Sunteți pe pagina 1din 9

Admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie

1. Admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie. Spre deosebire de


reglementarea anterioară, care impunea faza admisibilităţii în principiu numai în
privinţa celor două forme ale intervenţiei voluntare, noul Cod de procedură civilă
extinde această etapă prealabilă obligatorie şi în privinţa formelor de intervenţie
forţată reprezentate de chemarea în judecată a altei persoane, chemarea în garanţie
şi arătarea titularului dreptului.

Astfel, art. 74 alin. (2) NCPC face trimitere, pentru ipoteza cererii de chemare în
garanţie, la dispoziţiile art. 64 vizând admisibilitatea în principiu a cererii de
intervenţie voluntară.

Admisibilitatea în principiu a acestei cereri se va discuta numai dupâ comunicarea


cererii de chemare în garanţie terţului şi părţilor adverse, pentru asigurarea
principiului contradictorialităţii, precum şi a dreptului la apărare.

De altfel, dată fiind natura sa juridică de veritabilă cerere de chemare în judecată,


dar avându-se în vedere şi caracterul său incidental, potrivit prevederilor art. 74
alin. (1) NCPC, instanţa va comunica celui chemat în garanţie cererea şi copii de
pe înscrisurile ce o însoţesc, precum şi copii de pe cererea de chemare în judecată,
întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar. în ipoteza în care cererea de chemare
în garanţie este depusă chiar în şedinţă, se va dispune amânarea cauzei în vederea
citării chematului în garanţie şi a celorlalte părţi adverse care nu sunt prezente la
termen şi a efectuării comunicărilor prevăzute de lege.

Cererea de chemare în garanţie se pune de către instanţă în discuţia contradictorie a


părţilor la momentul dezbaterii admisibilităţii în principiu, primul căruia i se va da
cuvântul fiind persoana care a formulat cererea, urmând apoi partea adversă şi, în
final, cel chemat în garanţie. Ordinea acordării cuvântului este distinctă faţă de cea
din cadrul admisibilităţii în principiu a cererilor de intervenţie voluntară, întrucât
trebuie avută în vedere poziţia procesuală diferită a terţilor în cadrul cererii de
intervenţie faţă de cea în ansamblul procesului.

în măsura în care este necesară administrarea unor probe suplimentare pentru


această dezbatere, instanţa are posibilitatea prorogării discutării admisibilităţii în
principiu a cererii de chemare în garanţie după administrarea dovezilor respective.

Comentariile aferente cererilor de intervenţie voluntară privitor la încheierea de


admitere în principiu, la ordinea soluţionării aspectelor vizând tardivitatea,
inadmisibi-litatea, timbrarea sau nulitatea în raport de admisibilitatea în principiu,
la regimul aplicabil în privinţa căilor de atac susceptibile de a fi exercitate
împotriva încheierii şi la suspendarea de drept a judecării cererii principale în
ipoteza promovării unei căi de atac împotriva încheierii de respingere a cererii sunt
valabile în mod corespunzător şi în privinţa cererii de intervenţie forţată ce face
obiectul prezentei analize.

La momentul pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în


garanţie, instanţa trebuie să aibă în vedere împrejurarea ca între cererea de chemare
în judecată iniţială şi cererea de chemare în garanţie să existe o legătură de
subordonare şi de dependenţă, soluţia dată cererii principale putând să determine şi
soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie, aspect ce trebuie să
se regăsească în motivarea încheierii, în funcţie de soluţia pronunţată. Prin urmare,
instanţa va verifica, făcând o analiză ipotetică, dacăi, în ipoteza în care partea care
a formulat cererea de chemare în garanţie va cădea în pretenţii [va pierde dreptul
solicitat prin cererea principală sau prin cererea de intervenţie voluntară principală
(dacă este reclamant sau intervenient principal) ori se va stabili în sarcina sa o
obligaţie prin hotărârea judecătorească (dacă este pârât)], aceasta este în drept să
obţină despăgubiri de la chematul în garanţie, ca o consecinţă directă a căderii sale
în pretenţii.

Cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă dacă este formulată în cadrul


litigiilor care nu presupun o prejudecare a fondului cererii principale, condiţie
esenţială pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie. Spre exemplu, cererea
de chemare în garanţie nu este admisibilă în materia ordonanţei preşedinţiale.

Admiterea în principiu a cererii de chemare în garanţie produce următoarele efecte:

a) chematul în garanţie devine parte în proces. Există însă şi posibilitatea ca


această calitate să nu fie rezultatul admiterii în principiu a cererii de chemare în
garanţie, în ipoteza în care aceasta a fost îndreptată împotriva unei persoane care
avea deja calitatea de parte litigantă (spre exemplu, dacă cererea principală este
formulată în contradictoriu atât cu comitentul, cât şi cu prepusul său, în calitate de
pârâţi, comitentul poate formula o cerere de chemare în garanţie împotriva
prepusului, care figurează deja în calitate de pârât);

b) operează prorogarea legală de competenţă, prin raportare la art. 123 alin. (1)
NCPC, potrivit căruia cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se
judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de
competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia
cererilor prevăzute la art. 120 (cereri privitoare la insolvenţă sau la concordatul
preventiv).
Spre exemplu, competenţa de primă instanţă a judecătoriei atrasă de cererea
principală, având ca obiect revendicarea unui bun în valoare de 150.000 lei, se va
extinde şi asupra cererii de chemare în garanţie vizând pretenţii în cuantum de
300.000 lei, chiar dacă în ipoteza introducerii sale pe cale principală aceasta din
urmă ar fi determinat competenţa de soluţionare în primă instanţă a tribunalului;

c) operează punerea în întârziere a chematului în garanţie faţă de partea care a


formulat cererea;

d) are loc întreruperea prescripţiei extinctive.

2. Poziţia în proces a chematului în garanţie. Prin încheierea de admitere în


principiu a acestei forme de intervenţie forţată terţul dobândeşte calitatea de parte
în proces (cu excepţia situaţiei în care cel chemat în garanţie avea deja calitatea de
parte litigantă, anterior formulării cererii de intervenţie forţată în discuţie),
figurând cu denumirea de chemat în garanţie. Dacă cererea de chemare în garanţie
este îndreptată împotriva unei părţi din proces, după admiterea în principiu a cererii
de intervenţie, aceasta va figura cu denumirea compusă, şi anume, după caz, de
pârât-chemat în garanţie, intervenient principal-chemat în garanţie, reclamant-
chemat în garanţie etc.

Ca urmare a admiterii în principiu a cererii de chemare în garanţie, instanţa este


obligată să se pronunţe asupra sa prin dispozitivul hotărârii finale. Astfel, în
ipoteza în care instanţa omite să se pronunţe asupra cererii de chemare în garanţie
prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, partea are deschisă calea completării
hotărârilor, reglementată de art. 444 cu referire la art. 445 NCPC.

Dobândind calitatea de parte, chematul în garanţie exercită drepturile şi îşi asumă


obligaţiile legale ale unei părţi în proces (dreptul de a solicita amânarea cauzei în
vederea pregătirii apărării sau amânarea pronunţării pentru formularea şi depunerea
de concluzii scrise, dreptul de a propune probe şi de a le administra, dreptul de a
formula cereri în cadrul procesului vizând recuzarea, strămutarea, suspendarea
judecării cauzei, dreptul de invoca excepţii procesuale, dreptul de a exercita acte
procesuale de dispoziţie, dreptul de a fi citat etc.).

Chematul în garanţie nu are o poziţie subordonata în litigiu faţă de părţile iniţiale,


ci independenta, legea nelimitându-i în vreo manieră drepturile în raport de cele
avute de restul părţilor.

Considerăm însă că cel chemat în garanţie nu va putea renunţa la judecarea cererii


de intervenţie, întrucât nu a fost formulată de către acesta, singura în drept să
efectueze actul de dispoziţie menţionat fiind partea care a promovat cererea.
Chematul în garanţie are însă dreptul de a încheia o tranzacţie judiciara împreună
cu părţile iniţiale.

