprit?”),
porunci („Mergi cu mine la teatru!”),
îndemnuri („Hai să jucăm şah!”),
rugăminţi („Te rog, vino mai repede!”).
De asemenea, se recomandă prudenţă în folosirea propoziţiilor subiective, a căror valoare de adevăr
depinde de cel care le rosteşte (şi care conţin termeni vagi, nu pot fi precizaţi exact).
Exemple de propoziţii subiective: „Acest tablou este interesant.”, „Floarea este frumoasă.”,
„Colegul meu este docil.”, „Strada este largă.”
Exerciţiul 3: construiţi 3 exemple de propoziţii subiective

Logica studiază formele logice: termen, propoziţie, raţionament (argument, inferenţă).

În orice propoziţie simplă avem 2 termeni, subiectul logic (cel despre care se enunţă o însuşire) şi
predicatul logic (ceea ce se spune despre subiectul logic).
Exemplu: în propoziţia „Cercul are 360˚” termenul „cerc” este subiectul logic (S) iar „360˚” este
predicatul logic (P).
Ceea ce uneşte S cu P este relaţia de predicaţie prin care se afirmă sau se neagă acea proprietate
despre acel lucru.
Exerciţiul 4: identificaţi S şi P în propoziţiile de la ex. 2.

Propoziţiile pot lua următoarele valori de adevăr: „adevărat” („Pământul se învârte în jurul Soarelui.”),
„fals” („Plantele nu sunt niciodată verzi.”) şi, într-o logică numită polivalentă, pot lua şi valoarea de adevăr
„incert”. Incertul înseamnă – propoziţia poate fi adevărată sau falsă în egală măsură, dar nu se poate
verifica, nu se poate decide cum este.
Exemple de propoziţii incerte: „Numărul stelelor din galaxia noastră este un număr par.”, „În 27 martie
2010, la ora 9, va ploua.”
Exerciţiul 5 : construiţi 3 exemple de propoziţii incerte

Ce este argumentul?
Raţionamentul – operaţia logică prin intermediul căreia din propoziţii date numite premise este
derivată o altă propoziţie numită concluzie. În structura unui raţionament sunt incluse premise
(premisele) şi concluzia.
Argumentul (inferenţa, raţionamentul) - demers de gândire prin care o propoziţie numită concluzie
(teză) este întemeiată, justificată de una sau mai multe propoziţii numite premise (temeiuri).

2
 Argumentarea şi structura argumentarii
Termenul de argumentare poate fi definit în diferite moduri:
1. Argumentarea este procesul prin care dovedim, demonstrăm ceva cu dovezi obiective (temeiuri
sau probe) sau argumentarea este un process prin care încercăm să determinăm pe cineva să accepte o
idée sau să fie de accord cu noi într-o anumită problemă.
De aici rezultă că teoria argumentării se compune din două părţi: teoria demonstraţiei şi teoria
argumentării ca artă a convingerii, a persuasiunii.
În domeniul cunoaşterii ştiinţifice este utilizat mai ales primul tip de argumentare numit
demonstraţie (sau combatere). În viaţa de zi cu zi predomină arta convingerii (persuasiunii).
2. Argumentarea este o relaţie între 2 persoane din care una argumentează (locutor), cealaltă este
persoana pentru care se argumentează (interlocutor).
Diferenţa dintre argumentare şi raţionament: deşi amândouă întemeiază concluzia (teza),
raţionamentul întemeiază teza pentru a dovedi caracterul ei adevărat sau fals,
iar argumentarea întemeiază teza pentru a-i arăta interlocutorului că ea este adevărată sau falsă.
3. Întrucât rezultatul procesului de argumentare sunt argumentele, argumentarea poate fi definită
drept un sistem de temeiuri, bine selectate şi organizate, astfel încât să poată convinge interlocutorul sau
auditoriul de adevărul sau falsitatea unei propoziţii numită teză.
4. Argumentarea/ contrargumentarea este o construcţie raţională formată din propoziţii numite
probe sau temeiuri care sunt utilizate pentru demonstrarea sau respingerea unei teze în temeiul relaţiilor
logice şi faptice ce se stabilesc între temeiuri şi teză.

Arhitecura structurală a argumentării:

1. teza (concluzia) care se susţine sau se respinge.
2. temeiurile (probele, argumentele sau premisele) care se aduc în favoarea sau în defavoarea tezei.

Pentru a susţine o idee, pentru a convinge pe cineva în legătură cu ea, trebuie să o argumentăm.
Exemplu de argument: „Pentru că a fi informat înseamnă a fi puternic şi cunoştinţele pe care le
învăţ la şcoală înseamnă să fiu informat, atunci cunoştinţele pe care le învăţ la şcoală mă fac puternic.”

Exerciţiul 6 : construiţi câte un argument care să justifice următoarele 3 concluzii:

1. „Nu este bine să faci rău”,
2. „Părinţii au întotdeauna dreptate”,
3. „Leneşul mai mult munceşte.”

Unele argumente pe care le construim sunt corecte din punct de vedere logic, altele nu. Pentru a
distinge care sunt corecte trebuie să ştim ce le face să fie corecte. Un argument este corect logic (valid)
dacă respectă principiile fundamentale ale logicii: principiul identităţii, al non-contradicţiei, al
terţului exclus şi al raţiunii suficiente.
Orice înşiruire de propoziţii este un argument?
Nu, doar acelea care au rostul de a susţine ideea – teză.
Cum recunoaştem în cadrul unui argument care sunt premisele şi care concluzia (ideea – teză)?
Identificarea tezei şi a temeiurilor se realizează cu ajutorul unor cuvinte caracteristice numite
indicatori ai argumentării.
Indicatorii argumentării pot fi:
- De premisă: pentru că, deoarece, fiindcă, dacă, atunci când, în cazul în care, datorită etc.
- De concluzie: atunci, rezultă că, aşadar, prin urmare, în concluzie, deci etc.

