Sunteți pe pagina 1din 4

Clasificarea anomaliilor dento-maxilare

Privite mult timp ca simple “curiozitati”, anomaliile dento-maxilare au fost analizate si tratate stiintific
abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, odata cu dezvoltarea unei
civilizatii industriale, ce a dus la mari aglomerari de populatie la orase si la o intensa activitate
informationala si de comunicatii, aspectul si buna functionare a aparatului dento maxilar devenind
astfel esentiale pentru indeplinirea activitatii sociale.
Desi sunt foarte numeroase preocuparile pentru gruparea anomaliilor dento-maxilare nu exista o
clasificare atotcuprinzatoare care sa includa si sa defineasca sintetic intreaga varietate a tablourilor
clinice.
Clasificarea ocluzionista a lui Angle (scoala americana)
Ea foloseste drept criteriu raportul dentar static, pozitional, al molarilor de 6 ani, considerat „cheia
ocluziei”, clasificare cunoscuta in literatura de specialitate drept „clasificarea ocluzionista a lui
Angle”.
In aceasta clasificare intra trei clase de malocluzii:

Rapoarte neutrale de ocluzie


Clasa I
Se caracterizeaza prin rapoarte normale la nivelul molarilor de 6 ani, astfel cuspidul mezio-vestibular
al molarului suprior de 6 ani articuleaza cu primul sant mezial intercuspidian al molarului de 6 ani
inferior (cheia de ocluzie a lui Angle). In aceasta clasa se incadreaza toate anomaliile situate mezial
de molarul de 6 ani.

Clasa a II-a
Presupune rapoarte distalizate la nivelul molarilor de 6 ani (reperul inferior este deplasat posterior
fata de cel superior). In aceasta clasa sunt descrise doua forme clinice, cunoscute sub numele de
subdiviziuni:

Ocluzie adanca in acoperis

Subdiviziunea 1 – este caracterizata prin rapoarte distalizate asociate cu prodentie frontala


superioara (ocluzia adanca in acoperis).
Ocluzie adanca acoperita

Subdiviziunea 2 – se caracterizeaza prin rapoarte distalizate si retrodentia frontalilor superiori


(ocluzia acoperita).

Clasa a III-a
Se caracterizeaza prin rapoarte meziale la nivelul molarilor de 6 ani respectiv pozitionarea reperului
inferior mezial fata de cel superior. Si aici se pot descrie doua subdiviziuni:
Subdiviziunea 1 – in care exista o prognatie inferioara, asociata uneori cu proalveolie si prodentie,
cconsecinta unei cresteri mandibulare in raport cu maxilarul sub influenta factorilor ereditari si neuro-
endocrini.

Clasa a III-a / Subdiviziunea 1

Subdiviziunea 2 – in care exista un fals prognatism mandibular, rapoartele meziale ale ocluziei
datorandu-se nedezvoltarii maxilarului superior, ca o consecinta a factorilor generali sau a celor
locali. Aceasta clasificare foarte simpla are dezavantajul ca ia drept criteriu pozitia molarilor de 6 ani,
care este variabila si totodata nu reflecta complexitatea factorilor etiologici; ramane insa o clasificare
de referinta foarte folosita in zilele noastre.

Clasificarea pe sindroame (scoala germana)


Clasificarea pe sindroame apreciaza diagnosticul de anomalie dupa modul in care se asociaza mai
frecvent anumite semne ale anomaliilor dento-maxilare, dar si dupa factorii etiologici:
Sindromul de compresie de maxilarcu doua forme clinice:
– cu protruzie – care poate fi:

 cu aliniere dentara – frontalii superiori sunt in vestibulo-inclinare avand puncte de contact;


 cu spatiere dentara – frontalii supriori sunt in vestibulo-inclinare fara puncte de contact („in evantai”);

– cu inghesuire dentara.
Sindromul compresiei de maxilar este determinat, in principal, de influenta factorilor functionali, dar
exista si forme clinice ale compresiei de maxilar datorate transmiterii ereditare.
Sindromul de ocluzie deschisa – cu doua forme clinice:
– forma disfunctionala prin interpozitii;
– forma grava – de natura dismetabolica (uneori are caracter ereditar)
Sindrmul de ocluzie acoperita – de etiologie, predominant, ereditara.
Sindromul progenic – cu cele doua forme clinice:
– adevarat – caracterizat printr-o crestere exagerata a mandibulei datorata, in principal,
factorilor ereditari, endocrini;
– fals determinat fie de:

 nedezvoltarea maxilarului superior ca o consecinta a factorilor ereditari si neuro-endocrini;


 pozitionarea anterioara a mandibulei datorata factorilor functionali de conducere fortata sau obiceiurilor
vicioase.

Sindromul de incongruenta dento-alveolara


Se refera de fapt la dizarmonia dento-alveolara, cu doua forme clinice:
– cu inghesuire – mai frecvent; este o consecinta a mai multor factori (genetici, filogenetici,
functionali);
– cu spatiere – de etiologie ereditara dar si functionala.
Consecintele extractiei premature – se refera la tulburarile care apar, determinate de extractia
precoce a dintilor temporari, cu precadere a celor care formeaza zona de sprijin a ocluziei, respectiv
caninul si molarii temporari.
Anomaliile monocauzale
In aceasta categorie se incadreaza de fapt anomaliile dentare izolate (de numar, de pozitie, de
eruptie, de dimensiune etc)

Clasificarea clinica a scolii franceze


In aceasta categorie clasificarea anomaliilor dentare se imparte in trei grupe, utilizand termenul de
dizarmonie intre elementele structurale ale aparatului dento-maxilar:
Dizarmoniile de baza
In aceasta grupa intra anomaliile in care sunt tulburate rapoartele intre bazele maxilarelor si intre
acestea si baza craniului. Aceste dizarmonii sau decalaje de baza se datoreaza in special factorilor
ereditari, iar respiratia bucala sau tulburarile masticatorii agraveaza aceasta anomalie; prognatiile,
retrognatiile, endognatiile fac parte din aceasta grupa.
Dizarmoniile dento-alveolare
In care intra anomaliile rezultate prin modificarea raportului dintre dimensiunea arcadelor si a dintilor.
Dizarmoniile sistemului dentar
Sunt anomaliile dentare de numar, forma, volum, pozitie; in cele de pozitie, factorii locali pot juca un
rol important.
Tinka Smile – Creating Beautiful Smiles…

http://www.chirurgie-orala.ro/articole/ortodontie/clasificarea-anomaliilor-dento-maxilare/