în ceea ce priveşte actele susceptibile de a fi formulate de chematul în garanţie, în


conformitate cu art. 74 alin. (3) NCPC, în termenul stabilit potrivit art. 65 alin. (3)
NCPC, cel chemat în garanţie trebuie sâ depunâ întâmpinare şi poate să formuleze
cererea prevăzută la art. 72 alin. (2) NCPC - chemare în garanţie a unei alte
persoane.

Apreciem că instanţa are obligaţia acordării unui termen pentru formularea şi


depunerea întâmpinării, după admiterea în principiu a cererii de chemare în
garanţie, cu excepţia cazului în care chematul în garanţie prezent declară în mod
expres că nu solicită amânarea cauzei în acest scop sau a ipotezei în care acesta a
formulat deja întâmpinare în cauză, având în vedere că cererea de chemare în
garanţie i-a fost comunicată înainte de discutarea admisibilităţii sale în principiu,
conferindu-i astfel posibilitatea întocmirii acestui act de procedură.

Prin intermediul întâmpinării, chematul în garanţie, dată fiind poziţia sa


independentă în proces, are posibilitatea de a formula apărări atât împotriva cererii
principale, cât şi împotriva cererii de chemare în garanţie.

Chematul în garanţie poate formula, la rândul său, o altâ cerere de chemare în


garanţie, numărul lor nefiind limitat (orice limitare de drepturi necesitând
prevedere expresă, ceea ce nu există în acest caz), iar termenul de formulare este
cel prevăzut de dispoziţiile art. 73 NCPC.

Apreciem că cel chemat în garanţie poate formula cerere reconvenţională împotriva


celui care a promovat cererea de chemare în garanţie. în ceea ce priveşte termenul
de formulare a cererii reconvenţionale, acesta va coincide cu termenul acordat
pentru depunerea întâmpinării.

Cel chemat în garanţie ar putea formula cerere de intervenţie principală, în măsura


în care pretenţiile sale sunt îndreptate împotriva părţii care nu a promovat cererea
de chemare în garanţie, întrucât chematul în garanţie poate face cerere
reconvenţională împotriva părţii care a formulat cererea de intervenţie forţată în
discuţie.

Dat fiind faptul că art. 74 alin. (2) NCPC face trimitere la art. 65 alin. (1) şi (2)
NCPC, care se va aplica în mod corespunzător, rezultă că cel chemat în garanţie va
prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei, dar va
putea solicita administrarea de probe prin întâmpinare sau cel mai târziu până la
primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie. Actele de
procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el.

Spre deosebire de ipoteza intervenţiilor voluntare, când terţului nu i se comunicau


actele de procedură existente în dosar, pentru ipoteza chematului în garanţie,
tocmai datorită faptului că acesta nu intervine în proces din propria sa iniţiativă,
existând şi posibilitatea să nu aibă cunoştinţă de litigiu, art. 74 alin. (1) NCPC
instituie obligaţia comunicării către acesta a unor fotocopii de pe cererea de
chemare în judecată, de pe întâmpinare, precum şi pe restul înscrisurilor depuse la
dosar.

Preluarea procedurii în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei are


semnificaţia faptului că cel chemat în garanţie nu poate solicita repunerea în
discuţie şi în contradictoriu cu el a unor aspecte litigioase tranşate anterior
(excepţii, precum şi alte incidente procedurale), nu poate invoca nulităţi ale unor
acte de procedură acoperite între timp, nu poate solicita readministrarea
probatoriului şi în prezenţa sa (reaudierea unui martor, refacerea unei expertize,
readministrarea probei cu interogatoriu etc.). Chematul în garanţie are însă dreptul
să solicite încuviinţarea de probe, ceea ce ar putea conduce chiar şi la
readministrarea unor dovezi anterioare, teza probatorie fiind însă limitată la
dovedirea aspectelor noi învederate de intervenient.