Ex. 7: Identificaţi premisele şi concluziile din următoarele raţionamente şi precizaţi care sunt indicatorii lor.
1. Niciun om care respectă morala nu se lasă corupt pentru că niciun om virtuos nu se lasă corupt.
2. Unii oameni sunt infractori căci ei sunt răufăcători.
3. Dacă plouă, atunci voi lua umbrela.
4. Fiindcă cine pedepseşte pe vinovat este cinstit şi cei cinstiţi nu sunt corupţi, înseamnă că cine pedepseşte pe
vinovat nu este corupt.
5. În cazul în care nu mă ascultă, îl voi pedepsi.
6. Unii politicieni nu sunt oneşti, fiindcă nu sunt drepţi, or toţi oamenii oneşti sunt drepţi.
7. Toţi oamenii sunt muritori pentru că numai zeii sunt nemuritori

În unele dintre argumente nu sunt prezentate toate premisele; unele din ele lipsesc deoarece sunt
subînţelese (uneori lipseşte chiar concluzia). Astfel de argumente se numesc entimeme, ca în
subpunctele 1,2 de la exerciţiul 6 – premisa subînţeleasă la punctul 1 este „Toţi oamenii care respectă
morala sunt virtuoşi.”, iar la punctul 2 este „Toţi infractorii sunt răufăcători.”.

3
 Argumentarea şi structura argumentarii
Exerciţiul 8: precizaţi care este premisa subînţeleasă ce lipseşte din următoarele argumente
entimematice :
1.”Cei cinstiţi spun întotdeauna adevărul, prin urmare unii politicieni nu sunt cinstiţi.”
2.”Oamenii nu sunt fiinţe perfecte pentru că acestea din urmă ar învăţa logica în două zile.”
3.”Deoarece toate corpurile materiale se supun legii gravitaţiei, ideile noastre nu sunt corpuri
materiale.”

Argumentele pot fi deductive sau nedeductive. Cele deductive au ca specific faptul că au concluzia
la fel de generală ca premisele care o întemeiază iar valoarea de adevăr a concluziei poate fi judecată în
termeni de „adevărat” sau „fals”. Toate exemplele de argumente pe care le-aţi întâlnit până acum sunt
deductive.
Argumentele nedeductive au concluzia mai generală decât premisele şi valoarea de adevăr a
acesteia poate fi judecată doar în termeni de probabilitate.
Exemplu de argument nedeductiv: „Deoarece merele au vitamine, perele au vitamine, strugurii au
vitamine, portocalele au vitamine şi merele, perele, strugurii şi portocalele sunt fructe, urmează că
toate fructele au vitamine.”

Exerciţiul 9: construiţi un exemplu de argument nedeductiv

Importanţa logicii
Aşa cum am văzut, logica ne ajută să gândim, dar nu oricum, ci corect. Studierea logicii ne
învaţă să construim argumente corecte logic, să sesizăm eroarea logică din argumentarea cuiva, să ne
susţinem ideile pentru a putea convinge pe ceilalţi în legătură cu ele (funcţia persuasivă), să distingem
adevărul de fals, să corectăm eventualele greşeli pe care le sesizăm (funcţia cognitivă), să nu ne lăsăm
păcăliţi, manipulaţi de discursul cuiva, să ne formăm propriile convingeri şi opinii prin dobândirea de
spirit critic, analitic, să alegem căile cele mai bune, drepte şi oportune în viaţă, să fim fericiţi dacă
aceasta înseamnă să nu facem alegeri greşite (funcţia pragmatică, practică).
Fiind, aşa cum gândea Aristotel, o ştiinţă a ştiinţelor, logica este presupusă de oricare dintre
domeniile realităţii, de toate ştiinţele. Ea are, însă, conexiuni speciale cu: psihologia, retorica, domeniul
juridic, teologia, medicina, informatica, matematica, filosofia.

Exerciţiul 10 : spuneţi în câteva fraze dacă logica este ceea ce credeaţi că este înainte de a o
studia, şi dacă gândiţi că vă foloseşte sau nu.

11. Există argumente care se prezintă ca simple afirmaţii, socotindu-se că justificarea este implicită
sau uşor deductibilă:
Cred că echipa X va câştiga campionatul de handbal anul ăsta.
Ar trebui să comandăm pizza.
Am nevoie de o scutire pentru mâine.
[Care sunt argumentele implicite pe care le avem în minte, formulând asemenea afirmaţii?]

12. Cum omul este ca o fiinţă raţională, iar argumentarea este un proces esenţial al raţiunii, orice
produs sau activitate umană are la bază un argument. Ce argumente sunt presupuse pentru:
- ordinea băncilor şi catedrei într-o sală de clasă?
- existenţa pauzei dintre ore?
- existenţa şcolarizării gratuite?
- obligaţia şcolarizării pentru toţi copiii unei ţări?
- existenţa trecerilor de pietoni?
- existenţa transportului public?

Temă:
1. Pentru următoarele afirmaţii, formulaţi câte două argumente introduse de „pentru că”:
- orele de şcoală ar trebui să fie mai puţine
- programele de televiziune violente ar trebui interzise
- poliţia este necesară pentru siguranţa cetăţenilor
- toţi oamenii ar trebui să mânânce carne
- matematica este mai importantă decât româna.
2. Formulaţi o afirmaţie proprie, susţineţi-o prin două argumente introduse prin „pentru că” şi
oferiţi o dovadă în sprijinul argumentelor.

