Sunteți pe pagina 1din 135

Magie si vrajitorie

PACATUL APELĂRII LA VRĂJITORII, FARMECE, DESCÂNTECE


SI ALTE LUCRURI DIAVOLESTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBANDIRII UNUI AJUTOR

Trebuie să fim constienti ca există cele două realităti: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne
mântuiască, însă satana nu doreste mântuirea noastră si vrea să ne ducem cu el în infernul cel vesnic. De aceea
întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala
aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite
înfătisări, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucrează prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a
distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiti, cu mintea pervertită si întunecată de patimi. Oamenii
vrăjitori, spun Sfintii Părinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se
leapădă de Dumnezeu încă din această viată, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină
toată viata, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe.

Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să
se spovedească la el o vrajitoare cam de 60 de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce
facuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăsirea acestor păcate. Unul
din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăsi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împârtăsania,
deoarece nu avea cum să o poată împărtăsi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i
că nu va mai trăi atâtia ani si va muri neîmpărtăsită. Si biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la
satana, după ce a iesit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât
s-a izbit cu capul de o stâncă si a murit pe loc. La înmormântare, bineînteles că a fost chemat preotul ce o
spovedise. El o cunostea foarte bine pentru că tocmai o spovedise si si-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a
facut un asemenea rău. Toată viata săraca femeie slujise satanei si iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la
el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când
citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârsitul rugăciunii, incredibil,
trupul acelei femei vrajitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. In urma acestei întâmplări preotul
acela care avea o viată de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune.
Dumnezeu i-a descoperit că satana si-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Asa cum fiecare om în
momentul încetării din viată trece prin niste judecăti ale lui Dumnezeu, asa a arătat că vrajitorii sunt cei mai
aspru pedepsiti. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu si s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor
îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăti.

Este o mare greseală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorintă în casă. Se poate
îndeplini pe moment acea dorintă cu puterea satanei, însă nu are viată lungă, nu poate avea un efect îndelungat.
Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinti si-au căsătorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte
bine pe moment, însă nu a durat mult timp si a venit inevitabila despărtire. Trebuie să fim constienti că diavolul
nu ne face nici un bine pentru viata noastră. Tot binele săvârsit prin vrăji nu numai că nu are viată lungă, ci si
distruge totul. Trebuie să ne ferim a merge la vrăjitori ca si cum am pune mâna pe foc

1
Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfîntele Canoane
(Molitfelnicul Mare de Chisinău, ed.1820, pag.501-527.)

1. Fermecătorii sau vrăjitorii, 20 de ani să nu se împărtăsească.


2. Cei care se duc la fermecători, 6 ani să nu se împărtăsească.
3. Cei care dau în cărti, care dau cu bobii, care ghicesc în cafea, care dau cu ghiocul, care descântă si cei
care se duc la ei; cei care poartă talismane, mărtisoare, buruieni descântate sau altceva de acest fel; cei
care pun semne la copii si la vite să nu se deoache, 6 ani să nu se împărtăsească.(Canonul 61 Trulan.)
4. Cine cheamă vrăjitori sau fermecători pentru a face rău altora, ca un ucigas se socoteste si 20 de ani să
nu se împărtăsească.(Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare.68.)
5. Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari.) ,
homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia
lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu
femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica
plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească.
6. Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriti sau văduvi desfrânează.), sapte ani să nu se
împărtăsească.
7. Cine va curvi cu sora lui de un tată si de o mamă, 20 de ani să nu se împărtăsească.
8. Cine va curvi cu nora sau cu mama soacrei, 11 ani să nu se împărtăsească.
9. Cine va curvi cu cumnata lui sau cu vara primară, 10 ani să nu se împărtăsească.
10. Cine va curvi cu a doua vară, 9 ani să nu se împărtăsească.
11. Cine va curvi cu nasa care 1-a botezat, 20 de ani să nu se împărtăsească.
12. Cine va curvi cu cumătra, adică cu mama nasei care a botezat, cine va curvi cu două surori sau, femeia,
cu doi frati, 11 ani să nu se împărtăsească.
13. Cine va curvi cu mama vitregă si cine a desvirginat o fecioară mai mică de 12 ani, acela 12 ani să nu se
împărtăsească.
14. Cel ce a curvit cu femeia sa peste fire(împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi
fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), să nu se împărtăsească 15 ani; la fel si femeia se
canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească.
15. Cel ce s-a căsătorit a doua oară, 1 an să nu se împărtăsească.
16. Cel ce s-a căsătorit a treia oară, 10 ani să nu se împărtăsească; iar de are copii si are sub 40 de ani, 5 ani
să nu se împărtăsească. Dacă a trecut de 40 de ani si are copii, să nu i se mai îngăduie a treia căsătorie.
17. A patra căsătorie nu este îngăduită; iar dacă cineva a încheiat-o, acea căsătorie să se desfacă si 8 ani să
nu se împărtăsească.
18. Dacă se va împreuna cineva înainte de cununia religioasă, 1 an să nu se împărtăsească.
19. Dacă cineva va curvi cu mama logodnicei lui sau cu o altă rudă a ei, acea căsătorie se opreste.
20. Cel ce a facut malahie (Onania), 40 de zile să mănânce hrană uscată si să facă câte o sută de mătănii pe
zi, si cu mare căintă în suflet hotărându-se de a nu mai gresi; se poate împărtăsi cu Sfintele Taine. Dacă
nu îndeplineste canonul arătat mai sus, 1 an să nu se împărtăsească.
21. Femeia fiind în timpul periodului, adică în zilele necurătiei ei, să nu se împreune cu bărbatul si nici în
biserică nu poate să intre, însă ia anaforă si aghiazmă, ori să sărute sfintele icoane, mai înainte de opt
zile, adică mai înainte de a fi trecut periodul ei. Dacă femeia, după opt zile nu s-a facut bine, atunci mai
prelungeste timpul până s-a facut deplin sănătoasă. In duminici si sărbători, miercuri si vineri si în cele
patru sfînte posturi de peste an, sotul ei si sotia să se păstreze în curătie ( Pentru duminici si sărbători
sotul si sotia să nu aibă împreunare de vineri orele 24 si până duminică orele 17. Cei căsătoriti dorind să
se împărtăsească la praznice, sărbători duminica, sau în oricare alt timp să aibă 7 zile. fără împreunare

2
înainte si trei zile după împărtăsanie. Cei tineri. însă, de curând căsătoriti, pot să se împărtăsească cu trei
zile de curătie mai înainte de a se împărtăsi, si o zi după aceea.).
22. Cei care fac malahie unul cu altul sau femeie cu femeie, 80 de zile să se canonisească mâncând hrană
uscată în toate zilele si facând câte o sută de mătănii pe zi. De nu va împlini acest canon, 2 ani să nu se
împărtăsească si să facă câte o sută de mătănii pe zi.
23. Cel ce a ucis de bunăvoie, 20 de ani să nu se împărtăsească.
24. Cel ce a ucis fară voia lui (din greseală), 10 ani să nu se împărtăsească.
25. Cel ce a ucis în război sau apărându-se de tâlhari, 3 ani să nu se împărtăsească.
26. Cel ce de bunăvoia lui s-a lepădat de Hristos si revine, la sfârsitul vietii lui să se împărtăsească.
27. Cel ce din cauza chinurilor s-a lepădat de Hristos, 8 ani să nu se împărtăsească.
28. Cel ce a furat si singur a spus fapta sa, după ce va înapoia cele furate, 1 an să nu se împărtăsească; iar
dacă a fost descoperit de altii, 2 ani să nu se împârtăsească si să înapoieze cele furate sau costul lor, dacă
nu le mai are.
29. Jefuitorii de morminte, 10 ani să nu se împărtăsească.
30. Furtul de cele sfinte, fie din biserică sau din altă parte, 15 ani să nu se împărtăsească.
31. Călcătorii de jurământ, ca si cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăsească.
32. Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica
Ortodoxă).
33. De se va căsători un bărbat cu o femeie evreică sau o femeie ortodoxă cu un bărbat evreu sau cu bărbat
eretic, sau bărbatul ortodox cu femeie eretică, acea căsătorie să se desfacă; dar dacă iudeul sau ereticul
primeste credinta ortodoxă, atunci căsătoria să rămână încheiată.
34. De va muri pruncul nebotezat din neglijenta părintilor, acestia 3 ani să nu se împărtăsească si să facă
câte o sută de mătănii pe zi.
35. Femeia care si-a omorât pmncul fară să vrea, în timpul somnului, 7 ani să nu se împărtăsească.
36. Femeile care îsi omoară pruncii în pântece, care avortează sau fac raclaj, 10 ani să nu se împărtăsească,
iar dacă se feresc să nu facă copii, 1 an să nu se împărtăsească.
37. Femeia care pierde pruncul fară voia ei, 1 an să nu se împărtăsească.
38. Cel ce ocărăste sau batjocoreste pe cineva, trei zile să se afurisească si să mănânce numai pâine cu apă.
pentru că: " ... cel ce va zice fratelui meu nebun, vinovat este de gheena focului " (Matei XIII, 12).
39. De va avea cineva vrajbă asupra altuia si unul dintre ei moare fară ca ei să se fi împăcat, cel rămas în
viată se opreste de la Sfânta Impărtasanie 1 an, si timp de 40 de zile va merge la mormântul celui mort
si-si va cere iertare cu lacrimi de durere, si va face câte 50 de mătănii pe zi.
40. Dacă va ocărî si va batjocori cineva pe părintii săi, cu greu canon să se canonisească, iar dacă îi va bate,
pe unul ca acela numai arhiereul, iar la mare nevoie si preotul, poate a-l dezlega de acel mare păcat si
numai după ce si-a împlinit canonul ce i-a fost dat si numai după ce si părintii lui iarăsi 1-au primit si 1-
au iertat.
41. Părintii care îsi neîndreptătesc copii, pe unii iubindu-i iar pe altii defâimându-i, desi ei sunt cu bună
cuviintă, si nu le impart drept zestrea ce li se cuvine, dacă nu se vor îndrepta să fie lipsiti de Sfânta
împărtăsanie si lepădati de Biserică, adică să se afurisească.
42. Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul
ca acela va fi dat anatemei si lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime si la un
loc cu Iuda va fi partea lui si 2 ani să nu se împărtăsească, chiar de 1-ar lerta preotul, căci zice Scriptura:
"Pe mai marele poporului tău să nu-1 vorbesti de rău".
43. Cel învrăjbit cu cineva, mai înainte de a se împăca, nu poate intra în biserică si nici să trimită prinos si să
facă câte 50 de mătănii pe zi până ce se va împăca cu cel pe care 1-a supărat, cerându-si iertare cu toată

3
umilinta, iar dacă acela este vinovat si tot el nu vrea să se împace, vina rămâne asupra lui, iar acesta nu
mai este sub canon.
44. Dacă va mânca cineva de dulce miercurea sau vinerea precum si în Postul Pastelui, 2 ani să nu se
împărtăsească (Fără numai cei ce au pogorământ deoarece sunt în armată, pe santiere, în cămine etc.).
45. Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii,
baptistii si altii de acest fel, dau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă
nu.se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.
46. Dacă va lucra cineva în duminici sau în sărbători, să se afurisească, fară numai dacă va face aceasta fară
voia lui.
47. Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este
greu bolnav, încât să nu poată iesi din casă.
48. Dacă a stiut cineva despre altul că păcătuieste si nu 1-a oprit, cu toate că putea să-1 oprească, unul ca
acela să se canonisească, la fel cu acela care a săvârsit păcatul.
49. Dacă cineva se împodobeste ca să facă sminteală si se dă cu mirodenii, dacă îsi vopseste părul, unghiile,
fata, sprâncenele si buzele, să se afurisească (Canonul 103 Trulan).
50. Sinucigasului nu i se face prohodire (înmormântare cu preot) si nici în cimitir nu se îngroapă; aceasta
însă numai dacă n-a fost inconstient (nebun) când s-a sinucis.
51. Dacă cineva ar vrea să intre în cler, dar a căzut în vreunul din păcatele prevăzute mai sus la punctele: 1
până la 19 inclusiv, de la 23 si până la 27 inclusiv, acela nu se mai poate face preot.

Extrase din " ÎNDRUMĂTORUL BUNULUI CRESTIN " (editia 1997) - de Arhimandrit GHERONTIE
GHENOIU

DESPRE FARMECE, VRAJITORIE , ASTROLOGIE SI MAGIE

Părinte Cleopa, ce este vrajitoria si de câte feluri este?

Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu
scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atât la poporul evreu in timpul Legii
Vechiului Testament, cât si la crestinii din Legea Darului, până in vremea noastra. în Legea Veche a cerut
ajutorul diavolului, apelând la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori
au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.

După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume: Vrăjitoria
propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri
pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin
semnele din palmă, numită chiromantie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).

Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a
pedepsi pe cei ce suntinviată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din
timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele

4
noastre se practică descântecul în rândul credinciosilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte
amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt "vrăjiti" etc.

Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea
pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesmmte clericale, cheia bisericii, cenusa din
cădelnită, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc.
Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărti, prin invocarea ajutorolui
diavolesc, numită popular "ursită".

Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită "iconoscopia" în acest fel de vrăjitorie intră si visurile, zodiile,
ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului,
mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, ate,
chei, obiecte (amulete) sau bucâti de stofa vopsite spre păzirea de boli, de primejdii si de pagube, după ce mai
întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare
prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din
pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în
zilele noastre.

Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea
celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului.
Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

lată câteva din cele mai obisnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate si în zllele noastre, pe
care le combatem si de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavolesti care amăgesc si însală pe multi crestini
spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, sâ ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea si harul lui
Dumnezeu?

Să se stie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufâcători. Ei nu
pot niciodatâ sa facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase însala pe cei necredinciosi si slabi în
credintă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au
putut să vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise
în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se
vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli?
Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul
nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să înghete si zăpada să încălzească, decât diavolul să te
vindece pe tine cu adevărat" (Impărtire de grâu,pag.324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptătiti, sau avem pagube, sau feciori de
căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt
vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul
nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

5
Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?

Cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duliului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu si cer
ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adică,
lasă apa cea vie, preotul si harul mântuirii din Biserică si, pentru interesele lor pătimase si omenesti cer ajutorul
vrajmasilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor si vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr si primesc în loc minciuna,
căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună si amăgire diavolească. Un păcat asa de mare împotriva Duhului
Sfânt nu se iartă celor vinovati nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu
se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de
răutăti si primejdii. Mai întâi, mustrarea constiintei că au lăsat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrăjmasului lui
Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai multi ani de la Sfanta împărtăsanie, de la 7 pâna la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce
cred si aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului.
Apoi, cei ce fac vraji si cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji si
aleargă la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt
pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferintă în familia lor, cu pagube si neîntelegere, cu sărăcie
si moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot si nu-si plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se
pot mântui.

Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, "se
leapădâ cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrajmasului, iar dacă
mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădati de credintă, spre vesnica
lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Ce canon rânduiesc Sfintii Pârinti vrajitorilor si celor ce aleargă la vrăji?

Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dă
vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor". (Sfantul Vasile 72; Sfântul Grigore de
Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigasilor de oameni si a celor lepădati de Dumnezeu,
adică îi opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. în canonul 65, acelasi Sfânt Vasile cel Mare, zice: "femeia ce
va fermeca pe străini si pe ai săi (se opreste de cele sfînte) ani 9 si metanii 500 pe zi.

lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta împărtăsanie pe cei ce merg la ghicitori, la
cărti de joc si altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. lar "dacă vor stărui în acestea si
nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzătoare si păgânesti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică,
precum si Sfîntele Canoane învată..." "Sfantul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor si al celor ce aleargă
la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă tin post
zilnic până la orele 3 după masă si fac câte 250 de metanii pe zi.

Dar si Sfanta Scriptură arată cât de greu pedepseste Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe
fermecatori nu-i lăsati să trăiască (lesire 22, 18). Si iarăsi zice: Si bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor
face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoî cu pietre să-i ucideti că vinovati sunt
(Levitic 29, 27) Si iarăsi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească in urma lor, Eu
voi întoarce fata Mea împoiriva sufletului aceluia sî-l voi pierde din poporul lui(Levitic 20, 6).

6
Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară si grea în Babilon, că "trecea pe fiii lui
prin foc si facea descântece si felurite vraji si a facut grăitori din pântece si vrajitori si a înmultit a face rău
înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărătie" (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit
Dumnezeu cu pierderea împărătiei si cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu si a chemat femeie
grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte
tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.

Spuneti-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se numeste "deschiderea pravilei",
care se obisnuieste astăzi la credinciosi.

Vrajirea cu lucruri si cu cărti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheamă "ghitia". Acesti vrăjitori
amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi si cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului si către
sfmti, ca să poată însela mai usor pe cei slabi în credintă. Acest fel de vrăji îl obisnuiesc mai ales femeile cele
rele, bătrânele si tigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

lată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: "Tu zici că bătrâna aceea este crestină si omul acela este
ghicitor crestin si când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al
Născătoarei de Dumnezeu si al sfintilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îti răspund că pentru aceasta se cuvine
mai cu seamă să urăsti pe femeia cea rea si pe acel rău fermecător si ghicitor (din cărti) 5 fimdcă folosesc spre
ocară si necinste numele lui Dumnezeu.

Crestini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că si diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot
diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este crestină femeia care a descântat si nimic alta nu zice, fară
numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc si mă întorc de la ea, că întrebuintează numele
lui Dunmezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa crestina, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor"
(Hristoitia, op. cit p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor cărti sfinte, se opresc de împărtăsanie până la 7 ani, pentru că
Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt si este pentru rugăciune, iar nu
pentru ghicit si câstigat bani spre osândă. Acelasi păcat fac si unii preoti care "descid cartea cum se spune în
popor, si cad sub grea osândă, atât ei, cât si cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pentru ce au căzut crestinii în vrăjitorie?

Pentu că a slăbit în ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-si
împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Slânta Scriptură să vadă ce
osândă ajung pe cei vrajitori si pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi si nu
cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai aleargă unii crestini la ghicit pentru că au uitat fagăduintele pe
care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, si de toate lucrurile lui, si de toată
slujirea lui... De asemenea, mai aleargă crestinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineste cererea lor la
Bisericâ sau pentru că uită de moarte si de ziua judecătii lui Hristos.

De aceea, Sfîntii Părinti ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică si la preoti, iar nu la
diavoli si la slugile lor. lar Sfantul loan Gură de Aur ne sfatuieste, zicând: "Vă rog, fiti curati de această
înselăciune... si când voiesti a călca pragul casei tale, sâ zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, si
de cinstirea ta, si de slujirea ta si mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu iesi din

7
casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, si împreună cu aceste cuvinte fa si semnul
crucii pe fruntea ta. Că asa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va
putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot crestinii sâ se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfanta Biserică,
nu va cere niciodată ajutorul diavolului si al vrăjitorilor, care sunt vrăjmasii lui Dumnezcu.

Deci, cei ce au credintă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi in credintă, care au cerut
vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat si să ceară
canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să
se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa
cu răbdare si cu credintă se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfânt.

Ce sunt visurile si vedeniile, care este deosebirea între ele si de câte feluri sunt?

Vă răspund cu cuvintele Sfântului loan Scărarul, care zice: "Visul este miscarea mintii în vremea nemiscării
trupului. lar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este iesirea
mintii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fară ipostas (nereal) " ( Filocâlîa vol. IX, Cuvântul
3, p. 75) lată dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise si vedenii bune si rele. lar deosebirea
dintre ele este aceasta: Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare,
numai la cei ce sunt cu totul desăvârsiti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, căruia i s-a
arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria în Egipt. Visele
bune vin de la îngeri si ne amintesc de moarte si de osândă, iar după ce ne desteptăm, ne îndeamnă la rugăciune
si la pocăintă. Dimpotrivă, visele si nălucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti în îngeri de lumină sau în sfinti,
care ne amăgesc în somn că suntem buni si vrednici de rai; iar după ce ne desteptăm "ne scufundăm în mândrie
si în bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Este păcat să creadă crestinii în vise si vedenii?

Spune Sfântul loan Scărarul că "cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa si încearcă s-
o prindă" Tot el spune, că "diavolii slavei desarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca niste vicleni, cele
viitoare si ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm si ne mândrim cu gândul, ca
si cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, acestia s-au făcut adeseori prooroci
mincinosi. Si mai departe zice: "Diavolii nu stiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunostintă de mai înainte, căci si
doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte". Apoi încheie, zicând" Când începem să credem în visele
diavolilor, ei îsi bat joc de noi, chiar când suntem treji.

Cel ce crede visurilor si nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof' (
Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Deci, este păcat să credem în visuri si în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte usor diavolii si ne aruncă în
păcatul cel cumplit al mândriei si al slavei desarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui
Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amăgit pe multi crestini si călugări, aruncându-i apoi în

8
prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totusi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic si
să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieste Dumnezeu.

Din câte pricini se înseala oamenii de vedenii si de visuri desarte?

Din sapte pricini se însală crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume: din mândrie,
din slavă desartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor, din cauza
râvnei nesocotite a unor crestini, care se roagă si postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfantul Isaac
Sirul: "Cu mare boală boleste cel ce are râvna cea rea" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a
amăgirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si îndărătnicia unor credinciosi, mai ales a celor
mândri, din care cauză usor sunt vânati de diavolul; a sasea pricină vine din cauza vietii de sine ascunse a unora
si din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se însală crestinii cu visuri si
vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.

Despre acestea spune si înteleptul Sirah, zicând: "Visurile cele rele sunt desertăciune, ca vrajile si descântecele,
si pe multi visurile i-au înselat si au căzut toti cei ce au nădăjduit într-însele" (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede
lesne in visuri si în vedenii, fară multă cercetare si sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji si
descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta împărtăsanie.

Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului


- de Danion Vasile

Despre cunoasterea lui Dumnezeu

-cuvânt către cei ce caută adevărul-

"Conform conceptiei sale, Hristos se subordonează fiintelor divine superioare în asteptarea harului lor. Cei din
răsărit (din Orientul îndepărtat n.n), stiu că mântuirea se întemeiază pe lucrarea pe care fiecare o face asupra
siesi... Imitarea lui Hristos va avea pe termen lung dezavantajul că noi venerăm un om ca model divin care
întrupează gândirea cea mai înaltă si uităm datorită imitatiei să împlinim gândirea noastră în cel mai înalt grad"
[8; 142].

Carl Gustav Jung

Dacă cineva mi-ar da o palmă, nu stiu dacă as fi în stare să întorc obrazul celălalt. Dacă cineva m-ar blestema,
nu stiu dacă as fi în stare să îl binecuvântez. Dacă cineva mi-ar spune că drumul pe care este merg este gresit, si
dacă mi-ar aduce argumente pentru aceasta, cred că as avea puterea să îmi recunosc greselile, chiar dacă acest
lucru m-ar durea mai tare decât o palmă si chiar dacă m-ar umili mai mult decât o jignire.

Suntem oameni, suntem plini de iubire de sine, chiar dacă ne dăm sau nu ne dăm seama. Totusi, nici unul dintre
noi nu cred că ar alege în deplină cunostintă de cauză nici iadul, nici minciuna, si nici întunericul vesnic.

Tocmai de aceea scriu acest cuvânt despre care mărturisesc că mi-as fi dorit să îl primesc eu însumi cu vreo
zece ani în urmă. Am încredere în tine aproape în acelasi fel în care as fi avut în mine atunci. Nu am încredere
în priceperea mea de a vorbi despre Dumnezeu, dar nădăjduiesc că cel putin sinceritatea mea te va pune pe

9
gânduri.

Despre mine îti scriu doar că am făcut yoga cu cel mai controversat guru din România, si că eram atât de
convins că urmând învătăturile sale mă aflu pe calea adevărului încât as fi făcut si cel mai absurd lucru pe care
mi l-ar fi cerut. Dacă mi-ar fi spus să mă arunc sub un tramvai, as fi făcut-o, fiind convins că prin aceasta voi
progresa spiritual. Când cineva mi-a spus să mă rog la Dumnezeu, am răspuns plin de arogantă că rugăciunea e
calea celor slabi, calea cersetorilor, si că eu vreau să devin dumnezeu. Nu îmi imaginam că as putea deveni un
credincios obisnuit, sau că as putea renunta la "adevărurile transcedentale" care îmi hrăneau setea de cunoastere.
Sunt foarte constient că as fi putut citi multe cuvinte asemănătoare cu cel pe care ti-l voi scrie tie, si că nu le-as
fi dat prea multă atentie. Cred că citirea lor m-ar fi incitat să dispretuiesc si mai mult învătăturile Bisericii, si să
depun si mai mult efort pentru a iesi din ciclul reîncarnărilor.

De ce scriu? Pentru că, oricât de sigur ai fi că ideile tale sunt bune, oricât de mult ai dispretui învătăturile
ortodoxe, s-ar putea ca, peste ani, să îti schimbi punctul de vedere.

"Ia uite, acum a trecut de la fanatismul yoghin la fanatismul crestin...", ai putea gândi. Mie nu îmi este rusine că
am fost un yoghin "fanatic". Cred că atunci când cineva descoperă o cale spirituală despre care este convins că
este cea bună, are datoria de a o urma din toate puterile, de a nu precupeti nici un efort pentru a ajunge la
capătul ei.

Asta nu înseamnă că e bine ca un om care merge pe o cale rătăcită să ajungă pe culmile rătăcirii. Înseamnă doar
că cel care ajunge pe aceste culmi arată că pretuieste viata de dincolo mai mult decât desertăciunile acestei vieti.

Pot să te jignesc? Pot. Stiu că dacă te-as jigni as rupe orice punte de legătură dintre mine si tine. Eu însă nu
vreau să te jignesc. Vreau totusi să mărturisesc în fata ta că Adevărul există, că este o persoană, că este Însusi
Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Mărturia mea nu va fi însă o mărturie directă. O voi lua pe ocolite, nu pentru a te
manipula mai usor, ci pentru a te ajuta să întelegi cuvintele mele.

Îmi e destul de greu să îti scriu, mă tot gândesc la cum as fi reactionat eu la aceste rânduri dacă le-as fi citit când
făceam yoga. Cred că as fi renuntat să citesc lucruri atât de plicticoase. Poate numai dacă m-as fi aflat într-un
tramvai sau într-un tren, si nu as fi avut altceva de citit, as fi continuat să citesc acest cuvânt. Si motivul
principal ar fi fost că lipsa de convingere a argumentelor pe care m-as fi asteptat să le găsesc într-un astfel de
cuvânt, mi-ar fi hrănit propriul mod de întelegere a credintei crestine.

Am fost acum câteva zile la un concert de colinde. În sală, alături de alti invitati importanti, erau nu stiu ce
reprezentant al comunitătii evreiesti si un musulman. Prezenta lor a fost remarcată de către prezentator, care s-a
bucurat că îi vede în sală. Nedumerirea mea a fost următoarea: câtă vreme nici evreul si nici musulmanul nu
cred că pruncul născut în Betleem este Mântuitorul lumii, de ce au venit să asculte colindele? Dacă ei nu vor să
recunoască faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, de ce vin să asculte colindele în care El este preamărit?

Cred că dacă as fi fost musulman nu as fi intrat nici în ruptul capului la un concert de colinde. Mi s-ar fi părut că
prin aceasta mă lepăd de credinta în Allah.

"Iată că simpatizezi si cu fundamentalismul musulman, cu talibanii...", mi-ai putea spune. Nu văd ce e gresit în
a fi sincer cu tine însuti. Scopul Islamului este convertirea celorlalti la credinta în Allah, de bună-voie sau sub
presiunea armelor.

10
Oamenii sunt educati în asa fel încât să aprecieze valorile impuse de Occident. Nu sunt capabili să îi judece pe
ceilalti decât prin prisma acestor valori. Talibanii sunt niste războinici lipsiti de ratiune, niste fanatici religiosi.
E usor să dăm cu pietre în ei.

Dar gândeste-te că atunci când cineva s-a născut în Afganistan si a fost învătat că Allah îi cere să lupte
împotriva celor de alte credinte, dacă a fost învătat că prin luptă dobândeste viata vesnică, are suficiente motive
să lupte pentru talibani. Mi se pare că liderii lor musulmani sunt de o mie de ori mai sinceri decât toti muftii din
lume care denaturează învătăturile Coranului pentru a fi pe placul Occidentului.

Nu, Islamul nu poate însemna armonie cu alte credinte. Dacă nu tinem seama de sincretismele de tot felul, orice
credintă presupune automat faptul că celelalte sunt mai putin adevărate. Chiar mincinoase în întregime. Islamul
nu se multumeste cu această constatare. Islamul înseamnă vărsare de sânge, înseamnă violentă, înseamnă
tulburare. Acesta este Islamul.

"Ce fel de crestin esti tu, când îi simpatizezi pe liderii talibani?" Nu îi simpatizez. Apreciez doar faptul că sunt
consecventi cu credinta lor. Mult mai consecventi decât crestinii care una cred si alta fac. Nu mă pricep la
politică, si nici nu vreau să mă pricep. Încerc să îi judec pe musulmani numai din perspectivă religioasă.

Apreciind "fanatismul" lor, sunt în acelasi timp constient de faptul că drumul pe care merg este gresit: Islamul
este o cale spre iad. Cuvântul Mântuitorului: "Cine scoate sabia, de sabie va muri...", e cea mai obiectivă critică
a valorii credintei musulmane. "Câinele de Mahomed", cum îl denumea Sfântul Maxim Grecul, nu poate duce
pe nimeni la lumină. Stiu asta si nu mă îndoiesc de acest lucru.

Cât despre muftii care denaturează învătătura lui Mahomed, pentru a o modela după tipare moderne, nu am de
spus decât un lucru: că îsi fură singuri căciula. Dacă ar fi convinsi că Mahomed a fost un profet trimis de
Dumnezeu, nu ar fi putut să îi deformeze învătătura sângeroasă. Iar dacă au avut curajul de a face acest lucru, au
dovedit că au o credintă superficială (ceea ce, pentru ceilalti locuitori ai planetei, nu este un lucru rău; ci
dimpotrivă).

Ideea de la care vreau să încep acest cuvânt este că nimic nu e mai important decât adevărul. Dar care adevăr?
Cel al crestinilor, cel al musulmanilor, sau care?

Adevărul nu este al nimănui. Adevărul există pur si simplu. Dar unii îl recunosc, si altii nu.

"Bine, vei spune, acum îmi vei face apologia credintei crestine, asa cum dacă ai fi fost musulman mi-ai fi făcut
apologia Islamului." "Da", as răspunde eu. Si nu numai că nu încerc să mă dezvinovătesc, ci chiar îti spun că,
yoghin fiind, am încercat să îi conving pe altii să creadă în reîncarnare.

"Si ce încredere pot avea eu în cuvintele unuia care, indiferent unde se află, simte nevoia de a-i convinge pe
ceilalti să primească acelasi adevăr cu el?"

Eu nu vreau să fii de acord cu mine. Eu nu vreau să mă aflu în delicata postură de "dascăl". Acest fapt îmi dă o
mare libertate. Adică nu am cum să îmi pun nădejdea în spusele mele. Mai mult chiar, ceea ce îti voi scrie nu va
contine aproape nimic original: ideile pe care ti le voi scrie nu îmi apartin.

11
"Si atunci, ce să fac, să citesc ideile tale, la a doua mână? Mai bine mă duc direct la sursă."

Ar fi bine să te duci direct la sursă, la învătăturile Sfintilor Părinti ai Bisericii. Dar eu încerc să pregătesc putin
terenul pentru această întâlnire. Cunosc nu putini oameni care, desi plini de râvna cunoasterii, după ce au citit
două-trei scrieri patristice s-au declarat plictisiti de filosofia crestină.

Îndrăznesc să spun că, desi ideile pe care ti le voi scrie nu sunt originale, le simt ca si cum ar fi. Psaltirea a fost
scrisă de mii de ani, si totusi simt aproape fiecare cuvânt al ei ca si cum ar fi fost scris pentru mine, si mai mult
încă: par atât de familiare inimii mele cuvintele psalmilor, încât parcă le-as fi scris eu însumi. (Nu a fost asa de
la început, dar, după ce am tot citit din Psaltire, psalmii m-au cucerit).

Stii cum suntem noi acum? Ca doi cavaleri care se înfruntă la un turnir special: putem pierde amândoi, tot asa
cum unul dintre noi poate învinge. Dar eu îti scriu pentru că amândoi putem câstiga.

Nu îti scriu în nici un caz pentru a birui eu, pentru a te îngenunchea cu argumentele mele. Acest lucru este cu
neputintă. Eu sunt destul de sceptic fată de polemicile teologice. Din moment ce Dumnezeu nu îngăduie ca
existenta Sa să fie demonstrată stiintific, polemicile nu pot avea rezultate prea spectaculoase.

Sunt de acord cu polemica atunci când amândoi acceptăm acelasi teren de discutie. Dacă amândoi am accepta
autoritatea Sfintei Traditii si a Sfintei Scripturi, atunci am ajunge la acelasi rezultat. Dar câtă vreme tu iei din
Scriptură numai ce îti convine, nu putem ajunge la aceleasi concluzii.

Îmi pare cam lungă această introducere. Fiind însă alergic la mesajele triumfaliste pseudo-ortodoxe, si fiind si
mai alergic la pseudo-misionarii disperati care, dacă nu convertesc în câteva minute, aleargă la o "oaie" mai
receptivă, nu mă pot grăbi. Lucrurile pe care ti le scriu sunt prea delicate pentru a fi aruncate cu lopata.

"Si totusi, de ce îmi scrii, dacă spui că nu ai încredere în arta ta de a convinge?"

Tocmai de asta îti scriu, pentru că, dacă mă aflu în adevăr, dacă adevărul este în Biserica Ortodoxă al cărei fiu
nevrednic sunt, atunci Dumnezeu va împlini neputintele mele si mă va ajuta să vorbesc despre El. Si cred Lui că
mă va ajuta, desi sunt păcătos.

Nu mă astept ca, după ce vei termina de citit acest cuvânt, să alergi la primul duhovnic pe care îl vei întâlni si să
îi spui: "Părinte, vreau să spovedesc păcatul rătăcirii mele". Dar nădăjduiesc că poate, peste ani si ani, atunci
când Dumnezeu va găsi prilejul potrivit să te aducă în Biserica Ortodoxă, îti vei aduce aminte de cuvintele mele.
Atunci ele te vor ajuta să îti dai seama de unde ai plecat si unde ai ajuns.

Îmi dau seama cât de grea este răspunderea pe care mi-o asum scriind acest cuvânt. Nu mi-am ales un target
precis. Îl aleg acum: scriu pentru cei care vor să cunoască iubirea lui Hristos. Scriu pentru cei care fac alergie la
predicile rostite în limbaj de lemn, la cei care s-au plictisit de articolele religioase în care sunt folosite mereu
aceleasi cuvinte si stereotipii care nu miscă inima omului. Scriu pentru cei care au vrut să găsească adevărul în
Biserică, dar s-au smintit de una sau de alta si au preferat să combine învătăturile crestine cu elemente mai mult
sau mai putin oculte.

Fac o paranteză: mă pregătesc acum să merg să vorbesc la o emisiune radiodifuzată, care se va termina aproape
de miezul noptii. Ca să mă relaxez putin, îti voi spune cum m-am hotărât să îti scriu:

12
Zilele trecute am fost invitat să prezint una dintre cărtile mele la o festivitate care avea loc într-un cunoscut
liceu bucurestean. Datorită faptului că, fiind ocupat cu alte probleme, uitasem să confirm participarea la această
manifestare, a apărut o mică problemă organizatorică. Si m-am hotărât să nu mai vorbesc. Dar, înainte de a
pleca acasă, m-am gândit că poate măcar unul singur dintre elevi s-ar putea folosi de cuvintele mele, si am vrut
să rămân în sală, să văd dacă are sau nu rost să vorbesc.

În deschidere, organizatorul a cântat o melodie religioasă atât de fals încât a stârnit hohote de râs în sală. Apoi,
când o fată a recitat ceva din Păunescu, organizatorul a asigurat fondul muzical, cântând cu elan o altă melodie.
Când am auzit-o, am fost convins că e vorba de slagărul copiilor care cersesc prin metrouri: "Mamelor din
lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat, nu lăsati copii pe stradă..." Mă miram cum, atâta vreme auzind
cântecul, nu îmi dădusem seama că e vorba de muzică religioasă. Cu greu am ajuns la concluzia că de fapt
organizatorul cânta o altă melodie (tot în râsetele elevilor).

Când un preot le-a citit o cuvântare interminabilă despre post, plictiseala copiilor a ajuns la apogeu: discursul
era sec, părintele nu se ostenise să îl învete, si stilul nu era deloc potrivit pentru ascultători. Copiii aveau nevoie
de niste cuvinte pline de căldură care să îi emotioneze. Aveau nevoie ca cineva să le vorbească si despre
frumusetea prăznuirii Nasterii Domnului, nu numai despre cum se postea în Legea Veche sau despre cum
denumesc catolicii postul Crăciunului.

Mi-am dat seama că, dacă m-as fi aflat printre elevii din sală, discursul părintelui ar fi pus capac la toate: m-ar fi
convins că viata crestină este ceva artificial, care nu înfrumusetează omul, care îl transformă într-un robot care
execută orbeste comenzile primite de la Dumnezeu. Si ar fi trezit în sufletul meu dorinta de a căuta adevărul în
altă parte decât în Biserică, unde nu m-as fi simtit "acasă".

Poate că ai avut si tu ocazia să asculti discursuri care nu ti-au plăcut. Eu, pentru a-i convinge pe elevi că nu sunt
de acord cu cuvântările care nu merg la inima ascultătorilor, pentru a le atrage atentia asupra faptului că, desi
părintele respectiv îi plictisise, totusi chemarea Bisericii trebuie să se facă auzită si de în inimile lor, le-am spus:
"Ati auzit, poate, cuvântări religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Ati văzut, poate, emisiuni
religioase care v-au plictisit. Si pe mine m-au plictisit. Ati citit, poate, cărti religioase care v-au plictisit. Si pe
mine m-au plictisit. Dar, asa cum există predici sau cărti plictisitoare, asa există si predici sau cărti care trezesc
în suflet dorinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu..." Nu contează ce le-am mai spus. Important este faptul că
aceiasi elevi, care cu putin timp înainte glumeau, începuseră să fie atenti. Nu toti, mai rămăsese o parte a sălii
care susotea. Dar ceilalti ascultau cu atentie ce le vorbeam despre Crăciun.

Cred că organizatorul s-a supărat pe mine pentru că am vorbit asa. Dar copiii au fost miscati. Nu aveam nimic
cu părintele care vorbise mai înainte, si nici nu am vrut să mă evidentiez dând lectii de retorică (mai mult chiar,
stiu foarte bine că nu e cazul să substitui mesajul unui slujitor al altarului, oricât de neiscusit la vorbă ar fi;
Dumnezeu a dat misiunea propovăduirii cuvântului slujitorilor altarului. Aceasta nu înseamnă că, atunci când
sunt invitati, mirenii trebuie să refuze să vorbească, ascunzându-se sub masca falsei smerenii). Si m-am convins
încă o dată de faptul că elevii nu sunt reticenti fată de subiectele religioase; sunt reticenti numai fată de ceea ce
este lipsit de viată, artificial, mort.

Ti-am povestit despre peripetiile de la Ziua Liceului X... cu un scop foarte precis: poate că si tu ai ascultat
predici sau ai citit cărti care te-au plictisit. Si poate că aici este cauza pentru care ai început să cauti adevărul în
afara Bisericii.

13
Aducându-mi aminte de cărtile si de revistele despre paranormal pe care le citeam cu ani în urmă, nu e greu să
observ cât de interesante mi se păreau acestea comparativ cu plicticoasele scrieri despre lupta împotriva
patimilor. (Sunt constient de faptul că rândurile mele ar putea zgâria părerile unor anumiti "pravoslavnici", dar
acest cuvânt nu li se adresează, asa că nu voi încerca să împac si capra si varza. Si, dacă ceea ce îti scriu li se
pare gresit, îi invit pe ei să îti scrie cu mai multă iscusintă. Oricum, le-as atrage atentia asupra faptului că te-au
neglijat cam multă vreme).

La emisiunea radiofonică despre care am amintit, am fost invitat să vorbesc despre cărtile mele. Schimbând
brusc subiectul, realizatorul emisiunii mi-a pus o întrebare la care nu mă asteptam: "Ce înseamnă Biserica
pentru dumneavoastră?". Primele cuvinte care mi-au venit în minte au fost: "Casa mea...". Cred că fiecare
credincios ar trebui să se simtă în Biserică "acasă", mai acasă chiar decât în casa în care locuieste. Mi-a trebuit
însă multă vreme ca să scap de toate prejudecătile legate de Biserică, si să o iubesc, să înteleg că ea este Trupul
lui Hristos. Noi, crestinii, intrăm în biserică o dată sau de câteva ori pe săptămână, dar în Biserică ne aflăm în
fiecare clipă. Închei aici paranteza si continui cuvântul.

Este plicticoasă credinta crestină? Este plicticoasă lupta împotriva patimilor? Nu, în nici un caz. Numai că omul
are nevoie să parcurgă anumite trepte până să descopere frumusetea unei cărti precum este Scara Sfântului Ioan,
si până să se hotărască să urce pe această scară.

E mult mai palpitant să citească despre cine stie ce aparitii extraterestre, sau despre cine stie ce vindecări
miraculoase. De ce?

Răspunzând la această întrebare vom părăsi introducerea pentru a trece la "fapte": e mai usor să afli o
sumedenie de lucruri despre universul paranormal decât, să zicem, să te spovedesti cu inima plină de căintă sau
să faci un Paraclis al Maicii Domnului.

Oamenii caută o cale spirituală care să necesite cât mai putin efort. În ziua de astăzi e la modă să ai "preocupări
spirituale". În ce constau acestea? În cumpărarea revistelor si cărtilor despre paranormal, în citirea lor, în
vizionarea emisiunilor televizate ce tratează această temă, în discutii interesante despre acelasi subiect, la
serviciu si acasă. Dacă mai faci si două-trei meditatii pe săptămână, si dacă mai intri si într-o biserică pentru a te
umple de energie, poti spune că esti pe drumul cel bun.

"Să combinăm utilul cu plăcutul!" Iată unul dintre sloganurile spirituale ale omului contemporan. În zilele
noastre s-au împutinat de tot ateii. Astăzi nu mai dă bine să fii ateu. E ca si cum ai spune că esti prost. E mult
mai rentabil să îti ascunzi ateismul sub forma unei afirmatii gen: "Eu cred într-o inteligentă superioară." Si mai
rentabil este să muti centrul de greutate pe negatie: "Eu cred, dar nu în bazaconiile de la biserică. Acolo se
învată si lucruri bune, dar restul..."

Prin astfel de cuvinte omul se plasează într-un spatiu foarte sigur: nu îl poate acuza nimeni că e un simplu
animal rational. El crede. În ce crede, nu contează: important este că are credintă.

Oare?!!!

Crezi că există fantome sau vârcolaci? E în regulă, înseamnă că nu esti orb fată de lumea spirituală. Crezi în
vise sau în metodele de ghicire a viitorului? E în regulă, nu te multumesti cu banalitatea lumii profane.

14
Nu este greu să observăm că multi oameni s-au îndepărtat de Biserică pentru că li s-a părut că drumul Bisericii
nu este compatibil cu modul lor de viată. Oamenii fug de ceea ce li se pare că le îngustează orizontul. Biserica
afirmă că tot ceea ce învată ea este adevărat. Asta nu este rău pentru oamenii dominati de superficialitate, rău
pentru ei este faptul că Biserica afirmă că în afara ei nu există adevăr. Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: "În afară
de Biserica Ortodoxă nu este adevăr..." [55; 10] .

Afirmatia aceasta este foarte habotnică. Asta înseamnă că omul care crede altceva decât învată Biserica se află
în rătăcire. Asta înseamnă că, dacă un om crede altceva decât învată Biserica, se rupe de adevăr, se rupe de
calea mântuirii. Nu este prea comod să fii de acord cu o afirmatie atât de transantă. Este mult mai firesc să
împărtăsesti o formă de credintă mai blândă, mai tolerantă, în care să ai dreptul de a exista, dreptul de a gândi,
dreptul de a avea propriile opinii. În care să ai drepul să te îndoiesti, dreptul să crezi altfel. În care să ai dreptul
de a gândi liber si de a trăi liber. Fără bariere, fără prejudecăti.

Trăim într-o lume a întelegerii, o lume în care intoleranta este pusă la zidul infamiei, iar toleranta este ridicată
pe soclul vechilor idoli. Cum mai putem fi atunci fii credinciosi ai Bisericii, cum putem să credem ce ne învată
o Biserică în care nu ai voie să crezi altceva decât spun dogmele sfintilor din vechime?..

Toate Sfintele Sinoade Ecumenice au învătat că oricine crede altceva decât mărturiseste Biserica stă sub osânda
anatemei. Culmea fanatismului si a intolerantei, s-ar putea spune. De ce se răpeste credinciosilor dreptul de a
gândi liber? Oare nu dă Biserica dovadă de lasitate atunci când impune credinciosiilor să creadă numai ce
Biserica spune că face parte din adevăr?

În fata pozitiei dure pe care o are Biserica fată de problema cugetării independente, omul si-a găsit un punct de
refugiu: alege din credinta Bisericii si din Biblie numai ceea ce îi place, numai ceea ce i se pare adevărat. Au
trecut vremurile în care, din cauza stăpânirilor atee, oamenii să fie învătati că Hristos este doar un mit. Astăzi
sunt învătati că a fost un personaj istoric. Si frumusetea învătăturilor sale despre dragostea de Dumnezeu si de
aproapele nu este contestată nici măcar de către marii maestrii ai Orientului. Ei recunosc importanta persoanei
lui Iisus, pe care îl consideră un avatar, o mare figură spirituală a cărei misiune a fost de a-i ajuta pe oameni să
înlocuiască ura cu iubirea si războiul cu pacea.

Ce anume e bine să luăm din Evanghelie? Ce anume este bine să luăm din învătăturile Bisericii?

La această întrebare există două mari răspunsuri. Unii spun că e bine să primim în întregime predaniile Sfintilor
Părinti, că e bine să considerăm adevărat fiecare cuvânt al Sfintei Scripturi. Altii spun că e bine să avem
discernământ, si să trecem prin filtrul propriei noastre minti fiecare cuvât al Bisericii. De ce să acceptăm niste
adevăruri cu care nu putem fi de acord? De ce să ne furăm singuri căciula? Oare nu cumva Biserica si-a făcut
din învătăturile sale un idol, chiar dacă ea însăsi combate toate celelate forme de idolatrie? Si poate că de-a
lungul istoriei unii preoti, episcopi sau credinciosi si-au dat seama că Biserica s-a îndepărtat de adevăr, dar li s-a
pus imediat pumnul în gură: au fost catalogati drept eretici, au fost exclusi din Biserică, si au murit fără a reusi
să convingă lumea de adevărurile pe care au ajuns să le cunoască.

Da, asta este o întrebare foarte importantă: oare nu cumva Biserica a ales de bunăvoie un anumit drum în care
adevărul se împleteste cu minciuna? Ortodocsii reprosează catolicilor că, de la Schismă, s-au îndepărtat din ce
în ce mai mult de adevăr. Că, în loc să îsi recunoască greselile, au mers din rău în mai rău. Dar, ne putem
întreba, nu este acest lucru valabil si pentru Biserica Ortodoxă? Catolicii sustin că se află în adevărul Sfintei

15
Scripturi si al Sfintilor Părinti. Dacă ei au putut să se rupă de adevăr, de ce nu s-ar rupe si Biserica Ortodoxă?...

De obicei o astfel de dilemă se rezolvă simplu: omul îsi păstrează libertatea de a discerne binele si răul. Omul
este măsura tuturor lucrurilor. Omul va decide ce trebuie să creadă si ce nu. Câti oameni, atâtea conceptii despre
Biserică.

Neîncrederea în învătăturile Bisericii (si când spun aceasta înteleg încrederea oarbă în anumite învătături, si
respingerea celorlalte), a avut ca efect faptul că unii, însetati de adevăr, au înteles că acesta nu se poate limita la
niste dogme, au înteles că adevărul trebuie trăit de om. Si atunci s-au apucat de practici spirirale care, desi
celorlalti le par ciudate, sting setea de cunoastere. Omul nu mai caută adevărul: l-a găsit, si, din acel moment,
singura lui preocupare este de a merge pe calea acestui adevăr.

E firesc ca, în momentul în care cineva găseste adevărul, să se lase mistuit de acest adevăr. Singura retinere
justificată este provocată de faptul că multi oa-meni se grăbesc să descopere adevărul, si ajung în cele mai
ciudate fundături. Sutele de sinucigasi care au murit în Guyana urmând învătăturile psihopatului Jim Jones,
credeau că au ajuns în raiul pământesc. Si, chiar dacă acest rai era plin de mizerie, plin de compromis, plin de
minciună, discipolii fanatizati nu vroiau să recunoască faptul că au luat-o pe un drum gresit. Unii au vrut să se
reîntoarcă, dar nu li s-a mai dat voie. Cam asa li se întâmplă si celor care intră în oastea diavolului. La începul,
se simt foarte liberi. Dar în clipa în care îsi dau seama că libertate lor este fictivă, nu mai stiu cum să fugă.
Rămân pe cale, fără a vedea o iesire din labirint.

Să ne gândim la membrii diferitelor grupări orientale care, ajunsi la proxenetism, la droguri si la alte
rafinamente ezoterice, vor să pună punct aventurii lor spirituale. Dar si-au donat averile guru-lui. Case nu mai
au: singurul lor punct de reper este comunitataeea în care si-au spălat creierele. Dacă renuntă la comunitate, vor
fi niste inadaptati. Comunitatea le-a imprimat un mod de viată, comunitatea i-a format. Educatia primită acolo
este mai puternică decât cea primită în cei "sapte ani de-acasă". Nu mai au nimic al lor. Nu au casă, nu au
serviciu. Rudele îi dispretuiesc si nu vor să îi ajute. Au sufletele rănite si nimeni nu vrea să le întindă o mână de
ajutor. Si atunci rămân în mocirlă.

Nu este greu să ne dăm seama că, vrând să găsească adevărul, multi oameni au ajuns pe culmile rătăcirii. Au
ajuns la autodistrugere.

O, dar aceste cazuri disperate, cu sinucigasi, cu droguri si proxenetism sunt putine. Mass-media abia asteaptă să
mai descopere încă un astfel de caz, pentru a satisface setea de bârfă a clientilor ei.

