UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PUBLIC

Modul de constituire, activitate și actele

Președintelui Republicii Moldova
Lucru individual

Coordonator: Bobeica Elena,

magistru în drept, lector universitar.
A efectuat: Pantaz Petru,
an I, gr.1510

CHIŞINĂU, 2016

1
 CUPRINS:
I. Instituția șefului de stat în Republica Moldova................................................3
1.1. Alegerile Preşedintelui..............................................................................3
1.2. Investirea în funcţie a Preşedintelui...........................................................9
1.3. Durata mandatului....................................................................................10
1.4. Vacanţa şi interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii.....................12
II. Sarcinile şi atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova...............................13
III. Actele Preşedintelui......................................................................................14
Concluzii.............................................................................................................17

2
 1. Instituția șefului de stat în Republica Moldova

Preşedintele Republicii Moldova este o autoritate publică şi este ales de Parlament

prin vot secret pentru un mandat de 4 ani. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de
Preşedinte al Republicii Moldova decât pentru cel mult două mandate consecutive.
Conform prevederilor constituţionale, Preşedintele Republicii Moldova este şeful
statului, adică reprezintă statul fiind şi garantul suveranităţii, independenţei, al unităţii şi
integrităţii teritoriale a statului.

1.1. Alegerile Preşedintelui

Odată cu adoptarea noii Constituţii s-a abordat problema reglementării trecerii

instituţiilor de stat de la un regim juridic la altul, aceasta şi-a găsit reflectarea în dispoziţiile
finale şi tranzitorii ale Constituţiei. Cât priveşte Preşedintele Republicii, acesta, potrivit art.III
alin.(3) din Constituţie, a rămas în funcţie până la expirarea mandatului pentru care a fost
ales, reducându-se termenul mandatului de 5 ani, prevăzuţi iniţial, la 4 ani conform noului
termen determinat expres în art. 80 din legea supremă.
Noua Constituţie determina, cu referire la alegerea Preşedintelui, că acesta este ales
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de către întreg poporul. O astfel de
modalitate de alegeri s-a dovedit a fi ineficientă, deoarece pe parcursul a două mandate
ulterioare doi preşedinţi care s-au succedat au invocat insuficienţa de atribuţii, arătându-se
nemulţumiţi de soluţiile constituţionale şi solicitând lărgirea competenţelor preşedintelui prin
trecerea la un regim prezidenţial de guvernare. Acest lucru a generat o criză politică pentru o
perioadă de opt ani, în care s-au confruntat Parlamentul, Preşedintele Republicii şi Guvernul,
Deznodământul crizei politice a survenit în urma modificărilor operate în Constituţie prin
Legea nr. 1115-XIV din 7 iulie 2000, care au schimbat modul de alegere a Preşedintelui
Republicii.
Potrivit noilor reglementări constituţionale, Preşedintele Republicii este ales de
Parlament prin vot secret. Pentru funcţia de şef al statului pot candida cetăţeni ai Republicii
Moldova care au împlinit vârsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc pe teritoriul Republicii
Moldova cel puţin 10 ani şi posedă limba de stat. Una şi aceeaşi persoană poate fi aleasă la
această funcţie doar pentru două mandate consecutive.

3
 Alegerile pentru funcţia de Preşedinte se desfăşoară cu cel mult 45 de zile înainte de
ziua expirării mandatului Preşedintelui în exerciţiu. Data alegerilor se stabileşte de
Parlament, care concomitent creează o comisie specială responsabilă de alegerea
Preşedintelui.
Persoana care candidează pentru funcţia de Preşedinte urmează să fie susţinută de cel
puţin 15 deputaţi. Comisiei speciale îi este prezentată lista cu semnăturile deputaţilor la care
se anexează:
a) consimţământul scris al candidatului şi certificatul lui de sănătate, eliberat de
instituţia medicală abilitată;
b) declaraţia despre toate veniturile candidatului obţinute în anul precedent şi în
anul alegerilor;
c) datele biografice ale candidatului (curriculum vitae).
Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se desfăşoară în şedinţă
publică specială a Parlamentului, fiind considerat ales candidatul care a obţinut votul a trei
cincimi din numărul deputaţilor aleşi, cu posibilitatea desfăşurării turului doi de scrutin şi a
alegerilor repetate.
După totalizarea rezultatelor alegerilor, hotărârea Parlamentului se transmite Curţii
Constituţionale, care în termen de trei zile examinează constituţionalitatea alegerii şi emite o
hotărâre prin care validează mandatul Preşedintelui.
Imediat după stabilirea noului mod de alegere a Preşedintelui Republicii au apărut un
şir de interpretări ale modalităţii de înaintare a candidaturii la funcţia de Preşedinte şi modului
de votare, fiind invocată îngrădirea acestui drept pentru cetăţeni şi formaţiuni politice.
Prin faptul că Legea nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 Cu privire la procedura de
alegere a Preşedintelui Republicii Moldova a fost adoptată de Parlament cu respectarea
prevederilor constituţionale aceasta nu poate fi considerată neconstituţională, iar
oportunităţile pentru care intervine stabilirea modului de alegere a Preşedintelui îi revin în
exclusivitate Parlamentului.
Nu putem fi de acord nici cu opinia conform căreia înaintarea candidaturii trebuie
efectuată de către un grup de cetăţeni sau partide politice în condiţiile pluralismului politic.
Potrivit art. 39 din Constituţie, cetăţenii au acces la o funcţie publică în condiţiile legii, în
cazul nostru, legea a stabilit că cetăţeanul trebuie să aibă susţinerea a cel puţin 15 deputaţi. Pe
de altă parte, dacă invocăm reprezentativitatea, numărul de 15 deputaţi este destul de
reprezentativ, constituind, în esenţă, opţiunea a circa 15 procente din alegători.