Apreciem că celui chemat în garanţie i se poate administra proba cu interogatoriu,


având calitatea de parte în litigiu, însă nu poate fi audiat ca martor, calitate ce
presupune condiţia de persoană străină de proces.

3. Modul de soluţionare a cererii de chemare în garanţie. Ca regulă, soluţionarea


cererii de chemare în garanţie se face odatâ cu cererea principală. Prin excepţie,
dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanţie,
instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. în acest din urmă
caz, judecarea cererii de chemare în garanţie va fi suspendată până la soluţionarea
cererii principale.

Măsura disjungerii cererii de chemare în garanţie va fi pusă în discuţia


contradictorie a pârţilor. La pronunţarea acestei soluţii, instanţa va aprecia în
concret, în funcţie de momentul procesual în care se găseşte fiecare cerere sau de
probatoriul necesar a fi administrat în continuare, dacă judecata cererii de
intervenţie implică o amânare a soluţionării cererii principale. Depunerea tardivă a
cererii de chemare în garanţie atrage respingerea sa, iar nu soluţia disjungerii,
pentru considerentele expuse la comentariul aferent termenului în care poate fi
depusă o atare cerere. Comentariul aferent cererii de intervenţie voluntară
principală vizând măsura disjungerii este valabil şi în privinţa prezentei cereri.
Prin art. 74 alin. (4) teza finală NCPC se instituie o suspendare de drept a judecării
cauzei, încadrată în textul art. 412 alin. (1) pct. 8 NCPC, instanţa având
posibilitatea numai de a constata incidenţa acesteia, iar nu de a aprecia în privinţa
oportunităţii luării măsurii. Această prevedere are caracter de noutate legislativă, în
reglementarea anterioară suspendarea judecăţii cererii de chemare în garanţie fiind
lăsată la latitudinea instanţei, care putea lua măsura în temeiul dispoziţiilor art. 244
alin. (1) CPC 1865.

Asupra suspendării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi


atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară, prin raportare la
dispoziţiile art. 414 alin. (1) NCPC. Recursul poate fi declarat cât timp durează
suspendarea cursului judecării procesului, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol.

Suspendarea judecării cererii principale atrage şi suspendarea cererii de chemare în


garanţie, acest incident procedural operând în bloc.

Perimarea cererii principale atrage şi perimarea cererii de chemare în garanţie,


concluzia decurgând din prevederile art. 419 NCPC, perimarea producându-se
asupra tuturor părţilor din litigiu, indiferent de poziţia acestora procesuală, ca o
consecinţă a caracterului unitar al procesului.

Soluţia cererii principale determină modul de rezolvare a cererii de chemare în


garanţie. Astfel, sub acest aspect, se impun următoarele precizări:

a) dacă cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către reclamant,


admiterea cererii principale va atrage respingerea cererii de chemare în garanţie
ca rămasă fără obiect. Soluţia este justificată de faptul că reclamantul nu a
pierdut dreptul pe care l-a dedus spre soluţionare instanţei, nesubzistând în
sarcina chematului în garanţie obligaţia de a garanta sau de a despăgubi.

în această ipoteză, dacă pârâtul formulează apel împotriva sentinţei primei instanţe,
criticând soluţia de admitere a cererii principale, reclamantul devenit intimat poate
declara un apel provocat împotriva chematului în garanţie, potrivit art. 473 NCPC,
ca în eventualitatea admiterii apelului declarat de pârât şi a schimbării soluţiei
primei instanţei în sensul respingerii cererii principale, cererea de chemare în
garanţie formulată de reclamant în faţa primei instanţe să fie admisa.