Stiu că tu nu faci parte dintr-o astfel de miscare. De unde stiu? Prin simplul fapt că răbdarea ta ar fi ajuns de
mult la limită după citirea primelor pagini ale acestui cuvânt. As fi putut scrie lucruri care să le placă si celor
care nu caută decât manifestări ale paranormalului: dacă as scrie despre patru-cinci minuni ale părintelui
Porfirie Bairaktaris, ar citi pe nerăsuflate. Dacă as scrie cum părintele a văzut cu duhul că un ucenic de-al său
era în pericol mare deoarece submarinul în care se afla se apropia de nu stiu ce obstacol, si cum părintele i-a
anuntat telefonic pe cei de pe submarin de primejdie, le-ar plăcea: "iată că si în lumea ortodoxă mai au loc
manifestări paranormale", ar spune ei. Dar dacă as scrie ce învăta părintele Porfirie despre manifestările
paranormale, s-ar plictisi imediat. Asa cum s-ar plictisi citind rândurile mele din acest cuvânt.

Un lucru e sigur: că, cel putin deocamdată, nu ai renuntat la citirea cuvintelor mele. Altii, mai sensibili, au
renuntat.

16
E nevoie de multă iscusintă când scrii. Mi-as dori foarte mult să am această iscusintă. Dar, neavând-o, te rog să
treci cu vederea micile mele scăpări.

În cazul în care te afli printre cei care, neavând stare de dispute pe teme religioase, si-au creat propriul lor
sistem de valori, propria lor religie, as dori să îti spun câteva lucruri asupra cărora as vrea să reflectezi.

Există posibilitatea ca tu să te afli încă în căutare: această situatie ar fi foarte bună, pentru că ti-ar fi mai usor să
întelegi cuvintele mele.

Dar, dacă tu ai apucat să te fixezi într-un anumit mod propriu de întelegere a ortodoxiei, atunci filtrul tău de
receptare a cuvintelor mele va deforma în mod firesc ideile pe care încerc să ti le prezint.

Am început acest cuvânt spunându-ti că mi-ar fi greu să primesc o palmă. Orice om are tendinta de a considera
că este bruscat atunci când cineva îi spune că reperele sale sunt gresite Crede-mă că nu vreau să îti impun că eu
mă aflu în adevăr.

Am auzit si eu spusele anumitor ortodocsi care, sub pretextul mărturisirii credintei în Hristos, se laudă cu
întelepciunea lor de a ajunge la acest adevăr. În loc să Îl mărturisească pe Hristos, se mărturisesc pe ei însisi. Să
mă ferească Dumnezeu să ajung ca ei!

Există riscul ca unii oameni, ascunzându-se sub masca dreptei-credinte, să prezinte o nouă religie. Cam asa ceva
a făcut Marian Zidaru, liderul "iluminatilor" de la Pucioasa.

Eu însă precizez că nu vreau să prezint nici o idee personală. Sper că nu te vei multumi cu această afirmatie,
care poate fi falsă, si că vei căuta să te convingi tu însuti de faptul că ceea ce îti spun eu se regăseste în mesajul
Bisericii. Mai mult încă, nici nu dau prea multe detalii despre credinta mea, pentru a nu te obliga să faci un efort
prea mare pentru a verifica în ce măsură cuvintele mele sunt sau nu originale.

Eu vreau să încerc să îti explic că învătătura Bisericii nu este compatibilă cu alte învătături religioase. Fac
aceasta din două motive: pentru a te ajuta să întelegi că nu poti fi în acelasi timp ortodox si eretic, si pentru a te
ajuta să te apropii de Biserică.

Ce rost are să te conving că te afli în erezie si nu te poti numi crestin dacă crezi în reîncarnare, sau dacă crezi că
toti oamenii sunt părticele de dumnezeire? Nici dacă mergi la biserică, nici dacă te împărtăsesti, (după ce ai
ascuns la spovedanie faptul că ai o credintă diferită de cea a Bisericii), nu poti fi crestin.

Nu este de ajuns să vrei să fii crestin pentru a avea această calitate. Pentru a fi crestin trebuie să te modelezi
după învătăturile crestine. Dacă refuzi aceste învătături, sau dacă le combini cu învătături parabisericesti, te rupi
de Trupul lui Hristos care este Biserica.

Eu nu te pot obliga si nici măcar convinge să fii ortodox. Dar te pot ruga să îti precizezi credinta.

"Dar nu este mai bine asa, să vii la biserică desi crezi în reîncarnare, să vii la biserică desi vindeci cu
bionenergie? Nu e cel mai important lucru să vii la biserică?" - m-a întrebat cineva. Nu, important este cum vii
la biserică. Important este să vii ca un fiu al Bisericii, si nu ca un fiu al ereziei.

17
Cu secole în urmă ereticii nici măcar nu erau primiti la slujba Sfintei Liturghii. Iar cei care se pregăteau pentru
Botez, catehumenii, stăteau până la cuvintele: "Cei chemati, iesiti..."

Câtă vreme nu primeau Botezul, nici catehumenii nu erau lăsati să ia parte la liturghie. Liturghia nu e spectacol,
nu e concert, să poată veni orice spectator. Liturghia e o Taină pe care nu o pot întelege decât cei botezati.
Ceilalti au ochii mintii închisi si nu pot întelege cum trebuie această slujbă.

În zilele noastre nu se mai poate tine o evidentă a celor care vin să ia parte la slujbele Bisericii. De aceea ereticii
intră nestingheriti. Mai mult încă, îndrăznesc chiar să se împărtăsească cu Sfintele Taine. Unii, fără spovedanie,
iar altii după o spovedanie superficială.

Viata Bisericii nu o pot întelege cu adevărat decât membrii Bisericii. Chiar dacă ereticii găsesc tot felul de
lucruri frumoase în Liturghie, aceasta nu înseamnă că li se descoperă Taina Liturghiei.

Dumnezeu ar fi putut rândui ca slujbele crestine să fie tinute în locuri secrete, la care să nu ajungă nici un eretic.
Dar în Biserică aflăm cea mai sigură cenzură: chiar dacă vin toti ereticii si toti păgânii la slujbă, până ce nu vor
lepăda rătăcirea, nu o vor întelege cum trebuie.

Important deci nu este doar să vii la biserică, important este mai ales în ce calitate vii la biserică.

Crezând altceva decât învată Biserica, nu te folosesti nici pe tine si nici pe altii. Poate că acesti altii se vor
molipsi de modul tău superficial de întelegere a credintei, si se vor îndepărta de adevăr.

Departe de mine gândul de a te da afară din Casa Domnului. Nu am o asemenea chemare profetică.

"Atunci de ce mă lasi să înteleg că mai bine nu mai vin la biserică?"

As vrea să întelegi că degeaba vii la biserică atâta vreme cât refuzi să fii fiu al Bisericii.

"Înseamnă că ar fi mai bine ca de acum înainte să nu mai vin la slujbe? Dacă toti cei care au credinte diferite de
Ortodoxie ar renunta să vină la slujbe, multe biserici ar rămâne goale!", mi-ai putea spune.

Nu stiu dacă multe (oricum, vreo două cunosc si eu, unde vin multi eretici radiestezisti).

Nimeni nu spune ca cei cu credinte diferite să nu mai vină la biserică. Să vină, să caute adevărul Bisericii. Si,
dacă vor întelege că adevărul e în Biserică, să se lepe-de de toate rătăcirile lor si să se spovedească. (Si cât de
bine ar fi ca de acum înainte să nu mai vină la spovedanie cei care ascund greul păcat al ereziei...).

Nu e usor să întelegi că adevărul e în Biserică. Îti va lua poate luni sau ani de zile. Dar acesti ani, acest drum
obositor, va avea o finalitate luminoasă. Pe când ereticii care se spovedesc ascunzând păcatul ereziei se afundă
din rău în mai rău. La rugăciunile dinaintea spovedaniei, preotul spune că "orice păcate veti ascunde, îndoite le
veti avea..." Înfricosător lucru...

As vrea să îti precizezi credinta. Nu fată de altii, ci fată de tine însuti. Si, dacă vei ajunge la concluzia că
Biserica greseste, cel putin nu mai încerca să te numesti crestin.

18
M-ar durea sufletul să aflu că, citind aceste rânduri, un singur om ar renunta să mai vină la Biserică. Dar nu am
putut prezenta adevărul altfel decât este. Nu l-am putut polei cu minciună.

Stiu că există cititori care cred în reîncarnare pentru simplul fapt că nu există nimeni care să le spună cât de
mare este această erezie. Pe acesti cititori îi rog să asculte glasul Bisericii, si să lepede erezia.

Acesti cititori spun: "Nu contează atât de mult în ce credem, contează cum trăim. Important este să faci fapte
bune, să fii bun, că Dumnezeu nu te judecă după ce gân-desti, ci după cum trăiesti."

Este adevărat că Dumnezeu te judecă după cum trăiesti, faptele fiind strâns legate de credintă. Dar Sfintii Părinti
ne atrag atentia asupra faptului că nevointa celor care sunt atinsi de erezie nu este bineplăcută lui Dumnezeu.
Este mai roditor un post tinut cu hrană uscată de către un crestin ortodox decât un post tinut numai cu apă de un
yoghin.

Modul în care credem ne modelează faptele, fie că suntem sau nu constienti de acest lucru. Dacă oamenii ar fi
constienti de aceasta, nu s-ar mai juca, nu si-ar mai permite să primească tot felul de credinte exotice, nu si-ar
mai permite să îsi deschidă sufletele fată de erezie.

Esential extrem de important ca oamenii să înteleagă rostul Bisericii. Spun unii: "Ar fi fost ideal ca oamenii să
vorbească direct cu Dumnezeu, să Îl vadă, să Îl audă. Oare de ce nu este asa?". Iar altii spun că nu au nevoie de
Biserică, pentru că au propriul mod de a comunica cu Dumnezeu.

Care este acest mod? Se roagă, mai aprind câte o lumânare, mai ajută câte un sărac. Sunt bune aceste lucruri,
dar se pierde din vedere ce este mai important.

Dumnezeu a vorbit cu oamenii fată către fată. Dacă Adam nu ar fi ales păcatul, dacă Adam nu ar fi ales
neascultarea, oamenii ar fi vorbit cu Dumnezeu întocmai ca protopărintele lor. Dumnezeu a vrut să vorbească cu
oamenii fată către fată, dar oamenii nu au stiut să înteleagă valoarea acestei binecuvântări. Dacă Adam nu ar fi
păcătuit, si nu ar fi fost izgonit din rai, atunci oamenii ar fi trăit o viată plină de bucurie, plină de împlinire, o
viată din care ar fi lipsit moartea, bolile si celelalte necazuri. Nu avem, deci, de ce să Îi reprosăm lui Dumnezeu
că nu suntem altfel.

Un lucru care unora li se pare ciudat este că Dumnezeu, în marea Sa bunătate, în marea Sa dragoste, nu a creat
un om perfect, un om care să nu cunoască răul si suferinta.

"De ce, Doamne, de ce?!!!"

"Pomul se judecă după roade, si Dumnezeu după creaturile Sale...", spun criticii care, văzând slăbiciunea
umană, văzând neputinta omenească, Îl judecă pe Însusi Făcătorul cerului si al pământului.

Dacă Dumnezeu ar fi creat boala, dacă Dumnezeu ar fi creat diavolii, dacă Dumnezeu ar fi creat durerea si
tristetea, atunci poate că acesti critici ar avea dreptate.

Dar boala nu a creat-o Dumnezeu. Pe draci nu i-a creat Dumnezeu. Răul si păcatul nu le-a creat Dumnezeu.

19
Atunci cine le-a creat, dacă nu El? Cine?

Toată lumea stie că Lucifer a căzut din cer, că, nemultumindu-se să fie primul dintre îngeri, a vrut să fie mai
măret decât Dumnezeu. Acesti criciti nu vor să înteleagă că responsabilitatea căderii a avut-o Lucifer, ci
consideră că "vinovat" este Dumnezeu, că i-a dat posibilitatea de a alege răul. Tot ei spun că nu Adam este de
vină că a căzut, ci de vină este Dumnezeu că i-a dat posibilitatea să cadă.

Sunt de acord că ar putea fi o simplă dezvinovătire faptul că vinovatul principal dă vina pe altii. Dacă o rachetă
nucleară se defectează în zbor si loveste un oras, nimeni nu va spune că vina a fost a rachetei, că s-a defectat, ci
vina a fost a celor care au construit racheta.

"Racheta a fost de vină...", pare să fie punctul de vedere al Bisericii.

Comparatia însă este nepotrivită. Omul nu este robot. Omul nu este o masinărie construită din piese care se
uzează, si care, datorită uzurii, dă gres. Masinile construite de mâna omului sunt asa, si nu au capacitatea de a
alege dacă să se strice sau nu. Ele se strică oricum: peste zeci de ani, dacă sunt bine făcute. Sau peste zeci de
zile, dacă sunt prost făcute.

Omul însă a fost făcut de Dumnezeu astfel încât putea să nu se "strice" niciodată. Omul a avut libertatea de a
alege binele si răul. Dacă alegea binele, omul ar fi fost "masinăria perfectă".

"Racheta a fost de vină, nu constructorul...", pare să fie iarăsi punctul de vedere al Bisericii.

"Oare nu ar fi fost mai bine pentru noi să fim creati în asa fel încât să nu ni se dea ocazia să alegem între bine
rău? De ce Dumnezeu nu ne-a predestinat la mântuire? De ce Dumnezeu le-a dat îngerilor ocazia să cadă din
rai?

De răspunsul la această întrebare depinde modul în care oamenii îsi trăiesc viata. Cine consideră că vina a fost a
lui Dumnezeu, consideră propriile păcate drept manifestări ale predestinării: dacă Dumnezeu i-a făcut pe
oameni cu "defecte de fabricatie", este firesc faptul că acestia aleg răul în locul binelui, că aleg păcatul în locul
virtutii.

În momentul în care cineva judecă ceva, are un etalon în functie de care îsi formează o părere. Atunci când i se
reprosează lui Dumnezeu că nu a "fabricat" o făptură umană "superioară", care să nu fie supusă greselii,
etalonul în cauză este artificial.

Nu putem spune despre laptele de mamă că nu este hrănitor pentru că nu contine petrol, si deci din el nu se
poate face benzină. Laptele de mamă trebuie judecat în functie de întrebuintarea sa. A spune că omul nu e bine
"fabricat" înseamnă a spune că laptele de mamă nu e bun, deoarece nu poate fi folosit în transporturi.

Omul a fost creat cum nu se poate mai bine. Dumnezeu l-a creat pe om tocmai pentru a-l face părtas bucuriei
vesnice.

Să presupunem că Dumnezeu ar fi putut fabrica un om care să nu guste răul în timpul vietii pământesti, si că un
astfel de humanoid, care nu ar fi cunoscut nici boala nici suferinta, ar fi exact genul de supraom pe care îl
folosesc drept etalon criticii lui Dumnezeu. Acest etalon nu ar fi putut supravietui mortii trupului.

20
S-ar fi bucurat de viată până la o sută de ani, după care l-ar fi asteptat sfârsitul definitiv. Ce e de preferat, un
asemenea humanoid sau un om obisnuit?

"Un om obisnuit...", cred că ar răspunde orice om care îsi doreste să guste vesnicia. Si totusi, de ce Dumnezeu
nu a creat un humanoid care să trăiască vesnic, fără a avea putinta să cunoască răul?

În momentul în care asteptăm ca Dumnezeu să facă un astfel de humanoid, ar trebui ca noi să stăpânim vesnicia,
să cunoastem legile vietii si ale mortii, să stăpânim viata. Nu putem fi ca niste copii care construiesc palate din
cuburi, si se miră că aceste "palate" se dărâmă la cea mai fină atingere.

Cunoastem noi legile vietii si ale mortii, cunoastem noi legile creatiei ca să judecăm dacă Dumnezeu a făcut
bine sau nu ce a făcut?

"Dumnezeu este atotputernic, El stabileste legile, El putea rândui ca totul să fie altfel..."

Minte omenească, minte slabă...

Cum să îsi dea seama racheta singură că a fost construită gresit? Am auzit că există aparate care îsi dau
"singure" seama dacă au fost proiectate corect. Dar ele apreciază această corectitudine numai în functiile de
criteriile care le-au fost "implantate". Ele îsi imaginează noi criterii numai în functie de ceea ce a fost învătată
de către proiectantii ei. Nu pot inventa ceva nou. Aparatele, oricât ar fi de performante, tot nu pot inventa nimic.

Există deja computere performante care creează povesti. Nu m-as mira să existe computere care scriu romane.
Dar ele nu creează nimic nou: ele adaptează noi tipare. Pentru cineva care nu citeste decât ziare, un roman
conceput de calculator va fi extraordinar, si "imaginatia" calculatorului va primi aplauze. Dacă inserezi într-un
calculator datele legate de structura unui roman politist, sau chiar datele biografice ale sfintilor din Sinaxar, el
va inventa o sumedenie de romane politiste sau imaginare vieti ale sfintilor. Mai mult chiar, adaptând tiparul
unui roman politist, va putea scrie despre problemele elevilor de liceu sau despre viata unui vânzător de
înghetată. Totusi, calculatorul nu va crea nimic, ci doar va face ceea ce a fost programat să facă: imaginatia lui
este dependentă de iscusinta programatorului, este de fapt o copie a imaginatiei programatorului.

Omul este o făptură liberă să aleagă între bine si rău. Măretia omului nu poate fi înteleasă decât de către cei care
ascultă cuvâtul lui Dumnezeu: în momentul în care creatura încearcă prin propriile puteri să îsi găsească un rost,
se va îndepărta de rostul ei autentic. Abia în momentul în care omul îl întreabă pe Dumnezeu care e rostul său în
lume va putea primi răspunsul cel bun.

Cele două alternative sunt radical diferite: nu poti ajunge la cunoasterea adevărului dacă nu vrei să primesti
această cunoastere de la Adevărul Suprem, care este Dumnezeu.

În momentul în care omul ia hotărârea de a face voia lui Dumnezeu, atunci mintea lui se luminează, se sfinteste.

Omul care crede că a fost creat pentru a se bucura în vesnicie de binecuvântările dumnezeiesti face totul pentru
a împlini această înaltă chemare.

Omul a pierdut raiul. Firea sa a fost atinsă de păcat, a fost rănită de păcat. Pentru ca usile raiului să se deschidă

21
din nou, a fost nevoie ca Însusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să vină în lume, să Se nască din Preacurata
Fecioară, să arate oamenilor calea spre Cer si, mai apoi, să primească moarte pe cruce pentru mântuirea
neamului omenesc.

Oamenii au auzit învătătura lui Hristos. Unii au refuzat-o, altii au primit-o, crezând că El este Fiul lui
Dumnezeu. Nu era însă de ajuns ca oamenii să afle acest adevăr. Oamenii trebuiau să învete să meargă pe calea
mântuirii. Tocmai pentru aceasta a apărut Biserica. Biserica este scoala mântuiri. Biserica este casa în care
oamenii învată să se lupte cu patimile si cu poftele, învată să-L cunoască si să-L iubească pe Dumnezeu.

Nu e de-ajuns ca un om să afle că Dumnezeu există pentru ca acel om să Îl si iubească pe Dumnezeu. Multi


oameni spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar această dragoste este superficială, este mai slabă decât "dragostea"
lor de păcat. Biserica este scoala mântuirii. Cine vrea să se mântuiască, merge să "învete" la această scoală.

Este adevărat că multi oameni consideră Biserica drept o institutie religioasă care nu are alt scop decât să
manipuleze oamenii pentru a-i stoarce de bani, prin diferite biruri ocazionale, de la botez si până la îngropare,
de la pomelnic până la sfestanie.

Dar diavolul este cel care oferă o asemenea imagine a Bisericii: diavolul nu vrea ca oamenii să creadă că
Biserica este Trupul lui Hristos. Se luptă din răsputeri pentru a-i convinge să aibă o imagine deformată a
Bisericii si să stea departe de acoperământul ei. Le arată "punctele slabe" ale Bisericii si le propune el însusi o
altă cale spre Dumnezeu.

"Cum să fie Biserica Trupul lui Hristos? Înseamnă că Fiul lui Dumnezeu nu e întreg fără acest trup, din care nu
lipsesc răutătile si fărădelegile?"

Dar oare, dacă unii crestini si unii clerici sunt păcătosi, Biserica este păcătoasă? Crezul pe care îl rostesc
crestinii spune răspicat: "Cred întru una sfântă, sobornicească si apostolească Biserică...". Biserica este sfântă,
chiar dacă unii dintre fiii ei păcătuiesc.

A crede că Hristos este Fiul lui Dumnezeu si a nu crede că Biserica este Trupul Său înseamnă a batjocori
adevărul. În Biserică oamenii învată să guste raiul: prin Biserică oamenii trăiesc în Cer.

Biserica ne creste în Dumnezeu. În Biserică învătăm să ne rugăm, prin Biserică luăm iertare de păcate si puterea
de a pune în fiecare zi început bun mântuirii.

Cine crede că Biserica de astăzi e diferită de Biserica pe care a întemeiat-o Hristos, Îl huleste pe Hristos. Cum?
Spunând că Domnul nu a fost în stare să zidească o Biserică pe care să nu o dărâme nici timpul si nici portile
iadului.

Biserica pe care a întemeiat-o Fiul lui Dumnezeu nu putea fi atât de slabă încât să nu reziste până la a doua
venire a Domnului: "Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui"
(Matei 16,18). Sfintii Părinti tâlcuiesc că piatra la care s-a referit Mântuitorul nu a fost Petru, nu putea fi un om
temelia Bisericii, ci a fost credinta pe care a mărturisit-o Sfântul Apostol prin cuvintele: "Tu esti Hristosul, Fiul
lui Dumnezeu celui Viu..." (Matei 16,16).

Da, pe piatra credintei este zidită Biserica lui Hristos. Cine crede în Hristos, crede si că El a întemeiat Biserica.

22
Desi nenumărate erezii au încoltit Biserica (cea mai mare fiind cea prin care Apusul s-a rupt de Ortodoxie),
totusi Trupul lui Hristos nu a fost biruit de diavol.

Stiind că oamenii vicleni si iubitori de sine vor falsifica învătăturile Mântuitorului, Hristos a avut grijă ca
învătătura Sa curată să fie păstrată de Biserică. Sfânta Scriptură, cartea de aur în care se păstrează cuvintele
Sale, a apărut în Biserică, a fost scrisă de Sfintii Apostoli. Nu a căzut din cer. Si înainte de a fi scrise
Evangheliile, crestinii mergeau pe calea mântuirii, călăuziti de preoti si de ierarhi.

Biserica cunoaste tâlcuirea cea dreaptă a Sfintei Scripturi. O, cât de plină de putere este Sfânta Evanghelie! Câtă
putere si câtă mângâiere dă ea crestinilor drept-credinciosi. Sfânta Evanghelie este aur duhovnicesc pentru cei
care o înteleg asa cum trebuie. Si este piatră de poticnire pentru cei care vor să o tâlcuiască după capul lor,
căzând în diferite erezii.

Este trist si adevărat faptul că se găsesc din ce în ce mai putini păstori si crestini adevărati care să aibă dragostea
de a-i ridica pe eretici din căderea lor. Si se găsesc din ce în ce mai multi care nu cunosc nici Sfintele Scripturi
si nici predaniile Părintilor.

"Multele biserici care sunt nici nu păzesc, nici nu întăresc credinta noastră cât si cum se cuvine, dacă cei ce cred
în Dumnezeu nu sunt luminati de Scripturile Vechiului si Noului Testament. Credinta noastră n-a fost întărită de
sfinti neînvătati, ci de unii întelepti si educati, care ne-au explicat cu exactitate Sfintele Scripturi si, prin cuvinte
de-Dumnezeu-insuflate, ne-au luminat îndeajuns. Astăzi însă, din pricina necazurilor cumplite în care am căzut
din cauza păcatelor noastre, lipsesc sau sunt foarte rari asemenea bărbati virtuosi si întelepti care să-i păstreze
nevătămati pe ortodocsii de un neam cu noi. Căci cum poate fi păstrat neamul nostru în religia si libertatea lui
atunci când, din nefericire, clerul nu cunoaste explicarea dumnezeiestilor Scripturi, care e lumina si întărirea
credintei? Când un păstor nu cunoaste iarba hrănitoare pentru turma lui, nu tămăduieste suferintele ei, nu o
păzeste de fiarele sălbatice si de hoti, cum e atunci cu putintă ca turma să fie păstrată multă vreme?" [62;109].
Asa se frământa sfântul Cosma Etolianul, marele apostol al grecilor din secolul al XVIII-lea.

Referindu-se la împutinarea păstorilor râvnitori, el spunea chiar că, "în vechime, atunci când oamenii voiau să
pedepsească pe cineva, făceau jurământ si spuneau: ŤSă-ti dea Dumnezeu să te pună împreună cu preotii ce se
vor afla în veacul al optulea [mileniul al optulea] de la facerea lumii!ť De aceea, fratii mei, cu anevoie pot astăzi
să se mântuiască patriarhii, preotii, duhovnicii si dascălii, fiindcă acum suntem în veacul al optulea [mileniul al
optulea] din care au trecut si două sute optzeci de ani [anul 7820 = 1772]" [62;174]. Si parcă pentru a trage un
semnal de alarmă, el a profetit că "va veni vremea când nu va mai fi această armonie care e astăzi între
credinciosi si cler. ... Clericii vor fi cei mai răi si mai necredinciosi dintre toti." [62;200].

Nu am reprodus aceste cuvinte ale Sfântului Cosma pentru ca cei care au obiceiul să îi judece pe preoti să poată
găsi argumente împotriva lor chiar în cuvintele unui sfânt. Ba dimpotrivă. Le-am reprodus tocmai pentru ca cei
care se smintesc din cauza anumitor păstori să stie că, despre vitregia vremurilor pe care le trăim, sfintii au
profetit cu multă vreme în urmă. Iar cei care s-au bucurat citind cuvintele sfântului ar trebui să înteleagă că,
trăind în "veacul al optulea", Cosma Etolianul a fost un sfânt. Si să îsi dea seama că, asemeni lui, Biserica a mai
avut în acest "veac" multi păstori vrednici.

Să îi amintim numai pe Sfintii ierarhi Ioan Maximovici si Nectarie din Eghina. Să îi amintim numai pe părintele
Sofronie de la Essex sau pe părintele Serafim Rose. Să îi amintim numai pe părintele Paisie Aghioritul sau pe
părintele Paisie Olaru. Sunt nume de foc, sunt altare ale credintei în Dumnezeu. Sunt ocrotitori si prieteni ceresti

23
ai fiilor Bisericii. Dar lumea contemporană nu vrea să audă de ei. Vrea să audă numai de clericii nevrednici.
Observând fătărnicia acestei atitudini, să încercăm să rămânem în Biserică si să trecem cu vederea smintelile cu
care ne ispiteste vrăjmasul.

Da, trăim în "veacul al optulea", un veac al căderii si al răutătii, dar tocmai în acest veac suntem chemati la
mântuire.

Să rămânem în Biserică, să rămânem sub ocrotirea Sfintilor Părinti. Da, sunt unii care cred în sufletul lor. Dar
ce credintă este asta? Cum poate omul să meargă spre cer, respingând drumul pe care i l-a hărăzit Dumnezeu?

Cine, în afară de Biserică, le va da iertarea păcatelor si cine îi va călăuzi în lupta împotriva patimilor? Si unde,
în afară de Biserică, se vor putea împărtăsi de Trupul si de Sângele Domnului ("Beti dintru acesta toti, că acesta
este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor" (Matei 26; 27-28)? Si
unde, în afară de Biserică, vor avea parte de ajutorul Sfintilor Îngeri, al Sfintilor si al Maicii Domnului?

"Vreau să merg de unul singur spre rai...", spune cineva. Dar cum să mergi singur spre rai, când raiul înseamnă
comuniune, înseamnă dragoste împărtăsită?

Cine crede că merge singur spre rai, ori este fătarnic, ori este înselat de diavol. Credinta crestină înseamnă
legătură cu Dumnezeu, cu toti îngerii si sfintii. Cine caută ajutorul Domnului în afară de Biserică, se lipseste nu
numai de ajutorul sfintilor si al îngerilor, se lipseste de harul lui Dumnezeu.

Există o luptă pentru mântuire. Cine vrea să câstige această luptă, trebuie să îi respecte regulile. Iar cine nu
respectă regulile, nu poate lua cununa.

În citatul pe care l-am reprodus la începutul acestui cuvânt, Carl Gustav Jung, considerat de către un mare
număr de intelectuali drept mare doctor al psihicului uman, se plângea de faptul că la crestini este mai
importantă venerarea unui om, a lui Hristos, decât progresul spiritual prin propriile puteri. El, ca marea
majoritate a intelectualilor, nu a înteles că Hristos nu a fost doar un om (asa cum a afirmat Arie si urmasii săi).
Hristosul pe care Îl cinsteste Biserica este chiar Fiul lui Dumnezeu. Cine nu crede că Hristos este Fiul lui
Dumnezeu este, după cum învată Evanghelia, antihrist: "Orice duh, care nu mărturiseste pe Iisus Hristos, nu
este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist" (I Ioan 4;3).

Îti voi scrie acum despre altceva. Există foarte multi oameni care, dintr-o sumedenie de motive, nu pun pret pe
viata spirituală. Au găsit pricini de sminteală în Biserică, sau cred că trebuie să profite de plăcerile lumesti, la
care credinta crestină le cere să renunte. Si atunci se multumesc să creadă în Dumnezeu, fără a-si pune problema
mântuirii. Dacă faci parte din această categorie, ar fi bine să te gândesti care sunt urmările firesti ale acestei
atitudini religioase. Nu putem cocheta cu adevărul. Adevărul vrea să Îl cunoastem. Adevărul este Hristos. Viata
fără Hristos nu este viată.

Ce este viata fără Hristos? O luptă disperată împo-triva necazurilor, împotriva greutătilor vietii, pentru ce?
Pentru bucurii trecătoare, pentru tot felul de desertăciuni.

Viata fără Hristos este o viată fără rost. Am intrat zilele trecute într-un birou al unei firme unde lucrează nasa
fiului meu. Fiind întrebat ce îmi fac copiii, am început să povestesc despre peripetiile fetitei mele. Venind vorba
despre timpul scurs de la data căsătoriei, o femeie de la un birou a spus:

24
"M-am căsătorit de sapte ani, si timpul a trecut repede..."

"Da, dar tu ai un copil, i-a spus o colegă. Si eu m-am căsătorit tot de atâtia ani, dar nu am nimic...". Era atâta
tristete în vocea ei... Mi-am dat seama că, asa cum după câtiva ani de căsnicie era tristă că nu avea copii, lipsa
lor marcând-o foarte tare, tot asa de tristi sunt cei care, la sfârsitul vietii lor, văd că nu au rămas cu nimic.

Toate bucuriile lumii acesteia trec. Crezi că, pe patul de moarte, îti va ajuta la ceva că ai avut o casă mare sau o
masină scumpă? Sau că trupul tău a excelat prin frumusete? Sau că ai dansat frumos? Sau că ai văzut cine stie
ce tări străine? Sau că...

Nici dacă as face o listă lungă de sau-uri nu as putea găsi vreo plăcere lumească a cărei amintire să gonească
spaima întâlnirii cu moartea.

Încearcă să te gândesti că vei muri, si atunci e putin probabil să nu regreti că ai stat departe de calea mântuirii.

Vreau să îti spun foarte multe lucruri si risc să transform acest lung cuvântul al meu într-o carte. Ca să nu mă
lungesc voi încerca să rezum ideile pe care am avut de gând să ti le spun:

-dacă esti implicat într-o grupare spirituală ruptă sau separată de Biserică, încearcă să întelegi de ce Biserica
spune că în afara ei nu există mântuire; dacă tu crezi că învătăturile Bisericii pot fi armonizate cu învătături
contrare, încearcă să întelegi de ce Biserica învată că numai prin ea oamenii pot ajunge la adevăr; în momentul
în care ai înteles că ai de ales între învătătura lui Hristos si învătătura grupării tale, gândeste-te bine la urmările
alegerii tale. Dacă vrei să rămâi în respectiva grupare spirituală, cel putin nu mai afirma că esti crestin. Dacă
respingi de bună-voie învătătura Trupului lui Hristos care este Biserica, cel putin nu afirma în mod mincinos că
te afli în comuniune cu Capul acesteia. Dacă îti dai seama că nimic nu este mai important decât mântuirea pe a
cărei cale te cheamă Biserica, atunci trebuie să te lepezi de rătăcire si să alergi la un duhovnic iscusit pentru a
spovedi păcatele tale.

-dacă nu ai intrat într-o anumită grupare eretică, dar totusi simpatizezi cu idei pe care Biserica le condamnă,
încearcă să clarifici linia pe care vrei să mergi; nu poti fi si al lui Dumnezeu si al diavolului; dacă vrei să găsesti
în Biserică numai puncte de sprijin pentru a-ti justifica propriul sistem filosofico-religios, te afli pe un drum
gresit. Încearcă să întelegi că învătăturile Bisericii sunt un tot unitar: ori le crezi pe toate, ori le respingi pe toate.
Înainte de a decide pe ce drum vrei să mergi, încearcă să cunosti învătătura Bisericii. Si, după ce ai citit despre
Ortodoxie, după ce ai citit Sfânta Scriptură, Vietile Sfintilor (care nu sunt decât o istorie neconventională a
Bisericii) si scrierile Sfintilor Părinti, vei putea alege în cunostintă de cauză. Dacă respingi învătăturile Bisericii,
măcar să stii ce respingi. Eu însă mărturisesc că am găsit în aceste învătături o comoară de mare pret. Cuvintele
"comoară de mare pret" au devenit un loc comun, si riscă să devină plictisitoare. Dar exprimă foarte bine ceea
ce simt. În cazul în care alegi să trăiesti ca fiu al Bisericii, îti vei asuma o cruce. Chiar si banala obisnuintă de a
citi reviste paranormale te va stresa: cărtile duhovnicesti nu pot fi citite în timp ce asculti muzică rock. E nevoie
de o schimbare profundă care durează vreme îndelungată. Dar asumarea acestei jertfe va fi încununată de o
cunună pe măsură.

-dacă nu faci parte din primele două categorii de oameni, si credinta ta se limitează la o rugăciune spusă atunci
când te afli în fata unui examen sau la parastasul unui prieten, gândeste-te bine cu ce te vei alege din viata pe
care o duci. Nu am de gând să fiu moralist, mai ales că stiu că, oamenilor de azi, o referire la chinurile vesnice

25
nu le produce decât un zâmbet ironic. Ascultă însă: si dacă iadul nu ar fi plin de draci care îi chinuie pe păcătosi
în fel si chip, chiar dacă singura pedeapsă a celor care au refuzat să meargă pe calea mântuirii ar fi că
Dumnezeu i-ar osândi la singurătate (si oare cum s-ar putea bucura de comuniunea cu Dumnezeu si cu sfintii
Săi cel care a refuzat să vorbească cu ei prin rugăciune?), tot ar fi groaznic. Poti sta singur o zi, două, o lună
maxim. Dar după un an de singurătate ai începe să urli. Asa că încearcă să întelegi că cine vrea să cunoască
frumusetile vietii vesnice, trebuie să se lupte pentru aceasta.

Nu stiu în care dintre categoriile prezentate mai sus te regăsesti, dar nădăjduiesc că te vei folosi de neiscusitele,
dar sincerele mele cuvinte. Tot pentru a încerca să îti vin în ajutor am tipărit Jurnalul convertirii, carte care
descrie convertirea mea la Ortodoxie. Si dacă totusi nici citirea acestui cuvânt si nici citirea Jurnalului meu nu
îti vor fi de folos, sper ca măcar mărturia pe care ti-o pun înainte te va ajuta să întelegi că, oricât de departe de
Dumnezeu ai fi, totusi El nu încetează să astepte întoarcerea ta. Este mărturia unui tânăr punk-er din Statele
Unite, Collin Ivy, crescut într-o familie dezmembrată, care si-a îndreptat pasii pe calea ocultismului:

"Aveam o lume a mea în care trăiam cu propriile mele fantezii si realităti, pe care eu însămi mi-o creasem. Am
ajuns dintr-un pusti Ťnormalť un punk-er cu mohawk albastru si bocanci. Datorită temperamentului meu am
fost înjunghiat, bătut si împuscat. Într-o zi, un prieten de-al meu m-a invitat la o petrecere mai aleasă. La
petrecere erau câtiva prieteni de scoală si două femei în vârstă. Părea că e o petrecere la care prietenii discută,
beau apă minerală, mănâncă chipsuri, si se amuză cu diverse jocuri. În realitate, cele două femei erau vrăjitoare,
iar petrecerea era pentru un ritual de initiere. Atunci a urmat initierea mea în practica WICCA.

WICCA e o formă străveche de practicare, de către femei, a magiei druidice. De aceea am spus vrăjitoare si nu
vraci. De atunci am progresat repede, ajungând si eu vrăjitor practicant. Mintea îmi intrase într-un soi ciudat de
delir si dementă. Era limpede că nebunia va fi ultima experientă. Dacă mori, totul s-a terminat; dacă
înnebunesti, trăiesti moartea fără să fi murit asta îmi era filosofia! Mi-am dat silinta zi si noapte pentru ea.

Practica vrăjitoriei m-a dus la cunoasterea multor locuri noi si necunoscute, mai cu seamă prin experienta
călătoriei astrale era o extindere firească a lumii mele fanteziste. Eram atotputernic si tot ceea ce apartinea
lumii acesteia create de imaginatia mea mi se închina ca unui stăpân. Sentimentul atotputerniciei te îndeamnă să
continui practica vrăjitorească. În lumea reală eram un nimeni, în schimb, datorită vrăjitoriei, mă simteam
cineva, eram de nebiruit. Însă m-am înselat.

Într-o noapte, o acută nevoie de a merge la toaletă m-a trezit din somn. Stăteam în pat si priveam când la ceas,
când la usă, si nu mă hotăram dacă să mă ridic sau să rezist până dimineată fără a uda cearceaful. M-am decis
totusi să mă ridic si să merg la toaletă. În clipa aceea mi-am dat seama că trupul mi-e paralizat de la gât în jos.
În practica WICCA nu se folosesc nici droguri, nici alcool. Dacă se află că ai consumat asa ceva, esti expulzat
din grup. Stiam că nu utilizasem nimic de acest fel care ar fi putut să îmi provoace acea stare. Singura explicatie
posibilă era că sunt imobilizat de o fortă de natură spirituală.

Deodată am simtit că părăsesc trupul si m-am văzut deasupra lui. Apoi, am rămas pur si simplu socat. În jurul
meu erau vreo cincisprezece demoni care râdeau isteric si care aveau putere asupra mea. Unul dintre ei s-a
întors către mine, m-a privit si mi-a vorbit. Spunea că sunt cel mai mare idiot pe care l-a cunoscut vreodată. Mi-
a spus că, desi fusesem crescut si îndrumat pe calea cea bună, o alesesem pe ce rea, si că am înaintat atât de
mult în rău, încât nu mai am nici o scăpare si o să mă duc în iad. A încercat apoi să îmi propună un târg, după
care au venit alti doi dintre ei la corpul meu astral si m-au luat. Si, luat fiind, mă aflam deja în iad. Nici n-am
cuvinte să descriu ce lucruri îngrozitoare am văzut, am simtit si am mirosit. Nu voi uita niciodată aceasta...

26
Fetele lor...

Am fost readus apoi în camera mea, si mi-au dat un ultimatum. Trebuia să mă sinucid si să devin ca ei: să
chinuiesc în loc să fiu chinuit, sau să mor si să merg în iad oricum. Am ales sinuciderea. Înainte de a-mi da voie
să mă întorc în trup, am rostit în soaptă: ŤIisuse, dacă existi, ajută-mă!ť. În clipa aceea am văzut o lumină
orbitor de strălucitoare, iar ei plecaseră. Stăteam treaz si am început să Îl ocărăsc pe Dumnezeu: De ce mă
lăsase să trec prin toate acestea? Timp de o oră, L-am tot ocărât, curătind vărsătura care iesise din mine în
timpul acelei viziuni. Am auzit atunci, pentru prima dată în viata mea, glasul lui Dumnezu. Mi-a spus numai o
singură frază care a pus punct rătăcirii mele: ŤTot ce doream de la tine era să ceriť [39;51-53]).

Închei aici, multumindu-ti că ai avut răbdarea să parcurgi acest cuvânt. Fie ca Dumnezeu să te lumineze si să te
povătuiască pe calea adevărului.

Danion Vasile

Nota autorului:

Cartea de fată contine studii despre ghicirea viitorului, despre astrologie si evangheliile apocrife. Aceste studii
pot fi citite separat, lectura unuia nefiind conditionată de parcurgerea celorlalte.

As propune cititorilor care au cartea mea "Dărâmarea idolilor" să citească studiul introductiv "Despre cugetul
Bisericii si soaptele diavolului" înainte de a parcurge oricare dintre articolele mele care prezintă teme
controversate. Cred că pozitia crestină nu poate fi înteleasă decât de către cei care au înteles rostul si valoarea
Sfintei Traditii.

Cititorii care ar căuta aici numai referinte precise legate de datele viitoarelor cutremure vor fi cu sigurantă
dezamăgiti. Demersul meu a fost de altă natură: am încercat să arăt cât de mincinoase sunt "profetiile" falsilor
alesi care caută să îsi facă reclamă, amăgind lumea si creînd panică. Pe cât de usor se vădeste faptul că multe
dintre astfel de profetii (a căror dată limită "a expirat") nu s-au împlinit, pe atât de greu este să îi convingi pe cei
însetati de paranormal să îsi abată atentia de la aceste incursiuni în viitor.

Pentru a pune în evidentă modul în care învătăturile eretice pătrund în mentalitatea crestinilor, am socotit că este
potrivit să includ în această lucrare comentariile mele la cartea Yoga crestină. În antiteză cu acest manual de
pierdere a sufletelor, scris de părintele Dechanet, în articolul următor este prezentată cartea Sfântului Ignatie
Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni. Consider că nu este de ajuns ca învătăturile ereticilor să fie
combătute. Consider că este nevoie ca învătăturile marilor Sfinti ai Bisericii să fie scoase la lumină.

27
DESPRE HOROSCOP, CUTREMURE SI GHICIREA VIITORULUI

I.1.Despre capriciile timpului si "arta" de a ghici viitorul

"Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau pe fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau
vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu mortii,
căci urâciune este înaintea lui Dumnezeu tot cel ce face acestea" (Deut. 8, 10-12).

Unul dintre subiectele de mare succes pentru mass-media este cel legat de "profetiile" sau premonitiile care se
împlinesc, s-au împlinit sau urmează să se împlinească. Astfel de evenimente se bucură de o largă difuzare si
constituie una dintre cele mai aprinse teme de discutie.

Atitudinea negativă fată de posibilitatea acestor incursiuni în viitor numai pentru că Biserica consideră ghicitul
viitorului o formă de vrăjitorie dovedeste ori o credintă nestrămutată în învătăturile ei, ori o formă de
habotnicie. Marea majoritate a crestinilor zilelor noastre încearcă să îsi găsească noi repere după care să
armonizeze ceea ce li se pare adevărat în învătăturile bisericesti cu ceea ce li se pare demn de luat în serios din
oferta de noutăti spirituale; si împlinirea unor astfel de "profetii" li se pare un argument favorabil acestei
atitudini sincretice.

Nu putea să lipsească din arsenalul ghicitorilor tendinta de a argumenta propriile practici cu citate din Sfânta
Scriptură. Unul din exemplele cel mai des invocate este cel al proorocului Daniel, despre care se sustine că ar fi
fost chiar conducătorul vrăjitorilor babilonieni. Faptul că Nabucudonosor l-a pus pe sfântul prooroc "căpetenie
peste toti înteleptii Babilonului" (Dan. 2, 49) s-a datorat tocmai darului cu care acesta a fost înzestrat de
Dumnezeu si nu formelor de ghicit cărora le fusese vădită neputinta ("taina pe care vrea să o afle regele nu pot
s-o facă cunoscută lui nici înteleptii, nici prezicătorii, nici ghicitorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele..." Dan.
2, 27)

Încercăm să cunoastem mai bine acest domeniu atât de alunecos al ghicirii viitorului, domeniu prin care
"prezicătorii" si "ghicitorii" îi îndepărtează pe oameni de lumina Bisericii. Înainte de toate vom aminti câteva
dintre premonitiile cele mai cunoscute, considerate clasice de către expertii în parapsihologie:

asasinarea Presedintelui Lincoln în aprilie 1865: cu câteva zile înainte de a muri, Abraham Lincoln a
mărturisit prietenilor pe care i-a invitat la cină că a visat o gardă militară dând onorul în fata unui catafalc
deschis, aflat în salonul de est al Casei Albe. La mai putin de o lună presedintele a fost împuscat, si trupul său
neînsufletit a fost asezat chiar în Salonul de Est. Crima fusese "prevăzută" si de celebrul subiect Daniel Dunglas
Home, care a ghicit cu ajutorul magicului glob de cristal tristul sfârsit al presedintelui;

în anul 1874 un "clarvăzător" i-a prezis lui Maurice Berteaux, un tânăr functionar de bancă, faptul că va
ajunge bogat si celebru, dar că va muri ca general de armată ucis de o masină zburătoare (premonitia fusese
făcută cu 29 de ani înaintea efectuării primului zbor cu avionul). Berteaux a ajuns în cele din urmă general si a
murit când un avion s-a prăbusit accidental asupra sa;

în testamentul lui Grigori Rasputin, care fusese ucis din ordinul aristocratiei ruse la sfârsitul lunii decembrie a
anului 1916, acesta scria că are o presimtire că va fi ucis înainte de începutul anului 1917. El îi scria tarului că
dacă va fi ucis de tărani, atunci tarul va mai domni în liniste vreme îndelungată; dar dacă va fi ucis de aristocrati
atunci toate rudele tarului mai aveau de trăit cel mult doi ani. Membrii familiei tariste si-au pierdut viata în

28
surghiun în anul 1918;

un reprezentant al unei societăti de transporturi navale, B. Morris, a visat în timpul unei călătorii cu vaporul
că va fi rănit de o schijă din lovitura de tun trasă cu ocazia ajungerii vasului la destinatie. Speriat de vis, el i-a
ordonat căpitanului vasului să amâne comanda loviturii de tun până ce el s-ar fi retras într-un loc sigur. Până să
se ascundă, o muscă s-a asezat pe nasul căpitanului si acesta a încercat să o alunge. Dar miscarea mâinii sale a
fost confundată cu comanda tragerii cu tunul. Morris a fost lovit atât de grav de o schijă încât peste câteva zile a
decedat;

încă din anul 1956 o revistă americană a publicat premonitia mediumului Jeane Dixon care a afirmat că
alegerile pentru presedintie vor fi câstigate de un democrat care va fi asasinat în cursul mandatului. În anul
1963, cu câteva săptămâni înaintea crimei din Dallas, Jean Dixon a încercat să îl oprească pe presedintele
Kennedy să plece în sud. Dar desi fusese atentionat că va fi ucis (chiar si de alti mediumi), acesta a ignorat
"premonitiile" si a fost împuscat (cf. [46;137]);

Iată câteva întâmplări care sporesc dorinta de a cunoaste viitorul, întâmplări al căror impact a fost foarte mare.
Mai poate nega cineva faptul că lui Kennedy i-a fost prevăzută moartea? Mai poate vreun om cu mintea întreagă
să facă abstractie de astfel de incursiuni în timp? Si, dacă aceste premonitii sunt adevărate, în numele cărui alt
"adevăr" trebuie să le ignorăm? Înainte de a răspunde acestei întrebări vom face câteva precizări.

Oamenii se află într-o relatie foarte agresivă cu timpul si cu viata însăsi. Aceasta datorită conceptiei că viata
poate aduce întâmplări nedorite, poate aduce diferite ghinioane. Omul care nu mai întelege timpul ca un interval
în care Dumnezeu îl creste din punct de vedere duhovnicesc nu va sovăi să cerceteze ce surprize îl asteaptă.
Dacă viata nu mai este înteleasă ca dar dumnezeiesc, atunci spiritul de conservare îsi spune cuvântul. Dorinta
omului de a cunoaste viitorul devine justificată. Dar posibilitatea cunoasterii viitorului implică automat alterarea
caracterului pedagogic al încercărilor pe care Dumnezeu le trimite folosindu-se de timp.

Unul dintre motivele pentru care oamenii caută să cunoască viitorul este tocmai o gresită întelegere a
necazurilor: câtă vreme necazurile sunt întâmplătoare, câtă vreme nu au nici un rost si singurul lor efect este
întristarea, atunci lupta pentru a scăpa de necazuri este justificată.

Sfânta Scriptură ne învată că necazurile prin care trecem nu sunt întâmplătoare, că rostul acestor încercări
trimise de Dumnezeu este de curătare a sufletului omenesc plin de patimi, de constientizare a neputintei firii si a
nevoii de ocrotire dumnezeiască sau, în anumite cazuri, de pedepsire a unor păcate.

Viata seamănă într-un fel cu un examen permanent. Dacă stim dinainte ce subiect vom avea de prezentat, atunci
l-am învăta numai pe acela si cunostintele noastre ar fi foarte reduse. Dumnezeu vrea ca, la examenul vietii, toti
să obtinem note mari. De aceea El nu ne îngăduie să pătrundem în tainele viitorului.

Biserica a condamnat nu numai astrologia, ci toate formele de ghicire a viitorului. Nimeni în afară de
Dumnezeu nu poate sti viitorul. Atunci cum se face că în atâtea cazuri premonitiile s-au adeverit? Cum despre
asasinarea lui Kennedy, de exemplu, au mai stiut si altii în afară de Dumnezeu?

Răspunsul pe care îl dă Biserica este simplu: toate "profetiile" făcute prin mediumi, toate cazurile în care
viitorul a coincis cu ceea ce se ghicise mai înainte prin diferite metode, nu sunt altceva decât iscusite lucrări ale
amăgitorului. Este adevărat că Biserica poate să pară, si de această dată, supusă unor conceptii retrograde. Dar,

29
ca în cazul fiecărei rătăciri de natură spirituală, trebuie repetat că a alege calea mântuirii nu înseamnă doar a
accepta că Hristos este Fiul lui Dumnezeu venit în lume pentru mântuirea oamenilor; înseamnă a accepta si că
drumul spre Împărătie presupune purtarea crucii, nu te afli pe acest drum dacă nu crezi că învătăturile Bisericii
sunt adevărate.

Răspunsul pe care îl dă Biserica în problema prevederii viitorului nu este un răspuns pripit, ci este un răspuns cu
rădăcini adânc înfipte în Sfânta Traditie. Întreaga Traditie afirmă că, desi diavolul nu cunoaste viitorul, poate să
insufle oamenilor anumite "profetii", dintre care unele se împlinesc. La prima vedere această afirmatie ar avea
aceeasi valoare ca aceasta: "desi paharul era gol, am băut până m-am săturat" . Logica pare să excludă că
ambele afirmatii pot fi simultan valabile.