4
 Necesitatea unei susţineri obligatorii din partea a cel puţin 15 deputaţi îşi are
explicaţia şi prin faptul că, potrivit art.78 din Constituţie, anume deputaţii sunt cei care
trebuie să aleagă Preşedintele, iar fără o susţinere din partea lor, înaintarea candidaturilor ar fi
lipsită de perspective şi ar permite abuzuri nejustificate, ceea ce ar face dificilă activitatea
comisiei speciale, ar genera conflicte şi situaţii nedorite atât în Parlament, cât şi în întreaga
societate.
Cât priveşte argumentul că partidele trebuie să aibă dreptul de a înainta candidaturi la
funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, acesta nu poate fi acceptat, deoarece Constituţia
prevede că partidele participă la alegeri în condiţiile legii, în cazul dat, legea nu prevede
posibilitatea înaintării candidaturilor din partea partidelor, deci partidele (în special, cele
parlamentare) trebuie să urmeze calea stabilită de lege - fie să sprijine un candidat susţinut de
15 deputaţi, fie să se alăture grupului de deputaţi care înaintează o candidatură.

Problema alegerii de către Parlament a Preşedintelui Republicii capătă o nouă

întorsătură în polemicile teoretice atunci când analizăm Avizul Curţii Constituţionale nr. 6 din
16 noiembrie 1999, emis cu ocazia înaintării proiectului de lege pentru revizuirea
Constituţiei, care a avut drept obiect alegerea Preşedintelui de către Parlament. În acest sens
Curtea reţine că propunerile conţinute în proiect nu depăşesc limitele de revizuire a
Constituţiei şi nu suprimă drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile
acestora.

Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, implicit modul de alegere, sunt consacrate în art.
38 alin.(l) din Constituţie, conform căruia voinţa poporului constituie baza puterii de stat, iar
această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Art. 39 alin. (1) din Constituţie statuează că
cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice
nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor. Propunerea menţionată vine în contradicţie cu
unul din principiile de bază ale administrării publice locale, consacrate în art. 109 alin. (1) din
Constituţie, cel al eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale.
Analizând relevanţa Curţii Constituţionale, se poate trage concluzia că modificarea
Constituţiei prin care se instituie alegerea Preşedintelui de către Parlament nu este în
conformitate cu prevederile legii supreme cuprinse în art. 2, 38, 39, 54 şi 142, astfel alegerea
Preşedintelui de către Parlament este neconstituţională, în acest context apare întrebarea
retorică: când a avut dreptate Curtea Constituţională, atunci când a admis alegerea indirectă a
Preşedintelui Republicii sau atunci când a interzis alegerea indirectă a primarilor? Credem că