Dacă intimatul-reclamant nu declară apel provocat, chematul în garanţie, nefiind


parte în etapa apelului, va putea formula cerere de intervenţie accesorie în sprijinul
inti-matului-reclamat;
b) dacă cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către reclamant,
respingerea cererii principale va atrage admiterea cererii de chemare în
garanţie. Soluţia este justificată de faptul că reclamantul a pierdut dreptul pe care
l-a dedus spre soluţionare instanţei, caz în care în sarcina chematului în garanţie s-a
activat obligaţia de a garanta sau de a despăgubi. Este de menţionat însă faptul că
admiterea cererii de chemare în garanţie nu este o consecinţă necondiţionată a
respingerii cererii principale, astfel încât instanţa va proceda la analizarea distinctă
a temeiniciei cererii incidentale. în ipoteza în care aceasta nu este întemeiată,
simpla soluţie de respingere a cererii principale nu determină şi admiterea cererii
de chemare în garanţie. Spre exemplu, dacă cererea de chemare în garanţie a fost
formulată de reclamantul-cumpărător şi are ca obiect restituirea preţului vânzării
unui bun de către chematul în garanţie-vânzător, soluţia de respingere a cererii
principale vizând revendicarea bunului de la un terţ posesor nu determină în mod
automat şi admiterea cererii incidentale, dacă nu s-a făcut dovada faptului că preţul
bunului a fost efectiv plătit de reclamant chematului în garanţie.

în ipoteza respingerii cererii principale şi a admiterii cererii de chemare în garanţie,


reclamantul poate declara apel împotriva soluţiei primei instanţe date cererii
principale, în situaţia respingerii atât a cererii principale, cât şi a celei de
chemare în garanţie, reclamantul poate critica prin apelul său soluţiile date
ambelor cereri. De asemenea, chematul în garanţie poate declara apel, criticând
atât soluţia dată cererii principale, cât şi soluţia dată cererii de chemare în garanţie,
în ipoteza în care aceasta din urmă a fost admisă.

în măsura în care chematul în garanţie nu formulează cale de atac şi este admis


apelul promovat de reclamant, fiind schimbată soluţia primei instanţe în sensul
admiterii cererii principale, apreciem că instanţa va schimba şi soluţia dată cererii
de chemare în garanţie, respingând-o ca rămasă fără obiect, întrucât soluţionarea
acestora este interdependentă.

în aceeaşi ordine de idei, în măsura în care reclamantul nu formulează cale de atac,


aceasta fiind declarată numai de către chematul în garanţie de către reclamant, care
va critica soluţia dată cererii principale, apreciem că admiterea acestui apel va
determina admiterea cererii principale, chiar dacă reclamantul nu a formulat apel;

c) dacă cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către pârât,


admiterea cererii principale va atrage admiterea cererii de chemare în garanţie.
Soluţia este justificată de faptul că prin hotărârea judecătorească s-a fixat o
obligaţie în sarcina pârâtului, caz în care pentru chematul în garanţie s-a activat
obligaţia de a garanta sau de a despăgubi. Potrivit celor menţionate la punctul
anterior, admiterea cererii de chemare în garanţie nu este o consecinţă
necondiţionată a admiterii cererii principale.
Pârâtul poate declara apel împotriva soluţiei primei instanţe, criticând soluţia de
admitere a cererii principale, în timp ce chematul în garanţie poate declara apel,
criticând atât soluţia dată cererii principale, cât şi soluţia dată cererii de chemare în
garanţie, în măsura în care aceasta a fost admisă.

în cazul în care chematul în garanţie nu formulează cale de atac şi este admis


apelul promovat de pârât, fiind schimbată soluţia primei instanţe în sensul
respingerii cererii principale, apreciem că instanţa va schimba şi soluţia dată
cererii de chemare în garanţie, respingând-o ca rămasă fără obiect, întrucât
soluţionarea acestora este interdependentă.

în aceeaşi ordine de idei, în măsura în care pârâtul nu formulează cale de atac,


aceasta fiind declarată numai de către chematul în garanţie de către pârât, care va
critica soluţia dată cererii principale, apreciem că admiterea acestui apel va
determina respingerea cererii principale, chiar dacă pârâtul nu a formulat apel;

d) dacă cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către pârât, respingerea


cererii principale va atrage respingerea cererii de chemare în garanţie ca râmasă
fără obiect. Soluţia este justificată de faptul că prin hotărârea judecătorească nu s-a
fixat vreo obligaţie în sarcina pârâtului, nesubzistând în sarcina chematului în
garanţie obligaţia de a garanta sau de a despăgubi.