Iată însă trei din categoriile în care diavolul poate "cunoaste" viitorul si îl poate sopti slugilor sale:

cazul I (diavolul detectiv): dacă persoana A vrea să treacă pe neasteptate pe la persoana B si atunci persoana
B are o "descoperire" cum că va fi vizitată de persoana A, nu înseamnă că i s-a descoperit viitorul; diavolul stia
că persoana A se îndreaptă spre persoana B si numai un accident neprevăzut i-ar fi putut nega "profetia"; în
multe cazuri premonitive se ignoră faptul că ele nu contin elemente care să nu poată fi deduse logic de o a treia
"persoană" aflată în momentul optim la locul potrivit (un asemenea caz îl întâlnim descris în viata sfântului
Antonie cel Mare);

cazul II (diavolul psiholog): cunoscând bine relatia cauză-efect, diavolul - bun cunoscător al sufletului
omenesc - poate deduce efectele atunci când stie bine "datele problemei"; stiind de superficialitatea unei relatii
de familie, el poate deduce destrămarea ei, stiind de tensiunile existente între două state, el poate deduce
începutul unui război, ...

cazul III (diavolul păpusar): diavolul plănuieste ca în timp să determine anumite fapte, si se foloseste de
oameni precum păpusarul de figurinele sale; este cazul cel mai spectaculos, cel mai interesant, cel mai
"nevinovat", cel mai greu de prevăzut din punct de vedere omenesc. Si de aceea cel mai smintitor pentru cei
care refuză să accepte punctul de vedere al Bisericii. Precizăm că întelegem dificultatea acceptării explicatiei
cum că nu ar fi vorba de nici o premonitie, ci doar de o dureroasă înscenare a ghicirii viitorului, dirijată de
Marele Păpusar al Împărătiei întunericului. Dar a nu accepta această explicatie înseamnă a accepta ori faptul că
Dumnezeu lu-crează prin mediumi, ori faptul că diavolul cunoaste viitorul. Aceste două variante fiind excluse
pentru cel care crede în învătăturile Bisericii, singura alternativă posibilă rămâne cea cu "diavolul păpusar".

(Să încercăm astfel să lămurim ce s-a întâmplat cu Kennedy. Nu este greu de înteles că dacă diavolul stia
optiunile electorale ale poporului nu i-a fost greu să "prevadă" cine va urma la presedintie. Nu este greu de
înteles că dacă vrăjmasul "programase" uciderea presedintelui putea să anunte aceasta prin diferiti mediumi cu
mult timp înainte - cel mai usor lucru fiindu-i găsirea unui asasin.

Greu de înteles este de ce Atotputernicul Dumnezeu nu a zădărnicit planurile vrăjmasului si nu a oprit planul
ucigas. Există două elemente care ne scapă: viata personală a presedintelui si modul în care faptele sale
influentau comunitatea pe care o conducea. Nu ne este nouă a judeca dacă viata personală sau influenta asupra
comunitătii a fost motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit să fie ucis. Poate că ambele motive erau valabile
simultan. Ceea ce stim sigur este că presedintele nu era predestinat să moară. Dacă s-ar fi retras din politică ori
dacă si-ar fi pus ordine în viata particulară ar mai fi putut trăi vreme îndelungată. Si să mai tinem cont de faptul
că fiecare comunitate are conducătorii pe care îi merită; poate că nici comunitatea nu era pe măsura unui astfel

30
de conducător.

Dacă stim că presedintele nu era predestinat să moară, nu înseamnă că putem face si comentarii exacte asupra
asasinării lui. Orice rationament asemănător celui expus mai sus contine o doză de subiectivism si riscă să fie
fals. Rationamentul acesta a fost prezentat doar ca un model de întelegere a lucrării Marelui Păpusar).

Să ne oprim putin asupra numărului mare de esecuri în premonitie, asupra numărului mare de "profetii" care nu
s-au împlinit. Pe cât de multă reclamă se face "premonitiilor" care se adeveresc, pe atât de usor se trece de
obicei peste premonitiile care nu se adeveresc (fiind invocate o sumedenie de explicatii puerile).

În cazul lui Jeane Dixon (care a prezis "cu succes" nu numai moartea presedintelui Kennedy, ci si a altor
personalităti - ca Franklin Roosvelt, Martin Luther King, Marilyn Monroe, ...) aflăm un exemplu clasic de
profetie neîmplinită: ea a afirmat că, în anul 1958, China va declansa un război mondial lucru care nu s-a
întâmplat.

Un alt exemplu de "profetie" mincinoasă îl întâlnim în cazul lui Nostradamus. Acesta a prezis la un moment dat
că trupele regale vor incendia localitatea Pouzin de pe Rhon. Deoarece asa ceva nu s-a întâmplat, pentru ca
"profetia" să nu fie vădită ca mincinoasă fiul lui Nostradamus a incendiat el însusi orăselul, dar a primit pentru
aceasta pedeapsa cu moartea (conform [47;18]).

Să ne oprim putin asupra faimoaselor Centurii ale lui Nostradamus. Este bine să se stie că textul lor este foarte
diferit fată de ceea ce apare în traducerile făcute din anul 1600 până în zilele noastre. Periodic, pentru a fi cât
mai aproape de realitatea istorică, în numele unor noi chei de descifrare care permit lămurirea catrenelor,
traducerile se tot "îmbunătătesc" (fapt trecut prea usor cu vederea de către cei însetati de senzational). Totusi nu
se poate contesta faptul că, dincolo de toate deformările ulterioare, Centuriile contin si "profetii" care s-au
împlinit. Dar procentul lor este mic si arată tocmai că vizionarul nu era inspirat de duhul adevărului, ci de duhul
minciunii.

În cartea Nostradamus -1999, Stefan Paulus trage alarma asupra pericolului pe care l-a descifrat în Centurii:
"Toate persoanele individuale, da, si toate tările, ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca Nostradamus
să fi prevăzut corect un impact meteoric în 1999. Avem pur si simplu prea multe de pierdut pentru a presupune
că s-a înselat" [45;289]. Anul 1999 a trecut însă fără să se întâmple nimic si Stefan Paulus s-a făcut de rusine.
Dar imediat alti exegeti ai Centuriilor au găsit alte si alte variante de interpretare, totul fiind cosmetizat astfel
încât vina să nu cadă asupra autorului, ci asupra comentatorilor care nu l-au "înteles" pe Nostradamus.

În cartea lui Stefan Paulus găsim o analiză a ratei de esec a previziunilor din Centurii. Numărând catrenele care
aveau precizată data fixă a faptelor "profetite", el a constatat că "rata finală de precizie a catrenelor datate de
Nostradamus este de unu si jumătate la sapte, putin peste 21%" [45; 288]. Încercând să crească acest procent,
motivând că unele date pot fi decriptate gresit, Stefan Paulus a afirmat că rata de precizie poate creste până
aproape de 38%. Adică marele "profet" Nostradamus a gresit în mai mult de 60% dintre prezicerile care au
putut fi verificate în timp, cele cu dată neprecizată fiind mult mai usor de prelucrat astfel încât autorul lor să
pară "înzestrat" cu harisma înainte-vederii.

În cazul marii majorităti a ghicitorilor rata esecurilor este si mai mare. În mod curent se consideră că o rată de
20-25% a premonitiilor care se adeveresc este foarte bună, iar cea de 50% este exceptională. Această apreciere
este foarte suspectă: cei care au prevăzut prin harul lui Dumnezeu ceea ce se va întâmpla nu au dat gres.

31
Dumnezeu care le-a dat darul înainte-vederii nu putea să gresească. Iar cei ale căror "profetii" nu se adeveresc
sunt inspirati de diavol (si în acest caz, ca în multe altele, new-age-istii consideră că dacă găsesc în Sfânta
Scriptură argumente care să "dărâme" punctul de vedere crestin, biruinta lor este totală. Ei invocă o "minciună"
a Proorocului Iona, care a profetit distrugerea orasului Ninive, dar în urma pocăintei ninivitenilor orasul nu a
fost distrus; se pierde din vedere tocmai faptul că rostul proorocului Iona era tocmai de a-i întoarce pe cei căzuti
la pocăintă, si nu de a-i preveni asupra pedepsei dumnezeiesti. Ca în celelalte cazuri, un element este desprins
din context pentru a justifica rătăcirea; putini sunt însă cei care au curiozitatea de a se lămuri în privinta
valabilitătii argumentelor invocate de eretici).

Unul dintre siretlicurile prin care "ghicitorii" ascund propriile esecuri este următorul: ei nu afirmă că faptele pe
care le "văd" se vor întâmpla cu sigurantă, nu sustin predestinarea absolută. Ei fac afirmatii de genul: "dacă vei
fi tare, vei reusi să eviti esecul pe care îl Ťvădť", sau "dacă te vei tine pe aceeasi linie, vei avea parte de succesul
care mi se Ťaratăť". Rare sunt cazurile în care un ghicitor spune cuiva că ceva se va întâmpla cu sigurantă
(aceasta li se întâmplă numai oamenilor care sunt prinsi strâns în laturile diavolului).

Acelasi risc de eroare si-l asumă si astrologii. Ei spun: "planetele indică o mare bucurie profesională - sau un
esec familial. De tine depinde cum vei sti să treci prin încercarea care îti stă în cale..." Astfel, dacă nu se
întâmplă nimic, omul rămâne cu sentimentul că a ratat un mare bine sau că, dimpotrivă, a reusit să evite răul
care se vedea la orizont.

Nu putem vorbi despre rata mare a esecurilor în ghicitul viitorului fără să amintim de numărul mare de sarlatani
care, fără a practica vreo formă specială de magie, simulează că ar fi mari initiati.

Astfel de escroci nu caută "inspiratie" de la demonul ghicitului, ci de la demonul lăcomiei. Dar si în aceste
cazuri ghicitorul-sarlatan, fără să fie constient, este inspirat de demonul ghicitului în asa fel încât sfaturile pe
care le dă să fie cât mai nocive pentru cei care apelează la serviciile sale.

Existenta unor ghicitori-sarlatani (spre deosebire de cei "profesionisti", care sunt vase ale diavolului) are un
efect dublu: pe de o parte, la unii oameni trezeste retineri fată de consultarea viitorului, dar la altii sporeste
dorinta unei asemenea incursiuni - caracterul de neseriozitate al practicii făcând-o să pară un fel de joacă. S-a
constatat că mare parte dintre cei care s-au dus la ghicitori mai mult din spirit de aventură au avut de suferit
exact aceleasi urmări în plan duhovnicesc cu cei care stiau că intră de bunăvoie în jocul magic.

Una dintre greselile cele mai frecvente este punerea erorilor ghicitului în seama nepriceperii ghicitorilor. Pentru
multi oameni o consecintă firească a constatării faptului că au fost păcăliti de către ghicitorii-sarlatani este
tendinta de a îi consulta pe altii mai iscusiti. De fapt, pentru ghicitori este cât se poate de normal să gresească în
previziuni atâta vreme cât numai Dumnezeu stie ce se va întâmpla.

Privitor la observatia pertinentă pe care o fac unii dintre cei care merg la diferiti ghicitori, cum că tot ceea ce li
s-a prezis, bine sau rău, li s-a si întâmplat, din perspectivă crestină acesta este un mare semnal de alarmă. Dacă
diavolul a fost capabil să "prevadă" viitorul unei persoane însemnă că persoana respectivă ducea o viată plină de
patimi, că sufletul ei se afla în mrejele celui care stia ce surprize îi va mai face. Este foarte greu ca cineva să
recunoască tocmai acest aspect: că ghicitorii i-au spus viitorul pentru că viitorul era, în aspectele esentiale,
dirijat de diavol.

Diavolul nu poate sti ceea ce vor face oamenii care trăiesc aproape de Biserică, care se spovedesc cu adevărată

32
pocăintă si se împărtăsesc cu Sfântul Trup si Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. El stie numai răul
pe care are de gând să îl abată asupra lor, si poate doar bănui - prin rationament logic - câte ceva din binele pe
care îl vor face acestia.

Despre împlinirea celor profetite de ghicitori, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Cum se face, as putea fi
întrebat, că se împlinesc multe din cele spuse de acesti oameni?

Pentru că tu te-ai lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că tu te-ai lepădat de El, pentru că tu te-ai asezat în
afara purtării Lui de grijă, pentru aceea diavolul îti întoar-ce treburile tale si le mută după cum vrea el" [32;855].

Pe cât este de greu să recunoască cineva că faptul că i se întâmplă cele ce i-au fost "profetite" este semn că se
află sub puterea diavolului, pe atât de usor este ca printr-o viată crestinească această legătură să se rupă pentru
totdeauna. Sau, chiar dacă lupta va fi de durată, cununa luptătorului va fi pe măsură.

Unul dintre mijloacele prin care diavolul câstigă cel mai usor adepti este implicarea slujitorilor Bisericii în
practicile de ghicire a viitorului. Cea mai cunoscută metodă este cea a "deschiderii cărtii" - a Sfintei Evanghelii
sau a Psaltirii. Există preoti care "deschid cartea" si în functie de pagina la care s-a deschis întâmplător "prevăd"
ce li se va întâmpla oamenilor (privitor la procese, examene, căsătorii si altele asemenea). Oamenii simpli,
având încredere nemărginită în preoti, nu îsi dau seama că astfel de preoti sunt vrăjitori. Osânda unor astfel de
preoti - după cum arată Pravilele bisericesti - este foarte aspră.

Stă în responsabilitatea arhiereilor de care apartin să îi caterisească sau, dacă se pocăiesc, să le rânduiască un
anumit canon. Dar, câtă vreme un preot se îndeletniceste cu ghicitul (chiar si cu "nevinovata" deschidere a
Evangheliei pentru a afla viitorul oamenilor), nu are puterea să săvârsească Sfintele Taine.

Asa cum oamenii se lasă înselati de preoti-vrăjitori, asa se lasă înselati si de ghicitorii care sustin că sunt buni
crestini (si au casele pline de icoane, de cruci, ...) Dar păcatul celor care merg la ghicitori este la fel de mare,
indiferent dacă ghicitorii pretind sau nu că sunt crestini.

"Prin lume merg si umblă multi fii ai diavolului si-i însală pe crestini, ca să le ia banii, si la dau talismane să
facă copii, să-si primească sănătatea si să-si vadă soarta, ce anume va urma în viata lor. Toate acestea sunt
mestesuguri satanice, fiindcă se întâmplă ca nu o dată diavolul să facă minuni si oamenii să îl creadă, să facă
păcate si să fie osânditi la iad odată cu el. Dar noi avem o poruncă care spune să anatemizăm pe oricine adaugă
sau nu crede în ceva mic din cele pe care le-au legiuit Părintii Bisericii noastre. Acestea sunt, asadar, în afara
căii Părintilor, de aceea cei care le fac sunt anatematizati. Mai spune legea noastră bisericească că aceia care
urmează aceste lucruri vrăjitoresti douăzeci de ani să nu se împărtăsească.

De aceea voi, cei ce folositi aceste ghicitori, jurăminte, descântece si altele asemănătoare, să stiti că foc băgati
în casele voastre si veti arde de vii si aici si în viata cealaltă si veti mosteni osânda vesnică împreună cu
învătătorul vostru diavolul si tovarăsii lui" [62;81]. Aceste cuvinte, rostite de către Sfântul Cosma Etolianul cu
mai mult de secole în urmă, sunt cât se poate de actuale astăzi.

Una dintre trăsăturile specifice vremurilor de haos spiritual în care ne aflăm este reaparitia superstitiilor. Omul
simte nevoia să pătrundă putin în tainele viitorului si, dacă stie că este păcat să se ducă la ghicitoare, se
multumeste să se folosească de semnele pe care le poate observa el însusi. Cea mai cunoscută metodă este cea
prin care stii de ce "se bate ochiul" - ori de bine ori de rău. Oricât ar părea de nevinovate, oricât de repede s-ar

33
adeveri, aceste superstitii fac parte din aceeasi paletă amăgitoare a diavolului. Si cu cât mai iscusite sunt cursele
diavolului, cu atât mai iscusiti trebuie să se arate oamenii care nu vor să cadă în ele.

Iar celor care insistă totusi să îsi afle viitorul, sfântul Cosma le recomandă următoarea "tehnică" eficientă: "Si
dacă vrei să-ti vezi soarta sau norocul, scoală-te mâine dimineată si du-te la biserică si uită-te la mormintele
celor morti si la ce sunt ei acum. Gândeste-te si spune: "N-au fost si ei oameni ca mine si au murit?" Asa voi
muri si eu mâine, deci să nu îndrăznesc să fac si eu aceste lucruri diavolesti, căci o să pier..." [62;96].

Mai devreme sau mai târziu, vom muri cu toti. Acesta nu este un secret pentru nimeni. "Tehnica" sfântului
Cosma nu este originală: e recomandată de multi alti sfinti ai Bisericii ca fiind de mare folos celor care pretuiesc
mai mult viata pământească decât vesnicia.

Să cugete la moarte cei care nu se tem de osânda dumnezeiască si vor să alerge la ghicitori si la vrăjitori. Si să
priceapă că viata pământească, de care ei sunt preocupati atât de mult, se va sfârsi. Si că, dacă au căutat să afle
ce li se va întâmpla peste câtiva ani, ceea ce îi asteaptă după moarte le rămâne ascuns.

Ar fi bine ca, în loc să îsi piardă vremea alergând la ghicitori, astfel de oameni să caute calea mântuirii. De două
mii de ani au existat mii si poate chiar sute de mii de oameni care încă din timpul vietii au regretat amarnic că
au alergat la ghicitori si vrăjitoare (după moarte au regretat oricum toti ceilalti, care au murit nepocăiti). Dar nu
a existat nimeni care să regrete că L-a descoperit pe Dumnezeu, si că a descoperit calea mântuirii.

Despre astrologie - sau "descifrarea tainelor ceresti"

"Fără contactul cu fiintele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică" [10;49].

- mărturia unui fost astrolog -

Una dintre ideile fundamentale ale cunoasterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai tină cont de vreo
autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea si să îsi ia destinul
în propriile mâini.

Cuvântul libertate este strigat astăzi cu putere de către diferite categorii de oameni si cu diferite scopuri, cel mai
adesea exprimând libertatea omului de a călca în picioare traditiile de orice fel si de a urca pe soclu statuia unui
impunător idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.

Autorii eretici fac o substitutie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteste creatia, ei asează o lege care
guvernează lumea: legea ciclicitătii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităti:
intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.

Supunerii fată de Dumnezeu i se preferă "supunerea" fată de influenta stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă
nu este altceva decât o robie fată de capriciile astrelor.

Dacă nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cerească, dacă nimeni nu are cum să nege o
modificare observabilă astronomic, în schimb orice conexiune astrologică poate fi pusă la îndoială.

34
Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac si în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor
probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe "dovezi" care contrazic viziunea Bisericii.

Pentru cei care sunt fii credinciosi ai Bisericii, nimic nu este mai important decât învătătura mântuitoare
propovăduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si nimic nu este mai periculos decât lepădarea de această
învătătură.

Oamenii trebuie să îsi pună următoarea întrebare: intrăm sau nu intrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm, atunci
conceptiile crestine trebuie ajustate astfel încât să nu con-trazică realitatea. Dacă nu intrăm, atunci trebuie să ne
ferim cu toate puterile de înselarea care pe zi ce trece câstigă tot mai mult teren.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învătat că avem de trăit o singură viată, în care suntem liberi să alegem binele
sau răul si că, după moarte, ne asteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viată suntem influentati
de tot felul de configuratii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar
prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învătătura lui Hristos.

Aproape oricine stie astăzi să răspundă la întrebarea: ce este astrologia? Majoritatea dictionarelor prezintă
astrologia ca fiind stiinta ce se ocupă de studierea influentelor astrelor asupra vietii omenesti si asupra destinului
universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer si
ceea ce li se întâmpla în viata de zi cu zi. Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă
răspândire la popoarele păgâne: în Babilon, în Egipt, în Grecia si în Imperiul Roman, în India, în Persia, în
China si Japonia. Această răspândire pe un teritoriu atât de întins justifică într-un fel amploarea revenirii
practicilor astrologice în vremurile noastre. Astrologia este una din usile prin care credintele păgâne intră în
fortă în societatea contemporană.

Există trei tipuri de astrologie: în primul (si cel mai vechi) planetele sunt considerate zeităti, în al doilea
planetele sunt considerate obiecte ale căror emanatii impersonale influentează vietile oamenilor, iar în al treilea
astrologia simbolică - planetele se află într-o corespondentă magică cu oamenii, pe care îi influentează prin
rezonantă. Pentru astrologi, zodiacul este o "centură" imaginară a cerului care include 12 constelatii, 12 semne
astrologice despre care consideră că i-ar influenta pe oameni (Balantă, Săgetător, Fecioară, ...).

Cea mai serioasă provocare initiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de
ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Pestilor si sub pecetea învătăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a
Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare. Trecerea de la o eră la alta se calculează în functie de
Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este însă variabilă. Într-una dintre cele mai cunoscute metode de
împărtire a timpului (cea adaptată si de Rudolf Steiner, întemeietorul sistemului antropozofic) Marele An avea
25000 de ani obisnuiti, iar o lună 2160 de ani.

În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de
precizat, deoarece "specialistii" nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling sustinea că începutul
Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling si Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au
rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 si anul 2154.

Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii 60- 70. Pentru multă lume trecerea în
Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de asteptat, această trecere a căpătat valente

35
spirituale.

Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinoctiului de
astăzi nu mai corespunde cu data echinoctiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în
constelatia Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelatia Pestilor cf. [61;126]).

În fata unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori si-au modificat calculele după un "zodiac
migrator", ori - cum au făcut marea majoritate - nu au tinut seama de faptul că realitatea astronomică este
diferită de cea după care calculează ei si au preferat să îsi păstreze sistemul de calcul.

Pentru un observator exterior această neconcordantă ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale
astrologilor ar fi corecte cel putin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar dacă
insuficient - în favoarea caracterului stiintific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să
demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele stiintifice) cu ajutorul statisticilor eficientei
în "ghicire", acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o stiintă, ci doar o artă magică
(totusi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveste perfect realitătii cosmice si, sub un pretins caracter
stiintific, atrage oamenii în cursa ocultismului).

Trebuie să recunoastem că deschiderea fată de această falsă stiintă este foarte mare. Astrologia apare multora
drept o formă civilizată de ghicire a viitorului - care nu are aproape nimic în comun cu tigăncile care ghicesc la
colt de stradă - an de an numărul celor interesati de acest subiect creste.

Răspândirea acestei practici nu a avut loc la întâmplare. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună
ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West si
Toonder, cercetând geneza astrologiei contemporane în America, au ajuns la concluzia că "Doamnei Blavatsky
si Miscării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renasterea... Teozofia, dintr-o singură
lovitură, ... a inspirat o cercetare reînnoită si serioasă a astrologiei, mai întâi în Anglia, apoi nu după mult timp
în Germania, în Franta si în America" [10;18]. John Ankenberg si John Weldon considerau că cele trei canale
de la care a avut loc această renastere sunt: Miscarea Teozofică, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner si
rosicrucianismul modern.

Campania de promovare a astrologiei se duce cât se poate de elegant. Personalităti precum printesa Diana, Joan
Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John, sunt numai o mică parte dintre simpatizantii acestei
"arte".

"Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau stiinte omenesti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi
folositoare când este practicată în supunere fată de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau
psihologic atunci când este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului" [10;35], mărturisea un
"crestin".

Pentru multi oameni credinta în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei. Iată ce afirma
mediumul Jean Dixon despre "ghicitul în stele": "unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată
pentru o romano?catolică. Totusi, după cum înteleg eu, biserica catolică si multe alte organizatii religioase n-au
condamnat niciodată studiul astrologiei... N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinta mea si
îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte si cunostinta pe care o găsesc în stele pe
de altă parte (...). Astrologia se potriveste în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutându-ne să ne întelegem

36
atât talentele, cât si defectele" [10;34].

Din citatele de mai sus - primul venit din mediul protestant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că
în Sfânta Scriptură - care este citită în ambele medii - nu se găsesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar
diferentierea între cele două forme de astrologie - bună si rea - este asemenea diferentierii celor două forme de
magie - albă si neagră. De fapt, nu există decât un singur fel de astrologie si un singur fel de magie, ambele
inspirate de aceeasi sursă întunecată.

Conceptia potrivit căreia astrologia este o stiintă ca oricare alta nu este greu de contestat. La o analiză atentă
observăm că singurul element invocat de astrologi în apărarea acestei practici este numărul mare de preziceri
împlinite. De fapt, acest număr nu este chiar atât de mare pe cât pretind astrologii, ci este aproximativ acelasi cu
cel al oricărei alte forme "clasice" de ghicit.

Dacă astrologia ar fi o stiintă, atunci oricine ar putea să o învete după un manual bun. Însă, desi există multe
manuale de astrologie, practic ele nu sunt "eficiente". Marii astrologi recunosc că tainele astrologiei nu se pot
dobândi decât în urma unei îndelungate pregătiri "spirituale", exceptie făcând doar cei care au o deosebită
înzestrare nativă pentru aceasta.

Initierea în tainele astrologiei este asemănătoare initierii în oricare altă formă de vrăjitorie. Esentială este
dobândirea unei receptivităti care să permită descifrarea configuratiilor astrale. Unii astrologi recunosc că sunt
ghidati de diferite spirite în "munca" lor, spirite fără de care nu ar putea să descifreze viitorul.

Toti astrologii "de calitate" sunt mediumi, chiar dacă nu toti constientizează că ideile care le vin în minte în chip
spontan sunt inspirate de o altă entitate. Putini dintre cei care percep clar influentele unor astfel de entităti îsi
dau seama că au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinsi că astfel de spirite sunt "benefice" (chiar
"îngeri de lumină"), si se deschid fără retinere influentelor "superioare."

Un fost astrolog făcea următoarea observatie: "Dacă privim sincer la astrologie, începem să vedem că adeptii
acestui sistem - fără să o stie - bat la usa prin care se stabileste comunicarea cu fiinte spirituale cunoscătoare,
totusi înselătoare. În cele din urmă, acea usă se deschide, si această deschidere produce o schimbare
înfricosătoare în viata adeptului. El sau ea se maturizează în dexteritate într-un mod inimaginabil: ca un medium
al spiritelor." [10;49].

În cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata că "arta astrologică este considerată a fi cheia
stiintelor oculte" [10;18]. Aproape toti vrăjitorii folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrăjitoare Sybil
Leek mărturisea: "Astrologia este stiinta mea, vrăjitoria este religia mea..." [10;18]. Ea observa strânsa legătură
dintre astrologie si chiromantie, numerologie si celelalte ramificatii ale vrăjitoriei.

"Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major în toate "stiintele" magice: alchimia, magia neagră, chemarea
spiritelor, necromantia si chiar practici magice mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor" [10;20], observa
Lawrence Jerome.

După ce ne-am oprit putin asupra legăturii strânse dintre astrologie si vrăjitorie, să vedem încă o directie din
care se poate constata rătăcirea în care se află astrologii: cercetarea conceptiei lor despre persoana lui Hristos
(din moment ce peste 70% dintre ei cred în reîncarnare, este firesc ca părerea lor să fie deformată).

37
O declaratie standard a conceptiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: "Cristos a avut toate cele
sapte planete antice... toate unindu-se în Pesti... astfel că El a fost Pestele suprem, absolut... si astfel El a
inaugurat Era Pestilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a
doua venire a vietii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi... În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare
iluminat n.n.), fiecare este pus pe aceeasi lungime de undă cu eul lui superior" [10;27].

Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui Hristos,
potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată Sfânta Scriptură, ci noi însine vom deveni Hristosi prin
constientizarea "dumnezeirii" noastre.

Este cel putin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat
să spună oamenilor că se află în Era Pestilor, în care potrivit calculelor lor mântuirea trebuia căutată la
picioarele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor - si nu ar fi fost inspirati de diavol, ar fi trebuit ca în
acest interval să îndemne lumea spre Hristos (desi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii - căci recunoasterea
adevărului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfânta Scriptură).

Marea majoritate a astrologilor sustin că Biblia este plină de referinte astrologice, cea care li se pare cea mai
evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Nasterii Mântuitorului. Rostul acestei
stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Traditia crestină, era tocmai de a-i aduce pe
păgâni - care se ocupau cu practicile magice - să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează
sfârsitul închinării păgâne si chemarea tuturor neamurilor la credinta în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum
spune atât de frumos Condacul Crăciunului: "Nasterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunostintei. Că
printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învătat să se închine Tie, Soarelui dreptătii... ."

Să vedem ce spune Sfânta Scriptură despre cei care practică astrologia: "Privind la cer si văzând soarele, luna,
stelele si toată ostirea cerului, să nu te lasi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujesti" (Deut. 4, 19). Iar "de se
va afla la tine, în vreuna din cetătile tale pe care ti le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi
făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, si se va duce si se va apuca să
slujească altor dumnezei si se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată ostirea cerească, (...) să
scoti pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la portile tale si să-i ucizi cu pietre" (Deut.
17, 3-5).

După cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales să nu se închine la stele. Închinarea
aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care credeau că vietile lor sunt influentate de
stele nu sovăiau să li se închine. Chiar dacă în zilele noastre au rămas putini oameni care cinstesc stelele ca pe
niste zeităti, totusi numărul celor care "ghicesc în stele", al celor care practică astrologia, este foarte mare.

După cum arată Sfânta Scriptură, osânda lor este aceeasi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia - ca orice altă
metodă de ghicire a viitorului - este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).

În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi astepta pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au
nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îsi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste
convingeri influentează mediul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale,
pe cei care mor nepocăiti Dumnezeu îi va pedepsi cu osândă vesnică în chinurile iadului (statistic, numărul
vrăjitorilor si ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).

38
Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste
întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Cartea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele
aduce mânia lui Dumnezeu peste asezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului:
"Casele Ierusalimului si casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperisul tuturor caselor
se aduce tămâie întregii ostiri ceresti si se săvârsesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (...) Iată voi aduce
asupra cetătii acesteia si asupra celorlalte cetăti toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că si-
a învârtosat inima si nu ascultă cuvintele Mele" (Ier. 19, 13-15).

Precum a fost dărâmat Ierusalimul, asa se vor dărâma si cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu
vrăjitoria. Iar mânia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfânta Scriptură găsim relatarea curătirii templului
Domnului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: "Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preotilor de
mâna a doua si celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru
Baal, pentru Astarte si pentru toată ostirea cerului si să le ardă afară din Ierusalim" (IV Regi 23, 4).

O astfel de curătire ar trebui să aibă loc în sufletul fiecărui crestin care îsi dă seama că s-a aflat în înselare. Asa
cum diavolul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnului, tot asa nu s-a sfiit să spurce si unele comunităti crestine:
uneori a reusit să îl însele chiar pe păstor, iar acolo unde păstorul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi
atragă în rătăcire măcar pe credinciosi. Fără a ne lepăda de o asemenea înselare, nu vom putea să fim ai lui
Hristos si nu vom putea fi temple ale Duhului Sfânt.

Sfânta Traditie este plină de texte care combat "ghicitul în stele". În scrierea sa Despre idoli, Tertulian nota:
"Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc
închinarea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se justifice
de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu
voi spune că a aseza nume de dumnezei falsi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie si a-i abate pe oameni de
la înăltarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinta că destinul lor este invariabil predeterminat de
astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falsi. Eu afirm însă că astrologia, în
acest caz, se asemuieste îngerilor căzuti care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a însela neamul omenesc...
Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este
condamnabilă si specia. Astfel, din timpul aparitiei Evangheliei, tot soiul de sofisti (în sensul de "întelepti
închipuiti" - n.n.), astrologi, vrăjitori, magi si ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsiti" [50;54].

Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: "Sunt si la
noi multi, foarte multi adepti ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oras sau de la sate, care-si
caută în cafea sau umblă cu datul în cărti, si până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri stiintifice de a-
si cerceta destinul după prescriptiile stiintelor ascunse! Dintre acestia, multi se cred si se prenumără între fiii
Bisericii. Si încă dintre fiii cei buni. Cu aceeasi piosenie cu care-si aprind candela în fata icoanei Mântuitorului
sau cu care îsi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinti făcători de minuni, îsi poartă pasii si spre prezicătorul
care le va citi din stele si din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de crestinism însă e mai aproape
de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie si religie, între Dumnezeu si Lucifer, între Simon Magul
si Hristos, între puterea demonică si bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a
crestinismului. E apostazie directă" [54;45].

În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin găsim următoarele precizări: "elinii spun că prin răsăritul, apusul si
prin conjunctia acestor stele, a soarelui si a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia.
Dar noi sustinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de

39
vânturi si de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuti liberi de
Creator si suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza miscării stelelor, facem cu necesitate
ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici
virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă
unora bunătăti, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cârmui si nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale,
dacă toate s-ar conduce si s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi ratiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici
unei fapte si în desert am delibera. Dar negresit ratiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este
rational este si liber" [18;58].

Vechile Pravile bisericesti nu au trecut cu vederea arta "ghicitului în stele", ci au arătat netemeinicia conceptiei
potrivit căreia viata omului ar fi influentată de planete: "Viata omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui
om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atâtia ani să trăiască; cu sfatul si voia lui Dumnezeu,
atunci omul moare; iară către cei care iubesc pricirea (adică cearta n.n.), vom răspunde si vom zice că nu se află
la Dumnezeu să fie făcut vreun lucru fără de cale..., si iarăsi de ar fi fost mai înainte o hotărâre si o predestinatie
a omului, atâtia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de vreo boală; si nici n-ar chema vreodată pe
vreun doctor, pentru că acea hotărâre ce a hotărât mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotarul si
sorocul vietii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate să o priceapă" [53;516].

Sfântul Simeon al Tesalonicului scria (împotriva celor ce sustineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău):
"a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea nasterilor, după zodii sau stele si pentru citirile de stele
e lucru nebunesc si fără de Dumnezeu... însă bunătătile si răutătile noastre se miscă după a noastră singură
vointă" [53;516]. Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de
astrologie practicate astăzi, si nu la vechea închinare la stele. El contesta pretentia astrologilor de a fi în măsură
să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, si
nici o configuratie planetară nu poate să stânjenească această alegere.

I. 3. Despre profetiile Sfintilor si "profetii" cutremurelor

Să nu se creadă că Sfintii Bisericii au vorbit despre ghicitul viitorului numai din dorinta de a nega orice harismă
prezentă la altii. Ci au vorbit cunoscând îndeaproape problema.

Părintii nu au negat posibilitatea descoperirii unor evenimente viitoare prin darul lui Dumnezeu. Părintii cu
viată sfântă au putut si pot primi de la Dumnezeu descoperirea unor fapte înainte ca ele să aibă loc.

Nu multe sunt cazurile în care Dumnezeu dăruieste slujitorilor săi să cunoască viitorul, si ele au loc numai în
scopul de a ajuta mântuirii oamenilor sau de a anunta pedeapsa dumnezeiască.

Criteriile după care se recunoaste o persoană care are harisma înainte-vederii sunt următoarele: persoana
respectivă apartine Bisericii lui Hristos, recunoaste ca adevărate toate învătăturile bisericesti, duce o viată de
sfintenie, nu "prevede" nimic din ceea ce poate contrazice dogmele sau învătăturile Sfintei Traditii. Pare că
Dumnezeu ar fi egoist si nu ar vrea să îi facă părtasi si pe altii acestei harisme. În realitate Dumnezeu nu poate
încredinta acest mare dar decât celor care stiu să se folosească de el cu întelepciune. Darul înainte-vederii are
rolul de a întări credinta oamenilor si de a-i călăuzi pe calea mântuirii; Dumnezeu nu avea de ce să încredinteze
acest dar celor care stau departe de Biserică. Pentru că darul înainte-vederii nu este bun în sine, ci este bun
numai în măsura în care este folosit pentru a ajuta mântuirii sufletelor.

40
Ne vom opri putin asupra câtorva dintre profetiile Sfântului Cosma, marele dascăl al Greciei. Spre sfârsitul
secolului al XVIII-lea, principala problemă a grecilor era eliberarea de sub asuprirea turcească. Legat de această
asteptare înflăcărată, plină de nădejde, Sfântul Cosma a făcut câteva profetii.

"ŤCând va veni lucrul dorit?ť (eliberarea de sub turci - n.n.), l-au întrebat pe sfânt în Tsaraplana Epirului.
ŤCând se vor amesteca acestiať, a răspuns sfântul arătând spre cei doi copăcei". [62;197]. Tot despre acest
moment, aflându-se în Epir, el a profetit: "Chinurile sunt încă multe. Aduceti-vă aminte cuvintele mele: Rugati-
vă, lucrati si răbdati cu tărie. Până ce se va închide această rană a platanului, tinutul vostru va fi în sclavie si
nefericire". [62;197]. Si a mai precizat: "Lucrul dorit va veni când două pascalii vor cădea în acelasi împreună"
[62;197].

Copăceii s-au amestecat în acelasi an în care s-a închis rana platanului, în 1912, anul eliberării Epirului. În acel
an, praznicul Buneivestiri a căzut în aceeasi zi cu praznicul Învierii: odată cu Epirul au fost eliberate si alte
regiuni ale Greciei continentale.

Profetiile sfântului au fost legate de subiecte variate: "Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastră nu si le
poate închipui. Veti vedea în câmp cărute fără dobitoace alergând mai repede decât iepurele. Va veni vremea în
care locul acesta va fi încins cu un fir. Va veni vremea când oamenii vor vorbi dintr-o parte în alta de pildă,
de la Constantinopol în Rusia ca si cum ar fi în camere apropiate. Veti vedea oameni zburând în cer ca niste
păsări si aruncând foc în lume. Câti vor trăi atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, să
intrăm noi, cei vii!" [62;205].

Nu trebuie să credem că profetiile de mai sus sunt făcute prin inspiratie dumnezeiască doar prin faptul că s-au
împlinit. Chiar si un om de stiintă al vremurilor respective ar fi putut spune că, mai devreme sau mai târziu,
omul ar fi construit masini si avioane de război, că ar fi inventat telefonul sau telegraful, (ar fi fost de ajuns să
vadă planurile aparatelor de zbor făcute de Leonardo da Vinci, si si-ar fi dat seama că posibilitatea ca omul să
nu zboare cu ajutorul unei masinării perfectionate ar fi fost extrem de mică). Iar pentru vicleanul diavol era la
fel de simplu să spună aceleasi lucruri (nu o dată diavolul s-a folosit de tehnică pentru a da credibilitate
"profetiilor" sale; a se vedea cazul lui Maurice Berteax căruia un "clarvăzător" i-a prezis - în anul 1874, cu 29
de ani înaintea efectuării primului zbor cu avionul - că va muri ucis de o masină zburătoare).

Sfântul Cosma nu a făcut profetiile legate de descoperirile stiintifice în urma cercetării stiintei. Le-a făcut pentru
că asa l-a insuflat Dumnezeu. Dacă s-ar fi folosit de stiintă, i-ar fi fost cu neputintă să stie peste câti ani Epirul
va scăpa de sub jugul turcesc.

Una dintre cele mai interesante profetii ale Sfântului Cosma pare a avea legătură directă cu timpul în care trăim:
"Va veni vremea când vor conduce lumea lucrurile necuvântătoare si neînsufletite" [62;199]. S-ar putea să fie
vorba tocmai de faptul că multi oameni, crestini cu numele, sunt sclavi ai televizorului, în fata căruia îsi petrec
ore îndelungate în fiecare zi; si dacă pierd un episod dintr-o telenovelă cad în deznădejde. S-ar putea ca în
profetia sfântului să fie vorba despre fanatismul celor care îsi petrec ore întregi în spatiul virtual, fiind sclavii
internetului, si în lumea reală nu sunt în stare să se poarte normal nici măcar câteva minute. S-ar putea să fie
vorba si de faptul că jocurile pe calculator si desenele animate pline de violentă modelează universul copiilor,
întinându-le curătia sufletească . "Oare putem spune că internetul si televizorul conduc omenirea?", s-ar putea
întreba cineva. Dacă ne gândim că nici televizorul si nici internetul nu sunt altceva decât lucruri făcute de
mintea omenească, nu am avea de ce să ne speriem. Chiar dacă s-ar putea ca, peste o vreme, să fie creat un
robot care să poată conduce oamenii, totusi e putin probabil să se ajungă la o asemenea situatie.

41
Profetia sfântului legată de "lucrurile necuvântătoare care vor conduce lumea" ar putea fi legată de televizor
tocmai pentru că oamenii se lasă modelati de exemplele pe care le oferă acesta: de la televizor oamenii învată să
vorbească, să se îmbrace, să "iubească", să se relaxeze. Televizorul este un manipulator ideal ale cărui comenzi
subtile sunt executate de către oameni "în deplină libertate". Si chiar dacă el transmite vorbele altora, el nu
vorbeste.

Profetia ar putea fi legată de internet si pentru faptul că, încetul cu încetul, viata umană este din ce în ce mai
legată de operatiunile făcute pe calculator. Si poate că, peste ani si ani, cine va domina internetul va domina în
mare măsură viata oamenilor, prin controlul hranei, al mijloacelor de transport, al energiei electrice. Totusi, nu
este locul să insistăm aici asupra acestei profetii. Ci vom trece la o altă profetie a sfântului Cosma:

"Răul va veni de la cei cititi [învătati, intelectuali]." [62;200]. Dacă aceasta ar fi fost singura profetie a sfântului,
atunci intelectualii (care s-ar fi simtit mustrati în mod direct de această profetie) ar fi putut afirma despre sfânt
că este un habotnic si un extremist (mass-media încearcă să ne convingă de faptul că pentru crestini astfel de
cuvinte ar trebui să îsi piardă încetul cu încetul conotatia negativă, fiind asemănătoare injuriilor care au fost
adresate miilor de sfinti mucenici de către călăii lor).

Una dintre cele mai clare dovezi care arată câtă dreptate a avut sfântul este necredinta intelectualilor, sau mai
bine zis reaua credintă a acestora. Ce sunt intelectualii? Sunt oameni care se evidentiază prin nivelul lor
intelectual. Nimic nu e rău în asta. Dar rău este că, în cele mai multe cazuri, intelectualii sunt rupti de Biserică,
intelectualii au propriul lor dumnezeu si propria lor credintă. Rău este că intelectualii nu vor să îsi folosească
talantii primiti de la Dumnezeu spre folosul lor duhovnicesc si spre ajutorul celorlalti, ci îl folosesc în scopuri
contrare.

Specifică intelectualilor a fost atitudinea de a fragmenta învătătura Bisericii si de a lua din ea numai ce le
convine. Nu este greu să recunoastem originea acestei atitudini în trăsăturile de bază ale ereziilor primelor
veacuri. Fără să îsi dea seama, intelectualii repetă demersul rationalist al marilor eretici (totusi, uneori sunt
constienti de faptul că îi urmează pe acestia: Carl Gustav Jung a semnat tratatul său Sermones ad Mortuos cu
pseudonimul Basilide, celebrul eretic gnostic cf. [8;140]).

Pe astfel de intelectuali (al căror tipar îl recunostea în "înteleptul" si în acelasi timp ereticul Tolstoi) îi mustra
Sfântul Ioan din Kronstdant când spunea că "Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca prin învătătura, minunile,
pilda, pătimirile si moartea Sa să reaseze si să mântuiască neamul omenesc, să-l lumineze, să-l curete, să-l
înnoiască, să îl înfrumuseteze cu toată virtutea si să-l unească pe veci cu Sine; iar Lev Tolstoi, dimpreună cu
scriitorii asemeni lui, cărora nu este număr, s-au arătat si trăiesc pe pământ spre a întuneca, strica prin lipsa lor
de Dumnezeu, prin necredinta si anarhia lor, o multime de oameni, care le urmează, le citesc scrierile hulitoare"
[33;35-36]. "Da, nu este întelepciune la Lev Tolstoi, cel care a înnebunit cu totul, ci este la Biserica pe care el o
calcă în picioare, este la apostoli si la evanghelisti si la toti Sfintii Părinti si Dascăli ai lumii." [33;41].

Iar celor care se îndeletniceau cu întelepciunea cea desartă a acestei lumi, respingând adevărul, marele sfânt le
spunea: "Încetati a mai bea apa cea moartă a romanelor si a tuturor cărtilor puturoasei întelepciuni lumesti, care
s-au înmultit la nesfârsit. De nu veti asculta, veti rămâne în veac învătati orbi, care nu cunosc calea si în
păcatele voastre veti muri si veti mosteni întunericul vesnic. Vă ajunge cât ati râs de adevărurile cele vesnice si
vii; cu dragoste vă chemăm în sânul Bisericii desteptati-vă din trufia păcatului si din hipnoza patimilor pe
care noi v-o punem, cu toată dreptatea, pe seamă" [33;41].

42
Intelectualii au avut o atitudine dualistă în privinta profetiilor legate de viitor. Mai precis, au căutat să nege
valoarea profetiilor făcute de sfintii Bisericii si să cerce-teze cu atentie "profetiile" făcute de "misticii" de alte
credinte (consider incorectă folosirea termenului mistic în afara teritoriului ortodox; Dumnezeu nu poate fi
văzut decât de către cei cărora li Se descoperă El Însusi: fată de crestinii ortodocsi, "misticii" altor religii sunt
orbi care au halucinatii vizuale).

Este adevărat că au existat si false profetii puse pe seama sfintilor Bisericii, si la fel de adevărat este că
neîmplinirea lor a generat confuzie în mintile celor slabi în credintă. Dar intelectualii nu au fost obiectivi în
căutarea lor, nu au încercat să afle care profetii erau autentice si care nu. Ei au vrut să cerceteze profetii de pe un
teren religios neutru. Aceasta este atitudinea impusă oricărui cercetător care aspiră la faimă internatională:
impartialitatea. Dacă tratezi lucrurile din perspectivă crestină, se consideră că ti-ai pierdut obiectivitatea: filtrul
tău crestin a deformat realitatea.

Această obiectivitate a cercetării nu a tinut seama de un criteriu: că lipsa perspectivei crestine poate fi de o mie
de ori mai periculoasă decât impartialitatea. Ce au făcut intelectualii (psihologi, sociologi, istorici ai religiilor,
etc.)? Au încercat să sondeze adevărurile religioase după propriile lor criterii. Ei au selectat criteriile de judecată
a adevărului, de parcă acest lucru ar fi stat în puterea lor.

Există un adevăr al cercetătorilor, al specialistilor. Dar el nu are nimic în comun Adevărul absolut, cu
Dumnezeul cel Viu. Nu vom analiza pe larg atitudinea religioasă a intelectualilor. Ci vom observa că linia pe
care au mers ei în cunoasterea religioasă a fost urmată de către marea masă de oameni, care s-a lăsat călăuzită
de către niste păstori orbi.

Ne vom opri atentia asupra unui singur aspect: cercetările migăloase i-au făcut pe intelectuali să ajungă la
concluzia că profetii si profeti au existat în toate marile religii ale lumii. Impartialitatea stiintifică le-a fost cea
mai bună barieră pentru a ajunge la adevăr. Respingând învătătura crestină, ei au respins si darul
discernământului cu care Dumnezeu îi binecuvântează pe crestini. Impartialitatea, considerată piatră de temelie
a cercetării lor, a fost prăpastia care i-a împiedicat să deosebească între falsele si adevăratele minuni, între
falsele si adevăratele profetii.

Interesul manifestat de intelectuali fată de minunile si profetiile existente în alte spatii religioase a fost
molipsitor: ceilalti s-au grăbit să afle cât mai multe despre acest subiect, cu o foame care trăda nu numai dorintă
de cunoastere, ci si dorintă de senzational (combinată nu de putine ori cu dorinta de a acumula cât mai multe
subiecte pentru discutii sterile; se observă o atitudine comună cu cea a gospodinelor care "vânează" telenovele).

Vom atinge un punct extrem de important în problematica profetiilor contemporane: este vorba de tema
cutremurelor, o temă căreia i se acordă astăzi din ce în ce mai multă atentie.

În Sfânta Scriptură există câteva referiri la cutremure. La răstignirea Mântuitorului "pământul s-a cutremurat si
pietrele s-au despicat" (Matei 27;51). Când îngerul Domnului a prăvălit piatra de la mormântul în care fusese
pus trupul Mântuitorului, "s-a făcut cutremur mare" (Matei 28;2).

"La miezul noptii, Pavel si Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temnită îi
ascultau. Si deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temnitei si îndată s-au deschis toate
usile si legăturile tuturor s-au dezlegat" (Fapte 16; 25-26).

43
Putem vedea în aceste trei exemple o dovadă a faptului că acest fenomen, inclus în categoria fenomenelor
naturale si considerat a nu avea decât cauze stiintifice, poate avea si altfel de cauze.

Crestinii stiu că nimic nu se întâmplă fără rost, că de fapt nu există întâmplare. Chiar dacă de multe ori oamenii
nu înteleg pentru ce au loc anumite cutremure sau inundatii, în toate se manifestă o rânduială dumnezeiască. Si
tocmai pentru că este dumnezeiască si nu omenească, oamenii nu o pot cerceta cu aceeasi curiozitate cu care
cercetează lucrul mâinilor lor. Sau, chiar dacă o cercetează cu înfumurare, ajung la concluzii gresite. Voia lui
Dumnezeu se descoperă numai celor smeriti, celor sporiti în virtute, celor care merg pe calea mântuirii. Ceilalti
confundă cugetul lor cu cugetul lui Dumnezeu.

De ce există psihoza cutremurelor? Pentru că oamenii sunt constienti de faptul că preferă păcatul virtutii, că aleg
răul în locul binelui. Si le este teamă că pedeapsa lui Dumnezeu va cădea asupra lor, cu aceeasi urgie cu care a
căzut asupra celor din Sodoma si Gomora.

Pe unii oameni nu îi interesează nici referinta scripturistică la cutremurul de la răstignirea Mântuitorului (care a
arătat că întreaga creatie a simtit ecoul mortii lui Hristos), si nici referinta la cutremurul care a avut loc atunci
când îngerul a prăvălit piatra de la mormânt. Pe acei oameni nu îi interesează că Hristos a Înviat, si că fiecare
dintre noi va învia, spre răsplată sau spre osândă. Pe acei oameni îi interesează numai profetiile Sfintei Scripturi
legate de pedepsirea păcătosilor la sfârsitul lumii. Pentru că, desi ei au ales calea păcatului, glasul constiintei îi
mustră încă. Si chiar dacă nu vor să se îndrepte, totusi se tem de pedeapsa pe care o merită.