4
 Argumentarea şi structura argumentarii

Prezenţa argumentelor în toate aspectele vieţii ne pune în situaţia de a fi deopotrivă ţinte ale argumentelor
celorlalţi oameni şi de a fi noi înşine autori ai unor argumente prin care să îi putem convinge pe alţii de
adevărul opiniilor noastre sau de necesitatea adoptării lor. Cum situaţia a doua este cea mai favorabilă,
pentru că numai în această situaţie ne putem câştiga un loc în societate (fie că este vorba despre
societatea restrânsă – prieteni, familie, mediu şcolar -, fie de societatea largă – mediul politic şi social),
este nevoie să învăţăm felul în care putem elabora argumente convingătoare şi cel de a respinge
argumentele altora.
Apărarea şi respingerea de argumente într-o conversaţie este şi ea o experienţă comună, deseori
conducând la simpla ceartă, pentru că argumentele sunt prost construite şi pe măsura discuţiilor se
dovedeşte a fi doar o încercare personală a unora dintre participanţii la discuţie de a-şi impune propriul
punct de vedere, indiferent de mijloacele folosite.
Dezbaterea este o formă de conversaţie argumentativă care evită tocmai alunecarea
argumentelor spre un conflict iraţional dintre participanţi. Ea impune anumite reguli de desfăşurare şi
evitând argumentele incorecte, chiar dacă menţine, spre deosebire de logică care foloseşte un limbaj
formal, limbajul natural şi capacitatea sa de a convinge (elocvenţa).
Dezbaterea nu porneşte de la un argument implicit, ci de la o afirmaţie, pe care o denumim şi
moţiune. Moţiunile constituie subiectul sau tema dezbaterii, pornind de la care construim argumente
explicite. Spre deosebire de argumentele implicite, cele explicite redau motivul susţinerii moţiunii şi aduc
o dovadă care confirmă acest motiv. Astfel, orice argument din cadrul unei dezbateri trebuie să cuprindă
trei componente:

1. Afirmaţia
2. Raţionarea: motivele pentru care acea afirmaţie este adevărată.
3. Dovada: ilustrarea motivelor, de obicei sub forma datelor sau exemplelor.

De exemplu:
1. Apărarea este mai bună decât atacul.
2. Un motiv pentru care apărarea este mai bună: spre deosebire de atac, apărarea poate restrânge
conflictul, de vreme ce nu stârneşte apariţia altor atacuri.
3. O dovadă: dacă nu se impută rezultate şcolare proaste de către un profesor, apărându-ne prin
precizarea motivelor care ne-au făcut să avem o perioadă şcolară mai slabă stinge mai bine conflictul
decât să atacăm prin evaluări generale ale calităţii slabe a unor materii sau profesori. În cazul acestor
atacuri, profesorul poate ataca eventuala noastră incompetenţă în evaluarea unei discipline sau a
profesorilor.

5
 Argumentarea şi structura argumentarii
Argumentarea și structura sa

Definirea argumentării

Argumentarea poate fi privită în cel puțin două moduri:

- ca demonstrație - proces prin care se dovedește ceva cu temeiuri sau probe obiective
- sau ca arta convingerii (persuasiunii) – proces prin care se încearcă convingerea unei persoane
pentru a accepta o idee.
Demonstrația are caracter teoretic și este des întâlnită în cunoașterea științifică.
Matematicianul grec Euclid a conferit o structură bine delimitată întemeierii prin demonstrație.

Raționamentul
Raționamentul este forma logică prin intermediul căreia din premise date numite premise se derivă o
altă propoziție numită concluzie.
Premisele sunt propoziții date care susțin (întemeiază) concluzia.
Concluzia este derivată din premise.
Unul sau mai multe raționamente formează structura unei argumentări.

 Subliniază cu roșu concluzia și cu verde premisele celor două raționamente.

1. Dacă o hotărâre nedreaptă contrazice principiile morale, atunci o hotărâre dreaptă este în
concordanță cu aceste principii.
2. Ființele perfecte ar putea învăța logica în 2-3 zile, dar, din păcate, oamenii nu sunt ființe
perfecte, așadar, oamenii nu pot învăța logica în 2-3 zile.

Structura argumentării
O argumentare poate fi formată dintr-un singur raționament sau dintr-o înlănțuire de raționamente.
Ideea principală a argumentării se numește teză, iar propozițiile care o susțin se numesc temeiuri. În cazul
în care există mai multe raționamente, apar concluzii intermediare care devin premise pentru
raționamentul următor, iar, la sfârșit, vom avea o concluzie finală.

 Selecteză propozițiile cu sens logic unitar și așează-le unele sub altele pentru a vedea structura
argumentării, apoi completează concluzia.
 Subliniază cu albastru concluziile intermediare, cu portocaliu premisele, cu verde concluzia finală.
De obicei toți cei care nu-și fac datoria trebuie pedepsiți, iar elevii care lipsesc nemotivat de la
școală sunt în situația de a nu-și face datoria. Înțeleg deci că elevii care lipsesc nemotivat de la școală
trebuie pedepsiți, iar tu ești o persoană cu multe absențe nemotivate. Concluzia este evidentă.

tu ești o persoană cu multe absențe nemotivate

tu trebuie să fii pedepsit.
elevii care lipsesc nemotivat de la școală trebuie pedepsiți
toți cei care nu-și fac datoria trebuie pedepsiți
elevii care lipsesc nemotivat de la școală sunt în situația de a nu-și face datoria

Test evaluare. Spânzurătoarea.

 Descoperă cuvintele care lipsesc.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ argumentării arată dacă urmează o _ _ _ _ _ _ _ sau o concluzie.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ este o formă de argumentare des întâlnită în matematică.

Completați spațiile libere cu cuvintele potrivite din lista următoare: grec, teoretic, concluzia,
convingerii, elementele, practic, raționamente, geometria, premisa.

Demonstrația este o argumentare cu caracter...................

