Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Închis de regimul comunist din România din cauza activitătii sale crestine ilegale si
supus unor torturi primitive, Wurmbrand si-a păstrat credinta si si-a întărit-o.
Vreme de paisprezece ani el a împărtăsit această credintă cu tovarăsii săi de
suferintă. În celula patru – Celula Mortii - i-a ajutat pe unii colegi muribunzi, desi
plămânii săi erau mâncati de tuberculoză si trupul sfâsiat de comege si lovituri.
Îngrijorat de soarta sotiei si a fiului său, încă făcea glume si povestea întâmplări
pentru a-i face să râdă pe detinutii cuprinsi de disperare. Ispitit cu promisiuni de
eliberare, a refuzat să devină colaborator al Securitătii. Marea minune a fost faptul
că a supravietuit.
Cu ochii mei
de Richard Wurmbrand
http://www.freerepublic.com/forum/a3b819bbe06c1.htm
Unul dintre cei mai cunoscut eroi de acest fel a fost pastorul
luteran Richard Wurmbrand, care a pornit în ascuns o misiune
crestină în România în 1945. Din următorii douăzeci de ani,
paisprezece i-a petrecut în închisori. Reusind să plece din tară
în 1965, el a înfiintat o misiune pentru trimiterea de Biblii si
ajutoare practice către familiile martirilor români.
Sunt crestin si provin dintr-o tară ortodoxă - România. Am petrecut paisprezece ani
în închisoare pentru credinta mea, iar acum misiunea mea este aceea de a-i ajuta
pe crestinii prigoniti din tările comuniste. As vrea să vă vorbesc despre câtiva
crestini ortodocsi pe care am avut onoarea să-i cunosc în acei ani în închisoare.
Exemplele lor si faptele lor au fost pentru mine un permanent izvor de încurajare în
acei ani.
Bucură-te întotdeauna
Primul a fost un preot arestat si închis la vârsta de saptezeci de ani. Numele lui era
Surioanu. Când a fost adus în celulă, cu barba lui alb si cu capul plesuv, unii dintre
ofiterii de la usă au început să râdă de el. Unul dintre ei a întrebat: "La ce l-au mai
adus aici pe popa ăsta?" Celălalt a răspuns cu un rânjet: "Probabil să-i spovedească
p'ăilalti". Acestea au fost cuvintele lor.
Acest preot avusese un fiu care murise într-o închisoare sovietică. Fiica lui era
condamnată la douăzeci de ani de puscărie. Doi dintre ginerii lui erau cu el în
închisoare - unul chiar cu el în celulă. Nepotii lui mureau de foame, fiind nevoiti să
mănânce din gunoaie. Întreaga lui familie era distrusă. Îsi pierduse si biserica. Dar
omul acesta avea o fată asa de luminoasă - pe buzele sale era mereu un zâmbet.
Nu saluta niciodată pe nimeni cu "Bună dimineata" sau "Noapte bună", ci cu
cuvintele "Bucură-te întotdeauna".
Într-o noi l-am întrebat: "Părinte, cum poti să spui 'bucură-te întotdeauna' - tu care
ai trecut prin asemenea grozăvii?"
Ne-a spus: "Să te bucuri e foarte usor. Dacă împlinim măcar un cuvânt din
Scriptură, unde spune 'Bucurati-vă cu cei ce se bucură.' Acum, dacă unul se bucură
împreună cu cei ce se bucură, atunci el are o multime de motive să fie plin de
bucurie. Eu sad în închisoare si mă bucur că multi altii sunt liberi. Eu nu merg la
biserică, dar mă bucur cu cei care sunt în biserică. Nu pot să mă împărtăsesc, dar
mă bucur cu cei care pot face aceasta. Nu pot citi Scriptura sau alte cărti sfinte, dar
mă bucur cu cei care pot citi. Nu văd flori [n-am văzut niciodată un pom sau o
floare în acei ani. Ne aflam sub pământ, într-o închisoare subterană. N-am văzut
niciodată soarele, luna, stelele - uneori chiar uitam că există acestea. Nu vedeam
niciodată o culoare, ci numai zidurile cenusii si hainele noastre cenusii. Dar stiam că
această lume există, o lume cu fluturi multicolori si curcubee], dar mă pot bucura cu
cei ce văd curcubee si cu cei ce văd fluturi multicolori."