Mântuitorul a fost întrebat de ucenici când va veni sfârsitul lumii: "Spune nouă când vor fi acestea si care este
semnul venirii Tale si al sfârsitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeti să nu vă amăgească cineva.
Căci multi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, si pe multi îi vor amăgi. Si veti auzi de războaie si
de zvonuri de războaie; luati seama să nu vă speriati, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârsitul. Căci se
va ridica neam peste neam si împărătie peste împărătie si cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul
durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire si veti fi urâti de toate neamurile pentru numele Meu." (Matei
24; 3-9). Prigoana suferită de Biserică în tările comuniste, si în mod special în Imperiul Rusesc, oferă o imagine
palidă a prigoanei finale.

Până la această prigoană sângeroasă, chiar dacă vor fi războaie sau cutremure, ele nu vor fi clipele sfârsitului.
Pe oameni nu îi sperie însă numai judecata finală, îi sperie si momentele care o vor preceda.

"Si în ceasul acela s-a făcut cutremur mare si a zecea parte din cetate s-a prăbusit si au pierit în cutremur sapte
mii de oameni, iar ceilalti s-au înfricosat si au dat slavă Dumnezeului cerului." (Apoc. 6; 11-13). "S-a făcut
cutremur mare, asa cum nu a fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic" (Apocalipsa 6;
16-18).

Este clar că, în cele din urmă, sfârsitul lumii va veni. Dar crestinii nu au de ce să îl astepte cu spaimă. Celor ce
au crezut cu adevărat în Hristos, sfârsitul le va fi spre împlinire, spre bucurie vesnică în dragostea lui
Dumnezeu. Crestinii nu trebuie să se teamă că vine sfârsitul, nu trebuie să se molipsească de disperarea
sectantilor a căror propovăduire nu are în centru dobândirea raiului si unirea cu Hristos, ci spectacolul
apocaliptic.

Totusi, cugetarea la sfârsitul lumii poate izgoni moleseala, poate alunga trândăvia care vrea să pună stăpânire pe

44
inimi. Pentru a aprinde râvna crestinilor pentru mântuire, Sfântul Cosma Etolianul spunea: "Cerul care se vede,
pământul si toate vor arde si lumea va muri. Când vor face acestea? Hristosul meu spune că acum ele se apropie
repede, a ajuns cutitul la os. Se vor face dintr-o dată, ar putea să se facă si în noaptea asta. Oare n-au si început
deja? Nu vedeti cum au pierit animalele voastre, recoltele voastre? Cum izvoarele si râurile s-au întors? Azi ne
lipseste una, mâine alta si Dumnezeu ni le dă tot mai putin, iar noi, ca niste nesimtiti, nu ne gândim la ele. Vă
spun iarăsi un lucru si vă îndemn: chiar dacă cerul s-ar coborî jos si pământul ar urca sus, chiar dacă lumea
întreagă va pieri, cum are să piară azi-mâine, să nu vă îngrijiti ce va face Dumnezeu. De vă va arde trupul
vostru, de vi-l va prăji, dacă vă va lua lucrurile voastre, să nu vă îngrijiti: dati-le, că nu sunt ale voastre. De
suflet si de Hristos aveti nevoie. Chiar dacă lumea întreagă ar cădea, nu v-ar putea lua acestea două, numai dacă
nu le veti da de bunăvoie. Acestea două să le păziti, ca să nu se întâmple să le pierdeti" [62;139-140].

Îndemnându-i pe crestini să se roage, Sfântul Cosma îi sfătuia: "să o facem mijlocitoare, ca să mijlocească la
Hristos, pe Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu, fiindcă Fiul ei e mânios pe noi pentru prea multele
noastre păcate si vrea să ne piardă. Ce mai asteptăm, fratilor? Azi-mâine vine sfârsitul lumii, de aceea alergati
să vă îndreptati" [62;113].

Au trecut mai mult de două sute de ani de când au fost rostite aceste cuvinte, si sfârsitul lumii nu a venit. Cei
care însă au cugetat la sfârsitul lumii si si-au îndreptat vietile prin pocăintă, acum se bucură de desfătările
raiului. Iar cei care au râs de cuvintele Sfântului Cosma, si au rămas robi păcatului, au gustat deja din
întunericul Apocalipsei.

Tot asa cum în primele secole ale Bisericii unii crestini asteptau sfârsitul lumii ca sfârsit al prigoanelor
sângeroase pornite de către împăratii păgâni, si asteptarea sfârsitului le-a sporit râvna spre cele duhovnicesti, tot
asa si astăzi unii crestini pot cugeta la apropierea sfârsitului: cu atât mai mult cu cât lumea nu vrea să meargă
spre mai bine, ci spre mai rău.

Este adevărat si faptul că înmultirea păcatului si împutinarea crestinilor care duc viată curată e un semn al
apropierii sfârsitului. Un părinte cu viată sfântă a profetit că, atunci când nu va mai fi potecă de la un om la altul
(adică atunci când se va răci dragostea dintre oameni), va veni sfârsitul. Vedem astăzi că, desi s-au înmultit
mijloacele de comunicare, că desi prin internet si prin telefonia mobilă oamenii îsi trimit sute de mesaje, aceste
mesaje exprimă multă, foarte multă superficialitate. Si, chiar când aceste mesaje contin declaratii de dragoste, e
vorba de cele mai multe ori de o dragoste pătimasă, de o dragoste carnală: dragostea curată e stâlcită de tot felul
de caricaturi.

În slujba sa, Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, marele făcător de minuni, este numit sfânt "al vremurilor de pe
urmă". Trebuie să tinem seama si de acest fapt: că lumea va exista atâta vreme cât va exista Biserica. Si că,
atunci când credinta se va împutina, va veni sfârsitul. Lumea nu are rost fără Biserică. Lumea care respinge,
defăimează si prigoneste Biserica, pe fată sau pe ascuns, îsi scrie singură condamnarea la moarte. Putem spune
chiar că o astfel de lume este sinucigasă.

De nimic altceva nu trebuie să se îngrijească drept-credinciosii, decât de unirea cu Hristos. Cei uniti cu Hristos
pregustă bucuriile raiului încă din viata pământească si pe acestia, chiar dacă sfârsitul lumii va veni, mai
devreme sau mai târziu, nu îi poate atinge nici disperarea si nici groaza apocaliptică. Cuvintele din Crez
"Astept Învierea mortilor si viata veacului ce va să fie..." nu arată nici disperare, nici frică. Cine rosteste Crezul
are inima plină de nădejde în Dumnezeu, în Cel care poartă de grijă tuturor celor care Îl cinstesc.

45
Cei uniti cu Hristos nu se lasă molipsiti de psihoza cutremurelor. Ei stiu că Dumnezeu are grijă de fiecare în
parte. Ei nu se tem de cutremure sau de alte necazuri, ci se tem numai să nu păcătuiască, să nu se îndepărteze de
Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur rezuma foarte frumos filosofia crestină despre înfruntarea necazurilor: "Nimic nu
apleacă sufletul atât de mult spre iubirea de întelepciune ca necazul" [59;58]. Si mai spunea că "darul de a suferi
este mai mare decât darul de a învia mortii, pentru că făcând cineva minuni, îi rămâne dator lui Dumnezeu, pe
când dacă cineva suferă, acestuia Dumnezeu îi rămâne dator" [59;265].

Chiar dacă ar fi cutremure, crestinii adevărati nu au de ce să se teamă. Pentru că stiu că nici un cutremur nu
poate avea loc fără îngăduintă dumnezeiască.

Si dacă sfârsitul lumii nu stie nimeni dintre oameni când va avea loc, la fel este si cu cutremurele care îl vor
preceda. Acest lucru îl stie numai Dumnezeu.

Iar profetii de ocazie, care anuntă cu disperare cutremure numai pentru a a se afla vreme de câteva zile în atentia
opiniei publice (si pentru a produce tulburarea care, transformându-se în deznădejde, îi îndepărtează pe oameni
de Dumnezeu), nu sunt decât apostoli ai diavolului.

Oamenii trebuie să nu se lase speriati de zvonurile de cutremure. Oamenii trebuie să înteleagă că falsii profeti
nu pot fi mesagerii lui Dumnezeu. Chiar dacă afirmă că vorbele lor sunt inspirate de Dumnezeu, chiar dacă
afirmă că au primit misiunea sfântă de a-i chema pe oameni la pocăintă. Din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul
încearcă să imite lucrarea lui Dumnezeu, pentru a câstiga încrederea oamenilor.

Chemarea la pocăintă rostită de falsii profeti nu poate aduce roade duhovnicesti, chiar dacă pare asemănătoare
cu chemarea la pocăintă pe care o rosteste Biserica.

Oamenii nu s-au învătat minte. Desi au fost mintiti în nenumărate rânduri de tot soiul de falsi profeti, care au
anuntat mari dezastre, cutremure, potop sau chiar sfârsitul lumii, totusi ei continuă să aibă încredere în acesti
vizionari rătăciti. Vina nu este numai a vizionarilor. Dacă lumea nu i-ar asculta, poate că ei s-ar retrage în vârf
de munte sau prin păduri, să sperie ursii si lupii cu mesajul lor. Lumea îi ascultă pentru că se teme de sfârsit.
Lumea îi ascultă pentru că se teme de pedeapsa pe care o cheamă asupra ei, păcătuind.

Profetii de ocazie nu au de unde să stie nici când va veni sfârsitul, si nici când vor veni marile cutremure. Chiar
dacă unele cutremure au fost anuntate cu putin timp înainte ca ele să aibă loc, aceasta s-a datorat faptului că
miscarea plăcilor tectonice are loc înainte ca oamenii să simtă cutremurul. Stiind ce se întâmplă în adâncurile
pământului, diavolul putea presupune data aproximativă la care oamenii vor simti cutremurul. Dar de cele mai
multe ori s-a înselat. Ar fi fost normal ca oamenii să nu mai dea crezare profetiilor pe care el le-a făcut prin
mesagerii săi. Si totusi nu a fost asa. Oamenii s-au încăpătânat să creadă profetiile acestor vizionari. Ba, mai
mult, atunci când, pentru o scurtă perioadă de timp acestia au dispărut din atentia mass-mediei, oamenii s-au dus
să îi caute. Chiar dacă stiau că păcătuiesc făcând aceasta.

Cei care sunt curiosi să afle care sunt profetiile vizionarilor ar trebui să cunoască modul în care profetii
adevărati pot fi deosebiti de falsii profeti.

Câtă vreme cineva se află în afara Bisericii, deci este rupt de Trupul lui Hristos, nu poate primi semne de la

46
Dumnezeu. Are Dumnezeu destui robi cu viată sfântă prin care poate chema poporul la pocăintă, si nu are
nevoie de suflete întinate cu noroiul ereziei sau al păgânătătii.

Câtă vreme cineva afirmă despre sine că este fiu al Bisericii, că este urmas al Sfintilor făcători de minuni, si
făcându-si reclamă dovedeste iubire de sine, iarăsi nu poate fi vas ales al lui Dumnezeu. Domnul nu intră cu
forta în inimile oamenilor, si în inimile celor mândri nu are loc, oricât de insistent ar fi chemat. Hristos
izgoneste mândria, nu o poate trece cu vederea. Pentru că mândria este dovada credintei în propriile puteri si a
lipsei de nădejde în puterea lui Dumnezeu.

Câtă vreme cineva spune că este crestin-ortodox, dar profetiile sale contrazic învătătura Bisericii, el este lup în
piele de oaie.

Semnele deosebirii între robii lui Dumnezeu si falsii profeti sunt clare. Dacă oamenii ar tine cont de ele, nu ar
mai risca să cadă în prăpastie.

Falsii profeti încearcă să îi convingă pe oameni că în Biserică nu mai există sfinti, nu mai există sfintenie, si de
aceea Dumnezeu îsi revarsă harul său asupra celor care au o credintă diferită de cea ortodoxă.

Să citească acesti potrivnici ai lui Dumnezeu despre zecile despre profetii pe care le-a făcut părintele Porfirie,
marele sfânt grec al vremurilor noastre. Si să îsi dea seama că în fata acestuia "vizionarii făcători de minuni"
care stau departe de Biserică sunt ca niste cocosi în fata vulturului. Să înteleagă acesti potrivnici că, oricât de
puternică ar fi lupta diavolului contra credintei ortodoxe, Biserica nu va putea fi îngenuncheată. Ortodoxia va
avea până la sfârsitul veacurilor mărturisitorii ei pe care Dumnezeu îi va povătui pe calea sfinteniei.

Crestinii nu trebuie să meargă la ghicitori sau să citească despre profetiile falsilor vizionari, gândindu-se că,
după ce îsi satisfac curiozitatea, se vor pocăi de greseala lor. Nu trebuie făcută nici o concesie diavolului si
curselor sale.

Sfântul Cosma Etolianul le spunea crestinilor din vremea sa: "Stii, fratele meu, cum te vrea Dumnezeu? Asa
cum tu nu vrei ca femeia ta să aibă legătură cu altul, asa si de la tine Dumnezeu vrea să nu ai nici o parte cu
diavolul. Esti multumit ca femeia ta să desfrâneze cu altul? - Nu. O dată pe săptămână? - Nu. De două ori pe
lună? Nu. O dată pe an. Nu. O dată la zece, cincisprezece ani? Nu. Nu vrei ca altul să îti sărute
femeia? Asa si de la tine, fratele meu, Dumnezeu vrea să nu ai nici o legătură cu diavolul" [62;124].

Să îi lumineze Dumnezeu pe cei care merg la ghicitori sau cred în profetiile falsilor vizionari să se lepede de
rătăcirea lor, si să nu mai cadă în cursele întinse de diavol nici măcar o dată pe zi; si nici măcar o dată pe lună
sau pe an.

Să le dea puterea de a căuta adevărul în Biserică, si să îi ajute să meargă pe calea pe care au mers toti păcătosii
care prin pocăintă au devenit sfinti.

Scripturile Noii Ere sau pervertirea Evangheliilor

"Este o grea responsabilitate să afirmi despre actualul Nou Testament, care stă la baza tuturor bisericilor
crestine, că este deformat si falsificat, dar nu se află religie mai înaltă decât adevărul." [17;85]

47
Edmond Bordeaux Szekely

"Nici o carte nu vă poate învăta adevăruri mai profunde ca Evangheliile. Veti răspunde: ŤLe-am citit, dar nu am
găsit nimic în ele. De aceea căutăm acum în alte religii: chineză, hindusă, japoneză, musulmană... ť. Bine, dar
aceasta o faceti pentru că nu ati înteles nimic din nemăsurata Întelepciune care se află în Evangheliile scrise
pentru voi, si căutati Lumina în alte învătături, ce nu vă sunt destinate!

Da, stiu, sunteti sătui de texte cunoscute, vreti să schimbati putin hrana. Dar este periculos să o căutati în
învătături pe care nu le întelegeti, care nu sunt făcute pentru structura voastră, pentru mentalitatea voastră. Ceea
ce este pentru voi este învătătura lui Hristos. Dar nu ati citit-o serios si nici nu ati meditat suficient asupra ei.
Căutati altceva, bine, dar în ce scop?

Adesea urmăm o învătătură orientală pentru a ne mândri în fata altora, pentru a le arunca praf în ochi sau, pur si
simplu, pentru a ne singulariza în fata propriilor nostri ochi. Dar aceasta nu serveste la nimic, aceasta dovedeste
doar că iubim extravagantele si nu simplul adevăr. Îl părăsim pe Hristos, dar pentru a urma pe cine?" [7;166].

Citatul reprodus mai sus nu îi apartine vreunui părinte duhovnicesc cu viată sfântă, îngrijorat de apostazia
contemporană. Nu îi apartine nici măcar vreunui crestin ortodox, îndurerat de cresterea numărului celor care
dispretuiesc Evanghelia înainte de a încerca să îi afle valoarea. Ci îi apartine celebrului întemeietor al
Fraternitătii Albe Universale, Omraam Mikhael Aivanhov, un alt "înainte-mergător al Antihristului", si face
parte din lucrarea Un nou înteles al Evangheliilor.

Fragmentul lasă impresia unei ancorări în cunoasterea Sfintelor Scripturi si pare un îndemn adresat celor care
vor să caute adevărul pe meleaguri străine să renunte la aceste tentative (desi din el reiese ideea că învătătura lui
Hristos nu este valabilă si pentru cei care au o altă "structură spirituală"; dar Hristos S-a întrupat pentru
mântuirea tuturor oamenilor, si nu a trasat o hartă care să îi delimiteze pe alesii săi de ceilalti oameni).

Întreaga învătătură a lui Omraam este cât se poate de pacifistă, plină de cuvinte precum sperantă, Dumnezeu,
dragoste, liniste, credintă. Multi crestini consideră că au găsit în povetele sale resursa necesară pentru a-si
schimba viata, pentru a merge pe calea păcii si armoniei, purtându-L pe Hristos în suflete. Dar învătătura
Fraternitătii Albe, ca toate "noile învătături" prin care se descoperă "noi întelesuri" ale Sfintelor Scripturi sau ale
credintei crestine, este o perfidă deformare a adevărului.

Vom exemplifica această afirmatie cu comentariul pildei fecioarelor neîntelepte: "ŤVegheati, căci nu cunoasteti
nici ziua, nici orať, zice mirele. Vegheati, aceasta nu înseamnă Ťnu dormitiť, căci fecioarele erau adormite, atât
cele întelepte, cât si cele nechibzuite, si-n pildă nu se spune că era o greseală. Vegheati, aceasta înseamnă: fiti în
veghere spirituală, căci nu stiti nici ziua, nici ora când mirele va veni. Ori, mirele vine în fiecare zi, iar în zilele
în care candela voastră nu are ulei, nu puteti intra să participati la festinul la care el vă va invita. Dar dacă veti
avea acest ulei, veti intra în sala de sărbătoare si veti fi cuprinsi de bucurie; toată lumea în jurul vostru se va
mira si se va întreba ce vi s-a întâmplat de sunteti atât de fericiti si iluminati... (ce este antihristic în acest pasaj?
Nimic; dar acest pasaj - si multe altele asemenea - contine explicatii sau lămuriri pline de otrava rătăcirii - n.n.)
Acum vă voi prezenta această pildă sub un aspect practic. Dacă cu cele cinci fecioare (degetele de la mâna
dreaptă) veti atinge lampa (plexul solar) si veti medita asupra unor subiecte elevate si divine veti reumple
această lampă cu Forte si Energii pe care le veti putea utiliza mai târziu (...) Vă voi indica încă o metodă. Veti
alege un arbore gros (stejar, fag, mesteacăn...) si vă veti rezema de el, punându-vă mâna stângă la spate, cu

48
palma spre trunchiul arborelui, si palma mâinii drepte pe plexul solar. Vă veti concentra pe energia arborelui, pe
care vă veti strădui s-o primiti prin mâna stângă si să o deversati prin mâna dreaptă în organism (...)

În loc să preparati uleiul alchimistilor, pentru care unii au pierdut averi, si-au ruinat sănătatea fără să poată
obtine nimic, niciodată, este preferabil de mers într-o pădure, să întâlnim arborii, să le vorbim. (...) Comunicarea
cu Spiritele arborilor este o artă pe care o posedau vechii preoti celti. Acum, oamenii au pierdut secretul
regenerării lor si întelegerii Limbajului universal, limbajul fiecărui lucru din natură; el trebuie regăsit" [7;140].

Am reprodus acest lung citat mai ales pentru cei care au obiectii fată de rostul poruncii Bisericii de a nu citi
cărti eretice. Dacă în exemplul de fată amprenta păgână a iesit la iveală, în alte cazuri ea nu poate fi sesizată
decât de către crestinii cu solide cunostinte teologice.

Să observăm una dintre strategiile clasice ale diavolului de a atrage în amăgire: dacă în carte ar fi fost vorba
direct de tehnicile de energizare sau de comunicarea cu "spiritele arborilor" poate că unii cititori ar fi fost mai
circumspecti. Dar înselarea a avut aici patru etape: prezentarea pildei evanghelice cu o scurtă referintă exegetică
"nevinovată", initierea în tehnica de energizare prin meditatie, folosirea energiei arborilor si "comunicarea"
magică cu spiritele acestora.

De multe ori crestinii se lasă înselati de comentariile făcute Sfintelor Scripturi într-un limbaj modern, usor ac-
cesibil, si, păcăliti fiind de spiritul pacifist în care sunt scrise astfel de cărti (în care Hristos nu este hulit direct,
ci numai indirect, negându-I-se dumnezeirea), se angrenează în tot felul de practici oculte care de care mai
"nevi-novate".

Una dintre metodele cel mai des folosite de diavol pentru a atrage lumea în înselare este prezentarea
întunericului drept lumină, a minciunii drept adevăr. Părintele diacon P.I. David observa că ideologia new-age
"se constituie într-o mare provocare pentru crestinism, nu numai fiindcă se propagă cu atâta fortă, ci mai ales
fiindcă atacă crestinismul, desi îsi anexează fâsii mari din mostenirea crestină, începând cu Biblia" [20;424].

New-age-istii nu au putut nega în totalitate valoarea învătăturii crestine, si atunci s-au grăbit să Îl includă pe
Hristos în panteonul Marilor Maestri.

Dacă Hristos ar fi fost un mare Învătător, atunci era firesc ca în învătătura Sa să se găsească puncte comune cu
gândirea neo-păgână, să se poată face paralele care să sugereze că Noua Eră nu neagă mesajul lui Hristos, ci îl
continuă si îl împlineste. Asa cum Legea Nouă a împlinit Legea Veche.

În afara comentariilor scripturistice făcute prin prisma întelegerii neopăgâne (precum cele făcute de Omraam,
care a avut destui confrati), nu s-au putut găsi prea multe alte idei comune Noului Testament si ideologiei
revolutionare a Noii Ere. Una dintre explicatiile invocate a fost următoarea: dacă în Noul Testament nu se
găseste decât un număr redus de astfel de idei comune, aceasta se datorează faptului că Biserica a cenzurat
Scriptura după propriile interese.

Un exemplu: învătătura despre reîncarnare a fost scoasă din Noul Testament, desi câteva pasaje care sustin
teoria reîncarnării au scăpat necenzurate (cât de puerilă este argumentarea teoriei reîncarnării cu citate
scripturistice îsi poate da seama oricine a înteles că Fiul lui Dumnezeu S-a Întrupat pentru a le arăta oamenilor
calea prin care să intre în Împărătia Cerurilor; că după moarte ne asteaptă vesnicia, si că în functie de faptele
noastre vom ajunge în rai sau în iad). "În anul 325 după Christos, împăratul roman Constantin cel Mare si mama

49
sa, Elena, au scos referirile la reîncarnare din Noul Testament. La întrunirea din anul 553 după Christos, al
doilea Conciliu din Constantinopol a confirmat această actiune si a declarat conceptul de reîncarnare drept
Erezie. Se pare că ei considerau că acest concept ar putea slăbi puterea tot mai mare a Bisericii, întrucât oferea
oamenilor un timp mult prea îndelungat în care să-si poată găsi salvarea. Totusi, referintele initiale se aflaseră
acolo; primii părinti ai Bisericii acceptaseră conceptul de reîncarnare" - Brian Weiss [60;22].

Cei care îsi pot imagina că Părintii de la Sinodul I Ecumenic puteau să deformeze Scriptura nu au idee cine
anume erau acesti Părinti. Multi dintre ei erau oameni cu viată sfântă; între ei se afla Sfântul Spiridon al
Trimitundei, marele făcător de minuni. Dar si fără ierarhi ca Sfântul Spiridon, tot nu aveau Părintii cum să
modifice Scripturile. Cea mai clară dovadă că nu s-a cenzurat nimic se obtine prin cercetarea comparativă a
textelor scripturistice din Noul Testament cu a manuscriselor anterioare secolului al patrulea. Această cercetare
dovedeste că textele sunt identice. Numai că putini oameni au atâtea cunostinte lingvistice încât să poată face o
astfel de cercetare. De altfel, pe aceasta s-au si bazat cei care au relansat suspecta idee că ceea ce ne învată
Scriptura actuală e diferit de ceea ce a învătat Hristos.

New-age-istii au fost incapabili să dovedească cu documente această idee. Nu au avut curajul să falsifice chiar
una dintre Evangheliile canonice, căci orice fals ar fi fost usor de demonstrat. Dar ce au făcut a avut roade
asemănătoare...

Vreme de aproape două milenii textele apocrife au circulat în cercuri restrânse. Ereticii încercau să îsi
legitimeze inovatiile folosindu-se de argumente din scrierile apocrife a căror autenticitate era negată de Părintii
Bisericii. În tentativa de a atrage în rătăcire un număr cât mai mare de fii ai Bisericii, vrăjmasul a încercat să
speculeze încrederea crestinilor în textele sfinte si să scoată la iveală "Scripturi" fabricate artificial. Punând
astfel ereziile sub numele unor Sfinti Apostoli, ucenici ai Mântuitorului, acestea s-au dovedit mai usor de
digerat de către oamenii care, dacă nu ar fi avut încredere în Apostolii sub al căror nume apăreau respectivele
scrieri, nu s-ar fi îndepărtat de învătătura traditională a Bisericii.

New-age-istii s-au folosit de textele apocrife gnostice deoarece au găsit în ele punctele comune de care aveau
nevoie. Motivatia este simplă. Duhul întunericului care stă în spatele Miscării New-Age este acelasi cu duhul
care a inspirat scrierea scripturilor gnostice.

Sfântul Irineu, în celebra sa lucrare Împotriva ereziilor, spunea despre cei care răspândeau scrieri apocrife că
"acestia, netemându-se de nimic si publicând scrieri plăsmuite după capul lor, se laudă că detin mai multe
evanghelii decât există. Ei au ajuns la o asemenea îndrăzneală încât numesc ŤEvanghelia adevăruluiť o lucrare
compusă de ei foarte recent si care nu se acordă deloc cu datele din Evangheliile apostolilor. Nici măcar
Evanghelia nu poate fi ferită, în cazul lor, de blasfemie" [64;14].

Înainte de a analiza astfel de texte rătăcite sunt necesare câteva precizări. Evangheliile si Epistolele Noului
Testament sunt insuflate de acelasi Duh Sfânt. Nu există nici o contradictie dogmatică între aceste texte sfinte.
Si nici nu putea exista, deoarece "autorii lor", Sfintii Apostoli, nu scriau după mintea lor, nu scriau propriile lor
păreri, ci scriau adevărul care le era inspirat de către Duhul Sfânt.

Până ca Biserica să stabilească care anume texte sunt autentice si care nu, au mai circulat si alte câteva scrieri
puse sub numele Sfintilor Apostoli. Dar nepotrivirile dintre acestea si scrierile care erau păstrate cu sfintenie în
Biserică au determinat excluderea celor a căror origine era neclară si care contineau învătături dubioase. Sfintii
Apostoli nu aveau cum să deformeze învătătura pe care o primiseră din aceeasi sursă. Hristos nu a propovăduit

50
adevăruri cu două fete, ci un singur adevăr: cel care a fost propovăduit mai apoi de către apostoli în toată lumea.

Pentru un crestin găsirea unor cât de mici nepotriviri între Noul Testament si un text despre care se sustine că
este de origine apostolică ar trebui să fie un argument suficient pentru a întelege că textul din urmă nu este
autentic.

Considerăm că cei care caută să pună pret pe astfel de texte se deschid de bună voie înselării si ajung la o opinie
total deformată asupra persoanei Mântuitorului. Michael Grosso, de pildă, citind în pseudo-Evanghelia după
Filip că Hristos o săruta deseori pe Maria Magdalena, a tras concluzii despre viata sexuală pe care ar fi dus-o
Mântuitorul. Această pseudo-Evanghelie după Filip face parte din textele Bibliotecii de la Nag-Hammadi, găsite
în anul 1945, a căror scoatere la iveală a avut un răsunet mondial. Un număr mare de manuscrise gnostice au
fost dezgropate atunci, datarea lor fiind aproximată la anii 350-400 după Hristos. Se presupune că originalele
ale căror copii au fost descoperite acolo fuseseră redactate după sfârsitul primului secol. În afară de Evanghelia
după Filip, între textele găsite la Nag-Hammadi se mai aflau si Evanghelia după Toma, Evanghelia după Maria,
Evanghelia egiptenilor si Evanghelia adevărului.

Cel mai cunoscut text de la Nag-Hammadi este Evanghelia după Toma, care a beneficiat de o largă răspândire
în mediile new-age-iste. O primă întrebare este următoarea: dacă textul este autentic, de ce nu a fost inclus până
acum de către Biserică între textele canonice? Doar Dumnezeu nu tine lumina sub obroc. Dacă scrierea i-ar fi
apartinut Sfântului Apostol Toma, cu sigurantă Părintii Bisericii ar fi cercetat-o si ar fi tâlcuit-o alături de
Sfintele Evanghelii.

Să presupunem că Evanghelia după Toma ar fi fost cunoscută într-un mediu foarte restrâns si că, asa cum
pretind autorii new-age-isti, vremea ca acest text important să fie cunoscută a sosit. Dar contine ceva important
această evanghelie? Cercetătorul american Douglas Groothuis observa că un număr mare de "rostiri" din ea (48
din cele 114 pe care le contine) se pot regăsi în Noul Testament. Preluarea a adus doar mici modificări.

Rostirile care contin ceva nou sunt impregnate de o mentalitate gnostică: "Iisus a spus: Cel care caută să nu
înceteze căutarea până ce găseste; si, când va găsi, el va fi uluit, el se va minuna si el va domni peste Totul" -
rostirea 2 [65;19]. "Mama m-a născut, dar adevărata Mamă mi-a dat viată." - rostirea 101 [65;41] (tema Mamei
ceresti este des întâlnită în literatura new-age).

Găsim între rostiri un citat care pare scos din textele panteiste hinduse: "Eu sunt întregul. Întregul a iesit din
mine. Întunericul a ajuns la mine. Tăiati lemne: eu sunt acolo. Ridicati o piatră si mă veti găsi acolo" - zicerea
77 [65; 37].

Mai reproducem un singur citat, care arată incompatibilitatea clară dintre învătătura propovăduită de Fiul lui
Dumnezeu si cea pe care o întâlnim în pseudo-Evanghelia după Toma: "Acolo unde sunt trei zeităti, ele sunt
doar zeităti. Acolo unde sunt două sau una, eu sunt cu ea." - rostirea 30 [65;27]. Considerăm că după
reproducerea citatului de mai sus încercarea de a dovedi autenticitatea acestui text este inutilă.

"Cât priveste asa-zisa Ťevanghelieť a lui Toma - ne spune Părintele Ioan Filaret - faceti o comparatie între
această Ťevanghelieť si celelalte Evanghelii si cărti ale Noului Testament si singuri veti observa totala deosebire
care există între ele, pentru că nu sunt scrise în acelasi duh al adevărului" [22;26].

În Evanghelia Vărsătorului, este prezentată o fantomatică ceremonie initiatică prin care Iisus ar fi devenit

51
Hristosul: "Frate, omule, cel mai brav dintre oameni, ai trecut cu bine toate testele templului. De sase ori ai fost
judecat în fata dreptătii; de sase ori ai primit cele mai înalte onoruri care se pot da omului; acum esti gata să
primesti ultimul grad. Asez această diademă pe fruntea ta si în Marea lojă a cerurilor si a pământului de-acum
esti Cristosul. Acesta este marele tău ritual de Paste. De-acum nu mai esti un aspirant, ci un maestru al mintii"
[26;189].

Un text similar cu Evanghelia Vărsătorului a avut si are o mare popularitate în spatiul new-age-ist: este vorba
despre Viata Sfântului Issa (publicată de Nicolae Notovici), asa-zisa relatare a vietii lui Iisus în intervalul dintre
12 si 30 de ani ("anii pierduti"). Faptul că există oameni care cred că Iisus a plecat într-o călătorie initiatică în
Orient dovedeste clar că ei nu se multumesc să găsească adevărul mântuitor în Sfânta Scriptură, ci caută să
găsească "adevăruri" prefabricate în tot felul de texte care satisfac "necesitătile" lor spirituale, adevăruri comode
care să poată fi venerate ca idoli.

Apostatii contemporani caută să deformeze în fel si chip întelegerea persoanei Mântuitorului pe care o
propovăduieste Biserica, să nege dumnezeirea Sa si să o înlocuiască cu diferite atribute înselătoare, între care
cel de "Mare Maestru al tuturor timpurilor" a avut un real succes. Crestinii s-au lăsat mai usor ademeniti de
diferite forme de neopăgânism care nu treceau cu vederea existenta lui Hristos, ci doar propuneau o altă
interpretare a mesajului Său. New-age-istii au speculat această situatie (dacă ar fi făcut abstractie de El,
misionarismul lor ar fi fost mult îngreunat), încercând ca Noul Hristos să nu mai aibă aproape nimic în comun
cu Hristosul Noului Testament.

David Spangler, lider marcant al Erei Vărsătorului, afirma foarte pragmatic că "este natural să nu ne satisfacă si
să nu avem nevoie de un Cristos vechi. Ne trebuie ceva mai bun decât prezintă crestinismul traditional. Avem
nevoie de un Cristos cosmic, universal, un Cristos al Noii Ere" [26;205]. Si acest Cristos al Noii Ere este
prezentat într-o multime de cărti, într-o multime de ipostaze (chiar dacă aceste ipostaze sunt foarte deosebite
între ele, unele dintre ele continând nu numai elemente care contrazic Sfintele Scripturi, ci chiar si studiile
istorice).

Stewart Easton, constientizând ca multi alti autori neopăgâni diferenta dintre învătăturile crestine si noile
abordări ale persoanei lui Hristos, încerca să justifice superioritatea celor din urmă (în mod particular viziunea
steiner-istă) prin existenta unui criteriu ultim al adevărului: "Trebuie să subliniem că antropozofia se bazează pe
revelatiile lui Steiner din Cronicile Akashice, iar învătăturile sale nu reprezintă nicidecum o interpretare a
Bibliei" [26;193].

Despre des invocatele cronici akashice se afirmă că ar fi un fel de memorie a timpului, un fel de peliculă
imaterială pe care se imprimă fiecare clipă a istoriei. Se spune că la aceste cronici au acces numai initiatii,
ceilalti oameni având datoria de a primi fără rezerve adevărurile la care nu au acces în mod direct. Despre aceste
cronici ar trebui să ne dăm seama că sunt lucrări ale diavolului chiar numai prin faptul că neagă învătătura
propovăduită de Hristos (totusi, unele viziuni akashice sunt reale diavolul fiind destul de bătrân ca să
cunoască amănunte din istoria neamului omenesc si destul de tânăr ca să si le aducă aminte si să le transmită
ucenicilor săi).

Un alt text care s-a bucurat de o bună primire printre "crestinii" care cochetează cu neopăgânismul este asa-zisa
Evanghelie eseniană a păcii, făcută cunoscută de Edmund Bordeaux Szekely. Unii "crestini" caută să găsească
cât mai multe convergente între acest text si Evangheliile canonice, fără să îsi dea seama că un astfel de demers
nu are nici o sansă în a-i ajuta să cunoască adevărul. Reproducem aici doar două citate din această evanghelie,

52
citate pe care le considerăm suficiente pentru a demonstra că textul răspândit de Szekely este potrivnic
învătăturilor Sfintei Scripturi: "Mama voastră (Mama pământ - n. trad.) este în voi, si voi sunteti în ea. Ea v-a
purtat, ea vă dă viată. Ea v-a dat trupul si într-o zi tot ei i-l veti da înapoi. (...) Dacă primiti îngerii Mamei si
împliniti legile ei, adevărat vă spun că nu veti cunoaste boala, pentru că puterea mamei este deasupra tuturor"
[26;173].

"Multi oameni necurati si bolnavi au urmat cuvintele lui Isus si au căutat tărmurile suvoaielor susurânde. Si-au
scos hainele, au postit si apoi si-au predat trupurile îngerilor din aer, apă si razele soarelui. Îngerii Mamei
Pământ i?au îmbrătisat si le-au luat în stăpânire trupurile, pe dinăuntru si pe dinafară. Si toti au văzut cum toate
relele, păcatele si necurătiile i-au părăsit îndată" [26;173]. Dacă nu am tine cont de lucrarea diavolului ar fi de
neînteles cum oameni care se consideră crestini iau în serios astfel de texte blasfemiatoare.

Ar fi de dorit ca, fată de falsele evanghelii (cum sunt Evanghelia după Toma, Evanghelia păcii sau Viata
Sfântului Issa), fiii Bisericii să aibă aceeasi atitudine pe care au avut-o Sfintii Părinti fată de textele similare din
vremea lor. Condamnarea cărtilor rătăcite a început încă din primele secole: "Dacă în Biserică ar răspândi
cineva, ca sfinte, cărtile cu titluri (nume) false ale necredinciosilor (ereticilor), spre paguba poporului si a
clerului, să se caterisească" - Canonul 60, Sinodul Apostolic [23;38].

Sfintii Părinti ai Bisericii au combătut cu multă atentie astfel de scrieri. Încetul cu încetul, ele s-au diversificat
ca stil, ajungându-se să fie falsificate până si texte despre Vietile Sfintilor. Sfântul Nichifor Mărturisitorul scria:
"Nu se cuvine a se primi Apocalipsul lui Ezdra si Zosima, si cele două martirologii ale Sfântului Gheorghe si
ale Sfintilor Martiri Chiric si Iulita, nici cartea lui Marcu si a lui Diadoh; fiindcă sunt lepădate si neprimite" -
Canonul 41 [23;463].

Dacă Sfântul Nichifor ar fi trăit astăzi, lista lui ar fi continut poate sute de titluri. Ucenicii diavolului au născocit
până acum teancuri de astfel de scrieri, care de care mai atrăgătoare.

Pentru cei care vor să meargă pe calea mântuirii, învătăturile celor patru Evanghelii din Sfânta Scriptură sunt
suficiente. Celor care mai caută adevărul si prin alte "evanghelii", le punem înainte un cuvânt al Sfântului
Irineu: "Nu poate exista nici un număr mai mic, nici unul mai mare de Evanghelii. Într-adevăr, cum există patru
regiuni ale lumii în care trăim si, la fel, patru vânturi principale, si cum Biserica este răspândită pe tot pământul,
având drept coloană si sprijin Evanghelia si Duhul vietii, e firesc ca ea să aibă patru coloane de aer care să
insufle din toate părtile nestricăciune si să dea viată oamenilor" [64;11].

Iar celor care, citind Sfânta Scriptură în grabă si fără atentie, cred că au găsit nepotriviri mari între Evangheliile
canonice, le recomandăm să ia aminte la ceea ce a învătat dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: "Acordul dintre
Evanghelii este dovedit nu numai de către întreaga lume care a primit cele spuse în ele, dar si de dusmanii
adevărului. După moartea evanghelistilor, s-au ivit multe erezii cu învătături potrivnice celor scrise în
Evanghelii; unele dintre aceste erezii au primit toate cele spuse în Evanghelii, altele au tăiat cele spuse în
Evanghelii si au Evangheliile lor sub forma aceasta trunchiată.

Acum, dacă ar fi contrazicere între cele patru Evanghelii, nici ereziile acelea care au învătături potrivnice n-ar fi
primit tot textul celor patru Evanghelii, ci numai acele părti din Evanghelii care, după părerea lor, se potriveau
cu propriile lor învătături; si nici ereziile care au primit numai o parte din textul Evangheliilor n-ar fi putut fi
combătute pe temeiul părtilor evanghelice acceptate de ele, deoarece nici aceste părti nu lasă necunoscute
părtile evanghelice date la o parte de erezii, ci vădesc înrudirea cu tot textul Evangheliilor. (...)

53
Dacă Evangheliile s-ar deosebi între ele, atunci această înrudire dintre parte si întreg nici nu s-ar vedea si de
mult ar fi dispărut învătătura noastră, căci "orice împărătie - spune Domnul - care se dezbină în sine nu rămâne"
(Luca 11, 17). Dar asa, si prin aceasta străluceste puterea Duhului Sfânt, care-i convinge pe oameni ca la
judecarea Evangheliilor să aibă în vedere problemele mari absolut necesare mântuirii si să nu se lase vătămati
sufleteste de micile si neînsemnatele deosebiri dintre Evanghelii" [32;20].

Despre "Yoga crestină"

-pe marginea ereziilor părintelui Dechanet-

"Crestinismul a fost predanisit cu atâta limpezime încât nu este dezvinovătire pentru cei care nu îl cunosc".

Sfântul Ignatie Briancianinov[13;35]

"Crestinismul este una dintre căile spirituale autentice ale acestei lumi prin care se ajunge la Dumnezeu. De
asemenea si sistemul yoga este un sistem spiritual care, urmat cu perseverentă, încredere si dragoste, îti
transformă în bine viata interioară si exterioară. (...) Si, deodată, te cuprinde o dragoste si o recunostintă ce te
aduce aproape de lacrimi, căci întelegi esenta si sensul vietii. Si, odată ce ai perceput Divinul din tine, îl vei
purta în minte si în suflet tot timpul. Atunci cum poti spune că yoga te îndepărtează de crestinism, deci de
Dumnezeu? E cea mai mare greseală spusă din ignorantă si necunoastere. E un păcat. Mircea Eliade, în cartea
sa India, scrie: ŤPe orice drum se ajunge la Dum-nezeu, dar cel mai sigur drum e si cel mai simplu. Omul
ignorant a născocit dificultatea găsirii lui Dumnezeu. De ce să fie greu să-L găsesc, dacă e în mine, dacă e chiar
în sufletul meu?... ť Deci, orice cale ai alege, important este să-L simti pe Dumnezeu.

În concluzie, poti să practici yoga, dar, în acelasi timp, să fii un bun crestin, căci ambele căi au acelasi scop,
comuniunea cu Dumnezeu."

Dărmănescu Diana (144)

"Este falsă afirmatia care sustine că cel care frecventează cursurile de yoga se rupe de religia crestină. ( ) La
sărbătorile crestine, yoghinii vin la cursul domnului Gregorian Bivolaru, se întâlnesc si se bucură de acele
momente deosebite într-un mod cu totul diferit de acei "crestini" care folosesc aceste ocazii drept niste motive
de a mânca peste măsură si de a se îmbăta, sau de a discuta probleme mărunte, meschine, care mănâncă omului
viata de zi cu zi si care îi abat mereu atentia de la credinta în Dumnezeu."

Lucian Poenaru (143)

54
*

"La începutul practicii yoga aveam multe îndoieli în ceea ce priveste compatibilitatea dintre yoga si crestinism.
Însă pe parcursul practicii yoga oferite la curs am ajuns să constat că aceste dubii sunt nefondate si au început să
dispară prejudecătile si dogmele închistatoare. Prin intermediul diverselor materiale, brosuri, cărti primite la
cursul de yoga, aflam de fiecare dată despre felurite curente si practici spirituale si constatam, de fiecare dată, că
cele autentice se aseamănă foarte mult. O impresie deosebită mi-a făcut cartea lui Alexis Carrel, Rugăciunea, în
care articolul părintelui Dechanet, "Yoga crestină", mi-a clarificat mult viziunea asupra apropierii de crestinism
prin yoga. Atunci se ridică o întrebare firească: de ce o multime de asa-zisi "slujitori ai Bisericii" resping cu
toată forta chiar simpla idee de înrudire a acestor căi?"

Gherman Sergiu (136)

Mărturiile de mai sus sunt luate din anexa editiei românesti a controversatei cărti a părintelui Dechanet, Yoga
crestină. Ele sunt trei mărturii care trebuie luate în serios si care, prin sinceritatea lor, pecetluiesc mesajul
părintelui. Ele repetă ideea centrală a cărtii, idee foarte răspândită în zilele noastre, si anume că între yoga si
credinta crestină nu există o reală contradictie. Diana Dărmănescu scria chiar că, din punctul ei de vedere, e un
păcat să afirmi că yoga te îndepărtează de Dumnezeu.

Din punct de vedere crestin, această afirmatie este o blasfemie. Scopul practicilor yoga este eliberarea, iesirea
din ciclul reîncarnărilor. Telul vietii crestine este mântuirea. Yoghinii, care vor să devină supraoameni, sunt
urmasii lui Lucifer care a vrut să fie mai mare decât Dumnezeu. Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu care vor să
meargă pe calea mântuirii pe care le-a arătat-o Însusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Yoga înseamnă nimicirea persoanei, sufocarea persoanei, uciderea personalitătii în numele unei fantomatice
beatitudini mistice, starea de samadhi.

Credinta crestină este udarea florii sufletului cu apa pe care Dumnezeu o trimite drept binecuvântare.

Acest articol nu îsi propune o analiză comparativă a celor două căi spirituale. Scopul lui este de a arăta cum se
prezintă înselarea drept adevăr. Diavolul care l-a înselat pe Adam nu s-a oprit din lucrarea sa. Astăzi el foloseste
procedee foarte diferite pentru a seduce sufletele.

Una dintre principalele sale arme este aceea de a se folosi de cărtile eretice. Porunca Bisericii, poruncă prin care
vorbeste Dumnezeu, este clară: "Crestinii să nu citească cărti eretice!". Dar oamenii nu vor să tină cont de
această poruncă. Li se pare că ,dacă ar asculta-o, ar fi habotnici. Si, ca să nu fie habotnici, citesc tot ce li se pare
interesant. Dar, aflând ceea ce pare a fi interesant, îsi pierd sufletele.

Harul lui Dumnezeu se îndepărtase de un părinte din Pateric numai pentru că acesta avea în chilie o carte în care
apăreau niste idei eretice.

Unii crestini nu numai că tin cărti eretice în casă, ci le si citesc. Si chiar se bucură să vadă câte asemănări există
între credinta crestină si alte credinte. Se bucură de gustarea fructului oprit. Oare de ce Biserica îi împiedică să
citească tot ceea ce vor?

55
Răspunsul este simplu: pentru că oamenii nu sunt în stare prin propriile puteri să discearnă binele de rău. Pentru
că, primind ceea ce este sau mai degrabă pare folositor din aceste cărti, primesc si rătăcirea.

Oamenii se supun de bunăvoie unui examen atunci când citesc o carte religioasă: cred că sunt destul de maturi
ca să nu se vateme.

"Biserica a dat porunca să nu citim cărti eretice", spun oamenii, dar nu este deloc asa. Biserica nu este o
persoană, nu este un imperator sau un alt dictator. Biserica nu este decât vocea lui Dumnezeu, este casa lui
Dumnezeu. Nu Biserica a dat poruncile, ci Dumnezeu. Poruncile Bisericii sunt poruncile lui Dumnezeu. Pentru
multi este însă greu să înteleagă acest lucru.

Dumnezeu vorbeste prin Biserică. Unii primesc acest adevăr, iar altii îl refuză. Nu vom încerca să îi convingem
pe acestia din urmă să primească poruncile Bisericii. Vom încerca însă să îi ajutăm să înteleagă cel putin
perspectiva pe care o propune Biserica: aceea de a-i feri pe credinciosi de a cădea în plasa învătăturilor rătăcite.

Pentru aceasta vom analiza cartea părintelui Dechanet, Yoga crestină, o carte plină de erezii. Se poate pune
întrebarea: "De ce autorul acestui articol a citit cartea pe care vrea să o combată? Nu ar fi fost mai bine nici să
nu pună mâna pe ea? Si în ce calitate combate un laic ideile religioase ale unui preot?"

Răspund pe scurt: am citit cartea tocmai pentru a o combate. Ar fi fost mai bine nu numai să nu pun mâna pe ea,
ci chiar să nu existe această carte. Dar, din moment ce cartea există si multi oameni se vatămă citind-o, e
necesar să existe si un punct de vedere ortodox asupra continutului ei.

Combat ideile părintelui Dechanet pentru că sunt blasfemii, sunt idei care răstălmăcesc învătătura crestină.

După învătătura Sfintilor Părinti nimic nu trebuie să ne oprească să mărturisim dreapta-credintă.

Nu în ultimul rând trebuie spus că părintele Dechanet este catolic , si la catolici "libertatea de gândire" e foarte
mare.

Trebuie precizat faptul că nu combat anumite idei trecătoare ale părintelui Dechanet. Dimpotrivă, părintele a
studiat cu multă atentie practica yoghină. Totusi, lipsa lui de discernământ iese usor în evidentă:

"Ca preot, după ce am început să practic sistematic yoga, mi s-a cerut adesea să delimitez yoga în raport cu
învătătura crestină. De altfel mărturisesc că aceasta a fost si grija mea principală aproape imediat după aceea.

Atunci când eu însumi am descoperit această disciplină si cale spirituală minunată, am vrut aproape spontan să
realizez mai întâi sinteza între codul etic si moral (YAMA si NIYAMA) din yoga si principalele elemente ale
ascezei sau, dacă acest cuvânt vă sperie, ale moralei crestine; apoi am urmărit în continuare să compar cât mai
atent metodele yoghine cu practicile traditionale, unanim acceptate, ale spiritualitătii crestine. Si astăzi, dacă în
continuare yoga mă mai interesează la fel de mult, această deschidere a mea se manifestă în măsura în care
asceza, disciplinele pe care ea le implică si, la fel de bine, starea contemplativă la care ea mă face receptiv, sunt
de natură să favorizeze la un crestin plin de fervoare, practica iluminatoare a moralei si căutarea rodnică a lui
Dumnezeu". (3)

56
Dacă astfel de idei ar apartine unui istoric al religiilor, ecoul lor nu ar fi la fel de mare ca atunci când îi apartin
unui preot, fie el si catolic.

O idee a părintelui Dechanet, prezentată încă din primele pagini ale cărtii, contestă valoarea credintei crestine:
"Eu personal am descoperit că idealul crestin autentic este de fapt aproape identic cu toate întelepciunile" (6).

Altfel spus, Hristos nu a adus lumii nimic nou prin Întruparea Sa. Motivul sincretist al unitătii religiilor
cucereste din ce în ce mai multi discipoli în zilele noastre. Nu mă voi opri aici la analizarea acestei forme de
neopăgânism, ci doar voi afirma că, potrivit învătăturii Sfintelor Scripturi si Sfintei Traditii, sincretismul este
slujirea diavolului. Cine recunoaste mai multi dumnezei Îl contestă pe Dumnezeul cel Viu, Îl contestă pe
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, contestă mântuirea pe care ne-a adus-o.

Idealul crestin autentic este dobândirea Împărătiei Cerurilor, este sălăsluirea lui Hristos în inimile crestinilor. În
momentul în care considerăm că viata crestină are un alt ideal, asemănător cu cel al credintelor orientale,
abandonăm esentialul pentru amănunte neimportante, si astfel denaturăm adevărul. E adevărat că si pestii si
păsările au oase, dar comparând cele două feluri de vietăti nu vom trage concluzia că pestii se aseamănă cu
păsările din acest motiv.

În momentul în care părintele Dechanet a ajuns la concluzia că idealul crestin este "aproape identic" (!!!) cu
întelepciunile păgâne, si-a părăsit credinta crestină. De aceea, din respect pentru cuvântul preot, nu îl voi mai
considera pe autorul cărtii Yoga crestină decât un simplu eretic.