5
în primul caz Curtea a interpretat prevederile constituţionale în sens strict juridic, iar în cazul
al doilea la interpretare a prevalat aspectul politic, prin urmare, ultima hotărâre a Curţii va
trebui revizuită.
O altă problemă cu care s-a confruntat Parlamentul la alegerea Preşedintelui
Republicii a fost modalitatea de votare. Curtea Constituţională a fost sesizată să interpreteze
noţiunea de vot secret, deoarece deputaţii, pentru a nu fi suspectaţi de faptul că vor vota
pentru alt candidat decât pentru acela asupra căruia a convenit fiecare fracţiune parlamentară,
votau deschis în afara cabinelor de vot. O astfel de situaţie a invocat şi argumente de influenţă
a independenţei deputatului.
Interpretarea Constituţiei la acest capitol era solicitată sub următoarele aspecte1:
a) Sintagma vot secret din art. 78 alin.(l) din Constituţie impune în mod obligatoriu
completarea buletinului de vot în mod secret în cabina (camera) de vot secret, astfel
exprimarea voinţei persoanei să nu fie cunoscută public?
b) încălcarea procedurii de votare
secretă prin completarea în public a buletinului de vot constituie o încălcare a normelor art.78
alin. (1) din Constituţie şi care sunt consecinţele juridice în acest caz?
c) Neaprobarea de către Parlament
a rezultatelor votării în baza constatărilor făcute de către Comisia specială privind încălcarea
procedurii de vot secret, atrage anularea rezultatelor votării în general, ceea ce înseamnă că
primul tur de alegeri nu a avut loc şi procedura de vot urmează a fi reluată?
Pronunţându-se pe marginea votului secret, Curtea Constituţională relevă că sintagma
vot secret din art.78 alin. (1) din Constituţie trebuie interpretată în coroborare cu clauzele
prevăzute în art. 38 din Constituţie. Textele normelor constituţionale stabilesc că exprimarea
voinţei alegătorului şi modalitatea de exprimare a ei trebuie să fie necondiţionat secretă.
Aceasta înseamnă că alegătorii trebuie să voteze în aşa condiţii, încât voinţa lor să nu poată fi
cunoscută şi influenţată de nimeni. Interpretarea logico-gramaticală şi sistematică a sintagmei
vot secret permite să se tragă concluzia că această sintagmă este un caracter al dreptului de
vot şi exprimă posibilitatea oferită alegătorilor de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la
candidaţii propuşi, fără ca această manifestare să poată fi cunoscută de alţii.
Organizarea şi desfăşurarea votării include stabilirea locului special (cabină, cameră),
unde alegătorul îşi va exprima voinţa, în sensul prevederilor constituţionale şi al dispoziţiilor
art. 52 din Codul electoral, votarea se efectuează într-un local special amenajat cu mese, la
1
Sesizarea unui grup de deputaţi în Parlament înaintată Curţii Constituţionale, prin care se solicită interpretarea art. 78
alin.(l) din Constituţie, hotărârea Curţii Constituţionale nr. 39 din 4.12.2000.

6
care se eliberează buletinele de vot, cu cabine sau camere pentru vot secret şi cu urne de vot,
iar art. 54 alin.(l) din Codul electoral prevede expres că alegătorul completează buletinul de
vot numai în cabina de vot secret. Aceste prevederi legale sunt caracteristice pentru toate
tipurile de alegeri, inclusiv pentru cele prezidenţiale2.
Acest principiu constă în excluderea supravegherii şi a controlului asupra exprimării
voinţei alegătorului, acesta din urmă fiind conştient că va purta răspundere pentru opţiunea
făcută sau că exprimarea voinţei ar putea atrage asupra sa consecinţe nefaste. Asigurarea
votului secret are loc prin faptul că alegătorul completează buletinul de vot (manipulează
maşina de vot sau cartela electronică de vot) într-o cabină izolată. Garanţii suplimentare ale
votului secret sunt următoarele condiţii, stabilite în Codul electoral:
- buletinele de vot trebuie să fie identice: de aceeaşi mărime, formă, densitate,
culoare, cu acelaşi text;
- cabinele (camerele) şi urnele pentru vot trebuie să fie închise şi sigilate, să se
excludă prezenţa în cabine a unei alte persoane decât alegătorul;
- buletinul de vot este introdus în urnă personal de către alegător.
Votul secret este opus votului public, destul de răspândit în trecut, dar criticabil în
prezent, deoarece în cazul lui alegătorii pot fi influenţaţi prin presiuni administrative,
corupţie, alte mijloace ilicite, dispărând astfel garanţia unei democraţii sincere şi a votului
liber exprimat.
Deşi Curtea nu s-a pronunţat asupra celorlalte probleme, considerăm că votarea în
afara cabinei de vot, precum şi votarea publică constituie, o încălcare gravă a procedurii şi
conduce la influenţa independenţei deputatului, or votul secret este opus votului public 3, prin
urmare, o astfel de votare va fi cu certitudine neconstituţională.
Să examinăm o altă problemă, generată de schimbarea modului alegerilor
Preşedintelui Republicii, care a impus interpretarea prevederilor art.78 alin.(3) şi alin.(5) din
Constituţie sub următoarele aspecte4:
Când este deliberativă şedinţa publică specială a Parlamentului pentru alegerea
şefului statului:
 atunci când la şedinţă asistă majoritatea deputaţilor aleşi (52 de deputaţi) sau

2
Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 39 din 4.12.2000.
3
Ibidem.
4
Sesizarea unui grup de deputaţi în Parlament înaintată Curţii Constituţionale, prin care se solicită
interpretarea art. 78 alin. (3) şi alin.(5) din Constituţie, Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 45 din 18.12.2000.