În închisoare era un miros urât. Dar preotul spunea: "Altii au în jurul lor parfumul
florilor, iar fetele se dau cu parfum. Altii merg la picnic si se bucură cu familiile si
copiii lor. Eu nu-mi pot vedea copiii, dar altii au copii. Iar cel ce se bucură cu cei ce
se bucură se poate bucura întotdeauna. Pot mereu să fiu vesel." Asa se făcea că
avea o expresie minunată pe chip.
Zâmbetul cerurilor
"Păi, nu vă pot spune cum Îl văd. Îl văd. Sunt mai multe feluri de a vedea. În vise,
de pildă, vezi multe lucruri. Pentru mine e de-ajuns să închid ochii. Acum îl văd pe
băiatul meu în fata mea, acum o văd pe nora mea, acum îmi văd nepotelul. Oricine
poate vedea. Si mai este o vedere. Îl văd pe Iisus."
"Si cum arată? Cum se uită la tine? Arată linistit, mânios, plictisit, deranjat sau
bucuros că te vede? Zâmbeste vreodată?"
"Domnilor, veniti să auziti ce ne spune omul acesta. Face haz de noi. Spune că îi
zâmbeste Iisus. Arată-mi, cum îti zâmbeste?"
Acesta a fost unul dintre cele mai deosebite momente din viata mea. Tăranul deveni
foarte, foarte serios. Chipul lui începu să strălucească. Astăzi în Biserică sunt teologi
care nu cred toată Scriptura. O cred numai pe jumătate sau pe sfert. Uneori nu cred
minunile. Eu o cred pe toată pentru că am văzut minuni. Am văzut schimbări la fată
- nu ca a lui Iisus - dar am văzut ceva deosebit. Am văzut fete strălucind.
Pe chipul tăranului a apăut un zâmbet. Îmi doresc să fi fost pictor ca să pictez acel
zâmbet. Era o umbră de tristete în el, din cauza sufletului pierdut al învătatului. Dar
era si multă nădejde în acel zâmbet. Era si atât de multă iubire si întelegere, dar si
o încredintare că acel suflet va fi salvat. Întreaga frumusete a cerului era pe chipul
său. Chipul său era murdar, dar pe el strălucea zâmbetul minunat al cerurilor.
Profesorul si-a plecat capul si a spus: "Domnule, ai dreptate. L-ai văzut pe Iisus. Si
ti-a zâmbit."
Ortodoxie pură
De obicei oamenii îi povesteau cât de răi erau comunistii. "M-au bătut si m-au
chinuit si mi-au făcut cutare lucru."
Îi asculta cu atentie; apoi le spunea: "Ai spus atâtea despre comunisti; acum
spune-mi despre tine. Când te-ai spovedit ultima oară?"
Toti i se spovedeau. Si eu m-am spovedit lui si îmi amintesc că, cu cât îi spuneam
mai multe păcate, cu atât mai frumos si mai iubitor îi devenea chipul. La început m-
am temut că, auzind câte făcusem, mă va goni. Dar cu cât i-am spus mai multe
lucruri din cele ce făcusem, cu atât se trăgea mai aproape de mine. La sfârsit mi-a
spus: "Fiule, ai făcut într-adevăr multe păcate, dar îti spun un lucru. În ciuda
tuturor, Dumnezeu te iubeste si te iartă. Să stii că a dat pe Fiul Lui să moară pentru
tine, iar tu încearcă să faci azi putin, mâine nitel mai mult, încât să devii bine-plăcut
lui Dumnezeu."