Euclid a fost un mare matematician ..............
Principala lucrare de matematică a lui Euclid se numește.................
Având caracter practic, în viața cotidiană predomină arta...................
Propoziția care este derivată din premise este................
În structura unei argumentări pot intra două sau mai multe ...........................

6
 Argumentarea şi structura argumentarii
Info:
Euclid din Alexandria (în greacă: Εὐκλείδης, Euclides; cca. 325 - 265 î.Hr.), a fost un matematician grec care a
trăit și a predat în Alexandria în Egipt în timpul domniei lui Ptolemeu I (323 – 283 î.Hr.).
În afara de cartea Stihia, în traducere românească Elementele, tradusă în peste 300 de limbi, în care Euclid pune
bazele aritmeticii și ale geometriei plane și spațiale, s-au mai păstrat câteva cărți dintre care: Datele, lucrare ce cuprinde
teoreme și probleme care completează Elementele, precum și Optica, privită ca o geometrie a „razei vizuale”. A inițiat
tradiția de a indica sfârșitul unei demonstrații prin expresia latină: Quod erat demonstrandum, abreviat Q.E.D., în
traducere: Ceea ce era de demonstrat.[necesită citare]
Într-o anecdotă scrisă la 800 de ani de la moartea sa se povestește că Ptolemeu I l-ar fi rugat pe Euclid să-i arate o
cale mai ușoară ca să înțeleagă geometria, iar Euclid ar fi răspuns: „În geometrie nu există drumuri speciale pentru regi”.

Tratatul „Elementele” al lui Euclid a fost timp de mai mult de 2.000 de ani principala carte după care s-a învățat
geometria. Ea sintetizează și lucrările altor matematicieni de dinaintea lui sau contemporani cu el: Hipocrate, Eudoxus,
Tectet și alții. Ea cuprinde 13 capitole (intitulate cărți).

Elementele reprezintă principal lucrare a lui Euclid, scrisă cam prin 300 î.Hr și care va influența întreaga evoluție a
matematicii europene.
Constituie un tratat de geometrie, alcătuit din 13 cărți. Constituie o capodoperă în ceea ce privește modul în care
logica este aplicată în matematică.
Demonstrațiile propozițiilor sunt foarte rigurose, numărul de axiome este minim, iar conținutul este foarte bine
sistematizat.
Toate acestea fac din Elemente o lucrare de referință, valabilă și astăzi. Celebra lucrare a lui Euclid a influențat
mulți oameni de știință ca: Nicolaus Copernic, J. Kepler, Galileo Galilei, Sir Isaac Newton.

Deși multe din rezultatele din Elemente au fost descoperite de matematicienii de dinainte, una dintre realizările lui
Euclid a fost să le prezinte într-un singur cadru, logic și coerent, pentru a putea fi ușor folosite. A fost inclus și un sistem
riguros de dovezi matematice ce constituie baza matematicii încă și astăzi, 23 de secole mai târziu.
Chiar dacă a fost cunoscută în special pentru informațiile din geometrie, cartea Elementele include de asemenea și
teoria numerelor. Este vorba despre legătura dintre numerele perfecte și numerele prime de tip Mersenne, despre
infinitatea de numere prime.
Sistemul geometric descris în Elemente a fost cunoscut pentru mult timp ca simplă geometrie, considerată singura
geometrie posibilă. Totuși astăzi sistemul este deseori denumit geometrie euclidiană, pentru a o diferenția de așa numita
geometrie neeuclidiană , descoperită în secolul al XIX-lea.
La Muzeul din Alexandria, care poate fi considerat cea mai veche universitate din lume, Euclid a înființat o celebră
școală de geometrie.

7
 Argumentarea şi structura argumentarii
ARGUMENTAREA

1. Ce este o argumentare?
Argumentarea – demers prin care justificăm o afirmaţie pe care o facem, încercând să convingem
că avem dreptate; proces de justificare logică a unei propoziţii pe care vrem să o susţinem sau să o
combatem; relaţie între un locutor – care argumentează – şi un interlocutor – pentru care se
argumentează; sistem de temeiuri organizate astfel încât să poată convinge auditoriul de adevărul sau
falsitatea unei teze.
ARGUMENTAREA este procesul prin care demonstrăm (justificăm) adevărul propriilor noastre
opinii şi încercăm să-i convingem pe ceilalţi să le accepte.
Argumentarea este prezentă la tot pasul; ea survine de fiecare dată când cineva (un prieten, un
necunoscut, o reclamă, o carte) încearcă să ne convingă de adevărul, utilitatea, frumuseţea unei idei,
produs, unei decizii.
Argumentarea mai survine atunci când într-o discuţie (atunci când ne exprimăm o opinie) suntem
întrebaţi: „De ce?”
A argumenta – a justifica, a susţine, a dovedi, a întări o afirmaţie, a proba un punct de vedere.
Pentru a şti ce este şi cum recunoaştem o argumentare trebuie să analizăm parcursul gândirii şi să
identificăm elementele constitutive acesteia.
Pentru a şti dacă o argumentare este corectă trebuie să analizăm câteva tipuri de argumentare şi să
identificăm condiţiile corectitudinii lor.
Forma standard a unui argument este: premise – concluzie (ultima propoziţie dintr-un argument în
forma standard este întotdeauna concluzia). În limbajul natural, un argument nu apare întotdeauna în
forma standard (concluzia nu apare de fiecare dată la finalul argumentului), ci poate să apară într-o formă
non-standard (concluzia poate să apară la mijlocul sau chiar la începutul argumentului). Altfel spus, într-
un argument care nu este în formă standard concluzia poate ocupa orice loc.