7
  atunci când asistă cel puţin trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi (61 de
deputaţi)?
Care sunt consecinţele în cazul în care alegerile repetate pentru funcţia de Preşedinte
al Republicii Moldova nu au avut loc din cauza lipsei cvorumului de trei cincimi de deputaţi?
La interpretarea prevederilor constituţionale în contextul arătat Curtea Constituţională
aplică metodele logică, gramaticală şi sistematică şi reţine următoarele5:
Conform prevederilor art.78 alin.(l) din Constituţie, şeful statului este ales de către
Parlament prin vot secret. Prin urmare, obligaţiunea şi responsabilitatea pentru alegerea
Preşedintelui revine organului reprezentativ suprem şi legislativ al ţării.
Potrivit legii, alegerile pentru funcţia de Preşedinte se desfăşoară în şedinţă publică
specială a Parlamentului cu cel mult 45 de zile înainte de ziua expirării mandatului
Preşedintelui în exerciţiu. Caracterul special al acestei şedinţe parlamentare este determinat
de faptul că la ea se desfăşoară alegerile prezidenţiale şi se examinează probleme ce vizează
alegerile şi rezultatele lor.
Legiuitorul nu a făcut nici o specificare cu referire la numărul (cvorumul) deputaţilor
care trebuie să participe la lucrările şedinţei parlamentare speciale şi, implicit, la alegerile
prezidenţiale, pentru ca ele să fie recunoscute valide. Cuvântul "cvorum" ca noţiune juridică
înseamnă numărul minim de membri necesar, potrivit legii, pentru ca o adunare să fie valabil
constituită sau să poată lua o hotărâre valabilă. Deoarece alegerile pentru funcţia de şef al
statului se desfăşoară la o şedinţă specială a Parlamentului şi după o procedură specială, în
acest caz nu pot fi aplicate alte prevederi legale decât cele prevăzute de Constituţie. Astfel,
reiese că, drept urmare a alegerilor desfăşurate la şedinţa publică specială a Parlamentului, şef
al statului poate deveni doar candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul
deputaţilor aleşi. Având în vedere că, potrivit art. 60 alin.(2) din Constituţie, Parlamentul este
compus din 101 deputaţi, trei cincimi din numărul lor constituie 61 de deputaţi. Aşadar,
legiuitorul constituant a stabilit numărul minim de voturi ale deputaţilor (alegătorilor), pe care
candidatul trebuie să le întrunească pentru a fi ales Preşedinte al Republicii Moldova. Prin
urmare, şedinţa publică specială a Parlamentului pentru alegerea şefului statului şi alegerile
prezidenţiale vor fi valide numai în cazul în care la ele va participa un număr de cel puţin 61
de deputaţi, trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. De menţionat că art.78 alin.(5) din
Constituţie prevede de asemenea consecinţele nealegerii şefului statului după alegerile
repetate, dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei pentru alegerea noului Parlament. Clauza
constituţională, potrivit căreia alegerile repetate au loc în termen de 15 zile de la data
5
Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 45 din 18.12.2000.

8
ultimelor alegeri ordinare, la care şeful statului nu a fost ales, ne permite să tragem concluzia
că alegerile repetate pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pot fi desfăşurate de
către Parlament doar o singură dată6.
Curtea nu s-a pronunţat asupra chestiunii privind consecinţele generate de cazul în
care alegerile prezidenţiale repetate nu au avut loc din cauza lipsei cvorumului de trei cincimi
din numărul deputaţilor aleşi. Deputatul este obligat totuşi să participe la şedinţele
Parlamentului, inclusiv la alegerea Preşedintelui Republicii. Pentru deputaţi, în acest caz,
dreptul de vot se transformă în obligaţia de a vota. Prin urmare, o astfel de situaţie va putea fi
considerată ca o blocare intenţionată a alegerilor Preşedintelui, care se poate solda cu
dizolvarea Parlamentului.

1.2. Investirea în funcţie a Preşedintelui

După exercitarea controlului constituţionalităţii asupra alegerii Preşedintelui şi

validarea mandatului, candidatul pentru funcţia de Preşedinte al Republicii va depune în
termen de cel târziu 45 de zile de la alegeri, jurământul în faţa Parlamentului şi a Curţii
Constituţionale. Din momentul depunerii jurământului, noul Preşedinte intră legal în funcţie.
Jurământul este determinat de art.79 din Constituţie şi are următorul text:
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să
respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei".
Investirea Preşedintelui în funcţie se face în cadrul unei şedinţe solemne a
Parlamentului şi Curţii Constituţionale, la care participă deputaţii în Parlament, judecătorii
Curţii Constituţionale, membrii Guvernului, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, iar în
calitate de invitaţi pot participa reprezentanţii corpului diplomatic acreditaţi în Republica
Moldova, reprezentanţii cultelor, liderii partidelor politice şi ai altor organizaţii social-
politice, reprezentanţii comunităţilor naţional-culturale, conducătorii autorităţilor
administraţiei publice locale, alte personalităţi notorii atât din ţară, cât şi de peste hotare.
Ceremonia de învestitură a Preşedintelui constă din:
a) şedinţa solemnă comună a Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, care va
include:
6
Ibidem.