Momentele petrecute cu acest preot au fost printre cele mai frumoase întâlniri din
viata mea. El nu mai trăieste. A fost un exemplu a ce înseamnă Ortodoxia. Există
asemenea Ortodoxie. Nu este greu să devii ortodox, dacă esti luteran, baptist sau
orice altceva, atunci când doresti această Ortodoxie. Credinta lui era Ortodoxie
adevărată, Ortodoxie pură. Să ne ajute Dumnezeu să fim cu torii adevărati
ortodocsi, după exemplul sfintilor pictati pe icoane si după exemplul sfintilor dintre
noi.
O bună mărturie
Era un lot numai pentru preoti, episcopi, pastori, rabini si laici - toti închisi pentru
credinta lor. Într-o zi a venit un ofiter politic să inspecteze lotul. Toti stăteau drepti.
Ofiterul l-a chemat în fată pe un tânăr (numele lui era Coceangă) si l-a întrebat:
"Ce-ai fost în civilie?"
Acesta a răspuns: "Domnule, ce am fost în civilie voi fi mereu. Sunt preot al lui
Dumnezeu."
"Căpitane", a continuat el, "mi-e milă de tine. Noi avem adevărul, voi aveti cravase.
Noi avem dragoste, voi aveti gratii la celule. Violenta si ura sunt un prea slab
argument împotriva adevărului si dragostei. Dacă îi spânzurati pe toti profesorii de
matematică si pe toti matematicienii din lume, cât ar face patru si cu patru? Tot opt
ar face. Iar opt cu opt tot saisprezece.
Nu poti schimba adevărul spânzurându-i pe cei ce spun adevărul. Dacă toti crestinii
ar fi spânzurati, tot ar exista un Dumnezeu care este iubire. Si El este si Mântuitor;
numele Lui este Iisus Hristos si mărturisindu-se Lui, un om se poate mântui. Si
există si un Duh Sfânt, si o ceată de îngeri împrejurul pământului. Si există un rai
minunat - iar voi nu puteti schimba adevărul."
As vrea să pot reda tonul cu care a spus aceste cuvinte. Noi, ceilalti, am rămas de
rusine pentru că si noi credeam în Hristos, nădăjduiam în Hristos, dar acest om îl
iubea pe Hristos asa cum Julieta trebuie să-l fi iubit pe Romeo; asa cum mireasa îsi
iubeste mirele.
Cu asta, Stănescu îsi pecetluise soarta. Fără îndoială că urma să fie bătut până la
moarte. Dar chiar în clipa aceea a intrat un gardian în celulă si i-a spus: "Tovarăse
colonel, sunteti chemat de urgenta în birou. Niste generali au venit de la minister."
Albon a iesit în grabă, nu fără a-i spune lui Stănescu la iesire: "Ne mai vedem noi."
S-a întâmplat că generalii l-au arestat pe Albon (comunistii se urăsc si se arestează
unii pe altii) si, după o oră, Albon s-a întors în celulă, după cum spusese, de data
aceasta ca detinut.
Multi dintre detinuti au sărit pe el să-l linseze. Stănescu l-a apărat însă pe dusmanul
înfrânt cu propriul său trup si a primit mai multe lovituri in timp ce-l apăra de bătaia
detinutilor. Stănescu era un adevărat preot. Mai târziu, l-am întrebat: "De unde ai
avut puterea să faci acest lucru?" El mi-a răspuns: "Îl iubesc pe Iisus. Îl am
totdeauna în fata ochilor. Îl văd chiar si în dusmanii mei. Sunt convins că Iisus l-a
pus în aceasta situatie pentru a nu face lucruri si mai rele."
La dreapta mea se afla un preot pe nume Iscu. Fusese staret într-o mănăstire.
Acest om, cam la patruzeci de ani, fusese atât de chinuit încât era pe moarte.
Chipul lui însă era sennin. Vorbea despre nădejdea lui în Cer, despre iubirea de
Hristos si despre credinta sa. Radia de bucurie.
La stânga mea era tortionarul comunist care îl chinuise pe preotul cel pe moarte.