O scriitoare din Anglia îi mărturisea acestuia: "Cartea dumneavoastră a fost instrumentul lui Dumnezeu. Yoga
m-a apropiat de El si m-a ajut să-L simt cu adevărat. M-a făcut să-mi trăiesc zilele în prezenta Sa..." (79)

Voi încerca să îmi imaginez cam ce întelege un cititor fidel al scrierilor ereticului Dechanet, asa cum este
scriitoarea ale cărei aprecieri pozitive le-am reprodus mai sus. Se va vedea antiteza dintre pozitia unui astfel de
cititor si pozitia autorului acestui articol. Important nu este cine pare mai convingător, cine are mai multe
argumente, ci cine are dreptate. O polemică în care nu se tine seama de anumite principii de bază nu este decât o
discutie goală, fără sens.

Cred că se vor găsi crestini care, căzând fără să îsi dea seama în amăgirea provocată de spiritualitatea orientală,
se vor recunoaste în pozitia acestui imaginar cititor . Si sper că îsi vor da seama cât de lipsită de fundament este
pozitia lor.

Pătruns de o iluminare îndoielnică, "avva" Dechanet îsi expune învătătura:

"Scrierile sacre ale Indiei spun că într-o zi Creatorul Suprem, văzând neputinta oamenilor si dependenta lor de
corpul fizic, a revelat din iubire si compasiune o cale simplă prin care orice om poate să-si descopere Creatorul,
pe Dumnezeu Tatăl.

Această cale simplă, dar deosebit de eficientă, care implică o angrenare specifică a corpului, psihicului si mintii,
este HATHA YOGA. Acest tip de yoga întăreste corpul fizic, psihic si mental, purifică fiinta umană, generând
rapid o stare de echilibru, calm lăuntric, elevare, fortă si aspiratie spirituală." (30)

Dacă Însusi Dumnezeu Tatăl a găsit de cuviintă să descopere oamenilor practica yoghină, si aceasta din iubire

57
pentru creaturile sale, a face yoga înseamnă a împlini voia Sa. Nimeni nu poate afirma că are prea multă fortă
spirituală. Nimeni nu poate spune că nu are nevoie de yoga.

Pe cât de ispititoare este oferta ereticului Dechanet, pe atât este de plină de minciuni. Conform învătăturii
crestine, după căderea lui Adam, Dumnezeu S-a descoperit în mod direct numai poporului iudeu, căruia i-a dat
Legea Veche. Toate celelalte neamuri idolatre au păstrat, într-o măsura mai mică sau mai mare, crâmpeie din
revelatia primordială pe care a avut-o Adam în rai. Dumnezeu Tatăl nu S-a descoperit nici indienilor, nici
aztecilor, nici chinezilor sau altor păgâni (chiar dacă unii dintre acestia, desi nu primiseră legea, din fire făceau
cele ale legii cf. Rom 2, 14).

Orice om care are cunostinte minime de istorie a religiilor stie că ideea de Dumnezeu personal este străină
Orientului panteist. Creatorul universului, Dumnezeu Tatăl, nu poate fi identificat în nici un caz cu zeul creator
Brahma, care la rândul său s-a născut din Brahman, principiul impersonal, sufletul universal. Scrierile sacre ale
Indiei nu au cum să facă referire la Dumnezeu Tatăl; referinta respectivă este deci falsă.

Dechanet sustine conceptia orientală potrivit căreia "oamenii au decăzut atât de mult încât ei se consideră a fi
simple corpuri de carne, neglijându-si total natura esentială divină (SINELE ETERN, ATMAN)" (30).

După învătătura orientală, spiritul omenesc, Atman, este o părticică din dumnezeire, din sufletul universal,
Brahman. Dumnezeu nu este o fiintă, ci este un principiu, energie. Dumnezeu nu a creat universul, el este
universul, el se identifică cu universul.

După învătătura crestină, omul nu are natură divină. El este creat de Dumnezeu pentru a se bucura de
comuniunea cu Acesta. Omul este chemat să se sfintească, să se îndumnezeiască. Dar omul îndumnezeit nu este
de aceeasi natură cu Creatorul său. Oricât de mult ar urca pe calea desăvârsirii, omul rămâne om, nu devine
identic cu Dumnezeu. (În teologia ortodoxă sintagma de om îndumnezeit arată că omul devine dumnezeu prin
har, nu prin natură; creatura rămâne creatură, chiar dacă se bucură de comuniunea cu Creatorul Său).

Chiar dacă sunt pline de minciuni, nu e de mirare că scrierile ereticului Dechanet au făcut valuri printre oamenii
lipsiti de cunostinte elementare de istorie a religiilor.

Vom încerca să vedem ce "instrumente" oferă acesta celor însetati de cunoastere spirituală. Să observăm cât de
viclean este modul în care ereticul Dechanet prezintă oferta sa de yoga crestină: "Dacă mă întrebati: ŤCum
reusesc exercitiile yoga să facă din adept un om calm, deschis, fericit, întelept?ť, vă voi răspunde: ŤFaceti yoga
si veti vedea! Începeti să practicati si când deja veti simti în voi efectele metodei, vă voi explica acest lucru.
Acesta si încă multe alte lucruri!ť" (20).

E firesc să vrem să fim fericiti si întelepti. Când lumea din jur e plină de atâta tulburare, oferta părintelui
Dechanet e ca o oază în pustie. A încerca să urmăm reteta sa e un lucru firesc. Oricum, dacă vom ajunge la
concluzia că ceva ar fi în neregulă, nimic nu ne-ar împiedica să părăsim practica yoghină.

Cam asa au gândit Adam si Eva în rai, atunci când diavolul i-a ispitit să mănânce din pomul binelui si al răului:
"Să mâncăm, si ne vom convinge singuri care are dreptate, Dumnezeu sau sarpele "

Oamenii au de ales între două modele: între modelul lui Adam, care a preferat neascultarea ascultării de
Dumnezeu, si modelul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a lepădat de voia Sa pentru a face voia Părintelui

58
ceresc.

Dacă îl urmăm pe Adam, ne vom împărtăsi de satisfactia gustării din fructul interzis, dar ne vom împărtăsi după
aceea si de durerea lui Adam atunci când a fost izgonit din rai.

Dacă Îl urmăm pe Hristos, ne împărtăsim atât de crucea smereniei, cât si de bucuria Învierii, de dragostea
Părintelui Ceresc.

După ce reproduce punctul de vedere al unui anumit părinte Reganey ("De-a lungul timpului va fi necesar ca
preotii să întelegă si să aplice tehnicile yoga pentru a fi mai buni crestini, pentru a fi mai sănătosi, mai întelepti,
si pentru a avea mai mult har." (14), Dechanet constată că "preotii, călugării si călugăritele care practică yoga
pot să se apropie si să-L cunoască mult mai usor pe Dumnezeu decât preotii care beau alcool, mănâncă carne,
fumează si sunt preocupati de latura materială a vietii!" (43)

O astfel de observatie este foarte interesantă. Ea dovedeste rolul benefic al practicilor yoghine. Decât să bea si
să fumeze, mai bine s-ar apuca toti preotii si toti călugării de yoga

Depinde din ce unghi privim problema. Dacă microscopul nostru este reglat după principiile societătii
"civilizate", vom ajunge la concluzia că un preot yoghin este mai bun decât un preot căruia îi place să bea:
yoghinul nu înjură, nu este violent, . Este chiar un model de viată morală.

Dacă tinem seama de învătătura Bisericii lui Hristos, trebuie să întelegem că nu există nici o patimă mai rea
decât erezia.Si un preot căruia îi place să bea e mult mai bun decât un preot eretic.

Preotul care bea, cu toate păcatele sale, poate săvârsi Sfânta Liturghie si celelelalte Sfinte Taine. Pe când preotul
yoghin, ca orice alt preot eretic, nu poate face aceasta. Chiar dacă ar trăi numai cu pâine si cu apă, yoghinul tot
eretic rămâne.

Nu este un secret pentru nimeni faptul că sistemul yoga este panteist: nu recunoaste existenta unui Dumnezeu
personal, creatia este o manifestare a dumnezeirii, si dumnezeirea se identifică cu creatia. Nu poate fi vorba de
nici o legătură între credinta în Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica si energia impersonală pe care
yoghinii o consideră fundament al universului.

Acestea fiind spuse, e lesne de înteles de ce un preot care bea este de preferat unui preot yoghin: preotul
păcătos, oricât de căzut ar fi, stie că există o cale pentru a se ridica din căderea sa, calea pocăintei. Pe când
preotul yoghin se află într-un univers fără iesire: el se orientează după repere false, el caută iesirea din criză
apelând numai la drumuri închise.

Dechanet reproduce afirmatia lui Carl Gustav Jung: "Occidentul trebuie să adapteze yoga la crestinism". Să ne
întrebăm ce ar câstiga Occidentul dacă ar face un asemenea pas.

Occidentalii ar fi niste oameni mult mai preocupati de cele spirituale, ar fi niste oameni mai calmi, niste oameni
mai sănătosi.

Marea problemă este că în momentul în care credinta crestină ar adapta practicile yoghine atunci ar amesteca
lumina cu întunericul. E bine ca oamenii să fie calmi, să fie sănătosi. Dar pretul cerut pentru aceasta, al întinării

59
adevărului, este prea mare.

Oamenii sunt invitati să combine yoga cu credinta crestină, să câstige lumea aceasta pentru a pierde Împărătia
Cerurilor. Dar învătătura Evangheliei ne cere exact contrariul.

Ereticul Dechanet vorbeste despre " noii crestini a căror sfintenie va înflori pe temelia sănătătii fizice,
sufletesti si mentale" (9).

"Numai dacă aceste vehicule (corpurile fizic, psihic, mental), ale Sinelui Etern ATMAN sunt desăvârsite, fiinta
umană poate să-L descopere pe Dumnezeu" (68).

După învătătura crestină sfintenia este dar de la Dumnezeu, si nu are nevoie de "temelia sănătătii fizice" pentru
a înflori. Istoria Bisericii cunoaste nenumărate cazuri de sfinti care, desi îi tămăduiseră pe altii prin rugăciune,
continuau să ducă plini de răbdare crucea bolii. După părerea lui Dechanet, ei nu puteau să Îl descopere pe
Dumnezeu, din moment ce trupurile lor nu erau desăvârsite.

Dechanet propune o sfintenie comodă, o sfintenie accesibilă omului care nu vrea să se nevoiască pentru a
dobândi raiul.

Totusi, el este constient de faptul că trebuie să îmbrace sistemul său în vesminte spirituale. Mai mult încă,
pentru a-i păcăli pe nestiutori, el combate formele "materialiste" de yoga:

"Am la îndemână: Yoga pentru toti, de Desmond Dunne (Paris, 1957), Yoga pentru sine si pentru ea, de
Edonard Long (Paris, 1960), Sănătate si fericire, de Indra Devi (Paris, 1961). Sunt manuale exccelente, dar se
înscriu pe linia "americanismului" (filosofie pragmatică care îsi propune dezvoltarea omului doar sub actiunea
fortelor naturale). Subtitlurile volumelor amintite (Trăiti mai bine, Sănătatea, farmecul, bucuria, Descătusati-vă
de rău) vădesc tendinta aproape materialistă a metodelor propuse. Alte manuale se înscriu pe linia esoterismului
suspect" (81).

Părintele Dechanet este constient de marele succes pe care îl are yoga printre oamenii care vor să fie cât mai
sănătosi, printre oamenii care fac abstractie de aspectul spiritual pe care îl implică yoga, considerând-o un
simplu sport oriental. El ne atrage atentia asupra pericolului de a sesiza numai coaja practicilor yoga, si de a
trece cu vederea miezul.

Totodată, părintele ne previne asupra cărtilor yoghine care contin elemente esoterice dubioase.

Diavolul (aici fac o paranteză: la afirmatiile lui Dechanet nu-mi rămâne altceva de făcut decât să observ cum,
prin aceste afirmatii, diavolul îsi face adepti. Nu este acesta un semn al murdăriei din ochiul privitorului? Nu
cumva părintele Dechanet este gura lui Dumnezeu, iar eu sunt doar un fanatic apărător al unui adevăr pe care nu
îl cunosc?

Mă întreb aceasta pentru că stiu că nu putini oameni, văzând cum unii preoti biciuiesc păcate împotriva firii,
considerate de către societate normale, îi judecă tot pe preoti: "Nu are popa ce face, de aia se tot ia de păcatele
altora ". Acesti observatori vor constata cu ironie că în câteva pasaje revin la analiza lucrării diavolesti.

După învătătura Bisericii Ortodoxe, în spatele fiecărei erezii stă diavolul. Faptul că omul contemporan face

60
abstractie de lucrarea diavolului nu micsorează deloc această lucrare. Riscul de a fi ridicol, vorbind despre
cursele vrăjmasului, este în egală măsură riscul de a prezenta pozitia ortodoxă. Sunt constient de faptul că, asa
cum unii ignoră atacurile diavolesti, tot asa altii, bântuiti de duhuri sectare, văd ispita dracilor în fiecare
manifestare, în fiecare frunză care cade la pământ.Trebuie ignorate ambele extreme.

În ceea ce priveste analizarea ereziilor, a nu tine cont de diavol înseamnă a pierde din vedere unul din cei mai
importanti factori. Revin la comentarea pasajelor despre "yoga materialistă".)

Diavolul foloseste des strategia de a arăta cu degetul anumite lucruri rele, pentru a prezenta el propria imagine a
binelui.

După ce a câstigat sute de mii de discipoli care au devenit yoghini pentru a fi mai sănătosi, pentru a avea
trupurile mai mlădioase, sau pentru a scăpa de o anumită boală, diavolul nu s-a săturat. Diavolul suferă de o
patimă asemănătoare iubirii de arginti. Bogatii lacomi, oricâte case, masini si bani ar avea, tot nu se satură. Tot
asa si diavolul: oricâte suflete ar câstiga, tot nu se multumeste, vrea să mai câstige si altele.

Pentru aceasta foloseste strategii diferite de câstigare a sufletelor. Proverbul românesc: "câte bordeie, atâtea
obiceie", poate fi aplicat si în această privintă: câti oameni, atâtea strategii diavolesti de pierdere a sufletelor.

(Nu trebuie pierdută din vedere nici cealaltă fată a monedei: asa cum există nenumărate strategii prin care
diavolul încearcă să câstige discipoli, tot asa Atotputernicul Dumnezeu are pentru fiecare dintre cei căzuti o cale
de îndreptare.)

După ce printr-o sumedenie de fachiri diavolul a căutat să facă reclamă practicilor yoghine în fata unui public
obsedat de sănătate, prin scrisul lui Dechanet el încearcă să captiveze atentia unei alte categorii de public tintă:
este vorba de cei care dispretuiesc mentalitatea materialistă americană.

Cu toate acestea, fiind constient de faptul că omul este foarte sensibil la nuante, Dechanet nu evită să
promoveze yoga folosindu-se de repere comune cu cele ale Indrei Devi sau ale lui Leonard Long:

"Să vă povestesc o zi din viata fratelui meu, inginer la Paris. Sărea din pat la ora 6 fără 20. Trecea rapid prin
baie; în câteva minute era gata. Fără a mai avea timp să mănânce, alerga la gară, care era la o distantă de 7
minute. Calculase cu grijă distanta si era sigur că în 7 minute prinde trenul. Cu trenul mergea o jumătate de oră;
lua o cească de cafea în Gara de Est, apoi metroul si, în sfârsit, ajungea la birou. Acolo se ocupa de
corespondentă, primiri, socoteli, etc. Pe la ora 10 îsi acorda un sfert de oră pauză. Exact timpul în care ajungea
la cea mai apro-piată cafenea, unde mânca repede un corn si bea o altă cească de cafea. Revenea la birou, unde
era din nou ocupat până la ora 17. Apoi trebuia să ia metroul, trenul. În tren citea ziarele, comenta evenimentele
cu colegii. De la gară până acasă, iar cele 7 minute invariabile. Pentru masa de seară îsi acorda mai mult timp si
părea să fie mai destins. Dar, cu timpul, am constatat că este din ce în ce mai obosit, mai stresat, mai nervos. De
câte ori această zi încărcată nu mi-a dat impresia unei curse: ceva epuizant, dezordonat.

Sunt sigur că, dacă fratele meu ar fi stiut că există yoga si dacă s-ar fi străduit să introducă în programul său
zilnic, spre seară, după ce se întorcea de la birou, măcar 10-15 minute de exercitii pe care vi le propun si
dumneavoastră, viata lui s-ar fi transformat mult. Cursa rapidă până la gară ar fi putut deveni o plimbare
plăcută, în care ar fi simtit cum natura se trezeste la viată. Seara ar fi învătat să se lase cuprins de mii si mii de
bucurii pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, dar la care omul obisnuit, neinitiat, nu are acces, datorită ignorantei sau

61
a prejudecătilor sale" (98).

Pe scurt: Vrei să fii mai linistit si viata ta să scape de monotonie? Fă yoga!

Sute si mii de cărti si de filme au avut ca subiect stresul si banalitatea vietii cotidiene. Omului îi lipseste ceva, si
acest ceva poate fi tocmai practica yoga.

Sunt de acord cu faptul că viata pe care o duc un procent destul de mare de oameni nu este viată. Ritmul alert,
hăituiala, este un ingredient normal în programul omului contemporan. Omul se risipeste foarte mult, aleargă
din toate puterile pentru a reusi să tină pasul cu cei mai dotati, cu cei mai buni. Omul se află într-o luptă pentru
supravietuire, în care dacă nu dă tot ce are, moare.

Această alergătură nu îl împlineste (dorinta de a gusta linistea îi frământă pe oamenii contemporani si nu este
nimic rău în această dorintă cât se poate de firească unii găsind în yoga ceea ce le lipsea; vorbind deci despre
banalitatea vietii ne aflăm în plină dezbatere despre ideile ereticului Dechanet).

Ce anume îi lipseste omului contemporan? Yoga? Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci yoga ar fi o iesire din
fundătura banalitătii vietii. Numai că Dumnezeu există.

Dacă fratele lui Dechanet ar fi fost crestin ortodox, ar fi înfruntat viata altfel. Nu am să dezvolt aici această idee.
Voi spune doar că pe drumul spre serviciu, si la întoarcere, ar fi putut cugeta la cele duhovnicesti, ar fi putut
spune psalmi sau rugăciunea lui Iisus (rugăciunea lui Iisus nu este singura cale prin care crestinii pot înfrunta
banalitatea sau stresul vietii, de altfel, nu acesta este rostul practicării acestei rugăciuni. Există crestini care
idolatrizează rugăciunea lui Iisus, transformând-o într-o formă de yoga crestină; urmarea este că mintea lor se
vatămă, si, dacă nu primesc povătuirea unui duhovnic iscusit, riscă să ajungă la spitalul de psihiatrie.)

Viata crestină autentică exclude monotonia. Monotonia trădează lipsa preocupărilor spirituale. Dar crestinul
adevărat, chiar si atunci când este bântuit de duhul moleselii - acedia - se află în plin război duhovnicesc.

Crestinii nu au nevoie să practice yoga pentru a fi mai calmi sau pentru a se lăsa "cuprinsi de bucuriile dăruite
de Dumnezeu". Iar cei care se simt slabi în credinta lor, trebuie să se lupte să devină buni crestini, si atunci îsi
vor da seama că yoga nu i-ar fi putut ajuta la nimic. Dacă ar încerca să testeze yoga pe propria piele, s-ar
asemăna sinucigasilor care testează moartea pentru a vedea ce se întâmplă după ultima suflare. Primind povetele
ereticului Dechanet s-ar îndrepta cu pasi repezi spre prăpastie (repet sintagma ereticul Dechanet nu pentru că as
fi vânător de vrăjitoare, nu pentru că încerc să folosesc strategia lui aceea de a arăta cu degetul ce este în mod
vădit rău pentru a propune propriul bine ci pentru a încerca să obisnuiesc cititorii cu o delimitare foarte
precisă între cei care sunt vrednici de numele de preoti si cei care sunt eretici. În egală măsură ar trebui numiti
eretici toti falsii învătători ai zilelor noastre, pe cei care se plasează în afara învătăturilor crestine. Biserica îi
consideră eretici pentru că ei sunt eretici).

Dintr-un prinos de tolerantă, societatea modernă evită să folosească termeni relativ duri precum eretic, erezie.
Asistăm la o purificare a limbii, la fel de periculoasă din punct de vedere spiritual ca purificările etnice. Nu stiu
dacă această afirmatie (care poate fi etichetată drept fundamentalistă) are nevoie de comentarii. Ar trebui să fie
evident că, dacă un doctor consideră că ciuma sau lepra nu sunt dusmani ai sănătătii, ci sunt un soi de prieteni,
inchizitia societătii l-ar arde pe rugul defăimărilor, al batjocurii si, eventual, al proceselor intentate de pacienti.

62
Ar trebui ca societatea să fie la fel de atentă si cu bolile spirituale, cu ereziile, si să nu le mai treacă în foaia de
observatii ca manifestări ale libertătii religioase. (De altfel, un demers similar a avut loc în privinta păcatelor
împotriva firii. Sute de ani societatea le-a respins. În momentul în care le-a trecut la rubrica manifestări
normale, boala a intrat în organism. Si prea putini doctori mai au puterea sau curajul de a trage alarma.)

Să nu trecem cu vederea retinerea lui Dechanet fată de manualele yoghine de un "ezoterism suspect". Ar trebui
precizat ce anume întelege el printr-un ezoterism curat, demn de încredere.

În cartea sa Yoga crestină, el face doar referinte marginale la Sfânta Scriptură, în timp ce reproduce pagini
întregi din celebra Evanghelie a păcii: "Postiti, plini de credintă în Dumnezeu, până când Belzebut si toate relele
sale pleacă de la voi si toti îngerii Mamei divine a Naturii vin si vă slujesc" (36). Un astfel de pasaj nu are cum
să nu trezească mirare în rândurile crestinilor. Cine este Mama divină?

"Nimeni nu pote ajunge la Tatăl divin ceresc decât prin Mama divină, asa cum nici un nou-născut nu poate
întelege pe deplin învătăturile tatălui său, până când mama sa nu l-a alăptat, nu l-a scăldat, nu l-a hrănit si nu l-a
adormit" (40).

După citirea acestui pasaj, un crestin adevărat nu are de ce să se sfiască să recunoască faptul că Dechanet este
un antihrist. Întreaga propovăduire a Mântuitorului a avut în centru învătătura că "Eu sunt Calea, Adevărul si
Viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14, 6).

Evanghelia păcii, această blasfemiatoare scriere apocrifă, sustine că nimeni nu ajunge la Dumnezeu Tatăl decât
prin Mama divină. Această răsturnare a adevărului este făcută din inspiratie diavolească.

Primind învătăturile Evangheliei păcii, Dechanet primeste învătătura antihristă, "duhul lui antihrist..." (I Ioan 4,
3). Devenind un propovăduitor al acestei false Evanghelii, el devine o trâmbită a Antihristului. Nu ar trebui să
ne mire că, neavând discernământul de a deosebi erezia de adevăr, a ajuns să facă propagandă unor metode
spirituale îndoielnice.

Iată altă povătuire reprodusă tot din Evanghelia păcii: "Căutati, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina lungă cât
înăltimea unui om ( tâlvul este o plantă asemănătoare cu un dovleac). Umpleti-i interiorul cu apă din râu si după
ce soarele a încălzit-o, agătati-l apoi de ramura unui copac si îngenuncheati pe pământ în fata îngerului apei si
permiteti capătului tulpinii tâlvului să intre în părtile voastre dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin
măruntaiele voastre si să le curete. (...) Apoi, lăsati apa să se scurgă complet afară din trupul vostru, ca să poată
scoate din interiorul vostru toate lucrurile necurate si rău mirositoare ale Satanei. (...). Acest botez sfânt prin
îngerul apei este renasterea voastră într-o viată nouă. Pentru că prin ea ochii vostri vor vedea de acum încolo
cele ascunse si urechile voastre vor auzi cele tainice" (38).

Fără a ne da cu părerea în ce măsură este sănătos pentru trup un astfel de tratament, vom afirma însă că a
încărca această baie mai mult sau mai putin plăcută cu valente spirituale înseamnă a transforma credinta crestină
în păgânism.

Pretinsul "părinte" Dechanet este un înselat care încearcă să îi atragă si pe altii în înselare. Iată cum denaturează
învătătura Evangheliei despre puterea comuniunii dintre crestini:

"Este bine să se organizeze, din când în când, o sedintă colectivă. Cel mai avansat yoghin conduce sedinta de

63
ASANA-e, urmând o schemă dinainte stabilită; ceilalti executanti, într-o libertate deplină si fiecare pentru el,
execută aceleasi exercitii. După relaxarea yoghină completă, se termină cu o meditatie, fiecare asezându-se în
postura care îi este cea mai familiară (VAJRASANA, SUKHASANA). Beneficiul unei asemenea sedinte este
dublu: fiecare din participanti se purifică în câmpul energetic spiritual creat, ca într-o baie energetică
binefăcătoare, si îsi amplifică aspiratia către Dumnezeu. Asa cum a spus Iisus: ŤAcolo unde se adună doi în
numele meu, acolo sunt si eu printre eiť" (19).

Dacă aceste cuvinte ar fi fost puse pe usa unei case de tolerantă, oamenii ar fi înteles imediat hula. Dar când
sunt puse pe usa unei săli de yoga, hula capătă nuante de binecuvântare.

Ereticul Dechanet sparge toate barierele lipsei de bună-cuviintă, si nu se sfieste chiar să facă reclamă maestrilor
yoghini: "Un GURU va aduce lumina în întunericul ignorantei noastre. El este mâna întinsă de Dumnezeu către
noi, firul de lumină ce ne ajută să urcăm si să ne îndreptăm către Dumnezeu. El aduce lumină în întunericul din
noi, lumină dăruită de Dumnezeu atunci când suntem pregătiti s-o primim, să mergem către ea, să tindem către
ea" (123).

Crestinii nu au nevoie de nici un guru care să îi lumineze. Crestinii urcă pe calea desăvârsirii tinuti de mână de
către duhovnicii lor. Iar lumina dăruită de Dumnezeu nu este adusă de oameni care se consideră pe ei însisi
învătători. Este adusă de Dumnezeu prin cei care au primit harisma îndrumării sufletelor prin hirotonie, adică
prin preotii duhovnici.

Făcând reclamă "profesiei" de guru, Dechanet arată cât de lipsiti de repere religioase sunt crestinii din Occident,
cărora li se adresează în mod special. Prin referinta despre valoarea guru-ului (ca si prin cele despre Evanghelia
păcii), el arată că publicul care îi este familiar este dispus să accepte o astfel de hrană. Orice orator iscusit îsi
adaptează discursul astfel încât să captiveze cât mai bine atentia ascultătorilor.

Nu cred că gresesc identificând publicul tintă al ereticului Dechanet în functie de "predica" sa. După ani de zile
de perfectionare a acestei "predici", el nu a considerat că este necesar ca mesajul său neopăgân să fie mai voalat.
Considerându-se mărturisitor al adevărului si al binelui, el a afirmat anumite absurdităti ce stârnesc zâmbetul
celor care cunosc învătătura Sfintei Scripturi. Afirmând aceste absurdităti, el a evidentiat fără să vrea
superficialitatea publicului său; un public care înghite tot ce i se oferă dovedeste nu numai sete spirituală, ci si
superficialitate.

Nu e de mirare că astăzi, când toleranta religioasă a devenit bolnăvicioasă, absurdităti identice sau similare cu
cele sustinute de către ereticul Dechanet sunt luate în serios de către unii crestini.

Până la un punct, s-ar putea crede că ideile lui sunt cele ale unui dusman al credintei crestine care încearcă cu
viclenie să atragă crestinii de partea sa pentru a-L batjocori pe Hristos. Totusi, suntem de părere că el este doar
un înselat care nu îsi dă seama în ce mlastină a ajuns. Nu avem însă pretentia de a aprecia cum se cuvine această
manifestare a sinceritătii sale. Încercăm doar să evidentiem faptul că sinceritatea lipsită de discernământ poate fi
foarte periculoasă. (Si câte mii de eretici nu au fost convinsi că se află în adevăr? Câti dintre ei nu au apărat
rătăcirea cu pretul vietii, atunci când Inchizitia i-a somat să renunte la ideile lor?).

"Frumoasa noastră lume este lipsită de crestini pentru că lipsesc oamenii adevărati. Un yoghin crestin este un
adevărat crestin. Ati auzit apelul. Sunteti gata să-i răspundeti?" (123) - întreabă ereticul Dechanet.

64
La această întrebare ispititoare nu mă lasă inima să nu răspund:

"Sunt gata să răspund, "părinte" Dechanet, dumneavoastră si tuturor celor ca dumneavoastră, păstori închipuiti
care duc lumea în rătăcire.

Vă răspund cu inima aprinsă de dragoste pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si din dragoste pentru învătătura
Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.

Un yoghin crestin nu poate fi un adevărat crestin. Un yoghin nu poate fi crestin, iar dacă vreun yoghin se
consideră crestin, cum vă considerati dumneavoastră, să ia aminte că îi stă împotrivă învătătura Sfintei Biserici
a lui Hristos.

Un yoghin crestin este un fals crestin, "părinte" Dechanet. Nu poti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si
diavolului. Nu poti crede în Dumnezeul care S-a descoperit oamenilor în timp ce faci yoga, practică al cărei
scop este iesirea din ciclul reîncarnărilor, identificarea omului cu dumnezeirea impersonală, cu idolul Oriental.
Nu poti crede că omul este o fărâmă de dumnezeire dacă primesti adevărul că întreaga lume este creată de
Dumnezeu, că fiecare suflet este creat.

Citind cartea dumneavoastră - Yoga crestină, am înteles cuvintele lui Nietzsche din Antihristul "Mă uit
împrejurul meu: n-a mai rămas nici măcat un cuvânt despre ceea ce, odinioară, s-a numit adevăr, noi nu mai
suportăm ca un preot să-si pună nici măcar în gură cuvântul adevăr. Astăzi, chiar si cu cea mai modestă
pretentie de dreptate, trebuie să se stie că un teolog, un preot, un popă, cu fiecare propozitie pe care o rosteste,
nu numai că greseste, dar si minte că, mai mult încă, nu-i este permis să mintă din nevinovătie, din
necunostintă de cauză. Chiar si preotul stie, la fel de bine ca oricare altul, că nu mai există nici Dumnezeu, nici
păcătos, nici Mântuitor, că libertatea vointei, ordinea morală univrsală sunt minciuni: seriozitatea, adânca
victorie a spiritului asupra sa însusi nu-i mai permit nimănui să ignore asta... Toate conceptele Bisericii sunt
cunoscute ca ceea ce sunt, ca cea mai rău intentionată falsificare de monedă din câte există, în scopul de a
devaloriza natura, valorile naturale; preotul însusi este recunoscut drept ceea ce este, ca cel mai periculos fel de
parazit, ca adevăratul păianjen otrăvitor al vietii" [41;51].

Citind cartea dumneavoastră, "părinte" Dechanet, am înteles de ce Occidentul a îmbrătisat rătăcirea. Din cauza
unor păstori ca dumneavoastră, din cauza unor păstori care nu cunosteau învătătura Sfintei Scripturi si a Sfintei
Traditii, din cauza unor păstori care răstălmăceau credinta crestină, oamenii s-au îndepărtat de Biserică. Din
cauza unor păstori ca dumneavoastră, Apusul s-a îndepărtat, si mai apoi s-a rupt de Biserica Răsăritului cea
Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească; iar urmările acestei îndepărtări au fost dezastruoase.

Nu Nietzsche a fost de vină observând fătărnicia preotilor pe care i-a criticat. Ideile sale demonice au fost
determinate în mare măsură de către comportamentul si gândirea unor confrati ai dumneavoastră.

Demonicul Nietzche a renegat ceea ce ar fi renegat si Sfintii Părinti, si Sfintii Apostoli si Însusi Mântuitorul
Hristos, Cel care nu S-a sfiit să folosească biciul pentru a-i izgoni din Templu pe cei care vroiau să transforme
Casa Domnului în pesteră de tâlhari.

Vina lui Nietzsche a fost că s-a multumit să arate cu degetul greselile altora, în loc să caute drumul spre Cer.
Dacă l-ar fi căutat cu frângere de inimă, atunci Dumnezeu i-ar fi iesit în întâmpinare. Dar Nietzsche nu a căutat
acest drum. Fusese prea puternic marcat de "sfintenia" unor păstori asemănători cu dumneavoastră. Asta l-a dus

65
la nebunie.

Mă întrebam odată cum de a putut ajunge el să sustină atâtea blasfemii. Citind cartea dumneavoastră si
amintindu-mi cuvintele lui despre preoti, l-am înteles. Chiar dacă nu i-am dat dreptate.

Voi, păstorii nevrednici, sunteti principalii vinovati pentru îndepărtarea oamenilor de Biserică, pentru
îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu. Asupra voastră stă vina pentru apostazia sutelor si miilor de crestini.

Nu scriu ca să judec. Ci scriu nădăjduind ca măcar unul dintre acesti păstori căzuti în erezie să îsi dea seama de
gravitatea păcatului său si de urmările sale.

"Părinte" Dechanet, sper că oamenii vor avea puterea de a respinge păgânismul cu care îi ispititi.

Fie ca Atotputernicul Dumnezeu să dea putere oamenilor să nu cadă în înselarea pe care le-ati pregătit-o!

Bucuresti, 5 februarie 2003

***

Nu stiu dacă ar mai fi ceva de spus despre cartea ereticului Dechanet. Îmi aduc aminte de rugăciunea pe care a
făcut-o Sfântul Ioan de Kronstadt întristat fiind de misionarismul pe care îl făcea Tolstoi :

"Doamne, dacă eu sunt preot al Tău si în Numele Tău trâmbitez cu glasul meu de-atâtia ani împotriva marelui
eretic Tolstoi, a acestui zid înalt al Ierihonului, atunci să cadă acest zid al trufiei spre minunarea tuturor celor ce
cred în tine si Te cinstesc pe Tine, Singurul Domn al slavei, batjocorit de acest eretic între eretici. Până când,
Doamne, necredinciosii se vor făli? (Ps. 93, 3) Până când se va făli hula si necredinta? Tot pământul s-a umplut
de hulă împotriva lui Dumnezeu" [33;41].

Neavând nici credinta, nici îndrăzneala si nici râvna Sfântului Ioan de Kronstadt, si neavând nici harul preotiei,
nu pot repeta rugăciunea sa. Dar, însufletit de ruga sa, îmi îndrept, cu inima îndurerată, ochii spre Dumnezeu:

"Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Ioan de Kronstadt, pentru rugăciunile Sfintilor Apostoli, ale Sfintilor
Mucenici si ale Sfintilor Părinti care au mărturisit cu jertfelnicie dreapta-credintă, stârpeste lucrarea
diavolească, stăvileste ereziile si îndreptează-i pe cei rătăciti spre lumina Bisericii Tale, ca să Te slăvească
împreună cu toti îngerii si sfintii, în vecii vecilor. Amin."

O mărturie de care aveam nevoie...

-Sfântul Ignatie Briancianinov si vremurile noastre-

Cartea Sfântului Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni , este una dintre cele mai importante
mărturii ortodoxe despre răspunsul la întrebările omului contemporan privitoare la enigmele si misterele din
jurul său.

De la bun început ar trebui să observăm că vastul domeniu al vedeniilor si minunilor nu mai este un domeniu
ezoteric. Lumea de astăzi e fascinată, putem spune chiar hipnotizată, de tot ceea ce înseamnă cunoastere ocultă,

66
cunoastere paranormală. Chiar dacă putini oameni se dedică total acestui gen de cunoastere pseudo-spirituală,
practic marea majoritate a lor cochetează cu acest fenomen. O banală dovadă este numărul mare de tipărituri de
acest gen, de la reviste până la mari dictionare de specialitate, de la talk-show-uri radiofonice până la aproape
permanentele reportaje din emisiunile de stiri.

Des invocata afirmatie a lui Andre Malraux privitoare la secolul nostru a fost putin distorsionată de traducere:
"Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc", citează unii. Malraux a folosit cuvântul spiritual, nu religios.
Diferenta este importantă. S-a vrut a spune nu că în secolul XXI religia - prin care omul se apropie de
Dumnezeul personal - va cunoaste o mare înflorire, ci că singura sansă ca secolul XXI să nu aducă sfârsitul
lumii este ca oamenii să îsi valorifice căutările spirituale. Căutări spirituale care nu au drept scop trăirea vietii
după voia lui Dumnezeu, ci satisfactia superficială a împlinirii setei de Absolut.

Apostazia de tip new-age-ist, caracteristică ultimelor decenii a secolului XX, si-a modificat putin orientarea.
Figura centrală a unui nou Mesia nu mai este asteptată cu aceeasi intensitate. Dar sloganul "do it yourself" -
"mântuieste-te prin propriile puteri", este la fel de actual.

Oamenii caută căi spirituale cât se poate de originale, cât se poate de fascinante, cât se poate de comode.
Oamenii aleargă după minuni, după senzational.

Pentru oamenii acestia cuvintele Sfântului Ignatie par nefiresti sau chiar absurde.

Cartea pe care o prezint aici contine două părti, una despre venirea Antihristului si alta despre vederea
duhurilor. La început este asezată o scurtă dar edificatoare predică despre minuni. În această predică, ca si în
primele pagini care îi urmează, ni se prezintă punctul de vedere ortodox asupra nevoii de senzational pe care o
simte omul zilelor noastre.

Nu putem spune că această trăsătură este specifică doar vremurilor în care trăim. Minunile au justificat de-a
lungul istoriei apartenenta unui mare număr de oameni la o credintă sau la alta. Dintotdeauna, atât minunile
reale, cât si înselările diavolesti sau falsele minuni au captivat, au stârnit admiratie.

Dar niciodată dorinta de a vedea o minune sau dorinta de a afla cât mai multe despre minuni nu a fost la fel de
intensă ca în zilele noastre.

S-a ajuns chiar ca dorinta de a sti cât mai multe despre minuni să devină obsesivă. Oamenii află cum un anumit
copil citeste gândurile altora, cum o femeie oarbă vindecă aproape orice boală, sau cum un duh care pretinde
despre sine că este Maica Domnului prevesteste un cutremur.

Obsesia minunilor a căpătat un caracter mistic: cei care citesc cu nesat în ziare despre ultima aparitie
paranormală nu se mai consideră oameni obisnuiti. Ei sunt din clasa spiritelor "înalte", preocupate de legătura
dintre lumea noastră si lumea invizibilă ochilor trupesti.

Valoarea supremă a unor astfel de oameni este binele. Dar un bine impersonal, un bine relativ, un bine care nu
are prea multe de-a face cu Cel care S-a răstignit pentru binele nostru, adică pentru mântuirea noastră.

Persoanele preocupate de "colectionarea ratională" a minunilor, fie ele adevărate sau false, au de obicei senzatia
că drumul lor nu este cu nimic mai prejos decât drumul pe care merg credinciosii. Ele consideră că nu calcă cu

67
nimic poruncile Bisericii în timp ce merg pe drumul care li se pare bun. "Minunea e un lucru dumnezeiesc, nu?
De ce să strivim corola de minuni a lumii, încercând să separăm care minuni sunt bune si care nu?"

Acestor oameni, învătătura Sfântului Ignatie despre acest subiect li se va părea socantă. Cuvintele sfântului
demontează simplu, dar nu simplist, ideea potrivit căreia nevoia de senzational este o caracteristică a sufletelor
elevate.

Oamenii cer semne, invocând faptul că dacă ar primi semnele respective ar crede în Dumnezeu. Dar Sfântul
Ignatie arată foarte clar că cererea lor este falsă. De altfel, Sfânta Scriptură ne-a învătat că cei care nu vor să
primească cuvântul mântuirii "nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morti" (Luca 16, 31).

Se observă totusi că nu putini oameni, fascinati de sfera paranormalului, fascinati de minunile diavolesti, cred
că există viată după moarte, cred că există îngeri si demoni.

De ce atunci Evanghelia spune că minunile nu pot întoarce inimile îndărătnice? Răspunsul îl aflăm în Vietile
Sfintilor: văzând minunile făcute de către sfintii mărturisitori, unii păgâni se încăpătânau să respingă
propovăduirea acestora, si să considere că sfintii aveau puteri diavolesti. Nimic nu îi poate obliga pe cei
îndărătnici să primească învătătura crestină.

Atunci cum de anumite semne paranormale îi conving brusc pe unii să creadă că există Dumnezeu?

Înainte de a răspunde la această întrebare ar trebui să observăm cu atentie care sunt trăsăturile credintei pe care
o dobândesc acestia. Vom analiza modul în care cred cei care citesc cu regularitate revistele despre fenomenele
paranormale: ei cred că oamenii au puteri vindecătoare, cred în spiritism ca un mod firesc de comunicare cu
mortii, cred într-o sumedenie de lucruri. "Important este să ai credintă!", afirmă acestia. "Nu contează în ce
crezi, important este să crezi. Si să nu fii intolerant fată de credintele altora."

După învătătura Mântuitorului, important nu este să crezi, important este în ce crezi. Dacă nu crezi în Hristos ca
Fiu al lui Dumnezeu, dacă nu crezi că Biserica este scoala mântuirii, credinta este zadarnică.

Să observăm că semnele paranormale trezesc credinta unora nu pentru a-i apropia de Dumnezeu, ci numai
pentru a-i trece de la necredintă la o credintă pierzătoare de suflet. Usurinta cu care are loc această trecere se
justifică tocmai prin faptul că dusmanul mântuirii nu se opune unei asemenea îndoielnice convertiri. Se poate
spune că o asemenea convertire îi usurează lucrarea. Omul necredincios poate simti lipsa lui Dumnezeu si Îl
poate căuta în Biserică. Pe când falsii convertiti îsi făuresc un chip cioplit (nu din lemn sau din aur, ci din idei
gresite) si se închină lui, crezând că Îl slujesc pe Dumnezeu. Convertirea lor la adevărata credintă va fi mult mai
grea (exceptiile, chiar dacă sunt numeroase, confirmă totusi regula).

Este adevărat că au avut loc minuni care i-au convins pe oameni să se îndrepte fără sovăială spre adevărata
credintă. Dar aceste minuni nu au fortat, nu au obligat pe nimeni să renunte la cerbicia sa. De bunăvoie oamenii
au primit semnele dumnezeiesti si s-au îndreptat spre Biserică.

În cartea Sfântului Ignatie, învătătura despre falsele minuni apare strâns legată de învătătura despre semnele
înselătoare pe care le va face Antihrist.

În privinta vremurilor de pe urmă, oamenii zilelor noastre au diferite atitudini. Câteva dintre ele ies în evidentă:

68
disperarea celor ce cred că vor prinde sfârsitul lumii; indiferenta necredinciosilor sau a celor care numai
cochetează cu universul religios; optimismul celor care cred că intrăm în Noua Eră a păcii si al celor care cred
că Dumnezeu va aduce vremuri de împlinire; si pocăinta sinceră a celor care, observând că lumea merge din rău
în mai rău, nu asteaptă sfârsitul lumii pentru a se pocăi, ci încearcă să ducă o viată bineplăcută lui Dumnezeu.

Groaza celor dintâi este de tip sectar; chiar dacă pătrunde destul de usor si în mediul ortodox, ea nu este o stare
firească: Dumnezeu nu vrea să fim obsedati de sfârsit, să asteptăm urgia cerească ce îi va arde pe ceilalti, să
asteptăm focul ce îi va mistui pe păcătosi. La baza acestei asteptări stă ori impresia superioritătii fată de ceilalti,
mândria că dacă acum ar veni sfârsitul ceilalti ar fi condamnati, dar propria persoană ar fi mântuită, ori impresia
că sfârsitul ar aduce cu sigurantă si propria osândă. Si atunci păcatul rămâne singurul mijloc de a usura putin
spaima chinurilor care urmează.

Indiferenta celor din a doua categorie, a necredinciosilor si a celor care pretuiesc mai mult trupul decât sufletul,
spunând că "oricum nu contează, ce va fi va fi, până atunci să ne vedem de ale noastre", este lesne de înteles.
Dacă nu îsi schimbă viata auzind glasul Evangheliei, de ce si-ar schimba-o auzind că lumea va avea un sfârsit?

Atitudinea celor din a treia categorie este comună new-age-istilor si crestinilor care nu vor să ia în serios ultima
carte a Noului Testament. Unii, dându-si seama că un eventual sfârsit i-ar surprinde trăind în mari păcate,
gândesc: "Nu as vrea să fiu martor al sfârsitului lumii. Nu trebuie să mă gândesc la sfârsit. Nu. Vreau să fie
bine. Trebuie să fie bine. Si pentru mine, si pentru urmasii ur-masilor mei. Poate că Apocalipsa Sfântului Ioan
minte. Nu va fi nici un sfârsit."

Mai grav este când chiar unii care se consideră teologi încearcă să conteste faptul că Apocalipsa prezintă
descoperirea pe care a avut-o Sfântul Apostol Ioan privitoare la vremurile de pe urmă. "Nu sunt profetii, sunt
doar sfaturi duhovnicesti adresate într-un stil aparte cres-tinilor păstoriti de marele Evanghelist", spun acestia,
călcând în picioare tâlcuirile făcute Apocalipsei de către Sfintii Părinti.

Unii oameni, văzând cum numărul mănăstirilor creste, cum si în cele mai îndepărtate părti ale globului
pământesc apar comunităti ortodoxe, cred că dreapta credintă va fi primită, încetul cu încetul, de către toti
locuitorii pământului. Si că, de aceea, Apocalipsa nu îsi mai are rostul. Acesti oameni au o întelegere a realitătii
foarte superficială. Ei nu tin cont de faptul că păcatul se întinde cu o viteză uimitoare, că păgânismul învie si
câstigă din ce în ce mai multi adepti. Astăzi păcatele împotriva firii sunt considerate normale si virtutile sunt
luate în râs. Ceea ce dovedeste că lumea nu merge spre mai bine, ci spre mai rău.

Am ajuns la ultima categorie, a celor pentru care scrie Sfântul Ignatie Briancianinov: aici sunt inclusi cei care
rămân fideli predaniilor Sfintilor Părinti. Ei stiu că, mai devreme sau mai târziu, Antihrist va veni. Dar oamenii
nu pot sti când va fi aceasta. Ceea ce trebuie să stie este cum să nu ajungă să trăiască ca si cum ar avea "pecetea
fiarei", cum să nu cadă în capcanele diavolului.

Ei nu stiu nici dacă vor prinde sfârsitul, si nici dacă urmasii lor vor prinde acele vremuri. Dar stiu că de propriul
sfârsit nu îi va scăpa nimeni. Si atunci trăiesc în virtute si smerenie cugetând la moarte.

Sfântul Ignatie nu a scris despre Antihrist numai crestinilor care vor trăi în vremea acestuia. A scris si pentru
noi. El ne ajută să întelegem mai bine cursele pe care ni le întind înainte-mergătorii lui Antihrist. În loc să fim
robi ai lui Dumnezeu, diavolul ne vrea robi ai săi. Si, prin orice mijloace, prin discipolii pe care îi are, caută să
ne atragă în mrejele sale.

69
Descriind viclenia lui Antihrist, Sfântul Ignatie ne ajută să îi recunoastem pe ucenicii săi si să ne ferim de ei. Si
dacă nouă ne sunt de folos cuvintele sale, cu atât mai mult le vor fi de folos crestinilor din vremurile de pe
urmă, care vor afla cum să îl recunoască pe cameleonicul Antihrist.

Multi si-l imaginează pe Antihrist ca pe un dictator care dărâmă biserici si varsă sânge de crestin. Dar dacă ar fi
asa prea putini i s-ar închina de bună-voie. Antihrist va fi Marele Seducător, Marele Actor. Arătându-se blând,
milostiv si împlinitor a toată virtutea, el va fascina, va deveni repede idolul celor lipsiti de discernământ.

Aici e marele pericol: cei care vor căuta să aprecieze valoarea antihristului după propriile idei vor fi înselati. În
afara învătăturii crestine nu există nici o altă posibilitate de a recunoaste pe Antihrist drept mâna dreaptă a
diavolului.

Virtutea pe care el o va mima nu va putea fi înteleasă la justa valoare decât de către cei care vor rămâne sub
aripa Bisericii.

Se stie însă că el va căuta să îi atragă de partea sa, "de va fi cu putintă, si pe cei alesi" (Matei 24, 24). Această
referintă scripturistică poate trezi teamă în rândurile celor care o citesc. "Dacă vor cădea până si cei alesi, ce va
fi cu cei ca noi?", se întreabă unii.

Dar nu apare scris că cei alesi vor cădea, ci doar că Antihrist va încerca să îi piardă până si pe acestia. Dacă prin
"cei alesi" întelegem pe crestinii care trăiesc după învătătura lui Hristos si ascultă glasul Bisericii, atunci credem
că acestia vor sti să se ferească de înselare. Totusi, pentru că nimeni nu este predestinat la mântuire, chiar si
acestia vor avea nevoie de mult discernământ pentru a deosebi lumina adevărată de lumina superficială în care
se va ascunde slujitorul întunericului. Pentru că acesta va încerca să se dea drept rob al lui Dumnezeu.

Dacă "cei alesi" sunt crestinii care merg duminica la biserică, dar care pretuiesc mai mult propria voie decât
ascultarea de Biserică, si preferă păcatul virtutii, atunci nu este de mirare că multi dintre ei vor cădea.

Sfântul Ignatie Briancianinov spune răspicat că înaintea venirii lui Antihrist mare parte dintre crestini se vor
lepăda de Hristos. Greu cuvânt. Putini oameni ar vrea să ia în serios o astfel de afirmatie.

Si totusi explicatia pe care o dă sfântul este foarte simplă: Antihrist va fi primit de majoritatea omenirii pentru
că va aduce cea mai înaltă bunăstare materială, va fi cel care va asigura oamenilor tot confortul si toate cele de
trebuintă satisfacerii poftele trupesti.

Adresându-se oamenilor care au refuzat să Îi asculte dumnezeiasca propovăduire, Mântuitorul le-a spus: "Eu am
venit în numele Tatălui Meu, si voi nu mă primiti; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veti primi." (Ioan
5, 43). Sfântul Ignatie Briancianinov reproduce tâlcuirea Sfântului Teofilact al Bulgariei la această profetie:
"Antihrist va îmbia omenirea cu relizarea celei mai înalte bunăstări si prosperităti pământesti, va îmbia cu
cinstire, bogătie, măretie, înlesniri si plăceri trupesti: căutătorii de cele pământesti îl vor primi pe Antihrist, îl
vor numi stăpân al lor" (17 ).

Multi oameni nu îsi părăsesc acum credinta numai pentru faptul că ar avea prea putin câstig material făcând
aceasta. Antihrist le va da acestora exact ceea ce le trebuie, îi va atinge exact în punctul sensibil pe cei a căror
credintă este usor de clătinat.