Exemplu de argument în formă standard:

Cei care întârzie sunt nepunctuali (premisă)
Tu eşti o persoană care întârzie (premisă)
Tu eşti nepunctual (concluzie)

Exemplu de argument în forma non-standard:

Tu eşti nepunctual întrucât întârzii, iar cei care întârzie sunt nepunctuali.

2. Cum recunoaştem o argumentare? – INDICATORII ARGUMENTĂRII

Argumentarea este nelipsită din actele de comunicare, atunci când intenţionăm să susţinem, să
întărim, să convingem pe cineva sau să probăm un punct de vedere.
În centrul analizei argumentării stă raţionamentul, deoarece orice argumentare este o organizare
inedită de raţionamente (argumentare amplă), existând şi argumentări care presupun un singur
raţionament (argumentare simplă).
Raţionamentul este operaţia logică prin care din propoziţii date numite premise este derivată o altă
propoziţie numită concluzie. În structura unui raţionament sunt incluse premisa/premisele şi concluzia.
Identificarea unor premise şi a concluziei unui argument se poate realiza cu ajutorul unor cuvinte
sau expresii numite INDICATORI LOGICI. Există două tipuri de indicatori logici:
 Indicatori logici de premisă.
Exemple: deoarece, pentru că, întrucât, dat fiind că, presupunând că, pe baza faptului că, datorită
(faptului că), fiindcă, pornind de la ideea că etc.
Observaţie: orice propoziţie care urmează după un indicator de premisă poate fi considerată
premisă a argumentului.
 Indicatori logici de concluzie.
Exemple: deci, prin urmare, rezultă că, aşadar, în concluzie, (de aici) decurge (că), deducem că,
concluzionăm (că) etc.
Observaţie: orice propoziţie care urmează după un indicator de concluzie poate fi considerată drept
concluzie a argumentului.
Exemple de argumente:
(1). Ai luat notă mică (concluzia), pentru că (indicator logic de premisă) nu ai învăţat (premisa).
(2). Şoferul a trecut pe roşu (premisa). Prin urmare va primi amendă (concluzia).
Observaţie: un argument poate conţine indicatori de ambele tipuri.

8
 Argumentarea şi structura argumentarii
De exemplu: Având în vedere că (indicator de premisă) echipa a câştigat toate partidele, rezultă că (indicator
de concluzie) ea se va califica pentru faza următoare a competiţiei.

Un caz special îl reprezintă indicatorul „de aceea”; acesta reprezintă un indicator de premisă atipic, deoarece,
premisa nu apare după indicator, ci înaintea acestuia, iar următoarea propoziţie este, de regulă concluzia
argumentului.
Exemplu: Ai rămas corigent la trei discipline (premisa); de aceea vei repeta anul (concluzia).

Notă: nu este necesar să apară un indicator logic pentru a spune că suntem în prezenţa unui argument.
De exemplu: Colegul meu este criticat mereu de către profesori. Uită întotdeauna să-şi scrie numele pe
lucrare.
Acest enunţ este un argument, deşi nu are în componenţa lui nici un indicator logic. Concluzia: Colegul meu
este criticat mereu de către profesori este justificată logic de
Premisa Uită întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare.
Am putea subînţelege aici indicatorul „întrucât” (sau un alt indicator de premisă);
reformulat, argumentul ar putea arăta astfel:
Colegul meu este criticat mereu de către profesori întrucât uită mereu să-şi scrie numele pe lucrare.

Cuvintele sau expresiile care sunt folosite, de regulă, ca indicatori logici nu au întotdeauna această funcţie.
De exemplu: un elev discută cu colegul său de bancă: „Te invit să vii cu noi în excursie. Aşadar, ce
hotărăşti?” Cuvântul „aşadar” nu are în acest context funcţia de indicator logic, deoarece textul dat nu conţine un
argument (nu există premise pe baza cărora să se poată deduce o concluzie).

Să recapitulăm:
Prezenţa unei argumentări este vizibilă printr-o serie de cuvinte/expresii caracteristice – INDICATORI AI
ARGUMENTĂRII:
 „pentru că”, „deoarece”, „întrucât”, „fiindcă”, „presupunând că”, „aşadar”, „datorită” etc. – expresii care
introduc propoziţiile temei (indicatori de premise).;
 „nu poate”, „nu trebuie” – indică prezenţa unei concluzii/recomandări cu valoare de argument;
 „dacă … atunci” – semnalează faptul că, fiind date anumite elemente, se va produce o concluzie;
 „rezultă”, „prin urmare”, „în consecinţă”, „deci”, „conchidem” – introduc teza (indicatori de concluzie).

3. STRUCTURA ARGUMENTĂRII – ANALIZA UNEI ARGUMENTĂRI

Un argument poate avea una din următoarele trei structuri argumentative:
(1). Structură argumentativă simplă (argument simplu) – formată dintr-o premisă şi o concluzie
Exemplu: Geamul s-a spart (concluzia) deoarece (indicator de premisă) copilul vecinei a aruncat cu piatra în
el (premisă).
(2). Structură argumentativă în cadrul căreia argumentul este format din două sau mai multe premise şi o
concluzie.
Exemplu: Întrucât olimpicii intră la facultate fără concurs, iar tu eşti olimpic, rezultă că şi tu vei intra la
facultate fără concurs. (argument format din două premise şi o concluzie).
(3). Structură argumentativă complexă (argument complex). Argumentele complexe sunt acele în care cel
puţin una dintre premise este justificată/susţinută de către una sau mai multe propoziţii. În componenţa unui
argument complex intră următoarele componente:
- o concluzie finală;
– una sau mai multe concluzii intermediare –propoziţiile (premisele) care justifică concluzia finală şi
care sunt justificate la rândul lor de către una sau mai multe propoziţii;
– premise care justifică concluzia finală, dar care nu sunt concluzii intermediare (libere);
– propoziţiile care justifică concluziile intermediare.
Observaţie: unele argumente complexe pot să nu conţină premise libere.