Fusese si el arestat de tovarăsii săi. Comunistii nu-i urau numai pe crestini sau pe
evrei. Ei urau pe toată lumea. Îi urau pe evrei, îi urau pe crestini, îi urau pe
antisemiti, îi urau pe anti-crestini; urau pe toată lumea. Un comunist ura pe alt
comunist. Se mâncau între ei si se arestau între ei. În închisoare, îl chinuiau pe
fostul tovarăs ca pe un crestin.
În timpul noptii, m-a trezit spunându-mi: "Pastore, roagă-te pentru mine. Nu pot
muri, am făcut atâtea crime groaznice."
Atunci am văzut o minune. L-am văzut pe preotul Iscu, în agonie, cum a chemat alti
doi detinuti si, sprijinindu-se pe umerii lor, încet-încet, a trecut pe lângă patul meu,
s-a asezat pe marginea patului tortionarului său si a început să-l mângâie pe cap –
niciodată nu am să pot uita gestul acela. Mă uitam cum cel chinuit îl mângâia pe cap
pe chinuitorului său! Aceasta este adevărata iubire: Preotul, în slăbiciunea sa, a
găsit o mângâiere pentru ucigasul său! Il mângâia si-i spunea: "Erai tânăr. Nu-ti
dădeai seama ce faci. Te iubesc din toată inima!" Dar el nu rostea numai aceste
cuvinte. Poti spune "dragoste" si aceasta să nu fie decât un cuvânt din opt litere.
Dar preotul Iscu îl iubea cu adevărat pe tortionarul său: "Te iubesc din toată inima".
Apoi a continuat: "Dacă eu, care sunt un păcătos, pot să iubesc atât de mult,
închipuie-ti-L pe Iisus, care este dragostea întrupată, cât de mult te iubeste. Si toti
crestinii pe care i-ai chinuit, acum te iartă, te iubesc si Hristos te iubeste cu ei si
prin ei. El vrea ca tu să fii mântuit cu mult mai mult decât doresti tu să fii mântuit.
Te întrebi dacă păcatele tale pot fi iertate? Da. Si nu numai atât. Iisus vrea ca tu să
fii cu el îin cer. El este iubirea insăsi. Nu trebuie decât să te întorci spre El si să te
căiesti."
http://www.freerepublic.com/forum/a3b8afca976fa.htm
Am aflat apoi că pastorul Wurmbrand si părintele Calciu au fost prieteni. Pr. Calciu
ne-a povestit că Wurmbrand i se mărturisise de mai multe ori în Statele Unite, dar
nu ca o spovedanie, dat fiind că Wurmbrand era pastor luteran. Înainte de aceste
discutii, în care îsi mărturisea luptele, pastorul Wurmbrand îsi făcea întotdeauna
cruce. De altfel, el se spovedise unui preot ortodox vreme de multi ani, în perioada
cât s-a aflat închis în România. El i-a povestit aceasta părintelui Calciu, când l-a
cunoscut în Pennsylvania, în anul 1989. Într-o scrisoare recentă, pr. Calciu ne-a
povestit despre ce i-a spus pastorul Wurmbrand:
Într-o zi a sosit un nou lot de detinuti. Printre ei se afla un foarte umil preot de
tară. Era atât de umil încât toti gardienii făceau glume pe seama lui. Detinutii se
aflau în curte - un loc special împrejmuit cu un gard - iar paznicul i-a adus pe noii
sositi, toti în zeghe.
Paznicul le-a spus: "Hei, băieti, iată un popă. A fost trimis aici de conducerea
închisorii ca să asculte ultima voastră spovedanie - a tuturora." Era o aluzie că toti
cei de acolo urmau să moară, inclusiv preotul.