70
Sfântul Ignatie consideră că "nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără împotrivire si cu
entuziasm de către cei apostaziati de la crestininsm, de către vrăjmasii adevărului, vrăjmasii lui Dumnezeu:
acestia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe fată, cu lucrul, a trimisului si uneltei satanei, a învătăturii lui, a
tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtăsire după duh cu satana" (13).

Ce se va întâmpla însă cu cei tari în credintă? Sfântul Ignatie nu ne spune nimic nou, ci doar repetă ceea ce stă
scris în Cartea Apocalipsei: numărul lor va fi foarte mic, vor fi prigoniti, batjocorâti, urâti de ceilalti. Vor fi
condamnati la moarte. Se vor sui pe esafoduri "ca pe niste tronuri împărătesti, ca la un ospăt de nuntă".
Imaginea pe care o prezintă sfântul este impresionantă. De fapt, asa s-au suit pe tronul muceniciei toti
mărturisitorii Bisericii. Întâlnim la ei nu o filozofie proprie, nu o învătătură ciudată, ci ceea ce are Biserica în
adâncul ei: dorinta de a pătimi suferinte dătătoare de viată pentru a se bucura în vesnicie de dragostea Mirelui
Ceresc.

Troparul care se cântă la prăznuirea unei sfinte mucenite ne vorbeste despre starea Bisericii din vremurile de pe
urmă: "Pe Tine, Mirele meu, Te doresc, si pe Tine, căutându-Te, mă chinuiesc, si împreună mă răstignesc, si
împreună mă îngrop cu botezul Tău; si pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc întru Tine; si mor pentru Tine, ca
să si viez pentru Tine; si ca pe o jertfă fără prihană, primeste-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc
Tie...".

Sfântul Ignatie ne previne că "pentru sfintii lui Dumnezeu va veni o încercare cumplită: viclenia, fătărnicia,
minunile prigonitorului, se vor sili să-i amăgească si să-i însele; prigoanele si strâmtorările rafinate, calculate si
disimulate cu o vicleană inventivitate, puterea nelimitată a prigonitorului îi vor pune într-o situatie cât se poate
de grea; micul lor număr va părea infim în fata întregii omeniri, si pe seama părerii lor se va pune o deosebită
neputintă; dispretul obstesc, ura obstească, clevetirea, prigoana, moartea silnică vor deveni soarta lor. Numai
printr-o osebită împreună-lucrare a harului dumnezeiesc, sub călăuzirea lui, alesii lui Dumnezeu se vor putea
împotrivi vrăjmasului lui Dumnezeu, Îl vor putea măr-turisi înaintea lor si a tuturor oamenilor pe Domnul Iisus"
(19).

Înainte de a-si arăta fata de prigonitor al credintei, Antihrist îsi va pune masca dragostei si a bunăvointei.
"Bunăstare materială... Scăpare de griji si de necazuri... Împlinirea unui vis milenar al omenirii..."

Totusi, chiar dacă la început el nu va lovi direct credinta crestină, va avea îndrăzneala să spună despre sine că
este Mesia cel asteptat.

Sfântul Ignatie ne aduce în fata ochilor învătătura patristică despre Antihrist. Urmându-l pe Sfântul Efrem Sirul,
el spune despre Antihrist că "va trâmbita despre sine precum au trâmbitat înainte-mergătorii si icoanele sale, se
va numi pe sine propovăduitor si restaurator al adevăratei cunoasteri de Dumnezeu: cei care nu înteleg
crestinismul vor vedea în el reprezentatul si apărătorul religiei, se vor uni cu el. El va trâmbita despre sine că
este si se va numi pe sine Mesia cel făgăduit: iesind întru în-tâmpinarea lui, fiii cugetării trupesti vor striga
osanale; văzându-i slava, puterea, capacitătile geniale, dezvoltarea cât se poate de cuprinzătoare după stihiile
lumii, îl vor proclama dumnezeu, se vor face ajutoare ale lui" (16).

Nouă ni se pare putin probabil ca un om, indiferent de cât bine ar face oamenilor, să fie primit ca Mesia. Ne este
greu să întelegem viclenia de care va da dovadă Antihristul.

71
E nevoie de ani si poate de zeci de ani pregătitori pentru ca valorile crestine să fie îngropate. Încetul cu încetul,
crestinii vor fi învătati să creadă că banul este atotputernic, că trupul este mai important decât sufletul. Credinta
va fi pervertită încetul cu încetul: viata de nevointă crestină va fi substituită de o viată comodă si iubitoare de
plăceri.

Sfântul Ignatie ne spune că va fi o asteptare aproape generală a Antihristului care va putea împlini dorintele
oamenilor. El va corespunde celor mai variate exigente: cei care apreciază întelepciunea acestei lumi vor vedea
în el un geniu. Cei dornici de îmbogătire îsi vor vedea buzunarele pline. Cei care caută minuni, având râvna
căută-torilor de comori, îsi vor vedea asteptările împlinite: Antihrist va face minuni pe care stiinta omenească
nu le va putea explica.

Vorbind despre minunile Antihristului, Sfântul Ignatie prezintă pe larg învătătura ortodoxă despre minunile pe
care le primeste Biserica, despre rostul lor si despre motivul pentru care harismele s-au împutinat în vremurile
noastre.

Atragem aici atentia asupra câtorva aspecte ale problemei: în primele secole ale Bisericii, minunile au avut rolul
de a completa, de a sluji mărturisirea prin cuvânt. Pentru ca Vestea cea bună să fie primită de către popoarele
care trăiau în întunericul păgânătătii si al nestiintei, Dumnezeu S-a folosit de semne minunate.

Dar în clipa în care credinta a fost primită, minunile s-au împutinat.

Semnele aveau rolul de a-i chema pe oameni la Dumnezeu.

Din istoria mântuirii se vede că semnele nu au avut loc haotic: nici o minune nu a fost inutilă. Prin fiecare dintre
ele, i s-a adresat omului o chemare de întoarcere la Dumnezeu. În momentul în care se pierde din vedere
importanta pedagogică a minunilor, se pierde din vedere rostul lor.

În Evanghelii ni se prezintă multe dintre vindecările pe care le-a făcut Hristos. Din ele vedem că tămăduirea
sufletului este mult mai importantă decât tămăduirea trupului. Sfântul Ignatie ne pune înainte cu multă claritate
învătătura ortodoxă despre boală: boala nu este dusman al mântuirii; dimpotrivă, pe multi îi ajută la tămăduirea
sufletească. Si răbdarea bolii este o binefacere mult mai mare decât vindecarea minunată.

Tămăduirea poate fi cerută numai dacă există hotărârea nestrămutată ca sănătatea să fie folosită în slujirea lui
Dumnezeu.

Celor care cer vindecare fără a se gândi în ce mod se vor folosi de ea li se atrage atentia asupra faptului că
tămăduirea cerută poate fi spre osândă vesnică. Tămă-duirea trupească poate fi piedică pentru tămăduirea
sufletească.

Pentru oricine citeste Vietile Sfintilor este evident că acestia nu au căutat harisme, nu au cerut de la Dumnezeu
darul facerii de minuni. Si totusi, chiar când au primit aceste harisme, sfintii le-au folosit cu dreaptă socoteală.
Faptul că un mare sfânt, Varsanufie din Gaza, a refuzat să îsi tămăduiască ucenicul prin rugăciune, con-siderând
că îi este mai de folos să rabde suferinta, are o însemnătate extrem de mare. Ni se prezintă o altă întelegere a
suferintei fată de cea cu care noi suntem obisnuiti.

Din cartea sfântului Ignatie reiese foarte clar ideea potrivit căreia "harismele" vindecătorilor moderni,

72
radiestezisti sau alte soiuri de bioenergeticieni, nu au nimic în comun cu harismele sfintilor taumaturgi. Acesti
vindecători, oricât de neverosimil ar părea, folosesc puterea diavolului.

Cineva s-ar putea întreba: "Dar ce, diavolul face bine?"

Da, face si bine. Dar numai în măsura în care acest bine relativ îl ajută să piardă sufletele. Dacă un bolnav se
vindecă de cancer, prin tehnici vrăjitoresti, vindecarea nu îi este spre tămăduire. Sfintii Părinti au atras atentia
asupra faptului că o astfel de tămăduire trebuie refuzată.

Dumnezeu stie exact ceea ne este de folos. Exemplul pe care îl dă Sfântul Ignatie, al Sfântului Apostol Pavel
(care de de trei ori i-a cerut Domnului izbăvirea dintr-o anumită neputintă care îi îngreuna activitatea
misionară), arată că Dumnezeu nu ascultă cererile care nu ne sunt de fapt de folos (chiar dacă nouă ni se par
astfel). De cele mai multe ori Domnul, în marea Sa dragoste fată de oameni, nu ascultă decât cererile care ne
sunt spre mântuire. Iar atunci când totusi ascultă si celelalte cereri, o face numai ca oamenii să îsi cunoască
neputinta si să îsi înteleagă greseala.

Atunci când cererile noastre sunt îndreptătite, Dumnezeu nu pierde nici o ocazie de a ne asculta, de a-Si arăta
dragostea pe care ne-o poartă. Unul dintre modurile în care se manifestă această dragoste este grija cu care ne
conduce pe calea mântuirii, grija cu care ne ajută să deosebim întunericul de lumină.

Ultima parte a acestei cărti are ca temă principală vederea duhurilor - un subiect extrem de controversat. Si de
această dată perspectiva duhovnicească intră în con-tradictie flagrantă cu diferitele pozitii întemeiate pe înte-
lepciunea lumii acesteia.

Fără a fi ironic, Sfântul Ignatie constată nu numai faptul că majoritatea oamenilor moderni nu cunosc învă-
tătura ortodoxă despre vederea duhurilor, ci si faptul că nici nu au habar despre existenta unei astfel de
învătături. Cât priveste cunoasterea strict teoretică pe care o au unii privitor la lumea duhurilor, ea este la fel de
valoroasă ca lipsa oricărei cunostinte. Dacă nu cumva are o sensibilă valoare negativă.

Sfântul Ignatie, asemenea unui profesor de literatură care îsi îndeamnă studentii la studiu înainte de a-si preciza
punctul de vedere, recomandă crestinilor să cereceteze îndeaproape învătătura Bisericii.

El nu neagă cunoasterea ratională, cunoasterea "de scoală". Dar precizează că această cunoastere trebuie să fie
sustinută de cunoasterea prin lucrare.

Geniile si oameni de cultură, oricât ar fi de "ex-perti" în aprofundarea Traditiei ortodoxe, câtă vreme nu trăiesc
în propria viată Ortodoxia si nu simt în inimile lor lucrarea Sfântului Duh, rămân ca niste oameni care vorbesc
despre înot fără să fi înotat în viata lor.

Învătătura "după literă" riscă să rămână o învătătură a acestei lumi. Or credinta crestină este cu totul altceva: nu
este calea prin care cunoastem vreo născocire a vreunui Părinte filozof, ci este calea prin care care cunoastem
Adevărul.

Cuvintele Sfântului Ignatie Briancianinov despre faptul că este imposibilă cunoasterea "rezultatelor" experientei
crestine în lipsa parcurgerii directe a drumului crestin ar trebui gravate pe frontispiciul fiecărei Facultăti de
Teologie ortodoxă: "Cărturarul crestin este dator să învete despre Împărătia Cerurilor nu doar din auzirea

73
propovăduirii privitoare la ea, ci si prin cercare" (76). Învătătura strict ratională, lipsită de suportul trăirii, naste
fii înspăimântători.

Sfântul Ignatie consideră extrem de importantă cunoasterea învătăturii ortodoxe despre vederea duhurilor de
către crestini; el afirmă că cei care tăgăduiesc existenta duhurilor, tăgăduiesc în acelasi timp, fără să fie
constienti, si credinta crestină. Există astfel de oameni. Si nu putini. Cum se explică faptul că Sfântul Ignatie are
o pozitie dură fată de ei?

Răspunsul nu este prea greu de găsit: în momentul în care fragmentăm învătătura ortodoxă, separând ceea ce ni
se pare bun de ceea ce ni se pare discutabil, ceea ce ni se pare obligatoriu de primit si ceea ce poate fi refuzat,
negăm faptul că această învătătură este dumnezeiască. O tratăm ca pe o filozofie a acestei lumi. Dar adevărul nu
poate fi fragmentat. Predania Bisericii tocmai aceasta este: o dumnezeiască mărturie despre adevăr.

În momentul în care segmentăm acestă mărturie o transformăm în altceva. Fragmentarea pe care o aducem
învătăturii se reflectă în propria noastră fragmentare. Nu mai putem fi crestini ortodocsi.

De aceea Sfintii Părinti adunati la cel de-al saptelea Sfânt Sinod Ecumenic i-au condamnat pe cei care
deformează Traditia: în momentul în care deformezi această Traditie te rupi de Hristos care este izvorul acestei
Traditii.

Nu putem fi ortodocsi renuntând la ceea ce este specific Ortodoxiei: păstrarea Sfintei Traditii. Si cum ar putea
cineva să se considere ortodox dacă respinge existenta duhurilor? Cum ar putea duce lupta duhovnicească dacă
nu crede în existenta dusmanului nevăzut? Asa ceva nu este cu putintă.

Sfântul Ignatie explică pe scurt de ce: dacă nu există diavoli, atunci întruparea Domnului "nu are nici pricină,
nici scop".

Dacă nu ar fi existat diavol, atunci Adam nu ar fi fost ispitit. Dacă Adam nu ar fi căzut, nu mai era nevoie ca
Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze pentru mântuirea noastră.

"Dar de unde putem avea siguranta că există diavoli?", se întreabă unii. Dacă nu o avem prin credintă, altfel nu
o putem avea. Numai dacă nu cumva devenim slujitori ai întunericului, si atunci stăpânii ni se arată fată către
fată.

Cei care vor să aibe certitudinea că dracii există se plasează într-un teren minat: dacă ar putea ajunge numai prin
rationamente logice la constatarea existentei diavolilor, prin rationamente similare ar putea demonstra existenta
lui Dumnezeu. Dar nimeni nu va putea demonstra cu argumente lumesti cele duhovnicesti. Nimeni nu poate
demonstra existenta Celui care vrea să credem în El si să Îl slujim cu dragoste, fără a fi apăsati de certitudinea
intelectuală a prezentei Lui.

Cine respinge existenta diavolilor, respinge calea mântuirii. Atunci când te afli într-o luptă nu poti evita regulile
ei. Dacă ne imaginăm că putem ajunge în Împărătia Cerurilor fără a tine cont de regulile pe care Dumnezeu ni le
asează înaintea ochilor prin Predaniile Sfintilor Părinti, cădem într-o mare înselare: lupta noastră va fi lipsită de
cunună.

După ce am atras atentia asupra greselii pe care o fac cei care încearcă să aibă un punct de vedere personal si

74
diferit de învătătura ortodoxă, să vedem care sunt punctele principale ale învătăturii Sfântului Ignatie despre
vederea duhurilor.

Cunoasterea acestei învătături ne este de folos pentru că avem de luptat nu numai împotriva patimilor si poftelor
noastre, ci mai ales împotriva puterilor întunericului. Abia în momentul în care stim cine ne este vrăjmasul ne
putem apăra de el.

În ceea ce priveste vederea duhurilor, înselarea drăcească este foarte mare, si multi au fost înselati de diavol
tocmai pentru că nu au stiut cum să se apere.

Omul, după căderea sa, nu mai este vrednic să vadă lumea îngerilor. Simturile sale au devenit trupesti, si nu mai
pot percepe duhurile care Îl slăvesc neîncetat pe Dumnezeu.

Duhurile care se arată de obicei oamenilor, chiar dacă afirmă că sunt suflete ale răposatilor sau îngeri, sunt de
fapt diavoli.

Omul cade usor în cursa mândriei pe care o întinde vederea acestor duhuri: nu îsi dă seama că nu este la măsura
la care să vadă duhuri. I se pare că a atins măsura sfinteniei, si de aceea nici nu îi trece prin cap că se află în
legătură cu diavolii.

Mai ales că vrăjmasul mântuirii este plin de viclenie, si stie cum anume poate doborî fiecare suflet care i se
deschide. Diavolul nu spune numai minciuni, pentru că dacă ar face asa ceva ar fi demascat usor. El amestecă
într-un mod foarte abil adevărul cu minciuna. El spune exact atât adevăr cât trebuie pentru a amăgi sufletele. Si
o face cu atâta iscusintă încât să îi însele până si pe cei care stiu că diavolul poate lua chipul unui înger de
lumină.

Mândria este usa prin care diavolul intră; spun unii: "da, stiu că unora li se arată draci, dar mie mi se arată
îngeri...". Ei ajung uneori chiar să scrie cărti despre deosebirea duhurilor, să precizeze care vedenii sunt
înselătoare si care sunt de la Dumnezeu. Dar nu îsi dau seama că "profesorul" lor este diavolul.

Crestinii să înteleagă că nu trebuie să caute să-i vadă si să vorbească cu ei. Cei care insistă să intre în legătură cu
duhurile se deschid de bună-voie lucrării putericului întunericului. Vor să le fie mai bine si fac tocmai ce este
rău. Sunt ca niste sinucigasi care vor să scape de dureri trecătoare într-un mod care îi duce la suferinte vesnice.

Comunicarea cu mortii nu este decât tot o formă de comunicare cu dracii. De altfel, în unele cazuri, cei posedati
de diavol spun că prin ei vorbesc sufletele unora dintre cei adormiti. Dar pe cât de usor le este oamenilor să îsi
dea seama că prin gurile acelora vorbeste însusi dia-volul, pe atât le este de greu să îsi dea seama că acelasi
vorbitor se adresează celor care fac spiritism.

Sfântul Ignatie nu se referă la motivele pentru care oamenii ajung să vorbească cu mortii. Vom preciza aici doar
două dintre ele: dorinta de a cunoaste cât mai multe despre lumea spirituală, si dorinta de a fi în legătură cu cei
dragi care au trecut pe lumea cealaltă.

În primul caz observăm o pervertire a dorintei de cunoastere: în momentul în care vrei să cunosti lucrurile în alt
mod decât în cel pe care l-a rânduit Dumnezeu, dorinta firească de a cunoaste devine diavolească: lumea
duhurilor nu o putem cunoaste după propriile capricii. Cei care vor să stie mai multe pot citi despre aceasta în

75
Sfânta Scriptură si în scrierile Sfintilor Părinti. Dar în clipa în care se consideră vrednici de o cunoastere directă
arată că au fost înselati de acelasi "sarpe" care le-a spus primilor oameni: "Vi se vor deschide ochii si veti fi ca
Dumnezeu, cunoscând binele si răul" (Facere 2, 5).

În cel de-al doilea caz avem de-a face cu o pervertire a dorintei de comuniune. Biserica mărturiseste că cei vii se
află în legătură cu cei morti. Cum? Prin rugăciune. Dumnezeu, pentru rugăciunile Bisericii, îi ajută pe cei morti.
Pe cei mântuiti îi înconjură cu si mai multă lumină; iar celor din iad le usurează suferintele, si pe unii chiar îi
mântuieste.

O dovadă a grijii celor vii pentru cei morti o vedem în parastasuri. Slujbele de pomenire a mortilor nu sunt doar
un mod de aducere aminte, un mod de păstrare a memoriei celor adomiti: sunt un mod de a-i ajuta, arătându-le
dragostea pe care le-o purtăm.

Cei care pervertesc modul firesc de pomenire a răposatilor, si încearcă să intre în legătură cu ei prin diferite
metode spiritiste, se poartă ca si cum ar putea stabili ei însisi ce e bine si ce e rău. Ca si cum ar fi ei însisi
măsura binelui.

Biserica spune clar: spiritismul este o înselare drăcească. Cei care ajung la alte concluzii îsi imaginează că au
acces la o sursă de informatie mai sigură decât Biserica. Dar pierd din vedere că Biserica nu face altceva decât
să dea mărturie despre Capul ei, care este Adevărul.

Dracii nu se arată numai celor care fac sedinte de spiritism. Se arată de multe ori si celor care suferă mult după
pierderea unei fiinte dragi. Moartea unei persoane apropiate are si o trăsătură inexplicabilă. "Dumnezeu a vrut
să îl ia la El...", spun unii, dar lasă să le scape si un suspin: "De ce, Doamne, de ce?".

Dacă sufletele adânc îndurerate de moartea unei persoane dragi nu cunosc sau nu primesc învătătura ortodoxă
despre aparitiile duhurilor, pot fi foarte usor înselate de acestea: prezentându-se în chipul persoanelor dragi, si
invocând dragostea ca principalul motiv pentru care se fac văzute, diavolii intră pe usa pe care le-o deschid
oamenii. Si, după ce vreme îndelungată se poartă astfel încât vătămarea pe care o aduc să fie greu de observat,
după ce câstigă încrederea vizionarilor, trec la a doua etapă a nimicirii sufletesti. Încep să spună o serie de
minciuni, amestecate în mod viclean cu lucruri adevărate; si astfel vizionarii primesc drept bune născocirile
pierzătoare de suflet.

Sfântul Ignatie prezintă pe larg cele două moduri de vedere a duhurilor: vederea trupească si vederea
duhovnicească. Vederea trupească o au oamenii care percep lumea duhurilor căzute, iar cea duhovnicească o au
cei care, ajungând la măsura sfinteniei, au devenit asemenea îngerilor în trup. Sufletele lor s-au curătit prin
pocăintă, prin nevointă si prin rugăciune îndelungată. Îl poartă în inimile lor pe Hristos si prin harul Duhului
Sfânt sunt părtasi unor trăiri pe care ceilalti nu le pot întelege.

Sunt unii care, cunoscând această deosebire, se consideră totusi vrednici de vederea duhovnicească. Ei nu îsi
dau seama de propria orbire. Sunt prinsi de o falsă smerenie si cred că au ajuns la trăiri înalte.

Modul în care se poate pune în evidentă înselăciunea acestora este foarte simplă: cei mai multi consideră că au
ajuns la aceste trăiri înalte prin anumite forme de spiritualitate diferite de trăirea ortodoxă. Chiar dacă folosesc
si anumite învătături ortodoxe, în esentă învătătura lor este diferită de cea a Bisericii.

76
În momentul în care ei vor să îsi compare propria experientă cu învătăturile Sfintilor Părinti nu este suficient să
citească numai pasajele privitoare la vederea duhovnicească. De altfel, nu le este greu să identifice în aceste
pasaje propriile experiente. Este neapărat necesar ca acestia să citească si pasajele în care scrie clar că "trăirile
mistice" ale celor care s-au îndepărtat de predaniile Părintilor nu sunt altceva decât stări induse de diavol, si
vedeniile pe care le au sunt înselătoare.

Încercarea lor de a justifica o experientă paralelă trăirii Bisericesti nu este sinceră. Ori tin cont de întreaga
învătătură crestină - care le dă în vileag înselarea - ori refuză în mod deliberat raportarea la această învătătură.

Cât despre cei care se lasă păcăliti de aparitiile înselătoare, fiind convinsi că mergând pe drumul Bisericii au
ajuns la sfintenie, metoda recuperatoare este aparent simplă: ar fi de ajuns să meargă să stea de vorbă cu marii
duhovnici ai zilelor noastre. Ei le pot arăta că se află în înselare, le pot pune degetul pe rană, ajutându-i să
înteleagă că roadele smereniei adevărate le sunt străine. Că roadele arătărilor pe care le-au considerat sfinte este
mândria.

Dar ar fi prea simplu ca vindecarea să aibă loc atât de repede. Cei care cred mintii lor, pornind de la faptul că în
zilele noastre s-a micsorat numărul părintilor care au darul deosebirii duhurilor, se păcălesc pe ei însisi
spunându-si că sunt la un nivel atât de înalt încât nu mai e nimeni atât de "elevat" încât să le poată da sfaturi. Că
ei ar fi dispusi să primească sfaturi, dar nu au cui să le ceară.

Dar acest rationament este gresit. Până la sfârsitul lumii, Dumnezeu va avea preotii Săi alesi care vor sti să dea
în vileag cele mai viclene curse în care diavolul încearcă să îi prindă pe credinciosi.

În privinta celor care spun că drumul fizic până la astfel de părinti este lung si obositor, că au poate chiar câteva
sute de kilometri de parcurs până la ei, nu îsi dau seama că printr-o astfel de afirmatie mărturisesc precis cât de
mult pret pun pe vietuirea duhovnicească. O astfel de atitudine oglindeste cât este de mare râvna pe care o au
pentru cele sfinte.

Să nu uităm că sfintii însisi se considerau nevrednici să aibă vedenii minunate. Ar trebui ca oamenii care cad în
înselare să îsi dea seama de rătăcirea lor chiar si numai prin faptul că le lipseste constiinta propriei nevrednicii.

Sfânta Traditie ne arată în mod clar care sunt roadele vedeniilor dumnezeiesti si cele ale celor înselătoare: cele
de la Dumnezeu aduc în inimă smerenie, celelalte mândrie. Sfântul Ignatie arată însă că, din cauza orbirii,
oamenii nu vor să recunoască starea în care se află.

Una din aceste situatii o întâlnim atunci când cei înselati aduc în sprijinul conceptiilor lor idei de a căror
veridicitate nu se îndoiesc. Pornesc de la premiza că din moment ce supozitiile lor se întemeiază pe lucruri
adevărate nu au cum să se însele.

Între cele mai răspândite justificări de acest gen se remarcă ideea potrivit căreia dacă duhurile care apar spun
viitorul, ele cu sigurantă sunt trimise la Dumnezeu.

Trebuie făcută o distinctie: duhurile care "prezic"adevărul de multe ori nu fac altceva decât să tragă concluzii
logice din mersul actual al evenimentelor.

Dracii stiu tot ce s-a întâmplat în trecutul nostru, si stiu si tot ce se întâmplă în momentul actual. Dacă noi nu

77
tinem seama de această însusire a lor riscăm să confundăm profetia cu constatarea.

Dracii ne pot spune că un prieten vine să ne viziteze dinainte ca acela să ajungă la poarta noastră. Aceasta nu a
fost o prezicere care s-a adeverit.

Sfântul Ignatie explică cât de usor pot fi oamenii păcăliti de duhurile care "prezic" viitorul . Este foarte usor ca
oamenii lipsiti de discernământ să fie înselati de duhurile întunericului.

Sunt anumite cazuri în care totusi duhurile respective "prezic" si evenimente a căror deducere logică este
imposibilă. În aceste situatii pur si simplu diavolii calculează, cu o anumită marjă de eroare, ceea ce s-ar putea
întâmpla. Si faptul că de multe ori duhurile se înseală, fapt dovedit usor de statistică, nu face decât să confirme
că nu aveau cum să nimerească întotdeauna : solutia cea mai probabilă nu se dovedeste si cea reală.

Argumentarea Sfântului Ignatie este în întregime fundamentată pe Sfânta Scriptură si pe Sfintii Părinti. Nu este
deci de mirare că cei care nu recunosc drept autorizată această fundamentare nu au cum să înteleagă concluziile
Sfântului Ignatie.

Pentru crestinii ortodocsi această carte va fi de folos nu numai în ceea ce priveste strict problemele pe care le
tratează. Întâlnind aici o argumentare care răstoarnă idei acceptate în mod curent de către crestinii care nu stiu
pozitia ortodoxă fată de subiectele tratate, vom întelege cât de periculoasă este însusirea unor idei care contravin
predaniilor Sfintilor Părinti. Vom întelege că numai păstrând aceste predanii mergem pe calea mântuirii.

Cartea Sfântului Ignatie reuseste să pună în evidentă si trăsăturile celor care se consideră buni crestini, dar de
fapt sunt înselati diavol.

Unii dintre acestia vor încerca să conteste cele spuse de sfânt: "Poate că Sfântul Ignatie a gresit. Poate că s-a
înselat. O fi scris bine despre viata crestină, dar în privinta vederii duhurilor a gresit".

Sfântul Ignatie a spus: "Îndrăznim a numi învătătura despre minuni si semne înfătisată de către noi învătătură a
Sfintei Biserici Ortodoxe, învătătură a Sfintilor ei Părinti. Necesitatea vitală a unei expuneri exacte si, pe cât se
poate, amănuntite a acestei învătături este limpede" (61).

Ar putea oare vreunul dintre cei înselati să spună că, folosindu-se de scrierile Părintilor, poate arăta greseala
Sfântului Ignatie? Nu. Pentru că Sfântul Ignatie nu a scris după mintea sa. El a mărturisit învătătura ortodoxă.

Adevărul nu este de două feluri. Nu pot fi adevărate în acelasi timp învătăturile Sfintilor Părinti si învătăturile
vizionarilor care fac atâta vâlvă în zilele noastre.

"Dar poate că Sfântul Ignatie a interpretat gresit învătătura Traditiei...", ar spune unii. Ideea aceasta, a greselilor
pe care le fac sfintii, este inspirată de diavol. Nu e o idee nouă, dar are un succes din ce în ce mai mare.

Sfintii nu au scris numai după capul lor, au scris după cum trăiau. Dacă ar fi dat mărturie despre lucruri
mincinoase, nu ar fi fost sfinti; Duhul adevărului nu S-ar fi sălăsluit întru ei. Nici unul dintre ei nu s-a abătut de
la dogmele Bisericii. Si dacă în anumite chestiuni fată de care pozitia Bisericii nu era foarte clară, unii au avut
pozitii care în timp s-au dovedit gresite, astfel de cazuri sunt extrem de rare (si problemele respective erau
secundare).

78
Dar niciodată sfintii nu au învătat altfel decât ceea ce primiseră de la înaintasii lor. Niciodată vreun sfânt nu a
contestat Traditia bisericească ca să îsi impună propriile cugetări.

Nu trebuie să căutăm a armoniza învătăturile Bisericii cu părerile noastre. Ci trebuie să modelăm părerile
noastre după predaniile ortodoxe. Altfel ne îndepărtăm de Adevăr.

Întotdeauna sfintii au căutat să absoarbă învătătura Bisericii, asa cum apa absoarbe buretele. Această învătătură
le-a modelat vietile; această învătătură i-a dus la sfintenie.

Oamenii trebuie să aleagă: de o parte stă Hristos, ocrotindu-Si Biserica, de celaltă parte înteleptii acestei lumi.
De o parte Fiul lui Dumnezeu, de cealaltă parte slujitorii diavolului. Nu poate exista nici o părtăsie între cele
două tabere.

Nu trebuie trecută cu vederea nici eventuala confruntare dintre învătătura ortodoxă si asa-zisele descoperiri ale
stiintei care sprijină neopăgânismul. Astăzi s-a perfectionat tehnica vorbirii cu "mortii" prin înregistrări audio-
vizuale. Poate contesta cineva aceste înregistrări? Nu. Dacă spunem că vocile care se înregistrează sunt ale
diavolilor, suntem luati în râs. Si totusi, oricât de rafinată ar fi înselarea diavolească, tot înselare rămâne.

Dacă ni s-ar demonstra "stiintific" că vocile sunt ale mortilor, o astfel de demonstratie ar trebui să ne convingă
nu de progresele stiintei, ci de iscusinta diavolului.

Niciodată stiinta nu poate contrazice adevărul credintei crestine. Si atunci când o face, atunci e cu sigurantă
vorba de falsificări ale argumentelor stiintifice.

În ceea ce priveste problemele duhovnicesti, stiinta nu are cum să se implice în nici una dintre ele

Sfântul Filaret al Moscovei a spus că dacă ar fi scris în Sfânta Scriptură că Iona a înghitit chitul, si nu că
proorocul a fost înghitit de chit, ar fi crezut chiar si aceasta. Asa si noi ar trebui să putem spune: dacă stiinta ar
demonstra cu o sumedenie de argumente că învătătura ortodoxă despre vederea duhurilor (sau despre orice
altceva) este gresită, preferăm să rămânem fideli Sfintei Traditii, prin care vorbeste Însusi Hristos, decât să dăm
crezare ochilor si mintii noastre.

Studiul de fată este o încercare de a prezenta cititorilor din zilele noastre mesajul Sfântului Ignatie, citi-torilor
care trăiesc într-un univers foarte diferit fată de cel al contemporanilor Sfântului Ignatie. Când sfântul se referea
la cei înselati, vorbea despre un număr foarte mic de oameni. Numărul acestora a crescut însă cu o viteză
uimitoare.

Omul de azi, care trăieste într-un mediu în care se încearcă substituirea vietii duhovnicesti prin "extazuri
mistice" si "experiente paranormale", are mare nevoie de învătăturile Sfântului Ignatie.

Mai ales că Sfântul Ignatie nu a făcut altceva decât să prezinte predaniile ortodoxe, si nu a încercat să le
înlocuiască cu vreo conceptie personală.

În momentul în care cineva pretinde că este învătător al adevărului, este judecat în functie de diferitele criterii
pe care le au oamenii în privinta cunoasterii adevărului. De cele mai multe ori dascălii rătăcirilor propun nu

79
numai adevăruri fantomatice, ci si criterii false de apreciere a adevărului.

Între acestia, vindecătorii cu bioenergie au un mesaj simplu: "Vindecăm, deci avem putere de la Dumnezeu.
Cine nu vindecă nu are putere de la Dumnezeu, deci nu cunoaste adevărul."

Sfântul Ignatie nu prezintă criterii de apreciere a adevărului; el nu vine să mărturisească un adevăr straniu sau
un adevăr care a fost ascuns vreme îndelungată. El mărturiseste învătătura Sfintilor Părinti. Pentru el, Adevărul
poate fi găsit numai în Sfânta Traditie, si orice învătătură potrivnică Sfintei Traditii este gresită.

Chiar dacă există si eretici care îsi justifică rătăcirea folosindu-se de citate din Sfintii Părinti, demersul lor este
supus esecului: mai devreme sau mai târziu ei vor fi nevoiti să se confrunte cu învătătura sobornicească a
Bisericii, cu adevărul propovăduit de Hristos. Si o asemenea confruntare le vădeste înselarea.

Sfântul Ignatie Briancianinov ne atrage atentia asupra faptului că nu trebuie acordată nici cea mai mică atentie
fenomenelor drăcesti. Constatăm totusi că mijloacele prin care ni se trezeste curiozitatea fată de aceste
fenomene sunt foarte variate: multimea de emisiuni si de articole despre acest subiect.

În momentul în care ne obisnuim să citim despre aceste manifestări, în momentul în care le dăm atentie, am
făcut deja primul pas gresit. "Dar nu am făcut spiritism, doar am vrut să citesc cum decurge o sedintă de
spiritism", spun unii. Dar de la astfel de lecturi multi s-au îndepărtat de Biserică.

A saptea poruncă bisericească spune răspicat: "Să nu citim cărti eretice". Putem întelege că această poruncă
poate fi extinsă asupra oricărui mod de propagandă a învătăturilor rătăcite.

Omul de astăzi suferă de boala curiozitătii: vrea să stie cât mai multe lucruri despre tot ceea ce se petrece în
lume. Si atunci când scormoneste după stiri despre paranormal are impresia că face un lucru deosebit. Dar de
fapt, încercând să îsi satisfacă patima curiozitătii, îsi deschide sufletul înselării.

Manifestările puterilor drăcesti sunt acoperite cu un strat de gros de noroi: oricine vrea să afle despre ele se
murdăreste. Nu poti rămâne curat după ce ai citit ceea ce scriu slujitorii întunericului. Ajungi la efectul contrar
citirii cărtilor duhovnicesti; în loc să se lumineze mintea, se întunecă.

Ar fi bine ca măcar această idee să rămână întipărită în mintile celor care vor citi cartea Sfântului Ignatie
Briancianinov; le va aduce mult folos...

Încheiere

Această carte nu a fost scrisă pentru ca cititorii care au convingeri diferite de ale Bisericii, fără să fie constienti
de aceasta, să fie însemnati cu pecetea ereziei.

Scopul principal nu a fost de a da cu pietre în nimeni. Sunt constient de faptul că, la nivel misionar, slujitorii
Bisericii au foarte multe de făcut. Este deci oarecum de înteles greseala celor care, fără a sti că nu e bine să
primească anumite învătături, au făcut acest pas.

80
Dacă lupta dusă de Biserică împotriva ereziilor contemporane ar fi mai intensă, cred că multi dintre cei păcăliti
de diavol ar renunta la înselarea lor.

Cu mai mult de zece ani în urmă, eu însumi, autorul acestei cărti, am căzut pradă rătăcirilor prezentate în
această carte. Am fost interesat de astrologie, eram convins de autenticitatea Evangheliei după Toma, ca si de
basmul călătoriei lui Iisus în Orient (descris în "Viata Sfântului Issa"), si credeam că prin yoga voi deveni
supraom... Dacă acum combat aceste rătăciri, o fac deoarece cred că dacă atunci un singur preot mi-ar fi vorbit
despre cele prezentate în această carte, m-as fi lepădat de îndată de erezia pe care o consideram adevăr spiritual.
Sau, chiar dacă nu m-as fi lepădat de erezie, cel putin as fi fost pus pe gânduri.

Tocmai acest lucru mi-as dori să îl fi făcut prin această carte, ca si prin celelalte cărti ale mele pe teme
asemănătoare.

Iar dacă această carte a fost citită si de către crestini întăriti în credintă, de către fii adevărati ai Bisericii, m-as
bucura să stiu că acestia vor încerca să îi ajute pe cei care se află în diferite rătăciri să ajungă la lumina lui
Hristos, făcându-i să înteleagă că se află în ghearele diavolului.

Acestora le repet îndemnul Sfântului Cosma Etolianul: "Să vă bucurati si să vă veseliti de mii de ori că v-ati
învrednicit să fiti si voi crestini ortodocsi bine-cinstitori si să plângeti si să vă tânguiti pentru necinstitorii-de-
Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umblă în întuneric, în mâinile diavolului [62;180].

Bibliografie selectivă

1 Biblia - sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucuresti, (E.I.B.M.B.O.R), 1994

2 Arhieraticon - adică rânduiala slujbelor săvârsite cu arhiereu, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti,1993

3 Molitfelnic - cuprinzând slujbe, rânduieli si rugăciuni săvârsite de preot la diferite trebuinte ale crestinilor,
E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti,1998

4 Învătătură de credintă crestin ortodoxă - Catehism, Cluj, 1993

5 Patericul, Episcopia Ortodoxă Română, Alba-Iulia, 1993

6 Adrian, Pr. Simeon, Biserica, sectele si fratii mincinosi, Editura Pelerinul, Iasi, 1998

7 Aivanhov, Omraam Mikhael, Un nou înteles al Evangheliilor, Editura Prosveta, Bucuresti, 1992

8 Andreas, Peter & Rose Lloyd Davies, Stiintele Secrete, Editura SAECULUM I.O., Bucuresti, 2000

9 Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre viata după moarte, Editura Agape, Făgăras, 1997

10 Ankerberg, John & John Weldon, Realitatea despre astrologie, Editura Agape, Făgăras, 1997

81
11 Atanasie cel Mare, Sfântul, Scrieri ( partea I), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1987

12 Blond, Georges, Furiosii Domnului, Editura Politică, Bucuresti, 1976

13 Briancianinov, Sfântul Ignatie, Despre vedenii, duhuri si minuni, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

14 Brune, Francois, Hristos si karma, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997

15 Brune, Francois, Mortii ne vorbesc, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1994

16 Chifăr, Nicolae pr., Istoria crestinismului II, Editura Trinitas, Iasi, 2000

17 Costian, Dan, Adevărul despre Yoga, Editura Valmi

18 Damaschin, Sfântul Ioan, Dogmatica, Editura Scripta, Bucuresti, 1993

19 Dionisie Areopagitul, Sfântul, Epistole, Editura ALL, Bucuresti, 1994

20 David P.I., diac., Invazia sectelor, Editura Christ, Bucuresti, 1997

21 Efrem Vatopedinul, arhim., Cuvânt din Sfântul Munte, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2001

22 Filaret, Ioan pr., Crestinism si yoga?

23 Floca, Ioan N., arhidiac. prof. dr., Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1993

24 Giovetti, Paola, Straniu si inexplicabil, Editura Agni, Bucuresti, 1995

25 Good, Timothy, Ei sunt aici, Editura Valdo & Savvas Press, 1993

26 Groothuis, Douglas, Portrete istorice atribuite lui Isus din Nazaret, Editura Ariel, Timisoara, 1995

27 Harrison, Peter & Mary, Viata înainte de nastere, Editura Europolis, Constanta, 1993

28 Henri, Claude, conte de Saint-Simon, Noul crestinism, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

29 Hristodul Aghioritul, ierom., La apusul libertătii, Editura Sophia, Bucuresti, 1999

30 Hunt, Dave, Pacea globală si aparitia lui Anticrist, Editura Agape, Făgăras, 1997

31 Hunt, Dave & T. A. Mc Mahon, Seducerea crestinătătii, Editura Agape, Făgăras, 1996

32 Ioan Gură de Aur, Sfântul, Scrieri (partea a III-a), E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti, 1994

33 Ioan de Kronstadt, Sfântul, Spicul viu, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

82
34 Ilie Cleopa, arhim., Călăuză în credinta ortodoxă, Editura Sfintei Mănăstiri Sihăstria, 2001

35 Ilie Cleopa, arhim., Despre vise si vedenii, Editura Bunavestire, Bacău, 1994

36 Irineu al Lyonului, Sfântul, Demonstratia propovăduirii apostolice, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2001

37 Kernbach, Victor, Dictionar de mitologie generală, Editura Stiintifică si Enciclopedică, Bucuresti, 1989

38 Kernbach, Victor, Enigmele miturilor astrale, Editura Albatros, Bucuresti

39 Marler, John & Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

40 Negureanu, Cristian, Civilizatiile extraterestre si a III-a conflagratie mondială, Editura Datina

41 Nietzsche, Friedrich, Antihristul, Biblioteca Apostrof, 1996

42 Novak, Adolf, Miscarea carismatică, Editura Lumina Lumii, Korntal, 1995

43 Paisie Aghioritul, Cuviosul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan, Schitul Lacu, 2000

44 Paraskevaidis Hristodoulus, mitrop., Războiul împotriva satanei, Editura Anastasia, Bucuresti, 1998

45 Paulus, Stefan, Nostradamus -1999, Editura Antet, 1998

46 Pătrut, Adrian, De la normal la paranormal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991

47 Petroaia Lucian, diac., Nu este sfârsitul lumii în anul 2000, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galati, 1998

48 Pop Irineu Bistriteanul, P.S., Sfântul Irineu de Lyon - polemist si teolog, Editura Cartimpex, Cluj, 1998

49 Popovici Justin, arhim., Biserica si statul, Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999

50 Rodion, pr., Oameni si demoni, Mănăstirea Slătioara, 1996

51 Rose Serafim, ierom., Ortodoxia si religia viitorului, Cartea Moldovei, Chisinău, 1995

52 Rose Serafim, ierom., Sufletul după moarte, Editura Anastasia, Bucuresti, 1996

53 Sachelarie Nicodim, ierom., Pravila bisericească, Parohia Valea Plopului, Prahova, 1999

54 Savin, Ioan Gh., Iconoclasti si apostati contemporani, Editura Anastasia, Bucuresti, 1995

55 Teofan Zăvorâtul, sfântul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucuresti,
1999

56 Valea, Ernest, Crestinismul si spiritualitatea indiană, Editura Ariel, Timisoara, 1996

83
57 Vasile, Danion, Dărâmarea idolilor, Editura Bunavestire, Galati, 2002

58 Vasile, Danion, Jurnalul convertirii, Editura Bunavestire, Galati, 2002

59 Vasile, Danion, Despre înfruntarea necazurilor, Editura Sophia, Bucuresti, 2002

60 Weiss, Brian, O mărturie a reîncarnării, Editura Lotus, Bucuresti, 1992

61 Wurtz, Bruno, New Age, Editura de Vest, Timisoara, 1994

62 *** Viata si învătăturile Cuviosului si Sfintitului Mucenic Cosma Etolianul, Editura Deisis, Sibiu, 2001

63 *** ELTA - Revistă de metafizică, nr. 5/1993

64 *** Evanghelii apocrife, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996

65 *** Evanghelia după Toma, Editura Arca, Bucuresti, 1993

66 *** Fenomenul sectelor sau al noilor miscări religioase, document oficial al Vaticanului, tipărit în limba
română de Misionarii Verbiti, com. Săbăoani

67 *** Pelerinul rus, Editura Sophia, Bucuresti, 1998

68 *** Sfânta Lumină pascală de la Ierusalim, Schitul Sfântul Serafim de Sarov

69 *** Viata si învătăturile Cuviosului Părinte Filothei Zervakos, Editura Orthodox Kypseli, Tesalonic, 1994

70 *** Ce să credem despre New Age, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 2002

PROOROCII MINCINOSI

Fratii mei, in tara noastra sunt o seama de secte autorizate, o seama sunt tolerate, ca fractiuni religioase si o
seama din ele sunt si netolerate, subversive, care sunt si contra statului si a Bisericii. Dar oricare secta ar fi, sa
giji ca toate se cheama " neghinele tarinii ".

Dumneavoastra ati auzit pilda din Evanghelie cu neghinele tarinii, ca a intrebat pe Stapanul : Doamne, n-ai
semanat samanta buna in tarina Ta ? De unde are zazanii ? ( Matei 27, 25 ). Adica, de unde are neghine ?

Si a zis Stapanul tarinii : un om vrajmas a facut aceasta. Ai auzit ? Adica diavolul. Tarina este toata lumea -
cum spune Mantuitorul. Tarina crestina, daca se socotesc toti crestinii care cred in Sfanta Treime, suntem peste
doua miliarde pe glob. Aproape o jumatate din populatia lumii este crestina intr-un fel.

84
In aceasta tarina mare, satana a semanat neghine, ca sa nu fie graul curat, adica credinta dreapta. Si aceasta
neghina sunt sectele. Ele sunt niste buruieni care au crescut la umbra Bisericii, la temelia Bisericii, si nu trebuie
ca noi sa dam graul pe neghina sau sa amestecam graul cu neghina.

Voi, care v-ati nascut crestini, care ati crescut crestini din parinti crestini, din stramosi crestini, este o mare
rusine si un mare pacat sa lasati radacina voastra si sa va duceti la vrajmasii lui Dumnezeu, care nu cinstesc pe
Maica Domnului pe sfinti si sfintele moaste; care hulesc icoanele, Sfanta Cruce, cele sapte Sfinte Taine si tot ce
este sfant in Biserica dreptmaritoare a lui Iisus Hristos.

Acum sa va spun o istorioara cu Chinops vrajitorul.

Sfantul Ioan Evanghelistul a predicat Evanghelia in tot pamantul. Cand a ajuns cu predica Evangheliei in insula
Patmos, a aflat acolo inchinatori la idoli, cum era atunci; toata lumea se inchina diavolilor.

Cand a ajuns acolo, ostrovul acela avea un mare vrajitor, care statea in pustie, pe care il chema Chinops. si ei
ziceau ca acela-i dumnezeul lor, ca acela, cu puterea draceasca, facea farmece mari, facea fel de fel de "
minunatii ". Acestui vrajitor ii slujeau 1000 de demoni, sa sa poata face fermecatorii, minuni cu puterea
draceasca si vrajitorii mari.

Cand a ajuns Sfantul Ioan Evanghelistul acolo, a inceput sa predice Evanghelia, cu puterea lui Hristos. Sfantul
Ioan avea putere de la Mantuitorul sa faca minuni, caci tuturor apostolilor le daduse aceasta putere : Intru
numele Meu, draci veti scoate, morti veti invia, in limbi noi veti vorbi... ( Marcu 16, 17 ).

Si cand a inceput Sfantul Ioan Evanghelistul sa predice cu putere, a crezut multa lume in Hristos. Toti care erau
bolnavi se vindecau; care erau morti inviau si multe minuni facea cu puterea Mantuitorului.

Atunci oamenii s-au dus la idolul lor in pustie, in munti, si i-au spus lui Chinops, vrajitorul, care era sluga
satanei.

- Stapane, a venit un ucenic al Celui rastignit, pe care il cheama Ioan. Face minuni si semne mari, invie mortii,
tamaduieste bolnavii, vindeca orbii, surzii, indracitii si crede multa lume intr-insul.

- Mergeti in cetate, ca eu o sa trimit un inger de-al nostru sa-l ia si o sa-l dau judecatii celei vesnice.

Dar duhurile care veneau la Sfantul Ioan erau legate si trimise afara din insula Patmos.

Chinops, daca a vazut ca nu se mai intorc duhurile, s-a umplut de manie si a luat toata multimea draceasca si s-a
dus in cetate. A batut de trei ori din palme, l-au luat dracii pe nori, l-au dus pe sus si l-au pus in mijlocul
orasului. A inceput lumea sa strige :

- Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru ! Dar a venit unul din ucenicii Celui rastignit si face minuni si semne
mari.

Cand au vazut cei ce crezusera in Hristos, au inceput a se teme : " Mai, si dumnezeul nostru-i mare ! Ulte vine
pe sus !" Dar il aduceau dracii pe sus. El a inceput a-i mustra :

85
- Oameni orbi, asa de repede credeti in el ? Ascultati-ma pe mine ! De este drept Ioan, sa faca minunile pe care
le fac si eu !

Si s-a dus acolo unde predica Ioan Evanghelistul :

-De ce-ai intrat in tara mea, Ioane, si faci minuni si predici pe Cel pe Care L-au rastignit evreii pe cruce si n-a
putut sa se salveze pe Sine ? Ce crezi ca numai tu faci minuni ? Sa va arat eu ce pot sa fac !

Si Chinops cheama un tanar, caruia-i murise tatal :

- Unde este tatal tau ?

- A murit inecat in mare.

- Uite, eu il aduc acum imediat !

Si a batut din palme de trei ori si s-a scufundat in mare Chinops. Dracii care-i slujeau lui, erau cu dansul. Numai
ce vede ca a iesit Chinops din mare cu tatal copilului. Era nalucire draceasca. Si toti oamenii de pe mal s-au
mirat si au zis :

- Mare esti, Chinoapse, dumnezeul nostru !

Sfantul Ioan Evanghelistul ii vedea ca sunt draci.

Se duce Chinops la o femeie :

- Femeie, unde sunt feciorii tai ?

- Feciorii mei s-au inecat cu o corabie mergand la Cipru de doi ani de zile.

- Ia sa ti-i aduc si pe aceia !

A batut de trei ori din palme, s-a bagat in mare si i-a scos feciorii femeii.

" Sarut mana, mama ! Vai de mine ! Inchinati-va la dumnezeul Chinops, ca acesta ne-a scos pe noi din muncile
iadului si ne-a adus aici "

Si mama ii saruta, dar nu vedea ca-s draci ! ( Asa are sa fie acum la sfarsit. Bagati de seama ! ).

Cand au vazut oamenii asa, au inceput a striga :

- Mare esti, Chinoapse, si mai mare dumnezeu ca tine nu este ! Si a zis Ioan lui Chinops :

- Minunile tale sunt vrajitorii dracesti !