Exemplu de argument complex:

„La primul extemporal elevul a obţinut nota 10 întrucât a rezolvat corect toate subiectele. La ultimul
extemporal acesta a fost prins copiind; de aceea a primit nota 1. Prin urmare, elevul va avea media semestrială 7,
deoarece a obţinut nota 10 la examinarea orală.”
Analiza acestui argument se va realiza astfel:
- vom identifica şi marca prin subliniere indicatorii logici prezenţi în argument, indiferent de tipul acestora;
- vom marca şi numerota fiecare propoziţie care intră în componenţa argumentului (de regulă, în ordinea
apariţiei lor în argument);
- vom identifica concluzia finală a argumentului;
- vom identifica concluziile intermediare şi apoi propoziţiile care le justifică pe acestea;
- vom identifica premisele libere;
- vom preciza structura logică a argumentului (diagrama corespunzătoare structurii argumentative).

9
 Argumentarea şi structura argumentarii
„[(1) La primul extemporal elevul a obţinut nota 10] întrucât [(2) a rezolvat corect toate subiectele.].[(3) La
ultimul extemporal acesta a fost prins copiind]; de aceea [(4) a primit nota 1]. Prin urmare, [(5) Elevul va avea
media semestrială 7], deoarece [(6) a obţinut nota 10 la examinarea orală].”
- propoziţia numărul (5) este concluzia finală a argumentului,
- propoziţiile (1) şi (4) sunt concluzii intermediare;
- propoziţia (6) este premisă liberă;
- propoziţiile (2) şi (3) sunt propoziţiile care justifică propoziţiile intermediare.

3. Cum identificăm o argumentare într-un text?

1. Căutăm cuvintele care pot indica prezenţa argumentării şi verificăm dacă au într-adevăr rol de indicatori –
IDENTIFICAREA INDICATORILOR ARGUMENTĂRII;
2. Stabilim propoziţia care exprimă ideea de bază şi ne întrebăm dacă restul pasajului ne oferă informaţii în
plus pentru a ne convinge (fără aceste informaţii în plus argumentarea lipseşte) – DESCOPERIREA
INFORMAŢIILOR CE SUSŢIN O CONCLUZIE (TEMEIURI/PREMISE);
3. Verificăm şi identificăm propoziţia care joacă rolul de concluzie (oriunde ar fi plasată în text), întrucât fără
concluzie nu există argumentare – IDENTIFICAREA CONCLUZIEI;
4. Prelucrăm textul astfel încât concluzia şi premisele să fie aranjate în ordinea argumentării (care nu
corespunde întotdeauna cu ordinea expunerii) – REORDONĂM TEXTUL ÎN FORMA STANDARD: PREMISE –
CONCLUZIE.

4. Structura argumentării
În orice argumentare sunt prezente mai multe elemente logice:
- o idee de susţinut sau de respins – TEZA/CONCLUZIA argumentării
- TEMEIURILE aduse în sprijinul ideii – PREMISELE pe baza cărora se susţine sau se respinge ideea
(concluzia).

TIPURI DE PROPOZIŢII – PREMISĂ

1. PROPOZIŢII COGNITIVE – transmit o informaţie; sunt corecte atunci când semnificaţia transmisă este
clară, fără echivoc; pot fi apreciate din punct de vedere al adevărului şi/sau falsităţii.
Există şi propoziţii ambigue – care pot fi înţelese în cel puţin două moduri.
Ex. Andrei i-a făcut cu mâna bunicului din tren.
2. PROPOZIŢII DE VALOARE – exprimă o apreciere pozitivă/negativă; au valoare de adevăr; exprimă
adesea opinii personale (subiective) – rezultat al unor stări şi reacţii personale; pot fi obiective atunci când nu
depind de gândirea, credinţa, simţirea unei persoane.
Ex. Această prăjitură este dulce.
3. PROPOZIŢII MORALE – exprimă aprecieri cu privire la ceea ce se cuvine, ceea ce este bine sau rău.
Pentru a evita enunţurile vagi trebuie stabilit clar semnificaţia termenilor „bine” şi „rău”.
4. PROPOZIŢII INTEROGATIVE – nu au valoare de adevăr; pot figura într-o argumentare ca premise
numai dacă sunt transformate în propoziţii cognitive/de valoare.
Ex. Propoziţia „Te duci la ora de logică astăzi?” poate fi transformată în „Alina a întrebat-o pe Maria dacă se
duce astăzi la ora de logică”.
5. PROPOZIŢII PRAGMATICE – exprimă: un ordin („Şterge tabla!”), o normă („Trebuie să fim
punctuali”), o recomandare („Ar fi indicat să nu mai vorbiţi toţi deodată”), o rugăminte („Dă-mi te rog un telefon la
ora prânzului”).

CONCLUZIA – o propoziţie declarativă, cu valoare de adevăr; poate ocupa orice loc într-un text; fiecare
element al concluziei trebuie susţinut de premise.
Argumentarea este constituită din mai multe propoziţii declarative, ce pot fi adevărate sau false, unele dintre
ele având rol de premise iar una, rol de concluzie.
După modul în care apar aceste elemente există cel puţin trei structuri posibile ale unei argumentări:
1) O premisă şi o concluzie:
Ex. „Şi-a luat umbrela pentru că afară plouă”
2) Două sau mai multe premise şi o concluzie:
Ex. „Toate persoanele care fac zilnic gimnastică pierd în greutate şi de la o vreme M face gimnastică. Din
această cauză el a slăbit”.
3) Argumente care susţin o concluzie intermediară, concluzie ce devine apoi premisă pentru concluzia finală.
Structurile argumentative pot fi mai simple (când susţinem idei simple referitoare la fapte asupra cărora
convenim) şi mai complexe (cu momente intermediare de argumentare a unor idei ce devin apoi premise pentru un
raţionament ulterior).
2 exemple simple de argumentări:
1. Fiindcă mergi la şcoală şi eşti atent la orele de Logică şi argumentare,atunci rezultatele bune nu vor
întârzia să apară.
2. Dacă apar inundaţiile, atunci plouă mult.