în această ipoteză, dacă reclamantul formulează apel împotriva sentinţei primei


instanţe, criticând soluţia de respingere a cererii principale, pârâtul devenit intimat
poate declara un apel provocat împotriva chematului în garanţie, potrivit art. 473
NCPC, ca în eventualitatea admiterii apelului declarat de reclamant şi a schimbării
soluţiei primei instanţei în sensul admiterii cererii principale, cererea de chemare în
garanţie formulată de pârât în faţa primei instanţe să fie admisă.

Dacă intimatul-pârât nu declară apel provocat, chematul în garanţie nefiind parte în


etapa apelului va putea formula cerere de intervenţie accesorie în sprijinul
intimatului-parat.

în ceea ce priveşte recursul, noul Cod de procedură civilă a reglementat


posibilitatea formulării unui recurs incident şi provocat, în condiţiile art. 472 şi art.
473 NCPC, care se aplică în mod corespunzător, însă cu respectarea motivelor de
casare prevăzute de art. 488 NCPC.

Având în vedere că între reclamant şi chemat în garanţie nu există, din punctul de


vedere al dreptului substanţial, raporturi juridice ce ar putea fi tranşate în litigiul
dedus judecăţii, instanţa se va pronunţa în două etape asupra cauzei.
Astfel, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra cererii principale, iar apoi asupra
cererii de chemare în garanţie, prin două dispoziţii distincte. Spre exemplu, o astfel
de minuta poate avea următorul conţinut: „Admite cererea principală. Admite
cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. Obligă pârâtul sâ lase
reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul litigios. Obligă
chematul în garanţie la plata către pârât a sumei de 50.000 lei, cu titlu de
despăgubiri, reprezentând preţul imobilului şi cheltuielile vânzârii acestuia".

Dacă reclamantul renunţă la judecarea cererii principale, cererea de chemare în


garanţie formulată de către reclamant sau de către pârât ar trebui respinsă ca
rămasă fără obiect, din moment ce instanţa nu a statuat asupra existenţei dreptului
dedus judecăţii, respectiv nu a impus vreo obligaţie în sarcina pârâtului.

în ceea ce priveşte obligaţia suportării cheltuielilor de judecată, într-o opinie, în


ipoteza în care acţiunea principală promovată de reclamant a fost respinsă ca
neîntemeiată,

cheltuielile de judecată suportate de chematul în garanţie de către pârât vor fi


suportate tot de câtre reclamant, iar nu de către pârât, chiar dacă cererea de
chemare în garanţie a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât culpa procesuala
îi incumbă reclamantului, care prin declanşarea procedurii judiciare împotriva
pârâtului, l-a determinat pe acesta din urmă să formuleze, pentru apărarea
drepturilor sale, cerere de chemare în garanţie.

într-o altă opinie, în ipoteza menţionată anterior, cheltuielile de judecată avansate


de către chematul în garanţie ar trebui suportate, într-o primă operaţie, de către
pârât, iar ulterior, într-o a doua operaţie, pârâtul ar urma să le recupereze de la
reclamant, soluţia având la bază argumentul potrivit căruia între reclamant şi
chematul în garanţie nu se stabilesc raporturi juridice directe, iar soluţia asupra
capătului de cerere accesoriu vizând cheltuielile de judecată ar trebui să urmeze
soluţia asupra cererilor principale şi incidentale, precum şi modul de stabilire a
acestora în două etape.

înclinăm spre acceptarea primei soluţii, pentru considerentul că prin participarea în


proces a terţului-chemat în garanţie în calitate de parte, acesta stabileşte raporturi
procesuale cu toate celelalte părţi litigante, motiv pentru care culpa procesuală se
determină în mod unitar, în funcţie de atitudinea tuturor acestor părţi.