9
 - deschiderea şedinţei de către Preşedintele Parlamentului;
- intonarea imnului de stat;
- citirea de către Preşedintele Curţii Constituţionale a hotărârii Curţii
Constituţionale privind validarea mandatului noului Preşedinte;
- depunerea jurământului constituţional de către Preşedintele nou-ales;
- înmânarea de către Preşedintele Curţii Constituţionale a Eşarfei prezidenţiale;
- discursul de învestitură al Preşedintelui;
- intonarea imnului de stat;
b) depunerea coroanei de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare de către
Preşedintele
Republicii, Preşedintele Parlamentului, Preşedintele Curţii Constituţionale şi de către alte
persoane oficiale;
c) transmiterea puterii de către Preşedintele al cărui mandat a expirat Preşedintelui
nou-ales, în reşedinţa sa oficială;
d) recepţia oficială, oferită de Preşedintele nou-ales.

1.3. Durata mandatului

Mandatul Preşedintelui durează de la validarea acestuia până la încetarea lui. De

regulă, termenul mandatului Preşedintelui este de 4 ani şi se exercită efectiv de la data
depunerii jurământului. Acest termen se prelungeşte de drept până la depunerea jurământului
de către Preşedintele nou-ales. De menţionat şi faptul că în art. 80 alin.(3) Constituţia prevede
în mod expres încă două împrejurări ce permit prelungirea mandatului prezidenţial.
Prorogarea mandatului şefului statului are loc în situaţii excepţionale: război sau
catastrofă. Aceste situaţii fiind deosebite, preşedintele impune şi determină un regim juridic
special aplicabil tuturor persoanelor fizice şi juridice, prin urmare, este pe deplin justificată
continuarea îndeplinirii atribuţiilor preşedintelui, care este şi comandantul suprem al forţelor
armate.
Întrucât Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate
legiuitoare, iar reglementările constituţionale stabilesc că prelungirea mandatului
Preşedintelui face obiectul unei legi organice, precum şi pentru a se asigura controlul asupra
acestor circumstanţe excepţionale, aprecierea oportunităţii prelungirii mandatului şefului

10
statului este de competenţa exclusivă a Parlamentului, evitându-se astfel posibilitatea ca
Preşedintele să-şi aroge împuterniciri suplimentare.
În virtutea prerogativelor sale, şeful statului poate influenţa, printr-un mesaj, luarea
acestei măsuri, argumentând şi detaliind situaţia gravă în care se află ţara. Legea organică de
încuviinţare a prelungirii mandatului Preşedintelui, în cele două situaţii, trebuie să stipuleze
limitele acestei prelungiri (încetarea ostilităţilor, înlăturarea consecinţelor catastrofei).
Cu referire la numărul mandatelor pe care poate să le deţină o persoană Constituţia
stabileşte în art. 80 că nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte decât pentru
cel mult două mandate consecutive. Această prevedere constituţională generează discuţii şi
conturează două concepte referitoare la consecutivitatea ocupării funcţiei de Preşedinte.
Primul concept, pe care îl considerăm conform cu sensul şi spiritul Constituţiei, rezidă
în exercitarea funcţiei de Preşedinte de una şi aceeaşi persoană pe parcursul a două mandate
consecutive, fiind imposibilă întreruperea acestora. Cu alte cuvinte, o persoană care a
candidat pentru al doilea mandat şi nu a câştigat alegerile, nu mai poate niciodată să pretindă
la funcţia de Preşedinte. Prin această modalitate este exclusă posibilitatea unor răfuieli
politice sau a revanşismului politic, prin urmare, se asigură o stabilitate politică.
Al doilea concept se referă la posibilitatea deţinerii funcţiei de Preşedinte pentru două
mandate consecutive, după o întrerupere pentru o perioadă de cel puţin un mandat aceeaşi
persoană poate candida din nou la funcţia de Preşedinte. Confuzia apare la compararea
variantei oficiale şi variantei traduse a textului din Constituţie. Varianta oficială a textului
constituţional are formula care stabileşte imperativ: decât pentru cel mult două mandate
consecutive. Prin această traducere se omite semnificaţia cuvântului decât.
Limitarea deţinerii mandatului îşi pierde importanţa odată cu schimbarea modului de
alegere a Preşedintelui Republicii. Limitarea este relevantă atunci când Preşedintele este ales
de popor prin vot direct, deoarece este necesar de a asigura democraţia şi pluralismul politic.
Semnificaţia acestei limitări devine inutilă atunci când Preşedintele este ales de Parlament,
deoarece este firesc ca liderul partidului care a obţinut majoritatea absolută în Parlament să fie
ales Preşedinte al Republicii, în cazul în care o formaţiune politică va câştiga alegerile
parlamentare de mai multe ori, este logic ca persoana care se află în fruntea acestei formaţiuni
să poată pretinde la funcţia de Preşedinte fără limitare a numărului de mandate, prin urmare,
prevederile art. 80 din Constituţie vor trebui revizuite.