10
 Argumentarea şi structura argumentarii

Propoziţiile (enunţurile) care intră în structura unei argumentări

Argumentarea poate fi definită:

(1). ca o organizare de propoziţii cu ajutorul raţionamentelor în scopul întemeierii (dovedirii) altei
propoziţii pentru a convinge interlocutorul cu privire la caracterul adevărat sau fals al acestei propoziţii
sau
(2). o relaţie între un locutor (cel care propune şi argumentează teza) şi interlocutorul său (cel
pentru care se argumentează teza).

În structura unei argumentări nu intră orice fel de propoziţii, ci numai acelea care exprimă cunoştinţe
şi care se numesc PROPOZIŢII COGNITIVE. Astfel de enunţuri, spre deosebire de cele care exprimă
întrebări, ordine, dorinţe, recomandări etc., pot fi apreciate din perspectiva adevărului sau a falsităţii.
O propoziţie cognitivă poate fi sau adevărată sau falsă sau probabilă – un atribut care exprimă
sintetic VALOAREA DE ADEVĂR a acesteia. Într-un moment determinat, unei propoziții cognitive îi
revine exclusiv o singură valoare de adevăr.
Adevărul unei propoziţii cognitive depinde de corespondenţa care se stabileşte între informaţia
(cunoştinţa) pe care o comunică şi starea de fapt (obiectul la care se referă ea). Propoziţia cognitivă este
falsă dacă ceea ce susţine nu corespunde acestei stări de fapt; este probabilă dacă nu putem stabili nici
adevărul, nici falsitatea ei.
Exemple:
(1). Metalele sunt bune conducătoare de electricitate este o propoziţie adevărată.
(2). Există cai înaripaţi este o propoziţie falsă.
(3). Numărul stelelor din galaxia noastră este par este probabilă.

Cunoaşterea valorii de adevăr a unei propoziţii ne ajută să prevenim erorile, să evaluăm rezultatele
activităţii noastre, să fim eficienţi în acţiunile noastre, să progresăm. Iată de ce este foarte important să
stabilim (detectăm) valoarea de adevăr a propoziţiilor cognitive.

Propoziţiile pentru a căror formare este suficientă simpla observare a obiectelor şi care exprimă doar
constatări ale unor însuşiri direct sesizabile se numesc PROPOZIŢII DE OBSERVAŢIE. Valoarea lor
de adevăr se poate stabili prin simpla inspectare a obiectului la care fac referire.
Exemple:
(1). Tabla are o formă dreptunghiulară.
(2). Astăzi lipsesc cinci elevi.
(1). şi (2). sunt propoziţii de observaţie iar stabilirea valorii lor de adevăr se realizează prin
inspectare (privim tabla, “facem” prezenţa).

Există însă şi propoziţii pe care le vom numi PROPOZIŢII TEORETICE, care exprimă cauze ale
diferitelor fenomene, legături dintre obiecte, legile care guvernează apariţia şi dezvoltarea lor, proprietăţi
de mare generalitate (care acoperă o categorie de obiecte). Astfel de propoziţii sunt rezultatul unui efort
al “gândirii logice” sau al “gândirii abstracte”. Stabilirea valorii de adevăr a unor astfel de propoziţii nu
se poate face prin observarea directă a obiectelor la care fac referire.
Exemple:
(1). Creşterea temperaturii accelerează mişcarea moleculară.
(2). În orice triunghi isoscel, mediana bazei este bisectoarea unghiului de la vârf.
Pentru a “vedea” prin observare directă dacă astfel de propoziţii sunt sau nu adevărate, ar trebui să
inspectăm, unul câte unul, o infinitate de cazuri de creştere a temperaturii, respectiv de triunghiuri
isoscele, ceea ce este însă imposibil. Singura cale pentru a dovedi adevărul unei astfel de propoziţii este
de a descoperi alte propoziţii teoretice al căror adevăr a fost deja stabilit şi a deriva apoi din ele
propoziţia al cărei adevăr dorim să-l dovedim.

11
 Argumentarea şi structura argumentarii
ARGUMENTAREA ȘI STRUCTURA ARGUMENTĂRII (schița lecției)

I. CE ESTE O ARGUMENTARE?
ARGUMENTAREA → proces de justificare logică a unei propoziţii pe care vrem să o susţinem sau să o
combatem
ARGUMENTAREA → organizare inedită de raţionamente prin care susţinem/combatem o anumită idee
Fiecare întrebare „de ce?” este sau trebuie să fie urmată de o argumentare.
A argumenta = a justifica, a susţine, a dovedi, a întări o afirmaţie, a proba un punct de vedere

II. CUM RECUNOAŞTEM O ARGUMENTARE? – INDICATORII LOGICI ai ARGUMENTĂRII

Argumentarea este nelipsită din actele de comunicare, atunci când o persoană – un locutor – încearcă
să convingă o altă persoană – interlocutor – cu privire la o anumită idee.
Raţionamentul → operaţia logică prin care, din propoziţii date (PREMISE)
derivăm o altă propoziţie (CONCLUZIE).
???? Cum ne dăm seama că avem de-a face cu o argumentare?
Încercăm să identificăm ceea ce numim INDICATORI LOGICI AI ARGUMENTĂRII.
 INDICATORI LOGICI DE PREMISĂ: – introduc propoziţiile temei (premise)
Exemple: deoarece, pentru că, întrucât, dat fiind că, presupunând că, pe baza faptului că, datorită
(faptului că), fiindcă, pornind de la ideea că etc.
Observaţie: orice propoziţie care urmează după un indicator de premisăpoate fi considerată premisă a
argumentului
 INDICATORI LOGICI DE CONCLUZIE: – introduc teza (concluzia) unei argumentări
Exemple: deci, prin urmare, rezultă că, aşadar, în concluzie, (de aici) decurge (că), deducem (că),
concluzionăm (că), nu poate…, nu trebuie…etc.
Observaţie: orice propoziţie care urmează după un indicator de concluzi epoate fi considerată drept
concluzie a argumentului