Cand au auzit paganii, s-au repezit asupra lui Ioan, l-au prins si l-au omorat.

86
Cei ce crezusera in Hristos, prin predicarea lui Ioan, au prins mare frica : " Daca au omorat pe Sfantul Ioan, o sa
ne omoare si pe noi !"

Atunci Chinops a inceput a predica :

- Ticalosilor ! Vedeti ce-am facut eu cu Ioan ? Si voi ati crezut in el ! Eu am putere mare !

Si a venit un inger al Domnului si s-a atins de Ioan Evanghelistul : " Ioane, scoala-te si predica pe Hristos !"

Numai ce aude :

- Ioan, pe care l-am omorat noi cu trei zile in urma, predica grozav si toata lumea crede in el.

Cand a auzit Chinops ca Ioan a inviat, s-a dus la el cu acei draci, despre care credea poporul ca i-a inviat
Chinops. Sfantul Ioan predica pe malul marii.

- Ioane, ce crezi ca daca ai inviat, ma tem de tine ? Oameni buni, stiti corabia care s-a scufundat deunazi cu vreo
400-500 de oameni ?

- Da !

- Uite, eu acum ii aduc odata cu corabia si ii invii pe toti !

Si a batut din palme de trei ori Chinops si s-a scufundat in mare, sa aduca corabia cu tot cu oameni. Dracii care-i
slujeau lui, erau cu dansul.

Sfantul Ioan Evanghelistul, cand a vazut ca s-a scufundat, a luat Sfanta Cruce si a zis :

- Aici sa se scufunde toata puterea satanei ! Oamenii, care erau pe mal si asteptau venirea lui Chinops, cu cei
inviati de dansul, au zis :

- Nu mancam nimic, pana nu vine Chinops !

- El nu mai vine niciodata, ca l-am trimis eu in fundul iadului.

Si astepta poporul sa vina Chinops cu corabia cu oamenii si au stat trei zile si mureau de foame pe malul marii.

Marea a fiert trei zile, asa ca in clocot, iar dracii l-au parasit pe Chinops si el a ramas in fundul marii. Toti
asteptau si ziceau : " Nu mai vine Chinops, nici intr-un fel ! Nici singur, nici cu altii !" Sfantul Ioan le-a zis :

- Vedeti cum v-a inselat ? Vedeti inselaciune ? Vedeti ca pe el n-a putut sa se salveze ? Si acum, pe cei pe care
i-a inviat, ii cunoasteti ?

- Ii cunoastem, vai de mine !

- Hai sa-i intrebam pe cei ce au inviat, daca sunt mortii vostri !

87
- Cu puterea Sfintei Cruci va leg sa spuneti cine sunteti voi !

- Noi suntem diavoli, care ii slujim lui Chinops de atatia ani ! Atunci oamenii au inceput a-i intreba pe cei
inviati : " Mai, barbate, dar nu esti tu ? Dar voi, mai feciori, dragii mamei ?..."

Sfantul Ioan Evanghelistul i-a legat.

- Ia sa va faceti oleaca voi, nu tare urati, sa nu moara lumea de frica. Asa cum se poate, sa vada oamenii cine
sunteti !

S-au facut niste aratari, aceia pe care Chinops i-a inviat, si cand au suflat odata cu foc, toti au cazut la pamant.

- Vai de mine, Sfinte Ioane, alunga-i de aici ca murim !

Scaparau scantei pe nari, gura le era de foc, aveau unghii de arama, si cand au racnit la oameni, toti s-au speriat
!... Erau draci !

- Vedeti cui va inchinati voi ? A zis Sfantul Apostol Ioan. Gata, voi ati crezut ca Chinops a inviat morti !

- Vai de noi, murim ! Trimite-i de aici !

I-a blestemat sa se duca in gheena si oamenii nu i-au mai vazut. Cand a vazut aceasta, poporul a crezut in
Hristos si Sfantul Ioan Evanghelistul a inceput sa faca minuni si mai mari.

Vedeti cum i-a inselat diavolul pe oameni ? Ai vazut ca unui vrajitor ii slujeau o mie de draci ! Dar in fata
puterii lui Dumnezeu nimic nu pot. Acesta a fost razboiul Sfantului Ioan Evanghelistul cu Chinops vrajitorul, in
insula Patmos. Acolo Sfantul Ioan Evanghelistul a facut preoti, episcopi si a increstinat tot ostrovul Patmos.
Acolo a scris el si Apocalipsa, care este in Sfanta Scriptura, cu care se termina Noul Testament.

Asa au sa vina si pe timpul lui Antihrist. Bagati de seama, poate eu sunt in groapa. Voi fi putred pe atunci. Sa
va aduceti aminte cand invatam eu aici. Sa va insemnati cu Sfanta Cruce, cea mai puternica arma, de
care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic.

Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu : "Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca
se scutura si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai sculat.
Pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii. "

Deci sa nu credeti in descantece, in tot felul de vraji, in cei ce cauta in bobi, in cafea, in palma; cei ce sting
carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt
impotriva lui Hristos ! Toti sunt in slujba satanei !

Nici o vedenie sa nu primiti. O vedenie care-i de la Dumnezeu, v-am spus ca nu se supara Dumnezeu daca nu o
primesti, ca El stie ca tu te temi sa nu primesti lup in loc de pastor.

Vedenia, stiti care este ? Ai auzit care-i vedenia noastra ? Care o spune Sfantul Efrem Sirul : Asa, Doamne,
imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele, sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti !

88
Si iarasi ceea ce spune Duhul Sfant prin Proorocul David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu,
inaintea mea este pururea ( Psalm 50, 4 ). Sa ne vedem pacatele, nu vedenii. Ca Sfantul Isaac Sirul spune : De
mii de ori mai fericit este cel ce-si vede pacatele, decat cel ce vede vedenii; ca vedeniile pot fi draci si te duc la
pieire vremelnic si vesnic.

Sa ne vedem pacatele noastre, sa petrecem in smerenia mintii si a inimii si sa nu ne socotim vrednici ca putem
vedea vedenii, ca asta este cea mai mare mandrie si cutezanta.

Daca de pe acum crezi in vedenii, cand va veni Antihrist, ce-ai sa faci atunci ? Ca spune la II Tesaloniceni, cap.
9, despre venirea lui Antihrist : a carui venire este intru toata puterea satanei, facand semne si minuni mari, de
va putea sa insele si pe cei alesi.

Sfantul Andrei al Cezareei, in talcuirea Apocalipsei, spune : " Cand vor veni ucenicii lui Antihrist, vor face pe
femei si barbati sa zboare pe sus ". Ai sa vezi tu atunci ! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine
proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun.

Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice : " Mai, astia sunt
de la Dumnezeu !"

Vor merge cu tine la cimitir si vor intreba :

- Unde-i mama ta ingropata ?

- Aici !

- Unde-i tatal tau ingropat ?

- Aici !

Si vor zice slugile lui Antihrist :

- Iesi, mai Gheorghe ! Iesi, mai Ioane ! Iesi, Vasile ! Iesi, Marie ! Iesiti din morminte !

Si o sa-ti iasa tatal tau si o sa te sarute; si mama ta o sa te ia in brate, cu hainele cu care-i pusa in mormant, si iti
va zice :

- Dragul tatei, credeti in acestia, ca de la Dumnezeu sunt ! Credeti, ca ei ne-au scos pe noi din iad !

Toti vor fi draci ! Si cei scosi din morminte si cei care vin cu dansii.

Luati aminte ! Sa nu credeti in proorocii mincinosi, ca fac minuni cu puterea satanei si pe cei slabi in credinta o
sa-i insele. Ei lucreaza cu satana, iar noi suntem cu Hristos ! Atunci ce-ai sa faci, daca incepi a crede de pe
acum in vraji, in descantece si in ghicitorii de tot felul ?

Eu umblu prin credinta, nu prin vedere. Asa ne invata Biserica in Simbolul Credintei. N-am nevoie sa vad. Ca
zice Hristos : Fericiti cei ce n-au vazut, si au crezut ! ( Ioan 20, 29 ). Asa este.

89
Acum aproape de sfarsitul lumii vor apare multi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi sa insele lumea. Voi
tineti-va de mama voastra spirituala, Biserica Ortodoxa, care v-a nascut prin apa si prin Duh ! Nimic sa nu
primiti de la sectanti. Cand vine un sectant sau cineva la tine, intai pune-l sa faca cruce si sa spuna Crezul;
" Cred Intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului...".

Daca spune Crezul, vorbeste cu el; daca nu, zi-i : " Fugi, satana, ca nu esti fiu al Bisericii, ci esti al lui Antihrist
!"

Eu am scris o carte - " Despre credinta Ortodoxa " -, care s-a tiparit in doua editii, unde am pus si pe martorii lui
Iehova si toate sectele.

Spune Evanghelistul Ioan : Fiilor, ati auzit ca vine Antihrist ? Tot duhul care nu marturiseste pe Iisus Hristos
ca este Dumnezeu, Antihrist este ! ( I Ioan 4, 3 ). Deci inaintemergatorii lui Antihrist, tagaduiesc dumnezeirea
lui Hristos.

Sa nu ne speriem ! Noi una sa stim : " Ca Piatra Hristos este temelia Bisericii si portile iadului nu o vor birui ".
Ai vazut ce spune Sfantul Atanasie cel Mare : " Vezi caderea iudeilor din credinta ? Cati prooroci au avut ei
pana la Sfantul Ioan Botezatorul ! Iar de atunci nici unul ! Ca Legea si proorocii pana la Ioan Botezatorul sunt ".

S-a ridicat Duhul Sfant de la ei, sa nu mai aiba prooroci pana la sfarsit. Tot el spune : " Sa nu va temeti cand se
vor inmulti vrajmasii Bisericii ! Ca si in vremea sfarsitului si oricand Hristos va sprijini pe cei credinciosi ".

Si zice : " Daca are sa imparateasca Antihrist 1260 de zile, trei ani si jumatate, pentru cei alesi se vor scurta
zilele ". Are sa ti se para ca a trecut intr-o luna imparatia lui Antihist. Ce ? Dumnezeu nu stie pe cei alesi, ca sa-i
crute ?

Deci, totdeauna sa tineti credinta cu statornicie. Un Domn, o credinta si un Botez. In ceea ce ne-am nascut, in
aceea sa murim !

ENOH SI ILIE

Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Cand
vor predica ei cu mare putere si vor infrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cat va imparati el, Sfintii Enoh si
Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamantul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne in
Ierusalim ca sa intoarca pe evrei, caci ei nu se intorc pana nu vine Ilie si Enoh. Vor intoarce inimile catre fii si
sinagoga satanei catre Hristos.

Cand vor predica ei, ii va auzi tot pamantul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de
cand i s-au descoperit Sfantului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut ? Ar zice cineva ca este o nebunie asta.
Si se intrebau oamenii : " Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie ? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda in
America ?"

Acum, daca ar predica, ii vede la televizor toata lumea si ii aude Ia aparate toata lumea. Cum sa nu ! Dumnezeu
stie toate, ca si cum ar fi venit. Cand vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac
minuni, cum invie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, cand va
imparati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.

90
Vezi ? Ceea ce era atunci de necrezut si de neinchipuit, acum se poate realiza ! De aici se poate vedea si auzi la
Ierusalim. Da ! si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate ! Si la
Muntele Sinai si in Italia si in Belgia si in Olanda si in Bulgaria si in Grecia si in Serbia. Deci stau aici si vad
slujba de la Ierusalim ! Vezi ca-i posibil acum ? Dumnezeu stia de mai inainte cat are sa se inmulteasca mintea,
adica stiinta.

Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi - In vremea de apoi se va inmulti mintea foarte, si se vor intelepti
oamenii si vor zbura prin vazduh si vor inconjura lumea. Toate cate le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani
inainte.

Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani inainte de venirea Domnului, la capitolul 60 intreaba de
avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani : Doamne, ce sunt acestea care zboara si se intrec cu norii; si zboara
ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul ? ( Isaia 60, 8 ).

Ai auzit ? Cu 2800 de ani inainte a spus de avioane. Ce-a zis ? " Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor ".
Ca ei nu zboara, decat de la un aerodrom la altul, ca sa se alimenteze.

Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si intreaba pe
Dumnezeu : Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si intrec carele oamenilor ?

Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa : Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea
aveau putere mare de vatamat in cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului : Nu vatamati iarba
pamantului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile.
Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni iti lasa pomii infloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba ?

- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge ? Ei ce sa mai castige
cand vin sa ocupe ? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

- Dar daca eu sunt inchis intr-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca
zici ca nu distruge materia ? Eu nu sunt in siguranta ?

- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime in jur si te-ai bagat acolo,
neutronii rapizi nu sunt impiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.

Am grait cu dansul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios !

Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile,
nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atat o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai
sa te poti pazi nici in casa, nici in beci, nici in apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns... Tot ce-i viu distruge.
Asta-i bomba cu neutroni.

91
Toate-s scrise, fratii mei. si Mantuitorul a spus : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (
Matei 24, 35 ). Da. Noi suntem cei de pe urma ! ...

Despre suferinta, ispite, vrajitorie

153. De cate feluri este suferinta in lume ?

De doua feluri : suferinta trupeasca si suferinta morala, adica sufleteasca, precum mustrarea de constiinta,
intristarea, deznadejdea, indoiala, mania, ura etc. Suferintele omenesti se pot imparti inca in doua parti : unele
spre indreptarea si lamurirea celor buni si altele spre pedeapsa si arvunirea osandei vesnice a celor rai ( Calauza
predicatorutui de Dr. C. Chiricescu si Pr. C. Nazarie, pag. 291-293 ) .

154. Pentru ce este atata suferinta pe pamant ?

Zice dreptul Iov : " Omul este nascut pentru suferinta " ( Iov 5, 7 ) . Iar Sfantul Pavel zice ca " toate fapturile
sunt in suferinta " ( Romani 8, 21 ) . Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai ( Facere 3,16 ) .
Suferintele sunt urmari ale pacatului ( Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18 ) . Suferintele sunt
pedepse pentru pacate ( Levitic 26, 24-28; 2 Regi 7, 14 ) . Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si
multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In general, vedem ca cu cat se
inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele,
bolile de tot felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne impacam mereu cu
Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si atunci toate suferintele noastre se vor imputna
si ne vor fi de mare folos spre mantuire.

155. Suferinta este o arvuna a muncilor vesnice sau o ispasire a pacatelor ? Care este ratiunea si scopul
suferintei ?

Scopul suferintei pentru crestini este unul singur : ispasirea pacatelor pe pamant prin tot felul de boli, necazuri
si dureri, spre curatirea si mantuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se indrepteze, sa se pocaiasca,
suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu
rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna
cale de indreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele vesnice.

Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pamant, sunt mai impacati cu constiinta, mai buni, mai tari in ispite,
mai aproape de Dumnezeu si se mantuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfintii Apostoli,
mucenicii, cuviosii si atatia altii. Iar cei care traiesc bine, sunt sanatosi, au averi si tot ce doresc pe pamant, sunt
de obicei slabi in credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor in pacate grele, spre
osanda vesnica.

Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai
daca o primim cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David : " Toiagul Tau si
varga Ta, acestea m-au mangaiat " ( Psalm 22, 5 ) . Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi ii
mangaie, ii sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai mare cununa si rasplata in cer.
Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frau in gura,

92
pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul ( Psalm 31, 10 ) .

156. Cum trebuie sa rabdam boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice fel de suferinte pe pamant ?

Mai intai sa avem credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este randuita de Dumnezeu, Tatal nostru cel
ceresc, spre mantuire, iar nu spre osanda vesnica. Apoi, s-o primim cu rabdare si multumire. Iar rabdarea
noastra trebuie sa fie insotita de cuviosie si infranare ( 2 Petru 1, 6-7 ) ; sa fie insotita de bucurie ( Coloseni 1,
11 ) si de nadejde. Rabdarea in suferinta sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie si Sfanta Impartasanie;
prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui;
prin cercetarea celor ce sunt in suferinte mai grele decat ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica in rai.
Pentru ca alta cale de mantuire nu este decat numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si jertfa, precum
spune Mantuitorul " Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre " ( Luca 21, 19 ) . " Cel ce va rabda
pana in sfarsit acela se va mantui " ( Matei 24, 13 ) .

157. Din ce pricini sufera copiii nevinovati ? Ce pacate ispasesc ei ?

Citim la Iesire : " Dumnezeu este ravnitor. El rasplateste pacatele parintilor in fiii lor pana la al treilea si chiar al
patrulea neam " ( Iesire 20, 5 ) . Si iarasi : " Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste fii, si peste fiii fiilor,
pana la al treilea si al patrulea neam " ( Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalm 36, 28;108, 13; Isaia 14, 21 ) .
Marele prooroc Ieremia zice : " Tu arati mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti in sanul copiilor
lor dupa ei " ( Ieremia 32, 18; Numeri 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19; Isaia 13, 16 ) . Proorocul Isaia zice : " Pregatiti
macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor ( Isaia 14, 21 ) .

Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi se poate intelege destul de clar din ce pricina sufera copiii cei
nevinovati si ale caror pacate le ispasesc ei.

158. Cum alina Biserica suferinta omeneasca si ce datorie are crestinul fata de cei in suferinta ?

Biserica alina si vindeca suferintele oamenilor prin tot felul de rugaciuni catre Prea Bunul Dumnezeu (
Deuteronom 4, 29-31; II Paralipomena 7, 13, 16; Psalm 33, 17; 49, 15-16; 90, 15-16; Isaia 19, 22; Iacob 5, 14 ) .
Biserica a randuit diferite rugaciuni pentru alinarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune pentru cei bolnavi
este Taina Sfantului Maslu, precum si diferite molifte pentru dobandirea sanatatii.

Crestinul are o mare datorie fata de cei din suferina, ca sa-i ajute dupa a sa putere, atat prin mijloacele materiale,
precum : imbracaminte, hrana, ospatare, ingrijire, bani etc., cat si prin mijloace spirituale, precum : rugaciune
pentru cei bolnavi, imbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimiri, mangaiere etc, asa cum ne invata
Sfantul Apostol Pavel care zice : " Bucurati-va cu cei ce se bucura si plangeti cu cei ce plang " ( Romani 12, 15
).

159. Ce intelegem prin ispite si de ce este lasat omul sa fie ispitit ?

Ispitele sunt incercari care vin asupra omului de la diavol si de la slugile lui, oamenii cei rai ( Iacob I, 13; Matei
4, 1; 16, 23; Marcu 8, 33; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 3; I Tesaloniceni 3, 5 ) . Omul este ingaduit de
Dumnezeu sa fie ispitit " spre incercarea dragostei fata de Dumnezeu " ( Deuteronom 13, 3 ) ; spre incercarea
supunerii noastre ( Deuteronom 8, 2 ) ; spre incercarea nedoririi de castig ( Iov 1, 9; 12 ) . De fapt, ispitele
corespund intotdeauna slabiciunii firii omenesti. Celor mai tari in credinta, le randuieste Dumnezeu ispite mai

93
grele, ca sa sporeasca in sfinftenie si sa se invredniceasca de cununi mai mari. Iar celor mai slabi in credinta si
rabdare le randuieste pronia divina ispite usoare, ca sa le poata birui si sa nu deznadajduiasca. Iata ce spune
Sfantul Apostol Pavel : " Ispita pe voi nu va ajuns, decat ispita omeneasca. Dar credincios este Dumnezeu care
nu va va lasa pe voi sa va ispititi mai mult decat puteti; ci impreuna cu ispita va face si sfarsitul ei, ca s-o puteti
suferi " ( I Corinteni 10, 13 ) . Acelasi lucru spune si proorocul David : " Nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor
peste soarta dreptilor pana la sfarsit, ca sa nu-si tinda dreptii spre faradelegi mainile lor " ( Psalm 124, 3 ) .
Dreptul Iov spune ca cei credinciosi sunt impovarati cu diferite ispite prin ingaduinta lui Dumnezeu ( Iov 7, 8;
Iacob l, 2; I Petru l, 6 ) . Dar niciodata Dumnezeu nu ingaduie la cei alesi ispite peste puterile lor.

160. Care sunt adevaratele izvoare ale ispitelor ?

Trei sunt izvoarele ispitelor : " Pofta truputui, pofta ochilor, trufia vietii " , cum spune Sfantul Apostol si
Evanghelist Ioan ( I Ioan 2, 16 ) ; sau : " iubirea de placeri, iubirea de slava si iubirea de argint, din care se naste
tot raul " , cum spune Sfantul Ioan Damaschin ( Filocalia, vol. IV, p. 188 ) . Cu aceste trei feluri de ispite a
incercat satana sa-L ispiteasca si pe Hristos ( Matei 4, 2-11 ) .

161. Care sunt dusmanii ce ne lupta si ne ispitesc pana la moarte ?

Trei sunt dusmanii care ne lupta pana la moarte : diavolul, placerile lumii si trupul. Toti acesti trei dusmani ne
lupta prin ispite de tot felul si putini sunt acei crestini care reusesc, cu darul lui Hristos, sa iasa biruitori in lupta
cu ispitele si placerile acestui veac. Ca " de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ne-am osteni " , zice Duhul Sfant
prin gura psalmistului. Dar, ajutandu-ne Mantuitorul, ''nimenea nu va strica cetatea noastra " ( Antifon, glas 3 ) .

162. Care sunt cele mai mari ispite cu care ne lupta acesti trei dusmani ai sufletelor noastre ?

Diavolul, izvorul a tot raul, ne ispiteste direct indeosebi cu ganduri de necredinta, de hu!a, de indoiala, de
deznadejde, de mandrie si de slava desarta. Iar indirect, diavolul ne ispiteste prin oameni cu ganduri de trufie, de
slava desarta, de manie si desfranare; cu iubirea de argint, cu lacomia de avere, cu invidia, cearta, osandirea,
limbutia si altele. Prin trup ne ispiteste diavolul cu lenevirea, lacomia pantecului, betia, desfranarea, moleseala
vointei, nesimtirea inimii, trandavia si altele de acest fel.

163. Din cate parti este ispitit crestinul ?

Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume :

De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare,
osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei
desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel
vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne ispitesc
diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de
rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de
cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de
deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt : mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea
altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu,
cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie
mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit.

94
Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra
altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru " ziua de maine " , ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in
toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se
tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta
pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.

Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete,
indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in
care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de
cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am
facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi
pacate de care cu greu ne-am izbavit.

Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum :
mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul : " Iar ce iese
din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile,
marturiile mincinoase, hulele... " ( Matei 15, 18-19 ) . De aceea si proorocul David se ruga, zicand : " Inima
curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele " ( Psalm 50, 11 ) .

Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin
vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand :
' " Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre " . Despre ochi zice Mantuitorul : " Cela ce cauta spre femeie
spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " ( Matei 5, 28 ) . Iar despre limba auzim pe
apostolul Iacob, zicand : " De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, putemic a-si infrana si
tot trupul " ( Iacob 3, 2 ) .

Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si
sa ne traga in pierzare : Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa
alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea
cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor
sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In
acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. (
Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82 ) .

164. Care sunt ispitele cel mai greu de canoscut si de biruit ?

Cel mai greu de cunoscut si de biruit sunt ispitele cele rationale ale sufletului, adica : gandurile de hula, de
indoiala in credinta, de deznadejde; apoi ispita parerii de sine, cugetarea inalta de sine, increderea in sine si
altele. Iar dintre ispitele trupesti, cel mai greu de biruit si cel mai primejdios este gandul desfranarii, pentru ca
este legat de fire, de trup. Apoi, pentru ca cel ce se mandreste intru sine este lasat de Dumnezeu sa cada in
desfranare. De aceea Sfintii Parinti ne poruncesc sa fugim de orice prilej de desfranare, de orice cuget trupesc,
pana nu devine pacat, sa ne ferim de orice persoana care ne sminteste si ne impinge spre cumplitul pacat al
desfranarii.

165. De ce are satana atata ura asupra omului si de ce ii ingaduie Dumnezeu sa ispiteasca si sa amageasca prin

95
pacat faptura Sa ?

Satana nu are putere si dezlegare sa stapaneasca, sa insele sau sa sileasca vointa omului la pacat. El numai il
ispiteste prin tot felul de mestesuguri, naluciri, aduceri-aminte, prin imaginatii, prin simturi, prin slabiciunile
firii, prin placeri, prin ganduri. Satana niciodata nu se arata omului in fata, nu se descopera direct ca dusman al
omului. Ci il lupta pe ascuns, indirect sau prin oamenii rai, folosind tot felul de mestesuguri diavolesti, ca sa nu
fie descoperit ca el insusi doreste caderea si pierzarea noastra. El se numeste ispititor si tatal minciunii, pentru
ca prin ispite si prin curse mincinoase ne trage la pacat. Satana doar forteaza vointa noastra, atata patimile si
pornirile trupesti si sufletesti ale firii noastre, creaza ocazii de pacat, ne aduce mereu aminte de caderile noastre,
dar nu are voie si dezlegare de la Dumnezeu sa ne sileasca la pacat, ca atunci noi n-am avea nici o vina, nici o
osanda si nimeni n-ar scapa de cursele lui. Insa, daca omul slabeste in vointa si rugaciune, daca se indulceste de
momelile diavolului si accepta pacatul, atunci nu diavolul este de vina, ci omul. De aceea i s-a randuit inger
pazitor ca sa-l ajute, i s-a dat harul Duhului Sfant ca sa-l intareasca, i s-a randuit Biserica, spovedanie, adica
baie de curatire a pacatelor si duhovnic sa-l dezlege si sa-l sfatuiasca. De aceea i s-a hotarat plata, daca
biruieste, sau osanda, daca este biruit.

Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ispiteasca pe om, ca sa-l faca mai tare in credinta, ca omul sa-si puna toata
nadejdea mantuirii numai in Dumnezeu, iar nu in puterile sale si ca omul credincios sa-si agoniseasca mai multa
plata de la Dumnezeu. Dumnezeu lasa pe satana sa-l ispiteasca pe om, dar niciodata nu ingaduie diavolului sa-l
ispiteasca mai presus de puterea credintei sale ( I Corinteni 10, 13 ) . Numai pe cel mandru si necredincios il
lasa Dumnezeu sa fie ispitit de diavoli peste puterile sale, ca sa-l smereasca si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu si
al slujitorilor Lui. Omului insa i s-a dat putere sa se impotriveasca diavolului, sa-l biruiasca si sa-l alunge de la
el ( Efeseni 6, 11; 6, 16; Iacob 4, 7; I Petru 5, 9 ) .

166. Care sunt cele mai importante arme cu care biruim ispitele diavolului ?

Doua sunt cele mai putemice arme cu care biruim toate cursele si ispitele diavolului. Intai este sfanta rugaciune
si apoi smerenia. Noi ne rugam neincetat Tatalui ceresc, zicand : " Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste
de cel viclean " ( Matei 6, 13 ) . Adica cerem Tatalui sa nu ne lase in ispite peste puterile noastre si sa ne
izbaveasca de toate cursele diavolului cele pline de viclesug. Deci, in orice vreme de ispita trebuie sa ne rugam
staruitor, cu lacrimi, cu post si cu zdrobirea inimii. Sfintii Parinti ne recomanda sa zicem permanent rugaciunea
lui Iisus, mai ales in timp de ispita, ca numele Domnului, ca o sabie scoate din inimile noastre si taie ispitele
vrajmasului.

A doua arma foarte puternica impotriva ispitelor diavolesti este smerenia. Auzi ce zice David : " Smeritu-m-am
si m-am mantuit " ( Psalm 114, 6 ) . Cand suntem invaluiti de ispite si patimi sa ne smerim din inima, adica sa
ne socotim cei mai pacatosi, zicind ca pentru pacatele si mandria noastra suntem ispititi, si atunci va fugi
diavolul de la noi, ca cel mai tare este ars vrajmasul de smerenie, de rugaciunea cu lacrimi si de post. Alte arme
in vreme de ispite sunt : rabdarea ispitelor cu barbatie, spovedania deasa a gandurilor, citirea cailor sfinte,
ocolirea pricinilor de pacat. Sfanta Impartasanie, tacerea, instrainarea de cele pamantesti si altele.

167. Care sunt foloasele ispitelor in lupta noastra cu vrajmasul diavol ?

Primul folos este ca fara de ispite si fara de lupta cu ispitele nu ne putem mantui, nici nu avem pentru ce sa fim
incununati. Fara ispite si lupta duhovniceasca nu este posibila mantuirea sufletului. De aceea zicea un parinte
din pustie : " Inlatura ispitele si nu se va mantui tot omul " ( Pateric, ed. 1930 ) .

96
Apoi, ispitele ne deprind mestesugul luptei duhovnicesti, ne calesc in viata, ne ajuta sa crestem sufleteste.
Ispitele ne sporesc credinta, ne invata si ne silesc sa ne rugam mai mult. sa fim priveghetori si silitori la biserica,
la post, la citirea cartilor sfinte; ne trimit mai des la spovedanie, la sfatuire si la Sfanta Impartasanie. Ispitele ne
smeresc, ne arata cat suntem de slabi si neputinciosi, cand suntem singuri. Ispitele sporesc rabdarea, rugaciunea,
lacrimile, smerenia si credinta noastra. Iata ratiunea, scopul si folosul ispitelor pe pamant.

168. Parinte Cleopa, ce este vajitoria si de cate feluri este ?

Prin cuvantul vrajitorie intelegem invocarea puterii demonice in ajutorul oamenilor, in locul lui Dumnezeu, cu
scopul implinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atat la poporul evreu in timpul Legii
Vechiului Testament, cat si la crestinii din Legea Darului, pana in vremea noastra. In Legea Veche a cerut
ajutorul diavolului, apeland la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrajitori
au fost atat Valaam, cat si cei trei magi care practicau astrologia.

Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrajitoria se imparte in mai multe parti si anume :

Vrajitoria propriu-zisa prin care se intelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse,
lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrajitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare
prin semnele din palma, numita " chiromantie " si prin alte obiecte ( bobi, carti de joc, cafea, etc ) . Descantarea,
spiritismul, adica chemarea ajutorului diavolilor in camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce
sunt in viata. Descantatorii pretind ca cheama sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul
Proorocului Samuil ( I Regi 28, 3 ) , pentru a afla cele viitoare sau pentru a se razbuna pe cineva. In zilele
noastre se practica descantecul in randul credinciosilor, precum stingerea carbunilor, rostirea anumitor cuvinte
amestecate cu rugaciuni pentru cei bolnavi, care pretind ca sunt " vrajiti " etc.

Ghitia, adica ghicirea sau vrajitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numita astazi " deschiderea
pravilei " ; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia bisericii, cenusa din
cadelnita, scrierea unor nume pe toaca, pe clopote, pe ziduri de biserica, sau introducerea lor in candele etc.
Fermecatoria, adica vrajirea unor tineri spre a se casatori unii cu altii sau a se desparti, prin invocarea ajutorului
diavolesc, numita popular " ursita " . Ghicirea prin maruntaiele animalelor, numita " iconoscopia " . In acest fel
de vrajitorie intra si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numita si prevestire
( tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mancarimea palmelor ) . Baierele prin care se intelege purtarea la mana sau
la piept a unor ate, obiecte ( amulete ) sau bucati de stofa vopsite spre pazirea de boli, de primejdii si de pagube,
dupa ce mai intai s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chematorii de demoni ( clindonii ) sunt cei ce
ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numara cei ce fac focuri inaintea caselor si sar
prin foc, ghicitorii din pantece precum si cei ce ghicesc in maruntaiele animalelor sau iau mana vitelor,
vrajitorie ce se practica in zilele noastre. Astrologia este o vrajitorie practicata din cele mai vechi timpuri pana
astazi. Prin astrologie se intelege ghicirea celor viitoare prin miscarile stelelor, planetelor, vanturilor, norilor si
ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind ca fiecare om are o stea proprie.

Iata cateva din cele mai obisnuite feluri de vrajitorii, unele aproape uitate, altele practicate si in zilele noastre,
pe care le combatem si de care trebuie sa fugim, fiind iscodiri diavolesti care amagesc si insala pe multi crestini
spre a lor pierzare.

169. Poate, intr-adevar, sa ajute diavolul pe oameni prin vraji, mai mult decat ne ajuta puterea si harul lui

97
Dumnezeu ?

Sa se stie ca diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe raufacatori. Ei nu
pot niciodata sa faca minuni adevarate, ci numai cu naluciri mincinoase insala pe cei necredinciosi si slabi in
credinta. Acest adevar ni-l arata dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur, zicand :

" Nu vezi cum diavolii n-au putut sa vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecatorii care le slujeau lor, de besicile
si de bubele date de Moise in Egipt, si pe tine oare au sa te vindece ? ( Iesire 9, 11 ) . Si daca dracii nu se
milostivesc de sufletul tau, cum se vor intrista pentru durerea trupului tau ? Daca dracii se silesc sa te
izgoneasca pe tine din imparatia lui Dumnezeu, cum te vor izbavi pe tine de boli ? Rasuri sunt acestea si basme.
Daci nu te amagi, crestine, ca niciodata lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face candva doctor. Ca
mai lesne poate focul sa inghete si zapada sa incalzeasca, decat diavolul sa te vindece pe tine cu adevarat " (
Impartire de grau, pag. 324 ) .

Deci, noi cand ne imbolnavim, sau avem necazuri, sau suntem nedreptatiti, sau avem pagube, sau feciori de
casatorit, sau alte greutati in familie, sa nu mai alergam la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt
vrajitorii si ghicitorii, ci la Biserica sa alergam si la preoti, la rugaciune si la post si indata ne va ajuta Bunul
nostru Tata care ne-a zidit caci are mila de noi.

170. Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei ?

Cei ce fac vraji si cei ce alearga la vrajitori fac un mare pacat impotriva Duhului Sfant, caci lasa pe Dumnezeu
si cer ajutorul diavolilor. Renunta la rugaciunile Bisericii si intra in casele vrajitorilor. Se leapada de slujitorii
lui Hristos, adica de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adica, lasa apa cea vie, preotul si harul mantuirii
din Biserica si, pentru interesele lor patimase si omenesti, cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adica al
vrajitorilor si vrajitoarelor. Se leapa de adevar si primesc in loc minciuna, caci toate cuvintele vrajitorilor sunt
minciuna si amagire diavoleasca.

Un pacat asa de mare impotriva Duhului Sfant nu se iarta celor vinovati " nici in veacul de acum, nici in cel ce
va sa vina " , dupa cum spune Hristos, de nu se vor pocai toata viata. Pentru un astfel de pacat vin asupra celor
vinovati, care alearga la vraji, tot felul de rautati si primejdii. Mai intai, mustrarea constiintei ca au lasat pe
Dumnezeu si au cerut ajutor vrajmasului lui Dumnezeu. Apoi, este oprirea pentru multi ani de la Sfanta
Impartasanie, de la 7 pana la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si alearga la vraji, scot din inima lor darul
lui Dumnezeu si aduc in casa lor si inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred in ajutorul lor, se
leapada de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vraji si alearga la acestea nu se cade a se mai numi
crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu pacat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fara leac,
cu suferina in familia lor, cu pagube si neintelegere, cu saracie si moarte cumplita. Si daca nu se spovedesc la
preot si nu-si plang pacatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mantui. Vrajitorii si cei ce cred si alearga la
ajutorul diavolului, daca nu se parasesc de aceasta si nu se pocaiesc " se leapada cu totul din Biserica " , adica se
despart de Hristos si se dau de bunavoie in mainile vrajmasului, iar daca mor in acest pacat, nici nu se ingroapa
cu preot, ci asemenea celor pagani si lepadati de credinta, spre vesnica lor osanda in muncile iadului. Iata
urmarile grozave ale vrajitoriei.

171. Ce canon randuiesc Sfintii Parinti vrajitorilor si celor ce alearga la vraji ?

Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfantul Vasile cel Mare. Iata ce spune el in canonul 72 : " Cel ce se da

98
vrajitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor " ( Sfantul Vasile, 72; Sfantul Grigore de
Nyssa, 3; Laodiceea, 36 ) . El pune pe vrajitori in randul ucigasilor de oameni si a celor lepadati de Dumnezeu,
adica ii opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. In canonul 65, acelasi sfant Vasile cel Mare, zice : " Femeia
ce va fermeca strainii si pe ai sai, ( se opreste de cele sfinte ) ani 9 si metanii 500 pe zi " ( pag. 115 ) . Iar
canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta Impartasanie pe cei ce merg la ghicitori, la carti
de joc si alte asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. Iar " daca vor starui in acestea si nu se
vor feri de aceste mestesuguri pierzatoare si paganesti, hotaram sa se lepede cu totul de la Biserica, precum si
Sfintele Canoane invata... " . Sfantul Ioan Postitorul scurteaza canonul vrajitorilor si al celor ce alearga la vraji,
numai la 3 ani oprire de cele sfinte, daca se marturisesc de pacat, daca il parasesc definitiv si daca tin post zilnic
pana la orele 3 dupa masa si fac cate 250 de metanii pe zi.

Dar si Sfanta Scriptura arata cat de greu pedepseste Dumnezeu cei ce alergau la vrajitori, ca auzi ce zice : " Pe
fermecatori nu-i lasati sa traiasca " ( Iesire 22, 18 ) . Si iarasi zice : " Si barbatul sau femeia, oricare dintre ei se
vor face descantatori sau vrajitori, cu moarte sa se omoare; pe amandoi cu pietre sa-i ucideti ca vinovati sunt " (
Levitic 29, 27 ) . Si iarasi : " Sufletul care se va duce la descantatori sau la vrajitori ca sa curveasca in urma lor,
Eu voi intoarce fata Mea impotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui " ( Levitic 20, 6 ) .

Vedem ca pe imparatul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amara si grea in Babilon, ca " trecea pe fiii lui
prin foc si facea descantece si felurite vraji si a facut graitori din pantece si vrajitori si a inmultit a face rau
inaintea Domnului, ca sa-l inlature pe el de la imparatie " ( II Paralipomena 33; 6 ) . Pe imparatul Saul l-a
pedepsit Dumnezeu cu pierderea imparatiei si cu moarte de ocara, pentru ca a lasat pe Dumnezeu si a chemat
femeie graitoare din pantece, urmand ghiciturilor ei ( I Regi 28, 7 ) . Iar pe imparatul Ohozia s-a maniat
Dumnezeu foarte, ca a trimis sa intrebe pe vrajitoarea din Ecron.

172. Spuneti-mi mai pe larg despre pacatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se spune " deschiderea pravilei " care
se obisnuieste astazi intre credinciosi.

Vrajirea cu lucruri si cu carti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheama " ghitia " . Acesti vrajitori
amesteca vrajile lor cu rugaciuni, cu psalmi si alte cuvinte sfinte, adresate catre Maica Domnului si catre sfinti,
ca sa poata insela mai usor pe cei slabi in credinta. Acest fel de vraji il obisnuiesc mai ales femeile cele rele,
batranele si tigancile pentru a amagi pe cei slabi de minte. Iata ce zice despre acestea Sfantul Ioan Gura de Aur :
" Tu zici ca batrana aceea este crestina si omul acela este ghicitor crestin si cand descanta sau deschid cartea, nu
zic, nici nu scriu alt nume, decat numele lui Hristos, al Nascatoarei de Dumnezeu si al sfintilor, deci ce rau fac
ei ? La aceasta iti raspund ca pentru aceasta se cuvine mai cu seama sa urasti pe femeia cea rea si pe acel rau
fermecator si ghicitor ( din carti ) , findca folosesc spre ocara si necinste numele lui Dumnezeu. Crestini fiind,
lucreaza ca paganii. Pentru ca si diavolii, cu toate ca numesc numele lui Dumnezeu, insa tot diavoli sunt. Unii,
voind a se indrepta, zic ca este crestina femeia care a descantat si nimic alta nu zice, fara numai numele lui
Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vartos o urasc si ma intorc de la ea, ca intrebuinteaza numele lui Dumuezeu
spre ocara. Numindu-sc pe dansa crestina, se arata pe sine ca lucreaza cele ale paganilor ( Hristoitia, op. cit. p.
305-320 ) .

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor carti sfinte se opresc de impartasanie pana la 7 ani, pentru ca
Psaltirea este o carte sfanta cu multe proorocii in ea, insuflata de Duhul Sfant si este pentru rugaciune, iar nu
pentru ghicit si castigat bani spre osanda.

173. Pentru ce au cazut crestinii in vrajitorie ?

99
Pentru ca a slabit in ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru ca nu se roaga indeajuns crestinii de astazi, ca sa-si
implineasca cererile lor prin rugaciune, iar nu prin ghicire; pentru ca nu citesc Sfanta Scriptura sa vada ce
osanda ajung pe cei vrajitori si pentru ca nu merg regulat la biserica, nu se spovedesc in cele patru posturi si nu
cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai alearga unii crestini la ghicit pentru ca au uitat fagaduintele pe
care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, cand au spus : " Ma lepad de satana, si de toate lucrurile lui, si de
toata slujirea lui... " . De asemenea, mai alearga crestinii la ajutorul diavolului cand nu li se implineste cererea
lor la Biserica sau pentru ca uita de moarte si de ziua judecatii lui Hristos.

De aceea, Sfintii Parinti ne indeamna sa alergam numai la Dumnezeu, numai la Biserica si la preoti, iar nu la
diavoli si la slugile lor. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur ne sfatuieste, zicand : " Va rog, fiti curati de aceasta
inselaciune... si cand voiesti a calca pragul casei tale, sa zici mai intai acest cuvant : Ma lepad de tine satana, si
de cinstea ta, si de slujirea ta si ma impreun cu tine, Hristoase ! Fara cugetarea aceasta niciodata sa nu iesi din
casa. Aceasta sa-ti fie toiag, aceasta arma, aceasta cetate de aparare, si impreuna cu aceste cuvinte fa si semnul
crucii pe fruntea ta ca asa de te vei inarma pretutindenea, nu numai om, ci chiar diavolul de te va intalni, nu va
putea sa te vatame pe tine " ( Hristoitia, pag. 316-317 ) .

174. Cum pot crestinii sa se izbaveasca de vrajitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul ?

Cel ce crede cu tarie in Dumnezeu, cel ce se roaga neincetat lui Dumnezeu si alearga regulat la Sfanta Biserica,
nu va cere niciodata ajutorul diavolului si vrajitorilor, care sunt vrajmasii lui Dumnezeu. Deci, cei ce au credinta
tare in Dumnezeu sa-I ceara neincetat ajutorul. Iar cei slabi in credinta, care au cerut vreodata ajutorul
vrajitorilor, daca vor sa se mantuiasca, mai intai sa se spovedeasca de acest pacat si sa ceara canon. Apoi, sa nu
mai apeleze la ajutorul satanei in orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu sa alerge. Apoi sa se roage cat mai
mult cu rugaciuni si lacrimi din inima ( Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; Ieremia 29, 13 ) si asa cu rabdare si
credinta se vor izbavi de vraji si vor primi darul Duhului Sfant.

175. Ce sunt visele si vedeniile, care este deosebirea intre ele si de cate feluri sunt ?

Va raspund cu cuvintele Sfantului Ioan Scararul, care zice : " Visul este miscarea mintii in vremea nemiscarii
trupului. Iar nalucirea ( vedenia falsa ) este amagirea ochilor cand doarme cugetarea. Nalucirea este iesirea
mintii cand trupul vegheaza. Nalucirea este o vedere a ceva fara ipostas ( nereal ) " ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul
3, p. 75 ) . Iata dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de doua feluri : vise si vedenii bune si rele. Iar deosebirea
dintre ele este aceasta : Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descopera voia Lui cea mare,
numai la cei ce sunt cu totul desavarsti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul Iosif, caruia i s-a
aratat Arhanghelul Gavriil in vis, poruncindu-i sa fuga cu Pruncul Iisus si cu Fecioara Maria in Egipt. Visele
bune vin de la ingeri si ne amintesc de moarte si de osanda, iar dupa ce ne desteptam, ne indeamna la rugaciune
si la pocainta. Dimpotriva, visele si nalucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti in ingeri de lumina sau in sfinti,
care ne amagesc prin somn ca suntem buni si vrednici de rai, iar dupa ce ne desteptam " ne scufundam in
mandrie si bucurie " ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, p. 76 ) .

176. Este pacat sa creada crestinii in vise si vedenii ?

Spune Sfantul Ioan Scararul ca " cel ce crede in vise este asemenea celui ce alearga dupa umbra sa si incearca s-
o prinda " . Tot el spune, ca " diavolii slavei desarte sunt in visuri prooroci. Ei inchipuiesc, ca niste vicleni, cele
viitoare si ni le vestesc mai dinainte. Iar daca se implinesc vedeniile ne minunam si ne mandrim cu gandul, ca si

100
cum am avea darul inaintevederii ( proorociei ) . Cei ce asculta de diavolul, acestia s-au facut adeseori
proorocimincinosi " . Si mai departe zice : " Diavolii nu stiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunostinta de mai
inainte, caci si doctorii pot sa ne spuna moartea de mai inainte " . Apoi incheie, zicand : " Cand incepem sa
credem in visele diavolilor, ei isi bat joc de noi, chiar si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor si nalucirilor
din somn este cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora este filosof ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 3, pag.
76 ) . Deci, este pacat sa credem in visuri si vedenii, ca prin acestea ne amagesc foarte usor diavolii si ne arunca
in pacatul cel cumplit al mandriei si slavei desarte, cand omul se increde in sine mai mult decat in cuvantul lui
Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amagit pe multi crestini si calugari, aruncandu-i apoi in
prapastia pierzarii. Iar daca cineva are totusi indoiala de visul sau vedenia sa, sa se spovedeasca la duhovnic si
sa-i ceara sfatul lui, ca prin duhovnic graieste Dumnezeu.

177. Din cate pricini se inseala oamenii de vedenii si de visuri desarte ?

Din sapte pricini se insala crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume : din mandrie,
din slava desarta, care este prima fiica a mandriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor; din cauza
ravnei nesocotite a unor crestini, care se roaga si postesc mult ca sa aiba vedenii, de care spune Sfantul Isaac
Sirul : " Cu mare boala boleste cel ce are ravna cea rea " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 58 ) ; a cincea pricina a
amagirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si indaratnicia unor credinciosi, mai ales a celor
mandri, din care pricina usor sunt vanati de diavolul; a sasea pricina vine din cauza vietii de sine, ascunse, a
unora si din nemarturisirea curata a gandurilor la duhovnic; iar ultima pricina prin care se insala crestinii cu
visuri si vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti.
Despre acestea spune si inteleptul Sirah, zicand : " Visurile cele rele sunt desertaciune, ca vrajile si
descantecele, si pe multi visurile i-au inselat si au cazut toti cei ce au nadajduit intr-insele " ( Isus Sirah 34, 1-7 )
. Cel ce crede lesne in visuri si vedenii, fara multa cercetare si sfat, sa se canoniseasca, la fel cu cei ce merg la
vraji si descantece, adica pana la 7 ani sa se opreasca de la Sfanta Impartasanie.

Tainele muzicii (inselarea satanica)

Poate vi se pare de necrezut dar cel pe care l-ati văzut mai înainte cântând sunt eu.

101
Buna ziua, mă cheamă Andrei, ceea ce vreau să fac este să vă împărtăsesc câteva din experientele
mele anterioare despre formatii, despre muzică si despre motivele care m-au făcut să mă hotărăsc să
le părăsesc pe toate si să încep o nouă viată . Scopul acestui film este cercetarea puterii tainice a
muzicii si mai ales a rock-ului . Mai întâi vreau să-l vedeti în întregime cu atentie , deoarece contine
lucruri care mai mult sau mai putin ne interesează pe toti.

Muzica rock a fost cea mai mare experientă a vietii mele, mă atragea gloria starurilor rock si viata lor
fermecătoare.

Cu cât trecea timpul, toate acestea mă uimeau. Am început să dau mai putină atentie învataturii si
mai multă atentie la ce îmi spuneau starurile muzicii rock, pe care îi vedeam ca pe niste dumnezei.

Telul meu era să ajung si eu la nivelul lor. Am început să gândesc, să imit, sa trăiesc cele spuse de ei
si filozofiile lor, fară să-mi pese de ce-mi spuneau părintii mei, rudele si prietenii mei.

În aceasta perioada, chiar daca eram născut din părinti ortodocsi, eu nu eram credincios. Mai
mergeam din când în când la biserică , si asta rar, doar asa din obisnuintă.

Conceptia mea despre Dumnezeu îmi fusese formată sub influenta filmelor S.F., desene animate si
cu OZN-uri. Toate acestea contribuiseră la formarea unei imagini desfigurate despre cine si ce este
Dumnezeu.

102
Îl socoteam o putere superioară, cum face si cea mai mare parte a lumii. Si dacă cineva mi-ar fi vorbit
despre traditii, le-as fi socotit ca inapoiate si conservatoare. Si astfel nu intelegeam ca mintea mea
era otravita de toate aceste idei moderne.

Dupa un sir de întâmplări însă, câtiva prieteni ai mei au fost interesati de crestinism, si prin ei am
vazut o caseta video despre muzica rock, care mi-a descoperit fapte carora nu le dădusem nici o
importantă până atunci si pe care o să vi le arăt în continuare.

Am inceput sa citesc despre Hristos si crestinism si încet, încet, am vazut Adevarul.

Nasterea lui Iisus Hristos separa în două întreaga umanitate. Daca nu credeti, priviti putin la data de
pe ziarul dumneavoastra. Daca privim la o scara a istoriei vedem că se împarte în înainte de Hristos
si după Hristos, remarcati ca în mijloc se gaseste Hristos si nu altcineva ca Buda, Alexandru cel mare
sau vreun alt mare eveniment important.

Daca Hristos nu este decât un simplu om bun, asa cum crede marea majoritate a oamenilor, atunci
de ce separă întreaga umanitate în două? Dar este cu totul clar ca este mai mult decât un om bun.

103
Craciunul este sarbatoarea nasterii lui Hristos. Pastile este sarbatoarea Învierii Lui. Învierea este un
eveniment istoric real, care îl deosebeste de orice alta personalitate care a trait vreodată. Cine
cerceteaza cu obiectivitate învierea sa vede aceasta foarte clar.

Iisus Hristos este Însusi Dumnezeu întrupat. Chiar daca toate acestea le avem totdeauna înaintea
ochilor nostrii, oare câti dintre noi ne gandim la ele? Craciunul a ajuns sa însemne Mos Craciun,
daruri si vacante, dupa cum si sfintele Pasti au ajuns sa însemne mâncare, bautura si petreceri. Au
devenit atât de obisnuite, încât si-au pierdut semnificatia lor originara si importanta lor reala.