11
 1.4. Vacanţa şi interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii

Mandatul Preşedintelui ţării în mod normal încetează odată cu expirarea termenului de

4 ani rezervat unui mandat, însă mai pot apare situaţii, care să determine încetarea mandatului
înainte de expirarea acestui termen, astfel apare vacanţa funcţiei. Aceste situaţii pot fi
determinate de:
 demisie;
 demitere din funcţie;
 imposibilitatea definitivă de a-şi exercita atribuţiile;
 deces.
Aceste situaţii mai pot fi clasificate ca împrejurări voluntare, apărute din propria
iniţiativă a Preşedintelui prin demisionare ori demiterea acestuia din funcţie de către
Parlament, sau naturale, prin care intervine imposibilitatea definitivă de a-şi exercita
atribuţiile ori decesul.
Demisia constă în manifestarea unilaterală de voinţă a Preşedintelui Republicii, prin
care acesta hotărăşte să renunţe la funcţia sa. Nu se prevede nici o condiţie pentru producerea
efectelor juridice ale acestui act, care pune capăt înainte de termen mandatului şefului statului.
Demisia şefului statului intervine în urma unei cereri adresată Parlamentului care se pronunţă
asupra ei.
Demiterea din funcţie a Preşedintelui poate avea loc în cazul săvârşirii unor fapte
grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, sau în cazul săvârşirii unei infracţiuni, în
astfel de cazuri punerea sub acuzare a şefului statului sau suspendarea lui din funcţie se face
de Parlament, cu votul a 2/3 din deputaţii aleşi.
Suspendarea din funcţie a Preşedintelui intervine pentru infracţiunile comise şi
durează până la judecarea acestuia de către Curtea Supremă de Justiţie. Rămânerea definitivă
a sentinţei de condamnare atrage demiterea de drept a Preşedintelui din funcţie: în aceste
cazuri constatarea circumstanţelor care justifică demiterea Preşedintelui de către Curtea
Constituţională nu este necesară.

12
 2. Sarcinile şi atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova

Limitele sarcinilor Preşedintelui sunt determinate de ipostazele acestuia; prevederile

constituţionale îl determină ca şef al statului7 şi ca şef al executivului8. Astfel, ca şef de stat, în
primul rând, Preşedintele are funcţia de reprezentare 9 a statului. Prin reprezentare înţelegem
posibilitatea şefului statului de a vorbi din numele poporului atât în exteriorul ţării, cât şi în
interiorul ei. Această reprezentare se realizează la încheierea tratatelor internaţionale, la
acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai republicii, prin aprobarea,
înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice ori acreditarea
reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Moldova. Pe plan intern, funcţia de şef
de stat, tradiţional, presupune dreptul de conferire a decoraţiilor şi titlurilor de onoare, de
acordare a celor mai înalte grade militare, de numire în anumite funcţii publice etc.
Ca şef al executivului, Preşedintele Republicii are sarcina de a garanta suveranitatea,
independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării, ceea ce presupune, în mod
logic, ca Preşedintele să fie "comandantul suprem al forţelor armate", cum se arată în art. 87
alin.(l) din Constituţie, în vederea realizării acestei sarcini, Preşedintele este învestit cu
atribuţii în domeniul apărării (declararea mobilizării, respingerea agresiunii armate) şi în
situaţii excepţionale (instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu).

Sfera atribuţiilor
Parcurgând reglementările legii supreme, constatăm că atribuţiile Preşedintelui se
referă la diverse domenii ale vieţii statului, acestea pot fi determinate în funcţie de criteriile
care stau la baza lor. Astfel, atribuţiile Preşedintelui pot fi grupate în:
- atribuţii de garantare a suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii
statului;
- atribuţii privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice;

7
Articolul 77 alin. (1) din Constituţie
8
Constituţia nu face referire directă la faptul că Preşedintele Republicii este şeful executivului, însă această
calitate se deduce din rolul şi locul lui în sistemul puterii executive. Astfel, Preşedintele este plasat în vârful
celorlalte autorităţi executive; are atribuţii de propunere a candidaturii Primului-ministru şi numeşte Guvernul;
poate emite acte obligatorii şi pentru Prim-ministru; prin promulgare dispune Guvernului de a executa legile.
Prin faptul că personifică statul în relaţiile de reprezentare externă şi internă, face ca ce! puţin formal să se
considere că Preşedintele este şeful executivului, deşi o analiză minuţioasă a acestei probleme în lumina
modificărilor aduse Constituţiei prin Legea nr. 1115-XIV din 7 iulie 2000, poate înclina spre concluzia că există
doi şefi ai executivului, Preşedintele Republicii şi Prim-ministrul.
9
Popa, Vasile. Dreptul public. Chișinău: Editura AAP, 1998, p. 340.

13
 - atribuţii în domeniul politicii externe;
- atribuţii în domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii publice;
- atribuţii privind numirea şi revocarea unor funcţionari publici;
- atribuţii privind legiferarea;
- alte atribuţii.