În anul 1998, pastorul Wurmbrand se afla într-o stare critică, internat într-un spital
din California. Nu mâncase de zece zile si arăta pe moarte. A fost întrebat ce pastor
vrea să vină la el, iar el l-a cerut pe părintele Calciu. Părintele Calciu a primit un
telefon si s-a pregătit să vină, dar pericolul a trecut si Wurmbrand s-a simtit mai
bine. Totusi, situatia lui nu era bună si a trebuit să meargă la un sanatoriu catolic,
în orasul Torrance din California. În iulie 1998, pr. Calciu a mers să-l viziteze. La
scurt timp după aceea, el ne-a trimis următoarea scrisoare:
M-am hotărât să compun acest imn în ebraică, pentru că Maria a fost evreică si ea
vorbea această limbă." A început să cânte, cu o voce tremurată si slăbită. Melodia
era foarte evreiască, compusă de el. Am fost foarte impresionat. Mi-a spus că, în
inima lui, iubeste Ortodoxia, dar se consideră nevrednic de ea si de aceea nu poate
deveni un ortodox deplin.
Dacă mergeti la Richard si vorbiti cu el, cereti-i să cânte "Ave Maria". Si să fiti
pregătiti să înregistrati imnul. O iubeste tare mult pe Maica Domnului si sunt sigur
că s-ar bucura ca acest imn să vorbească despre Ortodoxia lui ascunsă. Eu nu am
fost pregătit si am ratat ocazia.
Ne-am gândit că aceasta s-ar putea să fie ultima noastră ocazie de a mai vorbi cu
pastorul Wurmbrand si am pornit către el aproape imediat după ce am primit
scrisoarea părintelui Calciu.
Ieromonahul Gherasim, maica Nina (care a petrecut doi ani într-o mănăstire din
România) si cu mine am ajuns la sanatoriu în dimineata zilei de 28 iulie.
Wurmbrand ne-a întâmpinat cu dragoste si a fost bucuros să ne vadă. Am mers cu
el în aceeasi grădină unde vorbise cu pr. Calciu.
Prima lui grijă era ce poate face pentru noi. Am fost impresionati de felul în care el,
bolnav si slăbit, voia să-i ajute pe altii.
L-am întrebat cum să facem fată prigoanei, dacă si când va veni. Ne-a spus să nu
ne temem de prigoane. "Prigoana va veni peste toti crestinii, dar să nu vă temeti."
Maica Nina l-a întrebat cum trebuie purtată suferinta. El a răspuns că i-a fost
întotdeauna frică de suferintă, dar că atunci când aceasta a venit peste el, s-a
bucurat. "Fiti bucurosi!" a exclamat el, "săltati de bucurie!". După cum ne-a povestit
maica Nina ulterior, în ochii lui se oglindea vesnicia.
Maica Nina l-a întrebat despre imnul pe care-l compusese în ebraică pentru Maica
Domnului. Ni l-a cântat, iar noi l-am înregistrat pe casetă, asa cum ne sfătuise pr.
Calciu. Maica Nina a început să plângă. Când pastorul Wurmbrand a terminat, ne-a
spus că Maria fusese cea mai apropiată de Iisus si că fusese singura care-l făcea să-
si schimbe voia. (Evident, Wurmbrand vorbea despre minunea prefacerii apei în vin.
Potrivit comentariului Sfântului Chiril din Alexandria, acolo Maica Domnului chiar l-a
convins pe Fiul ei să facă ceva ce El nu voia; El a prefăcut apa în vin din ascultare
fată de ea.) Asa cum ne spusese si părintele Calciu, pastorul Wurmbrand avea o
mare iubire pentru Maica Domnului.
Au sosit apoi niste prieteni ai pastorului Wurmbrand: o doamnă din România, cele
două surori ale dânsei si sotul ei american. Pe pastorul Wurmbrand au început să-l
doară picioarele; icnea de durere si a cerut să fie dus înapoi în pat. (După cum am
aflat mai târziu, durerea era provocată de o neuropatie avansată a picioarelor,
contractată în cei trei ani petrecuti în izolare, când a fost obligat să stea în picioare
foarte mult timp, cu extrem de putină hrană.)