De vreme ce exista cu adevarat dumnezeu-Omul Iisus, exista si potrivnicul Sau, satana, ceea ce eu
nu crezusem vreodata. Este ciudat faptul ca e usor sa fii rau si este foarte greu sa fii bun. Este usor
sa bei, sa fumezi, sa te droghezi si sa te înstrainezi, dar este dificil sa te înfrânezi, sa te retii. Un alt
exemplu : pentru a pierde o viata de om, trebuie doar o secunda, dar pentru a o crea, sunt necesare
noua luni. aceasta este o lege naturala : pentru a face bine, trebuie multa osteneala, dar este foarte
usor sa fi rau.

Dumnezeu este DUH, iar omul ca o creatie desavârsita a lui Dumnezeu, are o esenta spirituala.

Sfânta Scriptura ne spune:" Atunci luând Domnul Dumnezeu tarâna din pamânt, a facut pe om si a
suflat în fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie ( Facere 2,7 )".

Mai este scris, de asemenea , ca scopul principal al îngerilor este de a cânta si de a-L slavi continuu
pe Dumnezeu. Înainte de caderea lui, din cauza mândriei, satana ca arhanghel al lui Dumnezeu, a
avut mare rol în aceasta slujire si cunoaste foarte bine influenta pe care muzica o are asupra
sufletului.

104
Chiar si cuvântul "MUZICA" indica o dimensiune spirituala si provine din cuvântul "MUZA" care
înseamna " spirit artistic ".

Cum am vazut mai înainte , omul nu este alcatuit numai din trup ci si din suflet. Muzica ne poate
influenta sufleteste spre bine dar si spre rau. V-ati gândit vreodata de ce, atunci când ascultam
muzica, ne miscam piciorul sau mâna, involuntar, în ritmul muzicii? Aceste miscari se fac automat,
fara vreun efort din partea noastra.

Puterea muzicii a fost binecunoscuta de stramosii nostri. Vechii spartani, în timpul bataliilor erau
însotiti de cântareti. Cu muzica pe cere o ascultau îsi întareau spiritul si luptau cu mai multa putere.
La fel faceau si egiptenii.

Vechiul Testament relateaza ca împaratul iudeilor, Saul, atunci când era cuprins de melancolie, îl
chema pe David sa-i cânte psalmi din lira lui si în acest fel Saul se linistea sufleteste. Un alt fapt
important este acela ca psalmii lui David îi alungau pe demoni.

Filozoful antic Platon credea ca fiecare schimbare a tonurilor muzicale are influenta directa asupra
spiritului si a moralei. Aristotel credea atât de mult în puterea muzicii, încâtera de parere ca toata
muzica tinerilor trebuie controlata de legile statului.

Lenin, conducatorul revolutiei comuniste a spus ca un mod rapid de a distruge o societate este prin
intermediul muzicii ei. Toate acestea satana le cunoaste foarte bine. Din momentul caderii lui, el este
încredintat ca sfârsitul lui se apropie, iar asta îl face sa se nelinisteasca. Satan este însa foarte
viclean si apastrat ultima si cea mai buna arma pentru a se razboi cu oamenii , si arma aceasta este
muzica rock.

105
Având în fata ochilor toate acestea, sa cercetam putin radacinile rock-ului. Putini sunt cei ce stiu ca
originile acestei muzici trebuie cautate în adâncurile junglei africane. Când vânzatorii de sclavi , au
adus în 1619, primii sclavi în America, nu au adus numai trupuri omenesti pentru vânzare, cum au
crezut ei , ci si obiceiurile, datinile si mai ales muzica lor, o muzică ceremonială a vechilor religii
africane, a cărei putere îsi afla izvorul în ritmul hipnotic care te duce în stare de transă. În aceste
religii, pe care sclavii le-au practicat si în America, magii si preotii păgâni ai idolilor si ai cultului
Voodoo, chemau ,folosind si jertfe de animale , pe duhorile necurate (adică pe demoni), care veneau
imediat la ceremoniile lor satanice.

Asa că nu este întâmplător că într-un interviu al său, John Lennon, conducătorul formatiei Beatles,
declara că "cel mai bun rock-n-roll este cel primitiv (originar). Sunetul lui a venit din junglă."

Cunoscutul cântăret Jimmz Hendrix a avut un baterist originar din Uganda -Africa, al cărui tată se
ocupa cu Voodoo si magie. Acest baterist era uimit de ritmul si miscările Voodoo folosite de Hendrix,
care semănau cu cele folosite de tatăl său. Mike, solist al formatiei Fleetwood Mac, ca si alte staruri
ale rock-ului, a călătorit în adâncurile junglei africane, pentru a învăta ritmurile Voodoo si a-si
îmbogăti sunetul muzicii sale.

Muzica Rock păstrează în continuare multe elemente din ceremoniile de magie africane.

106
107
Până si tinuta lor arată că sunt influentati de acelasi duh, care a influentat si miscările africane
originare.

Dar vă rog să nu mă judcati gresit, nu sunt rasist. Vreau doar să întelegeti si să admiteti că există
numeroase asemănări între ele, acelasi gen de muzică , acelasi ritm, aceeasi tinută, aceleasi miscări
maniace si spasmodice, aceleasi strigăte, s.a.

Asa cum vechii greci au părăsit si au renegat falsii lor dumnezei atunci când au îmbrătisat adevărata
credintă în Hristos, tot asa si membrii vechilor triburi africane când cred si se botează în numele lui
Hristos, condamnă ei însisi moravurile si obiceiurile lor idolatrice si satanice.

În 1955, când a apărut pentru prima dată stilul rock, a creat o mare tulburare în societate si aceasta
deoarece la începuturile lui ,rock-ul s-a zidit pe temeliile revolutiei si răzvrătirii.

108
Când primul star rock, Elvis Presley , a apărut la televiziune , miscările lui au scandalizat lumea. I s-a
îngăduit să apară numai de la mijloc în sus. Cu mentalitatea noastră actuală , acestea ni se par cu
totul ridicole. Imaginati-vă că părintii tinerilor de astăzi să găsească miscările lui Elvis scandaloase.
Este într-adevăr ridicol dar aceasta a fost părerea oamenilor de atunci.

La fel si cu Beatles. Când au apărut prima dată , lungimea părului lor a fost considerată ca o mare
jignire, în timp ce pentru noi , astăzi par niste îngerasi. Astfel vedem cum , treptat , lumea începe să
accepte lucruri care în trecut i se păreau scandaloase. Si acesta este un stil de a actiona al satanei,
treptat, treptat, pentru ca noi să nu ne putem da seama ce se întâmplă în realitate. Astăzi am ajuns la
un asemenea grad de tolerantă, încât nu mai suntem scandalizati nici măcar de formatiile care-l
slăvesc fătis pe satan.

O formatie britanică cântă:" Lumânări se aprind, jertfelnicul arde, e nevoie de moartea fecioarei ,
jertfiti lui lucifer, stăpânul meu. Aduceti potirul, Înăltati cutitul, bine ati venit la jertfa mea , infigeti
cutitul în pieptul ei, insist , jertfiti! Demonii se bucură. Repet: Demonii se bucură. Jertfiti!".

Formatia australiană INXS cântă : "Diavolul e în noi!".

În prezent este evident faptul că formatiile de muzică rock afisează multe simboluri si imagini
satanice.Să examinăm câteva dinte ele:

Steaua cu cinci colturi, un simbol al magiei negre, folosit în ceremoniile si invocările demonice, atunci
cănd este întoarsă formează un cap de tap care l-a simbolizat dintotdeauna pe satana. Folosirea
acestui semn este foarte frecventă în sfera muzicii rock.

109
Pan a fost unul dintre zeii vechilor greci. Avea o înfătisare de om-tap si era cunoscut pentru muzica
fermecătoare pe care o cânta din flaut.

110
Aici vedem emblema unui post de radio din Australia . Priviti pe cine înfătisează! Nu este altul decât
vechiul zeu Pan, cu aripi de înger , adică satana, care astăzi în loc să cânte din flaut, cântă la chitara
electrică a rock-ului.

Pe un disc al lui Rolling Stones este desenat un picior de tap purtând un pantof de damă.

Pe coperta unui alt disc al lor vedem un cap de tap cufundat într-o oală cu sânge. titlul albumului este
"Supă de cap de tap".

111
Led Zeppelin au un cântec care este socotit ca cel mai popular din muzica rock: "Scară către cer"
(Stairway to heaven). Un vers al lor aminteste de zeul Pan , cu numele de Pipper (flautist - care cantă
din flaut) si sună astfel: " Mintea ta fredonează fără încetare si fără să stii , flautistul te cheamă să-l
urmezi. "

Din nefericire , tinerii din ziua de astăzi ascultă sfatul celor de la Led Zeppelin si , prin muzica rock
păsesc pe drumul spre iad, urmându-l pe Pan, care după cum am văzut îl simbolizează pe satana.

În această icoană a lui Hristos vedem degetele mâinii drepte asezate în asa fel încăt să formeze
numele Lui. Cu acelasi gest preotii dau binecuvântarea celor din biserică.

Aici vedem pe Anton Lavey , întemeietorul bisericii satanice din America. Priviti forma mâinii lui care
simbolizează coarnele satanei. Ca si steaua cu cinci colturi , acest simbol este prezent aproape peste
tot în muzica rock.

112
Oare stie rockerul grec Nicolas Caravellas ce simbolizează degetele mâinii lui ? După titlul albumului
lui "O Diavolos"(= diavolul) se pare că stie foarte bine ce reprezintă.

Acest simbol al satanei are o foarte mare răspândire între fanii rockului. Nu există însă nici o îndoială
, că doar putini din cei care fac acest semn cu mâna lor cunosc si semnificatia lui. Ce păcat!

113
Acest simbol al fulgerului face parte din simbolurile mistice si reprezintă pe zeul Thor (=satana) . În
Evanghelie Hristos spune:" Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. (Luca 10,18) "

În această fotografie satanistul Anton Lavey poartă o stea cu cinci colturi având în centru semnul
fulgerului.

Multe formatii ca AC/DC , Black Sabbath , Kiss folosesc acest simbol al fulgerului,

iar Michael Jackson ajunge să-l facă cu trupul lui în timp ce dansează .

114
Este oare o simplă coincidentă faptul că organizatia SS a lui Hitler avea ca simbol acelasi semn al
fulgerului?

Crucea este o armă a Ortodoxiei. Diavolul urăste crucea pentru că prin ea Hristos, prin jertfa Sa
răscumpărătoare, a arătat iubirea lui deplină fată de umanitate si a biruit desăvârsit puterea satanei .

Despre Sfânta Cruce, Sfânta Scriptură spune : " Căci cuvântul crucii , pentru cei ce pier este nebunie
; iar pentru noi cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu (Corinteni 1,18)". Pentru cei ce merg pe
drumul păcatului , puterea Sfintei Cruci li se pare o prostie, dar pentru noi , care înaintăm pe drumul
mântuirii, Crucea este puterea lui Dumnezeu, care mântuieste.

Astăzi crucea este cea mai obisnuită podoabă pentru cântăretii de rock. Nu le pasă că afisează un
simbol sfânt al crestinismului si în acelasi timp săvârsesc tot felul de păcate si fărădelegi de
neînchipuit. Astfel Satana micsorează însemnătatea Crucii si întunecă valoarea ei în ochii tineretului.

115
Un alt mod prin care satana atacă Sfânta Cruce este batjocorirea si dispretuirea ei, după cum vedem
aici pe diferite coperti si videoclipuri ale unor formatii rock.

Se pune întrebarea: de ce lovesc mereu si batjocoresc Sfânta Cruce, de ce dispretuiesc si luptă


împotriva a ceva în care nu cred si care nu are nici o valoare pentru ei? De ce? De fapt Sfânta Cruce
îi arde , îi deranjează , îi necăjeste. Dar ei nu-si dau seama că prin însăsi această luptă împotriva lui
Dumnezeu si a simbolurilor Sale, dau, vrând, nevrând mărturie despre existenta si puterea Lui.

116
O cântăreată blasfemă si desfrânată, pe care o adoră mii de tineri, Madonna (al cărei nume
înseamnă fecioară) a spus într-un periodic: "Crucea este sexy , pentru că are pe ea un bărbat gol!".

Răsturnarea Sfintei Cruci a fost dintotdeauna un element esential al ceremoniilor satanice, acest fapt
petrecându-se adesea si în cadrul muzicii rock .

Acest tricou care arborează Crucea lui Hristos întoarsă invers cu inscriptia : " Distruge-o! ", este
purtat de cântăretul formatiei SEX PISTOLS.
Aici îl vedem pe cântăretul de la Rolling Stones afisând-o in timpul unui concert.

Însă cea mai mare batjocorire a Crucii se găseste în acest simbol. Cei mai multi dintre noi îl
consideră ca fiind emblema păcii, dar dacă studiem cu atentie provenienta lui , vom descoperi ceva
cu totul opus. Să vedem acum cum se obtine acest semn: cum am spus , răsturnarea Crucii este
totuna cu necinstirea ei, iar atunci când îi rupi cele două brate si o inconjuri cu un cerc magic

117
(cunoscut in lumea magiei), atunci crucea aste cu totul batjocorită, formând asa numita emblemă a
păcii.

Sfânta Scriptură numeste însă pe Hristos "Domnul păcii"(II tesaloniceni 3,16),

dar diavolul , dintotdeauna hulitor al adevărului , a reusit astăzi într-o mare măsură să înlocuiască
adevărul lui Hristos cu simbolurile lui corupte, propovăduindu-le cu puterea întunericului si folosindu-
se de instrumente cum ar fi cântăretii de muzică rock cu un mare impact asupra majoritătii tinerilor.

118
În prezent , luarea în râs a Sfintei Cruci a ajuns a fi o modă.

Potrivit Sfintei Scripturi , o altă manifestare specifică oamenilor demonizati sunt strigătele puternice.
Iată o relatare a întâlnirii unui demonizat cu Iisus Hristos : " Si văzând pe Iisus , strigând , a căzut
înaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine , Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? " ( Luca
8,28). În alt loc este scris:" Si era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare"(Marcu,
1,23). Să comparăm acum strigătele demonizatiilor cu strigătele cântăretilor rock.

119
Aici putem vedea o imagine dintr-o slujbă de exorcizare săvârsită de un preot. Demonizatii în afară
de strigăte puternice , obisnuiesc să facă si gesturi furioase spasmodice. Priviti cu atentie
asemănarea cu muzica rock!

Am ascultat formatia Anvil cu cântecul lor, 666 . Apocalipsa Sfântului Ioan teologul ne spune că acest
număr reprezintă fiara sau antihrist, care va veni după instalarea stăpânirii mondiale pregătită de
înainte-mergătorii lui si care va face semne si minuni mari cu puterea diavolului amăgind lumea. Va
veni si Hristos , care la a doua Lui venire , va birui pe antihrist si-l va osândi la chinuri vesnice
împreună cu toti cei care l-au urmat.

Foarte multi cântăreti au devenit ei însisi, cu voie sau fără voie , înainte-mergători ai lui antihrist , prin
afisarea numărului lui , pregătind astfel tineretul pentru primirea lui.

Black Sabbath prezintă numărul 666 pe coperta acestui disc. La fel fac si formatiile americane
APHRODITE'S CHILD si MATADORGROUP . Cel mai important membru al formatiei Mickysix poartă
numărul 666 pe tricoul lui , împreună cu cuvintele "PIERZÂND CREDINTA".

120
Formatia IRON MAIDEN a scos un album cu titlul "Numărul fiarei".

Muzica rock este împărtită în mai multe ramuri. Până acum am vorbit numai de cele cu caracter
satanic fătis. Unii cred că prin evitarea acestui gen de rock si limitarea numai la genurile mai linistite
sau mai sigure, nu sunt influentati în rău. Îmi dati voie însă să vă spun ceva? Ceea ce noi socotim ca
sigur , de multe ori este mai periculos decât ceea ce am văzut mai înainte, deoarece are o influentă
mult mai subtilă. Nu se vorbeste pe fată despre diavol, care se ascunde astfel sub felurite măsti si
deghizări. Diavolul nu se arată numai cu această înfătisare urâtă , cunoscută de toti, ci se poate
preschimba în multe feluri la care noi nici nu ne-am gândit vreodată ; Sfânta Scriptură ne spune : "Nu
este de mirare deoarece însusi satana se preface în înger al luminii" (II Corinteni 11,14) .

Un alt mesaj al muzicii rock este libertinajul sexual. Copii ajunsi la vârsta adolescentei sunt asaltati
înfricosător de acest gen de muzică care le întinează mintea si le inoculează o conceptie desfigurată
despre adevăratul înteles al sentimentului de dragoste.

Conducătorul grupului Rolling Stones declară în paginile ziarului Times: "Rock-ul este sex si trebuie
sa-i lovim pe tineri peste fată cu el".

121
George Michael ne cântă :"Vreau dragostea ta (I want your sex)".Acest cântec a avut un mare succes
si afost ascultat de milioane de tineri din întreaga lume. În continuare el spune :"Ti-am spus: nu am
să te păcălesc, minciuni nu-ti voi spune, nu avem nevoie de BIBLIE , ci doar priveste-mă in
ochi. (Won't tell zou no lies,don't need no Bible , just look in my eyes )".Sfânta Scriptură este
cuvântul lui Dumnezeu si , neprimind Scriptura , George Michael nu îl primeste pe Dumnezeu. Acest
fapt este mai satanic decât ceea ce am auzit mai înainte , deoarece se ascunde sub masca dragostei
păcătoase.

Sfânta Scriptură ne spune : " Nu vă amăgiti , nici desfrânatii, nici încinătorii la idoli, nici adulterii, nici
malahienii , nici sodomitii , nici furii , nici lacomii, nici betivii , nici batjocoritorii , nici răpitorii nu vor
mosteni împărătia lui Dumnezeu " (I Corinteni 6,9-10).

Pentru societatea de astăzi , ideea păstrării relatiei sexuale în cadrul familiei pare o glumă , pare ceva
ridicol . Motivul pentru care Dumnezeu a îngrădit relatia sexuală în Sfânta Scriptură si a binecuvântat-
o în Taina Cununiei este importanta si cinstea ei. Scopul familiei este nasterea de prunci, iar
satisfacerea plăcerilor trupesti în afara căsătoriei are mari urmări distructive . Nu avem decât să
privim la înfricosătoarele boli venirice si mai ales la SIDA , care astăzi se răspândesc tot mai mult în
întreaga lume. De aceea Dumnezeu a hotărât cu strictete că această relatie de mult pret să fie
păstrată în cadrul căsătoriei. Aceste boli sunt urmările relatiilor sexuale libere. Astăzi , această relatie
a ajuns a fi ceva ieftin si trecător, fiind afisată cu violentă peste tot, dar mai ales în cadrul muzicii rock.
Aproape toate formatiile si cântăretii de muzică rock au ca subiecte preferate sexul. De altfel , chiar
cuvântul rock'n'roll, în dialectul negrilor africani, de unde provine, înseamnă chiar act sexual.

Să facem aici o mică paranteză. Vă amintiti că am vorbit de zeul Pan, care-l simbolizează pe satana
si are o mare legătură cu muzica. acest zeu nu este legat numai de muzică, ci numele său este
asociat si cu dragostea trupească.

Nu numai cântecele rock , ci si muzica populară (grecească) divinizează această dragoste trupească.

Dar cea mai mare minciună si cea mai mare amăgire o reprezintă muzica rock care se autodeclară
crestină . Artistii care amestecă crestinismul cu rock-ul si castitatea cu dragostea trupească, se
prezintă drept exemple demne de urmat pentru discipolii lor. După ei poti crede în Dumnezeu si în
acelasi timp poti pierde vremea cu această muzică. Iată ce ne sfătuieste Alice Cooper :"Dimineata în
biserică, iar seara rock'n'roll". Dar Hristos ne spune : "Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci
sau pe unul îl va urî si pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celălalt îl va dispretui; nu puteti
sluji lui Dumnezeu si lui mamona"(Matei 6,24). Un proverb spune de asemenea: Nu încap două

122
picioare în aceeasi cizmă. Îmi pun adesea o ăntrebare despre rock-ul crestin: cum poate fi slăvit
Hristos prin muzica rock? Rock-ul este un gen de muzică violent, care produce tulburare în sufletul
omenesc, care nu-l mai poate slăvi pe Dumnezeu în această stare . În afara textului cu continut
crestin nu mai există nici o altă deosebire fată de celelalte formatii de muzică rock. Este ca si cum am
admite că există desfrânare crestină, sau magie crestină, dar asa ceva nu este cu putintă. Să nu
uităm că si satana s-a folosit de cuvintele Sfintei Scripturi atunci când l-a ispitit pe Iisus Hristos în
pustie. Rock-ul crestin este o altă mască si cursă a satanei.

Nu cu multă vreme în urmă, în domeniul rock-ului a apărut un nou gen muzical care provine, de
asemenea, de la negrii africani si cunoaste o mai mare răspândire: rap house . Această nouă muzică
nu este decât o înfătisare politicoasă a Voodoo-ului , bazat pe puternice ritmuri hipnotice de transă,
ce produc in suflet dorinte trupesti. Foarte des textul ei cuprinde un vocabular murdar, injurios.

În ultima vreme , discotecile si centrele de distractie nocturnă , atrag din ce în ce mai multi tineri, care
se adună aici ca mustele la mizerie. Să vedem acum câteva afise publicitare ale unora dintre aceste
centre. Aici este prezentat un "înger derbedeu" care invită pe tineri în "al saptelea cer". Ziua invitatiei
este duminica.

Această reclamă spune:" Dacă tot nu ve-ti merge în rai, atunci mergeti în iad " . Mai jos scrie " Este
dusmănos, este sălbatic, este arzător, este iad" . Discoteca se numeste CHECKPOINT (Vamă) si-i
cheamă pe tineri din nou în ziua de duminică.

123
O altă discotecă cu numele DEPOZIT , observati simbolul lor.

Un alt afis îsi începe reclama cu cuvântul "blasfemie" , iar mai jos "ziua judecătii" .
Aici citim " în casa iadului , sunetele păcătoase ale diavolului " si "stilul satanic" .
În final , o înfricosătoare reclamă care contine simbolul satanic steaua cu cinci colturi, având în centru
numărul 666. Ea a fost afisată în ajunul Crăciunului din anul 1989 de către o discotecă din
Melbourne.

De unde vine , oare, această permanentă preocupare pentru simbolurile crestine si cele demonice?
Dacă toate acestea nu sunt decât simple superstitii , atunci de ce pământenii moderni de astăzi, din
era stiintei si tehnologiei, continuă să se mai intereseze de ele? În mod normal ar fi trebuit să le uite.
Dar nu putem face aceasta , deoarece au o existentă reală sădită în constiinta noastră . Cea mai
mare biruintă pe care a obtinut-o diavolul în lupta lui contra oamenilor este convingerea multora că el
nu există. Aceasta îi îngăduie să se strecoare neobservat si să-si îndeplinească mai lesne lucrarea.
Dorinta lui satan este să fie adorat ca si Dumnezeu, iar în prezent este cu sigurantă foarte satisfăcut
de marile succese obtinute. În societatea de astăzi muzica a devenit un limbaj international,
influentând îmbrăcămintea, coafura si purtarea tinerilor.

124
Un mare prooroc al Ortodoxiei , sfântul Cosma al Etoilei, care a trăit în urmă cu 200 de ani a profetit
lucruri de necrezut, care se împlinesc , însă în zilele noastre: că bărbatii vor arăta ca femeile, iar
femeile ca bărbatii. Priviti acum câtiva bărbati a-i rock-ului!

Si acum câteva femei!

Muzica rock a devenit o limbă internatională . Dar care este mesajul pe care ni-l transmite? Cântecele
de azi ne spun: "Dacă-ti place fă!" ; dar Dumnezeu ne spune să facem numai ce este bun. Această
filosofie a rock-ului "fă ce vrei si nu asculta de nimeni" este cea mai înaltă poruncă a satanismului.
Multi oameni cred că satanismul înseamnă numai jertfe de oameni, orgii, ceremonii, etc., dar
satanism înseamnă de asemenea si a face ce vrei, fără a recunoaste vreo autoritate a cuiva, fie El si
Dumnezeu. aceasta ne-o adevereste si cel mai mare satanist al secolului 20, englezul Alice Crowley,
care a murit pe la sfârsitul anilor '40 si care s-a autointitulat "marea fiară - 666", cum vedem pe acest
portret al lui.

125
Într-una din cărtile sale mentionează că principala poruncă a satanismului este să-ti faci voia ta.
Această filosofie este urmată de multe staruri ale rock-ului si aplicată îin cântecele lor.

Chitaristul de la Led Zeppelin , Jimmz Page, locuieste în vechea casă a lui Crowley. David Boowie îl
pomeneste într-unul din cântecele sale, Beatles îl prezintă pe coperta unui album,

Ozzy Osbourne are un cântec cu titlul "Domnule Crowley".

126
În această fotografie Jim Morrison cu formatia lui The Dorrs stau în jurul unei statuete a lui Crawley.

Următorul cântec al unei formatii australiene spune: "Fă ceea ce vrei să faci si fii ceea ce vrei să fii.".
Un alt cântăret ne spune: "Sunt liber să fac ce vreau , să fiu ce vreau, la ce oră vreau si să aleg ce
vreau". Cu cât ascultăm mai mult această muzică , cu atât hrănim mintea noastră cu gânduri care
sunt împotriva vointei lui Dumnezeu. Fără îndoială că în lume există astăzi o mare tolerantă a acestor
conceptii, care se generalizează tot mai mult si care ne vor duce în cele din urmă la pieire.

Tinerii se scoală cu muzică, conduc cu muzică, fac sport cu muzică, citesc cu muzică, si dorm cu
muzică. Cu alte cuvinte muzica devine a doua lor suflare . Dar trebuie să întelegem că muzica este
ceva de natură spirituală, care trece prin minte si vorbeste direct sufletului. Cunoscutul chitarist
Jimmy Hendrix a zis: " esenta muzicii este spirituală. Cu ea poti hipnotiza pe oameni, iar atunci când
le găsesti punctul lor slab, le poti sugera direct în subconstient ceea ce vrei să le spui.". Hendrix a
cunoscut puterea ascunsă ce se găsea în spatele muzicii lui.

Plecând de la experienta mea personală si privind în urmă, pot afirma că, constiinta a milioane de

127
oameni este cu desăvârsire subjugată prin muzica rock. Gândindu-mă la trecutul meu , îmi amintesc
că eram atât de împătimit de muzică , încât nu trecea nici măcar o zi fără să ascult discurile mele.

Diferite experiente stiintifice au arătat că muzica influentează nu numai sufletul ci si materia. La


plante s-a observat că un fundal sonor linistit ( muzică clasică de pildă ) grăbeste dezvoltarea
acestora, iar unul cu muzica rock poate duce chiar la ofilirea lor. Dacă asupra plantelor muzica rock
are o influentă atât de puternică , atunci ea actionează nociv si asupra oamenilor. muzica rock a
devenit în prezent o nouă religie, fapt mărturisit chiar de starurile rock. Chitaristul Rolly Galleher a
spus " am văzut rock-ul ca o cauză de viată, ca o religie ". Să ascultăm acum un jurnalist al rock-ului ,
care afirmă că : " Dacă Elvis ar fi fost Dumnezeu , Beatles ar fi fost Hristos".

Starurile rock sunt numite "preoti si preotese" . Într-o revistă , Madonna era numită "preoteasă a rock-
ului", la fel vedem si la Tina Turner si la Cher. Aici chiar si infătisarea ei seamănă cu a unei zeite
antice.Cântăretul Ozzy Osbourne se intitulează "arhiereu". Alte staruri au dorit să fie socotite drept
"sfinti" în ochii fanilor lor. Acest articol pretinde "Faceti-l pe Elvis sfânt!".

Cu multă viclenie si mestesug satana a înlocuit pe adevăratii sfinti ai lui Dumnezeu cu sfinti falsi:

Bob Dylan.

Cântăreata Nina Hagen ( prezentată ca Maica Domnului).

128
În afară de arhiereu, Ozzy Osbourne pretinde a fi si sfănt ca Hristos.

Nu numai că apar desenati ca sfinti dar se si numesc asa: aici cântăretul Bob Geldof se numeste
"sfânt".

Cum am ami spus dintotdeauna a imitat adevărul lui Dumnezeu. Camerele copiilor au ajuns temple
ale rock-ului. Asa cum bisericile sunt împodobite cu icoane, tot asa si camerele copiilor sunt pline cu
imagini ale starurilor pe care îi adoră. Sfântul jertfelnic este înlocuit cu aparatura la care tinerii pierd
ore în sir , ascultând muzică rock. Când eram adolescent , am avut si eu ca idol pe Jim Simmons de
la formatia KISS. Într-adevăr îl socoteam ca pe un dumnezeu.

Aici mă vedeti pe mine imitându-l . Ce făcea el , căutam să fac si eu. Ajunsesem chiar să scot flăcări
din gură , ca si el ; nu-mi păsa că riscam ca focul să mă ardă si să mă desfigureze pentru totdeauna.

Sfânta scriptură îi atentionează pe tineri: " Fiilor , păziti-vă de idoli! "(I Ioan 5,21) . Din nefericire
adevăratii sfinti, care s-au luptat ani de-a rândul împotriva satanei si chiar si-au dat viata pentru

129
Hristos, nu sunt cunoscuti de tineret. Sfintii care prin harul lui Dumnezeu au făcut minuni în viata lor ,
continuă incă si după moarte să facă minuni. Acestia sunt adevăratii eroi, din nefericire dispretuiti de
tânăra generatie, care preferă să se închine la idolii rock-ului .

De asemenea , Sfânta Scriptură ne avertizează : " După roadele lor îi veti cunoaste." (Matei 7,16) .
Care sunt roadele starurilor rock? Revolta , drogurile , moartea , alcoolismul , violenta ,
homosexualitatea si libertinajul sexual.

La începutul anilor '80 a apărut în muzica rock un fenomen care nu a putut fi explicat pe deplin nici
până astăzi. Acest fenomen se numeste "acoperire (redare) inversă": La redarea inversă a unor
melodii rock, se constată aparitia unor mesaje care au , de cele mai multe ori, un pronuntat caracter
satanist. Se aud , mai ales , blasfemii la adresa lui Hristos, cuvinte de laudă pentru satana sau
îndemnuri imorale. Acest fenomen a fost semnalat de mai multi cercetători si nu poate fi negat.
Realizarea intentionată a acestor mesaje este aproape imposibilă din punct de vedere tehnic. Cum se
poate ca cineva să cânte un vers oarecare sau o propozitie , iar la redarea inversă să aibă un alt
înteles , cu continut satanist ? Asa ceva am pătit si eu cu câteva din cântecele noastre, fără ca noi să
întreprindem ceva în acest sens. Singura esplicatie pe care o putem da în acest caz este că acest
fenomen are loc numai prin lucrarea tainică a duhurilor necurate. Avem dovezi că unele formatii sau
unii cântăreti , după înregistrările din studio si înainte de multiplicarea matritei, oficiază asupra
acesteia un soi de ceremonie de "binecuvântare" , în care îl invocă pe satan pentru a le înlesni
succesul discului. Asa cum preotii binecuvintează si sfintesc pâinile în slujba Litiei , tot asa si slujitorii
magiei negre au ceremoniile lor de chemare a diavolului.

Primul exemplu pe care îl vom asculta este de la formatia Queen. Cântecul se numeste "Another one
bites the dust" (Încă unul moare). Refrenul -"Another one bites the dust"- la redarea inversă se aude -
"Start to smoke marijuana"(Începe să fumezi marihuana)- .

Asculta in cele doua sensuri refrenul ( muzicarockreverse.mp3 )

De ce diavolul vrea să începem să fumăm marihuana? Ca să devenim narcomani si apoi să murim,


după cum sună si titlul.

Unul din cele mai uimitoare exemple se găseste în cântecul "Stairway to Heaven"(Scară către cer) al
formatiei Led Zeppelin. versurile spun " da, există două căi pe care le poti urma, dar mai este vreme
să schimbati drumul pe cere mergeti acum. (Zes , there are two paths you can go by, but in the long
run, there's still time to change the way you're on )" . Chiar si la ascultarea nomală a cântecului există
destulă otravă care să întineze sufletele a milioane de tineri si să-i trimită în iad. Într-adevăr există
într-adevăr numai două drumuri , de care ne-a vorbit Însusi Hristos: unul este larg si usor , cu
distractii si plăceri, pe care-l urmează cei mai multi , dar care duce la pierzare si la iad ; iar celălalt e
strâmt , pe care merg putini. Cale de mijloc nu există. Intentia lui de a ne face să credem că mai
există destul timp pentru a ne schimba drumul este foarte vicleană: "nu te îngrijora , petrece-ti viata ,
tineretea, păcătuieste în voie si te vei întoarce la Dumnezeu mai târziu ". Dar cine ne mai asigură că
vom mai ajunge acest "mai târziu"? Avem noi oare vre-un contract încheiat cu Dumnezeu si stim
exact când vom muri? Fiindcă nimeni nu-si stie ceasul mortii sau dacă va mai apuca ziua de mâine ,
trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu acum cât mai avem timp, înainte de a fi prea târziu.

130
Asculta in cele doua sensuri refrenul ( muzicarockreverse.mp3 )

Să ascultăm acum acelasi vers al cântecului , redat invers: -"My sweet satan , no other made a path,
for it makes me sad, whose power is satan"(Dulcele meu satan, nimeni altul nu a mai croit un drum
ca al tău, iar stăpânirea este a lui satan. )- .

Nu suntem siguri de motivele existentei acestor mesaje, s-ar părea că au o influentă asupra
subconstientului uman. Stim , însă, foarte bine că dacă cineva trăieste viata tainelor Bisericii , este
apărat de harul lui Dumnezeu si păzit nu numai de aceste mesaje ascunse , ci si de orice influentă a
magiei în care , din nefericire, oamenii se încred mai mult decât în Biserica lui Hristos.

Satana nu este de loc dulce. La început prezintă păcatul ca fiind dulce, ca să ne atragă, dar apoi ne
adapă cu amărăciune si otravă , pentru a ne deznădăjdui. Scopul lui este să fure , să distrugă , să
omoare sufletul nostru. Prin muzica rock mai ales, a reusit să distrugă tineretul, alungând din sufletul
lui orice aspiratie către bun , frumos si moral ; aducând în locul lor numai ură si dispret pentru
credinta strămosească.

Duhul antihristic al muzicii rock este elocvent exprimat în următorul fragment dintr-un cântec al rock-
erului grec Vasilis Papaconstantinos: "Lasă-mă să-ti umplu golurile cu muzica rock care-mi place ,
lasă-mă să gresesc , nu te face că esti Dumnezeu, nu-mi plac mântuitorii , nu vreau să mă mântui. ".

Muzica rock a fost centru vietii mele vreme de sapte ani , am făcut tot ce se putea pentru a ajunge
cineva si pot spune că am reusit . Când însă , am simtit că Dumnezeu există cu adevărat , am înteles
că trebuie să merg pe drumul Lui si nu pe cel pe care-l alesesem eu . Dar eram atât de legat de
formatia mea , încât îmi părea imposibil s-o părăsesc. Când însă am început să mă rog cu multă
căldură si sinceritate , am văzut că încet-încet viata mea se schimba pe zi ce trece. Am deschis usa
sufletului meu lui Hristos , Care bătea în ea si am înteles că prin viata mea de până atunci îl slăvisem
pe satan si nu pe Dumnezeu . Într-adevăr , numai alături de Dumnezeu simte cineva adevărata
fericire si îsi împlineste viata . La mine schimbarea nu s-a făcut deodată , când am aflat ce se
ascunde în spatele rock-ului si mi-am dat seama că viata mea se afla în totală contradictie cu vointa
lui Dumnezeu , am avut mustrări de constiintă . Eram foarte rătăcit, dar am luat hotărârea să-l urmez
întru toate lui Dumnezeu. Aici este o mare taină : hotărârea de a ne schimba ne apartine, dar puterea
pentru a face aceasta vine de la Dumnezeu . Noi putem primi acest ajutor de la Dumnezeu prin
rugăciune . De aceea trebuie să cerem din adâncul inimii : "Dumnezeul meu , ajută-mă să scap din
mâinile diavolului , pentru că am înteles acum că nu este joacă , după cum am crezut la început .
Întoarce-mă la adevărata viată cu Tine."

În schimbarea mea treptată m-au ajutat prietenii mei crestini, citirea Sfintei Scripturi, spovedania
deasă si Sfânta Împărtăsanie si, în general viata cu Tainele Bisericii. De aceea vă sfătuiesc să căutati
un preot duhovnic bun , care să vă arate cum să duceti o viată crestină normală.

Vă atrag atentia asupra faptului că în tot ceea ce am văzut mai înainte despre muzica rock , nu a fost
blasfemiată nici o altă persoană (din domeniul religios) cum ar fi Buda sau Mahomed sau un altul , ci
întotdeauna Hristos . Există o preocupare si o luptă continuă împotriva Lui . De ce oare îi îndeamnă
satana pe oameni să-l blasfemieze pe Hristos? Pentru că Hristos este Adevărul.

131
Satana nu vrea ca oamenii să se apropie si să găsească adevărul , ca nu cumva să se mântuiască.
De aceea îi amăgeste , fie cu muzica , fie cu patimile, fie făcându-i să creadă că au găsit adevărul
atunci când apartin altor credinte din afara ortodoxiei. Tot aici vreau să vă spun că, înainte de a veni
la Ortodoxie , am trecut si pe la alte secte : evanghelisti, penticostali , baptisti ; despre care pot spune
că sunt rătăciti, nu numai că răstălmăcesc Sfânta Scriptură , dar nu au nici o legătură istorică cu
aceasta. Toti suntem liberi să-i urmăm lui Hristos, sau să-L negăm , aceasta depinde doar de noi, iar
dacă noi folosim această libertate pentru a-L nega , nu El ne pedepseste, ci noi însine, pentru că
acest drum duce la vesnica pierzare.

Sper că v-ati folosit de cele pe care le-ati auzit. De asemenea vă rog să fiti atenti la felul de muzică
pe care îl ascultati si să nu mă întelegeti gresit, nu condamn toată muzica în general, există si muzică
bună, dar trebuie să stii s-o cauti în societatea de astăzi. Eu personal ascult acum mai mult muzică
clasică si psaltică (bizantină). Ca reper vă sfătuiesc să aveti grijă de două lucruri: Sunetul muzicii si
textul cântecelor pe care le ascultati .

Sfântul Ioan de Kronstadt a zis: "Să nu vă lăsati atrasi de sunetul plăcut al unui instrument sau a unei
voci, ci fiti atenti ce urmări au acestea asupra sufletului vostru. Dacă sunetele aduc liniste în suflet si
sentimente curate , dumnezeiesti, atunci vă puteti hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele
nasc dorinti trupesti , îndepărtati-le cu totul si să nu mai ascultati o asemenea muzică. ".

Adevărul este că cea mai sigură corabie pe valurile vietii este Biserica Ortodoxă , care este condusă
de Însusi Hristos si de apostolii Lui .

Vă multumesc că m-ati ascultat , vă doresc bună nevointă si raiul.

Filme pentru copii - FENOMENUL HARRY POTTER

Asemănări cu activitatea ocultă

Intreaga serie Harry Potter este plină de aluzii la ocultism. Gravitatea acestui fapt este de obicei banalizată de
fanii scriitoarei Rowling. Ei pretind că Rowling creează o lume imaginară", asa cum au creat la rândul lor
J.R.R., Tolkein si C.S. Lewis în cărtile lor, si, prin urmare, ei nu văd de ce s-ar face atâta vâlvă si că n-ar trebui
dată prea mare importantă prezentei vrăjitoarelor si altele asemănătoare. Din păcate, lumea autoarei este departe
de a fi imaginară; ea urmăreste îndeaproape activitatea ocultă contemporană.

Toată activitatea vrajitorească a lui Harry din cărtile lui Rowling are un corespondent în viata reală. Să începem
prin a ne uita la programul scolii Hogwarts. Este un program de 7 ani care seamănă foarte bine cu învătătura
oferită de Ordo Anno Mundi (OAM), o grupare ocultă din Londra care venerează serpii. Ca si scoala Hogwarts,
cei de la OAM oferă un program de instruire de 7 ani. Programa de la OAM include si un curs despre "vechile
rune". In volumul "Prizonier la Azkaban", H.P. este initiat în "studiul vechilor rune" (Rowling, "Harry Potter,
prizonier în Azkaban" - New York: Scholastic, 1999, pg.57). Gruparea OAM are si cursuri despre ghicire,
clarviziune si divinatie pentru studentii din primul an. In "Prizonier la Azkaban" lui H.P. i se spune în clasă
"vom învăta metodele de bază ale divinatiei anul acesta" (Rowling, "Harry Potter, prizonier în Azkaban" - New

132
York: Scholastic, 1999, pg.103). Cei de la OAM mai au si un curs despre "transformarea în animale si despre
vârcolaci". La scoala Hogwarts, lui H.P. i se spune de asemenea "transformarea este una dintre vrăjile cele mai
complexe si mai periculoase pe care le veti învăta" (Rowling, "Harry Pottersi Piatra filosofală" - Scholastic,
1997, pg.134). Si am putea continua usor si cu alte asemenea comparatii. Alte activităti oculte mentionate de
Rowling sunt: astrologia, vrăjile, necromantia, stiinta plantelor, licori magice, duhuri familiare (spiritism în care
sunt invocate rude), talismane, piromantie, numerologie, chiromantie si altele asemenea. Rowling nu creează
noi tipuri de vrăjitorie "imaginară", ci ne prezintă practici apărute în vechime si care continuă să fie folosite în
ocultismul contemporan. Ea însăsi recunoaste că a cercetat si a studiat practicile oculte ca să-si facă povestea
credibilă (Abanes, pg.23, citând-o pe Rowling într-un interviu radio din cadrul emisiunii "The Diane Rheim
Show", Wamu, National Public Radio, octombrie 20, 1999. Interviul poate fi găsit la
HTTP://www.wamu.org./dr/shows/drarc_991018.hthl#wednesday).

Admiratorii scriitoarei ar putea considera cuvintele magice si fără sens introduse de ea - "Alohohora!
Expelliarmus! Rictusempra! Finite Incantatem!" - ca fiind o dovadă de abordare fantezistă si excentrică a
vrăjitoriei, însă aceste câteva nostime introduceri în povestea sa sunt doar niste schimbări nesemnificative în
vrăjitoria actuală pe care o descrie. In multe alte epistole, ea descrie practicile vrăjitoresti fără să schimbe nimic.
Procedează la fel când scrie despre "mâna gloriei" care apare în "camera secretelor': "Ah, mâna gloriei! Pune-i o
lumânare si va da lumină doar celui care o poartă! Prietena cea mai bună a hotilor si a borfasilor" (Rowling,
"Harry Potter si camera secretelor" - New York: Scholastic, 1999, pg.51). 0 astfel de înfiorătoare "mâna a
gloriei" exista cu adevărat în traditia ocultă. E vorba de mâna unui criminal ce fusese spânzurat. Ea fusese
tăiată, golită de sânge, pusă la sare si conservată. Lumânări (făcute din grăsimea altui criminal si cu fitil făcut
din părul său) erau puse între degete înainte ca un tâlhar să intre în casa victimei. Se spune că mâna aceasta are
însusiri magice, de protectie si avertizare pentru hot (Abanes, pg.60-61).

Rowling mai descrie si practica ghicirii în globul de cristal cu aceeasi acuratete si foarte putină imaginatie.
Profesorul de divinatie de la Hogwarts le spune copiilor: "Ghicitul în globul de cristal este o artă extrem de
rafinată. Vom începe cu relaxarea mintii si a ochilor ca să ne limpezim ochiul interior si supraconstiinta"
(Rowling, "Harry Potter, prizonier în Azkaban" - pg.297). Aceasta este o descriere exactă a practicii
ghicitorilor. Ea este folosită pentru a intra în transă si pentru a lua astfel legătura cu lumea spirituală într-o
încercare de aflare a viitorului. Cea mai înfiorătoare practică ocultă descrisă se află în volumul IV, când Harry
este răpit printr-o vrajă si dus într-un cimitir unde este descris un ritual satanic în cele mai groaznice amănunte.
Cu toate că această descriere nu urmăreste poate cu exactitate ritualurile cunoscute, elementele clasice sunt
prezente: sacrificiul uman, automutilarea si alte elemente specifice satanismului, inclusiv un "atomey" (un
pumnal ascutit, cu două tăisuri, folosit la sacrificiu).

Pagini populate cu vrăjitori

De asemenea pot fi întâlnite în cărtile lui Rowling multe personaje binecunoscute în ocultism. De exemplu,
Nicholas Flanel si sotia sa Perenelle sunt mentionati. Acestia au fost niste ocultisti care au trăit în secolul XIII.
Nicholas Flanel a practicat alchimia si a devenit celebru ca si creator al "pietrei filosofale" (Cartea autoarei J.K.
Rowling a avut la început titlul "Harry Potter si piatra filosofală" atunci când a fost publicată în Anglia.Titlul a
fost modificat în "Harry Potter si piatra vrăjitorului" de Scholastic Books, Inc., care este editorul american al
cărtii). Piatra trebuia să transforme orice substantă în aur si să producă elixirul vietii care făcea pe oricine
nemuritor. Rowling e lipsită de imaginatie atunci când introduce personajele Nicholas Flanel si sotia sa în carte
împreună cu însăsi "piatra filosofală". In mod identic sunt mentionati Adalbert - un episcop de Canterbury din

133
secolul VIII, condamnat la moarte pentru vrăjitorie (prezentat, fireste, într-o perspectivă pozitivă de către
autoare); si Paracelsus, un alchimist elvetian.

Un personaj din cărtile doamnei Rowling care ar trebui să dea serios de gândit cititorilor crestini este
"Cassandra Vlabatsky". In mod persuasiv, Richard Abanes arată că acest personaj este numit astfel după
renumita Helena P. Blavatsky, al cărei nume este rearanjat pentru a masca mentionarea fătisă (Rowling foloseste
o anagramă identică atunci când unul din pseudonimele lui Voldemorteste introdus sub forma anagramei "Tom
Marvolo Riddle". Acest pseudonim este elucidat atunci când literele sunt rearanjate sub forma "Eu sunt Lord
Voldemort"). H.P. Blavatsky a trăit în secolul XIX si este fondatoarea Societătii Teosofice al cărei scop era "să
se opună materialismului stiintific si oricărei forme de teologie dogmatică, în special cea crestină pe care
conducătorii societătii o privesc ca fiind extrem de periculoasă" (Dintr-o brosură a Societătii Teozofice citată în
cartea "The Hidden Dangers of the Rainbow" - "Pericolele ascunse ale curcubeului"- de Constance Cumbey,
Shreveport, Lousisiana: Huntington House, 1983, pg. 45). Blavatsky s-a autocaracterizat si a fost descrisă de
discipoli si colaboratori ca fiind posedată de către "cineva" (M.K. Neff, "Memoriile personale ale Helenei P.
Blavatsky", pg. 244), si mai mult decât atât, a scris în termeni foarte clari că "Satan, sarpele din Geneză, este
adevăratul creator si binefăcător, Tatăl lumii spirituale" (Helena P. Blavatsky, "Doctrina secretă - Los Angeles:
Compania Teozofică, 1925, vol.3, pg. 386).

De asemenea, Rowling introduce multe personaje păgâne si mitologice foarte cunoscute, folosindu-le numele
pentru personajele sale, cum ar fi: Minerva (zeită romană), Argus (uriasul cu 1000 de ochi din mitologia
greacă), Circe (vrăjitoarea din Odiseea) si Cliodna (zeita druidă/certică încă venerată de către neopăgânii
moderni) - Abanes, pg.30-32.

Rowling nu creează o a "doua lume" cum ar fi cea creată de Tolkein în centrul pământului, ci mai degrabă "o
lume paralelă", una care urmăreste îndeaproape activitatea ocultă contemporană. De fapt, după cum afirmă R.
Abanes: "Intelegerea deplină a doamnei Rowling în ce priveste mecanismul ocult este atât de evidentă în cărtile
sale încât în timpul unei emisiuni de radio în direct, o persoană care se declară a fi "vrăjitor" (un practicant al
magiei) (Abanes foloseste intentionat cuvântul "Magick" - magie pentru a evidentia asemănarea dintre magia
folosită de Harry Potter si cea practicată de Aleister Crowley, întemeietorul satanismului - nota noastră), o
întreabă entuziasmat pe autoare dacă a fost ea însăsi membră a Asociatiei Vrăjitorilor (Wicca). Când Rowling a
răspuns negativ, interlocutorul a fost socat si a replicat: "Ei bine, v-ati făcut temele destul de bine". Acest
interlocutor a continuat să-si exprime admiratia pentru seria Harry Potter, nu numai pentru că prezintă atât de
multe practici oculte, ci si pentru faptul că prezentarea magiei într-o lumină favorabilă a ajutat-o pe fiica sa să se
obisnuiască cu propriile sale practici de vrăjitor si magician" (Abanes, pg. 24, citând-o pe Rowling în "The
Diane Rhein Swow", op. cit.).

Atragerea tineretului la practicarea magiei

Aici se află pericolul. Cărtile sale reflectă atât de bine activitatea ocultă contemporană încât ele devin un mijloc
firesc de introducere a tinerilor în adevărata magie. Federatia Păgână din Anglia a desemnat un tânăr membru
(în septembrie 2001) să răspundă numărului crescând de întrebări venite de la tineri. Reprezentantul media, Any
Norfolk atribuie interesul crescând al tineretului pentru vrăjitorie cărtilor "Harry Potter si piatra filosofală",
celorlalte cărti din seria Potter si spectacolelor TV cum ar fi: "Sabrina, vrăjitoarea adolescentă", "Buffy,

134
vampirul ucigas". In continuare a declarat că, după ce apare fiecare articol despre vrăjitorie sau păgânism,
"avem un număr ridicat de telefoane, primite majoritatea de la tinere fete" (Fanii lui Potter se îndreaptă spre
vrăjitorie", "This is London" - Associated Newspapers Ltd., August 4, 2000; vezi:
http://www.thisislondon.co.uk/dynamic/news/story.html?in_reviewl id+306029 ).

De ce este oare atât de greu oamenilor să creadă că seria H.P. ar putea să-i introducă usor într-o practică ocultă
contemporană? Nu e deloc surprinzător faptul că si Rowling si fanii neagă orice intentie de a initia oamenii, în
special copii, în vrăjitorie. Oricum, e de notat reactia ei fată de coperta editiei "H.P. si piatra vrăjitorului"
publicată la Editura Scholastic. In timpul unui interviu din aprilie 1999 despre ilustratiile diverselor editii ale
cărtilor sale, Rowling a comentat entuziasmată: "Coperta editiei Scholastic ilustrează cel mai bine modul în care
mi-am imaginat cum ar trebui să apară cartea. Seamănă cu o carte de vrăji datorită culorilor si a stilului
ilustrational".

Monahul INOCHENTIE

Traducere: Georgiana TARĂLUNGĂ


Simona ISTRATE

135