3. Actele Preşedintelui

Conform art.94 din Constituţia Republicii Moldova în exercitarea atribuţiilor sale,

Preşedintele Republicii Moldova emite decrete ca acte juridice, care pot avea caracter
normativ sau individual, însă de regulă (pornind de la atribuţii) au caracter individual.
Decretele sunt acte obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului şi se publică în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Unele decrete ale Preşedintelui Republicii
Moldova, cum ar fi cele cu privire la reprezentanţii diplomatici şi misiunile diplomatice sau în
domeniul apărării, securităţii şi ordinii publice, se contrasemnează de către Prim-ministru.
Deşi în temeiul art.84 din Constituţia Republicii Moldova Preşedintele Republicii poate lua
parte la lucrările Parlamentului şi poate adresa mesaje cu privire la principalele probleme ale
naţiunii.
La analiza problematicii actelor Preşedintelui este necesar să facem o distincţie între
actele exclusiv politice şi actele juridice, la care se referă art. 94 alin.(l) din Constituţie.
Formularea din text: "În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele emite decrete care se
publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova ", trebuie privită într-un sens strict. Deşi
legiuitorul constituant foloseşte o formulare generică, în realitate nu a avut în vedere toate
atribuţiile Preşedintelui, fiind concluzia logică şi rezultând dintr-o interpretare sistematică a
Constituţiei.
Una din formele constituţionale de comunicare a Preşedintelui cu Parlamentul este
mesajul, care apare ca un act exclusiv politic. Ar fi dificil să se spună că mesajul adresat
Parlamentului, la care se referă art. 84 alin.(2) din Constituţie, trebuie adresat numai prin
emiterea unui decret, publicat obligatoriu în Monitorul Oficial, nepublicarea atrăgând
inexistenţa decretului, adică a mesajului.
Mesajele sunt adresate personal de Preşedinte ori acestea se adresează Parlamentului
prin reprezentanţii săi. Dacă am face o interpretare în exclusivitate formală, atunci, conform

14
normelor art. 94 alin.(l) din Constituţie, prezentarea unui mesaj Parlamentului nu s-ar putea
face decât după publicarea acestuia în Monitorul Oficial, căci numai atunci el există, ceea ce
este absurd.
În problema actelor s-a încetăţenit practica prin care Preşedintele, printr-un demers,
remite Parlamentului spre reexaminare legile asupra cărora are obiecţii. Anume actul prin
care Preşedintele trebuie să remită legea spre reexaminare Parlamentului a făcut obiectul
discuţiilor dintre Preşedinte şi Parlament, soldându-se cu o adresare către Curtea
Constituţională pentru o interpretare oficială a prevederilor art. 93 din Constituţie.
Cu ocazia examinării acestei probleme, Curtea relevă că într-adevăr textul art. 93 din
Constituţie nu prevede modalitatea prin care şeful statului trimite Parlamentului legea spre
reexaminare, iar decretele emise de Preşedinte, potrivit art. 94 din Constituţie, sunt obligatorii
pentru executare pe întreg teritoriul statului şi, de regulă, ele au caracter normativ. Obiecţiile
şefului statului asupra unei legi, indiferent de natura lor, nu sunt obligatorii pentru Parlament.
Aceasta rezultă din textul art. 93 alin.(2) din Constituţie, care prevede dreptul Parlamentului
de a-şi menţine în procesul reexaminării legii hotărârea adoptată anterior. Reexaminarea legii
este obligatorie pentru Parlament, iar obiecţiile invocate de Preşedinte înseamnă, de fapt,
refuzul şefului statului de a promulga legea.
Prin urmare, art. 93 din Constituţie dă posibilitate Preşedintelui să trimită legile cu
obiecţiile sale spre reexaminare Parlamentului printr-un demers scris10.
De asemenea, printr-un mesaj, Preşedintele aduce la cunoştinţa Parlamentului
măsurile luate pentru respingerea agresiunii armate îndreptate împotriva ţării etc.
Semnificative în acest sens sunt stipulările constituţionale care impun informarea neîntârziată
a Parlamentului în toate cazurile, ceea ce exclude ideea de a aştepta publicarea mesajului în
Monitorul Oficial.
Din coroborarea prevederilor art. 94 şi art. 87 din Constituţie se înţelege că măsurile
pe care le ia Preşedintele pentru respingerea agresiunii vor lua, în principal, forma unor ordine
către comandamentele armatei, adică a unor acte juridice, care nu pot fi decât decrete
prezidenţiale, supuse regulii contrasemnăm de către Primul-ministru, evident şi publicării în
Monitorul Oficial.
În concluzie, vom reţine că Preşedintele emite decrete, ca acte juridice, şi mesaje,
declaraţii, apeluri etc., ca acte exclusiv politice.

10
Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 9 din 26.02.1998.