După ce a ajuns în pat, ne-a cântat din nou imnul compus de el în cinstea Maicii
Domnului: întâi în engleză, apoi în ebraică. Ne-a povestit împrejurările în care îl
compusese: "Eram în închisoare, într-o situatie foarte proastă. În închisoare nu este
mereu foarte rău. Sunt perioade si perioade. Acum era o perioadă foarte grea. M-
am rugat ca lucrurile să se schimbe, dar nu s-au schimbat. Atunci am promis că
dacă se vor schimba spre binele detinutilor, atunci voi traduce acest imn în ebraică.
În cinci minute situatia s-a schimbat."
Eu l-am întrebat dacă ar vrea să-l ungem cu mir si a primit cu bucurie. L-am uns de
trei ori pe frunte, pe mâini si pe picioare, cu mir luat de la Sf. Ioan (Maximovici) de
Shanghai si San Francisco. Am spus cu voce tare rugăciunea de binecuvântare către
Domnul nostru Iisus Hristos, cerând si mijlocirea Sf. Ioan. După ungere, pastorul
Wurmbrand s-a simtit mai bine si nu a mai avut semnele acelea vizibile ale durerii.
Am stat acolo aproape trei ore. Ne-am întors seara si ne-am întâlnit cu Sabina
Wurmbrand, care a arătat aceeasi bucurie ca si sotul ei. Era si ea foarte bucuroasă
să ne vadă, în special pe maica Nina. Sabina petrecuse si ea trei ani în temnitele
comuniste, alături de călugărite ortodoxe.
În timpul vizitei noastre, pastorul Wurmbrand ne-a rugat să ne tragem mai aproape
de el si să-i dăm un "cuvânt". Era foarte curios să audă de lucrarea misionară a
comunitătii noastre.
Am fost impresionat de smerenia lui. Când, de pildă, i-am spus de părintele Calciu,
el a spus: "Părintele Calciu e un mare om. Îi iubeste pe păcătosi. De aceea mă
iubeste si pe mine."
I-a cerut Sabinei carnetul de cecuri, pentru că voia să facă o donatie maicii Nina,
pentru apropiata ei vizită în România. I-am spus că nu este nevoie, dar el ne-a
răspuns: "Trebuie să ne arătăm dragostea crestină prin fapte concrete." (Sabina nu
avea la ea carnetul de cecuri, dar i-a trimis apoi maicii Nina o donatie consistentă,
care a fost oferită ulterior unei edituri ortodoxe din România.)
Noi însine ne-am bucurat tare mult de această întâlnire. Am văzut iubirea pastorului
Wurmbrand pentru Dumnezeu si pentru aproapele, care a fost încercată în focul
prigoanei pentru Domnul nostru Iisus Hristos. De asemenea, am fost martori ai
iubirii sale fată de Maica Domnului si al respectului manifestat de el fată de Biserica
Ortodoxă si de traditia acesteia.
Nu cu mult timp în urmă, am luat parte la o masă oferită de una dintre bisericile
ortodoxe americane, apartinând de OCA (Orthodox Church of America) si atunci am
aflat de la preotul paroh, care este si misionar în Africa, despre ultima dorintă a
pastorului Wurmbrand de a deveni crestin ortodox. Ultimele luni de viată le-a
petrecut într-o mânăstire ortodoxă din California, alături de doi buni prieteni,
călugărul Gherasim si ucenicul acestuia. Într-o dimineată, cu o voce fermă, Richard
Wurmbrand i-a cerut călugărului Gherasim să-l împărtăsească. Călugărul a fost
surprins de această cerere, pentru că pastorul nu era de religie ortodoxă. Dar
Wurmbrand a cerut călugărului să facă toate cele necesare pentru a deveni crestin
ortodox. După slujbă, a primit Sf. Impărtăsanie cu seninătate si o bucurie ce-i
lumina toată fata. Trei zile mai târziu, Richard Wurmbrand a trecut la cele vesnice,
încheindu-si misiunea pe acest pământ.