Aprecieri critice

Nuvela "In vreme de razboi" urmareste derularea unui caz psihologic in contextul unui mediu
social in care setea de inavutire vestejeste spiritele. Ea este superioara altor creatii caragialesti de
acelasi gen, intrucat motiveaza un demers tragic si realizeaza nu numai atmosfera, ci si tipologie,
"fiindca Stavrache, frate neomenos, intruneste ceva din eternul uman"(G. Calinescu).

"De acea, Caragiale trebuie considerat nu numai un geniu clasic si realist, care a creat in
literatura noastra limbajul dramatic, asa cum Eminescu a creat primul nostru mare limbaj liric,
dar si un genial diaelectrician, capabil sa exprime cu egala stralucire in toate momentele carierei
sale, in teatru si in proza, in schitele telegrafice din varianta momentelor sau in povestirile de mai
dimensiuni"(Florin Manolescu, 2000)

"Arta lui dramatica si nuvelistica poate servi drept model pentru toate timpurile si cine-si da
seama de bogatia de forme, cele mai multe din ele desavarsitenu poate sovai un moment sa vada
intr-insul pe unul din cei mai mari artisti literari ai tuturor timpurilor."(Mihai Dragomirescu)

Silvian Iosifescu comenta:"Viziunea in care se realizeaza intreaga opera este clasicizata prin
numarul redus de personaje, prin concentrarea in timp, prin miscarea dramatica spre culminatie
si deznodamant. Dar diversitatea in tipologia sociala corecteaza laturile clasicizate ale operei, in
sensul ca ni se prezinta o lume de caractere care sunt localizate."

"Caragiale este cel mai mare creator de viata din intreaga noastra literatura." (George Braileanu)

Serban Cioculescu analiza in anul 1977: "Tema acestei nuvele este obsesia Stravache este insa
bantuit de obsesii: il viziteaza, in imaginatia sa bolnava, ba un ocnas in haine vargate, care-I cere
fratelui sau o baraca cu apa, ca sa incerce apoi sa-l sugrume, ba un capitan in fruntea unei
companii, cu arma in mana, care se distreaza sa-l sperie. De fapt, fratele nu murise, ci isi crease o
stare civila de defunct, cazut pe front, ca sa scape de orice urmarire penibila."

Caragiale nu descrie interioare, lumea obiectelor din jur si nici tinute vestimentare; el stie insa sa
"Asculte glasul naturii", dupa cum afirma Tudor Vianu, fiind considerat de acesta un adevarat
"poet al naturii", el adaugand: "Senzatia, notata cu dibacie, este a unui spirit muzical care stie sa
asculte glasurile naturii si sa calauzeasca ecoul lor in adancime".

Deci, "I.L. Caragiale este o aparitie exceptionala intre intelectualii timpului..."(Al. George).