15
 De regulă, cele mai importante decrete ale Preşedintelui sunt contrasemnate de către
Prim-ministru. Acestea ţin de domenii deosebit de importante şi pentru realizarea cărora
Guvernul este responsabil nemijlocit. Domeniile respective sunt determinate expres de
Constituţie, în art. 86 alin.(2) (acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici), şi în
art. 87 alin.(2), (3) şi (4) (respingerea agresiunii armate), contrasemnarea în aceste cazuri
intervine în virtutea prevederilor art. 94 alin. (2). Toate celelalte decrete nu se supun
procedurii contrasemnării şi intervin în diverse domenii a căror administrare este pusă în
seama Preşedintelui.
Contrasemnarea este o instituţie juridică, prin care se produc efecte juridice asupra
actului contrasemnat, adică determină legalitatea şi valabilitatea acestuia, în cazul nostru a
decretului Preşedintelui. Această instituţie determină o interdependenţă dintre şeful statului şi
Guvern, generată de regula fundamentală a guvernării democratice, potrivit căreia executivul,
prin contrasemnarea de către Primul-ministru a decretelor Preşedintelui, îşi asumă
răspunderea politică pentru acestea.
Contrasemnarea actelor emise de şeful statului are o dublă semnificaţie. O latură a ei
rezidă în autentificarea decretului care îi conferă formă legală. Autentificarea se exprimă prin
certificarea semnăturii şefului statului şi constatarea că actul este emis conform regulilor
stabilite pentru activitatea sa. Ea este o garanţie că şeful statului nu îşi depăşeşte competenţele
atribuite prin Constituţie şi lege. Cealaltă latură a contrasemnării este determinată de
caracterul regimului politic al statului, când Primul-ministru, contrasemnând decretul
prezidenţial, îşi asumă responsabilitatea politică pentru acest act, oferă o garanţie a
responsabilităţii politice a Guvernului faţă de Parlament.
Această procedură conferă prerogativelor şefului statului o valoare semnificativă,
constituind o modalitate suplimentară de a influenţa prin puterea de reglementare activitatea
guvernamentală, în cazul necontrasemnării actului acesta devine nul. În fapt, contrasemnarea.
este o condiţie esenţială a validităţii actului contrasemnat, iar prin contrasemnarea decretelor
Preşedintelui de către Primul-ministru se înţelege angajarea responsabilităţii politice a
Guvernului faţă de Parlament şi a responsabilităţii juridice a Primului-ministru pentru
aplicarea decretelor emise 11.
Totodată, este de neconceput ca Preşedintele să se prevaleze de calitatea de comandant
suprem al forţelor armate pentru a fi exonerat de răspundere ca autoritate politică, cum este de
neconceput ca lipsa de fermitate a Preşedintelui, în calitate de comandant al forţelor armate,
inclusiv în luarea măsurilor pentru respingerea unei agresiuni armate îndreptate împotriva
11
Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 18.03.1999.

16
ţării, să nu reprezinte temiei al declanşării răspunderii sale ca om politic şi autoritate a
statului, fie în condiţiile art. 89 pentru săvârşirea unor fapte pentru care se va decide
demiterea din funcţie, fie în baza art. 81 fiind acuzat de comiterea unei infracţiuni în legătură
cu aceasta.

Concluzii:
Prin prisma aspectelor enunțate, pot afirma faptul că dezvoltarea conținutului normativ
al Constituției este într-o continuă schimbare, fiind determinată de o serie de factori sociali și
politici, iar faptul că Legea fundamentală a statului s-a soldat cu o serie de tentative de
revizuire este condiționată de unele imperfecțiuni și inexactități care devin un obstacol
seminificativ în procesul de guvernare. Acest lucru este deductibil și din evoluția Articolului
78 privind procedura de alegere a Președintelui, care, pe parcursul anilor, de la adoptarea
Constituției, a reușit să fie supus modificărilor într-o maieră repetată.

Preşedintele Republicii Moldova, în activitatea sa complexă, poate să întrunească şi

acte cu un caracter politic: mesaje, declaraţii, apeluri, demersuri, scrisori. Aceste acte cu un
caracter exclusiv politic, deşi nu produc careva efecte juridice, au totuşi o importanţă
deosebită pentru îndeplinirea atribuţiilor care vizează independenta, unitatea şi integritatea
statului, precum şi pentru atribuţiile de reprezentare a statului pe plan intern şi extern.

Președintele nu este doar un simplu demnitar , chiar dacă e vorba de o republică

parlamentară el este un garant al suveranității, independenței și integrității teritoriale el are
obligație legală cât ți morală să ia atitudine de fiecare dată cand acestea sunt puse în pericol ,
să aducă la cunoștință cetățenilor și să ceară sustinerea lor, să intreprindă toate atribuțiile
legale de a realiza atribuțiile legale de protejare a intereselor statului, un simbol ce nu doar
semnează acte dar se implică în promovarea respectării drepturilor omului, protejarea
intereselor statului prevăzute de constituție și nu interesele particulare.

17