III. STRUCTURA UNEI ARGUMENTĂRI

(a). Forma standard a unei argumentări: premisă (premise) – concluzie
(b). Forma non-standard (prezentă în limbajul uzual): concluzie (ce poate să apară la începutul sau la
mijlocul argumentării) – premise (temeiuri)
Exemplificare:
Argument standard:
Toţi cei care întârzie sunt nepunctuali (premisă)
Tu eşti o persoană care întârzie (premisă)
Tu eşti nepunctual (concluzie)
Argument non-standard:
Tu eşti nepunctual întrucât întârzii, iar cei care întârzie sunt nepunctuali.

Exemple de argumente:
1. Ai luat notă mică (concluzia) pentru că (indicator logic de premisă) nu ai învăţat (premisa).
2. Şoferul a trecut pe roşu (premisa). Prin urmare (indicator logic de concluzie) va primi amendă
(concluzia).
3. Având în vedere că (indicator de premisă) echipa a câştigat toate partidele, rezultă că (indicator de
concluzie) ea se va califica pentru faza următoare a competiţiei.
4. Ai rămas corigent la trei discipline (premisa), de aceea vei repeta anul (concluzia).

Chiar dacă lipsesc indicatorii putem să ne dăm seama că avem de-a face cu o argumentare prin
analiza enunţului.
De exemplu:
Colegul meu este criticat mereu de către profesori. Uită întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare.
Concluzia argumentului: Colegul meu este criticat mereu de către profesori.
Premisa argumentului: Uită întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare.
Reformulat standard:
Întrucât uită întotdeauna să-şi scrie numele pe lucrare, colegul meu este mereu criticat de către
profesori.

12
 Argumentarea şi structura argumentarii
Fişă de lucru
Argumentarea şi structura sa

1. Într-o argumentare, există anumite cuvinte care indică, dacă urmează o premisă sau o concluzie.
Poziţionează cuvintele de mai jos în caseta corespunzătoare.
pentru că, dacă, deoarece, întrucât, presupunând că, tragem concluzia că, rezultă, conchidem că, deci,
datorită, prin urmare, atunci
Indicatori de premisă Indicatori de concluzie

2. În argumetările exprimate în limbaj natural, indicatorii au rolul de a lega propoziţiile cu sens

logic unitar. Există şi situaţii în care indicatorii sunt subînţeleşi şi se impune reconstituirea
prezenţei şi rolului acestora în structura argumentării.
Folosind enunţurile şi indicatorii daţi, construieşte o argumentare.
1. fratele tău este un bun logician
2. nu vei ezita să-i ceri ajutorul pentru a rezolva această dificilă problemă de logica
propoziţiilor.
3. tu nu eziţi să-i ceri ajutorul
4. fratele tău este un bun logician
Indicatori: Dacă, atunci, întrucât, conchid că

Argumentare simplă sau amplă

3. Argumentarea simplă este formată dintr-un singur raţionament. Prezenţa unor cuvinte care
pot îndeplini rol de indicatori ai argumentării nu este suficientă pentru a identifica o
argumentare. Dacă propoziţiile au legătură logică între ele şi susţin ca idee principală pe una
dintre ele, atunci putem fi siguri că este vorba de o argumentare.
Este sau nu este argumentare?
a) Dacă în momentul respectiv paznicul nu era atent, maşina nu putea fi observată când a
intrat în depozit. Dacă depoziţia martorului este adevărată, paznicul nu era atent în
momentul respectiv. Fie maşina a fost observată, fie şoferul ascunde ceva. Întrucât
şoferul nu ascunde nimic, rezultă că depoziţia martorului nu este adevărată.
b) La competiţiile de astăzi trebuie să câştige fie echipa de fotbal, fie cea de baschet. Dacă vor
cîştiga amândouă, directorul ne va felicita. Dacă nu ne va felicita, înseamnă că nu merităm, iar
dacă nu merităm, înseamnă că una dintre echipe a pierdut meciul.
c) Dacă un om este predestinat să se înece, nu are niciun rost să lupte pentru a se salva. Dacă nu
este predestinat, atunci nu este nevoie să lupte. Problema predestinării este o problemă dificilă.
d) Dacă Amelia se mărită, atunci sau Corina va fi domnişoară de onoare, sau Alexandra.
Domnişoarele de onoare vor avea rochii deosebite.

Argumentare amplă. Selectează cuvintele cu rol de indicatori ai argumentării.

Dacă plouă prea mult, atunci avem inundații.
Dacă nu plouă prea mult, atunci scade recolta.
Dar recolta crește și nu avem inundații.
Deci, nu a plouat prea mult.

4. Citiţi textul de mai jos şi găsiţi indicatorii. Precizaţi care este ideea susţinută.
Cunoaşterea pericolului pe care îl reprezintă fumatul pentru sănătate nu este suficientă pentru a
determina elevii să nu mai fumeze. Mai mult de jumătate din numărul elevilor de liceu fumează, chiar
dacă ştiu că acest fapt este dăunător. Fiecare persoană ar trebui să ştie că fumatul provoacă, pe termen
lung, cancer pulmonar şi boli de inimă.

13